UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” - SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ID
ANUL II

DISCIPLINA: DREPT INTERNAȚIONAL PUBLIC

TITLUL REFERATULUI:
ETAPELE ÎNCHEIERII TRATATELOR INTERNAȚIONALE

COORDONATOR: CONFERENȚIAR UNIV.DR. LAURA-

MARIA CRĂCIUNEAN-TATU

STUDENT: FALCOE ANDREI ROBERT

 Introducere
Tratatul reprezinta “actul juridic care exprima acordul de vointa între doua sau mai
multestate, sau alte subiecte de drept international în scopul de a creea, modifica sau stinge
drepturi siobligatii în raporturile dintre ele” . Ansamblul normelor care reglementeaza
încheierea, aplicarea,respectarea, interpretarea, modificarea, cazurile de nulitate si de încetare
a tratatelor constituiedreptul tratatelor.Regimul juridic al tratatelor este reglementat în doua
documente internationale de referinta – Conventia privind dreptul tratatelor încheiate de catre
state (Viena, 1969) si Conventia privinddreptul tratatelor încheiate de catre state si organizatii
internationale (Viena, 1986). Conform primeiConventii, tratatul reprezinta “un acord
international încheiat între state în forma scrisa si guvernatde dreptul international, fie ca este
consemnat într-un singur instrument sau în doua, ori mai multeinstrumente conexe si oricare ar
fi denumirea sa particulara”.
Incheierea oricarui tratat presupune o suita de actiuni la care participa statele intre care
intervine tratatul. Pe cale cutumiara s-au format astfel, de-a lungul secolelor, o serie de reguli
procedurale, care presupun parcurgerea mai multor etape in procesul de incheiere a unui tratat
international.
Codificate prin conventia de la Viena (1969), aceste reguli au insa, in general, o
valoare supletiva, intrucat Conventia ofera, in numeroase cazuri, mai multe alternative. Mai
mult chiar, in finalul unor articole, dupa ce se enunta o anumita regula, referitoare la o etapa
sau alta a procesului de incheiere a tratatelor, se adauga mentiunea: 'in afara cazurilor in care
partile nu convin altfel'.

