VASILE TABĂRĂ

Administraţie publică

Sibiu 2008
1

Tehnoredactare compurerizată: Tabără Radu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TABĂRĂ, VASILE
Administraţie publică / Tabără Vasile. – Sibiu: , 2008. p........... , cm. 21 x 14,5 Bibliogr. ISBN

2

CUPRINS

3

Capitolul 1. Locul administraţiei publice între puterile publice ……………………………………….. 1. Noţiunea de administraţie publică ……………….. 2. Noţiunea de stat şi putere de stat ………………… 3. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice ….. 4. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice ………………………………. 5. Sarcinile, atribuţiile, competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice …………………. 6. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative ………………………………………. Capitolul 2. Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice ……………………………….. 1. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice ……………………………………………… 2. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă ………………………………………. 3. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative 4. Structura autorităţilor administrative …………….. 5. Clasificarea organelor şi structurilor administrative ………………………………………. Capitolul 3. Serviciile publice …………….………….. 1. Caracteristicile serviciilor …………..…………… 2. Specificitatea serviciilor publice ………………… 3. Sfera serviciilor publice …………………………. 4. Organizare şi funcţionare ………………………... Capitolul 4. Preşedintele româniei ………………….. 4. 1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român ……………………… 2. Atribuţiile şefului statului ………………..……… 3. Actele de natură administrativă ale şefului statului Capitolul 5. Guvernul ………………………………... 1. Locul, rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice ………………………………… 2. Constituirea (învestitura) guvernului …………….
4

Capitolul 1 Locul administraţiei publice între puterile publice
1. Noţiunea de administraţie publică
Statul reprezintă forma organizată şi exteriorizată a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitată asupra întregii colectivităţi umane aflate în acel loc. În acest sens statul este un fenomen obiectiv inerent vieţii sociale superior organizate , adică societăţii civile. La nivelul sistemului de autorităţi care-l compun statul sau puterea de stat se evidenţiază prin trei componente distincte – corespunzător funcţiilor (formelor) fundamentale de activitate1 care contribuie în mod specific la realizarea ei –

1

Asupra noţiunii de „funcţie” a statului a se vedea T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 213-215. 5

respectiv puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească,2 exercitând funcţiile corespunzătoare. În acest sens, puterea legislativă (parlamentul) este chemată să adopte legile, puterea executivă (administraţia publică) trebuie să le aplice, iar puterea judecătorească (justiţia) va soluţiona cazurile de încălcare a lor, determinând răspunderea juridică a celor vinovaţi. La rândul ei, puterea executivă este constituită dintr-o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administra-ţia publică sau de stat formată din: ● la nivel central sau naţional: - guvernul, autoritate supremă a întregului executiv, având atribuţii generale în materie administrativă; - ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrele de specialitate – dintre care majoritatea sunt în subordinea guvernului – cu o sferă limitată de acţiune; ● la nivel local sau teritorial: - prefecţii, reprezentanţi ai guvernului în teritoriu; - serviciile publice deconcentrate aparţinând autorităţilor centrale de specialitate ale administraţiei publice cu acţiune limitată în sectoare, precum finanţele, învăţământul, sănătatea, etc., inclusiv instituţii descentralizate ale acestora; - consiliile locale şi cele judeţene, autorităţi autonome reprezentative ale colectivităţilor locale; - primarii, organe executive ale consiliilor locale. În dreptul administrativ şi în ştiinţa administraţiei,3 ca de altfel şi în ştiinţa dreptului constituţional, 4 noţiunile de putere executivă şi cea de administraţie publică sunt utilizate,
2

Cu privire la evoluţia istorică a principiului Separaţiei puterilor în stat, a se vedea Gheorghe Gheorghin – Teorie şi realitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 5-26; N. Ruja, Controverse privind separaţia puterilor în stat, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 559. 3 I. Iovănaş, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, pag. 10. 6

în principal, în două sensuri şi anume: sensul formal-organic şi cel material-funcţional. a) În sens formal-organic, prin aceste noţiuni se desemnează totalitatea acelor autorităţi sau organe ale statului reunite, de regulă, într-un sistem unitar, având, în mod obişnuit, în frunte guvernul, corespunzător funcţiei pe care o exercită şi a atribuţiilor comune pe care le îndeplinesc. Acest sens se poate deduce uşor din formulări, inclusiv normative, de genul: puterea executivă sau administraţia publică este formată din guvern, ministere, autorităţi locale, etc. b) În sens material-funcţional, aceleaşi noţiuni desemnează o anumită funcţie sau fel de activitate fundamentală5 prin care se realizează sau se exercită puterea publică (de stat) numită şi activitate administrativă sau executivă.6 În mod similar expresii de genul Guvernul exercită conducerea generală a puterii executive sau înfăptuieşte administraţia publică la nivelul întregii ţări dezvăluie acest sens. Totuşi, pentru o corectă delimitare a termenilor utilizaţi şi pentru a ne conforma prevederilor Constituţiei vom folosi noţiunea de „administraţie publică” pentru a desemna respectiva categorie de autorităţi şi noţiunea de „activitate executivă” pentru a desemna acţiunile specifice acestei categorii de autorităţi (organe) ale statului (publice).7
4

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag.252-253, 430-431; G. Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Cugetarea, vol. I, Iaşi, 1997, pag. 67-68. 5 Alex Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atlas Lex S.R.L., Bucureşti, 1993, pag.5. 6 R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 4. 7 Legea nr. 37/1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, abrogată (foloseşte noţiunea de administraţie publică atât în sens organic (art. 14 lit. 2), cât şi funcţional (art. 1); asupra etimologiei şi evoluţiei acestei noţiuni a se vedea A. Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, vol. I, 1993, pag. 1-9. 7

Raportul8 dintre „administraţia de stat”, ca autoritate publică, şi „activitatea executivă” în sens funcţional, relevă faptul că sfera autorităţilor nu corespunde în întregime cu sfera acţiunilor administrative, aceasta din urmă având o extindere mult mai largă deoarece activitate executivă sau administrativă înfăptuiesc, – ca necesitate funcţională – în subsidiar, şi alte categorii de autorităţi ale statului (publice) cum sunt birourile camerelor parlamentare şi aparatul parlamentului, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetului, mai ales în vederea bunei realizări a activităţilor principale şi a funcţionării corespunzătoare, fără ca ele să aparţină prin aceasta sistemului de autorităţi ale administraţiei publice. Pe de altă parte la, la rândul lor, şi unele autorităţi administrative pot desfăşura, în subsidiar, activităţi specifice altor categorii de puteri ale statului cum ar fi, de exemplu, activitatea legislativă înfăptuită de guvern (când emite ordonanţe exercitând o delegare legislativă) sau cea jurisdicţională (când se soluţionează litigii în materie fiscală, electorală, socială de către autorităţile financiare, primari, cele de protecţie socială). Noţiunea de „administraţie” mai este utilizată şi pentru a desemna o ramură a cercetării ştiinţifice sau o disciplină didactică având ca obiect fenomenul administrativ aşa cum este

8

Raportul dintre cele două categorii a format obiectul doctrinei româneşti interbelice şi celei socialiste în lucrări precum P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pag. 38-42; A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1929, pag.113; C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a II-a, Bucureşti, 1936, pag. 19; M. Văraru, Tratat de drept administrativ român, SOCEC, Bucureşti, 1928, pag. 18 şi următoarele; E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernăuţi, 1944, pag. 49; T. Drăganu, Formele de activitate ale organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1965, pag. 64 şi următoarele; M. Lepădătescu, Sistemul organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1966, pag. 64-69, etc. 8

cazul „ştiinţei administraţiei”, a „ştiinţelor administrative” ori, pur şi simplu, „administraţie publică”.9 Menţionăm faptul că noţiunile de „administraţie”, „administrare”, „administrativ” au accepţiuni dintre cele mai diferite în limbajul cotidian,10 juridic, administrativ11 şi continuând cu dreptul familiei, dreptul muncii, financiar, civil, comercial, penal, etc. Administraţia publică se poate defini ca acea categorie a autorităţilor de stat constituită în temeiul aceleiaşi funcţii (forme) fundamentale de activitate executivă pe care o înfăptuiesc şi prin care se realizează, în mod specific, puterea publică. La rândul ei, activitatea executivă se poate defini ca reprezentând acea funcţie (formă) fundamentală de activitate ce realizează în mod specific puterea de stat şi care constă din punerea în executare sau în aplicare a prevederilor cuprinse în legi şi în alte acte juridice emise în temeiul acestora, înfăptuită, de regulă, de o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administraţia publică, în principal. Noţiunea de administraţie publică (de stat) este importantă în studiul dreptului administrativ şi cel al ştiinţei administraţiei,12 deoarece sub aspect organic sistemul administrativ este cel care înfăptuieşte, în principal, activitatea executivă a statului, iar sub aspect funcţional actul decizional administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă prin care se manifestă autoritatea acestui sistem.

9

Asupra acestor sensuri a se vedea M. Oroveanu, Introducere în ştiinţa administraţiei de stat, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975, pag. 40-41. 10 Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei , Bucureşti, 1975, pag. 12 11 Dicţionar de drept constituţional şi administrativ, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1978, pag. 21 12 A se vedea Alex. Negoiţă, op. cit., pag. 12-14 9

fiind alcătuită din autorităţi publice şi instituţii publice ce dispun de stabilitate instituţională şi continuitate funcţională. Concomitent. 10 . 34-40.activitatea executivă este formalistă întrucât se realizează cu respectarea anumitor proceduri – sub sancţiunea nevalabilităţii acţiunilor săvârşite cu încălcarea regulilor ce le guvernează – şi. în cea mai mare parte a ei. 1999. necesare îndeplinirii sarcinilor de durată şi de moment care le revin.activitatea executivă îndeplinită de ea este constituită din acţiuni de prescriere sau de dispoziţie – constituite din reglementări – şi acţiuni de prestaţie. pag. Alexandru. etc.Administraţia publică are următoarele caracteristici generale. . în schimb. este şi juridică prin efectele produse. şcolarizarea elevilor. în cadrul funcţiei executive fundamentale în stat. îndeplineşte şi funcţii concrete rezultate din atribuţiile care-i revin. emiterea autorizaţiilor de diverse feluri. sanitară. conduse de guvern. în baza relaţiilor juridice (dintre care unele sunt ierarhice). etc. sancţionarea contravenţiilor. . de natură fiscală. educaţională. administraţia publică.13 . declanşate din oficiu sau la cerere. aflate pe diferite nivele ale organizării administrative. culturală. funcţia concretă delimitează sarcinile determinate care alcătuiesc conţinutul 13 Asupra unor caracteristici a se vedea I.administraţia este structurată funcţional şi teritorial.reprezintă un sistem unitar ce reuneşte în cadrul ei.). Dacă o funcţie fundamentală a statului poate fi definită ca o direcţie esenţială a activităţii de stat realizată prin întregul complex al mecanismului de stat. adică prin drepturile şi obligaţiile rezultate. . Editura Omnia. vizând activitatea concretă de aplicare a legii în situaţii şi asupra unor subiecte strict determinate (de exemplu: stabilirea şi încasarea impozitelor. Drept administrativ. autorităţi. Braşov.

pag. 11 .funcţia de punere în executare concretă a măsurilor dispuse conform legii.14 În acest sens apreciem ca funcţii formale (şi nu de conţinut) următoarele acţiuni ce revin administraţiei:15 . 15 Ioan Alexandru. Ceterchi..funcţia de control ca activitate de constatare a stadiului îndeplinirii sarcinilor şi de măsurare a rezultatelor acţiunii administrative. op. D.funcţia de îndrumare ca activitate de orientare a acţiunilor executive în vederea realizării lor în deplină unitate cu baza legală care le determină. 2. C. Demeter. 1967. Hanga. adică asigurarea derulării normale a raporturilor sociale în urma intervenţiei executive a statului. Luburici. I. în cadrul cărora locul central îl ocupă decizia administrativă. 69. Bucureşti. la nevoie.funcţia de conducere. Prin toate aceste funcţii se pune în evidenţă principala trăsătură a administraţiei. pe constrângerea proprie în vederea aplicării 14 Asupra distincţiei între aceste funcţii a se vedea I. pag. Gh. . manifestată în special prin acte de reglementare (normative). . . Editura Didactică şi Pedagogică.funcţia de coordonare ca activitate de corelare a acţiunilor executive în vederea realizării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin administraţiei. M. Mazilu. . respectiv latura organizatorică a ei. Noţiunea de stat şi putere de stat Statul se poate defini ca fiind modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei sprijinindu-se. 41-44.funcţiei generale şi care trebuie îndeplinite de către o autoritate determinată. Boboş. Teoria generală a statului şi dreptului. cit. Zotta. Vl.

I. vol. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de pildă. deplin şi suveran al acesteia. Drept constituţional şi instituţii politice (Teoria generală). Statul reprezintă cel mai important fenomen social instituţional care constituie şi cadrul organizat de conducere şi guvernare al societăţii având şi calitatea de reprezentant oficial al acesteia. Bucureşti.16 Aceste caracteristici sunt: Caracterul politic17 al puterii de stat se manifestă prin aceea că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic. organizaţiilor sindicale. op. 14 şi următoarele. La nivelul administraţiei acest caracter se 16 Asupra caracterelor puterii de stat şi a celor sociale a se vedea T. unele chiar cu caracter politic. 17 Asupra raporturilor de anterioritate sau posterioritate dintre societate şi fenomenul politic a se vedea I. cât şi a membrilor ei luaţi în parte. iar în cadrul unei societăţi democratice statul nu este şi nu trebuie să fie deasupra sau în afara societăţii nici opusul acesteia sau individului. prin modul de compunere şi structura autorităţilor sale. op.. teritorial şi coercitiv). Drăganu.. iar statul prin organele sale constituie modul de manifestare al fenomenului specific acestei esenţe. Drept constituţional. Teoria generală a statului şi dreptului. 50-51. caracter politic. Statul nu se confundă cu societatea şi cu întreaga populaţie.cit. Puterea de stat are şi o serie de însuşiri proprii care o disting de alte puteri sociale (de genul partidelor politice. a diverselor colectivităţi.cit. 118-119. exercitând conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei.Deleanu. diverselor asociaţii. pag. Anterior apariţiei statului cât şi ulterior acestui moment societatea a cunoscut diverse puteri sociale. pag.) prin caracterul unic. Dacă ar fi să utilizăm categoriile filosofice de „esenţă” şi „fenomen” la studiul nostru am ajunge la concluzia că puterea publică sau de stat reprezintă esenţa. 12 . 1991.dreptului. etc. organizat. asupra unor definiţii date statului a se vedea: Colectiv. pag.

stabilind şi limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea de stat. ca şi în programul (politic) de guvernare a executivului. autonomia locală. iar apartenenţa la acesta – inclusiv domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice ori sediul persoanei juridice – constituie un criteriu esenţial în manifestarea legăturii dintre stat şi subiectul de drept (cetăţean). a consiliilor. organizarea. Caracterul organizat al puterii publice constă în exercitarea acesteia în şi prin anumite forme instituţionalizate (numite autorităţi publice sau puteri în stat) ce exercită anumite atribuţii sau funcţii (legislativă. Caracterul teritorial al puterii publice constă în exercitarea acesteia asupra unei colectivităţi umane aşezate permanent pe un anumit spaţiu (geografic) delimitat de frontiere. sarcină ce revine spre executare unor 13 . organizarea administrativteritorială. Caracterul coercitiv al puterii publice constă în posibilitatea impunerii cu forţa a voinţei ce consacră juridic interesele sociale generale oricărui membru. caracterul unitar sau compus al statului sunt doar câteva din implicaţiile acestui caracter reflectate în constituirea.reflectă în modul de compunere şi organizare a guvernului. executivă şi judecătorească) şi grupează persoane ce au o calitate determinată (parlamentari. inclusiv celor care au încălcat legea. constituiţi în organe sau autorităţi publice unice sau centrale ori răspândite în teritoriu conform structurii (unitare sau federale) a statului şi a împărţirii administrativ-teritoriale a acestuia. funcţionarea şi atribuţiile administraţiei. La nivelul executivului competenţa teritorială a organelor centrale şi locale. categorie sau colectivitate socială. Numai puterea de stat deţine în societate monopolul constrângerii fizice dispunând de mijloace proprii şi adecvate necesare realizării ei. precum şi în modul de manifestare a jurisdicţiei sale asupra acestuia. funcţionari şi magistraţi). în alegerea primarilor şi desemnarea prefecţilor.

ce realizează multiple activităţi vitale pentru desfăşurarea normală a vieţii sociale constituite în sisteme sau mecanisme. Trebuie însă făcută cuvenita distincţie între unicitatea puterii văzută ca ansamblu omogen organizat în promovarea unitară a aceloraşi interese şi modul ei concret de exercitare prin diviziunile categoriale ale sistemului autorităţilor publice numite şi puteri (legislativă. executivă şi judecătorească). Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită. una din ele trebuind necesarmente să se impună şi să o excludă pe cealaltă sau pe celelalte. Caracterul suveran al puterii de stat este acea trăsătură în conformitate cu care ea este prioritară şi primordială oricărei alte puteri sociale interne – faţă de care este supremă – sau puteri publice externe – faţă de care este independentă. Aceasta înseamnă că orice putere socială internă este limitată în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. armată. să-şi impună voinţa intervenind în afacerile altui stat ce respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional şi prevederile tratatelor la care este parte. de regulă. respectiv aparat 14 .) şi care nu pot îngrădi realizarea ei. Deoarece sarcinile puterii publice nu se pot realiza de către o singură autoritate de stat – dată fiind dimensiunea teritorială şi cea numerică a populaţiei – statul este alcătuit din mai multe organe de stat sau autorităţi publice.). etc. etc.autorităţi executive specializate (poliţie. executori. comparativ cu oricare puteri sociale existente şi recunoscute care au un domeniu limitat de acţiune (partide. sindicate. iar pe plan extern alte state sau organisme internaţionale nu pot. Caracterul unic al puterii publice constă în faptul că pe teritoriul unui stat nu pot coexista mai multe puteri publice distincte şi opuse ca forme organizate a unor interese socialpolitice fundamentale divergente. asociaţii.

15 .U. 19 Asupra diverselor definiţii şi sensuri a se vedea R. A. Iovănaş. în „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei” (Organizarea administraţiei de stat). primul ministru. Persoanele fizice care alcătuiesc autorităţile de stat au calitatea de parlamentari.S. op.18 Studiul organizării de stat şi a sistemului de autorităţi presupune: . Ionescu. pag.B. .cit.19 18 M. guvernul). organizării. numite sau alese (mai rar desemnate. Al. pag. consilieri). 108-110. Iorgovan. Negoiţă.. 1966.analiza sarcinilor. sub aspectul constituirii.cercetarea modului de funcţionare şi a raporturilor în care se află autorităţile de stat între ele. I. op. 88-90. Organizarea de stat reprezintă modul de constituire a puterii publice.cit.cunoaşterea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcătuiesc organele publice. 70 şi următoarele. pag. T.R. Editura Ştiinţifică. 1983. de pildă. op. respectiv modalităţile existenţei şi înfăptuirii acesteia.. Bucureşti.. . pag. Sistemul organelor statului în R. fiind.. atribuţiilor şi competenţelor organelor în cauză.cit. funcţionării şi a atribuţiilor elementelor sale componente. pag.de stat. Lepădătescu.. 107-108. funcţionari şi magistraţi (dar şi alte calităţi. Autoritatea publică sau organul de stat reprezintă componenta structurală de bază şi forma organizatorică distinctă de constituire şi manifestare a puterii publice alcătuită din una sau mai multe persoane şi care este înzestrată cu capacitatea juridică de a participa în nume propriu la înfăptuirea sarcinilor revenind în mod specific puterii publice. Teoria organizării administraţiei publice reprezintă în ansamblul ei o totalitate de cunoştinţe teoretice cu aplicabilitate practicată privind sistemul autorităţilor administraţiei publice şi structura acestuia. În cadrul lor distingem aşa-numitele „puteri” îndeplinind funcţiile sau activităţile fundamentale legislativă. de regulă. executivă şi judecătorească. 16.

. în frunte cu Guvernul. după caz. aşa este de pildă. de a îndeplini obligaţii în nume propriu. 16 . respectiv aptitudinea limitată de a avea şi de a exercita drepturi şi. ca structură şi activitate.20 . cu modificările ulterioare. a administraţiei publice.Autorităţile executive sunt forme organizatorice stabile. Precizăm că. . însăşi capacitatea conferă calitatea de a participa în 20 Aşa este. adică forme organizatorice constituite în sistemul autorităţilor publice. de pildă. Din această definiţie rezultă trăsăturile organelor executive: .3. înzestrată cu capacitatea juridică administrativă care-i permite participare în nume propriu la înfăptuirea puterii executive în limitele competenţei legal determinate. în cazul dat. Consiliile Locale). Noţiunea de autoritate a administraţiei publice Autoritatea administrativă reprezintă acea categorie a autorităţilor publice sau de stat cu o structură stabilă şi o activitate continuă. etc. însă unele din ele pot funcţiona şi pe lângă sau în subordinea altor organe de stat (Parlament. ceea ce nu exclude posibilitatea încredinţării temporare de sarcini sau chiar a creării de organe cu caracter temporar dat fiind provizoratul sarcinilor. BNR. Preşedinţie. determinată de permanenţa şi consistenţa sarcinilor ce trebuie să le îndeplinească. cazul comisiilor instituite pentru stabilirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. deşi. 18/1991. în general.Organele administrative dispun de capacitatea juridică administrativă cu caracter special care le conferă calitatea de a participa la raporturile administrative. cazul Serviciului Român de Informaţii) sau pot fi nesubordonate (de exemplu.Organe executive sunt o categorie de autorităţi publice sau de stat. funcţionând ca autorităţi autonome.

proprie sau delegată. totuşi. totuşi trebuie să remarcăm că în cazul dreptului administrativ se întâlnesc organe având competenţe dintre cele mai diferite (decizională sau de execuţie. ca formă fundamentală de activitate publică22 sau funcţie esenţială a acestuia. Drept constituţional. precum şi organele care sunt în subordinea altor categorii de puteri ale statului să fie. a teza a II-a) conform legii contenciosului administrativ nr. . 22 Asupra noţiunii de formă fundamentală. secretariate şi subsecretariate de stat care se înfiinţează potrivit legii (art. comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora. cum sunt departamente. 1 din Legea nr.nume propriu la raporturile juridice ca subiect de drept. 37/1990). deşi sunt organe de stat (de exemplu. după caz. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice 21 De exemplu. principală sau auxiliară)21 motiv pentru care unele dintre ele nu pot participa în nume propriu – ci doar în numele altuia – la realizarea puterii publice. T. numai autorităţi administrative prin atribuţiile îndeplinite şi natura actelor de putere emise. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. şi nr. delegaţia permanentă a consiliului judeţean. Drăganu. 251. 23 De pildă organele de conducere în cadrul parlamentului emit acte administrative de autoritate nesupuse controlului judecătoresc (art. conform legilor anterioare nr. biroul executiv al guvernului. şi autorităţi24 administrative sau. pag. modificată şi completată prin Legea nr. 29/1990. pe lângă Guvern funcţionează. 69/1991. 24 Probabil în acest sens larg se face referire la actele unei autorităţi administrative ce vatămă un drept (art. 23/2004). 2 lit. agenţii. Din această cauză orice organ de stat care desfăşoară în subsidiar şi activităţi executive – deşi nu face parte din sistemul ierarhic al administraţiei publice23. ca organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat. 29/1990). neavând capacitate ci doar o anumită competenţă. oficii. 12 din Legea nr. 4.Prin atribuţiile exercitate organele administraţiei publice înfăptuiesc activitatea executivă a statului. 17 .

125 (1) din Constituţie. 215/2001. alese26 în funcţie. mai rar. de regulă. însă. comparativ cu magistraţii27 care. de regulă. cum este cazul legilor organice. eventual sancţionarea abaterilor contravenţionale (de gravitate totuşi mai redusă). funcţionarii acestor organe sunt subordonaţi ierarhic fiind revocabili din funcţie. Prin activitatea lor autorităţile administrative asigură punerea în executare şi executarea în concret a legilor. Organele executive sunt. cu putere de adevăr local sau de autoritatea lucrului judecat. 18 . cea executivă are. emiterea actelor individuale. op. 61 alin. Apoi. astfel adoptarea de acte normative. organizare şi funcţionare. un caracter. iar procurorii dispun de stabilitatea funcţiei.. procesul activităţii executive incluzând. executarea şi controlul îndeplinirii acestora din urmă. aspectul de soluţionare a unui conflict dedus judecăţii în urma încălcării legii. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. alcătuite din persoane numite şi. prin hotărârea judecătorească. primarii. spre deosebire de componenţa puterii legislative alcătuită numai din persoane alese. 124 (3). spre deosebire de aplicarea judiciară a legii. 100 şi următoarele De exemplu.Locul pe care-l ocupă administraţia25 în sistemul autorităţilor publice este determinat de modul de constituire. ci de executare concretă a regulilor juridice în procesul realizării lor curente. precum şi de atribuţiile ce îi revin în realizarea sarcinilor specifice comparativ cu celelalte puteri sau sisteme de autorităţi. Spre deosebire de reglementarea legislativă. cit. Aplicarea actelor administrative individuale nu îmbracă. 27 A se vedea art. în cazul judecătorilor sunt independenţi în activitate şi inamovibili în funcţii. Ionescu. pag. conform art. secundar şi derivat întemeindu-se pe lege sau neputând nici măcar să intervină în domenii rezervate exclusiv legislativului. Numai în 25 26 R.

26-27. cât şi de ştiinţa administraţiei sub aspectul recrutării.). mai ales sub aspectul juridic al problematicii funcţiei.. op. Ionescu. 1964. 104.R. precum şi competenţa de care dispun. electorală. Negoiţă. pag.28 după caz.29 Aceste obiective 28 R. Lepădătescu. Părţile componente ale autorităţilor administrative publice. cit. cit. Anghene. mijloacele materiale şi cele financiare cu care sunt înzestrate. pag. op. Iovănaş. I. competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste organe de stat trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară. 29 I. atribuţiile. în timp ce ştiinţa dreptului financiar şi unele ştiinţe economice abordează aspectele economico-financiare ale acestor instituţii bugetare. M. capacitatea juridică pe care o exercită. Vântu. repartizării şi promovării personalului. judecarea unor încălcări ale legii în cadrul jurisdicţiilor administrative speciale organizate în interiorul său (de exemplu.P. cit. a sarcinilor organelor administrative şi a mijloacelor materiale din dotare. 19 . Editura Academiei. cit. prin lege. pag. respectiv elementele ce le alcătuiesc structura. op. Al. sunt formate din personalul acestora. Bucureşti.. organe locale le puterii de stat în R.mod cu totul excepţional executivului i se poate încredinţa. pag. Sarcinile. Aşadar. Iorgovan. pag. Merlescu. 5. A. Sfaturile populare. etc. deşi parţial se aseamănă. 91. competenţei şi capacităţii administrative. 173. în materie fiscală. puterea executivă şi sistemul ei de autorităţi. Studiul acestor componente structurale se face atât de ştiinţa dreptului administrativ. M. 110. I... ocupă un loc intermediar – deşi pe acelaşi plan sau nivel al puterilor în stat – între legislativ şi judiciar de care se distinge. op..

69/1991 abrogată prin Legea nr. poziţia ierarhică (de conducere sau de subordonare). 32 Art. 37/1990 abrogată prin Legea nr. f. De pildă. 14 lit. în condiţiile legii. în condiţiile prevăzute de lege. nevoilor locative ale individului uman le corespunde interesul autorităţilor executive pentru dezvoltarea construcţiilor de locuinţe dintr-o unitate administrativ-teritorială. de exemplu. Astfel. În vederea realizării sarcinilor executivul are anumite atribuţii legale. 90/2001. precum şi sfera competenţei materiale (generală sau specială) a organului determină o anumită înzestrare atribuţională şi mijloace diferite chiar în realizarea aceloraşi sarcini.sau scopuri determinate au la bază anumite interese de stat. nivelul (local sau central). Art. Între sarcină şi atribuţie există o strânsă legătură deoarece ultima reprezintă învestirea conferită pentru realizarea celei dintâi. s din Legea administraţiei publice locale nr. stabilirea măsurilor pentru introducerea şi dezvoltarea economiei de piaţă. în încurajarea liberei iniţiative.32 Competenţa este ansamblul activităţilor cu şi fără semnificaţie juridică săvârşite de un organ în vederea 30 31 Idem. op. 20 . corespunzător. de pildă. aceleaşi atribuţii au caracter aplicativ pentru şi faţă de măsurile guvernamentale. Astfel. corespunzător nevoilor sociale reale. 20/2 lit. inclusiv amenajarea teritoriului. de pildă. sarcinilor de natură economică. constau în stabilirea orientărilor generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor. printre altele. cit. adică complexul de drepturi şi obligaţii de care dispune administraţia30 sau sfera de autoritate ori împuternicirile cu care a fost investită şi care. în cazul dat. guvernul are ca atribuţie. ca sarcină administrativă specifică. Diferenţa între ele este uneori determinată şi de felul organului executiv chemat să le realizeze. şi se concretizează. 215/2001. Din Legea nr.31 în timp ce la nivel local.

dacă i-a fost adresată o solicitare34 sau o sesizare faţă de care ar avea. fiind prevăzută de lege sau de acte întemeiate pe ea. etc. Competenţa are următoarele trăsături:33 . 33 I. cit. în „Studii şi cercetări juridice”. de pildă. M. 4/1965. 108-114. 2. nr. 622624. .. . În sens juridic larg ea reprezintă numai activitatea (actele şi faptele) cu caracter juridic. pag.are un caracter propriu (distinct) sau personal.. Iorgovan. Competenţa organelor administraţiei de stat. într-un fel sau altul. deoarece drepturile conferite autorităţii faţă de celălalt subiect al raportului juridic sunt adevărate îndatoriri faţă de lege. chiar un drept de apreciere legal recunoscut. cit.are un caracter legal. după cum un organ nu se poate substitui altuia. decât excepţional în cazurile expres prevăzute (de pildă. defineşte competenţa ca un ansamblu de atribuţii legale stabilite care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate o activitate de natură administrativă. 21 .competenţa are un caracter obligatoriu ceea ce înseamnă că. lit. guvernul are competenţa de a elabora proiecte de legi vizând regiile autonome şi societăţile comerciale sau impozitul pe venituri. cazul delegării sau repartizării de atribuţii sau a înlocuirii sau suplinirii în funcţie). iar în sens restrâns cuprinde numai ansamblul actelor juridice pe care le poate emite o autoritate în condiţiile sau cazurile prevăzute de lege. pag. exercitarea ei nu este o facultate pentru titular. organul trebuind să-şi manifeste competenţa.. 195/2006. neputând fi transmisă alteia. c). de regulă. de genul dreptului subiectiv. A. op. iar la nivel local se emit autorizaţii administrative pentru întreprinzători. pag. În exemplul dat. aparţinând numai autorităţii căreia i-a fost conferită. 66-67. Anghene. Legea cadru a descentralizării nr. Iovănaş.realizării atribuţiilor sale. op. în art.

nr. de regulă executive. repetat şi necondiţionat exceptând cazurile de competenţă temporară sau ale organelor temporare ce au o competenţă similară. adică limitată numai la actele şi faptele prevăzute de lege şi strâns determinate de drepturile şi obligaţiile limitativ atribuite. este specială. ea este exercitată în mod continuu. adică de a fi titularul unor anumite drepturi şi obligaţii care se cer a fi întrunite de o anumită autoritate – executivă în cazul dat – dar prin care aceasta se şi diferenţiază de o altă autoritate publică. refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept subiectiv permite celui vătămat acţionarea în justiţie a administraţiei.competenţa are. cu excepţia interdicţiilor expres prevăzute – capacitatea organelor de stat. Capacitatea juridică conferă calitatea de subiect de drept. distinctă de cea de simplă parte a raportului juridic. 2. instituţionale şi umane de care dispun autorităţile administrativ-teritoriale. de a avea drepturi şi obligaţii exercitate sau îndeplinite în mod limitativ şi în nume propriu în cadrul realizării puterii publice. 195/2006. 22 . Legea cadru a descentralizării. şi cu atât mai mult. defineşte în sens managerial capacitatea juridică administrativă ca ansamblu resurselor materiale. ca aptitudine. odată încredinţată. un caracter permanent în sensul că. de regulă. în cazul dat a celor administrative. de persoanele fizice şi juridice faţă de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ. Capacitatea juridică administrativă reprezintă aptitudinea conferită de lege unei autorităţi publice. precum şi acţiunile pe care le desfăşoară pentru exercitarea 34 De altfel. spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală – ca aptitudine nelimitată în dobândirea drepturilor şi obligaţiilor de orice fel.. În raport de capacitate. b). competenţa este cea care-i determină conţinutul şi limitele deoarece. în art. lit.

ca subiect. adică faptul că un organ înzestrat cu capacitate administrativă să trebuiască să aibă şi capacitate civilă sau de dreptul muncii. Ionescu. op. el putând avea. de dreptul muncii ceea ce le conferă şi calitatea de persoană juridică sau de subiect al raportului de muncă de unde şi competenţa de a încheia contracte civile sau de muncă.competenţelor legale stabilite. adică nu poate fi transmisă sau delegată. în vreme ce competenţa se întâlneşte şi la nivelul structurilor sau diviziunilor interne ori a funcţionarilor care-şi au competenţele specifice atribuţiilor şi funcţiilor exercitate derivate din cele ale organului din care fac parte. dar subsumate acestora. Situaţia contrară nu este însă obligatorie. competenţa nepresupunând o astfel de calitate poate fi exercitată şi în numele altuia. poate încadra în anumite funcţii de execuţie sau nu poate 35 R. atribuţiile. Sarcinile. 145 şi următoarele. doar unele elemente ale acestora (de pildă. competenţa şi capacitatea juridică definesc statutul propriu al autorităţii publice respective.capacitatea juridică are un caracter exclusiv. pag. pentru că altfel s-ar pierde însăşi calitatea de subiect de drept la care nu se poate renunţa. 23 . .câtă vreme capacitatea juridică este aptitudinea de a acţiona numai în nume propriu. Capacitatea administrativă are unele trăsături:35 .este proprie numai respectivei autorităţi văzute ca entitate executivă distinctă.. dar din moment ce o autoritate publică dispune de asemenea capacităţi juridice neadministrative. spre deosebire de competenţă. ori urmând a fi stabilite în condiţiile legii. Alăturat capacităţii administrative organele executive pot avea şi alte capacităţi juridice cum sunt cele de natură civilă. Nu este obligatoriu ca toate organele executive să aibă în paralel şi asemenea capacităţi distincte. de pildă. cit. ea trebuie să aibă în mod obligatoriu şi capacitatea executivă. .

). T. a succesiunilor vacante). 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. 24 . 6. etc.teritoriale stabilite (art. poate încheia anumite contracte civile şi până la o anumită valoare. 26 lit. iar la nivelul local. pe de o parte. Personalitatea juridică a organelor administrative poate fi civilă sau de drept privat (când au în proprietate bunuri din domeniul privat) şi personalitate juridică de drept public (când sunt proprietare ale bunurilor domeniului public).B. precum şi organele sale teritoriale. posedând un patrimoniu şi exercitându-şi autoritatea în limitele administrativ . 38 Al. 31/1954). Bucureşti. 69/1991 (abrogată) şi art. a din Decretul nr. 37 Decretul nr. pe de altă parte. 19 din Legea nr. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative • După natura lor38 distingem sarcini de conducere şi organizare. 1988. care la nivelul autorităţilor executive se realizează prin existenţa unui plan propriu de cheltuieli şi dreptul de a dispune independent de creditele bugetare acordate (art. 215/2001). 2 din Legea administraţiei publice locale nr. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. 215/2001. oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public având deplină capacitate.U. Sarcinile de conducere se realizează prin acţiuni de organizare a executării şi executarea în concret a legilor şi a altor acte constând din emiterea de acte normative sau de 36 Art. şi sarcini de prestaţie.. de pildă. Ministerul Economiei şi Finanţelor. 19 din Legea nr. 83 şi următoarele. comunele. În unele situaţii speciale autorităţile administrative pot reprezenta statul ca persoană juridică (în cazul bunurilor abandonate. pag.desface contractul de muncă. patrimoniu şi scop.37 respectiv organizare.36 Personalitatea juridică civilă poate fi expres consacrată prin norme sau poate rezulta din reunirea condiţiilor prevăzute de legea civilă. Negoiţă. 4 alin.

Mouton. recensământul populaţiei. etc. 55 şi următoarele.. eliberarea de autorizaţii necesare efectuării diverselor activităţi private. R. pe semnalările din presa scrisă şi audio-vizuală. de studii. de sinteză.40 Sarcinile de concepţie vizează obiectivele cu caracter general de politică administrativă incluzând sarcini de informare.39 Sarcinile generale se grupează. pag. 1966. anchete sociologice. realizate pe cale aplicativă. Activitatea de informare vizează cunoaşterea nevoilor sociale reale care impun o anumită conduită executivă constituind baza informaţională a viitoarelor decizii administrative. Drago. propuneri.. • După sfera lor de cuprindere distingem sarcini generale şi sarcini speciale. individuală. Negoiţă. 239 şi următoarele 25 . la rândul lor. Sarcinile de execuţie sunt cele privitoare la satisfacerea unor nevoi sociale concrete ale unei colectivităţi sau ale membrilor ei. în sarcini de concepţie şi sarcini de direcţie. Traite de science administrative. etc.prescripţii în diverse domenii de interes naţional sau local. fie prin acte juridice (de pildă.). op. pe constatările oficiale concretizate în rapoarte şi referate. de prevedere. Informarea se realizează prin intermediul serviciilor de specialitate ale unei autorităţi – de pildă. pe comunicările altor autorităţi. ori fapte juridice materiale sau operaţiuni administrative (de pildă. încheierea de contracte). etc. Paris. – şi se întemeiază pe diverse surse cum sunt solicitările adresate executivului în scris sau oral (cereri. de planificare şi de organizare. cit. pag. vaccinarea acesteia.. Ştiinţa administraţiei. etc. organizarea de servicii publice. reclamaţii sesizări. şcolarizarea obligatorie prin învăţământul general). Sarcinile de prevedere sau de prognoză vizează anticiparea evoluţiei cerinţelor sociale cărora 39 40 Al. de informare. concretă. Les missions de l’administration.

fluctuaţia forţei de muncă. Ele tind să concretizeze soluţii în vederea realizării obiectivelor. fenomenul navetismului şi migraţiei demografice. sanitare. evoluţia demografică. sarcinile de reprezentare a statului în exterior prin ministere (Ministerul Afacerilor Externe) şi sarcini de apărare naţională prin aceleaşi organe (Ministerul Apărării Naţionale). de apărare. iar după aria de cuprindere sunt naţionale şi locale. Sarcinile de direcţie ale administraţiei pun în evidenţă acţiunea directoare sau acţiunea de orientare a acesteia asigurdu-se unitatea de comandă şi de acţiune executivă la cele mai diferite nivele şi structuri administrative. la nivelul fiecărei autorităţi. construcţia de locuinţe. de reprezentare. Sarcinile de planificare se referă la alocarea mijloacelor materiale şi financiare. instituţionalizarea minorilor abandonaţi). inclusiv realizarea controlului utilizării mijloacelor şi al executării dispoziţiilor. sociale. 26 . cum ar fi. iar după conţinutul lor constau în sar-cini economico-financiare. gradul de ocupare al populaţiei. cultural-educative şi de instruire. precis determinate. vizând atât realizarea cadrului instituţional cât şi acţional al activităţii executive pentru înfăptuirea sarcinilor ei specifice (de exemplu. de pildă.administraţia va trebui să le facă faţă în viitor. fiind numeroase şi variante. Constituie sarcini de nivel naţional. etc. precum şi a resurselor umane necesare realizării în acord cu sarcinile de prevedere. Sarcinile organizatorice relevă rolul ordonator al administraţiei. de pildă. Sarcinile speciale sau tehnice ale administraţiei se circumscriu unor obiective concrete.

ca şi a regiilor sau companiilor – naţionale sau locale – autonome (a transportului feroviar. atât la nivel naţional cât şi la cel local.Sarcinile economico-financiare. În această categorie intră ministerele.). A. competenţa poate fi materială. consiliile locale şi judeţene.123-125. op. Ionescu. cit.41 După conţinutul de cuprindere. la rândul ei. În privinţa clasificării competenţei autorităţilor administraţiei publice ea se face după diverse criterii. Al.. 68-69. I. 41 R. Această competenţă poate fi. Iorgova.. alte organe centrale ale administraţiei publice. Negoiţă. 110-112. termice. generală atunci când autoritatea care o exercită poate decide în toate problemele esenţiale ale activităţii executive în ansamblul ei sau în diversele sale laturi specifice. sociale. op. cultură cu instituţiile aferente). În această categorie se cuprind guvernul. 106-107. de învăţământ se constituie în grupa sarcinilor de gestiune de nivel naţional sau local realizate prin intermediul serviciilor publice (învăţământ. 66-68. sănătate. personală şi temporală. pag. Iovănaş. teritorială. op. sub un anumit aspect. transportului urban în comun. apei. cu excluderea situaţiilor în care competenţa s-a atribuit expres altei autorităţi. culturale. distribuţiei energiei electrice. salubritate. 27 . pag. telecomunicaţiilor. pag.. cit. gazului metan. cit. etc. Competenţa specială reprezintă situaţia în care organul poate acţiona într-un mod foarte limitat – pe ramură sau domeniu – în probleme ale activităţii executive centrale şi locale riguros determinate. pag. precum şi serviciile deconcentrate de specialitate ale administraţiei publice în teritoriu. sfera de întindere incidenţa şi durata ei.. cit. op. prefectul. • Competenţa materială („ratione materiae”) este forma de competenţă ce are în vedere natura raporturilor sociale intra-te în câmpul de activitate al unui organ.

ci doar ca o rezultantă sintetizatoare necesară asigurării unei conduceri administrative generale a întregii activităţi executive în mod unitar la acelaşi nivel al organizării de stat (centrale sau teritoriale). în care sens distingem o competenţă centrală sau naţională cuprinzând întreg teritoriul statului şi o competenţă locală limitată la anumite porţiuni din teritoriu. În acest sens competenţa este permanentă atunci când nu se stabilesc asemenea limite. regionalele C. civil sau militar. măsuri disciplinare. delimitate pe criterii interjudeţene). procesul-verbal constatator fiind trimis comandantului unităţii din care face parte contravenientul. Astfel. dacă procesul verbal este întemeiat. spre a i se aplica.R. în materia sancţiunilor contravenţionale calitatea de militar în termen42 este hotărâtoare în modul de aplicare a sancţiunii care nu se dispune de organul administrativ competent. de pildă. 44 din Ordonanţa Guvernului nr.). cazul majorităţii orga42 Art.F. etc. • Competenţa teritorială („ratione loci”) desemnează limitele spaţiale sau geografice în care se manifestă competenţa materială a unui organ public. • Competenţa personală („ratione personae”) este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept în funcţie de care se declanşează incidenţa acţiunii normei şi a autorităţii (cetăţean sau străin. • Competenţa temporală („ratione temporis”) desemnează limitele în timp între care o autoritate îşi desfăşoară activitatea. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. comună) sau în funcţie de alte criterii (de pildă. de regulă corespunzătoare unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ. 28 . oraş. major sau minor.Competenţa generală nu trebuie înţeleasă ca o sumă aritmetică a competenţelor speciale deoarece ceea ce aparţine uneia nu se poate exercita de către cealaltă.

Precizăm că acţiunea în timp a unui act normativ nu este determinată de caracterul permanent sau temporar al competenţei autorităţii care l-a emis. 44 Este cazul adeverinţelor privind dreptul de proprietate funciară eliberate de comisiile prevăzute de Legea nr. şi temporară când există asemenea limite fixate în activitatea unui organ. Există şi organe administrative temporare.43 ori diversele comisii de recensământ sau cele în materie electorală. de pildă) după care îşi încetează efectele ieşind din vigoare. cum ar fi de pildă. De aceea este posibil ca un act temporar să fie emis de o autoritate permanentă după cum un act stabil44 să provină de la un organ temporar. 18/1991 (republicată). în redactarea sa iniţială. 18/1991. care au întotdeauna o competenţă numai temporară. 43 Art. 1/2000 29 . modificată prin Legea nr. fie el şi organ temporar. Aceste acte pot fi emise atât de organe cu activitate permanentă cât şi de organe cu caracter temporar (de pildă. deoarece manifestarea de voinţă odată produsă are o existenţă independentă de autorul ei. În acest sens o autoritate cu activitate permanentă poate primi şi competenţe temporare. cazul comisiilor locale constituite în scopul stabilirii dreptului de proprietate în materie funciară. 11 din Legea fondului funciar nr. anume create pentru soluţionarea unor sarcini provizorii. care-şi încetează activitatea la realizarea sarcinilor pentru care au fost înfiinţate ori la data fixată prin lege. Competenţa temporară nu se confundă cu organele temporare şi nici cu actele temporare. Actele administrative normative cu caracter temporar produc efecte limitate în timp până la intervalul de timp sau data prevăzută de ele sau de actul superior ori până la încetarea consecinţelor evenimentelor care le-au determinat adoptarea (calamităţi naturale.nelor executive. diverse comandamente constituite pe plan local în situaţii de calamităţi).

O situaţie specială se ridică în cazul autorităţilor administrative alese (primari. când ea soluţionează un conflict dedus judecăţii sale emiţând un act jurisdicţional având stabilitatea unei hotărâri judecătoreşti. şi competenţă nejurisdicţională sau necontencioasă sau de administraţie activă lipsită de această trăsătură şi limitată la organizarea aplicării legii. ci doar a limitării în timp a mandatului pentru care au fost aleşi membrii ce îl compun. consilii locale) sau desemnate (guvern) când nu se pune însă problema competenţei temporare a organului. Legea cadru a descentralizării nr. mai distinge între competenţe exclusive. 30 . 195/2006. După caracterul şi principiile care îi stau la bază competenţa autorităţilor administrative poate fi contencioasă sau jurisdicţională. delegate şi partajate (paralele sau concurente).

Prin structura unui sistem desemnăm modul de organizare sau de dispunere internă a elementelor componente ale sistemului. Privit în mod distinct sistemul puterii executive sau al administraţiei publice se prezintă ca o grupare ce înfăptuieşte activitatea executivă în mod unitar prin raporturile ierarhice în care se află autorităţile componente unele faţă de altele având în frunte guvernul. organ suprem. Sistemul autorităţilor publice reprezintă ansamblul formelor organizatorice prin care se manifestă sau se exteriorizează puterea publică. executiv şi judecătoresc. Aceste autorităţi sunt elemente structurale ale întregului a cărui unitate este asigurată 31 . motiv pentru care ele se grupează după forma fundamentală sau funcţia esenţială pe care o desfăşoară în subsisteme distincte şi anume legislativ.Capitolul 2 Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice 1. numite şi puteri. aflate într-o strânsă unitate şi relaţii de interdependenţă determinate de modul de exercitare al acestei puteri. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice Prin sistem înţelegem un ansamblu coerent de elemente reunite şi aflate în relaţii de interdependenţă. Între organele statului există şi deosebiri determinate de forma specifică în care contribuie la realizarea puterii publice.

poate fi subordonat unui organ central care îi este ierarhic superior. În general. Relaţiile au caracter ierarhic datorită nivelelor de competenţă materială şi teritorială diferită a respectivelor autorităţi ceea ce le deosebeşte pe plan vertical pe cele asemănătoare şi pe plan orizontal pe cele diferite. a competenţei materiale şi a celei teritoriale a 32 . Aprecierea poziţiei unui organ în raport de altul depinde de sistemul de referinţă utilizat. Relaţiile ierarhice exprimă legătura dintre formele de organizare a puterii. în această unitate. cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai înaltă a organizării sistemului administrativ cu atât creşte numărul organelor supra şi subordonate. centrale şi locale. respectiv dintre organele ce compun sistemul administrativ.şi de trăsăturile lor comune reieşite din modul de alcătuire. iar cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai joasă numărul organelor subordonate scade. Ceea ce asigură existenţa şi desfăşurarea omogenă a relaţiilor ierarhice este atât unitatea cât şi diferenţa. de pildă. funcţionare şi atribuţii. a celei administrative în special. Relaţiile de subordonare exprimă poziţia şi legăturile în care se află un organ ierarhic inferior dependent faţă de un organ ierarhic superior. de conducere şi de execuţie. După poziţia unui organ faţă de altul în cadrul relaţiei ierarhice distingem relaţii de supraordonare şi relaţii de subordonare. Relaţiile de supraordonare definesc poziţia specifică a unui organ superior faţă de altul inferior prin puterile conferite în cadrul aceluiaşi sistem. Astfel. precum şi din activităţile desfăşurate. exprimă caracterul nu numai unitar dar şi centralizat al organizării de stat în general. un organ judeţean deşi poate fi ierarhic supraordonat faţă de unul municipal. Existenţa ierarhiei administrative în care se cuprind autorităţi supra şi subordonate. în care relaţiile ierarhice se stabilesc (direct sau indirect) din treaptă în treaptă asigurând omogenitatea puterii executive ca sistem şi acţiune.

în cazul ţării noastre. un organ de acelaşi nivel teritorial. Ionescu. Pe de altă parte.respecti-velor autorităţi. iar sub aspectul competenţei teritoriale se constituie două nivele.45 Într-adevăr. dar având o competenţă materială mai îngustă. 122. în timp ce în cazul similitudinii de competenţă materială distincţiile de competenţă teritorială determină aceleaşi raporturi. cit. specială (de exemplu. două organe având aceeaşi competenţă materială (un minister şi organul său din teritoriu). o subordonează. la identitatea de competenţă teritorială diferenţierile de competenţă materială stau la baza raporturilor ierarhice. are anumite drepturi 45 R. în principiu. dar o competenţă teritorială diferită – în sensul că una o subsu-mează pe cealaltă – de pildă. aflat pe o poziţie superioară într-un sistem. oraşele şi comunele. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă Supra şi subordonarea desemnează raporturile dintre două organe în temeiul cărora unul dintre ele. 2. op. generală. având o competenţă materială mai largă. una naţională şi alta locală. Rezultă că. se vor afla în raporturi ierarhice. guvernul în raport de ministere). două trepte ierarhice şi anume treapta judeţeană (a municipiului Bucureşti) şi treapta localităţilor centre administrative. apare supraordonat faţă de un alt organ de nivel teritorial similar. unul central sau naţional şi altul teritorial sau local subsumat celui dintâi. Sub aspectul competenţei materiale distingem competenţa generală şi competenţa specială. pag. corespunzător organizării administrativ-teritoriale. prima având o sferă mai largă de cuprindere decât cea de a doua pe care o subsumează. de pildă. 33 . la rândul său. şi de regulă. respectiv municipiile (şi sectoarele municipiului Bucureşti). iar cel din urmă nivel cunoscând..

Iovănaş. de a îndruma. pag. Conţinutul acestor raporturi este format din dreptul de a conduce. prin 46 M. dar o asemenea atribuţie este conferită în mod cu totul excepţional. 34 . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. • Dreptul de a înfiinţa şi organiza autorităţi sau organe este expresia cea mai deplină a raporturilor de subordonare deoarece autorul acestei acţiuni devine ierarhic superior celeilalte părţi.49 diferite organe centrale de specialitate ce funcţionează pe lângă el. are obligaţiile corelative de a îndeplinii dispoziţiile organului supraordonat decurgând din aceste drepturi şi în faţa căruia este răspunzător. nr. altele decât ministerele. Hotărârea Guvernului nr. 106. Mult mai frecvent este atributul executivului de organiza autorităţi subordonate. cit. Anghene. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului (abrogată). 1978. întrucât.46 Raporturile ierarhice administrative operează între autorităţile executive deoarece aceasta nu se subordonează altor categorii de organe ale statului. unele atribuţii.47 După unele opinii în conţinutul acestor raporturi ierarhice mai intră şi dreptul de a înfiinţa şi de a organiza autorităţi subordonate. 4/1967. de regulă. limitativ şi expres executivului.50 determinându-le structura. pag. Sistemul organelor administrative în lumina prevederilor Constituţiei. op. 48 I. însăşi crearea autorităţilor administrative are loc prin lege. Guvernul poate înfiinţa. 11 din Legea nr. pag.decurgând din aceasta faţă de organul aflat pe o treaptă inferioară şi care are anumite obligaţii faţă de organul superior tocmai datorită poziţiei în care se află.. 49 Art. potrivit legii.48 Obiectul acestor raporturi îl reprezintă conduita părţilor – organe publice – corespunzătoare drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. 259. Bucureşti. de a coordona şi de a controla activitatea organului subordonat care. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. la rândul său. în „Revista Română de Drept”. 50 De pildă. Cu toate acestea. 15 47 Dicţionar de drept constituţional administrativ. raporturile cu alte autorităţi.

215/2001). numirea conducătorilor sau şefilor organelor subordonate şi a structurilor lor interne. unor inspecţii şi inspectoare). în ordinea descrescândă a puterilor conferite. aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a acestora. îndruma şi coordona autorităţile subordonate este o altă componentă derivând din raporturile ierarhice. în mod distinct. consiliul local aprobă regulamente de organizare şi funcţionare a serviciilor publice (art. fiecare dintre aceste atribute – mai puţin dreptul de decizie. dreptul de conducere include dreptul de decizie.norme de detaliere a reglementărilor legislative. ceea ce asigură unitatea de acţiune a sistemului. chiar dacă o lege de organizare şi funcţionare nu le-ar mai enumera. putând fi încredinţate. 35 . de pildă. de îndrumare. Pe câtă vreme aceleaşi drepturi pentru a fi exercitate de alte autorităţi neaflate în raporturi ierarhice cu organele faţă de care le-ar manifesta vor trebui încredinţate întotdeauna expres şi limitativ conferite (de pildă. „e” din Legea nr. În acelaşi atribut se cuprind şi alte prerogative cum ar fi. de coordonare şi de control. Aşadar.51 • Dreptul de a conduce. De aceea este de făcut menţiunea că din dreptul de conducere ierarhică decurg toate celelalte drepturi – mai reduse ca şi prerogative – ce formează conţinutul raporturilor ierarhice. 38/2 lit. 51 De pildă. verificând executarea măsurilor dispuse. şi altor autorităţi executive nesupraordonate faţă de organul cu privire la care ele se exercită. care este chintesenţa conducerii – putând subzista independent şi în afara raporturilor ierarhice. Dreptul de conducere reprezintă acea facultate conferită unui organ ierarhic superior în temeiul căruia el poate emite acte obligatorii pentru autoritatea subordonată şi pe care aceasta din urmă trebuie să le îndeplinească. etc.

de pildă. op. Aşa. 36 . având tangenţă şi cu atribuţiile unor organe din sisteme diferite. pag 107 şi următoarele.. normele metodologice de elaborare şi de execuţie a bugetelor locale stabilite de Ministerul 52 I. fie prin intermediul unor reguli generale ce vizează competenţa acestuia din urmă (de pildă. Îndrumarea operativă curentă şi îndatorirea realizării ei nu este identică cu obligativitatea respectării normelor juridice cu forţă superioară deoarece acest din urmă aspect nu derivă din raportul de subordonare. Într-adevăr. Iovănaş. Îndrumarea se realizează pe calea emiterii indicaţiilor sau îndrumărilor operative curente cu privire la modul în care organul subordonat trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile. de protecţie a muncii. precizări sau interpretări privind dispoziţiile şi modul lor de aplicare în materie). vizat de exerciţiul acestui drept. dar a căror competenţă vizează relaţiile sociale.În legătură cu dreptul de îndrumare a organelor inferioare menţionăm:52 1. în urma verificării. din domenii sau ramuri de activitate.). comparativ cu atributul de îndrumare ce poate fi conferit altei autorităţi executive neierarhice în raport cu organul de îndrumat şi care vizează numai anumite aspecte strict determinate. se impune precizarea că îndrumările pot fi date în legătură cu toate aspectele activităţii autorităţii inferioare. pot da. organele executive sunt ţinute să respecte şi să realizeze şi prevederile juridice ale actelor altor organe faţă de care nu se află în raporturi ierarhice. gărzi care. cit. aşa cum este cazul unor inspecţii şi inspectorate. etc. 2. îndrumări obligatorii de urmat în activitatea organului controlat (în materie financiară. sanitar-veterinară. Cu privire la sfera atribuţională a organului subordonat. cât şi pentru cazuri concrete deduse spre rezolvare autorităţii sau funcţionarului din subordine şi faţă de care organul sau funcţionarul superior – sesizat sau din oficiu – îşi exprimă punctul de vedere sau opinia. de pildă.

cit. . 2 din Legea privind finanţele publice nr. eventual. nu poate să-l substituie şi să-l înlocuiască pe acesta din urmă în atribuţiile sale.. 3. indiferent de competenţa lor materială – prin care se includ sau nu în sistemul financiar-bancar – sau de cea teritorială (de nivel naţional. totuşi. Iovănaş. 10/1991 (abrogată) I. nu numai de cele făcând parte din reţeaua sanitară. De la acest principiu există unele excepţii. ea nefiind numai de competenţa 53 54 Art. 108 37 . ceea ce înseamnă că organul superior deşi poate interveni în activitatea celui inferior. conferit prin lege. Se pune problema limitelor în şi până la care dreptul de îndrumare se poate exercita. de a le înlocui cu propriile reguli. pag. teritorial) şi nu numai de către organele financiar-bancare din teritoriu subordonate acestui minister. În mod similar. întrucât exerciţiul său – derivând din conţinutul raporturilor de subordonare – este totuşi limitat de independenţa operativă de care trebuie cel puţin să dispună un organ executiv. op. central sau de nivel local. de regulă. 56 alin.54 .Economiei şi Finanţelo53 trebuie respectate de toate autorităţile executive a căror activitate are tangenţă cu realizarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti publice.posibilitatea normativă a organului superior de a abroga acte de reglementare cu forţă juridică inferioară şi.situaţia în care organul superior are dreptul. normele Ministerului Sănătăţii şi Familiei vizând igiena şi salubritatea locurilor de muncă trebuie respectate şi aplicate de către toate autorităţile administrative. de a exercita o anumită atribuţie comună atât lui cât şi organului subordonat. ca subiect distinct de drept. În cadrul raporturilor de subordonare operaţiunea desfiinţării unui act emis de către o autoritate subordonată (adică lipsirea lui de efecte juridice obligatorii garantate de constrângerea publică) poate viza şi acte individuale într-o gamă largă prin intermediul suspendării (ca desfiinţare temporară) sau a anulării ori revocării (ca desfiinţare definitivă a actului juridic).

concrete. 29/1990 38 . 5 alin.305. va trebui să introducă o reclamaţie la acel organ sau cel ierarhic superior acestuia şi numai dacă nu este mulţumit de soluţia dată va putea declanşa litigiul judiciar (art. 1. 2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ nr. actul normativ. dacă prin ele s-au produs vătămări ale drepturilor legal recunoscute persoanelor. cel vătămat în drepturile sale recunoscute lege înainte de a se adresa justiţiei cu o cerere de chemare în judecată a autorităţii executive emitente a actului administrativ care l-a lezat. iar persoana astfel acţionată poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate este supusă judecăţii. Asemenea situaţii se pot ivi frecvent prin controlul ierarhic. 2129/1979 a Tribunalului Suprem Secţia civilă în Culegere de decizii pe anul 1979. autoritatea superioară va putea modifica şi chiar înlocui cu propriul act prin care dă o anumită rezolvare cazului respectiv. În asemenea cazuri şi pentru situaţii individuale. inclusiv cel interpretativ – prin care un organ superior îşi exprimă un punct de vedere cu privire la aplicare unei dispoziţii legale – nu constituie un act susceptibil de cenzurare judiciară pe cale contenciosului administrativ. 13 din Legea contenciosului administrativ nr.56 Dimpotrivă.se pune problema răspunderii juridice în cazul măsurilor dispuse în urma îndrumării ierarhice. 56 Decizia nr.55 . 29/1990). Astfel. pe calea reclamaţiei. 57 Art. de pildă pentru că au vătămat drepturi legal recunoscute. dacă se solicită despăgubiri.57 • Dreptul de control general este un atribut conferit în cadrul raporturilor ierarhice asupra activităţii organelor infe55 De pildă. în cazul acţiunii judiciare îndreptate împotriva unui act administrativ individual care a vătămat un drept aceasta va putea fi formulată şi împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul.exclusivă a acestuia din urmă. pag. prin exercitarea căilor administrative de atac sau a recursului ierarhic când la nivel superior se dă o anumită soluţie pe care în mod obişnuit o putea emite şi autoritatea a cărei măsură sau act au fost contestate.

respectivele verificări se disting de atributul de control special conferit anumitor organe specializate. ca în exemplele precizate. de genul organelor cu rol coordonator într-un domeniu sau ramură de activitate ori a inspecţiilor specializate. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative Subordonarea administrativă poate fi deplină şi limitată. De aceea. mai ales a celor juridice. în afara sistemului lor. şi numai în baza prevederilor legale exprese. cât şi dreptul de a sancţiona până la eliberarea din funcţie a celor vinovaţi de abatere. dimpotrivă. a eficienţei socialeconomice. 3. nu exclude ci. neaflate în raporturi ierarhice cu subiectele verificate. În această situaţie activitatea de control se desfăşoară asupra autorităţii verificate numai prin prisma specializării competenţei. atât sub aspectul legalităţii cât şi al oportunităţii. fiind un rezultat al raporturilor ierarhice. Caracterul general al controlului denotă cuprinderea în verificare a tuturor formelor concrete de activitate subordonată (acte şi fapte juridice şi nejuridice).rioare ceea ce presupune posibilitatea luării de măsuri eficiente pentru eliminarea oricărei deficienţe constatate. Este deplină atunci când se realizează atât organic cât şi funcţional. cu excluderea altor aspecte. după caz. Astfel. Dreptul de control general. inclusiv suspendarea sau anularea măsurilor ilegale. Subordonarea organică are un conţinut larg decurgând din dreptul organului superior sau pe lângă care funcţionează autoritatea subordonată de a o organiza sub aspectul condu39 . precum şi. presupune şi verificări limitate sau forme speciale cu un obiect determinat. fără să trebuiască o consacrare legală expresă a acestora. autorităţile sanitare nu pot controla. respectarea metodologiei financiare. iar organele financiar-bancare nu pot verifica – tot în exteriorul lor – respectarea normelor igienico-sanitare şi de salubritate.

faţă de o autoritate de la acelaşi nivel teritorial (de pildă. serviciul public judeţean. atunci când între cele două părţi ale raportului ierarhic nu se interpune nici o treaptă intermediară (de pildă. avem subordonare unică şi subordonare multiplă (dublă. 40 . organică faţă de una şi funcţională faţă de alta. ● După felul sau natura autorităţii faţă de care operează subordonarea aceasta poate fi exclusivă. Desigur. expresie a dependenţei ierarhice. de regulă. faţă de mai multe autorităţi. în vedere doar simpla coordonare a activităţii organului din subordine faţă de care se exercită drepturi limitate. ● După modul de exercitare subordonarea poate fi directă. Astfel. de a o finanţa şi de a-i coordona activitatea. toate aceste criterii se pot combina între ele dată fiind diferenţa dintre acestea şi finalitatea urmărită. de exemplu. în vreme ce subordonării organice exercitate în paralel i se recunosc drepturi mai extinse (astfel. când între acestea se interpun una sau mai multe trepte ierarhice ceea ce mijloceşte relaţia ierarhică (de pildă. de regulă. minister – organ teritorial judeţean şi organ municipal). Această din urmă subordonare poate fi atribuită separat unui organ conferind anumite drepturi. guvernminister. guvern-perfect) şi subordonare indirectă. respectiv faţă de o singură autoritate sau de un singur sistem şi subordonare neexclusivă sau mixtă. diferite ca şi competenţă materială sau teritorială (de pildă. organ central şi serviciul teritorial sau organ local specializat).). guvern-minister) şi verticală. faţă de propriul minister şi faţă de prefect). ● După poziţia subordonării distingem subordonarea orizontală.cerii. dar materiale asemănătoare (de pildă. ● După numărul subordonărilor. triplă. de regulă. serviciile publice deconcentrate judeţene se subordonează organic şi funcţional faţă de minister şi numai funcţional faţă de prefect). Subordonarea funcţională este mai limitată şi are. etc. între competenţe teritoriale diferite.

felul subordonării influenţează conţinutul raporturilor de subordonare. culte şi patrimoniu ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. pe când cea orizontală asigură doar unitatea la un anumit nivel sau profil teritorial. exclusiv şi orizontal faţă de guvern. marcând latura descentralizatoare a sistemului. abrogată. 9 din Decretul-Lege nr.59 sau cazul Direcţiilor pentru cultură. de exemplu.de pildă. 59 Art. 82 din Legea de organizare şi funcţionare a consiliilor populare nr. subordonarea verticală dă expresie conducerii centralizate a statului asigurând unitatea de comandă şi de acţiune a sistemului în întregul său. 57/1968. 41 . În sfârşit. În administraţia publică românească se mai cunoştea şi aşa-numita dublă subordonare. aflate în subordinea prefecturilor. cât şi ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. ● După lărgimea atribuţiilor proprii conferite distingem o subordonare centralizată (în formele ei strict centralizate şi deconcentrate) şi subordonarea necentralizată (în formele ei descentralizate).58 în conformitate cu autorităţile sau organele de specialitate locale ale administraţiei se subordonau consiliilor locale sau judeţene. direct. 8/1990 privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat (abrogat prin Legea administraţiei publice locale nr.60 58 Dubla subordonare a organelor locale de specialitate era prevăzută de art. 69/1991 şi Legea nr. De asemenea. ministerul se subordonează organic. mai ales pe cale normativă. apoi a consiliilor judeţene şi Ministerul Culturii şi a Cultelor. 5/1990). în timp ce pe treptele inferioare predomină activităţile de execuţie cu carac-ter concret realizate prin acte individuale şi fapte materiale nejuridice. Aşa. de la primul la ultimul organ. unic. având în vedere modalitatea directă sau indirectă a subordonării constatăm că cu cât urcăm pe treptele ierarhiei administrative prevalează acţiunile (actele) de condu-cere şi organizare.

4. 61 Art. noţiunea de organ local de specialitate al administraţiei publice a fost eliminată. ca elemente distincte.61 În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că majoritatea ministerelor au în subordine exclusivă autorităţile similare din teritoriu (finanţe.62 învăţământ. 195/2006. 133/1 din Legea nr. respectiv orga-ne executive. primar) chiar dacă 60 Art. în perspectiva imediată o serie de instituţii de învăţământ. din structuri menite a le permite funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. alcătuite. 26/1 din Legea administraţiei publice locale nr. vor trece treptat în subordine locală. 101/1990 privind înfiinţarea inspectoratelor pentru cultură ale judeţelor şi municipiului Bucureşti.La ora actuală pe plan local funcţionează consiliile locale şi judeţene. Singura dublă subordonare teritorială existentă operează faţă de serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea ministerelor de specialitate şi a prefectului care le conduce (art. Structura autorităţilor administrative Sistemul autorităţilor administraţiei publice este un ansamblu unitar având o structură determinată. etc. Probleme de structură nu se ridică în cazul autorităţilor sau mai bine spus a funcţiilor unipersonale. În studiul nostru interesează aceste structuri. 12 (1) din Hotărârea Guvernului nr. a consiliilor locale sau judeţene. 215/2001.). respectiv compartimentele structurale interne. cultură. 215/2001). 42 . la rândul lor. iar prefectul numit de Guvern este reprezentantul acestuia din urmă având atributul de conducere şi supraveghere a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. compuse sau exercitate de către o singură persoană (ministru. 62 Art. prefect. sănătate. Conform legii cadru a descentralizării nr. sănătate. etc. 2 din Decretul nr.

funcţionarea ei şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce îi revin. Cele mai multe autorităţi executive sunt însă alcătuite din mai multe persoane constituind o colectivitate organizată în mod unitar şi care prin ansamblul ei. oficiul juridic are un jurisconsult sau un consilier juridic) ori din mai multe (de pildă. pag.). În acest sens distingem în mod net între organul unipersonal – de conducere şi funcţia exercitată – faţă de aparatul sau organul ori autoritatea subordonată şi cu privire la care operează anumite atribuţii ale celui care conduce.fiecare din persoanele ce îl compun se află într-o relaţie ierarhică de subordonare directă cu un şef ierarhic (de birou. inclusiv pe plan normativ. oficiu.64 . exercită cu titlu permanent sau temporar atribuţii de natură omogenă. 64 Astfel.se poate compune dintr-o singură persoană (de pildă. Proiectarea structurilor organizaţionale. în ansamblul său.74. ceea ce 63 A se vedea C. 40/1990). 1974. adică apropiate.) ca organ de conducere unipersonal sau colegial. cu efecte interne sau în afara organului condus.reprezintă organul sau funcţia de conducere şi care poate emite acte juridice în nume propriu. serviciul sau direcţia). ministru-minister. după cum şi cea dintâi are atribuţii şi competenţe distincte (de exemplu. cât şi prin modul de alcătuire. etc. învecinate sau comune. 43 .63 interesând funcţionarea şi realizarea activităţilor autorităţii din care face parte. primar-primărie.compartimentele exercită atribuţii de natură omogenă. prefect-prefectură. Compartimentul organizatoric al unei autorităţi administrative reprezintă unitatea structurală – alcătuită din una sau mai multe persoane – aflată sub unică conducere şi care. Editura Politică. în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor unele departamente şi direcţii au organizate consilii militare ca organe consultative ale comandanţilor (art. Hidoş. 16 din Legea nr. etc. Această unitate structurală sau compartiment are o serie de trăsături: . . Bucureşti. defineşte organizarea sau structura instituţiei.

. cit. Aceste atribuţii sunt fie necesare asigurării funcţionării autorităţii respective (în cazul compartimentelor funcţionale.. financiar. În structura autorităţilor administrative distingem biroul. Această autoritate are în subordine ierarhică directă pe şefii diviziunilor interne de cea mai mare complexitate aflaţi în subordinea şefilor nemijlocit subordonaţi conducătorului autorităţii respective. calitate ce revine numai autorităţii din care fac parte. op.structurile interne deşi dispun de competenţe proprii în realizarea atribuţiilor ce le revin nu au. de pildă. de regulă.65 Compartimentul simplu sau elementar este acea unitate structurală internă în care între conducătorul ei şi celelalte persoane componente nu se mai interpune alt subiect.determină. pag. etc) sau îndeplinirii sarcinilor şi competenţelor proprii (în cazul compartimentelor de specialitate care diferă de la organ la organ) manifestându-se mai ales în exteriorul organului. 116. în sensul că acestea sunt directe sau indirecte. capacitate juridică proprie deoarece nu pot intra în raporturi juridice directe cu alte subiecte de drept. distingem compartimente simple şi compartimente complexe. . personal. Compartimentul complex reprezintă o reunire de compartimente elementare sau chiar complexe supuse aceleiaşi autorităţi ierarhice unice. salarizare.în funcţie de genul de relaţii stabilite între persoanele ce compun compartimentele şi conducător. 44 . biroul este compartimentul elementar de bază şi cea mai mică diviziune structurală în cadrul căreia şeful de birou este singurul care dispune de autoritatea directă asupra subordonaţilor neexistând o altă autoritate în acelaşi sens. în relaţiile cu terţii. de altfel. reprezentată de conducerea sa. Hidoş. serviciul şi 65 C. De pildă. însăşi reunirea lor în cadrul aceleiaşi componente structural organizatorice. cele de administraţie.

20 pentru direcţie).birourile se organizează pentru îndeplinirea unei activităţi omogene care impune o delimitare organizatorică minimală distinctă.serviciul se organizează pentru îndeplinirea unor activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare pentru care se cere o conducere unitară. în teritoriu 45 . şi chiar crearea de structuri atipice (de pildă. totuşi un birou se poate subordona direct directorului de direcţie (mai ales dacă are atribuţii de control). decât celei imediat superioare.direcţia generală se organizează pentru delimitarea unui grup de activităţi ce reprezintă un domeniu sau un sector de activitate. de regulă.departamentul se organizează în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente inferioare sau care vizează coordonarea şi orientarea lor de manieră globală. De pildă. dintre care unele pot funcţiona independent în sensul că se subordonează direct unei alte structuri. 8 pentru servicii. deşi directorul direcţiei are în subordine şefii serviciilor componente. . . 6 pentru birou.direcţia. departamentul le poate cuprinde pe toate). Fiecare compartiment superior are în compunerea sa structuri inferioare sau mai simple (de pildă. . . raportul dintre personalul de conducere şi cel de execuţie. Reglementările legale stabilesc dimensiunea numerică a personalului care compune un compartiment sub aspectul unui minim pentru fiecare (de pildă. iar în cazul celor centrale (ministere) se mai adaugă direcţia generală şi departamentul care au. inspecţia) ori în afara autorităţii.direcţia cuprinde mai multe servicii ori birouri care desfăşoară activităţi ce necesită o coordonare. mai precis conducerii acesteia. iar aceştia pe şefii de birou. următoarele caracteristici şi anume: . oficiul.

Structura organului administrativ şi a legăturilor ierarhice (directe şi indirecte orizontale şi verticale.sau chiar în străinătate. organice şi funcţionale) sunt reprezentate grafic prin organigramă. se vor afla la acelaşi nivel ierarhic. Nivelul ierarhic al unui conducător de compartiment şi deci al compartimentului. în cadrul unui minister. direcţia întră în compunerea departamentului. pe care fiecare persoană şi postul pe care-l ocupă. secretarul sau subsecretarul de stat ce conduce departamentul la directorul general al direcţiei generale. şeful unei direcţii generale independente poate fi pe acelaşi plan ierarhic faţă de ministru cu şeful departamentului din aceeaşi autoritate executivă. corespunzător atribuţiilor pe care le are în structura în care îşi desfăşoară 46 . În cazul organelor administrative cu mai multe compartimente complexe prin sistemul delegărilor interne succesive de autoritate se stabilesc relaţii sau linii ierarhice între conducătorii anumitor compartimente. serviciile între ele şi faţă de birouri) se pot situa pe aceeaşi linie ierarhică cu al altor compartimente sau diviziuni – diferite. De pildă. îl deţin în ierarhia administrativă. continuând cu şeful de serviciu şi terminând cu şeful de birou. mai mici sau mai mari – dacă există aceeaşi poziţie de subordonare directă sau pe acelaşi plan (nivel ierarhic). şefii tuturor departamentelor din cadrul unui minister se află la acelaşi nivel ierarhic faţă de ministru sau şefii de birou faţă de şeful de serviciu. de la ministru. deşi este identic cu cel al structurilor similare (de pildă. de pildă. Aşa. De pildă. Cum într-un organism complex se stabilesc mai multe linii ierarhice. conducătorii compartimentelor de aceeaşi mărime şi având acelaşi grad de subordonare faţă de conducerea autorităţii administrative în ansamblul ei. deşi. de raporturile sale cu altele. în mod obişnuit. toate în funcţie de specificul atribuţiilor revenind acelui organ. Aceasta reflectă locul.

A se vedea anexele 1-7. pag 79. op. Atunci când această schemă reflectă şi retribuţia personalului suntem în prezenţa statului de salarii (sau de plată). Iovănaş. 114. cât şi a atribuţiilor care-i revin se face prin fişa postului ce conferă titularului său şi cunoaşterea locului în cadrul compartimentului său de activitate precum şi a legăturilor sale ierarhice directe şi indirecte. Funcţionarul din organele administrative îndeplineşte o funcţie publică. adică un complex de drepturi şi obligaţii cu care este învestit în vederea îndeplinirii atribuţiilor organului din care face parte.. Clasificarea organelor şi structurilor administrative • După criteriul competenţei materiale67 organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe 66 67 C.cit. Această fişă este o reflectare particularizată a prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii respective şi care. op. Hidoş. 47 . Când sunt nominalizate şi persoanele care ocupă efectiv posturile respective avem statul de personal. reprezintă statul de funcţii al autorităţii respective în care se reflectă numărul efectiv al persoanelor care pot funcţiona pe posturile existente.. pag. Descrierea fiecărui post sau funcţii.66 Organigrama este o reflectare grafică a structurii şi posturilor din organul administrativ. cit. 5. corespunzătoare structurii sale organizatorice (organigramei). I. la rândul său este o ilustrare normativă a structurii organizatorice şi atribuţionale. a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească persoana care-l ocupă.activitatea. Totalitatea funcţiilor dintr-un organ executiv. precum şi acelei relaţionale interne fiind un act administrativ intern esenţial pentru buna funcţionare şi organizare a autorităţii executive.

în vreme ce autorităţile cu competenţă limitată nu pot proceda la fel. iar în a doua o mare diversitate de organe. Cele cu competenţă generală se caracterizează prin atribuţii vizând ansamblul activităţii executive. orăşeneşti şi comunale). îndrumarea şi controlul celor dintâi. în vreme ce ultimele au atribuţii în mai multe ramuri sau atribuţii tangente cu sfera de acţiune a mai multor organe. hotărî în probleme de competenţă specială. În organele de ramură se cuprind. precum şi organele în teritoriu ale acestora. acestea din urmă exercitând conducerea coordonarea. prefecţii de judeţ şi primarii de localităţi. de regulă. la rândul lor. celor cu competenţă generală de la acelaşi nivel teritorial. Serviciul Român de Informaţii). Comisia Naţională de Statistică). de ramură sau de domeniu. organele de specialitate se clasifică în organe de ramură şi organe de domeniu. Banca Naţională. 48 .organele cu competenţă specială se subordonează. Organele cu competenţă specială sau organele de specialitate ale administraţiei publice sunt acele autorităţi ale căror atribuţii sunt limitate la o singură ramură sau domeniu de activitate. purtând diferite denumiri. Organele de domeniu pot fi. organe de sinteză de coordonare şi de control. inclusiv serviciile deconcentrate de specialitate. . de regulă.cu competenţă specială. Această clasificare are mai multe consecinţe: . în principiu. consiliile locale (judeţene. municipale. de regulă. ministerele şi organele subordonate lor. în toate ramurile şi domeniile. alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (de pildă. la nivel naţional. Distincţia dintre ele constă în faptul că primele conduc activitatea dintr-un sector executiv deosebit de limitat. neministeriale (de pildă. categorie în care intră guvernul. de la respectivul nivel teritorial.organele cu competenţă generală pot. La rândul lor. În categoria lor intră ministerele.

organele de gospodărire a apelor constituite pe bazine hidrografice. ministerele. organele locale de specialitate ale administraţiei de stat (de pildă. .) sau pe alte criterii (militare). coordonare şi control. cazul majorităţii. denumite servicii publice deconcentrate precum şi organe ce nu reflectă această organizare fiind constituite.deşi între organele de ramură şi cele de domeniu nu există raporturi ierarhice. • După durata funcţionării distingem organe permanente. aşa erau direcţiile judeţene de cultură) sau organele în teritoriu ale autorităţilor administraţiei centrale de specialitate purtând diverse denumiri (Inspectoratul şcolar judeţean.. totuşi primele sunt legal obligate să prezinte ultimelor situaţii şi date necesare activităţilor de sinteză. În prima categorie intră guvernul. organele locale sau cele din teritoriu pe care le conduc. de pildă.R. interjudeţean (Regionale C.organele superioare pot hotărî în probleme de competenţa organelor subordonate. Consecinţele acestei clasificări sunt două: . direcţia judeţeană a finanţelor publice) constituite la anumite nivele ale organizării administrativ-teritoriale. 49 . alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. respectiv după modul cum îşi exercită atribuţiile la nivelul întregii ţări sau la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.. • După competenţa lor teritorială organele administraţiei publice se clasifică în organe centrale şi organe locale. potrivit competenţei lor materiale.F. în timp ce acestea din urmă nu au o asemenea atribuţie în raport cu primele. diverse comisii create pentru situaţii determinate (calamităţi. după cum şi organele de nivel superior al organizării administrativteritoriale exercită aceleaşi atribuţii faţă de nivelul ierarhic inferioare din unităţile administrative. iar în cea de a doua consiliile locale. etc. şi organe temporare.autorităţile centrale au în subordine. îndrumă şi controlează.

şi organe colegiale alcătuite din mai multe persoane (de pildă. funcţionând în cadrul sau pe lângă autorităţile cu competenţă deplină. • După plenitudinea puterilor conferite avem organe cu competenţă deplină.recensământ. de pildă guvernul. • După modul lor de conducere distingem organe cu conducere unipersonală (ministerele). de punere în executare şi de control a realizării actelor juridice. ajutătoare. împroprietărire funciară) cu existenţă limitată în timp. organe cu conducere colegială. iar ultimele în numele altei autorităţi care le-o conferă sau le-o retrage după necesităţi. alcătuite dintr-o singură persoană. • După natura activităţii desfăşurate se disting autorităţi de administraţie activă. nejurisdicţională. în care doar o parte a personalului alcătuieşte conducerea (este cazul autorităţilor executive având un consiliu sau colegiu ca organ deliberativ) şi organe colegiale de conducere (unde întreaga autoritate o exercită plenul organului. guvernul şi consiliul local). după puterea deţinută. primele exercitându-şi competenţa în nume propriu. • După alte criterii de clasificare. şi organe cu competenţă auxiliară. • După modul de exercitare a competenţei distingem organe cu competenţă proprie sau exclusivă şi organe cu competenţă delegată sau încredinţată. prefectul şi primarul. alegeri. şi autorităţi administrative jurisdicţionale care soluţionează litigii derivând din încălcarea legii adoptând acte juridice definitive sau stabile (de pildă. autorităţile executive se pot grupa: în funcţie de poziţia lor în ierarhia administrativă în care sens distingem organe superioare ierarhic şi inferioare ierarhic. iar ultimele desfăşoară activităţi de pregătire a emiterii. consiliile locale). decizională. organe de decizie şi de execu50 . comisiile judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate funciară). • După modul de compunere distingem organe unipersonale. Primele pot emite acte juridice.

• Un criteriu utilizat în ştiinţa administraţiei este cel al naturii şi răspândirii (diseminării) structurilor în care sens distingem structura funcţională şi structura teritorială a administraţiei. 75. Negoiţă. .68 ceea ce ar corespunde. 62 şi următoarele.. 68 69 Al. pag. sub aspectul structurilor funcţionale se pune problema dacă în funcţie de sarcinile revenite administraţiei acestea necesită prin specificitatea lor şi o formă organizatorică distinctă şi de sine stătătoare care să le ducă la îndeplinire. 67. în linii mari. pag. 80-81.care este volumul şi ponderea sarcinilor şi noilor atribuţii. cit. etc. după modul de constituire avem organe alese şi numite. Idem.ţie. op.dacă acest volum şi natura lui permite rezolvarea şi.69 În acest sens. op. Ştiinţa administraţiei. respectiv de tip ministerial sau neministerial. 51 .. . Starosciak. pag. Printre considerentele sau criteriile care stau la baza creării unei structuri funcţionale s-au avut în vedere70 următoarele: . iar în caz afirmativ ce formă instituţionalizată trebuie utilizată. Prin structură funcţională se înţelege starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei publice corespunzător divizibilităţii sau indivizibilităţii sarcinilor specifice executivului în strânsă legătură cu modul de distribuire a lor între organe sau compartimente. respectiv. În privinţa clasificării structurilor administrative şi ea se realizează după numeroase şi variate criterii. 70 J.ce sarcini trebuie rezolvate şi în conformitate cu care se vor dobândi sau nu şi atribuţii noi. cit. după calitatea persoanelor ce le compun se disting organe civile şi militare. încredinţarea sa structurilor deja existente sau dacă se impune crearea de noi structuri. criteriul competenţei materiale şi celei teritoriale din dreptul administrativ.

52 . poliţe sau crearea de autorităţi sau instituţii specializate. politice. cit. destinate a contribui la satisfacerea intereselor colectivităţilor locale şi a membrilor lor. organele de ocrotire a minorilor. . în strânsă corelaţie cu organizarea administrativ-teritorială. Condiţiile71 necesare pentru realizarea structurii teritoriale: . Structura teritorială desemnează starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei corespunzătoare modului de realizare a sarcinilor în profil spaţial. de regulă. organe locale şi teritoriale ale administraţiei publice. motiv pentru care se constituie în teritoriu. delimitată prin unitatea administrativ-teritorială. pag.. după întinderea 71 Al. autoritatea tutelară.acest cadru să fie constituit şi să funcţioneze în teritoriu dispunând. distincte). . instituţionalizat aparţinând administraţiei locale sau teritoriale. Structurile teritoriale ale administraţiei au în vedere faptul că diversitatea sarcinilor de realizat de către organele executive fac imposibilă – dată fiind dimensiunea demografică şi cea teritorială – ca o singură autoritate să le poată realiza pe toate. după caz. .existenţa unei colectivităţi umane locale şi stabile cu nevoi proprii grupată pe considerente geografice. Negoiţă. în materia delincvenţei juvenile conlucrarea dintre învăţământ..modul de gestionare specifică nevoilor sociale locale să impună satisfacerea lor printr-un cadru organizatoric adecvat. 64-65. economice. de independenţă operativă şi funcţională sau chiar de autonomie locală.utilizarea şi a altor criterii având în vedere modul de rezolvare a sarcinilor (pe cale jurisdicţională sau nu) ori obiectul acestora (de pildă.. etc. op.existenţa unui teritoriu (mai mult sau mai puţin întins) asupra căruia urmează să fie exercitată o competenţă spaţială.

administraţii financiare municipale. 53 .. contabilitate. salarizare. în orice organ executiv vom găsi compartimente de personal. învăţământ. Structura funcţională reprezintă acea componentă organizatorică internă prin a cărei activitate se asigură.prerogativelor conferite autorităţilor centrale asupra celor din teritoriu. „administraţii financiare”. • Un alt criteriu de clasificare a structurilor administrative se face după gradul lor de complexitate în structuri simple (când între personalul component şi conducător nu se interpune o altă persoană sau funcţie) şi structuri complexe reprezentând o reunire de compartimente simple cu multiple relaţii ierarhice. etc. secretariat. Ministerul Afacerilor Externe. directe şi indirecte. devenite toate. la nivelul localităţilor. alături de alte compartimente similare. Direcţii generale ale finanţelor publice judeţene. dar fără 72 73 Art. Pe de altă parte. distincte sau reunite. • După natura atribuţiilor exercitate în cadrul sau în afara autorităţii respective structurile pot fi funcţionale şi de specialitate. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci). În acest sens există cazuri de structuri administrative constituite numai la nivel central întrucât este posibilă rezolvarea sarcinilor fără concursul unor structuri şi în teritoriul naţional (de pildă. cele de poliţie sau cele financiare73). dacă legea le recunoaşte această competenţă. în numeroase cazuri ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizează în teritoriu sau înfiinţează organe în subordinea lor. juridic. Astfel. circumscripţii fiscale orăşeneşti. 117 (2) din Constituţie. percepţii rurale. buna funcţionare a autorităţii şi crearea condiţiilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor legale.72 care pot acoperi toate sau aproape toate unităţile administrativ-teritoriale (de pildă.

etc. precum şi juridic şi legislaţia muncii.) sunt constituite în cadrul autorităţilor administrative ce fac parte din sisteme sau subsisteme bazate pe raporturi ierarhice între elementele componente. etc. oficii) sau se pot regăsi chiar în structurile ministeriale (tezaur. Pe plan teritorial. de pildă. dar şi ca volum de activitate. direcţia tratatelor. • După caracterul omogen sau neomogen al atribuţiilor şi competenţelor exercitate distingem structuri tipice şi structuri individuale sau atipice. inspecţie. din subordinea guvernului sau ministerelor (consilii. Desigur. Structurile tipice (departamente.de care nu se poate concepe însăşi existenţa respectivei autorităţi. printre altele. trezorerie. celui exterior şi al turismului.). unicat. Structura de specialitate este compartimentul constituit după necesităţile de rezolvare a sarcinilor având atribuţii omogene şi distincte şi care determină competenţa materială – desigur într-o parte a ei – a autorităţii respective. compartimente distincte privind forţa de muncă şi şomajul. în cadrul oricărei autorităţi vor precumpăni structurile de specialitate atât ca număr cât şi ca pondere de personal. direcţii.. 54 . într-un minister al învăţământului trebuie să existe două mari diviziuni interne: una vizând învăţământul universitar. servicii. o direcţie judeţeană pentru probleme de muncă şi solidaritate socială cuprinde. Astfel. de regulă. alta pe cel preuniversitar. după cum într-un minister al comerţului şi turismului trebuie să se distingă cel puţin trei mari compartimente corespunzător comerţului interior. salarizarea. etc. în timp ce structurile atipice caracterizează organe.

