UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

ȘTIINȚE PENALE- MASTERAT

INFRACȚIUNEA DE DISTRUGERE PRIVIND

PATRIMONIUL CULTURAL
-Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia-

COORDONATOR
Prof. univ. dr. Drăghici V.

MASTERAND
Samoila Tincuța Mădălina
 Prin definiție, articolul 253 prevede :

 Alin. (1) c. pen. Prevede ”Distrugerea, degradarea sau aducerea în

stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării
măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea
măsurilor luate se pedepsesc cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
 Alin. (3) prevede ”Dacă fapta prevăzută în alin. (1) privește bunuri
care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 5 ani.
 Alin. (4) prevede ”Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt
asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se
pedepsește cu îmnchisoarea de la 2 la 7 ani.
 Alin. (5) prevede ”Dispozițiile prevăzute în alin. (3) și alin. (4) se
aplică chiar dacă bunul aparține făptuitorului.
 Alin. (7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) și alin. (4) se
pedepsește.

Distrugerea, în sensul legii penale, este fapta persoanei care prin propria sa
energie fizică sau prin folosirea de mijloace adecvate aduce pe nedrept vătămarea
materială a unui bun care face parte din patrimoniul natural, lovind astfel fie în existența
bunului, fie în starea de fapt a acestuia.
Distrugerea înseamnă nimicirea, desființarea completă a bunului astefl încât bunul
existent anterior este redus la neant ori la un morman de resturi informe, cum ar fi spre
exemplu, dărâmarea unui monument, tăierea unui arbore secular, ori aruncarea unor
bolovani care determina distrugerea unei cascade etc.

Degradarea presupune deteriorarea parțială a bunului, astfel încât acesta nu

mai are calitățile și potențialul de utilizare pe care îl avea în starea anterioară(ex.
Distrugerea cascadei Bigăr). Degradarea există indiferent dacă bunul ar putea fi restaurat
sau dacă în starea de deteriorare în care se gasește ar putea fi încă folosit.

Aducerea în stare de neîntrebuințare, adică bunul fără a fi desființat, își

pierde, temporar sau definitiv însușirile pe care le avea anterior și care constituiau sau
întrețineau potențialul său de utilizare, cum ar fi spre exemplu aducerea în stare de
neăntrebuințare a unor chei (cheile Râmețului) a podului Podul Natural de la Ponoarele.

Împiedicarea măsurilor de conservare sau de salvare este un mod indirect

de a realiza distrugerea bunului, cum ar fi efectuarea unor acte de natură a întârzia
operațiunile de preîntâmpinare a unor inundații ori de localizare a unui incendiu. Pentru
existența infracțiunii este necesar ca acțiunile autorului să fie apte a împiedica măsurile
de conservare sau salvare, iar nu simple încercări zadarnice.

Înlăturarea măsurilor de conservare sau salvare a bunului din patrimoniul

natural reprezinta acțiunile autorului de a înlătura măsurile de conservare sau de salvare a
bunului.
Săvârșirea mai multora dintre acțiunile care formează elementul material al
infracțiunii contra aceluiași bun sau contra mai multor bunuri simultan constituie o
infracțiune unică de distrugere.
În opinia noastră, bunurile care fac parte din patrimoniul natural sunt cuprinse
în noțiunea de patrimoniu cultural și beneficiază de ocrotirea legii penale,
Spre deosebire de bunurile care pot constitui obiectul art. 253 C. pen., bunurile
care fac parte din patrimoniul cultural sunt de obicei bunuri care fac parte dintr-un
ansamblu de bunuri, astfel că prin distrugerea sau afectarea unei singure piese, se
afectează întreg ansamblu de patrimoniu.
Sublinem că lucrările de construire, reconstruire, extindere, reparare, comsolidare,
protejare, restaurare, conseravre, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor,
care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege
– monumente, ansambluri, situri- inclusiv la anexele acestora, identificate în același
imobil- teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a
monumentelorși în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu
valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism
aprobate se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a
reglemntărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor (art. 3 alin. (1) lit. B) din
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrărilor de construcții). Executarea fără
autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a
lucrărilor prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. B), cu excepțiile prevăzute de lege, constituie
infracțiunea prevăzută de art. 24 lit a) din Legea nr. 50/ 1991.
În practica judiciară s-a decis că faptele inculpatului care în perioada februarie
2015- 04 aprilie 2016, în calitate de proprietar al imobilului nr. 35 din satul Saschiz, fără
a deține autorizația prevăzută de lege a dispus efectuarea unor lucrări de decopertare și
amenajarea terenului, precum și de demolarea ruinelor unui osuar medieval, aflat în
incinta imobilului mentionat, teren și imobil situate în imobilul înscris în Lista
Monumentelor Istorice, inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, întrunesc
elementele constitutive ale infracțiunilor de distrugere, prevătă de art. 253 alin. (1) și (3)
C. pen. Și executarea fără autorizație de construire sau desființare ori cu nerespectarea
prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. B), prevătă de art. 24 lit. A)
coroborat cu art. 3 lit. B) din Legea nr. 50/1991, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen..
În cazul în care se emite o autorizație de demolare a unui monument istoric,
fără avizul Ministerului Culturii, în practica judiciară s-a emis opinia că atât fapta
prevăzută de art. 24 alin. (1) lit. A) din Legea nr. 50/1991, cît și cea prevăzută de art. 52
alin. (3), raportat de art. 253 alin. (3) C. pen. Reprezintă , in realitate forme ale abuzului
în serviciu imputat inculpaților, mai exact, acțiuni ce realizează elementul material al
laturii obiective a acestei infracțiuni.
Monumentele istorice, sunt definite de Legea nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice, ca bunuri imobile, construcții și terenuri situate pe teritoriul
României, semnificate pentru istoria, cultura și civilizația națională și universal, fac parte
integrantă din Patrimoniul Cultural Național și sunt protejate prin lege. Regimul de
monument istoric este conferit prin casarea acestor bunuri imobile conform procedurii
prevăzute în prezenta lege.
Conform Legii nr. 422/2001 se stabilesc urmatoarele categorii de monumente
istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran si subacvatic: a) monument-
construcție sau parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice,
elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea,
precum și lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, impreună cu terenul
aferent delimitat topografic, care constituie marturii cultural istorice semnificative din
punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social,
științific sau tehnic; b) ansamblu-grup coerent din punct de vedere cultural, istoric,
arhitectural, urbanistic ori muzeistic, de construcții urbane sau rurale care impreună cu
terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural
istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric,
artistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic; c) sit- teren delimitat topografic
cuprinzând acele creații umane în cadru natural care sunt mărturii cultural istorice
semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic,
etnografic, religios, științific, tehnic sau al peisajului cultural.
În sensul Legii nr. 182/2000, republicată, privind protejarea patrimoniului
cultural național mobil, patrimoniul cultural național mobil este parte a patrimoniului
cultural național și cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de
regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie și o expresie a valorilor,
credințelor, cunoștințelor și tradițiilor aflate în continuă evoluție; cuprinde toate
elementele rezultate din interacțiunea, de-a lungul timpului, intre factorii umani și cei
naturali.
Având in vedere obiectul de studiu al lucrării noastre dintre bunurile care
alcătuiesc patrimoniul cultural național mobil enumerate în Legea nr. 182/2000 apreciem
că fac parte din patrimoniul natural următoarele:
- bunurile arheologice și istorico-documentare, precum: a) descoperirile
arheologice terestre și subacvatice, materiale din situri care constituie probe arheologice,
pentru analize de specialitate; b) elemente provenite din dezmembrarea monumentelor
istorice;
- bunuri cu semnificație artistică, precum: monumente de for public, componente
artistice expuse în aer liber;
- bunuri cu semnficație etnografică, precum: monumentele din muzeele etnorafice
în aer liber;
- bunuri de importanță științifică, precum: a) specimene rare și colecții rare de
zoologie, botanică, mineralogie și anatomie; b) trofee de vânat;

Deși, O.U.G. nr. 57/2007 nu explică în concret că patrimoniul natural face parte
din patrimoniul cultural, având în vedere că:

- Elementele care compun o arie protejată, respectiv, pe lângă specii de

plante și animale sălbatice există și elemente și formțiuni biografice, peisagistice,
geologie, paleontologie, speologie sau de altă natură, cu care au un regim special de
protecție și conservare, stabilit conform valoare ecologice, științifică ori cultură
deosebită;
- În art. 42 alin. (1) se enumeră bunurile patrimoniului natural, respectiv
peșteri, depozite fosilifere, formațiuni geologice, mineralogice, arbori seculari ori
reprezentativi izolați și alte asemenea;
 - În art. 49 se prevede că florile de mină și fosilele de plante și animale
vertebrate și nevertebrate sunt considerate bunuri ale patrimoniului natural din momentul
descoperirii lor;
- Definește monumentele naturii, ca fiind acele arii naturale protejate ale
căror scopuri sunt protecția și conservarea unor elemnte naturale cu valore și smenificație
ecologică, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale
salbatice rare, endemice ori amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și
faunistice, fenomene geologice- peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade
și alte manifestări și formațiuni geologice, depozite fosilifere, precum și alte elemente
naturale cu valoare de patrimoniul natural prin unicitatea sau raritatea lor;
- Apreciem că se poate interpreta că art. 253 alin. (1), (3) C. Pen. se aplică
inclusiv în cazul distrugerii, deteriorării sau aducerii în stare de neîntrebuințare a
formațiunilor biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de
altă natură.

De asemenea, apreciem că se aplică dispozitiile art. 253 alin. (1), (3) C. pen. Si
in cazul distrugerii arborilor seculari oir reprezentativi izolati si alte asemenea, indiferent
daca se afla in aria protejata din afara zonei urbane sau se afla in orase.

Problema care se ridică este cea privind modalitatea de stabilire a valorii

monumentului naturii afectat prin faptele de distrugere, deoarece nu am identificat
criteriile care ar trebui avute in vedere, așa cum spre exemplu în cazul prejudiciului adus
fondului forestier național, care se evalueaza, potrivit art. 105 din Legea nr. 46/2008
(Codul Silvic) d ecătre personalul silvic, în condițiile legii, prin însumarea valorii pagubei
produse pădurii(stabilită prin înmulțirea factorului ”K” specific, prevăzut în Anexele nr.
1-3 ale O.U.G. nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor
produse vegetatiei forestiere din paduri si din afara acestora, cu valoarea medie a unui
metru cub de masa lemnoasa pe picior la data comiterii faptei ) cu valoare funcțiilor
padurii nerealizate. Aceasta din urma calculându-se în funcție aplicarea unui factor
științific( de la 0,5 la 1,5 la valoarea pagubei produse padurii, în funcție de tipul
functional în care sunt încadrate pădurile).

Urmarea imediată constă intr-o stare de pericol adus mediului, ca

ecosistem, prin elementul său component, patrimoniul cultural național, valoarea
materială a bunului distrus neavând importanță pentru existența infracțiunii, ci doar
pentru individualizarea judiciră a pedepsei.

Așa cum s-a subliniat, prejudicierea patrimoniului cultural are o

dimensiune ce nu poate fi asociată doar valorii materiale. Această valoare materială poate
fi adesea nesemnificativă în raport cu cea culturală.

In opinia noastră este necesar introducerea în lege a unor prevederi care să

reglementeze criterii de stabilire a prejudiciului adus patrimoniului natural, care în
prezent se asociază doar : valorii materiale a materialului lemnos, din păduri, perdere
forestiere de protecție, vegetația forestieră din afara fondului forestier național, etc.,
valoarea materială a agregatelor minerale sau a terenurilor pe care sunt situate peisajul,
aria naturală protejată, coridorul ecologic, zonele protejate, inclusiv cele cu valoare de
patrimoniu natural, monumente ale naturii.

Legătura de cauzalitate rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei.

Protejarea patrimoniului cultural național

În această ordine de idei, considerăm că este foarte important ca dreptul penal să
constituie un instrument de protejare a patrimoniului cultural naţional în România, pentru
că realităţile sociale demonstrează gravitatea deosebită a fenomenului infracţional în
acest domeniu, precum şi persistenţa în comportamentul infracţional şi chiar forme grave
de manifestare cum este constituirea de grupuri organizate în vederea comiterii acestui tip
de infracţiuni. Procesul de conservare şi de punere în valoare a pieselor şi a obiectivelor
reprezentative pentru patrimoniul cultural naţional, este afectat prin înstrăinarea,
degradarea sau distrugerea unor repere cu semnificaţie majoră pentru civilizaţia
românească în ansamblul ei. Astfel, după 1989, situaţia de fapt în domeniul protecţiei
patrimoniului cultural naţional din România a înregistrat o creştere vertiginoasă a
criminalităţii57 . În anul 2007, România înregistrase în baza de date computerizată a
Interpolului „ASF – opere de artă” un număr de 210 de opere de artă furate58. În privinţa
furturilor din siturile arheologice, ţara noastră raportase Interpol-ului în anul 2005 o cifră
de 2059 . Considerăm că aceste din urmă date trebuie percepute cu o mare doză de
rezervă în considerarea naturii furtului, siturile arheologice găsindu-se adesea în zone
îndepărtate, unde furturile nu sunt sesizate imediat, uneori acest fapt fiind posibil numai
atunci când obiectele excavate apar pe piaţă.
Mai mult decât atât, din practica instanţelor din ţara noastră se constată că
adeseori, segmentul de infracţionalitate din domeniul de interes pentru cercetarea noastră
este strâns legată de manifestări ale criminalităţii organizate. Spre exemplificarea celor
învederate, am ales o situaţie în care s-au organizat trei asociaţii infracţionale şi care, în
perioada 2000 – 2003, printre alte fapte (şantaj, violare de domiciliu, lipsire de libertate
în mod ilegal etc.) au efectuat detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic
„Sarmizegetusa Regia", clasat monument istoric pe lista monumentelor aparţinând
patrimoniului cultural naţional (respectiv patrimoniului mondial), monument din care şi-
au însuşit 15 brăţări dacice din aur evaluate la 6.575.600 euro (însă de valoare
inestimabilă pentru patrimoniul cultural) pe care le-au valorificat pe piaţa neagră internă
şi internaţională, pricinuindu-se pierderea acestor bunuri pentru patrimoniul cultural
naţional60. Din toate cele ce au precedat, a rezultat cu foarte mare claritate faptul că se
impune intervenţia legii penale pentru prevenirea (la nivel de prevenţie generală) şi
combaterea criminalităţii care periclitează sau lezează bunuri care fac parte din
patrimoniul cultural naţional, aşa cum a fost acesta conturat în primul capitol al lucrării
de faţă.

SPEȚĂ- Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia

Comisia de anchetă numită de prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, ca urmare a situaţiei
apărute în cursul lunii iulie la monumentul istoric Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia,
când zidul porţii de vest de la intrarea în cetate a fost afectat de amenajările la parcare, a
finalizat raportul, acesta fiind înaintat, luni, Ministerului Administraţiei şi Internelor,
Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministerului Mediului, Apelor şi
Pădurilor, precizează Mediafax.

"Pe scurt, raportul comisiei de anchetă relevă faptul că lucrările efectuate nu deţin
autorizaţie, s-au desfăşurat fără supraveghere arheologică, vestigiile posibile fiind
compromise", a declarant, prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila.

Potrivit raportului, lucrările executate în perioada 15 iunie - 8 iulie 2011, la solicitarea

beneficiarului - Consiliul Judeţean Hunedoara - nu deţin autorizaţie de construire.

"Amplasamentul parcării se află în imediata vecinătate a zidurilor antice ale cetăţii

dacice, în zona 1 de protecţie, conform Planului Urbanistic Zonal, cu interdicţie pentru
orice lucrări de construire, fiind într-o poziţie extrem de vulnerabilă pentru monument.
Lucrările s-au desfăşurat fără supraveghere arheologică, vestigiile posibile fiind
compromise", se arată în raport.
De asemenea, comisia a stabilit că lucrările au continuat după emiterea somaţiei de către
Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional Hunedoara, iar Primăria comunei
Orăştioara de Sus nu şi-a exercitat controlul propriu, neluând nicio măsură faţă de
executarea lucrărilor neautorizate.

În raport se specifică şi faptul că lucrările erau făcute în baza unei autorizaţii de

construire emisă ilegal, în iunie 2005, neexistând o expertiză tehnică la bază şi nici
acordul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Hunedoara. Mai mult, lucrările nu au fost
anunţate Inspectoratului Judeţean în Construcţii Hunedoara.

Conform documentului, "toate lucrările efectuate atât în baza autorizaţiei de construcţie

emisă în 2005, cât şi celelalte lucrări fără autorizaţie sunt ilegale, nesolicitându-se
prezenţa arheologilor pe parcurs, în vederea efectuării raportului necesar de descărcare de
sarcină arheologică".

"Deoarece prin executarea parcării a fost afectat iremediabil situl arheologic pe

adâncimea de doi metri, Direcţia Judeţenă pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional
Hunedoara a solicitat Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional formarea unei comisii
de experţi din partea acestui minister pentru evaluarea pagubelor. De asemenea, raportul
va fi analizat de către ministerele de resort, care vor propune sancţiunile ce se impun în
această situaţie", a declarat prefectul judeţului Hunedoara.

În 6 iulie, un utilaj care executa lucrări pentru amenajarea unei parcări în zona cetăţii
Sarmizegetusa Regia a lovit zidul de vest, provocând daune majore monumentului.
Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Hunedoara s-a sesizat
şi a informat imediat ministerul, care a trimis la faţa locului o echipă a Comisiei
Naţionale de Arheologie. Ca urmare a inspecţiei desfăşurate în 7 iulie, lucrările au fost
oprite în ziua următoare.

Ulterior, în baza unui ordin al prefectului judeţului Hunedoara a fost făcut un control la
care au participat reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu
Hunedoara, ai Prefecturii, ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii, ai Inspectoratului
Judeţean de Poliţie şi ai Administraţiei Parcului Natural Grădiştea Muncelului -
Cioclovina. În urma controlului, s-a constatat că lucrările din zona porţii de vest a cetăţii
Sarmizegetusa Regia au fost făcute fără avizul MCPN sau al DJCPN. S-a dispus oprirea
lucrărilor până la încheierea verificărilor şi luarea unei decizii conform legii.

Apoi, a avut loc şedinţa plenară a Comisiei Naţionale de Arheologie, în care s-a discutat
situaţia creată la Sarmizegetusa Regia. Comisia a cerut Ministerului Culturii să facă
demersurile necesare pentru continuarea anchetei şi să depună plângere penală împotriva
vinovaţilor.

La rândul său, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a cerut anchetă penală şi "sancţiuni
exemplare" pentru distrugerile provocate la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia ca
urmare a unor lucrări de amenajare a unei parcări executate de o firmă privată fără avizul
Ministerului Culturii.

BIBLIOGRAFIE
1. Art. 253 Noul Cod Penal;

2. Vasile Drăghici, Remus Jurj Drept penal al mediului Curs universitar,

Universul Juridic, București, 2022;

3. N. Iliescu în V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai,

R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice ale codului penal roman, vol. 3,
Partea special, Ed. Academiei, București, 1971.