Curs 7

SCHELETUL CORPULUI UMAN

Osul reprezintă elementul de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură,

solidă şi rezistentă. Cel mai lung os este femurul piciorului, de obicei de peste 50 cm, iar cel mic
este „scăriṭa” din ureche.
Numărul oaselor se reduce la om, prin fuzionare, odată cu vârsta, de la 350 la un nou-născut la
206 la un adult.
Rolul oaselor
Oasele, sau scheletul, au mai multe functi:
 conferă corpului o formă şi un suport;
 reprezinta parghiile cu rol in miscare;
 de producere a unor elemente figurate ale sângelui;
 formeaza cavitati de protectie (cutia craniana,toracică, canalul vertebral, bazinul);
 depozit de saruri minerale;
 reprezinta loc de insertie pentru muschi;
 confera pozitia bipeda a omului.
Caracteristici esentiale ale oaselor
Structura osului
Osul are de obicei 2 pări componente:
 Osul compact - partea exterioară a osului, caracterizată prin duritate;
 Osul sponginos - partea interioară a osului.
Osul este acoperit de un strat protector străbătut de numeroase vase sangvine, periostul, cu rol
esential în hrănirea şi creşterea osului. Interiorul osului este alcătuit din măduvă osoasă, cu rol în
producerea componentelor sângelui.
Compozitia osului
Osul contine: 60 % substane anorganice (în special fosfat de calciu) şi 40 % substane organice
(în special oseină).
Substane organice –fibre de colagen şi colagen amorf
Substane anorganice, marea majoritate săruri de fosfati, asigură duritatea osului. Cu cât mai
putine substane minerale contine osul, cu atât sunt mai mari şansele de a se fractura.
Tipuri de oase
Oasele scheletului sunt împărite în grupe:
 oasele lungi, care sunt alungite, cu rolul de a amortiza şocurile. Acestea au o parte interioara,
numită diafiză şi două capete numite epifiză. Regiunile intre diafize si epifize se
numescmetafize. Oasele lungi sunt mai compacte decât celelalte oase. Din această categorie
fac parte oasele membrelor, precum femurul, tibia si falangele.
 oasele scurte, care sunt mai putin compacte, destul de subiri, mici. Exemple de oase sunt:
oasele carpiene, metacarpiene, vertebre;
 oasele neregulate, au forme şi dimensiuni variate, de exemplu: oasele bazinului.
 oasele late, oase subtiri, curbate, de dimensiuni mici, exemple: oasele pieptului, oasele
craniului.
 oasele pneumatice, in jurul foselor nazale, frontal, maxilar, sfenoid, etnoid.
 in lungimea unui tendon-> rotula
  SCHELETUL CAPULUI
Este format din 22 de oase şi este împartit în:
- neurocraniu, format din 8 oase (frontal, parietale, temporale, occipital, etmoid şi
sfenoid),
- viscerocraniu, format din 14 oase, 2 nepereche (vomerul si mandibula) şi 6 pereche
(maxilare, palatine, nazale, lacrimale, zigomatice, cornete nazale inferioare).

SCHELETUL TRUNCHIULUI
Este format din coloana vertebrala, stern, coaste şi bazin
a. Coloana vertebrala are un triplu rol: ax de susţinere al scheletului, protecţia
măduvei spinării, participă la mişcările capului şi ale trunchiului.
Este alcatuită din 33-34 vertebre articulate prin discurile intervertebrale: 7 cervicale C1-
atlas, C2 -axis, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale si 4-5 coccigiene
O vertebra tip este formată din corp vertebral, situat anterior, şi arc vertebral, situat
posterior. Arcul se leagă de corp prin doi pediculi vertebrali care, prin suprapunere,
delimitează orificiile intervertebrale prin care ies nervii spinali. Corpul unei vertebre se
articulează cu corpul altei vertebre prin discul intervertebral. Arcul vertebral prezintă
două tipuri de apofize:
•  Musculare (pe care se prind muschii): apofiza spinoasă (în poziţie mediană) şi apofize
transverse (situate lateral).
•  Articulare (articulează vertebrele între ele): două superioare şi doua inferioare.
Totalitatea orificiilor vertebrale suprapuse formează canalul vertebral, care adaposteşte
măduva spinarii.
Structura vertebrelor diferă în functie de regiune şi de rolul îndeplinit.
Coloana prezintă atât în plan sagital cât şi frontal curburi fiziologice – cervicală,
toracică, lombară şi sacrală – al caror rol este comparabil cu cel al arcurilor de amortizare
ale unei maşini. Cele din plan sagital se numesc lordoze (cervicala şi lombara) şi cifoze
(toracica şi sacrala). Cele din plan frontal se numesc scolioze (au convexitatea la stânga
sau la dreapta).
Coloana vertebrala
Stern Coasta
b. Sternul este un os lat, situat anterior, pe linia mediană a toracelui. Este format din
manubriu sternal, corp şi apendice xifoid (cartlaginos).
Se articulează în partea superioară cu claviculele, iar în părţile laterale cu coastele.
c. Coastele , în numar de 12 perechi, sunt oase late, formate dintr-un arc osos şi o
porţiune cartilaginoasă. Prezintă un cap, câte două feţe articulare, un gât şi un
corp. .
Cele 12 perechi de coaste se împart în trei categorii :
- adevarate – primele 7 perechi, care se articulează direct cu sternul prin cartilaje costale
proprii;
- false – urmatoarele 3 perechi, care se articulează cu sternul indirect, prin intermediul
arcurilor cartilaginoase formate din unirea cartilajelor celor 3 perechi;
- flotante – ultimele 2 perechi de coaste false, care nu se articulează cu sternul.
Sternul, împreună cu coastele şi cu portiunea toracică a coloanei vertebrale, formează
cutia toracică. Aceasta adaposteşte viscerele toracice şi are rol important în respiraţie.
SCHELETUL MEMBRELOR
•  Scheletul membrelor superioare este format din doua parti: centura scapulară şi
scheletul membrului propriu - zis.
- Centura scapulară este formată din clavicule şi omoplaţi (scapule) şi leagă oasele
membrelor superioare de scheletul trunchiului. Este o centură incompletă, având doar o
singură articulaţie cu scheletul axial, la nivelul sternului. De ea se prind muşchii ce
actioneza membrele superioare.
- Scheletul membrului superior este format din trei regiuni: scheletul braţului (
humerus) , scheletul antebraţului (radius si cubitus sau ulna) şi scheletul mâinii
(carpiene, metacarpiene şi falange).
b. Scheletul membrelor inferioare este format din două părti: centura pelvian şi
scheletul membrului propriu -zis.
- Centura pelviană leagă scheletul membrului inferior de cel al trunchiului. Este
formată din două oase coxale , care se articulează anterior (între ele) formând simfiza
pubiana , si posterior (cu osul sacrum ), formând bazinul. Este o structură adaptata
perfect pentru susţinere, protecţie şi locomoţie.
Oasele coxale sunt oase late, provenite din sudarea altor trei oase: ilium, ischium si
pubis. Ele se articulează cu osul sacrum şi formează bazinul, împartit în 2 zone: bazinul
mare şi bazinul mic.
- Scheletul membrului inferior propriu-zis este format din trei regiuni: scheletul
coapsei (femur), scheletul gambei (tibia şi peroneul sau fibula) sischeletul piciorului
(tarsiene , metatarsiene şi falange).
  

Tibia şi peroneul si scheletul piciorului

ARTICULAṬIILE
Sunt organe de legatură între oase, fiind sediul mişcărilor. După gradul de mobilitate,
articulaţiile se împart în sinartroze şi diartoze.
I.SINARTROZELE sunt articulaţii fixe , imobile şi nu posedă cavitate articulară. În acest tip de
articulaţie se execută mişcări foarte reduse. După tipul ţesutului care se interpune între cele două
oase care se articulează , distingem 3 tipuri de sinartroze: sindesmoze, sincondroze, sinostoze.
1.SINDESMOZELE, sunt articulaţii în care , intre cele două oase se interpune ţesut fibros; exp:
articulaţia dintre oasele coxale şi sacru, unite prin ligamente interosoase puternice, suturile de la
nivelul oaselor craniului. Oasele sunt articulate între ele , dar sunt despărţite printr-un strat
subţire de ţesut fibros.
Se descriu 3 tipuri de suturi :
-sutura dinţată
-sutura solzoasă (scuamoasa)
-sutura plana-
 2. SINCONDROZELE Sunt articulaţii în care cele 2 oase care se articulează se interpune o
lama de ţesut cartilaginos (ex. Sincondroza oaselor ce alcatuiesc coxalul) sau simfizele (ex cea
pubiană).
3. SINOSTOZELE - rezulta prin osificarea sindesmozelor şi a sincondrozelor la varstnici.
II.DIARTROZELE -sunt articulaţii care posedă un grad variabil de mobilitate şi se împart
în amfiartoze (articulatii semimobile) şi artrodinii (articulaţii mobile).
1. AMFIARTOZELE -sunt articulaţii cu suprafete articulare plane sau uşor concave
(articulaţiile dintre corpurile vertebrale-acestea sunt semimobile)
2. ARTRODINIILE-sunt articulaţii sinoviale cu o mare mobilitate.
Elementele unei artrodinii, sunt:
1. Suprafeţele articulare- acestea pot fi: - sferice (capul humerusului), şi concave
(cavitatea glenoidă a scapulei) ṣi sunt acoperite de cartilaj articular hialin-fară nervi şi
vase de sânge, cu rol de tampon, amortizând presiunea şi rol de protecţie, uşurând
alunecarea oaselor în timpul mişcării. Dispartiţia cartilajului duce la dispariţia mişcărilor
–anchiloza
2. Capsula articulară- prezintă un strat extern fibros şi unul intern reprezentat de
membrana sinoviala. Are forma unui manşon care se insera pe ambele extremităţi osoase.
Rolul capsulei este de a proteja articulaţiile şi de a împiedica răspandirea lichidului
sinovial în ţesuturile vecine.
3. Membrana sinovială- reprezintă stratul profund al capsulei articulare şi se prezintă ca o
foiţă subţire lucioasă, care aderă de suprafaţa capsulei articulare
Secreţia sinovială , lichid gălbui, vâscos, unsuros, cu rol în mişcările articulare
Membrana sinovială acoperă şi formaţiuni intracapsulare (ligamente, tendoane, discuri
intraarticulare)
4. Cavitatea articulară- este un spaţiu virtual , cuprins între capetele osoase care se
articulează şi capsula articulară, conţine o cantitate mică de lichid sinovial.
5. Ligamentele articulare- sunt formaţiuni fibroase care se inseră pe cele 2 oase ale unei
articulaţii, contribuind la menţinerea în contact a suprfeţelor articulare.
TIPURI DE MIṢCĂRI ÎN ARTICULAŢII

1. FLEXIE / EXTENSIE-sunt miscari de apropiere sau îndepartare a două segmente alaturate, -

se fac in jurul unui ax transversal.
2. ABDUCṬIE-ADDUCṬIE- se fac in jurul unui ax transversal
- Adducṭie - se realizează apropierea faţă de axul median al corpului
- Abducṭie - se realizeaza îndepărtarea faţă de axul median
3. ROTAŢIE- mişcare realizată în jurul unui ax longitudinal al segmentului care se mobilizează.
Rotaţie: - internă şi –externă.
4. CIRCUMDUCŢIE –este mişcarea complexă care totalizează flexia, extensia , abddducţia,
adducţia şi rotaţia (miscarea circulatorie a membrelor si globilor oculari).
5. PRONAŢIE / SUPINAŢIE: Pronaţia este mişcarea de rotaţie a mâinii prin care policele se
roteste medial, palma privind în jos (spate) iar supinaţia este mişcarea inversa.
La picior –când planta priveste spre lateral şi marginea externă a piciorului se ridică se realizează
pronatia, iar supinaţia se realizează invers.