CAPUGIU MIHAELA

EF I

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are

personalitate juridică și a preluat competențele conferite anterior Comunității Europene. Prin urmare,
dreptul comunitar a devenit dreptul Uniunii Europene și include, de asemenea, toate dispozițiile
adoptate în trecut în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, în versiunea anterioară Tratatului
de la Lisabona. În prezentarea care urmează, expresia „drept comunitar" va fi utilizată atunci când este
vorba despre jurisprudența Curții de Justiție anterioară intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Alături de Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) continuă să

existe. Având în vedere că, în principiu, competențele Curții de Justiție în ceea ce privește Euratom
sunt aceleași cu cele exercitate în cadrul Uniunii Europene - și pentru claritatea prezentării - orice
referire la dreptul Uniunii va acoperi și dreptul privind Euratom.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a se asigura că aceasta
se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează litigiile juridice dintre guvernele
naționale și instituțiile europene.

În anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi sau organizații care
doresc să introducă o acțiune împotriva unei instituții UE pe care o suspectează că le-a încălcat
drepturile.

Ce face CJUE?
Curtea pronunță hotărâri în cauzele care îi sunt înaintate spre soluționare. Cele mai frecvente tipuri de
cauze sunt:
 interpretarea legislației (hotărâri preliminare) - instanțele naționale ale țărilor UE sunt
obligate să garanteze aplicarea corespunzătoare a legislației europene, dar există riscul ca
instanțele din țări diferite să interpreteze legislația în mod diferit. Dacă o instanță națională are
îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitatea unui act legislativ al UE, aceasta poate să
solicite opinia Curții de Justiție. Același mecanism poate fi utilizat și pentru a determina dacă
un act legislativ sau o practică națională este compatibilă cu dreptul UE.
 respectarea legislației (acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor sau proceduri de
infringement) - este vorba despre acțiuni introduse împotriva unui guvern național care nu își
îndeplinește obligațiile prevăzute de legislația europeană. Aceste acțiuni pot fi inițiate de
Comisia Europeană sau de altă țară din UE. În cazul în care țara vizată se dovedește a fi
vinovată, ea are obligația de a remedia situația imediat. În caz contrar, se poate introduce o a
doua acțiune împotriva ei, care poate conduce la aplicarea unei amenzi.
 anularea unor acte legislative ale UE (acțiuni în anulare) - dacă un stat membru, Consiliul
UE, Comisia sau (în anumite condiții) Parlamentul European consideră că un anumit act
legislativ al UE încalcă drepturile fundamentale sau tratatele Uniunii, îi poate cere Curții de
Justiție să anuleze actul respectiv.
Persoanele fizice pot, de asemenea, să solicite Curții anularea unui act al UE care le privește în
mod direct.
 garantarea unei acțiuni din partea UE (acțiuni în constatarea abținerii de a acționa) -
Parlamentul, Consiliul și Comisia au obligația de a adopta anumite decizii în anumite situații.
Dacă nu fac acest lucru, guvernele statelor membre, celelalte instituții ale UE și (în anumite
condiții) persoanele fizice sau întreprinderile pot înainta o plângere Curții.
  sancționarea instituțiilor UE (acțiuni în despăgubire) - orice persoană sau întreprindere care
a avut de suferit de pe urma unei acțiuni sau a lipsei de acțiune din partea instituțiilor UE sau a
angajaților acestora poate introduce o acțiune împotriva lor prin intermediul Curții.

Componență

Curtea de Justiţie este compusă din 27 de judecători şi 11 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii
generali sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet
al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile
respective. Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi din rândul
personalităților care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru
exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este
recunoscută.

Judecătorii Curţii de Justiție îl desemnează din rândul lor pe preşedinte și pe vicepreședinte, pentru
o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările Curții de Justiție şi
prezidează şedinţele şi deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată. Vicepreședintele îl
asistă pe președinte în exercitarea funcțiilor sale și îl înlocuiește în caz de împiedicare.

Cum lucrează CJUE?

În cadrul Curții de Justiție, pentru fiecare caz se desemnează un judecător („judecătorul raportor”) și
un avocat general. Cazurile sunt evaluate în două etape:

 Etapa scrisă
o Părțile dau declarații scrise în fața Curții. Autoritățile naționale, instituțiile UE și
uneori persoanele fizice pot transmite observații.
o Toate acestea sunt sintetizate de către judecătorul raportor și apoi discutate în cadrul
reuniunii generale a Curții, care stabilește:
 numărul de judecători care se vor ocupa de caz: 3, 5 sau 15 judecători
(întreaga Curte), în funcție de importanța și de complexitatea cazului. Majoritatea cazurilor sunt
soluționate de 5 judecători. Sunt foarte rare situațiile în care se implică toată Curtea.
 dacă este nevoie de o audiere sau de un punct de vedere oficial din partea
avocatului general.
 Etapa orală - audierea publică
o Avocații ambelor părți pledează în fața judecătorilor și a avocatului general, care le
pot adresa întrebări.
o În cazul în care Curtea a decis că este nevoie de un punct de vedere din partea
avocatului general, acesta este prezentat după câteva săptămâni de la audiere.
o Judecătorii deliberează și apoi pronunță verdictul.
 Procedura Tribunalului este similară, cu deosebirea că majoritatea cazurilor sunt soluționate
de 3 judecători și nu există avocați generali.

Limba folosită

Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE. Contează în primul rând
din ce țară provine partea care a formulat cererea de chemare în judecată și din ce țară este pârâtul.
Această regulă asigură oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la actele procesuale în
limba sa maternă. Intervențiile părților procesuale și ale judecătorilor sunt traduse de interpreți, la fel
ca și toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.
 Limba folosită pe plan intern la CJUE este franceza. Acest lucru se explică prin faptul că în
momentul înființării Comunității Europene în anul 1957 majoritatea populației din cele șase țări
fondatoare (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba franceză.

La ora actuală tendința este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că majoritatea
juriștilor din țările recent aderate și-au urmat studiile parțial în limba engleză și mai puțin în limba
franceză.

Bibliografie

 https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/court-
justice_ro
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Justiție_a_Uniunii_Europene
 https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/