VASILE TABĂRĂ

Administraţie publică

Sibiu 2008
1

Tehnoredactare compurerizată: Tabără Radu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TABĂRĂ, VASILE
Administraţie publică / Tabără Vasile. – Sibiu: , 2008. p........... , cm. 21 x 14,5 Bibliogr. ISBN

2

CUPRINS

3

Capitolul 1. Locul administraţiei publice între puterile publice ……………………………………….. 1. Noţiunea de administraţie publică ……………….. 2. Noţiunea de stat şi putere de stat ………………… 3. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice ….. 4. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice ………………………………. 5. Sarcinile, atribuţiile, competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice …………………. 6. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative ………………………………………. Capitolul 2. Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice ……………………………….. 1. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice ……………………………………………… 2. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă ………………………………………. 3. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative 4. Structura autorităţilor administrative …………….. 5. Clasificarea organelor şi structurilor administrative ………………………………………. Capitolul 3. Serviciile publice …………….………….. 1. Caracteristicile serviciilor …………..…………… 2. Specificitatea serviciilor publice ………………… 3. Sfera serviciilor publice …………………………. 4. Organizare şi funcţionare ………………………... Capitolul 4. Preşedintele româniei ………………….. 4. 1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român ……………………… 2. Atribuţiile şefului statului ………………..……… 3. Actele de natură administrativă ale şefului statului Capitolul 5. Guvernul ………………………………... 1. Locul, rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice ………………………………… 2. Constituirea (învestitura) guvernului …………….
4

Capitolul 1 Locul administraţiei publice între puterile publice
1. Noţiunea de administraţie publică
Statul reprezintă forma organizată şi exteriorizată a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitată asupra întregii colectivităţi umane aflate în acel loc. În acest sens statul este un fenomen obiectiv inerent vieţii sociale superior organizate , adică societăţii civile. La nivelul sistemului de autorităţi care-l compun statul sau puterea de stat se evidenţiază prin trei componente distincte – corespunzător funcţiilor (formelor) fundamentale de activitate1 care contribuie în mod specific la realizarea ei –

1

Asupra noţiunii de „funcţie” a statului a se vedea T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 213-215. 5

respectiv puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească,2 exercitând funcţiile corespunzătoare. În acest sens, puterea legislativă (parlamentul) este chemată să adopte legile, puterea executivă (administraţia publică) trebuie să le aplice, iar puterea judecătorească (justiţia) va soluţiona cazurile de încălcare a lor, determinând răspunderea juridică a celor vinovaţi. La rândul ei, puterea executivă este constituită dintr-o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administra-ţia publică sau de stat formată din: ● la nivel central sau naţional: - guvernul, autoritate supremă a întregului executiv, având atribuţii generale în materie administrativă; - ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrele de specialitate – dintre care majoritatea sunt în subordinea guvernului – cu o sferă limitată de acţiune; ● la nivel local sau teritorial: - prefecţii, reprezentanţi ai guvernului în teritoriu; - serviciile publice deconcentrate aparţinând autorităţilor centrale de specialitate ale administraţiei publice cu acţiune limitată în sectoare, precum finanţele, învăţământul, sănătatea, etc., inclusiv instituţii descentralizate ale acestora; - consiliile locale şi cele judeţene, autorităţi autonome reprezentative ale colectivităţilor locale; - primarii, organe executive ale consiliilor locale. În dreptul administrativ şi în ştiinţa administraţiei,3 ca de altfel şi în ştiinţa dreptului constituţional, 4 noţiunile de putere executivă şi cea de administraţie publică sunt utilizate,
2

Cu privire la evoluţia istorică a principiului Separaţiei puterilor în stat, a se vedea Gheorghe Gheorghin – Teorie şi realitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 5-26; N. Ruja, Controverse privind separaţia puterilor în stat, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 559. 3 I. Iovănaş, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, pag. 10. 6

în principal, în două sensuri şi anume: sensul formal-organic şi cel material-funcţional. a) În sens formal-organic, prin aceste noţiuni se desemnează totalitatea acelor autorităţi sau organe ale statului reunite, de regulă, într-un sistem unitar, având, în mod obişnuit, în frunte guvernul, corespunzător funcţiei pe care o exercită şi a atribuţiilor comune pe care le îndeplinesc. Acest sens se poate deduce uşor din formulări, inclusiv normative, de genul: puterea executivă sau administraţia publică este formată din guvern, ministere, autorităţi locale, etc. b) În sens material-funcţional, aceleaşi noţiuni desemnează o anumită funcţie sau fel de activitate fundamentală5 prin care se realizează sau se exercită puterea publică (de stat) numită şi activitate administrativă sau executivă.6 În mod similar expresii de genul Guvernul exercită conducerea generală a puterii executive sau înfăptuieşte administraţia publică la nivelul întregii ţări dezvăluie acest sens. Totuşi, pentru o corectă delimitare a termenilor utilizaţi şi pentru a ne conforma prevederilor Constituţiei vom folosi noţiunea de „administraţie publică” pentru a desemna respectiva categorie de autorităţi şi noţiunea de „activitate executivă” pentru a desemna acţiunile specifice acestei categorii de autorităţi (organe) ale statului (publice).7
4

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag.252-253, 430-431; G. Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Cugetarea, vol. I, Iaşi, 1997, pag. 67-68. 5 Alex Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atlas Lex S.R.L., Bucureşti, 1993, pag.5. 6 R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 4. 7 Legea nr. 37/1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, abrogată (foloseşte noţiunea de administraţie publică atât în sens organic (art. 14 lit. 2), cât şi funcţional (art. 1); asupra etimologiei şi evoluţiei acestei noţiuni a se vedea A. Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, vol. I, 1993, pag. 1-9. 7

Raportul8 dintre „administraţia de stat”, ca autoritate publică, şi „activitatea executivă” în sens funcţional, relevă faptul că sfera autorităţilor nu corespunde în întregime cu sfera acţiunilor administrative, aceasta din urmă având o extindere mult mai largă deoarece activitate executivă sau administrativă înfăptuiesc, – ca necesitate funcţională – în subsidiar, şi alte categorii de autorităţi ale statului (publice) cum sunt birourile camerelor parlamentare şi aparatul parlamentului, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetului, mai ales în vederea bunei realizări a activităţilor principale şi a funcţionării corespunzătoare, fără ca ele să aparţină prin aceasta sistemului de autorităţi ale administraţiei publice. Pe de altă parte la, la rândul lor, şi unele autorităţi administrative pot desfăşura, în subsidiar, activităţi specifice altor categorii de puteri ale statului cum ar fi, de exemplu, activitatea legislativă înfăptuită de guvern (când emite ordonanţe exercitând o delegare legislativă) sau cea jurisdicţională (când se soluţionează litigii în materie fiscală, electorală, socială de către autorităţile financiare, primari, cele de protecţie socială). Noţiunea de „administraţie” mai este utilizată şi pentru a desemna o ramură a cercetării ştiinţifice sau o disciplină didactică având ca obiect fenomenul administrativ aşa cum este

8

Raportul dintre cele două categorii a format obiectul doctrinei româneşti interbelice şi celei socialiste în lucrări precum P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pag. 38-42; A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1929, pag.113; C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a II-a, Bucureşti, 1936, pag. 19; M. Văraru, Tratat de drept administrativ român, SOCEC, Bucureşti, 1928, pag. 18 şi următoarele; E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernăuţi, 1944, pag. 49; T. Drăganu, Formele de activitate ale organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1965, pag. 64 şi următoarele; M. Lepădătescu, Sistemul organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1966, pag. 64-69, etc. 8

cazul „ştiinţei administraţiei”, a „ştiinţelor administrative” ori, pur şi simplu, „administraţie publică”.9 Menţionăm faptul că noţiunile de „administraţie”, „administrare”, „administrativ” au accepţiuni dintre cele mai diferite în limbajul cotidian,10 juridic, administrativ11 şi continuând cu dreptul familiei, dreptul muncii, financiar, civil, comercial, penal, etc. Administraţia publică se poate defini ca acea categorie a autorităţilor de stat constituită în temeiul aceleiaşi funcţii (forme) fundamentale de activitate executivă pe care o înfăptuiesc şi prin care se realizează, în mod specific, puterea publică. La rândul ei, activitatea executivă se poate defini ca reprezentând acea funcţie (formă) fundamentală de activitate ce realizează în mod specific puterea de stat şi care constă din punerea în executare sau în aplicare a prevederilor cuprinse în legi şi în alte acte juridice emise în temeiul acestora, înfăptuită, de regulă, de o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administraţia publică, în principal. Noţiunea de administraţie publică (de stat) este importantă în studiul dreptului administrativ şi cel al ştiinţei administraţiei,12 deoarece sub aspect organic sistemul administrativ este cel care înfăptuieşte, în principal, activitatea executivă a statului, iar sub aspect funcţional actul decizional administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă prin care se manifestă autoritatea acestui sistem.

9

Asupra acestor sensuri a se vedea M. Oroveanu, Introducere în ştiinţa administraţiei de stat, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975, pag. 40-41. 10 Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei , Bucureşti, 1975, pag. 12 11 Dicţionar de drept constituţional şi administrativ, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1978, pag. 21 12 A se vedea Alex. Negoiţă, op. cit., pag. 12-14 9

etc.Administraţia publică are următoarele caracteristici generale. Concomitent.activitatea executivă îndeplinită de ea este constituită din acţiuni de prescriere sau de dispoziţie – constituite din reglementări – şi acţiuni de prestaţie. culturală. conduse de guvern. 1999. Editura Omnia. . emiterea autorizaţiilor de diverse feluri. aflate pe diferite nivele ale organizării administrative. administraţia publică.). Braşov. . pag. în baza relaţiilor juridice (dintre care unele sunt ierarhice). fiind alcătuită din autorităţi publice şi instituţii publice ce dispun de stabilitate instituţională şi continuitate funcţională. în schimb. şcolarizarea elevilor. sanitară. declanşate din oficiu sau la cerere. etc.administraţia este structurată funcţional şi teritorial. educaţională. Drept administrativ. necesare îndeplinirii sarcinilor de durată şi de moment care le revin. de natură fiscală. 34-40. Alexandru.13 . 10 . .activitatea executivă este formalistă întrucât se realizează cu respectarea anumitor proceduri – sub sancţiunea nevalabilităţii acţiunilor săvârşite cu încălcarea regulilor ce le guvernează – şi. funcţia concretă delimitează sarcinile determinate care alcătuiesc conţinutul 13 Asupra unor caracteristici a se vedea I. în cea mai mare parte a ei. autorităţi. sancţionarea contravenţiilor. este şi juridică prin efectele produse. Dacă o funcţie fundamentală a statului poate fi definită ca o direcţie esenţială a activităţii de stat realizată prin întregul complex al mecanismului de stat. în cadrul funcţiei executive fundamentale în stat. îndeplineşte şi funcţii concrete rezultate din atribuţiile care-i revin. vizând activitatea concretă de aplicare a legii în situaţii şi asupra unor subiecte strict determinate (de exemplu: stabilirea şi încasarea impozitelor. adică prin drepturile şi obligaţiile rezultate.reprezintă un sistem unitar ce reuneşte în cadrul ei.

funcţia de conducere. Gh. adică asigurarea derulării normale a raporturilor sociale în urma intervenţiei executive a statului. 11 . Vl.. 2. Editura Didactică şi Pedagogică.funcţiei generale şi care trebuie îndeplinite de către o autoritate determinată. la nevoie. . Hanga. 15 Ioan Alexandru. Luburici. Boboş. respectiv latura organizatorică a ei. Zotta. Noţiunea de stat şi putere de stat Statul se poate defini ca fiind modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei sprijinindu-se.funcţia de punere în executare concretă a măsurilor dispuse conform legii. . Bucureşti. C. Teoria generală a statului şi dreptului. pag. 69. 41-44. pag. D. Demeter. . Mazilu. .funcţia de control ca activitate de constatare a stadiului îndeplinirii sarcinilor şi de măsurare a rezultatelor acţiunii administrative. Ceterchi. I. manifestată în special prin acte de reglementare (normative). cit.14 În acest sens apreciem ca funcţii formale (şi nu de conţinut) următoarele acţiuni ce revin administraţiei:15 .funcţia de coordonare ca activitate de corelare a acţiunilor executive în vederea realizării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin administraţiei. în cadrul cărora locul central îl ocupă decizia administrativă. M. pe constrângerea proprie în vederea aplicării 14 Asupra distincţiei între aceste funcţii a se vedea I. 1967.funcţia de îndrumare ca activitate de orientare a acţiunilor executive în vederea realizării lor în deplină unitate cu baza legală care le determină. Prin toate aceste funcţii se pune în evidenţă principala trăsătură a administraţiei. op.

prin modul de compunere şi structura autorităţilor sale. exercitând conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei. teritorial şi coercitiv)..cit. Drept constituţional.dreptului. a diverselor colectivităţi. Drăganu. iar în cadrul unei societăţi democratice statul nu este şi nu trebuie să fie deasupra sau în afara societăţii nici opusul acesteia sau individului. caracter politic. 17 Asupra raporturilor de anterioritate sau posterioritate dintre societate şi fenomenul politic a se vedea I. pag. op. vol. Drept constituţional şi instituţii politice (Teoria generală). 118-119. deplin şi suveran al acesteia. Statul nu se confundă cu societatea şi cu întreaga populaţie. Anterior apariţiei statului cât şi ulterior acestui moment societatea a cunoscut diverse puteri sociale.. organizat. 14 şi următoarele. 12 . unele chiar cu caracter politic. Dacă ar fi să utilizăm categoriile filosofice de „esenţă” şi „fenomen” la studiul nostru am ajunge la concluzia că puterea publică sau de stat reprezintă esenţa. Bucureşti. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de pildă. organizaţiilor sindicale.cit. I. cât şi a membrilor ei luaţi în parte. Statul reprezintă cel mai important fenomen social instituţional care constituie şi cadrul organizat de conducere şi guvernare al societăţii având şi calitatea de reprezentant oficial al acesteia. 50-51. etc.) prin caracterul unic. Puterea de stat are şi o serie de însuşiri proprii care o disting de alte puteri sociale (de genul partidelor politice. op. asupra unor definiţii date statului a se vedea: Colectiv. iar statul prin organele sale constituie modul de manifestare al fenomenului specific acestei esenţe. pag.Deleanu. 1991. diverselor asociaţii. Teoria generală a statului şi dreptului. La nivelul administraţiei acest caracter se 16 Asupra caracterelor puterii de stat şi a celor sociale a se vedea T.16 Aceste caracteristici sunt: Caracterul politic17 al puterii de stat se manifestă prin aceea că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic. pag.

Caracterul organizat al puterii publice constă în exercitarea acesteia în şi prin anumite forme instituţionalizate (numite autorităţi publice sau puteri în stat) ce exercită anumite atribuţii sau funcţii (legislativă. Caracterul coercitiv al puterii publice constă în posibilitatea impunerii cu forţa a voinţei ce consacră juridic interesele sociale generale oricărui membru. a consiliilor. funcţionarea şi atribuţiile administraţiei. caracterul unitar sau compus al statului sunt doar câteva din implicaţiile acestui caracter reflectate în constituirea. ca şi în programul (politic) de guvernare a executivului. La nivelul executivului competenţa teritorială a organelor centrale şi locale.reflectă în modul de compunere şi organizare a guvernului. funcţionari şi magistraţi). Numai puterea de stat deţine în societate monopolul constrângerii fizice dispunând de mijloace proprii şi adecvate necesare realizării ei. constituiţi în organe sau autorităţi publice unice sau centrale ori răspândite în teritoriu conform structurii (unitare sau federale) a statului şi a împărţirii administrativ-teritoriale a acestuia. executivă şi judecătorească) şi grupează persoane ce au o calitate determinată (parlamentari. categorie sau colectivitate socială. organizarea. Caracterul teritorial al puterii publice constă în exercitarea acesteia asupra unei colectivităţi umane aşezate permanent pe un anumit spaţiu (geografic) delimitat de frontiere. inclusiv celor care au încălcat legea. sarcină ce revine spre executare unor 13 . precum şi în modul de manifestare a jurisdicţiei sale asupra acestuia. organizarea administrativteritorială. autonomia locală. în alegerea primarilor şi desemnarea prefecţilor. stabilind şi limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea de stat. iar apartenenţa la acesta – inclusiv domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice ori sediul persoanei juridice – constituie un criteriu esenţial în manifestarea legăturii dintre stat şi subiectul de drept (cetăţean).

ce realizează multiple activităţi vitale pentru desfăşurarea normală a vieţii sociale constituite în sisteme sau mecanisme. Caracterul unic al puterii publice constă în faptul că pe teritoriul unui stat nu pot coexista mai multe puteri publice distincte şi opuse ca forme organizate a unor interese socialpolitice fundamentale divergente. Aceasta înseamnă că orice putere socială internă este limitată în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. executivă şi judecătorească).) şi care nu pot îngrădi realizarea ei. Trebuie însă făcută cuvenita distincţie între unicitatea puterii văzută ca ansamblu omogen organizat în promovarea unitară a aceloraşi interese şi modul ei concret de exercitare prin diviziunile categoriale ale sistemului autorităţilor publice numite şi puteri (legislativă.autorităţi executive specializate (poliţie. una din ele trebuind necesarmente să se impună şi să o excludă pe cealaltă sau pe celelalte. executori. etc. respectiv aparat 14 . de regulă. Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită. să-şi impună voinţa intervenind în afacerile altui stat ce respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional şi prevederile tratatelor la care este parte. iar pe plan extern alte state sau organisme internaţionale nu pot. Deoarece sarcinile puterii publice nu se pot realiza de către o singură autoritate de stat – dată fiind dimensiunea teritorială şi cea numerică a populaţiei – statul este alcătuit din mai multe organe de stat sau autorităţi publice. sindicate. Caracterul suveran al puterii de stat este acea trăsătură în conformitate cu care ea este prioritară şi primordială oricărei alte puteri sociale interne – faţă de care este supremă – sau puteri publice externe – faţă de care este independentă. asociaţii.). armată. comparativ cu oricare puteri sociale existente şi recunoscute care au un domeniu limitat de acţiune (partide. etc.

analiza sarcinilor. I. de pildă. pag. Lepădătescu. Negoiţă.cunoaşterea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcătuiesc organele publice. numite sau alese (mai rar desemnate. Al.B.cit.. organizării. Bucureşti. În cadrul lor distingem aşa-numitele „puteri” îndeplinind funcţiile sau activităţile fundamentale legislativă. 15 . Iovănaş. Autoritatea publică sau organul de stat reprezintă componenta structurală de bază şi forma organizatorică distinctă de constituire şi manifestare a puterii publice alcătuită din una sau mai multe persoane şi care este înzestrată cu capacitatea juridică de a participa în nume propriu la înfăptuirea sarcinilor revenind în mod specific puterii publice. executivă şi judecătorească. Ionescu. Teoria organizării administraţiei publice reprezintă în ansamblul ei o totalitate de cunoştinţe teoretice cu aplicabilitate practicată privind sistemul autorităţilor administraţiei publice şi structura acestuia. în „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei” (Organizarea administraţiei de stat). . pag. pag. 108-110.cercetarea modului de funcţionare şi a raporturilor în care se află autorităţile de stat între ele. op. T. Editura Ştiinţifică. respectiv modalităţile existenţei şi înfăptuirii acesteia.R. op. 107-108. de regulă. Persoanele fizice care alcătuiesc autorităţile de stat au calitatea de parlamentari. 88-90.18 Studiul organizării de stat şi a sistemului de autorităţi presupune: . 70 şi următoarele. pag. 1966. pag. .cit.U. A. sub aspectul constituirii. 16. funcţionari şi magistraţi (dar şi alte calităţi.. op. atribuţiilor şi competenţelor organelor în cauză. Organizarea de stat reprezintă modul de constituire a puterii publice.cit. primul ministru. funcţionării şi a atribuţiilor elementelor sale componente.. 1983. Iorgovan. consilieri).. Sistemul organelor statului în R.S.de stat. 19 Asupra diverselor definiţii şi sensuri a se vedea R.. fiind.19 18 M. guvernul).

.Organe executive sunt o categorie de autorităţi publice sau de stat. înzestrată cu capacitatea juridică administrativă care-i permite participare în nume propriu la înfăptuirea puterii executive în limitele competenţei legal determinate. însă unele din ele pot funcţiona şi pe lângă sau în subordinea altor organe de stat (Parlament. Din această definiţie rezultă trăsăturile organelor executive: . deşi.20 . adică forme organizatorice constituite în sistemul autorităţilor publice. însăşi capacitatea conferă calitatea de a participa în 20 Aşa este. după caz. aşa este de pildă. . funcţionând ca autorităţi autonome. 16 . Consiliile Locale). ceea ce nu exclude posibilitatea încredinţării temporare de sarcini sau chiar a creării de organe cu caracter temporar dat fiind provizoratul sarcinilor.3. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice Autoritatea administrativă reprezintă acea categorie a autorităţilor publice sau de stat cu o structură stabilă şi o activitate continuă. etc. în cazul dat. Preşedinţie. de a îndeplini obligaţii în nume propriu. 18/1991. BNR.Organele administrative dispun de capacitatea juridică administrativă cu caracter special care le conferă calitatea de a participa la raporturile administrative. determinată de permanenţa şi consistenţa sarcinilor ce trebuie să le îndeplinească. Precizăm că. în general. cazul Serviciului Român de Informaţii) sau pot fi nesubordonate (de exemplu.Autorităţile executive sunt forme organizatorice stabile. în frunte cu Guvernul. respectiv aptitudinea limitată de a avea şi de a exercita drepturi şi. ca structură şi activitate. cu modificările ulterioare. de pildă. cazul comisiilor instituite pentru stabilirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. a administraţiei publice.

pag.nume propriu la raporturile juridice ca subiect de drept. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice 21 De exemplu. 37/1990). 2 lit. 4. comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora. şi nr. ca organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat. 12 din Legea nr. totuşi. ca formă fundamentală de activitate publică22 sau funcţie esenţială a acestuia. cum sunt departamente. 29/1990. precum şi organele care sunt în subordinea altor categorii de puteri ale statului să fie. 23 De pildă organele de conducere în cadrul parlamentului emit acte administrative de autoritate nesupuse controlului judecătoresc (art. pe lângă Guvern funcţionează. 22 Asupra noţiunii de formă fundamentală. 17 . după caz.Prin atribuţiile exercitate organele administraţiei publice înfăptuiesc activitatea executivă a statului. 23/2004). Din această cauză orice organ de stat care desfăşoară în subsidiar şi activităţi executive – deşi nu face parte din sistemul ierarhic al administraţiei publice23. modificată şi completată prin Legea nr. 69/1991. Drept constituţional. proprie sau delegată. T. 1 din Legea nr. 29/1990). oficii. şi autorităţi24 administrative sau. totuşi trebuie să remarcăm că în cazul dreptului administrativ se întâlnesc organe având competenţe dintre cele mai diferite (decizională sau de execuţie. agenţii. 24 Probabil în acest sens larg se face referire la actele unei autorităţi administrative ce vatămă un drept (art. numai autorităţi administrative prin atribuţiile îndeplinite şi natura actelor de putere emise. deşi sunt organe de stat (de exemplu. Drăganu. delegaţia permanentă a consiliului judeţean. . a teza a II-a) conform legii contenciosului administrativ nr. principală sau auxiliară)21 motiv pentru care unele dintre ele nu pot participa în nume propriu – ci doar în numele altuia – la realizarea puterii publice. biroul executiv al guvernului. 251. neavând capacitate ci doar o anumită competenţă. conform legilor anterioare nr. secretariate şi subsecretariate de stat care se înfiinţează potrivit legii (art. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

61 alin. cea executivă are. organizare şi funcţionare. 100 şi următoarele De exemplu. 27 A se vedea art. de regulă. astfel adoptarea de acte normative. spre deosebire de componenţa puterii legislative alcătuită numai din persoane alese. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. comparativ cu magistraţii27 care. emiterea actelor individuale. 18 . aspectul de soluţionare a unui conflict dedus judecăţii în urma încălcării legii. Apoi. executarea şi controlul îndeplinirii acestora din urmă. spre deosebire de aplicarea judiciară a legii. 124 (3). Spre deosebire de reglementarea legislativă. 215/2001.Locul pe care-l ocupă administraţia25 în sistemul autorităţilor publice este determinat de modul de constituire. 125 (1) din Constituţie. secundar şi derivat întemeindu-se pe lege sau neputând nici măcar să intervină în domenii rezervate exclusiv legislativului. de regulă. funcţionarii acestor organe sunt subordonaţi ierarhic fiind revocabili din funcţie. primarii. conform art. alese26 în funcţie. în cazul judecătorilor sunt independenţi în activitate şi inamovibili în funcţii. cit. Organele executive sunt. Numai în 25 26 R. op. mai rar. alcătuite din persoane numite şi. Aplicarea actelor administrative individuale nu îmbracă.. Ionescu. procesul activităţii executive incluzând. pag. ci de executare concretă a regulilor juridice în procesul realizării lor curente. precum şi de atribuţiile ce îi revin în realizarea sarcinilor specifice comparativ cu celelalte puteri sau sisteme de autorităţi. Prin activitatea lor autorităţile administrative asigură punerea în executare şi executarea în concret a legilor. prin hotărârea judecătorească. un caracter. cu putere de adevăr local sau de autoritatea lucrului judecat. cum este cazul legilor organice. iar procurorii dispun de stabilitatea funcţiei. însă. eventual sancţionarea abaterilor contravenţionale (de gravitate totuşi mai redusă).

Sfaturile populare. op. cit. I. 19 . în timp ce ştiinţa dreptului financiar şi unele ştiinţe economice abordează aspectele economico-financiare ale acestor instituţii bugetare. ocupă un loc intermediar – deşi pe acelaşi plan sau nivel al puterilor în stat – între legislativ şi judiciar de care se distinge. pag. cit.29 Aceste obiective 28 R. M. Părţile componente ale autorităţilor administrative publice. Editura Academiei. cât şi de ştiinţa administraţiei sub aspectul recrutării. 29 I. atribuţiile. Vântu. op. mai ales sub aspectul juridic al problematicii funcţiei.mod cu totul excepţional executivului i se poate încredinţa.28 după caz. respectiv elementele ce le alcătuiesc structura. Al. pag. judecarea unor încălcări ale legii în cadrul jurisdicţiilor administrative speciale organizate în interiorul său (de exemplu.. a sarcinilor organelor administrative şi a mijloacelor materiale din dotare. pag. 5. Anghene. Merlescu. precum şi competenţa de care dispun.P. Ionescu. op. mijloacele materiale şi cele financiare cu care sunt înzestrate. electorală.. pag. Lepădătescu. op.. Iorgovan. cit. competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste organe de stat trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară. Studiul acestor componente structurale se face atât de ştiinţa dreptului administrativ. capacitatea juridică pe care o exercită. prin lege. în materie fiscală. 104. Negoiţă. 110. competenţei şi capacităţii administrative. Iovănaş.. 26-27.. puterea executivă şi sistemul ei de autorităţi. cit. 173. sunt formate din personalul acestora. 91. deşi parţial se aseamănă. Bucureşti. pag. Aşadar. M. 1964.). I. Sarcinile. organe locale le puterii de stat în R.R. A. repartizării şi promovării personalului. etc.

inclusiv amenajarea teritoriului. 69/1991 abrogată prin Legea nr. în condiţiile prevăzute de lege. poziţia ierarhică (de conducere sau de subordonare). Art. constau în stabilirea orientărilor generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor. 14 lit. f. cit. sarcinilor de natură economică.32 Competenţa este ansamblul activităţilor cu şi fără semnificaţie juridică săvârşite de un organ în vederea 30 31 Idem. printre altele. 90/2001. de pildă. nivelul (local sau central). corespunzător nevoilor sociale reale. 20/2 lit. Diferenţa între ele este uneori determinată şi de felul organului executiv chemat să le realizeze. guvernul are ca atribuţie. De pildă. Între sarcină şi atribuţie există o strânsă legătură deoarece ultima reprezintă învestirea conferită pentru realizarea celei dintâi. s din Legea administraţiei publice locale nr. 37/1990 abrogată prin Legea nr. corespunzător. Din Legea nr. de exemplu. de pildă.31 în timp ce la nivel local.sau scopuri determinate au la bază anumite interese de stat. adică complexul de drepturi şi obligaţii de care dispune administraţia30 sau sfera de autoritate ori împuternicirile cu care a fost investită şi care. în încurajarea liberei iniţiative. Astfel. precum şi sfera competenţei materiale (generală sau specială) a organului determină o anumită înzestrare atribuţională şi mijloace diferite chiar în realizarea aceloraşi sarcini. Astfel. în condiţiile legii. În vederea realizării sarcinilor executivul are anumite atribuţii legale. în cazul dat. 215/2001. nevoilor locative ale individului uman le corespunde interesul autorităţilor executive pentru dezvoltarea construcţiilor de locuinţe dintr-o unitate administrativ-teritorială. aceleaşi atribuţii au caracter aplicativ pentru şi faţă de măsurile guvernamentale. ca sarcină administrativă specifică. 20 . stabilirea măsurilor pentru introducerea şi dezvoltarea economiei de piaţă. 32 Art. şi se concretizează. op.

c). 622624. de pildă. cit. organul trebuind să-şi manifeste competenţa. aparţinând numai autorităţii căreia i-a fost conferită. dacă i-a fost adresată o solicitare34 sau o sesizare faţă de care ar avea. pag.competenţa are un caracter obligatoriu ceea ce înseamnă că. defineşte competenţa ca un ansamblu de atribuţii legale stabilite care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate o activitate de natură administrativă. iar în sens restrâns cuprinde numai ansamblul actelor juridice pe care le poate emite o autoritate în condiţiile sau cazurile prevăzute de lege. Competenţa are următoarele trăsături:33 . neputând fi transmisă alteia. Competenţa organelor administraţiei de stat. de genul dreptului subiectiv. pag.. chiar un drept de apreciere legal recunoscut. pag. etc. nr. 4/1965. de regulă. Iovănaş. în art. În exemplul dat.are un caracter propriu (distinct) sau personal. op. în „Studii şi cercetări juridice”. A. cit. într-un fel sau altul. 66-67. decât excepţional în cazurile expres prevăzute (de pildă. după cum un organ nu se poate substitui altuia. . op. 195/2006. lit.realizării atribuţiilor sale. 2. 21 .are un caracter legal.. deoarece drepturile conferite autorităţii faţă de celălalt subiect al raportului juridic sunt adevărate îndatoriri faţă de lege. cazul delegării sau repartizării de atribuţii sau a înlocuirii sau suplinirii în funcţie). Anghene. exercitarea ei nu este o facultate pentru titular. . M. În sens juridic larg ea reprezintă numai activitatea (actele şi faptele) cu caracter juridic. fiind prevăzută de lege sau de acte întemeiate pe ea. Iorgovan. guvernul are competenţa de a elabora proiecte de legi vizând regiile autonome şi societăţile comerciale sau impozitul pe venituri. iar la nivel local se emit autorizaţii administrative pentru întreprinzători. 33 I.. Legea cadru a descentralizării nr. 108-114.

În raport de capacitate. adică limitată numai la actele şi faptele prevăzute de lege şi strâns determinate de drepturile şi obligaţiile limitativ atribuite. un caracter permanent în sensul că. distinctă de cea de simplă parte a raportului juridic. de regulă. 195/2006. ea este exercitată în mod continuu. repetat şi necondiţionat exceptând cazurile de competenţă temporară sau ale organelor temporare ce au o competenţă similară. adică de a fi titularul unor anumite drepturi şi obligaţii care se cer a fi întrunite de o anumită autoritate – executivă în cazul dat – dar prin care aceasta se şi diferenţiază de o altă autoritate publică.. de a avea drepturi şi obligaţii exercitate sau îndeplinite în mod limitativ şi în nume propriu în cadrul realizării puterii publice. instituţionale şi umane de care dispun autorităţile administrativ-teritoriale. de regulă executive. ca aptitudine. b). Legea cadru a descentralizării. cu excepţia interdicţiilor expres prevăzute – capacitatea organelor de stat. este specială. în cazul dat a celor administrative. nr. precum şi acţiunile pe care le desfăşoară pentru exercitarea 34 De altfel. şi cu atât mai mult. 22 . defineşte în sens managerial capacitatea juridică administrativă ca ansamblu resurselor materiale. spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală – ca aptitudine nelimitată în dobândirea drepturilor şi obligaţiilor de orice fel. odată încredinţată. Capacitatea juridică conferă calitatea de subiect de drept. refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept subiectiv permite celui vătămat acţionarea în justiţie a administraţiei. 2. competenţa este cea care-i determină conţinutul şi limitele deoarece. Capacitatea juridică administrativă reprezintă aptitudinea conferită de lege unei autorităţi publice. de persoanele fizice şi juridice faţă de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ. lit.competenţa are. în art.

dar din moment ce o autoritate publică dispune de asemenea capacităţi juridice neadministrative. de dreptul muncii ceea ce le conferă şi calitatea de persoană juridică sau de subiect al raportului de muncă de unde şi competenţa de a încheia contracte civile sau de muncă. atribuţiile. adică nu poate fi transmisă sau delegată. op. ori urmând a fi stabilite în condiţiile legii. ea trebuie să aibă în mod obligatoriu şi capacitatea executivă. 23 .câtă vreme capacitatea juridică este aptitudinea de a acţiona numai în nume propriu. . Nu este obligatoriu ca toate organele executive să aibă în paralel şi asemenea capacităţi distincte. Alăturat capacităţii administrative organele executive pot avea şi alte capacităţi juridice cum sunt cele de natură civilă. Capacitatea administrativă are unele trăsături:35 . competenţa nepresupunând o astfel de calitate poate fi exercitată şi în numele altuia. el putând avea.competenţelor legale stabilite. Situaţia contrară nu este însă obligatorie. în vreme ce competenţa se întâlneşte şi la nivelul structurilor sau diviziunilor interne ori a funcţionarilor care-şi au competenţele specifice atribuţiilor şi funcţiilor exercitate derivate din cele ale organului din care fac parte.capacitatea juridică are un caracter exclusiv. dar subsumate acestora. doar unele elemente ale acestora (de pildă. . de pildă. pag. ca subiect. spre deosebire de competenţă. adică faptul că un organ înzestrat cu capacitate administrativă să trebuiască să aibă şi capacitate civilă sau de dreptul muncii. Ionescu. pentru că altfel s-ar pierde însăşi calitatea de subiect de drept la care nu se poate renunţa.. cit. competenţa şi capacitatea juridică definesc statutul propriu al autorităţii publice respective. 145 şi următoarele.este proprie numai respectivei autorităţi văzute ca entitate executivă distinctă. poate încadra în anumite funcţii de execuţie sau nu poate 35 R. Sarcinile.

a succesiunilor vacante).B. pag. În unele situaţii speciale autorităţile administrative pot reprezenta statul ca persoană juridică (în cazul bunurilor abandonate. 215/2001). iar la nivelul local.U. oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public având deplină capacitate. Negoiţă. 31/1954). etc.37 respectiv organizare. a din Decretul nr. 1988. 38 Al. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. T. Bucureşti.. 24 . 215/2001. 83 şi următoarele. 26 lit. 69/1991 (abrogată) şi art. 19 din Legea nr.teritoriale stabilite (art. posedând un patrimoniu şi exercitându-şi autoritatea în limitele administrativ . de pildă. pe de o parte. 6. 4 alin. Personalitatea juridică a organelor administrative poate fi civilă sau de drept privat (când au în proprietate bunuri din domeniul privat) şi personalitate juridică de drept public (când sunt proprietare ale bunurilor domeniului public).). 19 din Legea nr. 37 Decretul nr. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative • După natura lor38 distingem sarcini de conducere şi organizare. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei.36 Personalitatea juridică civilă poate fi expres consacrată prin norme sau poate rezulta din reunirea condiţiilor prevăzute de legea civilă. şi sarcini de prestaţie. comunele. Sarcinile de conducere se realizează prin acţiuni de organizare a executării şi executarea în concret a legilor şi a altor acte constând din emiterea de acte normative sau de 36 Art. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. care la nivelul autorităţilor executive se realizează prin existenţa unui plan propriu de cheltuieli şi dreptul de a dispune independent de creditele bugetare acordate (art.desface contractul de muncă. pe de altă parte. poate încheia anumite contracte civile şi până la o anumită valoare. patrimoniu şi scop. precum şi organele sale teritoriale. Ministerul Economiei şi Finanţelor.

şcolarizarea obligatorie prin învăţământul general). individuală. etc. recensământul populaţiei. încheierea de contracte). anchete sociologice. R. 239 şi următoarele 25 . pag. de studii. 55 şi următoarele. Ştiinţa administraţiei. 1966. de sinteză. Les missions de l’administration. etc. pe semnalările din presa scrisă şi audio-vizuală. la rândul lor.. etc. Negoiţă. organizarea de servicii publice. Traite de science administrative. Drago. Paris. pe comunicările altor autorităţi. etc. fie prin acte juridice (de pildă. op.). Sarcinile de prevedere sau de prognoză vizează anticiparea evoluţiei cerinţelor sociale cărora 39 40 Al. pag. Informarea se realizează prin intermediul serviciilor de specialitate ale unei autorităţi – de pildă. de informare.prescripţii în diverse domenii de interes naţional sau local. cit. de planificare şi de organizare. Sarcinile de execuţie sunt cele privitoare la satisfacerea unor nevoi sociale concrete ale unei colectivităţi sau ale membrilor ei. Mouton.40 Sarcinile de concepţie vizează obiectivele cu caracter general de politică administrativă incluzând sarcini de informare. pe constatările oficiale concretizate în rapoarte şi referate. reclamaţii sesizări.. ori fapte juridice materiale sau operaţiuni administrative (de pildă. propuneri. în sarcini de concepţie şi sarcini de direcţie. realizate pe cale aplicativă. eliberarea de autorizaţii necesare efectuării diverselor activităţi private. Activitatea de informare vizează cunoaşterea nevoilor sociale reale care impun o anumită conduită executivă constituind baza informaţională a viitoarelor decizii administrative. concretă. vaccinarea acesteia. – şi se întemeiază pe diverse surse cum sunt solicitările adresate executivului în scris sau oral (cereri..39 Sarcinile generale se grupează. • După sfera lor de cuprindere distingem sarcini generale şi sarcini speciale. de prevedere.

de pildă. etc. 26 . iar după aria de cuprindere sunt naţionale şi locale. Sarcinile speciale sau tehnice ale administraţiei se circumscriu unor obiective concrete. fenomenul navetismului şi migraţiei demografice. de apărare. Sarcinile de direcţie ale administraţiei pun în evidenţă acţiunea directoare sau acţiunea de orientare a acesteia asigurdu-se unitatea de comandă şi de acţiune executivă la cele mai diferite nivele şi structuri administrative. instituţionalizarea minorilor abandonaţi). cum ar fi. vizând atât realizarea cadrului instituţional cât şi acţional al activităţii executive pentru înfăptuirea sarcinilor ei specifice (de exemplu. fiind numeroase şi variante. fluctuaţia forţei de muncă. cultural-educative şi de instruire. la nivelul fiecărei autorităţi. Sarcinile de planificare se referă la alocarea mijloacelor materiale şi financiare. sanitare. sociale. precis determinate. de reprezentare. sarcinile de reprezentare a statului în exterior prin ministere (Ministerul Afacerilor Externe) şi sarcini de apărare naţională prin aceleaşi organe (Ministerul Apărării Naţionale). Sarcinile organizatorice relevă rolul ordonator al administraţiei. Ele tind să concretizeze soluţii în vederea realizării obiectivelor. de pildă. gradul de ocupare al populaţiei. evoluţia demografică. inclusiv realizarea controlului utilizării mijloacelor şi al executării dispoziţiilor. construcţia de locuinţe. precum şi a resurselor umane necesare realizării în acord cu sarcinile de prevedere. Constituie sarcini de nivel naţional.administraţia va trebui să le facă faţă în viitor. iar după conţinutul lor constau în sar-cini economico-financiare.

pag. pag. transportului urban în comun. cit. În această categorie intră ministerele. În privinţa clasificării competenţei autorităţilor administraţiei publice ea se face după diverse criterii. Competenţa specială reprezintă situaţia în care organul poate acţiona într-un mod foarte limitat – pe ramură sau domeniu – în probleme ale activităţii executive centrale şi locale riguros determinate. gazului metan. termice. Ionescu. prefectul. teritorială. alte organe centrale ale administraţiei publice. cit. competenţa poate fi materială. consiliile locale şi judeţene. apei. 41 R. sănătate. În această categorie se cuprind guvernul. Negoiţă. Al.. 66-68. op. sub un anumit aspect. la rândul ei. I. 27 .. etc. personală şi temporală..). cultură cu instituţiile aferente). precum şi serviciile deconcentrate de specialitate ale administraţiei publice în teritoriu. generală atunci când autoritatea care o exercită poate decide în toate problemele esenţiale ale activităţii executive în ansamblul ei sau în diversele sale laturi specifice. cit.Sarcinile economico-financiare. A. telecomunicaţiilor. de învăţământ se constituie în grupa sarcinilor de gestiune de nivel naţional sau local realizate prin intermediul serviciilor publice (învăţământ. Iorgova. op. pag. cu excluderea situaţiilor în care competenţa s-a atribuit expres altei autorităţi.123-125.41 După conţinutul de cuprindere. sfera de întindere incidenţa şi durata ei. Iovănaş. Această competenţă poate fi. cit. 68-69. culturale. sociale. distribuţiei energiei electrice. op. • Competenţa materială („ratione materiae”) este forma de competenţă ce are în vedere natura raporturilor sociale intra-te în câmpul de activitate al unui organ.. atât la nivel naţional cât şi la cel local. ca şi a regiilor sau companiilor – naţionale sau locale – autonome (a transportului feroviar. salubritate. op. pag. 110-112. 106-107.

44 din Ordonanţa Guvernului nr. delimitate pe criterii interjudeţene). civil sau militar. oraş. etc. Astfel. • Competenţa personală („ratione personae”) este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept în funcţie de care se declanşează incidenţa acţiunii normei şi a autorităţii (cetăţean sau străin. cazul majorităţii orga42 Art.Competenţa generală nu trebuie înţeleasă ca o sumă aritmetică a competenţelor speciale deoarece ceea ce aparţine uneia nu se poate exercita de către cealaltă.F. de pildă. • Competenţa teritorială („ratione loci”) desemnează limitele spaţiale sau geografice în care se manifestă competenţa materială a unui organ public.). în care sens distingem o competenţă centrală sau naţională cuprinzând întreg teritoriul statului şi o competenţă locală limitată la anumite porţiuni din teritoriu. major sau minor. procesul-verbal constatator fiind trimis comandantului unităţii din care face parte contravenientul. spre a i se aplica. • Competenţa temporală („ratione temporis”) desemnează limitele în timp între care o autoritate îşi desfăşoară activitatea.R. de regulă corespunzătoare unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ. 28 . 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. măsuri disciplinare. regionalele C. comună) sau în funcţie de alte criterii (de pildă. ci doar ca o rezultantă sintetizatoare necesară asigurării unei conduceri administrative generale a întregii activităţi executive în mod unitar la acelaşi nivel al organizării de stat (centrale sau teritoriale). În acest sens competenţa este permanentă atunci când nu se stabilesc asemenea limite. dacă procesul verbal este întemeiat. în materia sancţiunilor contravenţionale calitatea de militar în termen42 este hotărâtoare în modul de aplicare a sancţiunii care nu se dispune de organul administrativ competent.

modificată prin Legea nr. cum ar fi de pildă. Competenţa temporară nu se confundă cu organele temporare şi nici cu actele temporare. 11 din Legea fondului funciar nr. deoarece manifestarea de voinţă odată produsă are o existenţă independentă de autorul ei. fie el şi organ temporar.nelor executive. De aceea este posibil ca un act temporar să fie emis de o autoritate permanentă după cum un act stabil44 să provină de la un organ temporar. 44 Este cazul adeverinţelor privind dreptul de proprietate funciară eliberate de comisiile prevăzute de Legea nr. În acest sens o autoritate cu activitate permanentă poate primi şi competenţe temporare. şi temporară când există asemenea limite fixate în activitatea unui organ. care au întotdeauna o competenţă numai temporară. 18/1991. Există şi organe administrative temporare. 43 Art. Aceste acte pot fi emise atât de organe cu activitate permanentă cât şi de organe cu caracter temporar (de pildă. cazul comisiilor locale constituite în scopul stabilirii dreptului de proprietate în materie funciară. 18/1991 (republicată). anume create pentru soluţionarea unor sarcini provizorii. diverse comandamente constituite pe plan local în situaţii de calamităţi). în redactarea sa iniţială. care-şi încetează activitatea la realizarea sarcinilor pentru care au fost înfiinţate ori la data fixată prin lege. 1/2000 29 . de pildă) după care îşi încetează efectele ieşind din vigoare. Actele administrative normative cu caracter temporar produc efecte limitate în timp până la intervalul de timp sau data prevăzută de ele sau de actul superior ori până la încetarea consecinţelor evenimentelor care le-au determinat adoptarea (calamităţi naturale. Precizăm că acţiunea în timp a unui act normativ nu este determinată de caracterul permanent sau temporar al competenţei autorităţii care l-a emis.43 ori diversele comisii de recensământ sau cele în materie electorală.

mai distinge între competenţe exclusive. delegate şi partajate (paralele sau concurente). După caracterul şi principiile care îi stau la bază competenţa autorităţilor administrative poate fi contencioasă sau jurisdicţională. 195/2006. când ea soluţionează un conflict dedus judecăţii sale emiţând un act jurisdicţional având stabilitatea unei hotărâri judecătoreşti. consilii locale) sau desemnate (guvern) când nu se pune însă problema competenţei temporare a organului. 30 .O situaţie specială se ridică în cazul autorităţilor administrative alese (primari. şi competenţă nejurisdicţională sau necontencioasă sau de administraţie activă lipsită de această trăsătură şi limitată la organizarea aplicării legii. ci doar a limitării în timp a mandatului pentru care au fost aleşi membrii ce îl compun. Legea cadru a descentralizării nr.

motiv pentru care ele se grupează după forma fundamentală sau funcţia esenţială pe care o desfăşoară în subsisteme distincte şi anume legislativ. Aceste autorităţi sunt elemente structurale ale întregului a cărui unitate este asigurată 31 . Sistemul autorităţilor publice reprezintă ansamblul formelor organizatorice prin care se manifestă sau se exteriorizează puterea publică.Capitolul 2 Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice 1. Prin structura unui sistem desemnăm modul de organizare sau de dispunere internă a elementelor componente ale sistemului. numite şi puteri. executiv şi judecătoresc. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice Prin sistem înţelegem un ansamblu coerent de elemente reunite şi aflate în relaţii de interdependenţă. aflate într-o strânsă unitate şi relaţii de interdependenţă determinate de modul de exercitare al acestei puteri. organ suprem. Între organele statului există şi deosebiri determinate de forma specifică în care contribuie la realizarea puterii publice. Privit în mod distinct sistemul puterii executive sau al administraţiei publice se prezintă ca o grupare ce înfăptuieşte activitatea executivă în mod unitar prin raporturile ierarhice în care se află autorităţile componente unele faţă de altele având în frunte guvernul.

funcţionare şi atribuţii. Astfel. de pildă. de conducere şi de execuţie. În general. centrale şi locale. a competenţei materiale şi a celei teritoriale a 32 . a celei administrative în special. cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai înaltă a organizării sistemului administrativ cu atât creşte numărul organelor supra şi subordonate. precum şi din activităţile desfăşurate. iar cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai joasă numărul organelor subordonate scade. Relaţiile de supraordonare definesc poziţia specifică a unui organ superior faţă de altul inferior prin puterile conferite în cadrul aceluiaşi sistem. exprimă caracterul nu numai unitar dar şi centralizat al organizării de stat în general. respectiv dintre organele ce compun sistemul administrativ. în această unitate. Relaţiile au caracter ierarhic datorită nivelelor de competenţă materială şi teritorială diferită a respectivelor autorităţi ceea ce le deosebeşte pe plan vertical pe cele asemănătoare şi pe plan orizontal pe cele diferite. Ceea ce asigură existenţa şi desfăşurarea omogenă a relaţiilor ierarhice este atât unitatea cât şi diferenţa. Aprecierea poziţiei unui organ în raport de altul depinde de sistemul de referinţă utilizat. în care relaţiile ierarhice se stabilesc (direct sau indirect) din treaptă în treaptă asigurând omogenitatea puterii executive ca sistem şi acţiune.şi de trăsăturile lor comune reieşite din modul de alcătuire. Relaţiile de subordonare exprimă poziţia şi legăturile în care se află un organ ierarhic inferior dependent faţă de un organ ierarhic superior. După poziţia unui organ faţă de altul în cadrul relaţiei ierarhice distingem relaţii de supraordonare şi relaţii de subordonare. poate fi subordonat unui organ central care îi este ierarhic superior. un organ judeţean deşi poate fi ierarhic supraordonat faţă de unul municipal. Existenţa ierarhiei administrative în care se cuprind autorităţi supra şi subordonate. Relaţiile ierarhice exprimă legătura dintre formele de organizare a puterii.

33 . generală. două trepte ierarhice şi anume treapta judeţeană (a municipiului Bucureşti) şi treapta localităţilor centre administrative. la rândul său. dar având o competenţă materială mai îngustă. una naţională şi alta locală. prima având o sferă mai largă de cuprindere decât cea de a doua pe care o subsumează. are anumite drepturi 45 R. op. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă Supra şi subordonarea desemnează raporturile dintre două organe în temeiul cărora unul dintre ele..respecti-velor autorităţi. o subordonează. aflat pe o poziţie superioară într-un sistem. Rezultă că. iar sub aspectul competenţei teritoriale se constituie două nivele. având o competenţă materială mai largă. şi de regulă.45 Într-adevăr. pag. oraşele şi comunele. 2. Sub aspectul competenţei materiale distingem competenţa generală şi competenţa specială. în timp ce în cazul similitudinii de competenţă materială distincţiile de competenţă teritorială determină aceleaşi raporturi. apare supraordonat faţă de un alt organ de nivel teritorial similar. în principiu. de pildă. 122. respectiv municipiile (şi sectoarele municipiului Bucureşti). la identitatea de competenţă teritorială diferenţierile de competenţă materială stau la baza raporturilor ierarhice. cit. unul central sau naţional şi altul teritorial sau local subsumat celui dintâi. un organ de acelaşi nivel teritorial. Ionescu. specială (de exemplu. în cazul ţării noastre. iar cel din urmă nivel cunoscând. Pe de altă parte. guvernul în raport de ministere). se vor afla în raporturi ierarhice. două organe având aceeaşi competenţă materială (un minister şi organul său din teritoriu). corespunzător organizării administrativ-teritoriale. dar o competenţă teritorială diferită – în sensul că una o subsu-mează pe cealaltă – de pildă.

decurgând din aceasta faţă de organul aflat pe o treaptă inferioară şi care are anumite obligaţii faţă de organul superior tocmai datorită poziţiei în care se află. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.. nr. 11 din Legea nr. în „Revista Română de Drept”. are obligaţiile corelative de a îndeplinii dispoziţiile organului supraordonat decurgând din aceste drepturi şi în faţa căruia este răspunzător. unele atribuţii. Iovănaş. pag. de a îndruma. Sistemul organelor administrative în lumina prevederilor Constituţiei. raporturile cu alte autorităţi.46 Raporturile ierarhice administrative operează între autorităţile executive deoarece aceasta nu se subordonează altor categorii de organe ale statului. 49 Art. Anghene. 1978. 50 De pildă. altele decât ministerele. op. • Dreptul de a înfiinţa şi organiza autorităţi sau organe este expresia cea mai deplină a raporturilor de subordonare deoarece autorul acestei acţiuni devine ierarhic superior celeilalte părţi. Guvernul poate înfiinţa. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. pag. 259. dar o asemenea atribuţie este conferită în mod cu totul excepţional. Bucureşti. Mult mai frecvent este atributul executivului de organiza autorităţi subordonate. Conţinutul acestor raporturi este format din dreptul de a conduce.49 diferite organe centrale de specialitate ce funcţionează pe lângă el. întrucât. cit. însăşi crearea autorităţilor administrative are loc prin lege. 4/1967. pag. 48 I. limitativ şi expres executivului. 106. de regulă. la rândul său. Hotărârea Guvernului nr. 15 47 Dicţionar de drept constituţional administrativ.50 determinându-le structura.48 Obiectul acestor raporturi îl reprezintă conduita părţilor – organe publice – corespunzătoare drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. prin 46 M. de a coordona şi de a controla activitatea organului subordonat care. potrivit legii.47 După unele opinii în conţinutul acestor raporturi ierarhice mai intră şi dreptul de a înfiinţa şi de a organiza autorităţi subordonate. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului (abrogată). Cu toate acestea. 34 .

De aceea este de făcut menţiunea că din dreptul de conducere ierarhică decurg toate celelalte drepturi – mai reduse ca şi prerogative – ce formează conţinutul raporturilor ierarhice. Pe câtă vreme aceleaşi drepturi pentru a fi exercitate de alte autorităţi neaflate în raporturi ierarhice cu organele faţă de care le-ar manifesta vor trebui încredinţate întotdeauna expres şi limitativ conferite (de pildă. consiliul local aprobă regulamente de organizare şi funcţionare a serviciilor publice (art. de pildă. în ordinea descrescândă a puterilor conferite. ceea ce asigură unitatea de acţiune a sistemului. verificând executarea măsurilor dispuse. şi altor autorităţi executive nesupraordonate faţă de organul cu privire la care ele se exercită. aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a acestora. în mod distinct. chiar dacă o lege de organizare şi funcţionare nu le-ar mai enumera. 215/2001). etc. dreptul de conducere include dreptul de decizie. putând fi încredinţate. Aşadar. unor inspecţii şi inspectoare). Dreptul de conducere reprezintă acea facultate conferită unui organ ierarhic superior în temeiul căruia el poate emite acte obligatorii pentru autoritatea subordonată şi pe care aceasta din urmă trebuie să le îndeplinească. În acelaşi atribut se cuprind şi alte prerogative cum ar fi. numirea conducătorilor sau şefilor organelor subordonate şi a structurilor lor interne. care este chintesenţa conducerii – putând subzista independent şi în afara raporturilor ierarhice.norme de detaliere a reglementărilor legislative. de îndrumare.51 • Dreptul de a conduce. „e” din Legea nr. de coordonare şi de control. 35 . 51 De pildă. fiecare dintre aceste atribute – mai puţin dreptul de decizie. îndruma şi coordona autorităţile subordonate este o altă componentă derivând din raporturile ierarhice. 38/2 lit.

În legătură cu dreptul de îndrumare a organelor inferioare menţionăm:52 1. pot da. cit. se impune precizarea că îndrumările pot fi date în legătură cu toate aspectele activităţii autorităţii inferioare. pag 107 şi următoarele. Îndrumarea operativă curentă şi îndatorirea realizării ei nu este identică cu obligativitatea respectării normelor juridice cu forţă superioară deoarece acest din urmă aspect nu derivă din raportul de subordonare. sanitar-veterinară. dar a căror competenţă vizează relaţiile sociale. 2. având tangenţă şi cu atribuţiile unor organe din sisteme diferite. aşa cum este cazul unor inspecţii şi inspectorate. organele executive sunt ţinute să respecte şi să realizeze şi prevederile juridice ale actelor altor organe faţă de care nu se află în raporturi ierarhice. din domenii sau ramuri de activitate. gărzi care. normele metodologice de elaborare şi de execuţie a bugetelor locale stabilite de Ministerul 52 I. în urma verificării. 36 . fie prin intermediul unor reguli generale ce vizează competenţa acestuia din urmă (de pildă. Îndrumarea se realizează pe calea emiterii indicaţiilor sau îndrumărilor operative curente cu privire la modul în care organul subordonat trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile. cât şi pentru cazuri concrete deduse spre rezolvare autorităţii sau funcţionarului din subordine şi faţă de care organul sau funcţionarul superior – sesizat sau din oficiu – îşi exprimă punctul de vedere sau opinia.). precizări sau interpretări privind dispoziţiile şi modul lor de aplicare în materie). vizat de exerciţiul acestui drept. Iovănaş. etc. Cu privire la sfera atribuţională a organului subordonat. op. de pildă. de protecţie a muncii.. îndrumări obligatorii de urmat în activitatea organului controlat (în materie financiară. Aşa. de pildă. comparativ cu atributul de îndrumare ce poate fi conferit altei autorităţi executive neierarhice în raport cu organul de îndrumat şi care vizează numai anumite aspecte strict determinate. Într-adevăr.

Se pune problema limitelor în şi până la care dreptul de îndrumare se poate exercita. De la acest principiu există unele excepţii. nu poate să-l substituie şi să-l înlocuiască pe acesta din urmă în atribuţiile sale. op.situaţia în care organul superior are dreptul. 3. 56 alin. totuşi.Economiei şi Finanţelo53 trebuie respectate de toate autorităţile executive a căror activitate are tangenţă cu realizarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti publice. În cadrul raporturilor de subordonare operaţiunea desfiinţării unui act emis de către o autoritate subordonată (adică lipsirea lui de efecte juridice obligatorii garantate de constrângerea publică) poate viza şi acte individuale într-o gamă largă prin intermediul suspendării (ca desfiinţare temporară) sau a anulării ori revocării (ca desfiinţare definitivă a actului juridic). În mod similar. 10/1991 (abrogată) I. conferit prin lege. normele Ministerului Sănătăţii şi Familiei vizând igiena şi salubritatea locurilor de muncă trebuie respectate şi aplicate de către toate autorităţile administrative. 2 din Legea privind finanţele publice nr. ea nefiind numai de competenţa 53 54 Art. teritorial) şi nu numai de către organele financiar-bancare din teritoriu subordonate acestui minister. eventual. ca subiect distinct de drept. cit. de regulă.. pag. Iovănaş. nu numai de cele făcând parte din reţeaua sanitară. 108 37 . .posibilitatea normativă a organului superior de a abroga acte de reglementare cu forţă juridică inferioară şi. de a exercita o anumită atribuţie comună atât lui cât şi organului subordonat. ceea ce înseamnă că organul superior deşi poate interveni în activitatea celui inferior. întrucât exerciţiul său – derivând din conţinutul raporturilor de subordonare – este totuşi limitat de independenţa operativă de care trebuie cel puţin să dispună un organ executiv.54 . central sau de nivel local. indiferent de competenţa lor materială – prin care se includ sau nu în sistemul financiar-bancar – sau de cea teritorială (de nivel naţional. de a le înlocui cu propriile reguli.

autoritatea superioară va putea modifica şi chiar înlocui cu propriul act prin care dă o anumită rezolvare cazului respectiv. 29/1990). de pildă pentru că au vătămat drepturi legal recunoscute. va trebui să introducă o reclamaţie la acel organ sau cel ierarhic superior acestuia şi numai dacă nu este mulţumit de soluţia dată va putea declanşa litigiul judiciar (art. 1.55 . 57 Art. prin exercitarea căilor administrative de atac sau a recursului ierarhic când la nivel superior se dă o anumită soluţie pe care în mod obişnuit o putea emite şi autoritatea a cărei măsură sau act au fost contestate. dacă se solicită despăgubiri. În asemenea cazuri şi pentru situaţii individuale. inclusiv cel interpretativ – prin care un organ superior îşi exprimă un punct de vedere cu privire la aplicare unei dispoziţii legale – nu constituie un act susceptibil de cenzurare judiciară pe cale contenciosului administrativ. pag. concrete. 56 Decizia nr. dacă prin ele s-au produs vătămări ale drepturilor legal recunoscute persoanelor. Asemenea situaţii se pot ivi frecvent prin controlul ierarhic. în cazul acţiunii judiciare îndreptate împotriva unui act administrativ individual care a vătămat un drept aceasta va putea fi formulată şi împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul. cel vătămat în drepturile sale recunoscute lege înainte de a se adresa justiţiei cu o cerere de chemare în judecată a autorităţii executive emitente a actului administrativ care l-a lezat.305.exclusivă a acestuia din urmă.se pune problema răspunderii juridice în cazul măsurilor dispuse în urma îndrumării ierarhice. actul normativ. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 2129/1979 a Tribunalului Suprem Secţia civilă în Culegere de decizii pe anul 1979.57 • Dreptul de control general este un atribut conferit în cadrul raporturilor ierarhice asupra activităţii organelor infe55 De pildă. 29/1990 38 . pe calea reclamaţiei.56 Dimpotrivă. Astfel. iar persoana astfel acţionată poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate este supusă judecăţii. 5 alin.

fără să trebuiască o consacrare legală expresă a acestora. neaflate în raporturi ierarhice cu subiectele verificate. precum şi. mai ales a celor juridice. respectivele verificări se disting de atributul de control special conferit anumitor organe specializate. Caracterul general al controlului denotă cuprinderea în verificare a tuturor formelor concrete de activitate subordonată (acte şi fapte juridice şi nejuridice). Dreptul de control general. inclusiv suspendarea sau anularea măsurilor ilegale. presupune şi verificări limitate sau forme speciale cu un obiect determinat. în afara sistemului lor. ca în exemplele precizate. În această situaţie activitatea de control se desfăşoară asupra autorităţii verificate numai prin prisma specializării competenţei. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative Subordonarea administrativă poate fi deplină şi limitată. Subordonarea organică are un conţinut larg decurgând din dreptul organului superior sau pe lângă care funcţionează autoritatea subordonată de a o organiza sub aspectul condu39 . a eficienţei socialeconomice. după caz. fiind un rezultat al raporturilor ierarhice. Astfel. Este deplină atunci când se realizează atât organic cât şi funcţional. şi numai în baza prevederilor legale exprese. iar organele financiar-bancare nu pot verifica – tot în exteriorul lor – respectarea normelor igienico-sanitare şi de salubritate. cu excluderea altor aspecte. dimpotrivă. cât şi dreptul de a sancţiona până la eliberarea din funcţie a celor vinovaţi de abatere. De aceea. respectarea metodologiei financiare. autorităţile sanitare nu pot controla. 3.rioare ceea ce presupune posibilitatea luării de măsuri eficiente pentru eliminarea oricărei deficienţe constatate. de genul organelor cu rol coordonator într-un domeniu sau ramură de activitate ori a inspecţiilor specializate. atât sub aspectul legalităţii cât şi al oportunităţii. nu exclude ci.

guvern-perfect) şi subordonare indirectă. de regulă. organ central şi serviciul teritorial sau organ local specializat).). expresie a dependenţei ierarhice. ● După felul sau natura autorităţii faţă de care operează subordonarea aceasta poate fi exclusivă. minister – organ teritorial judeţean şi organ municipal). de regulă. avem subordonare unică şi subordonare multiplă (dublă. toate aceste criterii se pot combina între ele dată fiind diferenţa dintre acestea şi finalitatea urmărită. ● După modul de exercitare subordonarea poate fi directă. serviciile publice deconcentrate judeţene se subordonează organic şi funcţional faţă de minister şi numai funcţional faţă de prefect).cerii. faţă de o autoritate de la acelaşi nivel teritorial (de pildă. faţă de propriul minister şi faţă de prefect). guvernminister. când între acestea se interpun una sau mai multe trepte ierarhice ceea ce mijloceşte relaţia ierarhică (de pildă. Subordonarea funcţională este mai limitată şi are. în vreme ce subordonării organice exercitate în paralel i se recunosc drepturi mai extinse (astfel. de regulă. respectiv faţă de o singură autoritate sau de un singur sistem şi subordonare neexclusivă sau mixtă. serviciul public judeţean. atunci când între cele două părţi ale raportului ierarhic nu se interpune nici o treaptă intermediară (de pildă. de exemplu. între competenţe teritoriale diferite. ● După numărul subordonărilor. faţă de mai multe autorităţi. în vedere doar simpla coordonare a activităţii organului din subordine faţă de care se exercită drepturi limitate. dar materiale asemănătoare (de pildă. guvern-minister) şi verticală. etc. 40 . de a o finanţa şi de a-i coordona activitatea. Astfel. Desigur. triplă. diferite ca şi competenţă materială sau teritorială (de pildă. organică faţă de una şi funcţională faţă de alta. ● După poziţia subordonării distingem subordonarea orizontală. Această din urmă subordonare poate fi atribuită separat unui organ conferind anumite drepturi.

69/1991 şi Legea nr. 41 .58 în conformitate cu autorităţile sau organele de specialitate locale ale administraţiei se subordonau consiliilor locale sau judeţene. abrogată.de pildă. având în vedere modalitatea directă sau indirectă a subordonării constatăm că cu cât urcăm pe treptele ierarhiei administrative prevalează acţiunile (actele) de condu-cere şi organizare. În administraţia publică românească se mai cunoştea şi aşa-numita dublă subordonare. pe când cea orizontală asigură doar unitatea la un anumit nivel sau profil teritorial. de exemplu. felul subordonării influenţează conţinutul raporturilor de subordonare. direct. aflate în subordinea prefecturilor. 82 din Legea de organizare şi funcţionare a consiliilor populare nr. de la primul la ultimul organ. exclusiv şi orizontal faţă de guvern. Aşa. 8/1990 privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat (abrogat prin Legea administraţiei publice locale nr.60 58 Dubla subordonare a organelor locale de specialitate era prevăzută de art. ● După lărgimea atribuţiilor proprii conferite distingem o subordonare centralizată (în formele ei strict centralizate şi deconcentrate) şi subordonarea necentralizată (în formele ei descentralizate). În sfârşit. cât şi ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. ministerul se subordonează organic. unic. mai ales pe cale normativă. apoi a consiliilor judeţene şi Ministerul Culturii şi a Cultelor. culte şi patrimoniu ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. De asemenea. 9 din Decretul-Lege nr. 5/1990).59 sau cazul Direcţiilor pentru cultură. 59 Art. marcând latura descentralizatoare a sistemului. 57/1968. în timp ce pe treptele inferioare predomină activităţile de execuţie cu carac-ter concret realizate prin acte individuale şi fapte materiale nejuridice. subordonarea verticală dă expresie conducerii centralizate a statului asigurând unitatea de comandă şi de acţiune a sistemului în întregul său.

215/2001. primar) chiar dacă 60 Art. cultură. 133/1 din Legea nr. 62 Art. respectiv orga-ne executive. 61 Art. În studiul nostru interesează aceste structuri. respectiv compartimentele structurale interne. 4. noţiunea de organ local de specialitate al administraţiei publice a fost eliminată. 2 din Decretul nr.62 învăţământ. Conform legii cadru a descentralizării nr.61 În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că majoritatea ministerelor au în subordine exclusivă autorităţile similare din teritoriu (finanţe. ca elemente distincte. alcătuite.). prefect. a consiliilor locale sau judeţene. 195/2006. 26/1 din Legea administraţiei publice locale nr. compuse sau exercitate de către o singură persoană (ministru. etc. în perspectiva imediată o serie de instituţii de învăţământ. 101/1990 privind înfiinţarea inspectoratelor pentru cultură ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. iar prefectul numit de Guvern este reprezentantul acestuia din urmă având atributul de conducere şi supraveghere a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. din structuri menite a le permite funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor. vor trece treptat în subordine locală. sănătate. 215/2001).La ora actuală pe plan local funcţionează consiliile locale şi judeţene. 42 . Structura autorităţilor administrative Sistemul autorităţilor administraţiei publice este un ansamblu unitar având o structură determinată. sănătate. etc. la rândul lor. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. 12 (1) din Hotărârea Guvernului nr. Singura dublă subordonare teritorială existentă operează faţă de serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea ministerelor de specialitate şi a prefectului care le conduce (art. Probleme de structură nu se ridică în cazul autorităţilor sau mai bine spus a funcţiilor unipersonale.

oficiu. Compartimentul organizatoric al unei autorităţi administrative reprezintă unitatea structurală – alcătuită din una sau mai multe persoane – aflată sub unică conducere şi care.compartimentele exercită atribuţii de natură omogenă. în ansamblul său.64 . exercită cu titlu permanent sau temporar atribuţii de natură omogenă. Această unitate structurală sau compartiment are o serie de trăsături: .fiecare din persoanele ce îl compun se află într-o relaţie ierarhică de subordonare directă cu un şef ierarhic (de birou. prefect-prefectură. Hidoş. etc. Editura Politică. Proiectarea structurilor organizaţionale. pag.se poate compune dintr-o singură persoană (de pildă. în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor unele departamente şi direcţii au organizate consilii militare ca organe consultative ale comandanţilor (art.).) ca organ de conducere unipersonal sau colegial. 16 din Legea nr. oficiul juridic are un jurisconsult sau un consilier juridic) ori din mai multe (de pildă.reprezintă organul sau funcţia de conducere şi care poate emite acte juridice în nume propriu. etc. adică apropiate. defineşte organizarea sau structura instituţiei. 40/1990). primar-primărie. serviciul sau direcţia). funcţionarea ei şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce îi revin.74. În acest sens distingem în mod net între organul unipersonal – de conducere şi funcţia exercitată – faţă de aparatul sau organul ori autoritatea subordonată şi cu privire la care operează anumite atribuţii ale celui care conduce. Bucureşti. . ceea ce 63 A se vedea C.63 interesând funcţionarea şi realizarea activităţilor autorităţii din care face parte. Cele mai multe autorităţi executive sunt însă alcătuite din mai multe persoane constituind o colectivitate organizată în mod unitar şi care prin ansamblul ei. 1974. învecinate sau comune. ministru-minister. cât şi prin modul de alcătuire. după cum şi cea dintâi are atribuţii şi competenţe distincte (de exemplu. cu efecte interne sau în afara organului condus. 64 Astfel. 43 . inclusiv pe plan normativ.

calitate ce revine numai autorităţii din care fac parte. în sensul că acestea sunt directe sau indirecte. Compartimentul complex reprezintă o reunire de compartimente elementare sau chiar complexe supuse aceleiaşi autorităţi ierarhice unice. personal. Hidoş. de pildă. etc) sau îndeplinirii sarcinilor şi competenţelor proprii (în cazul compartimentelor de specialitate care diferă de la organ la organ) manifestându-se mai ales în exteriorul organului.structurile interne deşi dispun de competenţe proprii în realizarea atribuţiilor ce le revin nu au. de regulă. cit. distingem compartimente simple şi compartimente complexe.determină.în funcţie de genul de relaţii stabilite între persoanele ce compun compartimentele şi conducător. cele de administraţie. financiar. 44 . În structura autorităţilor administrative distingem biroul. op. . pag. de altfel. salarizare. 116. biroul este compartimentul elementar de bază şi cea mai mică diviziune structurală în cadrul căreia şeful de birou este singurul care dispune de autoritatea directă asupra subordonaţilor neexistând o altă autoritate în acelaşi sens. în relaţiile cu terţii.. serviciul şi 65 C.65 Compartimentul simplu sau elementar este acea unitate structurală internă în care între conducătorul ei şi celelalte persoane componente nu se mai interpune alt subiect. reprezentată de conducerea sa. . Această autoritate are în subordine ierarhică directă pe şefii diviziunilor interne de cea mai mare complexitate aflaţi în subordinea şefilor nemijlocit subordonaţi conducătorului autorităţii respective. capacitate juridică proprie deoarece nu pot intra în raporturi juridice directe cu alte subiecte de drept. Aceste atribuţii sunt fie necesare asigurării funcţionării autorităţii respective (în cazul compartimentelor funcţionale. De pildă. însăşi reunirea lor în cadrul aceleiaşi componente structural organizatorice.

. de regulă. departamentul le poate cuprinde pe toate). . inspecţia) ori în afara autorităţii.direcţia generală se organizează pentru delimitarea unui grup de activităţi ce reprezintă un domeniu sau un sector de activitate. şi chiar crearea de structuri atipice (de pildă. în teritoriu 45 . totuşi un birou se poate subordona direct directorului de direcţie (mai ales dacă are atribuţii de control). deşi directorul direcţiei are în subordine şefii serviciilor componente. . oficiul. iar în cazul celor centrale (ministere) se mai adaugă direcţia generală şi departamentul care au. dintre care unele pot funcţiona independent în sensul că se subordonează direct unei alte structuri. De pildă. 8 pentru servicii.direcţia cuprinde mai multe servicii ori birouri care desfăşoară activităţi ce necesită o coordonare. următoarele caracteristici şi anume: . . mai precis conducerii acesteia. 20 pentru direcţie). 6 pentru birou. Fiecare compartiment superior are în compunerea sa structuri inferioare sau mai simple (de pildă. decât celei imediat superioare. Reglementările legale stabilesc dimensiunea numerică a personalului care compune un compartiment sub aspectul unui minim pentru fiecare (de pildă.direcţia.departamentul se organizează în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente inferioare sau care vizează coordonarea şi orientarea lor de manieră globală.birourile se organizează pentru îndeplinirea unei activităţi omogene care impune o delimitare organizatorică minimală distinctă.serviciul se organizează pentru îndeplinirea unor activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare pentru care se cere o conducere unitară. raportul dintre personalul de conducere şi cel de execuţie. iar aceştia pe şefii de birou.

Cum într-un organism complex se stabilesc mai multe linii ierarhice. de raporturile sale cu altele. şeful unei direcţii generale independente poate fi pe acelaşi plan ierarhic faţă de ministru cu şeful departamentului din aceeaşi autoritate executivă. mai mici sau mai mari – dacă există aceeaşi poziţie de subordonare directă sau pe acelaşi plan (nivel ierarhic). toate în funcţie de specificul atribuţiilor revenind acelui organ. de la ministru. deşi este identic cu cel al structurilor similare (de pildă. Structura organului administrativ şi a legăturilor ierarhice (directe şi indirecte orizontale şi verticale. direcţia întră în compunerea departamentului. În cazul organelor administrative cu mai multe compartimente complexe prin sistemul delegărilor interne succesive de autoritate se stabilesc relaţii sau linii ierarhice între conducătorii anumitor compartimente. în cadrul unui minister. serviciile între ele şi faţă de birouri) se pot situa pe aceeaşi linie ierarhică cu al altor compartimente sau diviziuni – diferite. corespunzător atribuţiilor pe care le are în structura în care îşi desfăşoară 46 . De pildă. continuând cu şeful de serviciu şi terminând cu şeful de birou. se vor afla la acelaşi nivel ierarhic. conducătorii compartimentelor de aceeaşi mărime şi având acelaşi grad de subordonare faţă de conducerea autorităţii administrative în ansamblul ei. îl deţin în ierarhia administrativă. pe care fiecare persoană şi postul pe care-l ocupă. organice şi funcţionale) sunt reprezentate grafic prin organigramă. Aceasta reflectă locul. în mod obişnuit. Aşa. De pildă. secretarul sau subsecretarul de stat ce conduce departamentul la directorul general al direcţiei generale.sau chiar în străinătate. Nivelul ierarhic al unui conducător de compartiment şi deci al compartimentului. deşi. de pildă. şefii tuturor departamentelor din cadrul unui minister se află la acelaşi nivel ierarhic faţă de ministru sau şefii de birou faţă de şeful de serviciu.

op. Totalitatea funcţiilor dintr-un organ executiv. reprezintă statul de funcţii al autorităţii respective în care se reflectă numărul efectiv al persoanelor care pot funcţiona pe posturile existente. pag 79. Funcţionarul din organele administrative îndeplineşte o funcţie publică.. adică un complex de drepturi şi obligaţii cu care este învestit în vederea îndeplinirii atribuţiilor organului din care face parte. 114. A se vedea anexele 1-7. Atunci când această schemă reflectă şi retribuţia personalului suntem în prezenţa statului de salarii (sau de plată). cit. op. precum şi acelei relaţionale interne fiind un act administrativ intern esenţial pentru buna funcţionare şi organizare a autorităţii executive. la rândul său este o ilustrare normativă a structurii organizatorice şi atribuţionale. I. Iovănaş. 47 .. Această fişă este o reflectare particularizată a prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii respective şi care. 5. Hidoş. Descrierea fiecărui post sau funcţii. a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească persoana care-l ocupă. cât şi a atribuţiilor care-i revin se face prin fişa postului ce conferă titularului său şi cunoaşterea locului în cadrul compartimentului său de activitate precum şi a legăturilor sale ierarhice directe şi indirecte.activitatea. Când sunt nominalizate şi persoanele care ocupă efectiv posturile respective avem statul de personal.cit. pag. Clasificarea organelor şi structurilor administrative • După criteriul competenţei materiale67 organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe 66 67 C. corespunzătoare structurii sale organizatorice (organigramei).66 Organigrama este o reflectare grafică a structurii şi posturilor din organul administrativ.

îndrumarea şi controlul celor dintâi. ministerele şi organele subordonate lor. hotărî în probleme de competenţă specială. La rândul lor. 48 . de regulă. la nivel naţional. în vreme ce autorităţile cu competenţă limitată nu pot proceda la fel. organe de sinteză de coordonare şi de control. celor cu competenţă generală de la acelaşi nivel teritorial. de regulă. Cele cu competenţă generală se caracterizează prin atribuţii vizând ansamblul activităţii executive. orăşeneşti şi comunale).organele cu competenţă specială se subordonează. Comisia Naţională de Statistică). municipale. Organele de domeniu pot fi. la rândul lor. În organele de ramură se cuprind. Banca Naţională.cu competenţă specială. organele de specialitate se clasifică în organe de ramură şi organe de domeniu. în toate ramurile şi domeniile. Organele cu competenţă specială sau organele de specialitate ale administraţiei publice sunt acele autorităţi ale căror atribuţii sunt limitate la o singură ramură sau domeniu de activitate. de ramură sau de domeniu. Serviciul Român de Informaţii). purtând diferite denumiri. precum şi organele în teritoriu ale acestora. prefecţii de judeţ şi primarii de localităţi. În categoria lor intră ministerele. . Distincţia dintre ele constă în faptul că primele conduc activitatea dintr-un sector executiv deosebit de limitat. de la respectivul nivel teritorial. de regulă. consiliile locale (judeţene. inclusiv serviciile deconcentrate de specialitate.organele cu competenţă generală pot. în vreme ce ultimele au atribuţii în mai multe ramuri sau atribuţii tangente cu sfera de acţiune a mai multor organe. acestea din urmă exercitând conducerea coordonarea. iar în a doua o mare diversitate de organe. în principiu. categorie în care intră guvernul. neministeriale (de pildă. Această clasificare are mai multe consecinţe: . alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (de pildă.

coordonare şi control. respectiv după modul cum îşi exercită atribuţiile la nivelul întregii ţări sau la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. organele de gospodărire a apelor constituite pe bazine hidrografice.. • După competenţa lor teritorială organele administraţiei publice se clasifică în organe centrale şi organe locale. organele locale de specialitate ale administraţiei de stat (de pildă. . În prima categorie intră guvernul. etc.) sau pe alte criterii (militare). îndrumă şi controlează. organele locale sau cele din teritoriu pe care le conduc. ministerele. alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. • După durata funcţionării distingem organe permanente. potrivit competenţei lor materiale. 49 .autorităţile centrale au în subordine.R. Consecinţele acestei clasificări sunt două: .deşi între organele de ramură şi cele de domeniu nu există raporturi ierarhice. diverse comisii create pentru situaţii determinate (calamităţi.F. direcţia judeţeană a finanţelor publice) constituite la anumite nivele ale organizării administrativ-teritoriale. cazul majorităţii. totuşi primele sunt legal obligate să prezinte ultimelor situaţii şi date necesare activităţilor de sinteză.. interjudeţean (Regionale C. denumite servicii publice deconcentrate precum şi organe ce nu reflectă această organizare fiind constituite. după cum şi organele de nivel superior al organizării administrativteritoriale exercită aceleaşi atribuţii faţă de nivelul ierarhic inferioare din unităţile administrative. în timp ce acestea din urmă nu au o asemenea atribuţie în raport cu primele.organele superioare pot hotărî în probleme de competenţa organelor subordonate. de pildă. şi organe temporare. iar în cea de a doua consiliile locale. aşa erau direcţiile judeţene de cultură) sau organele în teritoriu ale autorităţilor administraţiei centrale de specialitate purtând diverse denumiri (Inspectoratul şcolar judeţean.

alegeri. de punere în executare şi de control a realizării actelor juridice. nejurisdicţională. guvernul şi consiliul local). comisiile judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate funciară). în care doar o parte a personalului alcătuieşte conducerea (este cazul autorităţilor executive având un consiliu sau colegiu ca organ deliberativ) şi organe colegiale de conducere (unde întreaga autoritate o exercită plenul organului. de pildă guvernul. după puterea deţinută. ajutătoare. alcătuite dintr-o singură persoană. • După alte criterii de clasificare. Primele pot emite acte juridice. şi autorităţi administrative jurisdicţionale care soluţionează litigii derivând din încălcarea legii adoptând acte juridice definitive sau stabile (de pildă.recensământ. • După modul lor de conducere distingem organe cu conducere unipersonală (ministerele). iar ultimele în numele altei autorităţi care le-o conferă sau le-o retrage după necesităţi. iar ultimele desfăşoară activităţi de pregătire a emiterii. • După modul de exercitare a competenţei distingem organe cu competenţă proprie sau exclusivă şi organe cu competenţă delegată sau încredinţată. consiliile locale). şi organe colegiale alcătuite din mai multe persoane (de pildă. organe cu conducere colegială. • După plenitudinea puterilor conferite avem organe cu competenţă deplină. autorităţile executive se pot grupa: în funcţie de poziţia lor în ierarhia administrativă în care sens distingem organe superioare ierarhic şi inferioare ierarhic. funcţionând în cadrul sau pe lângă autorităţile cu competenţă deplină. decizională. împroprietărire funciară) cu existenţă limitată în timp. • După modul de compunere distingem organe unipersonale. • După natura activităţii desfăşurate se disting autorităţi de administraţie activă. primele exercitându-şi competenţa în nume propriu. organe de decizie şi de execu50 . şi organe cu competenţă auxiliară. prefectul şi primarul.

69 În acest sens.ce sarcini trebuie rezolvate şi în conformitate cu care se vor dobândi sau nu şi atribuţii noi. Ştiinţa administraţiei. respectiv. în linii mari. . 68 69 Al. iar în caz afirmativ ce formă instituţionalizată trebuie utilizată. după modul de constituire avem organe alese şi numite. Printre considerentele sau criteriile care stau la baza creării unei structuri funcţionale s-au avut în vedere70 următoarele: . cit. pag. În privinţa clasificării structurilor administrative şi ea se realizează după numeroase şi variate criterii. Negoiţă. 70 J. etc. încredinţarea sa structurilor deja existente sau dacă se impune crearea de noi structuri. 67.ţie. Starosciak. . op.68 ceea ce ar corespunde. 75.dacă acest volum şi natura lui permite rezolvarea şi. pag. op. criteriul competenţei materiale şi celei teritoriale din dreptul administrativ. sub aspectul structurilor funcţionale se pune problema dacă în funcţie de sarcinile revenite administraţiei acestea necesită prin specificitatea lor şi o formă organizatorică distinctă şi de sine stătătoare care să le ducă la îndeplinire. după calitatea persoanelor ce le compun se disting organe civile şi militare. cit. 80-81. 51 .. • Un criteriu utilizat în ştiinţa administraţiei este cel al naturii şi răspândirii (diseminării) structurilor în care sens distingem structura funcţională şi structura teritorială a administraţiei. 62 şi următoarele.care este volumul şi ponderea sarcinilor şi noilor atribuţii.. Idem. respectiv de tip ministerial sau neministerial. pag. Prin structură funcţională se înţelege starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei publice corespunzător divizibilităţii sau indivizibilităţii sarcinilor specifice executivului în strânsă legătură cu modul de distribuire a lor între organe sau compartimente.

instituţionalizat aparţinând administraţiei locale sau teritoriale. delimitată prin unitatea administrativ-teritorială.modul de gestionare specifică nevoilor sociale locale să impună satisfacerea lor printr-un cadru organizatoric adecvat. motiv pentru care se constituie în teritoriu. în strânsă corelaţie cu organizarea administrativ-teritorială. după întinderea 71 Al.utilizarea şi a altor criterii având în vedere modul de rezolvare a sarcinilor (pe cale jurisdicţională sau nu) ori obiectul acestora (de pildă. Negoiţă. Structurile teritoriale ale administraţiei au în vedere faptul că diversitatea sarcinilor de realizat de către organele executive fac imposibilă – dată fiind dimensiunea demografică şi cea teritorială – ca o singură autoritate să le poată realiza pe toate. cit. Structura teritorială desemnează starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei corespunzătoare modului de realizare a sarcinilor în profil spaţial. economice. etc. . .acest cadru să fie constituit şi să funcţioneze în teritoriu dispunând. 52 .. . politice.existenţa unei colectivităţi umane locale şi stabile cu nevoi proprii grupată pe considerente geografice. organe locale şi teritoriale ale administraţiei publice. distincte). după caz. pag.. poliţe sau crearea de autorităţi sau instituţii specializate. organele de ocrotire a minorilor. Condiţiile71 necesare pentru realizarea structurii teritoriale: . în materia delincvenţei juvenile conlucrarea dintre învăţământ. op. autoritatea tutelară. destinate a contribui la satisfacerea intereselor colectivităţilor locale şi a membrilor lor.. 64-65. de independenţă operativă şi funcţională sau chiar de autonomie locală.existenţa unui teritoriu (mai mult sau mai puţin întins) asupra căruia urmează să fie exercitată o competenţă spaţială. de regulă.

72 care pot acoperi toate sau aproape toate unităţile administrativ-teritoriale (de pildă. juridic. Astfel. în orice organ executiv vom găsi compartimente de personal. administraţii financiare municipale. buna funcţionare a autorităţii şi crearea condiţiilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor legale. În acest sens există cazuri de structuri administrative constituite numai la nivel central întrucât este posibilă rezolvarea sarcinilor fără concursul unor structuri şi în teritoriul naţional (de pildă. 117 (2) din Constituţie. învăţământ. cele de poliţie sau cele financiare73).. Structura funcţională reprezintă acea componentă organizatorică internă prin a cărei activitate se asigură. percepţii rurale. la nivelul localităţilor. • Un alt criteriu de clasificare a structurilor administrative se face după gradul lor de complexitate în structuri simple (când între personalul component şi conducător nu se interpune o altă persoană sau funcţie) şi structuri complexe reprezentând o reunire de compartimente simple cu multiple relaţii ierarhice. distincte sau reunite. „administraţii financiare”. circumscripţii fiscale orăşeneşti. directe şi indirecte. salarizare. alături de alte compartimente similare. în numeroase cazuri ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizează în teritoriu sau înfiinţează organe în subordinea lor. devenite toate. dacă legea le recunoaşte această competenţă. etc. Pe de altă parte. • După natura atribuţiilor exercitate în cadrul sau în afara autorităţii respective structurile pot fi funcţionale şi de specialitate. Direcţii generale ale finanţelor publice judeţene. secretariat. dar fără 72 73 Art. Ministerul Afacerilor Externe. contabilitate.prerogativelor conferite autorităţilor centrale asupra celor din teritoriu. 53 . Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci).

oficii) sau se pot regăsi chiar în structurile ministeriale (tezaur. Structura de specialitate este compartimentul constituit după necesităţile de rezolvare a sarcinilor având atribuţii omogene şi distincte şi care determină competenţa materială – desigur într-o parte a ei – a autorităţii respective. etc. Pe plan teritorial. • După caracterul omogen sau neomogen al atribuţiilor şi competenţelor exercitate distingem structuri tipice şi structuri individuale sau atipice. etc. Structurile tipice (departamente. în cadrul oricărei autorităţi vor precumpăni structurile de specialitate atât ca număr cât şi ca pondere de personal.de care nu se poate concepe însăşi existenţa respectivei autorităţi.) sunt constituite în cadrul autorităţilor administrative ce fac parte din sisteme sau subsisteme bazate pe raporturi ierarhice între elementele componente. salarizarea. 54 . Astfel. după cum într-un minister al comerţului şi turismului trebuie să se distingă cel puţin trei mari compartimente corespunzător comerţului interior. trezorerie. unicat. o direcţie judeţeană pentru probleme de muncă şi solidaritate socială cuprinde. direcţia tratatelor. printre altele. precum şi juridic şi legislaţia muncii. dar şi ca volum de activitate. etc. din subordinea guvernului sau ministerelor (consilii. Desigur. într-un minister al învăţământului trebuie să existe două mari diviziuni interne: una vizând învăţământul universitar. inspecţie.). compartimente distincte privind forţa de muncă şi şomajul. alta pe cel preuniversitar. direcţii.. servicii. de pildă. de regulă. în timp ce structurile atipice caracterizează organe. celui exterior şi al turismului.

