Administratie publica

VASILE TABĂRĂ

Administraţie publică

Sibiu 2008
1

Tehnoredactare compurerizată: Tabără Radu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TABĂRĂ, VASILE
Administraţie publică / Tabără Vasile. – Sibiu: , 2008. p........... , cm. 21 x 14,5 Bibliogr. ISBN

2

CUPRINS

3

Capitolul 1. Locul administraţiei publice între puterile publice ……………………………………….. 1. Noţiunea de administraţie publică ……………….. 2. Noţiunea de stat şi putere de stat ………………… 3. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice ….. 4. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice ………………………………. 5. Sarcinile, atribuţiile, competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice …………………. 6. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative ………………………………………. Capitolul 2. Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice ……………………………….. 1. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice ……………………………………………… 2. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă ………………………………………. 3. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative 4. Structura autorităţilor administrative …………….. 5. Clasificarea organelor şi structurilor administrative ………………………………………. Capitolul 3. Serviciile publice …………….………….. 1. Caracteristicile serviciilor …………..…………… 2. Specificitatea serviciilor publice ………………… 3. Sfera serviciilor publice …………………………. 4. Organizare şi funcţionare ………………………... Capitolul 4. Preşedintele româniei ………………….. 4. 1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român ……………………… 2. Atribuţiile şefului statului ………………..……… 3. Actele de natură administrativă ale şefului statului Capitolul 5. Guvernul ………………………………... 1. Locul, rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice ………………………………… 2. Constituirea (învestitura) guvernului …………….
4

Capitolul 1 Locul administraţiei publice între puterile publice
1. Noţiunea de administraţie publică
Statul reprezintă forma organizată şi exteriorizată a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitată asupra întregii colectivităţi umane aflate în acel loc. În acest sens statul este un fenomen obiectiv inerent vieţii sociale superior organizate , adică societăţii civile. La nivelul sistemului de autorităţi care-l compun statul sau puterea de stat se evidenţiază prin trei componente distincte – corespunzător funcţiilor (formelor) fundamentale de activitate1 care contribuie în mod specific la realizarea ei –

1

Asupra noţiunii de „funcţie” a statului a se vedea T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 213-215. 5

respectiv puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească,2 exercitând funcţiile corespunzătoare. În acest sens, puterea legislativă (parlamentul) este chemată să adopte legile, puterea executivă (administraţia publică) trebuie să le aplice, iar puterea judecătorească (justiţia) va soluţiona cazurile de încălcare a lor, determinând răspunderea juridică a celor vinovaţi. La rândul ei, puterea executivă este constituită dintr-o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administra-ţia publică sau de stat formată din: ● la nivel central sau naţional: - guvernul, autoritate supremă a întregului executiv, având atribuţii generale în materie administrativă; - ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrele de specialitate – dintre care majoritatea sunt în subordinea guvernului – cu o sferă limitată de acţiune; ● la nivel local sau teritorial: - prefecţii, reprezentanţi ai guvernului în teritoriu; - serviciile publice deconcentrate aparţinând autorităţilor centrale de specialitate ale administraţiei publice cu acţiune limitată în sectoare, precum finanţele, învăţământul, sănătatea, etc., inclusiv instituţii descentralizate ale acestora; - consiliile locale şi cele judeţene, autorităţi autonome reprezentative ale colectivităţilor locale; - primarii, organe executive ale consiliilor locale. În dreptul administrativ şi în ştiinţa administraţiei,3 ca de altfel şi în ştiinţa dreptului constituţional, 4 noţiunile de putere executivă şi cea de administraţie publică sunt utilizate,
2

Cu privire la evoluţia istorică a principiului Separaţiei puterilor în stat, a se vedea Gheorghe Gheorghin – Teorie şi realitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 5-26; N. Ruja, Controverse privind separaţia puterilor în stat, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 559. 3 I. Iovănaş, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, pag. 10. 6

în principal, în două sensuri şi anume: sensul formal-organic şi cel material-funcţional. a) În sens formal-organic, prin aceste noţiuni se desemnează totalitatea acelor autorităţi sau organe ale statului reunite, de regulă, într-un sistem unitar, având, în mod obişnuit, în frunte guvernul, corespunzător funcţiei pe care o exercită şi a atribuţiilor comune pe care le îndeplinesc. Acest sens se poate deduce uşor din formulări, inclusiv normative, de genul: puterea executivă sau administraţia publică este formată din guvern, ministere, autorităţi locale, etc. b) În sens material-funcţional, aceleaşi noţiuni desemnează o anumită funcţie sau fel de activitate fundamentală5 prin care se realizează sau se exercită puterea publică (de stat) numită şi activitate administrativă sau executivă.6 În mod similar expresii de genul Guvernul exercită conducerea generală a puterii executive sau înfăptuieşte administraţia publică la nivelul întregii ţări dezvăluie acest sens. Totuşi, pentru o corectă delimitare a termenilor utilizaţi şi pentru a ne conforma prevederilor Constituţiei vom folosi noţiunea de „administraţie publică” pentru a desemna respectiva categorie de autorităţi şi noţiunea de „activitate executivă” pentru a desemna acţiunile specifice acestei categorii de autorităţi (organe) ale statului (publice).7
4

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag.252-253, 430-431; G. Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Cugetarea, vol. I, Iaşi, 1997, pag. 67-68. 5 Alex Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atlas Lex S.R.L., Bucureşti, 1993, pag.5. 6 R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 4. 7 Legea nr. 37/1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, abrogată (foloseşte noţiunea de administraţie publică atât în sens organic (art. 14 lit. 2), cât şi funcţional (art. 1); asupra etimologiei şi evoluţiei acestei noţiuni a se vedea A. Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, vol. I, 1993, pag. 1-9. 7

Raportul8 dintre „administraţia de stat”, ca autoritate publică, şi „activitatea executivă” în sens funcţional, relevă faptul că sfera autorităţilor nu corespunde în întregime cu sfera acţiunilor administrative, aceasta din urmă având o extindere mult mai largă deoarece activitate executivă sau administrativă înfăptuiesc, – ca necesitate funcţională – în subsidiar, şi alte categorii de autorităţi ale statului (publice) cum sunt birourile camerelor parlamentare şi aparatul parlamentului, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetului, mai ales în vederea bunei realizări a activităţilor principale şi a funcţionării corespunzătoare, fără ca ele să aparţină prin aceasta sistemului de autorităţi ale administraţiei publice. Pe de altă parte la, la rândul lor, şi unele autorităţi administrative pot desfăşura, în subsidiar, activităţi specifice altor categorii de puteri ale statului cum ar fi, de exemplu, activitatea legislativă înfăptuită de guvern (când emite ordonanţe exercitând o delegare legislativă) sau cea jurisdicţională (când se soluţionează litigii în materie fiscală, electorală, socială de către autorităţile financiare, primari, cele de protecţie socială). Noţiunea de „administraţie” mai este utilizată şi pentru a desemna o ramură a cercetării ştiinţifice sau o disciplină didactică având ca obiect fenomenul administrativ aşa cum este

8

Raportul dintre cele două categorii a format obiectul doctrinei româneşti interbelice şi celei socialiste în lucrări precum P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pag. 38-42; A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1929, pag.113; C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a II-a, Bucureşti, 1936, pag. 19; M. Văraru, Tratat de drept administrativ român, SOCEC, Bucureşti, 1928, pag. 18 şi următoarele; E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernăuţi, 1944, pag. 49; T. Drăganu, Formele de activitate ale organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1965, pag. 64 şi următoarele; M. Lepădătescu, Sistemul organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1966, pag. 64-69, etc. 8

cazul „ştiinţei administraţiei”, a „ştiinţelor administrative” ori, pur şi simplu, „administraţie publică”.9 Menţionăm faptul că noţiunile de „administraţie”, „administrare”, „administrativ” au accepţiuni dintre cele mai diferite în limbajul cotidian,10 juridic, administrativ11 şi continuând cu dreptul familiei, dreptul muncii, financiar, civil, comercial, penal, etc. Administraţia publică se poate defini ca acea categorie a autorităţilor de stat constituită în temeiul aceleiaşi funcţii (forme) fundamentale de activitate executivă pe care o înfăptuiesc şi prin care se realizează, în mod specific, puterea publică. La rândul ei, activitatea executivă se poate defini ca reprezentând acea funcţie (formă) fundamentală de activitate ce realizează în mod specific puterea de stat şi care constă din punerea în executare sau în aplicare a prevederilor cuprinse în legi şi în alte acte juridice emise în temeiul acestora, înfăptuită, de regulă, de o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administraţia publică, în principal. Noţiunea de administraţie publică (de stat) este importantă în studiul dreptului administrativ şi cel al ştiinţei administraţiei,12 deoarece sub aspect organic sistemul administrativ este cel care înfăptuieşte, în principal, activitatea executivă a statului, iar sub aspect funcţional actul decizional administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă prin care se manifestă autoritatea acestui sistem.

9

Asupra acestor sensuri a se vedea M. Oroveanu, Introducere în ştiinţa administraţiei de stat, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975, pag. 40-41. 10 Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei , Bucureşti, 1975, pag. 12 11 Dicţionar de drept constituţional şi administrativ, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1978, pag. 21 12 A se vedea Alex. Negoiţă, op. cit., pag. 12-14 9

Dacă o funcţie fundamentală a statului poate fi definită ca o direcţie esenţială a activităţii de stat realizată prin întregul complex al mecanismului de stat.administraţia este structurată funcţional şi teritorial. 10 .13 . aflate pe diferite nivele ale organizării administrative. adică prin drepturile şi obligaţiile rezultate.activitatea executivă este formalistă întrucât se realizează cu respectarea anumitor proceduri – sub sancţiunea nevalabilităţii acţiunilor săvârşite cu încălcarea regulilor ce le guvernează – şi. Alexandru. autorităţi.reprezintă un sistem unitar ce reuneşte în cadrul ei. vizând activitatea concretă de aplicare a legii în situaţii şi asupra unor subiecte strict determinate (de exemplu: stabilirea şi încasarea impozitelor. conduse de guvern.activitatea executivă îndeplinită de ea este constituită din acţiuni de prescriere sau de dispoziţie – constituite din reglementări – şi acţiuni de prestaţie. Editura Omnia. culturală. în schimb. în baza relaţiilor juridice (dintre care unele sunt ierarhice). etc.Administraţia publică are următoarele caracteristici generale. de natură fiscală. sancţionarea contravenţiilor. fiind alcătuită din autorităţi publice şi instituţii publice ce dispun de stabilitate instituţională şi continuitate funcţională. Drept administrativ. 1999. Concomitent. 34-40. Braşov. sanitară. etc. în cadrul funcţiei executive fundamentale în stat.). necesare îndeplinirii sarcinilor de durată şi de moment care le revin. este şi juridică prin efectele produse. pag. . funcţia concretă delimitează sarcinile determinate care alcătuiesc conţinutul 13 Asupra unor caracteristici a se vedea I. . educaţională. îndeplineşte şi funcţii concrete rezultate din atribuţiile care-i revin. . în cea mai mare parte a ei. emiterea autorizaţiilor de diverse feluri. administraţia publică. şcolarizarea elevilor. declanşate din oficiu sau la cerere.

Prin toate aceste funcţii se pune în evidenţă principala trăsătură a administraţiei. Vl. Demeter. Boboş. C. . D. Editura Didactică şi Pedagogică. adică asigurarea derulării normale a raporturilor sociale în urma intervenţiei executive a statului. Teoria generală a statului şi dreptului.funcţia de coordonare ca activitate de corelare a acţiunilor executive în vederea realizării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin administraţiei. Gh.14 În acest sens apreciem ca funcţii formale (şi nu de conţinut) următoarele acţiuni ce revin administraţiei:15 . 15 Ioan Alexandru. . la nevoie.. cit. 1967.funcţia de punere în executare concretă a măsurilor dispuse conform legii. Noţiunea de stat şi putere de stat Statul se poate defini ca fiind modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei sprijinindu-se. I.funcţia de îndrumare ca activitate de orientare a acţiunilor executive în vederea realizării lor în deplină unitate cu baza legală care le determină. manifestată în special prin acte de reglementare (normative). 2. Luburici. . Hanga. pe constrângerea proprie în vederea aplicării 14 Asupra distincţiei între aceste funcţii a se vedea I. op. respectiv latura organizatorică a ei.funcţiei generale şi care trebuie îndeplinite de către o autoritate determinată.funcţia de control ca activitate de constatare a stadiului îndeplinirii sarcinilor şi de măsurare a rezultatelor acţiunii administrative. . Bucureşti. pag. Mazilu.funcţia de conducere. Zotta. 41-44. Ceterchi. pag. 69. în cadrul cărora locul central îl ocupă decizia administrativă. M. 11 .

cit. cât şi a membrilor ei luaţi în parte. 14 şi următoarele. vol. caracter politic. diverselor asociaţii. prin modul de compunere şi structura autorităţilor sale. iar statul prin organele sale constituie modul de manifestare al fenomenului specific acestei esenţe. Drăganu. Teoria generală a statului şi dreptului.Deleanu. Puterea de stat are şi o serie de însuşiri proprii care o disting de alte puteri sociale (de genul partidelor politice. Drept constituţional. unele chiar cu caracter politic. Drept constituţional şi instituţii politice (Teoria generală). 50-51. organizat. Anterior apariţiei statului cât şi ulterior acestui moment societatea a cunoscut diverse puteri sociale. etc. deplin şi suveran al acesteia. a diverselor colectivităţi. pag. Statul nu se confundă cu societatea şi cu întreaga populaţie. iar în cadrul unei societăţi democratice statul nu este şi nu trebuie să fie deasupra sau în afara societăţii nici opusul acesteia sau individului. 118-119. teritorial şi coercitiv). asupra unor definiţii date statului a se vedea: Colectiv.) prin caracterul unic. Bucureşti. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de pildă... exercitând conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei. La nivelul administraţiei acest caracter se 16 Asupra caracterelor puterii de stat şi a celor sociale a se vedea T. organizaţiilor sindicale. pag. op. Dacă ar fi să utilizăm categoriile filosofice de „esenţă” şi „fenomen” la studiul nostru am ajunge la concluzia că puterea publică sau de stat reprezintă esenţa.16 Aceste caracteristici sunt: Caracterul politic17 al puterii de stat se manifestă prin aceea că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic.dreptului. Statul reprezintă cel mai important fenomen social instituţional care constituie şi cadrul organizat de conducere şi guvernare al societăţii având şi calitatea de reprezentant oficial al acesteia.cit. pag. 1991. 17 Asupra raporturilor de anterioritate sau posterioritate dintre societate şi fenomenul politic a se vedea I. 12 . op. I.

Caracterul coercitiv al puterii publice constă în posibilitatea impunerii cu forţa a voinţei ce consacră juridic interesele sociale generale oricărui membru. precum şi în modul de manifestare a jurisdicţiei sale asupra acestuia. sarcină ce revine spre executare unor 13 . organizarea administrativteritorială.reflectă în modul de compunere şi organizare a guvernului. ca şi în programul (politic) de guvernare a executivului. în alegerea primarilor şi desemnarea prefecţilor. Numai puterea de stat deţine în societate monopolul constrângerii fizice dispunând de mijloace proprii şi adecvate necesare realizării ei. organizarea. La nivelul executivului competenţa teritorială a organelor centrale şi locale. Caracterul organizat al puterii publice constă în exercitarea acesteia în şi prin anumite forme instituţionalizate (numite autorităţi publice sau puteri în stat) ce exercită anumite atribuţii sau funcţii (legislativă. a consiliilor. Caracterul teritorial al puterii publice constă în exercitarea acesteia asupra unei colectivităţi umane aşezate permanent pe un anumit spaţiu (geografic) delimitat de frontiere. iar apartenenţa la acesta – inclusiv domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice ori sediul persoanei juridice – constituie un criteriu esenţial în manifestarea legăturii dintre stat şi subiectul de drept (cetăţean). inclusiv celor care au încălcat legea. funcţionari şi magistraţi). funcţionarea şi atribuţiile administraţiei. autonomia locală. caracterul unitar sau compus al statului sunt doar câteva din implicaţiile acestui caracter reflectate în constituirea. constituiţi în organe sau autorităţi publice unice sau centrale ori răspândite în teritoriu conform structurii (unitare sau federale) a statului şi a împărţirii administrativ-teritoriale a acestuia. stabilind şi limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea de stat. categorie sau colectivitate socială. executivă şi judecătorească) şi grupează persoane ce au o calitate determinată (parlamentari.

ce realizează multiple activităţi vitale pentru desfăşurarea normală a vieţii sociale constituite în sisteme sau mecanisme. iar pe plan extern alte state sau organisme internaţionale nu pot. comparativ cu oricare puteri sociale existente şi recunoscute care au un domeniu limitat de acţiune (partide. asociaţii. una din ele trebuind necesarmente să se impună şi să o excludă pe cealaltă sau pe celelalte.autorităţi executive specializate (poliţie. armată. sindicate. etc. executivă şi judecătorească).).) şi care nu pot îngrădi realizarea ei. Caracterul suveran al puterii de stat este acea trăsătură în conformitate cu care ea este prioritară şi primordială oricărei alte puteri sociale interne – faţă de care este supremă – sau puteri publice externe – faţă de care este independentă. executori. de regulă. Caracterul unic al puterii publice constă în faptul că pe teritoriul unui stat nu pot coexista mai multe puteri publice distincte şi opuse ca forme organizate a unor interese socialpolitice fundamentale divergente. Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită. Deoarece sarcinile puterii publice nu se pot realiza de către o singură autoritate de stat – dată fiind dimensiunea teritorială şi cea numerică a populaţiei – statul este alcătuit din mai multe organe de stat sau autorităţi publice. etc. să-şi impună voinţa intervenind în afacerile altui stat ce respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional şi prevederile tratatelor la care este parte. Aceasta înseamnă că orice putere socială internă este limitată în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. Trebuie însă făcută cuvenita distincţie între unicitatea puterii văzută ca ansamblu omogen organizat în promovarea unitară a aceloraşi interese şi modul ei concret de exercitare prin diviziunile categoriale ale sistemului autorităţilor publice numite şi puteri (legislativă. respectiv aparat 14 .

cit. respectiv modalităţile existenţei şi înfăptuirii acesteia. 88-90.analiza sarcinilor. I.18 Studiul organizării de stat şi a sistemului de autorităţi presupune: . Persoanele fizice care alcătuiesc autorităţile de stat au calitatea de parlamentari. Iovănaş. A. de regulă. 1983.S. pag.R.cercetarea modului de funcţionare şi a raporturilor în care se află autorităţile de stat între ele. atribuţiilor şi competenţelor organelor în cauză.de stat. Lepădătescu. Sistemul organelor statului în R. Autoritatea publică sau organul de stat reprezintă componenta structurală de bază şi forma organizatorică distinctă de constituire şi manifestare a puterii publice alcătuită din una sau mai multe persoane şi care este înzestrată cu capacitatea juridică de a participa în nume propriu la înfăptuirea sarcinilor revenind în mod specific puterii publice. 19 Asupra diverselor definiţii şi sensuri a se vedea R. organizării. Bucureşti.19 18 M. . funcţionari şi magistraţi (dar şi alte calităţi. Organizarea de stat reprezintă modul de constituire a puterii publice. pag. guvernul).cit. op. 16. 15 ..U.. Iorgovan. .cit. executivă şi judecătorească. op.cunoaşterea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcătuiesc organele publice. 1966.. pag. numite sau alese (mai rar desemnate. Editura Ştiinţifică. Teoria organizării administraţiei publice reprezintă în ansamblul ei o totalitate de cunoştinţe teoretice cu aplicabilitate practicată privind sistemul autorităţilor administraţiei publice şi structura acestuia. op. de pildă. 70 şi următoarele.B. În cadrul lor distingem aşa-numitele „puteri” îndeplinind funcţiile sau activităţile fundamentale legislativă. 107-108. pag. Negoiţă. Ionescu. sub aspectul constituirii. pag. Al. funcţionării şi a atribuţiilor elementelor sale componente. 108-110. consilieri).. în „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei” (Organizarea administraţiei de stat). primul ministru.. fiind. T.

20 . de a îndeplini obligaţii în nume propriu. etc.Autorităţile executive sunt forme organizatorice stabile. aşa este de pildă. Precizăm că. înzestrată cu capacitatea juridică administrativă care-i permite participare în nume propriu la înfăptuirea puterii executive în limitele competenţei legal determinate. cazul Serviciului Român de Informaţii) sau pot fi nesubordonate (de exemplu. 16 .3. funcţionând ca autorităţi autonome. Din această definiţie rezultă trăsăturile organelor executive: . de pildă. după caz. Preşedinţie.. în cazul dat. cazul comisiilor instituite pentru stabilirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. cu modificările ulterioare. . 18/1991. în frunte cu Guvernul. în general. adică forme organizatorice constituite în sistemul autorităţilor publice. însăşi capacitatea conferă calitatea de a participa în 20 Aşa este. determinată de permanenţa şi consistenţa sarcinilor ce trebuie să le îndeplinească.Organe executive sunt o categorie de autorităţi publice sau de stat. respectiv aptitudinea limitată de a avea şi de a exercita drepturi şi. ca structură şi activitate.Organele administrative dispun de capacitatea juridică administrativă cu caracter special care le conferă calitatea de a participa la raporturile administrative. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice Autoritatea administrativă reprezintă acea categorie a autorităţilor publice sau de stat cu o structură stabilă şi o activitate continuă. a administraţiei publice. ceea ce nu exclude posibilitatea încredinţării temporare de sarcini sau chiar a creării de organe cu caracter temporar dat fiind provizoratul sarcinilor. deşi. Consiliile Locale). însă unele din ele pot funcţiona şi pe lângă sau în subordinea altor organe de stat (Parlament. BNR.

agenţii. pe lângă Guvern funcţionează. 251. modificată şi completată prin Legea nr.nume propriu la raporturile juridice ca subiect de drept. 37/1990). numai autorităţi administrative prin atribuţiile îndeplinite şi natura actelor de putere emise. cum sunt departamente. 2 lit. precum şi organele care sunt în subordinea altor categorii de puteri ale statului să fie. 23 De pildă organele de conducere în cadrul parlamentului emit acte administrative de autoritate nesupuse controlului judecătoresc (art. 1 din Legea nr. conform legilor anterioare nr. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. oficii. 29/1990). secretariate şi subsecretariate de stat care se înfiinţează potrivit legii (art. Din această cauză orice organ de stat care desfăşoară în subsidiar şi activităţi executive – deşi nu face parte din sistemul ierarhic al administraţiei publice23. biroul executiv al guvernului. 23/2004). după caz. 22 Asupra noţiunii de formă fundamentală. . totuşi. proprie sau delegată. şi nr. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice 21 De exemplu. principală sau auxiliară)21 motiv pentru care unele dintre ele nu pot participa în nume propriu – ci doar în numele altuia – la realizarea puterii publice. Drept constituţional. totuşi trebuie să remarcăm că în cazul dreptului administrativ se întâlnesc organe având competenţe dintre cele mai diferite (decizională sau de execuţie. 29/1990. delegaţia permanentă a consiliului judeţean. deşi sunt organe de stat (de exemplu. 12 din Legea nr. Drăganu. a teza a II-a) conform legii contenciosului administrativ nr. pag. 17 .Prin atribuţiile exercitate organele administraţiei publice înfăptuiesc activitatea executivă a statului. neavând capacitate ci doar o anumită competenţă. şi autorităţi24 administrative sau. comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora. ca organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat. ca formă fundamentală de activitate publică22 sau funcţie esenţială a acestuia. 24 Probabil în acest sens larg se face referire la actele unei autorităţi administrative ce vatămă un drept (art. T. 4. 69/1991.

pag. eventual sancţionarea abaterilor contravenţionale (de gravitate totuşi mai redusă). organizare şi funcţionare. 125 (1) din Constituţie. alcătuite din persoane numite şi. mai rar. emiterea actelor individuale. iar procurorii dispun de stabilitatea funcţiei.. astfel adoptarea de acte normative. spre deosebire de aplicarea judiciară a legii. ci de executare concretă a regulilor juridice în procesul realizării lor curente. 124 (3). în cazul judecătorilor sunt independenţi în activitate şi inamovibili în funcţii. funcţionarii acestor organe sunt subordonaţi ierarhic fiind revocabili din funcţie. Ionescu. 215/2001. 100 şi următoarele De exemplu. Aplicarea actelor administrative individuale nu îmbracă. cu putere de adevăr local sau de autoritatea lucrului judecat. 18 . procesul activităţii executive incluzând.Locul pe care-l ocupă administraţia25 în sistemul autorităţilor publice este determinat de modul de constituire. de regulă. cum este cazul legilor organice. spre deosebire de componenţa puterii legislative alcătuită numai din persoane alese. Spre deosebire de reglementarea legislativă. 61 alin. cea executivă are. aspectul de soluţionare a unui conflict dedus judecăţii în urma încălcării legii. Organele executive sunt. prin hotărârea judecătorească. un caracter. Numai în 25 26 R. executarea şi controlul îndeplinirii acestora din urmă. comparativ cu magistraţii27 care. secundar şi derivat întemeindu-se pe lege sau neputând nici măcar să intervină în domenii rezervate exclusiv legislativului. op. cit. precum şi de atribuţiile ce îi revin în realizarea sarcinilor specifice comparativ cu celelalte puteri sau sisteme de autorităţi. primarii. însă. Apoi. de regulă. 27 A se vedea art. Prin activitatea lor autorităţile administrative asigură punerea în executare şi executarea în concret a legilor. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. alese26 în funcţie. conform art.

R. repartizării şi promovării personalului. Vântu.. op. M. capacitatea juridică pe care o exercită. respectiv elementele ce le alcătuiesc structura. 19 . 91. Aşadar. Iovănaş. 104. I. 5. cit. Merlescu. judecarea unor încălcări ale legii în cadrul jurisdicţiilor administrative speciale organizate în interiorul său (de exemplu. etc. Iorgovan. 173. deşi parţial se aseamănă. cit.. cât şi de ştiinţa administraţiei sub aspectul recrutării. în timp ce ştiinţa dreptului financiar şi unele ştiinţe economice abordează aspectele economico-financiare ale acestor instituţii bugetare.).mod cu totul excepţional executivului i se poate încredinţa. Negoiţă. mijloacele materiale şi cele financiare cu care sunt înzestrate. Bucureşti. M. pag. 110. op. I. competenţei şi capacităţii administrative. A. în materie fiscală. organe locale le puterii de stat în R. pag. pag. Sarcinile. sunt formate din personalul acestora. Studiul acestor componente structurale se face atât de ştiinţa dreptului administrativ. electorală.P. precum şi competenţa de care dispun. atribuţiile. 26-27. mai ales sub aspectul juridic al problematicii funcţiei. Părţile componente ale autorităţilor administrative publice. Editura Academiei. op.28 după caz. pag. Anghene. a sarcinilor organelor administrative şi a mijloacelor materiale din dotare. 29 I. pag. competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste organe de stat trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară. Ionescu. puterea executivă şi sistemul ei de autorităţi. Al.. prin lege. Sfaturile populare.. cit. cit. 1964. ocupă un loc intermediar – deşi pe acelaşi plan sau nivel al puterilor în stat – între legislativ şi judiciar de care se distinge.29 Aceste obiective 28 R. Lepădătescu. op..

sarcinilor de natură economică. 20/2 lit. în cazul dat.31 în timp ce la nivel local. Din Legea nr. de pildă. nivelul (local sau central). 215/2001. Art.sau scopuri determinate au la bază anumite interese de stat. Astfel. f.32 Competenţa este ansamblul activităţilor cu şi fără semnificaţie juridică săvârşite de un organ în vederea 30 31 Idem. aceleaşi atribuţii au caracter aplicativ pentru şi faţă de măsurile guvernamentale. 20 . 14 lit. şi se concretizează. guvernul are ca atribuţie. Diferenţa între ele este uneori determinată şi de felul organului executiv chemat să le realizeze. De pildă. printre altele. adică complexul de drepturi şi obligaţii de care dispune administraţia30 sau sfera de autoritate ori împuternicirile cu care a fost investită şi care. în condiţiile prevăzute de lege. 69/1991 abrogată prin Legea nr. precum şi sfera competenţei materiale (generală sau specială) a organului determină o anumită înzestrare atribuţională şi mijloace diferite chiar în realizarea aceloraşi sarcini. poziţia ierarhică (de conducere sau de subordonare). 37/1990 abrogată prin Legea nr. ca sarcină administrativă specifică. În vederea realizării sarcinilor executivul are anumite atribuţii legale. Astfel. 90/2001. în încurajarea liberei iniţiative. s din Legea administraţiei publice locale nr. Între sarcină şi atribuţie există o strânsă legătură deoarece ultima reprezintă învestirea conferită pentru realizarea celei dintâi. cit. constau în stabilirea orientărilor generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor. op. de pildă. în condiţiile legii. corespunzător nevoilor sociale reale. nevoilor locative ale individului uman le corespunde interesul autorităţilor executive pentru dezvoltarea construcţiilor de locuinţe dintr-o unitate administrativ-teritorială. 32 Art. inclusiv amenajarea teritoriului. de exemplu. corespunzător. stabilirea măsurilor pentru introducerea şi dezvoltarea economiei de piaţă.

. În sens juridic larg ea reprezintă numai activitatea (actele şi faptele) cu caracter juridic. iar la nivel local se emit autorizaţii administrative pentru întreprinzători. pag.are un caracter propriu (distinct) sau personal. A.. 622624. În exemplul dat. exercitarea ei nu este o facultate pentru titular. c). de regulă. defineşte competenţa ca un ansamblu de atribuţii legale stabilite care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate o activitate de natură administrativă. de pildă. decât excepţional în cazurile expres prevăzute (de pildă. neputând fi transmisă alteia. iar în sens restrâns cuprinde numai ansamblul actelor juridice pe care le poate emite o autoritate în condiţiile sau cazurile prevăzute de lege. Iovănaş. lit. . Iorgovan. 33 I. fiind prevăzută de lege sau de acte întemeiate pe ea. organul trebuind să-şi manifeste competenţa. 4/1965. cit. 66-67. . Legea cadru a descentralizării nr. în art. după cum un organ nu se poate substitui altuia. Competenţa organelor administraţiei de stat..realizării atribuţiilor sale. guvernul are competenţa de a elabora proiecte de legi vizând regiile autonome şi societăţile comerciale sau impozitul pe venituri. nr. op. 195/2006.competenţa are un caracter obligatoriu ceea ce înseamnă că. M. Anghene. 108-114. chiar un drept de apreciere legal recunoscut. cit.are un caracter legal. pag. aparţinând numai autorităţii căreia i-a fost conferită. dacă i-a fost adresată o solicitare34 sau o sesizare faţă de care ar avea. etc. cazul delegării sau repartizării de atribuţii sau a înlocuirii sau suplinirii în funcţie). 21 . într-un fel sau altul. 2. op. deoarece drepturile conferite autorităţii faţă de celălalt subiect al raportului juridic sunt adevărate îndatoriri faţă de lege. pag. Competenţa are următoarele trăsături:33 . în „Studii şi cercetări juridice”. de genul dreptului subiectiv.

2. nr. spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală – ca aptitudine nelimitată în dobândirea drepturilor şi obligaţiilor de orice fel. în art. adică limitată numai la actele şi faptele prevăzute de lege şi strâns determinate de drepturile şi obligaţiile limitativ atribuite. lit. cu excepţia interdicţiilor expres prevăzute – capacitatea organelor de stat. adică de a fi titularul unor anumite drepturi şi obligaţii care se cer a fi întrunite de o anumită autoritate – executivă în cazul dat – dar prin care aceasta se şi diferenţiază de o altă autoritate publică. de regulă executive. de a avea drepturi şi obligaţii exercitate sau îndeplinite în mod limitativ şi în nume propriu în cadrul realizării puterii publice. ca aptitudine. 195/2006.competenţa are. repetat şi necondiţionat exceptând cazurile de competenţă temporară sau ale organelor temporare ce au o competenţă similară. Capacitatea juridică conferă calitatea de subiect de drept. Legea cadru a descentralizării. în cazul dat a celor administrative. de persoanele fizice şi juridice faţă de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ. competenţa este cea care-i determină conţinutul şi limitele deoarece. odată încredinţată. ea este exercitată în mod continuu. refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept subiectiv permite celui vătămat acţionarea în justiţie a administraţiei. Capacitatea juridică administrativă reprezintă aptitudinea conferită de lege unei autorităţi publice. 22 . este specială. defineşte în sens managerial capacitatea juridică administrativă ca ansamblu resurselor materiale. şi cu atât mai mult. de regulă. În raport de capacitate. precum şi acţiunile pe care le desfăşoară pentru exercitarea 34 De altfel.. distinctă de cea de simplă parte a raportului juridic. b). instituţionale şi umane de care dispun autorităţile administrativ-teritoriale. un caracter permanent în sensul că.

doar unele elemente ale acestora (de pildă. op. Situaţia contrară nu este însă obligatorie. ca subiect. Capacitatea administrativă are unele trăsături:35 . spre deosebire de competenţă. . în vreme ce competenţa se întâlneşte şi la nivelul structurilor sau diviziunilor interne ori a funcţionarilor care-şi au competenţele specifice atribuţiilor şi funcţiilor exercitate derivate din cele ale organului din care fac parte..capacitatea juridică are un caracter exclusiv. Sarcinile. de pildă.competenţelor legale stabilite.este proprie numai respectivei autorităţi văzute ca entitate executivă distinctă. cit. dar subsumate acestora. Alăturat capacităţii administrative organele executive pot avea şi alte capacităţi juridice cum sunt cele de natură civilă. ea trebuie să aibă în mod obligatoriu şi capacitatea executivă. ori urmând a fi stabilite în condiţiile legii. . de dreptul muncii ceea ce le conferă şi calitatea de persoană juridică sau de subiect al raportului de muncă de unde şi competenţa de a încheia contracte civile sau de muncă. competenţa nepresupunând o astfel de calitate poate fi exercitată şi în numele altuia. el putând avea. adică nu poate fi transmisă sau delegată. adică faptul că un organ înzestrat cu capacitate administrativă să trebuiască să aibă şi capacitate civilă sau de dreptul muncii. 145 şi următoarele.câtă vreme capacitatea juridică este aptitudinea de a acţiona numai în nume propriu. competenţa şi capacitatea juridică definesc statutul propriu al autorităţii publice respective. pentru că altfel s-ar pierde însăşi calitatea de subiect de drept la care nu se poate renunţa. Nu este obligatoriu ca toate organele executive să aibă în paralel şi asemenea capacităţi distincte. atribuţiile. Ionescu. poate încadra în anumite funcţii de execuţie sau nu poate 35 R. dar din moment ce o autoritate publică dispune de asemenea capacităţi juridice neadministrative. 23 . pag.

şi sarcini de prestaţie. Bucureşti. a succesiunilor vacante). comunele. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative • După natura lor38 distingem sarcini de conducere şi organizare. pag. posedând un patrimoniu şi exercitându-şi autoritatea în limitele administrativ . 37 Decretul nr. de pildă. 4 alin.37 respectiv organizare. În unele situaţii speciale autorităţile administrative pot reprezenta statul ca persoană juridică (în cazul bunurilor abandonate. 1988. Negoiţă.).desface contractul de muncă. patrimoniu şi scop. T.teritoriale stabilite (art. pe de altă parte. iar la nivelul local. etc. a din Decretul nr. 19 din Legea nr. 6. Ministerul Economiei şi Finanţelor.. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. Personalitatea juridică a organelor administrative poate fi civilă sau de drept privat (când au în proprietate bunuri din domeniul privat) şi personalitate juridică de drept public (când sunt proprietare ale bunurilor domeniului public).36 Personalitatea juridică civilă poate fi expres consacrată prin norme sau poate rezulta din reunirea condiţiilor prevăzute de legea civilă. 19 din Legea nr. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei.B. oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public având deplină capacitate. Sarcinile de conducere se realizează prin acţiuni de organizare a executării şi executarea în concret a legilor şi a altor acte constând din emiterea de acte normative sau de 36 Art. precum şi organele sale teritoriale. poate încheia anumite contracte civile şi până la o anumită valoare.U. 69/1991 (abrogată) şi art. pe de o parte. care la nivelul autorităţilor executive se realizează prin existenţa unui plan propriu de cheltuieli şi dreptul de a dispune independent de creditele bugetare acordate (art. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 24 . 83 şi următoarele. 215/2001. 31/1954). 26 lit. 38 Al. 215/2001).

organizarea de servicii publice.prescripţii în diverse domenii de interes naţional sau local. concretă. recensământul populaţiei. încheierea de contracte). R. Sarcinile de prevedere sau de prognoză vizează anticiparea evoluţiei cerinţelor sociale cărora 39 40 Al. 55 şi următoarele. propuneri. Paris. etc.40 Sarcinile de concepţie vizează obiectivele cu caracter general de politică administrativă incluzând sarcini de informare. de sinteză. Les missions de l’administration. pe constatările oficiale concretizate în rapoarte şi referate. Activitatea de informare vizează cunoaşterea nevoilor sociale reale care impun o anumită conduită executivă constituind baza informaţională a viitoarelor decizii administrative. Mouton.. pag. fie prin acte juridice (de pildă. realizate pe cale aplicativă. Drago. de studii. ori fapte juridice materiale sau operaţiuni administrative (de pildă. pag. 239 şi următoarele 25 . Traite de science administrative. de prevedere. pe comunicările altor autorităţi. 1966. pe semnalările din presa scrisă şi audio-vizuală. eliberarea de autorizaţii necesare efectuării diverselor activităţi private. şcolarizarea obligatorie prin învăţământul general). individuală. Sarcinile de execuţie sunt cele privitoare la satisfacerea unor nevoi sociale concrete ale unei colectivităţi sau ale membrilor ei. – şi se întemeiază pe diverse surse cum sunt solicitările adresate executivului în scris sau oral (cereri. etc. etc. în sarcini de concepţie şi sarcini de direcţie.39 Sarcinile generale se grupează.. reclamaţii sesizări. Negoiţă. cit..). Informarea se realizează prin intermediul serviciilor de specialitate ale unei autorităţi – de pildă. • După sfera lor de cuprindere distingem sarcini generale şi sarcini speciale. op. etc. la rândul lor. de informare. vaccinarea acesteia. de planificare şi de organizare. Ştiinţa administraţiei. anchete sociologice.

la nivelul fiecărei autorităţi. sarcinile de reprezentare a statului în exterior prin ministere (Ministerul Afacerilor Externe) şi sarcini de apărare naţională prin aceleaşi organe (Ministerul Apărării Naţionale). de pildă. vizând atât realizarea cadrului instituţional cât şi acţional al activităţii executive pentru înfăptuirea sarcinilor ei specifice (de exemplu. construcţia de locuinţe. cultural-educative şi de instruire. cum ar fi. evoluţia demografică.administraţia va trebui să le facă faţă în viitor. sociale. fenomenul navetismului şi migraţiei demografice. Constituie sarcini de nivel naţional. de reprezentare. de apărare. precis determinate. de pildă. gradul de ocupare al populaţiei. iar după conţinutul lor constau în sar-cini economico-financiare. iar după aria de cuprindere sunt naţionale şi locale. sanitare. precum şi a resurselor umane necesare realizării în acord cu sarcinile de prevedere. Sarcinile speciale sau tehnice ale administraţiei se circumscriu unor obiective concrete. etc. Sarcinile de direcţie ale administraţiei pun în evidenţă acţiunea directoare sau acţiunea de orientare a acesteia asigurdu-se unitatea de comandă şi de acţiune executivă la cele mai diferite nivele şi structuri administrative. 26 . instituţionalizarea minorilor abandonaţi). Ele tind să concretizeze soluţii în vederea realizării obiectivelor. fluctuaţia forţei de muncă. Sarcinile de planificare se referă la alocarea mijloacelor materiale şi financiare. inclusiv realizarea controlului utilizării mijloacelor şi al executării dispoziţiilor. Sarcinile organizatorice relevă rolul ordonator al administraţiei. fiind numeroase şi variante.

41 După conţinutul de cuprindere. 68-69. Ionescu. În această categorie intră ministerele. apei.123-125. În privinţa clasificării competenţei autorităţilor administraţiei publice ea se face după diverse criterii. Al. Negoiţă. sub un anumit aspect. generală atunci când autoritatea care o exercită poate decide în toate problemele esenţiale ale activităţii executive în ansamblul ei sau în diversele sale laturi specifice. 27 .). precum şi serviciile deconcentrate de specialitate ale administraţiei publice în teritoriu. de învăţământ se constituie în grupa sarcinilor de gestiune de nivel naţional sau local realizate prin intermediul serviciilor publice (învăţământ. pag. sociale. cit. • Competenţa materială („ratione materiae”) este forma de competenţă ce are în vedere natura raporturilor sociale intra-te în câmpul de activitate al unui organ. competenţa poate fi materială. cit. pag. ca şi a regiilor sau companiilor – naţionale sau locale – autonome (a transportului feroviar. op. etc. alte organe centrale ale administraţiei publice. termice. op. telecomunicaţiilor. pag. atât la nivel naţional cât şi la cel local. 106-107. cit. Competenţa specială reprezintă situaţia în care organul poate acţiona într-un mod foarte limitat – pe ramură sau domeniu – în probleme ale activităţii executive centrale şi locale riguros determinate. pag. salubritate. Această competenţă poate fi. A. op.. culturale.. gazului metan.. sfera de întindere incidenţa şi durata ei.Sarcinile economico-financiare. la rândul ei. transportului urban în comun. consiliile locale şi judeţene.. 110-112. personală şi temporală. sănătate. 66-68. cu excluderea situaţiilor în care competenţa s-a atribuit expres altei autorităţi. În această categorie se cuprind guvernul. cultură cu instituţiile aferente). cit. op. distribuţiei energiei electrice. I. Iorgova. Iovănaş. teritorială. prefectul. 41 R.

ci doar ca o rezultantă sintetizatoare necesară asigurării unei conduceri administrative generale a întregii activităţi executive în mod unitar la acelaşi nivel al organizării de stat (centrale sau teritoriale). • Competenţa temporală („ratione temporis”) desemnează limitele în timp între care o autoritate îşi desfăşoară activitatea.).Competenţa generală nu trebuie înţeleasă ca o sumă aritmetică a competenţelor speciale deoarece ceea ce aparţine uneia nu se poate exercita de către cealaltă. procesul-verbal constatator fiind trimis comandantului unităţii din care face parte contravenientul. în care sens distingem o competenţă centrală sau naţională cuprinzând întreg teritoriul statului şi o competenţă locală limitată la anumite porţiuni din teritoriu. în materia sancţiunilor contravenţionale calitatea de militar în termen42 este hotărâtoare în modul de aplicare a sancţiunii care nu se dispune de organul administrativ competent. dacă procesul verbal este întemeiat. major sau minor. măsuri disciplinare. delimitate pe criterii interjudeţene). spre a i se aplica. cazul majorităţii orga42 Art. oraş. de regulă corespunzătoare unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. În acest sens competenţa este permanentă atunci când nu se stabilesc asemenea limite. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. de pildă.F. regionalele C. Astfel. etc. civil sau militar. • Competenţa personală („ratione personae”) este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept în funcţie de care se declanşează incidenţa acţiunii normei şi a autorităţii (cetăţean sau străin. • Competenţa teritorială („ratione loci”) desemnează limitele spaţiale sau geografice în care se manifestă competenţa materială a unui organ public.R. comună) sau în funcţie de alte criterii (de pildă. 28 .

fie el şi organ temporar. 43 Art. 18/1991. Aceste acte pot fi emise atât de organe cu activitate permanentă cât şi de organe cu caracter temporar (de pildă. De aceea este posibil ca un act temporar să fie emis de o autoritate permanentă după cum un act stabil44 să provină de la un organ temporar. În acest sens o autoritate cu activitate permanentă poate primi şi competenţe temporare. modificată prin Legea nr. 44 Este cazul adeverinţelor privind dreptul de proprietate funciară eliberate de comisiile prevăzute de Legea nr. şi temporară când există asemenea limite fixate în activitatea unui organ. Actele administrative normative cu caracter temporar produc efecte limitate în timp până la intervalul de timp sau data prevăzută de ele sau de actul superior ori până la încetarea consecinţelor evenimentelor care le-au determinat adoptarea (calamităţi naturale.43 ori diversele comisii de recensământ sau cele în materie electorală. 1/2000 29 . în redactarea sa iniţială. Există şi organe administrative temporare.nelor executive. cazul comisiilor locale constituite în scopul stabilirii dreptului de proprietate în materie funciară. deoarece manifestarea de voinţă odată produsă are o existenţă independentă de autorul ei. anume create pentru soluţionarea unor sarcini provizorii. care-şi încetează activitatea la realizarea sarcinilor pentru care au fost înfiinţate ori la data fixată prin lege. Precizăm că acţiunea în timp a unui act normativ nu este determinată de caracterul permanent sau temporar al competenţei autorităţii care l-a emis. de pildă) după care îşi încetează efectele ieşind din vigoare. cum ar fi de pildă. 11 din Legea fondului funciar nr. diverse comandamente constituite pe plan local în situaţii de calamităţi). care au întotdeauna o competenţă numai temporară. 18/1991 (republicată). Competenţa temporară nu se confundă cu organele temporare şi nici cu actele temporare.

195/2006. mai distinge între competenţe exclusive. 30 . Legea cadru a descentralizării nr. delegate şi partajate (paralele sau concurente). şi competenţă nejurisdicţională sau necontencioasă sau de administraţie activă lipsită de această trăsătură şi limitată la organizarea aplicării legii. consilii locale) sau desemnate (guvern) când nu se pune însă problema competenţei temporare a organului.O situaţie specială se ridică în cazul autorităţilor administrative alese (primari. ci doar a limitării în timp a mandatului pentru care au fost aleşi membrii ce îl compun. După caracterul şi principiile care îi stau la bază competenţa autorităţilor administrative poate fi contencioasă sau jurisdicţională. când ea soluţionează un conflict dedus judecăţii sale emiţând un act jurisdicţional având stabilitatea unei hotărâri judecătoreşti.