Cuprins
In general, la incheierea unui tratat international se parcurg trei faze: negocierea
textului tratatului, semnarea lui si exprimarea consimtamantului statelor de a fi parti la tratat.
1. Negocierea este prima etapa in cursul careia se elaboreaza textul (continutul pe
articole) al tratatului. Negocierile se desfasoara intre reprezentanti ai statelor, special abilitati
in acest sens. Aceasta abilitare trebuie sa rezulte din documente care emana de la autoritatile
competente ale fiecarui stat, in conformitate cu dispozitiile Constitutiei sau altor legi
interne. Aceste documente poarta denumirea de ldenline puteri. in Conventia de la Viena
(1969) deplinele puteri sunt definite astfel:
'Documentul emanand de la autoritatea competenta a unui stat si desemnand una sau
mai multe persoane imputernicite sa reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau
autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimtamantul statului de a fi legat
printr-un tratat sau. pentru a indeplini oricare alt act cu privire la tratat'.(art.l.c.)
Pe langa persoanele special imputernicite prin deplinele puteri, exista si o categorie de
persoane, care, prin functiile pe care le indeplinesc in stat, nu au nevoie sa prezinte, pentru
negocierea si incheierea tratatelor, depline puteri. De regula, acestea sunt:
- Seful statului, seful guvernului si ministrul de externe;
- Sefii misiunilor diplomatice, dar numai pentru negocierea si incheierea tratatelor
bilaterale, intre statul acreditant (de trimitere) si statul acreditar (gazda);
- Reprezentatii acreditati ai statelor la o conferinta sau la lucrarile unei
organizatii internationale, convocate in vederea elaborarii unui tratat.
In ceea ce priveste imputernicirea care rezulta din deplinele puteri, Conventia de la
Viena din 1969 (art.7) manifesta o anumita suplete, in sensul ca permite confirmarea
ulterioara a unei asemenea imputerniciri, pentru persoana care a participat la un act legat de
incheierea unui tratat fara a fi imputernicita prin depline puteri.
In legatura cu activitatile care se includ in etapa negocierilor se inregistreaza anumite
particularitati decurgand din forma bilaterala sau multilaterala a tratatului.
In timp ce etapa de negociere a tratatului bilateral se incheie cu convenirea textului acestuia
intre cele doua parti, in cazul tratatului multilateral, negocierea se incheie cu adoptarea textului
tratatului, pe articole si in ansamblul sau. Regula generala dupa care s-a desfasurat negocierea
tratatelor multilaterale in trecut era aceea a adoptarii textului prin votul unanim al statelor
participante. Conventia de la Viena din 1969 consacra insa o tendinta, manifesta deja in
practica, in sensul ca, pentru tratatele multilaterale care se negociaza in conferinte ori
organizatii internationale, majoritatea de 2/3 este suficienta pentru adoptarea textului
negociat(art.9).
2. Semnarea tratatelor. Urmatoarea etapa in incheierea unui tratat
international este semnarea acestuia in scopul autentificarii textului negociat. Autentificarea
prin semnare reprezinta astfel atestarea solemna, de catre statele care au participat la negocieri,
a faptului ca acestea s-au incheiat si ca textul pe care isi depun semnatura reprezinta forma
definitiva a tratatului, acesta neputand fi deci modificat unilateral de nici unul din statele
participante.
Etapa negocierii unui tratat nu este insa urmata, in toate cazurile, imediat, de semnarea
definitiva a acestuia. Exista astfel situatii in care, dupa incheierea negocierilor, se procedeaza
doar la semnarea ad-referendum sau la parafarea textului. Prin semnarea cu mentiunea 'ad-
referendum se autentifica textul tratatului, dar numai cu caracter provizoriu. Parafarea, care
consta in inscrierea initialelor numelui negociatorului imputernicit al fiecarui stat pe textul
negociat are acelasi efect provizoriu. Semnarea ad-referendum sau parafarea trebuiesc urmate
de semnarea definitiva a tratatului, conditie obligatorie pentru declansarea procedurilor din
etapa urmatoare.
3. Exprimarea consimtamantului. Cea de-a treia faza a incheierii unui tratat consta in
exprimarea consimtamantului statelor de a deveni parti la tratat. Din momentul in care textul
tratatului a devenit autentic si definitiv, statele semnatare urmeaza sa-si exprime
consimtamantul de a deveni parti la tratat prin recurgerea la mijloacele juridice prevazute de
legislatia lor interna.
Consimtamantul exprimat prin ratificare. De regula, prin simpla participare la
negocierea si semnarea unui tratat, statele nu se considera obligate juridic de dispozitiile
acestuia. Pentru ca un stat sa fie definitiv angajat juridic prin dispozitiile tratatului este necesar
sa intervina un act intern, prin intermediul caruia organe special abilitate, de regula
parlamentele nationale, analizeaza dispozitiile acestuia si decid asupra angajarii statului. Acest
act constituie ratificarea tratatului.
Uneori, ratificarea tratatului impune elaborarea unei legislatii interne pentru aplicarea
dispozitiilor acestuia, sau tratatul poate ridica anumite probleme politice care
presupun un anumit consimtamant din partea parlamentului.
Ratificarea era initial un act al suveranului prin care acesta confirma imputernicirile
date plenipotentiarilor sai in vederea incheierii tratatelor si prin aceasta, in virtutea teoriei
mandatului, statul era considerat definitiv legat prin tratat. Odata cu aparitia parlamentelor in
principalele state europene, ratificarea tratatelor de catre acestea a devenit mijlocul principal
prin care organul legislativ controleaza exercitarea de catre executiv a dreptului de a negocia
tratatele internationale.
Ratificarea a dobandit in prezent valente deosebite, intrucat in
relatiile internationale moderne dreptul de a incheia tratate cade sub incidenta organelor
caracteristice regimului reprezentativ, ce trebuie consultat inainte de o angajare definitiva.
Competenta in aceasta privinta este impartita in majoritatea statelor intre seful statului si
adunarile legislative.
O problema in legatura cu ratificarea tratatelor este aceea daca ratificarea trebuie sa fie
data (sau refuzata) intr-un anumit termen. Raspunsul este negativ, in afara de cazurile in care
tratatul prevede un termen pentru aceasta. Oricum, statele trebuie sa-si acorde termene
 rezonabile. De obicei, termenul pentru ratificare depinde in mare masura de natura tratatului si
exista tratate ratificate dupa multi ani. Ratificarea nu poate fi partiala sau conditionata, ci
numai acordata sau refuzata, iar daca un stat incearca sa modifice un tratat in timp ce il
ratifica, aceasta echivaleaza cu refuzul ratificarii, insotit de o noua oferta, care poate fi sau nu
acceptata. La tratatele multilaterale pot fi formulate, in anumite limite, rezerve .
Consimtamantul exprimat prin aprobare sau acceptare. in ultima perioada , ca urmare a
intensificarii ritmului si cerintelor colaborarii internationale, asistam la o crestere fara precedent a
numarului tratatelor si a diversificarii domeniilor in care acestea intervin, in special cele cu caracter
economic si tehnic. A aparut astfel, ca o alternativa la ratificarea tratatelor,o modalitate noua de
exprimare a consimtamantului statelor de a fi parti la

