SISTEMUL LOCOMOTOR

SISTEMUL LOCOMOTOR Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite ntre ele prin diferite articulaii. Mrimea, respectiv forma diferitelor oase este determinat de funcia anatomic. Cel mai mare os este femurul avnd 50 de cm iar ce mai mic este scria (2,6 mm), una din oscioarele auditive.Oasele se mpart n patru mari grupe: 1.Oasele lungi sau cilindrice: dup cum le arat i denumirea, sunt alungite, uor curbate, au rolul de a amortiza ocurile. Din aceast categorie fac parte oasele gambei, oasele braului i oasele degetelor. 2.Oasele scurte sau cubice: sunt coluroase, groase. Aa sunt de exemplu oasele carpiene i tarsiene. 3.Oasele neregulate: conform denumirii, au forme i dimensiuni variate. Formeaz unele pri ale spatelui, feei. 4.Oasele late costale, craniul, spatula: reprezint scuturi ale organelor vitale. I. Muchii i oasele Peste 500 de muchi aa numiii muchi scheleticise ataeaz de oasele noastre. Muchii se inser pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. n timpul micrii, muchii corespunztori se contract, deplasnd osul care aparin de acetia. Muchii i oasele formeaz mpreun cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: Sistemul osos i muscular. Scheletul este flexibil datorit articulaiilor care unesc oasele. Unele articulaii sunt ns fixe, oasele fiind sudate ntre ele la nivelul marginilor, astfel nct par a fi un singur os. Aa de exemplu, osul pereche al bazinului (osul coxal) este format de fapt din trei oase: poriunea superioar este iliumul, partea inferioar anterioar este pubisul, iar cea posterioar este ischiumul. La noi nscui i la copii, aceste oase se pot deplasa puin unul fa de cellalt, dar pn la maturitate se osific complet. O alt categorie important a legturilor inter osoase este articulaia mobil, dar msura micrii este variabil. Cea mai mare articulaie a organismului nostru, articulaia genunchiului de exemplu funcioneaz ca o balama permite nainte i napoi a gambei, dar nu permite micri laterale i orientate nainte. La fel funcioneaz i articulaia degetelor. Articulaiile coxo-femural, dintre osul bazinului i femur, este o articulaie numit sferic sau liber: suprafaa sferic a corpului articular al femurului se potrivete n cavitatea articular a bazinului. Aceast structur confer o mobilitate a articulaiilor permind micri ample nainte, napoi i lateral. La fel este articulaia umrului (ntre humerus i spat). II. Articulaiile coloanei vertebrale Coloana vertebral uman este format din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulaii. Vertebrele se deplaseaz puin fa de vertebrele nvecinate dar aceste deplasri mici,

adunate la un loc determin o flexibilitate deosebit a coloanei vertebrale. Dac nu ar fi aa, nu ne-am putea apleca n fa, n spate sau lateral. La ntlnirea capului i a coloanei vertebrele gsi un altfel de articulaie. Datorit celor dou proeminene (condiii) ale omului occipital care se potrivesc n cavitile articulare ale primei vertebre, ne putem aplica capul nainte i napoi .Prima vertebr cervical se numete atlas (dup titanul din mitologia greac care ine pe umeri ntreaga lume). Atlasul, de forma unui inel, se potrivete cu a doua vertebr cervical, axis articulaia dintre ce le dou vertebre se numete articulaie pivotant care permite rotirea antebraului. Cele m-ai simple articulaii ale scheletului sunt probabil cele n care o suprafa articular alunec peste. O asemenea articulaie este ntre rotul i extremitate distal a femurului, sau ntre oasele carpiene. Oasele care se articuleaz n a, se pot deplasa n direcii diferite, dar nici unul nu se poate deplasa fa de cellalt os. O asemenea articulaie este ntre osul metacarpian al degetului mare i oasele carpiene. Datorit acestei caracteristici ale articulaiei n a, ne putem ntoarce degetul mare spre palm. Fr aceast capacitate, ne-ar fi foarte greu s apucm obiectele.

III.

Lubrifierea articulaiilor

n articulaie capete osoase care se ntlnesc, se deplaseaz unul fa de cellalt, iar uneori chiar se ating i se freac ntre ele. Pentru a nu uza, capetele osoase sunt acoperite cu un strat neted, lucios numit cartilaj. Pe lng acesta, articulaia este nconjurat de un sac, care produce lichidul articular (lichid sinovial) vscos. Acest lichid sinovial siropos, are rolul de a lubrifia articulaia, la fel ca vaselina, sau uleiul de mainrii. Cartilajul i lichidul articulos previn tocirea i uzura capetelor oaselor n urma frecrii ntre ele. n articulaiile dintre vertebre, care (cu excepia articulaiei dintre atlas i axis) permit doar micri limitate, i gsesc nite discuri intervertebrale cartilaginoase. Dac unul dintre discuri este dislocat i apas un nerv, se produce una din afeciunile dureroase, numite hernie de disc. Fiecare articulaie mobil este inut de ligamente elastice, care prinde capetele oaselor care formeaz articulaia. Aceste ligamente protejeaz articulaia de deplasrile care depesc limita obinuit i nu ar fora prea mult articulaia, respectiv de luxaii

IV.

Numrtoarea oaselor

Capul uman este format n totalitate de 29 de oase. Neurocraniul este compus din 8 oase; acestea sunt te trei osioare auditive, iar urmtorul i totodat ultimul este mandibula. Cavitatea unor oase craniene reduc greutatea craniului.

bine sudate, pentru a proteja creierul sensibil la aciunile din exterior. Ale 14 oase intr n formarea feei (craniul visceral), n cele dou urechi mai exist c n formarea coloanei vertebrale intr 26 de oase. Cele 7 vertebre cervicale sunt urmate de 12 vertebre dorsale, iar acestea de 5 vertebre lombare late, puternice. Osul sacru situat ntre oasele care formeaz bazinul, este alctuit din sudarea a 5 vertebre sacrale. Ultima vertebr a coloanei este cocisul. Acesta era format iniial din 4 oase care s-au unit. Oasele care formeaz toracele sunt 25 la numr. Pe cele lungi i curbate, n centru fiind situat sternul. La extremitatea posterioar, coastele sunt n legtur direct cu vertebrele dorsale, iar n faa celor 10 perechi de coaste se ataeaz la stern prin intermediul unui cartilaj. Oasele centurii scapulare, ale braului, antebraului i minii sunt n numr de 64 reprezentnd aproximativ 1/3 din numrul total al oaselor corpului uman. n centura scapular de o parte i de alta sunt situate cte o clavicula i cte o spat. Braul este format dintr-un os, iar antebraul din dou oase lungi: humerusul, respectiv radiusul i ulma (prin aceasta anatomitii nelegnd regiunea capometacarpian i regiunea falangelor) este alctuit din mai multe oase: cele 8 oase carpiene, care asigur jocul ncheieturii celor 5 oase metacarpiene, cele 2 falange ale degetului mare respectiv cele 3 falange la restul degetelor n total 27 pe ambele pri. Centura pelvian i piciorul sunt formate din 62 de oase. i acestea reprezint aproximativ 1/3 din numrul total de oase. Osul pereche al centurii pelviene, mpreun cu osul sacru al coloanei vertebrale formeaz bazinul. De aici n jos urmeaz femurul, rotula, tichia i fibula. n regiunea gleznei de o parte i de alta se gsesc cte 7 oase tarsiene, cte 5 oase metatarsiene i s termin cu cele dou falange ale degetelor mari, respectiv cele 3 falange ale celorlalte 10 de la picior.

V. Structura intern a oaselor Oasele organismului viu deloc att de uscate, albe i rigide, precum am putea crede vznd scheletele expuse n muzeu. Osul viu este de culoare cenuie, fiind acoperit de o membran rezisten peri os prin care ptrunde venele i nervii destinai oasele. Dei oasele par a fi compacte, n realitate sunt pline de mici caviti. Sub periost urmeaz compacta osului, sau esutul osos de tip Havers. Dac facem o seciune transversal la nivelul unui os putem observa o mulime de mici cercuri. Aceste aa numite canale Havers strbat longitudinal osul, avnd rolul de a adposti vasele i nervii care ptrund din perios n os. n lungul acestor canale, n mici lacune osoase, sunt situate nite celule de dimensiuni microscopice celulele osoase sau osteocitele, care formeaz partea solid a osului.

Stratul poros, buretos, ce se ntinde sub esutul compact, se numete esut osos spongios, cu toate c i acesta este solid. n sfrit n interiorul osului, ntlnim mduva osoas. Aici este produs marea parte a celulelor sangvine. VI. Regenerarea oaselor Asemenea celorlalte organe, i oasele sunt n permanen schimbare, se uzeaz i se regenereaz. Sub efectul forelor care acioneaz asupra oaselor, de la natere, pn la moarte, se realizeaz dizolvarea esutului vechi i formarea esutului osos nou. Aceasta nseamn, c n primul rnd se transform oasele regiunii corporale puternic solicitate att de intens, slbesc. Dac cineva se mic puin pe o perioad mai lung de timp, de exemplu din cauza unei boli, oasele lui vor fi mai slabe. Oasele pot fi comprimate i nu sunt att de fragile: se pot ndoi puin i pot amortiza energia unor lovituri mai mici sau zguduituri. Cnd srim, asupra oaselor noastre acioneaz fore extrem de mari. Femurul rezist la o presiune att de mare, ca i cnd pe fiecare centimetru ptrat s-ar distribui greutatea unui hipopotan. ns n anumite situaii osul se poate fisura sau rupe cu uurin. VII. Vindecarea oaselor Medicul repune fr ntrziere osul fracturat, deoarece imediat dup accidentare ncep procesele de vindecare. La nceput se formeaz un hematom mare ntre capetele osoase fracturate, apoi substanele minerale sunt ndeprtate de la nivelul fracturii prin intermediul sngelui. ntre timp, cheagul de snge este mpnzit de o reea fibroas, care va prinde capetele fracturate. Osteocitele care migreaz n seciunea fibroas, vor forma un nou os puternic. Aproximativ n trei sptmni ia natere acea formaiune osoas bogat n calciu, care va uni din nou capetele osoase fracturate. Aceast formaiune numit celus , se transform treptat n esut osos adevrat. n urmtoarele luni i ani se netezesc proeminenele sau muchiile eventual rmase la nivelul fracturii, osul fiind ca nainte de fracturi.

SISTEMUL NERVOS
2 April 2011 SISTEMUL NERVOS Sistemul nervos reprezint ansamblul tuturor organelor alctuite predominant dinesut nervos specializat n recepionarea, transmiterea i prelucrarea excitanilor din mediul extern sau intern. Trebuie menionat faptul c excitabilitatea nu este o caracteristic exclusiv a sistemului nervos. i un animal primitiv, fr sistem nervos, recepioneaz i prelucreaz informaii din mediu. Excitabilitatea este o caracteristic general a lumii vii.

Sistemul nervos reprezint ns acea parte strict specializat, n urma unui ndelungat proces evolutiv, pentru a ndeplini aceast funcie. Dezvoltarea sa este ndreptat tocmai n direcia realizrii ct mai optime a acestei funcii. Sistemul nervos, prin intermediul encefalului, a devenit organul contiinei. Funcionarea sa genereaz starea de contiin, capacitatea unei fiine vii de a nelege lucrurile nconjurtoare, fiind n acelai timp sediul personalitii individului. Aceste funcii au atins un nivel maxim la encefalul de om. Encefalul este o form de organizare a materiei prin care materia se cunoate pe ea nsi. Encefalul nu trebuie considerat echivalentul personalitii sau a contiinei. Este n schimb suportul material al acestora, funcionarea sa generndu-le. Sistemul nervos realizeaz legtura dintre organism i mediu. n acelai timp sistemul nervos coordoneaz activitatea tuturor esuturilor, organelor, etc. Ca urmare a faptului c sistemul nervos ndeplinete aceste dou tipuri de funcii, este mprit, dintr-o perspectiv fiziologic, n dou componente: sistemul nervos somatic i cel vegetativ. Sistemul nervos somatic, sau al vieii de relaie, realizeaz integrarea organismului n mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ coordoneaz funcionarea organelor interne, numindu-se i autonom, ca urmare a faptului c activitatea sa nu este coordonat contient, fiind astfel autonom. Din alte puncte de vedere nu este autonom, cele dou componente ale sistemului nervos fiind interconectate morfologic i funcional. Din punct de vedere anatomic sistemul nervos se mparte n dou componente: -sistemul nervos central -sistemul nervos periferic. Primul este alctuit din encefal i mduva spinrii. Sistemul nervos periferic cuprinde nervii cranieni i cei spinali. Mduva spinrii Este un segment al sistemului nervos central situat n canalul vertebral. Se ntinde de la nivelul primei vertebre cervicale pn la a doua vertebr lombar. Se termin printr-o poriune conic numit con medular. Are 43 45 cm lungime i aproximativ 1 cm n diametru. Conul medular se continu cu o formaiune filiform numit filum terminale, care ajunge pn la baza coccisului Mduva corespunde ca lungime cu canalul vertebral pn la a treia lun de via intrauterin. La noul nscut se termin la nivelul vertebrei lombare 3, iar la adult la vertebra lombar 2. Configuraia extern: - form de cilindru uor turtit antero posterior - prezint curburile coloanei (cervical, toracal, lombar) - nu are aceeai grosime pe toat lungimea, prezentnd regiunei mai subiri i regiuni mai groase. n regiunea cervical i lombar prezint cte o umfltur. corespund funciei mai complexe ale mduvei de la acest nivel anume coordonarea activitii motorii a membrelor - pe faa anterioar a mduvei se afl un an adnc numit fisur median anterioar

- pe partea posterioare se afl un an mai puin adnc numit an median posterior Mduva este mprit n 4 regiuni: cervical ntre vertebrele C1 C6 toracal C6-T9 lombar T9-T12 sacral T12-L2 Din aceste regiuni pornesc 31 perechi de nervi spinali: 8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali, 1 nerv coccigian. Fiecare segment din mduv, care prezint o pereche de nervi spinali se numete segment spinal. Din cauza lipsei de coresponden dintre lungimea coloanei i a mduvei i ca urmare a faptului c fiecare nerv prsete canalul vertebral prin orificiul intervertebral corspunztor, rdcinil nervului spinal au o dispoziie din ce n ce mai oblic n regiunea lombar i sacral ajungnd vertical. Rdcinile nervilor spinali din zona lombar, sacral i coccigian coboar vertical alturi de fillum terminale, formnd coada de cal. Structura intern a mduvei n centru prezint canalul ependimar. Este alctuit din 2 feluri de substane: alb i cenuie. Substana cenuie este alctuit din corpi neuronali. Este situat la interior avnd forma literei H sau a unui fluture cu aripile desfcute. Prezint dou poriuni: lateral i una transversal numit comisur cenuie care le unete pe cele laterale. Poriunile laterale corespund aripilor de fluture. Fiecare prezint trei poriuni sau coarne: anterior, posterior i lateral. Cornul anterior este mai voluminos, scurt irotunjit, conine neuroni somato-motori. Cornul posterior este subire, lung, ascuit, ajungnd pn aproape de suprafaa mduvei. Conine neuroni senzitivi somatici. Coarnele laterale conin neuroni vegetativi simpatici. n partea anterioar a cornului lateral se afl neuroni viscero-motori, n partea posterioar vor fi neuroni viscero-senzitivi. Substana alb este format din axoni nconjurai de o teac de mielin. Majoritatea fibrelor sunt dispuse de-a lungul mduvei n fascicule ascendente i descendente. Cele ascendente urc prin mduv spre encefal, iar cele descendente coboar dinspre encefal. Unele fascicule sau fibre trec dintr-o parte n alta a mduvei (din dreapta n stnga) formnd comisura alb situat naintea celei cenuii. Substana alb se mparte n trei perechi de cordoane: anterioare, posterioare, laterale. Cele anterioare se afl ntre fisura median anterioar i cornul anterior, cele posterioare ntre anul median posterior i cornul posterior. Coarnele laterale se afl ntre cornul anterior i cel posterior.

Nervii spinali Nervul = mnunchi de fibre nervoase n afara sistemului nervos central Fibra nervoas=axon Fibrele nervoase care alctuiesc nervii spinali sunt att motori ct i senzitive, somatice i vegetative, deci nervii spinali sunt nervi mixti.

Fiecare nerv spinal (31 perechi) are 2 rdcini: una anterioar (motoare) i una posterioar, care prezint ganglionul spinal (senzitiv). Encefalul Encefalul este partea sistemului nervos central situat n cutia cranian. Este alctuit din: - trunchiu cerebral - cerebel - diencefal - telencefal (creierul mare) Trunchiul cerebral Este format din urmtoarele componente: 1. bulbul rahidian, 2. puntea lui Varolio, 3. Mezencefalul. Bulbul rahidian Este segmentul inferior a trunchiului. ntre bulb i mduv nu exist o demarcaie clar, bulbul numindu-se i mduv prelungit. Are form de trunchi de con, cu baza mare orientat n sus i baza mic orientat n jos, spre mduv. Limita superioar a bulbului este reprezentat de anul bulbo-pontin (anul dintre bulb i punte). Configuraia extern: Bulbul prezint dou fee: antero lateral i posterioar Faa antero-lateral. Prezint elementele de configuraie extern a mduvei astfel: fisura median anterioar se ntinde pn la anul bulbo-pontin. Coarnele anterioare ale mduvei sunt mai voluminoase, dezvoltate, numite piramide bulbare. Cordoanele laterale prezint o ridictur ovoid numit oliv bulbar. Faa posterioar. Canalul ependimar al mduvei rmne nemodificat n partea inferioar a bulbului. n partea superioar a bulbului devine superficial i se lrgete, se dilat, formnd ventriculul 4 care se contureaz i pe faa posterioar a punii. Prezint pedunculii cerebeloi inferiori, cu ajutorul crora se leag de cerebel. Structura intern: Bulblul este alctuit din substan cenuie i substan alb. Substana cenuie este situat la interior. n jumtatea inferioar a bulbului dispoziia este ca n mduv, dar n jumtatea superioar nu mai este dispus sub form de coloane, ci se fragmenteaz n grmezi de celule nervoase care alctuiesc nucleii bulbului. Aceast fragmentare are loc datorit ncrucirii fasciculelor substanei albe. Nucleii sunt motori, senzitivi, vegetativi i proprii. Nucleii motori corespund coanelor anterioare ale mduvei.

Reprezint originea fibrelor motori care alctuiesc anumii nervi cranieni. Nucleii senzitivi corespund coanelor posterioare a mduvei. Nucleii vegetativi corespund coanelor laterale ale mduvei. Sunt centri ai unor reflexe vegetative. Nucleii proprii nu au echivalent la nivelul mduvei. Substana alb este alctuit din fibre ascendente, descendente i proprii sau de asociere, carefac legtura ntre diferii nuclei ai bulbului Puntea lui Varolio Reprezint segmentul mijlociu al trunchiului cerebral, fiind situat ntre bulb i pedunculii cerebrali. Are forma unei benzi de substan nervoas, lat de 3 cm, dispus transversal ntre emisferele cerebeloase. Este delimitat inferior de anul bulbo-pontin, iar superior de anul ponto peduncular (care o separ de pedunculii cerebrali ai mezencefalului). Configuraia extern: Puntea lui Varolio prezint dou fee: antero-lateral i posterioar. La nivelul feei posterioare se oberv continuarea ventriculului 4 de pe bulbul rahidian. Structura intern Puntea lui Varolio este alctuit din substan cenuie i substan alb. Substana cenuie se afl la interior, formnd grmezi de celule nervoase care formeaz nucleii punii. La fel ca i n cazul bulbuli, nucleii sunt motori, senzitivi, vegetativi i proprii. Substana alb predomin din punct de vedere cantitativ. E format din fibre longitudinale i transversale. Fibrele longitudinale pot fi ascendente i descendente. Fibrele transversale alctuiesc pedunculii cerebeloi mijlocii, leagnd puntea de cerebel. Mezencefalul Este situat ntre punte i diencefal, fiind strbtut de apeductul cerebral sau al lui Sylvius, care reprezint un canal strmt care leag ventriculul 4 de ventriculul 3. Configuraia extern: Mezencefalul prezint dou fee: antero-lateral i posterioar. Faa antero-lateral reprezentat n cea mai mare parte de pedunculii cerebrali. Acetea sunt dou cordoane de substan nervoas, situate ntre puntea lui Varolio i diencefal, continundu-se spre creierul mare. Faa posterioar prezint corpii sau coliculii cvadrigemeni (2 superiori i 2 inferiori). Structura intern a mezencefalului Mezencefalul este format din substan alb i substan cenuie, aflat la interior sub form de grmezi care formeaz nucleii mezencefalului (motri, senzitivi, vegetativi i proprii). Substana alb este format din fascicule ascendente i descendente, precum i din fibre nervoase care leag diferii nuclei ai mezencefalului ntre ei. Nervii cerebrali (cranieni) Sunt nervi perechi i simetrici inervnd extremitatea cefalic. Suntanalogii nervilor spinali, alctuind mpreun cu acetia sistemul nervos periferic. La om sunt 12 perechi de nervi cranieni, notate cu cifre romane. Dup funcie se mpart n trei grupe: senzitivi, motori

i mixti. Cerebelul (creierul mic) Este aezat n loja posterioar a cutiei craniene, deasupra trunchiului cerebral sub lobii occipitali ai creierului mare. Configuraia extern Cerebelul are form ovoid, cu diametrul mare dispus transversal. Prezint o poriune median numit vermis i dou poriuni laterale numii emisfere cerebeloase. Cerebelul are trei fee: superioar n raport cu cortul cerebelului; inferioar n raport cu fosele cerebeloase ale occipitalului; anterioar n raport cu trunchiul cerebral. Feele cerebelului sunt brzdate de 2 feluri de anuri: profunde care despart lobii i lobulii; superficiale care separ lamelele sau foliile. Cerebelul este mprit de un an orizontal n 2 poriuni: superioar sau corp al cerebelului i inferioar sau lobul floculondular sau arhicerebral. Corpul cerebelului are un lob anterior i unul posterior. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin pedunculii cerebeloi. Pedunculii inferiori leag cerebelul cu bulbul, cei mijlocii leaga cerebalul cu puntea, iar cei superiori realizeaz legtura cu mezencefalul. mpreun cu trunchiul cerebral, cerebelul delimiteaz ventriculul 4. Structura intern Substana cenuie este dispus la periferie, formnd cortexul sau scoara cerebeloas. Exist substan cenuie i n interiorul celei albe formeaz nucleii cerebeloi. Cortexul cerbelos este format din 3 straturi de celule dispuse uniform pe toat suprafaa cerebelului. Nucleii cerebelului sunt perechi situai att n vermis ct i n emisferele cerebeloase. Substana alb este format din 3 feluri de fibre: de asociere care leag diferitele zone ale substanei cenuii din cadrul aceleai emisfere, comisurale care leag cele dou emisfere cerebeloase ntre ele i fibre de proiecie, leag cerebelul de alte etaje ale sistemului nervos. Fibrele de proiecie pot fi aferente care vin la cerebel i eferente care pleac de la cerebel Diencefalul (creierul intermediar) Este interpus ntre mezencefal i creierul mare. Se afl n prelungirea trunchiului cerebral, sub emisferele creierului mare. Este alctuit din mai multe mase de substane nervoas: talamusul, metatalamusul, epitalamusul, hipotalamusul i subtalamusul. n interiorul diencefalului se afl ventriculul 3. Configuraia extern: Are dou fee: bazal vizibil la exterior i posterioar acoperit de emisferele cerebrale. Faa bazal prezint chiasma optic care este un cordon de substan alb formate din fibrele nervoase ale nervilor optici. Tot pe faa bazal se afl i glanda hipofiz. Faa posterioar prezint epifiza sau glanda pineal sub forma unui corpuscul culcat pe coliculii cvadrigemeni superiori. Structura intern Substana cenuie este dispus la interior sub form de nuclei, iar susbtana alb la exterior.