în diferite etape temporale. rezultă următoarele caracteristici specifice serviciilor: . Comparând producţia bunurilor tangibile cu prestaţia serviciilor.Capitolul 3 Serviciile publice 1. depozitate.absenţa proprietăţii. Caracteristicile serviciilor Serviciile se deosebesc de bunuri sub variate aspecte. fără însă a se realiza un transfer de proprietate între furnizorul serviciului şi consu55 . . simţite sau mirosite înainte de a fi cumpărate.eterogenitatea sau variabilitatea . ele variind de la prestator la prestator. auzite. particularitate care le face ca să nu poată fi stocate. spre deosebire de bunurile tangibile care sunt produse. fiind apreciată de către specialişti caracteristica esenţială a serviciilor.caracteristică generată de circumstanţele care concură la prestarea lor. nu pot fi gustate. serviciile fiind practic irepetabile. în sensul că beneficiarul unui serviciu îşi satisface o anumită nevoie. vândute şi consumate separat. depozitate sau inventariate.inseparabilitatea serviciilor.specificitate care relevă faptul că serviciile sunt invizibile.intangibilitatea . prestarea şi consumul serviciului realizându-se simultan. fiind influenţate şi de momentul prestării. . .perisabilitatea sau non-durabilitatea. . care au făcut în mod frecvent obiectul analizei formulată de teoria economică. de la un loc la altul.

caracteristici Pentru satisfacerea diverselor cerinţe ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană.31-33. Ed. etc. astfel: a) în primul rând. sănătate. p.mator. Gabriela Stănciulescu. locuinţă. p. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Livia Ilie. 114 Ioan Cosmescu. pază şi ordine. 56 . 1999. cultură. Specificitatea serviciilor publice Serviciul public: noţiune. Totodată. statul sau/şi colectivităţile locale înfiinţează anumite organisme denumite servicii publice. spre deosebire de situaţia ce apare în cazul cumpărării unui bun tangibil.114 Având în vedere aceste caracteristici ale serviciilor dar şi în ideea de a realiza o sinteză a experienţei teoretice şi practice privind definirea serviciilor şi delimitarea lor de bunuri. Economia serviciilor. 115 Maria Ioncică. într-o lucrare recentă se consideră că serviciile „reprezintă o activitate umană. transport. se utilizează sensul organic. publică sau privată prin care se realizează o activitate care satisface un interes public (general). o persoană juridică. cu un conţinut specializat. asistenţă socială. Ed. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens.). Bucureşti. 1999. Rodica Minciu. având ca rezultat efecte utile. autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit şi sector terţiar”. serviciile sunt activităţi de sine-stătătoare. imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale.15. Economia serviciilor. precum şi în limbajul curent. Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. În literatura de specialitate. desemnând un organism.115 2. Uranus.

mai multe definiţii care coexistă şi astăzi. Astfel. creat de stat. care trebuie să fie în mod obligatoriu o persoană publică. Doctrina din ţară şi străinătate a cristalizat în decursul timpului. oraşul sau comuna.b) în al doilea rând. 1907. • un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. judeţul. 1913. judeţ sau comună. Prof. respectiv statul. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul 129 Revue de droit public et de la science politique en France. autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic. p. cu o competenţă şi puteri determinate. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de organismul sau persoana juridică prestatoare a serviciului. Paul Negulescu plecând de la opiniile exprimate în doctrina franceză.417 130 Duguit. Les transformations de droit public. Promotorii acestei definiţii sunt specialiştii francezi în dreptul public. datând de la începutul secolului XX consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice. • un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni. p. cea clasică. Paris. natura juridică a organului care îl prestează. defineşte serviciul public după cum urmează: “Serviciul public este un organism administrativ.416 57 .130 Este evident că. O primă definire. conceptele lor fiind preluate de majoritatea ţărilor europene. Paris. este folosit sensul materialfuncţional. profesorul Leon Duguit definea serviciul pu129 blic ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite 3 elemente: • o misiune considerată ca obligatorie pentru stat. sau/şi o instituţie înfiinţată de acestea.

op. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă. cărţilor de alegător şi paşapoartelor. . putând fi doar beneficiarii acestora (stare civilă. Iorgovan. 123 A.Negulescu. teatre. dar sub controlul administraţiei. Impusă de practică. coroborat cu dezvoltarea economică a perioadei şi implicit cu necesitatea asigurării unui număr sporit de servicii publice au devenit contradictorii.situaţii în care este admisă iniţiativa privată (universităţi. autorizările pentru prestarea acestor servicii fiind tot mai frecvent întâlnite în legislaţie. 1996. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii de interes general şi prin intermediul unor firme private. încasarea impozitelor şi taxelor. protecţie civilă. asistenţă socială etc. Tratat de drept administrativ. persoane fizice şi persoane juridice să presteze astfel de servicii. Nemira. p. Ed.”131 O altă teză. vol.citată. pag. statul şi colectivităţile locale fiind nevoite să încredinţeze unele servicii publice către persoanele private.general al Administraţiunii publice creiatoare. întrucât se aprecia că persoana privată exercită în astfel de situaţii prerogativele puterii publice. în literatura de specialitate a fost formulată teza conform căreia statul poate organiza două categorii de servicii publice: .65 58 . Faptul că serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele publice.)132. eliberarea cărţilor de identitate.cu titlu de monopol . 131 132 P. asigurări. etc. Astfel.II. s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme.). pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general.fără titlu de monopol .situaţii în care statul nu permite particularilor. Bucureşti.

Partea I-a. stabileşte că operatorii/furnizorii/prestatorii de servicii publice locale de gospodărie comunală pot fi în condiţiile prevăzute de lege compartimente de specialitate din aparatul propriu al primarului şi agenţi economici. teatre.legea serviciilor publice de gospodărie comunală134.organe ale administraţiei publice (ministere. noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul public precum şi în dreptul administrativ. şcoli. Cardinal Lex. art.359 din 4 iulie 2001 59 . inclusiv în ţara noastră. judeţului şi comunei sunt organizate şi funcţionează ca: .instituţii publice (universităţi. pag. Cluj-Napoca. Petrescu. definirea sa cunoscând o multitudine de variante. . cu nuanţări de la un autor la altul. Serviciile publice ale statului.) 133 R. biblioteci.dacă o activitate de interes general sau public este desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice sau o persoană juridică publică organizată de aceasta. serviciile descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc. etc.15 134 Publicată în Monitorul Oficial al României. autoarea Rodica Narcisa Petrescu. Mai recent.dacă o persoană juridică privată.133 În acelaşi spirit. majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele caracteristici: a) este un organism specializat care satisface un interes public. nr.).N.Pe acest fond de idei. în următoarele situaţii: . este autorizată de administraţia publică să presteze unele activităţi de interes general. 1997. Drept administrativ.9 al Legii nr.326/2001 . . consideră că ne găsim în prezenţa unui serviciu public. Cu toate acestea. Ed.

b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. Negulescu. legea administraţiei publice locale şi art.326/2001 .h din Legea nr.3 al. 12 din Legea nr. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei.104 lit. după caz. s-a folosit noţiunea de stabilimente de utilitate publică.215/2001.215/2001. se înfiinţează prin lege (ex.135 Pentru organizaţiile folosite de particulari în scopul satisfacerii unor interese publice. prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau. op.. Astfel. c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice. Legea nr. consiliile locale şi consiliile judeţene pot înfiinţa instituţii publice de interes local). o altă categorie de servicii publice.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune) sau printr-un act administrativ de autoritate (ex. Regiile autonome de interes public se înfiinţează aşa cum prevede art. conferă consiliilor locale şi judeţene competenţa de a înfiinţa servicii publice de interes local sau judeţean. Tot astfel. pentru cele de interes local.i şi art. citată. pag.38 lit. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. în temeiul unui act de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului). art. care în literatura de specialitate interbelică au fost denumite stabilimente publice. 171 60 . Instituţiile publice.2 din Legea nr.regii autonome de interes public. prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea 135 P.

baza materială necesară activităţii se asigură în principal. să le subvenţioneze activitatea.133. se poate aprecia că serviciul public este un organism specializat. 137 Armenia Androniceanu. redarea grafică fiind prezentată în figura nr.) statul. Bucureşti 1996. Management public. serviciul public este definit „ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale de interes public”. după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică. p. transportul în comun. . nefiind admisă întreruperea activităţii. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate.egalitatea tuturor cetăţenilor faţă de serviciul public. Tratat de drept administrativ român. d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică. în scopul de a satisface în mod continuu un interes public.Prisăcanu. Ed. într-o interpretare mai sintetică. de regulă funcţionari publici. Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public. iar baza materială îi este asigurată din bugetul de stat. teatrele.53-54 61 . Faţă de particularităţile relevate. judeţean sau comunal după caz.1 137 136 V. Deşi unele servicii publice realizează venituri proprii (ex.interesului general. Ed. Economică. All. atunci când este cazul. raţiunea constând în satisfacerea interesul general pe care statul îl urmăreşte şi nu realizarea unui profit. Acest organism este încadrat cu personal de specialitate care exercită funcţii publice. 1999. judeţul sau comunele sunt obligaţi ca. Partea generală. universităţile etc. judeţului sau comunei.3. rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte.136 Sau. din bugetul statului. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate. Bucureşti. . p.

furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii în general. 3.Serviciul public Serviciul public Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale de interes public. tipologie variată. se realizează prin stabilimente publice. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. Fig.. Serviciul public 3. este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept public. se realizează prin stabilimente publice. se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce. management. se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management.1. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. ca 62 . ale societăţii în general. de interes public CARACTERISTICI CARACTERISTICI satisface o nevoie locală. satisface o nevoie locală. public. Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit aceleaşi criterii pentru clasificarea serviciilor publice. înfiinţat şi care îl conduce. tipologie variată.

Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de 3 categorii: naţionale. Negulescu. autorul spunea „Crearea unui serviciu public este. care poate fi central sau local. în funcţie de resursele de care dispun şi de interesul public. Este deci necesar.138 Din această clasificare. Jean Rivero definind serviciul public ca fiind „forma acţiunii administrative prin care o persoană publi- 138 139 P. Zona de răspândire a unui anumit serviciu public.gradul de autonomie locală din administraţie. În acest sens. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public. o notă comună o reprezintă aceea că autorităţile administraţiei publice locale prestează ele însele o serie de servicii publice. prof. 137 Idem.o consecinţă firească a diversităţii acestora şi a modului diferit de abordare al autorilor. pag. care o putea constitui întreg teritoriul ţării sau. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze ser-vicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. în principiu. Totuşi. pe de altă parte. Aceeaşi idee este acreditată şi în literatura de specialitate franceză. numai o parte a acestuia. stabilit de factorul politic. ne apare în mod evident faptul că autorul a dorit să reliefeze două aspecte şi anume: . op. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”. ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. 41 63 . au competenţa de a înfiinţa.organul competent să înfiinţeze un serviciu public. prof. citată. judeţene şi comunale. iar. numai dacă considerau oportun acest lucru pentru colectivitatea locală. Astfel. servicii publice. pag. rezervată parlamentului.”139 . profitând de autorizarea de creare dată de legiuitor.

raţiunea de a fi a administraţiei o constituie satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează. De regulă. Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi satisfăcute. organizează anumite servicii publice care. Paris. îmbracă o paletă variată de manifestări. precum şi pe plan local. este stabilit de factorul politic Lista nevoilor a căror satisfacere trebuie asigurată fie direct de administraţia publică.Rivero. În acest scop. Intervenţia autorităţilor administraţiei publice în scopul satisfacerii unei nevoi recunoscută ca fiind publică. nevoia de autofinanţare obligând administraţiile locale să creeze servicii publice după modelul firmelor private. colectarea gunoaielor menajere. administraţia îşi propune satisfacerea unor nevoi foarte variate. Dalloz. apă. fie indirect. etc. perce-perea impozitelor şi taxelor) sau. reieşind din context faptul că serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional. prin crearea unor servicii publice este fixată în funcţie de curentele ideologice care se găsesc la putere. priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice. protecţie socială. pentru care consideră ca fiind nejustificată sau criticabilă iniţiativa privată. Droit administrativ. 1987. 12eme ed.că îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general”140. În consecinţă.39 64 . Este arhicunoscut şi recunoscut faptul că.). p. administraţiile prestează în mod direct anumite servicii publice (stare civilă. posibilităţile financiare la un moment dat. de la o colectivitatea la alta. astfel: 140 I. etc. această listă diferă de la o regiune la alta. alimentare cu energie. Aceste organisme au un aspect mai mult sau mai puţin de tip administrativ. de situaţia economică şi socială a colectivităţilor. gestionează domeniul public şi privat al colectivităţilor oferind servicii publice (transport în comun.

141 Din această definiţie. se prefigurează ideea asigurării resurselor materiale. de la o colectivitate la alta. care se adaugă altora deja existente. prin cota reprezentativă a capitalului folosit. se apropie de organizaţiile de tip comercial.40 65 . Management. financiare şi umane ale serviciului public. Bazându-se pe aceste premise. numărul şi paleta acestora fiind diferite. administraţia poate recurge fie la organisme care se înscriu strict în cadrul administrativ obişnuit şi funcţionează în întregime după procedee pur administrative. sub controlul administraţiei. Bucureşti.. din mai multe puncte de vedere. Marketing. având un scop bine precizat. Abordare juridico-administrativă. dar care. Aşadar. Matei. concomitent cu exercitarea unui control administrativ asupra acestora. Analizând sfera serviciilor publice. Alexandru. sunt suportate în principiu de către colectivitatea care a înfiinţat serviciul. 2000. prin anumite reguli de funcţionare şi controlul cărora li se supun. L. supuse autorităţii şi controlului acesteia”. Ed. autorul Ioan Alexandru defineşte serviciile publice în sens larg ca „ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică. Astfel. Servicii publice. vom constata că ele pot fi grupate după o serie de criterii. după forma de organizare a serviciilor publice literatura de specialitate distinge trei categorii: 141 I. pe care colectivitatea o acceptă şi în consecinţă şi-o asumă. fie la organisme care au caracter administrativ prin originile lor.delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau semipublice. Economică. . Cu alte cuvinte. cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru prima dată sau.acordarea unor subvenţii către unele firme private. pag. .înfiinţarea unor servicii publice.

observat faptul că o serie de servicii publice. ed. All. învăţământ.137 143 Publicată în Monitorul Oficial al României.39 din 31 ian. după caz. citată. De asemenea. Tratat de drept administrativ. Într-adevăr. sunt oferite de asociaţii şi fundaţii private constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. Alexandru. eficienţă economică etc.instituţii publice. nr. 2000 66 . asociaţiile. ed.. în opinia noastră ea este incompletă. Partea I-a.regii autonome de interes public142. în acest sens se poate constata că legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot organiza regii autonome. fundaţiile şi compartimentele funcţionale din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene. Prin reorganizarea regiilor autonome în societăţi comerciale cu capital de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale de interes naţional sau local.143 Potrivit art. op.organe ale administraţiei publice. respectiv: societăţile comerciale.Prisăcaru.26 din 30 ianuarie 2000. pag. care îşi desfăşoară activitatea într-o multitudine de domenii. Bucureşti. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate.39. ori. în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe”. etc. s-a urmărit introducerea mecanismelor economiei de piaţă (concurenţă. binefacere. printre care: protecţie socială. existând şi alte categorii de organizaţii publice sau private prestatoare de servicii. . . inclusiv promovarea managementului din sectorul privat. V.II-a.1 din Ordonanţă: „Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau interesul unor colectivităţi locale. această clasificare o găsim formulată de majoritatea autorilor. cerce-tare ştiinţifică. În practică se constată existenţa unor astfel de organisme. Partea generală. pag.). 142 I. 1996. Deşi.

Această afirmaţie îşi găseşte suportul legal în mai multe acte normative. în temeiul unor prevederi legale. tabloul formelor organizatorice care prestează servicii publice de interes local trebuie întregit cu compartimentele funcţionale din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean. dintre care exemplificăm: . precum şi faţă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. cu o dublă subordonare. au fost adoptate o serie de acte normative care au drept scop descentralizarea unor servicii publice şi organizarea lor sub autoritatea administraţiei locale. care stabileşte că operatori furnizori/ prestatori ai serviciilor publice locale de gospodărie comunală pot fi „compartimentele de specialitate din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean…” Având în vedere criteriul obligativităţii de a înfiinţa servicii publice cu un anumit obiect de activitate. În contextul procesului de reformă al sistemului administraţiei publice. sunt servicii publice. Partea I-a. Obiectul de activitate al acestor servicii 144 Publicată în Monitorul Oficial al României. care prevede organizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. atât faţă de consiliile judeţene şi consiliile locale. 291 din 29 decembrie 2000. distingem două categorii: a) servicii publice obligatori care trebuie înfiinţate de toate autorităţile administraţiei publice locale. care conferă primarului dreptul şi obligaţia de a „asigura funcţionarea serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară”. în mod indubitabil. printre care: . 312 din 12 iunie 2001 67 .Ordonanţa de urgenţă nr.legea administraţiei publice locale. nr. 308/2001144. .În sfârşit. aprobată prin Legea nr.

se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodărie comunală. serviciile de furnizare a apei calde şi căldurii etc. stare civilă etc. vor fi organizate în subordinea prefecturilor „servicii publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor”.2 alin. prin hotărâre a consiliului judeţean. etc. . serviciile de asistenţă socială. (exemplu: bibliotecile. Precizăm că enumerarea făcută are un caracter exempli-ficativ şi nu exhaustiv. protecţie socială.servicii publice finanţate parţial din bugetul de stat sau bugetele locale. coroborate cu resursele pe care le au la dispoziţie. filarmonicile. b) servicii publice specifice. cărţilor de identitate. 12 consacră competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la înfiinţarea. care în art. De asemenea.servicii publice finanţate integral din bugetul de stat sau bugetele locale. sănătate. Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art. organizarea.” Având în vedere modul de finanţare al serviciilor publice distingem 3 categorii şi anume: .2 al Legii nr. şcolile. 326 din 28 iunie 2001 .publice îl constituie evidenţa persoanelor. teatrele. având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute la alin. etc. coordonarea. respectiv prin hotărâre a consiliului local. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală.326/2001: „În funcţie de necesităţi. putând fi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în funcţie de nevoile concrete ale fiecărei colectivităţi.legea serviciilor publice de gospodărie comunală.).Legea nr.). acestea realizând şi venituri proprii (de exemplu: serviciile de transport în comun. categorie în care sunt incluse serviciile de cultură. . actelor de stare civilă. 68 .1. în concret: eliberarea cărţilor de alegător. a căror organizarea este facultativă. învăţământ.

dispun de un patrimoniu şi le sunt afectate venituri din fondurile bugetelor locale sau de stat. . Infrastructură. citat.. Ele sun persoane juridice de drept public. care sunt organizaţii nestatale. etc.servicii publice prestate de particulari.servicii publice care se autofinanţează din propriile venituri (de exemplu: serviciile de colectarea gunoaielor menajere. după care distingem: . aşa cum am văzut. alimentare cu apă. organele de conducere exercită puterea ierarhică.întreţinerea străzilor. pag. . denumite stabilimente de utilitate publică. . în cadrul cărora toate drepturile şi obligaţiile se exercită de către autorităţi sau instituţiile publice care le au în subordine. au dreptul de a stabili unele taxe. op.servicii publice cu personalitate juridică.) Un alt criteriu de clasificare al serviciilor publice îl constituie natura juridică a acestora. sunt citate în nume propriu în instanţă. situaţii în care satisfacerea interesului general este asigurată prin mijloace private. act normativ ce prevede şi condiţiile în care acestea „pot fi declarate de Guvernul României ca fiind de utilitate publică”.apă şi canalizare.26/2000. . Această categorie de servicii au fost denumite în perioada interbelică stabilimente publice. pot deţine bunuri din domeniul public. Au de asemenea dreptul de numire al funcţionarilor. etc.administrarea traficului. care. de regulă. de asociaţii şi fundaţii constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. Alexandru. . După atribuţiile conferite de legislaţie serviciile publice sunt grupate astfel: 148 1. 89 69 .servicii publice fără personalitate juridică. 148 I. gaze naturale. poate să rezulte direct din lege sau din hotărârea consiliului local sau judeţean. Această categorie de servicii este prestată.colectarea şi depozitarea deşeurilor solide. locuinţe şi transport: .

Artă. .biblioteci şi muzee locale.grădiniţe şi învăţământ primar. unii autori consideră că serviciul public este „acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale. . . cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii. . . în regim de drept administrativ sau civil. organizarea. . Ordinea şi siguranţa publică: . în procesul executării legii”. care stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea. pag. citată. actualitatea acestora pentru societatea românească în general şi a colectivităţilor locale în special.administrarea de întreprinderi (regii) comerciale.cămine de copii şi bătrâni.teatre şi săli de concerte. Asistenţă socială şi sănătate: . monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală în judeţe. Alexandru. educaţie: . Faţă de criteriile enunţate. oraşe şi comune.gardienii publici 5.administrarea fondului locativ public.transport public. cultură. înfiinţată de autorităţile competente.centre pentru tineret . 2. . În sensul legii „Serviciile publice de gospodărie 149 I. Activităţi economice: .iluminatul public.programele de asistenţă socială. 4. rezultă din faptul că Parlamentul României a adoptat Legea nr. .. . 326 din 28 iunie 2001.149 Deşi nu există o lege care să reglementeze materia serviciilor publice.spitale şi dotări pentru îngrijirea sănătăţii.întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. .energie termică.90 70 . 3.administrarea pieţelor şi expoziţiilor. op.

desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale.150 Din analiza definiţiei dată de legiuitor. produsă centralizat. Totodată. legea enumeră: .accesibilitatea egală la serviciile publice de gospodărie comunală. . .326/2001 71 .comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local.alimentarea cu apă.transportul public local. . .alimentarea cu energie electrică. . . având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică”.alimentarea cu energie termică.6 din Legea nr. .serviciul public se prestează de organizaţiile aflate sub autoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice. prin: 151 .scopul serviciului public îl reprezintă satisfacerea unei nevoi sociale.salubrizarea localităţilor. . rezultă elementele cu notă de constanţă reflectate de literatura de specialitate. legea garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală.nevoia socială trebuie să fie apreciată de autorităţile administraţiei publice. În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care se pot organiza astfel de servicii.alimentarea cu gaze naturale. 150 151 art. 326/2001 Art. având în vedere specificitatea serviciilor publice în comparaţie cu serviciile comerciale.2 alin1 din Legea nr. precizând în acelaşi timp faptul şi în funcţie de necesităţile locale se pot înfiinţa servicii publice având şi un alt obiect de activitate.canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale. . respectiv: . .administrarea domeniului public.administrarea fondului locativ public.

I. . . promovarea şi susţinerea intereselor utilizatorilor. . p. Ed. care se particularizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante.regimul juridic distinct.dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale utilizatorilor în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor.Dobrescu.servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: . Economică. strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală..servicii publice administrative (SPA) . 152 A.dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale. 11-13 72 . R. serviciilor publice administrative fiindu-le aplicabil regimul juridic administrativ caracterizat prin relaţii de autoritate. 1999. autorii clasifică serviciile publice în două mari categorii şi anume: .Plumb.dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărare.accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală.serviciile publice”152. Managementul administraţiei publice locale . autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. Parlagi. exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil. Costea.serviciile publice. Bucureşti. În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale . M.

cultură. publice în realizarea cărora sunt implicate pers.al doilea criteriu de departajare îl constituie obiectul activităţii. (întreţ. Servicii publice administrative JURIDIC Servicii publice industriale şi comerciale Serv.) Serv. sport. serv.) MODUL DE COOPERARE LA SATISFACERE A INTERESULUI PUBLIC CRITERIU Serv. etc. din afară (ap. publice la realizarea cărora nu sunt implicate alte pers. drumurilor etc. din rândul clienţilor (învăţământ. diplomatice) Servicii naţionale NIVELUL LA CARE SE REALIZEAZĂ Servicii locale FORMA DE PROPRIETATE Servicii publice monopolizate Servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi 73 . publice la realizarea cărora participă în mod direct şi alte pers. naţională..

Tipologia serviciilor publice Astfel. starea civilă. . autoritatea tutelară. dacă activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private. cum sunt: protecţia civilă. Potrivit acestui criteriu. citată. în caz contrar fiind vorba despre un SPIC. pag..2.în sfârşit. deratizarea. Din punctul de vedere al administraţiei publice. se consideră că suntem în prezenţa unui SPIC.un al treilea criteriu iterat de autori. ne găsim în prezenţa unui SPIC atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi dimpotrivă. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”.a. ecarisajul etc. autorii consideră ca ultim criteriu de departajare al serviciilor în cele două categorii ca fiind modul de organizare şi funcţionare. nr. după caz. în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate. op. .12 74 .servicii publice cu caracter exclusiv administrativ. suntem în prezenţa unui SPA atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local. este cel al modului de finanţare a serviciului public. . iar în caz contrar ne găsim în prezenţa unui SPA.Fig.servicii publice care pot fi delegate altor persoane. Parlagi ş. în sensul că suntem în prezenţa unui SPA atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil. autorii consideră că avem două categorii şi anume: .3. 153 153 A. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor. iluminatul stradal.

3. un atribut exclusiv de competenţa autorităţilor statale. economică. Androniceanu. 1999. Management public. Organizare şi funcţionare Este cunoscut faptul că organizarea reprezintă una dintre importantele funcţii ale managementului.2). cu precădere în ultimii 2 ani. Statul capitalist viza satisfacerea nevoilor cu caracter general ale cetăţenilor săi şi dorea să o facă la un nivel cât mai ridicat. 154 A. atât în statele cu democraţii dezvoltate. indiferent de domeniul în care acesta îşi găseşte aplicabilitatea. atât sub aspect legislativ cât şi funcţional. o ultimă referire la criteriile de clasificare a serviciilor publice o vom face prezentând grafic tipologia acestora astfel cum este prezentată în lucrarea „Management public”154 (vezi figura nr. raţiunile erau diferite. care să satisfacă o gamă tot mai diversă de interese publice. se impune observaţia că ne găsim într-o perioadă de tatonări.În sfârşit. Bucureşti. Înfiinţare Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp.55 75 . Ed. constituind totuşi domeniul în care s-au produs mutaţii structurale importante. ea probându-şi valenţele în managementul organizaţiilor de tip privat. dezvoltarea economică pe care au înregistrat-o. prin intermediul organismelor publice şi private. de sorginte comunistă. a făcut necesară înfiinţarea unui număr tot mai mare de servicii publice. Evoluţia vieţii în statele democratice. în timp ce statul totalitar. p. nu dorea să transmită această competenţă către agenţi privaţi. În ceea ce priveşte organizarea serviciilor publice din ţara noastră. precum şi în cele cu regimuri totalitare dar. 4. Aceste legităţi obiective.

În perioada actuală. care pot fi organizate numai prin lege. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale. h.215/2001 extinde aceste competenţe. instituţii publice şi agenţi economici de interes local sau judeţean (art. sub diferite forme de organizare. în limitele impuse de lege. acesta transferând competenţa înfiinţării unor servicii publice către autorităţile locale.69/1991 prin care se stabilea competenţa materială generală a consiliilor locale şi judeţene le îndrituieşte pe acestea să înfiinţeze servicii publice. în mod diferit în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale. cum sunt: înfiinţarea serviciului legislativ. l şi art. prevedea în art. Ulterior.2 posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale. putându-se organiza servicii publice în sferele în care se apreciază că acestea ar fi oportune. cu precizarea că numărul acestora este mult mai mare. În România. Concomitent însă. a protecţiei civile a populaţiei. Am menţionat doar două legi care permit înfiinţarea unor servicii publice de interes local prin decizii administrative.3 al.74 74 Astfel. art.63 lit. sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a consacra autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice. executiv şi judecătoresc. practic. 15 stabilind: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri. 76 .precum şi extinderea democraţiei sociale au generat spargerea monopolului de stat. una dintre primele legi ale anului 1990 a fost Legea nr.20 lit. organizarea armatei şi poliţiei. în condiţiile legii”. statul a dat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributul de a crea servicii şi instituţii publice de interes local. Noua Lege a administraţiei publice locale nr. după caz. n şi r). în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. Legea administraţiei publice locale nr.. a ministerelor etc. statul mai păstrează monopolul numai în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional.

215/2001 sau prefectului. se impun următoarele precizări: .). Bunurile pot aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale respective. în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judeţe. se impune precizarea că situaţia juridică a patrimoniului 77 . . denumirea şi sediul serviciului public.înfiinţarea serviciilor publice se face numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ cu forţă juridică superioară. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat. după caz. nominalizându-se bunuile imobile şi mobile. situaţii în care răspunderea revine. învăţământ etc. care se concretizează într-o hotărâre a autorităţilor publice. care trebuie să fie clar şi precis determinat. primarului în calitate de reprezentant al statului conform art. apreciem că decizia administrativă. În acest sens. fiind interzisă depăşirea lui sub sancţiune administrativă.69 din Legea nr. sau cu scop nelucrativ (instituţii sociale. culturale. Înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzută de lege. . înfiinţarea acestora fiind apanajul organelor legislative şi executive centrale (parlament şi guvern).patrimoniul serviciului public. Referitor la acest aspect. Acest lucru trebuie înţeles şi în sensul de satisfacere a interesului local prin serviciul public local şi a interesului naţional prin servicii publice create la nivel naţional. trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: .obiectul de activitate. Autorităţile administraţiei publice pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici).autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a desfăşura la nivel local servicii publice cu caracter statal.În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice de a înfiinţa servicii publice.

respectiv dacă serviciul se subvenţionează din bugetul de stat. acesta se execută pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (exemple: controlul de gestiune. instrumente indispensabile pentru managementul oricărui serviciu public. partea I-a.11. oraşelor şi judeţelor nu este încă reglementată în mod riguros.). . 448/24. În ceea ce priveşte controlul activităţii.autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi Regulamentul de organizare şi funcţio-nare. judeţean sau local. nr.modul de gestionare a serviciului public. de autofinanţare şi subvenţionare. . autoritatea care a înfiinţat serviciul având un drept de control general. controlul financiar preventiv propriu.1998 78 .155 creând astfel reale probleme colectivităţilor locale şi impietând asupra exercitării autonomiei locale. .comunelor. numărul de posturi şi numeşte conducătorul serviciului public. Legea domeniului public şi a regimului juridic al acestuia a apărut foarte târziu. 155 Legea nr. etc. aprobă organigrama. se autofinanţează sau urmează un regim mixt. publicată în Monitorul Oficial al României.statutul juridic al serviciului public (cu sau fără per-sonalitate juridică).213/98 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. în virtutea raporturilor de subordonare.

umane etc. Aşa de exemplu. reorganizare administrativă etc. În conformitate cu legislaţia în vigoare apreciem că autorităţile administraţiei publice. Ed. Dintre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea. 1998.Desfiinţare Referitor la modalitatea desfiinţării unui serviciu public. respectarea aceleiaşi proceduri avută în vedere la înfiinţare. în funcţie de resursele materiale. autorul George Moldoveanu156 arată că eficienţa se măsoară prin compararea (raportarea) rezul156 George Moldoveanu. şi anume: desfiinţarea unui serviciu public înfiinţat prin hotărârea unui consiliu local. Principii La baza managementului serviciilor publice se află un ansamblu de principii şi reguli de organizare şi funcţionare consacrate în literatura de specialitate. lipsa resurselor financiare necesare pentru subvenţionare. Bucureşti. după cum un serviciu public înfiinţat printr-un ordin al unui ministru poate fi desfiinţat printr-o hotărâre de guvern. în situaţii de excepţie. un serviciu public poate fi desfiinţat şi printr-un act administrativ cu forţă juridică superioară. de regulă. cu respectarea principiilor redate mai jos. p. un serviciu public creat printr-o hotărâre a guvernului poate fi desfiinţat prin lege. se realizează printr-o altă hotărâre a aceluiaşi consiliu local. economică. apreciem că este necesară. S-a utilizat sintagma „de regulă” pentru că. Analiză organizaţională. 154. Principiul eficacităţii şi eficienţei Realizând o analiză comparativă a eficienţei şi eficacităţii din orice organizaţie. financiare. 79 . pot înfiinţa servicii publice în orice domeniu de activitate. pe care le gestionează.

tatelor (ieşirilor) la eforturi (intrări), iar eficacitatea presupune atingerea standardelor, a obiectivelor organizaţiei şi se măsoară prin compararea rezultatelor obţinute cu cele dorite. Având în vedere faptul că raţiunea de a fi a serviciilor publice este satisfacerea interesului general (naţional sau local), o lungă perioadă de timp s-a considerat că organizaţiile care prestează servicii publice realizează activităţi non-profit. În acest context, organizaţiile publice erau apreciate ca fiind eficiente în măsura în care asigurau servirea publicului, spre deosebire de organizaţiile private care îşi probau eficienţa prin mărimea profitului. Sectorul public a fost unul al non-pieţei, care excludea competiţia prin crearea unor situaţii de monopol, fără a permite concurenţa agenţilor privaţi care, puteau oferi aceleaşi servicii, dar la un nivel superior calitativ şi la preţuri mai scăzute. Finanţarea serviciilor publice se asigura din fondurile bugetului de stat şi din bugetele locale, care suportau tot mai greu diversitatea serviciilor ce trebuiau fi puse la dispoziţia populaţiei. Având în vedere faptul că principalele surse de venituri la bugetele le constituie impozitele şi taxele percepute de la populaţie, administraţiile au fost obligate să găsească cel mai bun raport între costul şi cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. „Pentru organizaţiile publice, eficienţa a început a fi măsurată nu numai prin gradul de servire a cetăţeanului, ci şi prin plasarea acestuia (cetăţeanului) în centrul atenţiei în ipostaza de client. Un nou management al organizaţiilor publice a început să se dezvolte, bazat pe responsabilizare financiară, creşterea calităţii serviciilor, împuternicire a cetăţeanului în raport cu organizaţia solicitată a da seamă în permanenţă de performanţe”.157
157

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Ed.Trei, Bucureşti, 1999, p. 57. 80

Responsabilizarea organizaţiilor publice în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurilor bugetare este esenţială atât sub aspect legal cât şi pentru stabilirea nivelului de eficienţă a cheltuielilor fondurilor publice. Pe de altă parte, eficacitatea obligă administraţiile să realizeze satisfacerea nevoilor sociale într-un grad cât mai ridicat, prin asigurarea unor servicii publice diversificate, astfel că în cele mai multe situaţii cheltuielile bugetare sunt insuficiente. Această realitate, impune practicarea unui management corespunzător la nivel central şi al fiecărei colectivităţi locale în parte, ceea ce presupune asigurarea unui echilibru între eficienţa şi eficacitatea serviciilor publice, „în administraţie publică eficienţa fiind importantă, iar eficacitatea primordială”.158 Totuşi se impune constatarea că în prezent distincţia dintre „întreprindere” şi „instituţie” pe criteriul naturii activităţii (productivă şi/sau neproductivă) nu mai este relevantă, deoarece asistăm la un proces continuu de comercializare a instituţiilor, inclusiv în ţara noastră. Dintre măsurile întreprinse după anul 1990, care să conducă la eficientizarea şi eficacitatea serviciilor publice relevăm: - consacrarea legală a principiului autonomiei locale potrivit căruia fiecare colectivitate locală îşi organizează serviciile publice necesare şi oportune; - finanţarea serviciilor publice prin modalităţi diferite, surse bugetare, proprii şi/sau mixte (bugetare şi venituri proprii); - transformarea regiilor autonome, în marea lor majoritate prestatoare de servicii publice care şi-au dovedit din plin neviabilitatea, în societăţi comerciale; - privatizarea unor servicii publice (exemple: colectarea deşeurilor menajere, transportul în comun etc.);
158

G. Moldoveanu, op. citată, p. 149. 81

- concesionarea unor servicii publice agenţilor privaţi (persoane fizice şi/sau juridice). Aşa de exemplu, prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 3 iunie 1999 a fost concesionată medicilor veterinari activitatea, sanitar veterinară, activitate publică de interes naţional, medicilor veterinari care o exercită în regim privat. Principiul echităţii Principiul echităţii serviciilor publice este evocat de cvasimajoritatea specialiştilor în dreptul public, economie şi management, bazându-se pe principiul potrivit căruia într-un stat democratic toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi-n consecinţă toţi trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice organizate de stat sau de autorităţile administraţiei publice locale autonome. De altfel, acest principiu tradiţional îl regăsim iterat şi de către Henry Fayol, care, în lucrarea sa de referinţă „Administration Industrielle et Generale (1916)” enumeră printre cele 14 principii generale ale managementului „subordonarea interesului individual celui general”, susţinând că interesul organizaţiilor publice trebuie să prevaleze intereselor individuale.159 Egalitatea (echitatea) beneficiarilor faţă de serviciile publice trebuie privită sub un dublu aspect, astfel: - în primul rând, majoritatea acestor servicii erau prestate de către organizaţiile publice de regulă, în mod gratuit, fără plată.160 - în al doilea rând, atunci când serviciile publice se prestează în mod oneros, beneficiarii lor plătesc aceleaşi tarife, fără nici un fel de discriminare. Din prima categorie fac parte serviciile publice din sfera învăţământului de stat, cultură, sănătate, artă, asistenţă
159

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Editura Trei, Bucureşti, 1999, p. 85. 160 I. Cosmescu, L. Ilie, op. citată, pag. 195. 82

socială etc., oferite în mod nemijlocit utilizatorilor, precum şi o gamă de prestaţii de ordin general, dintre care amintim: ordinea publică, apărarea naţională, activitatea autorităţilor publice aparţinând celor trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească), protecţia mediului etc. Aceste servicii sunt furnizate consumatorilor în mod gratuit, finanţarea lor fiind asigurată de la bugetul de stat sau bugetele locale, au o destinaţie colectivă şi ca obiectiv principal satisfacerea nevoilor generale ale membrilor societăţii. Având în vedere faptul că resursele bugetare sunt limitate, problemă cu atât mai mult actuală în statele aflate în tranziţie şi/sau cu economii subdezvoltate, coroborat cu creşterea nevoilor de servicii ale populaţiei, statul şi colectivităţile locale pot asigura tot mai greu finanţarea unor servicii publice adecvate. Referitor la cel de-al doilea aspect specific serviciilor publice, relevăm că pentru serviciile publice prestate în mod oneros consumatorii plătesc aceleaşi tarife (exemple: gospodăria comunală, eliberarea paşapoartelor, buletinelor de identitate etc.) indiferent de situaţia materială, calitatea serviciilor etc., spre deosebire de serviciile comerciale prestate în cadrul concurenţial, clienţii putând să-şi aleagă calitatea serviciului (exemple: serviciile hoteliere, alimentaţie publică, transporturi, comerţ, etc.), în funcţie de posibilităţile financiare. Realizând o comparaţie între organizaţiile publice şi cele private autorul George Moldoveanu arată că: “Organizaţia privată foloseşte modelul firmă, care are ca raţiune de existenţă obţinerea de profit, după acoperirea costurilor prin satisfacerea clienţilor. Raţiunea de a fi a biroului trebuie să fie satisfacerea cetăţeanului, prin intermediul serviciului public, care este o funcţie politică, structurată prin sistemul de drept”.161
161

G. Moldoveanu, Analiza organizaţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p.93 83

Tot mai mulţi analişti consideră însă că, în organizaţiile publice obiectivele (scopurile) nu pot fi formulate decât în termeni vagi, lăsând destul de mult loc ambiguităţilor, întrucât acesta ar fi singurul mod de a face faţă solicitărilor concurente ale diferitelor grupuri de interese economice şi politice, realitate confirmată de altfel de viaţa de zi cu zi. S-a ajuns astfel la constatarea, pe deplin pertinentă, că accentuarea caracterului public al organizaţiilor conduce la creşterea ambiguităţii obiectivelor specifice, scade nivelul eficienţei şi creşte importanţa echităţii ca valoare de referinţă pentru concilierea perspectivelor şi cerinţelor diferite ale celor interesaţi. Ambiguitatea scopurilor în organizaţiile publice impietează asupra direcţiilor de dezvoltare şi asupra calităţii managementului acestora. Autoritatea managerială în organizaţiile publice, ca şi în cele nonprofit, este mult mai limitată decât în organizaţiile private datorită intervenţiei organelor ierarhic superioare sau ale celor cu atribuţii de tutelă administrativă, precum şi datorită restricţiilor impuse adeseori de prevederile legale. Pentru aceste considerente, principiul echităţii tinde a se estompa tot mai mult, organizaţiile publice abordând pe o scară tot mai largă principiile de organizare, funcţionare şi management al organismelor private, promovând regulile economiei concurenţiale, de piaţă. Principiul descentralizării În legătură cu acest principiu, trebuie relevat de la început faptul că în absenţa unei legi speciale care să reglementeze organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, o serie de prevederi înserate într-o multitudine de acte normative consacră principiul descentralizării serviciilor publice. Astfel, art. 120 din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 199/ 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
84

adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985162, prevăd descentralizarea serviciilor publice, care se manifestă prin deplasarea serviciilor publice de la centru către comunităţile locale. Având în vedere scopul organizării serviciilor publice şi anume satisfacerea intereselor generale ale comunităţii, rezultă că descentralizarea va trebui să ţină cont în primul rând de acest scop şi doar în subsidiar de organizarea administrativ teritorială, ideea contrară fiind falimentară pentru că ar sacrifica interesele cetăţenilor de dragul autonomiei locale. Descentralizarea serviciilor publice trebuie însă să ţină cont de gradul de specializare al acestora, de necesitatea asigurării lor în regim de continuitate, corelate cu sursele bugetare pe care administraţia locală le are la dispoziţie. În caz contrar, oricât de mult s-ar dori şi ar fi necesară descentralizarea unor servicii publice ar fi o utopie, ea neputându-se realiza în absenţa specialiştilor şi fondurilor bugetare. Pentru aceste considerente responsabilităţile autorităţilor locale pe plan european sunt concepute în moduri diferite, în funcţie de politicile fiecărei ţări, de natura responsabilităţilor avute în vedere, de caracteristicile fizice, condiţiile economice din fiecare colectivitate locală şi de capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a-şi asuma o anumită responsabilitate. Principiul subsidiarităţii statuat în art. 4 al Cartei europene a autonomiei locale, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.199/1997, subliniază necesitatea atribuirii oricărei obligaţii publice celui mai scăzut nivel de autoritate posibil, situat cel mai aproape de cetăţean, care are capacitatea să şi-o asume în mod efectiv şi eficient. Aplicarea acestui principiu trebuie să ţină cont de elementele particulare ale fiecărei administraţii locale, cum sunt: dimensiunile acesteia, resursele umane, capacitatea limitată de finanţare, riscurile legate de mediu, etc.
162

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 331 din 26 noiembrie 1997 85

Principiul adaptabilităţii Pentru organizaţiile prestatoare de servicii publice flexibilitatea este valoarea fundamentală de referinţă. Relaţia directă cu cetăţeanul, diversificarea continuă a nevoilor acestuia şi mai recent, concurenţa determină organizaţiile din sfera serviciilor să opteze pentru flexibilitate ca valoare centrală. Orice rigidizare a strategiilor de dezvoltare şi acţiu-nilor, ar conduce organizaţiile în cauză la autodesfiinţare. Plecând de la realitatea că nevoia socială creşte în permanenţă sub aspect cantitativ şi calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerinţe. Adaptarea serviciului public la nevoile consumatorilor se realizează prin Statutul sau Regulamentul de organizare şi funcţionare al prestatorului de servicii, care poate fi o regie autonomă, societate comercială, instituţie publică etc. Specific pentru înfiinţarea oricărui serviciu public este faptul că statutul său este aprobat de către autorităţile administraţiei publice, acestea având şi competenţa de a aprecia necesitatea şi oportunitatea dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public. Acest principiu consacrat în teoria economică este confirmat în mod elocvent de evoluţia legislaţiei de după 1990, prin care s-a căutat asigurarea reorganizării agenţilor economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale erau acţio-nari unici sau majoritari, inclusiv a celor prestatori de servicii publice. Principiul cuantificării Necesitatea cuantificării serviciilor publice a devenit o constantă în gândirea economică şi politică, fiind determinată de cel puţin două cerinţe:

86

- cuantificarea permite aprecierea corectă a modului în care serviciul public satisface necesităţile beneficiarilor, permiţând o evaluare rapidă a activităţii serviciului; în al doilea rând, prin cuantificare se asigură principiul echităţii sociale şi transparenţa faţă de cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, care pot astfel controla modul în care se desfăşoară activitatea serviciilor publice.165 cuantificarea serviciilor publice permite fundamentarea procesului decizional atât la nivel macro, precum şi la nivel microeconomic, la nivel naţional şi local. În mod particular, pentru serviciile publice de gospodărie comunală Legea nr.326/2001 prevede următoarele principii de organizare şi administrare: - principiul dezvoltării durabile; - principiul autonomiei locale; - principiul descentralizării serviciilor publice; - principiul responsabilităţii şi legalităţii; - principiul participării şi consultării cetăţenilor; - principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului; - principiul corelării cerinţelor cu resursele - principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit; - principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţilor administrativ - teritorială; - principiul asigurării mediului concurenţial; principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.

165

A. Parlagi, M. Costea, I.Porumb, R. Dobrescu, Managementul administraţiei publice locale - Serviciile publice, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.19. 87

Capitolul 4 Preşedintele româniei
1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român
Instituţia şefului de stat îşi are originea în începuturile organizării vieţii de stat,75 când colectivităţile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut în mod efectiv sub conducerea unui individ, de regulă membru al acelei societăţi, care exercita – în urma desemnării sale – asupra
75

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a VI-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 204. 88

78 distincţie ce reflectă însuşi felul desemnării şefului statului. 78 I. D. 1995.7).întregii comunităţi cele mai importante prerogative de putere publică reunite în persoana sa. Ceterchi. Forma de guvernământ a unui stat este caracterizată de modul de constituire a funcţiei supreme77 în care sens cea mai generală clasificare face distincţie între monarhie şi republică. 76 S-a considerat că în sistemul de drept actual Preşedintele României reprezintă a patra putere în stat (D. Drept administrativ şi autorităţi publice în România.s-a simţit nevoia de a se da o expresie unitară şi continuă îndeplinirii la cel mai înalt nivel reprezentativ a funcţiei supreme de exercitare a puterii publice de către un singur om personificat de şeful statului. Mazilu. de durata funcţionării lor (permanente sau temporare). Gh. Şeful statului îndeplineşte o funcţie publică de primă importanţă în stat – indiferent de: .76 fie alăturată sau contopită altora existente. Forma de stat. Editura Metropol. Bucureşti. 1983.forma unipersonală sau colegială în care se exercită.de durata permanentă ori temporară a acesteia. Bucureşti. Brezoianu. teritoriale sau locale) . I. . al colaborării sau al separaţiei puterilor în stat) – în care sens ea este fie o putere distinctă. Editura Didactică şi Pedagogică. Mai târziu – cu toată diversificarea numărului şi categoriilor de autorităţi publice (legislative. C. Demeter. Teoria generală a statului şi dreptului. executive şi judecătoreşti) şi indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite). pag. 89 . Luburici. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. . pag.de modalitatea electivă ori ereditară de acces la funcţia supremă. Popescu. Boboş. M. 1967. . pag. 26-29.fundamentarea teoretică a naturii politico-juridice a respectivului exerciţiu (bazată pe principiul unicităţii. de nivelul teritorial al acţiunii lor (naţionale sau centrale. Bucureşti. 75-76. 77 Pentru alte criterii distinctive a se vedea S. Zotta.

pag. 1994. mai rar. În decursul istoriei şeful statului. executive şi chiar judecătoreşti . se caracterizează prin exerciţiul aceleiaşi funcţii de către o autoritate aleasă pe timp limitat. Puterea executivă şi administraţia publică. în special monarhul. corelate cu raportul dintre sistemele de autorităţi. ceea ce a determinat în mod esenţial forma de guvernământ.Monarhia reprezintă forma de guvernământ în care funcţia supremă este deţinută de o persoană care o exercită pe viaţă. Cele mai multe tangenţe şi delimitări între autorităţile statului au operat între instituţia şefului statului şi puterea executivă. de executiv (chemat a realiza voinţa legiuitorului) şi de judiciar (menit a sancţiona încălcarea legii). Vida. După sfera şi deplinătatea prerogativelor de putere publică revenite funcţiei supreme în organizarea de stat. monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare. în cele contemporane de organizare statală să se producă o delimitare tot mai riguroasă a atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi. indiferent că este cazul unei autorităţi publice unice (executiv monocratic)79 în care şeful statului este ajutat în guvernare de o echipă (cabinet) de funcţionari numiţi de el sau că distingem două autorităţi diferite. alcătuire şi mod de edictare a legii). În acest sens statul este neparlamentar (monarhic sau republican) în cazul în care şeful statului este în acelaşi timp şi şeful executivului. a concentrat multiple prerogative de putere în persoana sa legislative. indiferent că o dobândeşte sau prin moştenire (ereditar) sau. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. dimpotrivă. prin alegere (electiv). Republica. respectiv faţă de legislativ (reprezentativ ca mod de formare.pentru ca în sistemele moderne şi. 90 . respectiv şeful statului şi guvernul condus de un prim ministru sau premier 79 Pentru detalii a se vedea I. 31-37. iar republicile pot fi prezidenţiale ori parlamentare. mai ales. Bucureşti.

91 . precum şi analiza consacrată regimurilor mixte de I. statul este parlamentar (monarhic sau republican) dacă funcţia de şef al statului este distinctă de cea a şefului guvernului. de regulă. El nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale. de regulă preşedintele. prin modul său de alegere (bazat pe o largă reprezentare electorală ce-l contrapune parlamentului). Exemplificative în acest sens sunt cazurile Japoniei. pag. 57. şeful statului păstrând numai atribuţii.U. fără a fi şeful guvernului.IV. Drept administrativ. Perioada contemporană. 55. 1991. Editura Actami. pag. Germaniei. fiind investit cu atribuţii inerente acestei instituţii politice. Angliei. Acest din urmă regim este considerat. constituţionale şi administrative. în special după cel de al doilea război mondial. Bucureşti. 1994. reprezentative. inclusiv în desemnarea premierului şi în dizolvarea legislativului. înregistrează şi o nouă tendinţă intermediară – numită semiparlamentară sau semiprezidenţială – în care şeful statului. dar având importante atribuţii executive. vol. începând cu Constituţia din anul 1958). Bucureşti. devine funcţia şi instituţia politică şi statală de prim rang. toate aceste 80 A se vedea în acest sens opinia exprimată de A. Dimpotrivă. de ordin formal.). cât şi în privinţa puterii exercitate (cazul tipic este cel al Franţei. Din prevederile legii fundamentale rezultă că Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al statului. tratat elementar. Iorgovan. atât sub aspect reprezentativ. în formă atenuată.(executiv dualist).Deleanu în Drept constituţional şi instituţii politice.80 ca fiind specific modului de guvernare a României sub imperiul actualei Constituţii. dar plenul atribuţiilor de putere revine legislativului.A. întrucât exerciţiul lor este partajat cu guvernul. Exemplificative în acest sens sunt monarhiile absolutiste sau despotice şi republicile prezidenţiale (S.

constatăm că ea are un caracter mixt şi anume politico-reprezentativ. adresarea de mesaje parlamentului. general şi amiral. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. fiecare asupra celeilalte. de atribuţiile de acordare de decoraţii şi titluri de onoare. 81 82 Pentru detalii a se vedea I. 92 . constituţional-legislativ. de pildă. acordarea gradelor de mareşal. 38-40. precum şi de numeroase atribuţii în domeniul politicii externe – încheierea de tratate internaţionale. acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici români. este garantul independenţei naţionale. acordarea graţierii individuale. Atribuţiile de natură politico-reprezentativă ale instituţiei prezidenţiale rezultă din faptul că şeful statului reprezintă România în relaţiile interne şi internaţionale.142/3). pag. precum şi administrativ-executiv. exercitând funcţia de mediere între puterile statului. Atribuţiile şi actele administrative ale şefului statului Atribuţiile şefului statului sunt prevăzute în Constituţie şi pot fi grupate în mai multe categorii: 1.cit.82 în condiţiile prevăzute de lege.. op. precum şi între stat şi societate. Este cazul unor funcţii neexecutive ca. numirea unor judecători ai Curţii Constituţionale (art.81 Sub aspectul naturii funcţiei prezidenţiale în România. numirea în (unele) funcţii publice.autorităţi exercitând şi un control reciproc. al unităţii teritoriale a ţării. Vida. 2. acreditarea celor străini pe lângă preşedinte. Tot un caracter reprezentativ este conferit funcţiei prezidenţiale de către atributul de comandant al forţelor armate şi de funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

2. dar nici în sfera raporturilor cu alte autorităţi publice neadministrative precum justiţia.dizolvarea parlamentului.solicitarea reexaminării legii de către parlament.instituirea. la cunoştinţa parlamentului. solicitând încuviinţarea parlamentului pentru măsurile adoptate. dacă legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate. dar numai după consultarea parlamentului. . . . Atribuţii administrativ-executive ale preşedintelui. 3. prin mesaj. . 93 . . .iniţierea revizuirii Constituţiei. Atribuţiile de natură constituţional-legislativă ale aceleiaşi instituţii: . potrivit legii.în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării ia măsuri pentru respingerea agresiunii aducându-le neîntârziat.convocarea parlamentului nou ales şi a sesiunilor extraordinare ale acestuia. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a parlamentului. . . .declararea. Curtea Constituţională etc.promulgarea legii. a stării de asediu sau a celei de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi.convocarea poporului la exprimarea voinţei prin referendum cu privire la problemele de interes naţional. care nu intră în sfera reprezentării politice şi în sfera constituţional-legislativă.sesizarea Curţii Constituţionale cu proiectele de legi.

. Atribuţii de natură decizională: . de propunere şi reprezentare: .propune parlamentului numirea în unele funcţii publice (administrative). .numirea în funcţii publice (administrative).R. prezidând şedinţele la care participă. preşedintele nu este şeful guvernului (funcţie deţinută de primul ministru). . practic. 48/1992). pag. numeşte doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (Legea Audiovizualului nr. Bucureşti.84 a. 94 . Tratat de drept administrativ. inclusiv autorităţi care.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. 83 Asupra atribuţiilor executive a se vedea M. şi numeşte adjuncţii acestuia (Legea nr.T. b. 84 Aşa. în condiţiile legii. Oroveanu.numirea guvernului investit prin votul de încredere al parlamentului.83 nu fac parte din sistemul condus de guvern. 353-354. la propunerea premierului.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii).I.poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. de exemplu. Atribuţii consultative. asigurarea ordinii publice şi. deşi sunt administrative. propune parlamentului pe directorul S. la cererea primului ministru.numirea şi revocarea miniştrilor. deşi competenţele sale cuprind. în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă ministerială . întreg sistemul executiv. . . în alte situaţii.Cu toate că are atribuţii de natură administrativă. apărarea ţării.consultă guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. având un caracter autonom la nivel naţional. 1994.

dar numai la propunerea primului ministru. 57-60. dar şi dreptul legislativului de tragere la răspundere politică a şefului statului şi organizare a referendumului pentru demiterea sa. direct. .atât preşedintele.cit. op.caracterul reprezentativ (electiv) al parlamentului şi al preşedintelui ţării.cele mai importante atribuţii prezidenţiale în domeniul politicii externe româneşti.În literatura de specialitate85 au fost considerate ca argumente în susţinerea teoriei regimului semiprezidenţial (atenuat) caracteristic ţării noastre următoarele: . ori dacă nu există o asemenea majoritate.decretele prezidenţiale. şeful statului putând dispune suspendarea acestora din funcţie dacă s-a cerut urmărirea penală.dreptul preşedintelui de dizolvare a parlamentului. dar şi calitatea preşedintelui de a reprezenta statul român. . . cât şi fiecare cameră au dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului. de regulă. inclusiv punerea acestuia din urmă sub acuzare. în anumite condiţii.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. de a promulga legile şi de a convoca naţiunea la referendum. aleşi prin vot universal. secret şi liber exprimat.. în exercitarea lor. ale apărării şi ale stărilor excepţionale sunt condiţionate. . a partidelor reprezentate în legislativ. egal. sunt contrasemnate de primul ministru. în caz de remaniere sau de vacanţă guvernamentală. . pag. . Iorgovan. 95 .numirea şi revocarea membrilor guvernului. de voinţa 85 A. dar numai în urma consultării partidului cu majoritate absolută în parlament.calitatea parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării. precum şi numirea guvernului pe baza votului parlamentar de încredere. .

. Actele de natură administrativă ale şefului statului În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale şeful statului dispune de un aparat administrativ86 care funcţionează pe lângă Preşedintele României87. 1994. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. publicată în „Monitorul Oficial al României”. iar actualmente Administraţia prezidenţială.avea iniţiativă legislativă. Bucureşti. iniţial denumit Preşedinţia României. dacă reexaminarea cerută de el n-a fost admisă de parlament. prin Ordonanţa de urgenţă nr. 1/1990 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. regimului de drept constituţional.demite sau revocă primul ministru. Basarab-Şinc. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. ori dacă decizia Curţii Constituţionale i-a confirmat constituţiona-litatea.determina răspunderea politică a guvernului. mesaje) şi acte juridice (decrete). În sfârşit. modificată. . de natură mixtă. deşi nu se pot nega unele trăsături comune acestora. acestea din urmă supuse. pag. Drept administrativ – partea specială. În realizarea competenţelor ce-i revin. Partea I-a.guvernului sau de cea a parlamentului ori se află sub control legislativ. I.refuza promulgarea legii. nr. preşedintele nu poate: . 86 Constituit potrivit Legii nr. de cele mai multe ori. 96 . 3. vol. . în studiul nostru interesând doar cele de natură administrativă. 87 A se vedea Al. 37-38. preşedintele emite acte politice (de pildă. la rândul ei. abrogată de Legea nr.1/2001.12 din 10 ianuarie 2001.

Contrasemnătura premierului este o condiţie formală esenţială de valabilitate a decretului. de cele mai multe ori. pag. Sunt normative decretele de reglementare a unor situaţii ca. Decretele. dar superioară actelor guvernului. Iorgovan. actele de numire sau revocare din unele funcţii publice. cele vizând declararea stării de urgenţă sau a celei de asediu şi care obligă autorităţile executive. la luarea măsurilor (normative şi individuale) de punere în aplicare a prevederilor prezidenţiale. de exemplu. „Consiliul de Miniştri”. op. Cele cu caracter individual se comunică şi celor interesaţi. Sunt individuale. de regulă. cum sunt cele administrative. alăturată şefului statului. 89 Terminologic în alte sisteme de drept se utilizează denumiri ca.” 97 . se contrasemnează de primul ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României.Decretele sunt acte juridice cu caracter normativ şi cu caracter individual88 având o forţă juridică inferioară Constituţiei şi legilor. iar nepublicarea lor atrage inexistenţa actului. produce efecte pe planul dreptului administrativ. 77). de pildă. „cabinet” sau pur şi simplu „executiv. cu atât mai necesară pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidenţiale certificând legalitatea actului care.cit. de pildă. fără de care actul este lovit de nulitate absolută – antrenând concomitent şi răspunderea solidară a acestuia. centrale şi/sau teritoriale ori locale. Capitolul 5 Guvernul 89 88 A fost exprimată opinia că decretele sunt numai acte individuale (A..

164 din 2 aprilie 2001. Partea I-a. în mod necesar. Partea I-a. fiind o autoritate centrală de un fel deosebit.5 din 4. Locul. guvernul este autoritatea publică a puterii executive care asigură – potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament – realizarea politicii interne şi externe a ţării.187 din 3 martie 2004. dar şi prin specificul competenţei exercitate. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. dar şi cel material – funcţional. .Caracterizarea guvernului ca organ suprem al autorităţilor executive nu implică.2006). al caracterizării sale legale exprese. de nivelul şi felul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate din respectivul sistem. 2) Guvernul realizează conducerea activităţii executive pe întreg teritoriul ţării.91 atribut evidenţiat pe deplin şi prin modul său de constituire. 90 Publicată în „Monitorul Oficial” al României.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor90. Din această definiţie rezultă: 1) Utilizând criteriul formal – organic.1.06. nefiind o simplă autoritate centrală. precum şi conducerea generală a administraţiei publice.01.23/2004 publicată în „Monitorul Oficial al României”. adică organul de vârf sau suprem al întregului sistem administrativ. 91 Cu toate acestea. organizare şi funcţionare. Constituţia nu încadrează expres Guvernul în sistemul administraţiei publice. modificată şi completată prin legea nr.517 din 17. al conţinutului atribuţiilor conferite – rezultă că guvernul este o autoritate publică de natură administrativă pentru că îndeplineşte o funcţie executivă. nr.49/2005 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale („Monitorul Oficial” nr.411/2006 („Monitorul Oficial” nr. nr. rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice Potrivit Constituţiei şi Legii nr. ceea ce înseamnă că ea exercită o competenţă naţională. 98 .2005) aprobată prin Legea modificatoare nr.

funcţionând independent de guvern sau în subordonarea ori pe lângă parlament sau şeful statului. Serviciul Român de Informaţii. reprezentate în parlament.subordonarea faţă de el a oricărei autorităţi administrative. Într-adevăr. pentru ca ulterior să numească întregul guvern. de altfel. . nu-şi pierd natura lor administrativă. 99 . şi nici de faptul participării şefului statului la unele şedinţe ale executivului. el nu este afectat de faptul că preşedintele ţării îl desemnează pe candidatul la funcţia de prim-ministru. asupra componenţei cabinetului. prin vot. întrucât îndatorirea îndeplinirii unei măsuri juridice. urmând ca legislativul să se pronunţe. desemnarea unui candidat ca premier reprezintă o formalitate procedurală ce desăvârşeşte opţiunea electoratului şi. indiferent de provenienţa ei.Deşi guvernul este autoritatea de vârf a administraţiei publice. a tuturor autorităţilor şi instituţiilor implicate – de a îndeplini hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării căruia îi revine rolul de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. întrucât există şi se pot înfiinţa autorităţi administrative. cât şi asupra programului de guvernare al acestuia.Poziţia supraordonată a guvernului în sistemul executiv nu este afectată nici de obligativitatea acestuia – ca. nu echivalează cu intrarea în raporturi ierarhice care să afecteze poziţia deţinută în cadrul unui sistem de către subiectul obligat la punerea lor în executare. inclusiv autonome centrale (de pildă. nici calitatea de votant (consultativ sau deliberativ) privitor la actele administrative adoptate în acea şedinţă. . deşi aflate într-o astfel de situaţie juridică. implicit. Consiliul Naţional al Audiovizualului) sau locale (consiliile locale şi judeţene). prezidarea şedinţelor guvernului nu-i conferă şefului statului nici calitatea de membru al executivului central şi. Banca Naţională a României. asupra persoanei propuse pentru respectiva funcţie. Pe de altă parte. a unui sau unor partide ori coaliţii majoritare. dar care. implicit. pe care le şi prezidează.

b) funcţia de reglementare. întrucât şeful statului desemnându-l pe candidatul la funcţia de premier. realizând conducerea activităţii executive în ansamblul ei la nivelul întregului sistem executiv. funcţionează ca autoritate colegială numai în prezenţa majorităţii membrilor care-l compun. exercitarea următoarelor funcţii: a) funcţia de strategie. actele de reglementare ale acestuia fiind aplicabile în materie executivă pentru toate subiectele aflate în raporturi sociale cărora le devin incidente normelor sale. 6) Guvernul este o autoritate deliberativă. hotărând cu efecte juridice în problemele executive. astfel constituit. este nevoie de votul de încredere al parlamentului pentru ca ulterior preşedintele ţării să poată numi conducerea executivului în întregul ei. Iovănaş. prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice. acceptat de Parlament. 4) Guvernul este o autoritate investită într-un mod unic în sistemul executiv. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. pentru realizarea Programului de guvernare. 92 Pentru această caracterizare a se vedea I. Bucureşti. 5) Guvernul. În concluzie.92 În baza reglementării organice. Editura Didactică şi Pedagogică. guvernul reprezintă autoritatea administrativă publică supremă având o alcătuire colegială şi care dispune de competenţa deliberativă. 127. iar acesta prezentând legislativului lista cabinetului. indiferent de modul de subordonare sau nu a subiectelor astfel vizate. prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. 1977. pag. Guvernului îi revin. generală şi naţională.3) Guvernul exercită o competenţă generală asupra tuturor problemelor interesând administraţia de pe întreg teritoriul ţării. 100 .

Iaşi. prin existenţa funcţiei de prim-ministru). Constituirea (învestitura) guvernului Desemnarea şefului executivului şi a echipei guvernamentale conduse de el diferă93 după forma de guvernământ şi regimul de guvernare instituit. democratice sau autoritare). precum şi în domeniul economic. în sistemele parlamentare şi semiparlamentare (monarhice sau republicane). d) funcţia de reprezentare. parlamentul neavând în acest sens nici o atribuţie referitoare la persoana şefului statului (cazul S. deci în 93 G. Editura TEAM.c) funcţia de administrare a proprietăţii statului. reprezentarea pe plan intern şi extern. prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării. deci al întregului executiv (monocratic). Dimpotrivă.).U. e) funcţia de autoritate de stat. 101 . 137-143. prin care se asigură. funcţia executivă supremă poate fi dobândită pe cale ereditară (în monarhiile neconstituţionale sau absolutiste) sau prin alegere – directă sau indirectă – în funcţia supremă în stat (în republicile prezidenţiale. iar uneori nici măcar cu privire la miniştrii săi (cazul Finlandei sau al Egiptului. dar acestea cunosc un regim prezidenţial atenuat. ordinii publice şi siguranţei naţionale. în numele statului român. 1995. precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil. pag. În cazul în care şeful statului este şi şeful guvernului. social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor aflate în subordinea sau autoritatea Guvernului.A. prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. Vrabie. 2. Drept constituţional şi instituţii politice.

. 102 . fără votul parlamentar.alegerea directă şi liberă a guvernului de către parlament (Rusia). 432 şi urm. pag. Condiţii pentru calitatea de membru a guvernului Deşi nu le este aplicabil Statutul funcţionarilor publici.numirea întregului guvern de către preşedintele ţării. după aprecierea liberă a şefului statului.dezbaterea şi votarea acestora în parlament. . şi în cazul membrilor guvernului condiţiile de acces la funcţie sunt cele generale pentru orice funcţie publică. din cadrul formaţiunii majoritare în parlament (Anglia. Editura Actami. Constituirea sau investitura guvernului reprezintă procedura de desemnare a premierului. urmată de votul parlamentar (Belgia. Germania).desemnarea. . distingem următoarele situaţii:94 . 1998. Procedura de constituire cuprinde următoarele etape: . .desemnarea primului ministru. Italia. Israel). . Franţa.desemnarea de către şeful statului a unei persoane cu şanse reale în formarea guvernului. chiar dacă legislativul poate fi sau este consultat în prealabil (Monaco. Kuweit. . a primului ministru. Drept constituţional şi instituţii politice.alegerea premierului şi a guvernului de către legislativ. aşa cum rezultă 94 I. Muraru.alcătuirea şi prezentarea de către acesta a listei executivului şi a programului său de guvernare. Thailanda). Bucureşti. urmată (în cazul României) de votarea întregului guvern şi aprobarea programului său de guvernare ca expresie a modului democratic de alegere a legislativului şi de susţinere parlamentară a executivului.executivul dualist ce cunoaşte funcţia de prim-ministru.

se pronunţă şi interdicţia drepturilor electorale. .64 lit.16 din Constituţie). pornind de la lipsa condiţiei minimale pe care nu o îndeplineşte. Ordonanţa de Urgenţă nr. b). şi anume: .44/2005 şi Legea nr. . de regulă. triplă) şi a domiciliului în ţară. .98 deci excluderea cumulului de funcţii de acest gen. Situaţia apare în cazul cetăţeanului condamnat cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice conform codului penal. 103 . în sensul inexistenţei unei condamnări penale. ceea ce îi lipseşte de exerciţiul drepturilor civile şi de drepturile electorale.existenţa discernământului. 90/2001.96 cu neexcluderea altei cetăţenii (dublă. când.existenţa cetăţeniei române. modificată prin Legea nr. art.inexistenţa stării de incompatibilitate între funcţia publică ministerială cu alte funcţii publice de autoritate.23/2004.depunerea jurământului de credinţă în faţa Preşedintelui României. 2.exerciţiul drepturilor electorale. deoarece cei lipsiţi de discernământ sau având discernământul alterat. 96 Conform art.compatibilitatea morală. teza a II-a din Legea nr.97 deoarece fără exerciţiul lor o persoană nu poate accede la o funcţie publică. cu modificările şi completările ulterioare. .90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. 16/3 din Constituţie. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale. O ipoteză particulară este aceea a pedepsei complementare constând în interdicţia de ocupare a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat (art.2 şi 4 din. 97 Art. Funcţia de 95 Legea nr. n-au acces la funcţia publică. aceea de a putea alege (art.ele din coroborarea dispoziţiilor constituţionale cu cele legislative95.411/2006. . respectiv debilii sau alienaţii mintali. fiind puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

vicepreşedinte.161/2003. pentru: a) orice altă funcţie publică de autoritate. 38/1) consacră libertatea muncii. funcţia sau activitatea de cadru didactic. cu excepţia celei de deputat sau senator. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. 99 Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru. director general. deoarece mulţi ministeriabili nu au şi calitatea de parlamentari.membru al guvernului este incompatibilă cu exerciţiul altei funcţii publice de autoritate (executivă sau judiciară). ci o stare de excepţie.99 ca. 98 Trebuie să avem în vedere că Legea nr. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. 104 . exceptându-le pe cele de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. cu excepţiile prevăzute de normele speciale. de aici rezultă şi concluzia că funcţia ministerială este compatibilă cu alte funcţii publice neautoritare. administrator. care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia (art. indiferent de natura lor. de pildă. c) funcţia de preşedinte. precum şi la instituţiile publice. Dar. ceea ce nu reprezintă totuşi o cerinţă general-obligatorie. legiuitorul constituant neîmpărtăşind ideea unei depline separaţii între funcţia executivă şi cea legislativă. societăţile de asigurare şi cele financiare. iar Constituţia (art. 4/2 din Legea nr. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. 2/1991 privind cumulul de funcţii instituie principiul reunirii mai multor funcţii în mod nelimitat şi necondiţionat. director. 90/2001). alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. Conform Constituţiei. iar actuala lege modificată a guvernului le mai instituie. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. cercetarea ştiinţifică şi creaţie literar-artistică sau cu funcţii private de orice fel. conform Legii nr.

100 În acest caz nu sunt aplicabile dispoziţiile de selecţie instituite prin Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă şi nici cele în aceeaşi materie din Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. respectiv. Capacitatea profesională100 şi aptitudinile manageriale.161/2003 a reglementat şi conflictul de interese interzicând membrilor guvernului să emită sau. companiilor şi societăţilor naţionale. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. un act juridic ori să participe la lucrarea unei decizii care produce un folos material pentru sine.c). inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. h) calitatea de membru al uni grup de interes economic. să încheie un act administrativ. 105 . Legea nr. în acest caz prin concurs sau examen.d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. Guvernul poate aproba participarea ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membrii în consiliul de administraţie al regiilor autonome. companiilor sau societăţilor naţionale. În mod excepţional. ea nu se verifică. republicată în anul 2004). cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. deoarece desemnarea pe post este o promovare liberă pe criterii politice. societăţile de asigurare şi cele financiare. de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune acesta. instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale. pentru soţ sau rude de gradul I. 188/1999. după caz.c). g) calitatea de comerciant persoană fizică. deşi subînţeleasă. f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome.

deoarece în această formulă reunită a plenului comun urmează să aibă loc solicitarea.). dar şi votarea atât a executivului. constituită din formaţiunea politică câştigătoare a alegerilor raportată la totalul membrilor ambelor adunări (Camera Deputaţilor şi Senat). Noţiunea de majoritate parlamentară absolută trebuie înţeleasă ca fiind alcătuită din jumătate plus unul din reprezentarea legislativă. iar în cazul în care operează înlocuirea unui guvern cu altul – în urma moţiunii de cenzură sau demisiei – în termenul prevăzut de legislativ.Desemnarea candidatului la funcţia de primministru În sistemul nostru semiprezidenţial sau semiparlamentar. sunt consultate partidele reprezentate în parlament.Preşedintele nu poate consulta decât pe cei care deţin majoritatea absolută. până la constituirea noului parlament (parlamentul nou ales e convocat în cel mult 20 de zile de la data alegerilor). Faţă de reglementarea constituţională în materie se impun mai multe precizări: . apreciem. În situaţia în care reprezentarea majoritară. ar refuza să indice vreo 106 . şefului statului îi revine îndatorirea ca după finalizarea procesului electoral şi de formare a noului parlament să desemneze candidatul pentru funcţia de primministru. cât şi a programului său de guvernare. în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori – dacă această majoritate nu există – a partidelor reprezentate în parlament. Această consultare trebuie încheiată. fără să se mai indice o anumită ordine de preferinţă. etc. nemaiconsultând alte reprezentări parlamentare (adică pe cei cu pondere simplă. relativă. iar dacă o asemenea majoritate absolută nu există. care trebuie să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra opţiunii prezidenţiale. nu neapărat absolută.

Procedura politică utilizată de partidele majoritare privind consultările şi desemnarea candidatului la funcţia de premier ca şi a echipei guvernamentale – desfăşurată anterior consultării prezidenţiale. 5 alin. . .Faţă de evoluţia vieţii politice din România. după consultare. în consecinţă. dar în urma câştigării alegerilor – nu este reglementată şi. indiferent de dificultăţile apărute. au capacitatea de a se constitui într-o asemenea majoritate ori pot determina un vot majoritar în camere. 14/2003. . 28 din Legea partidelor politice nr. 3 din Legea nr.Propunerea de candidatură trebuie să provină şi să aparţină reprezentării consultate – deoarece i se cere opinia asupra persoanei viitorului premier – nefiind ea cea care consultă în această problemă – iar nu alteia sau altora. 102 ceea ce înseamnă obligativitatea consultării aceleia dintre ele care deţine majoritatea absolută sau a acelora care. nu reprezintă un act juridic. 107 . întrucât cea în cauză oferă şi sprijinul politic necesar. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. întrucât nu există obligaţia legală de apartenenţă politică sau parlamentară a candidatului.Nu are relevanţă dacă cel propus face parte sau nu din formaţiunea reprezentată parlamentar ori este un independent sau chiar un apolitic (tehnocrat). această împrejurare îl obligă pe şeful statului ca în subsidiar să consulte celelalte partide parlamentare. Desemnarea candidatului. trebuie să avem în vedere şi existenţa formaţiunilor politice şi a coaliţiilor electorale. 102 Art. ci obligativitatea obţinerii sprijinului politic majoritar. În nici un caz nu pot fi consultate.101 precum şi a alianţelor politice. chiar în lipsa acesteia.persoană pentru funcţia de premier sau nu şi-ar da girul pentru un candidat din rândul ei. nu este interzisă. ci o propunere prezidenţială obligatorie de făcut parlamentului şi în lipsa căreia nu poate fi 101 A se vedea art. partide neparlamentare ori să se înceapă consultarea cu partide nemajoritare.

cât şi de programele politice electorale cu care trebuie să fie în concordanţă programul de guvernare. ceea ce înseamnă că o propunere legislativă neînsuşită prezidenţial nu poate constitui temei pentru desemnarea premierului cu tot votul parlamentar. eludându-se astfel prevederile constituţionale şi legale prin hotărâri parlamentare şi decrete prezidenţiale (A. coaliţii pe care le reprezintă ori pe care se va sprijini cu ocazia votului de încredere. după caz. Orice schimbare ulterioară în compoziţia politică a forţelor care şi-au asumat şi obţinut sarcina guvernării. Iorgovan. op. Bucureşti. Respectivele operaţiuni implică noi consultări. Editura Actami. Iorgovan.cit. tratat elementar. Rămâne însă o problemă juridică greu de soluţionat ipoteza unei opoziţii (greve) prezidenţiale constând din refuzul şefului statului de a desemna persoana viitorului premier.votat nici premierul şi nici o eventuală listă a cabinetului. prin votul camerelor sale. 103 A. Alcătuirea şi prezentarea listei guvernului şi a programului de guvernare După consultarea politică prezidenţială şi după desemnarea candidatului la funcţia de premier. pag. 1994. acesta din urmă va alcătui lista guvernului104 şi programul de guvernare. neexistând soluţie legală expresă pentru depăşirea unui asemenea moment de criză.103 dacă aceasta afectează majoritatea parlamentară iniţială. 118. presupune un nou vot de investitură. eventual obţinut. 104 Lista trebuie să cuprindă nominalizări şi posturi corespunzătoare funcţiilor ministeriale existente. partide. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii în termen de cel mult 60 de zile de la data formulării solicitării pentru funcţia de premier. pag. 108 . cu formaţiunea şi/sau.. cu toate acele formaţiuni. de astă dată ale celui în cauză. existând obligaţia de a ţine seama atât de opiniile exprimate privitor la persoanele propuse pentru guvern. neputându-se nominaliza persoane pe viitoare funcţii sau structuri.150). Drept administrativ.

229. Deleanu. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. 109 .în caz contrar existând riscul neacordării votului de investitură şi. F. Muraru. Bucureşti. comentată şi adnotată. Iorgovan. Constantinescu. Timpul de care dispune candidatul pentru aceste activităţi este de numai 10 zile şi se calculează de la data. Acest termen n-a fost considerat de decădere. (aşa numitul algoritm politic).105 de aici concluzia că înaintea expirării acestui interval nu se poate retrage mandatul acordat candidatului propus la funcţia de premier. etc. Procesul de negociere purtat de viitorul premier cu liderii de partide şi de grupări parlamentare implică şi un şir de concesii din partea şi între partidele implicate. al nedesemnării guvernului. independent de durata distinctă a procedurii parlamentare propriu-zise. coaliţiilor. I. partidelor. Vasilescu. privitoare la obiectivele ce trebuie cuprinse în programul de guvernare. şi trebuie să se împlinească la data solicitării de către candidat a votului de încredere pentru lista cabinetului şi pentru programul de guvernare. etc. devenită publică. Dezbaterea şi votarea programului de guvernare şi a listei guvernului Odată întocmite lista şi programul. I. Vida. A.. a opţiunii comunicate de şeful statului parlamentului cu privire la persoana viitorului premier. pag. care trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor de către candidatul la 105 A se vedea M. proporţia de reprezentare a grupurilor. ele sunt înaintate legislativului spre dezbatere. reflectată în componenţa şi funcţiile deţinute de guvern la nivelul ministerelor şi al structurilor ministeriale. ci doar limita peste care şeful statului poate retrage mandatul acordat spre a începe noi negocieri. Constituţia României. 1992. I. al titularilor (miniştri) sau al secretarilor de stat. implicit.

funcţia de premier. Dezbaterile trebuie să fie o permanentă raportare a programului prezentat şi a aptitudinilor membrilor echipei de guvernare la programele şi platformele politice ale majorităţii chemate să guverneze. deja constituite. fără nici o raportare procentuală efectivă la şedinţă). au audiat partea corespunzătoare din programul de guvernare. comunicat viitorului premier. cuprinse în programul politic prezentat. După terminarea dezbaterilor se trece la operaţiunea votării. după caz. deci o depăşire a stadiului de simple promisiuni sau platforme electoare. după care noua propunere trebuie să urmeze aceeaşi procedură. fără vreo distincţie numerică pe cameră. comisiile parlamentare de resort. dar sunt facultative pentru opţiunea candidatului la funcţia de prim-ministru. ca şi pe candidaţii viitorului executiv. într-un program 110 . Între timp. de solicitat. modificările de rigoare în componenţa listei. Prin votare are loc transformarea voinţei politice. Această audiere şi avizare sunt obligatorii de realizat şi respectiv. Dezbaterile parlamentare asupra listei şi programului sunt deschise discuţiilor pentru toate grupurile parlamentare. Data dezbaterii este fixată de birourile permanente ale camerelor. sub eventuala sancţiune a neobţinerii votului de încredere. putând antrena amendamente ce pot fi luate în considerare de către viitorul premier. ori poate opera. asupra persoanei propuse. Realizarea votului de încredere presupune obţinerea majorităţii absolute (jumătate plus unul din totalul celor care compun ambele camere. existând pericolul asumării riscului unui vot de respingere. pronunţându-se prin aviz (consultativ). în caz contrar. inclusiv indicarea mijloacelor şi resurselor utilizabile pentru realizarea lor. corespunzător profilului comisiei. şi obligatoriu de însuşit în cazul în care provin de la conducerile sau liderii majorităţii parlamentare. care este liber să se conformeze sau nu opiniei exprimate de comisie. altfel.

adică fie însuşirea. În acest sens hotărârea de însuşire a programului de guvernare reprezintă un act politico-juridic de principiu din care decurg viitoarele măsuri dispuse prin acte juridice. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. neputând depăşi 60 de zile de la data primei solicitări a votului de investitură. necondiţionată. obligatorie de consacrat prin decret prezidenţial. şeful statului poate. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de premier. neputând opera o votare diferenţiată. aşa cum a fost el constituit iniţial sau cum a fost modificat prin însuşirea modificărilor aduse programului ori propunerilor făcute listei şi acceptate de viitorul premier. ca şi asupra întregii echipe ministeriale. în baza hotărârii parlamentului. Dacă nu se pronunţă în acest interval sau dacă pronunţându-se în acelaşi interval s-a respins de cel puţin două ori solicitarea de investitură. indiferent când au intervenit alegerile generale sau criza de guvern nu poate fi dizolvat în ultimele 111 . Parlamentul.juridic de guvernare. intervenind numai după epuizarea tuturor procedurilor de solicitare a legislativului de către şeful statului. Votarea este pură şi simplă. iar lista de propuneri devine compunere guvernamentală efectivă. Dizolvarea parlamentului nu este obligatorie. fie respingerea întregului. ci doar facultativă. să dizolve legislativul. a listei guvernului şi a programului de guvernare. în vreme ce adoptarea listei guvernului se concretizează într-un act juridic individual de desemnare a membrilor executivului. convocând noi alegeri generale în vederea constituirii unui nou parlament şi a desemnării unei alte formule guvernamentale. în sensul că se hotărăşte în bloc asupra tuturor punctelor din programul de guvernare. ceea ce înseamnă că dezacordul faţă de întreg ansamblul de propuneri ori faţă de una sau de unele trebuie exprimat în acelaşi mod în cadrul votului individual.

