Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sectiunea I
Consideratii generale despre administratia publica
1. Notiune. Caracteristici
Reforma institutionala in administratia publica este impusa si constituie una din conditiile esentiale ale
aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Realizarea acesteia este necesara atat pentru cresterea eficientei
mecanismelor administrative cat si pentru faptul ca administratia publica deserveste si utilizeaza un
important numar de persoane.
Programul de guvernare pe perioada 2001-2004 referitor la accelerarea reformei institutionale in
administratia publica cuprinde urmatoarele obiective:
- restructurarea profunda a administratiei publice;
- descentralizarea serviciilor publice;
- consolidarea autonomiei administrative si financiare;
- perfectionarea managementului in administratie;
- limitarea birocratiei;
- cresterea operativitatii si eficientei mecanismelor administrative
- coerenta actelor administrative;
- formarea si perfectionarea functionarilor publici
- cresterea responsabilitatii si independentei profesionale;
- politica flexibila in domeniul salarizarii functionarilor publici;
- crearea unei administratii publice moderne si flexibile capabila de un parteneriat corespunzator cu sectorul
privat.
4.1. Notiune
Principiile generale de organizare administrativa sunt acele solutii care determina raporturile dintre
autoritatile administrative centrale si cele locale. Conform art.120 din Constitutia Romaniei din 2003,
administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se bazeaza pe principiile:
- centralizarii administrative;
- deconcentrarii administrative si autonomiei locale.
In literatura juridica de specialitate sunt conturate urmatoarele principii:
Centralizarea administrativa are ca regula de baza, dreptul superiorului de a exercita controlul ierarhic
asupra activitatii subordonatilor.
Acest sistem (al centralizarii administrative), prezinta unele inconveniente, cum ar fi:
- cetatenii nu participa la administratia publica;
- interesele locale nu se satisfac corespunzator, pentru ca puterea centrala nu are posibilitati si timp suficient
pentru cunoasterea lor reala;
- din cauza supraincarcarii autoritatile puterii centrale pot sa apara uneori tergiversari in solutionarea
problemelor administratiei publice locale.
Descentralizarea teritoriala - consta in faptul ca autoritatile publice locale conduc unitatile administrativ-
teritoriale.
Descentralizarea pe servicii - consta in scoaterea unui serviciu public din competenta autoritatilor centrale
sau locale si organizarea lui autonoma prin atribuirea de organe proprii si de patrimoniu propriu.
Principalele trasaturi ale controlului exercitat de autoritatile publice centrale asupra celor locale
(descentralizate)6, sunt in principal urmatoarele:
- este un control special exercitat numai in cazurile expres prevazute de lege;
- se exercita numai de organele indicate de lege;
- controlul priveste numai legalitatea actului, nu si oportunitatea lui;
- organul de control are dreptul de a aproba, anula, suspenda actele administrative ilegale ale organizatiilor
descentralizate;
- organul de control nu se poate substitui in locul organizatiilor descentralizate;
- organul de control nu poate modifica actele emise de organele descentralizate.
Descentralizarea administrativa prezinta numeroase avantaje, fapt pentru care este apreciata ca fiind
"democratia aplicata in administratie", sens in care amintim:
- interesele si nevoile locale pot fi satisfacute mai operativ prin actele organelor administrative
descentralizate (fara aprobari sau instructiuni de la puterea centrala);
- descentralizarea asigura cetatenilor participarea directa, efectiva la conducerea publica pe plan local (prin
alegerea reprezentantilor in autoritatile de conducere locale);
- prin descentralizare, administratia centrala dobandeste suplete in sensul ca, va avea personal mai putin,
dar de inalta calificare si specializare.
In prezent, descentralizarea administrativa reprezinta un obiectiv esential, o dimensiune primordiala in
reforma institutionala a administratiei publice centrale si locale. Descentralizarea administrativa urmareste
implicarea si constientizarea institutiilor si autoritatilor locale7 in gestionarea si administrarea propriilor lor
activitati si probleme, ceea ce semnifica transferul, in mod treptat, de autoritate si competenta, dinspre
puterea centrala spre autoritatile locale, precum si deconcentrarea deciziei si actiunii administrative de la
nivel central la nivelul colectivitatilor locale. Astfel, administratia publica centrala va reprezenta un aparat
flexibil, bine structurat, capabil si performant.
Consolidarea descentralizarii administrative se va asigura in contextul actual prin intermediul reformei
administratiei publice.
Descentralizarea presupune atat transferul de competente de la nivelul administratiei centrale catre cea
locala, cat si transferul de functionari publici din cadrul administratiei centrale catre cele regionale.
Sectiunea II
Consideratii generale privind serviciul public
1. Notiune
Functionarul public isi indeplineste functia publica (complex de drepturi si obligatii cu care este investit) in
cadrul unui serviciu public.
Unitatile administrativ-teritoriale sunt infiintate cu scopul de a asigura, in principal, realizarea unor sarcini,
cum ar fi:
- apararea teritoriului, a vietii si bunurilor cetatenilor;
- satisfacerea necesitatilor de instruire, cultura, sanatate;
- asigurarea fondurilor necesare bunei functionari a organelor statului, unitatilor administrativ-teritoriale si
institutiilor publice (de invatamant, cultura, sanatate etc.).
Serviciul public administrativ poate fi definit ca fiind acel organism administrativ, infiintat prin lege sau pe
baza legii, (de catre stat, judet sau comuna) pentru satisfacerea in mod continuu a unor interese specifice
ale membrilor societatii.
Aceste organisme (servicii publice) sunt incadrate cu personal de o anumita pregatire de specialitate, iar
baza lor materiala este asigurata de stat, judet sau comuna.
Avand in vedere diversitatea atributiilor statului modern, acesta infiinteaza o multitudine de servicii publice,
fiecare indeplinind o anumita atributie, sau numai o latura a acesteia.
Serviciile publice sunt organizate si functioneaza fie ca organe ale administratiei publice, fie ca institutii
publice, fie ca servicii publice exploatate in regie, adica regii autonome de interes public denumite si
stabilimente publice.
Pentru a fi in prezenta unui serviciu public, sunt necesare a fi intrunite urmatoarele trasaturi:
- serviciile publice se constituie pentru satisfacerea intereselor specifice ale membrilor societatii;
- aceste organisme se infiinteaza de catre stat sau unitatile administrativ-teritoriale;
- infiintarea serviciilor publice se face prin lege sau pe baza legii, astfel;
- organele administratiei publice se infiinteaza prin legi, Hotarari de Guvern, ordine ale ministrilor;
- institutiile publice se infiinteaza numai prin lege;
- regiile autonome de interes public se infiinteaza prin Hotarari de Guvern (regiile autonome de interes public
national), hotarari ale organizatiilor administratiei publice judetene si locale (regii autonome de interes public
local);
- serviciile publice utilizeaza mijloace de informare corecta a opiniei publice;
- toate serviciile publice, sunt dotate cu functii publice, adica atributii, puteri si competente de a satisface
anumite interese generale si care trebuiesc ocupate de functionari publici, in conditiile legii;
- serviciile publice desfasoara o activitate continua si ritmica, dupa un program stabilit si adus la cunostinta
publicului;
- baza materiala (cladiri, mijloace materiale, fonduri banesti) necesara activitatii serviciului public se asigura,
in principal prin bugetul statului, judetului sau comunei; aceasta pentru ca, serviciile publice urmaresc in
primul rand satisfacerea intereselor generale ale membrilor societatii si numai in subsidiar, realizarea de
beneficii;
Din expunerea acestor trasaturi rezulta ca serviciile publice sunt create de stat sau subimpartirile sale
administrative, pentru indeplinirea atributiilor lor executive, in scopul satisfacerii intereselor specifice
generale ale membrilor societatii.
infiintarea serviciilor publice este determinata in principal, de cresterea continua a rolului statului in viata
societatii, precum si de necesitatea satisfacerii unor aspecte specifice ale intereselor generale ale membrilor
societatii.
Stabilimentul public este acel tip de serviciu public care are un caracter de specialitate, competenta sa fiind
limitata la un anumit serviciu tehnic. Sunt stabilimente publice:
- regiile autonome (SNCFR, RATB, Romtelecom) care intrunesc trasaturile stabilimentelor publice;
- regiile autonome de interes public care intrunesc trasaturile serviciului public (R.A. Drumurilor, R.A. a
Postelor etc.).
Serviciul public se reorganizeaza si se desfiinteaza, de regula, tot de catre organul administratiei publice,
prin acte de acelasi nivel cu acela prin care s-a infiintat. Exista insa si exceptii, cand desfiintarea se poate
efectua si prin acte de nivel superior.
CAPITOLUL II
FUNCTIA PUBLICA
Sectiunea I
Consideratii preliminare
1. Notiuni introductive
Functia publica este o institutie de baza a statului de drept, reprezentand mijlocul de realizare concreta a
valorilor supreme specifice statului de drept.1
Institutia functiei publice cat si cea a functionarului public sunt institutii juridice constitutionale consacrate de
Constitutia Romaniei din 2003, iar statutul si regimul juridic aplicabil acestora este stabilit prin lege organica.
Art.16 alin.3 din Constitutie consacra principiul conform caruia "Functiile si demnitatile publice, civile sau
militare, pot fi ocupate de persoane care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara", iar art.50 alin.2
stabileste ca "Cetatenii romani carora le sunt incredintate functii publice raspund de indeplinirea cu credinta
a obligatiilor ce le revin si in acest scop vor depune juramantul cerut de lege".2
Dispozitiile constitutionale exprese in materia functiei si functionarului public, reprezinta baze constitutionale
implicite pentru aceste institutii juridice.
Functiei publice i se aplica un regim de drept public. in exercitarea functiei publice si in executarea legii de
catre functionarii publici iau nastere raporturi juridice care sunt reglementate de norme juridice apartinand
unor ramuri de drept diferite: drept constitutional, administrativ, dreptul muncii etc.
Raportandu-ne la doctrina administrativa din perioada interbelica, constatam existenta unor opinii diferite,
atat cu privire la sfera functionarilor publici, cat si cu privire la natura juridica a functiei publice. Aceste
diferente de pareri se explica fie prin specificul national al unor administratii, fie prin interesele politice care
se urmareau a fi realizate prin reglementari juridice cu privire la functionarii publici.
Cu privire la natura juridica a functiei publice s-au conturat doua teze fundamentale.
Prima teorie, este cea a "situatiei contractuale", sustinuta mai ales in Germania de P. Laband, iar in Franta,
printre altii, de Lafferiere, cu oarecare diferentieri, desi esenta este aceeasi. Astfel, autorii germani incearca
sa defineasca functia publica (functia de stat) prin intermediul unor institutii ale dreptului civil (in speta,
contractul de mandat), in timp ce, autorii francezi cauta sa explice esenta functiei de stat prin intermediul
institutiei de "contract de drept public" (contract administrativ).
Cea de-a doua teorie, "teoria statutului legal", sustinuta in principal de reprezentantii dreptului administrativ
francez din perioada interbelica, considera functia de stat ca un statut legal, deoarece actul de instituire a
acesteia este intotdeauna un act de autoritate, iar cel care exercita functia publica exercita autoritatea
statala si nu drepturile ce decurg dintr-o situatie contractuala. Aceasta teza s-a impus si in doctrina
romaneasca din perioada respectiva.
Pe aceasta linie de idei functia publica este definita ca fiind complexul de puteri si competente, organizat de
lege pentru satisfacerea unui interes general in vederea ocuparii de catre unul sau mai multi titulari,
persoane fizice care, executand puterile in limitele competentei urmaresc realizarea scopului pentru care a
fost creata functiunea respectiva.
Caracterele comune ale functiei publice rezulta si din definitia8 potrivit careia, functia publica reprezinta
complexul drepturilor si obligatiilor de interes general stabilite conform legii in scopul realizarii competentei
unei autoritati sau institutii publice, de catre persoane legal investite.
Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici9 defineste functia publica, la art.2 alin.1, ca
reprezentand ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite functionarului public, in temeiul legii, in
scopul realizarii atributiilor unui interes public, a prerogativelor de putere publica de catre administratia
publica centrala si locala.
Din definitiile date functiei publice se pot desprinde si trasaturile care o caracterizeaza. Astfel:
* Drepturile si atributiile ce definesc competenta, precum si obligatiile in realizarea competentei, ca prima
trasatura a functiei publice, nu pot fi stabilite decat pe cale unilaterala, prin norme juridice, de catre organele
de stat.
* Pe de alta parte, aceste drepturi si obligatii - atributii ale functiei publice - sunt create si organizate in
scopul realizarii puterii publice.
* O alta caracteristica a functiei publice este continuitatea, care se refera la existenta drepturilor si obligatiilor
atata timp cat exista competenta pe care functia o realizeaza.
Functia publica are caracter continuu, in sensul ca, ea este creata pentru satisfacerea intereselor generale
pe toata perioada existentei lor.
* Functia publica are caracter obligatoriu, deoarece, indeplinirea drepturilor si obligatiilor ce-i alcatuiesc
continutul, este o obligatie si nu o facultate10, o simpla posibilitate de a intra sau nu, in raporturi juridice
dupa propria vointa si conform interesului personal.