Creierul mare ( Telencefalul sau Emisferele cerebrale) Reprezint partea cea mai voluminoas a sistemului nervos central, motiv pentru care este numit creierul mare. Este mprit n 2 emisfere cerebrale, una dreapt i una stng separate printr-un an adnc numit fisur interemisferic sau longitudinal. n partea bazal a acestei fisuri, emisferele sunt unite printr-o lam de substan alb numit corpul calos. Configuraie extern Creierul mare are form ovoid, cu axul mare orientat antero-posterior. Fiecare emisfer prezint 3 extremiti sau poli, 3 fee i 3 margini. Extremitile sunt: anterioar (pol frontal); posterioar (pol occipital) i latero-inferioar (pol temporal). Feele sunt: dorsolateral aflat n raport cu bolta cranian; medial orientat spre fisura interemisferic i bazal n raport cu baza craniului. Marginile sunt: lateral, supero-medial i infero-medial. Feele emisferelor cerebrale prezint numeroase anuri numite scizuri sau fisuri. anurile adnci delimiteaz ntre ele lobi cerebrali, iar cele superficiale delimiteaz circumvoluiile sau girusurile. Astfel, avnd suprafaa cutat, creierul mare al omului este un girencefal (encefal cu girusuri), n opoziie cu creirul animalleor inferiare care are suprafaa neted, numindu-se lisencefal. Cele mai importante anuri sunt: anul lateral sau scizura lui Sylvius situat pe faa dorso-lateral i inferioar. an central sau scizura lui Rolando situat pe faa dorso-lateral i medial an calcarin pe faa medial a prii posterioare anul parieto-occipital sau scizura perpendicular pe faa medial i dorso-lateral anul cingulum pe faa medial paralel cu corpul calos Lobii emisferelor cerebrale sunt numii dup oasele cutiei craniene cu care se afl n raport. Fiecare emisfer este mprit prin anurile mai adnci n patru lobi: frontal n raport cu osul frontal situat naintea anului central; parietal n raport cu osul parietal; temporal n raport cu osul temporal situat sub anul lateral; occipital n raport cu osul occipital. Fiecare lob prezint mai multe circumvoluiuni delimitate de anurile cele mai superficiale. Pe faa bazal a emisferelor cerebrale se afl bulbul i tractul olfactiv. Pe faa inferioar a lobului frontal se afl cel mai vechi segment al creierului mare, anume creierului olfactiv care prelucreaz informaiile legate de miros. Creierul olfactic are suprafa neted fr circumvoluii, alctuied paleocortexul. Structura intern: Creierul mare este alctuit din substana cenuie i alb. Substana cenuie este dispus la suprafaa formnd scoara cerebral sau cortexul cerebral, dar este prezent i la baza emisferelor, unde alctuiete nucleii bazali sau corpul striat. Scoara cerebral este alctuit din neuroni de tip, form i mrimi diferite, dispui pe mai multe straturi repartizate neuniform. n afar de celulele nervoase, scoara mai coninenevroglii, fibre nervoase i vase sangvine. Sistemul nervos vegetativ

Este format la fel ca cel somatic dintr-o parte central i una periferic. Partea central este alctuit din neuroni vegetativi situai n trunchiul cerebral i mduv, alctuind nucleii sau centrii nervoi vegetativi. Partea periferic formeaz ganglioni vegetativi, fibre nervoase i plexuri. Toate fibrele nervoase care prsesc mduva i trunchiul cerebral fr s inerveze musculatura scheletic aparin sistemului nervos vegetativ. Fibrele eferente vegetative nu inerveaz direct organele efectoare. Fibrele vegetative care prsesc mduva i trunchiul cerebral fac sinaps cu neuronii din ganglionii vegetativi periferici. Ele se numesc fibre preganglionare. Fibrele care prsesc ganglionii se numesc postganglionare distribuindu-se la organele pe care le inerveaz (ganglionii = grupare de corpi neuronali situai n afara sistemului nervos central). Dup funcia pe care o ndeplinete, sistemul nervos vegetativ se mparte n dou componente: sistem nervos vegetativ simpatic i sistem nervos vegetativ parasimpatic. Sistemul nervos vegetativ simpatic Poriunea central este alctuit din neuronii vegetativi situai n coarnele laterale ale mduvei spinale, toracale i lombare unde formeaz centrii nervoi vegetativi simpatici. Poriunea periferic este alctuit din neuroni vegetativi situai n ganglionii simpatici latero-ventrali i n ganglionii simpatico-viscerali. Ganglionii simpatici latero-ventrali sunt situai de-o parte i alta a coloanei formnd 2 lanuri ganglionare. Ganglionii simpatici viscerali se afl aproape de organele pe care le inerveaz. La om sunt trei ganglioni mai importani: ganglionul celiac, ganglionul mezenteric superior i ganglionul mezenteric inferior. Sistemul nervos vegetativ parasimpatic Poriunea central este alctuit din neuronii vegetativi ai trunchiului cerebral i ai mduvei sacrale. Aceti neuroni sunt grupai n nuclei vegetativi parasimpatici. Nucleii vegetativi parasimpatici din trunchiul cerebral sunt: nucleul accesor al nervului oculo-motor din mezencefal; nucleul lacrimal i salivator superior din punte; nucleul salivator inferior; nucleul dorsal al vagului din bulb. n mduva sacral se afl centrul vezico-spinal al miciunii, centrul ano-spinal i centrul genito-spinal. Poriunea periferic este alctuit din neuroni vegetativi grupai sau nu n ganglionii viscerali parasimpatici. Acetia sunt situai periferic, n imediata vecintate sau n pereii organelor pe care le inerveaz.

1 Comment MISCAREA SI SENSIBILITATEA 2 April 2011 Miscarea si sensibilitatea la plante Miscarea si sensibilitatea sunt caractere generale ale materiei vii.La plante, miscarile sunt mai putin dezvoltate decat la animale, totusi ele sunt destul de raspandite. Astfel se pot cita:miscarile de locomotiela plantele libere si miscarile de curburbura, de torsiuni si incolaciri la plantele fixate. Sunt si miscari produse sub influenta unor factori excitanti externi, asa-numitele tropisme si nastii, precum si miscarile intracelulare.

PLANTA SE MISCA !

Este oare miscarea o caracteristica proprie numai regnului animal? Sa ne gindim de exemplu la plantele carnivore sau la cele saprofite,ale caror mod de nutritie se aseamana cu cel al animalelor. Si in privinta miscarii,lucrurile se petrec in mod asemanator.Exista un numar destul de mare de plante care au insusirea de a se misca liber. Asa numitele miscari active ale tesuturilor moarte se produc pe baza fenomenelor fizice , fara sa fie influentate de planta.,Miscarile , de acest fel se bazeaza pe pierderea de apa a celulelor cu structura sreciala. Aceste miscari pot avea loc prin turgescenta si prin dezumflarea unor pereti celulari cu structura deosebita, ca la deschiderea si inchiderea fructelor-capsula. In cazul acesta actioneaza umiditatea aerului. Structura anumitor celule si structura speciala a tesuturilor joaca un rol determinant in declansarea acestor miscari active ale tesuturilor moarte.Miscarile active ale tesuturilor moarte joaca un rol important numai pentru raspandirea semintelor si a altor dispozitive de reproducere, unde contribuie apa si mai ales vantul. MISCARILE PLANTELOR FIXATE PE SUBSTRAT

Plantele fixate de sol prin radacini executa si ele numeroase miscari facute prin: imbibitie, improscare, prin excitatie sau modificarea turgescentei celulelor. Miscarea prin imbibitie- se intalneste in special la fructele uscate.Ele sunt produse ca urmare a modificarii volumului si dimensiunii diferitelor parti ale fructelor, sub actiunea apei de imbibitie.Aceste miscari se executa rapid si fac posibila aruncarea semintelor la o distanta oarecare de planta. Miscarea prin improscare-se realizeaza prin cresterea turgescentei celulelor.Cand turgescenta scade ca urmare a distrugerii membranei, continutul celular este improscat.Astfel de miscari se intalnesc la ascele si sporangiforii unor unor ciuperci precum si la fructele unor plante superioare, care isi pot imprastia semintele la distante apreciabile Misacrea prin excitatie-se realizeaza, ca urmare a excitatiilor produse plantelor de modificarile factorilor mediului inconjurator, a socurilor provocate de atingere, a concentratiei substantelor chimice.

Miscarea prin modificarea turgescentei celulelor-se realizeaza prin modificarea turgescentei celulelor anumitor organe. Miscarea frunzelor leguminoase se realizeaza ca urmare a modificarii turgesventei pulvinului.Astfel, cand creste turgescenta celulelor de pe partea inferioara a pulvinului, limbul frunzelor

ia o pozitie orizontala, iar cand scade turgescenta celulelor de pe partea inferioara si creste pe partea superioara a pulvinului, frunza ia o pozitie verticala. Sunt cunoscute doua tipuri de miscari: tropisme si nastii. TROPISME-sunt miscari orientate fata de directia si sensul factorilor externi. Dupa natura excitantului sunt cunoscute mai multe tipuri de tropisme:geotropism,fototropism,higrotropism etc. Geotropisme-sunt miscari de orientare a plantelor fata de directia gravitatiei pamintului.Radacina principala si tulpina principala se orienteaza in sens opus una fata de cealalta,dar paralel cu directia de actiune a gravitatiei. Radacina se orienteaza in directia centrului de atractie a pamintului,fiind un organ pozitiv ortogeotrop,iar tulpina se orienteaza in sens opus gravitatiei pamintului,avind ortogeotropism negativ.Geotropismul este important pentru plante,deoarece tulpinile plantelor ies din sol si se mentin vertical,chiar pe terenuri inclinate,iar tulpinile culcate de vant, ploaie revin la pozitia verticala. Fototropismul-reprezinta miscarea de orientare a organelor plantelor fata de directia si sensul razelor de lumina.Pentru plante fototropismul are o importanta foarte mare, deoarece provoaca orientarea frunzelor spre lumina de intensitate optima . Higrotropismele-sunt orientari ale plantelor produse sub influenta vaporilor de apa.In prezenta aerului umed sau uscat, plantele formeaza anumite curburi, numite curburi higrotrope pozitive, cand se fac spre aerul uscat sunt higrotrope negative.Pentru plante higrotropismul are o importanta deosebita, deoarece datorita lui radacinile plantelor si hifele ciupercilor se orienteaza spre sursa de apa. NASTII-sunt miscari neorientate ale plantelor, determinate de modificarea in timp a intensitatii unui excitant. Fotonastiile-miscarile plantelor provocate de schimbarea intensitatii luminii.Ele au loc mai ales seara si dimineata.La florile multor plante, florile se deschid seara si se inchid dimineata .Deschiderea florilor se datoreste modificarii intensitatii cresterii celulelor de pe partea superioara si inferioara a petalelor. Miscarile fotonastice se intalnesc si la frunze.Astfel, la unele plante noaptea frunzele se ridica apropiindu-se de tulpina, iar la alte plante frunzele se apleaca in jos. Seismonastiile-sunt miscarile unor plante determinate de actiunea excitantiilor mecanici.Aceste miscari au loc ca urmare a modificarii turgescentei celulelor de pe partea inferioara a pulvinului, determinand ridicarea organului, iar cresterea turgescentei celulelor pe partea superioara a pulvinului determina aplecarea organului. Tigmonastii-roua-cerului are frunze modificate ce poarta numeroase papile cu varfuri mucilaginoase.Atrase de scanteierile stropilor, insectele mici se prind in aceasta secretie vascoasa si lipicioasa, fiind digerate.Se intelege ca insecta prinsa produce o excitatie de contact care declanseaza o reactie de miscare foarte favorabila.E evident ca directia miscarii nu e influentata in nici un fel de reactie produsa de insecta, chiar daca miscarea e atribuita acestor influente.

Termonastii-Florile lalelelor si ale brinduselor sunt inchise dis de dimineata la fel ca florile multor specii de plante.Dar imediat ce a rasarit soarele ele se deschid si am putea presupune ca lumina este aceea care produce deschiderea lor.Cu totul gresit !Intr-o dimineata rece sa aducem flori inchise de lalele intro camera incalzita,observam ca lumina nu poate fi excitantul care declanseaza aceasta miscare.Aceste miscari de deschidere si de inchidere sunt de fapt miscari de crestere declansate de temperatura,dar care nu pot fi influentate in orientarea lor,deoarece aceasta este stabilita precis prin structura si pozitia petalelor. MISCAREA STOMATELOR Functia stomatelor pentru viata plantei este foarte importanta.Ele sunt acelea care regleaza eliminarea vaporilor de apa, avand in felul acesta o importanta extraordinara asupra economiei de apa a plantei.Ele regleaza si preluarea bioxidului de carbon din aer, care poate patrunde in planta numai pe aceasta cale. La aceasta miscare iau parte: lumina, cantitatea de apa din organism, astfel ca ea trebuie interpretata ca o miscare nastica, deoarece este declansata de factorii de mediu.Miscarea se va efectua totdeauna in directia determinata de structura tesutului, epuizandu-se prin deschiderea si inchiderea stomatelor. MISCARILE PLANTELOR VOLUBILE

Tulpinile plantelor volubile sunt subtiri si lungi, cu tesut mecanic slab dezvoltat, de aceea tulpinile nu pot suporta greutatea frunzelor decat in cazul in care ele au un suport pentru ca sa se incolaceasca in jurul lui.Miscarile executatae de tulpinile plantelor volubile se numesc miscari de circummutatie.Acestea se fac spre stanga sau spre dreapta. Cele mai multe plante volubile executa miscari de circummutatie spre stanga.Incolacirea plantelor volubile in jurul suportului se realizeaza astfel: la atingerea suportului portiunea circummutata se incovoaie in jurul lui printr-o curbura care la plantele de circummutatie spre stanga se executa spre stanga si in sus, iar la cele care circummuteaza spre dreapta se realizeaza spre dreapta si in sus. In executarea acestor miscari un rol important se considera ca l-ar avea auxina care se gaseste in concentratii diferite pe fetele opuse ale zonelor circummutate. CUM SE MISCA PLANTELE DINTR-UN LOC IN ALTUL

Deplasarea prin flagel-Aceste organe de locomotie se intalnesc in special la bacterii, la algele unicelulare si la flagelate.Ei sunt actionati circular si lovesc apa intr-o oarecare masura.Asa se produce presiunea necesara deplasarii inainte a intregului organism. Sunt organisme care misca flagelii tot circular dar care nu sunt impinse ci trase inainte.Deplasarea prin flagel e foarte raspandita la plantele primitive.

Deplasarea prin cili-Cilii executa o miscare de lopatare.Pentru obtinerea unei frecari cat mai mari fata de apa, cilul in stare intinsa e actionat inapoi si apoi e readus in pozitaia initiala, sub forma curbata. Deplasarea prin tarare-Astfel se misca amibele si mixomicetele.Aceste organisme aluneca pe o banda de plasma care este secretata chiar de ele prin partea anterioara.Diatomeele pot strabate 1/100 mm/sec. asa ca ele parcurg in 20 de secunde o distanta egala cu lungimea corpului lor. ARE OARE PLANTA SUFLET?

Plantele au posibilitatea, cu ajutorul miscarilor sa-si orienteze frunzele astfel incat acestea sa profite de radiatiile solare, de asemenea pot sa-si deschida si sa-si inchida florile in raport cu vremea.Fara indoiala, planta este in stare sa receptioneze excitatiile mediului si sa reactioneze fata de acesta printr-un lant de excitatii, printr-o succesiune de fenomene diverse, fizice si chimice.Deci si planta are suflet.

Miscarea si sensibilitatea la mamifere

OCHIUL Rol Ochiul are rolul de a furniza omului diverse informatii sub forma de imagini colorate, referitoare la adancimea, distanta si miscarea obiectelor. Prin miscarea ochiului in toate directiile, putem vedea cea mai mare parte a mediului care ne inconjoara. Pozitionare Ochiul se gaseste in cutia craniana, in orbita oculara, formata din oase si tapetata cu tesut adipos pentru a proteja ochiul de lovituri Functionare Ochiul capteaz imaginile ca un aparat fotografic. Lumina patrunde prin partea din fata a ochiului printro membrana transparenta denumita cornee, inconjurata de o zona denumita albul ochiului sau sclerotica. In spatele corneei se gaseste irisul, un disc colorat in culori precum verde, albastru, caprui sau negru. Intre cornee si iris exista un lichid numit umoare apoasa. Irisul e perforat in centru de un orificiu de culoare neagra, denumit pupila. Pentru ca ochiul sa nu fie deteriorat, atunci cand lumina este foarte puternica, pupila se contracta (se micsoreaza); din contra, cand e intuneric, pupila se mareste. Lumina traverseaza n continuare cristalinul, care are functia de lentila biconvexa, apoi un alt lichid, corpul vitros sau umoarea sticloasa. In final, imaginea este proiectata in profunzimea ochiului pe o membrana denumita retina, ca si cum aceasta ar fi o pelicula de film dintr-un aparat fotografic. Spre deosebire de un simplu aparat foto, care doar imprima imaginea, oamenii pot interpreta informatia optica inregistrata pe retina. Informatiile sunt transmise sub forma unor impulsuri electrice prin intermediul nervului optic catre creier, unde sunt decodate si interpretate. Cei doi ochi percep imaginile din unghiuri diferite, de aceea informartiile trasmise catre creier sunt si ele oarecum diferite. Creierul invata din primele zile de viata sa uneasca cele 2 imagini, astfel ca nu vedem obiectele in 2 exemplare. Cu ajutorul celor 2 imagini, creierul deduce pozitionarea obiectelor in spatiu si distanta pana la ele acest lucru reprezentand vederea tridimensionala (in spatiu).

Lumina refractata de catre cristalin proiecteaza pe retina imaginea rasturnata a obiectelor din jurul nostru. Creierul transforma instantaneu imaginea rasturnata in pozitie dreapta. Acest lucru se invata de catre creier in primele luni de viata, de aceea bebelusii vad lumea intoarsa cu capul in jos. Parti componente Sprancene fire de par care protejeaza ochiul de picaturile de transpiratie care se scurg de pe frunte Pleoapa are rol de protectie a ochiului de lumina prea puternica sau de particolele de praf. Gene fire subtiri de par care protejeaza ochiul de particolele straine. Ochiul Conjunctiva strat transparent care acopera fata anterioara a ochiului si partea interna a pleoapelor. Rolul conjunctivei este acela de a proteja si curata cu lacrimi suprafata anterioara a ochiului. Sclerotica membrana externa de culoare alb sidefiu de natur conjunctiv, slab vascularizat,cu rol de protectie a ochiului. Mai poarta denumirea de albul ochiului Cornee membrana anterioara, transparenta, avascular, bogat inervat, avnd o reea de terminaii nervoase libere sensibile la durere, presiune, tact, cald i rece. Rolul corneii este protectie a irisului si pupilei. Corneea este primul mediu de refractie a luminii, numita si lentila optica. Umoarea apoasa lichid incolor, limpede ce ocupa spaiul dintre cornee i cristalin, care ajuta la mentinerea curateniei corneei si indepartamera germenilor. Este produs de ctre procesele ciliare n camera posterioar i ajunge n camera anterioar prin pupil. Coroida reprezint tunica mijlocie a ochiului. Ea este de culoare neagr i e puternic vascularizat. Prezint anterior irisul, cu un orificiu numit pupila. Iris - disc musculos cu o gaura in mijloc, numiata pupila. Rolul irisului este de a ajusta diametrul pupilei, regland astfel cantitatea de lumina care ajunge in cristalin. Irisul are pigmeni care dau culoarea ochilor (albatri, cprui, verzi, negri). Pupila orificiu circular, de mrime variabil prin care trec razele de lumina catre cristalin, situat in centrul irisului. Pupila are rolul de a regla cantitatea de lumina primita: cand lumina este slaba, pupila va fi mai mare, pentru a putea patrunde o cantitate de lumina mai mare, iar cand lumina este puternica, se micsoreaza si lasa o cantitate redusa de lumina sa ajunga la retina. Are culoarea neagr deoarece marea parte a luminii care intr n pupil este absorbit de ctre esuturile biologice din ochi. Cristalin disc transparent care focalizeaza razele de lumina pe retina. Cristalinul este unul din mediile transparente ale ochiului. Acesta funcioneaz ca o lentil, razele de lumin captate suferind n ochi 3 refracii, dintre acestea 2 avnd loc n cristalin. Cristalinul i modific forma n funcie de necesitate cu ajutorul muschilor din coprii ciliari. Astfel, pentru vederea de aproape cristalinul se bombeaz, iar pentru vederea la distan se aplatizeaz (alungete). Acest fenomen se petrece pentru distane ntre 1015 cm i 6 m. Exist un punct la care cristalinul este aplatizat la maximum. Peste aceast distan vedem clar, fr s mai aib loc turtirea lui, iar vederea se face fr efort. Opacifierea cristalinului reprezint boala numit cataract. Umoarea vitroasa (sticloasa) substanta gelatinoasa ce se gaseste in spatiul situat dupa cristalin, numit si camera posterioara. Lumina refractata de cornee si cristalin strabate corpul vitros pana la retina. Retina membrana formata din celule celule fotosensibile situate pe partea intern a peretelui globului ocular, care sunt responsabile de transformarea luminii n semnale nervoase.

Retina contine aproximativ 130 mil de celule care recepioneaz lumina trasformnd-o n impuls nervos. Aceste celule poarta denumirea de celule cu conuri i celulele cu bastonae. Celulele cu bastonase sunt foarte sensibile la lumina, dar nu pot diferentia decat culorile albastru si verde. Conurile pot deosebi si maresc claritatea imaginii dar nu pot functiona in conditii de lumina insuficienta. Acest lucru explica faptul ca, in conditii de lumina slaba nu putem distinge decat nuante de verde si albastru, nefunctionand decat bastonasele. In schimb, in conditii de lumina puternica, functioneaza doar conurile. Cand lumina scade in intensitate, dupa un anumit timp bastonasele se reactiveaza: cand se intra de la lumina puternica intr-o camera slab luminata, ochiul trebuie sa se adapteze la lumina slaba, iar cand se trece iar la lumina puternica, esti orbit cateva secunde. Muschi oculari sase muschi care dau mobilitate ochilor Muschii ciliari- muschi care se contracta pentru a influenta grosimea cristalinului, modificand focalizarea imaginii Nervi oculari transmit informatiile vizuale catre creier, prin intermediul impulsurilor electrice. Datorita pozitiei nervului optic, care se ataseaza de globul ocular in partea posterioara a ochiului print-un, se creeaz pe retin o zon lipsita de celule fotosensibile, incapabil s recepteze lumina, numit pata oarba. Vase de sange alimenteaza celulele ochiului cu oxigen si subtante nutritive

URECHEA
Urechea=organ de simt pereche adapostit in cea mai mare parte in osul temporal al cutiei craniene. Alcatuire: urechea externa,medie si interna. Urechea externa este compusa dintr-un pavilion care prezinta un schelet cartilaginosinvelit in piele si canalul auditiv extern care prezinta glande cu cerumen si firisoare de par ,la capatul caruia se afla o membrana elastica numita timpan care este o membrana prin a carei vibratii sunetele se amplifica. Urechea medie are forma unei camarute care, la capatul dinspre urechea interna prezinta doua orificii:fereastra ovala si fereasta rotunda.Intre timpan si fereastra ovala se gaseste un lant de trei oscioare sprijinite unul de altul:ciocanul,nicovala si scarita fiind cele mai mici oase.Ciocanul se sprijina pe timpan,iar scarita pe o membrana care acopera fereastra ovala.Urechea medie este in legatura cu faringele printr-un canal,numit trompa lui Eustachio care comunica cu nasul. Urechea interna contine labirintul osos in care se afla labirintul memranos,alcatuit din: utricula, sacula, 3 canale semicirculare si melcul.Receptorii pentru auz se gasesc in melcul memranos din labirintul memranos.Receptorii pentru echilibru se gasesc in canalele semicirculare in utricula si sacula.aceste celule vin in contact cu neuroni ale caror prelungiri formeaza nervul auditiv. In labirintul osos se afla un lichid numit perilimfa,iar in labirintul membranos alt lichid numit endolimfa.

FUNCTIA AUDITIVA

Sunetul ia nastere prin vibratia unui obiect,iar aceasta vibratie care se transmite prin aer,in toate directiile ajunge la ureche,sub forma de unde sonore.Sunetul se mai poate transmite prin intermediul lichidelor si al corpurilor solide. De la unda sonora la auz: Undele sonore -> sunt captate de cutele pavilionului urechiisi indreptate (prin canalul auditiv) la timpan ->oscioarele din urechea mijlocie se pun in miscare -> transmit excitatia spre fereasta ovala -> membrana acesteaia vibreaza -> transmite excitatia auditiva perilimfei -> Vibratiile perilimfei se transmit endolimfei -> ajung la celulele auditive din melc -> receptioneaza excitatia -> neuroni ale caror prelungiri formeaza nervul auditiv -> excitatia auditiva se transorma in influx nervos pe care nervul auditiv il conduce la creier -> se formeaza senzatia de auz.

FUNCTIA DE ECHILIBRU
Celulele de echilibru receptioneaza excitatia referitoare la miscarile capului si corpului.Cilii lor sunt atinsi de cristalele de carbonat de calciu care se gasesc in jurul acestor celule si care se misca la fiecare modificare a pozitiei capului. Aceasta excitatie este transmisa neuronilor alaturati, ale caror prelungiri lungi formeaza nervul vestibular(de echilibru),care conduce influxul nervos la baza creierului, unde se formeaza senzatia de echilibru. Datorita acesteia, corpul nostru isi mentine pozitia in orice miscare. BOLILE -Otita, afectiune ce consta in inflamarea urechii, poate fii externa, daca afecteaza conductul auditiv, sau medie, daca infectia se localizeaza in zona timpanului. -Mastoidita, este inflamarea cavitatii osoase in care se afla situata urechea mijlocie. -Surditatea, se datoreaza spargerii timpanului, afectiunilor aparute la nivelul camerei mijlocii,urechii Limba

Limba (lat.: Lingua, grec.: Glossa) este un organ musculos, acpoperit de mucoas, foarte mobil, cu sensibilitate tactil mare, aflat n cavitatea bucal a animalelor i omului. Are rol n prehensiunea alimentelor, n masticaie, deglutiie. Prin faptul c este dotat cu un tip special de chemoreceptori (mugurii gustativi), este considerat organul simului gustativ, dar are un rol imporatant i n olfacie. La om i primate are rol i n fonaie.

Partea dorsal a limbii Dorsum linguae este uor bombat, partea anterioar fiind liber cu un an median Septum linguae fiind locul de inserie a muchilor limbii (care sunt bogat vascularizai i inervai), n partea posterioar mucoasa limbii prezint deschiderea glandelor salivare, partea ventral (inferioar), median este legat de planeul cavitii bucale prin frul limbii (Frenulum linguae), astfel nct numai vrful limbii este liber.

Baza limbii (Radix linguae) este prin muchi i ligamente fixat de laringe. Mucoasa limbii Mucoasa dezvoltat care acoper limba este continuarea mucoasei cavitii bucale pe care se afl papilele linguale (Papillae linguales), prelungiri cu forme diferite Papillae filiformes, Papillae conicae, Papillae lentiformes cu rol mecanic (la rumegtoare aceste papile sunt acoperite cu strat cornos ceea ce determin aspectul aspru al limbii), Papilele gustative (Papillae gustatoriae) ce au forma de ciuperc (Papillae fungiformes) care sunt terminaiile nervilor glosofaringian i facial au rol senzitiv: tactil, termic i gustativ. Pe marginea limbii se afl papilele Papillae vallatae ce sunt nconjurate de un bru de glande salivare, pe cnd Papillae foliatae (papilele lamelare) dezvoltate la cabaline, nu sunt prezente la toate mamiferele. Mucoasa limbii conine mai ales la baza limbii numeroase glande salivare. Mai demult s-a cutat zonarea limbii dup simul gustativ (srat, acru, dulce) teoria lui David Hnig (1901) teorie ce azi este considerat fals. Rolul limbii Limba are rolul de prehensiune (la unele animale) transport, amestec cu saliva i ajutor n masticaia i deglutiia hranei la nivelul faringelui. La om are un rol important n vorbire, formarea sunetelor articulate. De asemenea joac un rol important ca organ gustativ (a gustului dulce, acru, amar, srat, gras) aceste papile gustative fiind uniform repartizate pe suprafaa limbii, cu excepia gustului amar care este mai bine reprezentat la baza limbii. Inervaia limbii Limba prezinta mai multe tipuri de inervatie: - senzitiva: de la perechea V de nervi cranieni(trigemeni), prin acetsi nervi putem simti temperatura alimentelor. - motorie: de la perechea XII de nervi cranieni(hipoglosi), acesti nervi intervin in miscarile limbii in deglutitie, masticatie. - senzoriala: aceasta inervatie constituie calea de conducere a analizatorului gustativ: Protoneuronul (primul neuron) caii gustative se afla in ganglionii anexati nervilor VII(ggl geniculat), IX si X( ggl inferior pentru ambii nervi), dendritele lor vin la baza radacinii limbii de unde vor culege informatii gustative. Axonii lor, se indreapta catre bulbul rahidian(nucleul solitar) unde se afla deutoneuronul(al II-lea neuron) caii gustative.

Axonii din nucleul solitar se incruciseaza, strabat in directie ascendenta toate cele 3 etaje ale trunchiului cerebral si se indreapta spre talamus. In talamus se afla cel de-al III-lea neuron al caii gustative, axonii din talamus vor proiecta in partea inferioara a girului postcentral. Aici se analizeaza si se elaboreaza senzatia de gust. Pielea Pielea (cutis) constituie un nveli nentrerupt care se continu la nivelul marilor orificii (gur, nas, etc.) cu o semimucoas (parial keratinizat) i care, n interiorul cavitilor respective, devine o mucoas propriu-zis. Pielea reprezint o suprafa receptorie extrem de vast, care asigur o sensibilitate divers, protejeaz corpul de leziuni mecanice i microorganisme, particip la secretarea unor produse finale ale metabolizmului i ndeplinete de asemenea un important rol de termoregulaie, execut funciile de respiraie, conine rezerve energetice, leag mediul nconjurtor cu tot organismul. Suprafaa pielii nu e uniform, pe ea fiind prezente orificii, cute i proeminene. Orificiile sunt de 2 tipuri: unele sunt mari, conducnd n cavitile naturale (gur, nas etc.) altele sunt mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele rspund fie foliculilor piloi (din acestea rsar fire de pr), fie glandelor sudoripare ecrine (porii). Toate orificiile, dar mai ales cele mari, precum i cele foliculare, sunt intens populate de microbi, fenomen ce explic frecvena mare a foliculitelor. Orificiile foliculare reprezint totodat i locul unde absorbia percutanat a apei, electroliilor, medicamentelor (unguente, creme etc.) i altor substane, este maxim. Cutele pielii sunt de 2 feluri: congenitale (sau structurale) i funcionale, ultimele aprnd odat cu mbtrnirea i scderea elasticitii. Cutele structurale sunt fie cute mari (plica axilar, inghinal etc.), fie microcute. Cutele mari au unele particulariti fiziopatologice ca: umiditatea mai mare fa de restul pielii, un pH alcalin sau neutru, pilozitate mai accentuat. Datorit acestor caractere, ele pot prezenta unele mbolnviri specifice ca: micoze, fisuri, intetrigo etc. Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toat suprafaa pielii reunind orificiile porilor; ele determin astfel mici suprafee romboidale, care constituie expresia unei elasticiti normale. Aceste microcute dispar la nivelul cicatricelor, n strile de atrofie epidermic sau de scleroz dermic (sclerodermice). La nivelul palmelor i plantelor microcutele sunt aezate n linii arcuate dispuse paralel, realiznd amprentele, cu caractere transmisibile ereditar, importante pentru identificarea juridic a individului. Crestele dintre cute, dispuse de asemenea n linii paralele, prezint pe ele orificiile porilor sudoripari.

Cutele funcionale se constituie ca urmare a scderii elasticitii cutanate i a contraciilor musculare (riduri). Culoarea pielii depinde de : cantitatea de pigment melanic care confer nuane de la pielea alb (lipsa pigmentului), pn la cea neagr (excesul de melanin). Cantitatea de melanin este determinat genetic, dar variaiile culorii pielii, dup latitudinea geografic (de la pol la ecuator), arat i o adaptare. Melanina variaz ntre anumite limite i n funcie de expunerea la razele ultraviolete. Gradul de vascularizaie capilar determin nuana roz-roie. Vascularizaia mai abundent a feii produce i anumite particulariti morbide regionale: bolile congestive ale feii sunt mai numeroase. Culoarea pielii depinde i de cantitatea de hemoglobin (paloarea n anemii). Pielea copiilor mici este bogat vascularizat i mai subire, motiv pentru care e roz. Grosimea pielii influeneaz culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subire i e roz, pielea de pe palme i plante are o culoare glbuie datorit stratului cornos (keratinei) mai ales n condiii de hiperkeratoz. Abundena keratohialinei (strat granulos) confer pielii o culoare alb. Mucoasele sunt mai subiri dect epidermul; keratina, keratohialina i melanina, n mod normal, la acest nivel, lipsesc, astfel c ele sunt transparente, permind s se perceap vascularizaia din profunzime, de unde culoarea lor roie. n strile leucoplazice (leucos=alb) apare keratina i keratohialina i suprafeele morbide devin albe i mai rugoase. Pigmentogeneza copiilor sub 1 an este deficitar i acomodarea lor la razele solare e deficitar, la ei aprnd mai uor arsurile actinice, dup expuneri la soare sau raze ultraviolete. Suprafaa pielii, la un om matur i talie mijlocie, e de 1,5-1,8 m2. Greutatea ei total corespunde la circa 20% (n medie 14-16 kg), din care circa 15% reprezint hipodermul (cu variaii largi n raport cu corpolena), circa 5% de derm i sub 1% de epiderm. Grosimea pielii variaz dup regiuni: e subire pe fa, frunte, genitale, este mai groas pe toracele anterior,abdomen i marile pliuri. Grosimea crete la spate i pe suprefeele extensorice ale membrelor, cea mai groas e la palme i tlpi. Dintre straturile pielii epidermul e cel mai subire (ntre 0,03 i 1 mm), dermul este mai gros (are ntre 0,5-0,8 mm la fa, 2 mm pe torace i 2,5), iar hipodermul are variaii mari regionale. Elasticitatea pielii se datoreaz, n primul rnd sistemului fibrilar dermic i mai ales fibrelor elastice. Datorit lor pielea e depresibil. La elasticitatea ei contribuie i paniculul adipos, ai crui lobuli grsoi, nvelii ntr-un esut conjunctivo-elastic, funcioneaz ca nite mingi minuscule de cauciuc ce se deprim la apsare, dup care ns revin la forma anterioar. Elasticitatea scade cu vrsta i dispare n strile edematoase sau de scleroz cutanat. Datorit elasticitii, plgile devin mai mari dect suprafaa secionat, iar excizatele de piele (grefele) mai mici dect suprafaa prelevat.

Mobilitatea pielii este variabil: fa de planurile profunde este uor mobilizabil la fa, torace, membre, penis i puin mobilizabil la nivelul palmelor, tlpilor, pe pavilioanele urechilor i pe aripile nazale. Ea scade n procesele de scleroz (cicatrici, scleroze secundare, sclerodermii eseniale). Funciile pielii funcia de aprare, mpiedic ptrunderea unor ageni patogeni n organism (bacterii, substane toxice, radiaii) funcia termoregulatoare la meninerea unei temperaturi constante a corpului, pentru evitarea supranclzirii reduce temperatura prin exaporarea evaporarea apei din sudoare, la o temperatur sczut pentru reducerea pierderii temperaturii corporale, firele de pr prin Musculus arrector pili se zbrlesc pielea avnd aspectul de piele de gsc. funcia de aprare fa de razele ultraviolete la animale aceast funcie e realizat de blan sau pene, la om stratul cornos stratum corneum absoarbe i reflect cam 50% din radiaii, absorbirea radiaiilor se realizeaz prin pigmentul din piele melanin producnd bronzarea pielii, la o expunere extrem la aceste radiaii se poate produce cancerul de piele. pielea ca rezervor de celule embrionare aceast funcie este folosit de chirurgie n transplanturi. funcia imunologic a pielii este realizat de celulele Langerhans din piele. funcia de organ de sim este una din funciile de comunicare a pielii cu mediul nconjurtor, aceasta fiind ndeplinit de receptorii: de durere (fiind pn la 200/cm2), de presiune (corpusculii Vater-Pacini), termoreceptorii (corpusculii Krause), receptorii la ntindere (corpusculii Ruffini), receptorii tactili sunt mai dei la buze, degete, limb, sfrcul mamelei, organele genitale externe (corpusculii Meissner i celulele Merkel).

Structura pielii Structura microscopic Pielea este constituit din 3 nveliuri: epidermul de origine ectodermic, dermul i hipodermul (stratul celular subcutanat) de origine mezodermic (mezenchimal). Epidermul Epidermul este alctuit dintr-un epiteliu stratificat i pavimentos, cornificat, celulele sale fiind n permanen regenerare. El este lipsit de vase sangvine, nutriia celulelor are loc prin difuzarea limfei interstiiale din derm, prin intermediul membranei bazale i prin spaiile nguste (de cca 10 milimicroni), care separ ntre ele celulele vitale ale acestui strat. Epidermul este un protector mecanic contra pierderilor de ap din straturile profunde ale pielii i mpiedic ptrunderea microbilor n ele. Celulele epidermului se mpart, dup origine, aspect microscopic i funcii, n dou linii distincte: keratinocitele, care constituie marea majoritate a masei celulare i melanocitele mult mai puin numeroase. Keratinocitele provin din celulele stratului bazal, care se divid permanent, celulele fiice fiind mpinse

spre suprafa. Se realizeaz astfel o micare celular lent-ascendent, n cursul creia ele se ncarc progresiv cu keratin. Melanocitele elaboreaz pigmentul melanic, care, eliberat din ele, este stocat att n celulele epidermice (mai ales n stratul bazal) ct i n macrofagele dermice, care astfel devin melanofore. Embriologic, ele provin din creasta neural sub forma de metaboliti care n cursul primelor luni de via fetal migreaz spre unele regiuni din sistemul nervos central (tuber cinereum, locus niger etc.), n peritoneu i n piele. n piele se aeaz ntre celulele bazale. Stratul bazal Stratul bazal (sau generator) este cel mai profund, fiind n contact cu membrana bazal. Celulele sale au un nucleu mare situat apical. La polul apical sunt dispuse granule de melanin, care are un rol fotoprotector, ferind acizii nucleici (mai ales DNA) de razele ultraviolete, cu aciune inhibant asupra acestora. ntre celulele bazale se gsesc melanocitele i corpusculii senzoriali Merkel-Ranvier. Stratul spinos Stratul spinos este situat imediat deasupra celui bazal, din care provine. n mod normal, el este alctuit din 6-15 rnduri de celule poliedrice, care pe msur ce urc spre suprafa devin tot mai turtite. Ele sunt mai acidofile dect cele bazale, dar sunt intens vitale, acest strat fiind sediul unor transformri importante n eczem sau n metaplazii, i n alte numeroase afeciuni. Celulele sunt separate prin spaii nguste de cca 10 milimicroni, prin care circul limfa interstiial nutritiv, rare celule limfocitare i se gsesc terminaii nervoase amielinice. Aceste spaii reunite constituie sistemul lacunar epidermic n care coeziunea celular e meninut prin puni intercelulare. Citoplasma celulelor se caracterizeaz pe lng formaiunile obinuite, prin filamente dispuse n mnunchiuri, numite tonofibrile. Ele au un rol important n sinteza keratinei (precursori). Stratul granulos Stratul granulos este situat deasupra celui precedent, fiind compus din 1-5 rnduri de celule turtite. Caracteristica lor e abundena granulaiilor citoplasmatice de keratohialin. Formeaza bariera REIN-care impiedica pierderea apei.Aceasta bariera este insa penetrata de gaze,lipide,vitamine,enzime,hormoni sexuali,radiatii,glucoza,dar si de substante nocive(ex. nicotina). Stratul lucid Stratul lucid numit i stratul cornos bazal e format din celule bogate n glicogen, eleidin i grsimi. Prezena glicogenului atest existena unor procese vitale necesare etapelor finale n sinteza keratinei. Acest strat este ultimul strat vital al epidermului, care mpreun cu stratul cornos profund constituie aa-numita bariera epidermic (barier fa de ap, substanele chimice i microorganisme). Stratul cornos Stratul cornos este cel mai superficial. El este alctuit din dou straturi: stratul cornos profund sau conjunct i cel superficial sau disjunct numit i exfoliator. n cel profund celulele cornoase sunt alipite, n cel superficial celulele au conexiuni laxe, desprinzndu-se la suprafa. Celulele cornoase normale au form de solzi, nucleul este disprut ca i organitele celulare, iar celula apare ca un sac format dintr-un nveli de keratin i un coninut bogat n grsimi osmiofile (lipoide de colesterol). Deasupra stratului

cornos i amestecat cu celulele stratului disjunct, se gsete un strat funcional (fiziologic) rezultat din prelingerea secreiei sudoripare i sebacee, i din debriurile celulelor cornoase i a substanei intercelulare. Acest strat numit filmul sau mantaua (pelicula) lipo-proteic acid a pielii (pH=4,5-5,5), confer o protecie fa de microorganisme i fa de substanele chimice. Pe suprafaa pielii i ntre celulele stratului disjunct, se gsesc microorganisme din flora saprofit. Numrul acestor germeni scade treptat spre profunzime, ei fiind oprii la nivelul stratului conjunct. Dermul Dermul constituie scheletul rezistent conjunctivo-fibros al pielii. El este separat (i totodat reunit) de epiderm prin membrana bazal. Membrana bazal Membrana bazal este alctuit dintr-o mpletire de fibre epidermice i dermice. Ea ndeplinete o funcie de filtru selectiv, pentru substanele provenite din derm i care servesc la nutriia epidermului, dar constituie i a doua barier pentru substanele ce ar putea ptrunde din epiderm. Straturile Dermul este compus din dou straturi. Stratul superficial subepidermic cuprinde papilele dermice i o zon subire situat sub ele. El este denumit strat subpapilar i se caracterizeaz prin elemente fibrilare gracile, elemente celulare mai numeroase, substana fundamental mai abundent i o vascularizaie i inervaie bogat (plexuri subpapilare). Stratul profund numit dermul propriu-zis sau corionul este mult mai gros, este mult mai rezistent i e compus preponderent din fibre colagenice, elastice i reticulare. Celulele Celulele sunt prezentate de fibroblati, fibrocii, histocite, mastocite, limfocite i plasmocite cu specificul lor funcional. Substana fundamental Substana fundamental afar de mucopolizaharide acide e bogat n ap, conine sruri (mai ales sodiu i calciu), proteine, glicoproteine i lipoproteine, glucoz (care la acest nivel are o concentraie identic cu cea din plasm, n timp ce n epiderm este redus la 1/3). Hipodermul Hipodermul este stratul care separ pielea de straturile subiacente. El este alctuit din lobuli de celule grase (lipocite) coninnd trigliceride, cu rol de rezerv nutritiv i de izolator termic i mecanic. Aceti lobuli sunt separai prin septe conjunctive, n care se gsesc vase i nervi. O structur tegumentar mai deosebit este linia apocrin. Ea se ntinde de la axil, n regiunea mamelonar i coboar convergent lateral spre perineu. Este alctuit din aglomerri celulare clare ce, structural, se apropie de celulele glandulare mamare. n aceast accepiune glanda mamar poate fi privit ca o gland apocrin enorm cu o structur corelat cu funcia sa secretorie. ntre modalitatea secretorie a glandei mamare i glandele apocrine sunt relaii apropiate, n sensul c: celulele secret un coninut bogat de proteine;

tipul celular secretor se caracterizeaz prin decapitarea polului secretor al celulelor glandulare. Anexele pielii Anexele cutanate sunt reprezenate de fanerele i glandele pielii. Fanerele Fanerele sunt organe anexe ale pielii difereniate la suprafaa ei, cu funcie de aprare a organismului, fiind prezente la om sub forma unghiilor i a prului. Unghia Unghia (unguis) este format dintr-o lam cornoas dur, distal, numit corpul unghiei (corpus unguis), alctuit din limbul i patul unghial i o rdcin (radix unguis), situat proximal, corespunznd prii acoperite de un repliu cutanat, numit plica supraunghial, care se prelungete pe laturile unghiei. Plica acoper lunula, poriunea roz, palid semilunar a corpului, care n profunzime, se continu cu rdcina. Lama unghial e format dintr-o poriune superficial dur i un strat profund moale. Stratul dur este regenerat de matricea unghial (poriunea cea mai profund a rdcinei), n timp ce stratul moale ia natere prin cornificarea celulelor patului unghial, pe care zace unghia. Sub marginea liber a unghiei se gsete anul subunghial, la nivelul cruia epidermul, cu stratul su cornos, se continu cu unghia, formnd hiponichium-ul. Limbul unghiei este unghia propriu-zis i este format din celule solzoase, cheratinizate. Cele de la suprafaa limbului se continu la nivelul plicii supraunghiale cu stratul cornos al epidermului formnd eponichium (perionix).

Strucura pielii umane cu un folicul pilos (rdcina firului de pr) Prul Prul este alctuit din dou pri: una extern, vizibil, care este tija i cealalt ascuns profund n derm, foliculul pilosebaceu sau rdcina. Tija Tija se dezvolt din epiderm i este cornoas, flexibil, elastic, groas ntre 0,006-0,6 mm, cu lungimea care variaz ntre civa milimetri, pn la peste un metru. Lungimea i densimea variaz regional i este legat de sex, pilozitatea fiind mai accentuat n regiunea capului, pe fa la brbat, n axile, n regiunea pubian, pe torace i abdomen (la brbat). Foliculul pilosebaceu Foliculul pilosebaceu reprezint o invaginaie n profunzime a pielii, care prin vrful su ajunge pn n hipoderm. El conine firul de pr i are anexate glanda sebacee i un fir muscular neted piloerector. Firul de pr Firul de pr are o parte liber, numit tulpin i o parte intrafolicular, numit rdcin (radix pili). Ultima se termin printr-o parte umflat ca o mciuc, numit bulb al prului (bulbi pili) creterea

prului se produce n regiunea bulbului. Bulbul, n partea sa cea mai profund, prezint o scobitur n care ptrunde papila dermic nutritiv a prului, intens vascularizat. Culoarea firelor de pr este diferit: blond, roie, castanie, neagr. Ea este determinat de un pigment brun-grunos sau roiatic, care se formeaz n bulb. Prul alb al senectuii se datorete ptrunderii aierului n tij. Glandele pielii Glanda sebacee Glanda sebacee este glanda acinoas (n ciorchin). Ea o holocrin, sebumul secretat lund natere prin degenerescena groas a celulelor care cptuesc pereii glandei. n regiunile numite seboreice (nas, frunte, menton, ureche, mediosternal etc.) aceste glande sunt hipertrofiate, conferind regiunilor respective o onctuozitate i o reactivitate particular. Funcia acestor glande este endocrinodependent (sistemul hipofizo-steroidic cortico-suprarenal i sexual). Ele secret grsimea pielii, care unge stratul cornificat al epidermusului i prul, i apr de ap, microorganisme, nmoaie pielea. Canalele glandelor sebacee se deschid de obicei n sacii pieloi. ] Glandele sudoripare Glandele sudoripare sunt tubulare, fiind terminate cu un glomerul secretor. Ele sunt de dou tipuri: glandele ecrine mai mici, dispuse aproape toat suprafaa corpului i care se deschid direct la suprafaa epidermului prin pori i glandele apocrine, mult mai mari, dispuse numai la nivelul axelor, n jurul mamelonului i la perineu. Glandele ecrine elimin produsul fr a modifica structura celulelor, ce rmn intacte: sudoarea elaborat de ele e apoas i bogat n sruri, cu un pH acid, fr coninut proteic sau pri din celulele secretante. Glandele apocrine sunt merocrine: secreia lor rezult n parte din eliminarea unei pri din celulele secretante. Ele intr n funcie dup pubertate, fapt ce arat endocrino-dependena lor. Ele se vars n infundibulul folicular, sudoarea lor este mai viscoas, mai bogat n proteine i are un pH neutru, ceea ce explic infecia lor frecvent. Glandele sudoripare secret sudoarea, care conine mari cantiti de ap i, evapornd-o regleaz astfel temperatura corpului. n afar de ap sudoarea conine produsele metabolismului azotos (ureia) i diferite sruri. CAVITATEA NAZALA

Nasul (lat.nasus) n anatomie nseamn un organ al vertebratelor care este compus din orificiul nrilor i cavitatea nazal. La om ca i la celelalte mamifere, nasul este situat n centrul feei sau n vrful botului, dup cavitatea nazal urmnd faringele unde se ntlnete calea respiratorie cu calea digestiv. Nasul la mamifere

Din punct de vedere anatomic nasul aparine de partea extern a cilor respiratorii. Orificiul nrilor (nares) continundu-se cu dou caviti nazale (cavum nasi), acestea fiind desprite de septumul nazal (septum nasi) aceste caviti sunt la rndul lor mprite n trei, prin Concha nasalis superior, la animale Concha nasalis dorsalis

Concha nasalis media Concha nasalis inferior, la animale Concha nasalis ventralis Intre pereii despritori amintii mai sus se afl 3 ci, sau canale (meaturi nazale): Meatus nasi superior, la animale: Meatus nasi dorsalis aici se afl organul mirosului (Organum olfactus) Meatus nasi medius legat de sinusul nazal Sinus paranasales Meatus nasi inferior, la animale Meatus nasi ventralis este singurul canal care conduce aerul inspirat prin deschiderea Choanelor nazale n faringe, de aceea este numit calea respiratorie. La balen nasul ocup partea superioar a capului, iar la elefant nasul s-a transormat ntr-un organ lung musculos (tromp) cu posibilitate de pipire i apucare de obiecte. igiena organului olfactiv : Simtul mirosului si cel al gustului pot fi afectate sub actiunea unor factori de rsc, daca nu sint respectate anumite reguli de igiena .Bunaoara,consumul frecvent de alimente fierbinti duce la distrugerea distrugerea papilelor gustative si respectiv de alimente fierbinti duce la distrugerea papilelor gustative Funcia nasului Funcia respiratorie, prin nas se inspir i expir aerul necesar respiraiei, nasul avnd i un rol de filtrare a impuritilor din curentul de aer inspirat prin periorii i mucoasa nazal umed. La om prin inspiraie sunt folosite nrile alternativ (la un interval de 20 -30 de minute), astfel exist posibilitatea de regenerare a mucoasei nazale. Funcia mirosului este ndeplinit de Regio olfactoria din nas.Fosele comunica cu exteriorul prin nari si cu faringele pri coane.Este captusit cu cu mucoasa nazala prevazuta cu perisori si glande ce secreta mucus. CALEA DE CONDUCERE A ANALIZATORULUI OLFACTIV: protoneuronul caii olfactive este reprezentat de celulele bipolare din mucoasa olfactiva. Acestea, au o dendrita scurta si groasa prevazuta la capat cu mici vezicule constituind butonul olfactiv care contin cili. Axonii celulelor (neuronilor) bipolare strabat lama ciuruita a osului etmoid si patrund in craniu, cu traseu pana la bulbul olfactiv. Aici face sinapsa cu cel de-al II-lea neuron al caii olfactive si anume neuronii mitrali. Axonii neuronilor mitrali ajung in paleocortex (pe fata mediala a lobului temporal-aria olfactiva girul hipocampic si nucleul amigdalian) unde este perceput mirosul. Bolile nasului Rhinitis inflamaia mucoasei din cavitatea nazal;la rceal cu guturai sau rinit alergic, (Epistaxis) hemoragie nazal Eczema nazal Devierea septumului nazal Furuncull Rhinophym Tumori: Bazaliom, Spinaliom, rar Sarkom i Melanom

EXCREIA
16 March 2011 EXCREIA LA PLANTE Plantele si animalele elimina substante prin excretie. Aceste substante pot fi : Substante rezultate din dezasimilatie (degradarea substantelor proprii din celule). Daca se acumuleaza in mediul intern, pot deveni periculoase. Substante care nu sunt toxice, dar care, la un moment dat sunt in exces Substante straine, patrunse in mediul intern(excipieni din medicamente) Substante cu rol de semnal chimic(feromoni-animale,nectar) Excretia la plante : plantele folosesc pentru fotosinteza numai circa 1% din apa absorbita. Restul se elimina sub forma de vapori, prin transpiratie sau, mai rar, sub forma de picaturi, prin gutatie.

TRANSPIRATIA - eliminarea vaporilor de apa se produce mai ales prin frunze - celulele epidermice ale frunzelor au perete exterior ingrosat, cuticula, si impregnat cu o substanta numita cutina, care limiteaza evaporarea, de aceea numai 1/10 din vapori se elimina prin cuticula, restul eliminandu-se prin stomate. - stomatele au un mecanism osmotic automat de reglare a deschiderii - la lumina, celulele stomatice produc prin fotosinteza substante organice solubile - celulele stomatice absorb apa din celulele vecine si se deformeaza deschizand ostiola - la intuneric stomatele se inchid - in frunzele ofilite celulele stomatice nu pot absorbi suficienta apa si stomatele

raman inchise, de aceea eliminarile de apa sunt reglate si corelate cu fotosinteza - eliminarea apei este necesara deoarece: -asigura ascensiunea sevei brute care aduce ioni minerali la nivelul frunzelor -impiedica supraincalzirea plantelor -mentine ostiolele deschise, asigurand schimbul de gaze necesar fotosintezei si respiratiei GUTATIA - suplineste transpiratia asigurand ascensiunea sevei cand exista un exces de apa in sol, iar aerul este cald si umed - o putem observa dimineata in gradini, paduri sau pajisti, dar mai ales in sere : picaturi de apa apar la marginea sau in varful frunzelor - energia necesara eliminarii apei este asigurata de presiunea radiculara INFLUENTA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA TRANSPIRATIEI SI GUTATIEI - eliminarea apei depinde de structura plantelor -factori interni- si de influenta mediului la care s-au adaptat speciile factori externi. a) Factori interni : - suprafata de transpiratie : plantele adaptate la mediul secetos au adesea frunze reduse, la unele dintre ele, frunzele fiind transfosrmate in tepi (cactusi), iar fotosinteza se realizeaza in tulpina. Multe plante lemnoase din zona cu clima temperata se confrunta cu un deficit de absorbtie pe timpul iernii. Ele s-au adaptat la aceasta situatie, pierzandu-si toamna frunzele reducand astfel pierderile de apa. La multe plante pierderea de apa este limitata prin diferite adaptari : ingrosarea cuticulei, formarea unor peri

epidermici care retin vaporii in vecinatatea frunzelor, etc. - densitatea stomatelor : la plantele care traiesc in locuri umede, observam adesea o densitate mai mare a stomatelor. Ele au structuri specializate in gutatie numite hidatode care elimina apa activ sau pasiv. b) Factori externi : - umiditate atmosferica scazuta - curentii de aer - temperatura intensifica transpiratia deoarece favorizeaza evaporarea

- lumina : contribuie la deschiderea stomatelor si la incalzirea frunzelor, intensificand transpiratia - umiditatea solului : influenteaza transpiratia prin efectul ei asupra absorbtiei. Plantele inferioare, uni sau pluricelulare, ca si plantele nevasculare elimina vapori de apa prin toate celulele care vin in contact cu atmosfera. Transpiratia lor este mai mult sau mai putin intensa, dupa starea fiziologica a celulelor si dupa fortele care retin apa in ele. La plantele vasculare, care dupa continutul in apa sunt homeohidrice, transpiratia decurge in trei etape : -o evaporare a apei la suprafata tuturor celulelor aflate in contact cu atmosfera interna din meanturi si lacune - difuziunea vaporilor de apa prin spatiile intercelulare, spre suprafata organelor aflate in contact cu atmosfera - o eliminare la exterior a vaporilor de apa din atmosfera interna a organelor. Eliminarea vaporilor de apa are loc mai ales prin ostiolele stomatelor si prin traversarea cuticulei care protejeaza celulele aflate in contact direct cu atmosfera externa. O mica parte a apei este eliminate si la nivelul letincelelor.

Intensitatea transpiratiei prezinta importante variatii in functie de tipul ecologic caruia ii apartin plantele. In perioadele de transpiratie intensa higrofitele elimina peste 10g apa /dm/h, mezofitele pana la 10g apa/dm/h, iar xerofitele 0,1g apa/dm/h. In perioada da transpiratie redusa plantele pierd abia 0,01g apa/dm/h, iar xerofitele mai putin. 1.TRANSPIRATIA PRIN STOMATE Transpiratia stomatica prezinta mari variatii in intensitate, determinate de factorii mediului extern si de factori interni care influenteaza gradul de deschidere al stomatelor. Variatiile gradului de deschidere a ostiolelor se pot datora variatiilor de turgescenta ale celulelor stomatice si variatiile de turgescenta a celulelor epidermice invecinate cu stomatele. Modificarea turgescentei celulelor stomatice are ca urmare schimbarea gradului de deschidere a ostiolelor, datorita ingrosarii inegale a peretilor celulelor stomatice. La dicotiledonate, peretele dorsal al celulelor stomatice este mai subtire si se intinde mai mult cand turgescenta lor creste, ceea ce determina o oarecare indepartare a peretilor ventrali care sunt mult mai ingrosati. Uneori cand peretii celulelor stomatice sunt uniform ingrosati, deformarea lor se datoreaza heterogenitatii de structura a acestora, manifestata prin orientarea fibrilelor celulozice. Celulele stomatice de la monocotiledonate, care au forma unor haltere, isi maresc gradul de deschidere al ostiolelor prin umflarea extremitatilor lor, ai caror pereti sunt mai subtiri. Variatiile turgescentei celulelor epidermice, in raport cu cea a celulelor stomatice, pot determina schimbarea gradului de deschidere a ostiolelor prin comprimarea sau relaxarea celulelor stomatice. Miscarile celulelor stomatice pot fi deci active sau pasive. Ele sunt active cand insasi turgescenta celulelor stomatice este factorul care determina miscarea, numita miscare hidroactiva. Miscarile sunt pasive in cazul in care variatiile de turgescenta apartin celulelor epidermice invecinate, care determina miscari hidropasive. In realitate, cele doua mecanisme sunt, cel mai adesea, solidare, deoarece miscarile stomatelor se realizeaza pe baza schimbului de apa dintre celulele stomatice si cele vecine. Trecerea apei din celulele epidermice in cele stomatice determina marirea gradului de deschidere a ostiolelor, iar iesirea apei din celulele stomatice in cele epidermice duce la micsorarea gradului lor de deschidere. Variatiile gradului de deschidere a stomatelor se explica prin interventia unor mecanisme care determina, la ivirea luminii o crestere a presiunii osmotice, respectiv a fortei de suctiune a celulelor stomatice fata de cea a celulelor epidermice, fapt ce duce la intrarea apei in celulele stomatice si la marirea gradului de deschidere a ostiolelor. La lasarea intunericului procesele se desfasoara invers. Desi celulele stomatice contin cloroplaste, crestrea presiunii lor osmotice o data cu aparitia luminii nu se datoreaza activitatii lor fotosintetice, deoarece fotosinteza lor este de circa 50 de ori mai mica decat cea care ar fi necesara pentru producerea unei cantitati de substante osmotic active care sa explice variatiile de presiuni osmotice inregistrate. Cresterea presiunii osmotice in celulele stomatice se datoreaza hidrolizei amidonului preexistent in ele, prin interventia la lumina a unor enzime. Lloyd (1908) a

constatat ca la lumina amidonul dispare in celulele stomatice si reapare noaptea, in timp ce in celulele epidermice si paranchimurile asimilatoare, la lumina se formeaza amidon, iar la intuneric are loc disparitia lui. Variatia invers proportionala a continutului de amidon din celulele stomatice cu gradul lor de deschidere a dus la aparitia unei teorii ale reglarii fotoactive , dintre care, cea mai sustinuta astazi considera ca hidroliza amidonului din celulele stomatice esta catalizata de o fosforilaza care activeaza in mediul bazic. La intuneric, prin acumulare de CO2 in celulele stomatice pH-ul acestora devine acid si deci nefavorabil hidrolizei. La lumina, CO2 acumulat fiind consumat in fotosinteza, pH-ul creste, favorizand activitatea hidrolitica a fosfarilazei. Prin miscarile stomatelor, plantele pot regla, intr-o oarecare masura, intensitatea transpiratiei lor. Intre gradul de deschidere a ostiolelor si intensitatea transpiratiei nu exista o proportionalitate stricta. Doar variatiile de deschidere care au loc in vecinatatea diametrului minim al ostiolelor pot influenta transpiratia. Intrucat ostiolele reprezinta locul de difuzie a vaporilor de apa si nu locul de evaporare a apei, reglarea stomatica a transpiratiei se face in baza legilor care dirijeaza difuziunea prin pori mici. In cazul evaporarii apei la nivelul unei suprafete libere, directiile de difuzie a vaporilor de apa sunt dirijate dupa gradientul de umiditate relativa a aerului de deasupra suprafetei de evaporare. Zonele cu acelasi grad de umiditate relativa sunt paralele cu suprafata lichidului, iar vaporii de apa difuzeaza dupa linii paralele, care sunt perpendiculare pe suprafata de evaporare. In cazul prezentei unui perete poros, care separa doua medii cu grade diferite de umiditate relativa, liniile de difuziune a vaporilor de apa diverg de la nivelul porilor in toate directiile, ca urmare a faptului ce zonele cu acelasi grad de umiditate relativa au aproximativ aspectul unor emisfere centrate in jurul porilor. In astfel de conditii, vaporii de apa difuzeaza mai repede pe la marginile porilor decat prin portiunea centrala a suprafetei lor. Prin urmare, difuziunea vaporilor de apa nu este proportionala cu suprafata porilor, ca in cazul evaporarii apei de pe suprafete libere mai mari, dar este totusi relativ activa. In cazul frunzelor, pentru o anumita densitate a stomatelor, pe masura ce diametrul ostiolelor creste, se ajunge la un moment cand deschiderea lor este suficienta pentru ca pierderea apei sa aibe loc aproape ca si cand nu ar exista epiderma, iar cela doua atmosfere ar veni direct in contact. Dincolo de aceasta deschidere orice crestere a diametrului ostiolelor nu mai are nici un efect, astfel ca reglarea stomatica a transpiratiei nu mai poate avea loc. Influenta gradului de deschidere a stomatelor asupra difuziunii CO2 si O2 se manifesta numai la deschideri mult mai mici ale ostiolelor decat cele care pot interveni in reglarea intensitatii transpiratiei. Particularitatile difuziunii vaporilor de apa prin pori explica si valorile mari ale transpiratiei relative, adica ale raportului transpiratie/evaporare de pe o suprafata libera de apa egala cu suprafata frunzelor, in conditii de mediu identice. Transpiratia relativa are valoarea de 0,8 0,9 si nu de 0,01 0,02 cat ar trebui sa aibe in cazul cand difuziunea vaporilor de apa ar fi proportionata cu suprafata ostiolelor larg deschise, care reprezinta doar 1-2% din suprafata frunzei. 2.TRANSPIRATIA PRIN CUTICULA

Spre deosebire de frunzele care au o cuticula groasa, la care transpiratia cuticulara este nula, cele care au cuticula subtire pot elimina cantitati mici de vapori la nivelul ei. Cuticula poate avea perforatii inframicroscopice sau zone mai putin hidrofobe, cu toate ca ea reprezinta o bariera, mai ales contra pierderilor de apa, fiind bogata in substante hidrofobe provenite din oxidarea acizilor grasi. Permeabilitatea cuticulei variaza consideravil in functie de varsta organului, dar si in functie de grosimea ei, care indica, dealtfel, o adaptare structurala la mediu. La xerofite, ea poate atinge o grosime de cateva zeci de microni, fiind dublata si de un strat de ceara. 3.TRANSPIRATIA PRIN LENTICELE Tulpinile suberficate elimina vaporii de apa prin lemticele. Ele reprezinta intreruperi la nivelul suberului sau plutei, care sunt formatiuni impermeabile, corespunzand local unei lipse de coroziune intre celulele suberificate, sau unei absente a suberificarii si reprezinta circa 20% din suprafata plutei. Transpiratia ramurilor sau a trunchiurilor este mult mai redusa in raport cu cea a frunzelor, reprezentand doar a mia parte pentru aceeasi suprafata. GUTATIA Gutatia, de la lat. gutta = picatura, este fenomenul de eliminare a apei sub forma de picaturi. Fenomenul se produce mai ales in timpul noptilor de vara urmate de zile calduroase. In regiunile noastre plantele elimina cantitati mici de apa prin gutatie. Fenomenul se intalneste mai frecvent la plantele cultivate in sere, unde umiditatea relativa a aerului din timpul noptii franeaza transpiratia, iar temperatura ridicata favorizeaza absorbtia apei din sol. Apa gutata nu este pura si ca urmare, spre deosebire de roua, lasa un reziduu alb in urma evaporarii ei de pe o lama de sticla. La ciuperci gutatia are loc pe intreaga suprafata a corpului. La plantele superioare poate avea loc printro simpla leziune a limbului foliar, dar de obicei este localizata in anumite portiuni ale lui, acolo unde se gasesc formatiunile de gutatie, asa numitele hidatode. Acestea sunt variate ca structura, dar se pot grupa in hidatode de tip inchis sau active si hidatode de tip deschis sau pasive. Hidatodele de tip inchis pot fi reprezentate prin : -unele celule epidermice al caror perete este subtire si lipsit de cuticula, la nivelul carora ajung terminatiile nervurilor -peri proveniti din celule epidermice, formati din cate trei celule cu protoplasma abundenta, nuclei mari si pereti subtiri.

Lipsa oxigenului, anestezicii si substante toxice anuleaza gutatia prin acest tip de hidatode, fapt ce demonstreaza ca ele elimina apa in mod activ, cu cheltuiala de energie. Hidatodele de tip deschis se aseamana cu stomatele intrucat orificiul lor, intotdeauna deschis, este eliminat de doua celule mici, moarte (celule acvifere), asemanatoare cu celulele stomatice. Sub ele se gaseste o camera acvifera ce aminteste de camera substomatica si care, spre deosebire de aceasta, este plina cu o solutie apoasa, ce se elimina sub forma de picaturi. Hidatodele de tip deschis sunt de doua tipuri : -cu epitem, un tesut parenchimatic format din celule mici, cu peretii subtiri si spatiile intercelulare pline cu apa, la care ajung vasele inelare sau spiralate -fara epitem, la care vasele de lemn se termina la nivelul camerei acvifere Hidatodele de tip deschis functioneaza in mod pasiv. Lipsa oxigenului, anestezicii si substantele toxice nu au nici o influenta asupra lor. Intrucat are loc cand transpiratia este redusa sau nula, iar absorbtia intensa, gutatia reprezinta un mecanism care suplineste transpiratia, permitand astfel urcarea sevei brute in plante. Ea se manifesta deci in momentele cand in plante se creeaza suprapresiuni si intervine ca o supapa de siguranta care limiteaza turgescenta tesuturilor, fara ca sa se intrerupa absorbtia radiculara a apei. La originea acestui fenomen se gaseste presiunea radiculara, prin care celulele parenchimatice din vecinatatea vaselor elimina activ apa in xilem. Ca urmare, presiunea hidrostatica din vase creste, ceea ce determina excretia apei prin hidatode. Factorii care influenteaza transpiratia Intensitatea transpiratiei variaza in limite foarte largi sub influenta factorilor mediului extern, desi, intre anumite limite, poate fi reglata prin interventia unor factori interni, caracteristice pentru specie, sau care tin de starea fiziologica a plantelor la momentul dat. Influenta factorilor externi asupra intensitatii transpiratiei Factorii mediului extern pot modifica puternic intensitatea transpiratiei, pe de o parte prin actiunea lor fizica, iar pe de alta prin faptul ca determina o reactie fiziologica din partea plantelor. Actiunea fizica se manifesta asupra vitezei de evaporare a apei la nivelul spatiilor intercelulare si asupra vitezei de difuziune a vaporilor de apa la nivelul ostiolelor, al cutinei si al lenticelelor. Reactia fiziologica pe care o declanseaza consta intr-un control ce permite o reglare a pierderilor de apa.

1.

Influenta umiditatii relative a atmosferei

Viteza de evaporare a unei mase de apa sau a unui corp hidratat este cu atat mai mare cu cat umiditatea relativa a aerului este mai mica. Uscaciunea usoara a aerului accelereaza transpiratia, determinand marirea pasiva a gradului de deschidere a stomatelor, deoarece celulele epidermice sunt primele care pierd apa. Uscaciunea accentuata a aerului duce la diminuarea intensitatii transpiratiei intrucat determina micsorarea activa a gradului de deschidere a stomatelor, ca urmare a reducerii turgescentei lor. In cazul unei atmosfere saturate cu vapori de apa mai poate avea loc o usoara transpiratie, mai ales la lumina, cand frunzele au o temperatura si deci o tensiune a vaporilor de apa usor superioara fata de mediu. 2. Influenta luminii

Lumina reprezinta factorul principal al ritmului diurn al intensitatii transpiratiei. Transpiratia este in general scazuta la intuneric si foarte intensa la lumina. Exceptie fac cacteele, care, ca rezultat al adaptarii la seceta, transpira mai mult la intuneric, intrucat la lumina gradul de deschidere a ostiolelor stomatelor lor este redus la minimum. La celelalte plante, transpiratia unei frunze poate fi de 100 de ori mai intensa la soare decat la umbra. Lumina determina cresterea permeabilitatii celulare, dar mai ales provoaca marirea gradului de deschidere a stomatelor. 3. Influenta temperaturii

La temperaturi joase transpiratia este slaba sau nula. La cresterea temperaturii transpiratia este slaba sau nula. La cresterea temperaturii transpiratia se intensifica pana la un optim, in jur de 30C. Peste temperatura optima transpiratia se micsoreaza puternic catre temperatura de 45C, iar cresterea in continuare a temperaturii devine patologica prin vatamarea protoplasmei. Permeabilitatea celulara creste, stomatele isi maresc din nou gradul de deschidere, tesuturile se vestejesc si planta piere, apa din ea continuand sa fie pierduta printr-un simplu proces fizic de evaporare. 4. Influenta curentilor de aer

Curentii de are modifica mai ales evaporarea, inlaturand aerul cu vapori de apa si aducand altul mai uscat, ceea ce poate mari evaporarea de 10 ori si chiar mai mult. Asupra transpiratiei curentii de aer au un efect mai mic in cazut cand stomatele sunt mai putin deschise, dar mai ales in cazul cand transpiratia cuticulara este redusa. Cand stomatele sunt larg deschise, curentii de aer pot mari intensitatea transpiratiei cel mult de doua ori, deoarece usureaza difuziunea vaporilor de apa din jurul ostiolelor. 5. Influenta umiditatii solului

La lipsa unor cantitati suficiente de apa accesibila pentru plante in sol ele pot reactiona in mod diferit : cele izohidice isi reduc puternic intensitatea transpiratiei la amiaza, ceea ce contribuie la mentinerea

apei in celulele lor; cele anizohidrice isi micsoreaza gradul de deschidere a stomatelor lor mai tarziu, dupa instalarea unor deficite mari de apa, ceea ce poate avea efecte daunatoare. Influenta factorilor interni asupra intensitatii transpiratiei 1. Suprafata de transpiratie Intensitatea transpiratiei depinde in mare masura de suprafata pe care o au lacunele din mezofil, in special din parenchimul lacunos si nu de suprafata totala a frunzelor. Cand suprafata interna de evaporare a apei este mare si intensitatea transpiratiei tinde sa creasca. 2. Permeabilitatea peretilor celulari Modificarile secundare ale membranei scheletice (ingrosarea cuticulei, cerificarea, sclerificarea epidermei si a tesuturilor mai profunde, suberificarea) nu prezinta importanta decat in cazul transpiratiei cuticulare, pe care o diminueaza. 3. Pilozitatea suprafetei de transpiratie Prezenta unei pasle de peri pe suprafata frunzelor si a tulpinilor ierboase influenteaza puternic intensitatea transpiratiei. Cand perii sunt morti prezenta lor diminueaza transpiratia prin faptul ca, avand aer, sunt rau conducatori de caldura. Cand perii sunt vii suprafata de contact cu atmosfera este marit si ca atare creste transpiratia cuticulara. Indiferent daca sunt vii sau morti, perii, mai ales cand formeaza o pasla deasa, diminueaza intensitatea transpiratiei stomatice, prin imobilizarea unui strat de aer saturat in vapori de apa in jurul ostiolelor. 4. Densitatea stomatelor Cat timp distanta dintre stomate nu este mai mica decat de 10 ori diametrul ostiolelor lor larg deschise, cresterea numarului de stomate pe unitatea de suprafata duce la intensificarea transpiratiei. Plantele din mediile secetoase se caracterizeaza, cel mai adesea, printr-o densitate mai mica a stomatelor. Variatiile periodice ale transpiratiei Modificarile intensitatii transpiratiei sunt determinate, in parte, de variatiile conditiilor exterioare care schimba puterea deshidratanta a aerului, gradul de deschidere a stomatelor si forta de suctiune a celulelor. 1. Periodicitatea diurna a transpiratiei

In decurs de 24 de ore, transpiratia este redusa in timpul noptii si intensa in cursul perioadei de lumina a zilei. Transpiratia redusa din timpul noptii se datoreaza micsorarii la maximum a deschiderii stomatelor

la intuneric si diminuarii puterii deshidratante a aerului, datorita cresterii umiditatii relative si racirii atmosferice. Transpiratia intensa din timpul perioadei de lumina a zilei cu valoarea maxima de obicei la amiaza, se realizeaza prin marirea fotoactiva a gradului de deschidere a stomatelor in zori, prin cresterea puterii deshidratante a aerului care se incalzeste treptat si prin diminuarea corespunzatoare a umiditatii relative a aerului. Aceste variatii tipice ale intensitatii transpiratiei sufera de obicei numeroase modificari, dupa specie, iar la aceeasi planta dupa conditiile mediului extern. 2. Periodicitatea sezoniera a transpiratiei

Intensitatea transpiratiei sufera variatii mari in cursul anului. In timpul iernii, la foioase, transpiratia este extrem de redusa, factorul limitat fiind reducerea suprafetei de evaporare prin caderea frunzelor. La plantele cu frunze persistente transpiratia este de asemenea mult diminuata, factorul limitat fiind reducerea absorbtiei apei si oprirea conducerii sevei brute. In timpul primaverii, absorbtia apei si circulatia sevei brute se intensifica rapid, cu toate ca suprafata foliara este inca redusa. In aceasta perioada aproximativ 40% din transpiratie are loc la nivelul cuticulei, care la frunzele tinere este foarte subtire. In timpul verii, pe vreme potrivit de calda si nu prea uscata, transpiratia devine intensa. Stomatele sunt larg deschise, iar puterea de evaporare a apei este ridicata. Pe vreme ploioasa transpiratia se reduce desi stomatele sunt larg deschise, deoarece puterea deshidratanta a aerului este slaba. Pe vreme secetoasa, de scurta durata, deschiderea ostilelor se micsoreaza, astfel ca transpiratia se diminueaza intr-o oarecare masura. Depresiunea intensitatii transpiratiei la amiaza se datoreaza micsorarii si mai puternice a gradului de deschidere a stomatelor in aerul foarte cald si uscat. Pe vreme secetoasa de lunga durata, cand solul este uscat, absorbtia apei se opreste si suctiunea celulara crescuta reduce transpiratia cuticulara, cu toate ca puterea deshidratanta a aerului este ridicata. Transpiratia stomatica se reduce si ea foarte mult, deoarece ostiolele raman extrem de putin deschise. In timpul toamnei transpiratia stomatica si cuticulara se reduc puternic, cu atat mai mult cu cat puterea deshidratanta a aerului, adesea umed si racoros, este diminuata. Rolul transpiratiei in viata plantelor Transpiratia prezinta o deosebita importanta in viata plantelor prin faptul ca : -determina urcarea sevei brute prin apelul foliar si usureaza prin aceasta absorbtia radiculara a apei, ceea ce permite plantelor sa faca economie de energie si sa realizeze o activitate metabolica la un nivel normal, ca urmare a bunei hidratari a tesuturilor si aprovizionarii lor cu elementele nutritiei minerale -asigura racirea organelor lor, deoarece evaporarea unui gram de apa absoarbe 537calorii indeplinind un rol termoregulator -favorizeaza schimburile de O2 si CO2 prin ostiolele stomatelor. Ca atare plantele care transpira mai intens au o transpiratie mai activa si cresc mai repede. Reglarea stomatica a transpiratiei poate avea insa loc fara ca schimburile respiratorii si fotosintetice ale O2 si CO2 sa fie afectate, deoarece diametrul

ostiolelor la care incepe reducerea transpiratiei este mai mare decat cel care determina reducerea difuziunii O2 si CO2. Uneori transpiratia poate deveni nociva cand mecanismele reglatoare, eficace intre anumite limite, raman fara efect. In astfel de situatii plantele se deshidrateaza puternic si pot pieri. De aceea, transpiratia a fost calificata de catre K.A.Timiriazev ca fiind un rau necesar. EXCREIA LA ANIMALE

SISTEMUL EXCRETOR
Procesele catabolice desfasurate la nivel celular dau nastere, pe lnga energie, la produsi reziduali: CO2 uree, acid uric, H2O, amoniac etc. Acestia se elimina partial prin plamni (CO2 si o cantitate de apa) siprin piele (apa si substante minerale). Cea mai mare parte a produsilor reziduali se elimina sub forma de urina, prin rinichi, ceea ce constituie procesul de excretie renala. Formatiunile anatomice care conthbuie la producerea si eliminarea urinei formeaza sistemul excretor. Sistemul excretor este constituit din rinichi si caile urinare.Rinichii sunt situati retroperitoneal, n lojele renale.Pe marginea mediala a rinichilor se afla sinusul si hilul renal, care adapostesc pediculul renal. Pediculul renal este format din caile excretoare, vase sangvine si fibre nervoase. La exterior rinichiul este nvelit n capsula renala fibroasa. Parenchimul renal este constituit din doua zone: medulara si corticala, care se ntrepatrund. Zona medulara este formata din 7-14 piramide renale Malpighi, ale caror vrfuri, papilele renale, sunt ndreptate spre sinusul renal. Piramidele renale cuprind tuburile urinifere ale nefronilor si tuburile colectoare. Medulara piramidelor se prelungeste n corticala sub forma piramidelor Ferrein, care constituie lobulii renali. Zona cortical cuprinde glomemli si tuburi urinifere ale nefronilor. 0 piramida renala mpreuna cu lobulii renali si corticala corespunzatoare acesteia formeaza un lob renal. Nefronul. Unitatea morfofunctionala a rinichiului este nefronul. Cei doi rinichi cuprind aproximativ 2.600.000 de nefroni. Un nefron este constituit din corpusculul Malpighi si tubul urinifer. a) Corpusculul renal Malpighi cuprinde capsula Bowmann si glomerulul renal. Capsula Bowmann are forma de cupa, cu peretele din doua foite: viscerala, care adera la glomerul, si parietala, care se continua cu tubul urinifer. Glomerulul renal este format dintr-un ghem de 25-50 de vase capilare pe traiect arterial. n corpusculul renal are loc filtrarea plasmei sangvine, proces favorizat att de structura perforata a endoteliului capilar si a foitei viscerale a capsulei, ct si de calitatile filtrante ale membranei bazale a b) Tubul unnifer cuprinde trei segmente: tubul contort proximal este alcatuit dintr-un epiteliu cilindric cu bordura n perie; ansa Henle, de forma literei U, este formata din epiteliu turtit; ansele nefronilor juxtamedulari patrund n piramide pna aproape de vrful papilei, spre deosebire de cei cu glomeruli n corticala externa ale caror anse patrund numai n medulara externa; tubul contort dlstal, la contactul cu arteriola aferenta formeaza aparatu uxtaglomerular, cu rol n reglarea presiunii arteriale. Se deschide n canalul colector care se termina n papila renala.

