Eseu: DE CE AM ALES SĂ FIU PROFESOR

1. ARGUMENTARE
Termenul „profesor” este definit în DEX ca fiind „o persoană cu o pregătire specială într-
un anumit domeniu de activitate şi care predă o materie de învăţământ; persoană care îndrumă,
educă pe cineva.”1
Pentru mine, a fi profesor este un dublu câştig - o parte pentru studentul pe care îl îndrum
şi o parte pentru mine, bucuria că am contribuit la creşterea cuiva, iar acest lucru mi se pare foarte
important.
Ca profesor, am pasiunea de a contribui mereu la ceva, pasiune cu care cred că te naşti ori
vine din faptul că ai acumulat foarte multă experienţă pe care vrei să o împărtăşeşti. Ce am făcut
până acum a fost să-i îndrum pe cei care mi-au cerut ajutorul, să-i ajut să-şi atingă obiectivele pe
care şi le-au asumat. Cred că pot şi sunt un bun cadru didactic pentru că sunt o persoană cu
experienţă relevantă în domeniul în care lucrez, o persoană care a ajuns acolo unde doreşte să fie
la acest moment, dar care încă are planuri pentru viitor, o persoană cu abilităţi şi comportamente
demne de urmat.
Mă consider o persoană care îi poate învăţa pe alţii lucruri, îi modelează, le trasează o
conduită morală şi profesională, le lansează provocări, îi încurajează să îşi depăşească limitele şi
îi sprijină atunci când au temeri. Cum pot ajuta debutantul? Prin perfecţionarea aptitudinilor şi
competenţelor pentru meseria de profesor, prin dezvăluirea unor mici secrete profesionale, prin
împărtăşirea valorilor morale, îl ajut să se bucure de apreciere şi recunoaştere profesională,
identific şi încurajez calităţi de care nu era conştient, investesc timp, cunoaştere şi răbdare în
debutanţii care îşi doresc să fie buni profesori.
Cea mai mare mulţumire pe care consider că o pot avea ca mentor sunt rezultatele şi
progresul în carieră realizate de elevi.
Profesorul este principalul responsabil pentru procesul educativ, care este unul extrem de
complex, atât sub aspectul organizării, cât, mai ales sub acela al fundamentării ştiinţifice a
raporturilor instituite între principalii factori implicaţi în acest proces.
Profesorul este responsabil de modelarea personalităţii umane, de ceea ce filosoful
Constantin Noica numea „devenirea întru fiinţă a omului”.
Dar cum trebuie să fie un profesor cu profilul către care tind şi pe care mi-l doresc ca
model? Răspunsul va veni odată cu analiza dezvoltată pe parcursul a ceea ce urmează în lucrarea
de faţă.

2. PROFILUL PROFESORULUI-MODEL
În învăţământ, nu oricine poate îndeplini cerinţele complexului act educativ. În persoana
sa, autenticul profesor trebuie să însumeze calităţi subtile de psiholog, pedagog, didactician şi
metodist, inventiv şi infatigabil.
Psihologia (din gr.”psyche”-suflet şi „logos”-cuvânt) este ştiinţa care are ca obiect
studierea psihicului, a sufletului omului în complexitatea structurii sale intime 2. Unul din
psihologii veacului XX, J. Boucher3 scria că pedagogia nu poate fi o artă serioasă şi eficace decât
dacă se sprijină pe psihologie.
Trebuie să subliniem că activitatea educativ-formativă, de care răspunzător este
pedagogul, se întemeiază pe cunoaşterea devenirii fiinţei umane, mai precis pe cunoaşterea
ipostazelor acestei fiinţe, de la aceea de ins până la aceea de persoană, apoi de personalitate şi de
personaj.
1
I.Coteanu, Maria Seche, M. Seche, Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, 1975, p. 7
2
C. Cucoş, Pedagogie, p. 34.
3
J. Boucher, Psychologie appliquee a l”education, Paris, 1925, p.10.
 Pedagogia (din gr. Pais, paidos-copil, agein-a educa) este ştiinţa care are ca obiect
cercetarea şi aplicarea celor mai bune modalităţi de educare a copiilor, tineretului şi adultului. 4
Didactica este ramura pedagogiei care se ocupă cu teoria generală a instrucţiei, cu sitemul
de învăţământ, cu formele de organizare, cu scopurile procesului instructiv şi cu relaţiile dintre
pedagog şi elevi.5
Metodica este o didactică specială, particulară care arată drumul de urmat într-o anumită
disciplină.6
În opinia mea, profesorul ideal ar trebui să îndeplinească o serie de calităţi. În primul
rând, pentru a putea merge în faţa unei clase de elevi, consider necesară o pregătire de
specialitate înalt calitativă. Este inadmisibil ca atunci când se prezintă în faţa unor elevi sau
studenţi să nu cunoască materia pe care o predă şi să fi limitat la manual.
A doua condiţie necesară este înclinaţia spre această meserie, deoarece nici un lucru nu
va fi bine realizat dacă nu se face şi din plăcere.
Răbdarea este după părerea mea o condiţie esenţială a unui profesor, deoarece consider
că nu toţi elevii sunt genii şi pricep din prima.
Competenţa comunicativă ar fi o altă trăsătură importantă a profesorului ideal. Ce folos
să aibă un solid bagaj de cunoştinţe, dacă nu este capabil să se exprime clar sau să-şi expună
opiniile şi gândurile?
Profesorul trebuie să fie creativ, să nu fie obedient, până la pierderea identităţii sale
profesionale, faţă de modalităţile didactice căzute în desuetudine, faţă de şabloane, chiar dacă,
uneori acestea sunt suprasolicitate oficial.
Trebuie să fie ingenios, pentru că în general vorbind, profesorul este factorul determinant
al succesului unei lecţii, şi nu structura în sine a acesteia , fie ea tradiţională, fie modernă.
Profesorul trebuie să fie un ghid, care îndrumă eforturile receptive ale elevilor, un ghid
competent, inteligent, imaginativ, sensibil, cu elevat gust estetic şi amabil, pentru ca prin
întregul său comportament, să introducă în lecţie dimensiunea estetică, să sensibilizeze elevii şi
astfel să creeze condiţiile necesare realizării comportamentelor unei educaţii implicite, singura
validă sub aspect psiho-pedagogic şi didactic.
Orizontul lui cultural-artistic trebuie să fie întins şi să-i permită a stabili, spontan,
referiri la artele conexe, ale căror limbaje trebuie să-i fie accesibile. Nu îmi pot imagina un
profesor opac faţă de universurile sensibile ale operelor, rece şi distant în relaţiile cu elevii sau,
mai rău, posomorât, refractar comunicării libere şi deschise cu discipolii săi.
Profesorul ideal trebuie să abordeze studiul obiectului pe care-l predă, nu ca scop în sine,
ci ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţionale.
Alte calităţi ar fi următoerele:
-echilibru intelectual, mintal, nervos
-curiozitate intelectuală
-spiritul şi gustul observaţiei, simţul critic, luciditatea faţă de sine
-adaptabilitatea la cerinţele elevilor
-tinereţea spiritului
-amabilitatea, înţelegerea, autoritatea firească
-modestia, buna dispoziţe, afecţiune pentru copil
-capacitatea de a chestiona şi aprecia corect valoarea răspunsurilor
-capacitatea de a depăşi rutina şi căutarea de noi căi şi mijloace didactice
-profesorul, factor de decizie în managementul disciplinei de specialitate şi al lecţiei
Comportamentul pedagogic al profesorului se manifestă atât la nivelul sistemului social
de educaţie şi învăţământ cât şi la nivelul clasei de elevi.

4
I. Dumitru, D. Ungureanu, Pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei, Cartea Universitară, Bucureşti, 2005, p.105.
5
Idem, Ibidem, p.106.
6
Idem, Ibidem, p.106.
3. PROFESORUL ŞI COMPETENŢA DE COMUNICARE
De regulă, relaţiile profesor-elevi la clasă sunt structurate pe două direcţii :
-relaţii de comunicare (informaţională, afectivă, motivaţională)
-relaţii de cooperare (distribuirea şi redirecţionarea sarcinilor)
În cele ce urmează, voi acorda un loc important competenţei de comunicare a
profesorului.
Sunt relativ puţine ariile ocupaţionale în care comunicarea interumană are un rol
hotărâtor, iar EDUCAŢIA este probabil cea mai comunicaţională sferă de activitate. Comunicarea
didactică îl are fără îndoială ca protagonist principal, regizor, strateg, maestru pe profesor care,
dincolo de o pregătire de specialitate înalt calitativă trebuie să probeze o competenţă de
comunicare.
Competenţa mimico-gestuală a educatorului vizează actoria şi în speţă pantomima, el
trebuind să dispună de un registru larg şi variat de afişaje faciale şi de gesturi sugestive , oportun
selectate şi prompt folosite, atunci când este cazul de o suplinire ori întărire a mesajelor verbale.
O faţă imobilă, inexpresivă, asociată cu o gestică restrânsă, rutinieră şi mecanică crispează elevii.
Mai importantă decât competenţa mimico-gestuală datorită forţei comunicative este
competenţa lingvistică a profesorului.
Competenţa lingvistică este un concept de maximă cuprindere, ea exprimând în fond,
capacitatea persoanei de a recurge la limbă ca fenomen şi instrument socio cultural.
Este de la sine înţeles că profesorii, indiferent de disciplina pe care o predau, trebuie să
fie excelenţi mânuitori ai limbii în care comunică în clasă cu elevii, adică să dispună intr-un grad
înalt de :
- abilitate verbală
- performanţă lingvistică
-productivitate lingvistică
Productivitatea lingvistică7 se situează practic în plan pur cantitativ, ataşându-se la
capacitatea de autoalimentare a vorbirii persoanei cu cuvinte din repertoriul specific de semne,
într-un timp dat, pe diverse criterii.
Performanţa lingvistică8 îmbină cantitativul cu calitativul constând în totalitatea
mesajelor concepute şi emise de profesor în legătură cu un subiect, o temă, un argument al
comunicării, de asemenea într-un interval dat. Performanţa lingvistică este prestaţie verbală
discursivă ce nglobează productivitatea verbală, pe fondul unei anumite îndemnări lingvistice.
Abilitatea lingvistică9 reprezintă pilonul unificator al competenţei lingvistice, exprimând
în plan calitativ-exclusiv capacitatea profesorului de a opera din mers, în chiar timpul vorbirii,
selecţiile cele mai adecvate de cuvinte, din repertoriul de semne, emiterea de fraze cât mai
sugestive şi mai evocatoare, într-un mesaj coerent şi cu impact scontat.
Competenţa mediatică a profesorului include dorinţa, voinţa, disponibilitatea,
deschiderea, crearea de ocazii de comunicare şi valorificarea lor plenară prin forţa de a comunica.
Competenţa mediatică a profesorului constă, aşadar, în esenţă în „gradul în care cel care
comunică cunoaşte şi are în vedere caracteristicile interlocutorului şi produce, în consecinţă, un
mesaj care este înţeles în chiar felul în care sursa a intenţionat acest lucru.” 10

CONCLUZII
În acest eseu am încercat să arăt că nu oricine poate îmbrăţişa cariera didactică.

7
I.Dumitru, C. Ungureanu, op.cit., 278.
8
Idem, Ibidem, p.279.
9
Idem, Ibidem, p.281.
10
Idem, Ibidem, p.282.
 Profesorul ideal trebuie să cumuleze o serie de calităţi dintre care cele mai importante mi
se par : pregătirea temeinică, deschiderea spre nou, tact pedagogic şi competenţa
comunicaţională. De asemenea, consider că pentru ca cineva să fie un bun profesor trebuie să
studieze tot timpul, să fie un om sociabil şi deschis relaţiilor cu ceilalţi.