UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

PARTICULARITĂȚI ALE EVALUĂRII ACTIVITĂȚII

EDUCAȚIONALE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Student: Zamfir Mădălina Ramona

CONSTANȚA
2021
 Particularități ale evaluării activității educaționale în învățământul
preșcolar

Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștințelor sau ca mijloc de

măsurare obiectivă, ci ca o cale de perfecționare, ce presupune o strategie globală a formării.
Operația de evaluare nu este o etapă suprapusă procesului de învățare, ci constituie un act integrat
activității pedagogice.

„Evaluarea merită un loc important în învăţământ, din care face parte integrată. Ea are
întotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul, în extensie şi în calitate, al învăţării.” (D.
Ausbel)

Evaluarea constituie o validare a justeţei secvenţelor educative, a componentelor procesului

didactic şi un mijloc de delimitare, fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor
educaţionale. În vedera conceperii şi aplicării adecvate ale evaluării în activităţile preşcolare, ar
trebui să se ţină cont de câteva mutaţii de accent, constatate în ultimul timp, având drept consecinţe
redimensionarea şi regândirea strategiilor evaluative, în consens cu o serie de exigenţe:

 extinderea acţiunii de evaluare de la verificarea şi aprecierea rezultatelor, la evaluarea

procesului, a strategiei care a condus la anumite rezultate; evaluarea nu numai a elevilor, ci şi a
conţinutului, a metodelor, a obiectivelor, a situaţiei de învăţare
 luarea în calcul şi a altor indicatori, alţii decât achiziţiile cognitive, precum conduita,
personalitatea elevilor, atitudinile etc.
 centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în permanenţă a celor negative
 transformarea copilului într-un permanent partener al educatorului prin autoevaluare,
interevaluare şi evaluare controlată
 raportarea rezultatelor la obiectivele definite şi la evoluţia societăţii

Funcţiile evaluării preşcolarului

Evaluarea preşcolară reprezintă un ansamblu de activităţi dependente de anumite intenţii.

Acestea transcend datele imediate şi contingente, raportându-se la o serie de funcţii şi scopuri bine
determinate. Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date, ci de a perfecţiona procesul
educativ. Raportat la derularea unei secvenţe de învăţare sau prin relaţionare la un ansamblu
structurat de activităţi de formare, se desprind funcţii ale evaluării specifice dimensiunii normative
(constatativă, diagnostică, prognostică), respectiv funcţii specifice dimensiunii formative
(motivaţională, decizională, informaţională).

Privite din punctul de vedere al educatorului, funcţiile evaluării vizează:

 culegerea de informaţii cu privire la măsura în care au fost realizate obiectivele stabilite

 controlul asupra activităţii desfăşurate
 stabilirea eficienţei organizării, structurării, accesibilizării conţinutului, a alegerii strategiei
adecvate grupei sau indivizilor din grupă
 descoperirea unor lacune, dificultăţi, rămâneri în urmă pentru ca pe baza lor să se elaboreze un
program de recuperare (cu întreaga grupă, pe grupe mici sau individual)
 anticiparea, proiectarea, organizarea şi conducerea ştiinţifică, eficientă a următoarelor secvenţe
de instruire

Pentru preşcolar, funcţiile specifice ale evaluării sunt:

 îl ajută să fixeze, să consolideze şi să reţină cunoştinţele prin repetare şi întărirea pozitivă pe

care evaluarea o determină, să le integreze în sisteme
 să-i mărească încrederea în forţele proprii şi să-i descurajeze comportamentele negative
 îi susţine interesul pentru cunoaştere stimulându-i şi dirijându-i învăţarea
 contribuie la formarea capacităţii de autoapreciere şi la stimularea tendinţei de autoafirmare
 contribuie la întărirea legăturii grădiniţei cu familia

Toate aceste funcţii demonstrează necesitatea includerii evaluării în activitatea didactică. Ele
apar şi se actualizează diferenţiat, prin prevalenţa uneia faţă de alta la un moment dat. O probă
evaluativă oarecare nu îndeplineşte toate funcţiile posibile în aceeaşi măsură. Toate funcţiile se pot
întrezări, mai mult sau mai puţin, în toate situaţiile de evaluare.

Strategii de evaluare în grădiniţă

Activitatea educativă în grădiniţă este complexă şi solicită forme de evaluare variate,

multiple, adaptate la particularităţile preşcolarilor. Diversitatea situaţiilor didactice, precum şi
multitudinea de obiective ale evaluării presupun conceperea şi aplicarea unor strategii diferite care
să mijlocească procesul evaluativ. Astfel, în grădiniţă sunt utilizate următoarele strategii şi forme de
evaluare:
 Evaluarea formativă (continuă) este indispensabilă înr-o pedagogie a formării centrate pe
copil. Rezultatele se raportează, după fiecare secvenţă, la obiective, cu scopul de a înregistra lacune,
greşeli sau a confirma eficienţa învăţării. Evaluarea formativă ajută la prevenirea unor distorsiuni în
învăţare, provenite din surse afective (nesiguranţă, încredere nejustificată, indiferenţă).

Evaluarea formativă are implicaţii atât în activitatea educatoarei/institutorului, cât şi în cea a

copilului. Funcţia diagnostică şi prognostică sunt valorificate pentrul copil în stabilirea
caracteristicilor viitorului program instructiv-educativ. Copilul va învăţa mai eficient dacă
beneficează de rezultatele evaluării, şi le asumă parţial ca autoevaluare, dacă înţelege semnificaţia
evaluării. Este o evaluare continuă, ea evită ruperea procesului de învăţare sau reluarea unor trasee
lungi (greşit parcurse), printr-o învăţare conştientă de obiectivele, desfăşurarea şi rezultatele sale
(feed-back). Continuitatea propriu-zisă nu este însă nci posibilă, nici necesară. Nu pot fi fixate
norme de timp sau cantitate de informaţii ce se evaluează, evaluarea depinde de amplitudinea
proceselor cognitive implicate, complexitatea activităţii, posibilităţile celui educat.

Evaluarea este necesară după fiecare secvenţă semnificativă a învăţării, fără care nu se poate
înainta în proces. Chiar dacă cere un consum mare de timp, frecvenţa evaluării nu poate fi prea
mare.

Evaluarea formativă se mai caracterizează prin punerea în legătură a rezultatelor sale cu

activitatea trecută şi cu cea viitoare. Astfel, este o evaluare sumativă repetată, de sancţionare a
copiilor care nu obţin performanţe în timp, cu scopul de a cultiva încrederea în propriile capacităţi
de reuşită în învăţare.

Evaluarea sumativă este tipul de evaluare prin care se constată nivelul de performanţă atins
în raport cu anumite exigenţe de formare care au fost stabilite la începutul unei perioade lungi de
învăţare sau care se formulează abia în momentul evaluării. Constatările se exprimă în calificări
atribuite copiilor, clasificări sau promovări ale acestora.

În grădiniţă putem vorbi de evaluare iniţială în momentul venirii copilului în instituţie şi

evaluare finală, la părăsirea acesteia, când trebuie să i se completeze fişa psiho-pedagogică finală
(profil de personalitate, inventar de cunoştinţe, interese şi posibilităţi de învăţare) pentru a se
recomanda înscrierea la şcoală.

Autoevaluarea este o formă de trecere la autonomie (de exemplu reconstituirea unei imagini

din bucăţele poate fi autoevaluată). Există activităţi pe care preşcolarul nu este capabil să le
autoevalueze fără exerciţiu prealabil. Pentru autoevaluare este necesară cunoaşterea obiectivului şi a
căii de realizare. Atunci când preşcolarul se autoevaluează, rezultatele sunt superioare.

