Urgențele respiratorii

Probleme:
 Urgențele respiratorii.
 Manevra Heimlich.
 Criza de astm bronșic.
 Pneumotoraxul spontan.
 1. Urgențele respiratorii
Plângerile prezentate de victime din partea
sistemului respirator sunt cele mai frecvent
întâlnite și reprezintă un aspect major al
urgențelor medicale din întreaga lume. Ele
reprezintă o cauză majoră a deceselor.
Rata incidenței variază în funcție de
regiune, dar morbiditatea prin urgențe
respiratorii prevalează în majoritatea
regiunilor.
 Sistemul respirator
Prin sistemul respirator înțelegem totalitatea
de organe care contribuie la respiratie, la
realizarea schimburilor de gaze dintre
organism și mediul extern.
Functia de baza (vitala) a sistemului respirator
este RESPIRATIA.
Respiraţia este funcţia prin care se asigură
aportul de oxigen pînă la nivelul celulelor şi
eliminarea bioxidului de carbon, produs al
metabolismului celular.
Căile aeriene care permit trecerea
oxigenului și eliminarea bioxidului de
carbon se divizează în două grupuri: căi
respiratorii superioare și căi respiratorii
inferioare.
Limita între ele sunt coardele vocale, care
sunt localizate în laringe.
 Căile respiratorii superioare:
Nasul: cavitatea, care încălzeşte aerul inspirat,
filtrează impurităţile cu ajutorul firelor de păr şi
mucus.
Gura - cavitatea, care permite trecerea aerului în
căile aeriene, fără purificare și încălzire relativă.
Orofaringe este partea posterioară a limbii până
la rădăcina limbii și continuă în faringe.
Nazofaringe – partea posterioară a meatelor
nazale, care continuă în faringe.
Faringele este organul unde se întâlnește
aerul din nas și gură.
Laringele anterior – laringele cu cartilajul
Hioid - unde împreună cu coardele vocale
se produce sunetul. Coardele vocale sunt
hotarul dintre căile respiratorii superioare
şi inferioare.
Epiglota - un organ care protejează căile
respiratorii în timpul deglutiţiei (înghițirii)
sau vomei.
 Căile respiratorii inferioare:
Laringele mediu și posterior - cartilajul
tiroid şi cricoid. Între cartilajul tiroid și
cricoid se află membrana cricotiroidiană.
Cricoidul, un inel cartilaginos, este la
extremitatea inferioară a laringelui.
Plămânii – alveolele sunt organele unde are loc
schimbul de gaze – respirația externă
 Respirația
este un proces ce include inspiraţia şi expiraţia.
Inspiraţia este un proces activ de intrare a aerului
în plămâni. Diafragma se contractă, mişcându-
se în jos, muşchii intercostali plasează coastele
în sus şi în exterior şi creiază o cavitate (un
volum ) pentru pătrunderea aerului.
Expiraţia este procesul pasiv, când diafragma şi
muşchii intercostali se relaxează, reducând
volumul cavităţii toracice. Diafragma se mişcă în
sus şi coastele se mişcă în jos şi în interior pe
măsură ce aerul iese din plămâni.
 Tipul respirației:
 La femei – respirație toracică - dilatarea
privește diametrul antero-posterior,
realizat prin ridicarea și proiectarea înainte
a sternului.
 La bărbați – respirație abdominală - se
dilată mai mult diametrul transversal, prin
contracția diafragmului.
 La copii și bătrîni – se dilată mai mult
diametrul vertical, prin contracția
diafragmului.
 RESPIRAŢIA NORMALĂ
Frecvenţele Normale:
•Adult -12-20 resp/minut.
•Copil -15-30 resp/minut.
•Sugar -25 la 40 resp/minut.
•Nou-născut–30-60 resp/minut.
 Respiratia este influențată de:
 concentrația de O2 și CO2 din corp și
atmosferă;
 temperatura corpului: febra,
hipotermia;
 droguri/medicamente;
 durere în corp;
 emoții:accelerează – tahipnee;
 acidoză: accelerează – tahipnee;
 somn;
 obstrucții ale căilor respiratorii;
 patologia pulmonului sau a cordului;
 pierderi de sânge.....
 EVALUAREA STĂRII RESPIRAŢIEI
Respiraţia Adecvată:
● Frecvenţa normală 12-20/min
Respiraţia neadecvată:
● Frecvenţa respiraţiilor peste 24/min sau
sub 8/min.
Dacă respiraţia este adecvată:
● Menţineţi permeabilitatea căilor respiratorii
şi administraţi oxigen
 Victima ar putea să provoace:
 tuse
 salivare
 vomitare
 urinare
 sângerare
 mușcături.
 Măsuri de protecție personală
 Mănuși

 Ochelari

 Măști
 Semnele unei respiraţii anormale
 Mişcările pieptului sunt minimale, absente,
sau inegale.
 Mişcările respiratorii sunt limitate la mişcarea
peretelui abdominal anterior (respiraţie
abdominală).
 Sunetele respiratorii sunt diminuate sau absente
 Sunt prezente sunetele patologice: respiraţie
zgomotoasă: dispnee – respirație cu efort,
stridor - inspir gălăgios, horâit sau şi wheezing–
respiratie șuierătoare.
Frecvenţa respiratorie: foarte rapidă-tahipnee
sau foarte rară–bradipnee.
Respiraţia este superficială și rapidă sau prea
adîncă și rară, sau dificilă.
Victima este cianotică: culoarea pielii, buzelor,
limbii, pavilioanele urechilor sau lojele
unghiale sunt albastre sau sure.
Inspiraţiile sau expiraţiile sunt prelungite.
Victima nu e capabilă să vorbească, să
tușească sau pacientul nu poate rosti fraze
întregi.
 Tulburarea aportului de oxigen se
manifestă prin:
Hipoxie care reprezintă reducerea cantităţii de
oxigen sub limitele normale sau insuficienţa
sa de utilizare la nivel celular.
Asfixia – o stare patologică severă, prin
stoparea pătrunderii aerului în pulmoni
(obstrucţii, ocluzii , înec, edem
(închidere) (acumulare excesivă de lichid)

laringian şi pulmonar), cu instalarea

insuficienţei respiratorii acute şi prin
acumularea CO2 la nivel tisular ,cu (tisular)

dezechilibre severe ale funcţiilor vitale.

Procesul inflamator al căilor respiratorii se
numește după segmentul îmbolnăvit, de
aceea noi întâlnim:
◊ laringită;
◊ traheită;
◊ bronșită;
◊ inflamația plămânului se numește
pneumonie.
Blocarea căilor respiratorii, indiferent la ce
nivel, cu diferite corpuri străine, produce
asfixia mecanică.
Cauzele insuficienței respiratorii
 pot fi de origine pulmonară sau
bronhopulmonară (corpuri străine, laringite
acute, difterice, traumatisme mecanice);
 pot fi de origine cardiacă (infarctul
miocardic),
 diferite intoxicații, meningite, accidente
vasculare cerebrale, traumatisme cranio-
cerebrale etc.
 Simptome:
 încetarea mișcărilor respiratorii până la
lipsa totală a respirației;
 cianoză pronunțată din cauza scăderii
volumului de oxigen în sângele arterial;
 cianoză manifestată inițială la buze,
unghii, pavilionul urechilor, accelerarea
pulsului ca fenomen compensator;
 pot fi dureri toracice;
 tegumentul e cald și umed, acoperit cu
transpirații abundente;
 hipersalivație;
 somnolență;
 pierderea cunoștinței.
Pătrunderea în laringe a unui corp
străin provoacă:
■ inspirație chinuitoare și însoțită de
retracția spațiilor intercostale și contracția
mușchilor gâtului și abdomenului.
 Măsurile de urgență:
pentru a împiedica căderea limbii înapoi: se
așează bolnavul pe spate, cu capul în
hiperextensie;
subluxarea mandibulei anterior și susținerea ei;
revizia cavității bucale, curățirea orofaringelui de
secreții sau de vărsături cu ajutorul degetelor
înfășurate în tifon
 tracțiunea limbii înainte la nevoie se face
cu mijloacele improvizate sau pensa
specială;
 dacă victima nu are respirație spontană,
se trece imediat la respirație artificială,
folosind metoda „gură la gură” sau „gură la
nas”;
 oxigenoterapia se administrează în toate
formele de insuficiență respiratorie acută;
 transportarea urgentă la spital.
 2. Manevra Heimlich
(compresiune abdominală) este o metodă
de acordare a primului ajutor în caz când
victima se sufocă în urma astupării căilor
respiratorii cu un corp străin. Loviri cu
palma între omoplații victimei în mod
repetat și cu forța se efectuează numai la
copii și adulți la care manevra Heimlich nu
a fost eficientă (corpul străin aspirat pe
trahee nu a fost dislocat).
Doctorul Henry Heimlich a introdus această
manveră încă din 1974, dar a aplicat-o
prima dată abia acum, în zilele noastre , la
96 de ani, salvând viaţa unei femei de 87
de ani, Patty Ris, care se îneca cu o
bucată de hamburger la un cămin de
bătrâni din Cincinnati.
Cu această manevră au fost salvate peste
100.000 de vieţi doar în SUA, printre care
a preşedintelui Ronald Reagan.
Cum se face corect manevra Heimlich
 1. Fiţi siguri că victima se sufocă prin
aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia
nu e completă manevra nu e eficientă şi
poate produce leziuni):
– aspiraţie confirmată (de martori, anturaj);
– nu mai poate vorbi, tuşi şi respira;
–pacient agitat, care se sufocă, duce
involuntar mâna la gât iar ulterior îşi pierde
conştienţa;
 2. Rămâneţi calm, dar strigaţi după ajutor.
Ajutorul sună la 112.
 3. Ridicaţi pacientul.
 4. Plasaţi-vă în spatele acestuia.
 5. Îmbrăţisaţi victima, poziţionând pumnul
mai puternic la nivel abdominal (între
ombilic şi stern) peste care suprapuneţi
cealaltă mână.
Modul de îmbrățișare a victimei
Modul de poziţionare a pumnului
la nivel abdominal
Manevra Heimlich la diferite
categorii de persoane
 Apucați-vă pumnul cu cealaltă mâină și
efectuați 4-5 mișcări de împingere în sus,
rapid și cu forță.
 La un copil trebuie să ne așezăm în
spatele lui cu brațele în jurul taliei, să
punem pumnul ca și la adult și se
efectuează 4-5 mișcări de împingere în
sus, rapid și cu forță. Manevra poate fi
repetată de 6-10 ori.
 Manevra Heimlich pe o victimă
întinsă pe jos
 Se pune podul palmei pe abdomenul
victimei, puțin mai sus de ombilic și sub
coaste. A doua mînă se suprapune
deasupra celeilalte. Coatele sunt întinse.
 Se efectuează 4-5 împingeri în jos și
înainte, rapid și cu forță, către cap.
Victima este întinsă pe jos
 Manevra Heimlich la sugar
 Să sprijinim antebrațul pe coapsă.
 Să sprijinim pe antebraț, capul copilului și
să-l fixăm bine la bărbie.
 Să aplicăm cu forță 4-5 lovituri cu podul
palmei între omoplați. Loviturile să fie mai
blânde decât cele aplicate la adulți.
 Dacă nu dă rezultate, se întoarce copilul
cu fața în sus și se împinge de 4-5 ori în
cutia toracică.
 Dacă sunteți singur și ați înghițit
un corp străin
 Puneți-vă pumnul pe abdomen, puțin
deasupra ombilicului și dedesubtul coastelor.
 Puneți mâina cealaltă peste prima.
 Aplicați-vă 4-5 împingeri în sus, rapid și cu
forță.
 Dacă nu dă rezultate, apăsați-vă cu forță
abdomenul pe speteaza unui scaun,
marginea unei mese, chiuvete sau
balustradă.
 3. Criza de astm bronșic
Este o stare acută a organismului în urma unei
hiperactivități și spasmului bronșic care
provoacă lipsa oxigenului în organism.
Se manifestă prin accese de „înădușeală” cu
respirație șuierătoare, tuse cu expectorații,
expirație prelungită, forțată.
Este produsă de spasmul musculaturii bronșice
și a diafragmului, hipersecreție și edem a
mucoasei, ce împiedică aerul să fie evacuat
din alveole în timpul expirației.
Factorii ce determină apariția crizei:
 factori alergici: cei mai obișnuiți sunt praful
de casă, părul de animale, produsele
alimentare (carne, albuș de ou, lapte,
pește), unele medicamente (antibiotice)
detergenți etc.
 factori nealergici: rolul cel mai important îl
au factorii infecțioși (maladii virotice acute,
bronșite cronice, sinuzite etc.).
 Simptomatologie:
 apare brusc ziua sau noaptea
 senzație de lipsă de aer
 lacrimare
 senzație de gâdilături în gât
 greutate abdominală
 tegumentele acoperite de sudoare rece,
palide, cianotice, pulsul încetează
 tusă uscată, apoi umedă cu expectorații.
 Măsuri de urgență:
 de menținut bolnavul în poziție șezândă,
sprijinit în poziția cea mai comodă, va fi
șters de transpirații;
 de efectuat masaj manual al toracelui;
 de aplicat comprese reci pe ceafă;
 de apăsat puternic toracele în timpul
expirației;
 aplicarea de ventuze uscate pe torace;
 de administrat cafea concentrată.
4. Pneumotoraxul spontan (PS)
este o stare acută caracterizată prin
prezența unui volum de aer în cavitatea
pleurală.
Aerul pătrunde în pleură printr-o perforație
patologică a seroasei.
Cauze: tuberculoză pulmonară, tusă
convulsivă, traumatisme (plăgi penetrante,
fracturi costale) intervenții chirurgicale,
voluntare sau involuntare.
 Cine este predispus la PS ?
Tinerii cu vârste între
15-34 ani au cele mai mari
șanse de a face un PS.
Persoanele înalte și slabe
sunt predispuse de a
face PS.
Fumatul de tutun şi/sau
marijuana induce un risc
semnificativ de a face PS.
 Simptomatologie:
 durere foarte pronunțată, ce apare brusc,
comparată cu o „lovitură cu pumnul”;
 respirație accelerată, superficială;
 paliditate extremă, cianoză;
 transpirații reci, uneori semne de șoc, puls
accelerat, tensiunea arterială scăzută;
 hemitoracele lezat e imobil, nu participă la
mișcările respiratorii.
 Măsurile de urgență

 așezarea victimei în poziție semișezândă;

 repaus complet, inclusiv repaus vocal;
 combaterea durerii;
 oxigenoterapie;
 sub strictă supraveghere victima este
transportată urgent la spital.