Prezentare generală

Rol: se asigură că legislația UE este interpretată și aplicată în același mod în

toate țările UE; garantează că țările și instituțiile UE se supun dreptului
european.
Membri:
Curtea de Justiție: 1 judecător din fiecare țară a UE, plus 11 avocați generali
Tribunalul: 2 judecători din fiecare țară a UE
Înființare: 1952
Sediu: Luxemburg
Site: Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a
se asigura că aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și
soluționează litigiile juridice dintre guvernele naționale și instituțiile
europene.

În anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată și de persoane fizice,

întreprinderi sau organizații care doresc să introducă o acțiune împotriva unei
instituții UE pe care o suspectează că le-a încălcat drepturile.

Ce face CJUE?
Curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare. Cele
mai frecvente tipuri de cauze sunt:

interpretarea legislației (hotărâri preliminare) – instanțele naționale ale țărilor

UE sunt obligate să garanteze aplicarea corespunzătoare a legislației europene, dar
există riscul ca instanțele din țări diferite să interpreteze legislația în mod
diferit. Dacă o instanță națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau
valabilitatea unui act legislativ al UE, aceasta poate să solicite opinia Curții de
Justiție. Același mecanism poate fi utilizat și pentru a determina dacă un act
legislativ sau o practică națională este compatibilă cu dreptul UE.
respectarea legislației (acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor sau
proceduri de infringement) – este vorba despre acțiuni introduse împotriva unui
guvern național care nu își îndeplinește obligațiile prevăzute de legislația
europeană. Aceste acțiuni pot fi inițiate de Comisia Europeană sau de altă țară din
UE. În cazul în care țara vizată se dovedește a fi vinovată, ea are obligația de a
remedia situația imediat. În caz contrar, se poate introduce o a doua acțiune
împotriva ei, care poate conduce la aplicarea unei amenzi.
anularea unor acte juridice ale UE (acțiuni în anulare) – dacă un stat membru,
Consiliul UE, Comisia Europeană sau (în anumite condiții) Parlamentul European
consideră că un anumit act legislativ al UE încalcă drepturile fundamentale sau
tratatele Uniunii, îi poate cere Curții de Justiție să anuleze actul respectiv.
Persoanele fizice pot, de asemenea, să solicite Curții anularea unui act al UE care
le privește în mod direct.
garantarea unei acțiuni din partea UE (acțiuni în constatarea abținerii de a
acționa) – Parlamentul, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta anumite
decizii în anumite situații. Dacă nu fac acest lucru, guvernele statelor membre,
celelalte instituții ale UE și (în anumite condiții) persoanele fizice sau
întreprinderile pot înainta o plângere Curții.
sancționarea instituțiilor UE (acțiuni în despăgubire) – orice persoană sau
întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de
acțiune din partea instituțiilor UE sau a angajaților acestora poate introduce o
acțiune împotriva lor prin intermediul Curții.
Componența
CJUE este formată din 2 instanțe:

Curtea de Justiție – se ocupă de cererile de hotărâre preliminară adresate de

instanțele naționale și de anumite acțiuni în anulare și recursuri.
Tribunalul – se pronunță asupra acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice,
întreprinderi și, în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică, această instanță
se ocupă în principal cu legislația privind concurența, ajutoarele de stat,
comerțul, agricultura și mărcile comerciale.
Judecătorii și avocații generali sunt numiți de statele membre, de comun acord,
pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Judecătorii din cadrul fiecărei
instanțe aleg un președinte, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.

Cum lucrează CJUE?

În cadrul Curții de Justiție, pentru fiecare caz se desemnează un judecător
(„judecătorul raportor”) și un avocat general. Cazurile sunt evaluate în 2 etape:

Etapa scrisă
Părțile dau declarații scrise în fața Curții. Autoritățile naționale, instituțiile
UE și uneori persoanele fizice pot transmite observații.
Toate acestea sunt sintetizate de către judecătorul raportor și apoi discutate în
cadrul reuniunii generale a Curții, care stabilește:
numărul de judecători care se vor ocupa de caz: 3, 5 sau 15 judecători (întreaga
Curte), în funcție de importanța și de complexitatea cazului. Majoritatea cazurilor
sunt soluționate de 5 judecători. Sunt foarte rare situațiile în care se implică
toată Curtea.
dacă este nevoie de o audiere sau de un punct de vedere oficial din partea
avocatului general.
Etapa orală – audierea publică
Avocații ambelor părți pledează în fața judecătorilor și a avocatului general, care
le pot adresa întrebări.
În cazul în care Curtea a decis că este nevoie de un punct de vedere din partea
avocatului general, acesta este prezentat după câteva săptămâni de la audiere.
Judecătorii deliberează și apoi pronunță verdictul.
Procedura Tribunalului este similară, cu deosebirea că majoritatea cazurilor sunt
soluționate de 3 judecători și nu există avocați generali.
Prezentare
Componenţa

Competenţa

Procedura

Jurisprudenţa

up

Componenţa

vignette-tpi
Tribunalul este compus din doi judecători pentru fiecare stat membru. Judecătorii
sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea
unui comitet însărcinat cu emiterea unui aviz cu privire la capacitatea
candidaților de a-și exercita funcțiile. Mandatul judecătorilor este de șase ani și
poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe președintele Tribunalului
pentru o perioadă de trei ani. Aceștia numesc un grefier pentru o perioadă de șase
ani.

Judecătorii își exercită funcţiile în deplină imparţialitate și independenţă. Spre

deosebire de Curtea de Justiţie, Tribunalul nu dispune de avocaţi generali
permanenţi. În mod excepţional, această funcţie poate fi încredinţată unui
judecător.
Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din trei sau
din cinci judecători sau, în anumite situaţii, de un judecător unic. De asemenea,
Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (15 judecători) atunci când
dificultatea problemelor de drept sau importanţa cauzei justifică această măsură.

Președinţii camerelor compuse din cinci judecători sunt aleși dintre judecători
pentru o perioadă de trei ani. Tribunalul dispune de o grefă proprie, însă recurge
la serviciile administrative și lingvistice ale Instituției pentru alte nevoi.

up

Competenţa

Tribunalul are competența de a judeca:

acţiuni introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor,

organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene ale căror destinatare sunt sau
care le privesc în mod direct și individual (este vorba, de exemplu, de o acțiune
formulată de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i s a
aplicat o amendă), precum și împotriva actelor normative care îi privesc direct și
care nu presupun măsuri de executare sau, de asemenea, împotriva abţinerii de a
acţiona a acestor instituţii, organe, oficii sau agenții;
acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele
adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție comercială
(„dumping") și la actele prin care Consiliul exercită competențe de executare;
acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile
cauzate de insituțiile sau de organele, de oficiile ori de agențiile Uniunii
Europene sau de agenții acestora;
acțiuni care se întemeiază pe contrate încheiate de Uniunea Europeană în care se
prevede în mod expres competența Tribunalului;
acțiuni în domeniul proprietății intelectuale îndreptate împotriva Oficiului
Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și împotriva Oficiului
Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP);
litigii între instituțiile Uniunii Europene și personalul acestora privind
raporturile de muncă, precum și sistemul de asigurări sociale.
Deciziile Tribunalului pot fi atacate în termen de două luni cu recurs, limitat la
chestiuni de drept, la Curtea de Justiție.

up

Procedura

Tribunalul dispune de propriul său regulament de procedură. În principiu, procedura

cuprinde o fază scrisă și o fază orală. O cerere introductivă redactată de un
avocat sau de un agent adresată grefei declanșează procedura. Aspectele principale
ale acţiunii sunt publicate într-o comunicare, în toate limbile oficiale, în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cererea introductivă este comunicată de către
grefier părţii adverse, care dispune de un termen de două luni pentru a depune un
memoriu în apărare. În acțiunile directe, reclamantul are posibilitatea, în
principiu, de a prezenta o replică într-un termen determinat la care pârâtul poate
răspunde printr-o duplică.

Orice persoană care justifică un interes în soluţionarea unui litigiu aflat pe

rolul Tribunalului, precum și statele membre și instituţiile Uniunii pot interveni
în procedură. Intervenientul depune un memoriu, prin care urmărește admiterea sau
respingerea concluziilor uneia dintre părţi, la care părţile pot ulterior să
răspundă.

Cu ocazia unei eventuale faze orale a procedurii are loc o ședinţă publică. În
cadrul acesteia, judecătorii pot adresa întrebări reprezentanţilor părţilor.
Judecătorul raportor rezumă într-un raport de ședinţă sumar starea de fapt expusă,
argumentele fiecărei părţi și, dacă este cazul, argumentele intervenienţilor. Acest
document este pus la dispoziţia publicului în limba de procedură.

Ulterior, judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către

judecătorul raportor, iar hotărârea se pronunţă în ședinţă publică.

Procedura în fața Tribunalului este scutită de taxe. În schimb, onorariul

avocatului, care are dreptul să își exercite profesia în faţa unei instanţe a unui
stat membru și care trebuie să reprezinte partea, nu este în sarcina Tribunalului.
Cu toate acestea, orice persoană poate solicita să beneficieze de asistenţă
judiciară în cazul în care se află în imposibilitate de a face faţă cheltuielilor
de judecată.

Procedura măsurilor provizorii

Introducerea unei acţiuni la Tribunal nu are ca efect suspendarea executării
actului atacat. Cu toate acestea, Tribunalul poate să dispună suspendarea
executării acestuia sau să prescrie alte măsuri provizorii. Președintele sau, dacă
este cazul, vicepreședintele Tribunalului se pronunţă asupra unei astfel de cereri
prin ordonanţă motivată.

Măsurile provizorii sunt acordate numai dacă sunt întrunite trei condiții:

acţiunea principală nu trebuie să pară, la prima vedere, neîntemeiată;

solicitantul trebuie să dovedească împrejurările care determină urgența măsurilor,
în lipsa cărora ar suporta un prejudiciu grav și ireparabil,
măsurile provizorii trebuie să țină seama de punerea în balanță a intereselor
părților și a interesului general.
Ordonanţa are doar un caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia
Tribunalul se pronunţă în acţiunea principală. De asemenea, aceasta poate fi
atacată cu recurs la vicepreședintele Curţii de Justiţie.

Procedura accelerată
Această procedură permite Tribunalului să se pronunţe cu celeritate asupra fondului
unui litigiu în cauze considerate ca prezentând o urgenţă deosebită. Procedura
accelerată poate fi solicitată de reclamant sau de pârât. De asemenea, Tribunalul
poate să decidă din oficiu judecarea cauzei potrivit procedurii accelerate.

up

Jurisprudenţa

Mediu și consumatori
Uniunea interzice comercializarea produselor derivate din focă, cu excepția cazului
în care provin din forme de vânătoare desfășurate în mod tradițional de
comunitățile inuite ca mijloc de asigurare a subzistenței. În anul 2013, Tribunalul
a confirmat validitatea acestei interdicții. Tribunalul a considerat astfel că,
având în vedere normele disparate adoptate de statele membre în domeniul comerțului
cu produse derivate din focă, Uniunea avea dreptul de a armoniza normele de
comercializare a acestor produse pentru a evita o perturbare a pieței, ținând seama
în același timp de chestiunea bunăstării animalelor.
Inuit Tapiriit Kanatami/Comisia, T-526/10, 25 aprilie 2013

Pe teritoriul Uniunii Europene, organismele modificate genetic (OMG) nu pot fi

comercializate decât dacă fac obiectul unei autorizații. În anul 2010, Comisia a
autorizat comercializarea cartofului modificat genetic Amflora, după ce a primit un
aviz științific din care rezulta că acest cartof nu prezenta riscuri nici pentru
sănătatea umană, nici pentru mediu. Tribunalul a anulat, pentru viciu de procedură,
autorizația emisă de Comisie, întrucât aceasta din urmă a omis să transmită
proiectul de autorizare comitetelor competente.

Ungaria/Comisia, T-240/10, 13 decembrie 2013

Libera prestare a serviciilor

Potrivit dreptului Uniunii, evenimentele pe care un stat membru le consideră de o
importanță majoră pentru societatea sa trebuie să poată fi difuzate nu numai la o
televiziune cu plată, ci și la o televiziune gratuită. În anul 2011, Tribunalul a
confirmat că un stat membru poate impune difuzarea la o televiziune gratuită a
tuturor meciurilor de fotbal ale Campionatelor Mondial și European. Tribunalul a
justificat această decizie prin dreptul la informație al publicului și prin
necesitatea de a asigura un larg acces al publicului la difuzarea prin intermediul
televiziunii a acestor evenimente.

FIFA/Comisia, T-385/07, 17 februarie 2011

Dreptul instituțiilor Uniunii Europene

În anul 2007, Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) a publicat un
apel pentru exprimarea interesului în vederea recrutării de agenți contractuali ai
instituțiilor europene. Aceste anunțuri erau redactate numai în limbile germană,
engleză şi franceză. Tribunalul a anulat apelul pentru discriminare lingvistică,
pentru motivul că publicarea sa în trei limbi împiedica anumiți candidați
potențiali să ia cunoștință de apel și favoriza candidații germanofoni, anglofoni
și francofoni.