* Functia publica este creata pentru satisfacerea unui interes general si nu pentru satisfacerea unui interes
individual, avand la baza principiul suprematiei interesului public;
* Functia publica are ca activitate de baza exercitarea puterii de catre autoritatea sau institutia publica in
care este functia respectiva.
Exercitarea functiei publice contribuie la realizarea puterii publice.
* Atributiile, competenta ce constituie continutul functiei publice sunt stabilite numai prin lege sau prin acte
emise in baza si in executarea legii, si nu prin contract.11 De asemenea, modificarea sau desfiintarea
functiei publice se face prin lege sau prin acte juridice de aceeasi natura date in baza legii, de catre institutia
care a infiintat-o.
* Functiile publice sunt finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
* Exercitarea functiei publice se face pe baza urmatoarelor principii: legalitate, impartialitate si obiectivitate,
transparenta, eficienta si eficacitate, responsabilitate, stabilitate, subordonare ierarhica.
* O alta trasatura a functiei publice o constituie faptul ca cei care sunt investiti cu realizarea functiei intra intr-
un complex de raporturi juridice, ce se stabileste intre acesta si organul care i-a investit. in sfera acestui
raport juridic complex intra, de fapt, doua raporturi juridice concrete, care se afla intr-o legatura indisolubila,
formand o unitate in diversitate.
* Titularul functiei publice este persoana fizica ca:
- subiect subordonat intr-un raport juridic de autoritate, de
drept constitutional sau, dupa caz, de drept administrativ,
fata de organul care l-a investit12;
- subiect supraordonat intr-un raport de autoritate, de
drept administrativ, fata de terti (subiectele de drept in
legatura cu care se realizeaza competenta).
Continutul concret al drepturilor si obligatiilor functionarului public este stabilit prin fisa postului.
* Functii publice pot sa indeplineasca si persoane fizice care nu sunt incadrate in munca intr-un organ de
stat, in general, al administratiei publice, in particular. Este vorba de persoanele private care sunt investite,
prin autorizare, in conditiile legii, cu dreptul de a presta un serviciu public, in regim de putere publica.
* Tot o caracteristica a functiei publice o reprezinta si faptul ca titularul functiei publice este functionarul
public, persoana fizica care isi face din exercitarea functiei publice o cariera.
2. Dupa importanta functiei in realizarea competentei organelor administratiei de stat, exista doua categorii
distincte de functii publice: functiile de conducere si functiile de executie.
7. in functie de natura atributiilor stabilite pentru realizarea competentei unei institutii publice, functiile
publice pot fi impartite in urmatoarele categorii:
A. Functii publice corespunzatoare categoriilor inaltilor functionari publici:
B. Functii publice ce corespund categoriei functionarilor publici de conducere;
C. Functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie.
Raporturile juridice de functii publice sunt raporturi de serviciu ce se nasc si se exercita pe baza actului
administrativ de numire emis in baza si in conditiile legii.
Exercitarea raporturilor juridice de functie publica se realizeaza pe perioada nedeterminata; exceptia, in
sensul ca ele pot fi exercitate si pe perioada determinata, este prevazuta expres de lege.
Raportul juridic de functie publica reprezinta, asadar, relatia sociala reglementata de lege, ce se stabileste
intre functionarul public (persoana fizica titulara a functiei publice) si autoritatea publica careia ii apartine
functia publica respectiva.
Momentul nasterii raportului juridic de functie publica este marcat de emiterea actului unilateral de numire14
in functie publica.
Natura raportului juridic15 ce este complexa, in sensul ca acesta este guvernat de norme juridice ce apartin
unor ramuri de drept diferite.
Sectiunea II
Ocuparea functiilor publice
Dreptul la munca face parte din categoria drepturilor fundamentale fiind garantat constitutional.18 Art.53
alin.1 din Constitutie stipuleaza insa ca exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans prin lege,
in anumite situatii.19
in prezent, legislatia romaneasca consacra doua tipuri de contracte de munca:
- contractul colectiv - ce reprezinta actul juridic cu caracter normativ, incheiat intre sindicate si angajator;
- contractul individual - ce reprezinta intelegerea scrisa dintre angajat sau salariat si angajator, prin care
prima se obliga sa presteze munca prevazuta in contract in schimbul unei remuneratii (salariu), iar cea de-a
doua, sa-i asigure conditiile corespunzatoare de munca si de protectia muncii.20
Angajatorul poate fi atat o persoana fizica cat si o persoana juridica, iar angajatul, potrivit legislatiei muncii,
poate fi numai o persoana fizica ce trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu.
2.2. Incompatibilitati
Incompatibilitatile reprezinta restrangeri de drepturi de a ocupa o anumita functie, respectiv, conditiile
speciale cerute pentru ocuparea unei functii publice.29 Ele prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:
- au caracter legal, ele nu pot fi preliminare si nu exista in afara legii;
- sunt consacrate prin norme imperative, categorice, de la care nu se poate deroga;
Functiile sau activitatile compatibile cu calitatea de deputat si senator sunt cele in domeniul didactic, al
cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice.
Pentru acces intr-o functie publica se cer a fi indeplinite doua categorii de conditii:
- conditii generale - ce au ca izvor Constitutia Romaniei din 2003 si reglementarile cadru/statutele/si
reglementarile care vizeaza toate functiile si demnitatile publice;
- conditii speciale - ce au ca izvor legile speciale ce reglementeaza regimul juridic al unor functii publice si
care vizeaza numai anumite categorii de functionari publici (magistrati, militari etc.).
CAPITOLUL III
FUNCTIONARUL PUBLIC1
Sectiunea I
Aspecte preliminare
1. Consideratii introductive
Art.49 din Legea nr.188/1999 modificata si completata, prevede ca, pentru ocuparea unei functii publice se
cer a fi indeplinite urmatoarele conditii, pe care le enumeram:
- cetatenia romana si domiciliul in Romania - pornind de la considerentul ca prin activitatea sa, functionarul
public trebuie sa fie devotat tarii sale in care trebuie sa traiasca efectiv;
- cunoasterea limbii romane, ca limba oficiala a tarii, atat scris cat si vorbit;
- varsta de cel putin 18 ani impliniti, pentru asigurarea unei maturitati in comportament;
- deplina capacitate de exercitiu, pentru a fi responsabil de actele si faptele sale;
- stare de sanatate corespunzatoare functiei la care candideaza, atestata printr-un examen medical de
specialitate;
- conditii de studii prevazute de lege pentru functia publica pentru care candideaza;
- inexistenta unei condamnari care sa faca functionarul public incompatibil pentru exercitarea functiei
publice, cum ar fi: luare de mita, inselaciune, delapidare, trafic de influenta etc.;
- sa nu fi desfasurat activitate de politie politica, astfel cum este definita prin lege;
- sa nu fi fost destituit dintr-o functie publica in ultimii 7 ani.
Nivelul studiilor functionarului public este determinant in stabilirea categoriei sale si implicit in determinarea
activitatilor pe care le poate desfasura. Astfel:
* functionarii publici din categoria A (cu studii superioare de lunga durata), pot sa desfasoare activitati de
aplicare si executare a legilor, de control, consiliere, coordonare, conducere, elaborare de reglementari,
luare de decizii sau alte activitati care necesita cunostinte superioare de specialitate;
* functionarii publici din categoria B (cu studii superioare de scurta durata), efectueaza activitati de aplicare
si executare a legilor, studii, indrumare, elaborare de proiecte de reglementari, lucrari pregatitoare pentru
luarea deciziilor, unele activitati de conducere si alte activitati ce necesita pregatire superioara de scurta
durata;
* functionarii publici din categoria C (cu studii medii liceale sau postliceale), efectueaza activitati de aplicare
si executare a legilor si a altor reglementari, activitati de birou sau de control ce necesita o cultura generala
medie si cunostinte tehnice sau profesionale de nivel mediu.
Sectiunea II
Drepturile functionarului public
1. Aspecte generale
Drepturile functionarului public sunt recunoscute si garantate de dispozitiile Constitutiei, ale Statutului
functionarului public in forma sa actuala si de alte reglementari speciale existente in materie. Aceste drepturi
pot fi clasificate in urmatoarele categorii:
- drepturi cu caracter general;
- drepturi materiale;
- drepturi cu caracter special.
4.2. Dreptul la concediul de odihna anual, concedii medicale, concedii de maternitate si pentru cresterea si
ingrijirea copiilor, fara ca in perioadele respective raporturile de serviciu sa inceteze sau sa se modifice
decat din initiativa functionarului public in cauza (art.33-34 din statut). Pe langa indemnizatia de concediu,
functionarul public are dreptul si la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in
concediu.18
4.3. Dreptul la pensie de urmas, pentru membrii familiei in drept, in caz de deces al functionarului public, ce
se acorda pe o perioada de 3 luni si reprezinta echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a
functionarului public decedat (art.38 alin.1 din Statut).
4.4. Dreptul la ocrotirea sanatatii si integritatii fizice si psihice, la asistenta medicala, proteze, medicamente
in conditiile legii
Acest drept reprezinta o masura de protectie sociala ce vizeaza sanatatea functionarilor publici. Dreptul la
protectia sociala include obligatia institutiilor si autoritatilor publice de a asigura functionarilor publici conditii
normale de munca si igiena, masuri de ocrotire a sanatatii acestora (art.41 din Constitutie si art.36 si 45 din
Statut).
4.5. Dreptul la recuperarea orelor suplimentare sau la plata acestora, atunci cand s-au executat din
dispozitia conducatorului autoritatii sau institutiei publice, peste durata normala a timpului de lucru sau in
zilele de sarbatori legale ori in zilele declarate nelucratoare (art.32 alin.2).
4.6. Dreptul la 5 zile libere platite pentru evenimente familiale deosebite (casatorii, decese).
4.7. Dreptul la protectia legii, conform caruia, functionarii publici, in exercitarea atributiilor lor trebuie sa fie
protejati
In acest sens, autoritatea sau institutia publica, este obligata sa-i asigure protectia impotriva amenintarilor,
violentelor sau faptelor de ultraj carora ar putea sa le fie victima, in exercitarea functiei publice sau in
legatura cu aceasta.
4.8. Dreptul la despagubire, in cazul in care functionarul public a suferit din culpa autoritatii sau institutiei
publice, un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu (conform art.40 din Statut).
4.9. Dreptul de a fi ales sau numit intr-o functie de demnitate publica, in conditiile legii
Acesta este un drept recunoscut (art.32 din Statut) functionarilor publici, cu exceptia celor civili din cadrul
ministerelor privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala.
Sectiunea III
Obligatiile (indatoririle) functionarului public
1. Consideratii introductive
Dispozitiile art.41 din Legea nr.188/1999 modificata si completata, fac o sinteza a principalelor cerinte ce
constituie obligatiile fiecarui functionar public: "Functionarii publici au obligatia sa isi indeplineasca cu
profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea, indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice
fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor
publici".
2. Prezentare si analiza
Legislatia in materie precum si literatura juridica de specialitate recunoaste functionarului public urmatoarele
indatoriri:
Obligatia de supunere a functionarului public la ordinul superiorului sau subzista numai atunci cand acesta
nu este ilegal21. Daca ordinul este ilegal si de natura sa compromita grav un interes public, obligatia de
supunere nu subzista, respectul fata de lege si ordinea publica avand prioritate.22
Regimul juridic al obligatiei de supunere, de conformare la dispozitiile sefului ierarhic, rezulta din textul
art.43 alin.12 din Statut: "Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor primite de la
superiorii ierarhici." Dispozitiile considerate ilegale pot fi refuzate de catre functionarul public, in scris si
motivat. Daca functionarul public care a dat dispozitia staruie in executarea acesteia va trebui sa o
formuleze in scris. in aceasta situatie dispozitia va fi executata de cel care a primit-o, cu exceptia cazului in
care acesta nu este vadit ilegala.
Obligatia de supunere rezulta si din indatorirea pe care functionarii publici o au de a rezolva lucrarile ce le
sunt repartizate de catre superiorii ierarhici, in termenele stabilite de catre acestia (art.47 Statut).
2.6. Obligatia de pastrare a confidentialitatii in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care
functionarii publici iau cunostinta in exercitarea functiei publice.
Orice acte, documente sau informatii emise, gestionate, prezentate sau detinute de functionarii publici
trebuie sa-si pastreze caracterul confidential, sa nu fie comentate, divulgate sau facute publice de catre
acestia. in caz contrar se pot aduce prejudicii atat institutiei publice in cauza cat si cetatenilor care astfel isi
pot pierde increderea in autoritatea publica reprezentata de catre functionarul public.
Mentionam faptul ca, dispozitiile art.44 din Statut instituie pentru functionarul public obligatia cumulativa de:
pastrare a secretului de stat, a secretului de serviciu, precum si confidentialitatea in legatura cu faptele,
informatiile sau documentele de care ia cunostinta in exercitarea functiei.
Sectiunea IV
Statutul inaltilor functionari publici
Categoria inaltilor functionari publici a aparut recent in cadrul sistemului administratiei publice si reprezinta
acei functionari publici de cariera bine instruiti si experimentati care formeaza sau ar trebui sa formeze elita
serviciului public.
Inaltii functionari publici ca persoane ce exercita prerogative de putere publica, beneficiaza de un statut
aparte care include: conditii speciale de recrutare, de numire, de salarizare, perfectionare de constituire a
unei cariere. Aceasta categorie de functionari publici beneficiaza de un regim juridic aparte incepand cu
modalitatea de recrutare si numire, de instruire si perfectionare profesionala, de evaluare, promovare si
sanctionare a acestora.
Astfel, numirea si incetarea raporturilor juridice de serviciu ale inaltilor functionari publici se face de catre:
- Guvern pentru prefecti, pentru general si secretar general adjunct al Guvernului;
- Primul-ministru pentru subprefecti, consilieri de stat secretari generali si secretari generali adjuncti din
ministere si alte organe de specialitate administrative;
- Ministrul administratiei publice pentru secretari generali de prefecturi judet si municipiul Bucuresti;
- Ministru pentru directori generali din ministere si alte organe centrale specialitate.
Calitatea de inalt functionar public presupune pe langa conditiile generale comune calitatii de functionar
public si indeplinirea unor conditii specifice:
- promovarea concursului pentru care se instituie o comisie formata din 5 personalitati in administratia
publica, numite de premier la propunerea ministrului administratiei publice.
- studii superioare de lunga durata si stagii de perfectionare in domeniu;
- o vechime in specialitatea respectiva de cel putin 7 ani.
Reprezentand acei functionari publici de cariera ce realizeaza managementul superior al administratiei
publice, este necesar ca acestia sa urmeze un program de instruire si de perfectionare profesionala
continua. in contextul integrarii europene, este necesara adoptarea unei practici unitare si armonizarea cu
standardele Uniunii Europene si in acest domeniu. De aceea, in scopul instruirii si perfectionarii permanente
a inaltilor functionari publici s-au stabilit atributii in sarcina Institutului National de Administratie si a Agentiei
Nationale a Functionarilor Publici.
Datorita calificarii superioare si a nivelului superior al administratiei publice pe care-l reprezinta, categoria
inaltilor functionari publici are stabilit si un regim distinct al incompatibilitatilor. Astfel, inaltii functionari publici
nu pot fi implicati politic, adica nu pot fi membri ai unui partid politic, nu pot fi aserviti, sau suspectati de
afiliere politica, sub sanctiunea destituirii din functia publica.
Inaltii functionari publici trebuie sa aiba un inalt nivel moral si profesional asa cum se cere in majoritatea
statelor europene.
In vederea constatarii abaterilor disciplinare ale acestei clase de functionari publici, prin art.72 alin.5 din
Legea nr.188/1999 modificata si completata, se stabileste ca, se constituie o comisie de disciplina alcatuita
din 7 inalti functionari publici, care propun sanctiuni disciplinare pentru acestia; ele se aplica prin decizie a
Primului-ministru, prin ordin al ministrului, sau dupa caz, al conducatorului autoritatii sau institutiei publice
centrale.
Inaltii functionari publici au atributii la nivelul superior al sistemului, in asigurarea cresterii standardelor
administratiei publice din tara noastra, a crearii unui management unitar si de calitate in sistemul
administratiei publice.
Institutia inaltilor functionari publici reprezinta serviciul public de cariera care trebuie sa ofere manageri cu
abilitati deosebit si cu o conduita profesionala si etica exemplara.
1.2. Statutul inaltilor functionari publici in diferite tari ale Uniunii Europene
Sectiunea V
Cariera functionarilor publici
Reforma in administratie publica reprezinta una dintre prioritatile Guvernului Romaniei, dar si o cerinta
esentiala a integrarii tarii noastre in sistemul comunitar, in sistemul Uniunii Europene.
Unul dintre obiectivele programului de guvernare actuala il reprezinta formarea functionarului public instruit
si profesionist, tinand cont de meritele si performantele sale, precum si dezvoltarea capacitatii sale
manageriale.
Functionarii publici sunt cei care se afla in contact direct cu cetatenii si care creeaza imaginea institutiei
publice. De aceea este nevoie sa se intretina si sa se completeze permanent competenta lor profesionala,
sa se mentina in administratia publica functionari publici de inalta tinuta profesionala si morala.
Crearea unui sistem de cariera a functionarilor publici (pe orizontala si pe verticala) a unui sistem de
salarizare corespunzator, a unui management de calitate in administratia publica, reprezinta cateva din
conditiile reformei in administratia publica.
Sistemul administratiei publice se cere sa fie eficient si de calitate profesionala, fapt ce implica o recrutare
corecta si selectiva, precum si o metodologie a planificarii carierei functionarilor publici.
Cariera functionarului public poate fi definita ca fiind succesiunea realizarilor profesionale ale acestora dar si
a functiilor in structura ierarhica a institutiei sau autoritatii publice din care functionarul public face parte.29
Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice,
a functiilor publice si mediului de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, modifica si completeaza
Statutul functionarilor publici, cu elemente de noutate privind sfera atributiilor ce implica exercitarea
prerogativelor de putere publica.
Principiile care guverneaza functia publica (legalitatea, impartialitatea, transparenta, stabilitatea, orientarea
catre cetatean etc.) sunt aliniate la principiile ce se apleaca in spatiul comunitar, urmare a corelarii legislatiei
in materie.
Legea sus-mentionata introduce un capitol distinct, cap.6 (art.46-58) privind cariera functionarilor publici
(recrutarea, numirea, promovarea si evaluarea performantelor).
Legea speciala in materie o reprezinta Hotararea de Guvern nr.1209/octombrie 2003 privind organizarea si
dezvoltarea carierei functionarilor publici.30 Art.2 al acestui act normativ defineste cariera in functia publica
ca fiind "ansamblul situatiilor juridice si efectelor produse, care intervin de la data nasterii raportului de
serviciu pana la momentul incetarii acestui raport, in conditiile legii.
Principiile care stau la baza organizarii si dezvoltarii carierei in functia publica sunt:
- competenta, ce implica detinerea si confirmarea cunostintelor si aptitudinilor necesare exercitarii unei
functii publice;
- competitia, care implica participarea la un concurs sau examen in scopul confirmarii cunostintelor si
aptitudinilor necesare in acest scop;
- egalitatea de sanse, ce presupune faptul ca oricarei persoane care indeplineste conditiile cerute de lege, i
se recunoaste vocatia de cariera in functia publica;
- profesionalismul functionarului public;
- motivarea morala si materiala a functionarilor publici de catre colectivitatile publice din care fac parte,
precum si sprijinirea dezvoltarii lor profesionale;
- transparenta informatiilor de interes public referitoare la cariera in functia publica;
Sectiunea VI
Rolul functionarului public in procesul integrarii Europene
1. Consideratii prealabile
Conditiile generale pe care le implica integrarea in Uniunea Europeana, sunt de natura economica, politica
si legislativa. Alaturi de aceste conditii se impune si existenta unor institutii publice stabile capabile sa
garanteze democratia, libertatea si egalitatea cetatenilor, separatia puterilor in stat, suprematia legii si
totodata respectarea ei.
In domeniul administratiei publice alaturi de reforma legislativa de crearea unui cadru legislativ
corespunzator, este necesara si descentralizarea serviciilor publice, consolidarea si crearea unui corp de
functionari publici de cariera compatibili cu cele din tarile membre ale Uniunii Europene.
Obiectivele generale ale strategiei Guvernului privind accelerarea reformei in domeniul administratiei juridice
in perioada 2001-2004, sunt reprezentate de reforma legislativa si functionala in administratia publica,
perfectionarea managementului administratiei publice centrale si locale, realizarea coerentei actelor
administrative in scopul cresterii gradului de compatibilitate cu administratiile existente in tarile Comunitatii
Europene.
In scopul armonizarii legislatiei romanesti cu aquis-ul comunitar s-au adoptat o serie de acte normative ce
reglementeaza functia publica si functionarul public, dezvoltarea functiei publice, instruirea si perfectionarea
permanenta a functionarului public in scopul formarii sale la standarde europene (mentionam in acest sens:
Legea nr.161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice,
a fundatiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, care a modificat si
completat substantial Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarului public).
Functionarul public care realizeaza functia publica poate fi considerat un actor important in integrarea
Romaniei in structurile comunitare.
Cartea Europeana a Administratiei Publice Locale, prevede urmatoarele:
- autoritatile publice locale sunt cele care trebuie sa-si determine propriile structuri administrative, in scopul
adaptarii acestora la nevoile locale si asigurarii unui management de calitate;
- in serviciile publice este necesar sa se recruteze personal competent si calificat, caruia trebuie sa i se
asigure conditii corespunzatoare de munca, de formare profesionala, de remuneratie;
- transparenta decizionala;
- servicii publice eficiente si de calitate;
- respectarea drepturilor cetatenilor;
Functionarii publici reprezinta potentialul uman ce imprima valoare administratiei publice, asigura cresterea
performantelor serviciilor publice din care fac parte. De aceea, recrutarea, formarea si perfectionarea
corespunzatoare a functionarilor publici, dar si cresterea motivarii acestora printr-un sistem de salarizare
corespunzator, reprezinta conditii esentiale, de natura sa influenteze integrarea lor in structurile comunitare.
Crearea si dezvoltarea unui corp profesionist, stabil si impartial al functionarilor publici implica atat
reglementarea de obligatii si indatoriri in sarcina acestora cat si aplicarea, concomitent, a unui sistem de
drepturi compensatorii. Numai asa se poate contribui la imbunatatirea relatiilor dintre administratia publica si
societatea civila, precum si la eficientizarea sistemului administrativ, in concordanta cu cerintele uniunii
Europene in domeniul managementului functiei publice si a functionarilor publici.
Sectiunea VII
Agentia Nationala a Functionarilor Publici
Crearea corpului functionarilor publici, dezvoltarea, organizarea si buna sa organizare, precum si evidenta
tuturor posturilor de functionari publici, monitorizarea activitatii publice a constituit si constituie o preocupare
permanenta a legiuitorului roman.
in statutul functionarilor publici, reglementat de Legea nr.188/1999, modificata si completata, prin art.20 se
dispune ca, pentru crearea si dezvoltarea unui corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial, se
infiinteaza Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Aceasta este un organ de specialitate al administratiei
publice centrale, cu personalitate juridica, condusa de un presedinte cu rang de secretar de stat (numit de
primul-ministru la propunerea ministrului Administratiei Publice) care emite ordine (cu caracter normativ sau
individual). Finantarea cheltuielilor A.N.F.P. este asigurata de la bugetul de stat, lucru motivat de faptul ca
administratia publica este un aparat al statului.
Pe baza Regulamentului de organizare si functionare a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, aprobat
prin Hotararea de Guvern nr.109/200033. Agentia a functionat in subordinea Guvernului pana la intrarea in
vigoare a Hotararii de Guvern nr.299/200134 prin aceasta institutie s-a reorganizat si a functionat in
subordinea Minsterului Administratiei Publice, pana in anul 2003. Noul Regulament de organizare si
functionare a A.N.F.P. a fost aprobat prin hotararea de Guvern nr.624/200335, iar prin O.U.G. nr.63/200336
referitoare la organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, Agentia functioneaza in
prezent in subordinea acestuia.
Agentia Nationala a Functionarilor Publici este institutia cu competenta materiala specifica in domeniul
functiei publice si administratiei publice centrale, ce asigura aplicarea strategiei si Programului de guvernare
in domeniul managementului functiei publice si a functionarilor publici.
Atributia sa principala este aceea de elaborare a strategiilor si politicilor de management al functiei publice,
in scopul eficientizarii sistemului administrativ, a imbunatatirii relatiilor dintre serviciile publice si societatea
civila, conform aquis-ului comunitar si cerintelor integrarii europene.
Art.21 din Statut stabileste A.N.F.P. urmatoarele atributii:
- elaborarea politicilor si strategiilor privind managementului functiei publice si al functionarilor publici;
- elaborarea si avizarea proiectelor de acte normative ce vizeaza functia publica si functionarul public;
- monitorizarea si controlul aplicarii legislatiei in materie;
- elaborarea de reglementari comune in domeniu;
- atributia de elaborare a proiectului de lege privind salarizarea unitara a functionarilor publici;
- stabilirea criteriilor de evaluare a activitatii functionarilor publici, necesare in promovarea sau avansarea
acestora;
- colaborarea cu Institutul National de Administratie, in vederea stabilirii tematicii specifice programelor de
formare specializata in administratia de stat si de perfectionare a functionarilor publici;
- intocmirea si administrarea bazei de date ce cuprinde evidenta nationala a functiilor si functionarilor publici,
pe baza datelor si informatiilor primite de la autoritatile si institutiile publice;
- stabileste conditiile si procedura de recrutare si selectie a functionarilor publici, avizeaza si monitorizeaza
aceasta activitate;
- atributii in domeniul redistribuirii functionarilor publici carora, din motive neimputabile lor, le-au incetat
raporturile de serviciu;
- asigura redistribuirea pe functii publice temporar vacante, ca urmare a suspendarii titularului, a
functionarilor publici din corpul de rezerva, dupa o testare prealabila;
- coordoneaza si acorda asistenta de specialitate compartimentelor de resurse umane;
- participa la negocierile dintre sindicate si M.A.P.;
- propune Guvernului, modul de constituire a comisiilor de disciplina, componenta, atributiile si procedura de
lucru;
- analizeaza rapoartele trimestriale ale comisiilor de disciplina si a comisiilor paritare, monitorizand in felul
acesta activitatea celor doua comisii;
- verifica si controleaza actele de constituire a comisiilor paritare;
- colaboreaza cu organisme si organizatii internationale din domeniul sau de activitate;
- elaboreaza anual Planul de ocupare a functiilor publice, dupa consultarea prealabila a autoritatilor si
institutiilor publice;
- intocmeste anual raportul cu privire la managementul functiilor publice si al functionarilor publici, pe care il
prezinta Guvernului;
- detine lista functiilor publice vacante;
- detine cazierul administrativ, pe care il elibereaza in scopul evidentierii situatiei disciplinare a functionarului
public.
De asemenea, Agentia Nationala a Functionarilor Publici indeplineste orice alte atributii care ii sunt stabilite
prin lege.
Un alt aspect important cu privire la A.N.F.P. este acela ca i s-a conferit legitimare procesuala activa cu
privire la actele prin care autoritatile sau institutiile publice incalca legislatia, incalca legislatia cu privire la
functia publica si functionarul public, sau refuza sa aplice prevederile legale in domeniu. in aceste situatii,
Agentia poate sesiza instantele de contencios administrativ competente.
Un rol deosebit de important are stabilit Agentia Nationala a Functionarilor Publici cu privire la evidenta
functiilor publice si a functionarilor publici37 pe baza datelor transmise de autoritatile si institutiile publice.
Pentru fiecare functionar public, in scopul gestionarii eficiente a resurselor umane si a urmaririi carierei
acestuia, autoritatile si institutiile publice ii vor intocmi dosarul profesional. Orice functionar public are dreptul
sa cunoasca dosarul sau profesional si sa i se elibereze la cerere, copii de pe actele pe care acesta le
cuprinde.
Continutul dosarului profesional se stabileste prin Hotarare de Guvern la propunerea A.N.F.P. Autoritatile si
institutiile publice raspund de intocmirea si de actualizarea dosarelor profesionale, de pastrarea lor in
siguranta, fiind obligate sa comunice Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in termen de 10 zile, orice
modificare intervine in cuprinsul acestora.
Functionarul public care se transfera sau pentru care inceteaza raporturile de serviciu are dreptul de a
solicita si obtine dosarul sau profesional in original. Datele si informatiile cuprinse in dosarul profesional al
functionarului public, sunt de stricta confidentialitate.
CAPITOLUL IV
Sectiunea I
Modificarea raportului juridic de functie publica
Prin formele definitive de modificare a raportului de serviciu se modifica institutia sau autoritatea publica
care l-a numit in functie pe functionarul public, respectiv, se modifica locul unde se exercita functia publica,
prin incetarea raporturilor de serviciu.
Transferul prezinta urmatoarele caracteristici:
- poate avea loc intre autoritatile sau institutiile publice;
- poate interveni in interesul serviciului din initiativa conducatorului institutiei sau autoritatii publice unde
functionarul activeaza, cu acordul scris al acestuia10;
- poate interveni la cererea de transfer a functionarului public intr-o alta autoritate sau institutie publica11;
- transferul fara acordul celui transferat atrage nulitatea absoluta a actului prin care s-a dispus;
- functionarul transferat in alta localitate in interesul serviciului beneficiaza de o indemnizatie egala cu
salariul de baza net din ultima luna, de acoperirea cheltuielilor de transport si de un concediu platit de 5 zile,
care se vor suporta de catre autoritatea sau institutia publica la care se face transferul in termen de cel mult
15 zile de la data aprobarii transferului;
- transferul interesului serviciului se poate face numai cu acordul scris al functionarului public transferat, intr-
o functie publica echivalenta.
Sectiunea II
Suspendarea raportului juridic de serviciu
Intreruperea activitatii la cerere, constituie modalitatea prin care functionarul public poate solicita
conducatorului autoritatii sau institutiei publice suspendarea sa temporara din functie pentru un interes
personal legitim.
Suspendarea din functia publica sau din demnitatea publica este o intrerupere cu caracter temporar a
raportului juridic de serviciu ce prezinta urmatoarele particularitati:
- poate interveni numai in situatii expres prevazute de lege, asadar, are caracter legal;
- are caracter temporar;
- actul administrativ prin care se constata, se aproba suspendarea si se dispune reluarea activitatii
functionarului public se comunica A.N.F.P.;
- pe perioada suspendarii postul este rezervat, el poate fi ocupat doar pe o perioada determinata;
- pe perioada suspendarii, actul de numire in functie si plata cuvenita se suspenda temporar.
Sectiunea III
Incetarea raportului juridic de functie publica17
Destituirea sau demiterea din functie a functionarului public se dispune prin act administrativ al
conducatorului institutiei publice, ca o sanctiune disciplinara, in situatiile in care acesta a savarsit in mod
repetat abateri disciplinare sau abateri disciplinare grave sau atunci cand s-a ivit un motiv legal de
incompatibilitate.
Atat in situatia eliberarii din functie cat si in cea a destituirii, functionarului public in cauza poate solicita
instantei de contencios administrativ anularea ordinului sau dispozitiei de eliberare sau de destituire din
functie, in termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, daca le considera netemeinice sau nelegale. De
asemenea, pot solicita si plata despagubirii egale cu salariile indexate, majorate si recalculate, precum si
alte drepturi de care ar fi beneficiat.
2. Natura juridica a actului prin care se dispune incetarea raporturilor de serviciu
Actul prin care se constata si se dispune incetarea raportului de functie publica prezinta urmatoarele
caracteristici:
- este un act administrativ;
- este un act unilateral;
- este un act emis de persoana sau institutia publica care are competenta numirii in functia publica
respectiva;21
- este supus controlului de legalitate exercitat de instantele de contencios administrativ;
- se comunica A.N.F.P. in termen de 10 zile de la emitere.
CAPITOLUL V
Sectiunea I
Consideratii generale
1. Notiune si prezentare
Regimul juridic al functiei publice include si problema raspunderii juridice a functionarului public, care are ca
finalitate restabilirea ordinii de drept incalcate ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite, precum si reprimarea
si eliminarea unor astfel de fapte. Prin intermediul raspunderii juridice se urmareste realizarea unui dublu
scop: preventiv-educativ si sanctionator.
Raspunderea juridica a functionarului public presupune abordarea relatiei ei cu responsabilitatea care o
precede si care presupune respectarea intregului sistem de valori instituit de catre societate in ansamblul
sau.2
Functionarul public trebuie sa fie responsabil in indeplinirea atributiilor sale.
Raspunderea juridica a functionarului public intervine atunci cand s-a comis o fapta ilicita in exercitarea
prerogativelor de serviciu sau in legatura cu acestea, respectiv atunci cand aceasta a incalcat obligatiile ce-i
revin si implicit, legea.
Luand in considerare natura juridica variata a reglementarilor aplicabile in administratia publica
(administrative, civile, financiare, penale, etc.), raspunderea juridica a functionarului public este foarte
diversificata.
Functionarul public ii pot reveni, in general, raspunderi disciplinare contraventionale, civile si cu unele
exceptii, penale.
Prin fapta ilicita savarsita de functionarul public se incalca o obligatie legala ce decurge din reglementari,
dispozitii ierarhice, norme de comportament etc., si se instituie raspunderea juridica a acestuia.
Raspunderea juridica a functionarului public reprezinta un raport juridic complex stabilit de norma juridica
intre functionarul public ca autor al incalcarii normelor juridice, reprezentant al statului la un anumit nivel, si
stat ca reprezentant al societatii, titular al dreptului de a aplica sanctiunea juridica.
Dupa sfera de aplicabilitate, exista doua tipuri de raspundere juridica:
- raspunderea generala a functionarilor publici, aplicabila tuturor categoriilor de functionari publici,
consacrata in statutul general al functiei publice;
- raspunderea specifica a functionarilor publici, aplicabila anumitor categorii de functionari publici,
consacrata in statutul particular al functiei publice.
Faptele ilicite ale functionarului public se pot savarsi si in timpul sau liber, in legatura cu exercitarea functiei
publice, fara sa existe o legatura directa cu functia publica, dar sa se afecteze prestigiul si imaginea
acestuia3.
in prezent, se pot identifica urmatoarele forme de raspundere ale functionarului public, in functie de norma
juridica incalcata:
- raspunderea disciplinara, ce intervine ca urmare a incalcarii cu vinovatie a normelor de disciplina muncii
specifice raportului de functie publica;
- raspunderea contraventionala, ce intervine ca urmare a savarsirii unor contraventii de catre functionarul
public;
- raspunderea civila, ce intervine pentru faptele ilicite civile prin care functionarul public provoaca prejudicii
particularilor;
- raspunderea penala, ce intervine in cazul comiterii de catre functionarul public a unor fapte penale.
Sectiunea II
Formele raspunderii juridice a functionarilor publici
* Trecerea intr-o functie publica inferioara pe o perioada de pana la un an, cu diminuarea corespunzatoare a
salariului pentru perioada respectiva.
* Destituirea din functie - este sanctiunea disciplinara cea mai grava ce atrage incetarea raporturilor de
serviciu.
Se aplica in situatiile in care se savarseste o abatere disciplinara grava sau se incalca in mod repetat
obligatiile de serviciu, inclusiv normele de comportare, si se produce o paguba importanta unitatii.
Mentionam ca aceste imprejurari nu sunt cumulative.
Sanctiunile materiale si cele ce vizeaza cariera functionarului public (cele stipulate de art.70 alin.3 lit.b, lit.c,
lit.d, lit.e), se aplica de conducatorul institutie sau autoritatii publice la propunerea comisiei de disciplina.8 La
baza organizarii si functionarii comisiilor de disciplina stau urmatoarele principii: legalitatea constituirii,
transparenta informatiilor, paritatea si eficienta.
Sanctiunile disciplinare pentru inaltii functionari publici se aplica prin decizie a primului ministru, prin ordin al
ministrului sau dupa caz, prin ordin al conducatorului autoritatii sau institutiei publice centrale pentru
directorii generali din cadrul ministerelor, la propunerea comisiei de disciplina.
Masura sanctionatoare se ia in cel mult o luna de la constatarea savarsirii faptei, dar nu mai tarziu de 6 luni
de la savarsirea acestuia. Este obligatorie cercetarea prealabila a faptei imputate si ascultarea faptuitorului,
ce trebuie consemnate in scris. Daca fapta are caracter infractional, se va sesiza organul de cercetare
penala, iar functionarul public va fi suspendat si nu destituit din functie (deoarece penalul tine in loc
disciplinarul), pana la ramanerea definitiva a hotararii penale.
Daca instanta penala constata prin hotarare judecatoreasca definitiva inexistenta faptei sau nevinovatia
faptuitorului, destituirea nu poate interveni, incetand si suspendarea din functie a acestuia.
1.4. Principiile procedurii disciplinare
Termenul "deontologie" provine din grecescul "deontor" care inseamna ceea ce se cuvine si "logos" care
inseamna stiinta.
Deontologia poate fi definita35 ca fiind ansamblul normelor etico-juridice care contureaza un comportament
profesional sau privat.
Pornind de la definitia generala data deontologiei, putem sa particularizam deontologia functionarului public
si sa o definim ca fiind ansamblul normelor ce guverneaza comportamentul profesional si privat al
functionarului public, ca titular al functiei publice.
In situatia in care functionarul public a incalcat normele privind deontologia functiei publice, respectiv, si-a
incalcat obligatiile profesionale deduse din raportul de functie publica precum si normele de comportament
in interiorul si in afara institutiei publice, intervine raspunderea disciplinara a acestuia. Prin astfel de abateri
disciplinare, functionarul public isi lezeaza demnitatea si prestigiul, statutul sau socio-profesional si moral.
Reglementarea comportamentului profesional al functionarului public se face atat prin dispozitii
constitutionale36 cu valoare de principiu, cat si prin acte juridice emise de organul legislativ37, alte categorii
de acte normative, dar si cu ajutorul normelor cutumiare, in special in domeniul diplomatiei si ale
jurisprudentei38.
La baza activitatii functionarilor publici, a comportamentului lor profesional, a conduitei lor atat in interiorul
cat si in afara institutiei publice stau urmatoarele principii de baza:
- egalitatea de tratament fata de tertii beneficiari serviciului public, respectiv, un comportament
nediscriminatoriu fata de uzagerii serviciului public;
- respectarea suprematiei Constitutiei, respectul legilor generale in materie si al tuturor actelor normative de
catre purtatorii autoritatii publice;
- credinta si fidelitate fata de tara caruia ii apartine functionarul public;
- discretie profesionala privind informatiile pe care le primeste si le detine in exercitiul functiei sale;
- obligatia de supunere si respect fata de seful ierarhic;
- apararea si respectarea demnitatii si intimitatii uzagerilor serviciului public;
- perfectionarea profesionala continua, sub diferite forme etc.