MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI

FACULTATEA: ȘTIINȚE ECONOMICE

PROGRAM DE STUDII MASTER: MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR PUBLICE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: (IF/FR/ID):IF

TEMA INTERESULUI PUBLIC

COORDONATOR: STUDENT:

PROF. DR. APOSTOLACHE MIHAI CRISTIAN BOTEZATU ALINA OANA

MARIA

AN UNIVERSITAR 2021-2022
 TEMA INTERESULUI PUBLIC

Utilizat adeseori pentru a justifica fie propuneri, fie unele acţiuni politice, conceptul
„interesului public” rămâne totuşi destul de neclar, ba chiar confuz. Această problematică,
precum şi raportul dintre interesul public şi respectarea drepturilor fundamentale ale
omului, în special dreptul la o bună guvernare, este una de actualitate în condiţiile oricărei
societăţi democratice, în care necesitatea respectului faţă de lege, dar şi al demnităţii
umane, constituie elemente fundamentale ale acesteia.

Activitatea omenească este considerată ca fiind reglementată de un sistem complex

de norme. În oricare epocă istorică descoperim un astfel de sistem, compus dintr-o
multitudine de norme de diferite genuri. Fiecare sistem dispune însă de o unitate
fundamentală, astfel încât normele să fie în acelaşi timp coerente, dar şi să nu se contrazică
unele cu altele. Prin existenţa acestor sisteme de norme – care alcătuiesc interesul public,
constatăm că libertatea individului este îngrădită, într-o anumită măsură. Aceasta numai
dacă se consideră libertate facultatea de a face fiecare orice doreşte, fără a ţine seama de
ceilalţi.

Îmbinarea interesului public cu libertatea membrilor acesteia, cu respectarea şi

protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu se poate realiza decât cu ajutorul
dreptului prin cele două calităţi lăuntrice ale acestuia care se intercondiţionează reciproc şi
anume: interesul şi voinţa.

Umanitatea în evoluţia sa a ordonat şi ierarhizat valorile în funcţie de semnificaţia lor

pentru om şi de importanţa acordată de colectivităţile umane, dar fiind în deplină
concordanţă cu trebuinţele şi idealurile acestora. De-a lungul istoriei în vârful piramidei
valorilor s-au aflat atât interesul public, cât şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului. Astăzi, în plină eră a globalizării omul trebuie să fie în centrul atenţiei, iar dreptul
trebuie să fie mecanismul prin care se vizează şi interesul public în condiţiile blocării
abuzului de stat, dar se protejează şi socialitatea, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, se atenuează inegalităţile şi se corelează libertatea indivizilor pentru a se evita
anarhia.

Miza interesului public este extrem de importantă în societatea contemporană. De

aceea, cred că cetăţenii – în calitatea mai sus menţionată – trebuie să fie permanent
consultaţi şi implicaţi în adoptarea deciziilor comunităţii în care trăiesc.

Interesul reprezintă în sine preocuparea individului de a obţine un succes, avantaj sau o

râvnă depusă într-o acţiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. Din punct de vedere al
psihologiei individului, interesul se conturează ca un factor motivaţional ce impune o
orientare activă, selectivă şi relativ stabilă a unei persoane, din proprie iniţiativă, spre
obiecte şi acţiuni ori spre anumite domenii. Orientările globale, nediferenţiate, fluctuante,
oscilante nu pot fi considerate interese, ci, eventual, un început de cristalizare a acestora,
însă dacă un individ începe mai multe activităţi şi nu finalizează nici una dintre acestea,
înseamnă că el nu şi-a format încă interesele. Acestea sunt practic atracţii irezistibile ale
individului centrate pe un obiect fizic, o persoană sau o activitate, fără a viza neapărat
foloase materiale ori avantaje. Astfel, am putea aprecia că interesele reprezintă formaţiuni
motivaţionale mai complexe decât trebuinţele şi motivele, deoarece folosesc elemente
cognitive, afective şi presupun organizare, constanţă şi eficienţă.

Orientarea către o activitate presupune cunoştinţe, intrarea în funcţiune a

activismului mintal, trăirea ei ca o stare agreabilă care, pe de o parte, produce plăcere, iar
pe de altă parte, împinge către acţiune, control, către punerea în disponibilitate a unor
calităţi ale voinţei precum hotărârea ori perseverenţa.

Există interese generale şi personale, pozitive şi negative, profesionale ori

extraprofesionale (sau de timp liber). Astfel, vorbim despre interese tehnice, ştiinţifice,
literar-artistice, sportive etc. Independent de domeniu, sunt foarte importante interesele
creative caracterizate prin căutarea unor noi soluţii, a unor procedee inventive, a unor
proiecte originale. Prezenţa lor într-o activitate are efecte de înlăturare a barierelor, a
trăirilor penibile, a reacţiilor contrare ori de abandon. Paleta largă şi variată a intereselor
unei persoane reprezintă un semn distinctiv al maturizării personalităţii acesteia.

Acţiunea şi conduita umană, fie ea individuală sau colectivă, este susţinută de un

sistem motivaţional unitar, psihosocial care este o expresie subiectivă a unor trebuinţe
individuale şi interese sociale – obiective determinate concret istoric. Acestea din urmă sunt
generate – în mod obiectiv – într-un anumit sistem de relaţii, respectiv într-un context socio-
cultural.

Pornind de la aceste considerente, interesul trebuie privit ca o modalitate de

orientare a motivului spre scopul acţiunii, însă el reprezintă o atitudine ce implică o referire
la unele cerinţe. Prin urmare, interesul presupune anumite scopuri.

Întotdeauna interesul trebuie privit ca o unitate între obiectiv şi subiectiv, respectiv

între conţinutul determinant al unor raporturi sociale şi reprezentarea lor pe planul
conştiinţei, şi implică întotdeauna formularea unor scopuri pe care oamenii le urmăresc.
Faptul că interesul presupune conştientizarea unor raporturi sociale interumane şi
adoptarea unor atitudini cuprinse în scopuri nu înseamnă negarea conţinutului obiectiv al
acestor raporturi şi nici a intereselor înseşi. De cele mai multe ori, atunci când cineva
urmăreşte un scop, înseamnă că vrea ceva pentru sine, drept urmare, acţiunea are la bază
interesul individual.

Interesul care stă la baza oricărei acţiuni omeneşti se afirmă în mod fizic prin lupte
pentru conservarea existenţei noastre, iar în mod economic prin lupta noastră pentru
câştigarea unui patrimoniu cât mai extins. Totuşi, noi nu trăim singuri, ci suntem o parte a
societăţii.
 Alături de imparţialitate şi integritate, de responsabilitatea şi transparenţa deciziilor,
supremaţia interesului public constituie unul dintre principiile de bază ale unei bune
guvernări.

Un control continuu al activităţii demnitarilor şi instituţiilor statului, ce poate fi făcut de

fiecare cetăţean, ca drept corelativ al obligaţiei sale de a plăti impozite şi taxe, este ceea ce
trebuie preferat, la nivel legislativ. Interesul public, prin transparenţă maximă, în acord cu
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, este conceptul ce trebuie să
însoţească activitatea demnitarilor şi funcţionarilor publici ai statului român.

Dreptul cetăţenilor la informaţie este garantat în România atât prin legea

fundamentală a statului cât şi prin numeroase alte acte normative, care fac referire explicit
sau implicit la dreptul fundamental la informare. Prin urmare, acest drept poate fi privit din
perspectiva unui garant al dezvoltării unor canale/mijloace de comunicare între cetăţeni şi
autorităţile publice. Pentru a realiza o comunicare eficientă între aceşti doi actori - fiecare
având o funcţie extrem de importantă şi indispensabilă în contextul comunicării - este
necesară stabilirea mijloacelor, dar şi a regulilor de relaţionare astfel încât drepturile şi
obligaţiile fiecăruia să fie respectate pe măsură.

Cel mai des solicitate informaţii, defalcat pe tipuri de instituţii, se referă la:

• La nivelul primăriilor: aplicarea legilor proprietăţii, nomenclatoare stradale, planuri de

urbanism zonale, reabilitări termice, acte/certificate de urbanism, patrimoniu, resurse
umane, proiecte de finanţare, acte de corupţie, retrocedări, acte de construire, date despre
imobile, chiria unor spaţii, costuri gestionare câini comunitari, contracte comerciale,
suprafeţe concesionate, modernizări străzi, autorizaţii de construire, fond funciar, locuinţe
sociale, activitatea consilierilor locali, spaţiu afişaj publicitate, etc.;

• La nivelul consiliilor judeţene: autorizaţii de construire, documente de expropriere,

infrastructură rutieră, acte/certificate de urbanism, desfăşurarea târgurilor/evenimentelor
locale, investiţii în parcuri industriale, activitatea consilierilor, legislaţia bugetară, statistici în
turism, strategia de dezvoltare locală, lucrări reparare drumuri, facilităţi în vederea
construirii de biserici, date statistice despre populaţia judeţului, proiecte europene, parcuri
industriale, competenţele funcţionarilor publici, regimul autorizării construcţiilor, rapoartele
consilierilor, etc.;

• La nivelul instituţiilor prefectului: drept de proprietate, copie listă bunuri concesionate,

aplicarea Legii nr. 574/2004 privind Semnul onorific în Serviciul Patriei pentru maiştri
militari, subofiţeri şi pentru funcţionari publici, fond funciar, desemnarea consilierului de
conduită etică, desfăşurare alegeri, reciclare hârtie, planuri de urbanism, contracte de
achiziţii, urbanism, regulament circulaţie rutieră, etc.;
• La nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice: statistici impozit pe venit, cesiune
creanţe fiscale, depunere situaţii financiare, sumele datorate la bugetul consolidat de
agenţii economici, declaraţii de avere, etc.;

• La nivelul agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă: rata şomajului, date statistice,
număr de şomeri de etnie romă, evoluţia şomajului, încadrarea în muncă persoanelor cu
handicap, etc.;

• La nivelul autorităţilor de sănătate publică: probleme de sănătate publică, autorizaţii

sanitare de funcţionare, informaţii internare pacient, cazuri îmbolnăviri oncologice, imobile
retrocedate, boli rare, etc.;

Pornind de la o astfel de analiză primară, aceste informaţii care s-au dovedit a fi solicitate cu
o frecvenţă crescută, ar trebui să fie afişate pe paginile de internet ale instituţiilor în cauză,
relaţia de comunicare dintre cetăţean şi autorităţi eficientizându-se astfel în mod
considerabil.

Ceea ce se întâmplă în administraţia publică locală are un impact profund asupra

cetăţenilor. Paul Negulescu spunea: „Este incontestabil că instituţiile locale joacă un rol
foarte important în destinele unei ţări. Influenţa lor se resimte asupra bunăstării generale şi
chiar a vieţii politice.

În organizarea vieţii locale, acest principiu este mai uşor de dovedit ca oriunde. Când în
localitatea sa cetăţeanul constată că legalitatea domină, când instituţiile locale se bucură de
cea mai mare libertate, desigur că se naşte întrînsul spiritul de independenţă şi de
demnitate”. Peste tot în lume există administraţii locale eficiente, rentabile şi administraţii
ineficiente, falimentare.

Succesul sau insuccesul lor a fost explicat de sociologi din mai multe perspective: accesul la
resurse financiare, stilurile manageriale practicate, sistemele motivaţionale, circulaţia
informaţiilor, tipurile de comunicare folosite, relaţiile politice utilizate, etc. În ultimii ani
cercetările internaţionale au arătat că administraţiile cu succes recunoscut nu folosesc
instrumentele raţionale ale managementului ştiinţific, ci armonizează cât mai mult valorile
lor cu cele comunitare. Din această perspectivă, diferenţele dintre instituţiile publice îşi
găsesc explicaţia în diferenţele culturale dintre comunităţi.

Ca şi în celelalte ţări supuse regimurilor totalitare, administraţiile locale din România se

aflau în 1990 la acelaşi nivel sau la niveluri apropiate de dezvoltare. Centralismul şi
egalitarismul au fost valori apreciate ani îndelungaţi chiar şi după căderea comunismului. În
numele acestor valori, instituţiile locale prost conduse şi organizate au fost sprijinite prin
devalizarea acelora care dovedeau randament, supleţe şi adaptare. Preţul aderării la aceste
valori este azi cunoscut: România este una din cele mai înapoiate ţări europene.
Studiile sociologice arată că administraţiile care cunosc succes în perioade de criză au în
frunte lideri care reuşesc să ghideze instituţiile, oferind atât securitate şi mecanisme de
adaptare şi integrare a membrilor săi, cât şi un entuziasm şi o participare a comunităţii la
implementarea valorilor lor. Dificultăţile devin de nedepăşit atunci când se constată
evidente incompatibilităţi între valorile centrale şi cele locale, între cele ale primarilor şi cele
ale consilierilor, între cele ale administraţiei şi cele ale populaţiei.

Modernizarea administraţiei publice locale are două componente: una “hard”, instituţională
şi una “soft”, cultural-valorică. Paşii întreprinşi până acum pentru reformarea administraţiei
din România au vizat în principal componenta “hard”: s-au adoptat noi legi, s-au înfiinţat noi
structuri şi departamente, s-au introdus noi programe de dezvoltare - toate copiind
modelele occidentale de succes.

Componenta “soft”, care presupune adoptarea unor noi mentalităţi, unor seturi de valori,
unor principii şi norme care să orienteze comportamentele în administraţie - a fost de multe
ori ignorată, considerându-se că oamenii vor reacţiona favorabil la schimbările structurale şi
îşi vor modela atitudinile cu relativă uşurinţă.

Cercetătorii au demonstrat că asimilarea unor noi sisteme sociale suportă unele

constrângeri în funcţie de mediul în care are loc, de filozofia şi valorile împărtăşite de cei
care trebuie să le aplice şi de cei care trebuie să le suporte. Modele care au avut un succes
incontestabil în occident au suferit un eşec răsunător când au fost aplicate în alte ţări,
deoarece filozofia care stătea la baza lor venea în contradicţie cu valorile general acceptate
în acele state. Pe de altă parte, valorile administraţiei vest-europene au fost destul de rar
explicate cu claritate, fiind cel mai adesea demonetizate printr-o prezentare simplistă (în
campaniile electorale) sau tehnicistă (prin utilizarea unor concepte greoaie: gigacalorie,
agenţi termici, etc.).
BIBLIOGRAFIE