Sunteți pe pagina 1din 4

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

§ 1. Conceptul de administrare publică locală

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ


- totalitatea autorităţilor cu competenţa generală sau specială,
constituite pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor
unei unităţi administrativ-teritoriale

AUTOADMINISTRAREA
constituie un element de bază a
statului de drept

- aceea sferă a statului de drept în cadrul căreia se manifestă pe de o parte


tendinţa populaţiei de aşi rezolva de sine stătător problemele cu caracter
social-economic şi cultural de importanţă locală fără intervenţia
organelor de stat centrale, iar pe de altă parte tendinţa statului de aşi
menţine rolul determinat în rezolvarea chestiunilor locale

Autoadministrarea locală se realizează prin


intermediul şi cu concursul organelor
administraţiei publice locale

ORGAN AL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE


- autoritatea reprezentativă organizată de populaţia unităţii
administrativ-teritoriale în scopul soluţionării intereselor locale ţinînd
cont de prevederile Constituţiei şi altor acte normative în vigoare
FUNCŢIILE
AUTORITĂŢILOR PUBLICE LOCALE

FUNCŢIA POLITICĂ FUNCŢIA ADMINISTRATIVĂ


- se realizează prin dezvoltarea - se realizează prin organizarea
democraţiei locale şi organizarea serviciilor publice de interes local
vieţii politice locale, servind ca o pentru satisfacerea nevoilor şi
garanţie a respectării drepturilor intereselor locale; organizarea
şi libertăţilor fundamentale ale executării şi executarea în mod
cetăţenilor, la nivel local corect a legii prin asigurarea
realizării interesului general pe plan
local şi armonizarea acestuia cu cel
local
§ 2. Principiile de bază ale administraţiei publice locale

PRINCIPIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE

I. Autonomiei locale
- ţinînd cont de specificul social-demografic şi
geografic acest principiu presupune dreptul şi
capacitatea colectivităţilor locale de a rezolva şi de
a gestiona, în condiţiile legii, sub proprie
răspundere şi în favoarea lor, o parte din treburile
publice

II. Descentralizării
- conform acestui principiu o parte din atribuţiile
organelor administraţiei publice centrale sînt trecute
în competenţa organelor administraţiei publice
locale cu condiţia că politica promovată de organele
administraţiei publice locale să nu vină în
contradicţie cu politica promovată la nivel naţional

III. Legalităţii
- conform acestui principiu organele administraţiei
publice locale îşi desfăşoară activitatea în strictă
conformitate cu constituţia, alte acte normative în
vigoare şi în strictă conformitate cu competenţa sa

IV. Eligibilităţii
- fiind organe reprezentative, organele
administraţiei publice locale se aleg cu concursul
locuitorilor unităţii administrativ-teritoriale date
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat

V. Consultării cetăţenilor în problemele locale de


interes deosebit
- acest principiu prevede posibilitatea consultării
directe a locuitorilor colectivităţilor respective în
problemele de interes comunal.
§ 3. Sistemul organelor administraţiei publice locale

SISTEMUL ORGANELOR
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE

AUTORITĂŢI ALE AUTORITĂŢI ALE


ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
LOCALE DE NIVELUL ÎNTÎI LOCALE DE NIVELUL AL
- autorităţile publice în ansamblu, DOILEA
cu competenţă generală sau - autorităţile publice în ansamblu,
specială, care sînt constituite şi cu competenţă generală sau
activează pe teritoriul satului specială, care sînt constituite şi
(comunei), oraşului activează pe teritoriul raionului,
(municipiului) în scopul municipiului Chişinău,
promovării intereselor şi municipiului Bălţi, unităţii
soluţionării problemelor teritoriale autonome cu statut
populaţiei locale juridic special, în scopul
promovării intereselor şi
soluţionării problemelor
populaţiei locale
deliberativă a administraţiei publice
locale, care coordonează activitatea

- autoritate executivă a consiliului


realizării serviciilor publice de
- autoritatea reprezentativă şi

consiliilor locale în vederea


- în sate (comune), oraşe

- în sate (comune), oraşe


(municipii) ca autorităţi

(municipii) ca autorităţi

Preşedintele raional
Consiliile raionale
Consiliile locale

interes raional
deliberative

executive
Primarii

raional

S-ar putea să vă placă și