Afectivitatea și sociabilitatea  la școlarul mic

          Pe măsura ce școlarul crește, cunoaște mai mult și simte mai mult. De aici, modificări
importante se produc și în ceea ce privește afectivitatea. Experiența cognitiva creează noi
condiții pentru dezvoltarea continuă a afectivității. Activitatea școlară și relațiile generate de
activitatea colectivă constituie izvorul fecund al unor stări de conștiință, al unor noi atitudini
emotive. 

Reușita sau nereușita rezolvării unor probleme, faptul că lucrarea a fost apreciată pozitiv
sau nu, angajează elevul în permanență în numeroase și variate situații, declanșându-i diverse
stări emoționale cu influența directă asupra activității școlare. Stimularea interesului în
activitatea de învățare își are punctul de plecare tot în sfera sentimentelor. Știm cu toții că există
două mijloace de stimulare a interesului: cele extrinseci, care fac apel la mobile ce constrâng
elevul din afară, așa cum sunt recompensele, pedepsele, emulația, etc. dar și mijloace intrinseci
ce constau în trezirea sentimentului de necesitate, de dorință internă de cunoaștere, de
curiozitate. ”Ceea ce trebuie să provocăm este acel interes profund care preocupă individul și-l
stimulează la acțiune și efort susținut”.[1]Necesitatea internă de a cunoaște apare odată cu
dezvoltarea sentimentelor intelectuale și implicit a afectivității. Școlarul are o viață psihică
bogată în care au loc uneori retrospective: își revizuiește uneori faptele și reacțiile și începe să
aibă remușcări sau să fie mulțumit.

          Activitatea școlară impune unele cerințe de a avea o conduită reținută în diverse situații și
atunci elevul învață să-și inhibe expresiile mimice sau semnele exterioare ale emoțiilor. Se
dezvoltă, deci capacitatea de a regla voluntar exteriorizarea emoțiilor și sentimentelor, a stării de
dispoziție sau indispoziție prezente la un moment dat. Spre vârsta de 9-10 ani școlarul poate
chiar să simuleze o bună dispoziție chiar dacă nu o are. Crește de asemenea și perspicacitatea lui
de a intui dispoziția altora.

          Concepția despre sine este și aceasta parte integrantă a afectivității școlarului mic. Deși se
formează în primii ani de școală, concepția despre sine își are originea în familie. Relațiile între
părinți și copii au efecte și în ceea ce privește formarea conștiinței de sine ori de aceasta depinde
în cea mai mare măsură autoechilibrul și acele fonduri de trăiri subiective ce se denumesc prin
“fericire” și “nefericire”. Copiii ce trăiesc tensiunea autoritarismului excesiv și brutal, suferă de
pe urma simțirii valorii lor inadecvate. Ei tind să se simtă inferiori, au dificultăți de a primi
afecțiunea altora, se simt singuri și nefericiți și nu reusesc să învingă greutățile. în viața școlară
nu au încredere în posibilitățile lor și sentimentul de inferioritate îi conduce de cele mai multe ori
pe calea eșecului școlar. Succesul școlar repetat are însă rezonante psihologice importante, elevul
reușind în acest fel să-si câștige respectul față de sine, încrederea și curajul. Acestea se formează
în școală și se constituie mai apoi ca  trăsături de caracter. Succesul iradiază în structura
colectivului școlar, consolidând pozția elevului. De asemenea, creează satisfacție, optimism,
siguranță acționând asupra resorturilor psihologice profunde. Iată cum dezvoltarea afectivității
implică organizarea intensă a sentimentelor și emoțiilor intelectuale. Acestea devin foarte active
in mica școlaritate. Satisfacția rezolvării unor probleme grele sau a unei probleme mai puțin
grele este diferită. Efectuarea unei teme sau a unei compuneri duce la sentimente de satisfacție
diferite. Această varietate de sentimente presupune sentimente de certitudine, de îndoială, de
uimire dar mai ales de curiozitate intelectuală. Acestea din urmă fac din copilul școlar un mic
cititor pasionat, dar este prezent și în activitatea practică, în atenția vie cu care el iscodește “
pentru sine” tot ceea ce îl înconjoară, tot ce nu pricepe.

          Latura artistica și estetica a personalității școlarului se dezvoltă prin contactul cu frumosul

din natură și conduita oamenilor. Micul școlar are sentimente legate de gustarea frumosului, de
trăirile contemplative până la cele de uimire, încântare. Serbările școlare, activitatea din clasă,
conțin elemente artistice importante. Frumosul este prezent in viața micului școlar la fiecare pas.

          În contextul emoțiilor și sentimentelor, a afectivității în general, mai apare și o altă

problemă – integrarea socială. Pe de o parte se realizează o identificare cu clasa din care face
parte, iar pe de altă parte o identificare socio-culturală cu școala și o apropiere de judecați
valorice elementare comparative cu ale acesteia. Participarea activă la viața școlară are influențe
formative asupra dezvoltării laturii sociale responsabile a personalității școlarului.

          În primii ani de școală se dezvoltă în special emoțiile si sentimentele legate de relațiile
copilului cu cei din jurul lui, izvorâte din dorința de a răspunde situației de școlar, de a arăta că
nu mai este mic. Dintr-o astfel de dorință apar și situații în care școlarul vrea ca alții să vadă că
lui nu-i este teamă, că se poate descurca in diverse imprejurări. De aceea arată curaj în fața
animalelor, merge prin întuneric, poate să înghită medicamente amare fară să se strâmbe. Dacă a
căzut și s-a lovit, deși îl doare, se face ca nu simte nimic, toate acestea având ca substrat dorința
lui de a crea impresia că se poate bizui oricine pe el. Tot acum se dezvoltă spiritul de demnitate
sau cel de onoare. În cazul în care elevul nu prea știe lecția se manifestă emoții de panică,
timiditate, rușine. Deoarece sentimentul cinstei și onoarei se dezvoltă foarte mult, școlarul are
emoții de amărăciune și de umilință, daca a obținut o laudă sau un premiu nemeritat.
          Sentimente de respect se constituie pentru persoana învățătorului care începe să fie
admirată nu numai pentru că școlarul se atașează ușor de cei ce se ocupă de el, ci și pentru că
persoana învățătorului exprimă pentru acesta esența unei personalități atotștiutoare, a unei
autorități deosebite, bazată pe calități morale și intelectuale.

          Sociabilitatea școlarului crește vertiginos, deoarece el cunoaște cât mai multe persoane și

are în general o simpatie evidentă pentru foarte multe dintre ele. De asemenea încep să se
restructureze sentimente pentru persoanele apropriate, el devenind mult mai atent.

          Participarea școlarului la acțiuni ceremoniale, activități comemorative, rezolvarea unor

sarcini organizatorice, culturale sau de altă natură, toate acestea au implicații asupra integrării
sociale. Întrecerile sportive organizate, concursurile și excursiile dezvoltă simțul
responsabilității, al autoexistenței, simțul cooperării, democrației, al înțelegerii valorii sociale a
muncii.

          Altă dimensiune a integrării sociale, de asemenea importantă, este aceea a adaptării din
punct de vedere economic. Dependența economică a copilului de familie și relativ restrânsele
ocazii ale acestuia de a mânui sume de bani creează o redusă imagine privind caracteristicile
vieții economice. Aspirațiile bănești se leagă de aspirațiile cele mai numeroase și devin active la
9-10 ani, când începe să strângă bani pentru cumpărarea unor obiecte mai consistente    (o minge
de fotbal, o bicicletă, etc).

Elevul este factor activ în procesul instructiv – educativ. Faptul că el se află în dublă
subordonare, atât față de parinți cât și față de institutor determină plasarea lui în postura unui
“recipient” în care ar trebui să se acumuleze tot ce i se propune și de o parte și de cealalta. Acest
lucru depinde de nivelul de maturitate biopsihică pe care acesta l-a atins.

          În sistemul uman există o totală interdependență între componentele sale, dezvoltarea
psihică fiind depedentă de cea biologică. Diferențele de nivel de dezvoltare, implicit de
maturizare, se evidențiază pregnant la începutul unui ciclu de școlaritate. La intrarea în școală,
copiii născuți în prima și a doua lună a anului beneficiază de un câștig biologic și psihic
considerabil comparativ cu cei născuți în a șaptea sau a opta lună a anului, ținând cont că anul
începe în luna septembrie. Cunoașterea tabloului bio-psiho-comportamental al copiilor este cea
mai importantă condiție pentru proiectarea oricarei asistențe psiho-pedagogice. Capacitatea de
orientare și concentrare a atenției, rezistența la efort voluntar, capacitatea de a-și controla
conduita în raport cu disciplina școlară, capacitatea de a transfera interesul din sfera jocului în
cea a învățării organizate sunt cațiva indicatori care desemneaza gradul de maturitate școlară.
Orice activitate instructiv – educativă va avea rezultatele scontate numai în condițiile în care cel
ce inițiază procesul de învățare cunoaște bine aceste lucruri. Personalitatea copilului este
complexă, iar rolul învățătorului, înainte de orice, este acela de a pătrunde în adâncurile
necunoscute ale acesteia pentru a găsi calea spre eficiență.

    

 Bibliografie :

§        111.1Claparede, E. – Psihologia copilului si Pedagogia Experimentala,Editura

Didactica si Pedagogica Bucuresti, pag 214.

§        Schipou, U. – Psihologia copilului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1967,  pag 138