Italia/Comisia, T-205/07, 3 februarie 2011

Mărci – Proprietate intelectuală și industrială

În anul 2012, Tribunalul a apreciat că semnul VIAGUARA nu putea fi înregistrat ca
marcă comunitară pentru băuturi ca urmare a mărcii VIAGRA înregistrate pentru
medicamente. Tribunalul a admis că băuturile și medicamentele sunt produse
diferite, însă a apreciat că semnul VIAGUARA putea să obțină un profit necuvenit
din renumele mărcii VIAGRA: astfel, consumatorul ar putea înclina să cumpere
băuturile apreciind că poate regăsi calități asemănătoare celor ale medicamentului
(creșterea libidoului, în special).

Viaguara/OAPI, T-332/10, 25 ianuarie 2012

Societatea Apple Corps, înființată de celebrul grup de rock „The Beatles”, s-a opus
înregistrării cuvântului „BEATLE” pentru aparate rulante electrice destinate
persoanelor cu mobilitate redusă. Tribunalul i-a dat dreptate, apreciind că prin
cuvântul „BEATLE” se poate obține un profit necuvenit din renumele și din atracția
durabilă ale mărcilor (THE) BEATLES deținute de Apple Corps. Astfel, persoanele cu
mobilitate redusă ar putea fi atrase de imaginea foarte pozitivă de libertate, de
tinereţe şi de mobilitate legată de mărcile Apple Corps.

You Q/OAPI, T-369/10, 29 martie 2012

În anul 2010, Monaco a dorit să obțină protecția în cadrul Uniunii Europene a

mărcii internaționale „MONACO”, protecție care i-a fost refuzată, printre altele,
pentru servicii de divertisment, de sport și de cazare. Tribunalul a confirmat
această decizie: termenul MONACO, ca urmare în special a notorietății familiei sale
princiare, a organizării unui grand prix automobilistic de Formula 1 și a unui
festival de circ, evocă un teritoriu geografic și are un caracter pur descriptiv al
originii și al destinației geografice a serviciilor în cauză. Prin urmare, el nu
poate fi protejat ca marcă a Uniunii Europene.

MEM/OAPI (MONACO), T-197/13, 15 ianuarie 2015

Concurență
În anul 2004, Comisia a aplicat Microsoft o amendă de 497 de milioane de euro,
apreciind că această societate abuzase de poziția sa dominantă refuzând, timp de
mulți ani, să divulge concurenților săi informații care să permită dezvoltarea și
distribuirea unor soluții alternative și compatibile cu Windows. Tribunalul a
confirmat amenda printr-o hotărâre din 2007. În anul 2008, Comisia a aplicat
Microsoft o penalitate cu titlu cominatoriu în cuantum de 899 milioane de euro
pentru reticența sa în executarea deciziei din 2004 și în divulgarea către
concurenții săi a informațiilor în cauză în termenul prevăzut și pentru o
remunerație rezonabilă. Tribunalul a confirmat analiza Comisiei, însă a redus
penalitatea la 860 de milioane de euro pentru a ține seama de faptul că Comisia
autorizase Microsoft cu titlu tranzitoriu să continue să pună în aplicare anumite
practici.

Microsoft/Comisia, T-201/04, 17 septembrie 2007, și T-167/08, 27 iunie 2012

În anul 2009, Comisia a aplicat două amenzi de câte 553 de milioane de euro
societății germane E.ON și societății franceze GDF Suez. Comisia le reproșa
acestora că au încheiat o înțelegere care interzicea fiecăreia să vândă pe
teritoriul național al celeilalte gazul transportat din Rusia până în Germania și
în Franța. Tribunalul a confirmat analiza Comisiei, dar a redus fiecare amendă la
320 de milioane de euro pentru a ține seama de o eroare a Comisiei cu privire la
durata înțelegerii (care a durat un an mai puțin decât ceea ce afirma Comisia).

E.ON Energie AG/Comisia, T-360/09, și GDF Suez/Comisia, T-370/09, 29 iunie 2012

Societățile de gestiune colectivă gestionează drepturile de autor referitoare,

printre altele, la operele muzicale. Ele acordă apoi utilizatorilor comerciali
interesați dreptul de exploatare a operelor, în schimbul unei remunerații. În anul
2008, Comisia a considerat că 24 de societăți de acest tip au restrâns concurența
prin limitarea la teritoriul lor național a licențelor acordate pentru exploatarea
anumitor opere muzicale. Tribunalul a infirmat analiza Comisiei pentru lipsa
probelor, cu atât mai mult cu cât limitarea teritorială a licențelor se putea
explica prin necesitatea de a combate eficient utilizarea neautorizată a operelor
muzicale.

CISAC/Comisia, T-442/08, 12 aprilie 2013

În anul 2011, Comisia a considerat că concentrarea prevăzută de Microsoft pentru a

prelua controlul asupra Skype era compatibilă cu dreptul Uniunii. Doi concurenți ai
Skype au sesizat Tribunalul, invocând efectele anticoncurențiale cauzate de
fuziunea preconizată. Tribunalul a confirmat însă decizia Comisiei. El a considerat
că fuziunea nu restrângea concurența nici pe piața comunicațiilor prin internet
pentru publicul larg, nici pe cea a comunicațiilor prin internet pentru
întreprinderi.

Cisco Systems și Messagenet/Comisia, T-79/12, 11 decembrie 2013

Ajutoare de stat
În Austria, toți consumatorii de energie electrică suportă costurile efectuate de
stat pentru a încuraja producerea de energie electrică ecologică. În anul 2008,
statul austriac a intenționat să plafoneze suportarea acestor costuri pentru
întreprinderile mari consumatoare de energie. Comisia a apreciat totuși că această
plafonare constituia un ajutor de stat incompatibil cu dreptul Uniunii. Tribunalul
i-a dat dreptate, considerând că o astfel de plafonare constituia o formă de
exceptare de o taxă parafiscală, avantajând anumite întreprinderi în detrimentul
altora, fără ca această diferență de tratament să fie justificată în raport cu
obiectivul vizat. Pe de altă parte, acest ajutor nu era compatibil cu orientările
privind ajutorul de stat pentru protecția mediului.

Austria/Comisia, T-251/11, 11 decembrie 2014

ING este o instituție financiară olandeză care furnizează servicii bancare. În

contextul crizei financiare, Țările de Jos au furnizat un ajutor, sub forma unui
aport în capital ale cărui condiții de rambursare s-au modificat de-a lungul
timpului. Comisia a considerat că aceste noi condiții au determinat un ajutor de
stat suplimentar de 2 miliarde de euro. Tribunalul a apreciat însă că nu se putea
constata existența unui ajutor de stat, întrucât Comisia nu examinase dacă un
investitor privat aflat în aceeași situație ca statul olandez ar fi refuzat să
acorde o astfel de modificare a condițiilor de rambursare și, așadar, un astfel de
avantaj suplimentar.

Țările de Jos/Comisia, T-29/10, T-33/10, 2 martie 2012

Confruntată cu dificultăți financiare serioase, compania aeriană italiană Alitalia

a obținut, în anul 2008, un împrumut de 300 milioane de euro din partea statului
italian, acesta din urmă decizând, pe de altă parte, să își vândă participația la
capitalul acestei companii. Comisia a calificat drept ilegal împrumutul acordat
Alitalia (întrucât un investitor privat aflat în aceeași situație nu l-ar fi
acordat), dar a autorizat vânzarea activelor, cu condiția ca această vânzare să se
efectueze la prețul pieței. Considerând că Alitalia beneficiase de ajutoare de stat
incompatibile cu dreptul Uniunii, Ryanair a sesizat Tribunalul care a confirmat
analiza Comisiei cu privire la toate aspectele.
Ryanair/Comisia, T-123/09, 28 martie 2012

Agricultură
În anul 2011, Comisia a instituit obligativitatea etichetării citricelor care fac
obiectul unei tratări cu conservanți sau cu alte substanțe chimice ulterior
recoltării. Spania a solicitat Tribunalului să anuleze această obligație, pentru
motivul că ea nu îi afecta decât pe producătorii de citrice – iar nu producătorii
altor fructe tratate ulterior recoltării –, fiind astfel discriminatorie.
Tribunalul a considerat totuși că, spre deosebire de alte fructe (banane, pepeni
verzi și galbeni), coaja citricelor poate avea o utilizare culinară, astfel încât
obligația de etichetare asigură, fără discriminare, un nivel uniform și ridicat de
protecție a consumatorilor.

