Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
JURISDICȚII EUROPENE
JURISDICȚII EUROPENE
COSTA V ENEL 6/64 – 1964
Curtea de justiție a Uniunii Europene (CJUE), numită în trecut Curtea Europeană de Justiție
(CEJ) își are sediul în Luxemburg și este organul juridic suprem al Uniunii Europene. Denumirea
corectă a CJUE ar trebui să fie însă „Curțile de Justiție ale Uniunii Europene”, fiindcă CJUE
cuprinde trei instanțe diferite: Curtea de Justiție, Curtea Generală și Tribunalul Funcției Publice.
Sarcinile CJUE sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum și în propriul său statut.
Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. În 1989, pentru a ușura
activitatea CJUE a fost înființată Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță (CEJ-PI) și apoi
în 2004 o altă instanță, pentru probleme care privesc funcționarii publici: Tribunalul funcționarilor
publici ai Uniunii Europene. De atunci CJUE nu mai este competentă decât pentru soluționarea
căilor de atac înaintate de persoanele fizice și juridice împotriva deciziilor luate de Curtea
Europeană de Justiție de Primă Instanță. Mai nou însă, cu puține excepții, CJUE răspunde și de
dosarele de chemare în judecată în primă instanță înaintate de statele membre ale UE împotriva
Comisiei Europene.
Principiul efectului util sau principiul aplicării dreptului comunitar cu cea mai mare
eficacitate, pentru a se obține cea mai mare eficiență din actele normative comunitare elaborate de
cele mai multe ori de economiști, politicieni și în general de non-juriști.
În jurisprudenţa sa (începând cu hotărârea Van Gend & Loos din 1963), Curtea a introdus
principiul efectului direct al dreptului comunitar în statele membre. Acesta permite
cetăţenilor europeni să invoce în mod direct normele juridice ale Uniunii în faţa instanţelor
judecătoreşti naţionale.
Întreprinderea de transport Van Gend & Loos, importatoare de mărfuri din Germania în
Ţările de Jos, trebuia să plătească taxe vamale pe care le considera ca fiind contrare dispoziţiei din
Tratatul CEE ce interzice majorarea taxelor vamale în cadrul relaţiilor comerciale reciproce.
Acţiunea punea problema conflictului dintre dreptul intern şi normele Tratatului CEE. Fiind
sesizată de o instanţă judecătorească din Ţările de Jos, Curtea a răspuns prin instituirea doctrinei
efectului direct, conferind astfel întreprinderii de transport o garanţie directă a drepturilor sale
întemeiate pe legislaţia comunitară în faţa instanţei judecătoreşti naţionale.
În acțiunile formulate de Comisia Europeană (de ex. pentru încălcarea tratatului UE) sau
de alte organe comunitare și în acțiunile formulate de statele membre împotriva altor organe decât
Comisia Europeană, precum și pentru luarea deciziilor în acțiunile prejudiciale) rămâne
competentă tot Curtea Europeană de Justiție.
O particularitate a CJUE este avocatul general. Acesta, după ce părțile au fost audiate la
judecata în fond, are rolul de a întocmi o propunere privind sentința ce urmează a fi pronunțată.
Avocatul general nu reprezintă însă interesele unei anumite părți, cererile sale trebuind să aibă un
caracter independent și neutru. CJUE nu este obligată să accepte propunerile făcute de avocatul
general, dar de obicei instanța respectă în proporție de ¾ cele solicitate de acesta.
Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE. Contează în primul
rând din ce țară provine partea care a formulat cererea de chemare în judecată și din ce țară este
pârâtul. Această regulă asigură oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la actele
procesuale în limba sa maternă. Intervențiile părților procesuale și ale judecătorilor sunt traduse
de interpreți, la fel ca și toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.
Limba folosită pe plan intern la CJUE este franceza. Acest lucru se explică prin faptul că
în momentul înființării Comunității Europene în anul 1957 majoritatea populației din cele șase țări
fondatoare (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba
franceză.
La ora actuală tendința este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că
majoritatea juriștilor din țările recent aderate și-au urmat studiile parțial în limba engleză și mai
puțin în limba franceză.
COSTA V ENEL 6/64 (1964) ECR 585 reprezintă unul dintre cazurile emblematice ale
Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Urmărind liniile directoare din cazul reprezentativ Van Gend en Loos, Curtea de Justiție în
cazul Costa v. ENEL a luat poziția fermă că dreptul comunitar a limitat capacitatea guvernelor
naționale de a introduce legi în conflict cu Tratatul.
Părțile
Flaminio Costa - un cetățean italian care deținea acțiuni ale companiei de electricitate.
ENEL (Ente Nazionale per l’Energia Elettrica) – a fost creată în 1962, când Italia a
naționalizat producția și distribuția de energie electrică.
Situația de fapt
Domnul Flaminio Costa s-a opus naționalizării și, în calitate de protest, a decis să nu
plătească factura cu o sumă simbolică: 1.925 lire (0.99 euro). El a susținut că naționalizarea
industriei electrice a încălcat Tratatul de la Roma și Constituția Italiei.
Astfel acesta a fost dat în judecată și cazul a fost trimis la Curtea Constituțională Italiană
iar apoi a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Soluția Curții
În cauza 6/64, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată
în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, de Giudice Conciliatore din Milano, referitor la
interpretarea articolelor 102, 93, 53 și 37 din tratatul menționat, în cadrul unui litigiu aflat pe rolul
instanței menționate între domnul Flaminio Costa și E.N.E.L. (Ente nazionale energia elettrica,
impresa già della Edison Volta) curtea a decis următoarele:
Având în vedere că, prin Ordonanța din 16 ianuarie 1964, transmisă în mod corespunzător
Curții, Giudice Conciliatore din Milano, „văzând articolul 177 din Tratatul de instituire a CEE din
25 martie 1957, integrat în legislația italiană prin Legea nr. 1203 din 14 octombrie 1957, și
susținerea potrivit căreia Legea nr. 1643 din 6 decembrie 1962 și decretele prezidențiale adoptate
în executarea acestei legi [...] încalcă articolele 102, 93, 53 și 37 din tratat”, a hotărât să suspende
judecarea cauzei și să transmită dosarul către Curte. Văzând actele de procedură;după ascultarea
raportului judecătorului raportor;după ascultarea observațiilor părților din acțiunea principală, ale
Comisiei Comunității Economice Europene și ale guvernului Italian; după ascultarea concluziilor
avocatului general; văzând articolele 37, 53, 93, 102, 177 din Tratatul de instituire a Comunității
Economice Europene; văzând Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Comunității
Economice Europene; văzând Regulamentul de procedură al Curții de Justiție a Comunităților
Europene, Curtea pronunțându-se cu privire la excepția de inadmisibilitate întemeiată pe articolul
177, hotărăște:
Întrebările adresate de Giudice Conciliatore din Milano în temeiul articolului 177 sunt
admisibile în măsura în care acestea vizează, în speță, interpretarea dispozițiilor Tratatului CEE,
niciun act unilateral ulterior nefiind opozabil normelor comunitare;
declară:
1) Articolul 102 nu conține dispoziții care pot da naștere, în beneficiul justițiabililor, unor
drepturi pe care instanțele naționale trebuie să le apere;
2) Prevederile articolului 93, la care se referă întrebarea adresată, nu conțin nici ele astfel
de dispoziții;
Aceste dispoziții interzic orice măsură nouă având ca obiect supunerea stabilirii
resortisanților celorlalte state membre unei reglementări mai severe decât cea rezervată propriilor
resortisanți, iar aceasta indifferent de regimul juridic al întreprinderilor;
4) Articolul 37 alineatul (2) constituie, prin toate dispozițiile sale, o normă comunitară care
poate da naștere, în beneficiul justițiabililor, unor drepturi pe care instanțele naționale trebuie să le
apere.
În cadrul întrebării adresate, aceste dispoziții urmăresc interzicerea oricărei măsuri noi
contrare principiilor articolului 37 alineatul (1), și anume orice măsură având drept obiect sau drept
consecință o discriminare nouă între resortisanții statelor membre în condiții de aprovizionare și
desfacere, prin intermediul monopolurilor sau al organismelor, fiind necesar, pe de o parte, să aibă
ca obiect tranzacțiile cu un produs comercial susceptibil să facă obiectul concurenței și al
schimburilor între statele membre și, pe de altă parte, să joace un rol efectiv în cadrul acestor
schimburi;
Consecințe
“Din toate aceste observații rezultă că legea care rezultă din tratat, o sursă independentă de
drept, nu putea, din cauza naturii sale speciale și originare, să fie suprimată de dispozițiile legale
interne, indiferent de natura acestora, fără a fi privată de caracterul său de drept comunitar și fără
a pune în discuție temeiul juridic al Comunității. Transferul de către statele membre de la sistemul
lor juridic intern la sistemul juridic comunitar a drepturilor și obligațiilor care decurg din tratat
implică o limitare permanentă a drepturilor lor suverane, împotriva cărora un act unilateral ulterior
incompatibil cu noțiunea de Comunitate nu poate fi dominat.”
Una dintre problemele juridice esențiale pe care textele tratatelor fondatoare din acea
vreme nu le-au abordat în mod explicit a fost dacă normele tradiționale ale dreptului internațional
public ar putea fi aplicate în cadrul sistemului juridic comunitar.
Adrese web:
- http://www.lawteacher.net/cases/flaminio-costa-v-enel.php?vref=1> accessed 28
January 2020
- http://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/court-justice_en
- http://www.euobserver.com
- http://www.europa.eu.int
- http://www.europarl.eu.int