VASILE TABĂRĂ

Administraţie publică

Sibiu 2008
1

Tehnoredactare compurerizată: Tabără Radu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TABĂRĂ, VASILE
Administraţie publică / Tabără Vasile. – Sibiu: , 2008. p........... , cm. 21 x 14,5 Bibliogr. ISBN

2

CUPRINS

3

Capitolul 1. Locul administraţiei publice între puterile publice ……………………………………….. 1. Noţiunea de administraţie publică ……………….. 2. Noţiunea de stat şi putere de stat ………………… 3. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice ….. 4. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice ………………………………. 5. Sarcinile, atribuţiile, competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice …………………. 6. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative ………………………………………. Capitolul 2. Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice ……………………………….. 1. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice ……………………………………………… 2. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă ………………………………………. 3. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative 4. Structura autorităţilor administrative …………….. 5. Clasificarea organelor şi structurilor administrative ………………………………………. Capitolul 3. Serviciile publice …………….………….. 1. Caracteristicile serviciilor …………..…………… 2. Specificitatea serviciilor publice ………………… 3. Sfera serviciilor publice …………………………. 4. Organizare şi funcţionare ………………………... Capitolul 4. Preşedintele româniei ………………….. 4. 1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român ……………………… 2. Atribuţiile şefului statului ………………..……… 3. Actele de natură administrativă ale şefului statului Capitolul 5. Guvernul ………………………………... 1. Locul, rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice ………………………………… 2. Constituirea (învestitura) guvernului …………….
4

Capitolul 1 Locul administraţiei publice între puterile publice
1. Noţiunea de administraţie publică
Statul reprezintă forma organizată şi exteriorizată a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitată asupra întregii colectivităţi umane aflate în acel loc. În acest sens statul este un fenomen obiectiv inerent vieţii sociale superior organizate , adică societăţii civile. La nivelul sistemului de autorităţi care-l compun statul sau puterea de stat se evidenţiază prin trei componente distincte – corespunzător funcţiilor (formelor) fundamentale de activitate1 care contribuie în mod specific la realizarea ei –

1

Asupra noţiunii de „funcţie” a statului a se vedea T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 213-215. 5

respectiv puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească,2 exercitând funcţiile corespunzătoare. În acest sens, puterea legislativă (parlamentul) este chemată să adopte legile, puterea executivă (administraţia publică) trebuie să le aplice, iar puterea judecătorească (justiţia) va soluţiona cazurile de încălcare a lor, determinând răspunderea juridică a celor vinovaţi. La rândul ei, puterea executivă este constituită dintr-o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administra-ţia publică sau de stat formată din: ● la nivel central sau naţional: - guvernul, autoritate supremă a întregului executiv, având atribuţii generale în materie administrativă; - ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrele de specialitate – dintre care majoritatea sunt în subordinea guvernului – cu o sferă limitată de acţiune; ● la nivel local sau teritorial: - prefecţii, reprezentanţi ai guvernului în teritoriu; - serviciile publice deconcentrate aparţinând autorităţilor centrale de specialitate ale administraţiei publice cu acţiune limitată în sectoare, precum finanţele, învăţământul, sănătatea, etc., inclusiv instituţii descentralizate ale acestora; - consiliile locale şi cele judeţene, autorităţi autonome reprezentative ale colectivităţilor locale; - primarii, organe executive ale consiliilor locale. În dreptul administrativ şi în ştiinţa administraţiei,3 ca de altfel şi în ştiinţa dreptului constituţional, 4 noţiunile de putere executivă şi cea de administraţie publică sunt utilizate,
2

Cu privire la evoluţia istorică a principiului Separaţiei puterilor în stat, a se vedea Gheorghe Gheorghin – Teorie şi realitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 5-26; N. Ruja, Controverse privind separaţia puterilor în stat, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 559. 3 I. Iovănaş, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, pag. 10. 6

în principal, în două sensuri şi anume: sensul formal-organic şi cel material-funcţional. a) În sens formal-organic, prin aceste noţiuni se desemnează totalitatea acelor autorităţi sau organe ale statului reunite, de regulă, într-un sistem unitar, având, în mod obişnuit, în frunte guvernul, corespunzător funcţiei pe care o exercită şi a atribuţiilor comune pe care le îndeplinesc. Acest sens se poate deduce uşor din formulări, inclusiv normative, de genul: puterea executivă sau administraţia publică este formată din guvern, ministere, autorităţi locale, etc. b) În sens material-funcţional, aceleaşi noţiuni desemnează o anumită funcţie sau fel de activitate fundamentală5 prin care se realizează sau se exercită puterea publică (de stat) numită şi activitate administrativă sau executivă.6 În mod similar expresii de genul Guvernul exercită conducerea generală a puterii executive sau înfăptuieşte administraţia publică la nivelul întregii ţări dezvăluie acest sens. Totuşi, pentru o corectă delimitare a termenilor utilizaţi şi pentru a ne conforma prevederilor Constituţiei vom folosi noţiunea de „administraţie publică” pentru a desemna respectiva categorie de autorităţi şi noţiunea de „activitate executivă” pentru a desemna acţiunile specifice acestei categorii de autorităţi (organe) ale statului (publice).7
4

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag.252-253, 430-431; G. Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Cugetarea, vol. I, Iaşi, 1997, pag. 67-68. 5 Alex Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atlas Lex S.R.L., Bucureşti, 1993, pag.5. 6 R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 4. 7 Legea nr. 37/1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, abrogată (foloseşte noţiunea de administraţie publică atât în sens organic (art. 14 lit. 2), cât şi funcţional (art. 1); asupra etimologiei şi evoluţiei acestei noţiuni a se vedea A. Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, vol. I, 1993, pag. 1-9. 7

Raportul8 dintre „administraţia de stat”, ca autoritate publică, şi „activitatea executivă” în sens funcţional, relevă faptul că sfera autorităţilor nu corespunde în întregime cu sfera acţiunilor administrative, aceasta din urmă având o extindere mult mai largă deoarece activitate executivă sau administrativă înfăptuiesc, – ca necesitate funcţională – în subsidiar, şi alte categorii de autorităţi ale statului (publice) cum sunt birourile camerelor parlamentare şi aparatul parlamentului, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetului, mai ales în vederea bunei realizări a activităţilor principale şi a funcţionării corespunzătoare, fără ca ele să aparţină prin aceasta sistemului de autorităţi ale administraţiei publice. Pe de altă parte la, la rândul lor, şi unele autorităţi administrative pot desfăşura, în subsidiar, activităţi specifice altor categorii de puteri ale statului cum ar fi, de exemplu, activitatea legislativă înfăptuită de guvern (când emite ordonanţe exercitând o delegare legislativă) sau cea jurisdicţională (când se soluţionează litigii în materie fiscală, electorală, socială de către autorităţile financiare, primari, cele de protecţie socială). Noţiunea de „administraţie” mai este utilizată şi pentru a desemna o ramură a cercetării ştiinţifice sau o disciplină didactică având ca obiect fenomenul administrativ aşa cum este

8

Raportul dintre cele două categorii a format obiectul doctrinei româneşti interbelice şi celei socialiste în lucrări precum P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pag. 38-42; A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1929, pag.113; C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a II-a, Bucureşti, 1936, pag. 19; M. Văraru, Tratat de drept administrativ român, SOCEC, Bucureşti, 1928, pag. 18 şi următoarele; E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernăuţi, 1944, pag. 49; T. Drăganu, Formele de activitate ale organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1965, pag. 64 şi următoarele; M. Lepădătescu, Sistemul organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1966, pag. 64-69, etc. 8

cazul „ştiinţei administraţiei”, a „ştiinţelor administrative” ori, pur şi simplu, „administraţie publică”.9 Menţionăm faptul că noţiunile de „administraţie”, „administrare”, „administrativ” au accepţiuni dintre cele mai diferite în limbajul cotidian,10 juridic, administrativ11 şi continuând cu dreptul familiei, dreptul muncii, financiar, civil, comercial, penal, etc. Administraţia publică se poate defini ca acea categorie a autorităţilor de stat constituită în temeiul aceleiaşi funcţii (forme) fundamentale de activitate executivă pe care o înfăptuiesc şi prin care se realizează, în mod specific, puterea publică. La rândul ei, activitatea executivă se poate defini ca reprezentând acea funcţie (formă) fundamentală de activitate ce realizează în mod specific puterea de stat şi care constă din punerea în executare sau în aplicare a prevederilor cuprinse în legi şi în alte acte juridice emise în temeiul acestora, înfăptuită, de regulă, de o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administraţia publică, în principal. Noţiunea de administraţie publică (de stat) este importantă în studiul dreptului administrativ şi cel al ştiinţei administraţiei,12 deoarece sub aspect organic sistemul administrativ este cel care înfăptuieşte, în principal, activitatea executivă a statului, iar sub aspect funcţional actul decizional administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă prin care se manifestă autoritatea acestui sistem.

9

Asupra acestor sensuri a se vedea M. Oroveanu, Introducere în ştiinţa administraţiei de stat, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975, pag. 40-41. 10 Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei , Bucureşti, 1975, pag. 12 11 Dicţionar de drept constituţional şi administrativ, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1978, pag. 21 12 A se vedea Alex. Negoiţă, op. cit., pag. 12-14 9

este şi juridică prin efectele produse. conduse de guvern.13 . administraţia publică. adică prin drepturile şi obligaţiile rezultate.reprezintă un sistem unitar ce reuneşte în cadrul ei. în baza relaţiilor juridice (dintre care unele sunt ierarhice). funcţia concretă delimitează sarcinile determinate care alcătuiesc conţinutul 13 Asupra unor caracteristici a se vedea I. Editura Omnia. autorităţi. aflate pe diferite nivele ale organizării administrative. educaţională. pag.administraţia este structurată funcţional şi teritorial. 34-40. şcolarizarea elevilor. . în cea mai mare parte a ei. Concomitent.activitatea executivă îndeplinită de ea este constituită din acţiuni de prescriere sau de dispoziţie – constituite din reglementări – şi acţiuni de prestaţie. Drept administrativ. necesare îndeplinirii sarcinilor de durată şi de moment care le revin. . de natură fiscală. emiterea autorizaţiilor de diverse feluri. în cadrul funcţiei executive fundamentale în stat. declanşate din oficiu sau la cerere. etc. sancţionarea contravenţiilor. sanitară.). vizând activitatea concretă de aplicare a legii în situaţii şi asupra unor subiecte strict determinate (de exemplu: stabilirea şi încasarea impozitelor. 10 . Dacă o funcţie fundamentală a statului poate fi definită ca o direcţie esenţială a activităţii de stat realizată prin întregul complex al mecanismului de stat.Administraţia publică are următoarele caracteristici generale. 1999. culturală. îndeplineşte şi funcţii concrete rezultate din atribuţiile care-i revin. în schimb. . etc.activitatea executivă este formalistă întrucât se realizează cu respectarea anumitor proceduri – sub sancţiunea nevalabilităţii acţiunilor săvârşite cu încălcarea regulilor ce le guvernează – şi. Alexandru. fiind alcătuită din autorităţi publice şi instituţii publice ce dispun de stabilitate instituţională şi continuitate funcţională. Braşov.

Editura Didactică şi Pedagogică. Ceterchi. pe constrângerea proprie în vederea aplicării 14 Asupra distincţiei între aceste funcţii a se vedea I. pag. Gh. . D. 1967.. respectiv latura organizatorică a ei.funcţia de punere în executare concretă a măsurilor dispuse conform legii. .funcţiei generale şi care trebuie îndeplinite de către o autoritate determinată. Luburici. . în cadrul cărora locul central îl ocupă decizia administrativă. . 2. adică asigurarea derulării normale a raporturilor sociale în urma intervenţiei executive a statului.funcţia de îndrumare ca activitate de orientare a acţiunilor executive în vederea realizării lor în deplină unitate cu baza legală care le determină. la nevoie. op. Noţiunea de stat şi putere de stat Statul se poate defini ca fiind modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei sprijinindu-se. C. Bucureşti.14 În acest sens apreciem ca funcţii formale (şi nu de conţinut) următoarele acţiuni ce revin administraţiei:15 . Hanga. 11 . Vl. cit. M.funcţia de conducere. Teoria generală a statului şi dreptului.funcţia de coordonare ca activitate de corelare a acţiunilor executive în vederea realizării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin administraţiei. Boboş. Zotta. 69. pag. Mazilu. 15 Ioan Alexandru. Prin toate aceste funcţii se pune în evidenţă principala trăsătură a administraţiei. 41-44.funcţia de control ca activitate de constatare a stadiului îndeplinirii sarcinilor şi de măsurare a rezultatelor acţiunii administrative. Demeter. manifestată în special prin acte de reglementare (normative). I.

op. prin modul de compunere şi structura autorităţilor sale. caracter politic. 12 . teritorial şi coercitiv). vol. etc. I. Dacă ar fi să utilizăm categoriile filosofice de „esenţă” şi „fenomen” la studiul nostru am ajunge la concluzia că puterea publică sau de stat reprezintă esenţa.. unele chiar cu caracter politic. Puterea de stat are şi o serie de însuşiri proprii care o disting de alte puteri sociale (de genul partidelor politice. 14 şi următoarele. Statul reprezintă cel mai important fenomen social instituţional care constituie şi cadrul organizat de conducere şi guvernare al societăţii având şi calitatea de reprezentant oficial al acesteia. cât şi a membrilor ei luaţi în parte. Anterior apariţiei statului cât şi ulterior acestui moment societatea a cunoscut diverse puteri sociale.. 17 Asupra raporturilor de anterioritate sau posterioritate dintre societate şi fenomenul politic a se vedea I. organizaţiilor sindicale. iar în cadrul unei societăţi democratice statul nu este şi nu trebuie să fie deasupra sau în afara societăţii nici opusul acesteia sau individului. Drept constituţional. exercitând conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei.16 Aceste caracteristici sunt: Caracterul politic17 al puterii de stat se manifestă prin aceea că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic. a diverselor colectivităţi.cit.cit. Teoria generală a statului şi dreptului. 50-51. pag. iar statul prin organele sale constituie modul de manifestare al fenomenului specific acestei esenţe. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de pildă. 118-119.Deleanu.dreptului. asupra unor definiţii date statului a se vedea: Colectiv.) prin caracterul unic. Drept constituţional şi instituţii politice (Teoria generală). Drăganu. 1991. diverselor asociaţii. pag. deplin şi suveran al acesteia. pag. Statul nu se confundă cu societatea şi cu întreaga populaţie. op. organizat. La nivelul administraţiei acest caracter se 16 Asupra caracterelor puterii de stat şi a celor sociale a se vedea T. Bucureşti.

executivă şi judecătorească) şi grupează persoane ce au o calitate determinată (parlamentari. autonomia locală. ca şi în programul (politic) de guvernare a executivului. Caracterul coercitiv al puterii publice constă în posibilitatea impunerii cu forţa a voinţei ce consacră juridic interesele sociale generale oricărui membru. La nivelul executivului competenţa teritorială a organelor centrale şi locale. precum şi în modul de manifestare a jurisdicţiei sale asupra acestuia. organizarea. categorie sau colectivitate socială. constituiţi în organe sau autorităţi publice unice sau centrale ori răspândite în teritoriu conform structurii (unitare sau federale) a statului şi a împărţirii administrativ-teritoriale a acestuia. inclusiv celor care au încălcat legea. Caracterul teritorial al puterii publice constă în exercitarea acesteia asupra unei colectivităţi umane aşezate permanent pe un anumit spaţiu (geografic) delimitat de frontiere. sarcină ce revine spre executare unor 13 . iar apartenenţa la acesta – inclusiv domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice ori sediul persoanei juridice – constituie un criteriu esenţial în manifestarea legăturii dintre stat şi subiectul de drept (cetăţean). funcţionarea şi atribuţiile administraţiei. Numai puterea de stat deţine în societate monopolul constrângerii fizice dispunând de mijloace proprii şi adecvate necesare realizării ei. Caracterul organizat al puterii publice constă în exercitarea acesteia în şi prin anumite forme instituţionalizate (numite autorităţi publice sau puteri în stat) ce exercită anumite atribuţii sau funcţii (legislativă. organizarea administrativteritorială. caracterul unitar sau compus al statului sunt doar câteva din implicaţiile acestui caracter reflectate în constituirea. stabilind şi limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea de stat.reflectă în modul de compunere şi organizare a guvernului. a consiliilor. funcţionari şi magistraţi). în alegerea primarilor şi desemnarea prefecţilor.

iar pe plan extern alte state sau organisme internaţionale nu pot.autorităţi executive specializate (poliţie. sindicate. Caracterul suveran al puterii de stat este acea trăsătură în conformitate cu care ea este prioritară şi primordială oricărei alte puteri sociale interne – faţă de care este supremă – sau puteri publice externe – faţă de care este independentă. asociaţii.). executivă şi judecătorească). ce realizează multiple activităţi vitale pentru desfăşurarea normală a vieţii sociale constituite în sisteme sau mecanisme. comparativ cu oricare puteri sociale existente şi recunoscute care au un domeniu limitat de acţiune (partide. Aceasta înseamnă că orice putere socială internă este limitată în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. respectiv aparat 14 . una din ele trebuind necesarmente să se impună şi să o excludă pe cealaltă sau pe celelalte. armată. Caracterul unic al puterii publice constă în faptul că pe teritoriul unui stat nu pot coexista mai multe puteri publice distincte şi opuse ca forme organizate a unor interese socialpolitice fundamentale divergente. Trebuie însă făcută cuvenita distincţie între unicitatea puterii văzută ca ansamblu omogen organizat în promovarea unitară a aceloraşi interese şi modul ei concret de exercitare prin diviziunile categoriale ale sistemului autorităţilor publice numite şi puteri (legislativă. Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită. executori. să-şi impună voinţa intervenind în afacerile altui stat ce respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional şi prevederile tratatelor la care este parte. de regulă. Deoarece sarcinile puterii publice nu se pot realiza de către o singură autoritate de stat – dată fiind dimensiunea teritorială şi cea numerică a populaţiei – statul este alcătuit din mai multe organe de stat sau autorităţi publice. etc.) şi care nu pot îngrădi realizarea ei. etc.

op. 107-108. A. de regulă. Negoiţă.cunoaşterea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcătuiesc organele publice.de stat. 88-90. ..19 18 M. pag. 1966.. Iovănaş. I. 16. Ionescu.. 19 Asupra diverselor definiţii şi sensuri a se vedea R. executivă şi judecătorească. pag. op. 70 şi următoarele.cercetarea modului de funcţionare şi a raporturilor în care se află autorităţile de stat între ele.cit. Bucureşti.cit. primul ministru. T.R. guvernul). fiind. . Al. În cadrul lor distingem aşa-numitele „puteri” îndeplinind funcţiile sau activităţile fundamentale legislativă.cit.18 Studiul organizării de stat şi a sistemului de autorităţi presupune: . op. pag. Persoanele fizice care alcătuiesc autorităţile de stat au calitatea de parlamentari. de pildă. Editura Ştiinţifică. sub aspectul constituirii. Sistemul organelor statului în R. pag.S. funcţionării şi a atribuţiilor elementelor sale componente. Autoritatea publică sau organul de stat reprezintă componenta structurală de bază şi forma organizatorică distinctă de constituire şi manifestare a puterii publice alcătuită din una sau mai multe persoane şi care este înzestrată cu capacitatea juridică de a participa în nume propriu la înfăptuirea sarcinilor revenind în mod specific puterii publice. Teoria organizării administraţiei publice reprezintă în ansamblul ei o totalitate de cunoştinţe teoretice cu aplicabilitate practicată privind sistemul autorităţilor administraţiei publice şi structura acestuia. funcţionari şi magistraţi (dar şi alte calităţi. respectiv modalităţile existenţei şi înfăptuirii acesteia. 1983. 15 . consilieri). 108-110. în „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei” (Organizarea administraţiei de stat).. Organizarea de stat reprezintă modul de constituire a puterii publice. numite sau alese (mai rar desemnate.. Lepădătescu. Iorgovan. organizării.analiza sarcinilor. atribuţiilor şi competenţelor organelor în cauză.B. pag.U.

în general. determinată de permanenţa şi consistenţa sarcinilor ce trebuie să le îndeplinească. însăşi capacitatea conferă calitatea de a participa în 20 Aşa este.. adică forme organizatorice constituite în sistemul autorităţilor publice. Preşedinţie. etc. de pildă. înzestrată cu capacitatea juridică administrativă care-i permite participare în nume propriu la înfăptuirea puterii executive în limitele competenţei legal determinate. însă unele din ele pot funcţiona şi pe lângă sau în subordinea altor organe de stat (Parlament.20 . Precizăm că. 18/1991. Consiliile Locale). ca structură şi activitate. deşi. a administraţiei publice. după caz.Organele administrative dispun de capacitatea juridică administrativă cu caracter special care le conferă calitatea de a participa la raporturile administrative. în cazul dat. cazul Serviciului Român de Informaţii) sau pot fi nesubordonate (de exemplu. 16 . ceea ce nu exclude posibilitatea încredinţării temporare de sarcini sau chiar a creării de organe cu caracter temporar dat fiind provizoratul sarcinilor. . BNR. de a îndeplini obligaţii în nume propriu.Organe executive sunt o categorie de autorităţi publice sau de stat. Din această definiţie rezultă trăsăturile organelor executive: . în frunte cu Guvernul. cu modificările ulterioare. cazul comisiilor instituite pentru stabilirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr.Autorităţile executive sunt forme organizatorice stabile.3. respectiv aptitudinea limitată de a avea şi de a exercita drepturi şi. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice Autoritatea administrativă reprezintă acea categorie a autorităţilor publice sau de stat cu o structură stabilă şi o activitate continuă. aşa este de pildă. funcţionând ca autorităţi autonome.

oficii. şi nr. numai autorităţi administrative prin atribuţiile îndeplinite şi natura actelor de putere emise. proprie sau delegată. secretariate şi subsecretariate de stat care se înfiinţează potrivit legii (art. . modificată şi completată prin Legea nr. Drept constituţional. 23 De pildă organele de conducere în cadrul parlamentului emit acte administrative de autoritate nesupuse controlului judecătoresc (art. 17 . cum sunt departamente. comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora. pe lângă Guvern funcţionează. agenţii. 251.nume propriu la raporturile juridice ca subiect de drept. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. pag. 12 din Legea nr. ca organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat. totuşi. după caz.Prin atribuţiile exercitate organele administraţiei publice înfăptuiesc activitatea executivă a statului. T. 1 din Legea nr. principală sau auxiliară)21 motiv pentru care unele dintre ele nu pot participa în nume propriu – ci doar în numele altuia – la realizarea puterii publice. totuşi trebuie să remarcăm că în cazul dreptului administrativ se întâlnesc organe având competenţe dintre cele mai diferite (decizională sau de execuţie. a teza a II-a) conform legii contenciosului administrativ nr. Din această cauză orice organ de stat care desfăşoară în subsidiar şi activităţi executive – deşi nu face parte din sistemul ierarhic al administraţiei publice23. 2 lit. 37/1990). 29/1990). deşi sunt organe de stat (de exemplu. şi autorităţi24 administrative sau. 24 Probabil în acest sens larg se face referire la actele unei autorităţi administrative ce vatămă un drept (art. Drăganu. delegaţia permanentă a consiliului judeţean. neavând capacitate ci doar o anumită competenţă. 22 Asupra noţiunii de formă fundamentală. 29/1990. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice 21 De exemplu. 23/2004). ca formă fundamentală de activitate publică22 sau funcţie esenţială a acestuia. 4. 69/1991. precum şi organele care sunt în subordinea altor categorii de puteri ale statului să fie. conform legilor anterioare nr. biroul executiv al guvernului.

organizare şi funcţionare. funcţionarii acestor organe sunt subordonaţi ierarhic fiind revocabili din funcţie. un caracter. prin hotărârea judecătorească. mai rar. cit. cum este cazul legilor organice. 18 . de regulă. cu putere de adevăr local sau de autoritatea lucrului judecat. 125 (1) din Constituţie. conform art. cea executivă are. emiterea actelor individuale. alcătuite din persoane numite şi. 27 A se vedea art. iar procurorii dispun de stabilitatea funcţiei. 215/2001. procesul activităţii executive incluzând. op.. spre deosebire de componenţa puterii legislative alcătuită numai din persoane alese. Aplicarea actelor administrative individuale nu îmbracă. 124 (3). Prin activitatea lor autorităţile administrative asigură punerea în executare şi executarea în concret a legilor. eventual sancţionarea abaterilor contravenţionale (de gravitate totuşi mai redusă). executarea şi controlul îndeplinirii acestora din urmă. secundar şi derivat întemeindu-se pe lege sau neputând nici măcar să intervină în domenii rezervate exclusiv legislativului. însă. comparativ cu magistraţii27 care. de regulă. în cazul judecătorilor sunt independenţi în activitate şi inamovibili în funcţii. astfel adoptarea de acte normative. Numai în 25 26 R. pag. 61 alin. aspectul de soluţionare a unui conflict dedus judecăţii în urma încălcării legii. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. Ionescu. ci de executare concretă a regulilor juridice în procesul realizării lor curente.Locul pe care-l ocupă administraţia25 în sistemul autorităţilor publice este determinat de modul de constituire. alese26 în funcţie. spre deosebire de aplicarea judiciară a legii. Apoi. primarii. 100 şi următoarele De exemplu. precum şi de atribuţiile ce îi revin în realizarea sarcinilor specifice comparativ cu celelalte puteri sau sisteme de autorităţi. Organele executive sunt. Spre deosebire de reglementarea legislativă.

Studiul acestor componente structurale se face atât de ştiinţa dreptului administrativ. Sarcinile. atribuţiile. I. cit. I. mijloacele materiale şi cele financiare cu care sunt înzestrate. 104. cât şi de ştiinţa administraţiei sub aspectul recrutării. pag. puterea executivă şi sistemul ei de autorităţi. a sarcinilor organelor administrative şi a mijloacelor materiale din dotare. ocupă un loc intermediar – deşi pe acelaşi plan sau nivel al puterilor în stat – între legislativ şi judiciar de care se distinge. prin lege.28 după caz. 173. pag. respectiv elementele ce le alcătuiesc structura. cit. judecarea unor încălcări ale legii în cadrul jurisdicţiilor administrative speciale organizate în interiorul său (de exemplu. Aşadar.. pag. Iorgovan. deşi parţial se aseamănă. cit.P. capacitatea juridică pe care o exercită. Editura Academiei. Iovănaş. Al. electorală. Sfaturile populare. M. Vântu. etc. 26-27. în materie fiscală.. 91. 110. Părţile componente ale autorităţilor administrative publice.. 19 .R. Bucureşti. Merlescu.29 Aceste obiective 28 R. op. în timp ce ştiinţa dreptului financiar şi unele ştiinţe economice abordează aspectele economico-financiare ale acestor instituţii bugetare. repartizării şi promovării personalului. precum şi competenţa de care dispun.mod cu totul excepţional executivului i se poate încredinţa. mai ales sub aspectul juridic al problematicii funcţiei. sunt formate din personalul acestora. A. organe locale le puterii de stat în R.). op. competenţei şi capacităţii administrative. 29 I. cit. Anghene. Ionescu. Lepădătescu. op.. 5. competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste organe de stat trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară. pag. Negoiţă.. 1964. op. M. pag.

aceleaşi atribuţii au caracter aplicativ pentru şi faţă de măsurile guvernamentale. corespunzător nevoilor sociale reale. Din Legea nr. în condiţiile legii. stabilirea măsurilor pentru introducerea şi dezvoltarea economiei de piaţă. corespunzător. 215/2001. în încurajarea liberei iniţiative. Între sarcină şi atribuţie există o strânsă legătură deoarece ultima reprezintă învestirea conferită pentru realizarea celei dintâi. adică complexul de drepturi şi obligaţii de care dispune administraţia30 sau sfera de autoritate ori împuternicirile cu care a fost investită şi care. nivelul (local sau central). 69/1991 abrogată prin Legea nr. nevoilor locative ale individului uman le corespunde interesul autorităţilor executive pentru dezvoltarea construcţiilor de locuinţe dintr-o unitate administrativ-teritorială. guvernul are ca atribuţie. constau în stabilirea orientărilor generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor. cit. s din Legea administraţiei publice locale nr. op. 20/2 lit.31 în timp ce la nivel local. Astfel. 32 Art. de pildă. Art.sau scopuri determinate au la bază anumite interese de stat. poziţia ierarhică (de conducere sau de subordonare). inclusiv amenajarea teritoriului. Diferenţa între ele este uneori determinată şi de felul organului executiv chemat să le realizeze. 20 . 37/1990 abrogată prin Legea nr. în cazul dat. printre altele. 90/2001. 14 lit. f. precum şi sfera competenţei materiale (generală sau specială) a organului determină o anumită înzestrare atribuţională şi mijloace diferite chiar în realizarea aceloraşi sarcini. Astfel. de pildă. De pildă. şi se concretizează. de exemplu.32 Competenţa este ansamblul activităţilor cu şi fără semnificaţie juridică săvârşite de un organ în vederea 30 31 Idem. sarcinilor de natură economică. ca sarcină administrativă specifică. În vederea realizării sarcinilor executivul are anumite atribuţii legale. în condiţiile prevăzute de lege.

. nr. chiar un drept de apreciere legal recunoscut.. pag. 21 . op. cazul delegării sau repartizării de atribuţii sau a înlocuirii sau suplinirii în funcţie). Competenţa organelor administraţiei de stat.are un caracter legal. în art. neputând fi transmisă alteia. 33 I. c). M.realizării atribuţiilor sale. guvernul are competenţa de a elabora proiecte de legi vizând regiile autonome şi societăţile comerciale sau impozitul pe venituri. iar la nivel local se emit autorizaţii administrative pentru întreprinzători. 108-114. 4/1965. de regulă.. în „Studii şi cercetări juridice”.are un caracter propriu (distinct) sau personal. fiind prevăzută de lege sau de acte întemeiate pe ea. etc. Competenţa are următoarele trăsături:33 . 2. organul trebuind să-şi manifeste competenţa. pag. cit. În sens juridic larg ea reprezintă numai activitatea (actele şi faptele) cu caracter juridic. într-un fel sau altul. Legea cadru a descentralizării nr. aparţinând numai autorităţii căreia i-a fost conferită. 195/2006. defineşte competenţa ca un ansamblu de atribuţii legale stabilite care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate o activitate de natură administrativă. de pildă. În exemplul dat. iar în sens restrâns cuprinde numai ansamblul actelor juridice pe care le poate emite o autoritate în condiţiile sau cazurile prevăzute de lege.competenţa are un caracter obligatoriu ceea ce înseamnă că. lit. deoarece drepturile conferite autorităţii faţă de celălalt subiect al raportului juridic sunt adevărate îndatoriri faţă de lege. A. cit. exercitarea ei nu este o facultate pentru titular. Iorgovan. 66-67. de genul dreptului subiectiv. decât excepţional în cazurile expres prevăzute (de pildă. 622624. Iovănaş. pag. după cum un organ nu se poate substitui altuia. op.. . dacă i-a fost adresată o solicitare34 sau o sesizare faţă de care ar avea. Anghene.

lit. odată încredinţată. defineşte în sens managerial capacitatea juridică administrativă ca ansamblu resurselor materiale. ea este exercitată în mod continuu. 2. de persoanele fizice şi juridice faţă de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ. distinctă de cea de simplă parte a raportului juridic. instituţionale şi umane de care dispun autorităţile administrativ-teritoriale. repetat şi necondiţionat exceptând cazurile de competenţă temporară sau ale organelor temporare ce au o competenţă similară. adică limitată numai la actele şi faptele prevăzute de lege şi strâns determinate de drepturile şi obligaţiile limitativ atribuite. b). 22 . nr. Capacitatea juridică administrativă reprezintă aptitudinea conferită de lege unei autorităţi publice.competenţa are. Legea cadru a descentralizării. spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală – ca aptitudine nelimitată în dobândirea drepturilor şi obligaţiilor de orice fel. în cazul dat a celor administrative. precum şi acţiunile pe care le desfăşoară pentru exercitarea 34 De altfel. refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept subiectiv permite celui vătămat acţionarea în justiţie a administraţiei. şi cu atât mai mult. un caracter permanent în sensul că. de regulă executive. este specială. adică de a fi titularul unor anumite drepturi şi obligaţii care se cer a fi întrunite de o anumită autoritate – executivă în cazul dat – dar prin care aceasta se şi diferenţiază de o altă autoritate publică. competenţa este cea care-i determină conţinutul şi limitele deoarece. În raport de capacitate. de regulă. ca aptitudine. de a avea drepturi şi obligaţii exercitate sau îndeplinite în mod limitativ şi în nume propriu în cadrul realizării puterii publice.. 195/2006. cu excepţia interdicţiilor expres prevăzute – capacitatea organelor de stat. Capacitatea juridică conferă calitatea de subiect de drept. în art.

ori urmând a fi stabilite în condiţiile legii. op. . dar subsumate acestora. doar unele elemente ale acestora (de pildă. competenţa nepresupunând o astfel de calitate poate fi exercitată şi în numele altuia. în vreme ce competenţa se întâlneşte şi la nivelul structurilor sau diviziunilor interne ori a funcţionarilor care-şi au competenţele specifice atribuţiilor şi funcţiilor exercitate derivate din cele ale organului din care fac parte. de pildă. . cit. ea trebuie să aibă în mod obligatoriu şi capacitatea executivă.este proprie numai respectivei autorităţi văzute ca entitate executivă distinctă. de dreptul muncii ceea ce le conferă şi calitatea de persoană juridică sau de subiect al raportului de muncă de unde şi competenţa de a încheia contracte civile sau de muncă.câtă vreme capacitatea juridică este aptitudinea de a acţiona numai în nume propriu. atribuţiile. Nu este obligatoriu ca toate organele executive să aibă în paralel şi asemenea capacităţi distincte. poate încadra în anumite funcţii de execuţie sau nu poate 35 R.competenţelor legale stabilite. Ionescu. pag. Capacitatea administrativă are unele trăsături:35 .. adică nu poate fi transmisă sau delegată. competenţa şi capacitatea juridică definesc statutul propriu al autorităţii publice respective. Situaţia contrară nu este însă obligatorie. 145 şi următoarele. 23 . Alăturat capacităţii administrative organele executive pot avea şi alte capacităţi juridice cum sunt cele de natură civilă. dar din moment ce o autoritate publică dispune de asemenea capacităţi juridice neadministrative. Sarcinile.capacitatea juridică are un caracter exclusiv. ca subiect. pentru că altfel s-ar pierde însăşi calitatea de subiect de drept la care nu se poate renunţa. adică faptul că un organ înzestrat cu capacitate administrativă să trebuiască să aibă şi capacitate civilă sau de dreptul muncii. spre deosebire de competenţă. el putând avea.

pe de o parte. 37 Decretul nr. 31/1954). iar la nivelul local. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. Sarcinile de conducere se realizează prin acţiuni de organizare a executării şi executarea în concret a legilor şi a altor acte constând din emiterea de acte normative sau de 36 Art. 6. 24 . pe de altă parte. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. 69/1991 (abrogată) şi art. pag. 19 din Legea nr. 38 Al. 215/2001. precum şi organele sale teritoriale. Ministerul Economiei şi Finanţelor. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. a succesiunilor vacante). Negoiţă. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative • După natura lor38 distingem sarcini de conducere şi organizare.teritoriale stabilite (art. 83 şi următoarele.desface contractul de muncă. Bucureşti.U. poate încheia anumite contracte civile şi până la o anumită valoare. a din Decretul nr. 215/2001).B. etc. 19 din Legea nr. oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public având deplină capacitate. şi sarcini de prestaţie. care la nivelul autorităţilor executive se realizează prin existenţa unui plan propriu de cheltuieli şi dreptul de a dispune independent de creditele bugetare acordate (art. posedând un patrimoniu şi exercitându-şi autoritatea în limitele administrativ . de pildă. 26 lit.). 1988.37 respectiv organizare. În unele situaţii speciale autorităţile administrative pot reprezenta statul ca persoană juridică (în cazul bunurilor abandonate.36 Personalitatea juridică civilă poate fi expres consacrată prin norme sau poate rezulta din reunirea condiţiilor prevăzute de legea civilă. T.. patrimoniu şi scop. 4 alin. Personalitatea juridică a organelor administrative poate fi civilă sau de drept privat (când au în proprietate bunuri din domeniul privat) şi personalitate juridică de drept public (când sunt proprietare ale bunurilor domeniului public). comunele.

39 Sarcinile generale se grupează. şcolarizarea obligatorie prin învăţământul general). Sarcinile de execuţie sunt cele privitoare la satisfacerea unor nevoi sociale concrete ale unei colectivităţi sau ale membrilor ei. Traite de science administrative. Mouton. individuală. eliberarea de autorizaţii necesare efectuării diverselor activităţi private. încheierea de contracte).). realizate pe cale aplicativă.40 Sarcinile de concepţie vizează obiectivele cu caracter general de politică administrativă incluzând sarcini de informare. recensământul populaţiei. organizarea de servicii publice. etc. de prevedere. concretă. propuneri. de planificare şi de organizare. op. Informarea se realizează prin intermediul serviciilor de specialitate ale unei autorităţi – de pildă.. Drago. vaccinarea acesteia. ori fapte juridice materiale sau operaţiuni administrative (de pildă. pag. – şi se întemeiază pe diverse surse cum sunt solicitările adresate executivului în scris sau oral (cereri.. de informare. • După sfera lor de cuprindere distingem sarcini generale şi sarcini speciale. etc. la rândul lor. cit.. fie prin acte juridice (de pildă. reclamaţii sesizări. Sarcinile de prevedere sau de prognoză vizează anticiparea evoluţiei cerinţelor sociale cărora 39 40 Al. R. pe comunicările altor autorităţi. Ştiinţa administraţiei.prescripţii în diverse domenii de interes naţional sau local. anchete sociologice. Les missions de l’administration. Negoiţă. etc. pag. 55 şi următoarele. pe constatările oficiale concretizate în rapoarte şi referate. de studii. Activitatea de informare vizează cunoaşterea nevoilor sociale reale care impun o anumită conduită executivă constituind baza informaţională a viitoarelor decizii administrative. 1966. etc. Paris. 239 şi următoarele 25 . de sinteză. pe semnalările din presa scrisă şi audio-vizuală. în sarcini de concepţie şi sarcini de direcţie.

precum şi a resurselor umane necesare realizării în acord cu sarcinile de prevedere. cum ar fi. fenomenul navetismului şi migraţiei demografice. inclusiv realizarea controlului utilizării mijloacelor şi al executării dispoziţiilor. cultural-educative şi de instruire. gradul de ocupare al populaţiei. Sarcinile de direcţie ale administraţiei pun în evidenţă acţiunea directoare sau acţiunea de orientare a acesteia asigurdu-se unitatea de comandă şi de acţiune executivă la cele mai diferite nivele şi structuri administrative. sanitare. Sarcinile organizatorice relevă rolul ordonator al administraţiei. precis determinate. de reprezentare. evoluţia demografică. Constituie sarcini de nivel naţional. Sarcinile speciale sau tehnice ale administraţiei se circumscriu unor obiective concrete. de pildă. sarcinile de reprezentare a statului în exterior prin ministere (Ministerul Afacerilor Externe) şi sarcini de apărare naţională prin aceleaşi organe (Ministerul Apărării Naţionale). Sarcinile de planificare se referă la alocarea mijloacelor materiale şi financiare. Ele tind să concretizeze soluţii în vederea realizării obiectivelor. 26 . iar după conţinutul lor constau în sar-cini economico-financiare. de pildă. vizând atât realizarea cadrului instituţional cât şi acţional al activităţii executive pentru înfăptuirea sarcinilor ei specifice (de exemplu.administraţia va trebui să le facă faţă în viitor. etc. sociale. fiind numeroase şi variante. de apărare. construcţia de locuinţe. instituţionalizarea minorilor abandonaţi). la nivelul fiecărei autorităţi. iar după aria de cuprindere sunt naţionale şi locale. fluctuaţia forţei de muncă.

teritorială. cit. Iorgova.Sarcinile economico-financiare.. cu excluderea situaţiilor în care competenţa s-a atribuit expres altei autorităţi. op. cit. Al. ca şi a regiilor sau companiilor – naţionale sau locale – autonome (a transportului feroviar. alte organe centrale ale administraţiei publice. 27 . pag. de învăţământ se constituie în grupa sarcinilor de gestiune de nivel naţional sau local realizate prin intermediul serviciilor publice (învăţământ.). distribuţiei energiei electrice. salubritate. Negoiţă. În această categorie intră ministerele. sfera de întindere incidenţa şi durata ei. În această categorie se cuprind guvernul. pag. 66-68. cultură cu instituţiile aferente).. A. apei. termice. pag. personală şi temporală. gazului metan. Ionescu. 41 R. op. cit. • Competenţa materială („ratione materiae”) este forma de competenţă ce are în vedere natura raporturilor sociale intra-te în câmpul de activitate al unui organ.41 După conţinutul de cuprindere. etc. cit. culturale. transportului urban în comun. atât la nivel naţional cât şi la cel local.. 68-69. generală atunci când autoritatea care o exercită poate decide în toate problemele esenţiale ale activităţii executive în ansamblul ei sau în diversele sale laturi specifice. sociale. telecomunicaţiilor. pag. 106-107. Competenţa specială reprezintă situaţia în care organul poate acţiona într-un mod foarte limitat – pe ramură sau domeniu – în probleme ale activităţii executive centrale şi locale riguros determinate. 110-112.123-125. Iovănaş. I. prefectul. op. sub un anumit aspect. sănătate. Această competenţă poate fi. consiliile locale şi judeţene. În privinţa clasificării competenţei autorităţilor administraţiei publice ea se face după diverse criterii. competenţa poate fi materială.. precum şi serviciile deconcentrate de specialitate ale administraţiei publice în teritoriu. op. la rândul ei.

civil sau militar. ci doar ca o rezultantă sintetizatoare necesară asigurării unei conduceri administrative generale a întregii activităţi executive în mod unitar la acelaşi nivel al organizării de stat (centrale sau teritoriale). în care sens distingem o competenţă centrală sau naţională cuprinzând întreg teritoriul statului şi o competenţă locală limitată la anumite porţiuni din teritoriu.Competenţa generală nu trebuie înţeleasă ca o sumă aritmetică a competenţelor speciale deoarece ceea ce aparţine uneia nu se poate exercita de către cealaltă.). de regulă corespunzătoare unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ. oraş. dacă procesul verbal este întemeiat. • Competenţa personală („ratione personae”) este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept în funcţie de care se declanşează incidenţa acţiunii normei şi a autorităţii (cetăţean sau străin. etc. în materia sancţiunilor contravenţionale calitatea de militar în termen42 este hotărâtoare în modul de aplicare a sancţiunii care nu se dispune de organul administrativ competent. spre a i se aplica. Astfel. 28 . procesul-verbal constatator fiind trimis comandantului unităţii din care face parte contravenientul. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.R. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. măsuri disciplinare.F. regionalele C. de pildă. cazul majorităţii orga42 Art. major sau minor. delimitate pe criterii interjudeţene). comună) sau în funcţie de alte criterii (de pildă. • Competenţa temporală („ratione temporis”) desemnează limitele în timp între care o autoritate îşi desfăşoară activitatea. • Competenţa teritorială („ratione loci”) desemnează limitele spaţiale sau geografice în care se manifestă competenţa materială a unui organ public. În acest sens competenţa este permanentă atunci când nu se stabilesc asemenea limite.

18/1991 (republicată). Actele administrative normative cu caracter temporar produc efecte limitate în timp până la intervalul de timp sau data prevăzută de ele sau de actul superior ori până la încetarea consecinţelor evenimentelor care le-au determinat adoptarea (calamităţi naturale. şi temporară când există asemenea limite fixate în activitatea unui organ. de pildă) după care îşi încetează efectele ieşind din vigoare. care-şi încetează activitatea la realizarea sarcinilor pentru care au fost înfiinţate ori la data fixată prin lege. În acest sens o autoritate cu activitate permanentă poate primi şi competenţe temporare. Aceste acte pot fi emise atât de organe cu activitate permanentă cât şi de organe cu caracter temporar (de pildă.43 ori diversele comisii de recensământ sau cele în materie electorală. 43 Art. care au întotdeauna o competenţă numai temporară. modificată prin Legea nr. 1/2000 29 . 44 Este cazul adeverinţelor privind dreptul de proprietate funciară eliberate de comisiile prevăzute de Legea nr. Precizăm că acţiunea în timp a unui act normativ nu este determinată de caracterul permanent sau temporar al competenţei autorităţii care l-a emis. De aceea este posibil ca un act temporar să fie emis de o autoritate permanentă după cum un act stabil44 să provină de la un organ temporar. deoarece manifestarea de voinţă odată produsă are o existenţă independentă de autorul ei. anume create pentru soluţionarea unor sarcini provizorii. 18/1991.nelor executive. Competenţa temporară nu se confundă cu organele temporare şi nici cu actele temporare. diverse comandamente constituite pe plan local în situaţii de calamităţi). fie el şi organ temporar. în redactarea sa iniţială. cazul comisiilor locale constituite în scopul stabilirii dreptului de proprietate în materie funciară. cum ar fi de pildă. Există şi organe administrative temporare. 11 din Legea fondului funciar nr.

când ea soluţionează un conflict dedus judecăţii sale emiţând un act jurisdicţional având stabilitatea unei hotărâri judecătoreşti.O situaţie specială se ridică în cazul autorităţilor administrative alese (primari. Legea cadru a descentralizării nr. ci doar a limitării în timp a mandatului pentru care au fost aleşi membrii ce îl compun. consilii locale) sau desemnate (guvern) când nu se pune însă problema competenţei temporare a organului. şi competenţă nejurisdicţională sau necontencioasă sau de administraţie activă lipsită de această trăsătură şi limitată la organizarea aplicării legii. După caracterul şi principiile care îi stau la bază competenţa autorităţilor administrative poate fi contencioasă sau jurisdicţională. 30 . mai distinge între competenţe exclusive. 195/2006. delegate şi partajate (paralele sau concurente).

Aceste autorităţi sunt elemente structurale ale întregului a cărui unitate este asigurată 31 . organ suprem. executiv şi judecătoresc. Sistemul autorităţilor publice reprezintă ansamblul formelor organizatorice prin care se manifestă sau se exteriorizează puterea publică. Prin structura unui sistem desemnăm modul de organizare sau de dispunere internă a elementelor componente ale sistemului. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice Prin sistem înţelegem un ansamblu coerent de elemente reunite şi aflate în relaţii de interdependenţă. aflate într-o strânsă unitate şi relaţii de interdependenţă determinate de modul de exercitare al acestei puteri.Capitolul 2 Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice 1. Privit în mod distinct sistemul puterii executive sau al administraţiei publice se prezintă ca o grupare ce înfăptuieşte activitatea executivă în mod unitar prin raporturile ierarhice în care se află autorităţile componente unele faţă de altele având în frunte guvernul. Între organele statului există şi deosebiri determinate de forma specifică în care contribuie la realizarea puterii publice. numite şi puteri. motiv pentru care ele se grupează după forma fundamentală sau funcţia esenţială pe care o desfăşoară în subsisteme distincte şi anume legislativ.

în această unitate. a competenţei materiale şi a celei teritoriale a 32 . precum şi din activităţile desfăşurate. funcţionare şi atribuţii. poate fi subordonat unui organ central care îi este ierarhic superior. Existenţa ierarhiei administrative în care se cuprind autorităţi supra şi subordonate. Astfel. de pildă. în care relaţiile ierarhice se stabilesc (direct sau indirect) din treaptă în treaptă asigurând omogenitatea puterii executive ca sistem şi acţiune. exprimă caracterul nu numai unitar dar şi centralizat al organizării de stat în general. Relaţiile au caracter ierarhic datorită nivelelor de competenţă materială şi teritorială diferită a respectivelor autorităţi ceea ce le deosebeşte pe plan vertical pe cele asemănătoare şi pe plan orizontal pe cele diferite. cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai înaltă a organizării sistemului administrativ cu atât creşte numărul organelor supra şi subordonate.şi de trăsăturile lor comune reieşite din modul de alcătuire. Relaţiile de subordonare exprimă poziţia şi legăturile în care se află un organ ierarhic inferior dependent faţă de un organ ierarhic superior. Relaţiile de supraordonare definesc poziţia specifică a unui organ superior faţă de altul inferior prin puterile conferite în cadrul aceluiaşi sistem. a celei administrative în special. respectiv dintre organele ce compun sistemul administrativ. În general. Relaţiile ierarhice exprimă legătura dintre formele de organizare a puterii. Aprecierea poziţiei unui organ în raport de altul depinde de sistemul de referinţă utilizat. După poziţia unui organ faţă de altul în cadrul relaţiei ierarhice distingem relaţii de supraordonare şi relaţii de subordonare. iar cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai joasă numărul organelor subordonate scade. centrale şi locale. de conducere şi de execuţie. Ceea ce asigură existenţa şi desfăşurarea omogenă a relaţiilor ierarhice este atât unitatea cât şi diferenţa. un organ judeţean deşi poate fi ierarhic supraordonat faţă de unul municipal.

dar o competenţă teritorială diferită – în sensul că una o subsu-mează pe cealaltă – de pildă. una naţională şi alta locală. Rezultă că. în principiu. având o competenţă materială mai largă. unul central sau naţional şi altul teritorial sau local subsumat celui dintâi.45 Într-adevăr. în timp ce în cazul similitudinii de competenţă materială distincţiile de competenţă teritorială determină aceleaşi raporturi. la rândul său. pag. respectiv municipiile (şi sectoarele municipiului Bucureşti). op. iar cel din urmă nivel cunoscând. aflat pe o poziţie superioară într-un sistem. Sub aspectul competenţei materiale distingem competenţa generală şi competenţa specială. prima având o sferă mai largă de cuprindere decât cea de a doua pe care o subsumează. Ionescu. dar având o competenţă materială mai îngustă. oraşele şi comunele. se vor afla în raporturi ierarhice.. 2. guvernul în raport de ministere). în cazul ţării noastre. specială (de exemplu. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă Supra şi subordonarea desemnează raporturile dintre două organe în temeiul cărora unul dintre ele. 33 . şi de regulă. două trepte ierarhice şi anume treapta judeţeană (a municipiului Bucureşti) şi treapta localităţilor centre administrative. iar sub aspectul competenţei teritoriale se constituie două nivele. corespunzător organizării administrativ-teritoriale. de pildă. două organe având aceeaşi competenţă materială (un minister şi organul său din teritoriu). 122. Pe de altă parte. generală. o subordonează. un organ de acelaşi nivel teritorial. are anumite drepturi 45 R. apare supraordonat faţă de un alt organ de nivel teritorial similar.respecti-velor autorităţi. cit. la identitatea de competenţă teritorială diferenţierile de competenţă materială stau la baza raporturilor ierarhice.

de a îndruma. 49 Art..49 diferite organe centrale de specialitate ce funcţionează pe lângă el. raporturile cu alte autorităţi. 11 din Legea nr. 259. dar o asemenea atribuţie este conferită în mod cu totul excepţional. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 15 47 Dicţionar de drept constituţional administrativ. 34 . Iovănaş. Cu toate acestea. 4/1967. Sistemul organelor administrative în lumina prevederilor Constituţiei.48 Obiectul acestor raporturi îl reprezintă conduita părţilor – organe publice – corespunzătoare drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. 1978. pag.46 Raporturile ierarhice administrative operează între autorităţile executive deoarece aceasta nu se subordonează altor categorii de organe ale statului. 106. altele decât ministerele. prin 46 M. Mult mai frecvent este atributul executivului de organiza autorităţi subordonate. 50 De pildă.50 determinându-le structura. • Dreptul de a înfiinţa şi organiza autorităţi sau organe este expresia cea mai deplină a raporturilor de subordonare deoarece autorul acestei acţiuni devine ierarhic superior celeilalte părţi. Anghene. limitativ şi expres executivului. Hotărârea Guvernului nr. Bucureşti. Guvernul poate înfiinţa. are obligaţiile corelative de a îndeplinii dispoziţiile organului supraordonat decurgând din aceste drepturi şi în faţa căruia este răspunzător. nr. de a coordona şi de a controla activitatea organului subordonat care. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului (abrogată).47 După unele opinii în conţinutul acestor raporturi ierarhice mai intră şi dreptul de a înfiinţa şi de a organiza autorităţi subordonate. Conţinutul acestor raporturi este format din dreptul de a conduce. potrivit legii. însăşi crearea autorităţilor administrative are loc prin lege. pag. întrucât. cit. în „Revista Română de Drept”. unele atribuţii. pag. op. de regulă.decurgând din aceasta faţă de organul aflat pe o treaptă inferioară şi care are anumite obligaţii faţă de organul superior tocmai datorită poziţiei în care se află. la rândul său. 48 I.

care este chintesenţa conducerii – putând subzista independent şi în afara raporturilor ierarhice.norme de detaliere a reglementărilor legislative. De aceea este de făcut menţiunea că din dreptul de conducere ierarhică decurg toate celelalte drepturi – mai reduse ca şi prerogative – ce formează conţinutul raporturilor ierarhice. chiar dacă o lege de organizare şi funcţionare nu le-ar mai enumera. 215/2001). ceea ce asigură unitatea de acţiune a sistemului. 51 De pildă. verificând executarea măsurilor dispuse. numirea conducătorilor sau şefilor organelor subordonate şi a structurilor lor interne. Pe câtă vreme aceleaşi drepturi pentru a fi exercitate de alte autorităţi neaflate în raporturi ierarhice cu organele faţă de care le-ar manifesta vor trebui încredinţate întotdeauna expres şi limitativ conferite (de pildă. dreptul de conducere include dreptul de decizie. de coordonare şi de control. îndruma şi coordona autorităţile subordonate este o altă componentă derivând din raporturile ierarhice. în ordinea descrescândă a puterilor conferite. şi altor autorităţi executive nesupraordonate faţă de organul cu privire la care ele se exercită. fiecare dintre aceste atribute – mai puţin dreptul de decizie. de pildă. unor inspecţii şi inspectoare). „e” din Legea nr. Dreptul de conducere reprezintă acea facultate conferită unui organ ierarhic superior în temeiul căruia el poate emite acte obligatorii pentru autoritatea subordonată şi pe care aceasta din urmă trebuie să le îndeplinească. Aşadar. etc. putând fi încredinţate. 38/2 lit. aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a acestora. în mod distinct. de îndrumare.51 • Dreptul de a conduce. În acelaşi atribut se cuprind şi alte prerogative cum ar fi. 35 . consiliul local aprobă regulamente de organizare şi funcţionare a serviciilor publice (art.

Iovănaş.În legătură cu dreptul de îndrumare a organelor inferioare menţionăm:52 1. normele metodologice de elaborare şi de execuţie a bugetelor locale stabilite de Ministerul 52 I. aşa cum este cazul unor inspecţii şi inspectorate. comparativ cu atributul de îndrumare ce poate fi conferit altei autorităţi executive neierarhice în raport cu organul de îndrumat şi care vizează numai anumite aspecte strict determinate. de pildă. pot da. de pildă. de protecţie a muncii. gărzi care. Aşa. Într-adevăr.. în urma verificării. etc. precizări sau interpretări privind dispoziţiile şi modul lor de aplicare în materie). pag 107 şi următoarele. organele executive sunt ţinute să respecte şi să realizeze şi prevederile juridice ale actelor altor organe faţă de care nu se află în raporturi ierarhice. se impune precizarea că îndrumările pot fi date în legătură cu toate aspectele activităţii autorităţii inferioare. sanitar-veterinară. Îndrumarea operativă curentă şi îndatorirea realizării ei nu este identică cu obligativitatea respectării normelor juridice cu forţă superioară deoarece acest din urmă aspect nu derivă din raportul de subordonare. vizat de exerciţiul acestui drept. cât şi pentru cazuri concrete deduse spre rezolvare autorităţii sau funcţionarului din subordine şi faţă de care organul sau funcţionarul superior – sesizat sau din oficiu – îşi exprimă punctul de vedere sau opinia. îndrumări obligatorii de urmat în activitatea organului controlat (în materie financiară. Cu privire la sfera atribuţională a organului subordonat. 36 . având tangenţă şi cu atribuţiile unor organe din sisteme diferite. op. dar a căror competenţă vizează relaţiile sociale. cit. din domenii sau ramuri de activitate. 2. Îndrumarea se realizează pe calea emiterii indicaţiilor sau îndrumărilor operative curente cu privire la modul în care organul subordonat trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile.). fie prin intermediul unor reguli generale ce vizează competenţa acestuia din urmă (de pildă.

108 37 . conferit prin lege.. Iovănaş. 2 din Legea privind finanţele publice nr. 3. totuşi.Economiei şi Finanţelo53 trebuie respectate de toate autorităţile executive a căror activitate are tangenţă cu realizarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti publice. teritorial) şi nu numai de către organele financiar-bancare din teritoriu subordonate acestui minister.54 . op. cit. ca subiect distinct de drept. normele Ministerului Sănătăţii şi Familiei vizând igiena şi salubritatea locurilor de muncă trebuie respectate şi aplicate de către toate autorităţile administrative. de a le înlocui cu propriile reguli. În cadrul raporturilor de subordonare operaţiunea desfiinţării unui act emis de către o autoritate subordonată (adică lipsirea lui de efecte juridice obligatorii garantate de constrângerea publică) poate viza şi acte individuale într-o gamă largă prin intermediul suspendării (ca desfiinţare temporară) sau a anulării ori revocării (ca desfiinţare definitivă a actului juridic). nu numai de cele făcând parte din reţeaua sanitară. indiferent de competenţa lor materială – prin care se includ sau nu în sistemul financiar-bancar – sau de cea teritorială (de nivel naţional. de a exercita o anumită atribuţie comună atât lui cât şi organului subordonat. De la acest principiu există unele excepţii. central sau de nivel local.posibilitatea normativă a organului superior de a abroga acte de reglementare cu forţă juridică inferioară şi. pag. întrucât exerciţiul său – derivând din conţinutul raporturilor de subordonare – este totuşi limitat de independenţa operativă de care trebuie cel puţin să dispună un organ executiv. nu poate să-l substituie şi să-l înlocuiască pe acesta din urmă în atribuţiile sale. ea nefiind numai de competenţa 53 54 Art. eventual. 10/1991 (abrogată) I. . În mod similar. Se pune problema limitelor în şi până la care dreptul de îndrumare se poate exercita. 56 alin. de regulă. ceea ce înseamnă că organul superior deşi poate interveni în activitatea celui inferior.situaţia în care organul superior are dreptul.

Astfel. concrete. 29/1990 38 . 13 din Legea contenciosului administrativ nr. dacă prin ele s-au produs vătămări ale drepturilor legal recunoscute persoanelor. cel vătămat în drepturile sale recunoscute lege înainte de a se adresa justiţiei cu o cerere de chemare în judecată a autorităţii executive emitente a actului administrativ care l-a lezat. actul normativ. va trebui să introducă o reclamaţie la acel organ sau cel ierarhic superior acestuia şi numai dacă nu este mulţumit de soluţia dată va putea declanşa litigiul judiciar (art.55 .se pune problema răspunderii juridice în cazul măsurilor dispuse în urma îndrumării ierarhice.exclusivă a acestuia din urmă. pe calea reclamaţiei.305. 29/1990). 5 alin.56 Dimpotrivă. dacă se solicită despăgubiri. autoritatea superioară va putea modifica şi chiar înlocui cu propriul act prin care dă o anumită rezolvare cazului respectiv. prin exercitarea căilor administrative de atac sau a recursului ierarhic când la nivel superior se dă o anumită soluţie pe care în mod obişnuit o putea emite şi autoritatea a cărei măsură sau act au fost contestate. pag. 2129/1979 a Tribunalului Suprem Secţia civilă în Culegere de decizii pe anul 1979. 1. Asemenea situaţii se pot ivi frecvent prin controlul ierarhic. inclusiv cel interpretativ – prin care un organ superior îşi exprimă un punct de vedere cu privire la aplicare unei dispoziţii legale – nu constituie un act susceptibil de cenzurare judiciară pe cale contenciosului administrativ. 56 Decizia nr. în cazul acţiunii judiciare îndreptate împotriva unui act administrativ individual care a vătămat un drept aceasta va putea fi formulată şi împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul. de pildă pentru că au vătămat drepturi legal recunoscute. 2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ nr.57 • Dreptul de control general este un atribut conferit în cadrul raporturilor ierarhice asupra activităţii organelor infe55 De pildă. În asemenea cazuri şi pentru situaţii individuale. 57 Art. iar persoana astfel acţionată poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate este supusă judecăţii.

şi numai în baza prevederilor legale exprese. a eficienţei socialeconomice. mai ales a celor juridice. dimpotrivă. fiind un rezultat al raporturilor ierarhice. respectarea metodologiei financiare. Caracterul general al controlului denotă cuprinderea în verificare a tuturor formelor concrete de activitate subordonată (acte şi fapte juridice şi nejuridice). În această situaţie activitatea de control se desfăşoară asupra autorităţii verificate numai prin prisma specializării competenţei. Astfel. atât sub aspectul legalităţii cât şi al oportunităţii. cu excluderea altor aspecte. autorităţile sanitare nu pot controla. 3. după caz. în afara sistemului lor. presupune şi verificări limitate sau forme speciale cu un obiect determinat. inclusiv suspendarea sau anularea măsurilor ilegale.rioare ceea ce presupune posibilitatea luării de măsuri eficiente pentru eliminarea oricărei deficienţe constatate. cât şi dreptul de a sancţiona până la eliberarea din funcţie a celor vinovaţi de abatere. De aceea. nu exclude ci. Este deplină atunci când se realizează atât organic cât şi funcţional. precum şi. neaflate în raporturi ierarhice cu subiectele verificate. iar organele financiar-bancare nu pot verifica – tot în exteriorul lor – respectarea normelor igienico-sanitare şi de salubritate. Subordonarea organică are un conţinut larg decurgând din dreptul organului superior sau pe lângă care funcţionează autoritatea subordonată de a o organiza sub aspectul condu39 . de genul organelor cu rol coordonator într-un domeniu sau ramură de activitate ori a inspecţiilor specializate. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative Subordonarea administrativă poate fi deplină şi limitată. Dreptul de control general. ca în exemplele precizate. respectivele verificări se disting de atributul de control special conferit anumitor organe specializate. fără să trebuiască o consacrare legală expresă a acestora.

minister – organ teritorial judeţean şi organ municipal). faţă de propriul minister şi faţă de prefect). etc. atunci când între cele două părţi ale raportului ierarhic nu se interpune nici o treaptă intermediară (de pildă. ● După numărul subordonărilor. de regulă. guvernminister. guvern-minister) şi verticală. de regulă. Subordonarea funcţională este mai limitată şi are. Astfel. respectiv faţă de o singură autoritate sau de un singur sistem şi subordonare neexclusivă sau mixtă. când între acestea se interpun una sau mai multe trepte ierarhice ceea ce mijloceşte relaţia ierarhică (de pildă. serviciile publice deconcentrate judeţene se subordonează organic şi funcţional faţă de minister şi numai funcţional faţă de prefect). ● După felul sau natura autorităţii faţă de care operează subordonarea aceasta poate fi exclusivă. faţă de mai multe autorităţi. Această din urmă subordonare poate fi atribuită separat unui organ conferind anumite drepturi. ● După modul de exercitare subordonarea poate fi directă. 40 . avem subordonare unică şi subordonare multiplă (dublă. în vedere doar simpla coordonare a activităţii organului din subordine faţă de care se exercită drepturi limitate. faţă de o autoritate de la acelaşi nivel teritorial (de pildă. între competenţe teritoriale diferite. guvern-perfect) şi subordonare indirectă. serviciul public judeţean. triplă.cerii. diferite ca şi competenţă materială sau teritorială (de pildă.). dar materiale asemănătoare (de pildă. Desigur. în vreme ce subordonării organice exercitate în paralel i se recunosc drepturi mai extinse (astfel. de a o finanţa şi de a-i coordona activitatea. ● După poziţia subordonării distingem subordonarea orizontală. organ central şi serviciul teritorial sau organ local specializat). toate aceste criterii se pot combina între ele dată fiind diferenţa dintre acestea şi finalitatea urmărită. de regulă. expresie a dependenţei ierarhice. organică faţă de una şi funcţională faţă de alta. de exemplu.

de la primul la ultimul organ. ● După lărgimea atribuţiilor proprii conferite distingem o subordonare centralizată (în formele ei strict centralizate şi deconcentrate) şi subordonarea necentralizată (în formele ei descentralizate).de pildă. în timp ce pe treptele inferioare predomină activităţile de execuţie cu carac-ter concret realizate prin acte individuale şi fapte materiale nejuridice. felul subordonării influenţează conţinutul raporturilor de subordonare. cât şi ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice.59 sau cazul Direcţiilor pentru cultură. unic. În sfârşit. apoi a consiliilor judeţene şi Ministerul Culturii şi a Cultelor. subordonarea verticală dă expresie conducerii centralizate a statului asigurând unitatea de comandă şi de acţiune a sistemului în întregul său. exclusiv şi orizontal faţă de guvern.58 în conformitate cu autorităţile sau organele de specialitate locale ale administraţiei se subordonau consiliilor locale sau judeţene. De asemenea. mai ales pe cale normativă. În administraţia publică românească se mai cunoştea şi aşa-numita dublă subordonare. 82 din Legea de organizare şi funcţionare a consiliilor populare nr. 8/1990 privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat (abrogat prin Legea administraţiei publice locale nr. de exemplu. direct.60 58 Dubla subordonare a organelor locale de specialitate era prevăzută de art. aflate în subordinea prefecturilor. 5/1990). având în vedere modalitatea directă sau indirectă a subordonării constatăm că cu cât urcăm pe treptele ierarhiei administrative prevalează acţiunile (actele) de condu-cere şi organizare. 69/1991 şi Legea nr. 59 Art. pe când cea orizontală asigură doar unitatea la un anumit nivel sau profil teritorial. ministerul se subordonează organic. marcând latura descentralizatoare a sistemului. 9 din Decretul-Lege nr. culte şi patrimoniu ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. 57/1968. Aşa. abrogată. 41 .

compuse sau exercitate de către o singură persoană (ministru. 133/1 din Legea nr. Singura dublă subordonare teritorială existentă operează faţă de serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea ministerelor de specialitate şi a prefectului care le conduce (art. alcătuite. Conform legii cadru a descentralizării nr. din structuri menite a le permite funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor.62 învăţământ. 195/2006. Probleme de structură nu se ridică în cazul autorităţilor sau mai bine spus a funcţiilor unipersonale. vor trece treptat în subordine locală. 42 . 12 (1) din Hotărârea Guvernului nr. 215/2001). cultură. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. 61 Art. etc. 215/2001. 62 Art. respectiv orga-ne executive. prefect. respectiv compartimentele structurale interne. 26/1 din Legea administraţiei publice locale nr. etc. sănătate. la rândul lor. primar) chiar dacă 60 Art. 101/1990 privind înfiinţarea inspectoratelor pentru cultură ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. 2 din Decretul nr. a consiliilor locale sau judeţene. ca elemente distincte. în perspectiva imediată o serie de instituţii de învăţământ. sănătate.La ora actuală pe plan local funcţionează consiliile locale şi judeţene. Structura autorităţilor administrative Sistemul autorităţilor administraţiei publice este un ansamblu unitar având o structură determinată. 4. noţiunea de organ local de specialitate al administraţiei publice a fost eliminată.61 În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că majoritatea ministerelor au în subordine exclusivă autorităţile similare din teritoriu (finanţe. iar prefectul numit de Guvern este reprezentantul acestuia din urmă având atributul de conducere şi supraveghere a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. În studiul nostru interesează aceste structuri.).

în ansamblul său. inclusiv pe plan normativ. Compartimentul organizatoric al unei autorităţi administrative reprezintă unitatea structurală – alcătuită din una sau mai multe persoane – aflată sub unică conducere şi care. în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor unele departamente şi direcţii au organizate consilii militare ca organe consultative ale comandanţilor (art. adică apropiate.). 1974. cu efecte interne sau în afara organului condus. oficiul juridic are un jurisconsult sau un consilier juridic) ori din mai multe (de pildă. cât şi prin modul de alcătuire. învecinate sau comune. În acest sens distingem în mod net între organul unipersonal – de conducere şi funcţia exercitată – faţă de aparatul sau organul ori autoritatea subordonată şi cu privire la care operează anumite atribuţii ale celui care conduce. 64 Astfel.74. prefect-prefectură. Hidoş. serviciul sau direcţia). etc. primar-primărie. defineşte organizarea sau structura instituţiei.reprezintă organul sau funcţia de conducere şi care poate emite acte juridice în nume propriu. Bucureşti. Cele mai multe autorităţi executive sunt însă alcătuite din mai multe persoane constituind o colectivitate organizată în mod unitar şi care prin ansamblul ei.compartimentele exercită atribuţii de natură omogenă. Proiectarea structurilor organizaţionale. 43 .63 interesând funcţionarea şi realizarea activităţilor autorităţii din care face parte. 16 din Legea nr. după cum şi cea dintâi are atribuţii şi competenţe distincte (de exemplu. pag. Editura Politică. ceea ce 63 A se vedea C.se poate compune dintr-o singură persoană (de pildă. oficiu.fiecare din persoanele ce îl compun se află într-o relaţie ierarhică de subordonare directă cu un şef ierarhic (de birou. 40/1990). etc. exercită cu titlu permanent sau temporar atribuţii de natură omogenă. Această unitate structurală sau compartiment are o serie de trăsături: .) ca organ de conducere unipersonal sau colegial.64 . ministru-minister. funcţionarea ei şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce îi revin. .

serviciul şi 65 C. reprezentată de conducerea sa.65 Compartimentul simplu sau elementar este acea unitate structurală internă în care între conducătorul ei şi celelalte persoane componente nu se mai interpune alt subiect. calitate ce revine numai autorităţii din care fac parte. De pildă. . Aceste atribuţii sunt fie necesare asigurării funcţionării autorităţii respective (în cazul compartimentelor funcţionale. capacitate juridică proprie deoarece nu pot intra în raporturi juridice directe cu alte subiecte de drept. etc) sau îndeplinirii sarcinilor şi competenţelor proprii (în cazul compartimentelor de specialitate care diferă de la organ la organ) manifestându-se mai ales în exteriorul organului. de pildă. biroul este compartimentul elementar de bază şi cea mai mică diviziune structurală în cadrul căreia şeful de birou este singurul care dispune de autoritatea directă asupra subordonaţilor neexistând o altă autoritate în acelaşi sens.. În structura autorităţilor administrative distingem biroul. op. de regulă. personal.structurile interne deşi dispun de competenţe proprii în realizarea atribuţiilor ce le revin nu au. financiar.determină. în sensul că acestea sunt directe sau indirecte. în relaţiile cu terţii. 44 . salarizare. 116. Hidoş. însăşi reunirea lor în cadrul aceleiaşi componente structural organizatorice. cit. pag. cele de administraţie. . de altfel. Compartimentul complex reprezintă o reunire de compartimente elementare sau chiar complexe supuse aceleiaşi autorităţi ierarhice unice. Această autoritate are în subordine ierarhică directă pe şefii diviziunilor interne de cea mai mare complexitate aflaţi în subordinea şefilor nemijlocit subordonaţi conducătorului autorităţii respective.în funcţie de genul de relaţii stabilite între persoanele ce compun compartimentele şi conducător. distingem compartimente simple şi compartimente complexe.

dintre care unele pot funcţiona independent în sensul că se subordonează direct unei alte structuri. de regulă. deşi directorul direcţiei are în subordine şefii serviciilor componente.direcţia cuprinde mai multe servicii ori birouri care desfăşoară activităţi ce necesită o coordonare. Fiecare compartiment superior are în compunerea sa structuri inferioare sau mai simple (de pildă. 6 pentru birou. următoarele caracteristici şi anume: .departamentul se organizează în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente inferioare sau care vizează coordonarea şi orientarea lor de manieră globală.direcţia. oficiul. în teritoriu 45 . . decât celei imediat superioare.serviciul se organizează pentru îndeplinirea unor activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare pentru care se cere o conducere unitară. raportul dintre personalul de conducere şi cel de execuţie. departamentul le poate cuprinde pe toate). Reglementările legale stabilesc dimensiunea numerică a personalului care compune un compartiment sub aspectul unui minim pentru fiecare (de pildă. De pildă. iar aceştia pe şefii de birou. 8 pentru servicii. . totuşi un birou se poate subordona direct directorului de direcţie (mai ales dacă are atribuţii de control). şi chiar crearea de structuri atipice (de pildă. .birourile se organizează pentru îndeplinirea unei activităţi omogene care impune o delimitare organizatorică minimală distinctă. . iar în cazul celor centrale (ministere) se mai adaugă direcţia generală şi departamentul care au. mai precis conducerii acesteia. inspecţia) ori în afara autorităţii. 20 pentru direcţie).direcţia generală se organizează pentru delimitarea unui grup de activităţi ce reprezintă un domeniu sau un sector de activitate.

direcţia întră în compunerea departamentului. continuând cu şeful de serviciu şi terminând cu şeful de birou. în mod obişnuit. Structura organului administrativ şi a legăturilor ierarhice (directe şi indirecte orizontale şi verticale. conducătorii compartimentelor de aceeaşi mărime şi având acelaşi grad de subordonare faţă de conducerea autorităţii administrative în ansamblul ei. secretarul sau subsecretarul de stat ce conduce departamentul la directorul general al direcţiei generale. îl deţin în ierarhia administrativă. de raporturile sale cu altele. Nivelul ierarhic al unui conducător de compartiment şi deci al compartimentului. toate în funcţie de specificul atribuţiilor revenind acelui organ. mai mici sau mai mari – dacă există aceeaşi poziţie de subordonare directă sau pe acelaşi plan (nivel ierarhic). şefii tuturor departamentelor din cadrul unui minister se află la acelaşi nivel ierarhic faţă de ministru sau şefii de birou faţă de şeful de serviciu. serviciile între ele şi faţă de birouri) se pot situa pe aceeaşi linie ierarhică cu al altor compartimente sau diviziuni – diferite. În cazul organelor administrative cu mai multe compartimente complexe prin sistemul delegărilor interne succesive de autoritate se stabilesc relaţii sau linii ierarhice între conducătorii anumitor compartimente. în cadrul unui minister.sau chiar în străinătate. deşi este identic cu cel al structurilor similare (de pildă. Aşa. pe care fiecare persoană şi postul pe care-l ocupă. organice şi funcţionale) sunt reprezentate grafic prin organigramă. Cum într-un organism complex se stabilesc mai multe linii ierarhice. De pildă. şeful unei direcţii generale independente poate fi pe acelaşi plan ierarhic faţă de ministru cu şeful departamentului din aceeaşi autoritate executivă. Aceasta reflectă locul. deşi. de pildă. se vor afla la acelaşi nivel ierarhic. De pildă. de la ministru. corespunzător atribuţiilor pe care le are în structura în care îşi desfăşoară 46 .

66 Organigrama este o reflectare grafică a structurii şi posturilor din organul administrativ. 47 . Descrierea fiecărui post sau funcţii. Hidoş. adică un complex de drepturi şi obligaţii cu care este învestit în vederea îndeplinirii atribuţiilor organului din care face parte. corespunzătoare structurii sale organizatorice (organigramei).cit. pag. op. reprezintă statul de funcţii al autorităţii respective în care se reflectă numărul efectiv al persoanelor care pot funcţiona pe posturile existente. Iovănaş. a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească persoana care-l ocupă. 114. cât şi a atribuţiilor care-i revin se face prin fişa postului ce conferă titularului său şi cunoaşterea locului în cadrul compartimentului său de activitate precum şi a legăturilor sale ierarhice directe şi indirecte. Când sunt nominalizate şi persoanele care ocupă efectiv posturile respective avem statul de personal.activitatea. I. precum şi acelei relaţionale interne fiind un act administrativ intern esenţial pentru buna funcţionare şi organizare a autorităţii executive. Totalitatea funcţiilor dintr-un organ executiv. cit. A se vedea anexele 1-7. pag 79. Clasificarea organelor şi structurilor administrative • După criteriul competenţei materiale67 organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe 66 67 C. Această fişă este o reflectare particularizată a prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii respective şi care... Atunci când această schemă reflectă şi retribuţia personalului suntem în prezenţa statului de salarii (sau de plată). Funcţionarul din organele administrative îndeplineşte o funcţie publică. 5. la rândul său este o ilustrare normativă a structurii organizatorice şi atribuţionale. op.

cu competenţă specială. Comisia Naţională de Statistică). de regulă. precum şi organele în teritoriu ale acestora. Banca Naţională. orăşeneşti şi comunale).organele cu competenţă specială se subordonează. Organele cu competenţă specială sau organele de specialitate ale administraţiei publice sunt acele autorităţi ale căror atribuţii sunt limitate la o singură ramură sau domeniu de activitate. Distincţia dintre ele constă în faptul că primele conduc activitatea dintr-un sector executiv deosebit de limitat. în toate ramurile şi domeniile. municipale. la nivel naţional. Această clasificare are mai multe consecinţe: . alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (de pildă.organele cu competenţă generală pot. de la respectivul nivel teritorial. La rândul lor. prefecţii de judeţ şi primarii de localităţi. de regulă. îndrumarea şi controlul celor dintâi. . de ramură sau de domeniu. inclusiv serviciile deconcentrate de specialitate. hotărî în probleme de competenţă specială. organele de specialitate se clasifică în organe de ramură şi organe de domeniu. Organele de domeniu pot fi. celor cu competenţă generală de la acelaşi nivel teritorial. de regulă. în vreme ce ultimele au atribuţii în mai multe ramuri sau atribuţii tangente cu sfera de acţiune a mai multor organe. acestea din urmă exercitând conducerea coordonarea. la rândul lor. În categoria lor intră ministerele. În organele de ramură se cuprind. purtând diferite denumiri. neministeriale (de pildă. consiliile locale (judeţene. Cele cu competenţă generală se caracterizează prin atribuţii vizând ansamblul activităţii executive. 48 . organe de sinteză de coordonare şi de control. în vreme ce autorităţile cu competenţă limitată nu pot proceda la fel. Serviciul Român de Informaţii). în principiu. ministerele şi organele subordonate lor. categorie în care intră guvernul. iar în a doua o mare diversitate de organe.

În prima categorie intră guvernul.. de pildă. organele locale sau cele din teritoriu pe care le conduc. îndrumă şi controlează.autorităţile centrale au în subordine. cazul majorităţii. 49 . interjudeţean (Regionale C.. organele de gospodărire a apelor constituite pe bazine hidrografice. respectiv după modul cum îşi exercită atribuţiile la nivelul întregii ţări sau la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. • După competenţa lor teritorială organele administraţiei publice se clasifică în organe centrale şi organe locale.R. potrivit competenţei lor materiale. Consecinţele acestei clasificări sunt două: .) sau pe alte criterii (militare). totuşi primele sunt legal obligate să prezinte ultimelor situaţii şi date necesare activităţilor de sinteză. ministerele.F.deşi între organele de ramură şi cele de domeniu nu există raporturi ierarhice. denumite servicii publice deconcentrate precum şi organe ce nu reflectă această organizare fiind constituite. în timp ce acestea din urmă nu au o asemenea atribuţie în raport cu primele. etc. direcţia judeţeană a finanţelor publice) constituite la anumite nivele ale organizării administrativ-teritoriale.organele superioare pot hotărî în probleme de competenţa organelor subordonate. • După durata funcţionării distingem organe permanente. coordonare şi control. şi organe temporare. . organele locale de specialitate ale administraţiei de stat (de pildă. după cum şi organele de nivel superior al organizării administrativteritoriale exercită aceleaşi atribuţii faţă de nivelul ierarhic inferioare din unităţile administrative. alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. aşa erau direcţiile judeţene de cultură) sau organele în teritoriu ale autorităţilor administraţiei centrale de specialitate purtând diverse denumiri (Inspectoratul şcolar judeţean. iar în cea de a doua consiliile locale. diverse comisii create pentru situaţii determinate (calamităţi.

• După plenitudinea puterilor conferite avem organe cu competenţă deplină. iar ultimele în numele altei autorităţi care le-o conferă sau le-o retrage după necesităţi. împroprietărire funciară) cu existenţă limitată în timp. ajutătoare. de pildă guvernul. nejurisdicţională. comisiile judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate funciară). şi organe cu competenţă auxiliară. de punere în executare şi de control a realizării actelor juridice. iar ultimele desfăşoară activităţi de pregătire a emiterii. • După modul de exercitare a competenţei distingem organe cu competenţă proprie sau exclusivă şi organe cu competenţă delegată sau încredinţată. autorităţile executive se pot grupa: în funcţie de poziţia lor în ierarhia administrativă în care sens distingem organe superioare ierarhic şi inferioare ierarhic. şi organe colegiale alcătuite din mai multe persoane (de pildă. şi autorităţi administrative jurisdicţionale care soluţionează litigii derivând din încălcarea legii adoptând acte juridice definitive sau stabile (de pildă. • După modul lor de conducere distingem organe cu conducere unipersonală (ministerele). primele exercitându-şi competenţa în nume propriu. după puterea deţinută. consiliile locale). • După natura activităţii desfăşurate se disting autorităţi de administraţie activă. guvernul şi consiliul local). • După alte criterii de clasificare. alcătuite dintr-o singură persoană.recensământ. alegeri. în care doar o parte a personalului alcătuieşte conducerea (este cazul autorităţilor executive având un consiliu sau colegiu ca organ deliberativ) şi organe colegiale de conducere (unde întreaga autoritate o exercită plenul organului. decizională. prefectul şi primarul. • După modul de compunere distingem organe unipersonale. funcţionând în cadrul sau pe lângă autorităţile cu competenţă deplină. Primele pot emite acte juridice. organe de decizie şi de execu50 . organe cu conducere colegială.

Ştiinţa administraţiei. cit. În privinţa clasificării structurilor administrative şi ea se realizează după numeroase şi variate criterii. . pag.69 În acest sens. iar în caz afirmativ ce formă instituţionalizată trebuie utilizată.. Prin structură funcţională se înţelege starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei publice corespunzător divizibilităţii sau indivizibilităţii sarcinilor specifice executivului în strânsă legătură cu modul de distribuire a lor între organe sau compartimente. 68 69 Al. 80-81. după modul de constituire avem organe alese şi numite. cit. Starosciak.. respectiv. pag.ce sarcini trebuie rezolvate şi în conformitate cu care se vor dobândi sau nu şi atribuţii noi.68 ceea ce ar corespunde. după calitatea persoanelor ce le compun se disting organe civile şi militare.dacă acest volum şi natura lui permite rezolvarea şi. sub aspectul structurilor funcţionale se pune problema dacă în funcţie de sarcinile revenite administraţiei acestea necesită prin specificitatea lor şi o formă organizatorică distinctă şi de sine stătătoare care să le ducă la îndeplinire.ţie. Printre considerentele sau criteriile care stau la baza creării unei structuri funcţionale s-au avut în vedere70 următoarele: . op. Idem. 67. respectiv de tip ministerial sau neministerial. 51 .care este volumul şi ponderea sarcinilor şi noilor atribuţii. etc. . 62 şi următoarele. 75. Negoiţă. criteriul competenţei materiale şi celei teritoriale din dreptul administrativ. 70 J. pag. încredinţarea sa structurilor deja existente sau dacă se impune crearea de noi structuri. • Un criteriu utilizat în ştiinţa administraţiei este cel al naturii şi răspândirii (diseminării) structurilor în care sens distingem structura funcţională şi structura teritorială a administraţiei. în linii mari. op.

. politice.utilizarea şi a altor criterii având în vedere modul de rezolvare a sarcinilor (pe cale jurisdicţională sau nu) ori obiectul acestora (de pildă. etc. în strânsă corelaţie cu organizarea administrativ-teritorială.existenţa unui teritoriu (mai mult sau mai puţin întins) asupra căruia urmează să fie exercitată o competenţă spaţială. delimitată prin unitatea administrativ-teritorială. Structura teritorială desemnează starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei corespunzătoare modului de realizare a sarcinilor în profil spaţial. cit. .. Negoiţă. destinate a contribui la satisfacerea intereselor colectivităţilor locale şi a membrilor lor. economice.. motiv pentru care se constituie în teritoriu. 64-65. op. poliţe sau crearea de autorităţi sau instituţii specializate. după întinderea 71 Al.modul de gestionare specifică nevoilor sociale locale să impună satisfacerea lor printr-un cadru organizatoric adecvat. distincte). organe locale şi teritoriale ale administraţiei publice. autoritatea tutelară.existenţa unei colectivităţi umane locale şi stabile cu nevoi proprii grupată pe considerente geografice. de independenţă operativă şi funcţională sau chiar de autonomie locală. organele de ocrotire a minorilor.. pag.acest cadru să fie constituit şi să funcţioneze în teritoriu dispunând. 52 . . de regulă. Condiţiile71 necesare pentru realizarea structurii teritoriale: . instituţionalizat aparţinând administraţiei locale sau teritoriale. după caz. Structurile teritoriale ale administraţiei au în vedere faptul că diversitatea sarcinilor de realizat de către organele executive fac imposibilă – dată fiind dimensiunea demografică şi cea teritorială – ca o singură autoritate să le poată realiza pe toate. în materia delincvenţei juvenile conlucrarea dintre învăţământ.

prerogativelor conferite autorităţilor centrale asupra celor din teritoriu.. • Un alt criteriu de clasificare a structurilor administrative se face după gradul lor de complexitate în structuri simple (când între personalul component şi conducător nu se interpune o altă persoană sau funcţie) şi structuri complexe reprezentând o reunire de compartimente simple cu multiple relaţii ierarhice. în orice organ executiv vom găsi compartimente de personal. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci). percepţii rurale. dar fără 72 73 Art. Ministerul Afacerilor Externe. dacă legea le recunoaşte această competenţă. învăţământ. salarizare. „administraţii financiare”. • După natura atribuţiilor exercitate în cadrul sau în afara autorităţii respective structurile pot fi funcţionale şi de specialitate. Astfel. directe şi indirecte. alături de alte compartimente similare. contabilitate. în numeroase cazuri ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizează în teritoriu sau înfiinţează organe în subordinea lor. cele de poliţie sau cele financiare73). buna funcţionare a autorităţii şi crearea condiţiilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor legale. administraţii financiare municipale. În acest sens există cazuri de structuri administrative constituite numai la nivel central întrucât este posibilă rezolvarea sarcinilor fără concursul unor structuri şi în teritoriul naţional (de pildă. Structura funcţională reprezintă acea componentă organizatorică internă prin a cărei activitate se asigură. Pe de altă parte. devenite toate. 53 . secretariat. Direcţii generale ale finanţelor publice judeţene.72 care pot acoperi toate sau aproape toate unităţile administrativ-teritoriale (de pildă. etc. juridic. la nivelul localităţilor. 117 (2) din Constituţie. distincte sau reunite. circumscripţii fiscale orăşeneşti.

Desigur. inspecţie. trezorerie. printre altele.de care nu se poate concepe însăşi existenţa respectivei autorităţi. salarizarea. în timp ce structurile atipice caracterizează organe. într-un minister al învăţământului trebuie să existe două mari diviziuni interne: una vizând învăţământul universitar. etc. Structura de specialitate este compartimentul constituit după necesităţile de rezolvare a sarcinilor având atribuţii omogene şi distincte şi care determină competenţa materială – desigur într-o parte a ei – a autorităţii respective. • După caracterul omogen sau neomogen al atribuţiilor şi competenţelor exercitate distingem structuri tipice şi structuri individuale sau atipice. o direcţie judeţeană pentru probleme de muncă şi solidaritate socială cuprinde. după cum într-un minister al comerţului şi turismului trebuie să se distingă cel puţin trei mari compartimente corespunzător comerţului interior. din subordinea guvernului sau ministerelor (consilii. servicii.). dar şi ca volum de activitate. Structurile tipice (departamente. precum şi juridic şi legislaţia muncii. compartimente distincte privind forţa de muncă şi şomajul. 54 . oficii) sau se pot regăsi chiar în structurile ministeriale (tezaur. direcţia tratatelor. de pildă. direcţii. etc. de regulă.. Pe plan teritorial. alta pe cel preuniversitar. în cadrul oricărei autorităţi vor precumpăni structurile de specialitate atât ca număr cât şi ca pondere de personal. unicat. etc. Astfel.) sunt constituite în cadrul autorităţilor administrative ce fac parte din sisteme sau subsisteme bazate pe raporturi ierarhice între elementele componente. celui exterior şi al turismului.

vândute şi consumate separat.eterogenitatea sau variabilitatea . fiind apreciată de către specialişti caracteristica esenţială a serviciilor. Caracteristicile serviciilor Serviciile se deosebesc de bunuri sub variate aspecte. particularitate care le face ca să nu poată fi stocate. în sensul că beneficiarul unui serviciu îşi satisface o anumită nevoie. simţite sau mirosite înainte de a fi cumpărate. depozitate. depozitate sau inventariate.specificitate care relevă faptul că serviciile sunt invizibile. rezultă următoarele caracteristici specifice serviciilor: . nu pot fi gustate.perisabilitatea sau non-durabilitatea. Comparând producţia bunurilor tangibile cu prestaţia serviciilor. prestarea şi consumul serviciului realizându-se simultan. care au făcut în mod frecvent obiectul analizei formulată de teoria economică.intangibilitatea . spre deosebire de bunurile tangibile care sunt produse. auzite.Capitolul 3 Serviciile publice 1.inseparabilitatea serviciilor. de la un loc la altul.absenţa proprietăţii. . . serviciile fiind practic irepetabile. în diferite etape temporale. . fiind influenţate şi de momentul prestării. . fără însă a se realiza un transfer de proprietate între furnizorul serviciului şi consu55 .caracteristică generată de circumstanţele care concură la prestarea lor. ele variind de la prestator la prestator.

115 2. p. având ca rezultat efecte utile. Rodica Minciu. 1999. autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit şi sector terţiar”. 114 Ioan Cosmescu.). serviciile sunt activităţi de sine-stătătoare. pază şi ordine. Specificitatea serviciilor publice Serviciul public: noţiune. o persoană juridică. Livia Ilie. 1999.114 Având în vedere aceste caracteristici ale serviciilor dar şi în ideea de a realiza o sinteză a experienţei teoretice şi practice privind definirea serviciilor şi delimitarea lor de bunuri. locuinţă. asistenţă socială. Economia serviciilor. statul sau/şi colectivităţile locale înfiinţează anumite organisme denumite servicii publice. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Totodată. Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. spre deosebire de situaţia ce apare în cazul cumpărării unui bun tangibil. Ed. Economia serviciilor.mator. Uranus. imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. transport. cu un conţinut specializat. p. se utilizează sensul organic. desemnând un organism. Ed.15. sănătate. În literatura de specialitate. precum şi în limbajul curent. publică sau privată prin care se realizează o activitate care satisface un interes public (general). 56 . Bucureşti. într-o lucrare recentă se consideră că serviciile „reprezintă o activitate umană. astfel: a) în primul rând.31-33. 115 Maria Ioncică. caracteristici Pentru satisfacerea diverselor cerinţe ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană. Gabriela Stănciulescu. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens. etc. cultură.

417 130 Duguit.b) în al doilea rând. Doctrina din ţară şi străinătate a cristalizat în decursul timpului. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de organismul sau persoana juridică prestatoare a serviciului. cu o competenţă şi puteri determinate. p. autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic. Les transformations de droit public. p.416 57 . sau/şi o instituţie înfiinţată de acestea. respectiv statul.130 Este evident că. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite 3 elemente: • o misiune considerată ca obligatorie pentru stat. care trebuie să fie în mod obligatoriu o persoană publică. Astfel. natura juridică a organului care îl prestează. • un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. conceptele lor fiind preluate de majoritatea ţărilor europene. datând de la începutul secolului XX consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul 129 Revue de droit public et de la science politique en France. este folosit sensul materialfuncţional. Paul Negulescu plecând de la opiniile exprimate în doctrina franceză. mai multe definiţii care coexistă şi astăzi. profesorul Leon Duguit definea serviciul pu129 blic ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. O primă definire. judeţul. creat de stat. 1913. 1907. Promotorii acestei definiţii sunt specialiştii francezi în dreptul public. cea clasică. • un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni. Paris. defineşte serviciul public după cum urmează: “Serviciul public este un organism administrativ. Prof. Paris. judeţ sau comună. oraşul sau comuna.

putând fi doar beneficiarii acestora (stare civilă. pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. Faptul că serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele publice. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă.general al Administraţiunii publice creiatoare.)132.situaţii în care este admisă iniţiativa privată (universităţi. etc. op. Astfel. 123 A. persoane fizice şi persoane juridice să presteze astfel de servicii. coroborat cu dezvoltarea economică a perioadei şi implicit cu necesitatea asigurării unui număr sporit de servicii publice au devenit contradictorii. Iorgovan. eliberarea cărţilor de identitate.). în literatura de specialitate a fost formulată teza conform căreia statul poate organiza două categorii de servicii publice: . asistenţă socială etc. autorizările pentru prestarea acestor servicii fiind tot mai frecvent întâlnite în legislaţie. Ed. statul şi colectivităţile locale fiind nevoite să încredinţeze unele servicii publice către persoanele private.II. dar sub controlul administraţiei. Tratat de drept administrativ. vol.cu titlu de monopol . teatre. Impusă de practică.65 58 . Nemira. . întrucât se aprecia că persoana privată exercită în astfel de situaţii prerogativele puterii publice.situaţii în care statul nu permite particularilor.fără titlu de monopol . 1996.citată. 131 132 P. încasarea impozitelor şi taxelor. pag. Bucureşti. protecţie civilă.”131 O altă teză. p. asigurări. s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme.Negulescu. cărţilor de alegător şi paşapoartelor. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii de interes general şi prin intermediul unor firme private.

Cu toate acestea. Petrescu. Cardinal Lex. majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele caracteristici: a) este un organism specializat care satisface un interes public. Ed. inclusiv în ţara noastră.N. art. Serviciile publice ale statului.organe ale administraţiei publice (ministere. serviciile descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc.dacă o persoană juridică privată.dacă o activitate de interes general sau public este desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice sau o persoană juridică publică organizată de aceasta.instituţii publice (universităţi. noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul public precum şi în dreptul administrativ. pag.Pe acest fond de idei. 1997. Partea I-a. . teatre.) 133 R.). consideră că ne găsim în prezenţa unui serviciu public. etc. Mai recent. nr. în următoarele situaţii: . . cu nuanţări de la un autor la altul. autoarea Rodica Narcisa Petrescu. judeţului şi comunei sunt organizate şi funcţionează ca: . este autorizată de administraţia publică să presteze unele activităţi de interes general. stabileşte că operatorii/furnizorii/prestatorii de servicii publice locale de gospodărie comunală pot fi în condiţiile prevăzute de lege compartimente de specialitate din aparatul propriu al primarului şi agenţi economici.9 al Legii nr.359 din 4 iulie 2001 59 .326/2001 .133 În acelaşi spirit.15 134 Publicată în Monitorul Oficial al României. definirea sa cunoscând o multitudine de variante. biblioteci. Drept administrativ. şcoli.legea serviciilor publice de gospodărie comunală134. Cluj-Napoca.

prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau. citată.2 din Legea nr. c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice.regii autonome de interes public.3 al. Legea nr. Regiile autonome de interes public se înfiinţează aşa cum prevede art. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. s-a folosit noţiunea de stabilimente de utilitate publică.104 lit. care în literatura de specialitate interbelică au fost denumite stabilimente publice. o altă categorie de servicii publice. conferă consiliilor locale şi judeţene competenţa de a înfiinţa servicii publice de interes local sau judeţean. op. se înfiinţează prin lege (ex. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune) sau printr-un act administrativ de autoritate (ex. pentru cele de interes local.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. consiliile locale şi consiliile judeţene pot înfiinţa instituţii publice de interes local). pag. Tot astfel. după caz.215/2001. legea administraţiei publice locale şi art.215/2001. Legea nr. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei.. 171 60 . puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea 135 P.38 lit. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale. b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii.h din Legea nr. Negulescu. în temeiul unui act de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului).135 Pentru organizaţiile folosite de particulari în scopul satisfacerii unor interese publice. 12 din Legea nr.i şi art.326/2001 . Astfel. art. Instituţiile publice.

redarea grafică fiind prezentată în figura nr. Economică. 137 Armenia Androniceanu. transportul în comun. . d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică. Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public.egalitatea tuturor cetăţenilor faţă de serviciul public. 1999. Bucureşti 1996. într-o interpretare mai sintetică. Ed. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice. judeţean sau comunal după caz. iar baza materială îi este asigurată din bugetul de stat. judeţului sau comunei. de regulă funcţionari publici. .3. p. judeţul sau comunele sunt obligaţi ca.Prisăcanu. p. serviciul public este definit „ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale de interes public”. atunci când este cazul. Bucureşti. după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică. Ed. raţiunea constând în satisfacerea interesul general pe care statul îl urmăreşte şi nu realizarea unui profit. din bugetul statului. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate. se poate aprecia că serviciul public este un organism specializat. Acest organism este încadrat cu personal de specialitate care exercită funcţii publice.interesului general. All. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate.133. rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte.53-54 61 . nefiind admisă întreruperea activităţii. universităţile etc. Management public.136 Sau.baza materială necesară activităţii se asigură în principal. Partea generală. Tratat de drept administrativ român. Deşi unele servicii publice realizează venituri proprii (ex.1 137 136 V. Faţă de particularităţile relevate. teatrele. în scopul de a satisface în mod continuu un interes public. să le subvenţioneze activitatea.) statul.

tipologie variată. management. înfiinţat şi care îl conduce. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. Fig. se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management.1. ca 62 . Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit aceleaşi criterii pentru clasificarea serviciilor publice. se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce. furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii în general. de interes public CARACTERISTICI CARACTERISTICI satisface o nevoie locală. satisface o nevoie locală. este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept public. se realizează prin stabilimente publice. se realizează prin stabilimente publice. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. ale societăţii în general.. public. tipologie variată. Serviciul public 3. 3.Serviciul public Serviciul public Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale de interes public.

citată. Aceeaşi idee este acreditată şi în literatura de specialitate franceză. iar.o consecinţă firească a diversităţii acestora şi a modului diferit de abordare al autorilor. judeţene şi comunale. o notă comună o reprezintă aceea că autorităţile administraţiei publice locale prestează ele însele o serie de servicii publice. Zona de răspândire a unui anumit serviciu public. ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”. În acest sens. 137 Idem. prof. Totuşi. pe de altă parte. în principiu. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public. au competenţa de a înfiinţa. pag. Negulescu. rezervată parlamentului. ne apare în mod evident faptul că autorul a dorit să reliefeze două aspecte şi anume: . prof. stabilit de factorul politic. op. care poate fi central sau local.organul competent să înfiinţeze un serviciu public. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze ser-vicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. numai dacă considerau oportun acest lucru pentru colectivitatea locală. Este deci necesar. autorul spunea „Crearea unui serviciu public este. 41 63 . servicii publice. în funcţie de resursele de care dispun şi de interesul public.gradul de autonomie locală din administraţie. Jean Rivero definind serviciul public ca fiind „forma acţiunii administrative prin care o persoană publi- 138 139 P. numai o parte a acestuia. profitând de autorizarea de creare dată de legiuitor. care o putea constitui întreg teritoriul ţării sau.138 Din această clasificare. Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de 3 categorii: naţionale.”139 . pag. Astfel.

perce-perea impozitelor şi taxelor) sau. fie indirect. colectarea gunoaielor menajere. etc. administraţia îşi propune satisfacerea unor nevoi foarte variate. Intervenţia autorităţilor administraţiei publice în scopul satisfacerii unei nevoi recunoscută ca fiind publică. reieşind din context faptul că serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional.). Este arhicunoscut şi recunoscut faptul că. p. apă. administraţiile prestează în mod direct anumite servicii publice (stare civilă. Aceste organisme au un aspect mai mult sau mai puţin de tip administrativ. este stabilit de factorul politic Lista nevoilor a căror satisfacere trebuie asigurată fie direct de administraţia publică. priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice. alimentare cu energie. de la o colectivitatea la alta. precum şi pe plan local. pentru care consideră ca fiind nejustificată sau criticabilă iniţiativa privată. De regulă. organizează anumite servicii publice care.Rivero.39 64 . Dalloz. Droit administrativ. gestionează domeniul public şi privat al colectivităţilor oferind servicii publice (transport în comun. 12eme ed. această listă diferă de la o regiune la alta. îmbracă o paletă variată de manifestări. Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi satisfăcute. de situaţia economică şi socială a colectivităţilor. astfel: 140 I. etc. În consecinţă. nevoia de autofinanţare obligând administraţiile locale să creeze servicii publice după modelul firmelor private.că îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general”140. În acest scop. prin crearea unor servicii publice este fixată în funcţie de curentele ideologice care se găsesc la putere. raţiunea de a fi a administraţiei o constituie satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează. posibilităţile financiare la un moment dat. Paris. protecţie socială. 1987.

se prefigurează ideea asigurării resurselor materiale. pe care colectivitatea o acceptă şi în consecinţă şi-o asumă. vom constata că ele pot fi grupate după o serie de criterii. numărul şi paleta acestora fiind diferite. cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru prima dată sau. .acordarea unor subvenţii către unele firme private. Bazându-se pe aceste premise. supuse autorităţii şi controlului acesteia”. Marketing.141 Din această definiţie. 2000. prin cota reprezentativă a capitalului folosit. pag. Matei. Economică. administraţia poate recurge fie la organisme care se înscriu strict în cadrul administrativ obişnuit şi funcţionează în întregime după procedee pur administrative. având un scop bine precizat. se apropie de organizaţiile de tip comercial. financiare şi umane ale serviciului public.40 65 . sunt suportate în principiu de către colectivitatea care a înfiinţat serviciul. Analizând sfera serviciilor publice. Management. concomitent cu exercitarea unui control administrativ asupra acestora. Servicii publice. Abordare juridico-administrativă. .delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau semipublice.înfiinţarea unor servicii publice. Alexandru.. fie la organisme care au caracter administrativ prin originile lor. Aşadar. din mai multe puncte de vedere. prin anumite reguli de funcţionare şi controlul cărora li se supun. sub controlul administraţiei. autorul Ioan Alexandru defineşte serviciile publice în sens larg ca „ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică. Cu alte cuvinte. Bucureşti. L. de la o colectivitate la alta. care se adaugă altora deja existente. dar care. Astfel. după forma de organizare a serviciilor publice literatura de specialitate distinge trei categorii: 141 I. Ed.

143 Potrivit art. în opinia noastră ea este incompletă.organe ale administraţiei publice. op. eficienţă economică etc. Prin reorganizarea regiilor autonome în societăţi comerciale cu capital de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. De asemenea. Partea generală. binefacere. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate. ed.39 din 31 ian. s-a urmărit introducerea mecanismelor economiei de piaţă (concurenţă. observat faptul că o serie de servicii publice.137 143 Publicată în Monitorul Oficial al României.. învăţământ. printre care: protecţie socială. În practică se constată existenţa unor astfel de organisme. V. Partea I-a.). existând şi alte categorii de organizaţii publice sau private prestatoare de servicii. Într-adevăr.26 din 30 ianuarie 2000. Deşi.1 din Ordonanţă: „Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau interesul unor colectivităţi locale. cerce-tare ştiinţifică.39. Tratat de drept administrativ.regii autonome de interes public142. asociaţiile. ori. pag. sunt oferite de asociaţii şi fundaţii private constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. această clasificare o găsim formulată de majoritatea autorilor. . inclusiv promovarea managementului din sectorul privat. 2000 66 . după caz.instituţii publice.Prisăcaru. în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe”. .II-a. ed. All. pag. respectiv: societăţile comerciale. care îşi desfăşoară activitatea într-o multitudine de domenii. fundaţiile şi compartimentele funcţionale din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene. nr. în acest sens se poate constata că legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot organiza regii autonome. citată. obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale de interes naţional sau local. Alexandru. 1996. 142 I. etc. Bucureşti.

aprobată prin Legea nr. printre care: . Obiectul de activitate al acestor servicii 144 Publicată în Monitorul Oficial al României.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. Partea I-a.Ordonanţa de urgenţă nr. 291 din 29 decembrie 2000.În sfârşit. distingem două categorii: a) servicii publice obligatori care trebuie înfiinţate de toate autorităţile administraţiei publice locale. au fost adoptate o serie de acte normative care au drept scop descentralizarea unor servicii publice şi organizarea lor sub autoritatea administraţiei locale. care prevede organizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. tabloul formelor organizatorice care prestează servicii publice de interes local trebuie întregit cu compartimentele funcţionale din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean.legea administraţiei publice locale. 312 din 12 iunie 2001 67 . 308/2001144. sunt servicii publice. care conferă primarului dreptul şi obligaţia de a „asigura funcţionarea serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară”. cu o dublă subordonare. precum şi faţă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. . dintre care exemplificăm: . care stabileşte că operatori furnizori/ prestatori ai serviciilor publice locale de gospodărie comunală pot fi „compartimentele de specialitate din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean…” Având în vedere criteriul obligativităţii de a înfiinţa servicii publice cu un anumit obiect de activitate. în mod indubitabil. nr. atât faţă de consiliile judeţene şi consiliile locale. Această afirmaţie îşi găseşte suportul legal în mai multe acte normative. în temeiul unor prevederi legale. În contextul procesului de reformă al sistemului administraţiei publice.

cărţilor de identitate.Legea nr.2 al Legii nr.” Având în vedere modul de finanţare al serviciilor publice distingem 3 categorii şi anume: .). în concret: eliberarea cărţilor de alegător. se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodărie comunală. stare civilă etc.1. învăţământ. etc. putând fi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în funcţie de nevoile concrete ale fiecărei colectivităţi. 68 .legea serviciilor publice de gospodărie comunală. Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art. prin hotărâre a consiliului judeţean. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală. a căror organizarea este facultativă. vor fi organizate în subordinea prefecturilor „servicii publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor”. serviciile de furnizare a apei calde şi căldurii etc. şcolile. având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute la alin. categorie în care sunt incluse serviciile de cultură. 326 din 28 iunie 2001 .2 alin. . coordonarea. sănătate. De asemenea.servicii publice finanţate integral din bugetul de stat sau bugetele locale. coroborate cu resursele pe care le au la dispoziţie. actelor de stare civilă.326/2001: „În funcţie de necesităţi. teatrele.).publice îl constituie evidenţa persoanelor. 12 consacră competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la înfiinţarea. (exemplu: bibliotecile.servicii publice finanţate parţial din bugetul de stat sau bugetele locale. care în art. acestea realizând şi venituri proprii (de exemplu: serviciile de transport în comun. etc. b) servicii publice specifice. respectiv prin hotărâre a consiliului local. organizarea. serviciile de asistenţă socială. filarmonicile. Precizăm că enumerarea făcută are un caracter exempli-ficativ şi nu exhaustiv. . protecţie socială.

.întreţinerea străzilor. Această categorie de servicii au fost denumite în perioada interbelică stabilimente publice. etc. 89 69 .servicii publice prestate de particulari.administrarea traficului. poate să rezulte direct din lege sau din hotărârea consiliului local sau judeţean. de asociaţii şi fundaţii constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. . organele de conducere exercită puterea ierarhică. sunt citate în nume propriu în instanţă.servicii publice cu personalitate juridică. care. . alimentare cu apă. în cadrul cărora toate drepturile şi obligaţiile se exercită de către autorităţi sau instituţiile publice care le au în subordine. locuinţe şi transport: . de regulă. pot deţine bunuri din domeniul public. citat.apă şi canalizare. act normativ ce prevede şi condiţiile în care acestea „pot fi declarate de Guvernul României ca fiind de utilitate publică”. Infrastructură. denumite stabilimente de utilitate publică.servicii publice fără personalitate juridică.26/2000. pag. Ele sun persoane juridice de drept public. Au de asemenea dreptul de numire al funcţionarilor. după care distingem: . situaţii în care satisfacerea interesului general este asigurată prin mijloace private. După atribuţiile conferite de legislaţie serviciile publice sunt grupate astfel: 148 1. au dreptul de a stabili unele taxe. care sunt organizaţii nestatale. Această categorie de servicii este prestată. 148 I.colectarea şi depozitarea deşeurilor solide. dispun de un patrimoniu şi le sunt afectate venituri din fondurile bugetelor locale sau de stat. . aşa cum am văzut.servicii publice care se autofinanţează din propriile venituri (de exemplu: serviciile de colectarea gunoaielor menajere. etc. gaze naturale.) Un alt criteriu de clasificare al serviciilor publice îl constituie natura juridică a acestora. . Alexandru. op. .

în regim de drept administrativ sau civil.gardienii publici 5. În sensul legii „Serviciile publice de gospodărie 149 I. . cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii.centre pentru tineret . Activităţi economice: . . 326 din 28 iunie 2001. citată. pag.149 Deşi nu există o lege care să reglementeze materia serviciilor publice. oraşe şi comune. Ordinea şi siguranţa publică: . . rezultă din faptul că Parlamentul României a adoptat Legea nr. Artă.spitale şi dotări pentru îngrijirea sănătăţii.întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. unii autori consideră că serviciul public este „acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale. op.90 70 . .energie termică. Asistenţă socială şi sănătate: . .administrarea fondului locativ public. Faţă de criteriile enunţate. 3. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală în judeţe.. educaţie: .cămine de copii şi bătrâni. înfiinţată de autorităţile competente.programele de asistenţă socială. . care stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea.transport public. cultură.iluminatul public. Alexandru. în procesul executării legii”.biblioteci şi muzee locale. organizarea. . .teatre şi săli de concerte. .administrarea pieţelor şi expoziţiilor. . actualitatea acestora pentru societatea românească în general şi a colectivităţilor locale în special. 4.grădiniţe şi învăţământ primar. 2.administrarea de întreprinderi (regii) comerciale.

comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local. respectiv: . . desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale.administrarea fondului locativ public. legea enumeră: . precizând în acelaşi timp faptul şi în funcţie de necesităţile locale se pot înfiinţa servicii publice având şi un alt obiect de activitate.nevoia socială trebuie să fie apreciată de autorităţile administraţiei publice. 326/2001 Art. .6 din Legea nr. Totodată.accesibilitatea egală la serviciile publice de gospodărie comunală. .326/2001 71 .alimentarea cu apă.150 Din analiza definiţiei dată de legiuitor. având în vedere specificitatea serviciilor publice în comparaţie cu serviciile comerciale.2 alin1 din Legea nr.alimentarea cu energie electrică. legea garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală.administrarea domeniului public. . rezultă elementele cu notă de constanţă reflectate de literatura de specialitate.transportul public local.salubrizarea localităţilor. .alimentarea cu energie termică.scopul serviciului public îl reprezintă satisfacerea unei nevoi sociale. . . având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică”. 150 151 art. produsă centralizat.canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale.alimentarea cu gaze naturale.serviciul public se prestează de organizaţiile aflate sub autoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice. . În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care se pot organiza astfel de servicii. . prin: 151 . .

. Managementul administraţiei publice locale . strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală. 11-13 72 . promovarea şi susţinerea intereselor utilizatorilor. 1999.servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: . Costea. Economică.regimul juridic distinct. Ed. I.Dobrescu. În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale . Parlagi. 152 A. R. M. p.serviciile publice”152.dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărare. Bucureşti.Plumb. .servicii publice administrative (SPA) .dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale.serviciile publice.dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale utilizatorilor în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor. autorii clasifică serviciile publice în două mari categorii şi anume: .accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală. serviciilor publice administrative fiindu-le aplicabil regimul juridic administrativ caracterizat prin relaţii de autoritate. exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil.. . autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. care se particularizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante.

al doilea criteriu de departajare îl constituie obiectul activităţii. serv. publice la realizarea cărora nu sunt implicate alte pers. sport. din afară (ap.) MODUL DE COOPERARE LA SATISFACERE A INTERESULUI PUBLIC CRITERIU Serv. etc.) Serv. Servicii publice administrative JURIDIC Servicii publice industriale şi comerciale Serv. (întreţ. naţională. diplomatice) Servicii naţionale NIVELUL LA CARE SE REALIZEAZĂ Servicii locale FORMA DE PROPRIETATE Servicii publice monopolizate Servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi 73 . din rândul clienţilor (învăţământ. drumurilor etc. publice în realizarea cărora sunt implicate pers. publice la realizarea cărora participă în mod direct şi alte pers.. cultură.

în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate. iar în caz contrar ne găsim în prezenţa unui SPA. 153 153 A. suntem în prezenţa unui SPA atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local.Fig. cum sunt: protecţia civilă. Potrivit acestui criteriu. deratizarea. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”. op. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor.servicii publice care pot fi delegate altor persoane. după caz. ne găsim în prezenţa unui SPIC atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi dimpotrivă. .în sfârşit.a. nr.. Tipologia serviciilor publice Astfel. autorii consideră ca ultim criteriu de departajare al serviciilor în cele două categorii ca fiind modul de organizare şi funcţionare. ecarisajul etc. Din punctul de vedere al administraţiei publice.2.servicii publice cu caracter exclusiv administrativ. este cel al modului de finanţare a serviciului public.3. dacă activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private. iluminatul stradal. Parlagi ş. se consideră că suntem în prezenţa unui SPIC. autoritatea tutelară. pag. starea civilă. . în caz contrar fiind vorba despre un SPIC.un al treilea criteriu iterat de autori.12 74 . în sensul că suntem în prezenţa unui SPA atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil. . citată. autorii consideră că avem două categorii şi anume: .

care să satisfacă o gamă tot mai diversă de interese publice. 4. În ceea ce priveşte organizarea serviciilor publice din ţara noastră. 154 A.3. precum şi în cele cu regimuri totalitare dar. Ed. p. în timp ce statul totalitar. indiferent de domeniul în care acesta îşi găseşte aplicabilitatea. Organizare şi funcţionare Este cunoscut faptul că organizarea reprezintă una dintre importantele funcţii ale managementului.În sfârşit. atât în statele cu democraţii dezvoltate. nu dorea să transmită această competenţă către agenţi privaţi. a făcut necesară înfiinţarea unui număr tot mai mare de servicii publice. Androniceanu. o ultimă referire la criteriile de clasificare a serviciilor publice o vom face prezentând grafic tipologia acestora astfel cum este prezentată în lucrarea „Management public”154 (vezi figura nr. un atribut exclusiv de competenţa autorităţilor statale. economică. ea probându-şi valenţele în managementul organizaţiilor de tip privat. Evoluţia vieţii în statele democratice. Înfiinţare Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp. cu precădere în ultimii 2 ani.55 75 . prin intermediul organismelor publice şi private.2). Bucureşti. se impune observaţia că ne găsim într-o perioadă de tatonări. Management public. Statul capitalist viza satisfacerea nevoilor cu caracter general ale cetăţenilor săi şi dorea să o facă la un nivel cât mai ridicat. de sorginte comunistă. Aceste legităţi obiective. dezvoltarea economică pe care au înregistrat-o. constituind totuşi domeniul în care s-au produs mutaţii structurale importante. 1999. atât sub aspect legislativ cât şi funcţional. raţiunile erau diferite.

după caz. În perioada actuală.20 lit. sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a consacra autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice.74 74 Astfel. Concomitent însă. statul a dat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributul de a crea servicii şi instituţii publice de interes local.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale. Legea administraţiei publice locale nr. Noua Lege a administraţiei publice locale nr. una dintre primele legi ale anului 1990 a fost Legea nr.precum şi extinderea democraţiei sociale au generat spargerea monopolului de stat. care pot fi organizate numai prin lege. organizarea armatei şi poliţiei. acesta transferând competenţa înfiinţării unor servicii publice către autorităţile locale. prevedea în art.69/1991 prin care se stabilea competenţa materială generală a consiliilor locale şi judeţene le îndrituieşte pe acestea să înfiinţeze servicii publice. cum sunt: înfiinţarea serviciului legislativ. sub diferite forme de organizare. în limitele impuse de lege. Am menţionat doar două legi care permit înfiinţarea unor servicii publice de interes local prin decizii administrative. practic.215/2001 extinde aceste competenţe. n şi r). instituţii publice şi agenţi economici de interes local sau judeţean (art. a protecţiei civile a populaţiei. În România.2 posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale.. în condiţiile legii”. cu precizarea că numărul acestora este mult mai mare. 15 stabilind: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri. l şi art. putându-se organiza servicii publice în sferele în care se apreciază că acestea ar fi oportune. a ministerelor etc. în mod diferit în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale. 76 . executiv şi judecătoresc. statul mai păstrează monopolul numai în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional.63 lit. art. h. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă.3 al. Ulterior. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean.

înfiinţarea acestora fiind apanajul organelor legislative şi executive centrale (parlament şi guvern). se impune precizarea că situaţia juridică a patrimoniului 77 .69 din Legea nr. denumirea şi sediul serviciului public.autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a desfăşura la nivel local servicii publice cu caracter statal. primarului în calitate de reprezentant al statului conform art. Înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzută de lege. Bunurile pot aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale respective.). se impun următoarele precizări: .înfiinţarea serviciilor publice se face numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ cu forţă juridică superioară.În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice de a înfiinţa servicii publice. care trebuie să fie clar şi precis determinat. apreciem că decizia administrativă. care se concretizează într-o hotărâre a autorităţilor publice. trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: . .215/2001 sau prefectului.patrimoniul serviciului public. Referitor la acest aspect. În acest sens. învăţământ etc.obiectul de activitate. nominalizându-se bunuile imobile şi mobile. în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judeţe. Autorităţile administraţiei publice pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici). Acest lucru trebuie înţeles şi în sensul de satisfacere a interesului local prin serviciul public local şi a interesului naţional prin servicii publice create la nivel naţional. fiind interzisă depăşirea lui sub sancţiune administrativă. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat. sau cu scop nelucrativ (instituţii sociale. situaţii în care răspunderea revine. după caz. . culturale.

etc. numărul de posturi şi numeşte conducătorul serviciului public.155 creând astfel reale probleme colectivităţilor locale şi impietând asupra exercitării autonomiei locale. acesta se execută pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (exemple: controlul de gestiune. În ceea ce priveşte controlul activităţii. în virtutea raporturilor de subordonare.). 448/24. instrumente indispensabile pentru managementul oricărui serviciu public.statutul juridic al serviciului public (cu sau fără per-sonalitate juridică). autoritatea care a înfiinţat serviciul având un drept de control general.autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi Regulamentul de organizare şi funcţio-nare.11. 155 Legea nr. . de autofinanţare şi subvenţionare. nr. partea I-a. publicată în Monitorul Oficial al României.comunelor. controlul financiar preventiv propriu.213/98 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. . respectiv dacă serviciul se subvenţionează din bugetul de stat.modul de gestionare a serviciului public. Legea domeniului public şi a regimului juridic al acestuia a apărut foarte târziu. . judeţean sau local. aprobă organigrama.1998 78 . se autofinanţează sau urmează un regim mixt. oraşelor şi judeţelor nu este încă reglementată în mod riguros.

Principii La baza managementului serviciilor publice se află un ansamblu de principii şi reguli de organizare şi funcţionare consacrate în literatura de specialitate. p. 79 .Desfiinţare Referitor la modalitatea desfiinţării unui serviciu public. umane etc. 1998. financiare. şi anume: desfiinţarea unui serviciu public înfiinţat prin hotărârea unui consiliu local. Dintre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea. Ed. Bucureşti. cu respectarea principiilor redate mai jos. economică. autorul George Moldoveanu156 arată că eficienţa se măsoară prin compararea (raportarea) rezul156 George Moldoveanu. Principiul eficacităţii şi eficienţei Realizând o analiză comparativă a eficienţei şi eficacităţii din orice organizaţie. Analiză organizaţională. un serviciu public creat printr-o hotărâre a guvernului poate fi desfiinţat prin lege. apreciem că este necesară. de regulă. se realizează printr-o altă hotărâre a aceluiaşi consiliu local. în funcţie de resursele materiale. În conformitate cu legislaţia în vigoare apreciem că autorităţile administraţiei publice. 154. un serviciu public poate fi desfiinţat şi printr-un act administrativ cu forţă juridică superioară. pot înfiinţa servicii publice în orice domeniu de activitate. după cum un serviciu public înfiinţat printr-un ordin al unui ministru poate fi desfiinţat printr-o hotărâre de guvern. reorganizare administrativă etc. respectarea aceleiaşi proceduri avută în vedere la înfiinţare. Aşa de exemplu. lipsa resurselor financiare necesare pentru subvenţionare. S-a utilizat sintagma „de regulă” pentru că. în situaţii de excepţie. pe care le gestionează.

tatelor (ieşirilor) la eforturi (intrări), iar eficacitatea presupune atingerea standardelor, a obiectivelor organizaţiei şi se măsoară prin compararea rezultatelor obţinute cu cele dorite. Având în vedere faptul că raţiunea de a fi a serviciilor publice este satisfacerea interesului general (naţional sau local), o lungă perioadă de timp s-a considerat că organizaţiile care prestează servicii publice realizează activităţi non-profit. În acest context, organizaţiile publice erau apreciate ca fiind eficiente în măsura în care asigurau servirea publicului, spre deosebire de organizaţiile private care îşi probau eficienţa prin mărimea profitului. Sectorul public a fost unul al non-pieţei, care excludea competiţia prin crearea unor situaţii de monopol, fără a permite concurenţa agenţilor privaţi care, puteau oferi aceleaşi servicii, dar la un nivel superior calitativ şi la preţuri mai scăzute. Finanţarea serviciilor publice se asigura din fondurile bugetului de stat şi din bugetele locale, care suportau tot mai greu diversitatea serviciilor ce trebuiau fi puse la dispoziţia populaţiei. Având în vedere faptul că principalele surse de venituri la bugetele le constituie impozitele şi taxele percepute de la populaţie, administraţiile au fost obligate să găsească cel mai bun raport între costul şi cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. „Pentru organizaţiile publice, eficienţa a început a fi măsurată nu numai prin gradul de servire a cetăţeanului, ci şi prin plasarea acestuia (cetăţeanului) în centrul atenţiei în ipostaza de client. Un nou management al organizaţiilor publice a început să se dezvolte, bazat pe responsabilizare financiară, creşterea calităţii serviciilor, împuternicire a cetăţeanului în raport cu organizaţia solicitată a da seamă în permanenţă de performanţe”.157
157

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Ed.Trei, Bucureşti, 1999, p. 57. 80

Responsabilizarea organizaţiilor publice în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurilor bugetare este esenţială atât sub aspect legal cât şi pentru stabilirea nivelului de eficienţă a cheltuielilor fondurilor publice. Pe de altă parte, eficacitatea obligă administraţiile să realizeze satisfacerea nevoilor sociale într-un grad cât mai ridicat, prin asigurarea unor servicii publice diversificate, astfel că în cele mai multe situaţii cheltuielile bugetare sunt insuficiente. Această realitate, impune practicarea unui management corespunzător la nivel central şi al fiecărei colectivităţi locale în parte, ceea ce presupune asigurarea unui echilibru între eficienţa şi eficacitatea serviciilor publice, „în administraţie publică eficienţa fiind importantă, iar eficacitatea primordială”.158 Totuşi se impune constatarea că în prezent distincţia dintre „întreprindere” şi „instituţie” pe criteriul naturii activităţii (productivă şi/sau neproductivă) nu mai este relevantă, deoarece asistăm la un proces continuu de comercializare a instituţiilor, inclusiv în ţara noastră. Dintre măsurile întreprinse după anul 1990, care să conducă la eficientizarea şi eficacitatea serviciilor publice relevăm: - consacrarea legală a principiului autonomiei locale potrivit căruia fiecare colectivitate locală îşi organizează serviciile publice necesare şi oportune; - finanţarea serviciilor publice prin modalităţi diferite, surse bugetare, proprii şi/sau mixte (bugetare şi venituri proprii); - transformarea regiilor autonome, în marea lor majoritate prestatoare de servicii publice care şi-au dovedit din plin neviabilitatea, în societăţi comerciale; - privatizarea unor servicii publice (exemple: colectarea deşeurilor menajere, transportul în comun etc.);
158

G. Moldoveanu, op. citată, p. 149. 81

- concesionarea unor servicii publice agenţilor privaţi (persoane fizice şi/sau juridice). Aşa de exemplu, prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 3 iunie 1999 a fost concesionată medicilor veterinari activitatea, sanitar veterinară, activitate publică de interes naţional, medicilor veterinari care o exercită în regim privat. Principiul echităţii Principiul echităţii serviciilor publice este evocat de cvasimajoritatea specialiştilor în dreptul public, economie şi management, bazându-se pe principiul potrivit căruia într-un stat democratic toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi-n consecinţă toţi trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice organizate de stat sau de autorităţile administraţiei publice locale autonome. De altfel, acest principiu tradiţional îl regăsim iterat şi de către Henry Fayol, care, în lucrarea sa de referinţă „Administration Industrielle et Generale (1916)” enumeră printre cele 14 principii generale ale managementului „subordonarea interesului individual celui general”, susţinând că interesul organizaţiilor publice trebuie să prevaleze intereselor individuale.159 Egalitatea (echitatea) beneficiarilor faţă de serviciile publice trebuie privită sub un dublu aspect, astfel: - în primul rând, majoritatea acestor servicii erau prestate de către organizaţiile publice de regulă, în mod gratuit, fără plată.160 - în al doilea rând, atunci când serviciile publice se prestează în mod oneros, beneficiarii lor plătesc aceleaşi tarife, fără nici un fel de discriminare. Din prima categorie fac parte serviciile publice din sfera învăţământului de stat, cultură, sănătate, artă, asistenţă
159

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Editura Trei, Bucureşti, 1999, p. 85. 160 I. Cosmescu, L. Ilie, op. citată, pag. 195. 82

socială etc., oferite în mod nemijlocit utilizatorilor, precum şi o gamă de prestaţii de ordin general, dintre care amintim: ordinea publică, apărarea naţională, activitatea autorităţilor publice aparţinând celor trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească), protecţia mediului etc. Aceste servicii sunt furnizate consumatorilor în mod gratuit, finanţarea lor fiind asigurată de la bugetul de stat sau bugetele locale, au o destinaţie colectivă şi ca obiectiv principal satisfacerea nevoilor generale ale membrilor societăţii. Având în vedere faptul că resursele bugetare sunt limitate, problemă cu atât mai mult actuală în statele aflate în tranziţie şi/sau cu economii subdezvoltate, coroborat cu creşterea nevoilor de servicii ale populaţiei, statul şi colectivităţile locale pot asigura tot mai greu finanţarea unor servicii publice adecvate. Referitor la cel de-al doilea aspect specific serviciilor publice, relevăm că pentru serviciile publice prestate în mod oneros consumatorii plătesc aceleaşi tarife (exemple: gospodăria comunală, eliberarea paşapoartelor, buletinelor de identitate etc.) indiferent de situaţia materială, calitatea serviciilor etc., spre deosebire de serviciile comerciale prestate în cadrul concurenţial, clienţii putând să-şi aleagă calitatea serviciului (exemple: serviciile hoteliere, alimentaţie publică, transporturi, comerţ, etc.), în funcţie de posibilităţile financiare. Realizând o comparaţie între organizaţiile publice şi cele private autorul George Moldoveanu arată că: “Organizaţia privată foloseşte modelul firmă, care are ca raţiune de existenţă obţinerea de profit, după acoperirea costurilor prin satisfacerea clienţilor. Raţiunea de a fi a biroului trebuie să fie satisfacerea cetăţeanului, prin intermediul serviciului public, care este o funcţie politică, structurată prin sistemul de drept”.161
161

G. Moldoveanu, Analiza organizaţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p.93 83

Tot mai mulţi analişti consideră însă că, în organizaţiile publice obiectivele (scopurile) nu pot fi formulate decât în termeni vagi, lăsând destul de mult loc ambiguităţilor, întrucât acesta ar fi singurul mod de a face faţă solicitărilor concurente ale diferitelor grupuri de interese economice şi politice, realitate confirmată de altfel de viaţa de zi cu zi. S-a ajuns astfel la constatarea, pe deplin pertinentă, că accentuarea caracterului public al organizaţiilor conduce la creşterea ambiguităţii obiectivelor specifice, scade nivelul eficienţei şi creşte importanţa echităţii ca valoare de referinţă pentru concilierea perspectivelor şi cerinţelor diferite ale celor interesaţi. Ambiguitatea scopurilor în organizaţiile publice impietează asupra direcţiilor de dezvoltare şi asupra calităţii managementului acestora. Autoritatea managerială în organizaţiile publice, ca şi în cele nonprofit, este mult mai limitată decât în organizaţiile private datorită intervenţiei organelor ierarhic superioare sau ale celor cu atribuţii de tutelă administrativă, precum şi datorită restricţiilor impuse adeseori de prevederile legale. Pentru aceste considerente, principiul echităţii tinde a se estompa tot mai mult, organizaţiile publice abordând pe o scară tot mai largă principiile de organizare, funcţionare şi management al organismelor private, promovând regulile economiei concurenţiale, de piaţă. Principiul descentralizării În legătură cu acest principiu, trebuie relevat de la început faptul că în absenţa unei legi speciale care să reglementeze organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, o serie de prevederi înserate într-o multitudine de acte normative consacră principiul descentralizării serviciilor publice. Astfel, art. 120 din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 199/ 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
84

adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985162, prevăd descentralizarea serviciilor publice, care se manifestă prin deplasarea serviciilor publice de la centru către comunităţile locale. Având în vedere scopul organizării serviciilor publice şi anume satisfacerea intereselor generale ale comunităţii, rezultă că descentralizarea va trebui să ţină cont în primul rând de acest scop şi doar în subsidiar de organizarea administrativ teritorială, ideea contrară fiind falimentară pentru că ar sacrifica interesele cetăţenilor de dragul autonomiei locale. Descentralizarea serviciilor publice trebuie însă să ţină cont de gradul de specializare al acestora, de necesitatea asigurării lor în regim de continuitate, corelate cu sursele bugetare pe care administraţia locală le are la dispoziţie. În caz contrar, oricât de mult s-ar dori şi ar fi necesară descentralizarea unor servicii publice ar fi o utopie, ea neputându-se realiza în absenţa specialiştilor şi fondurilor bugetare. Pentru aceste considerente responsabilităţile autorităţilor locale pe plan european sunt concepute în moduri diferite, în funcţie de politicile fiecărei ţări, de natura responsabilităţilor avute în vedere, de caracteristicile fizice, condiţiile economice din fiecare colectivitate locală şi de capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a-şi asuma o anumită responsabilitate. Principiul subsidiarităţii statuat în art. 4 al Cartei europene a autonomiei locale, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.199/1997, subliniază necesitatea atribuirii oricărei obligaţii publice celui mai scăzut nivel de autoritate posibil, situat cel mai aproape de cetăţean, care are capacitatea să şi-o asume în mod efectiv şi eficient. Aplicarea acestui principiu trebuie să ţină cont de elementele particulare ale fiecărei administraţii locale, cum sunt: dimensiunile acesteia, resursele umane, capacitatea limitată de finanţare, riscurile legate de mediu, etc.
162

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 331 din 26 noiembrie 1997 85

Principiul adaptabilităţii Pentru organizaţiile prestatoare de servicii publice flexibilitatea este valoarea fundamentală de referinţă. Relaţia directă cu cetăţeanul, diversificarea continuă a nevoilor acestuia şi mai recent, concurenţa determină organizaţiile din sfera serviciilor să opteze pentru flexibilitate ca valoare centrală. Orice rigidizare a strategiilor de dezvoltare şi acţiu-nilor, ar conduce organizaţiile în cauză la autodesfiinţare. Plecând de la realitatea că nevoia socială creşte în permanenţă sub aspect cantitativ şi calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerinţe. Adaptarea serviciului public la nevoile consumatorilor se realizează prin Statutul sau Regulamentul de organizare şi funcţionare al prestatorului de servicii, care poate fi o regie autonomă, societate comercială, instituţie publică etc. Specific pentru înfiinţarea oricărui serviciu public este faptul că statutul său este aprobat de către autorităţile administraţiei publice, acestea având şi competenţa de a aprecia necesitatea şi oportunitatea dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public. Acest principiu consacrat în teoria economică este confirmat în mod elocvent de evoluţia legislaţiei de după 1990, prin care s-a căutat asigurarea reorganizării agenţilor economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale erau acţio-nari unici sau majoritari, inclusiv a celor prestatori de servicii publice. Principiul cuantificării Necesitatea cuantificării serviciilor publice a devenit o constantă în gândirea economică şi politică, fiind determinată de cel puţin două cerinţe:

86

- cuantificarea permite aprecierea corectă a modului în care serviciul public satisface necesităţile beneficiarilor, permiţând o evaluare rapidă a activităţii serviciului; în al doilea rând, prin cuantificare se asigură principiul echităţii sociale şi transparenţa faţă de cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, care pot astfel controla modul în care se desfăşoară activitatea serviciilor publice.165 cuantificarea serviciilor publice permite fundamentarea procesului decizional atât la nivel macro, precum şi la nivel microeconomic, la nivel naţional şi local. În mod particular, pentru serviciile publice de gospodărie comunală Legea nr.326/2001 prevede următoarele principii de organizare şi administrare: - principiul dezvoltării durabile; - principiul autonomiei locale; - principiul descentralizării serviciilor publice; - principiul responsabilităţii şi legalităţii; - principiul participării şi consultării cetăţenilor; - principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului; - principiul corelării cerinţelor cu resursele - principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit; - principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţilor administrativ - teritorială; - principiul asigurării mediului concurenţial; principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.

165

A. Parlagi, M. Costea, I.Porumb, R. Dobrescu, Managementul administraţiei publice locale - Serviciile publice, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.19. 87

Capitolul 4 Preşedintele româniei
1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român
Instituţia şefului de stat îşi are originea în începuturile organizării vieţii de stat,75 când colectivităţile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut în mod efectiv sub conducerea unui individ, de regulă membru al acelei societăţi, care exercita – în urma desemnării sale – asupra
75

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a VI-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 204. 88

întregii comunităţi cele mai importante prerogative de putere publică reunite în persoana sa. 76 S-a considerat că în sistemul de drept actual Preşedintele României reprezintă a patra putere în stat (D. Drept administrativ şi autorităţi publice în România. Editura Metropol. al colaborării sau al separaţiei puterilor în stat) – în care sens ea este fie o putere distinctă.forma unipersonală sau colegială în care se exercită. 75-76. Forma de guvernământ a unui stat este caracterizată de modul de constituire a funcţiei supreme77 în care sens cea mai generală clasificare face distincţie între monarhie şi republică.s-a simţit nevoia de a se da o expresie unitară şi continuă îndeplinirii la cel mai înalt nivel reprezentativ a funcţiei supreme de exercitare a puterii publice de către un singur om personificat de şeful statului. 1967.de durata permanentă ori temporară a acesteia. Bucureşti. Brezoianu. de nivelul teritorial al acţiunii lor (naţionale sau centrale. Luburici. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Forma de stat. Boboş. . . 78 I. Ceterchi. Bucureşti.de modalitatea electivă ori ereditară de acces la funcţia supremă. pag.fundamentarea teoretică a naturii politico-juridice a respectivului exerciţiu (bazată pe principiul unicităţii. teritoriale sau locale) . Zotta. Gh. 89 . Mai târziu – cu toată diversificarea numărului şi categoriilor de autorităţi publice (legislative. Popescu. 1983. 1995. Şeful statului îndeplineşte o funcţie publică de primă importanţă în stat – indiferent de: .78 distincţie ce reflectă însuşi felul desemnării şefului statului. Teoria generală a statului şi dreptului. Mazilu. executive şi judecătoreşti) şi indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite).7). pag. Demeter. D. de durata funcţionării lor (permanente sau temporare). M. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. I. . C. 26-29. 77 Pentru alte criterii distinctive a se vedea S. pag.76 fie alăturată sau contopită altora existente.

pag. alcătuire şi mod de edictare a legii). În decursul istoriei şeful statului. iar republicile pot fi prezidenţiale ori parlamentare. mai rar. dimpotrivă. 90 . Cele mai multe tangenţe şi delimitări între autorităţile statului au operat între instituţia şefului statului şi puterea executivă. După sfera şi deplinătatea prerogativelor de putere publică revenite funcţiei supreme în organizarea de stat. în cele contemporane de organizare statală să se producă o delimitare tot mai riguroasă a atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi. respectiv faţă de legislativ (reprezentativ ca mod de formare. ceea ce a determinat în mod esenţial forma de guvernământ. prin alegere (electiv). a concentrat multiple prerogative de putere în persoana sa legislative. Vida. de executiv (chemat a realiza voinţa legiuitorului) şi de judiciar (menit a sancţiona încălcarea legii). Puterea executivă şi administraţia publică. Bucureşti. 31-37. indiferent că o dobândeşte sau prin moştenire (ereditar) sau. mai ales.Monarhia reprezintă forma de guvernământ în care funcţia supremă este deţinută de o persoană care o exercită pe viaţă. monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare. corelate cu raportul dintre sistemele de autorităţi.pentru ca în sistemele moderne şi. executive şi chiar judecătoreşti . Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. indiferent că este cazul unei autorităţi publice unice (executiv monocratic)79 în care şeful statului este ajutat în guvernare de o echipă (cabinet) de funcţionari numiţi de el sau că distingem două autorităţi diferite. respectiv şeful statului şi guvernul condus de un prim ministru sau premier 79 Pentru detalii a se vedea I. Republica. În acest sens statul este neparlamentar (monarhic sau republican) în cazul în care şeful statului este în acelaşi timp şi şeful executivului. 1994. în special monarhul. se caracterizează prin exerciţiul aceleiaşi funcţii de către o autoritate aleasă pe timp limitat.

pag.A. dar având importante atribuţii executive. prin modul său de alegere (bazat pe o largă reprezentare electorală ce-l contrapune parlamentului).). tratat elementar. începând cu Constituţia din anul 1958). 55. în formă atenuată. fiind investit cu atribuţii inerente acestei instituţii politice. 57. 1994. Perioada contemporană. Bucureşti. atât sub aspect reprezentativ. în special după cel de al doilea război mondial. toate aceste 80 A se vedea în acest sens opinia exprimată de A. şeful statului păstrând numai atribuţii. de regulă.(executiv dualist). fără a fi şeful guvernului. Acest din urmă regim este considerat. statul este parlamentar (monarhic sau republican) dacă funcţia de şef al statului este distinctă de cea a şefului guvernului. cât şi în privinţa puterii exercitate (cazul tipic este cel al Franţei. 1991. de regulă preşedintele. pag. vol. inclusiv în desemnarea premierului şi în dizolvarea legislativului.Deleanu în Drept constituţional şi instituţii politice. reprezentative. întrucât exerciţiul lor este partajat cu guvernul. El nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale.80 ca fiind specific modului de guvernare a României sub imperiul actualei Constituţii. Drept administrativ. Iorgovan. Germaniei. Bucureşti. precum şi analiza consacrată regimurilor mixte de I. Angliei.IV. Exemplificative în acest sens sunt cazurile Japoniei. Editura Actami. dar plenul atribuţiilor de putere revine legislativului. constituţionale şi administrative. 91 . Exemplificative în acest sens sunt monarhiile absolutiste sau despotice şi republicile prezidenţiale (S. Din prevederile legii fundamentale rezultă că Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al statului. de ordin formal. devine funcţia şi instituţia politică şi statală de prim rang.U. Dimpotrivă. înregistrează şi o nouă tendinţă intermediară – numită semiparlamentară sau semiprezidenţială – în care şeful statului.

. de atribuţiile de acordare de decoraţii şi titluri de onoare. 92 . acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici români.142/3). pag. este garantul independenţei naţionale. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. de pildă.autorităţi exercitând şi un control reciproc. constituţional-legislativ. precum şi de numeroase atribuţii în domeniul politicii externe – încheierea de tratate internaţionale. exercitând funcţia de mediere între puterile statului. 2. 81 82 Pentru detalii a se vedea I. general şi amiral. acreditarea celor străini pe lângă preşedinte. Tot un caracter reprezentativ este conferit funcţiei prezidenţiale de către atributul de comandant al forţelor armate şi de funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.cit. Atribuţiile şi actele administrative ale şefului statului Atribuţiile şefului statului sunt prevăzute în Constituţie şi pot fi grupate în mai multe categorii: 1. precum şi administrativ-executiv. op. al unităţii teritoriale a ţării. constatăm că ea are un caracter mixt şi anume politico-reprezentativ. numirea în (unele) funcţii publice. acordarea gradelor de mareşal. Atribuţiile de natură politico-reprezentativă ale instituţiei prezidenţiale rezultă din faptul că şeful statului reprezintă România în relaţiile interne şi internaţionale.82 în condiţiile prevăzute de lege. Este cazul unor funcţii neexecutive ca. acordarea graţierii individuale. Vida. fiecare asupra celeilalte. adresarea de mesaje parlamentului. 38-40. numirea unor judecători ai Curţii Constituţionale (art. precum şi între stat şi societate.81 Sub aspectul naturii funcţiei prezidenţiale în România.

iniţierea revizuirii Constituţiei.declararea. . prin mesaj.sesizarea Curţii Constituţionale cu proiectele de legi. 3.în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării ia măsuri pentru respingerea agresiunii aducându-le neîntârziat. . la cunoştinţa parlamentului. Atribuţii administrativ-executive ale preşedintelui. . . Atribuţiile de natură constituţional-legislativă ale aceleiaşi instituţii: .2. a stării de asediu sau a celei de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi. care nu intră în sfera reprezentării politice şi în sfera constituţional-legislativă.convocarea poporului la exprimarea voinţei prin referendum cu privire la problemele de interes naţional. cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a parlamentului.promulgarea legii.dizolvarea parlamentului. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. 93 . a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate. dar numai după consultarea parlamentului. dacă legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. dar nici în sfera raporturilor cu alte autorităţi publice neadministrative precum justiţia. .solicitarea reexaminării legii de către parlament.instituirea. potrivit legii. . . .convocarea parlamentului nou ales şi a sesiunilor extraordinare ale acestuia. solicitând încuviinţarea parlamentului pentru măsurile adoptate. . Curtea Constituţională etc.

practic. de exemplu. Tratat de drept administrativ. numeşte doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (Legea Audiovizualului nr. în condiţiile legii. 1994.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru.R.83 nu fac parte din sistemul condus de guvern.84 a. Bucureşti. inclusiv autorităţi care. b. 48/1992). întreg sistemul executiv.I. Atribuţii de natură decizională: . în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă ministerială . deşi competenţele sale cuprind. . Atribuţii consultative. . prezidând şedinţele la care participă. pag.numirea în funcţii publice (administrative). 83 Asupra atribuţiilor executive a se vedea M. la propunerea premierului. 84 Aşa.Cu toate că are atribuţii de natură administrativă.numirea şi revocarea miniştrilor. şi numeşte adjuncţii acestuia (Legea nr.numirea guvernului investit prin votul de încredere al parlamentului. . asigurarea ordinii publice şi. deşi sunt administrative.propune parlamentului numirea în unele funcţii publice (administrative). 94 . . . preşedintele nu este şeful guvernului (funcţie deţinută de primul ministru). propune parlamentului pe directorul S. Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. de propunere şi reprezentare: .poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă.T.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii). apărarea ţării. la cererea primului ministru. 353-354.consultă guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. în alte situaţii. având un caracter autonom la nivel naţional. Oroveanu.

. şeful statului putând dispune suspendarea acestora din funcţie dacă s-a cerut urmărirea penală. de voinţa 85 A. pag.cele mai importante atribuţii prezidenţiale în domeniul politicii externe româneşti. inclusiv punerea acestuia din urmă sub acuzare. aleşi prin vot universal.dreptul preşedintelui de dizolvare a parlamentului. . .calitatea parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării. dar numai la propunerea primului ministru.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru.În literatura de specialitate85 au fost considerate ca argumente în susţinerea teoriei regimului semiprezidenţial (atenuat) caracteristic ţării noastre următoarele: . dar şi dreptul legislativului de tragere la răspundere politică a şefului statului şi organizare a referendumului pentru demiterea sa.caracterul reprezentativ (electiv) al parlamentului şi al preşedintelui ţării. . op. precum şi numirea guvernului pe baza votului parlamentar de încredere. în anumite condiţii. ori dacă nu există o asemenea majoritate.numirea şi revocarea membrilor guvernului. . egal. 57-60. Iorgovan.atât preşedintele.. de regulă. . în exercitarea lor. . sunt contrasemnate de primul ministru.decretele prezidenţiale. de a promulga legile şi de a convoca naţiunea la referendum. 95 . dar numai în urma consultării partidului cu majoritate absolută în parlament. ale apărării şi ale stărilor excepţionale sunt condiţionate. cât şi fiecare cameră au dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului. dar şi calitatea preşedintelui de a reprezenta statul român.cit. în caz de remaniere sau de vacanţă guvernamentală. a partidelor reprezentate în legislativ. secret şi liber exprimat. direct.

Bucureşti. abrogată de Legea nr. în studiul nostru interesând doar cele de natură administrativă. ori dacă decizia Curţii Constituţionale i-a confirmat constituţiona-litatea. Partea I-a.demite sau revocă primul ministru. Drept administrativ – partea specială. acestea din urmă supuse. În sfârşit. de cele mai multe ori.guvernului sau de cea a parlamentului ori se află sub control legislativ. la rândul ei.1/2001. I. publicată în „Monitorul Oficial al României”. iniţial denumit Preşedinţia României. . mesaje) şi acte juridice (decrete). Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. dacă reexaminarea cerută de el n-a fost admisă de parlament.avea iniţiativă legislativă. În realizarea competenţelor ce-i revin. 86 Constituit potrivit Legii nr. 37-38. regimului de drept constituţional. prin Ordonanţa de urgenţă nr. vol. preşedintele emite acte politice (de pildă.determina răspunderea politică a guvernului. iar actualmente Administraţia prezidenţială. 87 A se vedea Al. . 1994.refuza promulgarea legii. Basarab-Şinc. modificată. deşi nu se pot nega unele trăsături comune acestora. 96 . pag.12 din 10 ianuarie 2001. preşedintele nu poate: . 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. 3. nr. 1/1990 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. de natură mixtă. . Actele de natură administrativă ale şefului statului În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale şeful statului dispune de un aparat administrativ86 care funcţionează pe lângă Preşedintele României87.

pag. de regulă. alăturată şefului statului.” 97 .Decretele sunt acte juridice cu caracter normativ şi cu caracter individual88 având o forţă juridică inferioară Constituţiei şi legilor. Sunt normative decretele de reglementare a unor situaţii ca. cum sunt cele administrative. Decretele. se contrasemnează de primul ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României. la luarea măsurilor (normative şi individuale) de punere în aplicare a prevederilor prezidenţiale. Iorgovan. de pildă. dar superioară actelor guvernului. fără de care actul este lovit de nulitate absolută – antrenând concomitent şi răspunderea solidară a acestuia. 77). iar nepublicarea lor atrage inexistenţa actului. Cele cu caracter individual se comunică şi celor interesaţi.. Capitolul 5 Guvernul 89 88 A fost exprimată opinia că decretele sunt numai acte individuale (A. 89 Terminologic în alte sisteme de drept se utilizează denumiri ca. actele de numire sau revocare din unele funcţii publice. Contrasemnătura premierului este o condiţie formală esenţială de valabilitate a decretului. Sunt individuale. cu atât mai necesară pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidenţiale certificând legalitatea actului care.cit. de cele mai multe ori. produce efecte pe planul dreptului administrativ. „Consiliul de Miniştri”. cele vizând declararea stării de urgenţă sau a celei de asediu şi care obligă autorităţile executive. de pildă. de exemplu. centrale şi/sau teritoriale ori locale. „cabinet” sau pur şi simplu „executiv. op.

nefiind o simplă autoritate centrală.06.5 din 4. al conţinutului atribuţiilor conferite – rezultă că guvernul este o autoritate publică de natură administrativă pentru că îndeplineşte o funcţie executivă. Locul. rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice Potrivit Constituţiei şi Legii nr. modificată şi completată prin legea nr.2006). guvernul este autoritatea publică a puterii executive care asigură – potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament – realizarea politicii interne şi externe a ţării. 90 Publicată în „Monitorul Oficial” al României. Partea I-a. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. ceea ce înseamnă că ea exercită o competenţă naţională. 2) Guvernul realizează conducerea activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. . fiind o autoritate centrală de un fel deosebit. al caracterizării sale legale exprese.2005) aprobată prin Legea modificatoare nr. adică organul de vârf sau suprem al întregului sistem administrativ. Partea I-a.01. precum şi conducerea generală a administraţiei publice. dar şi cel material – funcţional. organizare şi funcţionare.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor90.517 din 17. 98 . Din această definiţie rezultă: 1) Utilizând criteriul formal – organic. nr.1.187 din 3 martie 2004.49/2005 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale („Monitorul Oficial” nr.Caracterizarea guvernului ca organ suprem al autorităţilor executive nu implică.91 atribut evidenţiat pe deplin şi prin modul său de constituire.23/2004 publicată în „Monitorul Oficial al României”. în mod necesar. dar şi prin specificul competenţei exercitate. 164 din 2 aprilie 2001. de nivelul şi felul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate din respectivul sistem.411/2006 („Monitorul Oficial” nr. Constituţia nu încadrează expres Guvernul în sistemul administraţiei publice. nr. 91 Cu toate acestea.

a unui sau unor partide ori coaliţii majoritare. nu-şi pierd natura lor administrativă. pentru ca ulterior să numească întregul guvern. implicit. întrucât există şi se pot înfiinţa autorităţi administrative. asupra persoanei propuse pentru respectiva funcţie. reprezentate în parlament. . întrucât îndatorirea îndeplinirii unei măsuri juridice. funcţionând independent de guvern sau în subordonarea ori pe lângă parlament sau şeful statului. Într-adevăr. 99 . Pe de altă parte. asupra componenţei cabinetului.Poziţia supraordonată a guvernului în sistemul executiv nu este afectată nici de obligativitatea acestuia – ca. deşi aflate într-o astfel de situaţie juridică. şi nici de faptul participării şefului statului la unele şedinţe ale executivului.subordonarea faţă de el a oricărei autorităţi administrative. . a tuturor autorităţilor şi instituţiilor implicate – de a îndeplini hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării căruia îi revine rolul de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. cât şi asupra programului de guvernare al acestuia. urmând ca legislativul să se pronunţe. inclusiv autonome centrale (de pildă. nici calitatea de votant (consultativ sau deliberativ) privitor la actele administrative adoptate în acea şedinţă. Banca Naţională a României. indiferent de provenienţa ei. nu echivalează cu intrarea în raporturi ierarhice care să afecteze poziţia deţinută în cadrul unui sistem de către subiectul obligat la punerea lor în executare. prin vot. dar care. Serviciul Român de Informaţii. pe care le şi prezidează. implicit. desemnarea unui candidat ca premier reprezintă o formalitate procedurală ce desăvârşeşte opţiunea electoratului şi. el nu este afectat de faptul că preşedintele ţării îl desemnează pe candidatul la funcţia de prim-ministru. prezidarea şedinţelor guvernului nu-i conferă şefului statului nici calitatea de membru al executivului central şi. Consiliul Naţional al Audiovizualului) sau locale (consiliile locale şi judeţene).Deşi guvernul este autoritatea de vârf a administraţiei publice. de altfel.

pentru realizarea Programului de guvernare. 6) Guvernul este o autoritate deliberativă. indiferent de modul de subordonare sau nu a subiectelor astfel vizate. actele de reglementare ale acestuia fiind aplicabile în materie executivă pentru toate subiectele aflate în raporturi sociale cărora le devin incidente normelor sale. Bucureşti. b) funcţia de reglementare. realizând conducerea activităţii executive în ansamblul ei la nivelul întregului sistem executiv. astfel constituit. Editura Didactică şi Pedagogică. 127. exercitarea următoarelor funcţii: a) funcţia de strategie. pag. În concluzie.3) Guvernul exercită o competenţă generală asupra tuturor problemelor interesând administraţia de pe întreg teritoriul ţării. iar acesta prezentând legislativului lista cabinetului. guvernul reprezintă autoritatea administrativă publică supremă având o alcătuire colegială şi care dispune de competenţa deliberativă. generală şi naţională. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei.92 În baza reglementării organice. întrucât şeful statului desemnându-l pe candidatul la funcţia de premier. hotărând cu efecte juridice în problemele executive. 100 . prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice. funcţionează ca autoritate colegială numai în prezenţa majorităţii membrilor care-l compun. acceptat de Parlament. este nevoie de votul de încredere al parlamentului pentru ca ulterior preşedintele ţării să poată numi conducerea executivului în întregul ei. 92 Pentru această caracterizare a se vedea I. prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. Guvernului îi revin. Iovănaş. 5) Guvernul. 4) Guvernul este o autoritate investită într-un mod unic în sistemul executiv. 1977.

democratice sau autoritare). e) funcţia de autoritate de stat. 2. dar acestea cunosc un regim prezidenţial atenuat. social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor aflate în subordinea sau autoritatea Guvernului. funcţia executivă supremă poate fi dobândită pe cale ereditară (în monarhiile neconstituţionale sau absolutiste) sau prin alegere – directă sau indirectă – în funcţia supremă în stat (în republicile prezidenţiale. deci al întregului executiv (monocratic). 101 . deci în 93 G. precum şi în domeniul economic. precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil. Iaşi. iar uneori nici măcar cu privire la miniştrii săi (cazul Finlandei sau al Egiptului. prin existenţa funcţiei de prim-ministru). reprezentarea pe plan intern şi extern.). Editura TEAM. Dimpotrivă.U. Constituirea (învestitura) guvernului Desemnarea şefului executivului şi a echipei guvernamentale conduse de el diferă93 după forma de guvernământ şi regimul de guvernare instituit.A.c) funcţia de administrare a proprietăţii statului. în sistemele parlamentare şi semiparlamentare (monarhice sau republicane). Drept constituţional şi instituţii politice. prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. 1995. Vrabie. 137-143. în numele statului român. d) funcţia de reprezentare. parlamentul neavând în acest sens nici o atribuţie referitoare la persoana şefului statului (cazul S. prin care se asigură. ordinii publice şi siguranţei naţionale. prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării. În cazul în care şeful statului este şi şeful guvernului. pag.

Bucureşti. Franţa.desemnarea de către şeful statului a unei persoane cu şanse reale în formarea guvernului. Editura Actami. Thailanda). Kuweit.alcătuirea şi prezentarea de către acesta a listei executivului şi a programului său de guvernare. pag. Germania). . 432 şi urm. .alegerea directă şi liberă a guvernului de către parlament (Rusia). din cadrul formaţiunii majoritare în parlament (Anglia. a primului ministru. Condiţii pentru calitatea de membru a guvernului Deşi nu le este aplicabil Statutul funcţionarilor publici. Italia. .executivul dualist ce cunoaşte funcţia de prim-ministru. aşa cum rezultă 94 I.desemnarea.numirea întregului guvern de către preşedintele ţării. Constituirea sau investitura guvernului reprezintă procedura de desemnare a premierului. după aprecierea liberă a şefului statului. . fără votul parlamentar.alegerea premierului şi a guvernului de către legislativ. . urmată de votul parlamentar (Belgia. Drept constituţional şi instituţii politice. chiar dacă legislativul poate fi sau este consultat în prealabil (Monaco. distingem următoarele situaţii:94 . 1998. Muraru. 102 . Israel). . urmată (în cazul României) de votarea întregului guvern şi aprobarea programului său de guvernare ca expresie a modului democratic de alegere a legislativului şi de susţinere parlamentară a executivului.dezbaterea şi votarea acestora în parlament. şi în cazul membrilor guvernului condiţiile de acces la funcţie sunt cele generale pentru orice funcţie publică. Procedura de constituire cuprinde următoarele etape: .desemnarea primului ministru.

411/2006. când.inexistenţa stării de incompatibilitate între funcţia publică ministerială cu alte funcţii publice de autoritate. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale.23/2004. 96 Conform art. . 103 . fiind puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. b). Situaţia apare în cazul cetăţeanului condamnat cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice conform codului penal.ele din coroborarea dispoziţiilor constituţionale cu cele legislative95.97 deoarece fără exerciţiul lor o persoană nu poate accede la o funcţie publică.existenţa cetăţeniei române. în sensul inexistenţei unei condamnări penale. modificată prin Legea nr. . . respectiv debilii sau alienaţii mintali. de regulă. ceea ce îi lipseşte de exerciţiul drepturilor civile şi de drepturile electorale.64 lit.2 şi 4 din.existenţa discernământului. 16/3 din Constituţie.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.98 deci excluderea cumulului de funcţii de acest gen. art. 90/2001. teza a II-a din Legea nr. deoarece cei lipsiţi de discernământ sau având discernământul alterat. Funcţia de 95 Legea nr.exerciţiul drepturilor electorale.depunerea jurământului de credinţă în faţa Preşedintelui României. O ipoteză particulară este aceea a pedepsei complementare constând în interdicţia de ocupare a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat (art. . 97 Art. triplă) şi a domiciliului în ţară. cu modificările şi completările ulterioare.compatibilitatea morală. se pronunţă şi interdicţia drepturilor electorale.96 cu neexcluderea altei cetăţenii (dublă. Ordonanţa de Urgenţă nr. n-au acces la funcţia publică.16 din Constituţie). . 2. pornind de la lipsa condiţiei minimale pe care nu o îndeplineşte. aceea de a putea alege (art.44/2005 şi Legea nr. şi anume: .

iar Constituţia (art. cu excepţiile prevăzute de normele speciale. de aici rezultă şi concluzia că funcţia ministerială este compatibilă cu alte funcţii publice neautoritare. 4/2 din Legea nr. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. 90/2001). 98 Trebuie să avem în vedere că Legea nr. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. de pildă. cercetarea ştiinţifică şi creaţie literar-artistică sau cu funcţii private de orice fel. director.161/2003. iar actuala lege modificată a guvernului le mai instituie. conform Legii nr. ceea ce nu reprezintă totuşi o cerinţă general-obligatorie. pentru: a) orice altă funcţie publică de autoritate. funcţia sau activitatea de cadru didactic. 104 . 2/1991 privind cumulul de funcţii instituie principiul reunirii mai multor funcţii în mod nelimitat şi necondiţionat. administrator. exceptându-le pe cele de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. Dar. alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. societăţile de asigurare şi cele financiare. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. deoarece mulţi ministeriabili nu au şi calitatea de parlamentari. 99 Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru.membru al guvernului este incompatibilă cu exerciţiul altei funcţii publice de autoritate (executivă sau judiciară).99 ca. Conform Constituţiei. 38/1) consacră libertatea muncii. c) funcţia de preşedinte. precum şi la instituţiile publice. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. legiuitorul constituant neîmpărtăşind ideea unei depline separaţii între funcţia executivă şi cea legislativă. cu excepţia celei de deputat sau senator. ci o stare de excepţie. care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia (art. vicepreşedinte. director general. indiferent de natura lor.

după caz.d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. Legea nr. republicată în anul 2004). 188/1999. societăţile de asigurare şi cele financiare. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. în acest caz prin concurs sau examen.c). companiilor şi societăţilor naţionale. deoarece desemnarea pe post este o promovare liberă pe criterii politice. g) calitatea de comerciant persoană fizică. e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit.161/2003 a reglementat şi conflictul de interese interzicând membrilor guvernului să emită sau. 100 În acest caz nu sunt aplicabile dispoziţiile de selecţie instituite prin Legea nr. Guvernul poate aproba participarea ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membrii în consiliul de administraţie al regiilor autonome. instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale. companiilor sau societăţilor naţionale. să încheie un act administrativ. În mod excepţional. ea nu se verifică. de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune acesta. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. h) calitatea de membru al uni grup de interes economic. un act juridic ori să participe la lucrarea unei decizii care produce un folos material pentru sine. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă şi nici cele în aceeaşi materie din Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. deşi subînţeleasă.c). Capacitatea profesională100 şi aptitudinile manageriale. pentru soţ sau rude de gradul I. 105 . respectiv.

fără să se mai indice o anumită ordine de preferinţă. Această consultare trebuie încheiată. relativă. etc. iar dacă o asemenea majoritate absolută nu există. constituită din formaţiunea politică câştigătoare a alegerilor raportată la totalul membrilor ambelor adunări (Camera Deputaţilor şi Senat). Faţă de reglementarea constituţională în materie se impun mai multe precizări: .).Desemnarea candidatului la funcţia de primministru În sistemul nostru semiprezidenţial sau semiparlamentar. nemaiconsultând alte reprezentări parlamentare (adică pe cei cu pondere simplă. dar şi votarea atât a executivului. cât şi a programului său de guvernare. până la constituirea noului parlament (parlamentul nou ales e convocat în cel mult 20 de zile de la data alegerilor). sunt consultate partidele reprezentate în parlament. În situaţia în care reprezentarea majoritară. apreciem. nu neapărat absolută. Noţiunea de majoritate parlamentară absolută trebuie înţeleasă ca fiind alcătuită din jumătate plus unul din reprezentarea legislativă. şefului statului îi revine îndatorirea ca după finalizarea procesului electoral şi de formare a noului parlament să desemneze candidatul pentru funcţia de primministru. deoarece în această formulă reunită a plenului comun urmează să aibă loc solicitarea. ar refuza să indice vreo 106 . care trebuie să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra opţiunii prezidenţiale. în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori – dacă această majoritate nu există – a partidelor reprezentate în parlament. iar în cazul în care operează înlocuirea unui guvern cu altul – în urma moţiunii de cenzură sau demisiei – în termenul prevăzut de legislativ.Preşedintele nu poate consulta decât pe cei care deţin majoritatea absolută.

14/2003. 102 Art. 107 .persoană pentru funcţia de premier sau nu şi-ar da girul pentru un candidat din rândul ei. 28 din Legea partidelor politice nr. indiferent de dificultăţile apărute. 3 din Legea nr. Desemnarea candidatului. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.Faţă de evoluţia vieţii politice din România. partide neparlamentare ori să se înceapă consultarea cu partide nemajoritare. trebuie să avem în vedere şi existenţa formaţiunilor politice şi a coaliţiilor electorale.Propunerea de candidatură trebuie să provină şi să aparţină reprezentării consultate – deoarece i se cere opinia asupra persoanei viitorului premier – nefiind ea cea care consultă în această problemă – iar nu alteia sau altora. chiar în lipsa acesteia. nu este interzisă. nu reprezintă un act juridic. întrucât cea în cauză oferă şi sprijinul politic necesar.Nu are relevanţă dacă cel propus face parte sau nu din formaţiunea reprezentată parlamentar ori este un independent sau chiar un apolitic (tehnocrat). în consecinţă. au capacitatea de a se constitui într-o asemenea majoritate ori pot determina un vot majoritar în camere. după consultare. 102 ceea ce înseamnă obligativitatea consultării aceleia dintre ele care deţine majoritatea absolută sau a acelora care. . În nici un caz nu pot fi consultate. . întrucât nu există obligaţia legală de apartenenţă politică sau parlamentară a candidatului.101 precum şi a alianţelor politice. ci obligativitatea obţinerii sprijinului politic majoritar. 5 alin. Procedura politică utilizată de partidele majoritare privind consultările şi desemnarea candidatului la funcţia de premier ca şi a echipei guvernamentale – desfăşurată anterior consultării prezidenţiale. ci o propunere prezidenţială obligatorie de făcut parlamentului şi în lipsa căreia nu poate fi 101 A se vedea art. . această împrejurare îl obligă pe şeful statului ca în subsidiar să consulte celelalte partide parlamentare. dar în urma câştigării alegerilor – nu este reglementată şi.

104 Lista trebuie să cuprindă nominalizări şi posturi corespunzătoare funcţiilor ministeriale existente.103 dacă aceasta afectează majoritatea parlamentară iniţială. pag.cit. Alcătuirea şi prezentarea listei guvernului şi a programului de guvernare După consultarea politică prezidenţială şi după desemnarea candidatului la funcţia de premier. Iorgovan. partide. neexistând soluţie legală expresă pentru depăşirea unui asemenea moment de criză. de astă dată ale celui în cauză.votat nici premierul şi nici o eventuală listă a cabinetului.150). cu toate acele formaţiuni. prin votul camerelor sale. după caz. pag. Respectivele operaţiuni implică noi consultări. eventual obţinut. cu formaţiunea şi/sau. Iorgovan.. op. coaliţii pe care le reprezintă ori pe care se va sprijini cu ocazia votului de încredere. Bucureşti. ceea ce înseamnă că o propunere legislativă neînsuşită prezidenţial nu poate constitui temei pentru desemnarea premierului cu tot votul parlamentar. eludându-se astfel prevederile constituţionale şi legale prin hotărâri parlamentare şi decrete prezidenţiale (A. presupune un nou vot de investitură. Drept administrativ. existând obligaţia de a ţine seama atât de opiniile exprimate privitor la persoanele propuse pentru guvern. 108 . cât şi de programele politice electorale cu care trebuie să fie în concordanţă programul de guvernare. 103 A. neputându-se nominaliza persoane pe viitoare funcţii sau structuri. 118. Editura Actami. tratat elementar. 1994. acesta din urmă va alcătui lista guvernului104 şi programul de guvernare. Rămâne însă o problemă juridică greu de soluţionat ipoteza unei opoziţii (greve) prezidenţiale constând din refuzul şefului statului de a desemna persoana viitorului premier. Orice schimbare ulterioară în compoziţia politică a forţelor care şi-au asumat şi obţinut sarcina guvernării. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii în termen de cel mult 60 de zile de la data formulării solicitării pentru funcţia de premier.

Timpul de care dispune candidatul pentru aceste activităţi este de numai 10 zile şi se calculează de la data.229. 109 . proporţia de reprezentare a grupurilor. partidelor. ci doar limita peste care şeful statului poate retrage mandatul acordat spre a începe noi negocieri. I.105 de aici concluzia că înaintea expirării acestui interval nu se poate retrage mandatul acordat candidatului propus la funcţia de premier. Constituţia României. Procesul de negociere purtat de viitorul premier cu liderii de partide şi de grupări parlamentare implică şi un şir de concesii din partea şi între partidele implicate. pag. implicit. comentată şi adnotată. etc. Acest termen n-a fost considerat de decădere. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. ele sunt înaintate legislativului spre dezbatere. Bucureşti. Dezbaterea şi votarea programului de guvernare şi a listei guvernului Odată întocmite lista şi programul. Deleanu. F. privitoare la obiectivele ce trebuie cuprinse în programul de guvernare. care trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor de către candidatul la 105 A se vedea M. I. al titularilor (miniştri) sau al secretarilor de stat. independent de durata distinctă a procedurii parlamentare propriu-zise. etc. Muraru.în caz contrar existând riscul neacordării votului de investitură şi. (aşa numitul algoritm politic). al nedesemnării guvernului. 1992. A. Iorgovan. I. Vida.. Vasilescu. Constantinescu. devenită publică. a opţiunii comunicate de şeful statului parlamentului cu privire la persoana viitorului premier. şi trebuie să se împlinească la data solicitării de către candidat a votului de încredere pentru lista cabinetului şi pentru programul de guvernare. reflectată în componenţa şi funcţiile deţinute de guvern la nivelul ministerelor şi al structurilor ministeriale. coaliţiilor.

comisiile parlamentare de resort. Prin votare are loc transformarea voinţei politice. sub eventuala sancţiune a neobţinerii votului de încredere. Între timp. altfel. deci o depăşire a stadiului de simple promisiuni sau platforme electoare. dar sunt facultative pentru opţiunea candidatului la funcţia de prim-ministru. deja constituite. Această audiere şi avizare sunt obligatorii de realizat şi respectiv. ori poate opera. modificările de rigoare în componenţa listei. după caz. care este liber să se conformeze sau nu opiniei exprimate de comisie.funcţia de premier. corespunzător profilului comisiei. fără nici o raportare procentuală efectivă la şedinţă). de solicitat. fără vreo distincţie numerică pe cameră. după care noua propunere trebuie să urmeze aceeaşi procedură. Realizarea votului de încredere presupune obţinerea majorităţii absolute (jumătate plus unul din totalul celor care compun ambele camere. într-un program 110 . ca şi pe candidaţii viitorului executiv. au audiat partea corespunzătoare din programul de guvernare. Dezbaterile parlamentare asupra listei şi programului sunt deschise discuţiilor pentru toate grupurile parlamentare. şi obligatoriu de însuşit în cazul în care provin de la conducerile sau liderii majorităţii parlamentare. comunicat viitorului premier. în caz contrar. După terminarea dezbaterilor se trece la operaţiunea votării. inclusiv indicarea mijloacelor şi resurselor utilizabile pentru realizarea lor. cuprinse în programul politic prezentat. Dezbaterile trebuie să fie o permanentă raportare a programului prezentat şi a aptitudinilor membrilor echipei de guvernare la programele şi platformele politice ale majorităţii chemate să guverneze. putând antrena amendamente ce pot fi luate în considerare de către viitorul premier. pronunţându-se prin aviz (consultativ). existând pericolul asumării riscului unui vot de respingere. Data dezbaterii este fixată de birourile permanente ale camerelor. asupra persoanei propuse.

juridic de guvernare. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de premier. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. fie respingerea întregului. convocând noi alegeri generale în vederea constituirii unui nou parlament şi a desemnării unei alte formule guvernamentale. ceea ce înseamnă că dezacordul faţă de întreg ansamblul de propuneri ori faţă de una sau de unele trebuie exprimat în acelaşi mod în cadrul votului individual. ca şi asupra întregii echipe ministeriale. obligatorie de consacrat prin decret prezidenţial. ci doar facultativă. aşa cum a fost el constituit iniţial sau cum a fost modificat prin însuşirea modificărilor aduse programului ori propunerilor făcute listei şi acceptate de viitorul premier. În acest sens hotărârea de însuşire a programului de guvernare reprezintă un act politico-juridic de principiu din care decurg viitoarele măsuri dispuse prin acte juridice. Dacă nu se pronunţă în acest interval sau dacă pronunţându-se în acelaşi interval s-a respins de cel puţin două ori solicitarea de investitură. intervenind numai după epuizarea tuturor procedurilor de solicitare a legislativului de către şeful statului. necondiţionată. adică fie însuşirea. Votarea este pură şi simplă. Dizolvarea parlamentului nu este obligatorie. în baza hotărârii parlamentului. să dizolve legislativul. a listei guvernului şi a programului de guvernare. neputând opera o votare diferenţiată. neputând depăşi 60 de zile de la data primei solicitări a votului de investitură. iar lista de propuneri devine compunere guvernamentală efectivă. indiferent când au intervenit alegerile generale sau criza de guvern nu poate fi dizolvat în ultimele 111 . şeful statului poate. în sensul că se hotărăşte în bloc asupra tuturor punctelor din programul de guvernare. în vreme ce adoptarea listei guvernului se concretizează într-un act juridic individual de desemnare a membrilor executivului. Parlamentul.

Evident. 78. rezultatul dizolvării legislativului atrage convocarea corpului electoral la noi alegeri generale urmate de o nouă procedură declanşată pentru investitura unui alt guvern. iar alta executiv-prezidenţială. la rândul său. Regia Autonomă „Monitorul Oficial. Primul ministru. Puterea executivă şi administraţia publică. alegătorii fiind chemaţi să cumpănească asupra unei noi componenţe a legislativului aptă să asigure guvernarea stabilă a ţării. una prezidenţial-legislativă. Actul de dizolvare a parlamentului a fost considerat ca un recurs politic la arbitrajul electoral. în conformitate cu ea. miniştrii şi ceilalţi membri ai executivului vor depune individual în faţa şefului statului 106 I. are îndatorirea ca. să emită decretul prezidenţial de numire a executivului în formula adoptată de parlament. iar cea de a doua este subsidiar-complementară (decretul prezidenţial).106 Numirea guvernului După obţinerea votului de încredere preşedintele ţării numeşte guvernul în baza hotărârii parlamentare care îi este comunicată şi care reprezintă un act juridic individual obligatoriu pentru preşedinte care. materializând două voinţe distincte cu caracter politico-juridic. dintre care una este principală şi esenţială (hotărârea legislativă).şase luni ale mandatului şefului statului şi nici în timpul stării de asediu sau a celei de urgenţă. desăvârşind formal întreaga procedură.” Bucureşti. cuprinzând două faze. iar în cursul unui an el nu poate fi dizolvat decât o singură dată. 112 . etc. Lipsa oricărui act din această unitate procedurală complexă afectează posibilitatea constituirii legale a guvernului. Rezultă că procedura de investitură a guvernului este complexă. 1994. în eventualitatea unei alte configuraţii politice reprezentative. pag. Vida.

dată fiind schimbarea condiţiilor iniţiale. calculul duratei prelungirii mandatului. stabilirea datei următoarelor alegeri. etc. cu efecte corespunzătoare asupra hotărârii parlamentare şi a decretului prezidenţial. neputându-se utiliza. Durata mandatului guvernamental Durata exercitării mandatului guvernamental are ca întindere maximă o perioadă de patru ani corespunzătoare limitelor de funcţionare a parlamentului. simpla procedură a remanierii guvernamentale. precum şi în cazul prelungirii forţate a mandatului executiv. mandatul fiecărui ministeriabil. ceea ce nu este cazul ipotezei noastre. în afara cazurilor de demitere a executivului (prin moţiunea de cenzură) sau demisie (când mandatul acestuia încetează chiar în cadrul aceleiaşi legislaturi a organului reprezentativ. Momentul iniţial al mandatului unui guvern nou ales de către noul legislativ se situează în timp imediat după constituirea legislativului – în urma desfăşurării alegerilor generale – începând din momentul depunerii jurământului de credinţă şi se 113 . Refuzul depunerii jurământului antrenează demiterea de drept a celui în cauză. Momentul depunerii jurământului este important. ceea ce desăvârşeşte procedura legală a investiturii guvernului în ansamblul său şi a investirii personale a fiecăruia care-l compune. declanşarea unei noi proceduri de investitură. deci în mod obişnuit între două alegeri generale. respectiv legislatura acestuia. credem noi.jurământul de credinţă şi fidelitate. care poate fi întrebuinţată numai faţă de un guvern legalmente constituit şi aflat deja în funcţiune. ceea ce antrenează. deoarece marchează începutul exercitării efective a mandatului noului guvern şi de la care se calculează diferitele termene ce vizează durata mandatului. înainte de termen şi indiferent de restul rămas din durata mandatului legislativ).

