1. Potrivit prevederilor art.191 alin.(1) Cod administrativ, Cu excepția cazurilor prevăzute la alin.

(2) și
(3), judecătoriile soluționează în fond toate acțiunile în contencios administrativ.
2. În conformitate cu art.189 Cod administrativ, alin.(1) Orice persoană care revendică încălcarea
unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorităţi publice poate înainta o acţiune în
contencios administrativ.
3. Potrivit art.5 din Codul administrativ, Activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor
administrative individuale și normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum și a
operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice în regim de putere publică, prin care
se organizează aplicarea legii și se aplică nemijlocit legea.
4. Obiect al acțiunii în prezenta cauză de contencios administrativ îl constituie contestarea acțiunilor
autorității publice generatoare de efecte juridice în raport cu destinatarii acestor norme.
5. În această ordine de idei, instanța de judecată relevă că, deși, prin prisma prevederilor art. 224 alin.(1)
Cod administrativ, obiect al acţiunii în contencios administrativ în cazul unei acţiuni în obligare,
poate fi inclusiv și actul administrativ individual de respingere a solicitării sau o eventuală decizie
adoptată în procedura prealabilă, totuși, în prezenta speță, reprezentantul reclamantei, pe lângă
înaintarea acțiunii în obligare, nu contestă actul administrativ individual de respingere a solicitării
sau o eventuală decizie adoptată în procedura prealabilă ci un răspuns din partea pârâtului, prin care
acesta aduce la cunoștința reclamantei acțiunile întreprinse, actele administrative emise de către
administrația publică locală în raport cu cererea prealabilă a reclamantei.
6. Astfel, simplul răspuns/act de informare asupra rezultatului examinării cererii prealabile, fără ca
acesta să conțină careva dispoziții în sensul soluționării/nesoluționării cererii prealabile, nu
constituie act administrativ susceptibil de a fi contestat în ordinea contenciosului administrativ.
7. În acest sens, judecătorul denotă că, răspunsul unei autorități publice care cuprinde punctul de
vedere cu privire la interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ nu poate fi
considerat drept un act administrativ, deoarece răspunsul în cauză nu produce nici un efect juridic
față de persoana care l-a solicitat. Răspunsul autorității publice care atestă date existente în evidența
unei autorități publice, de asemenea, nu constituie un act administrativ producător de efecte juridice.
Totodată, se atenționează că, în temeiul legii, judecătorul nu poate discuta conținutul unui răspuns la
o cerere adresată unei autorități publice, deoarece petiționarul nu poate să pretindă ca răspunsul la
cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un anumit sens, după dorința personală,
stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorității publice competente.