Importanța adaptării pentru școlaritate

Copilul este un “mic univers” , iar creșterea si devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung și
sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea în toate
aspectele ei.

În ansamblul dezvoltării sale, omul parcurge mai multe etape ce cuprind aspecte asemănătoare
pentru toți indivizii aflați în limitele vârstelor respective. Aceste etape poartă numele de stadii,
derulându-se într-o succesiune logică și legică.

Unul dintre aceste stadii îl reprezintă stadiul micii școlarități, sau cea de-a treia copilărie ce se
desfășoară între 6/7 - 10/11 ani. Acest stadiu este unul de achiziție masivă a experienței general
adaptative pentru viață, analizându-se în primul rând din perspectiva adaptării școlare si a
învățării, considerate ca procese definitorii în structurarea ființei umane.

Prin mersul la grădiniţă copilul face primul pas în colectivitate, experimentând astfel adaptarea la
un nou mediu. Începutul grădiniței marchează și prima despărţire de familie şi întâlnirea cu mulţi
copii şi adulţi. Adaptarea la această noua etapă din viața copilului depinde de modul în care
părinţii îl pregatesc pe acesta pentru această noua etapa din viaţa lui. Grădiniţa este locul de
joacă și spaţiul în care începe procesul de socializare a copilului și în care acesta va experimenta
o altă formă de autoritate, decat cea din mediul familial, care îl va ajuta ulterior pentru o
integrare sociala adecvată în ipostaza de adult.

O adaptare treptată este diferită pentru fiecare copil. Fiecare copil are ritmul lui, iar dacă pentru
unul câteva zile sunt suficiente pentru acomodare şi poate trece direct la programul lung, un altul
va avea nevoie de părinte alături de el pentru mai multe zile, poate chiar şi săptămâni, iar
programul scurt poate fi o variantă iniţială mai puţin dificilă. Este important ca parintele să țină
cont de individualitatea și de particularitatea fiecarui copil în parte, evitând diferențele și
etichetările.

În ansamblul dezvoltării, vârsta școlară apare ca o etapă cu relativă stabilitate și cu posibilități

de adaptare mai ușor de realizat. Progresele obținute sunt constante și se manifestă în toate
compartimentele dezvoltării psihice și fizice.

Transformările treptate ce se produc în gândirea și comportamentul școlarului pun în evidență o

nouă structură mintală. Gândirea se desprinde de datele percepției globale intuitive și începe să
se manifeste o tendință de decentrare.

Decentrarea intervine atunci când copilul realizează o reflectare adecvată, prin acțiuni tot mai
eficace asupra obiectuluiși când are loc perceperea relațiilor care prilejuiesc înțelegerea
cauzalității și folosirea corectă a legăturilor logice. Cu toate acestea, gândirea ramâne
predominant concretă. Gândirea realizează cunoașterea cu ajutorul unor operații logice concrete,
obiectuale. Astfel, gândirea devine operațională, în jurul vârstei de 10 ani putându-se vorbi
despre un stadiu noțional al gândirii.

Capacitatea de cunoaștere sporește și datorită memoriei, ale cărei posibilități cresc rapid, acum
conturându-se diferitele tipuri de memorie: vizuală, auditivă, chinestezică. Tot acum se manifestă
și primele aptitudini cu caracter general ce potențează succesul școlar.

Concomitent se produc schimbari, se formează atitudinea față de muncă, ce se relevă prin

capacitatea de a duce la bun sfârșit o sarcina începută și de a obține un rezultat. Școlarului îi
place acțiunea și totodată dorește să aibă succes.

Viața socială a școlarului este și ea intensă. Acum este “vârsta prieteniei”, a “camaraderiei”. Se
face simțită nevoia elevului de a trăi în colectiv, de a participa la activități comune.

Odată cu integrarea în colectivitatea școlara, începe și familiarizarea cu cerințele vieții sociale. El

asimilează treptat reguli de conduită individuală și colectivă, în funcție de care își reglează
atitudinile și relațiile cu alte persoane.

Așadar, la intrarea în școlaritate, copilului i se vor organiza și dezvolta strategii de învățare, i se

va conștientiza rolul atenției și repetiției, își va forma deprinderi de scris-citit și calcul. Învățarea
tinde tot mai mult să ocupe un loc major în viața de fiecare zi a școlarului, luând treptat locul
jocului ca activitate principală.

Școala creează capacități și strategii de învățare care contribuie la structurarea identității și a

capacităților proprii, specifice fiecărui individ.

Primii patru ani de școală, chiar daca au fost pregătiți prin frecventarea grădiniței, modifică
regimul, tensiunea și planul de evenimente ce domină în viața copilului. Asimilarea continuă de
cunostințe mereu noi, dar mai ales responsabilitatea față de calitatea asimilării lor, situație de
colaborare și competiție, responsabilitatea și disciplina față de școală, creează sentimente sociale
și lărgește viața interioară a copilului. Procesul de adaptare se intensifică și se centrează pe
atenția față de un nou adult și nu se mai limitează la părinți. Acest adult – învățătorul sau
învățătoarea - începe sa joace un rol de prim ordin în viața copilului, el fiind cel ce veghează la
exercitarea regulilor societății și școlii, dar și cel care antrenează energia psihică, modelează
activitatea intelectuală a copilului și organizează viața școlară, impune modele de a gândi și de a
acționa.

Dacă în perioada preșcolară copilul se manifestă spontan, este expansiv, cu o mare dominație a
expresiei în toate reacțiile sale, la trecerea în școlaritate el învață că trebuie să se exprime doar
atunci când este solicitat. Astfel devine tot mai activă constituirea vorbirii interioare, în universul
interior aparând reacții afective legate de răspunsul propriu, lumea interioară devenind foarte
bogată.
Ținând cont de toate aceste aspecte, trebuie precizat faptul că intrarea în școlaritate reprezintă un
prag cu multe și importante aspecte psihologice, care marchează adaptarea școlară și imprimă
direcția generală a întregii perioade pe care individul o va petrece în școală.

Psihologii compară “șocul școlarizării”, ca importanță cu cel al nașterii, sau cu cel al pubertății.

Un rol important în adaptarea cu succes a copilului în școală îl are frecventarea gradiniței,

precum și modul în care viața școlară este prezentată de adulți, în speță de părințti. Copilul
trebuie învățat ca scoala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire
totală a activităților libere atât de iubite în grădiniță, ci dimpotrivă, ea reprezintă o continuare
firească a activității copilului, care a evoluat și care acum este capabil să joace jocuri mult mai
elaborate decât cele din grădiniță, sa înțeleagă sarcini mai complexe deoarece a crescut, iar
posibilitățile sale sunt altele.

Pentru a veni în sprijinul unei adaptări optime a copiilor în școală, se apelează la menținerea unei
strânse legături între cele două instituții atât de asemănătoare și atât de deosebite în același timp,
prin efectuarea de vizite, de colaborări, de schimburi, ce pun preșcolarii în legătura directă atât
cu școlarii, cât mai ales cu învățătorul.

Tot în acest scop, programele analitice pentru clasa I sunt concepute în așa fel încât să cuprindă
foarte multe activități recreative, momente de destindere în cadrul “orei” clasice, tocmai pentru a
evita încărcarea informațională a elevilor.

Dacă toate aceste lucruri sunt respectate, se ajunge cu siguranță la o adaptare școlară de succes a
copilului, ceea ce duce la creșterea siguranței și încrederii de sine, deci la succes școlar.

Nevoia de competiție vine să sprijine acest succes, copilul dorind să fie remarcat ca fiind printre
cei mai buni, transformând aceasta într-un perpetuum mobil interior al motivației sale pentru
succes. Motivația este deosebit de importantă mai ales în mica școlaritate, când copilul nu este
capabil să conștientizeze faptul că a învața este un lucru folositor mai ales pentru devenirea
ulterioară, el având nevoie de ceva care să-l stimuleze pe moment. Acest lucru depinde foarte
mult de învățător și de tactul cu care el știe să folosească resursele ale copiilor și să le canalizeze
în direcția dorită - aceea a obținerii succesului școlar.

La polul opus pentru adaptarea cu succes la viața școlară se află insuccesul școlar, care duce, de
cele mai multe ori la eșec scolar. Cauzele sunt numeroase și diverse - începând cu cele de ordin
genetic, psihointelectuale, sau de natură psihosocială.

Frecvența cu care se produce acest lucru în mediile școlare ne determină să-l privim cu mare
responsabilitate. Un eșec scolar cronicizat este periculos, deoarece determină efecte negative atât
în plan psihologic individual - respectiv o imagine de sine alterată, pierderea încrederii în
capacitățile proprii - cât și în plan social, fiindcă acesta stigmatizează, induce o marginalizare a
copilului în cauză.
Insuccesul școlar are efecte devastatoare asupra copiilor de vârstă școlară mică, reprezentând
debutul unui viitor adult cu diverse probleme. Acest aspect poate avea un caracter episodic, sau
poate deveni un fenomen de durată. La această vârstă, cauza principală a insuccesului o
reprezintă inadaptarea școlară, survenită cel mai adesea din motivul nefrecventării gradiniței sau
datorat provenienței din familii defavorizate.

Insuccesul poate avea grade diferite de amplitudine - redus când se înregistrează doar la o
anumită arie curriculară, sau extinsă când se înregistreaza la mai multe. El reprezintă, în mare
măsură, o noțiune subiectivă, deoarece autoaprecierea, înregistrarea și interpretarea rezultatelor
obținute ține de nivelul de aspirație al fiecăruia.

Este de recomandat ca înscrierea în documentele școlare în clasa I să se facă mai târziu, tocmai
pentru a putea depista aceste cazuri de copii care dintr-un motiv sau altul nu pot face față
rigorilor școlare și pentru care măsura cea mai corecta este amânarea debutului școlar. Aici
intervine din nou învățătorul, care trebuie să dovedească o bună cunoaștere a particularităților de
vârstă ale copiilor, dar mai ales să încerce sa le depisteze pe cele individuale.

O cauză mai puțin întâlnita de insucces scolar, derivădin pierderea interesului pentru informațiile
transmise, datorată existenșei unei baze de cunoștințe vastă a copilului, față de limitele normale.
Acesta consideră școala și activitățile desfășurate ca fiind plictisitoare, drept pentru care își
pierde interesul, ceea ce duce la ramâneri în urmă ulterioare, deci la insucces.

În concluzie, problema adăptarii școlare a copilului de vârsta școlară mică este una majoră,
deoarece de această adaptare, de succesul sau insuccesul înregistrat de elev în acest moment,
depind toate performanțele școlare viitoare ale acestuia. O mare însemnătate o are familia, modul
în care copilul percepe școala ca pe ceva constructiv, antrenant și provocator, frecventarea
gradiniței, dar nu în ultimul rând priceperea și tactul pedagogic al cadrului didactic.

Cu alte cuvinte, adaptarea copilului la viața școlară se poate face cu succes dacă sunt cunoscute
și respectate câteva aspecte de baza ale succesului și evitate pe cât posibil cele ale insuccesului,
cu excepția cauzelor de natură endogenă. Chiar si în acest din urma caz, se poate ajunge măcar la
o ameliorare a adaptării, daca există bunavoință și colaborare între familie, școala, medic,
psihopedagog.

Bibliografie:

Crețu.T., 1994, Psihologia vârstelor , Editura Universității, București

Cucoș C., 2014, Pedagogie, Editura Poliom, 2014, București

Șchiopu, U., 1989, Psihologia generală și a copilului, Editura Didactică și Pedagogică București