UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

CARACTERIZAREA PSIHOLOGICA A COPILULUI DE VÂRSTĂ

ȘCOLARĂ MICĂ

Student: Zamfir Mădălina Ramona

CONSTANȚA

2021
 CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A COPILULUI DE VÂRSTĂ
ȘCOLARĂ MICĂ

Fiecare perioada de vârstă își are însemnătatea ei în evoluția ființei umane și în

conturarea personalității.
 Dezvoltarea psihică a copilului se realizează în stadii, fiecare stadiu caracterizându-se
printr-o configuraţie proprie de procese şi însuşiri psihice. Trecerea de la un stadiu la altul
marchează un salt nu numai în cadrul diverselor component psihice, ci şi în cadrul
relaţiilor dintre ele, a personalităţii în ansamblul său.
Personalitatea reprezintă un ansamblu unitar, integral și dinamic de însușiri,
procese și structuri psihofiziologice și pshiosociale, care diferențiază modul de conduită al unui
om în raport cu alții, asigurându-i o adaptare originală la mediul, strâns legată de o
activitate conștientă, creativă și eficientă.
Personalitatea cuprinde un ansamblu de componente precum: temperamentul,
caracterul,aptitudinile.
Temperamentul este înnăscut, copilul se naște cu un anumit tip de temperament,
observabil încă de timpuriu, care reprezintă ansamblul însuşirilor dinamico-energetice ale
personalităţii. Ele prescriu modul în care se va manifestă şi va reacţiona copilul, impulsivitatea,
ritmul reacțiilor, expresivitatea psihică (ritmul vorbirii, intonația, debitul, expresiile emoționale
etc).
            Spre deosebire de temperament, trăsăturile caracteriale se formează sub influenţa
educaţiei
 într-un subsistem relaţional, valoric şi autoreglator al personalităţii.
              În sens strict psihologic, personalitatea, este o construcţie teoretică elaborată de
psihologie în scopul înţelegerii şi explicării ei. Personalitatea este o sinteză (unitate) bio-psiho-
socio-istorică şi culturală, care asigură adaptarea originală a individului la condiţiile mediului
natural şi mai ales, social. Are caracterul unei structuri vectorizată axiologic şi teleologic,
trinomul valori – atitudini – idealuri fiind principalul nucleu funcţional care mediază elaborarea
conduitelor sociale.
 Personalitatea este o structură compusă ce cuprinde o serie de „trăsături şi calităţi
formale, dinamico-energetice (temperamentul), de conţinut, socio-morale şi axiologice
(caracterul) şi aspecte instrumentale, performanţiale”

Personalitatea școlarului mic

 Școala și învățarea determină numeroase schimbări semnificative în planul
personalității copilului de-a lungul ciclului primar. Un rol important în formarea personalității
acestuia o au relațiile sociale și caracteristicile acestora, referindu-ne aici atât la relațiile
cu familia, cât și la viața socială în ansamblul său.
Relațiile afectuoase dintre părinți și copii duc la efecte pozitive. Copiii din aceste
familii sunt prietenoși, creativi, mai puțîn dependenți de alțîi. ”Rezultatele cele mai bune le
obțîn copiii ai căror părinți au o atitudine clară, manifestă atenție la autonomie, exercită un
control echilibrat și constant[1]”.
Grațiela Sion notează că ”la începutul acestei perioade, copilul părăsește faza narcisis-
mului și „afirmării" personalității, pentru a intră puțin câte
puțin în lumea cunoașterii. Se poate constată o schimbare a intereselor.
 Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate comportamentală. Există copii
vioi, expansivi, comunicativi şi copii retraşi, lenţi. Sunt şi unii total nestăpâniţi, care parcă, nu-şi
găsesc locul, vorbesc fără să fie întrebaţi, intervin în toate împrejurările. La lecţie, unii sunt cu
mâna mereu ridicată, fie că ştiu sau nu ştiu, alţîi, dinpotrivă chiar dacă ştiu, sunt tăcuţi
           Personalitatea şcolarului mic se distinge şi prin modul cum se manifestă el în planul
relaţiilor cu ceilalţi. Activităţile din grădiniţă au contribuit mult la socializarea copilului, la
cultivarea trebuinţei şi plăcerii de a veni în contact cu alţi copii şi de a comunica cu ei. În şcoală
continuă să se dezvolte contactele sociale dintre copii. Se amplifică nevoia copilului de a
se află în colectivitate, de a stabili relaţîi interpersonale cu cei de o vârstă, de a formă, împreună
cu ei, grupuri, echipe, care să se întreacă cu alte echipe.
Sub influența activităților școlare se consolidează acele componente ale
personalitățîi cristalizate inițial în preșcolaritate, cum ar fi unele aptitudini, unele trăsături de
caracter, conduitele și conștiința morală, dar se formează și altele noi. În această etapă,
personalitatea școlarului este încă fragilă și instabilă, abia spre finalul stadiului unii elevi se
autoreglează foarte bine, în timp ce alții vor fi dezorientați, inadaptați și vor avea nevoie
în continuare să fie conduși de un adult. ”Comparativ cu preșcolarul, școlarul mic este capabil să
desfășoare activități mai complexe, să strabilească relații mai conștiente, să demonstreze
capacități noi de autonomie și independență”
             În ceea ce privește dezvoltarea caracterului, un rol foarte important îl au relațiile cu
copiii de aceeași vârstă, dar și modelele oferite de părinți sau difuzate de mass- media.
Trăsăturile de caracter precum: sârguința, conștiinciozitatea, punctualitatea,
autoexigența sunt stimulate și dezvoltate în cadrul activităților instructiv-educative. Relațiile cu
copiii de aceeași vârstă stimulează sociabilitatea, ascultarea și respectarea punctului de
vederea al celuilalt, colaborarea și cooperarea în cadrul unui grup, mândria de a aparține unei
clase.
            Trăsăturile și sistemul caracterial  subordonează particularitățile temperamentale. Chiar și
copiii mai impulsivi dobândesc, de-a lungul anilor de școală primară, capacități de stăpânire.
           Relațiile și comunicarea din spațiul școlii și din grupurile informale produc schimbări
în conduită morală a școlarului mic. Viața de grup îi permite copilului să înțeleagă că o regulă
este produsul înțelegerii dintre oameni și că ea poate fi modificată dacă toți sunt de acord.
           Simțul identității copilului, imaginea să de sine și extinderea eului sunt mult intensificate
de intrarea în școală. Copiii de această vârstă devin moraliști și legaliști. Regulile jocului trebuie
urmate în mod rigid. Regulile stabilite de părinți sunt importante, dar regulile stabilite de grup
sunt absolut obligatorii. Copilul crede cu înverșunare că familia, religia, precum și grupul de
prieteni au întotdeauna dreptate.
           Atenția pe care învățătorul o acordă dezvoltării unei imagini de sine corecte reprezintă o
condiție a reușitei școlare și pentru integrarea generală în viață și societate.
În legătură cu evoluţia atenţiei pe durata acestui stadiu, trebuie făcute două observaţii de
bază:
 şcoala solicită permanent şi sistematic capacităţile de atenţie ale copilului, şi prin aceasta le şi
dezvoltă;
 în acest stadiu trebuie dobândite sau amplificate câteva calităţi ale atenţiei, absolut necesare
pentru desfăşurarea activităţilor copilului de acum, cât şi din următoarele trepte şcolare.
Astfel, în ceea ce priveşte relaţia dintre atenţia involuntară şi cea voluntară, se constată
că, dacă la intrarea în şcoală prima tinde să domine, pe măsura parcugerii următoarelor clase, cea
voluntară este mai frecvent prezentă şi din ce în ce mai eficientă. De asemenea, dacă la cei de
clasa I domină atenţia externă, pe măsură ce activităţile se complică şi gândirea şi memoria sunt
mai amplu antrenate, se manifestă frecvent atenţia internă, cea centrată pe desfăşurări mentale
mai mult sau mai puţin complexe.
Creşte şi stabilitatea atenţiei: dacă la începutul şcolii copiii reuşesc să-şi menţină atenţia
circa 25 de minute, se ajunge relativ repede la 45-50 de minute pe măsura înaintării în anii de
şcoală.
Distributivitatea progresează şi-i permite copilului să recepţioneze în bune condiţii ceea
ce îi explică învăţătoarea şi ceea ce îi arată.
Procesul continuu de maturizare neurofuncţională şi antrenarea constantă în activitatea de
învăţare schimbă calitativ memoria de-a lungul celor patru ani de şcoală. Cele mai importante
caracteristici ce se dobândesc treptat sunt:
 creşte caracterul activ al desfăşurării procesului de întipărire;
 există o mai strânsă legătură a memoriei cu gândirea şi o pondere din ce în ce mai mare a
memoriei logice în rezolvarea tuturor sarcinilor de învăţare;
 se remarcă dominarea progresivă a memoriei voluntare pe măsură ce copilul înţelege relaţia
dintre rezultatele sale în clasă şi efortul lui de a învăţa;
 încep să fie utilizate în mod conştient criterii logice de organizare a materialului de învăţat;
 şcolarii din acest stadiu îşi dau seama de necesitatea repetării din când în când a celor
învăţate pentru a nu pierde ce au învăţat;
 încep să apară şi unele particularităţi individuale, astfel că elevii se pot diferenţia între ei în
ceea ce priveşte uşurinţa întipăririi, durata păstrării şi eficienţa reproducerii.
De-a lungul ciclului şcolar se asigură câteva condiţii de bază pentru dezvoltarea
capacităţilor imaginative, şi anume:
 se acumulează atât o experienţă personală de viaţă, cât mai ales cunoştinţe elementare din
domenii diverse care pot alimenta combinaţiile imaginative;
 se amplifică interesul şi capacităţile de observare a mediului înconjurător, a oamenilor şi a
preocupărilor lor care alimentează şi stimulează chiar demersurile imaginative;
 se înregistrează o creştere însemnată a capacităţilor mentale, care îl fac pe copil să privească
mai obiectiv lumea;
 sunt mai bine stăpânite deprinderile de scris-citit, desen, modelare, construcţii, etc.;
 activităţile din clasă, dar şi jocul şi preocupările din timpul liber al copiilor sunt stimulente şi
surse de transformări imaginative.
Imaginaţia reproductivă este antrenată în desfăşurarea tuturor lecţiilor, cu deosebire a
celor de istorie, geografie, mediul înconjurător. În cele mai multe cazuri, ea sprijină mai buna
înţelegere a cunoştinţelor sau aplicarea lor în noi situaţii. Ea este deosebit de utilă în dezvoltarea
gustului pentru lectură. S-a demonstrat pe bază de cercetări că elevii cu dificultăţi la citit aveau
un nivel scăzut de imaginaţie reproductivă.
În desen şi în modelaje apar efectele unei atitudini mai realiste, ale unei orientări
marcante spre realitate şi respectarea acesteia datorită activităţilor instructive din şcoală.
 Personalitatea umană reprezintă rezultatul unor acțiuni, o
denumire dată global acțiunilor pe care le dezvoltă constant mecanismele psihice
pozitive sau negative ce se impun structurii psihice a individului. 

Se formează treptat odată cu mecanismele psihice și se afirmă constant în realitate

tocmai prin existența și funcționarea acestora. 

La același individ putem remarcă în anumite situații, mai multe trăsături de personalitate:

bun, blând, altruist, drept sau dimpotrivă agresiv, răzbunător, fals sau înșelător.

Personalitatea fiecărui om este înzestrată cu o combinare

de trăsături și particularități psihologice specifice doar ei, ce formează individualitatea ei, ce
compun originalitatea omului, deosebirea lui de alți oameni. Individualitatea se manifestă în
trăsăturiletemperamentului,caracterului, în deprinderi, interese predominante, în calitățile proces
elor psihice (atenție, memorie, imaginație), în aptitudini, stilul individual al activității etc.
Nu există doi oameni identici cu o combinare identică a particularităților psihologice
indicate - personalitatea omului este excepțională în individualitatea să.
Omul că ființă socială, nu poate există decât în cadrul relațiilor sociale, iar ansamblul
acestor relații așa cum a fost preluat, interiorizat și sedimentat de către ficare individ în parte,
constituie însăși esență personalității.

BIBLIOGRAFIE:

1. ALLPORT, G. (1991), Structura și dezvoltarea personalității, București, Editura

Didactică și Pedgogică.
2. CREȚU, T. (2009), Psihologia vârstelor, București, Editura Polirom.
3. GOLU, P., ZLATE, M., VERZA, E. (1995). Psihologia copilului. București, Editura
Didactică şi Pedagogică București
4. MUNTEANU, A. (1998), Psihologia copilului și a adolescentului, Timișoara, Augusta.
5. PIAGET, J., INHELDER, B. (1972), Psihologia copilului, București, Editura Didactică
și Pedgogică.
6. VERZA, A., VERZA, F.E.(2000), Psihologia vârstelor, București, Editura Pro
Humanitate.
7. SION, G., (2003), Psihologia vârstelor, București, Editura Fundației România de Mâine.