Profesorul expert

“Cum putem defini profesorul expert?” este o intrebare intalnita frecvent in diverse sisteme educationale. Pentru a putea da
un raspuns adecvat, trebuie sa identificam factorii/variabilele care ajuta un individ sa devina expert in domeniul educational-
didactic. Trebuie sa intelegem prin ce anume se diferentiaza profesorul expert de cel „modal” si, in consecinta, sa dezvoltam
modalitati de interventie care il ajuta pe cel novice sa devina, cat mai repede si mai fluent cu putinta, un expert in acest
domeniu.
Ce caracteristici prezinta profesorii experti? Prin ce difera ei de novici?
Cercetarile in domeniu au aratat ca profesorii experti prezinta trei caracteristici majore.
In primul rand, expertii dispun de cunostinte: cunosc mai multe strategii si tehnici de predare si utilizeaza cunostintele mai
eficient in rezolvarea problemelor.
In al doilea rand, expertii sunt mai eficienti: fac mai mult in timp mai scurt si cu investitie redusa de efort, comparativ cu
novicii.
In al treilea rand, expertii manifesta o abordare creativa: adesea ei ajung la solutii mai adecvate si mai neobisnuite
comparativ cu novicii.
1.1 Cunostintele expertilor
Se intampla uneori sa avem sansa sa lucram alaturi de profesori considerati de excelenta in sistemul lor educational. In
aceste conditii, putem gandi ca „ este pur si simplu mult mai inteligent decat mine. Stie totul, cu siguranta are o capacitate
de memorare mult mai performanta decat am eu. N-o sa stiu niciodata atatea informatii cat el/ea.” Dar sunt oare chiar
adevarate aceste constatari?
Un studiu clasic din psihologia cognitiva a furnizat raspunsuri pertinente la astfel de situatii-problema. Astfel, studiul
respectiv a analizat diferenta dintre jucatorii de sah novici si cei experti, in ceea ce priveste memorarea unor configuratii
particulare ale pieselor de sah. Altfel spus, celor doua categorii de jucatori li s-a cerut sa memoreze diferite configuratii ale
pieselor de sah, fiind evaluati ulterior in ce priveste performantele lor mnezice in aceste sarcini. Asa cum era de asteptat,
expertii au avut performante superioare, dar numai pentru piesele aranjate in configuratii semnificative (configuratii care
influenteaza evolutia ulterioara a jocului). In situatia in care piesele au fost aranjate pe tabla de joc in configuratii aleatoare,
intre performantele mnezice ale celor doua categorii de jucatori nu au existat diferente semnificative (atat novicii, cat si
expertii au prezentat performante slabe).
Ce semnificatie are acest studiu? In primul rand, el indica faptul ca superioritatea jucatorilor experti fata de novici este data
de stocarea diferentiata a configuratiei pieselor, si nu reflecta superioritatea memorarii in general ori vreo alta abilitate
cognitiva globala. Avantajul expertilor consta in faptul ca au mai multe cunostinte domeniu-specifice: jucatorii experti au
stocat sute de configuratii semnificative, ceea ce le permite sa stocheze in continuare alte paternuri de configuratii cu mai
multa usurinta. Performanta expertilor a fost studiata intr-un numar mare de domenii, incluzand programarea informatica,
luarea de decizii in domeniul judiciar, diagnosticul medical, etc.,chiar si cursele pentru persoanele cu handicap. Toate
studiile au ajuns la aceeasi concluzie, si anume ca principalul avantaj al expertilor fata de novici consta faptul ca dispun de
mai multe cunostinte in domeniul lor de expertiza.
Expertii nu sunt superiori novicilor in general, in ceea ce priveste baza biologica a memoriei sau abilitatile cognitive
generale. Profesorii experti detin cunostinte extensive, achizitionate prin experienta, pe care le utilizeaza in intelegerea si
rezolvarea de probleme. Nu cantitatea de experienta in sine conteaza in aceasta ecuatie, ci mai ales reflectia continua
asupra experientei noastre intr-un anumit domeniu profesional (ceea ce sustine conceptul de „practician reflexiv”). Este
vorba nu de o determinare genetica sau de „cum ne-am nascut”, ci de cunostinte pe care le putem achizitiona daca suntem
dispusi sa „muncim” pentru a deveni profesori experti.
1.1.1 Tipuri de cunostinte-experte
In primul rand, profesorii experti detin cunostinte de specialitate- cunostinte din domeniul pe care il predau. Sunt
cunostinte acumulate in timpul studiilor universitare sau prin experiente de invatare in afara scolii.
In al doilea rand, profesorii au nevoie de cunostinte de pedagogie - cunostinte despre cum anume sa predea. Putem
include aici cunostinte despre cum anume sa crestem motivatia elevilor, informatii despre managementul comportamental al
elevilor, cum anume sa elaboram si aplicam testele de cunostinte, etc.
In al treilea rand, profesorii experti au nevoie de cunostinte de metodica specialitatii, in cazul de fata cunostinte despre
cum anume se poate desfasura predarea-invatarea psihologiei in liceu.
1.1.2 Organizarea cunostintelor de expert
Difera novicii de experti in ceea ce priveste organizarea si stocarea cunostintelor? Aparent, aceasta intrebare pare sa nu
aiba raspuns, deoarece cunostintele reprezinta o entitate mentala iar organizarea lor pare a fi de neaccesat. Totusi,
raspunsul la aceasta intrebare este oferit de catre psihologi, prin monitorizarea utilizarii cunostintelor de experti/novici in
timpul rezolvarii de probleme si analiza diferentelor rezultate.
Un studiu realizat de Chi, Feltovich& Glaser (1981) sugereaza ideea ca expertii si novicii grupeaza problemele de fizica in
mod diferit. In general, expertii sunt mai sezitivi la structura de profunzime a problemelor - grupeaza problemele in functie
de principiile fizice relevante pentru solutia problemei. In contrast cu acestia, novicii sunt mai senzitivi fata de structura de
suprafata- grupeaza problemele in functie de detaliile mentionate in enunt. Generalizand, aceste rezultate sugereaza faptul
ca expertii difera de novici nu doar in ce priveste cantitatea sau baza de cunostinte, ci in egala masura prin maniera in care
isi organizeaza aceste cunostinte.
Pentru un profesor, a fi senzitiv fata de structura de adancime poate insemna, de exemplu, identificarea stimei de sine
scazute si a sentimentului lipsei de valori personale pe care le mascheaza o problema de vorbire a unui anumit elev. La
randul ei, stima de sine scazuta poate provoca probleme comportamentale care le dubleaza pe cele de vorbire. Un profesor
centrat doar pe structura de suprafata a situatiei vede problema comportamentala ca fiind determinata exclusiv de lipsa de
disciplina sau disobedienta. Acest mod de conceptualizare a situatie poate explica un posibil esec in rezolvarea eficienta a
problemei.
Proiectul de lectie
Cateva studii asupra diferentei profesor expert-profesor novice au concluzionat ca acestia difera in ceea ce priveste
organizarea cunostintelor lor referitoare la predare (de metodica). Aceste studii sugereaza ideea conform careia cunostintele
profesorilor experti sunt mai bine integrate decat ale incepatorilor („atomii” de informatie sunt mai bine interrelationati,
existand o structura interna mult mai unitara). Concluzia a fost furnizata in urma analizei proiectelor de lectie ale
profesorilor.
Conform unui studiu apartinand lui Leinhardt si Greeno (1986), un proiect de lectie contine:
-prescriptii globale, care nu sunt relationate cu continutul sau disciplina predata (de ex. „un exemplu care accentueaza
semnificatia acestor informatii pentru viata cotidiana a elevilor”);
-prescriptii specifice, care depind de continutul predat;
-elemente de decizie, care fac proiectul responsabil pentru evenimente asteptate/neasteptate (daca elevii par a nu fi
interesati de acest demers, li se cere sa exemplifice situatii din viata in care au trait emotii diferite, de relativ aceeasi
intensitate).
Prescriptiile globale pot include rutine cotidiene ale lectiei, ca de exemplu verificarea temei, prezentarea unui
material/informatii noi, supervizarea exercitiilor, etc. Prescriptiile specifice pot include rutinele predarii unui concept/teorii
din disciplina de specialitate sau monitorizare modului in care elevii au inteles, de asemenea, conceptele disciplinei
respective. Elementele de decizie din proiectul de lectie ii spun profesorului cum anume se adreseaza intrebarile, sau cum
sa actioneze daca elevii nu au inteles cunostintele predate in timpul pe care el l-a anticipat.
Proiectul unui expert vs. novice
Un proiect bun ii permite unui profesor expert sa predea efectiv si eficient. Cunostintele generale despre predare, ca de
exemplu cele despre managementul comportamentelor disruptive, maximizeaza timpul pe care elevii il petrec in sarcini de
invatare (reducand momentele de accesare a materialelor sau trecea de la o activitate la alta). Cunostintele despre cum se
preda un anumit continut, ca de exemplu explicarea unor intrebari specifice formulate de catre elevi, ii permit profesorului
sa orienteze feed-back-ul pe obiectivele lectiei.
In contrast cu acestia, profesorii novici elaboreaza proiecte de lectie mai putin complexe si mai putin unitare. Deoarece
cunostintele lor despre rutinele generale sunt limitate, novicii petrec mai mult timp cu sarcini in afara invatarii: organizarea
clasei, accesarea materialelor, disciplinarea comportamentelor dispruptive, centrarea atentiei pe sarcini de invatare, etc.
(Leinhard & Greeno, 1986). Au dificultati in generarea ad-hoc de exemple si explicatii, daca acestea nu au fost gandite
anticipat (Boko & Livinston, 1989). Sunt mai putin capabili sa anticipeze conceptiile/notiunile false ale elevilor, in consecinta
centreaza cu dificultate discutia clasei pe obiectivele fixate (Borko & Livingson, 1989). Adesea, ei omit sa includerea
exemplelor si a explicatiilor de care au nevoie pentru a preda efectiv.
1.1.3 Cunostinte despre contextul in care are loc predarea
Profesorii au nevoie si de cunostinte despre contextul social si politic in care are loc predarea. Cunostintele despre cum sa
te relationezi cu ceilalti sunt la fel de importante ca si cele de metodica, psihologie educationala, etc.
De exemplu, ei trebuie sa stie cum anume sa liciteze anumite inovatii personale din curricula si rutinele scolii respective,
pentru a convinge colegii, parintii sau managerii scolii de greutatea sau valoarea acestor inovatii, de faptul ca unele din ele
solicita suplimentar bugetul scolii respective. Trebuie sa stie cum anume sa concureze cu ceilalti solicitanti pentru resursele
ori materialele limitate ale scolii, cum anume sa lupte uneori impotriva sistemului cu buget de continua austeritate.
In concluzie, profesorii experti dispun de cunostinte extensive, bine organizate, pe care le folosesc continuu in predare.
Alaturi de cunostintele de specialitate si de metodica, ei detin cunostinte despre contextul social si politic in care se
desfasoara interventiile lor, ceea ce le permite sa se adapteze continuu la constrangerile campului profesional.
1.2 Eficienta expertilor
A doua diferenta importanta dinte experti si novici este data de abilitatea expertilor de a rezolva problemele mai eficient
decat novicii. Expetii fac mai mult si in timp mai scurt decat novicii (si adesea cu investitie redusa de efort). Cum se explica
aceasta superioritate a expertilor? In primul rand, prin automatizarea abilitatilor de invatare, ceea ce insemna ca rezolva
sarcini importante cu economie de resurse cognitive (este capabil sa disciplineze un elev care vorbeste in spatele clasei fara
sa-i distraga pe ceilalti din sarcina de invatare.) In al doilea rand, expertii isi planifica, monitorizeaza si revizuiesc eficient
abordarea asupra problemelor.