Prin structura unui sistem desemnăm modul de organizare sau de dispunere internă a elementelor componente ale sistemului. aflate într-o strânsă unitate şi relaţii de interdependenţă determinate de modul de exercitare al acestei puteri.Capitolul 2 Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice 1. organ suprem. numite şi puteri. executiv şi judecătoresc. Privit în mod distinct sistemul puterii executive sau al administraţiei publice se prezintă ca o grupare ce înfăptuieşte activitatea executivă în mod unitar prin raporturile ierarhice în care se află autorităţile componente unele faţă de altele având în frunte guvernul. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice Prin sistem înţelegem un ansamblu coerent de elemente reunite şi aflate în relaţii de interdependenţă. motiv pentru care ele se grupează după forma fundamentală sau funcţia esenţială pe care o desfăşoară în subsisteme distincte şi anume legislativ. Sistemul autorităţilor publice reprezintă ansamblul formelor organizatorice prin care se manifestă sau se exteriorizează puterea publică. Între organele statului există şi deosebiri determinate de forma specifică în care contribuie la realizarea puterii publice. Aceste autorităţi sunt elemente structurale ale întregului a cărui unitate este asigurată 31 .

şi de trăsăturile lor comune reieşite din modul de alcătuire. Ceea ce asigură existenţa şi desfăşurarea omogenă a relaţiilor ierarhice este atât unitatea cât şi diferenţa. a competenţei materiale şi a celei teritoriale a 32 . precum şi din activităţile desfăşurate. Existenţa ierarhiei administrative în care se cuprind autorităţi supra şi subordonate. În general. cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai înaltă a organizării sistemului administrativ cu atât creşte numărul organelor supra şi subordonate. După poziţia unui organ faţă de altul în cadrul relaţiei ierarhice distingem relaţii de supraordonare şi relaţii de subordonare. Relaţiile au caracter ierarhic datorită nivelelor de competenţă materială şi teritorială diferită a respectivelor autorităţi ceea ce le deosebeşte pe plan vertical pe cele asemănătoare şi pe plan orizontal pe cele diferite. iar cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai joasă numărul organelor subordonate scade. Relaţiile de supraordonare definesc poziţia specifică a unui organ superior faţă de altul inferior prin puterile conferite în cadrul aceluiaşi sistem. de pildă. Astfel. centrale şi locale. în care relaţiile ierarhice se stabilesc (direct sau indirect) din treaptă în treaptă asigurând omogenitatea puterii executive ca sistem şi acţiune. respectiv dintre organele ce compun sistemul administrativ. de conducere şi de execuţie. Relaţiile de subordonare exprimă poziţia şi legăturile în care se află un organ ierarhic inferior dependent faţă de un organ ierarhic superior. Relaţiile ierarhice exprimă legătura dintre formele de organizare a puterii. funcţionare şi atribuţii. Aprecierea poziţiei unui organ în raport de altul depinde de sistemul de referinţă utilizat. un organ judeţean deşi poate fi ierarhic supraordonat faţă de unul municipal. a celei administrative în special. poate fi subordonat unui organ central care îi este ierarhic superior. exprimă caracterul nu numai unitar dar şi centralizat al organizării de stat în general. în această unitate.

generală. aflat pe o poziţie superioară într-un sistem. cit. pag. are anumite drepturi 45 R. iar sub aspectul competenţei teritoriale se constituie două nivele. în cazul ţării noastre. Rezultă că. 2. dar o competenţă teritorială diferită – în sensul că una o subsu-mează pe cealaltă – de pildă. Sub aspectul competenţei materiale distingem competenţa generală şi competenţa specială. 33 .respecti-velor autorităţi. guvernul în raport de ministere). în principiu. specială (de exemplu. şi de regulă. op. Ionescu. Pe de altă parte. două organe având aceeaşi competenţă materială (un minister şi organul său din teritoriu). Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă Supra şi subordonarea desemnează raporturile dintre două organe în temeiul cărora unul dintre ele. unul central sau naţional şi altul teritorial sau local subsumat celui dintâi. una naţională şi alta locală. apare supraordonat faţă de un alt organ de nivel teritorial similar. un organ de acelaşi nivel teritorial. corespunzător organizării administrativ-teritoriale. iar cel din urmă nivel cunoscând. dar având o competenţă materială mai îngustă. având o competenţă materială mai largă. în timp ce în cazul similitudinii de competenţă materială distincţiile de competenţă teritorială determină aceleaşi raporturi. o subordonează. prima având o sferă mai largă de cuprindere decât cea de a doua pe care o subsumează. de pildă. la rândul său. oraşele şi comunele. două trepte ierarhice şi anume treapta judeţeană (a municipiului Bucureşti) şi treapta localităţilor centre administrative. 122. respectiv municipiile (şi sectoarele municipiului Bucureşti). se vor afla în raporturi ierarhice..45 Într-adevăr. la identitatea de competenţă teritorială diferenţierile de competenţă materială stau la baza raporturilor ierarhice.

unele atribuţii. 49 Art. op. altele decât ministerele. 106.46 Raporturile ierarhice administrative operează între autorităţile executive deoarece aceasta nu se subordonează altor categorii de organe ale statului. 48 I.. la rândul său. cit. însăşi crearea autorităţilor administrative are loc prin lege. de regulă. limitativ şi expres executivului. are obligaţiile corelative de a îndeplinii dispoziţiile organului supraordonat decurgând din aceste drepturi şi în faţa căruia este răspunzător. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului (abrogată). Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Cu toate acestea. nr. 11 din Legea nr. Conţinutul acestor raporturi este format din dreptul de a conduce. în „Revista Română de Drept”. 34 . de a îndruma. Guvernul poate înfiinţa. 15 47 Dicţionar de drept constituţional administrativ. Bucureşti. raporturile cu alte autorităţi. potrivit legii. pag. Anghene. Hotărârea Guvernului nr.48 Obiectul acestor raporturi îl reprezintă conduita părţilor – organe publice – corespunzătoare drepturilor şi obligaţiilor ce le revin.decurgând din aceasta faţă de organul aflat pe o treaptă inferioară şi care are anumite obligaţii faţă de organul superior tocmai datorită poziţiei în care se află. de a coordona şi de a controla activitatea organului subordonat care. Iovănaş.47 După unele opinii în conţinutul acestor raporturi ierarhice mai intră şi dreptul de a înfiinţa şi de a organiza autorităţi subordonate. 50 De pildă. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. întrucât. dar o asemenea atribuţie este conferită în mod cu totul excepţional. 259. 4/1967.50 determinându-le structura. pag. prin 46 M. 1978. pag. • Dreptul de a înfiinţa şi organiza autorităţi sau organe este expresia cea mai deplină a raporturilor de subordonare deoarece autorul acestei acţiuni devine ierarhic superior celeilalte părţi. Mult mai frecvent este atributul executivului de organiza autorităţi subordonate. Sistemul organelor administrative în lumina prevederilor Constituţiei.49 diferite organe centrale de specialitate ce funcţionează pe lângă el.

215/2001). verificând executarea măsurilor dispuse. numirea conducătorilor sau şefilor organelor subordonate şi a structurilor lor interne. îndruma şi coordona autorităţile subordonate este o altă componentă derivând din raporturile ierarhice. şi altor autorităţi executive nesupraordonate faţă de organul cu privire la care ele se exercită. de coordonare şi de control. fiecare dintre aceste atribute – mai puţin dreptul de decizie. 38/2 lit. putând fi încredinţate. „e” din Legea nr. în ordinea descrescândă a puterilor conferite. În acelaşi atribut se cuprind şi alte prerogative cum ar fi. în mod distinct. 35 . dreptul de conducere include dreptul de decizie.norme de detaliere a reglementărilor legislative. de îndrumare. unor inspecţii şi inspectoare). Pe câtă vreme aceleaşi drepturi pentru a fi exercitate de alte autorităţi neaflate în raporturi ierarhice cu organele faţă de care le-ar manifesta vor trebui încredinţate întotdeauna expres şi limitativ conferite (de pildă. 51 De pildă. De aceea este de făcut menţiunea că din dreptul de conducere ierarhică decurg toate celelalte drepturi – mai reduse ca şi prerogative – ce formează conţinutul raporturilor ierarhice. ceea ce asigură unitatea de acţiune a sistemului. Aşadar. care este chintesenţa conducerii – putând subzista independent şi în afara raporturilor ierarhice. de pildă. consiliul local aprobă regulamente de organizare şi funcţionare a serviciilor publice (art. etc.51 • Dreptul de a conduce. chiar dacă o lege de organizare şi funcţionare nu le-ar mai enumera. aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a acestora. Dreptul de conducere reprezintă acea facultate conferită unui organ ierarhic superior în temeiul căruia el poate emite acte obligatorii pentru autoritatea subordonată şi pe care aceasta din urmă trebuie să le îndeplinească.

. se impune precizarea că îndrumările pot fi date în legătură cu toate aspectele activităţii autorităţii inferioare. Îndrumarea operativă curentă şi îndatorirea realizării ei nu este identică cu obligativitatea respectării normelor juridice cu forţă superioară deoarece acest din urmă aspect nu derivă din raportul de subordonare. normele metodologice de elaborare şi de execuţie a bugetelor locale stabilite de Ministerul 52 I. Cu privire la sfera atribuţională a organului subordonat. aşa cum este cazul unor inspecţii şi inspectorate. etc. sanitar-veterinară. de protecţie a muncii. având tangenţă şi cu atribuţiile unor organe din sisteme diferite. organele executive sunt ţinute să respecte şi să realizeze şi prevederile juridice ale actelor altor organe faţă de care nu se află în raporturi ierarhice. gărzi care.În legătură cu dreptul de îndrumare a organelor inferioare menţionăm:52 1. în urma verificării. din domenii sau ramuri de activitate. de pildă. dar a căror competenţă vizează relaţiile sociale. 36 . comparativ cu atributul de îndrumare ce poate fi conferit altei autorităţi executive neierarhice în raport cu organul de îndrumat şi care vizează numai anumite aspecte strict determinate. pot da. cât şi pentru cazuri concrete deduse spre rezolvare autorităţii sau funcţionarului din subordine şi faţă de care organul sau funcţionarul superior – sesizat sau din oficiu – îşi exprimă punctul de vedere sau opinia.). Îndrumarea se realizează pe calea emiterii indicaţiilor sau îndrumărilor operative curente cu privire la modul în care organul subordonat trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile. Aşa. precizări sau interpretări privind dispoziţiile şi modul lor de aplicare în materie). cit. îndrumări obligatorii de urmat în activitatea organului controlat (în materie financiară. Într-adevăr. 2. op. Iovănaş. vizat de exerciţiul acestui drept. fie prin intermediul unor reguli generale ce vizează competenţa acestuia din urmă (de pildă. de pildă. pag 107 şi următoarele.

de a exercita o anumită atribuţie comună atât lui cât şi organului subordonat. În mod similar. indiferent de competenţa lor materială – prin care se includ sau nu în sistemul financiar-bancar – sau de cea teritorială (de nivel naţional. . de a le înlocui cu propriile reguli. nu numai de cele făcând parte din reţeaua sanitară.posibilitatea normativă a organului superior de a abroga acte de reglementare cu forţă juridică inferioară şi.situaţia în care organul superior are dreptul. Iovănaş.54 . cit. nu poate să-l substituie şi să-l înlocuiască pe acesta din urmă în atribuţiile sale. normele Ministerului Sănătăţii şi Familiei vizând igiena şi salubritatea locurilor de muncă trebuie respectate şi aplicate de către toate autorităţile administrative. conferit prin lege.. întrucât exerciţiul său – derivând din conţinutul raporturilor de subordonare – este totuşi limitat de independenţa operativă de care trebuie cel puţin să dispună un organ executiv. În cadrul raporturilor de subordonare operaţiunea desfiinţării unui act emis de către o autoritate subordonată (adică lipsirea lui de efecte juridice obligatorii garantate de constrângerea publică) poate viza şi acte individuale într-o gamă largă prin intermediul suspendării (ca desfiinţare temporară) sau a anulării ori revocării (ca desfiinţare definitivă a actului juridic). totuşi. 108 37 . ceea ce înseamnă că organul superior deşi poate interveni în activitatea celui inferior. 3. 10/1991 (abrogată) I. 2 din Legea privind finanţele publice nr. ca subiect distinct de drept.Economiei şi Finanţelo53 trebuie respectate de toate autorităţile executive a căror activitate are tangenţă cu realizarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti publice. 56 alin. central sau de nivel local. op. de regulă. teritorial) şi nu numai de către organele financiar-bancare din teritoriu subordonate acestui minister. pag. Se pune problema limitelor în şi până la care dreptul de îndrumare se poate exercita. De la acest principiu există unele excepţii. eventual. ea nefiind numai de competenţa 53 54 Art.

56 Dimpotrivă. pe calea reclamaţiei. va trebui să introducă o reclamaţie la acel organ sau cel ierarhic superior acestuia şi numai dacă nu este mulţumit de soluţia dată va putea declanşa litigiul judiciar (art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr.se pune problema răspunderii juridice în cazul măsurilor dispuse în urma îndrumării ierarhice. inclusiv cel interpretativ – prin care un organ superior îşi exprimă un punct de vedere cu privire la aplicare unei dispoziţii legale – nu constituie un act susceptibil de cenzurare judiciară pe cale contenciosului administrativ. 29/1990). iar persoana astfel acţionată poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate este supusă judecăţii. 56 Decizia nr. prin exercitarea căilor administrative de atac sau a recursului ierarhic când la nivel superior se dă o anumită soluţie pe care în mod obişnuit o putea emite şi autoritatea a cărei măsură sau act au fost contestate. În asemenea cazuri şi pentru situaţii individuale. cel vătămat în drepturile sale recunoscute lege înainte de a se adresa justiţiei cu o cerere de chemare în judecată a autorităţii executive emitente a actului administrativ care l-a lezat. Astfel. de pildă pentru că au vătămat drepturi legal recunoscute.57 • Dreptul de control general este un atribut conferit în cadrul raporturilor ierarhice asupra activităţii organelor infe55 De pildă. concrete.55 . 5 alin. în cazul acţiunii judiciare îndreptate împotriva unui act administrativ individual care a vătămat un drept aceasta va putea fi formulată şi împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul. Asemenea situaţii se pot ivi frecvent prin controlul ierarhic. pag.305. dacă se solicită despăgubiri. 29/1990 38 . 2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ nr. dacă prin ele s-au produs vătămări ale drepturilor legal recunoscute persoanelor. 57 Art. actul normativ. autoritatea superioară va putea modifica şi chiar înlocui cu propriul act prin care dă o anumită rezolvare cazului respectiv. 2129/1979 a Tribunalului Suprem Secţia civilă în Culegere de decizii pe anul 1979.exclusivă a acestuia din urmă. 1.

Caracterul general al controlului denotă cuprinderea în verificare a tuturor formelor concrete de activitate subordonată (acte şi fapte juridice şi nejuridice). 3. mai ales a celor juridice. cât şi dreptul de a sancţiona până la eliberarea din funcţie a celor vinovaţi de abatere. de genul organelor cu rol coordonator într-un domeniu sau ramură de activitate ori a inspecţiilor specializate. Este deplină atunci când se realizează atât organic cât şi funcţional. respectivele verificări se disting de atributul de control special conferit anumitor organe specializate. respectarea metodologiei financiare. precum şi. a eficienţei socialeconomice. inclusiv suspendarea sau anularea măsurilor ilegale. fiind un rezultat al raporturilor ierarhice. Subordonarea organică are un conţinut larg decurgând din dreptul organului superior sau pe lângă care funcţionează autoritatea subordonată de a o organiza sub aspectul condu39 . iar organele financiar-bancare nu pot verifica – tot în exteriorul lor – respectarea normelor igienico-sanitare şi de salubritate. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative Subordonarea administrativă poate fi deplină şi limitată. ca în exemplele precizate. De aceea. presupune şi verificări limitate sau forme speciale cu un obiect determinat. Dreptul de control general. fără să trebuiască o consacrare legală expresă a acestora. cu excluderea altor aspecte. în afara sistemului lor. atât sub aspectul legalităţii cât şi al oportunităţii. nu exclude ci. autorităţile sanitare nu pot controla. neaflate în raporturi ierarhice cu subiectele verificate. În această situaţie activitatea de control se desfăşoară asupra autorităţii verificate numai prin prisma specializării competenţei. Astfel. şi numai în baza prevederilor legale exprese.rioare ceea ce presupune posibilitatea luării de măsuri eficiente pentru eliminarea oricărei deficienţe constatate. după caz. dimpotrivă.

atunci când între cele două părţi ale raportului ierarhic nu se interpune nici o treaptă intermediară (de pildă. organică faţă de una şi funcţională faţă de alta. în vreme ce subordonării organice exercitate în paralel i se recunosc drepturi mai extinse (astfel. guvernminister. ● După felul sau natura autorităţii faţă de care operează subordonarea aceasta poate fi exclusivă. respectiv faţă de o singură autoritate sau de un singur sistem şi subordonare neexclusivă sau mixtă. faţă de propriul minister şi faţă de prefect). diferite ca şi competenţă materială sau teritorială (de pildă. organ central şi serviciul teritorial sau organ local specializat). când între acestea se interpun una sau mai multe trepte ierarhice ceea ce mijloceşte relaţia ierarhică (de pildă. avem subordonare unică şi subordonare multiplă (dublă. expresie a dependenţei ierarhice. Subordonarea funcţională este mai limitată şi are. Desigur. etc. faţă de mai multe autorităţi. dar materiale asemănătoare (de pildă. ● După poziţia subordonării distingem subordonarea orizontală. minister – organ teritorial judeţean şi organ municipal). serviciul public judeţean. de exemplu. faţă de o autoritate de la acelaşi nivel teritorial (de pildă. în vedere doar simpla coordonare a activităţii organului din subordine faţă de care se exercită drepturi limitate. 40 . de regulă. serviciile publice deconcentrate judeţene se subordonează organic şi funcţional faţă de minister şi numai funcţional faţă de prefect).cerii. guvern-perfect) şi subordonare indirectă. de regulă. Această din urmă subordonare poate fi atribuită separat unui organ conferind anumite drepturi. de regulă. de a o finanţa şi de a-i coordona activitatea. triplă. Astfel. toate aceste criterii se pot combina între ele dată fiind diferenţa dintre acestea şi finalitatea urmărită. între competenţe teritoriale diferite. guvern-minister) şi verticală. ● După modul de exercitare subordonarea poate fi directă. ● După numărul subordonărilor.).

subordonarea verticală dă expresie conducerii centralizate a statului asigurând unitatea de comandă şi de acţiune a sistemului în întregul său. 69/1991 şi Legea nr. apoi a consiliilor judeţene şi Ministerul Culturii şi a Cultelor. 9 din Decretul-Lege nr. exclusiv şi orizontal faţă de guvern.59 sau cazul Direcţiilor pentru cultură. mai ales pe cale normativă. ● După lărgimea atribuţiilor proprii conferite distingem o subordonare centralizată (în formele ei strict centralizate şi deconcentrate) şi subordonarea necentralizată (în formele ei descentralizate). 57/1968. De asemenea. felul subordonării influenţează conţinutul raporturilor de subordonare. unic. 5/1990). marcând latura descentralizatoare a sistemului. de la primul la ultimul organ. având în vedere modalitatea directă sau indirectă a subordonării constatăm că cu cât urcăm pe treptele ierarhiei administrative prevalează acţiunile (actele) de condu-cere şi organizare. pe când cea orizontală asigură doar unitatea la un anumit nivel sau profil teritorial. direct. aflate în subordinea prefecturilor. 8/1990 privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat (abrogat prin Legea administraţiei publice locale nr. 59 Art. 41 .58 în conformitate cu autorităţile sau organele de specialitate locale ale administraţiei se subordonau consiliilor locale sau judeţene. de exemplu. 82 din Legea de organizare şi funcţionare a consiliilor populare nr. În administraţia publică românească se mai cunoştea şi aşa-numita dublă subordonare. Aşa. în timp ce pe treptele inferioare predomină activităţile de execuţie cu carac-ter concret realizate prin acte individuale şi fapte materiale nejuridice. abrogată.de pildă.60 58 Dubla subordonare a organelor locale de specialitate era prevăzută de art. În sfârşit. culte şi patrimoniu ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. cât şi ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. ministerul se subordonează organic.

Conform legii cadru a descentralizării nr. 4. respectiv compartimentele structurale interne. compuse sau exercitate de către o singură persoană (ministru. Probleme de structură nu se ridică în cazul autorităţilor sau mai bine spus a funcţiilor unipersonale. sănătate.61 În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că majoritatea ministerelor au în subordine exclusivă autorităţile similare din teritoriu (finanţe. 12 (1) din Hotărârea Guvernului nr. primar) chiar dacă 60 Art. În studiul nostru interesează aceste structuri. 101/1990 privind înfiinţarea inspectoratelor pentru cultură ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. 195/2006. 61 Art. etc. din structuri menite a le permite funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor.).62 învăţământ. vor trece treptat în subordine locală. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. 133/1 din Legea nr. 26/1 din Legea administraţiei publice locale nr. Structura autorităţilor administrative Sistemul autorităţilor administraţiei publice este un ansamblu unitar având o structură determinată. cultură. sănătate. 42 . 2 din Decretul nr. a consiliilor locale sau judeţene. ca elemente distincte. prefect. respectiv orga-ne executive. în perspectiva imediată o serie de instituţii de învăţământ. la rândul lor. noţiunea de organ local de specialitate al administraţiei publice a fost eliminată. 215/2001).La ora actuală pe plan local funcţionează consiliile locale şi judeţene. alcătuite. 62 Art. iar prefectul numit de Guvern este reprezentantul acestuia din urmă având atributul de conducere şi supraveghere a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. Singura dublă subordonare teritorială existentă operează faţă de serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea ministerelor de specialitate şi a prefectului care le conduce (art. etc. 215/2001.

inclusiv pe plan normativ. etc. . după cum şi cea dintâi are atribuţii şi competenţe distincte (de exemplu. primar-primărie. învecinate sau comune. adică apropiate. cu efecte interne sau în afara organului condus. Această unitate structurală sau compartiment are o serie de trăsături: .se poate compune dintr-o singură persoană (de pildă. 43 .fiecare din persoanele ce îl compun se află într-o relaţie ierarhică de subordonare directă cu un şef ierarhic (de birou.63 interesând funcţionarea şi realizarea activităţilor autorităţii din care face parte. prefect-prefectură.reprezintă organul sau funcţia de conducere şi care poate emite acte juridice în nume propriu. Editura Politică. pag.) ca organ de conducere unipersonal sau colegial. funcţionarea ei şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce îi revin. ceea ce 63 A se vedea C.74. ministru-minister. în ansamblul său. 1974. 16 din Legea nr. defineşte organizarea sau structura instituţiei. în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor unele departamente şi direcţii au organizate consilii militare ca organe consultative ale comandanţilor (art.64 . Compartimentul organizatoric al unei autorităţi administrative reprezintă unitatea structurală – alcătuită din una sau mai multe persoane – aflată sub unică conducere şi care. Bucureşti. Hidoş.compartimentele exercită atribuţii de natură omogenă. Cele mai multe autorităţi executive sunt însă alcătuite din mai multe persoane constituind o colectivitate organizată în mod unitar şi care prin ansamblul ei. În acest sens distingem în mod net între organul unipersonal – de conducere şi funcţia exercitată – faţă de aparatul sau organul ori autoritatea subordonată şi cu privire la care operează anumite atribuţii ale celui care conduce. etc. cât şi prin modul de alcătuire. oficiu.). serviciul sau direcţia). exercită cu titlu permanent sau temporar atribuţii de natură omogenă. oficiul juridic are un jurisconsult sau un consilier juridic) ori din mai multe (de pildă. Proiectarea structurilor organizaţionale. 64 Astfel. 40/1990).

De pildă. capacitate juridică proprie deoarece nu pot intra în raporturi juridice directe cu alte subiecte de drept. pag. de pildă. . Această autoritate are în subordine ierarhică directă pe şefii diviziunilor interne de cea mai mare complexitate aflaţi în subordinea şefilor nemijlocit subordonaţi conducătorului autorităţii respective.. op. serviciul şi 65 C. 44 . etc) sau îndeplinirii sarcinilor şi competenţelor proprii (în cazul compartimentelor de specialitate care diferă de la organ la organ) manifestându-se mai ales în exteriorul organului. în sensul că acestea sunt directe sau indirecte.în funcţie de genul de relaţii stabilite între persoanele ce compun compartimentele şi conducător. financiar. cele de administraţie. de altfel. 116. Hidoş.structurile interne deşi dispun de competenţe proprii în realizarea atribuţiilor ce le revin nu au. însăşi reunirea lor în cadrul aceleiaşi componente structural organizatorice. biroul este compartimentul elementar de bază şi cea mai mică diviziune structurală în cadrul căreia şeful de birou este singurul care dispune de autoritatea directă asupra subordonaţilor neexistând o altă autoritate în acelaşi sens. calitate ce revine numai autorităţii din care fac parte. de regulă.65 Compartimentul simplu sau elementar este acea unitate structurală internă în care între conducătorul ei şi celelalte persoane componente nu se mai interpune alt subiect. În structura autorităţilor administrative distingem biroul. Aceste atribuţii sunt fie necesare asigurării funcţionării autorităţii respective (în cazul compartimentelor funcţionale. reprezentată de conducerea sa. Compartimentul complex reprezintă o reunire de compartimente elementare sau chiar complexe supuse aceleiaşi autorităţi ierarhice unice. . distingem compartimente simple şi compartimente complexe.determină. în relaţiile cu terţii. cit. salarizare. personal.

departamentul le poate cuprinde pe toate). Fiecare compartiment superior are în compunerea sa structuri inferioare sau mai simple (de pildă. 6 pentru birou.direcţia generală se organizează pentru delimitarea unui grup de activităţi ce reprezintă un domeniu sau un sector de activitate. şi chiar crearea de structuri atipice (de pildă. totuşi un birou se poate subordona direct directorului de direcţie (mai ales dacă are atribuţii de control). 8 pentru servicii.direcţia.departamentul se organizează în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente inferioare sau care vizează coordonarea şi orientarea lor de manieră globală. .serviciul se organizează pentru îndeplinirea unor activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare pentru care se cere o conducere unitară.direcţia cuprinde mai multe servicii ori birouri care desfăşoară activităţi ce necesită o coordonare. . inspecţia) ori în afara autorităţii. Reglementările legale stabilesc dimensiunea numerică a personalului care compune un compartiment sub aspectul unui minim pentru fiecare (de pildă. De pildă. în teritoriu 45 . 20 pentru direcţie). . oficiul. următoarele caracteristici şi anume: . . deşi directorul direcţiei are în subordine şefii serviciilor componente. raportul dintre personalul de conducere şi cel de execuţie. decât celei imediat superioare. dintre care unele pot funcţiona independent în sensul că se subordonează direct unei alte structuri.birourile se organizează pentru îndeplinirea unei activităţi omogene care impune o delimitare organizatorică minimală distinctă. iar aceştia pe şefii de birou. mai precis conducerii acesteia. de regulă. iar în cazul celor centrale (ministere) se mai adaugă direcţia generală şi departamentul care au.

îl deţin în ierarhia administrativă. secretarul sau subsecretarul de stat ce conduce departamentul la directorul general al direcţiei generale. şefii tuturor departamentelor din cadrul unui minister se află la acelaşi nivel ierarhic faţă de ministru sau şefii de birou faţă de şeful de serviciu. şeful unei direcţii generale independente poate fi pe acelaşi plan ierarhic faţă de ministru cu şeful departamentului din aceeaşi autoritate executivă. corespunzător atribuţiilor pe care le are în structura în care îşi desfăşoară 46 . continuând cu şeful de serviciu şi terminând cu şeful de birou.sau chiar în străinătate. conducătorii compartimentelor de aceeaşi mărime şi având acelaşi grad de subordonare faţă de conducerea autorităţii administrative în ansamblul ei. mai mici sau mai mari – dacă există aceeaşi poziţie de subordonare directă sau pe acelaşi plan (nivel ierarhic). deşi. în cadrul unui minister. direcţia întră în compunerea departamentului. De pildă. se vor afla la acelaşi nivel ierarhic. de la ministru. organice şi funcţionale) sunt reprezentate grafic prin organigramă. Structura organului administrativ şi a legăturilor ierarhice (directe şi indirecte orizontale şi verticale. în mod obişnuit. În cazul organelor administrative cu mai multe compartimente complexe prin sistemul delegărilor interne succesive de autoritate se stabilesc relaţii sau linii ierarhice între conducătorii anumitor compartimente. pe care fiecare persoană şi postul pe care-l ocupă. serviciile între ele şi faţă de birouri) se pot situa pe aceeaşi linie ierarhică cu al altor compartimente sau diviziuni – diferite. Nivelul ierarhic al unui conducător de compartiment şi deci al compartimentului. Aceasta reflectă locul. Cum într-un organism complex se stabilesc mai multe linii ierarhice. toate în funcţie de specificul atribuţiilor revenind acelui organ. de pildă. De pildă. de raporturile sale cu altele. Aşa. deşi este identic cu cel al structurilor similare (de pildă.

I. Clasificarea organelor şi structurilor administrative • După criteriul competenţei materiale67 organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe 66 67 C..66 Organigrama este o reflectare grafică a structurii şi posturilor din organul administrativ. pag 79.cit. 5. Descrierea fiecărui post sau funcţii. 114.activitatea. a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească persoana care-l ocupă. cât şi a atribuţiilor care-i revin se face prin fişa postului ce conferă titularului său şi cunoaşterea locului în cadrul compartimentului său de activitate precum şi a legăturilor sale ierarhice directe şi indirecte. pag. Atunci când această schemă reflectă şi retribuţia personalului suntem în prezenţa statului de salarii (sau de plată). 47 . Iovănaş. reprezintă statul de funcţii al autorităţii respective în care se reflectă numărul efectiv al persoanelor care pot funcţiona pe posturile existente. precum şi acelei relaţionale interne fiind un act administrativ intern esenţial pentru buna funcţionare şi organizare a autorităţii executive. adică un complex de drepturi şi obligaţii cu care este învestit în vederea îndeplinirii atribuţiilor organului din care face parte. la rândul său este o ilustrare normativă a structurii organizatorice şi atribuţionale. Funcţionarul din organele administrative îndeplineşte o funcţie publică. A se vedea anexele 1-7. Totalitatea funcţiilor dintr-un organ executiv. corespunzătoare structurii sale organizatorice (organigramei).. cit. Hidoş. Când sunt nominalizate şi persoanele care ocupă efectiv posturile respective avem statul de personal. op. op. Această fişă este o reflectare particularizată a prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii respective şi care.

în toate ramurile şi domeniile. municipale. ministerele şi organele subordonate lor.organele cu competenţă specială se subordonează. . orăşeneşti şi comunale). la rândul lor. la nivel naţional.cu competenţă specială. În organele de ramură se cuprind. categorie în care intră guvernul. precum şi organele în teritoriu ale acestora. inclusiv serviciile deconcentrate de specialitate. celor cu competenţă generală de la acelaşi nivel teritorial. purtând diferite denumiri. Organele cu competenţă specială sau organele de specialitate ale administraţiei publice sunt acele autorităţi ale căror atribuţii sunt limitate la o singură ramură sau domeniu de activitate. Banca Naţională. hotărî în probleme de competenţă specială.organele cu competenţă generală pot. Cele cu competenţă generală se caracterizează prin atribuţii vizând ansamblul activităţii executive. organe de sinteză de coordonare şi de control. La rândul lor. în vreme ce ultimele au atribuţii în mai multe ramuri sau atribuţii tangente cu sfera de acţiune a mai multor organe. alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (de pildă. Organele de domeniu pot fi. de ramură sau de domeniu. organele de specialitate se clasifică în organe de ramură şi organe de domeniu. de regulă. Comisia Naţională de Statistică). consiliile locale (judeţene. Serviciul Român de Informaţii). 48 . de regulă. acestea din urmă exercitând conducerea coordonarea. iar în a doua o mare diversitate de organe. îndrumarea şi controlul celor dintâi. de regulă. în vreme ce autorităţile cu competenţă limitată nu pot proceda la fel. Această clasificare are mai multe consecinţe: . neministeriale (de pildă. Distincţia dintre ele constă în faptul că primele conduc activitatea dintr-un sector executiv deosebit de limitat. de la respectivul nivel teritorial. prefecţii de judeţ şi primarii de localităţi. În categoria lor intră ministerele. în principiu.

Consecinţele acestei clasificări sunt două: .F. după cum şi organele de nivel superior al organizării administrativteritoriale exercită aceleaşi atribuţii faţă de nivelul ierarhic inferioare din unităţile administrative. În prima categorie intră guvernul. denumite servicii publice deconcentrate precum şi organe ce nu reflectă această organizare fiind constituite.R. în timp ce acestea din urmă nu au o asemenea atribuţie în raport cu primele.autorităţile centrale au în subordine. alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. ministerele.organele superioare pot hotărî în probleme de competenţa organelor subordonate. şi organe temporare. organele locale sau cele din teritoriu pe care le conduc.) sau pe alte criterii (militare). 49 . respectiv după modul cum îşi exercită atribuţiile la nivelul întregii ţări sau la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. iar în cea de a doua consiliile locale. organele locale de specialitate ale administraţiei de stat (de pildă. coordonare şi control. diverse comisii create pentru situaţii determinate (calamităţi. îndrumă şi controlează. potrivit competenţei lor materiale. .. de pildă. cazul majorităţii. • După competenţa lor teritorială organele administraţiei publice se clasifică în organe centrale şi organe locale.deşi între organele de ramură şi cele de domeniu nu există raporturi ierarhice. direcţia judeţeană a finanţelor publice) constituite la anumite nivele ale organizării administrativ-teritoriale. interjudeţean (Regionale C. aşa erau direcţiile judeţene de cultură) sau organele în teritoriu ale autorităţilor administraţiei centrale de specialitate purtând diverse denumiri (Inspectoratul şcolar judeţean. etc.. • După durata funcţionării distingem organe permanente. organele de gospodărire a apelor constituite pe bazine hidrografice. totuşi primele sunt legal obligate să prezinte ultimelor situaţii şi date necesare activităţilor de sinteză.

organe de decizie şi de execu50 . iar ultimele în numele altei autorităţi care le-o conferă sau le-o retrage după necesităţi. nejurisdicţională. împroprietărire funciară) cu existenţă limitată în timp.recensământ. guvernul şi consiliul local). autorităţile executive se pot grupa: în funcţie de poziţia lor în ierarhia administrativă în care sens distingem organe superioare ierarhic şi inferioare ierarhic. organe cu conducere colegială. consiliile locale). şi organe colegiale alcătuite din mai multe persoane (de pildă. funcţionând în cadrul sau pe lângă autorităţile cu competenţă deplină. Primele pot emite acte juridice. şi autorităţi administrative jurisdicţionale care soluţionează litigii derivând din încălcarea legii adoptând acte juridice definitive sau stabile (de pildă. de punere în executare şi de control a realizării actelor juridice. după puterea deţinută. • După plenitudinea puterilor conferite avem organe cu competenţă deplină. şi organe cu competenţă auxiliară. prefectul şi primarul. ajutătoare. alcătuite dintr-o singură persoană. alegeri. • După alte criterii de clasificare. în care doar o parte a personalului alcătuieşte conducerea (este cazul autorităţilor executive având un consiliu sau colegiu ca organ deliberativ) şi organe colegiale de conducere (unde întreaga autoritate o exercită plenul organului. • După modul de exercitare a competenţei distingem organe cu competenţă proprie sau exclusivă şi organe cu competenţă delegată sau încredinţată. decizională. • După natura activităţii desfăşurate se disting autorităţi de administraţie activă. de pildă guvernul. primele exercitându-şi competenţa în nume propriu. • După modul lor de conducere distingem organe cu conducere unipersonală (ministerele). comisiile judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate funciară). • După modul de compunere distingem organe unipersonale. iar ultimele desfăşoară activităţi de pregătire a emiterii.

80-81. Negoiţă. 75. 70 J. op. Ştiinţa administraţiei. . Idem. • Un criteriu utilizat în ştiinţa administraţiei este cel al naturii şi răspândirii (diseminării) structurilor în care sens distingem structura funcţională şi structura teritorială a administraţiei. 62 şi următoarele. Prin structură funcţională se înţelege starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei publice corespunzător divizibilităţii sau indivizibilităţii sarcinilor specifice executivului în strânsă legătură cu modul de distribuire a lor între organe sau compartimente. pag. respectiv. pag. încredinţarea sa structurilor deja existente sau dacă se impune crearea de noi structuri. Starosciak. etc. cit. op. iar în caz afirmativ ce formă instituţionalizată trebuie utilizată. criteriul competenţei materiale şi celei teritoriale din dreptul administrativ.. pag. Printre considerentele sau criteriile care stau la baza creării unei structuri funcţionale s-au avut în vedere70 următoarele: .dacă acest volum şi natura lui permite rezolvarea şi.68 ceea ce ar corespunde. .ce sarcini trebuie rezolvate şi în conformitate cu care se vor dobândi sau nu şi atribuţii noi. În privinţa clasificării structurilor administrative şi ea se realizează după numeroase şi variate criterii. 68 69 Al. cit.care este volumul şi ponderea sarcinilor şi noilor atribuţii. 51 . după modul de constituire avem organe alese şi numite. în linii mari.. sub aspectul structurilor funcţionale se pune problema dacă în funcţie de sarcinile revenite administraţiei acestea necesită prin specificitatea lor şi o formă organizatorică distinctă şi de sine stătătoare care să le ducă la îndeplinire. după calitatea persoanelor ce le compun se disting organe civile şi militare. respectiv de tip ministerial sau neministerial.ţie. 67.69 În acest sens.

în materia delincvenţei juvenile conlucrarea dintre învăţământ. economice. . politice. op.existenţa unui teritoriu (mai mult sau mai puţin întins) asupra căruia urmează să fie exercitată o competenţă spaţială. etc. motiv pentru care se constituie în teritoriu. Structura teritorială desemnează starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei corespunzătoare modului de realizare a sarcinilor în profil spaţial. 52 .acest cadru să fie constituit şi să funcţioneze în teritoriu dispunând. destinate a contribui la satisfacerea intereselor colectivităţilor locale şi a membrilor lor. după caz. în strânsă corelaţie cu organizarea administrativ-teritorială. de regulă... Condiţiile71 necesare pentru realizarea structurii teritoriale: . autoritatea tutelară. delimitată prin unitatea administrativ-teritorială. poliţe sau crearea de autorităţi sau instituţii specializate. după întinderea 71 Al. . organe locale şi teritoriale ale administraţiei publice. organele de ocrotire a minorilor. pag. instituţionalizat aparţinând administraţiei locale sau teritoriale.. de independenţă operativă şi funcţională sau chiar de autonomie locală. cit.utilizarea şi a altor criterii având în vedere modul de rezolvare a sarcinilor (pe cale jurisdicţională sau nu) ori obiectul acestora (de pildă. 64-65. distincte). Negoiţă. Structurile teritoriale ale administraţiei au în vedere faptul că diversitatea sarcinilor de realizat de către organele executive fac imposibilă – dată fiind dimensiunea demografică şi cea teritorială – ca o singură autoritate să le poată realiza pe toate.modul de gestionare specifică nevoilor sociale locale să impună satisfacerea lor printr-un cadru organizatoric adecvat.existenţa unei colectivităţi umane locale şi stabile cu nevoi proprii grupată pe considerente geografice. .

dacă legea le recunoaşte această competenţă. la nivelul localităţilor.. • Un alt criteriu de clasificare a structurilor administrative se face după gradul lor de complexitate în structuri simple (când între personalul component şi conducător nu se interpune o altă persoană sau funcţie) şi structuri complexe reprezentând o reunire de compartimente simple cu multiple relaţii ierarhice. Structura funcţională reprezintă acea componentă organizatorică internă prin a cărei activitate se asigură. „administraţii financiare”. percepţii rurale. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci). dar fără 72 73 Art. în orice organ executiv vom găsi compartimente de personal. buna funcţionare a autorităţii şi crearea condiţiilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor legale. juridic.prerogativelor conferite autorităţilor centrale asupra celor din teritoriu. 53 . Ministerul Afacerilor Externe. în numeroase cazuri ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizează în teritoriu sau înfiinţează organe în subordinea lor. 117 (2) din Constituţie. secretariat. administraţii financiare municipale. Pe de altă parte. etc. alături de alte compartimente similare. cele de poliţie sau cele financiare73).72 care pot acoperi toate sau aproape toate unităţile administrativ-teritoriale (de pildă. salarizare. devenite toate. directe şi indirecte. Direcţii generale ale finanţelor publice judeţene. În acest sens există cazuri de structuri administrative constituite numai la nivel central întrucât este posibilă rezolvarea sarcinilor fără concursul unor structuri şi în teritoriul naţional (de pildă. Astfel. distincte sau reunite. contabilitate. învăţământ. circumscripţii fiscale orăşeneşti. • După natura atribuţiilor exercitate în cadrul sau în afara autorităţii respective structurile pot fi funcţionale şi de specialitate.

în timp ce structurile atipice caracterizează organe. dar şi ca volum de activitate. etc.) sunt constituite în cadrul autorităţilor administrative ce fac parte din sisteme sau subsisteme bazate pe raporturi ierarhice între elementele componente. precum şi juridic şi legislaţia muncii. într-un minister al învăţământului trebuie să existe două mari diviziuni interne: una vizând învăţământul universitar. inspecţie. • După caracterul omogen sau neomogen al atribuţiilor şi competenţelor exercitate distingem structuri tipice şi structuri individuale sau atipice. unicat. Desigur. 54 . Structurile tipice (departamente. după cum într-un minister al comerţului şi turismului trebuie să se distingă cel puţin trei mari compartimente corespunzător comerţului interior. o direcţie judeţeană pentru probleme de muncă şi solidaritate socială cuprinde. direcţia tratatelor. direcţii. alta pe cel preuniversitar. trezorerie..). Structura de specialitate este compartimentul constituit după necesităţile de rezolvare a sarcinilor având atribuţii omogene şi distincte şi care determină competenţa materială – desigur într-o parte a ei – a autorităţii respective. compartimente distincte privind forţa de muncă şi şomajul. de pildă. din subordinea guvernului sau ministerelor (consilii. salarizarea. etc. celui exterior şi al turismului. etc. de regulă. printre altele. Astfel. servicii. în cadrul oricărei autorităţi vor precumpăni structurile de specialitate atât ca număr cât şi ca pondere de personal. oficii) sau se pot regăsi chiar în structurile ministeriale (tezaur.de care nu se poate concepe însăşi existenţa respectivei autorităţi. Pe plan teritorial.

caracteristică generată de circumstanţele care concură la prestarea lor. nu pot fi gustate. în diferite etape temporale.perisabilitatea sau non-durabilitatea. serviciile fiind practic irepetabile. .intangibilitatea .specificitate care relevă faptul că serviciile sunt invizibile. care au făcut în mod frecvent obiectul analizei formulată de teoria economică. Comparând producţia bunurilor tangibile cu prestaţia serviciilor. în sensul că beneficiarul unui serviciu îşi satisface o anumită nevoie. Caracteristicile serviciilor Serviciile se deosebesc de bunuri sub variate aspecte. depozitate. . spre deosebire de bunurile tangibile care sunt produse. fără însă a se realiza un transfer de proprietate între furnizorul serviciului şi consu55 . . vândute şi consumate separat. .inseparabilitatea serviciilor.eterogenitatea sau variabilitatea . ele variind de la prestator la prestator. fiind apreciată de către specialişti caracteristica esenţială a serviciilor.absenţa proprietăţii. de la un loc la altul. rezultă următoarele caracteristici specifice serviciilor: . particularitate care le face ca să nu poată fi stocate. depozitate sau inventariate. simţite sau mirosite înainte de a fi cumpărate. auzite.Capitolul 3 Serviciile publice 1. prestarea şi consumul serviciului realizându-se simultan. fiind influenţate şi de momentul prestării.

având ca rezultat efecte utile. astfel: a) în primul rând. se utilizează sensul organic. transport. într-o lucrare recentă se consideră că serviciile „reprezintă o activitate umană. publică sau privată prin care se realizează o activitate care satisface un interes public (general). Uranus. p.). Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. 115 Maria Ioncică. Totodată. p. Economia serviciilor. autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit şi sector terţiar”. Specificitatea serviciilor publice Serviciul public: noţiune. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens.15. 114 Ioan Cosmescu. statul sau/şi colectivităţile locale înfiinţează anumite organisme denumite servicii publice. locuinţă. Economia serviciilor. o persoană juridică. imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale.114 Având în vedere aceste caracteristici ale serviciilor dar şi în ideea de a realiza o sinteză a experienţei teoretice şi practice privind definirea serviciilor şi delimitarea lor de bunuri. Bucureşti. Rodica Minciu. cultură. etc.115 2. 56 . Livia Ilie. pază şi ordine. caracteristici Pentru satisfacerea diverselor cerinţe ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană. sănătate. cu un conţinut specializat. precum şi în limbajul curent. desemnând un organism. serviciile sunt activităţi de sine-stătătoare. Ed.mator. Ed. În literatura de specialitate.31-33. 1999. Gabriela Stănciulescu. asistenţă socială. spre deosebire de situaţia ce apare în cazul cumpărării unui bun tangibil. Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. 1999.

cu o competenţă şi puteri determinate. sau/şi o instituţie înfiinţată de acestea. judeţul.130 Este evident că. datând de la începutul secolului XX consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice. Les transformations de droit public. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de organismul sau persoana juridică prestatoare a serviciului. p. Astfel. judeţ sau comună. cea clasică. O primă definire. respectiv statul.416 57 . defineşte serviciul public după cum urmează: “Serviciul public este un organism administrativ. care trebuie să fie în mod obligatoriu o persoană publică.417 130 Duguit. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite 3 elemente: • o misiune considerată ca obligatorie pentru stat. oraşul sau comuna. Prof. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul 129 Revue de droit public et de la science politique en France. Promotorii acestei definiţii sunt specialiştii francezi în dreptul public. p. natura juridică a organului care îl prestează. mai multe definiţii care coexistă şi astăzi. este folosit sensul materialfuncţional. 1913. Doctrina din ţară şi străinătate a cristalizat în decursul timpului. • un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni. Paris. profesorul Leon Duguit definea serviciul pu129 blic ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. Paul Negulescu plecând de la opiniile exprimate în doctrina franceză. 1907. Paris. • un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. conceptele lor fiind preluate de majoritatea ţărilor europene. autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic.b) în al doilea rând. creat de stat.

