Sunteți pe pagina 1din 42

ADMINISTRATIA PUBLICA

Sectiunea I
Consideratii generale despre administratia publica

1. Notiune. Caracteristici

Administratia publica reprezinta ansamblul activitatilor Presedintelui Romaniei, a Guvernului, al autoritatilor


administrative centrale si locale si a tuturor structurilor coordonate de acestea, prin care se aduc la
indeplinire legile sau se presteaza servicii publice in regim de putere publica.
Notiunea administratiei publice are un dublu sens:
- de organizare;
- de activitate.
In primul sens, prin administratie publica se intelege totalitatea mecanismelor, a organelor, structurilor
organizatorice, autoritatilor administratiei publice, care realizeaza o activitate cu un specific bine conturat.
In acest sistem de organizare a administratiei publice intra:
- Presedintele Romaniei (reprezinta autoritatea administratiei publice si vegheaza la buna functionare a
autoritatilor publice);
- Guvernul (exercita conducerea generala a administratiei publice si este sef al acesteia);
- Ministerele;
- Alte organe ale administratiei centrale de specialitate;
- Organele administratiei publice descentralizate: prefectul, consiliile locale si judetene; primarii; institutiile
publice; regiile autonome etc.
In al doilea sens, prin administratie publica se intelege activitatea de organizare a executarii si executarea
directa si concreta a legilor, de catre partile acestui mecanism, respectiv activitatea desfasurata de organele
administratiei publice pentru indeplinirea atributiilor ce le revin.
O definitie completa a administratiei publice poate fi formulata astfel: Administratia publica este activitatea
de organizare si executare concreta a legii, cu caracter dispozitiv si prestator, realizata in principal de
organele administratiei publice, si in subsidiar si de celelalte organe ale statului, precum si de organizatii
particulare de interes public.
Administratia publica se realizeaza de catre acele structuri statale care formeaza sfera executivului, functia
executiva fiind exercitata prin intermediul organelor cuprinse in sistemul administratiei publice. Ea reprezinta
prestatorul de servicii pentru cetateni.
Actele administrative pot fi emise de orice autoritate publica, fara deosebire de natura lor juridica, Guvernul
Romaniei exercitand conducerea generala a administratiei publice.
Din definitia data administratiei publice rezulta ca aceasta consta in acte juridice si operatiuni materiale prin
care se indeplinesc (executa) legile, fie prin emiterea de acte normative subordonate legii, fie prin
organizarea si prestarea efectiva si directa de servicii publice.

2. Aspecte privind reforma in administratia publica

Reforma institutionala in administratia publica este impusa si constituie una din conditiile esentiale ale
aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Realizarea acesteia este necesara atat pentru cresterea eficientei
mecanismelor administrative cat si pentru faptul ca administratia publica deserveste si utilizeaza un
important numar de persoane.
Programul de guvernare pe perioada 2001-2004 referitor la accelerarea reformei institutionale in
administratia publica cuprinde urmatoarele obiective:
- restructurarea profunda a administratiei publice;
- descentralizarea serviciilor publice;
- consolidarea autonomiei administrative si financiare;
- perfectionarea managementului in administratie;
- limitarea birocratiei;
- cresterea operativitatii si eficientei mecanismelor administrative
- coerenta actelor administrative;
- formarea si perfectionarea functionarilor publici
- cresterea responsabilitatii si independentei profesionale;
- politica flexibila in domeniul salarizarii functionarilor publici;
- crearea unei administratii publice moderne si flexibile capabila de un parteneriat corespunzator cu sectorul
privat.

3. Continutul activitatii administratiei publice


Administratia publica realizeaza functia executiva prin intermediul a doua categorii de forme de activitati
(care produc efecte juridice si care nu produc astfel de efecte), ce constituie formele concrete de activitate
ale organelor administratiei publice.2 Acestea sunt:
- acte administrative (sunt acte juridice unilaterale cu caracter normativ sau individual);
- fapte materiale juridice (actiuni sau inactiuni care produc efecte juridice);
- operatiuni materiale tehnice (activitati ce nu produc prin ele insele efecte juridice fiind savarsite in
indeplinirea atributiilor date prin lege).3

Dupa obiectul lor, activitatile administratiei publice se grupeaza4 astfel:


- activitati cu caracter de dispozitie;
- activitati de asigurare a bunei functionari a serviciilor publice;
- activitati de prestatii.

4. Principii generale de organizare a administratiei publice

4.1. Notiune
Principiile generale de organizare administrativa sunt acele solutii care determina raporturile dintre
autoritatile administrative centrale si cele locale. Conform art.120 din Constitutia Romaniei din 2003,
administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se bazeaza pe principiile:
- centralizarii administrative;
- deconcentrarii administrative si autonomiei locale.
In literatura juridica de specialitate sunt conturate urmatoarele principii:

4.2. Centralizarea administrativa


Centralizarea administrativa este procedeul care plaseaza in mainile puterii centrale conducerea tuturor
problemelor administrative.
Centralizarea administrativa poate fi:
- directa (cand ordinele vin de la Guvern sau puterea centrala in mod nemijlocit);
- indirecta (cand ordinele Guvernului sunt transmise prin agenti ai puterii centrale).

Centralizarea administrativa are ca regula de baza, dreptul superiorului de a exercita controlul ierarhic
asupra activitatii subordonatilor.

Caracteristicile controlului ierarhic sunt in principal, urmatoarele:


- Controlul ierarhic nu trebuie sa fie prevazut expres de lege, el este un atribut al puterii ierarhice ce poate fi
exercitat oricand, din oficiu sau la cerere.
- Controlul ierarhic priveste intreaga activitate a subordonatului, respectiv, actele juridice, faptele juridice,
precum si operatiunile materiale tehnice ale acestuia.
- Controlul ierarhic se refera la legalitatea si oportunitatea actelor si masurilor controlate.
- Organul ierarhic superior poate anula, abroga, revoca, suspenda, modifica orice masura a organului
inferior considerata ilegala sau inoportuna.

Acest sistem (al centralizarii administrative), prezinta unele inconveniente, cum ar fi:
- cetatenii nu participa la administratia publica;
- interesele locale nu se satisfac corespunzator, pentru ca puterea centrala nu are posibilitati si timp suficient
pentru cunoasterea lor reala;
- din cauza supraincarcarii autoritatile puterii centrale pot sa apara uneori tergiversari in solutionarea
problemelor administratiei publice locale.

4.3. Desconcentrarea administrativa


Desconcentrarea administratiei este o varianta a sistemului de centralizare administrativa, caracterizata prin
faptul ca reprezentantii locali ai autoritatilor centrale capata unele drepturi de decizie proprie, iar anumite
probleme ale unitatilor administrativ-teritoriale sunt scoase din competenta organelor centrale si date spre
decizie in competenta autoritatilor locale.
Desconcentrarea administrativa prezinta urmatoarele caracteristici:
- autoritatea locala ramane parte integranta din ierarhia centrala;
- organele centrale exercita controlul ierarhic al deciziilor luate de autoritatile administratiei locale.
4.4. Descentralizarea administrativa5
Termenul "descentralizare" semnifica ideea unei colectivitati locale inglobate in alta colectivitate mai vasta,
dar care se administreaza autonom. Descentralizarea reprezinta instrumentul principal de eficientizare a
serviciilor publice si de sporire a calitatii acestora.
Descentralizarea poate fi teritoriala si pe servicii.

Descentralizarea teritoriala - consta in faptul ca autoritatile publice locale conduc unitatile administrativ-
teritoriale.
Descentralizarea pe servicii - consta in scoaterea unui serviciu public din competenta autoritatilor centrale
sau locale si organizarea lui autonoma prin atribuirea de organe proprii si de patrimoniu propriu.

Principalele trasaturi ale controlului exercitat de autoritatile publice centrale asupra celor locale
(descentralizate)6, sunt in principal urmatoarele:
- este un control special exercitat numai in cazurile expres prevazute de lege;
- se exercita numai de organele indicate de lege;
- controlul priveste numai legalitatea actului, nu si oportunitatea lui;
- organul de control are dreptul de a aproba, anula, suspenda actele administrative ilegale ale organizatiilor
descentralizate;
- organul de control nu se poate substitui in locul organizatiilor descentralizate;
- organul de control nu poate modifica actele emise de organele descentralizate.
Descentralizarea administrativa prezinta numeroase avantaje, fapt pentru care este apreciata ca fiind
"democratia aplicata in administratie", sens in care amintim:
- interesele si nevoile locale pot fi satisfacute mai operativ prin actele organelor administrative
descentralizate (fara aprobari sau instructiuni de la puterea centrala);
- descentralizarea asigura cetatenilor participarea directa, efectiva la conducerea publica pe plan local (prin
alegerea reprezentantilor in autoritatile de conducere locale);
- prin descentralizare, administratia centrala dobandeste suplete in sensul ca, va avea personal mai putin,
dar de inalta calificare si specializare.
In prezent, descentralizarea administrativa reprezinta un obiectiv esential, o dimensiune primordiala in
reforma institutionala a administratiei publice centrale si locale. Descentralizarea administrativa urmareste
implicarea si constientizarea institutiilor si autoritatilor locale7 in gestionarea si administrarea propriilor lor
activitati si probleme, ceea ce semnifica transferul, in mod treptat, de autoritate si competenta, dinspre
puterea centrala spre autoritatile locale, precum si deconcentrarea deciziei si actiunii administrative de la
nivel central la nivelul colectivitatilor locale. Astfel, administratia publica centrala va reprezenta un aparat
flexibil, bine structurat, capabil si performant.
Consolidarea descentralizarii administrative se va asigura in contextul actual prin intermediul reformei
administratiei publice.
Descentralizarea presupune atat transferul de competente de la nivelul administratiei centrale catre cea
locala, cat si transferul de functionari publici din cadrul administratiei centrale catre cele regionale.

Sectiunea II
Consideratii generale privind serviciul public

1. Notiune

Functionarul public isi indeplineste functia publica (complex de drepturi si obligatii cu care este investit) in
cadrul unui serviciu public.
Unitatile administrativ-teritoriale sunt infiintate cu scopul de a asigura, in principal, realizarea unor sarcini,
cum ar fi:
- apararea teritoriului, a vietii si bunurilor cetatenilor;
- satisfacerea necesitatilor de instruire, cultura, sanatate;
- asigurarea fondurilor necesare bunei functionari a organelor statului, unitatilor administrativ-teritoriale si
institutiilor publice (de invatamant, cultura, sanatate etc.).

Pentru realizarea acestor sarcini, unitatile administrativ-teritoriale infiinteaza o serie de organisme ce au


obligatia de a le infaptui in practica, in favoarea intregii populatii a statului si a subdiviziunilor sale
administrativ-teritoriale.

Serviciul public administrativ poate fi definit ca fiind acel organism administrativ, infiintat prin lege sau pe
baza legii, (de catre stat, judet sau comuna) pentru satisfacerea in mod continuu a unor interese specifice
ale membrilor societatii.

Aceste organisme (servicii publice) sunt incadrate cu personal de o anumita pregatire de specialitate, iar
baza lor materiala este asigurata de stat, judet sau comuna.
Avand in vedere diversitatea atributiilor statului modern, acesta infiinteaza o multitudine de servicii publice,
fiecare indeplinind o anumita atributie, sau numai o latura a acesteia.
Serviciile publice sunt organizate si functioneaza fie ca organe ale administratiei publice, fie ca institutii
publice, fie ca servicii publice exploatate in regie, adica regii autonome de interes public denumite si
stabilimente publice.

2. Trasaturile serviciului public

Pentru a fi in prezenta unui serviciu public, sunt necesare a fi intrunite urmatoarele trasaturi:
- serviciile publice se constituie pentru satisfacerea intereselor specifice ale membrilor societatii;
- aceste organisme se infiinteaza de catre stat sau unitatile administrativ-teritoriale;
- infiintarea serviciilor publice se face prin lege sau pe baza legii, astfel;
- organele administratiei publice se infiinteaza prin legi, Hotarari de Guvern, ordine ale ministrilor;
- institutiile publice se infiinteaza numai prin lege;
- regiile autonome de interes public se infiinteaza prin Hotarari de Guvern (regiile autonome de interes public
national), hotarari ale organizatiilor administratiei publice judetene si locale (regii autonome de interes public
local);
- serviciile publice utilizeaza mijloace de informare corecta a opiniei publice;
- toate serviciile publice, sunt dotate cu functii publice, adica atributii, puteri si competente de a satisface
anumite interese generale si care trebuiesc ocupate de functionari publici, in conditiile legii;
- serviciile publice desfasoara o activitate continua si ritmica, dupa un program stabilit si adus la cunostinta
publicului;
- baza materiala (cladiri, mijloace materiale, fonduri banesti) necesara activitatii serviciului public se asigura,
in principal prin bugetul statului, judetului sau comunei; aceasta pentru ca, serviciile publice urmaresc in
primul rand satisfacerea intereselor generale ale membrilor societatii si numai in subsidiar, realizarea de
beneficii;

Din expunerea acestor trasaturi rezulta ca serviciile publice sunt create de stat sau subimpartirile sale
administrative, pentru indeplinirea atributiilor lor executive, in scopul satisfacerii intereselor specifice
generale ale membrilor societatii.

3. Necesitatea serviciilor publice

infiintarea serviciilor publice este determinata in principal, de cresterea continua a rolului statului in viata
societatii, precum si de necesitatea satisfacerii unor aspecte specifice ale intereselor generale ale membrilor
societatii.

Exista urmatoarele tipuri de servicii publice:


- servicii publice organizate sub forma ministerelor;
- servicii publice pentru satisfacerea unor interese generale ale membrilor societatii;
- servicii publice pentru satisfacerea intereselor economice si sociale ale membrilor societatii;
- servicii publice pentru satisfacerea intereselor specifice unor categorii de persoane (handicapati, someri
etc.)

Stabilimentul public este acel tip de serviciu public care are un caracter de specialitate, competenta sa fiind
limitata la un anumit serviciu tehnic. Sunt stabilimente publice:
- regiile autonome (SNCFR, RATB, Romtelecom) care intrunesc trasaturile stabilimentelor publice;
- regiile autonome de interes public care intrunesc trasaturile serviciului public (R.A. Drumurilor, R.A. a
Postelor etc.).

Serviciul public se reorganizeaza si se desfiinteaza, de regula, tot de catre organul administratiei publice,
prin acte de acelasi nivel cu acela prin care s-a infiintat. Exista insa si exceptii, cand desfiintarea se poate
efectua si prin acte de nivel superior.

CAPITOLUL II

FUNCTIA PUBLICA

Sectiunea I
Consideratii preliminare
1. Notiuni introductive

Functia publica este o institutie de baza a statului de drept, reprezentand mijlocul de realizare concreta a
valorilor supreme specifice statului de drept.1
Institutia functiei publice cat si cea a functionarului public sunt institutii juridice constitutionale consacrate de
Constitutia Romaniei din 2003, iar statutul si regimul juridic aplicabil acestora este stabilit prin lege organica.
Art.16 alin.3 din Constitutie consacra principiul conform caruia "Functiile si demnitatile publice, civile sau
militare, pot fi ocupate de persoane care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara", iar art.50 alin.2
stabileste ca "Cetatenii romani carora le sunt incredintate functii publice raspund de indeplinirea cu credinta
a obligatiilor ce le revin si in acest scop vor depune juramantul cerut de lege".2
Dispozitiile constitutionale exprese in materia functiei si functionarului public, reprezinta baze constitutionale
implicite pentru aceste institutii juridice.
Functiei publice i se aplica un regim de drept public. in exercitarea functiei publice si in executarea legii de
catre functionarii publici iau nastere raporturi juridice care sunt reglementate de norme juridice apartinand
unor ramuri de drept diferite: drept constitutional, administrativ, dreptul muncii etc.

2. Natura juridica a functiei publice

Raportandu-ne la doctrina administrativa din perioada interbelica, constatam existenta unor opinii diferite,
atat cu privire la sfera functionarilor publici, cat si cu privire la natura juridica a functiei publice. Aceste
diferente de pareri se explica fie prin specificul national al unor administratii, fie prin interesele politice care
se urmareau a fi realizate prin reglementari juridice cu privire la functionarii publici.
Cu privire la natura juridica a functiei publice s-au conturat doua teze fundamentale.
Prima teorie, este cea a "situatiei contractuale", sustinuta mai ales in Germania de P. Laband, iar in Franta,
printre altii, de Lafferiere, cu oarecare diferentieri, desi esenta este aceeasi. Astfel, autorii germani incearca
sa defineasca functia publica (functia de stat) prin intermediul unor institutii ale dreptului civil (in speta,
contractul de mandat), in timp ce, autorii francezi cauta sa explice esenta functiei de stat prin intermediul
institutiei de "contract de drept public" (contract administrativ).
Cea de-a doua teorie, "teoria statutului legal", sustinuta in principal de reprezentantii dreptului administrativ
francez din perioada interbelica, considera functia de stat ca un statut legal, deoarece actul de instituire a
acesteia este intotdeauna un act de autoritate, iar cel care exercita functia publica exercita autoritatea
statala si nu drepturile ce decurg dintr-o situatie contractuala. Aceasta teza s-a impus si in doctrina
romaneasca din perioada respectiva.
Pe aceasta linie de idei functia publica este definita ca fiind complexul de puteri si competente, organizat de
lege pentru satisfacerea unui interes general in vederea ocuparii de catre unul sau mai multi titulari,
persoane fizice care, executand puterile in limitele competentei urmaresc realizarea scopului pentru care a
fost creata functiunea respectiva.

3. Definitia si trasaturile functiei publice

3.1. Conceptul de functie publica. Caracteristicile functiei publice


Sintagma "functie publica" este definita diferit atat de la autor la autor cat si de la un sistem de drept la altul,
existand in acest sens o doctrina bogata atat pe plan intern cat si extern.
in doctrina romaneasca, definitia functiei publice cuprinde elemente comune, constante valoroase, existand
diferente de formulare in conceptiile autorilor, astfel:
- functia publica este situatia juridica a unei persoane fizice determinate;3
- functia publica desemneaza un statut ce se obiectivizeaza printr-un complex de drepturi si obligatii;4
- drepturile si obligatiile se exercita continuu;5
- statutul (situatia juridica) se creaza printr-o investitura legala;6
- complexul de drepturi si obligatii reprezinta atributiile persoanei fizice ce are calitatea de angajat intr-un
organ al administratiei publice.7
Prin functie publica se intelege situatia juridica a persoanei fizice investita legal cu atributii in realizarea
competentei unei autoritati publice - ce consta in ansamblul drepturilor si obligatiilor care formeaza
continutul unul juridic complex stabilit intre persoana fizica respectiva si organul care a investit.

Caracterele comune ale functiei publice rezulta si din definitia8 potrivit careia, functia publica reprezinta
complexul drepturilor si obligatiilor de interes general stabilite conform legii in scopul realizarii competentei
unei autoritati sau institutii publice, de catre persoane legal investite.
Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici9 defineste functia publica, la art.2 alin.1, ca
reprezentand ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite functionarului public, in temeiul legii, in
scopul realizarii atributiilor unui interes public, a prerogativelor de putere publica de catre administratia
publica centrala si locala.
Din definitiile date functiei publice se pot desprinde si trasaturile care o caracterizeaza. Astfel:
* Drepturile si atributiile ce definesc competenta, precum si obligatiile in realizarea competentei, ca prima
trasatura a functiei publice, nu pot fi stabilite decat pe cale unilaterala, prin norme juridice, de catre organele
de stat.
* Pe de alta parte, aceste drepturi si obligatii - atributii ale functiei publice - sunt create si organizate in
scopul realizarii puterii publice.
* O alta caracteristica a functiei publice este continuitatea, care se refera la existenta drepturilor si obligatiilor
atata timp cat exista competenta pe care functia o realizeaza.
Functia publica are caracter continuu, in sensul ca, ea este creata pentru satisfacerea intereselor generale
pe toata perioada existentei lor.
* Functia publica are caracter obligatoriu, deoarece, indeplinirea drepturilor si obligatiilor ce-i alcatuiesc
continutul, este o obligatie si nu o facultate10, o simpla posibilitate de a intra sau nu, in raporturi juridice
dupa propria vointa si conform interesului personal.
* Functia publica este creata pentru satisfacerea unui interes general si nu pentru satisfacerea unui interes
individual, avand la baza principiul suprematiei interesului public;
* Functia publica are ca activitate de baza exercitarea puterii de catre autoritatea sau institutia publica in
care este functia respectiva.
Exercitarea functiei publice contribuie la realizarea puterii publice.
* Atributiile, competenta ce constituie continutul functiei publice sunt stabilite numai prin lege sau prin acte
emise in baza si in executarea legii, si nu prin contract.11 De asemenea, modificarea sau desfiintarea
functiei publice se face prin lege sau prin acte juridice de aceeasi natura date in baza legii, de catre institutia
care a infiintat-o.
* Functiile publice sunt finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
* Exercitarea functiei publice se face pe baza urmatoarelor principii: legalitate, impartialitate si obiectivitate,
transparenta, eficienta si eficacitate, responsabilitate, stabilitate, subordonare ierarhica.
* O alta trasatura a functiei publice o constituie faptul ca cei care sunt investiti cu realizarea functiei intra intr-
un complex de raporturi juridice, ce se stabileste intre acesta si organul care i-a investit. in sfera acestui
raport juridic complex intra, de fapt, doua raporturi juridice concrete, care se afla intr-o legatura indisolubila,
formand o unitate in diversitate.
* Titularul functiei publice este persoana fizica ca:
- subiect subordonat intr-un raport juridic de autoritate, de
drept constitutional sau, dupa caz, de drept administrativ,
fata de organul care l-a investit12;
- subiect supraordonat intr-un raport de autoritate, de
drept administrativ, fata de terti (subiectele de drept in
legatura cu care se realizeaza competenta).
Continutul concret al drepturilor si obligatiilor functionarului public este stabilit prin fisa postului.
* Functii publice pot sa indeplineasca si persoane fizice care nu sunt incadrate in munca intr-un organ de
stat, in general, al administratiei publice, in particular. Este vorba de persoanele private care sunt investite,
prin autorizare, in conditiile legii, cu dreptul de a presta un serviciu public, in regim de putere publica.
* Tot o caracteristica a functiei publice o reprezinta si faptul ca titularul functiei publice este functionarul
public, persoana fizica care isi face din exercitarea functiei publice o cariera.