. simţite sau mirosite înainte de a fi cumpărate. serviciile fiind practic irepetabile. Comparând producţia bunurilor tangibile cu prestaţia serviciilor.Capitolul 3 Serviciile publice 1.perisabilitatea sau non-durabilitatea. auzite. depozitate sau inventariate.eterogenitatea sau variabilitatea . rezultă următoarele caracteristici specifice serviciilor: . fiind influenţate şi de momentul prestării. nu pot fi gustate.intangibilitatea .caracteristică generată de circumstanţele care concură la prestarea lor. . . de la un loc la altul.specificitate care relevă faptul că serviciile sunt invizibile. depozitate.inseparabilitatea serviciilor. vândute şi consumate separat. spre deosebire de bunurile tangibile care sunt produse. fără însă a se realiza un transfer de proprietate între furnizorul serviciului şi consu55 . Caracteristicile serviciilor Serviciile se deosebesc de bunuri sub variate aspecte. prestarea şi consumul serviciului realizându-se simultan. în diferite etape temporale. fiind apreciată de către specialişti caracteristica esenţială a serviciilor. ele variind de la prestator la prestator. particularitate care le face ca să nu poată fi stocate. care au făcut în mod frecvent obiectul analizei formulată de teoria economică.absenţa proprietăţii. . în sensul că beneficiarul unui serviciu îşi satisface o anumită nevoie.

Ed. 115 Maria Ioncică. 1999. desemnând un organism.115 2. cu un conţinut specializat. Rodica Minciu. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens. 114 Ioan Cosmescu. asistenţă socială. Ed. p. astfel: a) în primul rând. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. pază şi ordine. spre deosebire de situaţia ce apare în cazul cumpărării unui bun tangibil. 56 .mator. publică sau privată prin care se realizează o activitate care satisface un interes public (general). sănătate.31-33. într-o lucrare recentă se consideră că serviciile „reprezintă o activitate umană. având ca rezultat efecte utile. Economia serviciilor. 1999. cultură. Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. precum şi în limbajul curent. caracteristici Pentru satisfacerea diverselor cerinţe ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană. Gabriela Stănciulescu.15. transport. imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale.114 Având în vedere aceste caracteristici ale serviciilor dar şi în ideea de a realiza o sinteză a experienţei teoretice şi practice privind definirea serviciilor şi delimitarea lor de bunuri. o persoană juridică. locuinţă. Specificitatea serviciilor publice Serviciul public: noţiune. Bucureşti. În literatura de specialitate. Economia serviciilor. se utilizează sensul organic. etc. Livia Ilie. serviciile sunt activităţi de sine-stătătoare.). Uranus. Totodată. autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit şi sector terţiar”. p. statul sau/şi colectivităţile locale înfiinţează anumite organisme denumite servicii publice.

Paul Negulescu plecând de la opiniile exprimate în doctrina franceză. Paris. profesorul Leon Duguit definea serviciul pu129 blic ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de organismul sau persoana juridică prestatoare a serviciului. autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic. defineşte serviciul public după cum urmează: “Serviciul public este un organism administrativ. p. oraşul sau comuna. conceptele lor fiind preluate de majoritatea ţărilor europene. creat de stat. • un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. care trebuie să fie în mod obligatoriu o persoană publică. 1913. sau/şi o instituţie înfiinţată de acestea. 1907. O primă definire.416 57 . judeţ sau comună. Les transformations de droit public. mai multe definiţii care coexistă şi astăzi. Doctrina din ţară şi străinătate a cristalizat în decursul timpului. p. cu o competenţă şi puteri determinate. natura juridică a organului care îl prestează.b) în al doilea rând. • un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite 3 elemente: • o misiune considerată ca obligatorie pentru stat. Astfel. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul 129 Revue de droit public et de la science politique en France. judeţul. Promotorii acestei definiţii sunt specialiştii francezi în dreptul public.130 Este evident că. respectiv statul. Paris.417 130 Duguit. Prof. este folosit sensul materialfuncţional. datând de la începutul secolului XX consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice. cea clasică.

Iorgovan. asistenţă socială etc.fără titlu de monopol .cu titlu de monopol . Tratat de drept administrativ.Negulescu. putând fi doar beneficiarii acestora (stare civilă. încasarea impozitelor şi taxelor. Ed. cărţilor de alegător şi paşapoartelor. 123 A.situaţii în care este admisă iniţiativa privată (universităţi. în literatura de specialitate a fost formulată teza conform căreia statul poate organiza două categorii de servicii publice: . Impusă de practică. persoane fizice şi persoane juridice să presteze astfel de servicii. Astfel. eliberarea cărţilor de identitate.)132. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă.situaţii în care statul nu permite particularilor. 1996. Bucureşti. autorizările pentru prestarea acestor servicii fiind tot mai frecvent întâlnite în legislaţie.II.65 58 .). op. pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. Nemira. statul şi colectivităţile locale fiind nevoite să încredinţeze unele servicii publice către persoanele private.general al Administraţiunii publice creiatoare.”131 O altă teză.citată. pag. 131 132 P. vol. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii de interes general şi prin intermediul unor firme private. s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme. teatre. asigurări. Faptul că serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele publice. dar sub controlul administraţiei. p. întrucât se aprecia că persoana privată exercită în astfel de situaţii prerogativele puterii publice. coroborat cu dezvoltarea economică a perioadei şi implicit cu necesitatea asigurării unui număr sporit de servicii publice au devenit contradictorii. etc. . protecţie civilă.

dacă o persoană juridică privată.359 din 4 iulie 2001 59 . . pag. Cu toate acestea.). cu nuanţări de la un autor la altul. nr. Partea I-a. Drept administrativ. este autorizată de administraţia publică să presteze unele activităţi de interes general. consideră că ne găsim în prezenţa unui serviciu public. etc. Mai recent.326/2001 . Petrescu. noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul public precum şi în dreptul administrativ. în următoarele situaţii: .133 În acelaşi spirit. Serviciile publice ale statului. serviciile descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc.organe ale administraţiei publice (ministere.legea serviciilor publice de gospodărie comunală134. 1997. Ed. biblioteci. autoarea Rodica Narcisa Petrescu. art.N. teatre.instituţii publice (universităţi.15 134 Publicată în Monitorul Oficial al României. Cluj-Napoca.9 al Legii nr. Cardinal Lex. stabileşte că operatorii/furnizorii/prestatorii de servicii publice locale de gospodărie comunală pot fi în condiţiile prevăzute de lege compartimente de specialitate din aparatul propriu al primarului şi agenţi economici. judeţului şi comunei sunt organizate şi funcţionează ca: . majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele caracteristici: a) este un organism specializat care satisface un interes public. şcoli. definirea sa cunoscând o multitudine de variante.) 133 R.dacă o activitate de interes general sau public este desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice sau o persoană juridică publică organizată de aceasta. .Pe acest fond de idei. inclusiv în ţara noastră.

pentru cele de interes local.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. op. citată. s-a folosit noţiunea de stabilimente de utilitate publică. Tot astfel. pag. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune) sau printr-un act administrativ de autoritate (ex. în temeiul unui act de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului).3 al.215/2001. Legea nr. care în literatura de specialitate interbelică au fost denumite stabilimente publice. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale.38 lit. 12 din Legea nr. Legea nr. se înfiinţează prin lege (ex.104 lit.326/2001 . o altă categorie de servicii publice. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea 135 P. art. conferă consiliilor locale şi judeţene competenţa de a înfiinţa servicii publice de interes local sau judeţean.regii autonome de interes public. Negulescu. Instituţiile publice. b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. 171 60 .i şi art. după caz.135 Pentru organizaţiile folosite de particulari în scopul satisfacerii unor interese publice.. consiliile locale şi consiliile judeţene pot înfiinţa instituţii publice de interes local). prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau.215/2001. Regiile autonome de interes public se înfiinţează aşa cum prevede art. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii.h din Legea nr. c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice. legea administraţiei publice locale şi art. Astfel. prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei.2 din Legea nr.

Ed. serviciul public este definit „ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale de interes public”. se poate aprecia că serviciul public este un organism specializat. judeţului sau comunei. Bucureşti. p. Deşi unele servicii publice realizează venituri proprii (ex.) statul.egalitatea tuturor cetăţenilor faţă de serviciul public. teatrele. 1999. Tratat de drept administrativ român. Management public. atunci când este cazul. Bucureşti 1996. Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public. redarea grafică fiind prezentată în figura nr.Prisăcanu. Faţă de particularităţile relevate. transportul în comun.53-54 61 . 137 Armenia Androniceanu. să le subvenţioneze activitatea. raţiunea constând în satisfacerea interesul general pe care statul îl urmăreşte şi nu realizarea unui profit. d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică. judeţean sau comunal după caz.interesului general. rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte. iar baza materială îi este asigurată din bugetul de stat. Economică. . în scopul de a satisface în mod continuu un interes public. Ed. .1 137 136 V. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice.136 Sau. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate. nefiind admisă întreruperea activităţii. universităţile etc. All.baza materială necesară activităţii se asigură în principal. judeţul sau comunele sunt obligaţi ca. p.3.133. într-o interpretare mai sintetică. după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică. Acest organism este încadrat cu personal de specialitate care exercită funcţii publice. din bugetul statului. de regulă funcţionari publici. Partea generală.

. este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept public. Serviciul public 3. ca 62 . Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit aceleaşi criterii pentru clasificarea serviciilor publice. ale societăţii în general. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. se realizează prin stabilimente publice. de interes public CARACTERISTICI CARACTERISTICI satisface o nevoie locală. tipologie variată. tipologie variată. satisface o nevoie locală. se realizează prin stabilimente publice.Serviciul public Serviciul public Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale de interes public. 3. se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management. management. se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce. furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii în general. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. Fig.1. public. înfiinţat şi care îl conduce.

Jean Rivero definind serviciul public ca fiind „forma acţiunii administrative prin care o persoană publi- 138 139 P.gradul de autonomie locală din administraţie. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze ser-vicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate.organul competent să înfiinţeze un serviciu public. numai o parte a acestuia.138 Din această clasificare. ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. Astfel. pag. stabilit de factorul politic. prof. ne apare în mod evident faptul că autorul a dorit să reliefeze două aspecte şi anume: . în funcţie de resursele de care dispun şi de interesul public. pe de altă parte. Este deci necesar. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public. în principiu. judeţene şi comunale. au competenţa de a înfiinţa. Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de 3 categorii: naţionale. Zona de răspândire a unui anumit serviciu public. prof. iar. pag. Totuşi. Negulescu. Aceeaşi idee este acreditată şi în literatura de specialitate franceză. citată. numai dacă considerau oportun acest lucru pentru colectivitatea locală. care poate fi central sau local. autorul spunea „Crearea unui serviciu public este. rezervată parlamentului. 41 63 .o consecinţă firească a diversităţii acestora şi a modului diferit de abordare al autorilor. servicii publice. În acest sens. o notă comună o reprezintă aceea că autorităţile administraţiei publice locale prestează ele însele o serie de servicii publice. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”. profitând de autorizarea de creare dată de legiuitor. care o putea constitui întreg teritoriul ţării sau. op. 137 Idem.”139 .

În consecinţă. organizează anumite servicii publice care. În acest scop. 12eme ed. posibilităţile financiare la un moment dat. reieşind din context faptul că serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional. Intervenţia autorităţilor administraţiei publice în scopul satisfacerii unei nevoi recunoscută ca fiind publică. nevoia de autofinanţare obligând administraţiile locale să creeze servicii publice după modelul firmelor private. 1987. această listă diferă de la o regiune la alta.39 64 . raţiunea de a fi a administraţiei o constituie satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează. prin crearea unor servicii publice este fixată în funcţie de curentele ideologice care se găsesc la putere. colectarea gunoaielor menajere. precum şi pe plan local. Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi satisfăcute. protecţie socială. perce-perea impozitelor şi taxelor) sau. fie indirect. priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice. Dalloz. este stabilit de factorul politic Lista nevoilor a căror satisfacere trebuie asigurată fie direct de administraţia publică. p. Aceste organisme au un aspect mai mult sau mai puţin de tip administrativ.că îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general”140. apă. gestionează domeniul public şi privat al colectivităţilor oferind servicii publice (transport în comun. etc. Paris. administraţiile prestează în mod direct anumite servicii publice (stare civilă. De regulă. astfel: 140 I.Rivero.). alimentare cu energie. de situaţia economică şi socială a colectivităţilor. de la o colectivitatea la alta. îmbracă o paletă variată de manifestări. etc. Este arhicunoscut şi recunoscut faptul că. Droit administrativ. administraţia îşi propune satisfacerea unor nevoi foarte variate. pentru care consideră ca fiind nejustificată sau criticabilă iniţiativa privată.

administraţia poate recurge fie la organisme care se înscriu strict în cadrul administrativ obişnuit şi funcţionează în întregime după procedee pur administrative. Matei.40 65 . vom constata că ele pot fi grupate după o serie de criterii. sunt suportate în principiu de către colectivitatea care a înfiinţat serviciul. după forma de organizare a serviciilor publice literatura de specialitate distinge trei categorii: 141 I. Marketing. 2000. Bucureşti.delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau semipublice. Analizând sfera serviciilor publice. se prefigurează ideea asigurării resurselor materiale. fie la organisme care au caracter administrativ prin originile lor. financiare şi umane ale serviciului public. . Bazându-se pe aceste premise. sub controlul administraţiei. Alexandru.înfiinţarea unor servicii publice. Economică. autorul Ioan Alexandru defineşte serviciile publice în sens larg ca „ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică. Abordare juridico-administrativă. se apropie de organizaţiile de tip comercial. de la o colectivitate la alta. prin anumite reguli de funcţionare şi controlul cărora li se supun. Aşadar. cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru prima dată sau. Management. din mai multe puncte de vedere. prin cota reprezentativă a capitalului folosit. Cu alte cuvinte. Astfel. pe care colectivitatea o acceptă şi în consecinţă şi-o asumă. având un scop bine precizat. pag. Servicii publice. L.acordarea unor subvenţii către unele firme private. dar care. Ed. numărul şi paleta acestora fiind diferite. .141 Din această definiţie. concomitent cu exercitarea unui control administrativ asupra acestora. supuse autorităţii şi controlului acesteia”. care se adaugă altora deja existente..

eficienţă economică etc.II-a. cerce-tare ştiinţifică.Prisăcaru. etc. asociaţiile.39 din 31 ian.1 din Ordonanţă: „Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau interesul unor colectivităţi locale. învăţământ.regii autonome de interes public142. În practică se constată existenţa unor astfel de organisme. Prin reorganizarea regiilor autonome în societăţi comerciale cu capital de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. 2000 66 . Partea generală. op. V. care îşi desfăşoară activitatea într-o multitudine de domenii. Bucureşti. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate.137 143 Publicată în Monitorul Oficial al României. ori. . sunt oferite de asociaţii şi fundaţii private constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. după caz. s-a urmărit introducerea mecanismelor economiei de piaţă (concurenţă. Deşi. respectiv: societăţile comerciale. citată. . Într-adevăr.organe ale administraţiei publice. Tratat de drept administrativ. Alexandru.). în acest sens se poate constata că legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot organiza regii autonome. 142 I. De asemenea. printre care: protecţie socială. nr. ed. Partea I-a. fundaţiile şi compartimentele funcţionale din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene.39.26 din 30 ianuarie 2000.143 Potrivit art. în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe”. binefacere. ed. inclusiv promovarea managementului din sectorul privat.. All. existând şi alte categorii de organizaţii publice sau private prestatoare de servicii. pag.instituţii publice. obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale de interes naţional sau local. această clasificare o găsim formulată de majoritatea autorilor. pag. în opinia noastră ea este incompletă. observat faptul că o serie de servicii publice. 1996.

Ordonanţa de urgenţă nr. 291 din 29 decembrie 2000. Partea I-a. care stabileşte că operatori furnizori/ prestatori ai serviciilor publice locale de gospodărie comunală pot fi „compartimentele de specialitate din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean…” Având în vedere criteriul obligativităţii de a înfiinţa servicii publice cu un anumit obiect de activitate. Această afirmaţie îşi găseşte suportul legal în mai multe acte normative. care conferă primarului dreptul şi obligaţia de a „asigura funcţionarea serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară”. printre care: . care prevede organizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. tabloul formelor organizatorice care prestează servicii publice de interes local trebuie întregit cu compartimentele funcţionale din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean. au fost adoptate o serie de acte normative care au drept scop descentralizarea unor servicii publice şi organizarea lor sub autoritatea administraţiei locale. în mod indubitabil.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. Obiectul de activitate al acestor servicii 144 Publicată în Monitorul Oficial al României. aprobată prin Legea nr. atât faţă de consiliile judeţene şi consiliile locale. în temeiul unor prevederi legale. precum şi faţă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. distingem două categorii: a) servicii publice obligatori care trebuie înfiinţate de toate autorităţile administraţiei publice locale. cu o dublă subordonare.legea administraţiei publice locale. sunt servicii publice.În sfârşit. 308/2001144. În contextul procesului de reformă al sistemului administraţiei publice. nr. dintre care exemplificăm: . . 312 din 12 iunie 2001 67 .

având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute la alin. şcolile. coordonarea. coroborate cu resursele pe care le au la dispoziţie.1. etc.326/2001: „În funcţie de necesităţi.Legea nr. . Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art. De asemenea. organizarea. actelor de stare civilă. 326 din 28 iunie 2001 . b) servicii publice specifice. stare civilă etc. 12 consacră competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la înfiinţarea. în concret: eliberarea cărţilor de alegător. .servicii publice finanţate parţial din bugetul de stat sau bugetele locale. învăţământ.publice îl constituie evidenţa persoanelor.). (exemplu: bibliotecile. cărţilor de identitate. care în art.servicii publice finanţate integral din bugetul de stat sau bugetele locale. serviciile de furnizare a apei calde şi căldurii etc. a căror organizarea este facultativă. filarmonicile. teatrele. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală. etc. sănătate.2 al Legii nr. serviciile de asistenţă socială. categorie în care sunt incluse serviciile de cultură. respectiv prin hotărâre a consiliului local. putând fi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în funcţie de nevoile concrete ale fiecărei colectivităţi.2 alin. protecţie socială.). acestea realizând şi venituri proprii (de exemplu: serviciile de transport în comun. se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodărie comunală. prin hotărâre a consiliului judeţean. 68 . Precizăm că enumerarea făcută are un caracter exempli-ficativ şi nu exhaustiv.” Având în vedere modul de finanţare al serviciilor publice distingem 3 categorii şi anume: .legea serviciilor publice de gospodărie comunală. vor fi organizate în subordinea prefecturilor „servicii publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor”.

148 I.servicii publice fără personalitate juridică. alimentare cu apă. citat.) Un alt criteriu de clasificare al serviciilor publice îl constituie natura juridică a acestora. Această categorie de servicii au fost denumite în perioada interbelică stabilimente publice. aşa cum am văzut. situaţii în care satisfacerea interesului general este asigurată prin mijloace private. Infrastructură.. au dreptul de a stabili unele taxe. .servicii publice cu personalitate juridică. de asociaţii şi fundaţii constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. după care distingem: .apă şi canalizare.întreţinerea străzilor. locuinţe şi transport: . poate să rezulte direct din lege sau din hotărârea consiliului local sau judeţean. Ele sun persoane juridice de drept public. denumite stabilimente de utilitate publică. gaze naturale. de regulă.26/2000. . După atribuţiile conferite de legislaţie serviciile publice sunt grupate astfel: 148 1.servicii publice care se autofinanţează din propriile venituri (de exemplu: serviciile de colectarea gunoaielor menajere.administrarea traficului. etc. Au de asemenea dreptul de numire al funcţionarilor. organele de conducere exercită puterea ierarhică. Această categorie de servicii este prestată. care sunt organizaţii nestatale. Alexandru. op. . act normativ ce prevede şi condiţiile în care acestea „pot fi declarate de Guvernul României ca fiind de utilitate publică”. pag. pot deţine bunuri din domeniul public. .colectarea şi depozitarea deşeurilor solide. dispun de un patrimoniu şi le sunt afectate venituri din fondurile bugetelor locale sau de stat. care. etc. 89 69 . în cadrul cărora toate drepturile şi obligaţiile se exercită de către autorităţi sau instituţiile publice care le au în subordine. .servicii publice prestate de particulari. sunt citate în nume propriu în instanţă.

monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală în judeţe. Alexandru. oraşe şi comune. 4. organizarea. rezultă din faptul că Parlamentul României a adoptat Legea nr. Activităţi economice: . În sensul legii „Serviciile publice de gospodărie 149 I. 3. .transport public. op.biblioteci şi muzee locale. .149 Deşi nu există o lege care să reglementeze materia serviciilor publice.întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. în regim de drept administrativ sau civil. .gardienii publici 5.administrarea pieţelor şi expoziţiilor. Ordinea şi siguranţa publică: .grădiniţe şi învăţământ primar.energie termică. .teatre şi săli de concerte. Faţă de criteriile enunţate. 2. . Artă. citată. .administrarea fondului locativ public.administrarea de întreprinderi (regii) comerciale. 326 din 28 iunie 2001. . educaţie: .90 70 . unii autori consideră că serviciul public este „acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale. Asistenţă socială şi sănătate: .iluminatul public. .spitale şi dotări pentru îngrijirea sănătăţii. care stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea.centre pentru tineret . în procesul executării legii”. . pag. cultură. cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii.. actualitatea acestora pentru societatea românească în general şi a colectivităţilor locale în special.cămine de copii şi bătrâni. . înfiinţată de autorităţile competente.programele de asistenţă socială.

6 din Legea nr. .326/2001 71 .salubrizarea localităţilor. legea enumeră: . prin: 151 . precizând în acelaşi timp faptul şi în funcţie de necesităţile locale se pot înfiinţa servicii publice având şi un alt obiect de activitate.alimentarea cu energie termică.alimentarea cu energie electrică. În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care se pot organiza astfel de servicii. respectiv: . 326/2001 Art.serviciul public se prestează de organizaţiile aflate sub autoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice.150 Din analiza definiţiei dată de legiuitor.canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale. . rezultă elementele cu notă de constanţă reflectate de literatura de specialitate.comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local. legea garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală. 150 151 art. . . .2 alin1 din Legea nr. având în vedere specificitatea serviciilor publice în comparaţie cu serviciile comerciale.administrarea fondului locativ public. . . având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică”. produsă centralizat. . .alimentarea cu gaze naturale.transportul public local.nevoia socială trebuie să fie apreciată de autorităţile administraţiei publice.scopul serviciului public îl reprezintă satisfacerea unei nevoi sociale.administrarea domeniului public.accesibilitatea egală la serviciile publice de gospodărie comunală. .alimentarea cu apă. Totodată. desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale.

autorii clasifică serviciile publice în două mari categorii şi anume: . serviciilor publice administrative fiindu-le aplicabil regimul juridic administrativ caracterizat prin relaţii de autoritate.regimul juridic distinct. autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. R. Managementul administraţiei publice locale . M. exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil. Costea.dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale utilizatorilor în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor. promovarea şi susţinerea intereselor utilizatorilor..Plumb. Parlagi. Economică. p. 1999. .serviciile publice”152. Ed.serviciile publice. .Dobrescu. I. Bucureşti.accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală. 152 A.dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale.dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărare.servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: . 11-13 72 .servicii publice administrative (SPA) . strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală. În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale . care se particularizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante. .

publice la realizarea cărora nu sunt implicate alte pers. etc..) Serv. cultură.al doilea criteriu de departajare îl constituie obiectul activităţii. sport. diplomatice) Servicii naţionale NIVELUL LA CARE SE REALIZEAZĂ Servicii locale FORMA DE PROPRIETATE Servicii publice monopolizate Servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi 73 .) MODUL DE COOPERARE LA SATISFACERE A INTERESULUI PUBLIC CRITERIU Serv. publice la realizarea cărora participă în mod direct şi alte pers. Servicii publice administrative JURIDIC Servicii publice industriale şi comerciale Serv. drumurilor etc. din afară (ap. publice în realizarea cărora sunt implicate pers. serv. (întreţ. naţională. din rândul clienţilor (învăţământ.

un al treilea criteriu iterat de autori. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor. starea civilă. iluminatul stradal. în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”. în caz contrar fiind vorba despre un SPIC. citată. deratizarea. .. dacă activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private. .3. Parlagi ş. autorii consideră că avem două categorii şi anume: .Fig. pag. 153 153 A. este cel al modului de finanţare a serviciului public. iar în caz contrar ne găsim în prezenţa unui SPA. Potrivit acestui criteriu.2.în sfârşit.a. ecarisajul etc. nr. . autoritatea tutelară. după caz.12 74 . ne găsim în prezenţa unui SPIC atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi dimpotrivă. cum sunt: protecţia civilă.servicii publice cu caracter exclusiv administrativ. în sensul că suntem în prezenţa unui SPA atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil. Tipologia serviciilor publice Astfel. Din punctul de vedere al administraţiei publice.servicii publice care pot fi delegate altor persoane. suntem în prezenţa unui SPA atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local. op. se consideră că suntem în prezenţa unui SPIC. autorii consideră ca ultim criteriu de departajare al serviciilor în cele două categorii ca fiind modul de organizare şi funcţionare.

Înfiinţare Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp. Androniceanu. 4. se impune observaţia că ne găsim într-o perioadă de tatonări. Bucureşti. prin intermediul organismelor publice şi private. Management public.În sfârşit. atât sub aspect legislativ cât şi funcţional. o ultimă referire la criteriile de clasificare a serviciilor publice o vom face prezentând grafic tipologia acestora astfel cum este prezentată în lucrarea „Management public”154 (vezi figura nr. cu precădere în ultimii 2 ani. constituind totuşi domeniul în care s-au produs mutaţii structurale importante. 154 A. care să satisfacă o gamă tot mai diversă de interese publice. precum şi în cele cu regimuri totalitare dar. economică. În ceea ce priveşte organizarea serviciilor publice din ţara noastră.2). indiferent de domeniul în care acesta îşi găseşte aplicabilitatea. nu dorea să transmită această competenţă către agenţi privaţi. atât în statele cu democraţii dezvoltate. Ed. în timp ce statul totalitar. 1999. de sorginte comunistă.55 75 . Aceste legităţi obiective.3. Organizare şi funcţionare Este cunoscut faptul că organizarea reprezintă una dintre importantele funcţii ale managementului. raţiunile erau diferite. Statul capitalist viza satisfacerea nevoilor cu caracter general ale cetăţenilor săi şi dorea să o facă la un nivel cât mai ridicat. un atribut exclusiv de competenţa autorităţilor statale. dezvoltarea economică pe care au înregistrat-o. p. a făcut necesară înfiinţarea unui număr tot mai mare de servicii publice. Evoluţia vieţii în statele democratice. ea probându-şi valenţele în managementul organizaţiilor de tip privat.

organizarea armatei şi poliţiei. 76 . una dintre primele legi ale anului 1990 a fost Legea nr. practic. acesta transferând competenţa înfiinţării unor servicii publice către autorităţile locale. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale.. a protecţiei civile a populaţiei. h. Legea administraţiei publice locale nr. instituţii publice şi agenţi economici de interes local sau judeţean (art. în mod diferit în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale.74 74 Astfel. Concomitent însă. în limitele impuse de lege. În perioada actuală. Noua Lege a administraţiei publice locale nr. art. În România. a ministerelor etc.precum şi extinderea democraţiei sociale au generat spargerea monopolului de stat. Ulterior. sub diferite forme de organizare. 15 stabilind: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri. cu precizarea că numărul acestora este mult mai mare. putându-se organiza servicii publice în sferele în care se apreciază că acestea ar fi oportune. l şi art.63 lit. care pot fi organizate numai prin lege.2 posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale. cum sunt: înfiinţarea serviciului legislativ. statul a dat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributul de a crea servicii şi instituţii publice de interes local.3 al. sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a consacra autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă.215/2001 extinde aceste competenţe. statul mai păstrează monopolul numai în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional. prevedea în art. n şi r). executiv şi judecătoresc.69/1991 prin care se stabilea competenţa materială generală a consiliilor locale şi judeţene le îndrituieşte pe acestea să înfiinţeze servicii publice. în condiţiile legii”.20 lit. după caz. Am menţionat doar două legi care permit înfiinţarea unor servicii publice de interes local prin decizii administrative.

Bunurile pot aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale respective.înfiinţarea serviciilor publice se face numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ cu forţă juridică superioară. care se concretizează într-o hotărâre a autorităţilor publice. . care trebuie să fie clar şi precis determinat.obiectul de activitate.patrimoniul serviciului public. se impun următoarele precizări: .În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice de a înfiinţa servicii publice. în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judeţe. înfiinţarea acestora fiind apanajul organelor legislative şi executive centrale (parlament şi guvern). Autorităţile administraţiei publice pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici). culturale. trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: .). situaţii în care răspunderea revine. învăţământ etc. Acest lucru trebuie înţeles şi în sensul de satisfacere a interesului local prin serviciul public local şi a interesului naţional prin servicii publice create la nivel naţional.69 din Legea nr. . În acest sens. apreciem că decizia administrativă. după caz. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat.autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a desfăşura la nivel local servicii publice cu caracter statal. Înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzută de lege. se impune precizarea că situaţia juridică a patrimoniului 77 .215/2001 sau prefectului. nominalizându-se bunuile imobile şi mobile. sau cu scop nelucrativ (instituţii sociale. fiind interzisă depăşirea lui sub sancţiune administrativă. Referitor la acest aspect. primarului în calitate de reprezentant al statului conform art. denumirea şi sediul serviciului public.

.statutul juridic al serviciului public (cu sau fără per-sonalitate juridică). nr. judeţean sau local.155 creând astfel reale probleme colectivităţilor locale şi impietând asupra exercitării autonomiei locale. . În ceea ce priveşte controlul activităţii. numărul de posturi şi numeşte conducătorul serviciului public. se autofinanţează sau urmează un regim mixt. acesta se execută pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (exemple: controlul de gestiune. în virtutea raporturilor de subordonare. controlul financiar preventiv propriu. etc. oraşelor şi judeţelor nu este încă reglementată în mod riguros. instrumente indispensabile pentru managementul oricărui serviciu public.). 448/24.1998 78 . . autoritatea care a înfiinţat serviciul având un drept de control general. partea I-a. respectiv dacă serviciul se subvenţionează din bugetul de stat. Legea domeniului public şi a regimului juridic al acestuia a apărut foarte târziu.modul de gestionare a serviciului public. 155 Legea nr.comunelor.11. de autofinanţare şi subvenţionare. publicată în Monitorul Oficial al României.213/98 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. aprobă organigrama.autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi Regulamentul de organizare şi funcţio-nare.

pe care le gestionează. cu respectarea principiilor redate mai jos. după cum un serviciu public înfiinţat printr-un ordin al unui ministru poate fi desfiinţat printr-o hotărâre de guvern. lipsa resurselor financiare necesare pentru subvenţionare. în situaţii de excepţie. se realizează printr-o altă hotărâre a aceluiaşi consiliu local. şi anume: desfiinţarea unui serviciu public înfiinţat prin hotărârea unui consiliu local. în funcţie de resursele materiale. Dintre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea. p. 79 . de regulă. autorul George Moldoveanu156 arată că eficienţa se măsoară prin compararea (raportarea) rezul156 George Moldoveanu. 1998. S-a utilizat sintagma „de regulă” pentru că. umane etc. un serviciu public poate fi desfiinţat şi printr-un act administrativ cu forţă juridică superioară. reorganizare administrativă etc. apreciem că este necesară. Aşa de exemplu. Principii La baza managementului serviciilor publice se află un ansamblu de principii şi reguli de organizare şi funcţionare consacrate în literatura de specialitate.Desfiinţare Referitor la modalitatea desfiinţării unui serviciu public. Ed. pot înfiinţa servicii publice în orice domeniu de activitate. Principiul eficacităţii şi eficienţei Realizând o analiză comparativă a eficienţei şi eficacităţii din orice organizaţie. În conformitate cu legislaţia în vigoare apreciem că autorităţile administraţiei publice. 154. Analiză organizaţională. un serviciu public creat printr-o hotărâre a guvernului poate fi desfiinţat prin lege. economică. respectarea aceleiaşi proceduri avută în vedere la înfiinţare. Bucureşti. financiare.

tatelor (ieşirilor) la eforturi (intrări), iar eficacitatea presupune atingerea standardelor, a obiectivelor organizaţiei şi se măsoară prin compararea rezultatelor obţinute cu cele dorite. Având în vedere faptul că raţiunea de a fi a serviciilor publice este satisfacerea interesului general (naţional sau local), o lungă perioadă de timp s-a considerat că organizaţiile care prestează servicii publice realizează activităţi non-profit. În acest context, organizaţiile publice erau apreciate ca fiind eficiente în măsura în care asigurau servirea publicului, spre deosebire de organizaţiile private care îşi probau eficienţa prin mărimea profitului. Sectorul public a fost unul al non-pieţei, care excludea competiţia prin crearea unor situaţii de monopol, fără a permite concurenţa agenţilor privaţi care, puteau oferi aceleaşi servicii, dar la un nivel superior calitativ şi la preţuri mai scăzute. Finanţarea serviciilor publice se asigura din fondurile bugetului de stat şi din bugetele locale, care suportau tot mai greu diversitatea serviciilor ce trebuiau fi puse la dispoziţia populaţiei. Având în vedere faptul că principalele surse de venituri la bugetele le constituie impozitele şi taxele percepute de la populaţie, administraţiile au fost obligate să găsească cel mai bun raport între costul şi cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. „Pentru organizaţiile publice, eficienţa a început a fi măsurată nu numai prin gradul de servire a cetăţeanului, ci şi prin plasarea acestuia (cetăţeanului) în centrul atenţiei în ipostaza de client. Un nou management al organizaţiilor publice a început să se dezvolte, bazat pe responsabilizare financiară, creşterea calităţii serviciilor, împuternicire a cetăţeanului în raport cu organizaţia solicitată a da seamă în permanenţă de performanţe”.157
157

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Ed.Trei, Bucureşti, 1999, p. 57. 80

Responsabilizarea organizaţiilor publice în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurilor bugetare este esenţială atât sub aspect legal cât şi pentru stabilirea nivelului de eficienţă a cheltuielilor fondurilor publice. Pe de altă parte, eficacitatea obligă administraţiile să realizeze satisfacerea nevoilor sociale într-un grad cât mai ridicat, prin asigurarea unor servicii publice diversificate, astfel că în cele mai multe situaţii cheltuielile bugetare sunt insuficiente. Această realitate, impune practicarea unui management corespunzător la nivel central şi al fiecărei colectivităţi locale în parte, ceea ce presupune asigurarea unui echilibru între eficienţa şi eficacitatea serviciilor publice, „în administraţie publică eficienţa fiind importantă, iar eficacitatea primordială”.158 Totuşi se impune constatarea că în prezent distincţia dintre „întreprindere” şi „instituţie” pe criteriul naturii activităţii (productivă şi/sau neproductivă) nu mai este relevantă, deoarece asistăm la un proces continuu de comercializare a instituţiilor, inclusiv în ţara noastră. Dintre măsurile întreprinse după anul 1990, care să conducă la eficientizarea şi eficacitatea serviciilor publice relevăm: - consacrarea legală a principiului autonomiei locale potrivit căruia fiecare colectivitate locală îşi organizează serviciile publice necesare şi oportune; - finanţarea serviciilor publice prin modalităţi diferite, surse bugetare, proprii şi/sau mixte (bugetare şi venituri proprii); - transformarea regiilor autonome, în marea lor majoritate prestatoare de servicii publice care şi-au dovedit din plin neviabilitatea, în societăţi comerciale; - privatizarea unor servicii publice (exemple: colectarea deşeurilor menajere, transportul în comun etc.);
158

G. Moldoveanu, op. citată, p. 149. 81

- concesionarea unor servicii publice agenţilor privaţi (persoane fizice şi/sau juridice). Aşa de exemplu, prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 3 iunie 1999 a fost concesionată medicilor veterinari activitatea, sanitar veterinară, activitate publică de interes naţional, medicilor veterinari care o exercită în regim privat. Principiul echităţii Principiul echităţii serviciilor publice este evocat de cvasimajoritatea specialiştilor în dreptul public, economie şi management, bazându-se pe principiul potrivit căruia într-un stat democratic toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi-n consecinţă toţi trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice organizate de stat sau de autorităţile administraţiei publice locale autonome. De altfel, acest principiu tradiţional îl regăsim iterat şi de către Henry Fayol, care, în lucrarea sa de referinţă „Administration Industrielle et Generale (1916)” enumeră printre cele 14 principii generale ale managementului „subordonarea interesului individual celui general”, susţinând că interesul organizaţiilor publice trebuie să prevaleze intereselor individuale.159 Egalitatea (echitatea) beneficiarilor faţă de serviciile publice trebuie privită sub un dublu aspect, astfel: - în primul rând, majoritatea acestor servicii erau prestate de către organizaţiile publice de regulă, în mod gratuit, fără plată.160 - în al doilea rând, atunci când serviciile publice se prestează în mod oneros, beneficiarii lor plătesc aceleaşi tarife, fără nici un fel de discriminare. Din prima categorie fac parte serviciile publice din sfera învăţământului de stat, cultură, sănătate, artă, asistenţă
159

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Editura Trei, Bucureşti, 1999, p. 85. 160 I. Cosmescu, L. Ilie, op. citată, pag. 195. 82

socială etc., oferite în mod nemijlocit utilizatorilor, precum şi o gamă de prestaţii de ordin general, dintre care amintim: ordinea publică, apărarea naţională, activitatea autorităţilor publice aparţinând celor trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească), protecţia mediului etc. Aceste servicii sunt furnizate consumatorilor în mod gratuit, finanţarea lor fiind asigurată de la bugetul de stat sau bugetele locale, au o destinaţie colectivă şi ca obiectiv principal satisfacerea nevoilor generale ale membrilor societăţii. Având în vedere faptul că resursele bugetare sunt limitate, problemă cu atât mai mult actuală în statele aflate în tranziţie şi/sau cu economii subdezvoltate, coroborat cu creşterea nevoilor de servicii ale populaţiei, statul şi colectivităţile locale pot asigura tot mai greu finanţarea unor servicii publice adecvate. Referitor la cel de-al doilea aspect specific serviciilor publice, relevăm că pentru serviciile publice prestate în mod oneros consumatorii plătesc aceleaşi tarife (exemple: gospodăria comunală, eliberarea paşapoartelor, buletinelor de identitate etc.) indiferent de situaţia materială, calitatea serviciilor etc., spre deosebire de serviciile comerciale prestate în cadrul concurenţial, clienţii putând să-şi aleagă calitatea serviciului (exemple: serviciile hoteliere, alimentaţie publică, transporturi, comerţ, etc.), în funcţie de posibilităţile financiare. Realizând o comparaţie între organizaţiile publice şi cele private autorul George Moldoveanu arată că: “Organizaţia privată foloseşte modelul firmă, care are ca raţiune de existenţă obţinerea de profit, după acoperirea costurilor prin satisfacerea clienţilor. Raţiunea de a fi a biroului trebuie să fie satisfacerea cetăţeanului, prin intermediul serviciului public, care este o funcţie politică, structurată prin sistemul de drept”.161
161

G. Moldoveanu, Analiza organizaţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p.93 83

Tot mai mulţi analişti consideră însă că, în organizaţiile publice obiectivele (scopurile) nu pot fi formulate decât în termeni vagi, lăsând destul de mult loc ambiguităţilor, întrucât acesta ar fi singurul mod de a face faţă solicitărilor concurente ale diferitelor grupuri de interese economice şi politice, realitate confirmată de altfel de viaţa de zi cu zi. S-a ajuns astfel la constatarea, pe deplin pertinentă, că accentuarea caracterului public al organizaţiilor conduce la creşterea ambiguităţii obiectivelor specifice, scade nivelul eficienţei şi creşte importanţa echităţii ca valoare de referinţă pentru concilierea perspectivelor şi cerinţelor diferite ale celor interesaţi. Ambiguitatea scopurilor în organizaţiile publice impietează asupra direcţiilor de dezvoltare şi asupra calităţii managementului acestora. Autoritatea managerială în organizaţiile publice, ca şi în cele nonprofit, este mult mai limitată decât în organizaţiile private datorită intervenţiei organelor ierarhic superioare sau ale celor cu atribuţii de tutelă administrativă, precum şi datorită restricţiilor impuse adeseori de prevederile legale. Pentru aceste considerente, principiul echităţii tinde a se estompa tot mai mult, organizaţiile publice abordând pe o scară tot mai largă principiile de organizare, funcţionare şi management al organismelor private, promovând regulile economiei concurenţiale, de piaţă. Principiul descentralizării În legătură cu acest principiu, trebuie relevat de la început faptul că în absenţa unei legi speciale care să reglementeze organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, o serie de prevederi înserate într-o multitudine de acte normative consacră principiul descentralizării serviciilor publice. Astfel, art. 120 din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 199/ 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
84

adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985162, prevăd descentralizarea serviciilor publice, care se manifestă prin deplasarea serviciilor publice de la centru către comunităţile locale. Având în vedere scopul organizării serviciilor publice şi anume satisfacerea intereselor generale ale comunităţii, rezultă că descentralizarea va trebui să ţină cont în primul rând de acest scop şi doar în subsidiar de organizarea administrativ teritorială, ideea contrară fiind falimentară pentru că ar sacrifica interesele cetăţenilor de dragul autonomiei locale. Descentralizarea serviciilor publice trebuie însă să ţină cont de gradul de specializare al acestora, de necesitatea asigurării lor în regim de continuitate, corelate cu sursele bugetare pe care administraţia locală le are la dispoziţie. În caz contrar, oricât de mult s-ar dori şi ar fi necesară descentralizarea unor servicii publice ar fi o utopie, ea neputându-se realiza în absenţa specialiştilor şi fondurilor bugetare. Pentru aceste considerente responsabilităţile autorităţilor locale pe plan european sunt concepute în moduri diferite, în funcţie de politicile fiecărei ţări, de natura responsabilităţilor avute în vedere, de caracteristicile fizice, condiţiile economice din fiecare colectivitate locală şi de capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a-şi asuma o anumită responsabilitate. Principiul subsidiarităţii statuat în art. 4 al Cartei europene a autonomiei locale, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.199/1997, subliniază necesitatea atribuirii oricărei obligaţii publice celui mai scăzut nivel de autoritate posibil, situat cel mai aproape de cetăţean, care are capacitatea să şi-o asume în mod efectiv şi eficient. Aplicarea acestui principiu trebuie să ţină cont de elementele particulare ale fiecărei administraţii locale, cum sunt: dimensiunile acesteia, resursele umane, capacitatea limitată de finanţare, riscurile legate de mediu, etc.
162

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 331 din 26 noiembrie 1997 85

Principiul adaptabilităţii Pentru organizaţiile prestatoare de servicii publice flexibilitatea este valoarea fundamentală de referinţă. Relaţia directă cu cetăţeanul, diversificarea continuă a nevoilor acestuia şi mai recent, concurenţa determină organizaţiile din sfera serviciilor să opteze pentru flexibilitate ca valoare centrală. Orice rigidizare a strategiilor de dezvoltare şi acţiu-nilor, ar conduce organizaţiile în cauză la autodesfiinţare. Plecând de la realitatea că nevoia socială creşte în permanenţă sub aspect cantitativ şi calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerinţe. Adaptarea serviciului public la nevoile consumatorilor se realizează prin Statutul sau Regulamentul de organizare şi funcţionare al prestatorului de servicii, care poate fi o regie autonomă, societate comercială, instituţie publică etc. Specific pentru înfiinţarea oricărui serviciu public este faptul că statutul său este aprobat de către autorităţile administraţiei publice, acestea având şi competenţa de a aprecia necesitatea şi oportunitatea dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public. Acest principiu consacrat în teoria economică este confirmat în mod elocvent de evoluţia legislaţiei de după 1990, prin care s-a căutat asigurarea reorganizării agenţilor economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale erau acţio-nari unici sau majoritari, inclusiv a celor prestatori de servicii publice. Principiul cuantificării Necesitatea cuantificării serviciilor publice a devenit o constantă în gândirea economică şi politică, fiind determinată de cel puţin două cerinţe:

86

- cuantificarea permite aprecierea corectă a modului în care serviciul public satisface necesităţile beneficiarilor, permiţând o evaluare rapidă a activităţii serviciului; în al doilea rând, prin cuantificare se asigură principiul echităţii sociale şi transparenţa faţă de cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, care pot astfel controla modul în care se desfăşoară activitatea serviciilor publice.165 cuantificarea serviciilor publice permite fundamentarea procesului decizional atât la nivel macro, precum şi la nivel microeconomic, la nivel naţional şi local. În mod particular, pentru serviciile publice de gospodărie comunală Legea nr.326/2001 prevede următoarele principii de organizare şi administrare: - principiul dezvoltării durabile; - principiul autonomiei locale; - principiul descentralizării serviciilor publice; - principiul responsabilităţii şi legalităţii; - principiul participării şi consultării cetăţenilor; - principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului; - principiul corelării cerinţelor cu resursele - principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit; - principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţilor administrativ - teritorială; - principiul asigurării mediului concurenţial; principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.

165

A. Parlagi, M. Costea, I.Porumb, R. Dobrescu, Managementul administraţiei publice locale - Serviciile publice, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.19. 87

Capitolul 4 Preşedintele româniei
1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român
Instituţia şefului de stat îşi are originea în începuturile organizării vieţii de stat,75 când colectivităţile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut în mod efectiv sub conducerea unui individ, de regulă membru al acelei societăţi, care exercita – în urma desemnării sale – asupra
75

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a VI-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 204. 88

Ceterchi. . Şeful statului îndeplineşte o funcţie publică de primă importanţă în stat – indiferent de: . Boboş. Brezoianu. M. 1995.76 fie alăturată sau contopită altora existente.s-a simţit nevoia de a se da o expresie unitară şi continuă îndeplinirii la cel mai înalt nivel reprezentativ a funcţiei supreme de exercitare a puterii publice de către un singur om personificat de şeful statului. I. .7). Luburici. 1983. Gh. Mai târziu – cu toată diversificarea numărului şi categoriilor de autorităţi publice (legislative. teritoriale sau locale) . Bucureşti. . Forma de stat. Forma de guvernământ a unui stat este caracterizată de modul de constituire a funcţiei supreme77 în care sens cea mai generală clasificare face distincţie între monarhie şi republică. Editura Metropol.de durata permanentă ori temporară a acesteia. de nivelul teritorial al acţiunii lor (naţionale sau centrale. Mazilu.întregii comunităţi cele mai importante prerogative de putere publică reunite în persoana sa. Zotta. 76 S-a considerat că în sistemul de drept actual Preşedintele României reprezintă a patra putere în stat (D. 75-76. executive şi judecătoreşti) şi indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite). Demeter. pag. 26-29.fundamentarea teoretică a naturii politico-juridice a respectivului exerciţiu (bazată pe principiul unicităţii. Teoria generală a statului şi dreptului. de durata funcţionării lor (permanente sau temporare). pag. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.78 distincţie ce reflectă însuşi felul desemnării şefului statului.de modalitatea electivă ori ereditară de acces la funcţia supremă. D. Drept administrativ şi autorităţi publice în România.forma unipersonală sau colegială în care se exercită. 77 Pentru alte criterii distinctive a se vedea S. Bucureşti. 89 . pag. 78 I. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. al colaborării sau al separaţiei puterilor în stat) – în care sens ea este fie o putere distinctă. 1967. Popescu. C.

Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. 90 . După sfera şi deplinătatea prerogativelor de putere publică revenite funcţiei supreme în organizarea de stat. ceea ce a determinat în mod esenţial forma de guvernământ. respectiv faţă de legislativ (reprezentativ ca mod de formare. mai rar. mai ales. În decursul istoriei şeful statului. de executiv (chemat a realiza voinţa legiuitorului) şi de judiciar (menit a sancţiona încălcarea legii). Republica. Vida. iar republicile pot fi prezidenţiale ori parlamentare. În acest sens statul este neparlamentar (monarhic sau republican) în cazul în care şeful statului este în acelaşi timp şi şeful executivului. corelate cu raportul dintre sistemele de autorităţi.pentru ca în sistemele moderne şi.Monarhia reprezintă forma de guvernământ în care funcţia supremă este deţinută de o persoană care o exercită pe viaţă. respectiv şeful statului şi guvernul condus de un prim ministru sau premier 79 Pentru detalii a se vedea I. 31-37. a concentrat multiple prerogative de putere în persoana sa legislative. Cele mai multe tangenţe şi delimitări între autorităţile statului au operat între instituţia şefului statului şi puterea executivă. Puterea executivă şi administraţia publică. se caracterizează prin exerciţiul aceleiaşi funcţii de către o autoritate aleasă pe timp limitat. prin alegere (electiv). 1994. alcătuire şi mod de edictare a legii). indiferent că este cazul unei autorităţi publice unice (executiv monocratic)79 în care şeful statului este ajutat în guvernare de o echipă (cabinet) de funcţionari numiţi de el sau că distingem două autorităţi diferite. pag. monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare. dimpotrivă. indiferent că o dobândeşte sau prin moştenire (ereditar) sau. în special monarhul. executive şi chiar judecătoreşti . în cele contemporane de organizare statală să se producă o delimitare tot mai riguroasă a atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi. Bucureşti.

Editura Actami. Iorgovan. de regulă. 1991. prin modul său de alegere (bazat pe o largă reprezentare electorală ce-l contrapune parlamentului). 1994. şeful statului păstrând numai atribuţii. Exemplificative în acest sens sunt monarhiile absolutiste sau despotice şi republicile prezidenţiale (S. fiind investit cu atribuţii inerente acestei instituţii politice. pag. Perioada contemporană. Bucureşti. înregistrează şi o nouă tendinţă intermediară – numită semiparlamentară sau semiprezidenţială – în care şeful statului.IV. 57. Acest din urmă regim este considerat. dar plenul atribuţiilor de putere revine legislativului. în formă atenuată. reprezentative. în special după cel de al doilea război mondial. toate aceste 80 A se vedea în acest sens opinia exprimată de A. de regulă preşedintele.). El nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale. Bucureşti. precum şi analiza consacrată regimurilor mixte de I. Angliei. Germaniei. Dimpotrivă. Exemplificative în acest sens sunt cazurile Japoniei. inclusiv în desemnarea premierului şi în dizolvarea legislativului. începând cu Constituţia din anul 1958).U. Din prevederile legii fundamentale rezultă că Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al statului. întrucât exerciţiul lor este partajat cu guvernul. dar având importante atribuţii executive. constituţionale şi administrative. pag. 91 . Drept administrativ.Deleanu în Drept constituţional şi instituţii politice.80 ca fiind specific modului de guvernare a României sub imperiul actualei Constituţii.A. fără a fi şeful guvernului. tratat elementar. vol. de ordin formal. cât şi în privinţa puterii exercitate (cazul tipic este cel al Franţei. 55. statul este parlamentar (monarhic sau republican) dacă funcţia de şef al statului este distinctă de cea a şefului guvernului. atât sub aspect reprezentativ. devine funcţia şi instituţia politică şi statală de prim rang.(executiv dualist).

acreditarea celor străini pe lângă preşedinte.142/3). Atribuţiile şi actele administrative ale şefului statului Atribuţiile şefului statului sunt prevăzute în Constituţie şi pot fi grupate în mai multe categorii: 1. exercitând funcţia de mediere între puterile statului. 2. acordarea gradelor de mareşal. precum şi de numeroase atribuţii în domeniul politicii externe – încheierea de tratate internaţionale.cit. 92 . acordarea graţierii individuale. al unităţii teritoriale a ţării. numirea în (unele) funcţii publice. Atribuţiile de natură politico-reprezentativă ale instituţiei prezidenţiale rezultă din faptul că şeful statului reprezintă România în relaţiile interne şi internaţionale.autorităţi exercitând şi un control reciproc. op. adresarea de mesaje parlamentului. Vida.81 Sub aspectul naturii funcţiei prezidenţiale în România. de pildă. constatăm că ea are un caracter mixt şi anume politico-reprezentativ. Este cazul unor funcţii neexecutive ca. constituţional-legislativ. numirea unor judecători ai Curţii Constituţionale (art. 38-40. de atribuţiile de acordare de decoraţii şi titluri de onoare. acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici români. este garantul independenţei naţionale. general şi amiral. precum şi între stat şi societate. fiecare asupra celeilalte.82 în condiţiile prevăzute de lege. 81 82 Pentru detalii a se vedea I. precum şi administrativ-executiv. pag. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.. Tot un caracter reprezentativ este conferit funcţiei prezidenţiale de către atributul de comandant al forţelor armate şi de funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

. care nu intră în sfera reprezentării politice şi în sfera constituţional-legislativă. cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a parlamentului.promulgarea legii. .dizolvarea parlamentului.în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării ia măsuri pentru respingerea agresiunii aducându-le neîntârziat. 93 . Atribuţiile de natură constituţional-legislativă ale aceleiaşi instituţii: . prin mesaj. a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate.declararea. . Curtea Constituţională etc. dar numai după consultarea parlamentului.sesizarea Curţii Constituţionale cu proiectele de legi. solicitând încuviinţarea parlamentului pentru măsurile adoptate. a stării de asediu sau a celei de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi. .instituirea. dar nici în sfera raporturilor cu alte autorităţi publice neadministrative precum justiţia.convocarea parlamentului nou ales şi a sesiunilor extraordinare ale acestuia. 3.convocarea poporului la exprimarea voinţei prin referendum cu privire la problemele de interes naţional. Atribuţii administrativ-executive ale preşedintelui.2. . la cunoştinţa parlamentului. dacă legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. . . după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.solicitarea reexaminării legii de către parlament. . potrivit legii.iniţierea revizuirii Constituţiei. .

. în alte situaţii. întreg sistemul executiv.T.84 a. Bucureşti. în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă ministerială . practic. . . pag. propune parlamentului pe directorul S. 1994. 84 Aşa.poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. 94 .14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii). de exemplu. numeşte doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (Legea Audiovizualului nr.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. Tratat de drept administrativ. având un caracter autonom la nivel naţional. Atribuţii de natură decizională: . deşi competenţele sale cuprind.numirea guvernului investit prin votul de încredere al parlamentului. Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. . şi numeşte adjuncţii acestuia (Legea nr.propune parlamentului numirea în unele funcţii publice (administrative).R. b. la propunerea premierului. . 353-354.numirea în funcţii publice (administrative). inclusiv autorităţi care. în condiţiile legii. Atribuţii consultative. deşi sunt administrative.numirea şi revocarea miniştrilor. asigurarea ordinii publice şi.83 nu fac parte din sistemul condus de guvern.consultă guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. 48/1992). de propunere şi reprezentare: . preşedintele nu este şeful guvernului (funcţie deţinută de primul ministru). prezidând şedinţele la care participă. Oroveanu.Cu toate că are atribuţii de natură administrativă. la cererea primului ministru.I. 83 Asupra atribuţiilor executive a se vedea M. apărarea ţării.

a partidelor reprezentate în legislativ.calitatea parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării. ori dacă nu există o asemenea majoritate. dar numai la propunerea primului ministru. aleşi prin vot universal.numirea şi revocarea membrilor guvernului. de regulă. în caz de remaniere sau de vacanţă guvernamentală. sunt contrasemnate de primul ministru. .. . 57-60. dar numai în urma consultării partidului cu majoritate absolută în parlament.dreptul preşedintelui de dizolvare a parlamentului.În literatura de specialitate85 au fost considerate ca argumente în susţinerea teoriei regimului semiprezidenţial (atenuat) caracteristic ţării noastre următoarele: .atât preşedintele. inclusiv punerea acestuia din urmă sub acuzare.cele mai importante atribuţii prezidenţiale în domeniul politicii externe româneşti. 95 . precum şi numirea guvernului pe baza votului parlamentar de încredere. . . şeful statului putând dispune suspendarea acestora din funcţie dacă s-a cerut urmărirea penală. . dar şi calitatea preşedintelui de a reprezenta statul român. Iorgovan. de a promulga legile şi de a convoca naţiunea la referendum. de voinţa 85 A. . secret şi liber exprimat. . pag.cit.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. cât şi fiecare cameră au dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului. în exercitarea lor. dar şi dreptul legislativului de tragere la răspundere politică a şefului statului şi organizare a referendumului pentru demiterea sa. în anumite condiţii. egal. direct.caracterul reprezentativ (electiv) al parlamentului şi al preşedintelui ţării. ale apărării şi ale stărilor excepţionale sunt condiţionate. op.decretele prezidenţiale.

În sfârşit. în studiul nostru interesând doar cele de natură administrativă. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României.1/2001.determina răspunderea politică a guvernului. iniţial denumit Preşedinţia României.refuza promulgarea legii.avea iniţiativă legislativă. 3. dacă reexaminarea cerută de el n-a fost admisă de parlament.guvernului sau de cea a parlamentului ori se află sub control legislativ.12 din 10 ianuarie 2001. de natură mixtă. Partea I-a. 1994. publicată în „Monitorul Oficial al României”. 96 . vol. iar actualmente Administraţia prezidenţială. acestea din urmă supuse. 1/1990 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. mesaje) şi acte juridice (decrete). pag.demite sau revocă primul ministru. preşedintele emite acte politice (de pildă. Basarab-Şinc. În realizarea competenţelor ce-i revin. modificată. la rândul ei. de cele mai multe ori. preşedintele nu poate: . prin Ordonanţa de urgenţă nr. deşi nu se pot nega unele trăsături comune acestora. Drept administrativ – partea specială. nr. 86 Constituit potrivit Legii nr. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. ori dacă decizia Curţii Constituţionale i-a confirmat constituţiona-litatea. abrogată de Legea nr. I. regimului de drept constituţional. Actele de natură administrativă ale şefului statului În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale şeful statului dispune de un aparat administrativ86 care funcţionează pe lângă Preşedintele României87. 37-38. . Bucureşti. 87 A se vedea Al. . .

de cele mai multe ori. Sunt individuale. fără de care actul este lovit de nulitate absolută – antrenând concomitent şi răspunderea solidară a acestuia. op. Capitolul 5 Guvernul 89 88 A fost exprimată opinia că decretele sunt numai acte individuale (A.. Cele cu caracter individual se comunică şi celor interesaţi. Contrasemnătura premierului este o condiţie formală esenţială de valabilitate a decretului. Iorgovan. centrale şi/sau teritoriale ori locale. cum sunt cele administrative. la luarea măsurilor (normative şi individuale) de punere în aplicare a prevederilor prezidenţiale. de pildă. „Consiliul de Miniştri”. 77). de regulă. cu atât mai necesară pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidenţiale certificând legalitatea actului care. alăturată şefului statului. dar superioară actelor guvernului. iar nepublicarea lor atrage inexistenţa actului. „cabinet” sau pur şi simplu „executiv. actele de numire sau revocare din unele funcţii publice. pag. se contrasemnează de primul ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României. de pildă. de exemplu.” 97 . Decretele.cit. cele vizând declararea stării de urgenţă sau a celei de asediu şi care obligă autorităţile executive. Sunt normative decretele de reglementare a unor situaţii ca.Decretele sunt acte juridice cu caracter normativ şi cu caracter individual88 având o forţă juridică inferioară Constituţiei şi legilor. 89 Terminologic în alte sisteme de drept se utilizează denumiri ca. produce efecte pe planul dreptului administrativ.

nr.411/2006 („Monitorul Oficial” nr. nr. 91 Cu toate acestea. adică organul de vârf sau suprem al întregului sistem administrativ. al conţinutului atribuţiilor conferite – rezultă că guvernul este o autoritate publică de natură administrativă pentru că îndeplineşte o funcţie executivă. dar şi cel material – funcţional. guvernul este autoritatea publică a puterii executive care asigură – potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament – realizarea politicii interne şi externe a ţării.5 din 4.187 din 3 martie 2004. . nefiind o simplă autoritate centrală.91 atribut evidenţiat pe deplin şi prin modul său de constituire. modificată şi completată prin legea nr. Din această definiţie rezultă: 1) Utilizând criteriul formal – organic. Partea I-a. 90 Publicată în „Monitorul Oficial” al României. 2) Guvernul realizează conducerea activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. dar şi prin specificul competenţei exercitate. Partea I-a. rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice Potrivit Constituţiei şi Legii nr.2006). 98 . 164 din 2 aprilie 2001. al caracterizării sale legale exprese.517 din 17.2005) aprobată prin Legea modificatoare nr.49/2005 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale („Monitorul Oficial” nr. fiind o autoritate centrală de un fel deosebit. Locul.1.Caracterizarea guvernului ca organ suprem al autorităţilor executive nu implică. ceea ce înseamnă că ea exercită o competenţă naţională. organizare şi funcţionare.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor90. precum şi conducerea generală a administraţiei publice.06. Constituţia nu încadrează expres Guvernul în sistemul administraţiei publice. în mod necesar.01. de nivelul şi felul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate din respectivul sistem.23/2004 publicată în „Monitorul Oficial al României”. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr.

urmând ca legislativul să se pronunţe. deşi aflate într-o astfel de situaţie juridică.Deşi guvernul este autoritatea de vârf a administraţiei publice. de altfel. inclusiv autonome centrale (de pildă. pentru ca ulterior să numească întregul guvern. implicit. Serviciul Român de Informaţii. prezidarea şedinţelor guvernului nu-i conferă şefului statului nici calitatea de membru al executivului central şi. implicit. Consiliul Naţional al Audiovizualului) sau locale (consiliile locale şi judeţene). funcţionând independent de guvern sau în subordonarea ori pe lângă parlament sau şeful statului. şi nici de faptul participării şefului statului la unele şedinţe ale executivului. nici calitatea de votant (consultativ sau deliberativ) privitor la actele administrative adoptate în acea şedinţă. pe care le şi prezidează.subordonarea faţă de el a oricărei autorităţi administrative. nu echivalează cu intrarea în raporturi ierarhice care să afecteze poziţia deţinută în cadrul unui sistem de către subiectul obligat la punerea lor în executare. . întrucât există şi se pot înfiinţa autorităţi administrative. indiferent de provenienţa ei. asupra persoanei propuse pentru respectiva funcţie. Pe de altă parte. Banca Naţională a României. 99 . desemnarea unui candidat ca premier reprezintă o formalitate procedurală ce desăvârşeşte opţiunea electoratului şi. el nu este afectat de faptul că preşedintele ţării îl desemnează pe candidatul la funcţia de prim-ministru. a unui sau unor partide ori coaliţii majoritare. asupra componenţei cabinetului. . nu-şi pierd natura lor administrativă. a tuturor autorităţilor şi instituţiilor implicate – de a îndeplini hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării căruia îi revine rolul de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. dar care. prin vot. cât şi asupra programului de guvernare al acestuia. reprezentate în parlament. întrucât îndatorirea îndeplinirii unei măsuri juridice. Într-adevăr.Poziţia supraordonată a guvernului în sistemul executiv nu este afectată nici de obligativitatea acestuia – ca.

generală şi naţională. Bucureşti. actele de reglementare ale acestuia fiind aplicabile în materie executivă pentru toate subiectele aflate în raporturi sociale cărora le devin incidente normelor sale. 5) Guvernul. este nevoie de votul de încredere al parlamentului pentru ca ulterior preşedintele ţării să poată numi conducerea executivului în întregul ei. În concluzie. prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice. funcţionează ca autoritate colegială numai în prezenţa majorităţii membrilor care-l compun. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. 100 . Editura Didactică şi Pedagogică. 92 Pentru această caracterizare a se vedea I. Iovănaş. prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. 127. iar acesta prezentând legislativului lista cabinetului. întrucât şeful statului desemnându-l pe candidatul la funcţia de premier. 6) Guvernul este o autoritate deliberativă. guvernul reprezintă autoritatea administrativă publică supremă având o alcătuire colegială şi care dispune de competenţa deliberativă. astfel constituit. Guvernului îi revin.92 În baza reglementării organice. realizând conducerea activităţii executive în ansamblul ei la nivelul întregului sistem executiv. 4) Guvernul este o autoritate investită într-un mod unic în sistemul executiv. pentru realizarea Programului de guvernare. exercitarea următoarelor funcţii: a) funcţia de strategie. b) funcţia de reglementare.3) Guvernul exercită o competenţă generală asupra tuturor problemelor interesând administraţia de pe întreg teritoriul ţării. pag. indiferent de modul de subordonare sau nu a subiectelor astfel vizate. hotărând cu efecte juridice în problemele executive. acceptat de Parlament. 1977.

prin care se asigură. deci în 93 G. deci al întregului executiv (monocratic). d) funcţia de reprezentare. funcţia executivă supremă poate fi dobândită pe cale ereditară (în monarhiile neconstituţionale sau absolutiste) sau prin alegere – directă sau indirectă – în funcţia supremă în stat (în republicile prezidenţiale. ordinii publice şi siguranţei naţionale. prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării. iar uneori nici măcar cu privire la miniştrii săi (cazul Finlandei sau al Egiptului. 1995. prin existenţa funcţiei de prim-ministru). 101 . în numele statului român. În cazul în care şeful statului este şi şeful guvernului. reprezentarea pe plan intern şi extern. Dimpotrivă. în sistemele parlamentare şi semiparlamentare (monarhice sau republicane). parlamentul neavând în acest sens nici o atribuţie referitoare la persoana şefului statului (cazul S. Vrabie. dar acestea cunosc un regim prezidenţial atenuat. social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor aflate în subordinea sau autoritatea Guvernului. pag. precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil.c) funcţia de administrare a proprietăţii statului. precum şi în domeniul economic.U.A. Constituirea (învestitura) guvernului Desemnarea şefului executivului şi a echipei guvernamentale conduse de el diferă93 după forma de guvernământ şi regimul de guvernare instituit. 137-143.). Drept constituţional şi instituţii politice. Editura TEAM. prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. democratice sau autoritare). e) funcţia de autoritate de stat. Iaşi. 2.

Constituirea sau investitura guvernului reprezintă procedura de desemnare a premierului. Kuweit. 102 . pag. .desemnarea. . din cadrul formaţiunii majoritare în parlament (Anglia. urmată de votul parlamentar (Belgia. după aprecierea liberă a şefului statului.desemnarea primului ministru. Israel). Franţa.alegerea directă şi liberă a guvernului de către parlament (Rusia). distingem următoarele situaţii:94 . Thailanda). fără votul parlamentar. . Italia.desemnarea de către şeful statului a unei persoane cu şanse reale în formarea guvernului. . Procedura de constituire cuprinde următoarele etape: . 1998. Germania). . urmată (în cazul României) de votarea întregului guvern şi aprobarea programului său de guvernare ca expresie a modului democratic de alegere a legislativului şi de susţinere parlamentară a executivului.alegerea premierului şi a guvernului de către legislativ. aşa cum rezultă 94 I. Condiţii pentru calitatea de membru a guvernului Deşi nu le este aplicabil Statutul funcţionarilor publici. 432 şi urm.alcătuirea şi prezentarea de către acesta a listei executivului şi a programului său de guvernare. Bucureşti.executivul dualist ce cunoaşte funcţia de prim-ministru. . Drept constituţional şi instituţii politice. şi în cazul membrilor guvernului condiţiile de acces la funcţie sunt cele generale pentru orice funcţie publică. Editura Actami. chiar dacă legislativul poate fi sau este consultat în prealabil (Monaco.numirea întregului guvern de către preşedintele ţării.dezbaterea şi votarea acestora în parlament. a primului ministru. Muraru.

respectiv debilii sau alienaţii mintali. b). Situaţia apare în cazul cetăţeanului condamnat cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice conform codului penal.411/2006. art. fiind puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. . deoarece cei lipsiţi de discernământ sau având discernământul alterat. . 103 .23/2004. şi anume: . în sensul inexistenţei unei condamnări penale.44/2005 şi Legea nr.existenţa cetăţeniei române.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. . respectiv deplinătatea facultăţilor mintale. ceea ce îi lipseşte de exerciţiul drepturilor civile şi de drepturile electorale.exerciţiul drepturilor electorale. O ipoteză particulară este aceea a pedepsei complementare constând în interdicţia de ocupare a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat (art. de regulă.ele din coroborarea dispoziţiilor constituţionale cu cele legislative95. Ordonanţa de Urgenţă nr. când. 16/3 din Constituţie.97 deoarece fără exerciţiul lor o persoană nu poate accede la o funcţie publică. modificată prin Legea nr. Funcţia de 95 Legea nr. 97 Art.16 din Constituţie).96 cu neexcluderea altei cetăţenii (dublă. aceea de a putea alege (art. n-au acces la funcţia publică.inexistenţa stării de incompatibilitate între funcţia publică ministerială cu alte funcţii publice de autoritate. pornind de la lipsa condiţiei minimale pe care nu o îndeplineşte. teza a II-a din Legea nr.compatibilitatea morală.2 şi 4 din. . cu modificările şi completările ulterioare.existenţa discernământului. 2. . 96 Conform art. triplă) şi a domiciliului în ţară. se pronunţă şi interdicţia drepturilor electorale.98 deci excluderea cumulului de funcţii de acest gen. 90/2001.64 lit.depunerea jurământului de credinţă în faţa Preşedintelui României.

cu excepţia celei de deputat sau senator. 38/1) consacră libertatea muncii. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. exceptându-le pe cele de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. ci o stare de excepţie. legiuitorul constituant neîmpărtăşind ideea unei depline separaţii între funcţia executivă şi cea legislativă. director. director general. Conform Constituţiei. 99 Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru.99 ca. iar Constituţia (art. Dar. de pildă. 4/2 din Legea nr. vicepreşedinte. iar actuala lege modificată a guvernului le mai instituie. de aici rezultă şi concluzia că funcţia ministerială este compatibilă cu alte funcţii publice neautoritare. conform Legii nr. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. funcţia sau activitatea de cadru didactic. 104 . deoarece mulţi ministeriabili nu au şi calitatea de parlamentari. pentru: a) orice altă funcţie publică de autoritate. 2/1991 privind cumulul de funcţii instituie principiul reunirii mai multor funcţii în mod nelimitat şi necondiţionat.161/2003. 98 Trebuie să avem în vedere că Legea nr. precum şi la instituţiile publice. cu excepţiile prevăzute de normele speciale. 90/2001). indiferent de natura lor. ceea ce nu reprezintă totuşi o cerinţă general-obligatorie. cercetarea ştiinţifică şi creaţie literar-artistică sau cu funcţii private de orice fel. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia (art. administrator. c) funcţia de preşedinte. societăţile de asigurare şi cele financiare.membru al guvernului este incompatibilă cu exerciţiul altei funcţii publice de autoritate (executivă sau judiciară). alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale.

Capacitatea profesională100 şi aptitudinile manageriale. Legea nr. instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale. de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune acesta. societăţile de asigurare şi cele financiare. În mod excepţional. după caz.d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute la lit.161/2003 a reglementat şi conflictul de interese interzicând membrilor guvernului să emită sau. republicată în anul 2004). 188/1999. să încheie un act administrativ. în acest caz prin concurs sau examen.c). respectiv. f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. 105 . ea nu se verifică. pentru soţ sau rude de gradul I. Guvernul poate aproba participarea ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membrii în consiliul de administraţie al regiilor autonome. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă şi nici cele în aceeaşi materie din Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. g) calitatea de comerciant persoană fizică. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. deoarece desemnarea pe post este o promovare liberă pe criterii politice. 100 În acest caz nu sunt aplicabile dispoziţiile de selecţie instituite prin Legea nr.c). companiilor şi societăţilor naţionale. deşi subînţeleasă. h) calitatea de membru al uni grup de interes economic. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. companiilor sau societăţilor naţionale. un act juridic ori să participe la lucrarea unei decizii care produce un folos material pentru sine.

etc. cât şi a programului său de guvernare.Preşedintele nu poate consulta decât pe cei care deţin majoritatea absolută. şefului statului îi revine îndatorirea ca după finalizarea procesului electoral şi de formare a noului parlament să desemneze candidatul pentru funcţia de primministru. relativă. iar în cazul în care operează înlocuirea unui guvern cu altul – în urma moţiunii de cenzură sau demisiei – în termenul prevăzut de legislativ. fără să se mai indice o anumită ordine de preferinţă. în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori – dacă această majoritate nu există – a partidelor reprezentate în parlament. ar refuza să indice vreo 106 . dar şi votarea atât a executivului. care trebuie să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra opţiunii prezidenţiale. iar dacă o asemenea majoritate absolută nu există. În situaţia în care reprezentarea majoritară. sunt consultate partidele reprezentate în parlament. apreciem. nemaiconsultând alte reprezentări parlamentare (adică pe cei cu pondere simplă. Această consultare trebuie încheiată.).Desemnarea candidatului la funcţia de primministru În sistemul nostru semiprezidenţial sau semiparlamentar. nu neapărat absolută. deoarece în această formulă reunită a plenului comun urmează să aibă loc solicitarea. Noţiunea de majoritate parlamentară absolută trebuie înţeleasă ca fiind alcătuită din jumătate plus unul din reprezentarea legislativă. Faţă de reglementarea constituţională în materie se impun mai multe precizări: . constituită din formaţiunea politică câştigătoare a alegerilor raportată la totalul membrilor ambelor adunări (Camera Deputaţilor şi Senat). până la constituirea noului parlament (parlamentul nou ales e convocat în cel mult 20 de zile de la data alegerilor).

în consecinţă. . 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.Propunerea de candidatură trebuie să provină şi să aparţină reprezentării consultate – deoarece i se cere opinia asupra persoanei viitorului premier – nefiind ea cea care consultă în această problemă – iar nu alteia sau altora.101 precum şi a alianţelor politice. 3 din Legea nr. partide neparlamentare ori să se înceapă consultarea cu partide nemajoritare. 102 ceea ce înseamnă obligativitatea consultării aceleia dintre ele care deţine majoritatea absolută sau a acelora care. 14/2003. 28 din Legea partidelor politice nr.persoană pentru funcţia de premier sau nu şi-ar da girul pentru un candidat din rândul ei. au capacitatea de a se constitui într-o asemenea majoritate ori pot determina un vot majoritar în camere. întrucât nu există obligaţia legală de apartenenţă politică sau parlamentară a candidatului. Desemnarea candidatului. ci o propunere prezidenţială obligatorie de făcut parlamentului şi în lipsa căreia nu poate fi 101 A se vedea art. 107 . În nici un caz nu pot fi consultate. indiferent de dificultăţile apărute. trebuie să avem în vedere şi existenţa formaţiunilor politice şi a coaliţiilor electorale. 102 Art. dar în urma câştigării alegerilor – nu este reglementată şi. chiar în lipsa acesteia. ci obligativitatea obţinerii sprijinului politic majoritar. .Faţă de evoluţia vieţii politice din România. întrucât cea în cauză oferă şi sprijinul politic necesar. nu este interzisă. Procedura politică utilizată de partidele majoritare privind consultările şi desemnarea candidatului la funcţia de premier ca şi a echipei guvernamentale – desfăşurată anterior consultării prezidenţiale. nu reprezintă un act juridic. după consultare. această împrejurare îl obligă pe şeful statului ca în subsidiar să consulte celelalte partide parlamentare. 5 alin. .Nu are relevanţă dacă cel propus face parte sau nu din formaţiunea reprezentată parlamentar ori este un independent sau chiar un apolitic (tehnocrat).

votat nici premierul şi nici o eventuală listă a cabinetului. eludându-se astfel prevederile constituţionale şi legale prin hotărâri parlamentare şi decrete prezidenţiale (A. eventual obţinut. coaliţii pe care le reprezintă ori pe care se va sprijini cu ocazia votului de încredere. cu toate acele formaţiuni. 108 . cu formaţiunea şi/sau. acesta din urmă va alcătui lista guvernului104 şi programul de guvernare. 103 A. neputându-se nominaliza persoane pe viitoare funcţii sau structuri. de astă dată ale celui în cauză. prin votul camerelor sale. presupune un nou vot de investitură. 1994. 104 Lista trebuie să cuprindă nominalizări şi posturi corespunzătoare funcţiilor ministeriale existente. Alcătuirea şi prezentarea listei guvernului şi a programului de guvernare După consultarea politică prezidenţială şi după desemnarea candidatului la funcţia de premier. partide. op. Rămâne însă o problemă juridică greu de soluţionat ipoteza unei opoziţii (greve) prezidenţiale constând din refuzul şefului statului de a desemna persoana viitorului premier. pag. Iorgovan.103 dacă aceasta afectează majoritatea parlamentară iniţială. neexistând soluţie legală expresă pentru depăşirea unui asemenea moment de criză. ceea ce înseamnă că o propunere legislativă neînsuşită prezidenţial nu poate constitui temei pentru desemnarea premierului cu tot votul parlamentar. Respectivele operaţiuni implică noi consultări. Editura Actami.cit. cât şi de programele politice electorale cu care trebuie să fie în concordanţă programul de guvernare. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii în termen de cel mult 60 de zile de la data formulării solicitării pentru funcţia de premier. Drept administrativ. Bucureşti. Orice schimbare ulterioară în compoziţia politică a forţelor care şi-au asumat şi obţinut sarcina guvernării.150). existând obligaţia de a ţine seama atât de opiniile exprimate privitor la persoanele propuse pentru guvern.. pag. Iorgovan. tratat elementar. 118. după caz.

Constituţia României. partidelor. ci doar limita peste care şeful statului poate retrage mandatul acordat spre a începe noi negocieri. I. Constantinescu.229. pag. Iorgovan. Vasilescu. 109 . care trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor de către candidatul la 105 A se vedea M. Dezbaterea şi votarea programului de guvernare şi a listei guvernului Odată întocmite lista şi programul. coaliţiilor. ele sunt înaintate legislativului spre dezbatere. privitoare la obiectivele ce trebuie cuprinse în programul de guvernare. Timpul de care dispune candidatul pentru aceste activităţi este de numai 10 zile şi se calculează de la data. 1992. şi trebuie să se împlinească la data solicitării de către candidat a votului de încredere pentru lista cabinetului şi pentru programul de guvernare. proporţia de reprezentare a grupurilor.105 de aici concluzia că înaintea expirării acestui interval nu se poate retrage mandatul acordat candidatului propus la funcţia de premier. a opţiunii comunicate de şeful statului parlamentului cu privire la persoana viitorului premier. implicit. (aşa numitul algoritm politic). Procesul de negociere purtat de viitorul premier cu liderii de partide şi de grupări parlamentare implică şi un şir de concesii din partea şi între partidele implicate. al nedesemnării guvernului. devenită publică. Muraru. A. al titularilor (miniştri) sau al secretarilor de stat. F. I. Acest termen n-a fost considerat de decădere. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. comentată şi adnotată. etc..în caz contrar existând riscul neacordării votului de investitură şi. etc. independent de durata distinctă a procedurii parlamentare propriu-zise. Vida. Deleanu. I. Bucureşti. reflectată în componenţa şi funcţiile deţinute de guvern la nivelul ministerelor şi al structurilor ministeriale.

dar sunt facultative pentru opţiunea candidatului la funcţia de prim-ministru. ori poate opera. fără nici o raportare procentuală efectivă la şedinţă). Prin votare are loc transformarea voinţei politice. de solicitat. altfel. inclusiv indicarea mijloacelor şi resurselor utilizabile pentru realizarea lor. ca şi pe candidaţii viitorului executiv. cuprinse în programul politic prezentat. Dezbaterile parlamentare asupra listei şi programului sunt deschise discuţiilor pentru toate grupurile parlamentare. modificările de rigoare în componenţa listei. Această audiere şi avizare sunt obligatorii de realizat şi respectiv. Dezbaterile trebuie să fie o permanentă raportare a programului prezentat şi a aptitudinilor membrilor echipei de guvernare la programele şi platformele politice ale majorităţii chemate să guverneze. după care noua propunere trebuie să urmeze aceeaşi procedură. După terminarea dezbaterilor se trece la operaţiunea votării. putând antrena amendamente ce pot fi luate în considerare de către viitorul premier. au audiat partea corespunzătoare din programul de guvernare. în caz contrar. pronunţându-se prin aviz (consultativ). comunicat viitorului premier.funcţia de premier. existând pericolul asumării riscului unui vot de respingere. sub eventuala sancţiune a neobţinerii votului de încredere. Realizarea votului de încredere presupune obţinerea majorităţii absolute (jumătate plus unul din totalul celor care compun ambele camere. care este liber să se conformeze sau nu opiniei exprimate de comisie. asupra persoanei propuse. fără vreo distincţie numerică pe cameră. Între timp. deci o depăşire a stadiului de simple promisiuni sau platforme electoare. comisiile parlamentare de resort. după caz. şi obligatoriu de însuşit în cazul în care provin de la conducerile sau liderii majorităţii parlamentare. Data dezbaterii este fixată de birourile permanente ale camerelor. într-un program 110 . corespunzător profilului comisiei. deja constituite.

necondiţionată. şeful statului poate. neputând opera o votare diferenţiată. intervenind numai după epuizarea tuturor procedurilor de solicitare a legislativului de către şeful statului. să dizolve legislativul. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de premier. Parlamentul. iar lista de propuneri devine compunere guvernamentală efectivă. în baza hotărârii parlamentului. ci doar facultativă. fie respingerea întregului. obligatorie de consacrat prin decret prezidenţial. în sensul că se hotărăşte în bloc asupra tuturor punctelor din programul de guvernare. Dacă nu se pronunţă în acest interval sau dacă pronunţându-se în acelaşi interval s-a respins de cel puţin două ori solicitarea de investitură. Votarea este pură şi simplă. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. indiferent când au intervenit alegerile generale sau criza de guvern nu poate fi dizolvat în ultimele 111 . În acest sens hotărârea de însuşire a programului de guvernare reprezintă un act politico-juridic de principiu din care decurg viitoarele măsuri dispuse prin acte juridice. aşa cum a fost el constituit iniţial sau cum a fost modificat prin însuşirea modificărilor aduse programului ori propunerilor făcute listei şi acceptate de viitorul premier. în vreme ce adoptarea listei guvernului se concretizează într-un act juridic individual de desemnare a membrilor executivului. adică fie însuşirea. a listei guvernului şi a programului de guvernare. ca şi asupra întregii echipe ministeriale.juridic de guvernare. Dizolvarea parlamentului nu este obligatorie. neputând depăşi 60 de zile de la data primei solicitări a votului de investitură. convocând noi alegeri generale în vederea constituirii unui nou parlament şi a desemnării unei alte formule guvernamentale. ceea ce înseamnă că dezacordul faţă de întreg ansamblul de propuneri ori faţă de una sau de unele trebuie exprimat în acelaşi mod în cadrul votului individual.

are îndatorirea ca.şase luni ale mandatului şefului statului şi nici în timpul stării de asediu sau a celei de urgenţă. Vida. pag. la rândul său. Regia Autonomă „Monitorul Oficial. Puterea executivă şi administraţia publică. desăvârşind formal întreaga procedură. etc. Rezultă că procedura de investitură a guvernului este complexă. Lipsa oricărui act din această unitate procedurală complexă afectează posibilitatea constituirii legale a guvernului. 78. rezultatul dizolvării legislativului atrage convocarea corpului electoral la noi alegeri generale urmate de o nouă procedură declanşată pentru investitura unui alt guvern. Evident. iar în cursul unui an el nu poate fi dizolvat decât o singură dată. alegătorii fiind chemaţi să cumpănească asupra unei noi componenţe a legislativului aptă să asigure guvernarea stabilă a ţării.106 Numirea guvernului După obţinerea votului de încredere preşedintele ţării numeşte guvernul în baza hotărârii parlamentare care îi este comunicată şi care reprezintă un act juridic individual obligatoriu pentru preşedinte care. materializând două voinţe distincte cu caracter politico-juridic. iar alta executiv-prezidenţială. să emită decretul prezidenţial de numire a executivului în formula adoptată de parlament. cuprinzând două faze. 1994.” Bucureşti. în eventualitatea unei alte configuraţii politice reprezentative. în conformitate cu ea. miniştrii şi ceilalţi membri ai executivului vor depune individual în faţa şefului statului 106 I. dintre care una este principală şi esenţială (hotărârea legislativă). Actul de dizolvare a parlamentului a fost considerat ca un recurs politic la arbitrajul electoral. Primul ministru. una prezidenţial-legislativă. 112 . iar cea de a doua este subsidiar-complementară (decretul prezidenţial).

declanşarea unei noi proceduri de investitură. calculul duratei prelungirii mandatului. cu efecte corespunzătoare asupra hotărârii parlamentare şi a decretului prezidenţial. deci în mod obişnuit între două alegeri generale. înainte de termen şi indiferent de restul rămas din durata mandatului legislativ). Momentul depunerii jurământului este important. etc. deoarece marchează începutul exercitării efective a mandatului noului guvern şi de la care se calculează diferitele termene ce vizează durata mandatului. stabilirea datei următoarelor alegeri. dată fiind schimbarea condiţiilor iniţiale. credem noi. în afara cazurilor de demitere a executivului (prin moţiunea de cenzură) sau demisie (când mandatul acestuia încetează chiar în cadrul aceleiaşi legislaturi a organului reprezentativ.jurământul de credinţă şi fidelitate. ceea ce desăvârşeşte procedura legală a investiturii guvernului în ansamblul său şi a investirii personale a fiecăruia care-l compune. respectiv legislatura acestuia. ceea ce antrenează. Refuzul depunerii jurământului antrenează demiterea de drept a celui în cauză. care poate fi întrebuinţată numai faţă de un guvern legalmente constituit şi aflat deja în funcţiune. Momentul iniţial al mandatului unui guvern nou ales de către noul legislativ se situează în timp imediat după constituirea legislativului – în urma desfăşurării alegerilor generale – începând din momentul depunerii jurământului de credinţă şi se 113 . neputându-se utiliza. ceea ce nu este cazul ipotezei noastre. precum şi în cazul prelungirii forţate a mandatului executiv. Durata mandatului guvernamental Durata exercitării mandatului guvernamental are ca întindere maximă o perioadă de patru ani corespunzătoare limitelor de funcţionare a parlamentului. mandatul fiecărui ministeriabil. simpla procedură a remanierii guvernamentale.

aprobări de transferări şi repartizări de bunuri între sau către autorităţi şi instituţii din subordine.întinde. acte de asigurare a aplicării normative unitare a legilor. deşi executivul al cărui mandat a încetat astfel îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinată de: 1. de urgenţă până la încetarea acestora. în cazul în care parlamentul nou ales nu reuşeşte să desemneze un nou executiv. până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern. demisionar de fapt. prelungirea mandatului legislativ. acte cu forţă juridică echivalentă legii. De aceea. Guvernul aflat într-o atare situaţie. de pildă. indiferent de faptul că se reia de mai multe ori procedura de investire ori că este dizolvat acelaşi 114 . cu caracter normativ sau individual ca. nu poate iniţia proiecte de legi şi. nu are nici obligaţia formală de prezentare în bloc a demisiei sale şefului statului. în mod obişnuit. de război. raţiunea asigurării continuităţii vieţii de stat administrative face ca limitele de început şi de sfârşit ale mandatelor celor două puteri să nu se suprapună totuşi perfect. până în momentul validării alegerilor parlamentare generale ulterioare.adoptarea unei legi organice în caz de stare de mobilizare. . chiar dacă durata mandatului legislativului şi cea a executivului sunt identice.convocarea alegerilor legislative în cel mult trei luni de la expirarea mandatului legislativ. Actele sale de administrare a treburilor publice sunt hotărâri curente în activitatea executivă. nu va mai putea emite ordonanţe. şi anume: . 2. totuşi. etc. în cazul nostru. pentru a-i permite acestuia declanşarea procedurii de investitură a noului guvern. de asediu. numiri şi revocări în funcţii administrative.

pierderii calităţii de membru al guvernului de către primul ministru. mai ales în cazul unor alegeri anticipate. implicit. de unde şi concluzia că imposibilitatea menţinerii în funcţie a primului ministru antrenează.legislativ şi convocat corpul electoral la noi alegeri generale (anticipate). vechiul executiv rămas în funcţie. Potrivit Constituţiei. Încetarea mandatului executiv înainte de termen sau de expirarea lui are loc în situaţia: intervenirii moţiunii de cenzură. o moţiune de cenzură sau o demisie poate decala durata activităţii celor două autorităţi. va acţiona cu depline puteri nefiind limitat doar la administrarea treburilor publice curente. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. utilizând moţiunea de cenzură (votul de neîncredere). Pentru toate situaţiile de prelungire a mandatului guvernamental determinate de corelarea sau necorelarea cu mandatul legislativ. Desigur. o stare identică şi în privinţa guvernului. de exemplu. deşi pare a fi de relevanţă pur personală. nu orice prelungire a mandatului legislativ. după cum nici o exercitare normală a acestuia nu presupun de drept şi o concordanţă cu mandatul executiv deoarece. 115 . în şedinţă comună. prin intermediul votului de încredere. Întrucât parlamentul este cel care investeşte guvernul în funcţie. Camera Deputaţilor şi Senatul. determinate de dizolvarea noului parlament. Scopul moţiunii este demiterea guvernului şi ea poate fi determinată de cele mai diferite motive. întrucât lista guvernului reprezintă opţiunea premierului şi în considerarea persoanei sale legislativul a votat-o. tot el este şi cel care poate revoca încrederea acordată. având ca autor al demersului opoziţia sau chiar majoritatea parlamentară. acest din urmă aspect afectând situaţia întregului executiv.

