UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII:
Administrație publică IF

PROIECT LA DISCIPLINA:
Drept internațional public.

STUDENT

NUME: ILISOI RUBEN

 Suceava 2023

Tratatul, izvor principal al dreptului

internațional

Cadru didactic: conf. dr. Florea Nicoleta-Dumitrita

Introducere

În această lucrare am luat în vedere unul dintre cele mai importante izvoare ale dreptului
international public, tratatul. Aici am discutat despre ceea ce definește și constituie tratatul,
importanța acesteia în societatea contemporană, diferitele moduri de clasificare a acesteia și
procedeul prin care acest instrument este încheiat cu scopuri prestabilite spre a satisface anumite
nevoi.

1. Definiții1

Tratatul reprezintă unul din principalele izvoare ale dreptului international public. Conform
definiției conferite de profesorul Dumitra Popescu: ”Tratatul este actul juridic care exprimă
înțelegerea (acordul de voință) între două sau mai multe state sau alte subiecte de drept internațional
în scopul de a crea, modifica sau stinge drepturi și obligații în raporturile dintre ele.”

Dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului tratatelor s-a realizat prin Convenția de la Viena din
1969, a cărei prevederi se aplică doar statelor ce au tratate încheiate reciproc în scris. Iar în anul
1986, s-a încheiat o altă convenție la Viena, convenție a cărei prevederi au în vedere tratatele
încheiate între state și organizații internaționale, sau între organizațiile deja menționate.

Convenția din anul 1969 definește tratatul ca fiind acel „acord încheiat în formă scrisă între state și
guvernat de dreptul internațional, care este consemnat fie într-un singur intrument, fie în două sau
mai multe instrumente conexe, și oricare ar fi denumirea sa particulară. 2

Conform profesorului Dumitra Popescu, elementele esențiale ale tratatului sunt reprezentate de:
- subiectele sau părțile tratatului (adică statele și organizațiile internaționale);
- voința părților (liber exprimată, fără vicii de consimțământ)
- guvernarea tratatului de către normele dreptului internațional (normele de drept internațional
fiind cele ce reglementează actele juridice, care intr- și în categoria tratatelor).

1. Istoric3

1
Dumitra P., Florian C., 1993, Editura ministerului de interne, ”Drept internațional public”, p. 145-146
2
Art. 2, alin. 1, litera ”a”, Convenția cu privire la Dreptul tratatelor, adoptată la Viena, la 23 mai 1969.
3
Dumitru M., 2009, Lumina Lex, ”Dreptul Internațional Public”, Ediția a V-a, Curs, p. 18-19
Tratatul reprezintă un instrument care a fost folosit chiar și în antichitate în cadrul relațiilor a
diferite state. Cercetările au dovedit faptul că unul din cele mai vechi tratate este cel încheiat între
regele Naramsiz, conducătorul Imperiului Akkadian și suveranii din Imperiul Elamit. (sec. XXIII-
lea î.e.n.)4
Din punct de vedere istoric, practica cutumiară este substituită progresiv de cea modernă
reprezentată de tratatul internațional. În ziua de azi, tratatul fiind izvorul principal al dreptului
internațional, fiind un instrument necesar la nivel global.

2. Clasificarea tratatelor5

Este considerat faptul că tratatul, ca și termen, este reprezentarea denumirii generale, incluzând
acorduri încheiate între state diferite. Ca și clasificare, acesta se subdivide sub mai multe forme,
dobândind denumiri diferite, dintre cele mai frecvente fiind:

1. Tratatul, folosit cu scopul de a denumi înțelegeri domeniilor importante din cadrul relațiilor de la
nivel internațional;
2. Convenția, folosit cu scopul de înțelegere, prin care sunt reglementate relații la nivel
internațional. (ca și exemplu: Convenția privind dreptul tratatelor din anul 1969).
3. Acordul, care reprezintă un termen general utilizat, ce desemnează relațiile de la nivel
internațional din sfera domeniilor economice, comerciale, culturale, financiare.
4. Pactul, denumire reprezentativă a înțelegerilor de natură concretă a relațiilor politice dintre
diferite state, având un caracter solemn. (ca și exemplu, multiplele pacte privind drepturile omului)
5 Protocolul, este un termen ce nu are la bază un conținut precis, însă este aplicat diferitelor
înțelegeri internaționale. Acesta reprezintă în cazurile cele mai frecvente un act accesoriu al unui
tratat deja preexistent, având ca și obiectiv prelungirea, completarea, interpretarea și modificarea
acestuia.

Modul în care un tratat este clasificat este determinat de criterii precum:

- numărul părților, în tratate bilaterale și multilaterale;
- domeniul relațiilor, cu un obiect propriu constituit de reglementare;
- după criteriul funcției pe care o realizează;

4
Istoria Universală, Vol. I, Editura Științifică, București, 1958, p.398
5
Dumitra P., Florian C., 1993, Editura ministerului de interne, ”Drept internațional public”, p. 146-147
 3. Încheierea tratatelor6

Încheierea tratatelor este reprezentată de de existența de proceduri ce trebuie a fi executate pentru a

menține un statut de obligativitate și pentru a intra în vigoare.
Aceste proceduri sunt următoarele:

- Negocierea, în mediul în care este redactat, elaborat și adoptat textul tratatului;

- Semnarea;
- Exepunerea de către stat a consimțământului de a lua parte la tratat;

Capacitatea încheierii tratatelor reprezintă calitatea esențială de subiect de drept internațional.

Această calitate poate fi de multe ori limitată, un exemplu potrivit poate fii cel al încheierii unui
tratat militar de către un stat, care nesocotește statutul de neutralitate permanent.

În statul român, Constituția și alte legi speciale prevăd ce autorități sunt competente în încheierea de
tratate. Astfel că, în România, puterea executivă este accea ce are calitatea de negociere și semnare
a tratatelor, parlamentul având la rândul său atribuții referitoare la actele de exprimare a
consimțământului statului de a face parte la un tratat.

Cele mai relevante articole privind competența încheierii de tratate sunt: art. 1 din Legea nr. 4/1991
și art. 91 din Constituție. Amândouă articole fac referire la competența încheierii și ratificării
tratatelor, dar și la importanța rolului important pe care-l are putere executivă, Președintele
României putând încheia tratate în numele țării, prin negocierea cu guvernul sau prin oferirea de
împuterniciri primului-ministrului sau a celorlalți membri ai guvernului.

Totuși Guvernul poate negocia, semna, dar și aprobă încheierea de convenții, acorduri, și alte
înțelegeri internaționale de la nivel guvernamental. Iar la nivel de organe interne, Parlamentul are
un rol important în ceea ce privește exprimarea consimțământului statului de a face parte la anumite
tratate, competența aceasta revenind Parlamentului pentru tratate de o importanță mai relevantă.

Atfel, Parlamentul are supus spre ratificare sau aderare: acorduri, convenții, înțelegeri, dar și
tratatele semnate de statul român ce vizează:
a) Cele ce prevăd că vor fi supuse procesului de ratificare sau aderare;
b) Colaborarea militară și/sau cea politică;

6
Dumitra P., Florian C., 1993, Editura ministerului de interne, ”Drept internațional public”, p. 147-149
 c) Cele ce implică un angajament financiar sau politic ori se referă la problema raportată la:
participarea la organizații international, statutul persoanelor, drepturile și libertățile
cetățenești; regimul politic și teritorial al statului;
d) Cele ce fac necesară adoptarea de legi noi sau revizuirea celor ce sunt în vigoare;

3.1. Etapele încheierii unui tratat7

Principalele etape ce intervin în realizarea încheierii unui tratat sunt:

- Negocieri prin care sunt îndeplinite acte și procedure ce duc la constituirea textului
tratatului;
- Exprimarea consimțământului statului de a fi legat prin tratat;

Procedurile complexe de negocieri ce au ca scop încheierea unui tratat trebuie să fie realizate de
reprezentanți împuterniciți ai statelor specifice,, fiind astfel considerați prin Convenția din 1969.
Sunt considerați reprezentanți ai statului următorii: șefii de stat, șefii de guverne, miniștrii afacerilor
externe și șefii de misiuni diplomatice (în anumite cazuri prevăzute de lege)

Însă pentru ca un stat să fie reprezentat, este nevoie de mai mult decât doar persoanele deja
menționate, adică un document emanat de la o autoritate competentă reprezentativă a puterii
depline, desemnând mai apoi un reprezentant al statului prin una sau mai multe persoane la alegere
ce vor negocia, adopta sau modifica textul unui tratat, cu scopul exprimării consimțământului de a
lua parte la tratatul sau actul respectiv.