tratate, aprobarea sau acceptarea, care este data in competenta guvernelor.

Pe aceasta cale se realizeaza o examinare mai expeditiva a dispozitiilor unor tratate si se
evita procedura mai lunga si complicata a ratificarii parlamentare.
In conformitate cu legile interne ale fiecarui stat, sunt supuse aprobarii sau acceptarii
de catre guvern, tratatele care nu implica un angajament politic major sau nu se refera la
domenii esntiale ale exercitarii suveranitatii statelor.
Aderarea la tratate se refera numai la tratatele multilaterale si intervine in cazurile in
care un stat nu a participat la negocierea si semnarea tratatului dar decide, ulterior, sa devina parte
la acesta.

Aderarea este posibila numai daca aceasta modalitate de a deveni parte la un tratat este
prevazuta expres in textul tratatului, sau daca din acesta rezulta intentia partilor de a permite
aderarea ulterioara a altor state.
In functie de natura tratatului, aderarea se realizeaza prin procedura ratificarii sau aprobarii.
Consimtamantul exprimat prin semnare. De regula, asa cum sa aratat mai sus
(sectiunea 2), semnarea tratatului are ca efect autentificarea textului stabilit prin negocieri. In
anumite cazuri, semnarea echivaleaza insa cu exprimarea consimtamantului statului de a fi
parte la tratat. Semnarea va avea acest efect daca sunt intrunite, cumulativ, urmatoarele doua
conditii (art.12 al Conventiei din 1969):
- tratatul prevede expres acest lucru sau s-a stabilit, in alt fel, ca statele negociatoare au
convenit ca semnatura va avea acest efect;
- intentia statului de a da acest efect semnaturii rezulta din deplinele puteri ale
reprezentantului sau ori a fost exprimata in timpul negocierii.
Numeroase tratate internationale la care statele devin parti prin semnare sunt
identificate prin denumirea de acorduri in forma simplificata. Ele se materializeaza, de obicei,
in schimb de note, schimb de scrisori, proces verbal parafat, memorandum, declaratii comune
etc.
Originea acestor acorduri se gaseste in practica S.U.A., unde ele sunt cunoscute sub
denumirea de 'executive agreements'. Prevederea Constitutiei americane, potrivit careia
SUA devin parti la tratatele internationale prin semnarea acestora de catre presedinte, cu
aprobarea Senatului, s-a dovedit in mai multe cazuri stanjenitoare, fata de ritmul tot mai rapid
al desfasurarii relatiilor interntionale si necesitatea angajarii SUA in acest ritm. Prin practica
unor 'executive agreements', (acorduri la care SUA devin parte prin semnarea lor de
presedinte), se simplifica participarea SUA la unele tratate internationale, evitand aprobarea
Senatului.
Între acordurile in forma simplificata si tratatul formal, nu exista decat diferente de
procedura.
In acest sens s-a pronuntat si Comisia de Drept International, in comentariul la art.l al
proiectului din 1962, subliniind ca deosebirile din punct de vedere juridic, in masura in care
ele realmente exista, intre tratate in sens formal si tratate in forma simplificata, se gasesc
exclusiv in domeniul formei, metodelor de incheiere si intrarii in vigoare, in celelalte privinte
aplicandu-se aceleasi reguli ambelor forme de tratate, (citat dupa A. Bolintineanu, Dumitra
Popescu, op.cit., p.119).
Intrarea in vigoare a tratatelor. Intrucat exprimarea consimtamantului statelor de a fi
parti la un tratat international se realizeaza, de regula, printr-o serie de proceduri interne, care
se desfasoara in ritmuri si la date diferite, s-a impus necesitatea ca statele parti sa-si comunice
reciproc indeplinirea acestor proceduri si, in functie de acestea, sa se stabileasca odata precisa
de la care tratatul produce efecte intre statele parti, data care marcheaza intrarea in vigoare a
tratatelor. In general, data intrarii in vigoare a unui tratat este prevazuta expres de aceasta.In
cazurile in care tratatul nu o prevede, intrarea in vigoare este convenita, ulterior, intre parti.
Documentele prin care statele isi comunica indeplinirea procedurilor interne de
