Efectele tratatului internaţional.

1. Definiți tratatul internaţional.

2. Analizaţi efectele tratatului în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de subiecţi.
3. Evaluaţi temeiurile intrării în vigoare a tratatului internaţional.

1. Conform Conventiei din 1969, prin expresia “tratat”, se înţelege un acord internaţional încheiat în scris între state
şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau mai multe
instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară;
REGULILE APLICĂRII

2. Încheierea unui tratat internaţional constă în crearea unor situaţii juridice noi, fie că se nasc drepturi şi obligaţii,
fie că se modifică sau se sting anumite drepturi şi obligaţii existente deja. Într-un cuvânt, raţiunea încheierii unui
tratat este tocmai crearea de efecte juridice, adică angajarea părţilor la o anumită conduită obligatorie. Un tratat
îşi produce efectele sale faţă de părţile acestuia în conformitate cu principiul de origine latină pacta sunt
servanda, care, potrivit art. 26 din Convenţia de la Viena (1969), este formulat în felul următor: “Orice tratat în
vigoare leagă părţile şi trebuie executat de ele cu bunăcredinţă”. Regula pacta sunt servanda este un principiu
bine încetăţenit în practica internaţională. În virtutea acesteia, fiecare stat participant la un tratat este obligat: - să
respecte şi să execute întocmai obligaţiile sale decurgând din tratat; - să nu încheie tratate ce-ar contraveni
obiectului şi scopului tratatelor sale încheiate anterior; - să nu facă abuz de drepturile născute pentru el din
tratatul încheiat, adică să nu folosească aceste drepturi în dauna drepturilor şi intereselor legitime ale altor state
părţi; - renunţarea la tratat poate avea loc numai în conformitate cu prevederile dreptului internaţional; -
neexecutarea unui tratat nu poate fi justificată prin invocarea dispoziţiilor de drept intern al statelor părţi. În ce
priveşte înseşi efectele tratatelor, doctrina diferenţiază în general efectele tratatelor faţă de statele părţi şi efectele
tratatelor faţă de statele terţe.
A. Efectele tratatelor faţă de statele părţi comportă următoarele două situaţii juridice:
1) efectele tratatelor faţă de guvernanţi;
2) efectele tratatelor faţă de cei guvernaţi. Efectele tratatelor faţă de guvernanţi implică trei categorii de situaţii:
a) efectele tratatelor faţă de puterea executivă; b) efectele tratatelor faţă de puterea legislativă; c) efectele
tratatelor faţă de puterea judiciară. Privitor la efectele tratatelor faţă de puterea executivă, acestea determină
obligaţia executivului de a lua măsuri pentru aplicarea tratatelor în ordinea juridică internă. Pe lângă aceasta,
executivul mai are şi obligaţia de a publica tratatele, pentru ca ele să fie cunoscute de cetăţeni şi de opinia
publică. Efectele tratatelor faţă de puterea legislativă apar în special în situaţiile în care este necesară adoptarea
unor legi pentru ca tratatul să-şi poată produce efectele în ordinea juridică internă. În ce priveşte efectele
tratatelor faţă de organele judiciare, acestea, pe de o parte, pot aplica prevederile lor, după ce-au fost ratificate şi
publicate, iar pe de altă parte, ele pot interpreta prevederile tratatelor la care statul este parte. Referitor la efectele
tratatelor faţă de guvernaţi, în dreptul internaţional prevalează ideea că tratatele nu produc efecte directe faţă de
particulari. O dată însă cu încheierea în 1951 şi 1957 a tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene, precum
 şi prin elaborarea unor instrumente internaţionale ce recunosc în favoarea indivizilor, persoane fizice, dreptul de
acces în faţa unor organe de anchetă sau judiciare internaţionale, în cazul încălcării drepturilor omului prevăzute
de aceste instrumente, conceptul respectiv a suferit modificări esenţiale. Cu toate acestea, situaţiile specificate nu
reprezintă o tendinţă generală de natură să altereze esenţa însăşi a dreptului internaţional, ca drept ce
reglementează preponderent raporturi între state suverane.
3. B. Un grup însemnat de probleme juridice îl reprezintă şi efectele tratatelor asupra statelor terţe. Potrivit art. 2
pct. 1 lit. h) din Convenţia de la Viena (1969) prin noţiunea de “stat terţ” se înţelege un stat care nu este parte la
tratat. În general, în acest domeniu prevalează principiul efectului relativ al tratatelor, împrumutat din dreptul
privat intern sub forma regulii de drept roman res inter alios acta nec nocere prodesse potest, ceea ce înseamnă că
faţă de terţi tratatele nu produc nici obligaţii şi nici drepturi. În dreptul internaţional, excluderea terţilor din sfera
efectelor tratatelor internaţionale decurge direct din principiul egalităţii suverane a statelor, în temeiul căruia
acordul liber exprimat al fiecărui stat constituie unicul temei legal de dobândire a anumitor drepturi şi de
asumare a anumitor obligaţii în raporturile sale cu alte state. Totodată, chestiunea esenţială care se pune este
aceea de a şti dacă tratatele internaţionale produc sau nu efecte faţă de statele terţe. De altfel, chiar prin
formularea principiului efectului relativ al tratatelor internaţionale, dată la art. 34 din Convenţia de la Viena
(1969), se întrevede o asemenea posibilitate: “Un tratat nu creează nici obligaţii nici drepturi pentru un stat terţ
fără consimţământul său”. Articolul 36 din Convenţia de la Viena (1969) stabileşte două condiţii la întrunirea
cărora statele terţe pot dobândi drepturi în virtutea unui tratat: 1) dacă părţile la tratat înţeleg, prin asemenea
dispoziţii, să confere acest drept, fie statului terţ sau unui grup de state căruia acesta îi aparţine, fie tuturor
statelor; 2) dacă statul terţ consimte.
INTRAREA ÎN VIGOARE
1. Un tratat intra în vigoare la data şi după modalităţile ce s-au fixat prin dispoziţiile sale sau prin acord între statele care
au participat la negociere.
2. În lipsa unor atari dispoziţii sau a unui asemenea acord, un tratat intra în vigoare de îndată ce
consimţămîntul de a fi legat prin tratat a fost stabilit pentru toate statele care au participat la negociere.
În ordine juridică internațională și În ordine juridică internă
TRATATELE CARE NU NECESITĂ RATIFICAREA SAU APROBAREA LOR
Intră în vigoare:
la momentul semnării;
la scurgerea unui anumit termen după semnare;
de la data indicată în tratat.
TRATATELE BILATERALE
Intră în vigoare:
a) la data schimbului instrumentelor de ratificare;
b) la scurgerea unui anumit termen de la data efectuării schimbului instrumentelor de ratificare.

TRATATELE MULTILATERALE
Intră în vigoare:
la data acumulării la depozitar a unui anumit număr de instrumente de ratificare;
la scurgerea unui anumit termen de la data acumulării la depozitar a unui număr determinat de
instrumente de ratificare;
la data transmiterii la depozitar a unui număr determinat de instrumente de ratificare cu indicarea
concretă a statelor ale căror instrumente de ratificare necesită să fie depuse în mod obligatoriu.
APLICAREA TERITORIALĂ
(Art.29)
Dacă din cuprinsul tratatului nu reiese o intenţie diferită sau dacã aceasta nu este stabilitã pe alta cale, un tratat leagã pe
fiecare din pãrţi cu privire la întregul sau teritoriu.

3.Intrarea în vigoare a tratatelor are loc în condiţii diferite în funcţie de caracterul tratatelor. Tratatele care nu
trebuie să fie supuse ratificării intră în vigoare din momentul in care statele semnează documentele (dacă,
bineînţeles, acestea nu trebuie să fie supuse aprobării guvernelor sau dacă semnarea nu s-a făcut ad referendum).
Tratatele supuse ratificării intră în vigoare în momentul schimbului instrumentelor de ratificare în cazul celor
bilaterale, dacă statele nu au convenit alt termen.
În cazul tratatelor multilaterale părţile vor hotărâ prin însuşi tratatul respectiv asupra condiţiilor intrării în
vigoare. În această privinţă există o practică foarte variată. Se poate prevedea  o anumită dată sau un eveniment
la producerea căruia tratatul să intre în vigoare. În general, însă, se stabileşte o majoritate sau un număr minim de
state care trebuie să ratifice tratatul. Astfel, art. XXI al „ Cartei O.N.U.” prevede că aceasta să intre în vigoare la
depunerea instrumentelor de ratificare de către 18 state, inclusiv 3 din următoatrele state:Canada, U.R.S.S.,
S.U.A., Franţa şi Marea Britanie. Convenţia de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice a intrat în vigoare
în a treizecea zi de la data depunerii la secretarul general al O.N.U. a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de
ratificare sau de aderare (25 aprilie 1965).
Pentru statele care aderă la un tratat, în principiu aderarea face ca dispoziţiile tratatului să  se aplice din
momentul aderării şi nu din cel al intrării în vigoare a tratatului.
Înregistrarea tratatelor se face potrivit art. 102 al „ Cartei O.N.U.” La Secretariatul general al organizaţiei care
asigură publicitatea necesară. În caz de neînregistrare, tratatul nu poate fi invocat în faţa vreunui organ al
O.N.U. , dar efectele sale sunt depline în relaţiile cu alte state sau organizaţii internaţionale.