în mod obişnuit. în cazul în care parlamentul nou ales nu reuşeşte să desemneze un nou executiv. . în cazul nostru. de război. până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern. nu poate iniţia proiecte de legi şi. numiri şi revocări în funcţii administrative. Guvernul aflat într-o atare situaţie.convocarea alegerilor legislative în cel mult trei luni de la expirarea mandatului legislativ. de asediu. etc. până în momentul validării alegerilor parlamentare generale ulterioare. nu va mai putea emite ordonanţe. De aceea. de urgenţă până la încetarea acestora. acte de asigurare a aplicării normative unitare a legilor. acte cu forţă juridică echivalentă legii. chiar dacă durata mandatului legislativului şi cea a executivului sunt identice. totuşi. nu are nici obligaţia formală de prezentare în bloc a demisiei sale şefului statului. 2. deşi executivul al cărui mandat a încetat astfel îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. prelungirea mandatului legislativ. şi anume: . demisionar de fapt.adoptarea unei legi organice în caz de stare de mobilizare. raţiunea asigurării continuităţii vieţii de stat administrative face ca limitele de început şi de sfârşit ale mandatelor celor două puteri să nu se suprapună totuşi perfect. Actele sale de administrare a treburilor publice sunt hotărâri curente în activitatea executivă. pentru a-i permite acestuia declanşarea procedurii de investitură a noului guvern. indiferent de faptul că se reia de mai multe ori procedura de investire ori că este dizolvat acelaşi 114 . cu caracter normativ sau individual ca. de pildă. Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinată de: 1.întinde. aprobări de transferări şi repartizări de bunuri între sau către autorităţi şi instituţii din subordine.

Potrivit Constituţiei. Camera Deputaţilor şi Senatul. Întrucât parlamentul este cel care investeşte guvernul în funcţie. Pentru toate situaţiile de prelungire a mandatului guvernamental determinate de corelarea sau necorelarea cu mandatul legislativ. mai ales în cazul unor alegeri anticipate. Desigur. Încetarea mandatului executiv înainte de termen sau de expirarea lui are loc în situaţia: intervenirii moţiunii de cenzură. întrucât lista guvernului reprezintă opţiunea premierului şi în considerarea persoanei sale legislativul a votat-o. după cum nici o exercitare normală a acestuia nu presupun de drept şi o concordanţă cu mandatul executiv deoarece. acest din urmă aspect afectând situaţia întregului executiv. nu orice prelungire a mandatului legislativ. prin intermediul votului de încredere. determinate de dizolvarea noului parlament. de unde şi concluzia că imposibilitatea menţinerii în funcţie a primului ministru antrenează. va acţiona cu depline puteri nefiind limitat doar la administrarea treburilor publice curente. în şedinţă comună. vechiul executiv rămas în funcţie. 115 . de exemplu. deşi pare a fi de relevanţă pur personală. implicit. pierderii calităţii de membru al guvernului de către primul ministru. având ca autor al demersului opoziţia sau chiar majoritatea parlamentară.legislativ şi convocat corpul electoral la noi alegeri generale (anticipate). o moţiune de cenzură sau o demisie poate decala durata activităţii celor două autorităţi. Scopul moţiunii este demiterea guvernului şi ea poate fi determinată de cele mai diferite motive. tot el este şi cel care poate revoca încrederea acordată. utilizând moţiunea de cenzură (votul de neîncredere). o stare identică şi în privinţa guvernului. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

au loc dezbateri pe marginea ei. Procedura depunerii moţiunii constă în înaintarea ei la birourile permanente ale celor două camere. a avut loc o nouă informare a camerelor asupra moţiunii. iar la terminarea lor se trece la operaţiunea votării secrete. În cazul admiterii moţiunii de cenzură (cu votul majorităţii parlamentarilor din totalul celor care compun întreg legislativul).Iniţierea moţiunii de cenzură aparţine cel puţin unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. se emite o hotărâre parlamentară semnată de preşedinţii camerelor şi care se comunică Preşedintelui României. astfel convocată. fără vreo relevanţă asupra reprezentării proporţionale a fiecăreia sau în fiecare cameră. se va prezenta moţiunea de către un reprezentant al iniţiatorilor ei. desigur în măsura în care ea mai este menţinută. precum şi în comunicarea ei în aceeaşi zi guvernului. a grupului parlamentar aparţinător şi semnătura. După numărarea voturilor se anunţă rezultatul operaţiunii consemnat în procesul-verbal al şedinţei. După aceasta au loc dezbateri pe marginea moţiunii. arătându-se motivele care au determinat-o. 116 . Apoi. cu indicarea numelui şi prenumelui semnatarilor. În cea de a doua şedinţă comună care are loc la un interval de trei zile. se acordă cuvântul premierului sau unui membru al guvernului care-l reprezintă pentru precizarea poziţiei executivului faţă de moţiunea iniţiată. în prealabil. pentru a putea recurge la declanşarea procedurii de investitură a unui nou guvern. În prima şedinţă comună. a calităţii de deputat sau de senator. după prima şedinţă parlamentară consacrată moţiunii. Forma de iniţiere este scrisă. Preşedinţii celor două camere vor convoca legislativul în şedinţa comună a camerelor în cel mult cinci zile de la data depunerii moţiunii. din ambele camere. după ce.

alături de miniştri. se consideră „per a contrario” că programul. Dacă nici în acest caz moţiunea de cenzură nu este adoptată. implicit.107 În acest sens în compunerea guvernului intră. datorită schimbării produse în atitudinea guvernului şi de aici. 117 . Această situaţie derogatorie de la interdicţia iniţierii unei noi moţiuni în aceeaşi sesiune se datorează faptului că a intervenit o situaţie cu totul nouă faţă de cea avută în vedere în cazul moţiunii iniţiale. aceste din urmă funcţii neacoperind o instituţie centrală 107 I. Vida. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică (întrucât tot legea fundamentală – art. 81. în termen de trei zile de la prezentarea noilor documente de către guvern în condiţiile enunţate. posibilitatea introducerii. după unele opinii şi miniştrii fără portofolii. declaraţia sau proiectul de lege au fost implicit adoptate devenind obligatorii pentru guvern. Legea nr.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României arată că acesta se compune din primul ministru şi miniştri. titulatura ce reprezintă o noţiune generică – corespunzând conducătorului unei astfel de instituţii – şi. op. semnatarii iniţiatori nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune. Cu alte cuvinte. 108 miniştrii delegaţi..cit.Dacă moţiunea de cenzură este respinsă. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.73/3 lit. e – prevede că prin lege organică se reglementează organizarea guvernului). a unei noi moţiuni. pag. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea în faţa camerelor reunite asupra unui program. în Guvern nu pot intra decât funcţii expres prevăzute de Constituţie. Componenţa guvernului Conform Constituţiei guvernul este alcătuit din primul ministru. după caz. ceea ce permite şi justifică necesitatea discutării ei parlamentare în alţi termeni. guvernul nefiind demis.

90. Astfel. membri de drept ai executivului. Bucureşti. pag. şi unii miniştri delegaţi. Tratat de drept administrativ român. ci corespunzând mai mult unor nevoi şi raţiuni politice. pe de altă parte. inclusiv de distribuire a unor portofolii între formaţiunile care au acces la guvernare. dar numai atunci când li se încredinţează în mod expres (nominalizat) această calitate în guvern. 118 . pe de o parte. deşi. reglementări speciale (de natură organică) ar putea conferi calitatea de membru al executivului şi unor alte funcţii publice de conducere de rang guvernamental şi de nivel naţional sau central.propriu-zisă. iar în cazul în care acel secretar.23/2004 din Guvern mai fac parte miniştrii de stat şi miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă premier. 108 V. apreciem că această practică încalcă atât Constituţia cât şi legea în materie. Prisăcaru. altele decât cele ministeriale. prin lipsa criteriilor legale de departajare a secretarilor de stat membri de cei nemembri ai guvernului. 1993.106 din Constituţie). respectiv premierul şi miniştrii – indiferent că diferitele legi de organizare şi funcţionare a ministerelor ar prevedea sau nu pentru conducătorii respectivelor instituţii că au şi această calitate – iar. partea generală. Pierderea calităţii de membru al guvernului de către primul ministru intervine de drept şi prin act juridic (art. a funcţionat într-un minister. Desigur. deşi se afla în subordinea lui. eram şi în prezenţa unei stări antiadministrative. întrucât el avea o calitatea identică cu a ministrului său.I. Editura Lumina Lex. Prin Legea nr. component al guvernului. Încetarea calităţii (funcţiei) de membru al guvernului 1. prin lista prezentată pentru votul de încredere al Parlamentului. Şi această practică am considerat-o neconstituţională. se pot distinge.

pierderea drepturilor electorale ca urmare directă a unei condamnări penale prin aplicarea sancţiunii complementare celei principale pe perioada stabilită. ca urmare a retragerii de către parlament a încrederii acordate guvernului.revocarea din funcţie de către şeful statului ca urmare a unei condamnări pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei. .decesul.pierderea cetăţeniei române. . dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin punerea sub interdicţie. . deşi această situaţie vizează guvernul în ansamblul său şi. ceea ce impune preşedintelui ţării declanşarea procedurii pentru o nouă investitură.imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile. . .moţiunea de cenzură. deoarece unele situaţii se regăseau prevăzute direct în 119 . numai. . ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei. indiferent de dobândirea sau/nu a unei alte cetăţenii.intervenţia unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese.stabilirea domiciliului în străinătate.a) De drept funcţia încetează în următoarele cazuri: . datorită lipsei discernământului ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală constate prin hotărâre judecătorească.demisia. implicit pe primul ministru. În alte cazuri prevăzute de lege se pierde calitatea de premier. b) Prin act juridic funcţia de premier încetează în următoarele situaţii: . .

b) Suspendare. 37/1990 (abrogată). Nu este rezolvată juridic situaţia în care în urma controlului averii premierului. Senat sau 109 110 Art. 2. magistraţilor.sau indirect – precum stabilirea domiciliului în străinătate. ca şi pentru orice persoană ce deţine o funcţie publică. Într-adevăr. 16/3 din Constituţie. Art. dar expresă. deoarece nu poate opera autopropunerea de demitere (destituire).dacă s-a cerut urmărirea penală a primului ministru (de către Camera Deputaţilor. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. nejustificată şi când trebuie. a) În cazul imposibilităţii exercitării atribuţiilor cel mult 45 de zile. total sau parţial. demiterea o face şeful statului la propunerea primului ministru (art. aceasta a fost declarată.legislaţie – dobândirea celei de a doua cetăţenii109 . şi implicit supus aceloraşi reguli privind averea proprie. să opereze demiterea (destituirea sau revocarea) din funcţia deţinută. 64 lit. 120 .111 etc.115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. unica soluţie fiind demisia (proprie).110 interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. 64 lit.8/2) ceea ce nu se poate produce în această ipoteză. ca ipoteză de suspendare tacită din funcţie. b Cod Penal se aplică numai cu art. cuprinde ipoteza suspendării facultative şi cea a suspendării obligatorii sau de drept: . 3/1 din Legea nr. a din acelaşi Cod Penal ce prevede interzicerea drepturilor electorale. conform prevederilor Legii nr. 111 Art. totuşi conform Legii organice a executivului. Suspendarea din funcţie a premierului este o situaţie temporară generată de imposibilitatea exerciţiului limitat al funcţiei datorită unor împrejurări de moment şi nu permanente. deşi premierul este membru al Guvernului. ca şi în cazul pierderii calităţii. prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

dacă s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. acest interval 121 . desemnarea unui interimar este obligatorie pentru că suntem în prezenţa unei situaţii de imposibilitate practică a exercitării atribuţiilor guvernamentale. deoarece prima situaţie determină interimatul funcţiei. preşedintele ţării este obligat să desemneze un alt membru al guvernului ca primministru interimar. În cazul suspendării din funcţie pe durata urmăririi penale sau a trimiterii în judecată a premierului. atunci interimatul încetează dacă primul ministru îşi reia activitatea. în chiar temeiul Constituţiei. dimpotrivă. inclusiv desemnarea candidatului la funcţia de premier. iar aceste soluţii se dispun în intervalul de maximum 45 de zile de la data suspendării. fiind urmată de declanşarea procedurii de investire a unui nou guvern. În cazul imposibilităţii exercitării de către premier a atribuţiilor sale pe cel mult 45 de zile. Distincţia între suspendarea şi vacanţa funcţiei ministeriale este hotărâtoare sub aspectul efectelor produse. Dacă. În cazul în care premierul este scos de sub urmărire penală de către procuror sau achitat de instanţa de judecată. În cazul vacanţei guvernamentale (mai puţin moţiunea de cenzură) desemnarea interimarului este obligatorie.şeful statului) acesta din urmă poate dispune suspendarea premierului din funcţie. urmând ca interimatul să înceteze dacă premierul îşi reia activitatea în guvern. atunci operează în mod obligatoriu suspendarea din funcţie fără nici o altă condiţie de formă. Dacă suspendarea din funcţie se prelungeşte peste 45 de zile acest interimat este continuat până la formarea noului Guvern. iar cea de a doua (şi) înlocuirea din funcţie cu consecinţe pe planul demiterii guvernului. deşi legea fundamentală nu o reglementează expres. .

modificarea şi chiar revocarea acestuia. guvernul este alcătuit din funcţii şi organisme menite a-i asigura funcţionalitatea corespunzătoare şi anume: primul ministru şi aparatul propriu. scoaterea de sub urmărire penală nu-i afectează exerciţiul funcţiunii. întrucât de şi în considerarea persoanei sale sunt legate în mod hotărâtor aceste atribute. numit şi premier (în alte sisteme şeful cabinetului. b) prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii privind politica guvernului care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori putând desemna un membru al 112 113 În sens contrar. etc. încetează de drept mandatul premierului şi al guvernului. 122 . 3. cancelar.112 premierul nemaiputând să-şi reia funcţia113 şi exerciţiul ei. pag. va prezenta parlamentului lista guvernului şi programul de guvernare în vederea obţinerii votului de încredere necesar investiturii şi aprobării programului. În reglementarea anterioară mai exista şi biroul executiv. Organizarea Guvernului Din punct de vedere structural. Primul ministru Primul ministru.). nefiind necesar un decret de destituire (demitere) sau revocare din funcţie. Iorgovan. op. în vreme ce soluţia de încetare a urmăririi sau de trimitere în judecată urmată de condamnare sau încetarea procesului penal conduc la încetarea funcţiei. 159. În ipoteza urmăririi penale neurmată de suspendarea din funcţie a premierului. În acest sens el are următoarele atribuţii principale: a) odată desemnat ca şi candidat la această funcţie. conduce guvernul având un rol esenţial în alcătuirea.. A.cit. preşedinte al Consiliului de Miniştri.este depăşit.

decretele prezidenţiale şi semnează hotărârile şi ordonanţele guvernamentale. secretarul general şi adjuncţii acestuia. Pe linia aceleiaşi atribuţii premierul exercită competenţe vizând aparatul propriu al guvernului. respectând atribuţiile ce le revin. Coordonarea asigură corelarea acţiunilor executive în vederea rezolvării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor revenind autorităţilor administrative ce alcătuiesc sistemul condus de guvern şi de premier. de regulă.executivului care să răspundă la ele. c) propune Preşedintelui României revocarea şi numirea unor membri ai guvernului. iar pe plan funcţional prin rolul decisiv în mecanismul adoptării şi al semnării actelor guvernamentale. precum şi încredinţarea delegării funcţiei ministeriale în cazul interimatului acesteia. inclusiv atribuţia de a constitui consilii. în cazurile prevăzute de legea fundamentală. respectiv. Premierul coordonează activitatea membrilor guvernului. d) solicită şefului statului participarea la acele şedinţe de guvern pentru care apreciază că este necesară o astfel de prezenţă. Conducerea Guvernului de către primul ministru se manifestă şi pe plan organizatoric prin convocarea şi prezidarea şedinţelor executivului. e) contrasemnează. în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul intervenţiei parlamentare. numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor organelor centrale de specialitate din subordinea nemijlocită a guvernului. a secretarilor şi subsecretarilor de stat din ministere sau din alte organisme centrale (nemembri ai guvernului). precum şi în alte funcţii publice stabilite prin lege sau hotărâri guvernamentale. comisii şi comitete 123 .

64/2003. Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile interne cu alte autorităţi cum sunt Parlamentul. partide. Tratat elementar de drept administrativ. modificată prin Legea nr. precum şi în relaţiile internaţionale. inclusiv a primului ministru. protecţia consumatorului. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă 124 . Acest aparat se compune din Cancelaria PrimuluiMinistru. Bucureşti. Primul-ministru are în coordonare directă o serie de autorităţi şi agenţii naţionale cum sunt cele de reglementare. Preda. Curtea Constituţională. departamente şi alte structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite de guvern. pag. precum şi corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia. Premierul poate desemna un al membru al guvernului care să-i exercite funcţia pe perioada absenţei sale sau a imposibilităţii exercitării atribuţiilor sale (dacă această desemnare nu este făcută de şeful statului) şi poate delega altui membru al executivului unele dintre atribuţiile sale. Secretariatul General al Guvernului. Ministerul Public. 353. Preşedintele României. 116 Art. 20 din Legea nr. Curtea Supremă de Justiţie. cu alte autorităţi şi instituţii publice. Consiliul Legislativ. Aparatul de lucru al Guvernului115 Pe lângă şi în subordinea nemijlocită a Guvernului.23/2003 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr.114 Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. alianţe politice. funcţionează aparatul de lucru propriu al executivului sau guvernului. organizaţii neguvernamentale. sindicatele. Editura Lumina Lex. 90/2001. 115 În reglementarea anterioară funcţiona biroul executiv al Guvernului.116 114 M.interministeriale sau interdepartamentale pentru rezolvarea unor situaţii deosebite ori a unor probleme operative. 1996. Curtea de Conturi. diferite comisii şi oficii. privatizare.

e) Compartimentul cu probleme speciale. continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. g) Compartimentul de protocol. 125 . economice şi tehnice ale activităţii executivului. numiţi prin decizie a premierului.411/2006. Şeful cancelariei are rang de ministru şi este ordonator principal de credite Corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia sunt coordonaţi de unul dintre consilieri. probată prin Legea modificatoare nr.Cancelaria primului-ministru este alcătuită din: a) Corpul de consilieri ai premierului. rezolvarea problemelor organizatorice. care poate avea rang de ministru. iar personalului acestuia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public. prin aparatul propriu. f) Compartimentul documente secrete. d) Cabinetul primului-ministru. juridice. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură: derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. constituind elementul de legătură şi stabilitate a guvernării. Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului. Secretariatul asigură. nr. funcţionarea şi atribuţiile aparatului premierului se stabilesc prin decizia premierului. Organizarea şi atribuţiile sale se stabilesc prin hotărâre de guvern. ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi. Organizarea. reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. b) Corpul de Control a Guvernului. care pot avea rang de secretar de stat.49/2005. desemnat prin decizia premierului. c) Aparatul tehnic al corpului de consilieri.

în conformitate cu atribuţiile Guvernului. având atribuţii.) nu fac parte din guvern. directori. ca structuri specializate şi auxiliare ale guvernului. 4. etc. având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general. Funcţionarea Guvernului 126 . care se include în bugetul de stat. secretarul general al Guvernului. Departamentul pentru lupta antifraudă. precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre de guvern. oficii. etc. autoritatea subordonării şi desele lor restructurări determinând o instabilitatea administrativă. Departamentul este condus de un demnitar. fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine. Ordonator principal de credite este ministrul coordonator al Secretariatului General al Guvernului sau.Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. modul de organizare şi funcţionare. Aceste instituţii pot fi şi în subordinea sau trecute în subordinea ministerelor şi a altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale (conform Ordonanţei de Urgenţă nr. etc.). ale căror conducători (secretari şi subsecretari de stat. structuri şi personal stabilite prin hotărâri de guvern sau decizii ale premierului (de exemplu: Secretariatul de Stat pentru Problemele Persoanelor cu Handicap. Înfiinţarea. secretariate. Departamentul de implementare programe şi ajustare structurată.. care în exercitarea atribuţiilor sale de conducere emite ordine cu caracter individual. aflată în subordinea premierului.64/2003). în cadrul aparatului de lucru a guvernului. după caz. numărul lor mare. Pe lângă Guvern şi aparatul său mai pot funcţiona autorităţi. agenţii. Departamentul este o structură organizatorică. preşedinţi.

la solicitarea premierului. Şeful statului poate lua parte la şedinţele în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. În cadrul şedinţelor sunt adoptate acte juridice şi politice ca acţiuni decizionale. la cererea primului ministru. care le şi conduce. urmând să certifice stenograma ce consemnează desfăşurarea dezbaterilor şi măsurile adoptate. sau ai autorităţilor administrative autonome şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. 127 . precum secretari şi subsecretari de stat. în primul caz în afara oricărei invitaţii. îndrumarea şi controlul autorităţilor din subordine. în vreme ce. în mod distinct. când conducerea lor revine acestuia. Şedinţele plenului reprezintă unica modalitate de lucru legal consacrată şi recunoscută întregului executiv. asigurarea ordinii publice şi. numai la iniţiativa executivului. sub aspectul modului său de funcţionare. ca invitaţi. în al doilea caz.Guvernul este o autoritate colegială condusă de primul ministru şi care. deci din proprie iniţiativă. în cadrul căreia se dezbat şi se soluţionează probleme ce intră în sfera sa de atribuţii. Şedinţele sunt prezidate de primul ministru afară de cazul în care la ele participă şeful statului (din proprie iniţiativă sau ca invitat). activitatea premierului. în alte situaţii. iar. cunoaşte ca formă de lucru şedinţa plenului şi. La şedinţe participă de drept şi în mod obligatoriu toţi membrii guvernului. totodată se realizează coordonarea. Convocarea şedinţelor se face de către premier. nemembrii. conducători ai organelor din subordinea Guvernului. La şedinţe participă de drept şi secretarul general al guvernului. Participările şefului statului sunt facultative. apărarea ţării. iar întrunirile au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar.

dacă acceptăm că atribuţia este un complet de drepturi şi obligaţii de care dispune o autoritate pentru realizarea sarcinilor sale. spre deosebire de ceilalţi membri ai acestuia. Premierul este şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate. 5. executive în cazul nostru. a ordinii publice şi siguranţei naţionale). rezultă că funcţiile Guvernului sunt tocmai sarcinile acestuia. cea de administrare a proprietăţii statului. precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice. iar sarcina se poate defini ca obiectiv ce trebuie realizat în cadrul activităţii de stat. adoptându-se măsurile corespunzătoare. Atribuţiile Guvernului Legea organică a Guvernului care a introdus noţiunea de funcţie a acestei autorităţi nu defineşte conţinutul acestui concept şi nici pe acela de atribuţie a executivului. Funcţia sa presupune o activitate continuă la sediul executivului. iar altele de formă sau formale (funcţia de 128 . respectiv direcţii generale ale activităţilor sale dintre care unele sunt de conţinut (funcţia de strategie. ori cea de autoritate de stat în domeniul apărării naţionale. Primul ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor săi. strâns corelată cu activitatea aparatului propriu.În cadrul şedinţelor se dezbat probleme ale politicii interne şi externe ale ţării. în cadrul sau în afara şedinţelor plenului organului colegial. Totuşi. Dezbaterile şi modul de adoptare a actelor şi a măsurilor guvernamentale se consemnează în stenograma şedinţei certificată de secretarul general al guvernului.

distingem atribuţii de natură constituţională şi atribuţii de natură legală. atribuţiile pot fi de natură economico-financiară şi socială. După conţinutul lor. atribuţiile pot fi clasificate în principale (cuprinse în Constituţie şi legea organică) şi secundare (în alte categorii de acte de reglementare). întrucât chiar administraţia publică îndeplineşte. precum şi contul general de încheiere a exerciţiului bugetar. pe ansamblul ei. în funcţie de stabilirea lor prin Constituţie şi. cea de reprezentare ori cea de funcţionare a instituţiilor şi organismelor din subordinea sau de sub autoritatea sa). legi (organice117 sau ordinare). 129 . După locul producerii efectelor. Pe de altă parte. distingem atribuţii interne şi atribuţii internaţionale. e) numai organizarea guvernului este reglementată prin lege organică. supuse spre adoptare Parlamentului. Atribuţii de natură economico-financiară Dintre atribuţiile cu caracter economico financiar ale Guvernului enumerăm: a) Guvernul elaborează proiectul (legii) bugetului de stat. nu şi atribuţiile lui. După actele normative ce le consacră. După importanţa lor. bugetul asigurărilor sociale de stat. Guvernul are de îndeplinit o serie de atribuţii principale.reglementare. respectiv. precum şi de natură politicoadministrativă. În nici un caz aceste funcţii ale Guvernului nu se identifică cu funcţiile sau puterile statului. în realizarea funcţiilor sale. Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat. funcţia executivă a puterii publice. bugetele locale (ale 117 Conform Constituţiei (art. 73/3 lit.

tot guvernul este acela care stabileşte sistemul de impozite şi taxe cuvenite bugetului public naţional şi îl supune spre adoptare Parlamentului. controlează modul de gestionare a resurselor publice raportând despre neregulile constatate. prezentând rapoarte asupra conturilor de execuţie ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. acesta este analizat de guvern care-l supune spre aprobare parlamentului până la mijlocul exerciţiului următor celui privind fiecare cont general. în limitele şi în condiţiile legii. taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. 130 . Desigur. a contului general de execuţie a bugetului statului corespunzător structurii bugetului statului aprobat de parlament. iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale şi judeţene. b) Guvernul aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării.comunelor. de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. Conform Constituţiei. iar dacă nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înaintea expirării exerciţiului bugetar se vor aplica în continuare bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare a acesteia. După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea. pe ramuri şi domenii de activitate.118 Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anual şi se supun separat adoptării parlamentului. 500/2002. oraşelor şi judeţelor). impozitele. Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. 118 Conform Legii finanţelor publice nr. administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. bugetul trezoreriei şi bugetul altor instituţii de stat.

respectiv a activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. el reprezentând autoritatea supremă a puterii executive. din textul constituţional în conformitate cu care guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. asigurând realizarea politicii interne şi externe a ţării. rezultă că actele sale sunt obligatorii pentru întreaga administraţie publică. c) Guvernul asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. Atribuţii de natură politico-administrativă Dintre atribuţiile de natură politico-administrativă enumerăm: a) Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. potrivit Programului de guvernare. este o funcţie strategică a executivului să asigure punerea în aplicare a Programului de guvernare. În acest sens se impun câteva precizări: • în această materie. Pe de altă parte. • calitatea guvernului de a exercita această conducere în mod diferenţiat după cum respectivele autorităţi sunt sau nu în 131 .Aceste programe de dezvoltare economică fac parte integrantă din programul politic de guvernare prezentat parlamentului spre aprobare cu ocazia solicitării votului de încredere sau în cazul angajării răspunderii guvernului printrun nou program în urma respingerii moţiunii de cezură. d) Guvernul asigură realizarea politicii în domeniul social. Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. De altfel.

pe de altă parte). b) Iniţiază proiecte de legi şi le supune spre adoptare Parlamentului. putând cere dezbaterea proiectelor sale în regim de urgenţă. în această problemă. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă. după caz. inclusiv a autorităţilor locale. de regulă. • atributul guvernului de coordonare şi. dezbătând acele propuneri legislative care privesc activitatea executivă primite din partea Parlamentului. îl exercită având în vedere structura unitară a statului nostru. cu respectarea autonomiei locale specifică consiliilor locale şi judeţene. El iniţiază proiecte de legi în ramurile sau domeniile activităţii executive pe care le conduce sau le coordonează. dezbaterii sale până nu le trimite guvernului spre analiză. comparativ cu consiliile locale şi judeţene. o informare legislativului. d) Guvernul asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în 132 . iar dacă asemenea proiecte provin de la un alt autor parlamentul nu le supune. urmând ca executivul să prezinte. c) Emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. ministerele.subordinea lui (de pildă. a descentralizării serviciilor publice din teritoriu care aparţin autorităţilor centrale şi a cooperării cu organismele publice şi sociale interesate. iar dacă o asemenea iniţiativă legislativă de natură extraexecutivă vizează bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat. potrivit Constituţiei. pe de o parte. control al întregului sistem executiv. o asemenea sesizare a guvernului de către parlament este obligatorie. În acest sens guvernul este principalul titular al dreptului de iniţiativă legislativă.

• autorităţile administrative autonome (centrale sau locale) nefiind în subordinea guvernului nu se pot înfiinţa decât prin lege organică. f) Guvernul înfiinţează. organelor de specialitate din subordinea sa. se organizează şi funcţionează potrivit legii şi numai în subordinea Guvernului. g) Guvernul poate constitui: • organisme cu caracter consultativ pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa. de existenţa legii care să recunoască executivului o astfel de competenţă. În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice el exercită controlul ierarhic asupra ministerelor. precum şi al prefecţilor. • ministerele se înfiinţează.aplicarea acestora. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre de guvern şi în limita bugetului aprobat. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa. conform Constituţiei. 133 . precum şi ale prefecţilor. e) Guvernul conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. comisii şi comitete interministeriale în scopul elaborării. La această atribuţie se impun câteva precizări: • acest atribut este condiţionat. indiferent că există sau nu o împuternicire expresă din partea legislativului. organe de specialitate în subordinea sa. cu avizul Curţii de Conturi. • consilii. corelării şi monitorizării de politici. prin acte de aplicare normativă sau individuală.

pentru apărarea ţării. 119 Constituţia cuprinde în acest sens (art. negociază şi încheie. n) Guvernul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile sale. în care scop organizează şi înzestrează forţele armate. a siguranţei cetăţeanului. a liniştii publice. a ordinii şi liniştii publice – ca acte obligatorii de îndeplinit de către întregul executiv condus de guvern. La această atribuţie se impun două precizări: • aceste atribute ale guvernului sunt strict limitate şi condiţionate în modul cel mai restrictiv de Constituţie şi de legislaţia bazată pe ea atunci când vizează drepturile fundamentale ale omului. i) Guvernul exercită atribuţii referitoare la asigurarea ordinii de drept. k) Asigură realizarea politicii externe a ţării şi integrarea României în structurile europene şi internaţionale. j) Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate. în condiţiile prevăzute de lege. potrivit legii.119 • rolul decisiv a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a decretelor prezidenţiale – ce stabilesc măsuri vizând apărarea ţării. acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român. l) Conform legii şi Constituţiei Guvernul negociază tratatele. 53) prevederi privind condiţionarea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi în anumite scopuri determinate şi în mod proporţional cu situaţia care determină o atare stare. potrivit legii. a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. fără afectarea existenţei dreptului său a libertăţii astfel diminuate. 134 . m) Guvernul acordă şi retrage cetăţenia română în condiţiile legi. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale de nivel guvernamental. aprobă renunţarea la cetăţenia română.h) Cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. apărarea ordinii de drept şi a secretului de stat. conform legii.

Regulamentele sunt emise în aplicarea legilor când prin lege s-a prevăzut aceasta. Hotărârile se emit. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial. decizii cu caracter normativ şi individual. potrivit Constituţiei. regulamentele şi ordonanţele. şi primul ministru adoptă sau. de regulă. Nepublicarea atrage inexistenţa acestor acte. 1.6. Actele guvernului se adoptă prin votul majorităţii celor prezenţi prin consens. în timp ce ordonanţele de urgenţă se emit în cazuri excepţionale potrivit Constituţiei. Ordonanţele se emit. Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund. fiind semnate numai de acesta şi publicate în Monitorul Oficial. mai ales în legătură 135 . potrivit legii organice. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. pentru organizarea executării legilor. precum şi cele care constituie secrete de stat nu se publică (comunicându-se doar celor interesaţi). precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii. Primul ministru emite. Hotărârile cu caracter militar. în exercitarea atribuţiilor sale. în plenul său. Hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul ministru. Actele Guvernului Guvernul. Guvernul în plen adoptă acte juridice cum sunt hotărârile. în baza unei împuterniciri legislative de abilitare speciale a Guvernului în domenii rezervate legii ordinare. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului ministru. emite acte juridice şi acte politice. 2. Dacă nu se realizează consensul hotărăşte premierul. în vreme ce ordonanţele şi regulamentele nu pot fi decât normative. respectiv.

2. În plenul său executivul mai adoptă şi acte politice prin care îşi exprimă poziţia faţă de anumite evenimente interne şi internaţionale. cum sunt. primul ministru poate emite acte exclusiv politice ca. politico-juridică. de pildă. ci numai consecinţe politice. declaraţiile. Dintre actele individuale amintim pe cele care vizează numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al guvernului. 7. de pildă.120 De asemenea.cu organizarea internă a guvernului. mesajele care sunt adresate unor reuniuni interne sau internaţionale. convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale care pot fi negociate şi semnate de guvern. în cadrul dreptului său de iniţiativă legislativă. 3 din Legea nr. O importantă categorie de acte având o natură dublă. Răspunderea Guvernului După caracterul răspunderii. dar care nu produc efecte juridice. Numeroase acte din această categorie. sunt supuse parlamentului spre ratificare prin lege. tratatele internaţionale care fac necesară adoptarea unor legi noi sau revizuirea celor în vigoare. de pildă. cum sunt. 120 Art. după caz în procedură de urgenţă. datorită poziţiei şi prestigiului autorităţii de la care provin. 136 . precum şi dezbate acele propuneri legislative primite din partea parlamentului care privesc activitatea executivă. distingem răspunderea individuală şi răspunderea colegială a membrilor guvernului. acordurile. de pildă. De asemenea. guvernul. această categorie de acte fiind semnată numai de premier. o reprezintă actele de drept internaţional cum sunt. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. elaborează şi aprobă proiecte de legi pe care le supune spre adoptare parlamentului.

Guvernul. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. având atribuţii de conducere a guvernului şi de coordonare a activităţii miniştrilor. declaraţiei sau proiectului a fost votată. De asemenea. la rândul ei şi aceasta de mai multe categorii. După autoritatea faţă de care se declanşează. după cum fiecare ministru răspunde şi în faţa premierului pentru propria activitate. Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului. răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte şi faţă de primul ministru. Ea se dezbate după trei zile de la data prezentării sale în şedinţa comună a parlamentului. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică guvernului pe data adoptării ei. în întregul său. răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. răspunde de activitatea executivului în fata legislativului. Primul ministru. cu excepţia cazului în care executivul îşi angajează o nouă răspundere asupra unui program. fiecare membru al guvernului este răspunzător în faţa parlamentului şi a executivului din care face parte şi pentru propria activitate. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată guvernului adoptând o moţiune de cenzură cu votul majorităţii parlamentarilor.După natura ei. iar dacă este respinsă nu se mai poate iniţia o nouă moţiune. În privinţa răspunderii juridice. răspunderea poate fi juridică. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să 137 . iar fiecare membru al acestuia răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea şi pentru actele executivului. şi răspundere politicojuridică. Senatul poate recomanda guvernului demiterea unui membru al său. numai Camera Deputaţilor.

138 . decât în măsura în care cauzele încetării ar fi comune ambelor situaţii. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului sunt reglementate de Legea responsabilităţii ministeriale nr. încetarea uneia dintre ele nu duce la pierderea celeilalte calităţi. ca şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice. competenţa de judecată aparţinând Curţii Supreme de Justiţie. a cetăţeniei române. Raporturile dintre Parlament şi Guvern Constituirea guvernului. Datorită faptului că funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de deputat sau senator. are obligaţia în cadrul controlului parlamentar exercitat asupra sa să prezinte informaţiile şi documentele cerute de camere sau de comisiile parlamentare. 2) Guvernul. 8.115/1999.ceară urmărirea penală a membrilor executivului pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei lor. fără a fi cumulative în mod obligatoriu. şeful statului poate dispune suspendarea din funcţia executivă. stabilirea domiciliului în străinătate. iar trimiterea în judecată atrage de drept suspendarea din funcţie. etc. Dacă s-a cerut urmărirea penală. controlul său parlamentar şi angajarea răspunderii executivului Referitor la constituirea Guvernului facem următoarele precizări: 1) Candidatul desemnat de şeful statului pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară în termen de 10 zile de la desemnare votul de încredere al legislativului asupra programului şi a întregii liste a guvernului. ca de pildă. pierderea drepturilor electorale. iar în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat solicitarea informării este obligatorie.

. în acest caz proiectul.dezbaterea moţiunii după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două camere.comunicarea moţiunii guvernului la data depunerii ei. se poate depune o nouă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentarea acestora. dacă moţiunea nu este adoptată (guvernul nefiind demis). 5) Parlamentul în şedinţa comună a camerelor sale. iar dacă li se solicită prezenţa.3) Membrii executivului au acces la lucrările legislativului. . în faţa camerelor întrunite în şedinţă comună. iar dacă este votată guvernul este demis pe data adoptării ei. 6) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă. programul sau declaraţia se consideră adoptate devenind obligatorii pentru executiv. 7) Dacă guvernul îşi angajează răspunderea. poate retrage încrederea acordată guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în următoarele condiţii: . a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. 4) Guvernul şi membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de parlamentari.iniţierea moţiunii de către cel puţin o pătrime din numărul total al parlamentarilor. 139 . iar forul legislativ poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării. asupra unui program. deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură. participarea lor este obligatorie. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea.

b) Delegarea legislativă de drept nu presupune existenţa unei manifestări de voinţă a parlamentului. De aici concluzia că legea de abilitare poate să nu prevadă obligativitatea supunerii spre aprobare parlamentară a unor astfel de acte. unde se va dezbate în 140 .O lege specială abilitează executivul să poată emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. a) Delegarea prin act juridic apare când sunt întrunite unele condiţii.Legea de abilitare va stabili domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe (de regulă. Ea poate fi definită ca situaţia juridică creată prin conferirea în beneficiul guvernului a unei competenţe de legiferare – care în mod obişnuit revine parlamentului – cu respectarea unor anumite condiţii prevăzute în Constituţie.Delegarea legislativă O problemă centrală a modului de exercitare a unor atribuţii normative ale guvernului o reprezintă delegarea legislativă. până la revenirea legislativului din vacanţa parlamentară). . . prin a cărui nerespectare încetează de drept efectele ordonanţelor astfel adoptate. până la împlinirea termenului de abilitare. deoarece ea se realizează în temeiul Constituţiei prin îndeplinirea unor condiţii. .Aceste acte intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la parlament. În conformitate cu legea fundamentală delegarea legislativă poate fi exercitată în temeiul unui act juridic sau se poate realiza de drept.Dacă legea de abilitare o cere. . . ordonanţele se supun aprobării parlamentului potrivit procedurii legislative.Trebuie să existe situaţii extraordinare care să reclame din partea executivului adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. cu motivaţia corespunzătoare.

efectele lor juridice încetează. 141 . mai ales atunci când nu există o lege specială de abilitare. după cum se prevede în mod expres. aprobarea bugetului de stat.delegarea legislativă nu poate viza atribuţii încredinţate expres de Constituţie parlamentului în întregul său. el se convoacă în mod obligatoriu. deoarece în acest caz se încalcă principiul celerităţii care a impus adoptarea lor pe considerente de urgenţă.). etc.Intrarea în vigoare a ordonanţelor. prin aprobarea sau respingerea lor. fiind condiţionată numai de depunerea lor spre aprobarea legislativului.nu pot constitui obiectul acestor acte domeniile rezervate legii organice. guvernul nu poate dispune prin ordonanţe modificarea Constituţiei.Asupra ordonanţelor emise în astfel de situaţii parlamentul trebuie să se pronunţe întotdeauna. . a stării de război. adică acele domenii rezervate în mod obişnuit legii şi în care puterea executivă poate interveni prin acte proprii de reglementare. de pildă. deci în plenul reunit al camerelor sale (de pildă. dar considerăm şi în privinţa modificării. iar în acest ultim caz. . din acele prevederi constituţionale vizând procedura de revizuire a legii fundamentale. ca. înseamnă că producerea efectelor juridice nu depinde de aşteptarea rezultatelor dezbaterilor din camere şi nici de obţinerea aprobării. declararea mobilizării.procedură de urgenţă. cazul situaţiilor excepţionale.aşa după cum rezultă tacit. suspendării sau interpretării celor deja existente. iar dacă acesta nu se află în sesiune. Delegarea legislativă ridică două mari probleme: 1) Problema centrală a delegării legislative o reprezintă însă obiectul acesteia. nu numai sub aspectul emiterii de noi reglementări. . . Referitor la această problemă facem câteva precizări: .

. declararea mobilizării forţelor armate. în esenţă. de pildă. cât şi de către administraţie.nu pot fi încredinţate guvernului acele atribuţii legislative care-l vizează în mod direct pe acesta sub aspectul dobândirii. De aceea este posibil ca aceeaşi atribuţie. precum şi a activităţii îndeplinite de executiv în temeiul ei şi. a formei sau funcţiei de activitate statală (fundamentală şi concretă) prin care se realizează.Constituţia revizuită permite adoptarea ordonanţelor de urgenţă care să conţină norme organice în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. etc. natura ordonanţelor astfel emise. justiţie). . implicit. modificării sau încetării competenţelor sale. mai ales. normativă. criteriul organului care o realizează – privit în mod izolat – nefiind suficient în determinarea exactă a naturii juridice a activităţii prin care se exercită respectiva competenţă. în cazul nostru.considerăm că delegarea legislativă nu poate viza acele măsuri excepţionale încredinţate de Constituţie Preşedintelui României.. însoţite de motivarea urgenţei. Natura juridică a acestei instituţii. În acest sens este posibil ca în materia organizării şi funcţionării autorităţilor publice una şi aceeaşi atribuţie să fie exercitată de organe aparţinând unor puteri distincte – în mod simultan sau succesiv – caz în care între aceeaşi atribuţie diferenţierea să fie marcată nu atât sub aspectul conţinutului ei. precum şi cele referitoare la raporturile lui cu alte organe ale statului din afara sistemului executiv (parlament. Întradevăr. 2. ci numai în privinţa autorităţii care o înfăptuieşte şi. trebuie să facem distincţie între natura atribuţiilor delegate şi natura activităţii prin intermediul căreia se înfăptuieşte. instituirea stării de urgenţă. să rămână. Cu privire la natura juridică a delegării legislative. neschimbată dacă este înfăptuită atât de către parlament. în caracterizarea unei forme sau funcţii fundamentale 142 . precum.

după cum există organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale ori autorităţi neexecutive ce îndeplinesc activităţi administrative. iar Curtea Constituţională le verifică conformitatea cu legea fundamentală. ordonanţe în acest caz. Formele de activitate ale organelor statului…. În acest sens este posibilă eliminarea aparentei contradicţii dintre atribuţiile legislative delegate şi caracterul executiv al actelor prin intermediul cărora se înfăptuiesc. . ale acestor acte. T. modifica sau abroga. Şi tot astfel. Bucureşti. . Caracterul executiv al activităţii înfăptuite în temeiul delegării legislative rezultă din mai multe considerente: . Pe de altă parte. chiar provizorii. ordonanţele dobândesc puterea juridică a legii şi numai aceasta din urmă le mai poate suspenda. pag. ordonanţele pot fi modificate. emiţând şi acte proprii. trebuie să recunoaştem şi existenţa unei autorităţi executive supreme cu atribuţii de reglementare legislativă chiar dacă această competenţă are un caracter excepţional.de exercitare a puterii în stat este hotărâtor conţinutul activităţii desfăşurate. adoptate după o procedură executivă. guvernul 121 Asupra analizelor consacrate formelor de activitate a se vedea în detaliu.actele astfel emise sunt denumite ordonanţe şi nu legi. a legii. fie că este cazul actelor de aplicare normativă. revocate sau înlocuite de guvern.existenţa deplinătăţii recunoscute a efectelor juridice. . edictarea de norme de către administraţie este un specific şi al activităţii executive.până la aprobarea lor de către parlament. Drăganu. 1965. Editura Ştiinţifică. secundară. care sunt ulterior supuse aprobării legislative ce le conferă posterior valabilitate perpetuă – iar nu prin adoptarea specifică procedurii legislative. fie că este cazul actelor de reglementare primară în domenii nerezervate exclusiv legii.121 or atunci când guvernul exercită unele atribuţii ale legislativului el foloseşte metode deosebite de cele ale parlamentului.în urma aprobării. temporar şi strict controlat de parlament. 143 . 56-57.

Trăsăturile. . locul şi rolul organelor centrale în sistemul autorităţilor administrative 144 . Capitolul 6 Administraţia publică centrală de specialitate 1.pierzându-şi competenţa de a mai putea decide sau reveni asupra situaţiei juridice în lipsa unei noi delegări legislative. nu toate ordonanţele se supun aprobării legislative.dacă în cel mult 30 de zile de la depunere Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide tot în procedură de urgenţă. Apoi. În concluzie. delegarea legislativă încredinţată guvernului implică exerciţiul temporar al unor atribuţii legislative de către puterea executivă prin forme şi metode specifice activităţii administrative prin producerea de efecte juridice valabile pe măsura recunoaşterii şi însuşirii acestor acte de către parlament.

instituţii centrale). autorităţile centrale de specialitate. Organizarea şi funcţionarea ministerelor nu este reglementată printr-o lege distinctă. din modul lor de subordonare (de regulă. Fiind organe executive. bănci. De aici decurg unele constatări: .deşi Constituţia nu o cere. funcţionarea şi actele respectivelor autorităţi. organiza şi funcţionează potrivit legii ordinare. ci ea se face tot prin Legea nr. . au caracteristici propri: 1) Sunt autorităţi ale puterii executive. oficii. de locul pe care îl ocupă în cadrul autorităţilor publice. precum şi diverse comitete. departamente. inspectorate. înfăptuind activitate administrativă cu rol coordonator în asigurarea bunei funcţionări a administraţiei publice dintr-un anumit sector. cu modificările ulterioare. etc.ministerele se pot înfiinţa.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. ministerele fiind reglementate prin acelaşi act normativ cu Guvernul. 145 . ele fac parte din sistemul administraţiei publice. Natura lor juridică administrativă rezultă din modul lor de denumire (ministere. în virtutea simetriei formal-juridice ca şi operaţiunile ulterioare. proprie.neajunsurile generate de lipsa unei proprii legi unitare şi comune tuturor ministerelor (întocmai ca şi în cazul administraţiei publice locale) în care să fie reglementate unitar modul de organizare şi structurile acestor organe. . consilii. etc. faţă de guvern) şi din atribuţiile executive pe care le îndeplinesc. Aceste organe. ceea ce va impune. dobândesc şi un statut de natură organică.Autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei publice sunt ministerele. de modificare sau abrogare legislativă să se facă prin acte de aceeaşi natură şi forţă juridică.

internele. 146 . putând decide. organe de coordonare (Banca Naţională a României) şi organe de control (diversele inspecţii şi inspectorate). comerţ şi turism. motiv pentru care în Legea nr. pag. direcţiile judeţene de cultură).122 3) Sunt organe centrale. respectivele autorităţi pentru a putea îndeplini sarcinile care le revin în teritoriu au. grupare în care se cuprind organe de sinteză (de pildă. după caz. conform legii. gruparea superioară şi distinctă în cadrul autorităţilor executive comparativ cu autorităţile locale şi din teritoriu. numai de simpla independenţă operativă (de pildă. Aceste organe instituite în teritoriu sau autorităţi teritoriale pot dispune. În acest sens. ci autoritatea executivă supremă în stat. agricultură şi industrie alimentară) în timp ce organele de domeniu realizează activităţi în mai multe sectoare complimentare sau conexe ori care au tangenţă cu competenţa mai multor categorii de organe administrative. 90/2001 s-a formulat teza că ministerele îşi desfăşoară activitatea pe domenii (art. sănătate) sau în sectoare astfel constituite (economie şi finanţe. Aceste organe se subordonează. şi organe în subordine. apărarea naţională) sau pot fi chiar organe locale cu autonomie de organizare şi funcţionare. deoarece îşi desfăşoară activitatea într-un sector bine determinat şi limitat (învăţământ. op. comunicaţiile. Ca organe centrale. finanţele) sau după alte criterii (apărare. de regulă. în dublă subordonare (de pildă. guvernul nefiind doar un simplu organ central. guvernului. distincţia între ramură şi domeniu este destul de labilă.2) Au o competenţă specială. atât organic cât şi funcţional. 34). după caz. întrucât îşi desfăşoară şi conduc activitatea la nivel naţional reprezentând. 136.cit. Comisia Naţională pentru Statistică). vama). se consideră că ministerele sunt organe de ramură. apărare. numai în anumite limite ale sferei executive ce formează ramura sau domeniul lor de activitate. ministerele numai în această subordine. constituite la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale (de pildă. 122 I. Iovănaş.. sub acest aspect.

Constituirea. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea. Astfel. prin acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului.4) Conducerea lor este unipersonală de către cel pus în fruntea acestora. în cazul ministerelor. ministerele şi celelalte organe centrale sunt autorităţi aparţinând puterii executive ce exercită conducerea. în vreme ce guvernul şi ministerele. organizarea şi funcţionarea organelor centrale Constituirea Constituirea sau înfiinţarea organelor centrale ale administraţiei se face în mod diferit. nefiind constituite pentru o perioadă 147 . Probabil că ministerele vor beneficia în viitor de o lege cadru generală care le va stabili bazele de organizare şi funcţionare. 2. se organizează şi funcţionează conform legii. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. desfiinţarea sau. Organele centrale de specialitate sunt instituţii cu activitate permanentă. Ministerele se aprobă de către Parlament. inclusiv cu ocazia solicitării votului de investitură. îndrumarea şi controlul la nivel naţional asupra ramurilor şi domeniilor de activitate care leau fost încredinţate. În concluzie. unificând actualele reglementări disparate şi diferite care sunt în vigoare. cu avizul Curţii de Conturi. coordonarea. iar autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa doar prin lege organică. divizarea ori comasarea unor ministere. după caz. cu ocazia procedurii de investitură. pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. ele se înfiinţează.

cu excepţia calităţii de cadru didactic.limitată de timp sau mandat. gospodărire. precum şi personalul de secretariat-administrativ. Nomenclatorul funcţiilor de bază ale categoriilor de personal se stabileşte prin hotărârea guvernului. de deservire. Personalul aparatului propriu al acestor autorităţi se compune din personal ce exercită funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. societăţilor comerciale sau al altor 148 . dacă potrivit dispoziţiilor legale nu se prevede altfel. ale căror funcţii se exercită. de regulă. Organizare şi compunere Organele centrale sunt alcătuite din funcţionari. întreţinere. Funcţionarii publici din autorităţile centrale sunt incompatibili. conform Statutului funcţionarilor publici. cazul miniştrilor. aşa cum este. aprobate de conducătorii lor. reparaţii. Atribuţiile personalului din cadrul compartimentelor ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale sunt stabilite prin regulamentele proprii de organizare şi funcţionare a acestor organe. de pildă. protocol. Personalul ministerelor nu poate îndeplini o funcţie de reprezentare profesională cu caracter naţional. Competenţele de numire sau angajare a personalului ministerelor se stabileşte prin ordinul ministrului. cu orice altă funcţie publică. Deci. ele trebuind să asigure continuitatea realizării sarcinilor permanente în materie administrativă. Existenţa acestor organe nu este condiţionată de mandatul limitat în timp al conducătorilor lor. schimbările în conducere nu afectează existenţa juridică a organului şi continuitatea exercitării atribuţiilor sale. respectiv din persoane fizice investite în funcţie. prin numire şi a căror activitate principală este de natură administrativă sau executivă. aşa cum este cazul guvernului. de regulă. o altă funcţie publică sau o funcţie ori activitate profesională salariată în cadrul regiilor autonome. pe durata mandatului guvernului.

Structura organizatorică a ministerelor şi numărul corespunzător de posturi se aprobă de guvern. compatibilă cu calitatea de deputat sau senator. Ministerele au. asimilate direcţiilor. unele din ele constituindu-se ca organe 149 . volumul. În unele ministere. direcţiilor generale. internele). funcţiile şi atribuţiile ministerelor în raport cu importanţa. se pot organiza inspectorate de stat. direcţii generale şi departamente. complexitatea şi specificul atribuţiilor îndeplinite – din următoarele subdiviziuni: birouri. reprezentanţă comercială) se stabilesc prin hotărâre guvernamentală. ministerele pot avea şi compartimente în străinătate. complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate. În cazul demnitarilor care au şi calitatea de membri ai guvernului (miniştrii) funcţia de membru al executivului este. după caz. Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului. Aceasta este determinată şi de rolul. comisii naţionale asimilate departamentelor. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare se stabilesc prin decrete prezidenţiale la propunerea guvernului. Departamentele sunt conduse de secretari de stat sau subsecretari de stat. În funcţie de natura activităţii. care se aprobă prin ordinul ministerului. conform Constituţiei. Unele ministere au în teritoriu organizate structuri exterioare sau teritoriale (apărarea naţională. oficii. în cadrul unor ministere cu activitate complexă se pot organiza departamente vizând aplicarea politicii economice într-o anumită ramură sau subramură economică. în funcţie de specificul activităţii. Alte compartimente externe (de pildă.organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ. sau. servicii. direcţii. de regulă. În mod excepţional şi pe termen limitat. etc. cu respectarea prevederilor bugetare. volumul. o structură organizatorică unitară în privinţa compartimentelor interne ce le alcătuiesc şi care se compun – în funcţie de importanţa.

iar unele instituţii publice din subordinea celor din urmă. În lipsa unei legi unitare a ministerelor.distincte (finanţe). Din chiar momentul înfiinţării lor ministerele dobândesc personalitate juridică. probabil. Structurile din subordinea ministerelor pot funcţiona ca organe de specialitate (create în baza avizului Curţii de Conturi) sau ca servicii publice deconcentrate. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administraţiei teritoriale. criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului. în funcţie de necesităţi. structura organizatorică. care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. iar în cazul serviciilor publice deconcentrate numai la propunerea prefectului. Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. numărul şi încadrarea personalului. îmbunătăţiri în organizarea ministerelor. descentralizate. ele sunt organizate prin legi speciale. fie prin transferul unor atribuţii specifice de la un minister la altul. fie prin încredinţarea unor atribuţii prevăzute în sarcina ministerelor către secretariate de stat sau agenţii direct subordonate guvernului. Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate teritoriale. Guvernul este autorizat să opereze. respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea. vor fi. iar altele chiar ca organe locale cu dublă subordonare (cultura). Ministerele au sediul în Bucureşti. 150 . obiectul de activitate. prin hotărâri. având şi o aborbare locală. în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan teritorial.

Funcţia este echivalentă cu cea de vicepremier. dar de rang naţional şi guvernamental. demitere. după caz. Comisiei Naţionale pentru Statistică. Miniştrii de stat reprezintă funcţii create la solicitarea adresată de premier Parlamentului pentru coordonarea activităţii unor ministere stabilite de premier. demisie. Ministrul este investit în funcţie.Celelalte autorităţi centrale neministeriale. 151 . aşa cum este. cu celelalte ministere şi autorităţi publice şi organizaţii din ţară. precum şi cu organismele similare din alte ţări. ori a remanierii guvernamentale). din diferite motive. cazul Băncii Naţionale a României. Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu guvernul. căruia nu i se aplică prevederile legii privind Statutul funcţionarului public. cu personal propriu. În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului. va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii. cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. de pildă. nu îşi poate exercita atribuţiile curente. a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. de regulă. de secretari şi subsecretari de stat şi colegiul ministerului. au o structură asemănătoare ministerelor adaptată specificului activităţilor proprii. precum şi în justiţie. înştiinţându-l pe primul ministru despre aceasta. şi. etc. o dată cu aprobarea de către parlament a compunerii guvernului la propunerea premierului desemnat de şeful statului sau prin numirea sa prin decret prezidenţial la propunerea premierului (în urma vacanţei ministeriale cauzate de deces. În cazul în care ministrul. Conducerea şi funcţionarea autorităţilor centrale Conducerea ministerelor se exercită de ministru.

modifica. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea autorităţii respective şi adoptă recomandări cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi. organ consultativ compus din secretarii şi subsecretarii de stat. Rezultă că organul de conducere al ministerului este unipersonal.49/1). şefii compartimentelor independente. ajutându-l pe ministru în acţiunea sa de conducere. continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile autorităţii sunt asigurate de secretarul general al ministerului (art. constituite în structuri stabile caracterizate printr-o strictă subordonare. sub preşedinţia ministrului. 152 . anula şi înlocui actele şi măsurile adoptate potrivit competenţei materiale. cărora le pot suspenda. iar organul colegial are doar rol consultativ. reprezentat prin ministru.Secretarii şi subsecretarii de stat conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredinţate în cadrul ministerelor ori al altor organe în cadrul cărora funcţionează. spre deosebire de plenul guvernului care este un organ colegial de conducere. În cadrul ministerului funcţionează colegiul ministerului. alte persoane având diverse funcţii de conducere în corelaţie cu natura şi structura ministerului. directori generali. Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului se aprobă prin ordin al ministrului. o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie. Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice sunt organe permanente cu activitate continuă. teritoriale şi personale de care dispun. de regulă. Colegiul ministerului se întruneşte. îndrumă. directori. coordonează şi controlează activitatea structurilor şi funcţionarilor din subordinea lor directă sau indirectă. conduse de şefi ierarhici care decid. Stabilitatea funcţionării ministerului. şeful compartimentului juridic.

Funcţia de ministru încetează în urma demisiei. b) Colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului. a pierderii drepturilor electorale. d) Transmite Secretarului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister. 153 . în totalitate sau în parte. ca fiind dobândită în mod ilicit.Secretarul general al ministerului sau al autorităţii centrale este un înalt funcţionar public de carieră. În situaţia încetării funcţiei şi până la desemnarea noului titular. printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. a stării de incompatibilitate. având următoarele atribuţii principale: a) Coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi autorităţile subordonate. c) Primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori. g) Coordonează personalul. f) Monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice. pe criterii de profesionalism. precum şi a demiterii dacă a fost condamnat penal sau averea sa a fost declarată. a revocării. a decesului. numit prin concurs sau examen. atribuţiile vor fi exercitate de premier sau de un ministru interimar desemnat de acesta. politica de personal şi managementul de personal. precum şi cu secretarii judeţelor şi subprefecţii în probleme de interes comun. cu secretarii generali din ministere. e) Urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative iniţiate de minister şi aprobate de Guvern. pentru a putea fi discutate în şedinţa de guvern.

a cetăţeniei române.). În cazul altor autorităţi centrale ale administraţiei publice. este în imposibilitatea de a exercita funcţia ori a devenit incompatibil. etc. calitatea administrativă şi nici invers. Dacă ministrul a demisionat. în cel mult 15 zile de la data încetării ocupării funcţiei. pierderea drepturilor electorale. a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege. şeful statului la propunerea premierului declară vacantă funcţia executivă. la propunerea premierului va desemna un interimar pentru 45 de zile.).În cazul în care încetarea calităţii de membru intervine ca urmare a demisiei. a pierderii drepturilor electorale. Întrucât funcţia ministerială şi cea de membru al guvernului sunt compatibile cu cea de deputat sau de senator. de regulă. a fost demis. 3. preşedintele României. a incompatibilităţii. decât în situaţiile în care cauzele sunt comune celor două ipoteze (de pildă. precum şi între atribuţii principale şi atribuţii 154 . Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale În cazul ministerelor putem face distincţie între atribuţii comune tuturor acestor organe şi atribuţii specifice unora dintre ele. Banca Naţională a României este condusă de un guvernator. încetarea calităţii parlamentare nu influenţează. revocat. modul de organizare a conducerii este diferit (de pildă. Serviciul Român de Informaţii de către un director. Propunerea de numire a noului membru al guvernului trebuie făcută de prim-ministru şefului statului. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face prin decret prezidenţial şi are loc în caz de remaniere guvernamentală. etc.

potrivit strategiei generale a Guvernului. Atribuţiile de natură economico-financiară vizează: a) acţionarea în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului. coordonarea şi controlul aplicării legilor. a ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale emise potrivit legii. a ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale în condiţiile metodologiei aprobate de Guvern. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici. speciale. comune tuturor ministerelor şi. d) colaborarea cu instituţii de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul propriu. b) fundamentarea şi elaborarea propunerii pentru bugetul anual care se înaintează Guvernului. 2. Atribuţiile de reprezentare se referă la: a) reprezentarea intereselor statului în diferite organe şi organizaţii internaţionale. Atribuţiile comune se pot grupa în mai multe categorii. c) urmărirea proiectării şi realizării investiţiilor din sistemul ministerului. în atribuţii generale. respectiv după sfera lor de cuprindere. Legea organică a Guvernului a adoptat un alt criteriu de clasificare a atribuţiilor. după natura lor.secundare la nivelul aceleiaşi autorităţi. implicit. integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. în baza bugetului aprobat. 3. Atribuţiile politico-administrative vizează: a) organizarea. Din categoria atribuţiilor principale fac parte: 1. regăsite în propriile legi de organizare. c) coordonarea şi urmărirea elaborării şi implementării de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. în conformitate cu acordurile şi 155 . ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale. b) iniţierea şi avizarea proiectelor de legi.

156 . acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propunerea întocmirii formelor de aderare la cele existente. luarea măsurilor pentru dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică din domeniul propriu. sunt enunţate atât în acte normative de organizare şi funcţionare a unui minister. încheierea de convenţii. şi de renunţare la cetăţenia română. 4. de pildă. c) urmărirea şi controlul aplicării convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi luarea măsurilor pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. de pildă. finanţează şi coordonează învăţământul de stat de toate gradele. şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate. în principal. Astfel. b) iniţierea şi negocierea. Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului statului. la cerere. Cercetării şi Tineretului organizează. dar şi în reglementări speciale care adaugă noi atribuţii ministerelor în precizarea sferei de competenţă de care dispun. în condiţiile legii. În cadrul atribuţiilor specifice se includ cele care revin în mod propriu numai unei singure autorităţi. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. Aşa. la analiza evoluţiei fenomenelor specifice activităţii ministerului respectiv.convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop. Legea cetăţeniei române prevede atribuţii ale Ministerului Justiţiei în cadrul procedurii de dobândire. Atribuţiile generale şi cele proprii. editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. Atribuţiile de prospectare şi cercetare se referă. etc. Ministerul Afacerilor Externe organizează. Ministerul Educaţiei. îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. Ministerul Justiţiei asigură organizarea şi derularea raporturilor guvernului cu puterea judecătorească.

prin realizarea unei conduceri unitare. printr-o asemenea lege. de a putea încredinţa – atunci când dezideratul întăririi autonomiei locale sau a integrării europene o cer – îndeplinirea unor atribuţii de resortul administraţiei centrale (şi) în beneficiul autorităţilor executive locale. permiţând executivului central impunerea soluţiilor sale. cât şi specifice – ale acestora. organele centrale conduc. îndrumă. va trebui întărit atributul Guvernului. că divergenţele dintre serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţe sau în municipiul Bucureşti cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene se mediază de Guvern. anula. inclusiv transferul unor activităţi de la un minister la altul. uneori modifica şi chiar înlocui actele ilegale şi inoportune ale acestora. coordonează şi controlează activitatea autorităţilor subordonate (locale şi nelocale) emiţând îndrumări obligatorii. Legea organică a administraţiei publice locale nr. în funcţie de obiectivul de activitatea al fiecărei instituţii. Pe de altă parte. în scopul armonizării intereselor generale naţionale cu cele ale colectivităţilor locale. Desigur. inclusiv facultatea executivului de a detalia atribuţii ale ministerelor şi de completare a celor uzuale. Apreciem că soluţia juridică prevăzută este în contradicţie cu spiritul autonomiei locale consacrat legislativ.215/2001 a prevăzut.Desigur. tocmai pentru a descuraja tendinţa de proliferare normativă nejustificată din partea acestora. printre altele. pentru viitor se impune adoptarea unei legi unitare de organizare şi funcţionare a ministerelor care să constituie cadrul general instituţional al acestor autorităţi şi care să includă şi principalele atribuţii – atât comune. uneori 157 . În temeiul raporturilor ierarhice. putând suspenda. o viitoare lege unitară a ministerelor va trebui să delimiteze aria actelor de aplicare normativă a legii şi a hotărârilor guvernamentale pe care le pot emite ministerele.

deoarece şi în localităţi funcţionează structuri în teritoriu ale serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean. preşedinţii vor comunica respectivele acte. deoarece trebuia să prevadă că. în timp ce instrucţiunile şi regulamentele sunt întotdeauna normative. comparativ cu regulamentele care cuprind întotdeauna mai multe norme. în cazul instrucţiunilor. însă. chiar dacă ar conţine o singură măsură de reglementare. aceştia emit ordine şi instrucţiuni şi aprobă regulamente în aplicarea prevederilor legale cu forţă juridică superioară. consiliilor locale şi primarilor din judeţ. Aceste acte sunt obligatorii în raza de competenţă materială a ministerului respectiv. 158 . În cazul miniştrilor. 4. organele centrale au obligaţia să comunice şi prefecţilor. cu modul de soluţionare a divergenţelor între autorităţi şi instituţii din subordinea Guvernului dacă ele nu au un alt organ ierarhic central sau teritorial comun care să rezolve diferendul. de către conducătorii respectivelor organe.încălcând principiul autonomiei şi în detrimentul autorităţilor locale nesubordonate. Tot pentru o mai bună coordonare a activităţii din teritoriu a serviciilor publice deconcentrate. Actele autorităţilor centrale de specialitate Actele juridice de putere sau de autoritate numite şi administrative sunt emise. la rândul lor. transmise în teritoriu propriilor servicii deconcentrate. Ordinele pot fi atât normative cât şi individuale. de regulă. Soluţia este pe deplin compatibilă. respectiv. primarului general al Capitalei. precum şi preşedinţilor consiliilor judeţene. ordinele şi celelalte dispoziţii şi îndrumări. putând fi emise cu sau fără consultarea colegiului ministerului. Considerăm că soluţia juridică este incompletă. şi pe întreg teritoriul ţării.

ele nedeosebindu-se – ca forţă juridică – de ordinele şi instrucţiunile ministeriale. Când acest proces de convertire a lor nu are loc. neputând adopta acte decizionale. obiectul lor specific. precizări. ele se pot aduce la cunoştinţa celor interesaţi prin circulare. normative. sunt aprobate sau sancţionate de ministru. pot emite şi acte politice specifice activităţii lor. fiind emise în vederea punerii în executare a unor acte superioare. de pildă. notele diplomatice. de regulă. De aceea actele acestui organism colegial pot fi considerate ca simple recomandări cu valoarea unor orientări de principiu pentru acţiunea sau activitatea executivă la care se referă. dar numai în temeiul acordului ministrului. cum sunt. 5. de pildă. etc. ca.Colegiul ministerului. În principiu. deoarece angajează statul ulterior la încheierea unor tratate internaţionale ori reprezintă operaţiuni ce premerg sau succed elaborarea ori denunţarea acestora. notificările. direcţii). Unele organe centrale de specialitate. multe dintre ele având însă şi un caracter juridic. caz în care au o forţă juridică inferioară actelor ministrului. deci în acte obligatorii. iar consultarea sa de către ministru şi. declaraţiile. funcţionând ca organ consultativ pe lângă ministru. Autorităţile administraţiei centrale mai pot emite şi alte acte juridice de putere care au diverse denumiri ce reflectă. dar pot proveni şi de la conducătorii unor compartimente interne (departamente.. Răspunderea miniştrilor 159 . Atunci când sunt însuşite de ministru ele se concretizează în ordine. dispoziţii. mai ales. dacă sunt semnate de ministru. cum este cazul Ministerului Afacerilor Externe. îndrumări. hotărârea acestuia neavând caracter obligatoriu. nu are caracter deliberativ. norme.

chiar în afara sancţiunii juridice pentru o abatere. legea responsabilităţii ministeriale determinând cazurile de 160 . 2) Guvernul în întregul său şi fiecare din membrii acestuia răspund pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în faţa parlamentului. subliniem. ceea ce-i conferă acestuia din urmă dreptul de a propune şefului statului revocarea ministrului din funcţie. cel legislativ. ori la demiterea unui membru. fiecare membru al guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate. legea organică accentuând faptul că Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului. ceea ce echivalează cu revocarea sa. De asemenea.Deşi există o lege a responsabilităţii ministeriale. la moţiunea de cenzură faţă de acesta. 4) Camera Deputaţilor şi Senatul. au dreptul de a cere urmărirea penală a miniştrilor şi trimiterea lor în faţa Curţii Supreme de Justiţie pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor. În acest sens se distinge o răspundere colectivă a întregii autorităţi şi o răspundere individuală a miniştrilor care o compun. operând chiar dacă nu s-a comis o încălcare determinată a legii – de genul abaterii juridice – conducând la demisia guvernului. precum şi Preşedintele României. În privinţa răspunderii politico-administrative a miniştrilor distingem mai multe situaţii: 1) Conform legii fundamentale. Toate aceste forme de răspundere colegială sau individuală au un caracter politicojuridic (constituţional şi administrativ) prioritar. 3) Dacă răspunderea colegială a guvernului nu poate opera decât faţă de un alt organ. membrii guvernului sunt solidar răspunzători pentru activitatea executivului şi pentru actele adoptate de acesta. cadrul juridic general al răspunderii miniştrilor este prefigurat de Constituţie şi de legea organică a guvernului. cât şi faţă de primul ministru. răspunderea individuală a membrilor guvernului poate opera atât faţă de plenul executivului.

prin ameninţare. dată în completarea legii anterioare. constituie infracţiuni. potrivit legii penale. au prevăzut (art. Faptele anterior indicate săvârşite în exerciţiul funcţiei sunt sancţionate cu închisoarea de la 2-12 ani (litera a) şi b). inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister. cu rea-credinţă. precum şi Legea nr. a unor date. Pentru săvârşirea altor infracţiuni.8/1) următoarele infracţiuni specifice şi anume: a) împiedicarea.115/1999 faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care.130/1999 (art. avere sau origine socială. 161 . tentativa fiind. şi ea.61). şi 6 luni . pedepsită. la care se adaugă şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere pe o perioadă de 3-10 ani. categorie socială.răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului. sex. d) emiterea de ordinenormative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe teme de rasă. b) prezentarea. convingeri. pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului. religie.468/2001 de aprobare şi modificare a ordonanţei în cauză. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. c) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor Senatului sau Comisiilor permanente ale acestora. în termen de 30 de zile de la solicitare. Ordonanţa de Urgenţă nr. în afara exerciţiului funcţiei lor. informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul utilităţii de informare a Parlamentului de către membrii guvernului. vârstă. de natură să aducă retragere drepturilor omului.253). violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean. inclusiv forma republicată din anul 2002 (Legea nr. În acest sens intră sub incidenţa Legii nr.3 ani (litera c) şi d). orientare sexuală.

ridicarea imunităţii parlamentare şi condamnarea unui deputat atrag de drept efecte şi asupra calităţii sale de ministru şi invers. aplicabile oricărei persoane fizice. instituite după regulile dreptului comun în materie. de pildă.Cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcţie de Preşedintele României. În ceea ce privesc alte forme ale răspunderii sancţionatorii aplicabile miniştrilor – cum este cazul răspunderii disciplinare şi a celei contravenţionale – ca şi răspunderea reparatorie (patrimonială) ele sunt. caz în care operează răspunderea pentru fapta proprie a autorităţii în mod direct. aşa cum am mai arătat. Precizăm de asemenea că. întrucât miniştri pot avea şi calitatea de deputat sau senator. problematica răspunderii juridice se mai circumscrie şi acestor funcţii care antrenează o responsabilitate proprie şi distinctă de cea administrativă şi care ţine de sfera legislativă. în ambele cazuri producându-se pagube. În cazul răspunderii patrimoniale (civile) menţionăm că ea operează nu numai pentru încălcarea prevederilor contractuale ori pentru comiterea unei fapte ilicite. dar şi în ipoteza existenţei unor acte sau fapte de autoritate ce au prejudiciat un terţ. Capitolul 7 Consiliile locale şi judeţene 162 . indiferent de calitatea pe care o are autorul încălcării în cadrul organului respectiv. Desigur. fie în patrimoniul autorităţii sau al terţilor. în unele situaţii cele două calităţi de răspunderi se pot întrepătrunde pentru că. în general. la propunerea primului ministru.

Municipiile. deconcentrării serviciilor publice. În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local.1. care rezolvă treburile publice din respectivele unităţi administrativ-teritoriale123. republicată în 1996. în cazul judeţelor. Natura juridică. precum şi judeţele (consiliile judeţene). 121. nr. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. Consiliile locale au caracter deliberativ. modificată implicit prin revizuirea Constituţiei. în cazul comunelor şi oraşelor. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. autonomiei locale. Partea I-a. 1) şi 2). municipii. 215/200183 în unităţile administrativteritoriale administraţia publică se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării. primarii). republicată în Monitorul Oficial nr. Consiliile locale şi primarii sunt autorităţi eligibile şi autonome. legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. 123 Constituţia României. 204 din 23 aprilie 2001 (care a abrogat Legea nr. nr. republicată în „Monitorul Oficial al României”. Unele oraşe pot fi declarate. iar primarii caracter executiv. alin.767/2003. Aceste unităţi în care funcţionează respectivele autorităţi sunt comunele şi oraşele (consiliile locale. precum şi primarii. a 83 Publicată în „Monitorul Oficial al României”. Partea I-a. Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice din comune şi oraşe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale. 767 din 31 octombrie 2003. 69/1991. în condiţiile legii. la rândul lor. sectoarele Municipiului Bucureşti). 163 . pot avea subdiviziuni administrativteritoriale (de exemplu. cu modificările ei ulterioare). locul şi rolul consiliilor în sistemul administraţiei publice Potrivit Constituţiei revizuite şi a Legii administraţiei publice locale nr. şi judeţean. art.

precum şi din modul lor de organizare şi funcţionare. De altfel. în cazul nostru. colegial şi deliberativ. în treburile publice vizând interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi reprezentative ale administraţiei publice locale cu caracter eligibil. Potrivit Constituţiei. natura juridică administrativă a acestor autorităţi rezultă. dar aici. de către întreg sistemul administraţiei de stat. exercitând o competenţă generală în baza autonomiei locale de care dispun. hotărând. şi din specificul atribuţiilor conferite. ca şi orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora84. delimitarea comunelor. 84 Legea nr. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi ale administraţiei publice conform definirii lor legale.căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege. organizat potrivit legii. cât şi pentru faptul că realizează activitatea executivă exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcţie fundamentală de activitate publică realizată. 215/2001 reuneşte în mod unitar atât organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. legiuitorul nerecurgând la două reglementări distincte în materie. şi în cadrul cărora pot fi constituite autorităţi ale administraţiei publice locale. în principal. organizarea administraţiei locale. această înfăptuire are loc la un nivel teritorial mai redus. cât şi regimul general al autonomiei locale. cu modificările ulterioare 164 . 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României. De asemenea. în condiţiile legii. precum şi regimul general privind autonomia locală se face prin lege organică. oraşelor şi judeţelor se face tot prin lege. Legea nr. a teritoriului. prin referendum. Din această definiţie rezultă trăsăturile consiliilor locale/judeţene: a. pe deplin. şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective.

Serviciului Român de Informaţii. funcţionare şi cel de exercitare a atribuţiilor indică definitoriu caracterul local sau nu al unei categorii de organe ale statului. cel mult. ce exercită puterea publică locală. Consiliile locale şi judeţene sunt organe cu competenţă generală în unităţile în care funcţionează gestionând.b. În acest sens ele hotărăsc în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale. interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. În acest sens modul de constituire. cum sunt cele ale diverselor ministere. pe de altă parte. Conform criteriului competenţei teritoriale. în numele şi interesul colectivităţii teritoriale pe care o reprezintă. precum şi rezolvarea treburilor publice în condiţiile legii. Consiliile locale şi judeţene sunt. un criteriu suficient pentru a caracteriza o autoritate ca fiind de natură locală – ci doar. iar. orăşeneşti şi judeţene. ale Băncii Naţionale a României. îşi desfăşoară activitatea numai în limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese85. rezultă că simplul fapt al acţionării în limitele unei unităţi administrativ-teritoriale nu poate constitui. diferită de organele centrale. inclusă în administraţia publică locală. teritorială – deoarece între aceste limite mai acţionează şi organe în teritoriu ale unor autorităţi executive centrale. pe de o parte. sub propria responsabilitate. prin el însuşi. c. exercită atribuţii de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a colectivităţii umane potrivit principiului autonomiei locale. care nu au caracter local. ele reprezintă o grupare distinctă în cadrul sistemului executiv. în mod evident. Referitor la competenţele şi atribuţiile consiliilor locale facem câteva precizări: 85 Apreciem că şi consiliul judeţean este tot un organ local deşi din Constituţie precum şi din lege nu rezultă expres 165 . respectiv autorităţi comunale. Desigur. etc. întrucât. autorităţi locale.

desigur. • autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul deconcentrării sau descentralizării unor servicii publice proprii ori al creării de noi servicii publice. • încredinţarea de competenţe şi atribuţii pentru alte autorităţi decât cele locale. Această prevedere se doreşte a fi o ilustrare a principiului subsidiarităţii care. precum şi exercitarea lor trebuie să ţină seama de amplasarea şi de natura răspunderii ce le revine. • autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta. • încredinţarea de competenţe şi de atribuţii stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitare autorităţilor locale care se găsesc cel mai aproape de cetăţean. structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. ar fi putut fi formulat mai categoric în sensul obligativităţii intervenţiei autorităţilor centrale în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă decât dacă şi în măsura în care obiectivele unei activităţi locale nu pot fi realizate de autorităţile locale datorită dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma să le producă. fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilităţi. potrivit legii. ele fiind depline şi exclusive.• competenţele şi atribuţiile consiliilor se stabilesc numai prin lege. depăşind capacităţile sau posibilităţile locale. în toate problemele care le privesc în mod direct. înainte de adoptarea oricărei decizii. 166 . precum şi de cerinţele de eficienţă şi eficacitate.

d. etnie. în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege şi prin acte juridice obligatorii în raza lor de acţiune teritorială. • colectivitatea include toţi cetăţenii. De altfel. Consiliile locale şi judeţene sunt organe alese. aflaţi pe acel teritoriu. fundaţiilor sau asociaţiilor de tot felul cu sediul sau filiale în unitatea teritorială. Consiliile sunt organe deliberative. e. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale. ea cuprinzând şi străinii (cu sau fără altă cetăţenie). organizaţiilor. fiind alcătuite din mai multe persoane alese. vârstă. religie. în mod direct pe baza reprezentării proporţionale în cadrul scrutinului de listă. • sunt vizate atât persoanele cu domiciliul (permanent). indiferent de naţionalitate. g. Rezultă din cele prezentate că respectivele consilii sunt autorităţi reprezentative ale colectivităţilor locale. Şi aici se impun câteva precizări: • nu pot fi ignorate nici interesele persoanelor juridice. f. 167 . • colectivitatea locală nu se reduce numai la cetăţenii unităţii administrative. Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială. cât şi cele aflate temporar (cu reşedinţă) în unitatea respectivă. conform Constituţiei revizuite. şi indiferent de proporţia acestora. etc. funcţionând în prezenţa majorităţii celor care le compun. limbă. expressie a puterii locale pe care o exercită în numele şi în interesul societăţii de pe un anumit teritoriu.

În privinţa principiilor care guvernează administraţia locală în mod specific, alăturat principiilor generale, se impun unele precizări. a) Principiul autonomiei locale trebuie analizat sub mai multe aspecte, pornind de la natura sa administrativă, iar nu teritorială, care se manifestă prin modul de constituire, organizare, funcţionare, activitate, decizie, gestionare şi finanţare a autorităţilor locale, precum şi de la enunţul său legal. Legea defineşte autonomia locală ca reprezentând dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă treburile publice, în condiţiile legii. Referitor la autonomia locală trebuie să precizăm: • autonomia vizează modul de constituire a consiliilor locale şi judeţene întrucât ele sunt alcătuite din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către electoratul local, expresie a democraţiei din administraţia locală. • consiliile şi consilierii se organizează, potrivit legii, pe comisii de profil menite a iniţia şi pregăti eficient actul decizional al plenului lor. • funcţionarea consiliilor reflectă caracterul lor colegial, prin compunere, deliberativ, prin atribuţia de adoptare a deciziilor, şi democratic, prin votul majoritar necesar. • consiliile au dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi gestiona treburile publice în numele şi interesul colectivităţii pe care o reprezintă. - legiuitorul a consacrat în mod ferm principiul deplinătăţii şi exclusivităţii competenţei materiale a autorităţilor locale pentru treburile publice de interes local cu excepţia cazurilor
168

-

-

-

-

prevăzute de lege. Corelat acestora trebuia formulat principiul subsidiarităţii intervenţiei autorităţilor centrale ca acţiune în baza complementarităţii de atribuţii sau de competenţă pentru domenii paralele sau care nu ţin numai de competenţa exclusivă a autorităţilor locale (cum este, de exemplu, materia impozitelor şi taxelor, a învăţământului, sănătăţii, culturii şi cultelor, etc.). dreptul administraţiei locale de a avea iniţiativă, în limitele legii, în toate domeniile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi. în activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit prin organizarea referendumului local (potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 13 – 14). Consultarea prin referendum este facultativă pentru organele locale, dar rezultatul acestuia se impune autorităţilor care l-au declanşat. prin consultarea locuitorilor pe calea referendumului sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii, nu se aduce atingere nici caracterului reprezentativ, nici celui deliberativ al consiliilor, ci se dă expresie îmbinării democraţiei clasice, indirecte, reprezentative cu o formă nouă, cea participativă, pe plan local, directă. în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o
169

parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte , respectiv, între toţi aceştia, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţi nu există raporturi de subordonare. operează pe plan local principiul autonomiei gestionare sau patrimoniale, întrucât localităţile şi judeţele au dreptul la resurse proprii, pe care consiliile le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. potrivit autonomiei financiare, autorităţile locale administrează, sau după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale localităţii sau judeţelor. autorităţile locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli ale localităţilor şi judeţelor. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de lege. consiliile locale şi judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele colectivităţii locale reprezentate, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii. autorităţile locale au dreptul, în limitele competenţelor lor şi în condiţiile legii: - să se asocieze cu alte autorităţi locale din ţară sau străinătate; - să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pentru promovarea intereselor lor comune;

170

- să încheie acorduri între ele şi să participe, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională; - să încheie acorduri (cele limitrofe zonelor de frontieră), de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine României. b) Principiul cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ trebuie să caracterizeze raporturile dintre autorităţile locale comunale şi orăşeneşti cu cele judeţene, alături, desigur, de principiile autonomiei, legalităţii şi responsabilităţii. c) Principiul utilizării limbii materne în raporturile cu administraţia locală şi serviciile publice deconcentrate din unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, respectiv o pondere semnificativă conform Constituţiei revizuite. Art. 17 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificat prin Legea nr.286/2006 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora precum şi serviciile publice dconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile constituţiei, a legilor, ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Considerăm că este o prevedere greşită, în special de redactare, deoarece limba maternă ar trebui folosită pentru minoritatea care depăşeşte 20% din numărul locuitorilor ori din această redactare se înţelege că limba maternă trebuie folosită pentru toate minorităţile naţionale. Corect ar fi fost „în unitatea administrativă în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile au obligaţia să
171

asigure folosirea în relaţiile cu aceştia a limbii materne a respectivei naţionalităţi”. Referitor la utilizarea limbii materne a minorităţilor în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice se impun câteva precizări: • limba oficială - în care se desfăşoară activitatea executivă locală şi raporturile administraţiei locale cu terţii - este limba română, putându-se folosi şi limba minorităţilor naţionale în raporturile cu cetăţenii respectivi, atât în scris cât şi oral. • utilizarea limbii materne de către minorităţi în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale legilor în materie şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. • redactarea înscrisurilor oficiale se face tot în limba română, iar, la cerere, şi în limba respectivei minorităţi căreia îi aparţine solicitantul. • obligativitatea autorităţilor locale de a aduce la cunoştinţă publică reglementările proprii şi în limba naţionalităţii conlocuitoare respective, inclusiv anunţarea ordinii de zi a şedinţelor de consiliu, precum şi desfăşurarea şedinţelor de consiliu în limba naţionalităţii respective. d) Principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes naţional aparţinând autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate aflate sub conducerea prefectului. Serviciile publice de interes local sau judeţean se află în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, reţeaua acestora urmând să se amplifice şi să se diversifice, inclusiv prin trecerea unora din subordine exclusiv centrală în subordine exclusivă sau paralelă de natură locală (finanţe, cultură, învăţământ).

172

e) Principiul descentralizării formulat de Constituţia revizuită (art. 120/1) deşi nu se mai referă la serviciile publice din teritoriu aparţinând administraţiei centrale, apreciem că vizează instituţiile publice care, deşi au păstrat subordonare centrală ierarhică, au trecut în paralel şi în subordine locală (cazul celor de învăţământ general obligatoriu, sanitar, cultural, etc.). f) Principiul controlului administrativ şi controlului financiar asupra activităţii consiliilor locale şi judeţene, este expresia caracterului unitar al statului, şi rezultă din obligativitatea îndeplinirii prevederilor din reglementările autorităţilor centrale (legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, instrucţiuni şi regulamente ministeriale, etc.). Fără a intra în detalii, menţionăm că asupra autorităţilor administraţiei publice locale controlul de legalitate este exercitat, în principal, de către prefect, ca reprezentant în teritoriu al guvernului, iar controlul financiar asupra modului de utilizarea banului public de către organele Curţii de Conturi, în principal. Aplicarea principiilor anterior enunţate nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. Categoriile de organe locale cu competenţă generală ale administraţiei publice locale sunt consiliile locale comunale şi orăşeneşti ce constituie prima treaptă, de bază, a organizării de stat a României. Consiliile judeţene reprezintă cel de-al doilea nivel teritorial al aceleiaşi organizări. Întrucât principalele oraşe sunt constituite ca municipii, respectivele consilii se organizează, iar primăriile funcţionează şi la nivelul acestora, inclusiv la nivelul Municipiului Bucureşti. Potrivit legii fundamentale, consiliile locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar potrivit legii organice autorităţile
173

administraţiei publice locale din Capitală sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general, precum şi consiliile locale ale sectoarelor, inclusiv primarii de sector.

2. Formarea consiliilor locale şi judeţene
În conformitate cu Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, consiliile locale (comunale, orăşeneşti şi municipale), precum şi consiliile judeţene se aleg prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerea directă se face pe circumscripţii electorale identice cu unităţile administrativ-teritoriale pe baza votului exprimat, în cazul consilierilor, prin scrutin de listă, şi a primarilor, prin scrutin uninominal, fiecare cetăţean având dreptul la câte un singur vot pentru alegerea consiliului local, a celui judeţean şi a primarului. Aleşii locali sunt primarul şi viceprimarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliului judeţean a căror regim juridic unitar este stabilit prin Statutul alesului local124. Dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul sau în care şi-a stabilit reşedinţa. Alegerile pentru consilii şi primari sunt valabile indiferent de numărul participanţilor la vot din totalul celor înscrişi în listele electorale din circumscripţia respectivă.

3. Constituirea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi. Validarea alegerii consiliilor se face de către judecătoria în raza căreia se
124

Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr.912 din 07.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare. 174

află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Cererea de validare a consiliilor locale se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Cererea introdusă se judecă în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Această cerere se judecă de urgenţă şi cu precădere în termen de 10 zile de la data depunerii. Hotărârea este executorie. Hotărârea judecătoriei este supusă căilor de atac prevăzute în cazul procedurii contencioase. Instanţa trebuie să se pronunţe în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz. Invalidarea mandatelor se poate pronunţa în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consiliului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform Legii privind alegerile locale (de către Biroul Electoral Central). Validarea mandatelor consilierilor declaraţi supleanţi (în caz de numire) este supusă aceleiaşi proceduri prevăzută pentru validarea consilierilor. Pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri. Constituirea consiliului nou ales se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor, iar convocarea în prima şedinţă de constituire se face de către prefect în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare. La aceeaşi şedinţă pot participa prefectul sau reprezentantul său legal, precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar, în cazul consiliului local, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată. Apreciem ca o scăpare a legii neimplicarea primarului în funcţie la această şedinţă şi nu a noului ales, care nu are nici

175

o calitate dacă nu este validat, mai ales că, de regulă, primarii se aleg în turul doi de scrutin. Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor aleşi şi validaţi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la cea de a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii. În situaţia în care consiliul nu se poate reuni nici la a treia convocare, datorită absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, instanţa va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat de la oricare din cele trei convocări consecutive. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei, pe baza procesului verbal al şedinţei întocmit de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. În cazul în care locurile declarate vacante potrivit procedurii menţionate mai sus nu pot fi ocupate cu supleanţi înscrişi pe listele de candidaţi se vor organiza alegeri parţiale pentru completare în termen de 90 de zile. Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor evenimente de forţă majoră care a făcut imposibilă prezenţa acestora. Apreciem că pe durata judecării procesului nu se vor putea desfăşura noile alegeri parţiale pentru a putea evita situaţia reintegrării în funcţie a consilierilor contestatori, concomitent cu existenţa altui sau a altor consilieri nou aleşi în locul celor infirmaţi administrativ, deoarece, în acest caz, am fi în prezenţa unui consiliu supranumeric, ilegal.
176

Lucrările primei şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale care întocmeşte şi procesul-verbal al şedinţei. Consilierii a căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei, oraşului, judeţului… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Deşi legea nu o spune, apreciem că în funcţie de religie, fiecare îşi poate invoca propria divinitate. Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Consilierii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi demisionaţi de drept, deşi legea ar fi trebuit să îi considere demişi de drept, (demisia fiind rezultatul propriei voinţe exclusive a celui în cauză). În situaţia în care consilierul (declarat) ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, alianţei politice sau electorale respective, dacă până la validare acestea confirmă în scris apartenenţa celui în cauză la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, iar numărul de consilieri se reduce sub jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, se vor organiza alegeri parţiale de completare, în termen de 90 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale. După validare, în şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii locali depun jurământul. Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se

177

constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. Consilierii, în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, exercită o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi care dispun de o protecţie juridică deosebită. După acest moment consiliul va alege, dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii celor în funcţie, un preşedinte de şedinţă care va conduce dezbaterile pe o perioadă de cel mult trei luni, semnând hotărârile adoptate. Acest preşedinte poate fi schimbat din funcţie la iniţiativa a acel puţin unei treimi din numărul consilierilor şi cu votul majorităţii celor în funcţie. În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Şi în cazul acestor autorităţi se aplică, în ipoteza constituirii lor, aceleaşi reguli ca şi la consiliile locale . În cazul consiliului judeţean acesta alege, pentru toată durata mandatului său, din rândul consilierilor, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.

4. Compunerea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi prin votul universal, egal, secret, direct şi liber exprimat, în baza scrutinului de listă pentru un mandat de patru ani. Consiliul fiind organ ales, membrii săi nu pot fi numiţi sau investiţi de drept. În exercitarea mandatului lor consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. Fiecare consilier este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public de către secretar.

178

Pentru participarea la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate consilierul primeşte o indemnizaţie stabilită conform legii. Numărul acestora este stabilit prin ordinul prefectului în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile – după cum alegerile au loc în primul sau în al doilea semestru al anului – în care sens: - în cazul consiliilor locale numărul consilierilor este cuprins între 9 – 27; - în cazul consiliilor judeţene între 31 – 37; - Consiliul General al Municipiului Bucureşti are 31 de consilieri. Acest număr este impar şi constant pe toată durata mandatului autorităţii respective, iar prin creşterea sau diminuarea populaţiei el nu suferă modificări, iar în cazul reducerii numerice a membrilor pe parcursul mandatului, va trebui rezolvată completarea lui (măcar până la 2/3 din total), fie cu ajutorul supleanţilor de pe listele de candidaţi, fie prin organizarea de noi alegeri parţiale. Evident în cazul dizolvării consiliului şi a organizării de noi alegeri anticipate numărul de locuri se va reactualiza conform datelor statistice privind populaţia unităţii administrativ-teritoriale respective. Consilierii trebuie să aibă cetăţenia română şi vârsta de cel puţin 23 de ani, împliniţi în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul în respectiva unitate administrativ-teritorială, precum şi inexistenţa interdicţiei de asociere în partide politice125. Calitatea de consilier este incompatibilă, conform legii organice, şi a Legii nr. 161/2003 (art. 88/1) cu: - funcţia de prefect şi de subprefect;
125

Legea nr.67/2004 privind alegerile locale, art. 4, alin. 1). 179

- calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă al consiliului local respectiv al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; - funcţia de manager, preşedinte, vicepreşedinte, director general, director asociat, administrator, cenzor sau membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale de interes local înfiinţate de consiliile locale sau judeţene sau subordonate lor, ori la cele de interes naţional care au sediul ori filialele lor din unitatea administrativteritorială respectivă; - calitatea de primar şi de viceprimar; - calitatea de deputat, senator, ministru, secretar şi subsecretar de stat şi cele asimilate acestora; - funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean; - calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local sau judeţean sau la care soţul sau rudele de gradul I au această calitate. Consilierii care au funcţia de de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administra-tor, cenzor, membru în consiliul de administraţie sau alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu
180

autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau judeţene respective. Aceeaşi interdicţie vizează soţul sau rudele de gradul I ale consilierului care deţin funcţiile sau calităţile respective. Evident, în toate aceste situaţii persoanele în cauză pot participa la alegeri şi pot fi alese în funcţia de consilier, însă starea de incompatibilitate intervine în mod efectiv numai după validarea mandatului celui în cauză. Acesta va trebui să opteze în termen de maxim 10 zile după acest moment asupra calităţii pe care vrea să o menţină, după care, în lipsa opţiunii exprese pentru calitatea de consilier, în proxima şedinţă de consiliu, preşedintele de şedinţă va supune validării mandatul supleantului de pe lista partidului, alianţei politice sau electorale respective. Alte incompatibilităţi se pot stabili numai prin lege. Aşa, de exemplu, chiar Legea administraţiei publice locale stabileşte interdicţia de asociere politică pentru secretarul localităţii ori Legea nr. 161/2003 stabileşte, în mod generic, incompatibilitatea dintre calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie publică sau de demnitate publică. Incompatibilitatea este o situaţie ce operează de drept, în virtutea legii, ea nu se decide, ci doar se constată de către consiliu, motiv pentru care mandatul celui în cauză nu trebuie invalidat. Totuşi, dacă cel în cauză, înlăturat din consiliu, prin validarea unui supleant, se va considera vătămat în dreptul său de ales, apreciem că se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru apărarea acestui drept pretins încălcat sau vătămat. Legea nr. 161/2003 în art. 70 a reglementat conflictul de interese ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate
181

publică sau o funcţie publică are un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale legale. O asemenea persoană nu va putea emite sau încheia un act juridic sau participa la aceste operaţiuni sub sancţiunea, după caz, a persoanei sale şi a nevalabilităţii (nulităţii) actului în cauză. Conflictele de interese ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sau consilierilor locali sau judeţeni sunt reglementate de art. 47 din Legea nr. 215/2001 care interzice acestora să ia parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor în care au interes patrimonial direct sau prin soţ, soţie, afini şi rude până la gradul IV inclusiv . Calitatea de consilier se dobândeşte din momentul depunerii jurământului, menţinându-se pe toată durata consiliului ales, respectiv 4 ani, până la constituirea noului consiliu. Evident, orice scurtare sau prelungire a mandatului consiliului, din care face parte cel în cauză, determină hotărâtor şi durata mandatului acestuia. Tot astfel, consilierul provenit din lista supleanţilor ori cel ales în urma alegerilor anticipate ori parţiale de completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani, deoarece încheie mandatul în derulare al organului din care face parte sau care este în funcţie. Calitatea de consilier încetează, de drept, în următoarele situaţii: - demisie; - incompatibilitate; - schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; - imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă maximă de şase luni consecutive, cu excepţia cazului de suspendare în urma arestării preventive a consilierului (art. 59 alin. 1, desigur, sub rezerva soluţiei de constatare a

182

nevinovăţiei penale şi a încetării procesului penal din această cauză urmată de repunerea în funcţie); - constatarea, după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii alegerilor locale; - condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; - punere sub interdicţie pe cale judecătorească prin hotărâre definitivă şi irevocabilă; - pierderea drepturilor electorale stabilită prin hotărâre judecătorească penală definitivă; - lipsa nemotivată de la trei şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; - deces. La aceste situaţii desigur s-ar mai putea adăuga, pierderea cetăţeniei române, stabilirea domiciliului în străinătate, declararea judecătorească a morţii, etc. Toate aceste cazuri reprezintă, indiferent de sursa lor generatoare (actul sau faptul juridic), modalităţi de pierdere de drept a calităţii de consilier instituite de lege, constatate, iar nu decise, prin hotărârea consiliului – care, în asemenea cazuri, are un efect pur declarativ faţă de împrejurările produse, fiind adoptată la iniţiativa primarului sau a unui consilier (art. 60 alin. 2), iar în cazul consiliului judeţean, la propunerea preşedintelui acestuia (art. 103 alin. 2). În cazurile schimbării domiciliului, a imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase luni consecutive şi a lipsei nemotivate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, hotărârea acestuia se poate ataca în contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără obligaţia reclamantului de a efectua procedura administrativă prealabilă judecăţii, hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă.

183

Prefectul va emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului de consilier. El participă la şedinţele consiliului cu drept de vot consultativ. de îndată. dimpotrivă. având dreptul la despăgubiri. deşi legea nu o spune. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleşi în consiliile locale vor fi reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc ales pe perioada mandatului consiliului de către adunarea sătească. mandatul său încetează (definitiv) înainte de termen. prefectului de către instanţa de judecată care a dispus-o. este condamnat prin hotărâre penală definitivă. constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii. de îndată. când va avea de suportat o pedeapsă privativă de libertate carel împiedică în exercitarea funcţiei. ceea ce reprezintă o încetare temporară a exerciţiului mandatului său. convocată şi organizată de primar. fiind demis din funcţie. Ordinul de suspendare se comunică.Consilierul poate fi suspendat din funcţie. consilierului şi. Organizarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile locale şi judeţene sunt alcătuite din consilieri şi nu au o structură organizatorică propriu-zisă şi nici organe de conducere (cu excepţia consiliilor judeţene care au preşedinte 184 . Suspendarea este de drept numai în cazul măsurii arestării sale preventive despre care se comunică. 5. pe întreaga durată până la soluţionarea definitivă a cauzei. Dacă consilierul suspendat a fost găsit nevinovat – fiind scos de sub urmărire penală de către parchet ori achitat de instanţa de judecată – el îşi va relua mandatul (dacă este posibil). apreciem că acesta îl poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ. Dacă.

Comisiile de specialitate îşi aleg un preşedinte şi un secretar prin votul membrilor lor. aceasta deoarece nu sunt alcătuite din funcţionari cu activitate permanentă. Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii în funcţie. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. după constituirea consiliului. pe care le prezintă consiliului spre dezbatere. urbanism. Comisiile analizează şi avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte. Activitatea acestor comisii nu este decizională. avizări. aşa cum au majoritatea autorităţilor administraţiei publice (cum este. format din astfel de lucrători. agricol). transporturi şi lucrări publice.. ordine publică şi drepturi cetăţeneşti etc. în funcţie de gradul de dezvoltare al localităţii şi judeţului. Asemenea comisii se pot organiza pe probleme economico-sociale. etc. a serviciilor deconcentrate ale acestora din teritoriu etc. îndeplinesc şi alte atribuţii sau însărcinări date de consiliu sau din proprie iniţiativă. juridic şi administrativ. care reflectă compunerea politică a plenului. pe principalele domenii de activitate. pot întreprinde activităţi de verificare în sectorul lor de competenţă. în sensul că 185 . de gradul de urbanizare al acestora. iniţiază proiecte de hotărâri în domeniu.şi vicepreşedinţi). fiind numai deservite de un aparat propriu. controale. buget şi finanţe. cazul ministerelor. ci numai consultativă. de exemplu. conform competenţei care le revine. acesta îşi organizează comisii de specialitate. cum ar fi studii. neproducând efecte juridice.). precum şi de tradiţii. de specificul local (industrial. sănătate publică şi protecţie socială. Comisiile întocmesc rapoarte pe probleme de specialitate. Legea a prevăzut că. etc.

prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. poate înfiinţa comisii temporare. Însă. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. la propunerea a o treime din numărul lor. Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor se face prin votul secret a majorităţii consilierilor în funcţie. durata mandatului acestora fiind egală cu cea a mandatului consiliului judeţean. în exercitarea sarcinilor lor. Membrii comisiei acţionează numai în limitele stabilite prin hotărâre. durata. ci. din proprie iniţiativă sau la solicitarea primarului. ca organ deliberativ. pe toată durata exercitării mandatului. obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii se stabilesc prin hotărârea consiliului. pe durata mandatului său. în aceleaşi condiţii.plenul le poate. ce are libertatea de a o însuşi sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun. Organizarea. suspendarea şi încetarea mandatului preşedintelui sunt similare cu cele ale primarului. de analiză şi verificare pe o perioadă determinată. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi. Consiliul poate organiza nu numai comisii permanente. intereselor generale ale statului sau judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile. numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit. 186 . această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului. funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. iar uneori trebuie. Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie. Componenţa acestora. Cazurile de incompatibilitate. să le solicite opinia potrivit domeniului lor de activitate. În cazul suspendării sau absenţei preşedintelui atribuţiile sale vor fi exercitate de un vicepreşedinte – desemnat prin dispoziţia preşedintelui – în numele preşedintelui.

prefectul ia act prin ordin şi înştiinţează consiliul judeţean pentru alegerea unu nou preşedinte. care se poate prelungi. fiind legal întrunite dacă este prezentă majoritatea consilierilor aflaţi în funcţie. regiile autonome. în caz de război sau catastrofă. prin lege organică. Funcţionarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile se aleg pentru un mandat de patru ani. companiile şi societăţile naţionale ori societăţile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă de drept. Consiliile îşi exercită mandatul de la data constituirii lor până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. înainte de termen. dacă a solicitat reintegrarea. de două ori consecutiv. a mandatului preşedintelui.Preşedintele şi vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier. fără motive temeinice. care se acordă de drept. la cererea celui în cauză. el poate fi sancţionat în 187 . Conform Statutului funcţionarilor publici dacă cei în cauză au calitatea de funcţionar public raportul lor de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică unde funcţionează se întrerupe. Consiliile funcţionează numai în plenul şedinţei la care participă membrii care le compun. În situaţia în care un consilier absentează. 6. În cazul încetării. Preşedintele şi vicepreşedinţii primesc pe toată durata mandatului lor o indemnizaţie stabilită conform legii. Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie. iar cazurile de absenţe motivate se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare a consiliului. Pe toată durata exercitării mandatului contractul de muncă al preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean la instituţiile publice. urmând a fi reluat ulterior încetării mandatului. urmând a se relua.

cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare. sau a preşedintelui. de regulă. inclusiv pentru absenţe nemotivate de la lucrările comisiei de specialitate din care face parte. ori a cel puţin o treime din numărul membrilor săi. în şedinţă ordinară. inclusiv în materie contravenţională şi sancţionatoare vizând subiectele de drept din zona calamitată sau supusă tulburărilor sociale. Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar. iar modificarea 188 . limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. în cazul celor judeţene. sau cel puţin la trei zile.condiţiile respectivului regulament. respectiv judeţean. de regulă prin diminuarea sau suprimarea indemnizaţiei de şedinţă. la convocarea primarului. la convocarea preşedintelui său ori a viceprimarului. la cererea primarului. iar cel judeţean o dată la două luni. cu caracter temporar. în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. ori cel mult trei zile înaintea şedinţelor extraordinare ale consiliului local. pentru orice categorie de consilii. Ordinea de zi a şedinţelor consiliului se aprobă de acesta la propunerea celui care le-a convocat. în cazul celor locale. Consiliul local se întruneşte. În asemenea şedinţe pot fi adoptate acte normative excepţionale. lunar. prefectul poate solicita preşedintelui consiliului judeţean întrunirea acestui organ. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor convocarea consiliului local se poate face de îndată. respectiv a vicepreşedintelui când titularul funcţiei este absent sau suspendat din postul său. catastrofelor. Convocarea consiliului se face în scris de către secretarul localităţii sau cel general al judeţului. De asemenea. incendiilor. epidemiilor sau epizootiilor.

În legătură cu aceste probleme. prin referendum. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă ales pe o perioadă de trei luni. ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi. zonală sau de cooperare transfrontalieră. participarea la programe de dezvoltare judeţeană. ori de un consilier (dacă nici un vicepreşedinte nu poate conduce lucrările). Ordinea de zi se aduce şi la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. 189 . în condiţiile legii. ori ales de consiliu. în cazul absenţei sale motivate. primarul sau preşedintele consiliului judeţean pot propune consultarea cetăţenilor. persoane juridice române sau străine. administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. Şedinţele consiliului sunt publice. cu majoritatea voturilor. În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul . iar în lipsa sa de un vicepreşedinte desemnat de el. se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. ora. organizaţii neguvernamentale. Invitaţia la şedinţă va preciza data.ei se poate face numai pentru probleme urgente şi cu votul majorităţii celor prezenţi. locul desfăşurării şi ordinea de zi. dacă preşedintele a fost suspendat din funcţie. precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice. În localităţile sau judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se va aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a acestora. cu excepţia cazurilor în care consilierii decid. regională.verbal al şedinţei. ca acestea să fie nepublice (cu uşile închise). iar al celui judeţean de către preşedintele acestuia. organizarea şi dezvoltarea urbanis-tică a localităţii şi amenajarea teritoriului. Problemele privind bugetul.

Consilierii au dreptul să conteste conţinutul înscrisului cerând menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa precedentă sau. apreciem noi. secretarii şi subsecretarii de stat. iar în cazul tuturor consiliilor. preşedintele sau cel care conduce şedinţa consiliului local. La şedinţele consiliului local participă în mod obligatoriu şi delegatul sătesc. respectiv judeţean. procesul-verbal al şedinţei anterioare. Înaintea fiecărei şedinţe secretarul pune la dispoziţia consilierilor. fără drept de vot. primarul. poate asista şi lua cuvântul preşedintele consiliului judeţean. secret. pentru satele care nu au consilier ales. şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ai altor organe centrale din unitatea administrativ-teritorială. prefectul sau reprezentantul său. etc. La lucrările consiliului local participă. deputaţii şi senatorii. cu excepţia şedinţelor extraordinare sau a celor convocate în caz de forţă majoră ori de maximă urgenţă. precum şi persoane interesate invitate de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului. cu drept de vot consultativ. Problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu de specialitate al primarului care se elaborează în termen de 30 de zile de la solicitarea iniţiatorului.Consilierul local.). în tăcerea legiuitorului. ori de câte ori se discută problemele vizând aceste localităţi. schimbări în ordinea de zi. 190 . pe care ulterior îl supune spre aprobare consiliului. modul de votare. a oricărei alte operaţiuni inexact consemnate (de exemplu. în probleme ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii. însoţit de avizul comisiei de specialitate. în timp util. împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă prin semnătură responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. nesecret. sau reprezentantul acestuia.

timp de două luni consecutive ori nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. Procesul-verbal şi documentele dezbătute se depun întrun dosar special al şedinţei respective. În cel de-al doilea caz. semnat. În primul caz. prelungirea operează pe timp de război sau de catastrofă. În cazul consiliilor ai căror membri aparţin unei minorităţii naţionale şi reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor. inclusiv rezultatul votului. Această situaţie se comunică instanţei de judecată de către primar.Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română ca limbă oficială. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel ce conduce lucrările şi de secretarul localităţii sau secretarul general al judeţului. în prealabil. sigilat de cel care a condus şedinţa şi de secretar. legea organică reglementează situaţiile ce pot conduce la prelungirea sau scurtarea acestuia. cea a dizolvării de drept sau prin referendum operează în cazul în care consiliul nu se întruneşte. viceprimar sau secretar. de scurtare a mandatului. asigurându-se traducerea în limba română. precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se poate completa cu supleanţi. O primă ipoteză. a fost aprobat procesul-verbal al şedinţei. se poate utiliza şi limba maternă a acestora. care va reglementa şi situaţia tuturor autorităţilor publice centrale reprezentative şi eligibile (Parlament. care va fi numerotat. după ce. în cazul consiliului local. avem în vedere dizolvarea consiliului de drept sau prin act juridic. Dezbaterile din şedinţe. Deşi consiliile funcţionează pe durata unui mandat de patru ani. sau orice persoană interesată. în baza unei legi organice. Documentele şedinţelor se întocmesc în limba română. Preşedinte şi Guvern) ale căror mandate se prelungesc potrivit Constituţiei. 191 .

încheie mandatele celor anterioare pe data constituirii legale ale celor nou alese în cadrul alegerilor locale cu caracter general. în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau. La rândul său. de către reclamant. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. În situaţia dizolvării consiliului judeţean ori pe perioada neconstituirii legale problemele curente ale judeţului vor fi rezolvate de către secretarul acestuia împuternicit special de Guvern prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. în toate problemele de interes local. în condiţiile legii. Stabilirea datei pentru organizarea noilor alegeri se face de către Guvern. cu excepţia celor aflate prin lege în competenţa altor autorităţi publice locale sau centrale. Consiliile locale şi judeţene alese anticipat. Atribuţiile consiliilor locale şi judeţene În realizarea atribuţiilor sale consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte. Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel 192 . de la validarea rezultatului referendumului. consiliul judeţean. Dizolvarea se face de guvern prin hotărâre la propunerea prefectului bazată pe hotărârile judecătoreşti în cauză. fără a mai fi necesară realizarea. 7. ca urmare a dizolvării celor precedente. acţiunea judiciară suspendând de drept măsura de dizolvare. a procedurii administrative prealabile judecăţii. la propunerea prefectului. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă.Prefectul prin ordin ia act de situaţia de dizolvare propunând Guvernului organizarea de noi alegeri. după caz.

3. cu consecinţe în afara acesteia. art. şi atribuţii exterioare. După locul în care exercitarea acestora produce efecte în atribuţii interne. alin. 3. 204 di 23 aprilie 2001. distingem atribuţii comune tuturor acestor autorităţi. în atribuţii principale.) 2. Sarcinile consiliilor locale/judeţene se pot clasifica după mai multe criterii: 1. II. respectiv consiliile locale sunt autorităţi autonome ale administraţiei publice locale. 4. 88 A se vedea Alexandru Basarab-Şinc. cuprinse în propria lege organică (nr. 1994.215/2001). cu consecinţe în interiorul unităţii administrativ-teritoriale. alin. caracteristice uneia sau mai multor categorii de organe de acelaşi gen. Totuşi textele legale introductive. cuprinse în diverse reglementări. lipsite de atributul autonomiei locale88. incluzând ansamblul problemelor vieţii publice locale. 2) şi art. După sfera de generalitate în care se includ. şi generale prin întinderea sau aria lor de cuprindere. Bucureşti. pag. concomitent. Drept administrativ. 2). etc. indiferent de nivelul la care funcţionează. în vreme ce consiliile judeţene sunt autorităţi de coordonare a consiliilor locale. publicată în Monitorul Oficial nr. Editura Metropol. atribuţiile principale sunt. partea specială. vol. După importanţa lor. De aici şi aparenta distincţie netă privitoare la specificul fiecărei categorii de autorităţii (locale şi judeţene). 193 . sau chiar în afara ţării (expresie a cooperării dintre consilii sau a celei transfrontaliere). şi atribuţii specifice.215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. locativă. 16. şi atribuţii secundare. de principiu. încredinţează expres autonomia şi consiliilor judeţene126. 126 Legea administraţiei publice locale nr. în funcţie de actul normativ care le conţine.judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. ce dezvoltă sau completează competenţa aceloraşi organe în cele mai diferite domenii (exemplu: în materie funciară. De regulă.

aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar. În cazul consiliului judeţean strategiile. Aceste studii sunt întreprinse de comisiile de specialitate ale consiliului sau de instituţii. aprobă şi urmăreşte în cooperare cu autorităţile locale interesate măsurile necesare. devenind hotărâri ale acestuia. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor consiliilor locale. după caz. de care dispun. stabileşte impozite şi taxe locale sau judeţene. Domeniul public de interes 194 . şi cele judeţene. edilitargospodăreşti. social-culturale şi educative. • Atribuţii economico-financiare a) Avizează sau aprobă. Exercitarea atribuţiilor de către consiliile locale. prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a localităţii. pe de altă parte. pe baze contractuale. prognozele şi programele sale includ şi propunerile localităţilor alăturate obiectivelor distincte ale judeţului. inclusiv financiare. primarul şi preşedintele consiliului judeţean fiind ordonatori principali de credite bugetare. autorităţi centrale. după caz judeţean. cât şi faţă de primari. adoptă strategii.4. protecţia mediului înconjurător. dispune. b) Aprobă bugetul local. precum şi atribuţii politico-administrative. După natura conţinutului lor distingem atribuţii economico-financiare. în condiţiile legii. c) Administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului. pe de o parte. oraşe şi municipii a sumelor din cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse în condiţiile legii. în condiţiile legii. inclusiv guvern. se face în condiţiile lipsei oricărei subordonări între ele. prefecţi. pentru realizarea acestora. studii. precum şi taxe speciale. respectiv a judeţului. hotărând repartizarea pe comune. iar în temeiul lor se elaborează prognoze şi programe dezbătute şi aprobate de consiliu. contractarea de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare. de amenajare a teritoriului.

ca organ executiv. exercită. în condiţiile legii. numesc şi eliberează din funcţie. Dima. toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat. Manda. 195 . 44. comentată şi adnotată. d) Hotărăşte darea în administrare. Al. oraşului şi judeţului. M. g) Înfiinţează şi reorganizează regii autonome de interes local sau judeţean. Bucureşti. Administrarea sau gospodărirea acestui patrimoniu revine consiliului. Basarab-Şinc. e) Înfiinţează instituţii publice şi servicii publice de interes. Preda. hotărând asupra privatizării lor. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică şi privată a comunei. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. pe conducătorii acestora. Editura AMIVA. precum şi domeniul privat constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. 89 P. respectiv preşedintelui consiliului judeţean89. singura care are personalitate juridică. urmărind şi controlând activitatea acestora. membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome de sub autoritatea lor (ultima atribuţie omisă de legiuitor în cazul judeţelor). după caz. precum şi a serviciilor publice de interes local sau judeţean. conform legii. inclusiv sancţionând. C. în numele unităţii administrativteritoriale. consiliile exercitând faţă de ele toate drepturile inerente decurgând din faptul că li s-a transmis spre folosinţă o parte a patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale în scopul realizării unor activităţi sau servicii publice utile colectivităţii locale. precum şi societăţi comerciale de interes local. 1993. numind şi eliberând din funcţie. inclusiv vânzarea bunurilor proprietate privată. în timp ce exercitarea concretă a drepturilor şi realizarea obligaţiilor revin primarului. în condiţiile legii. local sau judeţean. pag. f) Participarea cu capital sau bunuri în numele şi interesul colectivităţilor locale reprezentate. după caz. în condiţiile legii. Legea administraţiei publice locale.local şi judeţean.

documentaţiile tehnico-economice pentru lucrări de investiţii de interes local şi judeţean. în scopul creşterii calităţii vieţii şi contribuie la protecţia. întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti. elaborează. târguri. asigurând condiţiile necesare realizării acestora. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. în localităţi. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale ale localităţii. dar şi celui judeţean. înfiinţând.h) Asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă. în condiţiile legii. precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţie de interes local sau judeţean. acordând sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate consiliilor locale pentru construirea. consultând consiliile locale. podurilor. stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare realizării acestora. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti. pieţe şi oboare asigurând buna funcţionare a acestora. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. de amenajare a teritoriului şi protecţia mediului înconjurător a) Avizează sau aprobă. studii. conservarea. servicii publice specializate. i) Înfiinţează şi organizează. conform competenţei. c) Stabilesc măsuri sau aprobă construirea. j) Aprobă. urmărind modul de realizare ale acestora în cooperare cu organele locale implicate. analizează 196 . omisă de lege. atribuţie care revine nu numai consiliului local. prognoze şi programe de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism la nivelul localităţii. documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor. întreţinerea şi modernizarea drumurilor. d) Acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător. după caz. la nivel judeţean. în condiţiile legii. b) Consiliile locale analizează şi aprobă în condiţiile legii.

• Atribuţii social-culturale. sănătate. condiţiile materiale şi financiare necesare bunei funcţionări a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa. înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local. sportive şi de agre- 197 . urmărind şi controlând activitatea acestora. f) Sprijină. ocrotire şi asistenţă socială. cultură. d) Contribuie la protecţia. asigură protecţia drepturilor copilului. prin alocarea fondurilor necesare. b) Înfiinţează. sanitare şi educative a) Asigură. în localităţile cu personal didactic ori cu medici sau personal sanitar insuficient. g) Contribuie la sprijinirea (inclusiv financiară. contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială. conservarea. la nivel judeţean. în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie. tineret şi sport. potrivit legii. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. c) Aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale.propunerile consiliilor locale în vederea elaborării de prognoze şi programe pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător. artistice. precum şi de alte facilităţi. cultural-educative sau a celor desfăşurate de cultele religioase. instituţii sociale şi culturale. potrivit competenţelor legale. potrivit competenţei legale. acordarea de stimulente în natură şi bani. în condiţiile legii. condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie. precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare. activitatea cultelor religioase. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale. e) asigură. în cazul judeţului) acţiunilor ştiinţifice. e) Hotărăşte. precum şi a altor activităţi.

c) Consiliul local hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice. din rândul consilierilor. la propunerea primarului.regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean. şi a celui judeţean la propunerea preşedintelui acestuia din urmă. potrivit competenţelor lor legale.organigrama. apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă. c) Atribuie sau schimbă. şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora. respectiv a preşedintelui şi vicepreşedinţilor. înfiinţează. după caz. precum şi a unor obiective de interes judeţean. precum şi ale regiilor autonome de interes local sau judeţean.regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. şi în condiţiile legii. . în condiţiile legii. respectiv a preşedintelui. b) Aprobă următoarele categorii de acte: . baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora. a viceprimarilor. aflate sub autoritatea sa. analizează activitatea pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă. denumiri de străzi. • Atribuţii proprii şi distincte ale consiliilor a) Consiliul local aprobă statutul comunei sau oraşului. în condiţiile legii. 198 . . • Atribuţii politico-administrative • Atribuţii comune: a) Alegerea. statul de funcţii şi numărul de personal al aceluiaşi aparat. în situaţia localităţilor. inclusiv ale instituţiilor şi serviciilor publice. de pieţe şi de obiective de interes local. în localităţi locuri şi parcuri de distracţie.ment. b) Consiliul asigură condiţiile materiale şi financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de apărare a ordinii publice.

• Atribuţii de asociere internă şi externă Legea organică reglementează posibilitatea asocierii. e) Consiliul judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. cu alte comunităţii locale sau asociaţii neguvernamentale. etc. dar şi cu alţi parteneri sociali. după caz. potrivit legislaţiei în vigoare.d) Consiliul local conferă persoanelor fizice române sau străine. ceea ce determină asocierea sau cooperarea.participare are în vedere raţiuni comerciale de factură economică aducătoare de beneficiu prin constituirea de societăţi comerciale. comerciale fie administrative. profesionale. cu 199 . . atât cu persoane juridice române sau străine. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. . Toate consiliile locale şi judeţene mai îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin legi. cooperării. din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. cu alte persoane juridice române sau străine. f) Consiliul judeţean acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă de specialitate. fie pe considerente economice.o asemenea participare poate opera. în condiţiile legii. prin aportul de capital sau bunuri. cu merite deosebite. aderării şi participării consiliilor locale şi judeţene pe plan intern şi pe plan extern. titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului. în condiţiile legii. inclusiv primăriilor şi serviciilor publice locale. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. o consiliile locale şi cele judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri. în condiţiile legii.

realizându-se o regionalizare internă. care permite o mai bună colaborare interjudeţeană. etc.). o acţiune antiepidemiologică. resurse de ape minerale etc. ceea ce nu mai reprezintă o activitate comercială propriu-zisă. o autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca. restaurarea unui imobil de importanţă istorică. turism rural. chiar dacă poate aduce şi beneficii. monocultură agricolă. deoarece se urmăreşte realizarea unor activităţi de utilitate publică locală sau judeţeană (de factură culturală.organizaţii neguvernamentale. şomaj. cu caracter intermediar între nivelul central şi judeţean. Asemenea programe pot viza cooperarea mai multor unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ. în urma restructurării sau privatizării unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat). industrie mică şi mijlocie. edilitară etc. inclusiv sprijinirea unor zone defavorizate (de monoindustrie. sau mai multe judeţe învecinate între ele pe anumite probleme ce ţin de un sector economic determinat (de exemplu. agricultură.). la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. lucrări. ştiinţifică. de exemplu.. în limitele competenţelor care le revin. sanitară. servicii sau proiecte de interes public local sau judeţean. să coopereze şi să se asocieze cu alte 200 . minerit. a unei cercetări ştiinţifice pe o temă administrativă. în condiţiile legii. o autorităţile administraţiei publice locale pot încheia acorduri şi pot participa. constând. în organizarea unui festival de artă. inclusiv prin alocare de fonduri.

un exemplu tipic reprezentândul. pentru realizarea unor obiective de interes comun – scop în care pot înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice. în condiţiile legii creând aşa numitele euroregiuni (bilaterale. potrivit legii organice.teritoriale similare din alte ţări sau asocierea consiliului judeţean cu consilii locale. în condiţiile legii. aceste acorduri se vor încheia numai în domeniile ce sunt de competenţa consiliilor locale sau judeţene. federaţii sau ligi ale primarilor de municipii. de exemplu. potrivit 201 . o pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale. prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create şi pe teritoriul României organisme care să aibă. de exemplu.). trilaterale etc.autorităţi ale administraţie publice locale din ţară sau din străinătate. societăţi comerciale şi servicii publice – ca. pentru promovarea unor interese comune. de exemplu. o consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine. în privinţa acumulării de rezerve şi a aducţiunilor de apă potabilă sau pentru irigaţii. cu respectarea legislaţiei interne şi a angajamentelor internaţionale asumate de statul român. Asemenea situaţii vizează. aderarea la asociaţii. preşe-dinţilor de consilii judeţene etc. înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ .

dreptului intern. precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a autorităţilor administrative publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Iniţiativa autorităţilor locale de a coopera şi de a se asocia cu autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate. România a devenit în anul 1993 membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. iar în anul 1996 a semnat Convenţia Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere. fără competenţe administrativ-teritoriale. Acordurile sau convenţiile încheiate de autorităţile locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local sau judeţean parte la acestea şi sunt supuse controlului de legalitate. Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. 202 . după caz. personalitate juridică. Toate aceste acţiuni obligă ţara noastră la depunerea unor eforturi susţinute de corelare a legislaţiei interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de compatibilizare juridică cu normele occidentale europene. înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene. iar din anul 2007 a devenit membră a Uniunii Europeane. iar actele emise în temeiul lor au în dreptul intern aceeaşi valoare juridică şi aceleaşi efecte ca şi actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001. Autorităţile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau convenţii de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări. în caz contrar se va considera că nu sunt obiecţii şi proiectul respectiv poate fi supus spre adoptarea consiliului.

• Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean a) Asigură respectarea prevederilor Constituţiei.asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului şi analizează periodic stadiul îndeplinirii acestora. organigrama. statul de funcţii. b) În privinţa atribuţiilor faţă de consiliul judeţean: . 203 . . d) Faţă de consiliile locale şi aparatul lor: . desfăşurate în comune şi oraşe. controlează şi răspunde de activitatea privind protecţia drepturilor copilului. . numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate. . . .întocmeşte şi supune spre aprobare regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului. în condiţiile legii. a decretelor prezidenţiale. c) În privinţa atribuţiilor faţă de aparatul propriu al consiliului judeţean şi al instituţiilor şi serviciilor subordonate: . a lucrărilor acestuia. a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia.propune consiliului.acordă prin aparatul propriu şi serviciile de specialitate ale consiliului judeţean. în bune condiţii.dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea. prezintă consiliului anual sau la cerere. sprijin şi consultanţă tehnică şi juridică pentru autorităţile locale. .îndrumă metodologic. la solicitarea acestora. rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului. punerea în aplicare a legilor. . urmăreşte şi controlează activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară. spre aprobare.coordonează şi controlează activitatea instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea consiliului. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale.conduce şedinţele acestuia.coordonează.întocmeşte proiectul ordinii de zi. a hotărârilor consiliului judeţean şi a altor acte normative.

acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lege. precum şi cele de sprijin şi consultanţă pentru autorităţile comunale şi orăşeneşti. prin dispoziţie. .exercită funcţia de ordonator principal de credite. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.e) În materie financiară: . în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. Actele consiliului local şi ale consiliului judeţean În exercitarea atribuţiilor consiliile locale adoptă hotărâri. cu votul majorităţii membrilor prezenţi. în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora cere o altă majoritate. 8. şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului. iar acesta va fi de jumătate plus unu din totalul 204 .dispoziţii cu caracter normativ. În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite: . atribuţiile de coordonare şi control ale instituţiilor şi serviciilor subordonate consiliului judeţean. h) Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor. precum şi în justiţie. g) Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean. contrasemnate de secretarul judeţului. .întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului. .urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen. celor interesaţi.avize. care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau comunicate. cu persoane fizice şi juridice române şi străine. Legea precizează expres care este cvorumul legal al prezenţei la şedinţele consiliului. după caz.

conform Legii contenciosului administrativ. activitatea se va desfăşura numai pe baza veniturilor proprii până la adoptarea noului buget. zonală sau de cooperare transfrontalieră. Majoritatea necesară votării şi adoptării unei hotărâri este de jumătate plus unu din totalul celor prezenţi. iar cele ce vatămă drepturi legal recunoscute de către persoanele fizice sau juridice lezate. . şi nu din numărul total al mandatelor. în condiţiile legii.administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. Hotărârile se adoptă prin vot deschis. cu excepţiile prevăzute de lege. Neadoptarea în trei şedinţe ordinare consecutive a nici unei hotărâri atrage dizolvarea de drept a consiliului.asocierea sau cooperarea cu persoane juridice române sau străine. Dacă bugetul nu poate fi adoptat în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat.participarea la programe de dezvoltare judeţeană.hotărârile privind impozitele şi taxele locale sau judeţene. şi şedinţele de votare sunt publice. .contractarea de împrumuturi. De regulă.celor care îl compun în mod efectiv. . dar consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile ilegale ale consiliilor pot fi atacate în justiţie de către prefect. Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie: . după caz. deci se află în funcţie. regională. precum şi cele vizând bugetul local. hotărârile privind: .organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. deşi legea nu prevede acest lucru. Hotărârile individuale privind persoanele vor fi luate întotdeauna prin vot secret. 205 . Sunt adoptate cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. .

cu sprijinul secretarului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului. are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor. iar cele ale consiliilor judeţene de preşedinţii acestora. pentru legalitate. în lipsa lor. existând un conflict de interese. iar nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Hotărârile consiliilor locale se semnează de consilierul care conduce şedinţa. fie prin soţ. ori. Comunicarea însoţită de eventualele obiecţii privind legalitatea actelor. Hotărârile consiliului se comunică de îndată de către secretar prefectului şi primarului. soţie. În cazul în care cei care au condus lucrările lipsesc sau refuză să semneze. care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depăşeşte competenţa consiliului. 206 . de către secretar. şi de preşedintele consiliului judeţean în cazul acestui din urmă organ. în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut. Acţiunea judiciară împotriva ei poate fi introdusă de orice persoană interesată. de vicepreşedintele care a condus şedinţa. în cazul consiliilor locale. Hotărârea adoptată cu încălcarea acestei interdicţii este nulă de drept. hotărârea va fi semnată de 3 – 5 consilieri (prezenţi la şedinţa în care s-a adoptat hotărârea). El va expune consiliului opinia sa motivată. în mod obligatoriu.Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari. dar nu mai târziu de 10 zile de la data adoptării lor. se face în scris şi se înregistrează într-un registru special. şi se contrasemnează. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. fie personal. însoţite. de referatul de specialitate al aparatului propriu.

prin intermediul secretarului lor. iar cele individuale de la data comunicării. ceea ce atrage suspendarea de drept a actului contestat în justiţie astfel că practic se blochează aplicarea lui temporară. Precizăm că există obligaţia legală a tuturor autorităţilor locale ca. 207 . dacă legea nu prevede altfel. Faţă de textul legal al momentului obligativităţii actelor administraţiei locale se impune precizarea că acest caracter se dobândeşte din chiar momentul adoptării sau emiterii lor legale. în caz de refuz a autorităţii sesizate astfel de prefect. cel puţin pentru autorul lor.Hotărârile pot fi normative şi individuale. inclusiv prefectului. subiectelor interesate. între timp. Aducerea la cunoştinţa publică sau publicarea actelor normative se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect. dacă bineînţeles nu a operat. Rezultă că aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor normative se face în termen de 5 zile de la data oficială a comunicării lor către prefect. acesta îl va ataca în contenciosul administrativ. deoarece manifestarea de voinţă s-a constituit într-un act juridic valabil cu consecinţe obligatorii. Cele normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii la cunoştinţa publică. în cel mult 30 de zile de la comunicare. intervenţia acestuia pentru revocarea sau modificarea actului în cauză pe motive de ilegalitate urmată de reanalizarea actului cu schimbările corespunzătoare ori. dacă acesta nu şi-a comunicat în termen de 5 zile de la primirea comunicării poziţia faţă de eventuala ilegalitate a actului. să comunice în termen de maximum 10 zile. sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care acţiunea prefectului împotriva actului local a fost respinsă. dar şi de momentul aducerii lor la cunoştinţa subiectelor interesate (prin publicare sau comunicare) se manifestă caracterul lor executoriu. toate actele juridice adoptate sau emise.

în limba maternă. el putând realiza. precum şi primarii ori viceprimarii. consilierii. În situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa cu supleanţi. alături de actul redactat oficial în limba română. sunt în serviciul colectivităţii locale dispunând de protecţia acordată de lege (Legea nr. la cerere. a originalului. şi în limba maternă (art. răspunde pentru nefuncţionalitate dacă nu s-a întrunit. de altfel. inclusiv preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. iar cele cu caracter individual se comunică. timp de 2 luni. Referendumul se organizează ca urmare a unei cereri adresată în acest sens prefectului de către cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. Măsura dispusă este dizolvarea pronunţată prin hotărâre judecătorească. şi o traducere legalizată. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul local/judeţean. Răspunderea consiliilor şi consilierilor În exercitarea mandatului lor. 9. dacă petentul a cerut în mod expres şi această dublă comunicare oficială. Consiliul local/judeţean poate fi dizolvat şi prin referendum organizat în condiţiile legii. 215/2001 şi cea privitoare la Statutul aleşilor locali) datorită exercitării unei funcţii publice. consiliile. ori nu a adoptat (în trei şedinţe ordinare consecutive) nici o hotărâre. 51). Referendumul local este organizat de către o comisie numită 208 .În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (de peste 20%) din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. Consiliul. după cum s-a văzut.

la cel mult două şedinţe consecutive atrage sancţionarea lor conform regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului. în nume propriu. câte un reprezentant al primarului. 209 . Activitatea consiliului încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate. iar absenţa. precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat. pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. a căror încălcare. prin diminuarea proporţională sau totală a indemnizaţiei de şedinţă.prin ordin al prefectului compusă dintr-un reprezentant al prefectului. sau în absenţa acestuia secretarul unităţii administrative va rezolva problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale. Legea a prevăzut obligaţii determinate pentru consilieri. de regulă. consiliului local/judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte sau.să participe la şedinţele consiliului şi la cele ale comisiei de specialitate din care fac parte. în care sens ei au următoarele îndatoriri . Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului sau de la data validării rezultatului referendumului. Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului. după caz. fără motive temeinice. atrage răspunderea acestora. se subînţelege. Până la constituirea noului consiliu primarul/preşedintele consiliului judeţean. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor noului consiliu local/judeţean se face de Guvern la propunerea prefectului.

dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean răspund. dacă faptele lor s-au produs prin exercitarea sarcinilor care le-au revenit.. prin ordin. 210 . . Consilierii. Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios în termen de 10 zile de la comunicare. Vicepreşedinţii consiliului judeţean pot fi eliberaţi din funcţie în aceleaşi condiţii. iar dacă este condamnat prin hotărâre penală definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. Prefectul. prefectul va emite un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului celui în cauză pe întreaga durată a procesului până la soluţionarea definitivă a cauzei.să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii. În cazul în care consilierul a săvârşit o faptă penală – fiind arestat preventiv de către instanţa de judecată – în urma comunicării măsurii de către acesta. ia act de încetarea mandatului.să prezinte anual un raport de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului. Preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. mandatul său încetează. acordând şi primind în audienţe la cererea acestora. fiind demis din funcţie. . Mandatul preşedintelui consiliului judeţean încetează în condiţiile legii statutului aleşilor locali precum şi în următoarele situaţii: . Dacă este găsit nevinovat consilierul îşi va relua mandatul având dreptul la despăgubiri. civil. după caz. penal sau administrativ pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.dacă acesta nu îşi exercită în mod nejustificat mandatul timp de 45 de zile consecutive.

Vor răspunde civil pentru pagubele provocate patrimoniului consiliului.. etc. ecologic. ca terţi aflaţi în raporturi juridice cu administraţia locală. O ipoteză posibilă rezultă din modul de votare a hotărârilor când prin actele consiliului se pot produce pagube suportate.. ca urmare a abaterilor administrative comise de membrii săi. prin suportarea amenzilor sau a sumelor plătite cu titlu de amendă de către consiliul din care fac parte. Alegerea şi durata mandatului 211 . Codului penal. în cele din urmă. Capitolul 8 Primarul 1. administrativ şi contravenţional). deci după dreptul comun care este aplicabil. unităţii administrativteritoriale sau persoanelor fizice ori juridice. Dacă suspendarea sau demiterea din funcţie sunt măsuri administrative cu caracter sancţionator. De aceea consilierii pot cere consemnarea nominală a votului lor în procesul verbal al şedinţei. patrimonial. Codului muncii. în vreme ce personalul angajat prin contract de muncă – făcând parte din aparatul de specialitate a consiliului – răspunde conform Codului civil. ca oricărui angajat sau salariat. totuşi consilierii şi preşedinţii sau vicepreşedinţii pot răspunde şi contravenţional pentru abateri de acest gen săvârşite în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu. de regulă. de către cei care prin aceasta au cauzat pagube patrimoniale. în domeniul financiar. Funcţionarii publici răspund potrivit prevederilor Statutului acestora (penal. apărarea secretului de serviciu etc. aparatului acestuia.

pe circumscripţii electorale. identice cu aşezările respective.Comunele. ei nefiind funcţionari publici în înţelesul Statutului funcţionarilor publici. oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar. Ca şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. iar oraşele reşedinţă de judeţ. ci în temeiul votului exprimat prin scrutin uninominal. respectiva calitate se întrerupe la cerere pe durata mandatului. reprezentativă şi autonomă. dar nu pe baza scrutinului de listă. perioade ca şi consiliile locale ale respectivelor unităţi administrativ-teritoriale. Municipiul Bucureşti are un primar general şi 2 viceprimari. aleşi în condiţiile legii. acordată de drept la autoritatea sau instituţia publică la care a funcţionat. Dacă cei în cauză au avut calitatea de funcţionar public. regii autonome. mandatată să hotărască în problemele interesând colectivitatea locală ca organ de 212 . iar cele 6 sectoare ale sale au câte un primar şi un viceprimar fiecare. eligibilă. Pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier fără să beneficieze de indemnizaţia aferentă acestui statut. Primarul se poate defini ca fiind autoritatea administrativă publică locală unipersonală. companii şi societăţi naţionale. urmând ca la expirarea acesteia cel vizat să solicite reintegrarea. Pe toată durata exercitării mandatului se primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. contractul de muncă al acestora la instituţii publice. Primarii unităţilor administrativ teritoriale sunt aleşi în aceleaşi condiţii şi. câte 2 viceprimari. de regulă. societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept. pe toată durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar.

întâlnite în cazul oricărei funcţii de acest gen. în termen de două săptămâni de la data alegerilor iniţiale. acţionând şi ca reprezentant al statului în acea localitate. noi alegeri în termen de două săptămâni (deci al doilea. 213 . să îndeplinească. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi ales. iar biroul electoral de circumscripţie îl va declara primar pe celălalt şi unic candidat. compatibilitatea morală. organizându-se. de drept. La turul doi participă primii doi candidaţi din primul tur. şi el. 93. În cazul în care unul dintre aceştia decedează. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. 127 Legea nr. În mod similar. fiind ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi127.execuţie. la primul sau la al doilea tur de scrutin. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale nu vor mai avea loc noi alegeri. Primarul trebuie. exerciţiul drepturilor electorale. mai precis în localitatea unde a fost ales. de regulă. şi care vizează cetăţenia română exclusivă şi domiciliul în ţară. În cazul parităţii de voturi a cel puţin 2 candidaţi. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Alegerile pentru primar sunt considerate valabile indiferent câţi s-au prezentat la vot din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale ale circumscripţiei dacă unul dintre candidaţi a obţinut majoritatea (1/2 +1) voturilor exprimate în mod valabil. existenţa discernământului. va participa candidatul situat pe locul următor. condiţiile generale de acces la funcţia publică. art. dacă unul dintre ei decedează. Dacă la primul tur de scrutin nu s-a obţinut majoritatea necesară se vor organiza de drept noi alegeri. iar acestea sunt valabile indiferent de numărul votanţilor. se va declara balotaj. respectiv al treilea tur de scrutin). la care vor participa numai candidaţii în cauză.

Cererea se judecă de urgenţă şi cu 214 . Cererea de validare a primarului se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. f) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate în ţară sau străinătate. Aceeaşi calitate vizează conflictul de interese în sensul de a nu emite un act administrativ. literar-artistice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii sau asociaţii ori organizaţii neguvernamentale. cu excepţia funcţiilor sau activităţilor didactice. b) orice funcţie de conducere.Calitatea de primar sau viceprimar este incompatibilă cu: a) funcţiile şi calităţile prevăzute pentru consilier. dispoziţie sau de a nu încheia un act juridic în exercitarea funcţiei care aduce folos material pentru sine. cenzor sau membru în consiliul de administraţie în cadrul societăţilor comerciale ori din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale sau a regiilor autonome. care se aplică în mod corespunzător. c) calitatea de comerciant persoană fizică. Validarea alegerii primarului se face după aceeaşi procedură ca şi validarea consilierilor. pentru soţ sau rudă de gradul I. instituţii de credit sau societăţi de asigurare şi financiare. e) funcţia de reprezentant al unităţii administrativteritoriale sau al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de interes naţional. d) calitatea de membru al unui grup de interese economice. g) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială. Astfel validarea primarului se face de către judecătoria în a cărei rază se află unitatea administrativ-teritorială de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. h) orice alte activităţi sau funcţii publice. ştiinţifice. bănci.

într-o şedinţă extraordinară. Această hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. Guvernul. la instanţa de contencios administrativ care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. după caz. În caz de invalidare a primarului. în termen de 10 zile de la pronunţare. după caz. concomitent. al organizării de noi alegeri – imediat după invalidare . ceea ce ar crea o situaţie juridică inedită. va stabili data noilor alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau. anume convocată.precădere în şedinţă publică fără citarea părţilor în termen de 10 zile de la data depunerii. la propunerea prefectului. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau. după caz. care în condiţiile actualelor reglementări ar determina un adevărat impas juridic.am putea fi în prezenţa a doi primari legal investiţi. 215 . altul anterior ales acestuia şi repus în funcţie pe cale judiciară. Hotărârea de invalidare a alegerii poate fi atacată de cel interesat. precum şi. a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce confirmă invalidarea ori după ce a expirat termenul de introducere în justiţie a unei astfel de acţiuni. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. respectiv unul nou ales. Într-adevăr. Hotărârea pronunţată este executorie. instanţa pronunţându-se în 10 zile de la introducerea cererii de apel sau se recurs. în caz contrar. Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform legii.

stabilite prin lege organică.demisie. demisionat.pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui listă a fost ales.deces. prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privată de libertate. Mandatul primarului mai încetează de drept dacă: . 9. cu modificările şi completările ulterioare. . . . .punerea sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. 216 .Primarul depune jurământul de credinţă în faţa consiliului local. 912 din 7 decembrie 2004. . Mandatul primarului poate fi prelungit în caz de război sau de catastrofă.dacă primarul nu îşi exercită în mod nemijlocit mandatul timp de 45 de zile consecutiv. ceea ce implică organizarea de noi alegeri.schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială. . de drept. Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. de drept. înainte de termen. . înainte de termen în condiţiile legii privind statutul aleşilor locali. în următoarele împrejurări128: .pierderea drepturilor electorale pe cale judecătorească. 128 Legea nr. iar dacă refuză este considerat. .a fost condamnat.393/2004 privind statutul aleşilor locali. art. Mandatul primarului încetează. Mandatul încetează. publicată în Monitorul Oficial nr. de drept sau prin act juridic.incompatibilitate.este în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic.

Referendumul se organizează ca urmare a cererii scrise adresate prefectului de către cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localităţii sau ai fiecărei localităţi componente a 217 . 72/2 lit. ca urmare a rezultatului unui referendum local. Mandatul primarului încetează. iar hotărârea ei este definitivă şi irevocabilă. Reclamantul nu trebuie să îndeplinească procedura administrativă . Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern la propunerea prefectului în termen de 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar. În această situaţie consiliul local poate desemna prin hotărâre. atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de viceprimar sau. de încetarea mandatului primarului. În cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive (art. un consilier local care va îndeplini în mod temporar atribuţiile viceprimarului. Prefectul ia act. din rândul membrilor săi.prealabilă acţiunii judecătoreşti – exercitată în faţa prefectului emitent al ordinului sau a Guvernului ca autoritate ierarhic superioară acestuia. şi desfăşurat potrivit legii. nesupusă căilor de atac.În caz de vacanţă a funcţiei de primar precum şi în caz de suspendare din funcţie. de unul dintre viceprimarii desemnaţi de consiliul local. „d”) ordinul constatator al prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Data noilor alegeri se va fixa după expirarea termenului de introducere a acţiunii judiciare în contencios sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de respingere a acţiunii primarului. Instanţa este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. după caz. prin act juridic. organizat anume în acest scop. prin ordin. înainte de termen.

data şi locul naşterii.neexercitarea atribuţiilor care îi revin ca reprezentant al statului.neexercitarea atribuţiilor ce îi revin ca reprezentant al colectivităţii. Legea nu a reglementat posibilitatea primarului de a acţiona în judecată Guvernul. Guvernul va adopta o hotărâre – în termen de 90 de zile de la solicitare. în termen de 30 de zile de la primirea cererii. a îndeplinirii condiţiilor legale şi va verifica veridicitatea şi autenticitatea semnăturilor. Motivele invocate în cererea formulată vizează: . Pe baza propunerii motivate a prefectului. Prefectul va analiza temeinicia motivelor invocate.nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. Cererea va cuprinde. Referendumul local se organizează. seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate. în condiţiile Legii contenciosului administrativ. Cheltuielile se suportă din bugetul local. După verificare. prin grija prefectului.oraşului sau comunei (dacă sunt. avizată de minister. alături de indicarea motivelor. potrivit legii. 218 . în condiţiile legii. şi date de identificare a solicitanţilor precum numele şi prenumele. prefectul va transmite o propunere motivată Guvernului prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative privind organizarea referendumului. adusă la cunoştinţa locuitorilor prin grija prefectului. Procedurile legale privitoare la campania pentru referendum nu se mai aplică. prin care va stabili data organizării referendumului. evident. . cu sprijinul secretarului şi al primăriei. semnătura olografă a cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. dar noi apreciem că are această facultate. . mai multe în componenţa respectivei unităţi administrativ-teritoriale).

Pe durata încetării sau suspendării exerciţiului funcţiei. Dacă primarul a fost condamnat prin hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate mandatul său încetează de drept. efectuată prefectului. acesta are dreptul la despăgubiri. În această ultimă ipoteză. . fiind o situaţie provizorie. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat. Arestarea preventivă încetează. putând solicita. care a dispus măsura arestării. temporară. ipoteză aplicabilă şi viceprimarului. a măsurii arestării preventive. apreciem noi. în acest sens. între timp prelungire ei). Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a determinat-o. în următoarele condiţii: . precum şi în caz de revocare de către organul care a dispus-o sau cel îndreptăţit de lege. respectiv. atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către vicepri219 .emiterea unui ordin de către prefect care ia act de comunicare constatând suspendarea mandatului.existenţa unei comunicări a instanţei de judecată. jumătate plus unul din numărul total al voturilor valabil exprimate.comunicarea către primar a ordinului prefectului. dacă mandatul său este încă în derulare.Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Primarul poate fi suspendat de drept din funcţie numai în cazul arestării sale preventive. la finele perioadei pentru care a fost dispusă (dacă nu a operat. în condiţiile legii. Mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-a pronunţat. prefectul va propune Guvernului organizarea de noi alegeri în termen de 90 de zile de la data validării referendumului. . reintegrarea în funcţie. de drept. măsura provizorie a suspendării devenind măsură definitivă de încetare a funcţiei.

Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleaşi condiţii ca şi cel al primarului. prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie. Viceprimarul sau viceprimarii exercită atribuţiile delegate de primar. apreciem că hotărârile consiliului local prin care se dispune schimbarea din funcţie sau se ia act de încetarea sau de suspendarea mandatului său pot fi 220 . cât şi viceprimarul sau viceprimarii. consiliul luând act despre aceasta. până la încetarea suspendării. Suspendarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliu. după caz. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. Dacă sunt suspendaţi din funcţie. desemnat de consiliu. devin vacante concomitent. după caz. consiliul local va delega din rândurile membrilor săi. în condiţiile legii. sau. Consiliul local alege pentru durata mandatului său şi din rândul membrilor săi. viceprimarul respectiv viceprimarii. Dacă ambele funcţii. cât şi ale viceprimarului. însărcinat cu atribuţii de primar.mar sau unul dintre viceprimari. prin vot secret. consiliul va delega un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului. Deşi legea nu prevede. dacă s-au organizat noi alegeri. la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului. de primar şi viceprimar. un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. consiliul va alege un nou viceprimar ce va exercita cumulativ funcţiile celor doi până la alegerea noilor organe de conducere. până la repunerea în funcţie a primarului iniţial. În locul viceprimarului. alegând un nou viceprimar. până la validarea mandatului noului primar. dar care nu-şi poate exercita competenţa. ca urmare a încetării suspendării ori a achitării acestuia de către instanţa penală. concomitent. atât primarul.

chiar dacă nu are calitatea de funcţionar public. cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. 221 . Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. întrucât este ales în funcţie. fără a avea drept de vot. inclusiv prin intermediul prefectului. El acţionează şi ca reprezentant al statului în localitatea în care a fost ales în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă. referendumurilor şi recensămintelor. a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor. la luarea măsurilor de protecţie civilă. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice. pe care îl conduce şi controlează. iar nu numit. În această calitate primarul poate solicita.atacate în justiţie de către viceprimar în contenciosului administrativ. Atribuţiile primarului Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. fiind ocrotit de lege în exercitarea funcţiei sale. asigurarea şi funcţionarea serviciilor publice locale de profil precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege. membru al respectiv fără a beneficia de indemnizaţia statut. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate. în condiţiile legii. precum şi în justiţie. condiţiile Legii viceprimarul îşi consiliului local aferentă acestui 2. concursul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Pe perioada exercitării mandatului păstrează calitatea de consilier. dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.

2. f) Răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau oraşului. precum şi aceea de reprezentant al statului în localitatea unde funcţionează. d) Verifică. recepţii. b) Iniţiază în condiţiile legii negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale. încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică. atât a sediului principal cât şi a sediilor secundare. edilitar-gospodărească şi politico-administrative. 222 . Clasificarea atribuţiilor primarului se poate realiza după mai multe criterii. Eşarfa se poartă în mod obligatoriu la solemnităţi. c) Verifică. e) Exercită funcţia de ordonator principal de credite. calitatea sa de reprezentant al comunei sau oraşului în care a fost ales. După natura lor. consiliului cele constatate. cea de şef al administraţiei publice locale şi a aparatului propriu de specialitate. socială şi igienicosanitară.Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României a cărei model este stabilit de Guvern. corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organele teritoriale fiscale. După conţinutul lor. din oficiu sau la cerere. • Atribuţii economico-financiare a) Întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune aprobării consiliului. prin compartimente de specialitate. de îndată. atribuţiile se cuprind în mai multe categorii având în vedere calitatea primarului de autoritate executivă a administraţie publice locale. 1. aceste atribuţii se clasifică în atribuţii de natură economică-financiară. ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor. prin care se realizează autonomia locală.

c) Controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie. agenţi economici şi instituţiile publice din localitate. acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi de intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre. instalarea semnelor de circulaţie rutieră.• Atribuţii sociale. proprietatea localităţii. incendiilor. industriale sau de orice fel. c) Asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice. catastrofelor. desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal. precum şi decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru scurgerea apelor mari. f) Supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social. împreună cu organele specializate ale statului. b) Organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei centrale rezultatele acestei evidenţe. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti a) Ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune aprobării consiliului local. precum şi ale planurilor urbanistice zonale de detaliu. cu sprijinul serviciilor de specialitate. e) Asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local. conform legii. b) Ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale. 223 . asigură respectarea prevederilor acestuia. pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă de pe din raza localităţii. În acest scop poate mobiliza populaţia. sanitare şi de protecţie a) Ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor. d) Ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere. epidemiilor sau epizootiilor.

care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale. a prevederilor Constituţiei. • Atribuţii politico-administrative a) Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale cetăţeneşti. d) Prezintă consiliului local. b) Asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. c) Poate propune consiliului local consultarea populaţiei. la ordinea şi liniştea publică. informări privind starea economică şi socială a localităţii. în condiţiile legii. e) Asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor. 224 . decretelor Preşedintelui României. iar dacă apreciază că ele sunt ilegale va sesiza prefectul în 3 zile de la adoptarea lor. locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri operative pentru buna funcţionare a acestora. dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale şi ale autorităţilor administraţiei publice centrale. jandarmeriei. gardienilor publici şi unităţilor de protecţie civilă. pieţe. precum şi informări asupra modului de îndeplinire a hotărârilor consiliului local. f) Ia măsurile legale privind desfăşurarea adunărilor publice. reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. pe baza hotărârii consiliului şi în condiţiile legii.d) Exercită controlul asupra activităţilor din târguri. g) Ia măsuri de interzicere sau suspendare a spectacolelor. precum şi punerea în aplicare a legilor. oboare. în concordanţă cu atribuţiile ce revin organelor locale. precum şi a hotărârilor consiliului judeţean. prin intermediul poliţiei. anual sau ori de câte ori este nevoie. prin referendum. cu privire la problemele locale de interes deosebit şi ia măsurile pentru organizarea acestei consultări.

Primarul are competenţa de a constata încălcări ale legii. de 225 . m) Îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă. secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu. ca reprezentant al statului. conform legii. cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. i) Este şeful aparatului propriu de specialitate al consiliului pe care îl conduce şi controlează. prin dispoziţie emisă în termen de 30 de zile de la validare. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului. Primarul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative. k) Numeşte şi eliberează din funcţie. Nu pot fi însă delegate atribuţiile ce revin primarului.h) Îndrumă şi supraveghează activitatea poliţiei comunitre. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate care vor fi aprobate. statul de funcţii. precum şi însărcinările date de consiliul local. n) Emite avizele. personalul din aparatul propriu. propune consiliului numirea şi eliberarea din funcţie. j) Propune consiliului organigrama. a instituţiilor şi serviciilor publice. exercitarea unor atribuţii ce îi revin. precum şi acele atribuţii expres indicate în legea organică. l) Conduce serviciile publice locale. Primarul poate delega viceprimarului sau viceprimarilor. adoptând măsurile legale pentru înlăturarea lor. o) Exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor care revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică. a conducătorilor regiilor autonome. în condiţiile legii. asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară. în condiţiile legii. potrivit legii.

tot în limita numărului maxim de posturi aprobate cabinetul primarului. în limita numărului de posturi aprobate. Primarul este şi cel care le stabileşte atribuţiile de serviciu. 2/2001). Acestea au un caracter normativ sau individual. 3. de pildă. Persoanele din cabinetul primarului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată. cât şi funcţionarii publici din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se bucură de stabilitate în funcţie. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului se face de către primar. Dacă nu-i revin competenţe sancţionatorii va sesiza organele abilitate în acest sens. Primarii de comune pot angaja. pe durata mandatului primarului. Aceste servicii şi instituţii publice se înfiinţează în limita mijloacelor financiare de care dispun. în cazul infracţiunilor. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite acte juridice care poartă denumirea generică de dispoziţii.exemplu în materie contravenţională (conform Ordonanţei nr. iar cele mai multe sunt 226 . un consilier personal iar primarii oraşelor şi municipiilor pot înfiinţa. compartiment distinct format din trei persoane în oraşe şi municipii. Atât funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului. 5 persoane la municipiile reşedinţă de judeţ. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice locale se face de conducătorii acestora. Acest personal este numit şi eliberat din funcţie de primar. Consiliile locale pot organiza şi înfiinţa instituţii şi servicii publice în principalele domenii de activitate potrivit specificului şi nevoilor locale.

Comunicarea. de exemplu. Oricum şi după emitere. Dacă obiecţiile de modificare sau revocare a actului nu sunt însuşite. dar nu mai târziu de 10 zile de la data emiterii lui. interval de timp în care acesta trebuie să îşi formuleze eventualele obiecţii privitoare la legalitatea dispoziţiilor primarului. imposibilitatea aducerii lui la cunoştinţa celor interesaţi. însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate. blocarea executării sale. se va face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop. atunci prefectul va acţiona în instanţa de contencios în scopul anulării măsurii contestate. comerţului). Unele dintre cele individuale pot avea diverse denumiri speciale ca. autorizaţii. Dacă există asemenea obiecţii şi ele sunt însuşite de primar – prin modificarea actului – acesta poate fi adus la cunoştinţa celor vizaţi. Secretarul va comunica de îndată actul în cauză prefectului. ceea ce are ca efect suspendarea de drept a actului şi. inclusiv. certificate (în domeniul construcţiilor. implicit. Actele primarului devin obligatorii din momentul emiterii lor legale şi executorii numai după aducerea lor la cunoştinţa subiectelor vizate. Totuşi actele normative se pot publica numai la expirarea perioadei de 5 zile de la data comunicării lor către prefect. prin publicare cele normative şi prin comunicare cele individuale. Secretarul primăriei contrasemnează actele primarului pentru legalitate. putând refuza contrasemnătura – în cazul în care apreciază că actul primarului este ilegal sau îi depăşeşte competenţa – motivându-şi. în scris.emise pentru punerea în executare a hotărârilor consiliului local. actele administrative ale primarului pot fi atacate în contenciosul administrativ atât de 227 . atitudinea.

Toate aceste acte. şi face propuneri consiliului local privind numirea şi eliberarea din funcţie. iar cele individuale se comunică. potrivit legislaţiei şi Codului muncii. în cadrul atributului său de control al legalităţii acestora. el încheie şi desface. 228 . la cerere. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale depăşesc 20% din numărul locuitorilor dispoziţiile normative ale primarului se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a respectivilor cetăţeni. operaţiuni şi fapte produc efecte limitate în spaţiu. convocări în şedinţe extraordinare ale acestuia. iar nu regulilor dreptului administrativ. prezintă informări consiliului. vătămate în drepturile lor legal recunoscute.prefect. care nu are calitatea de funcţionar public. de regulă bilaterale. în condiţiile legii. precum şi legislaţiei aferente. etc. supuse dispoziţiilor Codului civil şi Codului comercial. a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului. a conducătorilor regiilor autonome. precum şi asupra persoanelor aflate în acel loc. Întrucât primarul exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică civilă. De asemenea. efectuează comunicări şi înştiinţări. după caz. şi în această limbă. cât şi de persoanele fizice sau juridice. contractele de muncă ale acestora. emite avize şi acorduri necesare pentru unele acte juridice. deoarece primarul numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului propriu de specialitate al consiliului. precum şi fapte material-juridice cum sunt: participări la şedinţele consiliului. la nivelul localităţii respective. ca drept comun în materie. Primarul mai înfăptuieşte şi diverse operaţiuni tehnicomateriale. înseamnă că acesta încheie acte civile şi comerciale.

al organizării administrativ-teritoriale. etc. conform Statutului funcţionarilor publici. Aparatul de specialitate al primarului şi al consiliilor judeţene Caracterul reprezentativ. Funcţionarii aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean sunt învestiţi (prin numire sau contract) pe o durată nedeterminată în posturile pe care le ocupă. dispunând. vicepreşedinţilor sau secretarului judeţului.4. motiv pentru care ele şi colectivitatea teritorială sunt deservite de structuri şi persoane stabile ce-şi desfăşoară activitatea. respectiv a Codului muncii. prin dispoziţia preşedintelui acestuia.. În cazul consiliului judeţean coordonarea compartimentelor sale poate fi delegată. eligibil şi colegial al consiliilor. orăşenesc – la rândul său de mai multe categorii – municipal) şi judeţean (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele acestuia). dar şi de numărul populaţiei. al respectivelor unităţi. având specializarea necesară. gradul de dezvoltare socialeconomică. în condiţiile legii. răspunzând de buna lui funcţionare. 229 . de urbanizare. intermitenţa şi limitarea în timp a activităţii lor fac imposibilă asigurarea unei continuităţi în activitatea executivă locală. în vreme ce aparatul consiliului judeţean este în subordinea preşedintelui acestuia. de stabilitate în funcţie. fiecare dintre ei îl conduc şi îl controlează. Aparatul de specialitate în cadrul comunelor şi oraşelor este în subordinea primarului. Structurile de pe lângă primar şi consiliul judeţean şi personalul aferent acestora (numit pe cale administrativă sau încadrat prin contract de muncă) formează aparatul propriu de specialitate al primarului şi consiliului judeţean. Mărimea acestui aparat şi modul său de structurare sunt determinate de nivelul localităţii (comunal.

recompensarea şi eliberarea din funcţie. starea civilă. direcţie). expert. consiliile judeţene pentru aparatul propriu al lor). resurse-umane.Structura aparatului şi după caz numărul de funcţii inclusiv a posturilor. serviciu). conduse de un şef ierarhic (de birou. drepturile şi obligaţiile personalului sunt stabilite prin legi şi regulamente proprii. referent. departament). Condiţiile privind numirea sau angajarea. stabilesc competenţele şi atribuţiile personalului în condiţiile prevăzute de lege. tehnic şi investiţii). în cazul structurilor mai complexe. Unele dintre aceste compartimente sunt funcţionale.) şi funcţii de execuţie (consilier. Consiliile aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al primarului. Gruparea funcţiilor pentru fiecare categorie de aparat propriu de specialitate are loc în anumite compartimente organizatorice cu denumiri diferite (birou. ajutat de un adjunct. în mod diferenţiat şi în raport de atribuţiile şi de amploarea exercitării lor. sancţionarea. în raporturile cu terţii. de regulă cadrul orientativ este fixat de către Guvern şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (consiliile locale pentru aparatul propriu de specialitate al primarului. etc. inspector. asigurând buna activitate a întregului aparat şi a consiliului însuşi (contabilitate. serviciu. Distingem astfel funcţii de conducere (director. adevărate servicii publice interne (autoritatea tutelară. etc. în funcţie de dimensiunea şi structura lor. secretariat-registratură.). inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici. contabil-şef. promovarea (avansarea). inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii. în vreme ce altele sunt compartimente de specialitate. sau director (de direcţie. urbanism şi amenajarea teritoriului) ce permit exercitarea competenţelor legale în afara autorităţii respective. numit ca atare. sunt stabilite prin lege. la care se adaugă hotărârile de guvern 230 .

operaţiuni de pregătire. Bucureşti. fiscalităţii. de exemplu. în principal. soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. Tratat elementar de drept administrativ român. iar a celui aparţinând consiliului judeţean de către preşedintele acestuia. Preda. secretarul comunei. protecţia minorului. executare şi control a îndeplinirii actelor de putere ori de drept privat ale consiliului în cauză sau ale primarului respectiv. Editura Lumina Lex. pag.şi instrucţiunile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 572. unele structuri interne. mai ales cele de specialitate. O menţiune specială o facem cu privire la aparatul propriu al consiliului judeţean care în virtutea atribuţiilor legal conferite autorităţilor judeţene – de a coordona activitatea 87 În sens contrar a se vedea M. Pe de altă parte. înfăptuiesc servicii publice în beneficiul colectivităţii locale. etc. viceprimarul. Aceasta nu înseamnă că nu exercită competenţe proprii şi distincte de cele ale autorităţii administrative locale. cu activitate permanentă. împreună cu aparatul propriu de specialitate al primarului formează împreună o structură funcţională. 231 . respectiv viceprimarii. 1996. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al primarului se face de către primar. întrucât aceasta aparţine primarului pe lângă care funcţionează şi pe care-l deservesc. Primarul. ci desfăşoară. al stării civile. al oraşului sau al subdiviziunii administrativteritoriale a municipiului. urbanismului.87 deşi nu emit acte de autoritate (externă). Aparatul propriu şi structurile care-l compun nu au o capacitate juridică proprie. fiind o ilustrare tipică a acestui gen de prestaţii efectuate de administraţia locală în domeniul. care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. denumită primăria comunei sau oraşului.

Secretarul comunei. după caz. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. aparţinând minorităţii respective. soţie sau rudă de gradul I cu primarul sau viceprimarul. tehnică. după caz. au câte un secretar. În aceleaşi unităţi administrative autorităţile vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu tot în limba română. Acesta nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice sub sancţiunea eliberării din funcţie şi nici soţ. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare comună. 5. oraş şi municipiu precum şi judeţul. oral şi în scris. În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română. În respectivele unităţi în posturile vizând atribuţii de relaţii cu publicul vor fi numite sau încadrate şi persoane cunoscătoare a limbii materne. 232 . în raporturile lor cu organele locale şi cu aparatul propriu al acestora. primind răspunsul atât în limba română. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.) la cererea acestora. economică. cât şi în limba maternă. administrativă etc. precum şi afişarea anunţurilor de interes public. şi în limba lor maternă. aceştia se pot adresa. oraşului sau judeţului este funcţionar public de conducere salarizat din bugetul local sau judeţean. inclusiv actele locale de asemenea interes.consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean – acordă sprijin şi asistenţă de specialitate de orice natură (juridică. în condiţiile legii.

hotărâtă cu cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.pregătirea superioară juridică sau administrativă (obligatorie pentru judeţe şi oraşe). şi anume: . în termen de 30. în condiţiile legii. 233 . alăturate celor generale. . în cazul comunei. în mod excepţional. la fel ca şi în cazul eliberării din funcţie. după caz. şi de către preşedintele consiliului judeţean. de acces la funcţia publică. iar în cazul judeţului de către preşedintele consiliului judeţean propunerea consiliului judeţean. Secretarul îndeplineşte. respectiv 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. votată cu cel puţin două treimi din totalul celor în funcţie la iniţiativa preşedintelui sau a o treime din membrii. Calitatea de secretar presupune anumite condiţii speciale. de către primar la propunerea consiliului local. la iniţiativa primarului sau a unei treimi din numărul acestora. prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. pe baza concluziilor din cercetarea administrativă.funcţia se ocupă pe bază de concurs sau de examen. în termen de cel mult 10 zile de la primirea rezultatelor concursului sau examenului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. în cazul secretarului de judeţ.eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară se face. . cu alte studii superioare sau cu studii liceale absolvite cu bacalaureat. .participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului. următoarele atribuţii principale: .concursul sau examenul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. iar. în cazul secretarului comunei sau oraşului. în cazul localităţii.numirea se face de către primar. .Secretarului i se aplică acelaşi regim privind incompatibilităţile şi conflictul de interese ce vizează funcţionarii publici.

234 . pentru legalitate. în cazul localităţii. . comunică ordinea de zii. respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean. efectuează lucrări de secretariat. ori primar. stabilit potrivit legii.legalizează semnăturile de pe înscrisurile (originale) prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale.asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia precum şi între aceştia şi prefect..544 privind liberul acces la informaţii de interes public. . în afara celor cu caracter secret. hotărârile consiliului local/judeţean.organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local/judeţean şi a dispoziţiilor primarului/ preşedintele consiliului judeţean. hotărârilor consiliului local/judeţean şi dispoziţiilor primarului/ preşedintelui consiliului judeţean în condiţiile Legii nr. întocmeşte procesul verbal al consiliului local/judeţean şi redactează hotărârile consiliului local/judeţean. . după caz.asigură procedurile de convocare a consiliului local/ judeţean. în condiţiile legii. sau de preşedinte. în cazul judeţului.îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliu. . . .avizează.avizează proiectele de hotărâri ale consiliului. dispoziţiile primarului. instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor.pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local/ judeţean şi comisiilor de specialitate ale acestora.eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului.asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile. . . asumându-şi răspunderea pentru legalitatea lor şi contrasemnându-le pe cele considerate legale. .

. ceea ce face practic imposibilă exercitarea mandatului său. stabilită tot prin hotărâre judecătorească. prin ordin. în următoarele situaţii. ceea ce declanşează procedura noilor alegeri anticipate. fiind arestat preventiv.în cazul pierderii drepturilor electorale ca sancţiune complementară celei principale de condamnare. declanşat ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. după cum s-a văzut. de încetarea mandatului. ca reprezentant al colectivităţii locale ori ca reprezentant al statului. ca organ executiv şi şef al administraţiei publice locale răspunde de buna funcţionare a acesteia. ceea ce reprezintă o sancţiune politică dar cu efecte juridice. fiind demis. propunând Guvernului data organizării noilor alegeri. Mandatul de primar încetează. de drept. la comunicarea parchetului sau a instanţei de judecată. în termen de cel mult 90 de zile. Mandatul de primar încetează. Răspunderea primarului Primarul. prin act juridic. sau datorită neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. dacă este cercetat sau se află în curs de judecată pentru săvârşirea unei fapte penale. În această ultimă ipoteză încetarea mandatului se constată prin hotărâre de guvern.6. în baza propunerii motivate a prefectului. 235 . consecinţă a referendumului local. avizată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate. Primarul mai poate fi suspendat de drept din funcţie prin ordin al prefectului. În toate aceste cazuri prefectul ia act. cu titlu de sancţiune juridică: .

în afara cazului în care parchetul sau instanţa de judecată comunică încetarea măsurii arestării preventive. penal şi contravenţional pentru abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. 236 . patrimonial pentru pagubele cauzate autorităţii sau terţilor. Prevederile privind demiterea şi suspendarea se aplică în mod corespunzător (mai puţin ipoteza referendumului) şi în cazul viceprimarului sau viceprimarilor.Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei. Evident primarul mai poate răspunde pentru exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuţiilor sale. cu precizarea că situaţiile sunt constatate prin hotărârile consiliului local care i-au ales în funcţie. în condiţiile legii.

având calitatea de înalţi funcţionari publici. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale. ajutat de doi subprefecţi. la propunerea prefectului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Activitatea prefectului se întemeiază pe baza principiilor legalităţii. Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din teritoriu. cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia 237 . imparţialităţii şi obiectivităţii. ca reprezentanţi ai Guvernului. de regulă. orientării către cetăţeni. responsabilităţii. transpareenţei şi liberului acces la informaţii de interes public. iar în cazul Capitalei de câte 3 subprefecţi. Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor se face prin hotărâre de guvern. eficienţei. Învestirea în funcţie În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect. profesionalizării. Condiţiile generale pentru numire sunt. 1.Capitolul 9 Prefectul Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. El este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.

membru al Guvernului). exerciţiul drepturilor electorale.română şi domiciliul în ţară. 238 . .cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. viceprimari sau consilieri locali sau judeţeni. de exemplu. .nu pot ocupa o altă funcţie publică (în înţelesul Statutului funcţionarului public).deputaţi sau senatori. . Prefectul şi subprefectul sunt in-compatibili cu următoarele calităţi: .primari. în timp ce altele nu se cer (ca. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă.studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă.a absolvit programe de formare specializată corespunzătoare unei funcţii publice pentru înalţi funcţionari publici. În primul rând prefectul şi subprefectul. Unele dintre ele au anumite particularităţi. 2. trebuie să aibă: . pregătirea profesională. indiferent de specialitate. . Prefectul trebuie să aibă studii superi-oare de lungă durată. în timp ce subprefectul îndeplineşte numai condiţia studiilor superioare (inclusiv de scurtă durată).nu pot fi membrii ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice. ca orice înalt funcţionar public. . . existenţa discernământului. 1. nici de autoritate şi nici de demnitate (de exemplu. compatibilitate morală. susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului). respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici.

bancare. cu scop comercial. . . precum şi la instituţii publice. . respectivul exerciţiu încetează de drept. .nu pot ocupa funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale.. vor trebui să demisioneze sau să fie eliberaţi din respectivele funcţii ori atribuţii.o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome. administrator. director. pentru soţ sau rudă de gradul I (conflict de interese). 239 .cu orice funcţie publică încredinţată de un stat străin. cu excepţia celor prevăzute în acordurile şi convenţiile României.manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. societăţi de asigurare.comerciant persoană fizică sau membru al unui grup de interes economic. salarizată în organizaţie. iar dacă dobândesc o atare calitate în timpul exercitării funcţiei de prefect sau subprefect. Actele astfel emise sunt nule. instituţii de credit. companiilor şi societăţilor naţionale. . Dacă cei în cauză urmează să fie numiţi în astfel de funcţii şi se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate anterior enunţate. . precum şi societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale.nu pot ocupa funcţia de preşedinte. Prefectul şi subprefectul sunt obligaţi să nu emită sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine.nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională. director general. . vicepreşedinte.reprezentant al Statului în adunările generale ale societăţilor comerciale.

deşi funcţiile în cauză nu sunt eligibile şi supuse. care se identifică chiar cu titularul funcţiei unipersonale respective. totuşi încetarea mandatului guvernului şi/sau schimbarea compoziţiei politice a acestuia influenţează hotărâtor calitatea persoanelor din fruntea judeţului. dar şi datorită unor motivaţii politice. respectiv. mai ales legate de aparatul propriu al prefecturii. modifica sau desfiinţa la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Prefectul este ajutat. poate fi determinată (în special cea din urmă) nu numai din cauze exclusiv juridice. subprefectul exercită şi atribuţii specifice. deşi se află în subordinea completă şi nemijlocită a Guvernului. de 2 subprefecţi. De aceea. în general. întrucât respectivele persoane reprezentând executivul în plan teritorial trebuie.Numirea şi. să-şi exercite în mod legal şi deplin funcţia. Concomitent. Aceasta înseamnă că el are capacitate juridică administrativă proprie deplină. totuşi. unui mandat limitat în timp. Deşi prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu. dispunând de capacitate juridică 240 . care nu numai că îl numeşte şi îl eliberează din funcţie. dar îi controlează activitatea şi actele. din diferite motive. În lumina acestor considerente putem defini instituţia prefectului ca fiind autoritatea administraţiei publice guvernamentale instituită la nivel teritorial (judeţean). în consecinţă. pe care le poate suspenda. precum şi unele delegate de prefect. emiţând acte de putere cu efecte proprii. el constituie. având o alcătuire unipersonală. să reflecte sau să corespundă coloraturii politice a guvernului în funcţiune. Aceştia sunt înlocuitorul de drept al titularului funcţiei în cazul în care cel dintâi este împiedicat. mai ales. o autoritate publică distinctă în profil teritorial. eliberarea din funcţie este şi. în exercitarea atribuţiilor sale.

Având în vedere relaţiile dintre prefect şi autorităţile din teritoriu. ca expresie a calităţii sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu.administrativă proprie. indiferent de calitatea subiectului chemat să le pună în aplicare (autoritate locală sau serviciu public deconcentrate). Prefectul acţionează pentru realizarea pe plan local. distingem mai multe atribuţii: a) asigură la nivelul judeţului sau Municipiului Bucureşti. exercitând o funcţie decizională ce implică competenţa materială generală în profil local. 241 . a celorlalte acte normative precum şi a ordinii publice. 2. prefectul reprezintă statul sau respectiv puterea executivă în modul cel mai deplin. a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului. precum şi modul acestora de promovare a interesului naţional. în unitatea administrativteritorială respectivă a obiectivelor cuprinse în 129 Legea nr. Altfel spus.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. . publicată în Monitorul Oficial nr.această atribuţie relevă obligativitatea organizării executării şi executarea în concret a acelor prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în teritoriu de către prefect în mod expres. 658 din 28 iulie 2004. la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale în care a fost numit. realizarea intereselor naţionale129. I. cu modificările şi completările ulterioare. 24. precum şi în cadrul tuturor componentelor care o alcătuiesc. Atribuţiile prefectului În general atribuţiile se clasifică în funcţie de natura raporturilor în cadrul cărora se exercită. art. a legilor. precum şi controlul îndeplinirii lor. aplicarea şi respectarea Constituţiei.

prefectul avizează proiectele de buget şi situaţiile financiare ale instituţiilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale. . la nivelul său.Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor. prin promovarea specifică a primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă. are obligativitatea asigurării climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelele instituţionale şi sociale.din comisia de concurs pentru ocuparea posturilor de conducere ale unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public deconcentrat. .prefectul. . . Conducătorii acestor instituţii au obligaţia să transmită prefectului proiectul de buget şi situaţiile financiare pentru a primi avizul 242 . b) prefectul conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate. acordând o atenţie sporită prevenirii tensiunilor sociale. organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale: . evitând contrapuneri şi contradicţii de natură ireconciliabilă.prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora.prefectul trebuie să asigure echilibrul şi concilierea intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală.

Preşedintele României sau este cazul unor autorităţi autonome (de genul comisiilor sau consiliilor naţionale pe anumite probleme).- - - - prefectului. în conformitate şi cu Constituţia autoritatea prefectului este limitată numai asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor altor organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. imediat după emitere. ori faţă de Parlament. Avizele prefectului au caracter concultativ. deconcentrate şi organizate la nivelul judeţului. neavând relevanţă dacă subordonarea operează faţă de Guvern. în ultimă instanţă. Avizul prefectului la aceste documente se înaintează conducătorului ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate vor fi emise numai după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din 243 . chiar dacă aparţin autorităţilor centrale cărora li se subordonează (cazul unităţilor militare ale apărării naţionale). ordinele şi celelalte dispoziţii cu caracter normativ pe care le transmit propriilor servicii publice deconcentrate. condiţia fiind ca serviciile să fie deconcentrate. iar nu şi asupra altor organe sau structuri existente în teritoriu. prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii propriilor servicii publice ale acestora. ministerele şi celelalte organe centrale au obligaţia să comunice prefecţilor.

faţă de guvern. indirectă. rezidă din faptul că respectivele servicii fac parte din structura (exterioară) a ministerelor sau a altor organe centrale şi care. ca de altfel tot astfel şi prin propriul organ naţional central. serviciului public deconcentrat. cultură. deplinul control al puterii cu competenţă naţională generală asupra puterii având doar o competenţă specială. Acest sistem. . ceea ce nu este în concordanţă cu tendinţa generală vest europeană de dezvoltare a autonomiei locale. se subordonează ierarhic Guvernului (pe plan orizontal). fie naţională. prin intermediul său. ordine publică. etc.aceste autorităţi teritoriale au o dublă subordonare centrală. inclusiv asigurarea ordinii publice. faţă de prefect. prin organele legal abilitate. dar şi afectând autonomia funcţională a serviciilor din teritoriu. dăunător colaborării cu autorităţile (consiliile) locale. zonale şi regionale. iar alta orizontală faţă de prefect şi. una verticală şi directă (de pildă. 244 . totuşi ca fiind deosebit de restrictiv şi de un centralism excesiv. afectând autonomia locală pe care o limitează în laturile ei multiple (sănătate. c) prefectul dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor. fie teritorială. mult mai limitată. până la ultima verigă ierarhică. ca reprezentant teritorial al acestuia. iar prefectul.subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. îl apreciem. implicit. la rândul lor. învăţământ. trebuie să asigure. Aceste ordine vor fi comunicate de prefect în mod obligatoriu conducătorului instituţiei ierarhic superioare. de la nivel de judeţ faţă de propria autoritate centrală de specialitate). Raţiunea acestei subordonări specifice.).

în schimb.utilizează în calitate de şef al protecţiei civile fondurile speciale destinate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii. ea nu este. împreună cu autorităţile şi organele abilitate. identică cu acestea. pompieri. totuşi. jandarmerie. controlând modul lor de realizare. primarilor şi autorităţilor ori instituţiilor specializate luarea măsurilor corespunzătoare. . etc. primarii pot numai solicita sprijinul. pentru realizarea acestor măsuri. din partea organelor abilitate care trebuie să îl acorde.Deşi s-ar părea că această atribuţie se suprapune cu cele similare ale consiliilor şi ale primarilor. d) prefectul asigură. inclusiv cele interne. desigur în condiţiile legii.). nefiind nici 245 - . conform legii. pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. Pentru aceasta: .prefectul dispune în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi folosirea sumelor speciale prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. măsuri de ordine publică pe întreg sau o parte din teritoriul judeţului. concluzia firească în privinţa faptului că dacă prefectul poate dispune nemijlocit. De aici. cel puţin sub aspectul formei prin care se înfăptuieşte şi a naturii raporturilor dintre prefect şi autorităţile specializate. putând solicita consiliilor.această atribuţie are o anumită particularitate având în vedere faptul că autorităţile militare. . inclusiv privitoare la populaţie sau alte subiecte vizate. cele militarizate. având competenţă în această materie (poliţie. inclusiv în cazul raporturilor dintre prefect şi consilii ori primari.

dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană. dar şi în alte reglementări legale cum ar fi.). în materie electorală (Legea alegerilor locale nr. de sprijin.prefectul.72/4 etc.57. funciară (Legea fondului funciar 246 .deconcentrate şi nici descentralizate în teritoriu.215/2001 (de exemplu. incendiilor. epidemiilor sau epizotiilor precum şi apărarea ordinii şi liniştii publice. .hotărăşte cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea promovării intereselor comune. . catastrofelor.în caz de forţă majoră şi maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ teritoriale prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local/judeţean. privitor la dizolvarea consiliului local – art. de exemplu. Aceste atribuţii pot fi cuprinse chiar în Legea administraţiei publice locale nr. 58. motiv pentru care între acesta şi ele nu există raporturi ierarhice de subordonare. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. de informare. e) prefectul asigură realizarea planului de măsuri pentru integrarea europeană: . . în condiţiile care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. încetarea mandatului primarului – art. precum şi însărcinările date de Guvern.67/2004). poate solicita primarilor sau preşedintelui consiliului judeţean convocarea unei şedinţe extraordinare a consiliului local/judeţean. f) prefectul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative. ci numai de colaborare. nu sunt conduse de prefect.

este obligat ca înainte cu cel puţin 10 zile de introducerea acţiunii în 247 . dacă legea nu prevede altfel toate actele emise de ele. inclusiv ale primarului. mai ales în privinţa modului lor de înfăptuire. în termen de cel mult 10 zile.prefectul. ele reprezintă sarcini trasate în vederea realizării unor atribuţii concrete. lucru subliniat şi de Constituţie. în fapt şi în drept. În privinţa însărcinărilor date de Guvern prefectului.dacă secretarul sau primarul apreciază că un act este ilegal au obligaţia să îl sesizeze. prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi judeţene. . a) în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu. deşi ele nu se află în raporturi ierarhice.autorităţile locale au obligaţia să comunice prefectului.nr. . pe prefect.1/2000 modificată) ori în numeroase ordonanţe şi hotărâri guvernamentale sau decrete (normative) prezidenţiale. cu excepţia actelor de gestiune curentă. de subordonare. cu indicarea eventualelor obiecţii. prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale. despre aceasta. faţă de prefect. Acest atribut reprezintă. II. a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare conform legii. în termen de 3 zile. expresie a principiului controlului administrativ realizat asupra autorităţilor locale în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. Având în vedere raporturile dintre prefect şi autorităţile administraţiei publice locale vom distinge mai multe atribuţii specifice. competenţa de a exercita un control general asupra activităţii respectivelor organe. Pentru aceasta: . b) prefectul exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale. la rândul său.

în totalitate sau în parte. prefectul poate ataca. în vederea modificării sau revocării acestuia. de rea-credinţă. în faţa instanţei de contencios administrativ. Termenul de judecată nu poate fi mai mare de 10 zile.în urma primirii unui răspuns nefavorabil solicitării sale ori a necomunicării în termen a soluţiei dispuse de către organele locale. a prefectului menit să şicaneze organele locale. actele adoptate sau emise în termen de 30 de zile de la data comunicării lor către prefect. Numai în situaţii deosebite pronunţarea se poate amâna cu cel mult două zile. mai ales prin blocarea aplicării actelor emise sau adoptate de ele care. după caz. Această prevedere legală este cât se poate de binevenită pentru a bloca orice abuz procesual. Acţiunea introdusă de prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal. civil sau penal. după caz. . la cererea autorităţilor locale sau judeţene. este scutit de taxă de timbru şi se judecă în regim de urgenţă. Părţile sunt socotite legal citate dacă citaţia au primit-o cu cel puţin o zi înainte de judecată. în cazul în care instanţa de contencios administrativ hotărăşte că actul a fost atacat în mod abuziv. în condiţiile legii. prin efectul legii sunt suspendate. rămânând în nelucrare pe toată durata litigiului în cauză.contencios administrativ să solicite autorităţilor emitente reanalizarea actul pe care îl apreciază ca ilegal. solicitând anularea lor totală sau parţială. Prefectul răspunde. convocarea unei şedinţe 248 . Hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în aceeaşi zi în care au luat sfârşit dezbaterile. administrativ. ale căror acte au fost atacate. c) prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean. Solicitarea va fi motivată.

contribuind la pregătirea. realizarea şi verificarea îndeplinirii actelor factorilor de decizie. dar unde îşi poate expune opiniile faţă de problemele supuse dezbaterii. Structura şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. mai ales. în condiţiile Statutului funcţioarilor publici. fără drept de vot. b) prefectul poate participa la şedinţele consiliilor locale şi judeţene. 3. de regulă un subprefect. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului acestui aparat se face de către prefect. în cazuri excepţionale. catastrofe. desemnată de acesta. adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. cunoscut îndeobşte sub numele de instituţia prefectului. pentru personalul de carieră administrativă care dispune de stabilitate în condiţiile legii. inundaţii. epizootii. fie din proprie iniţiativă (de exemplu. şi a Codului muncii pentru personalul auxiliar şi de deservire. 249 . Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică. la cele de constituire) sau la invitaţia acestora.extraordinare de consiliu. Aparatul propriu al prefecturii Pentru exercitarea atribuţiilor care revin prefectului acesta are un aparat propriu de specialitate. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. cu personal şi buget propriu. în vreme ce exercitarea capacităţii juridice administrative revine prefectului. pe plan local. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor de natură civilă ale prefectului se realizează de el sau de către persoana. limitarea sau înlăturarea urmărilor unor calamităţi. epidemii. Personalul aparatului îl deserveşte pe prefect şi subprefecţi în realizarea atribuţiilor legale şi a sarcinilor de serviciu. care impun.

La lucrările colegiului prefectul poate invita şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară ca de exemplu reprezentanţi ai armatei. 4. justiţiei. Colegiul prefectural este alcătuit din: prefect.În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului care este un compartiment organizatoric distinct şi cuprinde ca funcţii: directorul cancelariei. Acestea sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului. oficii prefecturale. etc. cu avizul conform al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. În judeţele cu suprafaţă întinsă sau cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane. conduse de un director numit de prefect. parchetului. prefectul poate organiza prin ordin. doi consilieri. Activitatea personalului din cadrul cancelariei este coordonată de către director care răspunde în faţa prefectului de activitatea desfăşurată de aparatul cancelariei. Colegiul prefectural are ca atribuţii: 250 . Prefectul poate convoca oricând colegiul prefectural dacă el consideră necesară o asemenea convocare. Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună. Colegiul prefectural În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural. subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în judeţul respectiv. în subordinea sa directă. Acest personal îşi desfăşoară activitatea în baza contractului individual de muncă încheiat pe durata exercitării funcţiei publice de către prefectul care l-a numit. un consultant şi secretarul cancelariei. Personalul care încadrează cancelaria prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect.

fiind contrasemnate de conducătorii acestora. 5. iar cele individuale după data comunicării lor subiectelor interesate. care pot avea caracter normativ sau individual. inclusiv interese legitime. de regulă. dacă le consideră ilegale sau inoportune. Şi actele prefectului pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ dacă vatămă drepturi recunoscute legal celor astfel vătămaţi.armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv. Actele prefectului În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale prefectul emite acte juridice numite ordine. de îndată. Cele normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică. prin publicare. prefectul poate încheia acte civile şi comerciale necesare bunei funcţionări a aparatului din 251 . anularea ordinelor apreciate ca ilegale sau inoportune. care pot propune Guvernului măsuri de anulare a respectivelor ordine. Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise numai după consultarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale din unităţile teritoriale. în exercitarea controlului ierarhic. .implementarea programelor politicilor. Întocmai ca şi primarul. în condiţiile legii. Ordinele normative se vor comunica. fiind acte administrative (de putere). Acest minister poate propune Guvernului. Prefecţii au obligaţia să comunice aceste ordine ministerelor şi organelor centrale de resort. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau localităţii respective. Ministerului Internelor şi Reformei Administrative..

inclusiv contracte de muncă pentru personalul acestuia care nu are calitatea de funcţionar public.subordine. 252 . Prefectul mai poate înfăptui şi diverse operaţiuni tehnico-materiale de genul semnării corespondenţei. participării la şedinţele consiliilor locale sau judeţene etc.

Iorgovan. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Iorgovan. I. A. Zaharia. I. pag. Editura Atlas Lex S. 1996. vol. Lumina Lex. nu toate atribuţiile unui organ de stat implică şi exerciţiul autorităţii sau puterii publice. Stoica. Noţiunea funcţiei publice130 Autorităţile publice. op. M. Preda. sunt înzestrate cu atribuţii necesare îndeplinirii sarcinilor care le revin în conformitate cu care exercită competenţe determinate participând în baza capacităţii juridice pe care o au la raporturi juridice de autoritate în nume propriu. 313. pentru literatura nouă a se vedea Al. Resursele umane. Editura Lumina Lex. Drept administrativ. M. pag. pag. op. Tratat de drept administrativ. Ionescu.. Alexandru.cit. inclusiv cele administrative. V. 1993. 196. Tratat elementar de drept administrativ român.cit.însoţite de competenţele corespunzătoare – necesare 130 Asupra definiţiei funcţiei şi funcţionarului în literatura mai veche a se vedea R.M. I. pag.. Funcţia publică în administraţia publică 1. 222.. Drept administrativ. A. pag. pag. IV. Gh. Drept administrativ.L. pag. 125. 177. pag. Oroveanu. R. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti. 99. 1994. 1994. 253 . II.1. Bucureşti. M. întrucât există şi atribuţii . 78-79. Gliga. Bucureşti. Bucureşti.Capitolul 10 Resursele administraţiei publice 1. V. 311. Cluj-Napoca. pag. Editura Cordial Lex. T. 141. pag. pag. 1993. Editura Actami. 1949. 333 şi următoarele. Braşov. Bucureşti. Editura Ankarom. Tipografia Învăţământului. Prisăcaru. T. pag.R. Petrescu. op. Iaşi. Tratat de drept administrativ român. 1958. 1996.. vol. Gilescu. 175. Drept administrativ român. Negoiţă.cit. Desigur. 78-79.. Tratat….cit. Iovănaş. op.

iar art. registratură. bibliotecar. etc.131 fie într-o formă directă. 18 din Legea nr. nu şi celelalte funcţii nepublice din chiar structura autorităţilor sau instituţiilor publice (casier. dar nici funcţiile publice din cadrul asociaţiilor. etc. financiar. În această lucrare interesează numai acele funcţii care implică exercitarea atribuţiilor publice. Funcţia publică se poate defini – în sensul cel mai larg al conceptului – ca reprezentând o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective. prin exercitarea ei. de putere. fundaţiilor. dactilograf. contribuie la realizarea puterii publice. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne prevede că în realizarea atribuţiilor cadrele militare sunt investite cu exerciţiul autorităţii de stat având anumite drepturi şi obligaţii. contabilitate. arhivă. capacitatea juridică abstractă a unei autorităţi sau instituţii trebuie să se materializeze şi să se concretizeze în serviciul public prestat efectiv prin intermediul funcţiei concrete exercitate de către o persoană fizică în mod individualizat. 105/1 din Constituţie face referire la funcţii publice de autoritate. 254 .doar asigurării bunei funcţionări a instituţiei respective îndeplinite de şi în cadrul compartimentelor reprezentând structuri funcţionale de genul secretariat.). în cazul funcţiilor de decizie ce incumbă emiterea actelor juridice de 131 Art. prin care se înfăptuieşte activitatea executivă a statului. sindicatelor ori cele de conducere ale societăţilor comerciale indiferent de capitalul lor (inclusiv integral sau majoritar de stat). Totuşi. curier. Din această definiţie rezultă că funcţia publică are mai multe trăsături specifice din care enumerăm: a) funcţia publică. partidelor.

referenţilor. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei). etc. fie indirectă prin acţiunile de pregătire. după propria voinţă. de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice şi faţă de care există latitudinea de a intra sau nu. în funcţia publică se reflectă în mod esenţializat trăsăturile de bază ale activităţii publice constând în exercitarea puterii de către autoritatea în care se integrează respectiva funcţie. societăţi comerciale. b) funcţia are un caracter obligatoriu. celelalte subordonaţilor ierarhici). registratură. pe de o parte. funcţia publică administrativă trebuie exercitată în orice împrejurare care-i solicită intervenţia – din oficiu sau la cerere – chiar dacă faţă de o anumită atribuţie autoritatea în cauză are un drept de apreciere sau de alegere în soluţionarea într-un anumit mod a unei situaţii. eventual pe convenţii civile. şi funcţii nepublice constituite mai ales la nivelul structurilor funcţionale interne – bazate pe contract de muncă (secretariat. Această îndatorire de rezolvare sau de pronunţare chiar şi faţă de o 255 . în sensul că ea nu este o facultate sau o posibilitate. etc.). menite a asigura doar buna funcţionare a instituţiei şi care nu sunt legate de exerciţiul propriu-zis al puterii publice. Această precizare este necesară deoarece numai în acest mod distingem între funcţiile publice de autoritate şi alte funcţii publice existente chiar în cadrul aceleaşi autorităţi (primele revenind conducătorilor. motiv pentru care le întâlnim şi la administraţiile neguvernamentale. nestatale. Într-adevăr. la cele private. executare şi control strâns legate sau în legătură cu exerciţiul autorităţii de stat (cazul inspectorilor.putere sau de autoritate (de regulă.. prin îndatorirea exercitării drepturilor şi cea de îndeplinire a obligaţiilor care-i alcătuiesc conţinutul. în raporturi juridice conform interesului propriu. contabilitate) -. exercitarea acestora întemeindu-se pe contractul de muncă. Cu alte cuvinte.

concomitent cu obligarea acesteia la luarea şi îndeplinirea măsurilor solicitate.solicitare (ce nu impune neapărat şi o intervenţie de drept sau soluţionare favorabilă din partea autorităţii). plata despăgubirilor şi a daunelor morale. Aceasta înseamnă că funcţiile trebuie încredinţate efectiv unor persoane fizice apte să le exercite. Desigur. chiar funcţii neexercitate. pot exista şi funcţii neocupate de titulari.554/2004 (în cazul funcţionarului public) sau a justiţiei care trebuie să soluţioneze orice cauză cu care a fost sesizată (în cazul judecătorului – conform art. operează în mod permanent deoarece neexprimarea sau neluarea de poziţie din partea organelor executive – fie prin nesoluţionarea în termen. De asemenea. a autorităţii executive din care face parte. pe ansamblu. iar. care dispun de voinţa şi energia necesară realizării lor. numai prin îndeplinirea efectivă a tuturor funcţiilor din cadrul unei autorităţi se realizează exercitarea practică a competenţei autorităţii în cauză conform atribuţiilor legal stabilite. d) funcţia publică trebuie exercitată practic. dar acestea nu afectează. chiar superioare ierarhic. pot exista delegări sau cumuluri ori suplinirii de funcţii ca situaţii excepţionale când una şi aceeaşi persoană va asigura 256 . uneori. dacă legea nu le-a conferit o asemenea prerogativă. modificate sau suprimate de către titularul ei sau de către alte subiecte de drept. c) funcţia publică este obiectiv predeterminată. ci numai integralitatea îndeplinirii lor. uneori. fie prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept legal recunoscut – permit declanşarea unei proceduri judiciare ce se poate finaliza cu tragerea la răspundere a celui vinovat (inclusiv pentru insubordonare dacă nu îndeplineşte o dispoziţie ierarhică). conform Legii contenciosului administrativ nr.3 din Codul Civil). realizarea atribuţiilor organului. fiind reglementată legal astfel încât drepturile şi obligaţiile care îi alcătuiesc conţinutul sunt prestabilite neputând fi create.

modificarea şi încetarea acestora – în urma producerii unui act sau fapt juridic – constituie doar prilejul exercitării respectivei facultăţi sau îndatoriri legale care nu sunt 257 . prin conţinutul ei. adică un complex unitar şi interdependent de drepturi şi obligaţii ce revin titularului ei. ceea ce delimitează – în cadrul organului – o funcţie de alta chiar similară. întreaga sferă atribuţională a unei autorităţi. decât în mod cu totul excepţional (de exemplu. ca o persoană sau mai multe să poată îndeplini simultan sau succesiv aceeaşi funcţie sau funcţii similare. În cadrul funcţiei se vor putea săvârşi numai anumite acte şi fapte (cu sau fără semnificaţie juridică) conform atribuţiilor ce revin instituţiei respective. teritorial. în cazul funcţiei drepturile şi obligaţiile (care-i alcătuiesc conţinutul) preexistă raporturilor propriu-zise. în cazul organelor unipersonale). aparţinând numai celui învestit anume în cadrul unei autorităţi pentru a-i realiza competenţa. f) funcţia publică este o situaţie juridică. pe de o parte. întrucât – corespunzător diversităţii de sarcini şi atribuţii reglementate în vederea realizării lor – în cadrul unei autorităţi se exercită mai multe funcţii a căror sumă evidenţiază specificul competenţei organului din care fac parte. personal sau temporal să se poată face distincţie între funcţii. iar formarea. uneori reciprocă. modificarea şi desfiinţarea relaţiei. e) funcţia are un caracter propriu. nu epuizează.exercitarea efectivă a două sau mai multor funcţii tocmai pentru asigurarea funcţionării normale a instituţiei. Dacă într-un raport juridic obişnuit drepturile şi obligaţiile sunt strâns legate de formarea. iar prin delimitări de ordin material. acestuia îi conferă un adevărat statut propriu. Pe de altă parte. iar nu un simplu conţinut de raport juridic (format între funcţionar şi superior) în care părţile se disting doar prin opozabilitatea. o funcţie de regulă. a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin ca participanţi în respectiva relaţie juridică. Acest lucru nu împiedică.

executive sau judiciare. în principal. Altfel spus. în întreg intervalul scurs de la investirea şi până la dezinvestirea titularului căruia îi aparţine. cât. oricărei funcţii publice. dar care în subsidiar. mai ales prin aparatul propriu. indiferent de existenţa sau nu a unui mandat ca durată limitată ori a lipsei oricărui termen limită. constând. de regulă. prin intermediul funcţiei se contribuie la declanşarea incidenţei legii pentru soluţionarea unui caz dat. Din acest motiv funcţia executivă sau administrativă poate fi definită drept o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte. justiţie. de permanenţă în timp. Din definiţia dată rezultă că: a) prin funcţia publică administrativă se înfăptuieşte în exclusivitate activitatea executivă a statului. b) este de remarcat faptul că funcţia publică executivă nu este numai apanajul administraţiei publice. deoarece toate presupun exerciţiul puterii publice. nu într-atât la constituirea lor.doar produsul voinţei exclusive a subiectului titular. executarea şi controlul realizării lor. în general. limitat. g) funcţia are un caracter continuu.2. Funcţia publică administrativă Trăsăturile anterior prezentate sunt valabile. inclusiv legislative. din emiterea actelor administrative sau pregătirea. îndeplineşte şi atribuţii administrative pentru organi- 258 . 1. parlament. preşedinţie. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. mai ales. în acţiunile sale. ci ea poate fi întâlnită în orice activitate publică de altă natură. la realizarea lor.

188/1999 care o defineşte ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii. ceea ce ar fi în deplină concordanţă şi cu principiul legalităţii funcţiei. Ar fi fost mai corect să se prevadă că ele sunt stabilite prin lege – atunci când această reglementare le stipulează – iar mai apoi în temeiul legii când această competenţă este delegată autorităţii sau instituţiei publice. 251 din 22 martie 2004. 133 Legea nr.zarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a însăşi instituţiei în cauză. de către autoritatea publică sau instituţia publică în cadrul căreia ea există şi se exercită. c) atribuţiile şi responsabilităţile sunt determinate. b) atribuţiile şi responsabilităţile sunt stabilite în temeiul legii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Partea I-a nr. Funcţia publică – în sensul ei restrâns administrativ – a fost amplu reglementată prin Legea132 privind Statutul funcţionarilor publici nr. Autoritatea publică reprezintă forma organizată şi exteriorizată de manifestare a puterii publice într-un mod determinat în cadrul unei funcţii fundamentale îndeplinite de 132 Republicată în Monitorul Oficial al României.1).2. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome133. art. prin conducătorul ei. cu modificările şi completările ulterioare. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004.188/1999 rezultă mai multe caracteristici ale funcţiei publice dintre care enumerăm: a) funcţia publică administrativă este instituită în scopul realizării prerogativelor de putere publică a autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. de regulă. Din definiţia dată de Legea nr. în cazul funcţiei publice administrative. pentru a-i determina conţinutul conform reglementărilor legale în vigoare şi în acord cu ele. 259 . alin.

etc. În acest sens. învăţământ. avem de a face cu o categorie a autorităţilor publice care dispunând de o capacitate administrativă specifică participă în nume propriu la înfăptuirea puterii executive a statului în limitele competenţelor legal determinate. practic. op.. autorităţile publice administrative exercită puterea executivă în scopul organizării şi înfăptuirii unor servicii publice de interes general ori în sectoare specifice precum finanţe. în acest caz. de exemplu. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al administraţiei publice centrale – este o instituţie din subordinea guvernului cu rol de conducere în sectorul său de activitate. d) definiţia legală precizează conţinutul funcţiei care constă într-un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi. în subordinea unei autorităţi publice. 260 . teatrul. prin responsabilitate trebuie să avem în vedere o obligaţie de a efectua sau de a îndeplini o sarcină concretă de serviciu. Dacă prin atribuţie înţelegem un complex de drepturi şi de obligaţii de care dispune o autoritate în vederea realizării sarcinilor sale.stat. instituţia publică – nu în sensul ei foarte larg care ar include şi autorităţile. pag. Deci. în vreme ce spitalul. sunt instituţii publice prestatoare efective de servicii publice. Oricum denumirea generică de persoană administrativă ar fi suficient de acoperitoare pentru toate categoriile de noţiuni administrative.. cu cea de 134 Asupra diferitelor sensuri ale instituţiei a se vedea I. noţiunea neavând nimic comun. În cazul autorităţilor administrative. sănătate. etc. 30-33. de regulă. cultură. care ne interesează în mod special. În schimb. Alexandru. în schimb. dar nici în sensul ei juridic ca ansamblu de norme unitare grupate şi foarte restrânse ca obiect de reglementare134 ni se prezintă ca o formă organizată menită a desfăşura activităţi din domeniul conducerii serviciilor publice sau al efectuării serviciilor publice (neimplicată în sfera producţiei materiale) aflată. o îndatorire trasată şi determinată. şcoala.cit.

Stecoza. Unele consideraţii şi observaţii critice asupra statutului funcţionarilor publici. în acest sens. Funcţia publică are la bază o serie de principii136: .principiul imparţialităţii exercitării funcţiei publice. după caz. de către cel interesat ori de către opinia publică. în funcţie 135 M. în „Dreptul”. conflictele de interese şi interdicţiile ce se impuneau. cunoaşterea. 261 . inclusiv pe sine. cu modificările şi completările ulterioare. G. declanşat la cerere sau din oficiu. iar funcţiile publice sunt prevăzute în anexa acestuia. întrucât funcţionarul trebuie să asigure derularea raportului administrativ. incompatibilităţile. 136 Legea nr. a cetăţenilor ori a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate. ceea ce nu exclude promovarea intereselor legitime şi legale. primar) cu acordurile şi avizele cerute de lege. o încărcătură politică şi etică. respectiv a serviciului public înfăptuit prin intermediul ei. nefavorizând nici una din părţile acestuia. întrucât funcţia publică este definită de Statut. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.principiul transparenţei în exercitarea funcţiei publice. nr.răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale. . . adică a furnizării tuturor informaţiilor necesare şi solicitate. 251 din 22 martie 2004.3. art. Preda. 63. utile soluţionării cauzei. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. pag. decât juridică. părând că are. mai degrabă. 8/2000.135 e) funcţiile publice administrative sunt cele prevăzute în statut (anexă) în hotărârea de guvern sau sunt identificate – dintre funcţiile existente – prin actele conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor nominalizate în lege (prefect.principiul legalităţii funcţiei publice. conţinutul activităţilor desfăşurate de funcţionari în exercitarea prerogativelor de putere publică fiind determinat de lege. motiv pentru care legea a reglementat. fără părtinire.

rezultatul economic al exercitării funcţiei (nu neapărat în sensul rentabilităţii economice. rezultatul social scontat. a modului de desfăşurare şi fundamentare a procesului decizional. iar. etc. ci în cel al încadrării în limita veniturilor sau bugetelor proprii ori alocate). la timp şi întocmai.principiul eficienţei şi eficacităţii are în vedere. . . respectiv pe baza stării de fapt corect stabilite şi cu respectarea prevederilor legale integral aplicabile situaţiei.principiul responsabilităţii.principiul subordonării ierarhice a funcţionarului public – trăsătură distinctivă a acestuia faţă de parlamentar sau judecător -. în limitele competenţei sale. colectivitate. autoritate. . iar întreruperea sau suspendarea temporară ori încetarea definitivă a raporturilor de serviciu din motive neimputabile acestora nu determină pierderea drepturilor legal câştigate şi nici a calităţii de funcţionar public păstrat în corpul de rezervă. astfel încât propunerea.principiul obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice. pe de altă parte. aşteptat de individ. . decizia. avizul. presupune soluţionarea cazului dat cu respectarea adevărului obiectiv. adică de îndeplinire sau exercitare a funcţiei în conformitate cu obligaţiile decurgând din 262 .. pe de o parte. constând în îndatorirea executării tuturor dispoziţiilor ierarhice legale ale superiorilor acestuia. să fie temeinice şi legale. . inclusiv a actului rezultat în cadrul lui.principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei în sensul că funcţionarii publici nu pot fi eliberaţi sau destituiţi din funcţie decât în condiţiile şi cazurile legal şi limitativ prevăzute.de natura (normativă sau individuală) a actului şi de importanţa acestuia. în conformitate cu prevederile legale.

atât cele publice cât şi cele nepublice. Conţinutul concret al drepturilor şi îndatoririlor decurgând din funcţie şi revenind titularului ei se stabilesc prin fişa postului.3. corespunzător schemei de organizare a lor. 1. Titularul 263 . Deşi legea nu le mai enunţă ca şi principii generale şi distincte. Ea reflectă şi diferenţierile faţă de alte funcţii sau posturi similare. transparenţei. cu diviziunile şi subdiviziunile componente structurale. Totalitatea funcţiilor dintr-o autoritate sau instituţie. . iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. principiul egalităţii (accesului) şanselor de intrare şi promovare în corpul funcţionarilor publici prin concursul deschis pentru fiecare cetăţean ce îndeplineşte condiţiile legale ceea ce este o reflectare particularizată a principiului egalităţii în drepturi.principiul orientării către cetăţean a funcţiei publice în sensul prestării la termen şi întocmai a serviciului public solicitat. constituie statul de funcţii a acestora. Noţiunea funcţionarului public Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar. meritelor şi competenţei profesionale. fiind interzisă orice discriminare. efectuarea lui în interesul acestuia de către autoritatea sau instituţia publică cea mai apropiată posibil. totuşi putem considera ca principii şi următoarele reguli: principiul selecţiei funcţionarilor prin concurs după criteriul competiţiei deschise.competenţele şi atribuţiile încredinţate titularului ei şi prin a căror încălcare se declanşează răspunderea juridică a acestuia.

deci între situaţia juridică şi titularul ei. mai ales. fie în baza legii. există multiple legături şi diferenţieri: a) funcţia publică este o situaţie juridică obiectivă.unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate. şi alte însărcinări legate de exerciţiul funcţiei sale. chiar administrative. din cadrul unor societăţi comerciale. respectiv funcţionarul public. trebuie să 264 . Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. care se poate schimba. alături de acestea. c) de regulă. în organizaţiile cu scop lucrativ aşa-numitul personal neproductiv sau indirect productiv. de larg interes. În acest fel operează distincţia între funcţionarul public. impersonală – deoarece este o creaţie a legii – existând independent de titularul sau deţinătorul ei. d) funcţionarul exercită funcţia numai în baza unei învestiri legale şi în limitele ei. funcţionar public apt pentru misiunea încredinţată. fie în baza dispoziţiilor superiorilor săi ierarhici. b) funcţia publică nu se poate realiza în afara unui titular învestit cu înfăptuirea ei şi devenit. inclusiv autorităţi şi instituţii care nu au atribuţii executive. inclusiv cel de autoritate. fără a putea refuza realizarea ei decât în cazul unor dispoziţii apreciate ca ilegale ale conducerii sale. instituită şi generalizată prin noul Statut. Între funcţie şi funcţionar. În privinţa noţiunii de „funcţionar” sau de „funcţionar public”. sunt încadraţi cu contract de muncă şi reprezintă. izvorând din nevoile practice ale exercitării organizate a puterii publice în scopul realizării unui serviciu public determinat. funcţia publică nu epuizează întreg conţinutul atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu ce revin unui funcţionar deoarece cel în cauză mai poate primi. astfel. numit şi administrativ. şi titularii altor funcţii. regii autonome.

mai rar prin alegere sau prin alte forme (desemnare). „lucrător”. ceea ce înseamnă necunoaşterea limitei maxime 265 . Raţiuni practice pot determina că în mod temporar – prin delegare sau detaşare – o persoană să-şi exercite funcţia în cadrul unei alte autorităţi sau instituţii.remarcăm faptul că deşi era şi este utilizată frecvent de ştiinţa dreptului administrativ şi de cea a dreptului muncii. fiind salarizată pentru activitatea depusă. de regulă. pentru o perioadă de timp nedeterminată. „angajat”. de regulă administrativă sau executivă. Neapartenenţa la un organ exclude posibilitatea valabilităţii juridice a manifestărilor de voinţă intenţionate. b) funcţionarul public trebuie învestit cu exerciţiul funcţiei sale. c) învestirea funcţionarului public administrativ şi exerciţiul funcţiei se fac. etc. de ştiinţa administraţiei ori de cea economică. Pornind de la conţinutul funcţiei publice executive putem defini funcţionarul public administrativ ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau instituţie publică aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal investită cu exerciţiul unei funcţii publice executive. de regulă. legislaţia utilizează diferite terminologii neunitare incluzând noţiuni ca „salariat”. întrucât funcţia se exercită în cadrul acestora. pe o perioadă nedeterminată. chiar dacă unele efecte se produc şi în afara ei. Din această definiţie rezultă că: a) funcţionarul public administrativ trebuie să facă parte dintr-o autoritate sau instituţie publică. decât cea din care face parte în mod obişnuit. dar şi în acest caz funcţionarul se află tot în cadrul unui organism determinat. ca o consecinţă a modificării vremelnice a raportului de serviciu în care se află. conducând la inexistenţa actelor sale juridice lipsite de orice urmă de legalitate (autenticitate sau oficialitate). prin numire. în raporturile cu terţii în care intră organul în cauză. de regulă. „personal”.

în cazul exercitării lor neconforme cu legea. respectiv superiorul său ierarhic. spre deosebire de parlamentar sau magistrat (judecător). Nu sunt excluse anumite limitări în timp care să confere un caracter temporar exercitării unei funcţii (cazul delegării sau detaşării). d) de regulă. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. este angajat cu contract individual de muncă neavând 137 Legea nr. 266 . fără ca aceasta să echivaleze cu o stare perpetuă. eliberare sau destituire) a raportului de serviciu. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. gospodărire. salariul reprezentând echivalentul bănesc al funcţiei (poziţie şi existenţă socială). din raţiuni specifice. de inamovibilitate şi care. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. 251 din 22 martie 2004. conform legii.2 şi 5. la rândul său. o definiţie şi anumite criterii particulare în configurarea conceptului de funcţionar public137: a) funcţionarii publici nemaiîncheind contract individual de muncă. art. îi conferă atributul de a emite. după caz. întreţinere-reparaţii şi de deservire. cu modificările şi completările ulterioare. precum şi posibilitatea de a fi sau de a se substitui în atribuţii. Statutul funcţionarilor publici a adoptat.în timp până la care operează exerciţiul funcţiei. protocol. e) funcţionarul public administrativ. care efectuează activităţi de secretariat-administrative. Aceasta îl obligă la executarea întocmai a dispoziţiilor curente de serviciu ale superiorilor şi. pe viaţă. inclusiv dreptul de a fi controlat sau de a putea verifica. dincolo de stabilitatea în funcţie (dreptul la carieră) nu exclude posibilitatea modificării (prin delegare ori detaşare) sau încetării (prin demisie. asemenea acte pe seama subordonaţilor săi. numai personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice. se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare faţă de inferiorul. funcţionarul este salarizat pentru activitatea depusă.

Această denumire reflectă într-un prim sens138 specificul 138 C. Călinoiu. Bucureşti. • o bună parte din aceste persoane au calitatea de funcţionari (secretar-dactilograf. Editura Lumina Lex. adoptată în condiţiile angajării răspunderii Guvernului faţă de plenul parlamentului în şedinţa comună a camerelor sale. de deservire. această lege este. corpul magistraţilor. de natură organică. b) funcţionarilor publici li se aplică prevederile din Legea privind Statutul funcţionarilor publici. 2000.calitatea de funcţionar public şi aplicându-i-se legislaţia muncii. casier. dar nu pe aceea de funcţionar public. este discutabilă modificarea aceluiaşi act normativ prin ordonanţa de urgenţă a executivului. precum şi bibliografia citată 267 . pe baza încrederii personale. mai ales dacă se susţine un concurs de către mai mulţi candidaţi. conform Constituţiei. • nimic nu împiedică la ocuparea posturilor de către cei în cauză să opereze şi o numire în funcţie. pag. terminologia specifică legii şi anume aceea de Statut. Teoria funcţiei publice comunitare. dublată de încheierea contractului de muncă. la cabinetul demnitarului. cadrele didactice. precum şi în materia litigiilor de muncă (jurisdicţiei muncii). 11-13. pentru acest personal auxiliar. Vedinaş. bibliotecar). Referitor la acest personal auxiliar trebuie să arătăm că: • acestui personal auxiliar i se aplică integral regimul juridic al dreptul muncii şi la modificarea ori încetarea contractului de muncă. curier. V. De la prevederile Statutului mai sunt excluse şi: personalul salariat încadrat.

Această idee călăuzeşte. Institutions administratives. Pe de altă parte. Dalloz. ed. Contentieux administratif. Consiliul Legislativ. Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care desfăşoară activităţi în cadrul unor servicii publice cum ar fi: structurile de specialitate ale Parlamentului. Organisation générale. abordând probleme de genul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Totuşi. Planifications. poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative alte servicii publice stabilite prin lege. Administraţiei Prezidenţiale. Prix.reglementării şi anume acela de a grupa principalele probleme pe care le presupune situaţia juridică a funcţionarilor publici. 139 Jean Marie Auby. acolo. constituind dreptul comun în materie. etc. pag. inclusiv celor care au deja statute proprii (aprobate prin legi speciale). precum şi ansamblul normelor esenţiale aplicabile tuturor acestora sau majorităţii139 lor. de management a funcţiilor publice şi funcţionarilor publici. Jean Bernard Auby. deşi dispoziţiile Statutului în cauză se aplică tuturor funcţionarilor publici. trebuie să remarcăm faptul că legea în cauză are un conţinut mult mai larg deoarece ea reglementează şi organizarea funcţiei publice. în mod derogator nu numai reglementările deja existente în temeiul legilor speciale dar şi cele viitoare. 268 . a VII-a. Paris. aerian) sau învăţământ. naval. serviciile diplomatice şi consulare. aceasta are loc numai în măsura în care respectivele statute nu dispun altfel. 1996. Interventions de l’administrations dans l’economie. autoritatea vamală. a celor din transporturi (feroviar. militarizaţilor. 383. cazul militarilor. Amenagement du téritoire.

pag. ci este cazul unei situaţii sau poziţii într-un ansamblu de raporturi juridice. etc. titular de drepturi şi/sau obligaţii. deci persoane de conducere sau de execuţie). indiferent de locul ocupat de cel în cauză în ierarhia internă a organului din care face parte (director.140 Întradevăr. inspector. referent. (de exemplu. că revine conducătorului autorităţii sau instituţiei ori conducerii supraordonate ierarhic eventual cu respectarea unor formalităţi de genul acordului. op. Drăganu. credem. ceea ce exclude de la bun început toate persoanele alese (primari. 1997. pag. calitatea de funcţionar nu este aceea de simplu subiect sau parte într-un raport juridic concret. şef serviciu. în al doilea sens. Drept constituţional. • numirea în funcţii de conducere din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care. însăşi natura situaţiei funcţionarului sau condiţia juridică a acestuia. adică un statut personal. 189. viceprimari şi consilieri în cazul autorităţilor locale) sau desemnate (cazul premierului şi a întregului guvern votat de parlament). ediţia a VI-a.. avizului.141 c) funcţionar public este numai persoana numită într-o funcţie publică. avizul prefectului la numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din 140 Jean Boulouis. Montchrestein. 269 . 141 T. 1972. Trebuie menţionat că: • numirea provine de la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. cu respectarea dispoziţiilor din Statut. 192. Droit institutionnel de l’Union Européene.cit.Denumirea de Statut reflectă.

Numărul total al persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute în statul de funcţiuni formează efectivul de personal al respectivei autorităţi sau instituţii. membrii guvernului.. cu ale legislaţiei pensiilor şi asigurărilor sociale. fie a unor titluri de creanţă (imputaţii şi reţineri pentru plata unor pagube sau datorii. Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici. funcţiile ce fac parte din ele şi numărul posturilor pentru fiecare funcţie cu numele persoanelor care ocupă fiecare post. cu prevederile legislaţiei muncii. contribuţia la asigurări sociale. în principal. de exemplu. Regimul juridic al funcţiei publice 270 . cum ar fi. etc.). 1. sau mai precis nu se aplică prevederilor acestuia persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.unităţile administrativ-teritoriale ( art. neexistând încă o lege proprie pentru această categorie.215/2001). În baza statului de funcţii şi a efectivului de personal se obţine statul de personal care cuprinde diviziunile sau structurile nominalizate (denumite). d) nu intră în categoria funcţionarilor publici. exceptând-o pe aceea a responsabilităţii ministeriale nr.4. Statul de plată sau de salarii este o reflectare a statului de personal cu specificarea drepturilor băneşti (salariale) cuvenite. prefecţii. şi a obligaţiilor corespunzătoare decurgând din aceste drepturi. pentru munca depusă. în măsura în care nu contravin.161/2003. Legii contenciosului administrativ. plata pensiei de întreţinere. fie în baza legii (impozitul pe salar. de exemplu). etc. subprefecţii. în sensul Statutului.133/2 din Legea administraţiei publice locale nr.115/1999 sau a Legii nr. e) acolo unde prevederile statutare sunt neîndestulătoare ele se completează.

cu respectarea condiţiilor legale. dar care sunt prevăzute în statute sau reglementări proprii) şi anume143: . totuşi raportul juridic concret de funcţiune sau de serviciu se formează în mod efectiv numai prin învestirea unei persoane fizice cu/sau în funcţia publică respectivă şi care devine. o persoană fizică într-o anumită funcţie determinată în scopul exercitării acesteia corespunzător legii.existenţa cetăţeniei române şi domiciliul în România. Negoiţă. prin apartenenţa ei la o anumită persoană strict determinată. conform Statutului.50. . titulara drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic nou format. de unde şi concluzia că odată ocupată funcţia devine şi o situaţie juridică subiectivă. cu modificările şi completările ulterioare. op. Condiţii generale ale investirii în funcţie Regimul juridic al funcţiei publice reprezintă ansamblul normelor juridice care au ca obiect reglementarea funcţiei respective în privinţa modului ei de formare. în persoana celui care urmează a fi investit cu o anumită funcţie (alăturate diverselor condiţii speciale atât de diferite de la o funcţie la alta. art. 160. astfel. .. preexistentă.capacitate deplină de exerciţiu.existenţa vârstei de 18 ani împliniţi. pag.cit. 251 din 22 martie 2004. Investirea în funcţie reprezintă actul juridic individual unilateral de putere al unei autorităţi care numeşte. legal reglementată. . Drept administrativ. Există condiţii generale142 de acces la funcţiile publice administrative care trebuie întrunite. 142 143 Al. 271 . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate.a. modificare şi încetare. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Legea nr. Deşi funcţia publică reprezintă o situaţie juridică obiectivă.

compatibilitate morală. promovarea concursului sau examenului de specialitate. . În cazul nostru. De aceea.existenţa cetăţeniei române deoarece mai mult decât oriunde exercitarea puterii publice fiind chintesenţa statului. cetăţenia română exprimă apartenenţa persoanei la statul român şi reprezintă o garanţie de loialitate faţă de acesta şi faţă de modul de promovare a intereselor naţionale.pregătirea profesională de specialitate.să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. conform Statutului şi altor legi numai cetăţenii români pot fi admişi în funcţiile publice civile şi în 272 . scris şi vorbit. contra statului sau contra autorităţii. . şi anume: . . De asemenea persoana care urmează să ocupe o funcţie publică trebuie: . de serviciu sau în legătură cu serviciul.cunoaşterea limbii române. Rezultă că pentru învestirea în funcţia publică trebuie îndeplinite anumite condiţii. . de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşită cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. . persoana îndreptăţită la această activitate trebuie neapărat să aparţină numai de acel stat pe care îl reprezintă şi cu ale cărei autorităţi şi interese se identifică. .lipsa stării de incompatibilitate.depunerea jurământului de credinţă. care împiedică înfăptuirea justiţiei.să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu-i fi fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.declaraţia de avere. .

la rândul ei. În condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. au dreptul de a 273 . civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. cetăţenii uniunii care îndeplinesc condiţiile legale. în unele situaţii. Mai mult. adică cele prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. după cum însăşi funcţia are. consilierilor) pe plan local. inclusiv administrative. datorită conflictului sau coliziunii posibile de interese între cele ale statului român şi statul sau statele ce-şi reclamă propriile prerogative faţă de persoana care prin cetăţenia sa străină intră şi sub jurisdicţia statului terţ. Prin modificarea Statutului a dispărut condiţia cetăţeniei române exclusive pentru accesul la funcţia administrativă. iar conform Constituţiei. viceprimarilor. Cetăţenia este generatoarea egalităţii între cetăţeni în faţa legii. dacă ar îndeplini o atribuţie de competenţa autorităţilor române. a autorităţilor publice. funcţiile şi demnităţile politice. mai ales în cazul unor funcţii reprezentative eligibile (cazul primarilor. o componentă sau o dimensiune spaţială prin locul de manifestare a competenţei între anumite limite geografice.cele militare. în mod cumulativ. cerinţa legală este ca domiciliul să fie în raza unităţii administrativ-teritoriale în care cel în cauză este ales. deoarece exerciţiul funcţiei presupune prezenţa permanentă a titularului ei în raza teritorială a autorităţii căreia îi aparţine. a) Condiţia de domiciliu în România trebuie şi ea îndeplinită. Dacă existenţa cetăţeniei reprezintă o condiţie minimală de acces la o funcţie publică rezultă că străinii (cu sau fără altă cetăţenie) sau calitatea de străin constituie un impediment legal absolut pentru accesul şi ocuparea funcţiei publice. precum şi în privinţa modul de acces şi a şanselor de ocupare şi promovare în funcţiile publice.

758 din 29 octombrie 2003. cât şi inexistenţa punerii sub interdicţie. a capacităţii de exerciţiu. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale deoarece cei lipsiţi de discernământ (minorii sub vârsta de 14 ani şi debilii mintali) sau având discernământul alterat sau diminuat (alienaţii mintali şi minorii între 14-18 ani) n-au acces la funcţia publică dacă. 145 Art. deci starea legală de pierdere a exerciţiului drepturilor civile şi electorale. 144 Constituţia României. atât majoratul (cu excluderea capacităţii de exerciţiu restrânse). nu poate avea nici exerciţiul drepturilor electorale. prefectul şi subprefectul cel puţin 30 de ani). implicit. deşi pentru unele funcţii se prevăd vârste mai mari (de exemplu.145 Statutul face referire expresă la condiţia capacităţii depline de exerciţiu ceea ce include. având psihicul deficitar sunt puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.4). adică la vârsta de 18 ani împliniţi desigur cel târziu în ziua numirii în funcţie. b) Vârsta de 18 ani împliniţi. fără îndoială.alege şi de a fi ales în autorităţile administraţiei publice locale144. desigur. 70/1991 (republicată în 1996). dar nici investit sau numit în funcţii publice. 34. ceea ce îi lipseşte sau îi privează de exerciţiul drepturilor atât civile cât şi electorale. conform legislaţiei noastre electorale în materie. cel care nu poate alege nici nu poate fi ales. Statutul a prevăzut această condiţie prin două elemente distincte. Într-adevăr. art. 35 din Constituţie. republicată în Monitorul Oficial nr. 5 din Legea privind alegerile locale nr. Celălalt element se referă la starea de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează cel în cauză. alin. justifică eliberarea din funcţie. neavând exerciţiul drepturilor civile. 274 . şi art. Pierderea ulterioară a discernământului şi. Unul se referă la majorat.17. Se subînţelege că cel lipsit de discernământ prin act juridic.

sau nu ca urmare a unei solicitări a organelor judiciare. nu are relevanţă. definitivă sau temporară. Într-adevăr. puşi sub interdicţie pe cale judecătorească. vizează atât aspectul psihic. neabolit şi nealterat. alterarea acestuia împiedică persoana să poată deţine o funcţie ce reclamă discernământul permanent necesar exercitării puterii şi asumării responsabilităţii şi răspunderii care decurg din ea. inclusiv existenţa discernământului complet. Drepturile electorale sau politice se exercită în anumite condiţii prevăzute de Constituţie şi de legislaţia electorală. iar nu şi legal. în acest sens. aşa cum prevede legislaţia în vigoare. c) Starea de sănătate corespunzătoare. care dacă sunt constatate medical de specialişti. De aceea. reprezintă temei pentru a-l exclude pe cel în cauză de la accesul la o funcţie publică sau justifică. cât şi cel fizic. iar lipsirea de aceste drepturi pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare împiedică accesul la o funcţie publică pe o anumită perioadă de timp (excepţie făcând cazul condamnării la închisoare pe viaţă).atestată pe bază de examen medical de specialitate. lipsa. ori a celor faţă de care s-a dispus numai măsura de siguranţă a obligării la tratament medical (psihic) ori la internarea medicală obligatorie pentru că s-a săvârşit o infracţiune sau cazul celor care prezintă tulburări psihice ori de comportament. eliberarea din funcţie. ulterior. a discernământului. în acest sens Codul penal a prevăzut ca pedeapsă complimentară interzicerea 275 . că este cazul debililor sau alienaţilor mintali. d) Capacitatea deplină de exerciţiu şi are în vedere existenţa în persoana celui în cauză a drepturilor politice (de a alege şi de a fi ales) în totalitatea lor deoarece însăşi funcţia publică este expresia puterii chemate să apere şi să garanteze realizarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti. Această condiţie deosebit de largă include şi starea psihică corespunzătoare.

art. împiedicând fie accesul la funcţia publică. h). luării de mită. 276 . În schimb. interzicându-i: . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. e) Compatibilitate morală definită în Statut în sensul că cel în cauză să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. de regulă.49. fie impunând eliberarea din funcţie a celui condamnat definitiv. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat. au fost prevăzute ca abateri penale incompatibile cu calitatea de funcţionar pentru cel care a fost condamnat146 pentru infracţiuni contra umanităţii..dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. care împiedică înfăptuirea justiţiei. de serviciu sau în legătură cu serviciul. Modificarea adusă Statutului a eliminat interdicţiile prevăzute în Codul penal care consacră ca pedepse complimentare pentru cel condamnat. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. etc. lit. 251 din 22 martie 2004. care ar face incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. Pedepsele complimentare nu ridică probleme deosebite în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. şi de pedepsele complimentare corelative. contra statului sau contra autorităţii. În aceste situaţii nu este necesar ca instanţa penală să fi pronunţat şi pedeapsa complimentară a interdicţiei. aceasta operând de drept. cu modificările şi completările ulterioare. unde pedepsele principale sunt însoţite.dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat. . Însă. cum ar fi cele de genul abuzului şi neglijenţei în serviciu. textul din 146 Legea nr.

dacă cel în cauză a fost condamnat şi s-a dispus o pedeapsă complimentară de interdicţie nu se mai ridică probleme deosebite în privinţa situaţiei juridice a funcţiei publice respective. dar şi ca o cerinţă legală întrucât limba oficială a statului este româna. indiferent de modul ei de sancţionare. . iar actele se întocmesc (redactează) în limba română. mai ales pentru acele infracţiuni intenţionate în care condamnarea pentru ele atrage şi incompatibilitatea exercitării funcţiei publice. ca de exemplu. Dacă în timpul exercitării funcţiei cel în cauză suferă o condamnare pentru o infracţiune incompatibilă cu funcţia avută va fi eliberat din funcţie. f) Cunoaşterea limbii române scris şi vorbit. de modul de executare ori de suspendare a executării. indiferent de nivelul (mediu sau superior al pregătirii). ca o cerinţă minimală de cultură generală. Această cerinţă revine tuturor funcţionarilor. chiar dacă aceştia cunosc limba acestei minorităţi aparţinătoare ca limbă maternă. în celelalte situaţii rămâne la aprecierea autorităţii. În schimb. Desigur. astfel cum este ea definită prin lege. lucrările (şedinţele) autorităţilor se desfăşoară în această limbă.Statut este cu mult mai larg făcând referire nu numai la infracţiuni care se pretează a fi săvârşite şi de funcţionari.destituirea dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. se are în vedere orice infracţiune intenţionată. ci. Tot incompatibilităţi morale sunt determinate şi de: . cele de corupţie sau de fals. cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea.desfăşurarea unei activităţi de poliţie politică. chiar dacă făptuitorul a fost amnistiat sau pedeapsa aplicată a fost graţiată. inclusiv celor aparţinând minorităţilor naţionale şi activând în autorităţile din unităţile administrativ-teritoriale unde locuiesc astfel de minorităţi legal recunoscute. 277 . cu închisoare ori cu amendă.

în condiţiile legii. h) Promovarea examenului sau câştigarea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice147 sau. fie indirect prin probele scrise şi orale de specialitate ori este prezumată a fi îndeplinită prin certificatele şi diplomele de absolvire depuse la dosar. economice. g) Pregătirea profesională de specialitate sau condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică. Dacă între timp aceste cerinţe de studii sunt modificate sau se schimbă. cu modificările şi completările ulterioare. etc. didactice. art. juridice.51. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. medicale. altfel spus. la numirea şi la eliberarea din funcţie conducătorului autorităţii sau instituţiei din care face parte în 147 Legea nr. va opera eliberarea lui din. liceale sau post-liceale ori al specializării (administrative. 1). iar cel în cauză nu le mai îndeplineşte. Aceasta înseamnă verificarea profesională prealabilă prin examinarea. unii funcţionari publici din serviciile care au contact direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. uneori şi efectuarea perioadei de stagiu sau de probă ori de încercare cu caracter provizoriu în funcţie. fie direct la limba română. respectiv nivelul studiilor superioare de lungă sau scurtă durată. limitată în timp. 251 din 22 martie 2004. studii medii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.Îndeplinirea cerinţei poate fi verificată la numirea în funcţie prin examinarea susţinută de candidat. diploma de studii în sine nefiind suficientă pentru ocuparea şi deţinerea funcţiei publice decât cel mult pentru perioada debutului sau stagiaturii. capacitatea sau competenţa profesională ori de specialitate pentru postul pe care urmează să-l ocupe. În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere semnificativă (de peste 20%). 278 . tehnice. alin.). i) Obligaţia prezentării declaraţiei de avere.

Concomitent se depune şi o declaraţie de interese care se reactualizează. Legea a prevăzut ca incompatibilităţi deţinerea altor funcţii şi desfăşurarea altor activităţi. în sistemul actual legislativ care consacră libertatea muncii. Într-adevăr. cu excepţia calităţii sau activităţii didactice. societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ. literar – artistice. remunerate sau neremunerate după cum urmează: . orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate. . cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică. relevat de discrepanţa dintre venituri şi achiziţiile de bunuri ori acumulările de bani peste nivelul celor dintâi.în cadrul cabinetului demnitarului. adică practic imposibilitatea cumulului de funcţii. după caz. au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la asemenea societăţi sau unităţi nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la 279 . ca o garanţie că exerciţiul puterii nu a reprezentat o sinecură sau un prilej de îmbogăţire.scopul cunoaşterii stării sale materiale la preluarea postului. j) Lipsa sau inexistenţa incompatibilităţii între calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie sau demnitate publică. în exercitarea funcţiei publice. în condiţiile legii. precum şi a evoluţiei acesteia la finele exercitării funcţiei publice.în calitate de membru al unui grup de interes economic. ştiinţifice. . . Funcţionarii publici care. din sectorul public sau privat. pe durata numirii sale. Declaraţia de avere se reactualizează anual.în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.în cadrul regiilor autonome. în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată.

279 din 21. nu sunt permise raporturi ierarhice directe între funcţionarii publici care sunt soţi sau rude de gradul I.2003.04. publicată în Monitorul Oficial nr. precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective148. art. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial. funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii: .1) 280 . prevenirea şi sancţionarea corupţiei.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. Grupul este persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea sau nu calitatea de comerciant. alin. 161/2003 ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. 148 Legea nr.118. Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi.asemenea organizaţii timp de 3 ani după ieşirea din Corpul funcţionarilor publici. De asemenea. În privinţa calităţii de membru al unui grup de interes economic trebuie să avem în vedere faptul că acest grup reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituită pe o perioadă determinată. Astfel.este chemat să rezolve cereri. Aceeaşi incompatibilitate apare şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. Conflictul de interese este definit de Legea nr.

în timp ce conflictul de interese este numai temporar. ale soţului ori rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. fiind un conflict permanent cu o altă funcţie sau autoritate. între cele două stări. conflictul de interese vizează numai aspecte patrimoniale. 281 . în timp ce nerezolvarea conflictului de interese atrage. . cu funcţionarii publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I. penală sau civilă potrivit legii. la menţinerea sau la pierderea funcţiei publice. participă în cadrul aceleaşi comisii. .incompatibilitatea se rezolvă prin renunţarea la una din stările care o generează. Legislaţia mai prevede şi cazuri speciale de incompatibilitate vizând administraţia publică.incompatibilitatea cuprinde prohibiţii vizând funcţii sau alte activităţi atât remunerate cât şi neremunerate.- - interesele sale patrimoniale. după caz. subprefecţilor şi secretarului unităţii administrativteritoriale care nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice. Din analiza raportului dintre incompatibilităţi şi conflictul de interese relevă următoarele aspecte: . administrativă. . continuă. cum este cazul prefecţilor. pe durata exercitării funcţiei publice. constituite conform legii. răspunderea disciplinară. sub sancţiunea eliberării din funcţie. în timp ce conflictul de interese presupune abţinerea de la implicarea funcţionarului în rezolvarea cererii ori participarea la procesul decizional respectiv.rezolvarea stării de incompatibilitate prin opţiunea celui în cauză conduce.incompatibilitatea vizează o stare perpetuă. după caz.

conferind o reală independenţă funcţională în exercitarea deplină a puterii publice.Corelativ incompatibilităţii – ca stare de durată – există şi interdicţia. care nu permite funcţionarului. Toate aceste incompatibilităţi. să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. deoarece el poate renunţa la calitatea sau funcţia care-i blochează accesul. sau oprelişte temporară. şi interdicţiile. de exemplu. atrage eliberarea din funcţie a celui vizat prin actul conducătorului. să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care 282 . exprimarea de opinii politice în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu. k) depunerea jurământului de credinţă. nu sunt o ştirbire ori o decădere din drepturile politice şi civile – de genul interdicţiilor pronunţate prin hotărâre judecătorească – menite a-l împiedica pe cel vizat în accesul la funcţia publică. Dacă totuşi funcţionarii publici sunt aleşi sau numiţi pentru exercitarea funcţiei de demnitate publică. de exemplu. fără să le definească. ca stare de moment. imediat. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. abţinerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice. ele fiind doar simple îngrădiri temporare de natură specială în scopul evitării unor conflicte de interese. Statutul a mai prevăzut. deşi sunt limitări ale capacităţii juridice a persoanelor fizice. în termen de 3 zile de la numire având următorul conţinut: „Jur să respect Constituţia. ce reprezintă simple oprelişti privitoare la anumite activităţi sau acţiuni ce nu trebuie săvârşite de funcţionar în legătură cu sau în timpul exercitării funcţiei sale ca. Inexistenţa stării de incompatibilitate trebuie să persiste pe toată durata exercitării funcţiei. neurmată. Apariţia ei în acest interval. de renunţarea la calitatea incompatibilă de către cel în cauză. vor fi suspendaţi din funcţia publică deţinută pe durata exercitării acelei funcţii.

respectând libertatea convingerilor sau cu o altă formulare religioasă.2). Depunerea jurământului înseamnă angajarea deplină şi fidelă a titularului funcţiei în realizarea integrală şi întocmai a atribuţiilor de serviciu. unele chiar foarte severe. în baza principiului aparenţei în drept. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cazul consilierului local sau judeţean ori a primarului150. cu modificările şi completările ulterioare. art. Lipsa depunerii jurământului nu afectează în mod esenţial valabilitatea acţiunilor întreprinse de funcţionar care vor putea fi considerate legale. prevăzute în reglementări speciale cuprinse în statute şi regulamente proprii mai ales în cazul militarilor sau unor servicii speciale.am fost numit. Săvârşirea de fapte care îl încalcă atrage declanşarea răspunderii juridice. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. art. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ (deciziei) de numire149 uneori legea prevăzând sancţiuni deosebit de specifice cum ar fi demisia de drept a celui în cauză.34.65. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. alin. penale (trădarea). 283 . 150 Legea nr. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. În rândul acestor condiţii. Depunerea lui. alin.7). 251 din 22 martie 2004. desăvârşeşte învestitura în funcţie şi reprezintă momentul de debut în exercitarea legală a funcţiei. dacă s-au respectat toate condiţiile prevăzute de lege în realizarea lor (sau la emiterea înscrisurilor administrative). în litera şi spiritul legii. alin. care se adaugă celor generale sau care le 149 Legea nr. de conducere sau de execuţie.2) şi art. Mai pot exista şi unele condiţii speciale care se cer a fi întrunite pentru ca o persoană să poată ocupa anumite funcţii publice. în persoana celui vinovat. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în diferite forme. ca ultimă formalitate procedurală. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004.54.

fiind o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală provenită de la acea parte a raportului juridic care încredinţează funcţia spre exercitare. ca regulă nu operează şi consimţământul celeilalte părţi a raportului juridic. studii de specialitate corespunzătoare sistemului.particularizează pe acestea. când.juridice. modificarea. respectiv a funcţionarului. Ea este un act juridic unilateral individual de autoritate provenind de la un organ public sau instituţie publică prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul autorităţii sau instituţiei respective. putem enumera limita de vârstă maximă. Numirea este un act de drept administrativ individual emis. 284 . deşi alte categorii beneficiază de alegere în funcţiile reprezentative (primarii) sau desemnare şi votare (premierul şi guvernul). Această caracteristică este esenţială nu numai pentru formarea raportului de serviciu ori de funcţiune. conform principiului simetriei formal . ci şi pentru derularea lui ulterioară – prin modificare şi suspendare – dar şi pentru încetarea lui în acelaşi mod. În concluzie. învestirea prin numire nu este un act juridic bilateral sau un acord de voinţă. sexul. suspendarea. Odată întrunite condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia publică urmează operaţiunea propriu-zisă a învestirii sau învestitura. reputaţia şi moralitatea neştirbită. Formarea. întreruperea şi încetarea raportului de serviciu (funcţiune) A. etc. de regulă. b. condiţia fizică. chiar dacă viitorul titular al funcţiei ar fi formulat anterior o solicitare expresă în vederea investirii sale urmată de actul numirii. Conform Statutului învestirea se face prin numire. vechimea în funcţie. de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. ceea ce permite formarea şi exercitarea raportului de serviciu pe durată nedeterminată.

în sensul încălcării unor condiţii neesenţiale de legalitate la numire. destituite. promovare. calificativele profesionale anterior obţinute. transferare (lipsa avizului. mai ales. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. incluzând condiţii specifice (vechime în funcţie. concursul nevalidat. notarea cunoştinţelor.Investirea poate cuprinde şi o procedură mai complexă care să includă formalităţi anterioare. implicit. Dimpotrivă. adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. dar care ar putea fi vătămaţi în 285 . data şi locul de la care şi unde se exercită. Fiind esenţială în naşterea raportului de funcţiune lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investiturii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi. precum şi drepturile salariale. denumirea funcţiei publice. aprobării. nedepunerea jurământului. numirea neaprobată). numele funcţionarului public. în raporturile cu terţii. etc. O formalitate ulterioară şi ultimă. din partea persoanei în cauză. Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii. ce desăvârşeşte procedura investiturii este depunerea jurământului de credinţă. Operaţiunea cea mai frecventă este cea a concursului sau examenului de specialitate. concomitente sau ulterioare operaţiunii propriu-zise de ocupare (numire) a funcţiei. confirmării. dar strâns legate de ea.). acordului. etc. Acestora din urmă nu li se poate imputa necunoaşterea iregularităţii învestirii. avizului. avansare înainte de termen) când suntem în prezenţa aşa-numitului „funcţionar de fapt” se pune problema valabilităţii actelor şi operaţiunilor emise sau întreprinse în legătură cu atribuţiile sale exercitate. O formalitate tipică prealabilă este avizul consultativ al compartimentului juridic cu privire la modul de respectare a condiţiilor de legalitate la numire. sub forma propunerii. în cazul iregularităţii învestirii.

de autorizare) sunt nule. vor trebui considerate valabile sau valide în baza principiului aparenţei în drept. Acest contract individual. Nu încheiau şi nici acum nu încheie contracte de muncă personalul militar şi cel militarizat. În schimb. concediile şi repaosul. actele de impozitare. se apreciază că actele de autoritate ce ţin de voinţa exclusivă a funcţionarului (cele se sancţionare. mai puţin drepturile şi obligaţiile funcţiei care formau conţinutului raportului de serviciu. reflecta drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor privitoare la condiţiile şi durata muncii. Statutul actual prevede obligativitatea încheierii contractului individual de muncă de către personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. care efectuează activităţi de secretariat-administrative. protecţia socială. reglementat de Codul muncii şi având o natură privată. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. cu respectarea prevederilor legii în materie. în vreme ce actele de constatare. deşi ele îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă cerute de lege (de exemplu. reprezentând o simplă cale de fapt. salarizarea. gospodărire. procese-verbale de control). făcute corespunzător legii (cele de stare civilă. respectiv persoanele active din aceste sectoare. actele de sancţionare contravenţională. prin care deveneau şi angajaţi ai instituţiei respective. respectiv al funcţiei publice.. etc. Legea cu privire la actele de stare civilă nr. supus regimului juridic de dreptul muncii şi expresie a acordului de voinţă a celor două părţi contractante din raportul de muncă. întreţinere-reparaţii şi de deservire care are calitatea de angajat şi care nu este funcţionar public aplicându286 . sunt valabile. În acest sens.drepturile lor prin nulitatea actelor şi operaţiunilor respective. actele de stare civilă). Până la apariţia Statutului majoritatea funcţionarilor numiţi încheiau şi un contract de muncă. protocol. În general.119/1996 prevede că actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă.

i-se legislaţia muncii151. curier. asociaţii sau organizaţii neguvernamentale. de concurs şi numire152. nu este greu de observat că unele funcţii din aceste categorii au efectiv o natură administrativă nepublică (secretar-dactilograf. fiind întâlnite şi la societăţile comerciale. Raportul de serviciu al funcţionarului public se exercită pe durată nedeterminată cu excepţia cazurilor de ocupare a funcţiilor publice pe o perioadă determinată. Modificarea raportului de funcţie sau de serviciu este rezultatul aceleiaşi manifestări unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice.6. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de specializare şi perfecţionare. în condiţiile prevăzute de lege. ori în altă localitate sau în alt organ. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici duce la o mobilitate în cadrul corpului funcţionarilor publici. etc. poate încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent (prin redistribuire de personal) ori în mod temporar (prin delegare sau detaşare) în acelaşi loc sau organ. cu modificările şi completările ulterioare. Pentru numirea înalţilor funcţionari publici sunt reglementate condiţii speciale de studii. care poate conferi sau retrage atribuţii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 152 Legea nr. art. 251 din 22 martie 2004. arhivar.). art. Desigur.15. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004. registrator. B. Ca regulă. Ea se efectuează pentru: 151 Legea nr. de vechime în specialitate. 287 . deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află.

Belingrădeanu. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Delegarea sau detaşarea se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei în cadrul căreia funcţionează persoana pentru a îndeplini anumite activităţi în afara organului din care face parte. Ghimpu. 302-303. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc prin: delegare. pag. Gh. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează persoana pe o perioadă de cel mult 60 de zile consecutive.81 din Statut. 288 . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.în interesul funcţionarului public pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. de regulă într-o altă localitate şi la o altă autoritate sau instituţie. 154 S. vol. cu modificările şi completările ulterioare.în interes public. dar nu mai mult de 90 de zile calendaristice într-un an (în acest din urmă caz numai cu acordul funcţionarului) funcţionarul păstrându-şi funcţia şi salariul avut153. I. deşi este posibilă neschimbarea localităţii.76. Mohanu. tratat. .reprezintă o schimbare temporară (implicit o modificare) a locului de exercitare a funcţiei. Ş. Ştefănescu. . 1978. fie în aceeaşi localitate. art. fie în alta (în afara ei) – art. 153 Legea nr. Tr. Delegarea are mai multe elemente:154 . I. mutare în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. detaşare.ea se realizează în interesul propriu al autorităţii sau instituţiei care deleagă şi nu a funcţionarului ei. Dreptul muncii. Bucureşti. transfer. 251 din 22 martie 2004. . exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere.eficientizarea activităţii sau autorităţii sau instituţiei publice.

suportate de autoritatea care l-a delegat. .dacă. cazării şi indemnizaţiei de delegare. deşi nenominalizată expres în statut între încălcările de acest gen. împiedică realizarea ei şi când funcţionarul creşte singur copilul minor. . organului din care face parte. căruia i se asigură. 251 din 22 martie 2004.cit. un funcţionar de nivel central sau judeţean este delegat la o filială sau serviciu descentralizat din localitatea unde îşi are sediul şi propria sa autoritate. toate acestea reprezentând tot atâtea obligaţii ale instituţiei din care face parte cel în cauză. pag. 155 156 Idem. dovedită medical. În concluzie. cu modificările şi completările ulterioare. Delegarea poate fi refuzată în caz de invaliditate. art. de exemplu. 303.funcţionarul îşi păstrează funcţia şi salariul pe perioada delegării.constituie o obligaţie de serviciu care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de conducător. Refuzul nejustificat al îndeplinirii delegării reprezintă o abatere disciplinară. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. astfel.funcţionarul va beneficia de plata costului legal al transportului. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. delegarea reprezintă155 măsura temporară şi unilaterală dispusă de conducerea autorităţii sau instituţiei şi prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de îndeplinire a unor activităţi în interesul.. op. când starea sănătăţii. dar în afara. .65 289 . justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare intrând în larga categorie a refuzului nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu156. iar la încetarea ei revine pe acelaşi post. şi stabilitatea funcţiei. care. Legea nr.

317-318. 290 . cu modificările şi completările ulterioare. iar dacă salariul corespunzător 157 Legea nr. la o altă instituţie şi uneori într-o altă localitate. numai dacă există acordul scris al funcţionarului public157. cel în cauză se integrează ierarhic în noua instituţie de la care primeşte salariul şi faţă de a cărei conducere se subordonează complet. . Mohanu. Ştefănescu.1). I. atribuţiilor şi responsabilităţilor ce i se vor încredinţa. . pag.reprezintă tot o schimbare temporară a locului de exercitare a funcţiei. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Tr.pe aceeaşi perioadă funcţionarul îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale iniţiale. art.să corespundă pregătirii profesionale. vol. beneficiind de stabilitatea funcţiei. 302-303. Gh.constituie o obligaţie de serviciu instituită de conducere şi care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de instituţia unde persoana este detaşată. iar în cursul unui an calendaristic poate depăşi mai mult de 6 luni. Ghimpu. Elementele detaşării sunt:158 .Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei în care urmează să îşi desfăşoare activitatea cel în cauză pentru o perioadă de cel mult 6 luni.77. de regulă. I. 251 din 22 martie 2004. . 158 S. tratat. . ca şi în cazul delegării.pe perioada detaşării. alin.deşi se dispune tot în interesul serviciului. dar dacă durata ei depăşeşte mai mult de 6 luni întrun an calendaristic trebuie acordul celui în cauză. . este totuşi vizată organizaţia unde persoana este detaşată. Belingrădeanu. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1978. Ş. pag. Bucureşti. Dreptul muncii. iar nu cea aparţinătoare ei.

.ori de câte ori motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării. . . . petiţionarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr.starea sănătăţii. dovedită cu certificat medica.în cazul neasigurării condiţiilor corespunzătoare de cazare într-o altă localitate. el are dreptul la acest salariu. . într-o altă localitate. dacă poate 291 . al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare suportate de instituţia beneficiară.persoana detaşată în altă localitate beneficiază pe acest interval de timp de costul legal al transportului. . dus-întors.554/2004.funcţiei pe care este detaşat este mai mare. şi cel puţin o dată pe lună. Apreciem că atât măsura delegării cât şi cea a detaşării pot fi contestate. ca element de stabilitate. detaşarea reprezintă măsura unilaterală dispusă de conducere pe timp limitat prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de a îndeplini funcţia publică în interesul unei alte autorităţi unde urmează să funcţioneze şi în care se integrează ierarhic. Refuzul nejustificat a îndeplinirii detaşării reprezintă o abatere disciplinară de neîndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu.este singurul întreţinător al familiei. .graviditate. face contraindicată detaşarea. precum şi în următoarele cazuri justificate: . Legea permite o asemenea atitudine doar pentru situaţiile prevăzute de delegare. de cel vizat. În concluzie. pe cale ierarhică şi în eventualitatea refuzului unităţii de a da curs solicitării.îşi creşte singur copil minor. de regulă.la expirarea detaşării cel în cauză va reveni în organul iniţial pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu avut.

art. cu modificările şi completările ulterioare. Mutarea poate fi definitivă (apreciem la cerere sau din oficiu. O altă modificare a raportului de serviciu. dar cu caracter permanent. de exemplu. în acest din urmă caz numai cu acordul scris al funcţionarului) şi se dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei în cauză. o reprezintă schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public care a beneficiat de aprobarea corespunzătoare în mod excepţional pentru motive de sănătate. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Această schimbare se poate face numai dacă cel în cauză este apt să îndeplinească profesional noile atribuţii care-i revin. introdusă prin Statut. totuşi. poate fi invocată în instanţa de judecată. a schimbării instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea. o reprezintă mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice159. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. motivele familiale invocate sunt temeinic justificate sau sunt apreciate ca fiind netemeinice de către autoritatea executivă. Dacă. pentru aceleaşi motive. chiar legitim. desigur cu păstrarea clasei şi gradului avute. este cazul.79. 52/1) care permite atacarea în contencios administrativ şi a vătămării interesului legitim. Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: * Avem în vedere modificarea Constituţiei (art. atunci suntem în prezenţa încetării raportului de serviciu. 251 din 22 martie 2004. Facem precizarea că în actualele condiţii* vătămarea unui interes. 159 Legea nr. după cum justiţia va putea cenzura refuzul autorităţii de a da curs refuzului de detaşarea din partea funcţionarului dacă. Tot o modificare a raportului de serviciu.dovedi vătămarea unui drept legal consacrat prin măsura de modificare (provizorie sau temporară) a raportului de serviciu. 292 .

de salariul majorat pentru noua funcţie. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice. cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. la rândul său cel mutat este suspendat din funcţia iniţial deţinută. . după caz. De asemenea. Tot o modificare o reprezintă şi exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere. clasă şi grad profesional sau cu o repartizare a postului corespunzător funcţiei publice deţinute cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. vacantă în urma promovării temporare a celui care îndeplineşte condiţiile specifice necesare în acest scop şi care înlocuieşte titularul postului respectiv. Mutarea temporară se dispune pe cel mult 6 luni de către conducătorul autorităţii cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi.la solicitarea justificată a funcţionarului public. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie clasă şi grad profesional şi cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public. în altă localitate în situaţiile în care poate refuza delegarea. 293 .când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie vacantă de aceeaşi categorie. suspendat din funcţie în condiţiile legii. Mutarea temporară se dispune motivat de către acelaşi conducător în interesul autorităţii sau instituţiei publice pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului avut de funcţionarul public. situaţii care au fost enumerate mai sus. acesta va beneficia. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului. deşi legea nu prevede.

i) carantină. în condiţiile legii. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv. după caz. serviciul militar alternativ. Suspendarea din funcţie publică reprezintă o situaţie de întrerupere (încetare) temporară sau vremelnică a derulării raportului de serviciu legal reglementată şi a cărei finalizare are loc fie prin reluarea acestui exerciţiu ori prin încetarea definitivă a relaţiei juridice în cauză. g) efectuează tratament medical în străinătate. precum şi pentru însoţirea soţului sau. în condiţiile legii pentru o perioadă mai mare de o lună. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. e) efectuează stagiul militar. pentru perioada respectivă. dacă nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.C. c) desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul misiunilor diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. în condiţiile legii. b) încadrat la cabinetul unui demnitar. 160 Legea nr. art. Statutul a prevăzut suspendarea de drept (obligatorie) în următoarele situaţii pentru funcţionarul public160: a) numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă. f) este arestat preventiv. 294 . 251 din 22 martie 2004.81. j) concediu de maternitate. este concentrat sau mobilizat. cu modificările şi completările ulterioare. în condiţiile legii. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. în condiţiile legii.

Nu interesează motivul arestării. În această situaţie suspendarea se dispune numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. de drept sau prin revocare a măsurii respective – dacă totuşi urmărirea penală continuă. ori dacă reprezintă fapte penale care-l fac incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni care dacă ar fi săvârşită nu i-ar da dreptul să intre în corpul funcţionarilor publici. rămâne de datoria conducerii autorităţii sau instituţiei publice. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea 295 . în funcţie de soluţia judiciară adoptată.k) este declarat dispărut prin hotărâre judecătorească irevocabilă. în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. până la soluţionarea definitivă a cauzei când. funcţionarul este fie destituit. să ceară. comunicarea măsurii privării de libertate şi a duratei acesteia. dacă este cazul unei infracţiuni intenţionate sau din culpă. încetând de drept raportul de serviciu în urma condamnării sale definitive. Desigur. l) forţă majoră. La încetarea. organului care a dispus arestarea (instanţa de judecată). o) în alte cazuri expres prevăzute de lege. fie repus în funcţie dacă s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sau încetarea acesteia. ori s-a dispus trimiterea în judecată sau funcţionarul public se află în curs de judecată – starea de suspendare din funcţie se menţine. în lipsa unei comunicări din oficiu. n) pe perioada cercetării administrative. În cazul arestării preventive măsura suspendării se impune deoarece funcţionarul nu-şi poate exercita în mod practic funcţia deţinută.

de către procuror (în faza urmăririi sau s-a dispus trimiterea în judecată) ori cel în cauză se află în curs de judecată. deşi nu avem dispusă măsura arestării. h) . nimic nu împiedică funcţionarul ca în astfel de cazuri să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii în 161 Art. implicit de revenire (reintegrare) în funcţie a celui vizat. urmând ca acesta din urmă să asigure. apreciem că. s-a pus în mişcare acţiunea penală – faţă de funcţionarul care a comis una din faptele penale prevăzute de art. lit. prescripţia sau retragerea plângerii penale prealabile ori părţile s-au împăcat. Desigur. Deşi Statutul nu a nominalizat expres. În acest ultim caz funcţionarul va fi reintegrat în funcţia publică anterior deţinută şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.procesului penal161. întrucât. de drept. dacă a operat amnistia sau graţierea. conducătorul organului administrativ trebuie să emită actul administrativ de constatare a suspendării ori a cauzei de încetare (revocare) a acestora şi. încetarea măsurii suspendării. ori achitarea sau încetarea procesului penal determină. ca în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept. Şi în această ipoteză scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea ei. condiţiile necesare reluării activităţii funcţionarului. tot o suspendare de drept operează şi în cazul în care. nu operează de drept încetarea suspendării. stingerea urmăririi penale sau a procesului penal trebuie să fie cauzată de lipsa vinovăţiei celui în cauză ori de inexistenţa abaterii penale pentru a determina repunerea în funcţie. Oricum.50. să informeze în scris conducătorul autorităţii sau instituţiei despre acest fapt. în caz contrar. 10 şi 11 din Codul de procedură penală 296 . neexistând obligativitatea reintegrării în funcţie. tot în termen de 5 zile. Funcţionarul public este obligat. totuşi. Deşi suspendarea operează de drept ca şi încetarea acesteia.

dar în termen de 5 zile de la încetarea stării de suspendare. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. altele decât cele vizând misiunile diplomatice româneşti ori organisme internaţionale la care a fost numit.82. Noi apreciem că ele pot viza stări subiective sau obiective. 251 din 22 martie 2004. vizând funcţionarul public. Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii162: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau până la împlinirea vârstei de 3 ani. d) pentru participarea la campania electorală. 297 . trebuind însoţită de documentele justificative şi aprobată de conducerea instituţiei sale prin act juridic. e) pentru participarea la grevă. cu caracter personal sau familial. 162 Legea nr. inclusiv încetarea suspendării şi revenirea în funcţie pe postul iniţial.vederea dovedirii nevinovăţiei sale cu scopul de a fi repus în drepturile sale şi reintegrat în funcţie. se va formula în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. Raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a funcţionarului public fără ca legea să indice expres care sunt cazurile sau ipotezele acestei situaţii. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. în condiţiile legii. când. de exemplu. de genul perioadelor de pregătire şi susţinere a unor examene de studii. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau până la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente. funcţionarul va solicita acest lucru. alin. din nou. art.1). În toate aceste cazuri solicitarea funcţionarului. respectiv cererea. în cazul copilului cu handicap. în condiţiile legii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare.

D. Desigur. iar caracterul justificat sau nu al motivelor este la aprecierea conducerii care poate încuviinţa sau nu solicitarea. etc. cu modificările 298 . 251 din 22 martie 2004. de pildă. vizite documentare. în afara îngrijirilor medicale propriu-zise. expediţii şi activităţi sportive. Încetarea raportului de serviciu are loc. cu respectarea aceloraşi formalităţi procedurale avute în vedere la numirea în funcţie. curative. manifestarea de voinţă a funcţionarului neavând. Actul administrativ prin care se dispune/aprobă suspendarea raporturilor de serviciu. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Deşi Statutul nu a prevăzut. Pe perioada suspendării raportului de serviciu postul în cauză este rezervat în vederea asigurării revenirii titularului său. precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. apariţia unei pretinse stări de incompatibilitate. în principiu. apreciem că măsura suspendării din funcţie mai poate fi dispusă facultativ şi oricând de către conducere pe durata apariţiei şi menţinerii unor alte cauze ce afectează derularea normală a raportului de serviciu şi care impun clarificarea situaţiei de menţinere sau nu a titularului în funcţie ca. motivarea trebuie dovedită de solicitant. în acelaşi mod unilateral. comiterea unor grave abateri disciplinare ce necesită efectuarea unor cercetări interne prealabile sancţionării. de regulă. Statutul reglementând amănunţit cazurile de încetare163: 163 Legea nr. întocmai ca şi formarea sa. relevanţă juridică în lipsa hotărârii organului competent. putând fi ocupat pe perioadă determinată de un funcţionar public din corpul de rezervă sau de o altă persoană în baza unui contract individual de muncă cu caracter temporar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.de urmare a unor tratamente medicale. etc.

b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public.). umană. art. a. capacitatea de exerciţiu deplină şi studiile corespunzătoare. ca urmare a faptului morţii indiferent de cauza care a provocat respectivul eveniment (naturală. 299 . deşi se subînţelege că. e) de la data constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie prin hotărâre judecătorească definitivă. violentă.841. deşi legea nu o stipulează. repectiv la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public. d. a raportului de serviciu. nemenţinerea condiţiilor iniţiale şi pe parcursul derulării raportului conduce la încetarea acestuia. f)când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală prevăzută de Statut sau condamnată. în mod • şi completările ulterioare. perioadă până la care. etc. apreciem. care apreciem că operează cu efect retroactiv. prin act juridic al conducerii.încetării de drept a raportului de serviciu în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din condiţiile prevăzute prin investirea sa (la art. în baza principiului simetriei formal juridice. va opera suspendarea. f) respectiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. 49 lit. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă şi a stagiului minim de cotizare pentru pensie. astfel că această prevedere putea lipsi din textul modificat al reglementării noi.

dimpotrivă. art.251 din 22 martie 2004. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.84. iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze.251 din 22 martie 2004. • încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică în următoarele situaţii165: a) Autoritatea sau instituţia şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate. art. cu modificările şi completările ulterioare.nefiind o relaţie contractuală de muncă. ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei.842. prin actul de numire unilaterală în funcţia publică a celui în cauză ceea ce influenţează hotărâtor modificarea şi încetarea relaţiei juridice respective. b din Codul muncii) – ci. tipică pentru angajat şi angajator (aşa cum prevede art. republicată în Monitorul Oficial al României nr. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile de la emitere. republicată în Monitorul Oficial al României nr. • încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părţilor. Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face prin act administrativ al conducerii în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui. 300 . 164 Legea nr. h) la data expirării termenului pentru care a fost exercitată funcţia publică cu caracter temporar. Pare curios acest caz prevăzut de Statut164 deoarece raportul în cauză nu ia naştere prin acordul sau consimţământul părţilor . cu privare de libertate. consemnat în scris. cu modificările şi completările ulterioare.55 lit. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.similar. indiferent de natura infracţiunii. comunicat celui în cauză.b) 165 Legea nr. lit. privitoare la interdicţie.

părţile rămânând în 301 . ceea ce presupune intervenţii normative adecvate care nu mai depind de voinţa celor vizaţi prin ele şi care nici nu le sunt imputabile acestora.O situaţie. Desigur. urmată sau nu de înfiinţarea altora. O asemenea situaţie poate să apară ca urmare a unei reforme sau reorganizări instituţionale care să conducă la dispariţia unor instituţii. Neacceptarea ei de către funcţionar – nu contează din ce cauze sau motive – îi este imputabilă. totală sau parţială. iar funcţionarul refuză (nu vrea) să o urmeze. deci a unei părţi din raportul juridic cu care se afla în legătură funcţionarul. deşi acestea oferă doar o rezolvare pe moment a problemei. cea a încetării activităţii. descentralizat sau deconcentrat ori strict subordonat acestuia. ceea ce îndreptăţeşte propria-i conducere să recurgă la eliberarea din funcţie. fiind stări obiective ca mod de apariţie şi manifestare. Nefiind cazul unei simple reduceri de posturi ori restructurări de personal şi nici de preluări de atribuţii şi de funcţii de către o altă instituţie – deja existentă sau nou înfiinţată – funcţia încetează să mai existe. Altă situaţie este mutarea organului (schimbarea sediului) într-o altă localitate. Pentru personalul care-şi urmează instituţia nu operează nici o modificare a raportului de serviciu. ceea ce obligă să se recurgă la proprii funcţionari anume deplasaţi în acest scop. a raporturilor de serviciu face oferta corespunzătoare. Instituţia fiind interesată în menţinerea. Apreciem că s-ar putea recurge la soluţii temporare sau provizorii prin delegări sau detaşări. reprezintă practic o încetare a existenţei sau o desfiinţare a organului respectiv adică dispariţia subiectului de drept administrativ ori a filialei sau serviciului din teritoriu. se are în vedere situaţia în care în noua localitate nu se poate asigura total sau parţial necesarul de personal de pe plan local.

faptul că dacă în instituţie există concomitent funcţii sau posturi similare vacante. Pentru această situaţie facem următoarele precizări: . dispar şi toate posturile aferente. Statutul a precizat că reorganizarea activităţii constă în mutarea instituţiei în altă localitate. secretar general. Totuşi.drept consecinţă a acestei situaţii. . mai multe posturi pentru funcţia de inspector. etc.). de referent. anumite funcţii şi posturi trebuie eliminate total sau parţial. numai în măsura în care operaţiunea eliminării acestora se dovedeşte neîndestulătoare. Relaţia dintre funcţie şi post ne arată că dincolo de identitatea aparentă dintre ele (de exemplu. de consilier. iar nu o desfiinţare (încetare) completă a acesteia. contabil şef.suntem în prezenţa unei reduceri de activitate a instituţiei (prin micşorarea volumului de activităţi sau de atribuţii ori schimbarea naturii acestora). Dacă dispare funcţia. . se va trece la eliminarea celor ocupate cu titulari. însă sunt şi cazuri când se elimină numai unele dintre ele ca urmare a reducerii de activitate şi. conform Statutului reducerea unui post este justificată numai dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv. etc. consecinţa disponibilizării celor în cauză. implicit. jurisconsult. modificarea substanţială a atribuţiilor acesteia ori a structurii organizatorice a compartimentelor.). dar niciodată invers (de pildă. restructurarea începe cu acestea şi. schimbându-se doar locul desfăşurării activităţii. b) Autoritatea sau instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public. există numeroase cazuri când unei funcţii îi corespund mai multe posturi. unei funcţii unice să-i corespundă un singur post – de director. 302 .aceeaşi relaţie juridică. titulari pe posturile respective.

.funcţionarul public definitiv care a obţinut calificativul „necorespunzător” pentru anul în curs. Şi pentru aceste situaţii facem câteva precizări: . eventual de nivel inferior.existenţa posibilităţilor de redistribuire a personalului propriu în cadrul autorităţii pe funcţie sau posturi similare dar neocupate cu păstrarea. Oricum. dar în baza unor criterii profesionale prestabilite.. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare. d) În cazul incompetenţei profesionale constatată prin calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale. Şi pentru această situaţie se impune să facem câteva precizări: . acordat la 303 . a gradului şi clasei avute anterior de funcţionar. încetarea raportului de serviciu are loc din motive neimputabile titularului postului. . .instituţia are dreptul de opţiune în selectarea personalului păstrat şi a celui disponibilizat. c) Eliberarea din funcţie operează şi ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionar a funcţionarului anterior eliberat sau destituit nelegal ori din motive neîntemeiate. dar cu acordul funcţionarului. dacă este posibil. sau va fi eliberat din funcţie trecând în corpul de rezervă a funcţionarilor publici.instituţia este obligată să-l reprimească pe fostul său funcţionar în temeiul cererii sau solicitării exprese a acestuia bazată pe actul judecătoresc.funcţionarul public debutant care în urma parcurgerii perioadei de stagiu obţine la evaluarea activităţii sale calificativul „necorespunzător” şi care va fi eliberat din funcţie. unitar aplicate şi respectate în procesul selecţiei.funcţionarului aflat pe postul în cauză i se va oferi un post similar. dacă nici Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu i-a putut oferi un post corespunzător. ceea ce înseamnă practic necorespunderea profesională sub aspectul funcţiei ocupate. pe cât posibil.

Explicaţia acestei situaţii de eliberare din funcţie rezidă din faptul că deşi învestitura în funcţie se face pe baza verificării cunoştinţelor teoretice şi. a aptitudinilor profesionale practice. ceea ce determină ca în anul următor să se dispună. Reglementarea modificată nu a mai condiţionat măsura eliberării din funcţie de notarea „necorespunzător” pentru ultimii doi ani consecutivi şi nici oferta conducerii pentru cel în cauză de trecere într-o funcţie inferioară. infirmitate. de-a lungul timpului se pot ivi situaţii de necorespundere profesională comparativ cu cerinţele iniţiale de învestire. pur şi simplu. în cauzele şi situaţiile deduse soluţionării funcţionarului respectiv. de îndată. etc. reprezentând o încălcare de atribuţii (din intenţie sau culpă) sub aspect formal – de exemplu. etc. eliberarea din funcţie. neevidenţiate la concursul sau examenul iniţial. imputabilă sau nu acestuia..în urma susţinerii concursului sau examenului de titularizare sau de promovare – totuşi.nu are importanţă că această lipsă de profesionalism ţine de o stare obiectivă sau subiectivă a celui în cauză. depunerea lor fără aprobarea sau viza conducerii. lipsa de cunoştinţe profesionale. nepricepere. nepredarea la termen sau neînregistrarea la termen a lucrărilor. eventual. cum se prevedea în reglementarea iniţială. lipsa aptitudinilor corespunzătoare.abaterile disciplinare constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor sunt distincte de necorespunderea în funcţie pe motive profesionale. precum boală. Astfel: . .activitatea profesională practică poate dezvălui carenţe. . urmată de acceptarea ei de către titular ca şi condiţii cumulative de eliberare din funcţie. nivel slab de pregătire. ori. – deşi aceste abateri ar putea ascunde şi deficienţe 304 . .finele acestuia.

este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice. g) Ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta numirea în condiţiile mobilităţii în funcţie.este schimbată structura compartimentului. condiţii prevăzute. putând determina sancţiunile disciplinare corelative şi. fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.profesionale.se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%. cu sau fără reducerea programului de lucru până la minimum 4 ore. în consecinţă. Eliberarea din funcţie în cazul motivelor neimputabile funcţionarului apt de exercitarea atribuţiilor se face doar în cazul în care nu există funcţii publice corespunzătoare în cadrul respectivei autorităţi sau instituţii. . de regulă. chiar acordarea unui calificativ necorespunzător. nu permite îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor aferente funcţiei sale. f) Starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului constatată prin decizia organelor competente în baza expertizei medicale. funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii sau noile compartimente în următoarele cazuri: . e) Funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei respective. Se va acorda funcţionarului public un termen de preaviz de 15 zile calendaristice. În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice. . 305 . În toate aceste cazuri anterior prezentate actul administrativ de eliberare din funcţie se comunică celui în cauză în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere şi trebuie motivat. în Statutul general.

abaterile în cauză încalcă disciplina serviciului. b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate. . . Autorităţile sau instituţiile au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor vacante iar cel eliberat din funcţie poate solicita numirea într-o asemenea funcţie în perioada de preaviz.Aplicarea acestor măsuri se va face cu respectarea unor criterii dintre care enumerăm: . Aceeaşi Agenţie se va îngriji de redistribuirea funcţionarilor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile acestora şi care formează corpul de rezervă al funcţionarilor publici gestionat de respectiva agenţie.menţinerea categoriei. clasei şi gradului profesional al funcţionarului public.în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici se organizează concurs de către autoritatea sau instituţia publică. • destituirea disciplinară sau pe motiv de incompatibilitate a funcţionarului public în următoarele cazuri: a) ca sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. În privinţa destituirii disciplinare se impun unele precizări: . adică totalitatea obligaţiilor legale decurgând pentru funcţionari din regulamentul propriu al autorităţii sau instituţiei publice 306 .îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică.pregătirea profesională.să fi desfăşurat activităţi similare. . .

neputând reprezenta orice încălcare a legii care să deschidă poarta arbitrariului conducerii în aprecierea abaterii şi în aplicarea sancţiunii. Asemenea prevederi figurează şi în statutele specifice ale anumitor categorii de funcţionari publici. 2) şi 3).statutul prevede categoriile de abateri disciplinare care pot fi săvârşite de funcţionari. În privinţa cazurilor de incompatibilitate care pot apărea pe durata exercitării unei funcţii publice determinând destituirea se impun unele precizări: . . ca fiind cu consecinţe grave pentru buna funcţionare ori imaginea instituţiei în cauză. 307 . republicată în Monitorul Oficial al României nr.destituirea intervine pentru abateri repetate. deci nu una singură ci cel puţin două.spre deosebire de Codul muncii şi de angajaţi. ele devin motive imputabile acestuia doar dacă funcţionarul nu a acţionat în termen de 10 zile calendaristice de la data survenirii lor pentru încetarea acestora.aplicabil acestora şi care vizează raporturile din interiorul organului (dintre subordonaţi şi superiorii ierarhici). ceea ce înseamnă practic eliminarea noii stări care a determinat situaţia de incompatibilitate şi nu doar simplul demers întreprins fără nici o finalitate. art.251 din 22 martie 2004. sau pentru o abatere. precum şi sancţiunile aplicabile celor vinovaţi de săvârşirea lor166. Deşi legea a reglementat atât acţiunea mijloc (demersul întreprins) cât şi finalitatea ei (încetarea stării) s-ar putea ca 166 Legea nr. . apreciată de conducere.deşi conduc la destituirea celui devenit incompatibil. abaterile disciplinare ale funcţionarilor sunt expres prevăzute de Statut şi/sau statutele ori regulamentele proprii. atât în interiorul cât şi în afara ei. . alin. inclusiv destituirea din funcţie. cu modificările şi completările ulterioare. .aceste cazuri sunt cele prevăzute de lege.65.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

lit. decât cea română. art. satisfacerea stagiului militar în ţara străină. vol. expresie a libertăţii de care dispune168. de exemplu. Într-o atare împrejurare ar fi fost mai indicat să opereze eliberarea. care l-ar face incompatibil cu funcţia publică prin obligaţiile care le impune ori situaţiile pe care le creează (de exemplu. Legea nu defineşte demisia. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. starea de incompatibilitate persistând cu toate eforturile acestuia ori pur şi simplu ea apare ca o situaţie obiectivă şi când. nu se poate reţine o destituire pe motive imputabile celui în cauză. 251 din 22 martie 2004. mobilizarea în armata străină. cazul căsătoriei intervenite între persoane aflate în raporturi ierarhice sau a numirii unei rude de gradul I într-o funcţie aflată în astfel de raporturi ori dobândirea ori redobândirea unei alte cetăţenii. din funcţie pentru motive neimputabile funcţionarului.). cu modificările şi completările ulterioare. op.. Destituirea din funcţia publică se dispune prin act administrativ de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se comunică funcţionarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Aşa ar fi. Desigur. acest act poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ de către funcţionarul vizat în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare. cit. pag. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. credem. I. etc.84.această finalitate să nu poată fi atinsă prin puterile proprii funcţionarului. iar nu destituire. 167 Legea nr. Ghimpu. 418 308 . 168 S. e). dar din reglementarea legală rezultă că ea este expresia manifestării unilaterale şi libere a voinţei titularului funcţiei publice de a denunţa raportul juridic în care se află cu toate consecinţele ce decurg din încetarea acestuia. • demisie ca urmare a cererii funcţionarului de încetare a raporturilor de serviciu167.

D. Beligrădeanu. . nr.produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. .cel în cauză nu trebuie să-şi motiveze acţiunea. .11/1973.demisia trebuie prezentată în formă scrisă. de aceea apreciem că: . Aspecte procedurale ale încetării contractului de muncă în reglementarea noului Cod al muncii.. . La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu.în acest interval de preavizare – care reprezintă anunţarea prealabilă a denunţării unilaterale a raportului de serviciu de către titular la un termen anterior intrării măsurii în aplicare efectivă. referitoare la capacitatea de exerciţiu şi condiţiile de 169 Ş. indiferent de nivelul ierarhic al funcţiei. în R. perioadă în care raportul juridic se menţine169 persoana poate reveni asupra demisiei sale. El mai beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj. 21 309 . rămânând în funcţie. dacă raportul de serviciu a încetat prin nemenţinerea condiţiilor prevăzute pentru ocuparea funcţiei publice.ea trebuie notificată (depusă şi înregistrată) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.R. La încetarea raporturilor de serviciu funcţionarul îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei sale cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia. pag. atâta timp cât instituţia nu a declanşat sau efectuat demersurile necesare în vederea titularizării altei persoane ori nu a suprimat postul devenit vacant începând cu data limită a preavizului. decât în mod parţial.Legea nu stabileşte în mod riguros toate condiţiile formale şi de fond ale demisiei.

De aici şi diferenţa între delegare şi detaşare.studii.acordul de voinţă a celor două instituţii ori autorităţi. Condiţiile pe care le presupune transferul în general sunt următoarele: .dispoziţia conducerii proprii a funcţionarului ce se transferă sau aprobarea dată cererii sale. a cererii de transfer şi a aprobării acesteia. dar în acelaşi sector de activitate executivă cu respectarea condiţiilor legale şi cu încuviinţarea conducerilor interesate în efectuarea acestui demers..existenţa unui raport de serviciu în care se află titularul unei funcţii publice. . în situaţia în care s-a constat pe cale judecătorească nulitatea actului de numire în funcţie în cazul expirării termenului pe care a fost exercitată cu caracter temporar funcţia publică precum şi în cazul eliberării din funcţie. pentru efectuarea operaţiunii între ele.cit. precum şi a acordului funcţionarului. .transferul în interesul serviciului. prin conducerile lor.forma scrisă a dispoziţiei de transfer. • Transferul.transferul la cererea funcţionarului interesat. şi transfer care reprezintă o schimbare definitivă. dacă transferul este în interesul serviciului. reprezentând trecerea definitivă170 a titularului unei funcţii de la autoritatea sau instituţia publică la o alta. . . 310 . apreciază că transferul este doar o modificare definitivă a contractului de muncă. 333. care sunt modificări temporare. într-o funcţie identică sau diferită. Ghimpu. op. pag. Deşi Statutul îl consideră doar o modificare. încetând relaţia cu organul aparţinător şi luând naştere un nou raport de serviciu cu o nouă autoritate chiar dacă se menţine aceeaşi funcţie. Transferul cunoaşte două modalităţi şi anume: . 170 S.

Efectele transferului constau în: .în cazul transferului la cerere avem actul de aprobare emis de autoritatea la care funcţionează cel 311 .păstrarea cel puţin a clasei şi gradului dobândite anterior de cel în cauză. precum şi actul de numire în funcţie emis de cea de a doua instituţie. .în cazul transferului în interesul serviciului avem actul de transfer (dispoziţia de transferare) a autorităţii iniţiale (bazată pe solicitarea celeilalte instituţii şi pe acordul scris a celui transferat). În privinţa naturii juridice a transferului. la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile.naşterea raporturilor juridice între cele două autorităţi sau instituţii interesate prin perfectarea transferului în sensul că una se obligă să permită plecarea funcţionarului său iar cealaltă se obligă să-l primească. distingem două situaţii şi. . două categorii de acte juridice administrative şi anume: . precum şi formarea unui raport juridic nou cu instituţia faţă de care operează transferul sau acceptarea acestuia. implicit.încetarea raportului de serviciu între funcţionar şi autoritatea aparţinătoare iniţială.dacă transferul în interesul serviciului operează în altă localitate cel în cauză are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul de bază net din ultima lună. la cerere sau în interesul serviciului (dar cu acordul scris al celui în cauză). întemeiat pe actele anterior indicate. . aceste plăţi fiind suportate de autoritatea sau instituţia la care se face transferul.transferul trebuie justificat fie prin interesul autorităţii la care are loc transferul. . fie prin interesul personal şi motivat a celui transferat.

în al doilea rând. . şi a apăra dreptul la carieră a funcţionarului. măsură menită a garanta stabilitatea în funcţie. Privind retrospectiv cazurile de încetare a raportului de serviciu se impun unele constatări: .în cauză şi actul de numire în funcţie al autorităţii unde urmează să funcţioneze. necuprinzând numeroase alte situaţii posibile să apară în practică. pe când din iniţiativa organului trebuie să se limiteze la cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Statut. de exemplu.remarcăm faptul că raportul de serviciu poate înceta din iniţiativa titularului funcţiei (demisie. transfer în interes personal) ori din iniţiativa autorităţii sau instituţiei publice (eliberarea şi destituirea din funcţie. în cazul averii funcţionarului.din păcate. ca. . în primul rând. cel de al doilea îl formează. dobândită ilicit. transferul în interesul serviciului. În privinţa sancţiunii aplicabile în materie de transfer în interesul serviciului refuzul de a-i da curs de către cel vizat nu reprezintă o abatere din moment ce operaţiunea nu se poate realiza decât cu acordul scris a celui în cauză. pensionarea). pensionarea. .încetarea raportului de funcţiune este obligatorie (în cazul destituirii pentru condamnare penală) sau poate fi facultativă (în cazul menţinerii funcţionarului după pensionare).încetarea raportului de serviciu din iniţiativa titularului este practic nelimitată. enumerarea lor este incompletă. 312 . nemenţinerea în funcţie a pensionarului. . ca. primul act desfiinţează raportul de serviciu.chiar încetarea raportului de funcţie din iniţiativa organului poate fi determinată de motive imputabile funcţionarului (destituirea disciplinară) sau neimputabile (obiective). de exemplu.

fie prin denunţarea unilaterală a uneia din părţi (nelimitată pentru salariat şi limitativă pentru angajator) ori prin acordul de voinţă al părţilor – întocmai ca la încheierea convenţiei – potrivit Codului muncii şi legislaţiei muncii.).Corespunzător încetării funcţiei. În reglementarea actuală problematica jurisdicţiei. ca de altfel chiar şi formarea raportului de serviciu. desemnare. motiv pentru care. de regulă. 313 . potrivit reglementărilor anterioare actualului Statut. etc. op. alegere. derivând din modificarea şi încetarea. În sistemul anterior Statutului actual. 171. administrativ având un conţinut specific ce constă din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. căile de atac în materie au o natură administrativ-ierarhică şi/sau contencios-judiciară. dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa regimului de drept public. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici171 Învestirea într-o funcţie publică. indiferent de modalitatea ei de realizare (numire. de deservire. pag. Drept administrativ….cit. 1.5. Negoiţă. Aceste prevederi rămân actuale numai pentru personalul auxiliar. ieşind astfel de sub incidenţa conflictelor individuale de muncă ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun potrivit legislaţiei muncii şi intrând în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ. opera şi încetarea raportului de muncă aferent contractului individual de muncă încheiat de funcţionar. în care raportul administrativ era dublat şi de unul de muncă. evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat. poartă amprenta regimului juridic de drept public. 171 Al..

pag. etc. Prisăcaru. mai ales drepturile. 1999. 28. Cu alte cuvinte. Drept administrativ. Bucureşti. 629. precum şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute. 1999. dar şi după cum funcţiile sunt de conducere ori de execuţie. op.. Tratat elementar de drept al muncii. pag. pag. concedii. Bucureşti. pag. Alexandru. Referitor la drepturile şi îndatoririle care revin funcţiei publice Statutul nu le prevede. precum şi după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorităţii ori din afara acesteia. precum şi drepturi şi obligaţii care revin persoanei sau titularului funcţiei (anterior decurgând din legislaţia muncii şi din contractul aferent). Statutul funcţionarului public. Totuşi. distingem între drepturi şi îndatoriri care revin funcţiei şi decurg din ea. Editura Nemira. 1996. ori fac parte din autorităţile centrale sau teritoriale ori locale.. V. Editura Omnia. Drept administrativ.cit. vol. Editura Lumina Lex. 383. 314 . Bucureşti. I.situaţie care nu mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice. 172 Asupra discuţiei privind natura juridică a raporturilor de serviciu sau de funcţiune a se vedea Ş. V. pe de altă parte. Braşov. pag. T. Drepturi şi îndatoriri ale funcţionarilor publici care revin funcţiei publice. II.. 183-184. în mod amănunţit pornindu-se de la premisa că ele oricum sunt evidenţiate de statutele şi regulamentele proprii. Ştefănescu.cit. Editura Nemira. A. Belingrădeanu. protecţie socială.172 Desigur. indiferent de titular. diferenţiindu-se de la o autoritate sau instituţie publică la alta. 41-42. Iorgovan. 4-14. la o analiză mai atentă am putea lesne observa că distingem între drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare. consacrate de legislaţia muncii? Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea cu caracter completator. fiind detaliate prin fişa postului. Consideraţii teoretice şi practice …. concediu. op. I. s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri decurgând din salarizare. pag. protecţie socială) pe de o parte. 1998. Vedinaş.

în limitele stabilite de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor. concretizate în acte administrative (emitere. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. impozitării. Observăm că reglementarea legală nu disociază aceste atribuţii în drepturi şi obligaţii şi nici pe categorii de funcţii de conducere sau de execuţie. Drepturile decurgând din funcţia publică Dreptul de a decide sau de a hotărî. aprobării. a consacrat activităţile desfăşurate de funcţionarii publici. A. sancţionării 315 . necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. d) consilierea. analizelor şi statisticilor. a programelor. a studiilor. dar şi în acte concrete în special. inspector. controlul şi auditul public intern. de genul autorizării. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare. din ţară şi din străinătate. revocare. aparţinând funcţiilor de conducere (dar şi unora de execuţie. agent) constă în facultatea legală de a dispune măsuri juridice. f) colectarea creanţelor bugetare. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. de regulă. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. 161/2003. care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi anume: a) punerea în executare a legilor şi celorlalte acte normative. anulare) în general. precum şi a asigurarea avizării acestora.

prezenţa şi activitatea lor se materializează în operaţiuni (iar nu în acte sau în decizii) concretizate în: . ci numai participanţi în anumite etape ale procesului decizional (consilieri. inclusiv delegarea. inclusiv emiterea de dispoziţii privind atribuţii de serviciu. confiscare). autorizaţii. proiecte de acte juridice.dreptul de recompensare. Cum numeroşi funcţionari publici. eliberarea din funcţie. pensionarea. experţi.dreptul de control şi de îndrumare obligatorie a acestuia. inclusiv dreptul de a controla executarea unei măsuri concretizate în proceseverbale. precum: . de supra şi subordonare care se stabilesc între funcţionarii superiori şi cei inferiori. 316 . ceea ce generează.dreptul de numire.dreptul de a propune factorilor de decizie soluţii juridice. propuneri. modifică şi desfiinţează raporturi juridice concrete în cazul actelor individuale. transferarea. etc. ..dreptul de a informa şi cel de a constata o anumită situaţie sau stare. de execuţie. sancţionare şi evaluare a personalului. între cei de conducere şi cei de execuţie. proiecte de acte juridice (propuneri) pentru soluţionarea sau remedierea unor situaţii. detaşarea. referate şi rapoarte înaintate conducerii pentru ca aceasta să decidă în deplină cunoştinţă de cauză. nu sunt factori de decizie. dar şi intrări sau ieşiri din vigoare (abrogări) în cazul celor normative. . revocare şi suspendare din funcţie a personalului propriu din subordine. prin prisma specialităţii proprii. referenţi) mai ales cei având funcţii de execuţie.(amendă. Numeroase sunt drepturile decurgând din raporturile interne ierarhice. .dreptul de avizare a unor soluţii. .

dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin asigurarea şi apărarea funcţionarului împotriva ameninţărilor.dreptul de substituire sau înlocuire în atribuţiile şi a subordonaţilor de către superiorul ierarhic prin actele proprii. un adevărat principiu legal formulat condiţie inerentă bunei funcţionări a serviciului public.dreptul de anulare. destituit. să se adreseze instanţei de contencios pentru valorificarea şi apărarea acestei prerogative legale. prin îndeplinirea condiţiilor legale de - 317 . modificare şi suspendare a actelor şi măsurilor subordonaţilor. . .dreptul de a beneficia gratuit de uniforma obligatorie pentru anumite categorii de funcţii. adică la accesul în funcţiile superioare. garantat şi care permite celui înlocuit. violenţelor. dar şi obligaţia de a o purta pe durata exerciţiului funcţiunii.. . faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau legat de aceasta. etc.dreptul la stabilitate în funcţie.. .dreptul de a promova. concomitent cu emiterea actelor proprii ce dispun o atare operaţiune. Există şi drepturi care se manifestă nemijlocit în relaţia funcţionarului cu autoritatea sau instituţia din care face parte acesta şi care îi sunt opozabile acesteia precum: . etc. în care scop administraţia va solicita sprijinul organelor abilitate potrivit legii. demis. .dreptul la despăgubirea suportată de autoritatea sau instituţia din care face parte funcţionarul şi din a cărei culpă a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. transferat.

. cealaltă parte a raportului juridic de funcţiune trebuie să urmeze. necorespunzătoare. ca titular al obligaţiei.ocupare a posturilor vacante şi de a avansa în gradele de salarizare.dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care îl vizează în mod direct. în caz contrar suntem în prezenţa unor ilegalităţi. fie terţă persoană intrată în raportul juridic.funcţionarul exercitând un drept legal conferit. etc. lăsate la aprecierea titularului funcţiei. superior sau subordonat ierarhic. de regulamentele speciale proprii.. .exercitarea acestor drepturi faţă de cei administraţi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii executive din care face parte funcţionarul. ca şi împiedicarea exercitării lor sunt sancţionate în persoana celui vinovat. o conduită conformă interesului ocrotit juridic. de dispoziţiile ierarhice. motiv pentru care ele sunt şi adevărate îndatoriri pentru funcţionar care este obligat să-şi exercite competenţa. respectivele drepturi au un caracter obiectiv. neavând – în cele mai multe cazuri . ori alte abateri ce afectează grav drepturile 318 . fie el titularul funcţiei. Dimpotrivă. neexercitarea drepturilor legal conferite ori exercitarea lor abuzivă. abuz în serviciu. decurgând din norme şi aparţinând funcţiei.faţă de lege şi de alte reglementări. neputându-se exercita alte drepturi sau drepturi specifice altor organe decât cele expres conferite de propria lege de organizare.nici măcar libertatea de apreciere în conduita pe care o adoptă şi pe care o urmează. În privinţa drepturilor decurgând din funcţie se impun următoarele precizări cu caracter general-valabil în orice sector al administraţiei publice. . . ca abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. neavând un caracter subiectiv. iar nu funcţionarului. etc. în caz contrar suportând consecinţele nerespectării legii.

Negoiţă. sub forma răspunderii disciplinare. de profesionalismul funcţionarilor – care reprezintă îndatorirea de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. etc. iar altele de responsabilitate. 319 . op. prin organizarea aplicării lor.cit. Art. unele de confidenţialitate. B. unele ţin de profesionalismul exercitării funcţiei. penale şi patrimoniale. potrivit funcţiei ocupate în vederea realizării sarcinilor serviciului public şi servirii binelui comun sau public – ţin următoarele: .participanţilor la raportul administrativ. Toate aceste îndatoriri decurg. Dacă avem în vedere conţinutul acestora. pentru satisfacerea cerinţelor vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor şi a celorlalte dispoziţii legale sau. . . pag. Îndatoririle ce decurg din funcţia publică În privinţa îndatoririlor173 ce decurg din funcţia publică vom remarca faptul că unele au un caracter onerativ (activ) iar altele unul prohibitiv (pasiv) pentru titularul lor.îndeplinirea cu profesionalism. în ultimă instanţă.. inclusiv cel administrativ. 667/1991 privind unele măsuri pentru asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici (abrogată implicit prin Statut). altele de loialitatea funcţionarului. contravenţionale. după caz. în raport cu conduita prescrisă acestuia. şi anume că autorităţile şi instituţiile executive sunt în serviciul exclusiv al cetăţenilor. imparţialitate şi în conformitate cu legea a îndatoririlor de serviciu. din principiul care fundamentează orice serviciu public.conformarea faţă de dispoziţiile superiorilor ierarhici. 1/1 din Hotărârea Guvernului nr. 174 şi următoarele.174 Astfel.îndatorirea rezolvării lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului în care funcţionează 173 174 Al.

320 . potrivit legii. întocmai şi în mod conştiincios a sarcinilor de serviciu. Loialitatea presupune îndeplinirea corectă. faţă de superiorii şi subordonaţii ierarhici. întrajutorarea în realizarea lor. dar. implicit.în termenele stabilite care corespund funcţiei şi postului titularului. o declaraţie de avere conducătorului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte şi care se reactualizează anual. apreciem noi. profesionalismul se manifestă pe multiple planuri şi anume în relaţiile de serviciu. Corectitudinea presupune respectarea întocmai a legislaţiei. la timp.îndatorirea perfecţionării pregătirii profesionale fie în cadrul organului din care face parte. asigurând transparenţa necesară activităţii desfăşurate. cu caracter activ. cu colegii din compartiment şi din instituţie. este şi aceea ca funcţionarul să prezinte. în acelaşi timp. regulamentelor şi dispoziţiilor aplicabile în domeniu. . Tot o îndatorire. la avansarea lor. exercitarea cu bună credinţă a atribuţiilor. dar şi în exteriorul acesteia cu persoanele fizice ori juridice cu care autoritatea vine în contact. la numirea şi la eliberarea sa din funcţie. inclusiv respectul de sine sau relaţia cu sine însuşi conform poziţiei şi prestigiului conferit de funcţia ocupată şi a aşteptărilor celorlalţi. ea mai presupune şi iniţiativă în exercitarea atribuţiilor. în condiţiile legii. receptivitate şi operativitate în îndeplinirea sarcinilor. furnizarea informaţiilor cerute de public în cadrul serviciului cu respectarea prevederilor privind apărarea secretului de serviciu. Desigur. fie urmând cursuri de perfecţionare organizate în acest scop şi ale căror rezultate vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a activităţii acestora şi. inclusiv suplinirea reciprocă în serviciu în cadrul specialităţii lor. Funcţionarul are obligaţia de a purta uniforma în timpul serviciului.

O mare grupă de îndatoriri au caracter pasiv.să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului funcţionarilor publici. Reglementări speciale pot prevedea şi alte categorii de îndatoriri specifice unor funcţii publice cum ar fi. . informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei. apărând secretul faţă de orice divulgare sau scurgere.să nu solicite sau să nu accepte.să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu. direct sau indirect.să nu primească cereri a căror rezolvare intră în competenţa sa – dacă nu i-au fost repartizate de superiorii ierarhici – sau să discute direct cu petenţii. . pentru ei sau pentru alţii. nedivulgând şi neneglijând păstrarea acestora.să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor politice. în condiţiile legii. daruri sau alte avantaje. . să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. constituind interdicţii legale menite a proteja funcţia şi titularul ei. ori să intervină pentru soluţionarea acestor cereri. paza sediului şi a documentelor 321 . programul de lucru cu publicul. asigurându-i prestigiul. de exemplu. . consideraţia şi încrederea. în considerarea funcţiei lor publice.să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele. obligându-l pe cel în cauză să se abţină de la acte şi fapte de natură a compromite poziţia oficială deţinută în care sens acesta trebuie: . inclusiv a documentelor şi suporturilor care conţin astfel de informaţii cu excepţia informaţiilor de interes public. cu excepţia celor care au asemenea atribuţii. .

situaţia în care ordinul ierarhic ce se cere a fi executat este apreciat ca ilegal şi când nu mai operează obligaţia de conformare faţă de dispoziţia superiorului ierarhic. dacă există o imposibilitate practică de a o realiza. desigur în măsura în care prima sau primele nu au fost deja puse în aplicare. În acest sens avem mai multe situaţii: . Desigur. programul de instruire fizică şi trageri cu armă de foc. provenind de la treapta ierarhică cea mai înaltă. stabilite potrivit legii. altfel. pe superiorul său direct. . Într-o astfel de 322 . Evident că încălcarea acestor îndatoriri atrage răspunderea funcţionarului vinovat de abaterile comise. de îndată. . tot de principiu este şi faptul că o dispoziţie (vădit) ilegală. căci. nu trebuie executată. portul şi uzul de armă. dar şi în acest caz.funcţionarul primeşte o dispoziţie de la un superior indirect pe linie ierarhică. va antrena şi răspunderea executantului alăturată autorului ei. de regulă. dacă este de principiu că legea şi dispoziţiile întemeiate pe ea trebuie executate. se va executa ultima dispoziţie. alarmare. care trebuie puse în executare. succesive sau simultane. cu caracter contradictoriu. funcţionarii au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. etc. iar executarea ordinului nu suferă amânare. În acest caz executarea se va face numai după încunoştinţarea prealabilă a superiorului direct şi în mod cu totul excepţional fără această încunoştinţare. De asemenea. mai ales dacă avem în vedere obligaţia executării ordinelor şi dispoziţiilor superioare.existenţa mai multor dispoziţii ierarhice. În acest caz dacă ele au aceeaşi forţă juridică. În situaţia în care contrarietatea vizează două sau mai multe dispoziţii provenind de la autorităţi sau funcţii ierarhice diferite se va executa ordinul cu forţa juridică superioară. provenind de la aceeaşi autoritate sau funcţionar ierarhic.secrete. după îndeplinirea ordinului executantul îl va înştiinţa.

Aceste dispoziţii legale se corelează şi cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. oricum Statutul făcând trimitere la legislaţia muncii. iar studiul lor amănunţit revine ştiinţei dreptului muncii nu vom insista în mod deosebit asupra lor. chiar dacă ele sunt reglementate de Statut şi nu pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncă. pretins ilegal. încunoştinţând. Dacă emitentul ordinului. mai ales dacă aplicarea dispoziţiei nu suferă nici o amânare. încunoştinţându-l pe superiorul ierarhic al autorului ordinului. Întrucât acestea se reîntâlnesc şi în persoana oricărui salariat sau angajat. Drepturile funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală 323 . Persoana astfel acţionată poate chema în garanţie şi pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui ilegalitate este supusă judecăţii. A. în scris şi motivat. care vizează situaţia lui personală. având un caracter subiectiv. cu excepţia cazului când acesta este vădit ilegal. dacă se solicită plata unor despăgubiri. 554/2004 care prevăd că acţiunile în justiţie împotriva actelor şi faptelor administrative care au vătămat drepturi recunoscute de lege se vor putea formula şi personal împotriva funcţionarului care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării sau de nerezolvarea în termen a cererii. va trebui să-l formuleze în scris.situaţie funcţionarul va refuza. stăruie în executarea lui. pe care legea nu le prevede decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar. aplicarea ordinului. ceea ce obligă la îndeplinirea lui de către cel care l-a primit. persoana imediat superioară celui care a dat un astfel de ordin. de deservire – care nu are calitatea de funcţionar public. Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public ce decurg din situaţia lui personală Privitor la drepturile şi îndatoririle funcţionarului.

necesară menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută şi destinată asigurării unei poziţii sau unui rang social corespunzător. Datorită specificului raportului de serviciu în care se află funcţionarul salariul acestuia are o natură juridică proprie în raport cu salariul celor angajaţi deoarece. suplimentul postului. sporuri de vechime în muncă. dovadă că absenţa nejustificată de la serviciu sau neîndeplinirea atribuţiilor conduc la diminuarea lui corespunzătoare. Apreciem că. c) stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei. b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe clase şi grade bazate pe evaluarea postului. totodată. deci o contrapartidă a activităţii realizate.iar. salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate de acesta. suplimentul corespunzător treptei de salarizare şi indemnizaţii constituite într-un sistem de salarizare stabilit prin lege. el nu rezultă din negocierea directă cu instituţia . de asigurare a existenţei. pe de altă parte. şi în cazul funcţionarului. prin traiul şi condiţiile de viaţă decente pe măsura demnităţii publice exercitate. Dar. 324 . pe de o parte. salariul este stabilit prin lege la nivelul funcţiei şi nu al persoanei.nefiind influenţat de legitatea economică a relaţiei cerere-ofertă de pe piaţa muncii . alăturată celei economice. el mai conţine şi o componentă socială. La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele: a) necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător.Dreptul la salariu al funcţionarilor publici este un rezultat al activităţii depuse de aceştia şi cuprinde salariul de bază.

funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. este concomitent şi o obligaţie a funcţionarului pe care dacă o încalcă este pasibil de sancţiune pentru absenţe nemotivate de la serviciu. 251 din 22 martie 2004. alin. a duratei săptămânii de lucru la 5 zile lucrătoare permit exercitarea acestui drept. în general. inclusiv la concedii medicale şi de altă natură. 1). Pe de altă parte. Dreptul la odihnă. Limitarea timpului de muncă la cel mult 8 ore pe zi. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. funcţia se exercită în mod limitat în timp şi în cadrul unui program bine determinat care să permită realizarea corespunzătoare a atribuţiilor. Exercitarea acestui drept are în vedere atât refacerea forţei fizice şi a celei psihice a funcţionarului. 175 Legea nr. repaus zilnic şi săptămânal precum şi la concediu de odihnă. cu modificările şi completările ulterioare. faţă de rolul funcţiei şi serviciului public şi faţă de cei puşi în slujba sa. Salariul reflectă şi atitudinea statului şi.32. Pentru orele lucrate – din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice – peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare. consumată în activităţile profesionale. 325 . acest drept opus organului din care face parte cel în cauză şi care are îndatorirea de a-l respecta. dar şi asigurarea sănătăţii celui în cauză. în acest fel. alăturat concediilor de tot felul. art. un personal cointeresat în realizarea atribuţiilor şi devotat funcţiei. Într-adevăr. a societăţii. iar acest spor nu se poate acorda decât în limita a 360 de ore pe an şi în nici un caz conducătorul nu şi-l poate conferi sieşi. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. ceea ce permite realizarea corespunzătoare a serviciului public. Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână pentru funcţionarii publici175.Se asigură.

Dreptul la asistenţă medicală. etc. . continuând cu cel alocat îngrijirii copiilor. În perioada concediilor de boală.ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. medicamente şi proteze în condiţiile legii în caz de îmbolnăvire. iar această schimbare se face pe o funcţie publică corespunzătoare şi numai dacă funcţionarul în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin. în mod excepţional.asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă. tocmai ca rezultat al îndeplinirii obligaţiilor decurgând din plata contribuţiei la asigurările sociale. invaliditate). precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat potrivit legii. Acest drept reprezintă o formă de retribuire a funcţionarului public conferită la încetarea funcţiei ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale 326 . integritatea fizică şi psihică a persoanei. cel de studii. de maternitate (pre şi post natal). Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să ocrotească sănătatea şi integritatea fizică a funcţionarilor. Elementele esenţiale ale acestui drept vizează: . raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului în cauză.începând cu cel de odihnă. medical. care să ocrotească sănătatea. . etc. indiferent de cauza ei (accidentare. de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. sănătate. Dreptul la pensie.asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice. schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. În dezvoltarea acestui drept legea a prevăzut că pentru motive de sănătate funcţionarilor publici li se poate aproba.

exercitarea acestui drept este supusă unor condiţionări după cum urmează şi anume: . care sunt inerente condiţiei de cetăţean. să nu favorizeze vreun partid şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. ci pentru că se exercită în mod specific de către lucrătorii din administraţie. de factură politică. în exprimarea ideilor sale. Desigur. Mai există o categorie de drepturi. aşa cum se prevede în art. spre deosebire de cetăţeanul obişnuit. Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat. pentru a nu afecta prestigiul organului din care face parte. Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmaş potrivit legii. apreciem că trebuie să existe o conduită rezervată şi măsurată. 40/3 teza ultimă cu referire la legea 327 . vechime în funcţie şi stagiul de cotizare.în afara serviciului.referitoare la vârstă. deşi legea nu interzice. 30 din Constituţie privitor la libertatea de exprimare. dar care au fost incluse în Statutul funcţionarilor publici nu pentru că ar fi specifice numai lor. Această primă idee este susţinută de raţionamentul dedus din consacrarea expresă a dreptului de asociere în sindicate de unde concluzia inexistenţei vreunei limitări a dreptului de asociere politică a funcţionarilor publici – interdicţia constituţională privitoare la această categorie. . şi pentru faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională – desigur cu excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari. militarizaţi sau alte categorii de funcţionari civili – dar în anumite condiţii impuse de regimul specific funcţiei publice.în exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor sale politice. Această prevedere particularizează art.

Cei interesaţi pot. Sunt exceptaţi înalţii funcţionari publici. nici eliminată de Statut. decât în măsura în care este consacrată prin legi organice. ca. cei de conducere şi categoriile cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. sindicale.organică a funcţionarilor. funcţionarilor publici li se interzice să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice. orientare sexuală. în situaţia secretarului localităţii care dacă încalcă această oprelişte suportă sancţiunea eliberării din funcţie176 dacă este membru al unui partid politic. Desigur. de exemplu. 2). să înfiinţeze organizaţii sindicale.215/2001. de sex. alin. religioase. în condiţiile legii. stare materială.83. Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie şi pentru întărirea principiului statutar al egalităţii şanselor la intrarea şi promovarea în corpul funcţionarilor publici s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionari pe criterii politice. Există cazuri speciale.204 din 23 aprilie 2001. Pentru cazul inexistenţei unei asemenea organizări legea a prevăzut în mod expres ca în comisiile paritare – create pentru a participa la stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă ale funcţionarilor şi buna funcţionare a autorităţii – aceştia să fie reprezentaţi prin desemnarea cu vot majoritar de către masa lucrătorilor. funcţionarii auxiliari se pot organiza în 176 Legea administraţiei publice locale nr. publicată în Monitorul Oficial nr. nefiind nici preluată. Fiind un drept. 328 . în mod liber. Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. origine socială sau de orice altă asemenea natură. exercitarea nu este obligatorie putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari care să nu facă parte din ele. art. Totuşi. să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. etnice.

Recunoaşterea acestui drept se face în afara oricărei conotaţii politice. Funcţionarilor li se mai recunoaşte şi dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii. mai ales pentru funcţionarii militari sau militarizaţi. 1210/2003 privind aceste comisii). Întrucât serviciul public se desfăşoară permanent. el reprezentând un drept fundamental al salariaţilor consacrat de Constituţie pentru apărarea intereselor profesionale. 168/1999. Îndatoririle funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală În mod corespunzător. B. 329 . art. de a plăti 177 A se vedea Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă nr. pot să nu recunoască un asemenea drept. nr. Desigur. dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii legal recunoscute a autorităţilor nici în formarea şi nici în activitatea acestor organizaţii. administraţia cimitirelor. Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor în condiţiile legii.11. 582/29. după cum el nu este recunoscut expres de legea cadru177 acestor categorii şi nici funcţionarilor publici.1999. derogă recunoscând dreptul la declanşarea conflictului (colectiv) de muncă. funcţionarul are şi o serie de îndatoriri. de a respecta timpul de lucru.sindicate potrivit dreptului comun în materie (a se vedea Hotărârea de Guvern nr. promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor. economice şi sociale ale acestora. lege faţă de care Statutul funcţionarilor având valoarea de reglementare specială.63. publicată în Monitorul Oficial al României. partea I-a.). vizând obligativitatea de a desfăşura o activitate corespunzătoare. statute speciale. exercitarea dreptului la grevă trebuie să aibă loc în condiţiile asigurării funcţionării normale a acestuia pe timpul întreruperii activităţii (starea civilă. etc. adică continuitatea şi celeritatea serviciului public.

de acordare şi plată a concediului). a funcţionarilor. la odihnă). clasificarea funcţiei reprezintă şi o clasificare.contribuţia la asigurările sociale. dar subiectiv prin exercitarea personală. 330 . decât cele cuprinse în legea organică cadru. Ca o concluzie generală privind drepturile şi îndatoririle specifice funcţionarilor şi derivând din raporturile lor personale cu instituţia în care se află vom remarca următoarele: . a disciplinei de serviciu) îi corespund drepturile acesteia de a pretinde îndeplinirea lor conformă. conţinut sau reglementare. să le ignore sau să le fixeze în alt fel. părţile neputând să le elimine. în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor vinovaţi.în mod similar. dintre care cele mai multe se regăsesc chiar în Statut. sub sancţiunea nulităţii actelor ilegale astfel emise. corelativ obligaţiilor funcţionarului (cum sunt cele legate de respectarea programului de lucru al instituţiei. . 1. implicită.6. Această operaţiune de grupare are la bază mai multe criterii unitare. . în altă formulare.şi aceste drepturi şi obligaţii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statutară.corespunzător drepturilor acestora (la salar. etc. de a respecta disciplina de serviciu. instituţiei îi corespund obligaţii corelative (de plată a salariului. Clasificarea funcţiilor publice şi categoriilor de funcţionari publici Întrucât între funcţia publică şi titular există o legătură indisolubilă.

Republicată în Monitorul Oficial al României nr.9. subprefect. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 179 Legea nr. încredinţate titularului funcţiei publice. îndrumă şi controlează activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. inspector general guvernamental179. 251 din 22 martie 2004. c. Totuşi. 2). După nivelul atribuţiilor. viceprimarul. 178 Legea nr. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere. cu modificările şi completările ulterioare. mai precis al competenţei. cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din ea. coordonează. din păcate. funcţii publice corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici. Categoria înalţilor funcţionar publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. b. secretari generali din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Din păcate. alin. ci se mulţumeşte să le enumere. cu excepţiile prevăzute de legile speciale178. 251 din 22 martie 2004. legea nu stabileşte conţinutul fiecărei funcţii. art. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar omiţând. prefect. funcţiile publice se împart în trei categorii: a. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. stabilind în mod limitativ că funcţionarii publici din clasele a II-a (cu studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă) şi a III-a (cu studii liceale absolvite cu diplomă) pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. cu modificările 331 . primarul. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean ca persoane alese. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.A. se precizează că funcţionarii publici de conducere organizează.

secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 50 din Statut.La nivel teritorial înalţi funcţionari publici sunt prefectul şi subprefectul. şi completările ulterioare. are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare executării funcţiei publice. a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. precum şi studii universitare de licenţă.Primul ministru pentru: secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Funcţionarii publici de conducere cuprind următoarele persoane: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. 332 . . a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către: . respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome.Guvern pentru: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. prefect şi subprefect. inspector guvernamental.11. art. Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoane care trebuie să îndeplinească condiţiile generale de acces la funcţia publică prevăzute de art.

chiar dacă aceste structuri nu au. cât şi dreptul de decizie. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. coordonare. decât atributul de control încredinţat în mod limitativ. altele numai de nivel local (secretarul de localitate). dar şi conducătorii de compartimente. iar unele pot fi atât de nivel teritorial sau local (director executiv) cât şi central (şef birou. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. implicit. pe toate celelalte). indiferent 333 . Rezultă că funcţiile de conducere pot viza conducerea autorităţii în ansamblul ei ori conducerea unei structuri interne din cadrul acesteia.b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. pe care reglementarea legală a omis să-l prevadă. În acest sens este funcţionar de conducere atât cel care are toate aceste atribute (subînţelegându-se că cel ce are dreptul de decizie le exercită. de regulă conducătorul autorităţii instituţiei publice. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. c) secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Pe de altă parte. d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. şef serviciu). e) şef serviciu. f) şef birou. Rezultă că unele funcţii de conducere sunt în mod special de nivel central (director general). în cadrul instituţiei prefectului. îndrumare şi control. funcţia de conducere are un sens deosebit de larg incluzând atribuţii de organizare. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. de exemplu. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice subordonate acestora.

Astfel. 251 din 22 martie 2004. consilierii. art. de exemplu. ca nivel maxim. inspectorii.13. director) şi ierarhic inferioare (şef serviciu. Funcţiile publice de execuţie cuprind următoarele 180 clase : a) clasa I-a include experţii. Statutul face referire expresă la funcţionari de execuţie atunci când prevede modul de recuperare sau plata majorată pentru orele suplimentare lucrate peste program. Uneori chiar Statutul sau legile speciale pot face referiri exprese la funcţiile de conducere. după cum urmează: a) superior.de regulă. c) asistent. iar în cazul 180 Legea nr. în cadrul aceluiaşi sistem de clasificare mai distingem între funcţii de conducere ierarhic superioare (director general. în cazul numirii funcţionarilor de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice sau a destituirii din funcţia publică a acestora. c) clasa a III-a include referenţii. inclusiv cea mai mică subdiviziune (de genul biroului sau oficiului). şef birou). În sfârşit. Distincţia între funcţii de conducere şi funcţii de execuţie are importanţă sub mai multe aspecte: . numai funcţionarul de conducere poate emite acte de autoritate (dispoziţii) cu efecte în interiorul instituţiei şi asupra subordonaţilor săi. d) debutant. funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale. consilierii juridici şi auditorii. 334 .de mărimea compartimentului. b) principal. cu modificările şi completările ulterioare. Uneori. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. b) clasa a II-a cuprinde referenţii de specialitate. La rândul lor. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.

dispoziţiile funcţionarilor de conducere sunt obligatorii pentru cei de execuţie care trebuie să se conformeze acestora.numai conducătorul autorităţii sau instituţiei publice reprezintă însuşi organul de stat atât în raporturile interne din cadrul administraţiei respective.numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de execuţie de face de conducătorul autorităţii sau instituţiei. . . în mod permanent sau temporar. cât. 181 Legea nr. c) clasa a III-a vizează funcţii publice care necesită studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat. subordonându-se ierarhic. cu modificările şi completările ulterioare. După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite Statutul distinge următoarele clase necesare ocupării funcţiei publice181: a) clasa I-a cuprinde funcţiile ce necesită studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau echivalentă. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 335 .8. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.funcţionarii de conducere pot să-şi delege. b) clasa a II-a vizează funcţii ce reclamă studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. din afara acesteia.conducătorului acesteia efectele se pot extinde şi în afara autorităţii. 251 din 22 martie 2004. şi încheia acte juridice (contracte) ce angajează răspunderea autorităţii respective. mai ales. art. B. . în relaţiile externe. . în vreme ce conducătorul compartimentului unde funcţionează poate dispune sau propune măsuri disciplinare pentru abaterile acestuia. anumite atribuţii personalului din subordine. putând emite actele administrative corespunzătoare în acest sens.

C. a II-a şi a III-a. diferenţiat după nivelul studiilor. asistent. „per a contrario” sunt necesare numai studii universitare de licenţă. cum ar fi cea de referent de specialitate pentru clasa a II-a sau referent pentru clasa a III-a. principal şi superior ca nivel maxim. respectiv clasa I-a. În acest fel clasele profesionale cuprind gradele profesionale. art. alin 1)-3). de calificativele obţinute şi de promovarea concursului. 336 . adăugăm noi profesionale.Spre deosebire de reglementarea iniţială din Statut cea actuală nu mai prevede şi conţinutul acestor funcţii. a II-a şi a III-a.7. După sfera atribuţiilor încredinţate distingem182: a) 182 funcţii publice generale reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general comune Legea nr. îndrumare şi control. prevăzând că funcţionarii publici din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii de execuţie. b) în cadrul claselor se disting gradele profesionale de debutant. d) în cadrul gradelor profesionale se disting gradele de salarizare condiţionate de vechimea în funcţie. c) existenţa claselor de studii I-a. fiecare cuprinzând funcţii specifice. Structura carierei funcţionarilor public de execuţie este astfel realizată încât ea cuprinde: a) clasele. iar acestea includ gradele de salarizare. cu modificările şi completările ulterioare. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 251 din 22 martie 2004. toate acestea dublate de clasele de studii. coordonare. determinând conţinutul formal al acestora (organizare. în vreme ce pentru cele de conducere. având în vedere că ultimele clase vizează numai funcţii publice de execuţie.

resurse umane) sunt comuni tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice asigurând buna funcţionare a acestora. inclusiv serviciile lor deconcentrate în teritoriu). vameş. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. prefect. art. fie generală (guvern.tuturor autorităţilor şi instituţiilor în vederea realizării competenţelor lor generale. financiarcontabil. informatic. consilii locale şi judeţene. aparţinând autorităţii sau instituţiei publice. sanitar – veterinar.) sunt expresia competenţei proprii şi distincte specifice numai unei anumite autorităţi sau instituţii publice. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în vreme ce funcţiile publice specifice (secretar de localitate sau judeţ. mai ales că se face confuzie între caracterul general şi special al funcţiei. etc. 251 din 22 martie 2004. cu cel al competenţei generale şi speciale. primar). politist. Din clasificarea legală nu rezultă cu certitudine conţinutul exact al fiecărei categorii de funcţii. 337 . pe de alt parte. fie specială (ministere şi alte organe centrale ale administraţiei publice de specialitate. că s-a avut în vedere felul structurii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii în care sens cei din structurile funcţionale (de genul juridic. cu modificările şi completările ulterioare.10. mai degrabă. 183 Legea nr. D. Or. lucrător în domeniul financiar. b) funcţii publice specifice reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. pe de o parte. conform clasificării competenţei materiale o autoritate nu poate fi încadrată decât în una din formele sale. După vechimea şi durata funcţiei distingem între funcţionarii publici debutanţi şi funcţionarii definitivi183. Credem.

După modul de învestire Statutul face distincţie între funcţionarii publici şi personalul (auxiliar) din aparatul propriu (de lucru) al autorităţilor şi instituţiilor publice care nu exercită prerogative de putere publică. pentru clasa a II-a este de 8 luni. iar personalul încheie contract de muncă.Debutanţii sunt persoanele numite în funcţii de execuţie. dar prin excepţie funcţiile publice pot fi ocupate pe o perioadă determinată. E. persoanele titularizate prin concurs şi care au vechimea minimă în specialitate studiilor necesare (corespunzătoare) funcţiei publice de 12.funcţionarii exercită o funcţie publică în vreme ce acest personal efectuează activităţi de secretariat338 . Funcţionarii publici definitivi sunt numiţi în funcţie pe durată nedeterminată. Distincţia are următoarele consecinţe: . 8 şi 6 luni corespunzător nivelului studiilor absolvite şi care intră în Corpul funcţionarilor publici. ultimele două categorii netrebuind să parcurgă etapa de stagiatură ea fiind asimilată cu vechimea în funcţie sau cu durata cursurilor de formare şi perfecţionare. Perioada de stagiu pe care trebuie să o parcurgă un funcţionar debutant diferă după clasa în care se află. iar pentru clasa a III-a este de 6 luni. . care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant şi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea unei funcţii publice definitive. în condiţiile expres prevăzute de lege. La expirarea perioadei de stagiu în baza evaluării obţinute cel în cauză va fi numit sau nu în funcţia publică de execuţie definitivă în gradul profesional de asistent. astfel pentru clasa I-a este de 12 luni.funcţionarii publici sunt numiţi. precum şi absolvenţii programelor de formare şi perfecţionare în administraţia publică. Definitivii sunt debutanţii titulari pe funcţie.

funcţionari publici teritoriali şi funcţionari publici locali184.1). 184 Legea nr. de regulă. protocol. neavând această calitate. consilierul.). în timp ce personalul ales este învestit prin operaţiunea alegerii supusă validării (primarul. 339 . . Distincţia dintre cele două categorii constă în mai multe trăsături: .7. . întreţinerereparaţii şi de deservire. alin. prevăzut de Statut. demisie). După competenţa teritorială exercitată distingem funcţionari publici de stat. respectiv în cazul funcţionarului de către cel care a efectuat numirea. ori în alte cazuri expres prevăzute (deces.administrative. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. până la expirarea mandatului pentru care a avut loc alegerea. iar cea a litigiilor de muncă instanţelor de drept comun. Tot în cadrul modului de învestire Statutul face distincţie între funcţionari publici numiţi şi persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică. lit. iar cazul celor aleşi la expirarea mandatului. în vreme ce personalul ales îşi exercită funcţia.funcţionarii publici sunt supuşi regimului juridic de drept public.jurisdicţia litigiilor privitoare la funcţia publică revine instanţelor de contencios administrativ. Codului şi legislaţiei muncii. F. cel administrativ. 251 din 22 martie 2004. art.funcţionarii numiţi desfăşoară o activitate nelimitată în timp.revocarea din funcţie se face în mod distinct. gospodărire. . etc. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. . ultimele categorii neintrând sub incidenţa sa. în vreme ce personalul auxiliar regimului juridic de drept privat. c).funcţionarii numiţi sunt învestiţi prin actul unilateral al numirii. cu modificările şi completările ulterioare.

Acorduri colective. inclusiv sub aspectul răspunderii juridice. ultimii fiind supuşi exclusiv incidenţei regulamentelor militare şi unei jurisdicţii proprii. Aceste funcţii generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea realizării competenţelor lor generale. Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se face prin statutele speciale.215/2006 dă posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice să încheia acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici.G. funcţionari civili şi funcţionari militari.constituirea şi utilizarea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă.8. H. Funcţionarii publici speciali sunt funcţionarii care ocupă funcţii speciale adică acele funcţii care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter specific unor activităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. Comisii paritare Modificările aduse statutului funcţionarilor publici prin Legea nr. cu regimuri juridice distincte. .sănătatea şi securitatea în muncă. 340 . După gradul de stricteţe a disciplinei şi modul de subordonare distingem. Aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la: . 1. După caracterul atribuţiilor distingem funcţionari publici generali şi funcţionari publici speciali. Funcţionarii publici generali sunt funcţionarii care ocupă funcţii publice generale. în funcţie de calitatea persoanei.

341 .la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice pentru care sunt constituite. Aceste comisii paritare sunt consultate în următoarele situaţii: . În aceste comisii intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatele reprezentative ale funcţionarilor.programul zilnic de lucru. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din acea autoritate sau instituţie publică. Pentru a se putea încheia astfel de acorduri autoritatea sau instituţia publică trebuie să furnizeze sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare referitoare la domeniile în care se pot prevedea măsuri în acordurile încheiate. În cazul în care în autoritatea sau instituţia publică sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicate acordul se încheie cu funcţionarii publici desemnaţi din rândul acestora. măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale neprevăzute în alte legi. Pentru a urmării modul în care se respectă acordurile stabilite cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că autorităţile şi instituţiile publice pot încheia acorduri cu organizaţiile sindicale dar numai în anumite domenii limitate iar enumerarea prevăzută de lege este limitativă şi nu sub formă de exemple deoarece textul de lege prevede că se pot „cuprinde numai măsuri referitoare la”. perfecţionarea profesională.

imprimate. mobilierului şi localurilor sau sediilor. Activitatea de raţionalizare a echipamentului administrativ are în vedere185 următoarele aspecte importante: 185 Al. formulare. pag.. Resursele materiale Resursele materiale utilizate în administraţie sunt bunuri sau valori mobile şi imobile. maşinile şi materialele. precum şi din furniturile (hârtie. În exercitarea atribuţiilor lor comisiile paritare emit avize consultative. Echipamentul administrativ este alcătuit din aparatura. iar în cadrul lor un rol deosebit revine echipamentului din dotare.la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. op. Resursele procurării lor şi ale realizării dotărilor necesare interesează. Negoiţă. - 2.) a căror folosire este curentă în muncile de birou. . ştiinţele economice şi dreptul financiar. 164. iar sub aspectul ştiinţei administraţiei interesează dotarea optimă şi folosirea raţională a dotărilor în vederea asigurării eficienţei activităţii executive şi a nesolicitării exagerate a resurselor bugetare. . sub aspectul studiului. Aceste comisii întocmesc rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi organizaţiile sindicale sau reprezentanţilor funcţionarilor publici. Rapoartele se comunică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici. 342 .cit.la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici dacă costul acestora sunt suportate din fonduri bugetare. rechizite de birou etc.alte situaţii stabilite de lege.

prelucrării şi păstrării datelor – se pot realiza mecanizat şi automatizat. decât într-un mod cu totul excepţional. 343 .cit. de pildă.Operează limitări de ordin intelectiv. standardizarea echipamentului. la nivelul cunoscut într-o perioadă de societate. cum ar fi. op. Astfel. ceea ce trebuie să determine un maximum de funcţionalitate. desigur. Acest din urmă aspect. cu toate marile avantaje oferite în privinţa economiei de timp. prefecturi. 165-167. resurse şi personal. dacă majoritatea operaţiunilor administrative de birou – mai ales în domeniul strângerii. stabilirea impozitelor.). înregistrării. mai ales la aceleaşi nivele ale organizării administrative (primării. activitatea de analiză şi apreciere a informaţiilor necesară actului decizional nu se pretează la un asemenea tratament. c. cel puţin în actualul stadiu al dezvoltării în care ne aflăm. în care sens trebuie precizat că nu orice aspect al activităţii executive se pretează la realizarea sa prin intermediul noii tehnici. întrucât activitatea intelectuală nu poate fi suplinită de maşină în materia concepţiei şi a deciziei. În acest sens înzestrarea trebuie să fie rentabilă. adică faţă de costul 186 Idem. aportul factorului uman rămânând hotărâtor chiar şi în modul de programare a aparaturii. . mai ales în privinţa utilizării aparaturii de prelucrare automată a datelor. b. pag.. ministere etc. mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de birou prin adaptarea administraţiei la progresul tehnic aplicabil acestui sector. retransmiterii. adică asigurarea uniformizării dotării administrative. Astfel: .a. elaborarea normativelor de dotare cu echipament în urma cercetării şi cunoaşterii nevoilor reale ale activităţii executive. este supus unor limitări186 ce afectează introducerea şi folosirea echipamentului modern.Există limitări aduse introducerii noii tehnici care sunt de ordin economic şi structural-funcţional.

pag. 344 . care să aibă şi o folosinţă de durată. cele de transmitere a informaţiilor. legate mai ales de temerea insuficienţei cunoaşterii şi utilizării acestora şi. În cazul echipamentului de înregistrare. s-ar putea ca prelucrarea automată a datelor la nivele ierarhice inferioare să se preteze mai bine prin organizarea unor oficii de calcul teritoriale comune. Gh. inclusiv al actelor juridice. Ciulbea. echipamentele de prelucrare a datelor şi de reproducere de birou. volumul de muncă al mai multor instituţii. cele de transport automatizat al corespondenţei. dar şi al unor operaţiuni tehnicomateriale. Când ne referim la echipamentul administrativ avem în vedere. mai ales. în special. Radu. Trebuie să remarcăm faptul că nu la toate nivelele administrative şi nu la orice autoritate e necesară aceeaşi dotare tehnică. de eventualitatea pierderii locului de muncă datorită modificărilor structurale şi de personal aferente noii tehnologii introduse. uneori chiar de obstrucţionare faţă de tendinţele novatoare de introducere a noilor mijloace şi metode. este „produsul” de bază al activităţii executive. conform numărului de 187 N. de pildă. Acesta se redactează dactilografiat după un înscris de mână (manuscris) aprobat şi care trebuie realizat într-un număr mare de exemplare (originale sau copii). sistemele automatizate de registratură şi tehnicile moderne de păstrare şi distrugere a documentelor.investiţiei făcute să se efectueze un mare volum de lucrări cu mijloacele din dotare. astfel. . prelucrare şi de reproducere a datelor în activitatea de birou187 se are în vedere faptul că documentul scris sau înscrisul constatator. Experienţa mondială…. 122 şi urm. ce permite o reală amortizare a lor.Apar şi limitări de ordin psiho-social şi tradiţional ce ţin de existenţa unei rutine administrative formate în activitatea executivă îndelungată a unor persoane şi care se reflectă în atitudini şi reacţii personale negative. a. astfel. decât prin dotarea fiecărui organ executiv cu tehnica respectivă. reunindu-se.

cum este cazul interfonului. este. copierea electrostatică (Rank Xerox). fotocopierea.destinatari. ce include depunerea în rafturi mobile după o ordine codificată prestabilită şi înregistrată în memoria 188 Tot acest echipament de reproducere a documentelor. ori în funcţie de nevoile de documentare etc. mai nou. putând fi ulterior identificate la solicitare. 345 . Important este că din momentul redactării să existe o limitare a numărului de documente la strictul necesar. microcopierea. telexului. heliografierea. Realizarea acestor operaţiuni este încă condiţionată de existenţa unor tehnici şi sisteme de reproducere a documentelor (reprografie) începând cu copierea dactilografică. b. e. etc. transmitere şi prelucrare a informaţiilor etc. Tehnicile moderne de păstrare sau arhivare a documentelor au în vedere realizarea unei depozitări bazate pe criterii riguroase şi de către un serviciu anume specializat cu o bună dotare tehnică. tehnica urmărind îmbunătăţirea fluxului informaţional şi a circuitului acestuia în interior prin intermediul transportoarelor cu bandă. c.188 d. al echipamentului pentru apel urgent (portativ sau fix). Echipamentul de transmitere a informaţiilor la distanţă vizează mijloacele moderne ce permit legătura simultană sau succesivă între doi sau mai mulţi factori ai comunicării. serigrafierea. de părţi interesate. telefonului. desemnat terminologic prin noţiunea de „birotică”. a interconectării aparaturii computerizate. inclusiv mijloace pneumatice. Transportul automatizat al corespondenţei prezintă o importanţă deosebită în marile instituţii şi sedii administrative cu un amplu volum informaţional şi al lucrărilor de birou. inclusiv asupra locului de păstrare. lucrări) în baza unor coduri care sunt apoi înregistrate în memoria unui calculator. telefaxului. Sistemele automate de registratură au în vedere înscrierea şi clasificarea documentelor (dosare.. al celor cu buzunare sau cutii.

Crearea reţelei interne (intranetul) în cadrul instituţiei. cât şi accesul publicului solicitant în vederea rezolvării problemelor sale (de exemplu. prin reţeaua telefonică sau calculator) şi care eliberează documentul care a fost solicitat sau copia acestuia.). în localitatea de reşedinţă a unităţii administrativ-teritoriale la al cărei nivel este constituit sau în capitală. caracterizându-se printr-un stil sobru şi o arhitectură ce reflectă nivelul de dezvoltare economică a zonei. respectiv birotica. este recomandabil ca întreg grupul de construcţii să fie învecinat. Localurile (sediile) autorităţilor administrative Organul executiv îşi are sediul (principal. finanţe. evitându-se. dar. etc. de regulă. reflectând unitatea serviciului şi specificul structurilor sau compartimentelor interne. Încăperile sau birourile pot fi astfel concepute şi amplasate încât să fie destinate folosirii lor de către una sau mai multe persoane. în cazul autorităţilor financiar – bancare). Dezvoltarea preocupărilor privind perfecţionarea activităţii şi a dotării birourilor a condus la apariţia unei noi ştiinţe. tradiţiile locale. o singură clădire este suficientă. să confere condiţii igienicosanitare şi de lucru personalului. asigurând o concentrare a mai multor autorităţi şi instituţii de la acelaşi nivel şi de acelaşi interes. poliţie etc. În acest fel se asigură atât funcţionalitatea maximă necesară. dacă este cazul).unui calculator. Localul instituţiei executive trebuie să asigure funcţionalitatea adecvată specificului autorităţii găzduite (primărie. în funcţie de nevoi. ceea ce uşurează atât conlucrarea între oficiali. În principiu. de 346 . conectat cu întreaga instituţie (de pildă. a celei externe (extranetul) şi a celei internaţionale (internetul) reprezintă criteriul de performanţă în materia circuitului informaţiilor şi pentru administraţia publică. Documentul este identificat la solicitare de către funcţionarul specializat aflat într-un centru dispecer.

dotarea cu mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor. mijloacele tehnice necesare primirii. prelucrării şi transmiterii informaţiilor (calculator. biroul primirilor în audienţă. telefon. Resursele financiare se constituie. computer. cât şi limitarea accesului publicului în mod strict numai la acele servicii specializate relaţiilor exterioare. echipamentul de dactilografiat. pentru desfăşurarea eficientă a activităţii lor – pe lângă cadrul legal bine definit şi de un personal temeinic pregătit – de existenţa unor mijloace materiale şi a unor resurse financiare. Suprafaţa medie locativă este de 3-6 mp de funcţionar. iluminatul de siguranţă. cum ar fi sistemul de siguranţă şi de alarmare pentru prevenirea pătrunderii persoanelor neautorizate. din bugetele alocate de stat sau de colectivităţile locale în beneficiul autorităţilor respective care au un plan propriu de cheltuieli. În încăperi se află mobilierul adecvat muncii respective (birouri. arhiva. deplasarea inutilă a personalului propriu. fişete). cu respectarea unui anumit volum al încăperii. situaţiile de avarii şi modul de intervenţie etc. telefax). casieria – necesitând amenajare specială. precum registratura. a condiţiilor de iluminat – natural sau artificial – a unei bune izolări fonice. ceea ce permite o anumită 347 . Resursele financiare Autorităţile executive au nevoie. a sustragerilor sau a incendiilor. de multiplicare a documentelor etc. etc. 3. documentele secrete. accesul publicului. Reglementări de ordine interioară pot prevedea modul de asigurare a pazei sediului. precum şi un cont bancar. fără să greveze bugetul public sustrăgând valori care ar putea fi utile în alte sectoare ale vieţii publice. de regulă. În unele situaţii încăperile pot primi o destinaţie specială – de pildă. astfel constituite încât să corespundă nevoilor reale ale administraţiei.pildă.

prevenind risipirea resurselor. Desigur. ceea ce poate conduce la o activitate optimă sub aspectul costurilor scăzute ale serviciilor administrative. Capitolul 11 Activitatea administraţiei publice Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice de organizare a executării legii şi a celorlalte acte normative se 348 .independenţă în modul de dispunere asupra fondurilor existente. din impozitele şi taxele locale) care să-i acopere cheltuielile financiare în modul de efectuare a plăţilor pentru diverse cheltuieli. contribuind la realizarea de economii. aceasta nu exclude posibilitatea ca în mod parţial ori chiar în totalitate autoritatea să realizeze şi venituri proprii (de pildă.

În primul caz. pag.trecerea unor bunuri în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale. În al doilea caz. a crescut şi numărul de acte administrative şi operaţiuni material administrative prin care se realizează aceste atribuţii.deconcentrarea serviciilor publice. trăsăturile. administraţia pierde votul de comandă. . 1992. ea se situează pe poziţia de executant al serviciilor publice către comunitate. Complexitatea atribuţiilor administraţiei a crescut. fiind determinate de: . Editura Lumina Lex. regimul juridic şi clasificarea actelor administrative Sfera şi definiţia actelor administrative Concepută ca activitate îndeplinită de anumite autorităţi. administraţia publică se înfăptuieşte în conformitate 189 A. Actele administrative 1. 6 349 .realizează printr-o activitate cu caracter executiv-dispozitiv şi printr-o activitate de prestaţiune în cadrul diferitelor servicii publice189. autorităţile administraţiei publice adoptă/ emit acte de autoritate (hotărâri.aplicarea principiilor autonomiei şi a autonomiei financiare. încheind contracte sau executând operaţiuni material-administrative. Negoiţă –Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ. aceste acte având caracter de autoritate. prin care organizează executarea şi se execută în concret legea. Corespunzător. dispoziţii). Noţiunea. . I. Bucureşti.

prin fapte materiale juridice şi prin operaţiuni materiale administrative. Această terminologie a fost criticată încă de la promovarea sa192 iar. legea fiind cea care le atribuie efecte juridice. 1970. În literatura juridică. Editura Didactică şi Pedagogică. II. Editura Ştiinţifică. în prezent specialiştii în drept public folosesc terminologia de „acte administrative”193. 2004. pag. 1959. Bucureşti. Ionescu – Drept administrativ. 28 192 R. 190 T. Denumirea de „acte de drept administrativ” s-a propus în ideea evocării mai clare a regimului elaborării actelor organelor administraţiei de stat190. vol. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. prin acte administrative cu caracter normativ sau individual. 16-21 191 I. a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţe de constrângere a statului. în scopul de a produce efecte juridice. grupate sub denumirile de „act de drept administrativ” sau „acte administrative”. considerându-se că aceasta indică apartenenţa actului la administraţia de stat191. pag. Actele administrative sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral. adoptarea sau executarea actului administrativ. Faptele materiale juridice determină naşterea. independent de existenţa unei manifestări de voinţă în acest scop. Cluj-Napoca. Bucureşti. Editura Rosoprint. Actele administrative constituie principala formă juridică a activităţii autorităţilor administraţiei publice. pag. Drăganu – Actele de drept administrativ. Operaţiunile materiale administrative cuprind acele fapte materiale care nu concretizează o voinţă juridică dar care sunt necesare pentru emiterea.şi în baza legii. dorinţa de a defini noţiunea de act administrativ a dat naştere la mai multe formulări terminologice. 217 350 . făcute în exercitarea funcţiei executive a autorităţilor publice. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

Astfel. în scopul de a produce 193 I. 29 351 . Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Editura Themis – Fundaţia Europeană Tituşescu. Bucureşti. de regulă. V. Editura Lumina Lex. Într-o opinie prezentată sintetic. Editura Lumina Lex. decizii. Pe de altă parte. 83-84 194 T. Craiova. Editura Rosoprint. I. ar conduce la aparenţe. II. 2002. în principal autorităţi ale administraţiei publice. apreciem că folosirea termenului de „acte de drept administrativ”. 2002. denumirile concrete ale actelor administrative: hotărâri. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. ClujNapoca. legislaţia foloseşte. Bucureşti. care nu diferă esenţial în ceea ce priveşte conţinutul. 2002. autorizaţii. care permit stabilirea provenienţei actului administrativ şi determinarea caracterului său normativ sau individual. 279. A. ordine. I. dispoziţii. pag. 234-240. Alexandru – Administraţia Publică. pag. diferenţele rezultând din sfera de cuprindere şi din modul de prezentare. pag. vol. Editura All Bek. ale Legii contenciosului administrativ şi ale Legii administraţiei publice locale. etc. că sfera acestor acte este mai restrânsă. În literatura juridică au fost formulate mai multe definiţii ale actului administrativ. Drăganu – Formele concrete de activitate ale organului statului. Bucureşti. II.. limitându-se la actele cu caracter normativ şi excluzând pe cele cu caracter individual. Nedelcu. pag. pag. 21-24. 2004. Bucureşti 1965. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Nicu – Drept administrativ. I. regulamente. 470. Desigur. care consacră sintagma de „act administrativ”. L. Editura Ştiinţifică. actele de drept administrativ au fost definite ca fiind actele juridice unilaterale emise în cadrul activităţii executive ale autorităţii publice în calitatea lor de subiect special investit cu atribuţia de realizare a puterii de stat194. 2002. vol.Disputa de ordin terminologic nu se mai justifică faţă de dispoziţiile Constituţiei României. s-a apreciat că actele de drept administrativ pot fi definite ca manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. pag.

sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti197. Semnificaţia acestei 195 R. II Editura All Beck. pag. Bucureşti. Nicu – Drept administrativ. prin care se formează o situaţie juridică referitoare la un drept recunoscut de lege. – Drept administrativ. Editura Themis. 279 197 A. publicată în Monitorul Oficial nr. Petrescu. care se nasc. pag. Într-o altă opinie. Cluj-Napoca. În sfârşit. 24 198 Legea contenciosului administrativ nr. care emană de la autorităţile administraţiei publice prin. a unei autorităţi administrative. 2004. A. în realizarea puterii publice.12. Editura Accent.L. 287 196 I. o definiţie care impune prin conciziune înţelege prin actul administrativ acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. 2002. voinţa juridică fiind supusă regimului juridic administrativ196. Iorgovan –Tratat de drept administrativ.12. actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă juridică. se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii. Termenul de act administrativ este reglementat şi de noua Lege a contenciosului administrativ care în mod concis îl defineşte ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. vol. 554/2. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. În concepţia noastră. Nedelcu.efecte juridice. în temeiul puterii publice195. 2004. N.2004 352 . Craiova. pag. Fără a face o analiză a modurilor de definire a actului administrativ prezentate mai sus. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii”198.2004. pe baza şi în executarea legii. apreciem că ele exprimă în esenţă trăsăturile actelor administrative şi regimul juridic al acestor acte. 1154/7. actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă juridică expresă.

1970. 222 353 . realizate de organele administraţiei de stat dar care nu fac parte din administraţia de stat şi anume: contractele. pe de o parte. pag. acestea cuprind elemente comune în ceea ce priveşte delimitarea actului administrativ de celelalte acte juridice ale organelor administraţiei de stat. Din definiţiile prezentate se pot desprinde trăsăturile actului administrativ. Actul administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia dar este forma juridică cea mai importantă. ca fiind conformă şi cu art. precum şi de operaţiunile materiale administrative.definiţii reprezintă importanţa sub aspectul actelor supuse controlului de legalitate. S-a apreciat că acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice. 52 din Constituţia revizuită. La organele de la baza sistemului organizării administraţiei publice au o pondere mai mare operaţiunile materiale administrative şi cele tehnice iar pe măsură ce urcăm 199 R. Editura Didactică şi Pedagogică. acestea variind în funcţie de nivelul ierarhic al organului administraţiei publice de la care emană actul. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat. pe care le vom prezenta în continuare. Bucureşti. a) Actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice. operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile tehnic productive199. Există o diferenţiere în ceea ce priveşte ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administraţiei publice. acestea extinzându-se şi asupra actelor emise de alte autorităţi publice decât cele care aparţin administraţiei. Ionescu – Drept administrativ. pe de altă parte. Trăsăturile actelor administrative Chiar dacă există o varietate de opinii referitoare la noţiunea de act administrativ.

vol. Craiova. Editura All Beck.L. 2002. ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative200. Actul administrativ concretizează voinţa autorităţilor administrative ca subiect de drept învestit cu 200 A. A. Trăilescu . Caracterul expres al manifestării de voinţă este determinat de regimul de putere publică în care se emit actele administrative. Bucureşti. Editura Themis. actul administrativ se deosebeşte de alte acte juridice cu caracter unilateral al organelor administraţiei publice. Actul administrativ nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi. actul administrativ antrenează în mod independent producerea unor efecte juridice. adică să aibă animus negati contrahendi iar să nu fie jocandi causa201. 487 354 . Actul administrativ este emis în regim de putere publică. pag. Nicu – Drept administrativ. În acest fel. Nedelcu. în Dreptul nr.Unele considerente referitoare la raporturile dintre autorităţile administraţiei publice în actele acestora. Bucureşti. b) Actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. pag. I. 179 202 I. Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie neîndoielnică. pag. Potrivit acestei trăsături.spre organele din vârful organizaţiei. 2004. 1011/1995. actul administrativ apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice de a produce în mod direct efecte juridice. 43 201 A. Alexandru – Administraţia Publică. Editura Lumina Lex. spre deosebire de operaţiunile administrative care nu produc efecte juridice202. Prin această trăsătură. să aibă drept scop producerea în mod direct de anumite efecte juridice. II. pag. 29. adică de a da naştere. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. 1999. c. a unei păreri sau sentiment. Iorgovan – Tratat de drept administrativ.

2004. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. actul administrativ este obligatoriu pentru organul emitent atâta vreme cât el nu a fost abrogat. la care ne vom referi în continuare. S-a apreciat că prin regim juridic vom înţelege un ansamblu de reguli de fond şi de formă care conturează „personalitatea” actelor administrative în circuitul juridic. Editura Rosoprint. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. pag. fiind emise pe baza şi în vederea executării dispoziţiilor legale în vigoare. Cluj-Napoca. Regimul de putere nu exclude ci permite exercitarea controlului de legalitate exercitat asupra actelor administrative. revocat sau anulat cât şi pentru organele administrative superioare organului emitent. 290 204 A. 203 R. Elementul central al acestui regim juridic îl reprezintă legalitatea. Într-o altă opinie. forţa juridică şi regimul juridic al actului administrativ. ea este o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative. Editura All Beck. 2002.putere publică203. II. N. Bucureşti. modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte205. pag. II. în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora204. Din această trăsătură rezultă obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din oficiu. Petrescu – Drept administrativ. Totodată. vol. pag. Editura Accent. Obligativitatea actului administrativ se referă la toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiilor respective. vol. 40 205 I. 2004. regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de reguli ce guvernează formarea. Cluj-Napoca. Regimul juridic al actelor administrative Analiza regimului juridic al actelor administrative vizează aspecte referitoare la procedura de emitere a acestor acte. condiţiile de validitate a actului administrativ. 30 355 .

Venezia.. cu legile adoptate de Parlament. I. pag. Legalitatea este o condiţie de valabilitate a actului administrativ. 470 356 . care este apreciată ca o garanţie de respectare a legalităţii. În toate cazurile legalitatea actului administrativ reprezintă cel puţin conformitatea actului respectiv cu legea fundamentală. în corelaţie cu oportunitatea.a. În cele mai multe cazuri actele administrative îmbracă forma scrisă. cu Ordonanţele de Guvern şi toate celelalte acte normative care au forţă juridică superioară actului analizat. adică unui ansamblu de reguli de drept de ranguri şi conţinuturi diferite206. L.G. După un curent de gândire (şcoala de la Cluj). Desigur faţă de multitudinea actelor administrative emise. forţa juridică a actului administrativ.C. Actele administrative cu caracter normativ îmbracă numai forma 206 A. b. 1996. Gaudemet – Traite de droit administratif. După alţi autori (Şcoala de la Bucureşti). pag.J. analiza legalităţii şi oportunităţii se va face având în vedere activitatea reglementată. J. care constă în actualitatea. Legalitatea actului administrativ. 593 207 I. Bucureşti. 1996. S-a mai apreciat că oportunitatea este o condiţie de valabilitate specifică deciziei administrative. mai exact. organul emitent. Editura Lumina Lex. semnifică faptul că autorităţile administraţiei sunt ţinute. Principiul legalităţii în doctrina românesc a fost analizat diferit. Paris. legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate iar oportunitatea este un element al legalităţii şi nu o condiţie de valabilitate distinctă. 1999. Alexandru – Administraţia Publică. de a se conforma legii sau. în deciziile pe care le iau. corespondenţa permanentă a acesteia cu evoluţia realităţilor administrative iar nerespectarea acestei condiţii poate atrage nulitatea actului administrativ207. alături de oportunitate. De Laubadere. legalităţii. Forma actului administrativ.D.

alin. Bucureşti.realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv208. . alin. Actele normative cu caracter individual îmbracă şi forma orală.10. 2 din legea fundamentală şi ale art. pag. faţă de dispoziţiile art.verificarea legalităţii actului în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis.limba de redactare a actului care. în condiţiile legii. fiind obligatorie publicarea lor. . 215/2001. . Ionescu – Drept administrativ. 767/31. ea fiind impusă ad validitatem şi nu ad probationem. Forma scrisă reprezintă o condiţie de valabilitate a actului. Forma scrisă a actelor administrative este necesară pentru următoarele considerente: . Cu toate acestea. de regulă. în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. 120. în conformitate cu dispoziţiile art. 2 şi 106. 233 209 Constituţia României. hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ se 208 R. 13 din Constituţia revizuită este limba română209. 1970.necesitatea cunoaşterii exacte şi complete a conţinutului actelor. privind administraţia publică locală.71.necesitatea executării şi respectării dispoziţiilor actului de către cei care cad sub incidenţa lui. Editura Didactică şi Pedagogică. 8 din Legea nr. publicată în Monitorul Oficial.2003 357 . revizuită. nr. 51. De forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte elemente de concretizare exterioară ale actului: .scrisă. .existenţa unui mijloc de probă în caz de litigiu. alin.

. 29 din Legea nr. iar în cazul celorlalte acte normative prin referate. Totuşi. 22 din Legea nr. 544/2001. în dreptul nostru nu există o obligaţie generală privind motivarea actelor administrative. 663/23.08. regulă care va fi cuprinsă în viitorul Cod de procedură administrativă. .aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective210. publicată în Monitorul Oficial. privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial nr.2001 211 Legea 204/2000. privind normele de tehnică legislativă publicată în Monitorul Oficial 777/25.10.potrivit art.2001 358 . 175 din Codul de procedură fiscală dispune că decizia prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actul administrativ jurisdicţional. art. motivarea în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului se face prin note de fundamentare. 215/2001 privind administraţia publică locală. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public se dispune că refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează212. 210 Legea nr. Ne alăturăm autorităţilor care susţin necesitatea de a se reglementa obligativitatea motivării tuturor actelor normative. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează intervenţia actului respectiv. această obligaţie fiind reglementată pentru anumite acte 211 administrative.04. 204/23. nr. prin legi speciale . De asemenea. Astfel. prin dispoziţiile art. republicată.2004 212 Legea nr.

c. . II. . formele procedurale prealabile (propunerile.forme procedurale anterioare emiterii actului. Iorgovan – Tratat de drept administrativ.) sunt operaţiuni material-administrative care nu produc efecte juridice. acestea nu sunt acte administrative de sine stătătoare. referatele. ci doar operaţiuni administrative foarte importante213. Bucureşti. dar care sunt necesare elaborării actului administrativ. Chiar dacă au unele asemănări cu actele administrative. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. rapoartele. Bucureşti. Editura All Beck. conforme). Procedura de elaborare a actului administrativ. vol. Acordul exprimă acceptul pe care un organ public îl dă altui organ. În funcţie de momentul în care intervin. distingem categorii de forme procedurale: . indiferent de categoria căreia îi aparţine (facultative. Potrivit momentului care intervine. 2002. procesele verbale. De regulă. Pentru formele procedurale prealabile emiterii actului administrativ are relevanţă acordul prealabil. în vederea emiterii de către ultimul a unui act administrativ. 100 359 . V. d. Dintre operaţiunile procedurale emiterii actului administrativ probleme teoretice şi practice au ridicat avizele şi acordul. 56. pag. acordul poate fi prealabil. Forţa juridică a actelor administrative. etc. pag. concomitent sau posterior.forme procedurale concomitente cu emiterea actului. Forţa juridică a actelor administrative se fundamentează pe prezumţia relativă că acestea au fost emise cu respectarea 213 A. Editura Lumina Lex.forme procedurale ulterioare emiterii actului. 2002. apreciindu-se că actele emise în baza lui sunt „acte administrative complexe”. exprimând o dublă voinţă juridică. în doctrina de specialitate s-a apreciat că.

se impune analizarea a trei aspecte: momentul de la care actul administrativ produce efecte. de regulă se face de către organul emitent (retractare). J. Waline – Droit administratif precis. hotărâri de Guvern) chiar dacă acestea au caracter individual. 107 360 . Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare. Forţa juridică a diferitelor acte administrative este condiţionată de mai multe elemente: . . Paris. Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute. denumită şi prezumţia de conformitate cu dreptul214. Efectele actelor administrative. e. Există şi excepţii prin care.locul organului emitent în sistemul organelor administraţiei publice. care. arătăm că legislaţia şi doctrina majoritară au fundamentat teza potrivit cu care actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor iar cele individuale de la datat comunicării. respectiv cu caracter individual sau cu caracter normativ. Rivero. de organul ierarhic superior 214 J. Prezumţia de legalitate este asociată cu alte prezumţii: prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate.natura organului emitent.categoria de act. . 2000. subînţelege condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei. Referitor la efectele actelor juridice. Prezumţia de legalitate.tuturor condiţiilor cerute de Constituţie şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară actelor emise. Fără a intra în detalii. întinderea efectelor produse de actele administrative şi încetarea efectelor actelor administrative. legii şi actelor juridice emise în baza legii. pag. chiar prin Constituţie se prevede obligativitatea publicării în Monitorul Oficial (decrete ale Preşedintelui.

Petrescu – Drept administrativ. b.actele normative cu caracter individual care sunt manifestări de voinţă. Vom prezenta în continuare câteva dintre clasificările făcute în literatura de specialitate. pag.acte emise de organele administraţiei de stat. modifică sau desfiinţează drepturi în serviciu uneia sau mai multor persoane dinainte determinate215.2004. Desigur. 215 ale R. actul administrativ poate fi abrogat printr-un act normativ cu putere egală sau superioară. Cluj-Napoca.actele administrative cu caracter normativ. După întinderea efectelor pe care le produc se delimitează: . care se aplică unui număr nedeterminat de persoane. De asemenea. 2. care creează. .12. lit.acte care emană de la alte organe de stat. aceste clasificări vor trebui reconsiderate faţă de dispoziţiile art. care defineşte actul administrativ şi asimilează unele contracte încheiate de autorităţile publice actelor administrative. 2004. 292 361 . . a. în funcţie de diferite criterii şi potrivit modului de organizare al administraţiei în diferitele etape de dezvoltare economico-socială.acte emise de autorităţile autonome administraţiei publice locale.(revocare) ori de către instanţele judecătoreşti (anulare). 554/2. . Editura Accent. b din Legea contenciosului administrativ nr. N. După categoria organului emitent: . care cuprind reglementări de principiu cu caracter obligatoriu. Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate există mai multe variante de clasificare a actelor administrative.

V. care sunt acte unilaterale. Potrivit acestei clasificări actele administrative se împart în următoarele categorii: .contractele încheiate de autorităţile publice care sunt asimilate actelor administrative.actele administrativ-jurisdicţionale emise de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. Editura All Beck. - 2. vol. 2003. 2. . prin care actele administrative erau împărţite în acte administrative de autoritate. care nu în toate cazurile au o importanţă practică vor formula o nouă clasificare. în baza împuternicirii date de lege ori de organele administraţiei. 88 362 . cât şi dispoziţiile art. vol. 38 217 A. pag.acte care emană de la persoane private. . Procedura emiterii/adoptării actelor administrative 216 A. cu caracter individual sau normativ emise de autorităţile publice ale administraţiei publice în vederea executării ori a organizării executării legii. Editura Naţional.acte administrative prin delegare216. II. Fără a analiza aceste clasificări. în funcţie de puterea actului administrativ şi de regimul juridic aplicabil. Această delimitare are în vedere atât clasificări existente în doctrină. 2002. Bucureşti. I.2004 privind contenciosul administrativ. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. c şi d din Legea nr.acte administrative de autoritate. Bucureşti. . pag. 554/2. pag. Teodorescu – Tratat de drept administrativ. 1929. lit.12. 376. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. acte normative de gestiune şi acte administrative cu caracter jurisdicţional217. Bucureşti.

Opiniile contrare se consemnează separat. promovarea. recomandările. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ va fi însoţit. observaţiile.Persoanele administrative218 au dreptul ori. precum şi de avizele de specialitate. potrivit competenţei legale care le revin. Persoanele administrative care au primit proiectul au obligaţia. Procedura privind exercitarea dreptului la petiţionare se 218 Noţiunea de persoană administrativă în acest curs desemnează: autoritate publică. proiectul se supune adoptării/emiterii persoanei administrative competente. exercitarea. de o notă de fundamentare. apărarea sau restabilirea unui drept legal recunoscut ori a unui interes legitim. după caz. ca în termenul legal sau în cel stabilit de iniţiator. personal sau public. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se transmite persoanei administrative interesate şi celor stabilite de lege. instituţie publică şi serviciu public. să examineze proiectul. după caz. Procedura de emitere a actelor administrative prin exercitarea dreptului la petiţionare Prin petiţie se urmăreşte dobândirea. emite/adopta ori încheia acte juridice. În cazul persoanelor administrative colegiale. obligaţia. de a iniţia. după caz. 363 . după caz. Actele juridice care nu respectă cerinţele de fond sau de formă prevăzute de lege sunt lovite. adoptarea se face cu majoritatea prevăzută de lege. de referatul sau de raportul întocmit de către instituţia sau de compartimentul de specialitate din aparatul propriu. la cerere. propunerile şi opiniile formulate . După primirea avizelor şi soluţionarea eventualelor observaţii şi propuneri formulate. Proiectele de acte administrative cu caracter individual se adoptă/emit din oficiu. de nulitatea absolută sau de nulitate relativă ori sunt considerate inexistente. prin prisma specialităţii lor. sau după caz. şi să comunice avizele sau. recunoaşterea.

încălcat. Petiţiile nesemnate nu se iau în considerare. de ordin general. în mod obligatoriu. să verifice. Prin reclamaţie se solicită restabilirea unui drept subiectiv sau interes legitim cu caracter personal care a fost încălcat. sesizare. 364 . Petiţia poate îmbrăca forma de cerere. în condiţiile legii. reclamaţie. să soluţioneze petiţiile şi să comunice în scris răspunsurile în cel mai scurt timp. Prin sesizare se solicită restabilirea unui drept sau interes legitim. să examineze. Petiţiile vor fi însoţite de acte doveditoare necesare în susţinerea lor. Persoanele administrative sunt eliberate de orice obligaţii în situaţia în care petiţia este vădit netemeinică sau în cazul în care persoanele administrative au răspuns la o petiţie având acelaşi obiect. Persoanele administrative au obligaţia să primească. obiectul petiţiei şi vor fi motivate legal. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii. Prin propunere se urmăreşte realizarea unor acţiuni de interes general de către persoana administrativă competentă. Petiţiile pot fi adresate personal de cei interesaţi ori prin reprezentanţi sau prin orice alt mijloc de comunicare. Prin cerere se solicită recunoaşterea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim cu caracter personal sau public. pe solicitant. adresate de cei interesaţi persoanei administrative competente. exceptând cazul când semnalează încălcări ale legii. cuprinse în scrisori ori prezentate în audienţe şi consemnate în scris sau transmise prin mijloace electronice. exclusiv în nume propriu. fără a depăşi 30 de zile de la înregistrarea lor. propunere sau oricare altă formă specifică dreptului de petiţionare. Răspunsurile vor viza.declanşează prin petiţii formulate în nume propriu.

de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau socotite utile de către solicitant. domiciliul/sediu. Petiţiile pot fi formulate personal şi oral numai în cadrul audienţelor. ori de luare a măsurii pretinse. Petiţia se redactează. În cazul petiţiilor depuse personal. cu excepţia cazului în care actul sau măsura se dispune din oficiu. după caz. b) obiectul detaliat al solicitării şi justificarea acesteia. În această situaţie. pe cei interesaţi asupra condiţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească petiţiile formulate. Petiţiile greşit adresate vor fi trimise în termen de până la 5 zile de la înregistrare persoanei administrative competente. Petiţia va cuprinde. d) semnătura petiţionarului sau a reprezentantului său legal. de regulă. indicând adresa unde urmează să primească răspunsul. sub semnătură. după caz. de îndată. Petiţionarul îşi exercită dreptul de petiţionare. dacă este cazul. e) data întocmirii (solicitării) petiţiei. Petiţia va fi însoţită. se va elibera dovada înregistrării lor. afară de cazul în care legea mai indică (şi) altele: a) nume. următoarele elemente.Persoana administrativă este obligată să primească şi să înregistreze petiţia de îndată. c) împuternicirea dată reprezentantului legal. Persoana administrativă competentă are obligaţia să informeze. de regulă. Petiţionarul este în drept să renunţe la solicitarea sa şi după emiterea/adoptarea actului administrativ sau luarea măsurii care face obiectul petiţiei. în limba română. Petiţionarul poate renunţa la solicitare înainte de emiterea/adoptarea actului administrativ. Aceste petiţii vor fi evidenţiate într-un registru special. 365 . prenume/denumire. exclusiv în nume propriu sau al colectivităţii pe care o reprezintă.

concomitente sau ulterioare momentului emiterii/adoptării actului. emiterii/ adoptării actelor administrative Categorii de formalităţi procedurale În situaţiile prevăzute de lege. poate cere persoanei administrative punerea la dispoziţie a unor informaţii. Formalităţi procedurale necesare. Petiţionarul va fi obligat. Orice persoană care are un drept sau un interes legitim personal. În asemenea cazuri petentul va da o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de Codul penal. 3. dacă este cazul. Situaţiile negative nu trebuie dovedite şi nici probate. cu excepţia cazurilor în care actul produce efecte şi faţă de terţi sau serveşte interesul public. precum şi orice altă informaţie de interes public. în limitele şi potrivit condiţiilor prevăzute de lege.persoana administrativă va trebui să revoce actul sau măsura la care s-a renunţat. Renunţarea poate fi făcută numai în scris. dacă prin lege nu se interzice accesul la documentele respective. A) Formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ 366 . la termenele. Aceste formalităţi vor fi îndeplinite în succesiune. cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. emiterea/adoptarea actului administrativ poate fi supusă unor condiţii procedurale anterioare. să suporte eventualele daune ocazionate de actul de renunţare. Participanţii la procedura administrativă au obligaţia de a coopera cu persoanele administrative la rezolvarea petiţiilor. date sau documente pe care aceasta le deţine şi care au legătură cu solicitarea sa.

Sunt formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ: avizul, acordul prealabil şi propunerea/proiectul. Avizul reprezintă opinia de specialitate, solicitată de persoana administrativă competentă să emită/adopte actul administrativ, cu privire la necesitatea şi oportunitatea emiterii/adoptării şi la conţinutul actului. Avizele nu se pot solicita persoanelor administrative ierarhic superioare emitentului. Revocarea avizului ulterior actului administrativ emis/adoptat cu respectarea lui nu influenţează valabilitatea actului administrativ. Avizele sunt: facultative, consultative şi conforme. Avizele sunt facultative atunci când persoana administrativă, care emite/adoptă actul nu este obligată să le solicite. În cazurile în care avizul a fost solicitat şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia. Avizele sunt consultative atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le solicite dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea actului administrativ. Avizele sunt conforme, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat atât să le solicite cât şi să le respecte. Acordul prealabil reprezintă consimţământul unei persoane administrative determinate, cu privire la emiterea/adoptarea în viitor a unui act administrativ, de către o altă persoană administrativă. Emiterea/adoptarea actului administrativ, fără acordul prealabil prevăzut de lege, atrage nulitatea actului administrativ. Actul administrativ este valabil în cazul în care acordul prealabil sau refuzul emiterii sale nu au fost comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege. Propunerea reprezintă operaţiunea pregătitoare prin care este sesizată o persoană administrativă în vederea luării unei măsuri.

367

Proiectul reprezintă o propunere iniţiată de persoana administrativă privitoare la un anumit mod de rezolvare juridică a unei situaţii într-o formă apropiată sau identică cu viitorul act administrativ având un mod de alcătuire conform cerinţelor impuse de tehnica legislativă. Avizul, acordul, aprobarea/ratificarea sau confirmarea se întocmesc în scris, sub sancţiunea nulităţii. Avizele favorabile cu observaţii, avizele nefavorabile, refuzul de aprobare/ratificare, confirmare sau emitere a acordului, vor fi motivate în toate cazurile. B) Formalităţi procedurale concomitente emiterii/ adoptării actului administrativ Formalităţile concomitente emiterii/adoptării actului sunt: cvorumul, majoritatea necesară, consensul, emiterea/ adoptarea în comun, motivarea, redactarea, semnarea şi, după caz, contrasemnarea. Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ colegial. Organele colegiale lucrează legal, de regulă, în prezenţa majorităţii membrilor lor, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului este reprezentată de numărul minim de voturi necesar pentru ca actul administrativ să fie adoptat în mod valabil. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea unui act administrativ poate fi: simplă, absolută şi calificată. Majoritatea simplă reprezintă regula generală şi impune ca, pentru adoptarea actului, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Majoritatea absolută impune ca, pentru adoptarea unui act administrativ, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care compun organul colegial. Majoritatea calificată impune ca, pentru adoptarea actului administrativ, să voteze favorabil un anumit număr,
368

legal determinat, din numărul membrilor organului colegial. Acest număr va fi în toate cazurile mai mare decât majoritatea absolută. Consensul impune ca adoptarea actului administrativ să se realizeze prin acordul de voinţă al tuturor membrilor care compun organul colegial de conducere. Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele de fapt şi de drept, care justifică emiterea/adoptarea unui act administrativ. Motivarea în drept este obligatorie pentru toate actele administrative, cu excepţiile prevăzut de lege. Motivarea actului administrativ se face în temeiul notelor de fundamentare, rapoartelor, referatelor, avizelor sau alte asemenea cerinţe procedurale, întocmite de iniţiatorul actului ori de compartimentele de resort. Motivarea se aduce la cunoştinţă solicitantului la cerere, fie integral fie în rezumat ori se comunică din oficiu, în condiţiile legii. Redactarea actelor administrative se face într-un stil concis, clar şi neechivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi ortografice. La redactarea textelor normative se va utiliza forma prescriptivă, conform legii. Semnarea actului administrativ se face, după caz, de conducătorul persoanei administrative ori de către împuterniciţii acestuia, după care va avea loc înregistrarea, numerotarea, datarea şi ştampilarea actului. Semnarea actelor administrative este condiţia de formă obligatorie prin care se atestă autenticitatea acestora. Lipsa semnăturii atrage inexistenţa actelor administrative emise de organele unipersonale. Când legea prevede în mod expres, actele administrative vor fi contrasemnate de persoanele abilitate. Pentru a fi valabile, actele administrative vor purta denumirea emitentului, numărul de înregistrare, numerotarea, data, ştampila sau sigiliul şi semnăturile legale. Actele

369

administrative cu caracter normativ vor avea imprimată ştampila pe fiecare pagină. Înregistrarea şi numerotarea actelor administrative se face într-o evidenţă unică, în ordine cronologică, pe ani calendaristici şi pe categorii de acte. C) Formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ Sunt formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ: aprobarea/ratificarea, confirmarea, comunicarea sau aducerea la cunoştinţă publică, rectificarea, reconstituirea şi arhivarea. Aprobarea/ratificarea reprezintă încuviinţarea dată de o persoană administrativă ierarhic superioară cu privire la un act administrativ emis/adoptat în mod valabil de către o persoană administrativă. Confirmarea reprezintă acţiunea de validare a unui act administrativ, realizată în scopul de a-i întări forţa juridică, de a-i acoperi eventualele vicii de fond sau de formă, ori în vederea repunerii sale în executare. Actele administrative supuse confirmării produc efecte juridice numai de la data confirmării lor. Actele administrative cu caracter individual se pun în executare de la data comunicării lor persoanelor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Persoana administrativă care a emis/adoptat actul administrativ trebuie să facă dovada comunicării actului. Actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare în termen de trei zile de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în formele prevăzute de lege sau de la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul actului, cu excepţia celor pe care legea le exceptează de la publicare. În situaţia în care legea nu prevede în mod expres modalitatea de aducere la cunoştinţă publică, persoana administrativă care a emis/adoptat
370

actul administrativ are obligaţia să-l aducă la cunoştinţa celor interesaţi, într-una din următoarele forme: a) afişare la sediul emitentului; b) publicare într-un cotidian central sau local de largă circulaţie; c) prin orice alte mijloace de publicitate prevăzute sau permise de lege. Rectificarea este operaţiunea de îndreptare a erorilor materiale din înscrisurile administrative. Rectificarea poate avea ca obiect erori materiale, omisiuni sau menţiuni greşite din înscrisurile administrative. Rectificarea înscrisurilor administrative care, au produs schimbări în statutul civil al persoanelor fizice, operează în condiţiile legii. Reconstituirea este operaţiunea de refacere a unui înscris administrativ. Înscrisurile administrative sunt supuse regimului juridic al arhivării. Arhivarea reprezintă operaţiunea de: evidenţă, inventariere, selecţionare, păstrare, şi folosire a înscrisurilor administrative create sau deţinute de persoanele administrative.

4. Efectele juridice ale actelor administrative
A) Intrarea în vigoare a actelor administrative Actele administrative se pun în executare de la data aducerii lor la cunoştinţă sau la o altă dată indicată de ele, în formele prevăzute de lege. În situaţia în care legea impune aprobarea sau confirmarea ulterioară a actului administrativ, aducerea la cunoştinţă se face numai după primirea aprobării sau confirmării. Dacă aprobarea sau confirmarea actului administrativ nu sunt comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege, iar documentaţia depusă este completă, persoana administrativă îl va putea aduce la cunoştinţă, ceea ce permite punerea actului administrativ în executare.
371

B) Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative Actele administrative produc efecte juridice până în momentul ieşirii din vigoare sau al desfiinţării, prin anulare sau revocare, potrivit legii. Actele administrative pot fi abrogate, anulate, revocate suspendate, modificate ori completate. Abrogarea reprezintă situaţia de încetare definitivă a efectelor actului administrativ prin emiterea/adoptarea unui nou act administrativ. După modul în care se dispune, abrogarea poate fi expresă sau implicită iar, după întinderea efectelor pe care le produce, aceasta poate fi totală sau parţială. Prevederile cuprinse într-un act administrativ anterior cu caracter normativ contrare unei noi reglementări având aceeaşi forţă juridică sau o forţă superioară se socotesc abrogate implicit. Abrogarea totală se dispune, de regulă, printr-o dispoziţie expresă cu menţionarea elementelor de identificare ale actului abrogat: tipul, numărul, data şi locul publicării sau aducerii acestuia la cunoştinţă publică. În cazul abrogării parţiale în actul de abrogare vor fi menţionate şi textele a căror aplicare încetează. Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor. Actul administrativ abrogat parţial rămâne în vigoare prin dispoziţiile rămase neabrogate. Abrogarea unui act administrativ are întotdeauna caracter definitiv. Este interzis ca prin abrogarea unui act administrativ să se repună în vigoare actul administrativ iniţial anterior desfiinţat. Anularea reprezintă sancţiunea aplicată actelor administrative emise/adoptate cu încălcarea legii şi constă în lipsirea acestora de efectele juridice în vederea cărora au fost emise/adoptate. Anularea poate privi atât actele administrative
372

cu caracter normativ cât şi cele cu caracter individual. Cauzele anulării pot viza legalitatea şi/sau oportunitatea actului administrativ. Cauzele anulării pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/adoptării actelor, după caz. Anularea se dispune de persoana administrativă ierarhic superioară, de autorităţile de inspecţie sau control, de cele cu activitate administrativ-jurisdicţională stabilite de lege, ori de instanţele judecătoreşti, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege. Actele de anulare desfiinţează efectele actelor administrative anulate, atât pentru trecut cât şi pentru viitor. Modificarea este operaţiunea juridică prin care se schimbă parţial conţinutul unui act administrativ. Modificarea poate fi determinată, după caz, de schimbarea stării de drept sau a stării de fapt, avute iniţial în vedere la adoptarea/emiterea actului administrativ. Modificarea unui act administrativ cu caracter normativ se face, de regulă, de către emitentul actului. Actul administrativ cu caracter normativ poate fi modificat şi printr-un act cu forţă juridică superioară, conform procedurii specifice acestuia din urmă. Pe data intrării în vigoare a actului modificator, dispoziţiile acestuia se integrează în actul modificat, înlocuind dispoziţiile care au fost schimbate. Modificarea poate fi expresă sau implicită. Modificarea este expresă în situaţiile în care noul act juridic exprimă în mod explicit, voinţa de a schimba un act administrativ în vigoare. Modificarea este implicită atunci când rezultă din reglementarea diferită dată aceloraşi probleme printr-un act ulterior. Nu pot face obiectul modificării sau desfiinţării de către emitent următoarele categorii de acte administrative individuale: - actele care au intrat în circuitul civil;

373

- actele care produc efecte juridice garantate de lege sub aspectul stabilităţii; - actele jurisdicţionale; - actele care au fost executate material; - actele pe care legea le exceptează în mod expres de la modificare sau desfiinţare. De asemenea, nu pot fi supuse modificării sau desfiinţării actele individuale care au dat naştere la drepturi, libertăţi şi interese legitime. Revocarea este operaţiunea juridică prin care persoana administrativă autoarea actului, îşi retrage propriul act. Cauzele care determină revocarea actelor administrative pot viza legalitatea sau oportunitatea actului. Revocarea actelor administrative poate interveni pentru cauze anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/ adoptării lor. În situaţia în care cauzele revocării sunt anterioare sau concomitente emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării au caracter retroactiv. Dacă revocarea intervine pentru cauze ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării se produc numai pentru viitor. Actele administrative cu caracter normativ şi individual sunt, de regulă, revocabile. Suspendarea este operaţiunea juridică prin care încetează, în mod vremelnic, efectele juridice ale actelor administrative. Suspendarea actelor administrative poate avea loc din oficiu sau la solicitare, în condiţiile legii. Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de următoarele subiecte de drept: a) de persoana administrativă emitentă; b) de persoana administrativă ierarhic superioară; c) de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale stabilite prin lege; d) de instanţa judecătorească;

374

Suspendarea poate opera şi de drept, în temeiul unei prevederi legale. Suspendarea intervine în cazuri excepţionale, atunci când există suspiciuni cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului, precum şi, în mod obligatoriu, în cazurile expres prevăzute de lege. În cazurile în care suspiciunile privind legalitatea actului administrativ nu se confirmă, acesta va fi repus în vigoare sau în executare, după caz. În cazurile în care se stabileşte cu certitudine nelegalitatea sau neoportunitatea actului administrativ suspendat, se va dispune desfiinţarea sa, prin revocare sau anulare. Completarea actelor administrative constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii normative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte, care se adaugă elementelor structurale existente. Executarea actelor administrative Actele administrative sunt executorii de drept de la data aducerii lor la cunoştinţă. Ele pot fi executate silit asemenea oricărui titlu executoriu. Dacă prin lege se prevăd alte termene de intrare în vigoare sau posibilitatea exercitării unei căi de atac, actele administrative pot fi executate numai după expirarea acestor termene sau după respingerea căii de atac. Actele administrative individuale se pun în executare din momentul comunicării lor către cei interesaţi atunci când ele au fost emise în beneficiul acestora. Punerea în executare a actelor administrative se realizează de către persoana administrativă emitentă, prin structurile sale organizatorice sau, după caz, de agenţi anume abilitaţi, în condiţiile legii, iar executarea se face de către subiectele de drept legal obligate, cărora le este destinat actul. Împotriva modului de executare se poate exercita calea de atac în faţa persoanei administrative emitente, a celei superioare ierarhic sau a altor autorităţi competente, în
375

Legea nr. ele au un rol important în procesul constituirii. vol. aplicarea principiilor autonomiei locale şi administrarea domeniului public şi privat al localităţilor implicând încheierea unor acte în care autoritatea publică. 2002. Bucureşti. II Editura All Beck. 6. 146-147 221 A. 4 chiar termenul de „contract administrativ”. 554/2004 privind contenciosul administrativ a soluţionat în parte disputa teoretică. 296 C. Doctrina de specialitate actuală.condiţiile legii. contracte administrative221. Bucureşti 1934. Negulescu – Tratat de drept administrativ. administrării şi utilizării resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale. lit. 1934. 219 220 P. 2. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. 98-101 376 . Aceste acte au fost denumite acte patrimoniale mixte219 acte de gestiune220. Indiferent de categoria actelor în care sunt incluse aceste contracte. iar în cazul unei exercitări greşite va opera din oficiu declinarea competenţei în mod corespunzător. prezentând contractele încheiate de entităţile publice pentru administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. care sunt contractele încheiate de autorităţile publice „asimilate actelor administrative” sau folosind în cuprinsul art. nu s-a pronunţat explicit dacă acestea se încadrează în categoria actelor administrative sau a actelor de gestiune. pag. pag. Contractele asimilate actelor administrative Realizarea serviciilor administraţiei publice nu se poate materializa numai prin acte administrative de autoritate. Bucureşti. c. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. enunţând în art. G. titulară a unui patrimoniu să participe ca simplă persoană juridică. pag. Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căii de atac este obligatorie de către cel ce recurge la utilizarea ei cât şi în cazurile sau ordinea expres prevăzute de lege. 18. alin.

Cererile privitoare la un contract administrativ se vor introduce în instanţe în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere. 18. alin.Reglementările conţinute în dispoziţiile legii nr. . 554/2004 privind contenciosul administrativ. deşi cu unele lacune.obligă autoritatea să încheie contractul la care reclamantul este parte. lit. 2. . alin. 3 din Legea nr. 554/2004 dispune că la soluţionarea litigiilor privind contractele administrative se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractelor este subordonat principiului priorităţii interesului public. Schiţată deja în doctrina juridică. În art. instituţia contractului administrativ a fost consacrată. în noua reglementare privind contenciosul administrativ.impune uneia dintre păţi îndeplinirea unei anumite obligaţii.anularea acestuia în tot sau în parte. Textele următoare din lege folosesc termenul de „contracte administrative”. 8. 377 . referitoare la contractele administrative. referitor la contractul administrativ dispune: . faţă de dispoziţiile art. c din lege se prevede că anumite contracte sunt „asimilate” actelor administrative. . Regimul aplicabil contractelor administrative în procedura de contencios administrativ este în parte diferit de cel al actelor administrative: .plângerea prealabilă în cazurile care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale. 4 din lege instanţa poate.cererile adresate instanţei referitoare la contractele administrative se taxează la valoare. Soluţionând cauza. Art.

pag. 125 din Legea nr. închiriere. 2.obligă la plata unor despăgubiri pentru daune materiale şi morale. efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public supus unui regim de putere publică222. lit. indicând domeniul în care pot fi încheiate contracte administrative.prestarea serviciilor publice. cumpărare. urmând ca obiectul fiecărui contract să fie exact determinat. prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general. contractul administrativ a fost definit ca un acord de voinţă între o autoritate publică. proprietate publică: . când interesul public o cere. 2002. Anterior adoptării Legii nr. 127 378 . Obiectul. Legea administraţiei publice locale. 215/2001. prin prestarea unui serviciu public. . vânzare. pe de o parte. definiţie şi trăsăturile contractelor administrative Potrivit art. Restul dispoziţiilor procesuale referitoare la soluţionarea cazurilor privind contractele administrative sunt aceleaşi cu cele privitoare la actele administrative unilaterale. c din Legea nr. Editura Lumina Lex. Bucureşti. 222 - V. aflată pe o poziţie de superioritate juridică. 554/2001 contractele administrative au ca obiect: . La stabilirea obiectului contractului vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. care foloseşte termenii de administrare.suplini consimţământul unei părţi. şi alte subiecte de drept. concesionare. .achiziţiile publice.executarea lucrărilor de interes public. . de către părţi. pe de altă parte.punerea în valoare a bunurilor. 554/2001. Apreciem că formulările din lege sunt generice. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative.

prin clauză expresă. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. nu poate ceda interesele.soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ. prestarea de servicii de către particular în schimbul unei plăţi. furnizarea de bunuri. sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite. . II Editura All Beck. care va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului interesului public223. au înţeles că se vor supune unui regim de drept public. dar numai cu aprobarea administraţie publice. .reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau alt subiect de drept autorizat de o autoritate a administraţiei publice şi un subiect de drept privat. este destinat să asigure buna funcţionare a unui serviciu public sau să pună în valoare un bun public. drepturile sau obligaţiile sale decât altor autorităţi publice. iar particularul le poate ceda oricărei persoane. contractele administrative au următoarele trăsături: . 6. 2002. inclusiv a actelor normative emise de autorităţile administraţiei publice locale. 115 379 .presupune efectuarea de lucrări. Bucureşti.Din această definiţie care este actuală chiar şi ulterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ.părţile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin lege. . vol.părţile. în baza legii sau a altor acte normative.autoritatea administraţiei publice (cel autorizat). . Aspecte generale privind actele administrativjurisdicţionale 223 A. pe de o parte. sau folosirea unui bun public de către particular cu titlu oneros. . pag.

. după o procedură de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare. pag. iar după aspectele pe care le produc. 88 225 I. Actul administrativ-jurisdicţional se caracterizează prin următoarele trăsături: .este un act administrativ cu caracter individual. Arad. după organul de la care emană sunt acte administrative.În doctrina juridică actele administrative cu caracter jurisdicţional au fost caracterizate ca fiind actele emise de organele de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice competente să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice şi particulari224.este un act administrativ tipic din punct de vedere al organului de la care emană. 1997.procedura de soluţionare a litigiului este similară cele judiciare: contradictorialitate. . 2003. etc. . în sensul că autoritatea publică care îl emite este învestită prin lege cu soluţionarea unor litigii. Aceste acte juridice. Bucureşti. asigurarea dreptului la apărare.prin actul jurisdicţional litigiul se soluţionează cu forţă de adevăr legal. . . Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. 224 V. sunt acte jurisdicţionale. capătă autoritate de lucrul judecat dacă nu este atacat în justiţie. . Editura Naţional. Legea nr. pag. Editura Servo-Sat. 221 380 .actul va fi obligatoriu motivat226.este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative225. Iovănaş – Drept administrativ. 554/2004privind contenciosul administrativ defineşte actul administrativ-jurisdicţional ca fiind actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict.

alin. Petrescu. 31 din Ordonanţa nr. printre altele. Editura Accent. 232 Art. 2004. Calea administrativă de atac poartă denumirea generică de recurs. din Constituţie. 2/2001. 64/1991 privind brevetele de invenţie. atât la organul autor al măsurii. În multe cazuri aceasta se realizează prin emiterea din oficiu a actelor de drept administrativ. Prin acte normative ea este denumită în mod diferit: reclamaţie şi sesizare228 (denumiri generice). 226 R. alin. 51. 228 Art. N. 231 Art. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 304 227 Art.7. cât şi la organele ierarhic superioare acestuia. – Drept administrativ. plângere229 (în materia contravenţională). 2 din Ordonanţa nr. Calea de atac constituie mijlocul procedural care creează posibilitatea remedierii încălcării drepturilor subiective şi a intereselor legitime în urma unor vătămări cauzate de către autorităţile publice. 68/1992. pag. 230 Art. Căile administrative de atac Noţiunea şi clasificarea căilor administrative de atac Administraţia de stat are. 381 . 52(4) din Legea nr. Cluj-Napoca. întâmpinare231 (în materie electorală). este garantată tuturor cetăţenilor de Constituţie227. 3/1977 abrogată prin Legea nr. contestaţie232 (în materia invenţiilor) etc. sarcina satisfacerii drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale subiectelor de drept. 19/2000. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 152/1992. apel230 (în materia pensiilor). 27/2002. prin intermediul reclamaţiei sau a sesizării. Împotriva măsurilor de orice natură ale administraţiei subiectele pot exercita calea de atac. 229 Art. respectiv ale administraţiei de stat. 12. Posibilitatea de adresare unor autorităţi publice sau dreptul de petiţionare. 1 din Legea nr. dar alteori este necesară o solicitare expresă adresată organelor de stat. 36.

Când recursul se introduce la un organ ierarhic superior (direct sau indirect) celui a cărui măsură este atacată. dar pentru soluţionarea căruia se prevede o procedură jurisdicţională finalizată printr-un act de jurisdicţie. alte organisme şi organizaţii. aplicabilă tuturor autorităţilor de stat. recursul este ierarhic. Ordonanţa nr. După actul juridic rezultat prin soluţionarea căii de atac distingem recursul jurisdicţional şi recursul nejurisdicţional. 27/2002 reglementează numai căile de atac exercitate de către persoanele fizice în faţa autorităţii de stat. a regiilor autonome şi a instituţiilor publice. 27/2002. Când recursul se introduce la însăşi organul a cărui măsură este contestată recursul este neierarhic sau graţios. Căile administrative de atac se deduc din Ordonanţa nr. aşa cum sunt căile procesuale de atac în dreptul procesual civil sau în cel penal.Căile administrative de atac nu sunt reglementate ca reguli speciale sau generale ale dreptului administrativ. După organul la care se introduce recursul administrativ. faţă de care există 382 . Elementele şi caracteristicile căilor administrative de atac Subiectele care pot exercita căile administrative de atac pot fi persoane fizice şi juridice. inclusiv a celor administrative. Recursul jurisdicţional reprezintă calea de atac împotriva unui act administrativ jurisdicţional sau nejurisdicţional. distingem recursul ierarhic şi recursul neierarhic. Ca o excepţie aceste căi de atac puteau fi exercitate şi de către organele de presă. Recursul nejurisdicţional (necontencios) este calea de atac exercitată împotriva unui act administrativ sau a unei măsuri administrative soldată cu emiterea unui act de administraţie activă.

alin. de exemplu. În conformitate cu prevederile Constituţiei şi organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii în numele colectivelor lor. în ipoteza utilizării ei (plângere) de către cel căruia îi aparţin bunurile confiscate în urma săvârşirii unei contravenţii234. în termenele legale. înscrierea în listele de alegători etc. Cauza recursului constă în vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim propriu sau al altor subiecte.obligaţia legală a comunicării. a rezultatelor cercetării şi a măsurilor luate233. 69/1992. abrogată prin Legea nr. 1/1978. după caz. Pentru exercitarea căii de atac subiectul nu trebuie să dispună de o capacitate sau de o calitate deosebită. ca. 29 din Legea nr. 234 Art. având la îndemână o adevărată acţiune populară. ci doar să facă dovada vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu. ori a unor drepturi şi interese generale. Astfel. Obiectul recursului administrativ poate fi diferit şi el poate consta în urmărirea anulării amenzii contravenţionale. iar aceasta prin ordonanţa nr. 7/1998. întrucât acesta din urmă are obligaţia conformării faţă de sesizarea organelor superioare în baza raporturilor ierarhice de subordonare. restituirea bunurilor confiscate pe cale administrativă. 383 . alin. orice alegător poate face întâmpinare împotriva omisiunilor. 31. Nu pot fi subiecte ale căilor administrative de atac organele administraţiei de stat ierarhic superioare organului autor al măsurii pretins ilegale. Poate fi atacată orice măsură şi orice act administrativ cu caracter individual prin reclamaţie sau cu caracter normativ prin sesizare. 233 Art. 235 Art. 2/2001. 1 din Legea nr. ori a altui subiect. chiar dacă privesc alte persoane. 12.27/2002. înscrierilor greşite şi a altor erori din listele de alegători235. În alte cazuri există posibilitatea de a utiliza calea de atac chiar dacă s-au lezat drepturi şi interese ale terţelor subiecte şi nu ale autorului recursului. 2 din Ordonanţa nr.

fără o stabilitate deosebită. plângerea suspendă executarea sancţiunii contravenţionale236). la organele superioare ierarhic acestuia. datorită caracterului executoriu al actelor de drept administrativ. 384 .actul de soluţionare al recursului indiferent că îl admite sau îl respinge este. ca regulă generală. 2/2001.recursul nu suspendă executarea măsurii atacate. . Se poate exercita calea de atac simultan sau succesiv la două sau mai multe organe. cu excepţia cazurilor expres prevăzute (de exemplu.recursul se poate referi la activitatea oricărui organ administrativ. iar existenţa raporturilor de subordonare administrativă conferă eficienţă şi recursului ierarhic întrucât organul superior poate.recursul poate fi introdus simultan sau succesiv la mai multe organe administrative sau reintrodus succesiv la acelaşi organ. ca regulă generală. 31.recursul poate fi introdus împotriva oricărei măsuri administrative (act juridic. un act administrativ revocabil. deciziile Comisiei Centrale fiind 236 Art.atacul poate viza legalitatea sau oportunitatea măsurii respective. în afara cazului când legea îl declară în mod expres definitiv sau irevocabil (cum a fost cazul deciziilor fostei Comisii Centrale de Pensii prin care se soluţionau apelurile împotriva deciziilor comisiilor judeţene de pensii.Calea de atac poate fi exercitată la organul care a dispus măsura. indiferent de poziţia sa ierarhică. . Caracteristicile căii de atac sunt următoarele: . cu excepţia cazurilor când norme speciale indică expres organul competent. operaţiune tehnico-materială sau fapt material juridic). deoarece nu există limitări legale ale exerciţiului ei. . . 3 din Ordonanţa nr. interveni în restabilirea legalităţii încălcate. . alin.

fără a depăşi. Cererile vor fi însoţite de actele necesare rezolvării lor. propunerilor. Înscrisurile urmează regimul specific al corespondenţei adresate organului în ceea ce priveşte evidenţa. trebuie să se facă în ce mai scurt timp de către organele de stat în atribuţiile cărora intră în mod direct rezolvarea. să examineze şi să clarifice toate problemele de interes personal sau general care le-au fost aduse la cunoştinţă. 19/2000. care necesită o cercetare mai îndelungată. înregistrarea şi transmiterea din oficiu239 în maximum 5 zile către organul competent. precum şi Legea nr. 52(4. 3/1977 abrogată prin Legea nr. de la primirea lor în termenul de 30 de zile în care trebuie să comunice răspunsul indiferent de soluţia dată. 5) din Legea nr. A se vedea Ordonanţa nr. întrucât în această formă el trebuie să şi răspundă solicitării adresate. În ipoteza solicitărilor adresate verbal organul de stat are obligaţia de a le consemna în formă scrisă. 4 din Ordonanţa nr. Examinarea şi rezolvarea cererilor. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale. 4 din Ordonanţa nr. Procedura de soluţionare a recursului administrativ Autorităţile sunt obligate să primească. în audienţe şi în formă scrisă. înregistrarea şi păstrarea238. 6 alin. 239 Art. Solicitările se pot face oral. Pentru scrisorile cu caracter deosebit. fiind încunoştinţat petiţionarul.acte juridice definitive237) ori această trăsătură rezultă în mod neîndoielnic din întreaga activitate procedurală ce caracterizează soluţionarea căii de atac respective. sesizărilor şi reclamaţiilor precum şi comunicarea răspunsurilor către cetăţeni. Art. cei interesaţi vor fi încunoştinţaţi de condiţiile legale necesare să fie îndeplinite de către solicitanţi. 27/2002. 27/2002. 385 . termenele prevăzute mai sus vor 237 238 Art.223/2002 de aprobare şi modificare a Ordonanţei. Dacă petiţia adresată nu intră direct în atribuţiile organului solicitat este totuşi obligatorie primirea. prin scrisori.

Problemele de importanţă deosebită vor fi examinate şi soluţionate sub conducerea şi îndrumarea directă a conducerii autorităţii respective. Scrisorile vor fi rezolvate prin cercetare directă. la faţa locului. în acest caz. Sesizările şi reclamaţiile îndreptate împotriva conducerii se cercetează şi se rezolvă de către organele ierarhic superioare acestora. ori către cei aflaţi în subordinea acestora. Petiţia este înregistrată la compartimentul de relaţii cu publicul. Se vor lua în considerare. Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să primească zilnic personalul care ridică probleme privind activitatea autorităţii respective. scrisorile semnate.putea fi prelungite cel mult cu 15 zile de către conducătorii organelor care au primit scrisorile spre rezolvare. Cercetarea petiţiilor se face de către compartimentul şi funcţionarii de specialitate. de regulă. ori când acestea sunt semnate de colective de cetăţeni. din acelaşi loc sau localitate. Pentru probleme de ordin personal ale lucrătorilor conducerea va fixa o zi de primire pe săptămână. În mod cu totul excepţional pentru cazurile ce nu se pot soluţiona în acest termen se pot aproba prelungiri mai mari (în funcţie de durata cercetărilor). În toate cazurile este obligatorie ascultarea persoanei la care se referă scrisoarea. sesizări şi reclamaţii cu privire la aceeaşi problemă. La fel se va proceda şi în cazurile în care s-au primit mai multe propuneri. cercetarea trebuind efectuată. 386 . Conducătorii autorităţilor locale ale administraţiei de stat vor primi în audienţă săptămânal pe cetăţenii din unitatea administrativ-teritorială respectivă asigurând soluţionarea operativă şi legală a problemelor. precum şi solicitările din cadrul audienţelor. Se interzice trimiterea spre cercetare a sesizărilor şi reclamaţiilor către organele sau persoanele la a căror activitate se referă acestea. de organele superioare celor în cauză.

Actele cu caracter exclusiv politic În activitatea executivă întâlnim. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului a cărui anulare se cere prin instanţă240. 7/7 din Legea nr. prealabil introducerii acţiunii judecătoreşti. alături de actele juridice şi acte politice specifice administraţiei de stat. 554/2004. 486/2003) dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul legal emiterea autorizaţiei este considerată acordată. este tot de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ. sesiuni şi consfătuiri cu lucrătorii acestor organe a problemelor rezultate din cercetarea petiţiilor. Aceste acte reprezintă manifestări unilaterale de voinţă ale organelor 240 Art. plângerea care se înaintează în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei şi care se soluţionează fie de către organele administrative competente. Alături de recursul administrativ general consacrat prin Ordonanţa nr. Alte forme concrete de realizare a activităţii executive 1. în materia controlului judecătoresc al actelor administrative ilegale s-a prevăzut că termenul de exercitare a recursului administrativ. 27/2002 există şi recursul administrativ cu caracter special consacrate în materia contravenţiilor (de exemplu. să dezbată periodic în adunări.Conducerea este obligată să îndeplinească măsurile stabilite ca urmare a rezolvării solicitărilor. II. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. fie de către instanţa de judecată). 387 . 27/2003 privind procedura aprobării tacite (aprobată şi modificată prin Legea nr.

314. Drăganu. p. „comunicate” etc. 314. Ştiinţa dreptului internaţional public nu a introdus încă în terminologia sa noţiunea de acte exclusiv politice. deşi în domeniul ei asemenea acte intervin frecvent241. adoptarea lor de către respectivele organe se face în temeiul unor prevederi legale 241 242 T. acorduri culturale şi de colaborare tehnică şi ştiinţifică şi acorduri în probleme juridice. Mesajele sunt acte ale primului ministru care. Ministerul Afacerilor Externe.. în numele guvernului. printre altele. cit. Ele emană direct de la guvern. op.administraţiei de stat făcute în scopul producerii unor efecte politice. Declaraţiile sunt acte care definesc poziţia guvernului în anumite probleme internaţionale. acorduri economice. Ea s-a mărginit doar să clasifice actele. Formele de activitate…. cum sunt Guvernul. p. care au atribuţii pe planul realizării politicii externe a statului. Formele de activitate…. cit. Sub aspectul denumirii lor actele politice se numesc „declaraţii”.. urmărind să informeze comunitatea internaţională în ansamblul ei. întemeindu-se. 388 . dar totuşi ele se realizează datorită autorităţii şi prestigiului organului de stat de la care emană respectivele acte. în special cele de politică externă ale guvernului. Deşi emit acte politice. op. „note diplomatice”. Drăganu. Efectele politice ale acestor acte nu pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. în242 tratate politice. Actele politice emană de la acele organe administrative. „mesaje”. pe criteriul conţinutului lor şi nu pe cel al formei pe care o îmbracă aceste acte. se adresează unei reuniuni interne sau internaţionale şi care exprimă o luare de poziţie în anumite probleme de interes intern sau extern. Actele politice intră în categoria formelor concrete nejuridice ale activităţii executive. T.

care îndreptăţesc. Actele cu caracter mixt (politico-juridic) 243 I. Guvernul. în unele cazuri. 2.După modul lor de adoptare actele politice pot proveni de la un singur organ de stat sau de la mai multe organe. p. 389 . cât şi de la organe locale. . de altfel şi adoptarea de acte juridice în domeniul politicii externe243. deoarece pentru a avea un asemenea caracter ele ar trebui să genereze. un rol important îl au. Actele cu caracter exclusiv politic se pot clasifica după mai multe criterii: . pentru actele de politică externă. Deleanu. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării244. Astfel. ceea ce nu este cazul actelor cu caracter exclusiv politic. 102 punct 1 din Constituţie. şi normele dreptului internaţional public. Boboş. Conformitatea actelor politice cu dreptul intern şi cu cel internaţional nu trebuie să ducă la concluzia că aceste acte ar avea un caracter juridic. potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament. care reglementează actele politice ale administraţiei de stat. Alături de normele dreptului intern. Gh. să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.După locul în care urmează să-şi producă efectele distingem actele emise în probleme de politică externă şi acte emise în probleme de politică internă. reglementează unele categorii de acte politice.După nivelul sau locul organelor ce le emit actele politice pot proveni de la organul suprem (guvern) sau de la organele centrale ale administraţiei de stat (ministere). Organele statului socialist român în sistemul democraţiei socialiste. 1973. constituţional şi administrativ. . 244 Art. 245. care.

Formele de activitate…. fără să existe o manifestare de voinţă făcută expres sau tacit în scopul producerii acestor efecte. iar existenţa efectelor juridice garantează îndeplinirea efectivă. p. dată fiind natura politică a relaţiilor internaţionale. Într-adevăr. şi acte care urmăresc atât producerea unor efecte politice cât şi producerea de efecte juridice. alături de actele juridice. chiar dacă prin conţinutul lor tratatele nu se referă numai la domeniul politic. concomitent. Pe de altă parte. actele de drept internaţional au un îndoit caracter. 317-330. ci şi la cel economic sau cultural. Faptele material-juridice au caracteristici proprii: 245 T. politic şi juridic. prin mijloace specifice dreptului. Existenţa efectelor politice subliniază importanţa social-politică deosebită a actelor în cauză. Drăganu. 3. a actelor respective.În activitatea executivă se întâlnesc. Exemplul cel mai tipic de act cu caracter mixt este tratatul internaţional. Datorită acestui caracter ele nu aparţin în exclusivitate domeniului politic. op. aceste acte au o formă juridică şi pentru faptul că reprezintă. fiind o subdiviziune a faptelor juridice în sens larg. 390 . Faptele material-juridice sunt acele împrejurări care determină producerea unor efecte juridice în baza normelor de drept. alături de actele juridice şi de actele cu caracter exclusiv politic. motiv pentru care ele sunt acte cu caracter mixt. cit. manifestări de voinţă generatoare de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. Faptele material-juridice Noţiunea faptelor material-juridice245 Faptele material-juridice reprezintă o formă concretă de realizare a activităţii executive..

pot să fie emise de funcţionari de decizie indiferent că fac sau nu parte din conducerea organului. atunci când se încalcă drepturi subiective. 5549/2004. în acest caz actele administrative. De aceea în baza unor reglementări247 răspunderea pentru actele ilicite şi faptele asimilate lor. spre deosebire de dreptul civil. faptele ocupând totuşi o pondere redusă în activitatea conducerii. în timp ce faptele le săvârşesc ceilalţi lucrători de execuţie sau auxiliari. acest exerciţiu nerevenind numai conducerii. revine în primul rând organului de stat faţă de persoana vătămată şi în subsidiar funcţionarului efectiv vinovat. Art. . ori nu toate organele administraţiei de stat întrunesc calitatea de persoană juridică. actele juridice. acte. de regulă. 35 din Decretul nr. 1 şi 14/1 din Legea nr. 31/1954.exerciţiul autorităţii de stat impune a se considera întregului organ ca un tot unitar.distincţia civilistă este nesemnificativă din moment ce. În ce privesc faptele săvârşite de către celelalte persoane sau membrii. în timp ce actele civile se încheie numai de factori de conducere. O asemenea departajare între faptele conducerii şi cele ale personalului de execuţie urmată de o diviziune a răspunderii nu se poate realiza din mai multe considerente: .legislaţia stabileşte această distincţie pentru persoanele juridice. În dreptul civil246 faptele licite sau ilicite săvârşite de către organele persoanei juridice cu prilejul exercitării atribuţiilor lor obligă însăşi persoana juridică ce va răspunde ca pentru fapta proprie. care nu fac parte din organele persoanei juridice. faptele produse în exercitarea atribuţiilor de serviciu.1) Sunt săvârşite de către un organ sau funcţionar al administraţiei de stat. 391 . 246 247 Art. antrenează răspunderea persoanei juridice pentru fapta altuia.în administraţie conducerea emite. . în baza răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor lor. .

paguba nu poate avea. societăţi. un raport de drept constituţional (desemnarea şi votarea persoanei într-o funcţie) motiv pentru care nu există în acest caz o culpă „in eligendo” sau „in vigilando”. Fapta este considerată săvârşită de către însăşi organizaţia respectivă. fie cu funcţii de execuţie. chiar dacă amenzile stabilite pe seama ei vor fi ulterior imputate de către aceasta persoanelor efectiv vinovate. anumite încălcări săvârşite de către persoana juridică.. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pe temeiul raportului dintre comitent şi prepus (art. aşează în materia răspunderii reparatorii. În unele reglementări contravenţionale constituie contravenţii. 72 lit. Încălcarea normelor administrative de către oricare dintre lucrătorii organului respectiv. indiferent că. 392 . Astfel. în ultimă instanţă. deci fapte ilicite. fie este un simplu raport de dreptul muncii. fie persoane cu funcţii de conducere. „c”). deci un raport juridic civil. vinovată în mod efectiv este persoana fizică încadrată la acea organizaţie. relaţia dintre autoritate şi funcţionar. În cazul în care săvârşirea contravenţiei este dublată de producerea unei pagube şi există tarif a acesteia se va stabili şi despăgubirea pe bază de tarif pe care o suportă tot organizaţia indiferent de calitatea celui încadrat la ea şi faţă de care unitatea se va întoarce ulterior printr-o acţiune de regres. Dacă în unele cazuri legislaţia consideră că simplele operaţiuni tehnico-materiale ale unei persoane încadrate în 248 Totuşi. decât regimul privitor la răspunderea pentru fapta proprie a organizaţiei respective. atrage răspunderea proprie a organului de stat. ca şi de altfel şi reparaţiunea.raporturile dintre organul administrativ şi lucrătorii care îl compun nu este un raport de la comitent la prepus. legea nefăcând distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie. organizaţii. Legea nr. ci poate fi un raport de drept administrativ (cel în cauză fiind numit sau ales în funcţie)248.

250 T. abrogat. 249 HCM nr. cit. din proprie iniţiativă. ci tocmai în baza dispoziţiilor conducerii organului de care aparţine. 102(1) din Codul Muncii. în cadrul atribuţiilor sale. raporturile de satisfacere a stagiului militar. 275. funcţie sau sarcină de serviciu. idem. Faţă de această reglementare şi implicaţiile ei pe planul administraţiei se impun unele precizări în determinarea exactă a sferei de atribuţii exercitate de către lucrătorii din administraţie: . 328.muncă la o organizaţie sunt fapte ale însăşi organizaţiei 249. Drăganu. p. cum ar fi. 2) Faptele material-juridice trebuie săvârşite de către organul de stat ori funcţionar cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. Întrucât numeroase fapte ilicite ale unor funcţionari administrativi de execuţie se produc ca urmare a unui ordin ilegal al conducerii organului251. HCM nr. ar fi nedrept ca răspunderea organului să nu fie pentru fapta proprie ci pentru fapta altuia. 251 I. op. cit. 1022/1949. când cel care efectuează acest stagiu poate produce anumite prejudicii unităţii militare sau terţilor în cadrul îndeplinirii îndatoririlor sau atribuţiilor ce îi revin. Drăganu în Formele de activitate ale organelor statului socialist român. În cadrul organelor administraţiei de stat stabilirea atribuţiilor se face în baza competenţei legale şi a sarcinilor de serviciu care sunt determinate prin lege şi prin regulamente interne. op. 252 Art. Iovănaş. din moment ce acel funcţionar nu a acţionat.. pe care le include. p. de exemplu. Pe de altă parte. 191/1963 citate de T. În legislaţia muncii este reglementată răspunderea persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse avutului unităţii din vina şi în legătură cu munca lor252.noţiunea de muncă are un conţinut mai larg decât aceea de atribuţie. noţiunea de muncă este prea limitată deoarece nu poate cuprinde alte categorii de raporturi juridice care pot antrena şi ele o răspundere pecuniară. 393 . cu atât mai mult trebuie considerate ca aparţinând însăşi organului de stat faptele material-juridice ale lucrătorilor săi250.

Tocmai pentru că sunt fapte de voinţă ele pot antrena răspunderea autorului vinovat (din intenţie sau din culpă) de producerea lor. 3) Faptele material-juridice nu sunt manifestări de voinţă făcute în scopul producerii de efecte juridice sunt. 2/1 lit.. ori interes legitim sau a nesoluţionării în termen a solicitării. predomină elementul material. 254 Art. Desigur.după literatura de dreptul muncii. 554/2004 394 . „Prejudiciul. Rezultă că atunci când faptele au fost comise în afara acestor obligaţii răspunderea aparţine respectivei persoane fizice şi nu unităţii în raporturile cu terţii prejudiciaţi. 364-365. Faptele licite sau ilicite sunt ale unităţii însăşi dacă au fost săvârşite în acest cadru. de exemplu. Considerăm că în cazul administraţiei se poate extinde aria răspunderii organului de stat pentru faptele funcţionarilor săi. totuşi.554/2004 cu privire la răspunderea organului administrativ pentru acţiunile ilicite ale lucrătorilor săi. 1. cum ar fi cazul ocupării ilegale 253 L. se pot ivi cazuri când funcţionarii săvârşesc fapte ilicite în legătură cu funcţia lor. în „Studii şi cercetări juridice” nr. o faptă este săvârşită în legătură cu munca unei persoane dacă persoana respectivă a acţionat în sfera obligaţiilor stabilite prin contractul de muncă253. uneori elementul voliţional este preponderent. Miller. Alteori. ca de exemplu. fapte voliţionale. când se săvârşeşte un fapt ilicit. p. dar cu depăşirea atribuţiilor de serviciu stabilite prin regulamente.h din Legea nr. 2/1959. Astfel. în sensul că sunt produsul voinţei conştiente a autorului lor. ca în cazul actelor ilegale care atunci când produc efecte dăunătoare devin fapte ilicite. în cazul refuzului nejustificat al administraţiei de a satisface o cerere referitoare la un drept subiectiv254. ca element necesar al răspunderii materiale a angajaţilor”. A considera că depăşirea acestor atribuţii nu antrenează răspunderea organului de stat pentru actul ilegal sau faptul ilicit al funcţionarului său ar contrazice spiritul reglementării instituite de Legea nr.

aşa cum arată şi denumirea lor. în aceleaşi condiţii. răspunderea celor care le săvârşesc. împreună. ori a unui teren aparţinând unui terţ. adică desfiinţate. Operaţiuni tehnico-materiale Noţiunea operaţiunilor tehnico-materiale Operaţiunile tehnico-materiale sau material-tehnice sunt o formă concretă de realizare a activităţii executive neproducătoare de efecte juridice. se grupează în categoria faptelor juridice în sens larg. 395 . ca şi actele juridice. 4) Faptele juridico-materiale produc. Aceste efecte se produc nu ca urmare a manifestării de voinţă a autorului lor. anulate sau revocate. fie de către factori auxiliari. faptele juridico-materiale. la avize). în caz de ilegalitate.sunt săvârşite fie de către organe sau funcţionari de decizie. tocmai pentru că schimbările materiale produse nu mai pot fi înlăturate printr-un act juridic contrar. Aceasta explică de ce ele nu pot fi. de execuţie. spre deosebire de actele de administrative care se emit doar de către factori de decizie. independent de voinţa celui care le-a săvârşit. întocmai ca şi actele ilegale. adică transformări în lumea materială.de către administraţie a unei suprafeţe locative în lipsa titlului juridic corespunzător. de revocare sau de anulare. . activitatea juridică a organelor administraţiei de stat. De aceea. constituind. ci ca urmare a legii care atribuie unor fapte efecte juridice. . 5) Faptele juridico-materiale produc efecte juridice proprii. efecte materiale. 4. În cadrul lor poate predomina fie elementul voliţional (ca. în unele cazuri. de exemplu.sunt activităţi voliţionale antrenând. Ele se caracterizează prin mai multe trăsături.

semnarea înscrisului constatator al actului juridic). 255 256 D. p. cit. 396 . Cu toate acestea efectele se produc de către actul de bază şi nu de către operaţiunea respectivă. clasificarea şi evidenţa înscrisurilor). fiind măsuri de tehnică administrativă sau operaţiuni de birou (de exemplu. 257 R. poprirea asigurătoare şi sechestrul asigurător256 au ca efecte juridice proprii indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor respective. Atunci când ele se emit în legătură cu actele administrative unele operaţiuni (avize. diferite de regulile generale ale recursului administrativ. Chiar dacă influenţează valabilitatea actelor administrative. numerotarea. Administraţia de stat în R. cum se susţine în unele opinii255. alte operaţiuni sunt reglementate în mod amănunţit (de exemplu. 285. din Decretul nr.. . Ionescu. operaţiunile respective fiind nevalabile. prin simpla lor indicare (de exemplu. nevalabilitatea actului emis fără un aviz conform) nu sunt rezultatul manifestării de voinţă a autorului operaţiunii. motivări. Alte operaţiuni nu influenţează valabilitatea actelor juridice. procedura şi forma de emitere etc. etc. iar aceste măsuri sunt supuse unor căi de atac prevăzute în norme speciale. 221/1960.R. Astfel. conţinut. avizul conform) indicându-se felul lor. . organul ce le emite.fie cel material (de exemplu..S. 294. Realizarea acestor operaţiuni cu încălcarea legii constituie o ilegalitate denumită „cale de fapt”257. 18 şi urm.nu produc efecte juridice. op. Holt …. p.unele operaţiuni sunt reglementate de lege în mod sumar. ci asigură eficienţa activităţii executive. în cazul inventarierii unor bunuri confiscate printr-un act administrativ prealabil operaţiunii de inventariere). efectele operaţiunilor asupra actelor (de exemplu. Cu toate acestea există anumite activităţi care deşi apar ca operaţiuni de executare pot produce efecte juridice proprii fiind în realitate acte juridice. Art.) pot deveni condiţii de valabilitate ale acestor acte. ci rezultatul legii care le atribuie astfel de efecte.

activităţile autorităţilor publice. inclusiv cele administrative.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu patrimoniul propriu. Capitolul 12 Controlul administraţiei publice 1. etc.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu raporturile de muncă. comerciale. implicit şi activitatea executivă desfăşurată de organele administraţiei publice. prevede chiar calitatea şi capacitatea juridică necesară respectivelor situaţii. stabilirea conformităţii sau neconformităţii dintre activitatea efectiv 397 . Consideraţii generale privind controlul asupra administraţiei publice Orice activitate cu caracter organizat presupune şi controlarea sau verificarea modului ei de realizare. În categoria actelor juridice neadministrative intră: . În acest sens. nu acţionează în raporturile lor cu subiectele de drept numai prin acte de putere ci şi prin manifestări de voinţă cu efecte juridice care îmbracă forme neautoritare de genul contractelor civile. Verificarea urmăreşte. iar uneori. . în principal. Actele juridice neadministrative ale autorităţilor executive Autorităţile publice. de muncă. trebuie controlate.5. Explicaţia acestei situaţii rezidă în faptul că legea conferă unor autorităţi competenţa de a participa în raporturi juridice de altă natură decât cea administrativă.

Verificarea poate însă urmări şi controlarea modului în care măsurile dispuse sau executate de către administraţie au corespuns cel mai bine condiţiilor concrete date. specificităţii şi complexităţii de ansamblu a acestei activităţi comparativ cu orice altă formă de activitate socială. în care sens controlul este de eficienţă. aceste aspecte fiind doar un rezultat derivat al unei activităţi de control mult mai complexe întreprinse în cele mai diferite scopuri. descoperirea şi înlăturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condiţiilor favorizatoare. Rezultă că verificarea nu se reduce doar la descoperirea încălcărilor şi la aplicarea sancţiunilor celor vinovaţi. Activitatea de control are deci ca scop principal cunoaşterea efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor. după caz. spre deosebire de alte activităţi sau funcţii fundamentale ale statului. în care sens controlul este de oportunitate sau de actualitate. mai ales. Activitatea executivă a administraţiei publice este supusă unor multiple forme de verificare fiecare dintre acestea dispunând de metode şi mijloace proprii de realizare. stabilirea răspunderii celor vinovaţi şi asigurarea perfecţionării continue a activităţilor şi structurilor verificate. în care sens controlul desfăşurat este unul de legalitate.realizată cu normele juridice care o reglementează. inclusiv statală. precum şi specificul unor aspecte ale activităţii administrative determină ca acţiunile de verificare să fie efectuate atât de către subiecte din afara acestui sistem cât şi. Ceea ce caracterizează. Existenţa sistemului de organe executive cu multiple raporturi ierarhice. prevenirea săvârşirii unor abateri. este marea varietate a formelor şi procedeelor de verificare exercitate asupra autorităţilor administrative datorită volumului. de către însăşi administraţie asupra structurilor 398 . sub acest aspect activitatea executivă. ori dacă îndeplinirea respectivelor sarcini s-a făcut în timp optim şi cu cheltuieli minime.

contribuind la asigurarea unei cunoaşteri temeinice a modului în care sunt respectate şi realizate prevederile actelor normative restabilind. la nevoie. Bucureşti. 1977. după caz. a ordinii de drept.componente ale sistemului executiv. eventuale. a drepturilor subiective şi a intereselor legitime aparţinând celor mai diferite subiecte de drept. adică posibilitatea de a emite sau de a executa măsuri susceptibile de îndeplinire. exercitat asupra administraţiei de către respectivele categorii de autorităţi publice sau puteri ale statului prin forme speciale având obiective şi metode proprii. asupra persoanelor fizice şi juridice. Editura Didactică şi Pedagogică. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. prin forţa de constrângere a statului şi care ar putea duce la. însăşi administraţia exercită multiple şi variate forme de control în afara ei. persoane fizice şi juridice. Iovănaş. controlul poate fi intern şi 258 I. o şi mai puternică apărare a legalităţii. p. 399 . executiv şi judiciar. organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. printre altele. în acest sens verificarea urmăreşte să asigure. încălcări ale legii sau ale unor drepturi subiective. Pe de altă parte. fie ca atribut al conducerii executive şi al raporturilor de subordonare. fie ca rezultat al unei anumite specializări conferite autorităţilor de control şi de inspecţie. Necesitatea controlării activităţii executive rezidă şi din caracterul decizional juridic al unei bune părţi al acesteia. Or. legalitatea încălcată în cele mai diverse sectoare ale activităţii social-economice. Controlul exercitat asupra activităţii executive şi asupra autorităţilor administrative publice se poate clasifica după mai multe criterii258: 1) După natura organului de control distingem controlul legislativ. a altor subiecte de drept public sau privat. 278. 2) După locul pe care-l ocupă organul de control faţă de poziţia autorităţii verificate.

Cel intern se exercită de către factorii de conducere sau de specialitate din cadrul autorităţii administrative asupra propriilor structuri şi a propriilor lucrători.extern. deosebim controlul de legalitate (care urmăreşte asigurarea respectării legii). Cel de al doilea. aşa cum este cazul controlului inspecţiilor specializate ale statului sau verificarea înfăptuită de legislativ ori de către justiţie. fie de către instanţele judecătoreşti sau de alte organe jurisdicţionale (de pildă cum a fost Curtea de Conturi). 4) După specificul şi obiectul activităţii de verificare. Primul se înfăptuieşte cu ocazia şi în cadrul unui litigiu sau contencios în care se pune problema ilegalităţii unor aspecte din activitatea executivă şi pentru a căror clarificare este necesară o activitate de judecată înfăptuită de autorităţi administrative cu atribuţii jurisdicţionale (de pildă în materia asigurărilor sociale. 3) Sub aspectul regimului juridic al activităţii de verificare. controlul de oportunitate (care urmăreşte verificarea actualităţii măsurilor întreprinse) şi controlul de eficienţă (ce urmăreşte economicitatea măsurilor executive verificate). 400 .fiind realizat de autorităţi administrative dar şi de puterea legislativă. a brevetelor de invenţii). de pildă. în cadrul căilor administrative de atac . distingem controlul jurisdicţional şi controlul nejurisdicţional. Controlul extern se exercită de către un organ din afara autorităţii verificate sau chiar din afara întregului sistem executiv. este înfăptuit în afara oricărui litigiu ca o atribuţie curentă de verificare . controlul nejurisdicţional.din oficiu sau în urma unei sesizări introduse.

Controlul administrativ se poate defini ca acea formă a verificării de stat înfăptuită de autorităţile publice executive în conformitate cu prevederile legale. la nevoie. de exemplu. Pe de altă parte. este un control jurisdicţional. Controlul administrativ Activitatea executivă având un caracter organizat şi fiind înfăptuită de un sistem ierarhic de autorităţi necesită acţiuni de verificare continuă a modului ei de înfăptuire. atât asupra activităţilor specifice propriului sistem de organe cât şi în afara acestuia. în care sens statul determină. coordonării şi controlului asupra diverselor sectoare din domeniul public şi privat. persoane fizice şi juridice. Întradevăr. în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre acţiunea înfăptuită şi normele care o reglementează.Toate aceste clasificări au un scop didactico-ştiinţific deoarece o anumită modalitate de verificare poate îmbrăca mai multe forme. este un control extern. deoarece se înfăptuieşte în cadrul unui litigiu. restabilirea. deoarece justiţia nu face parte din sistemul autorităţilor executive. precum şi. organele administrative dispun de însemnate resurse materiale şi financiare pe care le utilizează înfăptuind o gamă largă de servicii publice. Administraţia publică reprezintă cel mai diversificat şi mai amplu sistem de organe ale statului cu multiple implicaţii în privinţa organizării. deoarece provine de la o autoritate publică. a legalităţii încălcate cu toate consecinţele decurgând din aceasta pentru acţiunea verificată şi autorii controlaţi. după caz. însăşi administraţia exercită activităţi de control în afara ei asupra diverselor subiecte de drept. Astfel. 2. îndrumării. şi un control de legalitate. controlul judecătoresc asupra administraţiei este un control statal. prin 401 . ce urmăreşte modul de respectare a legii în activitatea executivă. organizaţii şi organisme dintre cele mai diferite.

normele de drept. modul de utilizare a acestor mijloace şi cel de înfăptuire a serviciilor. în sfera activităţilor private mărginindu-se doar la verificarea modului în care se respectă legea într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă. realizarea lor. în acest context rolul controlului administrativ nu se reduce numai la verificarea îndeplinirii sarcinilor specifice administraţiei. ci sfera lui devine foarte largă incluzând verificarea aspectelor cantitative şi calitative. ci cuprinde şi elemente de conducere prin anumite forme juridice. în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. În cazul sistemelor de conducere centralizată există posibilitatea îndrumării prin indicaţii curente 402 . Dreptul de control administrativ este un atribut al conducerii executive alături de dreptul de îndrumare şi de cel de coordonare. Orientarea şi obiectivele activităţii executive sunt determinate de programul politic al guvernului.mai ales în condiţiile actualei sale dezangajări economice treptate fixează şi limitele intervenţiei sale. Atunci când dispun de o asemenea posibilitate suntem deja în prezenţa unei atribuţii de îndrumare sau de supraveghere mult mai amplă decât simpla verificare propriuzisă. statul . inclusiv a celor juridice. Pe de altă parte. deşi poate exista şi independent de aceste atribute atunci când legea îl conferă în beneficiul autorităţilor de inspecţie şi de control. Ca regulă generală organele de inspecţie şi control nu dispun de posibilitatea de a lua măsuri privind activitatea verificată ori de a da îndrumări obligatorii subiectelor verificate. de aceea principala sarcină a controlului administrativ constă în verificarea modului de folosire de către autorităţile executive a tuturor mijloacelor de care dispun. a mijloacelor juridice şi nejuridice utilizate în procesul executiv. inclusiv administrative. deoarece nu se limitează doar la simpla observare şi constatare a unei situaţii. respectiv. trebuind totodată să verifice întrebuinţarea şi.

de lucru date autorităţilor din subordine în urma desfăşurării activităţii de verificare. mai puţin cea aprobativă şi sancţionatorie. Descentralizarea conducerii administrative în teritoriu şi a serviciilor publice precum şi creşterea autonomiei autorităţilor locale nu creează pentru acestea numai simpla posibilitate de rezolvare în mod independent a unui număr crescând de probleme care intră în competenţa lor. fiind o ulterioară „îndrumare” prin verificare.este o activitate derivată din activitatea principală pe care o verifică şi cu care formează împreună aşa numita administraţie activă a statului distinctă de jurisdicţiile speciale din administraţie care alcătuiesc o categorie separată. accentuându-şi latura corectivă şi preventivă. contribuind astfel la sporirea autonomiei şi iniţiativei locale la cele mai diferite nivele şi în cele mai diverse sectoare ale organizării administrative. motiv pentru care desfăşurarea lui nu trebuie să stânjenească înfăptuirea acelei 403 .controlul este o activitate secundară. iar în acest context controlul dobândeşte un tot mai accentuat caracter stimulativ şi corectiv. concomitent cu asumarea răspunderii pentru activitatea depusă. comparativ cu activitatea supusă verificării. în cazul sistemului de conducere descentralizată forţa principală a acţiunii de îndrumare prin mijloacele dreptului administrativ se îndreaptă spre corectarea unor activităţi necorespunzător realizate. indiferent în ce moment intervine faţă de realizarea activităţii verificate. vizând măsuri deja adoptate sau executate. Controlul administrativ are următoarele trăsături: . . la o cât mai eficientă folosire a tuturor disponibilităţilor locale existente. dar le şi obligă la dezvoltarea iniţiativei proprii. Este necesară stabilirea exactă a raportului dintre control şi îndrumare în sfera activităţi executive deoarece controlul administrativ poate fi o componentă a îndrumării dar cu atribute mai reduse comparativ cu îndrumarea.

Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. prin forme specializate sau organizate distinct. Mijloacele folosite în activitatea de control sunt mijloace umane şi materiale determinate şi de specificul obiectului verificat. 1993. şi anume. baza de referinţă şi operaţiunile de conformitate259. c. 404 . Obiectul controlat sau elementele asupra cărora poartă controlul reprezintă acele aspecte ale activităţii executive care sunt supuse verificării. Negoiţă. Baza de referinţă a controlului reprezintă ansamblul de cerinţe cuprinse în norme la care este raportată activitatea verificată. înscrisurile constatatoare ale actelor juridice şi ale operaţiunilor tehnicomateriale care le însoţesc. Ea mai cuprinde obiectivele pe care le avea de realizat organul verificat. Operaţiunile de conformitate desemnează ansamblul mijloacelor şi procedeelor utilizate în scopul stabilirii raportului existent între obiectul controlat şi baza sa de referinţă. p. b. personalul încadrat.controlul este un atribut al conducerii administrative indiferent că exercitarea lui se face de către această conducere în mod direct ori mijlocit. Controlul cuprinde următoarele elemente componente: obiectul controlat. include atât normele generale care reglementează organizarea. Se folosesc persoane specializate (inspectori). 172 şi urm. . Bucureşti. mijloacele materiale şi financiare. se recurge la constatări directe. confruntări de date 259 Alex. raport care poate fi de conformitate sau de neconformitate. Editura Atlas-Lex SRL.activităţi atunci când aceasta se realizează în conformitate cu legea. funcţionarea şi atribuţiile organului verificat cât şi normele speciale ce guvernează domeniul concret de activitate supus verificării. a.

. a operaţiunilor tehnico-materiale şi a faptelor material-juridice. Mijloacele. fiind o verificare mai lesnicioasă întrucât vizează elemente certe. costul serviciilor administrative.şi de persoane. factori materiali. cu posibilitatea organului de control de a interpreta aplicarea şi respectarea normelor juridice în activitatea verificată. mai dificile de realizat decât cele de legalitate (care au o bază mai sigură de referinţă).operaţiuni de control a regularităţilor activităţii executive ce urmăresc verificarea legalităţii actelor juridice. . Operaţiunile de conformitate constau din: . controlul gestionar şi cel financiar. de situaţii. cu ajutorul lor se realizează controlul bunurilor din dotare.operaţiunile de control a oportunităţii.operaţiuni materiale de verificare a existenţei sau inexistenţei unor elemente concrete. care apreciază actualitatea măsurilor luate ţinând cont de timpul. Organizarea şi condiţiile controlului administrativ În administraţia publică constituirea formelor de verificare. a diferitelor categorii de organe şi de activităţi de 405 . locul şi de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea verificată. nivelul cheltuielilor în raport cu fondurile alocate de stat sau de veniturile realizate. comensurabili. se utilizează acte normative aplicabile în domeniu. procedeele şi operaţiunile nu trebuie privite în mod izolat pentru că ele se utilizează îmbinat în funcţie de specificul obiectului controlat şi de necesităţile ivite pe parcursul activităţii de verificare. controlul de dosar al înscrisurilor constatatoare. iar nu de momentul şi de împrejurările în care are loc controlul. .operaţiuni de control a rentabilităţii şi eficienţei activităţii sau a serviciului public administrativ realizate prin evaluarea costului unor valori materiale. evaluabili pecuniar.

pag. M. Dintre condiţiile de eficienţă ale controlului enumerăm260: 1) controlul trebuie să fie de specialitate. evitându-se. Stoica. totodată. Astfel: . p. 406 . Bucureşti. în materie financiară controlul financiar intern poate fi dublat de controlul financiar extern înfăptuit de organele ministerului de resort). M. orice diminuare a activităţii de verificare sub limite care ar determina necuprinderea unor sectoare şi aspecte importante în care sens: 260 I.în unele situaţii activitatea de control se desfăşoară prin utilizarea mai multor forme de verificare simultană sau succesivă în scopul unei cunoaşteri complete a unui domeniu de activitate (de exemplu. ..control. Editura Politică. fiind înfăptuit de un personal specializat acesta nu se află în subordinea celor verificaţi sau răspunzători de starea de lucruri constatată.274-277. Anghene. .cu cât controlul este desfăşurat mai aproape de activitatea verificată cu atât este mai eficient. atunci când. . 2) trebuie să existe o proporţie optimă între volumul activităţii de control şi cel al activităţii verificate în sensul ca verificarea să vizeze aspectele esenţiale ale activităţii administrative cu evitarea oricărei disproporţii în acţiunea de control (controlul absorbind numeroase mijloace materiale şi umane. 44-46. 1981. cit.nici o formă de conducere nu poate fi lipsită de dreptul de control întrucât dacă conducerea unui organ poate lua măsuri obligatorii şi poate organiza activitatea subordonată cu atât mai mult va putea verifica respectiva activitate. este strâns legată de problema raporturilor dintre organele de verificare şi cele controlate. adică efectuat de persoane anume pregătite care urmăresc aspectele profesionale şi tehnice. timp de muncă). Iovănaş. având un caracter obiectiv. op.un control se poate desfăşura în mod corespunzător. Controlul activităţii economico-sociale.

sustragerea personalului de la preocupările curente. c) este necesară găsirea formelor de control care corespund cel mai bine activităţii verificate. controlul inopinat este recomandabil în materie de gestiune şi financiară. 407 . de exemplu controlul preventiv în materie financiară. a cauzelor diferitelor stări de lucruri. în sensul că exercitarea lui este influenţată de specificul activităţii verificate. 4) controlul trebuie exercitat în mod sistematic. ulterior greu de înlăturat.a) accentul trebuie să cadă pe formele de control intern şi nu pe cele de formă externă şi care implică cheltuieli suplimentare. semnalând în timp util alte posibile încălcări ale legii. iar controlul anunţat se pretează în materia verificată legalităţii actelor. 3) metodologia controlului adaptată obiectivelor urmărite sporeşte considerabil eficienţa acestuia. capabile să prevină producerea unor deficienţe. b) activitatea de control extern trebuie coordonată pentru ca formele de control să nu se suprapună sau să se succeadă în aceleaşi sau în scurt interval de timp şi pe aceleaşi probleme. 7) valorificarea rezultatelor controlului în mod eficient de către factorii controlaţi astfel încât acţiunea să nu rămână la stadiul contemplativ. de exemplu. 6) controlul trebuie să se desfăşoare diferenţiat. trebuind adaptat diferitelor condiţii în care se realizează. astfel ca şi indicaţiile date să aibă valoare practică. 5) controlul trebuie să fie concret adică să vizeze cunoaşterea nemijlocită a situaţiei de fapt. adică să se desfăşoare după un plan cu obiective precise şi cu o metodologie adecvată.

precum şi două activităţi diferite. Nu constituie o formă a acestui control autocontrolul. 408 . la rândul său. 261 I. ceea ce facilitează activitatea de verificare şi îi conferă un caracter eficient.Controlul administrativ intern Controlul intern se caracterizează prin aceea că se exercită de către structuri sau funcţionari din interiorul autorităţii a cărei activitate este verificată261. Controlul intern are avantajul că oferă posibilitatea cunoaşterii activităţii verificate din interiorul autorităţii controlate şi de către persoane pe deplin cunoscătoare a domeniului respectiv de specialitate. şi anume. Controlul intern general Controlul intern general este o consecinţă firească a subordonării ierarhice şi permanente din cadrul autorităţii administrative fiind efectuat. subiectul controlat şi cel care controlează. p. de regulă. în această formă de control. având în vedere existenţa aceleiaşi subordonări ierarhice. prin atribuţiile conferite şi prin eficienţa lui el este considerat mai mult decât un simplu control reprezentând în realitate o adevărată supraveghere administrativă izvorâtă din raporturile de subordonare. comparativ cu controlul extern. 293. de către organul sau funcţionarul de conducere asupra personalului subordonat. concomitent manifestându-se şi o anumită „înţelegere” faţă de neajunsurile constatate. Controlul intern. aceasta deoarece controlul presupune întotdeauna existenţa a cel puţin doi subiecţi. cit.. Prin caracterul său continuu. adică acţiunea prin care acelaşi subiect care a înfăptuit activitatea îşi verifică propriile acţiuni. independenţa personalului de control este relativ mai redusă faţă de personalul verificat. cea de verificare şi cea verificată. op. poate fi un control general şi un control special. Iovănaş. Totuşi.

indiferent de modul lor de investire (alegere sau numire). juridice şi nejuridice. a modului de exercitare a competenţei legale.asigurarea legalităţii şi oportunităţii activităţii verificate. dar în acest ultim caz.asigurarea unităţii de scop şi de acţiune a tuturor structurilor care compun respectiva autoritate şi a autorităţii în întregul ei. 262 R . . Obiectul controlului intern general constă în262: . Dreptul administrativ.72/2001 şi Legea nr. a. de natura funcţiei (de conducere sau de execuţie.Ionescu. Ordonanţa nr. Sarcinile acestui control constau în: . a modului de soluţionare în termen a solicitărilor formulate prin cereri.333 409 . de durata (permanentă sau temporară) a funcţiei pe care o deţin. Bucureşti. direct sau indirect.verificarea activităţii şi a relaţiilor cu publicul. de decizie sau auxiliară). 1970. . Subiectul activ (de control) este superiorul ierarhic care controlează. c. b. Subiectele pasive (controlate) sunt toţi lucrătorii organului.119/1999.672/2002) a consacrat auditul public intern ca activitate independentă şi obiectivă care dă asigurări şi certitudine conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice perfecţionând activităţile instituţiei. Editura Didactică şi Pedagogică. .verificarea legalităţii şi oportunităţii întregii activităţi desfăşurate.verificarea tuturor formelor concrete de activitate. activitatea subordonatului din cadrul aceluiaşi organ.Legislaţia (Legea nr. reclamaţii şi sesizări. a modului de utilizare a mijloacelor materiale şi financiare de care dispune şi pe care le-a întrebuinţat autoritatea administrativă. p. în colaborare cu conducătorul direct al celui verificat.

preventiv. cit. în baza regulamentelor sale interne. descinderi la faţa locului verificări de dosare şi de materiale.în ce priveşte activitatea controlată. reorganizarea compartimentului controlat. fie în urma unei sesizări interne sau externe (însuşite de către factorul de verificare). etc. controlul putând fi periodic sau continuu. inclusiv cele secrete. modificarea competenţelor. atunci când se constată deficienţe. Procedura controlului se caracterizează prin: . putându-se declanşa din nou chiar asupra aceleiaşi activităţi şi persoane. inclusiv substituirea lor în atribuţii. 263 I.d. se poate dispune. ea realizându-se pe baza normelor de organizare şi funcţionare a organului. derivând în mod firesc din raporturile ierarhice. Procedura acestui control nu este expres reglementată. redistribuirea atribuţiilor. modificarea sau suspendarea actelor funcţionarului controlat. inventarieri de bunuri şi valori.controlul încetează odată cu realizarea scopurilor propuse şi prin dispunerea măsurilor necesare.293 410 . audieri de martori. op. .controlul poate consta din verificări şi confruntări de date. se poate dispune. . concomitent sau ulterior.în ce priveşte structura sau diviziunea internă controlată. în limitele legi. Iovănaş. .declanşarea sa din oficiu (din iniţiativa conducerii ierarhice).. cel controlat având obligaţia să pună la dispoziţia organului de verificare toate materialele cerute. e. Măsurile263 ce se pot lua în urma controlului vizează: . emiterea de dispoziţii obligatorii pentru cei controlaţi. înscrisuri şi persoane. anularea. de a furniza toate explicaţiile solicitate. p. în conformitate cu legea.

264 Reglementare în Hotărârea Guvernului nr. printre altele.. 63943/1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar aprobate de Ministerul Economiei şi Finanţelor publicate în Monitorul Oficial partea I/1991. Subiectul pasiv este orice funcţionar sau diviziune internă care desfăşoară. poate interveni răspunderea reparatorie. de regulă.verificarea legalităţii şi oportunităţii unor aspecte strict determinate ale activităţii executive. aplicarea de sancţiuni disciplinare. activitate susceptibilă de o verificare specializată. în principal sau în secundar. cele de jurisdicţie. Controlul intern specializat Această formă a controlului intern este. 411 . etc. Poate exista fie o structură internă specializată cu atribuţii de control. şi exercitarea unei verificări de specialitate. avize. . reglementată prin anumite acte normative şi pe categorii de probleme (de exemplu. b) Obiectul acestui control constă în: . încredinţări sau retrageri de atribuţii şi de delegaţii de atribuţii. acorduri şi aprobări ca forme de verificare prealabilă sau ulterioară a activităţii controlate. inclusiv eliberarea din funcţie.acordarea de vize.în ce priveşte funcţionarul controlat pot avea loc schimbări. fie un funcţionar căruia i se încredinţează. pot fi sesizate organele de urmărire penală. a) Subiectul activ îl reprezintă persoana sau grupul de persoane având specializarea corespunzătoare şi care exercită în secundar atribuţii de verificare. Cel mai tipic exemplu este acela al controlului financiar intern264. financiare) fiind exercitat numai de anumite persoane şi structuri din interiorul autorităţii verificate care dispun de calificarea corespunzătoare. corespunzătoare profilului supus verificării.

. în cadrul instituţiilor mai mari (centrale sau superioare) de specialitate ale administraţiei publice.legalitatea şi oportunitatea activităţii verificate. de către organele financiare. anume desemnaţi în acest scop. organizate. de fond sau prin sondaj. în care sens: . gestionarea şi folosirea mijloacelor materiale şi băneşti. 412 . .păstrarea integrităţii mijloacelor materiale şi financiare.controlul operativ curent se exercită de către conducătorii compartimentelor de specialitate (de exemplu. de regulă. asupra activităţii subordonaţilor cu privire la administrarea.controlul financiar preventiv se exercită asupra actelor şi documentelor referitoare la mijloacele materiale şi băneşti fiind efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil ori de către subordonaţii săi. c) Sarcinile acestui control urmăresc să asigure: . . control operativ curent şi control preventiv. d) Formele acestui control sunt diferite.. a celor materiale şi tehnice ale structurii respective. a modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti. legal împuterniciţi. de regulă. contabil şef) sau de către subalternii lor. fiind efectuat de compartimente interne specializate.asigurarea unităţii de activitate în anumite sectoare. fiind efectuat periodic.controlul financiar intern are ca obiect verificarea periodică. . de exemplu controlul financiar din cadrul unui organ poate fi un control financiar intern. a mijloacelor de personal.verificarea pe categorii de probleme.

Hotărârea citată. Controlul administrativ extern Controlul administrativ extern este exercitat de către persoane şi organe din afara autorităţii verificate având avantajul de a asigura o şi mai mare independenţă şi obiectivitate în verificare. f) Măsurile265 ce se pot dispune de către conducerile care au iniţiat controlul sunt dintre cele mai diferite: . 19. a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală. . alin.în privinţa activităţii controlate se dispun măsurile prevăzute de lege şi care trebuie îndeplinite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control la organizaţia în drept să le ia. 2.e) Procedura acestui control este minuţios reglementată în ceea ce priveşte modul de desfăşurare şi mijloacele întrebuinţate deoarece verificarea este de strictă specialitate. dacă prin lege nu sunt fixate alte termene. 413 . în termenele şi în condiţiile legii. a organelor parchetului şi poliţiei conducătorii instituţiilor vor dispune cu prioritate măsurile de control financiar şi de gestiune necesare pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiune şi clarificarea împrejurărilor care au condus la săvârşirea unor fapte de natură penală. . După raporturile dintre organele de 265 Art. 2) înaintarea către procuror.la solicitarea instanţelor de judecată.în privinţa persoanei celui controlat şi vinovat de constatările rezultate se poate dispune: 1) aplicarea măsurilor disciplinare şi contravenţionale precum şi stabilirea răspunderii pentru recuperarea pagubelor rezultate în condiţiile legii.

dar numai atunci când legea o cere. Controlul se exercită fie de către conducerea autorităţii superioare asupra conducerii autorităţii ierarhic inferioare sau asupra unei structuri interne a acesteia. . 6/1965. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. un caracter exhaustiv ca şi controlul intern. direcţia judeţeană pentru evidenţa informatizată a persoanei). în ipoteza dublei subordonări sau a celei multiple (de pildă. iar nu a totalităţii ei. în materia controlului financiar. Anghene. 414 . distingem controlul ierarhic şi controlul extern specializat. de regulă. a) Subiectul activ este organul ierarhic superior (direct sau indirect) indiferent de treapta ierarhică pe care se situează. fiecare din autorităţile faţă de care operează subordonarea (consiliul judeţean şi autoritatea de specialitate ierarhic superioară. . drept ce nici nu trebuie consacrat prin lege. în activitatea organelor subordonate. în exemplul nostru) are un drept de control propriu şi distinct. b) Obiectul acestui control constă în: . organice şi funcţionale. deoarece controlul ierarhic nu are. de exemplu. 266 M.verificarea legalităţii şi mai puţin a oportunităţii. Dreptul de control al acestuia decurge din poziţia supraordonată. Controlul ierarhic Acest control este exercitat de organe supraordonate asupra celor ierarhic inferioare din cadrul aceluiaşi sistem de autorităţi ale administraţiei publice266. Subiectul pasiv este organul verificat şi care este subordonat.verificarea unei părţi a activităţii organului controlat.verificarea actelor juridice. în special cele emise de către conducerea organului subordonat.verificare şi cele verificate. „Controlul administrativ exercitat pe cale ierarhică şi recursul ierarhic” în „Justiţia nouă” nr.

modifica sau suspenda ori înlocui.c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii şi a unităţii de scop şi de acţiune a întregului sistem de organe. prin anumite elemente. d) Procedura controlului nu este reglementată în mod minuţios.dacă actele juridice normative verificate sunt ilegale şi neoportune organul ierarhic superior le poate abroga. mai ales în privinţa actelor administrative verificate.organul superior aduce la cunoştinţa conducerii autorităţii inferioare necesitatea efectuării verificării. iar dacă 415 . în timp ce actele individuale ale organelor subordonate aparţinând competenţei exclusive a organului inferior pot fi numai anulate.conducerea organului verificat este prezentată la efectuarea operaţiunilor de verificare şi. mai ales. el este expres reglementat şi sub aspectul procedurii sale. Totuşi. diferind.de regulă. ea decurgând din raporturile de subordonare consacrate în normele organice. astfel încât el contribuie la întărirea laturii centralizatoare în activitatea executivă. Organul dispune de aceleaşi posibilităţi şi mijloace în activitatea de verificare ca şi în cazul controlului intern dar cu unele particularităţi: .organul subordonat trebuie să comunice organului superior măsurile adoptate şi modul lor de îndeplinire în urma controlului. planul activităţii de verificare este stabilit de comun acord de cele două organe de conducere. . . . la dezbaterea concluziilor controlului şi a măsurilor ce se cer a fi luate. în cazul în care acest control are un obiect tematic special. cum ar fi cel financiar sau gestionar.În ceea ce priveşte activitatea controlată: . . e) Măsurile ce se pot lua prin această verificare sunt asemănătoare cu cele din cadrul controlului intern.

e) din Legea contenciosului administrativ nr.nu aparţin deloc acestei competenţe pot fi şi înlocuite sau modificate prin actele organelor superioare. 3. consiliul local eliberează din funcţie conducătorii serviciilor publice locale din subordine268. 268 Art. actele administrative emise în exerciţiul atribuţiilor de control ierarhic nu puteau fi atacate în justiţie şi anulate în baza acestei legi pentru vătămarea 267 Art. în cazul nostru). . organul superior dispune revocarea conducătorului din teritoriu la propunerea prefectului.554/2004.dacă organul superior care efectuează verificarea este supraordonat numai funcţional (Ministerului Culturii şi Cultelor în raport cu direcţia judeţeană de cultură şi culte) el va putea doar să suspende actele autorităţii inferioare. 215/2001.În temeiul art. 21 lit. 416 . De asemenea. i teza a IV-a din Legea nr. . . 215/2001. 69/1991 abrogată prin Legea nr. spre deosebire de supraordonarea organică ce permite şi anularea actelor în cauză (de către consiliul judeţean. iar în cazul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi centrale ce funcţionează în teritoriu. lit.29/1990.În ce priveşte funcţionarul şi organul controlat autoritatea superioară are anumite drepturi în funcţie de natura subordonării. în cazul subordonării organice consiliul local putea elibera din funcţie pe membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome ori societăţilor comerciale din subordine care aveau calitatea de împuterniciţi mandaţi ai statului la societăţile cu capital integral sau majoritar de stal de interes local267. în prezent abrogată de Legea nr. Astfel. 38/2 lit. i din Legea administraţiei publice locale nr.

în sensul că organul de verificare nu poate fi de rang inferior celui controlat trebuind să fie cel puţin de grad egal sau superior. 417 . fiscal. Astfel un organ local sau teritorial nu poate controla un organ central. Subiectul activ al controlului extern specializat poate fi orice autoritate executivă de specialitate care conduce.verificarea unei laturi a activităţii controlate prin prisma specialităţii organului de inspecţie şi control (sectorul vamal. îndrumă şi coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu sau ramură. Cu toate acestea sunt posibile şi unele excepţii. pentru înlăturarea vătămării suferite prin măsura de verificare ierarhic dispusă. în acest sens se face: . a) Subiectele raporturilor de control nu se află în relaţii de supra şi subordonare întrucât între ele nu există raporturi ierarhice. prevenirea şi stingerea incendiilor. Controlul extern specializat Acest control este exercitat din exteriorul organului controlat şi din afara sistemului de autorităţi din care organul verificat face parte. în urma verificării la care a fost supus.). Cel prejudiciat efectiv prin astfel de acte. inclusiv administrative sau judiciare. b) Obiectul acestui control este în strânsă legătură cu specializarea competenţei. Totuşi o anumită regulă în relaţiile de control există.produsă unor drepturi subiective recunoscute prin lege. fie organele specializate de control sau inspecţie. trebuia să utilizeze alte proceduri. protecţia muncii. sanitar. iar subiectul pasiv este o autoritate nesubordonată cu activitatea tangentă profilului organului de verificare. etc. de pildă. organele în teritoriu să controleze modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor în cadrul unităţii administrativteritoriale respective indiferent de nivelul ierarhic al autorităţii care a stabilit preţurile sau tarifele.

30/1991. Se limitează la acele acte. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi administrative care coordonează activitatea dintr-un domeniu sau ramură Această formă de control are următoarele trăsături270: 1. de pildă. I.verificarea operaţiunilor tehnico-materiale.. 418 . c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii în domeniul sau ramura de activitate supusă verificării. Garda financiară care exercită controlul în legătură cu executarea şi aplicarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale. operaţiuni sau fapte ale subiectului verificat care se încadrează în profilul activităţii 269 270 Art. de exemplu. în cadrul controlului financiar de stat: .durata maximă a controlului la sediul agentului este de trei luni. . p. d) Procedura de efectuare a verificării diferă după natura autorităţii care o realizează şi după obiectul supus respectivei acţiuni fiind minuţios reglementată. . Iovănaş.verificarea legalităţii activităţii controlate.. cit. a modului de efectuare a recepţiei produselor livrate. op. de pildă. care. . 11 din Legea nr. ca.este supusă verificării întreaga perioadă cuprinsă între precedenta verificare de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective. modul de calculare a adaosului comercial la produsele vândute cu amănuntul către populaţie.într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii’ . 10. Astfel.269 A.verificarea existenţei şi autenticităţii documentelor justificative.. cântărirea celor vândute. 296. etc. potrivit legii nu s-a prescris.

în unităţile nesubordonate. Măsurile ce se pot lua în această formă de verificare se caracterizează prin faptul că organele ce exercită controlul extern specializat nu au dreptul de a anula actele organelor verificate. Guv. În toate aceste cazuri nu este obligatoriu ca subiectele verificate să fie subordonate respectivelor organe de control Pe de altă parte. care exercită administrarea generală a finanţelor publice are. 2. organele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nu vor putea controla. de pildă. în cazul subiectelor nesubordonate. nr. Astfel. j. precum şi al respectării reglementărilor financiare în activitatea economică şi socială271. al produselor şi substanţelor toxice. e. 2. pentru încălcarea normelor privind activitatea financiară273 precum şi o 271 Art. după cum organele financiare nu sunt investite cu verificarea respectării normelor privind regimul armelor. dar pot constata abaterile săvârşite sesizând organele competente să dispună măsuri disciplinare. modul de respectare a disciplinei financiare. Uneori chiar organele de control dispun de dreptul de a aplica sancţiuni.autorităţii de control. din Legea nr. de pildă contravenţionale. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne. muniţiilor. Tot astfel. a formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor publice. f din Hot. ca. printre altele. lit. sarcina controlului general economico-financiar al utilizării eficiente a mijloacelor proprietate publică. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. Ministerul Economiei şi Finanţelor. De aceea. lit. etc. radioactive şi stupefiante272. 419 . muniţiilor şi materialelor explozive. controlul se exercită numai asupra unor aspecte de strictă specialitate ce se încadrează în profilul activităţii autorităţilor de verificare. 272 Art. materiale sau de altă natură. în exemplele precitate. 17. decât dacă legea le conferă aceasta. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi organele sale exercită controlul privind regimul armelor.

O poziţie cu totul specială a avut-o Colegiul de Jurisdicţie a Curţii de Conturi care avea ca atribuţie soluţionarea încălcării disciplinei financiare ce guvernează utilizarea fondului public.suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar contabile şi fiscale. gărzi.serie de drepturi mai largi ca. inspecţii şi inspectoare de stat. etc. . 30/1991 420 . 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. 1. B. 117/2003 activitatea 273 Art. 9 din Legea nr. . În categoria autorităţilor administrative jurisdicţionale intră diversele jurisdicţii speciale ale executivului cum este cazul celor în materie fiscală sau comisiei de reexaminare a contestaţiilor şi cererilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.lua măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă. de exemplu.aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor. 30/199l. în această categorie intră organele administrative cu activitate jurisdicţională precum şi diversele poliţii. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi speciale de control Această verificare este înfăptuită de autorităţi care au ca sarcină principală exercitarea unei verificări de specialitate prin mijloace proprii deosebit de specifice asupra unor aspecte particulare ale activităţii executive. 7 din Legea nr.să confişte obiectele sau produsele sustrase de la plată. 17 din Legea nr. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 274 Art. .. . Art. în cazul Ministerului Economiei şi Finanţelor care poate274: . Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

cu efectuarea de percheziţii corporale şi în locuri publice sau particulare precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu275: .prin reglementări speciale au fost create asemenea organisme în cadrul sau pe lângă autorităţile publice centrale sau a celor organizate în teritoriu.Curtea de Conturi276 exercită controlul asupra modului de formare. vamal. Atribuţiile acestor autorităţi sunt dintre cele mai diferite vizând domeniul financiar. inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative şi terminând. Competenţa lor este diversă începând cu facultatea de a da îndrumări obligatorii subiectelor controlate. a 275 276 Legea nr. de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. 2. protecţia muncii. cuprinzând şi neregulile constatate. 94/1992 421 . În categoria organelor nejurisdicţionale intră diversele inspecţii şi inspectorate ca autorităţi specializate de control: . sanitar. Curtea îşi poate declanşa verificarea şi la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului cu privire la modul de gestionare a resurselor publice raportând despre cele constatate autorilor solicitării. 155/6 din Constituţia revizuită. etc. Curtea de Conturi mai exercită şi activitatea de audit public extern asupra autorităţilor publice.jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele judecătoreşti conform art. inclusiv pe lângă autorităţile locale. continuând cu posibilitatea de suspendare a actelor şi măsurilor aparţinând celor verificaţi. Ea prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. în condiţiile legii. ce cuprinde mai multe modalităţi între care auditul de regularitate asupra activităţilor financiare. ca în cazul organelor Gărzii Financiare. a tranzacţiilor.

lit. alin. potrivit art. Enumerând atribuţiile prefectului. prefectul poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ aceste acte. în termen de 6 luni. Actul atacat este suspendat de drept. 215/2001 privind administraţia publică locală prevede la alin. revocării acestuia. stabilirea răspunderilor. art. Anterior introducerii acţiunii va solicita autorităţilor administraţiei publice locale. în faţa instanţei de contencios. Controlul prefectului se exercită numai asupra actelor administrative nu şi asupra faptelor juridice administrative sau asupra operaţiunilor administrative pregătitoare. se mai verifică procesul decizional. dacă le consideră nelegale.controlului intern şi auditului intern. sistemele informatice. materiale). 215/2001. în faţa instanţei de contencios administrativ. actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. după caz. Noua lege a contenciosului dispune de asemenea prin dispoziţiile art. 123 alin. b că acesta exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean. 135. 5 din legea fundamentală care dispune că prefectul poate ataca. 3 că prefectul poate ataca. 1. un act al consiliului judeţean. să reanalizeze actul pe care îl apreciază ilegal în vederea modificării sau. Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene. auditul performanţei (economicitatea şi eficienţa activităţilor şi resurselor umane. Controlul exercitat de către prefect Bazele constituţionale ale acestui control sunt consacrate de art. etc. în cazul în care consideră actul ilegal. 1 din Legea nr. 134 din Legea nr. cu motivarea necesară. financiare. în termen de 5 zile de la data comunicării acestuia. al consiliului local sau al primarului. 422 .

Noţiunea controlului parlamentar Conform Constituţiei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării prin intermediul căreia se exercită suveranitatea naţională Guvernul este autoritatea publică a puterii executive277 ce exercită conducerea generală a administraţiei publice potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament278. organul legislativ este cel care aprobă componenţa Guvernului. Din ansamblul acestor prevederi rezultă că baza reprezentativă a puterii legislative . 1 din Legea nr.3. Având în vedere forţa juridică şi sfera sa de acţiune verificarea legislativă se prezintă ca un control general ce cuprinde 277 Art. şi îl desărcinează prin moţiunea de cenzură. permite şi justifică exercitarea verificării legislative asupra administraţiei publice. acesta din urmă realizat asupra propriului sistem de organe executive. prin votul său de încredere. Constituţia. consacră expres controlul legislativ asupra acestuia din urmă cât şi asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. 102 (1) din Constituţie 423 . De asemenea. Controlul Parlamentului asupra administraţiei publice Controlul puterii legislative asupra celei executive reprezintă o formă a verificării de stat exercitate asupra acestui sistem de autorităţi publice alăturată controlului judiciar şi controlului administrativ. 278 Art. În sfârşit. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României.care de altfel îi conferă rolul hotărâtor şi în formarea sau revocarea guvernului precum şi consacrarea expresă a dreptului de control al Parlamentului asupra executivului constituie fundamentul politico-juridic care conferă. în capitolul (IV) privind raporturile Parlamentului cu Guvernul.

b. neexistând organ executiv exclus de la această verificare cu excepţia autorităţilor executive cu activitate jurisdicţională. Deşi asupra administraţiei se exercită şi alte forme de verificare. cu excepţia actelor administrative jurisdicţionale (rezultând din soluţionarea cu putere de adevăr legal a unei încălcări de lege). netrebuind să existe (ca în cazul altor forme de verificare a executivului) anumite reglementări legale exprese care să prevadă condiţiile 424 . Controlul parlamentar cuprinde întreaga activitate executivă incluzând toate formele concrete ale acesteia. a căror atribuţii deosebit de specifice . atât cele juridice (acte şi fapte). cât şi pe cele nejuridice (acte politice şi operaţiuni tehnico-materiale). precum şi a acelor acte administrative determinate asupra cărora se desfăşoară o verificare jurisdicţională specială înfăptuită de organe executive având asemenea atribuţii (de pildă actele de restituire a cererilor.întregul sistem al autorităţilor administraţiei publice.vizează soluţionarea unui conflict generat de încălcarea legii sau de vătămarea unui drept subiectiv ceea ce excede competenţei legislative. Controlul legislativ se exercită asupra tuturor autorităţilor administrative. totuşi controlul parlamentar are o serie de caracteristici proprii care-i conferă o anumită specificitate între celelalte forme de verificare. Caracteristicile controlului parlamentar a. teritoriale şi locale din subordonarea lui.prin obiect şi procedură de înfăptuire . c. centrale. teritoriale şi locale. inclusiv statală sau publică. brevete de invenţie) sau aflate în curs de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti. Controlul parlamentar constituie o verificare de drept asupra întregii administraţii şi a componentelor sale structurale rezultând din principii constituţionale. indiferent de locul şi de modul de subordonare în ierarhia administrativă. începând cu Guvernul şi continuând cu toate celelalte autorităţicentrale.

g. Controlul parlamentar este direct sub aspectul modalităţilor sale de realizare fiind înfăptuit de autoritatea legislativă. Controlul parlamentar este complet în sensul că poate viza atât legalitatea cât şi oportunitatea acţiunilor şi măsurilor verificate deosebindu-se în acest sens de controlul judecătoresc (limitat doar la aspectele de legalitate a actelor şi faptelor administrative. Controlul parlamentar este. cu excluderea. întocmai ca şi cel judiciar. i. de regulă279. e. ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive. dintr-o ramură sau domeniu de activitate ori cu privire la anumite acte sau fapte determinate. deoarece Parlamentul nu are posibilitatea efectivă să dispună. măsuri pe care executivul verificat să fie obligat să le îndeplinească. Controlul legislativ nu reprezintă o verificare de plină jurisdicţie. 279 Excepţia o reprezintă situaţia în care membrii executivului trebuie să răspundă la întrebările parlamentarilor privitoare la o măsură care urmează să fie luată de administraţie. a actelor normative ca şi a considerentelor de oportunitate sau de actualitate). fie un anumit nivel ierarhic. 425 . fie o anumită latură a acestuia. dar fără ca să existe o interpunere a altor autorităţi faţă de subiectul supus verificării. fiind expresia recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice.sau cazurile în care se exercită. de regulă. h. prin diferite căi. Controlul parlamentar nu este exclusiv deoarece şi alte categorii de autorităţi ale statului (Preşedintele Republicii. în urma realizării lui. d. derivând din cadrul juridic general al raporturilor dintre Parlament şi Guvern uneori existând şi împuterniciri legislative speciale (pentru comisiile de anchetă). f. aşa cum este cazul altor forme de verificare administrativă sau judiciară. Controlul legislativ poate fi atât general cât şi special vizând fie ansamblul autorităţilor şi activităţilor executive.

mai ales. politică externă. b. nr.). fie chiar prin intermediul parlamentarilor luaţi în mod individual.justiţia şi chiar unele organe executive) verifică activitatea administraţiei. 23 din Regulamentul Senatului aprobat prin Hot. industrie şi servicii. p. având obiective anume stabilite prin hotărârea de înfiinţare. Iovănaş. 28 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hot. motiv pentru care el se alătură şi se completează cu celelalte forme de verificare constituind o importantă componentă în realizarea separaţiei şi. alcătuite din deputaţi sau (şi) senatori înfiinţate în scopul îndeplinirii însărcinărilor ce le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor adunării legislative281. comisii de anchetă şi comisii de mediere a diferendelor ivite între cele două camere pe marginea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative. În plenul lor. fie prin intermediul comisiilor parlamentare. 27. nr. Comisiile temporare se aleg pentru o perioadă limitată de timp şi cu un scop strict determinat. a echilibrului între puterile statului de drept. camerele (Camera Deputaţilor şi Senatul) ori ambele adunări reunite în şedinţă comună pot cere diverse informaţii şi documente Guvernului. 13/1990 426 . Comisiile sunt permanente şi temporare. buget şi finanţe. a. inclusiv rapoarte sau avize ale comisiilor parlamentare întocmite în legătură cu anumite aspecte ale activităţii executive. 280 281 I. pot audia rapoarte.292 Art. cit. Ele pot fi comisii speciale. Căile de înfăptuire a controlului parlamentar280 Verificarea parlamentară se poate înfăptui fie de plenul camerelor legislative. în cadrul şedinţelor. 291 . 12/1990 şi art. op. informări ori răspunsuri prezentate de conducătorii ori reprezentanţii autorităţilor executive. etc. Comisiile permanente se aleg pe toată durata legislaturii pe diverse domenii (economic. Comisiile parlamentare sunt proprii organe de lucru alese de camere sau organe ale acestora.

în cadrul şedinţelor camerelor la care participă. fie la sesizarea unor terţi adresată comisiei sau Parlamentului. înscrisuri.c. putându-se adopta o hotărâre într-o anumită problemă sau o moţiune simplă. Deputaţii şi senatorii luaţi în mod individual pot pune. De asemenea. În cazul acţiunilor de anchetă privitoare la activităţile Guvernului prezenţa la audieri este obligatorie. a întrebărilor şi interpelărilor. participarea lor este obligatorie. b. se pot efectua expertize. Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Se audiază informările şi rapoartele prezentate de executiv şi de comisiile parlamentare. inclusiv la sesizarea Parlamentului. iar dacă este cazul se aprobă sau se respinge informarea prezentată. specialişti din partea unor autorităţi care pot fi ascultaţi. în vederea pregătirii dezbaterilor parlamentare. la sediul autorităţii legislative şi se poate declanşa din iniţiativă proprie. întrebări şi adresa interpelări executivului. iar dacă li se solicită prezenţa. În plenul camerelor sau în şedinţa lor comună autoritatea legislativă efectuează verificarea puterii executive după procedura specifică şedinţelor sale de lucru din cadrul sesiunii aşa cum este ea reglementată prin regulamentele proprii. Guvernul şi celelalte autorităţi administrative sunt obligate să prezinte 282 Art. pot fi citaţi şi audiaţi martori. miniştrii. parlamentarii au dreptul să ceară şi să obţină informaţiile necesare de la orice autoritate de stat. Procedura controlului parlamentar a. respectiv Guvernului sau oricăruia dintre membrii acestuia. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. inclusiv persoane interesate. au loc dezbateri pe marginea lor. Activitatea de verificare se poate desfăşura la sediul organului controlat. Comisiile parlamentare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe la care pot invita reprezentanţi ai Guvernului. se pot prezenta şi preda obiecte. iar mărturia mincinoasă se sancţionează potrivit legii282. 427 .

ori dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o anumită problemă. Se pot iniţia sau se pot face propuneri de acte normative ce reglementează problemele ridicate în activitatea autorităţii executive analizate. Interpelările se fac în scris arătându-se obiectul lor şi constau dintr-o solicitare adresată Guvernului de către un grup parlamentar prin care se cer explicaţii asupra politicii executivului în probleme interne sau externe. Discuţiile se încheie. Efectele controlului parlamentar Poziţia şi competenţa organului legislativ determină ca în exercitarea dreptului de control al acestuia asupra autorităţilor executive. c. dacă camera consideră aceasta necesar. plenului camerei sau în şedinţa comună a legislativului.informaţiile şi documentele solicitate. Parlamentarii pot adresa oral întrebări. oral sau în scris. chiar dacă acestea nu includ dreptul de anulare. sau pot declara că vor prezenta răspunsuri în zilele următoare. de modificare ori de suspendare a actelor juridice administrative sau de 428 . Cei întrebaţi vor răspunde imediat. Pe marginea problematicii dezbătute se redactează un raport sau un aviz ce urmează a fi prezentat. dacă Guvernul înţelege să comunice camerei acte sau anumite informaţii solicitate. printr-o hotărâre adoptată în problema ridicată prin întrebare sau printr-o moţiune simplă în cazul interpelării. Ele se citesc în şedinţă publică de către preşedintele grupului parlamentar şi se transmit preşedintelui camerei. inclusiv Guvern. după caz. adică solicitări prin care se cere unor autorităţi să răspundă dacă un fapt este adevărat sau dacă o informaţie este exactă. Răspunsul este obligatoriu de dat fie imediat fie în zilele următoare. cel dintâi să dispună de o gamă largă de măsuri ce se pot lua faţă de administraţie. în funcţie de solicitare. Toate aceste măsuri sunt hotărâte de către comisie cu votul majorităţii membrilor care o compun.

în ipoteza în care dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi în activitatea Guvernului Camera Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor286. 51 alin. 4.în cazul tratatelor internaţionale. 286 Art. Avocatul poporului (Ombusdmenul)287 283 284 Art. 7/1997. a acordurilor. 4 din Legea nr. iar atunci când le verifică Parlamentul are atributul de a aproba sau de a respinge ordonanţele283. putând refuza ratificarea sau denunţa actele astfel încheiate284. În acest sens arătăm următoarele: . Art. I. 3. „Avocatul poporului. 285 Art.sancţionare a funcţionarilor vinovaţi de abaterile constatate. instituţie a statului de drept”.în cazul dezbaterii în Senat a raportului comisiei parlamentare dacă se relevă existenţa unei abateri grave în activitatea unui membru al Guvernului Senatul poate cere primului ministru destituirea acestuia285. convenţiilor şi a altor acte de acest gen încheiate de executiv. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. parlamentul neavând administraţia în subordine şi neputând să i se substituie în atribuţii. în „Dreptul”.în ipoteza delegării legislative . Leş. .prin care Parlamentul abilitează Guvernul să adopte ordonanţe în domenii rezervate legii ordinare şi care nu fac obiectul legilor organice nerespectarea termenului de supunere spre aprobare parlamentară a acestor acte atrage încetarea efectelor lor. 3 şi urm. . 115 (1. 429 . . 5) din Constituţie. 9 din Regulamentul Senatului. 113 din Constituţie 287 Asupra acestei probleme a se vedea I.. Parlamentul exercită controlul asupra administraţiei cu ocazia supunerii lor spre ratificarea acestuia. p. nr.

din 25 martie 1997.. 326 din 16 mai 2002 430 . Partea I-a. Editura ServoSat. nefiind obligat să se supună instrucţiunilor Santai. 268 din 22 aprilie 2002. Vlad.conform cărora acesta este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică. în „Dreptul”. 181/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. Ombudsman-ul în dreptul comparat. nr. Arad. Acesta este numit de Parlament pe o durată de 5 ani iar organizarea şi funcţionarea lui ca instituţie se stabileşte prin lege organică. 1998. nr. publicată în Monitorul Oficial al României Partea Ia. Autorităţile publice sunt obligate să-i asigure sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. 48. nr.O formă specială de verificare a respectării legii în strânsă legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează prin Avocatul poporului. 1-49 288 Legea nr. „Caracteristicile. Caracteristicile activităţii avocatului poporului Pornind de la reglementarea legală a instituţiei avocatului poporului configurată de Constituţie precum şi de legea organică288 în materie . 8/1997. condiţiile şi efectele activităţii exercitate de avocatul poporului asupra încălcărilor de lege săvârşite de administraţia publică vizând drepturi şi libertăţi cetăţeneşti”. 19 şi urm. modificată prin Legea nr. p. p. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Avocatul poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor în limitele stabilite de lege. Avocatul poporului prezintă celor două camere anual rapoarte sau ori de câte ori este solicitat de către acestea. nr. M. Partea I-a. Hotărârea Senatului nr. publicată în Monitorul Oficial al României. 5/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului.

Prin exercitarea acestei apărări avocatul poporului nu poate obliga autorităţile publice la luarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii încălcate şi nici nu se poate substitui în atribuţiile acestora. . dar şi fără să se poată. iar nu acţiuni de drept privat ale acestora.Activitatea avocatului poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. aşa cum sunt formulate de Constituţie şi de legislaţia în vigoare întemeiată pe ea.Ca regulă generală.sau dispoziţiilor care l-ar afecta în acest sens.Această apărare se exercită în legătură cu raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice. la rândul său. . de modul lor de alcătuire (alese sau numite) ori de durata funcţionării acestora (permanente sau temporare). fie ele chiar legitime aparţinând acestora. . . cu excepţia situaţiilor de confidenţialitate instituite la cerere sau din motive întemeiate. activitatea avocatului poporului are un caracter public. de modul de organizare (naţional sau central. existând obligaţia prezentării de rapoarte forului legislativ. iar nu simple interese. .Activitatea de verificare a modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti are ca obiect doar acte şi fapte de putere ale autorităţilor. de competenţa exercitată (generală sau specială).Activitatea acestuia se desfăşoară sub control parlamentar. 431 . substitui. emiţând măsura legală solicitată ori anulând-o pe cea ilegală.rezultă poziţia sa cu totul distinctă în sistemul autorităţilor publice din ţara noastră. în exercitarea atribuţiilor sale autorităţilor publice . teritorial sau local). . nu neoportune sau cu caracter politic. cu precădere cele administrative. iar în acest din urmă caz indiferent de nivelul lor (ierarhic). cu condiţia ca ele să fie ilegale.

I. cu sau fără altă cetăţenie (desigur vătămaţi prin activitatea autorităţilor române). Muraru. fără deosebire de cetăţenie. fiind de notorietate faptul că prin consacrarea constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt apăraţi. limitată la drepturi şi libertăţi fundamentale289 (în mod diferit de sensul larg atribuit de art. 44 alin. 432 . din moment ce cererile în această materie adresate avocatului poporului pot proveni de la orice persoană fizică. ori alte subiecte colective de drept . în egală măsură toţi indivizii umani. administrativă. referirea legală are un caracter mai restrictiv. p. 291 A se vedea I. 193-194. civilă. vol. Desigur.cel puţin în raport cu administraţia. în măsura în care un drept de natură constituţională se reflectă şi în alte ramuri de drept290 el poate forma obiectul activităţii de investigare din partea avocatului poporului. dreptul de proprietate. 217. respectiv străini. 1 din Constituţie). 1 alin. 290 De pildă.încălcarea deşi vizează un drept cetăţenesc . cit. 1995. Bucureşti. p.cu excluderea drepturilor persoanelor juridice naţionale sau străine. foarte puţine prerogative revenind în mod specific doar condiţiei de cetăţean291. Editura ACTAMI. decât cetăţenii români. Muraru în lucrarea Drept constituţional şi instituţii politice. comercială. iar nu alte categorii de drepturi având o altă natură juridică (de pildă. 289 Asupra distincţiei dintre drepturile fundamentale şi alte categorii de drepturi a se vedea principalele teorii în materie enunţate de I. (art. 1 din Legea organică) adică cetăţeneşti. Ediţia a VI-a. etc.).dreptul lezat poate să aparţină şi altor persoane fizice.Condiţii de fond ale activităţii de verificare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Activitatea de apărare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurată de Avocatul poporului trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de fond: 1) Trebuie să existe o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti: . . op..

. de genul societăţilor comerciale. . Iorgovan. împiedicarea sau restrângerea exerciţiului lor292 în mod abuziv. indiferent că ea poate fi sau nu comensurată patrimonial sau evaluată pecuniar ori ar putea da naştere la formularea unor pretenţii vizând daune morale. 2) Lezarea trebuie produsă de autorităţile administraţiei publice: . Drept administrativ. exercitând o funcţie publică de autoritate.conţinutul acestei noţiuni293 în care sens avem în vedere atât autoritatea propriu-zisă cât şi funcţionarii ei. de decizie sau auxiliari. de nivel naţional sau local. de conducere sau de execuţie. 53 din Constituţie prevede în mod limitativ şi expres condiţiile de restrângere ale drepturilor şi libertăţilor în care sens existenţa acestora nu este afectată. 3. dar care se pot şi ele adresa avocatului poporului pentru cazul lezării acestor facultăţi legale.starea de lezare a subiectului prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor constând din nerecunoaşterea sau negarea dreptului ori a libertăţii. spital. etc. p. vol.) precum şi oricare dintre serviciile publice deconcentrate aflate sub autoritatea administraţiei publice. 293 Asupra noţiunii de autoritate a administraţiei publice a se vedea A. ceea ce determină o stare de vătămare. I. sunt arestate sau reţinute. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor trebuie săvârşită prin acte şi fapte de autoritate cu caracter ilegal ale 292 Art.sfera aceleaşi noţiuni care cuprinde atât autorităţile executive cât şi instituţiile publice exercitând o autoritate prin conducerile lor (şcoală. 1993. Tratat elementar. cu capital integral sau majoritar de stat. Editura Hercules. 17 din Legea în cauză face referire la restrângerile legale privind drepturile şi libertăţile persoanelor care execută pedeapsa închisorii. organizaţii sau forme asociative. inclusiv regiile autonome. 75-99. cu excluderea oricăror alte forme instituţionalizate aparţinând sau dependente de cele de mai sus. fundaţii sau aşezăminte create de autorităţi sau de instituţii aparţinând acestora. 433 . Art. Bucureşti.

chiar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor. p.97 .100. în caz contrar cererea petentului trebuind respinsă motivat. etc.554/2004 care a menţinut aceeaşi corelare. abrogată prin Legea nr. nr. 434 . l. De aici şi concluzia firească privind necompetenţa avocatului poporului în materia analizată atunci când actele sau faptele au un caracter legal. Senatului sau 294 S-a dorit o evidentă corelare cu prevederile art. iar nu de drept privat. avocatul poporului sesizează autorităţile asupra ilegalităţii actelor şi faptelor administrative. prin recomandările sale. petiţionarul trebuind să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal cererea. nu de natură civilă.natura acţiunilor sau inacţiunilor executive vătămătoare care trebuie să fie de drept public sau de autoritate. fiind acte şi fapte administrative. pretinzând caracterul ilegal al acestora. comercială. pentru tardivitate. Actele de drept administrativ. 5) Pentru a putea fi primite spre soluţionare cererile nu trebuie să vizeze actele Camerei Deputaţilor. Ştiinţifică. 1959. Drăganu. Ed. tăcerea administraţiei (faţă de solicitarea adresată) precum şi emiterea tardivă de către ea a actelor solicitate295. 4) Actele şi faptele relevate cu care este sesizat nu trebuie să se fi produs cu mai mult de un an ori să nu treacă de un an faţă de data la care persoana în cauză a luat la cunoştinţă de ele.administraţiei. teza II.29/1990. din fosta Lege a contenciosului administrativ. . Bucureşti. legiuitorul294 asimilând actelor ilegale.legiuitorul a exclus ideea vătămării prin acte şi fapte legale. Rezultă implicit că legiuitorul a urmărit să stabilească un raport de cauzalitate între atitudinea ilicită a administraţiei şi rezultatul vătămărilor constând din încălcarea dreptului sau a libertăţii cetăţeneşti. 295 Asupra semnificaţiei juridice a refuzului şi a tăcerii administraţiei a se vedea T. deci prin atitudini sau conduite culpabile şi vătămătoare ale executivului: . din moment ce.

ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. iar nu de satisfacere a unui drept în curs de conturare 296 sau preexistent. Editura Didactică şi Pedagogică. desemnând forme ale dreptului de petiţionare exprimând pretenţia de restabilire a unui drept încălcat. Cererea se formulează în nume propriu.320 435 . p. precum şi ale Curţii Constituţionale. Sub aspect terminologic legiuitorul nu a fost consecvent întrucât. Condiţiile de formă ale activităţii de verificare desfăşurate de avocatul poporului Activitatea de verificare desfăşurată de Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă: 1) Trebuie să existe fie o sesizare adresată avocatului sau acţiunea poate fi declanşată din oficiu. de către persoana lezată . Ministerul Justiţiei. 1977. Iovănaş. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. Ministerul Public. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţie. 319 . mai întrebuinţează şi noţiunea de „plângere” deşi apreciem că noţiunile de „plângere” sau de „reclamaţie” ar fi fost mai exacte. Bucureşti. după caz. deşi utilizează frecvent noţiunea de „cerere”. 2) Petentul trebuie să dovedească ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi care a determinat vătămarea drepturilor sale: 296 I. preşedintele instanţei de judecată. Dacă avocatul poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti el va sesiza. potrivit competenţei acestora.Parlamentului. care sunt obligaţi să-i comunice măsurile luate. ale Preşedintelui României şi ale Guvernului. toate aceste cazuri fiind tot atâtea cauze de neprimire a petiţiilor de către avocatul poporului care trebuie să le respingă ca inadmisibile.

neimpunând-o în cazul actelor ilegale deşi asimilează cele două fapte cu manifestarea ilegală de voinţă a autorităţii executive. Tot respingere se va decide şi în cazul excepţiilor de necompetenţă instituite de lege când motivarea se va face pe considerente de inadmisibilitate. expresă (în caz de refuz) sau tacită (în caz de întârziere) a autorităţilor. se pot solicita autorităţilor administraţiei publice informaţii sau documente necesare anchetei întreprinse. în funcţie de atitudinea.. în care sens: a. 3) Avocatul poporului primeşte şi decide asupra cererilor care i-au fost adresate urmărind rezolvarea lor legală: . urmărindu-se rezolvarea ei legală. inclusiv actele pe care le deţin în legătură cu cererile adresate avocatului poporului acordându-i tot sprijinul. acestea din urmă trebuind a fi dovedite. 436 . se pot audia şi lua declaraţii de la conducătorii autorităţilor şi de la orice funcţionar care poate da informaţii necesare soluţionării cererii.în cazul actelor administrative ilegalitatea e prezumată şi se deduce din vătămarea dreptului sau libertăţii încălcate. iar acestea sunt obligate să comunice sau să le pună la dispoziţie.Avocatul Poporului poate decide în sensul respingerii motivate a cererilor nefondate sau poate cere date suplimentare dacă i se par necesare faţă de modul iniţial de formulare al cererii. apreciind probabil în cazul faptelor ca fiind necesară clarificarea procedurală prealabilă a termenului legal în care administraţia trebuie să răspundă petentului şi. în condiţiile legii. urmând să fie declanşată competenţa de verificare a avocatului poporului. .legea instituie expres o atare obligaţie numai în cazul întârzierii sau a refuzului administraţiei publice în soluţionarea legală a cererii iniţiale. . b.decizia avocatului de a se trece la soluţionarea cererii.

sesiza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice sau al prefecţilor. în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea plângerii. în sensul luării măsurilor administrative corespunzătoare. iar în caz de neadoptare de către Guvern. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. prezintă rapoarte preşedinţilor celor două camere sau. după caz.c. indiferent că o admite sau o respinge. cuprinzând constatările prilejuite de cercetările întreprinse dacă evidenţiază lacune legislative sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor. c. la rândul lor. după cum este sau nu întemeiată. primului ministru. în exercitarea atribuţiilor sale. de către avocat. Soluţiile dispuse de avocatul poporului Indiferent de soluţia dispusă de avocat. ci demersul procedural întreprins pe lângă autoritatea în culpă. sesizând autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţilor 437 . cere autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei în cauză încetarea încălcării drepturilor sau libertăţilor cerând în scris reformarea sau revocarea actului administrativ. d. În cazul admiterii ei avocatul va putea: a. 4) Prin „rezolvarea legală a cererii” primite de avocatul poporului nu se înţelege atributul de decizie faţă de ilegalitatea cu care a fost sesizat. în toate situaţiile se va aduce la cunoştinţa petentului rezultatul cercetării întreprinse în urma cererii. va fi sesizat parlamentul. revine autorităţilor sesizate. deoarece rezolvarea efectivă. repunerea în drepturi ori în situaţia anterioară a petiţionarului şi repararea pagubelor produse. b. în termen de cel mult 20 de zile. emite recomandări. avocatul poporului are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice.

de îndată. rapoarte. în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului. cuprinzând informaţii privind activitatea instituţiei Avocatului Poporului. precum şi recomandări vizând modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. avocatul poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare care sunt datoare să-i comunice. prezintă. Serviciului Român de Informaţii. constau în obligativitatea autorităţilor administraţiei publice de a lua. etc. repararea pagubelor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau favorizat încălcarea drepturilor persoanelor lezate şi în obligativitatea informării acestuia despre măsurile întreprinse. anual sau la cererea acestora. Efectele cererii formulate de avocatul poporului. în termen de cel mult 45 de zile.) se va sesiza parlamentul despre ilegalităţile constatate în activitatea ei ori a serviciilor din subordine. Dacă autoritatea centrală nu este în subordinea Guvernului (de pildă. ilegalităţile comise. Sesizarea se poate introduce pe treaptă ierarhică. cazul Băncii Naţionale a României. de la data sesizării. măsurile luate. e. care are la dispoziţie un nou termen de 45 de zile pentru soluţionare. avocatul poporului se va adresa prefectului. măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţii constatate. până la Guvern. 438 . iar dacă nici aici nu se obţine rezolvarea.actelor sau faptelor administrative care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi celui judecătoresc. termen ce curge de la data depunerii cererii la acesta. În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile. se va sesiza parlamentul. atunci când constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale.

2001. ca şi noua Lege a contenciosului administrativ nr. În literatura de specialitate franceză. aceasta va solicita şi punctul de vedere al Avocatului Poporului. în sensul cel mai larg al termenului”297. în vederea restabilirii legalităţii. în urma controlului realizat – pe linia protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti încălcate de administraţia publică – conform legii sale organice. în baza unei sesizări a persoanei fizice. Controlul exercitat de către instanţele de contencios administrativ Termenul contencios derivă din latinescul „contenado contendere”. 297 G. Peiser – Contentieux adminitrati. În cazul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor. care evocă ideea unei confruntări prin luptă. revizuirea adusă Constituţiei permite acestuia sesizarea Curţii cu privire la constituţionalitatea legilor. să poată sesiza instanţa de contencios. prefectul va utiliza calea contenciosului administrativ în justiţie conform Constituţiei şi Legii privind administraţia publică locală. ceea ce îi conferă petiţionarului. Dalloz. pag. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al executivului nu poate fi înlăturat decât prin justiţie. sintagma de contencios administrativ este definită ca fiind „ansamblul problemelor legale de existenţă a unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi administrative. calitatea de reclamant. 5. Paris. Oricum. în sensul luptei unor interese contrarii. de drept. dintre două părţi. iar în caz de nesoluţionare favorabilă din partea celui sesizat. 1 439 .554/2004 care îi conferă dreptul ca.Considerăm că prefectul în exercitarea dreptului său de control general de legalitate asupra administraţiei publice locale va sesiza organul local sau judeţean.

fiind în concordanţă şi cu normele Constituţiei revizuite. N. 2004. 366 440 . fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Această ultimă definiţie. Mai recent s-a considerat că. iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ. având în vedere noile dimensiuni ale reglementărilor pe care le cuprinde. – Drept administrativ. pag. 1937. reflectă noua concepţie a legiuitorului român asupra contenciosului administrativ. Bucureşti. contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice. litigii care se soluţionează de instanţele judecătoreşti299. principii şi sancţiuni aparţinând dreptului public298. de lege lata. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. Aspecte privind evoluţia contenciosului administrativ în România Pentru prima dată în ţara noastră contenciosul administrativ a fost instituit prin legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1869. Cluj-Napoca. majoritatea fiind autorităţi ale administraţiei publice şi administraţi prin aplicarea unor reguli speciale aparţinând dreptului public.Doctrina românească interbelică a considerat termenul de contencios ca fiind totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli. Editura Alcalay. defineşte termenul de contencios ca fiind activitatea de soluţionare. de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii. acest organism funcţionând ca o instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. Petrescu. 554/2004. Editura Accent. În perioada 1866298 C. pag. G. a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică. 31 299 R. Legea nr.

Petrescu. – Drept administrativ. numai atunci când prevederile legale exprese le autorizau să le exercite. Editura Accent. care a investit Curţile de Apel din circumscripţia în care domiciliază reclamantul cu competenţe de a soluţiona cererile în materia contenciosului administrativ. a transformat competenţa excepţională a tribunalelor de a se pronunţa asupra legalităţii actelor normative într-o competenţă generală. obişnuită. atribuţiile de contencios au revenit instanţelor judecătoreşti ordinare. însă nu tuturor instanţelor ci numai secţiei a III-a a Curţii de Casaţie. iar regimul instituit era al unui contencios în anulare. Prin adoptarea Legii din 1 iulie 1905. care a încredinţat competenţa soluţionării cererilor cele vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ ilegal. 1/1967 cuprindea un număr mare de acte administrative exceptate de la controlul de legalitate. Deoarece Legea nr. Legea făcea distincţie între actele administrative şi cele de gestiune. N. Legea contenciosului administrativ nr. 2004. 1/1967. Consiliul de stat fiind desfiinţat. instanţelor de drept comun. Ulterior a fost adoptată Legea nr. prin adoptarea Legii din 1925. fiind dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. Constituţia din 1965. După 1948. instanţele judecătoreşti aveau dreptul de a verifica pe cale de acţiune legalitatea actelor administrative. în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor. 29/1990. ea a avut un câmp redus de aplicare300. în competenţa instanţelor de drept comun. ultimele rămânând. Odată cu adoptarea Constituţiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o instituţie de ordin constituţional. Cluj-Napoca. judecarea litigiilor de contencios administrativ aparţinea tot puterii judecătoreşti.1905. pag. Pe baza acestei constituţii a fost adoptată Legea contenciosului administrativ din decembrie 1925. valorificând tradiţiile legislative româneşti şi aducând şi 300 R. 373 441 .

29/1990. Calitatea reclamantului: Legea 554/2004 extinde sfera persoanelor şi a autorităţilor care pot sesiza instanţe de contencios administrativ. chiar dacă aparent poate fi catalogat ca un contencios de plină jurisdicţie. Vida – Le contencieux administratif roumain dans la perspective de la Constitution. 554/7. A. Legea nr. Revizuirea Constituţiei aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a instituit norme noi în ceea ce priveşte contenciosul administrativ care au necesitat adoptarea unei noi reglementări în materie. a. Nicu – Drept administrativ. în realitate dispoziţiile legii îmbină contenciosul în anulare cu cel de plină jurisdicţie302. vom puncta câteva dintre noutăţile aduse de această lege.2004 Fără a ne propune să facem o analiză completă a noii reglementări a contenciosului administrativ. a reprezentat o reglementare superioară celor anterioare. înfiinţând secţiile specializate în cadrul tribunalelor judeţene şi în cadrul Curţii Supreme de Justiţie. Iorgovan. Editura Themis. pag. Această lege a fost însă adoptată anterior Constituţiei României din 1991. realizându-se acel fenomen de „constituţionalizare” a contenciosului administrativ301. Contenciosul administrativ instituit de Legea nr. 29/1998. 2/1993. pag. nr. 554/7.12. Craiova 2002. 365 442 .elemente de noutate. Aceasta s-a realizat prin adoptarea Legii nr. măsurile care puteau fi luate de instanţă având un caracter limitat. Nedelcu. iar legea fundamentală a adus principii noi în materie.12. a cărei dispoziţii le vom analiza în continuare. ca urmare a 301 A. Principalele noutăţi aduse în materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr.2004. 373-378 302 I. C. ceea ce a impus ca aceste principii să se aplice în practica judecătorească. Spre deosebire de redactarea din Legea nr. 554/2004 dispune că sesizarea instanţei de contencios se poate face şi de Avocatul Poporului. I. in Internationale de droit coupare.

controlului efectuat. dispoziţiile legii sunt armonizate cu dispoziţiile art. 52.actele de comandament cu caracter militar. Actele nesupuse controlului Conformându-se dispoziţiilor art. 443 . dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere nu se poate înlătura decât prin justiţie. b. 4 din lege este consacrată expres excepţia de nelegalitate. Instanţa. 1. noua reglementare restrânge sfera actelor ce nu pot fi supuse controlului la: . În sfârşit. 1 din Constituţie care vorbeşte despre „drept ori interes legitim”. sau într-un interes legitim printrun act administrativ cu caracter individual adresat altei persoane. precum şi de Ministerul Public atunci se constată emiterea unor acte unilaterale emise cu exces de putere. c. pe cale de excepţie.actele administrative ale autorităţilor publice ce privesc raporturilor acestora cu Parlamentul. 2 din lege potrivit cu care se poate adresa instituţiei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său. 6 din Constituţie. o noutate o constituie şi reglementarea cuprinsă în art. din oficiu sau la cererea părţii interesate. Totodată. constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond. alin. 126 alin. în sensul că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ. De asemenea. Excepţia de nelegalitate Prin dispoziţiile art. legea dispune că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei actele autorităţilor publice prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică. alin. .

.actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede. 9 din lege. d. ori cele care privesc apărarea şi securitatea naţională.data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau comunicării răspunsului. prin lege organică o altă procedură. .data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere în cadrul contractelor administrative. dar nu mai târziu de 1 an. potrivit cu care persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii. însoţită de execuţia de neconstituţionalitate. Pentru motive temeinice.data expirării termenului de soluţionare. Obiectul acţiunii judiciare Se extinde obiectul acţiunii judiciare şi asupra litigiilor care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ. f. cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni. Soluţiile pe care le pronunţă instanţa 444 - . în cazul actului administrativ unilateral. controlul legalităţii exceptă numai aceste acte. Termenul de introducere a acţiunii Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de la 6 luni la: . precum şi orice litigii legale de aplicarea şi executarea controlului administrativ e.actele administrative emise pentru aplicarea stării de război a stării de asediu sau a celei de urgenţă. În practica judecătorească faţă de textele constituţionale şi ale soluţiilor pronunţate de către Curtea Constituţională. Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Element de noutate consacrat de art. . din ordonanţă introduce acţiunea la instanţa de contencios. g.

impunerea unei părţi să respecte o anumită obligaţie. amenda) şi altele de către organele judecătoreşti (obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii). 445 . acestuia în tot sau în parte. Obligaţia publicării Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. Unele sancţiuni contravenţionale se aplică de către organele administraţiei de stat (avertismentul. Ele se publică în Monitorul Oficial al României.dispune anularea. sau. . De asemenea. se pronunţă şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza executării actului supus judecăţii. . h.suplineşte consimţământul uneia dintre părţi. Capitolul 13 Răspunderea contravenţională Răspunderea contravenţională face parte din răspunderea administrativă. instanţa soluţionând cauza. în monitoarele oficiale ale judeţului ori municipiului Bucureşti. atunci când obiectul acţiunii îl formează un contract administrativ instanţa poate: . prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. partea I. la cererea instanţei de execuţie ori a reclamantului. este forma ei cea mai gravă. . după caz.Ca o noutate.obligă autoritatea să încheie contractul.

prin hotărâre a Guvernului sau. ordonanţă. Contravenţiile se pot săvârşi atât prin acţiuni (. Tabără . după caz.. Potrivit art. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.calcularea 303 V.8 alin. 2002. Fapta să aibă un anumit grad de pericol social. Elementele răspunderii contravenţionale În literatura de specialitate toate opiniile susţin că temeiul răspunderii contravenţionale.1 din Ordonanţa Guvernului nr. îl reprezintă contravenţia.303 Noi opinăm că toate sancţiunile contravenţionale principale şi complementare au caracter administrativ. întrucât art. Universităţii „Lucian Blaga”. Sibiu.10. Din definiţie se desprind (elementele) trăsăturile esenţiale ale contravenţiei: a. ele afectează întreaga viaţă social-politică a unei ţări. oraşului. Ed. p.Totul despre contravenţii.1 precizează că „amenda contravenţională are caracter administrativ” fără să facă nici o menţiune referitoare la caracterul celorlalte sancţiuni contravenţionale. 446 . Indirect.2/2001.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţiei. factorul care o declanşează. Răspunderea contravenţională constă în sancţionarea contravenţională a persoanelor fizice şi juridice vinovate de încălcarea normelor legale care prevăd şi sancţionează contravenţii. Această dispută nu este clarificată nici de Ordonanţa Guvernului nr.1. stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. prin hotărâre a consiliului local al comunei. deşi în privinţa sinonimiei dintre răspunderea administrativă şi răspunderea contravenţională sunt păreri diferite. Săvârşirea de contravenţii împiedică desfăşurarea normală a vieţii economice în plan imediat. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti.

cu consecinţa diminuării valorii creanţei fiscale cuvenite statului”). cât şi prin inacţiuni (.82/1991. vol. Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie Contravenţia are relevanţă juridică. pag. Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată prin acte normative emise de organele competente.Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă. în cazul contravenţiilor. lit. 2000.nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice” . c.41. O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională numai dacă fapta comisă este prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres într-o lege. contravenţiile financiare au un grad ridicat de pericol social. taxelor şi a contribuţiilor. Cluj-Napoca. o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale. b.e) ce pun în pericol buna desfăşurare a activităţii de formare şi administrare a banului public.. ca excepţie. Ed. are o importanţă deosebită aprecierea urmărilor faptei ilicite.I. art. 447 .133.304 304 Ioan Santai . Nesancţionarea faptelor săvârşite din culpă.Legea contabilităţii nr. trebuie să fie prevăzută în mod expres în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. este stabilită prin lege exact modalitatea de înfăptuire (de realizare) a activităţilor ilicite. Risoprint. Ilicitul contravenţional are un spectru mai restrâns de exprimare prin faptul că. Astfel. Contravenţia se sancţionează indiferent de forma vinovăţiei. ea există numai dacă este săvârşită cu vinovăţie.eronată a impozitelor. În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenţii. o ordonanţă. întrucât ele protejează valori deosebit de importante pentru bunul mers al întregii societăţi.

dar diferite sub aspectul sancţiunilor stipulate pentru cazul săvârşirii unor asemenea fapte. solicită anularea acestuia. din punct de vedere social. Au fost pronunţate de către instanţele judecătoreşti numeroase hotărâri de anulare a proceselor verbale de contravenţie. Dacă nu s-ar fi dispus anularea procesului-verbal de contravenţie. Concursul de fapte contravenţionale (pluralitatea de fapte contravenţionale) O problemă deosebită care apare în legătură cu subiectul. Această suprapunere de reglementare a contravenţiilor au generat în practică situaţii nefireşti. O încadrare juridică greşită a contravenţiei este exploatată de către contravenient.În practică. contravenţia reală. săvârşită într-adevăr de către contravenient. Sunt frecvente cazurile în care acte normative distincte reglementează fapte contravenţionale identice sub aspectul elementelor componente. faptul de a dispune anularea procesului-verbal de contravenţie este. rămâne nepedepsită. în cazul răspunderii contravenţionale. întrucât în felul acesta. este atunci când o persoană comite mai multe contravenţii fie prin încălcarea mai multor prevederi ale aceluiaşi act normativ. care atacând procesul-verbal de contravenţie în faţa instanţei judecătoreşti. contradictorie şi generatoare de confuzii. există tendinţa de a aplica sancţiunea mai aspră atunci când aparent aceleiaşi fapte îi sunt aplicabile două texte legale. legislaţia contravenţională este abundentă. De asemenea. Pe de altă parte. În cadrul activităţii de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea de fapte de evaziune fiscală. fie 448 . la fel de periculos. fără a face distincţiile ce se impun pentru a separa contravenţiile financiare de cele de evaziune fiscală. s-ar fi creat situaţia ca o persoană să răspundă pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o (fapt extrem de periculos pentru că ar deschide drum eventualelor abuzuri ce s-ar putea crea chiar în infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici din cadrul organelor financiare ale statului).

sau maximul general de 300 de ore pentru obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. sancţiunea contravenţională aplicată pentru fiecare contravenţie din concurs se cumulează.prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative.10 alin.să fie vorba de aceeaşi persoană.contravenţiile să fie constatate simultan de acelaşi agent constatator. Ordonanţa Guvernului nr.28 alin. achită jumătate din minimul amenzii pe loc sau în 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau. În situaţia concursului de fapte contravenţionale pentru care contravenientul. cu excepţia avertismentului. În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Reglementările prevăd sancţionarea în concursul de contravenţii pentru toate categoriile de sancţiuni contravenţionale principale.29 coroborat cu art. fără să fi fost sancţionat pentru vreuna din ele. când este posibil. . după caz. .1 din Ordonanţa Guvernului nr. a concursului de contravenţii. Concursul de contravenţii (pluralitatea de fapte) presupune îndeplinirea unor condiţii: .persoana respectivă să fi comis mai multe contravenţii.2/2001 prevede în art.2/2001).1 că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii. sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte. 449 . În această situaţie ne găsim în faţa unei pluralităţi de fapte. de la data comunicării acestuia suma amenzilor achitate nu poate depăşi maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă (art. fără să poată depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.

sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte să fie de aceeaşi natură. alin.10.2/2001 care arată că „în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane. Sancţiunea nu se împarte pe contravenienţi. nu şi la cele complementare. se înţelege contribuţia efectivă. 450 . cu cât a contribuit fiecare la comiterea faptei. Editura Lumina Lex.305 Persoana juridică subiect al contravenţiei 305 Alexandru Ţiclea . . Participaţia (coautoratul) O contravenţie poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane. să aplice fiecăruia sancţiunea corespunzătoare. Prin participaţie. ci fiecare săvârşind contravenţia va răspunde separat în limitele stabilite de actul normativ. participarea în mod direct la săvârşirea contravenţiei şi nu instigarea sau complicitatea la comiterea faptei.10 alin.contravenţia să fie sancţionată cu amendă. în sensul dispoziţiilor legale menţionate mai sus.3 din Ordonanţa Guvernului nr. cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Modul de aplicare al sancţiunii contravenţionale în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane este prevăzut de art. Prevederile art.2/2001 privitor la sancţionarea concursului de contravenţii se referă numai la sancţiunile contravenţionale principale. Bucureşti 1998.1 din Ordonanţa Guvernului nr. p. în participaţie (coautorat). agentul constatator trebuie să aprecieze obiectiv contribuţia fiecărui coautor la comiterea faptei şi în raport de această contribuţie. În aceste situaţii de coautorat. sancţiunea se va aplica fiecăreia separat”.12.Reglementarea contravenţiilor. ori după caz. În cazul concursului de contravenţii prin noţiunea de persoană se înţelege atât persoanele fizice cât şi cele juridice..

în calitatea de subiect de drept pe care o au.2/2001 stabileşte o derogare de la principiul că sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice precizând că „Persoanele juridice răspund contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii.) 451 . Din cele prezentate mai sus reiese că pentru sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice trebuie îndeplinite anumite condiţii: . republicată în 1994 etc. alin. republicată în 1991.3. În cazul sancţiunilor contravenţionale complementare legea nu prevede nici o excepţie în aplicarea lor persoanelor juridice. le revin obligaţii distincte.persoanelor juridice nu li se pot aplica toate sancţiunile contravenţionale principale ci numai: avertismentul şi amenda contravenţională. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.” iar art. Sunt acte normative care prevăd că anumite contravenţii se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. dar numai uneia dintre ele (Legea nr. persoană fizică sau juridică”.persoana juridică poate fi sancţionată contravenţional numai dacă actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii prevăd în mod expres sancţionarea contravenţională a acesteia.Răspunderea contravenţională a persoanelor juridice îşi găsesc explicaţia în faptul că persoanele juridice ca entităţi distincte.6.1 din acelaşi act normativ stipulează că: „Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient.12/1990 privind protecţia populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Art.2 din Ordonanţa Guvernului nr. . Ordonanţa Guvernului nr. În această situaţie agentul constatator poate să aplice sancţiunea contravenţională ori persoanei fizice ori persoanei juridice. alin.

director. pentru obligaţii ale persoanei juridice. deşi pentru acele contravenţii actele normative nu prevedeau această posibilitate. să impute amenda persoanei fizice vinovate. În practică s-a constatat. agenţii constatatori au aplicat sancţiuni contravenţionale persoanelor juridice. a contractului de muncă. cenzor.Alte acte normative prevăd că sancţiunea contravenţională se aplică persoanei juridice (exemplu art. a actului constitutiv. însă prevăd sancţiuni diferite pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice. a fişei postului ori în baza sarcinilor trasate de şefii ierarhici. că în unele cazuri. etc. S-a luat această măsură deoarece persoanele juridice sunt sancţionate contravenţional 452 . el este vinovat şi lui i se aplică sancţiunea. S-a apelat la această practică deoarece este mai uşor să fie sancţionată persoana juridică decât să se stabilească persoana fizică vinovată. ca în situaţia în care ele au fost sancţionate contravenţional cu amendă. Un alt aspect care a adus la sancţionarea persoanelor juridice în locul persoanelor fizice a fost cuantumul mare al amenzilor faţă de salariul mic al persoanelor fizice vinovate de comiterea faptei ilicite. funcţionar.92/2003 privind Codul de procedură fiscală). neglijându-şi sarcinile lui de serviciu. Dacă şeful ierarhic nu a stabilit o asemenea sarcină. În ultimii ani se observă o creştere a contravenţiilor pentru care actele normative prevăd posibilitatea sancţionării persoanelor juridice. Unele acte normative nu precizează expres sancţionarea persoanei juridice. a contractului de prestări servicii. a statului. Reglementările în materie contravenţională nu mai prevăd obligaţia persoanelor juridice.) care aveau îndatorirea de a aduce la îndeplinire acele obligaţii în baza unor acte normative. sancţiunile se aplică persoanelor fizice (administrator.183 din Ordonanţa Guvernului nr. În celelalte situaţii în care se săvârşesc contravenţii la normele privind obligaţiile persoanelor juridice.

ca subiecte distincte de drepturi şi obligaţii. consiliul director.) sunt contravenţiile persoanei juridice.8 din 30. Alin. alin.3.pentru obligaţiile lor. Conducerea persoanelor juridice. este asigurată atât de organele unipersonale (manageri. Decretul nr. sancţiunea se va aplica fiecărei persoane fizice ce compune organul colectiv de conducere. consiliul local. Din aceste prevederi rezultă că faptele contravenţionale ale organelor de conducere (consiliul de administraţie.10/1954 453 . administratori. de regulă. În situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere.3 al articolului menţionat arată că faptele ilicite săvârşite de organele sale de conducere obligă însăşi persoana juridică. Răspunderea contravenţională în această situaţie este o răspundere pentru participarea culpabilă a mai 306 Decretul nr. etc. în situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. publicat în Buletinul Oficial nr.). consiliul director.) cât şi organe colective (consiliul de administraţie. acesta este subiectul răspunderii contravenţionale şi în consecinţă sancţiunea se va aplica persoanei juridice. iar actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. etc. directori.31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice. În cazul în care actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. etc.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice306 în art.2 precizează că actele făcute de organele (de conducere) în limitele competenţelor conferite sunt actele persoanei juridice. adunarea generală a acţionarilor.

cazului fortuit.Despre răspunderea juridică a organelor de conducere colectivă din întreprinderi şi centrale industriale Revista Română de drept nr. 454 . Tot prin voinţa legiuitorului faptelor ilicite săvârşite în anumite condiţii li se pot înlătura caracterul ilicit şi în consecinţă ele nu sunt considerate contravenţii şi nu pot fi sancţionate. Bucureşti. constrângerii fizice sau morale. Nu vor răspunde cei care au votat împotrivă şi cei care s-au abţinut. stării de necesitate.308 Răspunderea contravenţională a membrilor organelor colective de conducere nu presupune egalitatea răspunderii.” 307 Ion Corciova . Ed. vor răspunde contravenţional numai acele persoane care au votat pentru.multor persoane la comiterea unei contravenţii. beţiei involuntare complete. alin. Dacă printr-o astfel de hotărâre luată sau prin executarea ei se săvârşeşte o contravenţie. p. de gradul de pregătire.2/2001 care precizează: „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări. s-a comis o contravenţie. 1998.Reglementarea contravenţiilor.307 nu o răspundere solidară. O faptă trebuie analizată şi în raport de împrejurările în care a fost săvârşită.1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr.16. erorii de fapt. iresponsabilităţii. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. care se încheie printr-o hotărâre (decizie) şi care se adoptă prin votul membrilor lor. 308 Alexandru Ţiclea . precum şi infirmităţii dacă are legătură cu fapta săvârşită. Este necesară individualizarea acestei răspunderi în raport de vinovăţia fiecăruia.12/1970. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unor fapte sunt prevăzute în art. Organele colective de conducere au ca specific deliberarea. vor răspunde contravenţional acele persoane care au votat împotriva adoptării şi cele care s-au abţinut. p. de gradul de participare la luarea hotărârii. Dacă prin neluarea unei hotărâri care se impunea.109. Ea capătă caracter contravenţional prin voinţa legiuitorului.11. Lumina Lex.

Pentru una şi aceiaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală.Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate. a avizului. după caz. ordinul legii şi comanda autorităţii legale. desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului în starea iniţială. suspendarea activităţii agentului economic. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. suspendarea sau anularea. în schimb 309 Legea nr. Codul penal. amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.5 prevede două categorii de sancţiuni contravenţionale: principale şi complementare. . a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi.Noul cod penal.2004.309 la aceste norme trebuie să se alinieze şi prevederile din domeniul contravenţional. beţia.2/2001 în art. eroarea de fapt).06. constrângerea morală.21 – 33.Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul. Sancţiunile contravenţionale principale nu pot fi cumulate. 2. ele se aplică în funcţie de pericolul social al faptei comise.575/29.301/2004. Sancţiunile contravenţionale Ordonanţa Guvernului nr.nr. consimţământul victimei) şi cazuri care înlătură caracterul penal al faptei (constrângerea fizică. minoritatea făptuitorului. . iresponsabilitatea. art. folosite sau rezultate din contravenţii. închiderea unităţii. cazul fortuit. 455 . Legea nr. împarte aceste cauze în două grupe: cazuri justificative (legitima apărare.301/2004. publicată în M. blocarea contului bancar. starea de necesitate.O.

G. a.2/2001 prevede posibilitatea ca prin legi speciale să se stabilească şi alte sancţiuni principale sau complementare în afara celor enumerate mai sus. publicată în M.sancţiunile contravenţionale complementare care se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancţiunile contravenţionale principale.07.2001. Mai mult. cu modificările şi completările ulterioare.311 Avertismentul se aplică verbal când persoana care constată contravenţia aplică şi sancţiunea contravenţională a avertismentului şi contravenientul este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei. 311 O. art.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor publicată în M. Sancţiunile contravenţionale principale Avertismentul este sancţiunea contravenţională principală cea mai uşoară. Din definiţie rezultă că avertismentul are două elemente: unul de atenţionare. mustrarea contravenientului pentru fapta săvârşită căruia i se arătă pericolul social al faptei săvârşite. ca pe viitor să respecte 310 O. art. alin. Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.2001.410/25.310 Ordonanţa Guvernului nr.7.07. Avertismentul se aplică în formă scrisă atunci când contravenientul nu este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei sau în cazul în care sancţiunea contravenţională o aplică altă persoană sau organ decât cel care a constatat-o. unul de recomandare. 456 . se poate cumula o sancţiune contravenţională principală cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare.410/25.nr.O.O. cu modificările şi completările ulterioare. alin.nr.nr.5. Se aplică contravenienţilor care comit fapte ilicite cu un pericol social redus.1).G.nr.7).

270.7 alin. iar avertismentul se aplică în cazul faptelor cu o gravitate redusă. Această situaţie este o derogare de la principiul potrivit căruia sancţiunea contravenţională se aplică numai dacă ea este prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. Pentru celelalte sancţiuni contravenţionale principale nu se pune problema înlocuirii lor cu avertisment. p. De obicei se merge către limita superioară a amenzilor contravenţionale. Bucureşti. Nemira.Iorgovan . 1996. se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. Nu se înţelege că orice sancţiune nu reprezintă un scop în sine. Avertismentul.II. Aceste prevederi lasă o largă libertate agenţilor constatatori să decidă dacă înlocuiesc sancţiunea contravenţională a amenzii cu avertismentul sau nu. vol.3 din Ordonanţa Guvernului nr. În activitatea practică se constată că agenţii constatatori nu aplică aceste prevederi. Ed. 457 .312 În practică s-a mai constatat că şi în prezent unii agenţi constatatori aplică sancţiunea avertismentului dar nu mai încheie proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (de exemplu înscriu faptul că a fost sancţionat cu avertisment pe declaraţia depusă cu întârziere). deoarece ele se aplică pentru fapte ilicite grave. iar în cazul în care nu le respectă i se va aplica o sancţiune mai gravă. 2/2001.dispoziţiile legale. ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii întrucât sancţiunile juridice nu reprezintă un mijloc de răzbunare a societăţii ci un mijloc de educare a persoanei vinovate şi de prevenire a faptei ilicite. aşa cum rezultă din prevederile art. 312 A.Tratat de drept administrativ.

în limitele prevăzute de actul normativ. Ea este sancţiunea contravenţională cea mai des aplicată în practică. aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare.2/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor. Amenda contravenţională este o formă a răspunderii contravenţionale cu caracter pecuniar şi constă într-o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească când săvârşeşte o contravenţie cu un grad mai mare de pericol social. De regulă. Amenda contravenţională poate fi aplicată atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în condiţiile art. Cuantumul amenzii este determinat de gradul de pericol social al faptei ilicite. art. 458 .nr.nr. reprezintă sume fixe.2001. actul normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie prevede limita minimă şi maximă a amenzii. alin. Individualizarea amenzii se face de către organul competent să aplice această sancţiune. publicată în M. Aceste limite ale amenzii. alin.1). Sunt şi unele excepţii în care amenda nu este stabilita în sumă fixă ci în procente. 313 O. cu modificările şi completările ulterioare. 3.G.410/25. 2 /2001. se fac venit integral la bugetul de stat.6. în marea majoritate a cazurilor. 313 În situaţia în care sancţiunea se aplică persoanelor juridice mustrarea şi recomandarea se va adresa organului de conducere sau persoanei vinovate de acţiunea sau inacţiunea ilicită prin care s-a comis contravenţia. 2) din Ordonanţa Guvernului nr. La individualizarea amenzii agentul constatator va avea în vedere criteriile de individualizare a sancţiunilor.O. Sumele provenite din celelalte amenzi.Sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice.07. Sumele provenite din amenzile aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit la bugetul local.

amenda sau obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. b. abrogată prin O.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii315 constituie de fapt. publicată în M. Sancţiunea confiscării poate fi luată numai dacă ea este expres prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia.nr. 315 O. a unor bunuri care au legătură cu contravenţia săvârşită. iar durata maximă nu poate depăşi 300 de ore. Această sancţiune a fost prevăzută pentru prima dată de Legea nr. Sancţiunile contravenţionale complementare Confiscarea constă în trecerea în proprietatea statului. fără plată.nr.nr. 82/1999.2002. pentru a hotărî ce sancţiune aplică. 314 Legea nr.08. în cel mult 48 de ore.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.O.O. Dacă agentul constatator apreciază că amenda este neîndestulătoare. şi întotdeauna se stabileşte numai alternativ cu amenda.08. publicată în M. în a cărei rază teritorială a fost comisă contravenţia. 459 .nr. şi legea prevede ca sancţiune pentru contravenţia comisă. acesta trimite procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei competente.G.82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.O.55/2002.62/30.Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.G.2002. actul normativ cadru pentru aplicarea şi executarea acestei sancţiuni contravenţionale. Sancţiunea contravenţională a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi ordonanţă a Guvernului.642/30. publicată în M. Această sancţiunea se aplică unor fapte contravenţionale care au un pericol social ridicat şi întotdeauna de către instanţa de judecată.nr.314 Ordonanţa Guvernului nr.228/1999. cu completările şi modificările ulterioare.

44 alin. Ordonanţa Guvernului nr. ca sancţiune contravenţională complementară. 460 . Prevederile art.a) ale Ordonanţei Guvernului nr.bunurile destinate săvârşirii contravenţiei. a avizului. În cazul în care bunurile care au fost destinate.2/2001 prevede şi alte sancţiuni contravenţionale complementare şi anume: suspendarea sau anularea.3 lit. referitoare la măsura confiscării. închiderea unităţii. persoana sau instanţa de judecată care aplică sancţiunea principală va dispune şi sancţiunea complementară a confiscării. Din dispoziţiile acestor prevederi legale reiese că sunt supuse confiscării: .9 din Constituţia României republicată. Şi despre această măsură trebuie să se facă menţiunile necesare în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. folosite sau rezultate din contravenţie nu se găsesc contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor. fără să aplice şi sancţiunea confiscării. Sancţiunea confiscării este obligatorie şi nu facultativă. se ia întotdeauna împreună cu una din cele trei sancţiuni principale. .Confiscarea. blocarea contului bancar. În practică s-au întâlnit situaţii în care unii agenţi constatatori au aplicat greşit numai sancţiunea contravenţională a amenzii. au fost puse de acord cu dispoziţiile art. aducerea terenului în starea iniţială.5 alin. după caz.2/2001. deşi această sancţiune era prevăzută în actul normativ care reglementa contravenţia respectivă pentru a „nu se mai complica cu bunurile ce trebuiau confiscate”. Dacă actul normativ o prevede.bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei. agentul constatator.bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei. . a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. suspendarea agentului economic.

461 . .sancţiunea contravenţională complementară poate fi aplicată numai dacă ea este prevăzută în mod expres de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă şi întotdeauna însoţită de o sancţiune contravenţională principală.G. după caz.O.75 din 21. .O. 318 Legea nr.203 din 01.nr. Ordonanţa Guvernului nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare318 în art.O.nr. republicată în M. publicată în M. actelor şi bilanţurilor contabile. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi şi închiderea unităţii.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării. a avizului.Legea nr.nr.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării317 prevede ca sancţiuni complementare retragerea licenţei de fabricaţie.metodologia de constatare şi aplicare a fiecărei sancţiuni contravenţionale complementare este prevăzută în actul normativ care o stabileşte.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.03.G.Referitor la sancţiunile contravenţionale complementare trebuie să facem câteva precizări: . corespondentei.01.2005 317 O.1991. neprezentarea pentru verificarea a valorilor de orice 316 O. publicată în M. Ordonanţa Guvernului nr.9 prevede că se poate lua măsura suspendării activităţii pe o perioadă de până la 6 luni în cazul repetării unor fapte contravenţionale cum ar fi: nepunerea la dispoziţia organelor de control a registrelor.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale316 prevede ca sancţiuni complementare suspendarea sau anularea.nr.2005 cu modificările şi completările ulterioare.nr.09. De exemplu.64 din 27.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

bilanţurile sau nu au prezentat pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează. în caz contrar unitatea respectivă se închide de către 462 . organele de control care sunt agenţi constatatori în activitatea desfăşurată au constatat contravenţii care prevăd şi sancţiuni contravenţionale complementare însă nu le-au aplicat. Această situaţie denotă lipsă de responsabilitate şi voinţă a organelor fiscale.Blocarea contului bancar ca sancţiune contravenţională complementară nu trebuie confundată cu blocarea contului bancar ca formă de stingere a creanţelor bugetare. prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. De la apariţia actului normativ organele de control fiscal s-au întâlnit cu numeroase situaţii în care agenţii economici nu au pus la dispoziţia organelor de control registrele. este obligatorie.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. De exemplu. însă până în prezent nu au aplicat sancţiunea contravenţională complementară pe motiv că nu au norme metodologice care să stabilească procedura de aplicare a sancţiunii.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complemen-tare atunci când actele normative le prevăd. . nu rămâne la latitudinea agentului constatator. în mod repetat.fel pe care le gestionează sau le are în păstrare şi care intră sub incidenţa controlului. poprirea. corespondenţa.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale prevede obligativitatea dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile care prestează servicii direct către populaţie. Realitatea contrazice acest principiu. Ordonanţa Guvernului nr. .

Ioan Stancu . Despăgubirile se stabilesc pe baza tarifelor prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. şi după caz. avertisment. amendă. Editura Ceres. Echivalentul în lei al acestui prejudiciu reprezintă de fapt despăgubirile civile319. dar îşi vad liniştite de activitate. La multe s-au efectuat şi controale. aspect văzut de toată lumea. 463 .42. În această situaţie contravenientul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat. Bucureşti.organele Ministerului Finanţelor Publice după o procedură stabilită de actul normativ. De exemplu obligaţia de a calcula despăgubirile civile pentru pagubele comise prin contravenţie este prevăzută prin: 319 Radu Gherghinescu. 1982. folosirea unei proceduri mai eficiente decât procedura recurgerii la instanţele de judecată civile. Şi în prezent sunt numeroase unităţi de vânzare cu amănuntul şi prestări de servicii şi în oraşe. nu scuteşte pe contravenient de obligaţia de a despăgubi pe terţi pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. inclusiv de organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice dar nu sunt închise. Aplicarea unei măsuri contravenţionale principale. complementare. Despăgubirile civile Pe lângă aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale. c. p. Prin săvârşirea unei contravenţii se poate produce şi o pagubă patrimonială unei terţe persoane. obligarea la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii şi a uneia sau a mai multor sancţiuni contravenţionale complementare. Prin aceste tarife. şi în sate. legiuitorul a dorit simplificarea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor civile. în obligaţiile agentului constatator revine uneori şi sarcina stabilirii despăgubirilor pentru pagubele pricinuite de contravenient prin fapta săvârşită.Contravenţii la normele sanitar veterinare. să despăgubească pe cel păgubit. când este cazul.

nr. completata şi modificată prin Legea nr.nr.nr.O.99 din 10.nr.192/2001 privind fondul piscicol.3 alin.O.200/20.2/2001 are puţine prevederi referitoare la despăgubirile civile.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice322 cu modificările şi completările ulterioare.08.2001. 322 O.77/2002.O.” Determinarea despăgubirilor.O. o face agentul constatator.nr. 321 Legea nr. atunci când prin contravenţie s-a produs o pagubă. pescuitul şi acvacultura.1996. publicată în M.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei contigue a României 320 cu modificările şi completările ulterioare.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice.321 Hotărârea Guvernului nr.Legea nr.02. publicată în M. Agentul constatator poate stabili despăgubirile pentru pagubele produse de contravenient prin fapta ilicită numai cu acordul expres al persoanei vătămate.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei condigue a României.1990. partea vătămată.221 din 29. Legea nr. Despre despăgubirea stabilită şi modul de calcul al acesteia agentul constatator v-a trebui să facă menţiune în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.28/06.G. pescuitul şi acvacultura. modificată şi completată prin Legea nr. publicată în M. pentru 320 Legea nr. Ordonanţa Guvernului nr.O.36/2002 publicată în M. Dacă nu există tarif de evaluare a pagubelor produse prin săvârşirea contravenţiei.192/2001 privind fondul piscicol.08.nr.04. 464 .1997.1 se arată că în actele normative prin care se stabilesc contravenţii „se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. În art. dacă actul normativ care stabileşte contravenţia prevede tariful de determinare al acestei despăgubiri.43/1997 publicată în M.

2/2001.323 3. alin. ori un act administrativ emis de o persoană sau organ necompetent este ilegal. alin. iar ilegalitatea nu poate fi acoperită prin confirmarea sa de persoana sau organul competent.1) şi 2). care constituie contravenţie.nr. Regula generală privind persoana competentă să aplice sancţiunea este stabilită de art.recuperarea prejudiciului suferit. v-a trebui să-şi valorifice pretenţiile potrivit dreptului comun. prevăd alte persoane competente să aplice sancţiunile contravenţionale. Persoana care aplică sancţiunea trebuie să facă parte dintr-un organ competent sub aspect teritorial.23. nul de drept.07.O. Această regulă arată că în cazul.21.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. şi în condiţiile legii. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este act administrativ. publicată în M. art.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 323 O. când este cazul şi sancţiunile contravenţionale complementare.410/25. urmează o nouă etapă procedurală. Agentul constatator aplică aceste sancţiuni contravenţionale prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.nr. agentul constatator aplică şi sancţiunile avertismentului şi amenzii. Persoanele competente să aplice sancţiunile contravenţionale După constatarea faptei ilicite.G. De la acest principiu unele acte normative derogă. şi nu agentul constatator care a constatat contravenţia.2001. în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se dispune altfel. Această derogare nu este întâlnită în domeniul financiar. 465 . cu modificările şi completările ulterioare. aceea a aplicării sancţiunii contravenţionale.

2001.21. . astfel încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei ilicite. .3).nr. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale presupune. publicată în M. înaintează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare.324 Aceste criterii sunt: . dacă acestea se cunosc de cel care o aplică. La individualizarea sancţiunii. 466 . Sancţiunea stabilită trebuie să fie numai între limita minimă şi maximă prevăzută de actul normativ. cu modificările şi completările ulterioare.Limitele prevăzute de actul normativ.nr. dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare.O. art. Individualizarea se face în funcţie de anumite criterii. ca: starea materială a contravenientului. din partea unei persoanei competente.Circumstanţele personale ale contravenientului. .410/25.G.Modul de săvârşire a contravenţiei şi mijloacele folosite de contravenient.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. În cazul în care legea prevede ca sancţiune obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii alternativ cu amenda contravenţională. cel care o aplică trebuie să ţină seama de circumstanţele personale ale contravenientului. alin.Scopul urmărit şi urmările produse de contravenţie. gradul 324 O. să facă o analiză temeinică. Termenul în care agentul constatator trebuie să înainteze procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei este de 48 de ore.Aplicarea sancţiunii contravenţionale a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face întotdeauna de către instanţa de judecată şi anume de către judecătoria pe raza căreia s-a comis contravenţia.07.

alin. Aceste criterii au o valoare relativă.nr. 327 Corneliu Lviu Popescu . art. ocupaţia.de pregătire culturală şi de educaţie.166/31.nr. .07. conduita în familie şi la locul de muncă.327 (De exemplu: Legea nr.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.Recidiva contravenţională. În cazul contravenţiilor săvârşite de minorii care au vârsta între 14-18 ani limita minimă şi maximă a amenzii prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia se reduce la jumătate326 iar minorul care la data săvârşirii faptei nu avea împlinită vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.1995. publicată în M.2/2001.G. cu modificările şi completările ulterioare.O. publicată în M. art. în revista Dreptul nr.3/1997 p. .2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Vârsta contravenientului.328 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.2/2001 nu prevede acest criteriu.2001. însă mai multe acte normative speciale reglementează această instituţie.Atitudinea contravenientului faţă de fapta comisă este impusă de practică.325 Sub această vârstă minorii sunt consideraţi că nu au capacitatea necesară să-şi dea seama de fapta ilicită şi urmările acesteia.28/2002 privind 325 O.Recidiva contravenţională nu este prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr.58-62 328 Legea nr.07.2). mediul social din care provine.nr.3). Ordonanţa Guvernului nr.2001. întrucât nu se poate şti cu exactitate în momentul sancţionării şi nici nu este posibil să se facă verificări de agentul constatator în scopul cunoaşterii lor.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.11.07.nr. 467 . cu modificările şi completările ulterioare.nr. publicată în M.O.11.G. 326 O.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.410/25.O. .410/25. alin. Minorii până la 14 ani nu pot fi sancţionaţi contravenţional.

publicată în M. art.04.G. Despre această măsură va menţiona în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.G. Când este cazul.410/25.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.1.07.410/25.nr. 330 O.nr.2001. persoana împuternicită să aplice sancţiunea va confisca contravaloarea acestor bunuri.330 Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat şi o pagubă materială şi există tarif de evaluare a acestei despăgubiri. În această situaţie persoana împuternicită să aplice sancţiunea va sesiza organul de urmărire penală competent. folosite sau rezultate din contravenţie.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. Ea va descrie aceste bunuri în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. cu modificările şi completările ulterioare. constituie infracţiune. persoana care aplică sancţiunea principală dispune şi confiscarea bunurilor destinate. 331 O.O.nr. publicată în M.O.nr.nr.12 din Ordonanţa Guvernului nr. O problemă care se ridică pentru persoanele împuternicite să aplice sancţiunea contravenţională este aceea când ele apreciază că fapta ilicită a fost săvârşită în astfel de condiţii încât potrivit legii penale.331 Art.nr.2/2001 stabileşte aplicarea principiului legii celei mai favorabile în cazul succesiunii în timp a mai multor acte normative care reglementează contravenţia în acelaşi domeniu de activitate: 329 O. art. persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea.2002. De asemenea va stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate şi va lua măsuri de conservare şi valorificare a bunurilor care sunt supuse confiscării.G.23 şi 24. În situaţia în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc. cu modificările şi completările ulterioare.O. cu acordul persoanei vătămate. alin. 468 .329 etc).28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate.2001. publicată în M.valorile mobiliare şi serviciile de investiţiile financiare pe pieţele reglementate.238 din 9.07.U.30.

prescripţia executării sancţiunii contravenţionale.G.Dacă sancţiunea prevăzută în noul act este mai uşoară se va aplica aceasta.O.1) şi 2).2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. iar sancţiunea aplicată după vechea reglementare şi neexecutată până la intrarea în vigoare a noului act nu se mai execută.332 Art. 2/2001 stabileşte şi prescripţia.. art. Acest act normativ reglementează două categorii de prescripţii şi anume: .07. . Prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale Printre cauzele care înlătură răspunderea contravenţională Ordonanţa Guvernului nr.prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale.5. alin. 332 O.410/25. stabilită de actul normativ.nr. . 4.nr. ea nu se mai sancţionează chiar dacă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ. nu se mai poate aplica legal sancţiunea contravenţională.Dacă noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii faptei.Dacă prin noul act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie.2001. 469 . 13 din Ordonanţa Guvernului nr. de la săvârşirea contravenţiei şi până la constatare ei pentru această faptă. cu modificările şi completările ulterioare.2/2001 prevede că: „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. . Prin prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se înţelege faptul că prin trecerea unei perioade de timp. publicată în M.

13 se referă la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale. iar alt text din această Ordonanţă nu prevede expres termenul de prescriere al aplicării celorlalte sancţiuni contravenţionale.13. prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală.1 al acestui articol are o exprimare incompletă.” Considerăm că termenul general de prescripţie a aplicării sancţiunii.1) ar fi trebuit să fie: „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la săvârşirea faptei. dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. întrucât se referă numai la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale a amenzii şi nu la toate sancţiunile contravenţionale. ori în faţa instanţei de judecată. (1) şi (2) curge de la data constatării faptei. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie.(2) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin. alin. Alin. . Conţinutul art. (1) sau (2).În toate cazurile sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte numai alternativ cu amenda. dacă prin lege nu se dispune altfel. prevăzut de art.Toate cele 4 alineate ale art. Contravenţia este continuă în cazul în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”. care poate duce la confuzii. iar sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica oricăror 470 . Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârşirii.13 din Ordonanţa Guvernului 2/2001 pentru amenda contravenţională se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare având la bază următoarele considerente: . respectiv constatării faptei. de 6 luni.

ori pentru aceeaşi contravenţie nu pot fi două termene de prescriere a aplicării sancţiunilor contravenţionale în funcţie de sancţiunea aplicată. normal este ca termenul de prescriere pentru sancţiunea complementară să fie acelaşi ca pentru sancţiunea contravenţională principală.3).238/09.1-2 şi art. începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau de la data constatării în cazul contravenţiilor continue.2001.30.13.nr. publicată în M. alin. alin. Termenul de prescriere.410/25.04.07. .G.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate. prevede un termen de prescriere pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de 3 ani de zile).nr.G.O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.nr. ori de la data sesizării în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţa de judecată că ea ar putea constitui contravenţie. 333 O. cu modificările şi completările ulterioare. dacă actul normativ care o stabileşte nu prevede altfel. (De exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 334 O. publicată în M. art. de 6 luni.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate334 cu modificările şi completările ulterioare.O. 471 .U. În practică se întâlnesc asemenea situaţii.2002.333 Prin legi speciale se pot prevedea alte termene de prescripţie a aplicării sancţiunilor contravenţionale.Sancţiunile complementare în toate cazurile se aplică numai însoţite de o sancţiune contravenţională principală.nr.contravenţii chiar dacă actul prin care se stabileşte prevede numai sancţiunea amenzii.

472 .

ANEX A2 473 .

474 .

I 475 .

ANEXA 5 ORGANIGRAMA PRIMĂRIEI ORĂŞENEŞTI Aparatul de specialitat e al primarului 476 .

477 .

**) Colegiul prefectului Cancelaria prefectului Activitatea pentru integrare europeană. dezvoltare economică şi monitorizarea serviciilor publice descentralizate * ) ANEXA 7 ORGANIGRAMA INTITUŢIEI PREFECTULUI **) Activitatea pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ * ) PREFECT Activitatea financiar contabilă. resurse umane şi administrativ Audit intern Compartimentul de informare şi relaţii publice Corpul de control al prefectului Oficiul prefectural SUBPREFECŢI **) Serviciul public comunitar pentru eliberarea paşapoartelor * ) 478 .

Compartimente.*) **) Activitatea poate fi organizată la nivel de direcţie sau serviciu. asistent. expert. 479 . ANEXA 8 CARIERA FUNCŢIONARULUI PUBLIC Clase de Grade profesionale Funcţii de execuţie studii I Superior. principal. Consilier. consilier debutant juridic.

auditor Referent de specialitate Referent 480 .II III -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II—II -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II--II inspector.

481 .

2. secretar general adjunct al Guvernului. Funcţii publice generale: A) Înalţii funcţionari publici: 1.ANEXA 11 LISTA Cuprinzând funcţiile publice I. 482 . secretar general al Guvernului.

secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti. şef birou. director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 3. consilier juridic. prefect. comunei şi sector municipiu Bucureşti. director general adjunct. din aparatul ministerelor şi organelor centrale. subprefect. referent de specialitate. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 6. consilier. 6. 5. 5. director şi director executiv adjunct. 483 . şef serviciu. secretar al municipiului. 4. director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 2. C) Funcţii de execuţie: 1. 4. inspector guvernamental. precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale. 3. inspector. auditor. ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 2. oraşului. B) Funcţii de conducere: 1. expert. 7. 7.secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

arhitect-şef. I. II. expert în tehnoligia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. 6. 484 . Funcţii publice specifice: A) Funcţii publice de conducere: 1. Notă: referent. inspector de muncă. se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 3. 2. B) Funcţii publice de execuţie: 1. cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. controlor delegat. Funcţii publice generale. C) Alte funcţii publice specifice 1. comisar. inspector de concurenţă. II.3. manager public. altele decât cele prevăzute la pct. Notă: Funcţii publice specifice. 5. se pot stabili de autorităţile şi instituţiile publice. altele decât cele prevăzute la pct. inspector vamal. 4.

ANEXA 12 485 .

Anexe 486 .

Drept constituţional şi instituţii politice. Alexandru Ioan Drept administrativ. 1998. 2005. Lepădătescu M. Universitară. Bucureşti. 1977. 1976. Universităţii „Lucian Blaga”. Economică. 2000. Gheorghin Gheorghe Teorie şi realitate.. Bucureşti. Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. 487 . 1999. Sistemul organelor statului socialist român. Editura Didactică şi Pedagogică. Drept administrativ.. Bucureşti. Iorgovan Antonie Drept administrativ. Ed. 2003. Formele de activitate ale organelor statului socialist român. 2002. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Ştiinţifică. Ed. Universităţii „Lucian Blaga”.. Lumina Lex. Editura Didactică şi Pedagogică.Bibliografie selectivă Alexandru Ioan Administraţia public. Iovănaş I. Drăganu T. vol. 1970. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Bucureşti 1965. Editura Omnia. Sibiu.. I. AllBeck. Ionescu R. Bucureşti. Baltador Mihai Managementul capacităţii administrative în organizaţiile administraţiei publice. Ed. Bucureşti 1966.. Editura Ştiinţifică. 2005. 2004. Androniceanu Armenia Management public. Bucureşti. Editura Lumina Lex. Matei Lucica Managementul serviciilor publice Ed. Ed. Sibiu. Drăganu T. Braşov. Iordan Nicola Drept administrativ.

Văraru M. Cernăuţi.. 1997. 1936. Tabără Vasile. Editura Tehnomedia. Bucureşti.. Oroveanu M.. 1993. I. I. Cluj-Napoca. Editura Marvan. Ed. Rarincescu C. ediţia a IVa. 1934. Sibiu.. Negoiţă Alex. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 2004. 1929. vol. Editura Cordial Lex. Bucureşti.. Introducere în ştiinţa administraţiei de stat. Tabără Vasile. Editura Actami. Bucureşti. I. Bucureşti. Editura Enciclopedică Română. Tabără Vasile. Iaşi.. Sibiu. SOCEC. 1975.. Santai Ioan Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 488 .. Teodorescu A. Ed.Muraru I. Tratat de drept administrativ român. Controverse privind separaţia puterilor în stat. Bucureşti. Ruja N. Tratat de drept administrativ. vol. 1944. Santai Ioan. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Totul despre contravenţie. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat de drept administrativ. Dezvoltarea capacităţii administrative. 2007. Negulescu P. 2007. Editura Cugetarea. Funcţia şi funcţionarul public. Controlul financiar în administraţia publică. vol. Sibiu. Cluj-Napoca. ediţia a II-a. Drept constituţional şi instituţii politice.. Contenciosul administrativ român. Oprean Constantin (coordonator) Managementul colectivităţilor locale. 2005. 1996. 2002. Universităţii „Lucian Blaga”. 1928. Tarangul E. 1998. Risoprint. Bucureşti.D. 2006. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Tratat de drept administrativ român. Tabără Vasile. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Sibiu. ediţia a II-a. Vrabie G. Bucureşti. Editura Atlas Lex.

489 .. Teoria generală a statului şi dreptului. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. 1978. Bucureşti. Dicţionar de drept constituţional şi administrativ. Editura Academiei . 1975. Bucureşti. Dicţionar explicativ al limbii române. Editura Didactică şi Pedagogică.Zotta C. 1967.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful