Sunteți pe pagina 1din 11

FACULTATEA DE DREPT

Program de studii universitare de master


Drept internațional și dreptul Uniunii Europene

REFERAT
JURISDICȚII EUROPENE
JURISDICȚII EUROPENE
COSTA V ENEL 6/64 – 1964

Accesul la justiție permite persoanelor fizice să se protejeze împotriva încălcării


drepturilor, să remedieze faptele ilicite, să atragă răspunderea puterii executive și să se apere în
cadrul procedurii penale. Acesta este un element important al statului de drept1 și include dreptul
civil, penal și administrativ. Accesul la justiție este atât un proces, cât și un obiectiv și este esențial
pentru persoanele care urmăresc să beneficieze de alte drepturi procesuale și de drept material.

În legislația europeană a drepturilor omului, noțiunea de acces la justiție este consacrată în


articolele 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
(ECHR) și în articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE, care garantează dreptul la un
proces echitabil și la un remediu efectiv, conform interpretării date de către Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (CEDO) și, respectiv, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Curtea de justiție a Uniunii Europene (CJUE), numită în trecut Curtea Europeană de Justiție
(CEJ) își are sediul în Luxemburg și este organul juridic suprem al Uniunii Europene. Denumirea
corectă a CJUE ar trebui să fie însă „Curțile de Justiție ale Uniunii Europene”, fiindcă CJUE
cuprinde trei instanțe diferite: Curtea de Justiție, Curtea Generală și Tribunalul Funcției Publice.

Curtea Europeană de Justiție nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiție pentru


Drepturile Omului cu sediul la Strasbourg, care este o instituție a Consiliului Europei și nici cu
Curtea Internațională de Justiție, care este o instanță internațională, principalul organ jurisdicțional
al Organizației Națiunilor Unite cu sediul la Haga.

Rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene

Simplu spus, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE


șpentru a se asigura ca aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează
litigiile juridice dintre guvernele naționale și instituțiile europene.
In anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată de persoane fizice, întreprinderi sau
organizații care doresc sa introducă o acțiune împotriva unei instituții UE pe care o suspectează că
le-a încălcat drepturile.

Sarcinile CJUE sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum și în propriul său statut.
Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. În 1989, pentru a ușura
activitatea CJUE a fost înființată Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță (CEJ-PI) și apoi
în 2004 o altă instanță, pentru probleme care privesc funcționarii publici: Tribunalul funcționarilor
publici ai Uniunii Europene. De atunci CJUE nu mai este competentă decât pentru soluționarea
căilor de atac înaintate de persoanele fizice și juridice împotriva deciziilor luate de Curtea
Europeană de Justiție de Primă Instanță. Mai nou însă, cu puține excepții, CJUE răspunde și de
dosarele de chemare în judecată în primă instanță înaintate de statele membre ale UE împotriva
Comisiei Europene.

Principiile fundamentale de funcționare ale Curții

În adoptarea hotărârilor sale CJUE se ghidează după următoarele principii fundamentale și


metode de bază.

Principiul împuternicirii speciale limitate, ceea ce înseamna că aplicarea și asigurarea


respectării dreptului comunitar este în primul rând sau rămâne în continuare misiunea instanțelor
naționale, în timp ce CJUE revin numai competențele rezervate în mod expres prin art. 220 și
următoarele din Tratatul CE, competențe care sunt individual determinate.

Principiul interpretării unitare și autonome a dreptului comunitar în toate statele membre.


Mai mult, Curtea se străduie să interpreteze termenii juridici într-un sens aparte comunitar, diferit
de înțelesul lor național, cu scopul de a forma o ordine juridică nouă, originală.

Principiul efectului util sau principiul aplicării dreptului comunitar cu cea mai mare
eficacitate, pentru a se obține cea mai mare eficiență din actele normative comunitare elaborate de
cele mai multe ori de economiști, politicieni și în general de non-juriști.