78. alegătorii fiind chemaţi să cumpănească asupra unei noi componenţe a legislativului aptă să asigure guvernarea stabilă a ţării. în conformitate cu ea. Regia Autonomă „Monitorul Oficial. iar alta executiv-prezidenţială. pag. Evident. Puterea executivă şi administraţia publică. rezultatul dizolvării legislativului atrage convocarea corpului electoral la noi alegeri generale urmate de o nouă procedură declanşată pentru investitura unui alt guvern. una prezidenţial-legislativă. în eventualitatea unei alte configuraţii politice reprezentative. la rândul său.şase luni ale mandatului şefului statului şi nici în timpul stării de asediu sau a celei de urgenţă. materializând două voinţe distincte cu caracter politico-juridic. dintre care una este principală şi esenţială (hotărârea legislativă). desăvârşind formal întreaga procedură.” Bucureşti. cuprinzând două faze. iar cea de a doua este subsidiar-complementară (decretul prezidenţial). Lipsa oricărui act din această unitate procedurală complexă afectează posibilitatea constituirii legale a guvernului. Vida. 1994. Actul de dizolvare a parlamentului a fost considerat ca un recurs politic la arbitrajul electoral. are îndatorirea ca. etc. miniştrii şi ceilalţi membri ai executivului vor depune individual în faţa şefului statului 106 I. să emită decretul prezidenţial de numire a executivului în formula adoptată de parlament.106 Numirea guvernului După obţinerea votului de încredere preşedintele ţării numeşte guvernul în baza hotărârii parlamentare care îi este comunicată şi care reprezintă un act juridic individual obligatoriu pentru preşedinte care. Rezultă că procedura de investitură a guvernului este complexă. iar în cursul unui an el nu poate fi dizolvat decât o singură dată. Primul ministru. 112 .

deci în mod obişnuit între două alegeri generale. ceea ce antrenează. simpla procedură a remanierii guvernamentale. credem noi. dată fiind schimbarea condiţiilor iniţiale. cu efecte corespunzătoare asupra hotărârii parlamentare şi a decretului prezidenţial. înainte de termen şi indiferent de restul rămas din durata mandatului legislativ). ceea ce nu este cazul ipotezei noastre. etc. mandatul fiecărui ministeriabil. Refuzul depunerii jurământului antrenează demiterea de drept a celui în cauză. ceea ce desăvârşeşte procedura legală a investiturii guvernului în ansamblul său şi a investirii personale a fiecăruia care-l compune. deoarece marchează începutul exercitării efective a mandatului noului guvern şi de la care se calculează diferitele termene ce vizează durata mandatului. declanşarea unei noi proceduri de investitură. neputându-se utiliza. Momentul iniţial al mandatului unui guvern nou ales de către noul legislativ se situează în timp imediat după constituirea legislativului – în urma desfăşurării alegerilor generale – începând din momentul depunerii jurământului de credinţă şi se 113 . Momentul depunerii jurământului este important. precum şi în cazul prelungirii forţate a mandatului executiv. stabilirea datei următoarelor alegeri. în afara cazurilor de demitere a executivului (prin moţiunea de cenzură) sau demisie (când mandatul acestuia încetează chiar în cadrul aceleiaşi legislaturi a organului reprezentativ. Durata mandatului guvernamental Durata exercitării mandatului guvernamental are ca întindere maximă o perioadă de patru ani corespunzătoare limitelor de funcţionare a parlamentului. respectiv legislatura acestuia. care poate fi întrebuinţată numai faţă de un guvern legalmente constituit şi aflat deja în funcţiune.jurământul de credinţă şi fidelitate. calculul duratei prelungirii mandatului.

prelungirea mandatului legislativ. până în momentul validării alegerilor parlamentare generale ulterioare. chiar dacă durata mandatului legislativului şi cea a executivului sunt identice. acte cu forţă juridică echivalentă legii. nu poate iniţia proiecte de legi şi. 2. de război. indiferent de faptul că se reia de mai multe ori procedura de investire ori că este dizolvat acelaşi 114 . Actele sale de administrare a treburilor publice sunt hotărâri curente în activitatea executivă. până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern. Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinată de: 1. raţiunea asigurării continuităţii vieţii de stat administrative face ca limitele de început şi de sfârşit ale mandatelor celor două puteri să nu se suprapună totuşi perfect. aprobări de transferări şi repartizări de bunuri între sau către autorităţi şi instituţii din subordine. De aceea. în cazul în care parlamentul nou ales nu reuşeşte să desemneze un nou executiv. pentru a-i permite acestuia declanşarea procedurii de investitură a noului guvern. totuşi.adoptarea unei legi organice în caz de stare de mobilizare. Guvernul aflat într-o atare situaţie. numiri şi revocări în funcţii administrative. în mod obişnuit. deşi executivul al cărui mandat a încetat astfel îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. demisionar de fapt. în cazul nostru. de urgenţă până la încetarea acestora. etc. acte de asigurare a aplicării normative unitare a legilor.convocarea alegerilor legislative în cel mult trei luni de la expirarea mandatului legislativ. nu are nici obligaţia formală de prezentare în bloc a demisiei sale şefului statului. şi anume: .întinde. cu caracter normativ sau individual ca. nu va mai putea emite ordonanţe. de asediu. . de pildă.

tot el este şi cel care poate revoca încrederea acordată. determinate de dizolvarea noului parlament. mai ales în cazul unor alegeri anticipate. Camera Deputaţilor şi Senatul. Pentru toate situaţiile de prelungire a mandatului guvernamental determinate de corelarea sau necorelarea cu mandatul legislativ. Întrucât parlamentul este cel care investeşte guvernul în funcţie. pierderii calităţii de membru al guvernului de către primul ministru. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Desigur. va acţiona cu depline puteri nefiind limitat doar la administrarea treburilor publice curente. vechiul executiv rămas în funcţie. 115 . acest din urmă aspect afectând situaţia întregului executiv. o stare identică şi în privinţa guvernului. o moţiune de cenzură sau o demisie poate decala durata activităţii celor două autorităţi.legislativ şi convocat corpul electoral la noi alegeri generale (anticipate). nu orice prelungire a mandatului legislativ. întrucât lista guvernului reprezintă opţiunea premierului şi în considerarea persoanei sale legislativul a votat-o. Încetarea mandatului executiv înainte de termen sau de expirarea lui are loc în situaţia: intervenirii moţiunii de cenzură. în şedinţă comună. de exemplu. de unde şi concluzia că imposibilitatea menţinerii în funcţie a primului ministru antrenează. utilizând moţiunea de cenzură (votul de neîncredere). având ca autor al demersului opoziţia sau chiar majoritatea parlamentară. prin intermediul votului de încredere. deşi pare a fi de relevanţă pur personală. după cum nici o exercitare normală a acestuia nu presupun de drept şi o concordanţă cu mandatul executiv deoarece. Potrivit Constituţiei. implicit. Scopul moţiunii este demiterea guvernului şi ea poate fi determinată de cele mai diferite motive.

a calităţii de deputat sau de senator. precum şi în comunicarea ei în aceeaşi zi guvernului. după ce. a grupului parlamentar aparţinător şi semnătura. din ambele camere. Apoi. desigur în măsura în care ea mai este menţinută. se va prezenta moţiunea de către un reprezentant al iniţiatorilor ei. fără vreo relevanţă asupra reprezentării proporţionale a fiecăreia sau în fiecare cameră. pentru a putea recurge la declanşarea procedurii de investitură a unui nou guvern. Forma de iniţiere este scrisă. După numărarea voturilor se anunţă rezultatul operaţiunii consemnat în procesul-verbal al şedinţei. Procedura depunerii moţiunii constă în înaintarea ei la birourile permanente ale celor două camere. astfel convocată. după prima şedinţă parlamentară consacrată moţiunii.Iniţierea moţiunii de cenzură aparţine cel puţin unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. se emite o hotărâre parlamentară semnată de preşedinţii camerelor şi care se comunică Preşedintelui României. După aceasta au loc dezbateri pe marginea moţiunii. arătându-se motivele care au determinat-o. 116 . În prima şedinţă comună. a avut loc o nouă informare a camerelor asupra moţiunii. Preşedinţii celor două camere vor convoca legislativul în şedinţa comună a camerelor în cel mult cinci zile de la data depunerii moţiunii. cu indicarea numelui şi prenumelui semnatarilor. în prealabil. se acordă cuvântul premierului sau unui membru al guvernului care-l reprezintă pentru precizarea poziţiei executivului faţă de moţiunea iniţiată. În cazul admiterii moţiunii de cenzură (cu votul majorităţii parlamentarilor din totalul celor care compun întreg legislativul). iar la terminarea lor se trece la operaţiunea votării secrete. au loc dezbateri pe marginea ei. În cea de a doua şedinţă comună care are loc la un interval de trei zile.

op. în termen de trei zile de la prezentarea noilor documente de către guvern în condiţiile enunţate. Dacă nici în acest caz moţiunea de cenzură nu este adoptată. implicit. după unele opinii şi miniştrii fără portofolii. ceea ce permite şi justifică necesitatea discutării ei parlamentare în alţi termeni. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea în faţa camerelor reunite asupra unui program. Legea nr. titulatura ce reprezintă o noţiune generică – corespunzând conducătorului unei astfel de instituţii – şi. a unei noi moţiuni.cit. 108 miniştrii delegaţi.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României arată că acesta se compune din primul ministru şi miniştri. alături de miniştri.73/3 lit. se consideră „per a contrario” că programul. declaraţia sau proiectul de lege au fost implicit adoptate devenind obligatorii pentru guvern. Cu alte cuvinte. pag. guvernul nefiind demis. datorită schimbării produse în atitudinea guvernului şi de aici. după caz. 117 . Această situaţie derogatorie de la interdicţia iniţierii unei noi moţiuni în aceeaşi sesiune se datorează faptului că a intervenit o situaţie cu totul nouă faţă de cea avută în vedere în cazul moţiunii iniţiale. în Guvern nu pot intra decât funcţii expres prevăzute de Constituţie. aceste din urmă funcţii neacoperind o instituţie centrală 107 I. Vida.107 În acest sens în compunerea guvernului intră.Dacă moţiunea de cenzură este respinsă. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică (întrucât tot legea fundamentală – art. Componenţa guvernului Conform Constituţiei guvernul este alcătuit din primul ministru.. e – prevede că prin lege organică se reglementează organizarea guvernului). posibilitatea introducerii. semnatarii iniţiatori nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune. 81.

altele decât cele ministeriale. Pierderea calităţii de membru al guvernului de către primul ministru intervine de drept şi prin act juridic (art. Bucureşti. dar numai atunci când li se încredinţează în mod expres (nominalizat) această calitate în guvern.I. se pot distinge. deşi. respectiv premierul şi miniştrii – indiferent că diferitele legi de organizare şi funcţionare a ministerelor ar prevedea sau nu pentru conducătorii respectivelor instituţii că au şi această calitate – iar. întrucât el avea o calitatea identică cu a ministrului său. apreciem că această practică încalcă atât Constituţia cât şi legea în materie. şi unii miniştri delegaţi. pe de o parte. 1993. partea generală. Desigur. a funcţionat într-un minister.106 din Constituţie). Şi această practică am considerat-o neconstituţională. prin lipsa criteriilor legale de departajare a secretarilor de stat membri de cei nemembri ai guvernului. Prin Legea nr. Astfel. iar în cazul în care acel secretar. Prisăcaru. 108 V. deşi se afla în subordinea lui. 118 . inclusiv de distribuire a unor portofolii între formaţiunile care au acces la guvernare. Tratat de drept administrativ român. ci corespunzând mai mult unor nevoi şi raţiuni politice.propriu-zisă. pe de altă parte.23/2004 din Guvern mai fac parte miniştrii de stat şi miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă premier. prin lista prezentată pentru votul de încredere al Parlamentului. reglementări speciale (de natură organică) ar putea conferi calitatea de membru al executivului şi unor alte funcţii publice de conducere de rang guvernamental şi de nivel naţional sau central. pag. Încetarea calităţii (funcţiei) de membru al guvernului 1. membri de drept ai executivului. Editura Lumina Lex. component al guvernului. eram şi în prezenţa unei stări antiadministrative. 90.

deoarece unele situaţii se regăseau prevăzute direct în 119 . implicit pe primul ministru. .pierderea drepturilor electorale ca urmare directă a unei condamnări penale prin aplicarea sancţiunii complementare celei principale pe perioada stabilită.intervenţia unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese. . ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei. ca urmare a retragerii de către parlament a încrederii acordate guvernului. . datorită lipsei discernământului ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală constate prin hotărâre judecătorească. dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin punerea sub interdicţie. . numai.a) De drept funcţia încetează în următoarele cazuri: .moţiunea de cenzură. ceea ce impune preşedintelui ţării declanşarea procedurii pentru o nouă investitură.demisia.revocarea din funcţie de către şeful statului ca urmare a unei condamnări pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei. .stabilirea domiciliului în străinătate. În alte cazuri prevăzute de lege se pierde calitatea de premier.pierderea cetăţeniei române. . .imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile. b) Prin act juridic funcţia de premier încetează în următoarele situaţii: . deşi această situaţie vizează guvernul în ansamblul său şi.decesul. indiferent de dobândirea sau/nu a unei alte cetăţenii.

3/1 din Legea nr. totuşi conform Legii organice a executivului.dacă s-a cerut urmărirea penală a primului ministru (de către Camera Deputaţilor. a din acelaşi Cod Penal ce prevede interzicerea drepturilor electorale. 2. 111 Art. b) Suspendare. Art. prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Nu este rezolvată juridic situaţia în care în urma controlului averii premierului. total sau parţial. unica soluţie fiind demisia (proprie). ca ipoteză de suspendare tacită din funcţie. demiterea o face şeful statului la propunerea primului ministru (art. ca şi în cazul pierderii calităţii. 37/1990 (abrogată). nejustificată şi când trebuie.115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor.legislaţie – dobândirea celei de a doua cetăţenii109 . magistraţilor. 64 lit. ca şi pentru orice persoană ce deţine o funcţie publică. a) În cazul imposibilităţii exercitării atribuţiilor cel mult 45 de zile. Suspendarea din funcţie a premierului este o situaţie temporară generată de imposibilitatea exerciţiului limitat al funcţiei datorită unor împrejurări de moment şi nu permanente.111 etc.8/2) ceea ce nu se poate produce în această ipoteză. 120 . dar expresă. aceasta a fost declarată. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. deşi premierul este membru al Guvernului. 64 lit. Senat sau 109 110 Art. să opereze demiterea (destituirea sau revocarea) din funcţia deţinută.sau indirect – precum stabilirea domiciliului în străinătate.110 interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. cuprinde ipoteza suspendării facultative şi cea a suspendării obligatorii sau de drept: . deoarece nu poate opera autopropunerea de demitere (destituire). conform prevederilor Legii nr. Într-adevăr. b Cod Penal se aplică numai cu art. şi implicit supus aceloraşi reguli privind averea proprie. 16/3 din Constituţie.

Distincţia între suspendarea şi vacanţa funcţiei ministeriale este hotărâtoare sub aspectul efectelor produse. În cazul vacanţei guvernamentale (mai puţin moţiunea de cenzură) desemnarea interimarului este obligatorie. inclusiv desemnarea candidatului la funcţia de premier. în chiar temeiul Constituţiei. deşi legea fundamentală nu o reglementează expres. Dacă suspendarea din funcţie se prelungeşte peste 45 de zile acest interimat este continuat până la formarea noului Guvern. atunci operează în mod obligatoriu suspendarea din funcţie fără nici o altă condiţie de formă. iar aceste soluţii se dispun în intervalul de maximum 45 de zile de la data suspendării. acest interval 121 .şeful statului) acesta din urmă poate dispune suspendarea premierului din funcţie. În cazul suspendării din funcţie pe durata urmăririi penale sau a trimiterii în judecată a premierului. În cazul imposibilităţii exercitării de către premier a atribuţiilor sale pe cel mult 45 de zile. preşedintele ţării este obligat să desemneze un alt membru al guvernului ca primministru interimar. În cazul în care premierul este scos de sub urmărire penală de către procuror sau achitat de instanţa de judecată. dimpotrivă. desemnarea unui interimar este obligatorie pentru că suntem în prezenţa unei situaţii de imposibilitate practică a exercitării atribuţiilor guvernamentale. deoarece prima situaţie determină interimatul funcţiei. urmând ca interimatul să înceteze dacă premierul îşi reia activitatea în guvern. . Dacă. iar cea de a doua (şi) înlocuirea din funcţie cu consecinţe pe planul demiterii guvernului. atunci interimatul încetează dacă primul ministru îşi reia activitatea.dacă s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. fiind urmată de declanşarea procedurii de investire a unui nou guvern.

112 premierul nemaiputând să-şi reia funcţia113 şi exerciţiul ei. A. op. Iorgovan. 122 . scoaterea de sub urmărire penală nu-i afectează exerciţiul funcţiunii. în vreme ce soluţia de încetare a urmăririi sau de trimitere în judecată urmată de condamnare sau încetarea procesului penal conduc la încetarea funcţiei. va prezenta parlamentului lista guvernului şi programul de guvernare în vederea obţinerii votului de încredere necesar investiturii şi aprobării programului. În ipoteza urmăririi penale neurmată de suspendarea din funcţie a premierului. conduce guvernul având un rol esenţial în alcătuirea. 159..). Primul ministru Primul ministru. cancelar. pag. În acest sens el are următoarele atribuţii principale: a) odată desemnat ca şi candidat la această funcţie.este depăşit. b) prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii privind politica guvernului care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori putând desemna un membru al 112 113 În sens contrar. preşedinte al Consiliului de Miniştri.cit. etc. numit şi premier (în alte sisteme şeful cabinetului. În reglementarea anterioară mai exista şi biroul executiv. 3. Organizarea Guvernului Din punct de vedere structural. nefiind necesar un decret de destituire (demitere) sau revocare din funcţie. modificarea şi chiar revocarea acestuia. întrucât de şi în considerarea persoanei sale sunt legate în mod hotărâtor aceste atribute. încetează de drept mandatul premierului şi al guvernului. guvernul este alcătuit din funcţii şi organisme menite a-i asigura funcţionalitatea corespunzătoare şi anume: primul ministru şi aparatul propriu.

precum şi în alte funcţii publice stabilite prin lege sau hotărâri guvernamentale. Conducerea Guvernului de către primul ministru se manifestă şi pe plan organizatoric prin convocarea şi prezidarea şedinţelor executivului. numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor organelor centrale de specialitate din subordinea nemijlocită a guvernului. comisii şi comitete 123 . Coordonarea asigură corelarea acţiunilor executive în vederea rezolvării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor revenind autorităţilor administrative ce alcătuiesc sistemul condus de guvern şi de premier. inclusiv atribuţia de a constitui consilii. secretarul general şi adjuncţii acestuia. precum şi încredinţarea delegării funcţiei ministeriale în cazul interimatului acesteia. respectând atribuţiile ce le revin. decretele prezidenţiale şi semnează hotărârile şi ordonanţele guvernamentale. Premierul coordonează activitatea membrilor guvernului. d) solicită şefului statului participarea la acele şedinţe de guvern pentru care apreciază că este necesară o astfel de prezenţă. respectiv. iar pe plan funcţional prin rolul decisiv în mecanismul adoptării şi al semnării actelor guvernamentale. Pe linia aceleiaşi atribuţii premierul exercită competenţe vizând aparatul propriu al guvernului. e) contrasemnează. a secretarilor şi subsecretarilor de stat din ministere sau din alte organisme centrale (nemembri ai guvernului). de regulă. în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul intervenţiei parlamentare. c) propune Preşedintelui României revocarea şi numirea unor membri ai guvernului.executivului care să răspundă la ele. în cazurile prevăzute de legea fundamentală.

114 Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. Premierul poate desemna un al membru al guvernului care să-i exercite funcţia pe perioada absenţei sale sau a imposibilităţii exercitării atribuţiilor sale (dacă această desemnare nu este făcută de şeful statului) şi poate delega altui membru al executivului unele dintre atribuţiile sale. alianţe politice. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă 124 . Curtea de Conturi. pag. diferite comisii şi oficii.64/2003.interministeriale sau interdepartamentale pentru rezolvarea unor situaţii deosebite ori a unor probleme operative. protecţia consumatorului. Primul-ministru are în coordonare directă o serie de autorităţi şi agenţii naţionale cum sunt cele de reglementare. Preşedintele României. Curtea Supremă de Justiţie. Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile interne cu alte autorităţi cum sunt Parlamentul. 353. inclusiv a primului ministru. modificată prin Legea nr. precum şi în relaţiile internaţionale.23/2003 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 90/2001. funcţionează aparatul de lucru propriu al executivului sau guvernului. partide. Editura Lumina Lex. Aparatul de lucru al Guvernului115 Pe lângă şi în subordinea nemijlocită a Guvernului. 20 din Legea nr. 115 În reglementarea anterioară funcţiona biroul executiv al Guvernului. Curtea Constituţională. Preda. Tratat elementar de drept administrativ. departamente şi alte structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite de guvern. 1996. Bucureşti. Acest aparat se compune din Cancelaria PrimuluiMinistru. Ministerul Public. cu alte autorităţi şi instituţii publice. precum şi corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia. 116 Art. sindicatele. Secretariatul General al Guvernului. organizaţii neguvernamentale. Consiliul Legislativ. privatizare.116 114 M.

juridice. Şeful cancelariei are rang de ministru şi este ordonator principal de credite Corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia sunt coordonaţi de unul dintre consilieri. Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului. d) Cabinetul primului-ministru. e) Compartimentul cu probleme speciale. reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. rezolvarea problemelor organizatorice. ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi.Cancelaria primului-ministru este alcătuită din: a) Corpul de consilieri ai premierului. Organizarea. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură: derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. care pot avea rang de secretar de stat. continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. prin aparatul propriu. probată prin Legea modificatoare nr. care poate avea rang de ministru. c) Aparatul tehnic al corpului de consilieri. Secretariatul asigură. economice şi tehnice ale activităţii executivului. g) Compartimentul de protocol. 125 . funcţionarea şi atribuţiile aparatului premierului se stabilesc prin decizia premierului. f) Compartimentul documente secrete. iar personalului acestuia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public. Organizarea şi atribuţiile sale se stabilesc prin hotărâre de guvern. b) Corpul de Control a Guvernului.49/2005. numiţi prin decizie a premierului. constituind elementul de legătură şi stabilitate a guvernării.411/2006. nr. desemnat prin decizia premierului.

Ordonator principal de credite este ministrul coordonator al Secretariatului General al Guvernului sau. modul de organizare şi funcţionare. ale căror conducători (secretari şi subsecretari de stat. preşedinţi. directori.. având atribuţii. etc.). aflată în subordinea premierului. secretarul general al Guvernului. etc. care în exercitarea atribuţiilor sale de conducere emite ordine cu caracter individual. Funcţionarea Guvernului 126 . Departamentul pentru lupta antifraudă. care se include în bugetul de stat. secretariate. numărul lor mare. etc.) nu fac parte din guvern. ca structuri specializate şi auxiliare ale guvernului. în cadrul aparatului de lucru a guvernului. Pe lângă Guvern şi aparatul său mai pot funcţiona autorităţi.64/2003). Departamentul este o structură organizatorică. oficii. după caz. având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general. Departamentul de implementare programe şi ajustare structurată.Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. agenţii. 4. precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre de guvern. Înfiinţarea. Aceste instituţii pot fi şi în subordinea sau trecute în subordinea ministerelor şi a altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale (conform Ordonanţei de Urgenţă nr. structuri şi personal stabilite prin hotărâri de guvern sau decizii ale premierului (de exemplu: Secretariatul de Stat pentru Problemele Persoanelor cu Handicap. Departamentul este condus de un demnitar. fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine. autoritatea subordonării şi desele lor restructurări determinând o instabilitatea administrativă. în conformitate cu atribuţiile Guvernului.

conducători ai organelor din subordinea Guvernului. numai la iniţiativa executivului. când conducerea lor revine acestuia. în cadrul căreia se dezbat şi se soluţionează probleme ce intră în sfera sa de atribuţii. În cadrul şedinţelor sunt adoptate acte juridice şi politice ca acţiuni decizionale. în primul caz în afara oricărei invitaţii. Convocarea şedinţelor se face de către premier. în alte situaţii. ca invitaţi. sub aspectul modului său de funcţionare. la cererea primului ministru. La şedinţe participă de drept şi secretarul general al guvernului. Şeful statului poate lua parte la şedinţele în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. Participările şefului statului sunt facultative. 127 . cunoaşte ca formă de lucru şedinţa plenului şi. în al doilea caz. sau ai autorităţilor administrative autonome şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. Şedinţele sunt prezidate de primul ministru afară de cazul în care la ele participă şeful statului (din proprie iniţiativă sau ca invitat). totodată se realizează coordonarea. iar întrunirile au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar. care le şi conduce. nemembrii. în vreme ce.Guvernul este o autoritate colegială condusă de primul ministru şi care. activitatea premierului. urmând să certifice stenograma ce consemnează desfăşurarea dezbaterilor şi măsurile adoptate. deci din proprie iniţiativă. Şedinţele plenului reprezintă unica modalitate de lucru legal consacrată şi recunoscută întregului executiv. precum secretari şi subsecretari de stat. La şedinţe participă de drept şi în mod obligatoriu toţi membrii guvernului. în mod distinct. îndrumarea şi controlul autorităţilor din subordine. apărarea ţării. iar. asigurarea ordinii publice şi. la solicitarea premierului.

executive în cazul nostru. strâns corelată cu activitatea aparatului propriu. Atribuţiile Guvernului Legea organică a Guvernului care a introdus noţiunea de funcţie a acestei autorităţi nu defineşte conţinutul acestui concept şi nici pe acela de atribuţie a executivului. rezultă că funcţiile Guvernului sunt tocmai sarcinile acestuia.În cadrul şedinţelor se dezbat probleme ale politicii interne şi externe ale ţării. în cadrul sau în afara şedinţelor plenului organului colegial. iar sarcina se poate defini ca obiectiv ce trebuie realizat în cadrul activităţii de stat. cea de administrare a proprietăţii statului. a ordinii publice şi siguranţei naţionale). Premierul este şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate. iar altele de formă sau formale (funcţia de 128 . respectiv direcţii generale ale activităţilor sale dintre care unele sunt de conţinut (funcţia de strategie. precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice. Dezbaterile şi modul de adoptare a actelor şi a măsurilor guvernamentale se consemnează în stenograma şedinţei certificată de secretarul general al guvernului. spre deosebire de ceilalţi membri ai acestuia. Funcţia sa presupune o activitate continuă la sediul executivului. ori cea de autoritate de stat în domeniul apărării naţionale. Primul ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor săi. dacă acceptăm că atribuţia este un complet de drepturi şi obligaţii de care dispune o autoritate pentru realizarea sarcinilor sale. 5. Totuşi. adoptându-se măsurile corespunzătoare.

73/3 lit. precum şi de natură politicoadministrativă. nu şi atribuţiile lui. legi (organice117 sau ordinare). cea de reprezentare ori cea de funcţionare a instituţiilor şi organismelor din subordinea sau de sub autoritatea sa). Atribuţii de natură economico-financiară Dintre atribuţiile cu caracter economico financiar ale Guvernului enumerăm: a) Guvernul elaborează proiectul (legii) bugetului de stat. 129 . atribuţiile pot fi clasificate în principale (cuprinse în Constituţie şi legea organică) şi secundare (în alte categorii de acte de reglementare).reglementare. bugetul asigurărilor sociale de stat. distingem atribuţii de natură constituţională şi atribuţii de natură legală. pe ansamblul ei. distingem atribuţii interne şi atribuţii internaţionale. Pe de altă parte. bugetele locale (ale 117 Conform Constituţiei (art. În nici un caz aceste funcţii ale Guvernului nu se identifică cu funcţiile sau puterile statului. Guvernul are de îndeplinit o serie de atribuţii principale. precum şi contul general de încheiere a exerciţiului bugetar. în realizarea funcţiilor sale. respectiv. supuse spre adoptare Parlamentului. Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat. e) numai organizarea guvernului este reglementată prin lege organică. După locul producerii efectelor. întrucât chiar administraţia publică îndeplineşte. După actele normative ce le consacră. După importanţa lor. în funcţie de stabilirea lor prin Constituţie şi. atribuţiile pot fi de natură economico-financiară şi socială. După conţinutul lor. funcţia executivă a puterii publice.

taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. pe ramuri şi domenii de activitate. a contului general de execuţie a bugetului statului corespunzător structurii bugetului statului aprobat de parlament. bugetul trezoreriei şi bugetul altor instituţii de stat. Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare a acesteia. Conform Constituţiei. tot guvernul este acela care stabileşte sistemul de impozite şi taxe cuvenite bugetului public naţional şi îl supune spre adoptare Parlamentului. administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. 130 . controlează modul de gestionare a resurselor publice raportând despre neregulile constatate. După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea. iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale şi judeţene. acesta este analizat de guvern care-l supune spre aprobare parlamentului până la mijlocul exerciţiului următor celui privind fiecare cont general. prezentând rapoarte asupra conturilor de execuţie ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. oraşelor şi judeţelor). Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. Desigur. în limitele şi în condiţiile legii.118 Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anual şi se supun separat adoptării parlamentului. iar dacă nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înaintea expirării exerciţiului bugetar se vor aplica în continuare bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. 500/2002. impozitele. 118 Conform Legii finanţelor publice nr. b) Guvernul aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării.comunelor.

Atribuţii de natură politico-administrativă Dintre atribuţiile de natură politico-administrativă enumerăm: a) Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. respectiv a activităţii executive pe întreg teritoriul ţării.Aceste programe de dezvoltare economică fac parte integrantă din programul politic de guvernare prezentat parlamentului spre aprobare cu ocazia solicitării votului de încredere sau în cazul angajării răspunderii guvernului printrun nou program în urma respingerii moţiunii de cezură. c) Guvernul asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. potrivit Programului de guvernare. asigurând realizarea politicii interne şi externe a ţării. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. din textul constituţional în conformitate cu care guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. • calitatea guvernului de a exercita această conducere în mod diferenţiat după cum respectivele autorităţi sunt sau nu în 131 . este o funcţie strategică a executivului să asigure punerea în aplicare a Programului de guvernare. De altfel. d) Guvernul asigură realizarea politicii în domeniul social. el reprezentând autoritatea supremă a puterii executive. Pe de altă parte. Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. rezultă că actele sale sunt obligatorii pentru întreaga administraţie publică. În acest sens se impun câteva precizări: • în această materie.

pe de altă parte). c) Emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. iar dacă o asemenea iniţiativă legislativă de natură extraexecutivă vizează bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat. iar dacă asemenea proiecte provin de la un alt autor parlamentul nu le supune.subordinea lui (de pildă. îl exercită având în vedere structura unitară a statului nostru. • atributul guvernului de coordonare şi. în această problemă. dezbătând acele propuneri legislative care privesc activitatea executivă primite din partea Parlamentului. În acest sens guvernul este principalul titular al dreptului de iniţiativă legislativă. urmând ca executivul să prezinte. o asemenea sesizare a guvernului de către parlament este obligatorie. dezbaterii sale până nu le trimite guvernului spre analiză. pe de o parte. cu respectarea autonomiei locale specifică consiliilor locale şi judeţene. potrivit Constituţiei. o informare legislativului. inclusiv a autorităţilor locale. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă. El iniţiază proiecte de legi în ramurile sau domeniile activităţii executive pe care le conduce sau le coordonează. control al întregului sistem executiv. ministerele. d) Guvernul asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în 132 . a descentralizării serviciilor publice din teritoriu care aparţin autorităţilor centrale şi a cooperării cu organismele publice şi sociale interesate. b) Iniţiază proiecte de legi şi le supune spre adoptare Parlamentului. de regulă. putând cere dezbaterea proiectelor sale în regim de urgenţă. comparativ cu consiliile locale şi judeţene. după caz.

• ministerele se înfiinţează. prin acte de aplicare normativă sau individuală. • consilii. comisii şi comitete interministeriale în scopul elaborării. 133 . organelor de specialitate din subordinea sa. În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice el exercită controlul ierarhic asupra ministerelor. La această atribuţie se impun câteva precizări: • acest atribut este condiţionat. cu avizul Curţii de Conturi. precum şi al prefecţilor. corelării şi monitorizării de politici.aplicarea acestora. conform Constituţiei. de existenţa legii care să recunoască executivului o astfel de competenţă. e) Guvernul conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. precum şi ale prefecţilor. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre de guvern şi în limita bugetului aprobat. g) Guvernul poate constitui: • organisme cu caracter consultativ pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa. • autorităţile administrative autonome (centrale sau locale) nefiind în subordinea guvernului nu se pot înfiinţa decât prin lege organică. indiferent că există sau nu o împuternicire expresă din partea legislativului. se organizează şi funcţionează potrivit legii şi numai în subordinea Guvernului. organe de specialitate în subordinea sa. f) Guvernul înfiinţează.

La această atribuţie se impun două precizări: • aceste atribute ale guvernului sunt strict limitate şi condiţionate în modul cel mai restrictiv de Constituţie şi de legislaţia bazată pe ea atunci când vizează drepturile fundamentale ale omului. m) Guvernul acordă şi retrage cetăţenia română în condiţiile legi. potrivit legii. aprobă renunţarea la cetăţenia română. apărarea ordinii de drept şi a secretului de stat. pentru apărarea ţării. l) Conform legii şi Constituţiei Guvernul negociază tratatele. fără afectarea existenţei dreptului său a libertăţii astfel diminuate. acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român.h) Cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale de nivel guvernamental. a siguranţei cetăţeanului. n) Guvernul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile sale. în care scop organizează şi înzestrează forţele armate. a liniştii publice. a ordinii şi liniştii publice – ca acte obligatorii de îndeplinit de către întregul executiv condus de guvern. în condiţiile prevăzute de lege. j) Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate. conform legii. negociază şi încheie. 119 Constituţia cuprinde în acest sens (art. potrivit legii. 134 . k) Asigură realizarea politicii externe a ţării şi integrarea României în structurile europene şi internaţionale. 53) prevederi privind condiţionarea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi în anumite scopuri determinate şi în mod proporţional cu situaţia care determină o atare stare. i) Guvernul exercită atribuţii referitoare la asigurarea ordinii de drept.119 • rolul decisiv a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a decretelor prezidenţiale – ce stabilesc măsuri vizând apărarea ţării.

în plenul său. pentru organizarea executării legilor. şi primul ministru adoptă sau. precum şi cele care constituie secrete de stat nu se publică (comunicându-se doar celor interesaţi). 1. Guvernul în plen adoptă acte juridice cum sunt hotărârile. potrivit Constituţiei. mai ales în legătură 135 . Hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul ministru. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. fiind semnate numai de acesta şi publicate în Monitorul Oficial. precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii. respectiv. Regulamentele sunt emise în aplicarea legilor când prin lege s-a prevăzut aceasta. Hotărârile se emit. Nepublicarea atrage inexistenţa acestor acte. Actele Guvernului Guvernul. în timp ce ordonanţele de urgenţă se emit în cazuri excepţionale potrivit Constituţiei. emite acte juridice şi acte politice. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial. 2. în vreme ce ordonanţele şi regulamentele nu pot fi decât normative. potrivit legii organice. Primul ministru emite. în exercitarea atribuţiilor sale. Actele guvernului se adoptă prin votul majorităţii celor prezenţi prin consens. Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund. în baza unei împuterniciri legislative de abilitare speciale a Guvernului în domenii rezervate legii ordinare. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului ministru.6. Ordonanţele se emit. regulamentele şi ordonanţele. de regulă. Dacă nu se realizează consensul hotărăşte premierul. Hotărârile cu caracter militar. decizii cu caracter normativ şi individual.

2. declaraţiile. Răspunderea Guvernului După caracterul răspunderii. 3 din Legea nr. această categorie de acte fiind semnată numai de premier. de pildă. cum sunt. elaborează şi aprobă proiecte de legi pe care le supune spre adoptare parlamentului. guvernul. dar care nu produc efecte juridice. cum sunt.cu organizarea internă a guvernului. Dintre actele individuale amintim pe cele care vizează numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al guvernului. de pildă. de pildă. politico-juridică.120 De asemenea. acordurile. convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale care pot fi negociate şi semnate de guvern. În plenul său executivul mai adoptă şi acte politice prin care îşi exprimă poziţia faţă de anumite evenimente interne şi internaţionale. O importantă categorie de acte având o natură dublă. în cadrul dreptului său de iniţiativă legislativă. precum şi dezbate acele propuneri legislative primite din partea parlamentului care privesc activitatea executivă. sunt supuse parlamentului spre ratificare prin lege. primul ministru poate emite acte exclusiv politice ca. 7. de pildă. datorită poziţiei şi prestigiului autorităţii de la care provin. mesajele care sunt adresate unor reuniuni interne sau internaţionale. De asemenea. ci numai consecinţe politice. 136 . 120 Art. după caz în procedură de urgenţă. Numeroase acte din această categorie. distingem răspunderea individuală şi răspunderea colegială a membrilor guvernului. o reprezintă actele de drept internaţional cum sunt. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. tratatele internaţionale care fac necesară adoptarea unor legi noi sau revizuirea celor în vigoare.

Primul ministru. având atribuţii de conducere a guvernului şi de coordonare a activităţii miniştrilor. În privinţa răspunderii juridice. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. După autoritatea faţă de care se declanşează. fiecare membru al guvernului este răspunzător în faţa parlamentului şi a executivului din care face parte şi pentru propria activitate. iar dacă este respinsă nu se mai poate iniţia o nouă moţiune. Senatul poate recomanda guvernului demiterea unui membru al său. Guvernul. în întregul său. numai Camera Deputaţilor. răspunde de activitatea executivului în fata legislativului.După natura ei. cu excepţia cazului în care executivul îşi angajează o nouă răspundere asupra unui program. Ea se dezbate după trei zile de la data prezentării sale în şedinţa comună a parlamentului. Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică guvernului pe data adoptării ei. răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată guvernului adoptând o moţiune de cenzură cu votul majorităţii parlamentarilor. De asemenea. după cum fiecare ministru răspunde şi în faţa premierului pentru propria activitate. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să 137 . declaraţiei sau proiectului a fost votată. la rândul ei şi aceasta de mai multe categorii. iar fiecare membru al acestuia răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea şi pentru actele executivului. şi răspundere politicojuridică. răspunderea poate fi juridică. răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte şi faţă de primul ministru.

are obligaţia în cadrul controlului parlamentar exercitat asupra sa să prezinte informaţiile şi documentele cerute de camere sau de comisiile parlamentare. iar trimiterea în judecată atrage de drept suspendarea din funcţie. 138 . Raporturile dintre Parlament şi Guvern Constituirea guvernului. fără a fi cumulative în mod obligatoriu.115/1999. ca şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice. decât în măsura în care cauzele încetării ar fi comune ambelor situaţii. competenţa de judecată aparţinând Curţii Supreme de Justiţie. controlul său parlamentar şi angajarea răspunderii executivului Referitor la constituirea Guvernului facem următoarele precizări: 1) Candidatul desemnat de şeful statului pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară în termen de 10 zile de la desemnare votul de încredere al legislativului asupra programului şi a întregii liste a guvernului. şeful statului poate dispune suspendarea din funcţia executivă. Dacă s-a cerut urmărirea penală. 8. 2) Guvernul. stabilirea domiciliului în străinătate. iar în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat solicitarea informării este obligatorie. pierderea drepturilor electorale. ca de pildă. încetarea uneia dintre ele nu duce la pierderea celeilalte calităţi. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului sunt reglementate de Legea responsabilităţii ministeriale nr. Datorită faptului că funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de deputat sau senator.ceară urmărirea penală a membrilor executivului pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei lor. a cetăţeniei române. etc.

iar dacă este votată guvernul este demis pe data adoptării ei. iar dacă li se solicită prezenţa. 5) Parlamentul în şedinţa comună a camerelor sale. 7) Dacă guvernul îşi angajează răspunderea.iniţierea moţiunii de către cel puţin o pătrime din numărul total al parlamentarilor. 139 . deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură.comunicarea moţiunii guvernului la data depunerii ei. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea. . în acest caz proiectul. dacă moţiunea nu este adoptată (guvernul nefiind demis). participarea lor este obligatorie. 4) Guvernul şi membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de parlamentari. . a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. 6) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă. în faţa camerelor întrunite în şedinţă comună. poate retrage încrederea acordată guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în următoarele condiţii: . iar forul legislativ poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării. programul sau declaraţia se consideră adoptate devenind obligatorii pentru executiv.3) Membrii executivului au acces la lucrările legislativului. se poate depune o nouă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentarea acestora.dezbaterea moţiunii după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două camere. asupra unui program.

până la revenirea legislativului din vacanţa parlamentară). .O lege specială abilitează executivul să poată emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. cu motivaţia corespunzătoare. deoarece ea se realizează în temeiul Constituţiei prin îndeplinirea unor condiţii. ordonanţele se supun aprobării parlamentului potrivit procedurii legislative. unde se va dezbate în 140 .Trebuie să existe situaţii extraordinare care să reclame din partea executivului adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. . b) Delegarea legislativă de drept nu presupune existenţa unei manifestări de voinţă a parlamentului. .Delegarea legislativă O problemă centrală a modului de exercitare a unor atribuţii normative ale guvernului o reprezintă delegarea legislativă.Legea de abilitare va stabili domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe (de regulă. prin a cărui nerespectare încetează de drept efectele ordonanţelor astfel adoptate. până la împlinirea termenului de abilitare.Aceste acte intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la parlament. Ea poate fi definită ca situaţia juridică creată prin conferirea în beneficiul guvernului a unei competenţe de legiferare – care în mod obişnuit revine parlamentului – cu respectarea unor anumite condiţii prevăzute în Constituţie. a) Delegarea prin act juridic apare când sunt întrunite unele condiţii. . În conformitate cu legea fundamentală delegarea legislativă poate fi exercitată în temeiul unui act juridic sau se poate realiza de drept.Dacă legea de abilitare o cere. . De aici concluzia că legea de abilitare poate să nu prevadă obligativitatea supunerii spre aprobare parlamentară a unor astfel de acte.

. a stării de război. etc. nu numai sub aspectul emiterii de noi reglementări. Delegarea legislativă ridică două mari probleme: 1) Problema centrală a delegării legislative o reprezintă însă obiectul acesteia. din acele prevederi constituţionale vizând procedura de revizuire a legii fundamentale. înseamnă că producerea efectelor juridice nu depinde de aşteptarea rezultatelor dezbaterilor din camere şi nici de obţinerea aprobării. iar în acest ultim caz. mai ales atunci când nu există o lege specială de abilitare. adică acele domenii rezervate în mod obişnuit legii şi în care puterea executivă poate interveni prin acte proprii de reglementare. dar considerăm şi în privinţa modificării. de pildă. ca.nu pot constitui obiectul acestor acte domeniile rezervate legii organice. declararea mobilizării. cazul situaţiilor excepţionale. . efectele lor juridice încetează. .Intrarea în vigoare a ordonanţelor.Asupra ordonanţelor emise în astfel de situaţii parlamentul trebuie să se pronunţe întotdeauna. fiind condiţionată numai de depunerea lor spre aprobarea legislativului. Referitor la această problemă facem câteva precizări: . deci în plenul reunit al camerelor sale (de pildă.aşa după cum rezultă tacit.delegarea legislativă nu poate viza atribuţii încredinţate expres de Constituţie parlamentului în întregul său. iar dacă acesta nu se află în sesiune. după cum se prevede în mod expres. prin aprobarea sau respingerea lor.). 141 . . suspendării sau interpretării celor deja existente. deoarece în acest caz se încalcă principiul celerităţii care a impus adoptarea lor pe considerente de urgenţă. el se convoacă în mod obligatoriu. aprobarea bugetului de stat.procedură de urgenţă. guvernul nu poate dispune prin ordonanţe modificarea Constituţiei.

2. modificării sau încetării competenţelor sale.Constituţia revizuită permite adoptarea ordonanţelor de urgenţă care să conţină norme organice în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.considerăm că delegarea legislativă nu poate viza acele măsuri excepţionale încredinţate de Constituţie Preşedintelui României.nu pot fi încredinţate guvernului acele atribuţii legislative care-l vizează în mod direct pe acesta sub aspectul dobândirii. natura ordonanţelor astfel emise. cât şi de către administraţie.. Natura juridică a acestei instituţii. implicit. de pildă. în esenţă. a formei sau funcţiei de activitate statală (fundamentală şi concretă) prin care se realizează. în caracterizarea unei forme sau funcţii fundamentale 142 . precum şi a activităţii îndeplinite de executiv în temeiul ei şi. în cazul nostru. să rămână. . normativă. însoţite de motivarea urgenţei. criteriul organului care o realizează – privit în mod izolat – nefiind suficient în determinarea exactă a naturii juridice a activităţii prin care se exercită respectiva competenţă. mai ales. De aceea este posibil ca aceeaşi atribuţie. precum. etc. În acest sens este posibil ca în materia organizării şi funcţionării autorităţilor publice una şi aceeaşi atribuţie să fie exercitată de organe aparţinând unor puteri distincte – în mod simultan sau succesiv – caz în care între aceeaşi atribuţie diferenţierea să fie marcată nu atât sub aspectul conţinutului ei. trebuie să facem distincţie între natura atribuţiilor delegate şi natura activităţii prin intermediul căreia se înfăptuieşte. Cu privire la natura juridică a delegării legislative. instituirea stării de urgenţă. ci numai în privinţa autorităţii care o înfăptuieşte şi. Întradevăr. neschimbată dacă este înfăptuită atât de către parlament. . precum şi cele referitoare la raporturile lui cu alte organe ale statului din afara sistemului executiv (parlament. justiţie). declararea mobilizării forţelor armate.

adoptate după o procedură executivă. Bucureşti. modifica sau abroga.existenţa deplinătăţii recunoscute a efectelor juridice. . emiţând şi acte proprii. Pe de altă parte. T. fie că este cazul actelor de reglementare primară în domenii nerezervate exclusiv legii. Drăganu. iar Curtea Constituţională le verifică conformitatea cu legea fundamentală. Caracterul executiv al activităţii înfăptuite în temeiul delegării legislative rezultă din mai multe considerente: . ale acestor acte. guvernul 121 Asupra analizelor consacrate formelor de activitate a se vedea în detaliu. care sunt ulterior supuse aprobării legislative ce le conferă posterior valabilitate perpetuă – iar nu prin adoptarea specifică procedurii legislative. revocate sau înlocuite de guvern. pag. Editura Ştiinţifică. ordonanţele dobândesc puterea juridică a legii şi numai aceasta din urmă le mai poate suspenda. secundară. În acest sens este posibilă eliminarea aparentei contradicţii dintre atribuţiile legislative delegate şi caracterul executiv al actelor prin intermediul cărora se înfăptuiesc.până la aprobarea lor de către parlament. după cum există organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale ori autorităţi neexecutive ce îndeplinesc activităţi administrative. .de exercitare a puterii în stat este hotărâtor conţinutul activităţii desfăşurate. 1965.121 or atunci când guvernul exercită unele atribuţii ale legislativului el foloseşte metode deosebite de cele ale parlamentului. a legii. ordonanţe în acest caz. ordonanţele pot fi modificate.actele astfel emise sunt denumite ordonanţe şi nu legi. temporar şi strict controlat de parlament. . 56-57. Formele de activitate ale organelor statului…. Şi tot astfel. fie că este cazul actelor de aplicare normativă. trebuie să recunoaştem şi existenţa unei autorităţi executive supreme cu atribuţii de reglementare legislativă chiar dacă această competenţă are un caracter excepţional. chiar provizorii. edictarea de norme de către administraţie este un specific şi al activităţii executive.în urma aprobării. 143 .

delegarea legislativă încredinţată guvernului implică exerciţiul temporar al unor atribuţii legislative de către puterea executivă prin forme şi metode specifice activităţii administrative prin producerea de efecte juridice valabile pe măsura recunoaşterii şi însuşirii acestor acte de către parlament. Trăsăturile.dacă în cel mult 30 de zile de la depunere Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide tot în procedură de urgenţă. nu toate ordonanţele se supun aprobării legislative. . În concluzie. Apoi. Capitolul 6 Administraţia publică centrală de specialitate 1.pierzându-şi competenţa de a mai putea decide sau reveni asupra situaţiei juridice în lipsa unei noi delegări legislative. locul şi rolul organelor centrale în sistemul autorităţilor administrative 144 .

precum şi diverse comitete. faţă de guvern) şi din atribuţiile executive pe care le îndeplinesc. oficii. ceea ce va impune. ci ea se face tot prin Legea nr. etc.deşi Constituţia nu o cere. funcţionarea şi actele respectivelor autorităţi. ele fac parte din sistemul administraţiei publice. Natura lor juridică administrativă rezultă din modul lor de denumire (ministere. . din modul lor de subordonare (de regulă. ministerele fiind reglementate prin acelaşi act normativ cu Guvernul. De aici decurg unele constatări: . de locul pe care îl ocupă în cadrul autorităţilor publice. 145 . Aceste organe. dobândesc şi un statut de natură organică. consilii.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. bănci. etc. inspectorate. . departamente. instituţii centrale). au caracteristici propri: 1) Sunt autorităţi ale puterii executive. proprie. de modificare sau abrogare legislativă să se facă prin acte de aceeaşi natură şi forţă juridică. autorităţile centrale de specialitate. organiza şi funcţionează potrivit legii ordinare. Fiind organe executive.neajunsurile generate de lipsa unei proprii legi unitare şi comune tuturor ministerelor (întocmai ca şi în cazul administraţiei publice locale) în care să fie reglementate unitar modul de organizare şi structurile acestor organe. Organizarea şi funcţionarea ministerelor nu este reglementată printr-o lege distinctă. în virtutea simetriei formal-juridice ca şi operaţiunile ulterioare. cu modificările ulterioare. înfăptuind activitate administrativă cu rol coordonator în asigurarea bunei funcţionări a administraţiei publice dintr-un anumit sector.Autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei publice sunt ministerele.ministerele se pot înfiinţa.

respectivele autorităţi pentru a putea îndeplini sarcinile care le revin în teritoriu au. Aceste organe se subordonează. Aceste organe instituite în teritoriu sau autorităţi teritoriale pot dispune.2) Au o competenţă specială. vama). În acest sens. grupare în care se cuprind organe de sinteză (de pildă. conform legii. Comisia Naţională pentru Statistică). în dublă subordonare (de pildă. 122 I. se consideră că ministerele sunt organe de ramură. după caz. guvernului. ministerele numai în această subordine. 90/2001 s-a formulat teza că ministerele îşi desfăşoară activitatea pe domenii (art. 34). de regulă. sănătate) sau în sectoare astfel constituite (economie şi finanţe. atât organic cât şi funcţional. constituite la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale (de pildă. distincţia între ramură şi domeniu este destul de labilă. ci autoritatea executivă supremă în stat. numai în anumite limite ale sferei executive ce formează ramura sau domeniul lor de activitate. întrucât îşi desfăşoară şi conduc activitatea la nivel naţional reprezentând. pag. putând decide. agricultură şi industrie alimentară) în timp ce organele de domeniu realizează activităţi în mai multe sectoare complimentare sau conexe ori care au tangenţă cu competenţa mai multor categorii de organe administrative. finanţele) sau după alte criterii (apărare. şi organe în subordine. Iovănaş. motiv pentru care în Legea nr. deoarece îşi desfăşoară activitatea într-un sector bine determinat şi limitat (învăţământ. internele. sub acest aspect. op. după caz. gruparea superioară şi distinctă în cadrul autorităţilor executive comparativ cu autorităţile locale şi din teritoriu.122 3) Sunt organe centrale. apărare. organe de coordonare (Banca Naţională a României) şi organe de control (diversele inspecţii şi inspectorate). comerţ şi turism.. guvernul nefiind doar un simplu organ central. comunicaţiile. direcţiile judeţene de cultură). 136. apărarea naţională) sau pot fi chiar organe locale cu autonomie de organizare şi funcţionare. 146 . numai de simpla independenţă operativă (de pildă. Ca organe centrale.cit.

4) Conducerea lor este unipersonală de către cel pus în fruntea acestora. se organizează şi funcţionează conform legii. organizarea şi funcţionarea organelor centrale Constituirea Constituirea sau înfiinţarea organelor centrale ale administraţiei se face în mod diferit. desfiinţarea sau. pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. Organele centrale de specialitate sunt instituţii cu activitate permanentă. nefiind constituite pentru o perioadă 147 . ministerele şi celelalte organe centrale sunt autorităţi aparţinând puterii executive ce exercită conducerea. coordonarea. ele se înfiinţează. cu ocazia procedurii de investitură. Astfel. prin acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului. în vreme ce guvernul şi ministerele. inclusiv cu ocazia solicitării votului de investitură. iar autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa doar prin lege organică. 2. unificând actualele reglementări disparate şi diferite care sunt în vigoare. divizarea ori comasarea unor ministere. În concluzie. în cazul ministerelor. Ministerele se aprobă de către Parlament. Probabil că ministerele vor beneficia în viitor de o lege cadru generală care le va stabili bazele de organizare şi funcţionare. îndrumarea şi controlul la nivel naţional asupra ramurilor şi domeniilor de activitate care leau fost încredinţate. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. cu avizul Curţii de Conturi. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea. după caz. Constituirea.

Organizare şi compunere Organele centrale sunt alcătuite din funcţionari. o altă funcţie publică sau o funcţie ori activitate profesională salariată în cadrul regiilor autonome. pe durata mandatului guvernului. aprobate de conducătorii lor. reparaţii. cu excepţia calităţii de cadru didactic. cu orice altă funcţie publică. conform Statutului funcţionarilor publici. de pildă. Nomenclatorul funcţiilor de bază ale categoriilor de personal se stabileşte prin hotărârea guvernului. Personalul ministerelor nu poate îndeplini o funcţie de reprezentare profesională cu caracter naţional. protocol. prin numire şi a căror activitate principală este de natură administrativă sau executivă. ale căror funcţii se exercită. ele trebuind să asigure continuitatea realizării sarcinilor permanente în materie administrativă. de regulă. precum şi personalul de secretariat-administrativ. dacă potrivit dispoziţiilor legale nu se prevede altfel. respectiv din persoane fizice investite în funcţie.limitată de timp sau mandat. Personalul aparatului propriu al acestor autorităţi se compune din personal ce exercită funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. aşa cum este cazul guvernului. societăţilor comerciale sau al altor 148 . Funcţionarii publici din autorităţile centrale sunt incompatibili. Deci. de deservire. întreţinere. Atribuţiile personalului din cadrul compartimentelor ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale sunt stabilite prin regulamentele proprii de organizare şi funcţionare a acestor organe. Competenţele de numire sau angajare a personalului ministerelor se stabileşte prin ordinul ministrului. cazul miniştrilor. aşa cum este. gospodărire. Existenţa acestor organe nu este condiţionată de mandatul limitat în timp al conducătorilor lor. de regulă. schimbările în conducere nu afectează existenţa juridică a organului şi continuitatea exercitării atribuţiilor sale.

sau. Alte compartimente externe (de pildă. În cazul demnitarilor care au şi calitatea de membri ai guvernului (miniştrii) funcţia de membru al executivului este. volumul. după caz. conform Constituţiei. în cadrul unor ministere cu activitate complexă se pot organiza departamente vizând aplicarea politicii economice într-o anumită ramură sau subramură economică. în funcţie de specificul activităţii. Ministerele au.organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ. direcţiilor generale. În unele ministere. reprezentanţă comercială) se stabilesc prin hotărâre guvernamentală. În mod excepţional şi pe termen limitat. asimilate direcţiilor. care se aprobă prin ordinul ministerului. internele). funcţiile şi atribuţiile ministerelor în raport cu importanţa. În funcţie de natura activităţii. Departamentele sunt conduse de secretari de stat sau subsecretari de stat. complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate. comisii naţionale asimilate departamentelor. direcţii generale şi departamente. etc. unele din ele constituindu-se ca organe 149 . se pot organiza inspectorate de stat. Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului. o structură organizatorică unitară în privinţa compartimentelor interne ce le alcătuiesc şi care se compun – în funcţie de importanţa. volumul. de regulă. Aceasta este determinată şi de rolul. Structura organizatorică a ministerelor şi numărul corespunzător de posturi se aprobă de guvern. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare se stabilesc prin decrete prezidenţiale la propunerea guvernului. ministerele pot avea şi compartimente în străinătate. cu respectarea prevederilor bugetare. Unele ministere au în teritoriu organizate structuri exterioare sau teritoriale (apărarea naţională. oficii. compatibilă cu calitatea de deputat sau senator. complexitatea şi specificul atribuţiilor îndeplinite – din următoarele subdiviziuni: birouri. direcţii. servicii.

iar unele instituţii publice din subordinea celor din urmă. obiectul de activitate. 150 . având şi o aborbare locală. structura organizatorică. Din chiar momentul înfiinţării lor ministerele dobândesc personalitate juridică. în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan teritorial. în funcţie de necesităţi. prin hotărâri. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administraţiei teritoriale. În lipsa unei legi unitare a ministerelor. fie prin încredinţarea unor atribuţii prevăzute în sarcina ministerelor către secretariate de stat sau agenţii direct subordonate guvernului. îmbunătăţiri în organizarea ministerelor. probabil. fie prin transferul unor atribuţii specifice de la un minister la altul. ele sunt organizate prin legi speciale. Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate teritoriale. iar în cazul serviciilor publice deconcentrate numai la propunerea prefectului. care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului. vor fi. Structurile din subordinea ministerelor pot funcţiona ca organe de specialitate (create în baza avizului Curţii de Conturi) sau ca servicii publice deconcentrate. numărul şi încadrarea personalului. Guvernul este autorizat să opereze. descentralizate. iar altele chiar ca organe locale cu dublă subordonare (cultura). Ministerele au sediul în Bucureşti.distincte (finanţe). respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea. Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

precum şi în justiţie. Conducerea şi funcţionarea autorităţilor centrale Conducerea ministerelor se exercită de ministru. înştiinţându-l pe primul ministru despre aceasta. ori a remanierii guvernamentale). Comisiei Naţionale pentru Statistică. cu personal propriu. din diferite motive. dar de rang naţional şi guvernamental. au o structură asemănătoare ministerelor adaptată specificului activităţilor proprii. de pildă. cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. demitere. cu celelalte ministere şi autorităţi publice şi organizaţii din ţară. căruia nu i se aplică prevederile legii privind Statutul funcţionarului public.Celelalte autorităţi centrale neministeriale. şi. precum şi cu organismele similare din alte ţări. În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului. Funcţia este echivalentă cu cea de vicepremier. Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu guvernul. demisie. Ministrul este investit în funcţie. etc. după caz. nu îşi poate exercita atribuţiile curente. cazul Băncii Naţionale a României. de secretari şi subsecretari de stat şi colegiul ministerului. Miniştrii de stat reprezintă funcţii create la solicitarea adresată de premier Parlamentului pentru coordonarea activităţii unor ministere stabilite de premier. aşa cum este. 151 . o dată cu aprobarea de către parlament a compunerii guvernului la propunerea premierului desemnat de şeful statului sau prin numirea sa prin decret prezidenţial la propunerea premierului (în urma vacanţei ministeriale cauzate de deces. a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii. În cazul în care ministrul. de regulă.

sub preşedinţia ministrului. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea autorităţii respective şi adoptă recomandări cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi. cărora le pot suspenda. şeful compartimentului juridic. o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie. continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile autorităţii sunt asigurate de secretarul general al ministerului (art. modifica. Colegiul ministerului se întruneşte. directori generali. constituite în structuri stabile caracterizate printr-o strictă subordonare. anula şi înlocui actele şi măsurile adoptate potrivit competenţei materiale. de regulă. teritoriale şi personale de care dispun. directori. Rezultă că organul de conducere al ministerului este unipersonal. şefii compartimentelor independente. conduse de şefi ierarhici care decid. Stabilitatea funcţionării ministerului. îndrumă. 152 . iar organul colegial are doar rol consultativ.Secretarii şi subsecretarii de stat conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredinţate în cadrul ministerelor ori al altor organe în cadrul cărora funcţionează. Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice sunt organe permanente cu activitate continuă. reprezentat prin ministru. coordonează şi controlează activitatea structurilor şi funcţionarilor din subordinea lor directă sau indirectă.49/1). Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului se aprobă prin ordin al ministrului. organ consultativ compus din secretarii şi subsecretarii de stat. spre deosebire de plenul guvernului care este un organ colegial de conducere. ajutându-l pe ministru în acţiunea sa de conducere. alte persoane având diverse funcţii de conducere în corelaţie cu natura şi structura ministerului. În cadrul ministerului funcţionează colegiul ministerului.

având următoarele atribuţii principale: a) Coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi autorităţile subordonate. în totalitate sau în parte. a stării de incompatibilitate.Secretarul general al ministerului sau al autorităţii centrale este un înalt funcţionar public de carieră. În situaţia încetării funcţiei şi până la desemnarea noului titular. e) Urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative iniţiate de minister şi aprobate de Guvern. f) Monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice. d) Transmite Secretarului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister. precum şi cu secretarii judeţelor şi subprefecţii în probleme de interes comun. pentru a putea fi discutate în şedinţa de guvern. 153 . cu secretarii generali din ministere. a decesului. ca fiind dobândită în mod ilicit. pe criterii de profesionalism. printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. atribuţiile vor fi exercitate de premier sau de un ministru interimar desemnat de acesta. politica de personal şi managementul de personal. a revocării. Funcţia de ministru încetează în urma demisiei. numit prin concurs sau examen. a pierderii drepturilor electorale. precum şi a demiterii dacă a fost condamnat penal sau averea sa a fost declarată. b) Colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului. g) Coordonează personalul. c) Primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori.

Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face prin decret prezidenţial şi are loc în caz de remaniere guvernamentală. este în imposibilitatea de a exercita funcţia ori a devenit incompatibil. a fost demis.).). decât în situaţiile în care cauzele sunt comune celor două ipoteze (de pildă. şeful statului la propunerea premierului declară vacantă funcţia executivă. a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege. încetarea calităţii parlamentare nu influenţează. În cazul altor autorităţi centrale ale administraţiei publice.În cazul în care încetarea calităţii de membru intervine ca urmare a demisiei. modul de organizare a conducerii este diferit (de pildă. precum şi între atribuţii principale şi atribuţii 154 . Propunerea de numire a noului membru al guvernului trebuie făcută de prim-ministru şefului statului. Întrucât funcţia ministerială şi cea de membru al guvernului sunt compatibile cu cea de deputat sau de senator. preşedintele României. etc. Serviciul Român de Informaţii de către un director. Banca Naţională a României este condusă de un guvernator. Dacă ministrul a demisionat. calitatea administrativă şi nici invers. a incompatibilităţii. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale În cazul ministerelor putem face distincţie între atribuţii comune tuturor acestor organe şi atribuţii specifice unora dintre ele. revocat. a pierderii drepturilor electorale. a cetăţeniei române. 3. pierderea drepturilor electorale. în cel mult 15 zile de la data încetării ocupării funcţiei. la propunerea premierului va desemna un interimar pentru 45 de zile. etc. de regulă.

în atribuţii generale. integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. d) colaborarea cu instituţii de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul propriu. b) iniţierea şi avizarea proiectelor de legi. regăsite în propriile legi de organizare. respectiv după sfera lor de cuprindere.secundare la nivelul aceleiaşi autorităţi. în conformitate cu acordurile şi 155 . a ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale emise potrivit legii. Legea organică a Guvernului a adoptat un alt criteriu de clasificare a atribuţiilor. potrivit strategiei generale a Guvernului. a ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale în condiţiile metodologiei aprobate de Guvern. comune tuturor ministerelor şi. coordonarea şi controlul aplicării legilor. 2. Atribuţiile de natură economico-financiară vizează: a) acţionarea în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului. implicit. Din categoria atribuţiilor principale fac parte: 1. c) coordonarea şi urmărirea elaborării şi implementării de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. Atribuţiile comune se pot grupa în mai multe categorii. Atribuţiile politico-administrative vizează: a) organizarea. speciale. b) fundamentarea şi elaborarea propunerii pentru bugetul anual care se înaintează Guvernului. după natura lor. Atribuţiile de reprezentare se referă la: a) reprezentarea intereselor statului în diferite organe şi organizaţii internaţionale. c) urmărirea proiectării şi realizării investiţiilor din sistemul ministerului. ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale. în baza bugetului aprobat. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici. 3.

Atribuţiile de prospectare şi cercetare se referă. Astfel. finanţează şi coordonează învăţământul de stat de toate gradele. 4. şi de renunţare la cetăţenia română. luarea măsurilor pentru dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică din domeniul propriu. dar şi în reglementări speciale care adaugă noi atribuţii ministerelor în precizarea sferei de competenţă de care dispun. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propunerea întocmirii formelor de aderare la cele existente. Legea cetăţeniei române prevede atribuţii ale Ministerului Justiţiei în cadrul procedurii de dobândire. la cerere. Ministerul Justiţiei asigură organizarea şi derularea raporturilor guvernului cu puterea judecătorească. încheierea de convenţii. la analiza evoluţiei fenomenelor specifice activităţii ministerului respectiv. sunt enunţate atât în acte normative de organizare şi funcţionare a unui minister. Cercetării şi Tineretului organizează. Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului statului. b) iniţierea şi negocierea. de pildă. şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate. în principal. 156 . c) urmărirea şi controlul aplicării convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi luarea măsurilor pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. Aşa. de pildă. Ministerul Educaţiei. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. în condiţiile legii. În cadrul atribuţiilor specifice se includ cele care revin în mod propriu numai unei singure autorităţi. Atribuţiile generale şi cele proprii.convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop. etc. Ministerul Afacerilor Externe organizează.

cât şi specifice – ale acestora. uneori modifica şi chiar înlocui actele ilegale şi inoportune ale acestora. Apreciem că soluţia juridică prevăzută este în contradicţie cu spiritul autonomiei locale consacrat legislativ. organele centrale conduc. coordonează şi controlează activitatea autorităţilor subordonate (locale şi nelocale) emiţând îndrumări obligatorii. printr-o asemenea lege. pentru viitor se impune adoptarea unei legi unitare de organizare şi funcţionare a ministerelor care să constituie cadrul general instituţional al acestor autorităţi şi care să includă şi principalele atribuţii – atât comune. În temeiul raporturilor ierarhice. tocmai pentru a descuraja tendinţa de proliferare normativă nejustificată din partea acestora. în funcţie de obiectivul de activitatea al fiecărei instituţii. inclusiv transferul unor activităţi de la un minister la altul. putând suspenda.Desigur. că divergenţele dintre serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţe sau în municipiul Bucureşti cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene se mediază de Guvern. permiţând executivului central impunerea soluţiilor sale. îndrumă. prin realizarea unei conduceri unitare. o viitoare lege unitară a ministerelor va trebui să delimiteze aria actelor de aplicare normativă a legii şi a hotărârilor guvernamentale pe care le pot emite ministerele. uneori 157 . Legea organică a administraţiei publice locale nr. printre altele. anula. va trebui întărit atributul Guvernului. în scopul armonizării intereselor generale naţionale cu cele ale colectivităţilor locale. inclusiv facultatea executivului de a detalia atribuţii ale ministerelor şi de completare a celor uzuale.215/2001 a prevăzut. de a putea încredinţa – atunci când dezideratul întăririi autonomiei locale sau a integrării europene o cer – îndeplinirea unor atribuţii de resortul administraţiei centrale (şi) în beneficiul autorităţilor executive locale. Desigur. Pe de altă parte.

precum şi preşedinţilor consiliilor judeţene. consiliilor locale şi primarilor din judeţ. deoarece şi în localităţi funcţionează structuri în teritoriu ale serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean. primarului general al Capitalei. putând fi emise cu sau fără consultarea colegiului ministerului. însă. 4. respectiv. transmise în teritoriu propriilor servicii deconcentrate. În cazul miniştrilor. aceştia emit ordine şi instrucţiuni şi aprobă regulamente în aplicarea prevederilor legale cu forţă juridică superioară. organele centrale au obligaţia să comunice şi prefecţilor. chiar dacă ar conţine o singură măsură de reglementare. cu modul de soluţionare a divergenţelor între autorităţi şi instituţii din subordinea Guvernului dacă ele nu au un alt organ ierarhic central sau teritorial comun care să rezolve diferendul. preşedinţii vor comunica respectivele acte.încălcând principiul autonomiei şi în detrimentul autorităţilor locale nesubordonate. Aceste acte sunt obligatorii în raza de competenţă materială a ministerului respectiv. comparativ cu regulamentele care cuprind întotdeauna mai multe norme. Actele autorităţilor centrale de specialitate Actele juridice de putere sau de autoritate numite şi administrative sunt emise. 158 . Tot pentru o mai bună coordonare a activităţii din teritoriu a serviciilor publice deconcentrate. deoarece trebuia să prevadă că. în cazul instrucţiunilor. de către conducătorii respectivelor organe. Ordinele pot fi atât normative cât şi individuale. Considerăm că soluţia juridică este incompletă. Soluţia este pe deplin compatibilă. şi pe întreg teritoriul ţării. în timp ce instrucţiunile şi regulamentele sunt întotdeauna normative. la rândul lor. de regulă. ordinele şi celelalte dispoziţii şi îndrumări.

Colegiul ministerului. îndrumări. cum sunt. de pildă. Unele organe centrale de specialitate. precizări. funcţionând ca organ consultativ pe lângă ministru. 5. pot emite şi acte politice specifice activităţii lor. deoarece angajează statul ulterior la încheierea unor tratate internaţionale ori reprezintă operaţiuni ce premerg sau succed elaborarea ori denunţarea acestora. sunt aprobate sau sancţionate de ministru. dar pot proveni şi de la conducătorii unor compartimente interne (departamente. iar consultarea sa de către ministru şi. declaraţiile. obiectul lor specific. nu are caracter deliberativ. caz în care au o forţă juridică inferioară actelor ministrului. dar numai în temeiul acordului ministrului. deci în acte obligatorii. fiind emise în vederea punerii în executare a unor acte superioare.. De aceea actele acestui organism colegial pot fi considerate ca simple recomandări cu valoarea unor orientări de principiu pentru acţiunea sau activitatea executivă la care se referă. norme. de pildă. etc. notificările. hotărârea acestuia neavând caracter obligatoriu. mai ales. dispoziţii. direcţii). notele diplomatice. ele nedeosebindu-se – ca forţă juridică – de ordinele şi instrucţiunile ministeriale. multe dintre ele având însă şi un caracter juridic. de regulă. neputând adopta acte decizionale. Răspunderea miniştrilor 159 . ca. dacă sunt semnate de ministru. Când acest proces de convertire a lor nu are loc. ele se pot aduce la cunoştinţa celor interesaţi prin circulare. Atunci când sunt însuşite de ministru ele se concretizează în ordine. cum este cazul Ministerului Afacerilor Externe. În principiu. normative. Autorităţile administraţiei centrale mai pot emite şi alte acte juridice de putere care au diverse denumiri ce reflectă.

subliniem. În privinţa răspunderii politico-administrative a miniştrilor distingem mai multe situaţii: 1) Conform legii fundamentale. membrii guvernului sunt solidar răspunzători pentru activitatea executivului şi pentru actele adoptate de acesta. cel legislativ. răspunderea individuală a membrilor guvernului poate opera atât faţă de plenul executivului. cadrul juridic general al răspunderii miniştrilor este prefigurat de Constituţie şi de legea organică a guvernului. ori la demiterea unui membru. operând chiar dacă nu s-a comis o încălcare determinată a legii – de genul abaterii juridice – conducând la demisia guvernului. De asemenea. 2) Guvernul în întregul său şi fiecare din membrii acestuia răspund pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în faţa parlamentului. În acest sens se distinge o răspundere colectivă a întregii autorităţi şi o răspundere individuală a miniştrilor care o compun. legea responsabilităţii ministeriale determinând cazurile de 160 . legea organică accentuând faptul că Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului. fiecare membru al guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate. ceea ce-i conferă acestuia din urmă dreptul de a propune şefului statului revocarea ministrului din funcţie. Toate aceste forme de răspundere colegială sau individuală au un caracter politicojuridic (constituţional şi administrativ) prioritar. precum şi Preşedintele României. ceea ce echivalează cu revocarea sa. 3) Dacă răspunderea colegială a guvernului nu poate opera decât faţă de un alt organ. la moţiunea de cenzură faţă de acesta. cât şi faţă de primul ministru. 4) Camera Deputaţilor şi Senatul. chiar în afara sancţiunii juridice pentru o abatere. au dreptul de a cere urmărirea penală a miniştrilor şi trimiterea lor în faţa Curţii Supreme de Justiţie pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor.Deşi există o lege a responsabilităţii ministeriale.

sex. la care se adaugă şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere pe o perioadă de 3-10 ani. constituie infracţiuni. b) prezentarea.468/2001 de aprobare şi modificare a ordonanţei în cauză. vârstă.130/1999 (art. categorie socială. Pentru săvârşirea altor infracţiuni. avere sau origine socială.115/1999 faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care. religie. potrivit legii penale. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. 161 .253). inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister.răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului. şi ea. d) emiterea de ordinenormative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe teme de rasă. şi 6 luni . au prevăzut (art. Ordonanţa de Urgenţă nr. informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul utilităţii de informare a Parlamentului de către membrii guvernului. în termen de 30 de zile de la solicitare. convingeri.61).8/1) următoarele infracţiuni specifice şi anume: a) împiedicarea. dată în completarea legii anterioare. tentativa fiind. prin ameninţare. În acest sens intră sub incidenţa Legii nr. în afara exerciţiului funcţiei lor. Faptele anterior indicate săvârşite în exerciţiul funcţiei sunt sancţionate cu închisoarea de la 2-12 ani (litera a) şi b).3 ani (litera c) şi d). precum şi Legea nr. de natură să aducă retragere drepturilor omului. cu rea-credinţă. violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean. pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului. pedepsită. orientare sexuală. a unor date. c) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor Senatului sau Comisiilor permanente ale acestora. inclusiv forma republicată din anul 2002 (Legea nr.

În cazul răspunderii patrimoniale (civile) menţionăm că ea operează nu numai pentru încălcarea prevederilor contractuale ori pentru comiterea unei fapte ilicite. instituite după regulile dreptului comun în materie. dar şi în ipoteza existenţei unor acte sau fapte de autoritate ce au prejudiciat un terţ. în unele situaţii cele două calităţi de răspunderi se pot întrepătrunde pentru că. Precizăm de asemenea că.Cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcţie de Preşedintele României. fie în patrimoniul autorităţii sau al terţilor. de pildă. Capitolul 7 Consiliile locale şi judeţene 162 . în general. aşa cum am mai arătat. Desigur. caz în care operează răspunderea pentru fapta proprie a autorităţii în mod direct. la propunerea primului ministru. indiferent de calitatea pe care o are autorul încălcării în cadrul organului respectiv. aplicabile oricărei persoane fizice. problematica răspunderii juridice se mai circumscrie şi acestor funcţii care antrenează o responsabilitate proprie şi distinctă de cea administrativă şi care ţine de sfera legislativă. În ceea ce privesc alte forme ale răspunderii sancţionatorii aplicabile miniştrilor – cum este cazul răspunderii disciplinare şi a celei contravenţionale – ca şi răspunderea reparatorie (patrimonială) ele sunt. întrucât miniştri pot avea şi calitatea de deputat sau senator. în ambele cazuri producându-se pagube. ridicarea imunităţii parlamentare şi condamnarea unui deputat atrag de drept efecte şi asupra calităţii sale de ministru şi invers.

nr. 767 din 31 octombrie 2003. modificată implicit prin revizuirea Constituţiei. autonomiei locale. Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice din comune şi oraşe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale. la rândul lor. a 83 Publicată în „Monitorul Oficial al României”. locul şi rolul consiliilor în sistemul administraţiei publice Potrivit Constituţiei revizuite şi a Legii administraţiei publice locale nr. republicată în „Monitorul Oficial al României”. 1) şi 2).767/2003.1. în cazul comunelor şi oraşelor. Consiliile locale şi primarii sunt autorităţi eligibile şi autonome. sectoarele Municipiului Bucureşti). art. alin. precum şi judeţele (consiliile judeţene). Consiliile locale au caracter deliberativ. 121. pot avea subdiviziuni administrativteritoriale (de exemplu. legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. 163 . iar primarii caracter executiv. Unele oraşe pot fi declarate. primarii). Partea I-a. În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local. nr. în condiţiile legii. care rezolvă treburile publice din respectivele unităţi administrativ-teritoriale123. 69/1991. deconcentrării serviciilor publice. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. republicată în 1996. Natura juridică. 215/200183 în unităţile administrativteritoriale administraţia publică se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării. Aceste unităţi în care funcţionează respectivele autorităţi sunt comunele şi oraşele (consiliile locale. Municipiile. 123 Constituţia României. republicată în Monitorul Oficial nr. Partea I-a. 204 din 23 aprilie 2001 (care a abrogat Legea nr. precum şi primarii. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. municipii. cu modificările ei ulterioare). în cazul judeţelor. şi judeţean.

Potrivit Constituţiei. în cazul nostru. în condiţiile legii. ca şi orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora84. cu modificările ulterioare 164 . legiuitorul nerecurgând la două reglementări distincte în materie. pe deplin. şi în cadrul cărora pot fi constituite autorităţi ale administraţiei publice locale. oraşelor şi judeţelor se face tot prin lege. colegial şi deliberativ. precum şi din modul lor de organizare şi funcţionare. această înfăptuire are loc la un nivel teritorial mai redus. prin referendum. De altfel. Din această definiţie rezultă trăsăturile consiliilor locale/judeţene: a. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi ale administraţiei publice conform definirii lor legale. în treburile publice vizând interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. organizat potrivit legii. precum şi regimul general privind autonomia locală se face prin lege organică.căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege. de către întreg sistemul administraţiei de stat. exercitând o competenţă generală în baza autonomiei locale de care dispun. natura juridică administrativă a acestor autorităţi rezultă. 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României. şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. dar aici. 84 Legea nr. Legea nr. 215/2001 reuneşte în mod unitar atât organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. în principal. şi din specificul atribuţiilor conferite. organizarea administraţiei locale. cât şi pentru faptul că realizează activitatea executivă exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcţie fundamentală de activitate publică realizată. hotărând. De asemenea. cât şi regimul general al autonomiei locale. a teritoriului. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi reprezentative ale administraţiei publice locale cu caracter eligibil. delimitarea comunelor.

pe de o parte. orăşeneşti şi judeţene. în numele şi interesul colectivităţii teritoriale pe care o reprezintă. întrucât. În acest sens modul de constituire. În acest sens ele hotărăsc în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale. Serviciului Român de Informaţii. autorităţi locale. etc. teritorială – deoarece între aceste limite mai acţionează şi organe în teritoriu ale unor autorităţi executive centrale. Consiliile locale şi judeţene sunt. ale Băncii Naţionale a României. ce exercită puterea publică locală. Conform criteriului competenţei teritoriale. diferită de organele centrale. îşi desfăşoară activitatea numai în limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese85. cum sunt cele ale diverselor ministere. sub propria responsabilitate. ele reprezintă o grupare distinctă în cadrul sistemului executiv. rezultă că simplul fapt al acţionării în limitele unei unităţi administrativ-teritoriale nu poate constitui. iar. inclusă în administraţia publică locală. Referitor la competenţele şi atribuţiile consiliilor locale facem câteva precizări: 85 Apreciem că şi consiliul judeţean este tot un organ local deşi din Constituţie precum şi din lege nu rezultă expres 165 . exercită atribuţii de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a colectivităţii umane potrivit principiului autonomiei locale. respectiv autorităţi comunale. c. Desigur. prin el însuşi. precum şi rezolvarea treburilor publice în condiţiile legii. pe de altă parte. un criteriu suficient pentru a caracteriza o autoritate ca fiind de natură locală – ci doar.b. interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. cel mult. Consiliile locale şi judeţene sunt organe cu competenţă generală în unităţile în care funcţionează gestionând. care nu au caracter local. funcţionare şi cel de exercitare a atribuţiilor indică definitoriu caracterul local sau nu al unei categorii de organe ale statului. în mod evident.

structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. 166 . • încredinţarea de competenţe şi atribuţii pentru alte autorităţi decât cele locale. ele fiind depline şi exclusive. fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilităţi. • autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta. precum şi de cerinţele de eficienţă şi eficacitate. Această prevedere se doreşte a fi o ilustrare a principiului subsidiarităţii care. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. depăşind capacităţile sau posibilităţile locale. înainte de adoptarea oricărei decizii. potrivit legii. ar fi putut fi formulat mai categoric în sensul obligativităţii intervenţiei autorităţilor centrale în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă decât dacă şi în măsura în care obiectivele unei activităţi locale nu pot fi realizate de autorităţile locale datorită dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma să le producă.• competenţele şi atribuţiile consiliilor se stabilesc numai prin lege. • încredinţarea de competenţe şi de atribuţii stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitare autorităţilor locale care se găsesc cel mai aproape de cetăţean. desigur. precum şi exercitarea lor trebuie să ţină seama de amplasarea şi de natura răspunderii ce le revine. • autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul deconcentrării sau descentralizării unor servicii publice proprii ori al creării de noi servicii publice. în toate problemele care le privesc în mod direct.

f. fundaţiilor sau asociaţiilor de tot felul cu sediul sau filiale în unitatea teritorială. indiferent de naţionalitate. 167 . etnie. Consiliile sunt organe deliberative. Şi aici se impun câteva precizări: • nu pot fi ignorate nici interesele persoanelor juridice. aflaţi pe acel teritoriu. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale. Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială. vârstă. funcţionând în prezenţa majorităţii celor care le compun. organizaţiilor. Consiliile locale şi judeţene sunt organe alese. e. De altfel. în mod direct pe baza reprezentării proporţionale în cadrul scrutinului de listă. expressie a puterii locale pe care o exercită în numele şi în interesul societăţii de pe un anumit teritoriu. • colectivitatea locală nu se reduce numai la cetăţenii unităţii administrative. Rezultă din cele prezentate că respectivele consilii sunt autorităţi reprezentative ale colectivităţilor locale. fiind alcătuite din mai multe persoane alese. hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege şi prin acte juridice obligatorii în raza lor de acţiune teritorială. conform Constituţiei revizuite. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. • sunt vizate atât persoanele cu domiciliul (permanent). ea cuprinzând şi străinii (cu sau fără altă cetăţenie). şi indiferent de proporţia acestora. g. religie. • colectivitatea include toţi cetăţenii. cât şi cele aflate temporar (cu reşedinţă) în unitatea respectivă.d. etc. limbă.

În privinţa principiilor care guvernează administraţia locală în mod specific, alăturat principiilor generale, se impun unele precizări. a) Principiul autonomiei locale trebuie analizat sub mai multe aspecte, pornind de la natura sa administrativă, iar nu teritorială, care se manifestă prin modul de constituire, organizare, funcţionare, activitate, decizie, gestionare şi finanţare a autorităţilor locale, precum şi de la enunţul său legal. Legea defineşte autonomia locală ca reprezentând dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă treburile publice, în condiţiile legii. Referitor la autonomia locală trebuie să precizăm: • autonomia vizează modul de constituire a consiliilor locale şi judeţene întrucât ele sunt alcătuite din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către electoratul local, expresie a democraţiei din administraţia locală. • consiliile şi consilierii se organizează, potrivit legii, pe comisii de profil menite a iniţia şi pregăti eficient actul decizional al plenului lor. • funcţionarea consiliilor reflectă caracterul lor colegial, prin compunere, deliberativ, prin atribuţia de adoptare a deciziilor, şi democratic, prin votul majoritar necesar. • consiliile au dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi gestiona treburile publice în numele şi interesul colectivităţii pe care o reprezintă. - legiuitorul a consacrat în mod ferm principiul deplinătăţii şi exclusivităţii competenţei materiale a autorităţilor locale pentru treburile publice de interes local cu excepţia cazurilor
168

-

-

-

-

prevăzute de lege. Corelat acestora trebuia formulat principiul subsidiarităţii intervenţiei autorităţilor centrale ca acţiune în baza complementarităţii de atribuţii sau de competenţă pentru domenii paralele sau care nu ţin numai de competenţa exclusivă a autorităţilor locale (cum este, de exemplu, materia impozitelor şi taxelor, a învăţământului, sănătăţii, culturii şi cultelor, etc.). dreptul administraţiei locale de a avea iniţiativă, în limitele legii, în toate domeniile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi. în activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit prin organizarea referendumului local (potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 13 – 14). Consultarea prin referendum este facultativă pentru organele locale, dar rezultatul acestuia se impune autorităţilor care l-au declanşat. prin consultarea locuitorilor pe calea referendumului sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii, nu se aduce atingere nici caracterului reprezentativ, nici celui deliberativ al consiliilor, ci se dă expresie îmbinării democraţiei clasice, indirecte, reprezentative cu o formă nouă, cea participativă, pe plan local, directă. în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o
169

parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte , respectiv, între toţi aceştia, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţi nu există raporturi de subordonare. operează pe plan local principiul autonomiei gestionare sau patrimoniale, întrucât localităţile şi judeţele au dreptul la resurse proprii, pe care consiliile le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. potrivit autonomiei financiare, autorităţile locale administrează, sau după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale localităţii sau judeţelor. autorităţile locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli ale localităţilor şi judeţelor. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de lege. consiliile locale şi judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele colectivităţii locale reprezentate, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii. autorităţile locale au dreptul, în limitele competenţelor lor şi în condiţiile legii: - să se asocieze cu alte autorităţi locale din ţară sau străinătate; - să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pentru promovarea intereselor lor comune;

170

- să încheie acorduri între ele şi să participe, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională; - să încheie acorduri (cele limitrofe zonelor de frontieră), de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine României. b) Principiul cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ trebuie să caracterizeze raporturile dintre autorităţile locale comunale şi orăşeneşti cu cele judeţene, alături, desigur, de principiile autonomiei, legalităţii şi responsabilităţii. c) Principiul utilizării limbii materne în raporturile cu administraţia locală şi serviciile publice deconcentrate din unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, respectiv o pondere semnificativă conform Constituţiei revizuite. Art. 17 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificat prin Legea nr.286/2006 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora precum şi serviciile publice dconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile constituţiei, a legilor, ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Considerăm că este o prevedere greşită, în special de redactare, deoarece limba maternă ar trebui folosită pentru minoritatea care depăşeşte 20% din numărul locuitorilor ori din această redactare se înţelege că limba maternă trebuie folosită pentru toate minorităţile naţionale. Corect ar fi fost „în unitatea administrativă în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile au obligaţia să
171

asigure folosirea în relaţiile cu aceştia a limbii materne a respectivei naţionalităţi”. Referitor la utilizarea limbii materne a minorităţilor în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice se impun câteva precizări: • limba oficială - în care se desfăşoară activitatea executivă locală şi raporturile administraţiei locale cu terţii - este limba română, putându-se folosi şi limba minorităţilor naţionale în raporturile cu cetăţenii respectivi, atât în scris cât şi oral. • utilizarea limbii materne de către minorităţi în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale legilor în materie şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. • redactarea înscrisurilor oficiale se face tot în limba română, iar, la cerere, şi în limba respectivei minorităţi căreia îi aparţine solicitantul. • obligativitatea autorităţilor locale de a aduce la cunoştinţă publică reglementările proprii şi în limba naţionalităţii conlocuitoare respective, inclusiv anunţarea ordinii de zi a şedinţelor de consiliu, precum şi desfăşurarea şedinţelor de consiliu în limba naţionalităţii respective. d) Principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes naţional aparţinând autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate aflate sub conducerea prefectului. Serviciile publice de interes local sau judeţean se află în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, reţeaua acestora urmând să se amplifice şi să se diversifice, inclusiv prin trecerea unora din subordine exclusiv centrală în subordine exclusivă sau paralelă de natură locală (finanţe, cultură, învăţământ).

172

e) Principiul descentralizării formulat de Constituţia revizuită (art. 120/1) deşi nu se mai referă la serviciile publice din teritoriu aparţinând administraţiei centrale, apreciem că vizează instituţiile publice care, deşi au păstrat subordonare centrală ierarhică, au trecut în paralel şi în subordine locală (cazul celor de învăţământ general obligatoriu, sanitar, cultural, etc.). f) Principiul controlului administrativ şi controlului financiar asupra activităţii consiliilor locale şi judeţene, este expresia caracterului unitar al statului, şi rezultă din obligativitatea îndeplinirii prevederilor din reglementările autorităţilor centrale (legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, instrucţiuni şi regulamente ministeriale, etc.). Fără a intra în detalii, menţionăm că asupra autorităţilor administraţiei publice locale controlul de legalitate este exercitat, în principal, de către prefect, ca reprezentant în teritoriu al guvernului, iar controlul financiar asupra modului de utilizarea banului public de către organele Curţii de Conturi, în principal. Aplicarea principiilor anterior enunţate nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. Categoriile de organe locale cu competenţă generală ale administraţiei publice locale sunt consiliile locale comunale şi orăşeneşti ce constituie prima treaptă, de bază, a organizării de stat a României. Consiliile judeţene reprezintă cel de-al doilea nivel teritorial al aceleiaşi organizări. Întrucât principalele oraşe sunt constituite ca municipii, respectivele consilii se organizează, iar primăriile funcţionează şi la nivelul acestora, inclusiv la nivelul Municipiului Bucureşti. Potrivit legii fundamentale, consiliile locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar potrivit legii organice autorităţile
173

administraţiei publice locale din Capitală sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general, precum şi consiliile locale ale sectoarelor, inclusiv primarii de sector.

2. Formarea consiliilor locale şi judeţene
În conformitate cu Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, consiliile locale (comunale, orăşeneşti şi municipale), precum şi consiliile judeţene se aleg prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerea directă se face pe circumscripţii electorale identice cu unităţile administrativ-teritoriale pe baza votului exprimat, în cazul consilierilor, prin scrutin de listă, şi a primarilor, prin scrutin uninominal, fiecare cetăţean având dreptul la câte un singur vot pentru alegerea consiliului local, a celui judeţean şi a primarului. Aleşii locali sunt primarul şi viceprimarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliului judeţean a căror regim juridic unitar este stabilit prin Statutul alesului local124. Dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul sau în care şi-a stabilit reşedinţa. Alegerile pentru consilii şi primari sunt valabile indiferent de numărul participanţilor la vot din totalul celor înscrişi în listele electorale din circumscripţia respectivă.