Identificăm astfel o serie de obiective separate sau cumulative ce puterile depline pot avea:

1) Semnarea de tratate cu scopul autentificării sale;

2) Depunerea sau înmânarea instrumentelor de acceptare, aderare sau ratificare a tratatului;
3) Exprimarea prin semnare a statului a consimțământului de a deveni parte la tratat;
4) Negocierea și elaborarea textului tratatului;

Odată ce toate criteriile au fost îndeplinite, putem vorbi de intrarea în vigoare a unui tratat, ce
devine obligatoriu pentru statele ce și-au exprimat consimțământul pentru a deveni părți. Data
intrării în vigoare și modul sunt prevăute de obicei de textul juridic.

7
Dumitra P., Florian C., 1993, Editura ministerului de interne, ”Drept internațional public”, p. 149-155
Un tratat ce a fost semnat sub rezerva ratificării obligă părțile ce-au consimțit ca, până la intrarea în
vigoare a tratatului, să nu realizeze fapte de natură ce să priveze de obiectul și scopul său. 8 Statele
ce fac parte la tratat au mai apoi obligația de a trimite aceste tratate pentru înregistrarea lor
eventuală la secretariatul O.N.U, înregistrare care în cazul în care nu a fost realizată, nu afectează
forța lor obligatorie.

4. Efectele tratatului față de terți9

Un principiu ce tine de efectele tratatului față de terți este acela că: ”tratatele produc efecte numai
față de părți”, statele terțe nefiind legate prin tratatul respectiv conform articolului 34 a Convenției
din anul 1969.

Există însă cazuri în care unele tratate pot stipula repturi în favoarea unuia sau mai multor state
terțe. Un exemplu poate fi Tratatul de la Versailles din anul 1919, prin care le-au fost acordate
statelor Elveția și Danemarca unele drepturi în favoarea acestora. S-a apreciat că, într-o astfel de
situație, ne aflăm în prezența principiului: stipulației pentru altul din dreptul civil.

Un alt efect este acel al obligațiilor în sarcina statelor terțe, în cazul în care tratatul prevede aceasta,
iar consimțământul facerii parte la acest tratat a fost clar exprimat. Astfel, precum și articoul 35 al
Convenției din 1969 precizează: ”O obligaţie ia naştere pentru un stat terţ din dispoziţia unui tratat,
dacă părţile la acest tratat înţeleg să creeze obligaţia prin mijlocirea acestei dispoziţii şi dacă statul
terţ acceptă în mod expres şi în scris această obligaţie.”

5. Încetarea efectelor tratatului internațional10

Criteriile ce trebuie îndeplinite ca un tratat să înceteze sunt reprezentate de următoarele:

- Părțile sunt de acord asupra încetării;
- A expirat termenul de valabilitate a acestuia;
- Dispozițiile acestuia au fost îndeplinite;
- Intervin evenimente extraordinare sau când este abrogat; ori denunțat;

8
Art. 18 din Covenția de la Viena din anul 1969
9
Dumitru M., 2009, Lumina Lex, ”Dreptul Internațional Public”, Ediția a V-a, Curs, p. 44-46
10
Dumitru M., 2009, Lumina Lex, ”Dreptul Internațional Public”, Ediția a V-a, Curs, p. 59-63
Ca și forme de încetarea, Convenția dreptului tratatelor reglementează stingerea, nulitatea și
suspendarea.

5.1. Nulitatea tratatului

Așa cum precizase și profesorul Dumitru Mazilu: ”Nulitatea semnifică absența temeiului tratatului
respectiv. Iar dacă temeiul tratatului nu există, tratatul însuși este inexistent.” Această nulitatea
poate lua forma în situații precum:
- Cel al erorii și dolului;
- Atunci când reprezentantul unui stat a fost corupt cu privire la exprimarea
consimțământului;
- Atunci când consimțământul este obținut prin intermediul constrângerii;
- Atunci când apare un conflict cu o normă ”jus cogens” (cu un principiu fundamental al
dreptului internațional general);

5.2. Stingerea/Suspendarea tratatului

Stingerea unui tratat are loc în conformitate cu dispozițiile specifice acesteia, comparativ cu cea de-
a doua situație când stingerea are loc prin consimțământul tuturor părților.
O altă formă similară este cea a denunțării, un act prin care una din părți ale tratatului afirmă că nu
mai este legat de înțelegerea realizată. Denunțarea însă poate fi stabilită doar atunci când
dispozițiile tratatului prevede această posibilitate.
Suspendarea, conform Convenției de la Viena, se poate aplica în următoarele situații:
- Suspedarea în temeiul dispozițiilor tratatului;
- Suspndarea prin consimțământul tuturor părților;

6. Semnificația tratatului în societatea internațională contemporană11

Tratatul reprezintă una din cele mai importante izvoare ce a contribuit la dezvoltarea societății
internaționale. Proliferarea tratatelor a dus la sporirea numărului de state (ca rezultat al
11
Dumitra P., Florian C., 1993, Editura ministerului de interne, ”Drept internațional public”, p. 168-169
decolonizării) și domenii de activitate supuse dreptului internațional, progrese ce se datorează
dezvoltării tehnicii și științei.

Această îmbogățire a tratatelor de la nivel internațional, așa cum a fost constatat și de O.N.U. 12, se
datorează necesității de a proteja mediul înconjurător prin măsuri ce să ia în vedere utilizarea de
resurse cum ar fi cea a energiei nucleare. Această necesitate de protecție a contribuit la îmbogățirea
conținutului și la perfecționarea mecanismelor din cadrul dreptului internațional.

Profesorul Dumitra Popescu consideră următoarele categorii de tratate ca fiind avut o semnificație
deosebită pentru dezvoltarea dreptului internațional:
- o primă categorie, cea reprezentată de ”tratatele multilaterale creatoare de norme de drept
internațional de aplicare generală”.
- o a doua categorie, cea reprezentată de acele ”tratate cu caracter restrâns de creare a unor
regimuri juridice obiective sau a unor organizații regionale”.
- o a treia categorie, cea reprezentată de tratatele bilaterale, *care stabilește standarde de
conduit, de colaborare, în domenii concrete, fixând o serie de drepturi și obligații pentru un
număr de state, cum ar fi cele de: protecția extrădarea, transportul aerian, investițiilor
străine, etc;

Cu toatea acestea însă, unul dintre cei mai importanți factori este cel al rolului factorilor de putere în
domeniul ce ține de încheierea tratatelor. Aceasta rezultând în multă flexibilitate în formularea
clauzelor tratatelor, fapt datorat și deciziilor colective bazate pe egalitate suverană.

Astfel este constatat faptul că, de multe ori, se urmărește interesul mutual și nu cel juridic strict,
făcându-se deseori aranjamente speciale pentru echilibrarea de interese.

Concluzie

Închei astfel prin a menționa faptul că tratatul nu este doar izvorul reprezentativ al dreptului
internațional public, ci și fundația unora din cele mai importante reglementări de la nivel
internațional, ce a permis dezvoltarea graduală la nivel global a statelor prin relațiile de înțelegere
reciprocă.
Există semne cum că aceasta ar fi existat chiar încă din antichitate, iar modul în care acest
instrument juridic este constituit, permite manifestarea intereselor statelor și ajungerea la un
consens privind anumite reglementări.
12
Statistici ale secretariatului O.N.U. din perioada 1946-1978 au înregistrat un număr aproximativ cu cel de 25.000
de tratate (O. Schachter, „International law in Theory and Practice”, 1991, p. 74)
Bibliografie
- Dumitra P., Florian C., 1993, Editura ministerului de interne, ”Drept internațional public”, p. 145-
169;

- Convenția cu privire la Dreptul tratatelor, adoptată la Viena, la 23 mai 1969;

- Dumitru M., 2009, Lumina Lex, ”Dreptul Internațional Public”, Ediția a V-a, Curs, p. 18-63;

- Istoria Universală, Vol. I, Editura Științifică, București, 1958, p.398;

- O. Schachter, „International law in Theory and Practice”, 1991, p. 74;