După numărarea voturilor se anunţă rezultatul operaţiunii consemnat în procesul-verbal al şedinţei. arătându-se motivele care au determinat-o. În cazul admiterii moţiunii de cenzură (cu votul majorităţii parlamentarilor din totalul celor care compun întreg legislativul). după prima şedinţă parlamentară consacrată moţiunii. 116 . Forma de iniţiere este scrisă. cu indicarea numelui şi prenumelui semnatarilor. În prima şedinţă comună. după ce. precum şi în comunicarea ei în aceeaşi zi guvernului. a calităţii de deputat sau de senator. În cea de a doua şedinţă comună care are loc la un interval de trei zile. au loc dezbateri pe marginea ei. se va prezenta moţiunea de către un reprezentant al iniţiatorilor ei. în prealabil.Iniţierea moţiunii de cenzură aparţine cel puţin unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. astfel convocată. fără vreo relevanţă asupra reprezentării proporţionale a fiecăreia sau în fiecare cameră. După aceasta au loc dezbateri pe marginea moţiunii. Preşedinţii celor două camere vor convoca legislativul în şedinţa comună a camerelor în cel mult cinci zile de la data depunerii moţiunii. din ambele camere. Apoi. Procedura depunerii moţiunii constă în înaintarea ei la birourile permanente ale celor două camere. pentru a putea recurge la declanşarea procedurii de investitură a unui nou guvern. se acordă cuvântul premierului sau unui membru al guvernului care-l reprezintă pentru precizarea poziţiei executivului faţă de moţiunea iniţiată. desigur în măsura în care ea mai este menţinută. se emite o hotărâre parlamentară semnată de preşedinţii camerelor şi care se comunică Preşedintelui României. a avut loc o nouă informare a camerelor asupra moţiunii. iar la terminarea lor se trece la operaţiunea votării secrete. a grupului parlamentar aparţinător şi semnătura.

guvernul nefiind demis. Legea nr.73/3 lit. se consideră „per a contrario” că programul. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. datorită schimbării produse în atitudinea guvernului şi de aici. e – prevede că prin lege organică se reglementează organizarea guvernului). implicit. 108 miniştrii delegaţi. Vida.107 În acest sens în compunerea guvernului intră. op. a unei noi moţiuni. Componenţa guvernului Conform Constituţiei guvernul este alcătuit din primul ministru. pag. declaraţia sau proiectul de lege au fost implicit adoptate devenind obligatorii pentru guvern. Dacă nici în acest caz moţiunea de cenzură nu este adoptată. aceste din urmă funcţii neacoperind o instituţie centrală 107 I. posibilitatea introducerii. 117 . ceea ce permite şi justifică necesitatea discutării ei parlamentare în alţi termeni.Dacă moţiunea de cenzură este respinsă. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea în faţa camerelor reunite asupra unui program. titulatura ce reprezintă o noţiune generică – corespunzând conducătorului unei astfel de instituţii – şi. alături de miniştri. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică (întrucât tot legea fundamentală – art. după unele opinii şi miniştrii fără portofolii.cit. în Guvern nu pot intra decât funcţii expres prevăzute de Constituţie.. 81. Această situaţie derogatorie de la interdicţia iniţierii unei noi moţiuni în aceeaşi sesiune se datorează faptului că a intervenit o situaţie cu totul nouă faţă de cea avută în vedere în cazul moţiunii iniţiale. semnatarii iniţiatori nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune. în termen de trei zile de la prezentarea noilor documente de către guvern în condiţiile enunţate.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României arată că acesta se compune din primul ministru şi miniştri. Cu alte cuvinte. după caz.

iar în cazul în care acel secretar. altele decât cele ministeriale. reglementări speciale (de natură organică) ar putea conferi calitatea de membru al executivului şi unor alte funcţii publice de conducere de rang guvernamental şi de nivel naţional sau central. partea generală. pe de altă parte. Tratat de drept administrativ român.23/2004 din Guvern mai fac parte miniştrii de stat şi miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă premier. 1993. dar numai atunci când li se încredinţează în mod expres (nominalizat) această calitate în guvern. întrucât el avea o calitatea identică cu a ministrului său. Şi această practică am considerat-o neconstituţională. respectiv premierul şi miniştrii – indiferent că diferitele legi de organizare şi funcţionare a ministerelor ar prevedea sau nu pentru conducătorii respectivelor instituţii că au şi această calitate – iar. Astfel.I.106 din Constituţie). 108 V. deşi. deşi se afla în subordinea lui. a funcţionat într-un minister. prin lipsa criteriilor legale de departajare a secretarilor de stat membri de cei nemembri ai guvernului. prin lista prezentată pentru votul de încredere al Parlamentului. Desigur. ci corespunzând mai mult unor nevoi şi raţiuni politice.propriu-zisă. Editura Lumina Lex. component al guvernului. membri de drept ai executivului. apreciem că această practică încalcă atât Constituţia cât şi legea în materie. Bucureşti. pag. pe de o parte. Prin Legea nr. eram şi în prezenţa unei stări antiadministrative. inclusiv de distribuire a unor portofolii între formaţiunile care au acces la guvernare. Pierderea calităţii de membru al guvernului de către primul ministru intervine de drept şi prin act juridic (art. Încetarea calităţii (funcţiei) de membru al guvernului 1. 90. şi unii miniştri delegaţi. 118 . se pot distinge. Prisăcaru.

. dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin punerea sub interdicţie.imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile. ca urmare a retragerii de către parlament a încrederii acordate guvernului. deşi această situaţie vizează guvernul în ansamblul său şi.a) De drept funcţia încetează în următoarele cazuri: . b) Prin act juridic funcţia de premier încetează în următoarele situaţii: . numai.intervenţia unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese. .pierderea cetăţeniei române. .pierderea drepturilor electorale ca urmare directă a unei condamnări penale prin aplicarea sancţiunii complementare celei principale pe perioada stabilită.stabilirea domiciliului în străinătate.decesul. .revocarea din funcţie de către şeful statului ca urmare a unei condamnări pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei.moţiunea de cenzură. ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei. deoarece unele situaţii se regăseau prevăzute direct în 119 . indiferent de dobândirea sau/nu a unei alte cetăţenii. . . implicit pe primul ministru. ceea ce impune preşedintelui ţării declanşarea procedurii pentru o nouă investitură. În alte cazuri prevăzute de lege se pierde calitatea de premier.demisia. datorită lipsei discernământului ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală constate prin hotărâre judecătorească. .

111 Art. b Cod Penal se aplică numai cu art. Nu este rezolvată juridic situaţia în care în urma controlului averii premierului. deşi premierul este membru al Guvernului. Art. dar expresă.8/2) ceea ce nu se poate produce în această ipoteză. total sau parţial. demiterea o face şeful statului la propunerea primului ministru (art. a) În cazul imposibilităţii exercitării atribuţiilor cel mult 45 de zile.110 interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.sau indirect – precum stabilirea domiciliului în străinătate.111 etc. cuprinde ipoteza suspendării facultative şi cea a suspendării obligatorii sau de drept: . a din acelaşi Cod Penal ce prevede interzicerea drepturilor electorale. totuşi conform Legii organice a executivului. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere.dacă s-a cerut urmărirea penală a primului ministru (de către Camera Deputaţilor. Senat sau 109 110 Art. ca şi în cazul pierderii calităţii. 64 lit. nejustificată şi când trebuie. deoarece nu poate opera autopropunerea de demitere (destituire). 16/3 din Constituţie. ca ipoteză de suspendare tacită din funcţie. 120 .115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. conform prevederilor Legii nr. unica soluţie fiind demisia (proprie). ca şi pentru orice persoană ce deţine o funcţie publică. să opereze demiterea (destituirea sau revocarea) din funcţia deţinută. Într-adevăr. Suspendarea din funcţie a premierului este o situaţie temporară generată de imposibilitatea exerciţiului limitat al funcţiei datorită unor împrejurări de moment şi nu permanente. 3/1 din Legea nr. b) Suspendare. şi implicit supus aceloraşi reguli privind averea proprie. 64 lit. aceasta a fost declarată. 37/1990 (abrogată). prin hotărâre judecătorească irevocabilă. magistraţilor.legislaţie – dobândirea celei de a doua cetăţenii109 . 2.

deşi legea fundamentală nu o reglementează expres.dacă s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. atunci interimatul încetează dacă primul ministru îşi reia activitatea. Dacă suspendarea din funcţie se prelungeşte peste 45 de zile acest interimat este continuat până la formarea noului Guvern. În cazul în care premierul este scos de sub urmărire penală de către procuror sau achitat de instanţa de judecată. iar cea de a doua (şi) înlocuirea din funcţie cu consecinţe pe planul demiterii guvernului. În cazul imposibilităţii exercitării de către premier a atribuţiilor sale pe cel mult 45 de zile. deoarece prima situaţie determină interimatul funcţiei.şeful statului) acesta din urmă poate dispune suspendarea premierului din funcţie. Distincţia între suspendarea şi vacanţa funcţiei ministeriale este hotărâtoare sub aspectul efectelor produse. urmând ca interimatul să înceteze dacă premierul îşi reia activitatea în guvern. acest interval 121 . În cazul vacanţei guvernamentale (mai puţin moţiunea de cenzură) desemnarea interimarului este obligatorie. inclusiv desemnarea candidatului la funcţia de premier. în chiar temeiul Constituţiei. Dacă. atunci operează în mod obligatoriu suspendarea din funcţie fără nici o altă condiţie de formă. dimpotrivă. desemnarea unui interimar este obligatorie pentru că suntem în prezenţa unei situaţii de imposibilitate practică a exercitării atribuţiilor guvernamentale. fiind urmată de declanşarea procedurii de investire a unui nou guvern. În cazul suspendării din funcţie pe durata urmăririi penale sau a trimiterii în judecată a premierului. iar aceste soluţii se dispun în intervalul de maximum 45 de zile de la data suspendării. preşedintele ţării este obligat să desemneze un alt membru al guvernului ca primministru interimar. .

guvernul este alcătuit din funcţii şi organisme menite a-i asigura funcţionalitatea corespunzătoare şi anume: primul ministru şi aparatul propriu. 122 . încetează de drept mandatul premierului şi al guvernului. cancelar. nefiind necesar un decret de destituire (demitere) sau revocare din funcţie. 3.este depăşit. În reglementarea anterioară mai exista şi biroul executiv. Iorgovan.. În acest sens el are următoarele atribuţii principale: a) odată desemnat ca şi candidat la această funcţie. numit şi premier (în alte sisteme şeful cabinetului. preşedinte al Consiliului de Miniştri. A. Primul ministru Primul ministru. în vreme ce soluţia de încetare a urmăririi sau de trimitere în judecată urmată de condamnare sau încetarea procesului penal conduc la încetarea funcţiei.cit.). întrucât de şi în considerarea persoanei sale sunt legate în mod hotărâtor aceste atribute. etc. 159. conduce guvernul având un rol esenţial în alcătuirea. modificarea şi chiar revocarea acestuia. Organizarea Guvernului Din punct de vedere structural. b) prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii privind politica guvernului care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori putând desemna un membru al 112 113 În sens contrar. va prezenta parlamentului lista guvernului şi programul de guvernare în vederea obţinerii votului de încredere necesar investiturii şi aprobării programului. pag.112 premierul nemaiputând să-şi reia funcţia113 şi exerciţiul ei. scoaterea de sub urmărire penală nu-i afectează exerciţiul funcţiunii. op. În ipoteza urmăririi penale neurmată de suspendarea din funcţie a premierului.

comisii şi comitete 123 . precum şi în alte funcţii publice stabilite prin lege sau hotărâri guvernamentale. Pe linia aceleiaşi atribuţii premierul exercită competenţe vizând aparatul propriu al guvernului. de regulă. a secretarilor şi subsecretarilor de stat din ministere sau din alte organisme centrale (nemembri ai guvernului). e) contrasemnează. în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul intervenţiei parlamentare. c) propune Preşedintelui României revocarea şi numirea unor membri ai guvernului. Conducerea Guvernului de către primul ministru se manifestă şi pe plan organizatoric prin convocarea şi prezidarea şedinţelor executivului. numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor organelor centrale de specialitate din subordinea nemijlocită a guvernului. iar pe plan funcţional prin rolul decisiv în mecanismul adoptării şi al semnării actelor guvernamentale. în cazurile prevăzute de legea fundamentală. secretarul general şi adjuncţii acestuia. decretele prezidenţiale şi semnează hotărârile şi ordonanţele guvernamentale. respectând atribuţiile ce le revin. respectiv. Premierul coordonează activitatea membrilor guvernului. precum şi încredinţarea delegării funcţiei ministeriale în cazul interimatului acesteia. Coordonarea asigură corelarea acţiunilor executive în vederea rezolvării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor revenind autorităţilor administrative ce alcătuiesc sistemul condus de guvern şi de premier. inclusiv atribuţia de a constitui consilii.executivului care să răspundă la ele. d) solicită şefului statului participarea la acele şedinţe de guvern pentru care apreciază că este necesară o astfel de prezenţă.

diferite comisii şi oficii. Curtea Supremă de Justiţie. organizaţii neguvernamentale. Preşedintele României. Secretariatul General al Guvernului. Aparatul de lucru al Guvernului115 Pe lângă şi în subordinea nemijlocită a Guvernului. modificată prin Legea nr.23/2003 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. Ministerul Public. Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile interne cu alte autorităţi cum sunt Parlamentul. Primul-ministru are în coordonare directă o serie de autorităţi şi agenţii naţionale cum sunt cele de reglementare. inclusiv a primului ministru.interministeriale sau interdepartamentale pentru rezolvarea unor situaţii deosebite ori a unor probleme operative. protecţia consumatorului. 20 din Legea nr. Curtea Constituţională. privatizare. Premierul poate desemna un al membru al guvernului care să-i exercite funcţia pe perioada absenţei sale sau a imposibilităţii exercitării atribuţiilor sale (dacă această desemnare nu este făcută de şeful statului) şi poate delega altui membru al executivului unele dintre atribuţiile sale. Consiliul Legislativ. alianţe politice. Bucureşti. Preda. 353. precum şi corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia. Acest aparat se compune din Cancelaria PrimuluiMinistru. Curtea de Conturi. departamente şi alte structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite de guvern.116 114 M. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă 124 . 115 În reglementarea anterioară funcţiona biroul executiv al Guvernului. pag. Editura Lumina Lex. 90/2001. cu alte autorităţi şi instituţii publice. funcţionează aparatul de lucru propriu al executivului sau guvernului.64/2003. 1996. precum şi în relaţiile internaţionale.114 Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. partide. 116 Art. Tratat elementar de drept administrativ. sindicatele.

continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. constituind elementul de legătură şi stabilitate a guvernării. prin aparatul propriu. g) Compartimentul de protocol. desemnat prin decizia premierului. c) Aparatul tehnic al corpului de consilieri. Organizarea şi atribuţiile sale se stabilesc prin hotărâre de guvern. care pot avea rang de secretar de stat. Secretariatul asigură. reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. 125 . Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului. care poate avea rang de ministru. juridice.Cancelaria primului-ministru este alcătuită din: a) Corpul de consilieri ai premierului. b) Corpul de Control a Guvernului. numiţi prin decizie a premierului. iar personalului acestuia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public. economice şi tehnice ale activităţii executivului.49/2005. f) Compartimentul documente secrete. funcţionarea şi atribuţiile aparatului premierului se stabilesc prin decizia premierului. rezolvarea problemelor organizatorice.411/2006. nr. ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi. d) Cabinetul primului-ministru. probată prin Legea modificatoare nr. e) Compartimentul cu probleme speciale. Şeful cancelariei are rang de ministru şi este ordonator principal de credite Corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia sunt coordonaţi de unul dintre consilieri. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură: derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. Organizarea.

numărul lor mare. Departamentul este condus de un demnitar. Departamentul de implementare programe şi ajustare structurată. Ordonator principal de credite este ministrul coordonator al Secretariatului General al Guvernului sau. Departamentul pentru lupta antifraudă. aflată în subordinea premierului. Departamentul este o structură organizatorică. etc. ale căror conducători (secretari şi subsecretari de stat. după caz. care în exercitarea atribuţiilor sale de conducere emite ordine cu caracter individual. Înfiinţarea. structuri şi personal stabilite prin hotărâri de guvern sau decizii ale premierului (de exemplu: Secretariatul de Stat pentru Problemele Persoanelor cu Handicap. având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general. ca structuri specializate şi auxiliare ale guvernului. directori.). modul de organizare şi funcţionare. fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine.) nu fac parte din guvern. care se include în bugetul de stat. etc. agenţii. oficii.. secretarul general al Guvernului. Funcţionarea Guvernului 126 . autoritatea subordonării şi desele lor restructurări determinând o instabilitatea administrativă. 4. secretariate. precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre de guvern. etc. Pe lângă Guvern şi aparatul său mai pot funcţiona autorităţi.64/2003).Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. în cadrul aparatului de lucru a guvernului. în conformitate cu atribuţiile Guvernului. preşedinţi. Aceste instituţii pot fi şi în subordinea sau trecute în subordinea ministerelor şi a altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale (conform Ordonanţei de Urgenţă nr. având atribuţii.

în primul caz în afara oricărei invitaţii.Guvernul este o autoritate colegială condusă de primul ministru şi care. iar întrunirile au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar. ca invitaţi. în vreme ce. precum secretari şi subsecretari de stat. totodată se realizează coordonarea. iar. urmând să certifice stenograma ce consemnează desfăşurarea dezbaterilor şi măsurile adoptate. Convocarea şedinţelor se face de către premier. când conducerea lor revine acestuia. în alte situaţii. cunoaşte ca formă de lucru şedinţa plenului şi. În cadrul şedinţelor sunt adoptate acte juridice şi politice ca acţiuni decizionale. îndrumarea şi controlul autorităţilor din subordine. asigurarea ordinii publice şi. Şeful statului poate lua parte la şedinţele în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. La şedinţe participă de drept şi secretarul general al guvernului. 127 . nemembrii. conducători ai organelor din subordinea Guvernului. sau ai autorităţilor administrative autonome şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. la cererea primului ministru. Şedinţele plenului reprezintă unica modalitate de lucru legal consacrată şi recunoscută întregului executiv. în mod distinct. sub aspectul modului său de funcţionare. La şedinţe participă de drept şi în mod obligatoriu toţi membrii guvernului. în cadrul căreia se dezbat şi se soluţionează probleme ce intră în sfera sa de atribuţii. apărarea ţării. în al doilea caz. Participările şefului statului sunt facultative. Şedinţele sunt prezidate de primul ministru afară de cazul în care la ele participă şeful statului (din proprie iniţiativă sau ca invitat). care le şi conduce. deci din proprie iniţiativă. activitatea premierului. numai la iniţiativa executivului. la solicitarea premierului.

în cadrul sau în afara şedinţelor plenului organului colegial. iar sarcina se poate defini ca obiectiv ce trebuie realizat în cadrul activităţii de stat. precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice. adoptându-se măsurile corespunzătoare. ori cea de autoritate de stat în domeniul apărării naţionale. a ordinii publice şi siguranţei naţionale). cea de administrare a proprietăţii statului. Funcţia sa presupune o activitate continuă la sediul executivului. iar altele de formă sau formale (funcţia de 128 . Primul ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor săi. Atribuţiile Guvernului Legea organică a Guvernului care a introdus noţiunea de funcţie a acestei autorităţi nu defineşte conţinutul acestui concept şi nici pe acela de atribuţie a executivului. spre deosebire de ceilalţi membri ai acestuia. Dezbaterile şi modul de adoptare a actelor şi a măsurilor guvernamentale se consemnează în stenograma şedinţei certificată de secretarul general al guvernului. Premierul este şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate. Totuşi. strâns corelată cu activitatea aparatului propriu. 5.În cadrul şedinţelor se dezbat probleme ale politicii interne şi externe ale ţării. dacă acceptăm că atribuţia este un complet de drepturi şi obligaţii de care dispune o autoritate pentru realizarea sarcinilor sale. executive în cazul nostru. respectiv direcţii generale ale activităţilor sale dintre care unele sunt de conţinut (funcţia de strategie. rezultă că funcţiile Guvernului sunt tocmai sarcinile acestuia.

legi (organice117 sau ordinare). 129 . cea de reprezentare ori cea de funcţionare a instituţiilor şi organismelor din subordinea sau de sub autoritatea sa). În nici un caz aceste funcţii ale Guvernului nu se identifică cu funcţiile sau puterile statului. precum şi contul general de încheiere a exerciţiului bugetar. bugetul asigurărilor sociale de stat. atribuţiile pot fi de natură economico-financiară şi socială. distingem atribuţii interne şi atribuţii internaţionale. funcţia executivă a puterii publice. nu şi atribuţiile lui. Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat. respectiv. Pe de altă parte. 73/3 lit. Atribuţii de natură economico-financiară Dintre atribuţiile cu caracter economico financiar ale Guvernului enumerăm: a) Guvernul elaborează proiectul (legii) bugetului de stat. supuse spre adoptare Parlamentului. în funcţie de stabilirea lor prin Constituţie şi. precum şi de natură politicoadministrativă. Guvernul are de îndeplinit o serie de atribuţii principale. atribuţiile pot fi clasificate în principale (cuprinse în Constituţie şi legea organică) şi secundare (în alte categorii de acte de reglementare). După actele normative ce le consacră. e) numai organizarea guvernului este reglementată prin lege organică. în realizarea funcţiilor sale. bugetele locale (ale 117 Conform Constituţiei (art. După conţinutul lor. După importanţa lor. întrucât chiar administraţia publică îndeplineşte.reglementare. pe ansamblul ei. După locul producerii efectelor. distingem atribuţii de natură constituţională şi atribuţii de natură legală.

După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea. Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. Conform Constituţiei. a contului general de execuţie a bugetului statului corespunzător structurii bugetului statului aprobat de parlament. Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare a acesteia. acesta este analizat de guvern care-l supune spre aprobare parlamentului până la mijlocul exerciţiului următor celui privind fiecare cont general. 500/2002. oraşelor şi judeţelor). impozitele. prezentând rapoarte asupra conturilor de execuţie ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. controlează modul de gestionare a resurselor publice raportând despre neregulile constatate. pe ramuri şi domenii de activitate. 130 . b) Guvernul aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării. bugetul trezoreriei şi bugetul altor instituţii de stat. administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. în limitele şi în condiţiile legii. iar dacă nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înaintea expirării exerciţiului bugetar se vor aplica în continuare bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Desigur. tot guvernul este acela care stabileşte sistemul de impozite şi taxe cuvenite bugetului public naţional şi îl supune spre adoptare Parlamentului. de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. 118 Conform Legii finanţelor publice nr. iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale şi judeţene.comunelor.118 Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anual şi se supun separat adoptării parlamentului.

el reprezentând autoritatea supremă a puterii executive. Atribuţii de natură politico-administrativă Dintre atribuţiile de natură politico-administrativă enumerăm: a) Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. asigurând realizarea politicii interne şi externe a ţării. potrivit Programului de guvernare. din textul constituţional în conformitate cu care guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. • calitatea guvernului de a exercita această conducere în mod diferenţiat după cum respectivele autorităţi sunt sau nu în 131 . c) Guvernul asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului.Aceste programe de dezvoltare economică fac parte integrantă din programul politic de guvernare prezentat parlamentului spre aprobare cu ocazia solicitării votului de încredere sau în cazul angajării răspunderii guvernului printrun nou program în urma respingerii moţiunii de cezură. De altfel. Pe de altă parte. În acest sens se impun câteva precizări: • în această materie. rezultă că actele sale sunt obligatorii pentru întreaga administraţie publică. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. d) Guvernul asigură realizarea politicii în domeniul social. este o funcţie strategică a executivului să asigure punerea în aplicare a Programului de guvernare. respectiv a activităţii executive pe întreg teritoriul ţării.

iar dacă asemenea proiecte provin de la un alt autor parlamentul nu le supune.subordinea lui (de pildă. inclusiv a autorităţilor locale. d) Guvernul asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în 132 . El iniţiază proiecte de legi în ramurile sau domeniile activităţii executive pe care le conduce sau le coordonează. c) Emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. urmând ca executivul să prezinte. în această problemă. dezbaterii sale până nu le trimite guvernului spre analiză. În acest sens guvernul este principalul titular al dreptului de iniţiativă legislativă. îl exercită având în vedere structura unitară a statului nostru. potrivit Constituţiei. după caz. b) Iniţiază proiecte de legi şi le supune spre adoptare Parlamentului. pe de altă parte). cu respectarea autonomiei locale specifică consiliilor locale şi judeţene. o asemenea sesizare a guvernului de către parlament este obligatorie. putând cere dezbaterea proiectelor sale în regim de urgenţă. dezbătând acele propuneri legislative care privesc activitatea executivă primite din partea Parlamentului. pe de o parte. control al întregului sistem executiv. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă. • atributul guvernului de coordonare şi. iar dacă o asemenea iniţiativă legislativă de natură extraexecutivă vizează bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat. de regulă. ministerele. a descentralizării serviciilor publice din teritoriu care aparţin autorităţilor centrale şi a cooperării cu organismele publice şi sociale interesate. o informare legislativului. comparativ cu consiliile locale şi judeţene.

cu avizul Curţii de Conturi. • autorităţile administrative autonome (centrale sau locale) nefiind în subordinea guvernului nu se pot înfiinţa decât prin lege organică. prin acte de aplicare normativă sau individuală. conform Constituţiei. indiferent că există sau nu o împuternicire expresă din partea legislativului. organe de specialitate în subordinea sa. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre de guvern şi în limita bugetului aprobat. se organizează şi funcţionează potrivit legii şi numai în subordinea Guvernului. f) Guvernul înfiinţează. În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice el exercită controlul ierarhic asupra ministerelor. de existenţa legii care să recunoască executivului o astfel de competenţă. 133 . precum şi al prefecţilor. corelării şi monitorizării de politici. e) Guvernul conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. comisii şi comitete interministeriale în scopul elaborării. precum şi ale prefecţilor. La această atribuţie se impun câteva precizări: • acest atribut este condiţionat. organelor de specialitate din subordinea sa. • consilii. g) Guvernul poate constitui: • organisme cu caracter consultativ pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa. • ministerele se înfiinţează.aplicarea acestora. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa.

h) Cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. a liniştii publice.119 • rolul decisiv a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a decretelor prezidenţiale – ce stabilesc măsuri vizând apărarea ţării. i) Guvernul exercită atribuţii referitoare la asigurarea ordinii de drept. a siguranţei cetăţeanului. negociază şi încheie. 119 Constituţia cuprinde în acest sens (art. l) Conform legii şi Constituţiei Guvernul negociază tratatele. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale de nivel guvernamental. în condiţiile prevăzute de lege. 53) prevederi privind condiţionarea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi în anumite scopuri determinate şi în mod proporţional cu situaţia care determină o atare stare. aprobă renunţarea la cetăţenia română. n) Guvernul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile sale. apărarea ordinii de drept şi a secretului de stat. fără afectarea existenţei dreptului său a libertăţii astfel diminuate. conform legii. potrivit legii. potrivit legii. 134 . a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. în care scop organizează şi înzestrează forţele armate. a ordinii şi liniştii publice – ca acte obligatorii de îndeplinit de către întregul executiv condus de guvern. acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român. k) Asigură realizarea politicii externe a ţării şi integrarea României în structurile europene şi internaţionale. m) Guvernul acordă şi retrage cetăţenia română în condiţiile legi. pentru apărarea ţării. j) Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate. La această atribuţie se impun două precizări: • aceste atribute ale guvernului sunt strict limitate şi condiţionate în modul cel mai restrictiv de Constituţie şi de legislaţia bazată pe ea atunci când vizează drepturile fundamentale ale omului.

Actele guvernului se adoptă prin votul majorităţii celor prezenţi prin consens. în plenul său. 1. precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii. Hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul ministru. potrivit Constituţiei. fiind semnate numai de acesta şi publicate în Monitorul Oficial. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial. şi primul ministru adoptă sau. Primul ministru emite. în vreme ce ordonanţele şi regulamentele nu pot fi decât normative. decizii cu caracter normativ şi individual. Dacă nu se realizează consensul hotărăşte premierul.6. Hotărârile se emit. Ordonanţele se emit. precum şi cele care constituie secrete de stat nu se publică (comunicându-se doar celor interesaţi). Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului ministru. Nepublicarea atrage inexistenţa acestor acte. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. potrivit legii organice. Guvernul în plen adoptă acte juridice cum sunt hotărârile. Hotărârile cu caracter militar. pentru organizarea executării legilor. Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund. regulamentele şi ordonanţele. Actele Guvernului Guvernul. emite acte juridice şi acte politice. în timp ce ordonanţele de urgenţă se emit în cazuri excepţionale potrivit Constituţiei. de regulă. mai ales în legătură 135 . 2. Regulamentele sunt emise în aplicarea legilor când prin lege s-a prevăzut aceasta. în exercitarea atribuţiilor sale. respectiv. în baza unei împuterniciri legislative de abilitare speciale a Guvernului în domenii rezervate legii ordinare.

O importantă categorie de acte având o natură dublă. elaborează şi aprobă proiecte de legi pe care le supune spre adoptare parlamentului. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. 7. de pildă. convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale care pot fi negociate şi semnate de guvern. primul ministru poate emite acte exclusiv politice ca. acordurile.cu organizarea internă a guvernului. această categorie de acte fiind semnată numai de premier. mesajele care sunt adresate unor reuniuni interne sau internaţionale. Dintre actele individuale amintim pe cele care vizează numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al guvernului. De asemenea. distingem răspunderea individuală şi răspunderea colegială a membrilor guvernului. dar care nu produc efecte juridice. În plenul său executivul mai adoptă şi acte politice prin care îşi exprimă poziţia faţă de anumite evenimente interne şi internaţionale. de pildă. 2. politico-juridică. în cadrul dreptului său de iniţiativă legislativă. sunt supuse parlamentului spre ratificare prin lege. cum sunt. ci numai consecinţe politice. 136 . de pildă. Numeroase acte din această categorie. declaraţiile. datorită poziţiei şi prestigiului autorităţii de la care provin. 120 Art. 3 din Legea nr.120 De asemenea. guvernul. cum sunt. o reprezintă actele de drept internaţional cum sunt. de pildă. precum şi dezbate acele propuneri legislative primite din partea parlamentului care privesc activitatea executivă. tratatele internaţionale care fac necesară adoptarea unor legi noi sau revizuirea celor în vigoare. după caz în procedură de urgenţă. Răspunderea Guvernului După caracterul răspunderii.

şi răspundere politicojuridică. având atribuţii de conducere a guvernului şi de coordonare a activităţii miniştrilor. Ea se dezbate după trei zile de la data prezentării sale în şedinţa comună a parlamentului. fiecare membru al guvernului este răspunzător în faţa parlamentului şi a executivului din care face parte şi pentru propria activitate. numai Camera Deputaţilor. la rândul ei şi aceasta de mai multe categorii. răspunde de activitatea executivului în fata legislativului. în întregul său. Guvernul. răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte şi faţă de primul ministru. iar fiecare membru al acestuia răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea şi pentru actele executivului. După autoritatea faţă de care se declanşează. răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. după cum fiecare ministru răspunde şi în faţa premierului pentru propria activitate. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată guvernului adoptând o moţiune de cenzură cu votul majorităţii parlamentarilor. răspunderea poate fi juridică. cu excepţia cazului în care executivul îşi angajează o nouă răspundere asupra unui program. iar dacă este respinsă nu se mai poate iniţia o nouă moţiune. Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului.După natura ei. declaraţiei sau proiectului a fost votată. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică guvernului pe data adoptării ei. Senatul poate recomanda guvernului demiterea unui membru al său. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Primul ministru. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să 137 . În privinţa răspunderii juridice. De asemenea.

Datorită faptului că funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de deputat sau senator. Raporturile dintre Parlament şi Guvern Constituirea guvernului. 138 . stabilirea domiciliului în străinătate.115/1999. fără a fi cumulative în mod obligatoriu. Dacă s-a cerut urmărirea penală. iar în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat solicitarea informării este obligatorie. şeful statului poate dispune suspendarea din funcţia executivă. ca de pildă. competenţa de judecată aparţinând Curţii Supreme de Justiţie. 8. iar trimiterea în judecată atrage de drept suspendarea din funcţie. a cetăţeniei române. pierderea drepturilor electorale. are obligaţia în cadrul controlului parlamentar exercitat asupra sa să prezinte informaţiile şi documentele cerute de camere sau de comisiile parlamentare. etc. controlul său parlamentar şi angajarea răspunderii executivului Referitor la constituirea Guvernului facem următoarele precizări: 1) Candidatul desemnat de şeful statului pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară în termen de 10 zile de la desemnare votul de încredere al legislativului asupra programului şi a întregii liste a guvernului. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului sunt reglementate de Legea responsabilităţii ministeriale nr. încetarea uneia dintre ele nu duce la pierderea celeilalte calităţi. 2) Guvernul.ceară urmărirea penală a membrilor executivului pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei lor. ca şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice. decât în măsura în care cauzele încetării ar fi comune ambelor situaţii.

deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură. în acest caz proiectul.comunicarea moţiunii guvernului la data depunerii ei. în faţa camerelor întrunite în şedinţă comună.3) Membrii executivului au acces la lucrările legislativului. dacă moţiunea nu este adoptată (guvernul nefiind demis). cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea. 4) Guvernul şi membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de parlamentari. iar dacă li se solicită prezenţa. iar dacă este votată guvernul este demis pe data adoptării ei. 5) Parlamentul în şedinţa comună a camerelor sale. iar forul legislativ poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. poate retrage încrederea acordată guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în următoarele condiţii: . . 7) Dacă guvernul îşi angajează răspunderea. programul sau declaraţia se consideră adoptate devenind obligatorii pentru executiv. 139 . .dezbaterea moţiunii după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două camere. participarea lor este obligatorie. asupra unui program.iniţierea moţiunii de către cel puţin o pătrime din numărul total al parlamentarilor. se poate depune o nouă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentarea acestora. 6) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă.

O lege specială abilitează executivul să poată emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.Trebuie să existe situaţii extraordinare care să reclame din partea executivului adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. până la revenirea legislativului din vacanţa parlamentară).Delegarea legislativă O problemă centrală a modului de exercitare a unor atribuţii normative ale guvernului o reprezintă delegarea legislativă. până la împlinirea termenului de abilitare. . De aici concluzia că legea de abilitare poate să nu prevadă obligativitatea supunerii spre aprobare parlamentară a unor astfel de acte.Legea de abilitare va stabili domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe (de regulă. cu motivaţia corespunzătoare. ordonanţele se supun aprobării parlamentului potrivit procedurii legislative. prin a cărui nerespectare încetează de drept efectele ordonanţelor astfel adoptate. deoarece ea se realizează în temeiul Constituţiei prin îndeplinirea unor condiţii. b) Delegarea legislativă de drept nu presupune existenţa unei manifestări de voinţă a parlamentului. . .Dacă legea de abilitare o cere. . a) Delegarea prin act juridic apare când sunt întrunite unele condiţii. unde se va dezbate în 140 . Ea poate fi definită ca situaţia juridică creată prin conferirea în beneficiul guvernului a unei competenţe de legiferare – care în mod obişnuit revine parlamentului – cu respectarea unor anumite condiţii prevăzute în Constituţie. În conformitate cu legea fundamentală delegarea legislativă poate fi exercitată în temeiul unui act juridic sau se poate realiza de drept.Aceste acte intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la parlament. .

ca. după cum se prevede în mod expres. . declararea mobilizării. prin aprobarea sau respingerea lor. deoarece în acest caz se încalcă principiul celerităţii care a impus adoptarea lor pe considerente de urgenţă. guvernul nu poate dispune prin ordonanţe modificarea Constituţiei. iar dacă acesta nu se află în sesiune.aşa după cum rezultă tacit. de pildă.Intrarea în vigoare a ordonanţelor. iar în acest ultim caz. înseamnă că producerea efectelor juridice nu depinde de aşteptarea rezultatelor dezbaterilor din camere şi nici de obţinerea aprobării. deci în plenul reunit al camerelor sale (de pildă. dar considerăm şi în privinţa modificării. . nu numai sub aspectul emiterii de noi reglementări. suspendării sau interpretării celor deja existente. efectele lor juridice încetează. 141 .procedură de urgenţă. .).nu pot constitui obiectul acestor acte domeniile rezervate legii organice. a stării de război.Asupra ordonanţelor emise în astfel de situaţii parlamentul trebuie să se pronunţe întotdeauna. Referitor la această problemă facem câteva precizări: . Delegarea legislativă ridică două mari probleme: 1) Problema centrală a delegării legislative o reprezintă însă obiectul acesteia. cazul situaţiilor excepţionale. adică acele domenii rezervate în mod obişnuit legii şi în care puterea executivă poate interveni prin acte proprii de reglementare. mai ales atunci când nu există o lege specială de abilitare. aprobarea bugetului de stat. etc. din acele prevederi constituţionale vizând procedura de revizuire a legii fundamentale. fiind condiţionată numai de depunerea lor spre aprobarea legislativului.delegarea legislativă nu poate viza atribuţii încredinţate expres de Constituţie parlamentului în întregul său. . el se convoacă în mod obligatoriu.

de pildă. natura ordonanţelor astfel emise. criteriul organului care o realizează – privit în mod izolat – nefiind suficient în determinarea exactă a naturii juridice a activităţii prin care se exercită respectiva competenţă. . În acest sens este posibil ca în materia organizării şi funcţionării autorităţilor publice una şi aceeaşi atribuţie să fie exercitată de organe aparţinând unor puteri distincte – în mod simultan sau succesiv – caz în care între aceeaşi atribuţie diferenţierea să fie marcată nu atât sub aspectul conţinutului ei. declararea mobilizării forţelor armate. ci numai în privinţa autorităţii care o înfăptuieşte şi. normativă. etc. mai ales.Constituţia revizuită permite adoptarea ordonanţelor de urgenţă care să conţină norme organice în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. justiţie). implicit. . instituirea stării de urgenţă. trebuie să facem distincţie între natura atribuţiilor delegate şi natura activităţii prin intermediul căreia se înfăptuieşte. Cu privire la natura juridică a delegării legislative. Natura juridică a acestei instituţii. precum. modificării sau încetării competenţelor sale. cât şi de către administraţie. însoţite de motivarea urgenţei. Întradevăr.nu pot fi încredinţate guvernului acele atribuţii legislative care-l vizează în mod direct pe acesta sub aspectul dobândirii. De aceea este posibil ca aceeaşi atribuţie. precum şi a activităţii îndeplinite de executiv în temeiul ei şi. în esenţă. precum şi cele referitoare la raporturile lui cu alte organe ale statului din afara sistemului executiv (parlament. să rămână. a formei sau funcţiei de activitate statală (fundamentală şi concretă) prin care se realizează. în cazul nostru.considerăm că delegarea legislativă nu poate viza acele măsuri excepţionale încredinţate de Constituţie Preşedintelui României. neschimbată dacă este înfăptuită atât de către parlament. în caracterizarea unei forme sau funcţii fundamentale 142 . 2..

temporar şi strict controlat de parlament. după cum există organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale ori autorităţi neexecutive ce îndeplinesc activităţi administrative. modifica sau abroga. 143 . ordonanţe în acest caz. ale acestor acte. care sunt ulterior supuse aprobării legislative ce le conferă posterior valabilitate perpetuă – iar nu prin adoptarea specifică procedurii legislative. guvernul 121 Asupra analizelor consacrate formelor de activitate a se vedea în detaliu. pag. 1965. secundară.existenţa deplinătăţii recunoscute a efectelor juridice. trebuie să recunoaştem şi existenţa unei autorităţi executive supreme cu atribuţii de reglementare legislativă chiar dacă această competenţă are un caracter excepţional.în urma aprobării.de exercitare a puterii în stat este hotărâtor conţinutul activităţii desfăşurate.până la aprobarea lor de către parlament. revocate sau înlocuite de guvern. 56-57. edictarea de norme de către administraţie este un specific şi al activităţii executive. Editura Ştiinţifică. iar Curtea Constituţională le verifică conformitatea cu legea fundamentală. . chiar provizorii. fie că este cazul actelor de aplicare normativă. emiţând şi acte proprii. ordonanţele dobândesc puterea juridică a legii şi numai aceasta din urmă le mai poate suspenda. În acest sens este posibilă eliminarea aparentei contradicţii dintre atribuţiile legislative delegate şi caracterul executiv al actelor prin intermediul cărora se înfăptuiesc. . Caracterul executiv al activităţii înfăptuite în temeiul delegării legislative rezultă din mai multe considerente: . T. fie că este cazul actelor de reglementare primară în domenii nerezervate exclusiv legii. Bucureşti. . a legii. adoptate după o procedură executivă. Formele de activitate ale organelor statului….121 or atunci când guvernul exercită unele atribuţii ale legislativului el foloseşte metode deosebite de cele ale parlamentului. Şi tot astfel.actele astfel emise sunt denumite ordonanţe şi nu legi. Pe de altă parte. ordonanţele pot fi modificate. Drăganu.

. În concluzie.dacă în cel mult 30 de zile de la depunere Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide tot în procedură de urgenţă. Apoi. nu toate ordonanţele se supun aprobării legislative. delegarea legislativă încredinţată guvernului implică exerciţiul temporar al unor atribuţii legislative de către puterea executivă prin forme şi metode specifice activităţii administrative prin producerea de efecte juridice valabile pe măsura recunoaşterii şi însuşirii acestor acte de către parlament. locul şi rolul organelor centrale în sistemul autorităţilor administrative 144 .pierzându-şi competenţa de a mai putea decide sau reveni asupra situaţiei juridice în lipsa unei noi delegări legislative. Trăsăturile. Capitolul 6 Administraţia publică centrală de specialitate 1.

etc. autorităţile centrale de specialitate. Organizarea şi funcţionarea ministerelor nu este reglementată printr-o lege distinctă. 145 . dobândesc şi un statut de natură organică. înfăptuind activitate administrativă cu rol coordonator în asigurarea bunei funcţionări a administraţiei publice dintr-un anumit sector. bănci. Fiind organe executive. De aici decurg unele constatări: . precum şi diverse comitete. instituţii centrale). funcţionarea şi actele respectivelor autorităţi. oficii.ministerele se pot înfiinţa.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. . au caracteristici propri: 1) Sunt autorităţi ale puterii executive. faţă de guvern) şi din atribuţiile executive pe care le îndeplinesc.deşi Constituţia nu o cere. Aceste organe. de locul pe care îl ocupă în cadrul autorităţilor publice. organiza şi funcţionează potrivit legii ordinare.neajunsurile generate de lipsa unei proprii legi unitare şi comune tuturor ministerelor (întocmai ca şi în cazul administraţiei publice locale) în care să fie reglementate unitar modul de organizare şi structurile acestor organe.Autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei publice sunt ministerele. din modul lor de subordonare (de regulă. ministerele fiind reglementate prin acelaşi act normativ cu Guvernul. inspectorate. consilii. . etc. proprie. în virtutea simetriei formal-juridice ca şi operaţiunile ulterioare. departamente. Natura lor juridică administrativă rezultă din modul lor de denumire (ministere. de modificare sau abrogare legislativă să se facă prin acte de aceeaşi natură şi forţă juridică. ceea ce va impune. ci ea se face tot prin Legea nr. cu modificările ulterioare. ele fac parte din sistemul administraţiei publice.

în dublă subordonare (de pildă. internele. 146 . numai în anumite limite ale sferei executive ce formează ramura sau domeniul lor de activitate. Ca organe centrale. deoarece îşi desfăşoară activitatea într-un sector bine determinat şi limitat (învăţământ. guvernul nefiind doar un simplu organ central. Aceste organe se subordonează.2) Au o competenţă specială. sănătate) sau în sectoare astfel constituite (economie şi finanţe.. guvernului. apărare. pag. constituite la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale (de pildă. sub acest aspect. 136. apărarea naţională) sau pot fi chiar organe locale cu autonomie de organizare şi funcţionare. ci autoritatea executivă supremă în stat. întrucât îşi desfăşoară şi conduc activitatea la nivel naţional reprezentând. atât organic cât şi funcţional. 122 I. gruparea superioară şi distinctă în cadrul autorităţilor executive comparativ cu autorităţile locale şi din teritoriu. după caz. agricultură şi industrie alimentară) în timp ce organele de domeniu realizează activităţi în mai multe sectoare complimentare sau conexe ori care au tangenţă cu competenţa mai multor categorii de organe administrative. Aceste organe instituite în teritoriu sau autorităţi teritoriale pot dispune. putând decide. grupare în care se cuprind organe de sinteză (de pildă. comunicaţiile. se consideră că ministerele sunt organe de ramură. respectivele autorităţi pentru a putea îndeplini sarcinile care le revin în teritoriu au. motiv pentru care în Legea nr.cit. Comisia Naţională pentru Statistică).122 3) Sunt organe centrale. finanţele) sau după alte criterii (apărare. după caz. 90/2001 s-a formulat teza că ministerele îşi desfăşoară activitatea pe domenii (art. numai de simpla independenţă operativă (de pildă. 34). direcţiile judeţene de cultură). Iovănaş. În acest sens. ministerele numai în această subordine. de regulă. distincţia între ramură şi domeniu este destul de labilă. vama). organe de coordonare (Banca Naţională a României) şi organe de control (diversele inspecţii şi inspectorate). şi organe în subordine. op. conform legii. comerţ şi turism.

Ministerele se aprobă de către Parlament. coordonarea. în cazul ministerelor. Astfel. prin acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului. după caz. ele se înfiinţează. Probabil că ministerele vor beneficia în viitor de o lege cadru generală care le va stabili bazele de organizare şi funcţionare. unificând actualele reglementări disparate şi diferite care sunt în vigoare. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului.4) Conducerea lor este unipersonală de către cel pus în fruntea acestora. îndrumarea şi controlul la nivel naţional asupra ramurilor şi domeniilor de activitate care leau fost încredinţate. cu avizul Curţii de Conturi. ministerele şi celelalte organe centrale sunt autorităţi aparţinând puterii executive ce exercită conducerea. iar autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa doar prin lege organică. organizarea şi funcţionarea organelor centrale Constituirea Constituirea sau înfiinţarea organelor centrale ale administraţiei se face în mod diferit. inclusiv cu ocazia solicitării votului de investitură. desfiinţarea sau. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea. 2. pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. Constituirea. cu ocazia procedurii de investitură. Organele centrale de specialitate sunt instituţii cu activitate permanentă. se organizează şi funcţionează conform legii. nefiind constituite pentru o perioadă 147 . divizarea ori comasarea unor ministere. în vreme ce guvernul şi ministerele. În concluzie.

cazul miniştrilor. Personalul ministerelor nu poate îndeplini o funcţie de reprezentare profesională cu caracter naţional. Nomenclatorul funcţiilor de bază ale categoriilor de personal se stabileşte prin hotărârea guvernului. Deci. Personalul aparatului propriu al acestor autorităţi se compune din personal ce exercită funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. dacă potrivit dispoziţiilor legale nu se prevede altfel. schimbările în conducere nu afectează existenţa juridică a organului şi continuitatea exercitării atribuţiilor sale. de regulă. cu orice altă funcţie publică. aşa cum este. de pildă. protocol. ale căror funcţii se exercită. aprobate de conducătorii lor. precum şi personalul de secretariat-administrativ. Existenţa acestor organe nu este condiţionată de mandatul limitat în timp al conducătorilor lor. de regulă. întreţinere. Competenţele de numire sau angajare a personalului ministerelor se stabileşte prin ordinul ministrului. societăţilor comerciale sau al altor 148 . cu excepţia calităţii de cadru didactic. de deservire. conform Statutului funcţionarilor publici. Atribuţiile personalului din cadrul compartimentelor ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale sunt stabilite prin regulamentele proprii de organizare şi funcţionare a acestor organe.limitată de timp sau mandat. prin numire şi a căror activitate principală este de natură administrativă sau executivă. respectiv din persoane fizice investite în funcţie. o altă funcţie publică sau o funcţie ori activitate profesională salariată în cadrul regiilor autonome. ele trebuind să asigure continuitatea realizării sarcinilor permanente în materie administrativă. reparaţii. pe durata mandatului guvernului. aşa cum este cazul guvernului. gospodărire. Organizare şi compunere Organele centrale sunt alcătuite din funcţionari. Funcţionarii publici din autorităţile centrale sunt incompatibili.

Alte compartimente externe (de pildă. compatibilă cu calitatea de deputat sau senator. funcţiile şi atribuţiile ministerelor în raport cu importanţa. cu respectarea prevederilor bugetare. etc. în funcţie de specificul activităţii. ministerele pot avea şi compartimente în străinătate. volumul. Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului. În unele ministere. comisii naţionale asimilate departamentelor. după caz. În mod excepţional şi pe termen limitat. direcţiilor generale. În funcţie de natura activităţii.organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ. de regulă. direcţii. conform Constituţiei. se pot organiza inspectorate de stat. care se aprobă prin ordinul ministerului. direcţii generale şi departamente. oficii. complexitatea şi specificul atribuţiilor îndeplinite – din următoarele subdiviziuni: birouri. Structura organizatorică a ministerelor şi numărul corespunzător de posturi se aprobă de guvern. unele din ele constituindu-se ca organe 149 . Departamentele sunt conduse de secretari de stat sau subsecretari de stat. sau. Aceasta este determinată şi de rolul. o structură organizatorică unitară în privinţa compartimentelor interne ce le alcătuiesc şi care se compun – în funcţie de importanţa. Unele ministere au în teritoriu organizate structuri exterioare sau teritoriale (apărarea naţională. în cadrul unor ministere cu activitate complexă se pot organiza departamente vizând aplicarea politicii economice într-o anumită ramură sau subramură economică. reprezentanţă comercială) se stabilesc prin hotărâre guvernamentală. Ministerele au. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare se stabilesc prin decrete prezidenţiale la propunerea guvernului. internele). servicii. În cazul demnitarilor care au şi calitatea de membri ai guvernului (miniştrii) funcţia de membru al executivului este. volumul. complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate. asimilate direcţiilor.

În lipsa unei legi unitare a ministerelor. ele sunt organizate prin legi speciale. îmbunătăţiri în organizarea ministerelor. Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. structura organizatorică. Structurile din subordinea ministerelor pot funcţiona ca organe de specialitate (create în baza avizului Curţii de Conturi) sau ca servicii publice deconcentrate. respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea. care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. iar altele chiar ca organe locale cu dublă subordonare (cultura). numărul şi încadrarea personalului. obiectul de activitate. iar unele instituţii publice din subordinea celor din urmă. în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan teritorial. Guvernul este autorizat să opereze. Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate teritoriale. criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului. probabil. descentralizate. prin hotărâri. fie prin transferul unor atribuţii specifice de la un minister la altul.distincte (finanţe). vor fi. iar în cazul serviciilor publice deconcentrate numai la propunerea prefectului. 150 . fie prin încredinţarea unor atribuţii prevăzute în sarcina ministerelor către secretariate de stat sau agenţii direct subordonate guvernului. în funcţie de necesităţi. având şi o aborbare locală. Din chiar momentul înfiinţării lor ministerele dobândesc personalitate juridică. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administraţiei teritoriale. Ministerele au sediul în Bucureşti.

înştiinţându-l pe primul ministru despre aceasta. aşa cum este. În cazul în care ministrul. cu celelalte ministere şi autorităţi publice şi organizaţii din ţară. va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii. 151 . a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. de pildă. În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului. căruia nu i se aplică prevederile legii privind Statutul funcţionarului public. o dată cu aprobarea de către parlament a compunerii guvernului la propunerea premierului desemnat de şeful statului sau prin numirea sa prin decret prezidenţial la propunerea premierului (în urma vacanţei ministeriale cauzate de deces. demisie. ori a remanierii guvernamentale). nu îşi poate exercita atribuţiile curente. Comisiei Naţionale pentru Statistică. cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. precum şi în justiţie. Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu guvernul. Funcţia este echivalentă cu cea de vicepremier. şi. dar de rang naţional şi guvernamental. demitere. Ministrul este investit în funcţie. Conducerea şi funcţionarea autorităţilor centrale Conducerea ministerelor se exercită de ministru. de secretari şi subsecretari de stat şi colegiul ministerului. precum şi cu organismele similare din alte ţări. etc. au o structură asemănătoare ministerelor adaptată specificului activităţilor proprii. din diferite motive. după caz. cazul Băncii Naţionale a României.Celelalte autorităţi centrale neministeriale. cu personal propriu. de regulă. Miniştrii de stat reprezintă funcţii create la solicitarea adresată de premier Parlamentului pentru coordonarea activităţii unor ministere stabilite de premier.

Colegiul ministerului se întruneşte.Secretarii şi subsecretarii de stat conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredinţate în cadrul ministerelor ori al altor organe în cadrul cărora funcţionează.49/1). constituite în structuri stabile caracterizate printr-o strictă subordonare. 152 . teritoriale şi personale de care dispun. organ consultativ compus din secretarii şi subsecretarii de stat. o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie. directori generali. iar organul colegial are doar rol consultativ. coordonează şi controlează activitatea structurilor şi funcţionarilor din subordinea lor directă sau indirectă. anula şi înlocui actele şi măsurile adoptate potrivit competenţei materiale. continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile autorităţii sunt asigurate de secretarul general al ministerului (art. modifica. sub preşedinţia ministrului. Stabilitatea funcţionării ministerului. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea autorităţii respective şi adoptă recomandări cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi. alte persoane având diverse funcţii de conducere în corelaţie cu natura şi structura ministerului. cărora le pot suspenda. reprezentat prin ministru. ajutându-l pe ministru în acţiunea sa de conducere. şefii compartimentelor independente. Rezultă că organul de conducere al ministerului este unipersonal. îndrumă. directori. În cadrul ministerului funcţionează colegiul ministerului. conduse de şefi ierarhici care decid. Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice sunt organe permanente cu activitate continuă. spre deosebire de plenul guvernului care este un organ colegial de conducere. şeful compartimentului juridic. de regulă. Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului se aprobă prin ordin al ministrului.

pentru a putea fi discutate în şedinţa de guvern. numit prin concurs sau examen. a pierderii drepturilor electorale. pe criterii de profesionalism. a revocării. f) Monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice. Funcţia de ministru încetează în urma demisiei. în totalitate sau în parte. având următoarele atribuţii principale: a) Coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi autorităţile subordonate. printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. e) Urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative iniţiate de minister şi aprobate de Guvern. 153 . b) Colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului. g) Coordonează personalul. atribuţiile vor fi exercitate de premier sau de un ministru interimar desemnat de acesta. a stării de incompatibilitate. ca fiind dobândită în mod ilicit. cu secretarii generali din ministere. precum şi a demiterii dacă a fost condamnat penal sau averea sa a fost declarată. a decesului. d) Transmite Secretarului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister. În situaţia încetării funcţiei şi până la desemnarea noului titular. precum şi cu secretarii judeţelor şi subprefecţii în probleme de interes comun. c) Primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori.Secretarul general al ministerului sau al autorităţii centrale este un înalt funcţionar public de carieră. politica de personal şi managementul de personal.

pierderea drepturilor electorale. În cazul altor autorităţi centrale ale administraţiei publice. 3. a fost demis. Dacă ministrul a demisionat. încetarea calităţii parlamentare nu influenţează.). a cetăţeniei române. preşedintele României.În cazul în care încetarea calităţii de membru intervine ca urmare a demisiei. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face prin decret prezidenţial şi are loc în caz de remaniere guvernamentală. calitatea administrativă şi nici invers. este în imposibilitatea de a exercita funcţia ori a devenit incompatibil. decât în situaţiile în care cauzele sunt comune celor două ipoteze (de pildă. în cel mult 15 zile de la data încetării ocupării funcţiei. de regulă. Propunerea de numire a noului membru al guvernului trebuie făcută de prim-ministru şefului statului.). a pierderii drepturilor electorale. etc. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale În cazul ministerelor putem face distincţie între atribuţii comune tuturor acestor organe şi atribuţii specifice unora dintre ele. revocat. a incompatibilităţii. precum şi între atribuţii principale şi atribuţii 154 . la propunerea premierului va desemna un interimar pentru 45 de zile. a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege. Serviciul Român de Informaţii de către un director. Banca Naţională a României este condusă de un guvernator. modul de organizare a conducerii este diferit (de pildă. şeful statului la propunerea premierului declară vacantă funcţia executivă. Întrucât funcţia ministerială şi cea de membru al guvernului sunt compatibile cu cea de deputat sau de senator. etc.

b) iniţierea şi avizarea proiectelor de legi. a ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale în condiţiile metodologiei aprobate de Guvern. implicit. regăsite în propriile legi de organizare. b) fundamentarea şi elaborarea propunerii pentru bugetul anual care se înaintează Guvernului. 3. 2. Atribuţiile politico-administrative vizează: a) organizarea. în atribuţii generale. după natura lor. potrivit strategiei generale a Guvernului. Legea organică a Guvernului a adoptat un alt criteriu de clasificare a atribuţiilor. c) coordonarea şi urmărirea elaborării şi implementării de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale. speciale. respectiv după sfera lor de cuprindere. coordonarea şi controlul aplicării legilor. d) colaborarea cu instituţii de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul propriu. Atribuţiile comune se pot grupa în mai multe categorii.secundare la nivelul aceleiaşi autorităţi. a ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale emise potrivit legii. în conformitate cu acordurile şi 155 . integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. Atribuţiile de natură economico-financiară vizează: a) acţionarea în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului. în baza bugetului aprobat. comune tuturor ministerelor şi. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici. Din categoria atribuţiilor principale fac parte: 1. Atribuţiile de reprezentare se referă la: a) reprezentarea intereselor statului în diferite organe şi organizaţii internaţionale. c) urmărirea proiectării şi realizării investiţiilor din sistemul ministerului.

în principal. luarea măsurilor pentru dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică din domeniul propriu. de pildă. de pildă. încheierea de convenţii. dar şi în reglementări speciale care adaugă noi atribuţii ministerelor în precizarea sferei de competenţă de care dispun. la analiza evoluţiei fenomenelor specifice activităţii ministerului respectiv. Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului statului. 156 . Legea cetăţeniei române prevede atribuţii ale Ministerului Justiţiei în cadrul procedurii de dobândire. b) iniţierea şi negocierea. Ministerul Afacerilor Externe organizează. şi de renunţare la cetăţenia română. sunt enunţate atât în acte normative de organizare şi funcţionare a unui minister. În cadrul atribuţiilor specifice se includ cele care revin în mod propriu numai unei singure autorităţi. îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. în condiţiile legii. Atribuţiile de prospectare şi cercetare se referă. Ministerul Educaţiei. Astfel.convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. Atribuţiile generale şi cele proprii. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propunerea întocmirii formelor de aderare la cele existente. Cercetării şi Tineretului organizează. şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate. Ministerul Justiţiei asigură organizarea şi derularea raporturilor guvernului cu puterea judecătorească. etc. finanţează şi coordonează învăţământul de stat de toate gradele. c) urmărirea şi controlul aplicării convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi luarea măsurilor pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. Aşa. 4. la cerere.

coordonează şi controlează activitatea autorităţilor subordonate (locale şi nelocale) emiţând îndrumări obligatorii. îndrumă. Desigur. inclusiv transferul unor activităţi de la un minister la altul. În temeiul raporturilor ierarhice. Legea organică a administraţiei publice locale nr.Desigur. anula. pentru viitor se impune adoptarea unei legi unitare de organizare şi funcţionare a ministerelor care să constituie cadrul general instituţional al acestor autorităţi şi care să includă şi principalele atribuţii – atât comune. putând suspenda. permiţând executivului central impunerea soluţiilor sale. printre altele.215/2001 a prevăzut. va trebui întărit atributul Guvernului. tocmai pentru a descuraja tendinţa de proliferare normativă nejustificată din partea acestora. o viitoare lege unitară a ministerelor va trebui să delimiteze aria actelor de aplicare normativă a legii şi a hotărârilor guvernamentale pe care le pot emite ministerele. de a putea încredinţa – atunci când dezideratul întăririi autonomiei locale sau a integrării europene o cer – îndeplinirea unor atribuţii de resortul administraţiei centrale (şi) în beneficiul autorităţilor executive locale. în scopul armonizării intereselor generale naţionale cu cele ale colectivităţilor locale. organele centrale conduc. că divergenţele dintre serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţe sau în municipiul Bucureşti cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene se mediază de Guvern. uneori modifica şi chiar înlocui actele ilegale şi inoportune ale acestora. cât şi specifice – ale acestora. inclusiv facultatea executivului de a detalia atribuţii ale ministerelor şi de completare a celor uzuale. prin realizarea unei conduceri unitare. Pe de altă parte. Apreciem că soluţia juridică prevăzută este în contradicţie cu spiritul autonomiei locale consacrat legislativ. printr-o asemenea lege. uneori 157 . în funcţie de obiectivul de activitatea al fiecărei instituţii.

deoarece şi în localităţi funcţionează structuri în teritoriu ale serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean. ordinele şi celelalte dispoziţii şi îndrumări. Ordinele pot fi atât normative cât şi individuale. 4. însă. deoarece trebuia să prevadă că. în cazul instrucţiunilor. Considerăm că soluţia juridică este incompletă. comparativ cu regulamentele care cuprind întotdeauna mai multe norme. Tot pentru o mai bună coordonare a activităţii din teritoriu a serviciilor publice deconcentrate. 158 . la rândul lor. respectiv. şi pe întreg teritoriul ţării. în timp ce instrucţiunile şi regulamentele sunt întotdeauna normative. chiar dacă ar conţine o singură măsură de reglementare. În cazul miniştrilor. putând fi emise cu sau fără consultarea colegiului ministerului. Soluţia este pe deplin compatibilă. Aceste acte sunt obligatorii în raza de competenţă materială a ministerului respectiv. transmise în teritoriu propriilor servicii deconcentrate. consiliilor locale şi primarilor din judeţ. cu modul de soluţionare a divergenţelor între autorităţi şi instituţii din subordinea Guvernului dacă ele nu au un alt organ ierarhic central sau teritorial comun care să rezolve diferendul.încălcând principiul autonomiei şi în detrimentul autorităţilor locale nesubordonate. aceştia emit ordine şi instrucţiuni şi aprobă regulamente în aplicarea prevederilor legale cu forţă juridică superioară. Actele autorităţilor centrale de specialitate Actele juridice de putere sau de autoritate numite şi administrative sunt emise. precum şi preşedinţilor consiliilor judeţene. de către conducătorii respectivelor organe. organele centrale au obligaţia să comunice şi prefecţilor. de regulă. primarului general al Capitalei. preşedinţii vor comunica respectivele acte.

dar numai în temeiul acordului ministrului.Colegiul ministerului. dar pot proveni şi de la conducătorii unor compartimente interne (departamente. neputând adopta acte decizionale. iar consultarea sa de către ministru şi. cum sunt. dacă sunt semnate de ministru. obiectul lor specific. de pildă. cum este cazul Ministerului Afacerilor Externe.. fiind emise în vederea punerii în executare a unor acte superioare. Răspunderea miniştrilor 159 . Unele organe centrale de specialitate. 5. Când acest proces de convertire a lor nu are loc. caz în care au o forţă juridică inferioară actelor ministrului. direcţii). de pildă. de regulă. dispoziţii. etc. ele se pot aduce la cunoştinţa celor interesaţi prin circulare. În principiu. norme. ca. notele diplomatice. pot emite şi acte politice specifice activităţii lor. funcţionând ca organ consultativ pe lângă ministru. nu are caracter deliberativ. ele nedeosebindu-se – ca forţă juridică – de ordinele şi instrucţiunile ministeriale. notificările. mai ales. De aceea actele acestui organism colegial pot fi considerate ca simple recomandări cu valoarea unor orientări de principiu pentru acţiunea sau activitatea executivă la care se referă. multe dintre ele având însă şi un caracter juridic. precizări. sunt aprobate sau sancţionate de ministru. deoarece angajează statul ulterior la încheierea unor tratate internaţionale ori reprezintă operaţiuni ce premerg sau succed elaborarea ori denunţarea acestora. deci în acte obligatorii. hotărârea acestuia neavând caracter obligatoriu. îndrumări. declaraţiile. Atunci când sunt însuşite de ministru ele se concretizează în ordine. Autorităţile administraţiei centrale mai pot emite şi alte acte juridice de putere care au diverse denumiri ce reflectă. normative.

ceea ce-i conferă acestuia din urmă dreptul de a propune şefului statului revocarea ministrului din funcţie. operând chiar dacă nu s-a comis o încălcare determinată a legii – de genul abaterii juridice – conducând la demisia guvernului. ceea ce echivalează cu revocarea sa. 2) Guvernul în întregul său şi fiecare din membrii acestuia răspund pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în faţa parlamentului. În acest sens se distinge o răspundere colectivă a întregii autorităţi şi o răspundere individuală a miniştrilor care o compun. cât şi faţă de primul ministru. cadrul juridic general al răspunderii miniştrilor este prefigurat de Constituţie şi de legea organică a guvernului. subliniem. 3) Dacă răspunderea colegială a guvernului nu poate opera decât faţă de un alt organ. fiecare membru al guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate. răspunderea individuală a membrilor guvernului poate opera atât faţă de plenul executivului. legea organică accentuând faptul că Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului. la moţiunea de cenzură faţă de acesta. precum şi Preşedintele României. În privinţa răspunderii politico-administrative a miniştrilor distingem mai multe situaţii: 1) Conform legii fundamentale. 4) Camera Deputaţilor şi Senatul. membrii guvernului sunt solidar răspunzători pentru activitatea executivului şi pentru actele adoptate de acesta. De asemenea. ori la demiterea unui membru. au dreptul de a cere urmărirea penală a miniştrilor şi trimiterea lor în faţa Curţii Supreme de Justiţie pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor. Toate aceste forme de răspundere colegială sau individuală au un caracter politicojuridic (constituţional şi administrativ) prioritar. chiar în afara sancţiunii juridice pentru o abatere.Deşi există o lege a responsabilităţii ministeriale. legea responsabilităţii ministeriale determinând cazurile de 160 . cel legislativ.

la care se adaugă şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere pe o perioadă de 3-10 ani. de natură să aducă retragere drepturilor omului. vârstă. c) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor Senatului sau Comisiilor permanente ale acestora.253). orientare sexuală.3 ani (litera c) şi d). potrivit legii penale. avere sau origine socială. Faptele anterior indicate săvârşite în exerciţiul funcţiei sunt sancţionate cu închisoarea de la 2-12 ani (litera a) şi b).8/1) următoarele infracţiuni specifice şi anume: a) împiedicarea.468/2001 de aprobare şi modificare a ordonanţei în cauză. în afara exerciţiului funcţiei lor. În acest sens intră sub incidenţa Legii nr.115/1999 faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care. Ordonanţa de Urgenţă nr. 161 . sex.răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului. d) emiterea de ordinenormative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe teme de rasă. tentativa fiind. au prevăzut (art. religie. Pentru săvârşirea altor infracţiuni. pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.61). prin ameninţare. dată în completarea legii anterioare. precum şi Legea nr. pedepsită. a unor date. violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean.130/1999 (art. inclusiv forma republicată din anul 2002 (Legea nr. şi 6 luni . convingeri. cu rea-credinţă. informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul utilităţii de informare a Parlamentului de către membrii guvernului. categorie socială. b) prezentarea. în termen de 30 de zile de la solicitare. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister. constituie infracţiuni. şi ea.

Capitolul 7 Consiliile locale şi judeţene 162 . la propunerea primului ministru. problematica răspunderii juridice se mai circumscrie şi acestor funcţii care antrenează o responsabilitate proprie şi distinctă de cea administrativă şi care ţine de sfera legislativă. instituite după regulile dreptului comun în materie. În cazul răspunderii patrimoniale (civile) menţionăm că ea operează nu numai pentru încălcarea prevederilor contractuale ori pentru comiterea unei fapte ilicite. caz în care operează răspunderea pentru fapta proprie a autorităţii în mod direct. indiferent de calitatea pe care o are autorul încălcării în cadrul organului respectiv. aplicabile oricărei persoane fizice. în general.Cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcţie de Preşedintele României. în ambele cazuri producându-se pagube. aşa cum am mai arătat. fie în patrimoniul autorităţii sau al terţilor. Precizăm de asemenea că. de pildă. întrucât miniştri pot avea şi calitatea de deputat sau senator. în unele situaţii cele două calităţi de răspunderi se pot întrepătrunde pentru că. Desigur. În ceea ce privesc alte forme ale răspunderii sancţionatorii aplicabile miniştrilor – cum este cazul răspunderii disciplinare şi a celei contravenţionale – ca şi răspunderea reparatorie (patrimonială) ele sunt. ridicarea imunităţii parlamentare şi condamnarea unui deputat atrag de drept efecte şi asupra calităţii sale de ministru şi invers. dar şi în ipoteza existenţei unor acte sau fapte de autoritate ce au prejudiciat un terţ.

deconcentrării serviciilor publice. pot avea subdiviziuni administrativteritoriale (de exemplu. iar primarii caracter executiv. 1) şi 2). precum şi judeţele (consiliile judeţene). Consiliile locale şi primarii sunt autorităţi eligibile şi autonome. care rezolvă treburile publice din respectivele unităţi administrativ-teritoriale123. primarii).767/2003. a 83 Publicată în „Monitorul Oficial al României”. Municipiile. modificată implicit prin revizuirea Constituţiei. 163 . În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local. cu modificările ei ulterioare). 767 din 31 octombrie 2003. republicată în „Monitorul Oficial al României”. nr. republicată în Monitorul Oficial nr. în cazul judeţelor. 215/200183 în unităţile administrativteritoriale administraţia publică se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării. locul şi rolul consiliilor în sistemul administraţiei publice Potrivit Constituţiei revizuite şi a Legii administraţiei publice locale nr. Partea I-a. Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice din comune şi oraşe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale. 204 din 23 aprilie 2001 (care a abrogat Legea nr. Consiliile locale au caracter deliberativ. la rândul lor. precum şi primarii.1. Unele oraşe pot fi declarate. sectoarele Municipiului Bucureşti). 121. autonomiei locale. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. alin. Aceste unităţi în care funcţionează respectivele autorităţi sunt comunele şi oraşele (consiliile locale. în cazul comunelor şi oraşelor. municipii. 123 Constituţia României. Natura juridică. şi judeţean. nr. republicată în 1996. 69/1991. în condiţiile legii. art. legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. Partea I-a.

prin referendum. şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. ca şi orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora84. a teritoriului. în principal. exercitând o competenţă generală în baza autonomiei locale de care dispun. Potrivit Constituţiei. şi din specificul atribuţiilor conferite. cu modificările ulterioare 164 . hotărând. organizarea administraţiei locale. pe deplin. în condiţiile legii. precum şi din modul lor de organizare şi funcţionare. colegial şi deliberativ. şi în cadrul cărora pot fi constituite autorităţi ale administraţiei publice locale. natura juridică administrativă a acestor autorităţi rezultă. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi reprezentative ale administraţiei publice locale cu caracter eligibil. Din această definiţie rezultă trăsăturile consiliilor locale/judeţene: a. De asemenea. 84 Legea nr. de către întreg sistemul administraţiei de stat.căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege. în cazul nostru. dar aici. delimitarea comunelor. 215/2001 reuneşte în mod unitar atât organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. De altfel. legiuitorul nerecurgând la două reglementări distincte în materie. cât şi regimul general al autonomiei locale. organizat potrivit legii. precum şi regimul general privind autonomia locală se face prin lege organică. oraşelor şi judeţelor se face tot prin lege. această înfăptuire are loc la un nivel teritorial mai redus. în treburile publice vizând interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi ale administraţiei publice conform definirii lor legale. 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României. cât şi pentru faptul că realizează activitatea executivă exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcţie fundamentală de activitate publică realizată. Legea nr.

diferită de organele centrale. interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. Conform criteriului competenţei teritoriale. ce exercită puterea publică locală. respectiv autorităţi comunale. autorităţi locale. teritorială – deoarece între aceste limite mai acţionează şi organe în teritoriu ale unor autorităţi executive centrale. Consiliile locale şi judeţene sunt organe cu competenţă generală în unităţile în care funcţionează gestionând. care nu au caracter local. Referitor la competenţele şi atribuţiile consiliilor locale facem câteva precizări: 85 Apreciem că şi consiliul judeţean este tot un organ local deşi din Constituţie precum şi din lege nu rezultă expres 165 . inclusă în administraţia publică locală. cum sunt cele ale diverselor ministere. cel mult. în numele şi interesul colectivităţii teritoriale pe care o reprezintă. în mod evident. orăşeneşti şi judeţene. funcţionare şi cel de exercitare a atribuţiilor indică definitoriu caracterul local sau nu al unei categorii de organe ale statului. îşi desfăşoară activitatea numai în limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese85. întrucât. iar. În acest sens ele hotărăsc în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale. pe de altă parte. Consiliile locale şi judeţene sunt. ale Băncii Naţionale a României. un criteriu suficient pentru a caracteriza o autoritate ca fiind de natură locală – ci doar. pe de o parte. ele reprezintă o grupare distinctă în cadrul sistemului executiv.b. Serviciului Român de Informaţii. etc. exercită atribuţii de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a colectivităţii umane potrivit principiului autonomiei locale. rezultă că simplul fapt al acţionării în limitele unei unităţi administrativ-teritoriale nu poate constitui. Desigur. precum şi rezolvarea treburilor publice în condiţiile legii. prin el însuşi. În acest sens modul de constituire. c. sub propria responsabilitate.

înainte de adoptarea oricărei decizii. • încredinţarea de competenţe şi de atribuţii stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitare autorităţilor locale care se găsesc cel mai aproape de cetăţean. ar fi putut fi formulat mai categoric în sensul obligativităţii intervenţiei autorităţilor centrale în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă decât dacă şi în măsura în care obiectivele unei activităţi locale nu pot fi realizate de autorităţile locale datorită dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma să le producă. potrivit legii. Această prevedere se doreşte a fi o ilustrare a principiului subsidiarităţii care.• competenţele şi atribuţiile consiliilor se stabilesc numai prin lege. • autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul deconcentrării sau descentralizării unor servicii publice proprii ori al creării de noi servicii publice. • autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta. structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. precum şi de cerinţele de eficienţă şi eficacitate. desigur. ele fiind depline şi exclusive. 166 . fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilităţi. • încredinţarea de competenţe şi atribuţii pentru alte autorităţi decât cele locale. precum şi exercitarea lor trebuie să ţină seama de amplasarea şi de natura răspunderii ce le revine. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. depăşind capacităţile sau posibilităţile locale. în toate problemele care le privesc în mod direct.

etc. limbă. în mod direct pe baza reprezentării proporţionale în cadrul scrutinului de listă. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale. Consiliile locale şi judeţene sunt organe alese. funcţionând în prezenţa majorităţii celor care le compun.d. f. • colectivitatea include toţi cetăţenii. cât şi cele aflate temporar (cu reşedinţă) în unitatea respectivă. în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. Consiliile sunt organe deliberative. expressie a puterii locale pe care o exercită în numele şi în interesul societăţii de pe un anumit teritoriu. ea cuprinzând şi străinii (cu sau fără altă cetăţenie). e. hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege şi prin acte juridice obligatorii în raza lor de acţiune teritorială. g. etnie. vârstă. conform Constituţiei revizuite. De altfel. • colectivitatea locală nu se reduce numai la cetăţenii unităţii administrative. Şi aici se impun câteva precizări: • nu pot fi ignorate nici interesele persoanelor juridice. • sunt vizate atât persoanele cu domiciliul (permanent). şi indiferent de proporţia acestora. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. religie. fundaţiilor sau asociaţiilor de tot felul cu sediul sau filiale în unitatea teritorială. fiind alcătuite din mai multe persoane alese. aflaţi pe acel teritoriu. 167 . indiferent de naţionalitate. Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială. Rezultă din cele prezentate că respectivele consilii sunt autorităţi reprezentative ale colectivităţilor locale. organizaţiilor.

În privinţa principiilor care guvernează administraţia locală în mod specific, alăturat principiilor generale, se impun unele precizări. a) Principiul autonomiei locale trebuie analizat sub mai multe aspecte, pornind de la natura sa administrativă, iar nu teritorială, care se manifestă prin modul de constituire, organizare, funcţionare, activitate, decizie, gestionare şi finanţare a autorităţilor locale, precum şi de la enunţul său legal. Legea defineşte autonomia locală ca reprezentând dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă treburile publice, în condiţiile legii. Referitor la autonomia locală trebuie să precizăm: • autonomia vizează modul de constituire a consiliilor locale şi judeţene întrucât ele sunt alcătuite din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către electoratul local, expresie a democraţiei din administraţia locală. • consiliile şi consilierii se organizează, potrivit legii, pe comisii de profil menite a iniţia şi pregăti eficient actul decizional al plenului lor. • funcţionarea consiliilor reflectă caracterul lor colegial, prin compunere, deliberativ, prin atribuţia de adoptare a deciziilor, şi democratic, prin votul majoritar necesar. • consiliile au dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi gestiona treburile publice în numele şi interesul colectivităţii pe care o reprezintă. - legiuitorul a consacrat în mod ferm principiul deplinătăţii şi exclusivităţii competenţei materiale a autorităţilor locale pentru treburile publice de interes local cu excepţia cazurilor
168

-

-

-

-

prevăzute de lege. Corelat acestora trebuia formulat principiul subsidiarităţii intervenţiei autorităţilor centrale ca acţiune în baza complementarităţii de atribuţii sau de competenţă pentru domenii paralele sau care nu ţin numai de competenţa exclusivă a autorităţilor locale (cum este, de exemplu, materia impozitelor şi taxelor, a învăţământului, sănătăţii, culturii şi cultelor, etc.). dreptul administraţiei locale de a avea iniţiativă, în limitele legii, în toate domeniile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi. în activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit prin organizarea referendumului local (potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 13 – 14). Consultarea prin referendum este facultativă pentru organele locale, dar rezultatul acestuia se impune autorităţilor care l-au declanşat. prin consultarea locuitorilor pe calea referendumului sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii, nu se aduce atingere nici caracterului reprezentativ, nici celui deliberativ al consiliilor, ci se dă expresie îmbinării democraţiei clasice, indirecte, reprezentative cu o formă nouă, cea participativă, pe plan local, directă. în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o
169

parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte , respectiv, între toţi aceştia, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţi nu există raporturi de subordonare. operează pe plan local principiul autonomiei gestionare sau patrimoniale, întrucât localităţile şi judeţele au dreptul la resurse proprii, pe care consiliile le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. potrivit autonomiei financiare, autorităţile locale administrează, sau după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale localităţii sau judeţelor. autorităţile locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli ale localităţilor şi judeţelor. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de lege. consiliile locale şi judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele colectivităţii locale reprezentate, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii. autorităţile locale au dreptul, în limitele competenţelor lor şi în condiţiile legii: - să se asocieze cu alte autorităţi locale din ţară sau străinătate; - să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pentru promovarea intereselor lor comune;

170

- să încheie acorduri între ele şi să participe, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională; - să încheie acorduri (cele limitrofe zonelor de frontieră), de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine României. b) Principiul cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ trebuie să caracterizeze raporturile dintre autorităţile locale comunale şi orăşeneşti cu cele judeţene, alături, desigur, de principiile autonomiei, legalităţii şi responsabilităţii. c) Principiul utilizării limbii materne în raporturile cu administraţia locală şi serviciile publice deconcentrate din unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, respectiv o pondere semnificativă conform Constituţiei revizuite. Art. 17 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificat prin Legea nr.286/2006 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora precum şi serviciile publice dconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile constituţiei, a legilor, ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Considerăm că este o prevedere greşită, în special de redactare, deoarece limba maternă ar trebui folosită pentru minoritatea care depăşeşte 20% din numărul locuitorilor ori din această redactare se înţelege că limba maternă trebuie folosită pentru toate minorităţile naţionale. Corect ar fi fost „în unitatea administrativă în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile au obligaţia să
171

asigure folosirea în relaţiile cu aceştia a limbii materne a respectivei naţionalităţi”. Referitor la utilizarea limbii materne a minorităţilor în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice se impun câteva precizări: • limba oficială - în care se desfăşoară activitatea executivă locală şi raporturile administraţiei locale cu terţii - este limba română, putându-se folosi şi limba minorităţilor naţionale în raporturile cu cetăţenii respectivi, atât în scris cât şi oral. • utilizarea limbii materne de către minorităţi în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale legilor în materie şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. • redactarea înscrisurilor oficiale se face tot în limba română, iar, la cerere, şi în limba respectivei minorităţi căreia îi aparţine solicitantul. • obligativitatea autorităţilor locale de a aduce la cunoştinţă publică reglementările proprii şi în limba naţionalităţii conlocuitoare respective, inclusiv anunţarea ordinii de zi a şedinţelor de consiliu, precum şi desfăşurarea şedinţelor de consiliu în limba naţionalităţii respective. d) Principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes naţional aparţinând autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate aflate sub conducerea prefectului. Serviciile publice de interes local sau judeţean se află în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, reţeaua acestora urmând să se amplifice şi să se diversifice, inclusiv prin trecerea unora din subordine exclusiv centrală în subordine exclusivă sau paralelă de natură locală (finanţe, cultură, învăţământ).

172

e) Principiul descentralizării formulat de Constituţia revizuită (art. 120/1) deşi nu se mai referă la serviciile publice din teritoriu aparţinând administraţiei centrale, apreciem că vizează instituţiile publice care, deşi au păstrat subordonare centrală ierarhică, au trecut în paralel şi în subordine locală (cazul celor de învăţământ general obligatoriu, sanitar, cultural, etc.). f) Principiul controlului administrativ şi controlului financiar asupra activităţii consiliilor locale şi judeţene, este expresia caracterului unitar al statului, şi rezultă din obligativitatea îndeplinirii prevederilor din reglementările autorităţilor centrale (legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, instrucţiuni şi regulamente ministeriale, etc.). Fără a intra în detalii, menţionăm că asupra autorităţilor administraţiei publice locale controlul de legalitate este exercitat, în principal, de către prefect, ca reprezentant în teritoriu al guvernului, iar controlul financiar asupra modului de utilizarea banului public de către organele Curţii de Conturi, în principal. Aplicarea principiilor anterior enunţate nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. Categoriile de organe locale cu competenţă generală ale administraţiei publice locale sunt consiliile locale comunale şi orăşeneşti ce constituie prima treaptă, de bază, a organizării de stat a României. Consiliile judeţene reprezintă cel de-al doilea nivel teritorial al aceleiaşi organizări. Întrucât principalele oraşe sunt constituite ca municipii, respectivele consilii se organizează, iar primăriile funcţionează şi la nivelul acestora, inclusiv la nivelul Municipiului Bucureşti. Potrivit legii fundamentale, consiliile locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar potrivit legii organice autorităţile
173

administraţiei publice locale din Capitală sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general, precum şi consiliile locale ale sectoarelor, inclusiv primarii de sector.

2. Formarea consiliilor locale şi judeţene
În conformitate cu Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, consiliile locale (comunale, orăşeneşti şi municipale), precum şi consiliile judeţene se aleg prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerea directă se face pe circumscripţii electorale identice cu unităţile administrativ-teritoriale pe baza votului exprimat, în cazul consilierilor, prin scrutin de listă, şi a primarilor, prin scrutin uninominal, fiecare cetăţean având dreptul la câte un singur vot pentru alegerea consiliului local, a celui judeţean şi a primarului. Aleşii locali sunt primarul şi viceprimarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliului judeţean a căror regim juridic unitar este stabilit prin Statutul alesului local124. Dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul sau în care şi-a stabilit reşedinţa. Alegerile pentru consilii şi primari sunt valabile indiferent de numărul participanţilor la vot din totalul celor înscrişi în listele electorale din circumscripţia respectivă.