3. Constituirea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi. Validarea alegerii consiliilor se face de către judecătoria în raza căreia se
124

Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr.912 din 07.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare. 174

află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Cererea de validare a consiliilor locale se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Cererea introdusă se judecă în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Această cerere se judecă de urgenţă şi cu precădere în termen de 10 zile de la data depunerii. Hotărârea este executorie. Hotărârea judecătoriei este supusă căilor de atac prevăzute în cazul procedurii contencioase. Instanţa trebuie să se pronunţe în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz. Invalidarea mandatelor se poate pronunţa în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consiliului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform Legii privind alegerile locale (de către Biroul Electoral Central). Validarea mandatelor consilierilor declaraţi supleanţi (în caz de numire) este supusă aceleiaşi proceduri prevăzută pentru validarea consilierilor. Pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri. Constituirea consiliului nou ales se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor, iar convocarea în prima şedinţă de constituire se face de către prefect în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare. La aceeaşi şedinţă pot participa prefectul sau reprezentantul său legal, precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar, în cazul consiliului local, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată. Apreciem ca o scăpare a legii neimplicarea primarului în funcţie la această şedinţă şi nu a noului ales, care nu are nici

175

o calitate dacă nu este validat, mai ales că, de regulă, primarii se aleg în turul doi de scrutin. Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor aleşi şi validaţi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la cea de a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii. În situaţia în care consiliul nu se poate reuni nici la a treia convocare, datorită absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, instanţa va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat de la oricare din cele trei convocări consecutive. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei, pe baza procesului verbal al şedinţei întocmit de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. În cazul în care locurile declarate vacante potrivit procedurii menţionate mai sus nu pot fi ocupate cu supleanţi înscrişi pe listele de candidaţi se vor organiza alegeri parţiale pentru completare în termen de 90 de zile. Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor evenimente de forţă majoră care a făcut imposibilă prezenţa acestora. Apreciem că pe durata judecării procesului nu se vor putea desfăşura noile alegeri parţiale pentru a putea evita situaţia reintegrării în funcţie a consilierilor contestatori, concomitent cu existenţa altui sau a altor consilieri nou aleşi în locul celor infirmaţi administrativ, deoarece, în acest caz, am fi în prezenţa unui consiliu supranumeric, ilegal.
176

Lucrările primei şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale care întocmeşte şi procesul-verbal al şedinţei. Consilierii a căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei, oraşului, judeţului… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Deşi legea nu o spune, apreciem că în funcţie de religie, fiecare îşi poate invoca propria divinitate. Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Consilierii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi demisionaţi de drept, deşi legea ar fi trebuit să îi considere demişi de drept, (demisia fiind rezultatul propriei voinţe exclusive a celui în cauză). În situaţia în care consilierul (declarat) ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, alianţei politice sau electorale respective, dacă până la validare acestea confirmă în scris apartenenţa celui în cauză la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, iar numărul de consilieri se reduce sub jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, se vor organiza alegeri parţiale de completare, în termen de 90 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale. După validare, în şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii locali depun jurământul. Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se

177

constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. Consilierii, în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, exercită o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi care dispun de o protecţie juridică deosebită. După acest moment consiliul va alege, dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii celor în funcţie, un preşedinte de şedinţă care va conduce dezbaterile pe o perioadă de cel mult trei luni, semnând hotărârile adoptate. Acest preşedinte poate fi schimbat din funcţie la iniţiativa a acel puţin unei treimi din numărul consilierilor şi cu votul majorităţii celor în funcţie. În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Şi în cazul acestor autorităţi se aplică, în ipoteza constituirii lor, aceleaşi reguli ca şi la consiliile locale . În cazul consiliului judeţean acesta alege, pentru toată durata mandatului său, din rândul consilierilor, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.

4. Compunerea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi prin votul universal, egal, secret, direct şi liber exprimat, în baza scrutinului de listă pentru un mandat de patru ani. Consiliul fiind organ ales, membrii săi nu pot fi numiţi sau investiţi de drept. În exercitarea mandatului lor consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. Fiecare consilier este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public de către secretar.

178

Pentru participarea la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate consilierul primeşte o indemnizaţie stabilită conform legii. Numărul acestora este stabilit prin ordinul prefectului în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile – după cum alegerile au loc în primul sau în al doilea semestru al anului – în care sens: - în cazul consiliilor locale numărul consilierilor este cuprins între 9 – 27; - în cazul consiliilor judeţene între 31 – 37; - Consiliul General al Municipiului Bucureşti are 31 de consilieri. Acest număr este impar şi constant pe toată durata mandatului autorităţii respective, iar prin creşterea sau diminuarea populaţiei el nu suferă modificări, iar în cazul reducerii numerice a membrilor pe parcursul mandatului, va trebui rezolvată completarea lui (măcar până la 2/3 din total), fie cu ajutorul supleanţilor de pe listele de candidaţi, fie prin organizarea de noi alegeri parţiale. Evident în cazul dizolvării consiliului şi a organizării de noi alegeri anticipate numărul de locuri se va reactualiza conform datelor statistice privind populaţia unităţii administrativ-teritoriale respective. Consilierii trebuie să aibă cetăţenia română şi vârsta de cel puţin 23 de ani, împliniţi în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul în respectiva unitate administrativ-teritorială, precum şi inexistenţa interdicţiei de asociere în partide politice125. Calitatea de consilier este incompatibilă, conform legii organice, şi a Legii nr. 161/2003 (art. 88/1) cu: - funcţia de prefect şi de subprefect;
125

Legea nr.67/2004 privind alegerile locale, art. 4, alin. 1). 179

- calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă al consiliului local respectiv al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; - funcţia de manager, preşedinte, vicepreşedinte, director general, director asociat, administrator, cenzor sau membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale de interes local înfiinţate de consiliile locale sau judeţene sau subordonate lor, ori la cele de interes naţional care au sediul ori filialele lor din unitatea administrativteritorială respectivă; - calitatea de primar şi de viceprimar; - calitatea de deputat, senator, ministru, secretar şi subsecretar de stat şi cele asimilate acestora; - funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean; - calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local sau judeţean sau la care soţul sau rudele de gradul I au această calitate. Consilierii care au funcţia de de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administra-tor, cenzor, membru în consiliul de administraţie sau alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu
180

autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau judeţene respective. Aceeaşi interdicţie vizează soţul sau rudele de gradul I ale consilierului care deţin funcţiile sau calităţile respective. Evident, în toate aceste situaţii persoanele în cauză pot participa la alegeri şi pot fi alese în funcţia de consilier, însă starea de incompatibilitate intervine în mod efectiv numai după validarea mandatului celui în cauză. Acesta va trebui să opteze în termen de maxim 10 zile după acest moment asupra calităţii pe care vrea să o menţină, după care, în lipsa opţiunii exprese pentru calitatea de consilier, în proxima şedinţă de consiliu, preşedintele de şedinţă va supune validării mandatul supleantului de pe lista partidului, alianţei politice sau electorale respective. Alte incompatibilităţi se pot stabili numai prin lege. Aşa, de exemplu, chiar Legea administraţiei publice locale stabileşte interdicţia de asociere politică pentru secretarul localităţii ori Legea nr. 161/2003 stabileşte, în mod generic, incompatibilitatea dintre calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie publică sau de demnitate publică. Incompatibilitatea este o situaţie ce operează de drept, în virtutea legii, ea nu se decide, ci doar se constată de către consiliu, motiv pentru care mandatul celui în cauză nu trebuie invalidat. Totuşi, dacă cel în cauză, înlăturat din consiliu, prin validarea unui supleant, se va considera vătămat în dreptul său de ales, apreciem că se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru apărarea acestui drept pretins încălcat sau vătămat. Legea nr. 161/2003 în art. 70 a reglementat conflictul de interese ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate
181

publică sau o funcţie publică are un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale legale. O asemenea persoană nu va putea emite sau încheia un act juridic sau participa la aceste operaţiuni sub sancţiunea, după caz, a persoanei sale şi a nevalabilităţii (nulităţii) actului în cauză. Conflictele de interese ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sau consilierilor locali sau judeţeni sunt reglementate de art. 47 din Legea nr. 215/2001 care interzice acestora să ia parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor în care au interes patrimonial direct sau prin soţ, soţie, afini şi rude până la gradul IV inclusiv . Calitatea de consilier se dobândeşte din momentul depunerii jurământului, menţinându-se pe toată durata consiliului ales, respectiv 4 ani, până la constituirea noului consiliu. Evident, orice scurtare sau prelungire a mandatului consiliului, din care face parte cel în cauză, determină hotărâtor şi durata mandatului acestuia. Tot astfel, consilierul provenit din lista supleanţilor ori cel ales în urma alegerilor anticipate ori parţiale de completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani, deoarece încheie mandatul în derulare al organului din care face parte sau care este în funcţie. Calitatea de consilier încetează, de drept, în următoarele situaţii: - demisie; - incompatibilitate; - schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; - imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă maximă de şase luni consecutive, cu excepţia cazului de suspendare în urma arestării preventive a consilierului (art. 59 alin. 1, desigur, sub rezerva soluţiei de constatare a

182

nevinovăţiei penale şi a încetării procesului penal din această cauză urmată de repunerea în funcţie); - constatarea, după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii alegerilor locale; - condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; - punere sub interdicţie pe cale judecătorească prin hotărâre definitivă şi irevocabilă; - pierderea drepturilor electorale stabilită prin hotărâre judecătorească penală definitivă; - lipsa nemotivată de la trei şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; - deces. La aceste situaţii desigur s-ar mai putea adăuga, pierderea cetăţeniei române, stabilirea domiciliului în străinătate, declararea judecătorească a morţii, etc. Toate aceste cazuri reprezintă, indiferent de sursa lor generatoare (actul sau faptul juridic), modalităţi de pierdere de drept a calităţii de consilier instituite de lege, constatate, iar nu decise, prin hotărârea consiliului – care, în asemenea cazuri, are un efect pur declarativ faţă de împrejurările produse, fiind adoptată la iniţiativa primarului sau a unui consilier (art. 60 alin. 2), iar în cazul consiliului judeţean, la propunerea preşedintelui acestuia (art. 103 alin. 2). În cazurile schimbării domiciliului, a imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase luni consecutive şi a lipsei nemotivate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, hotărârea acestuia se poate ataca în contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără obligaţia reclamantului de a efectua procedura administrativă prealabilă judecăţii, hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă.

183

Suspendarea este de drept numai în cazul măsurii arestării sale preventive despre care se comunică. este condamnat prin hotărâre penală definitivă. Organizarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile locale şi judeţene sunt alcătuite din consilieri şi nu au o structură organizatorică propriu-zisă şi nici organe de conducere (cu excepţia consiliilor judeţene care au preşedinte 184 . de îndată. pe întreaga durată până la soluţionarea definitivă a cauzei. prefectului de către instanţa de judecată care a dispus-o. mandatul său încetează (definitiv) înainte de termen. consilierului şi. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleşi în consiliile locale vor fi reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc ales pe perioada mandatului consiliului de către adunarea sătească. constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii. fiind demis din funcţie. ceea ce reprezintă o încetare temporară a exerciţiului mandatului său. de îndată. când va avea de suportat o pedeapsă privativă de libertate carel împiedică în exercitarea funcţiei. El participă la şedinţele consiliului cu drept de vot consultativ. Ordinul de suspendare se comunică. apreciem că acesta îl poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ. Dacă. convocată şi organizată de primar. Prefectul va emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului de consilier. având dreptul la despăgubiri. Dacă consilierul suspendat a fost găsit nevinovat – fiind scos de sub urmărire penală de către parchet ori achitat de instanţa de judecată – el îşi va relua mandatul (dacă este posibil). deşi legea nu o spune. 5. dimpotrivă.Consilierul poate fi suspendat din funcţie.

etc. buget şi finanţe. format din astfel de lucrători. după constituirea consiliului. pe care le prezintă consiliului spre dezbatere.. ci numai consultativă. aşa cum au majoritatea autorităţilor administraţiei publice (cum este. Activitatea acestor comisii nu este decizională. neproducând efecte juridice. acesta îşi organizează comisii de specialitate.). Asemenea comisii se pot organiza pe probleme economico-sociale. Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii în funcţie. controale. a serviciilor deconcentrate ale acestora din teritoriu etc. cazul ministerelor. de specificul local (industrial.şi vicepreşedinţi). aceasta deoarece nu sunt alcătuite din funcţionari cu activitate permanentă. conform competenţei care le revine. etc. iniţiază proiecte de hotărâri în domeniu. sănătate publică şi protecţie socială. cum ar fi studii. pe principalele domenii de activitate. de gradul de urbanizare al acestora. Legea a prevăzut că. avizări. agricol). urbanism. Comisiile întocmesc rapoarte pe probleme de specialitate. fiind numai deservite de un aparat propriu. Comisiile analizează şi avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte. transporturi şi lucrări publice. în sensul că 185 . pot întreprinde activităţi de verificare în sectorul lor de competenţă. Comisiile de specialitate îşi aleg un preşedinte şi un secretar prin votul membrilor lor. îndeplinesc şi alte atribuţii sau însărcinări date de consiliu sau din proprie iniţiativă. în funcţie de gradul de dezvoltare al localităţii şi judeţului. precum şi de tradiţii. juridic şi administrativ. de exemplu. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. care reflectă compunerea politică a plenului. ordine publică şi drepturi cetăţeneşti etc.

iar uneori trebuie. Însă. să le solicite opinia potrivit domeniului lor de activitate. în exercitarea sarcinilor lor. din proprie iniţiativă sau la solicitarea primarului. această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului. Cazurile de incompatibilitate. Membrii comisiei acţionează numai în limitele stabilite prin hotărâre. obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii se stabilesc prin hotărârea consiliului. de analiză şi verificare pe o perioadă determinată. funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. Componenţa acestora. în aceleaşi condiţii. Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie. suspendarea şi încetarea mandatului preşedintelui sunt similare cu cele ale primarului. durata. poate înfiinţa comisii temporare. numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit. prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. ca organ deliberativ. Consiliul poate organiza nu numai comisii permanente. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi. 186 .plenul le poate. intereselor generale ale statului sau judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile. pe durata mandatului său. la propunerea a o treime din numărul lor. Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor se face prin votul secret a majorităţii consilierilor în funcţie. ce are libertatea de a o însuşi sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun. În cazul suspendării sau absenţei preşedintelui atribuţiile sale vor fi exercitate de un vicepreşedinte – desemnat prin dispoziţia preşedintelui – în numele preşedintelui. pe toată durata exercitării mandatului. durata mandatului acestora fiind egală cu cea a mandatului consiliului judeţean. Organizarea. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. ci.

Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie. prin lege organică. Pe toată durata exercitării mandatului contractul de muncă al preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean la instituţiile publice. Preşedintele şi vicepreşedinţii primesc pe toată durata mandatului lor o indemnizaţie stabilită conform legii. prefectul ia act prin ordin şi înştiinţează consiliul judeţean pentru alegerea unu nou preşedinte. el poate fi sancţionat în 187 . fiind legal întrunite dacă este prezentă majoritatea consilierilor aflaţi în funcţie. În situaţia în care un consilier absentează. urmând a fi reluat ulterior încetării mandatului. dacă a solicitat reintegrarea. regiile autonome. fără motive temeinice. Consiliile funcţionează numai în plenul şedinţei la care participă membrii care le compun. Conform Statutului funcţionarilor publici dacă cei în cauză au calitatea de funcţionar public raportul lor de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică unde funcţionează se întrerupe. 6. companiile şi societăţile naţionale ori societăţile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă de drept. care se poate prelungi.Preşedintele şi vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier. în caz de război sau catastrofă. În cazul încetării. care se acordă de drept. Funcţionarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile se aleg pentru un mandat de patru ani. la cererea celui în cauză. urmând a se relua. de două ori consecutiv. a mandatului preşedintelui. înainte de termen. iar cazurile de absenţe motivate se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare a consiliului. Consiliile îşi exercită mandatul de la data constituirii lor până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.

respectiv judeţean. iar modificarea 188 . pentru orice categorie de consilii. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. Consiliul local se întruneşte. Ordinea de zi a şedinţelor consiliului se aprobă de acesta la propunerea celui care le-a convocat. respectiv a vicepreşedintelui când titularul funcţiei este absent sau suspendat din postul său. la cererea primarului. în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. Convocarea consiliului se face în scris de către secretarul localităţii sau cel general al judeţului. de regulă prin diminuarea sau suprimarea indemnizaţiei de şedinţă. iar cel judeţean o dată la două luni. epidemiilor sau epizootiilor. cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. lunar. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor convocarea consiliului local se poate face de îndată. Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar. în cazul celor judeţene. în şedinţă ordinară.condiţiile respectivului regulament. inclusiv în materie contravenţională şi sancţionatoare vizând subiectele de drept din zona calamitată sau supusă tulburărilor sociale. la convocarea preşedintelui său ori a viceprimarului. la convocarea primarului. incendiilor. catastrofelor. inclusiv pentru absenţe nemotivate de la lucrările comisiei de specialitate din care face parte. ori cel mult trei zile înaintea şedinţelor extraordinare ale consiliului local. În asemenea şedinţe pot fi adoptate acte normative excepţionale. ori a cel puţin o treime din numărul membrilor săi. de regulă. sau cel puţin la trei zile. sau a preşedintelui. în cazul celor locale. prefectul poate solicita preşedintelui consiliului judeţean întrunirea acestui organ. De asemenea. cu caracter temporar.

ori de un consilier (dacă nici un vicepreşedinte nu poate conduce lucrările). se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. în condiţiile legii. participarea la programe de dezvoltare judeţeană. cu majoritatea voturilor. Problemele privind bugetul. regională. în cazul absenţei sale motivate. persoane juridice române sau străine. locul desfăşurării şi ordinea de zi. Ordinea de zi se aduce şi la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. primarul sau preşedintele consiliului judeţean pot propune consultarea cetăţenilor. Şedinţele consiliului sunt publice. organizaţii neguvernamentale. În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul . ori ales de consiliu. iar în lipsa sa de un vicepreşedinte desemnat de el. precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice. dacă preşedintele a fost suspendat din funcţie. În legătură cu aceste probleme. ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi. cu excepţia cazurilor în care consilierii decid.ei se poate face numai pentru probleme urgente şi cu votul majorităţii celor prezenţi. 189 . iar al celui judeţean de către preşedintele acestuia. zonală sau de cooperare transfrontalieră. În localităţile sau judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se va aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a acestora. ora. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă ales pe o perioadă de trei luni. ca acestea să fie nepublice (cu uşile închise).verbal al şedinţei. prin referendum. organizarea şi dezvoltarea urbanis-tică a localităţii şi amenajarea teritoriului. Invitaţia la şedinţă va preciza data. administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului.

prefectul sau reprezentantul său. La şedinţele consiliului local participă în mod obligatoriu şi delegatul sătesc. însoţit de avizul comisiei de specialitate. şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ai altor organe centrale din unitatea administrativ-teritorială. fără drept de vot. etc. poate asista şi lua cuvântul preşedintele consiliului judeţean. deputaţii şi senatorii. 190 . cu drept de vot consultativ. apreciem noi. schimbări în ordinea de zi. a oricărei alte operaţiuni inexact consemnate (de exemplu. Consilierii au dreptul să conteste conţinutul înscrisului cerând menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa precedentă sau. primarul. Înaintea fiecărei şedinţe secretarul pune la dispoziţia consilierilor. modul de votare. în tăcerea legiuitorului. în timp util. preşedintele sau cel care conduce şedinţa consiliului local. miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului. respectiv judeţean. împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă prin semnătură responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. iar în cazul tuturor consiliilor. Problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu de specialitate al primarului care se elaborează în termen de 30 de zile de la solicitarea iniţiatorului. ori de câte ori se discută problemele vizând aceste localităţi. în probleme ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii. pentru satele care nu au consilier ales. La lucrările consiliului local participă. procesul-verbal al şedinţei anterioare. nesecret. sau reprezentantul acestuia. pe care ulterior îl supune spre aprobare consiliului.Consilierul local. secretarii şi subsecretarii de stat. secret.). cu excepţia şedinţelor extraordinare sau a celor convocate în caz de forţă majoră ori de maximă urgenţă. precum şi persoane interesate invitate de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.

Dezbaterile din şedinţe. prelungirea operează pe timp de război sau de catastrofă. semnat. avem în vedere dizolvarea consiliului de drept sau prin act juridic. care va reglementa şi situaţia tuturor autorităţilor publice centrale reprezentative şi eligibile (Parlament. sau orice persoană interesată. Preşedinte şi Guvern) ale căror mandate se prelungesc potrivit Constituţiei. sigilat de cel care a condus şedinţa şi de secretar. În cazul consiliilor ai căror membri aparţin unei minorităţii naţionale şi reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor. În cel de-al doilea caz. în prealabil. Deşi consiliile funcţionează pe durata unui mandat de patru ani. precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se poate completa cu supleanţi.Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română ca limbă oficială. care va fi numerotat. legea organică reglementează situaţiile ce pot conduce la prelungirea sau scurtarea acestuia. după ce. În primul caz. de scurtare a mandatului. în cazul consiliului local. a fost aprobat procesul-verbal al şedinţei. Această situaţie se comunică instanţei de judecată de către primar. inclusiv rezultatul votului. 191 . timp de două luni consecutive ori nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. viceprimar sau secretar. în baza unei legi organice. Procesul-verbal şi documentele dezbătute se depun întrun dosar special al şedinţei respective. O primă ipoteză. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel ce conduce lucrările şi de secretarul localităţii sau secretarul general al judeţului. Documentele şedinţelor se întocmesc în limba română. asigurându-se traducerea în limba română. cea a dizolvării de drept sau prin referendum operează în cazul în care consiliul nu se întruneşte. se poate utiliza şi limba maternă a acestora.

Consiliile locale şi judeţene alese anticipat. Dizolvarea se face de guvern prin hotărâre la propunerea prefectului bazată pe hotărârile judecătoreşti în cauză. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. după caz. de la validarea rezultatului referendumului. încheie mandatele celor anterioare pe data constituirii legale ale celor nou alese în cadrul alegerilor locale cu caracter general. de către reclamant. ca urmare a dizolvării celor precedente. Atribuţiile consiliilor locale şi judeţene În realizarea atribuţiilor sale consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte. acţiunea judiciară suspendând de drept măsura de dizolvare. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă. în condiţiile legii. cu excepţia celor aflate prin lege în competenţa altor autorităţi publice locale sau centrale. 7. a procedurii administrative prealabile judecăţii. Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. în toate problemele de interes local. În situaţia dizolvării consiliului judeţean ori pe perioada neconstituirii legale problemele curente ale judeţului vor fi rezolvate de către secretarul acestuia împuternicit special de Guvern prin Ministerul Administraţiei şi Internelor.Prefectul prin ordin ia act de situaţia de dizolvare propunând Guvernului organizarea de noi alegeri. ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel 192 . consiliul judeţean. Stabilirea datei pentru organizarea noilor alegeri se face de către Guvern. în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau. fără a mai fi necesară realizarea. La rândul său. la propunerea prefectului.

cu consecinţe în interiorul unităţii administrativ-teritoriale. cuprinse în diverse reglementări. După locul în care exercitarea acestora produce efecte în atribuţii interne. incluzând ansamblul problemelor vieţii publice locale. încredinţează expres autonomia şi consiliilor judeţene126. 1994. cuprinse în propria lege organică (nr. publicată în Monitorul Oficial nr. şi atribuţii secundare. Sarcinile consiliilor locale/judeţene se pot clasifica după mai multe criterii: 1. După sfera de generalitate în care se includ. 2). lipsite de atributul autonomiei locale88. Drept administrativ. 88 A se vedea Alexandru Basarab-Şinc. art. concomitent. caracteristice uneia sau mai multor categorii de organe de acelaşi gen. alin.215/2001). 3. vol.judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. 2) şi art.215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. II. distingem atribuţii comune tuturor acestor autorităţi. şi generale prin întinderea sau aria lor de cuprindere. cu consecinţe în afara acesteia. de principiu. şi atribuţii specifice. partea specială. atribuţiile principale sunt. în vreme ce consiliile judeţene sunt autorităţi de coordonare a consiliilor locale. 126 Legea administraţiei publice locale nr. 204 di 23 aprilie 2001. ce dezvoltă sau completează competenţa aceloraşi organe în cele mai diferite domenii (exemplu: în materie funciară. etc. 3. Bucureşti. indiferent de nivelul la care funcţionează. Totuşi textele legale introductive. 16. în funcţie de actul normativ care le conţine. respectiv consiliile locale sunt autorităţi autonome ale administraţiei publice locale. în atribuţii principale. După importanţa lor. Editura Metropol. alin. De aici şi aparenta distincţie netă privitoare la specificul fiecărei categorii de autorităţii (locale şi judeţene). şi atribuţii exterioare. locativă.) 2. De regulă. sau chiar în afara ţării (expresie a cooperării dintre consilii sau a celei transfrontaliere). 193 . 4. pag.

se face în condiţiile lipsei oricărei subordonări între ele. c) Administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului. Domeniul public de interes 194 . inclusiv guvern. respectiv a judeţului. Aceste studii sunt întreprinse de comisiile de specialitate ale consiliului sau de instituţii. în condiţiile legii. • Atribuţii economico-financiare a) Avizează sau aprobă. În cazul consiliului judeţean strategiile. pe baze contractuale. devenind hotărâri ale acestuia. stabileşte impozite şi taxe locale sau judeţene. pe de o parte. protecţia mediului înconjurător. prognozele şi programele sale includ şi propunerile localităţilor alăturate obiectivelor distincte ale judeţului. iar în temeiul lor se elaborează prognoze şi programe dezbătute şi aprobate de consiliu. După natura conţinutului lor distingem atribuţii economico-financiare. după caz. precum şi taxe speciale. oraşe şi municipii a sumelor din cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse în condiţiile legii. după caz judeţean. în condiţiile legii. prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a localităţii. hotărând repartizarea pe comune. b) Aprobă bugetul local. autorităţi centrale. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor consiliilor locale. cât şi faţă de primari. aprobă şi urmăreşte în cooperare cu autorităţile locale interesate măsurile necesare. inclusiv financiare. studii. pentru realizarea acestora. adoptă strategii. de amenajare a teritoriului. pe de altă parte. contractarea de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare.4. aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar. prefecţi. Exercitarea atribuţiilor de către consiliile locale. precum şi atribuţii politico-administrative. primarul şi preşedintele consiliului judeţean fiind ordonatori principali de credite bugetare. de care dispun. dispune. social-culturale şi educative. şi cele judeţene. edilitargospodăreşti.

Basarab-Şinc. Preda. consiliile exercitând faţă de ele toate drepturile inerente decurgând din faptul că li s-a transmis spre folosinţă o parte a patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale în scopul realizării unor activităţi sau servicii publice utile colectivităţii locale. conform legii. 195 . hotărând asupra privatizării lor. Legea administraţiei publice locale. pag.local şi judeţean. Administrarea sau gospodărirea acestui patrimoniu revine consiliului. f) Participarea cu capital sau bunuri în numele şi interesul colectivităţilor locale reprezentate. în timp ce exercitarea concretă a drepturilor şi realizarea obligaţiilor revin primarului. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome de sub autoritatea lor (ultima atribuţie omisă de legiuitor în cazul judeţelor). Bucureşti. Editura AMIVA. precum şi a serviciilor publice de interes local sau judeţean. numind şi eliberând din funcţie. local sau judeţean. toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat. singura care are personalitate juridică. g) Înfiinţează şi reorganizează regii autonome de interes local sau judeţean. C. în condiţiile legii. M. respectiv preşedintelui consiliului judeţean89. Manda. ca organ executiv. în condiţiile legii. după caz. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică şi privată a comunei. oraşului şi judeţului. 44. d) Hotărăşte darea în administrare. comentată şi adnotată. urmărind şi controlând activitatea acestora. 1993. precum şi domeniul privat constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. în condiţiile legii. Dima. după caz. inclusiv sancţionând. inclusiv vânzarea bunurilor proprietate privată. numesc şi eliberează din funcţie. precum şi societăţi comerciale de interes local. 89 P. e) Înfiinţează instituţii publice şi servicii publice de interes. exercită. pe conducătorii acestora. Al. în numele unităţii administrativteritoriale.

servicii publice specializate. podurilor. precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţie de interes local sau judeţean. documentaţiile tehnico-economice pentru lucrări de investiţii de interes local şi judeţean. dar şi celui judeţean. analizează 196 . în condiţiile legii. d) Acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător. pieţe şi oboare asigurând buna funcţionare a acestora. c) Stabilesc măsuri sau aprobă construirea. în condiţiile legii. j) Aprobă. studii. documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor. b) Consiliile locale analizează şi aprobă în condiţiile legii. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti. întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti. omisă de lege. la nivel judeţean. i) Înfiinţează şi organizează. de amenajare a teritoriului şi protecţia mediului înconjurător a) Avizează sau aprobă. elaborează. acordând sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate consiliilor locale pentru construirea. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. conservarea. întreţinerea şi modernizarea drumurilor. urmărind modul de realizare ale acestora în cooperare cu organele locale implicate. în localităţi. după caz. înfiinţând. prognoze şi programe de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism la nivelul localităţii. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale ale localităţii. în scopul creşterii calităţii vieţii şi contribuie la protecţia.h) Asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă. consultând consiliile locale. târguri. stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare realizării acestora. conform competenţei. atribuţie care revine nu numai consiliului local. asigurând condiţiile necesare realizării acestora.

potrivit legii. c) Aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale. înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local. precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare. sanitare şi educative a) Asigură. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale. la nivel judeţean. b) Înfiinţează. în localităţile cu personal didactic ori cu medici sau personal sanitar insuficient. condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie.propunerile consiliilor locale în vederea elaborării de prognoze şi programe pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător. precum şi de alte facilităţi. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. g) Contribuie la sprijinirea (inclusiv financiară. precum şi a altor activităţi. conservarea. f) Sprijină. în condiţiile legii. d) Contribuie la protecţia. sportive şi de agre- 197 . contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială. urmărind şi controlând activitatea acestora. cultură. potrivit competenţelor legale. instituţii sociale şi culturale. condiţiile materiale şi financiare necesare bunei funcţionări a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa. prin alocarea fondurilor necesare. e) asigură. tineret şi sport. acordarea de stimulente în natură şi bani. ocrotire şi asistenţă socială. potrivit competenţei legale. sănătate. activitatea cultelor religioase. în cazul judeţului) acţiunilor ştiinţifice. în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie. asigură protecţia drepturilor copilului. cultural-educative sau a celor desfăşurate de cultele religioase. e) Hotărăşte. • Atribuţii social-culturale. artistice.

înfiinţează. a viceprimarilor. din rândul consilierilor. şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora. la propunerea primarului. şi a celui judeţean la propunerea preşedintelui acestuia din urmă. în situaţia localităţilor. denumiri de străzi. precum şi a unor obiective de interes judeţean.organigrama. b) Consiliul asigură condiţiile materiale şi financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de apărare a ordinii publice. analizează activitatea pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă. respectiv a preşedintelui. după caz. statul de funcţii şi numărul de personal al aceluiaşi aparat. • Atribuţii politico-administrative • Atribuţii comune: a) Alegerea.ment.regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean. respectiv a preşedintelui şi vicepreşedinţilor. baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora. c) Consiliul local hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice. inclusiv ale instituţiilor şi serviciilor publice. în condiţiile legii. apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă. • Atribuţii proprii şi distincte ale consiliilor a) Consiliul local aprobă statutul comunei sau oraşului. . b) Aprobă următoarele categorii de acte: . precum şi ale regiilor autonome de interes local sau judeţean. potrivit competenţelor lor legale. şi în condiţiile legii. 198 .regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. în localităţi locuri şi parcuri de distracţie. . în condiţiile legii. de pieţe şi de obiective de interes local. aflate sub autoritatea sa. c) Atribuie sau schimbă.

aderării şi participării consiliilor locale şi judeţene pe plan intern şi pe plan extern. e) Consiliul judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. dar şi cu alţi parteneri sociali. fie pe considerente economice. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. prin aportul de capital sau bunuri. în condiţiile legii. inclusiv primăriilor şi serviciilor publice locale. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. în condiţiile legii. cu alte persoane juridice române sau străine. atât cu persoane juridice române sau străine. o consiliile locale şi cele judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri. . potrivit legislaţiei în vigoare. f) Consiliul judeţean acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă de specialitate. . din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. etc. cooperării. ceea ce determină asocierea sau cooperarea. cu merite deosebite. în condiţiile legii. cu alte comunităţii locale sau asociaţii neguvernamentale.o asemenea participare poate opera. titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului. Toate consiliile locale şi judeţene mai îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin legi. comerciale fie administrative.participare are în vedere raţiuni comerciale de factură economică aducătoare de beneficiu prin constituirea de societăţi comerciale. cu 199 . după caz. profesionale.d) Consiliul local conferă persoanelor fizice române sau străine. • Atribuţii de asociere internă şi externă Legea organică reglementează posibilitatea asocierii.

constând. să coopereze şi să se asocieze cu alte 200 . realizându-se o regionalizare internă. în condiţiile legii. la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională. în limitele competenţelor care le revin. sanitară. turism rural. lucrări.. sau mai multe judeţe învecinate între ele pe anumite probleme ce ţin de un sector economic determinat (de exemplu. restaurarea unui imobil de importanţă istorică. resurse de ape minerale etc. monocultură agricolă. o acţiune antiepidemiologică. industrie mică şi mijlocie. în urma restructurării sau privatizării unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat). Asemenea programe pot viza cooperarea mai multor unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. ştiinţifică. a unei cercetări ştiinţifice pe o temă administrativă. de exemplu. în organizarea unui festival de artă. care permite o mai bună colaborare interjudeţeană. servicii sau proiecte de interes public local sau judeţean. chiar dacă poate aduce şi beneficii.organizaţii neguvernamentale. o autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca.). deoarece se urmăreşte realizarea unor activităţi de utilitate publică locală sau judeţeană (de factură culturală. etc.). agricultură. cu caracter intermediar între nivelul central şi judeţean. inclusiv sprijinirea unor zone defavorizate (de monoindustrie. şomaj. ceea ce nu mai reprezintă o activitate comercială propriu-zisă. o autorităţile administraţiei publice locale pot încheia acorduri şi pot participa. inclusiv prin alocare de fonduri. edilitară etc. minerit.

o pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale. potrivit legii organice. prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create şi pe teritoriul României organisme care să aibă. preşe-dinţilor de consilii judeţene etc. federaţii sau ligi ale primarilor de municipii. înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ . trilaterale etc. în condiţiile legii. de exemplu.autorităţi ale administraţie publice locale din ţară sau din străinătate. potrivit 201 . de exemplu. Asemenea situaţii vizează. un exemplu tipic reprezentândul. în condiţiile legii creând aşa numitele euroregiuni (bilaterale. aceste acorduri se vor încheia numai în domeniile ce sunt de competenţa consiliilor locale sau judeţene.). în privinţa acumulării de rezerve şi a aducţiunilor de apă potabilă sau pentru irigaţii. o consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine. aderarea la asociaţii. de exemplu. pentru realizarea unor obiective de interes comun – scop în care pot înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice. cu respectarea legislaţiei interne şi a angajamentelor internaţionale asumate de statul român. pentru promovarea unor interese comune. societăţi comerciale şi servicii publice – ca.teritoriale similare din alte ţări sau asocierea consiliului judeţean cu consilii locale.

202 . iar din anul 2007 a devenit membră a Uniunii Europeane. Iniţiativa autorităţilor locale de a coopera şi de a se asocia cu autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate. Toate aceste acţiuni obligă ţara noastră la depunerea unor eforturi susţinute de corelare a legislaţiei interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de compatibilizare juridică cu normele occidentale europene. 215/2001. după caz. precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a autorităţilor administrative publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.dreptului intern. Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. Autorităţile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau convenţii de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări. iar în anul 1996 a semnat Convenţia Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere. înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene. în caz contrar se va considera că nu sunt obiecţii şi proiectul respectiv poate fi supus spre adoptarea consiliului. România a devenit în anul 1993 membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. iar actele emise în temeiul lor au în dreptul intern aceeaşi valoare juridică şi aceleaşi efecte ca şi actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr. personalitate juridică. fără competenţe administrativ-teritoriale. Acordurile sau convenţiile încheiate de autorităţile locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local sau judeţean parte la acestea şi sunt supuse controlului de legalitate.

a lucrărilor acestuia. organigrama.coordonează.asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului şi analizează periodic stadiul îndeplinirii acestora. . d) Faţă de consiliile locale şi aparatul lor: . urmăreşte şi controlează activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară.acordă prin aparatul propriu şi serviciile de specialitate ale consiliului judeţean. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. c) În privinţa atribuţiilor faţă de aparatul propriu al consiliului judeţean şi al instituţiilor şi serviciilor subordonate: . statul de funcţii. a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia.îndrumă metodologic. controlează şi răspunde de activitatea privind protecţia drepturilor copilului. punerea în aplicare a legilor. a decretelor prezidenţiale. rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului.dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea. spre aprobare. în bune condiţii.coordonează şi controlează activitatea instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea consiliului.• Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean a) Asigură respectarea prevederilor Constituţiei.propune consiliului. . a hotărârilor consiliului judeţean şi a altor acte normative. . în condiţiile legii.întocmeşte proiectul ordinii de zi. prezintă consiliului anual sau la cerere. . desfăşurate în comune şi oraşe. b) În privinţa atribuţiilor faţă de consiliul judeţean: .întocmeşte şi supune spre aprobare regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului. . 203 .conduce şedinţele acestuia. . la solicitarea acestora. . sprijin şi consultanţă tehnică şi juridică pentru autorităţile locale.

după caz. 8. celor interesaţi. şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului.exercită funcţia de ordonator principal de credite. În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite: . precum şi cele de sprijin şi consultanţă pentru autorităţile comunale şi orăşeneşti. Actele consiliului local şi ale consiliului judeţean În exercitarea atribuţiilor consiliile locale adoptă hotărâri.urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen. . . iar acesta va fi de jumătate plus unu din totalul 204 .dispoziţii cu caracter normativ. precum şi în justiţie. . cu persoane fizice şi juridice române şi străine. în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lege. atribuţiile de coordonare şi control ale instituţiilor şi serviciilor subordonate consiliului judeţean. g) Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean. în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora cere o altă majoritate. Legea precizează expres care este cvorumul legal al prezenţei la şedinţele consiliului. prin dispoziţie.întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului. h) Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor.e) În materie financiară: .avize. cu votul majorităţii membrilor prezenţi. care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau comunicate. contrasemnate de secretarul judeţului. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.

în condiţiile legii. . deci se află în funcţie. Dacă bugetul nu poate fi adoptat în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat. conform Legii contenciosului administrativ.asocierea sau cooperarea cu persoane juridice române sau străine.contractarea de împrumuturi.organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. cu excepţiile prevăzute de lege. Hotărârile individuale privind persoanele vor fi luate întotdeauna prin vot secret.celor care îl compun în mod efectiv. . . regională. Sunt adoptate cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. De regulă. iar cele ce vatămă drepturi legal recunoscute de către persoanele fizice sau juridice lezate. activitatea se va desfăşura numai pe baza veniturilor proprii până la adoptarea noului buget. deşi legea nu prevede acest lucru. hotărârile privind: . şi nu din numărul total al mandatelor. .administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. Hotărârile ilegale ale consiliilor pot fi atacate în justiţie de către prefect. Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie: . 205 .hotărârile privind impozitele şi taxele locale sau judeţene. zonală sau de cooperare transfrontalieră. dar consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. după caz. Majoritatea necesară votării şi adoptării unei hotărâri este de jumătate plus unu din totalul celor prezenţi. şi şedinţele de votare sunt publice.participarea la programe de dezvoltare judeţeană. Neadoptarea în trei şedinţe ordinare consecutive a nici unei hotărâri atrage dizolvarea de drept a consiliului. precum şi cele vizând bugetul local. Hotărârile se adoptă prin vot deschis.

care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depăşeşte competenţa consiliului. Hotărârea adoptată cu încălcarea acestei interdicţii este nulă de drept. pentru legalitate. iar nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. soţie. şi se contrasemnează. Acţiunea judiciară împotriva ei poate fi introdusă de orice persoană interesată. existând un conflict de interese. în cazul consiliilor locale. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. de referatul de specialitate al aparatului propriu. de vicepreşedintele care a condus şedinţa. fie prin soţ. În cazul în care cei care au condus lucrările lipsesc sau refuză să semneze. Comunicarea însoţită de eventualele obiecţii privind legalitatea actelor. dar nu mai târziu de 10 zile de la data adoptării lor. însoţite. ori. Hotărârile consiliului se comunică de îndată de către secretar prefectului şi primarului. se face în scris şi se înregistrează într-un registru special. El va expune consiliului opinia sa motivată. iar cele ale consiliilor judeţene de preşedinţii acestora. Hotărârile consiliilor locale se semnează de consilierul care conduce şedinţa. 206 . hotărârea va fi semnată de 3 – 5 consilieri (prezenţi la şedinţa în care s-a adoptat hotărârea). în lipsa lor. în mod obligatoriu. Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care. fie personal.Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari. şi de preşedintele consiliului judeţean în cazul acestui din urmă organ. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun. are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor. de către secretar. cu sprijinul secretarului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului. în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut.

Cele normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii la cunoştinţa publică. intervenţia acestuia pentru revocarea sau modificarea actului în cauză pe motive de ilegalitate urmată de reanalizarea actului cu schimbările corespunzătoare ori. inclusiv prefectului. 207 . cel puţin pentru autorul lor. Faţă de textul legal al momentului obligativităţii actelor administraţiei locale se impune precizarea că acest caracter se dobândeşte din chiar momentul adoptării sau emiterii lor legale. deoarece manifestarea de voinţă s-a constituit într-un act juridic valabil cu consecinţe obligatorii. subiectelor interesate. prin intermediul secretarului lor. Precizăm că există obligaţia legală a tuturor autorităţilor locale ca. Aducerea la cunoştinţa publică sau publicarea actelor normative se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.Hotărârile pot fi normative şi individuale. Rezultă că aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor normative se face în termen de 5 zile de la data oficială a comunicării lor către prefect. între timp. să comunice în termen de maximum 10 zile. dacă bineînţeles nu a operat. ceea ce atrage suspendarea de drept a actului contestat în justiţie astfel că practic se blochează aplicarea lui temporară. iar cele individuale de la data comunicării. acesta îl va ataca în contenciosul administrativ. dar şi de momentul aducerii lor la cunoştinţa subiectelor interesate (prin publicare sau comunicare) se manifestă caracterul lor executoriu. dacă legea nu prevede altfel. în caz de refuz a autorităţii sesizate astfel de prefect. sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care acţiunea prefectului împotriva actului local a fost respinsă. în cel mult 30 de zile de la comunicare. toate actele juridice adoptate sau emise. dacă acesta nu şi-a comunicat în termen de 5 zile de la primirea comunicării poziţia faţă de eventuala ilegalitate a actului.

Consiliul. dacă petentul a cerut în mod expres şi această dublă comunicare oficială. În situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa cu supleanţi. de altfel. timp de 2 luni. 51). Referendumul local este organizat de către o comisie numită 208 . alături de actul redactat oficial în limba română. consilierii. el putând realiza. în limba maternă. la cerere. după cum s-a văzut. a originalului. iar cele cu caracter individual se comunică. răspunde pentru nefuncţionalitate dacă nu s-a întrunit. 215/2001 şi cea privitoare la Statutul aleşilor locali) datorită exercitării unei funcţii publice. Consiliul local/judeţean poate fi dizolvat şi prin referendum organizat în condiţiile legii. şi în limba maternă (art. inclusiv preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. 9. Măsura dispusă este dizolvarea pronunţată prin hotărâre judecătorească. şi o traducere legalizată. ori nu a adoptat (în trei şedinţe ordinare consecutive) nici o hotărâre. consiliile. precum şi primarii ori viceprimarii.În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (de peste 20%) din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. Răspunderea consiliilor şi consilierilor În exercitarea mandatului lor. sunt în serviciul colectivităţii locale dispunând de protecţia acordată de lege (Legea nr. Referendumul se organizează ca urmare a unei cereri adresată în acest sens prefectului de către cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul local/judeţean.

Activitatea consiliului încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate. prin diminuarea proporţională sau totală a indemnizaţiei de şedinţă. precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat. atrage răspunderea acestora. după caz. 209 . câte un reprezentant al primarului. în care sens ei au următoarele îndatoriri . în nume propriu. Până la constituirea noului consiliu primarul/preşedintele consiliului judeţean. Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte sau. a căror încălcare. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului. sau în absenţa acestuia secretarul unităţii administrative va rezolva problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale. Legea a prevăzut obligaţii determinate pentru consilieri. de regulă. la cel mult două şedinţe consecutive atrage sancţionarea lor conform regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului. fără motive temeinice. se subînţelege. pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului.să participe la şedinţele consiliului şi la cele ale comisiei de specialitate din care fac parte. consiliului local/judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză.prin ordin al prefectului compusă dintr-un reprezentant al prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului sau de la data validării rezultatului referendumului. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor noului consiliu local/judeţean se face de Guvern la propunerea prefectului. iar absenţa.

În cazul în care consilierul a săvârşit o faptă penală – fiind arestat preventiv de către instanţa de judecată – în urma comunicării măsurii de către acesta. . acordând şi primind în audienţe la cererea acestora. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean răspund.să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii. Preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. Mandatul preşedintelui consiliului judeţean încetează în condiţiile legii statutului aleşilor locali precum şi în următoarele situaţii: .dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. dacă faptele lor s-au produs prin exercitarea sarcinilor care le-au revenit. după caz. Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios în termen de 10 zile de la comunicare.să prezinte anual un raport de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului. Consilierii. ia act de încetarea mandatului. prin ordin. penal sau administrativ pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.dacă acesta nu îşi exercită în mod nejustificat mandatul timp de 45 de zile consecutive. 210 . civil. fiind demis din funcţie. Vicepreşedinţii consiliului judeţean pot fi eliberaţi din funcţie în aceleaşi condiţii. prefectul va emite un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului celui în cauză pe întreaga durată a procesului până la soluţionarea definitivă a cauzei. mandatul său încetează.. iar dacă este condamnat prin hotărâre penală definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. Dacă este găsit nevinovat consilierul îşi va relua mandatul având dreptul la despăgubiri. . Prefectul.

Dacă suspendarea sau demiterea din funcţie sunt măsuri administrative cu caracter sancţionator. ca oricărui angajat sau salariat. Funcţionarii publici răspund potrivit prevederilor Statutului acestora (penal. Capitolul 8 Primarul 1. etc. Alegerea şi durata mandatului 211 . în cele din urmă. ecologic. ca terţi aflaţi în raporturi juridice cu administraţia locală. deci după dreptul comun care este aplicabil. patrimonial.Vor răspunde civil pentru pagubele provocate patrimoniului consiliului. Codului penal. de regulă. Codului muncii. ca urmare a abaterilor administrative comise de membrii săi. totuşi consilierii şi preşedinţii sau vicepreşedinţii pot răspunde şi contravenţional pentru abateri de acest gen săvârşite în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu. administrativ şi contravenţional). aparatului acestuia. în vreme ce personalul angajat prin contract de muncă – făcând parte din aparatul de specialitate a consiliului – răspunde conform Codului civil.. De aceea consilierii pot cere consemnarea nominală a votului lor în procesul verbal al şedinţei. în domeniul financiar. O ipoteză posibilă rezultă din modul de votare a hotărârilor când prin actele consiliului se pot produce pagube suportate.. de către cei care prin aceasta au cauzat pagube patrimoniale. apărarea secretului de serviciu etc. prin suportarea amenzilor sau a sumelor plătite cu titlu de amendă de către consiliul din care fac parte. unităţii administrativteritoriale sau persoanelor fizice ori juridice.

societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept.Comunele. identice cu aşezările respective. Dacă cei în cauză au avut calitatea de funcţionar public. aleşi în condiţiile legii. pe toată durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar. de regulă. pe circumscripţii electorale. Municipiul Bucureşti are un primar general şi 2 viceprimari. Pe toată durata exercitării mandatului se primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. regii autonome. reprezentativă şi autonomă. Primarii unităţilor administrativ teritoriale sunt aleşi în aceleaşi condiţii şi. ci în temeiul votului exprimat prin scrutin uninominal. urmând ca la expirarea acesteia cel vizat să solicite reintegrarea. mandatată să hotărască în problemele interesând colectivitatea locală ca organ de 212 . companii şi societăţi naţionale. eligibilă. contractul de muncă al acestora la instituţii publice. perioade ca şi consiliile locale ale respectivelor unităţi administrativ-teritoriale. ei nefiind funcţionari publici în înţelesul Statutului funcţionarilor publici. Pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier fără să beneficieze de indemnizaţia aferentă acestui statut. iar oraşele reşedinţă de judeţ. dar nu pe baza scrutinului de listă. acordată de drept la autoritatea sau instituţia publică la care a funcţionat. Ca şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar. respectiva calitate se întrerupe la cerere pe durata mandatului. Primarul se poate defini ca fiind autoritatea administrativă publică locală unipersonală. câte 2 viceprimari. iar cele 6 sectoare ale sale au câte un primar şi un viceprimar fiecare.

În cazul în care unul dintre aceştia decedează. În cazul parităţii de voturi a cel puţin 2 candidaţi. iar acestea sunt valabile indiferent de numărul votanţilor. Dacă la primul tur de scrutin nu s-a obţinut majoritatea necesară se vor organiza de drept noi alegeri. 213 . la primul sau la al doilea tur de scrutin. noi alegeri în termen de două săptămâni (deci al doilea. La turul doi participă primii doi candidaţi din primul tur. la care vor participa numai candidaţii în cauză. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale nu vor mai avea loc noi alegeri. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. dacă unul dintre ei decedează. existenţa discernământului. de regulă. să îndeplinească. exerciţiul drepturilor electorale. 93. organizându-se. respectiv al treilea tur de scrutin).execuţie. art. În mod similar. Primarul trebuie. şi care vizează cetăţenia română exclusivă şi domiciliul în ţară. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. condiţiile generale de acces la funcţia publică. întâlnite în cazul oricărei funcţii de acest gen. acţionând şi ca reprezentant al statului în acea localitate. de drept. mai precis în localitatea unde a fost ales. fiind ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi127. 127 Legea nr. se va declara balotaj. compatibilitatea morală. iar biroul electoral de circumscripţie îl va declara primar pe celălalt şi unic candidat. Alegerile pentru primar sunt considerate valabile indiferent câţi s-au prezentat la vot din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale ale circumscripţiei dacă unul dintre candidaţi a obţinut majoritatea (1/2 +1) voturilor exprimate în mod valabil. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi ales. şi el. în termen de două săptămâni de la data alegerilor iniţiale. va participa candidatul situat pe locul următor.

h) orice alte activităţi sau funcţii publice. Astfel validarea primarului se face de către judecătoria în a cărei rază se află unitatea administrativ-teritorială de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. cu excepţia funcţiilor sau activităţilor didactice. e) funcţia de reprezentant al unităţii administrativteritoriale sau al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de interes naţional. literar-artistice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii sau asociaţii ori organizaţii neguvernamentale. care se aplică în mod corespunzător. Validarea alegerii primarului se face după aceeaşi procedură ca şi validarea consilierilor. cenzor sau membru în consiliul de administraţie în cadrul societăţilor comerciale ori din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale sau a regiilor autonome. d) calitatea de membru al unui grup de interese economice. f) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate în ţară sau străinătate.Calitatea de primar sau viceprimar este incompatibilă cu: a) funcţiile şi calităţile prevăzute pentru consilier. b) orice funcţie de conducere. dispoziţie sau de a nu încheia un act juridic în exercitarea funcţiei care aduce folos material pentru sine. g) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială. bănci. ştiinţifice. instituţii de credit sau societăţi de asigurare şi financiare. Cererea de validare a primarului se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Aceeaşi calitate vizează conflictul de interese în sensul de a nu emite un act administrativ. Cererea se judecă de urgenţă şi cu 214 . c) calitatea de comerciant persoană fizică. pentru soţ sau rudă de gradul I.

după caz. respectiv unul nou ales.precădere în şedinţă publică fără citarea părţilor în termen de 10 zile de la data depunerii. Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform legii. în termen de 10 zile de la pronunţare. 215 . ceea ce ar crea o situaţie juridică inedită. la instanţa de contencios administrativ care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. instanţa pronunţându-se în 10 zile de la introducerea cererii de apel sau se recurs. Hotărârea pronunţată este executorie. altul anterior ales acestuia şi repus în funcţie pe cale judiciară. într-o şedinţă extraordinară. Într-adevăr. În caz de invalidare a primarului. anume convocată. la propunerea prefectului. concomitent. după caz. al organizării de noi alegeri – imediat după invalidare . în caz contrar. precum şi.am putea fi în prezenţa a doi primari legal investiţi. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau. va stabili data noilor alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau. Guvernul. Această hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce confirmă invalidarea ori după ce a expirat termenul de introducere în justiţie a unei astfel de acţiuni. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. Hotărârea de invalidare a alegerii poate fi atacată de cel interesat. care în condiţiile actualelor reglementări ar determina un adevărat impas juridic. după caz.

393/2004 privind statutul aleşilor locali.demisie. în următoarele împrejurări128: . 128 Legea nr. Mandatul primarului mai încetează de drept dacă: .pierderea drepturilor electorale pe cale judecătorească.dacă primarul nu îşi exercită în mod nemijlocit mandatul timp de 45 de zile consecutiv. iar dacă refuză este considerat. înainte de termen. . 9. . art.pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui listă a fost ales. Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. publicată în Monitorul Oficial nr.incompatibilitate.a fost condamnat.punerea sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. ceea ce implică organizarea de noi alegeri.schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială. cu modificările şi completările ulterioare. 912 din 7 decembrie 2004. . de drept. . înainte de termen în condiţiile legii privind statutul aleşilor locali. 216 . . stabilite prin lege organică. demisionat. Mandatul primarului încetează. . de drept sau prin act juridic. de drept. .Primarul depune jurământul de credinţă în faţa consiliului local. Mandatul primarului poate fi prelungit în caz de război sau de catastrofă. Mandatul încetează.este în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. . prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privată de libertate.deces.

iar hotărârea ei este definitivă şi irevocabilă. Mandatul primarului încetează. Instanţa este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. după caz. În această situaţie consiliul local poate desemna prin hotărâre. ca urmare a rezultatului unui referendum local. În cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive (art. de încetarea mandatului primarului. organizat anume în acest scop.În caz de vacanţă a funcţiei de primar precum şi în caz de suspendare din funcţie.prealabilă acţiunii judecătoreşti – exercitată în faţa prefectului emitent al ordinului sau a Guvernului ca autoritate ierarhic superioară acestuia. 72/2 lit. de unul dintre viceprimarii desemnaţi de consiliul local. „d”) ordinul constatator al prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Referendumul se organizează ca urmare a cererii scrise adresate prefectului de către cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localităţii sau ai fiecărei localităţi componente a 217 . şi desfăşurat potrivit legii. Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern la propunerea prefectului în termen de 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar. Prefectul ia act. înainte de termen. prin ordin. prin act juridic. din rândul membrilor săi. atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de viceprimar sau. nesupusă căilor de atac. un consilier local care va îndeplini în mod temporar atribuţiile viceprimarului. Reclamantul nu trebuie să îndeplinească procedura administrativă . Data noilor alegeri se va fixa după expirarea termenului de introducere a acţiunii judiciare în contencios sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de respingere a acţiunii primarului.

oraşului sau comunei (dacă sunt. adusă la cunoştinţa locuitorilor prin grija prefectului. Cheltuielile se suportă din bugetul local. dar noi apreciem că are această facultate. a îndeplinirii condiţiilor legale şi va verifica veridicitatea şi autenticitatea semnăturilor. potrivit legii. prefectul va transmite o propunere motivată Guvernului prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative privind organizarea referendumului. 218 . în condiţiile legii. . Procedurile legale privitoare la campania pentru referendum nu se mai aplică. cu sprijinul secretarului şi al primăriei.nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale.neexercitarea atribuţiilor ce îi revin ca reprezentant al colectivităţii. . în condiţiile Legii contenciosului administrativ. semnătura olografă a cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. Pe baza propunerii motivate a prefectului. Guvernul va adopta o hotărâre – în termen de 90 de zile de la solicitare. avizată de minister. prin care va stabili data organizării referendumului. alături de indicarea motivelor. După verificare. în termen de 30 de zile de la primirea cererii. Referendumul local se organizează. data şi locul naşterii. şi date de identificare a solicitanţilor precum numele şi prenumele. Motivele invocate în cererea formulată vizează: .neexercitarea atribuţiilor care îi revin ca reprezentant al statului. Legea nu a reglementat posibilitatea primarului de a acţiona în judecată Guvernul. Prefectul va analiza temeinicia motivelor invocate. Cererea va cuprinde. seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate. prin grija prefectului. evident. mai multe în componenţa respectivei unităţi administrativ-teritoriale).

care a dispus măsura arestării. În această ultimă ipoteză. Dacă primarul a fost condamnat prin hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate mandatul său încetează de drept. fiind o situaţie provizorie. jumătate plus unul din numărul total al voturilor valabil exprimate. atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către vicepri219 . precum şi în caz de revocare de către organul care a dispus-o sau cel îndreptăţit de lege. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a determinat-o. temporară. apreciem noi. ipoteză aplicabilă şi viceprimarului. Pe durata încetării sau suspendării exerciţiului funcţiei. Mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-a pronunţat. de drept. respectiv.emiterea unui ordin de către prefect care ia act de comunicare constatând suspendarea mandatului. acesta are dreptul la despăgubiri. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat.existenţa unei comunicări a instanţei de judecată. în următoarele condiţii: . măsura provizorie a suspendării devenind măsură definitivă de încetare a funcţiei. a măsurii arestării preventive. .comunicarea către primar a ordinului prefectului. efectuată prefectului. în acest sens. în condiţiile legii. Primarul poate fi suspendat de drept din funcţie numai în cazul arestării sale preventive. dacă mandatul său este încă în derulare.Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. reintegrarea în funcţie. la finele perioadei pentru care a fost dispusă (dacă nu a operat. Arestarea preventivă încetează. putând solicita. . prefectul va propune Guvernului organizarea de noi alegeri în termen de 90 de zile de la data validării referendumului. între timp prelungire ei).

în condiţiile legii. consiliul va delega un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului. devin vacante concomitent. după caz. alegând un nou viceprimar. În locul viceprimarului.mar sau unul dintre viceprimari. consiliul va alege un nou viceprimar ce va exercita cumulativ funcţiile celor doi până la alegerea noilor organe de conducere. dacă s-au organizat noi alegeri. cât şi viceprimarul sau viceprimarii. cât şi ale viceprimarului. un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. până la repunerea în funcţie a primarului iniţial. dar care nu-şi poate exercita competenţa. Consiliul local alege pentru durata mandatului său şi din rândul membrilor săi. apreciem că hotărârile consiliului local prin care se dispune schimbarea din funcţie sau se ia act de încetarea sau de suspendarea mandatului său pot fi 220 . până la încetarea suspendării. viceprimarul respectiv viceprimarii. concomitent. prin vot secret. până la validarea mandatului noului primar. la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului. Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleaşi condiţii ca şi cel al primarului. Dacă ambele funcţii. Viceprimarul sau viceprimarii exercită atribuţiile delegate de primar. Suspendarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliu. după caz. de primar şi viceprimar. Dacă sunt suspendaţi din funcţie. prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie. consiliul local va delega din rândurile membrilor săi. Deşi legea nu prevede. consiliul luând act despre aceasta. atât primarul. însărcinat cu atribuţii de primar. ca urmare a încetării suspendării ori a achitării acestuia de către instanţa penală. desemnat de consiliu. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. sau.

cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. inclusiv prin intermediul prefectului. întrucât este ales în funcţie. El acţionează şi ca reprezentant al statului în localitatea în care a fost ales în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă. fiind ocrotit de lege în exercitarea funcţiei sale. Atribuţiile primarului Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. asigurarea şi funcţionarea serviciilor publice locale de profil precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate. membru al respectiv fără a beneficia de indemnizaţia statut. referendumurilor şi recensămintelor. fără a avea drept de vot.atacate în justiţie de către viceprimar în contenciosului administrativ. 221 . concursul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. precum şi în justiţie. în condiţiile legii. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice. Pe perioada exercitării mandatului păstrează calitatea de consilier. condiţiile Legii viceprimarul îşi consiliului local aferentă acestui 2. pe care îl conduce şi controlează. a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor. iar nu numit. În această calitate primarul poate solicita. dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate. chiar dacă nu are calitatea de funcţionar public. la luarea măsurilor de protecţie civilă.

recepţii. calitatea sa de reprezentant al comunei sau oraşului în care a fost ales. 1. Eşarfa se poartă în mod obligatoriu la solemnităţi. aceste atribuţii se clasifică în atribuţii de natură economică-financiară. b) Iniţiază în condiţiile legii negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale. consiliului cele constatate. de îndată. cea de şef al administraţiei publice locale şi a aparatului propriu de specialitate. ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor. atât a sediului principal cât şi a sediilor secundare. corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organele teritoriale fiscale. din oficiu sau la cerere. 222 . După conţinutul lor.Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României a cărei model este stabilit de Guvern. Clasificarea atribuţiilor primarului se poate realiza după mai multe criterii. • Atribuţii economico-financiare a) Întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune aprobării consiliului. încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică. c) Verifică. atribuţiile se cuprind în mai multe categorii având în vedere calitatea primarului de autoritate executivă a administraţie publice locale. precum şi aceea de reprezentant al statului în localitatea unde funcţionează. socială şi igienicosanitară. f) Răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau oraşului. prin compartimente de specialitate. d) Verifică. 2. edilitar-gospodărească şi politico-administrative. e) Exercită funcţia de ordonator principal de credite. După natura lor. prin care se realizează autonomia locală.

223 . desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal. împreună cu organele specializate ale statului. b) Organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei centrale rezultatele acestei evidenţe. d) Ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere. precum şi ale planurilor urbanistice zonale de detaliu. c) Asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice. instalarea semnelor de circulaţie rutieră. În acest scop poate mobiliza populaţia. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti a) Ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune aprobării consiliului local. precum şi decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru scurgerea apelor mari. sanitare şi de protecţie a) Ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor. b) Ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale. incendiilor. acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi de intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre. agenţi economici şi instituţiile publice din localitate. c) Controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie.• Atribuţii sociale. catastrofelor. industriale sau de orice fel. proprietatea localităţii. f) Supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social. conform legii. e) Asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local. epidemiilor sau epizootiilor. pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă de pe din raza localităţii. cu sprijinul serviciilor de specialitate. asigură respectarea prevederilor acestuia.

oboare. c) Poate propune consiliului local consultarea populaţiei. b) Asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. iar dacă apreciază că ele sunt ilegale va sesiza prefectul în 3 zile de la adoptarea lor. a prevederilor Constituţiei. reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. d) Prezintă consiliului local. la ordinea şi liniştea publică. cu privire la problemele locale de interes deosebit şi ia măsurile pentru organizarea acestei consultări. precum şi punerea în aplicare a legilor. prin intermediul poliţiei. e) Asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor. g) Ia măsuri de interzicere sau suspendare a spectacolelor. prin referendum. care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale. pe baza hotărârii consiliului şi în condiţiile legii. gardienilor publici şi unităţilor de protecţie civilă. pieţe. anual sau ori de câte ori este nevoie. f) Ia măsurile legale privind desfăşurarea adunărilor publice. dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale şi ale autorităţilor administraţiei publice centrale. 224 . în condiţiile legii. informări privind starea economică şi socială a localităţii. decretelor Preşedintelui României. jandarmeriei.d) Exercită controlul asupra activităţilor din târguri. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. • Atribuţii politico-administrative a) Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale cetăţeneşti. precum şi informări asupra modului de îndeplinire a hotărârilor consiliului local. precum şi a hotărârilor consiliului judeţean. în concordanţă cu atribuţiile ce revin organelor locale. locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri operative pentru buna funcţionare a acestora.

i) Este şeful aparatului propriu de specialitate al consiliului pe care îl conduce şi controlează. propune consiliului numirea şi eliberarea din funcţie. m) Îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă. Primarul poate delega viceprimarului sau viceprimarilor. Primarul are competenţa de a constata încălcări ale legii. Nu pot fi însă delegate atribuţiile ce revin primarului. precum şi însărcinările date de consiliul local. j) Propune consiliului organigrama. a instituţiilor şi serviciilor publice. precum şi acele atribuţii expres indicate în legea organică. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. k) Numeşte şi eliberează din funcţie. cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă. a conducătorilor regiilor autonome. ca reprezentant al statului.h) Îndrumă şi supraveghează activitatea poliţiei comunitre. asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară. potrivit legii. în condiţiile legii. prin dispoziţie emisă în termen de 30 de zile de la validare. adoptând măsurile legale pentru înlăturarea lor. l) Conduce serviciile publice locale. exercitarea unor atribuţii ce îi revin. statul de funcţii. conform legii. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate care vor fi aprobate. Primarul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative. n) Emite avizele. personalul din aparatul propriu. de 225 . o) Exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor care revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică. în condiţiile legii. secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu.

3. Acestea au un caracter normativ sau individual. Consiliile locale pot organiza şi înfiinţa instituţii şi servicii publice în principalele domenii de activitate potrivit specificului şi nevoilor locale. în limita numărului de posturi aprobate. Persoanele din cabinetul primarului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată. Primarii de comune pot angaja. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite acte juridice care poartă denumirea generică de dispoziţii. cât şi funcţionarii publici din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se bucură de stabilitate în funcţie. 2/2001). 5 persoane la municipiile reşedinţă de judeţ. Acest personal este numit şi eliberat din funcţie de primar. Primarul este şi cel care le stabileşte atribuţiile de serviciu. Atât funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului. iar cele mai multe sunt 226 . Aceste servicii şi instituţii publice se înfiinţează în limita mijloacelor financiare de care dispun. tot în limita numărului maxim de posturi aprobate cabinetul primarului.exemplu în materie contravenţională (conform Ordonanţei nr. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice locale se face de conducătorii acestora. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului se face de către primar. Dacă nu-i revin competenţe sancţionatorii va sesiza organele abilitate în acest sens. de pildă. un consilier personal iar primarii oraşelor şi municipiilor pot înfiinţa. pe durata mandatului primarului. compartiment distinct format din trei persoane în oraşe şi municipii. în cazul infracţiunilor.

Secretarul va comunica de îndată actul în cauză prefectului. implicit. se va face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop. certificate (în domeniul construcţiilor. actele administrative ale primarului pot fi atacate în contenciosul administrativ atât de 227 . Comunicarea. Totuşi actele normative se pot publica numai la expirarea perioadei de 5 zile de la data comunicării lor către prefect. ceea ce are ca efect suspendarea de drept a actului şi. comerţului). blocarea executării sale. putând refuza contrasemnătura – în cazul în care apreciază că actul primarului este ilegal sau îi depăşeşte competenţa – motivându-şi. în scris. Dacă obiecţiile de modificare sau revocare a actului nu sunt însuşite. autorizaţii. inclusiv.emise pentru punerea în executare a hotărârilor consiliului local. însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate. imposibilitatea aducerii lui la cunoştinţa celor interesaţi. Unele dintre cele individuale pot avea diverse denumiri speciale ca. interval de timp în care acesta trebuie să îşi formuleze eventualele obiecţii privitoare la legalitatea dispoziţiilor primarului. atitudinea. dar nu mai târziu de 10 zile de la data emiterii lui. de exemplu. Actele primarului devin obligatorii din momentul emiterii lor legale şi executorii numai după aducerea lor la cunoştinţa subiectelor vizate. Oricum şi după emitere. Secretarul primăriei contrasemnează actele primarului pentru legalitate. Dacă există asemenea obiecţii şi ele sunt însuşite de primar – prin modificarea actului – acesta poate fi adus la cunoştinţa celor vizaţi. prin publicare cele normative şi prin comunicare cele individuale. atunci prefectul va acţiona în instanţa de contencios în scopul anulării măsurii contestate.

la nivelul localităţii respective. cât şi de persoanele fizice sau juridice. Primarul mai înfăptuieşte şi diverse operaţiuni tehnicomateriale. prezintă informări consiliului. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale depăşesc 20% din numărul locuitorilor dispoziţiile normative ale primarului se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a respectivilor cetăţeni. Întrucât primarul exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică civilă. ca drept comun în materie. iar nu regulilor dreptului administrativ. supuse dispoziţiilor Codului civil şi Codului comercial. contractele de muncă ale acestora. a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului. efectuează comunicări şi înştiinţări. De asemenea. precum şi fapte material-juridice cum sunt: participări la şedinţele consiliului. precum şi asupra persoanelor aflate în acel loc. deoarece primarul numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului propriu de specialitate al consiliului. înseamnă că acesta încheie acte civile şi comerciale. după caz. Toate aceste acte. care nu are calitatea de funcţionar public. şi în această limbă. potrivit legislaţiei şi Codului muncii. vătămate în drepturile lor legal recunoscute. precum şi legislaţiei aferente. în condiţiile legii. operaţiuni şi fapte produc efecte limitate în spaţiu. emite avize şi acorduri necesare pentru unele acte juridice. de regulă bilaterale. convocări în şedinţe extraordinare ale acestuia. şi face propuneri consiliului local privind numirea şi eliberarea din funcţie.prefect. a conducătorilor regiilor autonome. el încheie şi desface. 228 . iar cele individuale se comunică. în cadrul atributului său de control al legalităţii acestora. etc. la cerere.

eligibil şi colegial al consiliilor. intermitenţa şi limitarea în timp a activităţii lor fac imposibilă asigurarea unei continuităţi în activitatea executivă locală.. fiecare dintre ei îl conduc şi îl controlează. etc. prin dispoziţia preşedintelui acestuia.4. de urbanizare. orăşenesc – la rândul său de mai multe categorii – municipal) şi judeţean (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele acestuia). având specializarea necesară. Mărimea acestui aparat şi modul său de structurare sunt determinate de nivelul localităţii (comunal. în condiţiile legii. de stabilitate în funcţie. motiv pentru care ele şi colectivitatea teritorială sunt deservite de structuri şi persoane stabile ce-şi desfăşoară activitatea. dispunând. răspunzând de buna lui funcţionare. al respectivelor unităţi. al organizării administrativ-teritoriale. respectiv a Codului muncii. 229 . vicepreşedinţilor sau secretarului judeţului. Aparatul de specialitate în cadrul comunelor şi oraşelor este în subordinea primarului. Structurile de pe lângă primar şi consiliul judeţean şi personalul aferent acestora (numit pe cale administrativă sau încadrat prin contract de muncă) formează aparatul propriu de specialitate al primarului şi consiliului judeţean. În cazul consiliului judeţean coordonarea compartimentelor sale poate fi delegată. dar şi de numărul populaţiei. Funcţionarii aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean sunt învestiţi (prin numire sau contract) pe o durată nedeterminată în posturile pe care le ocupă. gradul de dezvoltare socialeconomică. în vreme ce aparatul consiliului judeţean este în subordinea preşedintelui acestuia. Aparatul de specialitate al primarului şi al consiliilor judeţene Caracterul reprezentativ. conform Statutului funcţionarilor publici.

inspector. în vreme ce altele sunt compartimente de specialitate. numit ca atare. direcţie). sancţionarea. etc. urbanism şi amenajarea teritoriului) ce permit exercitarea competenţelor legale în afara autorităţii respective. secretariat-registratură. resurse-umane. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici. conduse de un şef ierarhic (de birou. în funcţie de dimensiunea şi structura lor. etc. tehnic şi investiţii). referent. drepturile şi obligaţiile personalului sunt stabilite prin legi şi regulamente proprii. adevărate servicii publice interne (autoritatea tutelară. în raporturile cu terţii. recompensarea şi eliberarea din funcţie. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii. sunt stabilite prin lege. de regulă cadrul orientativ este fixat de către Guvern şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (consiliile locale pentru aparatul propriu de specialitate al primarului. stabilesc competenţele şi atribuţiile personalului în condiţiile prevăzute de lege. Distingem astfel funcţii de conducere (director. Unele dintre aceste compartimente sunt funcţionale. serviciu). promovarea (avansarea). ajutat de un adjunct. departament). Gruparea funcţiilor pentru fiecare categorie de aparat propriu de specialitate are loc în anumite compartimente organizatorice cu denumiri diferite (birou. în cazul structurilor mai complexe. în mod diferenţiat şi în raport de atribuţiile şi de amploarea exercitării lor. sau director (de direcţie. serviciu.Structura aparatului şi după caz numărul de funcţii inclusiv a posturilor. expert. Consiliile aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al primarului.). asigurând buna activitate a întregului aparat şi a consiliului însuşi (contabilitate. Condiţiile privind numirea sau angajarea. la care se adaugă hotărârile de guvern 230 . starea civilă.) şi funcţii de execuţie (consilier. consiliile judeţene pentru aparatul propriu al lor). contabil-şef.

Aceasta nu înseamnă că nu exercită competenţe proprii şi distincte de cele ale autorităţii administrative locale. al oraşului sau al subdiviziunii administrativteritoriale a municipiului. cu activitate permanentă. Aparatul propriu şi structurile care-l compun nu au o capacitate juridică proprie. înfăptuiesc servicii publice în beneficiul colectivităţii locale. împreună cu aparatul propriu de specialitate al primarului formează împreună o structură funcţională.87 deşi nu emit acte de autoritate (externă). Bucureşti. iar a celui aparţinând consiliului judeţean de către preşedintele acestuia. Tratat elementar de drept administrativ român. respectiv viceprimarii. în principal. fiscalităţii. Primarul. care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al primarului se face de către primar. urbanismului. etc. operaţiuni de pregătire. 231 . protecţia minorului. ci desfăşoară. Pe de altă parte.şi instrucţiunile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. unele structuri interne. mai ales cele de specialitate. pag. secretarul comunei. soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. 1996. de exemplu. 572. O menţiune specială o facem cu privire la aparatul propriu al consiliului judeţean care în virtutea atribuţiilor legal conferite autorităţilor judeţene – de a coordona activitatea 87 În sens contrar a se vedea M. întrucât aceasta aparţine primarului pe lângă care funcţionează şi pe care-l deservesc. executare şi control a îndeplinirii actelor de putere ori de drept privat ale consiliului în cauză sau ale primarului respectiv. fiind o ilustrare tipică a acestui gen de prestaţii efectuate de administraţia locală în domeniul. denumită primăria comunei sau oraşului. al stării civile. Editura Lumina Lex. viceprimarul. Preda.

în raporturile lor cu organele locale şi cu aparatul propriu al acestora. primind răspunsul atât în limba română. 5. 232 .consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean – acordă sprijin şi asistenţă de specialitate de orice natură (juridică. oraş şi municipiu precum şi judeţul. Acesta nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice sub sancţiunea eliberării din funcţie şi nici soţ. şi în limba lor maternă. oraşului sau judeţului este funcţionar public de conducere salarizat din bugetul local sau judeţean. în condiţiile legii. aceştia se pot adresa. precum şi afişarea anunţurilor de interes public. după caz. cât şi în limba maternă. oral şi în scris. economică. aparţinând minorităţii respective. Secretarul comunei.) la cererea acestora. În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română. şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. după caz. În aceleaşi unităţi administrative autorităţile vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. În respectivele unităţi în posturile vizând atribuţii de relaţii cu publicul vor fi numite sau încadrate şi persoane cunoscătoare a limbii materne. au câte un secretar. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare comună. administrativă etc. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu tot în limba română. tehnică. inclusiv actele locale de asemenea interes. soţie sau rudă de gradul I cu primarul sau viceprimarul.

numirea se face de către primar. Calitatea de secretar presupune anumite condiţii speciale. în cazul secretarului comunei sau oraşului.pregătirea superioară juridică sau administrativă (obligatorie pentru judeţe şi oraşe). în cazul localităţii. de acces la funcţia publică. iar în cazul judeţului de către preşedintele consiliului judeţean propunerea consiliului judeţean.Secretarului i se aplică acelaşi regim privind incompatibilităţile şi conflictul de interese ce vizează funcţionarii publici.participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului. de către primar la propunerea consiliului local. următoarele atribuţii principale: . alăturate celor generale. la fel ca şi în cazul eliberării din funcţie. Secretarul îndeplineşte. prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. pe baza concluziilor din cercetarea administrativă. votată cu cel puţin două treimi din totalul celor în funcţie la iniţiativa preşedintelui sau a o treime din membrii. . iar. hotărâtă cu cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. respectiv 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. 233 . . în cazul comunei. şi anume: . cu alte studii superioare sau cu studii liceale absolvite cu bacalaureat. . în termen de 30.funcţia se ocupă pe bază de concurs sau de examen. în cazul secretarului de judeţ. în mod excepţional. la iniţiativa primarului sau a unei treimi din numărul acestora. în condiţiile legii. . şi de către preşedintele consiliului judeţean.eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară se face. după caz.concursul sau examenul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. în termen de cel mult 10 zile de la primirea rezultatelor concursului sau examenului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

ori primar. . în condiţiile legii. . comunică ordinea de zii. stabilit potrivit legii. . . asumându-şi răspunderea pentru legalitatea lor şi contrasemnându-le pe cele considerate legale.544 privind liberul acces la informaţii de interes public.pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local/ judeţean şi comisiilor de specialitate ale acestora..asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile. . .avizează. în cazul localităţii. . . hotărârilor consiliului local/judeţean şi dispoziţiilor primarului/ preşedintelui consiliului judeţean în condiţiile Legii nr.eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului. instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor. în cazul judeţului.organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local/judeţean şi a dispoziţiilor primarului/ preşedintele consiliului judeţean. efectuează lucrări de secretariat.legalizează semnăturile de pe înscrisurile (originale) prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale. sau de preşedinte. în afara celor cu caracter secret.asigură procedurile de convocare a consiliului local/ judeţean. . pentru legalitate. dispoziţiile primarului.avizează proiectele de hotărâri ale consiliului. întocmeşte procesul verbal al consiliului local/judeţean şi redactează hotărârile consiliului local/judeţean. hotărârile consiliului local/judeţean. după caz. 234 .îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliu. respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean.asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia precum şi între aceştia şi prefect.

sau datorită neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. prin ordin. ca organ executiv şi şef al administraţiei publice locale răspunde de buna funcţionare a acesteia. la comunicarea parchetului sau a instanţei de judecată. după cum s-a văzut. ca reprezentant al colectivităţii locale ori ca reprezentant al statului. de drept. în termen de cel mult 90 de zile. în baza propunerii motivate a prefectului. în următoarele situaţii. 235 . prin act juridic. de încetarea mandatului. În toate aceste cazuri prefectul ia act. Răspunderea primarului Primarul.în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate. fiind arestat preventiv. ceea ce reprezintă o sancţiune politică dar cu efecte juridice. consecinţă a referendumului local. dacă este cercetat sau se află în curs de judecată pentru săvârşirea unei fapte penale. cu titlu de sancţiune juridică: .în cazul pierderii drepturilor electorale ca sancţiune complementară celei principale de condamnare. Mandatul de primar încetează.6. Mandatul de primar încetează. . În această ultimă ipoteză încetarea mandatului se constată prin hotărâre de guvern. stabilită tot prin hotărâre judecătorească. fiind demis. Primarul mai poate fi suspendat de drept din funcţie prin ordin al prefectului. ceea ce face practic imposibilă exercitarea mandatului său. avizată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. declanşat ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. ceea ce declanşează procedura noilor alegeri anticipate. propunând Guvernului data organizării noilor alegeri.

Prevederile privind demiterea şi suspendarea se aplică în mod corespunzător (mai puţin ipoteza referendumului) şi în cazul viceprimarului sau viceprimarilor. patrimonial pentru pagubele cauzate autorităţii sau terţilor. 236 . Evident primarul mai poate răspunde pentru exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuţiilor sale. în condiţiile legii. cu precizarea că situaţiile sunt constatate prin hotărârile consiliului local care i-au ales în funcţie. penal şi contravenţional pentru abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. în afara cazului în care parchetul sau instanţa de judecată comunică încetarea măsurii arestării preventive.Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale. de regulă. Condiţiile generale pentru numire sunt. orientării către cetăţeni. profesionalizării. Învestirea în funcţie În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect. Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din teritoriu. având calitatea de înalţi funcţionari publici. ca reprezentanţi ai Guvernului. El este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. la propunerea prefectului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. eficienţei. Activitatea prefectului se întemeiază pe baza principiilor legalităţii. responsabilităţii. transpareenţei şi liberului acces la informaţii de interes public. ajutat de doi subprefecţi. imparţialităţii şi obiectivităţii. iar în cazul Capitalei de câte 3 subprefecţi. Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor se face prin hotărâre de guvern. 1.Capitolul 9 Prefectul Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia 237 .

238 . susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului).nu pot fi membrii ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice. . ca orice înalt funcţionar public.română şi domiciliul în ţară. în timp ce subprefectul îndeplineşte numai condiţia studiilor superioare (inclusiv de scurtă durată). 1. trebuie să aibă: . . Prefectul şi subprefectul sunt in-compatibili cu următoarele calităţi: . de exemplu. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. . 2. membru al Guvernului).studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă. În primul rând prefectul şi subprefectul. exerciţiul drepturilor electorale. existenţa discernământului. .nu pot ocupa o altă funcţie publică (în înţelesul Statutului funcţionarului public).primari. . viceprimari sau consilieri locali sau judeţeni. . Unele dintre ele au anumite particularităţi.deputaţi sau senatori. Prefectul trebuie să aibă studii superi-oare de lungă durată.cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. nici de autoritate şi nici de demnitate (de exemplu. pregătirea profesională. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. compatibilitate morală. în timp ce altele nu se cer (ca. indiferent de specialitate.a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici.a absolvit programe de formare specializată corespunzătoare unei funcţii publice pentru înalţi funcţionari publici.

cu excepţia celor prevăzute în acordurile şi convenţiile României. respectivul exerciţiu încetează de drept.nu pot ocupa funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale. societăţi de asigurare.nu pot ocupa funcţia de preşedinte. .o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome. director. director general. vicepreşedinte. precum şi societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat.comerciant persoană fizică sau membru al unui grup de interes economic. . administrator. Dacă cei în cauză urmează să fie numiţi în astfel de funcţii şi se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate anterior enunţate. pentru soţ sau rudă de gradul I (conflict de interese). salarizată în organizaţie. instituţii de credit. 239 . . bancare. . vor trebui să demisioneze sau să fie eliberaţi din respectivele funcţii ori atribuţii.manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. . cu scop comercial.reprezentant al Statului în adunările generale ale societăţilor comerciale. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale. companiilor şi societăţilor naţionale. Prefectul şi subprefectul sunt obligaţi să nu emită sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine.nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională. precum şi la instituţii publice. . iar dacă dobândesc o atare calitate în timpul exercitării funcţiei de prefect sau subprefect. Actele astfel emise sunt nule.. .cu orice funcţie publică încredinţată de un stat străin.

mai ales legate de aparatul propriu al prefecturii. dar îi controlează activitatea şi actele. Deşi prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu. întrucât respectivele persoane reprezentând executivul în plan teritorial trebuie. deşi se află în subordinea completă şi nemijlocită a Guvernului. totuşi. să-şi exercite în mod legal şi deplin funcţia. modifica sau desfiinţa la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. totuşi încetarea mandatului guvernului şi/sau schimbarea compoziţiei politice a acestuia influenţează hotărâtor calitatea persoanelor din fruntea judeţului. care se identifică chiar cu titularul funcţiei unipersonale respective. eliberarea din funcţie este şi. mai ales. având o alcătuire unipersonală. dar şi datorită unor motivaţii politice. în consecinţă. de 2 subprefecţi. dispunând de capacitate juridică 240 . În lumina acestor considerente putem defini instituţia prefectului ca fiind autoritatea administraţiei publice guvernamentale instituită la nivel teritorial (judeţean). pe care le poate suspenda. Concomitent. poate fi determinată (în special cea din urmă) nu numai din cauze exclusiv juridice. în exercitarea atribuţiilor sale.Numirea şi. Aceasta înseamnă că el are capacitate juridică administrativă proprie deplină. respectiv. emiţând acte de putere cu efecte proprii. unui mandat limitat în timp. el constituie. o autoritate publică distinctă în profil teritorial. din diferite motive. să reflecte sau să corespundă coloraturii politice a guvernului în funcţiune. De aceea. care nu numai că îl numeşte şi îl eliberează din funcţie. Prefectul este ajutat. în general. Aceştia sunt înlocuitorul de drept al titularului funcţiei în cazul în care cel dintâi este împiedicat. precum şi unele delegate de prefect. subprefectul exercită şi atribuţii specifice. deşi funcţiile în cauză nu sunt eligibile şi supuse.

a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului. precum şi în cadrul tuturor componentelor care o alcătuiesc. 241 . în unitatea administrativteritorială respectivă a obiectivelor cuprinse în 129 Legea nr. precum şi modul acestora de promovare a interesului naţional. Prefectul acţionează pentru realizarea pe plan local. 24. I.această atribuţie relevă obligativitatea organizării executării şi executarea în concret a acelor prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în teritoriu de către prefect în mod expres. exercitând o funcţie decizională ce implică competenţa materială generală în profil local. Având în vedere relaţiile dintre prefect şi autorităţile din teritoriu. realizarea intereselor naţionale129. ca expresie a calităţii sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Atribuţiile prefectului În general atribuţiile se clasifică în funcţie de natura raporturilor în cadrul cărora se exercită. a celorlalte acte normative precum şi a ordinii publice. . distingem mai multe atribuţii: a) asigură la nivelul judeţului sau Municipiului Bucureşti. prefectul reprezintă statul sau respectiv puterea executivă în modul cel mai deplin. Altfel spus. a legilor. cu modificările şi completările ulterioare. 2.administrativă proprie. 658 din 28 iulie 2004. indiferent de calitatea subiectului chemat să le pună în aplicare (autoritate locală sau serviciu public deconcentrate). art.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. publicată în Monitorul Oficial nr. la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale în care a fost numit. precum şi controlul îndeplinirii lor. aplicarea şi respectarea Constituţiei.

organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale: . evitând contrapuneri şi contradicţii de natură ireconciliabilă. are obligativitatea asigurării climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelele instituţionale şi sociale.Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor.prefectul.din comisia de concurs pentru ocuparea posturilor de conducere ale unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public deconcentrat. b) prefectul conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate.prefectul trebuie să asigure echilibrul şi concilierea intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală. Conducătorii acestor instituţii au obligaţia să transmită prefectului proiectul de buget şi situaţiile financiare pentru a primi avizul 242 . prin promovarea specifică a primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă. . .prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora. . acordând o atenţie sporită prevenirii tensiunilor sociale. . la nivelul său.prefectul avizează proiectele de buget şi situaţiile financiare ale instituţiilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale.

iar nu şi asupra altor organe sau structuri existente în teritoriu. în ultimă instanţă. imediat după emitere.- - - - prefectului. ministerele şi celelalte organe centrale au obligaţia să comunice prefecţilor. Avizul prefectului la aceste documente se înaintează conducătorului ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. în conformitate şi cu Constituţia autoritatea prefectului este limitată numai asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor altor organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii propriilor servicii publice ale acestora. chiar dacă aparţin autorităţilor centrale cărora li se subordonează (cazul unităţilor militare ale apărării naţionale). condiţia fiind ca serviciile să fie deconcentrate. deconcentrate şi organizate la nivelul judeţului. ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate vor fi emise numai după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din 243 . ori faţă de Parlament. ordinele şi celelalte dispoziţii cu caracter normativ pe care le transmit propriilor servicii publice deconcentrate. neavând relevanţă dacă subordonarea operează faţă de Guvern. Preşedintele României sau este cazul unor autorităţi autonome (de genul comisiilor sau consiliilor naţionale pe anumite probleme). Avizele prefectului au caracter concultativ.

mult mai limitată. iar alta orizontală faţă de prefect şi. ceea ce nu este în concordanţă cu tendinţa generală vest europeană de dezvoltare a autonomiei locale. deplinul control al puterii cu competenţă naţională generală asupra puterii având doar o competenţă specială. inclusiv asigurarea ordinii publice. până la ultima verigă ierarhică. totuşi ca fiind deosebit de restrictiv şi de un centralism excesiv. una verticală şi directă (de pildă. prin intermediul său. faţă de guvern. îl apreciem. Raţiunea acestei subordonări specifice. Acest sistem. . 244 . faţă de prefect.). cultură. ca de altfel tot astfel şi prin propriul organ naţional central. Aceste ordine vor fi comunicate de prefect în mod obligatoriu conducătorului instituţiei ierarhic superioare. indirectă. implicit. iar prefectul. serviciului public deconcentrat. prin organele legal abilitate. trebuie să asigure. învăţământ. dăunător colaborării cu autorităţile (consiliile) locale. ordine publică. c) prefectul dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor. fie naţională.aceste autorităţi teritoriale au o dublă subordonare centrală. se subordonează ierarhic Guvernului (pe plan orizontal). afectând autonomia locală pe care o limitează în laturile ei multiple (sănătate. ca reprezentant teritorial al acestuia.subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. la rândul lor. rezidă din faptul că respectivele servicii fac parte din structura (exterioară) a ministerelor sau a altor organe centrale şi care. dar şi afectând autonomia funcţională a serviciilor din teritoriu. zonale şi regionale. etc. fie teritorială. de la nivel de judeţ faţă de propria autoritate centrală de specialitate).

desigur în condiţiile legii. cele militarizate.Deşi s-ar părea că această atribuţie se suprapune cu cele similare ale consiliilor şi ale primarilor. măsuri de ordine publică pe întreg sau o parte din teritoriul judeţului. jandarmerie. pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţiile de urgenţă.prefectul dispune în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi folosirea sumelor speciale prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. identică cu acestea. concluzia firească în privinţa faptului că dacă prefectul poate dispune nemijlocit. etc. având competenţă în această materie (poliţie. pentru realizarea acestor măsuri. d) prefectul asigură. nefiind nici 245 - . din partea organelor abilitate care trebuie să îl acorde. inclusiv cele interne. primarii pot numai solicita sprijinul. primarilor şi autorităţilor ori instituţiilor specializate luarea măsurilor corespunzătoare. inclusiv privitoare la populaţie sau alte subiecte vizate. conform legii. putând solicita consiliilor. De aici.utilizează în calitate de şef al protecţiei civile fondurile speciale destinate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii. în schimb.această atribuţie are o anumită particularitate având în vedere faptul că autorităţile militare. . ea nu este. controlând modul lor de realizare. pompieri.). împreună cu autorităţile şi organele abilitate. Pentru aceasta: . totuşi. cel puţin sub aspectul formei prin care se înfăptuieşte şi a naturii raporturilor dintre prefect şi autorităţile specializate. inclusiv în cazul raporturilor dintre prefect şi consilii ori primari. .

poate solicita primarilor sau preşedintelui consiliului judeţean convocarea unei şedinţe extraordinare a consiliului local/judeţean.dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană. de exemplu. epidemiilor sau epizotiilor precum şi apărarea ordinii şi liniştii publice.prefectul. în materie electorală (Legea alegerilor locale nr. f) prefectul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative. incendiilor. funciară (Legea fondului funciar 246 .67/2004).57. de informare.).72/4 etc. Aceste atribuţii pot fi cuprinse chiar în Legea administraţiei publice locale nr. ci numai de colaborare. e) prefectul asigură realizarea planului de măsuri pentru integrarea europeană: . .deconcentrate şi nici descentralizate în teritoriu. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. dar şi în alte reglementări legale cum ar fi. încetarea mandatului primarului – art. nu sunt conduse de prefect. 58.hotărăşte cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea promovării intereselor comune. . motiv pentru care între acesta şi ele nu există raporturi ierarhice de subordonare. de sprijin.în caz de forţă majoră şi maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ teritoriale prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local/judeţean. în condiţiile care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. catastrofelor. . privitor la dizolvarea consiliului local – art.215/2001 (de exemplu. precum şi însărcinările date de Guvern.

prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale. cu excepţia actelor de gestiune curentă. Pentru aceasta: . Având în vedere raporturile dintre prefect şi autorităţile administraţiei publice locale vom distinge mai multe atribuţii specifice. a) în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu. competenţa de a exercita un control general asupra activităţii respectivelor organe.autorităţile locale au obligaţia să comunice prefectului. prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi judeţene. pe prefect. Acest atribut reprezintă. despre aceasta. . În privinţa însărcinărilor date de Guvern prefectului. în fapt şi în drept. la rândul său. faţă de prefect. lucru subliniat şi de Constituţie. cu indicarea eventualelor obiecţii. . a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare conform legii. mai ales în privinţa modului lor de înfăptuire. expresie a principiului controlului administrativ realizat asupra autorităţilor locale în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. dacă legea nu prevede altfel toate actele emise de ele. b) prefectul exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale. în termen de cel mult 10 zile. inclusiv ale primarului. deşi ele nu se află în raporturi ierarhice. este obligat ca înainte cu cel puţin 10 zile de introducerea acţiunii în 247 . de subordonare.nr. în termen de 3 zile. ele reprezintă sarcini trasate în vederea realizării unor atribuţii concrete. II.dacă secretarul sau primarul apreciază că un act este ilegal au obligaţia să îl sesizeze.1/2000 modificată) ori în numeroase ordonanţe şi hotărâri guvernamentale sau decrete (normative) prezidenţiale.prefectul.

în cazul în care instanţa de contencios administrativ hotărăşte că actul a fost atacat în mod abuziv. după caz. . solicitând anularea lor totală sau parţială. civil sau penal.în urma primirii unui răspuns nefavorabil solicitării sale ori a necomunicării în termen a soluţiei dispuse de către organele locale. rămânând în nelucrare pe toată durata litigiului în cauză. în condiţiile legii.contencios administrativ să solicite autorităţilor emitente reanalizarea actul pe care îl apreciază ca ilegal. după caz. în totalitate sau în parte. mai ales prin blocarea aplicării actelor emise sau adoptate de ele care. Termenul de judecată nu poate fi mai mare de 10 zile. Părţile sunt socotite legal citate dacă citaţia au primit-o cu cel puţin o zi înainte de judecată. prefectul poate ataca. ale căror acte au fost atacate. prin efectul legii sunt suspendate. convocarea unei şedinţe 248 . Numai în situaţii deosebite pronunţarea se poate amâna cu cel mult două zile. este scutit de taxă de timbru şi se judecă în regim de urgenţă. administrativ. la cererea autorităţilor locale sau judeţene. actele adoptate sau emise în termen de 30 de zile de la data comunicării lor către prefect. Această prevedere legală este cât se poate de binevenită pentru a bloca orice abuz procesual. a prefectului menit să şicaneze organele locale. c) prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean. Prefectul răspunde. de rea-credinţă. în faţa instanţei de contencios administrativ. Solicitarea va fi motivată. Hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în aceeaşi zi în care au luat sfârşit dezbaterile. în vederea modificării sau revocării acestuia. Acţiunea introdusă de prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal.

Structura şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. 3. de regulă un subprefect. Aparatul propriu al prefecturii Pentru exercitarea atribuţiilor care revin prefectului acesta are un aparat propriu de specialitate.extraordinare de consiliu. fie din proprie iniţiativă (de exemplu. limitarea sau înlăturarea urmărilor unor calamităţi. Personalul aparatului îl deserveşte pe prefect şi subprefecţi în realizarea atribuţiilor legale şi a sarcinilor de serviciu. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului acestui aparat se face de către prefect. cu personal şi buget propriu. cunoscut îndeobşte sub numele de instituţia prefectului. 249 . în vreme ce exercitarea capacităţii juridice administrative revine prefectului. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică. care impun. b) prefectul poate participa la şedinţele consiliilor locale şi judeţene. realizarea şi verificarea îndeplinirii actelor factorilor de decizie. pentru personalul de carieră administrativă care dispune de stabilitate în condiţiile legii. în cazuri excepţionale. dar unde îşi poate expune opiniile faţă de problemele supuse dezbaterii. epizootii. epidemii. adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. contribuind la pregătirea. desemnată de acesta. la cele de constituire) sau la invitaţia acestora. mai ales. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor de natură civilă ale prefectului se realizează de el sau de către persoana. şi a Codului muncii pentru personalul auxiliar şi de deservire. inundaţii. în condiţiile Statutului funcţioarilor publici. catastrofe. pe plan local. fără drept de vot.

În judeţele cu suprafaţă întinsă sau cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane. La lucrările colegiului prefectul poate invita şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară ca de exemplu reprezentanţi ai armatei. etc. justiţiei. Colegiul prefectural are ca atribuţii: 250 . 4. Prefectul poate convoca oricând colegiul prefectural dacă el consideră necesară o asemenea convocare. Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună. subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în judeţul respectiv. doi consilieri. cu avizul conform al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Activitatea personalului din cadrul cancelariei este coordonată de către director care răspunde în faţa prefectului de activitatea desfăşurată de aparatul cancelariei. Colegiul prefectural În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural. în subordinea sa directă. prefectul poate organiza prin ordin. Colegiul prefectural este alcătuit din: prefect. parchetului. un consultant şi secretarul cancelariei.În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului care este un compartiment organizatoric distinct şi cuprinde ca funcţii: directorul cancelariei. Acest personal îşi desfăşoară activitatea în baza contractului individual de muncă încheiat pe durata exercitării funcţiei publice de către prefectul care l-a numit. oficii prefecturale. Acestea sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului. Personalul care încadrează cancelaria prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect. conduse de un director numit de prefect.

prin publicare. anularea ordinelor apreciate ca ilegale sau inoportune. iar cele individuale după data comunicării lor subiectelor interesate. dacă le consideră ilegale sau inoportune. . Cele normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică. fiind contrasemnate de conducătorii acestora. de îndată. Ordinele normative se vor comunica.implementarea programelor politicilor. de regulă. prefectul poate încheia acte civile şi comerciale necesare bunei funcţionări a aparatului din 251 . Şi actele prefectului pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ dacă vatămă drepturi recunoscute legal celor astfel vătămaţi.armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv. Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau localităţii respective. inclusiv interese legitime. 5. Acest minister poate propune Guvernului. care pot avea caracter normativ sau individual. Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise numai după consultarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale din unităţile teritoriale. care pot propune Guvernului măsuri de anulare a respectivelor ordine. fiind acte administrative (de putere). Prefecţii au obligaţia să comunice aceste ordine ministerelor şi organelor centrale de resort.. Actele prefectului În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale prefectul emite acte juridice numite ordine. în exercitarea controlului ierarhic. în condiţiile legii. Întocmai ca şi primarul.

subordine. participării la şedinţele consiliilor locale sau judeţene etc. inclusiv contracte de muncă pentru personalul acestuia care nu are calitatea de funcţionar public. Prefectul mai poate înfăptui şi diverse operaţiuni tehnico-materiale de genul semnării corespondenţei. 252 .

Cluj-Napoca. Resursele umane.. pag. pag. Iovănaş. pag. Alexandru.Capitolul 10 Resursele administraţiei publice 1. inclusiv cele administrative. M.L. pag. Bucureşti. 311. Editura Lumina Lex. V. 175. I. 1993. Drept administrativ. 196. Lumina Lex.. pag. pag. Iorgovan. V. II. Drept administrativ român.însoţite de competenţele corespunzătoare – necesare 130 Asupra definiţiei funcţiei şi funcţionarului în literatura mai veche a se vedea R. Editura Cordial Lex. 125. Gilescu.cit. 1996. vol. Ionescu. Funcţia publică în administraţia publică 1. pag. 1994.. 177. întrucât există şi atribuţii .R. Drept administrativ. Tratat de drept administrativ. Editura Atlas Lex S. Bucureşti.M. A. Iorgovan.. 78-79. pag. Negoiţă. Tipografia Învăţământului. 333 şi următoarele. op. I. M.. Zaharia. op. Editura Ankarom. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti. op. Noţiunea funcţiei publice130 Autorităţile publice. 222. pentru literatura nouă a se vedea Al. Editura Actami. Preda.cit.1. Tratat de drept administrativ român.cit. 1996. sunt înzestrate cu atribuţii necesare îndeplinirii sarcinilor care le revin în conformitate cu care exercită competenţe determinate participând în baza capacităţii juridice pe care o au la raporturi juridice de autoritate în nume propriu. 78-79. pag. op. Bucureşti.cit. T. T. 313. 1993. 141. Bucureşti. Desigur. Drept administrativ. Tratat…. Braşov. 1958. 1994. Tratat elementar de drept administrativ român. Gh. vol. pag. Prisăcaru. M. A. 99. Stoica. 1949. 253 . pag. IV. nu toate atribuţiile unui organ de stat implică şi exerciţiul autorităţii sau puterii publice. Oroveanu. I. Petrescu. R. Iaşi. pag. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Gliga.

131 fie într-o formă directă. 105/1 din Constituţie face referire la funcţii publice de autoritate. partidelor.doar asigurării bunei funcţionări a instituţiei respective îndeplinite de şi în cadrul compartimentelor reprezentând structuri funcţionale de genul secretariat. nu şi celelalte funcţii nepublice din chiar structura autorităţilor sau instituţiilor publice (casier. arhivă. etc. Din această definiţie rezultă că funcţia publică are mai multe trăsături specifice din care enumerăm: a) funcţia publică. contabilitate. de putere. 18 din Legea nr.). capacitatea juridică abstractă a unei autorităţi sau instituţii trebuie să se materializeze şi să se concretizeze în serviciul public prestat efectiv prin intermediul funcţiei concrete exercitate de către o persoană fizică în mod individualizat. iar art. registratură. fundaţiilor. contribuie la realizarea puterii publice. financiar. sindicatelor ori cele de conducere ale societăţilor comerciale indiferent de capitalul lor (inclusiv integral sau majoritar de stat). bibliotecar. 254 . în cazul funcţiilor de decizie ce incumbă emiterea actelor juridice de 131 Art. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne prevede că în realizarea atribuţiilor cadrele militare sunt investite cu exerciţiul autorităţii de stat având anumite drepturi şi obligaţii. dar nici funcţiile publice din cadrul asociaţiilor. În această lucrare interesează numai acele funcţii care implică exercitarea atribuţiilor publice. etc. curier. Totuşi. dactilograf. prin exercitarea ei. prin care se înfăptuieşte activitatea executivă a statului. Funcţia publică se poate defini – în sensul cel mai larg al conceptului – ca reprezentând o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective.

prin îndatorirea exercitării drepturilor şi cea de îndeplinire a obligaţiilor care-i alcătuiesc conţinutul. celelalte subordonaţilor ierarhici). Într-adevăr.. pe de o parte. la cele private.putere sau de autoritate (de regulă. executare şi control strâns legate sau în legătură cu exerciţiul autorităţii de stat (cazul inspectorilor. referenţilor. etc. nestatale. contabilitate) -. b) funcţia are un caracter obligatoriu. funcţia publică administrativă trebuie exercitată în orice împrejurare care-i solicită intervenţia – din oficiu sau la cerere – chiar dacă faţă de o anumită atribuţie autoritatea în cauză are un drept de apreciere sau de alegere în soluţionarea într-un anumit mod a unei situaţii. în raporturi juridice conform interesului propriu. etc. motiv pentru care le întâlnim şi la administraţiile neguvernamentale. eventual pe convenţii civile. după propria voinţă. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei). în funcţia publică se reflectă în mod esenţializat trăsăturile de bază ale activităţii publice constând în exercitarea puterii de către autoritatea în care se integrează respectiva funcţie. Cu alte cuvinte.). menite a asigura doar buna funcţionare a instituţiei şi care nu sunt legate de exerciţiul propriu-zis al puterii publice. Această îndatorire de rezolvare sau de pronunţare chiar şi faţă de o 255 . exercitarea acestora întemeindu-se pe contractul de muncă. în sensul că ea nu este o facultate sau o posibilitate. şi funcţii nepublice constituite mai ales la nivelul structurilor funcţionale interne – bazate pe contract de muncă (secretariat. societăţi comerciale. Această precizare este necesară deoarece numai în acest mod distingem între funcţiile publice de autoritate şi alte funcţii publice existente chiar în cadrul aceleaşi autorităţi (primele revenind conducătorilor. fie indirectă prin acţiunile de pregătire. de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice şi faţă de care există latitudinea de a intra sau nu. registratură.

plata despăgubirilor şi a daunelor morale. d) funcţia publică trebuie exercitată practic. chiar superioare ierarhic. ci numai integralitatea îndeplinirii lor. fiind reglementată legal astfel încât drepturile şi obligaţiile care îi alcătuiesc conţinutul sunt prestabilite neputând fi create. care dispun de voinţa şi energia necesară realizării lor. pot exista şi funcţii neocupate de titulari. c) funcţia publică este obiectiv predeterminată. uneori. conform Legii contenciosului administrativ nr. fie prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept legal recunoscut – permit declanşarea unei proceduri judiciare ce se poate finaliza cu tragerea la răspundere a celui vinovat (inclusiv pentru insubordonare dacă nu îndeplineşte o dispoziţie ierarhică). Aceasta înseamnă că funcţiile trebuie încredinţate efectiv unor persoane fizice apte să le exercite. dar acestea nu afectează.554/2004 (în cazul funcţionarului public) sau a justiţiei care trebuie să soluţioneze orice cauză cu care a fost sesizată (în cazul judecătorului – conform art. pe ansamblu. chiar funcţii neexercitate. uneori. realizarea atribuţiilor organului. iar. a autorităţii executive din care face parte.solicitare (ce nu impune neapărat şi o intervenţie de drept sau soluţionare favorabilă din partea autorităţii).3 din Codul Civil). operează în mod permanent deoarece neexprimarea sau neluarea de poziţie din partea organelor executive – fie prin nesoluţionarea în termen. pot exista delegări sau cumuluri ori suplinirii de funcţii ca situaţii excepţionale când una şi aceeaşi persoană va asigura 256 . Desigur. numai prin îndeplinirea efectivă a tuturor funcţiilor din cadrul unei autorităţi se realizează exercitarea practică a competenţei autorităţii în cauză conform atribuţiilor legal stabilite. concomitent cu obligarea acesteia la luarea şi îndeplinirea măsurilor solicitate. dacă legea nu le-a conferit o asemenea prerogativă. De asemenea. modificate sau suprimate de către titularul ei sau de către alte subiecte de drept.

uneori reciprocă. iar nu un simplu conţinut de raport juridic (format între funcţionar şi superior) în care părţile se disting doar prin opozabilitatea. Dacă într-un raport juridic obişnuit drepturile şi obligaţiile sunt strâns legate de formarea. în cazul organelor unipersonale). în cazul funcţiei drepturile şi obligaţiile (care-i alcătuiesc conţinutul) preexistă raporturilor propriu-zise. întreaga sferă atribuţională a unei autorităţi. iar prin delimitări de ordin material. nu epuizează. a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin ca participanţi în respectiva relaţie juridică. În cadrul funcţiei se vor putea săvârşi numai anumite acte şi fapte (cu sau fără semnificaţie juridică) conform atribuţiilor ce revin instituţiei respective. e) funcţia are un caracter propriu. prin conţinutul ei. teritorial. aparţinând numai celui învestit anume în cadrul unei autorităţi pentru a-i realiza competenţa. f) funcţia publică este o situaţie juridică.exercitarea efectivă a două sau mai multor funcţii tocmai pentru asigurarea funcţionării normale a instituţiei. ca o persoană sau mai multe să poată îndeplini simultan sau succesiv aceeaşi funcţie sau funcţii similare. acestuia îi conferă un adevărat statut propriu. ceea ce delimitează – în cadrul organului – o funcţie de alta chiar similară. pe de o parte. întrucât – corespunzător diversităţii de sarcini şi atribuţii reglementate în vederea realizării lor – în cadrul unei autorităţi se exercită mai multe funcţii a căror sumă evidenţiază specificul competenţei organului din care fac parte. personal sau temporal să se poată face distincţie între funcţii. adică un complex unitar şi interdependent de drepturi şi obligaţii ce revin titularului ei. o funcţie de regulă. modificarea şi desfiinţarea relaţiei. modificarea şi încetarea acestora – în urma producerii unui act sau fapt juridic – constituie doar prilejul exercitării respectivei facultăţi sau îndatoriri legale care nu sunt 257 . iar formarea. decât în mod cu totul excepţional (de exemplu. Pe de altă parte. Acest lucru nu împiedică.

justiţie. nu într-atât la constituirea lor. în principal. inclusiv legislative.2. dar care în subsidiar. executarea şi controlul realizării lor. la realizarea lor. Funcţia publică administrativă Trăsăturile anterior prezentate sunt valabile. constând. în întreg intervalul scurs de la investirea şi până la dezinvestirea titularului căruia îi aparţine. prin intermediul funcţiei se contribuie la declanşarea incidenţei legii pentru soluţionarea unui caz dat. deoarece toate presupun exerciţiul puterii publice. g) funcţia are un caracter continuu. Altfel spus. indiferent de existenţa sau nu a unui mandat ca durată limitată ori a lipsei oricărui termen limită. de regulă. ci ea poate fi întâlnită în orice activitate publică de altă natură. mai ales. parlament. în general. mai ales prin aparatul propriu. preşedinţie. cât. b) este de remarcat faptul că funcţia publică executivă nu este numai apanajul administraţiei publice. în acţiunile sale. Din definiţia dată rezultă că: a) prin funcţia publică administrativă se înfăptuieşte în exclusivitate activitatea executivă a statului. 1. Din acest motiv funcţia executivă sau administrativă poate fi definită drept o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. îndeplineşte şi atribuţii administrative pentru organi- 258 . din emiterea actelor administrative sau pregătirea.doar produsul voinţei exclusive a subiectului titular. executive sau judiciare. limitat. de permanenţă în timp. oricărei funcţii publice.

Republicată în Monitorul Oficial al României nr. pentru a-i determina conţinutul conform reglementărilor legale în vigoare şi în acord cu ele. alin.188/1999 rezultă mai multe caracteristici ale funcţiei publice dintre care enumerăm: a) funcţia publică administrativă este instituită în scopul realizării prerogativelor de putere publică a autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul. Autoritatea publică reprezintă forma organizată şi exteriorizată de manifestare a puterii publice într-un mod determinat în cadrul unei funcţii fundamentale îndeplinite de 132 Republicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a nr.zarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a însăşi instituţiei în cauză. ceea ce ar fi în deplină concordanţă şi cu principiul legalităţii funcţiei. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome133. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.2. b) atribuţiile şi responsabilităţile sunt stabilite în temeiul legii. c) atribuţiile şi responsabilităţile sunt determinate. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004. 133 Legea nr.1). în cazul funcţiei publice administrative. cu modificările şi completările ulterioare. Din definiţia dată de Legea nr. de către autoritatea publică sau instituţia publică în cadrul căreia ea există şi se exercită. art. Ar fi fost mai corect să se prevadă că ele sunt stabilite prin lege – atunci când această reglementare le stipulează – iar mai apoi în temeiul legii când această competenţă este delegată autorităţii sau instituţiei publice. 251 din 22 martie 2004. Funcţia publică – în sensul ei restrâns administrativ – a fost amplu reglementată prin Legea132 privind Statutul funcţionarilor publici nr. prin conducătorul ei. 259 . de regulă.188/1999 care o defineşte ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii.

. În schimb. În cazul autorităţilor administrative. sănătate. care ne interesează în mod special. o îndatorire trasată şi determinată. dar nici în sensul ei juridic ca ansamblu de norme unitare grupate şi foarte restrânse ca obiect de reglementare134 ni se prezintă ca o formă organizată menită a desfăşura activităţi din domeniul conducerii serviciilor publice sau al efectuării serviciilor publice (neimplicată în sfera producţiei materiale) aflată.cit. de regulă. învăţământ. în schimb. în vreme ce spitalul. d) definiţia legală precizează conţinutul funcţiei care constă într-un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi. 260 . pag. avem de a face cu o categorie a autorităţilor publice care dispunând de o capacitate administrativă specifică participă în nume propriu la înfăptuirea puterii executive a statului în limitele competenţelor legal determinate. Dacă prin atribuţie înţelegem un complex de drepturi şi de obligaţii de care dispune o autoritate în vederea realizării sarcinilor sale.. noţiunea neavând nimic comun. etc. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al administraţiei publice centrale – este o instituţie din subordinea guvernului cu rol de conducere în sectorul său de activitate. teatrul. Oricum denumirea generică de persoană administrativă ar fi suficient de acoperitoare pentru toate categoriile de noţiuni administrative. În acest sens.stat. instituţia publică – nu în sensul ei foarte larg care ar include şi autorităţile. op. în acest caz. sunt instituţii publice prestatoare efective de servicii publice. cu cea de 134 Asupra diferitelor sensuri ale instituţiei a se vedea I. şcoala. Alexandru. 30-33. cultură. de exemplu. practic. în subordinea unei autorităţi publice. etc. autorităţile publice administrative exercită puterea executivă în scopul organizării şi înfăptuirii unor servicii publice de interes general ori în sectoare specifice precum finanţe. Deci. prin responsabilitate trebuie să avem în vedere o obligaţie de a efectua sau de a îndeplini o sarcină concretă de serviciu.

art. conflictele de interese şi interdicţiile ce se impuneau. incompatibilităţile. pag. 136 Legea nr. o încărcătură politică şi etică.principiul legalităţii funcţiei publice. 261 . ceea ce nu exclude promovarea intereselor legitime şi legale.principiul transparenţei în exercitarea funcţiei publice. în funcţie 135 M. primar) cu acordurile şi avizele cerute de lege. declanşat la cerere sau din oficiu. respectiv a serviciului public înfăptuit prin intermediul ei. . Stecoza.3.răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale. a cetăţenilor ori a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate. cu modificările şi completările ulterioare. motiv pentru care legea a reglementat. nefavorizând nici una din părţile acestuia. inclusiv pe sine.135 e) funcţiile publice administrative sunt cele prevăzute în statut (anexă) în hotărârea de guvern sau sunt identificate – dintre funcţiile existente – prin actele conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor nominalizate în lege (prefect. în „Dreptul”. întrucât funcţionarul trebuie să asigure derularea raportului administrativ. 8/2000. în acest sens. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. după caz. 63. utile soluţionării cauzei. . decât juridică. Funcţia publică are la bază o serie de principii136: . cunoaşterea. părând că are. iar funcţiile publice sunt prevăzute în anexa acestuia. de către cel interesat ori de către opinia publică. nr. Preda. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. mai degrabă. conţinutul activităţilor desfăşurate de funcţionari în exercitarea prerogativelor de putere publică fiind determinat de lege. G. 251 din 22 martie 2004. Unele consideraţii şi observaţii critice asupra statutului funcţionarilor publici. întrucât funcţia publică este definită de Statut. fără părtinire. adică a furnizării tuturor informaţiilor necesare şi solicitate.principiul imparţialităţii exercitării funcţiei publice.

iar.principiul responsabilităţii. . la timp şi întocmai. presupune soluţionarea cazului dat cu respectarea adevărului obiectiv. pe de o parte. să fie temeinice şi legale. colectivitate. ci în cel al încadrării în limita veniturilor sau bugetelor proprii ori alocate).de natura (normativă sau individuală) a actului şi de importanţa acestuia. avizul. pe de altă parte. etc. . . autoritate. adică de îndeplinire sau exercitare a funcţiei în conformitate cu obligaţiile decurgând din 262 . respectiv pe baza stării de fapt corect stabilite şi cu respectarea prevederilor legale integral aplicabile situaţiei. în conformitate cu prevederile legale. constând în îndatorirea executării tuturor dispoziţiilor ierarhice legale ale superiorilor acestuia. a modului de desfăşurare şi fundamentare a procesului decizional.. iar întreruperea sau suspendarea temporară ori încetarea definitivă a raporturilor de serviciu din motive neimputabile acestora nu determină pierderea drepturilor legal câştigate şi nici a calităţii de funcţionar public păstrat în corpul de rezervă. . decizia. . în limitele competenţei sale.principiul subordonării ierarhice a funcţionarului public – trăsătură distinctivă a acestuia faţă de parlamentar sau judecător -. inclusiv a actului rezultat în cadrul lui. rezultatul economic al exercitării funcţiei (nu neapărat în sensul rentabilităţii economice.principiul obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei în sensul că funcţionarii publici nu pot fi eliberaţi sau destituiţi din funcţie decât în condiţiile şi cazurile legal şi limitativ prevăzute. rezultatul social scontat.principiul eficienţei şi eficacităţii are în vedere. astfel încât propunerea. aşteptat de individ.

Noţiunea funcţionarului public Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar. constituie statul de funcţii a acestora. Deşi legea nu le mai enunţă ca şi principii generale şi distincte. Totalitatea funcţiilor dintr-o autoritate sau instituţie. Titularul 263 . fiind interzisă orice discriminare. efectuarea lui în interesul acestuia de către autoritatea sau instituţia publică cea mai apropiată posibil.competenţele şi atribuţiile încredinţate titularului ei şi prin a căror încălcare se declanşează răspunderea juridică a acestuia. Conţinutul concret al drepturilor şi îndatoririlor decurgând din funcţie şi revenind titularului ei se stabilesc prin fişa postului. corespunzător schemei de organizare a lor. cu diviziunile şi subdiviziunile componente structurale. . principiul egalităţii (accesului) şanselor de intrare şi promovare în corpul funcţionarilor publici prin concursul deschis pentru fiecare cetăţean ce îndeplineşte condiţiile legale ceea ce este o reflectare particularizată a principiului egalităţii în drepturi.principiul orientării către cetăţean a funcţiei publice în sensul prestării la termen şi întocmai a serviciului public solicitat. iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. meritelor şi competenţei profesionale. transparenţei. Ea reflectă şi diferenţierile faţă de alte funcţii sau posturi similare. 1.3. totuşi putem considera ca principii şi următoarele reguli: principiul selecţiei funcţionarilor prin concurs după criteriul competiţiei deschise. atât cele publice cât şi cele nepublice.

b) funcţia publică nu se poate realiza în afara unui titular învestit cu înfăptuirea ei şi devenit. izvorând din nevoile practice ale exercitării organizate a puterii publice în scopul realizării unui serviciu public determinat. sunt încadraţi cu contract de muncă şi reprezintă. inclusiv cel de autoritate. deci între situaţia juridică şi titularul ei. funcţia publică nu epuizează întreg conţinutul atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu ce revin unui funcţionar deoarece cel în cauză mai poate primi. fie în baza dispoziţiilor superiorilor săi ierarhici. Între funcţie şi funcţionar. mai ales. alături de acestea. respectiv funcţionarul public. chiar administrative. În acest fel operează distincţia între funcţionarul public. de larg interes. trebuie să 264 . există multiple legături şi diferenţieri: a) funcţia publică este o situaţie juridică obiectivă. fie în baza legii. din cadrul unor societăţi comerciale. şi titularii altor funcţii. d) funcţionarul exercită funcţia numai în baza unei învestiri legale şi în limitele ei. c) de regulă. în organizaţiile cu scop lucrativ aşa-numitul personal neproductiv sau indirect productiv. În privinţa noţiunii de „funcţionar” sau de „funcţionar public”. instituită şi generalizată prin noul Statut. numit şi administrativ. astfel. Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. fără a putea refuza realizarea ei decât în cazul unor dispoziţii apreciate ca ilegale ale conducerii sale. inclusiv autorităţi şi instituţii care nu au atribuţii executive. regii autonome. şi alte însărcinări legate de exerciţiul funcţiei sale. impersonală – deoarece este o creaţie a legii – existând independent de titularul sau deţinătorul ei. funcţionar public apt pentru misiunea încredinţată.unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate. care se poate schimba.

remarcăm faptul că deşi era şi este utilizată frecvent de ştiinţa dreptului administrativ şi de cea a dreptului muncii. de regulă. „lucrător”. pentru o perioadă de timp nedeterminată. de ştiinţa administraţiei ori de cea economică. etc. mai rar prin alegere sau prin alte forme (desemnare). de regulă. de regulă administrativă sau executivă. chiar dacă unele efecte se produc şi în afara ei. ca o consecinţă a modificării vremelnice a raportului de serviciu în care se află. conducând la inexistenţa actelor sale juridice lipsite de orice urmă de legalitate (autenticitate sau oficialitate). pe o perioadă nedeterminată. decât cea din care face parte în mod obişnuit. b) funcţionarul public trebuie învestit cu exerciţiul funcţiei sale. Neapartenenţa la un organ exclude posibilitatea valabilităţii juridice a manifestărilor de voinţă intenţionate. fiind salarizată pentru activitatea depusă. Raţiuni practice pot determina că în mod temporar – prin delegare sau detaşare – o persoană să-şi exercite funcţia în cadrul unei alte autorităţi sau instituţii. „angajat”. în raporturile cu terţii în care intră organul în cauză. de regulă. întrucât funcţia se exercită în cadrul acestora. Pornind de la conţinutul funcţiei publice executive putem defini funcţionarul public administrativ ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau instituţie publică aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal investită cu exerciţiul unei funcţii publice executive. dar şi în acest caz funcţionarul se află tot în cadrul unui organism determinat. legislaţia utilizează diferite terminologii neunitare incluzând noţiuni ca „salariat”. Din această definiţie rezultă că: a) funcţionarul public administrativ trebuie să facă parte dintr-o autoritate sau instituţie publică. „personal”. ceea ce înseamnă necunoaşterea limitei maxime 265 . prin numire. c) învestirea funcţionarului public administrativ şi exerciţiul funcţiei se fac.

cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004. de inamovibilitate şi care. d) de regulă. e) funcţionarul public administrativ. inclusiv dreptul de a fi controlat sau de a putea verifica.în timp până la care operează exerciţiul funcţiei. protocol. respectiv superiorul său ierarhic.2 şi 5. asemenea acte pe seama subordonaţilor săi. la rândul său. în cazul exercitării lor neconforme cu legea. Statutul funcţionarilor publici a adoptat. care efectuează activităţi de secretariat-administrative. salariul reprezentând echivalentul bănesc al funcţiei (poziţie şi existenţă socială). fără ca aceasta să echivaleze cu o stare perpetuă. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 266 . după caz. art. conform legii. o definiţie şi anumite criterii particulare în configurarea conceptului de funcţionar public137: a) funcţionarii publici nemaiîncheind contract individual de muncă. funcţionarul este salarizat pentru activitatea depusă. întreţinere-reparaţii şi de deservire. spre deosebire de parlamentar sau magistrat (judecător). Republicată în Monitorul Oficial al României nr. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Nu sunt excluse anumite limitări în timp care să confere un caracter temporar exercitării unei funcţii (cazul delegării sau detaşării). din raţiuni specifice. gospodărire. pe viaţă. precum şi posibilitatea de a fi sau de a se substitui în atribuţii. dincolo de stabilitatea în funcţie (dreptul la carieră) nu exclude posibilitatea modificării (prin delegare ori detaşare) sau încetării (prin demisie. eliberare sau destituire) a raportului de serviciu. este angajat cu contract individual de muncă neavând 137 Legea nr. numai personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice. se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare faţă de inferiorul. Aceasta îl obligă la executarea întocmai a dispoziţiilor curente de serviciu ale superiorilor şi. îi conferă atributul de a emite.

Vedinaş. de deservire. pag. precum şi bibliografia citată 267 . conform Constituţiei. Teoria funcţiei publice comunitare. pentru acest personal auxiliar. această lege este. b) funcţionarilor publici li se aplică prevederile din Legea privind Statutul funcţionarilor publici. corpul magistraţilor. De la prevederile Statutului mai sunt excluse şi: personalul salariat încadrat.calitatea de funcţionar public şi aplicându-i-se legislaţia muncii. Referitor la acest personal auxiliar trebuie să arătăm că: • acestui personal auxiliar i se aplică integral regimul juridic al dreptul muncii şi la modificarea ori încetarea contractului de muncă. dar nu pe aceea de funcţionar public. casier. 2000. dublată de încheierea contractului de muncă. mai ales dacă se susţine un concurs de către mai mulţi candidaţi. 11-13. Călinoiu. terminologia specifică legii şi anume aceea de Statut. bibliotecar). este discutabilă modificarea aceluiaşi act normativ prin ordonanţa de urgenţă a executivului. • o bună parte din aceste persoane au calitatea de funcţionari (secretar-dactilograf. la cabinetul demnitarului. adoptată în condiţiile angajării răspunderii Guvernului faţă de plenul parlamentului în şedinţa comună a camerelor sale. Această denumire reflectă într-un prim sens138 specificul 138 C. cadrele didactice. Editura Lumina Lex. pe baza încrederii personale. V. de natură organică. precum şi în materia litigiilor de muncă (jurisdicţiei muncii). • nimic nu împiedică la ocuparea posturilor de către cei în cauză să opereze şi o numire în funcţie. curier. Bucureşti.

Pe de altă parte.reglementării şi anume acela de a grupa principalele probleme pe care le presupune situaţia juridică a funcţionarilor publici. acolo. în mod derogator nu numai reglementările deja existente în temeiul legilor speciale dar şi cele viitoare. abordând probleme de genul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Contentieux administratif. 139 Jean Marie Auby. precum şi ansamblul normelor esenţiale aplicabile tuturor acestora sau majorităţii139 lor. Institutions administratives. cazul militarilor. autoritatea vamală. a VII-a. Această idee călăuzeşte. Organisation générale. Planifications. 268 . etc. Interventions de l’administrations dans l’economie. ed. inclusiv celor care au deja statute proprii (aprobate prin legi speciale). Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care desfăşoară activităţi în cadrul unor servicii publice cum ar fi: structurile de specialitate ale Parlamentului. Jean Bernard Auby. Totuşi. naval. 383. poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative alte servicii publice stabilite prin lege. 1996. serviciile diplomatice şi consulare. Dalloz. Paris. trebuie să remarcăm faptul că legea în cauză are un conţinut mult mai larg deoarece ea reglementează şi organizarea funcţiei publice. de management a funcţiilor publice şi funcţionarilor publici. Amenagement du téritoire. constituind dreptul comun în materie. Prix. Consiliul Legislativ. aceasta are loc numai în măsura în care respectivele statute nu dispun altfel. pag. aerian) sau învăţământ. a celor din transporturi (feroviar. Administraţiei Prezidenţiale. militarizaţilor. deşi dispoziţiile Statutului în cauză se aplică tuturor funcţionarilor publici.

1972. titular de drepturi şi/sau obligaţii. avizul prefectului la numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din 140 Jean Boulouis. (de exemplu.141 c) funcţionar public este numai persoana numită într-o funcţie publică. Drept constituţional. ediţia a VI-a. adică un statut personal. deci persoane de conducere sau de execuţie). 192. calitatea de funcţionar nu este aceea de simplu subiect sau parte într-un raport juridic concret. Drăganu. ci este cazul unei situaţii sau poziţii într-un ansamblu de raporturi juridice.Denumirea de Statut reflectă. pag. că revine conducătorului autorităţii sau instituţiei ori conducerii supraordonate ierarhic eventual cu respectarea unor formalităţi de genul acordului. însăşi natura situaţiei funcţionarului sau condiţia juridică a acestuia. Trebuie menţionat că: • numirea provine de la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. indiferent de locul ocupat de cel în cauză în ierarhia internă a organului din care face parte (director. avizului. 1997. etc.. cu respectarea dispoziţiilor din Statut.cit. 269 . inspector. viceprimari şi consilieri în cazul autorităţilor locale) sau desemnate (cazul premierului şi a întregului guvern votat de parlament). • numirea în funcţii de conducere din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care.140 Întradevăr. Droit institutionnel de l’Union Européene. credem. op. referent. pag. 141 T. în al doilea sens. şef serviciu. ceea ce exclude de la bun început toate persoanele alese (primari. 189. Montchrestein.

în sensul Statutului.. exceptând-o pe aceea a responsabilităţii ministeriale nr. Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici. 1. subprefecţii. neexistând încă o lege proprie pentru această categorie. pentru munca depusă. fie în baza legii (impozitul pe salar.115/1999 sau a Legii nr.161/2003. şi a obligaţiilor corespunzătoare decurgând din aceste drepturi. Regimul juridic al funcţiei publice 270 . Statul de plată sau de salarii este o reflectare a statului de personal cu specificarea drepturilor băneşti (salariale) cuvenite. Legii contenciosului administrativ. sau mai precis nu se aplică prevederilor acestuia persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică. plata pensiei de întreţinere.).215/2001). de exemplu. în principal. Numărul total al persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute în statul de funcţiuni formează efectivul de personal al respectivei autorităţi sau instituţii. membrii guvernului. contribuţia la asigurări sociale. e) acolo unde prevederile statutare sunt neîndestulătoare ele se completează. În baza statului de funcţii şi a efectivului de personal se obţine statul de personal care cuprinde diviziunile sau structurile nominalizate (denumite). de exemplu). etc. cu prevederile legislaţiei muncii.unităţile administrativ-teritoriale ( art. etc. prefecţii. d) nu intră în categoria funcţionarilor publici.133/2 din Legea administraţiei publice locale nr. în măsura în care nu contravin. fie a unor titluri de creanţă (imputaţii şi reţineri pentru plata unor pagube sau datorii. cu ale legislaţiei pensiilor şi asigurărilor sociale. funcţiile ce fac parte din ele şi numărul posturilor pentru fiecare funcţie cu numele persoanelor care ocupă fiecare post.4. cum ar fi.

. art. conform Statutului. . de unde şi concluzia că odată ocupată funcţia devine şi o situaţie juridică subiectivă. legal reglementată.50.a. preexistentă. Există condiţii generale142 de acces la funcţiile publice administrative care trebuie întrunite. o persoană fizică într-o anumită funcţie determinată în scopul exercitării acesteia corespunzător legii.cit.existenţa cetăţeniei române şi domiciliul în România. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare. astfel. totuşi raportul juridic concret de funcţiune sau de serviciu se formează în mod efectiv numai prin învestirea unei persoane fizice cu/sau în funcţia publică respectivă şi care devine. . modificare şi încetare. 271 . în persoana celui care urmează a fi investit cu o anumită funcţie (alăturate diverselor condiţii speciale atât de diferite de la o funcţie la alta. pag. titulara drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic nou format. Negoiţă. Drept administrativ.existenţa vârstei de 18 ani împliniţi. 160. Legea nr. op. Deşi funcţia publică reprezintă o situaţie juridică obiectivă.. 142 143 Al. cu respectarea condiţiilor legale.capacitate deplină de exerciţiu. Condiţii generale ale investirii în funcţie Regimul juridic al funcţiei publice reprezintă ansamblul normelor juridice care au ca obiect reglementarea funcţiei respective în privinţa modului ei de formare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate. Investirea în funcţie reprezintă actul juridic individual unilateral de putere al unei autorităţi care numeşte. 251 din 22 martie 2004. dar care sunt prevăzute în statute sau reglementări proprii) şi anume143: . prin apartenenţa ei la o anumită persoană strict determinată.

. De aceea.lipsa stării de incompatibilitate. scris şi vorbit.să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu-i fi fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.depunerea jurământului de credinţă. promovarea concursului sau examenului de specialitate. cetăţenia română exprimă apartenenţa persoanei la statul român şi reprezintă o garanţie de loialitate faţă de acesta şi faţă de modul de promovare a intereselor naţionale. De asemenea persoana care urmează să ocupe o funcţie publică trebuie: .să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. contra statului sau contra autorităţii. .existenţa cetăţeniei române deoarece mai mult decât oriunde exercitarea puterii publice fiind chintesenţa statului.declaraţia de avere. şi anume: . . . care împiedică înfăptuirea justiţiei.compatibilitate morală. persoana îndreptăţită la această activitate trebuie neapărat să aparţină numai de acel stat pe care îl reprezintă şi cu ale cărei autorităţi şi interese se identifică. În cazul nostru.pregătirea profesională de specialitate. . de serviciu sau în legătură cu serviciul. . Rezultă că pentru învestirea în funcţia publică trebuie îndeplinite anumite condiţii.să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. . de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşită cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. conform Statutului şi altor legi numai cetăţenii români pot fi admişi în funcţiile publice civile şi în 272 .cunoaşterea limbii române.

Dacă existenţa cetăţeniei reprezintă o condiţie minimală de acces la o funcţie publică rezultă că străinii (cu sau fără altă cetăţenie) sau calitatea de străin constituie un impediment legal absolut pentru accesul şi ocuparea funcţiei publice. În condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. datorită conflictului sau coliziunii posibile de interese între cele ale statului român şi statul sau statele ce-şi reclamă propriile prerogative faţă de persoana care prin cetăţenia sa străină intră şi sub jurisdicţia statului terţ. Cetăţenia este generatoarea egalităţii între cetăţeni în faţa legii. a) Condiţia de domiciliu în România trebuie şi ea îndeplinită. după cum însăşi funcţia are. o componentă sau o dimensiune spaţială prin locul de manifestare a competenţei între anumite limite geografice. Mai mult. a autorităţilor publice. inclusiv administrative. deoarece exerciţiul funcţiei presupune prezenţa permanentă a titularului ei în raza teritorială a autorităţii căreia îi aparţine. adică cele prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. au dreptul de a 273 . la rândul ei. civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. viceprimarilor. dacă ar îndeplini o atribuţie de competenţa autorităţilor române. cetăţenii uniunii care îndeplinesc condiţiile legale. iar conform Constituţiei.cele militare. mai ales în cazul unor funcţii reprezentative eligibile (cazul primarilor. funcţiile şi demnităţile politice. consilierilor) pe plan local. în unele situaţii. precum şi în privinţa modul de acces şi a şanselor de ocupare şi promovare în funcţiile publice. Prin modificarea Statutului a dispărut condiţia cetăţeniei române exclusive pentru accesul la funcţia administrativă. în mod cumulativ. cerinţa legală este ca domiciliul să fie în raza unităţii administrativ-teritoriale în care cel în cauză este ales.

art. ceea ce îi lipseşte sau îi privează de exerciţiul drepturilor atât civile cât şi electorale. nu poate avea nici exerciţiul drepturilor electorale.17. implicit.4). republicată în Monitorul Oficial nr. 5 din Legea privind alegerile locale nr. b) Vârsta de 18 ani împliniţi.145 Statutul face referire expresă la condiţia capacităţii depline de exerciţiu ceea ce include. cel care nu poate alege nici nu poate fi ales. 70/1991 (republicată în 1996).758 din 29 octombrie 2003. 274 . şi art. Celălalt element se referă la starea de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează cel în cauză. justifică eliberarea din funcţie. având psihicul deficitar sunt puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. neavând exerciţiul drepturilor civile. Pierderea ulterioară a discernământului şi. deci starea legală de pierdere a exerciţiului drepturilor civile şi electorale. fără îndoială. dar nici investit sau numit în funcţii publice. Unul se referă la majorat. 35 din Constituţie. 34. prefectul şi subprefectul cel puţin 30 de ani). conform legislaţiei noastre electorale în materie. Într-adevăr. Statutul a prevăzut această condiţie prin două elemente distincte. alin. deşi pentru unele funcţii se prevăd vârste mai mari (de exemplu. 145 Art. Se subînţelege că cel lipsit de discernământ prin act juridic. desigur. adică la vârsta de 18 ani împliniţi desigur cel târziu în ziua numirii în funcţie. atât majoratul (cu excluderea capacităţii de exerciţiu restrânse). cât şi inexistenţa punerii sub interdicţie. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale deoarece cei lipsiţi de discernământ (minorii sub vârsta de 14 ani şi debilii mintali) sau având discernământul alterat sau diminuat (alienaţii mintali şi minorii între 14-18 ani) n-au acces la funcţia publică dacă. 144 Constituţia României. a capacităţii de exerciţiu.alege şi de a fi ales în autorităţile administraţiei publice locale144.

a discernământului.atestată pe bază de examen medical de specialitate. sau nu ca urmare a unei solicitări a organelor judiciare. vizează atât aspectul psihic. De aceea. iar lipsirea de aceste drepturi pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare împiedică accesul la o funcţie publică pe o anumită perioadă de timp (excepţie făcând cazul condamnării la închisoare pe viaţă). lipsa. Într-adevăr. d) Capacitatea deplină de exerciţiu şi are în vedere existenţa în persoana celui în cauză a drepturilor politice (de a alege şi de a fi ales) în totalitatea lor deoarece însăşi funcţia publică este expresia puterii chemate să apere şi să garanteze realizarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti. în acest sens Codul penal a prevăzut ca pedeapsă complimentară interzicerea 275 . nu are relevanţă. aşa cum prevede legislaţia în vigoare. care dacă sunt constatate medical de specialişti. ori a celor faţă de care s-a dispus numai măsura de siguranţă a obligării la tratament medical (psihic) ori la internarea medicală obligatorie pentru că s-a săvârşit o infracţiune sau cazul celor care prezintă tulburări psihice ori de comportament. cât şi cel fizic. inclusiv existenţa discernământului complet. c) Starea de sănătate corespunzătoare. că este cazul debililor sau alienaţilor mintali. ulterior. Această condiţie deosebit de largă include şi starea psihică corespunzătoare. neabolit şi nealterat. eliberarea din funcţie. definitivă sau temporară. în acest sens. Drepturile electorale sau politice se exercită în anumite condiţii prevăzute de Constituţie şi de legislaţia electorală. alterarea acestuia împiedică persoana să poată deţine o funcţie ce reclamă discernământul permanent necesar exercitării puterii şi asumării responsabilităţii şi răspunderii care decurg din ea. puşi sub interdicţie pe cale judecătorească. reprezintă temei pentru a-l exclude pe cel în cauză de la accesul la o funcţie publică sau justifică. iar nu şi legal.

care împiedică înfăptuirea justiţiei. etc. aceasta operând de drept. În schimb. Însă. textul din 146 Legea nr. Pedepsele complimentare nu ridică probleme deosebite în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. cu modificările şi completările ulterioare. care ar face incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. art. interzicându-i: .dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat. 276 . împiedicând fie accesul la funcţia publică. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. e) Compatibilitate morală definită în Statut în sensul că cel în cauză să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. de regulă. cum ar fi cele de genul abuzului şi neglijenţei în serviciu. lit. au fost prevăzute ca abateri penale incompatibile cu calitatea de funcţionar pentru cel care a fost condamnat146 pentru infracţiuni contra umanităţii. . contra statului sau contra autorităţii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 251 din 22 martie 2004.49.dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Modificarea adusă Statutului a eliminat interdicţiile prevăzute în Codul penal care consacră ca pedepse complimentare pentru cel condamnat. fie impunând eliberarea din funcţie a celui condamnat definitiv. unde pedepsele principale sunt însoţite.dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat. şi de pedepsele complimentare corelative. luării de mită. de serviciu sau în legătură cu serviciul. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. h). de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. În aceste situaţii nu este necesar ca instanţa penală să fi pronunţat şi pedeapsa complimentară a interdicţiei..

ca de exemplu. .desfăşurarea unei activităţi de poliţie politică. indiferent de modul ei de sancţionare. iar actele se întocmesc (redactează) în limba română. În schimb. dacă cel în cauză a fost condamnat şi s-a dispus o pedeapsă complimentară de interdicţie nu se mai ridică probleme deosebite în privinţa situaţiei juridice a funcţiei publice respective. indiferent de nivelul (mediu sau superior al pregătirii). ca o cerinţă minimală de cultură generală. 277 . Desigur. cele de corupţie sau de fals. ci. chiar dacă aceştia cunosc limba acestei minorităţi aparţinătoare ca limbă maternă. Tot incompatibilităţi morale sunt determinate şi de: .destituirea dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. f) Cunoaşterea limbii române scris şi vorbit. în celelalte situaţii rămâne la aprecierea autorităţii. mai ales pentru acele infracţiuni intenţionate în care condamnarea pentru ele atrage şi incompatibilitatea exercitării funcţiei publice. astfel cum este ea definită prin lege. Dacă în timpul exercitării funcţiei cel în cauză suferă o condamnare pentru o infracţiune incompatibilă cu funcţia avută va fi eliberat din funcţie. cu închisoare ori cu amendă. se are în vedere orice infracţiune intenţionată. chiar dacă făptuitorul a fost amnistiat sau pedeapsa aplicată a fost graţiată. de modul de executare ori de suspendare a executării.Statut este cu mult mai larg făcând referire nu numai la infracţiuni care se pretează a fi săvârşite şi de funcţionari. inclusiv celor aparţinând minorităţilor naţionale şi activând în autorităţile din unităţile administrativ-teritoriale unde locuiesc astfel de minorităţi legal recunoscute. Această cerinţă revine tuturor funcţionarilor. lucrările (şedinţele) autorităţilor se desfăşoară în această limbă. cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea. dar şi ca o cerinţă legală întrucât limba oficială a statului este româna.

Aceasta înseamnă verificarea profesională prealabilă prin examinarea. h) Promovarea examenului sau câştigarea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice147 sau. medicale. diploma de studii în sine nefiind suficientă pentru ocuparea şi deţinerea funcţiei publice decât cel mult pentru perioada debutului sau stagiaturii. i) Obligaţia prezentării declaraţiei de avere. la numirea şi la eliberarea din funcţie conducătorului autorităţii sau instituţiei din care face parte în 147 Legea nr. art. În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere semnificativă (de peste 20%). studii medii. fie direct la limba română. va opera eliberarea lui din. etc. liceale sau post-liceale ori al specializării (administrative. fie indirect prin probele scrise şi orale de specialitate ori este prezumată a fi îndeplinită prin certificatele şi diplomele de absolvire depuse la dosar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. respectiv nivelul studiilor superioare de lungă sau scurtă durată. uneori şi efectuarea perioadei de stagiu sau de probă ori de încercare cu caracter provizoriu în funcţie. Dacă între timp aceste cerinţe de studii sunt modificate sau se schimbă. 1). iar cel în cauză nu le mai îndeplineşte. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare. economice. capacitatea sau competenţa profesională ori de specialitate pentru postul pe care urmează să-l ocupe.Îndeplinirea cerinţei poate fi verificată la numirea în funcţie prin examinarea susţinută de candidat. juridice. altfel spus.). unii funcţionari publici din serviciile care au contact direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. tehnice. 278 . alin. limitată în timp. 251 din 22 martie 2004.51. g) Pregătirea profesională de specialitate sau condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică. didactice. în condiţiile legii.

cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică. . .în cadrul regiilor autonome. remunerate sau neremunerate după cum urmează: . Funcţionarii publici care. adică practic imposibilitatea cumulului de funcţii. literar – artistice. relevat de discrepanţa dintre venituri şi achiziţiile de bunuri ori acumulările de bani peste nivelul celor dintâi.în calitate de membru al unui grup de interes economic. j) Lipsa sau inexistenţa incompatibilităţii între calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie sau demnitate publică. Declaraţia de avere se reactualizează anual.în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. ca o garanţie că exerciţiul puterii nu a reprezentat o sinecură sau un prilej de îmbogăţire. din sectorul public sau privat. ştiinţifice. societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ. . precum şi a evoluţiei acesteia la finele exercitării funcţiei publice. cu excepţia calităţii sau activităţii didactice. în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată. pe durata numirii sale. au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la asemenea societăţi sau unităţi nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la 279 . în sistemul actual legislativ care consacră libertatea muncii.în cadrul cabinetului demnitarului. în condiţiile legii. orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate. Legea a prevăzut ca incompatibilităţi deţinerea altor funcţii şi desfăşurarea altor activităţi. după caz.scopul cunoaşterii stării sale materiale la preluarea postului. Concomitent se depune şi o declaraţie de interese care se reactualizează. Într-adevăr. în exercitarea funcţiei publice.

Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. 148 Legea nr. Grupul este persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea sau nu calitatea de comerciant.este chemat să rezolve cereri. nu sunt permise raporturi ierarhice directe între funcţionarii publici care sunt soţi sau rude de gradul I. precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective148.1) 280 . În privinţa calităţii de membru al unui grup de interes economic trebuie să avem în vedere faptul că acest grup reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituită pe o perioadă determinată. 161/2003 ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. publicată în Monitorul Oficial nr. în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi.118.279 din 21.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial.asemenea organizaţii timp de 3 ani după ieşirea din Corpul funcţionarilor publici. Astfel. funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii: . alin.2003. Aceeaşi incompatibilitate apare şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.04. Conflictul de interese este definit de Legea nr. art. De asemenea. prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

.rezolvarea stării de incompatibilitate prin opţiunea celui în cauză conduce. cu funcţionarii publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I. la menţinerea sau la pierderea funcţiei publice. după caz. . Din analiza raportului dintre incompatibilităţi şi conflictul de interese relevă următoarele aspecte: . penală sau civilă potrivit legii. participă în cadrul aceleaşi comisii. constituite conform legii. . ale soţului ori rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. pe durata exercitării funcţiei publice.- - interesele sale patrimoniale. continuă. între cele două stări. sub sancţiunea eliberării din funcţie. Legislaţia mai prevede şi cazuri speciale de incompatibilitate vizând administraţia publică. conflictul de interese vizează numai aspecte patrimoniale.incompatibilitatea cuprinde prohibiţii vizând funcţii sau alte activităţi atât remunerate cât şi neremunerate. 281 . după caz. administrativă. în timp ce conflictul de interese este numai temporar.incompatibilitatea vizează o stare perpetuă.incompatibilitatea se rezolvă prin renunţarea la una din stările care o generează. în timp ce nerezolvarea conflictului de interese atrage. în timp ce conflictul de interese presupune abţinerea de la implicarea funcţionarului în rezolvarea cererii ori participarea la procesul decizional respectiv. fiind un conflict permanent cu o altă funcţie sau autoritate. subprefecţilor şi secretarului unităţii administrativteritoriale care nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice. răspunderea disciplinară. cum este cazul prefecţilor.

Statutul a mai prevăzut. Toate aceste incompatibilităţi. Apariţia ei în acest interval. exprimarea de opinii politice în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu. Dacă totuşi funcţionarii publici sunt aleşi sau numiţi pentru exercitarea funcţiei de demnitate publică. ca stare de moment. fără să le definească. deoarece el poate renunţa la calitatea sau funcţia care-i blochează accesul. imediat. în termen de 3 zile de la numire având următorul conţinut: „Jur să respect Constituţia. neurmată. şi interdicţiile. sau oprelişte temporară. k) depunerea jurământului de credinţă. vor fi suspendaţi din funcţia publică deţinută pe durata exercitării acelei funcţii. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Inexistenţa stării de incompatibilitate trebuie să persiste pe toată durata exercitării funcţiei. să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care 282 . care nu permite funcţionarului. deşi sunt limitări ale capacităţii juridice a persoanelor fizice. atrage eliberarea din funcţie a celui vizat prin actul conducătorului. de exemplu. ce reprezintă simple oprelişti privitoare la anumite activităţi sau acţiuni ce nu trebuie săvârşite de funcţionar în legătură cu sau în timpul exercitării funcţiei sale ca. conferind o reală independenţă funcţională în exercitarea deplină a puterii publice. de exemplu. de renunţarea la calitatea incompatibilă de către cel în cauză.Corelativ incompatibilităţii – ca stare de durată – există şi interdicţia. nu sunt o ştirbire ori o decădere din drepturile politice şi civile – de genul interdicţiilor pronunţate prin hotărâre judecătorească – menite a-l împiedica pe cel vizat în accesul la funcţia publică. abţinerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice. ele fiind doar simple îngrădiri temporare de natură specială în scopul evitării unor conflicte de interese. să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării.

în litera şi spiritul legii.2).54. în persoana celui vinovat. art. de conducere sau de execuţie. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare.am fost numit. dacă s-au respectat toate condiţiile prevăzute de lege în realizarea lor (sau la emiterea înscrisurilor administrative). în baza principiului aparenţei în drept. În rândul acestor condiţii. alin. desăvârşeşte învestitura în funcţie şi reprezintă momentul de debut în exercitarea legală a funcţiei. respectând libertatea convingerilor sau cu o altă formulare religioasă. Depunerea lui. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Depunerea jurământului înseamnă angajarea deplină şi fidelă a titularului funcţiei în realizarea integrală şi întocmai a atribuţiilor de serviciu. 251 din 22 martie 2004. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ (deciziei) de numire149 uneori legea prevăzând sancţiuni deosebit de specifice cum ar fi demisia de drept a celui în cauză. care se adaugă celor generale sau care le 149 Legea nr. Lipsa depunerii jurământului nu afectează în mod esenţial valabilitatea acţiunilor întreprinse de funcţionar care vor putea fi considerate legale. prevăzute în reglementări speciale cuprinse în statute şi regulamente proprii mai ales în cazul militarilor sau unor servicii speciale.65. Săvârşirea de fapte care îl încalcă atrage declanşarea răspunderii juridice. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. alin. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Mai pot exista şi unele condiţii speciale care se cer a fi întrunite pentru ca o persoană să poată ocupa anumite funcţii publice. penale (trădarea). cazul consilierului local sau judeţean ori a primarului150. în diferite forme. cu modificările şi completările ulterioare. art. unele chiar foarte severe. 150 Legea nr. ca ultimă formalitate procedurală. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. 251 din 22 martie 2004.34. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere.2) şi art. 283 . alin.7).

juridice. respectiv a funcţionarului. fiind o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală provenită de la acea parte a raportului juridic care încredinţează funcţia spre exercitare. Numirea este un act de drept administrativ individual emis. condiţia fizică. suspendarea. când. 284 . sexul. În concluzie. Formarea. Ea este un act juridic unilateral individual de autoritate provenind de la un organ public sau instituţie publică prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul autorităţii sau instituţiei respective. de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. întreruperea şi încetarea raportului de serviciu (funcţiune) A. ca regulă nu operează şi consimţământul celeilalte părţi a raportului juridic. vechimea în funcţie.particularizează pe acestea. conform principiului simetriei formal . deşi alte categorii beneficiază de alegere în funcţiile reprezentative (primarii) sau desemnare şi votare (premierul şi guvernul). Conform Statutului învestirea se face prin numire. modificarea. putem enumera limita de vârstă maximă. studii de specialitate corespunzătoare sistemului. Odată întrunite condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia publică urmează operaţiunea propriu-zisă a învestirii sau învestitura. etc. învestirea prin numire nu este un act juridic bilateral sau un acord de voinţă. ci şi pentru derularea lui ulterioară – prin modificare şi suspendare – dar şi pentru încetarea lui în acelaşi mod. chiar dacă viitorul titular al funcţiei ar fi formulat anterior o solicitare expresă în vederea investirii sale urmată de actul numirii. Această caracteristică este esenţială nu numai pentru formarea raportului de serviciu ori de funcţiune. de regulă. ceea ce permite formarea şi exercitarea raportului de serviciu pe durată nedeterminată. reputaţia şi moralitatea neştirbită. b.

Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii. ce desăvârşeşte procedura investiturii este depunerea jurământului de credinţă. din partea persoanei în cauză. promovare. dar care ar putea fi vătămaţi în 285 . notarea cunoştinţelor. etc. mai ales. calificativele profesionale anterior obţinute. Operaţiunea cea mai frecventă este cea a concursului sau examenului de specialitate. O formalitate tipică prealabilă este avizul consultativ al compartimentului juridic cu privire la modul de respectare a condiţiilor de legalitate la numire. numirea neaprobată). în cazul iregularităţii învestirii. adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. nedepunerea jurământului. etc.). dar strâns legate de ea. incluzând condiţii specifice (vechime în funcţie. avizului. Dimpotrivă. numele funcţionarului public. O formalitate ulterioară şi ultimă. implicit. transferare (lipsa avizului.Investirea poate cuprinde şi o procedură mai complexă care să includă formalităţi anterioare. în raporturile cu terţii. concomitente sau ulterioare operaţiunii propriu-zise de ocupare (numire) a funcţiei. aprobării. sub forma propunerii. acordului. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. concursul nevalidat. Acestora din urmă nu li se poate imputa necunoaşterea iregularităţii învestirii. avansare înainte de termen) când suntem în prezenţa aşa-numitului „funcţionar de fapt” se pune problema valabilităţii actelor şi operaţiunilor emise sau întreprinse în legătură cu atribuţiile sale exercitate. în sensul încălcării unor condiţii neesenţiale de legalitate la numire. denumirea funcţiei publice. Fiind esenţială în naşterea raportului de funcţiune lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investiturii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi. destituite. precum şi drepturile salariale. confirmării. data şi locul de la care şi unde se exercită.

În general. actele de stare civilă). respectiv persoanele active din aceste sectoare. gospodărire. în vreme ce actele de constatare. cu respectarea prevederilor legii în materie. actele de impozitare. vor trebui considerate valabile sau valide în baza principiului aparenţei în drept. prin care deveneau şi angajaţi ai instituţiei respective. procese-verbale de control). În acest sens. protecţia socială. protocol. actele de sancţionare contravenţională. de autorizare) sunt nule. Legea cu privire la actele de stare civilă nr. supus regimului juridic de dreptul muncii şi expresie a acordului de voinţă a celor două părţi contractante din raportul de muncă. concediile şi repaosul. care efectuează activităţi de secretariat-administrative.drepturile lor prin nulitatea actelor şi operaţiunilor respective. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. se apreciază că actele de autoritate ce ţin de voinţa exclusivă a funcţionarului (cele se sancţionare. mai puţin drepturile şi obligaţiile funcţiei care formau conţinutului raportului de serviciu. reflecta drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor privitoare la condiţiile şi durata muncii. În schimb.. Până la apariţia Statutului majoritatea funcţionarilor numiţi încheiau şi un contract de muncă. etc. reprezentând o simplă cale de fapt.119/1996 prevede că actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. întreţinere-reparaţii şi de deservire care are calitatea de angajat şi care nu este funcţionar public aplicându286 . sunt valabile. salarizarea. reglementat de Codul muncii şi având o natură privată. deşi ele îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă cerute de lege (de exemplu. respectiv al funcţiei publice. făcute corespunzător legii (cele de stare civilă. Statutul actual prevede obligativitatea încheierii contractului individual de muncă de către personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. Acest contract individual. Nu încheiau şi nici acum nu încheie contracte de muncă personalul militar şi cel militarizat.

art. arhivar. funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară. ori în altă localitate sau în alt organ. 251 din 22 martie 2004. Pentru numirea înalţilor funcţionari publici sunt reglementate condiţii speciale de studii. asociaţii sau organizaţii neguvernamentale. etc. fiind întâlnite şi la societăţile comerciale. de concurs şi numire152. Ca regulă. Desigur. cu modificările şi completările ulterioare. B. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici duce la o mobilitate în cadrul corpului funcţionarilor publici. Raportul de serviciu al funcţionarului public se exercită pe durată nedeterminată cu excepţia cazurilor de ocupare a funcţiilor publice pe o perioadă determinată. în condiţiile prevăzute de lege. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.15. 152 Legea nr. art.6. de specializare şi perfecţionare.). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 251 din 22 martie 2004. poate încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent (prin redistribuire de personal) ori în mod temporar (prin delegare sau detaşare) în acelaşi loc sau organ. deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află. de vechime în specialitate. curier. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 287 . registrator. Modificarea raportului de funcţie sau de serviciu este rezultatul aceleiaşi manifestări unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice. nu este greu de observat că unele funcţii din aceste categorii au efectiv o natură administrativă nepublică (secretar-dactilograf. cu modificările şi completările ulterioare. care poate conferi sau retrage atribuţii.i-se legislaţia muncii151. Ea se efectuează pentru: 151 Legea nr.

vol. deşi este posibilă neschimbarea localităţii.eficientizarea activităţii sau autorităţii sau instituţiei publice. 1978. Ş. de regulă într-o altă localitate şi la o altă autoritate sau instituţie.ea se realizează în interesul propriu al autorităţii sau instituţiei care deleagă şi nu a funcţionarului ei. .în interes public. art. Delegarea are mai multe elemente:154 . dar nu mai mult de 90 de zile calendaristice într-un an (în acest din urmă caz numai cu acordul funcţionarului) funcţionarul păstrându-şi funcţia şi salariul avut153. I.în interesul funcţionarului public pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. fie în aceeaşi localitate. cu modificările şi completările ulterioare. Delegarea sau detaşarea se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei în cadrul căreia funcţionează persoana pentru a îndeplini anumite activităţi în afara organului din care face parte. transfer. exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere. 154 S. 302-303. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. .reprezintă o schimbare temporară (implicit o modificare) a locului de exercitare a funcţiei. Dreptul muncii. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc prin: delegare. I. 251 din 22 martie 2004. 288 . Mohanu. Tr. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează persoana pe o perioadă de cel mult 60 de zile consecutive.76. detaşare. 153 Legea nr. tratat. Belingrădeanu. Bucureşti. fie în alta (în afara ei) – art. Ştefănescu. mutare în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pag. .81 din Statut. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Gh. Ghimpu.

un funcţionar de nivel central sau judeţean este delegat la o filială sau serviciu descentralizat din localitatea unde îşi are sediul şi propria sa autoritate. .funcţionarul îşi păstrează funcţia şi salariul pe perioada delegării. de exemplu. Delegarea poate fi refuzată în caz de invaliditate.funcţionarul va beneficia de plata costului legal al transportului. căruia i se asigură. Refuzul nejustificat al îndeplinirii delegării reprezintă o abatere disciplinară. pag. În concluzie. delegarea reprezintă155 măsura temporară şi unilaterală dispusă de conducerea autorităţii sau instituţiei şi prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de îndeplinire a unor activităţi în interesul.cit. suportate de autoritatea care l-a delegat. Legea nr. art. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cazării şi indemnizaţiei de delegare. iar la încetarea ei revine pe acelaşi post. astfel. 155 156 Idem. care. dar în afara.. justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare intrând în larga categorie a refuzului nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu156. şi stabilitatea funcţiei. împiedică realizarea ei şi când funcţionarul creşte singur copilul minor. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. când starea sănătăţii. 303. dovedită medical. op.constituie o obligaţie de serviciu care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de conducător. 251 din 22 martie 2004.dacă. deşi nenominalizată expres în statut între încălcările de acest gen. toate acestea reprezentând tot atâtea obligaţii ale instituţiei din care face parte cel în cauză. . . cu modificările şi completările ulterioare. organului din care face parte.65 289 .

Bucureşti. Elementele detaşării sunt:158 . numai dacă există acordul scris al funcţionarului public157. 1978. 158 S.deşi se dispune tot în interesul serviciului. I.pe perioada detaşării. Dreptul muncii.Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei în care urmează să îşi desfăşoare activitatea cel în cauză pentru o perioadă de cel mult 6 luni. beneficiind de stabilitatea funcţiei.reprezintă tot o schimbare temporară a locului de exercitare a funcţiei.1).pe aceeaşi perioadă funcţionarul îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale iniţiale. . iar în cursul unui an calendaristic poate depăşi mai mult de 6 luni. Gh. la o altă instituţie şi uneori într-o altă localitate. cel în cauză se integrează ierarhic în noua instituţie de la care primeşte salariul şi faţă de a cărei conducere se subordonează complet. de regulă. Tr. 317-318. art. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. . cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. atribuţiilor şi responsabilităţilor ce i se vor încredinţa. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. dar dacă durata ei depăşeşte mai mult de 6 luni întrun an calendaristic trebuie acordul celui în cauză. 302-303. Belingrădeanu. este totuşi vizată organizaţia unde persoana este detaşată. vol. iar nu cea aparţinătoare ei. Ş. Mohanu. .constituie o obligaţie de serviciu instituită de conducere şi care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de instituţia unde persoana este detaşată.să corespundă pregătirii profesionale. 251 din 22 martie 2004. alin. tratat. ca şi în cazul delegării. I. . 290 . iar dacă salariul corespunzător 157 Legea nr. Ştefănescu. Ghimpu. pag. pag.77. .

şi cel puţin o dată pe lună. de regulă. dacă poate 291 .funcţiei pe care este detaşat este mai mare. . În concluzie. într-o altă localitate. precum şi în următoarele cazuri justificate: . . dovedită cu certificat medica. . face contraindicată detaşarea. . Refuzul nejustificat a îndeplinirii detaşării reprezintă o abatere disciplinară de neîndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu. .starea sănătăţii. Apreciem că atât măsura delegării cât şi cea a detaşării pot fi contestate.ori de câte ori motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării. ca element de stabilitate.554/2004. pe cale ierarhică şi în eventualitatea refuzului unităţii de a da curs solicitării. Legea permite o asemenea atitudine doar pentru situaţiile prevăzute de delegare.este singurul întreţinător al familiei. dus-întors.îşi creşte singur copil minor. . de cel vizat. detaşarea reprezintă măsura unilaterală dispusă de conducere pe timp limitat prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de a îndeplini funcţia publică în interesul unei alte autorităţi unde urmează să funcţioneze şi în care se integrează ierarhic.graviditate.persoana detaşată în altă localitate beneficiază pe acest interval de timp de costul legal al transportului. petiţionarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr.la expirarea detaşării cel în cauză va reveni în organul iniţial pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu avut. al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare suportate de instituţia beneficiară.în cazul neasigurării condiţiilor corespunzătoare de cazare într-o altă localitate. el are dreptul la acest salariu. .

Facem precizarea că în actualele condiţii* vătămarea unui interes. de exemplu. a schimbării instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea.dovedi vătămarea unui drept legal consacrat prin măsura de modificare (provizorie sau temporară) a raportului de serviciu. totuşi. 292 . dar cu caracter permanent. cu modificările şi completările ulterioare. Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: * Avem în vedere modificarea Constituţiei (art. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. pentru aceleaşi motive. O altă modificare a raportului de serviciu. după cum justiţia va putea cenzura refuzul autorităţii de a da curs refuzului de detaşarea din partea funcţionarului dacă. Această schimbare se poate face numai dacă cel în cauză este apt să îndeplinească profesional noile atribuţii care-i revin. motivele familiale invocate sunt temeinic justificate sau sunt apreciate ca fiind netemeinice de către autoritatea executivă. 251 din 22 martie 2004. art. este cazul.79. o reprezintă mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice159. 52/1) care permite atacarea în contencios administrativ şi a vătămării interesului legitim. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. desigur cu păstrarea clasei şi gradului avute. Mutarea poate fi definitivă (apreciem la cerere sau din oficiu. chiar legitim. atunci suntem în prezenţa încetării raportului de serviciu. Dacă. o reprezintă schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public care a beneficiat de aprobarea corespunzătoare în mod excepţional pentru motive de sănătate. 159 Legea nr. introdusă prin Statut. poate fi invocată în instanţa de judecată. în acest din urmă caz numai cu acordul scris al funcţionarului) şi se dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei în cauză. Tot o modificare a raportului de serviciu.

cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. . Mutarea temporară se dispune motivat de către acelaşi conducător în interesul autorităţii sau instituţiei publice pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului avut de funcţionarul public. 293 .la solicitarea justificată a funcţionarului public. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice. în altă localitate în situaţiile în care poate refuza delegarea. acesta va beneficia. vacantă în urma promovării temporare a celui care îndeplineşte condiţiile specifice necesare în acest scop şi care înlocuieşte titularul postului respectiv. Mutarea temporară se dispune pe cel mult 6 luni de către conducătorul autorităţii cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi. situaţii care au fost enumerate mai sus. deşi legea nu prevede. De asemenea. de salariul majorat pentru noua funcţie. clasă şi grad profesional sau cu o repartizare a postului corespunzător funcţiei publice deţinute cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. după caz. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie clasă şi grad profesional şi cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public. la rândul său cel mutat este suspendat din funcţia iniţial deţinută.când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie vacantă de aceeaşi categorie. Tot o modificare o reprezintă şi exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere. suspendat din funcţie în condiţiile legii. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului.

i) carantină. este concentrat sau mobilizat.81. Suspendarea din funcţie publică reprezintă o situaţie de întrerupere (încetare) temporară sau vremelnică a derulării raportului de serviciu legal reglementată şi a cărei finalizare are loc fie prin reluarea acestui exerciţiu ori prin încetarea definitivă a relaţiei juridice în cauză. 160 Legea nr. j) concediu de maternitate. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în condiţiile legii. în condiţiile legii pentru o perioadă mai mare de o lună. 294 . în condiţiile legii. e) efectuează stagiul militar. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. în condiţiile legii. dacă nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă. b) încadrat la cabinetul unui demnitar. serviciul militar alternativ. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. în condiţiile legii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. art. cu modificările şi completările ulterioare. după caz. c) desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul misiunilor diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale.C. Statutul a prevăzut suspendarea de drept (obligatorie) în următoarele situaţii pentru funcţionarul public160: a) numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă. g) efectuează tratament medical în străinătate. f) este arestat preventiv. 251 din 22 martie 2004. pentru perioada respectivă. precum şi pentru însoţirea soţului sau. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv.

m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni care dacă ar fi săvârşită nu i-ar da dreptul să intre în corpul funcţionarilor publici.k) este declarat dispărut prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Nu interesează motivul arestării. l) forţă majoră. În această situaţie suspendarea se dispune numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. Desigur. organului care a dispus arestarea (instanţa de judecată). comunicarea măsurii privării de libertate şi a duratei acesteia. să ceară. de drept sau prin revocare a măsurii respective – dacă totuşi urmărirea penală continuă. fie repus în funcţie dacă s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sau încetarea acesteia. În cazul arestării preventive măsura suspendării se impune deoarece funcţionarul nu-şi poate exercita în mod practic funcţia deţinută. încetând de drept raportul de serviciu în urma condamnării sale definitive. funcţionarul este fie destituit. ori dacă reprezintă fapte penale care-l fac incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. dacă este cazul unei infracţiuni intenţionate sau din culpă. în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. ori s-a dispus trimiterea în judecată sau funcţionarul public se află în curs de judecată – starea de suspendare din funcţie se menţine. o) în alte cazuri expres prevăzute de lege. n) pe perioada cercetării administrative. până la soluţionarea definitivă a cauzei când. în funcţie de soluţia judiciară adoptată. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea 295 . rămâne de datoria conducerii autorităţii sau instituţiei publice. în lipsa unei comunicări din oficiu. La încetarea.

Şi în această ipoteză scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea ei. Oricum. În acest ultim caz funcţionarul va fi reintegrat în funcţia publică anterior deţinută şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. de drept. Deşi Statutul nu a nominalizat expres.de către procuror (în faza urmăririi sau s-a dispus trimiterea în judecată) ori cel în cauză se află în curs de judecată. tot o suspendare de drept operează şi în cazul în care. nu operează de drept încetarea suspendării. implicit de revenire (reintegrare) în funcţie a celui vizat. neexistând obligativitatea reintegrării în funcţie. apreciem că. prescripţia sau retragerea plângerii penale prealabile ori părţile s-au împăcat. condiţiile necesare reluării activităţii funcţionarului. ca în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept. conducătorul organului administrativ trebuie să emită actul administrativ de constatare a suspendării ori a cauzei de încetare (revocare) a acestora şi. totuşi. 10 şi 11 din Codul de procedură penală 296 . nimic nu împiedică funcţionarul ca în astfel de cazuri să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii în 161 Art. Desigur. tot în termen de 5 zile. dacă a operat amnistia sau graţierea. ori achitarea sau încetarea procesului penal determină. întrucât. încetarea măsurii suspendării. deşi nu avem dispusă măsura arestării. lit. Funcţionarul public este obligat. urmând ca acesta din urmă să asigure. stingerea urmăririi penale sau a procesului penal trebuie să fie cauzată de lipsa vinovăţiei celui în cauză ori de inexistenţa abaterii penale pentru a determina repunerea în funcţie. h) . s-a pus în mişcare acţiunea penală – faţă de funcţionarul care a comis una din faptele penale prevăzute de art. să informeze în scris conducătorul autorităţii sau instituţiei despre acest fapt. Deşi suspendarea operează de drept ca şi încetarea acesteia. în caz contrar.50.procesului penal161.

se va formula în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. 297 . 251 din 22 martie 2004. respectiv cererea. e) pentru participarea la grevă. de exemplu. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau până la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente. altele decât cele vizând misiunile diplomatice româneşti ori organisme internaţionale la care a fost numit. în condiţiile legii.vederea dovedirii nevinovăţiei sale cu scopul de a fi repus în drepturile sale şi reintegrat în funcţie. În toate aceste cazuri solicitarea funcţionarului. de genul perioadelor de pregătire şi susţinere a unor examene de studii. funcţionarul va solicita acest lucru.1). alin.82. Raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a funcţionarului public fără ca legea să indice expres care sunt cazurile sau ipotezele acestei situaţii. cu caracter personal sau familial. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii162: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau până la împlinirea vârstei de 3 ani. când. trebuind însoţită de documentele justificative şi aprobată de conducerea instituţiei sale prin act juridic. cu modificările şi completările ulterioare. din nou. în condiţiile legii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. inclusiv încetarea suspendării şi revenirea în funcţie pe postul iniţial. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în cazul copilului cu handicap. 162 Legea nr. d) pentru participarea la campania electorală. Noi apreciem că ele pot viza stări subiective sau obiective. dar în termen de 5 zile de la încetarea stării de suspendare. art. vizând funcţionarul public.

cu modificările 298 . Pe perioada suspendării raportului de serviciu postul în cauză este rezervat în vederea asigurării revenirii titularului său. de pildă. în afara îngrijirilor medicale propriu-zise. apariţia unei pretinse stări de incompatibilitate. etc. D. în principiu. motivarea trebuie dovedită de solicitant. cu respectarea aceloraşi formalităţi procedurale avute în vedere la numirea în funcţie.de urmare a unor tratamente medicale. vizite documentare. relevanţă juridică în lipsa hotărârii organului competent. 251 din 22 martie 2004. Actul administrativ prin care se dispune/aprobă suspendarea raporturilor de serviciu. iar caracterul justificat sau nu al motivelor este la aprecierea conducerii care poate încuviinţa sau nu solicitarea. curative. de regulă. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. comiterea unor grave abateri disciplinare ce necesită efectuarea unor cercetări interne prealabile sancţionării. Încetarea raportului de serviciu are loc. în acelaşi mod unilateral. Desigur. precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. expediţii şi activităţi sportive. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. întocmai ca şi formarea sa. etc. Statutul reglementând amănunţit cazurile de încetare163: 163 Legea nr. manifestarea de voinţă a funcţionarului neavând. Deşi Statutul nu a prevăzut. putând fi ocupat pe perioadă determinată de un funcţionar public din corpul de rezervă sau de o altă persoană în baza unui contract individual de muncă cu caracter temporar. apreciem că măsura suspendării din funcţie mai poate fi dispusă facultativ şi oricând de către conducere pe durata apariţiei şi menţinerii unor alte cauze ce afectează derularea normală a raportului de serviciu şi care impun clarificarea situaţiei de menţinere sau nu a titularului în funcţie ca.

în mod • şi completările ulterioare. în baza principiului simetriei formal juridice. umană. f) respectiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. care apreciem că operează cu efect retroactiv. art. a raportului de serviciu. capacitatea de exerciţiu deplină şi studiile corespunzătoare. e) de la data constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie prin hotărâre judecătorească definitivă. astfel că această prevedere putea lipsi din textul modificat al reglementării noi. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din condiţiile prevăzute prin investirea sa (la art. a. repectiv la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public. va opera suspendarea. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă şi a stagiului minim de cotizare pentru pensie. violentă. b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public. prin act juridic al conducerii.841. deşi legea nu o stipulează. f)când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală prevăzută de Statut sau condamnată. ca urmare a faptului morţii indiferent de cauza care a provocat respectivul eveniment (naturală.încetării de drept a raportului de serviciu în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. nemenţinerea condiţiilor iniţiale şi pe parcursul derulării raportului conduce la încetarea acestuia. 49 lit. etc.). perioadă până la care. apreciem. 299 . d. deşi se subînţelege că.

• încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părţilor. consemnat în scris.similar. dimpotrivă. Pare curios acest caz prevăzut de Statut164 deoarece raportul în cauză nu ia naştere prin acordul sau consimţământul părţilor . ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară. Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face prin act administrativ al conducerii în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui. prin actul de numire unilaterală în funcţia publică a celui în cauză ceea ce influenţează hotărâtor modificarea şi încetarea relaţiei juridice respective.55 lit. art. republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.251 din 22 martie 2004. h) la data expirării termenului pentru care a fost exercitată funcţia publică cu caracter temporar.842. b din Codul muncii) – ci. 164 Legea nr. art. cu modificările şi completările ulterioare. iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze. republicată în Monitorul Oficial al României nr. lit. indiferent de natura infracţiunii.nefiind o relaţie contractuală de muncă. • încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică în următoarele situaţii165: a) Autoritatea sau instituţia şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate.84. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.b) 165 Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei. comunicat celui în cauză. tipică pentru angajat şi angajator (aşa cum prevede art. cu privare de libertate.251 din 22 martie 2004. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile de la emitere. privitoare la interdicţie. 300 . de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Altă situaţie este mutarea organului (schimbarea sediului) într-o altă localitate. Pentru personalul care-şi urmează instituţia nu operează nici o modificare a raportului de serviciu.O situaţie. Neacceptarea ei de către funcţionar – nu contează din ce cauze sau motive – îi este imputabilă. reprezintă practic o încetare a existenţei sau o desfiinţare a organului respectiv adică dispariţia subiectului de drept administrativ ori a filialei sau serviciului din teritoriu. descentralizat sau deconcentrat ori strict subordonat acestuia. părţile rămânând în 301 . O asemenea situaţie poate să apară ca urmare a unei reforme sau reorganizări instituţionale care să conducă la dispariţia unor instituţii. Nefiind cazul unei simple reduceri de posturi ori restructurări de personal şi nici de preluări de atribuţii şi de funcţii de către o altă instituţie – deja existentă sau nou înfiinţată – funcţia încetează să mai existe. deşi acestea oferă doar o rezolvare pe moment a problemei. ceea ce presupune intervenţii normative adecvate care nu mai depind de voinţa celor vizaţi prin ele şi care nici nu le sunt imputabile acestora. ceea ce obligă să se recurgă la proprii funcţionari anume deplasaţi în acest scop. Apreciem că s-ar putea recurge la soluţii temporare sau provizorii prin delegări sau detaşări. urmată sau nu de înfiinţarea altora. totală sau parţială. iar funcţionarul refuză (nu vrea) să o urmeze. se are în vedere situaţia în care în noua localitate nu se poate asigura total sau parţial necesarul de personal de pe plan local. Instituţia fiind interesată în menţinerea. ceea ce îndreptăţeşte propria-i conducere să recurgă la eliberarea din funcţie. deci a unei părţi din raportul juridic cu care se afla în legătură funcţionarul. fiind stări obiective ca mod de apariţie şi manifestare. a raporturilor de serviciu face oferta corespunzătoare. cea a încetării activităţii. Desigur.

