Sunteți pe pagina 1din 3

ARGUMENT

Valoarea instrumentală a calculului mintal


în studiul matematicii

Însușirea matematicii de către elevi este o necesitate stringentă, căreia trebuie să-i acordăm
atenia cuvenită, începând cu învățământul primar, când studiul matematicii devine o disciplină de
învățământ științific organizată. La acest nivel se pun bazele însușirii conștiente a numerației, a
operațiilor cu numere întregi, fracționare, zecimale. Pe baza noțiunilor elementare se fundamentează
construcțiile dificile ale matematicii, dar pentru aceasta e nevoie de multă muncă colectivă și
independentă, căci ,,O adevărată matematică constă în a promova o muncă intelectuală permanentă care
se sprijină, la fiece treaptă a evoluției, pe o schelă din ce în ce mai solidă, pe care o reprezintă
cunoștințele și automatismele”.
Clasele primare au rol hotărâtor pentru parcurgerea de către elevi a întregului sistem al
învățământului matematic. Acum se naște la elevi dragostea, atractivitatea sau repulsia pentru studiul
matematicii. Dacă gândirea elevului este stimulate în mod systematic, să facă un efort gradat și ființa
lui adaugă câte ceva în urma fiecarui ,,antrenament”, dacă el trăiește bucuria fiecărui succes mare sau
mic, toate aceste trăiri cultivă interesul atractivității pentru această frumoasă disciplină.
Predarea matematicii contribuie la formarea raționamentului matematic și a capacităților de
aplicare în practică a cunoștințelor, contribuie la promovarea posibilității de apreciere matematică a
realității I a interesului elevilor pentru studiul acestei disciplie. Elevii își insușesc un limbaj mathematic
caracterizat prin conciziune, claritate și exactitate, își formează deprinderi și tehnici de rezolvare a
problemelor, înarmându-se cu procedee de calcul correct și rapid.
Formarea la elevi a deprinderilor de muncă organizată, sistematică, educarea perseverenței
pentru învingerea dificultăților spiritului de inventivitate și creativitate sunt obiective ce trebuie
realizate prin orele de matematică de la ciclul primar.
Chiar la nivelul claselor mici, studiul matematicii este un mijloc important de cunoaștere a
realității prin însușirea relațiilor strânse dintre concret-abstract-concret, care constituie scheme
operaționale de gândire și instrumente de cunoaștere a acestei realități. Nimic nu trebuie învățat pe de
rost, gândirea elevilor trebuie astfel condusă, încât să pătrundă în esnța noțiunilor, însușirea
cunoștințelor matematice trebuie să se facă prn efortul propriu al gândirii elevilor.
Rezultate substanțiale în însușirea cunoștințelor de matematică se pot obține într-un cadru
problematic, într-o amosferă menită să activizeze gândirea și celelalte funcții de cunoaștere, să susțină
interesul și curiozitatea în studiu a elevilor și să le dezvolte spiritual critic. Concepute în spirit
problematizant, lecțiile de matematică ridică elevilor o serie de probleme-întrebări, atât prin conținutul
învățământului, cât, mai ales, prin forma de abordare. A-i pune elevului probleme de gândire, dar, mai
ales, a-l pregăti să-și pună singur întrebări-problemă, este mult mai important decât a-l conduce spre
rezolvarea lor prin modalități stereotipice. Dacă elevul este pus în situația de a descoperi el însuși
conceptul, regula, principiul, atunci el va fi capabil să le utilizeze independent în situații noi; mai mult,
descoperirea prin eforturi proprii facilitează și ceea ce se numește ,,transferal depărtat”, adică
descoperirea independent a uei reguli înrudite cu cea cunoscută.
Scopul predării matematicii în ciclul primar constă în dobândirea de către elevi a unor noțiuni și
cunoștințe elementare de matematică, închegate într-un sistem unitar și armonios, care să cuprindă
noțiunea de unitate, număr natural și număr fracționar, de număr concret și umăr abstract, precum și
cunoștințe despre cele patru operații matematice cu numeere naturaale și zecimale, cunoștințe despre
unități de măsură din sistemul metric și cele pentru măsurarea timpului.
Predarea matematicii urmărește de asemenea formarea deprinderilor de calcul mintal, oral și
scris, de formare și de rezolvare a problemelor și de utilizare în calcul, a rezultatelor acestora. Ea
contribuie la dezvoltarea gândirii logice, la formarea unor deprinderi de muncă ordonată și
conștiincioasă, a dezvoltării spiritului de răspundere față de îndeplinirea sarcinilor.
Obiectivul practice al învățării matematicii constă în formarea capacităților elevilor de a folosi
cunoștințele de matematică la rezolvarea exercițiilor și problemelor pe care le pune viața de zi cu zi, de
a folosi aceste cunoștințe la cazuri noi, de a contribui în mod creator la soluționarea problemelor care se
ivesc la tot pasul.
Pe lângă importanța sa practică, calculul mintal este important pentrru a aplica mai ușor noile
noțiuni matematice predate cât și pentru consolidarea cunoștințelor elevilor în legătură cu proprietățile
operațiilor matematice (asociativitate, comutativitate).
Prin faptul că precede calculul în scris, calculul mital face posibilă inițierea elevului în
cunoașterea diferitelor forme de calcul, oferindu-I procedee rationale de efectuare a calculelor și
asigurându-I formarea priceprilor și deprinderilor necesare trecerii la calculul în scris. Utilizarea
calculului mintal oferă posibilitatea clarificării diferitelor noțiuni matematiceși contribuie la integrarea
acestot noțiuni în ansamblul de cunoștințe necesare rezolvării problemelor.
Calculul mintal ajută în disciplinarea proceselor de analiză și sinteză ale gândirii, în formarea
unor stereotipuri necesare însușirii cunoștințelor, atenția elevilor concentrându-se asupra conținutului
noțiunilor respective, calculele constituind accesorii pentru însușirea acestor cunoștințe. La fel și în
rezolvarea problemelor, atenția fiind concentrate asupra structurii problemei, asupra căii de rezolvare.
Calculul mintal constituie, din punct de vedere educative, o adevărată ,,gimnastică a minții”,
gândirea, fiind supusă la un efort continuu, se dezvoltă si se disciplinează; educă exactitatea,
corectitudinea și perspicacitatea; servește la pregătirea în perspectivă a elevului, la pregătirea în vederea
înțelegerii, a însișirii conștiente a cunoștințelor de matematică.
Calculul mintal este cea mai simplă formă a muncii creatoare a elevului în domeniul
matematicii, ,,este o sarcină fundamental a învățământului mathematic, el constituind instrumente
operaționale, utile în întregul parcurs al acestui învățământ” (17; pag.62).
Succesul în formarea deprinderilor de calcul mintal la elevi depinde de faptul cum învățătorul
stăpânește procedeele de calcul și le folosește cu pricepere atunci când este nevoie, căutând de fiecare
data căile cele mai bune de a le efectua. Învățătorul trebuie să cunoască mi multe procedee de calcul,
decât cele pe care le preetinde elevilor. Acest lucru îi dă posibilitatea de a-și forma o perspectivă mai
largă de înțelegere și justificare a tuturor procedeelor de calcul mintal.
În activitatea didactică m-am preocupat în mod deosebit de formarea priceperilor și deprinderilor
de calcul mintal ale elevilor, de pregătirea lor în vederea efectuării calculelor care li se cer, fără
mijloace auxiliare, apelând la resursele lor intelectuale, efectuând calculele în minte.
Dezvoltarea interesului copiilor pentru studiul matematicii, dorința lor de a găsi noi soluții de
rezolvare a unor problem, m—au determinat să caut, la rândul meu, noi metode și procedee prin care să
îmbogățesc calitatea orelor de matematică. Acest lucru l-am făcut posibil studiind literature de
specialitate, noile publicații apărute în legătură cu modernizarea și activizarea învățământului
matematic.
În cadrul lecțiilor de matematică am încercat să aduc în fața elevilor exerciții și probleme care
cer putere de concentrare, gândire și mai ales să le stârnească interesul, curiozitatea de a afla rezolvarea.
Faptul că dispun de un colectiv de elevi care îndrăgește matematica m-a determinat sa-mi aleg
tema de cercetare la această disciplină.
Ipoteza am formulat-o ,,dacă, în cadrul procesului instructiv-educativ, exercițiile de calcul mintal
vor fi cât mai variate, în concordanță cu obiectivele urmărite și vor fi folosite în momentele optime ale
lecției, elevii, folosind procedeele de calcul cele mai adecvate, vor rezolva operații într-un timp cât mai
scurt și vor găsi mai rapid căile de rezolvaree ale problemelor, atunci caliitatea orelor de matematică se
va îmbogăți substanțial”.
Calculul mintal are un rol predominant în predarea-învățarea matematicii în ciclul primar
deoarece cea mai mare parte din exerciții și problem se rezolvă exclusive prin calcul mintal. Chiar și
după ce elevii învață procedee de calcul în scris, se folosesc în paralel și procedee de calcul oral,
neputându-se concepe o activitate matematică fără calcul mintal.
Este foarte important să formăm la elevi deprinderi de calcul mintal încă din clasa pregătitoare,
deprinderi care îi sunt necesare apoi pe tot parcursul activității școlare și practice. Cu cât elevii înțeleg
mai bine procedeele și exercițiile de calcul mintal cu atât lecțiile sunt mai reușite deoarece, aplicând
creator aceste cunoștințe în însușirea altora noi, rezultatele sunt din ce în ce mai bune.
Integrând rațional calculul mintal în cadrul lecției și în diferite momente ale lecției (la începutul
activității matematice, pentru încălzirea minții, în cadrul momentului de fixare a cunoștințelor sau
înainte de discuțiile pregătitoare pentru noua lecție), ritmul de rezolvare al exercițiilor și problemelor
este mai rapid și activizarea elevilor mai eficientă.

S-ar putea să vă placă și