3. Constituirea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi. Validarea alegerii consiliilor se face de către judecătoria în raza căreia se
124

Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr.912 din 07.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare. 174

află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Cererea de validare a consiliilor locale se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Cererea introdusă se judecă în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Această cerere se judecă de urgenţă şi cu precădere în termen de 10 zile de la data depunerii. Hotărârea este executorie. Hotărârea judecătoriei este supusă căilor de atac prevăzute în cazul procedurii contencioase. Instanţa trebuie să se pronunţe în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz. Invalidarea mandatelor se poate pronunţa în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consiliului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform Legii privind alegerile locale (de către Biroul Electoral Central). Validarea mandatelor consilierilor declaraţi supleanţi (în caz de numire) este supusă aceleiaşi proceduri prevăzută pentru validarea consilierilor. Pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri. Constituirea consiliului nou ales se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor, iar convocarea în prima şedinţă de constituire se face de către prefect în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare. La aceeaşi şedinţă pot participa prefectul sau reprezentantul său legal, precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar, în cazul consiliului local, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată. Apreciem ca o scăpare a legii neimplicarea primarului în funcţie la această şedinţă şi nu a noului ales, care nu are nici

175

o calitate dacă nu este validat, mai ales că, de regulă, primarii se aleg în turul doi de scrutin. Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor aleşi şi validaţi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la cea de a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii. În situaţia în care consiliul nu se poate reuni nici la a treia convocare, datorită absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, instanţa va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat de la oricare din cele trei convocări consecutive. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei, pe baza procesului verbal al şedinţei întocmit de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. În cazul în care locurile declarate vacante potrivit procedurii menţionate mai sus nu pot fi ocupate cu supleanţi înscrişi pe listele de candidaţi se vor organiza alegeri parţiale pentru completare în termen de 90 de zile. Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor evenimente de forţă majoră care a făcut imposibilă prezenţa acestora. Apreciem că pe durata judecării procesului nu se vor putea desfăşura noile alegeri parţiale pentru a putea evita situaţia reintegrării în funcţie a consilierilor contestatori, concomitent cu existenţa altui sau a altor consilieri nou aleşi în locul celor infirmaţi administrativ, deoarece, în acest caz, am fi în prezenţa unui consiliu supranumeric, ilegal.
176

Lucrările primei şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale care întocmeşte şi procesul-verbal al şedinţei. Consilierii a căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei, oraşului, judeţului… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Deşi legea nu o spune, apreciem că în funcţie de religie, fiecare îşi poate invoca propria divinitate. Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Consilierii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi demisionaţi de drept, deşi legea ar fi trebuit să îi considere demişi de drept, (demisia fiind rezultatul propriei voinţe exclusive a celui în cauză). În situaţia în care consilierul (declarat) ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, alianţei politice sau electorale respective, dacă până la validare acestea confirmă în scris apartenenţa celui în cauză la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, iar numărul de consilieri se reduce sub jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, se vor organiza alegeri parţiale de completare, în termen de 90 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale. După validare, în şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii locali depun jurământul. Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se

177

constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. Consilierii, în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, exercită o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi care dispun de o protecţie juridică deosebită. După acest moment consiliul va alege, dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii celor în funcţie, un preşedinte de şedinţă care va conduce dezbaterile pe o perioadă de cel mult trei luni, semnând hotărârile adoptate. Acest preşedinte poate fi schimbat din funcţie la iniţiativa a acel puţin unei treimi din numărul consilierilor şi cu votul majorităţii celor în funcţie. În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Şi în cazul acestor autorităţi se aplică, în ipoteza constituirii lor, aceleaşi reguli ca şi la consiliile locale . În cazul consiliului judeţean acesta alege, pentru toată durata mandatului său, din rândul consilierilor, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.

4. Compunerea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi prin votul universal, egal, secret, direct şi liber exprimat, în baza scrutinului de listă pentru un mandat de patru ani. Consiliul fiind organ ales, membrii săi nu pot fi numiţi sau investiţi de drept. În exercitarea mandatului lor consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. Fiecare consilier este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public de către secretar.

178

Pentru participarea la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate consilierul primeşte o indemnizaţie stabilită conform legii. Numărul acestora este stabilit prin ordinul prefectului în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile – după cum alegerile au loc în primul sau în al doilea semestru al anului – în care sens: - în cazul consiliilor locale numărul consilierilor este cuprins între 9 – 27; - în cazul consiliilor judeţene între 31 – 37; - Consiliul General al Municipiului Bucureşti are 31 de consilieri. Acest număr este impar şi constant pe toată durata mandatului autorităţii respective, iar prin creşterea sau diminuarea populaţiei el nu suferă modificări, iar în cazul reducerii numerice a membrilor pe parcursul mandatului, va trebui rezolvată completarea lui (măcar până la 2/3 din total), fie cu ajutorul supleanţilor de pe listele de candidaţi, fie prin organizarea de noi alegeri parţiale. Evident în cazul dizolvării consiliului şi a organizării de noi alegeri anticipate numărul de locuri se va reactualiza conform datelor statistice privind populaţia unităţii administrativ-teritoriale respective. Consilierii trebuie să aibă cetăţenia română şi vârsta de cel puţin 23 de ani, împliniţi în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul în respectiva unitate administrativ-teritorială, precum şi inexistenţa interdicţiei de asociere în partide politice125. Calitatea de consilier este incompatibilă, conform legii organice, şi a Legii nr. 161/2003 (art. 88/1) cu: - funcţia de prefect şi de subprefect;
125

Legea nr.67/2004 privind alegerile locale, art. 4, alin. 1). 179

- calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă al consiliului local respectiv al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; - funcţia de manager, preşedinte, vicepreşedinte, director general, director asociat, administrator, cenzor sau membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale de interes local înfiinţate de consiliile locale sau judeţene sau subordonate lor, ori la cele de interes naţional care au sediul ori filialele lor din unitatea administrativteritorială respectivă; - calitatea de primar şi de viceprimar; - calitatea de deputat, senator, ministru, secretar şi subsecretar de stat şi cele asimilate acestora; - funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean; - calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local sau judeţean sau la care soţul sau rudele de gradul I au această calitate. Consilierii care au funcţia de de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administra-tor, cenzor, membru în consiliul de administraţie sau alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu
180

autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau judeţene respective. Aceeaşi interdicţie vizează soţul sau rudele de gradul I ale consilierului care deţin funcţiile sau calităţile respective. Evident, în toate aceste situaţii persoanele în cauză pot participa la alegeri şi pot fi alese în funcţia de consilier, însă starea de incompatibilitate intervine în mod efectiv numai după validarea mandatului celui în cauză. Acesta va trebui să opteze în termen de maxim 10 zile după acest moment asupra calităţii pe care vrea să o menţină, după care, în lipsa opţiunii exprese pentru calitatea de consilier, în proxima şedinţă de consiliu, preşedintele de şedinţă va supune validării mandatul supleantului de pe lista partidului, alianţei politice sau electorale respective. Alte incompatibilităţi se pot stabili numai prin lege. Aşa, de exemplu, chiar Legea administraţiei publice locale stabileşte interdicţia de asociere politică pentru secretarul localităţii ori Legea nr. 161/2003 stabileşte, în mod generic, incompatibilitatea dintre calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie publică sau de demnitate publică. Incompatibilitatea este o situaţie ce operează de drept, în virtutea legii, ea nu se decide, ci doar se constată de către consiliu, motiv pentru care mandatul celui în cauză nu trebuie invalidat. Totuşi, dacă cel în cauză, înlăturat din consiliu, prin validarea unui supleant, se va considera vătămat în dreptul său de ales, apreciem că se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru apărarea acestui drept pretins încălcat sau vătămat. Legea nr. 161/2003 în art. 70 a reglementat conflictul de interese ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate
181

publică sau o funcţie publică are un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale legale. O asemenea persoană nu va putea emite sau încheia un act juridic sau participa la aceste operaţiuni sub sancţiunea, după caz, a persoanei sale şi a nevalabilităţii (nulităţii) actului în cauză. Conflictele de interese ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sau consilierilor locali sau judeţeni sunt reglementate de art. 47 din Legea nr. 215/2001 care interzice acestora să ia parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor în care au interes patrimonial direct sau prin soţ, soţie, afini şi rude până la gradul IV inclusiv . Calitatea de consilier se dobândeşte din momentul depunerii jurământului, menţinându-se pe toată durata consiliului ales, respectiv 4 ani, până la constituirea noului consiliu. Evident, orice scurtare sau prelungire a mandatului consiliului, din care face parte cel în cauză, determină hotărâtor şi durata mandatului acestuia. Tot astfel, consilierul provenit din lista supleanţilor ori cel ales în urma alegerilor anticipate ori parţiale de completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani, deoarece încheie mandatul în derulare al organului din care face parte sau care este în funcţie. Calitatea de consilier încetează, de drept, în următoarele situaţii: - demisie; - incompatibilitate; - schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; - imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă maximă de şase luni consecutive, cu excepţia cazului de suspendare în urma arestării preventive a consilierului (art. 59 alin. 1, desigur, sub rezerva soluţiei de constatare a

182

nevinovăţiei penale şi a încetării procesului penal din această cauză urmată de repunerea în funcţie); - constatarea, după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii alegerilor locale; - condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; - punere sub interdicţie pe cale judecătorească prin hotărâre definitivă şi irevocabilă; - pierderea drepturilor electorale stabilită prin hotărâre judecătorească penală definitivă; - lipsa nemotivată de la trei şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; - deces. La aceste situaţii desigur s-ar mai putea adăuga, pierderea cetăţeniei române, stabilirea domiciliului în străinătate, declararea judecătorească a morţii, etc. Toate aceste cazuri reprezintă, indiferent de sursa lor generatoare (actul sau faptul juridic), modalităţi de pierdere de drept a calităţii de consilier instituite de lege, constatate, iar nu decise, prin hotărârea consiliului – care, în asemenea cazuri, are un efect pur declarativ faţă de împrejurările produse, fiind adoptată la iniţiativa primarului sau a unui consilier (art. 60 alin. 2), iar în cazul consiliului judeţean, la propunerea preşedintelui acestuia (art. 103 alin. 2). În cazurile schimbării domiciliului, a imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase luni consecutive şi a lipsei nemotivate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, hotărârea acestuia se poate ataca în contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără obligaţia reclamantului de a efectua procedura administrativă prealabilă judecăţii, hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă.

183

mandatul său încetează (definitiv) înainte de termen. 5. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleşi în consiliile locale vor fi reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc ales pe perioada mandatului consiliului de către adunarea sătească. Dacă consilierul suspendat a fost găsit nevinovat – fiind scos de sub urmărire penală de către parchet ori achitat de instanţa de judecată – el îşi va relua mandatul (dacă este posibil). când va avea de suportat o pedeapsă privativă de libertate carel împiedică în exercitarea funcţiei. El participă la şedinţele consiliului cu drept de vot consultativ. Dacă. Organizarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile locale şi judeţene sunt alcătuite din consilieri şi nu au o structură organizatorică propriu-zisă şi nici organe de conducere (cu excepţia consiliilor judeţene care au preşedinte 184 . consilierului şi. fiind demis din funcţie. apreciem că acesta îl poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ.Consilierul poate fi suspendat din funcţie. dimpotrivă. având dreptul la despăgubiri. deşi legea nu o spune. pe întreaga durată până la soluţionarea definitivă a cauzei. de îndată. constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii. Prefectul va emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului de consilier. Suspendarea este de drept numai în cazul măsurii arestării sale preventive despre care se comunică. este condamnat prin hotărâre penală definitivă. prefectului de către instanţa de judecată care a dispus-o. ceea ce reprezintă o încetare temporară a exerciţiului mandatului său. convocată şi organizată de primar. de îndată. Ordinul de suspendare se comunică.

Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii în funcţie. ci numai consultativă. iniţiază proiecte de hotărâri în domeniu. neproducând efecte juridice. de gradul de urbanizare al acestora. îndeplinesc şi alte atribuţii sau însărcinări date de consiliu sau din proprie iniţiativă. ordine publică şi drepturi cetăţeneşti etc. Activitatea acestor comisii nu este decizională. Comisiile întocmesc rapoarte pe probleme de specialitate. în funcţie de gradul de dezvoltare al localităţii şi judeţului. Comisiile analizează şi avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte. etc. care reflectă compunerea politică a plenului.şi vicepreşedinţi). cum ar fi studii. format din astfel de lucrători. de exemplu. conform competenţei care le revine. pe care le prezintă consiliului spre dezbatere. a serviciilor deconcentrate ale acestora din teritoriu etc. cazul ministerelor. Asemenea comisii se pot organiza pe probleme economico-sociale. acesta îşi organizează comisii de specialitate. pot întreprinde activităţi de verificare în sectorul lor de competenţă. după constituirea consiliului. fiind numai deservite de un aparat propriu. buget şi finanţe. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. controale. de specificul local (industrial. Legea a prevăzut că. în sensul că 185 . transporturi şi lucrări publice.. juridic şi administrativ. etc. pe principalele domenii de activitate. urbanism. aceasta deoarece nu sunt alcătuite din funcţionari cu activitate permanentă. aşa cum au majoritatea autorităţilor administraţiei publice (cum este. sănătate publică şi protecţie socială. agricol). avizări.). Comisiile de specialitate îşi aleg un preşedinte şi un secretar prin votul membrilor lor. precum şi de tradiţii.

pe durata mandatului său. la propunerea a o treime din numărul lor. Componenţa acestora. în aceleaşi condiţii. În cazul suspendării sau absenţei preşedintelui atribuţiile sale vor fi exercitate de un vicepreşedinte – desemnat prin dispoziţia preşedintelui – în numele preşedintelui. în exercitarea sarcinilor lor. din proprie iniţiativă sau la solicitarea primarului. durata. prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. ce are libertatea de a o însuşi sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii se stabilesc prin hotărârea consiliului. de analiză şi verificare pe o perioadă determinată. funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit. 186 . Membrii comisiei acţionează numai în limitele stabilite prin hotărâre. Consiliul poate organiza nu numai comisii permanente. intereselor generale ale statului sau judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile. Însă. Cazurile de incompatibilitate. ci. durata mandatului acestora fiind egală cu cea a mandatului consiliului judeţean. suspendarea şi încetarea mandatului preşedintelui sunt similare cu cele ale primarului. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi. Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor se face prin votul secret a majorităţii consilierilor în funcţie. Organizarea.plenul le poate. ca organ deliberativ. iar uneori trebuie. pe toată durata exercitării mandatului. să le solicite opinia potrivit domeniului lor de activitate. poate înfiinţa comisii temporare. Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie. această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului.

Funcţionarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile se aleg pentru un mandat de patru ani. el poate fi sancţionat în 187 . dacă a solicitat reintegrarea. urmând a se relua. În cazul încetării. în caz de război sau catastrofă. prefectul ia act prin ordin şi înştiinţează consiliul judeţean pentru alegerea unu nou preşedinte. Pe toată durata exercitării mandatului contractul de muncă al preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean la instituţiile publice. Consiliile îşi exercită mandatul de la data constituirii lor până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. fiind legal întrunite dacă este prezentă majoritatea consilierilor aflaţi în funcţie. urmând a fi reluat ulterior încetării mandatului.Preşedintele şi vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier. înainte de termen. a mandatului preşedintelui. regiile autonome. Conform Statutului funcţionarilor publici dacă cei în cauză au calitatea de funcţionar public raportul lor de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică unde funcţionează se întrerupe. 6. Preşedintele şi vicepreşedinţii primesc pe toată durata mandatului lor o indemnizaţie stabilită conform legii. Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie. prin lege organică. de două ori consecutiv. la cererea celui în cauză. care se acordă de drept. fără motive temeinice. În situaţia în care un consilier absentează. companiile şi societăţile naţionale ori societăţile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă de drept. Consiliile funcţionează numai în plenul şedinţei la care participă membrii care le compun. care se poate prelungi. iar cazurile de absenţe motivate se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare a consiliului.

În asemenea şedinţe pot fi adoptate acte normative excepţionale. respectiv judeţean. epidemiilor sau epizootiilor. inclusiv în materie contravenţională şi sancţionatoare vizând subiectele de drept din zona calamitată sau supusă tulburărilor sociale. Ordinea de zi a şedinţelor consiliului se aprobă de acesta la propunerea celui care le-a convocat.condiţiile respectivului regulament. iar modificarea 188 . limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor convocarea consiliului local se poate face de îndată. incendiilor. cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare. sau a preşedintelui. cu caracter temporar. Consiliul local se întruneşte. sau cel puţin la trei zile. la cererea primarului. respectiv a vicepreşedintelui când titularul funcţiei este absent sau suspendat din postul său. în cazul celor locale. în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. prefectul poate solicita preşedintelui consiliului judeţean întrunirea acestui organ. catastrofelor. de regulă. pentru orice categorie de consilii. de regulă prin diminuarea sau suprimarea indemnizaţiei de şedinţă. lunar. inclusiv pentru absenţe nemotivate de la lucrările comisiei de specialitate din care face parte. în cazul celor judeţene. ori cel mult trei zile înaintea şedinţelor extraordinare ale consiliului local. la convocarea primarului. iar cel judeţean o dată la două luni. Convocarea consiliului se face în scris de către secretarul localităţii sau cel general al judeţului. Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar. la convocarea preşedintelui său ori a viceprimarului. De asemenea. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. în şedinţă ordinară. ori a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.

ori de un consilier (dacă nici un vicepreşedinte nu poate conduce lucrările). prin referendum. 189 . ori ales de consiliu. Ordinea de zi se aduce şi la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice. iar al celui judeţean de către preşedintele acestuia. participarea la programe de dezvoltare judeţeană. regională. dacă preşedintele a fost suspendat din funcţie. primarul sau preşedintele consiliului judeţean pot propune consultarea cetăţenilor. în condiţiile legii. organizaţii neguvernamentale. În legătură cu aceste probleme. Şedinţele consiliului sunt publice.ei se poate face numai pentru probleme urgente şi cu votul majorităţii celor prezenţi. cu majoritatea voturilor. ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Invitaţia la şedinţă va preciza data. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă ales pe o perioadă de trei luni. ca acestea să fie nepublice (cu uşile închise). iar în lipsa sa de un vicepreşedinte desemnat de el. administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. Problemele privind bugetul. organizarea şi dezvoltarea urbanis-tică a localităţii şi amenajarea teritoriului. ora. în cazul absenţei sale motivate.verbal al şedinţei. În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul . persoane juridice române sau străine. se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. locul desfăşurării şi ordinea de zi. cu excepţia cazurilor în care consilierii decid. zonală sau de cooperare transfrontalieră. În localităţile sau judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se va aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a acestora.

iar în cazul tuturor consiliilor.). 190 . pentru satele care nu au consilier ales. şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ai altor organe centrale din unitatea administrativ-teritorială. Înaintea fiecărei şedinţe secretarul pune la dispoziţia consilierilor. în tăcerea legiuitorului. procesul-verbal al şedinţei anterioare. cu drept de vot consultativ. sau reprezentantul acestuia. a oricărei alte operaţiuni inexact consemnate (de exemplu. în timp util. precum şi persoane interesate invitate de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. poate asista şi lua cuvântul preşedintele consiliului judeţean. deputaţii şi senatorii. apreciem noi. cu excepţia şedinţelor extraordinare sau a celor convocate în caz de forţă majoră ori de maximă urgenţă. secret. La şedinţele consiliului local participă în mod obligatoriu şi delegatul sătesc. împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă prin semnătură responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. etc. miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului. primarul. Problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu de specialitate al primarului care se elaborează în termen de 30 de zile de la solicitarea iniţiatorului. La lucrările consiliului local participă. fără drept de vot. schimbări în ordinea de zi. însoţit de avizul comisiei de specialitate. în probleme ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii.Consilierul local. respectiv judeţean. prefectul sau reprezentantul său. Consilierii au dreptul să conteste conţinutul înscrisului cerând menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa precedentă sau. secretarii şi subsecretarii de stat. ori de câte ori se discută problemele vizând aceste localităţi. pe care ulterior îl supune spre aprobare consiliului. modul de votare. preşedintele sau cel care conduce şedinţa consiliului local. nesecret.

inclusiv rezultatul votului. În primul caz. În cazul consiliilor ai căror membri aparţin unei minorităţii naţionale şi reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor. în cazul consiliului local. după ce. cea a dizolvării de drept sau prin referendum operează în cazul în care consiliul nu se întruneşte. 191 . prelungirea operează pe timp de război sau de catastrofă. în prealabil. asigurându-se traducerea în limba română. semnat. în baza unei legi organice. precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se poate completa cu supleanţi. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel ce conduce lucrările şi de secretarul localităţii sau secretarul general al judeţului. O primă ipoteză. Această situaţie se comunică instanţei de judecată de către primar. În cel de-al doilea caz. viceprimar sau secretar.Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română ca limbă oficială. a fost aprobat procesul-verbal al şedinţei. de scurtare a mandatului. Preşedinte şi Guvern) ale căror mandate se prelungesc potrivit Constituţiei. Deşi consiliile funcţionează pe durata unui mandat de patru ani. se poate utiliza şi limba maternă a acestora. care va fi numerotat. Procesul-verbal şi documentele dezbătute se depun întrun dosar special al şedinţei respective. sau orice persoană interesată. Dezbaterile din şedinţe. care va reglementa şi situaţia tuturor autorităţilor publice centrale reprezentative şi eligibile (Parlament. Documentele şedinţelor se întocmesc în limba română. timp de două luni consecutive ori nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. legea organică reglementează situaţiile ce pot conduce la prelungirea sau scurtarea acestuia. avem în vedere dizolvarea consiliului de drept sau prin act juridic. sigilat de cel care a condus şedinţa şi de secretar.

Consiliile locale şi judeţene alese anticipat. Dizolvarea se face de guvern prin hotărâre la propunerea prefectului bazată pe hotărârile judecătoreşti în cauză. ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel 192 . de la validarea rezultatului referendumului. a procedurii administrative prealabile judecăţii. fără a mai fi necesară realizarea. după caz. cu excepţia celor aflate prin lege în competenţa altor autorităţi publice locale sau centrale. în toate problemele de interes local. de către reclamant. Stabilirea datei pentru organizarea noilor alegeri se face de către Guvern. încheie mandatele celor anterioare pe data constituirii legale ale celor nou alese în cadrul alegerilor locale cu caracter general. Atribuţiile consiliilor locale şi judeţene În realizarea atribuţiilor sale consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte. 7. În situaţia dizolvării consiliului judeţean ori pe perioada neconstituirii legale problemele curente ale judeţului vor fi rezolvate de către secretarul acestuia împuternicit special de Guvern prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. ca urmare a dizolvării celor precedente. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă. în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau. în condiţiile legii. acţiunea judiciară suspendând de drept măsura de dizolvare. consiliul judeţean. la propunerea prefectului.Prefectul prin ordin ia act de situaţia de dizolvare propunând Guvernului organizarea de noi alegeri. La rândul său. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile.

alin. indiferent de nivelul la care funcţionează. După locul în care exercitarea acestora produce efecte în atribuţii interne. în funcţie de actul normativ care le conţine. sau chiar în afara ţării (expresie a cooperării dintre consilii sau a celei transfrontaliere). 193 . locativă. 4. cu consecinţe în interiorul unităţii administrativ-teritoriale.215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. respectiv consiliile locale sunt autorităţi autonome ale administraţiei publice locale. în vreme ce consiliile judeţene sunt autorităţi de coordonare a consiliilor locale. 88 A se vedea Alexandru Basarab-Şinc. lipsite de atributul autonomiei locale88. După sfera de generalitate în care se includ. II. art. cuprinse în diverse reglementări. 3. ce dezvoltă sau completează competenţa aceloraşi organe în cele mai diferite domenii (exemplu: în materie funciară. şi atribuţii secundare. 1994. Totuşi textele legale introductive. Sarcinile consiliilor locale/judeţene se pot clasifica după mai multe criterii: 1.judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. publicată în Monitorul Oficial nr.215/2001).) 2. distingem atribuţii comune tuturor acestor autorităţi. De aici şi aparenta distincţie netă privitoare la specificul fiecărei categorii de autorităţii (locale şi judeţene). şi atribuţii specifice. vol. După importanţa lor. partea specială. atribuţiile principale sunt. Drept administrativ. cu consecinţe în afara acesteia. şi generale prin întinderea sau aria lor de cuprindere. concomitent. caracteristice uneia sau mai multor categorii de organe de acelaşi gen. cuprinse în propria lege organică (nr. pag. Bucureşti. 3. 126 Legea administraţiei publice locale nr. în atribuţii principale. 2). 204 di 23 aprilie 2001. incluzând ansamblul problemelor vieţii publice locale. 2) şi art. încredinţează expres autonomia şi consiliilor judeţene126. 16. de principiu. şi atribuţii exterioare. etc. De regulă. Editura Metropol. alin.

edilitargospodăreşti. prefecţi. pe de o parte. Domeniul public de interes 194 . social-culturale şi educative. după caz judeţean. prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a localităţii. b) Aprobă bugetul local. pe baze contractuale. • Atribuţii economico-financiare a) Avizează sau aprobă. adoptă strategii. inclusiv guvern. Exercitarea atribuţiilor de către consiliile locale. oraşe şi municipii a sumelor din cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse în condiţiile legii. iar în temeiul lor se elaborează prognoze şi programe dezbătute şi aprobate de consiliu. prognozele şi programele sale includ şi propunerile localităţilor alăturate obiectivelor distincte ale judeţului. stabileşte impozite şi taxe locale sau judeţene. studii.4. Aceste studii sunt întreprinse de comisiile de specialitate ale consiliului sau de instituţii. În cazul consiliului judeţean strategiile. cât şi faţă de primari. c) Administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului. devenind hotărâri ale acestuia. precum şi atribuţii politico-administrative. autorităţi centrale. contractarea de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare. primarul şi preşedintele consiliului judeţean fiind ordonatori principali de credite bugetare. respectiv a judeţului. după caz. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor consiliilor locale. precum şi taxe speciale. de care dispun. aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar. de amenajare a teritoriului. pentru realizarea acestora. dispune. în condiţiile legii. protecţia mediului înconjurător. aprobă şi urmăreşte în cooperare cu autorităţile locale interesate măsurile necesare. hotărând repartizarea pe comune. După natura conţinutului lor distingem atribuţii economico-financiare. inclusiv financiare. pe de altă parte. se face în condiţiile lipsei oricărei subordonări între ele. şi cele judeţene. în condiţiile legii.

local sau judeţean. respectiv preşedintelui consiliului judeţean89. consiliile exercitând faţă de ele toate drepturile inerente decurgând din faptul că li s-a transmis spre folosinţă o parte a patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale în scopul realizării unor activităţi sau servicii publice utile colectivităţii locale. pag. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. Bucureşti. în numele unităţii administrativteritoriale. precum şi domeniul privat constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. Editura AMIVA. singura care are personalitate juridică. 89 P. Al. e) Înfiinţează instituţii publice şi servicii publice de interes. în timp ce exercitarea concretă a drepturilor şi realizarea obligaţiilor revin primarului. Manda. după caz. după caz. Legea administraţiei publice locale. M. ca organ executiv. 1993. urmărind şi controlând activitatea acestora. numind şi eliberând din funcţie. oraşului şi judeţului. precum şi a serviciilor publice de interes local sau judeţean. inclusiv sancţionând. Basarab-Şinc. exercită. 44. în condiţiile legii. Preda. membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome de sub autoritatea lor (ultima atribuţie omisă de legiuitor în cazul judeţelor). numesc şi eliberează din funcţie. în condiţiile legii. g) Înfiinţează şi reorganizează regii autonome de interes local sau judeţean. precum şi societăţi comerciale de interes local. d) Hotărăşte darea în administrare. conform legii. Dima. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică şi privată a comunei. pe conducătorii acestora. în condiţiile legii. f) Participarea cu capital sau bunuri în numele şi interesul colectivităţilor locale reprezentate. hotărând asupra privatizării lor.local şi judeţean. C. 195 . inclusiv vânzarea bunurilor proprietate privată. toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat. Administrarea sau gospodărirea acestui patrimoniu revine consiliului. comentată şi adnotată.

servicii publice specializate. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. c) Stabilesc măsuri sau aprobă construirea. i) Înfiinţează şi organizează. elaborează. omisă de lege. b) Consiliile locale analizează şi aprobă în condiţiile legii. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale ale localităţii. studii. înfiinţând. de amenajare a teritoriului şi protecţia mediului înconjurător a) Avizează sau aprobă. întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti. documentaţiile tehnico-economice pentru lucrări de investiţii de interes local şi judeţean. în condiţiile legii.h) Asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă. documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor. analizează 196 . întreţinerea şi modernizarea drumurilor. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti. podurilor. stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare realizării acestora. dar şi celui judeţean. târguri. în scopul creşterii calităţii vieţii şi contribuie la protecţia. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. urmărind modul de realizare ale acestora în cooperare cu organele locale implicate. în localităţi. d) Acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător. atribuţie care revine nu numai consiliului local. după caz. j) Aprobă. pieţe şi oboare asigurând buna funcţionare a acestora. precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţie de interes local sau judeţean. la nivel judeţean. în condiţiile legii. acordând sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate consiliilor locale pentru construirea. consultând consiliile locale. conform competenţei. conservarea. prognoze şi programe de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism la nivelul localităţii. asigurând condiţiile necesare realizării acestora.

e) asigură. d) Contribuie la protecţia. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale. condiţiile materiale şi financiare necesare bunei funcţionări a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa. acordarea de stimulente în natură şi bani. contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială. tineret şi sport. potrivit competenţei legale. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. c) Aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale. la nivel judeţean. ocrotire şi asistenţă socială. asigură protecţia drepturilor copilului. potrivit competenţelor legale. precum şi de alte facilităţi. cultură. e) Hotărăşte. potrivit legii. sportive şi de agre- 197 . prin alocarea fondurilor necesare. g) Contribuie la sprijinirea (inclusiv financiară. instituţii sociale şi culturale. • Atribuţii social-culturale. în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie. cultural-educative sau a celor desfăşurate de cultele religioase. în condiţiile legii. urmărind şi controlând activitatea acestora. precum şi a altor activităţi. conservarea. artistice. activitatea cultelor religioase. sănătate. precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare. f) Sprijină. în cazul judeţului) acţiunilor ştiinţifice. sanitare şi educative a) Asigură. condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie. în localităţile cu personal didactic ori cu medici sau personal sanitar insuficient. înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local. b) Înfiinţează.propunerile consiliilor locale în vederea elaborării de prognoze şi programe pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător.

c) Atribuie sau schimbă. b) Consiliul asigură condiţiile materiale şi financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de apărare a ordinii publice. b) Aprobă următoarele categorii de acte: . • Atribuţii proprii şi distincte ale consiliilor a) Consiliul local aprobă statutul comunei sau oraşului. după caz. a viceprimarilor. inclusiv ale instituţiilor şi serviciilor publice. 198 . precum şi a unor obiective de interes judeţean.ment. potrivit competenţelor lor legale. apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă. de pieţe şi de obiective de interes local. respectiv a preşedintelui şi vicepreşedinţilor.regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. la propunerea primarului. în localităţi locuri şi parcuri de distracţie. în condiţiile legii. aflate sub autoritatea sa. statul de funcţii şi numărul de personal al aceluiaşi aparat. şi a celui judeţean la propunerea preşedintelui acestuia din urmă.organigrama. în condiţiile legii. analizează activitatea pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă. din rândul consilierilor. înfiinţează. şi în condiţiile legii. • Atribuţii politico-administrative • Atribuţii comune: a) Alegerea. . denumiri de străzi.regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean. . în situaţia localităţilor. baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora. c) Consiliul local hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice. respectiv a preşedintelui. şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora. precum şi ale regiilor autonome de interes local sau judeţean.

. aderării şi participării consiliilor locale şi judeţene pe plan intern şi pe plan extern. cu merite deosebite. după caz. e) Consiliul judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. dar şi cu alţi parteneri sociali. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. cu alte comunităţii locale sau asociaţii neguvernamentale. din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. o consiliile locale şi cele judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri.participare are în vedere raţiuni comerciale de factură economică aducătoare de beneficiu prin constituirea de societăţi comerciale. fie pe considerente economice.o asemenea participare poate opera. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. f) Consiliul judeţean acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă de specialitate. în condiţiile legii. cu 199 . potrivit legislaţiei în vigoare. cooperării. în condiţiile legii. atât cu persoane juridice române sau străine. cu alte persoane juridice române sau străine. . etc. Toate consiliile locale şi judeţene mai îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin legi. comerciale fie administrative. ceea ce determină asocierea sau cooperarea. inclusiv primăriilor şi serviciilor publice locale. profesionale. titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului.d) Consiliul local conferă persoanelor fizice române sau străine. • Atribuţii de asociere internă şi externă Legea organică reglementează posibilitatea asocierii. în condiţiile legii. prin aportul de capital sau bunuri.

care permite o mai bună colaborare interjudeţeană. constând. chiar dacă poate aduce şi beneficii. industrie mică şi mijlocie. o autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca. ceea ce nu mai reprezintă o activitate comercială propriu-zisă. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. sanitară. sau mai multe judeţe învecinate între ele pe anumite probleme ce ţin de un sector economic determinat (de exemplu. deoarece se urmăreşte realizarea unor activităţi de utilitate publică locală sau judeţeană (de factură culturală. turism rural. servicii sau proiecte de interes public local sau judeţean. minerit. de exemplu. o acţiune antiepidemiologică. monocultură agricolă. la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională. în urma restructurării sau privatizării unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat). inclusiv prin alocare de fonduri. lucrări. să coopereze şi să se asocieze cu alte 200 .organizaţii neguvernamentale. a unei cercetări ştiinţifice pe o temă administrativă. Asemenea programe pot viza cooperarea mai multor unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ. o autorităţile administraţiei publice locale pot încheia acorduri şi pot participa. ştiinţifică. realizându-se o regionalizare internă. edilitară etc. etc. în organizarea unui festival de artă. agricultură. şomaj.).). resurse de ape minerale etc. în limitele competenţelor care le revin. inclusiv sprijinirea unor zone defavorizate (de monoindustrie.. în condiţiile legii. restaurarea unui imobil de importanţă istorică. cu caracter intermediar între nivelul central şi judeţean.

în condiţiile legii creând aşa numitele euroregiuni (bilaterale. federaţii sau ligi ale primarilor de municipii. pentru promovarea unor interese comune. preşe-dinţilor de consilii judeţene etc. în condiţiile legii. de exemplu. aceste acorduri se vor încheia numai în domeniile ce sunt de competenţa consiliilor locale sau judeţene. de exemplu.autorităţi ale administraţie publice locale din ţară sau din străinătate.). o pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale. un exemplu tipic reprezentândul.teritoriale similare din alte ţări sau asocierea consiliului judeţean cu consilii locale. cu respectarea legislaţiei interne şi a angajamentelor internaţionale asumate de statul român. înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ . în privinţa acumulării de rezerve şi a aducţiunilor de apă potabilă sau pentru irigaţii. de exemplu. prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create şi pe teritoriul României organisme care să aibă. trilaterale etc. potrivit 201 . societăţi comerciale şi servicii publice – ca. Asemenea situaţii vizează. aderarea la asociaţii. potrivit legii organice. pentru realizarea unor obiective de interes comun – scop în care pot înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice. o consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine.

dreptului intern. înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene. 215/2001. după caz. Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. Autorităţile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau convenţii de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări. Iniţiativa autorităţilor locale de a coopera şi de a se asocia cu autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate. Acordurile sau convenţiile încheiate de autorităţile locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local sau judeţean parte la acestea şi sunt supuse controlului de legalitate. iar din anul 2007 a devenit membră a Uniunii Europeane. în caz contrar se va considera că nu sunt obiecţii şi proiectul respectiv poate fi supus spre adoptarea consiliului. România a devenit în anul 1993 membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. fără competenţe administrativ-teritoriale. iar în anul 1996 a semnat Convenţia Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere. iar actele emise în temeiul lor au în dreptul intern aceeaşi valoare juridică şi aceleaşi efecte ca şi actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr. personalitate juridică. Toate aceste acţiuni obligă ţara noastră la depunerea unor eforturi susţinute de corelare a legislaţiei interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de compatibilizare juridică cu normele occidentale europene. 202 . precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a autorităţilor administrative publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

întocmeşte şi supune spre aprobare regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului. .îndrumă metodologic. organigrama.coordonează şi controlează activitatea instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea consiliului. în bune condiţii. controlează şi răspunde de activitatea privind protecţia drepturilor copilului. d) Faţă de consiliile locale şi aparatul lor: . . . . a hotărârilor consiliului judeţean şi a altor acte normative. a lucrărilor acestuia.propune consiliului. . rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului. a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia. . c) În privinţa atribuţiilor faţă de aparatul propriu al consiliului judeţean şi al instituţiilor şi serviciilor subordonate: . prezintă consiliului anual sau la cerere. 203 .dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea.întocmeşte proiectul ordinii de zi. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. sprijin şi consultanţă tehnică şi juridică pentru autorităţile locale. la solicitarea acestora. urmăreşte şi controlează activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară. statul de funcţii.asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului şi analizează periodic stadiul îndeplinirii acestora. desfăşurate în comune şi oraşe.conduce şedinţele acestuia. spre aprobare.acordă prin aparatul propriu şi serviciile de specialitate ale consiliului judeţean. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate. b) În privinţa atribuţiilor faţă de consiliul judeţean: .coordonează. punerea în aplicare a legilor. .• Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean a) Asigură respectarea prevederilor Constituţiei. în condiţiile legii. a decretelor prezidenţiale.

urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen. contrasemnate de secretarul judeţului. . şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului. în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. iar acesta va fi de jumătate plus unu din totalul 204 . Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.avize. după caz.e) În materie financiară: . h) Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor. prin dispoziţie. precum şi în justiţie. celor interesaţi.dispoziţii cu caracter normativ.întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului. acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lege. g) Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean. cu votul majorităţii membrilor prezenţi.exercită funcţia de ordonator principal de credite. care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau comunicate. . Actele consiliului local şi ale consiliului judeţean În exercitarea atribuţiilor consiliile locale adoptă hotărâri. atribuţiile de coordonare şi control ale instituţiilor şi serviciilor subordonate consiliului judeţean. Legea precizează expres care este cvorumul legal al prezenţei la şedinţele consiliului. În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite: . 8. precum şi cele de sprijin şi consultanţă pentru autorităţile comunale şi orăşeneşti. . în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora cere o altă majoritate. cu persoane fizice şi juridice române şi străine.

. iar cele ce vatămă drepturi legal recunoscute de către persoanele fizice sau juridice lezate. .participarea la programe de dezvoltare judeţeană. Hotărârile se adoptă prin vot deschis. Hotărârile individuale privind persoanele vor fi luate întotdeauna prin vot secret. Majoritatea necesară votării şi adoptării unei hotărâri este de jumătate plus unu din totalul celor prezenţi. conform Legii contenciosului administrativ. activitatea se va desfăşura numai pe baza veniturilor proprii până la adoptarea noului buget. Hotărârile ilegale ale consiliilor pot fi atacate în justiţie de către prefect. precum şi cele vizând bugetul local. cu excepţiile prevăzute de lege. Dacă bugetul nu poate fi adoptat în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat. în condiţiile legii.contractarea de împrumuturi.celor care îl compun în mod efectiv.administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului.hotărârile privind impozitele şi taxele locale sau judeţene. Sunt adoptate cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. zonală sau de cooperare transfrontalieră. . Neadoptarea în trei şedinţe ordinare consecutive a nici unei hotărâri atrage dizolvarea de drept a consiliului.organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. şi şedinţele de votare sunt publice. regională.asocierea sau cooperarea cu persoane juridice române sau străine. hotărârile privind: . deşi legea nu prevede acest lucru. după caz. dar consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. şi nu din numărul total al mandatelor. deci se află în funcţie. Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie: . 205 . De regulă. .

cu sprijinul secretarului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului. în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut. În cazul în care cei care au condus lucrările lipsesc sau refuză să semneze. în lipsa lor. pentru legalitate. 206 . fie prin soţ. El va expune consiliului opinia sa motivată. în cazul consiliilor locale. Comunicarea însoţită de eventualele obiecţii privind legalitatea actelor. şi de preşedintele consiliului judeţean în cazul acestui din urmă organ. Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care. Hotărârea adoptată cu încălcarea acestei interdicţii este nulă de drept. iar nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depăşeşte competenţa consiliului. iar cele ale consiliilor judeţene de preşedinţii acestora. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. existând un conflict de interese. de vicepreşedintele care a condus şedinţa. de către secretar. hotărârea va fi semnată de 3 – 5 consilieri (prezenţi la şedinţa în care s-a adoptat hotărârea). şi se contrasemnează. soţie. ori. dar nu mai târziu de 10 zile de la data adoptării lor.Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari. Hotărârile consiliilor locale se semnează de consilierul care conduce şedinţa. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun. de referatul de specialitate al aparatului propriu. în mod obligatoriu. fie personal. se face în scris şi se înregistrează într-un registru special. Hotărârile consiliului se comunică de îndată de către secretar prefectului şi primarului. însoţite. Acţiunea judiciară împotriva ei poate fi introdusă de orice persoană interesată.

inclusiv prefectului. în caz de refuz a autorităţii sesizate astfel de prefect. dacă legea nu prevede altfel. dar şi de momentul aducerii lor la cunoştinţa subiectelor interesate (prin publicare sau comunicare) se manifestă caracterul lor executoriu. Precizăm că există obligaţia legală a tuturor autorităţilor locale ca. toate actele juridice adoptate sau emise.Hotărârile pot fi normative şi individuale. acesta îl va ataca în contenciosul administrativ. ceea ce atrage suspendarea de drept a actului contestat în justiţie astfel că practic se blochează aplicarea lui temporară. iar cele individuale de la data comunicării. Faţă de textul legal al momentului obligativităţii actelor administraţiei locale se impune precizarea că acest caracter se dobândeşte din chiar momentul adoptării sau emiterii lor legale. intervenţia acestuia pentru revocarea sau modificarea actului în cauză pe motive de ilegalitate urmată de reanalizarea actului cu schimbările corespunzătoare ori. deoarece manifestarea de voinţă s-a constituit într-un act juridic valabil cu consecinţe obligatorii. sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care acţiunea prefectului împotriva actului local a fost respinsă. dacă acesta nu şi-a comunicat în termen de 5 zile de la primirea comunicării poziţia faţă de eventuala ilegalitate a actului. Aducerea la cunoştinţa publică sau publicarea actelor normative se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect. Rezultă că aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor normative se face în termen de 5 zile de la data oficială a comunicării lor către prefect. subiectelor interesate. prin intermediul secretarului lor. 207 . să comunice în termen de maximum 10 zile. dacă bineînţeles nu a operat. în cel mult 30 de zile de la comunicare. Cele normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii la cunoştinţa publică. între timp. cel puţin pentru autorul lor.

215/2001 şi cea privitoare la Statutul aleşilor locali) datorită exercitării unei funcţii publice. precum şi primarii ori viceprimarii. şi în limba maternă (art. după cum s-a văzut. sunt în serviciul colectivităţii locale dispunând de protecţia acordată de lege (Legea nr. timp de 2 luni. Referendumul local este organizat de către o comisie numită 208 . dacă petentul a cerut în mod expres şi această dublă comunicare oficială. iar cele cu caracter individual se comunică. Măsura dispusă este dizolvarea pronunţată prin hotărâre judecătorească. inclusiv preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. de altfel. şi o traducere legalizată. la cerere. el putând realiza.În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (de peste 20%) din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. în limba maternă. Răspunderea consiliilor şi consilierilor În exercitarea mandatului lor. consiliile. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul local/judeţean. alături de actul redactat oficial în limba română. Consiliul. ori nu a adoptat (în trei şedinţe ordinare consecutive) nici o hotărâre. a originalului. Referendumul se organizează ca urmare a unei cereri adresată în acest sens prefectului de către cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. consilierii. răspunde pentru nefuncţionalitate dacă nu s-a întrunit. 51). În situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa cu supleanţi. 9. Consiliul local/judeţean poate fi dizolvat şi prin referendum organizat în condiţiile legii.

la cel mult două şedinţe consecutive atrage sancţionarea lor conform regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului.prin ordin al prefectului compusă dintr-un reprezentant al prefectului. 209 . iar absenţa. Activitatea consiliului încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. consiliului local/judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului sau de la data validării rezultatului referendumului. pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. Legea a prevăzut obligaţii determinate pentru consilieri. fără motive temeinice. câte un reprezentant al primarului. atrage răspunderea acestora. de regulă. sau în absenţa acestuia secretarul unităţii administrative va rezolva problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor noului consiliu local/judeţean se face de Guvern la propunerea prefectului. precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat. Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului. se subînţelege. Până la constituirea noului consiliu primarul/preşedintele consiliului judeţean.să participe la şedinţele consiliului şi la cele ale comisiei de specialitate din care fac parte. Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte sau. a căror încălcare. în nume propriu. în care sens ei au următoarele îndatoriri . prin diminuarea proporţională sau totală a indemnizaţiei de şedinţă. după caz.

iar dacă este condamnat prin hotărâre penală definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. după caz. Consilierii. ia act de încetarea mandatului. penal sau administrativ pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Dacă este găsit nevinovat consilierul îşi va relua mandatul având dreptul la despăgubiri.. civil. Preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. . preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean răspund. Prefectul.să prezinte anual un raport de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului. prin ordin. Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios în termen de 10 zile de la comunicare. dacă faptele lor s-au produs prin exercitarea sarcinilor care le-au revenit. acordând şi primind în audienţe la cererea acestora. fiind demis din funcţie. . În cazul în care consilierul a săvârşit o faptă penală – fiind arestat preventiv de către instanţa de judecată – în urma comunicării măsurii de către acesta. prefectul va emite un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului celui în cauză pe întreaga durată a procesului până la soluţionarea definitivă a cauzei. Mandatul preşedintelui consiliului judeţean încetează în condiţiile legii statutului aleşilor locali precum şi în următoarele situaţii: . Vicepreşedinţii consiliului judeţean pot fi eliberaţi din funcţie în aceleaşi condiţii.dacă acesta nu îşi exercită în mod nejustificat mandatul timp de 45 de zile consecutive.să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii.dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. 210 . mandatul său încetează.

De aceea consilierii pot cere consemnarea nominală a votului lor în procesul verbal al şedinţei. Codului muncii. Capitolul 8 Primarul 1. Alegerea şi durata mandatului 211 . patrimonial.. O ipoteză posibilă rezultă din modul de votare a hotărârilor când prin actele consiliului se pot produce pagube suportate. în vreme ce personalul angajat prin contract de muncă – făcând parte din aparatul de specialitate a consiliului – răspunde conform Codului civil. în domeniul financiar. în cele din urmă. ecologic. unităţii administrativteritoriale sau persoanelor fizice ori juridice. prin suportarea amenzilor sau a sumelor plătite cu titlu de amendă de către consiliul din care fac parte. ca urmare a abaterilor administrative comise de membrii săi. ca terţi aflaţi în raporturi juridice cu administraţia locală. etc. administrativ şi contravenţional). de regulă.Vor răspunde civil pentru pagubele provocate patrimoniului consiliului.. aparatului acestuia. de către cei care prin aceasta au cauzat pagube patrimoniale. ca oricărui angajat sau salariat. Dacă suspendarea sau demiterea din funcţie sunt măsuri administrative cu caracter sancţionator. deci după dreptul comun care este aplicabil. apărarea secretului de serviciu etc. Funcţionarii publici răspund potrivit prevederilor Statutului acestora (penal. Codului penal. totuşi consilierii şi preşedinţii sau vicepreşedinţii pot răspunde şi contravenţional pentru abateri de acest gen săvârşite în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu.

companii şi societăţi naţionale. Pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier fără să beneficieze de indemnizaţia aferentă acestui statut. ci în temeiul votului exprimat prin scrutin uninominal. Pe toată durata exercitării mandatului se primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. Dacă cei în cauză au avut calitatea de funcţionar public.Comunele. Primarii unităţilor administrativ teritoriale sunt aleşi în aceleaşi condiţii şi. pe circumscripţii electorale. perioade ca şi consiliile locale ale respectivelor unităţi administrativ-teritoriale. acordată de drept la autoritatea sau instituţia publică la care a funcţionat. iar oraşele reşedinţă de judeţ. aleşi în condiţiile legii. contractul de muncă al acestora la instituţii publice. iar cele 6 sectoare ale sale au câte un primar şi un viceprimar fiecare. de regulă. respectiva calitate se întrerupe la cerere pe durata mandatului. câte 2 viceprimari. eligibilă. societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept. mandatată să hotărască în problemele interesând colectivitatea locală ca organ de 212 . urmând ca la expirarea acesteia cel vizat să solicite reintegrarea. Ca şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. ei nefiind funcţionari publici în înţelesul Statutului funcţionarilor publici. Municipiul Bucureşti are un primar general şi 2 viceprimari. regii autonome. Primarul se poate defini ca fiind autoritatea administrativă publică locală unipersonală. pe toată durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar. identice cu aşezările respective. oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar. dar nu pe baza scrutinului de listă. reprezentativă şi autonomă.

noi alegeri în termen de două săptămâni (deci al doilea. organizându-se. întâlnite în cazul oricărei funcţii de acest gen. În cazul în care unul dintre aceştia decedează. de regulă. 93. dacă unul dintre ei decedează. existenţa discernământului. Alegerile pentru primar sunt considerate valabile indiferent câţi s-au prezentat la vot din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale ale circumscripţiei dacă unul dintre candidaţi a obţinut majoritatea (1/2 +1) voturilor exprimate în mod valabil. 213 . condiţiile generale de acces la funcţia publică. fiind ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi127. acţionând şi ca reprezentant al statului în acea localitate. se va declara balotaj. va participa candidatul situat pe locul următor. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale nu vor mai avea loc noi alegeri. să îndeplinească. iar acestea sunt valabile indiferent de numărul votanţilor. La turul doi participă primii doi candidaţi din primul tur. la primul sau la al doilea tur de scrutin. În cazul parităţii de voturi a cel puţin 2 candidaţi. Dacă la primul tur de scrutin nu s-a obţinut majoritatea necesară se vor organiza de drept noi alegeri. iar biroul electoral de circumscripţie îl va declara primar pe celălalt şi unic candidat. 127 Legea nr. exerciţiul drepturilor electorale. de drept. la care vor participa numai candidaţii în cauză. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. respectiv al treilea tur de scrutin). renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi ales. şi el. În mod similar. art.execuţie. Primarul trebuie. şi care vizează cetăţenia română exclusivă şi domiciliul în ţară. mai precis în localitatea unde a fost ales. în termen de două săptămâni de la data alegerilor iniţiale. compatibilitatea morală.

d) calitatea de membru al unui grup de interese economice. e) funcţia de reprezentant al unităţii administrativteritoriale sau al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de interes naţional. literar-artistice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii sau asociaţii ori organizaţii neguvernamentale. cenzor sau membru în consiliul de administraţie în cadrul societăţilor comerciale ori din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale sau a regiilor autonome. Cererea se judecă de urgenţă şi cu 214 . dispoziţie sau de a nu încheia un act juridic în exercitarea funcţiei care aduce folos material pentru sine. Aceeaşi calitate vizează conflictul de interese în sensul de a nu emite un act administrativ.Calitatea de primar sau viceprimar este incompatibilă cu: a) funcţiile şi calităţile prevăzute pentru consilier. cu excepţia funcţiilor sau activităţilor didactice. h) orice alte activităţi sau funcţii publice. care se aplică în mod corespunzător. Astfel validarea primarului se face de către judecătoria în a cărei rază se află unitatea administrativ-teritorială de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. c) calitatea de comerciant persoană fizică. Cererea de validare a primarului se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Validarea alegerii primarului se face după aceeaşi procedură ca şi validarea consilierilor. ştiinţifice. bănci. g) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială. pentru soţ sau rudă de gradul I. f) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate în ţară sau străinătate. instituţii de credit sau societăţi de asigurare şi financiare. b) orice funcţie de conducere.

precădere în şedinţă publică fără citarea părţilor în termen de 10 zile de la data depunerii. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. ceea ce ar crea o situaţie juridică inedită. altul anterior ales acestuia şi repus în funcţie pe cale judiciară. în caz contrar.am putea fi în prezenţa a doi primari legal investiţi. anume convocată. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau. după caz. Într-adevăr. după caz. va stabili data noilor alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau. Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform legii. În caz de invalidare a primarului. în termen de 10 zile de la pronunţare. care în condiţiile actualelor reglementări ar determina un adevărat impas juridic. a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce confirmă invalidarea ori după ce a expirat termenul de introducere în justiţie a unei astfel de acţiuni. la propunerea prefectului. 215 . la instanţa de contencios administrativ care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. instanţa pronunţându-se în 10 zile de la introducerea cererii de apel sau se recurs. respectiv unul nou ales. Guvernul. precum şi. Hotărârea pronunţată este executorie. Hotărârea de invalidare a alegerii poate fi atacată de cel interesat. Această hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. într-o şedinţă extraordinară. concomitent. după caz. al organizării de noi alegeri – imediat după invalidare .

.dacă primarul nu îşi exercită în mod nemijlocit mandatul timp de 45 de zile consecutiv. Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. . demisionat. înainte de termen în condiţiile legii privind statutul aleşilor locali.a fost condamnat. înainte de termen.incompatibilitate. . de drept. Mandatul primarului poate fi prelungit în caz de război sau de catastrofă. 9. 128 Legea nr. ceea ce implică organizarea de noi alegeri. iar dacă refuză este considerat. 912 din 7 decembrie 2004. în următoarele împrejurări128: . .este în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic.demisie. Mandatul primarului încetează.Primarul depune jurământul de credinţă în faţa consiliului local.punerea sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.393/2004 privind statutul aleşilor locali. Mandatul primarului mai încetează de drept dacă: . de drept sau prin act juridic.schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială. art. . 216 . cu modificările şi completările ulterioare. Mandatul încetează.pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui listă a fost ales. stabilite prin lege organică.deces. prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privată de libertate. .pierderea drepturilor electorale pe cale judecătorească. publicată în Monitorul Oficial nr. . . de drept.

nesupusă căilor de atac. Reclamantul nu trebuie să îndeplinească procedura administrativă . Data noilor alegeri se va fixa după expirarea termenului de introducere a acţiunii judiciare în contencios sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de respingere a acţiunii primarului. din rândul membrilor săi. după caz. un consilier local care va îndeplini în mod temporar atribuţiile viceprimarului. În această situaţie consiliul local poate desemna prin hotărâre. de încetarea mandatului primarului. prin act juridic. şi desfăşurat potrivit legii. de unul dintre viceprimarii desemnaţi de consiliul local. iar hotărârea ei este definitivă şi irevocabilă. înainte de termen. În cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive (art. organizat anume în acest scop.prealabilă acţiunii judecătoreşti – exercitată în faţa prefectului emitent al ordinului sau a Guvernului ca autoritate ierarhic superioară acestuia. Referendumul se organizează ca urmare a cererii scrise adresate prefectului de către cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localităţii sau ai fiecărei localităţi componente a 217 .În caz de vacanţă a funcţiei de primar precum şi în caz de suspendare din funcţie. atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de viceprimar sau. Prefectul ia act. 72/2 lit. prin ordin. Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern la propunerea prefectului în termen de 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar. ca urmare a rezultatului unui referendum local. Instanţa este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. „d”) ordinul constatator al prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Mandatul primarului încetează.

în condiţiile legii. Prefectul va analiza temeinicia motivelor invocate.oraşului sau comunei (dacă sunt.nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. potrivit legii. Cererea va cuprinde. . alături de indicarea motivelor.neexercitarea atribuţiilor ce îi revin ca reprezentant al colectivităţii. prin grija prefectului. Cheltuielile se suportă din bugetul local. Motivele invocate în cererea formulată vizează: . evident. mai multe în componenţa respectivei unităţi administrativ-teritoriale). seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate. a îndeplinirii condiţiilor legale şi va verifica veridicitatea şi autenticitatea semnăturilor. Procedurile legale privitoare la campania pentru referendum nu se mai aplică. cu sprijinul secretarului şi al primăriei. în condiţiile Legii contenciosului administrativ. dar noi apreciem că are această facultate.neexercitarea atribuţiilor care îi revin ca reprezentant al statului. şi date de identificare a solicitanţilor precum numele şi prenumele. prin care va stabili data organizării referendumului. După verificare. adusă la cunoştinţa locuitorilor prin grija prefectului. avizată de minister. semnătura olografă a cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. . 218 . prefectul va transmite o propunere motivată Guvernului prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative privind organizarea referendumului. Referendumul local se organizează. data şi locul naşterii. Legea nu a reglementat posibilitatea primarului de a acţiona în judecată Guvernul. Pe baza propunerii motivate a prefectului. în termen de 30 de zile de la primirea cererii. Guvernul va adopta o hotărâre – în termen de 90 de zile de la solicitare.

ipoteză aplicabilă şi viceprimarului. reintegrarea în funcţie. în acest sens. jumătate plus unul din numărul total al voturilor valabil exprimate. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat.comunicarea către primar a ordinului prefectului. efectuată prefectului. Dacă primarul a fost condamnat prin hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate mandatul său încetează de drept. apreciem noi.Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. în următoarele condiţii: . În această ultimă ipoteză. Mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-a pronunţat. temporară. . de drept. prefectul va propune Guvernului organizarea de noi alegeri în termen de 90 de zile de la data validării referendumului. la finele perioadei pentru care a fost dispusă (dacă nu a operat. acesta are dreptul la despăgubiri. a măsurii arestării preventive. putând solicita. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a determinat-o. dacă mandatul său este încă în derulare. precum şi în caz de revocare de către organul care a dispus-o sau cel îndreptăţit de lege. Arestarea preventivă încetează. Primarul poate fi suspendat de drept din funcţie numai în cazul arestării sale preventive. care a dispus măsura arestării. între timp prelungire ei). atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către vicepri219 . fiind o situaţie provizorie.existenţa unei comunicări a instanţei de judecată.emiterea unui ordin de către prefect care ia act de comunicare constatând suspendarea mandatului. măsura provizorie a suspendării devenind măsură definitivă de încetare a funcţiei. respectiv. . Pe durata încetării sau suspendării exerciţiului funcţiei. în condiţiile legii.

ca urmare a încetării suspendării ori a achitării acestuia de către instanţa penală. după caz. devin vacante concomitent. la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului. un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. Viceprimarul sau viceprimarii exercită atribuţiile delegate de primar. până la repunerea în funcţie a primarului iniţial. atât primarul. viceprimarul respectiv viceprimarii. concomitent. cât şi ale viceprimarului. desemnat de consiliu. până la încetarea suspendării. consiliul va alege un nou viceprimar ce va exercita cumulativ funcţiile celor doi până la alegerea noilor organe de conducere. apreciem că hotărârile consiliului local prin care se dispune schimbarea din funcţie sau se ia act de încetarea sau de suspendarea mandatului său pot fi 220 . prin vot secret. consiliul local va delega din rândurile membrilor săi. dar care nu-şi poate exercita competenţa. prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie. în condiţiile legii. până la validarea mandatului noului primar. Suspendarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliu. cât şi viceprimarul sau viceprimarii. Deşi legea nu prevede. de primar şi viceprimar. însărcinat cu atribuţii de primar. dacă s-au organizat noi alegeri. Consiliul local alege pentru durata mandatului său şi din rândul membrilor săi. consiliul luând act despre aceasta.mar sau unul dintre viceprimari. consiliul va delega un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului. În locul viceprimarului. după caz. Dacă ambele funcţii. Dacă sunt suspendaţi din funcţie. alegând un nou viceprimar. Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleaşi condiţii ca şi cel al primarului. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. sau.

referendumurilor şi recensămintelor. pe care îl conduce şi controlează. 221 . Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. condiţiile Legii viceprimarul îşi consiliului local aferentă acestui 2. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice. El acţionează şi ca reprezentant al statului în localitatea în care a fost ales în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă. fără a avea drept de vot. precum şi în justiţie. a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor. cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. iar nu numit. fiind ocrotit de lege în exercitarea funcţiei sale. Pe perioada exercitării mandatului păstrează calitatea de consilier. inclusiv prin intermediul prefectului. la luarea măsurilor de protecţie civilă. membru al respectiv fără a beneficia de indemnizaţia statut. concursul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. În această calitate primarul poate solicita. Atribuţiile primarului Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate. asigurarea şi funcţionarea serviciilor publice locale de profil precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege. în condiţiile legii. chiar dacă nu are calitatea de funcţionar public. dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate. întrucât este ales în funcţie.atacate în justiţie de către viceprimar în contenciosului administrativ.

recepţii. atribuţiile se cuprind în mai multe categorii având în vedere calitatea primarului de autoritate executivă a administraţie publice locale. După conţinutul lor. încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică. edilitar-gospodărească şi politico-administrative. prin compartimente de specialitate. prin care se realizează autonomia locală. aceste atribuţii se clasifică în atribuţii de natură economică-financiară. 1. cea de şef al administraţiei publice locale şi a aparatului propriu de specialitate. socială şi igienicosanitară. După natura lor. d) Verifică. din oficiu sau la cerere. corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organele teritoriale fiscale. 222 . f) Răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau oraşului. • Atribuţii economico-financiare a) Întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune aprobării consiliului. 2. Clasificarea atribuţiilor primarului se poate realiza după mai multe criterii. atât a sediului principal cât şi a sediilor secundare. calitatea sa de reprezentant al comunei sau oraşului în care a fost ales.Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României a cărei model este stabilit de Guvern. c) Verifică. precum şi aceea de reprezentant al statului în localitatea unde funcţionează. de îndată. e) Exercită funcţia de ordonator principal de credite. consiliului cele constatate. ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor. Eşarfa se poartă în mod obligatoriu la solemnităţi. b) Iniţiază în condiţiile legii negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale.

b) Organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei centrale rezultatele acestei evidenţe. d) Ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere. c) Asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice. sanitare şi de protecţie a) Ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor. acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi de intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre. desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal. agenţi economici şi instituţiile publice din localitate.• Atribuţii sociale. epidemiilor sau epizootiilor. împreună cu organele specializate ale statului. c) Controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie. incendiilor. proprietatea localităţii. pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă de pe din raza localităţii. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti a) Ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune aprobării consiliului local. catastrofelor. asigură respectarea prevederilor acestuia. industriale sau de orice fel. f) Supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social. În acest scop poate mobiliza populaţia. precum şi decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru scurgerea apelor mari. instalarea semnelor de circulaţie rutieră. b) Ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale. e) Asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local. precum şi ale planurilor urbanistice zonale de detaliu. conform legii. cu sprijinul serviciilor de specialitate. 223 .

cu privire la problemele locale de interes deosebit şi ia măsurile pentru organizarea acestei consultări. pe baza hotărârii consiliului şi în condiţiile legii. • Atribuţii politico-administrative a) Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale cetăţeneşti. b) Asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. precum şi punerea în aplicare a legilor. anual sau ori de câte ori este nevoie. locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri operative pentru buna funcţionare a acestora. în concordanţă cu atribuţiile ce revin organelor locale. a prevederilor Constituţiei. în condiţiile legii. oboare. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. pieţe. 224 . precum şi a hotărârilor consiliului judeţean. dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale şi ale autorităţilor administraţiei publice centrale. prin intermediul poliţiei. g) Ia măsuri de interzicere sau suspendare a spectacolelor. f) Ia măsurile legale privind desfăşurarea adunărilor publice. iar dacă apreciază că ele sunt ilegale va sesiza prefectul în 3 zile de la adoptarea lor. e) Asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor. informări privind starea economică şi socială a localităţii. jandarmeriei.d) Exercită controlul asupra activităţilor din târguri. gardienilor publici şi unităţilor de protecţie civilă. care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale. la ordinea şi liniştea publică. c) Poate propune consiliului local consultarea populaţiei. prin referendum. precum şi informări asupra modului de îndeplinire a hotărârilor consiliului local. decretelor Preşedintelui României. reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. d) Prezintă consiliului local.

prin dispoziţie emisă în termen de 30 de zile de la validare. ca reprezentant al statului. Primarul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului. l) Conduce serviciile publice locale. m) Îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate care vor fi aprobate. i) Este şeful aparatului propriu de specialitate al consiliului pe care îl conduce şi controlează. în condiţiile legii. asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară. k) Numeşte şi eliberează din funcţie. exercitarea unor atribuţii ce îi revin. personalul din aparatul propriu. precum şi însărcinările date de consiliul local. n) Emite avizele. Primarul poate delega viceprimarului sau viceprimarilor. de 225 . a conducătorilor regiilor autonome.h) Îndrumă şi supraveghează activitatea poliţiei comunitre. secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu. o) Exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor care revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică. propune consiliului numirea şi eliberarea din funcţie. j) Propune consiliului organigrama. potrivit legii. precum şi acele atribuţii expres indicate în legea organică. în condiţiile legii. statul de funcţii. adoptând măsurile legale pentru înlăturarea lor. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă. conform legii. Nu pot fi însă delegate atribuţiile ce revin primarului. Primarul are competenţa de a constata încălcări ale legii. a instituţiilor şi serviciilor publice.

compartiment distinct format din trei persoane în oraşe şi municipii. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite acte juridice care poartă denumirea generică de dispoziţii. iar cele mai multe sunt 226 . tot în limita numărului maxim de posturi aprobate cabinetul primarului. 2/2001). de pildă. Acestea au un caracter normativ sau individual. Primarii de comune pot angaja. 3. în limita numărului de posturi aprobate.exemplu în materie contravenţională (conform Ordonanţei nr. Primarul este şi cel care le stabileşte atribuţiile de serviciu. pe durata mandatului primarului. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului se face de către primar. Persoanele din cabinetul primarului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată. Acest personal este numit şi eliberat din funcţie de primar. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice locale se face de conducătorii acestora. Aceste servicii şi instituţii publice se înfiinţează în limita mijloacelor financiare de care dispun. în cazul infracţiunilor. Atât funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului. 5 persoane la municipiile reşedinţă de judeţ. cât şi funcţionarii publici din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se bucură de stabilitate în funcţie. un consilier personal iar primarii oraşelor şi municipiilor pot înfiinţa. Consiliile locale pot organiza şi înfiinţa instituţii şi servicii publice în principalele domenii de activitate potrivit specificului şi nevoilor locale. Dacă nu-i revin competenţe sancţionatorii va sesiza organele abilitate în acest sens.

de exemplu. implicit. atunci prefectul va acţiona în instanţa de contencios în scopul anulării măsurii contestate. se va face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop. imposibilitatea aducerii lui la cunoştinţa celor interesaţi. Unele dintre cele individuale pot avea diverse denumiri speciale ca. inclusiv. Secretarul primăriei contrasemnează actele primarului pentru legalitate. atitudinea. dar nu mai târziu de 10 zile de la data emiterii lui. în scris. prin publicare cele normative şi prin comunicare cele individuale. Dacă există asemenea obiecţii şi ele sunt însuşite de primar – prin modificarea actului – acesta poate fi adus la cunoştinţa celor vizaţi. blocarea executării sale. comerţului). Comunicarea.emise pentru punerea în executare a hotărârilor consiliului local. certificate (în domeniul construcţiilor. interval de timp în care acesta trebuie să îşi formuleze eventualele obiecţii privitoare la legalitatea dispoziţiilor primarului. însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate. Actele primarului devin obligatorii din momentul emiterii lor legale şi executorii numai după aducerea lor la cunoştinţa subiectelor vizate. autorizaţii. ceea ce are ca efect suspendarea de drept a actului şi. putând refuza contrasemnătura – în cazul în care apreciază că actul primarului este ilegal sau îi depăşeşte competenţa – motivându-şi. Totuşi actele normative se pot publica numai la expirarea perioadei de 5 zile de la data comunicării lor către prefect. actele administrative ale primarului pot fi atacate în contenciosul administrativ atât de 227 . Secretarul va comunica de îndată actul în cauză prefectului. Oricum şi după emitere. Dacă obiecţiile de modificare sau revocare a actului nu sunt însuşite.

precum şi legislaţiei aferente. deoarece primarul numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului propriu de specialitate al consiliului. supuse dispoziţiilor Codului civil şi Codului comercial. operaţiuni şi fapte produc efecte limitate în spaţiu.prefect. la cerere. vătămate în drepturile lor legal recunoscute. prezintă informări consiliului. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale depăşesc 20% din numărul locuitorilor dispoziţiile normative ale primarului se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a respectivilor cetăţeni. efectuează comunicări şi înştiinţări. Toate aceste acte. înseamnă că acesta încheie acte civile şi comerciale. de regulă bilaterale. şi face propuneri consiliului local privind numirea şi eliberarea din funcţie. el încheie şi desface. convocări în şedinţe extraordinare ale acestuia. precum şi fapte material-juridice cum sunt: participări la şedinţele consiliului. în cadrul atributului său de control al legalităţii acestora. iar cele individuale se comunică. etc. precum şi asupra persoanelor aflate în acel loc. a conducătorilor regiilor autonome. ca drept comun în materie. iar nu regulilor dreptului administrativ. Primarul mai înfăptuieşte şi diverse operaţiuni tehnicomateriale. cât şi de persoanele fizice sau juridice. De asemenea. a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului. 228 . în condiţiile legii. care nu are calitatea de funcţionar public. potrivit legislaţiei şi Codului muncii. contractele de muncă ale acestora. la nivelul localităţii respective. Întrucât primarul exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică civilă. emite avize şi acorduri necesare pentru unele acte juridice. şi în această limbă. după caz.

dar şi de numărul populaţiei. în condiţiile legii. vicepreşedinţilor sau secretarului judeţului. gradul de dezvoltare socialeconomică. fiecare dintre ei îl conduc şi îl controlează. al organizării administrativ-teritoriale. Structurile de pe lângă primar şi consiliul judeţean şi personalul aferent acestora (numit pe cale administrativă sau încadrat prin contract de muncă) formează aparatul propriu de specialitate al primarului şi consiliului judeţean.. Aparatul de specialitate în cadrul comunelor şi oraşelor este în subordinea primarului. etc. având specializarea necesară. În cazul consiliului judeţean coordonarea compartimentelor sale poate fi delegată. Funcţionarii aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean sunt învestiţi (prin numire sau contract) pe o durată nedeterminată în posturile pe care le ocupă. intermitenţa şi limitarea în timp a activităţii lor fac imposibilă asigurarea unei continuităţi în activitatea executivă locală. conform Statutului funcţionarilor publici.4. orăşenesc – la rândul său de mai multe categorii – municipal) şi judeţean (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele acestuia). prin dispoziţia preşedintelui acestuia. al respectivelor unităţi. Mărimea acestui aparat şi modul său de structurare sunt determinate de nivelul localităţii (comunal. răspunzând de buna lui funcţionare. de stabilitate în funcţie. eligibil şi colegial al consiliilor. dispunând. respectiv a Codului muncii. 229 . în vreme ce aparatul consiliului judeţean este în subordinea preşedintelui acestuia. Aparatul de specialitate al primarului şi al consiliilor judeţene Caracterul reprezentativ. de urbanizare. motiv pentru care ele şi colectivitatea teritorială sunt deservite de structuri şi persoane stabile ce-şi desfăşoară activitatea.

Consiliile aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al primarului. la care se adaugă hotărârile de guvern 230 . Condiţiile privind numirea sau angajarea. stabilesc competenţele şi atribuţiile personalului în condiţiile prevăzute de lege. în funcţie de dimensiunea şi structura lor. în mod diferenţiat şi în raport de atribuţiile şi de amploarea exercitării lor. sau director (de direcţie. în cazul structurilor mai complexe. Gruparea funcţiilor pentru fiecare categorie de aparat propriu de specialitate are loc în anumite compartimente organizatorice cu denumiri diferite (birou. starea civilă. Unele dintre aceste compartimente sunt funcţionale. contabil-şef. numit ca atare. consiliile judeţene pentru aparatul propriu al lor). etc. inspector. resurse-umane.Structura aparatului şi după caz numărul de funcţii inclusiv a posturilor. direcţie). în raporturile cu terţii. promovarea (avansarea). tehnic şi investiţii). asigurând buna activitate a întregului aparat şi a consiliului însuşi (contabilitate. serviciu). inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii. sancţionarea. Distingem astfel funcţii de conducere (director. în vreme ce altele sunt compartimente de specialitate. ajutat de un adjunct. adevărate servicii publice interne (autoritatea tutelară. conduse de un şef ierarhic (de birou.) şi funcţii de execuţie (consilier. drepturile şi obligaţiile personalului sunt stabilite prin legi şi regulamente proprii. serviciu. departament). secretariat-registratură. urbanism şi amenajarea teritoriului) ce permit exercitarea competenţelor legale în afara autorităţii respective. referent. sunt stabilite prin lege. expert.). etc. recompensarea şi eliberarea din funcţie. de regulă cadrul orientativ este fixat de către Guvern şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (consiliile locale pentru aparatul propriu de specialitate al primarului. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici.

operaţiuni de pregătire. protecţia minorului. pag. al stării civile. unele structuri interne. înfăptuiesc servicii publice în beneficiul colectivităţii locale. care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. întrucât aceasta aparţine primarului pe lângă care funcţionează şi pe care-l deservesc. 1996. mai ales cele de specialitate. etc. fiind o ilustrare tipică a acestui gen de prestaţii efectuate de administraţia locală în domeniul. executare şi control a îndeplinirii actelor de putere ori de drept privat ale consiliului în cauză sau ale primarului respectiv. Tratat elementar de drept administrativ român. Preda. respectiv viceprimarii. Primarul. urbanismului. Bucureşti. Aparatul propriu şi structurile care-l compun nu au o capacitate juridică proprie. Editura Lumina Lex.87 deşi nu emit acte de autoritate (externă). viceprimarul. iar a celui aparţinând consiliului judeţean de către preşedintele acestuia. O menţiune specială o facem cu privire la aparatul propriu al consiliului judeţean care în virtutea atribuţiilor legal conferite autorităţilor judeţene – de a coordona activitatea 87 În sens contrar a se vedea M. împreună cu aparatul propriu de specialitate al primarului formează împreună o structură funcţională. 572. Aceasta nu înseamnă că nu exercită competenţe proprii şi distincte de cele ale autorităţii administrative locale. denumită primăria comunei sau oraşului. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al primarului se face de către primar. fiscalităţii. secretarul comunei. 231 .şi instrucţiunile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. al oraşului sau al subdiviziunii administrativteritoriale a municipiului. cu activitate permanentă. Pe de altă parte. soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. de exemplu. ci desfăşoară. în principal.

Secretarul comunei. economică.consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean – acordă sprijin şi asistenţă de specialitate de orice natură (juridică. în raporturile lor cu organele locale şi cu aparatul propriu al acestora. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu tot în limba română. aparţinând minorităţii respective. precum şi afişarea anunţurilor de interes public. 232 . soţie sau rudă de gradul I cu primarul sau viceprimarul. tehnică. primind răspunsul atât în limba română. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. inclusiv actele locale de asemenea interes. În respectivele unităţi în posturile vizând atribuţii de relaţii cu publicul vor fi numite sau încadrate şi persoane cunoscătoare a limbii materne. oraşului sau judeţului este funcţionar public de conducere salarizat din bugetul local sau judeţean. În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română. Acesta nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice sub sancţiunea eliberării din funcţie şi nici soţ. în condiţiile legii. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. după caz. oral şi în scris. În aceleaşi unităţi administrative autorităţile vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor. aceştia se pot adresa. au câte un secretar. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare comună. oraş şi municipiu precum şi judeţul.) la cererea acestora. 5. după caz. cât şi în limba maternă. şi în limba lor maternă. şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. administrativă etc.

şi de către preşedintele consiliului judeţean. în cazul secretarului de judeţ. Secretarul îndeplineşte. Calitatea de secretar presupune anumite condiţii speciale.participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului. 233 . iar în cazul judeţului de către preşedintele consiliului judeţean propunerea consiliului judeţean. .concursul sau examenul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. după caz.funcţia se ocupă pe bază de concurs sau de examen. iar. şi anume: . în cazul secretarului comunei sau oraşului. în cazul comunei. hotărâtă cu cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. în condiţiile legii.numirea se face de către primar. în termen de 30.Secretarului i se aplică acelaşi regim privind incompatibilităţile şi conflictul de interese ce vizează funcţionarii publici. de acces la funcţia publică.pregătirea superioară juridică sau administrativă (obligatorie pentru judeţe şi oraşe). . . prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. următoarele atribuţii principale: . la fel ca şi în cazul eliberării din funcţie. . pe baza concluziilor din cercetarea administrativă. la iniţiativa primarului sau a unei treimi din numărul acestora. votată cu cel puţin două treimi din totalul celor în funcţie la iniţiativa preşedintelui sau a o treime din membrii. respectiv 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. în mod excepţional. în termen de cel mult 10 zile de la primirea rezultatelor concursului sau examenului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. alăturate celor generale. de către primar la propunerea consiliului local. în cazul localităţii. cu alte studii superioare sau cu studii liceale absolvite cu bacalaureat.eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară se face.

pentru legalitate. după caz. . ori primar. . efectuează lucrări de secretariat.eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului. comunică ordinea de zii.. hotărârilor consiliului local/judeţean şi dispoziţiilor primarului/ preşedintelui consiliului judeţean în condiţiile Legii nr. . . . stabilit potrivit legii. în condiţiile legii. sau de preşedinte. întocmeşte procesul verbal al consiliului local/judeţean şi redactează hotărârile consiliului local/judeţean. .asigură procedurile de convocare a consiliului local/ judeţean. asumându-şi răspunderea pentru legalitatea lor şi contrasemnându-le pe cele considerate legale. respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean.544 privind liberul acces la informaţii de interes public. . hotărârile consiliului local/judeţean.avizează.organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local/judeţean şi a dispoziţiilor primarului/ preşedintele consiliului judeţean.avizează proiectele de hotărâri ale consiliului. în cazul localităţii.asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile.pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local/ judeţean şi comisiilor de specialitate ale acestora.asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia precum şi între aceştia şi prefect. . instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor.legalizează semnăturile de pe înscrisurile (originale) prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale. în afara celor cu caracter secret. în cazul judeţului. 234 . dispoziţiile primarului. .îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliu.

Mandatul de primar încetează. ceea ce face practic imposibilă exercitarea mandatului său. În toate aceste cazuri prefectul ia act. în termen de cel mult 90 de zile. propunând Guvernului data organizării noilor alegeri. prin act juridic. În această ultimă ipoteză încetarea mandatului se constată prin hotărâre de guvern. fiind arestat preventiv. 235 .în cazul pierderii drepturilor electorale ca sancţiune complementară celei principale de condamnare. la comunicarea parchetului sau a instanţei de judecată. ca reprezentant al colectivităţii locale ori ca reprezentant al statului. . sau datorită neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. prin ordin. dacă este cercetat sau se află în curs de judecată pentru săvârşirea unei fapte penale. Mandatul de primar încetează. cu titlu de sancţiune juridică: . de drept. stabilită tot prin hotărâre judecătorească. fiind demis. ceea ce reprezintă o sancţiune politică dar cu efecte juridice. avizată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate. declanşat ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. în baza propunerii motivate a prefectului. Răspunderea primarului Primarul. de încetarea mandatului. ceea ce declanşează procedura noilor alegeri anticipate. consecinţă a referendumului local. în următoarele situaţii.6. ca organ executiv şi şef al administraţiei publice locale răspunde de buna funcţionare a acesteia. după cum s-a văzut. Primarul mai poate fi suspendat de drept din funcţie prin ordin al prefectului.

patrimonial pentru pagubele cauzate autorităţii sau terţilor.Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei. Prevederile privind demiterea şi suspendarea se aplică în mod corespunzător (mai puţin ipoteza referendumului) şi în cazul viceprimarului sau viceprimarilor. penal şi contravenţional pentru abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. 236 . cu precizarea că situaţiile sunt constatate prin hotărârile consiliului local care i-au ales în funcţie. în condiţiile legii. Evident primarul mai poate răspunde pentru exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuţiilor sale. în afara cazului în care parchetul sau instanţa de judecată comunică încetarea măsurii arestării preventive.

Activitatea prefectului se întemeiază pe baza principiilor legalităţii. profesionalizării. imparţialităţii şi obiectivităţii. El este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. eficienţei. Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din teritoriu. 1. ca reprezentanţi ai Guvernului. ajutat de doi subprefecţi. Învestirea în funcţie În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect. la propunerea prefectului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale. Condiţiile generale pentru numire sunt.Capitolul 9 Prefectul Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. de regulă. având calitatea de înalţi funcţionari publici. iar în cazul Capitalei de câte 3 subprefecţi. transpareenţei şi liberului acces la informaţii de interes public. Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor se face prin hotărâre de guvern. orientării către cetăţeni. responsabilităţii. cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia 237 .

de exemplu.studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă. . . ca orice înalt funcţionar public. . .nu pot fi membrii ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice. nici de autoritate şi nici de demnitate (de exemplu.a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. 1. Prefectul şi subprefectul sunt in-compatibili cu următoarele calităţi: . compatibilitate morală. . în timp ce subprefectul îndeplineşte numai condiţia studiilor superioare (inclusiv de scurtă durată).nu pot ocupa o altă funcţie publică (în înţelesul Statutului funcţionarului public).deputaţi sau senatori. exerciţiul drepturilor electorale. În primul rând prefectul şi subprefectul. pregătirea profesională. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. trebuie să aibă: . lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă.cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.a absolvit programe de formare specializată corespunzătoare unei funcţii publice pentru înalţi funcţionari publici. 238 . susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului). Prefectul trebuie să aibă studii superi-oare de lungă durată. 2. Unele dintre ele au anumite particularităţi.primari. indiferent de specialitate. viceprimari sau consilieri locali sau judeţeni. membru al Guvernului). în timp ce altele nu se cer (ca. . existenţa discernământului.română şi domiciliul în ţară.

vor trebui să demisioneze sau să fie eliberaţi din respectivele funcţii ori atribuţii. instituţii de credit.nu pot ocupa funcţia de preşedinte.comerciant persoană fizică sau membru al unui grup de interes economic.nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională.manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. . precum şi societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat. cu excepţia celor prevăzute în acordurile şi convenţiile României. companiilor şi societăţilor naţionale. Dacă cei în cauză urmează să fie numiţi în astfel de funcţii şi se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate anterior enunţate. . vicepreşedinte. bancare. Prefectul şi subprefectul sunt obligaţi să nu emită sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine.nu pot ocupa funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale. . . membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale. iar dacă dobândesc o atare calitate în timpul exercitării funcţiei de prefect sau subprefect. 239 . director.. salarizată în organizaţie. precum şi la instituţii publice. Actele astfel emise sunt nule. director general. societăţi de asigurare.o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome. administrator. pentru soţ sau rudă de gradul I (conflict de interese).cu orice funcţie publică încredinţată de un stat străin. . . respectivul exerciţiu încetează de drept. .reprezentant al Statului în adunările generale ale societăţilor comerciale. cu scop comercial.

Prefectul este ajutat. o autoritate publică distinctă în profil teritorial. din diferite motive. Concomitent. poate fi determinată (în special cea din urmă) nu numai din cauze exclusiv juridice. dispunând de capacitate juridică 240 . dar îi controlează activitatea şi actele. în consecinţă. unui mandat limitat în timp. Aceştia sunt înlocuitorul de drept al titularului funcţiei în cazul în care cel dintâi este împiedicat. Deşi prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu. deşi se află în subordinea completă şi nemijlocită a Guvernului. respectiv. emiţând acte de putere cu efecte proprii. care se identifică chiar cu titularul funcţiei unipersonale respective. de 2 subprefecţi. mai ales. având o alcătuire unipersonală. totuşi. precum şi unele delegate de prefect. să reflecte sau să corespundă coloraturii politice a guvernului în funcţiune. întrucât respectivele persoane reprezentând executivul în plan teritorial trebuie. Aceasta înseamnă că el are capacitate juridică administrativă proprie deplină. totuşi încetarea mandatului guvernului şi/sau schimbarea compoziţiei politice a acestuia influenţează hotărâtor calitatea persoanelor din fruntea judeţului. În lumina acestor considerente putem defini instituţia prefectului ca fiind autoritatea administraţiei publice guvernamentale instituită la nivel teritorial (judeţean). subprefectul exercită şi atribuţii specifice. De aceea. mai ales legate de aparatul propriu al prefecturii. care nu numai că îl numeşte şi îl eliberează din funcţie.Numirea şi. în general. deşi funcţiile în cauză nu sunt eligibile şi supuse. eliberarea din funcţie este şi. pe care le poate suspenda. în exercitarea atribuţiilor sale. el constituie. dar şi datorită unor motivaţii politice. să-şi exercite în mod legal şi deplin funcţia. modifica sau desfiinţa la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. art. ca expresie a calităţii sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Prefectul acţionează pentru realizarea pe plan local. cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere relaţiile dintre prefect şi autorităţile din teritoriu. aplicarea şi respectarea Constituţiei. la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale în care a fost numit. a celorlalte acte normative precum şi a ordinii publice. a legilor. prefectul reprezintă statul sau respectiv puterea executivă în modul cel mai deplin. . precum şi modul acestora de promovare a interesului naţional. 241 . distingem mai multe atribuţii: a) asigură la nivelul judeţului sau Municipiului Bucureşti. Altfel spus.această atribuţie relevă obligativitatea organizării executării şi executarea în concret a acelor prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în teritoriu de către prefect în mod expres. 658 din 28 iulie 2004. exercitând o funcţie decizională ce implică competenţa materială generală în profil local. 24. a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului. realizarea intereselor naţionale129. în unitatea administrativteritorială respectivă a obiectivelor cuprinse în 129 Legea nr. precum şi în cadrul tuturor componentelor care o alcătuiesc. indiferent de calitatea subiectului chemat să le pună în aplicare (autoritate locală sau serviciu public deconcentrate). publicată în Monitorul Oficial nr.administrativă proprie. I. 2. Atribuţiile prefectului În general atribuţiile se clasifică în funcţie de natura raporturilor în cadrul cărora se exercită. precum şi controlul îndeplinirii lor.

.prefectul avizează proiectele de buget şi situaţiile financiare ale instituţiilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale. prin promovarea specifică a primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă. acordând o atenţie sporită prevenirii tensiunilor sociale. b) prefectul conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate.din comisia de concurs pentru ocuparea posturilor de conducere ale unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public deconcentrat. . la nivelul său. Conducătorii acestor instituţii au obligaţia să transmită prefectului proiectul de buget şi situaţiile financiare pentru a primi avizul 242 .Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor. .prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora.prefectul trebuie să asigure echilibrul şi concilierea intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală. are obligativitatea asigurării climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelele instituţionale şi sociale. organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale: . evitând contrapuneri şi contradicţii de natură ireconciliabilă.prefectul. .

ordinele şi celelalte dispoziţii cu caracter normativ pe care le transmit propriilor servicii publice deconcentrate. Avizul prefectului la aceste documente se înaintează conducătorului ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. în ultimă instanţă. condiţia fiind ca serviciile să fie deconcentrate. deconcentrate şi organizate la nivelul judeţului. chiar dacă aparţin autorităţilor centrale cărora li se subordonează (cazul unităţilor militare ale apărării naţionale). ori faţă de Parlament. ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate vor fi emise numai după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din 243 .- - - - prefectului. iar nu şi asupra altor organe sau structuri existente în teritoriu. Avizele prefectului au caracter concultativ. ministerele şi celelalte organe centrale au obligaţia să comunice prefecţilor. neavând relevanţă dacă subordonarea operează faţă de Guvern. imediat după emitere. în conformitate şi cu Constituţia autoritatea prefectului este limitată numai asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor altor organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. Preşedintele României sau este cazul unor autorităţi autonome (de genul comisiilor sau consiliilor naţionale pe anumite probleme). prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii propriilor servicii publice ale acestora.

prin organele legal abilitate. Aceste ordine vor fi comunicate de prefect în mod obligatoriu conducătorului instituţiei ierarhic superioare. indirectă.aceste autorităţi teritoriale au o dublă subordonare centrală. etc. mult mai limitată. serviciului public deconcentrat. fie teritorială. iar alta orizontală faţă de prefect şi. dar şi afectând autonomia funcţională a serviciilor din teritoriu. Raţiunea acestei subordonări specifice. dăunător colaborării cu autorităţile (consiliile) locale. la rândul lor. trebuie să asigure. se subordonează ierarhic Guvernului (pe plan orizontal). ca de altfel tot astfel şi prin propriul organ naţional central. implicit. ordine publică.). până la ultima verigă ierarhică. ca reprezentant teritorial al acestuia. învăţământ. . totuşi ca fiind deosebit de restrictiv şi de un centralism excesiv. faţă de prefect. prin intermediul său. inclusiv asigurarea ordinii publice. una verticală şi directă (de pildă. faţă de guvern. de la nivel de judeţ faţă de propria autoritate centrală de specialitate). fie naţională. iar prefectul. cultură. Acest sistem. îl apreciem. afectând autonomia locală pe care o limitează în laturile ei multiple (sănătate. zonale şi regionale. rezidă din faptul că respectivele servicii fac parte din structura (exterioară) a ministerelor sau a altor organe centrale şi care.subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. ceea ce nu este în concordanţă cu tendinţa generală vest europeană de dezvoltare a autonomiei locale. 244 . deplinul control al puterii cu competenţă naţională generală asupra puterii având doar o competenţă specială. c) prefectul dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor.

nefiind nici 245 - .prefectul dispune în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi folosirea sumelor speciale prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. . pompieri. ea nu este. d) prefectul asigură. măsuri de ordine publică pe întreg sau o parte din teritoriul judeţului.Deşi s-ar părea că această atribuţie se suprapune cu cele similare ale consiliilor şi ale primarilor. pentru realizarea acestor măsuri. conform legii. în schimb. din partea organelor abilitate care trebuie să îl acorde.utilizează în calitate de şef al protecţiei civile fondurile speciale destinate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii. putând solicita consiliilor. primarii pot numai solicita sprijinul. având competenţă în această materie (poliţie.). pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. inclusiv cele interne. controlând modul lor de realizare. cele militarizate. . împreună cu autorităţile şi organele abilitate. totuşi. primarilor şi autorităţilor ori instituţiilor specializate luarea măsurilor corespunzătoare. etc. Pentru aceasta: . De aici. concluzia firească în privinţa faptului că dacă prefectul poate dispune nemijlocit. identică cu acestea. desigur în condiţiile legii.această atribuţie are o anumită particularitate având în vedere faptul că autorităţile militare. inclusiv privitoare la populaţie sau alte subiecte vizate. inclusiv în cazul raporturilor dintre prefect şi consilii ori primari. jandarmerie. cel puţin sub aspectul formei prin care se înfăptuieşte şi a naturii raporturilor dintre prefect şi autorităţile specializate.

nu sunt conduse de prefect.hotărăşte cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea promovării intereselor comune. ci numai de colaborare.prefectul. 58. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor.). în materie electorală (Legea alegerilor locale nr.67/2004).în caz de forţă majoră şi maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ teritoriale prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local/judeţean. . de informare. incendiilor. funciară (Legea fondului funciar 246 . catastrofelor. f) prefectul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative. precum şi însărcinările date de Guvern.57. . e) prefectul asigură realizarea planului de măsuri pentru integrarea europeană: . de sprijin. de exemplu. . în condiţiile care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. poate solicita primarilor sau preşedintelui consiliului judeţean convocarea unei şedinţe extraordinare a consiliului local/judeţean.215/2001 (de exemplu.deconcentrate şi nici descentralizate în teritoriu. încetarea mandatului primarului – art. dar şi în alte reglementări legale cum ar fi.dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană. motiv pentru care între acesta şi ele nu există raporturi ierarhice de subordonare. Aceste atribuţii pot fi cuprinse chiar în Legea administraţiei publice locale nr. privitor la dizolvarea consiliului local – art. epidemiilor sau epizotiilor precum şi apărarea ordinii şi liniştii publice.72/4 etc.

faţă de prefect. în termen de 3 zile.autorităţile locale au obligaţia să comunice prefectului. la rândul său. . Acest atribut reprezintă.nr. competenţa de a exercita un control general asupra activităţii respectivelor organe. dacă legea nu prevede altfel toate actele emise de ele. b) prefectul exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale. deşi ele nu se află în raporturi ierarhice. despre aceasta. a) în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu. inclusiv ale primarului. în fapt şi în drept.1/2000 modificată) ori în numeroase ordonanţe şi hotărâri guvernamentale sau decrete (normative) prezidenţiale. prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi judeţene. cu excepţia actelor de gestiune curentă. lucru subliniat şi de Constituţie. II. de subordonare.dacă secretarul sau primarul apreciază că un act este ilegal au obligaţia să îl sesizeze. în termen de cel mult 10 zile. prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Având în vedere raporturile dintre prefect şi autorităţile administraţiei publice locale vom distinge mai multe atribuţii specifice. este obligat ca înainte cu cel puţin 10 zile de introducerea acţiunii în 247 . pe prefect. expresie a principiului controlului administrativ realizat asupra autorităţilor locale în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. cu indicarea eventualelor obiecţii.prefectul. În privinţa însărcinărilor date de Guvern prefectului. a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare conform legii. . Pentru aceasta: . mai ales în privinţa modului lor de înfăptuire. ele reprezintă sarcini trasate în vederea realizării unor atribuţii concrete.

rămânând în nelucrare pe toată durata litigiului în cauză. Acţiunea introdusă de prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal. Această prevedere legală este cât se poate de binevenită pentru a bloca orice abuz procesual. Hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în aceeaşi zi în care au luat sfârşit dezbaterile. mai ales prin blocarea aplicării actelor emise sau adoptate de ele care. administrativ. solicitând anularea lor totală sau parţială. Părţile sunt socotite legal citate dacă citaţia au primit-o cu cel puţin o zi înainte de judecată. după caz. civil sau penal. de rea-credinţă. c) prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean. după caz. a prefectului menit să şicaneze organele locale. Numai în situaţii deosebite pronunţarea se poate amâna cu cel mult două zile. actele adoptate sau emise în termen de 30 de zile de la data comunicării lor către prefect. la cererea autorităţilor locale sau judeţene. în cazul în care instanţa de contencios administrativ hotărăşte că actul a fost atacat în mod abuziv. ale căror acte au fost atacate.contencios administrativ să solicite autorităţilor emitente reanalizarea actul pe care îl apreciază ca ilegal.în urma primirii unui răspuns nefavorabil solicitării sale ori a necomunicării în termen a soluţiei dispuse de către organele locale. convocarea unei şedinţe 248 . în faţa instanţei de contencios administrativ. este scutit de taxă de timbru şi se judecă în regim de urgenţă. în condiţiile legii. Termenul de judecată nu poate fi mai mare de 10 zile. prin efectul legii sunt suspendate. în totalitate sau în parte. Solicitarea va fi motivată. prefectul poate ataca. Prefectul răspunde. în vederea modificării sau revocării acestuia. .

pe plan local. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului acestui aparat se face de către prefect. mai ales. epidemii. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. contribuind la pregătirea. limitarea sau înlăturarea urmărilor unor calamităţi. dar unde îşi poate expune opiniile faţă de problemele supuse dezbaterii. 3. cu personal şi buget propriu. inundaţii. adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. epizootii. şi a Codului muncii pentru personalul auxiliar şi de deservire.extraordinare de consiliu. cunoscut îndeobşte sub numele de instituţia prefectului. Aparatul propriu al prefecturii Pentru exercitarea atribuţiilor care revin prefectului acesta are un aparat propriu de specialitate. Structura şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. care impun. în cazuri excepţionale. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică. la cele de constituire) sau la invitaţia acestora. realizarea şi verificarea îndeplinirii actelor factorilor de decizie. fără drept de vot. fie din proprie iniţiativă (de exemplu. catastrofe. de regulă un subprefect. desemnată de acesta. pentru personalul de carieră administrativă care dispune de stabilitate în condiţiile legii. în condiţiile Statutului funcţioarilor publici. în vreme ce exercitarea capacităţii juridice administrative revine prefectului. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor de natură civilă ale prefectului se realizează de el sau de către persoana. 249 . b) prefectul poate participa la şedinţele consiliilor locale şi judeţene. Personalul aparatului îl deserveşte pe prefect şi subprefecţi în realizarea atribuţiilor legale şi a sarcinilor de serviciu.

doi consilieri. justiţiei. Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună. conduse de un director numit de prefect. oficii prefecturale. Personalul care încadrează cancelaria prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect. un consultant şi secretarul cancelariei. cu avizul conform al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului care este un compartiment organizatoric distinct şi cuprinde ca funcţii: directorul cancelariei. în subordinea sa directă. etc. În judeţele cu suprafaţă întinsă sau cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane. Colegiul prefectural are ca atribuţii: 250 . La lucrările colegiului prefectul poate invita şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară ca de exemplu reprezentanţi ai armatei. prefectul poate organiza prin ordin. Acestea sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului. 4. subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în judeţul respectiv. Colegiul prefectural este alcătuit din: prefect. Colegiul prefectural În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural. parchetului. Prefectul poate convoca oricând colegiul prefectural dacă el consideră necesară o asemenea convocare. Acest personal îşi desfăşoară activitatea în baza contractului individual de muncă încheiat pe durata exercitării funcţiei publice de către prefectul care l-a numit. Activitatea personalului din cadrul cancelariei este coordonată de către director care răspunde în faţa prefectului de activitatea desfăşurată de aparatul cancelariei.

Ordinele normative se vor comunica.implementarea programelor politicilor. care pot avea caracter normativ sau individual. prin publicare. fiind contrasemnate de conducătorii acestora. Actele prefectului În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale prefectul emite acte juridice numite ordine. Acest minister poate propune Guvernului. dacă le consideră ilegale sau inoportune. care pot propune Guvernului măsuri de anulare a respectivelor ordine. Cele normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică. în condiţiile legii. iar cele individuale după data comunicării lor subiectelor interesate. Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise numai după consultarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale din unităţile teritoriale.armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv. în exercitarea controlului ierarhic. de regulă.. Întocmai ca şi primarul. anularea ordinelor apreciate ca ilegale sau inoportune. prefectul poate încheia acte civile şi comerciale necesare bunei funcţionări a aparatului din 251 . Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. inclusiv interese legitime. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau localităţii respective. fiind acte administrative (de putere). Prefecţii au obligaţia să comunice aceste ordine ministerelor şi organelor centrale de resort. Şi actele prefectului pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ dacă vatămă drepturi recunoscute legal celor astfel vătămaţi. de îndată. . 5.

inclusiv contracte de muncă pentru personalul acestuia care nu are calitatea de funcţionar public.subordine. 252 . participării la şedinţele consiliilor locale sau judeţene etc. Prefectul mai poate înfăptui şi diverse operaţiuni tehnico-materiale de genul semnării corespondenţei.

vol. 125. Desigur. 1994. 1994.. pag. Oroveanu.. Iovănaş. Drept administrativ. Bucureşti. 333 şi următoarele. T. Iorgovan. op. 1958. I.Capitolul 10 Resursele administraţiei publice 1.cit. IV. Zaharia. Braşov. Editura Atlas Lex S. 1996.cit. 1949. 1993.cit. pag. Preda. Gliga. Bucureşti. I. Gilescu. T. Tipografia Învăţământului.cit. vol.L. Lumina Lex. Drept administrativ român. pag. Funcţia publică în administraţia publică 1. Editura Lumina Lex. 1996. pag. pag. pag. op. pag. Tratat de drept administrativ. Negoiţă. R. nu toate atribuţiile unui organ de stat implică şi exerciţiul autorităţii sau puterii publice. Resursele umane. Tratat elementar de drept administrativ român. 99. 222.însoţite de competenţele corespunzătoare – necesare 130 Asupra definiţiei funcţiei şi funcţionarului în literatura mai veche a se vedea R. 313. sunt înzestrate cu atribuţii necesare îndeplinirii sarcinilor care le revin în conformitate cu care exercită competenţe determinate participând în baza capacităţii juridice pe care o au la raporturi juridice de autoritate în nume propriu. 311. Gh. 78-79. op.. 177. Prisăcaru. Tratat de drept administrativ român. A. M. M. Editura Actami. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti. Iorgovan. V. Ionescu. pag. op. 253 . A. pag. Petrescu.M. 141. 175. pentru literatura nouă a se vedea Al. 78-79. pag.. Stoica. pag. Iaşi.1. Bucureşti. I. Cluj-Napoca. 196. V. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. pag.. Alexandru. Editura Ankarom. inclusiv cele administrative. Bucureşti. Tratat….R. 1993. Drept administrativ. întrucât există şi atribuţii . II. M. Editura Cordial Lex. Noţiunea funcţiei publice130 Autorităţile publice. Drept administrativ.

etc. iar art. dar nici funcţiile publice din cadrul asociaţiilor. prin care se înfăptuieşte activitatea executivă a statului. prin exercitarea ei. 18 din Legea nr. bibliotecar. etc. în cazul funcţiilor de decizie ce incumbă emiterea actelor juridice de 131 Art. contabilitate. sindicatelor ori cele de conducere ale societăţilor comerciale indiferent de capitalul lor (inclusiv integral sau majoritar de stat). partidelor. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne prevede că în realizarea atribuţiilor cadrele militare sunt investite cu exerciţiul autorităţii de stat având anumite drepturi şi obligaţii. În această lucrare interesează numai acele funcţii care implică exercitarea atribuţiilor publice. de putere. Din această definiţie rezultă că funcţia publică are mai multe trăsături specifice din care enumerăm: a) funcţia publică. dactilograf.131 fie într-o formă directă. Totuşi. Funcţia publică se poate defini – în sensul cel mai larg al conceptului – ca reprezentând o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective. registratură.doar asigurării bunei funcţionări a instituţiei respective îndeplinite de şi în cadrul compartimentelor reprezentând structuri funcţionale de genul secretariat. fundaţiilor. curier. arhivă. 254 . 105/1 din Constituţie face referire la funcţii publice de autoritate.). nu şi celelalte funcţii nepublice din chiar structura autorităţilor sau instituţiilor publice (casier. contribuie la realizarea puterii publice. financiar. capacitatea juridică abstractă a unei autorităţi sau instituţii trebuie să se materializeze şi să se concretizeze în serviciul public prestat efectiv prin intermediul funcţiei concrete exercitate de către o persoană fizică în mod individualizat.

registratură. Această precizare este necesară deoarece numai în acest mod distingem între funcţiile publice de autoritate şi alte funcţii publice existente chiar în cadrul aceleaşi autorităţi (primele revenind conducătorilor. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei). fie indirectă prin acţiunile de pregătire. societăţi comerciale. contabilitate) -. pe de o parte.. şi funcţii nepublice constituite mai ales la nivelul structurilor funcţionale interne – bazate pe contract de muncă (secretariat. executare şi control strâns legate sau în legătură cu exerciţiul autorităţii de stat (cazul inspectorilor. exercitarea acestora întemeindu-se pe contractul de muncă. de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice şi faţă de care există latitudinea de a intra sau nu. în funcţia publică se reflectă în mod esenţializat trăsăturile de bază ale activităţii publice constând în exercitarea puterii de către autoritatea în care se integrează respectiva funcţie. la cele private. motiv pentru care le întâlnim şi la administraţiile neguvernamentale. menite a asigura doar buna funcţionare a instituţiei şi care nu sunt legate de exerciţiul propriu-zis al puterii publice. Cu alte cuvinte. etc. după propria voinţă. eventual pe convenţii civile. referenţilor. nestatale. funcţia publică administrativă trebuie exercitată în orice împrejurare care-i solicită intervenţia – din oficiu sau la cerere – chiar dacă faţă de o anumită atribuţie autoritatea în cauză are un drept de apreciere sau de alegere în soluţionarea într-un anumit mod a unei situaţii. prin îndatorirea exercitării drepturilor şi cea de îndeplinire a obligaţiilor care-i alcătuiesc conţinutul. Această îndatorire de rezolvare sau de pronunţare chiar şi faţă de o 255 .putere sau de autoritate (de regulă. în raporturi juridice conform interesului propriu. în sensul că ea nu este o facultate sau o posibilitate. Într-adevăr. celelalte subordonaţilor ierarhici).). etc. b) funcţia are un caracter obligatoriu.

uneori. pe ansamblu. pot exista delegări sau cumuluri ori suplinirii de funcţii ca situaţii excepţionale când una şi aceeaşi persoană va asigura 256 . pot exista şi funcţii neocupate de titulari. a autorităţii executive din care face parte. uneori. plata despăgubirilor şi a daunelor morale. realizarea atribuţiilor organului. fie prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept legal recunoscut – permit declanşarea unei proceduri judiciare ce se poate finaliza cu tragerea la răspundere a celui vinovat (inclusiv pentru insubordonare dacă nu îndeplineşte o dispoziţie ierarhică). conform Legii contenciosului administrativ nr. d) funcţia publică trebuie exercitată practic. dar acestea nu afectează.3 din Codul Civil). chiar funcţii neexercitate.554/2004 (în cazul funcţionarului public) sau a justiţiei care trebuie să soluţioneze orice cauză cu care a fost sesizată (în cazul judecătorului – conform art. c) funcţia publică este obiectiv predeterminată. concomitent cu obligarea acesteia la luarea şi îndeplinirea măsurilor solicitate. Aceasta înseamnă că funcţiile trebuie încredinţate efectiv unor persoane fizice apte să le exercite. chiar superioare ierarhic. numai prin îndeplinirea efectivă a tuturor funcţiilor din cadrul unei autorităţi se realizează exercitarea practică a competenţei autorităţii în cauză conform atribuţiilor legal stabilite.solicitare (ce nu impune neapărat şi o intervenţie de drept sau soluţionare favorabilă din partea autorităţii). care dispun de voinţa şi energia necesară realizării lor. iar. dacă legea nu le-a conferit o asemenea prerogativă. Desigur. operează în mod permanent deoarece neexprimarea sau neluarea de poziţie din partea organelor executive – fie prin nesoluţionarea în termen. fiind reglementată legal astfel încât drepturile şi obligaţiile care îi alcătuiesc conţinutul sunt prestabilite neputând fi create. modificate sau suprimate de către titularul ei sau de către alte subiecte de drept. ci numai integralitatea îndeplinirii lor. De asemenea.

în cazul organelor unipersonale). uneori reciprocă. f) funcţia publică este o situaţie juridică. prin conţinutul ei. ceea ce delimitează – în cadrul organului – o funcţie de alta chiar similară.exercitarea efectivă a două sau mai multor funcţii tocmai pentru asigurarea funcţionării normale a instituţiei. adică un complex unitar şi interdependent de drepturi şi obligaţii ce revin titularului ei. modificarea şi desfiinţarea relaţiei. o funcţie de regulă. întreaga sferă atribuţională a unei autorităţi. e) funcţia are un caracter propriu. În cadrul funcţiei se vor putea săvârşi numai anumite acte şi fapte (cu sau fără semnificaţie juridică) conform atribuţiilor ce revin instituţiei respective. iar prin delimitări de ordin material. Acest lucru nu împiedică. Pe de altă parte. teritorial. decât în mod cu totul excepţional (de exemplu. în cazul funcţiei drepturile şi obligaţiile (care-i alcătuiesc conţinutul) preexistă raporturilor propriu-zise. ca o persoană sau mai multe să poată îndeplini simultan sau succesiv aceeaşi funcţie sau funcţii similare. iar nu un simplu conţinut de raport juridic (format între funcţionar şi superior) în care părţile se disting doar prin opozabilitatea. Dacă într-un raport juridic obişnuit drepturile şi obligaţiile sunt strâns legate de formarea. aparţinând numai celui învestit anume în cadrul unei autorităţi pentru a-i realiza competenţa. modificarea şi încetarea acestora – în urma producerii unui act sau fapt juridic – constituie doar prilejul exercitării respectivei facultăţi sau îndatoriri legale care nu sunt 257 . iar formarea. întrucât – corespunzător diversităţii de sarcini şi atribuţii reglementate în vederea realizării lor – în cadrul unei autorităţi se exercită mai multe funcţii a căror sumă evidenţiază specificul competenţei organului din care fac parte. personal sau temporal să se poată face distincţie între funcţii. a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin ca participanţi în respectiva relaţie juridică. nu epuizează. pe de o parte. acestuia îi conferă un adevărat statut propriu.

Altfel spus. justiţie. în acţiunile sale. 1. la realizarea lor. în principal. oricărei funcţii publice. executarea şi controlul realizării lor. cât. executive sau judiciare. îndeplineşte şi atribuţii administrative pentru organi- 258 . mai ales prin aparatul propriu. inclusiv legislative. limitat. mai ales. de regulă. ci ea poate fi întâlnită în orice activitate publică de altă natură. prin intermediul funcţiei se contribuie la declanşarea incidenţei legii pentru soluţionarea unui caz dat. Din acest motiv funcţia executivă sau administrativă poate fi definită drept o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte. g) funcţia are un caracter continuu. în întreg intervalul scurs de la investirea şi până la dezinvestirea titularului căruia îi aparţine. Funcţia publică administrativă Trăsăturile anterior prezentate sunt valabile. b) este de remarcat faptul că funcţia publică executivă nu este numai apanajul administraţiei publice. constând. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. Din definiţia dată rezultă că: a) prin funcţia publică administrativă se înfăptuieşte în exclusivitate activitatea executivă a statului.2. din emiterea actelor administrative sau pregătirea. în general. de permanenţă în timp. nu într-atât la constituirea lor. dar care în subsidiar. deoarece toate presupun exerciţiul puterii publice.doar produsul voinţei exclusive a subiectului titular. preşedinţie. indiferent de existenţa sau nu a unui mandat ca durată limitată ori a lipsei oricărui termen limită. parlament.

188/1999 care o defineşte ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Funcţia publică – în sensul ei restrâns administrativ – a fost amplu reglementată prin Legea132 privind Statutul funcţionarilor publici nr. de către autoritatea publică sau instituţia publică în cadrul căreia ea există şi se exercită.zarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a însăşi instituţiei în cauză. alin.2. ceea ce ar fi în deplină concordanţă şi cu principiul legalităţii funcţiei. 251 din 22 martie 2004.188/1999 rezultă mai multe caracteristici ale funcţiei publice dintre care enumerăm: a) funcţia publică administrativă este instituită în scopul realizării prerogativelor de putere publică a autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul. prin conducătorul ei. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în cazul funcţiei publice administrative. cu modificările şi completările ulterioare. b) atribuţiile şi responsabilităţile sunt stabilite în temeiul legii. art. Din definiţia dată de Legea nr. Autoritatea publică reprezintă forma organizată şi exteriorizată de manifestare a puterii publice într-un mod determinat în cadrul unei funcţii fundamentale îndeplinite de 132 Republicată în Monitorul Oficial al României. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome133. 133 Legea nr. de regulă. 251 din 22 martie 2004. Ar fi fost mai corect să se prevadă că ele sunt stabilite prin lege – atunci când această reglementare le stipulează – iar mai apoi în temeiul legii când această competenţă este delegată autorităţii sau instituţiei publice. 259 . cu modificările şi completările ulterioare. Partea I-a nr. c) atribuţiile şi responsabilităţile sunt determinate.1). pentru a-i determina conţinutul conform reglementărilor legale în vigoare şi în acord cu ele.

de exemplu. În schimb. şcoala. în subordinea unei autorităţi publice.. d) definiţia legală precizează conţinutul funcţiei care constă într-un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi. pag. etc.. practic. op.cit. în schimb. Dacă prin atribuţie înţelegem un complex de drepturi şi de obligaţii de care dispune o autoritate în vederea realizării sarcinilor sale. de regulă. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al administraţiei publice centrale – este o instituţie din subordinea guvernului cu rol de conducere în sectorul său de activitate. autorităţile publice administrative exercită puterea executivă în scopul organizării şi înfăptuirii unor servicii publice de interes general ori în sectoare specifice precum finanţe. 30-33. avem de a face cu o categorie a autorităţilor publice care dispunând de o capacitate administrativă specifică participă în nume propriu la înfăptuirea puterii executive a statului în limitele competenţelor legal determinate. prin responsabilitate trebuie să avem în vedere o obligaţie de a efectua sau de a îndeplini o sarcină concretă de serviciu. instituţia publică – nu în sensul ei foarte larg care ar include şi autorităţile.stat. teatrul. Alexandru. etc. 260 . în acest caz. învăţământ. În cazul autorităţilor administrative. în vreme ce spitalul. dar nici în sensul ei juridic ca ansamblu de norme unitare grupate şi foarte restrânse ca obiect de reglementare134 ni se prezintă ca o formă organizată menită a desfăşura activităţi din domeniul conducerii serviciilor publice sau al efectuării serviciilor publice (neimplicată în sfera producţiei materiale) aflată. cu cea de 134 Asupra diferitelor sensuri ale instituţiei a se vedea I. care ne interesează în mod special. sănătate. cultură. noţiunea neavând nimic comun. sunt instituţii publice prestatoare efective de servicii publice. o îndatorire trasată şi determinată. În acest sens. Deci. Oricum denumirea generică de persoană administrativă ar fi suficient de acoperitoare pentru toate categoriile de noţiuni administrative.

o încărcătură politică şi etică. respectiv a serviciului public înfăptuit prin intermediul ei. întrucât funcţia publică este definită de Statut. utile soluţionării cauzei. cunoaşterea. ceea ce nu exclude promovarea intereselor legitime şi legale. fără părtinire. . Unele consideraţii şi observaţii critice asupra statutului funcţionarilor publici. Preda.135 e) funcţiile publice administrative sunt cele prevăzute în statut (anexă) în hotărârea de guvern sau sunt identificate – dintre funcţiile existente – prin actele conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor nominalizate în lege (prefect.principiul legalităţii funcţiei publice. motiv pentru care legea a reglementat. art. decât juridică. în funcţie 135 M. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 136 Legea nr. a cetăţenilor ori a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate. în acest sens. nefavorizând nici una din părţile acestuia. conţinutul activităţilor desfăşurate de funcţionari în exercitarea prerogativelor de putere publică fiind determinat de lege. 261 . . nr. în „Dreptul”.3. primar) cu acordurile şi avizele cerute de lege. 251 din 22 martie 2004. părând că are. 63. Funcţia publică are la bază o serie de principii136: . pag. adică a furnizării tuturor informaţiilor necesare şi solicitate. incompatibilităţile. iar funcţiile publice sunt prevăzute în anexa acestuia. cu modificările şi completările ulterioare. întrucât funcţionarul trebuie să asigure derularea raportului administrativ. inclusiv pe sine. Stecoza. mai degrabă.principiul transparenţei în exercitarea funcţiei publice. de către cel interesat ori de către opinia publică. conflictele de interese şi interdicţiile ce se impuneau. G. 8/2000.principiul imparţialităţii exercitării funcţiei publice. declanşat la cerere sau din oficiu. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. după caz.răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale.

principiul subordonării ierarhice a funcţionarului public – trăsătură distinctivă a acestuia faţă de parlamentar sau judecător -. rezultatul economic al exercitării funcţiei (nu neapărat în sensul rentabilităţii economice. avizul.principiul responsabilităţii. iar. . etc. . colectivitate. ci în cel al încadrării în limita veniturilor sau bugetelor proprii ori alocate). în conformitate cu prevederile legale.principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei în sensul că funcţionarii publici nu pot fi eliberaţi sau destituiţi din funcţie decât în condiţiile şi cazurile legal şi limitativ prevăzute.de natura (normativă sau individuală) a actului şi de importanţa acestuia. adică de îndeplinire sau exercitare a funcţiei în conformitate cu obligaţiile decurgând din 262 . autoritate. pe de altă parte. aşteptat de individ. astfel încât propunerea. să fie temeinice şi legale.principiul eficienţei şi eficacităţii are în vedere. iar întreruperea sau suspendarea temporară ori încetarea definitivă a raporturilor de serviciu din motive neimputabile acestora nu determină pierderea drepturilor legal câştigate şi nici a calităţii de funcţionar public păstrat în corpul de rezervă. inclusiv a actului rezultat în cadrul lui. decizia. pe de o parte. rezultatul social scontat. .. . la timp şi întocmai.principiul obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice. constând în îndatorirea executării tuturor dispoziţiilor ierarhice legale ale superiorilor acestuia. presupune soluţionarea cazului dat cu respectarea adevărului obiectiv. respectiv pe baza stării de fapt corect stabilite şi cu respectarea prevederilor legale integral aplicabile situaţiei. a modului de desfăşurare şi fundamentare a procesului decizional. în limitele competenţei sale. .

cu diviziunile şi subdiviziunile componente structurale. Conţinutul concret al drepturilor şi îndatoririlor decurgând din funcţie şi revenind titularului ei se stabilesc prin fişa postului. atât cele publice cât şi cele nepublice. . Noţiunea funcţionarului public Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar. Ea reflectă şi diferenţierile faţă de alte funcţii sau posturi similare.principiul orientării către cetăţean a funcţiei publice în sensul prestării la termen şi întocmai a serviciului public solicitat. Deşi legea nu le mai enunţă ca şi principii generale şi distincte. 1. corespunzător schemei de organizare a lor. totuşi putem considera ca principii şi următoarele reguli: principiul selecţiei funcţionarilor prin concurs după criteriul competiţiei deschise. meritelor şi competenţei profesionale. Titularul 263 . transparenţei.3. fiind interzisă orice discriminare. constituie statul de funcţii a acestora.competenţele şi atribuţiile încredinţate titularului ei şi prin a căror încălcare se declanşează răspunderea juridică a acestuia. efectuarea lui în interesul acestuia de către autoritatea sau instituţia publică cea mai apropiată posibil. Totalitatea funcţiilor dintr-o autoritate sau instituţie. iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. principiul egalităţii (accesului) şanselor de intrare şi promovare în corpul funcţionarilor publici prin concursul deschis pentru fiecare cetăţean ce îndeplineşte condiţiile legale ceea ce este o reflectare particularizată a principiului egalităţii în drepturi.

sunt încadraţi cu contract de muncă şi reprezintă. fără a putea refuza realizarea ei decât în cazul unor dispoziţii apreciate ca ilegale ale conducerii sale. d) funcţionarul exercită funcţia numai în baza unei învestiri legale şi în limitele ei. funcţionar public apt pentru misiunea încredinţată. fie în baza dispoziţiilor superiorilor săi ierarhici. din cadrul unor societăţi comerciale. respectiv funcţionarul public. chiar administrative. c) de regulă. numit şi administrativ. deci între situaţia juridică şi titularul ei. şi titularii altor funcţii. trebuie să 264 . inclusiv autorităţi şi instituţii care nu au atribuţii executive. impersonală – deoarece este o creaţie a legii – existând independent de titularul sau deţinătorul ei. există multiple legături şi diferenţieri: a) funcţia publică este o situaţie juridică obiectivă. fie în baza legii. în organizaţiile cu scop lucrativ aşa-numitul personal neproductiv sau indirect productiv. alături de acestea. inclusiv cel de autoritate.unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate. funcţia publică nu epuizează întreg conţinutul atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu ce revin unui funcţionar deoarece cel în cauză mai poate primi. care se poate schimba. mai ales. În acest fel operează distincţia între funcţionarul public. astfel. În privinţa noţiunii de „funcţionar” sau de „funcţionar public”. regii autonome. şi alte însărcinări legate de exerciţiul funcţiei sale. izvorând din nevoile practice ale exercitării organizate a puterii publice în scopul realizării unui serviciu public determinat. Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. b) funcţia publică nu se poate realiza în afara unui titular învestit cu înfăptuirea ei şi devenit. instituită şi generalizată prin noul Statut. de larg interes. Între funcţie şi funcţionar.

ca o consecinţă a modificării vremelnice a raportului de serviciu în care se află. legislaţia utilizează diferite terminologii neunitare incluzând noţiuni ca „salariat”. conducând la inexistenţa actelor sale juridice lipsite de orice urmă de legalitate (autenticitate sau oficialitate). Pornind de la conţinutul funcţiei publice executive putem defini funcţionarul public administrativ ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau instituţie publică aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal investită cu exerciţiul unei funcţii publice executive. „personal”. de regulă. Raţiuni practice pot determina că în mod temporar – prin delegare sau detaşare – o persoană să-şi exercite funcţia în cadrul unei alte autorităţi sau instituţii. Neapartenenţa la un organ exclude posibilitatea valabilităţii juridice a manifestărilor de voinţă intenţionate. ceea ce înseamnă necunoaşterea limitei maxime 265 . c) învestirea funcţionarului public administrativ şi exerciţiul funcţiei se fac. mai rar prin alegere sau prin alte forme (desemnare). fiind salarizată pentru activitatea depusă. „angajat”. b) funcţionarul public trebuie învestit cu exerciţiul funcţiei sale. chiar dacă unele efecte se produc şi în afara ei. „lucrător”. Din această definiţie rezultă că: a) funcţionarul public administrativ trebuie să facă parte dintr-o autoritate sau instituţie publică. decât cea din care face parte în mod obişnuit. în raporturile cu terţii în care intră organul în cauză. dar şi în acest caz funcţionarul se află tot în cadrul unui organism determinat. etc. pentru o perioadă de timp nedeterminată. întrucât funcţia se exercită în cadrul acestora.remarcăm faptul că deşi era şi este utilizată frecvent de ştiinţa dreptului administrativ şi de cea a dreptului muncii. de ştiinţa administraţiei ori de cea economică. de regulă administrativă sau executivă. de regulă. de regulă. pe o perioadă nedeterminată. prin numire.

respectiv superiorul său ierarhic. conform legii. întreţinere-reparaţii şi de deservire. cu modificările şi completările ulterioare. Statutul funcţionarilor publici a adoptat. Nu sunt excluse anumite limitări în timp care să confere un caracter temporar exercitării unei funcţii (cazul delegării sau detaşării). în cazul exercitării lor neconforme cu legea. 251 din 22 martie 2004. eliberare sau destituire) a raportului de serviciu. d) de regulă. precum şi posibilitatea de a fi sau de a se substitui în atribuţii. de inamovibilitate şi care. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. din raţiuni specifice. fără ca aceasta să echivaleze cu o stare perpetuă. e) funcţionarul public administrativ. Aceasta îl obligă la executarea întocmai a dispoziţiilor curente de serviciu ale superiorilor şi. salariul reprezentând echivalentul bănesc al funcţiei (poziţie şi existenţă socială). art. protocol. se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare faţă de inferiorul. este angajat cu contract individual de muncă neavând 137 Legea nr. spre deosebire de parlamentar sau magistrat (judecător). asemenea acte pe seama subordonaţilor săi. funcţionarul este salarizat pentru activitatea depusă. 266 . dincolo de stabilitatea în funcţie (dreptul la carieră) nu exclude posibilitatea modificării (prin delegare ori detaşare) sau încetării (prin demisie. care efectuează activităţi de secretariat-administrative.2 şi 5. gospodărire. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. inclusiv dreptul de a fi controlat sau de a putea verifica. pe viaţă. la rândul său. după caz. o definiţie şi anumite criterii particulare în configurarea conceptului de funcţionar public137: a) funcţionarii publici nemaiîncheind contract individual de muncă. îi conferă atributul de a emite. numai personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice.în timp până la care operează exerciţiul funcţiei.

• nimic nu împiedică la ocuparea posturilor de către cei în cauză să opereze şi o numire în funcţie. b) funcţionarilor publici li se aplică prevederile din Legea privind Statutul funcţionarilor publici. conform Constituţiei. terminologia specifică legii şi anume aceea de Statut. 2000. Teoria funcţiei publice comunitare. Călinoiu. Editura Lumina Lex.calitatea de funcţionar public şi aplicându-i-se legislaţia muncii. precum şi bibliografia citată 267 . dar nu pe aceea de funcţionar public. dublată de încheierea contractului de muncă. Vedinaş. mai ales dacă se susţine un concurs de către mai mulţi candidaţi. precum şi în materia litigiilor de muncă (jurisdicţiei muncii). bibliotecar). de deservire. Bucureşti. Referitor la acest personal auxiliar trebuie să arătăm că: • acestui personal auxiliar i se aplică integral regimul juridic al dreptul muncii şi la modificarea ori încetarea contractului de muncă. casier. • o bună parte din aceste persoane au calitatea de funcţionari (secretar-dactilograf. această lege este. cadrele didactice. Această denumire reflectă într-un prim sens138 specificul 138 C. pe baza încrederii personale. De la prevederile Statutului mai sunt excluse şi: personalul salariat încadrat. este discutabilă modificarea aceluiaşi act normativ prin ordonanţa de urgenţă a executivului. corpul magistraţilor. pag. de natură organică. adoptată în condiţiile angajării răspunderii Guvernului faţă de plenul parlamentului în şedinţa comună a camerelor sale. 11-13. la cabinetul demnitarului. V. curier. pentru acest personal auxiliar.

Prix. 383. aceasta are loc numai în măsura în care respectivele statute nu dispun altfel. pag. acolo. abordând probleme de genul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. 268 . autoritatea vamală. inclusiv celor care au deja statute proprii (aprobate prin legi speciale). Dalloz. poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative alte servicii publice stabilite prin lege. Consiliul Legislativ. 1996. Amenagement du téritoire. Această idee călăuzeşte. Paris. cazul militarilor. a VII-a. Interventions de l’administrations dans l’economie. Planifications. Organisation générale. în mod derogator nu numai reglementările deja existente în temeiul legilor speciale dar şi cele viitoare. naval. Totuşi. ed. aerian) sau învăţământ. serviciile diplomatice şi consulare. constituind dreptul comun în materie. de management a funcţiilor publice şi funcţionarilor publici. Jean Bernard Auby. Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care desfăşoară activităţi în cadrul unor servicii publice cum ar fi: structurile de specialitate ale Parlamentului. Institutions administratives.reglementării şi anume acela de a grupa principalele probleme pe care le presupune situaţia juridică a funcţionarilor publici. 139 Jean Marie Auby. trebuie să remarcăm faptul că legea în cauză are un conţinut mult mai larg deoarece ea reglementează şi organizarea funcţiei publice. deşi dispoziţiile Statutului în cauză se aplică tuturor funcţionarilor publici. etc. a celor din transporturi (feroviar. Administraţiei Prezidenţiale. Contentieux administratif. precum şi ansamblul normelor esenţiale aplicabile tuturor acestora sau majorităţii139 lor. Pe de altă parte. militarizaţilor.

viceprimari şi consilieri în cazul autorităţilor locale) sau desemnate (cazul premierului şi a întregului guvern votat de parlament). că revine conducătorului autorităţii sau instituţiei ori conducerii supraordonate ierarhic eventual cu respectarea unor formalităţi de genul acordului. însăşi natura situaţiei funcţionarului sau condiţia juridică a acestuia. pag. titular de drepturi şi/sau obligaţii. Drept constituţional. avizului. etc. ceea ce exclude de la bun început toate persoanele alese (primari. şef serviciu. inspector.. 192.140 Întradevăr. 189. în al doilea sens. 141 T. cu respectarea dispoziţiilor din Statut.cit. Trebuie menţionat că: • numirea provine de la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. op. indiferent de locul ocupat de cel în cauză în ierarhia internă a organului din care face parte (director. Droit institutionnel de l’Union Européene. ci este cazul unei situaţii sau poziţii într-un ansamblu de raporturi juridice.Denumirea de Statut reflectă. ediţia a VI-a. Drăganu. deci persoane de conducere sau de execuţie). calitatea de funcţionar nu este aceea de simplu subiect sau parte într-un raport juridic concret. avizul prefectului la numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din 140 Jean Boulouis. • numirea în funcţii de conducere din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care. 1972. 1997. pag. credem.141 c) funcţionar public este numai persoana numită într-o funcţie publică. 269 . referent. Montchrestein. (de exemplu. adică un statut personal.

Numărul total al persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute în statul de funcţiuni formează efectivul de personal al respectivei autorităţi sau instituţii. prefecţii. pentru munca depusă.. în principal. 1. exceptând-o pe aceea a responsabilităţii ministeriale nr. sau mai precis nu se aplică prevederilor acestuia persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.161/2003. funcţiile ce fac parte din ele şi numărul posturilor pentru fiecare funcţie cu numele persoanelor care ocupă fiecare post. de exemplu. d) nu intră în categoria funcţionarilor publici. fie a unor titluri de creanţă (imputaţii şi reţineri pentru plata unor pagube sau datorii. în sensul Statutului.133/2 din Legea administraţiei publice locale nr.115/1999 sau a Legii nr. neexistând încă o lege proprie pentru această categorie.).4. Statul de plată sau de salarii este o reflectare a statului de personal cu specificarea drepturilor băneşti (salariale) cuvenite. Regimul juridic al funcţiei publice 270 . cu ale legislaţiei pensiilor şi asigurărilor sociale. subprefecţii. fie în baza legii (impozitul pe salar. în măsura în care nu contravin. etc.215/2001). În baza statului de funcţii şi a efectivului de personal se obţine statul de personal care cuprinde diviziunile sau structurile nominalizate (denumite). etc. şi a obligaţiilor corespunzătoare decurgând din aceste drepturi.unităţile administrativ-teritoriale ( art. plata pensiei de întreţinere. Legii contenciosului administrativ. e) acolo unde prevederile statutare sunt neîndestulătoare ele se completează. de exemplu). membrii guvernului. contribuţia la asigurări sociale. Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici. cu prevederile legislaţiei muncii. cum ar fi.

de unde şi concluzia că odată ocupată funcţia devine şi o situaţie juridică subiectivă. 251 din 22 martie 2004. . totuşi raportul juridic concret de funcţiune sau de serviciu se formează în mod efectiv numai prin învestirea unei persoane fizice cu/sau în funcţia publică respectivă şi care devine. 271 . conform Statutului. Drept administrativ. titulara drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic nou format. 160. Deşi funcţia publică reprezintă o situaţie juridică obiectivă. prin apartenenţa ei la o anumită persoană strict determinată.a.stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate. astfel. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Legea nr. art. Negoiţă.existenţa vârstei de 18 ani împliniţi. . Condiţii generale ale investirii în funcţie Regimul juridic al funcţiei publice reprezintă ansamblul normelor juridice care au ca obiect reglementarea funcţiei respective în privinţa modului ei de formare. . dar care sunt prevăzute în statute sau reglementări proprii) şi anume143: .. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu respectarea condiţiilor legale. pag.50. Investirea în funcţie reprezintă actul juridic individual unilateral de putere al unei autorităţi care numeşte. în persoana celui care urmează a fi investit cu o anumită funcţie (alăturate diverselor condiţii speciale atât de diferite de la o funcţie la alta. op. Există condiţii generale142 de acces la funcţiile publice administrative care trebuie întrunite. cu modificările şi completările ulterioare. modificare şi încetare. legal reglementată. preexistentă.cit. o persoană fizică într-o anumită funcţie determinată în scopul exercitării acesteia corespunzător legii. 142 143 Al.capacitate deplină de exerciţiu.existenţa cetăţeniei române şi domiciliul în România.

cetăţenia română exprimă apartenenţa persoanei la statul român şi reprezintă o garanţie de loialitate faţă de acesta şi faţă de modul de promovare a intereselor naţionale. Rezultă că pentru învestirea în funcţia publică trebuie îndeplinite anumite condiţii. De aceea. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşită cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. contra statului sau contra autorităţii. . persoana îndreptăţită la această activitate trebuie neapărat să aparţină numai de acel stat pe care îl reprezintă şi cu ale cărei autorităţi şi interese se identifică. de serviciu sau în legătură cu serviciul.compatibilitate morală. De asemenea persoana care urmează să ocupe o funcţie publică trebuie: . conform Statutului şi altor legi numai cetăţenii români pot fi admişi în funcţiile publice civile şi în 272 . promovarea concursului sau examenului de specialitate. scris şi vorbit. .depunerea jurământului de credinţă.existenţa cetăţeniei române deoarece mai mult decât oriunde exercitarea puterii publice fiind chintesenţa statului. .cunoaşterea limbii române.declaraţia de avere. şi anume: . . .să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. .să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu-i fi fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. care împiedică înfăptuirea justiţiei.pregătirea profesională de specialitate.să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. În cazul nostru.lipsa stării de incompatibilitate. .

în mod cumulativ. inclusiv administrative. În condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. cerinţa legală este ca domiciliul să fie în raza unităţii administrativ-teritoriale în care cel în cauză este ales.cele militare. a autorităţilor publice. datorită conflictului sau coliziunii posibile de interese între cele ale statului român şi statul sau statele ce-şi reclamă propriile prerogative faţă de persoana care prin cetăţenia sa străină intră şi sub jurisdicţia statului terţ. civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. viceprimarilor. Cetăţenia este generatoarea egalităţii între cetăţeni în faţa legii. dacă ar îndeplini o atribuţie de competenţa autorităţilor române. cetăţenii uniunii care îndeplinesc condiţiile legale. la rândul ei. funcţiile şi demnităţile politice. a) Condiţia de domiciliu în România trebuie şi ea îndeplinită. Mai mult. precum şi în privinţa modul de acces şi a şanselor de ocupare şi promovare în funcţiile publice. Dacă existenţa cetăţeniei reprezintă o condiţie minimală de acces la o funcţie publică rezultă că străinii (cu sau fără altă cetăţenie) sau calitatea de străin constituie un impediment legal absolut pentru accesul şi ocuparea funcţiei publice. mai ales în cazul unor funcţii reprezentative eligibile (cazul primarilor. adică cele prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. o componentă sau o dimensiune spaţială prin locul de manifestare a competenţei între anumite limite geografice. Prin modificarea Statutului a dispărut condiţia cetăţeniei române exclusive pentru accesul la funcţia administrativă. în unele situaţii. după cum însăşi funcţia are. consilierilor) pe plan local. au dreptul de a 273 . deoarece exerciţiul funcţiei presupune prezenţa permanentă a titularului ei în raza teritorială a autorităţii căreia îi aparţine. iar conform Constituţiei.

având psihicul deficitar sunt puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Unul se referă la majorat. a capacităţii de exerciţiu.758 din 29 octombrie 2003. adică la vârsta de 18 ani împliniţi desigur cel târziu în ziua numirii în funcţie. 145 Art. ceea ce îi lipseşte sau îi privează de exerciţiul drepturilor atât civile cât şi electorale. implicit. Într-adevăr. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale deoarece cei lipsiţi de discernământ (minorii sub vârsta de 14 ani şi debilii mintali) sau având discernământul alterat sau diminuat (alienaţii mintali şi minorii între 14-18 ani) n-au acces la funcţia publică dacă. cel care nu poate alege nici nu poate fi ales. Statutul a prevăzut această condiţie prin două elemente distincte. alin. prefectul şi subprefectul cel puţin 30 de ani). dar nici investit sau numit în funcţii publice. 34.145 Statutul face referire expresă la condiţia capacităţii depline de exerciţiu ceea ce include. 144 Constituţia României. art. 274 . 5 din Legea privind alegerile locale nr. republicată în Monitorul Oficial nr. conform legislaţiei noastre electorale în materie. Celălalt element se referă la starea de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează cel în cauză. cât şi inexistenţa punerii sub interdicţie.alege şi de a fi ales în autorităţile administraţiei publice locale144. şi art. neavând exerciţiul drepturilor civile. deci starea legală de pierdere a exerciţiului drepturilor civile şi electorale. 35 din Constituţie.17. fără îndoială. atât majoratul (cu excluderea capacităţii de exerciţiu restrânse). desigur. b) Vârsta de 18 ani împliniţi. Se subînţelege că cel lipsit de discernământ prin act juridic. justifică eliberarea din funcţie. nu poate avea nici exerciţiul drepturilor electorale. Pierderea ulterioară a discernământului şi. 70/1991 (republicată în 1996). deşi pentru unele funcţii se prevăd vârste mai mari (de exemplu.4).

aşa cum prevede legislaţia în vigoare. a discernământului. sau nu ca urmare a unei solicitări a organelor judiciare. ulterior. iar nu şi legal. în acest sens. vizează atât aspectul psihic. cât şi cel fizic. Această condiţie deosebit de largă include şi starea psihică corespunzătoare. Drepturile electorale sau politice se exercită în anumite condiţii prevăzute de Constituţie şi de legislaţia electorală. eliberarea din funcţie. în acest sens Codul penal a prevăzut ca pedeapsă complimentară interzicerea 275 . iar lipsirea de aceste drepturi pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare împiedică accesul la o funcţie publică pe o anumită perioadă de timp (excepţie făcând cazul condamnării la închisoare pe viaţă). De aceea. inclusiv existenţa discernământului complet. neabolit şi nealterat. că este cazul debililor sau alienaţilor mintali. c) Starea de sănătate corespunzătoare. care dacă sunt constatate medical de specialişti.atestată pe bază de examen medical de specialitate. reprezintă temei pentru a-l exclude pe cel în cauză de la accesul la o funcţie publică sau justifică. definitivă sau temporară. lipsa. nu are relevanţă. d) Capacitatea deplină de exerciţiu şi are în vedere existenţa în persoana celui în cauză a drepturilor politice (de a alege şi de a fi ales) în totalitatea lor deoarece însăşi funcţia publică este expresia puterii chemate să apere şi să garanteze realizarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti. Într-adevăr. ori a celor faţă de care s-a dispus numai măsura de siguranţă a obligării la tratament medical (psihic) ori la internarea medicală obligatorie pentru că s-a săvârşit o infracţiune sau cazul celor care prezintă tulburări psihice ori de comportament. puşi sub interdicţie pe cale judecătorească. alterarea acestuia împiedică persoana să poată deţine o funcţie ce reclamă discernământul permanent necesar exercitării puterii şi asumării responsabilităţii şi răspunderii care decurg din ea.

dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat. textul din 146 Legea nr. unde pedepsele principale sunt însoţite. interzicându-i: . cum ar fi cele de genul abuzului şi neglijenţei în serviciu. fie impunând eliberarea din funcţie a celui condamnat definitiv. luării de mită. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare. împiedicând fie accesul la funcţia publică. de regulă. e) Compatibilitate morală definită în Statut în sensul că cel în cauză să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. În schimb. Modificarea adusă Statutului a eliminat interdicţiile prevăzute în Codul penal care consacră ca pedepse complimentare pentru cel condamnat. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie.dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Pedepsele complimentare nu ridică probleme deosebite în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. etc. art. care ar face incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. . care împiedică înfăptuirea justiţiei. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. au fost prevăzute ca abateri penale incompatibile cu calitatea de funcţionar pentru cel care a fost condamnat146 pentru infracţiuni contra umanităţii. contra statului sau contra autorităţii. de serviciu sau în legătură cu serviciul. şi de pedepsele complimentare corelative. În aceste situaţii nu este necesar ca instanţa penală să fi pronunţat şi pedeapsa complimentară a interdicţiei. Însă.49. 251 din 22 martie 2004. 276 .dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat. aceasta operând de drept. h). lit.

dacă cel în cauză a fost condamnat şi s-a dispus o pedeapsă complimentară de interdicţie nu se mai ridică probleme deosebite în privinţa situaţiei juridice a funcţiei publice respective. Dacă în timpul exercitării funcţiei cel în cauză suferă o condamnare pentru o infracţiune incompatibilă cu funcţia avută va fi eliberat din funcţie. dar şi ca o cerinţă legală întrucât limba oficială a statului este româna. cu închisoare ori cu amendă. Desigur. iar actele se întocmesc (redactează) în limba română. Tot incompatibilităţi morale sunt determinate şi de: . . se are în vedere orice infracţiune intenţionată. f) Cunoaşterea limbii române scris şi vorbit. În schimb.desfăşurarea unei activităţi de poliţie politică. ci.destituirea dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. Această cerinţă revine tuturor funcţionarilor. chiar dacă făptuitorul a fost amnistiat sau pedeapsa aplicată a fost graţiată. inclusiv celor aparţinând minorităţilor naţionale şi activând în autorităţile din unităţile administrativ-teritoriale unde locuiesc astfel de minorităţi legal recunoscute. lucrările (şedinţele) autorităţilor se desfăşoară în această limbă. cele de corupţie sau de fals. cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea. chiar dacă aceştia cunosc limba acestei minorităţi aparţinătoare ca limbă maternă. de modul de executare ori de suspendare a executării. în celelalte situaţii rămâne la aprecierea autorităţii. astfel cum este ea definită prin lege. ca o cerinţă minimală de cultură generală. mai ales pentru acele infracţiuni intenţionate în care condamnarea pentru ele atrage şi incompatibilitatea exercitării funcţiei publice.Statut este cu mult mai larg făcând referire nu numai la infracţiuni care se pretează a fi săvârşite şi de funcţionari. indiferent de modul ei de sancţionare. 277 . ca de exemplu. indiferent de nivelul (mediu sau superior al pregătirii).

Republicată în Monitorul Oficial al României nr. art. tehnice. capacitatea sau competenţa profesională ori de specialitate pentru postul pe care urmează să-l ocupe. etc. 251 din 22 martie 2004. uneori şi efectuarea perioadei de stagiu sau de probă ori de încercare cu caracter provizoriu în funcţie. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. altfel spus. fie direct la limba română. studii medii. 278 . economice. respectiv nivelul studiilor superioare de lungă sau scurtă durată. În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere semnificativă (de peste 20%). la numirea şi la eliberarea din funcţie conducătorului autorităţii sau instituţiei din care face parte în 147 Legea nr. i) Obligaţia prezentării declaraţiei de avere. 1). va opera eliberarea lui din. juridice. g) Pregătirea profesională de specialitate sau condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică. Dacă între timp aceste cerinţe de studii sunt modificate sau se schimbă. Aceasta înseamnă verificarea profesională prealabilă prin examinarea. diploma de studii în sine nefiind suficientă pentru ocuparea şi deţinerea funcţiei publice decât cel mult pentru perioada debutului sau stagiaturii. didactice. unii funcţionari publici din serviciile care au contact direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. liceale sau post-liceale ori al specializării (administrative. alin. cu modificările şi completările ulterioare. h) Promovarea examenului sau câştigarea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice147 sau.51. fie indirect prin probele scrise şi orale de specialitate ori este prezumată a fi îndeplinită prin certificatele şi diplomele de absolvire depuse la dosar. limitată în timp. în condiţiile legii. medicale. iar cel în cauză nu le mai îndeplineşte.).Îndeplinirea cerinţei poate fi verificată la numirea în funcţie prin examinarea susţinută de candidat.

în cadrul regiilor autonome. Declaraţia de avere se reactualizează anual. literar – artistice. cu excepţia calităţii sau activităţii didactice. relevat de discrepanţa dintre venituri şi achiziţiile de bunuri ori acumulările de bani peste nivelul celor dintâi. au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la asemenea societăţi sau unităţi nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la 279 . orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate. din sectorul public sau privat. . precum şi a evoluţiei acesteia la finele exercitării funcţiei publice. Într-adevăr. . remunerate sau neremunerate după cum urmează: . în condiţiile legii.în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.în cadrul cabinetului demnitarului. ca o garanţie că exerciţiul puterii nu a reprezentat o sinecură sau un prilej de îmbogăţire. . j) Lipsa sau inexistenţa incompatibilităţii între calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie sau demnitate publică. Legea a prevăzut ca incompatibilităţi deţinerea altor funcţii şi desfăşurarea altor activităţi.scopul cunoaşterii stării sale materiale la preluarea postului.în calitate de membru al unui grup de interes economic. ştiinţifice. cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică. adică practic imposibilitatea cumulului de funcţii. Concomitent se depune şi o declaraţie de interese care se reactualizează. societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ. în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată. în sistemul actual legislativ care consacră libertatea muncii. după caz. Funcţionarii publici care. pe durata numirii sale. în exercitarea funcţiei publice.

2003. funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii: . De asemenea. Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. nu sunt permise raporturi ierarhice directe între funcţionarii publici care sunt soţi sau rude de gradul I.1) 280 . Conflictul de interese este definit de Legea nr.118. În privinţa calităţii de membru al unui grup de interes economic trebuie să avem în vedere faptul că acest grup reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituită pe o perioadă determinată. în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi. alin.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective148. 148 Legea nr. art.04. prevenirea şi sancţionarea corupţiei.este chemat să rezolve cereri. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial.asemenea organizaţii timp de 3 ani după ieşirea din Corpul funcţionarilor publici. 161/2003 ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Aceeaşi incompatibilitate apare şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. Grupul este persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea sau nu calitatea de comerciant.279 din 21. Astfel. publicată în Monitorul Oficial nr.

ale soţului ori rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. cum este cazul prefecţilor. după caz. după caz. 281 . constituite conform legii. cu funcţionarii publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I. . la menţinerea sau la pierderea funcţiei publice. conflictul de interese vizează numai aspecte patrimoniale. continuă. între cele două stări.incompatibilitatea se rezolvă prin renunţarea la una din stările care o generează. în timp ce conflictul de interese presupune abţinerea de la implicarea funcţionarului în rezolvarea cererii ori participarea la procesul decizional respectiv. în timp ce conflictul de interese este numai temporar.rezolvarea stării de incompatibilitate prin opţiunea celui în cauză conduce. administrativă. sub sancţiunea eliberării din funcţie. pe durata exercitării funcţiei publice.incompatibilitatea cuprinde prohibiţii vizând funcţii sau alte activităţi atât remunerate cât şi neremunerate. în timp ce nerezolvarea conflictului de interese atrage. subprefecţilor şi secretarului unităţii administrativteritoriale care nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice. Din analiza raportului dintre incompatibilităţi şi conflictul de interese relevă următoarele aspecte: .- - interesele sale patrimoniale. participă în cadrul aceleaşi comisii. . . fiind un conflict permanent cu o altă funcţie sau autoritate. răspunderea disciplinară. Legislaţia mai prevede şi cazuri speciale de incompatibilitate vizând administraţia publică. penală sau civilă potrivit legii.incompatibilitatea vizează o stare perpetuă.

Toate aceste incompatibilităţi. deşi sunt limitări ale capacităţii juridice a persoanelor fizice. şi interdicţiile. care nu permite funcţionarului. exprimarea de opinii politice în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu.Corelativ incompatibilităţii – ca stare de durată – există şi interdicţia. Inexistenţa stării de incompatibilitate trebuie să persiste pe toată durata exercitării funcţiei. conferind o reală independenţă funcţională în exercitarea deplină a puterii publice. nu sunt o ştirbire ori o decădere din drepturile politice şi civile – de genul interdicţiilor pronunţate prin hotărâre judecătorească – menite a-l împiedica pe cel vizat în accesul la funcţia publică. să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. de exemplu. de exemplu. Apariţia ei în acest interval. să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care 282 . ce reprezintă simple oprelişti privitoare la anumite activităţi sau acţiuni ce nu trebuie săvârşite de funcţionar în legătură cu sau în timpul exercitării funcţiei sale ca. k) depunerea jurământului de credinţă. fără să le definească. atrage eliberarea din funcţie a celui vizat prin actul conducătorului. de renunţarea la calitatea incompatibilă de către cel în cauză. deoarece el poate renunţa la calitatea sau funcţia care-i blochează accesul. vor fi suspendaţi din funcţia publică deţinută pe durata exercitării acelei funcţii. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. imediat. ca stare de moment. ele fiind doar simple îngrădiri temporare de natură specială în scopul evitării unor conflicte de interese. Statutul a mai prevăzut. în termen de 3 zile de la numire având următorul conţinut: „Jur să respect Constituţia. abţinerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice. sau oprelişte temporară. Dacă totuşi funcţionarii publici sunt aleşi sau numiţi pentru exercitarea funcţiei de demnitate publică. neurmată.

de conducere sau de execuţie. în baza principiului aparenţei în drept. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. art. dacă s-au respectat toate condiţiile prevăzute de lege în realizarea lor (sau la emiterea înscrisurilor administrative). alin.2). ca ultimă formalitate procedurală. alin. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 251 din 22 martie 2004. în litera şi spiritul legii. în diferite forme. 150 Legea nr. Lipsa depunerii jurământului nu afectează în mod esenţial valabilitatea acţiunilor întreprinse de funcţionar care vor putea fi considerate legale. Depunerea lui. art. penale (trădarea). Depunerea jurământului înseamnă angajarea deplină şi fidelă a titularului funcţiei în realizarea integrală şi întocmai a atribuţiilor de serviciu. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ (deciziei) de numire149 uneori legea prevăzând sancţiuni deosebit de specifice cum ar fi demisia de drept a celui în cauză. În rândul acestor condiţii.2) şi art. cu modificările şi completările ulterioare.65. Mai pot exista şi unele condiţii speciale care se cer a fi întrunite pentru ca o persoană să poată ocupa anumite funcţii publice. 283 .7). desăvârşeşte învestitura în funcţie şi reprezintă momentul de debut în exercitarea legală a funcţiei. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004. unele chiar foarte severe. alin. Săvârşirea de fapte care îl încalcă atrage declanşarea răspunderii juridice.am fost numit. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.54.34. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. prevăzute în reglementări speciale cuprinse în statute şi regulamente proprii mai ales în cazul militarilor sau unor servicii speciale. în persoana celui vinovat. care se adaugă celor generale sau care le 149 Legea nr. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cazul consilierului local sau judeţean ori a primarului150. respectând libertatea convingerilor sau cu o altă formulare religioasă.

284 .particularizează pe acestea. Ea este un act juridic unilateral individual de autoritate provenind de la un organ public sau instituţie publică prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul autorităţii sau instituţiei respective. sexul. de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. deşi alte categorii beneficiază de alegere în funcţiile reprezentative (primarii) sau desemnare şi votare (premierul şi guvernul). reputaţia şi moralitatea neştirbită. chiar dacă viitorul titular al funcţiei ar fi formulat anterior o solicitare expresă în vederea investirii sale urmată de actul numirii. Numirea este un act de drept administrativ individual emis. Această caracteristică este esenţială nu numai pentru formarea raportului de serviciu ori de funcţiune. b. conform principiului simetriei formal . studii de specialitate corespunzătoare sistemului. În concluzie. modificarea. respectiv a funcţionarului. ceea ce permite formarea şi exercitarea raportului de serviciu pe durată nedeterminată. învestirea prin numire nu este un act juridic bilateral sau un acord de voinţă. etc. Odată întrunite condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia publică urmează operaţiunea propriu-zisă a învestirii sau învestitura. când. putem enumera limita de vârstă maximă. Conform Statutului învestirea se face prin numire. condiţia fizică. fiind o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală provenită de la acea parte a raportului juridic care încredinţează funcţia spre exercitare. întreruperea şi încetarea raportului de serviciu (funcţiune) A. ci şi pentru derularea lui ulterioară – prin modificare şi suspendare – dar şi pentru încetarea lui în acelaşi mod. ca regulă nu operează şi consimţământul celeilalte părţi a raportului juridic.juridice. de regulă. suspendarea. Formarea. vechimea în funcţie.

mai ales. dar strâns legate de ea. Fiind esenţială în naşterea raportului de funcţiune lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investiturii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi. confirmării. calificativele profesionale anterior obţinute. aprobării. în cazul iregularităţii învestirii. concomitente sau ulterioare operaţiunii propriu-zise de ocupare (numire) a funcţiei. promovare. denumirea funcţiei publice. avansare înainte de termen) când suntem în prezenţa aşa-numitului „funcţionar de fapt” se pune problema valabilităţii actelor şi operaţiunilor emise sau întreprinse în legătură cu atribuţiile sale exercitate. în sensul încălcării unor condiţii neesenţiale de legalitate la numire. sub forma propunerii. transferare (lipsa avizului. acordului. data şi locul de la care şi unde se exercită. incluzând condiţii specifice (vechime în funcţie. implicit. Acestora din urmă nu li se poate imputa necunoaşterea iregularităţii învestirii. O formalitate ulterioară şi ultimă. precum şi drepturile salariale. etc. Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii. O formalitate tipică prealabilă este avizul consultativ al compartimentului juridic cu privire la modul de respectare a condiţiilor de legalitate la numire. concursul nevalidat. notarea cunoştinţelor.). ce desăvârşeşte procedura investiturii este depunerea jurământului de credinţă. adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. nedepunerea jurământului. numirea neaprobată). Operaţiunea cea mai frecventă este cea a concursului sau examenului de specialitate.Investirea poate cuprinde şi o procedură mai complexă care să includă formalităţi anterioare. avizului. numele funcţionarului public. Dimpotrivă. dar care ar putea fi vătămaţi în 285 . destituite. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. din partea persoanei în cauză. în raporturile cu terţii. etc.

reglementat de Codul muncii şi având o natură privată. salarizarea. Până la apariţia Statutului majoritatea funcţionarilor numiţi încheiau şi un contract de muncă. prin care deveneau şi angajaţi ai instituţiei respective. întreţinere-reparaţii şi de deservire care are calitatea de angajat şi care nu este funcţionar public aplicându286 . procese-verbale de control). mai puţin drepturile şi obligaţiile funcţiei care formau conţinutului raportului de serviciu. în vreme ce actele de constatare. cu respectarea prevederilor legii în materie. făcute corespunzător legii (cele de stare civilă. care efectuează activităţi de secretariat-administrative. respectiv persoanele active din aceste sectoare. În acest sens. Legea cu privire la actele de stare civilă nr. concediile şi repaosul. deşi ele îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă cerute de lege (de exemplu.119/1996 prevede că actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. reflecta drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor privitoare la condiţiile şi durata muncii. actele de stare civilă). Statutul actual prevede obligativitatea încheierii contractului individual de muncă de către personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. actele de sancţionare contravenţională.drepturile lor prin nulitatea actelor şi operaţiunilor respective. protecţia socială. etc. reprezentând o simplă cale de fapt. vor trebui considerate valabile sau valide în baza principiului aparenţei în drept. Nu încheiau şi nici acum nu încheie contracte de muncă personalul militar şi cel militarizat. de autorizare) sunt nule. În general. se apreciază că actele de autoritate ce ţin de voinţa exclusivă a funcţionarului (cele se sancţionare. actele de impozitare. gospodărire. supus regimului juridic de dreptul muncii şi expresie a acordului de voinţă a celor două părţi contractante din raportul de muncă. Acest contract individual. sunt valabile.. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. protocol. respectiv al funcţiei publice. În schimb.

Pentru numirea înalţilor funcţionari publici sunt reglementate condiţii speciale de studii. registrator. art. de vechime în specialitate. 251 din 22 martie 2004. arhivar. Ea se efectuează pentru: 151 Legea nr. nu este greu de observat că unele funcţii din aceste categorii au efectiv o natură administrativă nepublică (secretar-dactilograf.). art. Modificarea raportului de funcţie sau de serviciu este rezultatul aceleiaşi manifestări unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice. cu modificările şi completările ulterioare. curier. fiind întâlnite şi la societăţile comerciale. deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află. 152 Legea nr. etc. ori în altă localitate sau în alt organ. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 287 . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. care poate conferi sau retrage atribuţii.15. 251 din 22 martie 2004. Desigur.6. de specializare şi perfecţionare. cu modificările şi completările ulterioare. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici duce la o mobilitate în cadrul corpului funcţionarilor publici. B. funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.i-se legislaţia muncii151. în condiţiile prevăzute de lege. poate încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent (prin redistribuire de personal) ori în mod temporar (prin delegare sau detaşare) în acelaşi loc sau organ. Ca regulă. asociaţii sau organizaţii neguvernamentale. Raportul de serviciu al funcţionarului public se exercită pe durată nedeterminată cu excepţia cazurilor de ocupare a funcţiilor publice pe o perioadă determinată. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de concurs şi numire152.

Ştefănescu. detaşare. 1978. pag. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Delegarea sau detaşarea se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei în cadrul căreia funcţionează persoana pentru a îndeplini anumite activităţi în afara organului din care face parte. Mohanu. dar nu mai mult de 90 de zile calendaristice într-un an (în acest din urmă caz numai cu acordul funcţionarului) funcţionarul păstrându-şi funcţia şi salariul avut153. . 288 . de regulă într-o altă localitate şi la o altă autoritate sau instituţie. 154 S. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează persoana pe o perioadă de cel mult 60 de zile consecutive. Bucureşti.ea se realizează în interesul propriu al autorităţii sau instituţiei care deleagă şi nu a funcţionarului ei. 302-303. Ş. Tr. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc prin: delegare. mutare în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică. Gh. deşi este posibilă neschimbarea localităţii. vol. Ghimpu.81 din Statut.reprezintă o schimbare temporară (implicit o modificare) a locului de exercitare a funcţiei.în interesul funcţionarului public pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Delegarea are mai multe elemente:154 . transfer. art. I. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 251 din 22 martie 2004. I. exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere. Dreptul muncii. . fie în aceeaşi localitate. cu modificările şi completările ulterioare. tratat.76.în interes public. Belingrădeanu. .eficientizarea activităţii sau autorităţii sau instituţiei publice. 153 Legea nr. fie în alta (în afara ei) – art.

care.funcţionarul îşi păstrează funcţia şi salariul pe perioada delegării. cazării şi indemnizaţiei de delegare. împiedică realizarea ei şi când funcţionarul creşte singur copilul minor. . . 251 din 22 martie 2004..cit. un funcţionar de nivel central sau judeţean este delegat la o filială sau serviciu descentralizat din localitatea unde îşi are sediul şi propria sa autoritate. Delegarea poate fi refuzată în caz de invaliditate. În concluzie.constituie o obligaţie de serviciu care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de conducător. iar la încetarea ei revine pe acelaşi post. când starea sănătăţii. 303. căruia i se asigură.funcţionarul va beneficia de plata costului legal al transportului. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. dovedită medical. delegarea reprezintă155 măsura temporară şi unilaterală dispusă de conducerea autorităţii sau instituţiei şi prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de îndeplinire a unor activităţi în interesul. cu modificările şi completările ulterioare. organului din care face parte. justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare intrând în larga categorie a refuzului nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu156. Legea nr.65 289 . astfel. şi stabilitatea funcţiei. op. dar în afara. toate acestea reprezentând tot atâtea obligaţii ale instituţiei din care face parte cel în cauză. deşi nenominalizată expres în statut între încălcările de acest gen. 155 156 Idem. pag. de exemplu. suportate de autoritatea care l-a delegat. Refuzul nejustificat al îndeplinirii delegării reprezintă o abatere disciplinară. . art.dacă.

pe aceeaşi perioadă funcţionarul îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale iniţiale. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 302-303.Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei în care urmează să îşi desfăşoare activitatea cel în cauză pentru o perioadă de cel mult 6 luni. cel în cauză se integrează ierarhic în noua instituţie de la care primeşte salariul şi faţă de a cărei conducere se subordonează complet. .constituie o obligaţie de serviciu instituită de conducere şi care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de instituţia unde persoana este detaşată. 290 . 317-318. atribuţiilor şi responsabilităţilor ce i se vor încredinţa.reprezintă tot o schimbare temporară a locului de exercitare a funcţiei. vol. . iar nu cea aparţinătoare ei. . Bucureşti. beneficiind de stabilitatea funcţiei. Tr. Ş. ca şi în cazul delegării.pe perioada detaşării. Elementele detaşării sunt:158 . . Mohanu. Ştefănescu. 251 din 22 martie 2004. Belingrădeanu. tratat. alin.deşi se dispune tot în interesul serviciului. Ghimpu. I. cu modificările şi completările ulterioare. Dreptul muncii. numai dacă există acordul scris al funcţionarului public157. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. I.77.să corespundă pregătirii profesionale. dar dacă durata ei depăşeşte mai mult de 6 luni întrun an calendaristic trebuie acordul celui în cauză. este totuşi vizată organizaţia unde persoana este detaşată. la o altă instituţie şi uneori într-o altă localitate. iar în cursul unui an calendaristic poate depăşi mai mult de 6 luni. Gh. iar dacă salariul corespunzător 157 Legea nr.1). Republicată în Monitorul Oficial al României nr. . pag. art. pag. 1978. 158 S. de regulă.

starea sănătăţii. . într-o altă localitate.îşi creşte singur copil minor. al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare suportate de instituţia beneficiară.este singurul întreţinător al familiei. de regulă. face contraindicată detaşarea. . Refuzul nejustificat a îndeplinirii detaşării reprezintă o abatere disciplinară de neîndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu. dus-întors.persoana detaşată în altă localitate beneficiază pe acest interval de timp de costul legal al transportului. .în cazul neasigurării condiţiilor corespunzătoare de cazare într-o altă localitate. . pe cale ierarhică şi în eventualitatea refuzului unităţii de a da curs solicitării. Legea permite o asemenea atitudine doar pentru situaţiile prevăzute de delegare. . Apreciem că atât măsura delegării cât şi cea a detaşării pot fi contestate. dovedită cu certificat medica.la expirarea detaşării cel în cauză va reveni în organul iniţial pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu avut. şi cel puţin o dată pe lună. În concluzie. precum şi în următoarele cazuri justificate: . ca element de stabilitate.554/2004. de cel vizat.funcţiei pe care este detaşat este mai mare. el are dreptul la acest salariu. dacă poate 291 .ori de câte ori motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.graviditate. detaşarea reprezintă măsura unilaterală dispusă de conducere pe timp limitat prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de a îndeplini funcţia publică în interesul unei alte autorităţi unde urmează să funcţioneze şi în care se integrează ierarhic. petiţionarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. . .

52/1) care permite atacarea în contencios administrativ şi a vătămării interesului legitim. o reprezintă mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice159.79. Mutarea poate fi definitivă (apreciem la cerere sau din oficiu. a schimbării instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea. introdusă prin Statut. Dacă. este cazul. pentru aceleaşi motive. atunci suntem în prezenţa încetării raportului de serviciu. cu modificările şi completările ulterioare. o reprezintă schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public care a beneficiat de aprobarea corespunzătoare în mod excepţional pentru motive de sănătate. art. chiar legitim. de exemplu. 159 Legea nr. Tot o modificare a raportului de serviciu.dovedi vătămarea unui drept legal consacrat prin măsura de modificare (provizorie sau temporară) a raportului de serviciu. poate fi invocată în instanţa de judecată. după cum justiţia va putea cenzura refuzul autorităţii de a da curs refuzului de detaşarea din partea funcţionarului dacă. 292 . Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: * Avem în vedere modificarea Constituţiei (art. Această schimbare se poate face numai dacă cel în cauză este apt să îndeplinească profesional noile atribuţii care-i revin. în acest din urmă caz numai cu acordul scris al funcţionarului) şi se dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei în cauză. desigur cu păstrarea clasei şi gradului avute. totuşi. dar cu caracter permanent. 251 din 22 martie 2004. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. motivele familiale invocate sunt temeinic justificate sau sunt apreciate ca fiind netemeinice de către autoritatea executivă. Facem precizarea că în actualele condiţii* vătămarea unui interes. O altă modificare a raportului de serviciu. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Tot o modificare o reprezintă şi exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere. suspendat din funcţie în condiţiile legii. Mutarea temporară se dispune motivat de către acelaşi conducător în interesul autorităţii sau instituţiei publice pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului avut de funcţionarul public. Mutarea temporară se dispune pe cel mult 6 luni de către conducătorul autorităţii cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi.când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie vacantă de aceeaşi categorie. deşi legea nu prevede. .la solicitarea justificată a funcţionarului public. de salariul majorat pentru noua funcţie. la rândul său cel mutat este suspendat din funcţia iniţial deţinută. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice. vacantă în urma promovării temporare a celui care îndeplineşte condiţiile specifice necesare în acest scop şi care înlocuieşte titularul postului respectiv. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului. situaţii care au fost enumerate mai sus. 293 . acesta va beneficia. în altă localitate în situaţiile în care poate refuza delegarea. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie clasă şi grad profesional şi cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public. De asemenea. după caz. clasă şi grad profesional sau cu o repartizare a postului corespunzător funcţiei publice deţinute cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

f) este arestat preventiv. i) carantină. 160 Legea nr. în condiţiile legii pentru o perioadă mai mare de o lună. Suspendarea din funcţie publică reprezintă o situaţie de întrerupere (încetare) temporară sau vremelnică a derulării raportului de serviciu legal reglementată şi a cărei finalizare are loc fie prin reluarea acestui exerciţiu ori prin încetarea definitivă a relaţiei juridice în cauză. j) concediu de maternitate. precum şi pentru însoţirea soţului sau. 251 din 22 martie 2004. după caz. serviciul militar alternativ. în condiţiile legii. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 294 . în condiţiile legii. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. în condiţiile legii. dacă nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă.C. e) efectuează stagiul militar. este concentrat sau mobilizat. art. Statutul a prevăzut suspendarea de drept (obligatorie) în următoarele situaţii pentru funcţionarul public160: a) numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă.81. cu modificările şi completările ulterioare. în condiţiile legii. g) efectuează tratament medical în străinătate. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv. b) încadrat la cabinetul unui demnitar. c) desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul misiunilor diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pentru perioada respectivă.

În cazul arestării preventive măsura suspendării se impune deoarece funcţionarul nu-şi poate exercita în mod practic funcţia deţinută. dacă este cazul unei infracţiuni intenţionate sau din culpă. La încetarea. ori dacă reprezintă fapte penale care-l fac incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. o) în alte cazuri expres prevăzute de lege. fie repus în funcţie dacă s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sau încetarea acesteia. încetând de drept raportul de serviciu în urma condamnării sale definitive. n) pe perioada cercetării administrative. în funcţie de soluţia judiciară adoptată. l) forţă majoră. Nu interesează motivul arestării. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea 295 . ori s-a dispus trimiterea în judecată sau funcţionarul public se află în curs de judecată – starea de suspendare din funcţie se menţine. să ceară. până la soluţionarea definitivă a cauzei când. m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni care dacă ar fi săvârşită nu i-ar da dreptul să intre în corpul funcţionarilor publici. de drept sau prin revocare a măsurii respective – dacă totuşi urmărirea penală continuă.k) este declarat dispărut prin hotărâre judecătorească irevocabilă. comunicarea măsurii privării de libertate şi a duratei acesteia. în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. Desigur. rămâne de datoria conducerii autorităţii sau instituţiei publice. În această situaţie suspendarea se dispune numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. în lipsa unei comunicări din oficiu. funcţionarul este fie destituit. organului care a dispus arestarea (instanţa de judecată).

condiţiile necesare reluării activităţii funcţionarului. Funcţionarul public este obligat.de către procuror (în faza urmăririi sau s-a dispus trimiterea în judecată) ori cel în cauză se află în curs de judecată. nu operează de drept încetarea suspendării. tot o suspendare de drept operează şi în cazul în care. tot în termen de 5 zile. urmând ca acesta din urmă să asigure. neexistând obligativitatea reintegrării în funcţie. Deşi suspendarea operează de drept ca şi încetarea acesteia. prescripţia sau retragerea plângerii penale prealabile ori părţile s-au împăcat. să informeze în scris conducătorul autorităţii sau instituţiei despre acest fapt. stingerea urmăririi penale sau a procesului penal trebuie să fie cauzată de lipsa vinovăţiei celui în cauză ori de inexistenţa abaterii penale pentru a determina repunerea în funcţie.procesului penal161. h) . în caz contrar. Deşi Statutul nu a nominalizat expres. întrucât. totuşi. ori achitarea sau încetarea procesului penal determină. implicit de revenire (reintegrare) în funcţie a celui vizat. de drept. lit. conducătorul organului administrativ trebuie să emită actul administrativ de constatare a suspendării ori a cauzei de încetare (revocare) a acestora şi. Şi în această ipoteză scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea ei. dacă a operat amnistia sau graţierea. apreciem că. s-a pus în mişcare acţiunea penală – faţă de funcţionarul care a comis una din faptele penale prevăzute de art. nimic nu împiedică funcţionarul ca în astfel de cazuri să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii în 161 Art. 10 şi 11 din Codul de procedură penală 296 . Oricum. încetarea măsurii suspendării. deşi nu avem dispusă măsura arestării. În acest ultim caz funcţionarul va fi reintegrat în funcţia publică anterior deţinută şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. ca în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept.50. Desigur.

d) pentru participarea la campania electorală. cu caracter personal sau familial. în condiţiile legii. 251 din 22 martie 2004. vizând funcţionarul public. când. art. inclusiv încetarea suspendării şi revenirea în funcţie pe postul iniţial. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau până la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente. în cazul copilului cu handicap. în condiţiile legii. 297 . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de exemplu. alin. altele decât cele vizând misiunile diplomatice româneşti ori organisme internaţionale la care a fost numit. funcţionarul va solicita acest lucru. cu modificările şi completările ulterioare. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale.82. Noi apreciem că ele pot viza stări subiective sau obiective. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii162: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau până la împlinirea vârstei de 3 ani. În toate aceste cazuri solicitarea funcţionarului. Raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a funcţionarului public fără ca legea să indice expres care sunt cazurile sau ipotezele acestei situaţii. de genul perioadelor de pregătire şi susţinere a unor examene de studii. dar în termen de 5 zile de la încetarea stării de suspendare.1). din nou. se va formula în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. e) pentru participarea la grevă. trebuind însoţită de documentele justificative şi aprobată de conducerea instituţiei sale prin act juridic. 162 Legea nr.vederea dovedirii nevinovăţiei sale cu scopul de a fi repus în drepturile sale şi reintegrat în funcţie. respectiv cererea.

etc. Încetarea raportului de serviciu are loc. curative. motivarea trebuie dovedită de solicitant. putând fi ocupat pe perioadă determinată de un funcţionar public din corpul de rezervă sau de o altă persoană în baza unui contract individual de muncă cu caracter temporar. apreciem că măsura suspendării din funcţie mai poate fi dispusă facultativ şi oricând de către conducere pe durata apariţiei şi menţinerii unor alte cauze ce afectează derularea normală a raportului de serviciu şi care impun clarificarea situaţiei de menţinere sau nu a titularului în funcţie ca. Pe perioada suspendării raportului de serviciu postul în cauză este rezervat în vederea asigurării revenirii titularului său. expediţii şi activităţi sportive. întocmai ca şi formarea sa. Statutul reglementând amănunţit cazurile de încetare163: 163 Legea nr. Actul administrativ prin care se dispune/aprobă suspendarea raporturilor de serviciu. în afara îngrijirilor medicale propriu-zise. comiterea unor grave abateri disciplinare ce necesită efectuarea unor cercetări interne prealabile sancţionării. de regulă. în principiu. cu respectarea aceloraşi formalităţi procedurale avute în vedere la numirea în funcţie. cu modificările 298 . iar caracterul justificat sau nu al motivelor este la aprecierea conducerii care poate încuviinţa sau nu solicitarea. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în acelaşi mod unilateral. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Desigur. D. precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. 251 din 22 martie 2004. vizite documentare.de urmare a unor tratamente medicale. etc. de pildă. apariţia unei pretinse stări de incompatibilitate. Deşi Statutul nu a prevăzut. manifestarea de voinţă a funcţionarului neavând. relevanţă juridică în lipsa hotărârii organului competent.

841. e) de la data constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie prin hotărâre judecătorească definitivă. art.încetării de drept a raportului de serviciu în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. violentă. în mod • şi completările ulterioare. prin act juridic al conducerii. repectiv la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public. etc. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din condiţiile prevăzute prin investirea sa (la art. a raportului de serviciu. f)când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală prevăzută de Statut sau condamnată. în baza principiului simetriei formal juridice. nemenţinerea condiţiilor iniţiale şi pe parcursul derulării raportului conduce la încetarea acestuia. d. perioadă până la care. deşi se subînţelege că. umană. care apreciem că operează cu efect retroactiv. apreciem. deşi legea nu o stipulează. va opera suspendarea. b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public.). 299 . f) respectiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. capacitatea de exerciţiu deplină şi studiile corespunzătoare. 49 lit. astfel că această prevedere putea lipsi din textul modificat al reglementării noi. ca urmare a faptului morţii indiferent de cauza care a provocat respectivul eveniment (naturală. a. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă şi a stagiului minim de cotizare pentru pensie.

55 lit. • încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică în următoarele situaţii165: a) Autoritatea sau instituţia şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate.nefiind o relaţie contractuală de muncă. consemnat în scris. indiferent de natura infracţiunii. republicată în Monitorul Oficial al României nr. b din Codul muncii) – ci. lit. tipică pentru angajat şi angajator (aşa cum prevede art. iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze. 164 Legea nr. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.251 din 22 martie 2004. cu privare de libertate.251 din 22 martie 2004. ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară.842. 300 .b) 165 Legea nr. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei. art. comunicat celui în cauză. cu modificările şi completările ulterioare. cu modificările şi completările ulterioare. Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face prin act administrativ al conducerii în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Pare curios acest caz prevăzut de Statut164 deoarece raportul în cauză nu ia naştere prin acordul sau consimţământul părţilor . prin actul de numire unilaterală în funcţia publică a celui în cauză ceea ce influenţează hotărâtor modificarea şi încetarea relaţiei juridice respective.similar.84. republicată în Monitorul Oficial al României nr. h) la data expirării termenului pentru care a fost exercitată funcţia publică cu caracter temporar. art. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile de la emitere. dimpotrivă. • încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părţilor. privitoare la interdicţie.

reprezintă practic o încetare a existenţei sau o desfiinţare a organului respectiv adică dispariţia subiectului de drept administrativ ori a filialei sau serviciului din teritoriu. Apreciem că s-ar putea recurge la soluţii temporare sau provizorii prin delegări sau detaşări. deşi acestea oferă doar o rezolvare pe moment a problemei. fiind stări obiective ca mod de apariţie şi manifestare.O situaţie. ceea ce îndreptăţeşte propria-i conducere să recurgă la eliberarea din funcţie. iar funcţionarul refuză (nu vrea) să o urmeze. Instituţia fiind interesată în menţinerea. Pentru personalul care-şi urmează instituţia nu operează nici o modificare a raportului de serviciu. cea a încetării activităţii. se are în vedere situaţia în care în noua localitate nu se poate asigura total sau parţial necesarul de personal de pe plan local. părţile rămânând în 301 . ceea ce obligă să se recurgă la proprii funcţionari anume deplasaţi în acest scop. Neacceptarea ei de către funcţionar – nu contează din ce cauze sau motive – îi este imputabilă. O asemenea situaţie poate să apară ca urmare a unei reforme sau reorganizări instituţionale care să conducă la dispariţia unor instituţii. Nefiind cazul unei simple reduceri de posturi ori restructurări de personal şi nici de preluări de atribuţii şi de funcţii de către o altă instituţie – deja existentă sau nou înfiinţată – funcţia încetează să mai existe. deci a unei părţi din raportul juridic cu care se afla în legătură funcţionarul. a raporturilor de serviciu face oferta corespunzătoare. ceea ce presupune intervenţii normative adecvate care nu mai depind de voinţa celor vizaţi prin ele şi care nici nu le sunt imputabile acestora. totală sau parţială. urmată sau nu de înfiinţarea altora. descentralizat sau deconcentrat ori strict subordonat acestuia. Altă situaţie este mutarea organului (schimbarea sediului) într-o altă localitate. Desigur.

conform Statutului reducerea unui post este justificată numai dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv. iar nu o desfiinţare (încetare) completă a acesteia. mai multe posturi pentru funcţia de inspector. . Relaţia dintre funcţie şi post ne arată că dincolo de identitatea aparentă dintre ele (de exemplu. secretar general.). Totuşi. Dacă dispare funcţia.faptul că dacă în instituţie există concomitent funcţii sau posturi similare vacante. schimbându-se doar locul desfăşurării activităţii. de referent. b) Autoritatea sau instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public.drept consecinţă a acestei situaţii. consecinţa disponibilizării celor în cauză. unei funcţii unice să-i corespundă un singur post – de director.). contabil şef. dispar şi toate posturile aferente. însă sunt şi cazuri când se elimină numai unele dintre ele ca urmare a reducerii de activitate şi. modificarea substanţială a atribuţiilor acesteia ori a structurii organizatorice a compartimentelor. 302 .suntem în prezenţa unei reduceri de activitate a instituţiei (prin micşorarea volumului de activităţi sau de atribuţii ori schimbarea naturii acestora). anumite funcţii şi posturi trebuie eliminate total sau parţial. jurisconsult. . Pentru această situaţie facem următoarele precizări: . de consilier. Statutul a precizat că reorganizarea activităţii constă în mutarea instituţiei în altă localitate. etc. se va trece la eliminarea celor ocupate cu titulari. etc. există numeroase cazuri când unei funcţii îi corespund mai multe posturi. dar niciodată invers (de pildă.aceeaşi relaţie juridică. numai în măsura în care operaţiunea eliminării acestora se dovedeşte neîndestulătoare. implicit. restructurarea începe cu acestea şi. titulari pe posturile respective.

funcţionarul public debutant care în urma parcurgerii perioadei de stagiu obţine la evaluarea activităţii sale calificativul „necorespunzător” şi care va fi eliberat din funcţie.instituţia are dreptul de opţiune în selectarea personalului păstrat şi a celui disponibilizat. c) Eliberarea din funcţie operează şi ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionar a funcţionarului anterior eliberat sau destituit nelegal ori din motive neîntemeiate. Şi pentru aceste situaţii facem câteva precizări: . dar în baza unor criterii profesionale prestabilite. Oricum. încetarea raportului de serviciu are loc din motive neimputabile titularului postului. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare. sau va fi eliberat din funcţie trecând în corpul de rezervă a funcţionarilor publici..funcţionarului aflat pe postul în cauză i se va oferi un post similar. .instituţia este obligată să-l reprimească pe fostul său funcţionar în temeiul cererii sau solicitării exprese a acestuia bazată pe actul judecătoresc.funcţionarul public definitiv care a obţinut calificativul „necorespunzător” pentru anul în curs.existenţa posibilităţilor de redistribuire a personalului propriu în cadrul autorităţii pe funcţie sau posturi similare dar neocupate cu păstrarea. d) În cazul incompetenţei profesionale constatată prin calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale. unitar aplicate şi respectate în procesul selecţiei. a gradului şi clasei avute anterior de funcţionar. Şi pentru această situaţie se impune să facem câteva precizări: . . ceea ce înseamnă practic necorespunderea profesională sub aspectul funcţiei ocupate. . dacă este posibil. pe cât posibil. eventual de nivel inferior. dacă nici Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu i-a putut oferi un post corespunzător. dar cu acordul funcţionarului. acordat la 303 .