Bucureşti. Ed. 1996. Tratat de drept administrativ. statul şi colectivităţile locale fiind nevoite să încredinţeze unele servicii publice către persoanele private. Impusă de practică. Iorgovan. asigurări. Astfel. op. autorizările pentru prestarea acestor servicii fiind tot mai frecvent întâlnite în legislaţie.citată. eliberarea cărţilor de identitate. dar sub controlul administraţiei. vol. asistenţă socială etc. Faptul că serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele publice.)132. în literatura de specialitate a fost formulată teza conform căreia statul poate organiza două categorii de servicii publice: . 123 A. 131 132 P. încasarea impozitelor şi taxelor.”131 O altă teză. întrucât se aprecia că persoana privată exercită în astfel de situaţii prerogativele puterii publice.fără titlu de monopol . Nemira. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă. teatre.general al Administraţiunii publice creiatoare. .cu titlu de monopol . pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme. protecţie civilă.II. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii de interes general şi prin intermediul unor firme private.situaţii în care este admisă iniţiativa privată (universităţi. cărţilor de alegător şi paşapoartelor. coroborat cu dezvoltarea economică a perioadei şi implicit cu necesitatea asigurării unui număr sporit de servicii publice au devenit contradictorii.situaţii în care statul nu permite particularilor. putând fi doar beneficiarii acestora (stare civilă.Negulescu. p. persoane fizice şi persoane juridice să presteze astfel de servicii. pag.). etc.65 58 .

nr. definirea sa cunoscând o multitudine de variante. consideră că ne găsim în prezenţa unui serviciu public.9 al Legii nr.15 134 Publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a.326/2001 . Petrescu. şcoli. .organe ale administraţiei publice (ministere. art.N. inclusiv în ţara noastră. 1997.359 din 4 iulie 2001 59 .dacă o persoană juridică privată. judeţului şi comunei sunt organizate şi funcţionează ca: . Cu toate acestea. majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele caracteristici: a) este un organism specializat care satisface un interes public. serviciile descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc. autoarea Rodica Narcisa Petrescu. noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul public precum şi în dreptul administrativ. biblioteci. Ed.dacă o activitate de interes general sau public este desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice sau o persoană juridică publică organizată de aceasta. Mai recent. cu nuanţări de la un autor la altul.). Cluj-Napoca.instituţii publice (universităţi. Drept administrativ.) 133 R. Serviciile publice ale statului. în următoarele situaţii: . .legea serviciilor publice de gospodărie comunală134. pag. Cardinal Lex. etc. este autorizată de administraţia publică să presteze unele activităţi de interes general.133 În acelaşi spirit. teatre. stabileşte că operatorii/furnizorii/prestatorii de servicii publice locale de gospodărie comunală pot fi în condiţiile prevăzute de lege compartimente de specialitate din aparatul propriu al primarului şi agenţi economici.Pe acest fond de idei.

. o altă categorie de servicii publice. prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale. 171 60 .38 lit.h din Legea nr. Legea nr.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea 135 P.2 din Legea nr. s-a folosit noţiunea de stabilimente de utilitate publică. Legea nr. conferă consiliilor locale şi judeţene competenţa de a înfiinţa servicii publice de interes local sau judeţean. care în literatura de specialitate interbelică au fost denumite stabilimente publice. pag. op.104 lit. c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice. Instituţiile publice.326/2001 .135 Pentru organizaţiile folosite de particulari în scopul satisfacerii unor interese publice. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. Tot astfel. legea administraţiei publice locale şi art. consiliile locale şi consiliile judeţene pot înfiinţa instituţii publice de interes local). b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. Astfel.215/2001.regii autonome de interes public. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii. Negulescu. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei. Regiile autonome de interes public se înfiinţează aşa cum prevede art. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune) sau printr-un act administrativ de autoritate (ex. în temeiul unui act de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului). se înfiinţează prin lege (ex.215/2001. prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau.i şi art. după caz. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii.3 al. art. 12 din Legea nr. pentru cele de interes local. citată.

137 Armenia Androniceanu. All. într-o interpretare mai sintetică. p.interesului general. . judeţul sau comunele sunt obligaţi ca.136 Sau.Prisăcanu.1 137 136 V. raţiunea constând în satisfacerea interesul general pe care statul îl urmăreşte şi nu realizarea unui profit. d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică. redarea grafică fiind prezentată în figura nr. Acest organism este încadrat cu personal de specialitate care exercită funcţii publice. iar baza materială îi este asigurată din bugetul de stat. nefiind admisă întreruperea activităţii. p.3.53-54 61 . Tratat de drept administrativ român. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate. 1999. să le subvenţioneze activitatea.baza materială necesară activităţii se asigură în principal.133.) statul. Ed. atunci când este cazul. în scopul de a satisface în mod continuu un interes public. judeţului sau comunei. se poate aprecia că serviciul public este un organism specializat. de regulă funcţionari publici. Faţă de particularităţile relevate. Bucureşti. Management public. Deşi unele servicii publice realizează venituri proprii (ex. Economică. transportul în comun. din bugetul statului. rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte. Ed. Partea generală. universităţile etc.egalitatea tuturor cetăţenilor faţă de serviciul public. . judeţean sau comunal după caz. teatrele. Bucureşti 1996. serviciul public este definit „ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale de interes public”. Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public. după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice.

furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii în general. de interes public CARACTERISTICI CARACTERISTICI satisface o nevoie locală. Serviciul public 3. management. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat.. public. ca 62 .Serviciul public Serviciul public Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale de interes public. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. se realizează prin stabilimente publice. 3. se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management. tipologie variată. ale societăţii în general. este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept public. se realizează prin stabilimente publice. înfiinţat şi care îl conduce. tipologie variată. satisface o nevoie locală. se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce. Fig. Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit aceleaşi criterii pentru clasificarea serviciilor publice.1.

iar. pag. servicii publice. Jean Rivero definind serviciul public ca fiind „forma acţiunii administrative prin care o persoană publi- 138 139 P. ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze ser-vicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. prof. 137 Idem. rezervată parlamentului. Astfel. pe de altă parte. prof.o consecinţă firească a diversităţii acestora şi a modului diferit de abordare al autorilor. Este deci necesar.”139 .gradul de autonomie locală din administraţie. În acest sens. profitând de autorizarea de creare dată de legiuitor. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public. Aceeaşi idee este acreditată şi în literatura de specialitate franceză. Negulescu. o notă comună o reprezintă aceea că autorităţile administraţiei publice locale prestează ele însele o serie de servicii publice. care o putea constitui întreg teritoriul ţării sau. care poate fi central sau local. op. numai dacă considerau oportun acest lucru pentru colectivitatea locală. în funcţie de resursele de care dispun şi de interesul public. 41 63 . în principiu. numai o parte a acestuia. Totuşi. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”. stabilit de factorul politic. pag. citată. ne apare în mod evident faptul că autorul a dorit să reliefeze două aspecte şi anume: . au competenţa de a înfiinţa. Zona de răspândire a unui anumit serviciu public. Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de 3 categorii: naţionale. judeţene şi comunale. autorul spunea „Crearea unui serviciu public este.organul competent să înfiinţeze un serviciu public.138 Din această clasificare.

colectarea gunoaielor menajere. această listă diferă de la o regiune la alta. este stabilit de factorul politic Lista nevoilor a căror satisfacere trebuie asigurată fie direct de administraţia publică. fie indirect. gestionează domeniul public şi privat al colectivităţilor oferind servicii publice (transport în comun. protecţie socială. pentru care consideră ca fiind nejustificată sau criticabilă iniţiativa privată. prin crearea unor servicii publice este fixată în funcţie de curentele ideologice care se găsesc la putere. nevoia de autofinanţare obligând administraţiile locale să creeze servicii publice după modelul firmelor private.). Intervenţia autorităţilor administraţiei publice în scopul satisfacerii unei nevoi recunoscută ca fiind publică. Dalloz. Aceste organisme au un aspect mai mult sau mai puţin de tip administrativ. Paris. alimentare cu energie. etc. apă.Rivero. administraţia îşi propune satisfacerea unor nevoi foarte variate. 1987. raţiunea de a fi a administraţiei o constituie satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează. De regulă. În acest scop. precum şi pe plan local. de la o colectivitatea la alta. astfel: 140 I. p.că îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general”140. etc. organizează anumite servicii publice care. Droit administrativ. Este arhicunoscut şi recunoscut faptul că. îmbracă o paletă variată de manifestări. de situaţia economică şi socială a colectivităţilor. reieşind din context faptul că serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional. 12eme ed. În consecinţă. posibilităţile financiare la un moment dat. administraţiile prestează în mod direct anumite servicii publice (stare civilă. priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice.39 64 . perce-perea impozitelor şi taxelor) sau. Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi satisfăcute.

Cu alte cuvinte. sunt suportate în principiu de către colectivitatea care a înfiinţat serviciul. fie la organisme care au caracter administrativ prin originile lor. Aşadar. L. Abordare juridico-administrativă. supuse autorităţii şi controlului acesteia”.. sub controlul administraţiei. pe care colectivitatea o acceptă şi în consecinţă şi-o asumă. Bazându-se pe aceste premise. de la o colectivitate la alta. care se adaugă altora deja existente. Economică. având un scop bine precizat. se prefigurează ideea asigurării resurselor materiale.141 Din această definiţie. Astfel. din mai multe puncte de vedere. Analizând sfera serviciilor publice. pag. prin cota reprezentativă a capitalului folosit. după forma de organizare a serviciilor publice literatura de specialitate distinge trei categorii: 141 I. prin anumite reguli de funcţionare şi controlul cărora li se supun.40 65 . concomitent cu exercitarea unui control administrativ asupra acestora. dar care. Matei. Management. Ed. Marketing. . Alexandru. Bucureşti.delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau semipublice. cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru prima dată sau.acordarea unor subvenţii către unele firme private. . 2000. autorul Ioan Alexandru defineşte serviciile publice în sens larg ca „ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică. numărul şi paleta acestora fiind diferite. administraţia poate recurge fie la organisme care se înscriu strict în cadrul administrativ obişnuit şi funcţionează în întregime după procedee pur administrative. Servicii publice. financiare şi umane ale serviciului public.înfiinţarea unor servicii publice. se apropie de organizaţiile de tip comercial. vom constata că ele pot fi grupate după o serie de criterii.

All. în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe”. observat faptul că o serie de servicii publice. op. s-a urmărit introducerea mecanismelor economiei de piaţă (concurenţă. 2000 66 .143 Potrivit art.regii autonome de interes public142. Bucureşti. V. Deşi.). binefacere. sunt oferite de asociaţii şi fundaţii private constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.Prisăcaru.1 din Ordonanţă: „Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau interesul unor colectivităţi locale. În practică se constată existenţa unor astfel de organisme. obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale de interes naţional sau local. 1996. existând şi alte categorii de organizaţii publice sau private prestatoare de servicii. De asemenea.26 din 30 ianuarie 2000. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate. etc. respectiv: societăţile comerciale. ori. . printre care: protecţie socială.39 din 31 ian.137 143 Publicată în Monitorul Oficial al României. Într-adevăr. inclusiv promovarea managementului din sectorul privat.organe ale administraţiei publice.39. eficienţă economică etc. în acest sens se poate constata că legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot organiza regii autonome. în opinia noastră ea este incompletă. învăţământ. pag. care îşi desfăşoară activitatea într-o multitudine de domenii. Tratat de drept administrativ. după caz. asociaţiile. fundaţiile şi compartimentele funcţionale din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene. Partea I-a. această clasificare o găsim formulată de majoritatea autorilor.instituţii publice. ed. nr. ed. cerce-tare ştiinţifică. 142 I. Partea generală.. Prin reorganizarea regiilor autonome în societăţi comerciale cu capital de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. . citată. pag.II-a. Alexandru.

În sfârşit. printre care: .legea serviciilor publice de gospodărie comunală. 312 din 12 iunie 2001 67 . care conferă primarului dreptul şi obligaţia de a „asigura funcţionarea serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară”. În contextul procesului de reformă al sistemului administraţiei publice. . sunt servicii publice. cu o dublă subordonare. tabloul formelor organizatorice care prestează servicii publice de interes local trebuie întregit cu compartimentele funcţionale din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean.Ordonanţa de urgenţă nr. atât faţă de consiliile judeţene şi consiliile locale. 308/2001144. în temeiul unor prevederi legale. care stabileşte că operatori furnizori/ prestatori ai serviciilor publice locale de gospodărie comunală pot fi „compartimentele de specialitate din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean…” Având în vedere criteriul obligativităţii de a înfiinţa servicii publice cu un anumit obiect de activitate. în mod indubitabil.legea administraţiei publice locale. Obiectul de activitate al acestor servicii 144 Publicată în Monitorul Oficial al României. dintre care exemplificăm: . nr. aprobată prin Legea nr. 291 din 29 decembrie 2000. distingem două categorii: a) servicii publice obligatori care trebuie înfiinţate de toate autorităţile administraţiei publice locale. Această afirmaţie îşi găseşte suportul legal în mai multe acte normative. Partea I-a. au fost adoptate o serie de acte normative care au drept scop descentralizarea unor servicii publice şi organizarea lor sub autoritatea administraţiei locale. precum şi faţă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. care prevede organizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.

a căror organizarea este facultativă. coroborate cu resursele pe care le au la dispoziţie. prin hotărâre a consiliului judeţean. în concret: eliberarea cărţilor de alegător. filarmonicile. şcolile. serviciile de asistenţă socială. vor fi organizate în subordinea prefecturilor „servicii publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor”.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. cărţilor de identitate.2 alin. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală. care în art.2 al Legii nr.Legea nr. având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute la alin. 68 . Precizăm că enumerarea făcută are un caracter exempli-ficativ şi nu exhaustiv. . etc. 12 consacră competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la înfiinţarea.). coordonarea. etc.). teatrele.” Având în vedere modul de finanţare al serviciilor publice distingem 3 categorii şi anume: . categorie în care sunt incluse serviciile de cultură. se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodărie comunală. respectiv prin hotărâre a consiliului local. învăţământ. 326 din 28 iunie 2001 . acestea realizând şi venituri proprii (de exemplu: serviciile de transport în comun. serviciile de furnizare a apei calde şi căldurii etc. putând fi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în funcţie de nevoile concrete ale fiecărei colectivităţi. protecţie socială. sănătate.1. (exemplu: bibliotecile. organizarea.publice îl constituie evidenţa persoanelor.326/2001: „În funcţie de necesităţi. . actelor de stare civilă. b) servicii publice specifice. stare civilă etc.servicii publice finanţate parţial din bugetul de stat sau bugetele locale. De asemenea. Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art.servicii publice finanţate integral din bugetul de stat sau bugetele locale.

. alimentare cu apă.administrarea traficului. Această categorie de servicii au fost denumite în perioada interbelică stabilimente publice. pag.servicii publice fără personalitate juridică.) Un alt criteriu de clasificare al serviciilor publice îl constituie natura juridică a acestora. de asociaţii şi fundaţii constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.. organele de conducere exercită puterea ierarhică. op. de regulă. au dreptul de a stabili unele taxe. 148 I. etc.servicii publice cu personalitate juridică. gaze naturale. după care distingem: .servicii publice care se autofinanţează din propriile venituri (de exemplu: serviciile de colectarea gunoaielor menajere. denumite stabilimente de utilitate publică. . care. locuinţe şi transport: . Au de asemenea dreptul de numire al funcţionarilor. poate să rezulte direct din lege sau din hotărârea consiliului local sau judeţean. care sunt organizaţii nestatale. . situaţii în care satisfacerea interesului general este asigurată prin mijloace private. Alexandru. . aşa cum am văzut. Ele sun persoane juridice de drept public. 89 69 . citat.servicii publice prestate de particulari. pot deţine bunuri din domeniul public.colectarea şi depozitarea deşeurilor solide. act normativ ce prevede şi condiţiile în care acestea „pot fi declarate de Guvernul României ca fiind de utilitate publică”.apă şi canalizare. sunt citate în nume propriu în instanţă. etc. . Infrastructură. Această categorie de servicii este prestată. După atribuţiile conferite de legislaţie serviciile publice sunt grupate astfel: 148 1. în cadrul cărora toate drepturile şi obligaţiile se exercită de către autorităţi sau instituţiile publice care le au în subordine. dispun de un patrimoniu şi le sunt afectate venituri din fondurile bugetelor locale sau de stat.26/2000.întreţinerea străzilor.

gardienii publici 5. . Activităţi economice: .cămine de copii şi bătrâni.administrarea fondului locativ public. 3. . unii autori consideră că serviciul public este „acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale. 326 din 28 iunie 2001.iluminatul public. înfiinţată de autorităţile competente.biblioteci şi muzee locale. citată. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală în judeţe. care stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea. .. organizarea. 4.întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. Asistenţă socială şi sănătate: . oraşe şi comune. în regim de drept administrativ sau civil. . . cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii. Faţă de criteriile enunţate. . în procesul executării legii”.transport public. pag.energie termică.administrarea de întreprinderi (regii) comerciale.149 Deşi nu există o lege care să reglementeze materia serviciilor publice. .programele de asistenţă socială.grădiniţe şi învăţământ primar. . op. Ordinea şi siguranţa publică: .centre pentru tineret .administrarea pieţelor şi expoziţiilor. În sensul legii „Serviciile publice de gospodărie 149 I. . Artă.90 70 . cultură. Alexandru. educaţie: .spitale şi dotări pentru îngrijirea sănătăţii. rezultă din faptul că Parlamentul României a adoptat Legea nr.teatre şi săli de concerte. actualitatea acestora pentru societatea românească în general şi a colectivităţilor locale în special. 2. .

scopul serviciului public îl reprezintă satisfacerea unei nevoi sociale. Totodată.alimentarea cu energie termică.transportul public local.150 Din analiza definiţiei dată de legiuitor.nevoia socială trebuie să fie apreciată de autorităţile administraţiei publice.salubrizarea localităţilor.2 alin1 din Legea nr. . În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care se pot organiza astfel de servicii. .administrarea fondului locativ public. prin: 151 . rezultă elementele cu notă de constanţă reflectate de literatura de specialitate. precizând în acelaşi timp faptul şi în funcţie de necesităţile locale se pot înfiinţa servicii publice având şi un alt obiect de activitate. . având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică”. produsă centralizat. .alimentarea cu energie electrică. legea garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală.alimentarea cu gaze naturale. respectiv: .canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale. având în vedere specificitatea serviciilor publice în comparaţie cu serviciile comerciale. 150 151 art.administrarea domeniului public. .6 din Legea nr. legea enumeră: .serviciul public se prestează de organizaţiile aflate sub autoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice. . desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale.comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local.accesibilitatea egală la serviciile publice de gospodărie comunală.326/2001 71 . . . . 326/2001 Art. .alimentarea cu apă.

În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale . I.servicii publice administrative (SPA) . autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. promovarea şi susţinerea intereselor utilizatorilor. exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil. care se particularizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante. . R. Parlagi. 1999.dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale utilizatorilor în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor. 11-13 72 . p. .serviciile publice”152.. autorii clasifică serviciile publice în două mari categorii şi anume: . strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală. .accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală.Plumb.regimul juridic distinct.dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale.serviciile publice. 152 A. Managementul administraţiei publice locale . Ed.Dobrescu. Costea.dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărare. serviciilor publice administrative fiindu-le aplicabil regimul juridic administrativ caracterizat prin relaţii de autoritate. M. Economică.servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: . Bucureşti.

drumurilor etc.. publice la realizarea cărora nu sunt implicate alte pers. sport. publice în realizarea cărora sunt implicate pers. Servicii publice administrative JURIDIC Servicii publice industriale şi comerciale Serv. (întreţ.) MODUL DE COOPERARE LA SATISFACERE A INTERESULUI PUBLIC CRITERIU Serv. etc.al doilea criteriu de departajare îl constituie obiectul activităţii. diplomatice) Servicii naţionale NIVELUL LA CARE SE REALIZEAZĂ Servicii locale FORMA DE PROPRIETATE Servicii publice monopolizate Servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi 73 .) Serv. din afară (ap. serv. cultură. din rândul clienţilor (învăţământ. naţională. publice la realizarea cărora participă în mod direct şi alte pers.

autoritatea tutelară.Fig. dacă activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private. iluminatul stradal. după caz. Din punctul de vedere al administraţiei publice. op. ne găsim în prezenţa unui SPIC atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi dimpotrivă. Tipologia serviciilor publice Astfel. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor. nr. cum sunt: protecţia civilă. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”. se consideră că suntem în prezenţa unui SPIC. . starea civilă. este cel al modului de finanţare a serviciului public. Potrivit acestui criteriu. autorii consideră că avem două categorii şi anume: .în sfârşit. .2.servicii publice cu caracter exclusiv administrativ..un al treilea criteriu iterat de autori. citată. suntem în prezenţa unui SPA atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local. Parlagi ş. deratizarea. autorii consideră ca ultim criteriu de departajare al serviciilor în cele două categorii ca fiind modul de organizare şi funcţionare. 153 153 A. iar în caz contrar ne găsim în prezenţa unui SPA.servicii publice care pot fi delegate altor persoane. în sensul că suntem în prezenţa unui SPA atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil.12 74 . pag.3.a. în caz contrar fiind vorba despre un SPIC. ecarisajul etc. în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate. .

de sorginte comunistă. 154 A. raţiunile erau diferite. Androniceanu. Organizare şi funcţionare Este cunoscut faptul că organizarea reprezintă una dintre importantele funcţii ale managementului.3. constituind totuşi domeniul în care s-au produs mutaţii structurale importante. În ceea ce priveşte organizarea serviciilor publice din ţara noastră. a făcut necesară înfiinţarea unui număr tot mai mare de servicii publice. Evoluţia vieţii în statele democratice. Înfiinţare Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp. un atribut exclusiv de competenţa autorităţilor statale. prin intermediul organismelor publice şi private. Statul capitalist viza satisfacerea nevoilor cu caracter general ale cetăţenilor săi şi dorea să o facă la un nivel cât mai ridicat. indiferent de domeniul în care acesta îşi găseşte aplicabilitatea. ea probându-şi valenţele în managementul organizaţiilor de tip privat. atât în statele cu democraţii dezvoltate. Ed. în timp ce statul totalitar.2). cu precădere în ultimii 2 ani. Aceste legităţi obiective. atât sub aspect legislativ cât şi funcţional. precum şi în cele cu regimuri totalitare dar. Bucureşti. 1999. se impune observaţia că ne găsim într-o perioadă de tatonări. care să satisfacă o gamă tot mai diversă de interese publice. nu dorea să transmită această competenţă către agenţi privaţi. dezvoltarea economică pe care au înregistrat-o. Management public.În sfârşit.55 75 . 4. p. o ultimă referire la criteriile de clasificare a serviciilor publice o vom face prezentând grafic tipologia acestora astfel cum este prezentată în lucrarea „Management public”154 (vezi figura nr. economică.

215/2001 extinde aceste competenţe. Am menţionat doar două legi care permit înfiinţarea unor servicii publice de interes local prin decizii administrative.20 lit. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. cu precizarea că numărul acestora este mult mai mare. prevedea în art. putându-se organiza servicii publice în sferele în care se apreciază că acestea ar fi oportune. organizarea armatei şi poliţiei. În România. după caz. a protecţiei civile a populaţiei. art. În perioada actuală. 76 . sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a consacra autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice.precum şi extinderea democraţiei sociale au generat spargerea monopolului de stat. statul mai păstrează monopolul numai în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional. care pot fi organizate numai prin lege. practic.69/1991 prin care se stabilea competenţa materială generală a consiliilor locale şi judeţene le îndrituieşte pe acestea să înfiinţeze servicii publice. executiv şi judecătoresc. Noua Lege a administraţiei publice locale nr. în condiţiile legii”. sub diferite forme de organizare. l şi art. acesta transferând competenţa înfiinţării unor servicii publice către autorităţile locale. instituţii publice şi agenţi economici de interes local sau judeţean (art. 15 stabilind: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri.74 74 Astfel. a ministerelor etc. Ulterior.2 posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale. statul a dat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributul de a crea servicii şi instituţii publice de interes local.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale. în limitele impuse de lege. h. Concomitent însă.63 lit. în mod diferit în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale..3 al. n şi r). una dintre primele legi ale anului 1990 a fost Legea nr. Legea administraţiei publice locale nr. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. cum sunt: înfiinţarea serviciului legislativ.

Referitor la acest aspect.autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a desfăşura la nivel local servicii publice cu caracter statal. care se concretizează într-o hotărâre a autorităţilor publice. . se impun următoarele precizări: . trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: . apreciem că decizia administrativă. Acest lucru trebuie înţeles şi în sensul de satisfacere a interesului local prin serviciul public local şi a interesului naţional prin servicii publice create la nivel naţional. În acest sens. sau cu scop nelucrativ (instituţii sociale. Bunurile pot aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale respective. . primarului în calitate de reprezentant al statului conform art.215/2001 sau prefectului.înfiinţarea serviciilor publice se face numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ cu forţă juridică superioară. care trebuie să fie clar şi precis determinat. situaţii în care răspunderea revine. în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judeţe. învăţământ etc. fiind interzisă depăşirea lui sub sancţiune administrativă.). după caz. Înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzută de lege. culturale.În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice de a înfiinţa servicii publice. nominalizându-se bunuile imobile şi mobile. Autorităţile administraţiei publice pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici). se impune precizarea că situaţia juridică a patrimoniului 77 .obiectul de activitate. denumirea şi sediul serviciului public.patrimoniul serviciului public. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat.69 din Legea nr. înfiinţarea acestora fiind apanajul organelor legislative şi executive centrale (parlament şi guvern).

448/24. oraşelor şi judeţelor nu este încă reglementată în mod riguros. Legea domeniului public şi a regimului juridic al acestuia a apărut foarte târziu.155 creând astfel reale probleme colectivităţilor locale şi impietând asupra exercitării autonomiei locale.modul de gestionare a serviciului public.1998 78 . partea I-a. aprobă organigrama. . instrumente indispensabile pentru managementul oricărui serviciu public. se autofinanţează sau urmează un regim mixt. etc.). nr. .213/98 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. publicată în Monitorul Oficial al României. În ceea ce priveşte controlul activităţii. numărul de posturi şi numeşte conducătorul serviciului public. acesta se execută pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (exemple: controlul de gestiune. de autofinanţare şi subvenţionare. judeţean sau local. controlul financiar preventiv propriu. respectiv dacă serviciul se subvenţionează din bugetul de stat.autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi Regulamentul de organizare şi funcţio-nare.comunelor. 155 Legea nr. .11. autoritatea care a înfiinţat serviciul având un drept de control general.statutul juridic al serviciului public (cu sau fără per-sonalitate juridică). în virtutea raporturilor de subordonare.

cu respectarea principiilor redate mai jos. S-a utilizat sintagma „de regulă” pentru că. un serviciu public creat printr-o hotărâre a guvernului poate fi desfiinţat prin lege. lipsa resurselor financiare necesare pentru subvenţionare. p. Principii La baza managementului serviciilor publice se află un ansamblu de principii şi reguli de organizare şi funcţionare consacrate în literatura de specialitate. de regulă. după cum un serviciu public înfiinţat printr-un ordin al unui ministru poate fi desfiinţat printr-o hotărâre de guvern. Principiul eficacităţii şi eficienţei Realizând o analiză comparativă a eficienţei şi eficacităţii din orice organizaţie. economică. respectarea aceleiaşi proceduri avută în vedere la înfiinţare. 79 . pot înfiinţa servicii publice în orice domeniu de activitate. autorul George Moldoveanu156 arată că eficienţa se măsoară prin compararea (raportarea) rezul156 George Moldoveanu. Bucureşti. Analiză organizaţională.Desfiinţare Referitor la modalitatea desfiinţării unui serviciu public. Dintre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea. 1998. Aşa de exemplu. Ed. umane etc. în situaţii de excepţie. şi anume: desfiinţarea unui serviciu public înfiinţat prin hotărârea unui consiliu local. apreciem că este necesară. pe care le gestionează. se realizează printr-o altă hotărâre a aceluiaşi consiliu local. în funcţie de resursele materiale. reorganizare administrativă etc. un serviciu public poate fi desfiinţat şi printr-un act administrativ cu forţă juridică superioară. 154. În conformitate cu legislaţia în vigoare apreciem că autorităţile administraţiei publice. financiare.

tatelor (ieşirilor) la eforturi (intrări), iar eficacitatea presupune atingerea standardelor, a obiectivelor organizaţiei şi se măsoară prin compararea rezultatelor obţinute cu cele dorite. Având în vedere faptul că raţiunea de a fi a serviciilor publice este satisfacerea interesului general (naţional sau local), o lungă perioadă de timp s-a considerat că organizaţiile care prestează servicii publice realizează activităţi non-profit. În acest context, organizaţiile publice erau apreciate ca fiind eficiente în măsura în care asigurau servirea publicului, spre deosebire de organizaţiile private care îşi probau eficienţa prin mărimea profitului. Sectorul public a fost unul al non-pieţei, care excludea competiţia prin crearea unor situaţii de monopol, fără a permite concurenţa agenţilor privaţi care, puteau oferi aceleaşi servicii, dar la un nivel superior calitativ şi la preţuri mai scăzute. Finanţarea serviciilor publice se asigura din fondurile bugetului de stat şi din bugetele locale, care suportau tot mai greu diversitatea serviciilor ce trebuiau fi puse la dispoziţia populaţiei. Având în vedere faptul că principalele surse de venituri la bugetele le constituie impozitele şi taxele percepute de la populaţie, administraţiile au fost obligate să găsească cel mai bun raport între costul şi cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. „Pentru organizaţiile publice, eficienţa a început a fi măsurată nu numai prin gradul de servire a cetăţeanului, ci şi prin plasarea acestuia (cetăţeanului) în centrul atenţiei în ipostaza de client. Un nou management al organizaţiilor publice a început să se dezvolte, bazat pe responsabilizare financiară, creşterea calităţii serviciilor, împuternicire a cetăţeanului în raport cu organizaţia solicitată a da seamă în permanenţă de performanţe”.157
157

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Ed.Trei, Bucureşti, 1999, p. 57. 80

Responsabilizarea organizaţiilor publice în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurilor bugetare este esenţială atât sub aspect legal cât şi pentru stabilirea nivelului de eficienţă a cheltuielilor fondurilor publice. Pe de altă parte, eficacitatea obligă administraţiile să realizeze satisfacerea nevoilor sociale într-un grad cât mai ridicat, prin asigurarea unor servicii publice diversificate, astfel că în cele mai multe situaţii cheltuielile bugetare sunt insuficiente. Această realitate, impune practicarea unui management corespunzător la nivel central şi al fiecărei colectivităţi locale în parte, ceea ce presupune asigurarea unui echilibru între eficienţa şi eficacitatea serviciilor publice, „în administraţie publică eficienţa fiind importantă, iar eficacitatea primordială”.158 Totuşi se impune constatarea că în prezent distincţia dintre „întreprindere” şi „instituţie” pe criteriul naturii activităţii (productivă şi/sau neproductivă) nu mai este relevantă, deoarece asistăm la un proces continuu de comercializare a instituţiilor, inclusiv în ţara noastră. Dintre măsurile întreprinse după anul 1990, care să conducă la eficientizarea şi eficacitatea serviciilor publice relevăm: - consacrarea legală a principiului autonomiei locale potrivit căruia fiecare colectivitate locală îşi organizează serviciile publice necesare şi oportune; - finanţarea serviciilor publice prin modalităţi diferite, surse bugetare, proprii şi/sau mixte (bugetare şi venituri proprii); - transformarea regiilor autonome, în marea lor majoritate prestatoare de servicii publice care şi-au dovedit din plin neviabilitatea, în societăţi comerciale; - privatizarea unor servicii publice (exemple: colectarea deşeurilor menajere, transportul în comun etc.);
158

G. Moldoveanu, op. citată, p. 149. 81

- concesionarea unor servicii publice agenţilor privaţi (persoane fizice şi/sau juridice). Aşa de exemplu, prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 3 iunie 1999 a fost concesionată medicilor veterinari activitatea, sanitar veterinară, activitate publică de interes naţional, medicilor veterinari care o exercită în regim privat. Principiul echităţii Principiul echităţii serviciilor publice este evocat de cvasimajoritatea specialiştilor în dreptul public, economie şi management, bazându-se pe principiul potrivit căruia într-un stat democratic toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi-n consecinţă toţi trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice organizate de stat sau de autorităţile administraţiei publice locale autonome. De altfel, acest principiu tradiţional îl regăsim iterat şi de către Henry Fayol, care, în lucrarea sa de referinţă „Administration Industrielle et Generale (1916)” enumeră printre cele 14 principii generale ale managementului „subordonarea interesului individual celui general”, susţinând că interesul organizaţiilor publice trebuie să prevaleze intereselor individuale.159 Egalitatea (echitatea) beneficiarilor faţă de serviciile publice trebuie privită sub un dublu aspect, astfel: - în primul rând, majoritatea acestor servicii erau prestate de către organizaţiile publice de regulă, în mod gratuit, fără plată.160 - în al doilea rând, atunci când serviciile publice se prestează în mod oneros, beneficiarii lor plătesc aceleaşi tarife, fără nici un fel de discriminare. Din prima categorie fac parte serviciile publice din sfera învăţământului de stat, cultură, sănătate, artă, asistenţă
159

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Editura Trei, Bucureşti, 1999, p. 85. 160 I. Cosmescu, L. Ilie, op. citată, pag. 195. 82

socială etc., oferite în mod nemijlocit utilizatorilor, precum şi o gamă de prestaţii de ordin general, dintre care amintim: ordinea publică, apărarea naţională, activitatea autorităţilor publice aparţinând celor trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească), protecţia mediului etc. Aceste servicii sunt furnizate consumatorilor în mod gratuit, finanţarea lor fiind asigurată de la bugetul de stat sau bugetele locale, au o destinaţie colectivă şi ca obiectiv principal satisfacerea nevoilor generale ale membrilor societăţii. Având în vedere faptul că resursele bugetare sunt limitate, problemă cu atât mai mult actuală în statele aflate în tranziţie şi/sau cu economii subdezvoltate, coroborat cu creşterea nevoilor de servicii ale populaţiei, statul şi colectivităţile locale pot asigura tot mai greu finanţarea unor servicii publice adecvate. Referitor la cel de-al doilea aspect specific serviciilor publice, relevăm că pentru serviciile publice prestate în mod oneros consumatorii plătesc aceleaşi tarife (exemple: gospodăria comunală, eliberarea paşapoartelor, buletinelor de identitate etc.) indiferent de situaţia materială, calitatea serviciilor etc., spre deosebire de serviciile comerciale prestate în cadrul concurenţial, clienţii putând să-şi aleagă calitatea serviciului (exemple: serviciile hoteliere, alimentaţie publică, transporturi, comerţ, etc.), în funcţie de posibilităţile financiare. Realizând o comparaţie între organizaţiile publice şi cele private autorul George Moldoveanu arată că: “Organizaţia privată foloseşte modelul firmă, care are ca raţiune de existenţă obţinerea de profit, după acoperirea costurilor prin satisfacerea clienţilor. Raţiunea de a fi a biroului trebuie să fie satisfacerea cetăţeanului, prin intermediul serviciului public, care este o funcţie politică, structurată prin sistemul de drept”.161
161

G. Moldoveanu, Analiza organizaţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p.93 83

Tot mai mulţi analişti consideră însă că, în organizaţiile publice obiectivele (scopurile) nu pot fi formulate decât în termeni vagi, lăsând destul de mult loc ambiguităţilor, întrucât acesta ar fi singurul mod de a face faţă solicitărilor concurente ale diferitelor grupuri de interese economice şi politice, realitate confirmată de altfel de viaţa de zi cu zi. S-a ajuns astfel la constatarea, pe deplin pertinentă, că accentuarea caracterului public al organizaţiilor conduce la creşterea ambiguităţii obiectivelor specifice, scade nivelul eficienţei şi creşte importanţa echităţii ca valoare de referinţă pentru concilierea perspectivelor şi cerinţelor diferite ale celor interesaţi. Ambiguitatea scopurilor în organizaţiile publice impietează asupra direcţiilor de dezvoltare şi asupra calităţii managementului acestora. Autoritatea managerială în organizaţiile publice, ca şi în cele nonprofit, este mult mai limitată decât în organizaţiile private datorită intervenţiei organelor ierarhic superioare sau ale celor cu atribuţii de tutelă administrativă, precum şi datorită restricţiilor impuse adeseori de prevederile legale. Pentru aceste considerente, principiul echităţii tinde a se estompa tot mai mult, organizaţiile publice abordând pe o scară tot mai largă principiile de organizare, funcţionare şi management al organismelor private, promovând regulile economiei concurenţiale, de piaţă. Principiul descentralizării În legătură cu acest principiu, trebuie relevat de la început faptul că în absenţa unei legi speciale care să reglementeze organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, o serie de prevederi înserate într-o multitudine de acte normative consacră principiul descentralizării serviciilor publice. Astfel, art. 120 din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 199/ 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
84

adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985162, prevăd descentralizarea serviciilor publice, care se manifestă prin deplasarea serviciilor publice de la centru către comunităţile locale. Având în vedere scopul organizării serviciilor publice şi anume satisfacerea intereselor generale ale comunităţii, rezultă că descentralizarea va trebui să ţină cont în primul rând de acest scop şi doar în subsidiar de organizarea administrativ teritorială, ideea contrară fiind falimentară pentru că ar sacrifica interesele cetăţenilor de dragul autonomiei locale. Descentralizarea serviciilor publice trebuie însă să ţină cont de gradul de specializare al acestora, de necesitatea asigurării lor în regim de continuitate, corelate cu sursele bugetare pe care administraţia locală le are la dispoziţie. În caz contrar, oricât de mult s-ar dori şi ar fi necesară descentralizarea unor servicii publice ar fi o utopie, ea neputându-se realiza în absenţa specialiştilor şi fondurilor bugetare. Pentru aceste considerente responsabilităţile autorităţilor locale pe plan european sunt concepute în moduri diferite, în funcţie de politicile fiecărei ţări, de natura responsabilităţilor avute în vedere, de caracteristicile fizice, condiţiile economice din fiecare colectivitate locală şi de capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a-şi asuma o anumită responsabilitate. Principiul subsidiarităţii statuat în art. 4 al Cartei europene a autonomiei locale, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.199/1997, subliniază necesitatea atribuirii oricărei obligaţii publice celui mai scăzut nivel de autoritate posibil, situat cel mai aproape de cetăţean, care are capacitatea să şi-o asume în mod efectiv şi eficient. Aplicarea acestui principiu trebuie să ţină cont de elementele particulare ale fiecărei administraţii locale, cum sunt: dimensiunile acesteia, resursele umane, capacitatea limitată de finanţare, riscurile legate de mediu, etc.
162

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 331 din 26 noiembrie 1997 85

Principiul adaptabilităţii Pentru organizaţiile prestatoare de servicii publice flexibilitatea este valoarea fundamentală de referinţă. Relaţia directă cu cetăţeanul, diversificarea continuă a nevoilor acestuia şi mai recent, concurenţa determină organizaţiile din sfera serviciilor să opteze pentru flexibilitate ca valoare centrală. Orice rigidizare a strategiilor de dezvoltare şi acţiu-nilor, ar conduce organizaţiile în cauză la autodesfiinţare. Plecând de la realitatea că nevoia socială creşte în permanenţă sub aspect cantitativ şi calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerinţe. Adaptarea serviciului public la nevoile consumatorilor se realizează prin Statutul sau Regulamentul de organizare şi funcţionare al prestatorului de servicii, care poate fi o regie autonomă, societate comercială, instituţie publică etc. Specific pentru înfiinţarea oricărui serviciu public este faptul că statutul său este aprobat de către autorităţile administraţiei publice, acestea având şi competenţa de a aprecia necesitatea şi oportunitatea dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public. Acest principiu consacrat în teoria economică este confirmat în mod elocvent de evoluţia legislaţiei de după 1990, prin care s-a căutat asigurarea reorganizării agenţilor economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale erau acţio-nari unici sau majoritari, inclusiv a celor prestatori de servicii publice. Principiul cuantificării Necesitatea cuantificării serviciilor publice a devenit o constantă în gândirea economică şi politică, fiind determinată de cel puţin două cerinţe:

86

- cuantificarea permite aprecierea corectă a modului în care serviciul public satisface necesităţile beneficiarilor, permiţând o evaluare rapidă a activităţii serviciului; în al doilea rând, prin cuantificare se asigură principiul echităţii sociale şi transparenţa faţă de cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, care pot astfel controla modul în care se desfăşoară activitatea serviciilor publice.165 cuantificarea serviciilor publice permite fundamentarea procesului decizional atât la nivel macro, precum şi la nivel microeconomic, la nivel naţional şi local. În mod particular, pentru serviciile publice de gospodărie comunală Legea nr.326/2001 prevede următoarele principii de organizare şi administrare: - principiul dezvoltării durabile; - principiul autonomiei locale; - principiul descentralizării serviciilor publice; - principiul responsabilităţii şi legalităţii; - principiul participării şi consultării cetăţenilor; - principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului; - principiul corelării cerinţelor cu resursele - principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit; - principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţilor administrativ - teritorială; - principiul asigurării mediului concurenţial; principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.

165

A. Parlagi, M. Costea, I.Porumb, R. Dobrescu, Managementul administraţiei publice locale - Serviciile publice, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.19. 87

Capitolul 4 Preşedintele româniei
1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român
Instituţia şefului de stat îşi are originea în începuturile organizării vieţii de stat,75 când colectivităţile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut în mod efectiv sub conducerea unui individ, de regulă membru al acelei societăţi, care exercita – în urma desemnării sale – asupra
75

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a VI-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 204. 88

Şeful statului îndeplineşte o funcţie publică de primă importanţă în stat – indiferent de: . de nivelul teritorial al acţiunii lor (naţionale sau centrale. Demeter.forma unipersonală sau colegială în care se exercită. M.76 fie alăturată sau contopită altora existente. 89 . al colaborării sau al separaţiei puterilor în stat) – în care sens ea este fie o putere distinctă. Bucureşti. Teoria generală a statului şi dreptului. de durata funcţionării lor (permanente sau temporare). executive şi judecătoreşti) şi indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite). 26-29. Brezoianu. 78 I.fundamentarea teoretică a naturii politico-juridice a respectivului exerciţiu (bazată pe principiul unicităţii. Mai târziu – cu toată diversificarea numărului şi categoriilor de autorităţi publice (legislative. 76 S-a considerat că în sistemul de drept actual Preşedintele României reprezintă a patra putere în stat (D.de durata permanentă ori temporară a acesteia. Forma de guvernământ a unui stat este caracterizată de modul de constituire a funcţiei supreme77 în care sens cea mai generală clasificare face distincţie între monarhie şi republică. Popescu. 75-76.întregii comunităţi cele mai importante prerogative de putere publică reunite în persoana sa. Drept administrativ şi autorităţi publice în România.de modalitatea electivă ori ereditară de acces la funcţia supremă. 1983. Zotta. pag. . Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. D. Gh. Luburici. Editura Metropol. Ceterchi. C. 77 Pentru alte criterii distinctive a se vedea S. 1995.78 distincţie ce reflectă însuşi felul desemnării şefului statului. pag. . I. Forma de stat. teritoriale sau locale) . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. . Mazilu. pag. Boboş. 1967. Bucureşti.7).s-a simţit nevoia de a se da o expresie unitară şi continuă îndeplinirii la cel mai înalt nivel reprezentativ a funcţiei supreme de exercitare a puterii publice de către un singur om personificat de şeful statului.

mai rar.pentru ca în sistemele moderne şi. se caracterizează prin exerciţiul aceleiaşi funcţii de către o autoritate aleasă pe timp limitat. prin alegere (electiv). iar republicile pot fi prezidenţiale ori parlamentare. pag. După sfera şi deplinătatea prerogativelor de putere publică revenite funcţiei supreme în organizarea de stat. 90 . Vida. Bucureşti. indiferent că o dobândeşte sau prin moştenire (ereditar) sau. indiferent că este cazul unei autorităţi publice unice (executiv monocratic)79 în care şeful statului este ajutat în guvernare de o echipă (cabinet) de funcţionari numiţi de el sau că distingem două autorităţi diferite. corelate cu raportul dintre sistemele de autorităţi. Republica. În decursul istoriei şeful statului. mai ales. în cele contemporane de organizare statală să se producă o delimitare tot mai riguroasă a atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi. în special monarhul. executive şi chiar judecătoreşti . Cele mai multe tangenţe şi delimitări între autorităţile statului au operat între instituţia şefului statului şi puterea executivă. alcătuire şi mod de edictare a legii). de executiv (chemat a realiza voinţa legiuitorului) şi de judiciar (menit a sancţiona încălcarea legii). În acest sens statul este neparlamentar (monarhic sau republican) în cazul în care şeful statului este în acelaşi timp şi şeful executivului. a concentrat multiple prerogative de putere în persoana sa legislative. monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare. 1994. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. respectiv şeful statului şi guvernul condus de un prim ministru sau premier 79 Pentru detalii a se vedea I. 31-37. dimpotrivă. Puterea executivă şi administraţia publică. respectiv faţă de legislativ (reprezentativ ca mod de formare.Monarhia reprezintă forma de guvernământ în care funcţia supremă este deţinută de o persoană care o exercită pe viaţă. ceea ce a determinat în mod esenţial forma de guvernământ.

A.Deleanu în Drept constituţional şi instituţii politice. cât şi în privinţa puterii exercitate (cazul tipic este cel al Franţei.U. întrucât exerciţiul lor este partajat cu guvernul. reprezentative. precum şi analiza consacrată regimurilor mixte de I.80 ca fiind specific modului de guvernare a României sub imperiul actualei Constituţii. şeful statului păstrând numai atribuţii.IV. Exemplificative în acest sens sunt cazurile Japoniei. El nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale. de regulă. Din prevederile legii fundamentale rezultă că Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al statului. fiind investit cu atribuţii inerente acestei instituţii politice. statul este parlamentar (monarhic sau republican) dacă funcţia de şef al statului este distinctă de cea a şefului guvernului.(executiv dualist). pag. devine funcţia şi instituţia politică şi statală de prim rang. de regulă preşedintele. vol. Exemplificative în acest sens sunt monarhiile absolutiste sau despotice şi republicile prezidenţiale (S. Iorgovan. constituţionale şi administrative. prin modul său de alegere (bazat pe o largă reprezentare electorală ce-l contrapune parlamentului). 55. Bucureşti. Dimpotrivă. pag. Editura Actami. înregistrează şi o nouă tendinţă intermediară – numită semiparlamentară sau semiprezidenţială – în care şeful statului.). Angliei. inclusiv în desemnarea premierului şi în dizolvarea legislativului. Germaniei. toate aceste 80 A se vedea în acest sens opinia exprimată de A. 1991. Bucureşti. 91 . Acest din urmă regim este considerat. dar plenul atribuţiilor de putere revine legislativului. 1994. de ordin formal. începând cu Constituţia din anul 1958). în special după cel de al doilea război mondial. tratat elementar. Drept administrativ. fără a fi şeful guvernului. Perioada contemporană. 57. dar având importante atribuţii executive. în formă atenuată. atât sub aspect reprezentativ.

adresarea de mesaje parlamentului. Tot un caracter reprezentativ este conferit funcţiei prezidenţiale de către atributul de comandant al forţelor armate şi de funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. de pildă. op. general şi amiral. pag. acordarea graţierii individuale. acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici români.82 în condiţiile prevăzute de lege. Atribuţiile de natură politico-reprezentativă ale instituţiei prezidenţiale rezultă din faptul că şeful statului reprezintă România în relaţiile interne şi internaţionale. constituţional-legislativ. este garantul independenţei naţionale. acreditarea celor străini pe lângă preşedinte. Vida..autorităţi exercitând şi un control reciproc. 2. exercitând funcţia de mediere între puterile statului. 38-40. Este cazul unor funcţii neexecutive ca. precum şi administrativ-executiv.142/3). numirea în (unele) funcţii publice.81 Sub aspectul naturii funcţiei prezidenţiale în România. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. constatăm că ea are un caracter mixt şi anume politico-reprezentativ. de atribuţiile de acordare de decoraţii şi titluri de onoare. numirea unor judecători ai Curţii Constituţionale (art. acordarea gradelor de mareşal. 81 82 Pentru detalii a se vedea I. precum şi de numeroase atribuţii în domeniul politicii externe – încheierea de tratate internaţionale. Atribuţiile şi actele administrative ale şefului statului Atribuţiile şefului statului sunt prevăzute în Constituţie şi pot fi grupate în mai multe categorii: 1. fiecare asupra celeilalte. 92 .cit. precum şi între stat şi societate. al unităţii teritoriale a ţării.

iniţierea revizuirii Constituţiei.promulgarea legii. prin mesaj.solicitarea reexaminării legii de către parlament. cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a parlamentului. dar numai după consultarea parlamentului. .dizolvarea parlamentului.2. Curtea Constituţională etc. . .instituirea.în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării ia măsuri pentru respingerea agresiunii aducându-le neîntârziat. dacă legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. Atribuţiile de natură constituţional-legislativă ale aceleiaşi instituţii: . 3. a stării de asediu sau a celei de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi.sesizarea Curţii Constituţionale cu proiectele de legi. a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. .convocarea poporului la exprimarea voinţei prin referendum cu privire la problemele de interes naţional. . . care nu intră în sfera reprezentării politice şi în sfera constituţional-legislativă. 93 . solicitând încuviinţarea parlamentului pentru măsurile adoptate. .convocarea parlamentului nou ales şi a sesiunilor extraordinare ale acestuia. Atribuţii administrativ-executive ale preşedintelui. . . potrivit legii.declararea. la cunoştinţa parlamentului. dar nici în sfera raporturilor cu alte autorităţi publice neadministrative precum justiţia.

desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. în alte situaţii.Cu toate că are atribuţii de natură administrativă. 83 Asupra atribuţiilor executive a se vedea M.R. . de propunere şi reprezentare: .propune parlamentului numirea în unele funcţii publice (administrative). Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. la propunerea premierului. . asigurarea ordinii publice şi.84 a. în condiţiile legii. deşi sunt administrative. la cererea primului ministru. .14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii). . Oroveanu. Tratat de drept administrativ. în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă ministerială . preşedintele nu este şeful guvernului (funcţie deţinută de primul ministru). Atribuţii de natură decizională: . având un caracter autonom la nivel naţional.numirea guvernului investit prin votul de încredere al parlamentului. de exemplu. Bucureşti. 1994. propune parlamentului pe directorul S. b.T. practic. numeşte doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (Legea Audiovizualului nr.numirea şi revocarea miniştrilor. 48/1992). prezidând şedinţele la care participă.consultă guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.I. apărarea ţării. pag.83 nu fac parte din sistemul condus de guvern. inclusiv autorităţi care.numirea în funcţii publice (administrative). întreg sistemul executiv. 353-354. şi numeşte adjuncţii acestuia (Legea nr. 84 Aşa. deşi competenţele sale cuprind. Atribuţii consultative. 94 . .poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă.

în anumite condiţii. sunt contrasemnate de primul ministru.decretele prezidenţiale.caracterul reprezentativ (electiv) al parlamentului şi al preşedintelui ţării. .. în exercitarea lor. . a partidelor reprezentate în legislativ. de voinţa 85 A.dreptul preşedintelui de dizolvare a parlamentului. cât şi fiecare cameră au dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului. de a promulga legile şi de a convoca naţiunea la referendum. 57-60. 95 . în caz de remaniere sau de vacanţă guvernamentală. Iorgovan. ori dacă nu există o asemenea majoritate. . direct. . dar numai la propunerea primului ministru. op. aleşi prin vot universal. secret şi liber exprimat. de regulă. inclusiv punerea acestuia din urmă sub acuzare. dar şi calitatea preşedintelui de a reprezenta statul român.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru.În literatura de specialitate85 au fost considerate ca argumente în susţinerea teoriei regimului semiprezidenţial (atenuat) caracteristic ţării noastre următoarele: . dar numai în urma consultării partidului cu majoritate absolută în parlament. . şeful statului putând dispune suspendarea acestora din funcţie dacă s-a cerut urmărirea penală.cit. pag. egal. . . precum şi numirea guvernului pe baza votului parlamentar de încredere. dar şi dreptul legislativului de tragere la răspundere politică a şefului statului şi organizare a referendumului pentru demiterea sa.cele mai importante atribuţii prezidenţiale în domeniul politicii externe româneşti.atât preşedintele. ale apărării şi ale stărilor excepţionale sunt condiţionate.numirea şi revocarea membrilor guvernului.calitatea parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

modificată. . nr. mesaje) şi acte juridice (decrete). 1994. deşi nu se pot nega unele trăsături comune acestora. Bucureşti. Basarab-Şinc.12 din 10 ianuarie 2001. 96 . vol.determina răspunderea politică a guvernului.guvernului sau de cea a parlamentului ori se află sub control legislativ.avea iniţiativă legislativă. Drept administrativ – partea specială. Partea I-a. 1/1990 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. preşedintele nu poate: . În realizarea competenţelor ce-i revin. abrogată de Legea nr. de cele mai multe ori. regimului de drept constituţional. iniţial denumit Preşedinţia României. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. 3. . dacă reexaminarea cerută de el n-a fost admisă de parlament. 37-38. I. acestea din urmă supuse. ori dacă decizia Curţii Constituţionale i-a confirmat constituţiona-litatea.refuza promulgarea legii. 86 Constituit potrivit Legii nr. în studiul nostru interesând doar cele de natură administrativă. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. de natură mixtă. În sfârşit. Actele de natură administrativă ale şefului statului În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale şeful statului dispune de un aparat administrativ86 care funcţionează pe lângă Preşedintele României87. prin Ordonanţa de urgenţă nr. la rândul ei. 87 A se vedea Al.demite sau revocă primul ministru.1/2001. preşedintele emite acte politice (de pildă. pag. iar actualmente Administraţia prezidenţială. . publicată în „Monitorul Oficial al României”.

de regulă. cum sunt cele administrative. produce efecte pe planul dreptului administrativ. Sunt normative decretele de reglementare a unor situaţii ca. dar superioară actelor guvernului. de pildă. Decretele. 89 Terminologic în alte sisteme de drept se utilizează denumiri ca. 77).. se contrasemnează de primul ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României. pag. fără de care actul este lovit de nulitate absolută – antrenând concomitent şi răspunderea solidară a acestuia. Sunt individuale. de cele mai multe ori.cit. Contrasemnătura premierului este o condiţie formală esenţială de valabilitate a decretului. Capitolul 5 Guvernul 89 88 A fost exprimată opinia că decretele sunt numai acte individuale (A. de exemplu. alăturată şefului statului. iar nepublicarea lor atrage inexistenţa actului. Iorgovan.Decretele sunt acte juridice cu caracter normativ şi cu caracter individual88 având o forţă juridică inferioară Constituţiei şi legilor. actele de numire sau revocare din unele funcţii publice. op. cele vizând declararea stării de urgenţă sau a celei de asediu şi care obligă autorităţile executive. centrale şi/sau teritoriale ori locale. la luarea măsurilor (normative şi individuale) de punere în aplicare a prevederilor prezidenţiale. „cabinet” sau pur şi simplu „executiv. de pildă. „Consiliul de Miniştri”. cu atât mai necesară pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidenţiale certificând legalitatea actului care. Cele cu caracter individual se comunică şi celor interesaţi.” 97 .

nr. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr.49/2005 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale („Monitorul Oficial” nr.187 din 3 martie 2004.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor90. de nivelul şi felul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate din respectivul sistem. rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice Potrivit Constituţiei şi Legii nr. ceea ce înseamnă că ea exercită o competenţă naţională.2005) aprobată prin Legea modificatoare nr. organizare şi funcţionare.2006).23/2004 publicată în „Monitorul Oficial al României”. 164 din 2 aprilie 2001. în mod necesar. 2) Guvernul realizează conducerea activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. dar şi cel material – funcţional. al caracterizării sale legale exprese. 90 Publicată în „Monitorul Oficial” al României. . Partea I-a. Locul. 98 .Caracterizarea guvernului ca organ suprem al autorităţilor executive nu implică.5 din 4.411/2006 („Monitorul Oficial” nr.1. guvernul este autoritatea publică a puterii executive care asigură – potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament – realizarea politicii interne şi externe a ţării. al conţinutului atribuţiilor conferite – rezultă că guvernul este o autoritate publică de natură administrativă pentru că îndeplineşte o funcţie executivă. dar şi prin specificul competenţei exercitate. Partea I-a. Constituţia nu încadrează expres Guvernul în sistemul administraţiei publice. 91 Cu toate acestea.517 din 17. Din această definiţie rezultă: 1) Utilizând criteriul formal – organic. precum şi conducerea generală a administraţiei publice.06. fiind o autoritate centrală de un fel deosebit.91 atribut evidenţiat pe deplin şi prin modul său de constituire. nefiind o simplă autoritate centrală. adică organul de vârf sau suprem al întregului sistem administrativ. modificată şi completată prin legea nr.01. nr.

nici calitatea de votant (consultativ sau deliberativ) privitor la actele administrative adoptate în acea şedinţă. Pe de altă parte. implicit. asupra componenţei cabinetului. cât şi asupra programului de guvernare al acestuia. întrucât îndatorirea îndeplinirii unei măsuri juridice. indiferent de provenienţa ei. inclusiv autonome centrale (de pildă. urmând ca legislativul să se pronunţe.Deşi guvernul este autoritatea de vârf a administraţiei publice. pentru ca ulterior să numească întregul guvern. nu echivalează cu intrarea în raporturi ierarhice care să afecteze poziţia deţinută în cadrul unui sistem de către subiectul obligat la punerea lor în executare. funcţionând independent de guvern sau în subordonarea ori pe lângă parlament sau şeful statului. reprezentate în parlament. întrucât există şi se pot înfiinţa autorităţi administrative. . şi nici de faptul participării şefului statului la unele şedinţe ale executivului. Serviciul Român de Informaţii. asupra persoanei propuse pentru respectiva funcţie. nu-şi pierd natura lor administrativă.Poziţia supraordonată a guvernului în sistemul executiv nu este afectată nici de obligativitatea acestuia – ca. 99 . a unui sau unor partide ori coaliţii majoritare.subordonarea faţă de el a oricărei autorităţi administrative. Consiliul Naţional al Audiovizualului) sau locale (consiliile locale şi judeţene). Banca Naţională a României. . Într-adevăr. de altfel. el nu este afectat de faptul că preşedintele ţării îl desemnează pe candidatul la funcţia de prim-ministru. prin vot. deşi aflate într-o astfel de situaţie juridică. desemnarea unui candidat ca premier reprezintă o formalitate procedurală ce desăvârşeşte opţiunea electoratului şi. pe care le şi prezidează. dar care. implicit. prezidarea şedinţelor guvernului nu-i conferă şefului statului nici calitatea de membru al executivului central şi. a tuturor autorităţilor şi instituţiilor implicate – de a îndeplini hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării căruia îi revine rolul de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.

4) Guvernul este o autoritate investită într-un mod unic în sistemul executiv. pag. Editura Didactică şi Pedagogică. astfel constituit. b) funcţia de reglementare. 5) Guvernul. guvernul reprezintă autoritatea administrativă publică supremă având o alcătuire colegială şi care dispune de competenţa deliberativă.3) Guvernul exercită o competenţă generală asupra tuturor problemelor interesând administraţia de pe întreg teritoriul ţării.92 În baza reglementării organice. acceptat de Parlament. prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. întrucât şeful statului desemnându-l pe candidatul la funcţia de premier. este nevoie de votul de încredere al parlamentului pentru ca ulterior preşedintele ţării să poată numi conducerea executivului în întregul ei. 6) Guvernul este o autoritate deliberativă. Iovănaş. actele de reglementare ale acestuia fiind aplicabile în materie executivă pentru toate subiectele aflate în raporturi sociale cărora le devin incidente normelor sale. În concluzie. prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice. generală şi naţională. Guvernului îi revin. 92 Pentru această caracterizare a se vedea I. pentru realizarea Programului de guvernare. indiferent de modul de subordonare sau nu a subiectelor astfel vizate. exercitarea următoarelor funcţii: a) funcţia de strategie. realizând conducerea activităţii executive în ansamblul ei la nivelul întregului sistem executiv. funcţionează ca autoritate colegială numai în prezenţa majorităţii membrilor care-l compun. 1977. 127. 100 . Bucureşti. iar acesta prezentând legislativului lista cabinetului. hotărând cu efecte juridice în problemele executive. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei.

Constituirea (învestitura) guvernului Desemnarea şefului executivului şi a echipei guvernamentale conduse de el diferă93 după forma de guvernământ şi regimul de guvernare instituit. Iaşi. Vrabie. prin existenţa funcţiei de prim-ministru). deci al întregului executiv (monocratic). ordinii publice şi siguranţei naţionale. prin care se asigură.c) funcţia de administrare a proprietăţii statului. parlamentul neavând în acest sens nici o atribuţie referitoare la persoana şefului statului (cazul S. pag. Drept constituţional şi instituţii politice.). funcţia executivă supremă poate fi dobândită pe cale ereditară (în monarhiile neconstituţionale sau absolutiste) sau prin alegere – directă sau indirectă – în funcţia supremă în stat (în republicile prezidenţiale. Dimpotrivă. Editura TEAM. deci în 93 G. iar uneori nici măcar cu privire la miniştrii săi (cazul Finlandei sau al Egiptului. prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării.A. prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. În cazul în care şeful statului este şi şeful guvernului. 101 . precum şi în domeniul economic. 1995. precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil. social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor aflate în subordinea sau autoritatea Guvernului.U. 2. 137-143. în numele statului român. e) funcţia de autoritate de stat. democratice sau autoritare). reprezentarea pe plan intern şi extern. dar acestea cunosc un regim prezidenţial atenuat. d) funcţia de reprezentare. în sistemele parlamentare şi semiparlamentare (monarhice sau republicane).

Kuweit. urmată (în cazul României) de votarea întregului guvern şi aprobarea programului său de guvernare ca expresie a modului democratic de alegere a legislativului şi de susţinere parlamentară a executivului. fără votul parlamentar. 102 . Thailanda).dezbaterea şi votarea acestora în parlament. Procedura de constituire cuprinde următoarele etape: . Italia. . Israel). . şi în cazul membrilor guvernului condiţiile de acces la funcţie sunt cele generale pentru orice funcţie publică. după aprecierea liberă a şefului statului. 1998. Franţa. urmată de votul parlamentar (Belgia. Bucureşti. . .numirea întregului guvern de către preşedintele ţării. Editura Actami. .alegerea premierului şi a guvernului de către legislativ. pag. din cadrul formaţiunii majoritare în parlament (Anglia. Muraru. aşa cum rezultă 94 I. distingem următoarele situaţii:94 .desemnarea de către şeful statului a unei persoane cu şanse reale în formarea guvernului. Germania).desemnarea. 432 şi urm.alcătuirea şi prezentarea de către acesta a listei executivului şi a programului său de guvernare. Condiţii pentru calitatea de membru a guvernului Deşi nu le este aplicabil Statutul funcţionarilor publici. a primului ministru. Drept constituţional şi instituţii politice.alegerea directă şi liberă a guvernului de către parlament (Rusia). chiar dacă legislativul poate fi sau este consultat în prealabil (Monaco.executivul dualist ce cunoaşte funcţia de prim-ministru.desemnarea primului ministru. Constituirea sau investitura guvernului reprezintă procedura de desemnare a premierului. .

96 Conform art.exerciţiul drepturilor electorale. Ordonanţa de Urgenţă nr. când. aceea de a putea alege (art.depunerea jurământului de credinţă în faţa Preşedintelui României. 103 . 90/2001. 2. triplă) şi a domiciliului în ţară. de regulă. ceea ce îi lipseşte de exerciţiul drepturilor civile şi de drepturile electorale. Funcţia de 95 Legea nr. şi anume: .98 deci excluderea cumulului de funcţii de acest gen.2 şi 4 din. b).97 deoarece fără exerciţiul lor o persoană nu poate accede la o funcţie publică. în sensul inexistenţei unei condamnări penale. O ipoteză particulară este aceea a pedepsei complementare constând în interdicţia de ocupare a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat (art. 97 Art. respectiv debilii sau alienaţii mintali.411/2006. art. n-au acces la funcţia publică. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale.23/2004. fiind puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. deoarece cei lipsiţi de discernământ sau având discernământul alterat. pornind de la lipsa condiţiei minimale pe care nu o îndeplineşte. .existenţa cetăţeniei române. modificată prin Legea nr.96 cu neexcluderea altei cetăţenii (dublă. cu modificările şi completările ulterioare.existenţa discernământului.64 lit. .90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. .compatibilitatea morală. se pronunţă şi interdicţia drepturilor electorale. 16/3 din Constituţie.inexistenţa stării de incompatibilitate între funcţia publică ministerială cu alte funcţii publice de autoritate. teza a II-a din Legea nr. . . Situaţia apare în cazul cetăţeanului condamnat cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice conform codului penal.16 din Constituţie).ele din coroborarea dispoziţiilor constituţionale cu cele legislative95.44/2005 şi Legea nr.

99 ca.membru al guvernului este incompatibilă cu exerciţiul altei funcţii publice de autoritate (executivă sau judiciară). deoarece mulţi ministeriabili nu au şi calitatea de parlamentari. precum şi la instituţiile publice. cu excepţiile prevăzute de normele speciale. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. 99 Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. exceptându-le pe cele de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. de pildă. Dar. 38/1) consacră libertatea muncii. director general. c) funcţia de preşedinte. legiuitorul constituant neîmpărtăşind ideea unei depline separaţii între funcţia executivă şi cea legislativă. alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. cu excepţia celei de deputat sau senator. pentru: a) orice altă funcţie publică de autoritate. director. funcţia sau activitatea de cadru didactic. care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia (art. indiferent de natura lor. iar actuala lege modificată a guvernului le mai instituie. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. cercetarea ştiinţifică şi creaţie literar-artistică sau cu funcţii private de orice fel. ceea ce nu reprezintă totuşi o cerinţă general-obligatorie. 4/2 din Legea nr. vicepreşedinte. 2/1991 privind cumulul de funcţii instituie principiul reunirii mai multor funcţii în mod nelimitat şi necondiţionat.161/2003. ci o stare de excepţie. 90/2001). de aici rezultă şi concluzia că funcţia ministerială este compatibilă cu alte funcţii publice neautoritare. societăţile de asigurare şi cele financiare. 98 Trebuie să avem în vedere că Legea nr. 104 . Conform Constituţiei. iar Constituţia (art. administrator. conform Legii nr.

Capacitatea profesională100 şi aptitudinile manageriale. Guvernul poate aproba participarea ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membrii în consiliul de administraţie al regiilor autonome. e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit.c). 105 . în acest caz prin concurs sau examen.d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. Legea nr. 100 În acest caz nu sunt aplicabile dispoziţiile de selecţie instituite prin Legea nr. de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune acesta. În mod excepţional. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. 188/1999. respectiv. pentru soţ sau rude de gradul I. să încheie un act administrativ.c). 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă şi nici cele în aceeaşi materie din Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. republicată în anul 2004). ea nu se verifică. f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. companiilor sau societăţilor naţionale. societăţile de asigurare şi cele financiare. deşi subînţeleasă. h) calitatea de membru al uni grup de interes economic. g) calitatea de comerciant persoană fizică. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. deoarece desemnarea pe post este o promovare liberă pe criterii politice. companiilor şi societăţilor naţionale. un act juridic ori să participe la lucrarea unei decizii care produce un folos material pentru sine. instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale.161/2003 a reglementat şi conflictul de interese interzicând membrilor guvernului să emită sau. după caz. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit.

cât şi a programului său de guvernare. până la constituirea noului parlament (parlamentul nou ales e convocat în cel mult 20 de zile de la data alegerilor). Această consultare trebuie încheiată.Desemnarea candidatului la funcţia de primministru În sistemul nostru semiprezidenţial sau semiparlamentar. Faţă de reglementarea constituţională în materie se impun mai multe precizări: . iar dacă o asemenea majoritate absolută nu există. care trebuie să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra opţiunii prezidenţiale. ar refuza să indice vreo 106 . apreciem. constituită din formaţiunea politică câştigătoare a alegerilor raportată la totalul membrilor ambelor adunări (Camera Deputaţilor şi Senat).). iar în cazul în care operează înlocuirea unui guvern cu altul – în urma moţiunii de cenzură sau demisiei – în termenul prevăzut de legislativ. nu neapărat absolută. Noţiunea de majoritate parlamentară absolută trebuie înţeleasă ca fiind alcătuită din jumătate plus unul din reprezentarea legislativă. fără să se mai indice o anumită ordine de preferinţă. etc. deoarece în această formulă reunită a plenului comun urmează să aibă loc solicitarea. dar şi votarea atât a executivului. nemaiconsultând alte reprezentări parlamentare (adică pe cei cu pondere simplă. relativă. în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori – dacă această majoritate nu există – a partidelor reprezentate în parlament. şefului statului îi revine îndatorirea ca după finalizarea procesului electoral şi de formare a noului parlament să desemneze candidatul pentru funcţia de primministru.Preşedintele nu poate consulta decât pe cei care deţin majoritatea absolută. În situaţia în care reprezentarea majoritară. sunt consultate partidele reprezentate în parlament.

dar în urma câştigării alegerilor – nu este reglementată şi. au capacitatea de a se constitui într-o asemenea majoritate ori pot determina un vot majoritar în camere. această împrejurare îl obligă pe şeful statului ca în subsidiar să consulte celelalte partide parlamentare. 14/2003.Propunerea de candidatură trebuie să provină şi să aparţină reprezentării consultate – deoarece i se cere opinia asupra persoanei viitorului premier – nefiind ea cea care consultă în această problemă – iar nu alteia sau altora. ci obligativitatea obţinerii sprijinului politic majoritar. după consultare. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.Nu are relevanţă dacă cel propus face parte sau nu din formaţiunea reprezentată parlamentar ori este un independent sau chiar un apolitic (tehnocrat). partide neparlamentare ori să se înceapă consultarea cu partide nemajoritare. În nici un caz nu pot fi consultate. Procedura politică utilizată de partidele majoritare privind consultările şi desemnarea candidatului la funcţia de premier ca şi a echipei guvernamentale – desfăşurată anterior consultării prezidenţiale. indiferent de dificultăţile apărute. 102 ceea ce înseamnă obligativitatea consultării aceleia dintre ele care deţine majoritatea absolută sau a acelora care. Desemnarea candidatului. 28 din Legea partidelor politice nr. 3 din Legea nr. nu este interzisă. întrucât cea în cauză oferă şi sprijinul politic necesar. . ci o propunere prezidenţială obligatorie de făcut parlamentului şi în lipsa căreia nu poate fi 101 A se vedea art. în consecinţă. nu reprezintă un act juridic.101 precum şi a alianţelor politice. . 102 Art. întrucât nu există obligaţia legală de apartenenţă politică sau parlamentară a candidatului. trebuie să avem în vedere şi existenţa formaţiunilor politice şi a coaliţiilor electorale.Faţă de evoluţia vieţii politice din România. 5 alin.persoană pentru funcţia de premier sau nu şi-ar da girul pentru un candidat din rândul ei. . chiar în lipsa acesteia. 107 .

neexistând soluţie legală expresă pentru depăşirea unui asemenea moment de criză. Iorgovan. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii în termen de cel mult 60 de zile de la data formulării solicitării pentru funcţia de premier. neputându-se nominaliza persoane pe viitoare funcţii sau structuri. Rămâne însă o problemă juridică greu de soluţionat ipoteza unei opoziţii (greve) prezidenţiale constând din refuzul şefului statului de a desemna persoana viitorului premier. Orice schimbare ulterioară în compoziţia politică a forţelor care şi-au asumat şi obţinut sarcina guvernării. Iorgovan. Editura Actami. 103 A. op. acesta din urmă va alcătui lista guvernului104 şi programul de guvernare.103 dacă aceasta afectează majoritatea parlamentară iniţială. după caz. 118. Alcătuirea şi prezentarea listei guvernului şi a programului de guvernare După consultarea politică prezidenţială şi după desemnarea candidatului la funcţia de premier. cât şi de programele politice electorale cu care trebuie să fie în concordanţă programul de guvernare. eventual obţinut. presupune un nou vot de investitură. tratat elementar. existând obligaţia de a ţine seama atât de opiniile exprimate privitor la persoanele propuse pentru guvern. coaliţii pe care le reprezintă ori pe care se va sprijini cu ocazia votului de încredere. Drept administrativ. cu toate acele formaţiuni.150). partide. ceea ce înseamnă că o propunere legislativă neînsuşită prezidenţial nu poate constitui temei pentru desemnarea premierului cu tot votul parlamentar. 1994.cit. 108 .votat nici premierul şi nici o eventuală listă a cabinetului. prin votul camerelor sale. eludându-se astfel prevederile constituţionale şi legale prin hotărâri parlamentare şi decrete prezidenţiale (A. Bucureşti.. pag. de astă dată ale celui în cauză. 104 Lista trebuie să cuprindă nominalizări şi posturi corespunzătoare funcţiilor ministeriale existente. pag. Respectivele operaţiuni implică noi consultări. cu formaţiunea şi/sau.

Bucureşti.. comentată şi adnotată. implicit. Deleanu. Constituţia României. etc. Procesul de negociere purtat de viitorul premier cu liderii de partide şi de grupări parlamentare implică şi un şir de concesii din partea şi între partidele implicate. Timpul de care dispune candidatul pentru aceste activităţi este de numai 10 zile şi se calculează de la data. Muraru. reflectată în componenţa şi funcţiile deţinute de guvern la nivelul ministerelor şi al structurilor ministeriale. partidelor.105 de aici concluzia că înaintea expirării acestui interval nu se poate retrage mandatul acordat candidatului propus la funcţia de premier. Acest termen n-a fost considerat de decădere. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. Constantinescu. ele sunt înaintate legislativului spre dezbatere. devenită publică. A. (aşa numitul algoritm politic). privitoare la obiectivele ce trebuie cuprinse în programul de guvernare. al titularilor (miniştri) sau al secretarilor de stat. Dezbaterea şi votarea programului de guvernare şi a listei guvernului Odată întocmite lista şi programul.în caz contrar existând riscul neacordării votului de investitură şi. Vasilescu. care trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor de către candidatul la 105 A se vedea M. al nedesemnării guvernului. Iorgovan.229. I. independent de durata distinctă a procedurii parlamentare propriu-zise. I. I. 109 . a opţiunii comunicate de şeful statului parlamentului cu privire la persoana viitorului premier. proporţia de reprezentare a grupurilor. etc. Vida. coaliţiilor. şi trebuie să se împlinească la data solicitării de către candidat a votului de încredere pentru lista cabinetului şi pentru programul de guvernare. 1992. pag. ci doar limita peste care şeful statului poate retrage mandatul acordat spre a începe noi negocieri. F.

au audiat partea corespunzătoare din programul de guvernare. existând pericolul asumării riscului unui vot de respingere. altfel. fără vreo distincţie numerică pe cameră. şi obligatoriu de însuşit în cazul în care provin de la conducerile sau liderii majorităţii parlamentare. de solicitat. în caz contrar. asupra persoanei propuse. ori poate opera. după caz. ca şi pe candidaţii viitorului executiv. care este liber să se conformeze sau nu opiniei exprimate de comisie. comunicat viitorului premier. Data dezbaterii este fixată de birourile permanente ale camerelor. sub eventuala sancţiune a neobţinerii votului de încredere. Prin votare are loc transformarea voinţei politice. fără nici o raportare procentuală efectivă la şedinţă). comisiile parlamentare de resort. cuprinse în programul politic prezentat. Această audiere şi avizare sunt obligatorii de realizat şi respectiv. pronunţându-se prin aviz (consultativ). Dezbaterile trebuie să fie o permanentă raportare a programului prezentat şi a aptitudinilor membrilor echipei de guvernare la programele şi platformele politice ale majorităţii chemate să guverneze. după care noua propunere trebuie să urmeze aceeaşi procedură. deci o depăşire a stadiului de simple promisiuni sau platforme electoare. modificările de rigoare în componenţa listei. într-un program 110 . Între timp. deja constituite. Realizarea votului de încredere presupune obţinerea majorităţii absolute (jumătate plus unul din totalul celor care compun ambele camere. După terminarea dezbaterilor se trece la operaţiunea votării. inclusiv indicarea mijloacelor şi resurselor utilizabile pentru realizarea lor. Dezbaterile parlamentare asupra listei şi programului sunt deschise discuţiilor pentru toate grupurile parlamentare. dar sunt facultative pentru opţiunea candidatului la funcţia de prim-ministru.funcţia de premier. putând antrena amendamente ce pot fi luate în considerare de către viitorul premier. corespunzător profilului comisiei.

convocând noi alegeri generale în vederea constituirii unui nou parlament şi a desemnării unei alte formule guvernamentale. iar lista de propuneri devine compunere guvernamentală efectivă. Dizolvarea parlamentului nu este obligatorie. ca şi asupra întregii echipe ministeriale.juridic de guvernare. adică fie însuşirea. fie respingerea întregului. Dacă nu se pronunţă în acest interval sau dacă pronunţându-se în acelaşi interval s-a respins de cel puţin două ori solicitarea de investitură. necondiţionată. Votarea este pură şi simplă. în vreme ce adoptarea listei guvernului se concretizează într-un act juridic individual de desemnare a membrilor executivului. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de premier. indiferent când au intervenit alegerile generale sau criza de guvern nu poate fi dizolvat în ultimele 111 . În acest sens hotărârea de însuşire a programului de guvernare reprezintă un act politico-juridic de principiu din care decurg viitoarele măsuri dispuse prin acte juridice. a listei guvernului şi a programului de guvernare. în baza hotărârii parlamentului. şeful statului poate. ceea ce înseamnă că dezacordul faţă de întreg ansamblul de propuneri ori faţă de una sau de unele trebuie exprimat în acelaşi mod în cadrul votului individual. să dizolve legislativul. intervenind numai după epuizarea tuturor procedurilor de solicitare a legislativului de către şeful statului. Parlamentul. neputând depăşi 60 de zile de la data primei solicitări a votului de investitură. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. ci doar facultativă. neputând opera o votare diferenţiată. în sensul că se hotărăşte în bloc asupra tuturor punctelor din programul de guvernare. aşa cum a fost el constituit iniţial sau cum a fost modificat prin însuşirea modificărilor aduse programului ori propunerilor făcute listei şi acceptate de viitorul premier. obligatorie de consacrat prin decret prezidenţial.

Actul de dizolvare a parlamentului a fost considerat ca un recurs politic la arbitrajul electoral. să emită decretul prezidenţial de numire a executivului în formula adoptată de parlament. Puterea executivă şi administraţia publică. dintre care una este principală şi esenţială (hotărârea legislativă). Regia Autonomă „Monitorul Oficial. pag. are îndatorirea ca. una prezidenţial-legislativă. iar cea de a doua este subsidiar-complementară (decretul prezidenţial). alegătorii fiind chemaţi să cumpănească asupra unei noi componenţe a legislativului aptă să asigure guvernarea stabilă a ţării.şase luni ale mandatului şefului statului şi nici în timpul stării de asediu sau a celei de urgenţă.106 Numirea guvernului După obţinerea votului de încredere preşedintele ţării numeşte guvernul în baza hotărârii parlamentare care îi este comunicată şi care reprezintă un act juridic individual obligatoriu pentru preşedinte care. Rezultă că procedura de investitură a guvernului este complexă. Vida. iar alta executiv-prezidenţială. 1994. etc. rezultatul dizolvării legislativului atrage convocarea corpului electoral la noi alegeri generale urmate de o nouă procedură declanşată pentru investitura unui alt guvern. în conformitate cu ea. desăvârşind formal întreaga procedură. Lipsa oricărui act din această unitate procedurală complexă afectează posibilitatea constituirii legale a guvernului. Primul ministru. 78. în eventualitatea unei alte configuraţii politice reprezentative. Evident. miniştrii şi ceilalţi membri ai executivului vor depune individual în faţa şefului statului 106 I. la rândul său. 112 . cuprinzând două faze. iar în cursul unui an el nu poate fi dizolvat decât o singură dată.” Bucureşti. materializând două voinţe distincte cu caracter politico-juridic.

înainte de termen şi indiferent de restul rămas din durata mandatului legislativ). credem noi. respectiv legislatura acestuia. Momentul depunerii jurământului este important. care poate fi întrebuinţată numai faţă de un guvern legalmente constituit şi aflat deja în funcţiune. ceea ce desăvârşeşte procedura legală a investiturii guvernului în ansamblul său şi a investirii personale a fiecăruia care-l compune. calculul duratei prelungirii mandatului.jurământul de credinţă şi fidelitate. mandatul fiecărui ministeriabil. ceea ce antrenează. deci în mod obişnuit între două alegeri generale. Refuzul depunerii jurământului antrenează demiterea de drept a celui în cauză. deoarece marchează începutul exercitării efective a mandatului noului guvern şi de la care se calculează diferitele termene ce vizează durata mandatului. precum şi în cazul prelungirii forţate a mandatului executiv. în afara cazurilor de demitere a executivului (prin moţiunea de cenzură) sau demisie (când mandatul acestuia încetează chiar în cadrul aceleiaşi legislaturi a organului reprezentativ. declanşarea unei noi proceduri de investitură. Durata mandatului guvernamental Durata exercitării mandatului guvernamental are ca întindere maximă o perioadă de patru ani corespunzătoare limitelor de funcţionare a parlamentului. stabilirea datei următoarelor alegeri. ceea ce nu este cazul ipotezei noastre. etc. neputându-se utiliza. dată fiind schimbarea condiţiilor iniţiale. simpla procedură a remanierii guvernamentale. cu efecte corespunzătoare asupra hotărârii parlamentare şi a decretului prezidenţial. Momentul iniţial al mandatului unui guvern nou ales de către noul legislativ se situează în timp imediat după constituirea legislativului – în urma desfăşurării alegerilor generale – începând din momentul depunerii jurământului de credinţă şi se 113 .

aprobări de transferări şi repartizări de bunuri între sau către autorităţi şi instituţii din subordine. indiferent de faptul că se reia de mai multe ori procedura de investire ori că este dizolvat acelaşi 114 . în cazul nostru. Guvernul aflat într-o atare situaţie.întinde. numiri şi revocări în funcţii administrative. raţiunea asigurării continuităţii vieţii de stat administrative face ca limitele de început şi de sfârşit ale mandatelor celor două puteri să nu se suprapună totuşi perfect. etc. 2. nu va mai putea emite ordonanţe. Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinată de: 1. până în momentul validării alegerilor parlamentare generale ulterioare. Actele sale de administrare a treburilor publice sunt hotărâri curente în activitatea executivă. pentru a-i permite acestuia declanşarea procedurii de investitură a noului guvern.convocarea alegerilor legislative în cel mult trei luni de la expirarea mandatului legislativ. cu caracter normativ sau individual ca. prelungirea mandatului legislativ. . de urgenţă până la încetarea acestora. De aceea. în mod obişnuit. acte de asigurare a aplicării normative unitare a legilor. acte cu forţă juridică echivalentă legii. nu poate iniţia proiecte de legi şi. nu are nici obligaţia formală de prezentare în bloc a demisiei sale şefului statului. chiar dacă durata mandatului legislativului şi cea a executivului sunt identice. de asediu. de pildă. în cazul în care parlamentul nou ales nu reuşeşte să desemneze un nou executiv. totuşi. deşi executivul al cărui mandat a încetat astfel îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. de război. şi anume: .adoptarea unei legi organice în caz de stare de mobilizare. demisionar de fapt. până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern.

după cum nici o exercitare normală a acestuia nu presupun de drept şi o concordanţă cu mandatul executiv deoarece. implicit. Întrucât parlamentul este cel care investeşte guvernul în funcţie. determinate de dizolvarea noului parlament. Desigur. Pentru toate situaţiile de prelungire a mandatului guvernamental determinate de corelarea sau necorelarea cu mandatul legislativ. având ca autor al demersului opoziţia sau chiar majoritatea parlamentară. acest din urmă aspect afectând situaţia întregului executiv. o moţiune de cenzură sau o demisie poate decala durata activităţii celor două autorităţi. pierderii calităţii de membru al guvernului de către primul ministru. vechiul executiv rămas în funcţie. Camera Deputaţilor şi Senatul. 115 . va acţiona cu depline puteri nefiind limitat doar la administrarea treburilor publice curente.legislativ şi convocat corpul electoral la noi alegeri generale (anticipate). deşi pare a fi de relevanţă pur personală. tot el este şi cel care poate revoca încrederea acordată. întrucât lista guvernului reprezintă opţiunea premierului şi în considerarea persoanei sale legislativul a votat-o. o stare identică şi în privinţa guvernului. de exemplu. mai ales în cazul unor alegeri anticipate. Încetarea mandatului executiv înainte de termen sau de expirarea lui are loc în situaţia: intervenirii moţiunii de cenzură. Potrivit Constituţiei. Scopul moţiunii este demiterea guvernului şi ea poate fi determinată de cele mai diferite motive. în şedinţă comună. de unde şi concluzia că imposibilitatea menţinerii în funcţie a primului ministru antrenează. nu orice prelungire a mandatului legislativ. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. utilizând moţiunea de cenzură (votul de neîncredere). prin intermediul votului de încredere.

desigur în măsura în care ea mai este menţinută. cu indicarea numelui şi prenumelui semnatarilor. arătându-se motivele care au determinat-o. Apoi. După aceasta au loc dezbateri pe marginea moţiunii. se emite o hotărâre parlamentară semnată de preşedinţii camerelor şi care se comunică Preşedintelui României. după prima şedinţă parlamentară consacrată moţiunii. a avut loc o nouă informare a camerelor asupra moţiunii. au loc dezbateri pe marginea ei. Preşedinţii celor două camere vor convoca legislativul în şedinţa comună a camerelor în cel mult cinci zile de la data depunerii moţiunii. astfel convocată. După numărarea voturilor se anunţă rezultatul operaţiunii consemnat în procesul-verbal al şedinţei. Procedura depunerii moţiunii constă în înaintarea ei la birourile permanente ale celor două camere. precum şi în comunicarea ei în aceeaşi zi guvernului.Iniţierea moţiunii de cenzură aparţine cel puţin unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. din ambele camere. se va prezenta moţiunea de către un reprezentant al iniţiatorilor ei. În cazul admiterii moţiunii de cenzură (cu votul majorităţii parlamentarilor din totalul celor care compun întreg legislativul). pentru a putea recurge la declanşarea procedurii de investitură a unui nou guvern. Forma de iniţiere este scrisă. a calităţii de deputat sau de senator. În prima şedinţă comună. iar la terminarea lor se trece la operaţiunea votării secrete. a grupului parlamentar aparţinător şi semnătura. În cea de a doua şedinţă comună care are loc la un interval de trei zile. după ce. 116 . fără vreo relevanţă asupra reprezentării proporţionale a fiecăreia sau în fiecare cameră. se acordă cuvântul premierului sau unui membru al guvernului care-l reprezintă pentru precizarea poziţiei executivului faţă de moţiunea iniţiată. în prealabil.

Cu alte cuvinte. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea în faţa camerelor reunite asupra unui program. Dacă nici în acest caz moţiunea de cenzură nu este adoptată.Dacă moţiunea de cenzură este respinsă. ceea ce permite şi justifică necesitatea discutării ei parlamentare în alţi termeni. op. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. a unei noi moţiuni. Componenţa guvernului Conform Constituţiei guvernul este alcătuit din primul ministru. Legea nr.107 În acest sens în compunerea guvernului intră.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României arată că acesta se compune din primul ministru şi miniştri. se consideră „per a contrario” că programul. în Guvern nu pot intra decât funcţii expres prevăzute de Constituţie. 117 . alături de miniştri.. după caz. posibilitatea introducerii. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică (întrucât tot legea fundamentală – art. declaraţia sau proiectul de lege au fost implicit adoptate devenind obligatorii pentru guvern. implicit. e – prevede că prin lege organică se reglementează organizarea guvernului). aceste din urmă funcţii neacoperind o instituţie centrală 107 I. după unele opinii şi miniştrii fără portofolii.73/3 lit. datorită schimbării produse în atitudinea guvernului şi de aici. Vida. în termen de trei zile de la prezentarea noilor documente de către guvern în condiţiile enunţate. Această situaţie derogatorie de la interdicţia iniţierii unei noi moţiuni în aceeaşi sesiune se datorează faptului că a intervenit o situaţie cu totul nouă faţă de cea avută în vedere în cazul moţiunii iniţiale. titulatura ce reprezintă o noţiune generică – corespunzând conducătorului unei astfel de instituţii – şi. 108 miniştrii delegaţi. pag. guvernul nefiind demis. 81.cit. semnatarii iniţiatori nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune.

Încetarea calităţii (funcţiei) de membru al guvernului 1.I.propriu-zisă. Prin Legea nr. 118 . Desigur. pe de o parte. partea generală. deşi se afla în subordinea lui. a funcţionat într-un minister. deşi. 108 V. dar numai atunci când li se încredinţează în mod expres (nominalizat) această calitate în guvern. Şi această practică am considerat-o neconstituţională. 1993. altele decât cele ministeriale. ci corespunzând mai mult unor nevoi şi raţiuni politice. Tratat de drept administrativ român. inclusiv de distribuire a unor portofolii între formaţiunile care au acces la guvernare. Pierderea calităţii de membru al guvernului de către primul ministru intervine de drept şi prin act juridic (art. prin lista prezentată pentru votul de încredere al Parlamentului. pe de altă parte. apreciem că această practică încalcă atât Constituţia cât şi legea în materie. component al guvernului. 90. Prisăcaru. se pot distinge. respectiv premierul şi miniştrii – indiferent că diferitele legi de organizare şi funcţionare a ministerelor ar prevedea sau nu pentru conducătorii respectivelor instituţii că au şi această calitate – iar. membri de drept ai executivului. întrucât el avea o calitatea identică cu a ministrului său. Bucureşti. Astfel. Editura Lumina Lex. reglementări speciale (de natură organică) ar putea conferi calitatea de membru al executivului şi unor alte funcţii publice de conducere de rang guvernamental şi de nivel naţional sau central.106 din Constituţie). eram şi în prezenţa unei stări antiadministrative. pag. şi unii miniştri delegaţi. prin lipsa criteriilor legale de departajare a secretarilor de stat membri de cei nemembri ai guvernului. iar în cazul în care acel secretar.23/2004 din Guvern mai fac parte miniştrii de stat şi miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă premier.

.revocarea din funcţie de către şeful statului ca urmare a unei condamnări pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei. .a) De drept funcţia încetează în următoarele cazuri: . ca urmare a retragerii de către parlament a încrederii acordate guvernului. .pierderea drepturilor electorale ca urmare directă a unei condamnări penale prin aplicarea sancţiunii complementare celei principale pe perioada stabilită. deşi această situaţie vizează guvernul în ansamblul său şi.pierderea cetăţeniei române. b) Prin act juridic funcţia de premier încetează în următoarele situaţii: . . În alte cazuri prevăzute de lege se pierde calitatea de premier. ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei. implicit pe primul ministru. . ceea ce impune preşedintelui ţării declanşarea procedurii pentru o nouă investitură. dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin punerea sub interdicţie. numai.intervenţia unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese.stabilirea domiciliului în străinătate.moţiunea de cenzură. .demisia. indiferent de dobândirea sau/nu a unei alte cetăţenii.decesul. deoarece unele situaţii se regăseau prevăzute direct în 119 .imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile. datorită lipsei discernământului ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală constate prin hotărâre judecătorească. .

dacă s-a cerut urmărirea penală a primului ministru (de către Camera Deputaţilor. 3/1 din Legea nr.legislaţie – dobândirea celei de a doua cetăţenii109 . 64 lit. 16/3 din Constituţie. Senat sau 109 110 Art. b Cod Penal se aplică numai cu art.115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. a) În cazul imposibilităţii exercitării atribuţiilor cel mult 45 de zile. Art. a din acelaşi Cod Penal ce prevede interzicerea drepturilor electorale. 111 Art. şi implicit supus aceloraşi reguli privind averea proprie. total sau parţial. deoarece nu poate opera autopropunerea de demitere (destituire). deşi premierul este membru al Guvernului.110 interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. dar expresă. Într-adevăr. să opereze demiterea (destituirea sau revocarea) din funcţia deţinută.8/2) ceea ce nu se poate produce în această ipoteză. Suspendarea din funcţie a premierului este o situaţie temporară generată de imposibilitatea exerciţiului limitat al funcţiei datorită unor împrejurări de moment şi nu permanente. nejustificată şi când trebuie. Nu este rezolvată juridic situaţia în care în urma controlului averii premierului. totuşi conform Legii organice a executivului. ca şi în cazul pierderii calităţii.sau indirect – precum stabilirea domiciliului în străinătate.111 etc. ca şi pentru orice persoană ce deţine o funcţie publică. 37/1990 (abrogată). 2. 64 lit. unica soluţie fiind demisia (proprie). demiterea o face şeful statului la propunerea primului ministru (art. prin hotărâre judecătorească irevocabilă. 120 . funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. conform prevederilor Legii nr. cuprinde ipoteza suspendării facultative şi cea a suspendării obligatorii sau de drept: . magistraţilor. aceasta a fost declarată. b) Suspendare. ca ipoteză de suspendare tacită din funcţie.

atunci interimatul încetează dacă primul ministru îşi reia activitatea. urmând ca interimatul să înceteze dacă premierul îşi reia activitatea în guvern. preşedintele ţării este obligat să desemneze un alt membru al guvernului ca primministru interimar. iar cea de a doua (şi) înlocuirea din funcţie cu consecinţe pe planul demiterii guvernului. În cazul în care premierul este scos de sub urmărire penală de către procuror sau achitat de instanţa de judecată. Distincţia între suspendarea şi vacanţa funcţiei ministeriale este hotărâtoare sub aspectul efectelor produse. atunci operează în mod obligatoriu suspendarea din funcţie fără nici o altă condiţie de formă. acest interval 121 .şeful statului) acesta din urmă poate dispune suspendarea premierului din funcţie. iar aceste soluţii se dispun în intervalul de maximum 45 de zile de la data suspendării. desemnarea unui interimar este obligatorie pentru că suntem în prezenţa unei situaţii de imposibilitate practică a exercitării atribuţiilor guvernamentale. . În cazul imposibilităţii exercitării de către premier a atribuţiilor sale pe cel mult 45 de zile.dacă s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. în chiar temeiul Constituţiei. dimpotrivă. fiind urmată de declanşarea procedurii de investire a unui nou guvern. Dacă. inclusiv desemnarea candidatului la funcţia de premier. deşi legea fundamentală nu o reglementează expres. În cazul suspendării din funcţie pe durata urmăririi penale sau a trimiterii în judecată a premierului. În cazul vacanţei guvernamentale (mai puţin moţiunea de cenzură) desemnarea interimarului este obligatorie. deoarece prima situaţie determină interimatul funcţiei. Dacă suspendarea din funcţie se prelungeşte peste 45 de zile acest interimat este continuat până la formarea noului Guvern.

Organizarea Guvernului Din punct de vedere structural. întrucât de şi în considerarea persoanei sale sunt legate în mod hotărâtor aceste atribute. 122 . Iorgovan. cancelar. Primul ministru Primul ministru. încetează de drept mandatul premierului şi al guvernului. În acest sens el are următoarele atribuţii principale: a) odată desemnat ca şi candidat la această funcţie.).112 premierul nemaiputând să-şi reia funcţia113 şi exerciţiul ei. în vreme ce soluţia de încetare a urmăririi sau de trimitere în judecată urmată de condamnare sau încetarea procesului penal conduc la încetarea funcţiei.. 159. numit şi premier (în alte sisteme şeful cabinetului. preşedinte al Consiliului de Miniştri. scoaterea de sub urmărire penală nu-i afectează exerciţiul funcţiunii. etc. conduce guvernul având un rol esenţial în alcătuirea. pag. op. În reglementarea anterioară mai exista şi biroul executiv. guvernul este alcătuit din funcţii şi organisme menite a-i asigura funcţionalitatea corespunzătoare şi anume: primul ministru şi aparatul propriu. În ipoteza urmăririi penale neurmată de suspendarea din funcţie a premierului. 3. A.cit. modificarea şi chiar revocarea acestuia. va prezenta parlamentului lista guvernului şi programul de guvernare în vederea obţinerii votului de încredere necesar investiturii şi aprobării programului. b) prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii privind politica guvernului care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori putând desemna un membru al 112 113 În sens contrar. nefiind necesar un decret de destituire (demitere) sau revocare din funcţie.este depăşit.

Premierul coordonează activitatea membrilor guvernului. respectând atribuţiile ce le revin. Conducerea Guvernului de către primul ministru se manifestă şi pe plan organizatoric prin convocarea şi prezidarea şedinţelor executivului. în cazurile prevăzute de legea fundamentală. iar pe plan funcţional prin rolul decisiv în mecanismul adoptării şi al semnării actelor guvernamentale. numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor organelor centrale de specialitate din subordinea nemijlocită a guvernului. inclusiv atribuţia de a constitui consilii. e) contrasemnează. d) solicită şefului statului participarea la acele şedinţe de guvern pentru care apreciază că este necesară o astfel de prezenţă. precum şi în alte funcţii publice stabilite prin lege sau hotărâri guvernamentale.executivului care să răspundă la ele. Pe linia aceleiaşi atribuţii premierul exercită competenţe vizând aparatul propriu al guvernului. de regulă. secretarul general şi adjuncţii acestuia. c) propune Preşedintelui României revocarea şi numirea unor membri ai guvernului. comisii şi comitete 123 . Coordonarea asigură corelarea acţiunilor executive în vederea rezolvării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor revenind autorităţilor administrative ce alcătuiesc sistemul condus de guvern şi de premier. a secretarilor şi subsecretarilor de stat din ministere sau din alte organisme centrale (nemembri ai guvernului). în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul intervenţiei parlamentare. precum şi încredinţarea delegării funcţiei ministeriale în cazul interimatului acesteia. decretele prezidenţiale şi semnează hotărârile şi ordonanţele guvernamentale. respectiv.

Curtea Constituţională. protecţia consumatorului.23/2003 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. departamente şi alte structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite de guvern. funcţionează aparatul de lucru propriu al executivului sau guvernului. Acest aparat se compune din Cancelaria PrimuluiMinistru.114 Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. Curtea de Conturi. Editura Lumina Lex. Preda. precum şi corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia. alianţe politice. Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile interne cu alte autorităţi cum sunt Parlamentul. Secretariatul General al Guvernului. Preşedintele României.interministeriale sau interdepartamentale pentru rezolvarea unor situaţii deosebite ori a unor probleme operative. 20 din Legea nr. privatizare. Tratat elementar de drept administrativ. Curtea Supremă de Justiţie.116 114 M. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă 124 . cu alte autorităţi şi instituţii publice. Aparatul de lucru al Guvernului115 Pe lângă şi în subordinea nemijlocită a Guvernului. Ministerul Public. Primul-ministru are în coordonare directă o serie de autorităţi şi agenţii naţionale cum sunt cele de reglementare. 116 Art. 353. pag. diferite comisii şi oficii. 1996. sindicatele. 115 În reglementarea anterioară funcţiona biroul executiv al Guvernului. partide. Bucureşti. organizaţii neguvernamentale. modificată prin Legea nr.64/2003. inclusiv a primului ministru. precum şi în relaţiile internaţionale. Premierul poate desemna un al membru al guvernului care să-i exercite funcţia pe perioada absenţei sale sau a imposibilităţii exercitării atribuţiilor sale (dacă această desemnare nu este făcută de şeful statului) şi poate delega altui membru al executivului unele dintre atribuţiile sale. Consiliul Legislativ. 90/2001.

rezolvarea problemelor organizatorice. Secretariatul asigură. ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi.49/2005. Şeful cancelariei are rang de ministru şi este ordonator principal de credite Corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia sunt coordonaţi de unul dintre consilieri. reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. numiţi prin decizie a premierului. iar personalului acestuia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public. constituind elementul de legătură şi stabilitate a guvernării. 125 . desemnat prin decizia premierului.Cancelaria primului-ministru este alcătuită din: a) Corpul de consilieri ai premierului. f) Compartimentul documente secrete. Organizarea şi atribuţiile sale se stabilesc prin hotărâre de guvern. juridice. probată prin Legea modificatoare nr. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură: derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. care poate avea rang de ministru. economice şi tehnice ale activităţii executivului. b) Corpul de Control a Guvernului. continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. g) Compartimentul de protocol. Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului. Organizarea. e) Compartimentul cu probleme speciale. funcţionarea şi atribuţiile aparatului premierului se stabilesc prin decizia premierului. d) Cabinetul primului-ministru. prin aparatul propriu.411/2006. nr. care pot avea rang de secretar de stat. c) Aparatul tehnic al corpului de consilieri.

oficii. Funcţionarea Guvernului 126 . care în exercitarea atribuţiilor sale de conducere emite ordine cu caracter individual. 4.64/2003). precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre de guvern. având atribuţii.Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. Departamentul pentru lupta antifraudă. Departamentul este o structură organizatorică. agenţii. structuri şi personal stabilite prin hotărâri de guvern sau decizii ale premierului (de exemplu: Secretariatul de Stat pentru Problemele Persoanelor cu Handicap. ale căror conducători (secretari şi subsecretari de stat. în cadrul aparatului de lucru a guvernului. etc. secretarul general al Guvernului. care se include în bugetul de stat. Departamentul este condus de un demnitar. Pe lângă Guvern şi aparatul său mai pot funcţiona autorităţi.. Ordonator principal de credite este ministrul coordonator al Secretariatului General al Guvernului sau. secretariate. având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general. directori. etc. ca structuri specializate şi auxiliare ale guvernului. Înfiinţarea.). numărul lor mare. fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine. în conformitate cu atribuţiile Guvernului. aflată în subordinea premierului. autoritatea subordonării şi desele lor restructurări determinând o instabilitatea administrativă. Aceste instituţii pot fi şi în subordinea sau trecute în subordinea ministerelor şi a altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale (conform Ordonanţei de Urgenţă nr. etc. modul de organizare şi funcţionare. preşedinţi.) nu fac parte din guvern. Departamentul de implementare programe şi ajustare structurată. după caz.

când conducerea lor revine acestuia. Şeful statului poate lua parte la şedinţele în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. la cererea primului ministru. sub aspectul modului său de funcţionare. în vreme ce. în primul caz în afara oricărei invitaţii. urmând să certifice stenograma ce consemnează desfăşurarea dezbaterilor şi măsurile adoptate. apărarea ţării.Guvernul este o autoritate colegială condusă de primul ministru şi care. Participările şefului statului sunt facultative. activitatea premierului. La şedinţe participă de drept şi secretarul general al guvernului. nemembrii. iar. îndrumarea şi controlul autorităţilor din subordine. în al doilea caz. În cadrul şedinţelor sunt adoptate acte juridice şi politice ca acţiuni decizionale. deci din proprie iniţiativă. precum secretari şi subsecretari de stat. asigurarea ordinii publice şi. 127 . în mod distinct. totodată se realizează coordonarea. ca invitaţi. Şedinţele sunt prezidate de primul ministru afară de cazul în care la ele participă şeful statului (din proprie iniţiativă sau ca invitat). Şedinţele plenului reprezintă unica modalitate de lucru legal consacrată şi recunoscută întregului executiv. în alte situaţii. conducători ai organelor din subordinea Guvernului. care le şi conduce. La şedinţe participă de drept şi în mod obligatoriu toţi membrii guvernului. sau ai autorităţilor administrative autonome şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. Convocarea şedinţelor se face de către premier. iar întrunirile au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar. cunoaşte ca formă de lucru şedinţa plenului şi. la solicitarea premierului. în cadrul căreia se dezbat şi se soluţionează probleme ce intră în sfera sa de atribuţii. numai la iniţiativa executivului.

strâns corelată cu activitatea aparatului propriu. iar sarcina se poate defini ca obiectiv ce trebuie realizat în cadrul activităţii de stat. dacă acceptăm că atribuţia este un complet de drepturi şi obligaţii de care dispune o autoritate pentru realizarea sarcinilor sale.În cadrul şedinţelor se dezbat probleme ale politicii interne şi externe ale ţării. Primul ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor săi. rezultă că funcţiile Guvernului sunt tocmai sarcinile acestuia. spre deosebire de ceilalţi membri ai acestuia. cea de administrare a proprietăţii statului. respectiv direcţii generale ale activităţilor sale dintre care unele sunt de conţinut (funcţia de strategie. Dezbaterile şi modul de adoptare a actelor şi a măsurilor guvernamentale se consemnează în stenograma şedinţei certificată de secretarul general al guvernului. a ordinii publice şi siguranţei naţionale). în cadrul sau în afara şedinţelor plenului organului colegial. Funcţia sa presupune o activitate continuă la sediul executivului. 5. executive în cazul nostru. adoptându-se măsurile corespunzătoare. ori cea de autoritate de stat în domeniul apărării naţionale. Totuşi. iar altele de formă sau formale (funcţia de 128 . Atribuţiile Guvernului Legea organică a Guvernului care a introdus noţiunea de funcţie a acestei autorităţi nu defineşte conţinutul acestui concept şi nici pe acela de atribuţie a executivului. Premierul este şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate. precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice.

nu şi atribuţiile lui. Guvernul are de îndeplinit o serie de atribuţii principale. bugetele locale (ale 117 Conform Constituţiei (art. Pe de altă parte. respectiv.reglementare. supuse spre adoptare Parlamentului. În nici un caz aceste funcţii ale Guvernului nu se identifică cu funcţiile sau puterile statului. distingem atribuţii interne şi atribuţii internaţionale. După importanţa lor. legi (organice117 sau ordinare). în funcţie de stabilirea lor prin Constituţie şi. e) numai organizarea guvernului este reglementată prin lege organică. După conţinutul lor. cea de reprezentare ori cea de funcţionare a instituţiilor şi organismelor din subordinea sau de sub autoritatea sa). precum şi contul general de încheiere a exerciţiului bugetar. După locul producerii efectelor. 129 . în realizarea funcţiilor sale. atribuţiile pot fi clasificate în principale (cuprinse în Constituţie şi legea organică) şi secundare (în alte categorii de acte de reglementare). distingem atribuţii de natură constituţională şi atribuţii de natură legală. bugetul asigurărilor sociale de stat. pe ansamblul ei. Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat. atribuţiile pot fi de natură economico-financiară şi socială. întrucât chiar administraţia publică îndeplineşte. funcţia executivă a puterii publice. precum şi de natură politicoadministrativă. După actele normative ce le consacră. 73/3 lit. Atribuţii de natură economico-financiară Dintre atribuţiile cu caracter economico financiar ale Guvernului enumerăm: a) Guvernul elaborează proiectul (legii) bugetului de stat.

comunelor. 500/2002. prezentând rapoarte asupra conturilor de execuţie ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. 118 Conform Legii finanţelor publice nr. Desigur. Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. în limitele şi în condiţiile legii. pe ramuri şi domenii de activitate. tot guvernul este acela care stabileşte sistemul de impozite şi taxe cuvenite bugetului public naţional şi îl supune spre adoptare Parlamentului. administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. bugetul trezoreriei şi bugetul altor instituţii de stat. 130 . Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare a acesteia. b) Guvernul aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării. de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. impozitele. taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea. iar dacă nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înaintea expirării exerciţiului bugetar se vor aplica în continuare bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. a contului general de execuţie a bugetului statului corespunzător structurii bugetului statului aprobat de parlament.118 Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anual şi se supun separat adoptării parlamentului. iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale şi judeţene. Conform Constituţiei. acesta este analizat de guvern care-l supune spre aprobare parlamentului până la mijlocul exerciţiului următor celui privind fiecare cont general. oraşelor şi judeţelor). controlează modul de gestionare a resurselor publice raportând despre neregulile constatate.

asigurând realizarea politicii interne şi externe a ţării. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. De altfel. este o funcţie strategică a executivului să asigure punerea în aplicare a Programului de guvernare. Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. respectiv a activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. din textul constituţional în conformitate cu care guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. potrivit Programului de guvernare. • calitatea guvernului de a exercita această conducere în mod diferenţiat după cum respectivele autorităţi sunt sau nu în 131 . rezultă că actele sale sunt obligatorii pentru întreaga administraţie publică.Aceste programe de dezvoltare economică fac parte integrantă din programul politic de guvernare prezentat parlamentului spre aprobare cu ocazia solicitării votului de încredere sau în cazul angajării răspunderii guvernului printrun nou program în urma respingerii moţiunii de cezură. d) Guvernul asigură realizarea politicii în domeniul social. Atribuţii de natură politico-administrativă Dintre atribuţiile de natură politico-administrativă enumerăm: a) Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. Pe de altă parte. c) Guvernul asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. În acest sens se impun câteva precizări: • în această materie. el reprezentând autoritatea supremă a puterii executive.

potrivit Constituţiei. În acest sens guvernul este principalul titular al dreptului de iniţiativă legislativă. d) Guvernul asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în 132 .subordinea lui (de pildă. El iniţiază proiecte de legi în ramurile sau domeniile activităţii executive pe care le conduce sau le coordonează. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă. după caz. c) Emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. a descentralizării serviciilor publice din teritoriu care aparţin autorităţilor centrale şi a cooperării cu organismele publice şi sociale interesate. ministerele. iar dacă asemenea proiecte provin de la un alt autor parlamentul nu le supune. cu respectarea autonomiei locale specifică consiliilor locale şi judeţene. inclusiv a autorităţilor locale. pe de altă parte). dezbaterii sale până nu le trimite guvernului spre analiză. în această problemă. dezbătând acele propuneri legislative care privesc activitatea executivă primite din partea Parlamentului. pe de o parte. control al întregului sistem executiv. îl exercită având în vedere structura unitară a statului nostru. comparativ cu consiliile locale şi judeţene. putând cere dezbaterea proiectelor sale în regim de urgenţă. o asemenea sesizare a guvernului de către parlament este obligatorie. iar dacă o asemenea iniţiativă legislativă de natură extraexecutivă vizează bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat. de regulă. o informare legislativului. • atributul guvernului de coordonare şi. b) Iniţiază proiecte de legi şi le supune spre adoptare Parlamentului. urmând ca executivul să prezinte.

comisii şi comitete interministeriale în scopul elaborării. se organizează şi funcţionează potrivit legii şi numai în subordinea Guvernului. La această atribuţie se impun câteva precizări: • acest atribut este condiţionat. organe de specialitate în subordinea sa. e) Guvernul conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. precum şi al prefecţilor. cu avizul Curţii de Conturi. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre de guvern şi în limita bugetului aprobat. de existenţa legii care să recunoască executivului o astfel de competenţă. organelor de specialitate din subordinea sa. 133 . precum şi ale prefecţilor. • autorităţile administrative autonome (centrale sau locale) nefiind în subordinea guvernului nu se pot înfiinţa decât prin lege organică. corelării şi monitorizării de politici. • consilii. • ministerele se înfiinţează. g) Guvernul poate constitui: • organisme cu caracter consultativ pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa. f) Guvernul înfiinţează. prin acte de aplicare normativă sau individuală.aplicarea acestora. În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice el exercită controlul ierarhic asupra ministerelor. conform Constituţiei. indiferent că există sau nu o împuternicire expresă din partea legislativului.

h) Cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. 134 . a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. a liniştii publice. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale de nivel guvernamental. pentru apărarea ţării. a ordinii şi liniştii publice – ca acte obligatorii de îndeplinit de către întregul executiv condus de guvern. în condiţiile prevăzute de lege. n) Guvernul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile sale. aprobă renunţarea la cetăţenia română. potrivit legii. acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român. negociază şi încheie. k) Asigură realizarea politicii externe a ţării şi integrarea României în structurile europene şi internaţionale.119 • rolul decisiv a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a decretelor prezidenţiale – ce stabilesc măsuri vizând apărarea ţării. La această atribuţie se impun două precizări: • aceste atribute ale guvernului sunt strict limitate şi condiţionate în modul cel mai restrictiv de Constituţie şi de legislaţia bazată pe ea atunci când vizează drepturile fundamentale ale omului. conform legii. în care scop organizează şi înzestrează forţele armate. 53) prevederi privind condiţionarea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi în anumite scopuri determinate şi în mod proporţional cu situaţia care determină o atare stare. apărarea ordinii de drept şi a secretului de stat. potrivit legii. j) Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate. l) Conform legii şi Constituţiei Guvernul negociază tratatele. a siguranţei cetăţeanului. i) Guvernul exercită atribuţii referitoare la asigurarea ordinii de drept. m) Guvernul acordă şi retrage cetăţenia română în condiţiile legi. fără afectarea existenţei dreptului său a libertăţii astfel diminuate. 119 Constituţia cuprinde în acest sens (art.

Dacă nu se realizează consensul hotărăşte premierul. în timp ce ordonanţele de urgenţă se emit în cazuri excepţionale potrivit Constituţiei. Guvernul în plen adoptă acte juridice cum sunt hotărârile. Ordonanţele se emit. fiind semnate numai de acesta şi publicate în Monitorul Oficial. Actele Guvernului Guvernul. potrivit Constituţiei. precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii. Primul ministru emite. respectiv. în vreme ce ordonanţele şi regulamentele nu pot fi decât normative. de regulă. şi primul ministru adoptă sau. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial. precum şi cele care constituie secrete de stat nu se publică (comunicându-se doar celor interesaţi). decizii cu caracter normativ şi individual. Actele guvernului se adoptă prin votul majorităţii celor prezenţi prin consens. 2. în plenul său. în exercitarea atribuţiilor sale. mai ales în legătură 135 . în baza unei împuterniciri legislative de abilitare speciale a Guvernului în domenii rezervate legii ordinare. Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund.6. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului ministru. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. pentru organizarea executării legilor. Nepublicarea atrage inexistenţa acestor acte. Hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul ministru. Hotărârile cu caracter militar. 1. potrivit legii organice. emite acte juridice şi acte politice. Hotărârile se emit. Regulamentele sunt emise în aplicarea legilor când prin lege s-a prevăzut aceasta. regulamentele şi ordonanţele.

precum şi dezbate acele propuneri legislative primite din partea parlamentului care privesc activitatea executivă. elaborează şi aprobă proiecte de legi pe care le supune spre adoptare parlamentului. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. 3 din Legea nr. 136 .cu organizarea internă a guvernului. 2. sunt supuse parlamentului spre ratificare prin lege. acordurile. cum sunt. cum sunt. de pildă. 120 Art.120 De asemenea. Numeroase acte din această categorie. în cadrul dreptului său de iniţiativă legislativă. declaraţiile. distingem răspunderea individuală şi răspunderea colegială a membrilor guvernului. De asemenea. această categorie de acte fiind semnată numai de premier. de pildă. o reprezintă actele de drept internaţional cum sunt. ci numai consecinţe politice. politico-juridică. de pildă. Dintre actele individuale amintim pe cele care vizează numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al guvernului. datorită poziţiei şi prestigiului autorităţii de la care provin. tratatele internaţionale care fac necesară adoptarea unor legi noi sau revizuirea celor în vigoare. după caz în procedură de urgenţă. mesajele care sunt adresate unor reuniuni interne sau internaţionale. guvernul. În plenul său executivul mai adoptă şi acte politice prin care îşi exprimă poziţia faţă de anumite evenimente interne şi internaţionale. O importantă categorie de acte având o natură dublă. convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale care pot fi negociate şi semnate de guvern. de pildă. primul ministru poate emite acte exclusiv politice ca. dar care nu produc efecte juridice. 7. Răspunderea Guvernului După caracterul răspunderii.

Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului. De asemenea. Guvernul. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să 137 . la rândul ei şi aceasta de mai multe categorii. şi răspundere politicojuridică. răspunderea poate fi juridică. Primul ministru. Ea se dezbate după trei zile de la data prezentării sale în şedinţa comună a parlamentului. numai Camera Deputaţilor. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.După natura ei. răspunde de activitatea executivului în fata legislativului. după cum fiecare ministru răspunde şi în faţa premierului pentru propria activitate. declaraţiei sau proiectului a fost votată. După autoritatea faţă de care se declanşează. iar fiecare membru al acestuia răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea şi pentru actele executivului. iar dacă este respinsă nu se mai poate iniţia o nouă moţiune. răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte şi faţă de primul ministru. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată guvernului adoptând o moţiune de cenzură cu votul majorităţii parlamentarilor. având atribuţii de conducere a guvernului şi de coordonare a activităţii miniştrilor. cu excepţia cazului în care executivul îşi angajează o nouă răspundere asupra unui program. Senatul poate recomanda guvernului demiterea unui membru al său. În privinţa răspunderii juridice. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică guvernului pe data adoptării ei. fiecare membru al guvernului este răspunzător în faţa parlamentului şi a executivului din care face parte şi pentru propria activitate. în întregul său. răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate.

Raporturile dintre Parlament şi Guvern Constituirea guvernului. are obligaţia în cadrul controlului parlamentar exercitat asupra sa să prezinte informaţiile şi documentele cerute de camere sau de comisiile parlamentare.ceară urmărirea penală a membrilor executivului pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei lor. decât în măsura în care cauzele încetării ar fi comune ambelor situaţii. iar în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat solicitarea informării este obligatorie. 8. iar trimiterea în judecată atrage de drept suspendarea din funcţie. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului sunt reglementate de Legea responsabilităţii ministeriale nr. ca de pildă. a cetăţeniei române. Datorită faptului că funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de deputat sau senator. etc. stabilirea domiciliului în străinătate. încetarea uneia dintre ele nu duce la pierderea celeilalte calităţi. Dacă s-a cerut urmărirea penală. ca şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice. competenţa de judecată aparţinând Curţii Supreme de Justiţie. fără a fi cumulative în mod obligatoriu. 138 . 2) Guvernul. pierderea drepturilor electorale. şeful statului poate dispune suspendarea din funcţia executivă. controlul său parlamentar şi angajarea răspunderii executivului Referitor la constituirea Guvernului facem următoarele precizări: 1) Candidatul desemnat de şeful statului pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară în termen de 10 zile de la desemnare votul de încredere al legislativului asupra programului şi a întregii liste a guvernului.115/1999.

iar dacă li se solicită prezenţa. participarea lor este obligatorie. iar forul legislativ poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării.comunicarea moţiunii guvernului la data depunerii ei. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.3) Membrii executivului au acces la lucrările legislativului. 5) Parlamentul în şedinţa comună a camerelor sale. asupra unui program. poate retrage încrederea acordată guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în următoarele condiţii: . 7) Dacă guvernul îşi angajează răspunderea.dezbaterea moţiunii după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două camere. 6) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă. iar dacă este votată guvernul este demis pe data adoptării ei. 139 . cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea.iniţierea moţiunii de către cel puţin o pătrime din numărul total al parlamentarilor. deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură. . . se poate depune o nouă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentarea acestora. 4) Guvernul şi membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de parlamentari. în faţa camerelor întrunite în şedinţă comună. dacă moţiunea nu este adoptată (guvernul nefiind demis). în acest caz proiectul. programul sau declaraţia se consideră adoptate devenind obligatorii pentru executiv.

.Aceste acte intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la parlament. . . De aici concluzia că legea de abilitare poate să nu prevadă obligativitatea supunerii spre aprobare parlamentară a unor astfel de acte. prin a cărui nerespectare încetează de drept efectele ordonanţelor astfel adoptate.Delegarea legislativă O problemă centrală a modului de exercitare a unor atribuţii normative ale guvernului o reprezintă delegarea legislativă. În conformitate cu legea fundamentală delegarea legislativă poate fi exercitată în temeiul unui act juridic sau se poate realiza de drept. deoarece ea se realizează în temeiul Constituţiei prin îndeplinirea unor condiţii.Legea de abilitare va stabili domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe (de regulă. până la împlinirea termenului de abilitare. .Dacă legea de abilitare o cere. . ordonanţele se supun aprobării parlamentului potrivit procedurii legislative. cu motivaţia corespunzătoare.Trebuie să existe situaţii extraordinare care să reclame din partea executivului adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. Ea poate fi definită ca situaţia juridică creată prin conferirea în beneficiul guvernului a unei competenţe de legiferare – care în mod obişnuit revine parlamentului – cu respectarea unor anumite condiţii prevăzute în Constituţie. până la revenirea legislativului din vacanţa parlamentară). unde se va dezbate în 140 . a) Delegarea prin act juridic apare când sunt întrunite unele condiţii. b) Delegarea legislativă de drept nu presupune existenţa unei manifestări de voinţă a parlamentului.O lege specială abilitează executivul să poată emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

el se convoacă în mod obligatoriu. ca. iar dacă acesta nu se află în sesiune. dar considerăm şi în privinţa modificării.delegarea legislativă nu poate viza atribuţii încredinţate expres de Constituţie parlamentului în întregul său. fiind condiţionată numai de depunerea lor spre aprobarea legislativului.Asupra ordonanţelor emise în astfel de situaţii parlamentul trebuie să se pronunţe întotdeauna. mai ales atunci când nu există o lege specială de abilitare. de pildă. cazul situaţiilor excepţionale. nu numai sub aspectul emiterii de noi reglementări. prin aprobarea sau respingerea lor. deoarece în acest caz se încalcă principiul celerităţii care a impus adoptarea lor pe considerente de urgenţă. suspendării sau interpretării celor deja existente. adică acele domenii rezervate în mod obişnuit legii şi în care puterea executivă poate interveni prin acte proprii de reglementare.). . deci în plenul reunit al camerelor sale (de pildă. etc. a stării de război. guvernul nu poate dispune prin ordonanţe modificarea Constituţiei. declararea mobilizării. Referitor la această problemă facem câteva precizări: . iar în acest ultim caz. din acele prevederi constituţionale vizând procedura de revizuire a legii fundamentale. după cum se prevede în mod expres. 141 . . .aşa după cum rezultă tacit. .nu pot constitui obiectul acestor acte domeniile rezervate legii organice. aprobarea bugetului de stat.procedură de urgenţă. Delegarea legislativă ridică două mari probleme: 1) Problema centrală a delegării legislative o reprezintă însă obiectul acesteia. efectele lor juridice încetează. înseamnă că producerea efectelor juridice nu depinde de aşteptarea rezultatelor dezbaterilor din camere şi nici de obţinerea aprobării.Intrarea în vigoare a ordonanţelor.

ci numai în privinţa autorităţii care o înfăptuieşte şi. însoţite de motivarea urgenţei. 2. cât şi de către administraţie. .considerăm că delegarea legislativă nu poate viza acele măsuri excepţionale încredinţate de Constituţie Preşedintelui României. Natura juridică a acestei instituţii. precum.nu pot fi încredinţate guvernului acele atribuţii legislative care-l vizează în mod direct pe acesta sub aspectul dobândirii. neschimbată dacă este înfăptuită atât de către parlament. De aceea este posibil ca aceeaşi atribuţie. normativă. natura ordonanţelor astfel emise. precum şi cele referitoare la raporturile lui cu alte organe ale statului din afara sistemului executiv (parlament. justiţie). criteriul organului care o realizează – privit în mod izolat – nefiind suficient în determinarea exactă a naturii juridice a activităţii prin care se exercită respectiva competenţă.Constituţia revizuită permite adoptarea ordonanţelor de urgenţă care să conţină norme organice în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. În acest sens este posibil ca în materia organizării şi funcţionării autorităţilor publice una şi aceeaşi atribuţie să fie exercitată de organe aparţinând unor puteri distincte – în mod simultan sau succesiv – caz în care între aceeaşi atribuţie diferenţierea să fie marcată nu atât sub aspectul conţinutului ei. precum şi a activităţii îndeplinite de executiv în temeiul ei şi. să rămână. mai ales. trebuie să facem distincţie între natura atribuţiilor delegate şi natura activităţii prin intermediul căreia se înfăptuieşte. a formei sau funcţiei de activitate statală (fundamentală şi concretă) prin care se realizează. declararea mobilizării forţelor armate. . în caracterizarea unei forme sau funcţii fundamentale 142 . de pildă. implicit. modificării sau încetării competenţelor sale.. Cu privire la natura juridică a delegării legislative. Întradevăr. în cazul nostru. etc. în esenţă. instituirea stării de urgenţă.

1965. . guvernul 121 Asupra analizelor consacrate formelor de activitate a se vedea în detaliu. edictarea de norme de către administraţie este un specific şi al activităţii executive.actele astfel emise sunt denumite ordonanţe şi nu legi. adoptate după o procedură executivă. Pe de altă parte. care sunt ulterior supuse aprobării legislative ce le conferă posterior valabilitate perpetuă – iar nu prin adoptarea specifică procedurii legislative. chiar provizorii. după cum există organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale ori autorităţi neexecutive ce îndeplinesc activităţi administrative. temporar şi strict controlat de parlament. emiţând şi acte proprii.până la aprobarea lor de către parlament. ordonanţe în acest caz. revocate sau înlocuite de guvern. trebuie să recunoaştem şi existenţa unei autorităţi executive supreme cu atribuţii de reglementare legislativă chiar dacă această competenţă are un caracter excepţional. 56-57.de exercitare a puterii în stat este hotărâtor conţinutul activităţii desfăşurate.existenţa deplinătăţii recunoscute a efectelor juridice. Drăganu. ale acestor acte. .în urma aprobării. 143 . Bucureşti. Şi tot astfel. Formele de activitate ale organelor statului…. În acest sens este posibilă eliminarea aparentei contradicţii dintre atribuţiile legislative delegate şi caracterul executiv al actelor prin intermediul cărora se înfăptuiesc. fie că este cazul actelor de reglementare primară în domenii nerezervate exclusiv legii. ordonanţele pot fi modificate. modifica sau abroga. pag. fie că este cazul actelor de aplicare normativă. ordonanţele dobândesc puterea juridică a legii şi numai aceasta din urmă le mai poate suspenda. Editura Ştiinţifică. a legii. .121 or atunci când guvernul exercită unele atribuţii ale legislativului el foloseşte metode deosebite de cele ale parlamentului. iar Curtea Constituţională le verifică conformitatea cu legea fundamentală. T. secundară. Caracterul executiv al activităţii înfăptuite în temeiul delegării legislative rezultă din mai multe considerente: .

pierzându-şi competenţa de a mai putea decide sau reveni asupra situaţiei juridice în lipsa unei noi delegări legislative. În concluzie. Capitolul 6 Administraţia publică centrală de specialitate 1.dacă în cel mult 30 de zile de la depunere Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide tot în procedură de urgenţă. . Apoi. nu toate ordonanţele se supun aprobării legislative. delegarea legislativă încredinţată guvernului implică exerciţiul temporar al unor atribuţii legislative de către puterea executivă prin forme şi metode specifice activităţii administrative prin producerea de efecte juridice valabile pe măsura recunoaşterii şi însuşirii acestor acte de către parlament. locul şi rolul organelor centrale în sistemul autorităţilor administrative 144 . Trăsăturile.

90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. bănci. 145 . ministerele fiind reglementate prin acelaşi act normativ cu Guvernul. dobândesc şi un statut de natură organică. Organizarea şi funcţionarea ministerelor nu este reglementată printr-o lege distinctă. organiza şi funcţionează potrivit legii ordinare. cu modificările ulterioare. departamente. ci ea se face tot prin Legea nr. din modul lor de subordonare (de regulă. înfăptuind activitate administrativă cu rol coordonator în asigurarea bunei funcţionări a administraţiei publice dintr-un anumit sector. autorităţile centrale de specialitate. ceea ce va impune.neajunsurile generate de lipsa unei proprii legi unitare şi comune tuturor ministerelor (întocmai ca şi în cazul administraţiei publice locale) în care să fie reglementate unitar modul de organizare şi structurile acestor organe. etc. de locul pe care îl ocupă în cadrul autorităţilor publice. . funcţionarea şi actele respectivelor autorităţi.deşi Constituţia nu o cere. Aceste organe. . ele fac parte din sistemul administraţiei publice. faţă de guvern) şi din atribuţiile executive pe care le îndeplinesc. precum şi diverse comitete. în virtutea simetriei formal-juridice ca şi operaţiunile ulterioare. de modificare sau abrogare legislativă să se facă prin acte de aceeaşi natură şi forţă juridică. Fiind organe executive. etc. proprie.ministerele se pot înfiinţa. De aici decurg unele constatări: . consilii. instituţii centrale). inspectorate. Natura lor juridică administrativă rezultă din modul lor de denumire (ministere. oficii. au caracteristici propri: 1) Sunt autorităţi ale puterii executive.Autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei publice sunt ministerele.

ci autoritatea executivă supremă în stat. sub acest aspect. numai de simpla independenţă operativă (de pildă. 34). respectivele autorităţi pentru a putea îndeplini sarcinile care le revin în teritoriu au. atât organic cât şi funcţional. organe de coordonare (Banca Naţională a României) şi organe de control (diversele inspecţii şi inspectorate). În acest sens. op. deoarece îşi desfăşoară activitatea într-un sector bine determinat şi limitat (învăţământ.2) Au o competenţă specială. Comisia Naţională pentru Statistică). pag. în dublă subordonare (de pildă. de regulă. Iovănaş. putând decide. conform legii. numai în anumite limite ale sferei executive ce formează ramura sau domeniul lor de activitate. apărare.. agricultură şi industrie alimentară) în timp ce organele de domeniu realizează activităţi în mai multe sectoare complimentare sau conexe ori care au tangenţă cu competenţa mai multor categorii de organe administrative.cit. grupare în care se cuprind organe de sinteză (de pildă. guvernului.122 3) Sunt organe centrale. şi organe în subordine. Aceste organe se subordonează. direcţiile judeţene de cultură). constituite la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale (de pildă. 90/2001 s-a formulat teza că ministerele îşi desfăşoară activitatea pe domenii (art. 122 I. sănătate) sau în sectoare astfel constituite (economie şi finanţe. întrucât îşi desfăşoară şi conduc activitatea la nivel naţional reprezentând. ministerele numai în această subordine. finanţele) sau după alte criterii (apărare. gruparea superioară şi distinctă în cadrul autorităţilor executive comparativ cu autorităţile locale şi din teritoriu. Aceste organe instituite în teritoriu sau autorităţi teritoriale pot dispune. după caz. 136. se consideră că ministerele sunt organe de ramură. comerţ şi turism. 146 . vama). guvernul nefiind doar un simplu organ central. după caz. internele. Ca organe centrale. comunicaţiile. apărarea naţională) sau pot fi chiar organe locale cu autonomie de organizare şi funcţionare. distincţia între ramură şi domeniu este destul de labilă. motiv pentru care în Legea nr.

organizarea şi funcţionarea organelor centrale Constituirea Constituirea sau înfiinţarea organelor centrale ale administraţiei se face în mod diferit. inclusiv cu ocazia solicitării votului de investitură. Organele centrale de specialitate sunt instituţii cu activitate permanentă. cu avizul Curţii de Conturi. nefiind constituite pentru o perioadă 147 . coordonarea. pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. cu ocazia procedurii de investitură. în cazul ministerelor. ele se înfiinţează.4) Conducerea lor este unipersonală de către cel pus în fruntea acestora. se organizează şi funcţionează conform legii. unificând actualele reglementări disparate şi diferite care sunt în vigoare. iar autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa doar prin lege organică. Astfel. Constituirea. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. ministerele şi celelalte organe centrale sunt autorităţi aparţinând puterii executive ce exercită conducerea. desfiinţarea sau. după caz. Ministerele se aprobă de către Parlament. prin acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului. Probabil că ministerele vor beneficia în viitor de o lege cadru generală care le va stabili bazele de organizare şi funcţionare. îndrumarea şi controlul la nivel naţional asupra ramurilor şi domeniilor de activitate care leau fost încredinţate. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea. În concluzie. 2. divizarea ori comasarea unor ministere. în vreme ce guvernul şi ministerele.

Competenţele de numire sau angajare a personalului ministerelor se stabileşte prin ordinul ministrului. de regulă. protocol. Deci. ale căror funcţii se exercită. Organizare şi compunere Organele centrale sunt alcătuite din funcţionari. de pildă. precum şi personalul de secretariat-administrativ. aşa cum este. cu orice altă funcţie publică. ele trebuind să asigure continuitatea realizării sarcinilor permanente în materie administrativă. schimbările în conducere nu afectează existenţa juridică a organului şi continuitatea exercitării atribuţiilor sale. cazul miniştrilor. Personalul ministerelor nu poate îndeplini o funcţie de reprezentare profesională cu caracter naţional. prin numire şi a căror activitate principală este de natură administrativă sau executivă. pe durata mandatului guvernului. dacă potrivit dispoziţiilor legale nu se prevede altfel. întreţinere. reparaţii. gospodărire. cu excepţia calităţii de cadru didactic. respectiv din persoane fizice investite în funcţie. de regulă. Atribuţiile personalului din cadrul compartimentelor ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale sunt stabilite prin regulamentele proprii de organizare şi funcţionare a acestor organe.limitată de timp sau mandat. conform Statutului funcţionarilor publici. o altă funcţie publică sau o funcţie ori activitate profesională salariată în cadrul regiilor autonome. aşa cum este cazul guvernului. Funcţionarii publici din autorităţile centrale sunt incompatibili. de deservire. Existenţa acestor organe nu este condiţionată de mandatul limitat în timp al conducătorilor lor. aprobate de conducătorii lor. societăţilor comerciale sau al altor 148 . Personalul aparatului propriu al acestor autorităţi se compune din personal ce exercită funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. Nomenclatorul funcţiilor de bază ale categoriilor de personal se stabileşte prin hotărârea guvernului.

de regulă. volumul. direcţii generale şi departamente. conform Constituţiei. Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului. volumul. asimilate direcţiilor. Structura organizatorică a ministerelor şi numărul corespunzător de posturi se aprobă de guvern. complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate. Aceasta este determinată şi de rolul. după caz. compatibilă cu calitatea de deputat sau senator. etc. ministerele pot avea şi compartimente în străinătate. direcţiilor generale. reprezentanţă comercială) se stabilesc prin hotărâre guvernamentală. În unele ministere. unele din ele constituindu-se ca organe 149 . se pot organiza inspectorate de stat. care se aprobă prin ordinul ministerului. funcţiile şi atribuţiile ministerelor în raport cu importanţa. o structură organizatorică unitară în privinţa compartimentelor interne ce le alcătuiesc şi care se compun – în funcţie de importanţa. oficii.organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ. cu respectarea prevederilor bugetare. în funcţie de specificul activităţii. în cadrul unor ministere cu activitate complexă se pot organiza departamente vizând aplicarea politicii economice într-o anumită ramură sau subramură economică. internele). În mod excepţional şi pe termen limitat. Ministerele au. servicii. direcţii. Alte compartimente externe (de pildă. sau. comisii naţionale asimilate departamentelor. complexitatea şi specificul atribuţiilor îndeplinite – din următoarele subdiviziuni: birouri. În funcţie de natura activităţii. În cazul demnitarilor care au şi calitatea de membri ai guvernului (miniştrii) funcţia de membru al executivului este. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare se stabilesc prin decrete prezidenţiale la propunerea guvernului. Unele ministere au în teritoriu organizate structuri exterioare sau teritoriale (apărarea naţională. Departamentele sunt conduse de secretari de stat sau subsecretari de stat.

iar unele instituţii publice din subordinea celor din urmă. în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan teritorial. În lipsa unei legi unitare a ministerelor. Guvernul este autorizat să opereze. vor fi. îmbunătăţiri în organizarea ministerelor. iar în cazul serviciilor publice deconcentrate numai la propunerea prefectului. care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. în funcţie de necesităţi. Din chiar momentul înfiinţării lor ministerele dobândesc personalitate juridică. fie prin transferul unor atribuţii specifice de la un minister la altul. respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea. ele sunt organizate prin legi speciale. fie prin încredinţarea unor atribuţii prevăzute în sarcina ministerelor către secretariate de stat sau agenţii direct subordonate guvernului. Ministerele au sediul în Bucureşti.distincte (finanţe). având şi o aborbare locală. Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. numărul şi încadrarea personalului. structura organizatorică. prin hotărâri. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administraţiei teritoriale. 150 . criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului. iar altele chiar ca organe locale cu dublă subordonare (cultura). Structurile din subordinea ministerelor pot funcţiona ca organe de specialitate (create în baza avizului Curţii de Conturi) sau ca servicii publice deconcentrate. obiectul de activitate. probabil. descentralizate. Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate teritoriale.

după caz. precum şi cu organismele similare din alte ţări. Comisiei Naţionale pentru Statistică. cazul Băncii Naţionale a României. Funcţia este echivalentă cu cea de vicepremier. de regulă. În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului. cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii. au o structură asemănătoare ministerelor adaptată specificului activităţilor proprii. nu îşi poate exercita atribuţiile curente. În cazul în care ministrul. o dată cu aprobarea de către parlament a compunerii guvernului la propunerea premierului desemnat de şeful statului sau prin numirea sa prin decret prezidenţial la propunerea premierului (în urma vacanţei ministeriale cauzate de deces. de secretari şi subsecretari de stat şi colegiul ministerului.Celelalte autorităţi centrale neministeriale. Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu guvernul. aşa cum este. căruia nu i se aplică prevederile legii privind Statutul funcţionarului public. cu celelalte ministere şi autorităţi publice şi organizaţii din ţară. demitere. Miniştrii de stat reprezintă funcţii create la solicitarea adresată de premier Parlamentului pentru coordonarea activităţii unor ministere stabilite de premier. Conducerea şi funcţionarea autorităţilor centrale Conducerea ministerelor se exercită de ministru. ori a remanierii guvernamentale). înştiinţându-l pe primul ministru despre aceasta. etc. Ministrul este investit în funcţie. a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. de pildă. şi. din diferite motive. 151 . cu personal propriu. demisie. precum şi în justiţie. dar de rang naţional şi guvernamental.

continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile autorităţii sunt asigurate de secretarul general al ministerului (art.49/1). reprezentat prin ministru. conduse de şefi ierarhici care decid. 152 . directori generali. iar organul colegial are doar rol consultativ. Stabilitatea funcţionării ministerului. ajutându-l pe ministru în acţiunea sa de conducere. teritoriale şi personale de care dispun. îndrumă. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea autorităţii respective şi adoptă recomandări cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi. anula şi înlocui actele şi măsurile adoptate potrivit competenţei materiale. Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului se aprobă prin ordin al ministrului. sub preşedinţia ministrului. spre deosebire de plenul guvernului care este un organ colegial de conducere. directori. alte persoane având diverse funcţii de conducere în corelaţie cu natura şi structura ministerului. modifica. Rezultă că organul de conducere al ministerului este unipersonal. constituite în structuri stabile caracterizate printr-o strictă subordonare. cărora le pot suspenda. organ consultativ compus din secretarii şi subsecretarii de stat. Colegiul ministerului se întruneşte. şeful compartimentului juridic. coordonează şi controlează activitatea structurilor şi funcţionarilor din subordinea lor directă sau indirectă. o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie. şefii compartimentelor independente.Secretarii şi subsecretarii de stat conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredinţate în cadrul ministerelor ori al altor organe în cadrul cărora funcţionează. În cadrul ministerului funcţionează colegiul ministerului. Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice sunt organe permanente cu activitate continuă. de regulă.

politica de personal şi managementul de personal. în totalitate sau în parte.Secretarul general al ministerului sau al autorităţii centrale este un înalt funcţionar public de carieră. a stării de incompatibilitate. d) Transmite Secretarului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister. printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. c) Primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori. a pierderii drepturilor electorale. atribuţiile vor fi exercitate de premier sau de un ministru interimar desemnat de acesta. având următoarele atribuţii principale: a) Coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi autorităţile subordonate. a revocării. pentru a putea fi discutate în şedinţa de guvern. g) Coordonează personalul. ca fiind dobândită în mod ilicit. pe criterii de profesionalism. numit prin concurs sau examen. În situaţia încetării funcţiei şi până la desemnarea noului titular. a decesului. 153 . e) Urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative iniţiate de minister şi aprobate de Guvern. cu secretarii generali din ministere. precum şi a demiterii dacă a fost condamnat penal sau averea sa a fost declarată. Funcţia de ministru încetează în urma demisiei. precum şi cu secretarii judeţelor şi subprefecţii în probleme de interes comun. b) Colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului. f) Monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice.

a fost demis. pierderea drepturilor electorale. în cel mult 15 zile de la data încetării ocupării funcţiei. Dacă ministrul a demisionat. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face prin decret prezidenţial şi are loc în caz de remaniere guvernamentală. precum şi între atribuţii principale şi atribuţii 154 . Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale În cazul ministerelor putem face distincţie între atribuţii comune tuturor acestor organe şi atribuţii specifice unora dintre ele. calitatea administrativă şi nici invers. a incompatibilităţii. şeful statului la propunerea premierului declară vacantă funcţia executivă. Întrucât funcţia ministerială şi cea de membru al guvernului sunt compatibile cu cea de deputat sau de senator. etc. 3. Propunerea de numire a noului membru al guvernului trebuie făcută de prim-ministru şefului statului. a cetăţeniei române. a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege. decât în situaţiile în care cauzele sunt comune celor două ipoteze (de pildă. este în imposibilitatea de a exercita funcţia ori a devenit incompatibil. revocat. În cazul altor autorităţi centrale ale administraţiei publice. a pierderii drepturilor electorale.). la propunerea premierului va desemna un interimar pentru 45 de zile.În cazul în care încetarea calităţii de membru intervine ca urmare a demisiei. Banca Naţională a României este condusă de un guvernator. Serviciul Român de Informaţii de către un director. încetarea calităţii parlamentare nu influenţează. preşedintele României. de regulă. etc. modul de organizare a conducerii este diferit (de pildă.).

în baza bugetului aprobat. potrivit strategiei generale a Guvernului. speciale. d) colaborarea cu instituţii de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul propriu. 2. Din categoria atribuţiilor principale fac parte: 1. coordonarea şi controlul aplicării legilor.secundare la nivelul aceleiaşi autorităţi. b) fundamentarea şi elaborarea propunerii pentru bugetul anual care se înaintează Guvernului. în atribuţii generale. integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici. comune tuturor ministerelor şi. în conformitate cu acordurile şi 155 . b) iniţierea şi avizarea proiectelor de legi. după natura lor. Atribuţiile comune se pot grupa în mai multe categorii. Atribuţiile politico-administrative vizează: a) organizarea. Atribuţiile de reprezentare se referă la: a) reprezentarea intereselor statului în diferite organe şi organizaţii internaţionale. implicit. Atribuţiile de natură economico-financiară vizează: a) acţionarea în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului. a ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale în condiţiile metodologiei aprobate de Guvern. ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale. 3. regăsite în propriile legi de organizare. c) urmărirea proiectării şi realizării investiţiilor din sistemul ministerului. Legea organică a Guvernului a adoptat un alt criteriu de clasificare a atribuţiilor. a ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale emise potrivit legii. c) coordonarea şi urmărirea elaborării şi implementării de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. respectiv după sfera lor de cuprindere.

sunt enunţate atât în acte normative de organizare şi funcţionare a unui minister. Legea cetăţeniei române prevede atribuţii ale Ministerului Justiţiei în cadrul procedurii de dobândire. În cadrul atribuţiilor specifice se includ cele care revin în mod propriu numai unei singure autorităţi. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propunerea întocmirii formelor de aderare la cele existente. Astfel. 156 . Atribuţiile de prospectare şi cercetare se referă. finanţează şi coordonează învăţământul de stat de toate gradele. încheierea de convenţii. Ministerul Justiţiei asigură organizarea şi derularea raporturilor guvernului cu puterea judecătorească. Aşa. editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. c) urmărirea şi controlul aplicării convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi luarea măsurilor pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate. dar şi în reglementări speciale care adaugă noi atribuţii ministerelor în precizarea sferei de competenţă de care dispun. de pildă. Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului statului. luarea măsurilor pentru dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică din domeniul propriu. şi de renunţare la cetăţenia română.convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop. Cercetării şi Tineretului organizează. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. b) iniţierea şi negocierea. în condiţiile legii. la analiza evoluţiei fenomenelor specifice activităţii ministerului respectiv. în principal. Ministerul Educaţiei. îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. Ministerul Afacerilor Externe organizează. de pildă. 4. etc. Atribuţiile generale şi cele proprii. la cerere.

printr-o asemenea lege. tocmai pentru a descuraja tendinţa de proliferare normativă nejustificată din partea acestora. uneori 157 . inclusiv transferul unor activităţi de la un minister la altul. organele centrale conduc. anula.215/2001 a prevăzut. permiţând executivului central impunerea soluţiilor sale. o viitoare lege unitară a ministerelor va trebui să delimiteze aria actelor de aplicare normativă a legii şi a hotărârilor guvernamentale pe care le pot emite ministerele. Desigur. inclusiv facultatea executivului de a detalia atribuţii ale ministerelor şi de completare a celor uzuale. îndrumă. Apreciem că soluţia juridică prevăzută este în contradicţie cu spiritul autonomiei locale consacrat legislativ. putând suspenda. printre altele. În temeiul raporturilor ierarhice. prin realizarea unei conduceri unitare. de a putea încredinţa – atunci când dezideratul întăririi autonomiei locale sau a integrării europene o cer – îndeplinirea unor atribuţii de resortul administraţiei centrale (şi) în beneficiul autorităţilor executive locale.Desigur. cât şi specifice – ale acestora. coordonează şi controlează activitatea autorităţilor subordonate (locale şi nelocale) emiţând îndrumări obligatorii. va trebui întărit atributul Guvernului. uneori modifica şi chiar înlocui actele ilegale şi inoportune ale acestora. Legea organică a administraţiei publice locale nr. Pe de altă parte. că divergenţele dintre serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţe sau în municipiul Bucureşti cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene se mediază de Guvern. în funcţie de obiectivul de activitatea al fiecărei instituţii. în scopul armonizării intereselor generale naţionale cu cele ale colectivităţilor locale. pentru viitor se impune adoptarea unei legi unitare de organizare şi funcţionare a ministerelor care să constituie cadrul general instituţional al acestor autorităţi şi care să includă şi principalele atribuţii – atât comune.

precum şi preşedinţilor consiliilor judeţene. însă. de regulă. Ordinele pot fi atât normative cât şi individuale. Aceste acte sunt obligatorii în raza de competenţă materială a ministerului respectiv. primarului general al Capitalei. ordinele şi celelalte dispoziţii şi îndrumări. chiar dacă ar conţine o singură măsură de reglementare. transmise în teritoriu propriilor servicii deconcentrate. şi pe întreg teritoriul ţării. de către conducătorii respectivelor organe. Soluţia este pe deplin compatibilă. organele centrale au obligaţia să comunice şi prefecţilor. deoarece trebuia să prevadă că. respectiv. Actele autorităţilor centrale de specialitate Actele juridice de putere sau de autoritate numite şi administrative sunt emise. 158 .încălcând principiul autonomiei şi în detrimentul autorităţilor locale nesubordonate. cu modul de soluţionare a divergenţelor între autorităţi şi instituţii din subordinea Guvernului dacă ele nu au un alt organ ierarhic central sau teritorial comun care să rezolve diferendul. preşedinţii vor comunica respectivele acte. deoarece şi în localităţi funcţionează structuri în teritoriu ale serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean. la rândul lor. 4. În cazul miniştrilor. Tot pentru o mai bună coordonare a activităţii din teritoriu a serviciilor publice deconcentrate. comparativ cu regulamentele care cuprind întotdeauna mai multe norme. putând fi emise cu sau fără consultarea colegiului ministerului. Considerăm că soluţia juridică este incompletă. consiliilor locale şi primarilor din judeţ. în cazul instrucţiunilor. în timp ce instrucţiunile şi regulamentele sunt întotdeauna normative. aceştia emit ordine şi instrucţiuni şi aprobă regulamente în aplicarea prevederilor legale cu forţă juridică superioară.

declaraţiile. Autorităţile administraţiei centrale mai pot emite şi alte acte juridice de putere care au diverse denumiri ce reflectă. nu are caracter deliberativ. norme. dar pot proveni şi de la conducătorii unor compartimente interne (departamente. normative. Răspunderea miniştrilor 159 . pot emite şi acte politice specifice activităţii lor. deci în acte obligatorii. dacă sunt semnate de ministru.Colegiul ministerului. multe dintre ele având însă şi un caracter juridic. dispoziţii. hotărârea acestuia neavând caracter obligatoriu. mai ales. funcţionând ca organ consultativ pe lângă ministru.. de pildă. obiectul lor specific. notificările. precizări. Unele organe centrale de specialitate. ele se pot aduce la cunoştinţa celor interesaţi prin circulare. sunt aprobate sau sancţionate de ministru. Atunci când sunt însuşite de ministru ele se concretizează în ordine. notele diplomatice. fiind emise în vederea punerii în executare a unor acte superioare. de regulă. caz în care au o forţă juridică inferioară actelor ministrului. 5. De aceea actele acestui organism colegial pot fi considerate ca simple recomandări cu valoarea unor orientări de principiu pentru acţiunea sau activitatea executivă la care se referă. cum este cazul Ministerului Afacerilor Externe. ele nedeosebindu-se – ca forţă juridică – de ordinele şi instrucţiunile ministeriale. deoarece angajează statul ulterior la încheierea unor tratate internaţionale ori reprezintă operaţiuni ce premerg sau succed elaborarea ori denunţarea acestora. ca. Când acest proces de convertire a lor nu are loc. În principiu. iar consultarea sa de către ministru şi. de pildă. îndrumări. etc. dar numai în temeiul acordului ministrului. direcţii). cum sunt. neputând adopta acte decizionale.

membrii guvernului sunt solidar răspunzători pentru activitatea executivului şi pentru actele adoptate de acesta. 2) Guvernul în întregul său şi fiecare din membrii acestuia răspund pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în faţa parlamentului. legea responsabilităţii ministeriale determinând cazurile de 160 . chiar în afara sancţiunii juridice pentru o abatere. precum şi Preşedintele României. ori la demiterea unui membru. subliniem. cadrul juridic general al răspunderii miniştrilor este prefigurat de Constituţie şi de legea organică a guvernului. ceea ce echivalează cu revocarea sa. ceea ce-i conferă acestuia din urmă dreptul de a propune şefului statului revocarea ministrului din funcţie. 3) Dacă răspunderea colegială a guvernului nu poate opera decât faţă de un alt organ. 4) Camera Deputaţilor şi Senatul. În acest sens se distinge o răspundere colectivă a întregii autorităţi şi o răspundere individuală a miniştrilor care o compun. cât şi faţă de primul ministru. legea organică accentuând faptul că Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului. În privinţa răspunderii politico-administrative a miniştrilor distingem mai multe situaţii: 1) Conform legii fundamentale. cel legislativ.Deşi există o lege a responsabilităţii ministeriale. au dreptul de a cere urmărirea penală a miniştrilor şi trimiterea lor în faţa Curţii Supreme de Justiţie pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor. De asemenea. Toate aceste forme de răspundere colegială sau individuală au un caracter politicojuridic (constituţional şi administrativ) prioritar. operând chiar dacă nu s-a comis o încălcare determinată a legii – de genul abaterii juridice – conducând la demisia guvernului. la moţiunea de cenzură faţă de acesta. fiecare membru al guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate. răspunderea individuală a membrilor guvernului poate opera atât faţă de plenul executivului.

la care se adaugă şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere pe o perioadă de 3-10 ani. Faptele anterior indicate săvârşite în exerciţiul funcţiei sunt sancţionate cu închisoarea de la 2-12 ani (litera a) şi b).61). cu rea-credinţă. 161 . potrivit legii penale. convingeri.253). în termen de 30 de zile de la solicitare.130/1999 (art. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister. violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean. c) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor Senatului sau Comisiilor permanente ale acestora. prin ameninţare. vârstă.115/1999 faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care. dată în completarea legii anterioare. d) emiterea de ordinenormative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe teme de rasă. inclusiv forma republicată din anul 2002 (Legea nr. pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului. În acest sens intră sub incidenţa Legii nr. şi 6 luni . a unor date. orientare sexuală. tentativa fiind. şi ea. sex. de natură să aducă retragere drepturilor omului. Ordonanţa de Urgenţă nr. pedepsită.răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului.3 ani (litera c) şi d). constituie infracţiuni.468/2001 de aprobare şi modificare a ordonanţei în cauză. b) prezentarea. religie. au prevăzut (art. în afara exerciţiului funcţiei lor. informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul utilităţii de informare a Parlamentului de către membrii guvernului. avere sau origine socială.8/1) următoarele infracţiuni specifice şi anume: a) împiedicarea. precum şi Legea nr. Pentru săvârşirea altor infracţiuni. categorie socială.

caz în care operează răspunderea pentru fapta proprie a autorităţii în mod direct. aplicabile oricărei persoane fizice. în ambele cazuri producându-se pagube. dar şi în ipoteza existenţei unor acte sau fapte de autoritate ce au prejudiciat un terţ. problematica răspunderii juridice se mai circumscrie şi acestor funcţii care antrenează o responsabilitate proprie şi distinctă de cea administrativă şi care ţine de sfera legislativă. în unele situaţii cele două calităţi de răspunderi se pot întrepătrunde pentru că. la propunerea primului ministru. fie în patrimoniul autorităţii sau al terţilor. În ceea ce privesc alte forme ale răspunderii sancţionatorii aplicabile miniştrilor – cum este cazul răspunderii disciplinare şi a celei contravenţionale – ca şi răspunderea reparatorie (patrimonială) ele sunt. aşa cum am mai arătat. Precizăm de asemenea că. întrucât miniştri pot avea şi calitatea de deputat sau senator. în general. indiferent de calitatea pe care o are autorul încălcării în cadrul organului respectiv. Desigur. instituite după regulile dreptului comun în materie. de pildă.Cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcţie de Preşedintele României. Capitolul 7 Consiliile locale şi judeţene 162 . ridicarea imunităţii parlamentare şi condamnarea unui deputat atrag de drept efecte şi asupra calităţii sale de ministru şi invers. În cazul răspunderii patrimoniale (civile) menţionăm că ea operează nu numai pentru încălcarea prevederilor contractuale ori pentru comiterea unei fapte ilicite.

204 din 23 aprilie 2001 (care a abrogat Legea nr. nr. autonomiei locale. Partea I-a.1. precum şi judeţele (consiliile judeţene). la rândul lor. 767 din 31 octombrie 2003. legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice din comune şi oraşe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local. în cazul comunelor şi oraşelor. 163 . Unele oraşe pot fi declarate. republicată în Monitorul Oficial nr. şi judeţean. Partea I-a. alin. 123 Constituţia României. Aceste unităţi în care funcţionează respectivele autorităţi sunt comunele şi oraşele (consiliile locale. republicată în 1996. Municipiile. 69/1991. nr. 121. municipii. precum şi primarii. Natura juridică. Consiliile locale au caracter deliberativ. republicată în „Monitorul Oficial al României”. deconcentrării serviciilor publice. locul şi rolul consiliilor în sistemul administraţiei publice Potrivit Constituţiei revizuite şi a Legii administraţiei publice locale nr. iar primarii caracter executiv. primarii). cu modificările ei ulterioare). care rezolvă treburile publice din respectivele unităţi administrativ-teritoriale123. Consiliile locale şi primarii sunt autorităţi eligibile şi autonome. sectoarele Municipiului Bucureşti). a 83 Publicată în „Monitorul Oficial al României”. 1) şi 2). în cazul judeţelor. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. pot avea subdiviziuni administrativteritoriale (de exemplu. art. în condiţiile legii.767/2003. 215/200183 în unităţile administrativteritoriale administraţia publică se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării. modificată implicit prin revizuirea Constituţiei.

organizat potrivit legii. precum şi regimul general privind autonomia locală se face prin lege organică. a teritoriului. şi în cadrul cărora pot fi constituite autorităţi ale administraţiei publice locale. cât şi pentru faptul că realizează activitatea executivă exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcţie fundamentală de activitate publică realizată. colegial şi deliberativ. de către întreg sistemul administraţiei de stat. precum şi din modul lor de organizare şi funcţionare. şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. De asemenea. 215/2001 reuneşte în mod unitar atât organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. dar aici. în cazul nostru. Din această definiţie rezultă trăsăturile consiliilor locale/judeţene: a. în condiţiile legii. exercitând o competenţă generală în baza autonomiei locale de care dispun. şi din specificul atribuţiilor conferite. această înfăptuire are loc la un nivel teritorial mai redus. hotărând. Legea nr. oraşelor şi judeţelor se face tot prin lege. prin referendum. în treburile publice vizând interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. legiuitorul nerecurgând la două reglementări distincte în materie. organizarea administraţiei locale. natura juridică administrativă a acestor autorităţi rezultă. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi reprezentative ale administraţiei publice locale cu caracter eligibil. delimitarea comunelor. Potrivit Constituţiei. De altfel. cu modificările ulterioare 164 . 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României. în principal.căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege. 84 Legea nr. ca şi orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora84. pe deplin. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi ale administraţiei publice conform definirii lor legale. cât şi regimul general al autonomiei locale.

autorităţi locale. îşi desfăşoară activitatea numai în limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese85. orăşeneşti şi judeţene. Referitor la competenţele şi atribuţiile consiliilor locale facem câteva precizări: 85 Apreciem că şi consiliul judeţean este tot un organ local deşi din Constituţie precum şi din lege nu rezultă expres 165 . ce exercită puterea publică locală. exercită atribuţii de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a colectivităţii umane potrivit principiului autonomiei locale. Serviciului Român de Informaţii. inclusă în administraţia publică locală. interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. Consiliile locale şi judeţene sunt. ale Băncii Naţionale a României. ele reprezintă o grupare distinctă în cadrul sistemului executiv. pe de o parte. diferită de organele centrale. În acest sens modul de constituire. pe de altă parte. sub propria responsabilitate. cel mult. În acest sens ele hotărăsc în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale. Consiliile locale şi judeţene sunt organe cu competenţă generală în unităţile în care funcţionează gestionând. Conform criteriului competenţei teritoriale. un criteriu suficient pentru a caracteriza o autoritate ca fiind de natură locală – ci doar. etc. funcţionare şi cel de exercitare a atribuţiilor indică definitoriu caracterul local sau nu al unei categorii de organe ale statului. Desigur. rezultă că simplul fapt al acţionării în limitele unei unităţi administrativ-teritoriale nu poate constitui. teritorială – deoarece între aceste limite mai acţionează şi organe în teritoriu ale unor autorităţi executive centrale. prin el însuşi. c. cum sunt cele ale diverselor ministere.b. în numele şi interesul colectivităţii teritoriale pe care o reprezintă. iar. respectiv autorităţi comunale. în mod evident. precum şi rezolvarea treburilor publice în condiţiile legii. care nu au caracter local. întrucât.

Această prevedere se doreşte a fi o ilustrare a principiului subsidiarităţii care. precum şi exercitarea lor trebuie să ţină seama de amplasarea şi de natura răspunderii ce le revine. ar fi putut fi formulat mai categoric în sensul obligativităţii intervenţiei autorităţilor centrale în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă decât dacă şi în măsura în care obiectivele unei activităţi locale nu pot fi realizate de autorităţile locale datorită dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma să le producă. structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. • încredinţarea de competenţe şi atribuţii pentru alte autorităţi decât cele locale.• competenţele şi atribuţiile consiliilor se stabilesc numai prin lege. • autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta. precum şi de cerinţele de eficienţă şi eficacitate. potrivit legii. fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilităţi. înainte de adoptarea oricărei decizii. • încredinţarea de competenţe şi de atribuţii stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitare autorităţilor locale care se găsesc cel mai aproape de cetăţean. desigur. ele fiind depline şi exclusive. • autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul deconcentrării sau descentralizării unor servicii publice proprii ori al creării de noi servicii publice. depăşind capacităţile sau posibilităţile locale. 166 . cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. în toate problemele care le privesc în mod direct.

Consiliile locale şi judeţene sunt organe alese. limbă. fundaţiilor sau asociaţiilor de tot felul cu sediul sau filiale în unitatea teritorială. Consiliile sunt organe deliberative. vârstă. în mod direct pe baza reprezentării proporţionale în cadrul scrutinului de listă. 167 . şi indiferent de proporţia acestora. conform Constituţiei revizuite. Şi aici se impun câteva precizări: • nu pot fi ignorate nici interesele persoanelor juridice. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. funcţionând în prezenţa majorităţii celor care le compun.d. indiferent de naţionalitate. f. religie. aflaţi pe acel teritoriu. expressie a puterii locale pe care o exercită în numele şi în interesul societăţii de pe un anumit teritoriu. hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege şi prin acte juridice obligatorii în raza lor de acţiune teritorială. • colectivitatea locală nu se reduce numai la cetăţenii unităţii administrative. etnie. Rezultă din cele prezentate că respectivele consilii sunt autorităţi reprezentative ale colectivităţilor locale. fiind alcătuite din mai multe persoane alese. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale. cât şi cele aflate temporar (cu reşedinţă) în unitatea respectivă. ea cuprinzând şi străinii (cu sau fără altă cetăţenie). e. Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială. etc. în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. organizaţiilor. • sunt vizate atât persoanele cu domiciliul (permanent). De altfel. g. • colectivitatea include toţi cetăţenii.

În privinţa principiilor care guvernează administraţia locală în mod specific, alăturat principiilor generale, se impun unele precizări. a) Principiul autonomiei locale trebuie analizat sub mai multe aspecte, pornind de la natura sa administrativă, iar nu teritorială, care se manifestă prin modul de constituire, organizare, funcţionare, activitate, decizie, gestionare şi finanţare a autorităţilor locale, precum şi de la enunţul său legal. Legea defineşte autonomia locală ca reprezentând dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă treburile publice, în condiţiile legii. Referitor la autonomia locală trebuie să precizăm: • autonomia vizează modul de constituire a consiliilor locale şi judeţene întrucât ele sunt alcătuite din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către electoratul local, expresie a democraţiei din administraţia locală. • consiliile şi consilierii se organizează, potrivit legii, pe comisii de profil menite a iniţia şi pregăti eficient actul decizional al plenului lor. • funcţionarea consiliilor reflectă caracterul lor colegial, prin compunere, deliberativ, prin atribuţia de adoptare a deciziilor, şi democratic, prin votul majoritar necesar. • consiliile au dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi gestiona treburile publice în numele şi interesul colectivităţii pe care o reprezintă. - legiuitorul a consacrat în mod ferm principiul deplinătăţii şi exclusivităţii competenţei materiale a autorităţilor locale pentru treburile publice de interes local cu excepţia cazurilor
168

-

-

-

-

prevăzute de lege. Corelat acestora trebuia formulat principiul subsidiarităţii intervenţiei autorităţilor centrale ca acţiune în baza complementarităţii de atribuţii sau de competenţă pentru domenii paralele sau care nu ţin numai de competenţa exclusivă a autorităţilor locale (cum este, de exemplu, materia impozitelor şi taxelor, a învăţământului, sănătăţii, culturii şi cultelor, etc.). dreptul administraţiei locale de a avea iniţiativă, în limitele legii, în toate domeniile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi. în activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit prin organizarea referendumului local (potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 13 – 14). Consultarea prin referendum este facultativă pentru organele locale, dar rezultatul acestuia se impune autorităţilor care l-au declanşat. prin consultarea locuitorilor pe calea referendumului sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii, nu se aduce atingere nici caracterului reprezentativ, nici celui deliberativ al consiliilor, ci se dă expresie îmbinării democraţiei clasice, indirecte, reprezentative cu o formă nouă, cea participativă, pe plan local, directă. în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o
169

parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte , respectiv, între toţi aceştia, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţi nu există raporturi de subordonare. operează pe plan local principiul autonomiei gestionare sau patrimoniale, întrucât localităţile şi judeţele au dreptul la resurse proprii, pe care consiliile le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. potrivit autonomiei financiare, autorităţile locale administrează, sau după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale localităţii sau judeţelor. autorităţile locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli ale localităţilor şi judeţelor. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de lege. consiliile locale şi judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele colectivităţii locale reprezentate, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii. autorităţile locale au dreptul, în limitele competenţelor lor şi în condiţiile legii: - să se asocieze cu alte autorităţi locale din ţară sau străinătate; - să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pentru promovarea intereselor lor comune;

170

- să încheie acorduri între ele şi să participe, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională; - să încheie acorduri (cele limitrofe zonelor de frontieră), de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine României. b) Principiul cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ trebuie să caracterizeze raporturile dintre autorităţile locale comunale şi orăşeneşti cu cele judeţene, alături, desigur, de principiile autonomiei, legalităţii şi responsabilităţii. c) Principiul utilizării limbii materne în raporturile cu administraţia locală şi serviciile publice deconcentrate din unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, respectiv o pondere semnificativă conform Constituţiei revizuite. Art. 17 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificat prin Legea nr.286/2006 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora precum şi serviciile publice dconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile constituţiei, a legilor, ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Considerăm că este o prevedere greşită, în special de redactare, deoarece limba maternă ar trebui folosită pentru minoritatea care depăşeşte 20% din numărul locuitorilor ori din această redactare se înţelege că limba maternă trebuie folosită pentru toate minorităţile naţionale. Corect ar fi fost „în unitatea administrativă în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile au obligaţia să
171

asigure folosirea în relaţiile cu aceştia a limbii materne a respectivei naţionalităţi”. Referitor la utilizarea limbii materne a minorităţilor în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice se impun câteva precizări: • limba oficială - în care se desfăşoară activitatea executivă locală şi raporturile administraţiei locale cu terţii - este limba română, putându-se folosi şi limba minorităţilor naţionale în raporturile cu cetăţenii respectivi, atât în scris cât şi oral. • utilizarea limbii materne de către minorităţi în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale legilor în materie şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. • redactarea înscrisurilor oficiale se face tot în limba română, iar, la cerere, şi în limba respectivei minorităţi căreia îi aparţine solicitantul. • obligativitatea autorităţilor locale de a aduce la cunoştinţă publică reglementările proprii şi în limba naţionalităţii conlocuitoare respective, inclusiv anunţarea ordinii de zi a şedinţelor de consiliu, precum şi desfăşurarea şedinţelor de consiliu în limba naţionalităţii respective. d) Principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes naţional aparţinând autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate aflate sub conducerea prefectului. Serviciile publice de interes local sau judeţean se află în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, reţeaua acestora urmând să se amplifice şi să se diversifice, inclusiv prin trecerea unora din subordine exclusiv centrală în subordine exclusivă sau paralelă de natură locală (finanţe, cultură, învăţământ).

172

e) Principiul descentralizării formulat de Constituţia revizuită (art. 120/1) deşi nu se mai referă la serviciile publice din teritoriu aparţinând administraţiei centrale, apreciem că vizează instituţiile publice care, deşi au păstrat subordonare centrală ierarhică, au trecut în paralel şi în subordine locală (cazul celor de învăţământ general obligatoriu, sanitar, cultural, etc.). f) Principiul controlului administrativ şi controlului financiar asupra activităţii consiliilor locale şi judeţene, este expresia caracterului unitar al statului, şi rezultă din obligativitatea îndeplinirii prevederilor din reglementările autorităţilor centrale (legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, instrucţiuni şi regulamente ministeriale, etc.). Fără a intra în detalii, menţionăm că asupra autorităţilor administraţiei publice locale controlul de legalitate este exercitat, în principal, de către prefect, ca reprezentant în teritoriu al guvernului, iar controlul financiar asupra modului de utilizarea banului public de către organele Curţii de Conturi, în principal. Aplicarea principiilor anterior enunţate nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. Categoriile de organe locale cu competenţă generală ale administraţiei publice locale sunt consiliile locale comunale şi orăşeneşti ce constituie prima treaptă, de bază, a organizării de stat a României. Consiliile judeţene reprezintă cel de-al doilea nivel teritorial al aceleiaşi organizări. Întrucât principalele oraşe sunt constituite ca municipii, respectivele consilii se organizează, iar primăriile funcţionează şi la nivelul acestora, inclusiv la nivelul Municipiului Bucureşti. Potrivit legii fundamentale, consiliile locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar potrivit legii organice autorităţile
173

administraţiei publice locale din Capitală sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general, precum şi consiliile locale ale sectoarelor, inclusiv primarii de sector.

2. Formarea consiliilor locale şi judeţene
În conformitate cu Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, consiliile locale (comunale, orăşeneşti şi municipale), precum şi consiliile judeţene se aleg prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerea directă se face pe circumscripţii electorale identice cu unităţile administrativ-teritoriale pe baza votului exprimat, în cazul consilierilor, prin scrutin de listă, şi a primarilor, prin scrutin uninominal, fiecare cetăţean având dreptul la câte un singur vot pentru alegerea consiliului local, a celui judeţean şi a primarului. Aleşii locali sunt primarul şi viceprimarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliului judeţean a căror regim juridic unitar este stabilit prin Statutul alesului local124. Dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul sau în care şi-a stabilit reşedinţa. Alegerile pentru consilii şi primari sunt valabile indiferent de numărul participanţilor la vot din totalul celor înscrişi în listele electorale din circumscripţia respectivă.

3. Constituirea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi. Validarea alegerii consiliilor se face de către judecătoria în raza căreia se
124

Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr.912 din 07.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare. 174

află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Cererea de validare a consiliilor locale se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Cererea introdusă se judecă în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Această cerere se judecă de urgenţă şi cu precădere în termen de 10 zile de la data depunerii. Hotărârea este executorie. Hotărârea judecătoriei este supusă căilor de atac prevăzute în cazul procedurii contencioase. Instanţa trebuie să se pronunţe în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz. Invalidarea mandatelor se poate pronunţa în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consiliului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform Legii privind alegerile locale (de către Biroul Electoral Central). Validarea mandatelor consilierilor declaraţi supleanţi (în caz de numire) este supusă aceleiaşi proceduri prevăzută pentru validarea consilierilor. Pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri. Constituirea consiliului nou ales se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor, iar convocarea în prima şedinţă de constituire se face de către prefect în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare. La aceeaşi şedinţă pot participa prefectul sau reprezentantul său legal, precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar, în cazul consiliului local, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată. Apreciem ca o scăpare a legii neimplicarea primarului în funcţie la această şedinţă şi nu a noului ales, care nu are nici

175

o calitate dacă nu este validat, mai ales că, de regulă, primarii se aleg în turul doi de scrutin. Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor aleşi şi validaţi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la cea de a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii. În situaţia în care consiliul nu se poate reuni nici la a treia convocare, datorită absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, instanţa va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat de la oricare din cele trei convocări consecutive. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei, pe baza procesului verbal al şedinţei întocmit de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. În cazul în care locurile declarate vacante potrivit procedurii menţionate mai sus nu pot fi ocupate cu supleanţi înscrişi pe listele de candidaţi se vor organiza alegeri parţiale pentru completare în termen de 90 de zile. Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor evenimente de forţă majoră care a făcut imposibilă prezenţa acestora. Apreciem că pe durata judecării procesului nu se vor putea desfăşura noile alegeri parţiale pentru a putea evita situaţia reintegrării în funcţie a consilierilor contestatori, concomitent cu existenţa altui sau a altor consilieri nou aleşi în locul celor infirmaţi administrativ, deoarece, în acest caz, am fi în prezenţa unui consiliu supranumeric, ilegal.
176

Lucrările primei şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale care întocmeşte şi procesul-verbal al şedinţei. Consilierii a căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei, oraşului, judeţului… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Deşi legea nu o spune, apreciem că în funcţie de religie, fiecare îşi poate invoca propria divinitate. Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Consilierii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi demisionaţi de drept, deşi legea ar fi trebuit să îi considere demişi de drept, (demisia fiind rezultatul propriei voinţe exclusive a celui în cauză). În situaţia în care consilierul (declarat) ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, alianţei politice sau electorale respective, dacă până la validare acestea confirmă în scris apartenenţa celui în cauză la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, iar numărul de consilieri se reduce sub jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, se vor organiza alegeri parţiale de completare, în termen de 90 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale. După validare, în şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii locali depun jurământul. Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se

177

constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. Consilierii, în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, exercită o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi care dispun de o protecţie juridică deosebită. După acest moment consiliul va alege, dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii celor în funcţie, un preşedinte de şedinţă care va conduce dezbaterile pe o perioadă de cel mult trei luni, semnând hotărârile adoptate. Acest preşedinte poate fi schimbat din funcţie la iniţiativa a acel puţin unei treimi din numărul consilierilor şi cu votul majorităţii celor în funcţie. În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Şi în cazul acestor autorităţi se aplică, în ipoteza constituirii lor, aceleaşi reguli ca şi la consiliile locale . În cazul consiliului judeţean acesta alege, pentru toată durata mandatului său, din rândul consilierilor, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.

4. Compunerea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi prin votul universal, egal, secret, direct şi liber exprimat, în baza scrutinului de listă pentru un mandat de patru ani. Consiliul fiind organ ales, membrii săi nu pot fi numiţi sau investiţi de drept. În exercitarea mandatului lor consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. Fiecare consilier este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public de către secretar.

178

Pentru participarea la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate consilierul primeşte o indemnizaţie stabilită conform legii. Numărul acestora este stabilit prin ordinul prefectului în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile – după cum alegerile au loc în primul sau în al doilea semestru al anului – în care sens: - în cazul consiliilor locale numărul consilierilor este cuprins între 9 – 27; - în cazul consiliilor judeţene între 31 – 37; - Consiliul General al Municipiului Bucureşti are 31 de consilieri. Acest număr este impar şi constant pe toată durata mandatului autorităţii respective, iar prin creşterea sau diminuarea populaţiei el nu suferă modificări, iar în cazul reducerii numerice a membrilor pe parcursul mandatului, va trebui rezolvată completarea lui (măcar până la 2/3 din total), fie cu ajutorul supleanţilor de pe listele de candidaţi, fie prin organizarea de noi alegeri parţiale. Evident în cazul dizolvării consiliului şi a organizării de noi alegeri anticipate numărul de locuri se va reactualiza conform datelor statistice privind populaţia unităţii administrativ-teritoriale respective. Consilierii trebuie să aibă cetăţenia română şi vârsta de cel puţin 23 de ani, împliniţi în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul în respectiva unitate administrativ-teritorială, precum şi inexistenţa interdicţiei de asociere în partide politice125. Calitatea de consilier este incompatibilă, conform legii organice, şi a Legii nr. 161/2003 (art. 88/1) cu: - funcţia de prefect şi de subprefect;
125

Legea nr.67/2004 privind alegerile locale, art. 4, alin. 1). 179

- calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă al consiliului local respectiv al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; - funcţia de manager, preşedinte, vicepreşedinte, director general, director asociat, administrator, cenzor sau membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale de interes local înfiinţate de consiliile locale sau judeţene sau subordonate lor, ori la cele de interes naţional care au sediul ori filialele lor din unitatea administrativteritorială respectivă; - calitatea de primar şi de viceprimar; - calitatea de deputat, senator, ministru, secretar şi subsecretar de stat şi cele asimilate acestora; - funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean; - calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local sau judeţean sau la care soţul sau rudele de gradul I au această calitate. Consilierii care au funcţia de de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administra-tor, cenzor, membru în consiliul de administraţie sau alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu
180

autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau judeţene respective. Aceeaşi interdicţie vizează soţul sau rudele de gradul I ale consilierului care deţin funcţiile sau calităţile respective. Evident, în toate aceste situaţii persoanele în cauză pot participa la alegeri şi pot fi alese în funcţia de consilier, însă starea de incompatibilitate intervine în mod efectiv numai după validarea mandatului celui în cauză. Acesta va trebui să opteze în termen de maxim 10 zile după acest moment asupra calităţii pe care vrea să o menţină, după care, în lipsa opţiunii exprese pentru calitatea de consilier, în proxima şedinţă de consiliu, preşedintele de şedinţă va supune validării mandatul supleantului de pe lista partidului, alianţei politice sau electorale respective. Alte incompatibilităţi se pot stabili numai prin lege. Aşa, de exemplu, chiar Legea administraţiei publice locale stabileşte interdicţia de asociere politică pentru secretarul localităţii ori Legea nr. 161/2003 stabileşte, în mod generic, incompatibilitatea dintre calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie publică sau de demnitate publică. Incompatibilitatea este o situaţie ce operează de drept, în virtutea legii, ea nu se decide, ci doar se constată de către consiliu, motiv pentru care mandatul celui în cauză nu trebuie invalidat. Totuşi, dacă cel în cauză, înlăturat din consiliu, prin validarea unui supleant, se va considera vătămat în dreptul său de ales, apreciem că se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru apărarea acestui drept pretins încălcat sau vătămat. Legea nr. 161/2003 în art. 70 a reglementat conflictul de interese ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate
181

publică sau o funcţie publică are un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale legale. O asemenea persoană nu va putea emite sau încheia un act juridic sau participa la aceste operaţiuni sub sancţiunea, după caz, a persoanei sale şi a nevalabilităţii (nulităţii) actului în cauză. Conflictele de interese ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sau consilierilor locali sau judeţeni sunt reglementate de art. 47 din Legea nr. 215/2001 care interzice acestora să ia parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor în care au interes patrimonial direct sau prin soţ, soţie, afini şi rude până la gradul IV inclusiv . Calitatea de consilier se dobândeşte din momentul depunerii jurământului, menţinându-se pe toată durata consiliului ales, respectiv 4 ani, până la constituirea noului consiliu. Evident, orice scurtare sau prelungire a mandatului consiliului, din care face parte cel în cauză, determină hotărâtor şi durata mandatului acestuia. Tot astfel, consilierul provenit din lista supleanţilor ori cel ales în urma alegerilor anticipate ori parţiale de completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani, deoarece încheie mandatul în derulare al organului din care face parte sau care este în funcţie. Calitatea de consilier încetează, de drept, în următoarele situaţii: - demisie; - incompatibilitate; - schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; - imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă maximă de şase luni consecutive, cu excepţia cazului de suspendare în urma arestării preventive a consilierului (art. 59 alin. 1, desigur, sub rezerva soluţiei de constatare a

182

nevinovăţiei penale şi a încetării procesului penal din această cauză urmată de repunerea în funcţie); - constatarea, după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii alegerilor locale; - condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; - punere sub interdicţie pe cale judecătorească prin hotărâre definitivă şi irevocabilă; - pierderea drepturilor electorale stabilită prin hotărâre judecătorească penală definitivă; - lipsa nemotivată de la trei şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; - deces. La aceste situaţii desigur s-ar mai putea adăuga, pierderea cetăţeniei române, stabilirea domiciliului în străinătate, declararea judecătorească a morţii, etc. Toate aceste cazuri reprezintă, indiferent de sursa lor generatoare (actul sau faptul juridic), modalităţi de pierdere de drept a calităţii de consilier instituite de lege, constatate, iar nu decise, prin hotărârea consiliului – care, în asemenea cazuri, are un efect pur declarativ faţă de împrejurările produse, fiind adoptată la iniţiativa primarului sau a unui consilier (art. 60 alin. 2), iar în cazul consiliului judeţean, la propunerea preşedintelui acestuia (art. 103 alin. 2). În cazurile schimbării domiciliului, a imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase luni consecutive şi a lipsei nemotivate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, hotărârea acestuia se poate ataca în contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără obligaţia reclamantului de a efectua procedura administrativă prealabilă judecăţii, hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă.

183

Ordinul de suspendare se comunică. este condamnat prin hotărâre penală definitivă. pe întreaga durată până la soluţionarea definitivă a cauzei. fiind demis din funcţie. de îndată. 5. ceea ce reprezintă o încetare temporară a exerciţiului mandatului său. de îndată.Consilierul poate fi suspendat din funcţie. Dacă consilierul suspendat a fost găsit nevinovat – fiind scos de sub urmărire penală de către parchet ori achitat de instanţa de judecată – el îşi va relua mandatul (dacă este posibil). Dacă. deşi legea nu o spune. convocată şi organizată de primar. consilierului şi. apreciem că acesta îl poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ. Suspendarea este de drept numai în cazul măsurii arestării sale preventive despre care se comunică. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleşi în consiliile locale vor fi reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc ales pe perioada mandatului consiliului de către adunarea sătească. când va avea de suportat o pedeapsă privativă de libertate carel împiedică în exercitarea funcţiei. El participă la şedinţele consiliului cu drept de vot consultativ. Prefectul va emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului de consilier. prefectului de către instanţa de judecată care a dispus-o. dimpotrivă. Organizarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile locale şi judeţene sunt alcătuite din consilieri şi nu au o structură organizatorică propriu-zisă şi nici organe de conducere (cu excepţia consiliilor judeţene care au preşedinte 184 . având dreptul la despăgubiri. mandatul său încetează (definitiv) înainte de termen. constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii.

în funcţie de gradul de dezvoltare al localităţii şi judeţului. precum şi de tradiţii. de exemplu. juridic şi administrativ. avizări. Activitatea acestor comisii nu este decizională. etc. conform competenţei care le revine. urbanism. Comisiile de specialitate îşi aleg un preşedinte şi un secretar prin votul membrilor lor. pe principalele domenii de activitate. Comisiile analizează şi avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte. cum ar fi studii. cazul ministerelor. Asemenea comisii se pot organiza pe probleme economico-sociale. în sensul că 185 . buget şi finanţe. neproducând efecte juridice. Legea a prevăzut că. aceasta deoarece nu sunt alcătuite din funcţionari cu activitate permanentă. iniţiază proiecte de hotărâri în domeniu. transporturi şi lucrări publice. ordine publică şi drepturi cetăţeneşti etc. de specificul local (industrial. sănătate publică şi protecţie socială. controale. a serviciilor deconcentrate ale acestora din teritoriu etc. fiind numai deservite de un aparat propriu. format din astfel de lucrători. ci numai consultativă. îndeplinesc şi alte atribuţii sau însărcinări date de consiliu sau din proprie iniţiativă.. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. pe care le prezintă consiliului spre dezbatere. agricol). aşa cum au majoritatea autorităţilor administraţiei publice (cum este.). de gradul de urbanizare al acestora.şi vicepreşedinţi). după constituirea consiliului. pot întreprinde activităţi de verificare în sectorul lor de competenţă. Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii în funcţie. Comisiile întocmesc rapoarte pe probleme de specialitate. acesta îşi organizează comisii de specialitate. care reflectă compunerea politică a plenului. etc.

funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. pe durata mandatului său. intereselor generale ale statului sau judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile. Organizarea. pe toată durata exercitării mandatului. În cazul suspendării sau absenţei preşedintelui atribuţiile sale vor fi exercitate de un vicepreşedinte – desemnat prin dispoziţia preşedintelui – în numele preşedintelui. în aceleaşi condiţii. Însă. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor se face prin votul secret a majorităţii consilierilor în funcţie. Cazurile de incompatibilitate. această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului. iar uneori trebuie. Consiliul poate organiza nu numai comisii permanente. Membrii comisiei acţionează numai în limitele stabilite prin hotărâre. din proprie iniţiativă sau la solicitarea primarului. durata.plenul le poate. obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii se stabilesc prin hotărârea consiliului. poate înfiinţa comisii temporare. 186 . în exercitarea sarcinilor lor. să le solicite opinia potrivit domeniului lor de activitate. Componenţa acestora. durata mandatului acestora fiind egală cu cea a mandatului consiliului judeţean. ci. numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit. suspendarea şi încetarea mandatului preşedintelui sunt similare cu cele ale primarului. ca organ deliberativ. ce are libertatea de a o însuşi sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi. prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. la propunerea a o treime din numărul lor. de analiză şi verificare pe o perioadă determinată. Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie.

urmând a fi reluat ulterior încetării mandatului. 6. el poate fi sancţionat în 187 . Pe toată durata exercitării mandatului contractul de muncă al preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean la instituţiile publice. Consiliile îşi exercită mandatul de la data constituirii lor până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. în caz de război sau catastrofă. companiile şi societăţile naţionale ori societăţile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă de drept. iar cazurile de absenţe motivate se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare a consiliului. Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie. Preşedintele şi vicepreşedinţii primesc pe toată durata mandatului lor o indemnizaţie stabilită conform legii. prefectul ia act prin ordin şi înştiinţează consiliul judeţean pentru alegerea unu nou preşedinte. Consiliile funcţionează numai în plenul şedinţei la care participă membrii care le compun. prin lege organică. În situaţia în care un consilier absentează. care se poate prelungi. a mandatului preşedintelui. care se acordă de drept. de două ori consecutiv. dacă a solicitat reintegrarea. regiile autonome. urmând a se relua. Funcţionarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile se aleg pentru un mandat de patru ani. Conform Statutului funcţionarilor publici dacă cei în cauză au calitatea de funcţionar public raportul lor de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică unde funcţionează se întrerupe. înainte de termen. fiind legal întrunite dacă este prezentă majoritatea consilierilor aflaţi în funcţie. fără motive temeinice. În cazul încetării. la cererea celui în cauză.Preşedintele şi vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier.

Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar. iar modificarea 188 . în cazul celor locale. epidemiilor sau epizootiilor. inclusiv în materie contravenţională şi sancţionatoare vizând subiectele de drept din zona calamitată sau supusă tulburărilor sociale. de regulă. sau a preşedintelui. respectiv a vicepreşedintelui când titularul funcţiei este absent sau suspendat din postul său. în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. prefectul poate solicita preşedintelui consiliului judeţean întrunirea acestui organ. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. în cazul celor judeţene. în şedinţă ordinară. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor convocarea consiliului local se poate face de îndată. În asemenea şedinţe pot fi adoptate acte normative excepţionale. De asemenea.condiţiile respectivului regulament. de regulă prin diminuarea sau suprimarea indemnizaţiei de şedinţă. lunar. ori cel mult trei zile înaintea şedinţelor extraordinare ale consiliului local. cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare. sau cel puţin la trei zile. inclusiv pentru absenţe nemotivate de la lucrările comisiei de specialitate din care face parte. cu caracter temporar. respectiv judeţean. la convocarea primarului. Consiliul local se întruneşte. la cererea primarului. catastrofelor. pentru orice categorie de consilii. Ordinea de zi a şedinţelor consiliului se aprobă de acesta la propunerea celui care le-a convocat. iar cel judeţean o dată la două luni. Convocarea consiliului se face în scris de către secretarul localităţii sau cel general al judeţului. ori a cel puţin o treime din numărul membrilor săi. incendiilor. la convocarea preşedintelui său ori a viceprimarului.

cu majoritatea voturilor. iar al celui judeţean de către preşedintele acestuia. Invitaţia la şedinţă va preciza data. în condiţiile legii. cu excepţia cazurilor în care consilierii decid. ca acestea să fie nepublice (cu uşile închise). Ordinea de zi se aduce şi la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. participarea la programe de dezvoltare judeţeană. organizarea şi dezvoltarea urbanis-tică a localităţii şi amenajarea teritoriului. prin referendum. administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. regională. ori de un consilier (dacă nici un vicepreşedinte nu poate conduce lucrările). În legătură cu aceste probleme. dacă preşedintele a fost suspendat din funcţie. zonală sau de cooperare transfrontalieră. Şedinţele consiliului sunt publice. precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice.ei se poate face numai pentru probleme urgente şi cu votul majorităţii celor prezenţi. În localităţile sau judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se va aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a acestora. Problemele privind bugetul. iar în lipsa sa de un vicepreşedinte desemnat de el. În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul . persoane juridice române sau străine. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă ales pe o perioadă de trei luni. 189 . primarul sau preşedintele consiliului judeţean pot propune consultarea cetăţenilor. se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi. ora. în cazul absenţei sale motivate. locul desfăşurării şi ordinea de zi. organizaţii neguvernamentale. ori ales de consiliu.verbal al şedinţei.

procesul-verbal al şedinţei anterioare. fără drept de vot. preşedintele sau cel care conduce şedinţa consiliului local. precum şi persoane interesate invitate de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. în timp util.). Problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu de specialitate al primarului care se elaborează în termen de 30 de zile de la solicitarea iniţiatorului. sau reprezentantul acestuia. respectiv judeţean. pe care ulterior îl supune spre aprobare consiliului. apreciem noi. primarul. La şedinţele consiliului local participă în mod obligatoriu şi delegatul sătesc. a oricărei alte operaţiuni inexact consemnate (de exemplu. Înaintea fiecărei şedinţe secretarul pune la dispoziţia consilierilor. cu drept de vot consultativ. modul de votare. iar în cazul tuturor consiliilor. Consilierii au dreptul să conteste conţinutul înscrisului cerând menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa precedentă sau. secret. şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ai altor organe centrale din unitatea administrativ-teritorială. secretarii şi subsecretarii de stat. în tăcerea legiuitorului. ori de câte ori se discută problemele vizând aceste localităţi. nesecret. împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă prin semnătură responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. în probleme ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii. schimbări în ordinea de zi.Consilierul local. poate asista şi lua cuvântul preşedintele consiliului judeţean. prefectul sau reprezentantul său. La lucrările consiliului local participă. cu excepţia şedinţelor extraordinare sau a celor convocate în caz de forţă majoră ori de maximă urgenţă. etc. 190 . pentru satele care nu au consilier ales. deputaţii şi senatorii. miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului. însoţit de avizul comisiei de specialitate.

O primă ipoteză. în baza unei legi organice. după ce. de scurtare a mandatului. În cazul consiliilor ai căror membri aparţin unei minorităţii naţionale şi reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor. Procesul-verbal şi documentele dezbătute se depun întrun dosar special al şedinţei respective. în cazul consiliului local. Dezbaterile din şedinţe. Deşi consiliile funcţionează pe durata unui mandat de patru ani. Această situaţie se comunică instanţei de judecată de către primar. care va fi numerotat.Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română ca limbă oficială. Documentele şedinţelor se întocmesc în limba română. în prealabil. În primul caz. inclusiv rezultatul votului. cea a dizolvării de drept sau prin referendum operează în cazul în care consiliul nu se întruneşte. se poate utiliza şi limba maternă a acestora. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel ce conduce lucrările şi de secretarul localităţii sau secretarul general al judeţului. sau orice persoană interesată. care va reglementa şi situaţia tuturor autorităţilor publice centrale reprezentative şi eligibile (Parlament. asigurându-se traducerea în limba română. prelungirea operează pe timp de război sau de catastrofă. În cel de-al doilea caz. a fost aprobat procesul-verbal al şedinţei. legea organică reglementează situaţiile ce pot conduce la prelungirea sau scurtarea acestuia. timp de două luni consecutive ori nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. avem în vedere dizolvarea consiliului de drept sau prin act juridic. sigilat de cel care a condus şedinţa şi de secretar. precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se poate completa cu supleanţi. Preşedinte şi Guvern) ale căror mandate se prelungesc potrivit Constituţiei. semnat. 191 . viceprimar sau secretar.

fără a mai fi necesară realizarea. în toate problemele de interes local. de către reclamant. de la validarea rezultatului referendumului. acţiunea judiciară suspendând de drept măsura de dizolvare. ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel 192 . Consiliile locale şi judeţene alese anticipat. încheie mandatele celor anterioare pe data constituirii legale ale celor nou alese în cadrul alegerilor locale cu caracter general. în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau. Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. Dizolvarea se face de guvern prin hotărâre la propunerea prefectului bazată pe hotărârile judecătoreşti în cauză. Atribuţiile consiliilor locale şi judeţene În realizarea atribuţiilor sale consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte. În situaţia dizolvării consiliului judeţean ori pe perioada neconstituirii legale problemele curente ale judeţului vor fi rezolvate de către secretarul acestuia împuternicit special de Guvern prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. ca urmare a dizolvării celor precedente. consiliul judeţean. cu excepţia celor aflate prin lege în competenţa altor autorităţi publice locale sau centrale. 7. a procedurii administrative prealabile judecăţii.Prefectul prin ordin ia act de situaţia de dizolvare propunând Guvernului organizarea de noi alegeri. La rândul său. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă. în condiţiile legii. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. Stabilirea datei pentru organizarea noilor alegeri se face de către Guvern. după caz. la propunerea prefectului.

de principiu. Totuşi textele legale introductive.215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. partea specială. pag. Drept administrativ. concomitent. respectiv consiliile locale sunt autorităţi autonome ale administraţiei publice locale. indiferent de nivelul la care funcţionează. în funcţie de actul normativ care le conţine. în atribuţii principale. După importanţa lor. incluzând ansamblul problemelor vieţii publice locale. 16. cuprinse în propria lege organică (nr. 2). Sarcinile consiliilor locale/judeţene se pot clasifica după mai multe criterii: 1. De regulă. distingem atribuţii comune tuturor acestor autorităţi.) 2. şi generale prin întinderea sau aria lor de cuprindere.judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. art. 2) şi art. II. vol. etc. încredinţează expres autonomia şi consiliilor judeţene126. 4. 3. caracteristice uneia sau mai multor categorii de organe de acelaşi gen.215/2001). 126 Legea administraţiei publice locale nr. cuprinse în diverse reglementări. 1994. ce dezvoltă sau completează competenţa aceloraşi organe în cele mai diferite domenii (exemplu: în materie funciară. publicată în Monitorul Oficial nr. lipsite de atributul autonomiei locale88. şi atribuţii specifice. atribuţiile principale sunt. Bucureşti. în vreme ce consiliile judeţene sunt autorităţi de coordonare a consiliilor locale. şi atribuţii exterioare. După locul în care exercitarea acestora produce efecte în atribuţii interne. alin. sau chiar în afara ţării (expresie a cooperării dintre consilii sau a celei transfrontaliere). 204 di 23 aprilie 2001. Editura Metropol. După sfera de generalitate în care se includ. 3. De aici şi aparenta distincţie netă privitoare la specificul fiecărei categorii de autorităţii (locale şi judeţene). cu consecinţe în afara acesteia. 193 . şi atribuţii secundare. alin. cu consecinţe în interiorul unităţii administrativ-teritoriale. 88 A se vedea Alexandru Basarab-Şinc. locativă.

după caz. pentru realizarea acestora. pe baze contractuale. b) Aprobă bugetul local. precum şi taxe speciale. c) Administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului. protecţia mediului înconjurător. pe de altă parte. • Atribuţii economico-financiare a) Avizează sau aprobă. şi cele judeţene. adoptă strategii. studii. de amenajare a teritoriului. autorităţi centrale. prefecţi. dispune. respectiv a judeţului. precum şi atribuţii politico-administrative. pe de o parte. După natura conţinutului lor distingem atribuţii economico-financiare. în condiţiile legii.4. iar în temeiul lor se elaborează prognoze şi programe dezbătute şi aprobate de consiliu. hotărând repartizarea pe comune. prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a localităţii. În cazul consiliului judeţean strategiile. cât şi faţă de primari. social-culturale şi educative. Aceste studii sunt întreprinse de comisiile de specialitate ale consiliului sau de instituţii. stabileşte impozite şi taxe locale sau judeţene. în condiţiile legii. Exercitarea atribuţiilor de către consiliile locale. aprobă şi urmăreşte în cooperare cu autorităţile locale interesate măsurile necesare. devenind hotărâri ale acestuia. contractarea de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare. după caz judeţean. Domeniul public de interes 194 . se face în condiţiile lipsei oricărei subordonări între ele. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor consiliilor locale. inclusiv guvern. oraşe şi municipii a sumelor din cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse în condiţiile legii. edilitargospodăreşti. prognozele şi programele sale includ şi propunerile localităţilor alăturate obiectivelor distincte ale judeţului. primarul şi preşedintele consiliului judeţean fiind ordonatori principali de credite bugetare. de care dispun. aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar. inclusiv financiare.

concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică şi privată a comunei. e) Înfiinţează instituţii publice şi servicii publice de interes. Administrarea sau gospodărirea acestui patrimoniu revine consiliului. membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome de sub autoritatea lor (ultima atribuţie omisă de legiuitor în cazul judeţelor). singura care are personalitate juridică. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. precum şi a serviciilor publice de interes local sau judeţean. g) Înfiinţează şi reorganizează regii autonome de interes local sau judeţean. toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat. inclusiv sancţionând. hotărând asupra privatizării lor. ca organ executiv. inclusiv vânzarea bunurilor proprietate privată. după caz. în numele unităţii administrativteritoriale. comentată şi adnotată. f) Participarea cu capital sau bunuri în numele şi interesul colectivităţilor locale reprezentate. precum şi societăţi comerciale de interes local. numind şi eliberând din funcţie. Manda. 44. urmărind şi controlând activitatea acestora. numesc şi eliberează din funcţie. oraşului şi judeţului. în condiţiile legii. Al. M. exercită. pe conducătorii acestora. Bucureşti. după caz. 195 . în condiţiile legii. Basarab-Şinc. Legea administraţiei publice locale. conform legii. consiliile exercitând faţă de ele toate drepturile inerente decurgând din faptul că li s-a transmis spre folosinţă o parte a patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale în scopul realizării unor activităţi sau servicii publice utile colectivităţii locale. respectiv preşedintelui consiliului judeţean89.local şi judeţean. în timp ce exercitarea concretă a drepturilor şi realizarea obligaţiilor revin primarului. Editura AMIVA. Dima. precum şi domeniul privat constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. pag. 1993. 89 P. C. d) Hotărăşte darea în administrare. local sau judeţean. Preda. în condiţiile legii.

studii. asigurând condiţiile necesare realizării acestora. dar şi celui judeţean. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţie de interes local sau judeţean. acordând sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate consiliilor locale pentru construirea. i) Înfiinţează şi organizează. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. conform competenţei. atribuţie care revine nu numai consiliului local.h) Asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă. urmărind modul de realizare ale acestora în cooperare cu organele locale implicate. analizează 196 . după caz. întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti. servicii publice specializate. de amenajare a teritoriului şi protecţia mediului înconjurător a) Avizează sau aprobă. târguri. stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare realizării acestora. b) Consiliile locale analizează şi aprobă în condiţiile legii. d) Acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător. în condiţiile legii. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale ale localităţii. c) Stabilesc măsuri sau aprobă construirea. j) Aprobă. consultând consiliile locale. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti. în localităţi. înfiinţând. documentaţiile tehnico-economice pentru lucrări de investiţii de interes local şi judeţean. în scopul creşterii calităţii vieţii şi contribuie la protecţia. pieţe şi oboare asigurând buna funcţionare a acestora. prognoze şi programe de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism la nivelul localităţii. în condiţiile legii. conservarea. podurilor. documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor. întreţinerea şi modernizarea drumurilor. la nivel judeţean. elaborează. omisă de lege.

ocrotire şi asistenţă socială. în cazul judeţului) acţiunilor ştiinţifice. b) Înfiinţează. sanitare şi educative a) Asigură. cultural-educative sau a celor desfăşurate de cultele religioase. în localităţile cu personal didactic ori cu medici sau personal sanitar insuficient. cultură. d) Contribuie la protecţia. e) Hotărăşte. artistice. • Atribuţii social-culturale. urmărind şi controlând activitatea acestora. conservarea. asigură protecţia drepturilor copilului. f) Sprijină. la nivel judeţean. sportive şi de agre- 197 . potrivit competenţei legale. g) Contribuie la sprijinirea (inclusiv financiară. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale. în condiţiile legii. precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare. în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie. condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie. prin alocarea fondurilor necesare. precum şi de alte facilităţi. contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială.propunerile consiliilor locale în vederea elaborării de prognoze şi programe pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător. potrivit legii. tineret şi sport. precum şi a altor activităţi. potrivit competenţelor legale. sănătate. e) asigură. acordarea de stimulente în natură şi bani. instituţii sociale şi culturale. înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local. condiţiile materiale şi financiare necesare bunei funcţionări a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa. activitatea cultelor religioase. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. c) Aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale.

în situaţia localităţilor. • Atribuţii politico-administrative • Atribuţii comune: a) Alegerea. respectiv a preşedintelui şi vicepreşedinţilor. şi a celui judeţean la propunerea preşedintelui acestuia din urmă. c) Consiliul local hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice. . b) Aprobă următoarele categorii de acte: . de pieţe şi de obiective de interes local. la propunerea primarului. după caz. în condiţiile legii.organigrama.regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. a viceprimarilor. analizează activitatea pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă. • Atribuţii proprii şi distincte ale consiliilor a) Consiliul local aprobă statutul comunei sau oraşului.regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean. baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora. precum şi a unor obiective de interes judeţean. inclusiv ale instituţiilor şi serviciilor publice. apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă. în condiţiile legii. c) Atribuie sau schimbă. denumiri de străzi. potrivit competenţelor lor legale. din rândul consilierilor. precum şi ale regiilor autonome de interes local sau judeţean. înfiinţează. . în localităţi locuri şi parcuri de distracţie. şi în condiţiile legii. aflate sub autoritatea sa. 198 . şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora. respectiv a preşedintelui.ment. statul de funcţii şi numărul de personal al aceluiaşi aparat. b) Consiliul asigură condiţiile materiale şi financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de apărare a ordinii publice.

atât cu persoane juridice române sau străine. în condiţiile legii. cu alte persoane juridice române sau străine.d) Consiliul local conferă persoanelor fizice române sau străine. aderării şi participării consiliilor locale şi judeţene pe plan intern şi pe plan extern. inclusiv primăriilor şi serviciilor publice locale. cu merite deosebite. . f) Consiliul judeţean acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă de specialitate. Toate consiliile locale şi judeţene mai îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin legi. o consiliile locale şi cele judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri. prin aportul de capital sau bunuri.participare are în vedere raţiuni comerciale de factură economică aducătoare de beneficiu prin constituirea de societăţi comerciale. etc. dar şi cu alţi parteneri sociali. titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. după caz. • Atribuţii de asociere internă şi externă Legea organică reglementează posibilitatea asocierii. cu alte comunităţii locale sau asociaţii neguvernamentale.o asemenea participare poate opera. e) Consiliul judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. cu 199 . în condiţiile legii. în condiţiile legii. . cooperării. profesionale. potrivit legislaţiei în vigoare. comerciale fie administrative. ceea ce determină asocierea sau cooperarea. fie pe considerente economice. din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean.

constând.. lucrări.). în limitele competenţelor care le revin. inclusiv prin alocare de fonduri. deoarece se urmăreşte realizarea unor activităţi de utilitate publică locală sau judeţeană (de factură culturală. o acţiune antiepidemiologică. în organizarea unui festival de artă. care permite o mai bună colaborare interjudeţeană. minerit. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. o autorităţile administraţiei publice locale pot încheia acorduri şi pot participa. sanitară. monocultură agricolă. servicii sau proiecte de interes public local sau judeţean. o autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca. ştiinţifică. agricultură. să coopereze şi să se asocieze cu alte 200 . restaurarea unui imobil de importanţă istorică. ceea ce nu mai reprezintă o activitate comercială propriu-zisă. edilitară etc. în urma restructurării sau privatizării unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat).organizaţii neguvernamentale. în condiţiile legii. turism rural. etc. Asemenea programe pot viza cooperarea mai multor unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ. resurse de ape minerale etc. şomaj.). industrie mică şi mijlocie. chiar dacă poate aduce şi beneficii. de exemplu. a unei cercetări ştiinţifice pe o temă administrativă. sau mai multe judeţe învecinate între ele pe anumite probleme ce ţin de un sector economic determinat (de exemplu. inclusiv sprijinirea unor zone defavorizate (de monoindustrie. realizându-se o regionalizare internă. la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională. cu caracter intermediar între nivelul central şi judeţean.

potrivit legii organice. prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create şi pe teritoriul României organisme care să aibă. în privinţa acumulării de rezerve şi a aducţiunilor de apă potabilă sau pentru irigaţii. pentru realizarea unor obiective de interes comun – scop în care pot înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice. în condiţiile legii. Asemenea situaţii vizează. o consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine. potrivit 201 . federaţii sau ligi ale primarilor de municipii. aceste acorduri se vor încheia numai în domeniile ce sunt de competenţa consiliilor locale sau judeţene. o pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale. înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ .). aderarea la asociaţii. trilaterale etc. de exemplu. de exemplu. societăţi comerciale şi servicii publice – ca. cu respectarea legislaţiei interne şi a angajamentelor internaţionale asumate de statul român. pentru promovarea unor interese comune. un exemplu tipic reprezentândul.teritoriale similare din alte ţări sau asocierea consiliului judeţean cu consilii locale. de exemplu.autorităţi ale administraţie publice locale din ţară sau din străinătate. preşe-dinţilor de consilii judeţene etc. în condiţiile legii creând aşa numitele euroregiuni (bilaterale.

fără competenţe administrativ-teritoriale. România a devenit în anul 1993 membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. 202 . 215/2001. Acordurile sau convenţiile încheiate de autorităţile locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local sau judeţean parte la acestea şi sunt supuse controlului de legalitate. Toate aceste acţiuni obligă ţara noastră la depunerea unor eforturi susţinute de corelare a legislaţiei interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de compatibilizare juridică cu normele occidentale europene. Iniţiativa autorităţilor locale de a coopera şi de a se asocia cu autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate. înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene. iar în anul 1996 a semnat Convenţia Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere. în caz contrar se va considera că nu sunt obiecţii şi proiectul respectiv poate fi supus spre adoptarea consiliului. precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a autorităţilor administrative publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. iar din anul 2007 a devenit membră a Uniunii Europeane. personalitate juridică. iar actele emise în temeiul lor au în dreptul intern aceeaşi valoare juridică şi aceleaşi efecte ca şi actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr.dreptului intern. Autorităţile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau convenţii de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări. după caz. Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. 203 . . rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului. controlează şi răspunde de activitatea privind protecţia drepturilor copilului.asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului şi analizează periodic stadiul îndeplinirii acestora. b) În privinţa atribuţiilor faţă de consiliul judeţean: . organigrama.întocmeşte proiectul ordinii de zi. spre aprobare. la solicitarea acestora. desfăşurate în comune şi oraşe. a hotărârilor consiliului judeţean şi a altor acte normative.acordă prin aparatul propriu şi serviciile de specialitate ale consiliului judeţean. c) În privinţa atribuţiilor faţă de aparatul propriu al consiliului judeţean şi al instituţiilor şi serviciilor subordonate: .îndrumă metodologic.conduce şedinţele acestuia. prezintă consiliului anual sau la cerere. urmăreşte şi controlează activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară. sprijin şi consultanţă tehnică şi juridică pentru autorităţile locale. în bune condiţii. . . . . . a decretelor prezidenţiale. . d) Faţă de consiliile locale şi aparatul lor: . numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate. statul de funcţii.dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea.• Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean a) Asigură respectarea prevederilor Constituţiei. a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia. în condiţiile legii.propune consiliului.întocmeşte şi supune spre aprobare regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului.coordonează şi controlează activitatea instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea consiliului.coordonează. a lucrărilor acestuia. punerea în aplicare a legilor.

e) În materie financiară: . cu votul majorităţii membrilor prezenţi.exercită funcţia de ordonator principal de credite. . Actele consiliului local şi ale consiliului judeţean În exercitarea atribuţiilor consiliile locale adoptă hotărâri. acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lege. precum şi în justiţie. cu persoane fizice şi juridice române şi străine.urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen.dispoziţii cu caracter normativ. .întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului. precum şi cele de sprijin şi consultanţă pentru autorităţile comunale şi orăşeneşti. care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau comunicate. prin dispoziţie. celor interesaţi. în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului. atribuţiile de coordonare şi control ale instituţiilor şi serviciilor subordonate consiliului judeţean. 8. Legea precizează expres care este cvorumul legal al prezenţei la şedinţele consiliului. g) Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean. în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora cere o altă majoritate. În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite: .avize. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. h) Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor. iar acesta va fi de jumătate plus unu din totalul 204 . . contrasemnate de secretarul judeţului. după caz.

deci se află în funcţie. activitatea se va desfăşura numai pe baza veniturilor proprii până la adoptarea noului buget. şi şedinţele de votare sunt publice. hotărârile privind: .organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. Hotărârile individuale privind persoanele vor fi luate întotdeauna prin vot secret. . regională. Neadoptarea în trei şedinţe ordinare consecutive a nici unei hotărâri atrage dizolvarea de drept a consiliului. deşi legea nu prevede acest lucru. zonală sau de cooperare transfrontalieră. Dacă bugetul nu poate fi adoptat în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat.hotărârile privind impozitele şi taxele locale sau judeţene.administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. Majoritatea necesară votării şi adoptării unei hotărâri este de jumătate plus unu din totalul celor prezenţi.asocierea sau cooperarea cu persoane juridice române sau străine. De regulă. Hotărârile se adoptă prin vot deschis. Hotărârile ilegale ale consiliilor pot fi atacate în justiţie de către prefect. şi nu din numărul total al mandatelor. conform Legii contenciosului administrativ. precum şi cele vizând bugetul local. 205 . după caz. Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie: . iar cele ce vatămă drepturi legal recunoscute de către persoanele fizice sau juridice lezate. în condiţiile legii. .contractarea de împrumuturi. . . cu excepţiile prevăzute de lege.celor care îl compun în mod efectiv.participarea la programe de dezvoltare judeţeană. dar consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Sunt adoptate cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

în mod obligatoriu. de către secretar. Hotărârea adoptată cu încălcarea acestei interdicţii este nulă de drept. iar nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. dar nu mai târziu de 10 zile de la data adoptării lor. şi de preşedintele consiliului judeţean în cazul acestui din urmă organ. existând un conflict de interese. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depăşeşte competenţa consiliului. se face în scris şi se înregistrează într-un registru special. de referatul de specialitate al aparatului propriu. ori. Comunicarea însoţită de eventualele obiecţii privind legalitatea actelor. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. pentru legalitate. hotărârea va fi semnată de 3 – 5 consilieri (prezenţi la şedinţa în care s-a adoptat hotărârea). are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor. El va expune consiliului opinia sa motivată. soţie.Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari. de vicepreşedintele care a condus şedinţa. în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut. fie personal. În cazul în care cei care au condus lucrările lipsesc sau refuză să semneze. Hotărârile consiliului se comunică de îndată de către secretar prefectului şi primarului. în cazul consiliilor locale. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun. cu sprijinul secretarului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului. şi se contrasemnează. Hotărârile consiliilor locale se semnează de consilierul care conduce şedinţa. fie prin soţ. Acţiunea judiciară împotriva ei poate fi introdusă de orice persoană interesată. Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care. iar cele ale consiliilor judeţene de preşedinţii acestora. care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. în lipsa lor. însoţite. 206 .

intervenţia acestuia pentru revocarea sau modificarea actului în cauză pe motive de ilegalitate urmată de reanalizarea actului cu schimbările corespunzătoare ori. acesta îl va ataca în contenciosul administrativ. cel puţin pentru autorul lor. Precizăm că există obligaţia legală a tuturor autorităţilor locale ca. deoarece manifestarea de voinţă s-a constituit într-un act juridic valabil cu consecinţe obligatorii. să comunice în termen de maximum 10 zile. dar şi de momentul aducerii lor la cunoştinţa subiectelor interesate (prin publicare sau comunicare) se manifestă caracterul lor executoriu. Aducerea la cunoştinţa publică sau publicarea actelor normative se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect. în cel mult 30 de zile de la comunicare. în caz de refuz a autorităţii sesizate astfel de prefect. Cele normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii la cunoştinţa publică. dacă acesta nu şi-a comunicat în termen de 5 zile de la primirea comunicării poziţia faţă de eventuala ilegalitate a actului.Hotărârile pot fi normative şi individuale. prin intermediul secretarului lor. dacă legea nu prevede altfel. Rezultă că aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor normative se face în termen de 5 zile de la data oficială a comunicării lor către prefect. dacă bineînţeles nu a operat. ceea ce atrage suspendarea de drept a actului contestat în justiţie astfel că practic se blochează aplicarea lui temporară. subiectelor interesate. între timp. inclusiv prefectului. Faţă de textul legal al momentului obligativităţii actelor administraţiei locale se impune precizarea că acest caracter se dobândeşte din chiar momentul adoptării sau emiterii lor legale. sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care acţiunea prefectului împotriva actului local a fost respinsă. toate actele juridice adoptate sau emise. iar cele individuale de la data comunicării. 207 .

şi o traducere legalizată. Consiliul. Răspunderea consiliilor şi consilierilor În exercitarea mandatului lor. după cum s-a văzut. ori nu a adoptat (în trei şedinţe ordinare consecutive) nici o hotărâre. a originalului. în limba maternă. sunt în serviciul colectivităţii locale dispunând de protecţia acordată de lege (Legea nr. consilierii. În situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa cu supleanţi. 9.În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (de peste 20%) din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. şi în limba maternă (art. precum şi primarii ori viceprimarii. Consiliul local/judeţean poate fi dizolvat şi prin referendum organizat în condiţiile legii. de altfel. inclusiv preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. alături de actul redactat oficial în limba română. Referendumul local este organizat de către o comisie numită 208 . el putând realiza. 51). dacă petentul a cerut în mod expres şi această dublă comunicare oficială. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul local/judeţean. la cerere. Referendumul se organizează ca urmare a unei cereri adresată în acest sens prefectului de către cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. consiliile. 215/2001 şi cea privitoare la Statutul aleşilor locali) datorită exercitării unei funcţii publice. răspunde pentru nefuncţionalitate dacă nu s-a întrunit. iar cele cu caracter individual se comunică. timp de 2 luni. Măsura dispusă este dizolvarea pronunţată prin hotărâre judecătorească.

după caz.să participe la şedinţele consiliului şi la cele ale comisiei de specialitate din care fac parte. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. sau în absenţa acestuia secretarul unităţii administrative va rezolva problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale. în care sens ei au următoarele îndatoriri . Până la constituirea noului consiliu primarul/preşedintele consiliului judeţean. precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat. pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. a căror încălcare. fără motive temeinice. în nume propriu. 209 . se subînţelege. la cel mult două şedinţe consecutive atrage sancţionarea lor conform regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului. Activitatea consiliului încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate. atrage răspunderea acestora.prin ordin al prefectului compusă dintr-un reprezentant al prefectului. câte un reprezentant al primarului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului sau de la data validării rezultatului referendumului. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor noului consiliu local/judeţean se face de Guvern la propunerea prefectului. consiliului local/judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului. Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte sau. Legea a prevăzut obligaţii determinate pentru consilieri. prin diminuarea proporţională sau totală a indemnizaţiei de şedinţă. iar absenţa. de regulă.

Mandatul preşedintelui consiliului judeţean încetează în condiţiile legii statutului aleşilor locali precum şi în următoarele situaţii: . Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios în termen de 10 zile de la comunicare. . prin ordin. după caz.dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. civil.dacă acesta nu îşi exercită în mod nejustificat mandatul timp de 45 de zile consecutive. dacă faptele lor s-au produs prin exercitarea sarcinilor care le-au revenit. . 210 .să prezinte anual un raport de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului. Preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. iar dacă este condamnat prin hotărâre penală definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. acordând şi primind în audienţe la cererea acestora. prefectul va emite un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului celui în cauză pe întreaga durată a procesului până la soluţionarea definitivă a cauzei. Vicepreşedinţii consiliului judeţean pot fi eliberaţi din funcţie în aceleaşi condiţii. ia act de încetarea mandatului.să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean răspund. penal sau administrativ pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Dacă este găsit nevinovat consilierul îşi va relua mandatul având dreptul la despăgubiri. În cazul în care consilierul a săvârşit o faptă penală – fiind arestat preventiv de către instanţa de judecată – în urma comunicării măsurii de către acesta. Consilierii.. mandatul său încetează. fiind demis din funcţie. Prefectul.

ca urmare a abaterilor administrative comise de membrii săi. apărarea secretului de serviciu etc. etc. Alegerea şi durata mandatului 211 . Codului muncii. deci după dreptul comun care este aplicabil. totuşi consilierii şi preşedinţii sau vicepreşedinţii pot răspunde şi contravenţional pentru abateri de acest gen săvârşite în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu. patrimonial. prin suportarea amenzilor sau a sumelor plătite cu titlu de amendă de către consiliul din care fac parte. ca terţi aflaţi în raporturi juridice cu administraţia locală. aparatului acestuia. De aceea consilierii pot cere consemnarea nominală a votului lor în procesul verbal al şedinţei. în cele din urmă. de către cei care prin aceasta au cauzat pagube patrimoniale. Funcţionarii publici răspund potrivit prevederilor Statutului acestora (penal. în domeniul financiar. în vreme ce personalul angajat prin contract de muncă – făcând parte din aparatul de specialitate a consiliului – răspunde conform Codului civil. unităţii administrativteritoriale sau persoanelor fizice ori juridice.Vor răspunde civil pentru pagubele provocate patrimoniului consiliului. Dacă suspendarea sau demiterea din funcţie sunt măsuri administrative cu caracter sancţionator. administrativ şi contravenţional). de regulă. Capitolul 8 Primarul 1. ecologic. Codului penal. O ipoteză posibilă rezultă din modul de votare a hotărârilor când prin actele consiliului se pot produce pagube suportate. ca oricărui angajat sau salariat...

ei nefiind funcţionari publici în înţelesul Statutului funcţionarilor publici. iar oraşele reşedinţă de judeţ. Primarul se poate defini ca fiind autoritatea administrativă publică locală unipersonală. pe circumscripţii electorale. dar nu pe baza scrutinului de listă. respectiva calitate se întrerupe la cerere pe durata mandatului. ci în temeiul votului exprimat prin scrutin uninominal. de regulă. oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar. companii şi societăţi naţionale. câte 2 viceprimari. Primarii unităţilor administrativ teritoriale sunt aleşi în aceleaşi condiţii şi.Comunele. pe toată durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar. eligibilă. societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept. iar cele 6 sectoare ale sale au câte un primar şi un viceprimar fiecare. perioade ca şi consiliile locale ale respectivelor unităţi administrativ-teritoriale. aleşi în condiţiile legii. identice cu aşezările respective. Pe toată durata exercitării mandatului se primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. reprezentativă şi autonomă. Municipiul Bucureşti are un primar general şi 2 viceprimari. Ca şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. regii autonome. acordată de drept la autoritatea sau instituţia publică la care a funcţionat. urmând ca la expirarea acesteia cel vizat să solicite reintegrarea. Dacă cei în cauză au avut calitatea de funcţionar public. mandatată să hotărască în problemele interesând colectivitatea locală ca organ de 212 . Pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier fără să beneficieze de indemnizaţia aferentă acestui statut. contractul de muncă al acestora la instituţii publice.

întâlnite în cazul oricărei funcţii de acest gen. iar acestea sunt valabile indiferent de numărul votanţilor.execuţie. organizându-se. şi el. fiind ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi127. În mod similar. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. respectiv al treilea tur de scrutin). la primul sau la al doilea tur de scrutin. condiţiile generale de acces la funcţia publică. la care vor participa numai candidaţii în cauză. Alegerile pentru primar sunt considerate valabile indiferent câţi s-au prezentat la vot din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale ale circumscripţiei dacă unul dintre candidaţi a obţinut majoritatea (1/2 +1) voturilor exprimate în mod valabil. 213 . de regulă. Dacă la primul tur de scrutin nu s-a obţinut majoritatea necesară se vor organiza de drept noi alegeri. existenţa discernământului. 127 Legea nr. În cazul parităţii de voturi a cel puţin 2 candidaţi. de drept. se va declara balotaj. La turul doi participă primii doi candidaţi din primul tur. va participa candidatul situat pe locul următor. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi ales. Primarul trebuie. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale nu vor mai avea loc noi alegeri. şi care vizează cetăţenia română exclusivă şi domiciliul în ţară. iar biroul electoral de circumscripţie îl va declara primar pe celălalt şi unic candidat. art. dacă unul dintre ei decedează. să îndeplinească. 93. compatibilitatea morală. exerciţiul drepturilor electorale. În cazul în care unul dintre aceştia decedează. acţionând şi ca reprezentant al statului în acea localitate. mai precis în localitatea unde a fost ales. noi alegeri în termen de două săptămâni (deci al doilea. în termen de două săptămâni de la data alegerilor iniţiale.

Cererea se judecă de urgenţă şi cu 214 . pentru soţ sau rudă de gradul I. ştiinţifice. h) orice alte activităţi sau funcţii publice. Validarea alegerii primarului se face după aceeaşi procedură ca şi validarea consilierilor. e) funcţia de reprezentant al unităţii administrativteritoriale sau al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de interes naţional. instituţii de credit sau societăţi de asigurare şi financiare. d) calitatea de membru al unui grup de interese economice. literar-artistice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii sau asociaţii ori organizaţii neguvernamentale.Calitatea de primar sau viceprimar este incompatibilă cu: a) funcţiile şi calităţile prevăzute pentru consilier. b) orice funcţie de conducere. care se aplică în mod corespunzător. g) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială. cenzor sau membru în consiliul de administraţie în cadrul societăţilor comerciale ori din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale sau a regiilor autonome. Astfel validarea primarului se face de către judecătoria în a cărei rază se află unitatea administrativ-teritorială de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. bănci. Aceeaşi calitate vizează conflictul de interese în sensul de a nu emite un act administrativ. Cererea de validare a primarului se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. f) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate în ţară sau străinătate. dispoziţie sau de a nu încheia un act juridic în exercitarea funcţiei care aduce folos material pentru sine. cu excepţia funcţiilor sau activităţilor didactice. c) calitatea de comerciant persoană fizică.

Hotărârea pronunţată este executorie. anume convocată. Această hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. după caz. în caz contrar. va stabili data noilor alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau. respectiv unul nou ales. În caz de invalidare a primarului. Guvernul. 215 . Hotărârea de invalidare a alegerii poate fi atacată de cel interesat. după caz. care în condiţiile actualelor reglementări ar determina un adevărat impas juridic. Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform legii. Într-adevăr. a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce confirmă invalidarea ori după ce a expirat termenul de introducere în justiţie a unei astfel de acţiuni. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. instanţa pronunţându-se în 10 zile de la introducerea cererii de apel sau se recurs.precădere în şedinţă publică fără citarea părţilor în termen de 10 zile de la data depunerii. concomitent. în termen de 10 zile de la pronunţare. al organizării de noi alegeri – imediat după invalidare .am putea fi în prezenţa a doi primari legal investiţi. precum şi. altul anterior ales acestuia şi repus în funcţie pe cale judiciară. ceea ce ar crea o situaţie juridică inedită. la propunerea prefectului. într-o şedinţă extraordinară. după caz. la instanţa de contencios administrativ care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau.

Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales.393/2004 privind statutul aleşilor locali.Primarul depune jurământul de credinţă în faţa consiliului local.pierderea drepturilor electorale pe cale judecătorească. 128 Legea nr. . iar dacă refuză este considerat. . cu modificările şi completările ulterioare. publicată în Monitorul Oficial nr.pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui listă a fost ales. de drept. stabilite prin lege organică.dacă primarul nu îşi exercită în mod nemijlocit mandatul timp de 45 de zile consecutiv.deces. demisionat. prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privată de libertate.schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială.a fost condamnat. înainte de termen în condiţiile legii privind statutul aleşilor locali.este în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. de drept. . de drept sau prin act juridic. în următoarele împrejurări128: . 9. art. ceea ce implică organizarea de noi alegeri. . Mandatul primarului mai încetează de drept dacă: . . 912 din 7 decembrie 2004. . . .punerea sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. 216 . Mandatul încetează. Mandatul primarului poate fi prelungit în caz de război sau de catastrofă. Mandatul primarului încetează.demisie.incompatibilitate. înainte de termen.

prealabilă acţiunii judecătoreşti – exercitată în faţa prefectului emitent al ordinului sau a Guvernului ca autoritate ierarhic superioară acestuia. organizat anume în acest scop. după caz. „d”) ordinul constatator al prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Mandatul primarului încetează. Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern la propunerea prefectului în termen de 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar. Instanţa este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. iar hotărârea ei este definitivă şi irevocabilă. Data noilor alegeri se va fixa după expirarea termenului de introducere a acţiunii judiciare în contencios sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de respingere a acţiunii primarului. ca urmare a rezultatului unui referendum local. nesupusă căilor de atac. de unul dintre viceprimarii desemnaţi de consiliul local. un consilier local care va îndeplini în mod temporar atribuţiile viceprimarului.În caz de vacanţă a funcţiei de primar precum şi în caz de suspendare din funcţie. şi desfăşurat potrivit legii. În cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive (art. înainte de termen. prin act juridic. de încetarea mandatului primarului. prin ordin. 72/2 lit. Reclamantul nu trebuie să îndeplinească procedura administrativă . Prefectul ia act. atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de viceprimar sau. În această situaţie consiliul local poate desemna prin hotărâre. Referendumul se organizează ca urmare a cererii scrise adresate prefectului de către cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localităţii sau ai fiecărei localităţi componente a 217 . din rândul membrilor săi.

cu sprijinul secretarului şi al primăriei. Guvernul va adopta o hotărâre – în termen de 90 de zile de la solicitare.nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. alături de indicarea motivelor. seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate.neexercitarea atribuţiilor ce îi revin ca reprezentant al colectivităţii. potrivit legii. Referendumul local se organizează. prefectul va transmite o propunere motivată Guvernului prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative privind organizarea referendumului. în condiţiile legii. Cererea va cuprinde. Prefectul va analiza temeinicia motivelor invocate. în termen de 30 de zile de la primirea cererii.neexercitarea atribuţiilor care îi revin ca reprezentant al statului. şi date de identificare a solicitanţilor precum numele şi prenumele. 218 . Pe baza propunerii motivate a prefectului. dar noi apreciem că are această facultate. Motivele invocate în cererea formulată vizează: . Legea nu a reglementat posibilitatea primarului de a acţiona în judecată Guvernul. mai multe în componenţa respectivei unităţi administrativ-teritoriale). prin grija prefectului. prin care va stabili data organizării referendumului. adusă la cunoştinţa locuitorilor prin grija prefectului. După verificare. . evident. avizată de minister. Cheltuielile se suportă din bugetul local. în condiţiile Legii contenciosului administrativ. Procedurile legale privitoare la campania pentru referendum nu se mai aplică.oraşului sau comunei (dacă sunt. . data şi locul naşterii. a îndeplinirii condiţiilor legale şi va verifica veridicitatea şi autenticitatea semnăturilor. semnătura olografă a cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.

emiterea unui ordin de către prefect care ia act de comunicare constatând suspendarea mandatului. acesta are dreptul la despăgubiri. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat. Primarul poate fi suspendat de drept din funcţie numai în cazul arestării sale preventive.Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. în acest sens. la finele perioadei pentru care a fost dispusă (dacă nu a operat. Dacă primarul a fost condamnat prin hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate mandatul său încetează de drept. respectiv. .comunicarea către primar a ordinului prefectului. atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către vicepri219 . precum şi în caz de revocare de către organul care a dispus-o sau cel îndreptăţit de lege. dacă mandatul său este încă în derulare. de drept. apreciem noi. temporară. care a dispus măsura arestării. efectuată prefectului. În această ultimă ipoteză. jumătate plus unul din numărul total al voturilor valabil exprimate. între timp prelungire ei). în următoarele condiţii: .existenţa unei comunicări a instanţei de judecată. măsura provizorie a suspendării devenind măsură definitivă de încetare a funcţiei. Mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-a pronunţat. . Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a determinat-o. fiind o situaţie provizorie. în condiţiile legii. Arestarea preventivă încetează. Pe durata încetării sau suspendării exerciţiului funcţiei. reintegrarea în funcţie. prefectul va propune Guvernului organizarea de noi alegeri în termen de 90 de zile de la data validării referendumului. putând solicita. a măsurii arestării preventive. ipoteză aplicabilă şi viceprimarului.

în condiţiile legii. până la încetarea suspendării. Suspendarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliu. sau. viceprimarul respectiv viceprimarii. de primar şi viceprimar.mar sau unul dintre viceprimari. prin vot secret. Viceprimarul sau viceprimarii exercită atribuţiile delegate de primar. Consiliul local alege pentru durata mandatului său şi din rândul membrilor săi. Dacă ambele funcţii. Dacă sunt suspendaţi din funcţie. atât primarul. cât şi ale viceprimarului. cât şi viceprimarul sau viceprimarii. ca urmare a încetării suspendării ori a achitării acestuia de către instanţa penală. însărcinat cu atribuţii de primar. până la validarea mandatului noului primar. consiliul luând act despre aceasta. Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleaşi condiţii ca şi cel al primarului. În locul viceprimarului. consiliul va delega un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului. un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. Deşi legea nu prevede. apreciem că hotărârile consiliului local prin care se dispune schimbarea din funcţie sau se ia act de încetarea sau de suspendarea mandatului său pot fi 220 . până la repunerea în funcţie a primarului iniţial. după caz. concomitent. devin vacante concomitent. desemnat de consiliu. alegând un nou viceprimar. consiliul local va delega din rândurile membrilor săi. după caz. dacă s-au organizat noi alegeri. la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului. prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie. dar care nu-şi poate exercita competenţa. consiliul va alege un nou viceprimar ce va exercita cumulativ funcţiile celor doi până la alegerea noilor organe de conducere.

în condiţiile legii. pe care îl conduce şi controlează. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice. referendumurilor şi recensămintelor. chiar dacă nu are calitatea de funcţionar public. fiind ocrotit de lege în exercitarea funcţiei sale. la luarea măsurilor de protecţie civilă. 221 . asigurarea şi funcţionarea serviciilor publice locale de profil precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege. dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate. a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor. fără a avea drept de vot. condiţiile Legii viceprimarul îşi consiliului local aferentă acestui 2. inclusiv prin intermediul prefectului. El acţionează şi ca reprezentant al statului în localitatea în care a fost ales în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă. Atribuţiile primarului Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate. În această calitate primarul poate solicita. concursul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Pe perioada exercitării mandatului păstrează calitatea de consilier. iar nu numit. întrucât este ales în funcţie. membru al respectiv fără a beneficia de indemnizaţia statut.atacate în justiţie de către viceprimar în contenciosului administrativ. precum şi în justiţie. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii.