CAILE URINARE Urina formata este eliminata prin caile urinare: calice, pelvis renal, uretere, vezica urinara si uretra. a) Calicele mici sunt formatiuni membranoase, situate n jurul uneia sau mai multor papile renale. b) Calicele mari(2-3) rezulta prin unirea celor 6-12 calice mici. c) Pelvisul renal, n forma de plnie, este captusit cu epiteliu de tranzitie. d) Ureterele sunt conducte musculo-membranoase captusite la interior de uroteliu. Ele iau nastere din pelvisurile renale si se deschid n vezica urinara. e) Vezica urinara este un organ cavitar cu o capacitate fiziologica de 300-350 ml. Este situata n loja vezicala din pelvis. Peretele vezical prezinta trei paturi musculare netede si este captusit la interior de uroteliu. La locul de origine a uretrei se afla sfincterele vezicale: sfincterul vezical intern (neted) si sfincterul vezical extern (striat). Inervatia vegetativa a vezicii urinare este realizata de fibrele simpatice din plexul hipogastric si fibrele parasimpatice apartinnd parasimpaticului sacrat. f) Uretra este, la barbat, organul comun sistemelor excretor si genital. FIZIOLOGIA EXCRETIEI Functia esentiala a sistemului excretor este mentinerea constanta a proprietatilor fizice si a compozitiei chimice a mediului intern. Menfinerea homeostaziei presupune realizarea urmatoarelor procese: eliminarea substantelor toxice si a celor inutile, sub forma de urina, mentinerea constanta a pH-ului sangvin si a presiunii osmotice, secretia de renina. MICTIUNE Mictiunea este procesul de eliminare a urinei. Din canalele colectoare, urina trece n calice, apoi n bazinet si uretere. Transportul urinei prin uretere se desfasoara prin miscari peristaltice. Peristaltismul este influentat de SNV. Simpaticul inhiba motilitatea ureterelor, iar parasimpaticul o accentueaza. La locul de varsare n vezica urinara se afla cte o valva. Rinichii Aportul permanent de apa este esential pentru supravietuire. Apa este preluata zi de zi din bauturi si alimente. Un lucru important este si eliminarea excesului de apa din organism. Aceasta se realizeaza prin producerea urinei, un lichid compus din apa si substante nefolositoare, creat de rinichi. Urina si vezica Urina este separata de celelalte resturi ale organismului, materiile fecale. Acestea din urma sunt ramasite ale digestiei care ajung la capatul tubului digestiv, intestinul, unde sunt depozitate pentru o vreme. n final, acestea sunt eliminate sub forma unei mase semisolide de culoare maronie. Urina este formata prin filtrarea sngelui. n timp ce sngele circula prin organism, preia excesul de apa si substantele chimice nefolositoare. Cnd sngele ajunge n rinichi, acestia ndeparteaza excesul de apa si toxinele pentru a forma urina. Un corp uman de greutate medie produce 1-1,5 litri de urina zilnic. Urina este produsa aproape continuu, nsa mai lent noaptea dect ziua. Aceasta se scurge n uretere, niste tuburi musculare subtiri, cu o lungime de 25 cm. De la fiecare rinichi porneste o uretera, care transporta urina ntr-o punga de depozitare, situata n partea inferioara a abdomenului, numita vezica. Vezica

poate nmagazina 700 ml sau mai multa urina. nsa, cnd aceasta se umple pe jumatate, senzorii din peretii sai atentioneaza ca trebuie golita, prin urinare. n acest proces, muschii din jurul tubului de scurgere a urinei, uretra, se relaxeaza. Ceilalti muschi, ai vezicii, o micsoreaza pe aceasta. Urina este mpinsa n afara si este eliminata de uretra. BOLI ALE SISTEMULUI EXCRETOR AL OM 1. Litiaza Urinara CAUZE: Tulburari de metabolism ale apei si al sarurilor minerale, avitaminoza, hiperparatidorism, mecanismul de cimentare a sarurilor precipitate pentru a forma un calcul (piatra) nu este elucidat. Felul alimentatiei: a) bogat in carene care va acidifia urina si favorizeaza precipitarea acidului uric. b) bogata in lapte si vegetale care va alcaliniza urina si va favoriza precipitarea carbonatiilor si fosfatilor. c) bogata in dulciuri si cartofi favorizeaza precipitarea oxalatilor. MANIFESTARI: Formarea de calculi in sistemul urinar care provoaca leziuni ale cailor urinare, hemoragii, febra, greturi, varsaturi, durere. 2. Insuficienta Renala Acuta CAUZE Intoxicatii, infectii ( avort provocat), stari de soc cu pierderi mari de lichide si reducerea debitului r enal (coma diabetica), diaree prelungita, hemoragii. MANIFESTARI Incetarea brusc s complet a finctiei rinichiului; Nu se mai poate produca urina -> anurie. PREVENIRE (ambele boli) : Folosirea unei alimentatii echilibrate, mentinerea unei igienee corespunzatoare a organelor excretoare, tratarea infectiilor amigdaliene, a cariilor dentare, sa nu se faca abuz de medicamente, evitarea consumuli de ciuperci neavizate, evitarea factorilor potential vatamator pentru aparatul excretor (chimici-> toxici, biologici-> microbi, virusi, fizici-> evitarea frigului si a calduri exagerate).

1 Comment

CIRCULAIA
16 March 2011

CIRCULAIA LA PLANTE
ORGANUL VEGETAL=o parte diferentiata a corpului unei plante alcatuita din mai multe tesuturi,care indeplinesc un rol fiziologic specific. O planta cu flori are 2 tipuri de organe: VEGETATIVE(radacina,tulpina,frunza) DE REPRODUCERE(floare,fruct,samanta) RADACINA ORIGINE: radicula embrionului FUNCTII : a)SPECIFICE: -fixarea plantei in sol absorbtia apei si sarurilor minerale(seva bruta) Conducerea sevei brute spre tulpina b)NESPECIFICE: Depozitarea substantelor de rezerva(morcov,dalie) Inmultire vegetativa(papadie) Respiratia(chiparosul de balta) TIPURI DE RADACINI: a)firoase(fasciculate) -graminee,plante cu bulbi b)Pivotante -trifoi,lucerna c) ramuroase(lemnoase) -arbori

Radacini De la varf spre baza: -piloriza(scufie,caliptra) 1.Zona varfului vegetativ (tesut meristematic) 2.Zona neteda( de crester in lungime) 3.Zona pilifera -0,1-1cm( zona perilor absorbanti) 4.Zona aspra ( zona fostilor peri absorbanti) MORFOLOGIA RADACINII De la varf spre baza: -piloriza(scufie,caliptra) 1.Zona varfului vegetativ (tesut meristematic) 2.Zona neteda( de crester in lungime) 3.Zona pilifera -0,1-1cm( zona perilor absorbanti) 4.Zona aspra ( zona fostilor peri absorbanti)

Morfologie

Structura radacinii. STRUCTURA RADACINII 1.EPIDERMA(RIZODERMA)-un singur strat de celule strans unite intre ele cu pereti subtiri,celulozici,necutinizati.Unele celule ale epidermei sunt transformate in peri absorbanti 2.SCOARTA(PARENCHIMUL CORTICAL) 10-16 straturi de celuleparenchimatice. A)EXODERMA(Primele straturi de celule cu pereti usor suberificati) B)PARENCHIM CORTICAL

C) ENDODERMA(ultimul strat-celule cu pereti suberificati si ingrosati) 3.CILINDRUL CENTRAL(STELUL) A) PERICICLU(celule cu pereti celulozici dispusi alternativ cu celulele endodermei B) PARENCHIMUL FUNDAMENTAL C)FASCICULE CONDUCATOARE dispuse alternativ: -LEMNOASE(protoxilem-in apropierea periciclului si metaxilem-spre centrul ) -LIBERIENE(protofloem si metafloem) D) RAZELE MEDULARE(printre fascicule) E).MADUVA

Structura primara a radacinii.

Structura secundara a radacinii-stelul TULPINA ORIGINE:hipocotilul (tulpinita) embrionului,peste care se suprapune epicotilul,format din mugure FUNCTII : SPECIFICE:-sustine ramurile,frunzele,florile,fructele Conduce seva bruta si seva elaborata in corpul plantei NESPECIFICE:depoziteaza substante de rezerva(gulie),fotosinteza(cactusi),inmultire vegetativa(muscata,vita de vie) TIPURI DE TULPINI A)dupa modul in care se dezvolta: Aeriene-drepte(erecte),volubile(volbura,fasole),agatatoare(mazare,iedera)taratoare(frag) Subteranebulbi(ceapa,ghiocel),rizomi(menta,iris,pir,palamida,margaritar),tuberculi(cartof) AcvaticePlantele acvatice B)dupa consistenta lor: -ierboase,lemnoase MORFOLOGIA TULPINII Prezinta NODURI(se prind frunze ;la subsoara lor exista muguri laterali) INTERNODURI In varful radacinii exista MUGURELE TERMINAL ce asigura cresterea in lungime.

Tulpini subterane STRUCTURA TULPINII 1.EPIDERMA: Un singur strat de celule strans unite intre ele cu peretii exteriori usor bombati si cutinizati,lipsite de clorofila si substante de rezerva;prezinta la exterior cuticula si din loc in loc stomate 2.SCOARTA(parenchimul cortical)-urmeaza imediat epidermei,este un parenchim fundamental pluristratificat(4-6 straturi celule),cu pereti celulozici,subtiri si numeroase spatii intercelulare.Primele 3-4 straturi de celule contin cloroplaste. 3.CILINDRUL -tesut parenchimatic in care sunt dispuse circular(pe un cerc regulat),sau neregulat numeroase fascicule libero-lemnoase.Periciclul absent. Fasciculele conducatoare sunt mixte(libero-lemnoase-cordon liberian spre exterior si un cordon lemnos spre centrul tulpinii.Intre cele doua cordoane exista cambiu intrascicular Cordon lemnos-metaxilem(in apropierea cambiului).protoxilem(spre varful fasciculului) Vasele lemnoase sunt legate intre ele prin celule ale parenchimului lemnos . Intreg fasciculul e inconjurat de o teaca fasciculara sclerenchimatica intrerupta in dreptul cambiului -lacuna medulara (in zona centrala) -raze medulare primare(=parenchim intrafascicular)

Tulpina ABSORBTIA APEI Are loc: -pe toata suprafata corpului(plante acvatice) -la unele plante se bazeaza pe micorize(hife ciuperca) -la nivelul perisorilor absorbanti(prelungiri ale celulelor epidermei,unicelulari -are la baza un fenomen fizic(osmoza) -se realizeaza de la o solutie diluata(solutia din sol) catre o solutie concentrata(sucul vacuolar din celulele epidermice la nivelul membranei celulelor rizodermei(membrana semipermeabila) -are la baza forta de suctiune(ia nastere in celulele vegetale si creste de la exterior la interior) Sensul absorbtiei:perisori absorbantiscoarta-stel(fascicule lemnoase) Stabilirea zonei de absorbtie a apei la radacini

La plantele vasculare terestre, ale caror radacini poseda peri absorbanti, absorbtia apei are loc mai ales pe la nivelul acestora. Aceasta particularitate este dovedita de experimentul lui Coupin. Pentru diferentierea rolului diferitelor zone ale radacinii n absorbtia apei se aseaza plantule ce prezinta o radacina seminala lunga, n cte o eprubeta n urmatoarele pozitii (fig.16): plantula se fixeaza cu toata radacina n apa; alta plantula se plaseaza cu vrful radacinii si cu zona perilor absorbanti n apa, iar celelalte zone n ulei; A treia se aseaza cu vrful radacinii n apa si cu zona perilor si cea situata deasupra ei n ulei; plantula se aseaza cu radacina curbata astfel ca vrful si partea ei superioara sa stea n ulei, iar zona perilor absorbanti n apa; A cincea plantula se aseaza cu vrful radacinii si cu zona perilor absorbanti n ulei, iar restul radacinii n apa ABSORBTIA SARURILOR MINERALE -se face independent de absorbtia apei Are la baza difuziunea Intervin pompe de ioni de la nivelul membranei( se consuma energie) CIRCULATIA SEVEI BRUTE SEVA BRUTA=apa +saruri minerale Intervin doua forte: 1.PRESIUNEA RADICULARA -celulele radacinii pompeaza activ apa in sus,prin vasele lemnoase(mecanism activ,consum de energie) Ia nastere primavara ,inainte de aparitia frunzelor(exemplu:vita de vie plange) 2.FORTA DE SUCTIUNE A FRUNZELOR -este determinata de pierderea apei prin transpiratie -se creaza un deficit de apa ce se transmite prin vasele lemnoase descendent pana la perisori absorbanti Sucul vacuolar la celuleor frunzelor se concentreaza Prin osmoza ele aspira apa prin vasele lemnoase -este un mecanism pasiv(fara consum de energie) CIRCULATIA SEVEI ELABORATE Seva elaborata=substante organice produse in frunze prin fotosinteza dizolvate in apa -circula prin vasele liberiene Circula activ(cu consum de energie Are viteza de circulatie mai mica decat seva bruta(vasele liberiene contin citoplasma) -circula in ambele sensuri FACTORII DE MEDIU CE INFLUENTEAZA ABSORBTIA SI CIRCULATIA 1 APA-soluri uscate.presiunea osmotica apa sol mai mare p osm radacinaabs nu are loc -exces apa(aer din sol dislocat,respiratei celule radacina scazuta,abs scazuta)

2.TEMPERATURA 0C(abs. nu are loc) Temperatura pozitiva scazuta abs .scazuta(citoplasma celule vascoasa,greu permeabila,diviziuni celulare lente,putini peri absorbanti formati) T optima=30-35 c 3.OXIGENUL -este necesar pt activitatea meristemelor din care iau nastere perii absorbanti si care asigura cresterea in lungime a radacinii Soluri tasate..02 putin,abs scazuta 4. Ph-ul -optim=7 (neutru) majoritatea plantelor -se corecteaza prin administrare de amendamente 5.SUBSTANTELE TOXICE AJUNSE IN SOL -dauneaza absorbtiei.(exemplu poluarea chimca a solului ce determina poluarea produselor vegetale si piederi de recolta MEDIUL INTERN AL MAMIFERELOR LIMFA Limfa este un lichid transparent, incolor, care circul prin vasele i ganglionii limfatici, precum i n spaiile intercelulare, mediind schimbul de substane ntre snge i esuturi. Aceasta este format ca un lichid interstiial. Ptrunde n vasele limfatice prin filtrare, trecnd cel puin printr-un ganglion limfatic nainte s se verse n snge n vena subclavian. Limfa circul de la esuturi la snge, prelund deeurile. Organismul uman are n jur de 1,5 l de limf. Structur Limfa are aceeai compoziie ca i plasma sangvin. Conine leucocite, i n special limfocite. Aceasta ns nu conine trombocite sau eritrocite. Deoarece trebuie sa transporte substanele nutritive i s preia resturile, aceasta este bogat n deeuri. Circulatia limfei Circulatia limfei,spre deosebire de cea a singelui,este o circulatie unica,care genereaza in spatiile periferice interstitiale si finalizeaza in unghiul venos drept sau sting.Circulatia limfei se produce in sens contrar fortei de gravitatie si este determinata de urmatorii factori: * Inima; * Travaliul peretilor vaselor limfatice; * Travaliul peretilor venelor. Funcii Rol n sistemul imunitar prin prezena leucocitelor; Rentoarcerea n circuitul sangvin a unor proteine, grsimi i metabolii; Rol de drenaj i epurare.

Sangele este un lichid vital existent in corpul oamenilor precum si in cel al animalelor, care hraneste toate organele si tesuturile corpului si elimina substantele nefolositoare sau reziduale din organism. Cunoscut si sub numele de raul vietii, sangele este pompat de catre inima printr-un sistem de vase de sange, reprezentat de sistemul circulator. O persoana adulta are intre 5 si 6 litri de sange, ceea ce reprezinta 7-8% din greutatea totala a corpului. Cantitatea de sange prezenta in organismul unei persoane poate varia. In timpul deshidratarii, de exemplu la un maraton, volumul de sange prezent scade. In cazul unei sarcini insa, volumul de sange creste, deoarece sangele mamei trebuie sa transporte mai mult oxigen. Rolul sangelui: Sangele transporta oxigen de la plamani la toate tesuturile corpului, iar la intoarcere transporta substante nefolositoare, in special dioxidul de carbon la plamani, iar de aici CO2 este scos din organism prin intermediul expiratiei. Cand transportul de oxigen esueaza (sau nu are loc), persoana moare in cateva minute. Alimentele care au fost transformate de sistemul digestiv in proteine, grasimi si carbohidranti sunt de asemenea transportate la tesuturi de catre sange. Aceste nutrimente ofera energia necesara metabolismului precum si posibilitatea ca celulele sa-si indeplineasca functiile normale. Substantele reziduale produse in timpul metabolismului, cum ar fi acidul uric, sunt transportate de catre sange la rinichi, unde sunt transformate in urina, iar apoi sunt eliminate din organism (prin excretie). Pe langa oxigen si nutrimente, sangele mai transporta si hormoni, care regleaza anumite functii ale corpului. Miscarea acestor chimicale permit unui organ sa controleze functia altuia desi cele doua organe se situeaza la o anumita distanta unul de celalalt. Astfel, sangele joaca si rolul de sistem de comunicatii intre anumite organe ale corpului Sangele mai este responsabil si de activitatile sistemului imunitar, ajutand la combaterea infectiilor si a bolilor. De asemenea, sangele mai transporta si substante care il impiedica sa curga din organism in urma unei rani, lucru realizat cu ajutorul coagulatorilor, care isi incep activitatea la cateva secunde dupa ranire. Sangele este vital si pentru mentinerea unei temperaturi corporale stabile; la oameni aceasta temperatura este de 37,00 C (98,60 F) si poate varia in limite mici, de maxim un grad Celsius. Producerea de caldura si pierderea de caldura in diferite parti ale corpului sunt echilibrate de transferul de sange prin vasele de sange. Acest lucru are loc datorita variatiei diametrului vaselor de sange din piele. Atunci cand o persoana se supraincalzeste, vasele de sange se dilata, iar un volum marit de sange circula prin piele.

Caldura se imprastie prin piele, reducand in mod eficient temperatura corporala. Din cauza maririi volumului de sange ce trece prin piele, aceasta poate deveni roz. In conditii de temperatura scazuta, pielea devine palida, odata cu micsorarea diametrelor vaselor de sange, acesta nemaiajungand in piele si reducand astfel pierderile de caldura. Compozitia sangelui: Aproximativ 55% din cantitatea de sange este reprezentata de lichidul cunoscut sub numele de plasma. Restul de 45% este compus din trei tipuri de celule: celule rosii (eritrocitele), celule albe (leucocitele) si trombocitele. A) Plasma: este compusa in special din apa si saruri. Rinichii sunt cei care mentin concentratia de sare in plasma, deoarece orice fluctuatie a acestei concentratii poate duce la functionarea incorecta a celulelor corpului. In conditii extreme, modificarea acestei concentratii poate duce la coma si chiar moarte. Plasma contine de asemenea si vitamine, minerale, proteine, factori coagulanti si produse reziduale. Plasma are de obicei culoare galbena datorita proteinelor dizolvate in ea. B)Celulele rosii: compun sangele in proportie de aproximativ 45%. Prima lor functie este sa transporte oxigen de la plamani la toate celulele corpului. Celulele rosii sunt compuse predominant dintr-o proteina si hemoglobina, care capteaza oxigenul in timp ce sangele circula prin plamani, dandu-i culoarea rosie. In timp ce sangele trece prin tesuturile, hemoglobina transporta oxigen la toate celulele corpului. Celulele rosii nu au nucleu. Membrana acestei celule este flexibila si se poate intinde in mai multe directii fara sa se sparga, proprietate importanta, leucocitele trebuie sa treaca prin cele mai mici vase de sange, capilarele. C)Grupe de sange: Exista multe tipuri de leucocite, iar orice persoana nu poate avea decat un singur tip de astfel de celule. Grupele de sange sunt indicate de absenta sau prezenta unor substante pe suprafata leucocitelor. Grupa de sange este importanta din mai multe motive medicale. In cazul in care o persoana pierde o cantitate mare de sange, atunci ea are nevoie de o transfuzie pentru a inlocui celulele rosii pierdute. Transfuzia se poate face de la o persoana cu aceeasi grupa de sange sau de la una a carei grupa de sange este donatoare universala. D)Celulele albe: Compun sangele in proportie de maxim 1%, dar cu toate acestea, ele au o importanta imensa. Ele joaca un rol vital in cadrul sistemului imunitar- ele reprezinta mecanismul principal de aparare impotriva bacteriilor, virusilor si parazitilor. Celulele albe reusesc acest lucru prin atac direct, care implica de obicei identificarea organismului strain, alipirea de acesta, iar apoi distrugerea lui. Celulele albe mai produc si anticorpi, care sunt lasate in sistemul circulator pentru a gasi si pentru a se alipi de organisme straine. Dupa alipire, este posibil ca a anticorpul sa distruga organismul strain, iar in

cazul in care nu reuseste acest lucru, se solicita ajutor de la alte celule ale sistemului imunitar pentru a distruge organismul strain. E)Trombocitele: Cele mai mici celule din corp sunt trombocitele, care sunt create pentru un singur scop pentru a incepe procesul coagularii, oricand un vas de sange este sectionat sau rupt. Imediat ce o artera sau o vena este ranita, trombocitele din zona incep sa se uneasca intre ele, precum si de marginea ranii. De asemenea, ele dau stimulenti in sange pentru a reduce sangerarea, pentru a aduna mai multe trombocite in zona, si altele. Producerea si eliminarea sangelui: Sangele este produs in maduva oaselor, care se afla in interiorul oaselor. La copii, maduva din majoritatea oaselor este implicata activ in formarea celulelor ce compun sangelui. Pe masura ce copiii cresc si ajung adulti, procesul de formare a oaselor in maduva bratelor si a picioarelor inceteaza, acesta concentrandu-se in craniu, coloana vertebrala, coaste si pelvis. Cele trei celule (rosie, alba si trombocita)_se formeaza dintr-una singura, numita celula-mama. In mod remarcabil, experimentele au aratat ca doar 10 celule-mame se pot multiplica, in patru saptamani in 30 bilioane de celule rosii, 30 bilioane de celule albe, si 1,2 bilioane de trombocite destule pentru a inlocui fiecare celula continuta in sange din organism. O celula rosie traieste intre 100 si 120 de zile din momentul in care a fost lasata in sangele circulant. In acest rastimp, celulele rosii imbatranesc. Dupa trecerea acestei durate de viata sau in cazul in care sunt lovite(indiferent de varsta) celulele rosii sunt eliminate de catre splina, si, in cantitati mai mici, de catre ficat. O celula alba traieste intre 18 si 36 de ore. Cu toate acestea, unele dintre aceste celule sunt responsabile pentru mentinerea memoriei imunologice. Aceste celule detin informatii despre organismele straine care au mai fost in conflict cu organismul uman respectiv (pentru a-l distruge mai repede si mai eficient la o urmatoare -eventuala- aparitie). Celule de memorie fac imunitatile posibile. GRUPELE DE SANGE Termenul de grup sanguin (sau grup sanguin) este folosit pentru a caracteriza sangele unui individ n funcie de prezena sau absena unui antigen pe suprafaa eritrocitele acestuia. Majoritatea antigenelor de grup sanguin sunt de natur glicoproteic, oarecum stabile din punct de vedere genetic, unele fiind ntlnite la mai multe specii de mamifere n forme identice. Aceast trstur a lor poate fi invocat drept argument n favoarea unitii lumii vii. Dei aceste antigene sunt prezente i pe leucocite (nu i pe trombocite), n mod curent se consider c doar eritrocitele prezint importan pentru stabilirea grupelor sanguine. Datorit faptului c reactia antigen-anticorp la care particip antigenele de grup sanguin i anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldeaz cu aglutinarea hematiilor) antigenele se mai numesc i aglutinogene, iar anticorpii i aglutinine.

n practica medical curent prezint importan sistemele AB0 i Rh. Restul sistemelor de antigene sunt utilizate n medicina legal, aplicaile lor cele mai importante fiind n stabilirea paternitii i n diferite anchete de filiaie, ns n prezent aceste proceduri tind s fie nlocuite de ctre analiza ADN. Importana grupelor sanguine rezid n indicarea compatibilitii sau incompatibilitii dintre donator i primitor n cazul transfuziilor. Teoretic, compatibilitatea reprezint situaia n care ntlnirea antigenului de pe hematii cu anticorpi specifici este exclus. Sistemul AB0 se bazeaz pe existena a dou aglutinogene, notate A i B, i a dou aglutinine specifice: (anti A) i respectiv (anti B). Landsteiner a observat o regul a excluziunii reciproce, concretizat n faptul c indivizii care prezint pe eritrocite un aglutinogen nu au niciodat n plasm aglutinina omoloag. Un individ poate dispune de unul, ambele sau de nici unul din aglutinogene. ntotdeauna exist aglutinine corespunztoare aglutinogenului care lipsete, iar cnd sunt prezente att A ct i B, nu vor exista aglutinine. Astfel, exist 4 grupe principale n sistemul AB0:Grupa (Landsteiner) Grupa (Jansk) Aglutinogen (antigen) Aglutinine (anticorpi) 0 (zero) I nu are i A II A B III B AB IV A i B nu are Aglutinogenele sistemului AB0 Primele eritroblaste care prezint pe membran aceste antigene apar n luna a III-a de via intrauterin. Antigenele A i B au o structur de baz comun, ele formndu-se astfel: 1. Un substrat mucopolizaharidic de baz este modificat, sub aciunea unei gene H, prin adugarea unei molecule de L-Fucoz, rezultnd substana H, sau antigenul H, comun pentru A i B. Este important de menionat faptul c substratul mucopolizaharidic are structur comun cu cea a unui antigen specific pneumococului. De fapt gena H codific o glicoziltransferaz, neaprat necesar pentru a sinteza att A ct i B. 2. Dac n genotip exist gena A, atunci aceasta determin i ea sinteza unei glicoziltransferaze, care va determina ataarea la substana H a unui rest de N-acetil-galactozamin, rezultnd astfel antigenul A. 3. Dac n genotip exist gena B, ea determin sinteza unei glicoziltransferaze care ataeaz la substana H un rest de D-Galactoz, rezultnd antigenul B.

4. Dac genotipul cuprinde att gena A ct i gena B, relaia dintre ele este de codominan, fenotipul rezultant prezentnd ambele aglutinogene, n cantiti aproximativ egale, adic grupa sanguin AB. Aglutininele sistemului AB0 Sunt anticorpi (gamaglobuline, imunoglobuline) cu structur i origine obinuite, din clasele IgM i IgG. Cea mai mare parte sunt IgM, netraversnd bariera placentar. Mai sunt numite i hemaglutinine sau izohemaglutinine. Titrul lor este aproape nul la natere, devenind detectabili la vrsta de aproximativ 6 luni. Cresc apoi n ritm constant pn la 8-10 ani, cnd ajung la titrul ce se va menine pe tot parcursul vieii adulte. Scad la btrnee, dar nu dispar. Este nc incert calea prin care un organism care nu a luat niciodat contact cu antigenele de grup AB0 ajunge s sintetizeze aceti anticorpi. Genetica sistemului AB0 Trei alele sunt implicate n determinismul genetic al sistemului AB0: IA (sau A), IB (sau B) i i. Relaiile funcionale dintre ele sunt urmtoarele: IA i IB sunt codominante, adic atunci cnd exist amndou caracterul rezultat este intermediar, deoarece ambele gene funcioneaz n paralel. IA i IB sunt dominante fa de i, adic atunci cnd i exist n genotip alturi de IA sau IB va aprea caracterul corespunztor lui IA sau respectiv lui IB Alela i mai este notat i I0 sau 0. Ea este nefuncional, adic nu codific sinteza niciunei glicoziltransferaze. Genotipul ii corespunde grupei 0 i se caracterizeaz prin prezena pe hematii a antigenului H, nemodificat. Locusul alelelor menionate este situat pe cromozomul 9, braul lung, banda 3, subbanda 4 (9q34). Genotipurile posibile pentru fiecare fenotip sunt:Grupa (fenotipul) 0 (zero) ii A IAIA sau IAi B IBIB sau IBi AB IAIB Fenotipul Bombay Gena H, care condiioneaz sinteza antigenului H, precursorul comun al antigenelor A i B, are o alel recesiv foarte rar, h, nefuncional. n cazuri extrem de rare, n care apare genotipul hh, antigenul H nu mai este sintetizat, i implicit este imposibil sinteza antigenelor A sau B, chiar dac genele respective exist. Individul n cauz are snge de grup 0 fals (fenotip Bombay), notat 0h sau 0hh. Numele vine de la primul caz documentat, al unei femei din Bombay. Genotipuri posibile

Persoanele cu fenotip Bombay sintetizeaz anticorpi anti H i, dei la testrile uzuale apar ca avnd grup 0, nu pot primi snge dect de la alte persoane cu fenotip Bombay, deoarece grupa 0 adevrat are antigen H. Frecvena alelelor i fenotipurilor AB0 Alela cea mai frecvent la nivelul ntregii populaii umane este IA, urmat de i i de IB. Se consider c IA este cea mai veche, i provenind din aceasta printr-o deleie. Deoarece IB este a treia ca frecven, se poate spune c a aprut ultima, probabil tot din IA. La romni, frecvena fenotipurilor este:*3+Grupa 0 Grupa A 41% Grupa B 19% Grupa AB 6% 34%

n populaia global, frecvenele sunt:Grupa 0 46% Grupa A 40% Grupa B 10% Grupa AB 4% Subgrupe AB0 S-a constatat o lips de omogenitate mai ales la grupa A n pivina afinitii pentru aglutininele specifice . S-au descris astfel mai multe subgrupe A: A1, A2, A3, A5, Am, Aq, Ad, Ax. Subgrupa A1 este grupa A clasic. Existena acestor subgrupe se datoreaz unor alele diferite IA. Cu ct indicele subgrupei este mai mare, cu att capacitatea de sintez a antigenului A este mai mic, rmnnd i o cantitate de antigen H neconvertit n A. Rezult deci fenotipuri intermediare ntre A i 0, cu hematii de grup A ce prezint i antigen H, specific grupei 0. Subgrupele cele mai frecvente sunt A2 i A3. Existena alelelor modificate IA poate fi pus i ea pe seama vrstei acesteia. Compatibilitate Problema compatibilitii se pune atunci cnd se dorete realizarea unei transfuzii sanguine. Clasic, n sistemul AB0, exist noiunile de donator universal (cu referire la grupa 0, care nu are aglutinogene) i de primitor universal (cu referire la grupa AB, care nu are aglutinine). Ele nu sunt ns utile dect pentru transfuzii cu volum redus de snge, mai mic de 500 ml. n cazul transfuziei a peste 500 ml, se folosete exclusiv snge izogrup, adic de aceeai grup cu a primitorului. Aceasta pentru c, dei de exemplu grupa 0 nu are aglutinogene, are totui aglutinine. Acestea devin de ajuns de diluate n sngele

primitorului pentru a nu da reacii sesizabile, dar la volume mari contactul lor cu aglutinogenele unui primitor de grup A, B sau AB poate determina aglutinarea intravascular a eritrocitelor. n afar de sistemul AB0, n cazul unei transfuzii este obligatoriu s se in seama i de grupa Rh+. Sngele Rh+ poate fi primit doar de indivizi Rh+, pe cnd cel Rh- se poate administra la Rh- i Rh+ fr nici o problem, deoarece n sistemul Rh nu exist anticorpi n absena factorului antigenic. Este de menionat c totui, teoretic, indivizii Rh- ar putea primi o dat n via snge Rh+, urmnd ca dup aceea s dezvolte anticorpi antiRh. Aceast variant este ns evitat cu mare atenie n practic, deoarece poate duce la erori ulterioare cu consecine grave. n cazul transfuziei de snge integral compatibilitile sunt rezumate n urmtorul tabel: Compatibilitate AB0/Rh pentru snge integral * = mai puin de 500 mlGrupa Poate dona la Poate primi de la 00-, 0+, AB+*, AB-*, A+*, A-*, B+*, B-* 00+ 0+, A+*, B+*, AB+* 0-, 0+ AA-, A+, AB-*, AB+* A-, 0-* A+ A+, AB+* A-, A+ BB-, B+, AB-*, AB+* B-, 0-* B+ B+, AB+* B-, B+ ABAB-, AB+ A-*, B-*, 0-*, ABAB+ AB+ A-*, A+*, B-*, B+*, 0-*, 0+*, AB-, AB+

Pentru tranfuzia de plasm (care nu poate conine nici un fel de antigene, indiferent de grupa donatorului, dar poate conine anticorpi) compatibilitatea nu mai ine cont de Rh, ci doar de AB0. Aceasta doar dac s-a exclus posibilitatea ca un donator Rh- s fi venit la un moment dat n contact cu snge Rh+. n practic, fiecare ar are reglementri oficiale cu privire la aceast problem. n Romnia, se evit pe ct este posibil transfuzia de plasm la o grup Rh diferit. Compatibilitate AB0 pentru plasmGrupa Poate dona la Poate primi de la 0 0 A, B, 0, AB A A, 0 A, AB B B, 0 B, AB AB A, B, 0, AB AB

n cazul folosirii masei eritrocitare (hematii splate n soluie izoton), se ine evident cont de Rh, precum i de faptul c acestea nu trebuie s vin n contact cu plasma primitorului care are aglutinine specifice: Compatibilitate AB0/Rh pentru mas eritrocitarGrupa Poate dona la Poate primi de la 00-, 0+, AB+, AB-, A+, A-, B+, B- 00+ 0+, A+, B+, AB+ 0-, 0+ AA-, A+, AB-, AB+ A-, 0-

A+ BB+ ABAB+

A+, AB+ A-, A+, 0-, 0+ B-, B+, AB-, AB+ B-, 0B+, AB+ B-, B+, 0-, 0+ AB-, AB+ A-, B-, 0-, ABAB+ A-, A+, B-, B+, 0-, 0+, AB-, AB+

RESPIRAIA
7 January 2011 Respiratia la Plante Respiraia este procesul prin care organismele mobilizeaz energia stocat n substane organice, n vederea utilizrii acesteia. n lumea vie exist dou tipuri de respiraie: aerob i anaerob; -aerob: reprezint oxidarea total a unor substane organice, n prezena oxigenului rezultnd substane anorganice i energie; ecuaia chimic: substane organice + O2 -> CO2 + H2O + energie -anaerob: reprezint oxidarea parial a unor substane organice, cu formarea tot a unor compui organici, dar i a CO2 (eventual) i cu eliberarea unei cantiti mici de energie; ecuaia chimic: substan organic A -> substan orgnic B + CO2 + energie Respiraia anaeroba la bacterii si ciuperci se numete fermentaie. Dup natura produsului obinut, fermentaiile sunt de mai multe tipuri: alcoolica, lactica, acetica. Fermentaia alcoolica este produsa de unele ciuperci: drojdia de bere, drojdia vinului. Glucoza este transformata in alcool etilic, CO2 si energie. Aceasta fermentaie are aplicaii la fabricarea pinii si a buturilor alcoolice. Umflarea aluatului de pine ca si fierberea mustului se datoresc bulelor de CO2 degajate. Fermentaia lactica este produsa de unele bacterii. Molecula de glucoza este rupta in doua molecule de acid lactic. Aceasta fermentaie se aplica la obinerea laptelui acru, iaurtului, prepararea murturilor, a nutreurilor murate.

Fermentaia acetica este produsa de anumite bacterii care transforma zaharurile sau alcoolul etilic in acid acetic. Are aplicaii in industria oetului. RESPIRATIA. SISTEMUL RESPIRATOR

Sistemul respirator. Activitatile fiziologice ale organismului uman necesita un consum permanent de energie. Energia utilizata provine din substantele organice care sunt supuse, la nivel celular, unor procese de oxidoreducere in urma carora rezulta si CO2, care trebuie eliminat. Totalitatea organelor care au rolul de a prelua, din aerul atmosferic, O2 necesar acestor procese si de a elimina CO2 din organism, alcatuiesc sistemul respirator. STRUCTURA SISTEMULUI RESPIRATOR : Sistemul respirator se compune din: caile aeriene si plamani. Caile aeriene sunt: fosele nazale, faringele, laringele, traheea si bronhiile. a) Fosele nazale sunt doua conducte situate inapoia piramidei nazale, de la orificiile nazale pana la coane. La interior sunt acoperite de mucoasa nazala, care are in partea superioara mucoasa olfactiva. Regiunea respiratorie a mucoasei este mult mai extinsa, datorita celor trei cornete nazale. Mucoasa respiratorie, cu vascularizatie bogata, asigura preincalzirea aerului inspirat. Firele de par nazale constituie un dispozitiv de filtrare. b) Faringele. La nivelul faringelui are loc incrucisarea caii aeriene cu cea digestivaa. In faringe se deschid orificiile trompelor lui Eustachio si esofagul. c) Laringele. Aerul intra si iese din laringe prin orificiul sau superior, glota. Glota este acoperita in timpul deglutitiei cu un capacel cartilaginos, epiglota. Laringele este organul fonatiei. Mucoasa care il captuseste formeaza doua perechi de plici, una superioara si una inferioara, numite corzile vocale. Plicile inferioare au rol in vorbire. Producerea sunetelor articulate este realizata de vibratia corzilor vocale in timpul expiratiei. La producerea sunetelor participa limba, buzele si organe rezonatoare; cavitatea nazala, cavitatea bucala si sinusurile osoase. Trahea este un organ in forma de tub ,cu o lungime de 10-12 cm.Peretele traheei poseda un schelet format din 15-20 inele cartilaginoase in forma de potcoava. Partea posterioara a inelelor, dinspre esofag, este completata cu tesut conjunctiv.

Traheea este captusita cu un epiteliu respirator pseudostraficat, format din celule ciliate si mucoase. Cilii vibratili, cu miscare ondulatorie permanenta, imping spre faringe surplusul de mucus si eventualele impuritati ajunse pana aici. e) Bronhiile. Traheea se imparte in doua bronhii principale care patrund in plamani prin hiluri si se ramifica intrapulmonar, formand arborele bronsic. Structura lor este asemanatoare traheei. Plamanii - Plamanii alcatuiesc organele respiratorii propriu-zise, in care au loc schimbarile de gaze dintre organism si aerul atmosferic. Ei sunt asezati in cavitatea toracica. Fiecare plaman este invelit de pleura. Pleura prezinta o foita parietala, care adera la peretii toracelui, si o foita viscerala, care adera la plaman.Ele delimiteaza o cavitate pleurala, in care se gaseste lichid pleural secretat de celulele epiteliului pleural. Acest lichid are rol in mecanica inspiratiei. Consistenta plamanilor este elastica, spongioasa. Pe fata externa se gasesc scizuri care impart plamanii in lobi: plamanul drept in trei lobi, iar plamanul stang in doi lobi. Pe fata interna se afla hilul plamanului, pe unde ies si intra bronhia principala, vasele sangvine, limfatice si fibrele nervoase (plexul pulmonar). Acestea constituie pediculul pulmonar. Baza plamanului vine in raport cu diafragma. Plamanul este alcatuit din doua formatiuni anatomice distincte: arborele bronsic si alveolele pulmonare. a) Arborele bronsic reprezinta totalitatea bronhiilor intrapulmonare, care rezulta din ramificarea bronhiilor principale. Bronhiile principale se ramifica in: bronhiile lobare, care se distribuie la lobii pulmonari; bronhiile segmentare, ce se distribuie la segmentele pulmonare (unitati anatomice ale plamanului); bronhiolele lobulare, care deservesc lobulii pulmonari; bronhiolele terminale; bronhiolele respiratorii; ductele alveolare terminate cu alveole. Bronhiolele respiratorii, impreuna cu formatiunile derivate din ele, formeaza acinii pulmonari. Acinul pulmonar este unitatea morfofunctionala a plamanului. b)Alveolele pulmonare au forma unor saculeti cu pereti subtiri,adaptati schimburilor gazoase. Epiteliul alveolar are dubla functie, fagocitara si respiratorie. Suprafata totala a acestuia este de 80-120 m2. In jurul alveolelor se gaseste o bogata retea de capilare. Transportul oxigenului sl dioxidulul de carbon prin sange.Atat sangele arterial, cat si cel venos transporta cantitati de O2 si CO2 aproximativ constante. Gazele respiratorii sunt transportate sub doua forme: o forma libera, dizolvata fizic in plasma, si o forma legata, combinata chimic in compusi labili.

Plamnii Boli ale sitemului respirator la om Astmul Este o boala pulmonara cronica, cauzata de inflamarea bronhiilor si a brohiolelor, dar si episoadele (crize) de obstructie a cailor respiratorii. Pacientii cu astm sunt sensibili la o varietate de substante. Crizele de astm pot fi declansate de fumul de tigara, de particule de praf din aer, mucegai, alergeni,

exercitii fizice, aer rece si alti factori. In timpul unei crize, mucoasele cailor respiratorii se inflameaza iar muschii din jurul bronhiilor se contracta, conducand la ingustarea cailor respiratorii. Secretia de mucus poate inhiba si mai mult fluxul de aer, iar respiratia se va ingreuna, va fi suieratoare si dificila. Cele mai multe dintre aceste crize, nu determina afectarea permanenta a plamanilor, dar este necesar consultul medical imediat. Lipsa de oxigen si eliminarea insuficienta a dioxidului de carbon pot pune viata in pericol. Conform American Lung Association, astmul este cea mai frecventa boala cronica, manifesata inca din copilarie. Boala pulmonara obstructiva cronica sau bronhopneumopatia obstructiva cronica Este un termen utilizat atat pentru emfizem cat si pentru bronsita cronica. In cauzul bronsitei cronice, caile aeriene se inflameaza si are loc ingustarea ireversibila si progresiva a bronhiilor; functia respiratorie va fi de asemenea diminuata progresiv. In caz de emfizem, alveolele pulmonare sunt distruse lent. In ambele situatii, creste dificultatea pacientului de a expira si de a obtine suficient oxigen. Fumatul cauzeaza aproximativ 90% dintre decesele asociate cu BPOC. Azbestoza Este o boala cronica care se declanseaza ca urmare a expunerii prelungite la o cantitate mare de azbest (material utilizat pe cale larga in constructii) si se caracterizeaza prin existenta fibrozei intestitiala si a particulelor de azbest. Fibrele de azbest patrund in caile respiratorii provoaca iritarea acestora si inflameaza si cicatrizeaza tesutul pulmonar. In cazul azbestozei avansate, plamanii se micsoreaza, devin rigizi si capata aspectul unui fagure de miere. Fibroza pulmonara Eeste o boala pulmonara intestitiala caracterizata prin deteriorarea si cicatrizarea tesuturilor dintre alevolele pulmonare si rigidizarea plamanilor. Cauzele fibrozei sunt: - profesionale sau de mediu (includ expunerea repetata la particule mici si substante anorganice: azbest, carbune, beriliu, siliciu); - expunerea repetata la fan mucegait, excremente de animale, praf de cereale (ce provoaca intr-o prima faza hipersensibilitate pulmonara si in cele din urma fibroza pulmonara); - chimice (utilizarea de medicamente toxice pentru plamani); - tratament anterior care implica radiatii; - sarcoidoza; - scleroza sistemica si alte tulburari autoimune; - cauze idiopatice. Infectii Acestea nu numai ca pot degrada sanatatea plamanilor prin dezvoltarea pleurei membrana in jurul plamanilor dar, pot afecta intreg organismul. Acestea sunt acute sau cronice si pot fi cauzate de bacterii, virusuri si uneori de ciuperci. Pneumonia este o inflamatie a plamanilor cauzata de infectia cu virusi, bacterii sau alte organisme. De obicei, aceasta este declansata atunci cand sistemul imunitar al unei persoane este slabit, cel mai adesea

de infectii virale simple ale tractului respirator superior sau chiar de gripa. Astfel de infectii nu provoaca direct pneumonie, ci afecteaza stratul de mucoasa, cu rol de protectie, incurajand dezvoltarea bacteriilor. Gripa este o infectie respiratorie cauzata de un virus, care se transmite prin aer sau prin contact direct. Majoritatea cazurilor apar in timpul epidemiilor (mai ales in lunile de iarna, ale fiecarui an). O epidemie de mare amploare poarta numele de pandemie. Infectia primara presupune infectarea celulelor ciliate epiteliale ale tractului respirator superior. Aceste celule se vor necroza, rezultand infectii respiratorii acute, care se manifesta prin: febra, frisoane, dureri musculare si dureri de cap. Tuberculoza si mycobacteriile non-tuberculoase sunt infectiile cronice care apar frecvent in randul pacientiilor cu sistemul imunitar comporomis (cum sunt pacientii cu HIV / SIDA). Infectiile cauzate de mycobacterii se dezvolta lent si pot fi sistemice sau limitate la nivelul plamanilor. Cancerul pulmonar Consta in cresterea necontrolata de celule maligne la nivelul plamanilor. Exista doua tipuri de cancer pulmonar: cu celule mici si cu celule non-mici; pot exista si alte tipuri de cancer la plamani, dar sunt considerate metastatice, intucat celulele canceroase nu provin din tesutul pulmonar. Numarul de decese cauzate de cancer pulmonar a crescut in ultimii ani in randul femeilor si a scazut la barbati. Factorii de risc pentru acest tip de cancer sunt fumatul si expunerea la fum. Cancerul se instaleaza la tesuturile plamanilor, atunci cand celulele de la nivelul plamanilor incep sa se inmulteasca intr-un ritm rapid si necontrolat. Se poate declansa oriunde in plamani si poate afecta orice parte a sistemului respirator. Majoritatea tipurilor de cancer pulmonar debuteaza in mucoasa bronhiilor. Mezoteliom malign Este o forma rara de cancer care apare adesea la nivelul pleurei sau a abdomenului (peritoneu). Cancerul de mezoteliom este o afectiune potrivit careia celulele de mezotelium devin anormale si se divid fara control sau ordine. Ele pot invada si deteriora tesuturile si organele invecinate. Celulele precanceroase se pot imprastia si in alte zone ale corpului. Principala cauza a acestui tip de cancer este expunerea la azbest un mineral natural intalnit in industria constructiilor. Hipertensiunea pulmonara Este o afectiune caracterizata prin ingustarea vaselor sangvine din plamani si cresterea tensiunii arteriale. Aceasta boala poate co-exista cu altele si poate agrava alte boli pulmonare. Una din cele mai grave consecinte ale hipertensiunii arteriale este insuficienta cardiaca. Embolismul pulmonar Presupune existenta un cheag de sange, care provine, de obicei, de la venele de la picioare sau pelvis si se deplaseaza catre plamani unde se blocheaza. Aceasta afectiuni se manifesta prin durere la nivelul pieptului, dificultate de respiratie acute si tuse. Aceasta boala poate reprezenta un pericol major pentru viata pacientului si necesita interventie medicala prompta. Displazia bronhopulmonara

Aceasta afectiuni se apare mai ales la copiii prematuri, care au fost supusi unui tratament indelungat cu oxigen si/sau ventilatie mecanica, dar si la cei care au suferit de pneumonie. Principalele simptome sunt inflamatia cailor respiratorii si dezoltarea anormala a acestora. Sindromul de detresa respiratorie la nou-nascut Se poate dezvolta la copiii nascuti cu 6 saptamani mai devreme decat data normala pentru nastere. Plamanii nu sunt suficient de dezvoltati pentru a fi capabili sa produca o cantitate suficienta de surfactant necesara pentru buna functionare a plamanilor (un amestec de substante care acopera suprafata interna a alveolelor pulmonare). Astfel, nou-nascutii cu aceasta afectiune nu sunt capabili sa respire normal. Acest sindrom poate sa apara la cateva ore de la nasterea prematura. Sindromul de detresa respiratorie a adultului Debuteaza prin dificultati severe de respiratie din cauza inflamatiei pulmonare si umplerea plamanilor cu lichid. Este o afectiune, deseori fatala, care poate fi cauzata de mai multe tipuri de boli pulmonare, inclusiv infectii virale sau bacteriene grave, sepsis, traume, transfuzii multiple, supradoze de droguri sau inhalarea de substante, cum ar fi apa sarata sau fum. Fibroza chistica (mucoviscidoza) Este o boala ereditara a glandelor exocrine care, de obicei, apare in timpul copilariei, si care afecteaza pancreasul, sistemul respirator si glandele sudoripare. Se caracterizeaza prin productia anormala de mucus vascos la nivelul glandelor afectate. De obicei, fibroza chistica este consecinta infectiilor respiratorii cronice si a deteriorarii functiei pancreasului. Boala afecteaza pancreasul, care produce enzimele necesare descompunerii alimentelor din timpul digestiei, dar si glandele sudoripare. Deficitul de alfa-1 antitripsina Este deficitul mostenit al unei proteine care ofera protectie plamanilor; fara aceasta protectie, plamanii se deterioreaza progresiv si pacientul este supus unui risc semnificativ de a dezvolta emfizem si afectiuni hepatice. Exista si alte boli care nu afecteaza plamanii in mod direct, dar afecteaza capacitatea de a respira corect. Aceste boli intrinseci se pot localiza la nivelul cavitatii toracice, a muschilor, nervilor si inimii. Printre aceste afectiuni se regasesc: boli neuromusculare (distrofia musculara, poliomielita, miastenia gravis, sindromul Guillain-Barre si scleroza laterala amiotrofica) si tulburari care au ca rezultat anomalii ale coloanei vertebrale care restricitoneaza expansiunea plamanilor.