1.2.1 Automatizarea abilitatilor de invatare
Cum reusesc expertii sa obtina rezultate mai bune cu mai putin efort? Resursele mentale ale oamenilor sunt limitate, dar
expertii se pare ca „intind” neasteptat de mult aceste resurse. Procesarile cognitive umane se divid in cele care au loc cu
consum energetic crescut si in cele care se desfasoara relativ usor, automat. Ultimele sunt atat de mult exersate si bine
invatate, incat se desfasoara cu consum minim de energie, subatentional. Anumite procesari mentale se automatizeaza prin
practica extensiva. Ceea ce este initial dificil, devine prim exersare o „a doua natura”, scapand impozitarii sistemului
cognitiv.
Profesorii experti anticipeaza zilnic potentiale probleme comportamentale, inainte ca acestea sa „explodeze”. De exemplu,
pot sa pronunte in contextul sarcinii de invatare numele unui elev imediat ce observa o evadare a atentiei acestuia din
sarcina respectiva (fara a-i deranja pe ceilalti). Prin contrast, profesorul novice s-ar putea sa nu observe problema
comportamentala pana cand aceasta nu devine disruptiva. Ajuns in acest punct, profesorul este nevoit sa-si imparta
resursele intre lectia propriu-zisa si interventia comportamentala, ceea ce-i face pe elevii inca implicati in sarcina sa se simta
frustrati ori vulnerabili.
Capacitatea de automatizare a rutinelor invatate se intercoreleaza cu existenta sistemului organizat de cunostinte despre
predare. Saber, Cushing si Berliner (1991) au studiat maniera in care expertii si novicii monitorizeaza evenimentele din
lectia aflata in desfasurare. Superioritatea primilor a fost evidenta in cateva subdomenii: expertii interpreteaza evenimentele
din clasa intr-o maniera plina de sens; ofera interpretari si evaluari semnificativ mai multe si mai coerente. Diferenta este
evidenta daca comparam analizele expertilor/novicilor asupra aceluiasi eveniment: „N-am auzit clopotelul, dar elevii sunt la
locurile lor, implicati intr-o activitate cu scop scolar, asa ca vor fi inaintea celorlalti care mai stau inca pe coridor, implicati in
discutii de socializare”, prin contrast cu „Nu va pot spune inca ce fac; ii vad intrati in clasa, dar nu reusesc sa imi dau seama
ce se intampla.”
Sa luam in discutie rolul abilitatilor automatizate in explicarea performantelor superioare ale expertilor. Experienta
profesorilor experti le permite acestora:
1. sa proceseze mai multa informatie in unitatea de timp;
2. sa proceseze informatia cu efort mai mic;
3.ambele.
Economia de resurse cognitive le permite expertilor sa observe patternuri de semnificatie mult mai profunde in
evenimentele monitorizate.
Pe de alta parte, daca luam in discutie rolul organizarii cunostintelor, experienta acumulata in timp le permite expertilor
sa stocheze mai multe patternuri de semnificatie ale evenimentelor din clasa. Ca atare, recunoasterea, categorizarea si
interventia expertilor profita semnificativ de pe urma organizarii cunostintelor. Intalnirea repetata cu evenimente similare si
reflectia activa asupra acestora este, in sine, un avantaj al expertilor.
1.2.2 Planificarea, evaluarea si monitorizarea
Expertii difera de novici prin tendinta si abilitatea de a-si planifica actiunile, prin modul in care isi monitorizeaza progresul si
prin maniera in care isi evalueaza performantele. Toate aceste tipuri de actiuni cognitive se numesc procesari
metacognitive, altfel spus „gandire despre gandire”. Inainte de a incepe sa rezolve o problema, expertii reflecteaza mai intai
asupra propriilor lor cognitii. Reflecteaza asupra abordarii care are cele mai mari sanse de reusita, compara intre ele diverse
strategii de abordare. Un profesor expert care isi evalueaza activitatea din anul precedent isi poate pune intrebari de genul:
pentru care din lectiile predate elevii au fost mai interesati? La care din lectii au obtinut evaluari mai bune si de ce? Cum pot
face ca evaluarile elevilor sa fie cat mai bune cu putinta?” Acest tip de profesor pare a fi preocupat de o continua
perfectionare si recunoastere profesionala (invatare individuala, cursuri de formare, work-shop-uri, etc).
Cercetarile asupra expetizei au aratat faptul ca expertii difera de novici prin controlul metacognitiv al gandirii, altfel spus
expertii „gandesc despre gandire” diferit de novici, pe masura ce rezolva probleme specifice profesiei lor. Expertii aloca mai
mult timp intelegerii problemei. Novicii investesc mai putin timp intelegerii problemei, in favoarea gasirii de solutii situatiei in
cauza (Lesgold, 1984; Sternberg, 1981). Expertii isi redefinesc si reconstruiesc reprezentari asupra problemei, pe masura ce
apar noi constrangeri ale situatiei („N-am realizat de la inceput ce se poate intampla- asta schimba semnificativ lucrurile”)
( Sternberg, 1998).
Profesorii experti au o perspectiva mult mai profunda asupra problemelor de disciplina decat novicii. Expertii se centreaza
pe definirea problemei de disciplina si pe evaluarea explicatiilor alternative ale acestora, in timp ce novicii sunt orientati mai
mult pe solutii si mai putin pe intelegerea problemei.
In acest context, un mare interes a fost acordat conceptului de „practica reflexiva in predare” si rolului acesteia in procesul
dobandirii expertizei. Cercetarile pe aceasta tema ii descriu pe experti ca fiind mult mai dispusi spre reflectie, acesta fiind
definita drept o „invatare continua din experienta” (Schon, 1983). Profesorii reflexivi utilizeaza noile probleme ca
oportunitati de a-si expanda cunostintele si competentele. Un numar mare de studii descriu efectele benefice pe care
atitudinea reflexiva o are asupra predarii.
1.2.3 Relatia dintre abilitatile de invatare automatizate si planificare/monitorizare/control
Capacitatea expertilor de a-si forma abilitati automatizate se inter-relationeaza cu capacitatea lor de a fi reflexivi si de a
gandi despre propria gandire pe parcursul rezolvarii problemelor. Economia resurselor mentale intervenita ca urmare a
automatizarii abilitatilor nu explica in intregime usurinta rezolvarii problemelor. Resursele salvate nu sunt pierdute; ele sunt
investite intr-un nivel ridicat de procesari cognitive, care surclaseaza performantele novicilor. Scardamalia si Bereiter (1996)
considera ca aceasta reinvestire a resurselor mentale este definitorie pentru ceea ce numim profesor expert. Reinvestirea
resurselor mentale in scopul mai bunei intelegeri a problemelor reprezinta diferenta majora dintre „expertii adevarati” si
„nonexpertii cu experienta”. In timp ce novicii si nonexpertii cu experienta cauta sa puna de acord problema cu cunostintele
lor anterioare, expertii reali nu se simt amenintati de probleme; dimpotriva, le conceptualizeaza drept niste provocari care ii
ajuta sa isi cunoasca limitele.
In concluzie, profesorii experti rezolva eficient problemele. In virtutea experientei lor extensive, expertii sunt capabili sa
predea rapid cunostinte si cu efort cognitiv redus. Aceste abilitati automatizate le permite sa-si centreze atentia spre
rationamente profunde si rezolvari de probleme. Profesorii incepatori invata toate aceste comportamente prin practica
indelungata.
1.3 Creativitatea expertilor
Ambele categorii de profesori aplica cunostinte, analizeaza si rezolva probleme, dar expertii gasesc solutii creative la aceste
probleme- solutii noi, adecvate.

1.3.1 Redefinirea problemelor

Expertii rezolva problema incercand mai intai sa o redefineasca, adica sa o puna intr-o noua lumina, sa o vada intr-o noua
perspectiva. Redefinirea problemelor ofera solutii ingenioase, care altfel n-ar fi atinse, numite solutii de profunzime, pentru
reusesc sa identifice relatiile de adancime dintre variabilele circumscrise de problema.
1.3.2 Modalitati in care expertii gandesc problemele
Exista trei aspecte care ii ajuta pe experti sa gaseasca solutii de profunzime pentru problemele studiate (Davidson &
Sternberg, 1984,1998).
In primul rand, expertii disting intre informatia relevanta pentru rezolvarea problemei de informatia nerelevanta. De
exemplu, expertul distinge rapid intre discutiile care ajuta elevii sa inteleaga informatiile si cele care doar complica inutil
situatia, si in plus consuma in mod nepermis timpul de invatare.
In al doilea rand, expertii combina informatia intr-o maniera utila procesului de rezolvare. Analizate separat, doua unitati de
informatie sunt nerelevante, dar devin relevante prin analiza lor conjugata. Un profesor eficient este capabil sa observe
schimbari semnificative in comportamentul unui anumit elev si sa le interpreteze corect. Performante in declin, scaparile
atentionale sau pierderea brusca a interesului pentru scoala traduc adesea probleme de adictie, mai ales daca aceste
modificari au loc intr-o perioada scurta de timp sau reprezinta o schimbare semnificativa in comportamentul elevului.
In al treilea rand, profesorul aplica in probleme de predare informatii achizitionate in alte contexte. Evident, inainte de a
aplica cunostintele, trebuie sa le achizitionam. Acest aspect al gandirii expertilor arata de ce este esential sa dispunem de
cunostinte mai multe si mai bine organizate pentru a ne manifesta ca experti.
Profesorii experti exploateaza frecvent analogiile dintre lucrurile care sunt familiare elevilor si cele care le sunt necunoscute.
Expertii se folosesc de analogiile dintre cele doua categorii de cunostinte, ceea ce aduce o perspectiva profunda asupra
problemei necunoscute. Altfel spus, o informatie necunoscuta este conceptualizata cu ajutorul uneia cunoscute. Sistemul
nostru cognitiv trebuie sa scaneze o informatie noua, beneficiind de avantajul pasilor parcursi anterior, si deci familiari. Din
nou, baza de cunostinte organizate circumscrie adecvat abilitatile expertilor. Cu cat au mai multe cunostinte, cu cat sunt
mai bine organizate, cu atat mai mult cresc sansele de a gasi solutii de profunzime la problemele pe care le ridica practica
educationala.

1.4 Modele asupra dezvoltarii profesionale in cariera didactica

Cercetarile asupra mecanismului prin care indivizii invata sa predea provin din domeniul psihologie dezvoltarii. Cercetatori si
teoreticieni deopotriva sustin in consens ideea conform careia dezvoltarea fiintei umane are loc de-a lungul unor stadii. La
fel, a deveni profesor, ca si orice altceva reprezinta un proces in care dezvoltarea progreseaza de-a lungul unor stadii; in
absenta unor experiente adecvate, individul stagneaza iar maturizarea nu se mai produce.
Una din cele mai cunoscute teorii asupra evolutie in cariera didactica apartine lui Frances Fuller. El descrie trei stadii prin
care trece un profesor care ii accentueaza expertiza in domeniul educational.
· Preocuparea fata de supravietuirea personala. Cand indivizii incep sa se gandeasca la interventiile de predare si cand au
primele experiente ca si profesori in fata clasei, sun preocupati in principal de supravietuirea personala. Sunt ingrijorati si
preocupati sa dezvolte un comportamente adecvate si se intreaba daca elevii si supervizorii ii plac sau nu. Sunt foarte
preocupati de gradul in care reusesc sa-si controleze clasa si regreta situatiile care le scapa din mana. Intrebarea
profesorilor si care comprima acest stadiu este “M-am facut de rusine?”.
· Preocuparea fata de situatia de predare. Dupa un anumit timp de asumare a rolului de profesor, indivizii incep sa se simta
din ce in ce mai confortabil in aceasta situatie. Anumite aspecte din controlul comportamental al clasei si din interactiunile
cu elevii se rutinizeaza. In acest stadiu profesorii isi comuta atentia si energia dinspre sine spre situatia de predare. Se
adapteaza cu mai multa eficienta presiunii timpului si anumitor aspecte rigide ale predarii, ca de exemplu un numar prea
mare de elevi in clasa, materiale instructionale insuficiente, sau metode de predare mai putin diverse.
· Preocuparea fata de elevi. In final, indivizii se maturizeaza ca si profesori si devin preocupati de nevoile sociale si
emotionale ale elevilor, de propria corectitudine in evaluari si notari, de congruenta dintre strategiile de predare – materiale
instructionale – nevoile elevilor – invatarea academica.
Modelul propus de Fuller ne ajuta sa devenim reflexivi fata de evolutia personala ca si profesori. Ne ajuta sa gandim in
perspectiva preocuparile actuale si sa ne precipita trecerea spre stadiul ulterior. Un profesor novice preocupat excesiv de
propria supravietuire poate participa la training-uri care-i sporesc increderea in sine si independenta.
Un alt model, cel al lui Feiman-Nemser identifica trei stadii pe care indivizii le parcurg in cariera didactica, de la cel de
novice la cel de expert, si care sunt asemanatoare celor propuse de Fuller:
· Stadiul supravietuirii de inceput. Cunostintele si competentele incepatorilor se rezuma la ceea ce au dobandit in perioada
studiilor universitare.
· Stadiul consolidarii. Profesorii care depasesc primul stadiu incep sa se simta tot mai increzatori in abilitatile lor de a preda
si de a fi eficienti in fata elevilor. Scopurile personale si de predare devin clare si concise, si multe din rutinele cerute de
managementul si instructia eficienta a clasei se habitueaza.
· Stadiul de expert. Profesorii controleaza perfect tehnicile de predare si de management comportamental; aceste aspecte
ale predarii devin eficiente si automate. Profesorii isi concentreaza energia si talentul pe nevoile elevilor si recurg la metode
de predare care sa sustina cat mai bine invatarea scolara.
Pentru profesorii novici care invata sa predea, aceste modele au numeroase implicatii. In primul rand, aceste modele
sugereaza ca a invata sa predai este un proces in dezvoltare, prin care indivizii trec de la etape simple si concrete, la unele
din ce in ce mai complexe si abstracte. Modelele asupra dezvoltarii in acest domeniu ofera astfel o grila de analiza prin care
putem filtra propria evolutie personala.
In al doilea rand, putem utiliza aceste modele pentru diagnosticul propriului nivel de dezvoltare. Aceste informatii ii ajuta
pe profesori sa accepte mai usor anxietatile si grijile specifice stadiilor de inceput, si sa-si planifice experientele de invatare
pentru a facilita maturizarea in acest domeniu profesional. Teoreticienii din domeniul dezvoltarii sustin ca maturizarea este
rezultatul interactiunii dintre propriul nivel de dezvoltare si conditiile de mediu. Dezvoltarea optima are loc doar in situatia in
care conditiile de mediu ofera suficiente provocari pentru maturizarea cognitiva si emotionala. Conditiile de mediu prea
simple ori prea complexe inhiba invatarea. Pe masura ce un profesor se indreapta spre stadiul de profesor expert, mediul in
care el activeaza trebuie sa fie mai complex daca isi doreste ca propria sa dezvoltare sa urmeze o rata optima; altfel,
trebuie sa caute in afara mediului experiente si provocari care sa-l stimuleze sa se dezvolte ca si profesor.