 Specificul evaluării în grădiniţa de copii 

Deoarece activitatea din grădiniţă are preponderent un caracter formativ-educativ, cu

finalităţi de prespectivă, ce nu se pot concretiza pe termen scurt, ci într-o viziune de construcţie pas
cu pas, în colaborare cu alţi factori (familie, şcoală, media, societate), evaluarea este fragmentară,
incompletă, unele rezultate apărând mai târziu, în şcoală sau la finele ei. Formarea unor deprinderi
de activitate intelectuală, conducerea operaţiilor gândirii de la concret spre abstract, logic, raţional şi
manifestarea deprinderilor şi abilităţilor în comportamentul copiilor nu se pot evidenţia decât
după perioade mari de timp, în perspectivă.

Evaluarea preşcolarilor este dificilă şi permite doar prognoze pe termen scurt, dar este
importantă şi necesară pentru educator şi copii pentru cunoaşterea nivelului atins în dezvoltarea
personalităţii, care este departe de cristalizare, pentru individualizare şi eficienţă în activitate.
Învăţământul preşcolar are caracter oral, nu există teme pentru acasă, iar evaluarea se face oral sau prin
fişe de evaluare. Preşcolarii trebuie evaluaţi unul câte unul, educatorul trebuie să reţină ce a spus
copilul, nu se poate relua corectarea ca în lucrările scrise. Desigur, fişele de evaluare pot fi reluate,
dar ele nu conţin concepte, reguli, legi, ci doar rodul activităţii copilului, la care el poate ajungeşi din
întâmplare, fără o înţelegere verificabilă împlinirii celor propuse prin obiective.

Totodată evaluarea se extinde şi la activitatea de predare şi la măiestria educatorului de a

realiza obiectivele propuse, de a individualiza învăţarea, de a facilita achiziţia noilor cunoştinţe, dar
mai ales de a forma, de a educa tânăra generaţie în vederea integrării într-o societate dinamică şi
solicitantă. Creativitatea, spontaneitatea, independenţa, spiritul critic, modul de autoevaluare sunt
mai dificil de supus unei evaluări obiective. Este mai uşor să evaluăm fişele de activitate matematică
decât creaaţiile plastice ale copiilor sau nivelul autonomiei personale.

Formele şi metodele de măsurare şi apreciere a rezultatelor copiilor

La începutul fiecărui an şcolar, primele două săptămâni sunt rezervate culegerii de date
pentru cunoaşterea fiecărui copil. Metodele utilizate de educatoare sunt:

 observarea copilului în timpul diferitelor activităţi şi momente din programul zilnic,

 consemnarea în protocoale individuale sau fişe psiho-pedagogice
 dialogul cu copilul şi cu părinţii, pentru cunoaşterea dezvoltării psiho-fizice, a nivelului de
cunoaştere, a deprinderilor preşcolarilor 

În timpul anului şcolar, se realizează în mod implicit o evaluare continuă a nivelului de

cunoştinţe şi deprinderi prin oportunităţile oferite de regimul zilnic, fişele de evaluare, observaţie
zilnică, prin convorbiri, studiul produselor activităţii, test.

Observarea copiilor în timpul regimului zilnic reprezintă perceperea organizată, sistematică,

de durată a conduitei în situaţii variate. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui
plan, precizarea instrumentelor, consemnarea datelor, interpretarea acestora din punct de vedere psih
o-pedagogic.

Convorbirea este un dialog între educator şi copil după un plan de întrebări, urmând
consemnarea răspunsurilor şi interpretarea lor.

Testul este o probă standardizată care furnizează date despre caracteristici psihofizice din
diverse planuri.

Studiul produselor activităţii oferă date însemnate pentru dezvoltarea deprinderilor, a

intereselor, a aptitudinilor, a motivaţiilor copiilor. Se studiază desene, obiecte confecţionate, colaje,
picturi, modelaje ş.a.

La sfârşitul anului şcolar şi la finele unui ciclu se impune o evaluare atentă, detaliată a
copiilor pentru a stabili programul următor sau pentru a finaliza fişele psihopedagogice de acces în ş
coala primară. Pentru acest scop se planifică o perioadă de circa două săptămâni de evaluare finală.
Fiecare tip de activitate şi fiecare categorie de activităţi comune are forme şi metode specifice.

Se vehiculează o serie de caiete de muncă independentă şi fişe de evaluare consacrate

în practică, ce pot fi însă îmbogăţite şi diversificate. Cele mai multe s-au elaborat în sfera
activităţilor matematice sau pentru exerciţiile grafice.

În povestiri, repovestiri sau convorbiri se apelează la recunoaşterea unor scene din poveşti,
ordonarea lor cronologică, recunoaşterea unor obiecte, fiinţe, lucruri.

 La activităţile de educaţie plastică şi activităţile practice evaluarea se realizează chiar

prinanaliza creaţiilor; la educaţie muzicală sau la artă dramatică se pot organiza serbări sau
spectacole pentru părinţi, iar la activităţile de educaţie pentru societate se propun acţiuni de
curăţenie, ordine,autogospodărire, îngrijirea spaţiilor verzi sau împodobirea sălii (în care pot fi
evaluate contribuţiile fiecărui copil). De asemenea, la educaţie fizică se aplică probe de motricitate,
forţă, rezistenţă,îndemânare specifice vârstei.

Contribuţia jocurilor şi a activităţilor alese, a opţionalelor şi extinderilor se evaluează

împreună cu cea a activităţilor comune, deoarece este dificil să determinăm cât din performanţele
copiilor se datorează fiecărei forme de activitate. Important este ca la finele fiecărei
activităţi, preşcolarii să-şi îmbunătăţească rezultatele, să se comporte conform regulilor stabilite de
comun acord. Astfel, prin toate aceste forme de evaluare şi metode de apreciere a rezultatelor,
preşcolarii devin treptat capabili să se autoaprecieze, să descopere ce au lucrat bine, corect, ce
achiziţii noi au, dar şi ce lipsuri trebuie compensate. De asemenea părinţii preşcolarilor vor putea
afla
rezultateleevaluării prin întâlniri periodice, prin scrisorii tematice, prin intermediul copiilor care vor 
duce acasă desene,fişe, felicitări, tablouri confecţionate de ei, sporind astfel preocuparea acestora
pentru muca educativă şi conţinutul informational vehiculat de educatori şi atrăgând sprijinul lor ca
parteneri în educaţie.

  Aşadar, prin evaluare, educatoarea îşi îndeplineşte misiunea nobilă de a pregăti copilul
pentru o integrare fără disfuncţii în şcoală, de a urmări ce se întâmplă cu el şi după terminarea
grădiniţei,furnizând învăţătorilor datele necesare continuării acţiunii instructiv-educative pe diferite
trepte.

Urmând paşii unei evaluări eficiente şi respectând cerinţele acesteia, constituie o modalitate
de a moderniza procesul de învăţământ, precum şi de a spori rolul educaţiei în formarea
personalităţii.

BIBLIOGRAFIE:
 MEN, 2019,,Curriculum pentru educație timpurie”;
 Cucoș C, 2006 – “Pedagogie” ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Polirom, Iași
 Manea A, Tabirca M, 2020 – “Suport didactic pentru aplicarea Curriculumului pentru
educația timpurie”, Editura Delta Cart, Piteşti
 Voiculescu E, 2001– “Pedagogie preșcolară” , Editura Aramis Bucureşti
 Cartea educatoarei, 2000 – Ghid practic-aplicativ, Târgu-Mureș
 Ionescu M, 2003 – “Instrucție și educație” Editura Garamond, Cluj-Napoca
 Bocoș M, 2003 – “Teoria și practica instruirii și evaluării” Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-
Napoca