Principiul dezvoltării dinamice a dreptului comunitar în corelație cu scopurile și obiectivele


de integrare europeană stabilite. Respectarea acestui principiu atrage după sine adaptarea dreptului
comunitar la modificările majore aduse de Actul Unic European, de Tratatul de la Maastricht sau
de Tratatul de la Amsterdam.

Principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar dar cu


respectarea principiului implied powers ceea ce înseamnă că puterea comunitară provine nu numai
din tratatele de înființare, ci și din actele normative create ulterior acestora de instituțiile
comunitare.

Principiul dreptului comparat sau cerința respectării principiilor de drept fundamentale


specifice statelor membre și sistemelor de drept europene pentru a identifica principiile
fundamentale de drept specifice, dar și pentru a putea prevedea efectul unor hotărâri într-un anumit
sistem de drept.

Principii stabilite prin jurisprudenţă

În jurisprudenţa sa (începând cu hotărârea Van Gend & Loos din 1963), Curtea a introdus
principiul efectului direct al dreptului comunitar în statele membre. Acesta permite
cetăţenilor europeni să invoce în mod direct normele juridice ale Uniunii în faţa instanţelor
judecătoreşti naţionale.

Întreprinderea de transport Van Gend & Loos, importatoare de mărfuri din Germania în
Ţările de Jos, trebuia să plătească taxe vamale pe care le considera ca fiind contrare dispoziţiei din
Tratatul CEE ce interzice majorarea taxelor vamale în cadrul relaţiilor comerciale reciproce.
Acţiunea punea problema conflictului dintre dreptul intern şi normele Tratatului CEE. Fiind
sesizată de o instanţă judecătorească din Ţările de Jos, Curtea a răspuns prin instituirea doctrinei
efectului direct, conferind astfel întreprinderii de transport o garanţie directă a drepturilor sale
întemeiate pe legislaţia comunitară în faţa instanţei judecătoreşti naţionale.

În 1964, hotărârea Costa V ENEL a stabilit supremaţia dreptului comunitar asupra


dreptului intern. În această cauză, o instanţă judecătorească italiană solicitase Curţii de Justiţie
să stabilească dacă legea italiană de naţionalizare a sectorului producţiei şi distribuţiei energiei
electrice era compatibilă cu anumite norme din Tratatul CEE. Curtea a introdus doctrina
supremaţiei dreptului comunitar, întemeindu-se pe specificitatea ordinii juridice comunitare, care
trebuie să beneficieze de o aplicare uniformă în toate statele membre.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene are următoarele caracteristici:

- Controlează atât legalitatea actelor normative comunitare cât și ale afacerilor


