Tema: Anatomia şi fiziologia corpului uman. Organe. Sisteme de organe.

Funcţiile
vitale, parametrii funcţionali.
Planul lecţiei:
1. Anatomia şi fiziologia sistemului osteo – articular.
2. Anatomia şi fiziologia sistemului musculo – scheletal.
3. Anatomia şi fiziologia sistemului respirator.
4. Anatomia şi fiziologia sistemului cardiovascular.
5. Anatomia şi fiziologia sistemului digestiv.
6. Anatomia şi fiziologia sistemului genito – urinar.
7. Anatomia şi fiziologia sistemului nervos.

Literatura:
1. V. Mateicic „Primul ajutor medical”, Culegere de lecţii, mic atlas de anatomie
a omului, Chişinău 2004.
2. R. Vlaicu Noţiuni de medicină internă”, Cluj-Napoca, 1998.
3. A. Chirchin „Breviar diagnostic terapeutic”, Bucureşti, 1999.
4. R.Vlaicu „Lecţiuni de medicină internă”, Cluj-Napoca, 1990.
5. V.Vasilenco „Propedeutica bolilor interne”, Chişinău 1989.
6. V.Gavriliuc, N.Gavriliuc „Boli interne”, Chişinău 1997.
7. V.Vasilenco „Maladiile sexual-transmisibile, SIDA”, Chişinău 1999.
8. I.Năstoiu „ABC-ul primului ajutor”, Bucureşti 1989.
9. S.Macolchin „Propedeutica bolilor interne”, Chişinău 1989.

1. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI

OSTEO – ARTICULAR

În corpul omenesc, celulele și țesuturile alcătuiesc organe și sisteme. Organele

sunt formate din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat în vederea
îndeplinirii anumitor funcții în organism.
Organismul omenesc cuprinde:
► Aparatul de susținere și mișcare, compus din sistemele: osos, articular și
muscular.
► Aparatul de transport al materiei cuprinde aparatul cardiovascular și
sistemul nervos periferic. Aparatul cardiovascular alimentează țesuturile cu
oxigen și substanțe nutritive, iar sistemul nervos asigură stimulurile nervoase.
► Aparatul de import al materiei, care asigură introducerea în organism a
oxigenului prin respirație și a hranei prin nutriție, cuprinde două aparate:
aparatul respirator și aparatul digestiv.
 ► Aparatul de eliminare a materiei este format din aparatul urinar și aparatul
genital.
► Aparatul de corelație a organismului compus din: a) sistemul glandelor,
subdivizat, în sistemul hematopoetic ce reface elementele sanguine și sistemul
endocrin ce produce hormonii, substanțele chimice de legătură între
componentele organismului; b) sistemul nervos central, compus din măduva
spinării și encefal, integrând organismul uman în mediul intern și extern.

Segmentele corpului uman sunt: cap, gât, trunchi și membre.

Capul este extremitatea superioară a corpului omenesc care conține creierul și
organele de simț, văz și auz și este compus din craniu și față. Fața este alcătuită din
ochi, gură, nas și urechi. Scheletul capului este format din oasele cutiei craniene.
Craniul cerebral este alcătuit din 8 oase.
Gîtul este partea intermediară dintre cap și trunchi. Scheletul lui este format
din coloana vertebrală cervicală (7 vertebre). Conține mușchi, vase și nervi, în partea
anterioară a gâtului sunt amplasate laringele, începutul esofagului, glanda tiroidă și
glandele paratiroide.
Trunchiul este format din torace, abdomen și bazin.
a) Toracele este format în partea posterioară din coloana vertebrală dorsală (12
vertebre), osul stern în partea anterioară, și 12 perechi de coaste, arcuri osoase care
unesc coloana vertebrală cu sternul. În partea superioară a toracelui se găsesc cele
două clavicule, situate orizontal între stern și omoplați.
Clavicule
Cutia toracică În cutia toracică se găsesc plămânii, inima și vasele mari,
traheea și bronhiile mari, esofagul.
b) Abdomenul este mărginit sus de mușchiul diafragm, care-l separă de torace,
în partea posterioară de coloană vertebrală lombară, iar în părțile laterale și partea
anterioară de o serie de mușchi care formează un perete elastic și mobil, pentru a
permite respirația și procesele digestive care se petrec în abdomen.

2
 Cavitatea pelviană continuă în jos, fără nici o despărțitură de cavitatea
abdominală și este mărginită posterior, anterior și lateral cu oasele bazinului, oasele
iliace. În cavitatea pelviană se găsesc vezica urinară și organele genitale.
Membrele sunt perechi – două superioare și două inferioare.
► Membrul superior este format din braț, antebraț și mână și este legat de
trunchi prin centura scapulară, formată din omoplat și claviculă, cu care alcătuiește
umărul.
► Membrul inferior este format din coapsă, gambă și picior și este legat
de trunchi prin centura pelviană, care formează șoldul.
► Laba piciorului este alcătuită din 26 de oase care corespund celor trei
segmente: tars, metatars și degete.

2. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI

MUSCULO – SCHELETAL.

Aparatul locomotor este format din oase, articulații și mușchi. Rolul principal
este mișcarea.
Totalitatea oaselor alcătuiesc scheletul corpului omenesc, compus din peste
208 oase de diferite forme: oase lungi, late, scurte și cu forme mixte.
În jurul vârstei de 20-25 de ani cartilajele de creștere sunt înlocuite de țesut
osos.
Oasele susțin mușchii și statura verticală a omului.
Funcțiile oaselor:
- formează scheletul corpului,
- determină forma și dimensiunea corpului,
- protejează diverse organe interne moi,
- servesc drept punct de sprijin pentru mușchi,
- reprezintă brațe de pârghie care permit mobilitatea părților distincte ale
corpului,
- constituie o rezervă importantă de minerale cum ar fi calciul și fosforul.
Articulațiile permit mișcările oaselor Articulațiile reprezintă punctele de
contact între diversele oase care formează scheletul. În corpul uman există mai mult
3
de 200 de articulații, dar sunt distincte ca tip și au funcții diverse: unele sunt
responsabile de mișcările diferitor părți ale scheletului, iar altele au în schimb
mobilitate redusă, sau sunt fixe și au rolul de susținere și unire a diferitor părți.
Elementele unei articulații mobile sunt:
► Cartilaj articular – înveliș subțire de țesut elastic și rezistent care acoperă
extremitățile osoase și nu lasă suprafețele articulare să intre în contact direct
► Capsulă articulară – membrana fibroasă care include toată articulația și nu
lasă segmentele osoase să se deplaseze în exces.
► Membrană sinovinală – înveliș de țesut neted și lucios care tapetează pe
interior capsula articulară și secretă un lichid vâscos, care umple articulația cu
lubrifiant, asigurând alunecarea suprafețelor osoase și distribuind hrana către
cartilajele articulare.
► Ligamente – benzi fibroase rezistente care conferă stabilitate articulațiilor.
Sistemul muscular. Mușchii sunt niște mase cărnoase foarte speciale,
deoarece au proprietatea de a se contracta și relaxa, modificându-și suprafața. Există
diverse tipuri de mușchi, dar cei numiți scheletici, care sunt inserați pe oase direct sau
cu ajutorul benzilor fibroase (tendoane), se pot contracta după dorința noastră,
reușind astfel să miște diferitele părți ale corpului; datorită acțiunii acestor mușchi ne
putem plimba și sări, putem prinde și mișca obiecte, putem lovi și mângâia, mesteca
și fluiera, putem să ne ștergem nasul etc. În corpul uman putem număra 640 de
mușchi diferiți și reprezintă 40% din greutatea corpului (pentru a merge sunt
implicați peste 200 de mușchi).
Mușchii furnizează energia necesară diverselor mișcări. La un adult mușchii
reprezintă aproximativ 40 % din greutatea corpului.
Mușchiul cel mai lung este sartorius (croitorul), care se întinde de la pelvis în
jos până la genunchi aproximativ 40 cm lungime.
Mușchiul cel mai mic este cel al urechii medii, înserat pe osciorul numit
scăriță: lungimea lui nu depășește 1 cm.
Mușchiul cel mai voluminos este fesierul mare, care face parte din mușchiul
fesă.

4
 Mușchiul cel mai rapid este ridicătorul pleoapei: se poate contracta de pînă la
5 ori pe secundă.
Mușchiul cel mai puternic este mușchiul maseter, cu rol de a mișca mandibula
în timpul masticației: are o forță echivalentă cu 100 kgf.
Coloana vertebrală este o înșiruire de 33-35 oase scurte, numite vertebre.
Coloana vertebrală este divizată în cinci părți: 1) regiunea cervicală, 7 vertebre; 2)
toracică,12 vertebre; 3) lombară, 5 vertebre; 4) sacrală formată din 5 vertebre sudate
între ele și 5 )regiunea coccigiană (osul coccis) format din 4-6 vertebre, sudate între
ele.
Vertebrele așezate una peste alta și legate între ele prin ligamente elastice,
formează în interiorul lor un canal, canalul vertebral sau canalul rahidian, în care este
adăpostită măduva spinării. Între vertebre există formațiuni fibro-cartilaginoase,
numite discuri intervertebrale. Discurile sunt mai dure și rezistente la periferie, iar în
centru prezintă un nucleu gelatinos. Rolul lor este de a permite diversele mișcări ale
vertebrelor și de a amortiza zdruncinările suferite de corp în diversele lui activități. În
unele situații (ridicarea de greutăți prea mari, eforturi exagerate), discul intervertebral
poate hernia (adică să iasă din locul său normal) și să apese pe rădăcinile nervilor
rahidieni, provocând nevralgiile sciatice.

3. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI RESPIRATOR.

Aparatul respirator este responsabil de menținerea unui schimb de gaze

constant între organism și aerul atmosferic, funcție vitală ce ne permite introducerea
oxigenului utilizat pe post de combustibil de celulele tuturor țesuturilor pentru
producerea de energie, și de asemenea pentru eliminarea dioxidului de carbon care se
transformă în reziduu în acest proces, acumularea lui în corp fiind toxică.
Fazele respirației:
- inspirația prima fază a respirației se desfășoară la nivelul plămânilor și se
numește respirație externă sau pulmonară,
- expirația a doua fază a respirației are loc la nivelul celulelor și se numește
respirație internă sau celulară.

5
 Aparatul respirator este alcătuit din căi respiratorii superioare, inferioare,
unitatea respiratorie, cutia toracică, diafragmul și structurile subdiafragmatice.
Sistemul respirator are ca principală funcție schimbul de gaze. Alături de
aceasta, el mai îndeplinește următoarele roluri: generarea vocii, condiționarea aerului,
echilibrul acido-bazic, mirosul.
Caile respiratorii superioare
Nasul – formațiune mediocefalică cu caracteristici specifice fiecărui individ, cu
dublu rol – respirator și olfactiv. Aerul insipirat prin nas ajunge în plămâni. Mucusul
vâscos și perii aflați în nas au rol de filtrare a impurităților din aer. La om prin
inspiraţie sunt folosite nările alternativ (la un interval de 20-30 de minute), permițând
astfel regenerarea mucoasei nazale.
Cavitatea nazală – este împărțită în 2 cavități numite fose nazale de un perete
median (septul nazal). Fosele nazale comunică cu exteriorul prin 2 orificii (narine),
iar cu faringele prin 2 orificii largi (meaturi narofaringiene). Cavitatea nazală este
căptușită cu o mucoasă foarte vascularizată și împărțită în 2 regiuni: mucoasa
olfactivă ce se află în partea superioară și mucoasa respiratorie, aflată în partea
inferioară.
Faringe - organ musculos căptuşit cu o mucoasă, care reprezintă locul de
încrucișare a căii respiratorii (laringele) cu cea digestiva (esofag). Faringele este
delimitat în partea superioară de cavitatea bucală prin baza limbii, amigdale, arcul
palatin, iar de cavitatea nazală de coanele nazale. Ieşirea postero-ventrală din faringe
se realizează pe de o parte prin laringe continuat cu trahea, iar pe de altă parte prin
esofag.
Caile respiratorii inferioare
Laringe – este un organ cartilaginos, căptuşit cu o mucoasă în interior, situat
între epiglotă și trahee. Laringele, pe lângă rolul de protejare a căii respiratorii, este
și un organ al tonației. In laringe sunt situate coardele vocale.
Epiglota - cartilaj elastic care împiedică pătrunderea alimentelor în plămâni, în
momentul înghițirii.
Traheia - conduct fibrocartilaginos care continuă laringele, situat înainte de
esofag şi terminat în torace la nivelul vertebrei a 5-a toracale prin două ramuri
6
de bifurcaţie numite bronhii. Traheea are o lungime de 11-13 cm și un diametru de
aproximativ 2 cm.
Plămân - organ pereche cu rol în respirație, care furnizează oxigen întregului
corp și elimină bioxidul de carbon din sânge.
Bronhii - 2 canale ce transportă aerul între trahee și plămâni.
Bronhiole – ramificații ale bronhiilor în lobul pulmonar, care se termină cu
alveolele.
Alveole pulmonare - saci care se umplu cu aer și la nivelul cărora se face
schimbul de oxigen cu bioxid de carbon. Fiecare plămân conține aproximativ 300
milioane de alveole.

4. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI CARDIOVASCULAR.

Aparatul circulator este cel ce realizează mişcarea sângelui prin ȋntreg

organismul. Inima şi vasele sanguine sunt cele mai improtante componente ale
sistemului circulator. Fiecare bătaie ȋmpinge sângele ȋn vasele de sânge ce transportă:
oxigen şi nutrimente către ţesuturi prin intermediul sistemului arterial şi produşi de
degradare şi metaboliţi de la nivel tisular către cord prin intermediul sistemului
venos.
Inima secționată prezintă patru încăperi: 2 atrii și 2 ventricule.
Inima, considerată ca un organ nobil de aproape toate culturile, nu este sediul
sentimentelor. Rolul său nu este însă mai puțin important. Ea asigură circulația
sângelui în întregul corp. Este un organ muscular gol pe dinăuntru, în forma de pară,
situat în partea mediană a cavității toracice, între plamâni. Nu mai mare decât
pumnul, greutatea sa medie este de 260g și lungimea variază de la 12cm la 14cm, la
o lățime de aproximativ 9cm. Vârful său, denumit apex, se sprijină pe diafragm și
este ușor orientat spre stânga.
Pompa cardiacă este compusă dintr-o masă contractilă, miocardul, acoperită
și protejată spre exterior de epicard, strat foarte rezistent care o leagă de diafragmă,
de stern și de vasele mari, iar în interior de endocard—membrană fină, albă, care
tapetează interiorul cavității cardiace.

7
 Miocardul este constituit din cea mai mare parte a masei inimii. Este
constituit mai ales din celule musculare cardiace care îi conferă capacitatea de a se
contracta. Aceste contracții ritmice sunt denumite bătai cardiace.
Inima este unul dintre cele mai importante organe ale corpului uman şi
funcţionează asemenea unei pompe musculare ce distribuie sângele ȋn ȋntreg
organismul. Aceasta se contractă şi se relaxează asemeni oricărui muşchi, ȋnsă este
unică prin faptul că funcţionează pe baza principiului „totul sau nimic”, fiecare
contracţie făcându-se cu toată forţa pe care aceasta o are.
Inima este localizată la nivelul toracelui.
Sistemul venos.
Venele – sunt vase ce se formează prin unirea reţelei difuze a capilarelor,
realizând un sistem ramificat ce porneşte ȋn sens opus arborelul arterial, de la
terminaţii subţiri către diametrea progresiv mai largi.
Arterele – sunt vase ce pleacă de la nivelul cordului şi se ramifică pe traiectul
lor, la fel ca ramurile unui copac, devenind din ce ȋn ce mai mici, alcătuind arborele
arterial ce ȋndeplineşte funcţia de transport la nivel tisular atât a nutrimentelor, cât şi a
oxigenului.
Capilarele – sunt vase sanguine de mici dimensiuni ce formează o reţea difuză,
realizând numeroase anastomoze la nivelul cărora au loc schimburile dintre ţesuturi şi
sânge.
Sângele urmează întotdeauna același traiect în inimă, de la dreapta, spre
stânga: sărac în oxigen, intră în urechiușa dreaptă apoi în ventriculul drept,
traversează trunchiul pulmonar pentru a ajunge la plămâni, unde se oxigenează.
Sângele îmbogățit cu oxigen se reîntoarce apoi spre urechiușa stângă prin venele
pulmonare. El trece prin ventriculul stâng, apoi este ejectat de aortă, care îl distribuie
în corp prin ramificațiile sale. Venele aduc atunci sângele sărac în oxigen spre
urechiușa dreaptă. Astfel se închide sistemul…
Inima este deseori comparată cu o pompă. Acest mușchi cu patru cavități se
contractă și se relaxează în permanență, într-un ritm regulat. Este compus în cea mai
mare parte din miocard. Contracția mușchiului este complet independentă de voința
noastră.
8
 Sângele reprezintă circa 8% din masa corporală. Un adult în greutate medie de
70-80 kilograme are între 4,7-5,5 litri de sânge.
Compoziția sângelui
► globule roșii (sunt celule fără nucleu cu rol în transportul de O2 și CO2)
► globulele albe (au nucleu și participă la reacția de apărare a organismului)
► trombocitele (elemente figurate necelulare cu rol în hemostază)
Grupele de sânge
► 0 I (poate dona la toate grupele dar nu poate primi decât de la grupa 0)
► A II
► B III
► AB IV
► grupele AB pot primi de la toate grupele.
5. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI DIGESTIV
Aparatul digestiv reprezinta ansamblul morfologic si functional de organe ce
realizeaza digestia si absorbtia alimentelor ingerate precum si evacuarea reziduurilor
neasimilabile.
Este compus din: tubul digestiv (11m), esofag, stomac, duoden, intestinul
subțire, intestinul gros, rectul și anus.
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt pancreasul și ficatul.

6. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI

GENITO – URINAR

Aparatul urinar este format dintr-un organ principal pereche, rinichiul, și din
căile urinare: pelvis, ureter, vezica urinară și uretră.
Funcția principală a aparatului urinar este eliminarea substanțelor nocive.
Rinichii sunt pereche și sunt situați de o parte și de alta a coloanei vertebrale.
Sunt de forma bobului de fasole și au 12 cm în lungime, 7 cm în lățime și 3 cm
grosime.

7. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS.

Sistemul nervos central

9
 Encefalul – parte a sistemului nervos central, care se găsește în interiorul cutiei
craniene, este format din diverse organe: creierul mare, cerebelul, bulbul rahidian,
protuberanță.
Măduva spinării – rețeaua de distribuire a sistemului nervos central; este
situată în interiorul coloanei vertebrale și din ea pornesc toți nervii care formează
sistemul nervos periferic.
Creierul mare este organul cel mai voluminos și mai important deoarece
controlează toată activitatea voluntară și o mare parte din activitatea involuntară a
corpului, reprezentând și locul de unde pornesc procesele mintale.
Cerebelul participă la controlul echilibrului și sincronizează mișcările
corpului.
Rețeaua de distribuție a sistemului nervos central; este situată în interiorul
coloanei vertebrale și din ea pornesc toții nervii care formează sistemul nervos
periferic.
Sistemul nervos reprezintă ansamblul tuturor organelor alcătuite predominant
din ţesut nervos specializat în recepţionarea, transmiterea şi prelucrarea excitanţilor
din mediul extern sau intern.
Sistemul nervos realizează legătura dintre organism şi mediu. În acelaşi timp
sistemul nervos coordonează activitatea tuturor ţesuturilor, organelor, etc. Ca urmare
a faptului că sistemul nervos îndeplineşte aceste două tipuri de funcţii, este împărţit,
dintr-o perspectivă fiziologică, în două componente:
a) sistemul nervos somatic
b) sistemul nervos vegetativ.
Sistemul nervos somatic, sau al vieţii, realizează integrarea organismului în
mediul ambiant.
Sistemul nervos vegetativ coordonează funcţionarea organelor interne,
numindu-se şi autonom, ca urmare a faptului că activitatea sa nu este coordonată
conştient, fiind astfel autonomă. Din alte puncte de vedere nu este autonom, cele
două componente ale sistemului nervos fiind interconectate morfologic şi funcţional.
Din punct de vedere anatomic sistemul nervos se împarte în două componente:
- sistemul nervos central alcătuit din encefal şi măduva spinării;
10
 - sistemul nervos periferic cuprinde nervii cranieni şi cei spinali.
Măduva spinării este un segment al sistemului nervos central situat în canalul
vertebral. Se întinde de la nivelul primei vertebre cervicale până la a doua vertebră
lombară. Se termină printr-o porţiune conică numită con medular. Are 43 – 45 cm
lungime şi aproximativ 1 cm în diametru. Conul medular se continuă cu o formaţiune
filiformă numită filum terminale, care ajunge până la baza coccisului Măduva
corespunde ca lungime cu canalul vertebral până la a treia lună de viaţă intrauterină.
La nou-născut se termină la nivelul vertebrei lombare 3, iar la adult la vertebra
lombară 2.

11