UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII: Administrație publică IF, anul I

PROIECT LA DISCIPLINA:
Științe administrative
 Student: ILISOI RUBEN – anul I – GR. 2

Suceava 2020

Organizarea teritorială și
funcțională a administrației publice

Profesor: dr. Scutariu Petronela

 CUPRINS
Introducere 4
Capitolul 1: Administrația publică (concepte, generalități) 4
Capitolul 2: Organizarea teritorială și funcțională a administrației publice (concepte, generalități,
structuri) 5
2.1. Organizarea ca și activitate 5
2.2. Structura sistemului administrației publice 5
2.2.1. Structura teritorială 5
2.2.2. Structura funcțională 6
Capitolul 3: Centralizarea și descentralizarea administrative 7
3.1. Centralizarea administrativă 7
3.1.1.Deconcentrarea administrativă 8
3.2. Descentralizarea administrativă 9
3.3. Diferența dintre centralizarea administrativă și cea descentralizată 9
Concluzii 9
Bibliografie 10

Introducere
Motivul pentru care am ales această temă a fost deoarece eu personal consider organizarea
funcțională și cea teritorială în cadrul administrațiilor publice ca fiind de o importanță ce este
evidentă.
Am ales ca în această lucrare să vorbesc despre administrația publică și principiile acesteia,
printre care voi enumera și cel al centralizării și cel al descentralizării.
Pe parcursul lucrării v-oi prezenta structura teritorială și cea funcțională, sistem prin intermediul
căruia anumite activități pot fi efectuate, înfățișând astfel o importanță dată de mijloacele prin
care se desfășoară activitățile specifice acestor administrații publice.

Capitolul 1: Administrația publică (concepte, generalități)1

Așa cum precizase și Antonie Iorgovan în lucrarea sa ”Drept administrativ” în legătură cu natura
administrației publice: ”Istoria omenirii, de altfel, este istoria guvernării și administrării
popoarelor”2
Termenul de administrare are în componența sa cuvinte de origine latină ce ne sugerează natura
acestui cuvânt. Astfel ”ad-” din cuvântul analizat înseamnă ”inferioritate” iar cuvântul ”minister”
înseamnă ”supus”, aceste observații făcute privind evoluția etimologică nu au fost aduse în
discuție decât cu scopul de a sublinia faptul că în construcția cuvântului, ne este sugerat un statut
umil de servitor al publicului. Verbul de administrare la rândul său înseamnă”a servi”; ”a sluji”.
Administrația publică reprezintă activitatea prin care sunt asigurate servicii publicului, dar și
activitatea de execuție care este organizată și realizată în concret cu legea. Astfel, administrația
publică dispune de o putere ce permite înfaptuirea activităților specifice instituțiilor prin
intermediul autorităților statului ce la rândul lor sunt împărțite în două categorii:
- Administrația publică locală;
- Administrația publică centrală;
Aceste două tipuri de administrații se caracterizează prin faptul că puterea de care acestea dispun
este însăși puterea publicului, desfășurarea activităților având loc în regim de putere publică.
Conform articolului 120 aliniatul 1 din Codul Administrativ, administrația publică se întemeiază
pe principiul descentralizării, autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice.

1
E. Balan – Institutii administrative – Bucuresti – editura C.H. Beck 2008, p.15-18
2
A. Iorgovan, Drept administrativ. Tratat Elementar, Ed Hercules, București, 1993, p.16
Puterea a fost văzută de către Talcott Parsons3 ca un exercițiu de comandă executat de către o
persoană prin care se putea realiza o organizare ce ar fi permis ordonarea și apărarea
colectivității.
Astfel, administrația publică reprezintă puterea publică prin care armonia societății este
menținută.

Capitolul 2: Organizarea teritorială și funcțională a administrației publice

(concepte, generalități, structuri)

2.1. Organizarea ca și activitate

Organizarea reprezintă activitatea prin care mai multe elemente, obiecte, etc sunt structurate cu
scopul obținerii rezultatelor optime când vine vorba de oportunitatea de a economisi timp,
resurse, etc.
Funcția ca și activitate este asociată prin natura sa cu o structură stabilă prin care anumite servicii
și activități pot avea loc. Organizarea funcțională nu reprezintă nimic altceva decât procesul prin
care au loc anumite activități dependente de un sistem ce asigură continuitate.

2.2. Structura sistemului administrației publice

În construcția sa, administrația publică reprezintă ansamblul de organisme prin intermediul cărora
se asigură servicii de interes general ale colectivității umane. Aceasta consistă dintr-o structură
bine construită, fiind împărțite și organizate în sisteme.
Sistemul administrației publice are niște principii generale precum principiul centralizării și cel al
descentralizării

2.2.1. Structura teritorială4

3
Parson, Politics and Social Structure, New York, 1969, p. 364
4
E. Balan – Institutii administrative – Bucuresti – editura C.H. Beck 2008, p.65-66
Sistemul administrației publice este format din două subsisteme, subsistemul administrației
publice statale și subsistemul administrației publice locale.
Subsistemul administrației publice statale este reprezentat de persoanele administrative ce
soluționează și controlează serviciile de interes general al publicului.
Profesorul Emil Bălan a încadrat componentele acestui subsistem sub forma mai multor paliere
după importanța data de atribuții.
Astfel, cel dintâi palier este Palierul Central iar aici vorbim de Președintele României și
Guvernul, autorități cu competență generală în ordinea administrativă. Și cealaltă componentă
este administrația publică centrală de specialitate care, conform Constituției României, este
alcătuit din organisme care sunt specializate în zona administrative:
- autorități administrative, autonome art. 116 alin. (2) și 117 alin. (3);
- ministerele;
- persoanele administrative art. 116 alin. (2)
Cel de al doilea palier este reprezentat de Palierul teritorial la care este situat întreaga grupă a
persoanelor administrative ca rezultat în urma deconcentrării administrative. Acestea sunt
exterioare administrației centrale și întruchipează unități teritoriale precum:
- prefectul;
- serviciile ministeriale;

Subsistemul administrației publice locale (rezultat al descentralizării) cuprinde două paliere:

- Administrația locală de bază, care este alcătuită din administrația munincipală,
orășenească și comunală ce se realizează prin intermediul autorităților deliberative și
autorităților executive, constituite în municipii, orașe, commune;
- Administrația locală de nivel intermediar, care este reprezentată de autorități deliberative
de rang constituțional ce sunt constituite la nivel de colectivități județene și sunt realizate
prin intermediul consiliilor județene.

2.2.2. Structura funcțională5

Funcția ca și activitate este asociată prin natura sa de o structură stabilă prin care anumite servicii
și activități pot avea loc, chiar și la nivel de administrație. Organizarea funcțională nu reprezintă
nimic altceva decât legăturile bine stabilite într-o structură și funcționarea acesteia. Astfel,
organizarea funcțională este dependentă de o structură care să permită desfășurarea unor activități
specifice unei unități.

5
E. Balan – Institutii administrative – Bucuresti – editura C.H. Beck 2008, p.66-67
Structura funcțională reprezintă realizarea unor servicii în cadrul administrației publice. În
general însă statul și colectivitățile de la nivel local nu își asumă în mod direct responsabilitățile
ce țin de serviciile publice din punct de vedere al execuției. Astfel, aceștia vor acorda
competențele necesare agenților puși în administrația publicului. Acești agenți sunt persoane
administrative precum:
- Instituția publică;
- Regia autonomă;
Aceste persoane administrative își realizează activitatea prin competențele atribuite supuse
controlului statului și a colectivităților locale.

Capitolul 3: Centralizarea și descentralizarea administrativă6

3.1. Centralizarea administrativă

Deducem încă din termenul ”centralizare” faptul că acest principiu are la bază concentrarea
sarcinilor administrative, sarcinile fiind îndeplinite cu ajutorul unor sisteme organizate, compuse
din compartimente ce manifestă relații ierarhizate sau egale.
Centralizarea administrativă este specifică regimurilor totalitare, accentul fiind pus pe menținerea
puteri absolute din stat de către organele centrale, autoritățile locale neavând deloc posibilitatea
de a acționa într-un mod stabilit la nivel de acea unitate.
Într-un sistem centralizat, autoritatea centrală ia deciziile iar autoritățile locale le execute. 7
Organele centrale sunt cele ce decid activitățile administrative.
Centralizarea ca și regim nu recunoaște dreptul colectivităților umane de a se administra. Statul
recunoaște însă existența acestora, dar numește funcționarii publici și instituțiile care să îi
conducă pe aceștia. Sunt organizate circumscripții teritoriale ce reprezintă unități cu ajutorul
cărora sunt deconcentrate diferite servicii ale statului.
Astfel, într-un sistem centralizat, unitățile administrative se află într-o relație de dependență față
de puterea centrală, sistem ce se bazează pe o relație de supunere a unității inferioare față de cea
superioară.

6
E. Balan – Institutii administrative – Bucuresti – editura C.H. Beck 2008, p.54-63
7
C.L. Popescu, Principiul autonomiei reflectat în documentele internaționale în cadrul Comisiei Europei,
Comunicare Congres Jubiliar ISAR, Sibiu, 1995.
3.1.1. Deconcentrarea administrativă

Deconcentrarea administrativă presupune o atenuare a sistemului centralizat, care constă în

acordarea de servicii funcționarilor publici ai statului de drept de a rezolva ei personal anumite
probleme.
Deconcentrarea administrativă este diferită de cea descentralizată, înțelegând prin descentralizare
atribuțiile organelor centrale care au fost încredițate instituțiilor subordonate.
Însă în cazul deconcentrării administrative, remarcăm existența nu doar unor simpli agenți, ci
entități administrative. Acestea sunt revocabile și răspund în fața autorităților administrației
centrale de stat, însă un lucru special despre aceste entități este faptul că sunt înzestrate cu
competență proprie de decizie. ”Structurile administrative deconcentrate teritorial rămân instituții
ale statului, subordonate ierarhic, chiar dacă au dobândit competență proprie.”

3.2. Descentralizarea administrativă

Descentralizarea administrativă reprezintă atribuirea unei părți importante de putere de către

persoane juridice, putere de la stat ce permite autonomie acestor persoane juridice de decizie
asupra unei colectivități.
Principiul libertății reprezintă fundația pe care este bazată descentralizarea, fiind permis
colectivităților, prin intermediul autorităților, să se desfășoare prin mijloace proprii.
După cum a precizat și scriitorul Emil Bălan „colectivitatea teritorială locală reprezintă o parte a
teritoriului național, cu populața aferentă, având personalitate juridică și constituind sediu al unei
administrații publice.”
Când vine vorba de administrația descentralizată, aceasta este reprezentată de două administrații:
- Administrația statală, realizată în raport cu colectivitatea națională;
- Administrația locală, realizată în raport cu toate colectivitățile comunale, orășenești și
județene;
Deoarece puterea suverană distribuie în stat funcția de administrare colectivităților naționale și
centrale, existența puterilor separate devine un lucru inevitabil, distribuirea acesteia realizându-se
în temeiul normelor constituționale. Este constituit deci un număr de administratori ce sunt
autonomi și nesubordonați, puterile locale și cea națională coadministrând.

3.3. Diferența dintre centralizarea administrativă și descentralizarea administrativă

Există astfel o diferență între cele două regimuri administrative, cea de tip centralizată oferă
puține posibilități administrației locale, fiind dependentă de aceasta, iar cea de tip descentralizată
reprezintă sistemul liber ales de cetățeni care lucrează în scopul satisfacerii nevoilor publice.
Emil Bălan considerase faptul că organizarea administrației nu s-a realizat niciodată într-o
manieră categorică: ”Atât centralizarea excesivă, cât și autonomia absolute sunt de condamnat,
eforturile îndreptându-se spre a doza corect, spre a realiza un echilibru între cele două extreme”

Concluzii

Se poate concluziona astfel cu faptul că administrația publică are la bază principii prin
intermediul cărora s-a urmărit dintotdeauna îndeplinirea unor servicii, mai mult sau mai puțin,
prin deconcentrarea responsabilităților și a serviciilor autorităților centrale cu ajutorul
administrațiilor locale.
Un factor important am văzut că a reprezentat organizarea teritorială și cea funcțională prin
intermediul principiilor prezentate, cu ajutorul căreia activitățile specifice administrațiilor publice
pot să se desfășoare.

Bibliografie
- E. Balan – Institutii administrative – Bucuresti – editura C.H. Beck 2008, p.17-67
- A. Iorgovan, Drept administrativ. Tratat Elementar, Ed Hercules, București, 1993, p.16.
- C.L. Popescu, Principiul autonomiei reflectat în documentele internaționale în cadrul Comisiei
Europei, Comunicare Congres Jubiliar ISAR, Sibiu, 1995.
- Parson, Politics and Social Structure, New York, 1969, p. 364.