1.Anatomia și Fiziologia omului reprezintă pilonii
În organismul viu osul conține 50% de apă, 28% materii
pe care se sprijină toate celelalte științe din
învățământul medical.Anatomia este știința care
studiază forma exterioară ,structura internă și
dezvoltarea organismului.Fiziologia strudiază
funcțiile vitale ale organelor,sistemelor de organe
sau a organismului în întregime. Metoda principală
de cercetare a anatomiei și fiziologiei a fost
disecția cadavrelor.Anatomia descriptivă studiază
țesuturile și organele ținând seama și de
proprietățile lor fiziologice și urmărește organizarea
acestora în aparate și sisteme.
Anatomia topografică - studiază pozițiile
diferitelor elemente anatomice precum și
raporturile dintre acestea. Are ca pricipiu de studiu
criteriul sintetic, pe regiuni, stratigrafic, al
organismului.
Anatomia plastica - studiază din punct de vedere
estetic relațiile dintre dimensiunile, relifurile și
proporțiile corpului uman, jocul mușchilor, diferite
atitudini și mișcari cu scopul teoretizării și
înțelegerii frumuseții. Scopul anatomiei constă în
rezolvarea numeroaselor probleme legate de alte
ştiinţe medico-biologice necesare activităţii
profesionale.
Primele date despre structura corpului uman și al
animalelor le întâlnim în marele opere ale marelui
medic Hipocrate(460-337 î.erei n.). Aristotel (384-
322 î.erei n.) anume el a indicat că inima e organul
principal ce pune sângele în mișcare. În 1628
marele învățat Harvei a stabilit circulația sangvinei
mari.
3. Scheletul omului constituie totalitatea oaselor
care în corpul uman formează un suport solid ce
asigură executarea unor serii de funcții importante.
Masa totală a oaselor constituie 1/5-1/7 din masa
corpului uman.În organim ele execută fucții de
suport,locomoție ,protecție ,constituie un depozit
pentru sărurile de calciu.În componența scheletului
intră 206 oase. Oasele se clasifică în 5 categorii :
 Tubulare(femur,humerus,tibia,fibula)
 Spongioase(carpiene,tarsiene)
 Plate(oasele bolții
craniene ,sternul ,coxale ,coastele )
 Mixte(vertebrele)
 Pneumatice(posedă cavități umplute cu
aer,maxila,etmoidul ,sfenoidul)
2.
organice ce conferă osului elasticitate și flexibilitate, și
22% substanțe anorganice ce conferă duritate și
tărie.Stratul exterior al osului prezintă o placă groasă ,
alcătuită dintr-o materie osoasă compactă. Sub substanța
compactă se află substanța spongioasă de structură
poroasă. În interiorul diafizei osului tubular se află
cavitatea medulară,care adăpostește măduvă osoasă. În
exterior osul e acoperit de periost.Periostul constituie o
placă conjunctivă fină și rezistentă. În interiorul osului,în
caviatatea osteomedulară și în alveolele substanței
spongioase ,se află măduva oaselor. Măduva osoasă este de
3 tipuri:roșie-execută funcție hematopoetică și proectoare,
(se găsește în stern,aripile oaselor iliace), galbenă-
constituie o stromă reticulară degenerată cu incluziuni de
lipide, și cenușie-varietate întâlnită la persoanele
vârstnice ,reprezintă o modificare a celor două tipuri de
măduvă.Rezistența osului este asigurată de unitatea fizico-
chimică a materiilor organice și anorganice,precum și
particularitățile de structură ale țesutului osos.
4.Artologia este parte a anatomiei ce are ca obiect de studiu
tipurile de articulații.Distingemm 3 tipuri de articulații între
oase:
-Articulații neîntrerupte(sinartroze),când între oase
persistă sdoar un strat intermediar de țesut conjunctiv sau
cartilaj.
-Articulații întrerupte(diartroze) sau articulații
mobile,caracterizate prin prezența între oase a unei cavități
și a unei membrane sinuviale care tapetează din interior
capsula articulară.
-Simfizele sau semiarticulațiile având o fisură mică în
stratul intercalar cartilaginos sau conjunctiv dintre oasele
joncționate.
În funcție de țesut care unește oasele ,distingem 3 tipuri de
sinartroze
-sinfibroze,prezintă uniri ale oaselor prin intermediul
țesutului conjunctiv fibros dens.
-sincondroze,care prezintă uniri ale oaselor prin
intermediul țesutului cartilaginos
1

5.Scheletul trunchiului reprezintă parte a
scheletului axial și este compus din oasele coloanei
vertebrale și cele ale cutiei toracice.Coloana
vertebrală este formată din suprapunerea celor 33-
34 vertebre . Conform topografiei lor ,vertebrele se
împart în următoarele grupe:cervicale(7),
toracale(12), lombare(5), sacrale(5), coccigiene(3-
5).După structura lor vertebrele se împart în
adevărate(cervicale,toracale,lombare) și
false(sacrale și coccigiene). Regiunea cervicală
prezintă o parte a coloanei vertebrale,prezintă o
curbură numită lordoză ceea ce prezintă
convexitatea înaite. E formată din 7 vertebre
adevărate.
6.Coloana vertebrală reprezintă unul din
principalele segmente ale aparatului
locomotor.Componentele acestuia sunt unite între
ele cu ajutorul articulațiilor și ligamentelor.Unirile
dintre corpurile vertebrelor se numesc discuri
intervertebrale.Procesele articulare se unesc prin
intermediul articulațiilor zigapofiziale,care sunt
niște articulații plane cu o mobilitate redusă.Sacrul
se unește cu coccigele prin intermediul articulației
sacrococcigiene , ceea ce permite coccigelui să se
deplaseze înainte în timpul nașterii. Coloana
vertebrale se unește cu craniul prin intermediul
articulației atlantooccipitală,stână și
dreaptă,datorită ei are loc înclinarea capului.La
unirea dintre prima și a doua vertebră cervicală se
formează articulația atlantoaxială,care este art
cilindrică ,la nivelul căreia au loc mișcari de rotir
ale capului. Prin extremitățile sale posterioare
coastele se unesc cu vertebrele toracale prin
intermediul articulațiilor costovertebrale și
costotransversale. Coastele se unesc cu sternul
prin intermediul articulației sternocostale.
8.Antebrațul este format din 2 oase paralele,
radiusul și ulna. Ulna și ulna sunt oase tubulare
lungi.
Articulația cubitală este între humerus ,ulnă și
radius.
Articulația radiocarpiană este compusă și
complexă ,și elipsoidă. Unește radiusul cu rândul
-sinostoze,prezintă uniri temporare ale oaselor prin
intermediul țesutului cartilaginos ,care ulterior e înlocuită
cu țesut osos.
Forma fețelor articulare amintesc niște fragmente de
corpuri geometrice (cilindru,elipsă ,sferă).Conform acestor
indice se clasifică articulațiile după forma fețelor articulare
: cilindrică ,elipsoidă și sferică.
7.Oasele centurii scapulare sunt :
 Clavicula(os pereche,are forma literei S,este un os
tubular lung)
 Scapula(os plat,pereche,de formă triunghiulară,are
3 margini,3unghiuri ,2 fețe.
Articulația sternoclaviculară,între claviculă și stern,în
formă de șa,sfenoidală după funcție. Sunt posibile
mișcăriîn jurul axei sagitale,rotația.
Articulația acromioclaviculară este plană,puțin
mobilă,între claviculă și acromionul scapulei.
Scheletul brațului e format dintr-un singur os,Humerusul .
Humerusul este un os tubular lung,prezintă diafiză ,2
epifize proximală și distală, are formă triedică.
Articulația scapulohumerală e o articulație sfenoidală ,
unește capul humeral cu cavitatea glenoidală a scapulei.
Are loc extensia,flexia, abducția ,adducția
pronația ,supinația și circumducția.
Mai are loc și articulația cubitală,dintre humerus și ulna și
radius,care formează trei articulații humeroulnară,
humeroradială și radioulnară proximală. Este o
articulație trohleară și efectuază mișcări de flexie și
extensie.
9. Structura osului coxal până la 16 ani este formată din 3
oase separate.
 Ilion
 Ischion
 Pubis
Articulațiile centrurii pelviene
Articulația sacro-iliacă(articulație plană )
2
proximal al carpului. Efectuează flexia și
extensia,abducția și adducția.
Oasele mâinii sunt formate din 27 oase dispuse în
trei grupe,
-carpiene (8 la nr, dispuse în două rânduri a câte 4,
scafoid,semilunar.piramidal,pisiform,
trapez,trapezoidul,capitalul , cârligul.)
-metacarpiene(5 oase ,sunt oase tub ulare scurte,
formate din bază,corp,cap)
-falangele(formate din porțiunea
proximală,medie,distală)
Articulațiile
-mediocarpiană(unește rândul proximal,cu cel
distal al carpului)
-intercarpiene(unește oasele carpiene între ele)
-carpometacarpiene(unesc cele 4 oase
metacarpiene cu rândul distal carpian)
-metacarpofalangiene(unesc capetele rotunde ale
metacarpienelor )
-interfalangiene(se compun din capul și baza
falangelor învecinate)
10. Extremitateainferioară liberă este formată din
coapsă,gambă și piciorul propriu zis.
Coapsa- femurul și patela.
Gamba-fibula și tibia.
Piciorul propriu zis-tarsul ,metatarsul,falangele.
Articulațiile:
-Coxofemurală (formată din acetabolul coxal și de
capul femural, sunt posibile flexia și
extensia,abducția și adducția ,mișcări circulare)
-Genunchiului( cea mai masivă articulație,și cea
mai complicată ca structură,compusă din
femur ,tibie și patelă, sunt posibile flexia și
extensia,mișcari de rotație în jurul axului vertical.)
-Tibiofibulară
-Talocrurală(asigură unirea piciorului cu
gamba,are formă trohleară,,e compusă din
extremitățile maleolare ale tibiei și fibulei,ce
cuprind astrogalul, e posibilă flexia planară,și
mișcări mici laterale.
-Talonaviculară și calcaneocuboidă(plane și
puțin mobile)(articulația Șopar)
-Metatarsofalangiene
-Interfalangiene
Simfiza pubiană(unește oasele pubisului)
Dimensiunile bazinului se măsoară cu pelviometrul.
Mare
Distanța spinarum =24/25 cm .(reprezină distanța dintre
spinele anterioare-superioare iliace)
Distanța cristarum =26/28 cm.(reprezintă distanța dintre
cele două distante puncte ale aripilor osului iliac)
Distanța intertrohanterică =28/30 cm.(reprezintă distanța
dintre trohanterele mari ale ambelor femuri)
Mic
Diametrul antero-posterior-conjugata adevărată
(ginecologică)=11cm
Diametrul rect (antero-posterior) sau sau conjugata
anatomică=11,5 cm
Diametrul transversal =13cm
Diametrul oblic=12 cm.
(ieșirii)
Diametrul antero-posterior =9 cm
Diametrul transversal și biischiatic=11cm.
Ambele coxale și osul sacru unindu-se prin articulațiile
sacroiliace și simfiza pubiană formează bazinul. Bazinul
constituie un inel osos,în interiorul căruia se află o
cavitatea, ce conține viscere.
La femei bazinul este mai scurt și mai larg decât la bărbați ,
iar la bărbați este mai lung și mai îngust.
11. Craniul este constituit din 23 de oase ,dintre care numai
mandibula și osul hioid sunt imobile. Celelalte sunt oase
fixe .Craniul se împarte în două
compartimente ,compartimentul în care se află encefalul se
numește craniul cerebral sau neurocraniul . Al doilea
compartiment care formează carcasa osoasă a feței și
începutul sistemelor digestive și respirator ,precum și
pentru organelle de simț ,constituie craniul facial sau
viscerocraniul.
La baza craniului deosebim 2 fețe :
-exocraniană(exobaza)
-endocraniană(endobaza)
Bolta craniană este formată de solzul osului frontal ,de
oasele parietale,de solzul oaselor occipitale și temporale și
de aripile mari ale osului sfenoid.
Neurocraniul e format din bolta craniană sau calvaria, și
din baza craniului cu fața internă și externă.
Viscerocraniul este craniul facial în ansamblu ,cu orbitele
,cav.nazală, cav.bucală, fosa infratemporală și fosa
pterigopalatină.
3
12.Craniul cerebral este format din 8
oase:frontalul ,etmoidul,sfenoidul, occipitalul, și
apoi două oase parietale și două temporale.
Osul frontal este os pneumatic,deoarece conține
sinusul frontal. Este impar și participă la formarea
părților anterioare a boltei și a bazei craniului.
Părțile componente a osului frontal sunt : -solzul
sau squama frontală
-porțiunea orbitală
-porțiunea nazală
-glabela
-tubercolul frontal
Osul sfenoid este un os pneumatic deoarece
conține sinusul sfenoid. Este un os impar situat la
baza craniului.După forma sa ,osul sfenoid se
compară cu o viespe în zbor. Osul sfenoid e
constituit din
 Sub formă de fluture
 Corpul sfenoidului
 Aripile mici
 Aripile mari
 Fisură orbitală superioară
 Canalul optic
 Șaua turcească
 Orificiul rotund,oval,spinos
 Creasta sfenoidului
 Procese pterioidiene mediale/laterale
 Canalul pterigoidian
Osul occipital este un os plat ,impar și formează
porțiunea posteroinferioară a craniului cerebral.
Osul etmoid este un os impar,pneumatic.Etmoidul
este un os complex și ia parte la formarea bazei
craniului, a cavității nazaleși a orbitelor.
Osul temporal este un os par ,pneumatic, și este
cel mai complicat os al craniului. În masa osului
temporal se află organul auditiv și vestibular.
Osul parietal este un os par,plat . Formează
porțiunea laterosuperioară a bolții craniene. Osul
parietal prezintă o lamă osoasă patrulateră concavă,
la care distingem două fețe și patru unghiuri.
14. Articulațiile craniului sunt:
Oasele care constituie craniul sunt unite între ele
prin articulații neîntrerupte .La nivelul craniului
există legături cartilaginoase. Oasele calvariei se
unesc prin suturi zimțate și squamoase.
Suturile dințate sunt –sutura coronoidă(între frontal
și parietale)
-sutura sagilă (între cele 2 parietale)
-sutura lombdoidă(între parietale și occipital)
Suturile solzoase-între osul parietal și temporal (2 la
nr)
13. Craniul facial este format din 15 oase.
Maxila-este un os par,pneumatic.
Palatinul-este un os par ,care participă la formarea
cavității nazale,cavității bucale, și a orbitei.
Cornetul nazal inferior- este un os par și prezintă o
lamelă osoasă trapezoidă situată în cavitatea nazală și
împreună cu lamela perpendiculară a osului etmoid
formează septul nazal.
Osul nazal- este un os par ,care are forma unei lame
patrulatere alungite. Unindu-se cu osul nazal din partea
opusă ,formează rădăcina nasului.
Osul lacrimal- este un os par ,mic, situat în peretele
medial al orbitei. La ea distingem un șanț lacrimal și o
creastă lacrimală.
Osul zigomatic –este un os par ,care unește oasele oasele
craniului cerebral cu cele al craniului facial.
Mandibula- este un os impar ,și este unicul os mobil al
craniului.
Osul hioid-este situat în regiunea gâtului ,între mansibulă
și gât.
15.Mușchii scheletici înserându-se pe oase ,participă la
formarea cavităților corpului , intră în compoziția unor
organe interne(faringe,esofag,stomac), fac parte din
organele auxiliare ale ochiului (mușchiii oculomotori),
exercită influență asupra oscioarelor auditive din urechea
medie. Mușchii scheletici contribuie la menținerea
echilibrului corpului uman. Fiecare mușchi este alcătuit din
fascicule de fibre musculare striate care au o membrană de
țesut conjunctiv,numită endomysium. Fasciculele de fibre
de diferite dimensiuni sunt separate între ele de straturi
intermediare de țesut conjunctiv,care formează
4
 Articulația temporomandibulară este pară ,de
structură complexă și formă elipsoidă. Fețele ei
articulare sunt formate între capul mandibulei și
fosa mandibulară împreună cu tubercolul articular
al osului temporal. Această articulație este una
combinată. Mișcările posibile sunt coborârea și
ridicare mandibulei, deplasarea înainte și înapoi ,
mișcarea ei în dreapta și stânga.
Neorocraniul .Partea superioară a craniului cerebral
formează bolta craniană sau calvaria. Partea
inferioară a posterioară craniului se numește i baza
craniului .
Baza craniului are 2 fețe –exocraniană(exobaza),
endocraniană(endobaza).
Exobaza(baza externă a craniului )
Endobaza(baza internă a craniului)
Viscerocraniul în ansamblu formează o serie de
formațiuni ce sunt recipiente ale unor organe de
mare importanță.
Una din particularitățile de vârstă și sex ale
craniului sunt fontanelele la nou născut. Se
deosebesc următoarele tipuri de fontanele:
anterioară(romoidă),posterioară ,și cele două
laterale-sfenoidale și mastoidiană.Craniul masculin
e relativ mai mare decât cel femenin. Craniul
femenin păstrează unele trăsături ele carniului de
copil, iar cel masculin se evidențiază mai lesne
unele trăsături ale craniului strămoșilor noștr
îndepărtați.
16.Mușchii capului se divizează în mimici și
masticatori.
Mușchii mimici :
 Bolta craniană este acoperită cu un strat
musculoaponevrotic unitar numit mușchiul
epicranian ,în care se disting următoarele
părți
 M.occipitofrontal
 Aponevroza craniană
 M.temporoparietal.
 M.piramidal al nasului
 M.orbicular al ochiului
 M.sprâncenos
 M.nazal-dilatează și contractă nările
 M.depresor al septului nazal-trage septul
nazal în jos
 M.orbicular al gurii-închide orificul bucal
 M.depresor al colțului gurii-trage colțul
gurii în jos și lateral
 M.depresor al buzei inferioare-trage buza
inferioară în jos și lateral
 M.mental-trage piele regiunii mentoniere în
perimysium. Membrana care încorporează mușchiul în
întregime se numește epimysium,care mai apoi continuie în
tendon. Fasciculele musculare formează partea cărnoasă a
organului numit venter muscular ,care trece în tendon.Cu
ajutorul tendonului mușchiul își ea începutul. Mușchii
membranelor posedă tendoane lungi și înguste. Unii
mușchi ,mai ales cei ce participă la formarea pereților
cavității abdominale ,au un tendon lat și plat numit
aponevroză. Mușchii se clasifică conform formă ,structură
și funcție. Cei mai frecvenți mușchi sunt cei
fusiformi ,caracteristici pentru extremități, și mușchii
lați ,care participă la formarea pereților trunchiului.Mai
sunt și alte tipuri de mușchi ,unipenați, bipenați,
biceps,biventeri. După funcție mușchii se împart în mușchi
:flexori, extenzori, pronotori, adductori , abductori,
rototari , mimici, masticatori, respiratori. După felul de
contractare mușchiii sunt de 2 tipuri: sinergiști ( au funcție
identică,realizează o mișcare într-un singur sens) și
antagoniști(acționează asupra articulației în direcții opuse).
Uneori fibrele musculare se întrețesc neregulat și
complicat, ajungând la tendon din mai multe părți.În
asemenea cazuri se formează un mușchi bipenat. Structura
complicată a mușcgilor poate fi condiționată de faptul , că
la unii din ei există două,trei sau patru capete, având două
sau câteva tendoane.Apoi aceste capete se unesc formând
un venter , și un tendon comun, de exemplu mușchii
bicepsului brahial, mușchiul triceps al femurului. Mușchii
acționează articulațiile .
16.Mușchii gâtului sunt:
 Superficiali
a. M.pielos al gâtului-ridică pielea gâtului
b. M.sternocleidomastoidian-întoarce capul
 M. Înserați pe osul hioid
a. M.digastric-ridică osul hioid
b. M.stilohioideu-ridică hioidul în
sus,posterior și spre sine
c. M.milohiodeu-ridică hioidul cu
laringele,coboară mandibula(act de
mastecație,glutiție,vorbire)
d. M.geniohioideu-coboară mandibula
e. M.omohioideu-trage osul hioid în sus
f. M.sternohioideu-trage hioidul în sus
g. M.sternotiroideu-realizează tracțiunea
laringelui în jos
h. M.tiroideu-apropie hioidul de laringe și
trage laringele în sus.
i. M.scaleni-ridică coastele I-II, asigurând
dilatarea toracelui
j. M.lung al gâtului
k. M.lung al capului
l. M.drept anterior ala capului
5
 sus și lateral m. M.drept lateral al capului-înclină
 M.levator al buzei superioare-ridică buza capul,realizează anteflexia capului.
superioară
 M.zigomatic mic-ridică colțul gurii
 M.zigomatic mare-principalul mușchi al
râsului
 M.levatora al colțului gurii-trage colțul
buzei superioare în sus și lateral.
 M.rizoriu-formează gropițe în obrăjori
 M .pavilionului urechii-m.auricular anterior
-m .auricular superior
-m.auricular posterior
Mușchii masticatori sunt:
 M.masetar
 M.temporal
 M.pterigoid medial
 M.pterigoid lateral
17. Mușchii spatelui: 17. Mușchii toracelui:
 Superficiali  M.pectoral mare-coboară brațul ridicat și îl aduce
a. M.trapez –apropie scapula de la trunchi ,contribuie la dilatarea toracelui
coloana vertebrală  M.pectoral mic-deplasează scapula în partea
b. M.dorsal mare-adduce membrul anterioară,ridică coastele,contribuie la dilatarea
superior la trunchi și participă la toaracelui.
extensia brațului  M.subclavicular-trage clavicula în jos și înaite
c. M.levator al scapulei-ridică scapula  M.dințat anterior-deplasează scapula în sens
d. M.romboid mare și mic-deplasează anterolateral
scapula spre coloana veretebrală  M.intercostal intern-coboară coastele
e. M.dințat posterior superior-ridică  M.intercostal extern-ridică coastele
coastele  M.subcostali-coboară coastele
f. M.dințat posterior inferior-coboară
 M.transversal al toracelui-coboară
coastele
coastele,participă la actul de respirație
 Profunzi superficiali Diafragmul este un mușchi care ajută la respirație . El este
a. M.spleniul al capului format din 3 părți:lombară;costală;sternală; ,2
b. M.spleniul al gâtului penduculi:drept;stâng,3 hiaturi:aortal;esofagian;orificiul
c. M.erector al coloanei vertebrale venei cave inferioare.
 Profunzi mediu Fasciile toracelui sunt reprezentate prin fascia pectorală și
a. M.transversospinal endotoracică. Fascia pectorală are 2 foițe –superficială și
 Profunzi profund profundă. Foița superficială acoperă din exterior mușchiul
b. M.interspinali dințat anterior. Foița profundă se numește fascia
c. M.intertransversali clavipectorală și formează tacile fasciale ale mușchilor
d. M.suboccipitali pectoral mic și subclavicular. Din interior ,toraceleeste
Mușchii suboccipitali căptușit de fascia endotoracică,ce trece în diafragm.
 M.mare drept posterior al capului
 M.mic drept posterior al capului
 M.oblic inferior al capului
 M.oblic inferior al capului
Fascia superficială acoperă mușchii trapez și mare
dorasal.

6
18. Abdomenul
 M.oblic abdominal extern-coboară
coastele ,flectează coloana vertebrală
 M.oblic abdominal intern-realizeză flexia
coloanei vertebrale,coboară coastele,ridică
bazinul
 M.transversal abdominal-micșorează
dimensiunile cavității abdominale,realizează
tracția coastelor înainte spre linia mediană.
 M.drept abdominal-coboară cutia
toracică,flectează coloana vertebrală ridică
bazinul.
 M.piramidal-tensionează linia albă
 M.pătrat lombar-menține coloana vertebrală
în poziție verticală
Linia albă a abdomenului prezintă o formațiune
tendinoasă densă,de culoare deschisă ,care se
întinde de la apofiza xifoidă a sternului până la
simfiza pubiană.Ea se formează în rezultatul
încrucișării fibrelor tendinoase ale
aponevrozelor ambilor mușchi olic și transvers
al abdomenului.
Canalele inghinale sunt siuate desupra
jumătății mediale a ligamentului inghinal.La
ambele sexe canalele inghinale sunt traversate
de nervii ilioimguinali.Canalele sunt de
aproximativ 3,75-4 cm lungime.La bărbat
diametrul său e în mod normal de 2 cm (+-1cm
în deviație) la nivelul inelului inghinal profund.
Fascia abdomenului este o prelungire a fasciei
externe a toracelui . Din interior ,pereții cavității
abdominale sunt acoperiți de peritoneu(tunica
seroasă), și de fascia situată dedesubt numită
fascia transversală,deoarece ea acoperă din
interior mușchiul transvers.
20. Mușchii antebrațului,stratul superficial anterior
 M.brahioradial
 M.pronator rotund
 M.flexorul radial al carpului
 M.palmar lung
 M.flexor ulnar al carpului
 M.flexor superficial al degetelor
 M.flexor profund al degetelor
 M.flexor lung al policelui
 M.pronator pătrat
Stratul superficial posterior
 M.extensor radial lung al carpului
 M.extensor radial scurt al carpului
 M.extensor al degetelor
19. Mușchii centurii scapulare
 M.deltoid-asigură flexia brațului ,abducția
brațului,extensia brațului
 M.supraspinos-abduce brațul
 M.infraspinos-efectuează supinația brațului
 M.rotund mic-supinația brațului
 M.rotund mare-extensia și pronația brațului
 M.subscapular-pronează și adduce brațul
Mușchii brațului
 M.coracobrahial-flectează și abduce brațul
 M.biceps brahial-flectează brațul în articulația
umărului și cotului, efectuează supinația brațului.
 M.brahial-flectează antebrațul în articulația cotului
 M.triceps brahial-extensia și abducția brațului
 M.anconeu-extensează brațul
La abducția membrului se evidențiază fosa axilară,care
reprezintă o adâncitură între fața laterală a toracelui și cea
medială a brațului.Peretele anterior al fosei axilare este
împărțit în trei triunghiuri:
-trigonul clavipectoral
-trigonul pectoral
-trigonul subpectoral
În peretele anterior al cavității axilare se disting 2 orificii:
-trilater
-patrulater –prin care trec vase și nervi.
20. Mușchii mâinii
Mușchii eminenței tenare
 M.abductor scurt al policelui-abduce policele
 M.opozant al policelui-mișcarea de opoziție
 M.flexor scurt al policelui-flectează și abduce
policele
 M.adductor al policelui-adduce și flectează policele
Mușchii eminenței hipotenare
 M.palmar scurt-formează cute mici pe piele
 M.abductor al degetului mic-abduce degetul mic
 M.flexor scurt al degetului mic-flectează degetul
mic
 M.Lumbricali-4 la număr ,flectează falanga
proximală și extensează falanga medie și distală
 M.interosoși –palmari(deg,II,III,IV)
7
  M.extensor al degetului mic
 M.extensor ulnar al carpului
Stratul profund
 M.supinator
 M.abductor lung al policelui
 M.extensor scurt al policelui
 M.extensor lung al policelui
 M.extensor al indicelui
21. Mușchii interni ai bazinului
 M.iliopsoas-flectează coapsa și porțiunea
lombară a coloanei vertebrale,înclinând-o
înainte
 M.psas mic
 M.obturator intern-rotește coapsa înafară
 M.piriform-rotește coapsa în afară cu
abducerea parțială
Mușchii externi ai bazinului
 M.gluteu mare-efectuează extensia coapsei
și o rotește înafară
 M.gluteu mediu-abduce coapsa
 M.gluteu mic
 M.tensor al fasciei late-tensionează tractul
iliotibial
 M.pătrat al femurului-ritește coapsa
înăuntru
 M.obturator extern
Canalul femural în stare normală lipsește ,se
formează în regiunea triunghiului femural la
prolabarea herniilor femurale.El reprezintă o fantă
ce trece medial cu vena femurală.
-dorsali(deg.I,II,IV)
În regiunea anterioară se evidențiază fosa cubitală,care este
delimitată superior de mușchiul brahial ,din partea laterală
–de mușchiul b rahioradial, iar din partea medială –de către
pronatorul rotund. Sub piele în această fosă sunt situate
venele superficiale,care sunt folosite în majoritatea
cazurilor pentru injecții intravenoase ale medicamentelor și
transfuzie de sânge.
22.Mușchii anteriori ai coapsei
 M.croitor-flexia coapsei și a gambei
 M.cuadriceps al femurului
 M.drept al femurului
 M.vast lateral
 M.vast medial
 M.vast intrermedial
Mușchii posteriori ai coapsei
 M.biceps al femurului-realizeză extensia
coapsei,flectează gamba
 M.semitendinos-extensia coapsei și flexia gambei
 M.semimembranos-extinde coapsa și flectează
gamba
Mușchii mediali ai coapsei
 M grațios-adduce coapsa și flectează gamba
 M pectineu-abduce și flexează coapsa
 M adductor lung-adducția și flexia coapsei
 M adductor scurt-adducția și flexia coapsei
 M adductor mare-adduce și extinde coapsa
Mușchii gambei anteriori stratul superficial
 M tibial anterior-extensia piciorului supinația lui
 M extensor lung al degetelor-extensia piciorului
 M extensor lung al halucelui-extensia halucelui
Posteriori stratul superficial
 M triceps al gambei
 M gastrocnemian
 M soleu
 M plantar
Stratul profund posteriori
 M popliteu-flectează gamba rotind-o spre interior
 M flexor lung al degetelor
 M flexor lung al halucelui
 M tibial posterior
Laterali
 M peronier scurt-flexia plantară a piciorului
 M peronier lung-flexia plantară a
piciorului,pronează piciorul.
Mușchii regiunii dorsale ale piciorului
 M extensor al degetelor –extensia dorsală a
degetelor
 M extensor scurt al degetelor-extensor al halucelui
8

23.La vertebrate și om există 3 tipuri de mușchi :
mușchii striați scheletici, striați ai atriilor și
ventriculelor inimii și mușchii netezi ai organelor
interne,vaselor sangvine și ai pielii. Ei se deosebesc
după structură și prin proprietățile lor fiziologice.
Mușchii striați prezintă partea activă a aparatului
locomotor,care include în afară de
mușchi ,oase,ligamente, și tendoane. În urma
activității impulsurilor sosite din sistemul nervos
central sunt posibile – deplasarea organismului în
soațiu , -deplasarea părților corpului una față de
alta, - menținerea poziției. În urma contracțiilor
musculare se elaborează căldura. Fibra musculară
posedă tri proprietăți fiziologice:
-excitabilitatea
-capacitatea de conducere bilaterală a undei
excitației din puntul excitat de-a lungul întregii fibre
-contractibilitatea. În dependență de condițiile în
care are loc contracția ,ea este de două tipuri:
-Contracția izotonică este când fibrele musculare se
scurtează ,iar tensiunea rămâne constantă.
-Contracția izotermică este când mușchiul nu se
poate scurta, în schimb tensiunea crește.
25. Laringele-este un conduct tubular ce intră în
alcătuirea căilor respiratorii, este principalul organ al
fonaţiei, situat în partea mediană a jumătăţii anterioare a
gâtului (anteromedian). Corespunde ultimelor patru
vertebre cervicale,
Mușchii plantari
 M abductor al halucelui-abduce halucele
 M flexor scurt al halucelui-flectează halucele
 M adductor al halucelui-adduce și flectează
halucele
 M abductor al degetului mic
 M flexor al degetului mic
 M flexor scurt al degetelor
 M pătrat al plantei
 M lumbrical
 M interosoși
 M interosoși planari
 M interosoși dorsali.
Fosa poplitee ocupă regiunea superioară a genunchiului ,
are formă de romb .Fosa poplitee conține țesut
celuloadipos și ganglioni limfatici.
24. Sistemul respirator este format din totalitatea organelor
care servesc la efectuarea respirației pulmonare. Sistemul
respirator este alcătuit din căile respiratorii și organelle
respiratorii ,pare,numite plămâni. Căile respiratorii ,în
conformitate cu topografia lor în corpul uman,se impart în
căi respiratorii superioare și căi respiratorii inferioare. Din
căile respiratorii superioare fac parte cavitatea nazală,
partea nazală a faringelui , și partea orală a faringelui,
din căile respiratorii inferioare fac parte laringele,traheea,
bronhiile ,inclusive ramificațiile intrapulmonarea a
bronhiilor. Cavitatea nazală- Este separată de septul nazal în
2 părți simetrice, care anterior se deschid în față prin nări, iar
posterior, prin coane, comunică cu rinofaringele. În fiecare
jumătate a cav. nazale distingem:
-vestibulul nazal- acoperit din interior cu pielea nasului extern,
conține gl. Sebacee,sudoripare și perișori numiși vibrise
-fosa nazală propriu-zisă.
Cavitatea nazală este constituită de meaturile nazale cu care
comunică sinusurile nazale.Distingem meatul nazal superior,
mediu, inferior, situat fiecare sub cornetul nazal respectiv.
Din interior, tunica mucoasă a cavității nazale se împarte în
regiunea olfactivă-include părțile superioare a cav. Nazale, ce
conțin celule senzoriale olfactive
regiunea respiratorie-restul cavității nazale, care este tapetată
cu epiteliu ciliat, cu glande mucipare și seroase, conține plexuri
venoase, prezența cărora contribuie la purificarea,umectarea și
temperarea aerului inspirat. Sinusurile paranazale- Sunt
cavităţi umplute cu aer ce comunică cu cavitatea nazală. Din
sinusurile paranazale fac parte :
-sinusul maxilar - sinusul etmoidal
-sinusul frontal - sinusul sfenoidal
• 25. Este alcatuita din 15-20 de arcuri cartilaginoase,
elastice in forma de potcoava,incompleta in partea lor
posterioara. Cartilajele sunt orizontale. Ele sunt inalte
de 3-4 mm si groase de circa un mm. Ultimul cartilaj
are forma de V și proemina in interiorul traheeii la locul
9
Laringele vine superior în contact cu osul hioid. de bifurcatie a acesteia in cele doua bronhii principale.
Inferior, comunică cu traheea. Proeminenta poarta denumirea de pintenele traheal.
Anterior se învecinează cu glanda tiroidă, • Cartilajele sunt unite prin inele fibroelastice, numite
Posterior se cu laringofaringele (porţiunea ligamente inelare. Acestea se dedubleaza la nivelul
cartilajelor, invelindu le pe ambele fete si formandu-se
laringiană a faringelui).
astfel cate un pericondru intern si altul extern. Primul
La nou-născut este mic, scurt şi are formă rotunjită. ligament inelar este de fapt ligamentul cricotraheal si
La adult are formă de trunchi de piramidă, orientată uneste laringele cu traheea. Ultimul ligament inelar
cu baza mică în jos. Creşte rapid până la vârsta de 4 uneste ultimul cartilaj traheal cu primele cartilaje ale
ani, apoi lent până la pubertate. Până la 25 de ani bronhiilor principale.
creşte din nou rapid. • Cartilajele fiind incomplete in portiunea lor
La bărbat are dimensiuni mai mari decât la femei: posterioara' scheletul traheal este fonnat la acest nivel
situat între faringe şi trahee. numai de un per e t e membranos.
Diametrul longitudinal este de 7 cm;
Laringele este un organ musculo-cartilaginos în Bronhiile principale- sunt ultimele segmente ale căilor
formă de trunchi de piramidă triunghiulară, având respiratorii inferioare.
baza în sus. Este format din: La nivelul vertebrei T4-T5, traheea se împarte în cele două
3 cartilaje neperechi: cricoid, epiglotă, si tiroid; bronhii principale.
3 cartilaje perechi: aritenoide, corniculate si Aceste bronhii pătrund în plămân prin hilul pulmonar, unde
cuneiforme; se ramifică intrapulmonar, formând arborele bronşic.
mușchii: cricotenoid posterior- participă la dilatarea Cele două bronhii sunt inegale ca lungime şi calibru:
gloteiț → bronhia dreaptă are o lungime de 2-3 cm, fiind formată
, cricotenoid lateral-participă la constricția glotei din 4-7 inele cartilaginoase şi are un calibru mai mare;
, tiroaritenoid-tensionează coardele vocale. → bronhia stângă este mai lungă, având 4-5 cm şi este
Traheea- este un organ impar și situat în planul medio- formată din 7-13 inele cartilaginoase şi are un calibru mai
sagital al organismului, anterior de esofag, în regiunea mic.
inferioară a gâtului și a mediastinului. Aceasta aparține Structura bronhiilor principale este asemănătoare traheii,
căilor aeriene inferioare. Structural, traheea este un acestea fiind formate din inele cartilaginoase incomplete
conduct tubular susținut de un schelet fibro-cartilaginos posterior.
dispus în continuarea laringelui. Rolul principal al Căile respiratorii au o importanță deosebită pentru că aerul
traheei constă în transportul gazelor respiratorii. atmosferic trecând prin aceste căi este curățat de praf, este
Localizarea didactică a traheei este considerată ca încălzit și se umezește.
fiind începând cu vertebra cervicală a șasea (C6), de
la acest nivel continuând descendent laringele și
până în dreptul vertebrei toracale a patra (T4) unde
se va diviza în cele două bronhii principale.
Dimensiunile medii ale traheei la adult se
încadrează în următoarele limite:
– Lungimea medie de 10-13 cm
– Diametrul: 16-18 mm
26. Plămânii sunt organele principale ale 27. Pleura constituie tunica seroasă a plămânilor. Ea se
respirației.La nivelul plămânilor are loc schimbul împarte în două foițe : parietală și viscerală.Fiecare
alveolar de gaze. Plămânii,drept și stâng ,sunt plămân este acoperit de foița viscerală,care pe suprafața
situați în cavitatea toracică,în jumătățile ei dreaptă rădăcinii pulmonare trece în pleura parietală ,care
și stângă,fiecare având sacul său pleural. Plămânii tapetează peretele cavității toracice.
situați în sacii pleurali,sunt separați unul de altul de Pleura viscerală (pulmonară) concrește tenace cu țesutul
către mediastin,care încorporează cordul cu vasele organului și pătrunde și în șanțurile dintre lobii pulmonari.
magistrale ,esofagul și alte organe. Inferior plămânii Pleura parietală concrește cu fața internă a peretelui
vin în adiacență la diafragm ,anterior ,lateral și toracic . în conformitate cu poziția pleurei parietale la ea
posterior fiecare plămân vine în contact cu peretele distingem pleura costală,mediastinală și diafragmală.
toracic. Plămânii au forma unui con imperfect. La ei Între pleura parietală și viscerală există un spațiu fisural
distingem 3 fețe : diafragmală,costală și medială. închis numit cavitatea pleurală . În această cavitate se
Fața diafragmală mai este considerată baza află o cantitate mică de lichid seros,care umectează foițele

10
plămânului și este orientată spre diafragm, iar
vârful,(apexul) este rotunjit și ajunge în regiune
gâtului,ridicându-se cu 2/3 cm deasupra claviculei.
Fața costală ,convexă ,este adiacentă suprafeței
interne a cutiei toracice. Fața medială este orientată
medial spre organele mediastinului. Tot pe fața
medială a fiecărui plămân ceva mai sus de mijlocul
ei se află o impresiune de formă ovală-hilul
plămânului, prin care intră în plămân bronhia
principală ,artera pulmonară ,nervi și prin care ies
venele pulmonare,vase limfatice. Aceste formațiuni
constituie rădăcina plămânului. Fețele plămânilor
sunt delimitate de margini. Pe marginea
anterioară ,care delimitează fața costală de cea
medială ,se află incinzura cardiacă.
Structura macro-microscopică a plămânilor.
Fiecare plămân prin niște șanțuri profunde se
împarte în lobi ,în numar de 3 pentru plămânul
drept (superior,mediu,inferior),și doi pentru
plămânul stâng(superior,inferior). Lobii pulmonari
se împart la rândul lor în segmente. În hilul
plămânului bronhia principală se separă în bronhii
lobare,trei pentru plămânul drept,și două pentru cel
stâng. Bronhiile lobare intră în hilul lobului și se
împart în bronhii segmentare. Bronhiolele
respiratorii ,care diviază de la bronhiola
terminală ,precum și canalele alveolare cu alveolele
formează acinul pulmonar,care prezintă unitatea
morfofuncțională a plămânului. Totalitatea acinilor
pulonari formează arborele alveolar care face
parte din parenchimul respiratoriu al plămânului.
Numărul de acini într-un plămân ajunge până la
15.000
28.Respirația este totalitatea proceselor,în urma
cărora se produce consumarea de către organism a
oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon.
Respirația omului cuprinde următoarele procese:
1.schimbul de aer dintre mediul extern și alveolele
plămânilor .
2.schimbul de gaze de aer dintre aerul alveolar și
sânge ,care circulă prin capilarele pulmonare.
3.transportul gazelor de către sânge.
4.schimbul de gaze dintre sânge și țesuturi în
capilarele tisulare
5.consumarea oxigenului și eliminarea bioxidului
de carbon de către celule.
Actul inspirației se realizează pein mărirea
volumului cavității toracice,care se produce în urma
ridicării coastelor și coborârii diafragmului.
Actul expirației începe când inspirația sa realizat și
mușchii respiratori se relaxează ,coastele se lasă în
jos și cupola diafragmului se ridică, ca urmare
pleurei pentru a le reduce frecarea . În locurile de trecere a
pleurei costale în cea diafragmală și mediastinală se
formează sinusurile pleurale,care constituie niște spații de
rezervă pentru cavitățile pleurale dreaptă și stângă.
Limitele plămânilor
Apexul plămânului drept depășește nivelul claviculei cu 2-
3cm,iar al coastei I cu 3/4cm. Posterior apexul plămânilor
se proiectează la nivelul apofizei spinoase a vertebrei
cervicale VII .
De la apex pornește limita anterioară ,care trece spre
articulația sternoclaviculară dreaptă,iar apoi coboară în
jos,posterior de stern,până la cartilajul coastei VI ,și aici
trece de limita inferioară a plămânului drept. Limita
inferioară intersectează pe linia medioclaviculară coasta
VI, pe linia axilară anterioară-coasta VII, pe linia axilară
medie-coasta a VIII, pe linia axilară posterioară-coasta IX,
pe linia scapulară –coasta X,pe linia paravertebrală se
termină la nivelul coastei a XI. Aici limita inferioară a
plămânului se întoarce brusc în sus și trece în limita lui
posterioară.
Limita posterioară trece de-a lungul coloanei vertebrale de
la capul coastei II până la limita inferioară a plămânului
coasta (coasta XI) .
La plămânul stâng apexul se află la același nivel ca și
plămânul drept. Limita anterioară trece spre articulația
sternoclaviculară ,apoi posterior de stern,coboară până la
nivelul coastei IV ,aici deviază brusc la stânga ,formând
incinzura cardiacă și apoi coboară vertical în jos până la
coasta VI. Aici începe limita inferioară,care se află ceva
mai jos de limita inferioară a plămânului drept. Pe linia
paravertebrală limita inferioară a plămânului stâng trece în
limita posterioară, situată de-a lungul coloanei vertebrale
de partea stângă.
29.În cutia toracică plămânii se află în stare de
extensiune,fiind strâns lipiți de pereții toracelui. La
nașterea copilului plămânii se află în strânsă colaborare cu
cutia toracică. La finele primei săptămâni de viață,cavitatea
toracică se mărește ,și depășește creșterea plămânilor.
Plămânii comunică cu atmosfera,și țesutul elatic se
extinde,iar pleura viscerală și parietală rămân strâns lipite
între ele. Simultan, în plămâni apar forțe elastice ,ce
acționează în direcția colaborării plămânilor.Această forță
împiedică transmiterea presiunii atmosferice în direcția
cavității pleurale. De aceea presiunea în cavitatea pleurală
este cu 5-6 mm ai coloanei de mercur mai joasă decât
presiunea atmosferică. Această diferență se numește
presiunea negativă.
Deermetizarea cavității pleurale se numește pneumatorox.
Ventilația pulmonară reprezintă volumul-minut al
numărului de mișcări respiratorii pr minut cu volumul unei
inspirații.
11
volumul cutiei toracice se misșorează. Acest act de
obicei se produce pasiv fără participarea mușchilor.
30. În stare de repaus omul inspiră și expiră circa
500ml de aer, acest volum de aer se numește volum
respirator. Suplimentar la cei 500 ml omul mai
poate inspira la o inspirație adâncă circa 2500ml de
aer .Capacitatea vitală a plămânilor .Dacă se
efectuează o inspirație maximă ,iar apoi printr-un
muștic se produce o expirație maximă într-un
spirometru special,în el intră și aerul
complementar ,și aerul de rezervă ,adică în medie
4000ml. Capacitatea vitală a plămânilor diferă în
dependență de vârstă ,sex, starea sănătății și
antrenamentul respirației. Capacitatea vitală a
plămânilor la bărbat tânăr este de 3.5-4.8l ,iar la
femei este de 3.0-3.5l.
Volumul rezidual este aerul care nu se elimină după
o expirație maximă. În timpul respirației obișnuite
în plămâni se află permanent aer rezidual și aer de
rezervă,care rămâne in ei după moarte. Spirometria
este un gazometru special. Prin cercetări științifice
s-a demonstat suspendarea respirației în urma unei
împunsături de ac într-un anumit punct al bulbului
rahidian, în zona planșeului ventriculului IV. Acest
sector al bulbului rahidian prezintă zona centrului
respirator.Centrul respirator este o formațiune
bilaterală ,simetrică, fiecare jumătate a sa fiind
constituită dintr-un centru inspirator ,și unul
expirator. De la acest centru se îndreaptă
impulsurile nervoase către corpurile neuronilor
motori ai mușchilor intercosrali și ai
diafragmului ,situați în măduva spinării , iar de aici-
spre musculatura respiratorie ,declanșând contracția
acesteia. Activitatea ritmică spontană a centrului
respirator se reglează atât pe cale nervoasă , cât și
pe cale umorală, asigurând adaptarea perfectă a
ventilației pulmonare la necesitățile organismului.
O importanță deosebită în reglarea respirației are
excitarea receptorilor ce reacționează la schimbarea
tensiunii parțiale a bioxidului de carbon și
oxigenului în sânge. Chemoreceptorii sunt situați în
pereții arcului aortei ,la nivelul ramificării arterei
carotide și în bulbul rahidian.
32.Sistemul digestiv este alcătuit din totalitatea
organismelor ce îndeplinesc importanța funcție de
digestie și absorbție a alimentelor . Sistemul
digestiv se compune din tubul digestiv și anexele
acestui tub. Din tubul digestiv fac parte cavitatea
bucală cu organele încorporate în
ea ,faringele,esofagul,stomacul, intestinul subțire și
gros. Iar anexele acestui tub sunt: ficatul cu vizica
biliară și pancreasul.
31. Respirația omului cuprinde următoarele procese:
1.schimbul de aer dintre mediul extern și alveolele
plămânilor .
2.schimbul de gaze de aer dintre aerul alveolar și
sânge ,care circulă prin capilarele pulmonare.
3.transportul gazelor de către sânge.
4.schimbul de gaze dintre sânge și țesuturi în capilarele
tisulare
5.consumarea oxigenului și eliminarea bioxidului de
carbon de către celule.
Actul inspirației se realizează pein mărirea volumului
cavității toracice,care se produce în urma ridicării coastelor
și coborârii diafragmului.
Actul expirației începe când inspirația sa realizat și mușchii
respiratori se relaxează ,coastele se lasă în jos și cupola
diafragmului se ridică, ca urmare volumul cutiei toracice se
misșorează. Acest act de obicei se produce pasiv fără
participarea mușchilor. Respirația pulmonară sau externă
este schimbul de gaze dintre alveolele plămânilor și mediul
extern,ce se realizează în urma mișcărilor ritmice ale cutiei
toracice. Oxigenul intră în compoziția aerului inspirat, și s
elimină bioxid de carbon. Transportul oxigenului din aerul
alveolar spre țesuturile corpului și a bioxidului de carbon
de la ele spre alveolele pulmonare e realizat de sânge.
Oxigenul e transportat de eritrocite fiind fixat de
hemoglobină . Bioxidul de carbon ,ce se formează în
țesuturi ,difuzează în sângele capilarelor ,deoarece
tensiunea CO2 în țesuturi e mai mare decât tensiunea lui în
sângele arterial. Respirația tisulară (internă) constă în
schimburile gazoase ce au loc la nivel celular în timpul
degradărilor oxidative ale nutrimentelor, cu participarea
oxigenului molecular.Respiraţia tisulară (internă)
reprezintăetapa finală a funcţiei respiratorii
33. Fermenții digestiei sunt amilaza și maltaza ai salivei
localizați în cavitatea bucală, lipaza, pepsina și chimozina,
fermenții sucului gastric din stomac și fermenții
intestinului subțire invertaza și lactaza.
Prelucrarea alimentelor începe deja în cavitatea
bucală ,unde are loc fărmițarea lor, umectarea cu salivă și
formarea bolului alimentar. La om alimentele se află in
cavitatea bucală aproximativ 15-18 secunde, apoi sunt
înghițite. Glandele salivare sunt de 2 tipuri: mari
12
Funcția acestui constă în tratarea mecanică și
chimică a alimentelor ingerate,în absorbția
materiilor digerate și în evacuarea materiilor
inabsorbabileși indigeste.Structura pereților
tractului digestiv sunt alcătuite din 4 tunici: internă-
mucoasă, baza submucoasă, tunica musculară și
membrana externă alcătuită din țesut conjunctiv
numită adventiție sau tunica seroasă. Glandele
digestive sunt ficatul, glandele salivare și
pancreasul. Ficatul produce bila, iar vezica biliară o
depozitează și o varsă în tractul gastrointestinal.
Pancreasul de asemenea varsă în intestinul subțire
bicarbonat și diverse enzime care au și ele un rol
important în digestie. Cavitatea bucală –reprezină
porțiunea incipientă a tubului digestiv și este situat
în partea inferioară a craniului facial. Cavitatea
bucală este împărțită prin arcade alveolodentare în
două compartimente: vestibolul bucal și cavitatea
bucală propriu zisă. Accesul în vestibolul
bucal ,se numește orificiul bucal. Cavitatea bucală
este constituită din 6 pereți .
34. FARINGELE – este un conduct musculo-
membranos, este locul în care calea digestivă se
intersectează cu calea respiratorie; - aici se deschid
trompele lui Eustachio. Intrarea în faringe este
străjuită de amigdale, organe de apărare împotriva
bacteriilor şi viruşilor ajunse aici cu hrana sau prin
aerul inspirat. Faringele începe la baza craniului și
merge până la nivelul vertebrei cervicale VII, unde
trece în esofag. Cavitatea faringelui se divide în trei
părți : partea nazală –nazofaringele, partea bucală –
orofaringele ,și partea laringiană –laringofaringele.
Peretele faringelui este format din tunica
mucoasă ,care tapetează peretele faringelui din
interior . Mucoasa aderă intim la membrana
fibroasă a faringelui. Spre exterior de această
membrană se află tunica musculară și o membrană
de țesut conjunctiv numită adventiție.
ESOFAGUL – este un organ tubular, musculo-
membranos, de circa 25 cm lungime şi un calibru
care variază între 10 şi 22 mm la adult. • Esofagul
asigură transportul bolului alimentar din faringe în
stomac. Esofagul începe în regiunea gâtului la
nivelul vertebrelor VI-VII cervicale , apoii trece
prin cavitatea toracică și se termină cu pătrundere
lui în stomac spre stânga de vertebrele X-XII. Pe
traiectul esofagului se observă niște îngustări ,
prima se află la nivelul vertebrelor VI-VII cervicale,
unde farigele trece în esofag, a doua – la nivelul
vertebrelor IV-V toracice, unde esofagul vine în
(parotidă , sublingvală și submandibulară), și mici (labiale,
bucale, palatine, linguale). Glanda parotidă este o glandă
ce secretă un secret de tip seros , ea e situată anterior de
pavilionul urechii. Glanda submandibulară este o glandă
mixtă ce sectretă un secret de tip seros și mucos. Și glanda
sublinguală sectretă un secret de tip mucos, situată
deasupra mușchiului milohioidian . Saliva conține
fermenții amilaza și maltaza ,care în cavitatea bucală
participă la scindarea glucidelor. Masticaţia reprezintă un
proces complex pe care omul îl declanşează voluntar, în
momentul în care introduce alimente în cavitatea bucală.
Acest act constă din mişcări ritmice ale mandibulei menite
să taie, zdrobească şi să tritureze alimentele între arcadele
dentare.
35. Stomacul reprezintă o dilatare a tubului digestiv între
esofag și duoden. Stomacul este situat în partea superioară
a cavității abdominale, sub diafragm și ficat. . ¾ din
stomac se află în hipocondrul stâng,iar ¼ în regiunea
epigastrică .Începe stomacul la nivelul vertebrei toracice
XI și se termină la nivelul vertebrelor XII toracică și I
lombară. Anterior stomacul vine în adiacență cu diafragmul
,în dreapta lui este situate ficatul.Posterior de stomac se
află rinichiul stâng cu glanda suprarenală ,pancreasul și
splina. La stomac distingem peretele anterior și peretele
posterior. La unirea dintre acești pereți se formează
curbura mica a stomacului orientată dextrosuperior, și
curbura mare,orientată sinistroinferioară.Tunica externă a
stomacului este tunica seroasă ,adică peritoneul,care
acoperă organul din toate părțile.Tunica musculară a
stomacului este bine dezvoltată și este alcătuită din 3
straturi –extern –longitudional,mediu-circular,intern-oblic .
Tunica mucoasă a stomacului formează numeroase plice
gastrice are au o orientare variată. Toată suprafața
mucoasei stomacului comport niște proeminențe mici
numite arii gastrice, pe suprafața cărora se află foveolele
gastrice. Ele reprezintă orificiile glandelor
gastrice.Stomacul îndeplinește funcția de , depozit
alimentar,, în care se acumulează un volum mare de
mâncare.Tot aici au loc modificările chimice ale unor
substanțe nutritive sub influența sucului secretat de
glandele gastrice.
13
contact cu bronhia stângă, și a treia- la nivelul
penetrării esofagului prin diafragm. Tunica externă
a esofagului –adventiția , formată din țesut
conjunctiv fibros lax. Tunica musculară este
alcătuită din 2 straturi : extern longitudional și
intern circular. Baza submucoasă este bine
dezvoltată ce permite mărirea lumenului esofagian.
Tunica mucoasă conține glande mucoase ale
esofagului și ganglioni limfatici.
36.Pătrunzând în stomac ,hrana rămâne aici câteva
ore, și apoi treptat trece în intestin. Stomacul
îndeplinește funcția de ^depozit alimenta^, în care
se acumulează un volum mare de hrană. Tot aici au
loc modificări chimice ale unor substanțe nutritive,
sub influența sucului gastric,secretate de glandele
gastrice .În digestia gastrică un rol important îl au
acidul clorhidric și sucul gastric.Sucul gastric este
un lichid străveziu ,incolor ,cu reacție
acidă ,deoarece conține acid clorhidric. Sucul
gastric conține proteaze ,care scindează
proteinele ,și lipază ,care scindează grăsimile.La 5-
10 minute ,după ingerarea alimentelor se
declanșează secreția gastrică,acesta durând atâta
timp , cât ctomacul mai conține alimente. I.P.Pavlov
a fost primul savant care ,în experiența perfectă cu
“alimentația fictivă”, a demonstrat rolul nervului
vag în reglarea secreției gastrice.Astfel această
experiență demonstrează existența unor reflexe care
se declanșează prin excitarea receptorilor mucoasei
cavității bucale și reglează activitatea glandelor
gastrice, altfel zis-mecanismul reflex al declanșării
secreției glandelor gastrice în momentul ingerărării
alimentelor . Proprietățile fermentative ale sucului
gastric sunt mai pronunțate la ingerarea
pâinii ,deoarece proteinele de origine vegetală se
mistuie mai greu decât cele de origine
animală.Durata secreției gastrice după ingerarea a
200g pâine este în medie de 10 ore, 200 g de carne
susțin secreția timp de 8 ore, iar 600 ml lapte -6
ore.Aciditatea glandelor gastrice asemenea funcției
tuturor glandelor tubului digestiv , posedă caracter
“adaptiv” (I.P.Pavlov). Pe lângă excitanții
chimici,există și o serie de factori
mecanici(volumul,consistența hrsnri),care au
deasemenea un rol important în excitarea glandelor
gastrice. Grăsimile ,soluțiile concentrate cu zahăr
inhibă secreția gastrică. La fel influențează secreția
și emoțiile negative puternice.
38.Vezica biliară reprezintă un rezervor în care se
acumulează bila și este așezată în partea anterioară
a șanțului longitudional al ficatului . Ea are formă
de pară și i se decriu o porțiune lărgită-fundul ,
37.Ficatul este cel mai voluminos viscer . Este un organ
glandular cu funcții multiple. Ficatul participă la procesele
digestive, de hematopoieză și metabolism. Ficatul este
localizat în cavitatea abdominală ,în dreapta sub
diafragm.Ficatul se află la nivelul IV intercostal. Ficatul
are o culoare roșie-brună, consistență moale. La el
distingem două fețe : diafragmatică și viscerală. Fața
diafragmală este convexă ,orientată antero-superior ,și este
adiacentă la fața inferioară a diafragmului. Fața viscerală
este orientată inferoposterior. La fața diafragmatică a
ficatului de la diafragm vine ligamentul falciform al
ficatului, care separă ficatul în lobii stâng și drept. Pe fața
viscerală distingem 3 șanțuri . Șanțul sagital stâng se află la
nivelul ligamentului falciform,delimitând lobul hepatic
stâng de lobul hepatic drept. Șanțul sagital drepteste mai
lat și în porțiunea sa anterioară conține vizica biliară, iar în
porțiunea posterioară se află vena cavă inferioară.
Șanțurile sagitale se unesc printr-un șanț transversal numir
hilul hepatic. În hilul hepatic pătrund vena porta, artera
hepatică proprie, și es ductul hepatic comun, și vase
limfatice. Pe fața viscerală a lobului drept mai distingem
doi lobi mici ,lobul pătrat și lobul caudat. Lobul pătrat
este situat anterior de hilulhepatic, iar cel caudat este situat
posterior de hil.
Din exterior ficatul e acoperit de o tunică seroasă, care este
reprezentată de peritoneu. Sub peritoneu se află tunica
fibroasă . Prin hilul ficatului această capsulă
fibroasă ,pătrunde în parenchimul organului însoțind vase
sangvine. Pornind de la repartiția vaselor sangvine și
canalelor biliarde ,în ficat distingem doi lobi ,5 sectoare și
8 segmente. Ca structură ficatul reprezintă o glandă de
ramificații compusă,căile secretoare ale căreia sunt
constituie de canalele biliare. Unitatea morfofunțională a
ficatului o constituie lobulul hepatic.Lobulii hepatici sunt
alcătuiți din celule hepatice(hepatocite),dispuse în lamele,
cu orientare de la centrul lobulului spre periferie. În hilul
ficatului aceste două canale devin confluente ,formând
ductul hepatic comun, ce confluează cu canalul cistic, de
pe urma cărui fapt se formează ductul biliar comun.
39.Pancreasul este o glandă voluminoasă, cu o dublă
secreție-interă și externă. Reprezintă o glandă complexă
aleolotubulară.Situat în cavitatea abdominală ,în sens
transversal ,la nivelul vertebrelor I-II lombare,posterior de
14
segmentul de mijloc-corpul, și o parte îngustă-colul
Colul vizicii biliare continuee cu ductul cistic acesta
având o lungime de 3-5 cm. Ductul biliar comun
împreună cu ductul pancreatic se deschide în
porțiunea descendentă a doudenului.. Bila elaborată
de ficat se acumulează în vizica biliară în care se
varsă prin canalul cistic din canalul hepatic comun.
Vizica biliară fiind un organ cavitar, este acoperită
de peritoneu ,ce formează tunica seroasă a vizicii
biliare.Tunica musculară a vezicii este formată din
celule musculare netede, iar tunica seroasă
formează pliuri.
Funcţiile metabolice: — sinteza de aminoacizi şi
proteine plasmatice; — menţinerea constantă a
glicemiei; — sinteza fosfolipidelor şi a
colesterolului; __ cetogeneza; __ catabolismul
acizilor graşi. Functia exocrină: secreţia bilei.
— depozitarea de glicogen, lipide, fier, sânge; —
funcţie antitoxică; — funcţie termoreglatoare; —
funcţie hematopoietică în perioada fetală; —
reglarea volumului de sânge circulant; —
inactivarea excesului de hormoni; — în coagularea
şi hemostaza sângelui. În digestie ficatul secretă
bila elaborată în vizica biliară.Bila se produce fără
întrerupere de celulele hepatice și se scurg în
intestin prin sistemul canalelor biliare. Bila este un
lichid de culoare galbenă –aurie, cu reacție alcalină.
În compoziția ei intră acizii biliari, pigmenții biliari,
colesterină și alte substanțe.Importanța principală a
bilei în digestie rezidă în activarea multor
fermenți,în special lipazei sucului pancreatic și
sucului intestinal.Micșorând tensiunea
superficială ,bila contribuie la emulsionarea
grăsimilor,adică fărmițarea picăturilor mari de
grăsime în globuli foerte mici. Procesul de secreție
a bilei și eliminarea ei în duoden se reglează prin
mecanisme nervoase și hormonale.
40.Intestinul subțire este porțiunea canalului
alimentar cuprinsă între stomac și intestinul gros .
aici are loc digestia intestinală.Aceasta se petrece cu
participarea sucului pancreatic,a bilei și a sucului
enteric propriu-zis. Intestinul gros este localizat în
regiunea cealică,inferior de stomac și de colonul
transvers ,ajungând până la intrarea in cavitatea
pelviană. El începe de la pilor,la nivelul vertebrei
lombare I și se termină în fosa iliacă dreaptă,unde
trece în intestinul gros.În lungime intestinul subțire
măsoară 5-7 m .În intestinul subțire distingem
următoarele compartimente: duoden,jejun și ileon.
Jejunul și ileonul ,spre deosebire de
duoden ,comportă un mezou bine pronunțat și se
stomac.Pancreasul are o lungime de 14-18 cm,și o lățime
de 3-9 cm. Masa lui la omul matur este de 80gr. La
pencreas distingem cap ,corp și coadă.Capul pancreasului
este situat la nivelul vertebrei I-III lombre în ansa
duodenului. Corpul pancreasului intersectează din dreapta
spre stânga vertebra I lombară și trece într-o porțiune mai
îngustă-coada. Corpul glandei are 3
fețe(anterioară,posterioară,inferioară) și 3 margini. Coada
pancreasului trece din stânga și în sus spre hilul splinei.
Posterior de coada pancreasului se află suprarenala stângă a
rinichiului stâng. Masa principală a sa are funcție
endocrină și este alcătuită din lobuli care secretă sucul
pancreatic,pe care îl varsă în duoden.Lobulii pancreatici
sunt constituiți din acini.Celulele glandulare ale acinilor
secretă suc pancreatic. Canaliculele excretoare ale acinilor
formează ducturile intralobulare ,iar aceștia iau nașttere
ducturile intralobulare ce se varsă în ductul
principal.Ductul pancreatic principal(Wirsung) trece
paralel cu axul lung al pancreasului și se deschide în
porțiunea descendentă a duodenului împreună cu ductul
coledoc. A doua parte a pancreasului are funcție endocrină
Este formată dintr-o mulțime de grămăjoare celule
dispersate între lobulii pancreasului ,numite insulele
Langerhans.Ele secretă doi hormoni-insulina și
glucagonul,cu rol în metabolismul glucidelor. Sucul
pancreatic este un lichid incolor cu reacție alcalină
determinată de prezența bicarbonatului de sodiu. Sucul
pancreatic conține fermenți ce scindează toate substanțele
nutritive din alimente-proteinele,lipidele și glucidele.
Fermenții sucului pancreatic descompun substanțele
nutritive pînă la produsele finale ale digestiei,care pot fi
absorbite și asimilate de către celulele corpului .Fermenții
proteolitici ai sucului pancreatic (tripsina și
chimotripsina). Sucul pancreatic conține de asemenea
lipază,care descompune lipidele în glicerină și acizi
grași.,amilaza și maltaza scindează polizaharidele până la
monozaharide. Secreția pancreatică se reglează pe cale
nervoasă și hormonală.
41. Intestinul gros este o prelungire a intestinului subțir și
constituie compartimentul terminal al sistemului digestiv.
În el se definitivează procesele digestive, se mulează și se
evacuă în exterior masele fecale. Intestinul gros are o
lungime de 1,5-2 m.Este împărţit în 4 porţiuni principale:
cecum, colon, rect şi canalul anal.
• Prima porţiune a intestinului gros este cecumul de forma
unei pungi din care se prelungeşte apendicele vermiform;
• colonul, care începe în partea dreaptă a abdomenului are
3 porţiuni – ascendentă, transversă, descendentă şi
sigmoidă; • rectul - o porţiune de trecere de aproximativ 12
cm lungime, care se termină în
• canalul anal. Orificiul anal este prevăzut cu două
sfinctere: intern neted, involuntar şi extern striat, voluntar
15
consideră ca parte mezenterică a intestinului subțire.
Duodenul reprezintă porțiunea incipientă a
instestinului subțire,el începe de la pilor, și trece în
formă de potcoavă în jurul capului pancreasului.
Jejunul și ileonul formează porțiunea mezenterică
a intestinului subțire ,deoarece fiind acoperite din
toate părțile de peritoneu ,aceste segmente sunt
suspendate de un mezou ,prin care trec vase
sangvine ,limfatice și nervi. Sunt formate din 14/16
anse. Aproximativ 2/5 din partea mezenterică a
intestinului subțire se referă la jejun ,și 3/5 la ileon.
Jejunul și ileonul din toate părțile de peritoneu,care
formează tunica seroasă externă, după baza
subseroasă se află tunica musculară ,care este
reprezentată de stratul longitudional și circular.
Tunica mucoasă este tunica internă a peretelui
intestinului subțire . ea formează plicile circulare ,și
mai conține vilozități intestinale, care măresc
suprafața de absorbție. Pe toată suprafața mucoasei
între vilozitățile intestinale se deschid numeroase
glande intestinale, care elaborează sucul intestinal.
În duoden hrana este supusă acțiunii sucului
pancreatic,bilei ,precum și sucului secretat de
glandele duodenale și intestinale,situate în mucoasa
duodenului. Mucoasa duodenului secretă hormoni
ce reglează activitatea secretorie a
stomacului ,pancreasului și ficatului.
42. Peritoneul este o membrană seroasă ce
căptuşeşte la interior pereţii cavităţii abdominale şi
bazinului formând totodată şi învelişul extern al
organelor situate în aceste cavităţi. În raport cu
aceasta el se împarte în peritoneu parietal şi
visceral. Peritoneul parietal este mai gros şi mai
rezistent, se uneşte lax cu ţesuturile subiacente şi
poate fi uşor detaşat. Peritoneul visceral este mai
subţire şi este bine fixat de peretele organului.
Histologic peritoneul este alcătuit din 2 lamele –
externă, din ţesut conjunctiv fibros şi internă, ce
constă din mezoteliu care formează stratul lui seros.
La exterior de celulele mezoteliale se află
membrana bazală după care sunt situate fibre de
colagen, reticulare şi elastice. În mod normal, este
neted, lucios, umectat de circa 50 ml. de lichid
peritoneal, având suprafaţa totală de circa 20500
cm2, suprafaţă aproximativ egală cu suprafaţa
tegumentelor corpului. Peritoneul, la fel ca şi alte
membrane seroase (pleura, pericardul, tunica
vaginală a testiculului) se dezvoltă din mezoderm.
Ultimul avansând spre intestinul primar (derivat al
entodermului) îi formează învelişul extern al
acestuia sub denumirea de splanhnopleură, foiţa
opusă, căptușeşte la interior cavitatea celomului şi
Mucoasa prezintă numeroase pliuri şi glande producătoare
de mucus. Acesta ajută la eluminarea materiilor fecale
• Musculatura este dispusă în două straturi: cu dispoziţie
longitudinală şi circulară
• Musculatura longitudinală se concentrează în 3 benzi.
Funcțiile primcipale în intestinul gros sunt absorbția apei și
resturile de substanțele nutritive,depozitarea conținutului
intestinal subțire ,formarea maselor fecale și evacuarea lor.
Mucoasa intestinului gros secretă în cantități mici suc
intestinal,care nu conține fermenți ,însă conține din
abundență mucus-un component necesar procesul de
formare a maselor fecale. Un rol important pentru digestia
în intestinul subțire îi revin bacteriilor. Enzimele eliminate
în activitatea bacteriilor descompun celuloza , conținutul
celulelor vegetale devenind accesibil digestiei și absorbției.
Bacteriile din intestinul gros participă la sintetizarea
vitaminei K, și a unor vitamine din grupa B. În condiții
normale ,flora microbiană din intestinul gros protejează
organismul gazdei de invazia și înmulțirea microbilor
patogeni ,contribuind astfel la consolidarea imunității.
42. Cavitatea peritoneală este spaţiul capilar (virtual)
delimitat de foiţa parietală şi cea viscerală a peritoneului.
Ea are o formă complicată şi este determinată de relaţiile
anatomo-topografice ale organelor cavităţii abdominale,
precum şi de formaţiunile ce fixează aceste organe
(mezouri, ligamente, pliuri, epiploone). Cunoaşterea
topografiei cavităţii peritoneale determină, în mare masură,
calea de acces spre organe în timpul intervenţiilor
chirurgicale, precum şi prevenirea unor complicaţii
postoperatorii. Aici pot avea loc acumulări de sânge,
acumulări de puroi, (abcese) localizarea cărora necesită
cunoaşterea perfecta a relaţiilor anatomotopografice de
către specialiştii ce activează în acest domeniu
16
se numeşte somatopleură. La trecerea somatopleurei
în splanhnopleură se formează două duplicaturi care
fixează intestinul primar de pereţii celomului.
Aceste formaţiuni poartă denumirea de mezou
primar dorsal şi mezou primar ventral (Fig. 1, 2).
Ulterior din acestea se vor dezvolta toate structurile
ce fixează organele de pereţii cavităţii abdominale
şi pelvine (mezouri, ligamente, omenturi, plici etc.).
Dividerea peritoneului în parietal şi visceral este
relativă, practic fiind vorba de o foiţă seroasă
comună. Între ambele foiţe ale seroasei peritoneale
se formează un spaţiu capilar (îngust, virtual) care
poartă denumirea de cavitatea peritoneală. Această
cavitate conţine o cantitate mica de lichid peritoneal
(circa 50 ml) – lichid tensioactiv, lipicios, care
favorizează glisarea organelor între ele, precum şi
în raport vu pereţii abdomenului. La bărbaţi
cavitatea peritoneală prezintă cu sine un spaţiu
închis, pe când la femei comunică cu mediul
ambiant prin orificiile trompelor uterine, uter,
vagin. Peritoneul visceral se comportă diferit faţa de
organele ale căror înveliş îl formează. Unele organe
sunt învelite de peritoneu din toate părţile, având o
făşie neacoperită (area nuda) doar unde aderă
formaţiunea care îl fixează (mezou, ligament).
Astfel de organe se numesc intraperitoneale
(stomacul, intestinul subţire, colonul transvers şi cel
sigmoid, cecul şi apendicile vermiform, splina şi a.).
exista organe care au înveliş peritoneal din trei părţi
– organe mezoperitoneale (colonul ascendent şi
descendent porţiunea medie a rectului). Şi în sfârșit,
organele amplasate în spaţiul retroperitoneal, care
posedă înveliş peritoneal doar dintr-o parte, acestea
sunt numite organe extraperitoneale (rinichii,
suprarenale, ureterele, pancreasul, duodenul, vena
cavă inferioară, aorta abdominala). Ligamentele
sunt derivate ale peritoneului care se atesta la
trecerea peritoneului parietal în cel visceral, sau la
trecerea lui de pe un organ pe altul, legând viscerele
între ele. Mezourile au o semnificaţie aparte,
prezentând duplicaturi peritoneale care se formează
la trecerea peritoneului parietal în cel visceral şi
invers, de pe organ pe peretele cavităţii abdominale
sau pelvine. Epiploanele – formaţiuni peritoneale
între foiţele căruia se conţine ţesut celuloadipos
reţele vasculare şi limfatice plexiforme.

17