UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

DREPT IF

-TUTELA ADMINISTRATIVA-

COORDONATOR
LECT. DR. A. NITA

STUDENT
SAMOILA TINCUTA MADALINA
ANUL II, GR. V

Tutela administrativă este o instituţie a dreptului public în baza căreia

autoritatea centrală a administraţiei publice (Guvernul sau Ministerul de
Justiţie) şi reprezentaţii locali ai acesteia, au dreptul de a controla activitatea
autorităţilor administraţiei publice locale, autonome si descentralizate.
Problema tutelei administrative se pune numai între acele autorităţi
administrative între care nu există subordonare între un subiect din sfera
puterii executive şi unul din sfera acesteia.
Analiza tutelei administrative în sistemul de drept românesc o vom aborda atât sub
aspectul competenţelor prefectului în ceea ce priveşte respectarea legii de către autorităţile
publice locale în contextul autonomiei locale, cât şi sub aspectul cadrului normativ constituţional
şi legal român al tutelei administrative exercitate nu numai de către prefect ci şi de către Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici.

Regimul de tutelă administrativă este şi mai apropiat de cel de descentralizare. În acest

regim, titularii autorităţii locale nu sunt numiţi de centru, ci desemnaţi de insăşi autoritatea
locală.

Ei au competenţa să rezolve problemele locale, emiţând ei insăşi acte administrative, însă

numai după ce aceste acte au fost aprobate de autoritatea centrală prevăzută de lege. Tutela
administrativă constă în dreptul autorităţilor tutelare de a aproba, anula sau suspenda anumite
acte ale autorităţilor descentralizate, pentru motive de legalitate.

Când numărul actelor administrative supuse regimului de tutelă se menţine în limite minime,
rezumându-se doar la cele care sunt legate de un interes general, lăsându-se autorităţilor locale
rezolvarea problemelor economice şi sociale care le privesc, regimul de tutelă se apropie mult de
cel al descentralizarii.

Articolul 123 din Constituţie prevede numirea unui prefect în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti, de către Guvern.

Prefectul fiind reprezentantul Guvernului pe plan local, conducând serviciile publice

deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din
unităţile administrativ teritoriale. Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organica.

Instituţia Prefectului dispune de capacitate juridică administrativă proprie deplină,

emițând prin prefect acte de putere cu efecte proprii, deși se află în subordinea Guvernului, care
nu numai că îl numește și îl eliberează din funcție, dar îi controlează activitatea și actele, pe care
le poate suspenda, modifica sau desființa.

Sfera atribuțiilor care revin prefectului o regăsim consacrată de Legea nr. 340/2004, cu
modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

- asigură, la nivelul județului și al Municipiului București, aplicarea și respectarea

Constituției, a legilor, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului și a celorlalte acte normative,
precum și a ordinii publice;
- acționează pentru realizarea obiectivelor cuprinse în programul de guvernare;
- verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local
sau ale primarului;
 - asigură realizarea planului de măsuri pentru integrarea europeană;
- asigură, folosirea în condițiile legii, a limbii materne în raporturile cu cetățenii
aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-
teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%.
De altfel, instituția tutelei administrative are drept fundament constituțional, art 123, alin.
5 din Constituție, fiind consacrat acestei instituții create pentru supravegherea respectării legii de
către autoritățile adminstrației publice locale, ceea ce îi confer prefectului dreptul să atace în
contencios adminstrativ un act al consiliului local, județean sau al primarului atunci când
consideră că actul este nelegal.

Tutela administrativă este o noţiune consacrată a doctrinei dreptului administrativ,

desemnând un control exercitat de organe centrale asupra organelor locale descentralizate,
autonome.

Ea are două forme: prima, mai ”dură”, dă dreptul autorităţii de tutelă (reprezentanta
puterii centrale) să anuleze, să aprobe, să autorizeze actul administrativ emis de o autoritate
descentralizată, pe când forma “moderată” conferă autorităţii de tutelă doar dreptul de sesizare a
unei jurisdicţii administrative în vederea anulării acelui act administrativ.

Până în 2004, cea mai cunoscută formă de tutelă administrativă din legislaţia noastră era
cea jurisdicţionalizată, exercitată de prefect asupra actelor autorităţilor administraţiei publice
locale.

În prezent, avem două astfel de autorităţi publice, însărcinate cu tutela administrativă:

• Prefectul, care este autoritate de tutelă administrativă jurisdicţionalizată pentru

autorităţile administraţiei publice locale.

În această calitate, prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ,

dispoziţiile primarului, hotărârile consiliului local, dispoziţiile preşedintelui consiliului judeţean
şi hotărârile consiliului judeţean.

Prefectul exercită acţiunea în contencios administrativ ca reprezentant al statului, în

temeiul textelor constituţionale art. 123 alin. 5 din Constituţie (“prefectul poate ataca, în faţa
instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al
primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept”), ale
Legii nr.340/2004 privind instituţia prefectului, ca lege specială, şi ale legii contenciosului
administrativ, ca lege generală, prin urmare are legitimare procesuală activă conferită prin aceste
reglementări.
 Termenul de contestare este diferit, în funcţie de tipul actului administrativ:

- actele administrative individuale pot fi atacate în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11

alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, cu posibilitatea de prelungire a termenului la un
an, în temeiul art. 11 alin. 2, pentru motive temeinice. Acţiunea se formulează în termenul
prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect
art. 3. alin. (1).

- actele administrative normative vor putea fi atacate oricând, în baza art.11 alin.4 din
Legea contenciosului administrativ.

Obiectul controlului de tutelă administrativă exercitat de prefect este

actul administrativ, însă se iau în considerare şi faptele sau actele asimilate
prin legea contenciosului administrativ, actului administrativ unilateral –
tăcerea administrativă şi refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.
Este cazul, spre exemplu, al primarului care refuză să înainteze consiliului local proiectul
de buget local, sau al consiliului local care refuză să ia act de încetarea mandatului de consilier
local pe alte temeiuri decât incompatibilitatea. Inacţiunea poate fi sancţionată însă numai atunci
când ea are legătură cu o atribuţie de putere “legată” a autorităţii publice, nu şi atunci când ea
vizează atribuţii exercitate cu putere discreţionară, deoarece instituţia de control nu se poate
substitui celei controlate.

Actul administrativ unilateral atacat de prefect este suspendat de drept, din momentul
introducerii acţiunii şi până la soluţionarea cauzei, soluţie menită a împiedica producerea unor
pagube bugetelor locale sau bunei funcţionări a administraţiei publice locale.

Din păcate, această prevedere este folosită deseori de prefect, organ politic, pentru
şicanarea autorităţilor locale conduse de demnitari de altă orientare politică, prin urmare
considerăm că şi prefectul ar trebui să aibă obligaţia de a justifica, în faţa instanţei, necesitatea
suspendării actului atacat.

Practica administrativă a demonstrat că, prin utilizarea acestei atenţionări a autorităţii

publice emitente, litigiul poate fi evitat, autoritatea publică fiind mai interesată să-şi revoce actul
decât să-i fie anulat de către instanţă; pe de altă parte, de multe ori ilegalitatea actului nu este
sesizată de emitent (mai ales în localităţile rurale, care duc lipsă de personal competent), iar prin
cererea de reanalizare, acestuia i se oferă posibilitatea de a reveni asupra actului ilegal, dovedind
bună credinţă.

Pentru admiterea acţiunii, prefectul va trebui să facă dovada şi a unui interes procesual;
astfel, prefectul (de fapt, prin intermediul acestei instituţii, statul român) nu are interes, spre
exemplu, în anularea unui act administrativ care şi-a epuizat deja efectele juridice în mod
definitiv şi complet – o autorizaţie de demolare, de pildă. Acţiunea prefectului este scutită de
taxa de timbru, şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, termenele de judecată neputând depăşi 10
zile.

• Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în temeiul art.3 alin.2 din Legea

nr.554/2004, este autoritate de tutelă administrativă jurisdicţionalizată pentru toate autorităţile
publice, centrale şi locale, însă numai într-un domeniu strict determinat, acela al raporturilor de
funcţie publică.

Acţiunea poate fi introdusă fie împotriva actelor administrative ilegale ce au ca obiect

raporturi de funcţie publică, fie împotriva refuzului nejustificat sau tăcerii administrative, art. 2
alin. 2 din Legea nr.554/2004 fiind deplin aplicabil.

Astfel, spre exemplu, Agenţia va putea contesta actele administrative de numire în funcţie
emise cu încălcarea legii, dar şi refuzul autorităţilor publice de a-şi îndeplini obligaţiile derivate
din legislaţia funcţiei publice, cum este aceea de a organiza concurs pentru o funcţie vacantă, sau
de a asigura evaluarea anuală a funcţionarilor publici.

În doctrină s-a apreciat, pe bună dreptate, că Agenţia este obligată să cerceteze toate
sesizările privind încălcarea legii prin acte sau fapte administrative din domeniul funţiei publice,
nu se poate limita la constatările făcute cu ocazia activităţii de control efectuate din proprie
iniţiativă.

Nici în acest caz procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 nu este obligatorie (art. 7
alin. 5), soluţie criticabilă atâta vreme cât nici Legea nr. 188/1999 nu impune o astfel de
atenţionare a organului emitent, care astfel nu are obligaţia de a încerca medierea, şi de a pune
capăt litigiului în faza administrativă, mai puţin costisitoare decât cea judiciară.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are însă posibilitatea de a efectua procedura

prealabilă, deoarece textul nu îi interzice acest lucru; singura diferenţă este că efectuarea
recursului administrativ nu prorogă termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va fi nevoită să achite taxa de timbru,

deoarece nu este scutită prin lege specială ca în cazul prefectului, consideraţiile critice de mai sus
fiind reiterabile aici.

Atât în cazul acţiunii prefectului, cât şi a celei exercitate de Agenţia Naţională a

Funcţionarilor Publici, legalitatea actului administrativ atacat va fi analizată de către instanţa de
contencios administrativ în mod obiectiv, nu subiectiv, aici intervenind deja tradiţionala distincţie
între contenciosul obiectiv şi cel subiectiv.

Astfel, Contenciosul obiectiv are la bază noţiunea de “drept obiectiv”, înţeleasă ca o

regulă, un comandament de drept, independent de subiectele raportului juridic concret, care au
drepturi subiective.

Cu alte cuvinte, în timp ce contenciosul subiectiv are în centrul său grija pentru drepturile
subiective ale persoanelor, oferindu-le acestora mijloace juridice de apărare a acestor drepturi în
faţa abuzurilor administraţiei, contenciosul obiectiv evocă necesitatea respectării, în activitatea
administraţiei publice, a regulilor impersonale de drept, subsumate câmpului semantic al
sintagmei “drept obiectiv”.

Instanţa va constata care este starea de legalitate, aşa cum ea rezultă din acte normative,
şi dacă această stare de legalitate a fost vătămată printr-un act al unei autorităţi a administraţiei.

Suspendarea actelor administrative constituie o altă modalitate prin care efectele

juridice ale actelor administrative încetează, dar numai temporar, pentru o anumită perioadă de
timp. În primul rând, un act administrativ se suspendă dacă există un dubiu cu privire la
legalitatea lui.

Pe perioada suspendării, organul administrației publice care a hotărât această măsură

verifică condițiile de legalitate ale actului administrativ. Ca regulă, introducerea acțiunii în fața
instanței de contencios administrativ nu suspendă de drept executarea actului administrativ
contestat.

Astfel, legea contenciosului adminstrativ reglementează posibilitatea suspendării actului

adminstrativ, atât înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ pentru anularea
actului, adică în perioada procedurii prealabile (art. 14), cât și odată cu formularea acțiunii
principale sau separat, pe parcursul judecării fondului cauzei (art. 15).

În cazul în care acțiunea este formulată de prefect sau de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici avem de-a face cu o excepţie de la această regulă. Astfel, suspendarea de
ordin constituțional a actului administrativ este consacrat în art. 123, alin. 5 din Constituție,
potrivit căruia prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al
consiliului județean, al celui local sau al primarului în cazul în care consideră actul ilegal, iar
actul atacat este supendat de drept.

Legea 188/1999, privind Statutul Funcționarilor Publici, prevede că actul ilegal în

materia funcției publice atacat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici atrage suspendarea
de drept a acestuia; de exemplu, conform art. 9 alin. 2, din Legea 50/1991, prin introducerea
acțiunii la instanța judecătorească, autorizația de construire sau desființare se suspendă de drept
și pe cale de consecință, instanța va dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea în fond a
cauzei.

În condițiile Legii 554/2004, acțiunile în contencios adminstrativ pot fi introduse de

prefect și de Agenția Națioanlă a Funcționarilor Publici precum și de orice persoană de drept
public., care a fost vătmată într-un drept sau după caz, când s-a vătămat un interes legitm.

Un aspect deosebit de important care trebuie analizat, cuprins într-o dispoziție expres
exprimată în partea finală a Legii 554/2004, este cel conform căruia „acțiunile introduse de
persoanele de drept public și de orice autoritate publică, în apărarea unui interes public, precum
și cele introduse împotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase, cu excepția
situației în care sunt formulate și pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime de care pot
dispune persoanele fizice sau juridice de drept privat” (art. 28, alin. 3).

În temeiul art. 21 alin. 3, Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate ataca în fața
instanței de contencios actele autorităților și instituților publice prin care este încălcată legislația
în domeniu, ca urmare a activității proprii de control, sau după caz, refuzul autorităților de a
aplica legislația specifică funcției publice

ANEXA 1.
GLOSAR CU TERMENI DE SPECIALITATE

APEL - este calea de atac ordinara prevazuta de Codul de procedura penala, fiind al doilea grad
de jurisdictie asupra fondului cauzei. De regula, pot fi atacate cu apel toate sentintele, cu exceptia
unor sentinte pronuntate de tribunalul militar privind crimele si delictele contra ordinii si
disciplinei militare, sentintele pronuntate de curtile de apel si Curtea Militara de Apel, sentintele
pronuntate de sectia penala si sectia militara a Curtii Supreme de Justitie.(Registrul de Stat al
Actelor Juridice al Republicii Moldovei)

AUTORITATEA TUTELARA - este organul de stat caruia ii revin, conform legii, atribute
privitoare la stabilirea si organizarea tutelei, la supravegherea, controlul si indrumarea activitatii
de ocrotire a minorului si a altor incapabili. .(Registrul de Stat al Actelor Juridice al Republicii
Moldovei)

CALEA DE ATAC - este un mijloc juridic procesual, pus la dispozitia partii interesate,
procurorului etc., prin care se creeaza posibilitatea verificarii legalitatii si temeiniciei, hotararilor
judecatoresti si inlaturarea eventualelor greseli judiciare. .(Registrul de Stat al Actelor Juridice al
Republicii Moldovei)

FUNCTIONARUL PUBLIC - este persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice
titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul
institutiilor publice sau altor persoane juridice de interes public. .(Registrul de Stat al Actelor
Juridice al Republicii Moldovei)

HOTARAREA JUDECATOREASCA - este actul juridic procesual, final si de dispozitie prin

care se solutioneaza cauza penala de catre instanta de judecata, punandu-se, astfel, capat
judecatii.

JURISDICTIA - este competenta de a judeca a instantelor judecatoresti sau a organelor care au

atributia de a judeca pricini de aceeasi categorie. .(Registrul de Stat al Actelor Juridice al
Republicii Moldovei)

TUTELA - este institutia de ocrotire a minorului care este lipsit de ingrijire parinteasca, precum
si a alienatului si debilului mintal, dar mai ales a persoanei care, din cauza varstei nu se poate
apara singura. Tutorele exercita drepturile si indeplineste obligatiile ce-i revin in scopul ocrotirii
intereselor acestor persoane.(Registrul de Stat al Actelor Juridice al Republicii Moldovei)

ANEXA 2.
 Dreptul de tutela administrativă se exercită prin:
a. Prefect
b. Guvern
c. Agenţia Naţională a Functionarilor Publici
-Raspunsurile corecte sunt a) si c).
Se exercita dreptul de tutela administrative prin Prefect si prin Agentia
Nationala a Functionarilor Publici deoarece a fost consacrat expres, prin art.
3 din Legea 554/2004, un contencios obiectiv, concretizat prin instituția tutelei
adminstrative exercitată de către prefect și de către Agenția Națională a
Funcționarilor Publici, în concordanță cu prevederile art. 123 alin. 5 din
Constituția României, ce reprezintă suportul constituțional al acestei instituții
și a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
-Punctul c) este gresit deoarece problema tutelei administrative se pune numai
intre acele autoritati administrative intre care nu exista subordonare intre un
subiect din sfera puterii executive si unul din sfera acesteia.

BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia României

2. Emilia- Lucia Cătană, (2010), Drept administrativ, Partea I, Târgu-Mureș, Editura

„Dimitrie Cantemir”.

3. Verginia Vedinaș (2012), Drept administrativ, Ediția a VII-a revăzută și actualizață,

București, Editura Universul Juridic.

4. Antonie Iorgovan, (2005), Tratat de drept administrativ,Vol.I., Editia 4, Bucuresti,

Editura All Beck.

5. Ana Elena, Ranta; Alina Ioana, Cherecheș, „Instituția prefectului. Unele aspect privind
necesitatea ameliorării cadrului legislativ”, Revista Transilvană de Științe Administrative.

6. Suport Curs Elemente de Drept Administrativ Cap VI - Contenciosul Administrativ-

Conf. dr. Dacian Dragos, Asist. drd. Ana Ranta