GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

DEPARTAMENTUL STUDII SUPERIOARE DE MASTER

CATEDRA: ECONOMIE ȘI MANAGEMENT PUBLIC

Lucrul Individual
la disciplina Management Public

Tema: Relațiile administrative și relațiile organizatorice

din sistemul administrativ

Studentul gr. 123 f/f

Adrian Ciobanu

Profesor:

Angela BOGUȘ,
Dr., conf. univ.

CHIȘINĂU, 2021

1
 CUPRINS:

Introducere ....................................................................................................................................3

1. Conceptul de sistem administrativ............................................................................................4-5

2. Relațiile administrative din sistemul administrativ................................................................5-11

3. Relațiile organizatorice dins sistemul administrativ.............................................................11-14

Concluzii ………………………………………………………………………..........................15

Bibliografie...................................................................................................................................16

2
 Introducere
O dată cu apariția și dezvoltarea statului conducerea societății se înfăptuiește de către un
aparat specializat cu un număr relativ mare de persoane angajate în funcțiile acestuia.
Conducerea socială la diferite popoare și la diferite etape de dezvoltare ale societății a fost
influențată de anumiți factori de natură politică, economică, socială etc., care au determinat în
mare măsură reușita guvernării, iar uneori și soarta acestor popoare.
Studierea fenomenului administrativ are o importantă deosebită pentru aplicarea practică a
celor mai moderne procedee și mecanisme de dirijare cu toate domeniile vieții sociale, garantând
și asigurând, în același timp, drepturile și libertățile legitime ale persoanei.
Omul este o ființă socială. El nu poate să producă tot ceea de ce are nevoie pentru existența
sa. Diviziunea socială a muncii presupune diversitatea modurilor de satisfacere a intereselor
personale și generale. Nevoile umane pot fi îndeplinite atât prin implicarea particularilor în
prestarea de servicii publice cât și prin realizarea acestui lucra de către administrație, în deosebi,
în domeniile în care particularii nu pot interveni, cum ar fi spre exemplu apărarea, serviciile
diplomatice etc. În aceaste sfere se impune justificat intervenția administrației.
În ultimul timp se impune crearea unui nou cadru legal bazat pe valorile spirituale, pe
experienţa ţărilor dezvoltate. Schimbarea polilor de decizie impune noi accente în determinarea
strategiilor de dezvoltare locală, elaborării noilor politici publice, programelor de dezvoltare
socio - economică, ce au drept scop realizarea interesului cetăţeanului în cadrul comunităţii
locale, a determinării locului şi rolului lor în cadrul comunităţii naţionale.

3
 1. Conceptul de sistem administrativ
În doctrină, se consideră că “sistemul este un obiect complex, alcătuit dintr-un număr de
elemente, deci, un ansamblu organizat. Elementele componente se comportă ca “părți” în raport
cu sistemul din care fac parte și ca “sisteme” în raport cu propria lor structură. Astfel, unul și
același element este, în același timp, subsistem față de întregul în care integrează și sistem față
de elementele ce-i sunt subordonate.”
Se trasează ideea, potrivit căreia sistemul social este alcătuit din diferite alte subsisteme, ca
elemente componente, administrația publică fiind un asemenea subsistem.
În opinia unor autori , administrația publică reprezintă “aparatul de gestiune al problemelor
publice”. Ea este, prin natura sa, “subordonată unor scopuri care îi sunt exterioare. Rolul
administrației, structurile și metodele sale depind de societatea în care ea se găsește inserată, de
mediul său.”
Alți autori susțin că administrația publică este “un sistem care există și funcționează în
cadrul unui macrosistem de organizare socială a societăților globale”. În cadrul societății, a
acestui sistem macrosocial, “există și alte forme de organizare, în afara sistemului administrației
publice, constituind, pentru acesta din urmă, mediul social în care există și funcționează”.
Într-o altă accepțiune, administraţia publică este definită ca fiind un subsistem din cadrul
ansamblului statal, şi implicit o componentă a sistemului social global. În viziune sistemică, ea
reprezintă o reunire de elemente dispuse într-o anumită structură şi supuse unor legături sau unor
interacţiuni, atât între părţile care o compun, cât şi între ansamblul pe care îl alcătuieşte şi mediul
social, politic şi juridic în care este integrată.
Prin prisma analizei sistemice, “activitatea specifică administraţiei publice se desfăşoară
prin intermediul unei multitudini de forme instituţionale ce constituie un angrenaj instituţional,
ale cărui principii de organizare variază în funcţie de problemele puse, de presiunile exterioare şi
de preocupările proprii, dar care presupune şi integrarea sa în mediul social, politic şi economic
existent cu multiple diferenţieri în spaţiu şi timp”. Așadar, “sistemul administrativ al unui stat
sau uniuni de state poate fi definit ca un ansamblu coerent de structuri, instituţii şi reglementări
interdependente prin care se înfăptuieşte activitatea de administraţie publică, ca proces real” .
Conform teoriei sistemelor, sistemul administrativ apare ca un subsistem al mediului social, ce
reprezintă, în acelaşi sens, un sistem integrator, foarte complex.
În continuare, o definiție distinctă a conceptului descris o regăsim în articolul ”Sistemul
adminsitrativ- componentă a mediului social” de autorea Silvia Dulschi, potrivit căreia, sistemele
administrative reprezintă totalitatea instituţiilor şi agenţiilor care implementează deciziile publice

4
potrivit unor reglementări juridice, asigurând administrarea, gestionarea şi managementul
resurselor unei societăţi în interesul general al acesteia.
Din cele expuse se conturează următoarele elemente ce definesc conceptul de sistem
administrativ și anume:
1. sistemul administrativ constituie un substistem al mediului social;
2. sistemul administrativ constituie un ansamblu coerent de structuri și instituții şi
reglementări interdependente;
3. elementul esenţial care uneşte organele administraţiei publice (statale şi nestsiale) într-un
sistem este obiectivul lor comun de a organiza anumite servicii de interes public.
În concluzie sistemul autorităţilor administraţiei publice este o structură flexibilă şi
rezultatul unor serii de cauze în cea mai mare parte exterioară lui, adică reflectă regimul politic,
economic, social al statului în care se aplică.

2. Relațiile administrative din sistemul administrativ

Noțiunea de ”relație” derivă de la latinescul relatio ce semnifică ”legătură, raport,

conexiune între lucruri, procese, fapte etc.”.
Dex-ul defineşte: noţiunea de a administra – a conduce, a cârmui, a gospodări o
întreprindere, o instituție; noţiunea de a conduce – a îndruma un grup de oameni, o instituţie,
având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv şi noţiunea conducere – acţiunea de a
(se) conduce; activitatea conducătorului; persoană sau colectiv care conduce. Prin noţiunea de
conducere se înţelege o activitate de organizare a oamenilor.
Termenul administrare este de origine latină, fiind formată din prepoziţia ad – către şi
substantivul minister – slujitor, executor. Acest termen în semnificaţia directă înseamnă către
slujitor. Ulterior termenul administrare a început a fi folosit pentru a indica orice fel de activitate
îndeplinită sub comandă sau ordinea cuiva.
După cum am menționat, instituţiile şi autorităţile publice fac parte dintr-un sistem social-
administrativ. Existenţa sistemului determină în mod evident şi existenţa relaţiilor, a legăturilor
între toate elementele acestuia, pentru a exista o coeziune şi o coerenţă absolut necesare
îndeplinirii misiunii sociale pe care o au majoritatea instituţiilor şi autorităţilor publice. Așadar,
relaţiile administrative sunt legăturile care se stabilesc între toate componentele sistemului
socio-administrativ care asigură integritatea şi coeziunea acestuia în procesul de realizare a
obiectivului fundamental al managementului public.

5
 În literatura de specialitate relațiile administrative sunt clasificate în baza criteriilor după
cum urmează:
a) După apartenenţă, relaţiile administrative pot fi:
 relaţii administrative interne, care se stabilesc între componentele interne dintr-o
instituţie sau autoritate publică şi între componentele sistemului socio-administrativ din
care fac parte acestea.
 relaţii administrative externe reprezintă legăturile care se stabilesc între instituţiile şi
autorităţile publice componente ale sistemului administrativ şi alţi stakeholderi. În această
categorie pot fi integrate, relaţiile de autoritate şi de reprezentare. Exemple de astfel de
relaţii administrative externe se stabilesc între primării şi organizaţii neguvernamentale,
între furnizorii de utilităţi publice şi cetăţeni, între administraţiile financiare şi agenţii
economici, respectiv, persoanele fizice, dar şi între instituţii, respectiv autorităţi
reprezentative din administraţia centrală şi instituţii similare din alte state.
b) După competenţă relaţiile administrative sunt:
 relaţiile administrative de autoritate care sunt instituite prin legi, hotărâri de guvern,
ordine şi exercitarea lor este obligatorie de către toate instituţiile şi autorităţile publice la
care se face referire în cadrul legislativ aferent. Prin urmare, fiecare tip de relaţie de
autoritate îşi găseşte corespondentul în această categorie a relaţiilor administrative de
autoritate. Astfel există:
 relaţii administrative ierarhice, care se stabilesc între instituţii şi autorităţi din
administraţia publică aflate pe niveluri ierarhice superioare şi cele de pe nivelurile
ierarhice inferioare în faţa cărora acestea din urmă răspund necondiţionat, dacă legea a
prevăzut în mod expres acest tip de relaţie.
 relaţii administrative funcţionale, care descriu legăturile dintre instituţii sau autorităţi
publice aflate pe aceleaşi niveluri ierarhice în structura sistemului administrativ. Aceste
relaţii condiţionează integrarea pe orizontală a proceselor prin care se realizează şi
furnizează servicii publice de interes general.
 relaţii administrative de stat major, care constau în legăturile care se stabilesc între
instituţii şi autorităţi publice şi terţe persoane fizice sau juridice cu ocazia derulării unor
proiecte complexe de interes social..
 relaţiile administrative de control se stabilesc între autorităţi cu competenţe mai ample şi
cele cu competenţe mai restrânse. Exemplu: între instituţiile publice din administraţie şi
autorităţi reprezentative la nivel local.

6
 Tot în doctrina românească regăsim și o altă clasificare. Astfel, p otrivit criteriilor de
constituire în sistem a serviciilor publice, şi ţinând seama de tipurile de servicii cunoscute se pot
identifica următoarele tipuri de relaţii între diferitele componente ale acestui sistem:
1. relaţii de autoritate, dezvoltate ca: relaţii ierarhice, determinate de structura ierarhică şi
relaţii funcţionale, care, se realizează de regulă, în sprijinul celor dintâi şi sunt
determinate de structura organizatorică după competenţa specifică;
2. relaţii de cooperare, care sunt formalizate (obligatorii prin acte normative) sau
neformalizate (facultative);
3. relaţii de reprezentare, care iau naştere în raport cu elementele exterioare autorităţilor
administraţiei publice;
4. relaţii de control, determinate de acţiunea de delegare (nu este inclus aici controlul ca o
consecinţă a subordonării ierarhice sau funcţionale);
5. relaţii de prestări servicii (cu pondere în raporturile cu cetăţenii).
În continuare, urmează a fi făcută o succintă prezentare a fiecărei categorii de realații în
parte.
Relațiile administrative interne, după cum s-a menționat, se stabilesc , în special, între
autorităţi şi în cadrul structurilor organizaţionale ale instituţiilor cu funcţii administrative . Toate
relaţiile organizatorice sunt relaţii interne. Exemple de relaţii administrative interne sunt cele
între un minister şi instituţiile, respectiv autorităţile prin care se realizează serviciile
descentralizate în unitatea administrativ-teritorială.
Relațiile administrative interne după natura lor, pot fi de subordonare, de control, de
colaborare și de asitență.
Raporturile de subordonare sunt expresia tipică a relaţiilor ierarhice specifice
administraţiei publice, în temeiul cărora organele ierarhic inferioare se află în subordinea
organelor ierarhic superioare. Acest tip de relaţii asigură conducerea unitară şi eficace a
activităţilor de administraţie publică.
Subordonarea administrativă poate opera în plan vertical şi în plan orizontal. În plan
vertical, subordonarea operează din treaptă în treaptă, până la nivelul guvernului, aflat în vârful
ierarhiei administrative generale. De pildă, conducătorii organelor desconcentrate ale
ministerelor şi ale altor autorităţi centrale sunt subordonaţi prefectului, iar acesta este subordonat
guvernului. În plan orizontal subordonarea operează la acelaşi nivel. De exemplu, subordonarea
unui serviciu public local faţă de consiliul local şi primar.

7
 În conţinutul raporturilor ierarhice se includ drepturile subiectului supraordonat de
instrucţiune (conducere, coordonare, îndrumare), de control, de anulare şi de substituire. Acestea
se exercită asupra subiectelor subordonate, cărora le revin obligaţiile corelative de conformare.
Raporturile de subordonare funcţionează şi în cadrul autorităţilor administraţiei publice,
între funcţionarii de conducere şi cei de execuţie.
Raporturile de control au ca obiect verificarea unor activităţi sub aspectul legalităţii şi/sau
oportunităţii. Cu toate că se manifestă, ca regulă, în cadrul raporturilor de subordonare,
clasificăm distinct raporturile de control datorită importanţei lor, precum şi a faptului că se pot
manifesta şi în afara raporturilor de subordonare, sub forma aşa numitelor activităţi de control
speciale, reglementate prin legi speciale. Un exemplu în acest sens este controlul exercitat de
Curtea de Conturi.
Raporturile de colaborare sunt raporturile dintre autorităţi ale administraţiei publice sau
dintre funcţionari din cadrul aceleiaşi autorităţi publice, între care nu există legături ierarhice. În
cadrul acestor raporturi părţile au poziţii egale şi acţionează împreună pentru realizarea unui
obiectiv comun. Colaborarea se concretizează în acorduri, acte juridice emise în comun şi
activităţi comune.
Raporturile de asistenţă au ca obiect acordarea unui sprijin de natură intelectuală,
materială sau de personal. Acestea pot fi facultative sau obligatorii, după cum legea le lasă la
latitudinea celor interesaţi sau le impune. Asistenţa materială constă în punerea la dispoziţie a
unor bunuri sau valori, asistenţa de personal se concretizează prin acordarea unui sprijin în
resurse umane, iar asistenţa de natură intelectuală presupune acordarea unor avize de specialitate
sau asistenţă tehnică de specialitate.
Relațiile administrative externe se stabilesc între subsistemul administrativ și celelalte
subsisteme ale statului: legislative, judecătorești. Aceste relații se bazează pe principiul separației
puterilor, ceea ce exclude subordonarea. De asemenea, relațiile externe se stabilesc și între
diferite componente ale structurii sistemului administrativ și alte categorii de organizații publice
sau private sau persoane fizice.
1. Relațiile autorităților puterii legislative – reprezintă raporturile cu Parlamentul. Aceste
relații denotă dreptul de control parlamentar asupra executivului și se materializează în atribuțiile
constituționale ale Parlamentului în legătură cu organizarea și funcționarea autorităților
executive. De asemenea, Președintele are anumite prerogative vizavi de Parlament, printre care
dreptul de a-l dizolva în anumite condiții.

8
 2. Relațiile autorităților puterii judecătorești sunt relații de colaborare și au în vedere, pe
de o parte, obligațiile executivului de a asigura condițiile funcționării justiției, iar, pe de altă
parte, au dreptul de a participa la constituirea autorităților puterii judecătorești.
3. Relațiile autorităților puterii prin care se stabilesc și aplică prevederile proprii și ale
celorlalte autorități. În cadrul sistemului administrativ există o serie de particularități care se
regăsesc în următoarele categorii de relații administrative: relațiile de autoritate stabilite în cadrul
legislativ, relațiile funcționale, relațiile de colaborare, relațiile de reprezentare: între titularul de
posturi sau funcții de conducere care intra în legătură cu alte persoane din afară sau din interiorul
propriului sistem administrativ, dar și din străinătate.
Relațiile externe care se stabilesc între diferite componente ale structurii sistemului
administrativ și alte categorii de organizații publice sau private sau persoane fizice pot fi:
 relațiile cu autoritățile autonome;
 relațiile cu organizațiile neguvernamentale;
 relațiile cu agenții economici;
 relațiile cu persoanele fizice.
Raporturile externe ale administraţiei se împart în: raporturi de subordonare, raporturi de
utilizare a serviciilor publice şi raporturi de colaborare. După cum se poate de observat,
raporturi de subordonare şi raporturi de colaborare se întîlnesc şi în cadrul raporturilor
administrative interne. În cazul raporturilor externe avem, însă, de a face cu alte categorii de
subiecte şi aceste raporturi au un alt conţinut.
 Raporturile de subordonare sunt raporturile tipice care se formează între
administraţie şi administraţi. Ele sunt caracterizate prin manifestări unilaterale de
voinţă ale administraţiei, chiar dacă intervin uneori la cererea celor administraţi.
Astfel, autorizaţia de construire se eliberează la cerere, dar conţinutul ei reprezintă
voinţa unilaterală a administraţiei, fără a se cere consimţământul solicitantului.
Inegalitatea de poziţie juridică a părţilor nu este rezultatul unei subordonări ierarhice
şi nu implică lipsa drepturilor administraţilor. Administraţia publică este obligată să
intre în relaţia respectivă în baza legii şi să respecte legea în conduita pe care o
urmează. În caz contrar, cel administrat poate declanşa răspunderea juridică
sancţionatorie sau reparatorie a administraţiei.
Numeroase raporturi administrative derivă din atribuţiile de control ale administraţiei
asupra administraţilor. Acestea au scopul asigurării eficacităţii acţiunii administrative,
în diferite domenii de competenţă a administraţiei. Asemenea domenii sunt: sanitar
uman, sanitar veterinar, vamal, circulaţia pe drumurile publice, comercial, etc.

9
 Dreptul de control al administraţiei corespunde obligaţiei administraţilor de a supune
verificării persoana lor, activităţile întreprinse sau bunurile, valorile şi documentele
pe care le deţin. Încălcarea, de către cel vizat, a obligaţiilor de supunere spre control,
constituie conduită ilicită, care se sancţionează contravenţional sau penal.
 Relațiile de utilizare a serviciilor publice sunt frecvente în activitatea administraţiei.
Serviciul public reprezintă o activitate cu caracter organizat şi continuu, desfăşurată
în vederea satisfacerii unui interes general al unei colectivităţi naţionale sau locale,
supusă regimului juridic administrativ. Serviciul public constituie cadrul de realizare
a unor drepturi cetăţeneşti consacrate de Constituţie şi legi, cum sunt dreptul la
învăţătură, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la liberă circulaţie, precum şi a unor
drepturi reieşite din contractele încheiate în vederea prestării unor servicii necesare
satisfacerii unor nevoi sociale diverse, cum sunt: furnizarea energiei electrice, termice
şi a apei potabile, asigurarea salubrităţii, etc. Prin serviciu public se mai înţelege şi
autoritatea sau instituţia publică, ce îndeplineşte activităţile menţionate.
Dacă legea obligă administraţia publică să presteze un anumit serviciu şi îl refuză,
explicit sau implicit, ea poate fi obligată la prestarea lui, inclusiv pe calea
contenciosului administrativ. Însă cei administraţi nu pot beneficia decât de acele
servicii publice care sunt organizate. Nu există un drept subiectiv pentru a pretinde
utilizarea unui serviciu public necreat sau pentru a pretinde înfiinţarea unui asemenea
serviciu. Aceasta nu înseamnă că cetăţenii nu au dreptul de a adresa solicitări
administraţiei, potrivit intereselor lor, pentru organizarea unor servicii publice.
Administraţia publică are obligaţia de a primi, analiza şi soluţiona aceste solicitări,
precum şi obligaţia de a comunica răspunsul petiţionarilor, în termenele şi în
modalităţile prevăzute de lege. Dar nu are obligaţia de a soluţiona solicitările în
sensul dorit de petenţi. Autoritatea administrativă poate însă aprecia, în limita
competenţei sale, ca oportună o asemenea solicitare, dând curs favorabil demersurilor
legale în vederea înfiinţării serviciului public cerut.
Regimul juridic administrativ care guvernează serviciu public înseamnă, în esenţă,
intervenţia autorităţilor administraţiei publice în activitatea respectivă. Statul este cel
care hotărăşte, prin acte de autoritate, serviciile publice pe care le organizează la nivel
naţional sau local, statutul juridic al acestora, mijloacele materiale, financiare şi
umane de care acestea dispun.
Unele servicii publice nu pot fi realizate decât de stat, cum este, de pildă, asistenţa
sanitară antiepidemică. Cealaltă categorie are un regim juridic mixt, de natură

10
 administrativă şi civilă sau comercială. În asemenea cazuri, contractul devine
instrumentul juridic ce concretizează raportul de utilizare a serviciului public, cum se
întâmplă în cazul transportului în comun şi a furnizării diverselor utilităţi. Libertatea
contractuală a furnizorului este însă limitată prin voinţa unilaterală a autorităţii
publice care organizează serviciul respectiv.
 Raporturile de colaborare dintre autorităţile administraţiei publice şi cei administraţi
reprezintă categoria de relaţii pentru care legea nu prevede o poziţie supraordonată în
favoarea acestor autorităţi. Asemenea raporturi se întâlnesc în domeniul cooperării cu
organizaţiile şi asociaţiile neguvernamentale. Acestea pot sprijini administraţia în
acţiunile sale, sau administraţia le poate sprijini (material, financiar, cu resurse
umane) atunci când desfăşoară activităţi de utilitate public.
Pe cale de consecință, reiterăm că, relațiile administrative joacă un rol important și crucial
în sistemul politic contemporan de vreme ce stau la baza fundamentării legăturilor între diferite
niveluri ale puterii. Această caracteristică definitorie determină, în mare parte, rezultatele care
pot fi atinse în procesul politic și administrativ, cînd vine vorba de modul în care un stat își
realizează obiectivele de guvernare.

3. Relații organizatorice din sistemul administrativ

Relațiile organizatorice, în sistemul administrativ, reprezintă legăturile care se stabilesc,
prin reglementări normative, între componentele structurii organizatorice, din cadrul instituţiilor
şi autorităţilor publice.
Relaţiile organizatorice asigură legătura între toate componentele structurii organizatorice
prezentate. Prin urmare, se stabilesc legături între componentele primare: post, funcţie şi cele
agregate, compartimente.
În cadrul autorităților și instituțiilor publice există un grad destul de ridicat de diferenţiere a
relaţiilor organizatorice. Astfel, avînd în vedere complexitatea raporturilor ce se stabilesc între
componentele primare şi cele agregate ale structurii, în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice,
relaţiile organizatorice se pot divide, în funcţie de conţinutul lor, în patru categorii:
a) Relaţii de autoritate sunt legăturile instituite prin intermediul unor reglementări oficiale,
acte normative sau regulamente interne obligatorii.
În cadrul acestei categorii de relaţii există trei tipuri de relaţii:
 relaţii ierarhice, care exprimă raporturile stabilite între titularii de posturi şi funcţii
publice de conducere şi cei ai posturilor, respectiv funcţiilor publice de execuţie;

11
  relaţiile funcţionale rezultate din exercitarea autorităţii funcţionale de care dispun
anumite compartimente din cadrul instituţiei sau autorităţii publice;
 relaţii de stat major, care apar atunci când se deleagă sarcini, autoritatea şi
responsabilitatea aferentă de către titulari de funcţii publice de conducere de nivel
superior, către colective special constituite în instituţia publică pentru a participa la
elaborarea sau implementarea unor proiecte importante de interes public.
b) Relaţiile de cooperare se stabilesc între posturile situate pe acelaşi nivel ierarhic dar în
compartimente diferite, respectiv funcţionari publici din compartimente diferite sau din
acelaşi compartiment. Astfel de relaţii apar ca urmare a dezvoltării în comun a unor lucrări
sau servicii publice complexe;
c) Relaţiile de control se stabilesc şi se dezvoltă între compartimente specializate în
efectuarea controlului şi celelalte compartimente din cadrul autorităţii sau instituţiei
publice. Aceste relaţii apar şi între titularii de posturi, funcţii publice de conducere şi
funcţionarii cu funcţii publice de execuţie subordonaţi direct unor manageri publici;
d) Relaţii de reprezentare se stabilesc între managerii publici de nivel superior din instituţia
sau autoritatea publică şi diverşii stakeholderi ai acestora.

Pe plan național, Constituția Republicii Moldova consfințește sistemul autorităților

publice după cum urmează Parlamentul Republicii Moldova, care este ”organul reprezentativ
suprem și legislativ”; Președintele Moldovei, care ”reprezintă statul și este garantul suveranității,
independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării”; Guvernul, care ”asigură
realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației
publice” etc.. Astfel, prin definiție, Guvernul reprezintă autoritatea statului prin intermediul
căruia sunt realizate obiectivele fundamentale trasate în Programul de activitate acceptat de
Parlament.
În acest context, în raport cu Parlamentul, relațiile care se stabilesc între aceste instituții sunt
relații mai mult de subordonare, decât de coordonare, având la bază următoarele argumente:
organul legislativ este organul reprezentativ, și prin funcțiile pe care le exercită, în special
funcția de control parlamentar, este în drept să ceară informații și documentele necesare în
vederea implementării legilor și aplicării acestora în conformitate cu prevederile stabilite;
participarea membrilor Guvernului la ședințele plenare, dacă este solicitat acest lucru de către
deputați, este obligatorie. De asemenea, membrii Guvernului sunt obligați să răspundă la
interpelările sau întrebările formulate de către deputați, în conformitate cu legislația în vigoare.

12
 Când ne referim la relațiile din cadrul sistemului autorităților administrației publice, atunci
Guvernul este instituția care”exercită conducerea generală a administrației publice”.
În continuare, urmează a fi identificate și explicate mai multe tipuri de relații politico-
administrative care se stabilesc între Guvern și celelalte autorități ale administrației publice din
Republica Moldova.
Relațiile de subordonare (de autoritate de tip ierarhic) – există între guvern și ministere
sau alte organe centrale de specialitate prin intermediul cărora este realizat Programul de
guvernare acceptat de parlament și sunt implementate măsurile concrete de realizare a
obiectivelor stabilite. Ministerele, în acest sens ”transpun în viață, în baza legilor
republicii, decretele Președintelui Republicii Moldova, politica Guvernului, hotărârile și
ordonanțele acestuia, precum și administrarea, în limitele competenței, domeniilor
încredințate”.
În majoritatea statelor post-comuniste persistă relațiile de autoritate de tip ierarhic. Acest
lucru este impus de modul în care a fost organizat statul și sistemul politic prin care sunt realizate
politicile statului.
Un alt tip de relații sunt relațiile de control. În Republica Moldova, acest tip de relații
este stabilit între guvern și ministere, ministere sau alte autorități administrative.
Autorii V. Saca și N. Azizov în articolul ”Relațiile politice și relațiile administrative între
teorie și practică. Cazul Republicii Moldova” consideră că activitatea de control în orice proces,
fie el politic, economic sau administrativ, trebuie privită pozitiv, deoarece acest instrument
asigură realizarea corectă și transparentă a sarcinilor puse în fața administrației publice de către
organul legislativ. Dacă nu ar exista funcția de control, în forma actuală, atunci atât funcționarii
publici, cât și politicienii ar activa autonom, rezultatele acestor activități fiind mai mult negative,
decât pozitive, dispersate și haotice, în mare parte. Nu poate fi exclusă ideea că, controlul
excesiv poate dăuna, doar că aplicarea legilor și în final, satisfacerea necesităților cetățenilor la
nivel local, regional și național este prioritatea numărul unu atât al politicienilor, cât și al
funcționarilor publici care realizează și implementează politicile statului la toate nivelurile
posibile.
Relațiile de cooperare, care se stabilesc, de obicei, între instituțiile sau autoritățile
administrației publice la nivel central local în dependență de necesitate. Relațiile de
cooperare nu sunt reglementate de anumite norme sau prevederi legale. Spre exemplu, în
conformitate cu prevederile constituționale, raporturile dintre autoritățile publice locale
au la bază principiile autonomiei, legalității și colaborării în rezolvarea problemelor
comune. Un exemplu elocvent în acest sens sunt relațiile stabilite între ONG-uri și

13
 consiliile raionale/locale, primari sau consilieri locali/raionali. De obicei, aceste relații se
bazează pe strategia câștig-câștig, când părțile implicate au obiective comune și
rezultatele, respectiv, sunt atribuite ambelor entități. Relații de cooperare se stabilesc,
inclusiv, între consiliul local și primarul localității. Cu toate acestea, există mai multe
opinii precum că, în unele cazuri sau situații, primarul ar putea stabili, în virtutea funcției
și modului în care este ales, relații de autoritate, de control sau delegare în relație cu
consiliul local. Acest lucru este valabil și pentru consiliul local, care la fel ca și instituția
primarului, este ales prin votul direct al cetățenilor.
În opinia împărtășită de autorii V. Saca și N. Azizov, relațiile de cooperare în condițiile
unei țări în tranziție spre democrație, cum este Republica Moldova, au stringentă necesitate de a
fi activizate și susținute, și chiar oficializate prin norme, prevederi legale. Astfel de relații sunt
un factor important de a consolida procesul democratic, de a soluționa mai eficient problemele
atît de natură politică, cît și administrativă și, desigur, de a produce stabilitate și bunăstare în
societate.

14
 Concluzii

Relațiile administrative sunt legăturile care se stabilesc între toate componentele sistemului
socio-administrativ și care asigură integritatea şi unitatea acestuia în procesul de realizare a
obiectivului fundamental al managementului public.
Relațiile admnistrative structurate, după aparteneță, pot fi interne și externe. Relațiile nu
sunt uniforme și cunosc diferențieri având particularități în funcție de componentele între care se
stabilesc.
Toate tipurile de relații enumerate, luate în parte, nu trebuie supraapreciate sau privite într-
o manieră izolată unul de altul. Or, ele pot să se desfășoare cu adevărat pentru binele
cetățeanului și a societății în ansamblu doar în interconexiune, prin asigurarea unor condiții
adecvate.
Indiferent de modul în care sunt construite relațiile politice și administrative în cadrul
sistemului administrației publice, este important ca aceste relații să funcționeze în folosul
cetățeanului și să contribuie la realizarea unei democrații autentice atât la nivel național, cât și la
nivel local.

15
 Bibliografie:

1. Constituția Republicii Moldova. Text oficial cu modificări și completări la data de 30

noiembrie 2014. - Chișinău, 2014;
2. Legea Nr.64 din 31.05.1990 cu privire la Guvern. // Veştile 8/191, 30.08.1990, cu
modificările și completările ulterioare.
3. Alexandru Ioan, Administraţia Publică, Bucureşti, 1999.
4. Costea, Margareta, Introducere în administraţia publică, Editura Economică, Bucureşti
2000;;
5. Dulschi Silvia, Sistemul Administrativ- componentă a mediului social, Revista
Administrarea Publică, nr. 2, 2019;
6. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Ediţia a III-a restructurată, revăzută şi
adăugită, vol.I, Ed. ALLBECK, Bucureşti-2001;
7. Iftimioaie, Cristian, Relaţiile externe ale administraţiei publice locale, Editura
Economică, Bucureşti 2000;
8. Matei, Lucica, Popescu, Ion, Dincă, Dragoş, Instituţiile administraţiei publice, Editura
Economică, Bucureşti, 2002;
9. Platon Mihail, Introducere în ştiinţa administraţiei publice, Chişinău, 1999;
10. Platon M. Administrația publică. – Chișinău: Editura ”Universul”, 2007.
11. Saca V. Azizov Nighina, Relațiile politice și relațiile administrative între teorie și
practică. Cazul Republicii Moldova. MOLDOSCOPIE, 2015, nr.2 (LXIX)

16