exprimare a consimtamantului de a se angaja prin tratat sunt denumite instrumente de
ratificare (sau aderare).
In cazul tratatelor bilaterale, data intrarii in vigoare coincide cu data schimbului instrumentelor
de ratificare sau a notificarii privind aprobarea sau acceptarea.
In ceea ce priveste tratatele multilaterale, instrumentele de ratificare se depun pe langa unul
din guvernele statelor care au participat la negocierea si semnarea tratatului, caruia i s-a
incredintat functia de depozitar sau pe langa o organizatie internationala investita cu aceeasi
functie. Pentru tratatele incheiate sub auspiciile ONU, depozitar este Secretariatul General al
organizatiei. Data intrarii in vigoare a acestor tratate este stabilita in functie de acumularea
unui numar minim, prestabilit prin dispozitiile tratatului, de asemenea instrumente de
ratificare.
De exemplu, art.308 al Conventiei de la Montego Bay din 1982 cu privire la dreptul
marii, stabileste ca aceasta Conventie va intra in vigoare 'la 12 luni dupa depunerea celei de a
60-a ratificari'.
Anumite tratate multilaterale leaga intrarea lor in vigoare, pe langa acumularea unui
numar minim de ratificari, si de indeplinirea altor conditii. De exemplu, art.110, alin.3 din
cartea ONU a prevazut intrarea in vigoare, dupa depunerea instrumentelor de ratificare de
catre majoritatea statelor semnatare, care sa includa obligatoriu SUA, URSS, Marea
Brianie, China si Franta.
Legislatia romana privind incheierea tratatelor. Potrivit Constitutiei (art.91, alin.l) si
legii nr.4/1991, incheierea tratatelor internationale, in numele Romaniei intra in competenta
Presedintelui tarii. Presedintele poate incheia tratate in numele Romaniei sau poate da
imputerniciri, in acest scop, primului ministru, ministrului afacerilor externe, altor membrii ai
guvernului sau unor reprezentanti diplomatici ai Romaniei. Pe baza acestor imputerniciri,
guvernul ia masuri pentru initierea si negocierea tratatelor internationale in numele Romaniei.
Negocierea si semnarea tratatelor internationale in numele Romaniei se face de catre delegati,
special abilitati in acest sens de presedinte, sau pentru acordurile care se incheie la nivelul
guvernului sau la nivel departamental, de catre 'delegatiile aprobate in acest scop' (art.3 din
legea 4/1991).
Tratatele negociate si semnate in numele Romaniei se supun fie ratificarii, prin lege, de
catre parlament, fie aprobarii, prin hotarare de catre guvern, in functie de domeniul in care
intervin. Astfel, potrivit art.4 din legea nr.4/1991, sunt supuse ratificarii, prin legea
parlamentului, tratatele care se refera la: colaborarea politica si militara, cele care fac necesara
adoptarea unor legi noi sau revizuirea legilor in vigoare, precum si cele care implica un
angajament politic sau financiar ori se refera la probleme privind regimul politic si teritorial al
statului sau la statutul persoanelor, drepturile si libertatile cetatenesti, sau participarea la
organizatii internationale, precum si acelea care prevad expres ratificarea de catre parlament.
In conformitate cu art.5 al legii nr.4/1991, tratatele care prin obiectul lor nu se refera la
problemele enumerate in art.4, sunt supuse aprobarii prin hotararea guvernului. Guvernul
informeaza insa pe presedintele tarii precum si parlamentul despre orice acord, conventie sau
alte intelegeri internationale pe care le aproba.
Acordurile si intelegerile care prin continutul lor nu impun ratificarea de catre
parlament sau aprobarea guvernului, cunoscute sub denumirea de acorduri in forma
simplificata, se incheie de ministrul afacerilor externe prin schimburi de note sau scrisori. Ele
se pot incheia, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe si de alte ministere sau organe
centrale, care au primit atributii si imputerniciri in acest sens (articolul 6 din legea nr.4/1991).

Bibliografie
1. Legea nr. 4/1991;
2. Suport de curs Drept Internațional Public;