Modificarea tratatelor multilaterale si incetarea tratatelor

internationale

1. NOŢIUNEA DE TRATAT INTERNAŢIONAL

Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor internaţionale şi
totodată principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul acestei relaţii.
Tratatul este actul juridic ce exprimă acordul de voinţă liber consimţit intervenit între două
sau mai multe state ori alte subiecte de drept internaţional în scopul naşterii, modificării sau
stingerii drepturilor şi obligaţiilor părţilor în raporturile dintre ele.
Potrivit art. 2 al Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, prin care s-a
realizat codificarea în materie, tratatul internaţional este definit ca „un acord internaţional
încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, indiferent dacă este
consemnat într-un singur instrumentul ori în două sau mai multe instrumente conexe, oricare
ar fi denumirea lor”.
Tratatele au constituit şi în secolele trecute un important instrument al relaţiilor dintre state,
dar numărul acestora a crescut exponenţial in ultimele decenii, datorită dezvoltării
raporturilor internaţionale în condiţiile intensificării şi adâncirii cooperării pe multiple planuri şi
în forme tot mai variate între membrii comunităţii mondiale.
Ca sferă de reglementare, tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de probleme,
de la principiile colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii internaţionale până
la probleme de strict interes bilateral in raporturile dintre state.
Tratatele pot fi, astfel, de natură politică (tratate de pace, de alianţă, de neagresiune etc.)
sau juridică ( convenţii consulare, de asistenţă juridică, de extrădare etc.), cu caracter
economic, comercial, financiar, militar , sanitar, în domeniul transporturilor, al dreptului
umanitar, pentru constituirea de aoganizaţii internaţionale, etc.
Dintre toate tratatele internaţionale cel mai important este, fără îndoială, Carta O.N.U., actul
constitutiv al organizaţiei de securitate şi colaborare din care fac parte marea majoritate a
statelor lumii.
11. MODIFICAREA TRATATELOR

Tratatele internaţionale aflate în vigoare pot să fie modificate dacă raţiunile pentru care au fost
încheiate sau condiţiile de aplicare impun transformarea unor prevederi pentru a fi adaptate la noile
realităţi.
Adaptarea conţinutului unui tratat, transformarea textului acestuia, se pot face prin amendare sau
revizuire. Amendarea priveşte de regulă modificări de mai mică amploare, iar revizuirea atrage
modificări substanţiale şi extinse ale textului unui tratat.
Modificarea unui tratat se poate face numai prin voinţa părţilor contractante, în cazurile şi
modalităţile prevăzute de regulă în însuşi cuprinsul tratatului. Orice modificare adusă unui tratat
trebuie să parcurgă, pentru a intra în vigoare, în general acelaşi traseu politic şi juridic ca la intrarea
în vigoare a tratatului modificat, dacă părţile nu prevăd o procedură mai simplificată.
Modificarea tratatelor pune probleme mai complexe în ce priveşte tratatele multilaterale, ale căror
clauze de revizuire trebuie să prevadă în mod expres condiţiile în care se poate modifica, dispoziţiile
din tratat care pot sau nu să fie modificate, numărul de state care trebuie să ratifice modificarea
pentru ca aceasta să devină efectivă etc.
În principiu şi modificarea tratatelor multilaterale impune acordul tuturor statelor părţi, dar se poate
concepe şi un sistem în care modificările operate să devină efective cu acordul majorităţii acestora,
caz în care apare un complex de situaţii în ce priveşte opozabilitatea modificării faţă de statele care
nu s-au declarat de acord cu aceasta.

12. ÎNCETAREA SAU SUSPENDAREA EFECTELOR TRATATELOR

De regulă, statele prevăd în tratatele pe care le încheie anumite termene de valabilitate. Împlinirea
acestor termene duce la încetarea efectelor tratatului, care în cazul în care se consideră necesar a fi
menţinut trebuie să fie reînnoit.
Încetarea efectelor tratatelor sau suspendarea acestora pot să aibă loc şi în alte împrejurări.
Cazurile în care tratatele internaţionale îşi pot înceta efectele sau pot fi suspendate sunt:
a) – voinţa comună a părţilor;
b) – denunţarea unilaterală;
c) –anularea;
d) –survenirea unor fapte sau evenimente ulterioare;
e)- imposibilitatea executării.
a) Voinţa comună a părţilor
Încetarea tratatului prin voinţa părţilor este situaţia cea mai frecventă şi are loc prin inserarea în
convenţie a unui termen. La împlinirea acestui termen convenţia încetează de a mai produce efecte.
Părţile pot, însă, indiferent dacă prin conventie s-a prevăzut sau nu un termen, să considere că
aceasta nu mai este în vigoare oricând doresc, de comun acord.
Alteori, încheierea unui nou tratat abrogă pe cel vechi parţial sau în totalitate. Este preferabil ca
această abrogare să fie prevăzută în mod expres în noul tratat. Noul tratat poate să se refere la
aceleaşi materii sau prin prevederile sale să fie incompatibil cu prevederile celui vechi.
La tratatele multilaterale este mai dificil să se aplice acest procedeu, dată fiind existenţa mai multor
părţi mai greu de conciliat spre o hotărâre în sensul înlocuirii vechiului instrument juridic.
Retragerea dintr-un tratat multilateral poate duce la desfiinţarea acestuia, dacă micşorarea
numărului participanţilor la tratat face iluzoriu însuşi scopul tratatului.
b) Denunţarea constă într-o declaraţie a uneia din părţi prin care aceasta se consideră liberă de
obligaţiile ce-i revin prin tratat. Este un mod excepţional de a pune capăt unui tratat.
Denunţarea unilaterală poate avea loc în general numai dacă acest mod este prevăzut în tratat sau
dacă rezultă tacit din acesta. Statul ce doreşte să se retragă dintr-un tratat trebuie să notifice acest
lucru celorlalte părţi, de regulă cu minimum 12 luni înainte. Orice altă denunţare este considerată o
violare a dreptului internaţional.
c) Anularea poate avea loc atunci când partea adversă refuză în mod constant să-şi execute
obligaţiile sau prin actele sale violează substanţial prevederile acestuia. Actele de nerespectare a
tratatului trebuie să se refere la dispoziţii de esenţă ale acestuia. Anularea pune, însă, probleme
foarte dificile în ce priveşte aprecierea caracterului încălcării prevederilor tratatului, iar invocarea
acestei încălcări este foarte greu de dovedit, cel mai adesea ambele părţi având argumente în acest
sens.
d) Survenirea unor fapte sau evenimente ulterioare .Tratatele pot înceta şi ca urmare a îndeplinirii
unei condiţii rezolutorii la survenirea unor fapte sau evenimente viitoare incerte. Acestea trebuie să
fie de regulă arătate expres în tratat.”Tratatul de la Varşovia” prevedea că acesta va lua sfârşit în
cazul când Europa va fi creat un sistem de securitate colectivă şi va fi încheiat în acest scop un
tratat general – european de securitate colectivă.
Nu întotdesuna asemenea evenimente pot fi prevăzute în cuprinsul unui tratat.Starea de război este
un eveniment cu importante consecinţe pentru soarta tratatelor, care pune capăt majorităţii acestora.
Problema e contraversată dacă tratatele iau sfârşit în mod automat şi pentru întotdeauna sau dacă
sunt numai suspendate pe perioada ostilităţilor. În general, însă, tratatele cu caracter politic şi
economic între statele aflate în război ca adversari îşi încetează valabilitatea. Alte categorii de
tratate ( administrative, sanitare, culturale, etc.) se consideră în general ca suspendate.
Practic, soarta tratatelor între statele beligerante se rezolvă prin tratatul de pace.
În timpul războiului intră efectiv în funcţie, însă, prevederile convenţiilor internaţionale care se referă
la perioadă de război, îndeosebi cele privind regulile de ducere a războiului şi dispoziţiile privind
protecţia anumitor categorii de persoane în timp de război.
Clauza rebus sic stantibus este situaţia tipică. Clauza se referă la faptul ca, în cazul în care după
încheierea tratatului împrejurările se schimbă în aşa manieră încât situaţia devine dazavantajoasă
pentru una din părţi , aceasta poate să ceară anularea tratatului dacă cealaltă parte nu convine să
se pună de acord dispoziţiile acestuia cu noua situaţia. Dreptul internaţional permite ca o parte să se
dezică de tratatul pe care l-a încheiat , dacă noile împrejurări schimbă în aşa măsură situaţia părţilor
încât dacă aceasta ar fi existat în momentul încheierii, ele nu l-ar fi încheiat. Aplicarea în practică a
acestei reguli este foarte dificilă, deoarece poate da foarte uşor loc la abuzuri din partea părţii ce
invocă clauza.
Date fiind riscurile invocării abuzive a acestei clauze, există unele condiţii pentru a fi invocată:
-noua împrejurare să fie fundamental deosebită de împrejurările încheierii tratatului;
-noile împrejurări să transforme radical întinderea obligaţiilor părţilor.
Clauza nu va putea fi invocată: pentru a pune capăt unui tratat ce stabileşte o frontieră; pentru
retragerea dintr-un tratat multilateral; dacă schimbarea fundamentală a împrejurărilor rezultă dintr-o
încălcare a tratatului de către partea ce a invocat clauza.
e) Imposibilitatea executării poate fi invocată de oricare din părţi, dacă această imposibilitate rezultă
din dispariţia sau distrugerea obiectului tratatului fără vina acestora.

3.8. Modificarea tratatelor

In baza unor evaluari asupra functionalitatii si eficacitatii unor tratate se poate

declansa procedura de modificare a lor, sau orice stat parte poate propune
amendamente la tratat dupa intrarea sa in vigoare.

Expresia „modificare” este folosita mai mult generic.

In practica, fara ca deosebirea terminologica sa aiba relevanta juridica, se

utilizeaza doi termeni: amendarea, se refera

la o modificare partiala,

de importanta redusa;

revizuirea, reexaminarea
 de ansamblu, rezultand

in modificari substantiale.

Din practica conventionala rezulta anumite diferentieri in legatura cu efectuarea

modificarii tratatelor dupa criteriul numarului partilor:

 in cazul tratatelor bilaterale ambele parti decid asupra procedurii de

modificare;

 in cazul tratatelor multilaterale (cu numar restrans) se aplica regula

unanimitatii;

 in cazul tratatelor multilaterale generale se aplica regula majoritatii simple ori,

in functie de natura tratatului, dispozitiile sale pot dispune opozabilitatea modificarilor
fata de toate statele parti (de exemplu actele constitutive ale organizatiilor
internationale).

Conventia de la Viena contine in art. 39-40 urmatoarele reguli de modificare a

tratatelor:

 modificarile se pot face numai prin acordul partilor, exceptand cazul

cand tratatul prevede altfel;

 orice propunere de modificare se notifica tuturor partilor contractante;

 pentru intrarea in vigoare, modificarile parcurg, de regula, aceleasi faze necesare

intrarii in vigoare a tratatului supus modificarii.

Ca urmare a unora dintre modificari se creaza regimuri juridice diferite:

 intre partile care au acceptat modificarile se aplica tratatul in forma modificata;

 intre partile care nu le-au acceptat se aplica tratatul in forma initiala

(nemodificat);

 intre partile care au acceptat modificarile si partile care nu le-au acceptat se

aplica tratatul in forma initiala(nemodificat).

Tratate care prevad atat amendarea, cat si revizuirea:

art. 108 se refera la „amendare”

 Carta O.N.U.
 art. 109 se refera la „revizuire”

 Tratatul de interzicere art. VII priveste „amendarea

totala a experientelor

nucleare (1996) art. VIII priveste „revizuirea”

In cazul Cartei O.N.U. amendamentele intra in vigoare pentru toti membrii

O.N.U. dupa indeplinirea urmatoarelor cerinte:

 sa fie adoptate cu o majoritate de 2/3 din membrii Adunarii Generale; si

 sa fie ratificate de 2/3 din membrii O.N.U., inclusiv toti mem-brii permanenti ai
Consiliului de Securitate (ex. Amendarea art. 23 privind cresterea numarului membrilor
Consiliului de Securitate de la 11 la 15).

Revizuirea reclama indeplinirea unor conditii speciale:

 urmeaza sa aiba loc in cadrul unei conferinte generale a membrilor O.N.U.,

convocata prin votul a 2/3 din membrii O.N.U. si a oricaror 9 membrii ai Consiliului de
Securitate;

 orice asemenea modificari ale Cartei O.N.U. vor intra in vigoare dupa
ratificarea lor de catre 2/3 din membrii O.N.U., inclusiv toti membrii permanenti ai
Consiliului de Securitate.

Pana, in prezent o astfel de conferinta nu a avut loc.

Pentru Tratatul privind interzicerea totala a experientelor nucleare atat

amendarea, cat si revizuirea urmeaza a avea loc in cadrul conferintei tuturor partilor, iar
adoptarea amendamentelor se face cu votul favorabil al majoritatii statelor parti, in timp ce,
la revizuire se insista pe regula consensului. Intrarea in vigoare va avea loc dupa
depunerea instrumentelor de ratificare de catre toate statele care au votat favorabil,
respectiv au fost de acord cu revizuirea.

Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (1968), desi prevede numai „amendarea”

(art. VIII), stabileste reguli mai complicate pentru derularea amendarii si intrarea in vigoare a
amendamentelor.

3.9. Incetarea tratatelor

 3.9.1. Definitie si delimitari

Incetarea unui tratat semnifica situatia in care tratatul nu mai produce efecte
juridice; drepturile si obligatiile partilor, inclusiv normele de conduita inceteaza, de
regula, din momentul aparitiei cauzei de incetare a tratatului.

Spre deosebire de incetare, suspendarea aplicarii trata-tului nu pune capat

acestuia ca act international, ci intrerupe numai temporar aplicarea dispozitiilor
tratatului.

In legatura cu incetarea tratatelor se face distinctie intre:

 cauze de incetare propriu-zisa;

 cauze de nulitate.

Cauzele de incetare propriu-zisa a efectelor juridice ale tratatelor sunt, de regula,

prevazute expressis verbis in clauzele finale ale tratatelor, iar cadrul multilateral de
reglementare il constituie Conventia de la Viena (art. 42-72).

Ca regula generala Conventia precizeaza ca:

„Stingerea unui tratat, denuntarea sa sau retragerea unei parti nu pot avea loc
decat in aplicarea dispozitiilor tratatului sau a prezentei conventii”. (art. 42 alin. 2)

3.9.2. Cauze de incetare propriu-zisa si clasificarea lor

Cauzele de incetare a efectelor juridice ale tratatelor, in functie de anumite

criterii, se clasifica in trei categorii:
 3.9.2.1 Cauze convenite prin vointa
partilor

- prevazute in
tratat

- acte unilaterale ulterioare

1) Termenul. Tratatele se incheie pe un anumit termen (3, 5, 20 de ani), la

expirarea caruia tratatul poate:

inceta; sau

sa fie prelungit, pe termene identice

celor initiale (tacita reconductiune)

 2) Conditia rezolutorie este un eveniment viitor si incert la producerea caruia
tratatul inceteaza, ea este uneori inclusa in clauzele unor tratate (de ex. art. 11 din
Tratatul de la Varsovia din 1955 prevedea ca acesta isi va pierde valabilitatea pe data
intrarii in vigoare a unui tratat general european de securitate colectiva).

3) Denuntarea pentru tratatele bilaterale(retragerea pentru cele multilaterale)

este un act unilateral - care poate sau nu sa fie prevazut in tratat - al unui stat prin care
acesta pune capat unui tratat sau face sa inceteze pentru sine efectele unui tratat
multila-teral. Denuntarea reglementata, spre deosebire de denuntarea
nereglementata trebuie efectuata in conformitate cu conditiile si termene prevazute de
tratat.

In lipsa clauzelor de incetare, prin consimtamantul tuturor partilor, un tratat poate

inceta in orice moment al executarii sale (abrogare).

Cat priveste un act unilateral intervenit ulterior, Conventia de la Viena prevede

ca, in absenta unei clauze referitoare la denuntare/ retragere, tratatul respectiv nu poate
face obiectul unei denuntari/retrageri, cu doua exceptii:

 cand din intentia partilor rezulta admiterea posibilitatii denuntarii / retragerii;

 cand dreptul la denuntare/retragere poate fi dedus din natura tratatului.

Incalcarea tratatului de catre una dintre parti poate atrage incetarea tratatului
sau suspendarea efectelor sale. Dar nu orice incalcare poate duce la incetare, ci
numai o incalcare substantiala, ceea ce in sensul art. 60(3) inseamna:

 o respingere a tratatului neautorizata de Conventie; sau

 incalcarea unei dispozitii esentiale pentru realizarea obiectului sau a scopului

tratatului.

3.9.2.2 Cauze de incetare independente de vointa partilor

Disparitia definitiva a obiectului tratatului care face imposibila executarea sa

(ex. secarea unui curs de apa ori scufundarea unei insule care constituiau obiectul unor
tratate).

Schimbarea fundamentala a imprejurarilor (clausa rebus sic stantibus).

Aceasta clauza poate fi invocata de catre una dintre parti (art. 62 din Conventie)
numai daca se intrunesc cumulativ doua conditii:
 a) imprejurarile schimbate au constituit baza esentiala a consimtamantului
partilor de a se lega prin tratat; si

b) schimbarea produsa a dus la transformarea radicala a naturii obligatiilor.

Schimbarea fundamentala a imprejurarilor nu poate fi invocata in urmatoarele

doua situatii:

 in cazul tratatelor privind stabilirea frontierelor;

 cand schimbarea este rezultatul unei violari, de catre partea care o invoca, a
unei obligatii din tratat sau a unei alte obligatii internationale fata de oricare alta parte la
tratat.

3.9.2.3 Alte cauze de incetare a unor tratate

In cazul ruperii relatiilor diplomatice si consulare inceteaza numai tratatele

care, in vederea executarii, presupun existenta acestor relatii; caducitatea, razboiul
atrage incetarea anumitor tratate, cum sunt: tratatele politice, de prietenie, comerciale,
dar se mentin tratatele privind legile si obiceiurile razboiului, tratatele de frontiera etc.,
altele pot fi suspendate; disparitia calitatii de subiect de drept international poate genera
un caz de succesiune si se aplica regulile in domeniu; executarea integrala,
caducitatea (desuietudinea).

Daca intervine o norma noua de jus cogens, orice tratat existent care este in
conflict cu asemenea norme devine nul si isi inceteaza efectele.
 Capitolul I. Concepte generale privind tratatul
international

Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor

internaţionale şi totodată principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul
acestei relaţii.
Acesta reprezinta actul juridic ce exprimă acordul de voinţă liber consimţit
intervenit între două sau mai multe state ori alte subiecte de drept internaţional în scopul
naşterii, modificării sau stingerii drepturilor şi obligaţiilor părţilor în raporturile dintre
ele.
Potrivit art. 2 al Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor,
prin care s-a realizat codificarea în materie, tratatul internaţional este definit ca „un acord
internaţional încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional,
indiferent dacă este consemnat într-un singur instrumentul ori în două sau mai multe
instrumente conexe, oricare ar fi denumirea lor”1.
Exprimând – în maniera cea mai limpede, directă şi neechivocă – voinţa şi
interesul statelor prezente în viaţa internaţională de a se conforma unor reguli, tratatul
internaţional constituie principalul izvor1 al dreptului internaţional2.
Intensitatea vieţii internaţionale, necesitatea colaborării între state, prezentă în cele
mai diverse planuri, îşi găsesc expresia în încheierea unui număr tot mai mare de tratate
bilaterale şi multilaterale. Convenţiile multilaterale şi procesul de făurire a acestora
reprezintă unul din fenomenele juridice esenţiale3 ale vieţii internaţionale.

1
Conventia de la Viena, 1969, art. 2
2
Ecobescu, N., Duculescu, V., Dreptul tratatelor, Continent XXI, Bucureşti, 1995, 11; Anghel, I.M., Dreptul
tratatelor, I, Lumina Lex, Bucureşti, 2000, 49; Mazilu, D., Dreptul internaţional public, II, Lumina Lex, Bucureşti,
2002, 17; Molea, M.C., Viciile de consimţământ în Dreptul Internaţional Public, Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, 15;
Popescu, D., Năstase, A., Drept internaţional public, Casa de Editură şi Presă „Şansa” – S.R.L., Bucureşti, 1997, 42;
Geamănu, G., Drept internaţional contemporan, Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, 24; Preda-Mătăsaru, A.,
Tratat de drept internaţional public, Lumina Lex, Bucureşti, 2002, 54
3
Anghel, I.M., Dreptul tratatelor, I, 47
 In secolele trecute tratatele au fost un instrument important al relatiilor care luau
nastere intre state,insa numarul lor a crescut puternic si in ultimele decenii,datorita
dezvoltarii raporturilor internationale
Tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de probleme, de la principiile
colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii internaţionale până la probleme
de strict interes bilateral in raporturile dintre state.
Tratatele pot fi, astfel, de natură politică (tratate de pace, de alianţă, de
neagresiune etc.) sau juridică ( convenţii consulare, de asistenţă juridică, de extrădare
etc.), cu caracter economic, comercial, financiar, militar, sanitar, în domeniul
transporturilor, al dreptului umanitar, pentru constituirea de organizaţii internaţionale.
Dintre toate tratatele internaţionale cel mai important este, fără îndoială, Carta
O.N.U., actul constitutiv al organizaţiei de securitate şi colaborare din care fac parte
marea majoritate a statelor lumii.
Rolul tratatelor în cadrul dreptului internaţional public se manifestă sub două
aspecte principale: pe de o parte, contribuie la codificarea dreptului, iar pe de altă parte
contribuie la dezvoltarea sa progresivă.
Termenul „tratat” este utilizat de cele mai multe ori generic, primind numeroase definiţii şi
denumiri. Comisia de Drept Internaţional a arătat că: „La termenii de tratat, convenţie, protocol, se
adaugă alţi termeni utilizaţi mai puţin frecvent, cum sunt declaraţie, cartă, convenant, pact, act, statut,
înţelegere, concordat, în timp ce denumiri ca declaraţie, acord şi modus vivendi sunt utilizate pentru
tipuri de înţelegeri mai mult sau mai puţin formale. În ceea ce le priveşte pe ultimele, nomenclatura lor
este aproape nelimitată. Chiar dacă există câteva denumiri, precum acordul, schimbul de note, schimbul
de scrisori, memorandum of agreement, agreed minut, mai des întâlnite decât altele... nu există o
folosinţă exclusivă sau sistematică pentru un anumit tip, particular, de tranzacţii”.
Pe de altă parte, în mod tradiţional, denumirea de „tratat” este atribuită doar unor categorii de
acorduri internaţionale, prin care se reglementează probleme de importanţă deosebită, cum sunt
tratatele de pace, tratatele de alianţă etc.4 Efectele sale depăşesc sfera unui singur stat extinsă de

4
Le Fur, L., Précis de droit, 190
reprezentanţii diferitelor curente, îndeosebi şcoala dreptului natural5. Această ultimă distincţie este
întâlnită cu ocazia definirii tratatelor, fiind atribuită uzanţelor diplomatice moderne. Potrivit
Enciclopediei Britanice, prin tratat se înţelege un contract6 sau un alt instrument scris prin care două sau
mai multe state se obligă în conformitate cu dreptul internaţional. Potrivit uzanţelor diplomatice
moderne, termenul „tratat” este limitat la categoria celor mai importante înţelegeri internaţionale, în
timp ce acele înţelegeri de o importanţă mai redusă sau inferioară au fost denumite convenţii, acorduri,
înţelegeri, protocoale, acte7 etc.

Capitolul II. Reglementare legală pe plan intern

Reglementarea cadru în materia tratatelor este cuprinsă la articolul 91(1) din Constituţia
României, în conformitate cu care „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României,
negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte
tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin
lege”.
Se observă că dispoziţia distinge două categorii de tratate internaţionale:
1) Tratate internaţionale încheiate în numele României de Preşedinte, în urma negocierii
lor de către Guvern;
2) Alte tratate internaţionale, afară de cele de la punctul (1).
Consecinţele juridice ale prevederilor cuprinse la articolul 91 (1) al Constituţiei României sunt, în
principal, două:
a) constituirea dreptului Preşedintelui de a încheia tratate internaţionale în numele României,
dar sub condiţia ca tratatele pe care le semnează să fie negociate de Guvern; obligaţia Preşedintelui de a
supune tratatele, pe care le încheie, spre ratificare Parlamentului;
b) crearea obligaţiei în sarcina autorităţilor legislative de a reglementa procedura de încheiere –
în sens larg – a acelor tratate internaţionale care nu sunt încheiate de Preşedintele României.

5
Potrivit istoricului Titus Livius, Menippus, trimisul regelui Antioh pe lângă romani, a împărţit tratatele în 3
categorii: tratate între învins şi învingător, tratate de prietenie şi de pace, tratate de alianţă; Hugo Grotius
consideră că unele tratate stabilesc acelaşi lucru ca şi dreptul natural, în timp ce altele adaugă ceva la acesta;
Grotius, H., Despre dreptul războiului şi al păcii, XV, Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, 416
6
Se are în vedere ideea de act internaţional constituit prin acordul de voinţă al unor părţi aflate pe poziţii de
egalitate juridică
7
The New Encyclopaedia Britannica, 11, Encyclopaedia Britannica Ltd., Chicago, 907
 Categoriile de tratate enunţate de Legea nr. 590/2003 sunt regăsite la articolul 2 (1): „România,
Guvernul României, precum şi ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, pentru
care această atribuţie este special prevăzută de legislaţia în vigoare, pot încheia tratate la nivel de stat,
tratate la nivel guvernamental, respectiv tratate la nivel departamental”. 24 Din redactarea articolului
2(1) al Legii nr. 590/2003 rezultă o nouă clasificare a tratatelor internaţionale încheiate de autorităţile
statului român, şi anume:
1. tratate la nivel de stat;
2. tratate la nivel guvernamental;
3. tratate la nivel departamental.