Importanţa studierii psihologiei educaţiei pentru viitoarele cadre didactice

Profesia de cadru didactic presupune însuşirea a trei competenţe specifice: competenţa

ştiinţifică, competenţa psihopedagogică şi competenţa psihosocială. Cele trei tipuri de
competenţă acționează concomitent şi nu se formează fără motivaţie pentru dezvoltarea unei
viitoare cariere didactice.

Psihologia educaţiei este disciplina cu care debutează pregătirea psihopedagogică a

profesorului, creându-i atât un cadru explicativ al fenomenelor observabile în actul educativ
cât şi premisele unei intervenţii educative eficiente.

Identificarea situațiilor-problemă oferă profesorului şansa să găsească modalităţile de

intervenţie cele mai potrivite, respectând anumite conduite.

În formarea iniţială a cadrelor didactice, pe lângă pregătirea de specialitate şi

pregătirea psihopedagogică, aptitudinile pedagogice sunt cele care capătă contur şi oferă
şansa unei integrări:

- pregătirea de specialitate ( ca rezultat al cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite pe

parcursul instruirii oferite de specializarea universitară);

- pregătirea psihopedagogică (rezultatul pregătirii prin intermediul disciplinelor

psihopedagogice: psihologia educaţiei, pedagogie, didactica şi alte discipline de
specialitate psihopedagogică);

- aptitudinile pedagogice (aptitudini devenite capacităţi în urma exersării lor în

contextul practicii pedagogice şi permitţând realizarea efectivă a actului
educaţional).

Scopul psihologiei educaţiei este acela de cunoaştere şi modelare a psihicului în

vederea optimizării activităţii de învăţare.

Psihologia ajută educaţiei profesorului în următoarele domenii:

 - în ceea ce priveşte conţinutul materiei predate: se cercetează modul în care acest
conţinut poate fi adaptat vârstei sau particularităţilor individuale ale elevilor, cum poate fi
structurat şi accesibilizat conţinutul predat, cum se poate crea cadrul în care elevul să poată
aplica sau folosi informaţiile sau deprinderile dobândite spre alte materii;

- în ceea ce priveşte organizarea procesului de transmitere a informațiilor: se pune

problema adaptării metodelor de predare la particularităţile psihice ale elevilor (vârstă, stil de
cunoaştere şi învăţare);

- în ceea ce priveşte diversitatea umană cu care trebuie să lucreze profesorul: se caută

răspunsuri la întrebări de genul: Posedă elevii aptitudinile şi motivaţia necesare învăţării? /Se
poate lucra cu o clasă sau cu elevi nemotivaţi să înveţe? /Ce se poate face pentru a rezolva sau
remedia asemenea situaţii?

Răspunzând la aceste întrebări, psihologia educaţiei pune bazele formării unui profesor
capabil să intervină flexibil şi constructiv la nivelul realităţii şcolare.

Psihologia educaţiei este disciplina care pune începutul pregătirii psihopedagogice a

profesorului, explicându-i fenomenele observabile în actul educativ cât şi premisele unei
intervenţii educative eficiente.

Cele două întrebări la care încearcă să răspundă Psihologia educaţiei pun în centrul
problematicii cercetării problema învăţării. Aceste întrebări sunt:

De ce unii elevi învaţă mai bine decât alţii?

Ce se poate face pentru a stimula învăţarea?

În demersul de elaborare a răspunsului la prima întrebare, psihologia educaţiei introduce

certitudinea şi rigoarea ştiinţei propunând o analiză de tip cauză-efect pentru activitatea de
învăţare. Rezultatele învăţării variază datorită unor cauze. Aceste cauze sunt numite şi
variabile ale învăţării. Principalele tipuri de variabile ale învăţării se grupează în patru
categorii:

- variabile contextuale (factorii care oferă mediul, cadrul pentru procesele de

transmitere-însuşire de cunoştinţe);
 - variabile procesuale (comportamente ale profesorului şi ale elevilor ce exprimă
procesele psihice implicate în activitatea de învăţare);

- variabile de intrare - input (calităţi / caracteristici / trăsături ale profesorilor şi ale

elevilor);

- variabile de ieşire - output (rezultatele obţinute în urma evaluării învăţării realizate

de către elevi – feed-back-ul învăţării).

Aceste variabile sunt relaţionate într-o structură operaţională care poate genera o
învăţare eficientă sau deficitară. Profesorul optimizează activitatea de învăţare cunoscând şi
modificând fiecare dintre categoriile de variabile menţionate. Trebuie subliniat faptul că
optimizarea învăţării se realizează cu succes numai dacă acţiunea de cunoaştere şi modificare
are loc pe ambele planuri: atât la nivelul psihicului elevului cât şi la nivelul psihicului cadrului
didactic.

Conform acestei perspective, optimizarea învăţării depinde şi de capacitatea de

autocunoaştere şi de a „lucra cu sine” a profesorului.

Plecând de la o modelare riguroasă a situaţiei educative, profesorul are posibilitatea să

identifice modalităţile de intervenţie educativă cele mai potrivite, adaptate realităţii concrete
cu care se confruntă. În acest sens, cursurile ce vor urma îşi propun să detalieze acest model,
deschizând drumul spre răspunsul la cea de-a doua întrebare şi spre construirea de modele
operaţionale pentru intervenţia educativă pe care o va realiza în calitate de profesor.

Eu predau geografie în ciclul gimnazial iar studierea psihologiei educației mă ajută să

pot comunica mai ușor cu elevii, să le înțeleg problemele personale și nu numai ce le
influențează capacitatea de memorare și de înțelegere a informațiilor predate. Studierea
acestui curs mă ajută, de asemenea, să discut cu elevii și să îi consiliez dacă au o problemă
personală și să încerc să le ofer un sfat și o vorbă bună ca să le fiu aproape când le este greu.

În plus mă ajută să observ la elevi tipul de memorie pe care îl au și în ce mod rețin și

înțeleg mai bine materia și să mă adaptez și să mă modelez căutând metode noi și atractive de
predare.

Am constatat de-a lungul experienței profesionale că elevii claselor la care predau au

memoria vizuală cea mai bine dezvoltată și pe car eo folosesc cel mai mult în reținerea
informației predate și astfel, la ore, folosesc hărți, filmulețe, fotografii, grafice pentru a
exemplifica și demonstra anumite noțiuni.

De asemenea, una dintre școlile la care predau, mare parte dintre elevi sunt de etnie
rromă, cu probleme foarte grave familiale și mă consideră un bun ascultător și sfătuitor și
când consideră ei, vin și își spun probleme de acasă și îmi cer un sfat sau doar să le spun
câteva cuvinte frumoase. Acei elevi care mi s-au destăinuit au creat o relație și mai strânsă cu
mine și mereu vedeau în mine un prieten căruia le poate destăinui grijile și problemele lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Creţu T., Psihologie generală , Editura Credis, 2001

2. Radu N. (coord.), Psihologia educaţiei, E d . F u n d a ţ i e i „ R o m â n i a d e
M â i n e ” , B u c u r e ş t i , 2000
3. Schipor D.M., Bălan C.C., Psihologia educaţiei – primii paşi pentru a fi profesor- ,
Suceava, 2008