Spania/Comisia, T-481/11, 13 noiembrie 2014

Sănătate publică
Orphacol este un medicament destinat să trateze afecțiuni hepatice foarte rare, dar
grave, care pot determina decesul sugarilor. În anul 2009, laboratoarele franceze
CTRS au solicitat Comisiei o autorizație de introducere pe piață a acestui
medicament, ceea ce Comisia a refuzat întrucât CTRS nu a furnizat rezultatele unor
studii clinice. Tribunalul a anulat această decizie, considerând că CTRS, în
conformitate cu dispozițiile aplicabile, nu era obligat să furnizeze asemenea
rezultate, dat fiind că substanțele active ale acestui medicament aveau o utilizare
medicală bine stabilită de cel puțin 10 ani în Uniune.

Laboratoires CTRS/Comisia, T-301/12, 4 iulie 2013

Relațiile externe ale Uniunii Europene

Măsurile restrictive sau „sancțiunile” constituie un instrument esențial al
politicii externe prin care Uniunea urmărește să suscite o schimbare a unei
politici sau a unei conduite din partea unei țări. Ele se pot concretiza în
embargouri asupra armelor, în înghețarea fondurilor, în interdicții de intrare și
de tranzit pe teritoriul Uniunii, în interdicții de import și de export etc.
Măsurile respective pot viza guverne, societăți, persoane fizice, precum și grupuri
sau organizații (precum grupări teroriste, de exemplu).

În afară de organizațiile teroriste precum Al-Qaida, aproximativ 30 de țări au

făcut deja obiectul unor sancțiuni din partea Consiliului Uniunii, printre care
Afganistan, Belarus, Coasta de Fildeș, Egipt, Iran, Libia, Rusia, Siria, Tunisia,
Ucraina sau Zimbabwe.

Consiliul a dispus înghețarea fondurilor domnului Eyad Makhlouf (văr al lui Bachar
Al Assad) pentru motivul că era fratele lui Rami Makhlouf (unul dintre cei mai
puternici oameni de afaceri sirieni) și un ofițer al serviciilor de informații
implicat în represiunea populației civile siriene. Tribunalul a confirmat
înghețarea fondurilor, considerând că domnul Makhlouf nu furnizase elemente de
probă care să-i permită să infirme că oferea sprijin regimului sirian. În plus,
dreptul la apărare al domnului Makhlouf nu a fost încălcat, întrucât a avut
posibilitatea de a se apăra în mod eficient împotriva Consiliului.
Makhlouf/Consiliul, T-383/11, 13 septembrie 2013

În anul 2010, societatea iraniană Fulmen și directorul acesteia au făcut obiectul

unei înghețări a fondurilor ca urmare a faptului că erau implicați, în opinia
Consiliului, în instalarea de echipamente electrice într-un sit secret care servea
programului nuclear iranian. Tribunalul a anulat însă această înghețare a
fondurilor: el a considerat că Consiliul s-a întemeiat pe simple afirmații
nesusținute și că nu probase o intervenție a Fulmen și a directorului său în situl
în discuție. Tribunalul a apreciat că Consiliul era obligat să prezinte astfel de
probe.

Fulmen și Fereydoun Mahmoudian/Consiliul, T-439/10 și T440/10, 21 martie 2012

Politica economică
„Contrapărțile centrale” sunt organisme financiare care asigură compensarea
anumitor tranzacții prin gestionarea riscului de credit al părților. În anul 2011,
BCE a impus contrapărților centrale care operează în euro să fie localizate într-o
țară din zona euro. Regatul Unit, care nu face parte din această zonă, a solicitat
anularea acestei obligații, în măsura în care penalizează contrapărțile centrale
britanice. Tribunalul i-a dat dreptate, considerând că BCE nu era competentă să
impună o astfel de cerință de localizare.

Regatul Unit/BCE, T-496/11, 4 martie 2015

Accesul la documente
În anul 2009, eurodeputatul olandez Sophie Int’ Veld a solicitat Consiliului
accesul la un aviz al Serviciului său juridic cu privire la începerea negocierilor
dintre Uniune și SUA legate de viitorul acord SWIFT (acord de autorizare a
autorităților americane de a avea acces la datele bancare europene în scopul
combaterii terorismului). Consiliul a refuzat accesul la integralitatea acestui
aviz. Tribunalul a anulat parțial acest refuz (și anume tot ceea ce nu privea
conținutul specific al acordului și directivele de negociere): Tribunalul a
considerat că Consiliul – verificând dacă divulgarea elementelor în cauză putea fi
justificată de un interes public superior – nu demonstrase, prin elemente concrete,
existența unui risc de atingere adusă protecției avizelor juridice și nici nu a
ținut seama de faptul că avizul în cauză privea domeniul specific al protecției
datelor personale.