Sunteți pe pagina 1din 3

ACTELE INSTITUȚIILOR EUROPENE CA FORMĂ DE MATERIALIZARE A

PUTERII DISCREȚIONARE, SUSCEPTIBILE DE A CONSTITUI OBIECT AL

ACȚIUNII ÎN ANULARE
Prevăzută de art. 263 TFUE (fost 231 TCE, fost 173 TCEE), acțiunea în anulare
constituie modalitatea de bază prin care poate fi atacat un act obligatoriu de drept derivat, pentru
motive de ilegalitate.
Astfel, în activității de control al procesului de realizare a puterii discreționare din partea
instituțiilor UE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în baza art.263 TFUE controlează
legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene,
altele decât recomandările și avizele, și a actelor Parlamentului European și ale Consiliului
European menite să producă efecte juridice față de terți. Aceasta controlează, de asemenea,
legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice
față de terți.
În acest scop, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de
un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de
necompetență, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor
sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.
În aceleași condiții, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate
de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul Regiunilor, care urmăresc
salvgardarea prerogativelor acestora.
Orice persoană fizică sau juridică poate formula, o acțiune împotriva actelor al căror
destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care
o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.
Actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă condiții și
proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor
acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte juridice față de ele.
Acțiunile menționate trebuie formulate în termen de două luni, după caz, de la publicarea
actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat
cunoștință de actul respectiv.
În cazul în care acțiunea este întemeiată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene declară
actul contestat nul și neavenit1. Cu toate acestea, Curtea indică, în cazul în care consideră că este
necesar, care sunt efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile.
Actele ce pot fi supuse acțiunii în anulare
Actele susceptibile de atac pe această cale sunt:
1
Care este considerat fără valabilitate, lipsit de valabilitate, considerat ca inexistent.
 actele legislative,
 actele Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările și
avizele,
 actele Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice
față de terți,
 actele organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice față de
terți.
În continuare vom menționa o serie de constatări ale Curții în materia acțiunii în anulare a
actelor instituțiilor europene, acte adoptate de către instituții în procesul realizării puterii
discreționare.
Cauza AETR/ERTA (22/70, Comisia către Consiliul).2
Consiliul a adoptat o deliberare prin care stabilea modul de desfășurare a negocierilor în
vederea încheierii cu state terțe a Acordului European privind munca echipajelor vehiculelor care
efectuează transporturi rutiere internaționale (AETR/ERTA). Comisia a ridicat obiecții, întrucât
negocierile trebuiau să fie desfășurate și finalizate de statele membre, sub conducerea statului ce
deținea președinția Consiliului. Comisia susținea că astfel se încălca prevederile TCEE, potrivit
cărora Comisia negociază, iar Consiliul încheie acordurile internaționale.
În apărare, Consiliul a susținut că acțiunea Comisiei este inadmisibilă, întrucât actul
contestat nu se găsește între cele prevăzute de actualul 288 TFUE (fost 249, fost 189 TCE).
Curtea a statuat că, excluzând de la acțiunea în anulare pusă la dispoziția statelor membre
și instituțiilor, numai „recomandările sau avizele” – lipsite de orice efect obligatoriu în sensul
articolului 189 ultimul alineat – articolul 173 (azi 263 TFUE) are în vedere ca acte care pot face
obiectul unei acțiuni în anulare, orice dispoziții adoptate de instituții și care sunt menite să
producă un efect juridic. Această acțiune vizează să asigure, în conformitate cu dispozițiile
articolului 164, respectarea legii în interpretarea și aplicarea tratatului. Acțiunea în anulare
trebuie așadar să fie deschisă cu privire la toate dispozițiile adoptate de instituții, indiferent de
natura sau forma acestora, care sunt destinate să aibă efecte juridice.
În speța International Business Machines Corporation către Comisia Europeană (Cauza
60/81)3, compania americană a atacat o scrisoare de notificare a Comisiei, prin care era anunțată
despre începerea unei proceduri de sancționare în materie de abuz de poziție dominantă.
Scrisoarea conținea și o listă de obiecțiuni, la care IBM trebuia să răspundă într-un anumit
termen.
2
Hotărârea din din 31 martie 1971, (on line) (accesat la 20.05.2020) disponibil pe:
https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2009-05/tra-doc-ro-arret-c-0022-1970-200802146-
05_00.pdf
3
Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1981, (on line) (accesat la 20.05.2020) disponibil pe: http://ier.gov.ro/wp-
content/uploads/rezumate-cjue/61981J0060.pdf.
Curtea a statuat că, constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acțiuni
în anulare măsurile care produc efecte juridice obligatorii, de natură să afecteze interesele
reclamantului, modificând clar situația sa juridică. In schimb, forma în care sunt adoptate actele
sau deciziile nu are, în principiu, importanță. În cazul deciziilor a căror elaborare presupune mai
multe etape, mai ales atunci când sunt adoptate la finalul unei proceduri interne, sunt atacabile,
în principiu, doar măsurile care fixează în mod definitiv poziția Comisiei sau a Consiliului, la
finalizarea procedurii respective, excluzându-se măsurile intermediare al căror obiectiv este de a
pregăti decizia finală. Situația ar fi diferită numai dacă actele sau deciziile luate în cursul
procedurii pregătitoare nu numai ar prezenta caracteristicile juridice descrise mai sus, ci ar
constitui ele înseși ultima etapă a unei proceduri speciale distincte de cea care permite Comisiei
sau Consiliului să hotărască pe fond.
În speța Syndicat français de l'Express international împotriva Comisiei (Cauza-39/93P,
Hotărârea Curții din 16.06.1994), era atacată o scrisoare a Comisiei prin care autorul unei
plângeri era înștiințat că această instituție nu va demara o anchetă cu privire la un pretins acord
anticoncurențial care favoriza o altă companie. Infirmând hotărârea TPI, care considerase că
actul Comisiei nu e atacabil, fiind lipsit de efecte juridice, Curtea a relevat: O instituție dotată cu
puterea de a constata o abatere și de a sancționa și care poate fi sesizată prin plângeri înaintate de
particulari, cum este cazul Comisiei în dreptul concurenței, adoptă în mod necesar un act ce
produce efecte juridice, atunci când pune capăt anchetei în care s-a angajat ca urmare a acestei
plângeri. Actul de clasare a unei plângeri nu poate fi calificat ca preliminar sau preparatoriu. Într-
adevăr, spre deosebire de o comunicare, care e destinată să dea întreprinderilor vizate
posibilitatea de a-și face cunoscut punctul lor de vedere asupra obiecțiunilor Comisiei și care nu
fixează definitiv poziția acesteia din urmă, actul de clasare a unei plângeri constituie ultimul
stadiu al procedurii: nu va fi urmat de niciun alt act susceptibil de a da prilej pentru o acțiune în
anulare.

S-ar putea să vă placă și