În ultimii ani interesul faţă de limbajele de specialitate a sporit enorm, iar în domeniul lingvisticii

aplicate, termenul de „limbaje de specialitate” a obţinut o importanţă considerabilă. Prin urmare,

ținând cont de faptul că limbajul specializat este definit drept comunicare în cadrul unei activităţi
profesionale determinate sau în cadrul unui domeniu de cunoştinţe specifice, se poate afirma cu
certitudine că acesta este un cod, utilizat de un grup relativ restrâns de vorbitori, care are drept
scop asigurarea unei comunicări cât mai puţin ambiguă atât cu referire la destinatar, cât şi la
scopul propus: fie discursul ştiinţific, fie divulgarea sau semidivulgarea materiei.

Cuvinte - cheie: limbaj de specialitate, vocabular specializat, limbaj comun, particularități,

funcție referențială, domeniu de cunoștințe, calități ale limbajului.

Limbajul specializat nu mai este văzut ca un sistem fără context, ci ca un instrument de

communicare, utilizat în multe contexte diverse. Din acest motiv, specialiștii se concentrează pe
aspectului lexical al acestuia, menţionând că cele mai importante diferenţe în cazul limbajelor de
specialitate se regăsesc la nivel lexical, în terminologia specifică, deoarece terminologiile
prezintă grade diferite de specializare, în funcţie de domeniu şi nivelul de abstractizare.

Bidu-Vrânceanu identifică 3 categorii de bază ale vocabularului:

1. Comun, care constituie nucleul oricărei limbi, indiferent cum îl numim: limbă generală sau
vocabular comum;

2. Literar mediu, caracteristic limbii literare, sau standard, cu excepția celui științific și artistic;

3. Specializat, care cuprinde limbajele specializate sau terminologiile, diferite de la una la

cealaltă.

Limbajului specializat trebuie să includă următoarele caracteristici:

1. Elementele distinctive ale limbajelor specializate nu sunt fenomene izolate, ci mai degrabă
seturi înrudite ale caracteristicilor;

2. Scopul comunicativ este important, comparativ cu alte funcții complementare ale limbii;

3. Natura specifică se constituie din diferențele din domeniul de activitate,

În cartea , Terminology. Theory, methods and applications, Cabre folosește termenul de limbaje
speciale, făcând referire la un sub-cod al limbajului general, caracterizat de următoarele:

1. Domeniile specializate sunt acelea care nu fac parte din cunoștințele generale ale vorbitorului,
ci constituie un obiect specific de studiu.

2. Vorbitorii care posedă astfel de cunoștințe sunt utilizatorii limbajelor specializate, prin alte
cuvinte, experți în domeniu, deși trebuie făcută distincția între emițători/locutori și
receptori/interlocutori ai mesajului specializat. Emițătorii care produc mesajul specializat trebuie
să posede cunoștințe obținute prin instruire într-un domeniu de activitate specific. Interlocutorii
pot fi alți experți sau publicul general, care în mod pasiv recepționează mesajul specializat în
procesul de dobândire a cunoștințelor.

3. Comunicarea în limbajele specializate este, de regulă, formală și are loc în situații guvernate
de criterii științifice sau profesionale.

4. Limbajele speciale sunt definite de un număr de caracteristici bazate pe limbă, cum ar fi

reguli și unități lingvistice, și de caracteristici bazate pe text, cum ar fi tipuri de texte și de
documente.

5. Un limbaj special nu este un subset structural monolitic, ci mai degrabă permite următoarele
variații în funcție de utilizare și de situația comunicativă:

 gradul de abstractizare, care depinde de domeniul de activitate, interlocutorii informației

și scopul comunicativ al emițătorului;
 scopul comunicativ, care determină variații în tipul textului;
 dialecte geografice, istorice și sociale; d. stilul personal.
6. Limbajele speciale împărtășesc un număr de caracteristici pragmatice și bazate pe limbaj,
astfel permițându-ne să ne referim la ele ca la un subset al limbajului general, care prezintă o
unitate întreagă.

7. Limbajele speciale sunt un subset al limbii în ansamblu. Ele se intersectează cu limbajul

general, cu care nu numai că împărtășește anumite caracteristici, dar și menține schimburi
constante de unități și convenții

Aspectul textual al limbajelor de specialitate trebuie redat în mod clar şi exact, ţinându-se cont de
următoarele: precizie şi exactitate - fiecare termen trebuie să facă referire direct la sensul său;
obiectivitate - nu se admit interpretări şi comentarii personale; neutralitate emotivă – se exclud
conotaţiile; lipsă de 192 ambiguitate – fiecare cuvânt indică doar un concept; impersonalitate –
este important fenomenul și nu cercetătorul; coerenţă logică – caracterizată prin o linie clară a
dezvoltării textului; utilizarea termenilor tehnici, a simbolurilor şi figurilor.

Structura textului sau a discursului specializat trebuie să fie bine organizată, logică, i.e. textul sau
discursul este divizat în unităţi structurale: indice general, partea introductivă, concluzii. Se
utilizează structurile standard. Cea mai relevantă particularitate a textului de specialitate este
prezenţa schemelor, tabelelor, diagramelor, graficelor şi a ilustraţiilor. Prin urmare, textul
specializat utilizează codurile semiotice extralingvistice, pentru a clarifica mesajul transmis, iar
acestea trebuie să fie, în primul rând, funcţionale, i.e. să ajute la comprehensiunea discursului şi a
structurii sale, precum și curate, îngrijite, fără greşeli.

Persoanele cheie, sunt persoane care fac parte din domeniul pe care il reprezinti, persoane care te
indruma si te motiveaza. Aceste persoane cheie poti fi: autori, colegi, membrii ai familiei.
 Discurs

Buna ziua, dragi colege! Numele meu este Moldovan Tania si astazi doresc sa va vorbesc pe
scurt despre frumoasa meserie de dascal. Dragul de a alege aceasta meserie ii se datoreaza
mamei mei, deoarece ea este un cadru didactic desafarsit, care isi desfasoara activitatea cu multa
creativitate si pasiune.

A fi dascăl este o artă. Adevăraţii dascăli sunt cei care reuşesc să te facă să-I iubeşti pe ei , dar şi
materia predată de ei. Educatorul are o misiune grea, dar şifrumoasă: formarea unor personalităţi
autonome care să se poată integra însocietate, cu capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un
profil moral demn deurmat şi cu o înaltă profesionalitate.

,Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamănă cu nici o alta, o
meserie care nu se părăseşte seara odată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi plăcută, umilă şi
mândră, exigentă şi liberă, o meserie în caremediocritatea nu este permisă, unde pregătirea
excepţională este abia satisfăcătoare,o meserie care epuizează şi înviorează, care te dispersează şi
exaltă, o meserie încare a şti nu înseamnă nimic fără emoţie, în care dragostea e sterilă fără
forţaspirituală, o meserie când apăsătoare, când implacabilă, ingrată şi plină de farmec”.

Mulţi cred că a fi dascăl înseamnă doar a prezenta informaţii în faţa învăţăceilor, a evalua nivelul
acestora şi a realiza un clasament pe baza notelor.Acestă meserie este mult mai profundă, solicită
calităţi speciale. Cei care doresc să urmeze o carieră didactică trebuie să găndească foarte bine
inainte de a face acest pas. Trebuie să fie conştient de importanţa profesiei, pentru că a
fi profesor înseamnă să te dedici celor pe care îi educi, să le oferi dragostea şirespectul tău, să ai
sentimente pozitive faţă de ei.Eşti răspunzător în faţa lor, a părinţilor şi a societăţii de felul în
care le influenţezi viaţa.

În concluzie cariera didactică nu este,,o manta de vreme rea” ,o urmezi numai dacă îţi place,
dacă ai vocaţie, nu doar atunci cand viaţa te refuză în alte locuri.