3.2. Clasificarea functiilor publice


Functiile publice sunt susceptibile de clasificare, astfel:
1. Dupa caracterul atributiilor si responsabilitatilor ce revin autoritatilor si institutiilor publice, precum si dupa
nivelul studiilor necesare ocuparii functiei publice, (conform art.7 si art.8 din lege) distingem:
A) Functii publice generale si functii publice specifice
Functiile publice generale, reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter general si comun
tuturor autoritatilor si institutiilor publice, in vederea realizarii competentelor lor generale.
Functiile publice specifice, reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter specific unor
autoritati si institutii publice, in vederea realizarii competentelor lor specifice.
Functiile publice generale, prevazute in lista din cadrul Anexei 1 din lege;
- secretar general al Guvernului si secretar general adjunct al Guvernului;
- consilier de stat;
- secretar general si secretar adjunct din ministere si din alte organe de specialitate ale administratiei publice
centrale;
- prefect si subprefect al judetului;
- secretar general al prefecturii si secretar general al judetului si al municipiului Bucuresti;
- director general si director general adjunct din ministere si aparatul ministerelor, precum si din organele de
specialitate ale administratiei publice centrale;
- secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului si comunei;
- director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate si ai aparatului propriu al
autoritatilor publice ale administratiei publice locale;
- sef de serviciu si sef de birou;
- expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor;
- referent de specialitate;
- referent.
In afara acestor functii publice generale expres prevazute de lege, alte functii publice generale se stabilesc
cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.
Functiile publice specifice sunt cele de:
- arhitect sef;
- inspector de concurenta;
- inspector vamal;
- inspector de munca;
- controlor delegat;
- comisar.
Alte functii specifice decat cele precizate, pot fi stabilite de autoritatile si institutiile publice, cu avizul Agentiei
Nationale a Functionarilor Publici.
b) Functii publice din clasa I, functii publice din clasa II, functii publice din clasa a III-a
Conform dispozitiilor art.8 din Legea nr.161/2003, clasificarea functiilor publice in clase, se face in raport cu
nivelul studiilor necesare ocuparii functiei publice. Astfel:
- clasa I cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de lunga durata, care au
fost absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta;
- clasa II-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de scurta durata,
absolvite cu diploma;
- clasa a III-a cuprinde functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii medii liceale, ce au fost absolvite
cu diploma.
B. Dupa nivelul atributiilor titularului functiei publice, art.9 din lege, stabileste trei categorii de functii publice:
a) Functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici:
b) Functii publice corespunzatoare functionarilor publici de conducere;
c) Functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie.

2. Dupa importanta functiei in realizarea competentei organelor administratiei de stat, exista doua categorii
distincte de functii publice: functiile de conducere si functiile de executie.

A. Functiile de conducere, se clasifica la randul lor, astfel:


a) Sub aspectul continutului procesului decizional administrativ, functiile de conducere sunt:
- functii care presupun, in mod preponderent, realizarea numai anumitor elemente ale conducerii
(organizare, coordonare, control etc.);
- functii care presupun toate elementele conducerii.

b) Sub aspectul sursei legislative, functiile de conducere sunt:


- functii prevazute numai in Constitutie (functiile de demnitari si anumite functii eligibile);
- functii prevazute in Statutul functionarilor publici;
- functii prevazute in statute speciale, stabilite in anumite sectoare ori pentru anumite organe.

c) Dupa gradul de complexitate si raspundere, exista:


- functii de conducere la nivelul organului administrativ;
- functii de conducere la nivelul organelor interne (ce nu apar ca si organe de conducere);
- functii de conducere la nivelul compartimentelor.

d) Sub aspectul naturii intrinseci a functiei de conducere, acestea pot fi:


- functii de conducere cu o natura exclusiv administrativa (ministru, director general, director, rector etc.);
- functii de conducere de specialitate (director tehnic, inginer sef, contabil sef etc.)

e) Sub aspectul retributiei, se disting:


- functii de conducere retribuite, cu sau fara indemnizatie;
- functii de conducere neretribuite (mai ales in ipoteza cumulului).

B. Functiile de executie, se clasifica13 astfel:


- functii pur administrative (principiale si auxiliare);
- functii de specialitate (tehnice, economice, juridice, alte specialitati).
Conform art.9. alin.2 din Legea nr.161/2003 functionarii publici numiti in functiile publice din clasele a II-a si
a III-a pot ocupa numai functii publice de executie. Functiile publice de executie sunt structurate pe grade
profesionale astfel: superior, principal, asistent, debutant.

3. Dupa gradul de strictete al disciplinei pe care o presupune, distingem :


A. functii civile;
B. functii cu caracter militar.

4. Dupa modul de desemnare a titularilor:


A. Functii publice care presupun numirea titularilor;
B. Functii publice care presupun repartizarea titularilor;
C. Functii publice care presupun alegerea titularilor, (alegere realizata, dupa caz, de: popor, de una din
Camerele Parlamentului, de Camerele Parlamentului in sedinta comuna, de Consiliul local, sau Consiliul
judetean, de diferite adunari generale, consilii de conducere administrative sau stiintifice).

5. Dupa regimul juridic aplicabil, functiile publice se clasifica in:


A. Functii publice carora li se aplica regimul dreptului comun, intelegand prin drept comun regimul stabilit de
Statutul functionarilor publici;
B. Functii publice carora li se aplica regimuri statutare speciale, potrivit principiilor Statutului functionarilor
publici.

6. Dupa gradul de acces la functia publica, distingem:


A. Functii publice ocupate de functionarii debutanti, care au promovat concursul pentru ocuparea unei functii
publice, dar nu indeplinesc conditiile cerute de lege pentru a ocupa o functie publica definitiva;
B. Functii publice ocupate de functionari definitivi, care indeplinesc conditiile prevazute de lege in acest sens
(au efectuat perioada de stagiu si au fost evaluate pozitiv; persoane ce au promovat programe de
perfectionare si formare in administratia publica; persoane ce au vechimea ceruta de lege.

7. in functie de natura atributiilor stabilite pentru realizarea competentei unei institutii publice, functiile
publice pot fi impartite in urmatoarele categorii:
A. Functii publice corespunzatoare categoriilor inaltilor functionari publici:
B. Functii publice ce corespund categoriei functionarilor publici de conducere;
C. Functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie.

4. Caracteristicile raportului juridic de functie publica

Raporturile juridice de functii publice sunt raporturi de serviciu ce se nasc si se exercita pe baza actului
administrativ de numire emis in baza si in conditiile legii.
Exercitarea raporturilor juridice de functie publica se realizeaza pe perioada nedeterminata; exceptia, in
sensul ca ele pot fi exercitate si pe perioada determinata, este prevazuta expres de lege.
Raportul juridic de functie publica reprezinta, asadar, relatia sociala reglementata de lege, ce se stabileste
intre functionarul public (persoana fizica titulara a functiei publice) si autoritatea publica careia ii apartine
functia publica respectiva.
Momentul nasterii raportului juridic de functie publica este marcat de emiterea actului unilateral de numire14
in functie publica.
Natura raportului juridic15 ce este complexa, in sensul ca acesta este guvernat de norme juridice ce apartin
unor ramuri de drept diferite.

5. Gestiunea functiei publice


5.1. Concept si particularitati
Conceptul de gestiune a functiei publice16 are doua sensuri:
- sensul material - functional, dupa care prin gestiunea functiei publice si se intelege ansamblul actelor
juridice si administrative, precum si operatiunile tehnico-administrative si materiale prin care se recruteaza si
se evalueaza functionarii publici in structurile publice;
- sensul formal-organizatoric, prin care se intelege activitatea autoritatilor si organismelor in procesul de
gestionare a functiei publice.
Gestiunea functiei reprezinta totalitatea activitatilor si atributiilor legale pe care functionarul public este dator
sa le exercite in interes public.
Gestiunea functiei publice are la baza urmatoarele principii:
- principiul autoritatii (ierarhiei), conform caruia functionarul public este dirijat in activitatea sa de catre seful
ierarhic, caruia trebuie sa i se subordoneze; aceasta subordonare ierarhica nu trebuie insa sa ocazioneze
arbitrarul superiorilor ierarhici.17
- principiul democratizarii functiei publice, conform caruia dreptului sefului ierarhic asupra carierei
subordonatilor sai, le corespunde si dreptul acestora in influentarea carierei lor printr-o implicare efectiva in
acest sens.

Sectiunea II
Ocuparea functiilor publice

1. Cadrul general de incadrare in munca

Dreptul la munca face parte din categoria drepturilor fundamentale fiind garantat constitutional.18 Art.53
alin.1 din Constitutie stipuleaza insa ca exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans prin lege,
in anumite situatii.19
in prezent, legislatia romaneasca consacra doua tipuri de contracte de munca:
- contractul colectiv - ce reprezinta actul juridic cu caracter normativ, incheiat intre sindicate si angajator;
- contractul individual - ce reprezinta intelegerea scrisa dintre angajat sau salariat si angajator, prin care
prima se obliga sa presteze munca prevazuta in contract in schimbul unei remuneratii (salariu), iar cea de-a
doua, sa-i asigure conditiile corespunzatoare de munca si de protectia muncii.20
Angajatorul poate fi atat o persoana fizica cat si o persoana juridica, iar angajatul, potrivit legislatiei muncii,
poate fi numai o persoana fizica ce trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu.

2. Numirea in functia publica

2.1. Consideratii introductive


Legea nr.188/1999 modificata si completata, stabileste la art.49 alin.1 ca, ocuparea unei functii publice
vacante, si asadar, intrarea in corpul functionarilor publici se face prin promovare, transfer, redistribuire si
concurs.
Legea privind Statutul Functionarilor publici precizeaza conditiile cerute pentru ocuparea unei functii publice,
castigarea concursului sau promovarea examenului organizat pentru ocuparea functiei publice, fiind una
dintre acestea.
Intrarea in corpul functionarilor publici are loc dupa definitivarea studiilor necesare si dupa o perioada de
stagiu intr-o functie publica de debutant.
Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale in indeplinirea atributiilor si
responsabilitatilor unei functii publice, formarea practica a functionarilor publici debutanti, precum si
cunoasterea de acestia a specificului administratiei publice si a exigentelor acesteia. Prin aceasta se
accentueaza importanta formarii profesionale in dezvoltarea carierei functionarului public, in scopul
indeplinirii atributiilor de serviciu cu maxim profesionalism.
Perioada de stagiu este de 12 luni, pentru functionarii publici de executie din clasa I, de 8 luni pentru
functionarii publici din clasa a II-a si de 6 luni pentru cei din clasa a III-a. Este asimilata perioadei de stagiu,
perioada in care functionarul public a urmat si a promovat programe de formare specializata in administratia
publica pentru numirea sa intr-o functie publica definitiva. La terminarea perioadei de stagiu a functionarului
public, acesta va redacta un raport de stagiu. Daca acesta a indeplinit nivelul de pregatire si responsabilitate
profesionala, este angajat definitiv, iar daca a obtinut calificativul "necorespunzator" in urma evaluarii, va fi
eliberat din functie. in forma ei modificata, legea introduce un element de noutate si anume, faptul ca
perioada de stagiu nu se mai poate repeta, astfel ca, functionarul public, care a fost evaluat si a obtinut
calificativele corespunzatoare, va avea statutul de debutant.
Functionarul public numit definitiv in functia publica este obligat sa depuna juramantul de credinta, juramant
al carui continut este cuprins in art.52 alin.6 din Legea nr.188/1999, astfel:
"Jur sa respect Constitutia, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sa aplic in mod corect si fara
partinire legile tarii, sa indeplinesc constiincios indatoririle ce imi revin in functia publica in care am fost numit
si sa pastrez secretul profesional. Asa sa-mi ajute Dumnezeu"21. Refuzul depunerii juramantului atrage
revocarea decretului administrativ de numire in functia publica. Numirea in functiile publice pentru care se
organizeaza concurs se face prin actul administrativ emis de catre conducatorul autoritatilor sau institutiilor
publice din administratia publica centrala sau locala.
Functionarii publici care la data intrarii in vigoare a Legii nr.188/1999, erau incadrati pe durata
nedeterminata in cadrul autoritatilor si institutiilor publice, au fost numiti in functiile publice corespunzatoare
posturilor ocupate cu respectarea dispozitiilor legale, in termen de 90 de zile de la intrarea ei in vigoare.22
Numirea inaltilor functionari publici
Procedura de numire a categoriei de functionari publici se face de catre:
- Guvern, pentru functiile prevazute la art.11 lit.a si lit.d din Statut;
- Primul-ministru, pentru functiile prevazute la art.11 lit.b, lit.c si e din Statut;
- Ministrul administratiei publice pentru functiile publice expres prevazute de Statut la art.11 lit.f;
- Ministrul sau conducatorul autoritatii sau institutiei publice, in cazul functiilor publice prevazute la lit.g,
art.11 din Statut.
In vederea numirii inaltilor functionari publici, se va constitui o comisie de concurs alcatuita din cinci
personalitati ce sunt recunoscute ca si specialisti in administratia publica; numirea acestora se face prin
decizie data de Primul Ministru la propunerea facuta de catre ministrul administratiei publice (art.19 alin.2).
Sesizam faptul ca, aceasta categorie de functionari publici beneficiaza de un regim periodic distinct, in
sensul ca numirea si incetarea raporturilor juridice de functie publica se face de catre institutii si persoane
strict stabilite.
Introducerea categoriei inaltilor functionari publici in corpul functionarilor publici (prin art.9) este motivata de
adoptarea unei practici unitare si armonizarea cu standardele Uniunii Europene a sistemului romanesc in
materie.
Pentru dobandirea calitatii de inalt functionar public, se cer a fi indeplinite cumulativ, pe langa conditiile
generale si unele conditii specifice cum sunt:
- promovarea concursului organizat pentru numirea intr-o functie publica din categoria inaltilor functionari
publici;
- o vechime in specialitatea functiei publice de cel putin 7 ani, sau 3 ani pentru cel ce are competenta legala
de numire in functia publica;
- studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta;
- absolvirea programelor de formare specializata si perfectionare in administratia publica sau in alte domenii
specifice de activitate.
Inaltii functionari publici realizeaza managementul superior al administratiei publice, fiind functionari publici
de cariera cu rol in asigurarea continuitatii si coerentei deciziilor administrative necesare implementarii
politicilor publice.

Evaluarea si promovarea functionarilor publici


Sistemul de cariera a functionarilor publici a fost influentat de modificarile si completarile aduse Legii
nr.188/1999 prin Legea nr.161 din 2003. Daca vechea formare a legii utiliza notiunea de avansare, aceasta
a fost inlocuita cu notiunea de promovare, care are la baza si un alt mecanism.
Sistemul de cariera al functionarilor publici de executie, anterior modificarilor si completarilor Legii
nr.188/1999, avea la baza doua conditii cumulative cu privire la avansarea in grad si clasa, respectiv:
conditia de vechime si calificativele obtinute la evaluarea performantelor profesionale individuale anuale.
Accesul in functii publice de conducere se facea pe baza de concurs, organizat de institutiile publice.
In prezent, art.49 alin.1 din Legea nr.188/1999 modificata si completata, dispune ca "ocuparea functiilor
publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire si concurs."
Sectiunea 4-a din Legea nr.161/2003 este intitulata "Promovarea functionarilor publici si evaluarea
performantelor profesionale". in cariera, functionarul public beneficiaza de dreptul de a promova in functia
publica si de a avansa in gradele de salarizare.
Promovarea in functia publica este definita de legiuitor ca fiind modalitatea de dezvoltare prin ocuparea unei
functii publice superioare vacante. Regula este ca, promovarea intr-o functie publica superioara vacanta se
face prin concurs sau examen.
Pentru a ocupa o functie publica de executie din gradul profesional principal, prin concurs, este necesar ca
functionarii publici sa indeplineasca urmatoarele conditii:23
- sa aiba o vechime minima de 2 ani in functie publica de executie din gradul profesional existent, in clasa
corespunzatoare studiilor absolvite;
- sa fi obtinut cel putin calificativul "foarte bun" la evaluarea performantelor profesionale individuale din
ultimii 2 ani;
- sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului.
In cazul in care functionarul public participa la concursul de promovare intr-o functie publica de executie din
gradul profesional superior, vor fi intrunite urmatoarele conditii:
- o vechime de cel putin 2 ani in functiile publice de executie din gradul profesional principal sau, 4 ani in
functiile publice de executie din gradul profesional existent;
- obtinerea, cel putin a calificativului "foarte bun" la evaluarea performantelor profesionale individuale din
ultimii 2 ani;
- indeplinirea cerintelor specifice prevazute de fisa postului.
Pentru ocuparea functiilor publice de conducere vacante, pot participa la concurs, persoanele ce indeplinesc
urmatoarele conditii:
- sunt absolvente ale programelor de formare specializata si perfectionare in administratia publica,
organizate de catre institutiile specializate, expres prevazute de lege24;
- au fost numite intr-o functie publica din clasa I;
- indeplinesc cerintele specifice din fisa postului;
- indeplinesc conditiile de vechime cerute.25
Functionarii publici de executie care dobandesc o diploma de studiu de nivel superior in specialitatea in care
isi desfasoara activitatea, au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea unei functii vacante
superioara celei in care este incadrat.
Observam ca, regula concursului reprezinta modalitatea pe care se bazeaza promovarea functionarului
public intr-o functie publica superioara, atunci cand exista competitie.26

Practica europeana a concursului denota faptul ca procedura concursului reprezinta o "exigenta a


democratiei si o garantie a nulitatii administratiei publice vis-á-vis de cetateni."27
Se impune astfel, un cadru legislativ28 corespunzator realitatilor nationale si internationale, dar si un cadru
institutional adecvat sustinerii perfectionarii si afirmarii profesionale in conditii de competitie.
Evaluarea performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici se face anual, aceasta procedura
avand ca si scop urmatoarele:
- avansarea in gradele de salarizare;
- retrogradarea in gradele de salarizare;
- promovarea intr-o functie publica superioara;
- eliberarea din functia publica;
- stabilirea cerintelor de formare profesionala a functionarilor publici.
Calificativele ce se pot acorda functionarilor publici in urma procedurii de evaluare profesionala sunt:
"exceptional", "foarte bun", "bun", "satisfacator" si "nesatisfacator". in cazul inaltilor functionari publici,
comisia de evaluare a performantelor profesionale individuale se va compune din cinci specialisti de renume
in administratia publica.

Principiile exercitarii functiei publice


Art.4 din Legea nr.188/1999, modificata si completata prin Legea nr.161/2003, stabileste principiile ce stau
la baza exercitarii functiei publice, astfel:
- legalitate, impartialitate si obiectivitate;
- transparenta;
- eficienta si eficacitate;
- responsabilitatea functionarului public, in conformitate cu dispozitiile legale;
- orientare catre cetateni;
- stabilitate in exercitarea functiei publice;
- subordonare ierarhica.

Planul de ocupare a functiilor publice


Art.22 din Legea nr.188/1999 modificata si completata, prevede ca, planul de ocupare a functiilor publice
este necesar si va stabili urmatoarele:
- numarul functiilor publice rezervate promovarii functionarilor publici care indeplinesc conditiile legale;
- numarul functiilor publice ce vor fi infiintate;
- numarul functiilor publice ce vor fi ocupate prin concurs;
- numarul functiilor publice supuse reorganizarii;
- numarul maxim al functiilor de conducere;
- numarul maxim al functiilor publice pe clasa, categorie si grade profesionale.
Elaborarea planului de ocupare a functiilor publice este de competenta Agentiei Nationale a Functionarilor
Publici care va consulta in acest sens, organizatiile sindicale reprezentative la nivel national.
Planul pentru ocuparea functiilor publice este supus aprobarii Guvernului.

2.2. Incompatibilitati
Incompatibilitatile reprezinta restrangeri de drepturi de a ocupa o anumita functie, respectiv, conditiile
speciale cerute pentru ocuparea unei functii publice.29 Ele prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:
- au caracter legal, ele nu pot fi preliminare si nu exista in afara legii;
- sunt consacrate prin norme imperative, categorice, de la care nu se poate deroga;

2.2.1. Incompatibilitati privind calitatea de functionar public


Legea nr.161 din 2003, la art.94 precizeaza ca incompatibilitate a calitatii de functionar public cu orice alta
functie publica decat una in care aceasta a fost numit, precum si cu functiile de demnitate publica.
Astfel, sunt stabilite interdictii cu privire la detinerea altor functii si la desfasurarea altor activitati, indiferent
daca sunt remunerate sau neremunerate, dupa cum urmeaza:
- in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice;
- in cadrul cabinetului demnitarului32
- in cadrul regiilor autonome, a societatilor comerciale sau in alte unitati cu scop lucrativ, din sectorul public
sau privat, precum si in cadrul unei asociatii familiale sau ca persoana fizica autorizata;
- in calitate de membru al unui grup de interes economic.
Autoritatea publica competenta sa aprecieze si sa stabileasca care activitati, in afara celor enumerate mai
sus, sunt incompatibile cu functia publica, este Agentia Nationala a Functionarilor publici, care in temeiul
art.21 (lit.c si d) din Statut, are ca atributii monitorizarea si controlarea modului de aplicare a legislatiei
privitoare la functia publica si functionarul public, in scopul aplicarii ei unitare.
Sunt stabilite de asemenea, incompatibilitati si in situatiile in care functionarii publici, in exercitarea functiei
publice, au desfasurat activitati de monitorizare si control cu privire la societatile comerciale sau alte unitati
cu scop lucrativ, in sensul ca acestia nu vor putea acorda consultanta de specialitate si nu vor putea
desfasura activitati la aceste societati pe o perioada de 3 ani dupa ce a parasit corpul functionarilor publici.
De asemenea, functionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane cu privire la efectuarea de acte ce au
legatura cu functia publica pe care o exercita.
Alte incompatibilitati vizeaza raporturile ierarhice intre rude si soti. Astfel, art.95 din Legea nr.161/2003
stabileste interdictia cu privire la raporturile ierarhice directe ale functionarilor publici sau ale demnitarilor
publici, care sunt soti intre ei sau rude de gradul I. Daca exista astfel de situatii, cei in cauza au posibilitatea
de a opta in termen de 60 de zile, pentru incetarea raporturilor ierarhice directe sau renuntarea la calitatea
de demnitar."
Functionarii publici pot sa exercite functii sau activitati in domeniul didactic, in domeniul cercetarii stiintifice si
al creatiei literar-artistice, functia publica putand fi cumulata cu aceste activitati. Conditia impusa de lege
este aceea ca, in astfel de situatii, documentele ce alcatuiesc dosarul profesional vor fi gestionate exclusiv
de catre autoritatea sau institutia publica la care acestia sunt numiti.
Legea prevede ca functionarul public poate fi ales sau numit pentru exercitarea unei functii de demnitate
publica, cu precizarea ca raportul sau de serviciu se suspenda pe durata campaniei electorale, pana in ziua
ulterioara alegerilor, in situatia in care nu este ales, si pana la incetarea functiei eligibile sau a celei de
demnitate publica, in situatia in care a fost ales sau numit.
De asemenea, functionarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, cu exceptia categoriei
inaltilor functionari publici care in astfel de situatii vor fi sanctionati cu destituirea din functia publica. Desi
legea permite acest lucru pentru functionarii publici, totusi ei nu vor putea face parte din conducerea
partidelor politice si nici nu vor putea sa exprime sau sa apere pozitiile unui partid politic in mod public.

2.2.2. Incompatibilitati privind calitatea de parlamentar


Calitatea de parlamentar este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia
celei de membru al Guvernului.33 De asemenea, o persoana nu poate fi in acelasi timp deputat si senator.
Functiile publice de autoritate incompatibile cu calitatea de parlamentar, sunt acele functii din administratia
publica asimilate celor de: ministru, ministri secretari de stat, subsecretari de stat si functiile asimilate
acestora "functia din Administratia Prezidentiala, din Aparatul de lucru al Parlamentului si al Guvernului;
functiile de conducere din ministere si alte autoritati si institutii publice; functiile de consilieri locali si
judetene, de prefecti si subprefecti, primari, viceprimari, secretari de consilii judetene si comunale; functiile
publice din serviciile descentralizate ale ministerelor si celelalte organe din unitatile administrativ-teritoriale si
din aparatul propriu si serviciile publice ale consiliilor judetene si locale; functiile care potrivit legii nu permit
persoanelor ce le detin sa candideze in alegeri.
Calitatea de parlamentar este incompatibila 34cu:
- functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de
administratie si cenzor la societatile comerciale, banci, institutii de credit, societati de asigurare, institutii
publice;
- cu functia de presedinte sau de secretar general al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la
societatile comerciale, banci, institutii de credit, societati de asigurare si la alte institutii publice;
- cu functia de reprezentant al statului in adunarile generale ale societatilor comerciale;
- cu functia de manager sau membru in consiliile de administratie ale regiilor autonome, companiilor si
societatilor nationale;
- cu calitatea de comerciant persoana fizica sau de membru al unui grup de interes economic;
- cu functia publica incredintata de un stat strain (cu exceptia celor prevazute in acorduri si conventii la care
tara noastra este parte).

Functiile sau activitatile compatibile cu calitatea de deputat si senator sunt cele in domeniul didactic, al
cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice.

2.2.3. Incompatibilitati privind functia de membru al Guvernului35


Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea altei functii publice de autoritate, cu
exceptia celui de deputat sau de senator. De asemenea, aceasta functie este incompatibila cu functia de
reprezentare profesionala salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial, precum si cu functiile care
sunt incompatibile pentru membri Parlamentului (art.84 alin.1 lit.c-i), cu exceptia functiilor sau activitatilor
didactice, de cercetare stiintifica sau creatie literar-artistica.
Incompatibilitatile privind prefectii si subprefectii sunt prevazute in art.85 din legea nr.161 din 2003, iar cele
cu privire la alesii locali (primar, viceprimar, consilieri) si consilieri locali sau judeteni, sunt precizate de
dispozitiile art.87 si art.88 din lege.

2.2.4. Incompatibilitati privind magistratii


Functia de judecator si functia de procuror este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu
exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.36 Cu privire la aceasta categorie de functionari publici
se stabilesc interdictii privind: activitatile de arbitraj in litigii, activitatile comerciale sau de reprezentare in
unitati cu scop lucrativ, apartenenta politica, manifestarile contrare demnitatii functiei pe care o ocupa,
participarea la judecarea unor cauze atunci cand sunt rude intre ei sau cu cei ce au interese in acele cauze,
precum si anumite interdictii privind exercitarea functiei de avocat pe care o ocupa ulterior.
Judecatorul sau procurorul care a fost sanctionat cu indepartarea din magistratura nu va putea, timp de 3
ani, sa ocupe functii de specialitate juridica.
Autoritatea competenta sa aprecieze daca anumite activitati (ne referim la cele care nu au fost prevazute de
lege), pe care functionarii publici le desfasoara, sunt incompatibile cu functia publica, este Agentia Nationala
a Functionarilor publici.

2.3. Conflictul de interese in exercitarea demnitatilor functiilor publice


2.3.1. Notiune si principii
Conflictul de interese reprezinta situatia in care persoana care exercita o demnitate publica sau o functie
publica, are un interes personal de natura economica, patrimoniala, interes care ar putea sa influenteze
indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor ce le sunt stabilite prin dispozitiile constitutionale sau prin alte
dispozitii.
La baza prevenirii conflictului de interese in exercitarea functiilor publice sau a demnitatilor publice stau
urmatoarele principii, care guverneaza conduita profesionala a functionarilor publici:
- suprematia legii, potrivit caruia functionarii publici sunt obligati sa respecte Constitutia Romaniei si toate
actele normative aflate in vigoare;
- prioritatea (suprematia) interesului public, conform caruia functionarii publici sunt obligati, in exercitarea
functiei sau demnitatii publice, sa considere interesul public mai presus fata de orice alt interes;
- impartialitatea (independenta), in conformitate cu care, functionarii publici sunt obligati sa manifeste o
atitudine neutra, impartiala si obiectiva fata de anumite interese politice, economice, etnice, religioase sau
de orice alta natura, in exercitiul functiei lor, ei pot sa-si exprime opiniile cu stricta respectare a ordinii de
drept si a bunelor moravuri;
- integritatea, este principiul potrivit caruia, functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa primeasca,
fie direct fie indirect, pentru ei sau pentru altii, anumite avantaje sau beneficii in considerarea functiei lor, sau
sa abuzeze in orice fel de pozitia pe care o detin; in exercitarea functiei publice, functionarul public trebuie
sa fie un model de cinste si corectitudine;
- profesionalismul, este principiul conform caruia functionarii publici sunt obligati sa-si indeplineasca
atributiile ce le revin cu responsabilitate, eficienta si competenta, constiinciozitate si corectitudine;
- transparenta decizionala.

2.3.2. Conflictul de interese in exercitarea functiei de membru al Guvernului


Persoana care exercita functia de membru al Guvernului, de secretar sau subsecretar de stat sau alte functii
publice asimilate acestora, precum si cel ce exercita functia de prefect sau subprefect, este obligata sa nu
emita acte administrative sau sa nu incheie acte juridice, sa nu ia sau sa nu participe la luarea de decizii
publice de autoritate cu scopul de a produce foloase materiale pentru sine, pentru sotul sau sau pentru rude
de gradul I (art.72 alin. I din legea nr.161/ 2003). in caz contrar, intervin urmatoarele sanctiuni:
- sanctiuni disciplinare pentru cei ce au savarsit in acest sens abateri disciplinare;
- decaderea din dreptul de a mai exercita o astfel de functie publica pe o perioada de 3 ani;
- plata de despagubiri persoanelor vatamate in dreptul sau in interesul lor legitim ca urmare a existentei unui
conflict de interese.

2.3.3. Conflictul de interese privind alesii locali


Alesii locali (primarii si viceprimarii) au obligatia de a nu emite acte administrative sau dispozitii si de a nu
incheia acte juridice, in exercitarea functiei lor, daca acestea sunt de natura sa produca foloase materiale
pentru sine, sau pentru sotul sau rudele sale de gradul I.
Art.76 alin.2 din Legea nr.161/2003 stabileste sanctiunea cu privire la aceste acte, care este nulitatea lor
absoluta. Daca pe baza unui control efectuat in acest sens se dovedeste ca alesul local in cauza a realizat
foloase materiale, prefectul poate dispune sesizarea organelor de urmarire penala sau a comisiilor
competente de cercetare a averii.
In privinta presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene sau a consilierilor locali si judeteni, conflictele
de interese sunt prevazute de art.47 din Legea 215/2001 privind Administratia Publica locala, modificata si
completata.

2.3.4. Conflictul de interese privind functionarii publici


Se considera ca functionarul public se afla in conflict de interese atunci cand se afla in urmatoarele situatii:
- rezolva cereri, ia sau participa la luarea de decizii privind persoanele fizice si juridice cu care are relatii de
natura patrimoniala;
- interesele patrimoniale ale sale, ale sotului sau rudelor de gradul I pot sa influenteze deciziile pe care
trebuie sa le ia in exercitarea functiei publice;
- face parte din aceleasi comisii, constituite potrivit legii, cu functionari publici ce au calitatea de sot sau de
ruda de gradul I.
In astfel de situatii, functionarul public are obligatia de abtinere si de informare a sefului ierarhic superior,
care va propune conducatorului institutiei sau autoritatii publice, desemnarea unui alt functionar public.
Persoanele care exercita demnitati si functii publice au obligatia sa depuna, pe proprie raspundere, o
declaratie de interese, in legatura cu functiile si activitatile pe care le desfasoara, cu exceptia celor care sunt
legate de mandatul sau de functia publica pe care o exercita. Declaratia de interese este publica si se
depune la persoanele expres prevazute prin lege (art.113 din Legea nr.161/2003 indica aceste persoane),
iar evidenta lor se tine in Registrul declaratiilor de interese.
Declaratia de interese cuprinde urmatoarele functii si activitati: functii in cazul asociatiilor, fundatiilor, ONG-
urilor sau in partide politice; activitati profesionale ce sunt remunerate; calitatea de actionar sau asociat la
societatile comerciale, banci, institutii de credit, societati financiare si de asigurare.
Constatam din cele prezentate ca, functionarul public este incompatibil cu exercitarea altor profesii, fiind
imposibila cumularea a doua sau mai multe functii publice37. Prin aceasta legiuitorul a urmarit ca
functionarul public sa se dedice in totalitate serviciului public, toate calitatile si aptitudinile sale sa si le
consacre functiei incredintate.38

3. Conditii pentru ocuparea functiei publice

Pentru acces intr-o functie publica se cer a fi indeplinite doua categorii de conditii:
- conditii generale - ce au ca izvor Constitutia Romaniei din 2003 si reglementarile cadru/statutele/si
reglementarile care vizeaza toate functiile si demnitatile publice;
- conditii speciale - ce au ca izvor legile speciale ce reglementeaza regimul juridic al unor functii publice si
care vizeaza numai anumite categorii de functionari publici (magistrati, militari etc.).

3.1. Conditiile generale de acces intr-o functie publica


Conditia ca persoanele ce indeplinesc functii si demnitati publice sa aiba cetatenia romana si domiciliul in
Romania; (art.49 din Statut);
Art.16 alin.3 din Constitutia Romaniei din 199139 prevede ca: "Functiile si demnitatile publice, civile sau
militare, pot fi ocupate in conditiile legii de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara".
Rezulta prin interpretarea textului constitutional ca cetatenia romana si domiciliul in Romania, vizeaza
deopotriva:
- atat functiile publice cat si demnitatile publice;
- atat functiile civile cat si cele militare.
Consideram ca motivatia conditiei cetateniei romane este data de faptul ca un functionar sau demnitar
public trebuie sa fie devotat, credincios statului al carui cetatean este si pentru care indeplineste o anumita
functie publica.
Legislatia si doctrina romaneasca nu au admis posibilitatea ca o functie publica sa poata fi indeplinita de o
persoana care are domiciliul40 intr-un alt stat, aceasta fiind o alta conditie generala alaturi de conditia
exclusiva a cetateniei romane.
Cu toate acestea, Constitutia Romaniei in forma sa revizuita dispune in cuprinsul alin.4 din art.16, ca in
conditiile aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana cetatenii Uniunii care indeplinesc cerintele legii
organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale.

Conditia varstei de 18 ani;


Pentru ca o persoana sa poata ocupa o functie publica este necesar ca aceasta sa aiba implinita varsta de
18 ani, varsta care aduce cu sine o maturitate comportamentala.
Statutul functionarului public dispune in acelasi sens in legatura cu aceasta conditie, respectiv, "varsta de 18
ani impliniti, daca legea speciala nu prevede o varsta mai mare".
Pentru anumite functii sau demnitati publice legiuitorul impune alte limite de varsta. Astfel, pentru candidatii
ce urmeaza a fi alesi in Camera Deputatilor sau in organele administratiei publice, varsta necesara este de
cel putin 23 de ani; statutul de senator se poate dobandi, prin alegere, la implinirea varstei de cel putin 33 de
ani; pentru a fi ales in functia de Presedinte al Romaniei, varsta necesara este de cel putin 35 de ani (art.37
alin.2 din Constitutie)..

Conditia capacitatii depline de exercitiu


Aceasta presupune existenta responsabilitatii depline pentru actele si faptele pe care functionarului public le
savarseste. Au deplina capacitate de exercitiu41 persoanele majore si care nu sunt declarate incapabile.
Art.36 din Constitutie dispune ca dreptul de vot se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani, minorii si
incapabilii (debilii sau alienatii mintali pusi sub interdictie), precum si persoanele condamnate prin hotarare
judecatoreasa definitiva la pierderea drepturilor electorale, nu au drept de vot.

Conditia de studii si de vechime in specialitate prevazute de lege;


Se cer a fi indeplinite conditii de studii administrative sau de alta specialitate42 (juridice, de finante etc.)
pentru functia publica care urmeaza sa fie ocupata de functionarul public. Prin intermediul acestor conditii se
urmareste verificarea si indeplinirea aptitudinilor intelectuale ale functionarilor din administratia publica.
Pentru a face parte din categoria inaltilor functionari publici se cer studii superioare de lunga durata,
absolvirea de cursuri de formare specializata si perfectionare in administratia publica sau in alte domenii de
activitate sau titlul stiintific de doctor, precum si o vechime de cel putin 7 ani in specialitatea functiei publice
respective.

Conditia lipsei antecedentelor penale;


Conditia lipsei antecedentelor penale care sa-l faca pe cel numit intr-o functie publica incompatibil pentru
exercitarea acesteia, este o conditie obiectiva.
Legea privind Statutul functionarilor publici in forma sa modificata face chiar o enumerare a faptelor
antisociale care-l fac incompatibil pe viitorul functionar public cu functia publica pe care urmeaza sa o ocupe
(in art.49 lit.h): infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii; infractiuni de serviciu sau in
legatura cu serviciul; fapte care impiedica infaptuirea justitiei; infractiuni de fals; fapte de coruptie sau alte
fapte savarsite cu intentie pentru care functionarul public a fost condamnat.
in situatia persoanelor cu antecedente penale, daca a intervenit reabilitarea, acestea pot ocupa doar functii
de executie.

Conditia starii de sanatate corespunzatoare;


Conditia ca cel ce urmeaza sa indeplineasca o functie publica sa fie apt din punct de vedere medical pentru
indeplinirea atributiilor si competentelor care ii revin in cadrul functiei publice pe care urmeaza sa ocupe,
este o conditie primordiala ce se inscrie in spiritul doctrinei romanesti si straine actuale43. Starea de
sanatate corespunzatoare care se cere celui ce candideaza pentru obtinerea unei functii publice, trebuie
atestata pe baza unui examen medical de specialitate.

Conditia prestarii juramantului;


Juramantul de credinta este un element esential si indispensabil unei functii publice, sens in care art.50
alin.2 din Constitutie prevede ca cetatenii carora le sunt incredintate functii publice "raspund de indeplinirea
cu credinta a obligatiilor ce
le revin si, in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege".
Aceeasi conditie este stipulata si de dispozitiile art.52 alin.6 din Legea nr.188/1999, care prevad ca in
termen de 3 zile de la emiterea actului de numire in functia publica, functionarul public definitiv44 va depune
juramantul de credinta in fata conducatorului serviciului public ori a loctiitorului acestuia si in prezenta a doi
martori, unul dintre acestia fiind conducatorul compartimentului in care este numit, iar celalalt fiind un
functionar public din cadrul serviciului public respectiv. Refuzul depunerii juramantului de credinta se
consemneaza in scris, atrage revocarea deciziei de numire in functie.
Luand in considerare acest aspect, apreciem ca statutul de functionar public se dobandeste de la data
numirii in functia publica si se exercita de la data depunerii juramantului de credinta. Cei ce refuza sa
depuna juramantul se vor afla astfel in situatia imposibilitatii exercitarii functiei publice, ceea ce va atrage
revocarea actului administrativ de numire in functia publica.

Conditia de a nu fi destituita in ultimii 7 ani dintr-o functie publica


Aceasta conditie care cere ca persoana ce va fi recrutata intr-o functie publica sa nu fi fost demisa dintr-o
astfel de functie in ultimii 7 ani a fost instituita recent, si este prevazuta de dispozitiile art.49 alin.1 lit.i din
Statut in forma sa modificata. Consideram ca, prin aceasta masura se urmareste ca persoanele care au
suferit sanctiunea destituirii din functia publica sa aiba suficient timp pentru a-si schimba conduita care a
impus o astfel de sanctiune.
Conditia nedesfasurarii activitatii de politie politica
Persoanele care au desfasurat politie politica in timpul dictaturii comuniste, astfel cum aceasta este definita
prin lege, nu pot ocupa o functie publica (art.49 alin.1 lit.J).

Conditia cunoasterii limbii romane;


Pornind de la dispozitiile constitutionale potrivit carora limba romana este limba oficiala in Romania (art.13
din Constitutie), conditia obligativitatii cunoasterii limbii oficiale, scris si vorbit, apare ca o conditie sine qua
non pentru ocuparea unei functii publice.
Art.43 alin.3 din Legea administratiei publice locale nr.215/200146 prevede ca: "Lucrarile sedintelor se
desfasoara in limba romana, limba oficiala", dar permite ca "in comisiile locale in care consilierii apartinand
unei minoritati nationale reprezinta cel putin o treime din numarul total, la sedintele de consiliu se poate
folosi si limba materna"47, implicand obligatia asigurarii traducerii in limba romana. in continuare, textul legii
dispune ca, in toate cazurile, documentele sedintelor de consiliu se vor intocmi in limba romana.
Art.120 din noua Constitutie dispune ca in acele unitati administrativ-teritoriale in care minoritatile au o
pondere semnificativa, se asigura folosirea limbii lor materne, scris si vorbit, in relatiile cu autoritatile
administratiei publice locale si cu serviciile publice deconcentrate, in conditiile prevazute prin legea organica.
Cu toate acestea consideram ca, conditia cunoasterii limbii romane prevazuta si de dispozitiile art.6 din
Legea nr.188/1999, este o conditie fireasca pentru ca orice functionar public trebuie sa faca fata cerintelor
legitime ale cetatenilor ce se adreseaza unui serviciu public si sa le vorbeasca in limba oficiala a tarii.

4. Recrutarea functionarilor publici

4.1. Modalitati de recrutare intr-o functie publica49


Constitutia Romaniei consacra expres doua modalitati de recrutare intr-o functie sau demnitate publica:
numirea si alegerea.
A. Numirea in functie publica, este un procedeu prevazut de dispozitiile constitutionale. Art.94 lit.(c)
stabileste printre atributiile Presedintelui Romaniei si pe cea de numire in functii publice, in conditiile
prevazute de lege. Astfel, judecatorii si procurorii sunt numiti de presedintele Romaniei, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii (art.134 din Constitutie).
Parlamentul Romaniei, puterea legiuitoare suprema, are printre atributiile sale si pe acelea de numire a
sefilor unor autoritati publice sau a altor membrii ai acestora. Astfel, Parlamentul numeste directorul SRI
(conform art.23 din Legea nr.14/1992 privind organizarea si functionarea SRI)50; numeste Presedintele
Consiliului Economic si Social (potrivit dispozitiilor art.29 din Legea nr.109/1997)51.
Guvernul Romaniei, ca autoritate centrala a administratiei publice, alaturi de atributiile sale esentiale52, are
si atributul de a numi in functii publice un numar de 9-27 membri in Consiliul Economic si Social (potrivit
art.31 din Legea nr.109/1997), precum si in functii speciale in cadrul Directiei Generale a vamilor, in
Directiile regionale, in punctele vamale (conform art.5 alin.1 din Codul vamal roman)53.
Primul Ministru are si atributii de numire a unor demnitari sau inalti functionari publici, cum ar fi: Secretarul
general al Guvernului, Conducatorii organelor centrale ale administratiei publice din subordinea Guvernului
(altele decat ministerele), secretarii de stat etc.
Institutiile ierarhic superioare au printre prerogativele lor si pe acelea de a numi conducatorii in institutiile
subordonate.54
Conducatorul unitatii (institutiei) are ca atributie si pe aceea de angajare si eliberare din functie a unor
categorii de persoane55.
B. Alegerea in functia publica, reprezinta o alta modalitate de recrutare intr-o functie publica prevazuta de
textele constitutionale.
Unele categorii de functionari publici, cum sunt primarii, dupa alegere urmeaza sa fie validati.
Membrii Parlamentului, deputatii si senatorii sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat,
potrivit legii electorale (art.56 alin. 1 din Constitutie).
De asemenea, membrii consiliilor locale si judetene sunt alesi.
Conform dispozitiilor legale in vigoare56 incadrarea (angajarea) in munca se face numai prin concurs atunci
cand pentru ocuparea unei functii vacante se inscriu mai multe persoane sau examen, cand se inscrie o
singura persoana pentru ocuparea functiei respective. Atat in legislatia romaneasca, cat si in cea din alte
state (cu sistem francofon)57, concursul ca si mod de selectie, de recrutare intr-o functie publica este
considerat ca fiind procedeul de drept comun in materie.
Statutul juridic al candidatului care a promovat un concurs sau examen cunoaste doua situatii: situatia
functionarilor numiti cu statut de debutanti situatia celor care dupa promovarea concursului (examenului)
dobandesc statut de functionari definitivi.
in majoritatea tarilor, functionarii publici care au fost selectati in urma concursului sau examenului au statut
de functionari nedefinitivi care pentru a obtine un statut definitiv trebuie sa parcurga o perioada de proba, sa
promoveze anumite examene, avand in tot acest timp un statut particular.58
Statutul functionarilor publici reglementeaza procedura de investire intr-o functie publica (desfasurarea
concursului, numirea, perioada de debutant, definitivarea).