Pentru această situaţie facem următoarele precizări: . dar niciodată invers (de pildă.suntem în prezenţa unei reduceri de activitate a instituţiei (prin micşorarea volumului de activităţi sau de atribuţii ori schimbarea naturii acestora). Dacă dispare funcţia. schimbându-se doar locul desfăşurării activităţii.). există numeroase cazuri când unei funcţii îi corespund mai multe posturi. .). Relaţia dintre funcţie şi post ne arată că dincolo de identitatea aparentă dintre ele (de exemplu. mai multe posturi pentru funcţia de inspector. de consilier. 302 . se va trece la eliminarea celor ocupate cu titulari. de referent. conform Statutului reducerea unui post este justificată numai dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv. unei funcţii unice să-i corespundă un singur post – de director. iar nu o desfiinţare (încetare) completă a acesteia. Totuşi. consecinţa disponibilizării celor în cauză.aceeaşi relaţie juridică. contabil şef. titulari pe posturile respective. anumite funcţii şi posturi trebuie eliminate total sau parţial. . jurisconsult. secretar general. însă sunt şi cazuri când se elimină numai unele dintre ele ca urmare a reducerii de activitate şi. b) Autoritatea sau instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public. Statutul a precizat că reorganizarea activităţii constă în mutarea instituţiei în altă localitate.drept consecinţă a acestei situaţii. etc. modificarea substanţială a atribuţiilor acesteia ori a structurii organizatorice a compartimentelor. numai în măsura în care operaţiunea eliminării acestora se dovedeşte neîndestulătoare. restructurarea începe cu acestea şi. implicit. dispar şi toate posturile aferente.faptul că dacă în instituţie există concomitent funcţii sau posturi similare vacante. etc.

a gradului şi clasei avute anterior de funcţionar. dacă nici Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu i-a putut oferi un post corespunzător. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare. sau va fi eliberat din funcţie trecând în corpul de rezervă a funcţionarilor publici. dacă este posibil. .funcţionarului aflat pe postul în cauză i se va oferi un post similar. Oricum.instituţia este obligată să-l reprimească pe fostul său funcţionar în temeiul cererii sau solicitării exprese a acestuia bazată pe actul judecătoresc. Şi pentru această situaţie se impune să facem câteva precizări: .funcţionarul public debutant care în urma parcurgerii perioadei de stagiu obţine la evaluarea activităţii sale calificativul „necorespunzător” şi care va fi eliberat din funcţie. ceea ce înseamnă practic necorespunderea profesională sub aspectul funcţiei ocupate. pe cât posibil. dar în baza unor criterii profesionale prestabilite. încetarea raportului de serviciu are loc din motive neimputabile titularului postului.. eventual de nivel inferior. Şi pentru aceste situaţii facem câteva precizări: . dar cu acordul funcţionarului. unitar aplicate şi respectate în procesul selecţiei. . . acordat la 303 .funcţionarul public definitiv care a obţinut calificativul „necorespunzător” pentru anul în curs. d) În cazul incompetenţei profesionale constatată prin calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale.existenţa posibilităţilor de redistribuire a personalului propriu în cadrul autorităţii pe funcţie sau posturi similare dar neocupate cu păstrarea.instituţia are dreptul de opţiune în selectarea personalului păstrat şi a celui disponibilizat. c) Eliberarea din funcţie operează şi ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionar a funcţionarului anterior eliberat sau destituit nelegal ori din motive neîntemeiate.

activitatea profesională practică poate dezvălui carenţe. etc.în urma susţinerii concursului sau examenului de titularizare sau de promovare – totuşi. nepricepere. Reglementarea modificată nu a mai condiţionat măsura eliberării din funcţie de notarea „necorespunzător” pentru ultimii doi ani consecutivi şi nici oferta conducerii pentru cel în cauză de trecere într-o funcţie inferioară. infirmitate. în cauzele şi situaţiile deduse soluţionării funcţionarului respectiv. etc. eventual. de îndată. lipsa aptitudinilor corespunzătoare. . reprezentând o încălcare de atribuţii (din intenţie sau culpă) sub aspect formal – de exemplu. Astfel: . de-a lungul timpului se pot ivi situaţii de necorespundere profesională comparativ cu cerinţele iniţiale de învestire. nepredarea la termen sau neînregistrarea la termen a lucrărilor. nivel slab de pregătire.abaterile disciplinare constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor sunt distincte de necorespunderea în funcţie pe motive profesionale. ceea ce determină ca în anul următor să se dispună. ori. cum se prevedea în reglementarea iniţială. neevidenţiate la concursul sau examenul iniţial. lipsa de cunoştinţe profesionale.nu are importanţă că această lipsă de profesionalism ţine de o stare obiectivă sau subiectivă a celui în cauză. . pur şi simplu. precum boală..finele acestuia. depunerea lor fără aprobarea sau viza conducerii. – deşi aceste abateri ar putea ascunde şi deficienţe 304 . imputabilă sau nu acestuia. a aptitudinilor profesionale practice. urmată de acceptarea ei de către titular ca şi condiţii cumulative de eliberare din funcţie. eliberarea din funcţie. Explicaţia acestei situaţii de eliberare din funcţie rezidă din faptul că deşi învestitura în funcţie se face pe baza verificării cunoştinţelor teoretice şi. .

În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice. funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii sau noile compartimente în următoarele cazuri: . în Statutul general. de regulă.este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice. fără afectarea drepturilor salariale cuvenite. chiar acordarea unui calificativ necorespunzător. Se va acorda funcţionarului public un termen de preaviz de 15 zile calendaristice. Eliberarea din funcţie în cazul motivelor neimputabile funcţionarului apt de exercitarea atribuţiilor se face doar în cazul în care nu există funcţii publice corespunzătoare în cadrul respectivei autorităţi sau instituţii. . în consecinţă. nu permite îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor aferente funcţiei sale. condiţii prevăzute.profesionale. .este schimbată structura compartimentului. e) Funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei respective. putând determina sancţiunile disciplinare corelative şi.se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%. 305 . cu sau fără reducerea programului de lucru până la minimum 4 ore. f) Starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului constatată prin decizia organelor competente în baza expertizei medicale. În toate aceste cazuri anterior prezentate actul administrativ de eliberare din funcţie se comunică celui în cauză în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere şi trebuie motivat. g) Ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta numirea în condiţiile mobilităţii în funcţie.

. .pregătirea profesională. Aceeaşi Agenţie se va îngriji de redistribuirea funcţionarilor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile acestora şi care formează corpul de rezervă al funcţionarilor publici gestionat de respectiva agenţie. b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică. . În privinţa destituirii disciplinare se impun unele precizări: . clasei şi gradului profesional al funcţionarului public.în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici se organizează concurs de către autoritatea sau instituţia publică.Aplicarea acestor măsuri se va face cu respectarea unor criterii dintre care enumerăm: .abaterile în cauză încalcă disciplina serviciului. adică totalitatea obligaţiilor legale decurgând pentru funcţionari din regulamentul propriu al autorităţii sau instituţiei publice 306 .menţinerea categoriei.să fi desfăşurat activităţi similare. Autorităţile sau instituţiile au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor vacante iar cel eliberat din funcţie poate solicita numirea într-o asemenea funcţie în perioada de preaviz. • destituirea disciplinară sau pe motiv de incompatibilitate a funcţionarului public în următoarele cazuri: a) ca sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. .

cu modificările şi completările ulterioare.65. art. Asemenea prevederi figurează şi în statutele specifice ale anumitor categorii de funcţionari publici. 2) şi 3). deci nu una singură ci cel puţin două. republicată în Monitorul Oficial al României nr. apreciată de conducere. ceea ce înseamnă practic eliminarea noii stări care a determinat situaţia de incompatibilitate şi nu doar simplul demers întreprins fără nici o finalitate. neputând reprezenta orice încălcare a legii care să deschidă poarta arbitrariului conducerii în aprecierea abaterii şi în aplicarea sancţiunii. Deşi legea a reglementat atât acţiunea mijloc (demersul întreprins) cât şi finalitatea ei (încetarea stării) s-ar putea ca 166 Legea nr. . 307 . precum şi sancţiunile aplicabile celor vinovaţi de săvârşirea lor166.destituirea intervine pentru abateri repetate.251 din 22 martie 2004. . alin.spre deosebire de Codul muncii şi de angajaţi.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. .aceste cazuri sunt cele prevăzute de lege. În privinţa cazurilor de incompatibilitate care pot apărea pe durata exercitării unei funcţii publice determinând destituirea se impun unele precizări: . sau pentru o abatere. atât în interiorul cât şi în afara ei.statutul prevede categoriile de abateri disciplinare care pot fi săvârşite de funcţionari. abaterile disciplinare ale funcţionarilor sunt expres prevăzute de Statut şi/sau statutele ori regulamentele proprii.aplicabil acestora şi care vizează raporturile din interiorul organului (dintre subordonaţi şi superiorii ierarhici). inclusiv destituirea din funcţie. ca fiind cu consecinţe grave pentru buna funcţionare ori imaginea instituţiei în cauză.deşi conduc la destituirea celui devenit incompatibil. . ele devin motive imputabile acestuia doar dacă funcţionarul nu a acţionat în termen de 10 zile calendaristice de la data survenirii lor pentru încetarea acestora.

Legea nu defineşte demisia. credem.). Desigur. I. 251 din 22 martie 2004. dar din reglementarea legală rezultă că ea este expresia manifestării unilaterale şi libere a voinţei titularului funcţiei publice de a denunţa raportul juridic în care se află cu toate consecinţele ce decurg din încetarea acestuia. din funcţie pentru motive neimputabile funcţionarului. care l-ar face incompatibil cu funcţia publică prin obligaţiile care le impune ori situaţiile pe care le creează (de exemplu. starea de incompatibilitate persistând cu toate eforturile acestuia ori pur şi simplu ea apare ca o situaţie obiectivă şi când.. acest act poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ de către funcţionarul vizat în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare. op. expresie a libertăţii de care dispune168. cit. cazul căsătoriei intervenite între persoane aflate în raporturi ierarhice sau a numirii unei rude de gradul I într-o funcţie aflată în astfel de raporturi ori dobândirea ori redobândirea unei alte cetăţenii. nu se poate reţine o destituire pe motive imputabile celui în cauză. Destituirea din funcţia publică se dispune prin act administrativ de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se comunică funcţionarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Ghimpu.această finalitate să nu poată fi atinsă prin puterile proprii funcţionarului. vol. • demisie ca urmare a cererii funcţionarului de încetare a raporturilor de serviciu167. 167 Legea nr. iar nu destituire. lit.84. 418 308 . pag. art. de exemplu. cu modificările şi completările ulterioare. decât cea română. mobilizarea în armata străină. e). satisfacerea stagiului militar în ţara străină. Într-o atare împrejurare ar fi fost mai indicat să opereze eliberarea. 168 S. etc. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Aşa ar fi.

. perioadă în care raportul juridic se menţine169 persoana poate reveni asupra demisiei sale.D. La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu.cel în cauză nu trebuie să-şi motiveze acţiunea. de aceea apreciem că: . rămânând în funcţie. nr. .produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare.R. pag.în acest interval de preavizare – care reprezintă anunţarea prealabilă a denunţării unilaterale a raportului de serviciu de către titular la un termen anterior intrării măsurii în aplicare efectivă. . La încetarea raporturilor de serviciu funcţionarul îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei sale cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia. în R.. dacă raportul de serviciu a încetat prin nemenţinerea condiţiilor prevăzute pentru ocuparea funcţiei publice. 21 309 . Aspecte procedurale ale încetării contractului de muncă în reglementarea noului Cod al muncii.11/1973. decât în mod parţial. Beligrădeanu. atâta timp cât instituţia nu a declanşat sau efectuat demersurile necesare în vederea titularizării altei persoane ori nu a suprimat postul devenit vacant începând cu data limită a preavizului. . El mai beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj.ea trebuie notificată (depusă şi înregistrată) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. referitoare la capacitatea de exerciţiu şi condiţiile de 169 Ş.demisia trebuie prezentată în formă scrisă.Legea nu stabileşte în mod riguros toate condiţiile formale şi de fond ale demisiei. indiferent de nivelul ierarhic al funcţiei.

333. în situaţia în care s-a constat pe cale judecătorească nulitatea actului de numire în funcţie în cazul expirării termenului pe care a fost exercitată cu caracter temporar funcţia publică precum şi în cazul eliberării din funcţie. .forma scrisă a dispoziţiei de transfer. a cererii de transfer şi a aprobării acesteia. şi transfer care reprezintă o schimbare definitivă. apreciază că transferul este doar o modificare definitivă a contractului de muncă..transferul în interesul serviciului.transferul la cererea funcţionarului interesat. într-o funcţie identică sau diferită. precum şi a acordului funcţionarului.dispoziţia conducerii proprii a funcţionarului ce se transferă sau aprobarea dată cererii sale. reprezentând trecerea definitivă170 a titularului unei funcţii de la autoritatea sau instituţia publică la o alta. pentru efectuarea operaţiunii între ele. prin conducerile lor. Ghimpu. care sunt modificări temporare. . . pag.cit. dar în acelaşi sector de activitate executivă cu respectarea condiţiilor legale şi cu încuviinţarea conducerilor interesate în efectuarea acestui demers.studii. încetând relaţia cu organul aparţinător şi luând naştere un nou raport de serviciu cu o nouă autoritate chiar dacă se menţine aceeaşi funcţie. op. dacă transferul este în interesul serviciului. 170 S. 310 . Condiţiile pe care le presupune transferul în general sunt următoarele: .acordul de voinţă a celor două instituţii ori autorităţi. Transferul cunoaşte două modalităţi şi anume: .existenţa unui raport de serviciu în care se află titularul unei funcţii publice. • Transferul. De aici şi diferenţa între delegare şi detaşare. Deşi Statutul îl consideră doar o modificare. .

.naşterea raporturilor juridice între cele două autorităţi sau instituţii interesate prin perfectarea transferului în sensul că una se obligă să permită plecarea funcţionarului său iar cealaltă se obligă să-l primească. precum şi formarea unui raport juridic nou cu instituţia faţă de care operează transferul sau acceptarea acestuia. la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile. În privinţa naturii juridice a transferului.păstrarea cel puţin a clasei şi gradului dobândite anterior de cel în cauză. . aceste plăţi fiind suportate de autoritatea sau instituţia la care se face transferul. distingem două situaţii şi. . implicit. precum şi actul de numire în funcţie emis de cea de a doua instituţie. întemeiat pe actele anterior indicate.în cazul transferului la cerere avem actul de aprobare emis de autoritatea la care funcţionează cel 311 . două categorii de acte juridice administrative şi anume: . la cerere sau în interesul serviciului (dar cu acordul scris al celui în cauză). fie prin interesul personal şi motivat a celui transferat.dacă transferul în interesul serviciului operează în altă localitate cel în cauză are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul de bază net din ultima lună.încetarea raportului de serviciu între funcţionar şi autoritatea aparţinătoare iniţială.în cazul transferului în interesul serviciului avem actul de transfer (dispoziţia de transferare) a autorităţii iniţiale (bazată pe solicitarea celeilalte instituţii şi pe acordul scris a celui transferat). .transferul trebuie justificat fie prin interesul autorităţii la care are loc transferul. Efectele transferului constau în: .

încetarea raportului de funcţiune este obligatorie (în cazul destituirii pentru condamnare penală) sau poate fi facultativă (în cazul menţinerii funcţionarului după pensionare). pensionarea. . În privinţa sancţiunii aplicabile în materie de transfer în interesul serviciului refuzul de a-i da curs de către cel vizat nu reprezintă o abatere din moment ce operaţiunea nu se poate realiza decât cu acordul scris a celui în cauză. Privind retrospectiv cazurile de încetare a raportului de serviciu se impun unele constatări: . enumerarea lor este incompletă. cel de al doilea îl formează.chiar încetarea raportului de funcţie din iniţiativa organului poate fi determinată de motive imputabile funcţionarului (destituirea disciplinară) sau neimputabile (obiective). primul act desfiinţează raportul de serviciu. pensionarea). de exemplu. şi a apăra dreptul la carieră a funcţionarului. 312 .din păcate. transferul în interesul serviciului. transfer în interes personal) ori din iniţiativa autorităţii sau instituţiei publice (eliberarea şi destituirea din funcţie. nemenţinerea în funcţie a pensionarului. în primul rând.încetarea raportului de serviciu din iniţiativa titularului este practic nelimitată. ca. . pe când din iniţiativa organului trebuie să se limiteze la cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Statut. dobândită ilicit. măsură menită a garanta stabilitatea în funcţie. în al doilea rând. ca. .în cauză şi actul de numire în funcţie al autorităţii unde urmează să funcţioneze.remarcăm faptul că raportul de serviciu poate înceta din iniţiativa titularului funcţiei (demisie. necuprinzând numeroase alte situaţii posibile să apară în practică. în cazul averii funcţionarului. de exemplu. .

alegere. de deservire. În reglementarea actuală problematica jurisdicţiei. Aceste prevederi rămân actuale numai pentru personalul auxiliar. 171 Al. evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat. În sistemul anterior Statutului actual.. Drept administrativ…. dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa regimului de drept public.5. fie prin denunţarea unilaterală a uneia din părţi (nelimitată pentru salariat şi limitativă pentru angajator) ori prin acordul de voinţă al părţilor – întocmai ca la încheierea convenţiei – potrivit Codului muncii şi legislaţiei muncii.cit. 1. 171. în care raportul administrativ era dublat şi de unul de muncă. op. administrativ având un conţinut specific ce constă din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. ca de altfel chiar şi formarea raportului de serviciu. pag. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici171 Învestirea într-o funcţie publică. potrivit reglementărilor anterioare actualului Statut. Negoiţă. derivând din modificarea şi încetarea. motiv pentru care. ieşind astfel de sub incidenţa conflictelor individuale de muncă ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun potrivit legislaţiei muncii şi intrând în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ. de regulă. indiferent de modalitatea ei de realizare (numire. opera şi încetarea raportului de muncă aferent contractului individual de muncă încheiat de funcţionar. desemnare.). etc.Corespunzător încetării funcţiei. poartă amprenta regimului juridic de drept public. căile de atac în materie au o natură administrativ-ierarhică şi/sau contencios-judiciară. 313 .

Editura Nemira. distingem între drepturi şi îndatoriri care revin funcţiei şi decurg din ea..situaţie care nu mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice. I. fiind detaliate prin fişa postului. Editura Nemira. Drept administrativ. Editura Lumina Lex. Bucureşti. 1999. A. op. T. Iorgovan. diferenţiindu-se de la o autoritate sau instituţie publică la alta. V. precum şi drepturi şi obligaţii care revin persoanei sau titularului funcţiei (anterior decurgând din legislaţia muncii şi din contractul aferent). protecţie socială. precum şi după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorităţii ori din afara acesteia. I. Consideraţii teoretice şi practice …. Cu alte cuvinte. pag. Bucureşti. Prisăcaru. pag.. 4-14. Referitor la drepturile şi îndatoririle care revin funcţiei publice Statutul nu le prevede. V. pag. Totuşi. la o analiză mai atentă am putea lesne observa că distingem între drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare. Tratat elementar de drept al muncii. 183-184. 383. pe de altă parte. dar şi după cum funcţiile sunt de conducere ori de execuţie. etc. protecţie socială) pe de o parte. Editura Omnia. Belingrădeanu. Bucureşti.172 Desigur. s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri decurgând din salarizare. precum şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute. 41-42. op. vol. Statutul funcţionarului public.. 629. 172 Asupra discuţiei privind natura juridică a raporturilor de serviciu sau de funcţiune a se vedea Ş. 1999. Ştefănescu. pag. în mod amănunţit pornindu-se de la premisa că ele oricum sunt evidenţiate de statutele şi regulamentele proprii.cit.cit. mai ales drepturile. ori fac parte din autorităţile centrale sau teritoriale ori locale. concedii. II. Drept administrativ. 1998. 1996. 28. consacrate de legislaţia muncii? Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea cu caracter completator. pag. indiferent de titular. pag. concediu. 314 . Alexandru. Braşov. Vedinaş. Drepturi şi îndatoriri ale funcţionarilor publici care revin funcţiei publice.

dar şi în acte concrete în special. a consacrat activităţile desfăşurate de funcţionarii publici. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. a studiilor. inspector. în limitele stabilite de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi anume: a) punerea în executare a legilor şi celorlalte acte normative.Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. sancţionării 315 . A. f) colectarea creanţelor bugetare. impozitării. de genul autorizării. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice. concretizate în acte administrative (emitere. anulare) în general. aparţinând funcţiilor de conducere (dar şi unora de execuţie. Observăm că reglementarea legală nu disociază aceste atribuţii în drepturi şi obligaţii şi nici pe categorii de funcţii de conducere sau de execuţie. agent) constă în facultatea legală de a dispune măsuri juridice. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor. din ţară şi din străinătate. d) consilierea. controlul şi auditul public intern. a programelor. 161/2003. precum şi a asigurarea avizării acestora. Drepturile decurgând din funcţia publică Dreptul de a decide sau de a hotărî. de regulă. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. analizelor şi statisticilor. aprobării. necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare. revocare.

nu sunt factori de decizie. referenţi) mai ales cei având funcţii de execuţie. pensionarea.dreptul de a informa şi cel de a constata o anumită situaţie sau stare. între cei de conducere şi cei de execuţie. proiecte de acte juridice.dreptul de recompensare. modifică şi desfiinţează raporturi juridice concrete în cazul actelor individuale.dreptul de numire. dar şi intrări sau ieşiri din vigoare (abrogări) în cazul celor normative. inclusiv dreptul de a controla executarea unei măsuri concretizate în proceseverbale.(amendă.. ci numai participanţi în anumite etape ale procesului decizional (consilieri. .dreptul de control şi de îndrumare obligatorie a acestuia. confiscare). sancţionare şi evaluare a personalului.dreptul de a propune factorilor de decizie soluţii juridice. inclusiv delegarea. etc. eliberarea din funcţie. prin prisma specialităţii proprii. revocare şi suspendare din funcţie a personalului propriu din subordine. prezenţa şi activitatea lor se materializează în operaţiuni (iar nu în acte sau în decizii) concretizate în: . de supra şi subordonare care se stabilesc între funcţionarii superiori şi cei inferiori. de execuţie. ceea ce generează. autorizaţii. proiecte de acte juridice (propuneri) pentru soluţionarea sau remedierea unor situaţii. referate şi rapoarte înaintate conducerii pentru ca aceasta să decidă în deplină cunoştinţă de cauză. . propuneri. precum: . transferarea. experţi. . detaşarea. Numeroase sunt drepturile decurgând din raporturile interne ierarhice. Cum numeroşi funcţionari publici. inclusiv emiterea de dispoziţii privind atribuţii de serviciu.dreptul de avizare a unor soluţii. . 316 .

dreptul de a promova. .dreptul de anulare. transferat. etc.dreptul la stabilitate în funcţie. . prin îndeplinirea condiţiilor legale de - 317 . violenţelor.. . modificare şi suspendare a actelor şi măsurilor subordonaţilor. să se adreseze instanţei de contencios pentru valorificarea şi apărarea acestei prerogative legale.dreptul de substituire sau înlocuire în atribuţiile şi a subordonaţilor de către superiorul ierarhic prin actele proprii. . dar şi obligaţia de a o purta pe durata exerciţiului funcţiunii. demis.dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin asigurarea şi apărarea funcţionarului împotriva ameninţărilor.dreptul de a beneficia gratuit de uniforma obligatorie pentru anumite categorii de funcţii. în care scop administraţia va solicita sprijinul organelor abilitate potrivit legii. adică la accesul în funcţiile superioare. garantat şi care permite celui înlocuit. Există şi drepturi care se manifestă nemijlocit în relaţia funcţionarului cu autoritatea sau instituţia din care face parte acesta şi care îi sunt opozabile acesteia precum: . destituit. faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau legat de aceasta. concomitent cu emiterea actelor proprii ce dispun o atare operaţiune. . etc.dreptul la despăgubirea suportată de autoritatea sau instituţia din care face parte funcţionarul şi din a cărei culpă a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.. un adevărat principiu legal formulat condiţie inerentă bunei funcţionări a serviciului public.

ori alte abateri ce afectează grav drepturile 318 . în caz contrar suportând consecinţele nerespectării legii. neavând un caracter subiectiv..ocupare a posturilor vacante şi de a avansa în gradele de salarizare.faţă de lege şi de alte reglementări. în caz contrar suntem în prezenţa unor ilegalităţi. decurgând din norme şi aparţinând funcţiei.exercitarea acestor drepturi faţă de cei administraţi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii executive din care face parte funcţionarul. de dispoziţiile ierarhice. o conduită conformă interesului ocrotit juridic.nici măcar libertatea de apreciere în conduita pe care o adoptă şi pe care o urmează. lăsate la aprecierea titularului funcţiei. cealaltă parte a raportului juridic de funcţiune trebuie să urmeze. . superior sau subordonat ierarhic. neavând – în cele mai multe cazuri . ca titular al obligaţiei. ca şi împiedicarea exercitării lor sunt sancţionate în persoana celui vinovat. etc. necorespunzătoare. Dimpotrivă. . fie el titularul funcţiei. neexercitarea drepturilor legal conferite ori exercitarea lor abuzivă. respectivele drepturi au un caracter obiectiv. . de regulamentele speciale proprii. neputându-se exercita alte drepturi sau drepturi specifice altor organe decât cele expres conferite de propria lege de organizare.funcţionarul exercitând un drept legal conferit. motiv pentru care ele sunt şi adevărate îndatoriri pentru funcţionar care este obligat să-şi exercite competenţa. fie terţă persoană intrată în raportul juridic. abuz în serviciu. În privinţa drepturilor decurgând din funcţie se impun următoarele precizări cu caracter general-valabil în orice sector al administraţiei publice. . etc.dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care îl vizează în mod direct. iar nu funcţionarului. ca abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul.

pentru satisfacerea cerinţelor vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor şi a celorlalte dispoziţii legale sau. şi anume că autorităţile şi instituţiile executive sunt în serviciul exclusiv al cetăţenilor. unele de confidenţialitate. din principiul care fundamentează orice serviciu public. Dacă avem în vedere conţinutul acestora. . Toate aceste îndatoriri decurg. . Art.îndatorirea rezolvării lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului în care funcţionează 173 174 Al. de profesionalismul funcţionarilor – care reprezintă îndatorirea de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. 174 şi următoarele. Îndatoririle ce decurg din funcţia publică În privinţa îndatoririlor173 ce decurg din funcţia publică vom remarca faptul că unele au un caracter onerativ (activ) iar altele unul prohibitiv (pasiv) pentru titularul lor. prin organizarea aplicării lor. imparţialitate şi în conformitate cu legea a îndatoririlor de serviciu.conformarea faţă de dispoziţiile superiorilor ierarhici. inclusiv cel administrativ.cit.174 Astfel. etc. 1/1 din Hotărârea Guvernului nr. 667/1991 privind unele măsuri pentru asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici (abrogată implicit prin Statut). după caz. B. pag. altele de loialitatea funcţionarului. unele ţin de profesionalismul exercitării funcţiei. penale şi patrimoniale. potrivit funcţiei ocupate în vederea realizării sarcinilor serviciului public şi servirii binelui comun sau public – ţin următoarele: .participanţilor la raportul administrativ. iar altele de responsabilitate. 319 . contravenţionale. Negoiţă. op. în ultimă instanţă. sub forma răspunderii disciplinare. în raport cu conduita prescrisă acestuia..îndeplinirea cu profesionalism.

regulamentelor şi dispoziţiilor aplicabile în domeniu. apreciem noi. furnizarea informaţiilor cerute de public în cadrul serviciului cu respectarea prevederilor privind apărarea secretului de serviciu. dar. cu colegii din compartiment şi din instituţie. inclusiv respectul de sine sau relaţia cu sine însuşi conform poziţiei şi prestigiului conferit de funcţia ocupată şi a aşteptărilor celorlalţi.în termenele stabilite care corespund funcţiei şi postului titularului. Funcţionarul are obligaţia de a purta uniforma în timpul serviciului. asigurând transparenţa necesară activităţii desfăşurate. la avansarea lor. implicit. este şi aceea ca funcţionarul să prezinte. Corectitudinea presupune respectarea întocmai a legislaţiei. fie urmând cursuri de perfecţionare organizate în acest scop şi ale căror rezultate vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a activităţii acestora şi. o declaraţie de avere conducătorului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte şi care se reactualizează anual. dar şi în exteriorul acesteia cu persoanele fizice ori juridice cu care autoritatea vine în contact. profesionalismul se manifestă pe multiple planuri şi anume în relaţiile de serviciu. în condiţiile legii. faţă de superiorii şi subordonaţii ierarhici. Desigur. . Loialitatea presupune îndeplinirea corectă. Tot o îndatorire. ea mai presupune şi iniţiativă în exercitarea atribuţiilor. întrajutorarea în realizarea lor. potrivit legii. întocmai şi în mod conştiincios a sarcinilor de serviciu. 320 .îndatorirea perfecţionării pregătirii profesionale fie în cadrul organului din care face parte. exercitarea cu bună credinţă a atribuţiilor. cu caracter activ. la numirea şi la eliberarea sa din funcţie. receptivitate şi operativitate în îndeplinirea sarcinilor. inclusiv suplinirea reciprocă în serviciu în cadrul specialităţii lor. în acelaşi timp. la timp.

să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru.să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele. . informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei. cu excepţia celor care au asemenea atribuţii. pentru ei sau pentru alţii. în considerarea funcţiei lor publice. nedivulgând şi neneglijând păstrarea acestora.să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor politice. . constituind interdicţii legale menite a proteja funcţia şi titularul ei. paza sediului şi a documentelor 321 . . consideraţia şi încrederea. daruri sau alte avantaje.să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu. . în condiţiile legii.O mare grupă de îndatoriri au caracter pasiv.să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului funcţionarilor publici. . asigurându-i prestigiul. Reglementări speciale pot prevedea şi alte categorii de îndatoriri specifice unor funcţii publice cum ar fi.să nu primească cereri a căror rezolvare intră în competenţa sa – dacă nu i-au fost repartizate de superiorii ierarhici – sau să discute direct cu petenţii. ori să intervină pentru soluţionarea acestor cereri. de exemplu. programul de lucru cu publicul. obligându-l pe cel în cauză să se abţină de la acte şi fapte de natură a compromite poziţia oficială deţinută în care sens acesta trebuie: . direct sau indirect.să nu solicite sau să nu accepte. inclusiv a documentelor şi suporturilor care conţin astfel de informaţii cu excepţia informaţiilor de interes public. apărând secretul faţă de orice divulgare sau scurgere.

alarmare. Desigur. portul şi uzul de armă.funcţionarul primeşte o dispoziţie de la un superior indirect pe linie ierarhică. altfel. se va executa ultima dispoziţie. căci. Într-o astfel de 322 . provenind de la aceeaşi autoritate sau funcţionar ierarhic. Evident că încălcarea acestor îndatoriri atrage răspunderea funcţionarului vinovat de abaterile comise.existenţa mai multor dispoziţii ierarhice. tot de principiu este şi faptul că o dispoziţie (vădit) ilegală. desigur în măsura în care prima sau primele nu au fost deja puse în aplicare. după îndeplinirea ordinului executantul îl va înştiinţa. . funcţionarii au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. dacă este de principiu că legea şi dispoziţiile întemeiate pe ea trebuie executate. mai ales dacă avem în vedere obligaţia executării ordinelor şi dispoziţiilor superioare. dar şi în acest caz.secrete. de regulă. va antrena şi răspunderea executantului alăturată autorului ei. . În situaţia în care contrarietatea vizează două sau mai multe dispoziţii provenind de la autorităţi sau funcţii ierarhice diferite se va executa ordinul cu forţa juridică superioară. stabilite potrivit legii. nu trebuie executată. iar executarea ordinului nu suferă amânare. etc. cu caracter contradictoriu. De asemenea. provenind de la treapta ierarhică cea mai înaltă. dacă există o imposibilitate practică de a o realiza. succesive sau simultane. programul de instruire fizică şi trageri cu armă de foc.situaţia în care ordinul ierarhic ce se cere a fi executat este apreciat ca ilegal şi când nu mai operează obligaţia de conformare faţă de dispoziţia superiorului ierarhic. pe superiorul său direct. care trebuie puse în executare. În acest caz dacă ele au aceeaşi forţă juridică. de îndată. În acest sens avem mai multe situaţii: . În acest caz executarea se va face numai după încunoştinţarea prealabilă a superiorului direct şi în mod cu totul excepţional fără această încunoştinţare.

pe care legea nu le prevede decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar. Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public ce decurg din situaţia lui personală Privitor la drepturile şi îndatoririle funcţionarului.situaţie funcţionarul va refuza. aplicarea ordinului. având un caracter subiectiv. Persoana astfel acţionată poate chema în garanţie şi pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui ilegalitate este supusă judecăţii. cu excepţia cazului când acesta este vădit ilegal. va trebui să-l formuleze în scris. dacă se solicită plata unor despăgubiri. Întrucât acestea se reîntâlnesc şi în persoana oricărui salariat sau angajat. chiar dacă ele sunt reglementate de Statut şi nu pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncă. încunoştinţând. Dacă emitentul ordinului. ceea ce obligă la îndeplinirea lui de către cel care l-a primit. persoana imediat superioară celui care a dat un astfel de ordin. iar studiul lor amănunţit revine ştiinţei dreptului muncii nu vom insista în mod deosebit asupra lor. încunoştinţându-l pe superiorul ierarhic al autorului ordinului. A. stăruie în executarea lui. pretins ilegal. Aceste dispoziţii legale se corelează şi cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. care vizează situaţia lui personală. în scris şi motivat. 554/2004 care prevăd că acţiunile în justiţie împotriva actelor şi faptelor administrative care au vătămat drepturi recunoscute de lege se vor putea formula şi personal împotriva funcţionarului care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării sau de nerezolvarea în termen a cererii. mai ales dacă aplicarea dispoziţiei nu suferă nici o amânare. de deservire – care nu are calitatea de funcţionar public. oricum Statutul făcând trimitere la legislaţia muncii. Drepturile funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală 323 .

el nu rezultă din negocierea directă cu instituţia . de asigurare a existenţei. totodată. prin traiul şi condiţiile de viaţă decente pe măsura demnităţii publice exercitate. suplimentul corespunzător treptei de salarizare şi indemnizaţii constituite într-un sistem de salarizare stabilit prin lege. salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate de acesta. b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe clase şi grade bazate pe evaluarea postului. el mai conţine şi o componentă socială. Dar. Datorită specificului raportului de serviciu în care se află funcţionarul salariul acestuia are o natură juridică proprie în raport cu salariul celor angajaţi deoarece. şi în cazul funcţionarului. deci o contrapartidă a activităţii realizate. alăturată celei economice. salariul este stabilit prin lege la nivelul funcţiei şi nu al persoanei. dovadă că absenţa nejustificată de la serviciu sau neîndeplinirea atribuţiilor conduc la diminuarea lui corespunzătoare.iar. suplimentul postului.Dreptul la salariu al funcţionarilor publici este un rezultat al activităţii depuse de aceştia şi cuprinde salariul de bază. sporuri de vechime în muncă. pe de altă parte. c) stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei. Apreciem că. pe de o parte. necesară menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută şi destinată asigurării unei poziţii sau unui rang social corespunzător. 324 . La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele: a) necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător.nefiind influenţat de legitatea economică a relaţiei cerere-ofertă de pe piaţa muncii .

Salariul reflectă şi atitudinea statului şi. este concomitent şi o obligaţie a funcţionarului pe care dacă o încalcă este pasibil de sancţiune pentru absenţe nemotivate de la serviciu. consumată în activităţile profesionale. repaus zilnic şi săptămânal precum şi la concediu de odihnă. Limitarea timpului de muncă la cel mult 8 ore pe zi. 325 . ceea ce permite realizarea corespunzătoare a serviciului public. un personal cointeresat în realizarea atribuţiilor şi devotat funcţiei. acest drept opus organului din care face parte cel în cauză şi care are îndatorirea de a-l respecta. 251 din 22 martie 2004. în acest fel. 1). Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână pentru funcţionarii publici175. Într-adevăr. art. alin. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. funcţia se exercită în mod limitat în timp şi în cadrul unui program bine determinat care să permită realizarea corespunzătoare a atribuţiilor. Dreptul la odihnă.Se asigură. cu modificările şi completările ulterioare. dar şi asigurarea sănătăţii celui în cauză. alăturat concediilor de tot felul. iar acest spor nu se poate acorda decât în limita a 360 de ore pe an şi în nici un caz conducătorul nu şi-l poate conferi sieşi. faţă de rolul funcţiei şi serviciului public şi faţă de cei puşi în slujba sa. 175 Legea nr. în general. a societăţii. a duratei săptămânii de lucru la 5 zile lucrătoare permit exercitarea acestui drept. Pentru orele lucrate – din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice – peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare. Exercitarea acestui drept are în vedere atât refacerea forţei fizice şi a celei psihice a funcţionarului.32. Pe de altă parte. inclusiv la concedii medicale şi de altă natură. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază.

Dreptul la pensie. tocmai ca rezultat al îndeplinirii obligaţiilor decurgând din plata contribuţiei la asigurările sociale. .asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice. Dreptul la asistenţă medicală. în mod excepţional. cel de studii. În dezvoltarea acestui drept legea a prevăzut că pentru motive de sănătate funcţionarilor publici li se poate aproba. . medical. În perioada concediilor de boală.începând cu cel de odihnă. indiferent de cauza ei (accidentare. continuând cu cel alocat îngrijirii copiilor. raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului în cauză. iar această schimbare se face pe o funcţie publică corespunzătoare şi numai dacă funcţionarul în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin. schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. integritatea fizică şi psihică a persoanei. etc. de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. sănătate. precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat potrivit legii. care să ocrotească sănătatea. etc. Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să ocrotească sănătatea şi integritatea fizică a funcţionarilor. Elementele esenţiale ale acestui drept vizează: . Acest drept reprezintă o formă de retribuire a funcţionarului public conferită la încetarea funcţiei ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale 326 . invaliditate).ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale.asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă. medicamente şi proteze în condiţiile legii în caz de îmbolnăvire. de maternitate (pre şi post natal).

în afara serviciului. Această prevedere particularizează art. dar care au fost incluse în Statutul funcţionarilor publici nu pentru că ar fi specifice numai lor. care sunt inerente condiţiei de cetăţean. apreciem că trebuie să existe o conduită rezervată şi măsurată.referitoare la vârstă. exercitarea acestui drept este supusă unor condiţionări după cum urmează şi anume: . militarizaţi sau alte categorii de funcţionari civili – dar în anumite condiţii impuse de regimul specific funcţiei publice.în exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor sale politice. să nu favorizeze vreun partid şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. şi pentru faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională – desigur cu excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari. Această primă idee este susţinută de raţionamentul dedus din consacrarea expresă a dreptului de asociere în sindicate de unde concluzia inexistenţei vreunei limitări a dreptului de asociere politică a funcţionarilor publici – interdicţia constituţională privitoare la această categorie. Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmaş potrivit legii. de factură politică. . spre deosebire de cetăţeanul obişnuit. vechime în funcţie şi stagiul de cotizare. Mai există o categorie de drepturi. Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat. ci pentru că se exercită în mod specific de către lucrătorii din administraţie. deşi legea nu interzice. 40/3 teza ultimă cu referire la legea 327 . pentru a nu afecta prestigiul organului din care face parte. 30 din Constituţie privitor la libertatea de exprimare. aşa cum se prevede în art. Desigur. în exprimarea ideilor sale.

Sunt exceptaţi înalţii funcţionari publici. Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. de exemplu. origine socială sau de orice altă asemenea natură.organică a funcţionarilor. să înfiinţeze organizaţii sindicale. nefiind nici preluată. exercitarea nu este obligatorie putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari care să nu facă parte din ele. Pentru cazul inexistenţei unei asemenea organizări legea a prevăzut în mod expres ca în comisiile paritare – create pentru a participa la stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă ale funcţionarilor şi buna funcţionare a autorităţii – aceştia să fie reprezentaţi prin desemnarea cu vot majoritar de către masa lucrătorilor. Cei interesaţi pot. Desigur. religioase. ca.83.215/2001. orientare sexuală.204 din 23 aprilie 2001. în situaţia secretarului localităţii care dacă încalcă această oprelişte suportă sancţiunea eliberării din funcţie176 dacă este membru al unui partid politic. 2). publicată în Monitorul Oficial nr. etnice. Există cazuri speciale. cei de conducere şi categoriile cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. art. în mod liber. Fiind un drept. funcţionarii auxiliari se pot organiza în 176 Legea administraţiei publice locale nr. alin. Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie şi pentru întărirea principiului statutar al egalităţii şanselor la intrarea şi promovarea în corpul funcţionarilor publici s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionari pe criterii politice. funcţionarilor publici li se interzice să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice. stare materială. de sex. Totuşi. în condiţiile legii. să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. 328 . nici eliminată de Statut. sindicale. decât în măsura în care este consacrată prin legi organice.

de a respecta timpul de lucru. de a plăti 177 A se vedea Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă nr. promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor. pot să nu recunoască un asemenea drept. Recunoaşterea acestui drept se face în afara oricărei conotaţii politice. Îndatoririle funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală În mod corespunzător. administraţia cimitirelor. exercitarea dreptului la grevă trebuie să aibă loc în condiţiile asigurării funcţionării normale a acestuia pe timpul întreruperii activităţii (starea civilă. lege faţă de care Statutul funcţionarilor având valoarea de reglementare specială.sindicate potrivit dreptului comun în materie (a se vedea Hotărârea de Guvern nr. adică continuitatea şi celeritatea serviciului public. nr. dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii legal recunoscute a autorităţilor nici în formarea şi nici în activitatea acestor organizaţii.1999. Întrucât serviciul public se desfăşoară permanent. statute speciale. art. 1210/2003 privind aceste comisii).11. Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor în condiţiile legii. el reprezentând un drept fundamental al salariaţilor consacrat de Constituţie pentru apărarea intereselor profesionale. 168/1999. mai ales pentru funcţionarii militari sau militarizaţi. publicată în Monitorul Oficial al României. partea I-a. Desigur. B. 329 . după cum el nu este recunoscut expres de legea cadru177 acestor categorii şi nici funcţionarilor publici. derogă recunoscând dreptul la declanşarea conflictului (colectiv) de muncă.). economice şi sociale ale acestora. Funcţionarilor li se mai recunoaşte şi dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii.63. vizând obligativitatea de a desfăşura o activitate corespunzătoare. funcţionarul are şi o serie de îndatoriri. 582/29. etc.

părţile neputând să le elimine. corelativ obligaţiilor funcţionarului (cum sunt cele legate de respectarea programului de lucru al instituţiei. să le ignore sau să le fixeze în alt fel. 1. a funcţionarilor. . Ca o concluzie generală privind drepturile şi îndatoririle specifice funcţionarilor şi derivând din raporturile lor personale cu instituţia în care se află vom remarca următoarele: . Această operaţiune de grupare are la bază mai multe criterii unitare. 330 .6. Clasificarea funcţiilor publice şi categoriilor de funcţionari publici Întrucât între funcţia publică şi titular există o legătură indisolubilă. conţinut sau reglementare. clasificarea funcţiei reprezintă şi o clasificare. implicită. în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor vinovaţi. în altă formulare. a disciplinei de serviciu) îi corespund drepturile acesteia de a pretinde îndeplinirea lor conformă. de acordare şi plată a concediului). instituţiei îi corespund obligaţii corelative (de plată a salariului. la odihnă). . decât cele cuprinse în legea organică cadru. etc. dar subiectiv prin exercitarea personală.şi aceste drepturi şi obligaţii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statutară.contribuţia la asigurările sociale. dintre care cele mai multe se regăsesc chiar în Statut. sub sancţiunea nulităţii actelor ilegale astfel emise.în mod similar. de a respecta disciplina de serviciu.corespunzător drepturilor acestora (la salar.

188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 179 Legea nr. coordonează. cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din ea. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004. Din păcate. art. funcţii publice corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici.A. ci se mulţumeşte să le enumere. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar omiţând. b. prefect. 2). se precizează că funcţionarii publici de conducere organizează. inspector general guvernamental179. secretari generali din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. încredinţate titularului funcţiei publice. subprefect. 178 Legea nr. primarul. alin. Totuşi. din păcate. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean ca persoane alese. 251 din 22 martie 2004. funcţiile publice se împart în trei categorii: a. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. stabilind în mod limitativ că funcţionarii publici din clasele a II-a (cu studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă) şi a III-a (cu studii liceale absolvite cu diplomă) pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. viceprimarul. cu modificările 331 .9. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. mai precis al competenţei. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. c. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere. Categoria înalţilor funcţionar publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. îndrumă şi controlează activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. După nivelul atribuţiilor. cu excepţiile prevăzute de legile speciale178. legea nu stabileşte conţinutul fiecărei funcţii.

Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome. şi completările ulterioare. Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către: . 332 . al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare executării funcţiei publice.Guvern pentru: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. inspector guvernamental.Primul ministru pentru: secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. prefect şi subprefect. 50 din Statut. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Funcţionarii publici de conducere cuprind următoarele persoane: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. art. precum şi studii universitare de licenţă.11. . a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoane care trebuie să îndeplinească condiţiile generale de acces la funcţia publică prevăzute de art. a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.La nivel teritorial înalţi funcţionari publici sunt prefectul şi subprefectul.

dar şi conducătorii de compartimente. coordonare. cât şi dreptul de decizie.b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. implicit. c) secretarul unităţii administrativ-teritoriale. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. Pe de altă parte. iar unele pot fi atât de nivel teritorial sau local (director executiv) cât şi central (şef birou. de regulă conducătorul autorităţii instituţiei publice. Rezultă că unele funcţii de conducere sunt în mod special de nivel central (director general). altele numai de nivel local (secretarul de localitate). în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice subordonate acestora. indiferent 333 . pe toate celelalte). d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. f) şef birou. decât atributul de control încredinţat în mod limitativ. de exemplu. pe care reglementarea legală a omis să-l prevadă. chiar dacă aceste structuri nu au. şef serviciu). e) şef serviciu. îndrumare şi control. funcţia de conducere are un sens deosebit de larg incluzând atribuţii de organizare. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. în cadrul instituţiei prefectului. Rezultă că funcţiile de conducere pot viza conducerea autorităţii în ansamblul ei ori conducerea unei structuri interne din cadrul acesteia. În acest sens este funcţionar de conducere atât cel care are toate aceste atribute (subînţelegându-se că cel ce are dreptul de decizie le exercită. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora.

13. Funcţiile publice de execuţie cuprind următoarele 180 clase : a) clasa I-a include experţii. d) debutant. Uneori chiar Statutul sau legile speciale pot face referiri exprese la funcţiile de conducere. după cum urmează: a) superior. 251 din 22 martie 2004. numai funcţionarul de conducere poate emite acte de autoritate (dispoziţii) cu efecte în interiorul instituţiei şi asupra subordonaţilor săi. 334 . c) asistent. b) principal. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în cazul numirii funcţionarilor de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice sau a destituirii din funcţia publică a acestora. ca nivel maxim.de regulă. de exemplu. Statutul face referire expresă la funcţionari de execuţie atunci când prevede modul de recuperare sau plata majorată pentru orele suplimentare lucrate peste program. în cadrul aceluiaşi sistem de clasificare mai distingem între funcţii de conducere ierarhic superioare (director general. cu modificările şi completările ulterioare. c) clasa a III-a include referenţii. b) clasa a II-a cuprinde referenţii de specialitate. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. art. şef birou). inspectorii. consilierii. consilierii juridici şi auditorii. Astfel.de mărimea compartimentului. La rândul lor. Distincţia între funcţii de conducere şi funcţii de execuţie are importanţă sub mai multe aspecte: . iar în cazul 180 Legea nr. funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale. Uneori. inclusiv cea mai mică subdiviziune (de genul biroului sau oficiului). În sfârşit. director) şi ierarhic inferioare (şef serviciu.

335 . c) clasa a III-a vizează funcţii publice care necesită studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat. subordonându-se ierarhic. putând emite actele administrative corespunzătoare în acest sens. .numai conducătorul autorităţii sau instituţiei publice reprezintă însuşi organul de stat atât în raporturile interne din cadrul administraţiei respective. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 Legea nr. mai ales. în relaţiile externe. anumite atribuţii personalului din subordine.dispoziţiile funcţionarilor de conducere sunt obligatorii pentru cei de execuţie care trebuie să se conformeze acestora. B. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. b) clasa a II-a vizează funcţii ce reclamă studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. din afara acesteia. cu modificările şi completările ulterioare. art. în vreme ce conducătorul compartimentului unde funcţionează poate dispune sau propune măsuri disciplinare pentru abaterile acestuia. şi încheia acte juridice (contracte) ce angajează răspunderea autorităţii respective. în mod permanent sau temporar. .numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de execuţie de face de conducătorul autorităţii sau instituţiei. 251 din 22 martie 2004.8.funcţionarii de conducere pot să-şi delege. După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite Statutul distinge următoarele clase necesare ocupării funcţiei publice181: a) clasa I-a cuprinde funcţiile ce necesită studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau echivalentă. . cât.conducătorului acesteia efectele se pot extinde şi în afara autorităţii. .

d) în cadrul gradelor profesionale se disting gradele de salarizare condiţionate de vechimea în funcţie. îndrumare şi control. a II-a şi a III-a. fiecare cuprinzând funcţii specifice. de calificativele obţinute şi de promovarea concursului. În acest fel clasele profesionale cuprind gradele profesionale. prevăzând că funcţionarii publici din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii de execuţie. cu modificările şi completările ulterioare.7. coordonare. C. cum ar fi cea de referent de specialitate pentru clasa a II-a sau referent pentru clasa a III-a. „per a contrario” sunt necesare numai studii universitare de licenţă. toate acestea dublate de clasele de studii. având în vedere că ultimele clase vizează numai funcţii publice de execuţie. diferenţiat după nivelul studiilor. art. asistent. Structura carierei funcţionarilor public de execuţie este astfel realizată încât ea cuprinde: a) clasele. 336 . c) existenţa claselor de studii I-a. a II-a şi a III-a. alin 1)-3). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în vreme ce pentru cele de conducere. b) în cadrul claselor se disting gradele profesionale de debutant.Spre deosebire de reglementarea iniţială din Statut cea actuală nu mai prevede şi conţinutul acestor funcţii. respectiv clasa I-a. 251 din 22 martie 2004. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. determinând conţinutul formal al acestora (organizare. adăugăm noi profesionale. principal şi superior ca nivel maxim. iar acestea includ gradele de salarizare. După sfera atribuţiilor încredinţate distingem182: a) 182 funcţii publice generale reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general comune Legea nr.

Credem. 183 Legea nr. consilii locale şi judeţene. art.tuturor autorităţilor şi instituţiilor în vederea realizării competenţelor lor generale. După vechimea şi durata funcţiei distingem între funcţionarii publici debutanţi şi funcţionarii definitivi183. Din clasificarea legală nu rezultă cu certitudine conţinutul exact al fiecărei categorii de funcţii. lucrător în domeniul financiar. mai degrabă. primar). 251 din 22 martie 2004. în vreme ce funcţiile publice specifice (secretar de localitate sau judeţ.10. inclusiv serviciile lor deconcentrate în teritoriu). aparţinând autorităţii sau instituţiei publice. că s-a avut în vedere felul structurii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii în care sens cei din structurile funcţionale (de genul juridic. vameş. cu cel al competenţei generale şi speciale. prefect. b) funcţii publice specifice reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. pe de o parte. mai ales că se face confuzie între caracterul general şi special al funcţiei. sanitar – veterinar. informatic. în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. 337 . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. fie generală (guvern. Or. D. conform clasificării competenţei materiale o autoritate nu poate fi încadrată decât în una din formele sale. financiarcontabil.) sunt expresia competenţei proprii şi distincte specifice numai unei anumite autorităţi sau instituţii publice. resurse umane) sunt comuni tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice asigurând buna funcţionare a acestora. cu modificările şi completările ulterioare. pe de alt parte. politist. fie specială (ministere şi alte organe centrale ale administraţiei publice de specialitate. etc.

Funcţionarii publici definitivi sunt numiţi în funcţie pe durată nedeterminată. pentru clasa a II-a este de 8 luni. persoanele titularizate prin concurs şi care au vechimea minimă în specialitate studiilor necesare (corespunzătoare) funcţiei publice de 12. ultimele două categorii netrebuind să parcurgă etapa de stagiatură ea fiind asimilată cu vechimea în funcţie sau cu durata cursurilor de formare şi perfecţionare. Definitivii sunt debutanţii titulari pe funcţie. dar prin excepţie funcţiile publice pot fi ocupate pe o perioadă determinată. astfel pentru clasa I-a este de 12 luni. Distincţia are următoarele consecinţe: . iar personalul încheie contract de muncă. E. La expirarea perioadei de stagiu în baza evaluării obţinute cel în cauză va fi numit sau nu în funcţia publică de execuţie definitivă în gradul profesional de asistent.funcţionarii exercită o funcţie publică în vreme ce acest personal efectuează activităţi de secretariat338 . precum şi absolvenţii programelor de formare şi perfecţionare în administraţia publică. 8 şi 6 luni corespunzător nivelului studiilor absolvite şi care intră în Corpul funcţionarilor publici. în condiţiile expres prevăzute de lege. care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant şi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea unei funcţii publice definitive. După modul de învestire Statutul face distincţie între funcţionarii publici şi personalul (auxiliar) din aparatul propriu (de lucru) al autorităţilor şi instituţiilor publice care nu exercită prerogative de putere publică. iar pentru clasa a III-a este de 6 luni. Perioada de stagiu pe care trebuie să o parcurgă un funcţionar debutant diferă după clasa în care se află. .Debutanţii sunt persoanele numite în funcţii de execuţie.funcţionarii publici sunt numiţi.

până la expirarea mandatului pentru care a avut loc alegerea. în vreme ce personalul auxiliar regimului juridic de drept privat. etc. 184 Legea nr. în vreme ce personalul ales îşi exercită funcţia. neavând această calitate. . funcţionari publici teritoriali şi funcţionari publici locali184. cu modificările şi completările ulterioare.funcţionarii numiţi sunt învestiţi prin actul unilateral al numirii. protocol. Tot în cadrul modului de învestire Statutul face distincţie între funcţionari publici numiţi şi persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică.funcţionarii numiţi desfăşoară o activitate nelimitată în timp. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. alin.jurisdicţia litigiilor privitoare la funcţia publică revine instanţelor de contencios administrativ. . în timp ce personalul ales este învestit prin operaţiunea alegerii supusă validării (primarul. respectiv în cazul funcţionarului de către cel care a efectuat numirea. iar cea a litigiilor de muncă instanţelor de drept comun. După competenţa teritorială exercitată distingem funcţionari publici de stat.7. cel administrativ. F. prevăzut de Statut. c). .). ultimele categorii neintrând sub incidenţa sa. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. lit.1).revocarea din funcţie se face în mod distinct. gospodărire. ori în alte cazuri expres prevăzute (deces.funcţionarii publici sunt supuşi regimului juridic de drept public. iar cazul celor aleşi la expirarea mandatului. consilierul. întreţinerereparaţii şi de deservire. de regulă. Distincţia dintre cele două categorii constă în mai multe trăsături: . art. Codului şi legislaţiei muncii. demisie).administrative. 339 . 251 din 22 martie 2004. .

G. Funcţionarii publici speciali sunt funcţionarii care ocupă funcţii speciale adică acele funcţii care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter specific unor activităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. Funcţionarii publici generali sunt funcţionarii care ocupă funcţii publice generale.sănătatea şi securitatea în muncă.constituirea şi utilizarea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă. După caracterul atribuţiilor distingem funcţionari publici generali şi funcţionari publici speciali. Comisii paritare Modificările aduse statutului funcţionarilor publici prin Legea nr. în funcţie de calitatea persoanei. inclusiv sub aspectul răspunderii juridice. 1. 340 . funcţionari civili şi funcţionari militari. Aceste funcţii generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea realizării competenţelor lor generale. ultimii fiind supuşi exclusiv incidenţei regulamentelor militare şi unei jurisdicţii proprii. . Aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la: . După gradul de stricteţe a disciplinei şi modul de subordonare distingem.215/2006 dă posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice să încheia acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici. H. cu regimuri juridice distincte. Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se face prin statutele speciale.8. Acorduri colective.

Pentru a se putea încheia astfel de acorduri autoritatea sau instituţia publică trebuie să furnizeze sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare referitoare la domeniile în care se pot prevedea măsuri în acordurile încheiate. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că autorităţile şi instituţiile publice pot încheia acorduri cu organizaţiile sindicale dar numai în anumite domenii limitate iar enumerarea prevăzută de lege este limitativă şi nu sub formă de exemple deoarece textul de lege prevede că se pot „cuprinde numai măsuri referitoare la”.la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice pentru care sunt constituite. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din acea autoritate sau instituţie publică. 341 . Aceste comisii paritare sunt consultate în următoarele situaţii: . Pentru a urmării modul în care se respectă acordurile stabilite cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare. măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale neprevăzute în alte legi.programul zilnic de lucru. perfecţionarea profesională. În aceste comisii intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatele reprezentative ale funcţionarilor. În cazul în care în autoritatea sau instituţia publică sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicate acordul se încheie cu funcţionarii publici desemnaţi din rândul acestora.

342 . sub aspectul studiului. pag.la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. iar în cadrul lor un rol deosebit revine echipamentului din dotare. Negoiţă.cit. op. . Aceste comisii întocmesc rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi organizaţiile sindicale sau reprezentanţilor funcţionarilor publici. Rapoartele se comunică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici. . Echipamentul administrativ este alcătuit din aparatura.. formulare. ştiinţele economice şi dreptul financiar.alte situaţii stabilite de lege. precum şi din furniturile (hârtie.) a căror folosire este curentă în muncile de birou.la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici dacă costul acestora sunt suportate din fonduri bugetare. În exercitarea atribuţiilor lor comisiile paritare emit avize consultative. maşinile şi materialele. 164. rechizite de birou etc. imprimate. Activitatea de raţionalizare a echipamentului administrativ are în vedere185 următoarele aspecte importante: 185 Al. mobilierului şi localurilor sau sediilor. iar sub aspectul ştiinţei administraţiei interesează dotarea optimă şi folosirea raţională a dotărilor în vederea asigurării eficienţei activităţii executive şi a nesolicitării exagerate a resurselor bugetare. - 2. Resursele procurării lor şi ale realizării dotărilor necesare interesează. Resursele materiale Resursele materiale utilizate în administraţie sunt bunuri sau valori mobile şi imobile.

a. op. standardizarea echipamentului. 165-167. cum ar fi.. cel puţin în actualul stadiu al dezvoltării în care ne aflăm. 343 . ministere etc. prefecturi.). Astfel: . retransmiterii. resurse şi personal. adică faţă de costul 186 Idem. la nivelul cunoscut într-o perioadă de societate. pag. prelucrării şi păstrării datelor – se pot realiza mecanizat şi automatizat. activitatea de analiză şi apreciere a informaţiilor necesară actului decizional nu se pretează la un asemenea tratament. c. mai ales în privinţa utilizării aparaturii de prelucrare automată a datelor. stabilirea impozitelor. dacă majoritatea operaţiunilor administrative de birou – mai ales în domeniul strângerii. .Operează limitări de ordin intelectiv. întrucât activitatea intelectuală nu poate fi suplinită de maşină în materia concepţiei şi a deciziei. mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de birou prin adaptarea administraţiei la progresul tehnic aplicabil acestui sector. decât într-un mod cu totul excepţional.cit.Există limitări aduse introducerii noii tehnici care sunt de ordin economic şi structural-funcţional. aportul factorului uman rămânând hotărâtor chiar şi în modul de programare a aparaturii. Astfel. adică asigurarea uniformizării dotării administrative. desigur. înregistrării. În acest sens înzestrarea trebuie să fie rentabilă. cu toate marile avantaje oferite în privinţa economiei de timp. Acest din urmă aspect. elaborarea normativelor de dotare cu echipament în urma cercetării şi cunoaşterii nevoilor reale ale activităţii executive. b. ceea ce trebuie să determine un maximum de funcţionalitate. de pildă. mai ales la aceleaşi nivele ale organizării administrative (primării. în care sens trebuie precizat că nu orice aspect al activităţii executive se pretează la realizarea sa prin intermediul noii tehnici. este supus unor limitări186 ce afectează introducerea şi folosirea echipamentului modern.

s-ar putea ca prelucrarea automată a datelor la nivele ierarhice inferioare să se preteze mai bine prin organizarea unor oficii de calcul teritoriale comune. 344 . de pildă. uneori chiar de obstrucţionare faţă de tendinţele novatoare de introducere a noilor mijloace şi metode. echipamentele de prelucrare a datelor şi de reproducere de birou. astfel. Acesta se redactează dactilografiat după un înscris de mână (manuscris) aprobat şi care trebuie realizat într-un număr mare de exemplare (originale sau copii). decât prin dotarea fiecărui organ executiv cu tehnica respectivă. Gh. volumul de muncă al mai multor instituţii. Când ne referim la echipamentul administrativ avem în vedere. a. cele de transport automatizat al corespondenţei. astfel. În cazul echipamentului de înregistrare. dar şi al unor operaţiuni tehnicomateriale. Radu. de eventualitatea pierderii locului de muncă datorită modificărilor structurale şi de personal aferente noii tehnologii introduse. . inclusiv al actelor juridice. sistemele automatizate de registratură şi tehnicile moderne de păstrare şi distrugere a documentelor. Experienţa mondială…. prelucrare şi de reproducere a datelor în activitatea de birou187 se are în vedere faptul că documentul scris sau înscrisul constatator. ce permite o reală amortizare a lor.Apar şi limitări de ordin psiho-social şi tradiţional ce ţin de existenţa unei rutine administrative formate în activitatea executivă îndelungată a unor persoane şi care se reflectă în atitudini şi reacţii personale negative. cele de transmitere a informaţiilor. reunindu-se. este „produsul” de bază al activităţii executive. Ciulbea. legate mai ales de temerea insuficienţei cunoaşterii şi utilizării acestora şi.investiţiei făcute să se efectueze un mare volum de lucrări cu mijloacele din dotare. în special. pag. care să aibă şi o folosinţă de durată. conform numărului de 187 N. Trebuie să remarcăm faptul că nu la toate nivelele administrative şi nu la orice autoritate e necesară aceeaşi dotare tehnică. 122 şi urm. mai ales.

de părţi interesate. putând fi ulterior identificate la solicitare. desemnat terminologic prin noţiunea de „birotică”. serigrafierea. Transportul automatizat al corespondenţei prezintă o importanţă deosebită în marile instituţii şi sedii administrative cu un amplu volum informaţional şi al lucrărilor de birou. transmitere şi prelucrare a informaţiilor etc. etc. ce include depunerea în rafturi mobile după o ordine codificată prestabilită şi înregistrată în memoria 188 Tot acest echipament de reproducere a documentelor. telexului. microcopierea. b. tehnica urmărind îmbunătăţirea fluxului informaţional şi a circuitului acestuia în interior prin intermediul transportoarelor cu bandă. cum este cazul interfonului. Important este că din momentul redactării să existe o limitare a numărului de documente la strictul necesar. Echipamentul de transmitere a informaţiilor la distanţă vizează mijloacele moderne ce permit legătura simultană sau succesivă între doi sau mai mulţi factori ai comunicării.destinatari. Realizarea acestor operaţiuni este încă condiţionată de existenţa unor tehnici şi sisteme de reproducere a documentelor (reprografie) începând cu copierea dactilografică.188 d. inclusiv asupra locului de păstrare. al celor cu buzunare sau cutii. ori în funcţie de nevoile de documentare etc. copierea electrostatică (Rank Xerox). c. e. mai nou. telefaxului. inclusiv mijloace pneumatice. 345 . lucrări) în baza unor coduri care sunt apoi înregistrate în memoria unui calculator. Sistemele automate de registratură au în vedere înscrierea şi clasificarea documentelor (dosare.. fotocopierea. Tehnicile moderne de păstrare sau arhivare a documentelor au în vedere realizarea unei depozitări bazate pe criterii riguroase şi de către un serviciu anume specializat cu o bună dotare tehnică. este. al echipamentului pentru apel urgent (portativ sau fix). a interconectării aparaturii computerizate. heliografierea. telefonului.

Încăperile sau birourile pot fi astfel concepute şi amplasate încât să fie destinate folosirii lor de către una sau mai multe persoane. finanţe. Documentul este identificat la solicitare de către funcţionarul specializat aflat într-un centru dispecer. Crearea reţelei interne (intranetul) în cadrul instituţiei. dar. Localul instituţiei executive trebuie să asigure funcţionalitatea adecvată specificului autorităţii găzduite (primărie. etc. Dezvoltarea preocupărilor privind perfecţionarea activităţii şi a dotării birourilor a condus la apariţia unei noi ştiinţe. conectat cu întreaga instituţie (de pildă. de 346 . evitându-se. respectiv birotica. dacă este cazul). În principiu. în funcţie de nevoi. prin reţeaua telefonică sau calculator) şi care eliberează documentul care a fost solicitat sau copia acestuia.unui calculator. în cazul autorităţilor financiar – bancare). reflectând unitatea serviciului şi specificul structurilor sau compartimentelor interne. În acest fel se asigură atât funcţionalitatea maximă necesară. a celei externe (extranetul) şi a celei internaţionale (internetul) reprezintă criteriul de performanţă în materia circuitului informaţiilor şi pentru administraţia publică. tradiţiile locale. este recomandabil ca întreg grupul de construcţii să fie învecinat. caracterizându-se printr-un stil sobru şi o arhitectură ce reflectă nivelul de dezvoltare economică a zonei. cât şi accesul publicului solicitant în vederea rezolvării problemelor sale (de exemplu. asigurând o concentrare a mai multor autorităţi şi instituţii de la acelaşi nivel şi de acelaşi interes. de regulă.). în localitatea de reşedinţă a unităţii administrativ-teritoriale la al cărei nivel este constituit sau în capitală. Localurile (sediile) autorităţilor administrative Organul executiv îşi are sediul (principal. ceea ce uşurează atât conlucrarea între oficiali. să confere condiţii igienicosanitare şi de lucru personalului. poliţie etc. o singură clădire este suficientă.

Reglementări de ordine interioară pot prevedea modul de asigurare a pazei sediului. biroul primirilor în audienţă. cât şi limitarea accesului publicului în mod strict numai la acele servicii specializate relaţiilor exterioare. fişete). 3. echipamentul de dactilografiat. arhiva. deplasarea inutilă a personalului propriu. ceea ce permite o anumită 347 . computer. pentru desfăşurarea eficientă a activităţii lor – pe lângă cadrul legal bine definit şi de un personal temeinic pregătit – de existenţa unor mijloace materiale şi a unor resurse financiare. precum registratura. etc. precum şi un cont bancar. Suprafaţa medie locativă este de 3-6 mp de funcţionar. telefon.pildă. mijloacele tehnice necesare primirii. a sustragerilor sau a incendiilor. casieria – necesitând amenajare specială. iluminatul de siguranţă. a condiţiilor de iluminat – natural sau artificial – a unei bune izolări fonice. cu respectarea unui anumit volum al încăperii. dotarea cu mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor. fără să greveze bugetul public sustrăgând valori care ar putea fi utile în alte sectoare ale vieţii publice. telefax). prelucrării şi transmiterii informaţiilor (calculator. Resursele financiare se constituie. În unele situaţii încăperile pot primi o destinaţie specială – de pildă. situaţiile de avarii şi modul de intervenţie etc. În încăperi se află mobilierul adecvat muncii respective (birouri. de regulă. de multiplicare a documentelor etc. din bugetele alocate de stat sau de colectivităţile locale în beneficiul autorităţilor respective care au un plan propriu de cheltuieli. documentele secrete. astfel constituite încât să corespundă nevoilor reale ale administraţiei. Resursele financiare Autorităţile executive au nevoie. accesul publicului. cum ar fi sistemul de siguranţă şi de alarmare pentru prevenirea pătrunderii persoanelor neautorizate.

Capitolul 11 Activitatea administraţiei publice Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice de organizare a executării legii şi a celorlalte acte normative se 348 .independenţă în modul de dispunere asupra fondurilor existente. Desigur. contribuind la realizarea de economii. aceasta nu exclude posibilitatea ca în mod parţial ori chiar în totalitate autoritatea să realizeze şi venituri proprii (de pildă. prevenind risipirea resurselor. ceea ce poate conduce la o activitate optimă sub aspectul costurilor scăzute ale serviciilor administrative. din impozitele şi taxele locale) care să-i acopere cheltuielile financiare în modul de efectuare a plăţilor pentru diverse cheltuieli.

Bucureşti. autorităţile administraţiei publice adoptă/ emit acte de autoritate (hotărâri.realizează printr-o activitate cu caracter executiv-dispozitiv şi printr-o activitate de prestaţiune în cadrul diferitelor servicii publice189. 1992. administraţia publică se înfăptuieşte în conformitate 189 A. Noţiunea. . I. regimul juridic şi clasificarea actelor administrative Sfera şi definiţia actelor administrative Concepută ca activitate îndeplinită de anumite autorităţi. Actele administrative 1. dispoziţii). Editura Lumina Lex. Complexitatea atribuţiilor administraţiei a crescut. Negoiţă –Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ. pag. fiind determinate de: . În primul caz.aplicarea principiilor autonomiei şi a autonomiei financiare. a crescut şi numărul de acte administrative şi operaţiuni material administrative prin care se realizează aceste atribuţii.trecerea unor bunuri în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale. ea se situează pe poziţia de executant al serviciilor publice către comunitate. Corespunzător. . trăsăturile. În al doilea caz. prin care organizează executarea şi se execută în concret legea. administraţia pierde votul de comandă. încheind contracte sau executând operaţiuni material-administrative. aceste acte având caracter de autoritate. 6 349 .deconcentrarea serviciilor publice.

190 T. prin acte administrative cu caracter normativ sau individual. a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţe de constrângere a statului. Actele administrative constituie principala formă juridică a activităţii autorităţilor administraţiei publice. 28 192 R. Bucureşti. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Cluj-Napoca. Denumirea de „acte de drept administrativ” s-a propus în ideea evocării mai clare a regimului elaborării actelor organelor administraţiei de stat190. Această terminologie a fost criticată încă de la promovarea sa192 iar. grupate sub denumirile de „act de drept administrativ” sau „acte administrative”. pag. Drăganu – Actele de drept administrativ. dorinţa de a defini noţiunea de act administrativ a dat naştere la mai multe formulări terminologice. adoptarea sau executarea actului administrativ. 2004. Faptele materiale juridice determină naşterea. Bucureşti. Actele administrative sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral. II. În literatura juridică. 1970. legea fiind cea care le atribuie efecte juridice. 217 350 . Editura Didactică şi Pedagogică. Ionescu – Drept administrativ. făcute în exercitarea funcţiei executive a autorităţilor publice. considerându-se că aceasta indică apartenenţa actului la administraţia de stat191. Editura Rosoprint. în scopul de a produce efecte juridice. în prezent specialiştii în drept public folosesc terminologia de „acte administrative”193. prin fapte materiale juridice şi prin operaţiuni materiale administrative. 1959. vol. independent de existenţa unei manifestări de voinţă în acest scop. Operaţiunile materiale administrative cuprind acele fapte materiale care nu concretizează o voinţă juridică dar care sunt necesare pentru emiterea. Editura Ştiinţifică. 16-21 191 I. pag. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. pag.şi în baza legii.

I. ordine.Disputa de ordin terminologic nu se mai justifică faţă de dispoziţiile Constituţiei României. pag. 21-24. Pe de altă parte. regulamente. L. Editura Themis – Fundaţia Europeană Tituşescu. care nu diferă esenţial în ceea ce priveşte conţinutul. apreciem că folosirea termenului de „acte de drept administrativ”. 2002. II. s-a apreciat că actele de drept administrativ pot fi definite ca manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. pag. Nedelcu. Nicu – Drept administrativ. 2002. Într-o opinie prezentată sintetic. Editura Ştiinţifică. pag. Bucureşti. 29 351 . Astfel. II. actele de drept administrativ au fost definite ca fiind actele juridice unilaterale emise în cadrul activităţii executive ale autorităţii publice în calitatea lor de subiect special investit cu atribuţia de realizare a puterii de stat194. de regulă. Bucureşti 1965. ClujNapoca. decizii. Bucureşti. I. Drăganu – Formele concrete de activitate ale organului statului. A. 83-84 194 T. Bucureşti. 2004. 470. diferenţele rezultând din sfera de cuprindere şi din modul de prezentare. 279. Desigur. Editura Lumina Lex. 2002. pag. vol. legislaţia foloseşte. În literatura juridică au fost formulate mai multe definiţii ale actului administrativ. V. limitându-se la actele cu caracter normativ şi excluzând pe cele cu caracter individual. 234-240. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. autorizaţii. că sfera acestor acte este mai restrânsă. în scopul de a produce 193 I. care permit stabilirea provenienţei actului administrativ şi determinarea caracterului său normativ sau individual. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. pag. Craiova. Editura All Bek. etc. în principal autorităţi ale administraţiei publice. I. Alexandru – Administraţia Publică. vol. denumirile concrete ale actelor administrative: hotărâri. ale Legii contenciosului administrativ şi ale Legii administraţiei publice locale. care consacră sintagma de „act administrativ”.. dispoziţii. ar conduce la aparenţe. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Editura Lumina Lex. Editura Rosoprint. pag. 2002.

efecte juridice. în temeiul puterii publice195. 554/2. Nedelcu. se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii. 2004.12. 1154/7. În sfârşit. pag.L. Fără a face o analiză a modurilor de definire a actului administrativ prezentate mai sus.2004 352 . Termenul de act administrativ este reglementat şi de noua Lege a contenciosului administrativ care în mod concis îl defineşte ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă juridică expresă. publicată în Monitorul Oficial nr. 287 196 I. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. Bucureşti. N. 2002. Petrescu. II Editura All Beck. 279 197 A. Semnificaţia acestei 195 R. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. care se nasc. care emană de la autorităţile administraţiei publice prin.2004. În concepţia noastră. Într-o altă opinie.12. Craiova. Cluj-Napoca. 2004. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. o definiţie care impune prin conciziune înţelege prin actul administrativ acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. – Drept administrativ. Editura Accent. A. a unei autorităţi administrative. voinţa juridică fiind supusă regimului juridic administrativ196. vol. sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti197. pe baza şi în executarea legii. emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii”198. prin care se formează o situaţie juridică referitoare la un drept recunoscut de lege. pag. apreciem că ele exprimă în esenţă trăsăturile actelor administrative şi regimul juridic al acestor acte. Nicu – Drept administrativ. pag. 24 198 Legea contenciosului administrativ nr. Editura Themis. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă juridică. în realizarea puterii publice.

ca fiind conformă şi cu art. a) Actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice. acestea variind în funcţie de nivelul ierarhic al organului administraţiei publice de la care emană actul. pe de altă parte. Din definiţiile prezentate se pot desprinde trăsăturile actului administrativ. precum şi de operaţiunile materiale administrative. acestea cuprind elemente comune în ceea ce priveşte delimitarea actului administrativ de celelalte acte juridice ale organelor administraţiei de stat. pe de o parte. Editura Didactică şi Pedagogică.definiţii reprezintă importanţa sub aspectul actelor supuse controlului de legalitate. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat. pe care le vom prezenta în continuare. realizate de organele administraţiei de stat dar care nu fac parte din administraţia de stat şi anume: contractele. operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile tehnic productive199. La organele de la baza sistemului organizării administraţiei publice au o pondere mai mare operaţiunile materiale administrative şi cele tehnice iar pe măsură ce urcăm 199 R. 52 din Constituţia revizuită. pag. 1970. Bucureşti. Ionescu – Drept administrativ. Există o diferenţiere în ceea ce priveşte ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administraţiei publice. 222 353 . acestea extinzându-se şi asupra actelor emise de alte autorităţi publice decât cele care aparţin administraţiei. Actul administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia dar este forma juridică cea mai importantă. S-a apreciat că acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice. Trăsăturile actelor administrative Chiar dacă există o varietate de opinii referitoare la noţiunea de act administrativ.

pag.L. să aibă drept scop producerea în mod direct de anumite efecte juridice. I. ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative200. Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie neîndoielnică. Trăilescu . II. A.spre organele din vârful organizaţiei. 179 202 I. adică să aibă animus negati contrahendi iar să nu fie jocandi causa201. pag. Nedelcu. În acest fel. Bucureşti. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. actul administrativ antrenează în mod independent producerea unor efecte juridice. 487 354 . Potrivit acestei trăsături. Actul administrativ este emis în regim de putere publică. actul administrativ se deosebeşte de alte acte juridice cu caracter unilateral al organelor administraţiei publice. b) Actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. Prin această trăsătură. Caracterul expres al manifestării de voinţă este determinat de regimul de putere publică în care se emit actele administrative. Bucureşti. 2002. 1011/1995. spre deosebire de operaţiunile administrative care nu produc efecte juridice202. a unei păreri sau sentiment. 43 201 A. Actul administrativ concretizează voinţa autorităţilor administrative ca subiect de drept învestit cu 200 A.Unele considerente referitoare la raporturile dintre autorităţile administraţiei publice în actele acestora. 29. Editura Themis. în Dreptul nr. 2004. c. vol. pag. Alexandru – Administraţia Publică. Craiova. 1999. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. actul administrativ apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice de a produce în mod direct efecte juridice. adică de a da naştere. Editura Lumina Lex. Editura All Beck. Nicu – Drept administrativ. pag. Actul administrativ nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi.

Editura Accent. pag. 2004. 203 R. Totodată. Cluj-Napoca. 30 355 . Bucureşti. N. 40 205 I. vol. pag. pag. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. vol. revocat sau anulat cât şi pentru organele administrative superioare organului emitent. Regimul juridic al actelor administrative Analiza regimului juridic al actelor administrative vizează aspecte referitoare la procedura de emitere a acestor acte. 290 204 A. II. Într-o altă opinie. actul administrativ este obligatoriu pentru organul emitent atâta vreme cât el nu a fost abrogat.putere publică203. Din această trăsătură rezultă obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din oficiu. Obligativitatea actului administrativ se referă la toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiilor respective. modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte205. Regimul de putere nu exclude ci permite exercitarea controlului de legalitate exercitat asupra actelor administrative. ea este o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative. 2004. Elementul central al acestui regim juridic îl reprezintă legalitatea. regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de reguli ce guvernează formarea. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. S-a apreciat că prin regim juridic vom înţelege un ansamblu de reguli de fond şi de formă care conturează „personalitatea” actelor administrative în circuitul juridic. forţa juridică şi regimul juridic al actului administrativ. la care ne vom referi în continuare. Petrescu – Drept administrativ. Cluj-Napoca. Editura Rosoprint. Editura All Beck. II. fiind emise pe baza şi în vederea executării dispoziţiilor legale în vigoare. în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora204. 2002. condiţiile de validitate a actului administrativ.

legalităţii. semnifică faptul că autorităţile administraţiei sunt ţinute.a. De Laubadere. care constă în actualitatea. care este apreciată ca o garanţie de respectare a legalităţii. În toate cazurile legalitatea actului administrativ reprezintă cel puţin conformitatea actului respectiv cu legea fundamentală. mai exact. legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate iar oportunitatea este un element al legalităţii şi nu o condiţie de valabilitate distinctă.G. Principiul legalităţii în doctrina românesc a fost analizat diferit. J. I.J. Legalitatea este o condiţie de valabilitate a actului administrativ. Paris. Gaudemet – Traite de droit administratif. 1996. Bucureşti.D. pag. S-a mai apreciat că oportunitatea este o condiţie de valabilitate specifică deciziei administrative.. 1999. Editura Lumina Lex. După un curent de gândire (şcoala de la Cluj). Alexandru – Administraţia Publică. L. b. După alţi autori (Şcoala de la Bucureşti). organul emitent. Legalitatea actului administrativ. corespondenţa permanentă a acesteia cu evoluţia realităţilor administrative iar nerespectarea acestei condiţii poate atrage nulitatea actului administrativ207. pag. 1996. analiza legalităţii şi oportunităţii se va face având în vedere activitatea reglementată. 470 356 .C. în corelaţie cu oportunitatea. cu legile adoptate de Parlament. Forma actului administrativ. forţa juridică a actului administrativ. în deciziile pe care le iau. adică unui ansamblu de reguli de drept de ranguri şi conţinuturi diferite206. Desigur faţă de multitudinea actelor administrative emise. 593 207 I. În cele mai multe cazuri actele administrative îmbracă forma scrisă. cu Ordonanţele de Guvern şi toate celelalte acte normative care au forţă juridică superioară actului analizat. de a se conforma legii sau. Actele administrative cu caracter normativ îmbracă numai forma 206 A. alături de oportunitate. Venezia.

71. . Cu toate acestea. hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ se 208 R. 13 din Constituţia revizuită este limba română209. în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. publicată în Monitorul Oficial. . revizuită. 2 şi 106. alin. 2 din legea fundamentală şi ale art.realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv208.necesitatea executării şi respectării dispoziţiilor actului de către cei care cad sub incidenţa lui.10. în condiţiile legii. privind administraţia publică locală. Ionescu – Drept administrativ. 215/2001. fiind obligatorie publicarea lor. de regulă. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. faţă de dispoziţiile art.existenţa unui mijloc de probă în caz de litigiu. nr. 767/31. 1970. 51.verificarea legalităţii actului în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis. De forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte elemente de concretizare exterioară ale actului: . alin.limba de redactare a actului care.2003 357 . 233 209 Constituţia României. alin. . Actele normative cu caracter individual îmbracă şi forma orală. în conformitate cu dispoziţiile art. pag. Forma scrisă reprezintă o condiţie de valabilitate a actului.necesitatea cunoaşterii exacte şi complete a conţinutului actelor. 120. Forma scrisă a actelor administrative este necesară pentru următoarele considerente: . . 8 din Legea nr.scrisă. ea fiind impusă ad validitatem şi nu ad probationem.

544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public se dispune că refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează212.aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective210. . 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 663/23. în dreptul nostru nu există o obligaţie generală privind motivarea actelor administrative.04. această obligaţie fiind reglementată pentru anumite acte 211 administrative.08.2001 211 Legea 204/2000.motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează intervenţia actului respectiv. motivarea în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului se face prin note de fundamentare. prin dispoziţiile art. publicată în Monitorul Oficial. . iar în cazul celorlalte acte normative prin referate.10.2001 358 . regulă care va fi cuprinsă în viitorul Cod de procedură administrativă. Astfel. Totuşi. 204/23. art. republicată. nr. prin legi speciale . privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial nr. 210 Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Ne alăturăm autorităţilor care susţin necesitatea de a se reglementa obligativitatea motivării tuturor actelor normative. 29 din Legea nr. privind normele de tehnică legislativă publicată în Monitorul Oficial 777/25. 544/2001.2004 212 Legea nr.potrivit art. De asemenea. 175 din Codul de procedură fiscală dispune că decizia prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actul administrativ jurisdicţional. 22 din Legea nr.

V.) sunt operaţiuni material-administrative care nu produc efecte juridice. formele procedurale prealabile (propunerile. distingem categorii de forme procedurale: . rapoartele. d. exprimând o dublă voinţă juridică.forme procedurale ulterioare emiterii actului. pag. Forţa juridică a actelor administrative se fundamentează pe prezumţia relativă că acestea au fost emise cu respectarea 213 A. concomitent sau posterior. conforme). dar care sunt necesare elaborării actului administrativ. . în doctrina de specialitate s-a apreciat că. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. procesele verbale. 56. Chiar dacă au unele asemănări cu actele administrative. pag. Bucureşti. ci doar operaţiuni administrative foarte importante213. Editura All Beck. în vederea emiterii de către ultimul a unui act administrativ. acestea nu sunt acte administrative de sine stătătoare. . 2002. apreciindu-se că actele emise în baza lui sunt „acte administrative complexe”. vol. De regulă. Pentru formele procedurale prealabile emiterii actului administrativ are relevanţă acordul prealabil. Potrivit momentului care intervine. etc. 100 359 . Procedura de elaborare a actului administrativ. În funcţie de momentul în care intervin. Editura Lumina Lex. Bucureşti.forme procedurale concomitente cu emiterea actului. indiferent de categoria căreia îi aparţine (facultative. II. 2002.c. Dintre operaţiunile procedurale emiterii actului administrativ probleme teoretice şi practice au ridicat avizele şi acordul.forme procedurale anterioare emiterii actului. referatele. Acordul exprimă acceptul pe care un organ public îl dă altui organ. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. Forţa juridică a actelor administrative. acordul poate fi prealabil.

se impune analizarea a trei aspecte: momentul de la care actul administrativ produce efecte. Waline – Droit administratif precis. legii şi actelor juridice emise în baza legii. Fără a intra în detalii. Referitor la efectele actelor juridice. Există şi excepţii prin care. J.categoria de act. respectiv cu caracter individual sau cu caracter normativ.locul organului emitent în sistemul organelor administraţiei publice. . care. 2000.natura organului emitent. de organul ierarhic superior 214 J. de regulă se face de către organul emitent (retractare). Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare. 107 360 . . Rivero. hotărâri de Guvern) chiar dacă acestea au caracter individual. Prezumţia de legalitate. Efectele actelor administrative. Prezumţia de legalitate este asociată cu alte prezumţii: prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate. Paris. Forţa juridică a diferitelor acte administrative este condiţionată de mai multe elemente: . întinderea efectelor produse de actele administrative şi încetarea efectelor actelor administrative. subînţelege condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei. arătăm că legislaţia şi doctrina majoritară au fundamentat teza potrivit cu care actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor iar cele individuale de la datat comunicării.tuturor condiţiilor cerute de Constituţie şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară actelor emise. denumită şi prezumţia de conformitate cu dreptul214. Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute. chiar prin Constituţie se prevede obligativitatea publicării în Monitorul Oficial (decrete ale Preşedintelui. e. pag.

2004. 2. După întinderea efectelor pe care le produc se delimitează: .actele administrative cu caracter normativ. După categoria organului emitent: . care defineşte actul administrativ şi asimilează unele contracte încheiate de autorităţile publice actelor administrative. care creează. . b. Cluj-Napoca. Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate există mai multe variante de clasificare a actelor administrative. Vom prezenta în continuare câteva dintre clasificările făcute în literatura de specialitate. 215 ale R. actul administrativ poate fi abrogat printr-un act normativ cu putere egală sau superioară. pag. . Desigur.actele normative cu caracter individual care sunt manifestări de voinţă.12. în funcţie de diferite criterii şi potrivit modului de organizare al administraţiei în diferitele etape de dezvoltare economico-socială. N. Editura Accent. lit. 554/2. 292 361 . b din Legea contenciosului administrativ nr. modifică sau desfiinţează drepturi în serviciu uneia sau mai multor persoane dinainte determinate215. care se aplică unui număr nedeterminat de persoane.acte emise de organele administraţiei de stat. a. . care cuprind reglementări de principiu cu caracter obligatoriu.acte care emană de la alte organe de stat.acte emise de autorităţile autonome administraţiei publice locale.2004. aceste clasificări vor trebui reconsiderate faţă de dispoziţiile art.(revocare) ori de către instanţele judecătoreşti (anulare). De asemenea. Petrescu – Drept administrativ.

actele administrativ-jurisdicţionale emise de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. lit. Fără a analiza aceste clasificări. vol. 88 362 . în baza împuternicirii date de lege ori de organele administraţiei. pag.acte administrative prin delegare216. Bucureşti. cu caracter individual sau normativ emise de autorităţile publice ale administraţiei publice în vederea executării ori a organizării executării legii. 2002. care nu în toate cazurile au o importanţă practică vor formula o nouă clasificare. . Editura All Beck. în funcţie de puterea actului administrativ şi de regimul juridic aplicabil.12. c şi d din Legea nr. . Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Procedura emiterii/adoptării actelor administrative 216 A.acte administrative de autoritate. 554/2.contractele încheiate de autorităţile publice care sunt asimilate actelor administrative. . Editura Naţional. care sunt acte unilaterale. 1929. cât şi dispoziţiile art. 38 217 A. pag. V. 2003. Bucureşti. vol. Această delimitare are în vedere atât clasificări existente în doctrină. - 2. 376. pag. Potrivit acestei clasificări actele administrative se împart în următoarele categorii: . 2. I.acte care emană de la persoane private. Teodorescu – Tratat de drept administrativ.2004 privind contenciosul administrativ. prin care actele administrative erau împărţite în acte administrative de autoritate. Bucureşti. II. acte normative de gestiune şi acte administrative cu caracter jurisdicţional217. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român.

sau după caz. personal sau public. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se transmite persoanei administrative interesate şi celor stabilite de lege. după caz. prin prisma specialităţii lor. recomandările. la cerere. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ va fi însoţit. promovarea. şi să comunice avizele sau. de o notă de fundamentare. propunerile şi opiniile formulate .Persoanele administrative218 au dreptul ori. de a iniţia. Persoanele administrative care au primit proiectul au obligaţia. de nulitatea absolută sau de nulitate relativă ori sunt considerate inexistente. emite/adopta ori încheia acte juridice. ca în termenul legal sau în cel stabilit de iniţiator. exercitarea. după caz. Opiniile contrare se consemnează separat. instituţie publică şi serviciu public. 363 . adoptarea se face cu majoritatea prevăzută de lege. apărarea sau restabilirea unui drept legal recunoscut ori a unui interes legitim. Proiectele de acte administrative cu caracter individual se adoptă/emit din oficiu. după caz. recunoaşterea. potrivit competenţei legale care le revin. după caz. proiectul se supune adoptării/emiterii persoanei administrative competente. Procedura privind exercitarea dreptului la petiţionare se 218 Noţiunea de persoană administrativă în acest curs desemnează: autoritate publică. observaţiile. După primirea avizelor şi soluţionarea eventualelor observaţii şi propuneri formulate. obligaţia. Actele juridice care nu respectă cerinţele de fond sau de formă prevăzute de lege sunt lovite. Procedura de emitere a actelor administrative prin exercitarea dreptului la petiţionare Prin petiţie se urmăreşte dobândirea. precum şi de avizele de specialitate. de referatul sau de raportul întocmit de către instituţia sau de compartimentul de specialitate din aparatul propriu. să examineze proiectul. În cazul persoanelor administrative colegiale.

Prin reclamaţie se solicită restabilirea unui drept subiectiv sau interes legitim cu caracter personal care a fost încălcat. 364 . Petiţiile nesemnate nu se iau în considerare.declanşează prin petiţii formulate în nume propriu. Prin propunere se urmăreşte realizarea unor acţiuni de interes general de către persoana administrativă competentă. să soluţioneze petiţiile şi să comunice în scris răspunsurile în cel mai scurt timp. să examineze. să verifice. fără a depăşi 30 de zile de la înregistrarea lor. exceptând cazul când semnalează încălcări ale legii. Prin cerere se solicită recunoaşterea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim cu caracter personal sau public. în mod obligatoriu. încălcat. sesizare. Persoanele administrative au obligaţia să primească. cuprinse în scrisori ori prezentate în audienţe şi consemnate în scris sau transmise prin mijloace electronice. în condiţiile legii. Persoanele administrative sunt eliberate de orice obligaţii în situaţia în care petiţia este vădit netemeinică sau în cazul în care persoanele administrative au răspuns la o petiţie având acelaşi obiect. obiectul petiţiei şi vor fi motivate legal. adresate de cei interesaţi persoanei administrative competente. Petiţiile vor fi însoţite de acte doveditoare necesare în susţinerea lor. Petiţia poate îmbrăca forma de cerere. Petiţiile pot fi adresate personal de cei interesaţi ori prin reprezentanţi sau prin orice alt mijloc de comunicare. de ordin general. propunere sau oricare altă formă specifică dreptului de petiţionare. Răspunsurile vor viza. exclusiv în nume propriu. reclamaţie. Prin sesizare se solicită restabilirea unui drept sau interes legitim. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii. pe solicitant.

domiciliul/sediu. cu excepţia cazului în care actul sau măsura se dispune din oficiu. indicând adresa unde urmează să primească răspunsul. Petiţiile greşit adresate vor fi trimise în termen de până la 5 zile de la înregistrare persoanei administrative competente. în limba română. afară de cazul în care legea mai indică (şi) altele: a) nume. 365 . de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau socotite utile de către solicitant. următoarele elemente. ori de luare a măsurii pretinse. Petiţia se redactează. În această situaţie. Petiţionarul îşi exercită dreptul de petiţionare. de regulă. sub semnătură. În cazul petiţiilor depuse personal. de regulă. Petiţionarul este în drept să renunţe la solicitarea sa şi după emiterea/adoptarea actului administrativ sau luarea măsurii care face obiectul petiţiei. c) împuternicirea dată reprezentantului legal. Petiţionarul poate renunţa la solicitare înainte de emiterea/adoptarea actului administrativ. se va elibera dovada înregistrării lor. după caz.Persoana administrativă este obligată să primească şi să înregistreze petiţia de îndată. după caz. d) semnătura petiţionarului sau a reprezentantului său legal. Aceste petiţii vor fi evidenţiate într-un registru special. exclusiv în nume propriu sau al colectivităţii pe care o reprezintă. pe cei interesaţi asupra condiţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească petiţiile formulate. Petiţia va cuprinde. Petiţiile pot fi formulate personal şi oral numai în cadrul audienţelor. b) obiectul detaliat al solicitării şi justificarea acesteia. Petiţia va fi însoţită. prenume/denumire. dacă este cazul. de îndată. Persoana administrativă competentă are obligaţia să informeze. e) data întocmirii (solicitării) petiţiei.

persoana administrativă va trebui să revoce actul sau măsura la care s-a renunţat. Participanţii la procedura administrativă au obligaţia de a coopera cu persoanele administrative la rezolvarea petiţiilor. la termenele. precum şi orice altă informaţie de interes public. dacă este cazul. Formalităţi procedurale necesare. Renunţarea poate fi făcută numai în scris. emiterii/ adoptării actelor administrative Categorii de formalităţi procedurale În situaţiile prevăzute de lege. dacă prin lege nu se interzice accesul la documentele respective. A) Formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ 366 . Petiţionarul va fi obligat. să suporte eventualele daune ocazionate de actul de renunţare. cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. 3. date sau documente pe care aceasta le deţine şi care au legătură cu solicitarea sa. Aceste formalităţi vor fi îndeplinite în succesiune. concomitente sau ulterioare momentului emiterii/adoptării actului. poate cere persoanei administrative punerea la dispoziţie a unor informaţii. în limitele şi potrivit condiţiilor prevăzute de lege. În asemenea cazuri petentul va da o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de Codul penal. emiterea/adoptarea actului administrativ poate fi supusă unor condiţii procedurale anterioare. cu excepţia cazurilor în care actul produce efecte şi faţă de terţi sau serveşte interesul public. Situaţiile negative nu trebuie dovedite şi nici probate. Orice persoană care are un drept sau un interes legitim personal.

Sunt formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ: avizul, acordul prealabil şi propunerea/proiectul. Avizul reprezintă opinia de specialitate, solicitată de persoana administrativă competentă să emită/adopte actul administrativ, cu privire la necesitatea şi oportunitatea emiterii/adoptării şi la conţinutul actului. Avizele nu se pot solicita persoanelor administrative ierarhic superioare emitentului. Revocarea avizului ulterior actului administrativ emis/adoptat cu respectarea lui nu influenţează valabilitatea actului administrativ. Avizele sunt: facultative, consultative şi conforme. Avizele sunt facultative atunci când persoana administrativă, care emite/adoptă actul nu este obligată să le solicite. În cazurile în care avizul a fost solicitat şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia. Avizele sunt consultative atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le solicite dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea actului administrativ. Avizele sunt conforme, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat atât să le solicite cât şi să le respecte. Acordul prealabil reprezintă consimţământul unei persoane administrative determinate, cu privire la emiterea/adoptarea în viitor a unui act administrativ, de către o altă persoană administrativă. Emiterea/adoptarea actului administrativ, fără acordul prealabil prevăzut de lege, atrage nulitatea actului administrativ. Actul administrativ este valabil în cazul în care acordul prealabil sau refuzul emiterii sale nu au fost comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege. Propunerea reprezintă operaţiunea pregătitoare prin care este sesizată o persoană administrativă în vederea luării unei măsuri.

367

Proiectul reprezintă o propunere iniţiată de persoana administrativă privitoare la un anumit mod de rezolvare juridică a unei situaţii într-o formă apropiată sau identică cu viitorul act administrativ având un mod de alcătuire conform cerinţelor impuse de tehnica legislativă. Avizul, acordul, aprobarea/ratificarea sau confirmarea se întocmesc în scris, sub sancţiunea nulităţii. Avizele favorabile cu observaţii, avizele nefavorabile, refuzul de aprobare/ratificare, confirmare sau emitere a acordului, vor fi motivate în toate cazurile. B) Formalităţi procedurale concomitente emiterii/ adoptării actului administrativ Formalităţile concomitente emiterii/adoptării actului sunt: cvorumul, majoritatea necesară, consensul, emiterea/ adoptarea în comun, motivarea, redactarea, semnarea şi, după caz, contrasemnarea. Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ colegial. Organele colegiale lucrează legal, de regulă, în prezenţa majorităţii membrilor lor, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului este reprezentată de numărul minim de voturi necesar pentru ca actul administrativ să fie adoptat în mod valabil. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea unui act administrativ poate fi: simplă, absolută şi calificată. Majoritatea simplă reprezintă regula generală şi impune ca, pentru adoptarea actului, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Majoritatea absolută impune ca, pentru adoptarea unui act administrativ, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care compun organul colegial. Majoritatea calificată impune ca, pentru adoptarea actului administrativ, să voteze favorabil un anumit număr,
368

legal determinat, din numărul membrilor organului colegial. Acest număr va fi în toate cazurile mai mare decât majoritatea absolută. Consensul impune ca adoptarea actului administrativ să se realizeze prin acordul de voinţă al tuturor membrilor care compun organul colegial de conducere. Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele de fapt şi de drept, care justifică emiterea/adoptarea unui act administrativ. Motivarea în drept este obligatorie pentru toate actele administrative, cu excepţiile prevăzut de lege. Motivarea actului administrativ se face în temeiul notelor de fundamentare, rapoartelor, referatelor, avizelor sau alte asemenea cerinţe procedurale, întocmite de iniţiatorul actului ori de compartimentele de resort. Motivarea se aduce la cunoştinţă solicitantului la cerere, fie integral fie în rezumat ori se comunică din oficiu, în condiţiile legii. Redactarea actelor administrative se face într-un stil concis, clar şi neechivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi ortografice. La redactarea textelor normative se va utiliza forma prescriptivă, conform legii. Semnarea actului administrativ se face, după caz, de conducătorul persoanei administrative ori de către împuterniciţii acestuia, după care va avea loc înregistrarea, numerotarea, datarea şi ştampilarea actului. Semnarea actelor administrative este condiţia de formă obligatorie prin care se atestă autenticitatea acestora. Lipsa semnăturii atrage inexistenţa actelor administrative emise de organele unipersonale. Când legea prevede în mod expres, actele administrative vor fi contrasemnate de persoanele abilitate. Pentru a fi valabile, actele administrative vor purta denumirea emitentului, numărul de înregistrare, numerotarea, data, ştampila sau sigiliul şi semnăturile legale. Actele

369

administrative cu caracter normativ vor avea imprimată ştampila pe fiecare pagină. Înregistrarea şi numerotarea actelor administrative se face într-o evidenţă unică, în ordine cronologică, pe ani calendaristici şi pe categorii de acte. C) Formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ Sunt formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ: aprobarea/ratificarea, confirmarea, comunicarea sau aducerea la cunoştinţă publică, rectificarea, reconstituirea şi arhivarea. Aprobarea/ratificarea reprezintă încuviinţarea dată de o persoană administrativă ierarhic superioară cu privire la un act administrativ emis/adoptat în mod valabil de către o persoană administrativă. Confirmarea reprezintă acţiunea de validare a unui act administrativ, realizată în scopul de a-i întări forţa juridică, de a-i acoperi eventualele vicii de fond sau de formă, ori în vederea repunerii sale în executare. Actele administrative supuse confirmării produc efecte juridice numai de la data confirmării lor. Actele administrative cu caracter individual se pun în executare de la data comunicării lor persoanelor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Persoana administrativă care a emis/adoptat actul administrativ trebuie să facă dovada comunicării actului. Actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare în termen de trei zile de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în formele prevăzute de lege sau de la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul actului, cu excepţia celor pe care legea le exceptează de la publicare. În situaţia în care legea nu prevede în mod expres modalitatea de aducere la cunoştinţă publică, persoana administrativă care a emis/adoptat
370

actul administrativ are obligaţia să-l aducă la cunoştinţa celor interesaţi, într-una din următoarele forme: a) afişare la sediul emitentului; b) publicare într-un cotidian central sau local de largă circulaţie; c) prin orice alte mijloace de publicitate prevăzute sau permise de lege. Rectificarea este operaţiunea de îndreptare a erorilor materiale din înscrisurile administrative. Rectificarea poate avea ca obiect erori materiale, omisiuni sau menţiuni greşite din înscrisurile administrative. Rectificarea înscrisurilor administrative care, au produs schimbări în statutul civil al persoanelor fizice, operează în condiţiile legii. Reconstituirea este operaţiunea de refacere a unui înscris administrativ. Înscrisurile administrative sunt supuse regimului juridic al arhivării. Arhivarea reprezintă operaţiunea de: evidenţă, inventariere, selecţionare, păstrare, şi folosire a înscrisurilor administrative create sau deţinute de persoanele administrative.

4. Efectele juridice ale actelor administrative
A) Intrarea în vigoare a actelor administrative Actele administrative se pun în executare de la data aducerii lor la cunoştinţă sau la o altă dată indicată de ele, în formele prevăzute de lege. În situaţia în care legea impune aprobarea sau confirmarea ulterioară a actului administrativ, aducerea la cunoştinţă se face numai după primirea aprobării sau confirmării. Dacă aprobarea sau confirmarea actului administrativ nu sunt comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege, iar documentaţia depusă este completă, persoana administrativă îl va putea aduce la cunoştinţă, ceea ce permite punerea actului administrativ în executare.
371

B) Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative Actele administrative produc efecte juridice până în momentul ieşirii din vigoare sau al desfiinţării, prin anulare sau revocare, potrivit legii. Actele administrative pot fi abrogate, anulate, revocate suspendate, modificate ori completate. Abrogarea reprezintă situaţia de încetare definitivă a efectelor actului administrativ prin emiterea/adoptarea unui nou act administrativ. După modul în care se dispune, abrogarea poate fi expresă sau implicită iar, după întinderea efectelor pe care le produce, aceasta poate fi totală sau parţială. Prevederile cuprinse într-un act administrativ anterior cu caracter normativ contrare unei noi reglementări având aceeaşi forţă juridică sau o forţă superioară se socotesc abrogate implicit. Abrogarea totală se dispune, de regulă, printr-o dispoziţie expresă cu menţionarea elementelor de identificare ale actului abrogat: tipul, numărul, data şi locul publicării sau aducerii acestuia la cunoştinţă publică. În cazul abrogării parţiale în actul de abrogare vor fi menţionate şi textele a căror aplicare încetează. Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor. Actul administrativ abrogat parţial rămâne în vigoare prin dispoziţiile rămase neabrogate. Abrogarea unui act administrativ are întotdeauna caracter definitiv. Este interzis ca prin abrogarea unui act administrativ să se repună în vigoare actul administrativ iniţial anterior desfiinţat. Anularea reprezintă sancţiunea aplicată actelor administrative emise/adoptate cu încălcarea legii şi constă în lipsirea acestora de efectele juridice în vederea cărora au fost emise/adoptate. Anularea poate privi atât actele administrative
372

cu caracter normativ cât şi cele cu caracter individual. Cauzele anulării pot viza legalitatea şi/sau oportunitatea actului administrativ. Cauzele anulării pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/adoptării actelor, după caz. Anularea se dispune de persoana administrativă ierarhic superioară, de autorităţile de inspecţie sau control, de cele cu activitate administrativ-jurisdicţională stabilite de lege, ori de instanţele judecătoreşti, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege. Actele de anulare desfiinţează efectele actelor administrative anulate, atât pentru trecut cât şi pentru viitor. Modificarea este operaţiunea juridică prin care se schimbă parţial conţinutul unui act administrativ. Modificarea poate fi determinată, după caz, de schimbarea stării de drept sau a stării de fapt, avute iniţial în vedere la adoptarea/emiterea actului administrativ. Modificarea unui act administrativ cu caracter normativ se face, de regulă, de către emitentul actului. Actul administrativ cu caracter normativ poate fi modificat şi printr-un act cu forţă juridică superioară, conform procedurii specifice acestuia din urmă. Pe data intrării în vigoare a actului modificator, dispoziţiile acestuia se integrează în actul modificat, înlocuind dispoziţiile care au fost schimbate. Modificarea poate fi expresă sau implicită. Modificarea este expresă în situaţiile în care noul act juridic exprimă în mod explicit, voinţa de a schimba un act administrativ în vigoare. Modificarea este implicită atunci când rezultă din reglementarea diferită dată aceloraşi probleme printr-un act ulterior. Nu pot face obiectul modificării sau desfiinţării de către emitent următoarele categorii de acte administrative individuale: - actele care au intrat în circuitul civil;

373

- actele care produc efecte juridice garantate de lege sub aspectul stabilităţii; - actele jurisdicţionale; - actele care au fost executate material; - actele pe care legea le exceptează în mod expres de la modificare sau desfiinţare. De asemenea, nu pot fi supuse modificării sau desfiinţării actele individuale care au dat naştere la drepturi, libertăţi şi interese legitime. Revocarea este operaţiunea juridică prin care persoana administrativă autoarea actului, îşi retrage propriul act. Cauzele care determină revocarea actelor administrative pot viza legalitatea sau oportunitatea actului. Revocarea actelor administrative poate interveni pentru cauze anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/ adoptării lor. În situaţia în care cauzele revocării sunt anterioare sau concomitente emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării au caracter retroactiv. Dacă revocarea intervine pentru cauze ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării se produc numai pentru viitor. Actele administrative cu caracter normativ şi individual sunt, de regulă, revocabile. Suspendarea este operaţiunea juridică prin care încetează, în mod vremelnic, efectele juridice ale actelor administrative. Suspendarea actelor administrative poate avea loc din oficiu sau la solicitare, în condiţiile legii. Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de următoarele subiecte de drept: a) de persoana administrativă emitentă; b) de persoana administrativă ierarhic superioară; c) de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale stabilite prin lege; d) de instanţa judecătorească;

374

Suspendarea poate opera şi de drept, în temeiul unei prevederi legale. Suspendarea intervine în cazuri excepţionale, atunci când există suspiciuni cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului, precum şi, în mod obligatoriu, în cazurile expres prevăzute de lege. În cazurile în care suspiciunile privind legalitatea actului administrativ nu se confirmă, acesta va fi repus în vigoare sau în executare, după caz. În cazurile în care se stabileşte cu certitudine nelegalitatea sau neoportunitatea actului administrativ suspendat, se va dispune desfiinţarea sa, prin revocare sau anulare. Completarea actelor administrative constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii normative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte, care se adaugă elementelor structurale existente. Executarea actelor administrative Actele administrative sunt executorii de drept de la data aducerii lor la cunoştinţă. Ele pot fi executate silit asemenea oricărui titlu executoriu. Dacă prin lege se prevăd alte termene de intrare în vigoare sau posibilitatea exercitării unei căi de atac, actele administrative pot fi executate numai după expirarea acestor termene sau după respingerea căii de atac. Actele administrative individuale se pun în executare din momentul comunicării lor către cei interesaţi atunci când ele au fost emise în beneficiul acestora. Punerea în executare a actelor administrative se realizează de către persoana administrativă emitentă, prin structurile sale organizatorice sau, după caz, de agenţi anume abilitaţi, în condiţiile legii, iar executarea se face de către subiectele de drept legal obligate, cărora le este destinat actul. Împotriva modului de executare se poate exercita calea de atac în faţa persoanei administrative emitente, a celei superioare ierarhic sau a altor autorităţi competente, în
375

II Editura All Beck. c. Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căii de atac este obligatorie de către cel ce recurge la utilizarea ei cât şi în cazurile sau ordinea expres prevăzute de lege. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ a soluţionat în parte disputa teoretică. Indiferent de categoria actelor în care sunt incluse aceste contracte. G. 1934. enunţând în art. 296 C. alin. Aceste acte au fost denumite acte patrimoniale mixte219 acte de gestiune220. titulară a unui patrimoniu să participe ca simplă persoană juridică. Negulescu – Tratat de drept administrativ. 146-147 221 A. ele au un rol important în procesul constituirii. prezentând contractele încheiate de entităţile publice pentru administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. 2002. 98-101 376 . Bucureşti. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. administrării şi utilizării resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale. pag. iar în cazul unei exercitări greşite va opera din oficiu declinarea competenţei în mod corespunzător. vol. pag. 18. care sunt contractele încheiate de autorităţile publice „asimilate actelor administrative” sau folosind în cuprinsul art. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. Doctrina de specialitate actuală. 4 chiar termenul de „contract administrativ”. Bucureşti 1934. Contractele asimilate actelor administrative Realizarea serviciilor administraţiei publice nu se poate materializa numai prin acte administrative de autoritate. aplicarea principiilor autonomiei locale şi administrarea domeniului public şi privat al localităţilor implicând încheierea unor acte în care autoritatea publică. contracte administrative221. Bucureşti. 2.condiţiile legii. lit. nu s-a pronunţat explicit dacă acestea se încadrează în categoria actelor administrative sau a actelor de gestiune. pag. 219 220 P. 6.

Cererile privitoare la un contract administrativ se vor introduce în instanţe în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere. 377 . alin. referitoare la contractele administrative.impune uneia dintre păţi îndeplinirea unei anumite obligaţii.cererile adresate instanţei referitoare la contractele administrative se taxează la valoare.Reglementările conţinute în dispoziţiile legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Textele următoare din lege folosesc termenul de „contracte administrative”. 2. . Schiţată deja în doctrina juridică. deşi cu unele lacune. Art. 18. 4 din lege instanţa poate. . lit.plângerea prealabilă în cazurile care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale. 554/2004 dispune că la soluţionarea litigiilor privind contractele administrative se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractelor este subordonat principiului priorităţii interesului public. . Soluţionând cauza. în noua reglementare privind contenciosul administrativ. alin. referitor la contractul administrativ dispune: .anularea acestuia în tot sau în parte. 8. 3 din Legea nr. În art.obligă autoritatea să încheie contractul la care reclamantul este parte. Regimul aplicabil contractelor administrative în procedura de contencios administrativ este în parte diferit de cel al actelor administrative: . c din lege se prevede că anumite contracte sunt „asimilate” actelor administrative. instituţia contractului administrativ a fost consacrată. faţă de dispoziţiile art.

prin prestarea unui serviciu public. . 2. indicând domeniul în care pot fi încheiate contracte administrative. care foloseşte termenii de administrare. pe de o parte. efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public supus unui regim de putere publică222. contractul administrativ a fost definit ca un acord de voinţă între o autoritate publică. . Editura Lumina Lex. închiriere. pag.prestarea serviciilor publice.obligă la plata unor despăgubiri pentru daune materiale şi morale. . 222 - V. Bucureşti.punerea în valoare a bunurilor. proprietate publică: . 2002. aflată pe o poziţie de superioritate juridică. de către părţi. 215/2001. lit. 125 din Legea nr. urmând ca obiectul fiecărui contract să fie exact determinat. vânzare. definiţie şi trăsăturile contractelor administrative Potrivit art. Legea administraţiei publice locale. cumpărare. 554/2001.executarea lucrărilor de interes public. Apreciem că formulările din lege sunt generice. Anterior adoptării Legii nr.suplini consimţământul unei părţi. prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general. şi alte subiecte de drept. 127 378 . când interesul public o cere. pe de altă parte. Restul dispoziţiilor procesuale referitoare la soluţionarea cazurilor privind contractele administrative sunt aceleaşi cu cele privitoare la actele administrative unilaterale. c din Legea nr. concesionare. 554/2001 contractele administrative au ca obiect: . Obiectul. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. La stabilirea obiectului contractului vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art.achiziţiile publice.

pe de o parte. vol. sau folosirea unui bun public de către particular cu titlu oneros. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. contractele administrative au următoarele trăsături: . prestarea de servicii de către particular în schimbul unei plăţi.soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ. în baza legii sau a altor acte normative.presupune efectuarea de lucrări.părţile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin lege. drepturile sau obligaţiile sale decât altor autorităţi publice. care va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului interesului public223. .părţile. iar particularul le poate ceda oricărei persoane. nu poate ceda interesele. furnizarea de bunuri. este destinat să asigure buna funcţionare a unui serviciu public sau să pună în valoare un bun public. 115 379 . 2002. . Bucureşti.Din această definiţie care este actuală chiar şi ulterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ. Aspecte generale privind actele administrativjurisdicţionale 223 A. . inclusiv a actelor normative emise de autorităţile administraţiei publice locale. sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite. pag. 6.reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau alt subiect de drept autorizat de o autoritate a administraţiei publice şi un subiect de drept privat. .autoritatea administraţiei publice (cel autorizat). II Editura All Beck. dar numai cu aprobarea administraţie publice. prin clauză expresă. au înţeles că se vor supune unui regim de drept public. .

. .este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative225.actul va fi obligatoriu motivat226. 1997. Iovănaş – Drept administrativ. Arad.În doctrina juridică actele administrative cu caracter jurisdicţional au fost caracterizate ca fiind actele emise de organele de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice competente să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice şi particulari224. după organul de la care emană sunt acte administrative. 224 V. 554/2004privind contenciosul administrativ defineşte actul administrativ-jurisdicţional ca fiind actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. după o procedură de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare.este un act administrativ tipic din punct de vedere al organului de la care emană. 221 380 . iar după aspectele pe care le produc. 2003.procedura de soluţionare a litigiului este similară cele judiciare: contradictorialitate. Bucureşti. pag. . . Legea nr. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. Editura Naţional. Aceste acte juridice. în sensul că autoritatea publică care îl emite este învestită prin lege cu soluţionarea unor litigii. sunt acte jurisdicţionale. Editura Servo-Sat. capătă autoritate de lucrul judecat dacă nu este atacat în justiţie. asigurarea dreptului la apărare. . .este un act administrativ cu caracter individual. Actul administrativ-jurisdicţional se caracterizează prin următoarele trăsături: . 88 225 I. pag.prin actul jurisdicţional litigiul se soluţionează cu forţă de adevăr legal. etc.

231 Art. contestaţie232 (în materia invenţiilor) etc. apel230 (în materia pensiilor). este garantată tuturor cetăţenilor de Constituţie227. cât şi la organele ierarhic superioare acestuia. În multe cazuri aceasta se realizează prin emiterea din oficiu a actelor de drept administrativ. 36. 2 din Ordonanţa nr. 2004. 232 Art. – Drept administrativ. Împotriva măsurilor de orice natură ale administraţiei subiectele pot exercita calea de atac. atât la organul autor al măsurii. 64/1991 privind brevetele de invenţie. plângere229 (în materia contravenţională). 31 din Ordonanţa nr. 27/2002. 12. din Constituţie. 381 . 1 din Legea nr. dar alteori este necesară o solicitare expresă adresată organelor de stat. Posibilitatea de adresare unor autorităţi publice sau dreptul de petiţionare. Petrescu. respectiv ale administraţiei de stat. 19/2000. alin. 304 227 Art. Editura Accent. 52(4) din Legea nr. N. Prin acte normative ea este denumită în mod diferit: reclamaţie şi sesizare228 (denumiri generice). 152/1992. 229 Art. 68/1992. pag. Cluj-Napoca. 2/2001. întâmpinare231 (în materie electorală). 3/1977 abrogată prin Legea nr. prin intermediul reclamaţiei sau a sesizării. alin. 51. 228 Art. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.7. Calea administrativă de atac poartă denumirea generică de recurs. Căile administrative de atac Noţiunea şi clasificarea căilor administrative de atac Administraţia de stat are. 226 R. Calea de atac constituie mijlocul procedural care creează posibilitatea remedierii încălcării drepturilor subiective şi a intereselor legitime în urma unor vătămări cauzate de către autorităţile publice. sarcina satisfacerii drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale subiectelor de drept. 230 Art. printre altele. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

După actul juridic rezultat prin soluţionarea căii de atac distingem recursul jurisdicţional şi recursul nejurisdicţional. Când recursul se introduce la însăşi organul a cărui măsură este contestată recursul este neierarhic sau graţios. Când recursul se introduce la un organ ierarhic superior (direct sau indirect) celui a cărui măsură este atacată. Ca o excepţie aceste căi de atac puteau fi exercitate şi de către organele de presă.Căile administrative de atac nu sunt reglementate ca reguli speciale sau generale ale dreptului administrativ. recursul este ierarhic. a regiilor autonome şi a instituţiilor publice. distingem recursul ierarhic şi recursul neierarhic. Elementele şi caracteristicile căilor administrative de atac Subiectele care pot exercita căile administrative de atac pot fi persoane fizice şi juridice. dar pentru soluţionarea căruia se prevede o procedură jurisdicţională finalizată printr-un act de jurisdicţie. 27/2002 reglementează numai căile de atac exercitate de către persoanele fizice în faţa autorităţii de stat. 27/2002. inclusiv a celor administrative. După organul la care se introduce recursul administrativ. alte organisme şi organizaţii. aşa cum sunt căile procesuale de atac în dreptul procesual civil sau în cel penal. Căile administrative de atac se deduc din Ordonanţa nr. Recursul nejurisdicţional (necontencios) este calea de atac exercitată împotriva unui act administrativ sau a unei măsuri administrative soldată cu emiterea unui act de administraţie activă. aplicabilă tuturor autorităţilor de stat. faţă de care există 382 . Ordonanţa nr. Recursul jurisdicţional reprezintă calea de atac împotriva unui act administrativ jurisdicţional sau nejurisdicţional.

în ipoteza utilizării ei (plângere) de către cel căruia îi aparţin bunurile confiscate în urma săvârşirii unei contravenţii234. în termenele legale. Astfel. Pentru exercitarea căii de atac subiectul nu trebuie să dispună de o capacitate sau de o calitate deosebită. 235 Art. după caz. alin. 31. 1 din Legea nr. restituirea bunurilor confiscate pe cale administrativă.27/2002. ori a unor drepturi şi interese generale. Poate fi atacată orice măsură şi orice act administrativ cu caracter individual prin reclamaţie sau cu caracter normativ prin sesizare. 383 . ci doar să facă dovada vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu. ori a altui subiect. Cauza recursului constă în vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim propriu sau al altor subiecte. În conformitate cu prevederile Constituţiei şi organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii în numele colectivelor lor. Nu pot fi subiecte ale căilor administrative de atac organele administraţiei de stat ierarhic superioare organului autor al măsurii pretins ilegale. a rezultatelor cercetării şi a măsurilor luate233. chiar dacă privesc alte persoane. 2 din Ordonanţa nr. înscrierilor greşite şi a altor erori din listele de alegători235. înscrierea în listele de alegători etc. 234 Art. Obiectul recursului administrativ poate fi diferit şi el poate consta în urmărirea anulării amenzii contravenţionale.obligaţia legală a comunicării. 29 din Legea nr. 2/2001. 69/1992. alin. În alte cazuri există posibilitatea de a utiliza calea de atac chiar dacă s-au lezat drepturi şi interese ale terţelor subiecte şi nu ale autorului recursului. abrogată prin Legea nr. având la îndemână o adevărată acţiune populară. de exemplu. 7/1998. 233 Art. 1/1978. întrucât acesta din urmă are obligaţia conformării faţă de sesizarea organelor superioare în baza raporturilor ierarhice de subordonare. ca. iar aceasta prin ordonanţa nr. 12. orice alegător poate face întâmpinare împotriva omisiunilor.

operaţiune tehnico-materială sau fapt material juridic). ca regulă generală. cu excepţia cazurilor expres prevăzute (de exemplu. . 3 din Ordonanţa nr.recursul se poate referi la activitatea oricărui organ administrativ. interveni în restabilirea legalităţii încălcate. alin. 2/2001. .recursul poate fi introdus simultan sau succesiv la mai multe organe administrative sau reintrodus succesiv la acelaşi organ.recursul poate fi introdus împotriva oricărei măsuri administrative (act juridic.recursul nu suspendă executarea măsurii atacate. fără o stabilitate deosebită. datorită caracterului executoriu al actelor de drept administrativ. în afara cazului când legea îl declară în mod expres definitiv sau irevocabil (cum a fost cazul deciziilor fostei Comisii Centrale de Pensii prin care se soluţionau apelurile împotriva deciziilor comisiilor judeţene de pensii. iar existenţa raporturilor de subordonare administrativă conferă eficienţă şi recursului ierarhic întrucât organul superior poate. . cu excepţia cazurilor când norme speciale indică expres organul competent. Caracteristicile căii de atac sunt următoarele: . .atacul poate viza legalitatea sau oportunitatea măsurii respective. ca regulă generală. . un act administrativ revocabil. 31.Calea de atac poate fi exercitată la organul care a dispus măsura. deoarece nu există limitări legale ale exerciţiului ei. plângerea suspendă executarea sancţiunii contravenţionale236). 384 . Se poate exercita calea de atac simultan sau succesiv la două sau mai multe organe. deciziile Comisiei Centrale fiind 236 Art. indiferent de poziţia sa ierarhică.actul de soluţionare al recursului indiferent că îl admite sau îl respinge este. la organele superioare ierarhic acestuia.

precum şi Legea nr. trebuie să se facă în ce mai scurt timp de către organele de stat în atribuţiile cărora intră în mod direct rezolvarea. în audienţe şi în formă scrisă. termenele prevăzute mai sus vor 237 238 Art. înregistrarea şi păstrarea238. Pentru scrisorile cu caracter deosebit. 3/1977 abrogată prin Legea nr. cei interesaţi vor fi încunoştinţaţi de condiţiile legale necesare să fie îndeplinite de către solicitanţi. Înscrisurile urmează regimul specific al corespondenţei adresate organului în ceea ce priveşte evidenţa. înregistrarea şi transmiterea din oficiu239 în maximum 5 zile către organul competent. 27/2002. 52(4. 19/2000. propunerilor. să examineze şi să clarifice toate problemele de interes personal sau general care le-au fost aduse la cunoştinţă. fără a depăşi. 6 alin. Dacă petiţia adresată nu intră direct în atribuţiile organului solicitat este totuşi obligatorie primirea. Art. A se vedea Ordonanţa nr. care necesită o cercetare mai îndelungată. fiind încunoştinţat petiţionarul. 385 . Procedura de soluţionare a recursului administrativ Autorităţile sunt obligate să primească. 4 din Ordonanţa nr. 239 Art. Cererile vor fi însoţite de actele necesare rezolvării lor.223/2002 de aprobare şi modificare a Ordonanţei. de la primirea lor în termenul de 30 de zile în care trebuie să comunice răspunsul indiferent de soluţia dată. 4 din Ordonanţa nr. 27/2002. sesizărilor şi reclamaţiilor precum şi comunicarea răspunsurilor către cetăţeni. În ipoteza solicitărilor adresate verbal organul de stat are obligaţia de a le consemna în formă scrisă. 5) din Legea nr. Solicitările se pot face oral. prin scrisori.acte juridice definitive237) ori această trăsătură rezultă în mod neîndoielnic din întreaga activitate procedurală ce caracterizează soluţionarea căii de atac respective. întrucât în această formă el trebuie să şi răspundă solicitării adresate. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale. Examinarea şi rezolvarea cererilor.

din acelaşi loc sau localitate. Petiţia este înregistrată la compartimentul de relaţii cu publicul. Sesizările şi reclamaţiile îndreptate împotriva conducerii se cercetează şi se rezolvă de către organele ierarhic superioare acestora. cercetarea trebuind efectuată. 386 . În toate cazurile este obligatorie ascultarea persoanei la care se referă scrisoarea. Se vor lua în considerare. scrisorile semnate. Pentru probleme de ordin personal ale lucrătorilor conducerea va fixa o zi de primire pe săptămână. de organele superioare celor în cauză. sesizări şi reclamaţii cu privire la aceeaşi problemă. Problemele de importanţă deosebită vor fi examinate şi soluţionate sub conducerea şi îndrumarea directă a conducerii autorităţii respective. Conducătorii autorităţilor locale ale administraţiei de stat vor primi în audienţă săptămânal pe cetăţenii din unitatea administrativ-teritorială respectivă asigurând soluţionarea operativă şi legală a problemelor. Se interzice trimiterea spre cercetare a sesizărilor şi reclamaţiilor către organele sau persoanele la a căror activitate se referă acestea.putea fi prelungite cel mult cu 15 zile de către conducătorii organelor care au primit scrisorile spre rezolvare. ori când acestea sunt semnate de colective de cetăţeni. Cercetarea petiţiilor se face de către compartimentul şi funcţionarii de specialitate. la faţa locului. de regulă. în acest caz. Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să primească zilnic personalul care ridică probleme privind activitatea autorităţii respective. ori către cei aflaţi în subordinea acestora. Scrisorile vor fi rezolvate prin cercetare directă. La fel se va proceda şi în cazurile în care s-au primit mai multe propuneri. precum şi solicitările din cadrul audienţelor. În mod cu totul excepţional pentru cazurile ce nu se pot soluţiona în acest termen se pot aproba prelungiri mai mari (în funcţie de durata cercetărilor).

27/2002 există şi recursul administrativ cu caracter special consacrate în materia contravenţiilor (de exemplu. 486/2003) dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul legal emiterea autorizaţiei este considerată acordată. prealabil introducerii acţiunii judecătoreşti. sesiuni şi consfătuiri cu lucrătorii acestor organe a problemelor rezultate din cercetarea petiţiilor. să dezbată periodic în adunări. 7/7 din Legea nr. plângerea care se înaintează în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei şi care se soluţionează fie de către organele administrative competente. în materia controlului judecătoresc al actelor administrative ilegale s-a prevăzut că termenul de exercitare a recursului administrativ. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (aprobată şi modificată prin Legea nr. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului a cărui anulare se cere prin instanţă240.Conducerea este obligată să îndeplinească măsurile stabilite ca urmare a rezolvării solicitărilor. este tot de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ. Alte forme concrete de realizare a activităţii executive 1. Aceste acte reprezintă manifestări unilaterale de voinţă ale organelor 240 Art. II. 554/2004. Actele cu caracter exclusiv politic În activitatea executivă întâlnim. Alături de recursul administrativ general consacrat prin Ordonanţa nr. 387 . fie de către instanţa de judecată). Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. alături de actele juridice şi acte politice specifice administraţiei de stat.

acorduri economice. Ştiinţa dreptului internaţional public nu a introdus încă în terminologia sa noţiunea de acte exclusiv politice. care au atribuţii pe planul realizării politicii externe a statului. deşi în domeniul ei asemenea acte intervin frecvent241. Formele de activitate…. cum sunt Guvernul. întemeindu-se. op. „note diplomatice”. 314. Sub aspectul denumirii lor actele politice se numesc „declaraţii”. se adresează unei reuniuni interne sau internaţionale şi care exprimă o luare de poziţie în anumite probleme de interes intern sau extern. în special cele de politică externă ale guvernului. p.administraţiei de stat făcute în scopul producerii unor efecte politice. Actele politice intră în categoria formelor concrete nejuridice ale activităţii executive. Deşi emit acte politice. „mesaje”. Drăganu. Formele de activitate…. Ministerul Afacerilor Externe. Declaraţiile sunt acte care definesc poziţia guvernului în anumite probleme internaţionale.. „comunicate” etc. în numele guvernului. 314. T. Actele politice emană de la acele organe administrative. Ea s-a mărginit doar să clasifice actele. 388 . urmărind să informeze comunitatea internaţională în ansamblul ei. p. adoptarea lor de către respectivele organe se face în temeiul unor prevederi legale 241 242 T. cit. op. dar totuşi ele se realizează datorită autorităţii şi prestigiului organului de stat de la care emană respectivele acte. Efectele politice ale acestor acte nu pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. pe criteriul conţinutului lor şi nu pe cel al formei pe care o îmbracă aceste acte. Mesajele sunt acte ale primului ministru care. Drăganu. cit. în242 tratate politice. printre altele. acorduri culturale şi de colaborare tehnică şi ştiinţifică şi acorduri în probleme juridice. Ele emană direct de la guvern..

244 Art. cât şi de la organe locale. constituţional şi administrativ. reglementează unele categorii de acte politice. 2.După modul lor de adoptare actele politice pot proveni de la un singur organ de stat sau de la mai multe organe. . potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament. Conformitatea actelor politice cu dreptul intern şi cu cel internaţional nu trebuie să ducă la concluzia că aceste acte ar avea un caracter juridic. Astfel.După nivelul sau locul organelor ce le emit actele politice pot proveni de la organul suprem (guvern) sau de la organele centrale ale administraţiei de stat (ministere). Bucureşti. 389 . Guvernul. în unele cazuri. deoarece pentru a avea un asemenea caracter ele ar trebui să genereze. care. Organele statului socialist român în sistemul democraţiei socialiste. 1973. Alături de normele dreptului intern. Boboş. şi normele dreptului internaţional public. să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice. un rol important îl au. de altfel şi adoptarea de acte juridice în domeniul politicii externe243. . asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării244. pentru actele de politică externă. Deleanu. Editura Didactică şi Pedagogică. care reglementează actele politice ale administraţiei de stat. 245. Actele cu caracter exclusiv politic se pot clasifica după mai multe criterii: .care îndreptăţesc.După locul în care urmează să-şi producă efectele distingem actele emise în probleme de politică externă şi acte emise în probleme de politică internă. Actele cu caracter mixt (politico-juridic) 243 I. Gh. p. ceea ce nu este cazul actelor cu caracter exclusiv politic. 102 punct 1 din Constituţie.

politic şi juridic. p. Faptele material-juridice sunt acele împrejurări care determină producerea unor efecte juridice în baza normelor de drept. motiv pentru care ele sunt acte cu caracter mixt. 317-330.. Exemplul cel mai tipic de act cu caracter mixt este tratatul internaţional. Într-adevăr. 390 . cit. Faptele material-juridice Noţiunea faptelor material-juridice245 Faptele material-juridice reprezintă o formă concretă de realizare a activităţii executive.În activitatea executivă se întâlnesc. Faptele material-juridice au caracteristici proprii: 245 T. iar existenţa efectelor juridice garantează îndeplinirea efectivă. aceste acte au o formă juridică şi pentru faptul că reprezintă. ci şi la cel economic sau cultural. şi acte care urmăresc atât producerea unor efecte politice cât şi producerea de efecte juridice. Pe de altă parte. 3. manifestări de voinţă generatoare de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. fără să existe o manifestare de voinţă făcută expres sau tacit în scopul producerii acestor efecte. Existenţa efectelor politice subliniază importanţa social-politică deosebită a actelor în cauză. op. prin mijloace specifice dreptului. Formele de activitate…. fiind o subdiviziune a faptelor juridice în sens larg. Datorită acestui caracter ele nu aparţin în exclusivitate domeniului politic. actele de drept internaţional au un îndoit caracter. dată fiind natura politică a relaţiilor internaţionale. chiar dacă prin conţinutul lor tratatele nu se referă numai la domeniul politic. Drăganu. alături de actele juridice şi de actele cu caracter exclusiv politic. concomitent. alături de actele juridice. a actelor respective.

ori nu toate organele administraţiei de stat întrunesc calitatea de persoană juridică. . pot să fie emise de funcţionari de decizie indiferent că fac sau nu parte din conducerea organului. 5549/2004.exerciţiul autorităţii de stat impune a se considera întregului organ ca un tot unitar. faptele produse în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În ce privesc faptele săvârşite de către celelalte persoane sau membrii.legislaţia stabileşte această distincţie pentru persoanele juridice. în timp ce actele civile se încheie numai de factori de conducere. spre deosebire de dreptul civil. 246 247 Art. în acest caz actele administrative. antrenează răspunderea persoanei juridice pentru fapta altuia. 35 din Decretul nr. în timp ce faptele le săvârşesc ceilalţi lucrători de execuţie sau auxiliari. acest exerciţiu nerevenind numai conducerii. de regulă. în baza răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor lor. faptele ocupând totuşi o pondere redusă în activitatea conducerii. 391 .în administraţie conducerea emite. . care nu fac parte din organele persoanei juridice. . O asemenea departajare între faptele conducerii şi cele ale personalului de execuţie urmată de o diviziune a răspunderii nu se poate realiza din mai multe considerente: . actele juridice. 1 şi 14/1 din Legea nr.distincţia civilistă este nesemnificativă din moment ce. atunci când se încalcă drepturi subiective. acte.1) Sunt săvârşite de către un organ sau funcţionar al administraţiei de stat. revine în primul rând organului de stat faţă de persoana vătămată şi în subsidiar funcţionarului efectiv vinovat. În dreptul civil246 faptele licite sau ilicite săvârşite de către organele persoanei juridice cu prilejul exercitării atribuţiilor lor obligă însăşi persoana juridică ce va răspunde ca pentru fapta proprie. Art. 31/1954. De aceea în baza unor reglementări247 răspunderea pentru actele ilicite şi faptele asimilate lor.

societăţi. 392 . În unele reglementări contravenţionale constituie contravenţii. Dacă în unele cazuri legislaţia consideră că simplele operaţiuni tehnico-materiale ale unei persoane încadrate în 248 Totuşi. legea nefăcând distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie. în ultimă instanţă. decât regimul privitor la răspunderea pentru fapta proprie a organizaţiei respective.raporturile dintre organul administrativ şi lucrătorii care îl compun nu este un raport de la comitent la prepus. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. ca şi de altfel şi reparaţiunea. Astfel. În cazul în care săvârşirea contravenţiei este dublată de producerea unei pagube şi există tarif a acesteia se va stabili şi despăgubirea pe bază de tarif pe care o suportă tot organizaţia indiferent de calitatea celui încadrat la ea şi faţă de care unitatea se va întoarce ulterior printr-o acţiune de regres. aşează în materia răspunderii reparatorii. Fapta este considerată săvârşită de către însăşi organizaţia respectivă. paguba nu poate avea. relaţia dintre autoritate şi funcţionar.. deci fapte ilicite. 72 lit. anumite încălcări săvârşite de către persoana juridică. deci un raport juridic civil. fie persoane cu funcţii de conducere. „c”). fie este un simplu raport de dreptul muncii. organizaţii. pe temeiul raportului dintre comitent şi prepus (art. ci poate fi un raport de drept administrativ (cel în cauză fiind numit sau ales în funcţie)248. chiar dacă amenzile stabilite pe seama ei vor fi ulterior imputate de către aceasta persoanelor efectiv vinovate. Legea nr. vinovată în mod efectiv este persoana fizică încadrată la acea organizaţie. un raport de drept constituţional (desemnarea şi votarea persoanei într-o funcţie) motiv pentru care nu există în acest caz o culpă „in eligendo” sau „in vigilando”. Încălcarea normelor administrative de către oricare dintre lucrătorii organului respectiv. atrage răspunderea proprie a organului de stat. indiferent că. fie cu funcţii de execuţie.

Întrucât numeroase fapte ilicite ale unor funcţionari administrativi de execuţie se produc ca urmare a unui ordin ilegal al conducerii organului251. de exemplu. 250 T. cum ar fi. 393 . abrogat. când cel care efectuează acest stagiu poate produce anumite prejudicii unităţii militare sau terţilor în cadrul îndeplinirii îndatoririlor sau atribuţiilor ce îi revin. Faţă de această reglementare şi implicaţiile ei pe planul administraţiei se impun unele precizări în determinarea exactă a sferei de atribuţii exercitate de către lucrătorii din administraţie: . pe care le include. 275.. idem. p. ci tocmai în baza dispoziţiilor conducerii organului de care aparţine. cit. În cadrul organelor administraţiei de stat stabilirea atribuţiilor se face în baza competenţei legale şi a sarcinilor de serviciu care sunt determinate prin lege şi prin regulamente interne. raporturile de satisfacere a stagiului militar. 252 Art. op. 249 HCM nr. 2) Faptele material-juridice trebuie săvârşite de către organul de stat ori funcţionar cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. ar fi nedrept ca răspunderea organului să nu fie pentru fapta proprie ci pentru fapta altuia.noţiunea de muncă are un conţinut mai larg decât aceea de atribuţie. 328. funcţie sau sarcină de serviciu. din proprie iniţiativă. 191/1963 citate de T. Drăganu. 251 I. Drăganu în Formele de activitate ale organelor statului socialist român. 102(1) din Codul Muncii. op. 1022/1949. noţiunea de muncă este prea limitată deoarece nu poate cuprinde alte categorii de raporturi juridice care pot antrena şi ele o răspundere pecuniară. Pe de altă parte. cu atât mai mult trebuie considerate ca aparţinând însăşi organului de stat faptele material-juridice ale lucrătorilor săi250.muncă la o organizaţie sunt fapte ale însăşi organizaţiei 249. cit. Iovănaş. din moment ce acel funcţionar nu a acţionat. În legislaţia muncii este reglementată răspunderea persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse avutului unităţii din vina şi în legătură cu munca lor252. p. HCM nr. în cadrul atribuţiilor sale.

254 Art. Faptele licite sau ilicite sunt ale unităţii însăşi dacă au fost săvârşite în acest cadru. A considera că depăşirea acestor atribuţii nu antrenează răspunderea organului de stat pentru actul ilegal sau faptul ilicit al funcţionarului său ar contrazice spiritul reglementării instituite de Legea nr. 2/1 lit. 3) Faptele material-juridice nu sunt manifestări de voinţă făcute în scopul producerii de efecte juridice sunt. 554/2004 394 . Astfel. în „Studii şi cercetări juridice” nr.după literatura de dreptul muncii.. ca element necesar al răspunderii materiale a angajaţilor”. fapte voliţionale. ori interes legitim sau a nesoluţionării în termen a solicitării. 1. în sensul că sunt produsul voinţei conştiente a autorului lor. Alteori. Desigur. p. Considerăm că în cazul administraţiei se poate extinde aria răspunderii organului de stat pentru faptele funcţionarilor săi. în cazul refuzului nejustificat al administraţiei de a satisface o cerere referitoare la un drept subiectiv254. Tocmai pentru că sunt fapte de voinţă ele pot antrena răspunderea autorului vinovat (din intenţie sau din culpă) de producerea lor. 364-365. Rezultă că atunci când faptele au fost comise în afara acestor obligaţii răspunderea aparţine respectivei persoane fizice şi nu unităţii în raporturile cu terţii prejudiciaţi. dar cu depăşirea atribuţiilor de serviciu stabilite prin regulamente. când se săvârşeşte un fapt ilicit. totuşi.554/2004 cu privire la răspunderea organului administrativ pentru acţiunile ilicite ale lucrătorilor săi. 2/1959. cum ar fi cazul ocupării ilegale 253 L. Miller.h din Legea nr. „Prejudiciul. ca în cazul actelor ilegale care atunci când produc efecte dăunătoare devin fapte ilicite. o faptă este săvârşită în legătură cu munca unei persoane dacă persoana respectivă a acţionat în sfera obligaţiilor stabilite prin contractul de muncă253. uneori elementul voliţional este preponderent. predomină elementul material. de exemplu. se pot ivi cazuri când funcţionarii săvârşesc fapte ilicite în legătură cu funcţia lor. ca de exemplu.

de către administraţie a unei suprafeţe locative în lipsa titlului juridic corespunzător.sunt activităţi voliţionale antrenând. răspunderea celor care le săvârşesc. ori a unui teren aparţinând unui terţ. 4) Faptele juridico-materiale produc. Aceste efecte se produc nu ca urmare a manifestării de voinţă a autorului lor. la avize). ci ca urmare a legii care atribuie unor fapte efecte juridice. activitatea juridică a organelor administraţiei de stat. tocmai pentru că schimbările materiale produse nu mai pot fi înlăturate printr-un act juridic contrar. În cadrul lor poate predomina fie elementul voliţional (ca. spre deosebire de actele de administrative care se emit doar de către factori de decizie. Ele se caracterizează prin mai multe trăsături. împreună. . întocmai ca şi actele ilegale. constituind. de exemplu. Aceasta explică de ce ele nu pot fi. ca şi actele juridice. 395 . independent de voinţa celui care le-a săvârşit. faptele juridico-materiale.sunt săvârşite fie de către organe sau funcţionari de decizie. se grupează în categoria faptelor juridice în sens larg. de execuţie. aşa cum arată şi denumirea lor. De aceea. anulate sau revocate. în unele cazuri. adică transformări în lumea materială. 5) Faptele juridico-materiale produc efecte juridice proprii. efecte materiale. în aceleaşi condiţii. de revocare sau de anulare. adică desfiinţate. 4. fie de către factori auxiliari. în caz de ilegalitate. Operaţiuni tehnico-materiale Noţiunea operaţiunilor tehnico-materiale Operaţiunile tehnico-materiale sau material-tehnice sunt o formă concretă de realizare a activităţii executive neproducătoare de efecte juridice. .

Administraţia de stat în R. avizul conform) indicându-se felul lor. 255 256 D. clasificarea şi evidenţa înscrisurilor). Art. 294. numerotarea. p. operaţiunile respective fiind nevalabile. nevalabilitatea actului emis fără un aviz conform) nu sunt rezultatul manifestării de voinţă a autorului operaţiunii. 18 şi urm.fie cel material (de exemplu. fiind măsuri de tehnică administrativă sau operaţiuni de birou (de exemplu. Cu toate acestea există anumite activităţi care deşi apar ca operaţiuni de executare pot produce efecte juridice proprii fiind în realitate acte juridice. . organul ce le emite. Chiar dacă influenţează valabilitatea actelor administrative. cum se susţine în unele opinii255. Holt ….) pot deveni condiţii de valabilitate ale acestor acte.R. alte operaţiuni sunt reglementate în mod amănunţit (de exemplu. motivări. 257 R. ci asigură eficienţa activităţii executive. poprirea asigurătoare şi sechestrul asigurător256 au ca efecte juridice proprii indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor respective. semnarea înscrisului constatator al actului juridic).S.. 285. cit. diferite de regulile generale ale recursului administrativ. iar aceste măsuri sunt supuse unor căi de atac prevăzute în norme speciale. ci rezultatul legii care le atribuie astfel de efecte. 396 . Alte operaţiuni nu influenţează valabilitatea actelor juridice. efectele operaţiunilor asupra actelor (de exemplu. op.nu produc efecte juridice. prin simpla lor indicare (de exemplu. procedura şi forma de emitere etc. ..unele operaţiuni sunt reglementate de lege în mod sumar. Ionescu. p. Atunci când ele se emit în legătură cu actele administrative unele operaţiuni (avize. Astfel. etc. Realizarea acestor operaţiuni cu încălcarea legii constituie o ilegalitate denumită „cale de fapt”257. 221/1960. din Decretul nr. Cu toate acestea efectele se produc de către actul de bază şi nu de către operaţiunea respectivă. în cazul inventarierii unor bunuri confiscate printr-un act administrativ prealabil operaţiunii de inventariere). conţinut.

În acest sens. În categoria actelor juridice neadministrative intră: . implicit şi activitatea executivă desfăşurată de organele administraţiei publice. activităţile autorităţilor publice. prevede chiar calitatea şi capacitatea juridică necesară respectivelor situaţii. trebuie controlate. în principal. iar uneori.5. inclusiv cele administrative. Consideraţii generale privind controlul asupra administraţiei publice Orice activitate cu caracter organizat presupune şi controlarea sau verificarea modului ei de realizare.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu patrimoniul propriu. . Actele juridice neadministrative ale autorităţilor executive Autorităţile publice. Capitolul 12 Controlul administraţiei publice 1. nu acţionează în raporturile lor cu subiectele de drept numai prin acte de putere ci şi prin manifestări de voinţă cu efecte juridice care îmbracă forme neautoritare de genul contractelor civile. etc. Verificarea urmăreşte. de muncă.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu raporturile de muncă. comerciale. Explicaţia acestei situaţii rezidă în faptul că legea conferă unor autorităţi competenţa de a participa în raporturi juridice de altă natură decât cea administrativă. stabilirea conformităţii sau neconformităţii dintre activitatea efectiv 397 .

Existenţa sistemului de organe executive cu multiple raporturi ierarhice. aceste aspecte fiind doar un rezultat derivat al unei activităţi de control mult mai complexe întreprinse în cele mai diferite scopuri. în care sens controlul este de oportunitate sau de actualitate. sub acest aspect activitatea executivă. mai ales. spre deosebire de alte activităţi sau funcţii fundamentale ale statului. inclusiv statală. Activitatea executivă a administraţiei publice este supusă unor multiple forme de verificare fiecare dintre acestea dispunând de metode şi mijloace proprii de realizare. Activitatea de control are deci ca scop principal cunoaşterea efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor. specificităţii şi complexităţii de ansamblu a acestei activităţi comparativ cu orice altă formă de activitate socială. de către însăşi administraţie asupra structurilor 398 . în care sens controlul desfăşurat este unul de legalitate. în care sens controlul este de eficienţă. descoperirea şi înlăturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condiţiilor favorizatoare. după caz.realizată cu normele juridice care o reglementează. prevenirea săvârşirii unor abateri. stabilirea răspunderii celor vinovaţi şi asigurarea perfecţionării continue a activităţilor şi structurilor verificate. ori dacă îndeplinirea respectivelor sarcini s-a făcut în timp optim şi cu cheltuieli minime. Ceea ce caracterizează. Verificarea poate însă urmări şi controlarea modului în care măsurile dispuse sau executate de către administraţie au corespuns cel mai bine condiţiilor concrete date. este marea varietate a formelor şi procedeelor de verificare exercitate asupra autorităţilor administrative datorită volumului. Rezultă că verificarea nu se reduce doar la descoperirea încălcărilor şi la aplicarea sancţiunilor celor vinovaţi. precum şi specificul unor aspecte ale activităţii administrative determină ca acţiunile de verificare să fie efectuate atât de către subiecte din afara acestui sistem cât şi.

Controlul exercitat asupra activităţii executive şi asupra autorităţilor administrative publice se poate clasifica după mai multe criterii258: 1) După natura organului de control distingem controlul legislativ. eventuale. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Or. a ordinii de drept. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. exercitat asupra administraţiei de către respectivele categorii de autorităţi publice sau puteri ale statului prin forme speciale având obiective şi metode proprii. însăşi administraţia exercită multiple şi variate forme de control în afara ei. Pe de altă parte. încălcări ale legii sau ale unor drepturi subiective. 2) După locul pe care-l ocupă organul de control faţă de poziţia autorităţii verificate. a drepturilor subiective şi a intereselor legitime aparţinând celor mai diferite subiecte de drept. asupra persoanelor fizice şi juridice. 1977. a altor subiecte de drept public sau privat. contribuind la asigurarea unei cunoaşteri temeinice a modului în care sunt respectate şi realizate prevederile actelor normative restabilind. fie ca rezultat al unei anumite specializări conferite autorităţilor de control şi de inspecţie. în acest sens verificarea urmăreşte să asigure. executiv şi judiciar.componente ale sistemului executiv. după caz. Iovănaş. fie ca atribut al conducerii executive şi al raporturilor de subordonare. Necesitatea controlării activităţii executive rezidă şi din caracterul decizional juridic al unei bune părţi al acesteia. 399 . prin forţa de constrângere a statului şi care ar putea duce la. organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. p. controlul poate fi intern şi 258 I. adică posibilitatea de a emite sau de a executa măsuri susceptibile de îndeplinire. o şi mai puternică apărare a legalităţii. printre altele. la nevoie. legalitatea încălcată în cele mai diverse sectoare ale activităţii social-economice. persoane fizice şi juridice. 278.

Cel intern se exercită de către factorii de conducere sau de specialitate din cadrul autorităţii administrative asupra propriilor structuri şi a propriilor lucrători. fie de către instanţele judecătoreşti sau de alte organe jurisdicţionale (de pildă cum a fost Curtea de Conturi). Controlul extern se exercită de către un organ din afara autorităţii verificate sau chiar din afara întregului sistem executiv.extern. a brevetelor de invenţii). aşa cum este cazul controlului inspecţiilor specializate ale statului sau verificarea înfăptuită de legislativ ori de către justiţie. controlul nejurisdicţional.din oficiu sau în urma unei sesizări introduse. Cel de al doilea. este înfăptuit în afara oricărui litigiu ca o atribuţie curentă de verificare . controlul de oportunitate (care urmăreşte verificarea actualităţii măsurilor întreprinse) şi controlul de eficienţă (ce urmăreşte economicitatea măsurilor executive verificate). deosebim controlul de legalitate (care urmăreşte asigurarea respectării legii). Primul se înfăptuieşte cu ocazia şi în cadrul unui litigiu sau contencios în care se pune problema ilegalităţii unor aspecte din activitatea executivă şi pentru a căror clarificare este necesară o activitate de judecată înfăptuită de autorităţi administrative cu atribuţii jurisdicţionale (de pildă în materia asigurărilor sociale. distingem controlul jurisdicţional şi controlul nejurisdicţional. în cadrul căilor administrative de atac . 400 . 4) După specificul şi obiectul activităţii de verificare. de pildă.fiind realizat de autorităţi administrative dar şi de puterea legislativă. 3) Sub aspectul regimului juridic al activităţii de verificare.

coordonării şi controlului asupra diverselor sectoare din domeniul public şi privat. şi un control de legalitate. ce urmăreşte modul de respectare a legii în activitatea executivă. îndrumării. persoane fizice şi juridice.Toate aceste clasificări au un scop didactico-ştiinţific deoarece o anumită modalitate de verificare poate îmbrăca mai multe forme. Controlul administrativ se poate defini ca acea formă a verificării de stat înfăptuită de autorităţile publice executive în conformitate cu prevederile legale. organizaţii şi organisme dintre cele mai diferite. însăşi administraţia exercită activităţi de control în afara ei asupra diverselor subiecte de drept. deoarece justiţia nu face parte din sistemul autorităţilor executive. după caz. Administraţia publică reprezintă cel mai diversificat şi mai amplu sistem de organe ale statului cu multiple implicaţii în privinţa organizării. atât asupra activităţilor specifice propriului sistem de organe cât şi în afara acestuia. deoarece provine de la o autoritate publică. a legalităţii încălcate cu toate consecinţele decurgând din aceasta pentru acţiunea verificată şi autorii controlaţi. deoarece se înfăptuieşte în cadrul unui litigiu. 2. de exemplu. în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre acţiunea înfăptuită şi normele care o reglementează. în care sens statul determină. restabilirea. controlul judecătoresc asupra administraţiei este un control statal. organele administrative dispun de însemnate resurse materiale şi financiare pe care le utilizează înfăptuind o gamă largă de servicii publice. Astfel. este un control jurisdicţional. prin 401 . Întradevăr. Controlul administrativ Activitatea executivă având un caracter organizat şi fiind înfăptuită de un sistem ierarhic de autorităţi necesită acţiuni de verificare continuă a modului ei de înfăptuire. Pe de altă parte. este un control extern. la nevoie. precum şi.

Dreptul de control administrativ este un atribut al conducerii executive alături de dreptul de îndrumare şi de cel de coordonare. inclusiv a celor juridice. respectiv. de aceea principala sarcină a controlului administrativ constă în verificarea modului de folosire de către autorităţile executive a tuturor mijloacelor de care dispun. ci sfera lui devine foarte largă incluzând verificarea aspectelor cantitative şi calitative. a mijloacelor juridice şi nejuridice utilizate în procesul executiv.normele de drept. În cazul sistemelor de conducere centralizată există posibilitatea îndrumării prin indicaţii curente 402 . statul . Ca regulă generală organele de inspecţie şi control nu dispun de posibilitatea de a lua măsuri privind activitatea verificată ori de a da îndrumări obligatorii subiectelor verificate. în sfera activităţilor private mărginindu-se doar la verificarea modului în care se respectă legea într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă. Orientarea şi obiectivele activităţii executive sunt determinate de programul politic al guvernului. Pe de altă parte. modul de utilizare a acestor mijloace şi cel de înfăptuire a serviciilor. deşi poate exista şi independent de aceste atribute atunci când legea îl conferă în beneficiul autorităţilor de inspecţie şi de control. realizarea lor. inclusiv administrative. în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. Atunci când dispun de o asemenea posibilitate suntem deja în prezenţa unei atribuţii de îndrumare sau de supraveghere mult mai amplă decât simpla verificare propriuzisă. în acest context rolul controlului administrativ nu se reduce numai la verificarea îndeplinirii sarcinilor specifice administraţiei. trebuind totodată să verifice întrebuinţarea şi. ci cuprinde şi elemente de conducere prin anumite forme juridice. deoarece nu se limitează doar la simpla observare şi constatare a unei situaţii.mai ales în condiţiile actualei sale dezangajări economice treptate fixează şi limitele intervenţiei sale.

motiv pentru care desfăşurarea lui nu trebuie să stânjenească înfăptuirea acelei 403 . contribuind astfel la sporirea autonomiei şi iniţiativei locale la cele mai diferite nivele şi în cele mai diverse sectoare ale organizării administrative.controlul este o activitate secundară. accentuându-şi latura corectivă şi preventivă. vizând măsuri deja adoptate sau executate. Descentralizarea conducerii administrative în teritoriu şi a serviciilor publice precum şi creşterea autonomiei autorităţilor locale nu creează pentru acestea numai simpla posibilitate de rezolvare în mod independent a unui număr crescând de probleme care intră în competenţa lor. concomitent cu asumarea răspunderii pentru activitatea depusă. indiferent în ce moment intervine faţă de realizarea activităţii verificate. fiind o ulterioară „îndrumare” prin verificare. comparativ cu activitatea supusă verificării.este o activitate derivată din activitatea principală pe care o verifică şi cu care formează împreună aşa numita administraţie activă a statului distinctă de jurisdicţiile speciale din administraţie care alcătuiesc o categorie separată. Este necesară stabilirea exactă a raportului dintre control şi îndrumare în sfera activităţi executive deoarece controlul administrativ poate fi o componentă a îndrumării dar cu atribute mai reduse comparativ cu îndrumarea. mai puţin cea aprobativă şi sancţionatorie. iar în acest context controlul dobândeşte un tot mai accentuat caracter stimulativ şi corectiv.de lucru date autorităţilor din subordine în urma desfăşurării activităţii de verificare. Controlul administrativ are următoarele trăsături: . la o cât mai eficientă folosire a tuturor disponibilităţilor locale existente. dar le şi obligă la dezvoltarea iniţiativei proprii. în cazul sistemului de conducere descentralizată forţa principală a acţiunii de îndrumare prin mijloacele dreptului administrativ se îndreaptă spre corectarea unor activităţi necorespunzător realizate. .

confruntări de date 259 Alex. 1993. raport care poate fi de conformitate sau de neconformitate. Bucureşti. funcţionarea şi atribuţiile organului verificat cât şi normele speciale ce guvernează domeniul concret de activitate supus verificării.controlul este un atribut al conducerii administrative indiferent că exercitarea lui se face de către această conducere în mod direct ori mijlocit. Mijloacele folosite în activitatea de control sunt mijloace umane şi materiale determinate şi de specificul obiectului verificat. Operaţiunile de conformitate desemnează ansamblul mijloacelor şi procedeelor utilizate în scopul stabilirii raportului existent între obiectul controlat şi baza sa de referinţă. şi anume. include atât normele generale care reglementează organizarea. Editura Atlas-Lex SRL. . Ea mai cuprinde obiectivele pe care le avea de realizat organul verificat. p. prin forme specializate sau organizate distinct.activităţi atunci când aceasta se realizează în conformitate cu legea. Negoiţă. b. c. Obiectul controlat sau elementele asupra cărora poartă controlul reprezintă acele aspecte ale activităţii executive care sunt supuse verificării. Controlul cuprinde următoarele elemente componente: obiectul controlat. a. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. înscrisurile constatatoare ale actelor juridice şi ale operaţiunilor tehnicomateriale care le însoţesc. Baza de referinţă a controlului reprezintă ansamblul de cerinţe cuprinse în norme la care este raportată activitatea verificată. 172 şi urm. 404 . baza de referinţă şi operaţiunile de conformitate259. se recurge la constatări directe. mijloacele materiale şi financiare. Se folosesc persoane specializate (inspectori). personalul încadrat.

factori materiali. cu posibilitatea organului de control de a interpreta aplicarea şi respectarea normelor juridice în activitatea verificată.operaţiuni de control a regularităţilor activităţii executive ce urmăresc verificarea legalităţii actelor juridice. Operaţiunile de conformitate constau din: . procedeele şi operaţiunile nu trebuie privite în mod izolat pentru că ele se utilizează îmbinat în funcţie de specificul obiectului controlat şi de necesităţile ivite pe parcursul activităţii de verificare. nivelul cheltuielilor în raport cu fondurile alocate de stat sau de veniturile realizate. mai dificile de realizat decât cele de legalitate (care au o bază mai sigură de referinţă).operaţiuni materiale de verificare a existenţei sau inexistenţei unor elemente concrete. iar nu de momentul şi de împrejurările în care are loc controlul.operaţiuni de control a rentabilităţii şi eficienţei activităţii sau a serviciului public administrativ realizate prin evaluarea costului unor valori materiale. de situaţii. . fiind o verificare mai lesnicioasă întrucât vizează elemente certe. . comensurabili. cu ajutorul lor se realizează controlul bunurilor din dotare. . care apreciază actualitatea măsurilor luate ţinând cont de timpul. se utilizează acte normative aplicabile în domeniu. costul serviciilor administrative. locul şi de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea verificată.şi de persoane. controlul gestionar şi cel financiar. a operaţiunilor tehnico-materiale şi a faptelor material-juridice.operaţiunile de control a oportunităţii. controlul de dosar al înscrisurilor constatatoare. Organizarea şi condiţiile controlului administrativ În administraţia publică constituirea formelor de verificare. Mijloacele. a diferitelor categorii de organe şi de activităţi de 405 . evaluabili pecuniar.

control. . 44-46. timp de muncă).274-277.cu cât controlul este desfăşurat mai aproape de activitatea verificată cu atât este mai eficient. cit.în unele situaţii activitatea de control se desfăşoară prin utilizarea mai multor forme de verificare simultană sau succesivă în scopul unei cunoaşteri complete a unui domeniu de activitate (de exemplu. Astfel: .nici o formă de conducere nu poate fi lipsită de dreptul de control întrucât dacă conducerea unui organ poate lua măsuri obligatorii şi poate organiza activitatea subordonată cu atât mai mult va putea verifica respectiva activitate. Anghene. p. op. având un caracter obiectiv. Controlul activităţii economico-sociale.un control se poate desfăşura în mod corespunzător. Bucureşti. fiind înfăptuit de un personal specializat acesta nu se află în subordinea celor verificaţi sau răspunzători de starea de lucruri constatată. . 1981. pag. atunci când. Iovănaş. Dintre condiţiile de eficienţă ale controlului enumerăm260: 1) controlul trebuie să fie de specialitate. . Editura Politică. este strâns legată de problema raporturilor dintre organele de verificare şi cele controlate. M. 2) trebuie să existe o proporţie optimă între volumul activităţii de control şi cel al activităţii verificate în sensul ca verificarea să vizeze aspectele esenţiale ale activităţii administrative cu evitarea oricărei disproporţii în acţiunea de control (controlul absorbind numeroase mijloace materiale şi umane. 406 . orice diminuare a activităţii de verificare sub limite care ar determina necuprinderea unor sectoare şi aspecte importante în care sens: 260 I. M. Stoica. evitându-se. adică efectuat de persoane anume pregătite care urmăresc aspectele profesionale şi tehnice. în materie financiară controlul financiar intern poate fi dublat de controlul financiar extern înfăptuit de organele ministerului de resort).. totodată.

semnalând în timp util alte posibile încălcări ale legii. de exemplu. trebuind adaptat diferitelor condiţii în care se realizează. controlul inopinat este recomandabil în materie de gestiune şi financiară. b) activitatea de control extern trebuie coordonată pentru ca formele de control să nu se suprapună sau să se succeadă în aceleaşi sau în scurt interval de timp şi pe aceleaşi probleme. capabile să prevină producerea unor deficienţe. a cauzelor diferitelor stări de lucruri. în sensul că exercitarea lui este influenţată de specificul activităţii verificate. 5) controlul trebuie să fie concret adică să vizeze cunoaşterea nemijlocită a situaţiei de fapt. astfel ca şi indicaţiile date să aibă valoare practică.a) accentul trebuie să cadă pe formele de control intern şi nu pe cele de formă externă şi care implică cheltuieli suplimentare. ulterior greu de înlăturat. adică să se desfăşoare după un plan cu obiective precise şi cu o metodologie adecvată. 6) controlul trebuie să se desfăşoare diferenţiat. 7) valorificarea rezultatelor controlului în mod eficient de către factorii controlaţi astfel încât acţiunea să nu rămână la stadiul contemplativ. 3) metodologia controlului adaptată obiectivelor urmărite sporeşte considerabil eficienţa acestuia. de exemplu controlul preventiv în materie financiară. c) este necesară găsirea formelor de control care corespund cel mai bine activităţii verificate. iar controlul anunţat se pretează în materia verificată legalităţii actelor. 4) controlul trebuie exercitat în mod sistematic. 407 . sustragerea personalului de la preocupările curente.

concomitent manifestându-se şi o anumită „înţelegere” faţă de neajunsurile constatate. de către organul sau funcţionarul de conducere asupra personalului subordonat. subiectul controlat şi cel care controlează. Controlul intern are avantajul că oferă posibilitatea cunoaşterii activităţii verificate din interiorul autorităţii controlate şi de către persoane pe deplin cunoscătoare a domeniului respectiv de specialitate. aceasta deoarece controlul presupune întotdeauna existenţa a cel puţin doi subiecţi. poate fi un control general şi un control special. Iovănaş. p. cit. Nu constituie o formă a acestui control autocontrolul. Prin caracterul său continuu. şi anume. independenţa personalului de control este relativ mai redusă faţă de personalul verificat. Totuşi. comparativ cu controlul extern. adică acţiunea prin care acelaşi subiect care a înfăptuit activitatea îşi verifică propriile acţiuni.. având în vedere existenţa aceleiaşi subordonări ierarhice. 293. 408 . la rândul său. op.Controlul administrativ intern Controlul intern se caracterizează prin aceea că se exercită de către structuri sau funcţionari din interiorul autorităţii a cărei activitate este verificată261. prin atribuţiile conferite şi prin eficienţa lui el este considerat mai mult decât un simplu control reprezentând în realitate o adevărată supraveghere administrativă izvorâtă din raporturile de subordonare. ceea ce facilitează activitatea de verificare şi îi conferă un caracter eficient. 261 I. de regulă. Controlul intern. Controlul intern general Controlul intern general este o consecinţă firească a subordonării ierarhice şi permanente din cadrul autorităţii administrative fiind efectuat. precum şi două activităţi diferite. în această formă de control. cea de verificare şi cea verificată.

p. .verificarea activităţii şi a relaţiilor cu publicul. a modului de soluţionare în termen a solicitărilor formulate prin cereri.119/1999.verificarea tuturor formelor concrete de activitate.asigurarea unităţii de scop şi de acţiune a tuturor structurilor care compun respectiva autoritate şi a autorităţii în întregul ei.asigurarea legalităţii şi oportunităţii activităţii verificate. indiferent de modul lor de investire (alegere sau numire). activitatea subordonatului din cadrul aceluiaşi organ. Sarcinile acestui control constau în: . .333 409 . dar în acest ultim caz. a. a modului de exercitare a competenţei legale. 262 R . b. în colaborare cu conducătorul direct al celui verificat. Subiectul activ (de control) este superiorul ierarhic care controlează. juridice şi nejuridice. de natura funcţiei (de conducere sau de execuţie. Bucureşti.verificarea legalităţii şi oportunităţii întregii activităţi desfăşurate. Dreptul administrativ. Editura Didactică şi Pedagogică.Legislaţia (Legea nr. . reclamaţii şi sesizări. de durata (permanentă sau temporară) a funcţiei pe care o deţin. Subiectele pasive (controlate) sunt toţi lucrătorii organului. Ordonanţa nr.672/2002) a consacrat auditul public intern ca activitate independentă şi obiectivă care dă asigurări şi certitudine conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice perfecţionând activităţile instituţiei. a modului de utilizare a mijloacelor materiale şi financiare de care dispune şi pe care le-a întrebuinţat autoritatea administrativă. 1970.72/2001 şi Legea nr. Obiectul controlului intern general constă în262: . de decizie sau auxiliară).Ionescu. c. direct sau indirect.

inclusiv cele secrete. . . inclusiv substituirea lor în atribuţii. se poate dispune. descinderi la faţa locului verificări de dosare şi de materiale. anularea. ea realizându-se pe baza normelor de organizare şi funcţionare a organului. reorganizarea compartimentului controlat. în baza regulamentelor sale interne. fie în urma unei sesizări interne sau externe (însuşite de către factorul de verificare). cel controlat având obligaţia să pună la dispoziţia organului de verificare toate materialele cerute.în ce priveşte activitatea controlată. derivând în mod firesc din raporturile ierarhice. audieri de martori. etc..d. op. 263 I.în ce priveşte structura sau diviziunea internă controlată. inventarieri de bunuri şi valori. emiterea de dispoziţii obligatorii pentru cei controlaţi. . controlul putând fi periodic sau continuu. e. înscrisuri şi persoane. atunci când se constată deficienţe. modificarea competenţelor. Măsurile263 ce se pot lua în urma controlului vizează: . preventiv. de a furniza toate explicaţiile solicitate.declanşarea sa din oficiu (din iniţiativa conducerii ierarhice). modificarea sau suspendarea actelor funcţionarului controlat. cit. redistribuirea atribuţiilor.293 410 . Procedura controlului se caracterizează prin: .controlul încetează odată cu realizarea scopurilor propuse şi prin dispunerea măsurilor necesare.controlul poate consta din verificări şi confruntări de date. p. putându-se declanşa din nou chiar asupra aceleiaşi activităţi şi persoane. Iovănaş. Procedura acestui control nu este expres reglementată. se poate dispune. în conformitate cu legea. în limitele legi. concomitent sau ulterior.

. . financiare) fiind exercitat numai de anumite persoane şi structuri din interiorul autorităţii verificate care dispun de calificarea corespunzătoare. cele de jurisdicţie. în principal sau în secundar. Poate exista fie o structură internă specializată cu atribuţii de control. Cel mai tipic exemplu este acela al controlului financiar intern264. aplicarea de sancţiuni disciplinare. reglementată prin anumite acte normative şi pe categorii de probleme (de exemplu. Subiectul pasiv este orice funcţionar sau diviziune internă care desfăşoară. pot fi sesizate organele de urmărire penală. poate interveni răspunderea reparatorie.în ce priveşte funcţionarul controlat pot avea loc schimbări. 63943/1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar aprobate de Ministerul Economiei şi Finanţelor publicate în Monitorul Oficial partea I/1991.verificarea legalităţii şi oportunităţii unor aspecte strict determinate ale activităţii executive. 264 Reglementare în Hotărârea Guvernului nr. avize. acorduri şi aprobări ca forme de verificare prealabilă sau ulterioară a activităţii controlate. 411 . a) Subiectul activ îl reprezintă persoana sau grupul de persoane având specializarea corespunzătoare şi care exercită în secundar atribuţii de verificare. inclusiv eliberarea din funcţie. fie un funcţionar căruia i se încredinţează. corespunzătoare profilului supus verificării. printre altele. b) Obiectul acestui control constă în: . Controlul intern specializat Această formă a controlului intern este. încredinţări sau retrageri de atribuţii şi de delegaţii de atribuţii. de regulă.acordarea de vize. activitate susceptibilă de o verificare specializată. etc. şi exercitarea unei verificări de specialitate.

de fond sau prin sondaj.. contabil şef) sau de către subalternii lor.păstrarea integrităţii mijloacelor materiale şi financiare.controlul operativ curent se exercită de către conducătorii compartimentelor de specialitate (de exemplu. fiind efectuat de compartimente interne specializate. de regulă. . c) Sarcinile acestui control urmăresc să asigure: .asigurarea unităţii de activitate în anumite sectoare. anume desemnaţi în acest scop. . organizate. în care sens: .controlul financiar preventiv se exercită asupra actelor şi documentelor referitoare la mijloacele materiale şi băneşti fiind efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil ori de către subordonaţii săi. fiind efectuat periodic. în cadrul instituţiilor mai mari (centrale sau superioare) de specialitate ale administraţiei publice. 412 . . a mijloacelor de personal.legalitatea şi oportunitatea activităţii verificate. de regulă. de exemplu controlul financiar din cadrul unui organ poate fi un control financiar intern. asupra activităţii subordonaţilor cu privire la administrarea. a modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti. a celor materiale şi tehnice ale structurii respective.verificarea pe categorii de probleme. gestionarea şi folosirea mijloacelor materiale şi băneşti. control operativ curent şi control preventiv. de către organele financiare. legal împuterniciţi. d) Formele acestui control sunt diferite.controlul financiar intern are ca obiect verificarea periodică. .

a organelor parchetului şi poliţiei conducătorii instituţiilor vor dispune cu prioritate măsurile de control financiar şi de gestiune necesare pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiune şi clarificarea împrejurărilor care au condus la săvârşirea unor fapte de natură penală. alin. dacă prin lege nu sunt fixate alte termene. f) Măsurile265 ce se pot dispune de către conducerile care au iniţiat controlul sunt dintre cele mai diferite: . . Hotărârea citată.în privinţa activităţii controlate se dispun măsurile prevăzute de lege şi care trebuie îndeplinite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control la organizaţia în drept să le ia. . a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală.e) Procedura acestui control este minuţios reglementată în ceea ce priveşte modul de desfăşurare şi mijloacele întrebuinţate deoarece verificarea este de strictă specialitate. 413 .la solicitarea instanţelor de judecată. 2) înaintarea către procuror. 19. După raporturile dintre organele de 265 Art. 2. în termenele şi în condiţiile legii. Controlul administrativ extern Controlul administrativ extern este exercitat de către persoane şi organe din afara autorităţii verificate având avantajul de a asigura o şi mai mare independenţă şi obiectivitate în verificare.în privinţa persoanei celui controlat şi vinovat de constatările rezultate se poate dispune: 1) aplicarea măsurilor disciplinare şi contravenţionale precum şi stabilirea răspunderii pentru recuperarea pagubelor rezultate în condiţiile legii.

6/1965. . deoarece controlul ierarhic nu are. Anghene. organice şi funcţionale. fiecare din autorităţile faţă de care operează subordonarea (consiliul judeţean şi autoritatea de specialitate ierarhic superioară.verificarea unei părţi a activităţii organului controlat. 414 .verificarea actelor juridice. b) Obiectul acestui control constă în: . în exemplul nostru) are un drept de control propriu şi distinct. drept ce nici nu trebuie consacrat prin lege. Controlul ierarhic Acest control este exercitat de organe supraordonate asupra celor ierarhic inferioare din cadrul aceluiaşi sistem de autorităţi ale administraţiei publice266. de exemplu. iar nu a totalităţii ei. dar numai atunci când legea o cere. Controlul se exercită fie de către conducerea autorităţii superioare asupra conducerii autorităţii ierarhic inferioare sau asupra unei structuri interne a acesteia. Subiectul pasiv este organul verificat şi care este subordonat. în materia controlului financiar. direcţia judeţeană pentru evidenţa informatizată a persoanei). în ipoteza dublei subordonări sau a celei multiple (de pildă. „Controlul administrativ exercitat pe cale ierarhică şi recursul ierarhic” în „Justiţia nouă” nr. . Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. 266 M. de regulă.verificarea legalităţii şi mai puţin a oportunităţii. a) Subiectul activ este organul ierarhic superior (direct sau indirect) indiferent de treapta ierarhică pe care se situează. Dreptul de control al acestuia decurge din poziţia supraordonată. în special cele emise de către conducerea organului subordonat.verificare şi cele verificate. un caracter exhaustiv ca şi controlul intern. în activitatea organelor subordonate. distingem controlul ierarhic şi controlul extern specializat.

în cazul în care acest control are un obiect tematic special.c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii şi a unităţii de scop şi de acţiune a întregului sistem de organe.organul subordonat trebuie să comunice organului superior măsurile adoptate şi modul lor de îndeplinire în urma controlului. e) Măsurile ce se pot lua prin această verificare sunt asemănătoare cu cele din cadrul controlului intern. iar dacă 415 .În ceea ce priveşte activitatea controlată: . prin anumite elemente.conducerea organului verificat este prezentată la efectuarea operaţiunilor de verificare şi. . . Organul dispune de aceleaşi posibilităţi şi mijloace în activitatea de verificare ca şi în cazul controlului intern dar cu unele particularităţi: . d) Procedura controlului nu este reglementată în mod minuţios. la dezbaterea concluziilor controlului şi a măsurilor ce se cer a fi luate.dacă actele juridice normative verificate sunt ilegale şi neoportune organul ierarhic superior le poate abroga. diferind. astfel încât el contribuie la întărirea laturii centralizatoare în activitatea executivă. cum ar fi cel financiar sau gestionar. Totuşi.de regulă. în timp ce actele individuale ale organelor subordonate aparţinând competenţei exclusive a organului inferior pot fi numai anulate. mai ales. modifica sau suspenda ori înlocui. . planul activităţii de verificare este stabilit de comun acord de cele două organe de conducere. . mai ales în privinţa actelor administrative verificate. el este expres reglementat şi sub aspectul procedurii sale.organul superior aduce la cunoştinţa conducerii autorităţii inferioare necesitatea efectuării verificării. ea decurgând din raporturile de subordonare consacrate în normele organice.

3. 416 . consiliul local eliberează din funcţie conducătorii serviciilor publice locale din subordine268. spre deosebire de supraordonarea organică ce permite şi anularea actelor în cauză (de către consiliul judeţean.554/2004. . 38/2 lit. lit. în prezent abrogată de Legea nr. 268 Art. .29/1990. 215/2001.nu aparţin deloc acestei competenţe pot fi şi înlocuite sau modificate prin actele organelor superioare. 69/1991 abrogată prin Legea nr. i din Legea administraţiei publice locale nr. De asemenea. e) din Legea contenciosului administrativ nr. i teza a IV-a din Legea nr.În ce priveşte funcţionarul şi organul controlat autoritatea superioară are anumite drepturi în funcţie de natura subordonării. în cazul nostru). actele administrative emise în exerciţiul atribuţiilor de control ierarhic nu puteau fi atacate în justiţie şi anulate în baza acestei legi pentru vătămarea 267 Art.dacă organul superior care efectuează verificarea este supraordonat numai funcţional (Ministerului Culturii şi Cultelor în raport cu direcţia judeţeană de cultură şi culte) el va putea doar să suspende actele autorităţii inferioare. în cazul subordonării organice consiliul local putea elibera din funcţie pe membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome ori societăţilor comerciale din subordine care aveau calitatea de împuterniciţi mandaţi ai statului la societăţile cu capital integral sau majoritar de stal de interes local267.În temeiul art. organul superior dispune revocarea conducătorului din teritoriu la propunerea prefectului. iar în cazul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi centrale ce funcţionează în teritoriu. 215/2001. Astfel. 21 lit. .

în acest sens se face: . organele în teritoriu să controleze modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor în cadrul unităţii administrativteritoriale respective indiferent de nivelul ierarhic al autorităţii care a stabilit preţurile sau tarifele. fiscal. Cel prejudiciat efectiv prin astfel de acte. în sensul că organul de verificare nu poate fi de rang inferior celui controlat trebuind să fie cel puţin de grad egal sau superior. sanitar. fie organele specializate de control sau inspecţie. pentru înlăturarea vătămării suferite prin măsura de verificare ierarhic dispusă. etc. 417 . Totuşi o anumită regulă în relaţiile de control există.). iar subiectul pasiv este o autoritate nesubordonată cu activitatea tangentă profilului organului de verificare. a) Subiectele raporturilor de control nu se află în relaţii de supra şi subordonare întrucât între ele nu există raporturi ierarhice. Astfel un organ local sau teritorial nu poate controla un organ central.verificarea unei laturi a activităţii controlate prin prisma specialităţii organului de inspecţie şi control (sectorul vamal. prevenirea şi stingerea incendiilor. Subiectul activ al controlului extern specializat poate fi orice autoritate executivă de specialitate care conduce.produsă unor drepturi subiective recunoscute prin lege. în urma verificării la care a fost supus. îndrumă şi coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu sau ramură. inclusiv administrative sau judiciare. Cu toate acestea sunt posibile şi unele excepţii. b) Obiectul acestui control este în strânsă legătură cu specializarea competenţei. Controlul extern specializat Acest control este exercitat din exteriorul organului controlat şi din afara sistemului de autorităţi din care organul verificat face parte. trebuia să utilizeze alte proceduri. de pildă. protecţia muncii.

în cadrul controlului financiar de stat: .verificarea legalităţii activităţii controlate. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi administrative care coordonează activitatea dintr-un domeniu sau ramură Această formă de control are următoarele trăsături270: 1.269 A. a modului de efectuare a recepţiei produselor livrate.verificarea existenţei şi autenticităţii documentelor justificative. c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii în domeniul sau ramura de activitate supusă verificării. cântărirea celor vândute. d) Procedura de efectuare a verificării diferă după natura autorităţii care o realizează şi după obiectul supus respectivei acţiuni fiind minuţios reglementată. Se limitează la acele acte. . Iovănaş. . de exemplu. care. Astfel. de pildă. I. operaţiuni sau fapte ale subiectului verificat care se încadrează în profilul activităţii 269 270 Art. p. modul de calculare a adaosului comercial la produsele vândute cu amănuntul către populaţie..durata maximă a controlului la sediul agentului este de trei luni. potrivit legii nu s-a prescris.. 30/1991. de pildă.este supusă verificării întreaga perioadă cuprinsă între precedenta verificare de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective. . 10. etc. Garda financiară care exercită controlul în legătură cu executarea şi aplicarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale.într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii’ .verificarea operaţiunilor tehnico-materiale. 418 . ca. 11 din Legea nr. 296. op. cit..

organele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nu vor putea controla. Guv. lit. în exemplele precitate. muniţiilor. 272 Art. 2. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne. al produselor şi substanţelor toxice. În toate aceste cazuri nu este obligatoriu ca subiectele verificate să fie subordonate respectivelor organe de control Pe de altă parte.autorităţii de control. decât dacă legea le conferă aceasta. materiale sau de altă natură. pentru încălcarea normelor privind activitatea financiară273 precum şi o 271 Art. sarcina controlului general economico-financiar al utilizării eficiente a mijloacelor proprietate publică. în cazul subiectelor nesubordonate. după cum organele financiare nu sunt investite cu verificarea respectării normelor privind regimul armelor. lit. de pildă. De aceea. e. muniţiilor şi materialelor explozive. ca. 17. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi organele sale exercită controlul privind regimul armelor. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. modul de respectare a disciplinei financiare. Astfel. dar pot constata abaterile săvârşite sesizând organele competente să dispună măsuri disciplinare. de pildă contravenţionale. Măsurile ce se pot lua în această formă de verificare se caracterizează prin faptul că organele ce exercită controlul extern specializat nu au dreptul de a anula actele organelor verificate. precum şi al respectării reglementărilor financiare în activitatea economică şi socială271. în unităţile nesubordonate. 2. 419 . Tot astfel. f din Hot. radioactive şi stupefiante272. printre altele. Ministerul Economiei şi Finanţelor. care exercită administrarea generală a finanţelor publice are. etc. j. Uneori chiar organele de control dispun de dreptul de a aplica sancţiuni. nr. a formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor publice. controlul se exercită numai asupra unor aspecte de strictă specialitate ce se încadrează în profilul activităţii autorităţilor de verificare. din Legea nr.

Art.. .aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor.suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar contabile şi fiscale. B. .să confişte obiectele sau produsele sustrase de la plată. în această categorie intră organele administrative cu activitate jurisdicţională precum şi diversele poliţii. 7 din Legea nr. gărzi. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare. 9 din Legea nr. 30/199l. de exemplu. etc. în cazul Ministerului Economiei şi Finanţelor care poate274: . . 117/2003 activitatea 273 Art. inspecţii şi inspectoare de stat. O poziţie cu totul specială a avut-o Colegiul de Jurisdicţie a Curţii de Conturi care avea ca atribuţie soluţionarea încălcării disciplinei financiare ce guvernează utilizarea fondului public. 30/1991 420 . . Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.serie de drepturi mai largi ca.să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. 17 din Legea nr. Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului. 1. 274 Art. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi speciale de control Această verificare este înfăptuită de autorităţi care au ca sarcină principală exercitarea unei verificări de specialitate prin mijloace proprii deosebit de specifice asupra unor aspecte particulare ale activităţii executive.lua măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă. În categoria autorităţilor administrative jurisdicţionale intră diversele jurisdicţii speciale ale executivului cum este cazul celor în materie fiscală sau comisiei de reexaminare a contestaţiilor şi cererilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

a 275 276 Legea nr. ca în cazul organelor Gărzii Financiare. a tranzacţiilor. cu efectuarea de percheziţii corporale şi în locuri publice sau particulare precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu275: . etc. vamal. în condiţiile legii. Curtea îşi poate declanşa verificarea şi la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului cu privire la modul de gestionare a resurselor publice raportând despre cele constatate autorilor solicitării. inclusiv pe lângă autorităţile locale. ce cuprinde mai multe modalităţi între care auditul de regularitate asupra activităţilor financiare. În categoria organelor nejurisdicţionale intră diversele inspecţii şi inspectorate ca autorităţi specializate de control: .jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele judecătoreşti conform art. de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Atribuţiile acestor autorităţi sunt dintre cele mai diferite vizând domeniul financiar. Curtea de Conturi mai exercită şi activitatea de audit public extern asupra autorităţilor publice. protecţia muncii. 155/6 din Constituţia revizuită. 2. continuând cu posibilitatea de suspendare a actelor şi măsurilor aparţinând celor verificaţi.prin reglementări speciale au fost create asemenea organisme în cadrul sau pe lângă autorităţile publice centrale sau a celor organizate în teritoriu. sanitar. 94/1992 421 . inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative şi terminând. Ea prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat.Curtea de Conturi276 exercită controlul asupra modului de formare. Competenţa lor este diversă începând cu facultatea de a da îndrumări obligatorii subiectelor controlate. cuprinzând şi neregulile constatate.

Controlul exercitat de către prefect Bazele constituţionale ale acestui control sunt consacrate de art. al consiliului local sau al primarului. se mai verifică procesul decizional. etc. Noua lege a contenciosului dispune de asemenea prin dispoziţiile art. în faţa instanţei de contencios. Controlul prefectului se exercită numai asupra actelor administrative nu şi asupra faptelor juridice administrative sau asupra operaţiunilor administrative pregătitoare. prefectul poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ aceste acte. actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. Enumerând atribuţiile prefectului. Anterior introducerii acţiunii va solicita autorităţilor administraţiei publice locale. dacă le consideră nelegale. după caz. 215/2001 privind administraţia publică locală prevede la alin. 1 din Legea nr. 1. alin. revocării acestuia. un act al consiliului judeţean. b că acesta exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. să reanalizeze actul pe care îl apreciază ilegal în vederea modificării sau. 123 alin. Actul atacat este suspendat de drept. cu motivarea necesară. sistemele informatice. 215/2001. precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean.controlului intern şi auditului intern. lit. 135. art. 422 . potrivit art. în termen de 5 zile de la data comunicării acestuia. în cazul în care consideră actul ilegal. 3 că prefectul poate ataca. 5 din legea fundamentală care dispune că prefectul poate ataca. stabilirea răspunderilor. în faţa instanţei de contencios administrativ. 134 din Legea nr. Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene. în termen de 6 luni. materiale). financiare. auditul performanţei (economicitatea şi eficienţa activităţilor şi resurselor umane.

permite şi justifică exercitarea verificării legislative asupra administraţiei publice. În sfârşit. Având în vedere forţa juridică şi sfera sa de acţiune verificarea legislativă se prezintă ca un control general ce cuprinde 277 Art. 1 din Legea nr.3. Noţiunea controlului parlamentar Conform Constituţiei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării prin intermediul căreia se exercită suveranitatea naţională Guvernul este autoritatea publică a puterii executive277 ce exercită conducerea generală a administraţiei publice potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament278. consacră expres controlul legislativ asupra acestuia din urmă cât şi asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice.care de altfel îi conferă rolul hotărâtor şi în formarea sau revocarea guvernului precum şi consacrarea expresă a dreptului de control al Parlamentului asupra executivului constituie fundamentul politico-juridic care conferă. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României. Din ansamblul acestor prevederi rezultă că baza reprezentativă a puterii legislative . Constituţia. 102 (1) din Constituţie 423 . Controlul Parlamentului asupra administraţiei publice Controlul puterii legislative asupra celei executive reprezintă o formă a verificării de stat exercitate asupra acestui sistem de autorităţi publice alăturată controlului judiciar şi controlului administrativ. De asemenea. acesta din urmă realizat asupra propriului sistem de organe executive. în capitolul (IV) privind raporturile Parlamentului cu Guvernul. 278 Art. organul legislativ este cel care aprobă componenţa Guvernului. prin votul său de încredere. şi îl desărcinează prin moţiunea de cenzură.

c. Controlul parlamentar cuprinde întreaga activitate executivă incluzând toate formele concrete ale acesteia.vizează soluţionarea unui conflict generat de încălcarea legii sau de vătămarea unui drept subiectiv ceea ce excede competenţei legislative. b.prin obiect şi procedură de înfăptuire . teritoriale şi locale. totuşi controlul parlamentar are o serie de caracteristici proprii care-i conferă o anumită specificitate între celelalte forme de verificare. Deşi asupra administraţiei se exercită şi alte forme de verificare. Caracteristicile controlului parlamentar a. inclusiv statală sau publică. teritoriale şi locale din subordonarea lui. atât cele juridice (acte şi fapte). Controlul legislativ se exercită asupra tuturor autorităţilor administrative. indiferent de locul şi de modul de subordonare în ierarhia administrativă. centrale. netrebuind să existe (ca în cazul altor forme de verificare a executivului) anumite reglementări legale exprese care să prevadă condiţiile 424 .întregul sistem al autorităţilor administraţiei publice. Controlul parlamentar constituie o verificare de drept asupra întregii administraţii şi a componentelor sale structurale rezultând din principii constituţionale. cât şi pe cele nejuridice (acte politice şi operaţiuni tehnico-materiale). cu excepţia actelor administrative jurisdicţionale (rezultând din soluţionarea cu putere de adevăr legal a unei încălcări de lege). începând cu Guvernul şi continuând cu toate celelalte autorităţicentrale. neexistând organ executiv exclus de la această verificare cu excepţia autorităţilor executive cu activitate jurisdicţională. a căror atribuţii deosebit de specifice . precum şi a acelor acte administrative determinate asupra cărora se desfăşoară o verificare jurisdicţională specială înfăptuită de organe executive având asemenea atribuţii (de pildă actele de restituire a cererilor. brevete de invenţie) sau aflate în curs de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti.

279 Excepţia o reprezintă situaţia în care membrii executivului trebuie să răspundă la întrebările parlamentarilor privitoare la o măsură care urmează să fie luată de administraţie. a actelor normative ca şi a considerentelor de oportunitate sau de actualitate). Controlul parlamentar este complet în sensul că poate viza atât legalitatea cât şi oportunitatea acţiunilor şi măsurilor verificate deosebindu-se în acest sens de controlul judecătoresc (limitat doar la aspectele de legalitate a actelor şi faptelor administrative. Controlul parlamentar este. Controlul parlamentar nu este exclusiv deoarece şi alte categorii de autorităţi ale statului (Preşedintele Republicii. d. de regulă279. Controlul legislativ poate fi atât general cât şi special vizând fie ansamblul autorităţilor şi activităţilor executive. fie un anumit nivel ierarhic. h. 425 . e. fiind expresia recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice. dar fără ca să existe o interpunere a altor autorităţi faţă de subiectul supus verificării. prin diferite căi. i. ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive. deoarece Parlamentul nu are posibilitatea efectivă să dispună. derivând din cadrul juridic general al raporturilor dintre Parlament şi Guvern uneori existând şi împuterniciri legislative speciale (pentru comisiile de anchetă). f. Controlul parlamentar este direct sub aspectul modalităţilor sale de realizare fiind înfăptuit de autoritatea legislativă. măsuri pe care executivul verificat să fie obligat să le îndeplinească. Controlul legislativ nu reprezintă o verificare de plină jurisdicţie. întocmai ca şi cel judiciar. în urma realizării lui. de regulă. cu excluderea.sau cazurile în care se exercită. dintr-o ramură sau domeniu de activitate ori cu privire la anumite acte sau fapte determinate. fie o anumită latură a acestuia. g. aşa cum este cazul altor forme de verificare administrativă sau judiciară.

pot audia rapoarte. politică externă.292 Art. motiv pentru care el se alătură şi se completează cu celelalte forme de verificare constituind o importantă componentă în realizarea separaţiei şi. inclusiv rapoarte sau avize ale comisiilor parlamentare întocmite în legătură cu anumite aspecte ale activităţii executive. mai ales. op. Ele pot fi comisii speciale. Comisiile temporare se aleg pentru o perioadă limitată de timp şi cu un scop strict determinat. industrie şi servicii. nr. comisii de anchetă şi comisii de mediere a diferendelor ivite între cele două camere pe marginea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative. b.). Comisiile sunt permanente şi temporare. În plenul lor. 27. Comisiile permanente se aleg pe toată durata legislaturii pe diverse domenii (economic. nr. având obiective anume stabilite prin hotărârea de înfiinţare. în cadrul şedinţelor. fie chiar prin intermediul parlamentarilor luaţi în mod individual. 291 . 23 din Regulamentul Senatului aprobat prin Hot. etc. cit. alcătuite din deputaţi sau (şi) senatori înfiinţate în scopul îndeplinirii însărcinărilor ce le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor adunării legislative281. a. fie prin intermediul comisiilor parlamentare. camerele (Camera Deputaţilor şi Senatul) ori ambele adunări reunite în şedinţă comună pot cere diverse informaţii şi documente Guvernului. 12/1990 şi art. Iovănaş. buget şi finanţe. a echilibrului între puterile statului de drept. 280 281 I. Căile de înfăptuire a controlului parlamentar280 Verificarea parlamentară se poate înfăptui fie de plenul camerelor legislative. 13/1990 426 .justiţia şi chiar unele organe executive) verifică activitatea administraţiei. p. informări ori răspunsuri prezentate de conducătorii ori reprezentanţii autorităţilor executive. 28 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hot. Comisiile parlamentare sunt proprii organe de lucru alese de camere sau organe ale acestora.

parlamentarii au dreptul să ceară şi să obţină informaţiile necesare de la orice autoritate de stat. Activitatea de verificare se poate desfăşura la sediul organului controlat. Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. 427 . specialişti din partea unor autorităţi care pot fi ascultaţi. iar mărturia mincinoasă se sancţionează potrivit legii282. iar dacă li se solicită prezenţa. a întrebărilor şi interpelărilor. au loc dezbateri pe marginea lor. se pot prezenta şi preda obiecte. Comisiile parlamentare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe la care pot invita reprezentanţi ai Guvernului. inclusiv persoane interesate. în cadrul şedinţelor camerelor la care participă. În cazul acţiunilor de anchetă privitoare la activităţile Guvernului prezenţa la audieri este obligatorie. Deputaţii şi senatorii luaţi în mod individual pot pune. b. se pot efectua expertize. În plenul camerelor sau în şedinţa lor comună autoritatea legislativă efectuează verificarea puterii executive după procedura specifică şedinţelor sale de lucru din cadrul sesiunii aşa cum este ea reglementată prin regulamentele proprii. în vederea pregătirii dezbaterilor parlamentare. Procedura controlului parlamentar a. Se audiază informările şi rapoartele prezentate de executiv şi de comisiile parlamentare. înscrisuri. respectiv Guvernului sau oricăruia dintre membrii acestuia. iar dacă este cazul se aprobă sau se respinge informarea prezentată. putându-se adopta o hotărâre într-o anumită problemă sau o moţiune simplă. Guvernul şi celelalte autorităţi administrative sunt obligate să prezinte 282 Art. inclusiv la sesizarea Parlamentului. De asemenea. participarea lor este obligatorie.c. la sediul autorităţii legislative şi se poate declanşa din iniţiativă proprie. fie la sesizarea unor terţi adresată comisiei sau Parlamentului. pot fi citaţi şi audiaţi martori. întrebări şi adresa interpelări executivului. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. miniştrii.

Parlamentarii pot adresa oral întrebări. Interpelările se fac în scris arătându-se obiectul lor şi constau dintr-o solicitare adresată Guvernului de către un grup parlamentar prin care se cer explicaţii asupra politicii executivului în probleme interne sau externe. dacă camera consideră aceasta necesar. cel dintâi să dispună de o gamă largă de măsuri ce se pot lua faţă de administraţie. plenului camerei sau în şedinţa comună a legislativului. după caz. Efectele controlului parlamentar Poziţia şi competenţa organului legislativ determină ca în exercitarea dreptului de control al acestuia asupra autorităţilor executive. în funcţie de solicitare. Ele se citesc în şedinţă publică de către preşedintele grupului parlamentar şi se transmit preşedintelui camerei. chiar dacă acestea nu includ dreptul de anulare. oral sau în scris. c. ori dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o anumită problemă. Discuţiile se încheie. sau pot declara că vor prezenta răspunsuri în zilele următoare. Toate aceste măsuri sunt hotărâte de către comisie cu votul majorităţii membrilor care o compun. Cei întrebaţi vor răspunde imediat. printr-o hotărâre adoptată în problema ridicată prin întrebare sau printr-o moţiune simplă în cazul interpelării. inclusiv Guvern. dacă Guvernul înţelege să comunice camerei acte sau anumite informaţii solicitate. Răspunsul este obligatoriu de dat fie imediat fie în zilele următoare. Se pot iniţia sau se pot face propuneri de acte normative ce reglementează problemele ridicate în activitatea autorităţii executive analizate. de modificare ori de suspendare a actelor juridice administrative sau de 428 . Pe marginea problematicii dezbătute se redactează un raport sau un aviz ce urmează a fi prezentat. adică solicitări prin care se cere unor autorităţi să răspundă dacă un fapt este adevărat sau dacă o informaţie este exactă.informaţiile şi documentele solicitate.

3. parlamentul neavând administraţia în subordine şi neputând să i se substituie în atribuţii. iar atunci când le verifică Parlamentul are atributul de a aproba sau de a respinge ordonanţele283. 3 şi urm. Avocatul poporului (Ombusdmenul)287 283 284 Art. În acest sens arătăm următoarele: .în ipoteza delegării legislative .în cazul dezbaterii în Senat a raportului comisiei parlamentare dacă se relevă existenţa unei abateri grave în activitatea unui membru al Guvernului Senatul poate cere primului ministru destituirea acestuia285. 115 (1.în ipoteza în care dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi în activitatea Guvernului Camera Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor286. nr. convenţiilor şi a altor acte de acest gen încheiate de executiv. I. Art. putând refuza ratificarea sau denunţa actele astfel încheiate284. 9 din Regulamentul Senatului. instituţie a statului de drept”. Leş. p. . 5) din Constituţie. .sancţionare a funcţionarilor vinovaţi de abaterile constatate. Parlamentul exercită controlul asupra administraţiei cu ocazia supunerii lor spre ratificarea acestuia. 113 din Constituţie 287 Asupra acestei probleme a se vedea I. a acordurilor.în cazul tratatelor internaţionale. „Avocatul poporului. . 51 alin. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor.. 429 . 285 Art. 4. 7/1997. 286 Art.prin care Parlamentul abilitează Guvernul să adopte ordonanţe în domenii rezervate legii ordinare şi care nu fac obiectul legilor organice nerespectarea termenului de supunere spre aprobare parlamentară a acestor acte atrage încetarea efectelor lor. în „Dreptul”. 4 din Legea nr.

48. nefiind obligat să se supună instrucţiunilor Santai. condiţiile şi efectele activităţii exercitate de avocatul poporului asupra încălcărilor de lege săvârşite de administraţia publică vizând drepturi şi libertăţi cetăţeneşti”. M. din 25 martie 1997. „Caracteristicile. 181/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a. 8/1997. nr. Partea I-a. 19 şi urm. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. 1998. p. nr. Caracteristicile activităţii avocatului poporului Pornind de la reglementarea legală a instituţiei avocatului poporului configurată de Constituţie precum şi de legea organică288 în materie . Autorităţile publice sunt obligate să-i asigure sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale.O formă specială de verificare a respectării legii în strânsă legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează prin Avocatul poporului.. Editura ServoSat. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. 1-49 288 Legea nr. Avocatul poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor în limitele stabilite de lege. 268 din 22 aprilie 2002. nr. nr. Ombudsman-ul în dreptul comparat. p. Vlad. modificată prin Legea nr. în „Dreptul”. publicată în Monitorul Oficial al României Partea Ia. Hotărârea Senatului nr. Avocatul poporului prezintă celor două camere anual rapoarte sau ori de câte ori este solicitat de către acestea. Acesta este numit de Parlament pe o durată de 5 ani iar organizarea şi funcţionarea lui ca instituţie se stabileşte prin lege organică. publicată în Monitorul Oficial al României.conform cărora acesta este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică. 5/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului. 326 din 16 mai 2002 430 . Arad.

de modul lor de alcătuire (alese sau numite) ori de durata funcţionării acestora (permanente sau temporare).Activitatea avocatului poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. existând obligaţia prezentării de rapoarte forului legislativ. în exercitarea atribuţiilor sale autorităţilor publice . fie ele chiar legitime aparţinând acestora.Activitatea de verificare a modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti are ca obiect doar acte şi fapte de putere ale autorităţilor. . aşa cum sunt formulate de Constituţie şi de legislaţia în vigoare întemeiată pe ea.Prin exercitarea acestei apărări avocatul poporului nu poate obliga autorităţile publice la luarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii încălcate şi nici nu se poate substitui în atribuţiile acestora. dar şi fără să se poată.Ca regulă generală. substitui. de competenţa exercitată (generală sau specială). iar nu acţiuni de drept privat ale acestora. la rândul său. cu excepţia situaţiilor de confidenţialitate instituite la cerere sau din motive întemeiate. 431 . nu neoportune sau cu caracter politic.Această apărare se exercită în legătură cu raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice. . cu condiţia ca ele să fie ilegale. . iar în acest din urmă caz indiferent de nivelul lor (ierarhic). cu precădere cele administrative. . iar nu simple interese. de modul de organizare (naţional sau central.Activitatea acestuia se desfăşoară sub control parlamentar. emiţând măsura legală solicitată ori anulând-o pe cea ilegală. teritorial sau local). activitatea avocatului poporului are un caracter public. .rezultă poziţia sa cu totul distinctă în sistemul autorităţilor publice din ţara noastră.sau dispoziţiilor care l-ar afecta în acest sens. .

290 De pildă. Muraru. p. . administrativă. Desigur. 1 din Legea organică) adică cetăţeneşti. (art. foarte puţine prerogative revenind în mod specific doar condiţiei de cetăţean291. 291 A se vedea I. limitată la drepturi şi libertăţi fundamentale289 (în mod diferit de sensul larg atribuit de art. vol.cu excluderea drepturilor persoanelor juridice naţionale sau străine. din moment ce cererile în această materie adresate avocatului poporului pot proveni de la orice persoană fizică. fiind de notorietate faptul că prin consacrarea constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt apăraţi. comercială.cel puţin în raport cu administraţia. op. I.dreptul lezat poate să aparţină şi altor persoane fizice. fără deosebire de cetăţenie. Editura ACTAMI. ori alte subiecte colective de drept . Ediţia a VI-a. 44 alin. dreptul de proprietate.încălcarea deşi vizează un drept cetăţenesc . în măsura în care un drept de natură constituţională se reflectă şi în alte ramuri de drept290 el poate forma obiectul activităţii de investigare din partea avocatului poporului. 289 Asupra distincţiei dintre drepturile fundamentale şi alte categorii de drepturi a se vedea principalele teorii în materie enunţate de I. 193-194. 1 din Constituţie). cu sau fără altă cetăţenie (desigur vătămaţi prin activitatea autorităţilor române). etc. iar nu alte categorii de drepturi având o altă natură juridică (de pildă. Muraru în lucrarea Drept constituţional şi instituţii politice. referirea legală are un caracter mai restrictiv. respectiv străini. cit.Condiţii de fond ale activităţii de verificare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Activitatea de apărare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurată de Avocatul poporului trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de fond: 1) Trebuie să existe o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti: . p. 1995. 1 alin. decât cetăţenii români. 217.. 432 . în egală măsură toţi indivizii umani. civilă. Bucureşti.).

3. de decizie sau auxiliari.) precum şi oricare dintre serviciile publice deconcentrate aflate sub autoritatea administraţiei publice. împiedicarea sau restrângerea exerciţiului lor292 în mod abuziv. vol. dar care se pot şi ele adresa avocatului poporului pentru cazul lezării acestor facultăţi legale. Drept administrativ. 75-99. Tratat elementar. de genul societăţilor comerciale. cu excluderea oricăror alte forme instituţionalizate aparţinând sau dependente de cele de mai sus. Iorgovan. de conducere sau de execuţie. sunt arestate sau reţinute. ceea ce determină o stare de vătămare. 433 . fundaţii sau aşezăminte create de autorităţi sau de instituţii aparţinând acestora. 293 Asupra noţiunii de autoritate a administraţiei publice a se vedea A. 53 din Constituţie prevede în mod limitativ şi expres condiţiile de restrângere ale drepturilor şi libertăţilor în care sens existenţa acestora nu este afectată. de nivel naţional sau local. cu capital integral sau majoritar de stat. inclusiv regiile autonome. indiferent că ea poate fi sau nu comensurată patrimonial sau evaluată pecuniar ori ar putea da naştere la formularea unor pretenţii vizând daune morale.starea de lezare a subiectului prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor constând din nerecunoaşterea sau negarea dreptului ori a libertăţii. Bucureşti.. 1993. I.conţinutul acestei noţiuni293 în care sens avem în vedere atât autoritatea propriu-zisă cât şi funcţionarii ei. . Încălcarea drepturilor şi libertăţilor trebuie săvârşită prin acte şi fapte de autoritate cu caracter ilegal ale 292 Art. p. spital. etc.sfera aceleaşi noţiuni care cuprinde atât autorităţile executive cât şi instituţiile publice exercitând o autoritate prin conducerile lor (şcoală. Art. 17 din Legea în cauză face referire la restrângerile legale privind drepturile şi libertăţile persoanelor care execută pedeapsa închisorii. exercitând o funcţie publică de autoritate. Editura Hercules. organizaţii sau forme asociative. 2) Lezarea trebuie produsă de autorităţile administraţiei publice: .

29/1990.100. prin recomandările sale. 295 Asupra semnificaţiei juridice a refuzului şi a tăcerii administraţiei a se vedea T. din fosta Lege a contenciosului administrativ. din moment ce. 434 . petiţionarul trebuind să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal cererea. etc. pentru tardivitate. 1959. l. în caz contrar cererea petentului trebuind respinsă motivat. tăcerea administraţiei (faţă de solicitarea adresată) precum şi emiterea tardivă de către ea a actelor solicitate295. nr. avocatul poporului sesizează autorităţile asupra ilegalităţii actelor şi faptelor administrative. 4) Actele şi faptele relevate cu care este sesizat nu trebuie să se fi produs cu mai mult de un an ori să nu treacă de un an faţă de data la care persoana în cauză a luat la cunoştinţă de ele. De aici şi concluzia firească privind necompetenţa avocatului poporului în materia analizată atunci când actele sau faptele au un caracter legal. Senatului sau 294 S-a dorit o evidentă corelare cu prevederile art. abrogată prin Legea nr. p. Ed.554/2004 care a menţinut aceeaşi corelare. teza II. Actele de drept administrativ. Rezultă implicit că legiuitorul a urmărit să stabilească un raport de cauzalitate între atitudinea ilicită a administraţiei şi rezultatul vătămărilor constând din încălcarea dreptului sau a libertăţii cetăţeneşti. fiind acte şi fapte administrative. 5) Pentru a putea fi primite spre soluţionare cererile nu trebuie să vizeze actele Camerei Deputaţilor. Drăganu. pretinzând caracterul ilegal al acestora. nu de natură civilă.administraţiei. chiar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor. comercială.natura acţiunilor sau inacţiunilor executive vătămătoare care trebuie să fie de drept public sau de autoritate. . legiuitorul294 asimilând actelor ilegale. iar nu de drept privat.97 . Ştiinţifică.legiuitorul a exclus ideea vătămării prin acte şi fapte legale. Bucureşti. deci prin atitudini sau conduite culpabile şi vătămătoare ale executivului: .

toate aceste cazuri fiind tot atâtea cauze de neprimire a petiţiilor de către avocatul poporului care trebuie să le respingă ca inadmisibile. Condiţiile de formă ale activităţii de verificare desfăşurate de avocatul poporului Activitatea de verificare desfăşurată de Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă: 1) Trebuie să existe fie o sesizare adresată avocatului sau acţiunea poate fi declanşată din oficiu. Iovănaş. Bucureşti.Parlamentului. p. preşedintele instanţei de judecată. 1977.320 435 . Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţie. care sunt obligaţi să-i comunice măsurile luate. Editura Didactică şi Pedagogică. deşi utilizează frecvent noţiunea de „cerere”. potrivit competenţei acestora. Ministerul Public. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. desemnând forme ale dreptului de petiţionare exprimând pretenţia de restabilire a unui drept încălcat. Sub aspect terminologic legiuitorul nu a fost consecvent întrucât. de către persoana lezată . 319 . Ministerul Justiţiei. ale Preşedintelui României şi ale Guvernului. Dacă avocatul poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti el va sesiza. 2) Petentul trebuie să dovedească ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi care a determinat vătămarea drepturilor sale: 296 I. precum şi ale Curţii Constituţionale. iar nu de satisfacere a unui drept în curs de conturare 296 sau preexistent. ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. după caz. Cererea se formulează în nume propriu. mai întrebuinţează şi noţiunea de „plângere” deşi apreciem că noţiunile de „plângere” sau de „reclamaţie” ar fi fost mai exacte.

urmând să fie declanşată competenţa de verificare a avocatului poporului. Tot respingere se va decide şi în cazul excepţiilor de necompetenţă instituite de lege când motivarea se va face pe considerente de inadmisibilitate. în condiţiile legii. se pot solicita autorităţilor administraţiei publice informaţii sau documente necesare anchetei întreprinse. expresă (în caz de refuz) sau tacită (în caz de întârziere) a autorităţilor. acestea din urmă trebuind a fi dovedite. se pot audia şi lua declaraţii de la conducătorii autorităţilor şi de la orice funcţionar care poate da informaţii necesare soluţionării cererii.în cazul actelor administrative ilegalitatea e prezumată şi se deduce din vătămarea dreptului sau libertăţii încălcate. apreciind probabil în cazul faptelor ca fiind necesară clarificarea procedurală prealabilă a termenului legal în care administraţia trebuie să răspundă petentului şi. 436 . neimpunând-o în cazul actelor ilegale deşi asimilează cele două fapte cu manifestarea ilegală de voinţă a autorităţii executive.decizia avocatului de a se trece la soluţionarea cererii. 3) Avocatul poporului primeşte şi decide asupra cererilor care i-au fost adresate urmărind rezolvarea lor legală: . în care sens: a.. .Avocatul Poporului poate decide în sensul respingerii motivate a cererilor nefondate sau poate cere date suplimentare dacă i se par necesare faţă de modul iniţial de formulare al cererii. b. .legea instituie expres o atare obligaţie numai în cazul întârzierii sau a refuzului administraţiei publice în soluţionarea legală a cererii iniţiale. iar acestea sunt obligate să comunice sau să le pună la dispoziţie. inclusiv actele pe care le deţin în legătură cu cererile adresate avocatului poporului acordându-i tot sprijinul. în funcţie de atitudinea. urmărindu-se rezolvarea ei legală.

sesizând autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţilor 437 . sesiza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice sau al prefecţilor. emite recomandări. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. cere autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei în cauză încetarea încălcării drepturilor sau libertăţilor cerând în scris reformarea sau revocarea actului administrativ. ci demersul procedural întreprins pe lângă autoritatea în culpă. revine autorităţilor sesizate. cuprinzând constatările prilejuite de cercetările întreprinse dacă evidenţiază lacune legislative sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor. în sensul luării măsurilor administrative corespunzătoare. primului ministru. deoarece rezolvarea efectivă. indiferent că o admite sau o respinge. b. Soluţiile dispuse de avocatul poporului Indiferent de soluţia dispusă de avocat. după caz. va fi sesizat parlamentul. d. în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea plângerii. în exercitarea atribuţiilor sale. la rândul lor. avocatul poporului are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice. În cazul admiterii ei avocatul va putea: a. de către avocat. 4) Prin „rezolvarea legală a cererii” primite de avocatul poporului nu se înţelege atributul de decizie faţă de ilegalitatea cu care a fost sesizat.c. c. în termen de cel mult 20 de zile. în toate situaţiile se va aduce la cunoştinţa petentului rezultatul cercetării întreprinse în urma cererii. iar în caz de neadoptare de către Guvern. după cum este sau nu întemeiată. repunerea în drepturi ori în situaţia anterioară a petiţionarului şi repararea pagubelor produse. prezintă rapoarte preşedinţilor celor două camere sau.

Serviciului Român de Informaţii. avocatul poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare care sunt datoare să-i comunice. care are la dispoziţie un nou termen de 45 de zile pentru soluţionare. iar dacă nici aici nu se obţine rezolvarea. precum şi recomandări vizând modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Sesizarea se poate introduce pe treaptă ierarhică. constau în obligativitatea autorităţilor administraţiei publice de a lua. Efectele cererii formulate de avocatul poporului. se va sesiza parlamentul. ilegalităţile comise. rapoarte. avocatul poporului se va adresa prefectului. până la Guvern. cazul Băncii Naţionale a României. măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţii constatate. în termen de cel mult 45 de zile. atunci când constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile. termen ce curge de la data depunerii cererii la acesta. în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului.actelor sau faptelor administrative care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi celui judecătoresc. Dacă autoritatea centrală nu este în subordinea Guvernului (de pildă. măsurile luate. 438 . etc. repararea pagubelor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau favorizat încălcarea drepturilor persoanelor lezate şi în obligativitatea informării acestuia despre măsurile întreprinse.) se va sesiza parlamentul despre ilegalităţile constatate în activitatea ei ori a serviciilor din subordine. e. de la data sesizării. anual sau la cererea acestora. de îndată. cuprinzând informaţii privind activitatea instituţiei Avocatului Poporului. prezintă. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale.

să poată sesiza instanţa de contencios. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al executivului nu poate fi înlăturat decât prin justiţie.554/2004 care îi conferă dreptul ca. aceasta va solicita şi punctul de vedere al Avocatului Poporului. Peiser – Contentieux adminitrati. 297 G. 5. calitatea de reclamant. sintagma de contencios administrativ este definită ca fiind „ansamblul problemelor legale de existenţă a unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi administrative. care evocă ideea unei confruntări prin luptă. iar în caz de nesoluţionare favorabilă din partea celui sesizat. 2001. Controlul exercitat de către instanţele de contencios administrativ Termenul contencios derivă din latinescul „contenado contendere”. dintre două părţi. ca şi noua Lege a contenciosului administrativ nr. în vederea restabilirii legalităţii. de drept. în urma controlului realizat – pe linia protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti încălcate de administraţia publică – conform legii sale organice. Paris. în sensul luptei unor interese contrarii. în baza unei sesizări a persoanei fizice. ceea ce îi conferă petiţionarului. pag. 1 439 . În literatura de specialitate franceză.Considerăm că prefectul în exercitarea dreptului său de control general de legalitate asupra administraţiei publice locale va sesiza organul local sau judeţean. revizuirea adusă Constituţiei permite acestuia sesizarea Curţii cu privire la constituţionalitatea legilor. în sensul cel mai larg al termenului”297. Oricum. În cazul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Dalloz. prefectul va utiliza calea contenciosului administrativ în justiţie conform Constituţiei şi Legii privind administraţia publică locală.

31 299 R. 1937. iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ. majoritatea fiind autorităţi ale administraţiei publice şi administraţi prin aplicarea unor reguli speciale aparţinând dreptului public. Mai recent s-a considerat că. acest organism funcţionând ca o instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. 554/2004. defineşte termenul de contencios ca fiind activitatea de soluţionare. pag. de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii. pag. G. având în vedere noile dimensiuni ale reglementărilor pe care le cuprinde.Doctrina românească interbelică a considerat termenul de contencios ca fiind totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli. a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică. Legea nr. În perioada 1866298 C. principii şi sancţiuni aparţinând dreptului public298. de lege lata. Aspecte privind evoluţia contenciosului administrativ în România Pentru prima dată în ţara noastră contenciosul administrativ a fost instituit prin legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1869. fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Petrescu. litigii care se soluţionează de instanţele judecătoreşti299. contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice. Această ultimă definiţie. 2004. Cluj-Napoca. – Drept administrativ. Editura Alcalay. N. reflectă noua concepţie a legiuitorului român asupra contenciosului administrativ. 366 440 . Bucureşti. Editura Accent. fiind în concordanţă şi cu normele Constituţiei revizuite.

2004. instanţele judecătoreşti aveau dreptul de a verifica pe cale de acţiune legalitatea actelor administrative. Legea contenciosului administrativ nr. ea a avut un câmp redus de aplicare300. După 1948. care a încredinţat competenţa soluţionării cererilor cele vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ ilegal. 1/1967 cuprindea un număr mare de acte administrative exceptate de la controlul de legalitate. instanţelor de drept comun. Editura Accent. N. ultimele rămânând. iar regimul instituit era al unui contencios în anulare. valorificând tradiţiile legislative româneşti şi aducând şi 300 R. însă nu tuturor instanţelor ci numai secţiei a III-a a Curţii de Casaţie. numai atunci când prevederile legale exprese le autorizau să le exercite. Constituţia din 1965. pag. Petrescu. atribuţiile de contencios au revenit instanţelor judecătoreşti ordinare. în competenţa instanţelor de drept comun. Deoarece Legea nr. 1/1967. Pe baza acestei constituţii a fost adoptată Legea contenciosului administrativ din decembrie 1925. 29/1990. Ulterior a fost adoptată Legea nr. judecarea litigiilor de contencios administrativ aparţinea tot puterii judecătoreşti. Consiliul de stat fiind desfiinţat. prin adoptarea Legii din 1925. Legea făcea distincţie între actele administrative şi cele de gestiune. a transformat competenţa excepţională a tribunalelor de a se pronunţa asupra legalităţii actelor normative într-o competenţă generală. – Drept administrativ. care a investit Curţile de Apel din circumscripţia în care domiciliază reclamantul cu competenţe de a soluţiona cererile în materia contenciosului administrativ. fiind dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor. obişnuită. 373 441 . Odată cu adoptarea Constituţiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o instituţie de ordin constituţional. Prin adoptarea Legii din 1 iulie 1905.1905. Cluj-Napoca.

Contenciosul administrativ instituit de Legea nr. 2/1993. a reprezentat o reglementare superioară celor anterioare. a cărei dispoziţii le vom analiza în continuare. 29/1998.12. ceea ce a impus ca aceste principii să se aplice în practica judecătorească. Iorgovan. 365 442 .12. iar legea fundamentală a adus principii noi în materie. Nicu – Drept administrativ. a. I. Această lege a fost însă adoptată anterior Constituţiei României din 1991. în realitate dispoziţiile legii îmbină contenciosul în anulare cu cel de plină jurisdicţie302. Craiova 2002. Aceasta s-a realizat prin adoptarea Legii nr. ca urmare a 301 A. Vida – Le contencieux administratif roumain dans la perspective de la Constitution. Principalele noutăţi aduse în materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr. Spre deosebire de redactarea din Legea nr. Editura Themis. 554/2004 dispune că sesizarea instanţei de contencios se poate face şi de Avocatul Poporului. in Internationale de droit coupare. 373-378 302 I.elemente de noutate. C. chiar dacă aparent poate fi catalogat ca un contencios de plină jurisdicţie. nr. A. Legea nr. realizându-se acel fenomen de „constituţionalizare” a contenciosului administrativ301. pag.2004 Fără a ne propune să facem o analiză completă a noii reglementări a contenciosului administrativ. vom puncta câteva dintre noutăţile aduse de această lege. 554/7. Calitatea reclamantului: Legea 554/2004 extinde sfera persoanelor şi a autorităţilor care pot sesiza instanţe de contencios administrativ. pag. măsurile care puteau fi luate de instanţă având un caracter limitat.2004. înfiinţând secţiile specializate în cadrul tribunalelor judeţene şi în cadrul Curţii Supreme de Justiţie. Revizuirea Constituţiei aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a instituit norme noi în ceea ce priveşte contenciosul administrativ care au necesitat adoptarea unei noi reglementări în materie. 554/7. Nedelcu. 29/1990.

52.controlului efectuat. Instanţa. Totodată. 443 . Actele nesupuse controlului Conformându-se dispoziţiilor art. în sensul că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. c. b. o noutate o constituie şi reglementarea cuprinsă în art. sau într-un interes legitim printrun act administrativ cu caracter individual adresat altei persoane. pe cale de excepţie.actele de comandament cu caracter militar. legea dispune că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei actele autorităţilor publice prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică. dispoziţiile legii sunt armonizate cu dispoziţiile art. De asemenea. În sfârşit. 6 din Constituţie. alin. precum şi de Ministerul Public atunci se constată emiterea unor acte unilaterale emise cu exces de putere.actele administrative ale autorităţilor publice ce privesc raporturilor acestora cu Parlamentul. 2 din lege potrivit cu care se poate adresa instituţiei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său. 1. 1 din Constituţie care vorbeşte despre „drept ori interes legitim”. va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ. alin. din oficiu sau la cererea părţii interesate. Excepţia de nelegalitate Prin dispoziţiile art. 4 din lege este consacrată expres excepţia de nelegalitate. noua reglementare restrânge sfera actelor ce nu pot fi supuse controlului la: . . dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere nu se poate înlătura decât prin justiţie. 126 alin. constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond.

în cazul actului administrativ unilateral.actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede.data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere în cadrul contractelor administrative. controlul legalităţii exceptă numai aceste acte. Termenul de introducere a acţiunii Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de la 6 luni la: .data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau comunicării răspunsului. Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Element de noutate consacrat de art. cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni. g.data expirării termenului de soluţionare. precum şi orice litigii legale de aplicarea şi executarea controlului administrativ e. . d. ori cele care privesc apărarea şi securitatea naţională. Soluţiile pe care le pronunţă instanţa 444 - . În practica judecătorească faţă de textele constituţionale şi ale soluţiilor pronunţate de către Curtea Constituţională. însoţită de execuţia de neconstituţionalitate. din ordonanţă introduce acţiunea la instanţa de contencios. prin lege organică o altă procedură. Obiectul acţiunii judiciare Se extinde obiectul acţiunii judiciare şi asupra litigiilor care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ.actele administrative emise pentru aplicarea stării de război a stării de asediu sau a celei de urgenţă. dar nu mai târziu de 1 an. 9 din lege. Pentru motive temeinice. f. potrivit cu care persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii. . .

Ele se publică în Monitorul Oficial al României. prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.dispune anularea. la cererea instanţei de execuţie ori a reclamantului. Unele sancţiuni contravenţionale se aplică de către organele administraţiei de stat (avertismentul. . Capitolul 13 Răspunderea contravenţională Răspunderea contravenţională face parte din răspunderea administrativă. după caz. amenda) şi altele de către organele judecătoreşti (obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii). atunci când obiectul acţiunii îl formează un contract administrativ instanţa poate: . De asemenea. instanţa soluţionând cauza. h. în monitoarele oficiale ale judeţului ori municipiului Bucureşti. 445 .obligă autoritatea să încheie contractul.impunerea unei părţi să respecte o anumită obligaţie. partea I. Obligaţia publicării Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. sau. este forma ei cea mai gravă. acestuia în tot sau în parte. se pronunţă şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza executării actului supus judecăţii. .suplineşte consimţământul uneia dintre părţi.Ca o noutate. .

10.calcularea 303 V. 2002.2/2001. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti. ele afectează întreaga viaţă social-politică a unei ţări.303 Noi opinăm că toate sancţiunile contravenţionale principale şi complementare au caracter administrativ.. Fapta să aibă un anumit grad de pericol social. prin hotărâre a consiliului local al comunei. Ed. oraşului. 446 . a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţiei.1 precizează că „amenda contravenţională are caracter administrativ” fără să facă nici o menţiune referitoare la caracterul celorlalte sancţiuni contravenţionale. Indirect.1. prin hotărâre a Guvernului sau. Tabără . factorul care o declanşează. ordonanţă. Din definiţie se desprind (elementele) trăsăturile esenţiale ale contravenţiei: a.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. întrucât art.Totul despre contravenţii.8 alin. Universităţii „Lucian Blaga”. după caz. deşi în privinţa sinonimiei dintre răspunderea administrativă şi răspunderea contravenţională sunt păreri diferite.1 din Ordonanţa Guvernului nr. Potrivit art. Săvârşirea de contravenţii împiedică desfăşurarea normală a vieţii economice în plan imediat. p. Această dispută nu este clarificată nici de Ordonanţa Guvernului nr. Contravenţiile se pot săvârşi atât prin acţiuni (. Elementele răspunderii contravenţionale În literatura de specialitate toate opiniile susţin că temeiul răspunderii contravenţionale. îl reprezintă contravenţia. Răspunderea contravenţională constă în sancţionarea contravenţională a persoanelor fizice şi juridice vinovate de încălcarea normelor legale care prevăd şi sancţionează contravenţii. Sibiu. stabilită şi sancţionată ca atare prin lege.

ea există numai dacă este săvârşită cu vinovăţie. în cazul contravenţiilor. pag. vol. taxelor şi a contribuţiilor. Ed. Există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă.I.eronată a impozitelor. ca excepţie.304 304 Ioan Santai . contravenţiile financiare au un grad ridicat de pericol social. are o importanţă deosebită aprecierea urmărilor faptei ilicite. cu consecinţa diminuării valorii creanţei fiscale cuvenite statului”). o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale. 447 . art.41. este stabilită prin lege exact modalitatea de înfăptuire (de realizare) a activităţilor ilicite. În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenţii. Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată prin acte normative emise de organele competente. 2000. Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie Contravenţia are relevanţă juridică.Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.82/1991. Nesancţionarea faptelor săvârşite din culpă. Contravenţia se sancţionează indiferent de forma vinovăţiei.Legea contabilităţii nr. întrucât ele protejează valori deosebit de importante pentru bunul mers al întregii societăţi. o ordonanţă. c. Cluj-Napoca.. Risoprint. Astfel.e) ce pun în pericol buna desfăşurare a activităţii de formare şi administrare a banului public. O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională numai dacă fapta comisă este prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres într-o lege.nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice” .133. cât şi prin inacţiuni (. Ilicitul contravenţional are un spectru mai restrâns de exprimare prin faptul că. trebuie să fie prevăzută în mod expres în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. b. lit.

care atacând procesul-verbal de contravenţie în faţa instanţei judecătoreşti. s-ar fi creat situaţia ca o persoană să răspundă pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o (fapt extrem de periculos pentru că ar deschide drum eventualelor abuzuri ce s-ar putea crea chiar în infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici din cadrul organelor financiare ale statului). săvârşită într-adevăr de către contravenient. din punct de vedere social. în cazul răspunderii contravenţionale. este atunci când o persoană comite mai multe contravenţii fie prin încălcarea mai multor prevederi ale aceluiaşi act normativ. fie 448 . contravenţia reală. Au fost pronunţate de către instanţele judecătoreşti numeroase hotărâri de anulare a proceselor verbale de contravenţie. legislaţia contravenţională este abundentă. Concursul de fapte contravenţionale (pluralitatea de fapte contravenţionale) O problemă deosebită care apare în legătură cu subiectul. solicită anularea acestuia. fără a face distincţiile ce se impun pentru a separa contravenţiile financiare de cele de evaziune fiscală. Dacă nu s-ar fi dispus anularea procesului-verbal de contravenţie. Pe de altă parte. Această suprapunere de reglementare a contravenţiilor au generat în practică situaţii nefireşti. rămâne nepedepsită. există tendinţa de a aplica sancţiunea mai aspră atunci când aparent aceleiaşi fapte îi sunt aplicabile două texte legale. la fel de periculos. dar diferite sub aspectul sancţiunilor stipulate pentru cazul săvârşirii unor asemenea fapte. faptul de a dispune anularea procesului-verbal de contravenţie este. Sunt frecvente cazurile în care acte normative distincte reglementează fapte contravenţionale identice sub aspectul elementelor componente. În cadrul activităţii de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea de fapte de evaziune fiscală. contradictorie şi generatoare de confuzii.În practică. De asemenea. întrucât în felul acesta. O încadrare juridică greşită a contravenţiei este exploatată de către contravenient.

29 coroborat cu art. de la data comunicării acestuia suma amenzilor achitate nu poate depăşi maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă (art. În situaţia concursului de fapte contravenţionale pentru care contravenientul.contravenţiile să fie constatate simultan de acelaşi agent constatator. achită jumătate din minimul amenzii pe loc sau în 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau. când este posibil. sau maximul general de 300 de ore pentru obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.28 alin. fără să fi fost sancţionat pentru vreuna din ele. fără să poată depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă. Reglementările prevăd sancţionarea în concursul de contravenţii pentru toate categoriile de sancţiuni contravenţionale principale. după caz.10 alin.să fie vorba de aceeaşi persoană. sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte.1 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 prevede în art. .prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative. a concursului de contravenţii. 449 .2/2001). În această situaţie ne găsim în faţa unei pluralităţi de fapte. În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Ordonanţa Guvernului nr.1 că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii. . cu excepţia avertismentului. Concursul de contravenţii (pluralitatea de fapte) presupune îndeplinirea unor condiţii: .persoana respectivă să fi comis mai multe contravenţii. sancţiunea contravenţională aplicată pentru fiecare contravenţie din concurs se cumulează.

Modul de aplicare al sancţiunii contravenţionale în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane este prevăzut de art. cu cât a contribuit fiecare la comiterea faptei. . Sancţiunea nu se împarte pe contravenienţi.10.2/2001 privitor la sancţionarea concursului de contravenţii se referă numai la sancţiunile contravenţionale principale. în sensul dispoziţiilor legale menţionate mai sus. să aplice fiecăruia sancţiunea corespunzătoare. în participaţie (coautorat).contravenţia să fie sancţionată cu amendă. ori după caz. sancţiunea se va aplica fiecăreia separat”.12. alin. agentul constatator trebuie să aprecieze obiectiv contribuţia fiecărui coautor la comiterea faptei şi în raport de această contribuţie.3 din Ordonanţa Guvernului nr. Editura Lumina Lex.sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte să fie de aceeaşi natură. În aceste situaţii de coautorat. Prevederile art. În cazul concursului de contravenţii prin noţiunea de persoană se înţelege atât persoanele fizice cât şi cele juridice. cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. 450 .. p.Reglementarea contravenţiilor. ci fiecare săvârşind contravenţia va răspunde separat în limitele stabilite de actul normativ. Participaţia (coautoratul) O contravenţie poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane.305 Persoana juridică subiect al contravenţiei 305 Alexandru Ţiclea . Prin participaţie. Bucureşti 1998. nu şi la cele complementare.1 din Ordonanţa Guvernului nr. se înţelege contribuţia efectivă.2/2001 care arată că „în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane. participarea în mod direct la săvârşirea contravenţiei şi nu instigarea sau complicitatea la comiterea faptei.10 alin.

Răspunderea contravenţională a persoanelor juridice îşi găsesc explicaţia în faptul că persoanele juridice ca entităţi distincte.2 din Ordonanţa Guvernului nr. Din cele prezentate mai sus reiese că pentru sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice trebuie îndeplinite anumite condiţii: .persoanelor juridice nu li se pot aplica toate sancţiunile contravenţionale principale ci numai: avertismentul şi amenda contravenţională. Art.1 din acelaşi act normativ stipulează că: „Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient.3. În această situaţie agentul constatator poate să aplice sancţiunea contravenţională ori persoanei fizice ori persoanei juridice. alin. dar numai uneia dintre ele (Legea nr.2/2001 stabileşte o derogare de la principiul că sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice precizând că „Persoanele juridice răspund contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii.) 451 . . republicată în 1994 etc. în calitatea de subiect de drept pe care o au.persoana juridică poate fi sancţionată contravenţional numai dacă actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii prevăd în mod expres sancţionarea contravenţională a acesteia. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.” iar art.6.12/1990 privind protecţia populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Ordonanţa Guvernului nr. Sunt acte normative care prevăd că anumite contravenţii se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. le revin obligaţii distincte. În cazul sancţiunilor contravenţionale complementare legea nu prevede nici o excepţie în aplicarea lor persoanelor juridice. persoană fizică sau juridică”. alin. republicată în 1991.

funcţionar. el este vinovat şi lui i se aplică sancţiunea. însă prevăd sancţiuni diferite pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice. În celelalte situaţii în care se săvârşesc contravenţii la normele privind obligaţiile persoanelor juridice. Un alt aspect care a adus la sancţionarea persoanelor juridice în locul persoanelor fizice a fost cuantumul mare al amenzilor faţă de salariul mic al persoanelor fizice vinovate de comiterea faptei ilicite. În ultimii ani se observă o creştere a contravenţiilor pentru care actele normative prevăd posibilitatea sancţionării persoanelor juridice. a fişei postului ori în baza sarcinilor trasate de şefii ierarhici. ca în situaţia în care ele au fost sancţionate contravenţional cu amendă. a actului constitutiv. a contractului de muncă. cenzor. neglijându-şi sarcinile lui de serviciu. Unele acte normative nu precizează expres sancţionarea persoanei juridice. director. S-a luat această măsură deoarece persoanele juridice sunt sancţionate contravenţional 452 . că în unele cazuri.Alte acte normative prevăd că sancţiunea contravenţională se aplică persoanei juridice (exemplu art.) care aveau îndatorirea de a aduce la îndeplinire acele obligaţii în baza unor acte normative. S-a apelat la această practică deoarece este mai uşor să fie sancţionată persoana juridică decât să se stabilească persoana fizică vinovată. etc.183 din Ordonanţa Guvernului nr. Dacă şeful ierarhic nu a stabilit o asemenea sarcină. sancţiunile se aplică persoanelor fizice (administrator. pentru obligaţii ale persoanei juridice. a contractului de prestări servicii. agenţii constatatori au aplicat sancţiuni contravenţionale persoanelor juridice. În practică s-a constatat. a statului. să impute amenda persoanei fizice vinovate.92/2003 privind Codul de procedură fiscală). deşi pentru acele contravenţii actele normative nu prevedeau această posibilitate. Reglementările în materie contravenţională nu mai prevăd obligaţia persoanelor juridice.

acesta este subiectul răspunderii contravenţionale şi în consecinţă sancţiunea se va aplica persoanei juridice. alin.2 precizează că actele făcute de organele (de conducere) în limitele competenţelor conferite sunt actele persoanei juridice. consiliul director. publicat în Buletinul Oficial nr. Conducerea persoanelor juridice.10/1954 453 . Din aceste prevederi rezultă că faptele contravenţionale ale organelor de conducere (consiliul de administraţie. iar actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice.3. Decretul nr.8 din 30. adunarea generală a acţionarilor. consiliul director. În cazul în care actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. administratori. sancţiunea se va aplica fiecărei persoane fizice ce compune organul colectiv de conducere. etc. ca subiecte distincte de drepturi şi obligaţii. este asigurată atât de organele unipersonale (manageri. etc.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice306 în art. În situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere.). Alin. de regulă. Răspunderea contravenţională în această situaţie este o răspundere pentru participarea culpabilă a mai 306 Decretul nr.31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice. în situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere.) cât şi organe colective (consiliul de administraţie.3 al articolului menţionat arată că faptele ilicite săvârşite de organele sale de conducere obligă însăşi persoana juridică.) sunt contravenţiile persoanei juridice. directori. consiliul local.pentru obligaţiile lor. etc.

Lumina Lex.multor persoane la comiterea unei contravenţii. vor răspunde contravenţional numai acele persoane care au votat pentru. s-a comis o contravenţie.11. Este necesară individualizarea acestei răspunderi în raport de vinovăţia fiecăruia. stării de necesitate. 1998.109.307 nu o răspundere solidară. beţiei involuntare complete. Ed. p. 308 Alexandru Ţiclea .12/1970. p. Dacă prin neluarea unei hotărâri care se impunea. constrângerii fizice sau morale. iresponsabilităţii. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unor fapte sunt prevăzute în art. precum şi infirmităţii dacă are legătură cu fapta săvârşită. Nu vor răspunde cei care au votat împotrivă şi cei care s-au abţinut.1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional.Despre răspunderea juridică a organelor de conducere colectivă din întreprinderi şi centrale industriale Revista Română de drept nr. O faptă trebuie analizată şi în raport de împrejurările în care a fost săvârşită. de gradul de participare la luarea hotărârii. erorii de fapt. Dacă printr-o astfel de hotărâre luată sau prin executarea ei se săvârşeşte o contravenţie.Reglementarea contravenţiilor. de gradul de pregătire. Tot prin voinţa legiuitorului faptelor ilicite săvârşite în anumite condiţii li se pot înlătura caracterul ilicit şi în consecinţă ele nu sunt considerate contravenţii şi nu pot fi sancţionate.2/2001 care precizează: „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări. 454 . Bucureşti. Ea capătă caracter contravenţional prin voinţa legiuitorului. care se încheie printr-o hotărâre (decizie) şi care se adoptă prin votul membrilor lor.308 Răspunderea contravenţională a membrilor organelor colective de conducere nu presupune egalitatea răspunderii.16. vor răspunde contravenţional acele persoane care au votat împotriva adoptării şi cele care s-au abţinut. Organele colective de conducere au ca specific deliberarea. alin.” 307 Ion Corciova . cazului fortuit.

. ele se aplică în funcţie de pericolul social al faptei comise. beţia.309 la aceste norme trebuie să se alinieze şi prevederile din domeniul contravenţional. iresponsabilitatea. Sancţiunile contravenţionale principale nu pot fi cumulate.nr. amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.301/2004. .2/2001 în art. Pentru una şi aceiaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală.575/29. art. eroarea de fapt). a avizului.2004. în schimb 309 Legea nr. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. Sancţiunile contravenţionale Ordonanţa Guvernului nr. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi.Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate.06. minoritatea făptuitorului. suspendarea sau anularea. închiderea unităţii. după caz. blocarea contului bancar.Noul cod penal. publicată în M. 2.O. folosite sau rezultate din contravenţii. împarte aceste cauze în două grupe: cazuri justificative (legitima apărare. cazul fortuit. suspendarea activităţii agentului economic. consimţământul victimei) şi cazuri care înlătură caracterul penal al faptei (constrângerea fizică. Legea nr. Codul penal.5 prevede două categorii de sancţiuni contravenţionale: principale şi complementare.21 – 33. starea de necesitate. constrângerea morală. desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului în starea iniţială.Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul.301/2004. ordinul legii şi comanda autorităţii legale. 455 .

nr.07.07. unul de recomandare. 456 . Se aplică contravenienţilor care comit fapte ilicite cu un pericol social redus. Mai mult.310 Ordonanţa Guvernului nr.nr. Din definiţie rezultă că avertismentul are două elemente: unul de atenţionare. alin. Sancţiunile contravenţionale principale Avertismentul este sancţiunea contravenţională principală cea mai uşoară. alin.nr. cu modificările şi completările ulterioare.7). Avertismentul se aplică în formă scrisă atunci când contravenientul nu este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei sau în cazul în care sancţiunea contravenţională o aplică altă persoană sau organ decât cel care a constatat-o. ca pe viitor să respecte 310 O.410/25. mustrarea contravenientului pentru fapta săvârşită căruia i se arătă pericolul social al faptei săvârşite. a. Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.1). art.O.2001.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.2/2001 prevede posibilitatea ca prin legi speciale să se stabilească şi alte sancţiuni principale sau complementare în afara celor enumerate mai sus. 311 O.7.410/25.O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor publicată în M.sancţiunile contravenţionale complementare care se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancţiunile contravenţionale principale.G. cu modificările şi completările ulterioare. publicată în M. se poate cumula o sancţiune contravenţională principală cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare.G.5.nr.2001.311 Avertismentul se aplică verbal când persoana care constată contravenţia aplică şi sancţiunea contravenţională a avertismentului şi contravenientul este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei. art.

312 În practică s-a mai constatat că şi în prezent unii agenţi constatatori aplică sancţiunea avertismentului dar nu mai încheie proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (de exemplu înscriu faptul că a fost sancţionat cu avertisment pe declaraţia depusă cu întârziere). Nemira. 457 . p. În activitatea practică se constată că agenţii constatatori nu aplică aceste prevederi. ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii întrucât sancţiunile juridice nu reprezintă un mijloc de răzbunare a societăţii ci un mijloc de educare a persoanei vinovate şi de prevenire a faptei ilicite.dispoziţiile legale. iar avertismentul se aplică în cazul faptelor cu o gravitate redusă. 312 A.Tratat de drept administrativ. vol.270. deoarece ele se aplică pentru fapte ilicite grave. 1996.3 din Ordonanţa Guvernului nr. Ed. Bucureşti. se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. Pentru celelalte sancţiuni contravenţionale principale nu se pune problema înlocuirii lor cu avertisment.Iorgovan . 2/2001. iar în cazul în care nu le respectă i se va aplica o sancţiune mai gravă. aşa cum rezultă din prevederile art. Aceste prevederi lasă o largă libertate agenţilor constatatori să decidă dacă înlocuiesc sancţiunea contravenţională a amenzii cu avertismentul sau nu. Avertismentul. Nu se înţelege că orice sancţiune nu reprezintă un scop în sine. Această situaţie este o derogare de la principiul potrivit căruia sancţiunea contravenţională se aplică numai dacă ea este prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă.7 alin. De obicei se merge către limita superioară a amenzilor contravenţionale.II.

se fac venit integral la bugetul de stat.Sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. 2) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor.O. aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare. 458 .2001. publicată în M. alin.nr. 313 O. în marea majoritate a cazurilor. 3. în limitele prevăzute de actul normativ. 2 /2001. 313 În situaţia în care sancţiunea se aplică persoanelor juridice mustrarea şi recomandarea se va adresa organului de conducere sau persoanei vinovate de acţiunea sau inacţiunea ilicită prin care s-a comis contravenţia. Ea este sancţiunea contravenţională cea mai des aplicată în practică.6. Amenda contravenţională poate fi aplicată atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în condiţiile art.nr. actul normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie prevede limita minimă şi maximă a amenzii.07. Amenda contravenţională este o formă a răspunderii contravenţionale cu caracter pecuniar şi constă într-o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească când săvârşeşte o contravenţie cu un grad mai mare de pericol social. Sumele provenite din amenzile aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit la bugetul local.410/25. reprezintă sume fixe. Sunt şi unele excepţii în care amenda nu este stabilita în sumă fixă ci în procente. Aceste limite ale amenzii. Individualizarea amenzii se face de către organul competent să aplice această sancţiune. Sumele provenite din celelalte amenzi. cu modificările şi completările ulterioare. art.1). alin. Cuantumul amenzii este determinat de gradul de pericol social al faptei ilicite.G. La individualizarea amenzii agentul constatator va avea în vedere criteriile de individualizare a sancţiunilor. De regulă.

actul normativ cadru pentru aplicarea şi executarea acestei sancţiuni contravenţionale. b.nr. abrogată prin O.Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.08. pentru a hotărî ce sancţiune aplică. fără plată. 314 Legea nr.228/1999.82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.nr.O. în a cărei rază teritorială a fost comisă contravenţia. publicată în M.642/30. 459 .62/30.G.08.314 Ordonanţa Guvernului nr. iar durata maximă nu poate depăşi 300 de ore. 82/1999. Dacă agentul constatator apreciază că amenda este neîndestulătoare. în cel mult 48 de ore.55/2002.O. 315 O.nr.nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii315 constituie de fapt. cu completările şi modificările ulterioare. a unor bunuri care au legătură cu contravenţia săvârşită. Această sancţiune a fost prevăzută pentru prima dată de Legea nr.G.2002. publicată în M. publicată în M. Sancţiunile contravenţionale complementare Confiscarea constă în trecerea în proprietatea statului.nr. Sancţiunea contravenţională a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi ordonanţă a Guvernului.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.O. şi legea prevede ca sancţiune pentru contravenţia comisă.2002. Sancţiunea confiscării poate fi luată numai dacă ea este expres prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. amenda sau obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. acesta trimite procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei competente. Această sancţiunea se aplică unor fapte contravenţionale care au un pericol social ridicat şi întotdeauna de către instanţa de judecată. şi întotdeauna se stabileşte numai alternativ cu amenda.

persoana sau instanţa de judecată care aplică sancţiunea principală va dispune şi sancţiunea complementară a confiscării.bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei. Sancţiunea confiscării este obligatorie şi nu facultativă. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. se ia întotdeauna împreună cu una din cele trei sancţiuni principale. ca sancţiune contravenţională complementară. fără să aplice şi sancţiunea confiscării. după caz. Dacă actul normativ o prevede. În cazul în care bunurile care au fost destinate.bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei. . Ordonanţa Guvernului nr. blocarea contului bancar. a avizului.3 lit. În practică s-au întâlnit situaţii în care unii agenţi constatatori au aplicat greşit numai sancţiunea contravenţională a amenzii.44 alin. au fost puse de acord cu dispoziţiile art.2/2001 prevede şi alte sancţiuni contravenţionale complementare şi anume: suspendarea sau anularea. Din dispoziţiile acestor prevederi legale reiese că sunt supuse confiscării: . Şi despre această măsură trebuie să se facă menţiunile necesare în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.2/2001.bunurile destinate săvârşirii contravenţiei. folosite sau rezultate din contravenţie nu se găsesc contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor.Confiscarea. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. referitoare la măsura confiscării. Prevederile art. suspendarea agentului economic. închiderea unităţii. 460 .9 din Constituţia României republicată.5 alin. deşi această sancţiune era prevăzută în actul normativ care reglementa contravenţia respectivă pentru a „nu se mai complica cu bunurile ce trebuiau confiscate”.a) ale Ordonanţei Guvernului nr. . agentul constatator. aducerea terenului în starea iniţială.

75 din 21.sancţiunea contravenţională complementară poate fi aplicată numai dacă ea este prevăzută în mod expres de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă şi întotdeauna însoţită de o sancţiune contravenţională principală.1991. .G. 318 Legea nr.nr. .2005 317 O.O. republicată în M.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale316 prevede ca sancţiuni complementare suspendarea sau anularea. Ordonanţa Guvernului nr.2005 cu modificările şi completările ulterioare.O.nr.Referitor la sancţiunile contravenţionale complementare trebuie să facem câteva precizări: . neprezentarea pentru verificarea a valorilor de orice 316 O. publicată în M.O. corespondentei.9 prevede că se poate lua măsura suspendării activităţii pe o perioadă de până la 6 luni în cazul repetării unor fapte contravenţionale cum ar fi: nepunerea la dispoziţia organelor de control a registrelor.Legea nr.203 din 01.nr. actelor şi bilanţurilor contabile.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării317 prevede ca sancţiuni complementare retragerea licenţei de fabricaţie.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare318 în art. a avizului.G.nr.nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.01.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării.09. 461 . după caz.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi şi închiderea unităţii. Ordonanţa Guvernului nr.03. publicată în M. De exemplu.metodologia de constatare şi aplicare a fiecărei sancţiuni contravenţionale complementare este prevăzută în actul normativ care o stabileşte.64 din 27.

însă până în prezent nu au aplicat sancţiunea contravenţională complementară pe motiv că nu au norme metodologice care să stabilească procedura de aplicare a sancţiunii. prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. organele de control care sunt agenţi constatatori în activitatea desfăşurată au constatat contravenţii care prevăd şi sancţiuni contravenţionale complementare însă nu le-au aplicat. bilanţurile sau nu au prezentat pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complemen-tare atunci când actele normative le prevăd. poprirea. De la apariţia actului normativ organele de control fiscal s-au întâlnit cu numeroase situaţii în care agenţii economici nu au pus la dispoziţia organelor de control registrele.fel pe care le gestionează sau le are în păstrare şi care intră sub incidenţa controlului. corespondenţa. în caz contrar unitatea respectivă se închide de către 462 . Această situaţie denotă lipsă de responsabilitate şi voinţă a organelor fiscale. în mod repetat. nu rămâne la latitudinea agentului constatator. .Blocarea contului bancar ca sancţiune contravenţională complementară nu trebuie confundată cu blocarea contului bancar ca formă de stingere a creanţelor bugetare. este obligatorie.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Realitatea contrazice acest principiu.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale prevede obligativitatea dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile care prestează servicii direct către populaţie. Ordonanţa Guvernului nr. . De exemplu.

Şi în prezent sunt numeroase unităţi de vânzare cu amănuntul şi prestări de servicii şi în oraşe. De exemplu obligaţia de a calcula despăgubirile civile pentru pagubele comise prin contravenţie este prevăzută prin: 319 Radu Gherghinescu. nu scuteşte pe contravenient de obligaţia de a despăgubi pe terţi pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. inclusiv de organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice dar nu sunt închise. să despăgubească pe cel păgubit. şi după caz. dar îşi vad liniştite de activitate. Editura Ceres. şi în sate. p.42. folosirea unei proceduri mai eficiente decât procedura recurgerii la instanţele de judecată civile. 463 . amendă.organele Ministerului Finanţelor Publice după o procedură stabilită de actul normativ. complementare. Ioan Stancu . La multe s-au efectuat şi controale. Aplicarea unei măsuri contravenţionale principale. avertisment.Contravenţii la normele sanitar veterinare. Bucureşti. când este cazul. Echivalentul în lei al acestui prejudiciu reprezintă de fapt despăgubirile civile319. aspect văzut de toată lumea. În această situaţie contravenientul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat. legiuitorul a dorit simplificarea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor civile. Prin săvârşirea unei contravenţii se poate produce şi o pagubă patrimonială unei terţe persoane. Despăgubirile civile Pe lângă aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale. 1982. Despăgubirile se stabilesc pe baza tarifelor prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. obligarea la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii şi a uneia sau a mai multor sancţiuni contravenţionale complementare. c. în obligaţiile agentului constatator revine uneori şi sarcina stabilirii despăgubirilor pentru pagubele pricinuite de contravenient prin fapta săvârşită. Prin aceste tarife.

08.G.O.02.nr. 322 O. pescuitul şi acvacultura.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice. Agentul constatator poate stabili despăgubirile pentru pagubele produse de contravenient prin fapta ilicită numai cu acordul expres al persoanei vătămate.1996. 464 .nr.” Determinarea despăgubirilor.nr.nr.200/20.1990.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice322 cu modificările şi completările ulterioare.nr.3 alin.321 Hotărârea Guvernului nr.28/06. publicată în M.36/2002 publicată în M.2/2001 are puţine prevederi referitoare la despăgubirile civile. Ordonanţa Guvernului nr.221 din 29. pescuitul şi acvacultura. modificată şi completată prin Legea nr. Legea nr.08.1 se arată că în actele normative prin care se stabilesc contravenţii „se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. atunci când prin contravenţie s-a produs o pagubă.O. publicată în M.nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei contigue a României 320 cu modificările şi completările ulterioare. partea vătămată.43/1997 publicată în M. Despre despăgubirea stabilită şi modul de calcul al acesteia agentul constatator v-a trebui să facă menţiune în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Dacă nu există tarif de evaluare a pagubelor produse prin săvârşirea contravenţiei. publicată în M. 321 Legea nr.O.2001.192/2001 privind fondul piscicol.99 din 10.04. În art.1997.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei condigue a României.192/2001 privind fondul piscicol. o face agentul constatator.Legea nr. pentru 320 Legea nr.77/2002.O. completata şi modificată prin Legea nr.O. dacă actul normativ care stabileşte contravenţia prevede tariful de determinare al acestei despăgubiri.

recuperarea prejudiciului suferit. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este act administrativ.410/25. care constituie contravenţie. 465 .1) şi 2).2001. Această regulă arată că în cazul. agentul constatator aplică şi sancţiunile avertismentului şi amenzii. prevăd alte persoane competente să aplice sancţiunile contravenţionale. Persoana care aplică sancţiunea trebuie să facă parte dintr-un organ competent sub aspect teritorial. Agentul constatator aplică aceste sancţiuni contravenţionale prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Regula generală privind persoana competentă să aplice sancţiunea este stabilită de art.2/2001. alin.323 3.nr. Această derogare nu este întâlnită în domeniul financiar. alin. publicată în M. în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se dispune altfel. De la acest principiu unele acte normative derogă. şi în condiţiile legii.nr. cu modificările şi completările ulterioare. iar ilegalitatea nu poate fi acoperită prin confirmarea sa de persoana sau organul competent.O.1 din Ordonanţa Guvernului nr.21. ori un act administrativ emis de o persoană sau organ necompetent este ilegal. şi nu agentul constatator care a constatat contravenţia. Persoanele competente să aplice sancţiunile contravenţionale După constatarea faptei ilicite.23.07. când este cazul şi sancţiunile contravenţionale complementare. 323 O. v-a trebui să-şi valorifice pretenţiile potrivit dreptului comun.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. aceea a aplicării sancţiunii contravenţionale. urmează o nouă etapă procedurală.G. art. nul de drept.

O. cu modificările şi completările ulterioare.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.nr. publicată în M. astfel încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei ilicite.Modul de săvârşire a contravenţiei şi mijloacele folosite de contravenient. Termenul în care agentul constatator trebuie să înainteze procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei este de 48 de ore. .Circumstanţele personale ale contravenientului. Sancţiunea stabilită trebuie să fie numai între limita minimă şi maximă prevăzută de actul normativ. 466 . La individualizarea sancţiunii. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale presupune. ca: starea materială a contravenientului. gradul 324 O. .21. înaintează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare.nr.410/25. Individualizarea se face în funcţie de anumite criterii.Scopul urmărit şi urmările produse de contravenţie. dacă acestea se cunosc de cel care o aplică.07. .G. să facă o analiză temeinică. din partea unei persoanei competente. În cazul în care legea prevede ca sancţiune obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii alternativ cu amenda contravenţională. art. alin.324 Aceste criterii sunt: .2001.Limitele prevăzute de actul normativ. dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare. cel care o aplică trebuie să ţină seama de circumstanţele personale ale contravenientului.3).Aplicarea sancţiunii contravenţionale a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face întotdeauna de către instanţa de judecată şi anume de către judecătoria pe raza căreia s-a comis contravenţia.

Aceste criterii au o valoare relativă.nr. cu modificările şi completările ulterioare.2001. 467 . În cazul contravenţiilor săvârşite de minorii care au vârsta între 14-18 ani limita minimă şi maximă a amenzii prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia se reduce la jumătate326 iar minorul care la data săvârşirii faptei nu avea împlinită vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. ocupaţia. însă mai multe acte normative speciale reglementează această instituţie.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă. conduita în familie şi la locul de muncă.328 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. alin. publicată în M.11.O. cu modificările şi completările ulterioare.2).O. .410/25.166/31. Minorii până la 14 ani nu pot fi sancţionaţi contravenţional.nr. întrucât nu se poate şti cu exactitate în momentul sancţionării şi nici nu este posibil să se facă verificări de agentul constatator în scopul cunoaşterii lor. 327 Corneliu Lviu Popescu .07.Recidiva contravenţională.Atitudinea contravenientului faţă de fapta comisă este impusă de practică. mediul social din care provine. publicată în M.327 (De exemplu: Legea nr.de pregătire culturală şi de educaţie. .2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.O.nr. art.58-62 328 Legea nr.nr.3).2001. publicată în M.Vârsta contravenientului. art. .11. în revista Dreptul nr.28/2002 privind 325 O.2/2001 nu prevede acest criteriu.07.2/2001.G. 326 O.G.3/1997 p.410/25.nr.1995.Recidiva contravenţională nu este prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. Ordonanţa Guvernului nr. alin.07.325 Sub această vârstă minorii sunt consideraţi că nu au capacitatea necesară să-şi dea seama de fapta ilicită şi urmările acesteia.

art. 468 .1.nr.O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea.238 din 9. cu modificările şi completările ulterioare. 330 O.410/25. publicată în M.23 şi 24.nr.329 etc).nr. art.2001.2/2001 stabileşte aplicarea principiului legii celei mai favorabile în cazul succesiunii în timp a mai multor acte normative care reglementează contravenţia în acelaşi domeniu de activitate: 329 O. În această situaţie persoana împuternicită să aplice sancţiunea va sesiza organul de urmărire penală competent. Ea va descrie aceste bunuri în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. folosite sau rezultate din contravenţie.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. publicată în M. alin. O problemă care se ridică pentru persoanele împuternicite să aplice sancţiunea contravenţională este aceea când ele apreciază că fapta ilicită a fost săvârşită în astfel de condiţii încât potrivit legii penale. 331 O.331 Art.07.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate.G.O.12 din Ordonanţa Guvernului nr.30.2001. În situaţia în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc.04.07.G.U. persoana care aplică sancţiunea principală dispune şi confiscarea bunurilor destinate. cu acordul persoanei vătămate. Despre această măsură va menţiona în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.nr.valorile mobiliare şi serviciile de investiţiile financiare pe pieţele reglementate.nr. De asemenea va stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate şi va lua măsuri de conservare şi valorificare a bunurilor care sunt supuse confiscării.O.410/25. persoana împuternicită să aplice sancţiunea va confisca contravaloarea acestor bunuri.G. constituie infracţiune.nr.330 Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat şi o pagubă materială şi există tarif de evaluare a acestei despăgubiri.2002. publicată în M. Când este cazul. cu modificările şi completările ulterioare.

nu se mai poate aplica legal sancţiunea contravenţională.prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale..O. de la săvârşirea contravenţiei şi până la constatare ei pentru această faptă. . . 2/2001 stabileşte şi prescripţia. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 332 O. publicată în M. Prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale Printre cauzele care înlătură răspunderea contravenţională Ordonanţa Guvernului nr. iar sancţiunea aplicată după vechea reglementare şi neexecutată până la intrarea în vigoare a noului act nu se mai execută.prescripţia executării sancţiunii contravenţionale.G.07.nr. 4.Dacă noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii faptei.Dacă sancţiunea prevăzută în noul act este mai uşoară se va aplica aceasta. ea nu se mai sancţionează chiar dacă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ. stabilită de actul normativ.2001. . art.5.1) şi 2). alin.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Prin prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se înţelege faptul că prin trecerea unei perioade de timp.nr.2/2001 prevede că: „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Acest act normativ reglementează două categorii de prescripţii şi anume: .410/25.332 Art.Dacă prin noul act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie. 469 . cu modificările şi completările ulterioare.

întrucât se referă numai la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale a amenzii şi nu la toate sancţiunile contravenţionale. de 6 luni. dacă prin lege nu se dispune altfel. (1) sau (2).(2) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin.” Considerăm că termenul general de prescripţie a aplicării sancţiunii. .1 al acestui articol are o exprimare incompletă.13 din Ordonanţa Guvernului 2/2001 pentru amenda contravenţională se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare având la bază următoarele considerente: . respectiv constatării faptei. dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. prevăzut de art. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”. care poate duce la confuzii.13. Alin. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie. iar sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica oricăror 470 . prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală. (1) şi (2) curge de la data constatării faptei.În toate cazurile sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte numai alternativ cu amenda. iar alt text din această Ordonanţă nu prevede expres termenul de prescriere al aplicării celorlalte sancţiuni contravenţionale. ori în faţa instanţei de judecată.13 se referă la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârşirii. Contravenţia este continuă în cazul în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.Toate cele 4 alineate ale art. alin. Conţinutul art.1) ar fi trebuit să fie: „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la săvârşirea faptei.

334 O.Sancţiunile complementare în toate cazurile se aplică numai însoţite de o sancţiune contravenţională principală.O. În practică se întâlnesc asemenea situaţii. prevede un termen de prescriere pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de 3 ani de zile).3). 333 O.410/25. .28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate.nr.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate334 cu modificările şi completările ulterioare. normal este ca termenul de prescriere pentru sancţiunea complementară să fie acelaşi ca pentru sancţiunea contravenţională principală. ori de la data sesizării în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţa de judecată că ea ar putea constitui contravenţie.30. Termenul de prescriere. alin.G.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. ori pentru aceeaşi contravenţie nu pot fi două termene de prescriere a aplicării sancţiunilor contravenţionale în funcţie de sancţiunea aplicată.contravenţii chiar dacă actul prin care se stabileşte prevede numai sancţiunea amenzii.G.333 Prin legi speciale se pot prevedea alte termene de prescripţie a aplicării sancţiunilor contravenţionale.04.238/09.U. cu modificările şi completările ulterioare.nr.2001.13.nr.nr. alin. dacă actul normativ care o stabileşte nu prevede altfel.1-2 şi art.2002.07. (De exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. publicată în M. 471 . publicată în M. de 6 luni. art.O. începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau de la data constatării în cazul contravenţiilor continue.

472 .

ANEX A2 473 .

474 .

I 475 .

ANEXA 5 ORGANIGRAMA PRIMĂRIEI ORĂŞENEŞTI Aparatul de specialitat e al primarului 476 .

477 .

dezvoltare economică şi monitorizarea serviciilor publice descentralizate * ) ANEXA 7 ORGANIGRAMA INTITUŢIEI PREFECTULUI **) Activitatea pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ * ) PREFECT Activitatea financiar contabilă. resurse umane şi administrativ Audit intern Compartimentul de informare şi relaţii publice Corpul de control al prefectului Oficiul prefectural SUBPREFECŢI **) Serviciul public comunitar pentru eliberarea paşapoartelor * ) 478 .**) Colegiul prefectului Cancelaria prefectului Activitatea pentru integrare europeană.

consilier debutant juridic. Consilier.*) **) Activitatea poate fi organizată la nivel de direcţie sau serviciu. Compartimente. asistent. ANEXA 8 CARIERA FUNCŢIONARULUI PUBLIC Clase de Grade profesionale Funcţii de execuţie studii I Superior. expert. 479 . principal.

auditor Referent de specialitate Referent 480 .II III -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II—II -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II--II inspector.

481 .

secretar general adjunct al Guvernului. secretar general al Guvernului. 482 . 2. Funcţii publice generale: A) Înalţii funcţionari publici: 1.ANEXA 11 LISTA Cuprinzând funcţiile publice I.

B) Funcţii de conducere: 1. comunei şi sector municipiu Bucureşti. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. inspector guvernamental. 7. 7. şef serviciu. 6. consilier. secretar al municipiului. 4. expert. 3. auditor. precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale. consilier juridic. C) Funcţii de execuţie: 1. director şi director executiv adjunct. 483 . director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 5. şef birou. 4. 5. 3. prefect. 2. inspector. din aparatul ministerelor şi organelor centrale. director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 6. director general adjunct. referent de specialitate. secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti. oraşului. 2. subprefect.secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

2. comisar. se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Notă: Funcţii publice specifice. Notă: referent. controlor delegat. inspector de concurenţă. 6. altele decât cele prevăzute la pct. manager public. cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. altele decât cele prevăzute la pct. arhitect-şef.3. expert în tehnoligia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. 4. B) Funcţii publice de execuţie: 1. inspector de muncă. 484 . 3. 5. se pot stabili de autorităţile şi instituţiile publice. Funcţii publice generale. II. II. Funcţii publice specifice: A) Funcţii publice de conducere: 1. I. inspector vamal. C) Alte funcţii publice specifice 1.

ANEXA 12 485 .

Anexe 486 .

Editura Didactică şi Pedagogică. Drept administrativ. 487 . Bucureşti 1966. Ed. Ed.. Sistemul organelor statului socialist român. Bucureşti.Bibliografie selectivă Alexandru Ioan Administraţia public. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Universităţii „Lucian Blaga”. 2000. 1998. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Iordan Nicola Drept administrativ.. 2004. Iovănaş I. Alexandru Ioan Drept administrativ. 2005. vol. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. 1970. Iorgovan Antonie Drept administrativ. Sibiu. Ed. Lumina Lex. 2005. Braşov. Bucureşti. Bucureşti. Matei Lucica Managementul serviciilor publice Ed. Sibiu. Drăganu T. Gheorghin Gheorghe Teorie şi realitate. Formele de activitate ale organelor statului socialist român. Universitară. 2003.. Editura Omnia. Editura Lumina Lex. Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. 1976.. Bucureşti. Lepădătescu M. Bucureşti 1965. Editura Ştiinţifică. Androniceanu Armenia Management public. AllBeck. Editura Didactică şi Pedagogică. Economică. Ed. Baltador Mihai Managementul capacităţii administrative în organizaţiile administraţiei publice. 1977. Universităţii „Lucian Blaga”. 1999. Ionescu R. Drăganu T. I. Ed. 2002.. Bucureşti.

Editura Enciclopedică Română. 1998. Tratat de drept administrativ. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. ediţia a II-a.. Bucureşti. Tabără Vasile. 488 . Văraru M. Tratat de drept administrativ român. Iaşi.. Contenciosul administrativ român. I. Sibiu. Tratat de drept administrativ. Negoiţă Alex. Editura Cordial Lex. vol. Controverse privind separaţia puterilor în stat. Editura Cugetarea. 1934. Sibiu. Negulescu P. Tabără Vasile. Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Universităţii „Lucian Blaga”.. Tabără Vasile. Bucureşti. Bucureşti. 2005. Editura Tehnomedia. vol.D. Bucureşti. 1929. 2007. Bucureşti. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Tarangul E. Introducere în ştiinţa administraţiei de stat. Totul despre contravenţie. Editura Atlas Lex.. 1928. Santai Ioan Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Tratat de drept administrativ român. 1993. vol. Editura Actami. I. 2006. Universităţii „Lucian Blaga”. Oprean Constantin (coordonator) Managementul colectivităţilor locale. Dezvoltarea capacităţii administrative. ediţia a II-a. Drept constituţional şi instituţii politice. 1997. 2002. 2007. 1996. Bucureşti. Ed. Sibiu. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. 2004. SOCEC. Cernăuţi. Tabără Vasile. Santai Ioan.. Funcţia şi funcţionarul public. Teodorescu A. Ed. Vrabie G.. Controlul financiar în administraţia publică. Ruja N. Cluj-Napoca. 1936.Muraru I. Risoprint. Bucureşti. 1944. Rarincescu C. ediţia a IVa. Cluj-Napoca. Oroveanu M.. I. Editura Marvan. Sibiu.. 1975..

Editura Ştiinţifică. 1978.. Teoria generală a statului şi dreptului. Editura Academiei . 489 . Bucureşti. Dicţionar explicativ al limbii române. 1975. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Dicţionar de drept constituţional şi administrativ. Bucureşti. 1967.Zotta C.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful