Specificul organizării activității psihologului cu

elevii de vârstă școlară mică.

 Cuvinte-cheie : adaptare şcolară, vârstă şcolară mică, mediu şcolar,
program de adaptare la treapta şcolară, indicatori specifici ai adaptării şcolare.

Prima clasă de școală este una dintre cele mai semnificative perioade critice din
viața unui copil.
Intrarea la școală pentru mulți dintre ei este o situație stresantă emoțional:
stereotipul obișnuit se schimbă, încărcătura psiho-emoțională crește.
Către sfîrsitul copilăriei preșcolare în organizmul și psihicul copilului au loc
schimbări esențiale care permit instruirea lui în școală.
Spre sfîrșitul vîrstei preșcolare are loc trecerea treptată de la comportamentul
involuntar la cel voluntar. Voința prescolarului dezvoltată în joc își lasă amprenta
asupra tuturor proceselor cognitive,asupra întregii activități a elevului mic.În
cadrul atenției apar manifestări ale atenției voluntare. Percepția începe să aibă un
caracter analitic. La această vîrstă progresează mult în dezvoltare memoria și
imaginația. Printre operațiile gîndirii se evedențiază prin nivelul de dezvoltare
analiza.În paralel cu gîndirea și cu celelalte procese cognitive spre finele vârstei
preșcolare la copii se dezvoltă limbajul. Copilul ce vine la școală are un vocabular
de aproximativ 3500 cuvinte.
Structura elementelor componente a maturității scolare diferă în dependență de
autori,viziuni,școli psihilogice. Printre cele mai importante sunt evedențiate:
maturitatea
fizică,motivațională,psihică,morală,volitivă,afectivă,comunicativă,socială,intelectu
ală,etc.
Pregătirea copilului pentru şcoală este o problemă de actualitate care îi preocupă pe
psihologi, pedagogi, psihopedagogi, părinţi, scopul cărora este de a pregăti astfel
preșcolarul pentru școlarizare, încât această pregătire să îi asigure acestuia
adaptarea cu succes în noul mediu şcolar.
Pregătirea psihologică pentru școlarizare reprezintă un proces complex care
vizează pregătirea copilului din perspectivă intelectuală, afectivă, socială,
motivațională pentru viitorul statut de școlar.
Pregătirea socială a copilului pentru școală vizează: pregătirea pentru noul statut
social, cel de şcolar, şi respectarea acestui rol în procesul instruirii; formarea
disciplinei conştiente, a priceperii de a înţelege drepturile şi obligaţiile sale;
formarea priceperii de a aprecia din punct de vedere moral şi civic comportamentul
propriu şi cel al colegilor; formarea capacității de a respecta interesele şi regulile
stabilite de colectivul copiilor.
Pregătirea afectivă a copilului pentru școală vizează: gradul de dezvoltare a
sferei emoţionale (capacitatea de a-şi stăpâni emoţiile); atitudinea pozitivă a
copilului faţă de şcoală, dorinţa de a însuşi noi cunoştinţe; subordonarea motivelor,
în sistemul ierarhic al cărora motivele şi interesele cognitive încep a deveni
dominante. Pregătirea intelectuală a copilului pentru școală vizează:
dezvoltarea în conformitate cu particularitățile de vârstă, dar și individuale a
proceselor și fenomenelor psihice: senzații, percepții, reprezentări, gândire, limbaj,
memorie, atenție, imaginație. Pregătirea motivațională pentru școală este redată
prin prezența dorinței copilului de a merge la școală, articulată prin exteriorizarea
motivelor intrinseci și extrinseci
Modul în care va avea loc adaptarea în primul an de studiu depinde în mare măsură
de performanța și performanța academică din anii următori.
La intrarea în școală, un copil este influențat de un complex de factori: o echipă de
clasă, personalitatea unui profesor, o schimbare a regimului, o restricție neobișnuit
de lungă a activității motorii, apariția unor îndatoriri noi, nu întotdeauna atractive.
Organismul se adaptează acestor factori, mobilizând un sistem de reacții adaptative
pentru aceasta.
Încă din primele zile, școala stabilește copilului o serie de sarcini. El trebuie să
stăpânească cu succes activitățile educaționale, să stăpânească normele de
comportament școlare, să se alăture echipei de clasă și să se adapteze la noile
condiții de muncă mentală și regim. Efectuarea fiecăreia dintre aceste sarcini este
direct legată de experiența anterioară a copilului.
Odată cu intrarea copilului în școală, sub influența educației, începe restructurarea
tuturor proceselor sale cognitive, acestea dobândesc calitățile caracteristice
adulților. Acest lucru se datorează faptului că copiii sunt incluși în noi tipuri de
activități pentru ei și sisteme de relații interpersonale care le cer să aibă noi calități
psihologice. Caracteristicile generale ale tuturor proceselor cognitive ale copilului
ar trebui să fie arbitrariul, productivitatea și stabilitatea lor.
Psihologii au dovedit că copiii obișnuiți din clasele inferioare ale școlii sunt destul