administrative ale instituțiilor comunitare, supraveghind astfel atât legislativul cât și
executivul comunitar.
- Poate soluționa atât litigiile juridice existente între organele comunitare, între organe și
statele membre, între statele membre, precum și litigiile juridice existente între acestea
și persoanele fizice sau juridice, respectiv între persoane fizice sau între persoane
juridice.
- Competența CJUE este una obligatorie, părțile în litigiu nu au posibilitatea de a refuza
jurisdicția Curții, cu excepția câtorva cazuri limitativ prevăzute.
- Deciziile luate sunt definitive și au forță executorie, în cadrul limitelor teritoriale
comunitare fiind dispensate chiar și de procedura exequaturului sau de orice altă
aprobare din partea statului pe teritoriul căruia urmează să fie puse în executare.
- Este abilitată să pronunțe inclusiv sancțiuni pecuniare împotriva oricărui justițiabil,
respectiv să modifice orice sancțiune pecuniară împotriva oricărui justițiabil, respectiv
să modifice orice sancțiune pecuniară stabilită în mod administrativ de celelalte organe
comunitare, mai ales cele aplicate de Comisie, dacă cuantumul acestora este contestat
de cel amendat.
- În anumite situații intervine în procedura de ratificare a tratatelor de drept internațional
public încheiate de Comunitate, organele comunitare fiind obligate să se consulte cu
aceasta înainte de semnarea unor astfel de tratate.
- Ședințele de judecată, dezbaterile în fața CJUE sunt publice, respectându-se astfel
principiul publicității specific dreptului procesual comun sau clasic.
- Jurisprudența Curții, în lumina propriei sale aprecieri, deși nu este considerată unanim
și în mod expres ca izvor de drept, este acceptată ca sursă subsidiară a dreptului
comunitar, contribuind la complinirea lacunelor acestuia, precum și la lămurirea
formulărilor mai puțin clare ale actelor normative comunitare. Mai mult, în materia
acțiunilor în anulare, hotărârea Curții are autoritate absolută de lucru judecat, nu numai
inter partes.
- Judecă în primă și ultimă instanță, dar în același timp este și instanță de recurs, de cale
de atac.
- Reprezintă o instanță cu caracter permanent, cu sediul în Luxemburg.
- În general dispune de o competență exclusivă, deoarece potrivit articolului 292 din
Tratatul CE statele membre sunt obligate în mod expres ca litigiile privind aplicarea și
interpretarea dreptului comunitar să nu reglementeze într-un mod diferit celui prevăzut
în tratat.
- Instanțele supreme ale statelor membre în UE sau mai bine zis instanțele naționale de
ultim grad de jurisdicție sunt obligate în materia interpretării sau stabilirii valabilității
normelor de drept comunitar să ceară părerea CJUE ori de câte ori apar neclarități în
acest sens, iar Curtea fără a prejudeca fondul printr-o prehotărâre, va tranșa problema
pur teoretică, de drept, ridicată de instanța națională.

În acțiunile formulate de Comisia Europeană (de ex. pentru încălcarea tratatului UE) sau
de alte organe comunitare și în acțiunile formulate de statele membre împotriva altor organe decât
Comisia Europeană, precum și pentru luarea deciziilor în acțiunile prejudiciale) rămâne
competentă tot Curtea Europeană de Justiție.

O particularitate a CJUE este avocatul general. Acesta, după ce părțile au fost audiate la
judecata în fond, are rolul de a întocmi o propunere privind sentința ce urmează a fi pronunțată.
Avocatul general nu reprezintă însă interesele unei anumite părți, cererile sale trebuind să aibă un
caracter independent și neutru. CJUE nu este obligată să accepte propunerile făcute de avocatul
general, dar de obicei instanța respectă în proporție de ¾ cele solicitate de acesta.

Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE. Contează în primul
rând din ce țară provine partea care a formulat cererea de chemare în judecată și din ce țară este
pârâtul. Această regulă asigură oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la actele
procesuale în limba sa maternă. Intervențiile părților procesuale și ale judecătorilor sunt traduse
de interpreți, la fel ca și toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.

Limba folosită pe plan intern la CJUE este franceza. Acest lucru se explică prin faptul că
în momentul înființării Comunității Europene în anul 1957 majoritatea populației din cele șase țări
fondatoare (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba
franceză.
La ora actuală tendința este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că
majoritatea juriștilor din țările recent aderate și-au urmat studiile parțial în limba engleză și mai
puțin în limba franceză.

COSTA V ENEL 6/64 (1964) ECR 585 reprezintă unul dintre cazurile emblematice ale
Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Urmărind liniile directoare din cazul reprezentativ Van Gend en Loos, Curtea de Justiție în
cazul Costa v. ENEL a luat poziția fermă că dreptul comunitar a limitat capacitatea guvernelor
naționale de a introduce legi în conflict cu Tratatul.

Părțile

Flaminio Costa - un cetățean italian care deținea acțiuni ale companiei de electricitate.

ENEL (Ente Nazionale per l’Energia Elettrica) – a fost creată în 1962, când Italia a
naționalizat producția și distribuția de energie electrică.

Situația de fapt

Domnul Flaminio Costa s-a opus naționalizării și, în calitate de protest, a decis să nu
plătească factura cu o sumă simbolică: 1.925 lire (0.99 euro). El a susținut că naționalizarea
industriei electrice a încălcat Tratatul de la Roma și Constituția Italiei.

Astfel acesta a fost dat în judecată și cazul a fost trimis la Curtea Constituțională Italiană
iar apoi a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

El a pregătit o declarație scrisă în care a solicitat Curții o interpretare a dispozițiilor


Tratatului CEE, deoarece a crezut că naționalizarea este contrară dreptului comunitar (legea UE).

Soluția Curții

În cauza 6/64, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată
în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, de Giudice Conciliatore din Milano, referitor la
interpretarea articolelor 102, 93, 53 și 37 din tratatul menționat, în cadrul unui litigiu aflat pe rolul
instanței menționate între domnul Flaminio Costa și E.N.E.L. (Ente nazionale energia elettrica,
impresa già della Edison Volta) curtea a decis următoarele:
Având în vedere că, prin Ordonanța din 16 ianuarie 1964, transmisă în mod corespunzător
Curții, Giudice Conciliatore din Milano, „văzând articolul 177 din Tratatul de instituire a CEE din
25 martie 1957, integrat în legislația italiană prin Legea nr. 1203 din 14 octombrie 1957, și
susținerea potrivit căreia Legea nr. 1643 din 6 decembrie 1962 și decretele prezidențiale adoptate
în executarea acestei legi [...] încalcă articolele 102, 93, 53 și 37 din tratat”, a hotărât să suspende
judecarea cauzei și să transmită dosarul către Curte. Văzând actele de procedură;după ascultarea
raportului judecătorului raportor;după ascultarea observațiilor părților din acțiunea principală, ale
Comisiei Comunității Economice Europene și ale guvernului Italian; după ascultarea concluziilor
avocatului general; văzând articolele 37, 53, 93, 102, 177 din Tratatul de instituire a Comunității
Economice Europene; văzând Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Comunității
Economice Europene; văzând Regulamentul de procedură al Curții de Justiție a Comunităților
Europene, Curtea pronunțându-se cu privire la excepția de inadmisibilitate întemeiată pe articolul
177, hotărăște:

Întrebările adresate de Giudice Conciliatore din Milano în temeiul articolului 177 sunt
admisibile în măsura în care acestea vizează, în speță, interpretarea dispozițiilor Tratatului CEE,
niciun act unilateral ulterior nefiind opozabil normelor comunitare;

declară:

1) Articolul 102 nu conține dispoziții care pot da naștere, în beneficiul justițiabililor, unor
drepturi pe care instanțele naționale trebuie să le apere;

2) Prevederile articolului 93, la care se referă întrebarea adresată, nu conțin nici ele astfel
de dispoziții;

3) Articolul 53 constituie o normă comunitară care poate da naștere, în beneficiul


justițiabililor, unor drepturi pe care instanțele naționale trebuie să le apere;

Aceste dispoziții interzic orice măsură nouă având ca obiect supunerea stabilirii
resortisanților celorlalte state membre unei reglementări mai severe decât cea rezervată propriilor
resortisanți, iar aceasta indifferent de regimul juridic al întreprinderilor;
4) Articolul 37 alineatul (2) constituie, prin toate dispozițiile sale, o normă comunitară care
poate da naștere, în beneficiul justițiabililor, unor drepturi pe care instanțele naționale trebuie să le
apere.

În cadrul întrebării adresate, aceste dispoziții urmăresc interzicerea oricărei măsuri noi
contrare principiilor articolului 37 alineatul (1), și anume orice măsură având drept obiect sau drept
consecință o discriminare nouă între resortisanții statelor membre în condiții de aprovizionare și
desfacere, prin intermediul monopolurilor sau al organismelor, fiind necesar, pe de o parte, să aibă
ca obiect tranzacțiile cu un produs comercial susceptibil să facă obiectul concurenței și al
schimburilor între statele membre și, pe de altă parte, să joace un rol efectiv în cadrul acestor
schimburi;

Totodată, a decis că în prezenta cauză competența de a se pronunța cu privire la cheltuielile


de judecată effectuate aparține Giudice Conciliatore din Milano.