în cauzele şi situaţiile deduse soluţionării funcţionarului respectiv. urmată de acceptarea ei de către titular ca şi condiţii cumulative de eliberare din funcţie. neevidenţiate la concursul sau examenul iniţial. . ceea ce determină ca în anul următor să se dispună. infirmitate. . .nu are importanţă că această lipsă de profesionalism ţine de o stare obiectivă sau subiectivă a celui în cauză. pur şi simplu.în urma susţinerii concursului sau examenului de titularizare sau de promovare – totuşi. de-a lungul timpului se pot ivi situaţii de necorespundere profesională comparativ cu cerinţele iniţiale de învestire. lipsa de cunoştinţe profesionale. reprezentând o încălcare de atribuţii (din intenţie sau culpă) sub aspect formal – de exemplu. etc.finele acestuia. nepredarea la termen sau neînregistrarea la termen a lucrărilor. lipsa aptitudinilor corespunzătoare. – deşi aceste abateri ar putea ascunde şi deficienţe 304 . eventual. cum se prevedea în reglementarea iniţială.activitatea profesională practică poate dezvălui carenţe. eliberarea din funcţie.. imputabilă sau nu acestuia. nivel slab de pregătire. Reglementarea modificată nu a mai condiţionat măsura eliberării din funcţie de notarea „necorespunzător” pentru ultimii doi ani consecutivi şi nici oferta conducerii pentru cel în cauză de trecere într-o funcţie inferioară. de îndată. etc. Explicaţia acestei situaţii de eliberare din funcţie rezidă din faptul că deşi învestitura în funcţie se face pe baza verificării cunoştinţelor teoretice şi. nepricepere. ori. precum boală. depunerea lor fără aprobarea sau viza conducerii. a aptitudinilor profesionale practice. Astfel: .abaterile disciplinare constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor sunt distincte de necorespunderea în funcţie pe motive profesionale.

f) Starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului constatată prin decizia organelor competente în baza expertizei medicale.profesionale. cu sau fără reducerea programului de lucru până la minimum 4 ore. 305 . în Statutul general.este schimbată structura compartimentului.se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%. funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii sau noile compartimente în următoarele cazuri: . în consecinţă. . chiar acordarea unui calificativ necorespunzător. Eliberarea din funcţie în cazul motivelor neimputabile funcţionarului apt de exercitarea atribuţiilor se face doar în cazul în care nu există funcţii publice corespunzătoare în cadrul respectivei autorităţi sau instituţii.este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice. . În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice. e) Funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei respective. fără afectarea drepturilor salariale cuvenite. Se va acorda funcţionarului public un termen de preaviz de 15 zile calendaristice. nu permite îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor aferente funcţiei sale. condiţii prevăzute. putând determina sancţiunile disciplinare corelative şi. de regulă. g) Ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta numirea în condiţiile mobilităţii în funcţie. În toate aceste cazuri anterior prezentate actul administrativ de eliberare din funcţie se comunică celui în cauză în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere şi trebuie motivat.

.îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică. .pregătirea profesională. Autorităţile sau instituţiile au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor vacante iar cel eliberat din funcţie poate solicita numirea într-o asemenea funcţie în perioada de preaviz. clasei şi gradului profesional al funcţionarului public.să fi desfăşurat activităţi similare. . • destituirea disciplinară sau pe motiv de incompatibilitate a funcţionarului public în următoarele cazuri: a) ca sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.abaterile în cauză încalcă disciplina serviciului. Aceeaşi Agenţie se va îngriji de redistribuirea funcţionarilor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile acestora şi care formează corpul de rezervă al funcţionarilor publici gestionat de respectiva agenţie. adică totalitatea obligaţiilor legale decurgând pentru funcţionari din regulamentul propriu al autorităţii sau instituţiei publice 306 . .menţinerea categoriei.în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici se organizează concurs de către autoritatea sau instituţia publică. În privinţa destituirii disciplinare se impun unele precizări: .Aplicarea acestor măsuri se va face cu respectarea unor criterii dintre care enumerăm: .

. ca fiind cu consecinţe grave pentru buna funcţionare ori imaginea instituţiei în cauză. abaterile disciplinare ale funcţionarilor sunt expres prevăzute de Statut şi/sau statutele ori regulamentele proprii. neputând reprezenta orice încălcare a legii care să deschidă poarta arbitrariului conducerii în aprecierea abaterii şi în aplicarea sancţiunii.aplicabil acestora şi care vizează raporturile din interiorul organului (dintre subordonaţi şi superiorii ierarhici). În privinţa cazurilor de incompatibilitate care pot apărea pe durata exercitării unei funcţii publice determinând destituirea se impun unele precizări: . deci nu una singură ci cel puţin două. Deşi legea a reglementat atât acţiunea mijloc (demersul întreprins) cât şi finalitatea ei (încetarea stării) s-ar putea ca 166 Legea nr.statutul prevede categoriile de abateri disciplinare care pot fi săvârşite de funcţionari. ele devin motive imputabile acestuia doar dacă funcţionarul nu a acţionat în termen de 10 zile calendaristice de la data survenirii lor pentru încetarea acestora. precum şi sancţiunile aplicabile celor vinovaţi de săvârşirea lor166. . 2) şi 3).251 din 22 martie 2004. . 307 . sau pentru o abatere.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. ceea ce înseamnă practic eliminarea noii stări care a determinat situaţia de incompatibilitate şi nu doar simplul demers întreprins fără nici o finalitate. republicată în Monitorul Oficial al României nr. . alin. atât în interiorul cât şi în afara ei.65.spre deosebire de Codul muncii şi de angajaţi. cu modificările şi completările ulterioare. Asemenea prevederi figurează şi în statutele specifice ale anumitor categorii de funcţionari publici. inclusiv destituirea din funcţie.deşi conduc la destituirea celui devenit incompatibil.aceste cazuri sunt cele prevăzute de lege.destituirea intervine pentru abateri repetate. apreciată de conducere. art.

etc.84. nu se poate reţine o destituire pe motive imputabile celui în cauză.. cit. credem. e). expresie a libertăţii de care dispune168. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Aşa ar fi. Într-o atare împrejurare ar fi fost mai indicat să opereze eliberarea. dar din reglementarea legală rezultă că ea este expresia manifestării unilaterale şi libere a voinţei titularului funcţiei publice de a denunţa raportul juridic în care se află cu toate consecinţele ce decurg din încetarea acestuia.această finalitate să nu poată fi atinsă prin puterile proprii funcţionarului. vol. 168 S. starea de incompatibilitate persistând cu toate eforturile acestuia ori pur şi simplu ea apare ca o situaţie obiectivă şi când. cazul căsătoriei intervenite între persoane aflate în raporturi ierarhice sau a numirii unei rude de gradul I într-o funcţie aflată în astfel de raporturi ori dobândirea ori redobândirea unei alte cetăţenii. 418 308 . Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 251 din 22 martie 2004. 167 Legea nr. lit. decât cea română.). mobilizarea în armata străină. Destituirea din funcţia publică se dispune prin act administrativ de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se comunică funcţionarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. care l-ar face incompatibil cu funcţia publică prin obligaţiile care le impune ori situaţiile pe care le creează (de exemplu. art. • demisie ca urmare a cererii funcţionarului de încetare a raporturilor de serviciu167. Desigur. de exemplu. acest act poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ de către funcţionarul vizat în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare. pag. Ghimpu. I. op. Legea nu defineşte demisia. din funcţie pentru motive neimputabile funcţionarului. iar nu destituire. satisfacerea stagiului militar în ţara străină. cu modificările şi completările ulterioare.

în R. . referitoare la capacitatea de exerciţiu şi condiţiile de 169 Ş. . atâta timp cât instituţia nu a declanşat sau efectuat demersurile necesare în vederea titularizării altei persoane ori nu a suprimat postul devenit vacant începând cu data limită a preavizului.11/1973. Aspecte procedurale ale încetării contractului de muncă în reglementarea noului Cod al muncii. dacă raportul de serviciu a încetat prin nemenţinerea condiţiilor prevăzute pentru ocuparea funcţiei publice. 21 309 .în acest interval de preavizare – care reprezintă anunţarea prealabilă a denunţării unilaterale a raportului de serviciu de către titular la un termen anterior intrării măsurii în aplicare efectivă. decât în mod parţial. perioadă în care raportul juridic se menţine169 persoana poate reveni asupra demisiei sale.cel în cauză nu trebuie să-şi motiveze acţiunea. La încetarea raporturilor de serviciu funcţionarul îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei sale cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia. Beligrădeanu.D. nr. rămânând în funcţie.ea trebuie notificată (depusă şi înregistrată) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.R. . La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu. .demisia trebuie prezentată în formă scrisă.Legea nu stabileşte în mod riguros toate condiţiile formale şi de fond ale demisiei. pag.produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. de aceea apreciem că: . indiferent de nivelul ierarhic al funcţiei. El mai beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj..

. 170 S. în situaţia în care s-a constat pe cale judecătorească nulitatea actului de numire în funcţie în cazul expirării termenului pe care a fost exercitată cu caracter temporar funcţia publică precum şi în cazul eliberării din funcţie. reprezentând trecerea definitivă170 a titularului unei funcţii de la autoritatea sau instituţia publică la o alta. Ghimpu. . dar în acelaşi sector de activitate executivă cu respectarea condiţiilor legale şi cu încuviinţarea conducerilor interesate în efectuarea acestui demers. op. prin conducerile lor.dispoziţia conducerii proprii a funcţionarului ce se transferă sau aprobarea dată cererii sale. a cererii de transfer şi a aprobării acesteia.acordul de voinţă a celor două instituţii ori autorităţi. . 333. 310 . şi transfer care reprezintă o schimbare definitivă. pentru efectuarea operaţiunii între ele..existenţa unui raport de serviciu în care se află titularul unei funcţii publice. Condiţiile pe care le presupune transferul în general sunt următoarele: . De aici şi diferenţa între delegare şi detaşare. . pag. precum şi a acordului funcţionarului. Transferul cunoaşte două modalităţi şi anume: . dacă transferul este în interesul serviciului.studii. într-o funcţie identică sau diferită.cit. Deşi Statutul îl consideră doar o modificare.transferul în interesul serviciului. încetând relaţia cu organul aparţinător şi luând naştere un nou raport de serviciu cu o nouă autoritate chiar dacă se menţine aceeaşi funcţie. apreciază că transferul este doar o modificare definitivă a contractului de muncă. • Transferul. care sunt modificări temporare.forma scrisă a dispoziţiei de transfer.transferul la cererea funcţionarului interesat.

transferul trebuie justificat fie prin interesul autorităţii la care are loc transferul. . precum şi actul de numire în funcţie emis de cea de a doua instituţie. întemeiat pe actele anterior indicate. implicit.în cazul transferului în interesul serviciului avem actul de transfer (dispoziţia de transferare) a autorităţii iniţiale (bazată pe solicitarea celeilalte instituţii şi pe acordul scris a celui transferat).păstrarea cel puţin a clasei şi gradului dobândite anterior de cel în cauză. fie prin interesul personal şi motivat a celui transferat. Efectele transferului constau în: . precum şi formarea unui raport juridic nou cu instituţia faţă de care operează transferul sau acceptarea acestuia. aceste plăţi fiind suportate de autoritatea sau instituţia la care se face transferul.dacă transferul în interesul serviciului operează în altă localitate cel în cauză are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul de bază net din ultima lună. două categorii de acte juridice administrative şi anume: . .naşterea raporturilor juridice între cele două autorităţi sau instituţii interesate prin perfectarea transferului în sensul că una se obligă să permită plecarea funcţionarului său iar cealaltă se obligă să-l primească. la cerere sau în interesul serviciului (dar cu acordul scris al celui în cauză). la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile. În privinţa naturii juridice a transferului. . . distingem două situaţii şi.încetarea raportului de serviciu între funcţionar şi autoritatea aparţinătoare iniţială.în cazul transferului la cerere avem actul de aprobare emis de autoritatea la care funcţionează cel 311 .

ca. enumerarea lor este incompletă. 312 . Privind retrospectiv cazurile de încetare a raportului de serviciu se impun unele constatări: . pensionarea. .remarcăm faptul că raportul de serviciu poate înceta din iniţiativa titularului funcţiei (demisie. în cazul averii funcţionarului. transferul în interesul serviciului. ca. dobândită ilicit. de exemplu. primul act desfiinţează raportul de serviciu. necuprinzând numeroase alte situaţii posibile să apară în practică.din păcate. pensionarea). de exemplu. în primul rând. . . În privinţa sancţiunii aplicabile în materie de transfer în interesul serviciului refuzul de a-i da curs de către cel vizat nu reprezintă o abatere din moment ce operaţiunea nu se poate realiza decât cu acordul scris a celui în cauză. în al doilea rând.încetarea raportului de serviciu din iniţiativa titularului este practic nelimitată.chiar încetarea raportului de funcţie din iniţiativa organului poate fi determinată de motive imputabile funcţionarului (destituirea disciplinară) sau neimputabile (obiective). nemenţinerea în funcţie a pensionarului. măsură menită a garanta stabilitatea în funcţie.în cauză şi actul de numire în funcţie al autorităţii unde urmează să funcţioneze. şi a apăra dreptul la carieră a funcţionarului. transfer în interes personal) ori din iniţiativa autorităţii sau instituţiei publice (eliberarea şi destituirea din funcţie. .încetarea raportului de funcţiune este obligatorie (în cazul destituirii pentru condamnare penală) sau poate fi facultativă (în cazul menţinerii funcţionarului după pensionare). pe când din iniţiativa organului trebuie să se limiteze la cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Statut. cel de al doilea îl formează.

Negoiţă. 1. 171 Al.Corespunzător încetării funcţiei. Drept administrativ…. op. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici171 Învestirea într-o funcţie publică. de deservire. În sistemul anterior Statutului actual. În reglementarea actuală problematica jurisdicţiei. ieşind astfel de sub incidenţa conflictelor individuale de muncă ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun potrivit legislaţiei muncii şi intrând în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ. poartă amprenta regimului juridic de drept public. pag. căile de atac în materie au o natură administrativ-ierarhică şi/sau contencios-judiciară. de regulă. motiv pentru care. potrivit reglementărilor anterioare actualului Statut. în care raportul administrativ era dublat şi de unul de muncă.). dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa regimului de drept public.. ca de altfel chiar şi formarea raportului de serviciu. indiferent de modalitatea ei de realizare (numire. administrativ având un conţinut specific ce constă din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. alegere. desemnare.5. derivând din modificarea şi încetarea. fie prin denunţarea unilaterală a uneia din părţi (nelimitată pentru salariat şi limitativă pentru angajator) ori prin acordul de voinţă al părţilor – întocmai ca la încheierea convenţiei – potrivit Codului muncii şi legislaţiei muncii. etc. opera şi încetarea raportului de muncă aferent contractului individual de muncă încheiat de funcţionar. evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat. Aceste prevederi rămân actuale numai pentru personalul auxiliar. 313 . 171.cit.

precum şi după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorităţii ori din afara acesteia.cit. 4-14. pag. ori fac parte din autorităţile centrale sau teritoriale ori locale. 1999. 41-42. 172 Asupra discuţiei privind natura juridică a raporturilor de serviciu sau de funcţiune a se vedea Ş. 183-184. concediu. T. 1999. Referitor la drepturile şi îndatoririle care revin funcţiei publice Statutul nu le prevede. op. Editura Nemira. protecţie socială) pe de o parte. Statutul funcţionarului public.172 Desigur. distingem între drepturi şi îndatoriri care revin funcţiei şi decurg din ea. la o analiză mai atentă am putea lesne observa că distingem între drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare. s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri decurgând din salarizare. I. Braşov. Bucureşti. Prisăcaru. 1996. V. dar şi după cum funcţiile sunt de conducere ori de execuţie. vol. Drepturi şi îndatoriri ale funcţionarilor publici care revin funcţiei publice. pe de altă parte.. Editura Nemira. protecţie socială. I. Totuşi. pag. indiferent de titular. Consideraţii teoretice şi practice …. 28. diferenţiindu-se de la o autoritate sau instituţie publică la alta. Bucureşti. consacrate de legislaţia muncii? Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea cu caracter completator. Drept administrativ. Editura Omnia. etc. pag. 314 . precum şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute. în mod amănunţit pornindu-se de la premisa că ele oricum sunt evidenţiate de statutele şi regulamentele proprii. 629. 383.cit. Bucureşti. Tratat elementar de drept al muncii. mai ales drepturile. Editura Lumina Lex. pag. pag.situaţie care nu mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice. Alexandru. precum şi drepturi şi obligaţii care revin persoanei sau titularului funcţiei (anterior decurgând din legislaţia muncii şi din contractul aferent). Ştefănescu.. fiind detaliate prin fişa postului. Belingrădeanu. Iorgovan. Drept administrativ. concedii. Cu alte cuvinte. A. op. 1998.. V. Vedinaş. II. pag.

h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice. de regulă. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. dar şi în acte concrete în special. care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi anume: a) punerea în executare a legilor şi celorlalte acte normative.Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. aparţinând funcţiilor de conducere (dar şi unora de execuţie. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare. a programelor. sancţionării 315 . controlul şi auditul public intern. analizelor şi statisticilor. inspector. de genul autorizării. în limitele stabilite de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. concretizate în acte administrative (emitere. impozitării. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. din ţară şi din străinătate. A. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor. a consacrat activităţile desfăşurate de funcţionarii publici. Observăm că reglementarea legală nu disociază aceste atribuţii în drepturi şi obligaţii şi nici pe categorii de funcţii de conducere sau de execuţie. Drepturile decurgând din funcţia publică Dreptul de a decide sau de a hotărî. anulare) în general. revocare. f) colectarea creanţelor bugetare. aprobării. 161/2003. precum şi a asigurarea avizării acestora. a studiilor. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. agent) constă în facultatea legală de a dispune măsuri juridice. d) consilierea.

. 316 .dreptul de a informa şi cel de a constata o anumită situaţie sau stare. ci numai participanţi în anumite etape ale procesului decizional (consilieri. autorizaţii. eliberarea din funcţie. prezenţa şi activitatea lor se materializează în operaţiuni (iar nu în acte sau în decizii) concretizate în: .dreptul de control şi de îndrumare obligatorie a acestuia. . referenţi) mai ales cei având funcţii de execuţie. transferarea. propuneri. precum: .. ceea ce generează. proiecte de acte juridice (propuneri) pentru soluţionarea sau remedierea unor situaţii. sancţionare şi evaluare a personalului.(amendă. revocare şi suspendare din funcţie a personalului propriu din subordine. referate şi rapoarte înaintate conducerii pentru ca aceasta să decidă în deplină cunoştinţă de cauză. . Numeroase sunt drepturile decurgând din raporturile interne ierarhice. inclusiv emiterea de dispoziţii privind atribuţii de serviciu. inclusiv dreptul de a controla executarea unei măsuri concretizate în proceseverbale. pensionarea. dar şi intrări sau ieşiri din vigoare (abrogări) în cazul celor normative.dreptul de numire. proiecte de acte juridice.dreptul de avizare a unor soluţii. experţi. etc. confiscare).dreptul de recompensare. . de supra şi subordonare care se stabilesc între funcţionarii superiori şi cei inferiori. Cum numeroşi funcţionari publici. nu sunt factori de decizie. modifică şi desfiinţează raporturi juridice concrete în cazul actelor individuale. inclusiv delegarea. între cei de conducere şi cei de execuţie. prin prisma specialităţii proprii.dreptul de a propune factorilor de decizie soluţii juridice. de execuţie. detaşarea.

adică la accesul în funcţiile superioare. destituit.dreptul la despăgubirea suportată de autoritatea sau instituţia din care face parte funcţionarul şi din a cărei culpă a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. să se adreseze instanţei de contencios pentru valorificarea şi apărarea acestei prerogative legale. ..dreptul de a promova. modificare şi suspendare a actelor şi măsurilor subordonaţilor. etc. faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau legat de aceasta. un adevărat principiu legal formulat condiţie inerentă bunei funcţionări a serviciului public. etc. garantat şi care permite celui înlocuit. concomitent cu emiterea actelor proprii ce dispun o atare operaţiune.dreptul de substituire sau înlocuire în atribuţiile şi a subordonaţilor de către superiorul ierarhic prin actele proprii.. violenţelor. . dar şi obligaţia de a o purta pe durata exerciţiului funcţiunii. Există şi drepturi care se manifestă nemijlocit în relaţia funcţionarului cu autoritatea sau instituţia din care face parte acesta şi care îi sunt opozabile acesteia precum: . în care scop administraţia va solicita sprijinul organelor abilitate potrivit legii.dreptul de a beneficia gratuit de uniforma obligatorie pentru anumite categorii de funcţii.dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin asigurarea şi apărarea funcţionarului împotriva ameninţărilor. .dreptul de anulare.dreptul la stabilitate în funcţie. . . transferat. demis. prin îndeplinirea condiţiilor legale de - 317 .

fie terţă persoană intrată în raportul juridic. de regulamentele speciale proprii.nici măcar libertatea de apreciere în conduita pe care o adoptă şi pe care o urmează. Dimpotrivă. etc. de dispoziţiile ierarhice. fie el titularul funcţiei. neavând un caracter subiectiv. ..exercitarea acestor drepturi faţă de cei administraţi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii executive din care face parte funcţionarul. În privinţa drepturilor decurgând din funcţie se impun următoarele precizări cu caracter general-valabil în orice sector al administraţiei publice. . etc. decurgând din norme şi aparţinând funcţiei. ori alte abateri ce afectează grav drepturile 318 . o conduită conformă interesului ocrotit juridic.dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care îl vizează în mod direct. neexercitarea drepturilor legal conferite ori exercitarea lor abuzivă. în caz contrar suportând consecinţele nerespectării legii. . necorespunzătoare. cealaltă parte a raportului juridic de funcţiune trebuie să urmeze. ca titular al obligaţiei. lăsate la aprecierea titularului funcţiei. neputându-se exercita alte drepturi sau drepturi specifice altor organe decât cele expres conferite de propria lege de organizare. ca şi împiedicarea exercitării lor sunt sancţionate în persoana celui vinovat.ocupare a posturilor vacante şi de a avansa în gradele de salarizare. superior sau subordonat ierarhic.faţă de lege şi de alte reglementări. iar nu funcţionarului. motiv pentru care ele sunt şi adevărate îndatoriri pentru funcţionar care este obligat să-şi exercite competenţa. respectivele drepturi au un caracter obiectiv. . ca abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. abuz în serviciu. în caz contrar suntem în prezenţa unor ilegalităţi. neavând – în cele mai multe cazuri .funcţionarul exercitând un drept legal conferit.

după caz. prin organizarea aplicării lor. 1/1 din Hotărârea Guvernului nr. Art. op. din principiul care fundamentează orice serviciu public.participanţilor la raportul administrativ. iar altele de responsabilitate. inclusiv cel administrativ. pag.conformarea faţă de dispoziţiile superiorilor ierarhici. 667/1991 privind unele măsuri pentru asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici (abrogată implicit prin Statut). . contravenţionale.. în ultimă instanţă.îndeplinirea cu profesionalism. în raport cu conduita prescrisă acestuia. Îndatoririle ce decurg din funcţia publică În privinţa îndatoririlor173 ce decurg din funcţia publică vom remarca faptul că unele au un caracter onerativ (activ) iar altele unul prohibitiv (pasiv) pentru titularul lor. 319 . de profesionalismul funcţionarilor – care reprezintă îndatorirea de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. B. imparţialitate şi în conformitate cu legea a îndatoririlor de serviciu.cit. pentru satisfacerea cerinţelor vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor şi a celorlalte dispoziţii legale sau.174 Astfel. sub forma răspunderii disciplinare. unele de confidenţialitate. . şi anume că autorităţile şi instituţiile executive sunt în serviciul exclusiv al cetăţenilor. Toate aceste îndatoriri decurg. penale şi patrimoniale. 174 şi următoarele. Dacă avem în vedere conţinutul acestora. Negoiţă. etc. potrivit funcţiei ocupate în vederea realizării sarcinilor serviciului public şi servirii binelui comun sau public – ţin următoarele: . altele de loialitatea funcţionarului. unele ţin de profesionalismul exercitării funcţiei.îndatorirea rezolvării lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului în care funcţionează 173 174 Al.

cu caracter activ. exercitarea cu bună credinţă a atribuţiilor. inclusiv respectul de sine sau relaţia cu sine însuşi conform poziţiei şi prestigiului conferit de funcţia ocupată şi a aşteptărilor celorlalţi. apreciem noi. întrajutorarea în realizarea lor. profesionalismul se manifestă pe multiple planuri şi anume în relaţiile de serviciu. Funcţionarul are obligaţia de a purta uniforma în timpul serviciului. Tot o îndatorire. 320 . asigurând transparenţa necesară activităţii desfăşurate. la avansarea lor. în acelaşi timp. faţă de superiorii şi subordonaţii ierarhici. o declaraţie de avere conducătorului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte şi care se reactualizează anual. fie urmând cursuri de perfecţionare organizate în acest scop şi ale căror rezultate vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a activităţii acestora şi. cu colegii din compartiment şi din instituţie. regulamentelor şi dispoziţiilor aplicabile în domeniu. dar. receptivitate şi operativitate în îndeplinirea sarcinilor. ea mai presupune şi iniţiativă în exercitarea atribuţiilor. la numirea şi la eliberarea sa din funcţie. întocmai şi în mod conştiincios a sarcinilor de serviciu. Corectitudinea presupune respectarea întocmai a legislaţiei. inclusiv suplinirea reciprocă în serviciu în cadrul specialităţii lor. la timp.în termenele stabilite care corespund funcţiei şi postului titularului. Loialitatea presupune îndeplinirea corectă. în condiţiile legii. potrivit legii.îndatorirea perfecţionării pregătirii profesionale fie în cadrul organului din care face parte. este şi aceea ca funcţionarul să prezinte. furnizarea informaţiilor cerute de public în cadrul serviciului cu respectarea prevederilor privind apărarea secretului de serviciu. implicit. dar şi în exteriorul acesteia cu persoanele fizice ori juridice cu care autoritatea vine în contact. . Desigur.

să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor politice.să nu primească cereri a căror rezolvare intră în competenţa sa – dacă nu i-au fost repartizate de superiorii ierarhici – sau să discute direct cu petenţii. paza sediului şi a documentelor 321 . . cu excepţia celor care au asemenea atribuţii. . pentru ei sau pentru alţii. informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei. asigurându-i prestigiul. daruri sau alte avantaje. să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. programul de lucru cu publicul. direct sau indirect. obligându-l pe cel în cauză să se abţină de la acte şi fapte de natură a compromite poziţia oficială deţinută în care sens acesta trebuie: .să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele.să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului funcţionarilor publici.să nu solicite sau să nu accepte.să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu. constituind interdicţii legale menite a proteja funcţia şi titularul ei. Reglementări speciale pot prevedea şi alte categorii de îndatoriri specifice unor funcţii publice cum ar fi. în considerarea funcţiei lor publice. de exemplu. . . ori să intervină pentru soluţionarea acestor cereri. consideraţia şi încrederea. nedivulgând şi neneglijând păstrarea acestora.O mare grupă de îndatoriri au caracter pasiv. inclusiv a documentelor şi suporturilor care conţin astfel de informaţii cu excepţia informaţiilor de interes public. în condiţiile legii. . apărând secretul faţă de orice divulgare sau scurgere.

de regulă. pe superiorul său direct.funcţionarul primeşte o dispoziţie de la un superior indirect pe linie ierarhică. De asemenea. programul de instruire fizică şi trageri cu armă de foc. iar executarea ordinului nu suferă amânare. tot de principiu este şi faptul că o dispoziţie (vădit) ilegală. Evident că încălcarea acestor îndatoriri atrage răspunderea funcţionarului vinovat de abaterile comise. se va executa ultima dispoziţie. nu trebuie executată. . În acest caz executarea se va face numai după încunoştinţarea prealabilă a superiorului direct şi în mod cu totul excepţional fără această încunoştinţare. Desigur. provenind de la treapta ierarhică cea mai înaltă. În situaţia în care contrarietatea vizează două sau mai multe dispoziţii provenind de la autorităţi sau funcţii ierarhice diferite se va executa ordinul cu forţa juridică superioară. după îndeplinirea ordinului executantul îl va înştiinţa. căci. cu caracter contradictoriu. funcţionarii au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. stabilite potrivit legii. mai ales dacă avem în vedere obligaţia executării ordinelor şi dispoziţiilor superioare. dacă există o imposibilitate practică de a o realiza. În acest sens avem mai multe situaţii: . care trebuie puse în executare. Într-o astfel de 322 . dacă este de principiu că legea şi dispoziţiile întemeiate pe ea trebuie executate. desigur în măsura în care prima sau primele nu au fost deja puse în aplicare. În acest caz dacă ele au aceeaşi forţă juridică. dar şi în acest caz. alarmare. .existenţa mai multor dispoziţii ierarhice. altfel. portul şi uzul de armă.situaţia în care ordinul ierarhic ce se cere a fi executat este apreciat ca ilegal şi când nu mai operează obligaţia de conformare faţă de dispoziţia superiorului ierarhic. de îndată. succesive sau simultane.secrete. provenind de la aceeaşi autoritate sau funcţionar ierarhic. va antrena şi răspunderea executantului alăturată autorului ei. etc.

stăruie în executarea lui. Dacă emitentul ordinului. Aceste dispoziţii legale se corelează şi cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevăd că acţiunile în justiţie împotriva actelor şi faptelor administrative care au vătămat drepturi recunoscute de lege se vor putea formula şi personal împotriva funcţionarului care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării sau de nerezolvarea în termen a cererii. aplicarea ordinului. încunoştinţându-l pe superiorul ierarhic al autorului ordinului. de deservire – care nu are calitatea de funcţionar public. care vizează situaţia lui personală. va trebui să-l formuleze în scris. mai ales dacă aplicarea dispoziţiei nu suferă nici o amânare. cu excepţia cazului când acesta este vădit ilegal. Persoana astfel acţionată poate chema în garanţie şi pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui ilegalitate este supusă judecăţii. pe care legea nu le prevede decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar. Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public ce decurg din situaţia lui personală Privitor la drepturile şi îndatoririle funcţionarului. iar studiul lor amănunţit revine ştiinţei dreptului muncii nu vom insista în mod deosebit asupra lor. A. Drepturile funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală 323 . ceea ce obligă la îndeplinirea lui de către cel care l-a primit. Întrucât acestea se reîntâlnesc şi în persoana oricărui salariat sau angajat. încunoştinţând.situaţie funcţionarul va refuza. având un caracter subiectiv. dacă se solicită plata unor despăgubiri. chiar dacă ele sunt reglementate de Statut şi nu pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncă. persoana imediat superioară celui care a dat un astfel de ordin. în scris şi motivat. oricum Statutul făcând trimitere la legislaţia muncii. pretins ilegal.

salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate de acesta. totodată. şi în cazul funcţionarului. suplimentul postului. deci o contrapartidă a activităţii realizate. suplimentul corespunzător treptei de salarizare şi indemnizaţii constituite într-un sistem de salarizare stabilit prin lege. alăturată celei economice. La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele: a) necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător. Dar. pe de altă parte. prin traiul şi condiţiile de viaţă decente pe măsura demnităţii publice exercitate. pe de o parte. dovadă că absenţa nejustificată de la serviciu sau neîndeplinirea atribuţiilor conduc la diminuarea lui corespunzătoare. el mai conţine şi o componentă socială.nefiind influenţat de legitatea economică a relaţiei cerere-ofertă de pe piaţa muncii . el nu rezultă din negocierea directă cu instituţia . Datorită specificului raportului de serviciu în care se află funcţionarul salariul acestuia are o natură juridică proprie în raport cu salariul celor angajaţi deoarece. sporuri de vechime în muncă. c) stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei. Apreciem că. necesară menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută şi destinată asigurării unei poziţii sau unui rang social corespunzător. de asigurare a existenţei.Dreptul la salariu al funcţionarilor publici este un rezultat al activităţii depuse de aceştia şi cuprinde salariul de bază.iar. b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe clase şi grade bazate pe evaluarea postului. salariul este stabilit prin lege la nivelul funcţiei şi nu al persoanei. 324 .

cu modificările şi completările ulterioare. Salariul reflectă şi atitudinea statului şi. alin. a duratei săptămânii de lucru la 5 zile lucrătoare permit exercitarea acestui drept. consumată în activităţile profesionale. alăturat concediilor de tot felul. faţă de rolul funcţiei şi serviciului public şi faţă de cei puşi în slujba sa. dar şi asigurarea sănătăţii celui în cauză. Limitarea timpului de muncă la cel mult 8 ore pe zi. Într-adevăr. este concomitent şi o obligaţie a funcţionarului pe care dacă o încalcă este pasibil de sancţiune pentru absenţe nemotivate de la serviciu. 251 din 22 martie 2004. repaus zilnic şi săptămânal precum şi la concediu de odihnă. iar acest spor nu se poate acorda decât în limita a 360 de ore pe an şi în nici un caz conducătorul nu şi-l poate conferi sieşi. Dreptul la odihnă. acest drept opus organului din care face parte cel în cauză şi care are îndatorirea de a-l respecta. ceea ce permite realizarea corespunzătoare a serviciului public. art.32. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. inclusiv la concedii medicale şi de altă natură. funcţia se exercită în mod limitat în timp şi în cadrul unui program bine determinat care să permită realizarea corespunzătoare a atribuţiilor. în acest fel. Pe de altă parte.Se asigură. funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. un personal cointeresat în realizarea atribuţiilor şi devotat funcţiei. 1). în general. a societăţii. Pentru orele lucrate – din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice – peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare. Exercitarea acestui drept are în vedere atât refacerea forţei fizice şi a celei psihice a funcţionarului. Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână pentru funcţionarii publici175. 175 Legea nr. 325 . Republicată în Monitorul Oficial al României nr.

. Dreptul la asistenţă medicală.începând cu cel de odihnă. etc. Dreptul la pensie. raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului în cauză. tocmai ca rezultat al îndeplinirii obligaţiilor decurgând din plata contribuţiei la asigurările sociale. cel de studii. continuând cu cel alocat îngrijirii copiilor. precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat potrivit legii. Acest drept reprezintă o formă de retribuire a funcţionarului public conferită la încetarea funcţiei ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale 326 . care să ocrotească sănătatea. de maternitate (pre şi post natal). schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. Elementele esenţiale ale acestui drept vizează: . indiferent de cauza ei (accidentare. .asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice. În perioada concediilor de boală. iar această schimbare se face pe o funcţie publică corespunzătoare şi numai dacă funcţionarul în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin. în mod excepţional. integritatea fizică şi psihică a persoanei.asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă. Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să ocrotească sănătatea şi integritatea fizică a funcţionarilor. medicamente şi proteze în condiţiile legii în caz de îmbolnăvire. de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. invaliditate). sănătate.ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. etc. medical. În dezvoltarea acestui drept legea a prevăzut că pentru motive de sănătate funcţionarilor publici li se poate aproba.

Această prevedere particularizează art. să nu favorizeze vreun partid şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. dar care au fost incluse în Statutul funcţionarilor publici nu pentru că ar fi specifice numai lor. Această primă idee este susţinută de raţionamentul dedus din consacrarea expresă a dreptului de asociere în sindicate de unde concluzia inexistenţei vreunei limitări a dreptului de asociere politică a funcţionarilor publici – interdicţia constituţională privitoare la această categorie. vechime în funcţie şi stagiul de cotizare. militarizaţi sau alte categorii de funcţionari civili – dar în anumite condiţii impuse de regimul specific funcţiei publice. Mai există o categorie de drepturi.în exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor sale politice. . Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmaş potrivit legii. pentru a nu afecta prestigiul organului din care face parte. de factură politică. spre deosebire de cetăţeanul obişnuit. Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat. care sunt inerente condiţiei de cetăţean. deşi legea nu interzice. exercitarea acestui drept este supusă unor condiţionări după cum urmează şi anume: .în afara serviciului. şi pentru faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională – desigur cu excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari. ci pentru că se exercită în mod specific de către lucrătorii din administraţie. apreciem că trebuie să existe o conduită rezervată şi măsurată. 30 din Constituţie privitor la libertatea de exprimare. aşa cum se prevede în art.referitoare la vârstă. Desigur. în exprimarea ideilor sale. 40/3 teza ultimă cu referire la legea 327 .

328 . Desigur. de sex. etnice. în situaţia secretarului localităţii care dacă încalcă această oprelişte suportă sancţiunea eliberării din funcţie176 dacă este membru al unui partid politic. 2). Există cazuri speciale. în mod liber. funcţionarilor publici li se interzice să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice. stare materială. în condiţiile legii. Cei interesaţi pot. publicată în Monitorul Oficial nr.organică a funcţionarilor. să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora.215/2001.204 din 23 aprilie 2001.83. art. de exemplu. alin. nefiind nici preluată. funcţionarii auxiliari se pot organiza în 176 Legea administraţiei publice locale nr. orientare sexuală. religioase. exercitarea nu este obligatorie putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari care să nu facă parte din ele. nici eliminată de Statut. Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. decât în măsura în care este consacrată prin legi organice. Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie şi pentru întărirea principiului statutar al egalităţii şanselor la intrarea şi promovarea în corpul funcţionarilor publici s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionari pe criterii politice. cei de conducere şi categoriile cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. Pentru cazul inexistenţei unei asemenea organizări legea a prevăzut în mod expres ca în comisiile paritare – create pentru a participa la stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă ale funcţionarilor şi buna funcţionare a autorităţii – aceştia să fie reprezentaţi prin desemnarea cu vot majoritar de către masa lucrătorilor. să înfiinţeze organizaţii sindicale. ca. Totuşi. sindicale. origine socială sau de orice altă asemenea natură. Sunt exceptaţi înalţii funcţionari publici. Fiind un drept.

adică continuitatea şi celeritatea serviciului public. Îndatoririle funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală În mod corespunzător. Funcţionarilor li se mai recunoaşte şi dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii. dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii legal recunoscute a autorităţilor nici în formarea şi nici în activitatea acestor organizaţii. 329 . Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor în condiţiile legii. B. 168/1999.63. Recunoaşterea acestui drept se face în afara oricărei conotaţii politice. pot să nu recunoască un asemenea drept. 582/29. lege faţă de care Statutul funcţionarilor având valoarea de reglementare specială.1999.). de a plăti 177 A se vedea Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă nr. el reprezentând un drept fundamental al salariaţilor consacrat de Constituţie pentru apărarea intereselor profesionale. după cum el nu este recunoscut expres de legea cadru177 acestor categorii şi nici funcţionarilor publici. de a respecta timpul de lucru. promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor. administraţia cimitirelor. art. exercitarea dreptului la grevă trebuie să aibă loc în condiţiile asigurării funcţionării normale a acestuia pe timpul întreruperii activităţii (starea civilă. Întrucât serviciul public se desfăşoară permanent. mai ales pentru funcţionarii militari sau militarizaţi. vizând obligativitatea de a desfăşura o activitate corespunzătoare. Desigur.sindicate potrivit dreptului comun în materie (a se vedea Hotărârea de Guvern nr. funcţionarul are şi o serie de îndatoriri. publicată în Monitorul Oficial al României. 1210/2003 privind aceste comisii). statute speciale.11. etc. derogă recunoscând dreptul la declanşarea conflictului (colectiv) de muncă. economice şi sociale ale acestora. partea I-a. nr.

implicită.6.în mod similar. Clasificarea funcţiilor publice şi categoriilor de funcţionari publici Întrucât între funcţia publică şi titular există o legătură indisolubilă.şi aceste drepturi şi obligaţii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statutară. a funcţionarilor. 330 . Această operaţiune de grupare are la bază mai multe criterii unitare. la odihnă).corespunzător drepturilor acestora (la salar. Ca o concluzie generală privind drepturile şi îndatoririle specifice funcţionarilor şi derivând din raporturile lor personale cu instituţia în care se află vom remarca următoarele: . a disciplinei de serviciu) îi corespund drepturile acesteia de a pretinde îndeplinirea lor conformă. 1. de a respecta disciplina de serviciu. clasificarea funcţiei reprezintă şi o clasificare. etc. sub sancţiunea nulităţii actelor ilegale astfel emise. părţile neputând să le elimine. dar subiectiv prin exercitarea personală. să le ignore sau să le fixeze în alt fel. în altă formulare. în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor vinovaţi. instituţiei îi corespund obligaţii corelative (de plată a salariului. . dintre care cele mai multe se regăsesc chiar în Statut. decât cele cuprinse în legea organică cadru. . corelativ obligaţiilor funcţionarului (cum sunt cele legate de respectarea programului de lucru al instituţiei. conţinut sau reglementare. de acordare şi plată a concediului).contribuţia la asigurările sociale.

cu excepţiile prevăzute de legile speciale178. b. 178 Legea nr. prefect. inspector general guvernamental179. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. secretari generali din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 2). preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean ca persoane alese. legea nu stabileşte conţinutul fiecărei funcţii. coordonează. sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar omiţând. funcţii publice corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici. viceprimarul. primarul. Categoria înalţilor funcţionar publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. alin. Din păcate.9. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. cu modificările 331 . din păcate. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. c. Totuşi. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. se precizează că funcţionarii publici de conducere organizează. 251 din 22 martie 2004. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. funcţiile publice se împart în trei categorii: a. După nivelul atribuţiilor. art. îndrumă şi controlează activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. ci se mulţumeşte să le enumere. stabilind în mod limitativ că funcţionarii publici din clasele a II-a (cu studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă) şi a III-a (cu studii liceale absolvite cu diplomă) pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. încredinţate titularului funcţiei publice. cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din ea. subprefect. mai precis al competenţei. 179 Legea nr. 251 din 22 martie 2004. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere.A. cu modificările şi completările ulterioare.

50 din Statut. 332 .11. şi completările ulterioare. a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. . al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora.Primul ministru pentru: secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. inspector guvernamental. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. prefect şi subprefect. Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către: . respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. precum şi studii universitare de licenţă. Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome. Funcţionarii publici de conducere cuprind următoarele persoane: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome.La nivel teritorial înalţi funcţionari publici sunt prefectul şi subprefectul. art. Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoane care trebuie să îndeplinească condiţiile generale de acces la funcţia publică prevăzute de art.Guvern pentru: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare executării funcţiei publice.

funcţia de conducere are un sens deosebit de larg incluzând atribuţii de organizare. de exemplu. dar şi conducătorii de compartimente.b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. decât atributul de control încredinţat în mod limitativ. Pe de altă parte. în cadrul instituţiei prefectului. d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. indiferent 333 . în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice subordonate acestora. iar unele pot fi atât de nivel teritorial sau local (director executiv) cât şi central (şef birou. f) şef birou. Rezultă că funcţiile de conducere pot viza conducerea autorităţii în ansamblul ei ori conducerea unei structuri interne din cadrul acesteia. În acest sens este funcţionar de conducere atât cel care are toate aceste atribute (subînţelegându-se că cel ce are dreptul de decizie le exercită. c) secretarul unităţii administrativ-teritoriale. coordonare. cât şi dreptul de decizie. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. pe care reglementarea legală a omis să-l prevadă. implicit. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. pe toate celelalte). Rezultă că unele funcţii de conducere sunt în mod special de nivel central (director general). e) şef serviciu. îndrumare şi control. şef serviciu). chiar dacă aceste structuri nu au. de regulă conducătorul autorităţii instituţiei publice. altele numai de nivel local (secretarul de localitate). precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora.

188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. după cum urmează: a) superior.13. funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale. La rândul lor. ca nivel maxim. inspectorii. consilierii juridici şi auditorii. director) şi ierarhic inferioare (şef serviciu. consilierii. Funcţiile publice de execuţie cuprind următoarele 180 clase : a) clasa I-a include experţii. d) debutant. de exemplu. numai funcţionarul de conducere poate emite acte de autoritate (dispoziţii) cu efecte în interiorul instituţiei şi asupra subordonaţilor săi. b) principal. În sfârşit. c) clasa a III-a include referenţii. Uneori. inclusiv cea mai mică subdiviziune (de genul biroului sau oficiului). Uneori chiar Statutul sau legile speciale pot face referiri exprese la funcţiile de conducere. Distincţia între funcţii de conducere şi funcţii de execuţie are importanţă sub mai multe aspecte: . 251 din 22 martie 2004. Astfel. iar în cazul 180 Legea nr. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în cazul numirii funcţionarilor de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice sau a destituirii din funcţia publică a acestora. 334 . Statutul face referire expresă la funcţionari de execuţie atunci când prevede modul de recuperare sau plata majorată pentru orele suplimentare lucrate peste program. c) asistent. cu modificările şi completările ulterioare. şef birou). art. b) clasa a II-a cuprinde referenţii de specialitate.de mărimea compartimentului.de regulă. în cadrul aceluiaşi sistem de clasificare mai distingem între funcţii de conducere ierarhic superioare (director general.

art.conducătorului acesteia efectele se pot extinde şi în afara autorităţii. cât.8. 251 din 22 martie 2004. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. . şi încheia acte juridice (contracte) ce angajează răspunderea autorităţii respective. . 335 .numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de execuţie de face de conducătorul autorităţii sau instituţiei. cu modificările şi completările ulterioare. putând emite actele administrative corespunzătoare în acest sens. subordonându-se ierarhic.funcţionarii de conducere pot să-şi delege. .numai conducătorul autorităţii sau instituţiei publice reprezintă însuşi organul de stat atât în raporturile interne din cadrul administraţiei respective. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. anumite atribuţii personalului din subordine.dispoziţiile funcţionarilor de conducere sunt obligatorii pentru cei de execuţie care trebuie să se conformeze acestora. c) clasa a III-a vizează funcţii publice care necesită studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat. în mod permanent sau temporar. . din afara acesteia. mai ales. După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite Statutul distinge următoarele clase necesare ocupării funcţiei publice181: a) clasa I-a cuprinde funcţiile ce necesită studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau echivalentă. în vreme ce conducătorul compartimentului unde funcţionează poate dispune sau propune măsuri disciplinare pentru abaterile acestuia. b) clasa a II-a vizează funcţii ce reclamă studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. 181 Legea nr. B. în relaţiile externe.

fiecare cuprinzând funcţii specifice. b) în cadrul claselor se disting gradele profesionale de debutant. După sfera atribuţiilor încredinţate distingem182: a) 182 funcţii publice generale reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general comune Legea nr. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. asistent. În acest fel clasele profesionale cuprind gradele profesionale. a II-a şi a III-a. c) existenţa claselor de studii I-a. de calificativele obţinute şi de promovarea concursului. d) în cadrul gradelor profesionale se disting gradele de salarizare condiţionate de vechimea în funcţie. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 336 . adăugăm noi profesionale. toate acestea dublate de clasele de studii. „per a contrario” sunt necesare numai studii universitare de licenţă.7. îndrumare şi control. coordonare. diferenţiat după nivelul studiilor. iar acestea includ gradele de salarizare. Structura carierei funcţionarilor public de execuţie este astfel realizată încât ea cuprinde: a) clasele. în vreme ce pentru cele de conducere. 251 din 22 martie 2004. principal şi superior ca nivel maxim. cu modificările şi completările ulterioare. a II-a şi a III-a. având în vedere că ultimele clase vizează numai funcţii publice de execuţie. C. respectiv clasa I-a. determinând conţinutul formal al acestora (organizare. art. cum ar fi cea de referent de specialitate pentru clasa a II-a sau referent pentru clasa a III-a. prevăzând că funcţionarii publici din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii de execuţie. alin 1)-3).Spre deosebire de reglementarea iniţială din Statut cea actuală nu mai prevede şi conţinutul acestor funcţii.

251 din 22 martie 2004. resurse umane) sunt comuni tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice asigurând buna funcţionare a acestora. lucrător în domeniul financiar. art.) sunt expresia competenţei proprii şi distincte specifice numai unei anumite autorităţi sau instituţii publice.10. conform clasificării competenţei materiale o autoritate nu poate fi încadrată decât în una din formele sale. Or. sanitar – veterinar. primar). fie specială (ministere şi alte organe centrale ale administraţiei publice de specialitate. Din clasificarea legală nu rezultă cu certitudine conţinutul exact al fiecărei categorii de funcţii. D. cu modificările şi completările ulterioare. mai degrabă. consilii locale şi judeţene. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. etc. în vreme ce funcţiile publice specifice (secretar de localitate sau judeţ. inclusiv serviciile lor deconcentrate în teritoriu). în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. prefect. informatic. cu cel al competenţei generale şi speciale. politist.tuturor autorităţilor şi instituţiilor în vederea realizării competenţelor lor generale. pe de alt parte. pe de o parte. fie generală (guvern. aparţinând autorităţii sau instituţiei publice. că s-a avut în vedere felul structurii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii în care sens cei din structurile funcţionale (de genul juridic. 337 . Republicată în Monitorul Oficial al României nr. mai ales că se face confuzie între caracterul general şi special al funcţiei. După vechimea şi durata funcţiei distingem între funcţionarii publici debutanţi şi funcţionarii definitivi183. b) funcţii publice specifice reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. 183 Legea nr. Credem. vameş. financiarcontabil.

Funcţionarii publici definitivi sunt numiţi în funcţie pe durată nedeterminată. iar personalul încheie contract de muncă. Definitivii sunt debutanţii titulari pe funcţie. După modul de învestire Statutul face distincţie între funcţionarii publici şi personalul (auxiliar) din aparatul propriu (de lucru) al autorităţilor şi instituţiilor publice care nu exercită prerogative de putere publică. pentru clasa a II-a este de 8 luni.funcţionarii exercită o funcţie publică în vreme ce acest personal efectuează activităţi de secretariat338 . ultimele două categorii netrebuind să parcurgă etapa de stagiatură ea fiind asimilată cu vechimea în funcţie sau cu durata cursurilor de formare şi perfecţionare. Distincţia are următoarele consecinţe: . persoanele titularizate prin concurs şi care au vechimea minimă în specialitate studiilor necesare (corespunzătoare) funcţiei publice de 12. . E. iar pentru clasa a III-a este de 6 luni. astfel pentru clasa I-a este de 12 luni. dar prin excepţie funcţiile publice pot fi ocupate pe o perioadă determinată. precum şi absolvenţii programelor de formare şi perfecţionare în administraţia publică. care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant şi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea unei funcţii publice definitive. La expirarea perioadei de stagiu în baza evaluării obţinute cel în cauză va fi numit sau nu în funcţia publică de execuţie definitivă în gradul profesional de asistent. în condiţiile expres prevăzute de lege.funcţionarii publici sunt numiţi.Debutanţii sunt persoanele numite în funcţii de execuţie. Perioada de stagiu pe care trebuie să o parcurgă un funcţionar debutant diferă după clasa în care se află. 8 şi 6 luni corespunzător nivelului studiilor absolvite şi care intră în Corpul funcţionarilor publici.

251 din 22 martie 2004. Codului şi legislaţiei muncii. prevăzut de Statut.jurisdicţia litigiilor privitoare la funcţia publică revine instanţelor de contencios administrativ. alin. ultimele categorii neintrând sub incidenţa sa. Tot în cadrul modului de învestire Statutul face distincţie între funcţionari publici numiţi şi persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică.revocarea din funcţie se face în mod distinct. respectiv în cazul funcţionarului de către cel care a efectuat numirea. gospodărire. etc. iar cazul celor aleşi la expirarea mandatului. .1).funcţionarii publici sunt supuşi regimului juridic de drept public. demisie).7. lit. neavând această calitate. F. Distincţia dintre cele două categorii constă în mai multe trăsături: . c). în vreme ce personalul auxiliar regimului juridic de drept privat. 184 Legea nr. . iar cea a litigiilor de muncă instanţelor de drept comun. 339 . până la expirarea mandatului pentru care a avut loc alegerea.funcţionarii numiţi desfăşoară o activitate nelimitată în timp. . protocol. art. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. de regulă.funcţionarii numiţi sunt învestiţi prin actul unilateral al numirii. în timp ce personalul ales este învestit prin operaţiunea alegerii supusă validării (primarul. în vreme ce personalul ales îşi exercită funcţia. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cel administrativ. întreţinerereparaţii şi de deservire. cu modificările şi completările ulterioare.). După competenţa teritorială exercitată distingem funcţionari publici de stat.administrative. funcţionari publici teritoriali şi funcţionari publici locali184. consilierul. . ori în alte cazuri expres prevăzute (deces.

După gradul de stricteţe a disciplinei şi modul de subordonare distingem. H.G. 1. în funcţie de calitatea persoanei. funcţionari civili şi funcţionari militari. . inclusiv sub aspectul răspunderii juridice. Comisii paritare Modificările aduse statutului funcţionarilor publici prin Legea nr. Acorduri colective. ultimii fiind supuşi exclusiv incidenţei regulamentelor militare şi unei jurisdicţii proprii.constituirea şi utilizarea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă.215/2006 dă posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice să încheia acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici. Funcţionarii publici generali sunt funcţionarii care ocupă funcţii publice generale. cu regimuri juridice distincte.sănătatea şi securitatea în muncă. Funcţionarii publici speciali sunt funcţionarii care ocupă funcţii speciale adică acele funcţii care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter specific unor activităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. Aceste funcţii generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea realizării competenţelor lor generale. Aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la: . Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se face prin statutele speciale. După caracterul atribuţiilor distingem funcţionari publici generali şi funcţionari publici speciali. 340 .8.

perfecţionarea profesională. Pentru a se putea încheia astfel de acorduri autoritatea sau instituţia publică trebuie să furnizeze sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare referitoare la domeniile în care se pot prevedea măsuri în acordurile încheiate. În cazul în care în autoritatea sau instituţia publică sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicate acordul se încheie cu funcţionarii publici desemnaţi din rândul acestora. Aceste comisii paritare sunt consultate în următoarele situaţii: .la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice pentru care sunt constituite.programul zilnic de lucru. măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale neprevăzute în alte legi. În aceste comisii intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatele reprezentative ale funcţionarilor. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că autorităţile şi instituţiile publice pot încheia acorduri cu organizaţiile sindicale dar numai în anumite domenii limitate iar enumerarea prevăzută de lege este limitativă şi nu sub formă de exemple deoarece textul de lege prevede că se pot „cuprinde numai măsuri referitoare la”. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din acea autoritate sau instituţie publică. 341 . Pentru a urmării modul în care se respectă acordurile stabilite cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare.

ştiinţele economice şi dreptul financiar.alte situaţii stabilite de lege. iar sub aspectul ştiinţei administraţiei interesează dotarea optimă şi folosirea raţională a dotărilor în vederea asigurării eficienţei activităţii executive şi a nesolicitării exagerate a resurselor bugetare.cit. .la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. Resursele materiale Resursele materiale utilizate în administraţie sunt bunuri sau valori mobile şi imobile. Resursele procurării lor şi ale realizării dotărilor necesare interesează. Echipamentul administrativ este alcătuit din aparatura. În exercitarea atribuţiilor lor comisiile paritare emit avize consultative. formulare. Activitatea de raţionalizare a echipamentului administrativ are în vedere185 următoarele aspecte importante: 185 Al. pag. . maşinile şi materialele. 164. precum şi din furniturile (hârtie.la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici dacă costul acestora sunt suportate din fonduri bugetare. Aceste comisii întocmesc rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi organizaţiile sindicale sau reprezentanţilor funcţionarilor publici. rechizite de birou etc. 342 .) a căror folosire este curentă în muncile de birou. sub aspectul studiului. Negoiţă. mobilierului şi localurilor sau sediilor. op.. Rapoartele se comunică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici. iar în cadrul lor un rol deosebit revine echipamentului din dotare. imprimate. - 2.

Astfel: . dacă majoritatea operaţiunilor administrative de birou – mai ales în domeniul strângerii. c. op. 165-167. standardizarea echipamentului. ceea ce trebuie să determine un maximum de funcţionalitate. decât într-un mod cu totul excepţional. stabilirea impozitelor. în care sens trebuie precizat că nu orice aspect al activităţii executive se pretează la realizarea sa prin intermediul noii tehnici. elaborarea normativelor de dotare cu echipament în urma cercetării şi cunoaşterii nevoilor reale ale activităţii executive. activitatea de analiză şi apreciere a informaţiilor necesară actului decizional nu se pretează la un asemenea tratament.. întrucât activitatea intelectuală nu poate fi suplinită de maşină în materia concepţiei şi a deciziei. adică asigurarea uniformizării dotării administrative. cu toate marile avantaje oferite în privinţa economiei de timp. retransmiterii. la nivelul cunoscut într-o perioadă de societate. Astfel. prefecturi. b. mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de birou prin adaptarea administraţiei la progresul tehnic aplicabil acestui sector. În acest sens înzestrarea trebuie să fie rentabilă. desigur. 343 .Există limitări aduse introducerii noii tehnici care sunt de ordin economic şi structural-funcţional.Operează limitări de ordin intelectiv. adică faţă de costul 186 Idem. cel puţin în actualul stadiu al dezvoltării în care ne aflăm. ministere etc. Acest din urmă aspect. mai ales în privinţa utilizării aparaturii de prelucrare automată a datelor. mai ales la aceleaşi nivele ale organizării administrative (primării. de pildă. . cum ar fi. înregistrării.). resurse şi personal. aportul factorului uman rămânând hotărâtor chiar şi în modul de programare a aparaturii.a. este supus unor limitări186 ce afectează introducerea şi folosirea echipamentului modern.cit. pag. prelucrării şi păstrării datelor – se pot realiza mecanizat şi automatizat.

Trebuie să remarcăm faptul că nu la toate nivelele administrative şi nu la orice autoritate e necesară aceeaşi dotare tehnică. pag. conform numărului de 187 N. Când ne referim la echipamentul administrativ avem în vedere. cele de transport automatizat al corespondenţei. a. în special. reunindu-se. uneori chiar de obstrucţionare faţă de tendinţele novatoare de introducere a noilor mijloace şi metode. astfel. 344 . . astfel. care să aibă şi o folosinţă de durată. prelucrare şi de reproducere a datelor în activitatea de birou187 se are în vedere faptul că documentul scris sau înscrisul constatator. decât prin dotarea fiecărui organ executiv cu tehnica respectivă. echipamentele de prelucrare a datelor şi de reproducere de birou. Radu. s-ar putea ca prelucrarea automată a datelor la nivele ierarhice inferioare să se preteze mai bine prin organizarea unor oficii de calcul teritoriale comune. Ciulbea. Gh.investiţiei făcute să se efectueze un mare volum de lucrări cu mijloacele din dotare. de eventualitatea pierderii locului de muncă datorită modificărilor structurale şi de personal aferente noii tehnologii introduse. volumul de muncă al mai multor instituţii. dar şi al unor operaţiuni tehnicomateriale. În cazul echipamentului de înregistrare. mai ales. de pildă. 122 şi urm.Apar şi limitări de ordin psiho-social şi tradiţional ce ţin de existenţa unei rutine administrative formate în activitatea executivă îndelungată a unor persoane şi care se reflectă în atitudini şi reacţii personale negative. Experienţa mondială…. sistemele automatizate de registratură şi tehnicile moderne de păstrare şi distrugere a documentelor. ce permite o reală amortizare a lor. legate mai ales de temerea insuficienţei cunoaşterii şi utilizării acestora şi. Acesta se redactează dactilografiat după un înscris de mână (manuscris) aprobat şi care trebuie realizat într-un număr mare de exemplare (originale sau copii). este „produsul” de bază al activităţii executive. cele de transmitere a informaţiilor. inclusiv al actelor juridice.

heliografierea. transmitere şi prelucrare a informaţiilor etc. fotocopierea. inclusiv mijloace pneumatice. telexului.188 d. serigrafierea. inclusiv asupra locului de păstrare. al celor cu buzunare sau cutii. 345 .destinatari. desemnat terminologic prin noţiunea de „birotică”. Transportul automatizat al corespondenţei prezintă o importanţă deosebită în marile instituţii şi sedii administrative cu un amplu volum informaţional şi al lucrărilor de birou. mai nou. ce include depunerea în rafturi mobile după o ordine codificată prestabilită şi înregistrată în memoria 188 Tot acest echipament de reproducere a documentelor. tehnica urmărind îmbunătăţirea fluxului informaţional şi a circuitului acestuia în interior prin intermediul transportoarelor cu bandă. Realizarea acestor operaţiuni este încă condiţionată de existenţa unor tehnici şi sisteme de reproducere a documentelor (reprografie) începând cu copierea dactilografică. lucrări) în baza unor coduri care sunt apoi înregistrate în memoria unui calculator. Echipamentul de transmitere a informaţiilor la distanţă vizează mijloacele moderne ce permit legătura simultană sau succesivă între doi sau mai mulţi factori ai comunicării. de părţi interesate. a interconectării aparaturii computerizate. al echipamentului pentru apel urgent (portativ sau fix). cum este cazul interfonului. c. ori în funcţie de nevoile de documentare etc. microcopierea. Sistemele automate de registratură au în vedere înscrierea şi clasificarea documentelor (dosare. e.. Important este că din momentul redactării să existe o limitare a numărului de documente la strictul necesar. Tehnicile moderne de păstrare sau arhivare a documentelor au în vedere realizarea unei depozitări bazate pe criterii riguroase şi de către un serviciu anume specializat cu o bună dotare tehnică. este. telefaxului. copierea electrostatică (Rank Xerox). telefonului. etc. putând fi ulterior identificate la solicitare. b.

respectiv birotica. finanţe. În acest fel se asigură atât funcţionalitatea maximă necesară.unui calculator. Crearea reţelei interne (intranetul) în cadrul instituţiei. să confere condiţii igienicosanitare şi de lucru personalului. dacă este cazul). în cazul autorităţilor financiar – bancare). asigurând o concentrare a mai multor autorităţi şi instituţii de la acelaşi nivel şi de acelaşi interes. Încăperile sau birourile pot fi astfel concepute şi amplasate încât să fie destinate folosirii lor de către una sau mai multe persoane. etc. prin reţeaua telefonică sau calculator) şi care eliberează documentul care a fost solicitat sau copia acestuia. evitându-se. conectat cu întreaga instituţie (de pildă. a celei externe (extranetul) şi a celei internaţionale (internetul) reprezintă criteriul de performanţă în materia circuitului informaţiilor şi pentru administraţia publică. în localitatea de reşedinţă a unităţii administrativ-teritoriale la al cărei nivel este constituit sau în capitală. reflectând unitatea serviciului şi specificul structurilor sau compartimentelor interne. Localurile (sediile) autorităţilor administrative Organul executiv îşi are sediul (principal. este recomandabil ca întreg grupul de construcţii să fie învecinat. Documentul este identificat la solicitare de către funcţionarul specializat aflat într-un centru dispecer. Dezvoltarea preocupărilor privind perfecţionarea activităţii şi a dotării birourilor a condus la apariţia unei noi ştiinţe. o singură clădire este suficientă. caracterizându-se printr-un stil sobru şi o arhitectură ce reflectă nivelul de dezvoltare economică a zonei. cât şi accesul publicului solicitant în vederea rezolvării problemelor sale (de exemplu. poliţie etc. În principiu. ceea ce uşurează atât conlucrarea între oficiali. de regulă. Localul instituţiei executive trebuie să asigure funcţionalitatea adecvată specificului autorităţii găzduite (primărie.). dar. de 346 . tradiţiile locale. în funcţie de nevoi.

Reglementări de ordine interioară pot prevedea modul de asigurare a pazei sediului. dotarea cu mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor. cum ar fi sistemul de siguranţă şi de alarmare pentru prevenirea pătrunderii persoanelor neautorizate. Resursele financiare se constituie. În încăperi se află mobilierul adecvat muncii respective (birouri. a sustragerilor sau a incendiilor. Resursele financiare Autorităţile executive au nevoie. arhiva. În unele situaţii încăperile pot primi o destinaţie specială – de pildă.pildă. fişete). iluminatul de siguranţă. documentele secrete. precum şi un cont bancar. de regulă. a condiţiilor de iluminat – natural sau artificial – a unei bune izolări fonice. deplasarea inutilă a personalului propriu. echipamentul de dactilografiat. computer. precum registratura. cu respectarea unui anumit volum al încăperii. 3. ceea ce permite o anumită 347 . din bugetele alocate de stat sau de colectivităţile locale în beneficiul autorităţilor respective care au un plan propriu de cheltuieli. telefax). accesul publicului. telefon. pentru desfăşurarea eficientă a activităţii lor – pe lângă cadrul legal bine definit şi de un personal temeinic pregătit – de existenţa unor mijloace materiale şi a unor resurse financiare. biroul primirilor în audienţă. prelucrării şi transmiterii informaţiilor (calculator. Suprafaţa medie locativă este de 3-6 mp de funcţionar. etc. fără să greveze bugetul public sustrăgând valori care ar putea fi utile în alte sectoare ale vieţii publice. mijloacele tehnice necesare primirii. astfel constituite încât să corespundă nevoilor reale ale administraţiei. casieria – necesitând amenajare specială. situaţiile de avarii şi modul de intervenţie etc. de multiplicare a documentelor etc. cât şi limitarea accesului publicului în mod strict numai la acele servicii specializate relaţiilor exterioare.

Desigur. aceasta nu exclude posibilitatea ca în mod parţial ori chiar în totalitate autoritatea să realizeze şi venituri proprii (de pildă.independenţă în modul de dispunere asupra fondurilor existente. contribuind la realizarea de economii. din impozitele şi taxele locale) care să-i acopere cheltuielile financiare în modul de efectuare a plăţilor pentru diverse cheltuieli. prevenind risipirea resurselor. ceea ce poate conduce la o activitate optimă sub aspectul costurilor scăzute ale serviciilor administrative. Capitolul 11 Activitatea administraţiei publice Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice de organizare a executării legii şi a celorlalte acte normative se 348 .

aceste acte având caracter de autoritate. prin care organizează executarea şi se execută în concret legea. Complexitatea atribuţiilor administraţiei a crescut. Corespunzător. 1992. I. pag. În primul caz. autorităţile administraţiei publice adoptă/ emit acte de autoritate (hotărâri. În al doilea caz. Negoiţă –Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ. .trecerea unor bunuri în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale. a crescut şi numărul de acte administrative şi operaţiuni material administrative prin care se realizează aceste atribuţii. 6 349 .deconcentrarea serviciilor publice. încheind contracte sau executând operaţiuni material-administrative. fiind determinate de: . administraţia publică se înfăptuieşte în conformitate 189 A. trăsăturile. dispoziţii). Actele administrative 1.aplicarea principiilor autonomiei şi a autonomiei financiare. . Noţiunea. ea se situează pe poziţia de executant al serviciilor publice către comunitate. administraţia pierde votul de comandă. Editura Lumina Lex. Bucureşti.realizează printr-o activitate cu caracter executiv-dispozitiv şi printr-o activitate de prestaţiune în cadrul diferitelor servicii publice189. regimul juridic şi clasificarea actelor administrative Sfera şi definiţia actelor administrative Concepută ca activitate îndeplinită de anumite autorităţi.

16-21 191 I. Editura Ştiinţifică. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. independent de existenţa unei manifestări de voinţă în acest scop. făcute în exercitarea funcţiei executive a autorităţilor publice. II. pag. grupate sub denumirile de „act de drept administrativ” sau „acte administrative”. 1959. Editura Rosoprint. Operaţiunile materiale administrative cuprind acele fapte materiale care nu concretizează o voinţă juridică dar care sunt necesare pentru emiterea. considerându-se că aceasta indică apartenenţa actului la administraţia de stat191. 28 192 R. legea fiind cea care le atribuie efecte juridice. Bucureşti. Faptele materiale juridice determină naşterea. în scopul de a produce efecte juridice. 217 350 . prin fapte materiale juridice şi prin operaţiuni materiale administrative. prin acte administrative cu caracter normativ sau individual. în prezent specialiştii în drept public folosesc terminologia de „acte administrative”193. pag. Drăganu – Actele de drept administrativ. dorinţa de a defini noţiunea de act administrativ a dat naştere la mai multe formulări terminologice. Ionescu – Drept administrativ. Cluj-Napoca. Această terminologie a fost criticată încă de la promovarea sa192 iar. Denumirea de „acte de drept administrativ” s-a propus în ideea evocării mai clare a regimului elaborării actelor organelor administraţiei de stat190. 1970. Editura Didactică şi Pedagogică. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. 2004. vol. adoptarea sau executarea actului administrativ. Actele administrative constituie principala formă juridică a activităţii autorităţilor administraţiei publice.şi în baza legii. Actele administrative sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral. pag. În literatura juridică. a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţe de constrângere a statului. Bucureşti. 190 T.

Nicu – Drept administrativ. Pe de altă parte. Bucureşti. 279. I. Editura Rosoprint. ClujNapoca. în scopul de a produce 193 I. Editura Lumina Lex. Alexandru – Administraţia Publică. 2002. pag. A. actele de drept administrativ au fost definite ca fiind actele juridice unilaterale emise în cadrul activităţii executive ale autorităţii publice în calitatea lor de subiect special investit cu atribuţia de realizare a puterii de stat194. I. Editura Themis – Fundaţia Europeană Tituşescu. decizii. 2002. Nedelcu. etc. autorizaţii. Bucureşti. pag. vol. în principal autorităţi ale administraţiei publice. care permit stabilirea provenienţei actului administrativ şi determinarea caracterului său normativ sau individual. dispoziţii.. ar conduce la aparenţe. pag.Disputa de ordin terminologic nu se mai justifică faţă de dispoziţiile Constituţiei României. Drăganu – Formele concrete de activitate ale organului statului. ale Legii contenciosului administrativ şi ale Legii administraţiei publice locale. 234-240. I. Editura Lumina Lex. 2002. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. 2004. ordine. de regulă. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. pag. Editura Ştiinţifică. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti 1965. regulamente. În literatura juridică au fost formulate mai multe definiţii ale actului administrativ. V. pag. pag. Într-o opinie prezentată sintetic. 21-24. II. Craiova. 470. diferenţele rezultând din sfera de cuprindere şi din modul de prezentare. limitându-se la actele cu caracter normativ şi excluzând pe cele cu caracter individual. apreciem că folosirea termenului de „acte de drept administrativ”. care consacră sintagma de „act administrativ”. L. legislaţia foloseşte. Astfel. Editura All Bek. s-a apreciat că actele de drept administrativ pot fi definite ca manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. Desigur. că sfera acestor acte este mai restrânsă. 83-84 194 T. Bucureşti. 2002. 29 351 . II. vol. care nu diferă esenţial în ceea ce priveşte conţinutul. denumirile concrete ale actelor administrative: hotărâri.

vol. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. care emană de la autorităţile administraţiei publice prin. În sfârşit. în temeiul puterii publice195. Fără a face o analiză a modurilor de definire a actului administrativ prezentate mai sus. pe baza şi în executarea legii. 2004. o definiţie care impune prin conciziune înţelege prin actul administrativ acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. 24 198 Legea contenciosului administrativ nr.12.12. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. pag.L. Editura Themis. Cluj-Napoca. Termenul de act administrativ este reglementat şi de noua Lege a contenciosului administrativ care în mod concis îl defineşte ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. Bucureşti. a unei autorităţi administrative. 287 196 I. 279 197 A. voinţa juridică fiind supusă regimului juridic administrativ196. Editura Accent. În concepţia noastră. 2002. actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă juridică expresă. A. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. apreciem că ele exprimă în esenţă trăsăturile actelor administrative şi regimul juridic al acestor acte. N. Semnificaţia acestei 195 R. 554/2. publicată în Monitorul Oficial nr. actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă juridică.2004. se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii. sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti197. 1154/7. în realizarea puterii publice. emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii”198. care se nasc. Nedelcu.2004 352 . Petrescu. prin care se formează o situaţie juridică referitoare la un drept recunoscut de lege. Într-o altă opinie. II Editura All Beck. pag. Nicu – Drept administrativ. 2004. pag.efecte juridice. Craiova. – Drept administrativ.

pag. S-a apreciat că acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice. acestea extinzându-se şi asupra actelor emise de alte autorităţi publice decât cele care aparţin administraţiei. acestea variind în funcţie de nivelul ierarhic al organului administraţiei publice de la care emană actul. 52 din Constituţia revizuită. realizate de organele administraţiei de stat dar care nu fac parte din administraţia de stat şi anume: contractele. Trăsăturile actelor administrative Chiar dacă există o varietate de opinii referitoare la noţiunea de act administrativ. pe care le vom prezenta în continuare. Actul administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia dar este forma juridică cea mai importantă. ca fiind conformă şi cu art. operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile tehnic productive199. pe de altă parte. Există o diferenţiere în ceea ce priveşte ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administraţiei publice. Bucureşti. 222 353 . La organele de la baza sistemului organizării administraţiei publice au o pondere mai mare operaţiunile materiale administrative şi cele tehnice iar pe măsură ce urcăm 199 R. pe de o parte.definiţii reprezintă importanţa sub aspectul actelor supuse controlului de legalitate. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat. Din definiţiile prezentate se pot desprinde trăsăturile actului administrativ. 1970. Editura Didactică şi Pedagogică. precum şi de operaţiunile materiale administrative. Ionescu – Drept administrativ. acestea cuprind elemente comune în ceea ce priveşte delimitarea actului administrativ de celelalte acte juridice ale organelor administraţiei de stat. a) Actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice.

Trăilescu . pag. A. I.L. Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie neîndoielnică.Unele considerente referitoare la raporturile dintre autorităţile administraţiei publice în actele acestora. Craiova. Nedelcu. în Dreptul nr. b) Actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. adică să aibă animus negati contrahendi iar să nu fie jocandi causa201. Caracterul expres al manifestării de voinţă este determinat de regimul de putere publică în care se emit actele administrative. Actul administrativ este emis în regim de putere publică. Bucureşti. Nicu – Drept administrativ. 43 201 A. adică de a da naştere. Editura Themis. Editura All Beck. actul administrativ antrenează în mod independent producerea unor efecte juridice. Editura Lumina Lex. actul administrativ se deosebeşte de alte acte juridice cu caracter unilateral al organelor administraţiei publice. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. 2002. pag. pag. Potrivit acestei trăsături. c. 1011/1995. În acest fel. 29. II. 1999. spre deosebire de operaţiunile administrative care nu produc efecte juridice202. Alexandru – Administraţia Publică. actul administrativ apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice de a produce în mod direct efecte juridice. Actul administrativ concretizează voinţa autorităţilor administrative ca subiect de drept învestit cu 200 A.spre organele din vârful organizaţiei. a unei păreri sau sentiment. ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative200. să aibă drept scop producerea în mod direct de anumite efecte juridice. Bucureşti. Actul administrativ nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. pag. vol. Prin această trăsătură. 179 202 I. 487 354 . 2004.

Elementul central al acestui regim juridic îl reprezintă legalitatea. Editura Rosoprint. 2004. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Totodată. Petrescu – Drept administrativ. pag. la care ne vom referi în continuare. 290 204 A. N. Editura All Beck. modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte205. fiind emise pe baza şi în vederea executării dispoziţiilor legale în vigoare. actul administrativ este obligatoriu pentru organul emitent atâta vreme cât el nu a fost abrogat. Regimul de putere nu exclude ci permite exercitarea controlului de legalitate exercitat asupra actelor administrative. Din această trăsătură rezultă obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din oficiu. Obligativitatea actului administrativ se referă la toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiilor respective. Bucureşti. Cluj-Napoca. vol. ea este o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative. Cluj-Napoca. revocat sau anulat cât şi pentru organele administrative superioare organului emitent. Editura Accent.putere publică203. forţa juridică şi regimul juridic al actului administrativ. în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora204. II. 40 205 I. pag. Regimul juridic al actelor administrative Analiza regimului juridic al actelor administrative vizează aspecte referitoare la procedura de emitere a acestor acte. vol. 203 R. S-a apreciat că prin regim juridic vom înţelege un ansamblu de reguli de fond şi de formă care conturează „personalitatea” actelor administrative în circuitul juridic. 30 355 . II. 2002. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de reguli ce guvernează formarea. Într-o altă opinie. pag. 2004. condiţiile de validitate a actului administrativ.

semnifică faptul că autorităţile administraţiei sunt ţinute. Bucureşti. cu Ordonanţele de Guvern şi toate celelalte acte normative care au forţă juridică superioară actului analizat. 1996.a.C. Principiul legalităţii în doctrina românesc a fost analizat diferit. legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate iar oportunitatea este un element al legalităţii şi nu o condiţie de valabilitate distinctă. pag. b. În toate cazurile legalitatea actului administrativ reprezintă cel puţin conformitatea actului respectiv cu legea fundamentală. de a se conforma legii sau. corespondenţa permanentă a acesteia cu evoluţia realităţilor administrative iar nerespectarea acestei condiţii poate atrage nulitatea actului administrativ207. pag. Legalitatea este o condiţie de valabilitate a actului administrativ. analiza legalităţii şi oportunităţii se va face având în vedere activitatea reglementată. Actele administrative cu caracter normativ îmbracă numai forma 206 A. Editura Lumina Lex. S-a mai apreciat că oportunitatea este o condiţie de valabilitate specifică deciziei administrative. Legalitatea actului administrativ. în corelaţie cu oportunitatea. L. legalităţii. J. care este apreciată ca o garanţie de respectare a legalităţii.G. care constă în actualitatea. De Laubadere.J. Gaudemet – Traite de droit administratif. mai exact. Paris. 470 356 . Alexandru – Administraţia Publică. organul emitent. După un curent de gândire (şcoala de la Cluj). După alţi autori (Şcoala de la Bucureşti). 593 207 I. în deciziile pe care le iau. cu legile adoptate de Parlament. I. 1996. Forma actului administrativ. În cele mai multe cazuri actele administrative îmbracă forma scrisă. Venezia.D. alături de oportunitate. forţa juridică a actului administrativ. adică unui ansamblu de reguli de drept de ranguri şi conţinuturi diferite206. 1999.. Desigur faţă de multitudinea actelor administrative emise.

în condiţiile legii.verificarea legalităţii actului în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis. 2 şi 106. privind administraţia publică locală. publicată în Monitorul Oficial. Actele normative cu caracter individual îmbracă şi forma orală. în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. 13 din Constituţia revizuită este limba română209. alin. . Editura Didactică şi Pedagogică. 51. 215/2001. alin.limba de redactare a actului care. fiind obligatorie publicarea lor. 767/31. de regulă. 233 209 Constituţia României. revizuită.necesitatea cunoaşterii exacte şi complete a conţinutului actelor.71. 120. .necesitatea executării şi respectării dispoziţiilor actului de către cei care cad sub incidenţa lui. 1970.scrisă.realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv208. 2 din legea fundamentală şi ale art. alin.2003 357 . . Forma scrisă a actelor administrative este necesară pentru următoarele considerente: . Ionescu – Drept administrativ. nr. 8 din Legea nr. faţă de dispoziţiile art. . De forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte elemente de concretizare exterioară ale actului: . Bucureşti. Forma scrisă reprezintă o condiţie de valabilitate a actului. ea fiind impusă ad validitatem şi nu ad probationem.10. pag. hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ se 208 R. în conformitate cu dispoziţiile art. Cu toate acestea.existenţa unui mijloc de probă în caz de litigiu.

04. 29 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public se dispune că refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează212. art. 175 din Codul de procedură fiscală dispune că decizia prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actul administrativ jurisdicţional. motivarea în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului se face prin note de fundamentare. . republicată. publicată în Monitorul Oficial. Ne alăturăm autorităţilor care susţin necesitatea de a se reglementa obligativitatea motivării tuturor actelor normative.08. prin dispoziţiile art. 210 Legea nr.2001 358 . De asemenea. 22 din Legea nr. 544/2001. această obligaţie fiind reglementată pentru anumite acte 211 administrative.10.motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează intervenţia actului respectiv. Totuşi. 215/2001 privind administraţia publică locală. privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 204/23.2004 212 Legea nr. iar în cazul celorlalte acte normative prin referate. în dreptul nostru nu există o obligaţie generală privind motivarea actelor administrative.aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective210. . prin legi speciale . 663/23.2001 211 Legea 204/2000. privind normele de tehnică legislativă publicată în Monitorul Oficial 777/25. regulă care va fi cuprinsă în viitorul Cod de procedură administrativă.potrivit art. Astfel. nr.

distingem categorii de forme procedurale: . pag. 2002. conforme).forme procedurale concomitente cu emiterea actului. referatele. în doctrina de specialitate s-a apreciat că. Bucureşti. Editura Lumina Lex. Bucureşti. Dintre operaţiunile procedurale emiterii actului administrativ probleme teoretice şi practice au ridicat avizele şi acordul. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. 100 359 . De regulă. concomitent sau posterior. 56. Acordul exprimă acceptul pe care un organ public îl dă altui organ. II. etc. Forţa juridică a actelor administrative se fundamentează pe prezumţia relativă că acestea au fost emise cu respectarea 213 A. indiferent de categoria căreia îi aparţine (facultative. exprimând o dublă voinţă juridică. Pentru formele procedurale prealabile emiterii actului administrativ are relevanţă acordul prealabil. În funcţie de momentul în care intervin.) sunt operaţiuni material-administrative care nu produc efecte juridice. Forţa juridică a actelor administrative. formele procedurale prealabile (propunerile. d. Procedura de elaborare a actului administrativ. vol. 2002.forme procedurale ulterioare emiterii actului. procesele verbale. acestea nu sunt acte administrative de sine stătătoare. în vederea emiterii de către ultimul a unui act administrativ. V. Potrivit momentului care intervine. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Chiar dacă au unele asemănări cu actele administrative. dar care sunt necesare elaborării actului administrativ.forme procedurale anterioare emiterii actului. . ci doar operaţiuni administrative foarte importante213.c. Editura All Beck. . pag. acordul poate fi prealabil. rapoartele. apreciindu-se că actele emise în baza lui sunt „acte administrative complexe”.

chiar prin Constituţie se prevede obligativitatea publicării în Monitorul Oficial (decrete ale Preşedintelui. e. de regulă se face de către organul emitent (retractare). arătăm că legislaţia şi doctrina majoritară au fundamentat teza potrivit cu care actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor iar cele individuale de la datat comunicării. care. . hotărâri de Guvern) chiar dacă acestea au caracter individual. Forţa juridică a diferitelor acte administrative este condiţionată de mai multe elemente: . se impune analizarea a trei aspecte: momentul de la care actul administrativ produce efecte. J. Referitor la efectele actelor juridice. Rivero. 2000.locul organului emitent în sistemul organelor administraţiei publice. Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute. Fără a intra în detalii. Efectele actelor administrative. Prezumţia de legalitate este asociată cu alte prezumţii: prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate. respectiv cu caracter individual sau cu caracter normativ. Paris. Există şi excepţii prin care.categoria de act. întinderea efectelor produse de actele administrative şi încetarea efectelor actelor administrative. subînţelege condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei. de organul ierarhic superior 214 J. Prezumţia de legalitate. Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare. 107 360 . denumită şi prezumţia de conformitate cu dreptul214. pag. legii şi actelor juridice emise în baza legii. Waline – Droit administratif precis.tuturor condiţiilor cerute de Constituţie şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară actelor emise. .natura organului emitent.

aceste clasificări vor trebui reconsiderate faţă de dispoziţiile art. Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate există mai multe variante de clasificare a actelor administrative. După întinderea efectelor pe care le produc se delimitează: . .acte emise de organele administraţiei de stat. care cuprind reglementări de principiu cu caracter obligatoriu. 2. 554/2. modifică sau desfiinţează drepturi în serviciu uneia sau mai multor persoane dinainte determinate215. b. a. Vom prezenta în continuare câteva dintre clasificările făcute în literatura de specialitate. care defineşte actul administrativ şi asimilează unele contracte încheiate de autorităţile publice actelor administrative. 215 ale R.(revocare) ori de către instanţele judecătoreşti (anulare). b din Legea contenciosului administrativ nr. . care se aplică unui număr nedeterminat de persoane.acte emise de autorităţile autonome administraţiei publice locale. Desigur.12.actele normative cu caracter individual care sunt manifestări de voinţă. 2004. . N. După categoria organului emitent: .actele administrative cu caracter normativ.acte care emană de la alte organe de stat. De asemenea. 292 361 .2004. actul administrativ poate fi abrogat printr-un act normativ cu putere egală sau superioară. Editura Accent. în funcţie de diferite criterii şi potrivit modului de organizare al administraţiei în diferitele etape de dezvoltare economico-socială. Cluj-Napoca. lit. care creează. pag. Petrescu – Drept administrativ.

acte administrative prin delegare216. Fără a analiza aceste clasificări. 2002.acte care emană de la persoane private. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. 1929.12. pag. 376. care sunt acte unilaterale. V. pag. prin care actele administrative erau împărţite în acte administrative de autoritate. . Această delimitare are în vedere atât clasificări existente în doctrină. vol. 88 362 . Bucureşti. cu caracter individual sau normativ emise de autorităţile publice ale administraţiei publice în vederea executării ori a organizării executării legii. Teodorescu – Tratat de drept administrativ. vol.contractele încheiate de autorităţile publice care sunt asimilate actelor administrative. 38 217 A. 554/2. Bucureşti.actele administrativ-jurisdicţionale emise de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. c şi d din Legea nr. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Editura All Beck. 2.acte administrative de autoritate. 2003. . Editura Naţional. pag. acte normative de gestiune şi acte administrative cu caracter jurisdicţional217. II. Procedura emiterii/adoptării actelor administrative 216 A. cât şi dispoziţiile art. lit. în baza împuternicirii date de lege ori de organele administraţiei. Bucureşti. - 2. în funcţie de puterea actului administrativ şi de regimul juridic aplicabil. care nu în toate cazurile au o importanţă practică vor formula o nouă clasificare. Potrivit acestei clasificări actele administrative se împart în următoarele categorii: .2004 privind contenciosul administrativ. I. .

de a iniţia. de referatul sau de raportul întocmit de către instituţia sau de compartimentul de specialitate din aparatul propriu. şi să comunice avizele sau. Proiectele de acte administrative cu caracter individual se adoptă/emit din oficiu. Actele juridice care nu respectă cerinţele de fond sau de formă prevăzute de lege sunt lovite. După primirea avizelor şi soluţionarea eventualelor observaţii şi propuneri formulate. să examineze proiectul. obligaţia.Persoanele administrative218 au dreptul ori. adoptarea se face cu majoritatea prevăzută de lege. emite/adopta ori încheia acte juridice. promovarea. la cerere. instituţie publică şi serviciu public. Procedura privind exercitarea dreptului la petiţionare se 218 Noţiunea de persoană administrativă în acest curs desemnează: autoritate publică. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ va fi însoţit. după caz. apărarea sau restabilirea unui drept legal recunoscut ori a unui interes legitim. Procedura de emitere a actelor administrative prin exercitarea dreptului la petiţionare Prin petiţie se urmăreşte dobândirea. de o notă de fundamentare. potrivit competenţei legale care le revin. observaţiile. Persoanele administrative care au primit proiectul au obligaţia. propunerile şi opiniile formulate . exercitarea. după caz. de nulitatea absolută sau de nulitate relativă ori sunt considerate inexistente. proiectul se supune adoptării/emiterii persoanei administrative competente. recunoaşterea. sau după caz. după caz. prin prisma specialităţii lor. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se transmite persoanei administrative interesate şi celor stabilite de lege. precum şi de avizele de specialitate. 363 . Opiniile contrare se consemnează separat. după caz. ca în termenul legal sau în cel stabilit de iniţiator. personal sau public. În cazul persoanelor administrative colegiale. recomandările.

adresate de cei interesaţi persoanei administrative competente. exclusiv în nume propriu. în condiţiile legii. Persoanele administrative sunt eliberate de orice obligaţii în situaţia în care petiţia este vădit netemeinică sau în cazul în care persoanele administrative au răspuns la o petiţie având acelaşi obiect. în mod obligatoriu. cuprinse în scrisori ori prezentate în audienţe şi consemnate în scris sau transmise prin mijloace electronice. să soluţioneze petiţiile şi să comunice în scris răspunsurile în cel mai scurt timp. să verifice. Petiţiile nesemnate nu se iau în considerare. Prin cerere se solicită recunoaşterea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim cu caracter personal sau public. Petiţiile pot fi adresate personal de cei interesaţi ori prin reprezentanţi sau prin orice alt mijloc de comunicare. de ordin general. Persoanele administrative au obligaţia să primească. Petiţiile vor fi însoţite de acte doveditoare necesare în susţinerea lor. propunere sau oricare altă formă specifică dreptului de petiţionare. Prin reclamaţie se solicită restabilirea unui drept subiectiv sau interes legitim cu caracter personal care a fost încălcat. reclamaţie.declanşează prin petiţii formulate în nume propriu. 364 . obiectul petiţiei şi vor fi motivate legal. Prin sesizare se solicită restabilirea unui drept sau interes legitim. fără a depăşi 30 de zile de la înregistrarea lor. Petiţia poate îmbrăca forma de cerere. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii. Răspunsurile vor viza. încălcat. pe solicitant. exceptând cazul când semnalează încălcări ale legii. să examineze. sesizare. Prin propunere se urmăreşte realizarea unor acţiuni de interes general de către persoana administrativă competentă.

de regulă. Petiţionarul este în drept să renunţe la solicitarea sa şi după emiterea/adoptarea actului administrativ sau luarea măsurii care face obiectul petiţiei. domiciliul/sediu. Petiţia se redactează. d) semnătura petiţionarului sau a reprezentantului său legal. afară de cazul în care legea mai indică (şi) altele: a) nume. Petiţia va cuprinde. de regulă. exclusiv în nume propriu sau al colectivităţii pe care o reprezintă. Petiţionarul îşi exercită dreptul de petiţionare. de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau socotite utile de către solicitant. Petiţiile greşit adresate vor fi trimise în termen de până la 5 zile de la înregistrare persoanei administrative competente. 365 . de îndată. În această situaţie. b) obiectul detaliat al solicitării şi justificarea acesteia.Persoana administrativă este obligată să primească şi să înregistreze petiţia de îndată. Petiţiile pot fi formulate personal şi oral numai în cadrul audienţelor. Aceste petiţii vor fi evidenţiate într-un registru special. Petiţia va fi însoţită. Persoana administrativă competentă are obligaţia să informeze. se va elibera dovada înregistrării lor. indicând adresa unde urmează să primească răspunsul. În cazul petiţiilor depuse personal. ori de luare a măsurii pretinse. Petiţionarul poate renunţa la solicitare înainte de emiterea/adoptarea actului administrativ. după caz. cu excepţia cazului în care actul sau măsura se dispune din oficiu. prenume/denumire. următoarele elemente. pe cei interesaţi asupra condiţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească petiţiile formulate. dacă este cazul. după caz. e) data întocmirii (solicitării) petiţiei. c) împuternicirea dată reprezentantului legal. sub semnătură. în limba română.