de capabili, doar dacă sunt predați corect, învață și materiale mai complexe decât
cele date în programa actuală. Cu toate acestea, pentru a utiliza cu îndemânare
rezervele de care dispune copilul, este necesar să se rezolve o sarcină importantă
preliminară: să-i adaptezi cât mai repede la muncă la școală și acasă, să-i înveți să
învețe fără a pierde efort fizic inutil, a fi atent, sârguincios.
Deci,pentru ca adaptarea scolara sa fie mai usoară,trebuie de efectuat un program
de eficientizare a adaptabilitatii școlare în ânvățămîntul primar cum ar fi
respectarea următoarelor condiții psihopedagogice:derularea procesului de
adaptare școlară a elevilor într-un sistem continuu;realizarea unui parteneriat
eficient între toți agenții educaționali (învăţător, părinţi, psiholog etc.) în vederea
creării climatului psiho-socio-pedagogic favorabil adaptării şcolare.
În activitatea cu cadrele didactice,se organizeaza un seminar cu denumirea
„Adaptarea versus inadaptarea şcolară”, ce au ca obiectiv informarea cadrelor
didactice despre particularităţile de vârstă şi particularităţile individuale de
adaptare la mediul şcolar a elevilor din învăţământul primar şi dezvoltarea
capacităţilor de a recunoaşte stările de anxietate şi de inadaptare a copiilor pentru a
le acorda ajutorul psihologic necesar copiilor (în mod special a celor cu nivel
mediu şi scăzut de adaptare) .Sunt puse in discuție cauzele inadaptării scolare si
enumerarea lor cum ar fi pregătire şcolară insuficientă; necoinciderea capacităţilor
copilului cu cerinţele şcolii; lipsa de motivaţie şi a „poziţiei interne de şcolar”;
incapacitatea de a comunica cu semenii, adulţii; hipertutelarea părinţilor;
necunoaşterea de către părinţi şi cadre didactice a particularităţilor psihologice ale
copilului; anxietatea sporită a copilului şi a părinţilor; nerespectarea regimului zilei
(lipsa odihnei); existenţa unor boli cronice grave; programul şcolar complex al
copilului etc.
Cu părinții deasemenea se realizează seminare în cadrul căruia se urmăreste ca
părinţii să se cunoască mai bine unii pe alţii; să poată defini noţiunile de „adaptare
şcolară” şi „inadaptare şcolară”; să identifice factorii care determină adaptarea
şcolară; să conştientizeze formele inadaptării şcolare;propunerea unor recomandări
pentru părinți în vederea susținerii copilului în procesul dificil de adaptare la
mediul școlar. Printre recomandările date nominalizăm: manifestarea zilnică a
interesului sincer faţă de activităţile şcolare prin discuţia cu copilul despre şcoală,
colegi, discipline şcolare, învăţători; comunicarea periodică cu învăţătorii despre
reuşita, comportamentul şi relaţiile copilului cu semenii; anularea pedepsei fizice
aplicate copilului pentru nereuşita şcolară; necesitatea cunoaşterii programului
şcolar al copilului, necesitatea de a cunoaşte viaţa şcolară a acestuia; ajutarea
copilului la realizarea temelor pentru acasă, dar nu îndeplinirea lor.
Activităţile realizate cu elevii trebuie să vizeze : implicarea sub diverse forme
(frontală, în grup, în pereche, individuală) şi monitorizarea eficientă a activităţii
elevilor în cadrul tuturor disciplinelor şcolare; implicarea copiilor în cadrul unui
training psiho-social, axat pe facilitarea adaptării şcolare, cu aplicarea pe larg a
ludoterapiei, artterapiei, terapiei prin poveste,terapiei prin joc, etc.;
Cunoscându-se faptul că rolul limbajului şi al comunicării este hotărâtor în
dezvoltarea personalităţii integre a copilului, se pune accent pe formarea capacităţii
preşcolarului de a relaționa eficient cu ceilalţi copii şi cu adulţii, de a interacţiona
cu mediul prin a-l cunoaşte şi de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exersări.
Potrivit lui E.Erikson, în fiecare perioada de vârstă predomină anumite dileme de
identitate, care activează acele seturi motivaţionale ce au relevanţa cea mai mare
pentru rezolvarea lor. Perioada 6-12 ani este caracterizată de tendinţa generală de
autoanaliză şi definire a sinelui. Copilul este motivat să se compare mereu cu
ceilalţi copii de vârsta lui, dar şi cu modelele pe care le admiră. Domină, aşadar,
interesele de cunoaştere şi înţelegere, de formare a unor competenţe generale şi
specifice, majoritatea însă cu tentă predominant extrinsecă, în scop de performanţă
demonstrativă şi de management al impresiei. În funcţie de performanţele obţinute,
de întăririle pozitive sau negative pe care le obţin din exterior, copiii tind să-şi
stabilizeze sentimente de inferioritate sau valoare personală, pornind de la eficienţa
lor generală sau specifică [ 6, p. 62].
Motivaţia pentru învățare este constituită din totalitatea motivelor care, în calitatea
lor de condiţii interne ale personalităţii, determină, orientează, organizează şi
potenţează intensitatea efortului în învăţare. Cunoaşterea motivelor reale ale
învăţării elevilor oferă posibilitatea cadrului didactic să intervină în mod adecvat şi
oportun pentru asigurarea succesului școlar al fiecărui elev. Totodată, ea permite
învățătorului să monitorizeze procesul de formare a diferitelor categorii de motive
eficiente în activitatea de învăţare.
O importanță majoră la această vărsta o are si atenția. Dezvoltarea atenţiei se
realizează, în primul rând, prin dezvoltarea formelor şi însuşirilor acestui fenomen
psihic. În procesul de predare-învăţare dezvoltarea atenţiei presupune: trezirea
interesului pentru problema/tema de studiat; dinamizarea permanentă a procesului
de gândire şi implicare acţională în activitate (să întrebăm, să răspundem, să cerem
explicaţii, să experimentăm, să comparăm etc.); legarea faptelor vechi de cele noi,
dar şi de cele proiectate pentru a se înfăptui în viitor reprezintă o bună modalitate
pentru a menţine mai mult timp atenţia trează; îndeplinirea conştientă a activităţii
bazată pe înţelegerea diferitelor faze dă posibilitatea atenţiei să se menţină asupra
tuturor componentelor activităţii; activitatea organizată, planificată, desfăşurată
metodic, contribuie la concentrarea, stabilitatea şi distribuţia atenţiei subiecţilor.
La fel un subiect foarte important este supraîncărcarea procesului educaţional cu
vaste conţinuturi care este motivul surmenajului intelectual. Poate fi vorba de o
supraîncărcare prin dificultate, dar şi de o supraîncărcare prin prea mare varietate
de concentrare şi suprapunere de activităţi. Copilul are nevoie de un spaţiu
psihologic, de un ritm adecvat de învăţare, de o fixare activă, de calm, dar şi de
elan în întreaga activitate de învăţare. Aceasta este prima regulă psihologică legată
de educaţia atenţiei voluntare. Igiena muncii intelectuale trebuie respectată, fiind
asociată cu un program raţional, variat şi plăcut ce face trecerea facilă de la
activitatea ludică la activitatea intelectuală. Momentele de destindere în timpul
activităţilor (inclusiv musculară) la copii constituie a doua măsură de stimulare, de
energizare a atenţiei. Folosirea pauzelor constituie a treia categorie de măsuri de
igienă mintală. Recreaţiile devin pentru copii momente de maximă destindere dacă
se întreprinde rapid un joc de mişcare. Acesta are funcţii nu numai de relaxare
musculară, ci şi de oxigenare a plămânilor, de intensificare a bătăilor inimii şi mai
ales de intrare în acţiune a altor grupuri de neuroni decât cei care au fost solicitaţi
în decursul orei. Sistemul neurohormonal, în ansamblu, trece în timpul jocului din
recreaţii printr-o probă de ritm crescut care amplifică funcţiile vitale, fapt ce are
efecte excelente de odihnă activă [8, p.195].
Deaceea este foarte importantă implementarea și respectarea acestor reguli pentru a
nu provoca surmenajul intelectual.
Deci ca o concluzie putem spune că vârsta școlară mica ocupă o poziție specială
în configurația tabloului copilăriei,reprezentînd un salt important al copilului către
noul mediu socio-cultural.Extinderea ambianței sociale și implicarea intr-un nou
tip de activitate,îi cer copilului înalte eforturi adaptive.Identitatea sa bio-psihică
suferă,de asemenea,noi restructurări și ajustări comportamentale continue,în raport
cu situații deosebite față de cele precedente.Micul școlar trebuie să se adapteze la
personalitatea noului cadru didactic,la noile exigențe de învățare,la circumstanțele
proprii conjuncturi din clasa de elevi,etc.Din aceste considerente ,debutul școlar
are semnificații majore,atât pentru copil,cît și pentru părinți și cadre didactice.
Deaceea scopul principal al nostru este să ajutăm micul școlar să treacă cît mai
usor prin această perioadă nu chiar ușoară a vieții prin prevenirea eventualelor
dificultăți care apar în timpul procesului educațional.

1.Bejan F., Particularităţi psihologice de vârstă ale elevilor din clasele

primare,Lumina, Chişinău, 1983. – 108 p.
2.Coasan A., Vasilescu A., Adaptarea şcolară, Editura Ştiinţifică şi Tehnică,
Bucureşti, 1988.
3. Mîslițchi V., Țurcanu R. Dezvoltarea motivației pentru învățare la elevii de
vârstă școlară mică.
4.Mîslițchi V., Doroftei I. Experiențe și bune practici în pregătirea psihologică a
copiilor pentru școală.
5.Mîslițchi V., Ababii I. Tehnologii psihopedagogice de optimizare a adaptării
şcolare a elevilor din învăţământul primar.
6. Mih V. Psihologia educaţională. Vol. 2. Cluj-Napoca: ASCR, 2010. 262 p
7.Mîslițchi V., Șveț V. Dezvoltarea atenției elevilor de vârstă școlară mică.
8.Şchiopu U., Piscoi V. Psihologia generală şi a copilului. Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică, 1989. 280 p.