COMPLEXITATEA PROCESULUI DE COMUNICARE

ÎN CONTEXTUL EDUCAŢIONAL
Prof. Luminiţa Dan Giurgiu
1. Comunicarea – factor de progres al societatii
Societatea informaţională a secolului XXI este marcată de abundenţa şi diversificarea mijloacelor şi modalităţilor de acces
la informaţie, rapiditate în operaţii dar şi de o multitudine de factori noi care influienţează procesul de interrelaţionare umană şi care
impun diversificarea şi specializarea mijloacelor de comunicare ca principală modalitate de stabilire a relaţiilor socio-profesionale.
Printre aceşti factori se pot enumera globalizarea care impune comunicarea între culturi diferite, schimbări importante de la o
generaţie la alta în modul de ierarhizare al principiilor valorice.
Mediul educaţional, ca principal teren de formare a tinerei generaţii este supus tuturor influienţelor modernizatoare ale
secolului XXI, iar cadrul didactic reprezentând principalul agent de influienţă în modelarea personalităţii elevului este nevoit să
manifeste flezibilitate în abordarea schimbărilor impuse de influienţele menţionate. În contetul stabilirii relaţiilor umane la nivel
socio-profesional comunicarea reprezintă modalitatea dominantă.
Comunicarea este o modalitate extrem de importantă de relaţionare interumană care, dacă nu este realizată în mod
acurat şi eficient poate denatura relaţiile interindividuale sau intergrupale stabilite între indivizi.
Comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de informaţii şi de semnificaţii între
persoanele aflate într-osituaţie socială dată.
2. Comunicarea didactica
Învarietate de comunicare, comunicarea didactică ocupă un loc aparte. Particularitatea acesteia se referă la faptul că
acest tip de comunicare poate fi ghidat într-un mod pozitiv şi eficient de către cadrul didactic. Latura de eficientizare şi orientare
pozitivă se referă la fluidizarea comunicării prin eliminarea barierelor instalate, respectiv la emiterea de informaţii valoroase din
punct de vedere ştiinţific.
Pentru înţelegerea mai eficientă a comunicării didactice este relevantă evidenţierea scopului acesteia, care este unul
multiplu:
- transmiterea şi asimilarea informaţiei;
- rezolvarea de probleme;
- formarea unor capacităţi, convingeri,sentimente şi atitudini;
- adoptarea unor dec izii referitoare la strategiile didactice, tehnici de învăţare, orientare şcolară- profesională;
- evaluarea rezultatelor;
Realizarea unei comunicări eficiente ca modalitate principală de interrelaţionare umană este necesară cadrului didactic nu
doar în procesul complez de predare- învăţare ci şi în relaţionarea cu părinţii elevilor, cu colegii şi cu superiorii. Procesul de
predare- învăţare presupune comunicarea într-un grup mic şi cea cea interrelaţională, relaţionare cu colegii respectiv superiorii
impun comunicarea orizontală respectiv verticală, iar relaţia cu părinţii comunicarea interrelaţională sau de grup mic în cazul
şedinţelor.Prin prisma datelor anterior menţionate, cadrul didactic trebuie să aibă flexibilitatea de a reuşi să creeze în fiecare caz
aparte un climat relaţional propice comunicării.
Comunicarea didactică rămâne însă cea mai importantă pentru formaţia profesională a cadrului didacti în sensul că trebuie să
respecte exigenţele procesului de predare- învăţare. Importanţa acesteia trebuie subliniată chiar din perioada preşcolarităţii.La acest
nivel comunicarea didactică se contureauă în forme specifice impunându-se în cadrul organizării jocurilor pentru ca să devină din ce
în ce mai structurată în vederea pregătirii preşcolarului pentru anii de studiu care vor urma.
Reprezentând 70- 80% din activitatea copilului mic, jocul este dirijat şi orientat prin căi metodice de conducere planificată şi
sistematică. În stabilirea regulilor şi disciplinei jocului, în evidenţierea momentelor precum şi în depăşirea momentelor de stagnare
comunicarea didactică are un rol esenţial, fapt evidenţiat prin abilitatea educatorului.
Începând cu perioada şcolarităţii comunicarea didactică devine liantul strategiilor, metodelor, procedeelor didactice în vederea
definitivării lecţiei. Modalitatea în care profesorol- învăţătorul reuşeşte să transmită elevilor bagajul de cunoţtinţe prevăzut în
programa de învăţământ devine expresia măiestriei sale pedagogice în care comunicarea joacă un rol esenţial.
3. Abordari ale comunicarii didactice
În mediul şcolar comunicarea didactică dispune de o paletă largă de abordări datorită spectrului de vârstă larg în care îşi desfăşoară
activitatea.
Canalele comunicării didactice sunt reprezentate de:
- subsistemul verbal
- subsistemul paraverbal
- subsistemul nonverbal
În comunicarea verbală informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ceea ce ţine de acest sub aspectul fonetic,
lexical, morfo. Sintactic. Forma acesteia poate fi orală sau scrisă în funcţie de care se utilizează analizatorul auditiv sau vizual. Acast
tip de comunicare permite formularea, înmagazinarea şi transmiterea unor conşinuturi extrem de complexe.
4. Implicaţiile psihopedagogice ale comunicării didactice
Implicaţiile psihopedagogice ale comunicării didactice sunt:
a) randamentul comunicării didactice nu se reduce la stăpânirea conţinuturilor verbala. Dacă prin
componente verbală este exprimat referenţial şi explicit un anumit conţinut categorial, în acelaşi timp prin
componentele para- şi nonverbală se exprimă atitudini. Acestea vizează conţinutul transmis, receptorul şi
situaţia comunicării;
b) comunicarea para- şi nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal;
c) o comunicare complexă (comunicarea verbală , paraverbală şi nonverbală) convergentă uşurează
realizarea unor sarcini diferite impuse de diversele roluri didactice;
 d) folosirea multicanalităţii în transmiterea şi receptarea mesajului facilitează prelucrarea şi reţinerea
unei mai mari cantităţi de informaţii şi , în acelaşi timp sporeşte varietatea şi atractivitatea actului
comunicativ;
e) combinarea variată şi convergentă a mesajelor verbale, para- şi nonverbale poate reprezenta un
spor de claritate şi, prin aceasta, economie de timp;
f) comunicarea divergentă poate produce confuzii, nesiguranţă şi chiar refuzul informaţiilor transmise.
În concluzie se poate afirma că în mediul educaţional comunicarea ca principală modalitate de stabilire a relaţiilor
socio.profesionale este un proces extrem de complex influienţat de o multitudine de factori cum ar fi particularităţile psihologice ale
tinerei generaţii puţin prezente înainte de anii 90-agresivitatea, drogurile-, diversificarea mijloacelor de acces la informaţie,
globalizarea, care impune comunicarea în trecuturi diferite sau schimbări importante de la o generaţie la alta în modul de
ierarhizare al principiilor valorice.
Importanţa influenţei contextului educaţional ca mediu principal de formare a tinerilor este vitală în integrarea acestora în
societate, iar modalitatea de transmitere a informaţiilor, calitatea şi volumul acestora precum şi contextul general în care se
desfăşoară impun competenţă şi tact din partea cadrelor didactice.
Din aceste considerente cadrul didactic, ca principal agent al acestei formări este nevoit să manifeste flexibilitate în
formularea şi transmiterea discursului didactic dar, mai ales în abordarea diferitelor atitudini în stabilirea unei situaţii de comunicare
optimă.
BIBLIOGRAFIE

1.Abric, J.-C. – Psihologia comunicării – teorii şi metode , Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
2.Bontaş, I, - Pedagogie – tratat, ED. All, Buc.,2001;
3.Cucoş, C., Pedagogie, Ed. Polirom , Iaşi, 1996;
4.Miuţ, P., -Psihologie Generală, vol.I, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2000;