Ministerul Afacerilor Interne

Academia “Ștefan cel Mare” a MAI

Facultatea Drept, Ordine Publică și Securitate Civilă

REFERAT
Tema: Dreptul Mării

A efectuat: Coordonator Științific:

Studentul anului IV Guștiuc L.
Gr. Acad. 183
Morari Grigore

Chișinău 2022
 Planul Referatului:
1. Introducere
2. Marea teritoriala si zonele maritime cu regim special
3. Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării
4. Zonă contiguă
5. Zonă economică exclusive
6. Reguli aplicabile diferitelor categorii de nave in marea teritoriala –
jurisdictie
7. Concluzie
8. Bibliografie
 Introducere

Dreptul marii a permis solutionarea unor problematici de mare importanta pentru

umanitate, in special in ceea ce priveste exploatarea si explorarea resurselor zonei
maritime internationale, considerata patrimoniu comun al umanitatii; ale marii
teritoriale si zonei contigue; ale platoului continental; ale zonei economice exclusive;
cu alte cuvinte, o serie de aspecte legate de pescuit si de conservarea resurselor vii ale
marii, de protectia mediului marin si de activitatile de cercetare stiintifica a oceanului.
Un aspect foarte important este faptul ca dreptul marii, reglementand o serie de
aspecte privind folosirea judicioasa a resurselor marilor si oceanelor in folosul
umanitatii, constituie o baza solida pentru dezvoltarea socio-economica a Statelor de
coasta, cu toate ca in acest proces sunt implicate atat State de coasta puternic
dezvoltate si industrializate cat si State mai putin dezvoltate. Libertatea marii, ca si
concept, cat si dreptul de proprietate comuna asupra resurselor pe care le gazduieste,
au fost elemente acceptate de catre umanitate. Insa, odata cu intensificarea exploatarii
si explorarii acestor resurse, au inceput sa apara o serie de divergente intre State, in
contextul in care o serie de State de coasta au inceput sa revendice drepturi suverane
asupra apelor limitrofe si a resurselor acestora.
 Marea teritoriala si zonele maritime cu regim
special

Plecand de la acest principiu, de-a lungul secolului XVIII, libertatea marii continua sa
castige adepti, fiind considerata drept lege sacra, permitand, totodata, Statelor
riverane, exercitarea unor drepturi suverane asupra unei fasii din mare, considerata,
astfel, extindere a teritoriului terestru si denumita, in consecinta, mare teritoriala.
Acest concept a cunoscut o serie de evolutii, in timp, pentru a se ajunge la definitia
din zilele noastre. Marea teritoriala este fasia de apa situata intre teritorl de Stat marea
libera, avand o intindere maxima catre larg de 12 mile maritime, competenta stabilirii
revenind Statului de coasta, in functie de specificitatile topografice7 . In ceea ce
priveste determinarea marii teritoriale, s-a evoluat progresiv de la regula ghiulelei din
secolul XVIII, la principiul unei distante de 3 mile marine in larg un secol mai tarziu,
pentru a se ajunge, in secolul XX, odata cu dezvoltarea tehnicii si constientizarea de
catre Statele de coasta a importantei acestei zone, la regula stabilirii cat mai largi a
intinderii marii teritoriale. Pentru a contracara aceasta tendinta de exces, Conventia de
la Montego Bay privind dreptul marilor a stabilit limita maxima a marii teritorale la
12 mile marine de la linia de baza. Cu toate acestea, pentru a garanta Statele de coasta
impotriva unor potentiale abuzuri si pentru a le acorda celor mai putin dezvoltate o
serie de drepturi economice, legate in special de exploatarea resurselor naturale, acest
document prevede existenta unor zone care, desi nu apartin Statelor, acestea au
anumite drepturi suverane asupra lor, fiind considerate zone maritime cu regim
special. Astfel, plecand de la limita exterioara a marii teritoriale, din punct de vedere
al criteriului proprietatii incepe marea libera. Cu toate acestea, sunt zone marine care
reprezinta prelungiri ale teritoriului maritim al unui Stat suveran, care poate sa-si
exercite drepturile, jursidictia sau controlul exclusiv asupra marii libere, in conditii
diferite insa de regimul normal al teritoriului acvatic : Zona contigua : fasia de mare
ce se intinde dupa limita exterioara a marii teritoriale, pana la o distanta de 24 de mile
in larg de la liniile de baza, in interiorul careia Statul riveran are competente si
jurisdictie in domeniul securitatii sanitare, vamale, fiscale de imigratie cat si pentru
pedepsirea de infractiuni savarsite pe teritoriul sau ; Platoul continental :continuarea
sub apele marii a partii terestre a acesteia, pana la o anumita adancime – Conventia de
la Montego Bay defineste prin aceasta fundul marii si subsolul regiunilor submarine
din prelungirea teritoriului, amplasate dupamarea teritoriala. Statul are drepturi
suverane exclusive asupra acestuia, in sensul ca daca nu exploreaza resursele, nimeni
nu o poate face. Prin resurse se inteleg si organismele vii care pastreaza contactul cu
fundul marii, in mod constant. Zonele economice exclusive sunt acele zone situate
dincolo de marea teritoriala, pana la o distanta de 200 de mile marine de la linia de
baza, in care Statele riverane au drepturi suverane, exclusive, de exploatare, explorare,
gestiune si conservare a resurselor biologice si nu numai.

Conventia de la Montego Bay din 1982, privind dreptul marii.

John Selden Mare Clausum, 1635
 Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului
mării

Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării este un acord internațional care
a rezultat din a treia Conferință a Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării
(UNCLOS III), care a avut loc între 1973 și 1982. Legea din Convenție definește
drepturile și responsabilitățile națiunilor cu privire la utilizarea lor a oceanele lumii,
de stabilire a orientărilor pentru întreprinderi, mediul, precum și managementul marin
a resurselor naturale. Convenția, încheiată în 1982, a înlocuit patru tratate din 1958.
UNCLOS a intrat în vigoare în 1994, la un an după ce Guyana a devenit a 60-a
națiune ce a semnat tratatul.[1] Începând cu ianuarie 2015, 166 și Uniunea
Europeană au aderat la convenție.
Convenția a fost deschisă pentru semnare la 10 decembrie 1982 și a intrat în
vigoare la 16 noiembrie 1994, după ratificarea celei a 60-a țară.[1] Convenția a fost
ratificată de 167 de părți, care includ 166 de țări (163 de state membre a Națiunilor
Unite plus observatorul Națiunilor Unite Palestina, precum și Insulele Cook și Niue)
și Uniunea Europeană.
State membre a Națiunilor Unite care au semnat, dar n-au ratificat
 Cambodgia, Columbia, El Salvador, Iran, Coreea de Nord, Libia, Emiratele
Arabe Unite
 fără ieșire la mare: Afghanistan, Bhutan, Burundi, Republica
Centrafricană, Etiopia, Liechtenstein, Rwanda
State membre a Națiunilor Unite care n-au semnat
 Eritreea, Israel, Peru, Siria, Turcia, Statele Unite ale Americii, Venezuela
 fără ieșire la mare: Andorra, Azerbaijan, Kazahstan, Kârgâzstan, San
Marino, Sudanul de Sud, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan.
 Zonă contiguă
Zona contiguă este fâșia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde spre largul
mării până la distanța de 24 mile marine.
În zona contiguă, statul riveran poate exercita controlul necesar în scopul [1]:
 de a preveni încălcările legilor și reglementărilor sale vamale, fiscale, sanitare
sau de imigrare pe teritoriul său sau în marea sa teritorială;
 de a reprima încălcările acestor legi și reglementări comise pe teritoriul său sau
în marea sa teritorială.
În zona sa contiguă, România, exercită controlul pentru prevenirea și reprimarea
încălcărilor, pe teritoriul său, ale legilor și reglementărilor sale din domeniul vamal,
fiscal, sanitar și al trecerii frontierei de stat. [2]
Asigurarea respectării regimului juridic al frontierei de stat a României, a drepturilor
suverane ale statului român în zona contiguă și în zona economică exclusivă revine
Ministerului de Interne prin Poliția de Frontieră Română și altor instituții abilitate prin
lege, în conformitate cu prevederile legislației în materie.[3]

1. ^ Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării

2. ^ Legea privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei
contigue și al zonei economice exclusive ale României
3. ^ Ordonanță de urgență nr. 80 din 04/06/1999 pentru modificarea și completarea Legii nr.
56/1992 privind frontiera de stat a României
 Zonă economică exclusivă
În zona economică exclusivă, statul riveran are:
 drepturi suverane în scopul explorării și exploatării, conservării și gestiunii
resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului
acestuia și ale apelor de deasupra, ca și cu privire la celelalte activități de
explorare și exploatare a zonei în scopuri economice, cum ar fi producerea de
energie cu ajutorul apei, al curenților și al vântului;
 dreptul de amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și lucrări;
 dreptul de cercetare științifică marină;
 dreptul de protecția și conservarea mediului marin;
 celelalte drepturi și obligații prevăzute de Convenția Națiunilor Unite asupra
dreptului mării.
Dacă va fi necesar, statul riveran poate să stabilească în jurul acestor insule artificiale,
instalații sau lucrări, zone de securitate de dimensiuni rezonabile, în care el va putea
lua măsurile corespunzătoare pentru a asigura securitatea atât a navigației, cât și a
insulelor artificiale, instalațiilor și lucrărilor. Aceste zone de securitate sunt concepute
astfel încât să răspundă în mod convenabil naturii și funcțiilor insulelor artificiale,
instalațiilor și lucrărilor, și ele nu pot depăși o distanță de 500 m în jurul insulelor
artificiale, instalațiilor și lucrărilor, măsurată pornind de la fiecare punct al marginii
lor exterioare, cu excepția unei derogări autorizate de normele internaționale general
acceptate sau recomandate de către organizația internațională competentă.
În zona economică exclusivă, toate statele, fie că sunt riverane sau fără litoral, se
bucură, în condițiile prevăzute de dispozițiile pertinente ale convenției, de libertățile
de navigație și de survol și de a pune cabluri și conducte submarine, ca și de libertatea
de a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internațional, legate de exercitarea
acestor libertăți și compatibile cu celelalte prevederi ale convenției, îndeosebi în
cadrul exploatării navelor, aeronavelor și cablurilor și conductelor submarine.
În exercitarea drepturilor și în îndeplinirea obligațiilor ce le revin, potrivit convenției,
în zona economică exclusivă, statele vor ține seama în mod corespunzător de
drepturile și obligațiile statului riveran și vor respecta legile și reglementările adoptate
de acesta în conformitate cu dispozițiile convenției și, în măsura în care ele nu sunt
incompatibile cu prezenta parte, celelalte reguli de drept internațional.
 Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării
 Reguli aplicabile diferitelor categorii de nave in
marea teritoriala – jurisdictie

In ce priveste exercitarea jurisdictiei asupra navelor straine Conventia din 1982

face distinctie, in principiu, intre doua categorii de nave:
a) nave comerciale si nave de stat utilizate in scopuri comerciale (legea romana astfel
cum a fost modificata retine numai „nave straine folosite in scopuri comerciale”,
art.26);
b) nave de razboi si alte nave de stat utilizate in scopuri necomerciale.
Se mai distinge intre jurisdictia penala si jurisdictia civila.
Ca regula, asupra navelor comerciale se aplica jurisdictia penala a statului de pavilion,
dar in virtutea suveranitatii teritoriale, jurisdictia penala a statului riveran se impune,
intr-o serie de cazuri, asupra jurisdictiei statului de pavilion.
Jurisdictia penala a statului riveran la bordul unei nave comerciale straine care trece
prin marea teritoriala sa, se va exercita in urmatoarele cazuri:
a) daca consecintele infractiunii se extind asupra statului riveran;
b) daca infractiunea este de natura sa tulbure pacea tarii sau ordinea in marea
teritoriala;
c) daca asistenta autoritatilor locale a fost ceruta de capitanul navei sau de un agent
diplomatic ori consular al statului de pavilion;
d) daca actele de urmarire penala sunt necesare pentru repri-marea traficului ilicit de
stupefiante.
La aceste patru cazuri, legea romana (nr. 17/1990, modificata prin Legea nr. 36/2002)
mai adauga cazul in care „infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau o
persoana fara cetatenie care are domiciliul pe teritoriul Romaniei” (art.26(2) lit. a ).
Cat priveste jurisdictia civila, statul riveran va putea lua masuri de executare silita
ori de conservare asupra navelor comerciale straine, dar numai pentru:
Ø executarea unor obligatii contractuale;
Ø responsabilitati asumate de nava in timpul sau in vederea trecerii prin apele statului
riveran.
Navele de razboi si navele de stat straine utilizate in scopuri necomerciale,
beneficiaza in marea teritoriala de imuni-tatile statului strain si asupra acestora nu pot
fi efectuate acte de urmarire penala, de executare silita sau alte masuri. Dreptul de
trecere al acestor nave prin marea teritoriala nu este general acceptat.
Conventia din 1982 nu a clarificat aceasta problema si nu afirma in mod clar existenta
unui astfel de drept, dar recunoaste statului riveran dreptul de a cere navelor militare
straine sa paraseasca marea sa teritoriala daca ele nu se conformeaza regulilor sale
privind trecerea prin marea teritoriala.
Conventia din 1982.
Acordul din 1994.
 Concluzie:

Dreptul marii este una dintre cele mai importante ramuri ale dreptului international,
permitand solutionarea diferendelor inter-statale in conformitate cu interesele
nationale ale Statelor de coasta. Astfel, dreptul marii a fost folosit din cele mai vechi
timpuri pentru solutionarea statutului flotelor militare pe timp de razboi, dar si pentru
solutionarea unor aspecte de interes major in domeniul pescuitului si navigatiei
maritime comerciale, in timp de pace.
In epoca contemporană dreptul mării are un impact și o gestionare mai vastă pe
aspectul economic deoarece vițuim într-un timp în care războiul pe mare este foarte
rar întâlnit, iar fiind faptul că la moment cea mai mare cantitate de import și expor se
face cu ajutorul lainerilor, acestea sunt gestionate primondial.
 Bibliografie:
Conventia de la Montego Bay din 1982, privind dreptul marii.
John Selden Mare Clausum, 1635
Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării
Legea privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al
zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României
Ordonanță de urgență nr. 80 din 04/06/1999 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României