Consecințe

Decizia Curții în Costa v ENEL a fost, cu siguranță, un pas important în dezvoltarea


doctrinei de supremație în jurisprudența europeană.Curtea subliniază astfel că o lege italiană,
adoptată pentru a pune în aplicare un tratat internațional, nu este diferită de nicio altă lege și este
supusă normelor obișnuite cu privire la abrogarea implicită atunci când aceasta este în conflict cu
alte legi. Încălcarea unei dispoziții a tratatului nu invalidează o lege internă.

Cu toate acestea, întrucât tratatul de la Roma a implicat transferul parțial al suveranității


din statele membre către Comunitate însăși, o lege unilaterală ulterioară, incompatibilă cu
obiectivele Comunității, nu putea să prevaleze.

După cum explică însăși Curtea:

“Din toate aceste observații rezultă că legea care rezultă din tratat, o sursă independentă de
drept, nu putea, din cauza naturii sale speciale și originare, să fie suprimată de dispozițiile legale
interne, indiferent de natura acestora, fără a fi privată de caracterul său de drept comunitar și fără
a pune în discuție temeiul juridic al Comunității. Transferul de către statele membre de la sistemul
lor juridic intern la sistemul juridic comunitar a drepturilor și obligațiilor care decurg din tratat
implică o limitare permanentă a drepturilor lor suverane, împotriva cărora un act unilateral ulterior
incompatibil cu noțiunea de Comunitate nu poate fi dominat.”

Concluzii și aspecte reținut

Una dintre problemele juridice esențiale pe care textele tratatelor fondatoare din acea
vreme nu le-au abordat în mod explicit a fost dacă normele tradiționale ale dreptului internațional
public ar putea fi aplicate în cadrul sistemului juridic comunitar.

Astfel, în hotărârea Costa v. ENEL, Curtea a stabilit că ordinea juridică comunitară


definește ea însăși când și cum prevalează legea statelor membre.

Acest caz a stabilit o regulă autonomă comunitară a conflictelor: a declarat supremația


oricărei prevederi de drept comunitar, inclusiv a deciziilor unice de natură administrativă, privind
orice formă de drept al statelor membre, inclusiv principiile generale ale dreptului constituțional
național. Dreptul comunitar își definește astfel propriul rang în cadrul sistemului juridic al statelor
sale membre.

În final, sistemul juridic european este un proces continuu evolutiv, cu o dezvoltare


instituțională dinamică, dar care s-a dezvoltat treptat, ritmic, interpretând progresiv dispozițiile
tratatelor. Indiferent de stadiul actual al evoluției juridice europene, este important să ne raportăm
deseori la cazurile emblematice care au pus rând pe rând bazele jurisprudenței europene și să
observăm ajutorul acestora pentru o comunitate europeană mai stabilă din punct de vedere
legislativ.
BIBLIOGRAFIE

- Drept instituțional comunitar, Gyula Fabian;


- Interviu cu Vassilios Skouris, președintele CJCE, 30 noiembrie 2009, Jurnalul
Național;
- The Max Planck Encyclopedia of Public International Law. Oxford: Oxford University
Press, p. 824;
- Direct Effect, Primacy, and the Nature of the Legal Order. The Evolution of EU Law.
Oxford: Oxford University Press. p. 328;
- “The functioning of the Institutions” – Reflection paper prepared by the Convention
Secretariat and approved by the Praesidium, Bruxelles: 2003;
- “Draft Treaty Establishing a Constitution for Europe”, European Covention: July
2003 (CONV 850/03);

Adrese web:

- http://www.lawteacher.net/cases/flaminio-costa-v-enel.php?vref=1> accessed 28
January 2020
- http://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/court-justice_en
- http://www.euobserver.com
- http://www.europa.eu.int
- http://www.europarl.eu.int