DEZVOLTAREA BAZELOR PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI

Personalitatea, în ansamblu, reprezintă modul de organizare a caracteristicilor şi însuşirilor

psiho-fizice şi psihosociale ale persoanei. Personalitatea cuprinde un ansamblu de componente
precum: temperamentul, caracterul, aptitudinile.

Bazele personalității copilului se pun încă de la vârsta preșcolară, când se schițează unele
trăsături mai stabile de temperament și caracter. Intrarea în școală, trecerea la o nouă formă de
activitate și la un nou mod de viață vor influența într-un mod determinant formarea în continuare
a personalității. Începând chiar cu aspectul exterior – ținuta vestimentației – copilul capătă o altă
alură, alt profil, deosebit de cel al copilului de grădiniță.

Copilul pătrunde în lumea cunoașterii. La începutul acestei perioade, copilul părăsește faza
narcisismului și „afirmării” personalității, pentru a intra puțin câte puțin în lumea cunoașterii. Se
poate constata o schimbare a intereselor, evoluție care se realizează în special, în mediul școlar.
Statutul de școlar, cu noile lui solicitări, cerințe, sporește importanța socială a ceea ce întreprinde
și realizează copilul la această vârstă.

TEMPERAMENTUL

Temperamentul este înnăscut, copilul se naște cu un anumit tip de temperament, observabil

încă de timpuriu, care reprezintă ansamblul însuşirilor dinamico-energetice ale personalităţii. Ele
prescriu modul în care se va manifesta şi va reacţiona copilul, impulsivitatea, ritmul reacțiilor,
expresivitatea psihică (ritmul vorbirii, intonația, debitul, expresiile emoționale etc).

Există 4 tipuri de temperamente: coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic.

Coleric

● reacții emoționale putemice și reactivitate motorie accentuată;

● impulsiv și uneori chiar violent, agresiv;
● face risipă de energie, reușind insă să-și dovedească rapid capacitățile;
● inconstant în relațiile cu ceilalți; vorbire inegală, înclinație spre exagerare, etc

Sangvinic

● vioi, vesel, bine dispus, trece totuși rapid de la o traire afectivă la alta;
● se adapteaza rapid, reușind să se stăpanească relativ ușor, ceea ce ii permite stabilirea
rapidiă de relații sociale;
● abundentă a expresiei verbale și fire comunicativa;
 ● ia ușor decizii, simțind nevoia variatiei situațiilor, etc.

Flegmatic

● calm, imperturbabil, chiar lent;

● echilibru emotional, fiind puțin reactiv din acest punct de vedere, dar cu sentimente
durabile;
● caracterizat de riăbdare și toleranță;
● se adaptează mai greu și trece cu o oarecare dificultate de la o activitate la alta;
● meticulos, înclinat spre rutiniă, etc

Melancolic

● emotiv și sensibil, are dificultăți de adaptare;

● capacitate de lucru redusă, dar obține un randament progresiv;
● inclinat spre reverie și interiorizare;
● putemic afectat de insuccese, compensează
insuccesele prin închiderea în sine;
● capabil de activității de migală, etc

Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală:

- Există copii vioi, expansivi, comunicativi și copii retrași, lenți.

- Sunt unii total nestăpâniți, care, parcă nu-și găsesc locul, vorbesc fără să fie întrebați, intervin
în toate împrejurările. La lecție, unii sunt mereu cu mâna ridicată, fie că știu sau nu știu, alții,
dimpotrivă, chiar dacă știu, sunt tăcuți, încearcă să nu “se afișeze”. Aceasta este o realitate
psihologică – grefată pe o realitate biologică, naturală (temperamentul este înnăscut) – care,
adesea, crează multe dificultăți activității de instruire și educare. Treptat, pe masură ce copilul
înaintează în vârstă, însușirile născute ale sistemului nervos se împletesc cu influențele de viață
ale educației, formând un “aliaj”. Contactul cu influențele modelatoare ale procesului
educațional dă naștere la anumite compensații temperamentale. Copiii agitați, colerici, încep să
devină mai stăpâni pe conduita lor, datorită posibilităților pe care le oferă activitatea școlară de a-
și consuma energia prin studiu. Temperamentele flegmatice încep să-și reducă treptat din inerție
și să adopte un ritm de lucru mai alert. Cei cu trăsături melancolice – naturi sensibile, cu tendințe
de închidere în sine – cunosc și ei un proces de activizare a conduitei, încurajați de succesele pe
care le obțin.

∙ Atitudinea educatorului față de aceste însușiri tipologice și temperamentale trebuie să fie

maleabilă, diferențiată în funcție de natura elevilor, temperându-i pe unii, stimulându-i pe alții: -
cei vioi, cu temperament sangvinic, trebuie orientați spre a-și concentra energia asupra
obiectivelor școlare; - apaticii trebuie mereu stimulați spre a se angaja și menține în activitate; -
impulsivii trebuie înfrânați, disciplinați; - cei cu trăsături melancolice trebuie inconjurați cu
căldură, tratați cu delicatețe, susținuți și ajutați să-și valorifice potențialele intelectuale.
CARACTERUL

Un rol important în reglarea activității și relațiilor școlarului mic cu ceilalți îl joacă atitudinile
caracteriale.

Trăsăturile caracteriale se formează sub influenţa educaţiei într-un subsistem relaţional, valoric

şi autoreglator al personalităţii

Activitățile oferă cadrul unor calități (trăsături caracteriale) cum sunt: sârguința,
conștiinciozitatea, punctualitatea, perseverența, spiritul de organizare, făcând ca elevii, chiar și
cei mai puțin dotați intelectual, să se realizeze bine profesional. Nu sunt excluse, însă, nici
cazurile de indiferența, neglijența, superficialitate, dezorganizare, ca atitudini care pot avea efect
asupra concretizării unui potențial bun, mai ales atunci când ele se asociază cu trăsături de-a
dreptul reprobabile: minciuna, prefăcătoria, înșelătoria.

Contactul școlarilor mici cu literatura, cu eroii diferitelor povestiri le dă acces la multe exemple
și modele de viață. Ei incearcă și, de multe ori, reușesc să transpună în conduita lor câte ceva din
spiritul de întrajutorare și răspundere al exemplelor întâlnite, din tactul și delicatețea
comportamentului celorlalți.

Educatorul trebuie să cunoască diversitatea caracterelor copiilor, observând atent, meticulos – la

clasă și în afara clasei (în recreație, în timpul jocului, acasă) – faptele copilului, nu atât latura
exterioară a faptei (ce anume a făcut copilul: a rupt cartea unui coleg, a spart un geam, a răspuns
necuviincios la o întrebare, a venit cu lecția nefăcută) ci, mai ales, care a fost motivul faptei. În
funcție de aceasta, măsura educativă poate să meargă de la sancționarea faptei exterioare (prin
observație, mustrare) până la restructurarea sistemului de relații care l-au determinat pe copil să
se comporte astfel. Cunoașterea profilului psihologic al școlarului mic poate fi un pas important
în elucidarea misterului și găsirii unei metode eficiente de învățare rapidă în conformitate cu
ritmul de modelare și dezvoltare a caracterului și personalității micului școlar și, de ce nu, un pas
important în înțelegerea cauzelor determinante ale personalității și caracterului omului adult.

În privinţa aptitudinilor, există o interacţiune permanentă între ereditate şi mediu, iar absenţa
unuia dintre factori, influenţează evoluţia celuilalt.
De exemplu, în cazul unui fond ereditar superior combinat cu un mediu nefavorabil, foarte rar
aptitudinea atinge un nivel înalt de dezvoltare. Dacă un copil cu un fond ereditar foarte bun în
aptitudinea pentru muzică se naşte şi creşte într-un mediu nefavorabil, în care nu are ocazia să-şi
exerseze şi să-şi dezvolte aptitudinea, nu va ajunge niciodată la performanţe în acest domeniu,
oricât de bună ar fi înzestrarea. Adultul este un punct de sprijin, de siguranţă şi de referinţă.

Realizați un scurt autoportet al propriei personalități.