1 Comment

DIGESTIA LA ANIMALE
12 December 2010 n lumea animala exist dou tipuri de digestie: 1)Digestia intracelular este ntlnit la forme de via unicelulare primitive,dar poate fi ntlnit i n unele organisme animale (globulele albe din snge); 2)Digestia extracelular se petrece n afara celulei n organe specializate-tubul digestiv; DIGESTIA LA MINEFERE I.TUBUL DIGESTIV : Cavitatea bucal; Faringele; Esofagul; Stomacul; Intestinul subire; Intestinul gros; DIGESTIA reprezint totalitatea transformarilor fizice,chimice i mecanice pe care le sufer alimentele dealungul tubului digestiv. CAVITATEA BUCAL -are rolul de a recepiona hrana,de a o mruni i mbiba cu saliv,precum i rol n deglutiie. Dinii: -dealungul viei un manifer are dentiie de lapte i dentiie de adult; -dentiia de adult este formata din incisivi care au o bun dezvoltare la razatoare; -canini au dezvoltare mare la carnivore; -premolari i molari mrunesc hrana; -la manifere dini sunt implantai n alveole dentare; -la vertebrate sunt sudai cu maxilarul; -dinii au rolul de a maruni alimentele (masticaie) dar mai au i rol de protecie.

Limba: -are o structur musculoas complex; -are rolul n recepionarea hranei; -are rol n masticaie,n mbibarea alimentelor cu saliv dar i rol n deglutiie; -limba recepioneaza n special simul gustativ,dar i stimulii de natur tactil,termic sau dureroas; -are rol n vorbire. Saliva conine: ap; mucus; ioni minerali; lizozimi (o substan bactericid); enzima amilaz salivar (Ptialin)este singura enzim digestiv,care scindeaz amidonul preparat termic pana la maltoz. Ceea ce rezult n urma transformrilor din cavitatea bucal se numete bol alimentar. FARINGELE -la nivelul faringelui se intersecteaz sinstemul digestiv i cel respirator; -deasupra laringelui se gasete un cartilaj numit epiglot,acesta nchizand intrarea n faringe atunci cand are loc deglutiia. -are rolul de a conduce alimentele de la cavitatea bucal spre stomac. ESOFAGUL -este un conduct musculos care strabate cavitatea toracic,se gsete n spatele traheei; -comunic cu stomacul prin orificiul cardia; STOMACUL -este un organ musculos,situat n partea superior a caviti abdominale; -orificiul prin care stomacul comunic cu intestinul subire se numete orificiul pilor; -dimensiunea stomacului difer n funcie de nutriie:

-erbivorele (fitofage) au stomacul mare; -carnivorele (prdtoarele) au stomacul mare; -omnivorele au stomacul mic; Alctuirea stomacului: -majoritatea au stomacul unicameral

-tetracameral au numai ierbivorele rumegtoare. Este format din: ierbar ciur foios cheag n ierbar se afl bacterii simbionte care diger celuloza. n peretele stomacului se gsesc milioane de glande gastrice,care secret sucul gastric. Sucul gastric conine: Ap; Mucus(protejeaz stomacul de autodigestie); Ioni minerali; Enzime; Pepsina(este o enzim proteolitic) degradeaz proteinele,este secretat n form inactiv de pepsinogen,transformndu-se n pepsin atunci ajung alimentele n stomac. Labfermentul este activ doar la sugari i are rolul de a coagula laptele. Lipaza Gastric(enzim lipolitic) scindeaz lipidele,actionnd doar asupra lipidelor emulsinate. HCl confer o aciditate foarte mare a sucului gastric,avnd un pH ntre 1-1,5. -distruge ageni patogeni din alimente; -are rolul de a activa pepsina; Gelatinaza are rolul de a scinda gelatina. Ceea ce rezulta n urma digestiei gastrice se numete CHIM GASTRIC. Chimul gastric va fi evacuat fractinat n intestinul subire prin orificiul pilor. INTESTINUL SUBIRE

Are trei pri componente: -Duodenul; -Jejunul; -Ileonul; DUODENUL -este poriunea fix a intestinului subire are circa 30 cm ,i este n form de potcoav; -la nivelul lui au loc cele mai importante transformri chimice ale alimentelor i cea mai intens absorbie. JEJUNUL i ILEONUL -sunt poriuni mobile ale intestinului subire,comunic ntre ele prin orificiul jejuno-ileo. Lungimea: -la ebivore este foarte lung; -la carnivore este foarte scurt; -la omnivore dimensiunea este intermediar; Mucoasa intestinului se pliaz ( o suprafat mai mare a mucoasei,n acelai volum). Se formeaz trei tipuri de pliuri: -valvule conivente sunt mari; -viloziti intestinare au nlimea ntre 0,5-1 mm i conin vase de snge ( o arterial i o venul) i un vas limfatic. -microvilii (microviloziti) se gasesc la polul apical al celulelor intestinale. n mucoasa intestinului subire se gsesc glandele intestinale care sunt foarte numeroase,secretnd sucul intestinal. DIGESTIA INTESTINAL -proteine-> enzime protolitice;

-glucide->enzime glicolitice; -lipide->enzime lipolitice; -proteinele->peptidele->aminoacizii (AA) -glucidele->monozaharidele; -lipidele-> acizi grasi, glicerol; n tubul digestiv,la nivelul intestinului sibire,acioneaz trei tuburi digestive: BILA -este secretat de catre ficat ; -nu conine enzime digestive; *conine: a) sruri biliare care emulsoneaz lipidele neemulsionate pregtinde-le pentru digestie. b) pigmeni biliari: bilirubina,biliverdina sunt produi de degradare a hemoglobinei din snge i eu rolul de a da culoarea specific materiilor fecale. c) colesterol i leticin care ajut la absorbia lipidelor SUCUL PANCREATIC *conine: -enzime proteolitice(elastaza,tripsina,chimotripsina,carboxipeptidaza) -ele degrateaz proteinele pn la oligopeptide i amino-acizi (AA) -enzime glicolitice(amilaza pancreatic) -enzime lipolitice(lipaza pancreatic) care diger lipidele emulsionate de ctre srurile biliare. SUCUL INTESTINAL -este secretat de glandele intestinale (glande microscopice,din mucoasa intestinului subire)

*conine: -enzime proteolitice (oligopeptidazele,care degradeaz oligopeptidele pn la amino-acizi) -enzime glicolitice (dizaharitazele),care degradeaz dizaharidele pn la mono-zaharide) -enzime lipolitice (lipaza intestinala,care degradeaz lipidele emulsionate,pn la acizi grai i glicerol) INTESTINUL GROS Pri componente: Cecumul; Colonul ascendent; Colonul transvers; Colonul descendent; Colonul sigmoid; Cecumul are aspect de fund de sac,i se prelungete cu apendicele.Comunic cu ileonul prin valvula ileocecal. -la cal i la iepure cecumul are dimensiuni foarte mari; -la om are dimensiuni mici; -valvula ileo-cecal asigur transportul alimentelor ntr-un singur sens de la intestinul subire la intestinul gros. -aici au loc procese de fermentaie i de putrefacie Colonul sigmoid se continuie cu rectul care se deschide la exterior cu un orificiu numit anus. GLANDELE ANEXE Glandele salivare; Ficatul; Pancreasul; GLANDELE SALIVARE Sunt n numr de trei perechi: -se gsesc n cavitatea bucal; -o pereche parotide; -o pereche sublinguale;

-o pereche submaxilare -au rol n secreia salivei. FICATUL -este cea mai mare gland din organism; -este o glanda exocrina; -este localizat sub muchiul diafragm n pertea dreapt; -ficatul produce non-stop bil,aceasta fiind depozit vezica biliar,iar cnd ajung alimente n duoden,atunci este evacuat n duoden; -pe faa inferioar se geste hilul al ficatului,adic locul pe unde ptrund vasele de sange,limfatice i nervii. -este format din lobi ,care la rndul lor sunt formai din lobuli; *Are o dubl vascularizare: -NUTRITIV reprezentat d artera hepatic; -FUNCIONAL reprezentat de vena port; PANCREASUL -este situat n partea abdominal sub stomac cu capul n curbura duodenului; -este o gland MIXT: -partea endocrin secret insulina; -partea exocrin secret sucul pancreatic.

Sistemul Digestiv Boli ale sistemului digestiv la om Borborisme ale intestinuluiSus

Zgomotele hidroaerice produse de stomac si de intestin sunt cunoscute medical prin termenul onomatopeic borborisme sau garguiment intestinal, si acestea nu ar trebuie sa fie un motiv de ingrijorare deoarece indica faptul ca sistemul digestiv lucreaza la standarde normale. De regula, aceste zgomote sunt cauzate de peristaltism miscare de contractie, urmata de o relaxare periodica a musculaturii stomacului si intestinului, care se propaga sub forma de unde si care face ca alimentele sa fie impinse de-a lungul tubului digestiv. Deci, aceste contractii ajuta la eliminarea alimentelor, lichidelor si gazelor din intreg tubul digestiv. Stomacul si intestinul produc zgomote hidroaerice in permanenta, dar trebuie stiut ca dupa masa acestea sunt mult mai intense. Cu toate ca borborismele sunt absolut normale, uneori acestea pot da nastere unui moment rusinos, si de asemenea, pot semnala existenta unui afectiuni gastrointestinale, mai ales daca sunt insotite de balonari, flatulenta (gaze), crampe si diaree. Cateva afectiuni posibile: - parazitoza intestinala, - ocluzii intestinale, - gastrita (inflamare a mucoasei stomacului), - sindromul de colon iritabil sau sindromul de intestin iritabil afectiune care reuneste colitele si boala Crohn. Sindromul de colon iritabil este cea mai comuna afectiune a tubului digestiv. Printre simptomele acestei afectiuni se regasesc: meteorsimul (balonarile), durerile abdominale dar si schimbarile legate de frecventa scaunelor si de caracteristicile mucusului din scaun. Eructatia ragaitulSus Pentru majoritatea persoanelor, eructatia este primul fenomen care indica prezenta gazelor intestinale. In realitate ragaitul sau eructatia este absolut normala, chiar daca are loc si de 3-4 ori dupa masa. Cu toate ca eructatia poate fi provocata si de persoana insasi din dorinta de a capta atentia si de a arata cat sunt de needucati si de brutali unii, exista si posibilitatea ca acest fenomen sa fie cauzat de consumul ridicat de bauturi carbogazoase, de guma de mestecat sau daca masa este servita in graba. Atat eructatia, cat si gazele intestinale sunt rezultatul unui regim alimentar bogat in fibre, produse lactate, indulcitori artificiali si/sau carbohidrati, mai ales zahar si amidon. Eructatia violenta poate fi unul din simptomele intolerantei la lactoza. Lactaza este enzima necesara eliberarii lactozei in tractul digestiv; daca aceasta enzima lipseste alimentele care contin lactoza nu pot fi digerate adecvat si astfel, apar gazele intestinale. Mai exista posibilitatea ca eructatia sa apara si in urma

unor alergii alimentare, sau sa fie unul din simptomele bolii de reflux gastrointestinal afectiune destul de grava care presupune trecerea alimentelor si a acidului gastrointestinal inapoi in esofag. Alte afectiuni care pot fi ascunse in spatele eructatiei: sindromul de colon iritabil, ulcer gastric, afectiuni ale vezicii biliare, litiaza biliara, hernie hiatala sau cancer de colon. Simptome care insotesc eructatiile: - starile de voma, - greturile, - durerea abdominala si schimbari ale frecventei scaunelor, - meteorism (balonari), - pierdere in greutate, - hematemeza (voma cu sange), - hematochezie. Trebuie mentionat si ca eructatia excesiva insotita de stari de greturi severe si voma pot constitui simptomele premergatoare unui infarct. FlatulentaSus O persoana intr-o singura zi poate acumula aproximativ 1,7 l de gaze intestinale. Eliminarea frecventa a acestor gaze intestinale este cunoscuta sub denumirea de flatulenta. De regula, gazele intestinale contin: bioxid de carbon, oxigen, nitrogen, hidrogen si uneori metan. Ultimele doua gaze sunt inflamabile si inodore. Din fericire pentru noi, gazele intestinale mirositoare sunt mai mult o exceptie decat o regula. Mirosul greu al gazelor este dat de sulfura, provenita de la alimentele care au un continut ridicat de sulf. Cateva din alimentele care contin o cantitate ridicata de sulf: broccoli, conopida, varza, ouale, usturoiul, ceapa si produsele lactate. Deoarece aceste alimente au un continut ridicat in fibre sau nutrienti nu pot fi eliminate din regimul alimentar zilnic. De asemenea, la formarea gazelor urat mirositoare contribuie si sulfitii adaugati in alimente ca si conservanti. Alimente cu continut ridicat de sulfiti: prune, alimentele coapte, berea, vinul, sucul de mere etc. Gazele intestinale urmate de scaune diareice pot semnala si existenta unei parazitoze intestinale, alergia alimentara sau intoleranta la lactoza. Insa, tot gazele intestinale pot semnala si afectiuni mai grave: litiaza biliara, sindrom de colon iritabil sau de intestin iritabil, cancer esofagian, de colon sau rect. Meteorismul balonarile si ascitaSus Cresterea in volum a abdomenului descrisa ca si balonare este cel mai frecvent cauzata de excesul de gaz intestinal (termenul medical este meteorism). Acest fenomen poate fi simptomul unor afectiuni,

precum: intoleranta la lactoza, constipatie, ocluzia intestinala, sindromul de colon iritabil sau cancer de colon sau stomac. Totodata, trebuie mentionat ca modificarea volumului abdominal poate indica si retinerea de lichid in organism semn cunoscut sub denumirea de edem. Cand lichidul se acumuleaza in cavitatea abdominala se foloseste termenul de ascita. Edemul este cauzat de consumul ridicat de sare sau de administrarea unor medicamente, precum: anticonceptionalele. Edemul, poate fi simptomul hipertensiunii si poate indica existenta unor dereglari hormonale asociate menstruatiei sau sarcinii. De asemenea, ascita poate constitui simptomul unei afectiuni tiroidiene, afectiuni ale rinichilor sau ciroza. De multe ori se intampla, ca ascita sa fie singurul semn al cancerului ovarian. ScauneleSus O serie de termeni sunt folositi pentru a descrie reziduurile eliminate de catre organismul uman. Iata numai cativa termeni: materii fecale, excremente sau scaune. Cu toate ca nu este placut sa vorbesti despre materiile fecale, despre cum arata, cum miros, daca plutesc sau nu, ce culoare au, acestea ne pot furniza informatii esentiale legate de starea generala de sanatate. Caracteristicile scaunelor legate de culoare, textura, marine, forma sau cantitate sunt afectate de mai multi factori, printre care si regimul alimentar. Scaun verde Persoanele care au scaunul de culoare verde nu trebuie sa se ingrijoreze deoarece confirma faptul ca persoana respectiva are un regim alimentar bazat de fructe si legume bogate in clorofila (pigmentul verde al plantelor). Totodata, materiile fecale pot avea aceasta culoare si in urma unui tratamentul cu antibiotice, suplimente pe baza de fier, sau pot aparea ca o reactie a laxativelor sau a altor produse medicamentoase. Daca pe langa scaune verzi, pacientul prezinta si stari de voma, acestea pot fi semnele unei infectii gastrointestinale. Scaun portocaliu

Sa observa ca fecalele tind uneori sa aiba culoarea portocalie; poate fi destul de infricosator deoarece te duce cu gandul ca aceasta este cauzata de sange. Fecalele capata culoarea portocalie daca sunt consumate alimente bogate in beta caroten antioxidant care se gaseste in alimente portocalii, cum ar fi: morcovi, mango, cartofii dulci, dovleac sau caise. Acelasi efect poate fi dat si de suplimente pe baza de beta caroten sau consumarea alimentelor care contin colorant rosu. De asemenea, medicamentul Rifampicin, folosit in tratamentul infectiilor bacteriene, in special tuberculoza, poate duce la colorarea in portocaliu a materiilor fecale. Scaun rosu (cu sange) Cu toate ca la prima vedere scaunul de culoare rosie, poate indica prezenta unei afectiuni grave a tractului gastrointestinal, in realitate poate fi numai un semn inofensiv cauzat de consumul ridicat de alimente de coloarea rosie suc de rosii, gelatina rosie, inghetata. Insa, daca in materiile fecale, pe hartia de toaleta sau in vasul de toaleta observi urme sigure de sange, exista toate sansele ca acele sangerari sa fie provocate de hemoroizi sau de fisurile anale sau de alte afectiuni anale si rectale. Aceste leziuni pot aparea inca din copilarie, sau pot fi provocate de constipatii, sex anal sau introducerea unor corpuri straine in anus. Hematochezia este termenul medical pentru prezenta sangelui rosu, nedigerat in materiile fecale. Daca sangele din materiile fecale este mai deschis, mai stralucitor atunci indica prezenta unei afectiuni in partea inferioara a tractului gastrointestinal, mai ales la nivelul colonului. Daca sangele din materiile fecale este de un rosu inchis, spre maro, atunci afectiunea se situeaza in partea superioara a tractului: esofag, stomac si intestin subtire. Hematochezia poate fi si unul din simptomele diverticulitei afectiune destul de dureroasa caracterizata prin iritatie sau infectie la nivelul unui diverticul al colonului sindromul de intestin iritabil (ale simptome ale bolii: diareea, crampe, greturi, pierdere in greutate), polipi colonici sau cancer de colon. Acest simptom poate fi cauzat de infectii intestinale, parazitoze dar poate aparea si ca reactie a unor medicamente, care contin potasiu sau a antibioticelor indicate in tratarea ulceratiilor. Scaune de culoare inchisa (melena) Scaunele foarte inchise la culoare pot fi mult mai sinistre decat cele de culoarea rosie, fiind cauzate de tratamente cu medicamente pe baza de fier, Charocoal (pentru controlarea gazelor intestinale) sau Pepto-Bismol, dar si medicamente care au in compozitie bismut. Dar scaunul inchis la culoare poate fi dat de prezenta sangelui digerat in scaun si este cunoscut sub denumirea de melena.

Daca acest fenomen nu dispare, si in plus apar si alte simptome precum: diareea, constipatie, senzatie de foame, pierderi in greutate inexplicabile, oboseala cronica sau stari de voma trebuie mers de urgenta la medic deoarece acestea pot fi simptome ale cancerului de colon si a altor afectiuni gastrointestinale grave. Totodata, trebuie mentionat ca aceste simptome pot fi cauzate de abuzul de alcool si medicamente aspirina, ibuprofenul, naproxenul, acetaminofenul si alte medicamente nesteroidiene si antiinflamatorii. Melena, de asemenea, poate fi unul din simptomele gastritei inflamatie a mucoasei stomacului sau a cancerului intr-una din partile superioare ale sistemului gastrointestinal. Scaun galben Ocazional, scaunul de culoarea galbena spre alb poate insemna ca persoana respectiva a consumat o cantitate ridicata de alimente deschise la culoare: orez, cartofi etc. Si persoanele care au facut tratament sau investigatii cu raze X si bariu pot observa ca materiile fecale sunt mult mai deschise la culoare in urmatoarele zile. Medicamentele antiacide, calciul si unele medicamente antidiareice pot avea acelasi efect. Daca, aceste caracteristici ale materiilor fecale persista (afectiune cunoscuta medical sub denumirea de scaun alcoolic) pot indica faptul ca bila nu ajunge in intestin, blocajul indicand prezenta unei tumori sau a unui calcul in ductul biliar sau in pancreas. Scaunul alcoolic poate fi unul din semnele afectiunilor hepatice care implica blocajul ductului biliar, cum ar fi: hepatita, ciroza si cancerul de ficat. Alte posibile semne ale blocajului ductului biliar sunt: urina de culoarea galben inchisa, coloratia galbuie a pielii si ochilor, prurit (mancarimi) si, ocazional, durere. Scaun plutitor De cele mai multe ori, materiile fecale se scufunda in apa din vasul toaletei, dar uneori acestea plutesc la suprafata. De regula, cauzele acestui fenomen sunt gazele intestinale, de fapt excesul de gaze intestinale mentin scaunul in starea de plutire. Daca gazele sunt cauzate de regimul alimentar, atunci nu exista nici un motiv de ingrijorare, dar daca acestea sunt rezultatul unor afectiuni gastrointestinale, atunci exista posibilitatea ca pacientul sa sufere de boala celiaca afectiune care se caracterizeaza prin incapacitatea persoanei de a digera glutenul, care se gaseste mai ales in faina de grau. De asemenea, materiile fecale plutitoare pot fi observate in cazul sindromului de intestin iritabil. Persoanele cu afectiuni ale tractului digestiv, adesea au diaree si scaune plutitoare. Steatoree

Daca observi ca materiile fecale sunt urat mirositoare si contin si grasimi, atunci prezinti primele semne de steatoree prezenta unei cantitati anormale de grasimi in materiile fecale. Materiile fecale uleioase pot fi unul din simptomele sindromului de colon iritabil sau pot sugera ca regimul alimentar urmat contine prea multe grasimi si/sau ca organismul tau nu absoarbe corespunzator grasimile. De asemenea, persistenta steatoreei adesea semnaleaza sindromul de malabsorbtie afectiune care se caracterizeaza prin absorbtia insuficienta de catre tractul gastrointestinal a grasimilor dar si a altor nutrienti. Deoarece excesul de grasimi poate fi cauzat de blocarea ductului biliar, steatoreea poate fi, alaturi de scaunele galbene unul din semnele unei afectiuni a vezicii biliare, ficat, pancreas sau cancer. Scaun vascos/lucios Daca materiile fecale par lucioase atunci exista posibilitatea ca pacientul sa sufere de o alergie alimentara. Ca si in cazul scaunelor ce prezinta o cantitate neobisnuita de grasimi, scaunul lucios este un simptom al unor afectiuni gastrointestinale, cum ar fi: infectii bacteriene, ocluzia intestinala, sindromul de colon iritabil sau intestin iritabil. Scaunele lucioase uneori pot semnala infectia bacteriana a intestinului (shigeloza) sau infectia parazitara (giardioza). In cele din urma, mucusul din materiile fecale poate fi si unul din simptomele afectiunilor rectale, cum ar fi: proctita inflamatia mucoasei rectale. Scaun subtire Daca ai observat ca scaunul s-a micsorat nu este un semn bun, deoarece poate fi unul din simptomele: sindromului de colon iritabil sau intestin iritabil sau poate indica existenta unei ocluzii intestinale cauzata de aderente, polipi tumori sau cancer. De exemplu, scaunul care are forma si dimensiunea unui creion (sau panglica) este un important semn care avertizeaza asupra riscului aparitiei cancerului de colon.

NUTRIIA HETEROTROF 12 December 2010 Nutriia saprofit; Nutriia parazit; Nutriia mixotrof; Nutriia simbiont; Nutriia organismelor saprofite

Organismele saprofite i extrag substanele hrnitoare din organismele decedate; Intr-un ecosistem organismele saprofite sunt extrem de importante ele fiind descompuntori i sunt astfel extrem de importante pentru circuitul materiei n natur; Organismele saprofite sunt bacteriile i ciupercile; Bacterii saprofite: Cele din lapte, prin fermentaie, il transform n iaurt; acresc murturile; transform vinul in oet prin fermentaie; altereaz alimentele; Ciuperci saprofite: drojdia de bere, prin fermentaie alcoolic transforma apa si zahrul n alcool si CO2; mucegaiurile se formeaz pe alimente n condiii de umiditate, lipsa aerului si a luminii, altereaz alimente si secret toxine care afecteaz sistemul respirator; Din mucegaiul verde-albastrui se extrage penicilina; ciuperci cu plarie; Nutritia heterotrof parazit Organismele parazite sunt organismele care triesc pe seama altor organisme vii numite gazde;parazitul si estrage substanee hrnitoare din organismele gazd i provoac mbolnavirea sau chiar decesul gazdei; Parazii pot fi: -bacteriile care provoaca o boala numit bacterioz; -ciupercile provoaca niste boli numite micoze; -plantele parazite nu au clorofila,ele trimit n corpul plantei gazd,niste haustori,care ajung pn la nivelul esutului conductor liberian,de unde i extrag seva elaborat. Exemple:Cuscuta (Tortelul),Orobanche(Lupoaia)si Lathraea(Muma padurii); -animale:tenia,limbricul,ria,oxiurul,pduchii,pureci,cpuele,lipitoriel etc. Nutritia mixotrof la plante Este o modalitate de nutriie intermediar ntre nutriia autotrof i cea heterotrof. Plante semiparazite extrag apa si sruri minerale din alte plante cu ajutorul unor haustori. O asemenea planta este vscul care triete pe ramurile unor arbori.

Plantele carnivore triesc n medii srace n substane minerale.Ele si procur substanele minerale ntrun mod neobinuit :capturnd si digernd animale mici.Fiecare specie are frunzele transformate n adevrate capcane:peri lipicioi i urne etc,Frunzele produc i enzime digestive. Nutriia simbiont Este o relaie reciproc avantajoas ntre 2 specii; LICHENI >organisme realizate din simbioza dintre o alg unicelular verde i o ciuperca.Ciuperca furnizeaa algei apa i srurile minerale iar alga furnizeaz ciupercii substantele organiceproduse prin fotosintez; MICORIZA>este simbioza dintre rdcinile unor plante i unele ciperci.Ciuperca ajut planta n absorbia apei i srurilor minerale primind n schimb substane organice. Simbioza dintre plantele superioare si bacteriile fixatoare de azot se ntlnete la nivelul rdcinilor. -pe nodoziti se gsesc un fel de mici tumori; -n celulele lor triesc bacteriile care se hrnesc cu substanele organice produse de plant; -bacteriile transform azotul molecular ,inutilizabil,n combinaii ale azotului pe care le poate utiliza i planta gazd; -datorit nodozitilor plantelor leguminoase au un coninut bogat n proteine; -dup moartea plantelor ,resturile acestora mbogesc solul n azot;

2 Comments CHEMOSINTEZA 12 December 2010 Chemosinteza este o form de nutriie autotrof n care organismele utilizeaza energia chimic rezultat din descompunerea unor substane chimice,pentru c aceast chemosintez este prima form de nutriie autotrof aprut pe Pmnt. Dup substanele chimice pe care o folosesc pentru ai obine energia . Bacteriile chemosintetizante pot fi:

Bacteriile pot fi:-sulfuroase,nitrificatoare,metanogene,feruginoase,hidrogenbacterii. 1)Bacteriile sulfuroase: -se gsesc pe fundul apelor stttoare; -oxideaza hidrogenul sulfurat pn la S sau H2SO4; Importan:descompun hidrogenul sulfurat care este toxic pentru organisme i contribuie la formarea depozitelor de gips; 2)Bacteriile nitrificatoare. -se gasesc n sol i n ap; -oxideaz NH3 pm la nitrai sau nitrii; -contribuie la circuitul N n natur; 3)Bacteriile metanogene. -reduc CO2 la CH4 n absena O2; -4H2+CO2->CH4+2H2O -sunt prezente n stomacul remegtoarelor i n nmolul de pe fundul unor ape stttoare; -bacteriile oxideaz H2O din emanaiile vulcanice submarine; -formeaza depozitele de gaz metan.

INFLUENA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA FOTOSINTEZEI

12 December 2010 LUMINA -reprezinta sursa de energie pentru fotosintez; intensitatea luminii;

-ntre 0-50.ooo luci;crete intensitatea luminii crete si intensitatea fotosintezei; -ntre 50.000-100.000 de leci intensitatea fotosintezei rmne maxima (nu crete mai mult) -peste 100.000 de luci intensitatea luminii fotosintezei scade pentru c apar leziuni celulare. Compoziia sa spectral. Plantere terestre fac fotosinteza in radiaii roii. Plantele acvatice fac fotosinteza n radiaii verzi si albastre pentru ca sunt singurele care pot ptrunde i n H2O. 2)TEMPERATURA -plantele din regiunile calde ale globului fac fotosintez cu intensitate maxim la temperaturi de 35-40 C; -plantele din regiunile temperate fac fotosinteza cu intensitate maxim la 30-35 C; -plantele din regiunile nordice ale globului fac fotosinteza cu intensitate maxima la temperaturi ntre 2530 C; -fotosinteza incepe sa se realizeze la temperaturi usor peste O C; -exist i plante care fac fotosinteza la temperaturi usor negative. Exemplu:coniferele,frul de toamn. 3)INFLUENA UMIDITI ASUPRA FOTOSINTEZEI. Fotosinteza se desfoara cu intensitate maxim atunci cnd planta are 70-80% din nivelul de hidratare satisfcut. La un grad de hidratare mai mic intensitatea fotosintezei scade iar la un grad de hidratare mai mare intensitatea fotosintezei scade datorit micorri spaiilor intercelulare. 3)INFLUENA SRURILOR MINERALE -prezena tuturor mineralelor necesare unei plante n caz contrar aprnd boli. 4) CONCENTRAIA DE CO2 DIN ATMOSFER.

Limita inferioara a CO2,la care fotosinteza poate avea loc este n jur de 0,01%; -crete peste valoarea atmosferic 0,03%; -peste 2-5%,CO2 devine toxic; -concentraiile mai mari se pot obine dect n spaii mici; IMPORTANA FOTOSINTEZEI 12 December 2010 -este singurul proces care consum CO2 i elibereaz n atmosfer O2; -este printre puinele procese prin care se sintetizeaz substanele organice n lumea vie; -este singurul proces care absorbe energia luminoasa si o transforma n energie chimic.

ETAPELE FOTOSINTEZEI 12 December 2010 Fotosinteza se desfoar n 2 etape: I.Faza de lumin a fotosintezei. Clorofila a recepioneaz undele luminoase i elibereaz un electron;practic acesta este procesul prin care energia luminoas este captat i transformat n energie chimic. In cloroplast, energia este apoi folosita pentru: descompunerea (fotoliza) apei in oxigen si hidrogen. Oxigenul va fi pus in libertate, iar hidrogenul va fi acceptat de substante organice, cu energia pe care o contine; producerea unei substante speciale purtatoare de energie chimica numita ATP. Faza de lumin a fotosintezei se desfoara n grane i tilacoide. Clorofila recupereaza un electron revenind la starea initiala. evenimentele descrise pana acum formeaza faza de lumina a fotosintezei. II.Faza de ntuneric a fotosintezei.

NU necesit prezena luminii. Faza de ntuneric se desfsoara n stroma cloroplastului. Se folosete energia (ATP) acumulata anterior i pornindu-se de la CO2 si H se sintetizeaza substane organice -glucide; -lipide; -proteine;

NUTRIIA AUTOTROF 12 December 2010 Dup sursa de energie folosit poate fi: *FOTOSINTEZA-lumina solar sau energie solar; *CHEMOSINTEZA-folosete energia chimic din descompunerea unor compui chimici; *FOTOSINTEZA* Reprezint procesul prin care plantele verzi pornind de la apa,substane minerale i CO2 n prezenta luminii i a cldurii sintetizeaz substane organice,procesul decurgnd cu degajare de O2. Ecuaia general a fotosintezei: substane minerale +H2O+CO2>substane organice + O2 Organul specializat n fotosintea este FRUNZA.

Frunza

Sediul fotosintezei este cloroplastul. Pigmentii asimilatori sunt plasati pe membrana interna unde sunt asociati cu alte substante, mai ales cu proteine. Plantele contin doua tipuri de clorofila: a si b, impreuna cu doua tipuri de pigmenti carotenoizi: caroten (portocaliu) si xantofila(galben). Alctuirea Frunzei:teac,peiol,limbul care este traversat de ctre nervuri. -nervurile i peiolul conine facicole conductoare lebero-lemnoase; Fotosinteza se desfoar cu intensitate maxima n esutul palisadic,deoarece acesta conine un numar maxim de cloroplaste.

II.FUNCIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMELOR VII 12 December 2010 Orice organism viu are 3 funcii: Funcia de nutriie (asigur energia necesar funcionri organismului); Funcia de relaie (asigur interaciunea dintre organism i mediul nconjurtor); Funcia de reproducere (asigur perpetuarea speciei); II.FUNCIA DE NUTRIIE

NUTRIIA este procesul prin care organismele se construiesc pe sine pornind de la o surs de carbon. NUTRIIA AUTOTROF atunci cnd organismele se construiesc pe sine pornind de la o surs de carbon anorganic(i sintetizeaz singure hrana); NUTRIIA HETEROTROF atunci cand organismele se construiesc pe sine pornind de la o surs de carbon organic ( si i-au hrana gata preparat din mediul nconjurtor);

II.esuturile ANIMALE. 12 December 2010 esutul muscular; esutul nervos; esutul conjunctiv; esutul epitelial;

1)ESUTUL MUSCULAR. -este format din celule alungite,care se pot contracta provocnd la capete o for de traciune; -celulele musculare conin organite specifice numite miofibrile; esutul muscular striat se afl n muchii scheletici mai putin n musculatura unor organe interne (limb,faringe,laringe,prima parte a esofagului). Fibrele musculare sunt celule gigantice (pn la 10-12 cm lungime i 0,1 mm diametru) cu numeroi nuclei aezai periferic,avnd aspect striat. esutul muscular neted este situat n pereii organelor interne. Exemplu: Peretele stomacului; Fibrele musculare sunt celule n form de fus,cu un singur nucleu central.Rareori ating lungimea de 0,5 mm. Au aspect striat. esutul muscular cardiac este format din celule striate i cu un singur nucleu central. Intr n alcatuirea peretelui inimii. 2)ESTUL NERVOS -este format din 2 tipuri de celule: NEURONUL i CELULELE GLIALE (NEVROGLII) NEURONUL -este unitatea structural i funcional a esutului nervos; -are capacitatea de a genera si de a transmite impulsuri nervoase; Este singurul tip de celule care NU se DIVID. Alctuirea neuronului.

Neuronii comunic ntre ei prin SINAPSE. Sinaplsele pot fi: 1) Sinapse chimice n care transmiterea nformatiilor de la un neuron la altul se facprin intermediul mediatorului chimic din butonii terminali. -sunt cele mai ntlnite sinapse din lumea vie;

-ce doi neuronii implicai sunt n relaie de contiguitate (cei 2 neuronii sunt foarte aproape unul de cellalt ,dar nu se ating) -transmiterea impulsului nervos se face unidirecional; 2) Sinaplsele electrice n care transmiterea nformaiilor de la un neuron la altul se face sub form de impuls nervos. -sunt nite sinapse recent descoperite,ele fiind observate n unele zone ale ceerului i n miocard; -transmiterea impulsului nervos se face bidirecional iar ce doi neuroni implicai se ating. Axonul neuronului este nvelit de 3 teci: Teaca de mielin; Teaca Schwann,formata din celule Schwann ,intre care se gasesc noduri Ranvier; Teaca Henle; n funcie de prezena sau absena tecii de mielin,neuronii pot fi: NEURONI AMIELITICI care nu au teac de mielin si care conduc impulsul nervos din aproape n aproape,cu vietze foarte mici. NEURONI MIELITICI care au teac de mielin i care condul impulsul nervos n mod slttoriu din Nod Ranvier n Nod Ranvier cu viteze de pn la 10 ori mai mari decat cei amielitici. 1. Excitabilitatea Capacitatea materiei vii de a raspunde prin manifestari specifice la actiunea stimulilor. Se caracterizeaza prin urmatorii parametrii: Intensitate prag a stimulilor (reobaza): reprezinta intesitat ea minima necesara unui stimul pt a produce un influx nervos. Stimulii cu intesitate inferioara se numesc subliminali si nu produc influx nervos. la stimulari repetate, stimulii subliminali produc fenomenul de sumatie care produce excitatie. Stimulii cu intesitate superioara, supraliminali, au acelasi efect ca reobaza (legea tot sau nimic) timpul util = timpul minim necesar unui stimul cu intesitate prag pt a genera un influx nervos cronaxia = timpul necesar unui stimul supraliminal dublu reobazei sa produca un influx nervos (10-30 de ori mai mic) labilitatea = capacitatea neuronului de a raspunde la un anumit numar de stimuli/ unitate de timp perioada refractara = proprietatea unui neuron de a nu raspunde la un stimul nou in timpul raspunsului la un stimul anterior bruschetea = rapiditatea stimulului 2. Conductibilitatea

Capacitatea de autopropagare a influxului nervos prin axon spre alt neuron sau efector. 3. Sinapsele Componente: Componenta presinaptica (buton axonal): contine vezicule cu mediator chimic Fanta sinaptica: reprezinta spatiul dintre membrana plasmatica a butonilor axonali si cea a componentei postsinaptice. Componenta postsinaptica: este reprezentata de corpul celular, dendritrele sau portiunea initiala a axonului unui neuron, respectiv de sarcolema fibrei musculare striate Clasificarea sinapselor: Din pct de vedere functional: Cu transimitere chimica: adrenergice/colinergice Cu transmitere electrica Din pct de vedere al efectului: Excitatorii Inhibitorii Dupa structurile implicate: Interneuronale Neuron-receptor Neuron-efector 2) CELULELE GLIALE (NEVROGLII) -sunt de pn la 10 ori mai numeroase decat neuronii; -au capacitatea de a se DIVIDE; *Au urmatoarele roluri: -protejeaz neuronul i l hrnesc; -sintetizeaz teaca de mielin a neuronului; -fogociteaza neuronii mori i i inlocuiesc; 3) ESUTUL CONJUNCTIV. Este format din:

-celule,fibre ( de colagen,reticulin si elastin) i substan fundamental; -se clasific n funcie de consistena substanei fundamentale,astefel putndu-se deosebi patru tipuri de esut conjunctiv: esut conjunctiv : - LICHID (FLUID) -SEMI-DUR (CARTILAGINOS) -DUR (OSOS) -MOALE

-de cele mai multe ori ntre esutul epitelial si conjunctiv exista o unitate, se g sesc mpreun; esutul conjunctiv are rolul de a proteja organele,de a le hrni,de a le lega ntre ele ,de a sintetiza unele dintre elementele figurate ale sngelui; 1)esutul conjunctiv lichid. Este reprezentat de snge; -Substana fundamental este lichid i este reprezentat de plasm,iar celulele sunt elemente figurate ale sngelui (globule albe/roii si trombocite) 2)esutul conjunctiv semi-dur (cartilaginos). -substana fundamental conine condrin(o protein care confer caracterul semi-dur) -celulele sunt de 2 tipuri: *condroblaste sunt celule tinere; *condrocite sunt celule adulte adpostite n nite caviti numit condroplaste. -fibrele sunt fibre de colagen,reticulin i uneori de elasin. 1)esutul cartilaginos hialin este situat la suprafeele articulare ale oaselor,peretele laringelui i traheei si cartilajelor costale.Are un aspect translucid, albicios si elasticitate redus .Conine fibre puine si foarte fine.La embrion formeaza scheletul iar la adult traheo-bronhice si septul nazal. 2)esut cartilaginos elastic este bogat n fibre elastice.Este foarte prezent n pavilionul urechii,conductul auditiv extern,epiglotei,aripile nasului,n unele poriuni ale laringelui i ale trompei lui Eustachio.

3)esutul cartilaginos fibros are celule puine i este bogat n fibre care dau o rezisten deosebit.l ntlnim n discurile dintre vertebre i n articulaii,meniscurile articulare,simfiza pubian, i uneori pe inseria tendoanelor pe os. esutul semi-dur (cartilaginos) nu este vascularizat,hrnirea lui realizndu-se prin difuziune pe seama unei mebrane numite pericondru. 3)ESUTUL CONJUNCTIV DUR (OSOS). Substana fundamental conine o protein ce fixeaz Calciul i confer duritatea caracteristic,aceast protein numindu-se osein. *Celulele sunt de 3 tipuri: -obsteoblaste sunt celule tinere care produc osein; -osteocite sunt celule adulte care sunt adpostite n nite caviti numite osteoplaste; -osteoclaste sunt niste celule mari ,multi nucleate care au un echipament enzimatic foarte bogat,avnd rolul de a distruge si a limita expansiunea esutului osos. Fibrele sunt fibre de colagen. n funcie de dispunerea lamelelor osoase se pot deosebi 2 tipuri de esut osos: 1) esut osos spongios la care lamelele osoase sunt dispuse aleatoriu ntre ele se formeaa areolele pline cu mduv osoas roie. Se gsete n: -epifizele oaselor lungi; -interiorul oaselor late; 2)Tesutul osos compact la care lamelele osoase sunt dispuse concentric n jurul canalelor Haversiene. Canalele Haversiene mpreuna cu lamelele osoase dispuse concentric n jurul lui formeaz un osteon (sistem Haversian). Acest tip se gsete n:

-diafizele oaselor lungi; -la periferia oaselor late; 4)ESUTURILE CONJUNCTIVE MOI. 1)esutul conjunctiv lax. -contine celule,substan fundamental i fibre n propori egale; -formeaz stroma conjunctiv a organelor; -umple toate spaiile libere dintre organe; -susine vasele de snge i nervii; -formeaz hipodermul i leag ntre ele fibrele musculare i grupele de muschii; -mpreun cu epiteliile,formeaza uniti funcionale. 2)esutul conjunctiv reticular. -conine fibre de reticulin,care alctuiesc o reea n ochiurile crora, se afl substana fundamental,celule reticulare si limfocite; -intr n constituia ganglionilor limfatici,splinei,ficatului si mduvei osoase. 3) esutul conjunctiv elastic. -conine predominant fibre de elastin anastamozate n reea; -printre fibre se afl puine celule i substan fundamental; -intr n structura peretilor arterelor i venelor mari,a coardelor vocale,crora le ofer elasticitate. 4)esutul conjunctiv fibros. -conine predominant fibre de colagen,putine celule si substana fundamental; -este lipsit de elasticitate i slab vascularizat; -formeaza capsulele diverselor organe,fii musculare,tendoane,aponevroze i ligameni.

-intr n structura dermei. 5)esutul conjunctiv adipos. -conine celule mari ce depoziteaz central grsime (adipocite) fibre de reticulin, si elastin toate nconjurate de o bogat reea vascularizat i nervoas. -este situat n hipoderm n jurul unor organe (rinichi,ochii) n mezenter,mediastin,regiunea axiala i corpul adipos al aobrazului. 4) ESUTUL EPITELIAN (EPITELIILE). a) Epiteliile de acoperire, care au diverse funcii: de protecie mpotriva factorilor mecanici,a agenilor patogeni,a toxinelor;n absoie;n diviziune. -acopera la exterior arganele i cptuesc unele caviti ale acestora; -sunt formate dintr-o membran bazal fin deasupra creia se gsesc unul sau mai multe straturi de celule; -celulele pot fi: pavimentoase,cubice si cilindrice; -NU sunt vascularizate,ele hrnindu-se prin DIFUZIUNE de la esutul de dedesuptul lor. *Aceste epitelii de acoperire se clasific n: ***EPITELII UNISTRATIFICATE*** PAVIMENTOASE -constitue endoteliul vaselor sangvine si limfatice,pericardul,peritoneul ,pleurele; -faciliteaz schimburile intercelulare realizate prin difuziune. CUBICE -intr n structura mucoasei bronhiolelor i a ovarelor,a canalelor glandelor salivare i a pancreasului exocrin; -au rol n procesele de absorie ,secreie i excreie. CILINDRICE (PRISMATICE)

-intr n constituia mucoasei tubului digestiv ( de la orificiul cardia la rect) a tropelor uterine i a epidimului. ***EPITELII PLURISTRATIFICATE*** PAVIMENTOASE -intr n structura opielii si a mucoaselor bucal,esofaringian,uretrala inferioara,vaginal -au rol de protecie; CUBICE -intr n structura canalelor glandelor salivare i sebacee,precum i a pancreasului exocrin; CILINDRICE (PRISMATICE) -intr n structura mucoaselor ce trebuiesc meninute umede n permanen; -au rol n secreia i transportul mucusului. DE TRANZIIE (UROTELIUL) -intr n constituia cilor urinare (uretre,uretr superioar,vezic urinar); -nu permit absoria urini si protejeaz mucoasa de actiunea iritant a acesteia. ***EPITELIILE PSEUDOSTRATIFICATE (FALS STRATIFICAT)*** -intr n structura mucoaseo ce cptuesc faringele,traheea i bronhiile mari; -au rol de protecie i n secreia i transportul mucusului. b) Epitelii glandulare. -au capacitatea de a elabora un produs de secreie. -aceste epitelii intr n alctuirea glandelor. -glandele pot fi: exocrine;endocrine si mixte. Glandele Exocrine: -au canal de secreie prin care si vars produsul la exteriorul aorganismului sau n diferite caviti ale acestiua. Glandele exocrine pot fi: Sebacee,sudoripare,salivare,mamar.

Glandele endocrine. -nu au canal de secreie iar produsul lor de secreie este numit HORMON i eliberat direct n snge. Glandele endocrine pot fi: tiroida,hipofiza, etc. Glandele mixte. -au att o parte endocrina ct i o parte exocrin. Glandele mixte pot fi: pancreasul,glandele sexuale (testiculele si ovare). c) Epitelii senzoriale. -intr n alctuirea organelor de simt; -au capacitatea de a recepiona un stimul specific , i al transforma ntr-un impuls nervos. Sunt alctuite din: -celule receptoare si de susinere.

B.esuturile DEFINITIVE 12 December 2010 Sunt ntlnite la plantele adulte,sunt formate din celule care NU se mai divid. Sunt de 5 tipuri: esuturile de: -Aprare (acoperire); esuturile -Fundamentale; esuturile -Conductoare; esuturile -Mecanice (de susinere); esuturile -Secretoare; 1. ESUTURILE DE ACOPERIRE. -acoper corpul plantei; -EPIDEMA este esutul care acoper prile aeriene ale unei plante la nivelul acesteia se gsesc nite formaiuni numite STOMATE,care permit schimburile gasoase dintre plant i mediul nconjurtor.

-O stomat este format din 2 celule stomatice care las ntre ele o deschidere numit OSTIOL.

Rizoderma nvelete rdcina plantei. 2)ESUTURILE FUNDAMENTALE. -au rolul de a produce sau de a depozita diferite substane; Exemplu: 1)esutul palisadic i 2)esutul lacunar; esutul Palisadic->se gsete n frunz sub epiderma superioar; ->celulele lui sunt aezate foarte ordonat,asemeni stinghiilor unui gard; ->celulele conin un numr foarte mare de cloroplaste,fotosinteza desfurndu-se cu intensitate MAXIM; esutul Lacunar->se gsete sub esutul palisadic,deasupra epidermei inferioare a frunzelor; ->celulele lui las ntre ele nite spaii intracelulare mari numite LACUNE,acestea avnd rolul de a permite circulaia gazelor respiratorii; *estul Aerifer depoziteaz AER fiind bine reprezentant la plantele ACVATICE. *esutul Acvifer depoziteaza APA fiind bine reprezentat la plantele din zonele SECETOASE. 3) ESUTURILE CONDUCATOARE. Sunt de 2 tipuri: 1) esut conductor LEMNOS prin care circul SEVA BRUT: -celulele sunt moarte i fr citoplasm; -vasele lemnoase ale angiospermelor sunt vase parfecte i se numesc trahee iar cele ale gimnospermelor sunt imperfecte i se numesc traheide; -celulele cilindrice,si pierd citoplasma si raman pereii celulari formnd tuburi; -la plantele cu creteri anuale apare un meristem secundar numit cambiu libero-lemnos,producnd esut liberian spre exterior si lemnos spre interior determinnd ngroarea rdcinii i tulpinii;

2)esut conducator LIBERIAN prin care cilcul SEVA ELABORAT: -este format din celule vii; -vasele se grupeaz formnd facicule i sunt nsoite de celule cu rol de hrnire i susinere; 4)ESUTURI MECANICE. -asigur poziia erect a plantelor,conferindu-le ecestora rezisten i elasticitate; *Celulele acestui esut au perei ngroai ; esutul mecanic la care celulele au pereii ngroai uniform se numete SCLERENCHIM; esutul mecanic la care celulele au pereii ngroai neuniform se numete COLENCHIM; 5)ESUTURI SECRETOARE. Celulele acestui esut au capacitatea de a elabora i de a elimina o serie de substane cum ar fi: rin,latex,nectar,diferite arome;

I.esuturile VEGETALE 11 December 2010 A. esuturi EMBRIONARE(meristematice); B. esuturi DEFINITIVE; A.esuturi EMBRIONARE -alctuiesc embrionul plantelor; -n proporii foarte mici ele pot fi ntlnite i la plantele adulte; -celulele acestui esut se DIVID foarte intens; -prin difereniere aceste celule formeaz toate tipurile de esuturi din alctuirea unei plante; -celulele sunt sferice,mici,au pereii subiri iar spaiile intercelulare sunt foarte mici; esuturile meristematice sunt ntlnite la:

a) La EMBRIONI.Embrionul este format n totalitate de MERISTEM PRIMORDIAL. b) La PLANTELE ADULTE,la care se ntlnesc 2 tipuri de meristeme: MERISTEME PRIMARE se ntalnesc la toate tipurile de plante,asigurnd creterea n lungime a acestora.De cele mai multe ori meristemele primare se gsesc n vrful rdcinii i al tulpinii i se numesc MERISTEME APICALE,excepie fcnd cerealele (gramineele) care sunt localizate deasupra fiecrui nodul de pe tulpin aceste meristeme numindu-se INTERCALARE. MERISTEME SECUNDARE se ntlnesc doar la plantele perene (cele care triesc mai muli ani) asigurnd creterea n grosime.