în limitele şi potrivit condiţiilor prevăzute de lege. În asemenea cazuri petentul va da o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de Codul penal. la termenele.persoana administrativă va trebui să revoce actul sau măsura la care s-a renunţat. concomitente sau ulterioare momentului emiterii/adoptării actului. emiterii/ adoptării actelor administrative Categorii de formalităţi procedurale În situaţiile prevăzute de lege. poate cere persoanei administrative punerea la dispoziţie a unor informaţii. precum şi orice altă informaţie de interes public. cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. A) Formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ 366 . Renunţarea poate fi făcută numai în scris. cu excepţia cazurilor în care actul produce efecte şi faţă de terţi sau serveşte interesul public. dacă prin lege nu se interzice accesul la documentele respective. Formalităţi procedurale necesare. Participanţii la procedura administrativă au obligaţia de a coopera cu persoanele administrative la rezolvarea petiţiilor. dacă este cazul. emiterea/adoptarea actului administrativ poate fi supusă unor condiţii procedurale anterioare. date sau documente pe care aceasta le deţine şi care au legătură cu solicitarea sa. Petiţionarul va fi obligat. 3. să suporte eventualele daune ocazionate de actul de renunţare. Aceste formalităţi vor fi îndeplinite în succesiune. Orice persoană care are un drept sau un interes legitim personal. Situaţiile negative nu trebuie dovedite şi nici probate.

Sunt formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ: avizul, acordul prealabil şi propunerea/proiectul. Avizul reprezintă opinia de specialitate, solicitată de persoana administrativă competentă să emită/adopte actul administrativ, cu privire la necesitatea şi oportunitatea emiterii/adoptării şi la conţinutul actului. Avizele nu se pot solicita persoanelor administrative ierarhic superioare emitentului. Revocarea avizului ulterior actului administrativ emis/adoptat cu respectarea lui nu influenţează valabilitatea actului administrativ. Avizele sunt: facultative, consultative şi conforme. Avizele sunt facultative atunci când persoana administrativă, care emite/adoptă actul nu este obligată să le solicite. În cazurile în care avizul a fost solicitat şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia. Avizele sunt consultative atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le solicite dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea actului administrativ. Avizele sunt conforme, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat atât să le solicite cât şi să le respecte. Acordul prealabil reprezintă consimţământul unei persoane administrative determinate, cu privire la emiterea/adoptarea în viitor a unui act administrativ, de către o altă persoană administrativă. Emiterea/adoptarea actului administrativ, fără acordul prealabil prevăzut de lege, atrage nulitatea actului administrativ. Actul administrativ este valabil în cazul în care acordul prealabil sau refuzul emiterii sale nu au fost comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege. Propunerea reprezintă operaţiunea pregătitoare prin care este sesizată o persoană administrativă în vederea luării unei măsuri.

367

Proiectul reprezintă o propunere iniţiată de persoana administrativă privitoare la un anumit mod de rezolvare juridică a unei situaţii într-o formă apropiată sau identică cu viitorul act administrativ având un mod de alcătuire conform cerinţelor impuse de tehnica legislativă. Avizul, acordul, aprobarea/ratificarea sau confirmarea se întocmesc în scris, sub sancţiunea nulităţii. Avizele favorabile cu observaţii, avizele nefavorabile, refuzul de aprobare/ratificare, confirmare sau emitere a acordului, vor fi motivate în toate cazurile. B) Formalităţi procedurale concomitente emiterii/ adoptării actului administrativ Formalităţile concomitente emiterii/adoptării actului sunt: cvorumul, majoritatea necesară, consensul, emiterea/ adoptarea în comun, motivarea, redactarea, semnarea şi, după caz, contrasemnarea. Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ colegial. Organele colegiale lucrează legal, de regulă, în prezenţa majorităţii membrilor lor, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului este reprezentată de numărul minim de voturi necesar pentru ca actul administrativ să fie adoptat în mod valabil. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea unui act administrativ poate fi: simplă, absolută şi calificată. Majoritatea simplă reprezintă regula generală şi impune ca, pentru adoptarea actului, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Majoritatea absolută impune ca, pentru adoptarea unui act administrativ, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care compun organul colegial. Majoritatea calificată impune ca, pentru adoptarea actului administrativ, să voteze favorabil un anumit număr,
368

legal determinat, din numărul membrilor organului colegial. Acest număr va fi în toate cazurile mai mare decât majoritatea absolută. Consensul impune ca adoptarea actului administrativ să se realizeze prin acordul de voinţă al tuturor membrilor care compun organul colegial de conducere. Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele de fapt şi de drept, care justifică emiterea/adoptarea unui act administrativ. Motivarea în drept este obligatorie pentru toate actele administrative, cu excepţiile prevăzut de lege. Motivarea actului administrativ se face în temeiul notelor de fundamentare, rapoartelor, referatelor, avizelor sau alte asemenea cerinţe procedurale, întocmite de iniţiatorul actului ori de compartimentele de resort. Motivarea se aduce la cunoştinţă solicitantului la cerere, fie integral fie în rezumat ori se comunică din oficiu, în condiţiile legii. Redactarea actelor administrative se face într-un stil concis, clar şi neechivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi ortografice. La redactarea textelor normative se va utiliza forma prescriptivă, conform legii. Semnarea actului administrativ se face, după caz, de conducătorul persoanei administrative ori de către împuterniciţii acestuia, după care va avea loc înregistrarea, numerotarea, datarea şi ştampilarea actului. Semnarea actelor administrative este condiţia de formă obligatorie prin care se atestă autenticitatea acestora. Lipsa semnăturii atrage inexistenţa actelor administrative emise de organele unipersonale. Când legea prevede în mod expres, actele administrative vor fi contrasemnate de persoanele abilitate. Pentru a fi valabile, actele administrative vor purta denumirea emitentului, numărul de înregistrare, numerotarea, data, ştampila sau sigiliul şi semnăturile legale. Actele

369

administrative cu caracter normativ vor avea imprimată ştampila pe fiecare pagină. Înregistrarea şi numerotarea actelor administrative se face într-o evidenţă unică, în ordine cronologică, pe ani calendaristici şi pe categorii de acte. C) Formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ Sunt formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ: aprobarea/ratificarea, confirmarea, comunicarea sau aducerea la cunoştinţă publică, rectificarea, reconstituirea şi arhivarea. Aprobarea/ratificarea reprezintă încuviinţarea dată de o persoană administrativă ierarhic superioară cu privire la un act administrativ emis/adoptat în mod valabil de către o persoană administrativă. Confirmarea reprezintă acţiunea de validare a unui act administrativ, realizată în scopul de a-i întări forţa juridică, de a-i acoperi eventualele vicii de fond sau de formă, ori în vederea repunerii sale în executare. Actele administrative supuse confirmării produc efecte juridice numai de la data confirmării lor. Actele administrative cu caracter individual se pun în executare de la data comunicării lor persoanelor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Persoana administrativă care a emis/adoptat actul administrativ trebuie să facă dovada comunicării actului. Actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare în termen de trei zile de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în formele prevăzute de lege sau de la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul actului, cu excepţia celor pe care legea le exceptează de la publicare. În situaţia în care legea nu prevede în mod expres modalitatea de aducere la cunoştinţă publică, persoana administrativă care a emis/adoptat
370

actul administrativ are obligaţia să-l aducă la cunoştinţa celor interesaţi, într-una din următoarele forme: a) afişare la sediul emitentului; b) publicare într-un cotidian central sau local de largă circulaţie; c) prin orice alte mijloace de publicitate prevăzute sau permise de lege. Rectificarea este operaţiunea de îndreptare a erorilor materiale din înscrisurile administrative. Rectificarea poate avea ca obiect erori materiale, omisiuni sau menţiuni greşite din înscrisurile administrative. Rectificarea înscrisurilor administrative care, au produs schimbări în statutul civil al persoanelor fizice, operează în condiţiile legii. Reconstituirea este operaţiunea de refacere a unui înscris administrativ. Înscrisurile administrative sunt supuse regimului juridic al arhivării. Arhivarea reprezintă operaţiunea de: evidenţă, inventariere, selecţionare, păstrare, şi folosire a înscrisurilor administrative create sau deţinute de persoanele administrative.

4. Efectele juridice ale actelor administrative
A) Intrarea în vigoare a actelor administrative Actele administrative se pun în executare de la data aducerii lor la cunoştinţă sau la o altă dată indicată de ele, în formele prevăzute de lege. În situaţia în care legea impune aprobarea sau confirmarea ulterioară a actului administrativ, aducerea la cunoştinţă se face numai după primirea aprobării sau confirmării. Dacă aprobarea sau confirmarea actului administrativ nu sunt comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege, iar documentaţia depusă este completă, persoana administrativă îl va putea aduce la cunoştinţă, ceea ce permite punerea actului administrativ în executare.
371

B) Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative Actele administrative produc efecte juridice până în momentul ieşirii din vigoare sau al desfiinţării, prin anulare sau revocare, potrivit legii. Actele administrative pot fi abrogate, anulate, revocate suspendate, modificate ori completate. Abrogarea reprezintă situaţia de încetare definitivă a efectelor actului administrativ prin emiterea/adoptarea unui nou act administrativ. După modul în care se dispune, abrogarea poate fi expresă sau implicită iar, după întinderea efectelor pe care le produce, aceasta poate fi totală sau parţială. Prevederile cuprinse într-un act administrativ anterior cu caracter normativ contrare unei noi reglementări având aceeaşi forţă juridică sau o forţă superioară se socotesc abrogate implicit. Abrogarea totală se dispune, de regulă, printr-o dispoziţie expresă cu menţionarea elementelor de identificare ale actului abrogat: tipul, numărul, data şi locul publicării sau aducerii acestuia la cunoştinţă publică. În cazul abrogării parţiale în actul de abrogare vor fi menţionate şi textele a căror aplicare încetează. Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor. Actul administrativ abrogat parţial rămâne în vigoare prin dispoziţiile rămase neabrogate. Abrogarea unui act administrativ are întotdeauna caracter definitiv. Este interzis ca prin abrogarea unui act administrativ să se repună în vigoare actul administrativ iniţial anterior desfiinţat. Anularea reprezintă sancţiunea aplicată actelor administrative emise/adoptate cu încălcarea legii şi constă în lipsirea acestora de efectele juridice în vederea cărora au fost emise/adoptate. Anularea poate privi atât actele administrative
372

cu caracter normativ cât şi cele cu caracter individual. Cauzele anulării pot viza legalitatea şi/sau oportunitatea actului administrativ. Cauzele anulării pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/adoptării actelor, după caz. Anularea se dispune de persoana administrativă ierarhic superioară, de autorităţile de inspecţie sau control, de cele cu activitate administrativ-jurisdicţională stabilite de lege, ori de instanţele judecătoreşti, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege. Actele de anulare desfiinţează efectele actelor administrative anulate, atât pentru trecut cât şi pentru viitor. Modificarea este operaţiunea juridică prin care se schimbă parţial conţinutul unui act administrativ. Modificarea poate fi determinată, după caz, de schimbarea stării de drept sau a stării de fapt, avute iniţial în vedere la adoptarea/emiterea actului administrativ. Modificarea unui act administrativ cu caracter normativ se face, de regulă, de către emitentul actului. Actul administrativ cu caracter normativ poate fi modificat şi printr-un act cu forţă juridică superioară, conform procedurii specifice acestuia din urmă. Pe data intrării în vigoare a actului modificator, dispoziţiile acestuia se integrează în actul modificat, înlocuind dispoziţiile care au fost schimbate. Modificarea poate fi expresă sau implicită. Modificarea este expresă în situaţiile în care noul act juridic exprimă în mod explicit, voinţa de a schimba un act administrativ în vigoare. Modificarea este implicită atunci când rezultă din reglementarea diferită dată aceloraşi probleme printr-un act ulterior. Nu pot face obiectul modificării sau desfiinţării de către emitent următoarele categorii de acte administrative individuale: - actele care au intrat în circuitul civil;

373

- actele care produc efecte juridice garantate de lege sub aspectul stabilităţii; - actele jurisdicţionale; - actele care au fost executate material; - actele pe care legea le exceptează în mod expres de la modificare sau desfiinţare. De asemenea, nu pot fi supuse modificării sau desfiinţării actele individuale care au dat naştere la drepturi, libertăţi şi interese legitime. Revocarea este operaţiunea juridică prin care persoana administrativă autoarea actului, îşi retrage propriul act. Cauzele care determină revocarea actelor administrative pot viza legalitatea sau oportunitatea actului. Revocarea actelor administrative poate interveni pentru cauze anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/ adoptării lor. În situaţia în care cauzele revocării sunt anterioare sau concomitente emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării au caracter retroactiv. Dacă revocarea intervine pentru cauze ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării se produc numai pentru viitor. Actele administrative cu caracter normativ şi individual sunt, de regulă, revocabile. Suspendarea este operaţiunea juridică prin care încetează, în mod vremelnic, efectele juridice ale actelor administrative. Suspendarea actelor administrative poate avea loc din oficiu sau la solicitare, în condiţiile legii. Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de următoarele subiecte de drept: a) de persoana administrativă emitentă; b) de persoana administrativă ierarhic superioară; c) de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale stabilite prin lege; d) de instanţa judecătorească;

374

Suspendarea poate opera şi de drept, în temeiul unei prevederi legale. Suspendarea intervine în cazuri excepţionale, atunci când există suspiciuni cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului, precum şi, în mod obligatoriu, în cazurile expres prevăzute de lege. În cazurile în care suspiciunile privind legalitatea actului administrativ nu se confirmă, acesta va fi repus în vigoare sau în executare, după caz. În cazurile în care se stabileşte cu certitudine nelegalitatea sau neoportunitatea actului administrativ suspendat, se va dispune desfiinţarea sa, prin revocare sau anulare. Completarea actelor administrative constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii normative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte, care se adaugă elementelor structurale existente. Executarea actelor administrative Actele administrative sunt executorii de drept de la data aducerii lor la cunoştinţă. Ele pot fi executate silit asemenea oricărui titlu executoriu. Dacă prin lege se prevăd alte termene de intrare în vigoare sau posibilitatea exercitării unei căi de atac, actele administrative pot fi executate numai după expirarea acestor termene sau după respingerea căii de atac. Actele administrative individuale se pun în executare din momentul comunicării lor către cei interesaţi atunci când ele au fost emise în beneficiul acestora. Punerea în executare a actelor administrative se realizează de către persoana administrativă emitentă, prin structurile sale organizatorice sau, după caz, de agenţi anume abilitaţi, în condiţiile legii, iar executarea se face de către subiectele de drept legal obligate, cărora le este destinat actul. Împotriva modului de executare se poate exercita calea de atac în faţa persoanei administrative emitente, a celei superioare ierarhic sau a altor autorităţi competente, în
375

Bucureşti 1934. aplicarea principiilor autonomiei locale şi administrarea domeniului public şi privat al localităţilor implicând încheierea unor acte în care autoritatea publică. II Editura All Beck. 296 C. Bucureşti. alin. 4 chiar termenul de „contract administrativ”. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. Legea nr. prezentând contractele încheiate de entităţile publice pentru administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. Indiferent de categoria actelor în care sunt incluse aceste contracte.condiţiile legii. G. Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căii de atac este obligatorie de către cel ce recurge la utilizarea ei cât şi în cazurile sau ordinea expres prevăzute de lege. Doctrina de specialitate actuală. lit. administrării şi utilizării resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale. 2002. 2. iar în cazul unei exercitări greşite va opera din oficiu declinarea competenţei în mod corespunzător. Contractele asimilate actelor administrative Realizarea serviciilor administraţiei publice nu se poate materializa numai prin acte administrative de autoritate. ele au un rol important în procesul constituirii. 1934. nu s-a pronunţat explicit dacă acestea se încadrează în categoria actelor administrative sau a actelor de gestiune. Bucureşti. 219 220 P. c. Aceste acte au fost denumite acte patrimoniale mixte219 acte de gestiune220. vol. pag. pag. 18. enunţând în art. titulară a unui patrimoniu să participe ca simplă persoană juridică. Negulescu – Tratat de drept administrativ. care sunt contractele încheiate de autorităţile publice „asimilate actelor administrative” sau folosind în cuprinsul art. 6. pag. 98-101 376 . contracte administrative221. 146-147 221 A. 554/2004 privind contenciosul administrativ a soluţionat în parte disputa teoretică.

deşi cu unele lacune. 377 . faţă de dispoziţiile art. . referitoare la contractele administrative. 4 din lege instanţa poate.anularea acestuia în tot sau în parte. instituţia contractului administrativ a fost consacrată. În art. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Schiţată deja în doctrina juridică. . alin. Textele următoare din lege folosesc termenul de „contracte administrative”. Art.Reglementările conţinute în dispoziţiile legii nr. 554/2004 dispune că la soluţionarea litigiilor privind contractele administrative se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractelor este subordonat principiului priorităţii interesului public. . în noua reglementare privind contenciosul administrativ. Regimul aplicabil contractelor administrative în procedura de contencios administrativ este în parte diferit de cel al actelor administrative: . Cererile privitoare la un contract administrativ se vor introduce în instanţe în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere. c din lege se prevede că anumite contracte sunt „asimilate” actelor administrative. referitor la contractul administrativ dispune: . 8. 3 din Legea nr. 18.impune uneia dintre păţi îndeplinirea unei anumite obligaţii.cererile adresate instanţei referitoare la contractele administrative se taxează la valoare. alin.plângerea prealabilă în cazurile care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale. lit. Soluţionând cauza.obligă autoritatea să încheie contractul la care reclamantul este parte. 2.

prestarea serviciilor publice. vânzare. definiţie şi trăsăturile contractelor administrative Potrivit art. 554/2001.achiziţiile publice. . .punerea în valoare a bunurilor. 215/2001.suplini consimţământul unei părţi. La stabilirea obiectului contractului vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. Bucureşti. 554/2001 contractele administrative au ca obiect: . Restul dispoziţiilor procesuale referitoare la soluţionarea cazurilor privind contractele administrative sunt aceleaşi cu cele privitoare la actele administrative unilaterale. 2002. închiriere.executarea lucrărilor de interes public. contractul administrativ a fost definit ca un acord de voinţă între o autoritate publică. efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public supus unui regim de putere publică222.obligă la plata unor despăgubiri pentru daune materiale şi morale. lit. c din Legea nr. Anterior adoptării Legii nr. indicând domeniul în care pot fi încheiate contracte administrative. Editura Lumina Lex. Obiectul. 2. aflată pe o poziţie de superioritate juridică. 127 378 . concesionare. proprietate publică: . cumpărare. de către părţi. 222 - V. . Legea administraţiei publice locale. Apreciem că formulările din lege sunt generice. când interesul public o cere. prin prestarea unui serviciu public. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general. 125 din Legea nr. urmând ca obiectul fiecărui contract să fie exact determinat. şi alte subiecte de drept. pe de altă parte. pag. pe de o parte. care foloseşte termenii de administrare.

reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau alt subiect de drept autorizat de o autoritate a administraţiei publice şi un subiect de drept privat. au înţeles că se vor supune unui regim de drept public.autoritatea administraţiei publice (cel autorizat). . iar particularul le poate ceda oricărei persoane. prin clauză expresă. 2002. furnizarea de bunuri. Bucureşti.părţile. Aspecte generale privind actele administrativjurisdicţionale 223 A. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. 115 379 . pag. în baza legii sau a altor acte normative.presupune efectuarea de lucrări.soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ. contractele administrative au următoarele trăsături: . inclusiv a actelor normative emise de autorităţile administraţiei publice locale. sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite. . . prestarea de servicii de către particular în schimbul unei plăţi.Din această definiţie care este actuală chiar şi ulterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ. drepturile sau obligaţiile sale decât altor autorităţi publice. 6. este destinat să asigure buna funcţionare a unui serviciu public sau să pună în valoare un bun public. sau folosirea unui bun public de către particular cu titlu oneros. dar numai cu aprobarea administraţie publice. pe de o parte. care va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului interesului public223. . . nu poate ceda interesele.părţile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin lege. II Editura All Beck. vol.

actul va fi obligatoriu motivat226. 221 380 . .prin actul jurisdicţional litigiul se soluţionează cu forţă de adevăr legal. Editura Servo-Sat.procedura de soluţionare a litigiului este similară cele judiciare: contradictorialitate. Aceste acte juridice. .este un act administrativ cu caracter individual.este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative225. 224 V.este un act administrativ tipic din punct de vedere al organului de la care emană. sunt acte jurisdicţionale. 554/2004privind contenciosul administrativ defineşte actul administrativ-jurisdicţional ca fiind actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. iar după aspectele pe care le produc. după organul de la care emană sunt acte administrative. capătă autoritate de lucrul judecat dacă nu este atacat în justiţie. . pag. după o procedură de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. în sensul că autoritatea publică care îl emite este învestită prin lege cu soluţionarea unor litigii. Legea nr. . 1997. 88 225 I. 2003. Editura Naţional.În doctrina juridică actele administrative cu caracter jurisdicţional au fost caracterizate ca fiind actele emise de organele de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice competente să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice şi particulari224. . Iovănaş – Drept administrativ. Actul administrativ-jurisdicţional se caracterizează prin următoarele trăsături: . asigurarea dreptului la apărare. pag. Bucureşti. Arad. etc..

din Constituţie. 381 . 231 Art. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. prin intermediul reclamaţiei sau a sesizării. dar alteori este necesară o solicitare expresă adresată organelor de stat. 51. 230 Art. N. 1 din Legea nr. printre altele. Calea de atac constituie mijlocul procedural care creează posibilitatea remedierii încălcării drepturilor subiective şi a intereselor legitime în urma unor vătămări cauzate de către autorităţile publice. Petrescu. – Drept administrativ. 229 Art. 2/2001. 228 Art. apel230 (în materia pensiilor). 36. Posibilitatea de adresare unor autorităţi publice sau dreptul de petiţionare. respectiv ale administraţiei de stat. sarcina satisfacerii drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale subiectelor de drept. atât la organul autor al măsurii. Prin acte normative ea este denumită în mod diferit: reclamaţie şi sesizare228 (denumiri generice). 68/1992. alin. 27/2002. 19/2000. întâmpinare231 (în materie electorală). În multe cazuri aceasta se realizează prin emiterea din oficiu a actelor de drept administrativ. 232 Art. 226 R. alin. plângere229 (în materia contravenţională). 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 2 din Ordonanţa nr. Editura Accent. cât şi la organele ierarhic superioare acestuia. 152/1992. pag. 304 227 Art. este garantată tuturor cetăţenilor de Constituţie227. Căile administrative de atac Noţiunea şi clasificarea căilor administrative de atac Administraţia de stat are. Cluj-Napoca. 12. 64/1991 privind brevetele de invenţie. Împotriva măsurilor de orice natură ale administraţiei subiectele pot exercita calea de atac. 52(4) din Legea nr. contestaţie232 (în materia invenţiilor) etc. 3/1977 abrogată prin Legea nr. 2004. Calea administrativă de atac poartă denumirea generică de recurs. 31 din Ordonanţa nr.7.

a regiilor autonome şi a instituţiilor publice. distingem recursul ierarhic şi recursul neierarhic. aplicabilă tuturor autorităţilor de stat. 27/2002. Elementele şi caracteristicile căilor administrative de atac Subiectele care pot exercita căile administrative de atac pot fi persoane fizice şi juridice. alte organisme şi organizaţii. inclusiv a celor administrative. După actul juridic rezultat prin soluţionarea căii de atac distingem recursul jurisdicţional şi recursul nejurisdicţional. recursul este ierarhic. aşa cum sunt căile procesuale de atac în dreptul procesual civil sau în cel penal. Recursul jurisdicţional reprezintă calea de atac împotriva unui act administrativ jurisdicţional sau nejurisdicţional. După organul la care se introduce recursul administrativ. faţă de care există 382 . Ca o excepţie aceste căi de atac puteau fi exercitate şi de către organele de presă. dar pentru soluţionarea căruia se prevede o procedură jurisdicţională finalizată printr-un act de jurisdicţie. 27/2002 reglementează numai căile de atac exercitate de către persoanele fizice în faţa autorităţii de stat. Când recursul se introduce la însăşi organul a cărui măsură este contestată recursul este neierarhic sau graţios. Recursul nejurisdicţional (necontencios) este calea de atac exercitată împotriva unui act administrativ sau a unei măsuri administrative soldată cu emiterea unui act de administraţie activă. Căile administrative de atac se deduc din Ordonanţa nr. Ordonanţa nr.Căile administrative de atac nu sunt reglementate ca reguli speciale sau generale ale dreptului administrativ. Când recursul se introduce la un organ ierarhic superior (direct sau indirect) celui a cărui măsură este atacată.

în termenele legale. 29 din Legea nr. ori a unor drepturi şi interese generale. întrucât acesta din urmă are obligaţia conformării faţă de sesizarea organelor superioare în baza raporturilor ierarhice de subordonare. 233 Art. 1 din Legea nr. 1/1978. 69/1992. 2/2001.obligaţia legală a comunicării. ori a altui subiect. 234 Art. Cauza recursului constă în vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim propriu sau al altor subiecte. 12. alin. Astfel. 383 . înscrierea în listele de alegători etc. 2 din Ordonanţa nr. abrogată prin Legea nr. 7/1998. având la îndemână o adevărată acţiune populară. alin. a rezultatelor cercetării şi a măsurilor luate233. Poate fi atacată orice măsură şi orice act administrativ cu caracter individual prin reclamaţie sau cu caracter normativ prin sesizare. iar aceasta prin ordonanţa nr. înscrierilor greşite şi a altor erori din listele de alegători235. 31. ci doar să facă dovada vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu. ca. 235 Art. Nu pot fi subiecte ale căilor administrative de atac organele administraţiei de stat ierarhic superioare organului autor al măsurii pretins ilegale. Pentru exercitarea căii de atac subiectul nu trebuie să dispună de o capacitate sau de o calitate deosebită. În alte cazuri există posibilitatea de a utiliza calea de atac chiar dacă s-au lezat drepturi şi interese ale terţelor subiecte şi nu ale autorului recursului.27/2002. de exemplu. în ipoteza utilizării ei (plângere) de către cel căruia îi aparţin bunurile confiscate în urma săvârşirii unei contravenţii234. după caz. restituirea bunurilor confiscate pe cale administrativă. În conformitate cu prevederile Constituţiei şi organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii în numele colectivelor lor. Obiectul recursului administrativ poate fi diferit şi el poate consta în urmărirea anulării amenzii contravenţionale. chiar dacă privesc alte persoane. orice alegător poate face întâmpinare împotriva omisiunilor.

2/2001. . ca regulă generală. la organele superioare ierarhic acestuia. .actul de soluţionare al recursului indiferent că îl admite sau îl respinge este. 31. indiferent de poziţia sa ierarhică. . iar existenţa raporturilor de subordonare administrativă conferă eficienţă şi recursului ierarhic întrucât organul superior poate. cu excepţia cazurilor expres prevăzute (de exemplu. plângerea suspendă executarea sancţiunii contravenţionale236). cu excepţia cazurilor când norme speciale indică expres organul competent.recursul poate fi introdus împotriva oricărei măsuri administrative (act juridic.recursul se poate referi la activitatea oricărui organ administrativ. deoarece nu există limitări legale ale exerciţiului ei. deciziile Comisiei Centrale fiind 236 Art. . operaţiune tehnico-materială sau fapt material juridic).atacul poate viza legalitatea sau oportunitatea măsurii respective. 384 . 3 din Ordonanţa nr. alin. .Calea de atac poate fi exercitată la organul care a dispus măsura. datorită caracterului executoriu al actelor de drept administrativ.recursul poate fi introdus simultan sau succesiv la mai multe organe administrative sau reintrodus succesiv la acelaşi organ.recursul nu suspendă executarea măsurii atacate. un act administrativ revocabil. fără o stabilitate deosebită. Caracteristicile căii de atac sunt următoarele: . ca regulă generală. Se poate exercita calea de atac simultan sau succesiv la două sau mai multe organe. interveni în restabilirea legalităţii încălcate. în afara cazului când legea îl declară în mod expres definitiv sau irevocabil (cum a fost cazul deciziilor fostei Comisii Centrale de Pensii prin care se soluţionau apelurile împotriva deciziilor comisiilor judeţene de pensii.

să examineze şi să clarifice toate problemele de interes personal sau general care le-au fost aduse la cunoştinţă. cei interesaţi vor fi încunoştinţaţi de condiţiile legale necesare să fie îndeplinite de către solicitanţi. întrucât în această formă el trebuie să şi răspundă solicitării adresate. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale. Solicitările se pot face oral. sesizărilor şi reclamaţiilor precum şi comunicarea răspunsurilor către cetăţeni. fără a depăşi. 52(4. de la primirea lor în termenul de 30 de zile în care trebuie să comunice răspunsul indiferent de soluţia dată.acte juridice definitive237) ori această trăsătură rezultă în mod neîndoielnic din întreaga activitate procedurală ce caracterizează soluţionarea căii de atac respective. 385 . în audienţe şi în formă scrisă. 5) din Legea nr. Procedura de soluţionare a recursului administrativ Autorităţile sunt obligate să primească. 27/2002. În ipoteza solicitărilor adresate verbal organul de stat are obligaţia de a le consemna în formă scrisă. Înscrisurile urmează regimul specific al corespondenţei adresate organului în ceea ce priveşte evidenţa. Pentru scrisorile cu caracter deosebit. 4 din Ordonanţa nr. Art. 4 din Ordonanţa nr. prin scrisori. 19/2000. fiind încunoştinţat petiţionarul. 6 alin. Cererile vor fi însoţite de actele necesare rezolvării lor. A se vedea Ordonanţa nr. Dacă petiţia adresată nu intră direct în atribuţiile organului solicitat este totuşi obligatorie primirea. 239 Art. 3/1977 abrogată prin Legea nr. trebuie să se facă în ce mai scurt timp de către organele de stat în atribuţiile cărora intră în mod direct rezolvarea. 27/2002. înregistrarea şi transmiterea din oficiu239 în maximum 5 zile către organul competent. Examinarea şi rezolvarea cererilor. propunerilor. precum şi Legea nr.223/2002 de aprobare şi modificare a Ordonanţei. termenele prevăzute mai sus vor 237 238 Art. care necesită o cercetare mai îndelungată. înregistrarea şi păstrarea238.

Conducătorii autorităţilor locale ale administraţiei de stat vor primi în audienţă săptămânal pe cetăţenii din unitatea administrativ-teritorială respectivă asigurând soluţionarea operativă şi legală a problemelor. Sesizările şi reclamaţiile îndreptate împotriva conducerii se cercetează şi se rezolvă de către organele ierarhic superioare acestora. Problemele de importanţă deosebită vor fi examinate şi soluţionate sub conducerea şi îndrumarea directă a conducerii autorităţii respective. cercetarea trebuind efectuată. La fel se va proceda şi în cazurile în care s-au primit mai multe propuneri. la faţa locului. Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să primească zilnic personalul care ridică probleme privind activitatea autorităţii respective. Pentru probleme de ordin personal ale lucrătorilor conducerea va fixa o zi de primire pe săptămână. din acelaşi loc sau localitate. precum şi solicitările din cadrul audienţelor. ori când acestea sunt semnate de colective de cetăţeni. Scrisorile vor fi rezolvate prin cercetare directă. Se vor lua în considerare. ori către cei aflaţi în subordinea acestora. În mod cu totul excepţional pentru cazurile ce nu se pot soluţiona în acest termen se pot aproba prelungiri mai mari (în funcţie de durata cercetărilor). de organele superioare celor în cauză. Se interzice trimiterea spre cercetare a sesizărilor şi reclamaţiilor către organele sau persoanele la a căror activitate se referă acestea. 386 . de regulă. În toate cazurile este obligatorie ascultarea persoanei la care se referă scrisoarea. scrisorile semnate. Petiţia este înregistrată la compartimentul de relaţii cu publicul. în acest caz. Cercetarea petiţiilor se face de către compartimentul şi funcţionarii de specialitate.putea fi prelungite cel mult cu 15 zile de către conducătorii organelor care au primit scrisorile spre rezolvare. sesizări şi reclamaţii cu privire la aceeaşi problemă.

554/2004. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. este tot de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ. 7/7 din Legea nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (aprobată şi modificată prin Legea nr. fie de către instanţa de judecată). Aceste acte reprezintă manifestări unilaterale de voinţă ale organelor 240 Art. prealabil introducerii acţiunii judecătoreşti. 27/2002 există şi recursul administrativ cu caracter special consacrate în materia contravenţiilor (de exemplu. Alte forme concrete de realizare a activităţii executive 1. Alături de recursul administrativ general consacrat prin Ordonanţa nr. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului a cărui anulare se cere prin instanţă240. sesiuni şi consfătuiri cu lucrătorii acestor organe a problemelor rezultate din cercetarea petiţiilor. Actele cu caracter exclusiv politic În activitatea executivă întâlnim. plângerea care se înaintează în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei şi care se soluţionează fie de către organele administrative competente. II. 486/2003) dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul legal emiterea autorizaţiei este considerată acordată. în materia controlului judecătoresc al actelor administrative ilegale s-a prevăzut că termenul de exercitare a recursului administrativ.Conducerea este obligată să îndeplinească măsurile stabilite ca urmare a rezolvării solicitărilor. să dezbată periodic în adunări. 387 . alături de actele juridice şi acte politice specifice administraţiei de stat.

cit. 314. deşi în domeniul ei asemenea acte intervin frecvent241. printre altele. în special cele de politică externă ale guvernului. T. op.administraţiei de stat făcute în scopul producerii unor efecte politice. Efectele politice ale acestor acte nu pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. 388 . Actele politice intră în categoria formelor concrete nejuridice ale activităţii executive. pe criteriul conţinutului lor şi nu pe cel al formei pe care o îmbracă aceste acte. acorduri culturale şi de colaborare tehnică şi ştiinţifică şi acorduri în probleme juridice. Formele de activitate…. p. op. 314. Ministerul Afacerilor Externe. Sub aspectul denumirii lor actele politice se numesc „declaraţii”. adoptarea lor de către respectivele organe se face în temeiul unor prevederi legale 241 242 T. în242 tratate politice. care au atribuţii pe planul realizării politicii externe a statului. Ea s-a mărginit doar să clasifice actele. cit.. Formele de activitate…. „comunicate” etc. Ele emană direct de la guvern. întemeindu-se. acorduri economice. „note diplomatice”. Mesajele sunt acte ale primului ministru care. Declaraţiile sunt acte care definesc poziţia guvernului în anumite probleme internaţionale. Actele politice emană de la acele organe administrative. Deşi emit acte politice. „mesaje”. Drăganu. în numele guvernului. cum sunt Guvernul. Drăganu. urmărind să informeze comunitatea internaţională în ansamblul ei. se adresează unei reuniuni interne sau internaţionale şi care exprimă o luare de poziţie în anumite probleme de interes intern sau extern.. Ştiinţa dreptului internaţional public nu a introdus încă în terminologia sa noţiunea de acte exclusiv politice. dar totuşi ele se realizează datorită autorităţii şi prestigiului organului de stat de la care emană respectivele acte. p.

Bucureşti. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării244.După locul în care urmează să-şi producă efectele distingem actele emise în probleme de politică externă şi acte emise în probleme de politică internă. şi normele dreptului internaţional public. în unele cazuri. 244 Art. Actele cu caracter exclusiv politic se pot clasifica după mai multe criterii: . . Conformitatea actelor politice cu dreptul intern şi cu cel internaţional nu trebuie să ducă la concluzia că aceste acte ar avea un caracter juridic.După nivelul sau locul organelor ce le emit actele politice pot proveni de la organul suprem (guvern) sau de la organele centrale ale administraţiei de stat (ministere). pentru actele de politică externă. ceea ce nu este cazul actelor cu caracter exclusiv politic. 389 .După modul lor de adoptare actele politice pot proveni de la un singur organ de stat sau de la mai multe organe. 1973. constituţional şi administrativ. care. 2. care reglementează actele politice ale administraţiei de stat. Editura Didactică şi Pedagogică. să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice. . Astfel. deoarece pentru a avea un asemenea caracter ele ar trebui să genereze. p. Organele statului socialist român în sistemul democraţiei socialiste. Boboş. cât şi de la organe locale. 102 punct 1 din Constituţie. de altfel şi adoptarea de acte juridice în domeniul politicii externe243. Deleanu. un rol important îl au.care îndreptăţesc. Gh. reglementează unele categorii de acte politice. Guvernul. potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament. 245. Actele cu caracter mixt (politico-juridic) 243 I. Alături de normele dreptului intern.

manifestări de voinţă generatoare de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. Într-adevăr. cit. politic şi juridic. şi acte care urmăresc atât producerea unor efecte politice cât şi producerea de efecte juridice. Exemplul cel mai tipic de act cu caracter mixt este tratatul internaţional. Drăganu. chiar dacă prin conţinutul lor tratatele nu se referă numai la domeniul politic.În activitatea executivă se întâlnesc. ci şi la cel economic sau cultural. Faptele material-juridice Noţiunea faptelor material-juridice245 Faptele material-juridice reprezintă o formă concretă de realizare a activităţii executive. prin mijloace specifice dreptului. a actelor respective. motiv pentru care ele sunt acte cu caracter mixt. actele de drept internaţional au un îndoit caracter. fiind o subdiviziune a faptelor juridice în sens larg. dată fiind natura politică a relaţiilor internaţionale. Faptele material-juridice sunt acele împrejurări care determină producerea unor efecte juridice în baza normelor de drept. aceste acte au o formă juridică şi pentru faptul că reprezintă. Formele de activitate…. iar existenţa efectelor juridice garantează îndeplinirea efectivă. concomitent. Datorită acestui caracter ele nu aparţin în exclusivitate domeniului politic. alături de actele juridice şi de actele cu caracter exclusiv politic.. Pe de altă parte. 390 . alături de actele juridice. 317-330. op. 3. Faptele material-juridice au caracteristici proprii: 245 T. p. Existenţa efectelor politice subliniază importanţa social-politică deosebită a actelor în cauză. fără să existe o manifestare de voinţă făcută expres sau tacit în scopul producerii acestor efecte.

1) Sunt săvârşite de către un organ sau funcţionar al administraţiei de stat. faptele ocupând totuşi o pondere redusă în activitatea conducerii.distincţia civilistă este nesemnificativă din moment ce. acest exerciţiu nerevenind numai conducerii. O asemenea departajare între faptele conducerii şi cele ale personalului de execuţie urmată de o diviziune a răspunderii nu se poate realiza din mai multe considerente: . antrenează răspunderea persoanei juridice pentru fapta altuia. Art. de regulă. faptele produse în exercitarea atribuţiilor de serviciu.în administraţie conducerea emite. . în acest caz actele administrative. atunci când se încalcă drepturi subiective. 31/1954. în baza răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor lor. 5549/2004. . 1 şi 14/1 din Legea nr. . În dreptul civil246 faptele licite sau ilicite săvârşite de către organele persoanei juridice cu prilejul exercitării atribuţiilor lor obligă însăşi persoana juridică ce va răspunde ca pentru fapta proprie. în timp ce faptele le săvârşesc ceilalţi lucrători de execuţie sau auxiliari. care nu fac parte din organele persoanei juridice. 246 247 Art. ori nu toate organele administraţiei de stat întrunesc calitatea de persoană juridică. spre deosebire de dreptul civil. acte. revine în primul rând organului de stat faţă de persoana vătămată şi în subsidiar funcţionarului efectiv vinovat. 35 din Decretul nr. pot să fie emise de funcţionari de decizie indiferent că fac sau nu parte din conducerea organului. În ce privesc faptele săvârşite de către celelalte persoane sau membrii. actele juridice.exerciţiul autorităţii de stat impune a se considera întregului organ ca un tot unitar. în timp ce actele civile se încheie numai de factori de conducere.legislaţia stabileşte această distincţie pentru persoanele juridice. 391 . De aceea în baza unor reglementări247 răspunderea pentru actele ilicite şi faptele asimilate lor.

fie este un simplu raport de dreptul muncii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Legea nr. În cazul în care săvârşirea contravenţiei este dublată de producerea unei pagube şi există tarif a acesteia se va stabili şi despăgubirea pe bază de tarif pe care o suportă tot organizaţia indiferent de calitatea celui încadrat la ea şi faţă de care unitatea se va întoarce ulterior printr-o acţiune de regres. fie cu funcţii de execuţie. Astfel.raporturile dintre organul administrativ şi lucrătorii care îl compun nu este un raport de la comitent la prepus. 72 lit. societăţi. un raport de drept constituţional (desemnarea şi votarea persoanei într-o funcţie) motiv pentru care nu există în acest caz o culpă „in eligendo” sau „in vigilando”. pe temeiul raportului dintre comitent şi prepus (art. În unele reglementări contravenţionale constituie contravenţii. deci un raport juridic civil. chiar dacă amenzile stabilite pe seama ei vor fi ulterior imputate de către aceasta persoanelor efectiv vinovate. legea nefăcând distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie. vinovată în mod efectiv este persoana fizică încadrată la acea organizaţie. în ultimă instanţă. paguba nu poate avea. decât regimul privitor la răspunderea pentru fapta proprie a organizaţiei respective. atrage răspunderea proprie a organului de stat. Încălcarea normelor administrative de către oricare dintre lucrătorii organului respectiv. ci poate fi un raport de drept administrativ (cel în cauză fiind numit sau ales în funcţie)248. relaţia dintre autoritate şi funcţionar. Fapta este considerată săvârşită de către însăşi organizaţia respectivă. fie persoane cu funcţii de conducere. deci fapte ilicite. organizaţii. ca şi de altfel şi reparaţiunea. Dacă în unele cazuri legislaţia consideră că simplele operaţiuni tehnico-materiale ale unei persoane încadrate în 248 Totuşi.. indiferent că. anumite încălcări săvârşite de către persoana juridică. aşează în materia răspunderii reparatorii. 392 . „c”).

din proprie iniţiativă. HCM nr. cit. 102(1) din Codul Muncii. op. funcţie sau sarcină de serviciu. Drăganu în Formele de activitate ale organelor statului socialist român. 328. idem.muncă la o organizaţie sunt fapte ale însăşi organizaţiei 249. abrogat. În legislaţia muncii este reglementată răspunderea persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse avutului unităţii din vina şi în legătură cu munca lor252. În cadrul organelor administraţiei de stat stabilirea atribuţiilor se face în baza competenţei legale şi a sarcinilor de serviciu care sunt determinate prin lege şi prin regulamente interne. p. pe care le include. 250 T. 252 Art. cum ar fi. noţiunea de muncă este prea limitată deoarece nu poate cuprinde alte categorii de raporturi juridice care pot antrena şi ele o răspundere pecuniară. 249 HCM nr. Pe de altă parte. op. 2) Faptele material-juridice trebuie săvârşite de către organul de stat ori funcţionar cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. de exemplu. când cel care efectuează acest stagiu poate produce anumite prejudicii unităţii militare sau terţilor în cadrul îndeplinirii îndatoririlor sau atribuţiilor ce îi revin. ar fi nedrept ca răspunderea organului să nu fie pentru fapta proprie ci pentru fapta altuia. 251 I. în cadrul atribuţiilor sale.. Iovănaş.noţiunea de muncă are un conţinut mai larg decât aceea de atribuţie. raporturile de satisfacere a stagiului militar. cit. 275. 393 . din moment ce acel funcţionar nu a acţionat. p. cu atât mai mult trebuie considerate ca aparţinând însăşi organului de stat faptele material-juridice ale lucrătorilor săi250. Întrucât numeroase fapte ilicite ale unor funcţionari administrativi de execuţie se produc ca urmare a unui ordin ilegal al conducerii organului251. Faţă de această reglementare şi implicaţiile ei pe planul administraţiei se impun unele precizări în determinarea exactă a sferei de atribuţii exercitate de către lucrătorii din administraţie: . 191/1963 citate de T. ci tocmai în baza dispoziţiilor conducerii organului de care aparţine. 1022/1949. Drăganu.

554/2004 cu privire la răspunderea organului administrativ pentru acţiunile ilicite ale lucrătorilor săi. 254 Art. 554/2004 394 .h din Legea nr. 3) Faptele material-juridice nu sunt manifestări de voinţă făcute în scopul producerii de efecte juridice sunt. Miller. ori interes legitim sau a nesoluţionării în termen a solicitării. în „Studii şi cercetări juridice” nr. dar cu depăşirea atribuţiilor de serviciu stabilite prin regulamente.. A considera că depăşirea acestor atribuţii nu antrenează răspunderea organului de stat pentru actul ilegal sau faptul ilicit al funcţionarului său ar contrazice spiritul reglementării instituite de Legea nr. p. „Prejudiciul. Desigur. predomină elementul material. Considerăm că în cazul administraţiei se poate extinde aria răspunderii organului de stat pentru faptele funcţionarilor săi. totuşi. 2/1 lit. Faptele licite sau ilicite sunt ale unităţii însăşi dacă au fost săvârşite în acest cadru. fapte voliţionale. se pot ivi cazuri când funcţionarii săvârşesc fapte ilicite în legătură cu funcţia lor. 2/1959. uneori elementul voliţional este preponderent. Alteori. când se săvârşeşte un fapt ilicit. în sensul că sunt produsul voinţei conştiente a autorului lor. Tocmai pentru că sunt fapte de voinţă ele pot antrena răspunderea autorului vinovat (din intenţie sau din culpă) de producerea lor. ca element necesar al răspunderii materiale a angajaţilor”. ca în cazul actelor ilegale care atunci când produc efecte dăunătoare devin fapte ilicite. Astfel. cum ar fi cazul ocupării ilegale 253 L. de exemplu. ca de exemplu. Rezultă că atunci când faptele au fost comise în afara acestor obligaţii răspunderea aparţine respectivei persoane fizice şi nu unităţii în raporturile cu terţii prejudiciaţi.după literatura de dreptul muncii. 1. 364-365. în cazul refuzului nejustificat al administraţiei de a satisface o cerere referitoare la un drept subiectiv254. o faptă este săvârşită în legătură cu munca unei persoane dacă persoana respectivă a acţionat în sfera obligaţiilor stabilite prin contractul de muncă253.

tocmai pentru că schimbările materiale produse nu mai pot fi înlăturate printr-un act juridic contrar. răspunderea celor care le săvârşesc. fie de către factori auxiliari. în unele cazuri. adică desfiinţate. la avize). independent de voinţa celui care le-a săvârşit. de exemplu. 4) Faptele juridico-materiale produc. ori a unui teren aparţinând unui terţ. 395 . de execuţie. Aceasta explică de ce ele nu pot fi. Operaţiuni tehnico-materiale Noţiunea operaţiunilor tehnico-materiale Operaţiunile tehnico-materiale sau material-tehnice sunt o formă concretă de realizare a activităţii executive neproducătoare de efecte juridice. întocmai ca şi actele ilegale. Ele se caracterizează prin mai multe trăsături.sunt activităţi voliţionale antrenând.de către administraţie a unei suprafeţe locative în lipsa titlului juridic corespunzător. spre deosebire de actele de administrative care se emit doar de către factori de decizie. Aceste efecte se produc nu ca urmare a manifestării de voinţă a autorului lor. efecte materiale. . .sunt săvârşite fie de către organe sau funcţionari de decizie. 4. ci ca urmare a legii care atribuie unor fapte efecte juridice. anulate sau revocate. 5) Faptele juridico-materiale produc efecte juridice proprii. De aceea. faptele juridico-materiale. de revocare sau de anulare. adică transformări în lumea materială. constituind. În cadrul lor poate predomina fie elementul voliţional (ca. împreună. activitatea juridică a organelor administraţiei de stat. se grupează în categoria faptelor juridice în sens larg. aşa cum arată şi denumirea lor. în caz de ilegalitate. în aceleaşi condiţii. ca şi actele juridice.

396 . p. alte operaţiuni sunt reglementate în mod amănunţit (de exemplu. 294. clasificarea şi evidenţa înscrisurilor).unele operaţiuni sunt reglementate de lege în mod sumar. ci rezultatul legii care le atribuie astfel de efecte. avizul conform) indicându-se felul lor. operaţiunile respective fiind nevalabile. cit. organul ce le emite. cum se susţine în unele opinii255. 221/1960. Cu toate acestea există anumite activităţi care deşi apar ca operaţiuni de executare pot produce efecte juridice proprii fiind în realitate acte juridice. nevalabilitatea actului emis fără un aviz conform) nu sunt rezultatul manifestării de voinţă a autorului operaţiunii. ci asigură eficienţa activităţii executive. din Decretul nr. motivări. poprirea asigurătoare şi sechestrul asigurător256 au ca efecte juridice proprii indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor respective. p. Cu toate acestea efectele se produc de către actul de bază şi nu de către operaţiunea respectivă. Chiar dacă influenţează valabilitatea actelor administrative.S. Atunci când ele se emit în legătură cu actele administrative unele operaţiuni (avize. procedura şi forma de emitere etc. 255 256 D. Holt …. Administraţia de stat în R. Astfel. etc. Art. 257 R. numerotarea. prin simpla lor indicare (de exemplu. Ionescu.. în cazul inventarierii unor bunuri confiscate printr-un act administrativ prealabil operaţiunii de inventariere). 18 şi urm.) pot deveni condiţii de valabilitate ale acestor acte.nu produc efecte juridice. Alte operaţiuni nu influenţează valabilitatea actelor juridice. iar aceste măsuri sunt supuse unor căi de atac prevăzute în norme speciale. efectele operaţiunilor asupra actelor (de exemplu. . semnarea înscrisului constatator al actului juridic). 285. .R.fie cel material (de exemplu. diferite de regulile generale ale recursului administrativ.. Realizarea acestor operaţiuni cu încălcarea legii constituie o ilegalitate denumită „cale de fapt”257. fiind măsuri de tehnică administrativă sau operaţiuni de birou (de exemplu. op. conţinut.

implicit şi activitatea executivă desfăşurată de organele administraţiei publice. Actele juridice neadministrative ale autorităţilor executive Autorităţile publice. Explicaţia acestei situaţii rezidă în faptul că legea conferă unor autorităţi competenţa de a participa în raporturi juridice de altă natură decât cea administrativă. În acest sens.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu patrimoniul propriu. comerciale. Consideraţii generale privind controlul asupra administraţiei publice Orice activitate cu caracter organizat presupune şi controlarea sau verificarea modului ei de realizare. . de muncă. activităţile autorităţilor publice. trebuie controlate. În categoria actelor juridice neadministrative intră: . etc. stabilirea conformităţii sau neconformităţii dintre activitatea efectiv 397 . iar uneori. inclusiv cele administrative.5. prevede chiar calitatea şi capacitatea juridică necesară respectivelor situaţii.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu raporturile de muncă. Verificarea urmăreşte. în principal. nu acţionează în raporturile lor cu subiectele de drept numai prin acte de putere ci şi prin manifestări de voinţă cu efecte juridice care îmbracă forme neautoritare de genul contractelor civile. Capitolul 12 Controlul administraţiei publice 1.

aceste aspecte fiind doar un rezultat derivat al unei activităţi de control mult mai complexe întreprinse în cele mai diferite scopuri. prevenirea săvârşirii unor abateri. Rezultă că verificarea nu se reduce doar la descoperirea încălcărilor şi la aplicarea sancţiunilor celor vinovaţi. Existenţa sistemului de organe executive cu multiple raporturi ierarhice. Activitatea executivă a administraţiei publice este supusă unor multiple forme de verificare fiecare dintre acestea dispunând de metode şi mijloace proprii de realizare. stabilirea răspunderii celor vinovaţi şi asigurarea perfecţionării continue a activităţilor şi structurilor verificate. spre deosebire de alte activităţi sau funcţii fundamentale ale statului. în care sens controlul este de eficienţă. mai ales. descoperirea şi înlăturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condiţiilor favorizatoare. este marea varietate a formelor şi procedeelor de verificare exercitate asupra autorităţilor administrative datorită volumului. inclusiv statală. specificităţii şi complexităţii de ansamblu a acestei activităţi comparativ cu orice altă formă de activitate socială.realizată cu normele juridice care o reglementează. sub acest aspect activitatea executivă. ori dacă îndeplinirea respectivelor sarcini s-a făcut în timp optim şi cu cheltuieli minime. Verificarea poate însă urmări şi controlarea modului în care măsurile dispuse sau executate de către administraţie au corespuns cel mai bine condiţiilor concrete date. în care sens controlul desfăşurat este unul de legalitate. în care sens controlul este de oportunitate sau de actualitate. de către însăşi administraţie asupra structurilor 398 . Ceea ce caracterizează. precum şi specificul unor aspecte ale activităţii administrative determină ca acţiunile de verificare să fie efectuate atât de către subiecte din afara acestui sistem cât şi. Activitatea de control are deci ca scop principal cunoaşterea efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor. după caz.

a altor subiecte de drept public sau privat. Pe de altă parte. controlul poate fi intern şi 258 I. asupra persoanelor fizice şi juridice. organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. 278. 1977. eventuale. printre altele. Iovănaş. 399 . legalitatea încălcată în cele mai diverse sectoare ale activităţii social-economice. a ordinii de drept. Controlul exercitat asupra activităţii executive şi asupra autorităţilor administrative publice se poate clasifica după mai multe criterii258: 1) După natura organului de control distingem controlul legislativ. încălcări ale legii sau ale unor drepturi subiective. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. la nevoie.componente ale sistemului executiv. exercitat asupra administraţiei de către respectivele categorii de autorităţi publice sau puteri ale statului prin forme speciale având obiective şi metode proprii. prin forţa de constrângere a statului şi care ar putea duce la. executiv şi judiciar. după caz. contribuind la asigurarea unei cunoaşteri temeinice a modului în care sunt respectate şi realizate prevederile actelor normative restabilind. p. o şi mai puternică apărare a legalităţii. fie ca atribut al conducerii executive şi al raporturilor de subordonare. adică posibilitatea de a emite sau de a executa măsuri susceptibile de îndeplinire. însăşi administraţia exercită multiple şi variate forme de control în afara ei. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. 2) După locul pe care-l ocupă organul de control faţă de poziţia autorităţii verificate. fie ca rezultat al unei anumite specializări conferite autorităţilor de control şi de inspecţie. persoane fizice şi juridice. în acest sens verificarea urmăreşte să asigure. Or. Necesitatea controlării activităţii executive rezidă şi din caracterul decizional juridic al unei bune părţi al acesteia. a drepturilor subiective şi a intereselor legitime aparţinând celor mai diferite subiecte de drept.

extern. în cadrul căilor administrative de atac . de pildă. aşa cum este cazul controlului inspecţiilor specializate ale statului sau verificarea înfăptuită de legislativ ori de către justiţie. controlul nejurisdicţional. controlul de oportunitate (care urmăreşte verificarea actualităţii măsurilor întreprinse) şi controlul de eficienţă (ce urmăreşte economicitatea măsurilor executive verificate). 4) După specificul şi obiectul activităţii de verificare. a brevetelor de invenţii). Primul se înfăptuieşte cu ocazia şi în cadrul unui litigiu sau contencios în care se pune problema ilegalităţii unor aspecte din activitatea executivă şi pentru a căror clarificare este necesară o activitate de judecată înfăptuită de autorităţi administrative cu atribuţii jurisdicţionale (de pildă în materia asigurărilor sociale. distingem controlul jurisdicţional şi controlul nejurisdicţional.din oficiu sau în urma unei sesizări introduse. Cel de al doilea. 3) Sub aspectul regimului juridic al activităţii de verificare. este înfăptuit în afara oricărui litigiu ca o atribuţie curentă de verificare .fiind realizat de autorităţi administrative dar şi de puterea legislativă. Cel intern se exercită de către factorii de conducere sau de specialitate din cadrul autorităţii administrative asupra propriilor structuri şi a propriilor lucrători. fie de către instanţele judecătoreşti sau de alte organe jurisdicţionale (de pildă cum a fost Curtea de Conturi). Controlul extern se exercită de către un organ din afara autorităţii verificate sau chiar din afara întregului sistem executiv. 400 . deosebim controlul de legalitate (care urmăreşte asigurarea respectării legii).

în care sens statul determină. Astfel. după caz. ce urmăreşte modul de respectare a legii în activitatea executivă. coordonării şi controlului asupra diverselor sectoare din domeniul public şi privat.Toate aceste clasificări au un scop didactico-ştiinţific deoarece o anumită modalitate de verificare poate îmbrăca mai multe forme. îndrumării. însăşi administraţia exercită activităţi de control în afara ei asupra diverselor subiecte de drept. a legalităţii încălcate cu toate consecinţele decurgând din aceasta pentru acţiunea verificată şi autorii controlaţi. organele administrative dispun de însemnate resurse materiale şi financiare pe care le utilizează înfăptuind o gamă largă de servicii publice. la nevoie. de exemplu. Pe de altă parte. deoarece justiţia nu face parte din sistemul autorităţilor executive. restabilirea. 2. prin 401 . Controlul administrativ Activitatea executivă având un caracter organizat şi fiind înfăptuită de un sistem ierarhic de autorităţi necesită acţiuni de verificare continuă a modului ei de înfăptuire. deoarece se înfăptuieşte în cadrul unui litigiu. organizaţii şi organisme dintre cele mai diferite. este un control jurisdicţional. atât asupra activităţilor specifice propriului sistem de organe cât şi în afara acestuia. controlul judecătoresc asupra administraţiei este un control statal. precum şi. Administraţia publică reprezintă cel mai diversificat şi mai amplu sistem de organe ale statului cu multiple implicaţii în privinţa organizării. deoarece provine de la o autoritate publică. Întradevăr. persoane fizice şi juridice. şi un control de legalitate. este un control extern. Controlul administrativ se poate defini ca acea formă a verificării de stat înfăptuită de autorităţile publice executive în conformitate cu prevederile legale. în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre acţiunea înfăptuită şi normele care o reglementează.

În cazul sistemelor de conducere centralizată există posibilitatea îndrumării prin indicaţii curente 402 . inclusiv administrative. de aceea principala sarcină a controlului administrativ constă în verificarea modului de folosire de către autorităţile executive a tuturor mijloacelor de care dispun. statul . Atunci când dispun de o asemenea posibilitate suntem deja în prezenţa unei atribuţii de îndrumare sau de supraveghere mult mai amplă decât simpla verificare propriuzisă. modul de utilizare a acestor mijloace şi cel de înfăptuire a serviciilor.mai ales în condiţiile actualei sale dezangajări economice treptate fixează şi limitele intervenţiei sale. a mijloacelor juridice şi nejuridice utilizate în procesul executiv. deoarece nu se limitează doar la simpla observare şi constatare a unei situaţii. Ca regulă generală organele de inspecţie şi control nu dispun de posibilitatea de a lua măsuri privind activitatea verificată ori de a da îndrumări obligatorii subiectelor verificate.normele de drept. Orientarea şi obiectivele activităţii executive sunt determinate de programul politic al guvernului. deşi poate exista şi independent de aceste atribute atunci când legea îl conferă în beneficiul autorităţilor de inspecţie şi de control. trebuind totodată să verifice întrebuinţarea şi. în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. respectiv. Pe de altă parte. în acest context rolul controlului administrativ nu se reduce numai la verificarea îndeplinirii sarcinilor specifice administraţiei. inclusiv a celor juridice. ci sfera lui devine foarte largă incluzând verificarea aspectelor cantitative şi calitative. ci cuprinde şi elemente de conducere prin anumite forme juridice. Dreptul de control administrativ este un atribut al conducerii executive alături de dreptul de îndrumare şi de cel de coordonare. realizarea lor. în sfera activităţilor private mărginindu-se doar la verificarea modului în care se respectă legea într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă.

vizând măsuri deja adoptate sau executate.controlul este o activitate secundară. Descentralizarea conducerii administrative în teritoriu şi a serviciilor publice precum şi creşterea autonomiei autorităţilor locale nu creează pentru acestea numai simpla posibilitate de rezolvare în mod independent a unui număr crescând de probleme care intră în competenţa lor. fiind o ulterioară „îndrumare” prin verificare. mai puţin cea aprobativă şi sancţionatorie. accentuându-şi latura corectivă şi preventivă. în cazul sistemului de conducere descentralizată forţa principală a acţiunii de îndrumare prin mijloacele dreptului administrativ se îndreaptă spre corectarea unor activităţi necorespunzător realizate. Este necesară stabilirea exactă a raportului dintre control şi îndrumare în sfera activităţi executive deoarece controlul administrativ poate fi o componentă a îndrumării dar cu atribute mai reduse comparativ cu îndrumarea.de lucru date autorităţilor din subordine în urma desfăşurării activităţii de verificare. iar în acest context controlul dobândeşte un tot mai accentuat caracter stimulativ şi corectiv. concomitent cu asumarea răspunderii pentru activitatea depusă. contribuind astfel la sporirea autonomiei şi iniţiativei locale la cele mai diferite nivele şi în cele mai diverse sectoare ale organizării administrative. dar le şi obligă la dezvoltarea iniţiativei proprii. comparativ cu activitatea supusă verificării. . indiferent în ce moment intervine faţă de realizarea activităţii verificate. la o cât mai eficientă folosire a tuturor disponibilităţilor locale existente.este o activitate derivată din activitatea principală pe care o verifică şi cu care formează împreună aşa numita administraţie activă a statului distinctă de jurisdicţiile speciale din administraţie care alcătuiesc o categorie separată. Controlul administrativ are următoarele trăsături: . motiv pentru care desfăşurarea lui nu trebuie să stânjenească înfăptuirea acelei 403 .

404 . raport care poate fi de conformitate sau de neconformitate. Ea mai cuprinde obiectivele pe care le avea de realizat organul verificat. 172 şi urm. mijloacele materiale şi financiare. p. înscrisurile constatatoare ale actelor juridice şi ale operaţiunilor tehnicomateriale care le însoţesc. Se folosesc persoane specializate (inspectori). a. prin forme specializate sau organizate distinct. personalul încadrat. şi anume. Controlul cuprinde următoarele elemente componente: obiectul controlat. Obiectul controlat sau elementele asupra cărora poartă controlul reprezintă acele aspecte ale activităţii executive care sunt supuse verificării. Bucureşti. c. 1993. Editura Atlas-Lex SRL.controlul este un atribut al conducerii administrative indiferent că exercitarea lui se face de către această conducere în mod direct ori mijlocit. baza de referinţă şi operaţiunile de conformitate259. se recurge la constatări directe. Baza de referinţă a controlului reprezintă ansamblul de cerinţe cuprinse în norme la care este raportată activitatea verificată.activităţi atunci când aceasta se realizează în conformitate cu legea. Negoiţă. Operaţiunile de conformitate desemnează ansamblul mijloacelor şi procedeelor utilizate în scopul stabilirii raportului existent între obiectul controlat şi baza sa de referinţă. include atât normele generale care reglementează organizarea. . b. Mijloacele folosite în activitatea de control sunt mijloace umane şi materiale determinate şi de specificul obiectului verificat. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. confruntări de date 259 Alex. funcţionarea şi atribuţiile organului verificat cât şi normele speciale ce guvernează domeniul concret de activitate supus verificării.

. . a operaţiunilor tehnico-materiale şi a faptelor material-juridice. Mijloacele. iar nu de momentul şi de împrejurările în care are loc controlul. controlul gestionar şi cel financiar. cu ajutorul lor se realizează controlul bunurilor din dotare.şi de persoane. a diferitelor categorii de organe şi de activităţi de 405 .operaţiuni de control a rentabilităţii şi eficienţei activităţii sau a serviciului public administrativ realizate prin evaluarea costului unor valori materiale. fiind o verificare mai lesnicioasă întrucât vizează elemente certe. costul serviciilor administrative. Operaţiunile de conformitate constau din: . . de situaţii. se utilizează acte normative aplicabile în domeniu.operaţiuni de control a regularităţilor activităţii executive ce urmăresc verificarea legalităţii actelor juridice. controlul de dosar al înscrisurilor constatatoare. locul şi de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea verificată. nivelul cheltuielilor în raport cu fondurile alocate de stat sau de veniturile realizate. cu posibilitatea organului de control de a interpreta aplicarea şi respectarea normelor juridice în activitatea verificată. procedeele şi operaţiunile nu trebuie privite în mod izolat pentru că ele se utilizează îmbinat în funcţie de specificul obiectului controlat şi de necesităţile ivite pe parcursul activităţii de verificare.operaţiunile de control a oportunităţii. evaluabili pecuniar. mai dificile de realizat decât cele de legalitate (care au o bază mai sigură de referinţă).operaţiuni materiale de verificare a existenţei sau inexistenţei unor elemente concrete. care apreciază actualitatea măsurilor luate ţinând cont de timpul. Organizarea şi condiţiile controlului administrativ În administraţia publică constituirea formelor de verificare. comensurabili. factori materiali.

evitându-se. 44-46. având un caracter obiectiv. .274-277. M. totodată. Iovănaş. 2) trebuie să existe o proporţie optimă între volumul activităţii de control şi cel al activităţii verificate în sensul ca verificarea să vizeze aspectele esenţiale ale activităţii administrative cu evitarea oricărei disproporţii în acţiunea de control (controlul absorbind numeroase mijloace materiale şi umane. . timp de muncă). Editura Politică.. .în unele situaţii activitatea de control se desfăşoară prin utilizarea mai multor forme de verificare simultană sau succesivă în scopul unei cunoaşteri complete a unui domeniu de activitate (de exemplu.control. 406 . Controlul activităţii economico-sociale. op. este strâns legată de problema raporturilor dintre organele de verificare şi cele controlate. orice diminuare a activităţii de verificare sub limite care ar determina necuprinderea unor sectoare şi aspecte importante în care sens: 260 I. pag. 1981. în materie financiară controlul financiar intern poate fi dublat de controlul financiar extern înfăptuit de organele ministerului de resort). atunci când. Anghene. M.nici o formă de conducere nu poate fi lipsită de dreptul de control întrucât dacă conducerea unui organ poate lua măsuri obligatorii şi poate organiza activitatea subordonată cu atât mai mult va putea verifica respectiva activitate. Astfel: . Stoica. fiind înfăptuit de un personal specializat acesta nu se află în subordinea celor verificaţi sau răspunzători de starea de lucruri constatată. Bucureşti.cu cât controlul este desfăşurat mai aproape de activitatea verificată cu atât este mai eficient. Dintre condiţiile de eficienţă ale controlului enumerăm260: 1) controlul trebuie să fie de specialitate.un control se poate desfăşura în mod corespunzător. p. cit. adică efectuat de persoane anume pregătite care urmăresc aspectele profesionale şi tehnice.

astfel ca şi indicaţiile date să aibă valoare practică. 5) controlul trebuie să fie concret adică să vizeze cunoaşterea nemijlocită a situaţiei de fapt. a cauzelor diferitelor stări de lucruri. în sensul că exercitarea lui este influenţată de specificul activităţii verificate. ulterior greu de înlăturat. de exemplu. iar controlul anunţat se pretează în materia verificată legalităţii actelor. 6) controlul trebuie să se desfăşoare diferenţiat. semnalând în timp util alte posibile încălcări ale legii. adică să se desfăşoare după un plan cu obiective precise şi cu o metodologie adecvată. capabile să prevină producerea unor deficienţe. sustragerea personalului de la preocupările curente. b) activitatea de control extern trebuie coordonată pentru ca formele de control să nu se suprapună sau să se succeadă în aceleaşi sau în scurt interval de timp şi pe aceleaşi probleme.a) accentul trebuie să cadă pe formele de control intern şi nu pe cele de formă externă şi care implică cheltuieli suplimentare. 407 . c) este necesară găsirea formelor de control care corespund cel mai bine activităţii verificate. 7) valorificarea rezultatelor controlului în mod eficient de către factorii controlaţi astfel încât acţiunea să nu rămână la stadiul contemplativ. controlul inopinat este recomandabil în materie de gestiune şi financiară. 4) controlul trebuie exercitat în mod sistematic. 3) metodologia controlului adaptată obiectivelor urmărite sporeşte considerabil eficienţa acestuia. de exemplu controlul preventiv în materie financiară. trebuind adaptat diferitelor condiţii în care se realizează.

p.Controlul administrativ intern Controlul intern se caracterizează prin aceea că se exercită de către structuri sau funcţionari din interiorul autorităţii a cărei activitate este verificată261. op. cit. independenţa personalului de control este relativ mai redusă faţă de personalul verificat. Controlul intern general Controlul intern general este o consecinţă firească a subordonării ierarhice şi permanente din cadrul autorităţii administrative fiind efectuat. Prin caracterul său continuu. şi anume. Totuşi. 261 I. având în vedere existenţa aceleiaşi subordonări ierarhice. Controlul intern. aceasta deoarece controlul presupune întotdeauna existenţa a cel puţin doi subiecţi. Iovănaş. 408 . 293. prin atribuţiile conferite şi prin eficienţa lui el este considerat mai mult decât un simplu control reprezentând în realitate o adevărată supraveghere administrativă izvorâtă din raporturile de subordonare. ceea ce facilitează activitatea de verificare şi îi conferă un caracter eficient. la rândul său. Controlul intern are avantajul că oferă posibilitatea cunoaşterii activităţii verificate din interiorul autorităţii controlate şi de către persoane pe deplin cunoscătoare a domeniului respectiv de specialitate. Nu constituie o formă a acestui control autocontrolul. precum şi două activităţi diferite. subiectul controlat şi cel care controlează. în această formă de control. adică acţiunea prin care acelaşi subiect care a înfăptuit activitatea îşi verifică propriile acţiuni. poate fi un control general şi un control special. concomitent manifestându-se şi o anumită „înţelegere” faţă de neajunsurile constatate. de regulă. cea de verificare şi cea verificată. comparativ cu controlul extern.. de către organul sau funcţionarul de conducere asupra personalului subordonat.

Dreptul administrativ. Sarcinile acestui control constau în: .Ionescu. a modului de soluţionare în termen a solicitărilor formulate prin cereri.Legislaţia (Legea nr. p. de natura funcţiei (de conducere sau de execuţie. de durata (permanentă sau temporară) a funcţiei pe care o deţin. c.verificarea legalităţii şi oportunităţii întregii activităţi desfăşurate. Ordonanţa nr. direct sau indirect. .verificarea tuturor formelor concrete de activitate. indiferent de modul lor de investire (alegere sau numire).672/2002) a consacrat auditul public intern ca activitate independentă şi obiectivă care dă asigurări şi certitudine conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice perfecţionând activităţile instituţiei.asigurarea unităţii de scop şi de acţiune a tuturor structurilor care compun respectiva autoritate şi a autorităţii în întregul ei. Subiectele pasive (controlate) sunt toţi lucrătorii organului. Bucureşti.119/1999. Subiectul activ (de control) este superiorul ierarhic care controlează. în colaborare cu conducătorul direct al celui verificat.333 409 . reclamaţii şi sesizări. juridice şi nejuridice. a. a modului de utilizare a mijloacelor materiale şi financiare de care dispune şi pe care le-a întrebuinţat autoritatea administrativă. Obiectul controlului intern general constă în262: . activitatea subordonatului din cadrul aceluiaşi organ. dar în acest ultim caz. Editura Didactică şi Pedagogică. 262 R . b.72/2001 şi Legea nr. . .asigurarea legalităţii şi oportunităţii activităţii verificate. 1970. a modului de exercitare a competenţei legale.verificarea activităţii şi a relaţiilor cu publicul. de decizie sau auxiliară).

în limitele legi.în ce priveşte structura sau diviziunea internă controlată.controlul încetează odată cu realizarea scopurilor propuse şi prin dispunerea măsurilor necesare. redistribuirea atribuţiilor. în conformitate cu legea. înscrisuri şi persoane. emiterea de dispoziţii obligatorii pentru cei controlaţi. . descinderi la faţa locului verificări de dosare şi de materiale.în ce priveşte activitatea controlată. Iovănaş. se poate dispune. inventarieri de bunuri şi valori. etc. p. în baza regulamentelor sale interne. modificarea competenţelor. . cel controlat având obligaţia să pună la dispoziţia organului de verificare toate materialele cerute. e. derivând în mod firesc din raporturile ierarhice. cit. Măsurile263 ce se pot lua în urma controlului vizează: .. concomitent sau ulterior. atunci când se constată deficienţe. putându-se declanşa din nou chiar asupra aceleiaşi activităţi şi persoane. preventiv. controlul putând fi periodic sau continuu.controlul poate consta din verificări şi confruntări de date. . se poate dispune. de a furniza toate explicaţiile solicitate. modificarea sau suspendarea actelor funcţionarului controlat.d. anularea. inclusiv cele secrete. Procedura acestui control nu este expres reglementată. audieri de martori. reorganizarea compartimentului controlat. ea realizându-se pe baza normelor de organizare şi funcţionare a organului.293 410 . Procedura controlului se caracterizează prin: . op. 263 I.declanşarea sa din oficiu (din iniţiativa conducerii ierarhice). fie în urma unei sesizări interne sau externe (însuşite de către factorul de verificare). inclusiv substituirea lor în atribuţii.

aplicarea de sancţiuni disciplinare. 264 Reglementare în Hotărârea Guvernului nr. Cel mai tipic exemplu este acela al controlului financiar intern264. Poate exista fie o structură internă specializată cu atribuţii de control. şi exercitarea unei verificări de specialitate. de regulă. corespunzătoare profilului supus verificării.în ce priveşte funcţionarul controlat pot avea loc schimbări. 411 . acorduri şi aprobări ca forme de verificare prealabilă sau ulterioară a activităţii controlate. Subiectul pasiv este orice funcţionar sau diviziune internă care desfăşoară. avize. activitate susceptibilă de o verificare specializată..verificarea legalităţii şi oportunităţii unor aspecte strict determinate ale activităţii executive. Controlul intern specializat Această formă a controlului intern este. 63943/1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar aprobate de Ministerul Economiei şi Finanţelor publicate în Monitorul Oficial partea I/1991. printre altele.acordarea de vize. încredinţări sau retrageri de atribuţii şi de delegaţii de atribuţii. reglementată prin anumite acte normative şi pe categorii de probleme (de exemplu. pot fi sesizate organele de urmărire penală. . în principal sau în secundar. inclusiv eliberarea din funcţie. financiare) fiind exercitat numai de anumite persoane şi structuri din interiorul autorităţii verificate care dispun de calificarea corespunzătoare. a) Subiectul activ îl reprezintă persoana sau grupul de persoane având specializarea corespunzătoare şi care exercită în secundar atribuţii de verificare. fie un funcţionar căruia i se încredinţează. b) Obiectul acestui control constă în: . etc. poate interveni răspunderea reparatorie. cele de jurisdicţie.

de fond sau prin sondaj. în cadrul instituţiilor mai mari (centrale sau superioare) de specialitate ale administraţiei publice.. de exemplu controlul financiar din cadrul unui organ poate fi un control financiar intern.legalitatea şi oportunitatea activităţii verificate. organizate. . gestionarea şi folosirea mijloacelor materiale şi băneşti. a celor materiale şi tehnice ale structurii respective.păstrarea integrităţii mijloacelor materiale şi financiare. fiind efectuat periodic. 412 . control operativ curent şi control preventiv. asupra activităţii subordonaţilor cu privire la administrarea. anume desemnaţi în acest scop.asigurarea unităţii de activitate în anumite sectoare.controlul financiar intern are ca obiect verificarea periodică. a modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti.controlul operativ curent se exercită de către conducătorii compartimentelor de specialitate (de exemplu.controlul financiar preventiv se exercită asupra actelor şi documentelor referitoare la mijloacele materiale şi băneşti fiind efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil ori de către subordonaţii săi. a mijloacelor de personal. c) Sarcinile acestui control urmăresc să asigure: . de regulă. legal împuterniciţi. . fiind efectuat de compartimente interne specializate. .verificarea pe categorii de probleme. contabil şef) sau de către subalternii lor. d) Formele acestui control sunt diferite. în care sens: . de către organele financiare. . de regulă.

413 . a organelor parchetului şi poliţiei conducătorii instituţiilor vor dispune cu prioritate măsurile de control financiar şi de gestiune necesare pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiune şi clarificarea împrejurărilor care au condus la săvârşirea unor fapte de natură penală. a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală. Hotărârea citată. dacă prin lege nu sunt fixate alte termene. 2) înaintarea către procuror. Controlul administrativ extern Controlul administrativ extern este exercitat de către persoane şi organe din afara autorităţii verificate având avantajul de a asigura o şi mai mare independenţă şi obiectivitate în verificare.în privinţa persoanei celui controlat şi vinovat de constatările rezultate se poate dispune: 1) aplicarea măsurilor disciplinare şi contravenţionale precum şi stabilirea răspunderii pentru recuperarea pagubelor rezultate în condiţiile legii.în privinţa activităţii controlate se dispun măsurile prevăzute de lege şi care trebuie îndeplinite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control la organizaţia în drept să le ia. f) Măsurile265 ce se pot dispune de către conducerile care au iniţiat controlul sunt dintre cele mai diferite: . . După raporturile dintre organele de 265 Art. alin.e) Procedura acestui control este minuţios reglementată în ceea ce priveşte modul de desfăşurare şi mijloacele întrebuinţate deoarece verificarea este de strictă specialitate. în termenele şi în condiţiile legii.la solicitarea instanţelor de judecată. . 2. 19.

în activitatea organelor subordonate. în ipoteza dublei subordonări sau a celei multiple (de pildă. Anghene. drept ce nici nu trebuie consacrat prin lege. Dreptul de control al acestuia decurge din poziţia supraordonată. . „Controlul administrativ exercitat pe cale ierarhică şi recursul ierarhic” în „Justiţia nouă” nr. . un caracter exhaustiv ca şi controlul intern. Controlul ierarhic Acest control este exercitat de organe supraordonate asupra celor ierarhic inferioare din cadrul aceluiaşi sistem de autorităţi ale administraţiei publice266. 6/1965. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. organice şi funcţionale. în special cele emise de către conducerea organului subordonat. de regulă. în exemplul nostru) are un drept de control propriu şi distinct. dar numai atunci când legea o cere. direcţia judeţeană pentru evidenţa informatizată a persoanei). în materia controlului financiar. Controlul se exercită fie de către conducerea autorităţii superioare asupra conducerii autorităţii ierarhic inferioare sau asupra unei structuri interne a acesteia.verificarea actelor juridice. Subiectul pasiv este organul verificat şi care este subordonat. iar nu a totalităţii ei. b) Obiectul acestui control constă în: . 414 . distingem controlul ierarhic şi controlul extern specializat. 266 M.verificarea legalităţii şi mai puţin a oportunităţii. de exemplu.verificare şi cele verificate.verificarea unei părţi a activităţii organului controlat. deoarece controlul ierarhic nu are. fiecare din autorităţile faţă de care operează subordonarea (consiliul judeţean şi autoritatea de specialitate ierarhic superioară. a) Subiectul activ este organul ierarhic superior (direct sau indirect) indiferent de treapta ierarhică pe care se situează.

dacă actele juridice normative verificate sunt ilegale şi neoportune organul ierarhic superior le poate abroga.conducerea organului verificat este prezentată la efectuarea operaţiunilor de verificare şi. astfel încât el contribuie la întărirea laturii centralizatoare în activitatea executivă. d) Procedura controlului nu este reglementată în mod minuţios. mai ales. la dezbaterea concluziilor controlului şi a măsurilor ce se cer a fi luate. mai ales în privinţa actelor administrative verificate. iar dacă 415 . . diferind. ea decurgând din raporturile de subordonare consacrate în normele organice.organul subordonat trebuie să comunice organului superior măsurile adoptate şi modul lor de îndeplinire în urma controlului.c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii şi a unităţii de scop şi de acţiune a întregului sistem de organe.de regulă. Organul dispune de aceleaşi posibilităţi şi mijloace în activitatea de verificare ca şi în cazul controlului intern dar cu unele particularităţi: . el este expres reglementat şi sub aspectul procedurii sale. cum ar fi cel financiar sau gestionar.organul superior aduce la cunoştinţa conducerii autorităţii inferioare necesitatea efectuării verificării. . Totuşi. e) Măsurile ce se pot lua prin această verificare sunt asemănătoare cu cele din cadrul controlului intern. în timp ce actele individuale ale organelor subordonate aparţinând competenţei exclusive a organului inferior pot fi numai anulate. prin anumite elemente.În ceea ce priveşte activitatea controlată: . modifica sau suspenda ori înlocui. . în cazul în care acest control are un obiect tematic special. . planul activităţii de verificare este stabilit de comun acord de cele două organe de conducere.

în cazul nostru). spre deosebire de supraordonarea organică ce permite şi anularea actelor în cauză (de către consiliul judeţean. consiliul local eliberează din funcţie conducătorii serviciilor publice locale din subordine268. iar în cazul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi centrale ce funcţionează în teritoriu. organul superior dispune revocarea conducătorului din teritoriu la propunerea prefectului. . 215/2001. actele administrative emise în exerciţiul atribuţiilor de control ierarhic nu puteau fi atacate în justiţie şi anulate în baza acestei legi pentru vătămarea 267 Art.dacă organul superior care efectuează verificarea este supraordonat numai funcţional (Ministerului Culturii şi Cultelor în raport cu direcţia judeţeană de cultură şi culte) el va putea doar să suspende actele autorităţii inferioare. lit. .nu aparţin deloc acestei competenţe pot fi şi înlocuite sau modificate prin actele organelor superioare. 3. în cazul subordonării organice consiliul local putea elibera din funcţie pe membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome ori societăţilor comerciale din subordine care aveau calitatea de împuterniciţi mandaţi ai statului la societăţile cu capital integral sau majoritar de stal de interes local267.În temeiul art. i teza a IV-a din Legea nr. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 268 Art. în prezent abrogată de Legea nr.29/1990.În ce priveşte funcţionarul şi organul controlat autoritatea superioară are anumite drepturi în funcţie de natura subordonării. 38/2 lit. 215/2001. De asemenea. . 416 . 21 lit. Astfel. 69/1991 abrogată prin Legea nr.554/2004. i din Legea administraţiei publice locale nr.

Subiectul activ al controlului extern specializat poate fi orice autoritate executivă de specialitate care conduce. în urma verificării la care a fost supus. sanitar. în sensul că organul de verificare nu poate fi de rang inferior celui controlat trebuind să fie cel puţin de grad egal sau superior. protecţia muncii.produsă unor drepturi subiective recunoscute prin lege. fiscal. în acest sens se face: . organele în teritoriu să controleze modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor în cadrul unităţii administrativteritoriale respective indiferent de nivelul ierarhic al autorităţii care a stabilit preţurile sau tarifele. Astfel un organ local sau teritorial nu poate controla un organ central. Controlul extern specializat Acest control este exercitat din exteriorul organului controlat şi din afara sistemului de autorităţi din care organul verificat face parte. Cu toate acestea sunt posibile şi unele excepţii.verificarea unei laturi a activităţii controlate prin prisma specialităţii organului de inspecţie şi control (sectorul vamal. iar subiectul pasiv este o autoritate nesubordonată cu activitatea tangentă profilului organului de verificare. Totuşi o anumită regulă în relaţiile de control există. trebuia să utilizeze alte proceduri. etc. îndrumă şi coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu sau ramură. Cel prejudiciat efectiv prin astfel de acte. prevenirea şi stingerea incendiilor. 417 . de pildă.). a) Subiectele raporturilor de control nu se află în relaţii de supra şi subordonare întrucât între ele nu există raporturi ierarhice. pentru înlăturarea vătămării suferite prin măsura de verificare ierarhic dispusă. b) Obiectul acestui control este în strânsă legătură cu specializarea competenţei. fie organele specializate de control sau inspecţie. inclusiv administrative sau judiciare.

269 A. 11 din Legea nr. c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii în domeniul sau ramura de activitate supusă verificării. cit.verificarea existenţei şi autenticităţii documentelor justificative. potrivit legii nu s-a prescris. în cadrul controlului financiar de stat: . Iovănaş. 10. modul de calculare a adaosului comercial la produsele vândute cu amănuntul către populaţie. .. etc.. Se limitează la acele acte. p. cântărirea celor vândute.durata maximă a controlului la sediul agentului este de trei luni. de pildă. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi administrative care coordonează activitatea dintr-un domeniu sau ramură Această formă de control are următoarele trăsături270: 1. Garda financiară care exercită controlul în legătură cu executarea şi aplicarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale. de pildă. op.este supusă verificării întreaga perioadă cuprinsă între precedenta verificare de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective. a modului de efectuare a recepţiei produselor livrate. 30/1991. de exemplu. Astfel. care.verificarea legalităţii activităţii controlate. operaţiuni sau fapte ale subiectului verificat care se încadrează în profilul activităţii 269 270 Art.. .într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii’ . d) Procedura de efectuare a verificării diferă după natura autorităţii care o realizează şi după obiectul supus respectivei acţiuni fiind minuţios reglementată. I. . 418 . 296.verificarea operaţiunilor tehnico-materiale. ca.

272 Art. radioactive şi stupefiante272. a formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor publice. pentru încălcarea normelor privind activitatea financiară273 precum şi o 271 Art. dar pot constata abaterile săvârşite sesizând organele competente să dispună măsuri disciplinare. în exemplele precitate.autorităţii de control. 2. f din Hot. 17. materiale sau de altă natură. după cum organele financiare nu sunt investite cu verificarea respectării normelor privind regimul armelor. din Legea nr. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. 419 . j. Măsurile ce se pot lua în această formă de verificare se caracterizează prin faptul că organele ce exercită controlul extern specializat nu au dreptul de a anula actele organelor verificate. precum şi al respectării reglementărilor financiare în activitatea economică şi socială271. al produselor şi substanţelor toxice. De aceea. muniţiilor. ca. de pildă. etc. lit. care exercită administrarea generală a finanţelor publice are. modul de respectare a disciplinei financiare. Astfel. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi organele sale exercită controlul privind regimul armelor. printre altele. sarcina controlului general economico-financiar al utilizării eficiente a mijloacelor proprietate publică. Ministerul Economiei şi Finanţelor. Tot astfel. în cazul subiectelor nesubordonate. 2. e. decât dacă legea le conferă aceasta. în unităţile nesubordonate. de pildă contravenţionale. controlul se exercită numai asupra unor aspecte de strictă specialitate ce se încadrează în profilul activităţii autorităţilor de verificare. În toate aceste cazuri nu este obligatoriu ca subiectele verificate să fie subordonate respectivelor organe de control Pe de altă parte. Guv. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne. muniţiilor şi materialelor explozive. nr. lit. Uneori chiar organele de control dispun de dreptul de a aplica sancţiuni. organele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nu vor putea controla.

O poziţie cu totul specială a avut-o Colegiul de Jurisdicţie a Curţii de Conturi care avea ca atribuţie soluţionarea încălcării disciplinei financiare ce guvernează utilizarea fondului public. B. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare. 7 din Legea nr. 30/199l. gărzi.serie de drepturi mai largi ca. Art. 1. . 9 din Legea nr.să confişte obiectele sau produsele sustrase de la plată. în cazul Ministerului Economiei şi Finanţelor care poate274: . 17 din Legea nr. 274 Art. În categoria autorităţilor administrative jurisdicţionale intră diversele jurisdicţii speciale ale executivului cum este cazul celor în materie fiscală sau comisiei de reexaminare a contestaţiilor şi cererilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. . . Controlul extern specializat exercitat de autorităţi speciale de control Această verificare este înfăptuită de autorităţi care au ca sarcină principală exercitarea unei verificări de specialitate prin mijloace proprii deosebit de specifice asupra unor aspecte particulare ale activităţii executive. de exemplu. etc. în această categorie intră organele administrative cu activitate jurisdicţională precum şi diversele poliţii. .să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu.aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor.suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar contabile şi fiscale.. 30/1991 420 . 117/2003 activitatea 273 Art.lua măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă. Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului. inspecţii şi inspectoare de stat. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

prin reglementări speciale au fost create asemenea organisme în cadrul sau pe lângă autorităţile publice centrale sau a celor organizate în teritoriu. a tranzacţiilor. inclusiv pe lângă autorităţile locale. protecţia muncii.jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele judecătoreşti conform art. de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Competenţa lor este diversă începând cu facultatea de a da îndrumări obligatorii subiectelor controlate.Curtea de Conturi276 exercită controlul asupra modului de formare. Curtea de Conturi mai exercită şi activitatea de audit public extern asupra autorităţilor publice. cuprinzând şi neregulile constatate. cu efectuarea de percheziţii corporale şi în locuri publice sau particulare precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu275: . în condiţiile legii. sanitar. ce cuprinde mai multe modalităţi între care auditul de regularitate asupra activităţilor financiare. inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative şi terminând. Atribuţiile acestor autorităţi sunt dintre cele mai diferite vizând domeniul financiar. continuând cu posibilitatea de suspendare a actelor şi măsurilor aparţinând celor verificaţi. ca în cazul organelor Gărzii Financiare. 155/6 din Constituţia revizuită. 2. Curtea îşi poate declanşa verificarea şi la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului cu privire la modul de gestionare a resurselor publice raportând despre cele constatate autorilor solicitării. În categoria organelor nejurisdicţionale intră diversele inspecţii şi inspectorate ca autorităţi specializate de control: . a 275 276 Legea nr. Ea prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. 94/1992 421 . etc. vamal.

Noua lege a contenciosului dispune de asemenea prin dispoziţiile art. în faţa instanţei de contencios administrativ. Anterior introducerii acţiunii va solicita autorităţilor administraţiei publice locale. precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean. lit. art. să reanalizeze actul pe care îl apreciază ilegal în vederea modificării sau. 135. 3 că prefectul poate ataca. în faţa instanţei de contencios. 215/2001. cu motivarea necesară. alin. etc. 215/2001 privind administraţia publică locală prevede la alin. revocării acestuia. sistemele informatice. se mai verifică procesul decizional. prefectul poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ aceste acte.controlului intern şi auditului intern. auditul performanţei (economicitatea şi eficienţa activităţilor şi resurselor umane. în termen de 6 luni. 1. 1 din Legea nr. materiale). al consiliului local sau al primarului. Controlul prefectului se exercită numai asupra actelor administrative nu şi asupra faptelor juridice administrative sau asupra operaţiunilor administrative pregătitoare. 5 din legea fundamentală care dispune că prefectul poate ataca. după caz. Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene. stabilirea răspunderilor. Actul atacat este suspendat de drept. dacă le consideră nelegale. 123 alin. un act al consiliului judeţean. în termen de 5 zile de la data comunicării acestuia. 134 din Legea nr. Enumerând atribuţiile prefectului. în cazul în care consideră actul ilegal. actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. financiare. b că acesta exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. potrivit art. Controlul exercitat de către prefect Bazele constituţionale ale acestui control sunt consacrate de art. 422 .

Controlul Parlamentului asupra administraţiei publice Controlul puterii legislative asupra celei executive reprezintă o formă a verificării de stat exercitate asupra acestui sistem de autorităţi publice alăturată controlului judiciar şi controlului administrativ. acesta din urmă realizat asupra propriului sistem de organe executive.care de altfel îi conferă rolul hotărâtor şi în formarea sau revocarea guvernului precum şi consacrarea expresă a dreptului de control al Parlamentului asupra executivului constituie fundamentul politico-juridic care conferă. 102 (1) din Constituţie 423 .3. De asemenea. Constituţia. în capitolul (IV) privind raporturile Parlamentului cu Guvernul. consacră expres controlul legislativ asupra acestuia din urmă cât şi asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. Din ansamblul acestor prevederi rezultă că baza reprezentativă a puterii legislative . 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României. În sfârşit. 1 din Legea nr. permite şi justifică exercitarea verificării legislative asupra administraţiei publice. Având în vedere forţa juridică şi sfera sa de acţiune verificarea legislativă se prezintă ca un control general ce cuprinde 277 Art. 278 Art. prin votul său de încredere. organul legislativ este cel care aprobă componenţa Guvernului. şi îl desărcinează prin moţiunea de cenzură. Noţiunea controlului parlamentar Conform Constituţiei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării prin intermediul căreia se exercită suveranitatea naţională Guvernul este autoritatea publică a puterii executive277 ce exercită conducerea generală a administraţiei publice potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament278.

a căror atribuţii deosebit de specifice . cu excepţia actelor administrative jurisdicţionale (rezultând din soluţionarea cu putere de adevăr legal a unei încălcări de lege).prin obiect şi procedură de înfăptuire . Deşi asupra administraţiei se exercită şi alte forme de verificare. brevete de invenţie) sau aflate în curs de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti. cât şi pe cele nejuridice (acte politice şi operaţiuni tehnico-materiale). b.vizează soluţionarea unui conflict generat de încălcarea legii sau de vătămarea unui drept subiectiv ceea ce excede competenţei legislative. indiferent de locul şi de modul de subordonare în ierarhia administrativă. Controlul parlamentar cuprinde întreaga activitate executivă incluzând toate formele concrete ale acesteia. Controlul parlamentar constituie o verificare de drept asupra întregii administraţii şi a componentelor sale structurale rezultând din principii constituţionale. c. începând cu Guvernul şi continuând cu toate celelalte autorităţicentrale. Controlul legislativ se exercită asupra tuturor autorităţilor administrative. teritoriale şi locale din subordonarea lui. centrale. Caracteristicile controlului parlamentar a. precum şi a acelor acte administrative determinate asupra cărora se desfăşoară o verificare jurisdicţională specială înfăptuită de organe executive având asemenea atribuţii (de pildă actele de restituire a cererilor. atât cele juridice (acte şi fapte). totuşi controlul parlamentar are o serie de caracteristici proprii care-i conferă o anumită specificitate între celelalte forme de verificare. teritoriale şi locale. netrebuind să existe (ca în cazul altor forme de verificare a executivului) anumite reglementări legale exprese care să prevadă condiţiile 424 . neexistând organ executiv exclus de la această verificare cu excepţia autorităţilor executive cu activitate jurisdicţională. inclusiv statală sau publică.întregul sistem al autorităţilor administraţiei publice.

279 Excepţia o reprezintă situaţia în care membrii executivului trebuie să răspundă la întrebările parlamentarilor privitoare la o măsură care urmează să fie luată de administraţie. măsuri pe care executivul verificat să fie obligat să le îndeplinească. e. Controlul parlamentar este complet în sensul că poate viza atât legalitatea cât şi oportunitatea acţiunilor şi măsurilor verificate deosebindu-se în acest sens de controlul judecătoresc (limitat doar la aspectele de legalitate a actelor şi faptelor administrative. prin diferite căi. fie o anumită latură a acestuia. h. dintr-o ramură sau domeniu de activitate ori cu privire la anumite acte sau fapte determinate. fie un anumit nivel ierarhic. ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive. aşa cum este cazul altor forme de verificare administrativă sau judiciară. Controlul parlamentar este direct sub aspectul modalităţilor sale de realizare fiind înfăptuit de autoritatea legislativă. f. d. Controlul parlamentar nu este exclusiv deoarece şi alte categorii de autorităţi ale statului (Preşedintele Republicii. Controlul legislativ poate fi atât general cât şi special vizând fie ansamblul autorităţilor şi activităţilor executive. Controlul parlamentar este. a actelor normative ca şi a considerentelor de oportunitate sau de actualitate). întocmai ca şi cel judiciar. de regulă. 425 . fiind expresia recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice. deoarece Parlamentul nu are posibilitatea efectivă să dispună. g. dar fără ca să existe o interpunere a altor autorităţi faţă de subiectul supus verificării.sau cazurile în care se exercită. în urma realizării lui. Controlul legislativ nu reprezintă o verificare de plină jurisdicţie. de regulă279. i. cu excluderea. derivând din cadrul juridic general al raporturilor dintre Parlament şi Guvern uneori existând şi împuterniciri legislative speciale (pentru comisiile de anchetă).

fie chiar prin intermediul parlamentarilor luaţi în mod individual. camerele (Camera Deputaţilor şi Senatul) ori ambele adunări reunite în şedinţă comună pot cere diverse informaţii şi documente Guvernului. 23 din Regulamentul Senatului aprobat prin Hot. cit. Comisiile permanente se aleg pe toată durata legislaturii pe diverse domenii (economic. 13/1990 426 . fie prin intermediul comisiilor parlamentare. În plenul lor. pot audia rapoarte. b. având obiective anume stabilite prin hotărârea de înfiinţare. informări ori răspunsuri prezentate de conducătorii ori reprezentanţii autorităţilor executive. alcătuite din deputaţi sau (şi) senatori înfiinţate în scopul îndeplinirii însărcinărilor ce le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor adunării legislative281. nr. Căile de înfăptuire a controlului parlamentar280 Verificarea parlamentară se poate înfăptui fie de plenul camerelor legislative.). Iovănaş. buget şi finanţe. mai ales. Comisiile parlamentare sunt proprii organe de lucru alese de camere sau organe ale acestora. 291 .justiţia şi chiar unele organe executive) verifică activitatea administraţiei. a echilibrului între puterile statului de drept. p. op. 28 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hot.292 Art. etc. în cadrul şedinţelor. politică externă. 12/1990 şi art. Ele pot fi comisii speciale. inclusiv rapoarte sau avize ale comisiilor parlamentare întocmite în legătură cu anumite aspecte ale activităţii executive. industrie şi servicii. Comisiile temporare se aleg pentru o perioadă limitată de timp şi cu un scop strict determinat. 27. 280 281 I. comisii de anchetă şi comisii de mediere a diferendelor ivite între cele două camere pe marginea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative. a. motiv pentru care el se alătură şi se completează cu celelalte forme de verificare constituind o importantă componentă în realizarea separaţiei şi. nr. Comisiile sunt permanente şi temporare.

pot fi citaţi şi audiaţi martori. Se audiază informările şi rapoartele prezentate de executiv şi de comisiile parlamentare. Guvernul şi celelalte autorităţi administrative sunt obligate să prezinte 282 Art. respectiv Guvernului sau oricăruia dintre membrii acestuia. în cadrul şedinţelor camerelor la care participă. întrebări şi adresa interpelări executivului. înscrisuri. În cazul acţiunilor de anchetă privitoare la activităţile Guvernului prezenţa la audieri este obligatorie. parlamentarii au dreptul să ceară şi să obţină informaţiile necesare de la orice autoritate de stat. De asemenea. b. iar mărturia mincinoasă se sancţionează potrivit legii282. fie la sesizarea unor terţi adresată comisiei sau Parlamentului. miniştrii. iar dacă li se solicită prezenţa. participarea lor este obligatorie. au loc dezbateri pe marginea lor. specialişti din partea unor autorităţi care pot fi ascultaţi. Comisiile parlamentare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe la care pot invita reprezentanţi ai Guvernului. în vederea pregătirii dezbaterilor parlamentare. 427 . Activitatea de verificare se poate desfăşura la sediul organului controlat. inclusiv la sesizarea Parlamentului. Deputaţii şi senatorii luaţi în mod individual pot pune. se pot efectua expertize. se pot prezenta şi preda obiecte. putându-se adopta o hotărâre într-o anumită problemă sau o moţiune simplă. la sediul autorităţii legislative şi se poate declanşa din iniţiativă proprie. Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Procedura controlului parlamentar a. inclusiv persoane interesate. În plenul camerelor sau în şedinţa lor comună autoritatea legislativă efectuează verificarea puterii executive după procedura specifică şedinţelor sale de lucru din cadrul sesiunii aşa cum este ea reglementată prin regulamentele proprii.c. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. a întrebărilor şi interpelărilor. iar dacă este cazul se aprobă sau se respinge informarea prezentată.

de modificare ori de suspendare a actelor juridice administrative sau de 428 . Discuţiile se încheie. Parlamentarii pot adresa oral întrebări. Toate aceste măsuri sunt hotărâte de către comisie cu votul majorităţii membrilor care o compun. dacă Guvernul înţelege să comunice camerei acte sau anumite informaţii solicitate. după caz. dacă camera consideră aceasta necesar. în funcţie de solicitare. Se pot iniţia sau se pot face propuneri de acte normative ce reglementează problemele ridicate în activitatea autorităţii executive analizate. Ele se citesc în şedinţă publică de către preşedintele grupului parlamentar şi se transmit preşedintelui camerei. adică solicitări prin care se cere unor autorităţi să răspundă dacă un fapt este adevărat sau dacă o informaţie este exactă. Pe marginea problematicii dezbătute se redactează un raport sau un aviz ce urmează a fi prezentat. plenului camerei sau în şedinţa comună a legislativului. Interpelările se fac în scris arătându-se obiectul lor şi constau dintr-o solicitare adresată Guvernului de către un grup parlamentar prin care se cer explicaţii asupra politicii executivului în probleme interne sau externe. sau pot declara că vor prezenta răspunsuri în zilele următoare. Răspunsul este obligatoriu de dat fie imediat fie în zilele următoare.informaţiile şi documentele solicitate. inclusiv Guvern. Cei întrebaţi vor răspunde imediat. chiar dacă acestea nu includ dreptul de anulare. oral sau în scris. c. ori dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o anumită problemă. cel dintâi să dispună de o gamă largă de măsuri ce se pot lua faţă de administraţie. Efectele controlului parlamentar Poziţia şi competenţa organului legislativ determină ca în exercitarea dreptului de control al acestuia asupra autorităţilor executive. printr-o hotărâre adoptată în problema ridicată prin întrebare sau printr-o moţiune simplă în cazul interpelării.

4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor.. Parlamentul exercită controlul asupra administraţiei cu ocazia supunerii lor spre ratificarea acestuia. Leş.prin care Parlamentul abilitează Guvernul să adopte ordonanţe în domenii rezervate legii ordinare şi care nu fac obiectul legilor organice nerespectarea termenului de supunere spre aprobare parlamentară a acestor acte atrage încetarea efectelor lor. Art. putând refuza ratificarea sau denunţa actele astfel încheiate284. Avocatul poporului (Ombusdmenul)287 283 284 Art. 4 din Legea nr. 3 şi urm. 5) din Constituţie.în ipoteza în care dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi în activitatea Guvernului Camera Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor286. 286 Art. convenţiilor şi a altor acte de acest gen încheiate de executiv.în cazul dezbaterii în Senat a raportului comisiei parlamentare dacă se relevă existenţa unei abateri grave în activitatea unui membru al Guvernului Senatul poate cere primului ministru destituirea acestuia285.sancţionare a funcţionarilor vinovaţi de abaterile constatate.în cazul tratatelor internaţionale. instituţie a statului de drept”. „Avocatul poporului. 3. iar atunci când le verifică Parlamentul are atributul de a aproba sau de a respinge ordonanţele283. 113 din Constituţie 287 Asupra acestei probleme a se vedea I. 7/1997. . parlamentul neavând administraţia în subordine şi neputând să i se substituie în atribuţii. 429 . p. I. nr. 4. 285 Art. În acest sens arătăm următoarele: . . 51 alin. 115 (1.în ipoteza delegării legislative . în „Dreptul”. 9 din Regulamentul Senatului. a acordurilor. .

în „Dreptul”.. M. 268 din 22 aprilie 2002. Avocatul poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor în limitele stabilite de lege. p. nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. 8/1997. Vlad. publicată în Monitorul Oficial al României. Editura ServoSat. nr. Avocatul poporului prezintă celor două camere anual rapoarte sau ori de câte ori este solicitat de către acestea. Arad. 326 din 16 mai 2002 430 . 1-49 288 Legea nr. nr. nefiind obligat să se supună instrucţiunilor Santai. Hotărârea Senatului nr. din 25 martie 1997. Partea I-a.conform cărora acesta este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică. 48. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. nr. p. modificată prin Legea nr. 19 şi urm. Caracteristicile activităţii avocatului poporului Pornind de la reglementarea legală a instituţiei avocatului poporului configurată de Constituţie precum şi de legea organică288 în materie . 1998. publicată în Monitorul Oficial al României Partea Ia.O formă specială de verificare a respectării legii în strânsă legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează prin Avocatul poporului. Partea I-a. 181/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. Autorităţile publice sunt obligate să-i asigure sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. 5/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului. Ombudsman-ul în dreptul comparat. „Caracteristicile. condiţiile şi efectele activităţii exercitate de avocatul poporului asupra încălcărilor de lege săvârşite de administraţia publică vizând drepturi şi libertăţi cetăţeneşti”. Acesta este numit de Parlament pe o durată de 5 ani iar organizarea şi funcţionarea lui ca instituţie se stabileşte prin lege organică.

iar nu simple interese.Activitatea acestuia se desfăşoară sub control parlamentar. dar şi fără să se poată. . .Această apărare se exercită în legătură cu raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice. .Activitatea de verificare a modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti are ca obiect doar acte şi fapte de putere ale autorităţilor. substitui. de modul de organizare (naţional sau central. fie ele chiar legitime aparţinând acestora. teritorial sau local). în exercitarea atribuţiilor sale autorităţilor publice .rezultă poziţia sa cu totul distinctă în sistemul autorităţilor publice din ţara noastră. cu condiţia ca ele să fie ilegale. . existând obligaţia prezentării de rapoarte forului legislativ. . nu neoportune sau cu caracter politic. cu excepţia situaţiilor de confidenţialitate instituite la cerere sau din motive întemeiate.sau dispoziţiilor care l-ar afecta în acest sens. 431 .Prin exercitarea acestei apărări avocatul poporului nu poate obliga autorităţile publice la luarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii încălcate şi nici nu se poate substitui în atribuţiile acestora. activitatea avocatului poporului are un caracter public. de modul lor de alcătuire (alese sau numite) ori de durata funcţionării acestora (permanente sau temporare). iar în acest din urmă caz indiferent de nivelul lor (ierarhic).Ca regulă generală. . aşa cum sunt formulate de Constituţie şi de legislaţia în vigoare întemeiată pe ea. iar nu acţiuni de drept privat ale acestora. emiţând măsura legală solicitată ori anulând-o pe cea ilegală. la rândul său. de competenţa exercitată (generală sau specială).Activitatea avocatului poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. cu precădere cele administrative.

în egală măsură toţi indivizii umani. 1 din Constituţie). (art. 217. Muraru în lucrarea Drept constituţional şi instituţii politice. cit. foarte puţine prerogative revenind în mod specific doar condiţiei de cetăţean291. 1 alin. I.). 1995. fără deosebire de cetăţenie. . 1 din Legea organică) adică cetăţeneşti. fiind de notorietate faptul că prin consacrarea constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt apăraţi. 44 alin. 432 . civilă. în măsura în care un drept de natură constituţională se reflectă şi în alte ramuri de drept290 el poate forma obiectul activităţii de investigare din partea avocatului poporului. dreptul de proprietate. respectiv străini. Desigur. vol. limitată la drepturi şi libertăţi fundamentale289 (în mod diferit de sensul larg atribuit de art. 193-194.Condiţii de fond ale activităţii de verificare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Activitatea de apărare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurată de Avocatul poporului trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de fond: 1) Trebuie să existe o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti: .. decât cetăţenii români. p. ori alte subiecte colective de drept . 290 De pildă. 289 Asupra distincţiei dintre drepturile fundamentale şi alte categorii de drepturi a se vedea principalele teorii în materie enunţate de I.dreptul lezat poate să aparţină şi altor persoane fizice. Editura ACTAMI. etc. op.cel puţin în raport cu administraţia. comercială. p. iar nu alte categorii de drepturi având o altă natură juridică (de pildă.încălcarea deşi vizează un drept cetăţenesc . Ediţia a VI-a.cu excluderea drepturilor persoanelor juridice naţionale sau străine. cu sau fără altă cetăţenie (desigur vătămaţi prin activitatea autorităţilor române). 291 A se vedea I. administrativă. Muraru. Bucureşti. din moment ce cererile în această materie adresate avocatului poporului pot proveni de la orice persoană fizică. referirea legală are un caracter mai restrictiv.

ceea ce determină o stare de vătămare.. spital. 3. 1993. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor trebuie săvârşită prin acte şi fapte de autoritate cu caracter ilegal ale 292 Art. indiferent că ea poate fi sau nu comensurată patrimonial sau evaluată pecuniar ori ar putea da naştere la formularea unor pretenţii vizând daune morale. vol. de decizie sau auxiliari. organizaţii sau forme asociative. 2) Lezarea trebuie produsă de autorităţile administraţiei publice: . împiedicarea sau restrângerea exerciţiului lor292 în mod abuziv. de nivel naţional sau local. dar care se pot şi ele adresa avocatului poporului pentru cazul lezării acestor facultăţi legale. I. exercitând o funcţie publică de autoritate. Tratat elementar. cu excluderea oricăror alte forme instituţionalizate aparţinând sau dependente de cele de mai sus.conţinutul acestei noţiuni293 în care sens avem în vedere atât autoritatea propriu-zisă cât şi funcţionarii ei. . 433 . 53 din Constituţie prevede în mod limitativ şi expres condiţiile de restrângere ale drepturilor şi libertăţilor în care sens existenţa acestora nu este afectată. inclusiv regiile autonome.sfera aceleaşi noţiuni care cuprinde atât autorităţile executive cât şi instituţiile publice exercitând o autoritate prin conducerile lor (şcoală.starea de lezare a subiectului prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor constând din nerecunoaşterea sau negarea dreptului ori a libertăţii. Bucureşti. p. 17 din Legea în cauză face referire la restrângerile legale privind drepturile şi libertăţile persoanelor care execută pedeapsa închisorii. 75-99. de genul societăţilor comerciale. cu capital integral sau majoritar de stat. Drept administrativ. Art. fundaţii sau aşezăminte create de autorităţi sau de instituţii aparţinând acestora. Iorgovan. 293 Asupra noţiunii de autoritate a administraţiei publice a se vedea A. Editura Hercules. etc.) precum şi oricare dintre serviciile publice deconcentrate aflate sub autoritatea administraţiei publice. sunt arestate sau reţinute. de conducere sau de execuţie.

1959. comercială. Rezultă implicit că legiuitorul a urmărit să stabilească un raport de cauzalitate între atitudinea ilicită a administraţiei şi rezultatul vătămărilor constând din încălcarea dreptului sau a libertăţii cetăţeneşti. teza II. pretinzând caracterul ilegal al acestora. 295 Asupra semnificaţiei juridice a refuzului şi a tăcerii administraţiei a se vedea T.administraţiei.29/1990. tăcerea administraţiei (faţă de solicitarea adresată) precum şi emiterea tardivă de către ea a actelor solicitate295. legiuitorul294 asimilând actelor ilegale. iar nu de drept privat. 434 . . 4) Actele şi faptele relevate cu care este sesizat nu trebuie să se fi produs cu mai mult de un an ori să nu treacă de un an faţă de data la care persoana în cauză a luat la cunoştinţă de ele. în caz contrar cererea petentului trebuind respinsă motivat. din fosta Lege a contenciosului administrativ. Ed. l. nr. Actele de drept administrativ. p. chiar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor. din moment ce. 5) Pentru a putea fi primite spre soluţionare cererile nu trebuie să vizeze actele Camerei Deputaţilor. etc. nu de natură civilă. fiind acte şi fapte administrative.natura acţiunilor sau inacţiunilor executive vătămătoare care trebuie să fie de drept public sau de autoritate. Bucureşti. De aici şi concluzia firească privind necompetenţa avocatului poporului în materia analizată atunci când actele sau faptele au un caracter legal.97 .100. deci prin atitudini sau conduite culpabile şi vătămătoare ale executivului: . petiţionarul trebuind să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal cererea. pentru tardivitate.legiuitorul a exclus ideea vătămării prin acte şi fapte legale. abrogată prin Legea nr. Senatului sau 294 S-a dorit o evidentă corelare cu prevederile art. prin recomandările sale. Drăganu. Ştiinţifică. avocatul poporului sesizează autorităţile asupra ilegalităţii actelor şi faptelor administrative.554/2004 care a menţinut aceeaşi corelare.

1977. Bucureşti. 2) Petentul trebuie să dovedească ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi care a determinat vătămarea drepturilor sale: 296 I. de către persoana lezată .Parlamentului. precum şi ale Curţii Constituţionale. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţie. 319 . iar nu de satisfacere a unui drept în curs de conturare 296 sau preexistent. preşedintele instanţei de judecată. mai întrebuinţează şi noţiunea de „plângere” deşi apreciem că noţiunile de „plângere” sau de „reclamaţie” ar fi fost mai exacte. ale Preşedintelui României şi ale Guvernului. Cererea se formulează în nume propriu. Editura Didactică şi Pedagogică. Ministerul Public. după caz. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor.320 435 . Dacă avocatul poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti el va sesiza. p. toate aceste cazuri fiind tot atâtea cauze de neprimire a petiţiilor de către avocatul poporului care trebuie să le respingă ca inadmisibile. care sunt obligaţi să-i comunice măsurile luate. Sub aspect terminologic legiuitorul nu a fost consecvent întrucât. ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. Iovănaş. Ministerul Justiţiei. deşi utilizează frecvent noţiunea de „cerere”. desemnând forme ale dreptului de petiţionare exprimând pretenţia de restabilire a unui drept încălcat. potrivit competenţei acestora. Condiţiile de formă ale activităţii de verificare desfăşurate de avocatul poporului Activitatea de verificare desfăşurată de Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă: 1) Trebuie să existe fie o sesizare adresată avocatului sau acţiunea poate fi declanşată din oficiu.

Tot respingere se va decide şi în cazul excepţiilor de necompetenţă instituite de lege când motivarea se va face pe considerente de inadmisibilitate. se pot audia şi lua declaraţii de la conducătorii autorităţilor şi de la orice funcţionar care poate da informaţii necesare soluţionării cererii. acestea din urmă trebuind a fi dovedite. .decizia avocatului de a se trece la soluţionarea cererii.legea instituie expres o atare obligaţie numai în cazul întârzierii sau a refuzului administraţiei publice în soluţionarea legală a cererii iniţiale.Avocatul Poporului poate decide în sensul respingerii motivate a cererilor nefondate sau poate cere date suplimentare dacă i se par necesare faţă de modul iniţial de formulare al cererii. iar acestea sunt obligate să comunice sau să le pună la dispoziţie. 436 . 3) Avocatul poporului primeşte şi decide asupra cererilor care i-au fost adresate urmărind rezolvarea lor legală: . apreciind probabil în cazul faptelor ca fiind necesară clarificarea procedurală prealabilă a termenului legal în care administraţia trebuie să răspundă petentului şi. neimpunând-o în cazul actelor ilegale deşi asimilează cele două fapte cu manifestarea ilegală de voinţă a autorităţii executive.. urmând să fie declanşată competenţa de verificare a avocatului poporului. . inclusiv actele pe care le deţin în legătură cu cererile adresate avocatului poporului acordându-i tot sprijinul. în care sens: a. în condiţiile legii. în funcţie de atitudinea. b. urmărindu-se rezolvarea ei legală.în cazul actelor administrative ilegalitatea e prezumată şi se deduce din vătămarea dreptului sau libertăţii încălcate. expresă (în caz de refuz) sau tacită (în caz de întârziere) a autorităţilor. se pot solicita autorităţilor administraţiei publice informaţii sau documente necesare anchetei întreprinse.

prezintă rapoarte preşedinţilor celor două camere sau. b. sesiza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice sau al prefecţilor. la rândul lor. În cazul admiterii ei avocatul va putea: a. Soluţiile dispuse de avocatul poporului Indiferent de soluţia dispusă de avocat. primului ministru. c. în termen de cel mult 20 de zile. după cum este sau nu întemeiată. cere autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei în cauză încetarea încălcării drepturilor sau libertăţilor cerând în scris reformarea sau revocarea actului administrativ. d. 4) Prin „rezolvarea legală a cererii” primite de avocatul poporului nu se înţelege atributul de decizie faţă de ilegalitatea cu care a fost sesizat. în toate situaţiile se va aduce la cunoştinţa petentului rezultatul cercetării întreprinse în urma cererii. indiferent că o admite sau o respinge. deoarece rezolvarea efectivă. ci demersul procedural întreprins pe lângă autoritatea în culpă. repunerea în drepturi ori în situaţia anterioară a petiţionarului şi repararea pagubelor produse.c. în exercitarea atribuţiilor sale. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. avocatul poporului are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice. emite recomandări. după caz. iar în caz de neadoptare de către Guvern. în sensul luării măsurilor administrative corespunzătoare. revine autorităţilor sesizate. în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea plângerii. va fi sesizat parlamentul. cuprinzând constatările prilejuite de cercetările întreprinse dacă evidenţiază lacune legislative sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor. de către avocat. sesizând autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţilor 437 .

termen ce curge de la data depunerii cererii la acesta. precum şi recomandări vizând modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. e. măsurile luate. avocatul poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare care sunt datoare să-i comunice. ilegalităţile comise. repararea pagubelor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau favorizat încălcarea drepturilor persoanelor lezate şi în obligativitatea informării acestuia despre măsurile întreprinse. cazul Băncii Naţionale a României. până la Guvern. constau în obligativitatea autorităţilor administraţiei publice de a lua. care are la dispoziţie un nou termen de 45 de zile pentru soluţionare. atunci când constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. de îndată. se va sesiza parlamentul. în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului. prezintă. de la data sesizării. iar dacă nici aici nu se obţine rezolvarea. Serviciului Român de Informaţii. În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile. Efectele cererii formulate de avocatul poporului. măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţii constatate. Sesizarea se poate introduce pe treaptă ierarhică. avocatul poporului se va adresa prefectului.actelor sau faptelor administrative care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi celui judecătoresc. 438 . etc. Dacă autoritatea centrală nu este în subordinea Guvernului (de pildă.) se va sesiza parlamentul despre ilegalităţile constatate în activitatea ei ori a serviciilor din subordine. anual sau la cererea acestora. rapoarte. în termen de cel mult 45 de zile. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale. cuprinzând informaţii privind activitatea instituţiei Avocatului Poporului.

să poată sesiza instanţa de contencios. ca şi noua Lege a contenciosului administrativ nr. în vederea restabilirii legalităţii. 1 439 . Oricum. Peiser – Contentieux adminitrati. 5. 2001. calitatea de reclamant. În literatura de specialitate franceză. prefectul va utiliza calea contenciosului administrativ în justiţie conform Constituţiei şi Legii privind administraţia publică locală. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al executivului nu poate fi înlăturat decât prin justiţie. Controlul exercitat de către instanţele de contencios administrativ Termenul contencios derivă din latinescul „contenado contendere”. pag. sintagma de contencios administrativ este definită ca fiind „ansamblul problemelor legale de existenţă a unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi administrative. în baza unei sesizări a persoanei fizice. 297 G. aceasta va solicita şi punctul de vedere al Avocatului Poporului. iar în caz de nesoluţionare favorabilă din partea celui sesizat. dintre două părţi. revizuirea adusă Constituţiei permite acestuia sesizarea Curţii cu privire la constituţionalitatea legilor. în sensul cel mai larg al termenului”297.Considerăm că prefectul în exercitarea dreptului său de control general de legalitate asupra administraţiei publice locale va sesiza organul local sau judeţean. ceea ce îi conferă petiţionarului.554/2004 care îi conferă dreptul ca. de drept. Dalloz. Paris. În cazul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor. în urma controlului realizat – pe linia protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti încălcate de administraţia publică – conform legii sale organice. care evocă ideea unei confruntări prin luptă. în sensul luptei unor interese contrarii.

Rarincescu – Contenciosul administrativ român. având în vedere noile dimensiuni ale reglementărilor pe care le cuprinde. 554/2004. Mai recent s-a considerat că. contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice. litigii care se soluţionează de instanţele judecătoreşti299. Cluj-Napoca.Doctrina românească interbelică a considerat termenul de contencios ca fiind totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli. Această ultimă definiţie. acest organism funcţionând ca o instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ. 2004. Editura Alcalay. de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii. Editura Accent. a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică. Aspecte privind evoluţia contenciosului administrativ în România Pentru prima dată în ţara noastră contenciosul administrativ a fost instituit prin legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1869. G. Legea nr. 31 299 R. Petrescu. defineşte termenul de contencios ca fiind activitatea de soluţionare. În perioada 1866298 C. N. fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. principii şi sancţiuni aparţinând dreptului public298. de lege lata. 1937. – Drept administrativ. majoritatea fiind autorităţi ale administraţiei publice şi administraţi prin aplicarea unor reguli speciale aparţinând dreptului public. Bucureşti. reflectă noua concepţie a legiuitorului român asupra contenciosului administrativ. 366 440 . pag. pag. fiind în concordanţă şi cu normele Constituţiei revizuite.

N. iar regimul instituit era al unui contencios în anulare. în competenţa instanţelor de drept comun. pag. Constituţia din 1965. în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor. Odată cu adoptarea Constituţiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o instituţie de ordin constituţional. 29/1990. 2004. prin adoptarea Legii din 1925. Legea făcea distincţie între actele administrative şi cele de gestiune.1905. 1/1967 cuprindea un număr mare de acte administrative exceptate de la controlul de legalitate. După 1948. Prin adoptarea Legii din 1 iulie 1905. instanţele judecătoreşti aveau dreptul de a verifica pe cale de acţiune legalitatea actelor administrative. atribuţiile de contencios au revenit instanţelor judecătoreşti ordinare. judecarea litigiilor de contencios administrativ aparţinea tot puterii judecătoreşti. ultimele rămânând. Legea contenciosului administrativ nr. fiind dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. instanţelor de drept comun. 1/1967. Petrescu. Pe baza acestei constituţii a fost adoptată Legea contenciosului administrativ din decembrie 1925. obişnuită. Deoarece Legea nr. numai atunci când prevederile legale exprese le autorizau să le exercite. ea a avut un câmp redus de aplicare300. care a investit Curţile de Apel din circumscripţia în care domiciliază reclamantul cu competenţe de a soluţiona cererile în materia contenciosului administrativ. Ulterior a fost adoptată Legea nr. a transformat competenţa excepţională a tribunalelor de a se pronunţa asupra legalităţii actelor normative într-o competenţă generală. valorificând tradiţiile legislative româneşti şi aducând şi 300 R. Cluj-Napoca. Editura Accent. care a încredinţat competenţa soluţionării cererilor cele vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ ilegal. Consiliul de stat fiind desfiinţat. însă nu tuturor instanţelor ci numai secţiei a III-a a Curţii de Casaţie. 373 441 . – Drept administrativ.

12.elemente de noutate. Contenciosul administrativ instituit de Legea nr. realizându-se acel fenomen de „constituţionalizare” a contenciosului administrativ301. pag. Editura Themis. A. înfiinţând secţiile specializate în cadrul tribunalelor judeţene şi în cadrul Curţii Supreme de Justiţie. în realitate dispoziţiile legii îmbină contenciosul în anulare cu cel de plină jurisdicţie302. 373-378 302 I. Spre deosebire de redactarea din Legea nr. 2/1993. măsurile care puteau fi luate de instanţă având un caracter limitat. 554/2004 dispune că sesizarea instanţei de contencios se poate face şi de Avocatul Poporului. Nicu – Drept administrativ. pag. chiar dacă aparent poate fi catalogat ca un contencios de plină jurisdicţie. iar legea fundamentală a adus principii noi în materie. in Internationale de droit coupare. 554/7. a reprezentat o reglementare superioară celor anterioare. I. Principalele noutăţi aduse în materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr. 29/1998. 554/7. Legea nr.2004. nr. Calitatea reclamantului: Legea 554/2004 extinde sfera persoanelor şi a autorităţilor care pot sesiza instanţe de contencios administrativ.2004 Fără a ne propune să facem o analiză completă a noii reglementări a contenciosului administrativ. Vida – Le contencieux administratif roumain dans la perspective de la Constitution. Nedelcu. a cărei dispoziţii le vom analiza în continuare. 29/1990.12. C. Craiova 2002. Această lege a fost însă adoptată anterior Constituţiei României din 1991. ca urmare a 301 A. Aceasta s-a realizat prin adoptarea Legii nr. Iorgovan. 365 442 . ceea ce a impus ca aceste principii să se aplice în practica judecătorească. Revizuirea Constituţiei aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a instituit norme noi în ceea ce priveşte contenciosul administrativ care au necesitat adoptarea unei noi reglementări în materie. a. vom puncta câteva dintre noutăţile aduse de această lege.

Actele nesupuse controlului Conformându-se dispoziţiilor art. pe cale de excepţie. constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond. Totodată. 1 din Constituţie care vorbeşte despre „drept ori interes legitim”. din oficiu sau la cererea părţii interesate. c. sau într-un interes legitim printrun act administrativ cu caracter individual adresat altei persoane. De asemenea.actele de comandament cu caracter militar. dispoziţiile legii sunt armonizate cu dispoziţiile art.actele administrative ale autorităţilor publice ce privesc raporturilor acestora cu Parlamentul. 6 din Constituţie. 2 din lege potrivit cu care se poate adresa instituţiei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său. o noutate o constituie şi reglementarea cuprinsă în art. 52. alin. 126 alin. În sfârşit. alin. în sensul că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. legea dispune că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei actele autorităţilor publice prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică.controlului efectuat. Excepţia de nelegalitate Prin dispoziţiile art. va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere nu se poate înlătura decât prin justiţie. 4 din lege este consacrată expres excepţia de nelegalitate. 1. b. Instanţa. noua reglementare restrânge sfera actelor ce nu pot fi supuse controlului la: . 443 . . precum şi de Ministerul Public atunci se constată emiterea unor acte unilaterale emise cu exces de putere.

precum şi orice litigii legale de aplicarea şi executarea controlului administrativ e. Soluţiile pe care le pronunţă instanţa 444 - . În practica judecătorească faţă de textele constituţionale şi ale soluţiilor pronunţate de către Curtea Constituţională.data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau comunicării răspunsului.actele administrative emise pentru aplicarea stării de război a stării de asediu sau a celei de urgenţă. în cazul actului administrativ unilateral. Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Element de noutate consacrat de art. prin lege organică o altă procedură. însoţită de execuţia de neconstituţionalitate.data expirării termenului de soluţionare. Obiectul acţiunii judiciare Se extinde obiectul acţiunii judiciare şi asupra litigiilor care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ. dar nu mai târziu de 1 an. potrivit cu care persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii. Termenul de introducere a acţiunii Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de la 6 luni la: . Pentru motive temeinice. ori cele care privesc apărarea şi securitatea naţională. din ordonanţă introduce acţiunea la instanţa de contencios. d. . 9 din lege. .data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere în cadrul contractelor administrative. g. controlul legalităţii exceptă numai aceste acte. . f.actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede. cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni.

după caz.dispune anularea. acestuia în tot sau în parte. .obligă autoritatea să încheie contractul. la cererea instanţei de execuţie ori a reclamantului. 445 .impunerea unei părţi să respecte o anumită obligaţie. partea I. Obligaţia publicării Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. este forma ei cea mai gravă. instanţa soluţionând cauza. De asemenea.suplineşte consimţământul uneia dintre părţi. Unele sancţiuni contravenţionale se aplică de către organele administraţiei de stat (avertismentul. . în monitoarele oficiale ale judeţului ori municipiului Bucureşti. se pronunţă şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza executării actului supus judecăţii. . h. prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Capitolul 13 Răspunderea contravenţională Răspunderea contravenţională face parte din răspunderea administrativă.Ca o noutate. sau. Ele se publică în Monitorul Oficial al României. atunci când obiectul acţiunii îl formează un contract administrativ instanţa poate: . amenda) şi altele de către organele judecătoreşti (obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii).

2002. Din definiţie se desprind (elementele) trăsăturile esenţiale ale contravenţiei: a.1 din Ordonanţa Guvernului nr. Indirect. Sibiu. deşi în privinţa sinonimiei dintre răspunderea administrativă şi răspunderea contravenţională sunt păreri diferite. ordonanţă. Săvârşirea de contravenţii împiedică desfăşurarea normală a vieţii economice în plan imediat.303 Noi opinăm că toate sancţiunile contravenţionale principale şi complementare au caracter administrativ. ele afectează întreaga viaţă social-politică a unei ţări.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.calcularea 303 V. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţiei.Totul despre contravenţii. p. stabilită şi sancţionată ca atare prin lege..2/2001. întrucât art. Elementele răspunderii contravenţionale În literatura de specialitate toate opiniile susţin că temeiul răspunderii contravenţionale. îl reprezintă contravenţia.1. Contravenţiile se pot săvârşi atât prin acţiuni (. prin hotărâre a Guvernului sau. Această dispută nu este clarificată nici de Ordonanţa Guvernului nr.10. Ed. factorul care o declanşează. prin hotărâre a consiliului local al comunei. Potrivit art. Tabără . Universităţii „Lucian Blaga”. Fapta să aibă un anumit grad de pericol social. Răspunderea contravenţională constă în sancţionarea contravenţională a persoanelor fizice şi juridice vinovate de încălcarea normelor legale care prevăd şi sancţionează contravenţii.1 precizează că „amenda contravenţională are caracter administrativ” fără să facă nici o menţiune referitoare la caracterul celorlalte sancţiuni contravenţionale.8 alin. oraşului. 446 . după caz. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti.

taxelor şi a contribuţiilor. lit.304 304 Ioan Santai . întrucât ele protejează valori deosebit de importante pentru bunul mers al întregii societăţi. pag. ca excepţie. b.eronată a impozitelor. vol. 2000. în cazul contravenţiilor. Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie Contravenţia are relevanţă juridică.133. Ilicitul contravenţional are un spectru mai restrâns de exprimare prin faptul că. Cluj-Napoca.I. ea există numai dacă este săvârşită cu vinovăţie. cât şi prin inacţiuni (.82/1991. este stabilită prin lege exact modalitatea de înfăptuire (de realizare) a activităţilor ilicite. O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională numai dacă fapta comisă este prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres într-o lege.Legea contabilităţii nr. Contravenţia se sancţionează indiferent de forma vinovăţiei.e) ce pun în pericol buna desfăşurare a activităţii de formare şi administrare a banului public. are o importanţă deosebită aprecierea urmărilor faptei ilicite. o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale. o ordonanţă. Ed.. Astfel. Există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă. cu consecinţa diminuării valorii creanţei fiscale cuvenite statului”). În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenţii. contravenţiile financiare au un grad ridicat de pericol social. c. Nesancţionarea faptelor săvârşite din culpă. art. Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată prin acte normative emise de organele competente.41.Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Risoprint.nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice” . trebuie să fie prevăzută în mod expres în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. 447 .

În cadrul activităţii de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea de fapte de evaziune fiscală. O încadrare juridică greşită a contravenţiei este exploatată de către contravenient. Dacă nu s-ar fi dispus anularea procesului-verbal de contravenţie. la fel de periculos. care atacând procesul-verbal de contravenţie în faţa instanţei judecătoreşti. solicită anularea acestuia. există tendinţa de a aplica sancţiunea mai aspră atunci când aparent aceleiaşi fapte îi sunt aplicabile două texte legale. s-ar fi creat situaţia ca o persoană să răspundă pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o (fapt extrem de periculos pentru că ar deschide drum eventualelor abuzuri ce s-ar putea crea chiar în infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici din cadrul organelor financiare ale statului). este atunci când o persoană comite mai multe contravenţii fie prin încălcarea mai multor prevederi ale aceluiaşi act normativ. legislaţia contravenţională este abundentă.În practică. din punct de vedere social. fie 448 . în cazul răspunderii contravenţionale. contravenţia reală. De asemenea. întrucât în felul acesta. Această suprapunere de reglementare a contravenţiilor au generat în practică situaţii nefireşti. săvârşită într-adevăr de către contravenient. rămâne nepedepsită. contradictorie şi generatoare de confuzii. dar diferite sub aspectul sancţiunilor stipulate pentru cazul săvârşirii unor asemenea fapte. Concursul de fapte contravenţionale (pluralitatea de fapte contravenţionale) O problemă deosebită care apare în legătură cu subiectul. fără a face distincţiile ce se impun pentru a separa contravenţiile financiare de cele de evaziune fiscală. Au fost pronunţate de către instanţele judecătoreşti numeroase hotărâri de anulare a proceselor verbale de contravenţie. faptul de a dispune anularea procesului-verbal de contravenţie este. Pe de altă parte. Sunt frecvente cazurile în care acte normative distincte reglementează fapte contravenţionale identice sub aspectul elementelor componente.

Reglementările prevăd sancţionarea în concursul de contravenţii pentru toate categoriile de sancţiuni contravenţionale principale.să fie vorba de aceeaşi persoană.persoana respectivă să fi comis mai multe contravenţii.29 coroborat cu art. cu excepţia avertismentului. Ordonanţa Guvernului nr. . fără să poată depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă. sancţiunea contravenţională aplicată pentru fiecare contravenţie din concurs se cumulează. În situaţia concursului de fapte contravenţionale pentru care contravenientul.28 alin. În această situaţie ne găsim în faţa unei pluralităţi de fapte. sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte.prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative. În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.10 alin. . a concursului de contravenţii.1 din Ordonanţa Guvernului nr.contravenţiile să fie constatate simultan de acelaşi agent constatator. când este posibil. fără să fi fost sancţionat pentru vreuna din ele.1 că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii. Concursul de contravenţii (pluralitatea de fapte) presupune îndeplinirea unor condiţii: .2/2001 prevede în art. după caz.2/2001). 449 . de la data comunicării acestuia suma amenzilor achitate nu poate depăşi maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă (art. sau maximul general de 300 de ore pentru obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. achită jumătate din minimul amenzii pe loc sau în 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau.

Participaţia (coautoratul) O contravenţie poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane. ci fiecare săvârşind contravenţia va răspunde separat în limitele stabilite de actul normativ. Editura Lumina Lex.1 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privitor la sancţionarea concursului de contravenţii se referă numai la sancţiunile contravenţionale principale. p.Reglementarea contravenţiilor. în participaţie (coautorat).305 Persoana juridică subiect al contravenţiei 305 Alexandru Ţiclea . să aplice fiecăruia sancţiunea corespunzătoare.10. cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. cu cât a contribuit fiecare la comiterea faptei. se înţelege contribuţia efectivă.sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte să fie de aceeaşi natură.12. Sancţiunea nu se împarte pe contravenienţi. În aceste situaţii de coautorat. în sensul dispoziţiilor legale menţionate mai sus. Bucureşti 1998. sancţiunea se va aplica fiecăreia separat”. 450 . Prevederile art. nu şi la cele complementare. participarea în mod direct la săvârşirea contravenţiei şi nu instigarea sau complicitatea la comiterea faptei. alin.. agentul constatator trebuie să aprecieze obiectiv contribuţia fiecărui coautor la comiterea faptei şi în raport de această contribuţie.3 din Ordonanţa Guvernului nr. Prin participaţie. Modul de aplicare al sancţiunii contravenţionale în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane este prevăzut de art.contravenţia să fie sancţionată cu amendă. În cazul concursului de contravenţii prin noţiunea de persoană se înţelege atât persoanele fizice cât şi cele juridice.10 alin.2/2001 care arată că „în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane. ori după caz. .

persoanelor juridice nu li se pot aplica toate sancţiunile contravenţionale principale ci numai: avertismentul şi amenda contravenţională. republicată în 1991.3. în calitatea de subiect de drept pe care o au.persoana juridică poate fi sancţionată contravenţional numai dacă actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii prevăd în mod expres sancţionarea contravenţională a acesteia.12/1990 privind protecţia populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.) 451 .1 din acelaşi act normativ stipulează că: „Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient.” iar art. dar numai uneia dintre ele (Legea nr. persoană fizică sau juridică”. Ordonanţa Guvernului nr. În această situaţie agentul constatator poate să aplice sancţiunea contravenţională ori persoanei fizice ori persoanei juridice. le revin obligaţii distincte. Art. republicată în 1994 etc. alin. Din cele prezentate mai sus reiese că pentru sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice trebuie îndeplinite anumite condiţii: . În cazul sancţiunilor contravenţionale complementare legea nu prevede nici o excepţie în aplicarea lor persoanelor juridice. Sunt acte normative care prevăd că anumite contravenţii se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.2/2001 stabileşte o derogare de la principiul că sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice precizând că „Persoanele juridice răspund contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii.6. .Răspunderea contravenţională a persoanelor juridice îşi găsesc explicaţia în faptul că persoanele juridice ca entităţi distincte.

S-a luat această măsură deoarece persoanele juridice sunt sancţionate contravenţional 452 . agenţii constatatori au aplicat sancţiuni contravenţionale persoanelor juridice. sancţiunile se aplică persoanelor fizice (administrator. să impute amenda persoanei fizice vinovate. funcţionar. a contractului de prestări servicii. el este vinovat şi lui i se aplică sancţiunea.Alte acte normative prevăd că sancţiunea contravenţională se aplică persoanei juridice (exemplu art. director.) care aveau îndatorirea de a aduce la îndeplinire acele obligaţii în baza unor acte normative. În practică s-a constatat. a statului. Dacă şeful ierarhic nu a stabilit o asemenea sarcină. a fişei postului ori în baza sarcinilor trasate de şefii ierarhici. Reglementările în materie contravenţională nu mai prevăd obligaţia persoanelor juridice. S-a apelat la această practică deoarece este mai uşor să fie sancţionată persoana juridică decât să se stabilească persoana fizică vinovată. etc. Un alt aspect care a adus la sancţionarea persoanelor juridice în locul persoanelor fizice a fost cuantumul mare al amenzilor faţă de salariul mic al persoanelor fizice vinovate de comiterea faptei ilicite. neglijându-şi sarcinile lui de serviciu. a actului constitutiv. deşi pentru acele contravenţii actele normative nu prevedeau această posibilitate. pentru obligaţii ale persoanei juridice.92/2003 privind Codul de procedură fiscală). a contractului de muncă. Unele acte normative nu precizează expres sancţionarea persoanei juridice.183 din Ordonanţa Guvernului nr. În celelalte situaţii în care se săvârşesc contravenţii la normele privind obligaţiile persoanelor juridice. că în unele cazuri. însă prevăd sancţiuni diferite pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice. În ultimii ani se observă o creştere a contravenţiilor pentru care actele normative prevăd posibilitatea sancţionării persoanelor juridice. cenzor. ca în situaţia în care ele au fost sancţionate contravenţional cu amendă.

consiliul director. Conducerea persoanelor juridice. iar actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. acesta este subiectul răspunderii contravenţionale şi în consecinţă sancţiunea se va aplica persoanei juridice.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice306 în art. consiliul director.2 precizează că actele făcute de organele (de conducere) în limitele competenţelor conferite sunt actele persoanei juridice.10/1954 453 . etc. În situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. consiliul local.8 din 30. Din aceste prevederi rezultă că faptele contravenţionale ale organelor de conducere (consiliul de administraţie. etc. este asigurată atât de organele unipersonale (manageri.) sunt contravenţiile persoanei juridice. sancţiunea se va aplica fiecărei persoane fizice ce compune organul colectiv de conducere. publicat în Buletinul Oficial nr. alin. Alin. Decretul nr.) cât şi organe colective (consiliul de administraţie. Răspunderea contravenţională în această situaţie este o răspundere pentru participarea culpabilă a mai 306 Decretul nr. directori. administratori.3 al articolului menţionat arată că faptele ilicite săvârşite de organele sale de conducere obligă însăşi persoana juridică. adunarea generală a acţionarilor. etc. în situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. ca subiecte distincte de drepturi şi obligaţii.31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice.). de regulă.pentru obligaţiile lor. În cazul în care actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice.3.

1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. Ea capătă caracter contravenţional prin voinţa legiuitorului. Tot prin voinţa legiuitorului faptelor ilicite săvârşite în anumite condiţii li se pot înlătura caracterul ilicit şi în consecinţă ele nu sunt considerate contravenţii şi nu pot fi sancţionate.Reglementarea contravenţiilor. Ed.109. p. alin. O faptă trebuie analizată şi în raport de împrejurările în care a fost săvârşită.307 nu o răspundere solidară. Este necesară individualizarea acestei răspunderi în raport de vinovăţia fiecăruia. precum şi infirmităţii dacă are legătură cu fapta săvârşită. 454 . cazului fortuit. vor răspunde contravenţional numai acele persoane care au votat pentru.308 Răspunderea contravenţională a membrilor organelor colective de conducere nu presupune egalitatea răspunderii. 1998. 308 Alexandru Ţiclea . s-a comis o contravenţie.multor persoane la comiterea unei contravenţii.Despre răspunderea juridică a organelor de conducere colectivă din întreprinderi şi centrale industriale Revista Română de drept nr. Organele colective de conducere au ca specific deliberarea. p.2/2001 care precizează: „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări. Lumina Lex. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unor fapte sunt prevăzute în art. iresponsabilităţii. Dacă prin neluarea unei hotărâri care se impunea. Nu vor răspunde cei care au votat împotrivă şi cei care s-au abţinut.12/1970. beţiei involuntare complete.16.11. Dacă printr-o astfel de hotărâre luată sau prin executarea ei se săvârşeşte o contravenţie. stării de necesitate. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. de gradul de participare la luarea hotărârii. de gradul de pregătire. constrângerii fizice sau morale. vor răspunde contravenţional acele persoane care au votat împotriva adoptării şi cele care s-au abţinut.” 307 Ion Corciova . Bucureşti. care se încheie printr-o hotărâre (decizie) şi care se adoptă prin votul membrilor lor. erorii de fapt.

Codul penal. Sancţiunile contravenţionale principale nu pot fi cumulate.5 prevede două categorii de sancţiuni contravenţionale: principale şi complementare.575/29. beţia. minoritatea făptuitorului. ele se aplică în funcţie de pericolul social al faptei comise. 2. a avizului. Legea nr. cazul fortuit. suspendarea sau anularea.301/2004. desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului în starea iniţială.2/2001 în art. închiderea unităţii. iresponsabilitatea.Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul.06.301/2004. 455 . consimţământul victimei) şi cazuri care înlătură caracterul penal al faptei (constrângerea fizică. publicată în M.2004.O. Pentru una şi aceiaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală.21 – 33. în schimb 309 Legea nr. ordinul legii şi comanda autorităţii legale. împarte aceste cauze în două grupe: cazuri justificative (legitima apărare.Noul cod penal. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. . constrângerea morală. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. . art.nr. starea de necesitate. blocarea contului bancar. eroarea de fapt). Sancţiunile contravenţionale Ordonanţa Guvernului nr. folosite sau rezultate din contravenţii.Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate. suspendarea activităţii agentului economic. după caz.309 la aceste norme trebuie să se alinieze şi prevederile din domeniul contravenţional.

410/25.2001.O. Sancţiunile contravenţionale principale Avertismentul este sancţiunea contravenţională principală cea mai uşoară.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Se aplică contravenienţilor care comit fapte ilicite cu un pericol social redus. 456 . unul de recomandare. cu modificările şi completările ulterioare.311 Avertismentul se aplică verbal când persoana care constată contravenţia aplică şi sancţiunea contravenţională a avertismentului şi contravenientul este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei.2/2001 prevede posibilitatea ca prin legi speciale să se stabilească şi alte sancţiuni principale sau complementare în afara celor enumerate mai sus.nr. Din definiţie rezultă că avertismentul are două elemente: unul de atenţionare.sancţiunile contravenţionale complementare care se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancţiunile contravenţionale principale. art.2001.G.nr. art.410/25.310 Ordonanţa Guvernului nr.1).nr.O. Mai mult. mustrarea contravenientului pentru fapta săvârşită căruia i se arătă pericolul social al faptei săvârşite.07. 311 O.G. publicată în M.5. ca pe viitor să respecte 310 O. se poate cumula o sancţiune contravenţională principală cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare.7. cu modificările şi completările ulterioare.7).2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor publicată în M.nr. Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.07. a. Avertismentul se aplică în formă scrisă atunci când contravenientul nu este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei sau în cazul în care sancţiunea contravenţională o aplică altă persoană sau organ decât cel care a constatat-o. alin. alin.

312 A. De obicei se merge către limita superioară a amenzilor contravenţionale. iar în cazul în care nu le respectă i se va aplica o sancţiune mai gravă. 2/2001. deoarece ele se aplică pentru fapte ilicite grave. iar avertismentul se aplică în cazul faptelor cu o gravitate redusă. În activitatea practică se constată că agenţii constatatori nu aplică aceste prevederi.dispoziţiile legale. Nemira. 457 . vol. se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.Iorgovan . Această situaţie este o derogare de la principiul potrivit căruia sancţiunea contravenţională se aplică numai dacă ea este prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă.7 alin. aşa cum rezultă din prevederile art. p. Aceste prevederi lasă o largă libertate agenţilor constatatori să decidă dacă înlocuiesc sancţiunea contravenţională a amenzii cu avertismentul sau nu. 1996.II. Bucureşti.Tratat de drept administrativ. Nu se înţelege că orice sancţiune nu reprezintă un scop în sine. Ed.270. Pentru celelalte sancţiuni contravenţionale principale nu se pune problema înlocuirii lor cu avertisment. ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii întrucât sancţiunile juridice nu reprezintă un mijloc de răzbunare a societăţii ci un mijloc de educare a persoanei vinovate şi de prevenire a faptei ilicite.3 din Ordonanţa Guvernului nr. Avertismentul.312 În practică s-a mai constatat că şi în prezent unii agenţi constatatori aplică sancţiunea avertismentului dar nu mai încheie proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (de exemplu înscriu faptul că a fost sancţionat cu avertisment pe declaraţia depusă cu întârziere).

Sumele provenite din celelalte amenzi. 3. în limitele prevăzute de actul normativ.nr. Cuantumul amenzii este determinat de gradul de pericol social al faptei ilicite. alin. Aceste limite ale amenzii. 458 . aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare. se fac venit integral la bugetul de stat. La individualizarea amenzii agentul constatator va avea în vedere criteriile de individualizare a sancţiunilor. cu modificările şi completările ulterioare.6.2/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor. alin. publicată în M. Amenda contravenţională poate fi aplicată atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în condiţiile art.O. 313 În situaţia în care sancţiunea se aplică persoanelor juridice mustrarea şi recomandarea se va adresa organului de conducere sau persoanei vinovate de acţiunea sau inacţiunea ilicită prin care s-a comis contravenţia. 2) din Ordonanţa Guvernului nr. Amenda contravenţională este o formă a răspunderii contravenţionale cu caracter pecuniar şi constă într-o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească când săvârşeşte o contravenţie cu un grad mai mare de pericol social. în marea majoritate a cazurilor. reprezintă sume fixe. De regulă. Sumele provenite din amenzile aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit la bugetul local. Ea este sancţiunea contravenţională cea mai des aplicată în practică. art. 2 /2001. actul normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie prevede limita minimă şi maximă a amenzii.1).G.Sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice.nr. 313 O.2001. Sunt şi unele excepţii în care amenda nu este stabilita în sumă fixă ci în procente.07.410/25. Individualizarea amenzii se face de către organul competent să aplice această sancţiune.

nr. 315 O. publicată în M.Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.G.82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.642/30.nr. amenda sau obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. b.O. în a cărei rază teritorială a fost comisă contravenţia.314 Ordonanţa Guvernului nr. 314 Legea nr. fără plată.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii315 constituie de fapt.nr. actul normativ cadru pentru aplicarea şi executarea acestei sancţiuni contravenţionale. abrogată prin O.O. pentru a hotărî ce sancţiune aplică. acesta trimite procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei competente.nr. şi întotdeauna se stabileşte numai alternativ cu amenda.08. Sancţiunea contravenţională a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi ordonanţă a Guvernului. a unor bunuri care au legătură cu contravenţia săvârşită.2002.228/1999.nr.08.G.55/2002. cu completările şi modificările ulterioare. Sancţiunea confiscării poate fi luată numai dacă ea este expres prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. şi legea prevede ca sancţiune pentru contravenţia comisă. publicată în M. Dacă agentul constatator apreciază că amenda este neîndestulătoare. Această sancţiunea se aplică unor fapte contravenţionale care au un pericol social ridicat şi întotdeauna de către instanţa de judecată. Această sancţiune a fost prevăzută pentru prima dată de Legea nr.O. 82/1999.62/30. 459 . în cel mult 48 de ore. iar durata maximă nu poate depăşi 300 de ore.2002. Sancţiunile contravenţionale complementare Confiscarea constă în trecerea în proprietatea statului. publicată în M.

a) ale Ordonanţei Guvernului nr. aducerea terenului în starea iniţială. Din dispoziţiile acestor prevederi legale reiese că sunt supuse confiscării: .bunurile destinate săvârşirii contravenţiei. persoana sau instanţa de judecată care aplică sancţiunea principală va dispune şi sancţiunea complementară a confiscării.bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei.5 alin.3 lit.2/2001 prevede şi alte sancţiuni contravenţionale complementare şi anume: suspendarea sau anularea. Dacă actul normativ o prevede. . retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. referitoare la măsura confiscării.9 din Constituţia României republicată.2/2001. au fost puse de acord cu dispoziţiile art. ca sancţiune contravenţională complementară. . închiderea unităţii. Prevederile art. deşi această sancţiune era prevăzută în actul normativ care reglementa contravenţia respectivă pentru a „nu se mai complica cu bunurile ce trebuiau confiscate”. Şi despre această măsură trebuie să se facă menţiunile necesare în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. fără să aplice şi sancţiunea confiscării. agentul constatator. după caz. a avizului.44 alin. În practică s-au întâlnit situaţii în care unii agenţi constatatori au aplicat greşit numai sancţiunea contravenţională a amenzii. suspendarea agentului economic. 460 .Confiscarea. Sancţiunea confiscării este obligatorie şi nu facultativă. se ia întotdeauna împreună cu una din cele trei sancţiuni principale.bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei. În cazul în care bunurile care au fost destinate. Ordonanţa Guvernului nr. folosite sau rezultate din contravenţie nu se găsesc contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor. blocarea contului bancar.

G. De exemplu.1991. actelor şi bilanţurilor contabile. .Referitor la sancţiunile contravenţionale complementare trebuie să facem câteva precizări: . după caz.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale316 prevede ca sancţiuni complementare suspendarea sau anularea.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării. 318 Legea nr.sancţiunea contravenţională complementară poate fi aplicată numai dacă ea este prevăzută în mod expres de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă şi întotdeauna însoţită de o sancţiune contravenţională principală. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi şi închiderea unităţii.64 din 27.2005 317 O. publicată în M.nr.O.nr. republicată în M.nr.09. neprezentarea pentru verificarea a valorilor de orice 316 O.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare318 în art.O. a avizului.203 din 01.nr.nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.O.Legea nr. corespondentei.metodologia de constatare şi aplicare a fiecărei sancţiuni contravenţionale complementare este prevăzută în actul normativ care o stabileşte.9 prevede că se poate lua măsura suspendării activităţii pe o perioadă de până la 6 luni în cazul repetării unor fapte contravenţionale cum ar fi: nepunerea la dispoziţia organelor de control a registrelor. publicată în M. Ordonanţa Guvernului nr.01.03.75 din 21. Ordonanţa Guvernului nr.2005 cu modificările şi completările ulterioare. 461 .28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării317 prevede ca sancţiuni complementare retragerea licenţei de fabricaţie.G. .

corespondenţa. Realitatea contrazice acest principiu.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complemen-tare atunci când actele normative le prevăd. poprirea. în mod repetat. Această situaţie denotă lipsă de responsabilitate şi voinţă a organelor fiscale. . prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr.Blocarea contului bancar ca sancţiune contravenţională complementară nu trebuie confundată cu blocarea contului bancar ca formă de stingere a creanţelor bugetare. De la apariţia actului normativ organele de control fiscal s-au întâlnit cu numeroase situaţii în care agenţii economici nu au pus la dispoziţia organelor de control registrele. în caz contrar unitatea respectivă se închide de către 462 . bilanţurile sau nu au prezentat pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale prevede obligativitatea dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile care prestează servicii direct către populaţie. este obligatorie. organele de control care sunt agenţi constatatori în activitatea desfăşurată au constatat contravenţii care prevăd şi sancţiuni contravenţionale complementare însă nu le-au aplicat. nu rămâne la latitudinea agentului constatator. Ordonanţa Guvernului nr. . De exemplu.fel pe care le gestionează sau le are în păstrare şi care intră sub incidenţa controlului. însă până în prezent nu au aplicat sancţiunea contravenţională complementară pe motiv că nu au norme metodologice care să stabilească procedura de aplicare a sancţiunii.

nu scuteşte pe contravenient de obligaţia de a despăgubi pe terţi pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. legiuitorul a dorit simplificarea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor civile. aspect văzut de toată lumea. Ioan Stancu . Prin aceste tarife. dar îşi vad liniştite de activitate. Şi în prezent sunt numeroase unităţi de vânzare cu amănuntul şi prestări de servicii şi în oraşe. Aplicarea unei măsuri contravenţionale principale. p. Despăgubirile se stabilesc pe baza tarifelor prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. folosirea unei proceduri mai eficiente decât procedura recurgerii la instanţele de judecată civile. să despăgubească pe cel păgubit. c. Bucureşti. În această situaţie contravenientul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat. Despăgubirile civile Pe lângă aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale. obligarea la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii şi a uneia sau a mai multor sancţiuni contravenţionale complementare. De exemplu obligaţia de a calcula despăgubirile civile pentru pagubele comise prin contravenţie este prevăzută prin: 319 Radu Gherghinescu. în obligaţiile agentului constatator revine uneori şi sarcina stabilirii despăgubirilor pentru pagubele pricinuite de contravenient prin fapta săvârşită. amendă. şi în sate.42. avertisment. Prin săvârşirea unei contravenţii se poate produce şi o pagubă patrimonială unei terţe persoane. Editura Ceres. 1982. complementare.Contravenţii la normele sanitar veterinare. inclusiv de organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice dar nu sunt închise. La multe s-au efectuat şi controale. când este cazul. 463 . şi după caz.organele Ministerului Finanţelor Publice după o procedură stabilită de actul normativ. Echivalentul în lei al acestui prejudiciu reprezintă de fapt despăgubirile civile319.

464 .200/20.nr. Dacă nu există tarif de evaluare a pagubelor produse prin săvârşirea contravenţiei. pescuitul şi acvacultura.1990. pescuitul şi acvacultura.O.28/06.nr.O.Legea nr.O.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei condigue a României. o face agentul constatator. publicată în M.02. atunci când prin contravenţie s-a produs o pagubă.nr.99 din 10.1997.77/2002.O.04.G.321 Hotărârea Guvernului nr.221 din 29.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice322 cu modificările şi completările ulterioare.43/1997 publicată în M.192/2001 privind fondul piscicol.nr. publicată în M.36/2002 publicată în M. Agentul constatator poate stabili despăgubirile pentru pagubele produse de contravenient prin fapta ilicită numai cu acordul expres al persoanei vătămate. În art.nr. modificată şi completată prin Legea nr.nr. publicată în M.O.08. dacă actul normativ care stabileşte contravenţia prevede tariful de determinare al acestei despăgubiri. Ordonanţa Guvernului nr.2001. 322 O.2/2001 are puţine prevederi referitoare la despăgubirile civile.08.192/2001 privind fondul piscicol. partea vătămată. 321 Legea nr. Despre despăgubirea stabilită şi modul de calcul al acesteia agentul constatator v-a trebui să facă menţiune în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.3 alin.1 se arată că în actele normative prin care se stabilesc contravenţii „se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.” Determinarea despăgubirilor.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei contigue a României 320 cu modificările şi completările ulterioare. completata şi modificată prin Legea nr. pentru 320 Legea nr.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice.1996. Legea nr.

23. De la acest principiu unele acte normative derogă.410/25.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. v-a trebui să-şi valorifice pretenţiile potrivit dreptului comun. cu modificările şi completările ulterioare. 465 . şi în condiţiile legii.323 3. alin.07. agentul constatator aplică şi sancţiunile avertismentului şi amenzii.nr. nul de drept. 323 O. aceea a aplicării sancţiunii contravenţionale. alin. Această regulă arată că în cazul. iar ilegalitatea nu poate fi acoperită prin confirmarea sa de persoana sau organul competent.2/2001. Agentul constatator aplică aceste sancţiuni contravenţionale prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. şi nu agentul constatator care a constatat contravenţia. urmează o nouă etapă procedurală. art.nr. publicată în M. Persoanele competente să aplice sancţiunile contravenţionale După constatarea faptei ilicite. Această derogare nu este întâlnită în domeniul financiar. care constituie contravenţie.O. în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se dispune altfel.2001. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este act administrativ. ori un act administrativ emis de o persoană sau organ necompetent este ilegal.1) şi 2). Regula generală privind persoana competentă să aplice sancţiunea este stabilită de art.recuperarea prejudiciului suferit. Persoana care aplică sancţiunea trebuie să facă parte dintr-un organ competent sub aspect teritorial.1 din Ordonanţa Guvernului nr. prevăd alte persoane competente să aplice sancţiunile contravenţionale.G. când este cazul şi sancţiunile contravenţionale complementare.21.

La individualizarea sancţiunii. ca: starea materială a contravenientului.Modul de săvârşire a contravenţiei şi mijloacele folosite de contravenient. înaintează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare. astfel încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei ilicite.nr. din partea unei persoanei competente.Circumstanţele personale ale contravenientului. Sancţiunea stabilită trebuie să fie numai între limita minimă şi maximă prevăzută de actul normativ. publicată în M.G.21.Scopul urmărit şi urmările produse de contravenţie.Limitele prevăzute de actul normativ.07. . să facă o analiză temeinică. cu modificările şi completările ulterioare.nr. În cazul în care legea prevede ca sancţiune obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii alternativ cu amenda contravenţională. Individualizarea se face în funcţie de anumite criterii. . alin.3). gradul 324 O.2001. 466 .O. Termenul în care agentul constatator trebuie să înainteze procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei este de 48 de ore.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.410/25. dacă acestea se cunosc de cel care o aplică. cel care o aplică trebuie să ţină seama de circumstanţele personale ale contravenientului.Aplicarea sancţiunii contravenţionale a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face întotdeauna de către instanţa de judecată şi anume de către judecătoria pe raza căreia s-a comis contravenţia. art. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale presupune. .324 Aceste criterii sunt: . dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare.

.28/2002 privind 325 O. 326 O. .nr.327 (De exemplu: Legea nr.O. 467 .3/1997 p.3). publicată în M.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.Atitudinea contravenientului faţă de fapta comisă este impusă de practică.58-62 328 Legea nr.nr.2001. publicată în M.328 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. .166/31.de pregătire culturală şi de educaţie. Ordonanţa Guvernului nr.11.O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. mediul social din care provine. În cazul contravenţiilor săvârşite de minorii care au vârsta între 14-18 ani limita minimă şi maximă a amenzii prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia se reduce la jumătate326 iar minorul care la data săvârşirii faptei nu avea împlinită vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.2/2001. publicată în M.Vârsta contravenientului.Recidiva contravenţională nu este prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr.nr.2001.nr. Minorii până la 14 ani nu pot fi sancţionaţi contravenţional. cu modificările şi completările ulterioare.07. cu modificările şi completările ulterioare. în revista Dreptul nr. întrucât nu se poate şti cu exactitate în momentul sancţionării şi nici nu este posibil să se facă verificări de agentul constatator în scopul cunoaşterii lor. 327 Corneliu Lviu Popescu .G.07.Recidiva contravenţională.2/2001 nu prevede acest criteriu. ocupaţia.G. art.325 Sub această vârstă minorii sunt consideraţi că nu au capacitatea necesară să-şi dea seama de fapta ilicită şi urmările acesteia. conduita în familie şi la locul de muncă. Aceste criterii au o valoare relativă.410/25. însă mai multe acte normative speciale reglementează această instituţie.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.O.07.1995. alin.2).11.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.410/25.nr. art. alin.

De asemenea va stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate şi va lua măsuri de conservare şi valorificare a bunurilor care sunt supuse confiscării.2001.nr.410/25.330 Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat şi o pagubă materială şi există tarif de evaluare a acestei despăgubiri. cu modificările şi completările ulterioare. alin. publicată în M. Despre această măsură va menţiona în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.O.G.410/25. O problemă care se ridică pentru persoanele împuternicite să aplice sancţiunea contravenţională este aceea când ele apreciază că fapta ilicită a fost săvârşită în astfel de condiţii încât potrivit legii penale.2/2001 stabileşte aplicarea principiului legii celei mai favorabile în cazul succesiunii în timp a mai multor acte normative care reglementează contravenţia în acelaşi domeniu de activitate: 329 O.2002. publicată în M.nr. cu modificările şi completările ulterioare.30.12 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. constituie infracţiune.nr. În această situaţie persoana împuternicită să aplice sancţiunea va sesiza organul de urmărire penală competent. persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea.O. art.G.331 Art. folosite sau rezultate din contravenţie.329 etc). publicată în M. persoana care aplică sancţiunea principală dispune şi confiscarea bunurilor destinate.07. Ea va descrie aceste bunuri în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.O. În situaţia în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc.2001. art.nr.23 şi 24. Când este cazul.nr. 330 O. persoana împuternicită să aplice sancţiunea va confisca contravaloarea acestor bunuri.07.U.1. 468 .nr.valorile mobiliare şi serviciile de investiţiile financiare pe pieţele reglementate.238 din 9. cu acordul persoanei vătămate.04. 331 O.G.

art.5. alin. 332 O.1) şi 2).Dacă prin noul act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie.O. nu se mai poate aplica legal sancţiunea contravenţională. Prin prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se înţelege faptul că prin trecerea unei perioade de timp.2/2001 prevede că: „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. ea nu se mai sancţionează chiar dacă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ.Dacă noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii faptei.332 Art. iar sancţiunea aplicată după vechea reglementare şi neexecutată până la intrarea în vigoare a noului act nu se mai execută. de la săvârşirea contravenţiei şi până la constatare ei pentru această faptă.prescripţia executării sancţiunii contravenţionale. Acest act normativ reglementează două categorii de prescripţii şi anume: . Prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale Printre cauzele care înlătură răspunderea contravenţională Ordonanţa Guvernului nr. 469 .nr. 4.Dacă sancţiunea prevăzută în noul act este mai uşoară se va aplica aceasta.nr. cu modificările şi completările ulterioare.2001.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. . 2/2001 stabileşte şi prescripţia.07. stabilită de actul normativ.410/25.prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale. publicată în M.G. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. . ..

de 6 luni. întrucât se referă numai la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale a amenzii şi nu la toate sancţiunile contravenţionale. prevăzut de art. dacă prin lege nu se dispune altfel.” Considerăm că termenul general de prescripţie a aplicării sancţiunii. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie.1) ar fi trebuit să fie: „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la săvârşirea faptei. prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”. Contravenţia este continuă în cazul în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. Conţinutul art. Alin.1 al acestui articol are o exprimare incompletă. (1) şi (2) curge de la data constatării faptei.13 din Ordonanţa Guvernului 2/2001 pentru amenda contravenţională se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare având la bază următoarele considerente: .13. respectiv constatării faptei. . dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin.(2) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin.13 se referă la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale. iar alt text din această Ordonanţă nu prevede expres termenul de prescriere al aplicării celorlalte sancţiuni contravenţionale. care poate duce la confuzii. iar sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica oricăror 470 .În toate cazurile sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte numai alternativ cu amenda. alin. ori în faţa instanţei de judecată. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârşirii.Toate cele 4 alineate ale art. (1) sau (2).

Termenul de prescriere. .O.contravenţii chiar dacă actul prin care se stabileşte prevede numai sancţiunea amenzii.U.04.13. dacă actul normativ care o stabileşte nu prevede altfel.238/09. În practică se întâlnesc asemenea situaţii. prevede un termen de prescriere pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de 3 ani de zile).28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate334 cu modificările şi completările ulterioare. 334 O.G. de 6 luni. publicată în M.nr.nr.G.30. începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau de la data constatării în cazul contravenţiilor continue. cu modificările şi completările ulterioare.1-2 şi art.2002.3).nr.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate. publicată în M. (De exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 333 O. 471 . alin.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.07. ori pentru aceeaşi contravenţie nu pot fi două termene de prescriere a aplicării sancţiunilor contravenţionale în funcţie de sancţiunea aplicată. ori de la data sesizării în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţa de judecată că ea ar putea constitui contravenţie.Sancţiunile complementare în toate cazurile se aplică numai însoţite de o sancţiune contravenţională principală. art.O.nr. alin.410/25.333 Prin legi speciale se pot prevedea alte termene de prescripţie a aplicării sancţiunilor contravenţionale.2001. normal este ca termenul de prescriere pentru sancţiunea complementară să fie acelaşi ca pentru sancţiunea contravenţională principală.

472 .

ANEX A2 473 .

474 .

I 475 .

ANEXA 5 ORGANIGRAMA PRIMĂRIEI ORĂŞENEŞTI Aparatul de specialitat e al primarului 476 .

477 .

dezvoltare economică şi monitorizarea serviciilor publice descentralizate * ) ANEXA 7 ORGANIGRAMA INTITUŢIEI PREFECTULUI **) Activitatea pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ * ) PREFECT Activitatea financiar contabilă.**) Colegiul prefectului Cancelaria prefectului Activitatea pentru integrare europeană. resurse umane şi administrativ Audit intern Compartimentul de informare şi relaţii publice Corpul de control al prefectului Oficiul prefectural SUBPREFECŢI **) Serviciul public comunitar pentru eliberarea paşapoartelor * ) 478 .

consilier debutant juridic. Consilier. principal. ANEXA 8 CARIERA FUNCŢIONARULUI PUBLIC Clase de Grade profesionale Funcţii de execuţie studii I Superior. Compartimente.*) **) Activitatea poate fi organizată la nivel de direcţie sau serviciu. 479 . asistent. expert.

II III -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II—II -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II--II inspector. auditor Referent de specialitate Referent 480 .

481 .

2.ANEXA 11 LISTA Cuprinzând funcţiile publice I. secretar general adjunct al Guvernului. secretar general al Guvernului. Funcţii publice generale: A) Înalţii funcţionari publici: 1. 482 .

comunei şi sector municipiu Bucureşti. inspector. 6. secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti. ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 3. 7. 4. 6. 2. expert. 483 . 7. consilier juridic. precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale. B) Funcţii de conducere: 1. inspector guvernamental. şef serviciu. secretar al municipiului. C) Funcţii de execuţie: 1. subprefect. consilier. auditor. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. prefect. din aparatul ministerelor şi organelor centrale. director general adjunct. 5.secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. oraşului. director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. director şi director executiv adjunct. 4. referent de specialitate. 3. 2. 5. şef birou. director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Notă: Funcţii publice specifice. II. controlor delegat.3. B) Funcţii publice de execuţie: 1. 484 . C) Alte funcţii publice specifice 1. se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Funcţii publice generale. 3. manager public. altele decât cele prevăzute la pct. 4. cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. I. inspector de muncă. inspector vamal. Funcţii publice specifice: A) Funcţii publice de conducere: 1. inspector de concurenţă. altele decât cele prevăzute la pct. 6. se pot stabili de autorităţile şi instituţiile publice. comisar. 5. II. arhitect-şef. Notă: referent. expert în tehnoligia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. 2.

ANEXA 12 485 .

Anexe 486 .

Bibliografie selectivă Alexandru Ioan Administraţia public. Lumina Lex. Drăganu T. 1977. Drăganu T. Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. 1999. AllBeck. Bucureşti. Gheorghin Gheorghe Teorie şi realitate. 2000. Bucureşti. Ed. Iorgovan Antonie Drept administrativ. Bucureşti. 2003. Alexandru Ioan Drept administrativ. Ed. I. Ed. Baltador Mihai Managementul capacităţii administrative în organizaţiile administraţiei publice. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Universităţii „Lucian Blaga”. Sistemul organelor statului socialist român. Braşov. Iovănaş I. Formele de activitate ale organelor statului socialist român.. 2005. Editura Didactică şi Pedagogică.. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Drept administrativ. Ed. Iordan Nicola Drept administrativ. Editura Ştiinţifică. 487 . Bucureşti.. 2002. Universităţii „Lucian Blaga”. Editura Didactică şi Pedagogică.. 1970. Ed. 2005. Economică. 2004. Lepădătescu M. Bucureşti. Editura Omnia. Ionescu R. Bucureşti 1965. Sibiu. Sibiu. Androniceanu Armenia Management public.. Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Lumina Lex. 1998. 1976. vol. Bucureşti. Universitară. Bucureşti 1966. Matei Lucica Managementul serviciilor publice Ed.

. 1997. ediţia a II-a.. SOCEC. Santai Ioan Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 1996. Vrabie G. Editura Cordial Lex. Tabără Vasile. Cluj-Napoca. Controlul financiar în administraţia publică. Cernăuţi.. 2004. 2002. Bucureşti. Tabără Vasile.Muraru I. Sibiu. 488 . Dezvoltarea capacităţii administrative. 1929.. Sibiu. I. Tabără Vasile. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Tarangul E. Editura Actami. Teodorescu A. ediţia a IVa. Drept constituţional şi instituţii politice. Oroveanu M. Negulescu P. Bucureşti. Editura Atlas Lex. Tratat de drept administrativ român. Bucureşti... 1944. Drept constituţional şi instituţii politice.. Oprean Constantin (coordonator) Managementul colectivităţilor locale. Tratat de drept administrativ. Contenciosul administrativ român. Controverse privind separaţia puterilor în stat. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. ediţia a II-a. 1936. Sibiu. Bucureşti. Bucureşti. Rarincescu C. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. vol.. Negoiţă Alex. Văraru M. I. Editura Tehnomedia. Sibiu. Funcţia şi funcţionarul public. 1975. Tratat de drept administrativ român. Ed. Editura Marvan. Totul despre contravenţie. Bucureşti. I. 1998. Ruja N. Risoprint. Santai Ioan. 1993. 2007. 1934. Tabără Vasile. 2007. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Tratat de drept administrativ. 2005. Editura Enciclopedică Română. vol. vol.D. Cluj-Napoca.. Editura Cugetarea. Introducere în ştiinţa administraţiei de stat. Iaşi. Universităţii „Lucian Blaga”. Ed. Bucureşti. 1928. 2006.

Zotta C. 1978. Editura Academiei . Bucureşti. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Bucureşti. Dicţionar de drept constituţional şi administrativ. Editura Didactică şi Pedagogică. 1975. 1967.. Dicţionar explicativ al limbii române. 489 . Teoria generală a statului şi dreptului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful