FACULTATEA DE DREPT-IDFR MASTER

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ

Protecția mediului în spațiul European

Instrumentele de realizare a protecției mediului

Anul: II

0
CUPRINS
1.Noţiunea de mediu și elementele acestuia................................................2
2. Noţiuni legate de conceptul de calitate....................................................4
3.Tipuri de instrumente ...............................................................................7
CONCLUZII................................................................................................14
BIBLIOGRAFIE

INSTRUMENTE DE REALIZARE A PROTECȚIEI

1
 MEDIULUI

1.Noţiunea de mediu și elementele acestuia.

Mediul înconjurător este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă, fiind
susceptibilăîn raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale componente, de
reglementare juridică. Aşa cum reiese din literatură, această noţiune nu este definită într-un mod unitar,
ambiguitatea termenului fiind consecinţa conotaţiei date în diverse domenii - ştiinţele naturii, arhitectură,
urbanism, drept etc. Spre exemplu, ecologii văd ,,mediul” un ansamblu format din comunităţile biologice
şi factorii abiotici (sau altfel spus ansamblul de elemente şi echilibre de forţe concurente, de natură
diversă, care condiţionează viaţa unui grup biologic. Sunt şi definiţii mai cuprinzătoare, de exemplu -
mediul înconjurător este ,,reprezentat de mulţimea factorilor naturali şi artificiali, de ordin biologic,
fizico-chimic şi social, capabili să influenţeze direct sau indirect starea componentelor abiotice şi biotice
ale biosferei”. Alte definiţii au în vedere elemente comune precum: viaţa omului, calitatea vieţii şi fiinţa
umană.
Dicționarul explicativ al limbii române cuprinde o definiție extrem de largă și cuprinzătoare a
mediului ca fiind ”natura înconjurătoare în care se află ființele și lucrurile” .
Enciclopedia Le Grand Larousse din 1972 a definit și ea mediul ca fiind “ansamblul elementelor
naturale şi artificiale care condiţionează viaţa umană”.
Potrivit Dicționarului Webster, mediul ar reprezenta “circumstanţele, obiectele, ori condiţiile care
înconjoară persoana”, precum și “ansamblul factorilor fizici, chimici şi biotici care acţionează asupra unui
organism, ori o comunitate ecologică şi determină în mod fundamental forma şi supravieţuirea lor”, la
care se adaugă sensul mai larg al termenului de mediu, ca fiind “ansamblul condiţiilor sociale şi culturale
care influenţează viaţa unui individ, ori a unei comunităţi”.
“ Noțiunea de mediu cunoaște și o consacrare oficială, în documente juridice de interes national 1
fiind definit ca ”ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și
fiintele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele
valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea
omului.”1
Mediul ca obiect de protecţie juridică trebuie însă analizat aşa cum diferite acte normative îl
definesc (legi naţionale, reglementări internaţionale). In opinia reprezentanţilor UE, mediul înconjurător
este definit ca fiind ,,ansamblul de elemente care în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul
şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimţite”. Un element de noutate în
această definiţie este acela că mediul este considerat un bun care aparţine întregii colectivităţi şi, drept
consecinţă, acesta nu poate fi lăsat spre folosire la întâmplare.
În legislația națională mediul este definit ca ,,ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale
Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate
materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând
elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot
influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.

1
Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările ulterioare

2
 “Așadar, în conluzie, prin mediu se poate înţelege totalitatea factorilor naturali şi ai celor
artificiali, care, în strânsă interacţiune influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă
pentru toate vietăţiile planetei, precum şi pe acelea de dezvoltare a societăţii umane.” 2
Prin mediu natural se înţelege ansamblul elementelor ce compun mediul de viaţă al omului şi al
tuturor vietăţilor și care nu a fost generate prin activităţi umane. Mediul natural este deosebit de variat și
complex, cuprinzând părţi vizibile şi invizibile.
Factorii principali ai mediului natural sunt:

 solurile de orice fel, împreună cu subsolurile adiacente;

 apele de suprafaţă şi subterane;
 pădurile împreună cu celelalte componente ale fondului forestier;
 aerul cu întreg spaţiul aerian;
 fauna şi flora terestră şi acvatică.

Mediul artificial reprezintă ansamblul elementelor ce compun mediul de viaţă al omului şi al

celorlalte vietăţi, care este creat de mintea și mâna omului în evoluţia istorică a societăţii umane. Așadar, el este
compus din ansamblul bunurilor materiale și spirituale care există datorită activităţii umane. Mediul artificial
mai poartă și denumirea de mediu civilizat. El este format din doi factori principali, şi anume:

 aşezările umane;
 tot ceea ce este creat de om şi se află în afara aşezării umane.

Trăsăturile generale ale mediului 3 sunt:

„ mediul este un sistem viu şi deschis, dominat de legi biologice şi întreţinând un schimb permanent de
resurse cu mediul economico-social;” 3
funcţiile mediului nu reprezintă o însumare a funcţiilor elementelor sale componente, ci o formă de
exprimare a unui întreg care înseamnă mai mult decât o sumă;
între elementele mediului există o puternică interdependenţă, motiv pentru care el nu poate fi
descompus în elementele sale componente pentru realizarea cuplării cu activitatea
economicosocială, decât cu preţul unor dezechilibre ecologice;
„datorită energiei interne şi prelucrării informaţionale, mediu este un sistem organizaţional ce dispune
de o mare independenţă funcţională;”4
conceptele de bază cu care se poate opera în analizarea mediului ca sistem sunt entropia şi cantitatea
de informaţie;
În concluzie, putem observa faptul că noțiunea de mediu are un conținut complex, iar funcțiile acestuia
sunt extrem de variate, având, în același timp un caracter fundamental pentru societatea umană, și
anume:

 Funcția biologică de asigurare a cadrului de desfășurare a vieții pe Terra;

2
Ernest Lupan, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, București, 2001, p.6.

3
Relaţia economie - mediu se realizează prin filiere specifice (economie - materii prime - emisii - spaţiu - deşeuri -
energie - degradări – biodiversitate) după J.P. Barde, Economie et politique de l’environnement, Presses
Universitaires de France, Paris, 1992.
4
autoreglarea sistemului se realizează în limite destul de largi, care au făcut posibilă dezvoltarea unei civilizaţii
bazată pe tehnologii lineare, mari consumatoare de energie directă şi indirectă după V. Soran, M. Șerban,
Bioeconomia – o nouă știință de graniță, Edit. Științifică și Enciclopedică, București, 1998, p.16-20.

3
  Funcția economică, la nivelul său regăsindu-se principali factori de producție, reprezentând,
 în același timp, baza dezvoltării economice;
 Funcția social-politică, asigurând cadrul de organizare și funcționare a colectivităților
umane,
 în evoluția lor istorică;
 Funcția recreativă, oferind cele mai importante condiții de recreere pentru om.

2. Noţiuni legate de conceptul de calitate

Calitatea mediului. Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din
integrarea tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale, capabile să asigure o ambianţă satisfăcătoare
necesităţilor multiple ale vieţii omului.
Cunoaşterea calităţii mediului implică cunoaşterea şi analizarea unui număr mare de aspecte. De
exemplu, referitor la calitatea aerului se fac aprecieri asupra prezenţei unor gaze, substanţe solide,
hidrocarburi, conţinutul în unele elemente chimice, substanţe organice, anorganice, iar exprimarea este în
g/m3 , mg/m3 , %, prin indici de calitate şi indice general de poluare. Calitatea apelor se exprimă prin gradul
de impurificare cu diferite substanţe, prin starea naturală a apelor respective şi prin indicatori chimici şi
biologici, iar calitatea solurilor se apreciază după contaminarea cu diferite substanţe, producţiile obţinute,
diminuarea producţiilor.
Pentru controlul calităţii mediului în literatura de specialitate se foloseşte termenul de 2 monitorizare
a mediului. În conformitate cu Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 prin monitorizarea mediului se
înţelege ,,supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii
caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei
ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care se
impun
a) Poluarea
Definiţia Conferinţei de la Montreal (1982): Orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect,
a unor substanţe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să
prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materială, să diminueze binefacerile sau să
împiedice alte utilizări legitime ale mediului. Definiţia introduce o serie de noţiuni dificil de definit tehnico-
juridic (efecte vătămătoare; pericol; prejudicierea resurselor biologice, ecosistemelor şi proprietăţii
materiale; binefaceri; utilizări legitime).
Definiţia Legii nr.9/1973 (Legea protecţiei mediului înconjurător): poluarea mediului înconjurător, în
înţelesul prezentei legi, constă în acele acţiuni care pot produce ruperea echilibrului ecologic sau să dăuneze
sănătăţii, liniştii şi stării de confort a oamenilor ori să provoace pagube economiei naţionale, prin
modificarea calităţii factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane.
„ Potrivit legiuitorului român, poluarea reprezintă introducerea directă sau indirectă a unui poluant care
poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăunează bunurilor materiale ori cauzează o
deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.” 5

FACTORII POLUANŢI ŞI TIPURI DE POLUARE

Factorii poluanţi pot fi:

A. după originea (provenienţa) lor: naturali; antropogeni;
B. după natura lor: fizici (particule solide, radiaţii ionizante, emisiuni masive de energie,
zgomote etc.); chimici (derivaţi ai multor elemente chimice, diverse substanţe chimice de sinteză);
5
O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, art. 2, pct.51.

4
biologici (anumite specii de plante, animale şi mai ales microorganisme);
C. după starea de agregare:lichizi; gazoşi; solizi;
D. după cum poluanţii sunt sau nu neutralizaţi, în timp, sub acţiunea
microorganismelor existente în mediu: poluanţi biodegradabili; poluanţi nebiodegradabili.
În funcţie de această grupare a factorilor poluanţi distingem mai multe tipuri de poluare:

A. După originea poluanţilor:

Poluare naturală - provocată de diverse cauze naturale: incendii naturale; furtuni de nisip şi praf;
vulcani activi; cutremure de pământ, ape subterane saline sau acide; polenul diverselor plante;
dereglările meteorologice; emisiuni masive de energie.
Poluare antropogenă - determinată de om ca rezultat al activităţilor industriale, agricole sau
gospodăreşti: poluare industrială; poluare agricolă; poluare menajeră.
B. După natura poluanţilor:
Poluare fizică : - termică, fonică, luminoasă, radioactivă etc.
Poluare chimică: cu derivaţi ai C, S, N, F, O, Cl etc.; cu derivaţi ai metalelor grele
(Pb, Cr, Co etc.); cu mase plastice; cu pesticide; cu materii organice fermentescibile etc.
Poluare biologică: contaminarea microbiologică a mediilor inhalate, ingerate şi a solului; modificări
ale biocenozelor, invazii de specii vegetale şi animale.
Poluarea ,,estetică” – prin degradarea peisajelor, ca urmare a urbanizării şi sistematizării eronate.
C. După starea de agregare a poluanţilor:
a. Poluare cu lichide;
b. Poluare cu gaze şi vapori;
c. Poluare cu substanţe solide.

Cauzele poluării
Cauzele poluării au cunoscut o evoluţie istorică corepsunzătoare avoluţiei societăţii omeneşti. În
societatea modernă poluarea este determinată, în primul rând, de dezvolatrea tehnologică şi industrială.
Într-o sistemtizare a cauzelor ce provoacă poluarea, identificăm:
1. ignorarea efectelor negative a procesului tehnologic şi industrial; greşita înţelegere a unor criterii de
economicitate şi deci, nerealizarea investiţilor necesare prevenirii poluării;
2. folosirea instalaţiilor, materialelor şi greşita gestionare a deşeurilor periculoase. Sunt
avute în vedere cu precădere: instalaţii nucleare ce utilizează materiale radioactive şi care generează deşeuri
radioactive extrem de periculoase, a căror maipulare şi gestionare se realizează în condiţii deosebite;
3. industrializarea excesivă a unor regiuni ale planetei;
4. urbanizarea excesivă şi explozia demografică cu consecinţa poluării mediului în regiunile respective
din cauza faptului că omul ca orice altă vieţuitoare îşi poluează mediul în care trăieşte;
5. slaba dezvoltare economică a altor regiuni, fapt ce conduce la utilizarea unor tehnologii poluante sau
depăşite din punct de vedere tehnic;
6. rămânerea în urmă a gândirii umane şi lipsa unei conştiinţe ecologice.

b.Protecţia mediului

Definiţia Legii 9/1973 (Legea protecţiei mediului înconjurător): protecţia mediului înconjurător are ca
scop păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea calităţii factorilor naturali; dezvoltarea
valorilor naturale ale ţării, asigurarea unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi
viitoare. Protecţia mediului înconjurător se realizează prin utilizarea raţională a resurselor naturale,
prevenirea şi combaterea poluării mediului înconjurător şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale.
Ca noţiune, protecţia mediului înconjurător a fost şi este de cele mai multe ori asociată fenomenului de
poluare, dar în realitate conţinutul acestei noţiuni este mult mai cuprinzător. Protecţia mediului are în vedere
următoarele acţiuni: gospodărirea raţională a resurselor, evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii,

5
 evitarea poluării mediului precum, reconstrucţia ecologică a acestuia. Măsurile de protecţie a mediului
trebuie să cuprindă ,,instituirea unei obligaţii, stabilirea unor condiţii speciale şi stipularea unor interdicţii
privind utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea şi combaterea poluării mediului şi a efectelor
dăunătoare ale fenomenelor naturale asupra elementelor sale componente. Toate aceste măsuri au un sigur
scop şi anume cel de menţinere a echilibrului ecologic în vederea asigurării unor condiţii de viaţă şi de
muncă tot mai bune generaţiilor viitoare.
Obiectivele generale ale protecției mediului sunt acele măsuri și activități umane care au ca scop
protejarea mediului și anume:
1. îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu;
2. cunoașterea legităților obiective existente în mediul natural și evitarea ruperii echilibrelor ecologice;
3. conservarea tuturor ecosistemelor naturale;
4. prevenirea poluării mediului;
5. înlăturarea cauzelor poluării și repunerea mediului în situația inițială;
6. gospodărirea rațională a resurselor naturale.

c. Dezvoltarea durabilă.
Acest concept desemnează o abordare integrată a factorilor politici şi decizionali, în care protecţia
mediului şi creşterea economică pe termen lung sunt considerate interdependente.
Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, instituite în 1985. Raportul acestei Comisii, prezentat
în 1987 de G. H. Bruntdland şi intitulat Viitorul nostru comun a oferit prima definiţie acceptată a dezvoltării
durabile ca fiind „o dezvoltare care satisface nevoile generaţiei actuale, fără a compromite şansele viitoarelor
generaţii de a-şi satisface propriile nevoi”.
“Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări integrate a factorilor politici şi
decizionali, în care protecţia mediului şi creşterea economică pe termen lung sunt considerate complementare şi
reciproc dependente. De la acest punct, problemele complexe ale dezvoltării durabile au căpătat o dimensiune
politică globală, fiind abordate la cel mai înalt nivel la Conferinţa Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare
Durabilă de la Rio de Janeiro (1992), la Sesiunea Specială a Adunării Generale ONU şi adoptarea Obiectivelor
Mileniului (2000) şi la Conferinţa Mondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002). S-au
conturat, astfel, programe concrete de acţiune la nivel global şi local (Agenda 21 Locală) conform dictonului
„să gândim global şi să acţionăm local”.
În cadrul acestui proces au fost adoptate o seamă de convenţii internaţionale care stabilesc obligaţii
precise din partea statelor şi termene stricte de implementare privind schimbările climatice, conservarea
biodiversităţii, protejarea fondului forestier şi zonelor umede, limitarea folosirii anumitor produse chimice,
accesul la informaţii privind starea mediului şi altele, care conturează un spaţiu juridic internaţional pentru
aplicarea în practică a preceptelor dezvoltării durabile. Se recunoaşte, astfel, că Terra are o capacitate limitată
de a satisface cererea crescândă de resurse naturale din partea sistemului socio-economic şi de a absorbi
efectele distructive ale folosirii lor. Schimbările climatice, fenomenele de eroziune şi deşertificare, poluarea
solului, apei şi aerului, reducerea suprafeţei sistemelor forestiere tropicale şi a zonelor umede, dispariţia sau
periclitarea existenţei unui număr mare de specii de plante şi animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată
a resurselor naturale neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării
socioeconomice şi calităţii vieţii oamenilor în zone vaste ale planetei.
Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizaţia umană este un subsistem al ecosferei,
dependent de fluxurile de materie şi energie din cadrul acesteia, de stabilitatea şi capacitatea ei de autoreglare.” 6

6
Cadrul conceptual al Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României

6
 3.TIPURI DE INSTRUMENTE
În politica de protecție a mediului este necesar să fie stabilite prioritățile asupra cărora se vor îndrepta planurile
de acțiune. Pentru ca politica de mediu să aibă succes este necesar, de asemenea, să alegem cele mai adecvate
instrumente de aplicare. Acestea variază de la instrumente de impunere și control până la instrumente ale economiei
de piață. Din prima categorie fac parte metode de eliberare a unui permis de poluare – până la o limită stabilită –
urmată de o monitorizare atentă din partea organismelor de control. Din cea de-a doua categorie fac parte
instrumente precum impozitele sau taxele pe poluare, vinderea sau cumpărarea dreptului de a polua etc.
Instrumentele politicii de mediu pot fi definite ca mecanisme care stau la dispoziţia guvernelor, prin care
acestea pot influenţa populaţia şi organizaţiile în direcţia atingerii obiectivelor şi scopurilor dorite. Fiecărui
instrument îi corespunde un anumit mijloc de implementare sau mai multe mijloace care pot ajuta alegerea strategiei
şi metodelor. Unele mijloace se pot aplica mai multor tipuri de instrumente ale politicii, de exemplu cercetarea,
educaţia, metodele statistice.
CLASIFICARE INSTRUMENTE
A) Instrumente administrative (reglementări de mediu). Acestea se pot implementa prin următoarele
mijloace:

o Legi şi normative;

o Activitate de cercetare;

o Impozite;

o Informaţie;

o Management de proiect.

B) Instrumente financiar-economice:

o Management de proiect;

o Taxe;

o Informaţie;

o Activitate de cercetare.

C) Instrumente social-comunicative:

o Educaţionale;

o Motivaţionale;

o Informaţie;

o Legi.

7
 D) Instrumente tehnice:

o Norme;

o Cercetare;

o Tehnologii;

o Monitorizare.

REGLEMENTĂRI DE MEDIU

În reglementările pentru mediu, accentul cade pe legi şi reglementări cadru, precum şi pe normative şi
instrucţiuni subsidiare. În structura unor legi ale managementului integrat de mediu trebuie să fie
reglementate următoarele elemente şi aspecte:
Definiţiile conceptelor şi domeniul de aplicare;

- Aspecte instituţionale (Autorităţi centrale, locale, atribuţii);

- Aspecte internaţionale;

- Planificarea;

- Norme şi standarde;

- Zonarea de mediu;

- Evaluarea impactului asupra mediului;

- Activităţile firmelor şi modul lor de administrare în raport cu mediul;

- Cerinţele produselor în raport cu mediul;

- Abordarea diferitelor probleme specifice fiecărui factor de mediu (tipurile de solicitări ale
mediului) – respectiv problemele deşeurilor, poluarea apei, radioactivitatea etc.

- Monitorizarea factorilor de mediu, inclusiv cerinţele pentru măsurători şi înregistrări;

- Procedura de acordare a licenţelor şi permiselor;

- Responsabilităţile şi răspunderea faţă de risc;

- Sancţiuni pentru neconformare, etc.

Posibilele avantaje ale unei reglementări directe sunt următoarele:

Sunt stabilite de la început drepturile democratice dar şi obligaţiile tuturor cetăţenilor şi firmelor .
Aceasta are şi o importanţă deosebită mai ales unde sunt în joc activităţi, substanţe sau produse
periculoase. Sunt de asemenea cunoscute de la început standardele minime privind emisiile,

8
comportamentul, calitatea unor produse, etc. Pot fi aplicate şi atunci când mecanismele pieţei nu sunt
suficient dezvoltate sau când posibilităţile de comunicare sunt insuficiente.
Dezavantajele şi limitele reglementării directe sunt următoarele:
Este necesar un timp relativ lung pentru a produce structură solidă şi integrată a legislaţiei; Nu poate
acoperi toate situaţiile din practică într-un mod legal şi flexibil. În general, practica a dovedit că este
avantajos să existe reguli mai puţine dar mai bine coordonate între ele. Aceste reguli este trebuie să fie mai
puţin detailate dar mai clare şi cu posibilităţi de aplicare.
În România există un pachet de legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, ordine ale diferitelor ministere
care reglementează aspecte privind protecţia mediului. Cele mai cuprinzătoare sunt: Legea 137/1995 –
Legea privind protecţia mediului, revizuită şi republicată în mai multe rânduri pentru a se conforma
prevederilor aquis-ului european; Legea nr. 26/1996 – Codul Silvic; Legea nr. 107/1996 – Legea apelor.
Principalele obiective şi prevederi ale Legii 137 pot fi rezumate astfel: Legea este concepută pe 5 capitole
dintre care primul defineşte principiile şi dispoziţiile generale. Obiectul legii îl constituie reglementarea
protecţiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care
conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.
În lege sunt menţionate principiile şi elementele strategice care stau la baza legii în scopul asigurării
unei dezvoltări durabile. Dintre principiile enumerate evidenţiem următoarele: precauţie în luarea
deciziilor, prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, conservarea biodiversităţii şi a
ecosistemelor specifice fiecărei zone, principiul „poluatorul plăteşte” şi altele.
În lege sunt stabilite modalităţile de implementare a elementelor de strategie şi politică a mediului,
respectiv adoptarea unor politici şi strategii de mediu armonizate cu programele de dezvoltare,
obiectivitatea stabilirii impactului de mediu în fază iniţială a oricărui proiect, corelarea programelor de
mediu cu cele de amenajare a teritoriului, introducerea pârghiilor stimulative sau coercitive, elaborarea
unor norme şi standarde, promovarea cercetării, instruirea şi educarea populaţiei în spirit ecologic.
Legea precizează că statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos, protecţia
mediului constituind o obligaţie a autorităţilor administraţiei centrale şi locale, precum şi a tuturor
persoanelor fizice şi juridice.
La momentul actual, autoritatea centrală care coordonează activitatea de protecţia mediului este
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, înfiinţat în actuala formă în anul 2004 în baza Hotărârii de
Guvern nr. 408/2004.
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor are în subordine, sub autoritate sau în coordonare
următoarele unităţi:

A) În subordine directă:

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, care la nivelul său coordonează 8 agenţii regionale şi 34 de
agenţii judeţene pentru protecţia mediului;

 Administraţie Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”;

 Unităţi de Management ale Proiectului;

 Unităţi de Implementare a Proiectului.

B) Sub autoritatea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, funcţionează:

 Administraţia Naţională „Apele Române”;

 Compania Naţională „Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi Gospodărire a Apelor” –

S.A.

9
C) În coordonarea ministerului:

 Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (ICIM) Bucureşti;

 Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marina „Grigore Antipa” -Constanta;

 Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare „Delta Dunării” – Tulcea;

Administraţia Fondului pentru Mediu.

Capitolul al II-lea din Legea Protecţiei Mediului stabileşte reglementarea activităţilor economice şi
sociale cu impact asupra mediului, prin norme de autorizare, regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase,
regimul îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor, asigurarea protecţiei împotriva radiaţiilor ionizate.
Capitolul al III-lea din Legea Protecţiei Mediului se referă la protecţia resurselor naturale şi
conservarea biodiversităţii prin protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice, protecţia atmosferei, protecţia
solului, subsolului, şi ecosistemelor terestre, regimul ariilor protejate şi al monumentelor naturii, protecţia
aşezărilor umane.
Capitolul al IV-lea stabileşte răspunsurile privind protecţia mediului, ale autorităţilor de specialitate,
ale autorităţilor centrale şi locale, obligaţiile persoanelor fizice şi juridice.
Legea se încheie cu sancţiunile pentru încălcarea prevederilor privind protecţia mediului (capitulul V).
Legea s-a modificat prin O.U.G. 91/2002 aprobată prin Legea 294/2003.
Procesul de realizare al altor instrumente administrative directe în domeniul protecţiei mediului s-a
amplificat după 1990. Actele legislative emise de Parlament sau de Guvernul României sunt o reflectare a
preocupării de transpunere a Aquis-ului comunitar în legislaţia noastră, precum şi punerea în aplicare a
legilor şi convenţiilor internaţionale, protocoalelor şi acordurilor ratificate, adoptate sau la care România
este parte.
Pornind de la reglementările cadru cuprinse în Constituţia statului, în România au fost elaborate şi
adoptate numeroase acte normative privind protecţia mediului, dintre care pot fi menţionate:

 Legea nr. 82/1993, cu modificările şi completările ulterioare, privind constituirea Rezervaţiei

Biosferei Delta Dunării;

 Legea apelor nr. 107/1996;

 Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 236/2000 privind regimul ariilor protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice;

 Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare,
utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic;

 Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor;

 Legea nr. 481/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi
ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;

 Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei Europene a peisajului adoptată la Florenţa la 20
octombrie 2000;

10
  Legea nr. 645/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul
integrat al poluării;

 Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu;

 Legea nr. 59/2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la

Convenţia privind diversitatea biologică (semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro), adoptat la
Montreal la 29 ianuarie 2000.

 De asemenea Guvernul României, de comun acord cu Comisia Europeană, a inclus protecţia

mediului în priorităţile programului Phare, astfel:

 În colaborare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au fost finanţate

studiile preliminare în domeniul mediului pentru programul bazinul Dunării şi pentru programul
Mediul Delta Dunării;

 Tot în colaborare cu BERD este finanţat şi Programul de Dezvoltare a Unităţilor Municipale în

diverse oraşe având ca obiectiv modernizarea sistemelor de distribuţie şi scurgere a apei şi creşterea
eficienţei acestora;

 Împreună cu BERD şi Banca Mondială este finanţat Programul pentru energie.

INSTRUMENTE FINANCIAR-ECONOMICE

Mecanismele economice ale pieţei pot avea o puternică influenţă pozitivă în direcţia protecţiei
mediului. Ele pot stimula un comportament raţional pentru mediu şi conduc la obţinerea de fonduri pentru
aplicarea politicii de mediu. Instrumentele financiar-economice pot fi de mai multe tipuri: tipul
stimulentului, al sancţiunilor sau al impozitelor generale. Instrumentele financiar-economice utilizate cel
mai frecvent sunt taxele şi amenzile pentru emisiile de poluanţi. Există două tipuri de taxe. Primele se
percep pentru permisul de a emite poluanţi şi sunt destinate să acopere cheltuielile administrative şi costul
monitorizării necesare oricărui sistem de protecţia mediului; a doua categorie sunt taxe de poluare legate de
nivelul daunelor provocate de emisii.

INSTRUMENTE SOCIAL-COMUNICATIVE

Mecanismul instrumentelor social-comunicative din domeniul mediului include măsuri de schimbare

comportamentală care include atât respectul faţă de lege cât şi unele reglementări proprii, liber consimţite.
Acest fapt se realizează prin acorduri voluntare, conform dreptului privat. Aceste acorduri voluntare pot fi
adoptate între ţări, între instituţii guvernamentale şi întreprinderi.

FONDUL PENTRU MEDIU

Un instrument deosebit de util şi eficient în realizarea şi materializarea unor acţiuni sau proiecte de
anvergură s-a dovedit a fi Fondul pentru Mediu.

Fondul pentru Mediu a fost iniţiat şi dezvoltat ca un concept economic, aplicabil în economiile în
tranziţie pentru antrenarea de resurse suplimentare şi susţinerea financiară a acţiunilor de protecţie a
mediului în ţări având la momentul respectiv multe priorităţi şi necesităţi de ordin socio-economic şi în
care problemele de mediu nu au avut posibilitate de a deveni probleme prioritare.

11
 În România, Fondul pentru Mediu a fost constituit în conformitate cu prevederile Legii 73/2000 şi este
gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu. El se constituie ca un instrument economico-financiar
destinat susţinerii şi realizării proiectelor prioritare pentru protecţia mediului, în conformitate cu normele
de mediu în vigoare
“Veniturile Fondului pentru Mediu se constituie conform art. 8, din Legea 73/2000 privind Fondul
pentru mediu, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

 Ø cotă de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase de către
deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane fizice şi/sau juridice. Cota se va reţine prin stopaj la sursă
de către agenţii economici colectori şi/sau valorificatori autorizaţi conform OUG 16/2001 privind
gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, modificată ulterior, care vor vira sumele respective la
Fondul pentru mediu conform prevederilor prezentei legi;

 Ø taxe pentru emisiile de poluanţi în atmosferă încasate de la agenţii economici;

 Ø venituri încasate de la agenţii economici, utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor
valorificabile;

 Ø sumă de 0,5 RON/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piata naţională de producătorii şi
importatorii de bunuri ambalate, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente;

 Ø o cotă de 2% din valoarea substanţelor chimice periculoase comercializate de producători şi

importatori, mai puţin cele utilizate la producerea medicamentelor;

 Ø cotă de 0,5% din valoarea substanţelor chimice periculoase comercializate de producători şi

importatori, utilizate în agricultură;

 Ø o cotă de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase cumpărate care se virează de către Regia
Naţională a Pădurilor şi de către alţi proprietari de păduri, persoane juridice sau fizice;

 Ø o cotă de 1,5% din valoarea încasată prin comercializarea produselor finite din tutun;

 Ø vărsăminte, donaţii, sponsorizări, asistenţă financiară din partea persoanelor fizice sau juridice,
române ori străine;

 Ø sumele încasate din restituirea creditelor acordate, dobânzi, alte operaţiuni financiare derulate din
sursele financiare ale Fondului pentru mediu;

 Ø asistenţă financiară din partea unor organisme internaţionale;

 Ø sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu;

 Ø cuantumul taxelor încasate prin birourile unice la emiterea acordului/autorizaţiei de mediu pentru
activităţile cu impact redus;

 Ø o sumă de 1 RON/kg anvelopă de către persoanele juridice care introduc pe piata naţională
anvelope destinate reutilizării;

 Ø cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor de mediu.

12
Pentru a îndeplini obligaţiile asumate de România în procesul de negociere a Tratatului de Aderare la
Uniunea Europeană, Administraţia Fondului pentru Mediu finanţează, în principal, următoarele categorii
de proiecte:

A) controlul şi reducerea poluării aerului, apei şi solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate;

B) protecţia resurselor naturale;

C) gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase;

D) protecţia şi conservarea biodiversităţii;

E) educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Unul din principalele aspecte ale proiectului noii legi a Fondului pentru mediu, aşa cum este reglementat
în noul act normativ, reprezintă un instrument util destinat finanţării proiectelor de protecţia mediului,
asigurând resursele financiare necesare pentru implementarea efectivă a legislaţiei privind protecţia
mediului înconjurător, armonizat cu prevederile acquis-ului comunitar.”7

CONCLUZII

Este adevărat că statele, în general, au atribuțiile esențiale în protejarea mediului înconjurător, dar
fiecare om ar putea face mici eforturi în această privință, eforturi amplificate de numărul mare de acțiuni
individuale. Dacă orice persoană ar respecta pe cât posibil regulile și principiile generale în această
privință, efectele ar fi vizibile imediat, iar întoarcerea la o natură curată va fi posibilă într-o perioadă relativ
scurtă de timp.
Oamenii trebuie să știe că în mâinile lor se află viitorul planetei și că prin ceea ce fac ei astăzi vor
influența în mod decisiv viața copiilor și a nepoților. Acțiunile în această privință nu sunt dificile, nu
necesită investiții uriașe, ba chiar, de multe ori, duc la realizarea unor economii substanțiale
7
Toti M. –Fondul pentru mediu, conditii si modalitati de accesare, Revista „Info-mediu”, Nr. 1/2005.

13
 Colectarea separată a deșeurilor reprezintă cea mai ușoară metodă de pus în practică de către oricine.
Prin selectarea deșeurilor menajere de cele care pot fi reciclate și reutilizate se protejează natura, se reduce
cantitatea de substanțe cu efect poluat ce ajunge în natură și se fac economii mari de energie pentru
manufacturarea altor produse. Colectarea separată a deșeurilor reprezintă, așadar, nu doar o obligație
legală, ci și una morală față de natură;
Energia electrică este produsă încă, în mare parte, prin arderea combustibililor fosili și orice economie
în acest sens înseamnă mai puțin CO2 eliminat în atmosferă. Închiderea aparatelor electrice atunci când nu
sunt utilizate, limitarea folosirii aerului condiționat și a încălzitoarelor electrice, înlocuirea consumatorilor
de curent electric cu unii economici vor duce la protejarea planetei, dar, în același timp, și la reducerea
facturilor la curent electric;
Utilizarea energiei alternative, cum ar fi panourile fotovoltaice, panourile solare pentru încălzirea apei
sau instalațiile eoliene, va duce la limitarea consumului de curent electric din rețeaua națională și implicit
la scăderea cantității de combustibili folosili arși în termocentrale. Investițiile în această privință se
amortizează în câțiva ani prin reducerea facturii la curent electric;
Înlocuirea obiectelor din plastic de unică folosință cu altele cu utilizare îndelungată sau cu unele făcute
din materiale biodegradabile este o metodă extrem de bună de a limita cantitatea de plastic ce ajunge la
gropile de gunoi;
Conservarea biodiversității poate fi făcută de oricine prin limitarea acțiunilor distructive asupra naturii,
prin folosirea unor produse biodegradabile, prin achiziționarea unor obiecte produse prin respectarea
legilor cu privire la mediul înconjurător și prin participarea la acțiuni de ecologizare a diferitelor zone
naturale.

BIBLIOGRAFIE
1. Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu
modificările ulterioare
2. Ernest Lupan, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, București, 2001.

3. Relaţia economie - mediu se realizează prin filiere specifice (economie - materii prime - emisii
- spaţiu - deşeuri -energie - degradări – biodiversitate) după J.P. Barde, Economie et politique
de l’environnement, Presses
4. Universitaires de France, Paris, 1992.

14
5. Autoreglarea sistemului se realizează în limite destul de largi, care au făcut posibilă
dezvoltarea unei civilizaţii bazată pe tehnologii lineare, mari consumatoare de energie directă
şi indirectă după V. Soran, M. Șerban,
6. Bioeconomia – o nouă știință de graniță, Edit. Științifică și Enciclopedică, București, 1998, .
7. O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, art. 2,
8. Cadrul conceptual al Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României
9. Toti M. –Fondul pentru mediu, conditii si modalitati de accesare, Revista „Info-mediu”, Nr.
1/2005

15