Sunteți pe pagina 1din 67

MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA


FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS
RSPUNDEREA ADMINISTRATIV
(Ciclul I)

AUTORI:
Victor Mocanu
dr. n drept, conf. univ.
Inna Pascalu
mg.in drept, lector univ.

Aprobat la edina Catedrei Drept public


din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la edina Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIINU 2013

Cuprins
Tema1. Convingerea i constrngerea n administraia public
Tema2. Formele rspunderii n dreptul administrativ.
Tema3. Noiunea rspunderii contravenionale
Tema4. Sanciunile contravenionale i ordinea de aplicare a lor
Tema5. Caracteristica general a prii speciale a Codului contravenional
Tema6. Noiuni generale privind procesul contravenional
Tema7. Sistemul
contravenionale.

autoritilor

competente

soluioneze

cauzele

Tema8. Participanii la procesul contravenional. Probele i msurile


procesuale de constrngere
Tema9. Fazele procesului contravenional

Tema1. Convingerea i constrngerea n administraia public

Noiunea de administraie public este definita in primul rand de cre


tiina administraiei, dar si de alte discipline conexe, cu care are legtur
direct, cum ar fi i tiina dreptului administrativ.
n literatura de specialitate, n mod frecvent ntlnim noiuni ca:
administraia de stat, administraie, activitate executiv i, mai nou,
administraie public, uneori cu nelesuri diferite, alteori punndu-se semnul
egalitii ntre unele dintre acestea.
Noiunea de "administraie" desemneaz unele compartimente
organizatorice din structura unei uniti sau organ, ori activiti ale acestora care
nu au caracter productiv.
Unii autori, utiliznd noiunea de "administraie de stat" arat c prin
aceasta se nelege un sistem de organe ale statului" sau o anumit form
fundamental de activitate a statului, respectiv, activitatea administrativ".
Trebuie precizat c noiunile de "activitate administrativ" i "organe
administrative" pot fi desemnate i prin termenii "activitate executiv",
respectiv "organe executive", noiunile "administrativ" i "executiv" fiind
folosii alternativ, cu sens identic.
Ali autori fac distincie net ntre "administraia de stat" i "activitatea
executiv". Acestia definesc administraia de stat ca "activitatea ce se
desfoar pentru ndeplinirea n mod practic i concret a funciilor statului i a
sarcinilor organelor administrative de stat". n acest neles larg, aceti autori
deosebesc administraia de stat, de activitatea executiv, care se ndeplinete
de catre organele executive, iar studierea ei formeaz obiectul tiinei
administraiei de stat, pe cnd activitatea executiv este reglementat de
norme de drept administrativ.

Administraia public, ca modalitate de realizare a puterii executive,


are n centrul preocuprilor sale gestionarea interesului public, asigurarea
fucionrii regulate i continue a serviciilor publice.

n orice compartiment al vieii sociale, procesul complex al administrrii administraia - const ntr-o activitate rational i eflcient de utilizare a
resurselor umane, materiale i fmanciare n scopul obinerii unor rezultate
maxime cu eforturi minime.
Societatea cunoate un proces continuu de diversificare i multiplicare a
serviciilor administrative, care impune necontenite mbuntiri i perfecionri
n structura i activitatea administraiei prin utilizarea unor metode i tehnici
moderne.
Doctrina consider c n coninutul complex al administraiei se cuprind
imperativele: a prevedea, a organiza, a conduce, a coordona, a controla.
Noiunea de administraie este mai larg dect aceea de administraie
public, ea cuprinznd i administraia particular.

Ca orice activitate uman, att administraia public, ct i cea


particular, urmresc un scop utiliznd anumite mijloace. Exist diferene
eseniale ntre cele dou forme de administraie, att sub aspectul finalitii, ct
i sub cel al resurselor folosite.
Administraia public, spre deosebire de administraia privat,
urmrete satisfacerea interesului public, a utilitii publice, n mod dezinteresat,
prin realizarea de servicii publice.
Termenul "administrativ" este de origine latin i nseamn a servi la
ceva, a servi pe cineva. Administraia public, prin natura ei, are menirea de a
servi interesul public, de a fi un serviciu public pus la dispoziia societii i a
cetenilor.
O problem deosebit de important, cu soluii diverse date de ctre
doctrina, o reprezint raportul dintre administraia public i stat. Puterea
constituit n stat ndeplinete trei funcii eseniale: legislativ, executiv i
judectoreasc.
4

Administraia public este o activitate strns legat de puterea


executiv, n doctrina tradiional francez ea fiind definit ca aciune a puterii
executive prin procedee de putere public.
Statul, ca form de organizare social ii constituie un sistem de instituii
politice care i permit s comande, s guverneze. Institutiilor politice le sunt
subordonate instituiile administrative care realizeaz deciziile instituiilor
publice.
Aadar, administraia public este exercitat de puterea executiv n
regim de putere public, fiind o modalitate de realizare a funciunii executive a
statului, dar nu singura, executivul exercitnd i alte raporturi cu organe
constituionale ale statului.
Noiunea de administraie public este susceptibil a cpta dou
sensuri: unul material i altul formal.
n sens material administraia public reprezint o activitate de
organizare a executrii i de executare n concret a legii, realizat prin aciuni cu
caracter de prestaie.
Administraia public, n sens material, nu se poate reduce la activiti
executive de dispoziie, de prescripie, ci ea const n diferite prestri realizate
pe baza i n executarea legii, pentru ndeplinirea interesului general prin
asigurarea de servicii publice.

n sens formal, administraia public poate fi neleas ca un sistem de


organe cuprinznd diverse structuri administrative, care realizeaz activitatea de
organizare a executrii i de executare n concret a legii.
Administraia public se realizeaz printr-o multitudine de forme
organizatorice, care alctuiesc sistemul acesteia. Puterea executiv este cea care
asigur conducerea i controlul ntregului sistem al administraiei publice.
Satisfacerea intereselor generale ale comunitii naionale nu poate fi
ncredinat dect administraiei statale.
n acelai timp, regimul centralizrii coexist cu regimul descentralizrii
administrative, care permite colectivitilor locale s se autoadministreze.

Descentralizarea este acel sistem potrivit cruia administrarea


intereselor locale -comunale, oreneti, judeene - se realizeaz de ctre
autoritile liber alese de ctre cetenii colectivitii respective, sub
supravegherea statului.
Autonomia local, privit ca un fenomen pur administrativ, nu apare
dect ca o ultim treapt de dezvoltare a descentralizrii administrative; n
esen, aceasta reprezint transferarea unor competene administrative de la
nivelul central ctre diverse organe sau autoriti administrative care
funcioneaz autonom n unitile administrativ-teritoriale fiind alese de ctre
colectivitile locale respective.
Activitatea autoritilor locale se afl sub controlul de legalitate al
statului, prin agenii puterii executive deconcentrai la nivelul judeelor prefecii.
Administraia public presupune utilizarea, n regim de drept public, a
unor resurse - umane, materiale si financiare - pentru satisfacerea interesului
general.

Stiinta administratiei este definita astfel:


- totalitate a cunotinelor dintr-un anumit domeniu;
- disciplin, stiint nejuridic, de sintez, autonom, cu obiect, principii si
metode specifice de cercetare, care cerceteaz fenomenul administrativ in
intreaga sa complexitate;

Administraia reprezinta un vechi fapt social, fapt rezultat din


aparitia unui aparat specializat de incadrare a activitatilor sociale.
Faptul sau fenomenul administrativ
principal al cercetarii administratiei publice.

reprezinta

elementul

Administraia public are ca obiect realizarea valorilor care exprim


interesele statului sau ale unei colectiviti distincte, recunoscut ca atare de stat,
valori care sunt exprimate n acte elaborate de ctre puterea legiuitoare.

Prin nsui obiectul su - organizarea executrii i executarea legii administraia public este strns legat de puterea legiuitoare (care i
circumscrie obiectul), ct i de puterea judectoreasc, ale crei hotrri sunt
aplicate i executate n cadrul administraiei publice, la nevoie putndu-se
recurge la mijloace de constrngere statal.
Administraia public este strns legat i de puterea executiv, dar
nu se identific ntocmai cu aceasta putere care are o sfer mai larg de
cuprindere. Tocmai de aceea administraia public se realizeaz att de organele
puterii executive (guvernul i ministerele), ct i de organele administraiei
locale, care nu sunt orgene ale puterii executive, precum i de uniti economice
i instituii social-culturale (regii autonome i societi comerciale cu capital de
stat), care, de asemenea, nu sunt organe ale puterii executive.

Stiinta Administraiei are ca obiect propriu de cercetare


administraia publica, in intreaga sa complexitate, in scopul de a elabora
principii si norme generale, necesare reformarii sale organice si
functionale.

Stiinta Administraiei este stiinta specializata ce are la baza


practica administrativa. In continutul acestei stiinte se identifica o serie de
factori ce caracterizeaza orice actiune administrativam respectiv:
1 factorul ordonator, care vizeaza o anumita ordine la nivelul
administratiei;
2 factorul stabilizator, referindu-se la continuitatem stabilitate in
administratie;
3 factorul rational, care vizeaza cooperarea umana rationala;
4 factorul organizare sau elementul organizational;
5 factorul finalitate, care se refera la scopul cercetarii din care deriva
faptul centripet, ce se refera la imprejurarea ca administratia are rol
integrator, actionanad in sensul unitatii;
Stiinta Administraiei cerceteaza si tehnica administrativa, dar si
metodele de organizare a birourilor ori alte activitati necesare organizarii
eficinte si rationale a administratiei publice.
7

Coninutul administraiei publice este dat de dou categorii de


activiti: activiti cu caracter dispozitiv i activiti prestatoare.
n ceea ce privete coninutul activitii executive, considerndu-se
de unii autori c aceasta este compus din dou activiti distincte: activitatea
executiv i activitatea de dispoziie. n acest neles se consider c activitatea
executiv ar consta n aplicarea direct a legii la cazuri concrete, iar forma
juridic a realizrii ei ar fi actul administrativ individual.
Activitatea de dispoziie ar consta n dreptul organului executiv de a
lua msuri n legtur cu activitatea administraiei, iar forma juridic de
realizare a ei ar fi actul administrativ cu caracter normativ.
n prezent se pare c mai toi autorii nu mai mprteesc o asemenea
nelegere a activitii executive, considernd-o ca fiind o singur form de
activitate. Execuia i dispoziia nu sunt aspecte distincte, ci elemente ale acestei
activiti.

Prin activitile executive cu caracter de dispoziie se stabilete ce


trebuie s fac sau s nu fac, ce le este permis sau interzis subiecilor de drept,
persoane fizice sau juridice, administraia public putnd interveni, n anumite
cazuri, cu aplicarea de sanciuni pentru nerespectarea conduitei prescrise.
Aceast activitate executiv cu caracter de dispoziie se relizeaz prin
acte juridice i fapte materiale de ctre organele aministraiei publice i
funcionarii acestora ca activiti specifice principale. Acesta este un proces
complex i laborios, care parcurge mai multe etape: studii, avize, variante,
opiuni, deliberri etc.
Activitile executive cu caracter de prestaie se realizeaz tot pe
baza i n executarea legii, din oficiu sau la cererea persoanelor fizice sau
juridice. Prestaiile sunt realizate de organele administraiei publice i
funcionarii acestora n cele mai diverse domenii de activitate: gospodrie
comunal i locativ, furnizare de gaze, ap i energie electric i termic,
ocrotirea mediului ambiant, servicii de telefonie, transport n comun, pot,
asisten medical, activiti cultural-educative etc.

i aceast categorie de activiti se realizeaz, ca i prima categorie,


tot prin acte juridice, diplome, atestate, adeverine etc. i mai ales prin fapte
materiale, pe baza i n condiiile prevzute de lege. Uneori prestaiile se
execut n baza unor contracte cheiate ntre subiecii administraiei publice
(instituii, ntreprinderi) i beneficiarii prestaiilor.
Activiti de organizare a executrii legii i de executare n concret a
legii, de natura celor dou categorii menionate mai sus, se desfoar nu numai
de organele administraiei publice ci i de cele legiuitoare i judectoreti. n
acest caz ns, aceste activiti apar ca activiti subsidiare celor care sunt
specifice acestor organe, iar organele care le realizeaz apar nu ca subieci ai
puterii legiuitoare sau ale celei judectoreti, ci ca autoriti administrative, ca
organe de conducere administrativ ale instituiilor respective.
n unele cazuri, activiti de organizare a executrii legii i de
executare a acesteia se realizeaz i de ctre organizaii particulare, activitatea
lor fiind de interes public, prevzut de lege n conformitate cu prevederile
acesteia. Desigur ca aceti subieci de drept nu fac parte din sistemul de
organizare a administraiei publice.
Administraia public poate fi definit ca activitate de organizare i
de executare n concret a legii cu caracter dispozitiv i prestator, care se
realizeaz n principal de organele administraiei publice i n subsidiar i
de alte organe ale statului, precum i de organizaii particulare de interes
public.

n cadrul tiinei administraiei se desfoar n prezent, aciuni de


cercetare diverse care au un caracter complex. Din punct de vedere doctrinar, se
pot distinge patru curente principale, i anume :
1) un curent juridic, al crui scop esenial este de a contribui la o mai
bun cunoatere a structurii i funcionrii administraiei publice, punnd
accentul pe referirea la textele juridice;
2) un curent managerial, axat pe gestiune public/privat a
resurselor, care este foarte apropiat prin natura preocuprilor sale de tiina
managementului;

3) un curent sociologic, care regrupeaz ansamblul activitilor de


cercetare, avnd ca punct comun cunoaterea fenomenelor administrative cu
ajutorul conceptelor i metodelor sociologice.
4) un curent politic, legat de stat i deputerea executiv.
Aceast clasificare nu exclude posibilitatea ntreptrunderii celor trei
curente i combinarea lor ntr-o manier divers.

1) Abordarea n plan juridic are ca premis esenial, considerarea


tiinei administraiei ca o anex a dreptului administrativ. n viziunea acestei
concepii, obiectul de studiu al tiinei administraiei l constituie administraia
public, care reprezint o instituie specific i ireductibil la orice alt
organizaie. Astfel, tiina administraiei ar face referire la ansamblul juritilor
care caut s depeasc perspectivele strict juridice i contencioase
caracteristice cercetrilor administrative din rile europene, vreme ndelungat.
Astfel se explic de ce, n aceleai ri, studiul administraiei se realizeaz, nc,
n cadrul facultilor de drept i nu n instituii de nvmnt superior cu profil
administrativ.
Se poate afirma c tiina administraiei este aadar, tributar schemelor
dreptului administrativ, avnd n vedere c obiectul su de studiu este axat pe
criterii de natur juridic. Deci, obiectul tiinei administraiei este definit prin
analogie cu cel al dreptului administrativ i nu plecnd de la reflexii proprii;
totodat, coninutul su este asemntor cu temele ntlnite n manualele de
drept administrativ (structur, aciune, control etc.).
n plus, metodele de studiu poart amprenta tiinelor juridice.
n concluzie, dreptul administrativ este perceput ca un mijloc privilegiat
de cunoatere i nelegere a realitii administrative. Aceast convingere a avut
drept corolar, o anumit nencredere i chiar ostilitate din partea sociologilor
care au neglijat n cercetrile lor punctele de vedere juridice, att n viaa
administrativ ct i n comportamentul funcionarilor.
2) Curentul axat pe problemele gestiunii resurselor se opune abordrii
precedente i asimileaz administraia cu gestiunea. Argumentul invocat, este
acela c obiectul de studiu al administraiei prezint un caracter esenialmente
pragmatic i caut s descopere, s aplice cele mai raionale i mai eficiente
10

metode de organizare, n vederea ndeplinirii la nivel optim, a unei sarcini


atribuite.
O asemenea abordare imprim tiinei administraiei un coninut similar
cu managementul, n condiiile manifestrii a dou tendine principale :
pe de o parte, o serie de teorii de natur managerial au preluat multe
componente de natur administrativ;
pe de alt parte, tiina administraiei tinde s devin din ce n ce mai
mult, o ramur a managementului.
n practic, managementul s-a situat n sfera preocuprilor tradiionale
aflate la originea tiinei organizaiilor. tiin a unei bune i a unei eficiente
gestiuni, managementul are n ultim instan un scop utilitar i operaional.
Ambiia sa este de a stabili regulile care s permit tuturor tipurilor de
organizaii, s-i ating scopurile, n condiii de eficien.
Cu toate acestea, managementul se deosebete de practicile empirice i
de primele formulri ale tiinei organizaiilor, prin dimensiunea sa teoretic i
conceptual. Din perspectiva managementului, conduita tuturor ntreprinderilor
economice, sociale i politice implic patru tipuri de operaii: planificare,
organizare, aciune i control.
Conform opiniilor exprimate de Burns i Stalker, exist dou sisteme de
management :
1. mecanic, caracterizat prin existena unor reguli formale i a unei
puternice centralizri;
2. organic, n care regulile au un caracter mai puin formal, sunt mai
puin importante, iar descentralizarea este accentuat i adaptat mediului aflat
ntr-o continu schimbare.
Cercettorul francez L. Boulet face o distincie ntre gestiune (sau
administraie public) i management :
gestiunea recurge la metode independente de natura activitilor i de
forma juridic a instituiilor, pe cnd managementul se supune constrngerilor
mediului, n special a celui juridic, n care evolueaz ntreprin-derea;
managementul presupune stabilirea unei strategii de aciune n
vederea realizrii anumitor obiective (maximizarea profitului, de exemplu), de
11

interes particular. Gestiunea administrativ public, n schimb, are ca obiectiv


satisfacerea interesului public;
managementul are o autonomie de aciune i o libertate de opiune
mai mare dect gestiunea, ale crei posibiliti de micare depind de statutul
autoritilor publice alese;
managementul este guvernat de legile pieei, deoarece ntreprinderile
sunt inserate ntr-un sistem concurenial, care le oblig la un efort permanent de
modernizare i raionalizare; spre deosebire, gestiunea administrativ se
sustrage, de regul, disciplinei pieei, deoarece resursele sale au fost procurate
prin mecanismul prelevrilor obligatorii, de la diveri contribuabili i nu prin
efortul propriu. Mai mult, activitatea administraiei are caracter de monopol i
serviciile pe care le presteaz nu respect ntotdeauna relaia direct dintre
costuri i preurile sau tarifele aplicate utilizatorilor, precum i criteriile de
optimizare a folosirii resurselor.
Luarea n considerare a acestor particulariti a condus la elaborarea unui
management adaptat acestui tip de activitate numit management public.
Gradul de specificitate al acestei forme de management este ns contestat n
unele opinii, care consider c instrumentele de lucru sunt identice i numai
opiunile difer, n funcie de scopul urmrit. n alte opinii, managementul
public trebuie s-i construiasc propriile modele i mijloace de aciune pe baza
exemplelor furnizate de ntreprinderile private.
Obiectivele managementului public pot fi sintetizate n: ameliorarea
calitii aciunilor, atenuarea anumitor rigiditi de organizare i mbuntirea
sistemului de comunicare cu exteriorul.
Managementul public a dobndit o dimensiune nou ca urmare a
dezvoltrii politicilor publice, care depesc cadrul limitat al organizrii prin
concentrarea, ntr-o manier global, a aciunilor politice cu cele administrative.
3) Introducerea unei perspective sociologice n coninutul studiilor
politice a condus la abandonarea progresiv a viziunii juridice formaliste asupra
administraiei, care o transformau ntr-un simplu executant de sarcini.
Dimpotriv, administraia fiind direct implicat n exercitarea puterii, este dificil
de trasat o linie net de demarcaie ntre sfera administrativ i sfera politic.
n aceste condiii, curentul sociologic a aprut ca urmare a faptului c,
prin natura lor, studiile privind mediul administraiei sunt sociologice; ele nu se
12

reduc numai la cercetarea acestor aspecte, ci examineaz un anumit numr de


comportamente administrative, individuale sau colective.
Din punctul de vedere al sociologilor, instituiile i practica
administraiei prezint un interes secundar. Utiliznd sistemul anchetelor
sociale, sociologii sunt uneori tentai s redescopere noiuni clasice, iar alteori,
s priveasc administraia numai dintr-un anumit punct de vedere, care este
parial i nu reflect realitile administrative n ansamblul lor.
Caracteristicile stiintei administratiei privesc conceptele de autonomie,
natura si metode folosite in legatura cu si de catre aceasta stiinta.
Putem vorbi despre o stiinta autonoma atunci cand aceasta are un obiect
bine definit si foloseste metode si concepte proprii.
Din punctul de vedere al incadrarii in categoria stiintelor, stiinta
administratiei este o stiinta sociala, iar in raport de alte stiinte apropiate este o
stiinta de sinteza.
De asemenea, autonomia stiintei administratiei este pusa in evidenta si
de faptul ca nici o alta ramura a stiintelor sociale nu cerceteaza in profunzime
domeniul actiunii administrative, nu poate analiza singura si interpreta in
totalitate faptul administrativ. Aceste lucruri le poate face doar stiinta
administratiei ca stiinta autonoma.
In ceea ce priveste denumirea acestei discipline, in literatura de
specialitate sunt cunoscute mai multe denumiri, si anume:
6 stiinta administratiei literatura de specialitate romana;
7 science administrative stiinta administrativa literatura de
specialitate franceza;
8 public administration administratie publica - literatura de specialitate
anglo-saxona.
Administraia tip de activitate uman
n aceast accepiune, a administra nseamn a nfptui o activitate
specific, care presupune a asigura condiiile prielnice desfurrii
diverselor procese social-economice. n acest sens, guvernarea nseamn
administrarea realizat de ctre Guvern, alctuind o activitate public de
administraie, care se concretizeaz prin lucrri, decizii, aciuni n serviciul
(interesul) rii, al statului respectiv.
13

n statele democrate funcioneaz principiul separaiei puterilor


(legislativ, executiv, judectoreasc), avnd la baz coninutul specific al
activitilor desfurate sau funciunilor ndeplinite. n acest context, funciunea
executiv (administraia) realizat prin instituiile administrative, este
subordonat legislativului i colaboreaz cu acesta. Astfel, activitatea specific
administraiei publice const, n principiu, n asigurarea condiiilor i punerea n
aplicare a deciziilor (actelor normative) adoptate de puterea legiuitoare.
Trebuie reinut c, nu este posibil separarea sau delimitarea guvernrii
de administraia statului, ale crei misiuni sunt stabilite de puterea politic.
Numai n cazul unor deficiene de funcionare ale organelor sau instituiilor
publice, administraia de stat tinde s guverneze prin ea nsi; guvernarea
birourilor administrative sau tehnocraia n administraia public semni-fic
existena unei crize a societii respective.
n orice compartiment al vieii sociale, procesul complex al administrrii,
adic administraia ca activitate, const dintr-o aciune chibzuit, raional i
eficient de utilizare a resurselor umane, materiale i financiare, n scopul
obinerii unor rezultate utile maxime, cu eforturi minime. Administraia statului
ca activitate concret, reprezint, deci, aciunea prin care autoritile publice se
preocup n a asigura satisfacerea cerinelor de interes general (public), utiliznd
n caz de necesitate prerogativele (atribuiile) de putere public.
Din punct de vedere juridic, administraia se definete ca ansamblul
resurselor umane i materiale, care sub autoritatea Guvernului, are
misiunea de a asigura executarea legilor i de a le aplica, la cazurile
concrete i la cerinele vieii sociale. Aceast din urm definiie confirm
poziia subordonat a administraiei fa de lege, ea, deinnd, totodat,
prerogative de putere public care i permit s se impun voinei individului
(particularilor). Administraia, ns, nu se confund cu statul nsui. Misiunile
administraiei nu sunt niciodat primare, ci secundare; ele constau n a ndeplini
sarcinile pe care organele fundamentale ale statului i le ncredineaz.
Coninutul administraiei publice, ca activitate concret, trebuie investigat n complexitatea cerinelor vieii social-economice, avnd menirea s
satisfac, raional i eficient, exigenele din ce n ce mai mari ale cetenilor.
Progresul tiinific i tehnic impune necontenite mbuntiri n desfurarea
activitilor specifice, respectiv n structura administraiei, prin utilizarea unor
tehnici i metode moderne.
14

n societatea contemporan, administraia nu mai poate soluiona


problemele din sfera sa, cluzindu-se dup precedente, bazndu-se numai pe
sisteme empirice; ea trebuie s fie dinamic, creatoare i s realizeze operativ
obiectivele urmrite. Acest coninut a devenit mult mai complex, deoarece, n
accepiunea actual, a administra implic mai nti a prevedea, apoi a organiza, a
conduce sau a coordona, precum i a controla.
Ca urmare, este necesar punerea pe baze tiinifice a procesului
complex al administraiei, mbuntirea coninutului i structurii acesteia,
pentru a corespunde diverselor probleme ce reclam o rezolvare prompt i
eficient. Acest proces de administrare trebuie s rspund exigenelor mereu
sporite ale oamenilor, favoriznd reducerea costului diverselor activiti i
rmnnd n permanen sub controlul opiniei publice.
Chiar n domeniul funciunilor legiuitoare i judectoreti ale statului,
pentru exercitarea competenelor specifice, stabilite de legi, este necesar s se
asigure o activitate judicioas de administrare.
Aadar, activitatea de administrare se regsete pretutindeni, n toat
complexitatea vieii sociale. Se poate afirma c n societatea modern, nu exist
persoan care nu a luat contact cu administraia, n general, i cu cea public, n
special, i nu a resimit, direct sau indirect, binefacerile sau exagerrile ei (prin
supradimensionarea birocraiei i a formalismului). De aceea, oamenii doresc ca
administraia public s funcioneze pe baze raionale, tiinifice, astfel nct s
serveasc eficient interesele generale, iar n relaiile cu publicul, s soluioneze
n cel mai scurt timp, cererile acestuia. Pe un plan mai larg, mbuntirea
continu a activitii din sfera administraiei, ca i reducerea aparatului
administrativ pn la limita strictului necesar, constituie premise ale progresului
social, n toat complexitatea sa.
Prin prisma condiiilor de ndeplinire a misiunii sale, administraia este
conceput ca structur organizatoric, aflat ntr-o continu transformare,
capabil s se adapteze mediului economico-social n care evolueaz. Or,
eficientizarea acestei activiti, face necesar studierea structurii admi-nistraiei
i a relaiilor ce se stabilesc ntre componentele sale.
Abordat sub aspect structural, administraia reprezint un ansamblu
complex de entiti i funcionari, cu anumite atribuiuni publice, care caut
adesea s-i sporeasc autonomia de care dispun, pentru a prevala punctul lor de
vedere.
15

Organizarea administraiei publice, ca fenomen social, a aprut odat cu


statul. ns teoriile tiinifice despre aceast organizare se contureaz mult mai
trziu, n secolul al XIX-lea, odat cu apariia tiinei administraiei i dreptului
administrativ.
Teorii izolate sau fragmentare cu privire la organizarea administraiei, la
guvernare n general, s-au formulat nc din antichitate. Pot fi luai n
considerare, att mari filozofi, tribuni ai sclavagismului, ct i mprai creatori
ai unor teorii relativ bine structurate, dup care au nfptuit sau au dorit s
nfptuiasc guvernarea.
n practic, organizarea administraiei publice i a funcionarilor publici
pe entiti i birouri este universal aplicabil i capabil s atig randamente
maxime. Fr ndoial c organizarea birocratic realizat pe baza
reglementrilor legale fundamentate pe coninutul i caracterul obiec-tiv al
activitilor, este superioar celei anterioare, tradiionale care avea caracter
subiectiv, fiind ntemeiat pe inspiraia conductorilor i pe calit-ile personale
ale funcionarilor publici.
n raport cu orientrile privind structurarea administraiei publice se pot
distinge trei direcii metodologice principale:
- orientarea strict tehnico-juridic (promovat de lucrrile franceze
actuale de drept administrativ), prin care structurarea administraiei de stat
echivaleaz cu organizarea puterii executive. n aceast concepie se disting i
se cerceteaz probleme ca:
principiile
descentralizrii);

organizrii

administrative

(ale

centralizrii

activitatea preedintelui republicii, ca ef al statului sau, dup caz, a


regelui;
activitatea Consiliului de Minitri (Guvernului), ministerelor
(minitrilor), departamentelor ministeriale;
activitatea organelor administrative locale, inclusiv ale conducerilor
acestora (prefect, guvernator, primar, consilier);
activitatea stabilimentelor (instituiilor) publice i respectiv a
serviciilor publice.
16

- orientarea filozofico-juridic, care are la baz teoria asupra


organizrii sistematice a statului, prin care se evideniaz superioritatea
raporturilor, a interrelaiilor dintre autoritile publice. Aceasta, la rndul su,
este bazat pe principiul unicitii puterii de stat, avnd n vedere unicitatea
suveranitii, adic o autoritate politic exclusiv (unic). n aceast optic,
organizarea de stat este axat pe trei elemente:
organele statului sau formele organizatorice prin care se realizeaz
puterea de stat;
modul de formare a instituiilor statului;
principiile fundamentale de organizare i funcionare a entitilor
publice.
Este ns de remarcat c, n acest caz, dei exist i funcioneaz
autoritatea politic i administrativ suprem, nu toate organele administraiei
publice trebuie s se subordoneze Guvernului, care exercit conducerea general
n acest domeniu. Concomitent, sunt create i funcioneaz organe autonome de
administraie, ca cele ale entitilor administrativ teritoriale (de stat) locale. Aa
se explic faptul c, n literatura occidental, noiunea de administraie de stat
este utilizat pentru a evoca administraia public care ine de Guvern sau de
eful de stat. Spre deosebire, activitatea administrativ a primriior (primarilor)
i consiliilor locale este evocat prin sintagma administraie public local. n
acest mod, nu se mai poate vorbi despre un sistem administrativ unic (unitar),
axat pe ideea subordonrii, ci despre un sistem de organizare a administraiei
publice, care pe lng subordonare, presupune cooperarea ntre organele
administrative i exercitarea controlului de ctre Guvern, fie direct, fie prin alte
autoriti care i sunt subordonate.
- orientarea axat pe tiina administraiei care abordeaz problemele
organizrii administraiei de stat, n acord cu cerinele acestei tiine, alturi de
cele ale altor entiti, inclusiv a celor economice din sectorul privat. n prezent,
exist n numeroase ri, curente i coli orientate cu precdere pe aspectele
organizrii tiinifice a administraiei publice, incluznd aici i organizarea
muncii funcionarilor.
Structura puterii n interiorul administraiei i logica funcionrii sale,
depind de intensitatea relaiilor pozitive sau negative pe care le realizeaz cu
mediul nconjurtor. Trecerea de la conceptul limitat de organizare, considerat
17

ca mediu interior, nchis i omogen, la acela deschis de sistem, scoate n


eviden importana mediului nconjurtor extern n derularea acti-vitilor de
administraie public.
Importana relaiilor cu mediul este explicat, att de necesitatea
stimulrii organului administrativ de a-i amplifica eficiena aciunilor sale, ct
i de voina sa de a-i pstra caracteristicile structurale fundamentale.
Relaiile dintre administraie i mediul nconjurtor social au o mare
importan, deoarece condiioneaz modul n care ea i ndeplinete funcia n
societate. Administraia public poate alege ntre posibilitatea deschiderii sau
cea a nchiderii fa de mediul nconjurtor, dar aceast alegere determin, n
practic, dinamica structurii administraiei i gradul ei de eficien, ca activitate.
n accepiunea de instituie, administraia este considerat o structur de
funcionare, o form organizatoric sau chiar o organizaie social, deci o
entitate sau un complex de entiti publice, care constituie aparatul administrativ
public. Administraia privit ca instituie are trsturi proprii, care i determin
funciunea (noiunea de funciune fiind utilizat n sensul de misiune social) i
i modeleaz structura.
Cercetarea administraiei ca aparat instituional public, presupune
studierea interrelaiilor care o integreaz n societate i ncercarea de a nelege
logica social care i fundamenteaz funciunile. n acest sens, administraia
public are misiunea social de executare (aplicare) a legilor; ea este centrul de
exercitare a puterii statului. Astfel, problema funciunilor cu sensul de misiuni,
este indisolubil legat de aceea a funciilor statului, cu sensul de activiti ce se
realizeaz prin instituiile de stat.
n aceast accepiune, instituiile administrative ale statului au
competena legal de a emite decizii executorii, fa de care persoanele
particulare i colectivitile umane au obligaia de a se supune sub imperiul
sanciunilor. Teama de sanciune este fundamentul cel mai simplu al supunerii
fa de coninutul acestor decizii, menite s slujeasc interesul general. Pe de
alt parte, n caz de nesupunere, folosirea metodei constrngerii, cu aplicarea de
sanciuni de ctre aparatul de stat, permite respectarea ordinii legale. Dar,
constrngerea presupune consumul unei energii nsemnate i utilizarea ei este n
mod necesar, limitat.

18

n acelai timp, administraia statului are i misiunea de a educa i


convinge oamenii de avantajele ordinii sociale existente la a crei meninere ea
contribuie i de legimitatea aciunilor sale.
Metodele de constrngere i de educare-convingere se mpletesc n
activitatea de administraie public. Astfel, cu ct se amplific metoda
convingerilor, cu att mai puin se utilizeaz constrngerea, iar procedeele de
convingere, n societile evoluate, tind s nlture constrngerea. n fapt, cele
dou metode se completeaz reciproc: pe de o parte, existena autoritii i a
posibilitii constrngerii contribuie la situarea statului deasupra societii; pe de
alt parte, diminund numrul activitilor coercitive i punndu-se accentul pe
formarea i cultivarea unei mentaliti favorabile ndeplinirii misiunii
administraiei, se asigur creterea nsemntii metodei convingerii.
Constrngerea devine cu att mai eficient, cu ct este utilizat mai rar i inspir
(atunci), mai mult team.
Ca instituie, administraia public se definete nu numai prin funciunea
pe care o ndeplinete n societate, dar i prin organizarea sa juridic i
material. Sub cel din urm aspect, administraia este aparatul de stat care se
prezint sub forma unei ierarhii de funcionari publici, executani ai unor
activiti i supui unei discipline identice.
Organizarea instituional, ca expresie a administraiei publice,
prezint, din punct de vedere social, o serie de caracteristici i anume :
administraia public, n ipostaza de instituie, nu funcioneaz ntr-un
spaiu nchis; ea se afl n strns legtur cu celelalte instituii sociale i este
influenat de evoluia i transformrile caracteristice vieii sociale;
administraia reproduce, n organizarea sa, caracteristicile eseniale
ale sistemului social n care se integreaz;
administraia ca instituie are o unitate specific care i confer o
relativ autonomie structural, dei instituiile publice, nu sunt ntr-o perfect
armonie. Interdependena lor este relativ i evoluia lor rareori este sincron,
existnd decalaje i distorsiuni care alctuiesc elementele fundamentale ale
dinamicii sociale;
supus influenei mediului nconjurtor, administraia cunoate un
ritm de dezvoltare propriu; particularitile i configuraia sa organic
19

influeneaz exercitarea funciunilor sale, (ndeplinirea misiunilor ce-i revin),


precum i locul pe care l are n societate.
n dinamica instituional a administraiei publice se manifest i este
necesar s se studieze problemele generate de fenomenul birocratic indus de
funcionarea instituiilor administrative, n scopul gsirii soluiilor de ameliorare
a eficienei i de raionalizare a activitii respective; inclusiv a semnificaiilor
sale n contextul dezvoltrii societii pe baze democratice.
La rndul su, birocraia poate fi interpretat din mai multe unghiuri, iar
literatura de specialitate consemneaz opinii diferite despre fenomenul
birocratic. Astfel, n anii 30, Harold Laski definea birocraia ca o form a
guvernrii n care efectiv, domin funcionarii publici, n timp ce F. Lane
afirma c birocraia nseamn un mod de administrare complex, la scar lrgit,
un anumit comportament organizaional.
Dintr-un alt unghi de abordare, Michael Croazier caracteriza birocraia
francez prin formalism i lips de personalitate. Spre deosebire, Max Weber
considera c birocraia reprezint tipul ideal de organizare instituional spre
care tinde societatea modern, datorit calitilor sale, care pot fi sintetizate
astfel :
a) birocraia este caracterizat de competen, ierarhie i o diviziune a
muncii pe birouri;
b) organizarea birocratic faciliteaz progresul sistemelor economice i
contravine stilurilor primitive de munc, contribuind la dezvoltarea tiinei
administraiei;
c) birocraia reprezint modul cel mai eficient de organizare al
colectivitii, n vederea atingerii anumitor scopuri. Eficiena birocraiei este
rezultatul modului de cooperare dintre om i main.
Este de real interes tratarea birocraiei n literatura german, care a pus
problema legturii dintre birocraie i democraie, formndu-se dou curente;
unul care consider cele dou fenomene ca fiind compatibile i un altul care
susine c acestea nu au nimic n comun.
n opiniile pro se afirm c birocraia are nevoie de competen, or
numai democraia asigur promovarea talentelor, formarea de specialiti i
recunoaterea valorii. n plus, n perioada modern, ambele concepte au
20

promovat progresul societii (de exemplu, facilitarea accesului burgheziei la


putere, n defavoarea nobilimii).
n opiniile contra se consider c, aceast legtur dintre birocraie i
democraie va genera permanent o stare conflictual, din dou motive i anume :
disciplina i controlul specifice birocraiei lezeaz pricipiul libertii
umane caracteristic democraiei;
regulile ierarhiei birocratice contravin principiului democratic al
egalitii n drepturi.
Cu toate rezervele exprimate, birocraia ca expresie a funcionrii
instituiilor publice apare ca fenomen normal, obiectiv datorit caracterului de
ordine pe care-l imprim activitii administrative.
Nu se poate realiza perfectionarea, adaptarea continua a administratiei
publice numai daca se constata anumite probleme ale realitatii curente din
administratia publica. Sunt necesare cercetari stiintifice aprofundate a acestei
administratii si, in temeiul cunostintelor dobandite, sa se formuleze propuneri in
vederea organizarii rationale si de functionare eficienta a administratiei publice.
Stiinta Administratiei cerceteaza atat structura, cat si activitatea
autoritatilor administratiei publice, dar si a administratiei publice in
totalitate, folosindu-se de aceste cercetari, precum si de cele intreprinse de catre
stiintele vecine referitor la administratia publica.
Administraia este o activitate veche, ntlnit n toate rile i la toate
nivelurile de guvernare. Cu toate acestea, exist o anumit confuzie n ceea ce
privete terminologia utilizat, astfel:
unii folosesc sintagma tiina administraiei;
alii prefer s vorbeasc despre tiine administrative, la plural,
lsnd s se subneleag faptul c, nu exist nc o tiin a administraiei n
sens propriu, ci numai discipline multiple care au ca punct de sprijin,
administraia;
alii folosesc expresia administraie public, echivalentul termenului
englez Public Administration, care abordeaz obiectul specific al disciplinei,
dar las n suspensie problema de a ti dac avem sau nu de a face cu o nou
tiin.
21

Aceste incertitudini de vocabular cuprind divergenele asupra


coninutului tiinei administraiei, ceea ce se explic prin extrema diversitate a
curentelor pe care le gsim la originea acestei discipline.
n sens tradiional, administraia public reprezint un ansamblu de
activiti implicate n susinerea politicilor i programelor gruprilor aflate la
putere. Ea include anumite responsabiliti de execuie, care difer de la un
departament la altul, fiind focalizat ndeosebi n domeniile planificrii,
organizrii, coordonrii i controlului operaiilor guvernamentale.
Literatura de specialitate a abordat i problema asemnrilor sau
deosebirilor dintre administraia public i cea privat. Expresia public are
legtur cu publicul, poporul, comunitatea sau societatea. Adjectivul respectiv
evideniaz caracterul public, n opoziie cu cel privat al subiectului, avnd se
pare cea mai adnc rezonan din forma de proprietate (public, respectiv
privat, dup caz). n acest sens au fost lansate dou teze i anume:
- administraia public se distinge de administraiile private;
- administraia public se identific cu administraiile private.
ntre noiunea de drept administrativ si cea de stiina administraiei nu se
poate pune semnul egalitii. Dreptul administrativ si stiina administraiei
urmresc scopuri diferite fr a folosi aceleasi mijloace.
Dreptul administrativ este alctuit din totalitatea normelor de drept care
reglementeaz raporturile stabilite ntre autoritile sau organele administrative,
precum si raporturile dintre acestea si ceteni n timp ce stiina administraiei
foloseste informaii din diverse ramuri ale stiinelor sociale sociologie,
economie, psihologie, istorie n scopul eficientizrii administraiei publice prin
pregtirea de menegeri cu o nalt calificare.
Cele dou noiuni au n comun faptul c motorul principal care se
ascunde n spatele lor l reprezint interesul general pe care administraia l
slujeste.
Dreptul administrativ, ca ramur a dreptului public cuprinde ansamblul
de norme juridice privind crearea, organizarea i funcionarea autoritilor
administraiei publice.
Dreptul administrativ constituie cadrul legal de desfurare a activitii
administraiei, normele sale conferind administraiei publice puteri, prerogative
22

care nu exist la normele de drept ce reglementeaz relaiile dintre particulari.


Aceast caracteristic face din raporturile juridice administrative raporturi de
subordonare, de inegalitate a prilor, fiindc dreptul administrative acioneaz
n regim de putere public, normele sale avnd caracter imperativ.
Dreptul administrativ, ca dreptul aplicabil administraiei, poate fi definit
ca ramur a dreptului public format din normele juridice ce reglementeaz
relaiile sociale privind constituirea, organizarea i funcionarea autoritilor
administraiei publice, n regim de putere public, statutul funcionarilor publici
i responsabilitatea administraiei. Ramura dreptului administrativ reprezint
obiectul de cercetare al tiinei dreptului administrativ care, cerceteaz normele
juridice aplicabile administraiei, evoluia istoric a ramurii de drept i aspectele
legate de armonizarea dreptului administrativ cu dreptul comunitar european.

Tema2. Formele rspunderii n dreptul administrativ.


Raspunderea administrativa ca institutie a dreptului administrativ, spre
deosebire de raspunderea civila si cea penala, consacrata in anumite forme inca
din antichitate, este relativ tanara.
Aceasta opinie este sustinuta si de catre autorii din Republica Moldova,
care mentioneaza ca raspunderea administrativa are aproximativ doua secole de
cand a fost instituita in urma revolutiilor burgheze, franceze, ca raspundere a
administratiei pentru daunele aduse particularilor prin activitate ilicita.
Multa

vreme,

raspunderea

specifica

dreptului

administrativ

era

interpretata traditional prin referire la notiuni si institutii specifice dreptului


civil, sau, dupa caz, dreptului penal.
De exemplu, raspunderea cu caracter patrimonial a administratiei publice
era calificata prin referire la raspunderea civila delictuala, abatarile

23

administrative savarsite de personalul din administratie reprezentau incalcari ale


dreptului muncii, sanctionate ca atare.
Practic, formele de raspundere specifice dreptului administrativ nu si-au
conturat multa vreme identitatea, existand si in prezent autori care le contesta si
controverse , la nivel doctrinar, dar uneori si legislativ si jurisprudential, cu
privire la existenta lor si regimul juridic care le guverneaza.
Initial, raspunderea administrativa s-a angajat ca raspundere pentru
prejudiciul cauzat particularilor din culpa organelor administratiei publice.
Actualmente, in unele state europene autoritatile publice centrale si locale,
functionarii publici, serviciile publice si in general statul poarta raspundere in
conditiile legii pentru pagubele cauzate cetatenilor. Asadar, esenta raspunderii
administrative consta in atragerea la raspunderea administrativa a autoritatilor
publice statale si cele publice nestatale, pentru pagubele aduse particularilor.
In acest context, suntem de acord cu V. I. Prisecaru, care mentioneaza ca
in evolutia ei, raspunderea administrativa s-a angajat

si pentru prejudiciile

cauzate particularilor din culpa organelor administratiei publice, iar, ulterior, s-a
admis si angajarea raspunderii administrative a functionarilor publici. Astfel
incat, in prezent, in Franta, statul, serviciile publice si functionarii publici
raspund, in conditiile legii, pentru pagubele cauzate particularilor.
Raspunderea administrativa este explicata de catre unuii teoreticieni ai
dreptului public pornind de la concepul de constrangere.
Astfel, constrangerea administrativa reprezinta ansamblul de masuri (acte
juridice, operatiuni administrative, fapte materiale), dispuse catre autoritatile
administratiei publice in temeiul legii, cu folosirea puterii de stat si, daca este
cazul, impotriva vointei unor persoane, pentru a preveni savarsirea unor fapte

24

antisociale, a apara drepturile cetatenilor, precum si pentru a sanctiona


incalcarea normelor de drept administrativ.
Daca prin constrangerea administrativa se urmareste autoreglarea
sistemului social, raspunderea urmareste restabilirea ordinii normative incalcate,
precum si condamnarea faptei negative si a autorului acesteia.
Regimul sovietic, nu a cunoscut raspunderea administrativa si in general
justitia administrativa, sub nici o forma.

Raspunderea

organelor

statale

pentru

prejudiciile

cauzate

particularilor din culpa autoritatilor administratiei publice, nu a existat nici


in alte republici unionale, care intrau in componenta U.R.S.S.
In alte tari din fostul lagar socialist, cum ar fi Romania, Ungaria,
Polonia, si-au pastrat institutul de raspundere a organelor administratiei
publice pentru prejudiciile cauzate particularului din culpa organelor
statale.
Acest fapt, nici intr-un caz nu se poate justifica prin faptul ca au lipsit
litigii dintre administratie si administrati sau prin neexistenta abuzurilor
din partea organelor statale
In tara noastra, raspunderea administrativa a fost instituita pentru
prima data, prin art. 33 din Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din
11 februarie 1864. Astfel, potrivit acestui articol, in materie contencioasa,
cand se atinge interesul unui particular sau persoane juridice, hotararea
Consiliului obtine repararea pagubei cauzate de catre administratie.
Angajarea raspunderii administrative a organelor administratiei
publice a fost consacrata si prin legile de organizare si reorganizare a
Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 1905, 1910 si 1912.
25

Consacrarea angajarii raspunderii administrative a organelor


administratiei publice s-a facut prin art. 99 si 107 din Constitutia din 1923,
iar procedura de solutionare a conflictelor juridice in care se putea angaja
raspunderea administrativa a organanelor administratiei publice a fost
stabilita prin Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie
1925.
Prin Constitutia Romaniei si prin Legea contenciosului administrativ
din Romania nr. 554/2004, modificata si completata prin Legea 262/2007
pentru modificarea Legii 554/2004, raspunderea administrativa a capatat o
reglementare noua si superioara. Superioritatea noii reglementari, a
raspunderii administrative, consta in aceea ca, in statul Roman de drept,
raspund pentru faptele lor, asa cum vom dezvolta, statul, organele
administratiei publice si celelalte servicii publice administrative,
functionarii publici si particularii (persoane fizice sau juridice).
In Republica Moldova, raspunderea administrativa, in opinia noastra,
a fost instituita prin art. 53(1) al Constitutiei Republicii Moldova, care
pevede ca persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica
printr-un act administrativ, sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei
cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea
actului si reparararea pagubei. Legea contenciosului administrativ nr. 793XIV din 10.02.2000, din Republica Moldova se identifica cu acelas scop.
Sustinem pe deplin ideea autorilor privind deosebirea calitativa a
Legii

contenciosului

administrativ

din

Romania, fata de Legea

contenciosului administrativ din Republica Moldova, cu privire la


pretitionare si capitolul douazeci si patru din Codul de procedura Civila,
care reglementau solutionarea litigiilor dintre administratie si cei
26

administrati intr-o cu totul alta conceptie decat cea care este prevazuta in
legea contenciosului administrativ.
Cu toate ca mai exista exceptari numeroase de la controlul
judecatoresc al actelor administrative, a crescut totusi considerabil aria
actelor care pot face obiectul actiunii in contencios administrativ.
Astfel s-a intins sfera actelor ce fac obiectul actiunii in justitie si, de
asemenea, includerea in cadrul contenciosului administrativ a actelor
administrative jurrisdictionale care, sub imperiul Legii cu privire la
petitionare, erau excluse de la acest control.
Actualmente, in literatura de specialitate, exista mai multe definitii
privind raspunderea administrativa, asa de exemplu, prof. Ilie Iovanas,
sustine ca raspunderea administrativa poate fi definita ca fiind forma
condamnarii statale, ce consta intr-o obligatie de a suporta si a executa o
privatiune represiva (patrimoniala sau de natura morala), care intervine
atunci cand au fost incalcate obligatiile ce constituie continutul unui raport
de drept administrativ, al carui regim juridic de stabilire concreta este
prevazut de normele dreptului administrativ.
Deci, raspunderea administrativa ca forma a raspunderii juridice este
consacrata de normele dreptului administrativ prin care se stabilesc
sanctiuni distincte si o procedura concreta de aplicare a lor in caz de
comportament neadecvat normelor de drept administrativ.
Profesorul Mircea Preda, defineste raspunderea administrativa ca o forma a
raspunderii juridice care intervine atunci cand incalcandu-se normele
dreptului administrativ, s-a savarsit o abatere administrativa.

27

Autorii Maria Orlov si Stefan Belecciu, precizeaza ca raspunderea


administrativa ca o forma derogatorie de la raspunderea civila si cea
penala (in cazul contraventiei), este o categorie complexa, constituind o
problema neelucidata pe deplin in literatura juridica.
Antonie Iorgovan, in opera sa, indica: Pe cand, dreptului
administrativ i-a fost, ii este si-i va fi (cat timp vor dainui ramurile de
drept) proprie raspunderea (organelor odministratiei de stat, organismelor
nestatale, functionarilor publici si, respectiv, cetatenilor) pentru
incalcarea obligatiilor din raportul administrativ de subordonare
Raspunderea administrativa semnifica acea forma de raspundere
juridica instituita prin normele dreptului administrativ care intervine in
cazul comiterii unei fapte ilicite din spatiul dreptului administrativ.
Astfel, putem spune ca raspunderea administrativa este o raspundere
autonoma care contine un sir de particularitati distincte si presupune
aplicarea sanctiunilor administrative de catre subiectele puterii executive,
asupra persoanelor care au savarsit abateri administrative, in baza si modul
stabilit de legislatia administrativa.
Analizand definitiile mai multor autori, privind raspunderea
administrativa, concluzionam urmatoarele:
1) Deoarece raspunderea administrativa ca o institutie a
dreptului administrativ, relativ este tanara la acest moment constituie o
problema neelucidata pe deplin, in literatura de specialitate, atat in
Romania cat si in Republica Moldova.
2)

Timp

indelungat,

raspunderea

specifica

dreptului

administrativ era interpretata traditional prin referire la notiuni si institutii


28

specifice dreptului civil sau, dupa caz, dreptului penal, dat fiind faptul ca
dreptul administrativ ca ramura distincta a dreptului national ia nastere mai
tarziu, ca rezultat al democratizarii statului roman si celui moldovean.
3) Raspunderea administrativa ca forma a raspunderii juridice
intervine acolo si atunci cand se incalca normele dreptului administrativ.
4) Raspunderea administrativa este una din formele de
condamnare a statului.
5) Raspunderea administrativa este angajata ca o raspundere
pentru acele prejudicii cauzate oamenilor particulari din culpa autoritatilor
publice.
6) Un loc aparte in raspunderea administrativa il ocupa
functionarul public.
In final, la aceasta etapa, ne-am propus sa injghebam o definitie a
raspunderii administrative.
In opinia noastra, raspunderea administrativa este o forma
a raspunderii juridice care apare din momentul in care se incalca
normele dreptului administrativ.
Vorbind despre subiectul activ si subiectul pasiv in raspunderea
administrativa, mentionam ca teoria generala a dreptului a fundamentat
distinctia dintre subiectul activ si subiectul pasiv a faptei, si respectiv al
raspunderii.
Subiectul activ al faptei este autorul acesteia, persoana fizica sau
juridica a carei fapte are statut de fapta ilicita, deci faptuitorul.

29

Aceasta devine in procesul de tragere la raspundere juridica,


subiectul pasiv al raspunderii.
Subiectul activ al raspunderii este autoritatea publica, fata de care se
rasfrang consecintele faptei si in a carei competenta intra tragerea la
raspundere a faptuitorului si care, deci, aplica sanctiunea. El reprezinta, in
raport cu fapta, subiect pasiv al acesteia.
Vorbind despre partile raspunderii administrative, mentionam ca
acestea sunt, ca la orice tip de raspundere, subiectul activ si pasiv al
acesteia.
Subiectul activ al raspunderii administrative este autoritatea publica in a
carei competenta cade sanctionarea ilicitului administrativ comis de
faptuitor, cum sunt:
- un organ administrativ;
- un alt organ public, cum ar fi instanta judecatoreasca de contencios
administrativ;
- un functionar public;
Subiect pasiv al raspunderii este persoana prejudiciata prin fapta ilicita
din abaterea administrativa, fiind un subiect colectiv sau unul individual de
drept, dupa cum urmeaza:
- un organ de stat;
- o structura nestatala;
- o persoana fizica;
Majoritatea autorilor autohtoni si de peste hotarile Republicii Moldova
considera ca temeiul juridic ce da nastere raspunderii administrative este
fapta ilicita, care aduce atingere procesului de administrare.
30

Profesorul Antonie Iorgovan imparte ilicitul administrativ in trei


categorii:
a) ilicit administrativ disciplinar;
b) ilicit administrativ contraventional si,
c) ilicit administrativ patrimonial.
Raspunderea administrativa se deosebeste de cea disciplinara prin
faptul ca aceasta din urma ia nastere ca rezultat al incalcarii regulamentului
de serviciu, aducand atingere unui raport juridic de munca, si se aplica de
catre administratia (conducatorul), fata de care faptuitorul se afla in
dependenta de serviciu, pe cand temeiul raspunderii administrative este
abaterea administrativa prin care se incalca un raport juridic administrativ
si se aplica de un sir intreg de organe, fata de care faptuitorul poate sa nu
fie in nici un raport. Aceste doua forme de raspundere se dosebesc si dupa
natura sanctiunii. Daca principala sanctiune administrativa este amenda,
care are caracter material, atunci sanctiunile disciplinare sunt prin esenta de
natura morala.
Fapta de incalcare cu vinovatie a normelor dreptului administrativ
poarta numele de abatere administrativa.
Abaterea administrativa semnifica comiterea unui fapt administrativ
ilicit ce se poate realiza printr-o actiune sau inactiune.
Abaterea administrativa este acea incalcare a legii prevazuta si
sanctionata in actul normativ care o regulamenteaza.
Pentru a fi in prezenta unei abateri administrative, este necesar ca
actul normativ sa reglementeze:
31

a) obligatia ce revine unui serviciu public administrativ, functionar


public sau unui particular (persoana fizica sau juridica)
b) sanctiunea aplicata celui care incalca prin actiune sau inactiune
obligatia ce revine din actul normativ respectiv;
c) organul competent sa constate abaterea si sa aplice sanctiunea
administrativa;
d) caile de atac si organele competente a le solutiona, in cazul in care
cel care comite abaterea administrativa se considera neindreptatit
de sanctiunea (administrativa) aplicata;
Abaterea si raspunderea administrativ disciplinara se fundamenteaza
pe existenta, in prealabil, a unui raport de drept administrativ, rezultat
dintr-un act administrativ, in speta din actul de numire (investire) intr-o
functie publica.
Prin acest act administrativ, unul dintre subiectii raportului juridic
(emitentul actului) apare ca subiect supraordonat fata de celalalt subiect al
raportului (persoana numita sau investita prin alegere intr-o functie
publica), adica fata de functionarul public.
Daca acest act administrativ lipseste inseamna ca nu mai suntem in
prezenta unui raport juridic de drept administrativ ci, eventual al unui
raport juridic de dreptul muncii, care se fundamenteaza pe existenta
contractului individual de munca.
Este necesar sa precizam ca problema abaterii si raspunderii
administrative priveste numai functionarii publici, pe aceea care sunt parti
intr-un raport juridic de drept administrativ, exercitand o functie publica
prin investirea lor printr-un act administrativ, pe baza de numire sau in
urma unui scrutin.
32

Intrucat functionarul public este figura centrala a raspunderii


administrativ-disciplinare, vom incerca in cele ce urmeaza sa ne optim
asupra a ceea ce caracterizeaza, in esenta, aceasta institutie juridica.
In sens larg, abaterea disciplinara este o forma a raspunderii juridice
si priveste numai persoanele fizice, nu si pe cele juridice.
Abateri disciplinare pot savarsi toti salariatii, indiferent daca au sau
nu calitatea de functionari publici, atunci cand nu-si indeplinesc sarcinile
ce le revin. Deosebirea dintre unii si ceilalti consta, asa cum am mai aratat,
in aceea ca temeiul juridic al obligatiilor care revin salariatilor il constituie
contractul individual de munca, in timp ce temeiul juridic al obligatiilor
care revin functionarilor publici il constutuie actul administrativ de numire
(investire) in functie.
Este si motivul pentru care raspunderea disciplinara a functionarilor
publici se studiaza la dreptul administrativ, iar raspunderea disciplinara a
celor care nu au aceasta calitate se studiaza la dreptul muncii.
Incercand sa conturam notiunea de abatere administrativa si de
raspundere administrativa, trebuie spus ca aceasta nu este, in linii generale,
diferita de cea din dreptul muncii, care se refera la toti salaritatii.
Deosebirea esentiala este ca aceasta priveste o persoana care detine o
functie publica, fiind o institutie a dreptului administrativ, nu a dreptului
muncii.
Raspunderea administrativa, ca parte a raspunderii juridice, contine
un sir de particularitati generale, comune tututor formelor de raspundere
juridica, dar putem desprinde si anumite criterii care deosebesc
raspunderea administrativa de celelalte forme de raspundere juridica.
33

Dupa prof. I. Iorvanas si Emil Balan, astfel de criterii pot fi:


Natura sanctiunii ce se aplica faptei ilicite;
Natura raportului juridic al carui continut a fost incalcat;
Particularitatile de clificare a faptei;
Gradarea pericolului social;
Regimul juridic de sanctionare.
Se intemeiaza, in general, pe incalcarea unui raport de drept
administrativ, dar poate fi atrasa si de abaterile administrative
rezultate din incalcarea legii penale;
Autorul abaterii poate fi:
-

un organ al administratiei publice;

un functionar public;

un organism nestatal;

o persoana fizica;

Subiectul activ al raporturilor juridice de tragere la raspundere


este intotdeauna o autoritate publica;
Se intemeiaza pe vinovatia (culpa) subiectului pasiv, care are
capacitate juridica;
In legislatia Republicii Moldova, isi gasesc o consacrare bine
determinata

raspunderea

administrativ

contraventionala,

cea

administrativ disciplinara nu are o formulare prea clara, iar cea


administrativ patrimoniala, declarata in Constitutia Republicii Moldova
si legiii contenciosului administrativ, isi va gasi o aplicare adecvata doar in
conditiile adoptarii normelor de procedura administrativa contencioasa si a
instruirii magistratilor in acest domeniu.

34

Majoritatea autorilor autohtoni si romani, mentioneaza ca in functie


de fapta comisa si de consecintele sale, identificam trei mari forme de
raspundere specifice dreptului administrativ.
a)

Savarsirea ilicitului administrativ propriu-zis, care poarta


denumirea de abatere disciplinara, determina interventia
primei forme de raspundere din dreptul administrativ, si
anume raspunderea disciplinara.

b)

Cea de-a doua forma de ilicit administrativ poarta denumirea


de contraventie si determina interventia celei de-a doua
forme de raspundere specifica dreptului administrativ si
anume raspunderea contraventionala.

c)

Ultima forma de ilicit este ilicitul cauzator de prejudicii


materiale sau morale a carui savarsire atrage si ultima forma
de raspundere apartinand ramurii dreptului administrativ si
anume raspunderea adminisrativ patrimoniala.
Astfel, ca o componenta a raspunderii juridice, raspunderea

administrativa cuprinde urmatoarele forme:


1) raspunderea administrativ-disciplinara;
2) raspunderea administrativ-contraventionala;
3) raspunderea administrativ-patrimoniala;
O alta opinie, o gasim la Emil Balan, care mentioneaza ca o
componenta a raspunderii juridice cuprinde urmatoarele forme:
- raspunderea administrativ-teritoriala;
- raspunderea administrativ-contraventionala;
- raspunderea administrativ-patrimoniala;
35

In acelasi timp, mentionam ca o data cu adoptarea codului


contraventional, care sugereaza recunoasterea dreptului contraventional ca
ramura independenta de drept. In pofida faptului ca unii doctrinari si
practicieni in materie contraventionala au viziuni diferite in ce priveste
recunoasterea dreptului contraventional ca ramura de drept separat.
Raspunderea

contraventionala

s-a

desprins

de

ramura

dreptului

administrativ si a devenit o institutie de sine statatoare. Incalcarile din


partea cetatenilor a normelor dreptului contraventional de acum inainte,
vor fi regulamentate de codul contraventional.
Asadar, raspunderea contraventionala apare in cazul in care sunt
incalcate normele dreptului contraventional.
Reiesind din cele expuse, mentionam ca in opinia noastra,
actualmente au ramas numai doua forme sau categorii de raspundere
administrativa:

raspundere

administrativ-disciplinara

si

raspundere

administrativ-patrimoniala.
Mai mult decat atat, prin adoptarea codului contraventional nr. 218XVI din 24.10.2008, s-a incetatenit termenul de contraventie si s-a renuntat
la cele de contraventie administrativa.
Astfel, s-a evitat riscul condamnarii raspunderii contraventionale cu
raspunderea administrativa.
In lucrarile autorilor rusi, din perioada sovietica, raspunderea
administrativa este suprapusa, mai des, cu cea contraventionala, iar
sanctiunile administrative sunt analizate doar prin prisma pedepselor
contraventionale.

36

Astfel, in viziunea prof. Vasilencov, raspunderea administrativa


poate fi caracterizata sub doua aspecte: in sens larg si in sens ingust
(restrans).
Sensul larg al raspunderii administrative presupune raspunderea
instituita de normele dreptului administrativ, care antreneaza si alte forme
de raspundere decat cea administrativa.
Drept exemplu, autorul prezinta prevederile Codului contraventional
care stabilesc raspundere disciplinara pentru contraventiile savarsite de
catre militari (art. 15 CCA). Sensul larg al raspunderii administrative
cuprinde, de asemenea, faptul ca sanctiunile administrative sunt prevazute
si in normele altor ramuri de drept, cum ar fi: dreptul funciar, ecologic,
financiar etc.
In sens restrans sau direct, sustine autorul sus-numit, raspunderea
administrativa presupune sanctiunile administrative aplicate in caz de
savarsire a contraventiei.
In rezultatul cercetarilor efectuate, am ajuns la urmatoarele concluzii:
- raspunderea administrativa este o institutie fundamentala a dreptului
administrativ;
- raspunderea administrativa este o componenta a raspunderii juridice;
- raspunderea administrativa este o raspundere autonoma si distincta
fata de raspunderea civila, penala si raspunderea disciplinara a
salariatilor conform dreptului muncii;
-

raspunderea administrativ-disciplinara a functionarului public se

studiaza in dreptul administrativ, iar raspunderea disciplinara a celor care


nu au aceasta calitate, se studiaza in dreptul muncii.
37

- raspunderea disciplinara a functionarilor publici este diferita de cea


din dreptul muncii, care se refera la alti salariati.
Deosebirea esentiala dintre raspunderea disciplinara a functionarilor
publici si raspunderea disciplinara a salariatilor care nu sunt functionari
publici, este ca prima priveste o persoana care detine o functie publica,
fiind o institutie a dreptului administrativ si nu a dreptului muncii iar a
doua priveste o persoana particulara aflata in raportul unui contract de
munca.
Trasatura caracteristica a raspunderii administrative consta in faptul ca
in functie de fapta comisa si de consecintele sale, ea imbraca trei forme
clasice de raspundere specifica dreptului administrativ: raspunderea
administrativ-disciplinara,

raspunderea

administrativ-contraventionala,

raspunderea administrativ-patrimoniala.

Tema 3. Noiunea rspunderii contravenionale

Raspunderea contraventionala consta in aplicarea de catre organul


imputernicit a sanctiunii fata de persoana ce a savirsit o contraventie. Trasaturile
raspunderii contraventionale sunt:
1. Singurul temei juridic il constituie contraventia
2. Pentru savirsirea contraventiilor sunt prevazute sanctiunii administrative
care se aplica pe caleextrajudiciara
3. Aplicarea sanctiunilor se face prin intermediul unii proceduri speciale si
anume proceduracontraventionala
4. Intre organu care aplica sanctiunea pe de o parte si contravenient pe de
alta parte nu existarelatii de subordonare, aceasta este o deosebire esentiala de
dreptul disciplinar

38

5. Aplicarea sanctiunii contraventionale se reduce doar la suportarea unor


consecinte negative strict determinate de codul contraventional si nu atrage dupa
sine alte lucrari negative cum ar fi :concedierea de la serviciu , antecedente
penale si altele.
Este important sa facem o dilimitare intre raspunderea contraventionala si
constringerea contraventionala.
Constringerea contraventionala este un termen mai larg care cuprinde pe
linga sanctiuni si unelemasuri de prevenire a contraventiilor cum ar fi de
exemplu: controlul documentelor sau controlul bagajelor precum si unele masuri
de stopare a contraventiilor (retinerea persoanei)
n concluzie : prin raspundere contraventionala intelegem un raport care se
stabileste intre stat sicontravenient si al carui continut il constituie dreptul
statului de a aplica sanctiunecontravenientului precum si obligatia acestuia de a
suporta sanctiunea.

Tema4. Sanciunile contravenionale i ordinea de aplicare a lor


Sanciunea administrativ este o msur de rspundere i se aplic n scopul
educrii persoanei, care a comis o contravenie administrativ, n spiritul
respectrii legilor, precum i n scopul de a se preveni comiterea unor noi
contravenii att de ctre contravenientul nsui, ct i de alte persoane. Pentru
comiterea contraveniilor administrative pot fi aplicate urmtoarele sanciuni
administrative: avertismentul; amenda; ridicarea contra echivalent a obiectului,
care a constituit instrumentul comiterii sau obiectivul nemijlocit al contraveniei
administrative; confiscarea obiectului, care a constituit instrumentul comiterii
sau obiectivul nemijlocit al contraveniei administrative; privarea de dreptul
special, acordat ceteanului respectiv (de dreptul de a conduce mijloacele de
transport, de dreptul de vntoare);privarea de dreptul de a deine anumite funcii
sau de a exercita anumite activiti; arestul administrativ;expulzarea. Ridicarea
contra echivalent a obiectelor, confiscarea acestora i privarea de dreptul de a
deine anumite funcii sau de a exercita anumite activiti pot fi aplicate att ca
sanciuni
administrative
principale,
ct
i
ca
sanciuni
complementare.Expulzarea poate fi aplicat numai ca sanciune administrativ
complementar. Celelalte sanciuni administrative pot fi aplicate numai ca
sanciuni administrative principale. Pentru o contravenie administrativ poate fi
aplicat fie sanciune principal, fie sanciune principal i complementar.
Avertismentul ca sanciune administrativ se aplic n scris. n cazurile
39

prevzute de legislaie avertismentul se perfecteaz n alt mod stabilit. Amenda


este o sanciune pecuniar care se aplic n cazurile i n limitele prevzute de
prezentul cod. Amenda se stabilete n uniti convenionale. Unitatea
convenional de amend este egal cu 20 de lei. Amenda ce se aplic
cetenilor pentru contraveniile administrative nu poate depi, de regul,
cincizeci, iar persoanelor cu funcii de rspundere, trei sute de uniti
convenionale. Amenda ce se aplic cetenilor i persoanelor cu funcii de
rspundere pentru contravenii administrative svrite n scopul obinerii de
profit nu poate depi trei mii de uniti convenionale. Amenda ce
se aplic cetenilor i persoanelor cu funcii de rspundere pentru contravenii
administrative nu poate fi mai mic dect o unitate convenional, dac o alt
mrime minim nu este stabilit de legislaie. n caz de sustragere cu rea-voin
de la achitarea amenzii aplicate pentru contravenia administrativ svrit,
instana judectoreasc poate nlocui aceast sanciune cu arest administrativ,
calculndu-se zece zile de arest pentru o unitate convenional, termenul
fiind cel mult treizeci de zile. Actele legislative pot stabili, n conformitate cu
prezentul Cod i cu alte acte legislative privind contraveniile administrative o
amend mai mare dect cea prevzut n alineatul unu al prezentului articol, n
cazuri excepionale, n legtur cu ndeplinirea obligaiilor ce decurg din
tratatele internaionale ale Republicii Moldova i din necesitatea special de a
mri rspunderea administrativ. Ridicarea contra echivalent a obiectului, care a
constituit instrumentul comiterii sau obiectivul nemijlocit al contraveniei
administrative, const n luarea silit, i realizarea lui ulterioar, cu restituirea
fostului proprietar a sumei cptate, cu reinerea cheltuielilor pentru realizarea
obiectului ridicat. Modul de ridicare contra echivalent i felurile obiectelor ce
pot fi ridicate se stabilesc de prezentul Cod i de alte acte legislative ale
Republicii Moldova. Confiscarea biectului, care a constituit instrumentul
comiterii sau biectivul nemijlocit al contraveniei administrative, const n
transformarea silit i n mod gratuit a acestui obiect n proprietate a statului.
Poate fi confiscat numai obiectul, care se afl n proprietate personal a
contravenientului, dac actele legislative ale Republicii Moldova nu prevd
altceva. Confiscarea armei de foc, a altor unelte de vntoare i a muniiilor nu
se poate aplica faa de persoanele, pentru care vntoarea este principala surs
de existen. Modul de aplicare a confiscrii, lista obiectelor ce nu pot fi
confiscate se stabilesc de prezentul Cod i de alte acte legislative ale Republicii
Moldova. Privarea de dreptul special, acordat ceteanului respectiv (dreptul de
a conduce mijloace de transport, dreptul la vntoare), se aplic pe un termen
de pn la trei ani pentru nclcarea grav sau sistematic a modului de folosire a
acestui drept. Termenul privrii de acest drept poate fi mai mic de cincisprezece
zile, dac actele legislative ale Republicii Moldova nu prevd altceva. Privarea
de dreptul de a conduce mijloace de transport nu poate fi aplicat fa de
persoanele care se folosescde aceste mijloace n legtur cu invaliditatea, cu
excepia cazurilor, cnd conduc mijloacele de transport n stare de ebrietate.
40

Privarea de dreptul la vntoare nu se poate aplica faa de persoanele, pentru


care vntoarea este principala surs de exsisten. Privarea de dreptul de a
deine anumite funcii sau de a exercita anumite activiti este dispus deinstana
de judecat pe un termen de la 3 luni la un an. Aceast sanciune se aplic n
cazurile n care, innd cont de caracterul contraveniilor comise de ctre
persoana vinovat, legea recunoate ca inadmisibil deinerea de ctre aceasta a
unei anumite funcii sau exercitarea unei anumite activiti. Arestul
administrativ se stabilete i se aplic numai n cazuri excepionale pentru unele
categorii de contravenii administrative pe un termen de pn la treizeci de zile.
Arestul administrativ se stabilete de instana de judecat. Arestul administrativ
nu poate fi aplicat fa de femeile gravide, fa de femeile, care au copii n vrst
de pn la doisprezece ani, fa de persoanele care n-au atins vrsta de
optsprezece ani, fa de invalizii de grupele ntia i a doua, fa de militari i
supuii serviciului militar chemai la concentrare, precum i fa de persoanele
din efectivul de soldai i din corpul de comand al organelor afacerilor interne.
Expulzarea const n ndeprtarea silit de pe teritoriul Republicii Moldova a
cetenilor strini sau a apatrizilor care au nclcat regulile de edere n
Republica Moldova i are drept scop nlturarea unei stri de pericol i
prevenirea svririi pe viitor de ctre acetia a unor fapte socialmente
periculoase. Sanciunea pentru contravenia administrativ se aplic n limitele,
stabilite de actul normativ, care prevede rspunderea pentru contravenia
comis, n strict conformitate cu prezentul Cod i cu alte acte cu privire la
contraveniile administrative.
La aplicarea sanciunii se ine cont de caracterul contraveniei comise, de
persoana contravenientului, de gradul vinoviei lui, de starea material, de
circumstanele, ce atenueaz i ce agraveaz rspunderea. Circumstane, ce
atenueaz rspunderea pentru contravenia administrativ, se consider: cina
sincer a vinovatului; prevenirea de ctre vinovat a urmrilor duntoare ale
contraveniei, repararea benevol a prejudiciului sau nlturarea daunei
pricinuite;
comiterea contraveniei sub influena unei puternice emoii
sufleteti ori n virtutea unui concurs de grave mprejurri personale sau
familiale; comiterea contraveniei de ctre un minor; comiterea contraveniei de
ctre o femeie gravid sau de ctre o femeie, care are copil n vrst de pn la un
an. Legislaia Republicii Moldova poate prevedea i alte circumstane, ce
atenueaz rspunderea pentru contravenia administrativ. Organul (persoana cu
funcii de rspundere), care examineaz cazul cu privire la
contravenia administrativ poate declara drept atenuante i circumstanele
neprevzute n legislaie. Circumstane, ce agraveaz rspunderea pentru
contravenia administrativ, se consider: continuarea comportrii ilicite,
contrar cererii ersoanelor, mputernicite pentru aceasta, de a nceta aceast
comportare; comiterea a doua oar n decursul unui an a unei contravenii
similare, pentru care persoana a fost de acum supus unei anciuni
41

administrative; comiterea contraveniei de ctre o persoan, care a svrit mai


nainte o infraciune; atragerea n contravenie a unui minor; comiterea
contraveniei de un grup de persoane; comiterea contraveniei n condiiile unor
calamiti naturale sau n alte mprejurri excepionale; comiterea contraveniei
n stare de ebrietate. Organul (persoana cu funcii de rspundere), care aplic
sanciunea
administrativ,
poate,
n
dependen
de
caracterul
contraveniei administrative, s nu considere circumstana respectiv ca
agravant. n cazul comiterii de ctre una i aceeai persoan a dou sau mai
multor contravenii administrative sanciunea se aplic pentru fiecare
contravenie n parte. Dac o persoan a comis cteva contravenii
administrative, privitor la care cazurile se examineaz de unul i acelai organ
(de una i aceeai persoan cu funcii de rspundere), sanciunea se aplic n
limitele celei stabilite pentru contravenia mai grav. n asemenea caz la
sanciunea
principal
poate
fi
adugat
una
din
sanciunile
complementare, prevzute de articolele privitoare la rspunderea pentru oricare
din contraveniile comise. Sanciunea administrativ poate fi aplicat nu mai
trziu de trei luni de la comiterea contraveniei, iar n cazul contraveniei
continue - nu mai trziu de trei luni de la descoperirea ei. n
cazul contraveniilor n domeniul impozitelor, taxelor, primelor de asigurare
i disciplinei financiare, sanciunea se aplic nu mai trziu de un an de la data
comiterii contraveniei. n cazul refuzului de a intenta proces penal sau n cazul
clasrii procesului penal, dac n aciunile persoanei exist indicii ale
contraveniei administrative, sanciunea administrativ poate fi aplicat nu mai
rziu de trei luni de la data adoptrii hotrrii cu privire la refuzul de a intenta
proces penal sau de a-l clasa. Termenele prevzute la alineatele unu i trei ale
prezentului articol se suspend din momentul ncheierii examinrii n fond a
cauzei pn la pronunarea de ctre instana de judecat a hotrrii definitive,
dar nu pot depi un an de la data comiterii contraveniei. Termenele prevzute
n prezentul articol nu se extind asupra cazurilor de aplicare, n baza Codului
vamal, a confiscrii obiectelor de contraband. Dac persoana supus unei
sanciuni administrative n-a comis, n decurs de un an dup
executarea sanciunii,
o nou contravenie
administrativ,
se consider, c aceast persoan n-a fost supus sanciunii administrative.
Dac n urma contraveniei administrative s-a pricinuit a pagub material unei
persoane fizice sau juridice, organul (persoana cu funcii de rspundere),
rezolvnd chestiunea cu privire la aplicarea sanciunii pentru contravenia
administrativ, este n drept s soluioneze concomitent chestiunea reparrii de
ctre cel vinovat a pagubei materiale dac suma ei nu depete mrimea unei
uniti convenionale, iar instana judectoreasc - indiferent de mrimea
pagubei. n celelalte cazuri chestiunea cu privire la repararea pagubei materiale,
pricinuite prin contravenia administrativ se rezolv pe calea procedurii
judiciare civile. Aplicarea sanciunii administrative nu absolvete persoana, care
42

a comis contravenia administrativ, e executarea obligaiei pentru


nendeplinirea creia a fost aplicat sanciunea administrativ.

Tema 5. Caracteristica general a prii speciale a Codului contravenional


Prin sistemul Prii speciale a dreptului contravenional se nelege
clasificarea i gruparea n anumite categorii i grupe a tuturor faptelor
antisociale periculoase, recunoscute de legislaia contravenional drept
contravenii.
Criteriul principal de clasificare a contraveniilor este obiectul atentrii.
Componenele concrete de contravenii snt aranjate n Partea special a
Crii nti din CC al RM ntr-o anumit ordine, formnd capitole separate, n
funcie de obiectul generic unic. Capitolele snt aranjate ntr-o anumit ordine
dup valoarea obiectului generic asupra cruia se atenteaz. Fiecare capitol din
partea special a CC al RM este constituit cu luarea n consideraie a
caracterului obiectelor mpotriva crora este ndreptat nemijlocit atentatul
contravenional.
Indiciul ce determin locul fiecrei contravenii este obiectul nemijlocit al
atentatului contravenional. Aceast structurare a Prii speciale a CC al RM pe
capitole, precum i ordinea lor snt condiionate de caracterul i de sistemul
relaiilor sociale ce snt aprate de legislaia contravenional.
Includerea componentelor de contravenii ntr-un capitol sau altul servete
drept indiciu al gradului i al caracterului pericolului social al faptei svrite.
Partea special a Crii nti din Codul contravenional al Republicii
Moldova are urmtoarea structur:
- Capitolul 6. Contravenii ce atenteaz la drepturile politice, de munc i la
alte drepturi constituionale ale persoanei fizice.
- Capitolul 7. Contravenii ce atenteaz la sntatea populaiei, sntatea
persoanei, la starea sanitar-epidemiologic.
- Capitolul 8. Contravenii care atenteaz la drepturile reale.
- Capitolul 9. Contravenii n domeniul proteciei mediului.
43

- Capitolul10. Contravenii n domeniul industriei, construciilor,


energeticii, gospodriei comunale, locuinelor i amenajrii teritoriului.
- Capitolul11. Contravenii n domeniul agricol i sanitar-veterinar.
- Capitolul12. Contravenii ce atenteaz la regimul din transporturi.
- Capitolul13. Contravenii n domeniul circulaiei rutiere.
- Capitolul14. Contravenii n domeniul comunicaiilor electronice,
comunicaiilor potale i al tehnologiei informaiei
- Capitolul15. Contravenii ce afecteaz activitatea de ntreprinztor,
fiscalitatea, activitatea vamal i valorile mobiliare.
- Capitolul16. Contravenii ce afecteaz activitatea autoritilor publice.
- Capitolul17. Contravenii ce atenteaz la regimul frontierei de stat i
regimul de edere pe teritoriul Republicii Moldova.
- Capitolul18. Contravenii ce afecteaz modul de administrare.
Contravenii n domeniul supravegherii pieei,metrologiei, standartizrii i
proteciei consumatorilor.
- Capitolul19. Contravenii ce atenteaz la ordinea public i la securitatea
public.
- Capitolul20. Contravenii n domeniul evidenei militare.
Sistemul Prii speciale a dreptului contravenional are un caracter
variabil, determinat de procesul de perfecionare a relaiilor sociale ntr-o
anumit etap de dezvoltare a societii, de caracterul valorilor sociale
carenecesit a fi protejate de normele dreptului contravenional.

44

Tema 6. Noiuni generale privind procesul contravenional


Procesul contravenional (PC) cuprinde totalitatea normelor juridice
procesuale ceconin anumite reguli de implementare a normelor materiale ale
dreptului contravenional.Procesul contravenional este activitatea desfurat de
autoritatea competent, cu participarea prilor i a altor persoane titulare de
drepturi i de obligaii, avnd ca scopconstatarea contraveniei, examinarea i
soluionarea cauzei contravenionale, constatareacauzelor i condiiilor care au
contribuit la svrirea contraveniei.
Procedura contravenional are drept scop:
elaborarea unui mecanism de aplicare corect a msurilor de constrngere
statal, in-clusiv a sanciunilor contravenionale pentru asigurarea executrii
deciziilor de aplicare a pedepsei contravenionale.
soluionarea complet i obiectiv a cazului contravenional, astfel nct
persoanavinovat s fie sancionat conform legii i nici o persoan s nu fie
sancionat pe nedrept.
Sarcinile procedurii contravenionale snt:
clarificarea la timp, sub toate aspectele i obiectiv a mprejurrilor
fiecrui caz;
soluionarea cazului contravenional n strict conformitate cu legislaia;
asigurarea executrii hotrrii;
stabilirea cauzelor i condiiilor care au contribuit la comiterea
contraveniilor;
Aceste sarcini formeaz cteva blocuri de activiti ce contribuie la
atingerea scopului procedurii contravenionale: activitatea privind jurisdicia
contravenional (soluionarea corect a cazului contravenional: nici o persoan
vinovat de comiterea unei fapte contravenionale nu poate s se eschiveze de la
rspunderea contravenional i nici o persoan nevinovat de comiterea unei
fapte contravenionale nu poate fi tras la rspunderea contravenional) i
activitatea de prevenie (stabilirea cauzelor i condiiilor ce favorizeaz
45

contravenionalitatea,

prevenirea

de

noi

contravenii,

resocializarea

contravenientului).
Clarificarea la timpa mprejurrilor fiecrui caz nseamn, n primul rnd,
respectarea termenelor prevzute n art. 30, 34, 36, 450, 453, 454, 468, 469,
475,478 din Codul contravenional al RM.
Clarificarea deplin i obiectiv a mprejurrilor fiecrui caz presupune c
n procesul constatrii faptei contravenionale comise i al cercetrii cazului, n
baza probelor acumulate, respectnd strict principiile de baz ale dreptului
contravenional i ale procedurii contravenionale, este necesar s se stabileasc:
a fost sau nu nclcat norma material a dreptului contravenional; vinovia
fptuitorului; fptuitorul este sau nu subiect al rspunderii contravenionale;
circumstanele atenuante i cele agravante ale faptei etc. Soluionarea cazului n
strict conformitate cu legislaia nseamn c, pe lng cercetarea corect i sub
toate aspectele a cazului contravenional, decizia cu privire la aplicarea
sanciunii contravenionale trebuie s fie adoptat n strict corespundere cu
cerinele legislaiei n vigoare, iar tipul i severitatea sanciunii contravenionale
aplicate trebuie s corespund gradului de pericol social al faptei comise.

Tema 7. Sistemul autoritilor competente s soluioneze cauzele


contravenionale
Snt competente s soluioneze cauzele contravenionale:
a) instana de judecat;
b) procurorul;
c) comisia administrativ;

46

d) agentul constatator (organele de specialitate specificate la art. 4004235).


Agentul constatator este reprezentantul autoritii publice a statului care,
n limitele competenei sale, are menirea de a constata fapta contravenional, iar
n cazurile i condiiile prevzute de lege, i de a soluiona cauza. Reieind din
caracteristica competenei, agenii constatatori pot fi divizai n dougrupe:
a)agenii mputernicii s constate fapte contravenionale, s examineze
cauza contravenional i s aplice sanciuni contravenionale;
b)agenii mputernicii numai s constate fapte contravenionale.
La primul grup se refer: organele afacerilor interne (art. 400 din CC al
RM); Central Naional Anticorupie (art. 401 din CC al RM); organele de control
financiar i fiscal ale Ministerului Finanelor (art. 402 din CC al RM); Serviciul
Vamal (art. 403 din CC al RM);Comisia Naional a Pieei Financiare (art. 404
din CC al RM); organele pentru proteciamediului i Agenia pentru Silvicultur
Moldsilva" (art. 405 din CC al RM); organelesupravegherii sanitarepidemiologice de stat (art. 406 din CC al RM); organele de specialitaten
domeniul transporturilor (art. 407 din CC al RM).La al doilea grup de ageni
constatatori se refer: Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea
Pieei, Metrologie i Protecia Consumatorilor (art. 408 din CC al RM);Inspecia
Muncii (art. 409 din CC al RM); Agenia Naional pentru Reglementare n
Comunicaii Electronice i Tehnologia Informaiei (art. 410 din CC al RM);
Agenia Naional pentru Reglementare n Energetic (art. 411 din CC al RM);
Casa Naional de Asigurri Sociale (art. 412 din CC al RM); Compania
Naional de Asigurri n Medicin (art. 413 din CC al RM); organele
supravegherii de stat n domeniul agricol i sanitar-veterinar (art. 414 din CC al
RM); Ministerul Aprrii (art. 415 din CC al RM); Inspecia de Stat n
Construcii (art.416 din CC al RM); serviciile publice de gospodrie comunal
(art. 417 din CC al RM);Agenia Rezerve Materiale, Achiziii Publice i
Ajutoare Umanitare (art. 418 din CC al RM);Biroul Naional de Statistic (art.
419 din CC al RM); Serviciul de Stat de Arhiv (art. 420 din CC al RM);
Departamentul de executare (art. 421 din CC al RM); Agenia
Medicamentului(art. 422 din CC al RM); Serviciul Grniceri (art. 423 din CC al
RM),Primul grup de ageni constatatori desfoar o activitate procesual larg
privind:depistarea abaterii antisociale ilicite, constatarea ei, cercetarea ampl a
47

cauzei, emiterea deciziei asupra cazului, aducerea ei la cunotina persoanelor


interesate, organizarea executrii deciziei etc. Practic, ele efectueaz toate
etapele procedurii contravenionale (aa-numita procedur accelerat").Al
doilea grup de ageni constatatori desfoar numai activitatea procesual
privind constatarea faptei contravenionale i ncheierea proceselor-verbale cu
privire la contravenii,care se remit spre examinare n instana competent.
Procurorul particip la procesul contravenional n limitele competenei
stabilite prin lege, care este destul de larg. Procurorul este n drept:
s porneasc procesul contravenional;
s aplice n cazurile prevzute de lege o sanciune contravenional;
s solicite aplicarea de ctre instana de judecat a unei sanciuni
contravenionale;
s particip le la examinarea cauzei n instana de judecat atunci cnd procesul
contravenional a fost pornit de el;
s verifice legalitatea aciunilor agentului constatator;
s atace decizia agentului constatator sau a instanei de judecat;
s exercite alte drepturi prevzute de lege.353Contestaia procurorului asupra
deciziei agentului constatator emise n cazul contravenional poate fi declarat n
instana de judecat n termen de 15 zile.354
Comisia administrativ se instituie de ctre consiliul local (stesc, comunal,
orenesc, municipal) pe lng autoritatea public local executiv.
Dincomponenacomisiei administrative fac parte preedintele,
vicepreedintele, secretarul responsabil i 47 membri.
n funcia de preedinte al comisiei administrativesealege un viceprimar
sau un alt membru al comisiei, n cazul autoritilor publice locale n care nu
este prevzut funcia de viceprimar, sau un vicepretor, n cazul comisiilor
administrative care activeaz n municipiul Chiinu.
n calitatea de membru al comisiei administrative pot fi alei i
reprezentani ai societii civile.
Comisia administrativ examineaz cazurile de contravenie care i-au fost
atribuite prin Codul contravenional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24
octombrie 2008. Comisia administrativ examineaz cauzele n edin public,
verbal, nemijlocit i n contradictoriu. edina poate fi declarat nchis n
interesul respectrii moralitii, ordinii publice sau securitii naionale, de
48

asemenea n cazul n care interesele minorilor sau protecia vieii private a


prilor n proces o cer. Comisia administrativ examineaz cauza
contravenional n termen de 30 de zile de la data nregistrrii cauzei de ctre
secretarul responsabil. edina de examinare a cauzei contravenionale se
desfoar cu participarea prilor citate n modul prevzut de Codul
contravenional.
Hotrrea de aplicare a sanciunii contravenionale conin:
a) data i locul adoptrii hotrrii;
b) numele i prenumele preedintelui edinei, ale secretarului responsabil i
ale membrilor comisiei prezeni n edin;
c) date privind identitatea contravenientului: numele, prenumele,data i locul
naterii, starea familial, locul de trai, seria i numrul actului de identitate,
codul de identificare (IDNP), locul de munc i funcia;
d) locul i data comiterii contraveniei, esena acesteia;
e) circumstanele atenuante i agravante constatate la examinarea cauzei;
f) probele pe care se ntemeiaz hotrrea comisiei i motivele respingerii
probelor;
g) norma contravenional n al crei temei a fost intentat procesul
contravenional;
h) norma contravenional pe care se ntemeiaz hotrrea comisiei;
i) felul i mrimea sanciunii aplicat contravenientului;
j) soluia referitoare la corpurile delicte;
k) modul i termenul de atacare a hotrrii.

Tema 8. Participanii la procesul contravenional. Probele i msurile


procesuale de constrngere

49

Probele snt elemente de fapt, dobndite n modul stabilit de codul


contraventional, care servesc la constatarea existenei sau inexistenei
contraveniei, la identificarea fptuitorului, la constatarea vinoviei i la
cunoaterea altor circumstane importante pentru justa soluionare a cauzei.
Probe in procedura contraventional sunt: procesul-verbal cu privire la
contravenie, procesul-verbal de ridicare a obiectelor i documentelor, procesulverbal de percheziie, explicaiile persoanei n a crei privin a fost pornit
proces contravenional, depoziiile victimei, ale martorilor, nscrisurile,
nregistrrile audio sau video, fotografiile, corpurile delicte, obiectele i
documentele ridicate, constatrile tehnico-tiinifice i medico-legale, raportul
de expertiz. Snt admisibile doar probele pertinente, concludente si utile,
administrate conform legii.
Nu pot fi administrate ca probe datele care au fost obinute:
a) prin violen, ameninri sau prin alte mijloace de constrngere;
b) prin metode ce contravin prevederilor tiinifice;
c) prin nclcarea esenial a drepturilor i libertilor constituionale ale
persoanei, inclusiv a dreptului la apraresau a dreptului la interpret/traductor.
Administrarea probelor consta in folosirea mijloacelor de proba in
procedura contraventionala, care presupuneverificarea si colectarea probelor, in
favoarea sau in defavoarea faptuitorului de catre organele imputernicite
saconstate cazul contraventional si sal examineze din oficiu sau la cererea altor
participanti la procedura. Oriceinformatie poate fi considerate drept proba daca
sint respectate doua conditii: Ea contine date privind comiterea sau necomiterea
contraventiei, vinovatia faptuitorului, alte date care potcontribui la solutionarea
obiectiva a cazului contraventionalAceasta informatie este colectata in modul
stability de lege si din sursele prevazute de lege.Clasificarea probelor. Probele
pot fi clasificate in initiale si derivate, directe si indirect, positive si negative,
deacuzare si de justificare.
Participantii la procedura contraventionala pot fi grupati in 3 grupe:
a.organele statale, participante la procesul contraventional- agentul
constatator sau procurorul
b.partile interesate ale procedurii contravenionale care urmaresc un interes
persoanal-faptuitorul,delicventul, contravenientul, partea vatamata si
reprezentantii lor legalic.
50

c. persoanele care contribuie la desfasurarea procesului contraventional aparatorul, martorul, expertul,specialistul, interpretul, traducatorul.
Masurile de asigurare a procedurii contraventionale sint cele de
constringere procesuala ca modalitate a
constringerii statale.Masurile de asigurare a procedurii contraventionale aplicate
dupa comiterea faptei contraventionale au drept scop buna si legitima
desfasurare a procedurii contraventionale. Ele formeaza mecanismul de protectie
a normelor procesuale fiind prevazute in capitolul V al Cartii a doua din Codul
contraventional. Art. 432 din CC al RMstipuleaza urmatoarele masuri
procesuale de constringere: retinerea; aducerea silita; inlaturarea de la
conducereavehiculului; examenul medical pentrn constatarea starii de ebrietate
produse de alcool sau de alte substante;retinerea vehiculului.
Sistemul masurilor de asigurare a procesului contraventional (masurilor
procesuale de constringere) cuprinde: retinerea contraventionala; aducerea silita;
inlaturarea de la conducerea vehiculului si examenul medical pentru constatarea
starii de ebrietate produse de alcool sau de alte substante; retinerea si aducerea
vehiculului la parcare; cercetarea la fata locului, ridicarea obiectelor si a
documentelor, perchezitia; perchezitia corporala siridicarea obiectelor si a
documentelor.
Temeiul juridic al retinerii
autorului unei fapte ilicite este expres determinat de Codul
contraventional,art 433 alin1. retinerea se aplica in cazul: 1. contraventiilor
flagrante pentru care Codul contraventional prevedesanctiunea arestului
contraventional;2.imposibilitatii identificarii persoanei in a carei privinta este
pornit proce- sulcontraventional, daca au fost epuizate toate masurile de
identificare.3.contraventiilor pasibile de aplicarea masuriide siguranta a
expulzarii.
Aducerea silita
Aducerea silita consta in conducerea fortata in fata instanteide judecata a
martorului sau a victimei care se eschiveaza de la prezentare. Aducerea silita se
efectueaza de catreorganul de politie in temeiul unei incheieri judecatoresti (unui
mandat).
Inlaturarea de la conducerea vehiculului si examenul medical pentru
constatarea starii deebrietate art 438.
51

Persoana care conduce un vehicul este inlaturata de la conducerea acestuia


daca:
1. exista temeiuri suficiente de a presupune ca se afla in stare de ebrietate
inadmisibila produsa de alcool sau in stare de ebrietate produsa de alte
substante;
2.nu are asupra sa documentul care confirma dreptul de a conduce sau de a
folosi vehiculul.
Retinerea si aducerea vehicolului la parcarea. Art 439.Retinut poate fi
numai acel vehicul al carui conducator afost inlaturat de la conducere in baza
art. 438 din CC al RM si care este retinut.
Aducerea vehiculului retinut lastatia de parcare speciala sau pe teritoriul
organului de politie va fi
Intemeiata in cazul in care organul constatator n-a avut posibilitatea sa predea
vehiculul proprietarului, posesorului sau reprezen tantului lor.
Cercetarea ia fata locului.
Aceasta masura de asigurare a procedurii contraventionale, de regula, este
insotita deaplicarea urmatoarelor doua masuri de constringere: perchezitia
coporala si ridicarea obiectelor si a documentelor.Cercetarea domiciliului fara
permisiunea persoanei careia i se lezeaza dreptul la inviolabilitatea domiciliului
seefectueaza cu autorizatia instantei de judecata, la cererea agentului constatator
in caz de infractiune flagrantacercetarea la domiciliu se poate efectua in baza
unei ordonante motivate a agentului constatator fara autorizatiainstantei de
judecata, urmind ca acesteia sa i se prezinte, imediat sau nu mai tirziu de 24 de
ore.
Perchezitia corporala si ridicarea obiectelor si a documentelor.
In cazul contraventiilor aflate in competenta,lucratorul organului afacerilor
interne si lucratorul organului vamal amplasat in punctul de trecere a frontierei
destat, daca exista temeiuri de a efectua perchezitia corporala sau ridicarea, pot
ridica obiectele si documenteleimportante pentru cauza, care se afla in hainele,
in alte lucruri ale persoanei sau pe corpul ei. Perchezitia corporalasi ridicarea
obiectelor si documentelor se pot efectua fara ordonanta speciala si fara
autorizatia instantei de judecata:
1.in cazul retinerii persoanei fizice, efectuate in temeiul si in ordinea
prevazute in art. 433 din CC;
52

2.dacaexista motive rezonabile pentm a presupune ca una dintre persoanele


care se afla la locul efectuarii perchezitiei sauridicarii ascunde asupra sa obiecte
sau documente care pot avea importanta pentru justa solutionare a cauze

Tema 9. Fazele procesului contravenional


Faza procedurii contraventionale- acea parte a procedurii contraventionale care,
pe linga sarcinile comune ale procedurii, are i sarcinile sale proprii bine
determinate, realizndu-se prin activitatea participantilor concreti la procedura
contraventionala, care se finalizeaza cu emiterea unei variante de decizie
intermediara asupra cazului
Fazele procedurii, urmarind scopul ei de baza, se deosebesc una de alta
prin: continut, participant la procedura,metodele de activitate, deciziile emise
etc. Decizia intermediara se fixeaza intr-un document procesual special(procesverbal cu privire la retinere; proces-verbal cu privire la perchezitia corporala,
ridicarea obiectelor si adocumentelor etc.). Fazele procedurii sint organic legate
intre ele. De regula, urmatoarea faza ii incepedesfaurarea dupa finalizarea
celei anterioare. procedura contraventionala consta din urmatoarele faze:
1)cercetarea cazului contraventional;
2)examinarea cazului i emiterea deciziei asupra cazului;
3)revizuirea cazului contraventional;
4)executarea deciziei cu privire la aplicarea sanctiunii contraventionale.
La prima faza
se constata fapta contraventionala, se colecteaza si se administreaza probele
privind caracterulfaptei antisociale comise si persona- litatea faptuitorului.
La a doua faza
se analizeaza documentele procesuale prezentate, se verified incadrarea
juridica a fapteicomise, circumstantele atenuante si agravante ale cauzei, se
emite decizia asupra cazului, care se aduce lacunotinta partilor procedurii.
La a treia faza
persoana fata de care este aplicata sanctiunea contraventionala, partea
vatamata saureprezentantii lor legali, precum i procurorul sint in drept sa atace
decizia cu privire la cazul contraventional.in caz de atac, executarea deciziei se
suspenda i se efectueaza revizuirea cazului de catre instanta de judecata.
53

La a patra faza
se desfasoara executarea deciziei irevocabile cu privire la aplicarea
sanctiuniicontraventionale.Fazele enumerate, realizate in stricta consecutivitate,
alcatuiesc procedura contraventionala, prin care semanifesta continutul
procesului contraventional in fond.Mai exista inafara acestei proceduri clasice si
procedura accelerata sau simplificata, cind agentul constatator efectueaza de sine
statator intreg volumul de activitati procesuale privind inceperea procedurii
contraventionale,cercetarea cazului, emiterea deciziei la caz, punerea in
executare a deciziei privind aplicarea sanctiuniicontraventionale ect.
Coninutul procesului de constatare a faptei contravenionale i atribuiile
agentului constatator.
Prin constatarea faptei contraventionale se subintelege actiunea privind
stabilirea i analiza juridica a fapteiantisociale comise, incadrarea ei intr-o
anumita norma materiala a dreptului contraventional pentm a determinadaca
aceasta constituie sau nu contraventie. In cazul contraventiilor la a caror
comitere agentul constatator este imputemicit sa aplice sanctiunea
contraventionala, constatarea faptei contraventionale reprezinta procedura
contraventionala accelerata (simplificata) si cuprinde urmatoarele actiuni
procesuale, care, la rindullor, constituie unele etape ale fazei de constatare a faptei
contraventional:
Sesizarea agentului constatator.
Agentul constatator este sesizat prin plingere sau denunt ori din oficiu,
cindse afla ca a fost savirita fapta ilicita sau cind astfel de fapta a fost
stabilita in urma controlului conformatributiilor de serviciu si in cazurile
prevazute de lege.
Analiza informatiei cu privire la comiterea unei fapte antisociale.
Imediat sau in cel mult 3 zile de la datasesizarii, agentul constatator este
obligat sa verifice sesizarea si sa intreprinda masurile procesuale prevazute
delegea contraventionala:
-de a respinge porniirea unei proceduri contraventionale;
-de a expedia materialele cu informatia respectiva dupa principiul
competentei;
-de a expedia materialele ce contin informatia respectiva dupa principiul
teritorial sau ramural;
54

-de a incepe procedura contraventionala.


Inceperea procedurii contraventionale.
Aceasta actiune procesuala poate incepe numai atunci cind s-aconstatat
existenta faptei contraventionale, comise pe teritoriul deservit sau in ramura
(sfera) deservita de
agentul constatator care a fost sesizat in acest sens. Luind decizia de a
incepe proceduracontraventionala, reprezentantul agentului constatator abilitat
prin aceasta decizie dispune inceputulcolectarii probelor care ar confirma sau ar
dezminti faptul comiterii unei contraventii.
Cercetarea cauzei contravenionale constatate i emiterea deciziei asupra
cazului
La aceasta etapa de constatare a faptei contraventionale este necesar sa se
stabileasca, prin acumularea, analizai administrarea probelor, circumstantele
reale ale faptei comise. Cercetarea cazului i constatareacircumstantelor reale
ale faptei comise se realizeaza prin diferitemetode.
Metoda de baza este audierea participantilor la procedura contraventionala,
la care poate fi invitata (citata) orice persoana ce detine informatii privind fapta
contraventionala comisa sau personalitatea autorului ei: partea vatamata,
martorii, specialistul,faptuitorul. Cercetarea circumstantelor comiterii faptei
contraventionale poate fi efectuata si prin studierea purtatorilor materiali de
informatie (probe materiale), a obiectelor si a documentelor care sint un
instrument al contraventiei, precum si a obiectelor si a documentelor care sint
obiectivul direct al contraventiei etc.
Documentarea procesuala a rezultatelor cercetarii cazului.
Toate actiunile procesuale, de regula, trebuiefixate in actele procesuale.
Daca in procesul activitatii de cercetare a cazului au fost aplicate unele
masuri procesuale de constringere: retinerea, controlul corporal, controlul
obiectelor, ridicarea obiectelor si adocumentelor etc., atunci este necesar sa se
intocmeasca un proces-verbal, conform prevederilor legislatiei.
Incetarea procedurii contraventionalesau, dupa caz intocmirea procesului
verbal cu privire la contraventie.
Agentul care efectueaza cercetarea cazului pe parcursul desfasurarii acestei
etape, in bazarezultatelor analizei detaliate a informatiei suficiente cu privire la
55

fapta antisociala comisa si personalitateafaptuitorului, trebuie sa precizeze care


decizie urmeaza a fi luata.
Prima varianta de decizie urmeaza sa fie emisa in baza conditiilor prevazute in
art. 441 din CC al RM: lipsaunei fapte contraventionale; constatarea vreunuia
dintre temeiurile prevazute de lege ce exclude caracterul contraventional al
faptei comise sau aplicarea sanctiunii contraventionale; decedarea persoanei
presupuse a fifaptuitor; pentru fapta in cauza este pornita urmarire penala;
pentru aceeasi fapta si privitor la aceeasi persoana exista decizie definitiva.In
cazul incetarii procedurii pornite se intocmeste hotarire de incetare (clasare) a
cazului contraventional, dinacel moment persoana in a carei privinta a fost pomit
cazul fiind repusa in drepturi.
A doua varianta de decizie
- incheierea unui proces-verbal cu privire la contraventie - poate fi emisa
numaiatunci cind in actiunile (inactiunile) faptuitomlui sint prezente toate
elementele componente ale contraventiei, prevazute in norma materiala imputata
(obiectul, latura obiectiva, subiectul, latura subiectiva). Exceptie de laaceasta
regula generala constituie cazurile in care nu se incheie procesul-verbal
respectiv.
Procesul-verbal cu privire la contraventie este un act prin care se
individualizeaza fapta ilicita si se identifica faptuitorul.
Procesul-verbal se incheie de agentul constatator pe baza constatarilor
personale si a probelor acumulate, in prezenta faptuitorului sau in absenta lui. In
cel mult 24 de ore de la data incheierii, procesul-verbal cu privire la contraventie
se inscrie intr-un registru de evidenta in ordinea intocmirii si depunerii lui la
autoritatea din care face parte agentul constatator. In cazul procedurii
contraventionale accelerate (simplificate), cind agentul constatator potrivit
competentei este imputernicit si pentru a aplica sanctiunea, se emite decizia
Dupaemiterea deciziei asupra cazului contraventional si consemnarea
deciziei emise in procesul-verbal cu privire lacontraventie, agentul constatator
este obligat sa intreprinda masurile necesare pentru asigurarea drepturilor
participantilor la proces, inclusiv dreptul la contestatia deciziei emise, pentru
organizarea executarii decizieinecontestate. Copia de pe procesul-verbal se
inmineaza persoanei fata de care el este intocmit si victimei, lacerere.

56

Daca persoana fata de care este aplicata sanctiunea contraventionala,


victima sau reprezentantul acestoraori procurorul nu sint de acord cu decizia
emisa, ei sint in drept sa-1 conteste in instanta de judecata pe a careiraza
teritoriala activeaza autoritatea din care face parte agentul constatator, in
decursul a 15 zile de la dataaducerii la cunostinta a incheierii procesului- verbal
cu privire la contraventie, insa hotarirea poate fi repusa intermen, la cerere, de
catre autotitatea imputemicita sa examineze contestatia. Depunerea contestatiei
suspendaexecutarea sanctiunii contraventionale aplicate prin procesul-verbal.
Autorul contestatiei impotriva deciziei deaplicare a sanctiunii contraventionale
nu plateste taxa de stat.
Din momentul in care persoana in a carei privinta a fost pornita procedura
contraventionala recunoaste caeste vinovata de savirsirea contraventiei, refuza
realizarea dreptului sau la contestare, ea obtine statut juridic de contravenient si, cu
acordul ei, decizia privind aplicarea sanctiunii contraventionale poate fi
executata la fatalocului. Contravenientul plateste amenda, aplicata de agentul
constatator, contra unei chitante de incasare in car se contine: data, ora si locul
de efectuare a platii; numele, prenumele si domiciliul persoanei
sanctionate;numele, prenumele si calitatea agentului constatator, autoritatea pe
care reprezinta; norma contraventionala inal carei temei este aplicata
sanctiunea; suma amenzii; semnatura partilor. Chitanta de incasare a amenzii
contraventionale se inmineaza persoanei sanctionate, faptul inminarii
mentionindu-se in copia de pe chitanta.
Sesizarea privind cauzele i condiiile care au favorizat comiterea
contraveniei
Identificarea cauzelor si conditiilor ce favorizeaza contraventionalitatea
este sarcina prioritara in contextulactivitatii de combatere a acestui fenomen
social. Atit cauzele generale ale contraventionalitatii, cit si cauzeleunor tipuri de
contraventii pot fi determinate numai prin stabilirea si analiza cauzelor si
conditiilor fiecareicontraventii in parte.
Prevenirea contraventiilor
- ca forma de combatere a contraventionalitatiise realizeaza
prinprofilaxiageneralasi proflaxia individuala.
Obiectul influentei reglementativ-juridice in contextul activitatilor privind
profilaxia generala sint cauzele si conditiile contraventionalitatii.
57

Obiectul influenfei reglementativ-juridice incadrul activitatilor privind profilaxia


individuala sint persoanele care au neglijat anterior legea contraventionalasau care
sint predispuse la astfel de actiuni antisociale.
Subiectii administrarii din domeniul combateriicontraventionalitatii
(reprezentantii organelor executive ale statului) in cadrul activitatilor ce tin de
profilaxiagenerala
influenteaza
asupra
cauzelor
si
conditiilor
contraventionalitatii in scopul eliminarii lor, iar in procesul
activitatilor ce tin de profilaxia individuala - asupra constiintei persoanei
concrete care a comis fapta antisociala ilicita sau care este predispusa de a
comite.
Potrivit prevederilor Codului contraventional, la stabilirea pedepsei,
procuroml, agentul constatator determinacauzele i conditiile care au favorizat
savirsirea contraventiei si, in caz de necesitate, sesizeaza autoritatearespectiva
sau persoana cu functie de raspundere pentru examinarea lor imediata.
atentie sporita trebuie acordata persoanelor care alcatuiesc ,,grup de
risc, adica persoanelor care, in modulstabilit de legislate, se afla deja sub
supravegherea organelor de ocrotire a sanatatii si a organelor de politie, saucelor
in privinta carora exista temei juridic de a le lua in evidenta: persoanele bolnave
psihic si care prezinta pericol pentru societate, alcoolicii cronici, narcomanii si
toxicomanii, consumatorii de droguri, persoanele cu boli venerice si care se
eschiveaza de la tratament, minorii care nu au atins virsta raspunderii juridice,
dar careau savirsit infractiuni sau contraventii etc.Legislatia contraventionala
obliga toate organele care participa la activitatea de combatere
acontraventionalitatii, inclusiv instanta de judecata, sa identifice cauzele si
conditiile care au favorizatneconformarea regulilor de conduita in societate
protejate prin normele juridice
Aciunile preliminare ce in de judecarea cauzei contravenionale n
instana de judecat.
Atunci cind agentul constatator care a constatat cazul contraventional nu
este in drept sa aplice pedeapsacontraventionala i nu poate fi aplicata procedura
contraventionala accelerata, procesul-verbal cu privire lacontraventie si
materialele anexate la el urmeaza a fi remise instantei sau comisiei
administrative, potrivitcompetentei. Cauza contraventionala se judeca in instanta
de judecata in sedinta publica, oral, nemijlocit incontradictoriu
58

Actele preliminare privind judecarea cauzei.


In termen de 3 zile de la data intrarii cauzei contraventionale ininstanta,
judecatoml rezolva urmatoarele chestiuni:
-daca examinarea cazului respectiv este de competenta lui;
- daca au fost intocmite corect procesul-verbal si celelalte materiale din dosarul
cu privire la contraventie;
-daca persoanelor care trebuie sa participe la examinarea cazului li s-au
comunicat ordinea examinari cazului si drepturile lor cu privire la participare in
procesul de examinare a cazului;
-reactia agentului constatator la demersurile persoanei in privinta careia
este intocmit procesul-verbal, partii vatamate, reprezentantilor legali, avocatului
etc.In functie de rezultatele acestor actiuni, judecatorul emite una dintre
urmatoarele variante de decizie:1.dispune remiterea dupa competenta a
dosarului cu privire la contraventie; 2.fixeaza data examinarii
cauzeicontraventionale, dispune citarea partilor si altor participant la sedinta,
intreprinde alte actiuni pentru buna eidestasurare. (Termenul)
Cauza contraventionala se judeca in termen de 30 de zile de la data intrarii
dosarului ininstanta.Daca exista temeiuri rezonabile, judecatorul, prin incheiere
motivata, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu 15 zile. In cazul in
care faptuitorul unei contraventii a fost retinut conform art.376(Inviolabilitatea
persoanei) si 433(retinerea), judecarea cauzei contraventionale se face de
urgenta si cu prioritate.
Cercetarea judecatoreasca
Sedinta de judecare a cauzei contraventionale are loc cu citarea partilor. Art.
455 din CC al RM prevede ca prezenta agentului constatator lasedinta de
judecata a cauzei contraventionale este obligatorie. Neprezentarea lui fara
motive intemeiate si farainstiintarea prealabila a instantei conduce la incetarea
procesului contraventional, cu emiterea a unei incheieriinterlocutorii.
Neprezentarea in sedinta a faptuitorului sau a victimei, legal citate, fara motive
intemeiate nuimpiedica judecarea cauzei contraventionale.
Cercetarea judecatoreasca a cauzei contraventionale.
Rezultatele cercetarii judecatoresti vor fi determinantela emiterea deciziei
asupra cazului, conditionind necesitatea si limitele aplicarii principiilor
raspunderiicontraventionale si procedurii contraventionale, cum ar fi: afiarea
59

adevarului obiectiv; inevitabilitatearaspunderii contraventionale pentru fapta


comisa
cu
vinovatie;oportunitatea
si
utilitatea
aplicarii
raspunderiicontraventionale; legalitatea aplicarii sanctiunii contraventionale;
individualizarea raspunderii contraventionalesi a pedepsei aplicate etc.In cazul
cercetarii judecatoresti se examineaza mai intii probele prezentate de partea
acuzarii. Faptuitorul poate cere sa fie audiat la inceputul examinarii probelor sau
la orice etapa a cercetarii judecatoresti.Dupa cercetarea tuturor probelor din
dosar si a celor prezentate la judecarea cauzei, instanta solutioneazacererile si
demersurile formulate si dispune efectuarea, unor actiuni procesuale
suplimentare. Dupa incheiereacercetarii judecatoresti urmeazadezbaterile
judiciare.
In cazul in care se impune prezentarea de noi probe, participantii la
dezbateri pot cere reluarea cercetarii judecatoresti, indicind circumstantele care
vor fi cercetate
Emiterea deciziei asupra cauzei contraventionale.
Instanta de judecata emite decizia asupra cauzeicontraventionale
in camera de deliberare,pronuntindu-se prin hotarire asupra aspectelor faptice si
juridice alecauzei. Legea contraventionala prevede ca in urma finalizarii
cercetarii judecatoresti pot fi emise doua variante dedecizie:
1)incetarea procesului contraventional in sedinta de judecata;
2)recunoasterea vinovatiei persoanei de savirsirea contraventiei imputate si
aplicarea pedepseicontraventionale.
Prima varianta de decizie -incetarea procesului - se emite in cazul:
-in care pe parcursul judecarii cazului se constata vreuna dintre
circumstantale care inlatura procesulcontraventional, stipulate in art. 441 din CC
al RM;
-nulitatii procesului-verbal cu privire la contraventie, recunoscut in
conditiile art. 445 din CC al RM.
A doua varianta
de decizie poate fi emisa numai in cazul in care fapta comisa se incadreaza
in norma juridicacontraventionala, este recunoscuta vinovatia faptuitorului si nu
exista circumstante care ar inlatura procesulcontraventional.In urma cercetarii
judecatoresti, este posibila inca varianta de decizie -

60

remiterea materialelor agentuluiconstatator care a incheiat procesul-verbal pentru


lichidarea incorectitudinilor admise.
Aceasta varianta ar fioportuna in cazul in care in procesul-verbal cu privire
la contraventie sint admise abateri neinsemnate de lacerintele art. 443 din CC al
RM.
60. Examinarea cauzei contravenionale de ctre comisia administrativ
Procedura examinarii cauzei contraventionale de catre comisia
administrativa poate fi divizata in 3 etape:
-pregatirea pentru axaminarea cauzei contraventionale;
-cercetarea cauzei in sedinta;
-emiterea deciziei asupra cazului si punerea ei in aplicare.
Pregatirea pentru axaminarea cauzei contraventionale.
Pu buna desfasurare a acestei etape si neadmitereaaplicarii nelegitime a a
sanctiunii contraventionale sau a clasarii neintemeiate a cazului, dupa sesizarea
comisieiadministrative se intreprind unele actiuni de pregatire pu examinarea
cazului, al caror scop este depunereamaterialeler cazului contraventional in
conditiile prevazute de legislatia contraventionala. In cadrul pregatirii pentru
examinarea cazului se tine de problema competentei, si anume competenta
materiala( art. 398 CC) sicompetenta teritorila ( dupa principiul teritorialitatii);
se verifica daca inculpatului i-au fost explicate drepturilelui contra semnatura; se
verifica corectitudinea continutului procesului verbal cu privire la contraventie
siinterpretarile participantilor la procedura( faptuitor, partea vatamata, martorii).
In urma studierii detaliate a procesului-verbal cu privire la contraventie si a
materialelor anexate la el, etapa de pregatire pentruexaminarea cazului
contraventional seincheie cu emiterea uneia dintre urmatoarele doua variante
de decizie:
-restituirea materialelor agentului constatator care a incheiat procesulverbal pentru inlaturarea greselilor admise la faza constatarii faptei
contraventionale si cercetarii cazului;
- admiterea cazului spre examinare si fixarea datei examinarii
cazului. Cercetarea cauzei in sedinta.
La fixarea datei examinarii cauzei in sedinta secretarul responsabil al
comisieiadministrative trebuie sa ia in considerate termenul de 30 de zile in
61

limitele caruia trebuie sa fie examinatacauza contraventionala. La sedinta


comisiei trebuie sa fie prezenta majoritatea simpla a membrilor ei.Presedintele
comisiei administrative sau vicepresedintele conduce sedinta privind examinarea
cauzeicontraventionale.In cadrul cercetarii cauzei in sedinta trebuie sa fie analizate
mai intii probeleprezentate de partea acuzarii(agentul constatator).
Probele pot fi prezentate de partile procesului contraventional si in
sedinta.In timpul examinarii cauzei contraventionale comisia administrativa este
obligata sa clarifice urmatoarele:daca fapta comisa constituie contraventie;
vinovatia faptuitorului si formele ei; prezenta circumstantelor careinlatura
caracterul contraventional al faptei comise i aplicarea raspunderii
contraventionale; existanta circumstantelor ce atenueaza sau agraveaza
raspunderea contraventionala; oportunitatea si legalitatea aplicarii pedepsei fata
de faptuitor; daca prin comiterea contraventiei a fost pricinuita paguba
materiala; caracteristica persoanei faptuitorului etc.Finalizind cercetarea
probelor, a cererilor si a demersurilor formulate de catre participantii la
proces, presedintele sedintei anunta dezbaterile.
Emiterea deciziei asupra cazului i punerea ei in executare.
Dupa ce in sedinta de cercetare a cazului au fost epuizate toate etapele
procesuale, au fost verificate si confirmate sau neconfirmate probele care
confirma sau nucomiterea faptei contraventionale, prezenta sau lipsa vinovatiei
inculpatului, comisia administrativa formuleaza,apoi pronunta decizia asupra
cazului.Exista urmatoarele variante de decizie:
-restituirea materialelor agentului constatator care a intocmit procesulverbal pentru inlaturarea greselilor admise la faza constatarii faptei
contraventionale si cercetarii cazului;
-clasarea cazului;
-remiterea materialelor in instanta de judecata;
-aplicarea unei sanctiuni contraventionale.Decizia comisiei administrative
se adopta cu majoritatea simpla de voturi ale membrilor comisiei prezenti
lasedinta
Calea ordinar de atac. Recursul
Examinarea cauzei contr. si emiterea deciziei asupra cazului ca faza a
procedurii contr. se finalizeaza cuaducerea la cunostinta partilor interesate a
deciziei emise,in modul stabilit de lege.
62

Subiect cu dr. de atac cu recurs al hotaririlor judecatoresti


poate fi:
-pers. fata de care este aplicata sanctiunea contravent.
-agentul constatator
-victima
-procurorul
-aparatorul,care declara recursul in numele partilor
-sotul/sotia pers. arestate.
Pot fi considerati ca subiecti cu dr. de a declara recurs :
-reprezentantii legali a pers. trase la raspundere contr. si al vctimei;
-reprezentantul pers. jurid. fata de care e aplicata sanctiunea contr. sau care
este recunoscuta ca victima inurma unei actiuni contraventionale
Temeiurile juridice pentru depunerea recursului.
-nu au fost respectate dispozitiile privind conpetenta dupa materie sau
calitatea pers.
-sedinta de judecata nu a fost publicata
-cauza a fost judecata fara citarea legala a unei parti sau pers. legal citata sa
aflat in imposibilitatea dea se prezenta sau dea instiinta instanta despre
imposibilitate-pers. a fost sanctionata pentru o fapta neprevazuta de CC;
-faptei savirsite i sa dat o incadrare juridica gresita
-a intervenit o lege mai favorabila pers. sanctionate,etc.
Termenul si modul de depunere a recursului.
Recursul impotriva instantei judecatoresti contraventionale se declara in
termen de 15 zile.Termenul incepe adecurge din momentul aducerii la
cunostinta pers.interesate a hotaririi judecat.R. se depune in instanta a
careihotarire este atacata.Pers. detinuta fata de care a fost aplicata retinerea ca
masura de constringere procesuala,apoi arestul contr. ca pedeapsa
contraventionala poate depune recursul si la administratia loculuide
detinere,care este obligata sal expedieze imediat instantei a carei hotarire este
atacata.R. primit se expediazain 3 zile de la data expirarii termenului de
declarare a recursului,instantei de recurs.
Repunerea in termen a recursului.
R.declarat cu omiterea termenului nu mai tirziu de 15 zile,se considera
depus in termen daca instanta aconstatat ca intirzierea a fost determinata de
63

motive intemeiate sau de neinformarea despre adoptarea hotaririi


a participantului la proces,care nu a fost prezent la judecarea cauzei,nici la
pronuntarea hotaririi.
Judecarea cauzei contr. in recurs
Se judeca de un complet format din 3 judecatori,cu citarea
partilor.Neprezentarea nu impiedica judecarearecursului.Instanta e obligata sa se
pronunte asupra tuturor motivelor invocate in recurs.Presedintelecompletului de
judecata conduce sedinta ,asigura ordinea si solemnitatea in sedinta.
62. Calea extraordinar de atac. Revizuirea
Procedura de revizuire se deschide in favoarea contravenientului in termen
de cel mult 6 luni dupa aparitiaurm. temeiuri:-instanta de judec.
Internationala,prin hotarire a constatat o incalcare a dr. Si libertatilor omului
care poate fireparata la o noua judecare;-C. Constitutionala a declarat
neconstitutionala prevederea legii aplicate in cauza data;-legea noua inlatura
caracterul contraventional al faptei sau amelioreaza situatia contravenientului in
a carui privinta nu a fost executata integral sanctiunea contraventionala;

XII. REFERINE BIBLIOGRAFICE


a) ACTE NORMATIVE
1) Constituia Republicii Moldova, adoptat la 29 iulie 1994.
2) Declaraia Drepturilor Omului, adoptat la Adunarea General a O.N.U. la 10 decembrie
1948.
3) Convenia European a Drepturilor Omului, adoptat la 4 noiembrie 1950, i Protocoalele
adiionale.
4) Codul contravenional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova (in continuare Mon. Of. al RM) din 16 ianuarie
2009, nr. 3-6, art. 15) (Codul cu privire la contraveniile administrative din 29 martie
1985)).
5) Codul penal al Republicii Moldova din 18 aprilie 2002.
6) Codul de procedur penal al Republicii Moldova din 14 martie 2003.
7) Codul civil al Republicii Moldova din 6 iunie 2002.
8) Codul de procedur civil al Republicii Moldova din 30 mai 2003.
9) Codul muncii al Republicii Moldova din 28 martie 2003.
10) Codul vamal al Republicii Moldova din 20 iulie 2000.
11) Codul fiscal din 24 aprilie 1997.
12) Codul de executare al Republicii Moldova din 24 decembrie 2004.
13) Codul cu privire la locuine, adoptat prin Legea RSSM din 3 iunie 1983.
14) Codul familiei din 26 octombrie 2000.
15) Codul electoral din 21 noiembrie 1997.
64

16) Codul funciar din 25 decembrie 1991.


17) Codul apelor din 22 iunie 1993.
18) Codul silvic din 21 iunie 1996.
19) Codul subsolului din 02 februarie 2009.
20) Codul transporturilor auto din 29 iulie 1998.
21) Codul transportului feroviar din 17 iulie 2003.
22) Codul navigaiei maritime comerciale din 30 septembrie 1999.
23) Legea privind organizarea judectoreasc, nr. 514-XIII din 6 iulie 1995.
24) Legea cu privire la Curtea Suprem de Justiie, nr. 789 -XIII din 26 martie 1996.
25) Legea cu privire la statutul judectorului, nr.544 - XIII din 20 iulie 1995.
26) Lege cu privire la Procuratur, nr.294-XVI din 25 decembrie 2008.
27) Legea cu privire la avocatur, nr. 1260-XV din 19 iulie 2002.
28) Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcia public i statutul funcionarului
public
29) Lege privind administraia public local, nr.436-XVI din 28 decembrie 2006.
30) Lege cu privire la poliie, nr.416-XII din 18 decembrie 1990.
31) Legea cu privire la activitatea operativ de investigaii, nr. 45 -XIV din 12 aprilie 1994.
32) Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin aciunile ilicite ale organelor
de urmrire penal, ale procuraturii i ale instanelor judectoreti, nr. 1545 - XIII din 25
februarie 1998.
33) Hotrrea Curii Constituionale a Republicii Moldova nr. 21 din 23 iunie 1997 cu privire
la interpretarea articolului 114 din Constituia Republicii Moldova.
34) Regulamentul comisiei administrative, aprobat prin Hotrrea Parlamentului Republicii
Moldova nr. 55 din 25 martie 2010.
35) Tratat dintre Republica Moldova i Federaia Rus din 4 noiembrie 1994 cu privire la
asistena juridic i raporturile juridice n materie civil, familial i penal. Buletinul
Arbitrajului Republicii Moldova 1995, nr. 2.
36) Tratat dintre Republica Moldova i Ucraina din 4 noiembrie 1994 privind asistena
juridic i relaiile juridice n materie civil i penal, Legea i viaa, 1994, nr. 2-3.
37) Tratat ntre Republica Moldova i Romnia din 6 iulie 1996 privind asistena juridic n
materie civil i penal, Tratate Internaionale, 1999, volum 20, pag. 364.
38) Convenia privind asistena juridic i relaiile juridice n materie civil, familial i
penala, semnat de statele-membre ale C.S.I. i ratificat de Republica Moldova la 16
martie 1995.
39) Legea Republicii Romnia nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanei Guvernului
nr.2/2001 privind regimul juridic al contraveniilor.
40)
30.12.2001.
41) 07.12.1984.
b) LITERATUR TEORETIC

1. Alexandru Ioan. Administraia Public: Teorii, Realiti, Perspective, Bucureti: Lumina


Lex, 2007
2. Alexandru Ioan. Drept administrativ comparat, ediia a II-a, Bucureti: Lumina Lex, 2003
3. Alexandru Ioan. Structuri, Mecanisme i Instituii Administrative. Note de Curs, V. I i II,
Bucureti: Sylvi, 1996
4. Bantu L. Ilicitul contravenional, Chiinu, 2001
65

5. Barac L. Rspunderea i sanciunea juridic, Lumina Lex, 1997


6. Blan Emil. Drept administrativ i procedur administrativ, Bucureti: editura
Universitar, 2002
7. Cobneanu Sergiu, Bobeica Elena, Rusu Viorel. Drept administrativ. Note de curs,
Chiinu:CEP USM, 2012
8. Colectiv. Drept poliienesc i contravenional, Bucureti: Tritonic, 2003
9. Creang Ion. Curs de drept administrativ, volumul I, Chiinu: Epigraf, 2003, 2004
10. Drghici C, Iacob A., Corche R. Drept contravenional, Tritonic, Bucureti, 2004.
11. Dvoracec Maria V., Drept administrativ. Noiuni introductive, Iai, 1994
12. Furdui S. Procedura n cazurile cu privire la contraveniile administrative, Chiinu, 2000.
13. Furdui Sergiu, Dreptul contravenional, Chiinu: Cartier Juridic, 2005.
14. Groza L., Pruanu Gh., Reglementarea sancionrii contravenionale, Bucureti, Editura
tiinific, 1973.
15. Guuleac Victor. Drept administrativ, Chiinu: (.S. F.E.-P Tipografia central, 2013
16. Iorgovan Antonie, Drept administrativ, volumul I i a II, Bucureti: Nemira, 1996.
17. Manda Corneliu, Drept administrativ, ediia V, editura Univers Juridic, Bucureti, 2008
18. Mihai Adrian Hotca, Drept contravenional, Editas, 2003.
19. Mocanu Victor, urcan Liliana, Rusu Viorel, Bobeica Elena. Drept administrativ n
scheme, Chiinu:CEP USM, 2013
20. Negoi Alexandru, Drept administrativ i tiina administraiei, Bucureti, 1993.
21. Orlov Maria, Belecciu tefan Drept administrativ, Chiinu: Elena V.I., 2005
22. Orlov Maria, Drept administrativ, Chiinu: Epigraf, 2001
23. Orlov Maria, Rspunderea n dreptul administrativ, Chiinu, 1997.
24. Pivniceru M., Susanu P., Tudurache D., Contravenia, Iai, 1997.
25. Poenaru Iulian, Rspunderea pentru contravenii, Lumina Lex, Bucureti, 1998.
26. Roca Tudor, Unele consideraii cu referin la coristrngerea administrativ, Analele
tiinifice ale USM, nr.4, Chiinu 2000.
27. Trilescu Anton, Drept administrativ. Tratat elementar, Bucureti: ALL BECK, 2002.
28. iclea A. . a. Rspunderea contravenional. Bucureti, 1995.
29. Vedina Verginia, Drept administrativ i instituii politico-administrative. Manual Practic,
Editura Lumina Lex, Bucureti, 2002
30. . ., . ., . .,
, , 2011 .
31. . ., , ,
, , 2002
32. ., - , ,
, 1975.
33. ., , ,
, 1973.
34. . ., . ., , ,
, 2000 (728 pag.)
35. ., , , 1984.
36. ., , , 1985.
37. . ., , -,
, 2000 (352 pag.)
38. . ., , 2- ,
, , 2002
39. . . , : , 1989.
40. ., - . ,
1994.
66

67