5. Regimul juridic al actului de numire si de alegere in functia publica59

5.1. Regimul juridic al actului de numire


Statutul de functionar public se dobandeste din momentul numirii sau alegerii in functie publica si se exercita
din momentul depunerii juramantului cerut de lege.
Actul administrativ de numire in functia publica reprezinta un act juridic administrativ cu caracter unilateral,
emis de o autoritate (institutie) publica sau organ, prin care se confera unei persoane fizice calitatea de
functionar public, fiind investita cu drepturi si obligatii corespunzatoare acestei calitati.
Din definitia actului de numire se desprind urmatoarele trasaturi ale acestuia:
- este o manifestare de vointa (act juridic) ce naste, modifica sau stinge un raport juridic de functie publica;
- este un act juridic administrativ;
- exprima o vointa juridica ce are caracter unilateral;
- imbraca forma scrisa (ceruta ad validitatem);
- are caracter formal;
- are caracter personal, fiind facut in favoarea unei persoane fizice determinate;
- organul de la care emana poate fi o autoritate sau institutie publica;
Acest act trebuie sa contina: temeiul legal al numirii, numele functionarului public, denumirea functiei
publice, data de la care urmeaza sa exercite functia publica, drepturile salariale, precum si locul de
desfasurare al activitatii. La actul administrativ de numire se anexeaza fisa postului aferenta functiei publice,
o copie a acesteia fiind inmanata functionarului public.

5.2. Regimul juridic al actului de alegere


Actul de alegere in functia publica este instrumentul juridic cu ajutorul caruia cetatenii isi aleg reprezentantii
in diferite structuri la nivel national si local.
Pot fi alesi in functii publice numai cetatenii romani, ce au drept de vot, care au implinit 18 ani si care au
deplina capacitate de exercitiu, respectiv, cei care pentru ocuparea anumitor functii publice au implinit varsta
minima ceruta de lege.

CAPITOLUL III

FUNCTIONARUL PUBLIC1

Sectiunea I
Aspecte preliminare

1. Consideratii introductive

1.1. Notiune. Principiile ocuparii functiei publice


Detinatorul functiei publice, denumit functionar public, este persoana fizica, ce face parte din corpul
functionarilor publici, avand drepturi si obligatii specifice ce se regasesc in unele prevederi constitutionale si
in statutele privind functiile si demnitatile publice care definesc functionarul public ca fiind "persoana numita
intr-o functie publica."
Totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice, din administratia publica centrala si
locala, alcatuiesc Corpul functionarilor publici.
Functionarii publici isi desfasoara activitatea in cadrul serviciilor publice prin intermediul carora administratia
publica urmareste sa satisfaca unele nevoi de interes general.2
Numirea functionarilor publici se face de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice printr-un act de
dispozitie (act de numire in functie), emis in baza legii, in care se precizeaza functia, pozitia, obligatiile si
responsabilitatile sale.
La baza ocuparii functiei publice stau conform dispozitiilor art.4 din Statutul functionarului public,
urmatoarele principii:
- functionarii publici trebuie selectati exclusiv dupa criteriul competentei profesionale;
- asigurarea egalitatii sanselor la numirea in corpul functionarilor publici, prin eliminarea discriminarilor,
concurentei neloiale etc.;
- desfasurarea activitatii fara influente politice, prompt si eficient, fara prejudecati si fara sa urmareasca
interese materiale sau de alta natura;
- asigurarea stabilitatii functionarilor publici.
Stabilitatea in functie a functionarilor publici pune si problema evolutiei lor in cariera, a promovarii in functie.
Cadrul prevazut de legea actuala, confera functionarilor publici atat stabilitate cat si garantia promovarii lor
in clase si in trepte, insotite de majorari de salariu.

2. Conditii - criterii de selectare a functionarilor publici

Art.49 din Legea nr.188/1999 modificata si completata, prevede ca, pentru ocuparea unei functii publice se
cer a fi indeplinite urmatoarele conditii, pe care le enumeram:
- cetatenia romana si domiciliul in Romania - pornind de la considerentul ca prin activitatea sa, functionarul
public trebuie sa fie devotat tarii sale in care trebuie sa traiasca efectiv;
- cunoasterea limbii romane, ca limba oficiala a tarii, atat scris cat si vorbit;
- varsta de cel putin 18 ani impliniti, pentru asigurarea unei maturitati in comportament;
- deplina capacitate de exercitiu, pentru a fi responsabil de actele si faptele sale;
- stare de sanatate corespunzatoare functiei la care candideaza, atestata printr-un examen medical de
specialitate;
- conditii de studii prevazute de lege pentru functia publica pentru care candideaza;
- inexistenta unei condamnari care sa faca functionarul public incompatibil pentru exercitarea functiei
publice, cum ar fi: luare de mita, inselaciune, delapidare, trafic de influenta etc.;
- sa nu fi desfasurat activitate de politie politica, astfel cum este definita prin lege;
- sa nu fi fost destituit dintr-o functie publica in ultimii 7 ani.
Nivelul studiilor functionarului public este determinant in stabilirea categoriei sale si implicit in determinarea
activitatilor pe care le poate desfasura. Astfel:
* functionarii publici din categoria A (cu studii superioare de lunga durata), pot sa desfasoare activitati de
aplicare si executare a legilor, de control, consiliere, coordonare, conducere, elaborare de reglementari,
luare de decizii sau alte activitati care necesita cunostinte superioare de specialitate;
* functionarii publici din categoria B (cu studii superioare de scurta durata), efectueaza activitati de aplicare
si executare a legilor, studii, indrumare, elaborare de proiecte de reglementari, lucrari pregatitoare pentru
luarea deciziilor, unele activitati de conducere si alte activitati ce necesita pregatire superioara de scurta
durata;
* functionarii publici din categoria C (cu studii medii liceale sau postliceale), efectueaza activitati de aplicare
si executare a legilor si a altor reglementari, activitati de birou sau de control ce necesita o cultura generala
medie si cunostinte tehnice sau profesionale de nivel mediu.

Sectiunea II
Drepturile functionarului public

1. Aspecte generale

Drepturile functionarului public sunt recunoscute si garantate de dispozitiile Constitutiei, ale Statutului
functionarului public in forma sa actuala si de alte reglementari speciale existente in materie. Aceste drepturi
pot fi clasificate in urmatoarele categorii:
- drepturi cu caracter general;
- drepturi materiale;
- drepturi cu caracter special.

2. Drepturi cu caracter general nepatrimoniale

2.1. Dreptul la opinie


Acest drept al functionarilor publici este garantat la nivel constitutional: art.30 alin.1 din Constitutie dispune:
"Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel prin viu
grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public sunt inviolabile."
Astfel, art.26 alin.1din Statut, in forma sa actuala, lege generala in materie, precizeaza in acest sens faptul
ca intre functionarii publici este interzisa orice fel de discriminare rasiala, politica, religioasa, etnica, sociala,
ori bazata pe orientarea sexuala, starea materiala, sau orice alta discriminare.
Asadar, dreptul la opinie presupune ca functionarul public are dreptul la opinie personala, neputand fi
constrans politic, etnic, moral sa aiba o alta opinie. in timpul serviciului, functionarul public este obligat sa fie
loial fata de guvern si sa fie neutru din punct de vedere politic, religios, etnic. in afara serviciului, dreptul la
opinie obliga functionarul public sa aiba o anumita rezerva in exprimarea ideilor sale.
in majoritatea tarilor europene, functionarii publici desi au dreptul la o exprimare libera, acestia sunt obligati
la discretie profesionala, la retinere in exprimarea opiniilor lor.
2.2. Dreptul la protectie sociala
Strans legat de dreptul la munca, dreptul la protectie sociala este recunoscut de textele constitutionale
(art.41 alin.2 din Constitutie) de Codul muncii, de Legea nr.90/1996 privind protectia muncii3, de Statutul
functionarului public precum si de alte texte legale in vigoare.
Din continutul prevederilor legale in materie, elementele comune ale dreptului la protectie sociala sunt:
- asistenta sociala gratuita;
- conditii de munca si igiena corespunzatoare;
- repaus saptamanal;
- ajutoare in caz de accidente de munca sau boli profesionale;
- durata zilei de munca de cel mult 8 ore si de 40 de ore pe saptamana;
- concedii de odihna anuale platite si concedii medicale platite;
- regim de munca si de protectie pentru femei si tineri;
- pensie de invaliditate si pensie de urmas;
- formarea profesionala a functionarilor publici;
- salariu minim brut pe tara.
In afara de masurile de protectie sociala propriu-zise, Statutul functionarului public prevede si masuri de
protectie a acestuia impotriva amenintarilor, violentelor, defaimarilor carora le-ar putea cadea victima in
procesul de exercitare a functiei publice sau in legatura cu aceasta (art.36 din Statut in forma sa actuala).
De asemenea, dispozitiile acestui act normativ consacra faptul ca, serviciul public este obligat sa
despagubeasca pe functionarul public care a suferit un prejudiciu material in timpul indeplinirii sarcinilor de
serviciu, daca acesta s-a datorat culpei serviciului public respectiv.
Art.239 din Codul penal roman incrimineaza infractiunile ce sunt savarsite impotriva functionarul public.4

2.3. Dreptul la asociere sindicala


Art.40 alin.1 din Constitutie stipuleaza ca "Cetatenii se pot asocia liber in partide politice5, in sindicate si in
alte forme de asociere." Dreptul la asociere sindicala presupune atat posibilitatea infiintarii de organizatii
sindicale sau profesionale cat si posibilitatea de aderare sau de exercitare a oricarui mandat in cadrul
acestora.
Dreptul la asociere face parte din categoria drepturilor colective si este dezvoltat si de alte acte normative in
materie5, fiind recunoscut fara nici o deosebire, tuturor cetatenilor ce au calitatea de salariati sau functionari
publici.
Asocierea in sindicate are drept scop apararea drepturilor profesionale, economice, sociale, culturale si
sportive ale membrilor de sindicat.
Dreptul de asociere in sindicate sau organizatii profesionale sau de a le infiinta sau executa mandate in
cadrul acestora este recunoscut si garantat si de dispozitiile legii privind Statutul functionarului public. Astfel,
art.27 alin.3, subliniaza importanta miscarii sindicale, a organelor sindicale la care adera functionarii publici,
care au drept scop "reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregatirii profesionale si protejarea
statutului lor".
Cu toate acestea, inaltii functionari publici, functionarii publici de conducere si alte categorii de functii
stabilite prin legi speciale nu beneficiaza la dreptul la asociere sindicala.

2.4. Dreptul la greva


Art.43 din Constitutie recunoaste dreptul la greva al salariatilor, in scopul apararii intereselor profesionale,
economice si sociale, in conditiile si limitele stabilite de lege.
Exercitiul dreptului la greva este recunoscut functionarilor publici si de dispozitiile art.28 din Legea
nr.188/1999 in conditiile legii si cu respectarea principiilor continuitatii, celeritatii serviciului public, Legea
solutionarii conflictelor de munca nr.168/19996 permite dreptul la greva al salariatilor7, acesta fiind interzis
pentru urmatoarele categorii profesionale: salariatii cu functii de specialitate in aparatul parlamentului,
Guvernului, ministerelor si altor organe centrale ale administratiei de stat, al prefecturilor si primariilor.
Cu toate acestea, dreptul la greva este considerat ca fiind unul dintre cele mai controversate drepturi ale
functionarului public.
Desi trebuie sa se exercite in conditiile asigurarii functionarii normale a serviciului public, se apreciaza ca
prin greva se aduce atingere caracterului continuu al functiei publice, obligatiei de fidelitate la care
functionarii publici sunt tinuti la punerea intereselor functiei publice deasupra intereselor personale etc.
Luand in considerare aceste aspecte dar tinand cont si de faptul ca dreptul la greva trebuie sa reprezinte
exclusiv o garantie profesionala, acesta difera de la o tara la alta. Astfel:
- este interzis categoric in: Elvetia, Germania, Belgia, Danemarca si Portugalia;
- este recunoscut expres functionarilor publici, insa unele categorii de functionari (militari, politisti, cu functii
de specialitate in diferite structuri administrative) sunt exclusi de la exercitarea lui in: Grecia, Italia, Franta,
Spania, Luxemburg, Romania;
- nu este recunoscut expres, dar exercitarea lui nu genereaza sanctiuni in: Anglia, Irlanda, Olanda.
2.5. Dreptul la perfectionarea pregatirii profesionale
Perfectionarea pregatirii profesionale trebuie sa dureze atata timp cat dureaza cariera functionarului public,
fiind necesara atat pentru indeplinirea atributiilor de moment ale functiei publice cat si pentru adaptarea la
exigentele ulterioare generate de anumite schimbari, dar si pentru a avea posibilitatea sa acceada la functii
superioare8.
Codul muncii din 2003, in art.39 prevede dreptul la acces la formare profesionala. Perfectionarea pregatirii
profesionale si de cultura reprezinta nu numai un drept ci si o obligatie a salariatilor9 fiind o conditie
esentiala de incadrare si promovare in functii corespunzatoare.
Prin specificul sau, exercitarea unei functii publice este de neconceput fara o adaptare permanenta a
functionarului public la sistemul de valori si informatii in progres continuu. Aceasta conceptie, dar si masura
legislativa este impusa de contextul actual al integrarii in Uniunea Europeana.

2.6. Dreptul la stabilitate si inamovabilitate in functie


Stabilitatea in functie reprezinta un drept esential al oricarei persoane ce desfasoara o activitate, fie in baza
unui raport juridic de munca, fie in baza unui raport de functie publica. Ea este o conditie indispensabila
bunei functionari a serviciului public, avand drept scop sa-l determine pe functionarul public sa se ataseze
functiei sale si sa aiba o situatie sigura. Stabilitatea in functie este de natura sa puna si problema evolutiei in
cariera a functionarilor publici, care pot sa-si puna astfel problema perspectivelor de avansare in ierarhie.
Acest drept obiectiv este consacrat si de dispozitiile legii privind Statutul functionarului public care prevad ca
acesta se bucura de stabilitate in functie, neputand fi suspendat sau eliberat din functia pe care o ocupa
decat in conditiile prevazute de Statut sau de alte legi organice. Stabilitatea in exercitarea functiei publice
este un principiu de baza al exercitarii acesteia. De asemenea, Legea administratiei publice locale
nr.215/2001, prevede la art.84 alin.3 ca, functionarul secretar al consiliului local se bucura de stabilitate in
functie, in conditiile legii.
Inamovabilitatea reprezinta alaturi de stabilitate o garantie acordata de stat functionarului public ca acesta
nu va putea fi transferat fara acordul lui (si in unele situatii fara respectarea unei proceduri speciale), nici in
interes de serviciu si nici prin avansare.
Stabilitatea il leaga pe functionar de serviciul public din care face parte, iar inamovabilitatea il leaga atat de
locul sau in cadrul serviciului public cat si de gradul sau.
Cele doua drepturi obiective ale functionarului public, stabilitatea si inamovabilitatea, sunt garantate prin
lege, putand fi valorificate cand e cazul, in fata instantelor de contencios administrativ.

2.7. Dreptul la promovare


In cariera profesionala a oricarui salariat, promovarea este o problema esentiala ce consta in avansarea
selectiva a functionarilor a caror valoare profesionala a fost dovedita si o determina.
Art.53 din Statut dispune in acest sens: "cariera profesionala a functionarului public beneficiaza, in urma
rezultatelor obtinute la evaluarea performantelor profesionale individuale, de dreptul de a avansa in treapta,
clasa sau grad, ori in categorie, in urma dobandirii unei diplome de studii de nivel superior celei avute".
Promovarea10 intr-o noua treapta se face anual in favoarea tuturor functionarilor publici care au obtinut la
evaluarea anuala a performantelor profesionale individuale cel putin calificativul "bun", reprezentand primul
criteriu legal potrivit caruia este asigurata o avansare anuala si o posibilitate de permanenta stimulare
profesionala.
Sunt consacrate prin lege doua forme de promovare: promovarea in functii si grade profesionale si
promovarea in functii de conducere. Regula este ca promovarea se face in functia sau gradul ierarhic
superior, pe baza de concurs sau examen, cu unele exceptii11 .
Promovarile stabilite de autoritatile sau institutiile publice implicate se comunica anual Agentiei Nationale a
Functionarilor publici.
Functiile publice de conducere sunt prevazute in anexa la Statut, conditiile de ocupare a acestora fiind
stabilite prin Hotarare de Guvern sau prin hotarari ale Consiliilor judetene sau locale.

2.8. Dreptul la uniforma


Acest drept face parte din categoria drepturilor speciale12 fiind reglementat in prezent atat ca drept cat si ca
obligatie a functionarului public.
Au dreptul la uniforma gratuita13 functionarii publici care prin natura functiilor pe care le detin sunt obligati
sa poare in timpul serviciului uniforma; cei care potrivit specificului serviciului in care functioneaza trebuie sa
poarte uniforma sunt datori sa se prezinte la program in uniforma.

3. Drepturile generale materiale ale functionarului public


Aceste drepturi se pot grupa la randul lor, in doua categorii:
- drepturi acordate in perioada exercitarii functiei publice (retributii si alte indemnizatii);
- drepturi acordate dupa incetarea raporturilor de functie publica (pensiile).

In categoria acestor drepturi sunt incluse:

3.1. Dreptul la salariu (retributie)


Retributia functionarului public este stabilita in mod general si impersonal si reprezinta efectul actului de
numire in functie.
Se apreciaza in doctrina ca retributia (remuneratia) nu reprezinta exclusiv contravaloarea muncii prestate,
asa cum reprezinta salariul14, deoarece aceasta are ca scop asigurarea unui trai decent, corespunzator
demnitatii functiei sau serviciului prestat de functionarul public, si reprezinta in acelasi timp si atitudinea
autoritatii sau institutiei publice fata de angajatii sai.
Salariul functionarului public nu se negociaza ci se stabileste imperativ prin lege speciala.
Salariul functionarului public pentru activitatea pe care acesta o desfasoara se compune din: salariul de
baza; sporul de vechime in munca; suplimentul postului si al gradului. in baza salarizarii functionarilor publici
in tara noastra se afla principiul stabilirii unui sistem unitar de salarizare a acestora.

3.2. Dreptul la indemnizatii (suplimente)


Legea nr.188/1999 statueaza ca pentru activitatea depusa, functionarii publici au dreptul la salariu, compus
din salariu de baza, sporuri si suplimente (art.29). Suplimentele sunt prevazute sub forma de: salarii de merit
pentru activitatea desfasurata, sporuri de vechime si stabilitate, prime trimestriale, indemnizatii pentru
functionarii cu titlul de doctor, acordate lunar etc.
Indemnizatiile acordate functionarilor publici completeaza veniturile pe care acestia le obtin din retributii.

3.3. Dreptul la pensie


Art.47 alin.2 din Constitutie stabileste ca "cetatenii au dreptul la pensie". Beneficiul pensiei si al altor drepturi
al asigurarii sociale de stat este recunoscut si de legea generala in materie (art.37 din Statut).
Pensia reprezinta un tip de remuneratie ce se cuvine functionarului public la incetarea sau retragerea
acestuia din activitate.15
Din textele legale, si pe cale de interpretare juridica rezulta ca exista mai multe tipuri de pensie.
Dupa cauza care o determina, pensia poate fi:
- pentru munca prestata si limita de varsta (denumita curent si pensie pentru vechime);
- pentru invaliditate (incapacitate);
- pentru urmasi (in caz de deces al functionarului public).
Dreptul la pensie este guvernat de urmatoarele principii:
- unicitatea pensiei;
- indexarea pensiei;
- neimpozabilitatea pensiei;
- imprescriptibilitatea si inaccesibilitatea dreptului la pensie.
Statutul functionarului public cuprinde dispozitii ce stabilesc dreptul functionarilor publici recunoscuti printr-o
competenta profesionala deosebita de a fi mentinuti in functie si dupa implinirea varstei de pensionare.

4. Alte drepturi speciale

4.1. Dreptul la cumul de functie


Statutul functionarului public prevede interdictia de principiu a functionarilor publici sa poata detine in acelasi
timp doua sau mai multe functii publice, exceptand: cumulul de functii in invatamant, cercetare stiintifica,
domeniul medico-sanitar si artistic.16
Se interzice insa, imperativ, ca functionarul public sa exercite cu titlul profesional o activitate privata cu scop
lucrativ, indiferent de natura acesteia.
Legea nr.2/1991 privind cumulul de functie17, admitea de principiu, cumularea mai multor functii si calitati.
Codul muncii din 2003 prevede la art.35 dreptul oricarui salariat de a cumula mai multe functii, fiind
exceptate situatiile in care sunt prevazute, prin lege, incompatibilitati pentru cumulul anumitor functii.
Legiuitorul limiteaza insa cumulul de calitati (prevazut de Legea nr.2/1991) ca modalitate a exercitarii
dreptului de munca, numai la cazurile prevazute expres si limitativ de legile speciale.

4.2. Dreptul la concediul de odihna anual, concedii medicale, concedii de maternitate si pentru cresterea si
ingrijirea copiilor, fara ca in perioadele respective raporturile de serviciu sa inceteze sau sa se modifice
decat din initiativa functionarului public in cauza (art.33-34 din statut). Pe langa indemnizatia de concediu,
functionarul public are dreptul si la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in
concediu.18
4.3. Dreptul la pensie de urmas, pentru membrii familiei in drept, in caz de deces al functionarului public, ce
se acorda pe o perioada de 3 luni si reprezinta echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a
functionarului public decedat (art.38 alin.1 din Statut).

4.4. Dreptul la ocrotirea sanatatii si integritatii fizice si psihice, la asistenta medicala, proteze, medicamente
in conditiile legii
Acest drept reprezinta o masura de protectie sociala ce vizeaza sanatatea functionarilor publici. Dreptul la
protectia sociala include obligatia institutiilor si autoritatilor publice de a asigura functionarilor publici conditii
normale de munca si igiena, masuri de ocrotire a sanatatii acestora (art.41 din Constitutie si art.36 si 45 din
Statut).

4.5. Dreptul la recuperarea orelor suplimentare sau la plata acestora, atunci cand s-au executat din
dispozitia conducatorului autoritatii sau institutiei publice, peste durata normala a timpului de lucru sau in
zilele de sarbatori legale ori in zilele declarate nelucratoare (art.32 alin.2).

4.6. Dreptul la 5 zile libere platite pentru evenimente familiale deosebite (casatorii, decese).

4.7. Dreptul la protectia legii, conform caruia, functionarii publici, in exercitarea atributiilor lor trebuie sa fie
protejati
In acest sens, autoritatea sau institutia publica, este obligata sa-i asigure protectia impotriva amenintarilor,
violentelor sau faptelor de ultraj carora ar putea sa le fie victima, in exercitarea functiei publice sau in
legatura cu aceasta.

4.8. Dreptul la despagubire, in cazul in care functionarul public a suferit din culpa autoritatii sau institutiei
publice, un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu (conform art.40 din Statut).

4.9. Dreptul de a fi ales sau numit intr-o functie de demnitate publica, in conditiile legii
Acesta este un drept recunoscut (art.32 din Statut) functionarilor publici, cu exceptia celor civili din cadrul
ministerelor privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala.

Sectiunea III
Obligatiile (indatoririle) functionarului public

1. Consideratii introductive

Dispozitiile art.41 din Legea nr.188/1999 modificata si completata, fac o sinteza a principalelor cerinte ce
constituie obligatiile fiecarui functionar public: "Functionarii publici au obligatia sa isi indeplineasca cu
profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea, indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice
fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor
publici".

2. Prezentare si analiza
Legislatia in materie precum si literatura juridica de specialitate recunoaste functionarului public urmatoarele
indatoriri:

2.1. Obligatia de indeplinire a atributiilor in mod corespunzator19


Aceasta presupune o consacrare a functionarilor publici functiei pe care o ocupa, prin indeplinirea prompta
si eficienta a atributiilor ce le revin si a celor ce le sunt delegate. Pentru corecta indeplinirea a sarcinilor de
serviciu, respectiv, pentru realizarea obiectivelor serviciului public in care sunt numiti sau alesi si pentru
satisfacerea intereselor publicului, fiecare functionar public este responsabil.

2.2. Obligatia de rezerva


Datoria de rezerva a functionarului public, distincta de cea de discretie profesionala si de loialitate, este
formulata de legislatie si insusita de doctrina. Aceasta obligatie impune in sarcina functionarului public o
anumita retinere in exprimarea sau manifestarea opiniilor sau convingerilor de diferita natura20.
Art.42 din Statut obliga functionarii publici ca "in exercitarea atributelor ce le revin, sa se abtina de la
exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu favorizeze vreun partid
politic si sa nu participe la activitati politice in timpul programului de lucru". De asemenea, se interzice
categoric sa faca parte din organele de conducere ale partidelor politice.
2.3. Obligatia de supunere
Functionarul public trebuie sa se conformeze instructiunilor si ordinelor superiorului sau ierarhic, fapt ce
corespunde ideii de subordonare ierarhica.
Obligatia de supunere fata de seful ierarhic rezulta din specificul si organizarea functiei publice si ea se
datoreaza numai superiorilor care fac parte din aceeasi ierarhie administrativa. Fundamentele ierarhiei sunt
axate pe urmatoarele ratiuni:
- functionarul ierarhic coordoneaza sarcinile si modul de indeplinire al acestora, fiind raspunzator in acest
sens.
- se considera ca, seful ierarhic dispune de o experienta si competenta profesionala deosebita, fapt care-i
motiveaza pozitia sa si dreptul de coordonare unitara a activitatii celor aflati in subordinea sa.

Obligatia de supunere a functionarului public la ordinul superiorului sau subzista numai atunci cand acesta
nu este ilegal21. Daca ordinul este ilegal si de natura sa compromita grav un interes public, obligatia de
supunere nu subzista, respectul fata de lege si ordinea publica avand prioritate.22
Regimul juridic al obligatiei de supunere, de conformare la dispozitiile sefului ierarhic, rezulta din textul
art.43 alin.12 din Statut: "Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor primite de la
superiorii ierarhici." Dispozitiile considerate ilegale pot fi refuzate de catre functionarul public, in scris si
motivat. Daca functionarul public care a dat dispozitia staruie in executarea acesteia va trebui sa o
formuleze in scris. in aceasta situatie dispozitia va fi executata de cel care a primit-o, cu exceptia cazului in
care acesta nu este vadit ilegala.
Obligatia de supunere rezulta si din indatorirea pe care functionarii publici o au de a rezolva lucrarile ce le
sunt repartizate de catre superiorii ierarhici, in termenele stabilite de catre acestia (art.47 Statut).

2.4. Obligatia de fidelitate


Functionarul public este obligat sa fie fidel, loial serviciului public din care face parte.

2.5. Obligatia de pastrare a secretului de stat si de serviciu in conditiile legii


Legea nr.182/2002 privind protectia informatiilor calificate23 defineste la art.15 informatiile, informatiile
clasificate, informatiile ce reprezinta secrete de stat si de serviciu. Secretele de stat sunt definite ca fiind
acele informatii ce vizeaza securitatea nationala, iar secretele de serviciu24 sunt acele informatii a caror
divulgare poate determina prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat. Aceste informatii nu
sunt destinate publicitatii ele neputand fi divulgate, fiind aplicabile sanctiuni in caz contrar, disciplinare sau
penale.25
Protectia informatiilor secrete de stat sau secrete de serviciu revine acelor persoane ce ocupa functii sau
demnitati publice si care emit, gestioneaza sau intra in posesia unor astfel de informatii.
Secretul de serviciu sau secretul profesional al functionarilor este un element al discretiei profesionale dictat
atat de interesele statului cat si ale cetatenilor.
Cu toate acestea, problema transparentei in administratia publica, a cunoasterii continutului deciziilor si
informatiilor administrative catre populatie, este de mare actualitate in tari ca: Marea Britanie, SUA, Suedia,
Norvegia, Finlanda, Danemarca, Franta, Austria26. in alte state, ca de exemplu, Elvetia, daca interesele
publice sau private o cer, secretul este pastrat.
Art.31 alin.1 din Constitutia Romaniei garanteaza dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de
interes public, asadar si la documentele administrative. Modalitatea de punere in aplicare a accesului
cetateanului la orice informatie cu caracter public este stabilita prin lege organica.

2.6. Obligatia de pastrare a confidentialitatii in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care
functionarii publici iau cunostinta in exercitarea functiei publice.
Orice acte, documente sau informatii emise, gestionate, prezentate sau detinute de functionarii publici
trebuie sa-si pastreze caracterul confidential, sa nu fie comentate, divulgate sau facute publice de catre
acestia. in caz contrar se pot aduce prejudicii atat institutiei publice in cauza cat si cetatenilor care astfel isi
pot pierde increderea in autoritatea publica reprezentata de catre functionarul public.
Mentionam faptul ca, dispozitiile art.44 din Statut instituie pentru functionarul public obligatia cumulativa de:
pastrare a secretului de stat, a secretului de serviciu, precum si confidentialitatea in legatura cu faptele,
informatiile sau documentele de care ia cunostinta in exercitarea functiei.

2.7. Obligatia de a nu solicita sau primi daruri ori alte avantaje


Se interzice categoric ca functionarul public "sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau
pentru altii, in considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje" (art.46 alin.1 din Statut).
Incriminata sub forma "Primirea de foloase necuvenite" de catre art.256 din Codul penal, aceasta infractiune
consta in primirea de catre un functionar, direct sau indirect, de bani, valori sau orice alte bunuri, dupa
indeplinirea unui act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia.
Functionarul public este dator sa nu accepte sau sa solicite beneficii, sa-si indeplineasca si sa-si desfasoare
activitatea cu dezinteres.

2.8. Obligatia de declarare a averii


Art.46 alin.2 din Statut obliga functionarii publici ca, la numirea intr-o functie publica si la eliberarea din
functie sa prezinte conducatorului autoritatii sau institutiei publice in conditiile legii, declaratia de avere.
Legea nr.115/199627 privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si
a unor persoane cu functii de conducere, instituie prin art.1. obligatia declararii averii si pentru functionarii
publici, precum si procedura controlului averilor acestora atunci cand exista dovezi certe ca unele bunuri sau
valori au fost dobandite ilicit.
Declaratia de la inceperea si incetarea raportului de serviciu trebuie sa aiba mentionate bunurile proprii, cele
comune si cele detinute in indiviziune.
Legea nr.161/2003 prevede in art.33 faptul ca declaratia de avere se prezinta conducatorului autoritatii sau
institutiei publice, fiind necesar ca aceasta sa se actualizeze anual.

2.9. Obligatia la un comportament profesional corespunzator


Aceasta obligatie presupune ca functionarul public, in exercitiul functiei sale, sa aiba un comportament
corespunzator consecvent, in relatiile cu colegii, cu intreg personalul din institutia in care se afla.
Astfel, functionarul public este obligat sa fie cuviincios si onest in relatiile cu colegii, sa colaboreze si sa-l
suplineasca daca este nevoie, sa fie respectuos fata de superiori, dar si cuviincios si onest fata de
subalterni.

2.10. Obligatia de moralitate


Obligatia de moralitate priveste viata privata a functionarului public inainte de ocuparea unei functii publice,
in timpul exercitarii functiei sau dupa ce a incetat raportul de serviciu.
Functionarul public este obligat ca prin tinuta si comportamentul sau sa se dovedeasca a fi demn de
increderea si consideratia pe care o impune pozitia sa publica si sa se abtina de la orice acte sau fapte de
natura sa-i compromita prestigiul functiei sale.
Comportamentul moral il obliga pe functionarul public atat in afara cat si in timpul serviciului.

2.11. Obligatia perfectionarii pregatirii profesionale


Perfectionarea pregatirii profesionale este atat un drept cat si o obligatie legala pentru functionarii publici,
care trebuie sa fie preocupati permanent de ridicarea continua cunostintelor lor profesionale.28 in acest
scop, ei pot sa urmeze cursuri de perfectionare si instruire continua in cadrul institutiei publice din care fac
parte sau in cadrul unor institutii specializate. Rezultatele ce se obtin la cursurile de perfectionare vor fi luate
in considerare cu particularitatile acestora, in evaluarea anuala a functionarilor publici, fiind o conditie
esentiala a mentinerii si promovarii acestora in functii publice.

Sectiunea IV
Statutul inaltilor functionari publici

1. Prezentare introductiva. Statutul inaltilor functionari publici in Romania

Categoria inaltilor functionari publici a aparut recent in cadrul sistemului administratiei publice si reprezinta
acei functionari publici de cariera bine instruiti si experimentati care formeaza sau ar trebui sa formeze elita
serviciului public.
Inaltii functionari publici ca persoane ce exercita prerogative de putere publica, beneficiaza de un statut
aparte care include: conditii speciale de recrutare, de numire, de salarizare, perfectionare de constituire a
unei cariere. Aceasta categorie de functionari publici beneficiaza de un regim juridic aparte incepand cu
modalitatea de recrutare si numire, de instruire si perfectionare profesionala, de evaluare, promovare si
sanctionare a acestora.
Astfel, numirea si incetarea raporturilor juridice de serviciu ale inaltilor functionari publici se face de catre:
- Guvern pentru prefecti, pentru general si secretar general adjunct al Guvernului;
- Primul-ministru pentru subprefecti, consilieri de stat secretari generali si secretari generali adjuncti din
ministere si alte organe de specialitate administrative;
- Ministrul administratiei publice pentru secretari generali de prefecturi judet si municipiul Bucuresti;
- Ministru pentru directori generali din ministere si alte organe centrale specialitate.
Calitatea de inalt functionar public presupune pe langa conditiile generale comune calitatii de functionar
public si indeplinirea unor conditii specifice:
- promovarea concursului pentru care se instituie o comisie formata din 5 personalitati in administratia
publica, numite de premier la propunerea ministrului administratiei publice.
- studii superioare de lunga durata si stagii de perfectionare in domeniu;
- o vechime in specialitatea respectiva de cel putin 7 ani.
Reprezentand acei functionari publici de cariera ce realizeaza managementul superior al administratiei
publice, este necesar ca acestia sa urmeze un program de instruire si de perfectionare profesionala
continua. in contextul integrarii europene, este necesara adoptarea unei practici unitare si armonizarea cu
standardele Uniunii Europene si in acest domeniu. De aceea, in scopul instruirii si perfectionarii permanente
a inaltilor functionari publici s-au stabilit atributii in sarcina Institutului National de Administratie si a Agentiei
Nationale a Functionarilor Publici.
Datorita calificarii superioare si a nivelului superior al administratiei publice pe care-l reprezinta, categoria
inaltilor functionari publici are stabilit si un regim distinct al incompatibilitatilor. Astfel, inaltii functionari publici
nu pot fi implicati politic, adica nu pot fi membri ai unui partid politic, nu pot fi aserviti, sau suspectati de
afiliere politica, sub sanctiunea destituirii din functia publica.
Inaltii functionari publici trebuie sa aiba un inalt nivel moral si profesional asa cum se cere in majoritatea
statelor europene.
In vederea constatarii abaterilor disciplinare ale acestei clase de functionari publici, prin art.72 alin.5 din
Legea nr.188/1999 modificata si completata, se stabileste ca, se constituie o comisie de disciplina alcatuita
din 7 inalti functionari publici, care propun sanctiuni disciplinare pentru acestia; ele se aplica prin decizie a
Primului-ministru, prin ordin al ministrului, sau dupa caz, al conducatorului autoritatii sau institutiei publice
centrale.
Inaltii functionari publici au atributii la nivelul superior al sistemului, in asigurarea cresterii standardelor
administratiei publice din tara noastra, a crearii unui management unitar si de calitate in sistemul
administratiei publice.
Institutia inaltilor functionari publici reprezinta serviciul public de cariera care trebuie sa ofere manageri cu
abilitati deosebit si cu o conduita profesionala si etica exemplara.

1.2. Statutul inaltilor functionari publici in diferite tari ale Uniunii Europene

1.2.1. inaltii functionari publici din Marea Britanie


Aceasta categorie de functionari publici sunt numiti de Primul Ministru al Marii Britanii si cuprinde persoane
care sunt recrutate din afara functiei publice si persoane care sunt numite din interiorul functiei publice.
Pentru candidatii la aceste functii se cer calificari speciale si competente manageriale, instruire si
perfectionare continua. Astfel, prin legi speciale s-au stabilit doua programe obligatorii de instruire: un
program introductiv si un program intensiv.
In vederea intrarii in corpul inaltilor functionari englezi se cer atat competente speciale cat si competente
generale. Este prevazuta si incurajata mobilitatea, in sensul ca, desi sunt angajati pe perioada
nedeterminata ei migreaza de la o functie la alta din 5 in 5 ani. Interdictia de afiliere sau implicare politica nu
este prevazuta in mod expres si imperativ cu privire la categoria inaltilor functionari publici din Anglia.

1.2.2. Inaltii functionari publici din Franta


In Franta, inaltii functionari publici sunt selectati si recrutati in urmatoarele feluri, dupa ce au intrat in anumite
institutii de specialitate (cum ar fi: Şcoala Nationala de Administratie, Şcoala Politehnica etc.), pe baza unui
examen de admitere care se anunta public in Jurnalul Oficial sau direct pe baza unui examen deosebit de
sever care permit accesul in institutia inaltilor functionari publici.
Inaltii functionari publici din Franta sunt numiti: temporar sau pe viata in cadrul unei categorii speciale de
functionari publici.
Spre deosebire de alte state ale Uniunii Europene, in Franta nu exista o practica in organizarea de
programe de instruire si de formare profesionala permanenta a inaltilor functionari publici, ei fiind cei care
decid daca este necesar sa participe la cursuri de pregatire si perfectionare profesionale in scopul
imbunatatirii cunostintelor lor.
In scopul prevenirii coruptiei in randul inaltilor functionari publici, in Franta s-a creat Serviciul central de
prevenire a coruptiei (S.C.P.C.).

Sectiunea V
Cariera functionarilor publici

1. Consideratii prealabile. Temei legal.

Reforma in administratie publica reprezinta una dintre prioritatile Guvernului Romaniei, dar si o cerinta
esentiala a integrarii tarii noastre in sistemul comunitar, in sistemul Uniunii Europene.
Unul dintre obiectivele programului de guvernare actuala il reprezinta formarea functionarului public instruit
si profesionist, tinand cont de meritele si performantele sale, precum si dezvoltarea capacitatii sale
manageriale.
Functionarii publici sunt cei care se afla in contact direct cu cetatenii si care creeaza imaginea institutiei
publice. De aceea este nevoie sa se intretina si sa se completeze permanent competenta lor profesionala,
sa se mentina in administratia publica functionari publici de inalta tinuta profesionala si morala.
Crearea unui sistem de cariera a functionarilor publici (pe orizontala si pe verticala) a unui sistem de
salarizare corespunzator, a unui management de calitate in administratia publica, reprezinta cateva din
conditiile reformei in administratia publica.
Sistemul administratiei publice se cere sa fie eficient si de calitate profesionala, fapt ce implica o recrutare
corecta si selectiva, precum si o metodologie a planificarii carierei functionarilor publici.
Cariera functionarului public poate fi definita ca fiind succesiunea realizarilor profesionale ale acestora dar si
a functiilor in structura ierarhica a institutiei sau autoritatii publice din care functionarul public face parte.29
Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice,
a functiilor publice si mediului de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, modifica si completeaza
Statutul functionarilor publici, cu elemente de noutate privind sfera atributiilor ce implica exercitarea
prerogativelor de putere publica.
Principiile care guverneaza functia publica (legalitatea, impartialitatea, transparenta, stabilitatea, orientarea
catre cetatean etc.) sunt aliniate la principiile ce se apleaca in spatiul comunitar, urmare a corelarii legislatiei
in materie.
Legea sus-mentionata introduce un capitol distinct, cap.6 (art.46-58) privind cariera functionarilor publici
(recrutarea, numirea, promovarea si evaluarea performantelor).
Legea speciala in materie o reprezinta Hotararea de Guvern nr.1209/octombrie 2003 privind organizarea si
dezvoltarea carierei functionarilor publici.30 Art.2 al acestui act normativ defineste cariera in functia publica
ca fiind "ansamblul situatiilor juridice si efectelor produse, care intervin de la data nasterii raportului de
serviciu pana la momentul incetarii acestui raport, in conditiile legii.

2. Etapele si principiile carierei functionarilor publici


Eficienta si profesionalismul Corpului functionarilor publici presupune existenta unor competente
responsabile, oneste, corecte si impartiale, dedicate intocmai servirii interesului public. Acest lucru implica o
recrutare si o selectie exigenta, o perioada de stagiu necesara si corespunzatoare adaptarii, dar si a
cunoasterii functionarului public, "o instruire si o pregatire continua."
Dupa etapele pe care le parcurge cariera functionarilor publici, distingem:
- intrarea in Corpul functionarilor publici;
- perioada de stagiu in functia publica;
- definitivarea in functia publica;
- promovarea si mobilitatea in functia publica;
- iesirea din Corpul functionarilor publici

Principiile care stau la baza organizarii si dezvoltarii carierei in functia publica sunt:
- competenta, ce implica detinerea si confirmarea cunostintelor si aptitudinilor necesare exercitarii unei
functii publice;
- competitia, care implica participarea la un concurs sau examen in scopul confirmarii cunostintelor si
aptitudinilor necesare in acest scop;
- egalitatea de sanse, ce presupune faptul ca oricarei persoane care indeplineste conditiile cerute de lege, i
se recunoaste vocatia de cariera in functia publica;
- profesionalismul functionarului public;
- motivarea morala si materiala a functionarilor publici de catre colectivitatile publice din care fac parte,
precum si sprijinirea dezvoltarii lor profesionale;
- transparenta informatiilor de interes public referitoare la cariera in functia publica;

Modalitati de dezvoltare a carierei functionarilor publici


Principiile modalitati de dezvoltare a carierei functionarilor publici sunt: recrutarea si stagiul; promovarea si
avansarea (ce reprezinta o mobilitate pe verticala) si mobilitatea pe orizontala a functionarilor publici.
Reformularea cadrului legislativ cu privire la cariera functionarilor publici a instituit masura de clasificare a
acestora pe baza criteriului privitor la nivelul studiilor absolvite, (clasa I, II, III) precum si dupa natura
atributiilor si responsabilitatilor prevazute pentru functia publica pe care o detin (inalti functionari, functionari
publici de conducere si de executie), sau comune tuturor functiilor publice (functii generale) sau specifice
doar unora dintre ele (functii publice specifice).
Recrutarea in functia publica, in noul context legislativ, a adus noutati in legatura cu conditiile de acces,
criteriile de selectie, procedura de organizare si de desfasurare a concursurilor.
De asemenea, perioada de stagiu31 urmareste verificarea cunostintelor si aptitudinilor functionarului public
in indeplinirea atributiilor si responsabilitatilor ce ii revin, dar si cunoasterea de catre acesta a specificului
administratiei publice.
Promovarea in functie publica superioara reprezinta o alta modalitate de dezvoltare a carierei functionarului
public. Aceasta intervine in urma evaluarii performantelor profesionale individuale, cu conditia existentei unei
functii vacante. Promovarea se poate face prin concurs sau prin examen (cand se inscrie un singur
candidat)32 pe baza unor conditii stabilite conform legii, si poate fi: definitiva (cand se ocupa pe o perioada
nedeterminata) sau temporara (cand se ocupa pe o perioada determinata).
Conditiile de concurs sunt expres prevazute de lege.
Mobilitatea reprezinta modalitatea de dezvoltare a carierei prin modificarea raporturilor de serviciu, in
conditiile legii (mobilitatea pe orizontala) sau prin mutarea in cadrul altor compartimente, potrivit legii
(mobilitatea pe verticala). De asemenea, mobilitatea este de regula voluntara, putand fi obligatorie, doar in
situatii de forta majora, motivata de progresul pe plan profesional sau dezvoltarea de noi aptitudini in cadrul
altor domenii de activitate, precum si de nevoia de crestere a flexibilitatii functionarii serviciilor publice.
Mobilitatea sau cariera pe orizontala a functionarului public presupune modificarea temporara sau definitiva
a raporturilor de serviciu. Mobilitatea temporara presupune delegarea sau detasarea functionarului public,
sau mutarea sa temporara in cadrul altui compartiment, pe functii publice echivalente, iar mobilitatea pe
orizontala definitiva presupune transferul functionarului public in alte autoritati sau institutii publice.
Mobilitatea pe verticala sau cariera pe verticala a functionarului public poate fi definitiva, situatie in care este
necesar acordul scris al functionarului public, sau temporara, fara sa poata depasi 6 luni intr-un an.
Mobilitatea pe verticala exista atunci cand are loc:
- mutarea definitiva a functionarului public in alt compartiment al autoritatii sau institutiei publice;
- mutarea temporara a functionarului public intr-o functie publica de conducere vacanta.
Mobilitatea pe verticala a functionarilor publici implica, asadar, o promovare in ierarhie si o avansare in grila
de salarizare, asadar o dezvoltare atat a carierei profesioniste cat si a celei financiare.
Pentru realizarea unui sistem de mobilitati eficient, se impune in sarcina institutiilor sau autoritatilor publice
necesitatea si obligatia initierii unor programe de mobilitati si a unor politici de management al personalului.

4. Cariera si mobilitatea functionarilor publici din sistemul comunitar


In tarile din Uniunea Europeana, dezvoltarea carierei functionarilor publici reprezinta o problema de interes
deosebit. Procedurile, conditiile si frecventa promovarilor, avansarilor si mobilitatilor difera de la un stat la
altul in functie de: sistemul legislativ, sistemul serviciilor publice, traditii administrative, anumite principii.
Promovarea si avansarea reprezinta o mobilitate pe verticala a functionarilor publici europeni, care implica
dezvoltarea carierei lor profesionale si a carierei financiare si care are la baza criterii si motivatii diferite.
Exista tari (Austria, Germania, Franta, Belgia, Luxemburg, Portugalia, Spania), in care, la baza carierei
functionarilor publici sta ca regula principiul vechimii in serviciul public, iar pentru unele posturi este
necesara sustinerea de examinari specifice sau cursuri de instruire (Germania, Belgia si Luxemburg), ori se
cere si criteriul performantei (Portugalia).
In alte tari (Suedia, Danemarca, Finlanda, Olanda), promovarea si avansarea se bazeaza pe procedura
competitiei deschise, in timp ce in Italia, promovarea functionarilor publici se face numai prin concurs.
Mobilitatea pe orizontala (sub forma de delegare, detasare, transfer) nu este posibila in Olanda, Suedia si
Finlanda, unde se cere ca cel interesat de un anumit post sa candideze pentru acesta. Transferul la cererea
functionarului public este posibil, dar nu este garantat in Germania, Marea Britanie, Belgia, Danemarca si
Portugalia, in timp ce in Italia si Luxemburg transferurile au numai caracter temporar.

Sectiunea VI
Rolul functionarului public in procesul integrarii Europene

1. Consideratii prealabile

Conditiile generale pe care le implica integrarea in Uniunea Europeana, sunt de natura economica, politica
si legislativa. Alaturi de aceste conditii se impune si existenta unor institutii publice stabile capabile sa
garanteze democratia, libertatea si egalitatea cetatenilor, separatia puterilor in stat, suprematia legii si
totodata respectarea ei.
In domeniul administratiei publice alaturi de reforma legislativa de crearea unui cadru legislativ
corespunzator, este necesara si descentralizarea serviciilor publice, consolidarea si crearea unui corp de
functionari publici de cariera compatibili cu cele din tarile membre ale Uniunii Europene.
Obiectivele generale ale strategiei Guvernului privind accelerarea reformei in domeniul administratiei juridice
in perioada 2001-2004, sunt reprezentate de reforma legislativa si functionala in administratia publica,
perfectionarea managementului administratiei publice centrale si locale, realizarea coerentei actelor
administrative in scopul cresterii gradului de compatibilitate cu administratiile existente in tarile Comunitatii
Europene.
In scopul armonizarii legislatiei romanesti cu aquis-ul comunitar s-au adoptat o serie de acte normative ce
reglementeaza functia publica si functionarul public, dezvoltarea functiei publice, instruirea si perfectionarea
permanenta a functionarului public in scopul formarii sale la standarde europene (mentionam in acest sens:
Legea nr.161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice,
a fundatiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, care a modificat si
completat substantial Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarului public).
Functionarul public care realizeaza functia publica poate fi considerat un actor important in integrarea
Romaniei in structurile comunitare.
Cartea Europeana a Administratiei Publice Locale, prevede urmatoarele:
- autoritatile publice locale sunt cele care trebuie sa-si determine propriile structuri administrative, in scopul
adaptarii acestora la nevoile locale si asigurarii unui management de calitate;
- in serviciile publice este necesar sa se recruteze personal competent si calificat, caruia trebuie sa i se
asigure conditii corespunzatoare de munca, de formare profesionala, de remuneratie;
- transparenta decizionala;
- servicii publice eficiente si de calitate;
- respectarea drepturilor cetatenilor;

2. Conditiile care influenteaza integrarea europeana a functionarilor publici

Functionarii publici reprezinta potentialul uman ce imprima valoare administratiei publice, asigura cresterea
performantelor serviciilor publice din care fac parte. De aceea, recrutarea, formarea si perfectionarea
corespunzatoare a functionarilor publici, dar si cresterea motivarii acestora printr-un sistem de salarizare
corespunzator, reprezinta conditii esentiale, de natura sa influenteze integrarea lor in structurile comunitare.
Crearea si dezvoltarea unui corp profesionist, stabil si impartial al functionarilor publici implica atat
reglementarea de obligatii si indatoriri in sarcina acestora cat si aplicarea, concomitent, a unui sistem de
drepturi compensatorii. Numai asa se poate contribui la imbunatatirea relatiilor dintre administratia publica si
societatea civila, precum si la eficientizarea sistemului administrativ, in concordanta cu cerintele uniunii
Europene in domeniul managementului functiei publice si a functionarilor publici.

Sectiunea VII
Agentia Nationala a Functionarilor Publici

1. Consideratii generale. Cadrul legal actual

Crearea corpului functionarilor publici, dezvoltarea, organizarea si buna sa organizare, precum si evidenta
tuturor posturilor de functionari publici, monitorizarea activitatii publice a constituit si constituie o preocupare
permanenta a legiuitorului roman.
in statutul functionarilor publici, reglementat de Legea nr.188/1999, modificata si completata, prin art.20 se
dispune ca, pentru crearea si dezvoltarea unui corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial, se
infiinteaza Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Aceasta este un organ de specialitate al administratiei
publice centrale, cu personalitate juridica, condusa de un presedinte cu rang de secretar de stat (numit de
primul-ministru la propunerea ministrului Administratiei Publice) care emite ordine (cu caracter normativ sau
individual). Finantarea cheltuielilor A.N.F.P. este asigurata de la bugetul de stat, lucru motivat de faptul ca
administratia publica este un aparat al statului.
Pe baza Regulamentului de organizare si functionare a Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, aprobat
prin Hotararea de Guvern nr.109/200033. Agentia a functionat in subordinea Guvernului pana la intrarea in
vigoare a Hotararii de Guvern nr.299/200134 prin aceasta institutie s-a reorganizat si a functionat in
subordinea Minsterului Administratiei Publice, pana in anul 2003. Noul Regulament de organizare si
functionare a A.N.F.P. a fost aprobat prin hotararea de Guvern nr.624/200335, iar prin O.U.G. nr.63/200336
referitoare la organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, Agentia functioneaza in
prezent in subordinea acestuia.

2. Atributiile Agentiei Nationale a Functionarilor Publici

Agentia Nationala a Functionarilor Publici este institutia cu competenta materiala specifica in domeniul
functiei publice si administratiei publice centrale, ce asigura aplicarea strategiei si Programului de guvernare
in domeniul managementului functiei publice si a functionarilor publici.
Atributia sa principala este aceea de elaborare a strategiilor si politicilor de management al functiei publice,
in scopul eficientizarii sistemului administrativ, a imbunatatirii relatiilor dintre serviciile publice si societatea
civila, conform aquis-ului comunitar si cerintelor integrarii europene.
Art.21 din Statut stabileste A.N.F.P. urmatoarele atributii:
- elaborarea politicilor si strategiilor privind managementului functiei publice si al functionarilor publici;
- elaborarea si avizarea proiectelor de acte normative ce vizeaza functia publica si functionarul public;
- monitorizarea si controlul aplicarii legislatiei in materie;
- elaborarea de reglementari comune in domeniu;
- atributia de elaborare a proiectului de lege privind salarizarea unitara a functionarilor publici;
- stabilirea criteriilor de evaluare a activitatii functionarilor publici, necesare in promovarea sau avansarea
acestora;
- colaborarea cu Institutul National de Administratie, in vederea stabilirii tematicii specifice programelor de
formare specializata in administratia de stat si de perfectionare a functionarilor publici;
- intocmirea si administrarea bazei de date ce cuprinde evidenta nationala a functiilor si functionarilor publici,
pe baza datelor si informatiilor primite de la autoritatile si institutiile publice;
- stabileste conditiile si procedura de recrutare si selectie a functionarilor publici, avizeaza si monitorizeaza
aceasta activitate;
- atributii in domeniul redistribuirii functionarilor publici carora, din motive neimputabile lor, le-au incetat
raporturile de serviciu;
- asigura redistribuirea pe functii publice temporar vacante, ca urmare a suspendarii titularului, a
functionarilor publici din corpul de rezerva, dupa o testare prealabila;
- coordoneaza si acorda asistenta de specialitate compartimentelor de resurse umane;
- participa la negocierile dintre sindicate si M.A.P.;
- propune Guvernului, modul de constituire a comisiilor de disciplina, componenta, atributiile si procedura de
lucru;
- analizeaza rapoartele trimestriale ale comisiilor de disciplina si a comisiilor paritare, monitorizand in felul
acesta activitatea celor doua comisii;
- verifica si controleaza actele de constituire a comisiilor paritare;
- colaboreaza cu organisme si organizatii internationale din domeniul sau de activitate;
- elaboreaza anual Planul de ocupare a functiilor publice, dupa consultarea prealabila a autoritatilor si
institutiilor publice;
- intocmeste anual raportul cu privire la managementul functiilor publice si al functionarilor publici, pe care il
prezinta Guvernului;
- detine lista functiilor publice vacante;
- detine cazierul administrativ, pe care il elibereaza in scopul evidentierii situatiei disciplinare a functionarului
public.

De asemenea, Agentia Nationala a Functionarilor Publici indeplineste orice alte atributii care ii sunt stabilite
prin lege.
Un alt aspect important cu privire la A.N.F.P. este acela ca i s-a conferit legitimare procesuala activa cu
privire la actele prin care autoritatile sau institutiile publice incalca legislatia, incalca legislatia cu privire la
functia publica si functionarul public, sau refuza sa aplice prevederile legale in domeniu. in aceste situatii,
Agentia poate sesiza instantele de contencios administrativ competente.
Un rol deosebit de important are sta
bilit Agentia Nationala a Functionarilor Publici cu privire la evidenta functiilor publice si a functionarilor
publici37 pe baza datelor transmise de autoritatile si institutiile publice.
Pentru fiecare functionar public, in scopul gestionarii eficiente a resurselor umane si a urmaririi carierei
acestuia, autoritatile si institutiile publice ii vor intocmi dosarul profesional. Orice functionar public are dreptul
sa cunoasca dosarul sau profesional si sa i se elibereze la cerere, copii de pe actele pe care acesta le
cuprinde.
Continutul dosarului profesional se stabileste prin Hotarare de Guvern la propunerea A.N.F.P. Autoritatile si
institutiile publice raspund de intocmirea si de actualizarea dosarelor profesionale, de pastrarea lor in
siguranta, fiind obligate sa comunice Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in termen de 10 zile, orice
modificare intervine in cuprinsul acestora.
Functionarul public care se transfera sau pentru care inceteaza raporturile de serviciu are dreptul de a
solicita si obtine dosarul sau profesional in original. Datele si informatiile cuprinse in dosarul profesional al
functionarului public, sunt de stricta confidentialitate.

CAPITOLUL IV

MODIFICAREA, SUSPENDAREA SI INCETAREA RAPORTULUI JURIDIC DE FUNCTIE PUBLICA


Sectiunea I
Modificarea raportului juridic de functie publica

1. Consideratii generale. Notiune si forme de modificare


Raportul juridic de functie publica (de serviciu) se naste din actul de numire in functia publica respectiva,
(care reprezinta un act juridic unilateral) si din acceptarea titularului.
Daca raportul de functie publica se naste dintr-un act unilateral rezulta ca modificarea acestuia imbraca tot
forma unilaterala, neexcluzandu-se insa consimtamantul functionarului public in cauza.
Modificarea raportului juridic de functie publica reprezinta trecerea functionarului public, temporar sau
definitiv, pe un alt post sau pe un post similar, in cadrul aceleiasi institutii sau autoritati publice.
in functie de durata modificarii raportului de serviciu, exista doua forme de modificare a acestuia:
- forme temporare (vremelnice) de modificare a raportului de functie publica: delegarea, detasarea2 mutarea
in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice;
- forme definitive de modificare a raportului de functie publica: transferul.
Codul muncii din 2003 stabileste in art.41 ca, modificarea contractului individual de munca se poate face
numai cu acordul partilor, modificarea unilaterala fiind posibila numai in cazurile si conditiile expres
prevazute de dispozitiile acestui act normativ.

2. Delegarea - forma temporara de modificare a raportului de functie publica

2.1. Notiune si caracteristici


Delegarea functionarului public reprezinta masura luata de catre conducatorul institutiei sau autoritatii
publice in care acesta este titular, in scopul executarii de catre un functionar public prerogativelor de functie
publica intr-o alta institutie publica, in aceeasi localitate sau in alta localitate.
Regimul juridic al delegarii functionarului public prezinta urmatoarele caractere:
- caracter legal, deoarece delegarea intervine numai in cazurile si conditiile prevazute de lege;
- caracter temporar (vremelnic), deoarece delegarea este dispusa pe o perioada limitata de timp3, stabilita
de lege;
- se dispune in interesul serviciului public in care este incadrat functionarului public;
- pe perioada delegarii, functionarul delegat este obligat sa exercite numai competenta delegata, pe care nu
o poate transmite nimanui4;
- delegarea se dispune prin act juridic unilateral cu acceptul organului delegat;
- pe perioada delegarii, functionarul public delegat isi mentine statutul juridic, va face parte in continuare din
structura de personal al institutiei ce l-a delegat, beneficiaza de toate drepturile salariale5;
- delegarea nu trebuie sa afecteze stabilitatea si inamovabilitatea functionarului public;
- delegarea poate fi retrasa oricand de catre institutia sau autoritatea care a dispus-o.
Functionarul public poate refuza delegarea in urmatoarele situatii6:
- cand starea sanatatii contraindica delegarea;
- cand se afla in stare de graviditate;
- cand singur are spre crestere si ingrijire un copil minor.

3. Detasarea - forma temporara de modificare a raportului de functie publica

3.1. Notiune si caracteristici


Detasarea functionarului public reprezinta masura luata de catre conducatorul institutiei sau autoritatii
publice in care acesta functioneaza, in scopul indeplinirii anumitor activitati de catre functionarul public in
afara autoritatii sau institutiei publice, respectiv in sediul altei unitati decat cea in care a fost numit, pe o
anumita perioada7.
Regimul juridic al detasarii prezinta urmatoarele caractere:
- detasarea are caracter legal, se dispune numai in conditiile si cazurile expres prevazute de lege;
- are caracter temporar, se dispune pe cel mult 6 luni, iar in timpul unui an calendaristic o detasare ce
depaseste 6 luni necesita acordul scris al persoanei in cauza8;
- detasarea poate fi de scurta durata (pana la 6 luni) sau de lunga durata (peste 6 luni);
- detasarea se dispune prin act juridic unilateral;
- detasarea se dispune numai daca pregatirea profesionala a celui ce urma sa fie detasat corespunde
atributiilor si responsabilitatilor functiei pe care urmeaza sa fie detasat;
- pe perioada detasarii, contractul de munca si actul de numire in functia publica se suspenda;
- pe perioada detasarii se pastreaza postul sau functia avuta in momentul dispunerii sale;
- pe perioada detasarii se modifica locul de exercitare a atributiilor si sarcinilor functionarului public;
- detasarea se face in interesul autoritatii sau institutiei publice in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea
functionarului public;
- pe perioada detasarii se pastreaza drepturile salariale avute, existand posibilitatea de a avea dreptul la un
salariu mai mare daca acesta exista;
- pe timpul detasarii, cheltuielile de cazare, indemnizatia de detasare si cheltuielile de transport dus-intors
(cel putin o data pe luna), se suporta de catre unitatea sau institutia publica beneficiara.
Detasarea poate fi refuzata de catre functionarul public in urmatoarele situatii9:
- cand detasarea urmeaza sa aiba loc intr-o localitate in care nu sunt asigurate conditii corespunzatoare de
cazare;
- cand starea sanatatii, certificata medical, face contraindicata detasarea;
- cand se afla in stare de graviditate sau isi creste singur copilul minor;
- cand exista motive familiale temeinice ce justifica refuzul de a da curs detasarii.
- cand este singurul intretinator de familie.
Conditiile delegarii si detasarii sunt aplicabile tuturor categoriilor de salariati. Functionarii publici nu pot fi
trimisi in delegare sau detasare decat in conditii bine determinate si strict legale, deoarece ei sunt
beneficiarii unui regim de stabilitate deosebit.

4. Transferul - forma definitiva de modificare a raportului de functie publica

Prin formele definitive de modificare a raportului de serviciu se modifica institutia sau autoritatea publica
care l-a numit in functie pe functionarul public, respectiv, se modifica locul unde se exercita functia publica,
prin incetarea raporturilor de serviciu.
Transferul prezinta urmatoarele caracteristici:
- poate avea loc intre autoritatile sau institutiile publice;
- poate interveni in interesul serviciului din initiativa conducatorului institutiei sau autoritatii publice unde
functionarul activeaza, cu acordul scris al acestuia10;
- poate interveni la cererea de transfer a functionarului public intr-o alta autoritate sau institutie publica11;
- transferul fara acordul celui transferat atrage nulitatea absoluta a actului prin care s-a dispus;
- functionarul transferat in alta localitate in interesul serviciului beneficiaza de o indemnizatie egala cu
salariul de baza net din ultima luna, de acoperirea cheltuielilor de transport si de un concediu platit de 5 zile,
care se vor suporta de catre autoritatea sau institutia publica la care se face transferul in termen de cel mult
15 zile de la data aprobarii transferului;
- transferul interesului serviciului se poate face numai cu acordul scris al functionarului public transferat, intr-
o functie publica echivalenta.

5. Mutarea in cadrul altui compartiment al autoritatii sau institutiei publice

5.1. Notiuni si forme


Aceasta forma de modificare a raportului de serviciu poate imbraca doua forme: definitiva si temporara.
Mutarea definitiva a functionarului public in cadrul altui compartiment, se aproba de catre conducatorul
autoritatii sau institutiei publice in care acesta isi desfasoara activitatea, dar cu acordul sau in scris prealabil.
Mutarea temporara a functionarului public in cadrul altui compartiment este dispusa motivat de catre
conducatorul autoritatii publice, in interesul acesteia, pe o perioada de cel mult 6 luni intr-un an. in astfel de
situatii, se va tine seama de pregatirea profesionala a functionarului public care isi va pastra drepturile
salariale.

Sectiunea II
Suspendarea raportului juridic de serviciu

1. Suspendarea raportului juridic de serviciu

1.1. Notiune. Forme si caracteristici


Suspendarea din functie este o forma consacrata de legislatie, doctrina si jurisprudenta, fiind prevazuta
inclusiv si de Constitutie.
Suspendarea contractului de munca implica suspendarea prestarii muncii, a platii cuvenite pentru aceasta si
a actului de numire.
In doctrina se recunosc urmatoarele tipuri de suspendare:
- suspendarea de drept;
- suspendarea prin acordul partilor;
- suspendarea prin act unilateral al unitatii angajatoare.
Suspendarea de drept a raportului de serviciu intervine cand functionarul public se afla in una din
urmatoarele situatii:
- este incadrat in cabinetul unui demnitar;
- este numit sau ales temporar intr-o functie de demnitate publica;
- este desemnat prin misiuni diplomatice sau pentru alte activitati in cadrul unor organisme internationale;
- efectueaza stagiul militar, este concentrat sau mobilizat;
- este arestat preventiv;
- este in concediu de maternitate in conditiile legii;
- este in concediu pentru incapacitate temporara, in conditiile legii, sau efectueaza un tratament medical in
strainatate;
- este carantina, in conditiile legii;
- desfasoara activitate sindicala pentru care se prevede suspendarea, conform legii;
- este dat disparut prin sentinta judecatoreasca definitiva;
- caz de forta majora;
- alte situatii expres prevazute de lege.
In termen de 5 zile de la dispozitia situatiilor care au impus suspendarea de drept a raportului juridic de
serviciu, functionarul public are obligatia de a ignora in scris acest lucru autoritatilor competente.
Suspendarea la initiativa functionarului public a raportului de serviciu are loc in urmatoarele cazuri:
- concediu pentru cresterea copilului minor de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul celui cu handicap;
- concediu pentru cresterea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani, respectiv 18 ani a celui cu handicap;
- participare la greva, la campanii electorale;
- participarea in cadrul unor misiuni diplomatice sau alte activitati in cadrul unor organisme internationale.
Suspendarea la cererea motivata a functionarului public, se face in scris cu cel putin 15 zile calendaristice
inainte de data cand se solicita suspendarea.
Reluarea activitatii functionarului public care a fost suspendat din functie, se dispune prin act administrativ al
conducatorului autoritatii sau institutiei publice.
Asadar, poate interveni suspendarea temporara a functionarului public pentru un interes personal legitim,
acordata la cererea acestuia pentru o perioada de la 6 luni la 4 ani cu drept de prelungire de cel mult 4 ani
de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice respective.13
Suspendarea raportului de functie sau de demnitate publica poate interveni asadar, si pe perioada exercitarii
unui mandat pentru o functie eligibila14.
Suspendarea intervine si in cazul in care functionarul sau demnitarul public a savarsit o infractiune si se afla
in faza de cercetare sau judecata, masura care este luata in interesul serviciului public din care acesta face
parte si care este considerata in doctrina15 ca fiind o masura de siguranta sau de politie administrativa.
Art.109 din Constitutie prevede ca Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea din functie a
membrilor Guvernului pentru care s-a dispus urmarirea penala. in cazul trimiterii in judecata a membrilor
Guvernului pentru savarsirea de fapte penale in exercitiul functiei lor, suspendarea va fi obligatorie.16
In cazul in care se dovedeste nevinovatia acestor persoane, ele vor putea reveni la functia avuta anterior, ca
urmare a incetarii suspendarii.

Intreruperea activitatii la cerere, constituie modalitatea prin care functionarul public poate solicita
conducatorului autoritatii sau institutiei publice suspendarea sa temporara din functie pentru un interes
personal legitim.
Suspendarea din functia publica sau din demnitatea publica este o intrerupere cu caracter temporar a
raportului juridic de serviciu ce prezinta urmatoarele particularitati:
- poate interveni numai in situatii expres prevazute de lege, asadar, are caracter legal;
- are caracter temporar;
- actul administrativ prin care se constata, se aproba suspendarea si se dispune reluarea activitatii
functionarului public se comunica A.N.F.P.;
- pe perioada suspendarii postul este rezervat, el poate fi ocupat doar pe o perioada determinata;
- pe perioada suspendarii, actul de numire in functie si plata cuvenita se suspenda temporar.

Sectiunea III
Incetarea raportului juridic de functie publica17

1. Clasificarea modalitatilor de incetare a raportului de serviciu

1.1. Criterii de clasificare. Analiza


Modalitatile de incetare a raportului de functie publica se clasifica in literatura de specialitate, , in functie de
anumite criterii, astfel:
A. Dupa cauza ce determina incetarea raportului juridic de serviciu, incetarea intervine ca urmare a unui:
- fapt natural (decesul functionarului public);
- act juridic (prin care se dispune destituirea, se cere demisia etc.)

B. Dupa temeiul interventiei incetarii, exista:


* incetare prin lege, care poate interveni ca urmare a:
- pensionarii pentru limita de varsta sau pentru invaliditate de gradul I;
- neindeplinirii conditiilor cerute de lege pentru ocuparea
unei functii publice (interventia unei situatii de
incompatibilitate);
- demiterii sau destituirii functionarului public.
* incetare dispusa de autoritatea sau institutia publica, care la randul ei, poate interveni prin mai multe
modalitati:
- destituirea din functie ca urmare a savarsirii unor abateri disciplinare grave;
- imposibilitatea exercitarii atributiilor din motive de incapacitate fizica sau psihica;
- desfiintarea postului ca urmare a reorganizarii sau incetarii activitatii institutiei publice;
- interdictia exercitarii functiei publice pronuntata de instanta penala;
- interventia unor stari de incompatibilitate
- expirarea termenului pentru care a fost numit.

* incetarea la initiativa functionarului public are loc:


- prin demisie.
Art.90 din Legea nr.188/1999 in forma sa modificata prevede urmatoarele conditii in care are loc incetarea
raporturilor de serviciu:
incetarea de drept a raportului de serviciu de loc:
- la data decesului functionarului public;
- daca nu mai indeplineste conditiile cerute de lege in acest sens;
- prin constatarea nulitatii absolute a actului de numire in functia publica;
- la data comunicarii deciziei de pensionare;
- la data ramanerii definitive a unei hotarari de condamnare (pentru infractiunile prevazute de art.49 lit.h);
- la data ramanerii definitive a unei hotarari judecatoresti de interdictie;
- la data expirarii termenului (in cazul in care functia publica a avut caracter temporar).
- incetarea prin acordul partilor;
- incetarea prin eliberarea din functia publica;
- incetarea prin destituire (demitere);
- incetarea prin demisie.
Demisia functionarului public este o forma de incetare a raportului de serviciu initiata de functionarul public,
prin care acesta se dezinvesteste daca demisia sa a fost acceptata printr-o decizie administrativa.18
Demisia se notifica in scris conducatorului institutiei sau autoritatii publice si produce efecte dupa 30 de
zile19 de la inregistrarea, daca partile nu au convenit altfel, si ea nu trebuie motivata.
Eliberarea din functie a functionarului public, la dispozitia conducatorului institutiei sau autoritatii publice, are
loc cu un preaviz de 15 zile, in urmatoarele cazuri:
- interventia unui caz legal de incompatibilitate;
- starea fizico-psihica constatata prin decizia organelor medicale competente este necorespunzatoare;
- nu mai indeplinea conditiile specifice cerute de lege in acest sens;
- incetarea activitatii sau mutarea in alta localitate a institutiei publice, situatie in care functionarul public nu
vrea sa o urmeze;
- pentru incompetenta profesionala, in cazul in care functionarul public a fost notat in ultimii 2 ani cu
calificativul "necorespunzator" la evaluarea performantelor profesionale;
- cand autoritatea sau institutia publica isi reduce personalul ca urmare a reorganizarii, prin reducerea unor
posturi de natura celui ocupat de functionarul public si acesta refuza o alta oferta.20

Destituirea sau demiterea din functie a functionarului public se dispune prin act administrativ al
conducatorului institutiei publice, ca o sanctiune disciplinara, in situatiile in care acesta a savarsit in mod
repetat abateri disciplinare sau abateri disciplinare grave sau atunci cand s-a ivit un motiv legal de
incompatibilitate.
Atat in situatia eliberarii din functie cat si in cea a destituirii, functionarului public in cauza poate solicita
instantei de contencios administrativ anularea ordinului sau dispozitiei de eliberare sau de destituire din
functie, in termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, daca le considera netemeinice sau nelegale. De
asemenea, pot solicita si plata despagubirii egale cu salariile indexate, majorate si recalculate, precum si
alte drepturi de care ar fi beneficiat.

2. Natura juridica a actului prin care se dispune incetarea raporturilor de serviciu

Actul prin care se constata si se dispune incetarea raportului de functie publica prezinta urmatoarele
caracteristici:
- este un act administrativ;
- este un act unilateral;
- este un act emis de persoana sau institutia publica care are competenta numirii in functia publica
respectiva;21
- este supus controlului de legalitate exercitat de instantele de contencios administrativ;
- se comunica A.N.F.P. in termen de 10 zile de la emitere.

CAPITOLUL V

RASPUNDEREA JURIDICA A FUNCTIONARULUI PUBLIC

Sectiunea I
Consideratii generale

1. Notiune si prezentare

Regimul juridic al functiei publice include si problema raspunderii juridice a functionarului public, care are ca
finalitate restabilirea ordinii de drept incalcate ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite, precum si reprimarea
si eliminarea unor astfel de fapte. Prin intermediul raspunderii juridice se urmareste realizarea unui dublu
scop: preventiv-educativ si sanctionator.
Raspunderea juridica a functionarului public presupune abordarea relatiei ei cu responsabilitatea care o
precede si care presupune respectarea intregului sistem de valori instituit de catre societate in ansamblul
sau.2
Functionarul public trebuie sa fie responsabil in indeplinirea atributiilor sale.
Raspunderea juridica a functionarului public intervine atunci cand s-a comis o fapta ilicita in exercitarea
prerogativelor de serviciu sau in legatura cu acestea, respectiv atunci cand aceasta a incalcat obligatiile ce-i
revin si implicit, legea.
Luand in considerare natura juridica variata a reglementarilor aplicabile in administratia publica
(administrative, civile, financiare, penale, etc.), raspunderea juridica a functionarului public este foarte
diversificata.
Functionarul public ii pot reveni, in general, raspunderi disciplinare contraventionale, civile si cu unele
exceptii, penale.
Prin fapta ilicita savarsita de functionarul public se incalca o obligatie legala ce decurge din reglementari,
dispozitii ierarhice, norme de comportament etc., si se instituie raspunderea juridica a acestuia.
Raspunderea juridica a functionarului public reprezinta un raport juridic complex stabilit de norma juridica
intre functionarul public ca autor al incalcarii normelor juridice, reprezentant al statului la un anumit nivel, si
stat ca reprezentant al societatii, titular al dreptului de a aplica sanctiunea juridica.
Dupa sfera de aplicabilitate, exista doua tipuri de raspundere juridica:
- raspunderea generala a functionarilor publici, aplicabila tuturor categoriilor de functionari publici,
consacrata in statutul general al functiei publice;
- raspunderea specifica a functionarilor publici, aplicabila anumitor categorii de functionari publici,
consacrata in statutul particular al functiei publice.
Faptele ilicite ale functionarului public se pot savarsi si in timpul sau liber, in legatura cu exercitarea functiei
publice, fara sa existe o legatura directa cu functia publica, dar sa se afecteze prestigiul si imaginea
acestuia3.
in prezent, se pot identifica urmatoarele forme de raspundere ale functionarului public, in functie de norma
juridica incalcata:
- raspunderea disciplinara, ce intervine ca urmare a incalcarii cu vinovatie a normelor de disciplina muncii
specifice raportului de functie publica;
- raspunderea contraventionala, ce intervine ca urmare a savarsirii unor contraventii de catre functionarul
public;
- raspunderea civila, ce intervine pentru faptele ilicite civile prin care functionarul public provoaca prejudicii
particularilor;
- raspunderea penala, ce intervine in cazul comiterii de catre functionarul public a unor fapte penale.

Sectiunea II
Formele raspunderii juridice a functionarilor publici

1. Raspunderea disciplinara a functionarului public4

1.1. Consideratii generale


Statutul defineste raspunderea disciplinara ca fiind acea forma a raspunderii juridice ce apare ca urmare a
savarsirii unei fapte ilicite prin care functionarii publici incalca cu vinovatie indatoririle corespunzatoare
functiei publice pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si civica, fapte ce reprezinta abateri
disciplinare (art.70 alin.1.).
Raspunderea disciplinara a functionarului public intervine asadar, atunci cand acesta incalca, in mod
culpabil, obligatiile sale de serviciu, prin savarsirea de abateri disciplinare. Cadrul legislativ al reglementarii
si gestionarii raspunderii disciplinare a functionarilor publici il constituie: Legea nr.188/1999 modificata si
completata, precum si legislatia reprezentata de Hotararea de Guvern care reglementeaza organizarea si
functionarea comisiilor de disciplina si a comisiilor paritare.
Functionarul public raspunde disciplinar pentru faptele ilicite prin care se incalca disciplina muncii, respectiv,
pentru fapte prin care se incalca normele de conduita profesionala ce vizeaza relatiile din cadrul unui
serviciu public precum si relatiile cu tertii. El va raspunde disciplinar si in situatia comiterii de fapte ilicite prin
care sunt afectate statutul sau imaginea institutiei publice din care face parte5.
in situatia faptelor ilicite savarsite anterior nasterii raportului juridic de functie publica, care-l fac incompatibil
pe autorul lor cu exercitiul functiei publice in care a fost numit si care n-au fost cunoscute de catre
autoritatea publica in momentul numirii sale, intervine sanctiunea administrativ disciplinara.
Aceeasi sanctiune se aplica si in situatia abaterilor savarsite in afara serviciului public, in viata privata, daca
este lezata imaginea, onoarea si consideratia functionarului public in fata celor administrati, a cetatenilor,
fiind afectata astfel si imaginea institutiei din care fac parte.
Raspunderea administrativ-disciplinara nu intervine in situatia faptelor ilicite savarsite de catre functionarul
public ulterior incetarii exercitiului unei functii publice.

1.2. Abaterea disciplinara

1.2.1. Notiune. Prezentarea abaterilor disciplinare


Abaterea disciplinara a functionarului public reprezinta fapta ilicita savarsita cu vinovatie prin care acesta isi
incalca obligatiile de serviciu care ii revin in baza functiei publice pe care o detine, si care vizeaza statutul
sau.
Raspunderea disciplinara se naste dupa ce functionarul public a savarsit abaterea disciplinara, cu conditia
ca fapta ilicita sa-i fie imputabila, adica sa fi fost savarsita cu vinovatie, sub orice forma (intentie sau culpa).
Aceasta forma a raspunderii juridice este bazata pe culpa, lipsa ei inlaturand posibilitatea interventiei
raspunderii administrativ-disciplinare. Vinovatia functionarului public presupune existenta cumulativa a 2
elemente: elementul volitiv (vointa) si elementul intelectiv (constiinta).
Subiect activ al abaterii disciplinare este functionarul public care a fost legal investit intr-o functie publica.
Sunt considerate abateri disciplinare6, urmatoarele fapte:
- intarzierea sistematica si neglijenta in efectuarea unor lucrari;
- absente nemotivate la serviciu;
- nerespectarea in mod repetat a programului de lucru;
- interventiile sau staruintele pentru solutionarea preferentiala, in afara cadrului legal, a unor cereri;
- atitudini ireverentioase in timpul serviciului;
- nerespectarea secretului profesional sau al confidentialitatii lucrarilor care au un astfel de caracter;
- refuzul nejustificat de indeplinire al cerintelor si atributiilor de serviciu;
- manifestari ce prejudiciaza prestigiul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;
- incalcarea dispozitiilor legale privind indatoririle, incompatibilitatile, conflictele de interese si interdictiile
stabilite prin lege ce vizeaza functionarii publici;
- stabilirea de catre functionarii publici de executie de relatii directe cu pretentii in vederea solutionarii
cererilor acestora.

1.2.2. Sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor publici


Sanctiunile disciplinare prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:
- au caracter legal (intervin pe baza unei dispozitii legale);
- intervin ca urmare a savarsirii unei abateri disciplinare;
- au caracter personal;
- reprezinta o decizie administrativa;
- actul sanctionator are caracter unilateral (este un act unilateral al conducerii institutiei sau autoritatii
publice);
- nu este permis cumulul sanctiunilor disciplinare;
- nu vizeaza libertatea functionarului sau bunurile sale personale;
- presupun o procedura specifica cu privire la aplicare, cai de atac, executare.
La stabilirea si individualizarea sanctiunii disciplinare se au in vedere urmatoarele aspecte:
- cauzele si gravitatea abaterii;
- imprejurarile in care a fost savarsita abaterea disciplinara;
- gradul de vinovatie al functionarului public (tinand cont de pregatirea si capacitatea sa profesionala, de
forma vinovatiei etc.);
- antecedente disciplinare;
- urmarile abaterii disciplinare.
Categoriile de sanctiuni disciplinare se pot grupa astfel:
- sanctiuni morale (mustrarea);
- sanctiuni materiale (diminuarea drepturilor salariale);
- sanctiuni ce afecteaza cariera functionarului public (radierea temporara de la avansari, trecerea in functii
inferioare etc.);
- sanctiuni ce atrag incetarea functiei publice.

1.3. Felurile sanctiunilor disciplinare7


Sanctiunile disciplinare reprezinta urmarea, consecinta incalcarii de catre functionarul public a normelor
juridice ce-i reglementeaza conduita sa.
* Mustrarea scrisa - reprezinta notificarea scrisa prin care i se pune functionarului public in vedere ca, nu si-
a indeplinit in mod corespunzator atributiile de serviciu sau a incalcat regulile de comportare in unitate,
atragandu-i-se atentia de a se indrepta pe viitor.
Se aplica direct de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice la propunerea conducatorului
compartimentului in care cel in cauza isi desfasoara activitatea (art.71 alin.1), celor care au savarsit o
abatere disciplinara fara intentie, pentru prima data si nu au adus prin aceasta o paguba unitatii;
* Diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe timp de 3 luni.
Aceasta sanctiune se aplica atunci cand abaterea disciplinara e mai grava si se au in vedere si
antecedentele disciplinare ale faptuitorului.
Reducerea indemnizatiei de conducere (acolo unde este cazul) se aplica cumulativ cu reducerea salariului.
* Suspendarea dreptului de avansare in functie, grad sau treapta profesionala ori in gradatie pe o durata de
la 1la 3 ani.
Acest fel de sanctiune se aplica in situatiile in care functionarul public nu este la prima abatere si a adus
prejudicii unitatii.

* Trecerea intr-o functie publica inferioara pe o perioada de pana la un an, cu diminuarea corespunzatoare a
salariului pentru perioada respectiva.
* Destituirea din functie - este sanctiunea disciplinara cea mai grava ce atrage incetarea raporturilor de
serviciu.
Se aplica in situatiile in care se savarseste o abatere disciplinara grava sau se incalca in mod repetat
obligatiile de serviciu, inclusiv normele de comportare, si se produce o paguba importanta unitatii.
Mentionam ca aceste imprejurari nu sunt cumulative.
Sanctiunile materiale si cele ce vizeaza cariera functionarului public (cele stipulate de art.70 alin.3 lit.b, lit.c,
lit.d, lit.e), se aplica de conducatorul institutie sau autoritatii publice la propunerea comisiei de disciplina.8 La
baza organizarii si functionarii comisiilor de disciplina stau urmatoarele principii: legalitatea constituirii,
transparenta informatiilor, paritatea si eficienta.
Sanctiunile disciplinare pentru inaltii functionari publici se aplica prin decizie a primului ministru, prin ordin al
ministrului sau dupa caz, prin ordin al conducatorului autoritatii sau institutiei publice centrale pentru
directorii generali din cadrul ministerelor, la propunerea comisiei de disciplina.
Masura sanctionatoare se ia in cel mult o luna de la constatarea savarsirii faptei, dar nu mai tarziu de 6 luni
de la savarsirea acestuia. Este obligatorie cercetarea prealabila a faptei imputate si ascultarea faptuitorului,
ce trebuie consemnate in scris. Daca fapta are caracter infractional, se va sesiza organul de cercetare
penala, iar functionarul public va fi suspendat si nu destituit din functie (deoarece penalul tine in loc
disciplinarul), pana la ramanerea definitiva a hotararii penale.
Daca instanta penala constata prin hotarare judecatoreasca definitiva inexistenta faptei sau nevinovatia
faptuitorului, destituirea nu poate interveni, incetand si suspendarea din functie a acestuia.
1.4. Principiile procedurii disciplinare

La baza procedurii disciplinare stau urmatoarele principii:


- principiul prezumtiei de nevinovatie, conform caruia se prezinta nevinovatia functionarului public atata timp
cat vinovatia lui nu a fost dovedita;
- principiul garantarii dreptului la aparare a functionarului public;
- principiul cercetarii prealabile9 a faptei ilicite imputabile functionarului public (audierea prealabila,
declaratia scrisa etc.);
- principiul individualizarii faptei ilicite10 ce atrage sanctionarea disciplinara (imprejurari legate de fapta,
faptuitor);
- principiul celeritatii procedurii, care impune solutionarea cauzei fara intarziere de catre comisia de
disciplina;
- principiul dupa care sanctiunea disciplinara produce efecte juridice din momentul aducerii la cunostinta
functionarului public;11
- principiul "non bis in idem", sau al unicitatii sanctiunii, conform caruia este interzis cumulul de sanctiuni
disciplinare pentru aceeasi abatere disciplinara;
- principiul individualizarii sanctiunii ca rezultat al individualizarii faptei ilicite, respectiv a abaterii disciplinare;
- principiul legalitatii sanctiunii disciplinare, conform caruia comisia de disciplina este obligata sa propuna
numai acele sanctiuni care sunt prevazute de lege a se aplica cu privire la anumite fapte;
- principiul comunicarii, in 30 de zile de la data luarii la cunostinta de savarsirea faptei ilicite, de catre cel in
drept sa aplice sanctionarea, a intregului dosar (documente, dosar individual al functionarului);
-principiul revocabilitatii deciziei de sanctionare administrativa, atunci cand anumite situatii o impun si o
motiveaza;
- principiul neretroactivitatii sanctiunii disciplinare, conform caruia decizia administrativa sanctionatoare este
activa, adica nu retroactiveaza;
- principiul atacarii deciziei sanctionatoare la instanta de contencios administrativ12, bazat pe principiul
general al accesului la justitie a tuturor persoanelor in scopul apararii dreptului lor;
- principiul radierii de drept a sanctiunilor disciplinare13;
- principiul dupa care in cazul anularii sanctiunii disciplinare efectele sunt retroactive (se sterg toate efectele
juridice cu exceptia celor materiale).
Legea nr.188/1999 modificata si completata, stipuleaza urmatoarele garantii in legatura cu stabilirea si
aplicarea sanctiunilor disciplinare:
* la individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de:
- cauzele care au determinat savarsirea abaterii disciplinare;
- gravitatea si urmarile abaterii disciplinare;
- imprejurarile in care s-a savarsit fapta ce constituie abatere disciplinara;
- gradul de vinovatie al autorului;
- comportamentul general al functionarului public in cadrul serviciului public si in societate;
- existenta antecedentelor, (altele decat cele penale care-l exclud de la ocuparea unei functii publice) si a
altor sanctiuni disciplinare care nu au fost radiate;
* sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa parcurgerea urmatoarelor etape:
- cercetarea prealabila a faptei savarsite ce se imputa functionarului public;
- audierea functionarului public, care trebuie sa se consemneze in scris.14
Statutul functionarilor publici consacra institutia comisiei de disciplina in cadrul autoritatilor si institutiilor
publice, competente sa cerceteze si sa faca propuneri de sanctionare a functionarilor publici culpabili.
Aceasta comisie de disciplina se constituie atat la nivelul autoritatilor centrale cat si al celor teritoriale si
locale.
in cazul in care functionarul public este nemultumit de sanctiunea decisa, acesta poate solicita, conform
legii, anularea sau modificarea deciziei sanctionatoare, la instanta de contencios administrativ. Sanctiunile
disciplinare se radiaza daca s-a admis contestatia, ori se radiaza de drept, in situatiile prevazute de art.75
din Statut.
Situatia disciplinara (sanctiunile disciplinare care nu au fost radiate) a functionarului public se evidentiaza cu
ajutorul cazierului administrativ, eliberat de Agentia Nationala a Functionarilor publici) pe baza datelor aflate
aflate in evidenta acestora.
Cazierul administrativ este necesar pentru desemnarea unui functionar public ca membru in comisia de
recrutare, in comisia paritara, in comisia de disciplina, pentru ocuparea unei functii din categoria inaltilor
functionari sau a unor functii de conducere, in orice alte situatii, prevazute de lege. Cazierul administrativ
este eliberat la solicitarea functionarului public interesat, a presedintelui comisiei de disciplina, a sefului
ierarhic, a altor persoane prevazute de lege.

2. Raspunderea contraventionala a functionarului public

2.1. Notiune si temei legal. Trasaturi.


Raspunderea contraventionala si abaterea contraventionala sunt institutii specifice dreptului administrativ si
se fundamenteaza pe raporturi juridice administrative.
Raspunderea contraventionala este atrasa in cazul comiterii cu vinovatie a unei fapte ilicite care prezinta un
pericol social mai redus decat infractiunea, fapta ce este prevazuta ca atare in legi sau alte acte normative.
Fapta ilicita care atrage raspunderea contraventionala o constituie contraventia sau abaterea
contraventionala (temeiul legal general il reprezenta Legea nr.32/1968 privind stabilirea si sanctionarea
contraventiilor - abrogata prin Ordonanta de Urgenta nr.2/200116), privind regimul juridic al contraventiilor.
Ordonanta de urgenta nr.2/2001 defineste contraventia ca fiind "fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si
sanctionata ca atare prin lege, hotarare de guvern sau prin hotarari ale consiliilor judetene si locale."
Conditiile cerute pentru instituirea raspunderii contraventionale sunt:
- savarsirea unei fapte ilicite17, care sa aiba un grad de pericol social mai redus decat infractiunea;
- vinovatia faptuitorului, sub cele doua forme ale sale (intentia sau culpa);
- rezultatul daunator (prejudiciul);
- refuzul functionarului public de a fi audiat sau de a semna o declaratie privind abaterea disciplinara
imputata se consemneaza intr-un proces-verbal, sanctiunea putandu-se aplica in astfel de situatii;
- legatura cauzala intre conduita ilicita si rezultatul daunator;
- inexistenta cauzelor care inlatura caracterul contraventional al faptei si raspunderea contraventionala.
Statutul functionarului public dispune la art.76 alin.1 ca "raspunderea contraventionala a functionarilor
publici se angajeaza in cazul in care acestia au savarsit o contraventie in timpul si in legatura cu sarcinile de
serviciu."
Fapta ilicita savarsita de catre o persoana neinvestita sau nelegal investita intr-o functie publica, care nu
este astfel un subiect calificat, nefiind in raport de serviciu, nu poate fi catalogata ca fiind abatere
contraventionala a acesteia.

2.2. Sanctiunile contraventionale


Sanctiunile contraventionale reprezinta mijloace de constrangere aplicabile autorilor abaterilor
contraventionale, respectiv functionarilor publici. Ele au un caracter represiv si intimidant fata de cel in
cauza, dar si preventiv, urmarind evitarea producerii in viitor a unor abateri de acelasi gen.
Sanctiunile contraventionale potrivit art.5 din Ordonanta de Urgenta nr.2/2001 erau clasificate astfel:
- sanctiuni contraventionale principale;
- sanctiuni contraventionale complementare.
2.2.1. Sanctiunile contraventionale principale
in categoria acestor sanctiuni, noua legislatie a introdus in plus si pe cea de obligare a contravenientului la
prestarea unei activitati in folosul comunitatii, raliindu-se prin aceasta legislatiilor straine in materie:
Avertismentul - este cea mai usoara sanctiune avand un pronuntat caracter educativ, ce se aplica in cazul
savarsirii unor fapte ce prezinta un grad mai redus de pericol social.
Amenda contraventionala - este cea mai frecventa sanctiune contraventionala ce se aplica si consta in
suma de bani pe care contravenientul este obligat sa o plateasca la bugetul de stat. Aceasta sanctiune
permite individualizarea si adaptarea ei cu privire la fapta si faptuitor.18 Ea are caracter administrativ si
pecuniar.
Obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii - este o sanctiune cu caracter
legal, aplicabila pe o durata de 300 de ore, de regula, alternativ cu sanctiunea amenzii contraventionale.
Inchisoarea contraventionala - a fost instituita prin lege si aplicata de catre instanta de judecata, pentru
acele fapte ce prezentau un grad mai ridicat de pericol social. Aceasta sanctiune contraventionala
intervenea numai daca nu exista consimtamantul contravenientului pentru a presta o activitate in folosul
comunitatii.
Mentiona, ca, sanctiunea inchisorii contraventionale, a fost desfiintata prin Ordonanta Guvernului nr.108 din
2003.19 De asemenea, Constitutia Romaniei din 2003 prin art.23 alin.13 stabileste ca "sanctiunea privata
de libertate nu poate fi decat de natura penala." Rezulta ca, singurele sanctiuni contraventionale principale
aplicabile in prezent sunt: avertismentul, amenda contraventionala si munca in folosul comunitatii.

2.2.2. Sanctiunile contraventionale complementare


In categoria acestor sanctiuni contraventionale intra:
Confiscarea - este o sanctiune complementara, ce poate insoti celelalte sanctiuni contraventionale. Sunt
supuse confiscarii, in conditiile legii, bunurile produse prin contraventie, cele ce au servit la savarsirea faptei
ilicite, sau au fost dobandite pe aceasta cale, precum si cele a caror detinere sau circulatie este interzisa.
Suspendarea sau anularea dupa caz, a avizului, acordului sau autorizatiei de executare a unei activitati.
Ordonanta de Urgenta nr.2/2001 prevede un termen de 6 luni pentru prescriptia aplicarii sanctiunii
contraventionale, termen ce curge de la data savarsirii faptei ilicite (art.13).

2.3. Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii contraventionale


Constatarea contraventiei este prima actiune ce declanseaza raspunderea contraventionala a functionarului
public. Ea se face in scris, prin proces-verbal incheiat de organul sau persoana imputernicita in acest sens.
Aplicarea sanctiunii contraventionale se face, de regula, de catre agentul constatator al contraventiei, care
este tinut si la comunicarea procesului-verbal de aplicare a contraventiei, atat functionarului public
contravenient cat si partii vatamate.
Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de apelare a sanctiunii contraventionale,
functionarul public poate inainta plangere la judecatoria in a carei circumscriptie se afla sediul autoritatii sau
institutiei publice din care fac parte functionarul public in cauza21. Plangerea este o cale de atac ce se
poate face in termen de 15 zile de la data comunicarii procesului verbal si suspenda executarea sanctiunii.
Actul prin care se rezolva plangerea este hotararea judecatoreasca, care este definitiva si executorie.

3. Raspunderea civila a functionarului public

3.1. Consideratii generale


Raspunderea civila intervine in situatia savarsirii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii si presupune o
sanctiune civila, cu caracter reparator.22
Temeiul raspunderii civile a functionarului public il constituie conduita ilicita a acestuia, iar elementele
constitutive ale acestei institutii juridice, care au valoare de conditii sunt: prejudiciul, ca rezultat al conduitei
ilicite a functionarului public, raportul cauzal intre fapta ilicita si prejudiciu si culpa functionarului public.
Date fiind aceste particularitati, putem afirma ca, raspunderea civila a functionarului public cuprinde
totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile juridice complexe ce se nasc intre functionarul
public care prin fapta sa cauzeaza un prejudiciu si victima acestui prejudiciu, in scopul asigurarii repararii
pagubelor astfel cauzate.

3.2. Cazurile in care intervine raspunderea civila


Raspunderea administrativ-patrimoniala a functionarului public nu este reglementata de Statutul
functionarului public. Prin art.77 al acestui act normativ, modificat si completat, se instituie raspunderea
civila a functionarului public in urmatoarele situatii:
- pentru pagube cauzate cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara
activitatea;
- pentru nerestituirea sumelor acordate necuvenit, in termenul legal prevazut;
- pentru daunele ce au fost platite de autoritate sau institutia publica unor terti, in calitate de comitent23, pe
baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
In primele doua situatii, repararea pagubelor cauzate autoritatii sau institutiei publice, se dispune prin ordin
sau dispozitie de imputare emise de catre conducatorul acelei autoritati sau institutii publice, in termen de 30
de zile de la constatarea pagubei24 sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata. impotriva
ordinului sau dispozitiei de imputare, functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios
administrativ.
Pentru situatia in care autoritatea sau institutia publica a platit daunele cauzate unor terte persoane de catre
functionarul sau public, repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice se dispune pe baza
hotararii judecatoresti definitive si irevocabile.

3.3. Unele particularitati ale raspunderii civile a functionarului public


Codul muncii din 2003 stipuleaza (art.269) ca si forma a raspunderii pentru repararea prejudiciului cauzat,
raspunderea patrimoniala.
Legea nr.188/1999 modificata si completata, a instituit raspunderea civila a functionarului public, elementele
raspunderii patrimoniale ca institutie specifica dreptului muncii nefiind aplicabile acestei categorii de salariati.
In literatura de specialitate25 aceasta forma de raspundere a functionarilor publici este denumita
"raspunderea patrimoniala", sau "raspundere materiala".
Se considera ca, raspunderea patrimoniala a functionarului public este fundamentata pe dispozitiile cu
valoare de principiu ale art.52 din Constitutia Romaniei din 2003, potrivit caruia persoana vatamata intr-un
drept al sau sau intr-un interes legitim de catre o autoritate publica printr-un act administrativ ori prin
nesolutionarea in termen legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a
interesului legitim, precum si anularea actului si repararea pagubei.
In acelasi sens dispune si art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, care consacra trei
tipuri de actiuni in justitie26 impotriva functionarului public care a cauzat o paguba unui particular, si art.13
care stabileste ca acesta poate fi parte intr-un proces de contencios administrativ atunci cand partea
vatamata solicita despagubiri27 fie de la functionarul public, fie de la autoritatea publica, ori de la ambele
subiecte concomitent.28
Raspunderea patrimoniala a functionarului public in functie de subiectul de drept prejudiciat, poate imbraca
doua forme29:
- raspunderea pentru pagubele cauzate cetateanului (art.52 din Constitutie)
- raspunderea pentru pagubele aduse institutiei publice din structura careia face parte (art.77 din Statut).
Autoritatea sau institutia publica prejudiciata de un functionar public are dreptul sa solicite repararea
prejudiciilor (atat materiale cat si morale) cauzate prin fapta sa ilicita (care poate fi de serviciu sau
personala) savarsita cu vinovatie.

4. Raspunderea penala a functionarului public

4.1. Notiune. Conditii


Art.69 din Statutul functionarului public, prevede alaturi de alte forme ale raspunderii juridice ce intervin in
cazul incalcarii cu vinovatie a indatoririlor de serviciu de catre functionarii publici, si raspunderea penala.
Raspunderea penala30 a functionarului public reprezinta obligatia acestuia de a raspunde pentru faptele
sale infractionale si de a suporta o sanctiune penala prevazuta de lege pentru acestea.
Cauza raspunderii penale a functionarului public o reprezinta infractiunea savarsita in timpul serviciului sau
in legatura cu atributiile functiei publice pe care acesta o ocupa, iar sanctiunea penala este consecinta
raspunderii penale. Asadar, infractiunea savarsita de catre functionarul public31 este singurul temei al
raspunderii sale penale.
Conditiile cerute pentru instituirea raspunderii penale a functionarului public sunt:
- savarsirea unei infractiuni32;
- autorul infractiunii sa aiba calitatea de functionar public;
- fapta penala sa fie savarsita in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o
ocupa;
- existenta vinovatiei;
- lipsa cauzelor care inlatura raspunderea juridica penala.

4.2. Suspendarea din functie


Impotriva functionarului public pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale, in urma sesizarii
parchetului sau a organului de cercetare penala, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va lua masura
de suspendare a acestuia din functia publica pe care o detine.
Aceasta masura se dispune atunci cand functionarul public a savarsit una din urmatoarele infractiuni:
infractiuni contra umanitatii, contra statului sau autoritatii, infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul,
infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei, infractiuni de fals ori fapte de coruptie sau infractiuni savarsite
cu intentie care il fac incompatibil cu exercitarea functiei publice.
Asadar, suspendarea din functie a functionarului public opereaza si atunci cand s-a dispus inceperea
urmaririi sale penale ca urmare a savarsirii unei fapte ce-l fac incompatibil cu functia publica pe care o
ocupa.
Masura suspendarii din functie poate fi dispusa si pentru membri Guvernului daca s-a cerut urmarirea lor
penala (de catre Camera Deputatilor, Senatul sau Presedintele Romaniei), atributie ce apartine
Presedintelui tarii. Trimiterea unui membru al Guvernului in judecata atrage suspendarea lui din functie
(art.109 alin.2 Constitutie).
In situatia in care se dispune scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, in cazurile
sus prezentate, precum si atunci cand instanta de judecata dispune achitarea sau incetarea procesului
penal, suspendarea din functie inceteaza hotararea fiind definitiva. in astfel de situatii, functionarul public
respectiv va fi reintegrat in functia publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile salariale aferente
perioadei de suspendare., iar autoritatea sau institutia publica in cauza va trebui sa achite drepturile
salariale cuvenite pe perioada suspendarii.
Daca insa, conditiile pentru angajarea raspunderii penale nu sunt intrunite, iar fapta functionarului public
intruneste conditiile abaterii disciplinare, se va sesiza comisia de disciplina competenta in acest sens.

4.3. Infractiunile specifice functionarului public


Raspunderea penala a functionarului public intervine pentru savarsirea unor infractiuni specifice, cum ar fi:
- delapidarea;
- sustragerea sau distrugerea unor dosare, registre, inscrisuri, documente;
- neglijenta in sarcini (art.249 Cod penal);
- purtarea abuziva (art.250 Cod penal);
- neglijenta in pastrarea secretului de stat (art.252 Cod penal);
- luarea de mita ori primirea de foloase necuvenite (art.254-256 Cod penal);
- trafic de influenta (art.257 Cod penal)
- falsul material si falsul intelectual;
- omisiunea sesizarii organelor judiciare in anumite situatii etc.
Prin Legea nr.78/200033 s-au reglementat si sanctionat anumite categorii de infractiuni de coruptie; art.1
stipuleaza expres categoriile de persoane carora li se aplica dispozitiile acestui act normativ, in categoria
acestora fiind incluse si persoanele care exercita o functie publica indiferent de modul in care au fost
investite in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice.
Sectiunea III
Aspecte privind raspunderea juridica a functionarului public in unele tari din Europa

1. Raspunderea juridica a functionarului public in Franta


Constitutia celei de a V-a Republici cuprinde dispozitii cu caracter general privind responsabilitatea
functionarilor publici. Astfel, prin art.15 din Constitutia Frantei se prevede dreptul ca membri societatii sa
ceara "socoteala tuturor agentilor publici de administratia lor" intelegand prin aceasta faptul ca, functionarii
publici raspund in fata uzagerilor de activitatea lor in cadrul administratiei publice. O serie de dispozitii
constitutionale vizeaza raspunderea profesionala a functionarilor publici, dar si responsabilitatea inaltilor
functionari publici si a demnitarilor.
Legea generala in materie o reprezinta Legea din 13 iulie 1938 privind Statutul general al functionarilor
publici care cuprinde dispozitii referitoare la incompatibilitati, la drepturile si obligatiile functionarului public,
precum si la raspunderea juridica. Astfel, raspunderea juridica revine functionarului public in legatura cu
actele si faptele sale legate de activitatea sa, putand imbraca urmatoarele forme: penala, civila, disciplinara
si administrativa. Raspunderea juridica a functionarului public este reglementata atat de dispozitiile
constitutionale cat si de cele cuprinse in Codul penal francez si in Coduri deontologice sau in legi speciale,
cum ar fi: Legea din 11 ianuarie 1984 si Decretul din 25 octombrie 1984, privind functia publica; Legea
nr.92-122 din 1993 privind prevenirea coruptiei si transparenta vietii economice.
Subliniem faptul ca, raspunderea juridica a functionarilor publici din Franta, presupune aplicarea de
sanctiuni juridice ce difera dupa gravitatea lor, putand fi sanctiuni penale, administrative sau disciplinare,
care au la baza o serie de principii, cum ar fi:
- principiul raspunderii juridice personale a functionarului public;
- principiul conform caruia functionarul public are dreptul la aparare;
- principiul legalitatii sanctiunilor juridice;
- principiul aplicarii legii mai favorabile etc.

2. Raspunderea juridica a functionarului public din Germania


Functionarul public din Germania se bucura de cea mai mare stabilitate, din randul functionarilor publici
europeni. Conduita lor se caracterizeaza prin profesionalism, seriozitate, loialitate si inalta calitate a
serviciilor.
Cu toate acestea, ei nu sunt feriti de raspundere juridica atunci cand savarsesc anumite fapte ilicite in cadrul
serviciului public.
Constitutia Germaniei, in art.15 denumit "Responsabilitatea administrativa in caz de incalcare a obligatiilor
de serviciu" cuprinde dispozitii privind toate formele raspunderii juridice a functionarilor si a demnitarilor
publici. in situatia in care functionarii publici isi incalca obligatiile impuse in aceasta calitate, cauzand
prejudicii unor terte persoane, serviciul public caruia ii apartine va fi responsabil in calitate de comitent
pentru fapta prepusului sau.
Constitutia Germaniei consacra dispozitii cu caracter de principiu potrivit carora accesul la justitie este liber
pentru toti cei lezati in drepturile lor, dispunand in acest sens prin art.19 astfel: "Oricine este lezat in
drepturile sale de o autoritate publica poate recurge la caile judiciare".
Ca mijloc de prevenire a savarsirii faptelor ilicite de catre functionarii publici, art.86 din Constitutie prevede
obligatia de selectare riguroasa si de instruire a angajatilor serviciilor publice, rotatia persoanelor,
colaborarea in cadrul activitatii de control, adoptarea de reglementari speciale in acest sens etc.
Din analiza comparativa a textelor constitutionale, a codurilor deontologice, a dispozitiilor cuprinse in legile
generale si speciale cu privire la responsabilitatea juridica a functionarului public in unele tari europene
(Franta, Germania, Belgia, Danemarca, Spania, Portugalia), observam ca se acorda o semnificatie
deosebita urmatoarelor aspecte:
- dreptul cetatenilor care au suferit pagube ca o consecinta a functionarii serviciilor, de a fi despagubiti;
- abaterile functionarilor publici de la indatoririle pe care trebuie sa le respecte, expun la sanctiuni juridice;
- procedurile disciplinare sunt declansate la initiativa institutiei sau autoritatii, care sunt investite in acelasi
timp, si cu puterea de numire in functii publice;
- dreptul la aparare este recunoscut tuturor functionarilor publici;
- pe perioada cercetarii penale, functionarii publici sunt suspendati din functiile lor.
Dispozitiile privind responsabilitatea juridica a functionarilor publici germani sunt cuprinse si in Codul penal
german, in legi federale sau in ordonante si regulamente federale sau la nivelul landurilor. Alaturi de Legea
pentru combaterea coruptiei (care cuprinde o serie de reglementari privind interzicerea acceptarii cadourilor
si reglementari privind unele infractiuni), Germania a adoptat si Legea din 15 februarie 1999 privind
combaterea internationala a coruptiei, ce cuprinde dispozitii referitoare la lupta impotriva functionarilor straini
corupti din domeniul economic international.
Sectiunea IV
Deontologia functionarului public

1. Aspecte generale privind deontologia functiei publice

Termenul "deontologie" provine din grecescul "deontor" care inseamna ceea ce se cuvine si "logos" care
inseamna stiinta.
Deontologia poate fi definita35 ca fiind ansamblul normelor etico-juridice care contureaza un comportament
profesional sau privat.
Pornind de la definitia generala data deontologiei, putem sa particularizam deontologia functionarului public
si sa o definim ca fiind ansamblul normelor ce guverneaza comportamentul profesional si privat al
functionarului public, ca titular al functiei publice.
In situatia in care functionarul public a incalcat normele privind deontologia functiei publice, respectiv, si-a
incalcat obligatiile profesionale deduse din raportul de functie publica precum si normele de comportament
in interiorul si in afara institutiei publice, intervine raspunderea disciplinara a acestuia. Prin astfel de abateri
disciplinare, functionarul public isi lezeaza demnitatea si prestigiul, statutul sau socio-profesional si moral.
Reglementarea comportamentului profesional al functionarului public se face atat prin dispozitii
constitutionale36 cu valoare de principiu, cat si prin acte juridice emise de organul legislativ37, alte categorii
de acte normative, dar si cu ajutorul normelor cutumiare, in special in domeniul diplomatiei si ale
jurisprudentei38.

2. Principiile de baza in deontologia functionarului public

La baza activitatii functionarilor publici, a comportamentului lor profesional, a conduitei lor atat in interiorul
cat si in afara institutiei publice stau urmatoarele principii de baza:
- egalitatea de tratament fata de tertii beneficiari serviciului public, respectiv, un comportament
nediscriminatoriu fata de uzagerii serviciului public;
- respectarea suprematiei Constitutiei, respectul legilor generale in materie si al tuturor actelor normative de
catre purtatorii autoritatii publice;
- credinta si fidelitate fata de tara caruia ii apartine functionarul public;
- discretie profesionala privind informatiile pe care le primeste si le detine in exercitiul functiei sale;
- obligatia de supunere si respect fata de seful ierarhic;
- apararea si respectarea demnitatii si intimitatii uzagerilor serviciului public;
- perfectionarea profesionala continua, sub diferite forme etc.