Sunteți pe pagina 1din 10

PROIECT:

TEMA:
CURTEA EUROPEANĂ DE
JUSTIȚIE

E L A B O R AT D E : J E R E G H I I G O R
ROLUL:

Rol: se asigură că legislația UE este


interpretată și aplicată în același mod în
toate țările UE; garantează că țările și
instituțiile UE se supun dreptului
european.
Membri:

Curtea de Justiție:  câte


1 judecător din fiecare Tribunalul:  câte 2
țară a UE , plus 11 judecători din fiecare țară
avocați generali a UE
Ce face CJUE?

Interpretarea legislației (hotărâri preliminare) - instanțele


naționale ale țărilor UE sunt obligate să garanteze aplicarea
corespunzătoare a legislației europene, dar există riscul ca instanțele din
țări diferite să interpreteze legislația în mod diferit. Dacă o instanță
națională are îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unui act
legislativ al UE, aceasta poate să solicite opinia Curții de Justiție
Respectarea legislației (acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor
sau proceduri de infringement) - este vorba despre acțiuni introduse
împotriva unui guvern național care nu își îndeplinește obligațiile prevăzute
de legislația europeană. Aceste acțiuni pot fi inițiate de Comisia
Europeană sau de altă țară din UE.

Sancționarea instituțiilor UE (acțiuni în despăgubire) - orice


persoană sau întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei
acțiuni sau a lipsei de acțiune din partea instituțiilor UE sau a
angajaților acestora poate introduce o acțiune împotriva lor prin
intermediul Curții.
COMPONENȚĂ:
Tribunalul - se pronunță asupra
acțiunilor în anulare introduse de
Curtea de JustIție- se ocupă de
persoane fizice, întreprinderi și, în
cererile de hotărâre preliminară anumite cazuri, de guvernele UE.
adresate de instanțele În practică, această instanță se
naționale și de anumite acțiuni ocupă în principal cu legislația
în anulare și recursuri. privind concurența, ajutorul de stat,
comerțul, agricultura și mărcile
comerciale.
Cum lucrează CJUE?

Etapa scrisă
*Părțile dau declarații scrise în fața Curții. Autoritățile naționale, instituțiile UE și
uneori persoanele fizice pot transmite observații.
*Toate acestea sunt sintetizate de către judecătorul raportor și apoi discutate în cadrul
reuniunii generale a Curții, care stabilește:
*Numărul de judecători care se vor ocupa de caz: 3, 5 sau 15 judecători (întreaga
Curte), în funcție de importanța și de complexitatea cazului. Majoritatea cazurilor
sunt soluționate de 5 judecători. Sunt foarte rare situațiile în care se implică toată
Curtea.
*Dacă este nevoie de o audiere sau de un punct de vedere oficial din partea
avocatului general.
Etapa orală - audierea publică
*Avocații ambelor părți pledează în fața judecătorilor
și a avocatului general, care le pot adresa întrebări.
*În cazul în care Curtea a decis că este nevoie de un
punct de vedere din partea avocatului general, acesta
este prezentat după câteva săptămâni de la audiere.
*Judecătorii deliberează și apoi pronunță verdictul.
Procedura Tribunalului este similară, cu deosebirea
că majoritatea cazurilor sunt soluționate de 3 judecători și
nu există avocați generali.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene și cetățeni

O persoană fizică sau o


întreprindere care consideră că a Indirect, prin Direct,sesizând Tribunalul -
avut de suferit de pe intermediul instanțelor dacă reclamantul a fost
urma acțiunii sau a lipsei de naționale (care pot decide să
acțiune din partea unei instituții
afectat direct și personal de o
înainteze cazul Curții de decizie luată de o instituție a
UE sau a angajaților acesteia se
poate adresa Curții în două Justiție) UE.
moduri:

S-ar putea să vă placă și