Eşarfa se poartă în mod obligatoriu la solemnităţi. precum şi aceea de reprezentant al statului în localitatea unde funcţionează. atribuţiile se cuprind în mai multe categorii având în vedere calitatea primarului de autoritate executivă a administraţie publice locale.Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României a cărei model este stabilit de Guvern. ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor. de îndată. • Atribuţii economico-financiare a) Întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune aprobării consiliului. calitatea sa de reprezentant al comunei sau oraşului în care a fost ales. atât a sediului principal cât şi a sediilor secundare. recepţii. 2. aceste atribuţii se clasifică în atribuţii de natură economică-financiară. e) Exercită funcţia de ordonator principal de credite. 222 . f) Răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau oraşului. corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organele teritoriale fiscale. cea de şef al administraţiei publice locale şi a aparatului propriu de specialitate. încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică. d) Verifică. prin compartimente de specialitate. consiliului cele constatate. După conţinutul lor. 1. prin care se realizează autonomia locală. edilitar-gospodărească şi politico-administrative. socială şi igienicosanitară. După natura lor. din oficiu sau la cerere. Clasificarea atribuţiilor primarului se poate realiza după mai multe criterii. c) Verifică. b) Iniţiază în condiţiile legii negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale.

asigură respectarea prevederilor acestuia. f) Supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social. c) Controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie. proprietatea localităţii. sanitare şi de protecţie a) Ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor. precum şi ale planurilor urbanistice zonale de detaliu. instalarea semnelor de circulaţie rutieră. b) Organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei centrale rezultatele acestei evidenţe. e) Asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local. incendiilor.• Atribuţii sociale. precum şi decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru scurgerea apelor mari. În acest scop poate mobiliza populaţia. industriale sau de orice fel. desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal. agenţi economici şi instituţiile publice din localitate. conform legii. epidemiilor sau epizootiilor. pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă de pe din raza localităţii. 223 . • Atribuţii edilitar-gospodăreşti a) Ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune aprobării consiliului local. împreună cu organele specializate ale statului. acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi de intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre. b) Ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale. cu sprijinul serviciilor de specialitate. d) Ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere. catastrofelor. c) Asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice.

locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri operative pentru buna funcţionare a acestora. precum şi punerea în aplicare a legilor. b) Asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. oboare. anual sau ori de câte ori este nevoie. care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale. la ordinea şi liniştea publică. f) Ia măsurile legale privind desfăşurarea adunărilor publice. informări privind starea economică şi socială a localităţii. iar dacă apreciază că ele sunt ilegale va sesiza prefectul în 3 zile de la adoptarea lor. în condiţiile legii. dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale şi ale autorităţilor administraţiei publice centrale. decretelor Preşedintelui României. • Atribuţii politico-administrative a) Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale cetăţeneşti. pe baza hotărârii consiliului şi în condiţiile legii. reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. g) Ia măsuri de interzicere sau suspendare a spectacolelor. prin intermediul poliţiei. cu privire la problemele locale de interes deosebit şi ia măsurile pentru organizarea acestei consultări. în concordanţă cu atribuţiile ce revin organelor locale. precum şi a hotărârilor consiliului judeţean. prin referendum. jandarmeriei. c) Poate propune consiliului local consultarea populaţiei. pieţe. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. d) Prezintă consiliului local. 224 . a prevederilor Constituţiei. gardienilor publici şi unităţilor de protecţie civilă. precum şi informări asupra modului de îndeplinire a hotărârilor consiliului local. e) Asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor.d) Exercită controlul asupra activităţilor din târguri.

numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate care vor fi aprobate. j) Propune consiliului organigrama. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului. precum şi acele atribuţii expres indicate în legea organică. de 225 . l) Conduce serviciile publice locale. conform legii. potrivit legii. în condiţiile legii. Primarul are competenţa de a constata încălcări ale legii. adoptând măsurile legale pentru înlăturarea lor. propune consiliului numirea şi eliberarea din funcţie. Primarul poate delega viceprimarului sau viceprimarilor. a conducătorilor regiilor autonome. n) Emite avizele. secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu. ca reprezentant al statului. o) Exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor care revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică. k) Numeşte şi eliberează din funcţie. i) Este şeful aparatului propriu de specialitate al consiliului pe care îl conduce şi controlează. m) Îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă. cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă. prin dispoziţie emisă în termen de 30 de zile de la validare. precum şi însărcinările date de consiliul local. în condiţiile legii. Nu pot fi însă delegate atribuţiile ce revin primarului. exercitarea unor atribuţii ce îi revin. personalul din aparatul propriu. asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară. Primarul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative. statul de funcţii. a instituţiilor şi serviciilor publice.h) Îndrumă şi supraveghează activitatea poliţiei comunitre.

în cazul infracţiunilor. Acestea au un caracter normativ sau individual. Persoanele din cabinetul primarului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată. 3.exemplu în materie contravenţională (conform Ordonanţei nr. tot în limita numărului maxim de posturi aprobate cabinetul primarului. Dacă nu-i revin competenţe sancţionatorii va sesiza organele abilitate în acest sens. 2/2001). iar cele mai multe sunt 226 . Atât funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului. Primarul este şi cel care le stabileşte atribuţiile de serviciu. în limita numărului de posturi aprobate. Primarii de comune pot angaja. Aceste servicii şi instituţii publice se înfiinţează în limita mijloacelor financiare de care dispun. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice locale se face de conducătorii acestora. Acest personal este numit şi eliberat din funcţie de primar. un consilier personal iar primarii oraşelor şi municipiilor pot înfiinţa. compartiment distinct format din trei persoane în oraşe şi municipii. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite acte juridice care poartă denumirea generică de dispoziţii. pe durata mandatului primarului. de pildă. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului se face de către primar. cât şi funcţionarii publici din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se bucură de stabilitate în funcţie. 5 persoane la municipiile reşedinţă de judeţ. Consiliile locale pot organiza şi înfiinţa instituţii şi servicii publice în principalele domenii de activitate potrivit specificului şi nevoilor locale.

Secretarul primăriei contrasemnează actele primarului pentru legalitate. atitudinea. autorizaţii. dar nu mai târziu de 10 zile de la data emiterii lui. actele administrative ale primarului pot fi atacate în contenciosul administrativ atât de 227 . implicit. în scris. blocarea executării sale. imposibilitatea aducerii lui la cunoştinţa celor interesaţi. inclusiv. însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate. putând refuza contrasemnătura – în cazul în care apreciază că actul primarului este ilegal sau îi depăşeşte competenţa – motivându-şi. prin publicare cele normative şi prin comunicare cele individuale. Oricum şi după emitere. se va face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.emise pentru punerea în executare a hotărârilor consiliului local. certificate (în domeniul construcţiilor. Unele dintre cele individuale pot avea diverse denumiri speciale ca. Dacă există asemenea obiecţii şi ele sunt însuşite de primar – prin modificarea actului – acesta poate fi adus la cunoştinţa celor vizaţi. ceea ce are ca efect suspendarea de drept a actului şi. Actele primarului devin obligatorii din momentul emiterii lor legale şi executorii numai după aducerea lor la cunoştinţa subiectelor vizate. comerţului). interval de timp în care acesta trebuie să îşi formuleze eventualele obiecţii privitoare la legalitatea dispoziţiilor primarului. Dacă obiecţiile de modificare sau revocare a actului nu sunt însuşite. Comunicarea. atunci prefectul va acţiona în instanţa de contencios în scopul anulării măsurii contestate. Totuşi actele normative se pot publica numai la expirarea perioadei de 5 zile de la data comunicării lor către prefect. Secretarul va comunica de îndată actul în cauză prefectului. de exemplu.

emite avize şi acorduri necesare pentru unele acte juridice. Toate aceste acte. de regulă bilaterale. deoarece primarul numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului propriu de specialitate al consiliului. iar nu regulilor dreptului administrativ. care nu are calitatea de funcţionar public. supuse dispoziţiilor Codului civil şi Codului comercial. De asemenea. precum şi asupra persoanelor aflate în acel loc. în condiţiile legii. ca drept comun în materie. contractele de muncă ale acestora. efectuează comunicări şi înştiinţări. la nivelul localităţii respective. Întrucât primarul exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică civilă. potrivit legislaţiei şi Codului muncii. vătămate în drepturile lor legal recunoscute. Primarul mai înfăptuieşte şi diverse operaţiuni tehnicomateriale. iar cele individuale se comunică. convocări în şedinţe extraordinare ale acestuia. cât şi de persoanele fizice sau juridice. a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului. etc.prefect. a conducătorilor regiilor autonome. 228 . înseamnă că acesta încheie acte civile şi comerciale. precum şi legislaţiei aferente. şi în această limbă. şi face propuneri consiliului local privind numirea şi eliberarea din funcţie. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale depăşesc 20% din numărul locuitorilor dispoziţiile normative ale primarului se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a respectivilor cetăţeni. prezintă informări consiliului. operaţiuni şi fapte produc efecte limitate în spaţiu. la cerere. el încheie şi desface. în cadrul atributului său de control al legalităţii acestora. după caz. precum şi fapte material-juridice cum sunt: participări la şedinţele consiliului.

al respectivelor unităţi. 229 . orăşenesc – la rândul său de mai multe categorii – municipal) şi judeţean (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele acestuia). Structurile de pe lângă primar şi consiliul judeţean şi personalul aferent acestora (numit pe cale administrativă sau încadrat prin contract de muncă) formează aparatul propriu de specialitate al primarului şi consiliului judeţean. răspunzând de buna lui funcţionare. având specializarea necesară.4. respectiv a Codului muncii. etc. eligibil şi colegial al consiliilor. fiecare dintre ei îl conduc şi îl controlează. Aparatul de specialitate al primarului şi al consiliilor judeţene Caracterul reprezentativ. de stabilitate în funcţie.. Aparatul de specialitate în cadrul comunelor şi oraşelor este în subordinea primarului. gradul de dezvoltare socialeconomică. în condiţiile legii. intermitenţa şi limitarea în timp a activităţii lor fac imposibilă asigurarea unei continuităţi în activitatea executivă locală. conform Statutului funcţionarilor publici. În cazul consiliului judeţean coordonarea compartimentelor sale poate fi delegată. motiv pentru care ele şi colectivitatea teritorială sunt deservite de structuri şi persoane stabile ce-şi desfăşoară activitatea. al organizării administrativ-teritoriale. de urbanizare. prin dispoziţia preşedintelui acestuia. Mărimea acestui aparat şi modul său de structurare sunt determinate de nivelul localităţii (comunal. dispunând. Funcţionarii aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean sunt învestiţi (prin numire sau contract) pe o durată nedeterminată în posturile pe care le ocupă. în vreme ce aparatul consiliului judeţean este în subordinea preşedintelui acestuia. vicepreşedinţilor sau secretarului judeţului. dar şi de numărul populaţiei.

) şi funcţii de execuţie (consilier. sunt stabilite prin lege. adevărate servicii publice interne (autoritatea tutelară. sancţionarea. numit ca atare. contabil-şef. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii. recompensarea şi eliberarea din funcţie. inspector. Condiţiile privind numirea sau angajarea. Gruparea funcţiilor pentru fiecare categorie de aparat propriu de specialitate are loc în anumite compartimente organizatorice cu denumiri diferite (birou. resurse-umane. în raporturile cu terţii. în cazul structurilor mai complexe. promovarea (avansarea). serviciu). în vreme ce altele sunt compartimente de specialitate. Consiliile aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al primarului. drepturile şi obligaţiile personalului sunt stabilite prin legi şi regulamente proprii. ajutat de un adjunct. Unele dintre aceste compartimente sunt funcţionale. asigurând buna activitate a întregului aparat şi a consiliului însuşi (contabilitate. stabilesc competenţele şi atribuţiile personalului în condiţiile prevăzute de lege. direcţie). referent.).Structura aparatului şi după caz numărul de funcţii inclusiv a posturilor. starea civilă. de regulă cadrul orientativ este fixat de către Guvern şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (consiliile locale pentru aparatul propriu de specialitate al primarului. conduse de un şef ierarhic (de birou. urbanism şi amenajarea teritoriului) ce permit exercitarea competenţelor legale în afara autorităţii respective. tehnic şi investiţii). departament). inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici. în funcţie de dimensiunea şi structura lor. sau director (de direcţie. consiliile judeţene pentru aparatul propriu al lor). etc. expert. la care se adaugă hotărârile de guvern 230 . în mod diferenţiat şi în raport de atribuţiile şi de amploarea exercitării lor. serviciu. secretariat-registratură. Distingem astfel funcţii de conducere (director. etc.

soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. ci desfăşoară. înfăptuiesc servicii publice în beneficiul colectivităţii locale. unele structuri interne. iar a celui aparţinând consiliului judeţean de către preşedintele acestuia. împreună cu aparatul propriu de specialitate al primarului formează împreună o structură funcţională. Aceasta nu înseamnă că nu exercită competenţe proprii şi distincte de cele ale autorităţii administrative locale. denumită primăria comunei sau oraşului. etc. viceprimarul. care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. fiind o ilustrare tipică a acestui gen de prestaţii efectuate de administraţia locală în domeniul. cu activitate permanentă. pag. executare şi control a îndeplinirii actelor de putere ori de drept privat ale consiliului în cauză sau ale primarului respectiv. 231 . în principal. Preda. fiscalităţii. al stării civile. Pe de altă parte.şi instrucţiunile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. întrucât aceasta aparţine primarului pe lângă care funcţionează şi pe care-l deservesc. Tratat elementar de drept administrativ român. Bucureşti. 572. operaţiuni de pregătire. mai ales cele de specialitate. de exemplu. al oraşului sau al subdiviziunii administrativteritoriale a municipiului. O menţiune specială o facem cu privire la aparatul propriu al consiliului judeţean care în virtutea atribuţiilor legal conferite autorităţilor judeţene – de a coordona activitatea 87 În sens contrar a se vedea M. Aparatul propriu şi structurile care-l compun nu au o capacitate juridică proprie. Editura Lumina Lex.87 deşi nu emit acte de autoritate (externă). urbanismului. 1996. respectiv viceprimarii. Primarul. secretarul comunei. protecţia minorului. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al primarului se face de către primar.

în condiţiile legii. şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. după caz. În aceleaşi unităţi administrative autorităţile vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor.consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean – acordă sprijin şi asistenţă de specialitate de orice natură (juridică. soţie sau rudă de gradul I cu primarul sau viceprimarul. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu tot în limba română. inclusiv actele locale de asemenea interes. tehnică. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. în raporturile lor cu organele locale şi cu aparatul propriu al acestora. precum şi afişarea anunţurilor de interes public. Secretarul comunei. oraş şi municipiu precum şi judeţul. 5. aceştia se pot adresa. 232 . primind răspunsul atât în limba română. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. au câte un secretar. administrativă etc. şi în limba lor maternă. În respectivele unităţi în posturile vizând atribuţii de relaţii cu publicul vor fi numite sau încadrate şi persoane cunoscătoare a limbii materne. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare comună. În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română. oraşului sau judeţului este funcţionar public de conducere salarizat din bugetul local sau judeţean. economică. Acesta nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice sub sancţiunea eliberării din funcţie şi nici soţ.) la cererea acestora. cât şi în limba maternă. aparţinând minorităţii respective. după caz. oral şi în scris.

şi anume: . în cazul secretarului de judeţ.pregătirea superioară juridică sau administrativă (obligatorie pentru judeţe şi oraşe). de către primar la propunerea consiliului local. 233 . şi de către preşedintele consiliului judeţean. în cazul secretarului comunei sau oraşului. de acces la funcţia publică.funcţia se ocupă pe bază de concurs sau de examen. următoarele atribuţii principale: . iar în cazul judeţului de către preşedintele consiliului judeţean propunerea consiliului judeţean. . prevăzute în Statutul funcţionarilor publici.concursul sau examenul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. votată cu cel puţin două treimi din totalul celor în funcţie la iniţiativa preşedintelui sau a o treime din membrii. hotărâtă cu cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. după caz. cu alte studii superioare sau cu studii liceale absolvite cu bacalaureat. în termen de cel mult 10 zile de la primirea rezultatelor concursului sau examenului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. respectiv 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. . iar. în cazul comunei. în mod excepţional.participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului. în cazul localităţii.eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară se face. la iniţiativa primarului sau a unei treimi din numărul acestora.Secretarului i se aplică acelaşi regim privind incompatibilităţile şi conflictul de interese ce vizează funcţionarii publici. în termen de 30. Secretarul îndeplineşte. pe baza concluziilor din cercetarea administrativă. alăturate celor generale. .numirea se face de către primar. în condiţiile legii. . la fel ca şi în cazul eliberării din funcţie. Calitatea de secretar presupune anumite condiţii speciale.

ori primar. pentru legalitate. în cazul localităţii. . în cazul judeţului. comunică ordinea de zii. . . . în afara celor cu caracter secret. hotărârilor consiliului local/judeţean şi dispoziţiilor primarului/ preşedintelui consiliului judeţean în condiţiile Legii nr. stabilit potrivit legii. sau de preşedinte. asumându-şi răspunderea pentru legalitatea lor şi contrasemnându-le pe cele considerate legale. . întocmeşte procesul verbal al consiliului local/judeţean şi redactează hotărârile consiliului local/judeţean. dispoziţiile primarului.avizează. după caz. .pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local/ judeţean şi comisiilor de specialitate ale acestora. instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor. . .asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia precum şi între aceştia şi prefect.legalizează semnăturile de pe înscrisurile (originale) prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale.organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local/judeţean şi a dispoziţiilor primarului/ preşedintele consiliului judeţean. .avizează proiectele de hotărâri ale consiliului.544 privind liberul acces la informaţii de interes public.asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile. în condiţiile legii. hotărârile consiliului local/judeţean. 234 ..asigură procedurile de convocare a consiliului local/ judeţean.îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliu. efectuează lucrări de secretariat. respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean.eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului.

în următoarele situaţii. de încetarea mandatului. cu titlu de sancţiune juridică: . fiind arestat preventiv. ca reprezentant al colectivităţii locale ori ca reprezentant al statului. În această ultimă ipoteză încetarea mandatului se constată prin hotărâre de guvern. Mandatul de primar încetează.în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate. 235 . propunând Guvernului data organizării noilor alegeri.în cazul pierderii drepturilor electorale ca sancţiune complementară celei principale de condamnare. prin ordin. . Răspunderea primarului Primarul. de drept. ceea ce reprezintă o sancţiune politică dar cu efecte juridice. ceea ce face practic imposibilă exercitarea mandatului său. Mandatul de primar încetează. stabilită tot prin hotărâre judecătorească. În toate aceste cazuri prefectul ia act. fiind demis. prin act juridic. declanşat ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. avizată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. ca organ executiv şi şef al administraţiei publice locale răspunde de buna funcţionare a acesteia. ceea ce declanşează procedura noilor alegeri anticipate.6. sau datorită neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. în baza propunerii motivate a prefectului. consecinţă a referendumului local. după cum s-a văzut. în termen de cel mult 90 de zile. Primarul mai poate fi suspendat de drept din funcţie prin ordin al prefectului. dacă este cercetat sau se află în curs de judecată pentru săvârşirea unei fapte penale. la comunicarea parchetului sau a instanţei de judecată.

Evident primarul mai poate răspunde pentru exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuţiilor sale. în condiţiile legii.Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei. Prevederile privind demiterea şi suspendarea se aplică în mod corespunzător (mai puţin ipoteza referendumului) şi în cazul viceprimarului sau viceprimarilor. cu precizarea că situaţiile sunt constatate prin hotărârile consiliului local care i-au ales în funcţie. 236 . în afara cazului în care parchetul sau instanţa de judecată comunică încetarea măsurii arestării preventive. patrimonial pentru pagubele cauzate autorităţii sau terţilor. penal şi contravenţional pentru abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din teritoriu. responsabilităţii. cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia 237 . El este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. Condiţiile generale pentru numire sunt. având calitatea de înalţi funcţionari publici. orientării către cetăţeni. Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor se face prin hotărâre de guvern. Învestirea în funcţie În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect. ca reprezentanţi ai Guvernului.Capitolul 9 Prefectul Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. Activitatea prefectului se întemeiază pe baza principiilor legalităţii. la propunerea prefectului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. ajutat de doi subprefecţi. imparţialităţii şi obiectivităţii. iar în cazul Capitalei de câte 3 subprefecţi. eficienţei. transpareenţei şi liberului acces la informaţii de interes public. 1. de regulă. profesionalizării. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.

de exemplu.cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. compatibilitate morală. în timp ce altele nu se cer (ca.a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. indiferent de specialitate. 1. . respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. viceprimari sau consilieri locali sau judeţeni.nu pot fi membrii ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.a absolvit programe de formare specializată corespunzătoare unei funcţii publice pentru înalţi funcţionari publici. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. în timp ce subprefectul îndeplineşte numai condiţia studiilor superioare (inclusiv de scurtă durată). nici de autoritate şi nici de demnitate (de exemplu. În primul rând prefectul şi subprefectul.studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă. .română şi domiciliul în ţară. .nu pot ocupa o altă funcţie publică (în înţelesul Statutului funcţionarului public). Prefectul trebuie să aibă studii superi-oare de lungă durată. .primari. 238 . trebuie să aibă: .deputaţi sau senatori. ca orice înalt funcţionar public. . . pregătirea profesională. susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului). 2. membru al Guvernului). Prefectul şi subprefectul sunt in-compatibili cu următoarele calităţi: . exerciţiul drepturilor electorale. Unele dintre ele au anumite particularităţi. existenţa discernământului.

nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională. cu scop comercial. bancare. vicepreşedinte. vor trebui să demisioneze sau să fie eliberaţi din respectivele funcţii ori atribuţii. precum şi societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat. cu excepţia celor prevăzute în acordurile şi convenţiile României.comerciant persoană fizică sau membru al unui grup de interes economic. . companiilor şi societăţilor naţionale. 239 .cu orice funcţie publică încredinţată de un stat străin.nu pot ocupa funcţia de preşedinte. . instituţii de credit. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale. . Dacă cei în cauză urmează să fie numiţi în astfel de funcţii şi se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate anterior enunţate. salarizată în organizaţie. .nu pot ocupa funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale. director general. Actele astfel emise sunt nule. pentru soţ sau rudă de gradul I (conflict de interese). precum şi la instituţii publice.reprezentant al Statului în adunările generale ale societăţilor comerciale. respectivul exerciţiu încetează de drept.manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. societăţi de asigurare. . .. administrator. .o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome. Prefectul şi subprefectul sunt obligaţi să nu emită sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine. iar dacă dobândesc o atare calitate în timpul exercitării funcţiei de prefect sau subprefect. director.

poate fi determinată (în special cea din urmă) nu numai din cauze exclusiv juridice. totuşi. mai ales. dispunând de capacitate juridică 240 . precum şi unele delegate de prefect. eliberarea din funcţie este şi. Concomitent. având o alcătuire unipersonală. respectiv. emiţând acte de putere cu efecte proprii. deşi se află în subordinea completă şi nemijlocită a Guvernului. întrucât respectivele persoane reprezentând executivul în plan teritorial trebuie. În lumina acestor considerente putem defini instituţia prefectului ca fiind autoritatea administraţiei publice guvernamentale instituită la nivel teritorial (judeţean). De aceea. totuşi încetarea mandatului guvernului şi/sau schimbarea compoziţiei politice a acestuia influenţează hotărâtor calitatea persoanelor din fruntea judeţului. Deşi prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu. dar şi datorită unor motivaţii politice. de 2 subprefecţi. din diferite motive. subprefectul exercită şi atribuţii specifice. în exercitarea atribuţiilor sale. Prefectul este ajutat. în general. pe care le poate suspenda. Aceasta înseamnă că el are capacitate juridică administrativă proprie deplină. care se identifică chiar cu titularul funcţiei unipersonale respective. să reflecte sau să corespundă coloraturii politice a guvernului în funcţiune. deşi funcţiile în cauză nu sunt eligibile şi supuse. el constituie. unui mandat limitat în timp. modifica sau desfiinţa la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. care nu numai că îl numeşte şi îl eliberează din funcţie. o autoritate publică distinctă în profil teritorial. mai ales legate de aparatul propriu al prefecturii.Numirea şi. Aceştia sunt înlocuitorul de drept al titularului funcţiei în cazul în care cel dintâi este împiedicat. dar îi controlează activitatea şi actele. să-şi exercite în mod legal şi deplin funcţia. în consecinţă.

Având în vedere relaţiile dintre prefect şi autorităţile din teritoriu. I. 2. .această atribuţie relevă obligativitatea organizării executării şi executarea în concret a acelor prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în teritoriu de către prefect în mod expres. precum şi modul acestora de promovare a interesului naţional. 658 din 28 iulie 2004.administrativă proprie.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. distingem mai multe atribuţii: a) asigură la nivelul judeţului sau Municipiului Bucureşti. cu modificările şi completările ulterioare. art. la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale în care a fost numit. aplicarea şi respectarea Constituţiei. Prefectul acţionează pentru realizarea pe plan local. în unitatea administrativteritorială respectivă a obiectivelor cuprinse în 129 Legea nr. a celorlalte acte normative precum şi a ordinii publice. prefectul reprezintă statul sau respectiv puterea executivă în modul cel mai deplin. exercitând o funcţie decizională ce implică competenţa materială generală în profil local. realizarea intereselor naţionale129. Altfel spus. ca expresie a calităţii sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Atribuţiile prefectului În general atribuţiile se clasifică în funcţie de natura raporturilor în cadrul cărora se exercită. a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului. precum şi controlul îndeplinirii lor. 24. publicată în Monitorul Oficial nr. indiferent de calitatea subiectului chemat să le pună în aplicare (autoritate locală sau serviciu public deconcentrate). a legilor. 241 . precum şi în cadrul tuturor componentelor care o alcătuiesc.

Conducătorii acestor instituţii au obligaţia să transmită prefectului proiectul de buget şi situaţiile financiare pentru a primi avizul 242 . .din comisia de concurs pentru ocuparea posturilor de conducere ale unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public deconcentrat. are obligativitatea asigurării climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelele instituţionale şi sociale. evitând contrapuneri şi contradicţii de natură ireconciliabilă. b) prefectul conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate. .prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora.prefectul.Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor.prefectul trebuie să asigure echilibrul şi concilierea intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală. acordând o atenţie sporită prevenirii tensiunilor sociale. .prefectul avizează proiectele de buget şi situaţiile financiare ale instituţiilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale. la nivelul său. . organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale: . prin promovarea specifică a primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă.

ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate vor fi emise numai după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din 243 . prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii propriilor servicii publice ale acestora. în ultimă instanţă. condiţia fiind ca serviciile să fie deconcentrate. Avizul prefectului la aceste documente se înaintează conducătorului ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. Preşedintele României sau este cazul unor autorităţi autonome (de genul comisiilor sau consiliilor naţionale pe anumite probleme).- - - - prefectului. ordinele şi celelalte dispoziţii cu caracter normativ pe care le transmit propriilor servicii publice deconcentrate. imediat după emitere. ministerele şi celelalte organe centrale au obligaţia să comunice prefecţilor. iar nu şi asupra altor organe sau structuri existente în teritoriu. Avizele prefectului au caracter concultativ. deconcentrate şi organizate la nivelul judeţului. neavând relevanţă dacă subordonarea operează faţă de Guvern. ori faţă de Parlament. chiar dacă aparţin autorităţilor centrale cărora li se subordonează (cazul unităţilor militare ale apărării naţionale). în conformitate şi cu Constituţia autoritatea prefectului este limitată numai asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor altor organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale.

Aceste ordine vor fi comunicate de prefect în mod obligatoriu conducătorului instituţiei ierarhic superioare. Acest sistem. indirectă. una verticală şi directă (de pildă. dăunător colaborării cu autorităţile (consiliile) locale. la rândul lor. se subordonează ierarhic Guvernului (pe plan orizontal).). serviciului public deconcentrat. iar alta orizontală faţă de prefect şi. c) prefectul dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor. mult mai limitată. trebuie să asigure. implicit. fie teritorială. faţă de prefect.aceste autorităţi teritoriale au o dublă subordonare centrală. prin organele legal abilitate. învăţământ. inclusiv asigurarea ordinii publice. zonale şi regionale.subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. ca de altfel tot astfel şi prin propriul organ naţional central. ceea ce nu este în concordanţă cu tendinţa generală vest europeană de dezvoltare a autonomiei locale. prin intermediul său. faţă de guvern. rezidă din faptul că respectivele servicii fac parte din structura (exterioară) a ministerelor sau a altor organe centrale şi care. Raţiunea acestei subordonări specifice. îl apreciem. cultură. deplinul control al puterii cu competenţă naţională generală asupra puterii având doar o competenţă specială. totuşi ca fiind deosebit de restrictiv şi de un centralism excesiv. dar şi afectând autonomia funcţională a serviciilor din teritoriu. 244 . ordine publică. . de la nivel de judeţ faţă de propria autoritate centrală de specialitate). iar prefectul. afectând autonomia locală pe care o limitează în laturile ei multiple (sănătate. etc. până la ultima verigă ierarhică. ca reprezentant teritorial al acestuia. fie naţională.

prefectul dispune în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi folosirea sumelor speciale prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. cele militarizate. identică cu acestea. cel puţin sub aspectul formei prin care se înfăptuieşte şi a naturii raporturilor dintre prefect şi autorităţile specializate. totuşi. . pentru realizarea acestor măsuri. împreună cu autorităţile şi organele abilitate.Deşi s-ar părea că această atribuţie se suprapune cu cele similare ale consiliilor şi ale primarilor. d) prefectul asigură. pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. Pentru aceasta: . concluzia firească în privinţa faptului că dacă prefectul poate dispune nemijlocit. având competenţă în această materie (poliţie. primarilor şi autorităţilor ori instituţiilor specializate luarea măsurilor corespunzătoare. inclusiv cele interne. conform legii. inclusiv în cazul raporturilor dintre prefect şi consilii ori primari. putând solicita consiliilor. controlând modul lor de realizare. inclusiv privitoare la populaţie sau alte subiecte vizate. măsuri de ordine publică pe întreg sau o parte din teritoriul judeţului. etc. primarii pot numai solicita sprijinul.).această atribuţie are o anumită particularitate având în vedere faptul că autorităţile militare. pompieri. De aici. nefiind nici 245 - .utilizează în calitate de şef al protecţiei civile fondurile speciale destinate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii. în schimb. ea nu este. . desigur în condiţiile legii. din partea organelor abilitate care trebuie să îl acorde. jandarmerie.

dar şi în alte reglementări legale cum ar fi. incendiilor.hotărăşte cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea promovării intereselor comune. de exemplu. în materie electorală (Legea alegerilor locale nr.72/4 etc. funciară (Legea fondului funciar 246 . catastrofelor. 58. în condiţiile care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. poate solicita primarilor sau preşedintelui consiliului judeţean convocarea unei şedinţe extraordinare a consiliului local/judeţean. nu sunt conduse de prefect.215/2001 (de exemplu. f) prefectul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative. .67/2004). privitor la dizolvarea consiliului local – art. încetarea mandatului primarului – art.57.dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. Aceste atribuţii pot fi cuprinse chiar în Legea administraţiei publice locale nr. e) prefectul asigură realizarea planului de măsuri pentru integrarea europeană: . motiv pentru care între acesta şi ele nu există raporturi ierarhice de subordonare. de informare. epidemiilor sau epizotiilor precum şi apărarea ordinii şi liniştii publice.deconcentrate şi nici descentralizate în teritoriu. . .). ci numai de colaborare. de sprijin.în caz de forţă majoră şi maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ teritoriale prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local/judeţean.prefectul. precum şi însărcinările date de Guvern.

expresie a principiului controlului administrativ realizat asupra autorităţilor locale în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. cu indicarea eventualelor obiecţii.autorităţile locale au obligaţia să comunice prefectului. a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare conform legii. în fapt şi în drept. în termen de cel mult 10 zile. deşi ele nu se află în raporturi ierarhice. II. mai ales în privinţa modului lor de înfăptuire. pe prefect. prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi judeţene. inclusiv ale primarului. lucru subliniat şi de Constituţie. b) prefectul exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale. dacă legea nu prevede altfel toate actele emise de ele. Pentru aceasta: . de subordonare. despre aceasta. ele reprezintă sarcini trasate în vederea realizării unor atribuţii concrete. faţă de prefect. a) în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu.dacă secretarul sau primarul apreciază că un act este ilegal au obligaţia să îl sesizeze. În privinţa însărcinărilor date de Guvern prefectului.prefectul. la rândul său. prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale.1/2000 modificată) ori în numeroase ordonanţe şi hotărâri guvernamentale sau decrete (normative) prezidenţiale.nr. cu excepţia actelor de gestiune curentă. în termen de 3 zile. Acest atribut reprezintă. . este obligat ca înainte cu cel puţin 10 zile de introducerea acţiunii în 247 . competenţa de a exercita un control general asupra activităţii respectivelor organe. . Având în vedere raporturile dintre prefect şi autorităţile administraţiei publice locale vom distinge mai multe atribuţii specifice.

a prefectului menit să şicaneze organele locale. în vederea modificării sau revocării acestuia. rămânând în nelucrare pe toată durata litigiului în cauză. prin efectul legii sunt suspendate. ale căror acte au fost atacate. convocarea unei şedinţe 248 . în condiţiile legii.contencios administrativ să solicite autorităţilor emitente reanalizarea actul pe care îl apreciază ca ilegal. mai ales prin blocarea aplicării actelor emise sau adoptate de ele care. Solicitarea va fi motivată. solicitând anularea lor totală sau parţială. după caz. Această prevedere legală este cât se poate de binevenită pentru a bloca orice abuz procesual. la cererea autorităţilor locale sau judeţene. în faţa instanţei de contencios administrativ.în urma primirii unui răspuns nefavorabil solicitării sale ori a necomunicării în termen a soluţiei dispuse de către organele locale. Prefectul răspunde. Hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în aceeaşi zi în care au luat sfârşit dezbaterile. de rea-credinţă. administrativ. este scutit de taxă de timbru şi se judecă în regim de urgenţă. actele adoptate sau emise în termen de 30 de zile de la data comunicării lor către prefect. în totalitate sau în parte. Părţile sunt socotite legal citate dacă citaţia au primit-o cu cel puţin o zi înainte de judecată. civil sau penal. c) prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean. Termenul de judecată nu poate fi mai mare de 10 zile. Acţiunea introdusă de prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal. după caz. . prefectul poate ataca. Numai în situaţii deosebite pronunţarea se poate amâna cu cel mult două zile. în cazul în care instanţa de contencios administrativ hotărăşte că actul a fost atacat în mod abuziv.

pentru personalul de carieră administrativă care dispune de stabilitate în condiţiile legii. de regulă un subprefect. Aparatul propriu al prefecturii Pentru exercitarea atribuţiilor care revin prefectului acesta are un aparat propriu de specialitate. pe plan local. Personalul aparatului îl deserveşte pe prefect şi subprefecţi în realizarea atribuţiilor legale şi a sarcinilor de serviciu. în vreme ce exercitarea capacităţii juridice administrative revine prefectului. fără drept de vot. cu personal şi buget propriu. fie din proprie iniţiativă (de exemplu.extraordinare de consiliu. contribuind la pregătirea. epidemii. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului acestui aparat se face de către prefect. 249 . realizarea şi verificarea îndeplinirii actelor factorilor de decizie. mai ales. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor de natură civilă ale prefectului se realizează de el sau de către persoana. inundaţii. cunoscut îndeobşte sub numele de instituţia prefectului. Structura şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. 3. care impun. în condiţiile Statutului funcţioarilor publici. şi a Codului muncii pentru personalul auxiliar şi de deservire. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. desemnată de acesta. dar unde îşi poate expune opiniile faţă de problemele supuse dezbaterii. în cazuri excepţionale. adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. catastrofe. epizootii. limitarea sau înlăturarea urmărilor unor calamităţi. b) prefectul poate participa la şedinţele consiliilor locale şi judeţene. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică. la cele de constituire) sau la invitaţia acestora.

prefectul poate organiza prin ordin. Acestea sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului. Colegiul prefectural În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural. în subordinea sa directă. Colegiul prefectural este alcătuit din: prefect. justiţiei. oficii prefecturale. doi consilieri. Personalul care încadrează cancelaria prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect. 4. În judeţele cu suprafaţă întinsă sau cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane. Acest personal îşi desfăşoară activitatea în baza contractului individual de muncă încheiat pe durata exercitării funcţiei publice de către prefectul care l-a numit. parchetului. conduse de un director numit de prefect. La lucrările colegiului prefectul poate invita şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară ca de exemplu reprezentanţi ai armatei. un consultant şi secretarul cancelariei. Prefectul poate convoca oricând colegiul prefectural dacă el consideră necesară o asemenea convocare. Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună. etc. subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în judeţul respectiv. Activitatea personalului din cadrul cancelariei este coordonată de către director care răspunde în faţa prefectului de activitatea desfăşurată de aparatul cancelariei. Colegiul prefectural are ca atribuţii: 250 .În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului care este un compartiment organizatoric distinct şi cuprinde ca funcţii: directorul cancelariei. cu avizul conform al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

de îndată. care pot propune Guvernului măsuri de anulare a respectivelor ordine. 5. fiind acte administrative (de putere). . inclusiv interese legitime. de regulă.. în exercitarea controlului ierarhic. Prefecţii au obligaţia să comunice aceste ordine ministerelor şi organelor centrale de resort. Ordinele normative se vor comunica. dacă le consideră ilegale sau inoportune. iar cele individuale după data comunicării lor subiectelor interesate. Şi actele prefectului pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ dacă vatămă drepturi recunoscute legal celor astfel vătămaţi. în condiţiile legii. prefectul poate încheia acte civile şi comerciale necesare bunei funcţionări a aparatului din 251 . Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Acest minister poate propune Guvernului. Cele normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică.implementarea programelor politicilor. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau localităţii respective. care pot avea caracter normativ sau individual.armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv. anularea ordinelor apreciate ca ilegale sau inoportune. Întocmai ca şi primarul. Actele prefectului În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale prefectul emite acte juridice numite ordine. fiind contrasemnate de conducătorii acestora. Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise numai după consultarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale din unităţile teritoriale. prin publicare.

subordine. 252 . inclusiv contracte de muncă pentru personalul acestuia care nu are calitatea de funcţionar public. participării la şedinţele consiliilor locale sau judeţene etc. Prefectul mai poate înfăptui şi diverse operaţiuni tehnico-materiale de genul semnării corespondenţei.

Gliga. Editura Atlas Lex S.Capitolul 10 Resursele administraţiei publice 1. Stoica. pag. I. 1993. Gilescu.. pag. Editura Actami. op. pag. pag.1. Tratat de drept administrativ. Resursele umane. V. Tratat elementar de drept administrativ român. Preda. I. M. pag. Cluj-Napoca. 196. T. pag. 311. Alexandru.. 222. M. Drept administrativ român. 175. Bucureşti. Gh. 78-79. Oroveanu. pag. Prisăcaru. 125. inclusiv cele administrative. R.cit. Bucureşti.însoţite de competenţele corespunzătoare – necesare 130 Asupra definiţiei funcţiei şi funcţionarului în literatura mai veche a se vedea R. op. A.. 1958. 253 . nu toate atribuţiile unui organ de stat implică şi exerciţiul autorităţii sau puterii publice. Iaşi. 313. I. M. întrucât există şi atribuţii . 78-79. 177. Iovănaş. pentru literatura nouă a se vedea Al. 1996. Tipografia Învăţământului.R. A.cit. Noţiunea funcţiei publice130 Autorităţile publice. 99. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Iorgovan. Drept administrativ.M.cit. 1994. pag. Editura Ankarom. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti. Editura Cordial Lex. Zaharia. 333 şi următoarele. II. Tratat…. 1996..L. pag. pag. vol. pag. Negoiţă. Desigur. op. T. 1993. vol.cit. Bucureşti. pag. Iorgovan. Drept administrativ. op. Editura Lumina Lex. 141. 1994. V. Drept administrativ. Petrescu. Funcţia publică în administraţia publică 1. sunt înzestrate cu atribuţii necesare îndeplinirii sarcinilor care le revin în conformitate cu care exercită competenţe determinate participând în baza capacităţii juridice pe care o au la raporturi juridice de autoritate în nume propriu. 1949.. Bucureşti. Ionescu. Lumina Lex. Braşov. IV. Tratat de drept administrativ român.

prin exercitarea ei. contribuie la realizarea puterii publice.). În această lucrare interesează numai acele funcţii care implică exercitarea atribuţiilor publice. etc. bibliotecar. curier. contabilitate. de putere. prin care se înfăptuieşte activitatea executivă a statului. capacitatea juridică abstractă a unei autorităţi sau instituţii trebuie să se materializeze şi să se concretizeze în serviciul public prestat efectiv prin intermediul funcţiei concrete exercitate de către o persoană fizică în mod individualizat.doar asigurării bunei funcţionări a instituţiei respective îndeplinite de şi în cadrul compartimentelor reprezentând structuri funcţionale de genul secretariat. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne prevede că în realizarea atribuţiilor cadrele militare sunt investite cu exerciţiul autorităţii de stat având anumite drepturi şi obligaţii. partidelor. dar nici funcţiile publice din cadrul asociaţiilor. etc. Funcţia publică se poate defini – în sensul cel mai larg al conceptului – ca reprezentând o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective. 254 . financiar. arhivă. iar art. Din această definiţie rezultă că funcţia publică are mai multe trăsături specifice din care enumerăm: a) funcţia publică. în cazul funcţiilor de decizie ce incumbă emiterea actelor juridice de 131 Art. Totuşi. nu şi celelalte funcţii nepublice din chiar structura autorităţilor sau instituţiilor publice (casier. 18 din Legea nr.131 fie într-o formă directă. 105/1 din Constituţie face referire la funcţii publice de autoritate. registratură. fundaţiilor. dactilograf. sindicatelor ori cele de conducere ale societăţilor comerciale indiferent de capitalul lor (inclusiv integral sau majoritar de stat).

pe de o parte.putere sau de autoritate (de regulă. fie indirectă prin acţiunile de pregătire. de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice şi faţă de care există latitudinea de a intra sau nu. nestatale. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei). după propria voinţă. etc. şi funcţii nepublice constituite mai ales la nivelul structurilor funcţionale interne – bazate pe contract de muncă (secretariat. motiv pentru care le întâlnim şi la administraţiile neguvernamentale. registratură. Cu alte cuvinte. contabilitate) -. referenţilor. menite a asigura doar buna funcţionare a instituţiei şi care nu sunt legate de exerciţiul propriu-zis al puterii publice. celelalte subordonaţilor ierarhici). b) funcţia are un caracter obligatoriu. în raporturi juridice conform interesului propriu. funcţia publică administrativă trebuie exercitată în orice împrejurare care-i solicită intervenţia – din oficiu sau la cerere – chiar dacă faţă de o anumită atribuţie autoritatea în cauză are un drept de apreciere sau de alegere în soluţionarea într-un anumit mod a unei situaţii. executare şi control strâns legate sau în legătură cu exerciţiul autorităţii de stat (cazul inspectorilor.). Această precizare este necesară deoarece numai în acest mod distingem între funcţiile publice de autoritate şi alte funcţii publice existente chiar în cadrul aceleaşi autorităţi (primele revenind conducătorilor. Această îndatorire de rezolvare sau de pronunţare chiar şi faţă de o 255 . Într-adevăr. societăţi comerciale. prin îndatorirea exercitării drepturilor şi cea de îndeplinire a obligaţiilor care-i alcătuiesc conţinutul. exercitarea acestora întemeindu-se pe contractul de muncă. în sensul că ea nu este o facultate sau o posibilitate.. etc. la cele private. în funcţia publică se reflectă în mod esenţializat trăsăturile de bază ale activităţii publice constând în exercitarea puterii de către autoritatea în care se integrează respectiva funcţie. eventual pe convenţii civile.

3 din Codul Civil). pe ansamblu. Aceasta înseamnă că funcţiile trebuie încredinţate efectiv unor persoane fizice apte să le exercite. De asemenea. uneori. operează în mod permanent deoarece neexprimarea sau neluarea de poziţie din partea organelor executive – fie prin nesoluţionarea în termen. iar. fie prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept legal recunoscut – permit declanşarea unei proceduri judiciare ce se poate finaliza cu tragerea la răspundere a celui vinovat (inclusiv pentru insubordonare dacă nu îndeplineşte o dispoziţie ierarhică).solicitare (ce nu impune neapărat şi o intervenţie de drept sau soluţionare favorabilă din partea autorităţii). uneori. c) funcţia publică este obiectiv predeterminată. conform Legii contenciosului administrativ nr. d) funcţia publică trebuie exercitată practic. chiar funcţii neexercitate. Desigur. modificate sau suprimate de către titularul ei sau de către alte subiecte de drept. pot exista şi funcţii neocupate de titulari. pot exista delegări sau cumuluri ori suplinirii de funcţii ca situaţii excepţionale când una şi aceeaşi persoană va asigura 256 . concomitent cu obligarea acesteia la luarea şi îndeplinirea măsurilor solicitate.554/2004 (în cazul funcţionarului public) sau a justiţiei care trebuie să soluţioneze orice cauză cu care a fost sesizată (în cazul judecătorului – conform art. a autorităţii executive din care face parte. dacă legea nu le-a conferit o asemenea prerogativă. dar acestea nu afectează. fiind reglementată legal astfel încât drepturile şi obligaţiile care îi alcătuiesc conţinutul sunt prestabilite neputând fi create. realizarea atribuţiilor organului. numai prin îndeplinirea efectivă a tuturor funcţiilor din cadrul unei autorităţi se realizează exercitarea practică a competenţei autorităţii în cauză conform atribuţiilor legal stabilite. ci numai integralitatea îndeplinirii lor. plata despăgubirilor şi a daunelor morale. chiar superioare ierarhic. care dispun de voinţa şi energia necesară realizării lor.

nu epuizează. în cazul funcţiei drepturile şi obligaţiile (care-i alcătuiesc conţinutul) preexistă raporturilor propriu-zise. În cadrul funcţiei se vor putea săvârşi numai anumite acte şi fapte (cu sau fără semnificaţie juridică) conform atribuţiilor ce revin instituţiei respective. adică un complex unitar şi interdependent de drepturi şi obligaţii ce revin titularului ei. iar formarea. teritorial. acestuia îi conferă un adevărat statut propriu. o funcţie de regulă. pe de o parte. a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin ca participanţi în respectiva relaţie juridică.exercitarea efectivă a două sau mai multor funcţii tocmai pentru asigurarea funcţionării normale a instituţiei. ca o persoană sau mai multe să poată îndeplini simultan sau succesiv aceeaşi funcţie sau funcţii similare. în cazul organelor unipersonale). uneori reciprocă. ceea ce delimitează – în cadrul organului – o funcţie de alta chiar similară. întrucât – corespunzător diversităţii de sarcini şi atribuţii reglementate în vederea realizării lor – în cadrul unei autorităţi se exercită mai multe funcţii a căror sumă evidenţiază specificul competenţei organului din care fac parte. modificarea şi desfiinţarea relaţiei. personal sau temporal să se poată face distincţie între funcţii. Dacă într-un raport juridic obişnuit drepturile şi obligaţiile sunt strâns legate de formarea. Acest lucru nu împiedică. întreaga sferă atribuţională a unei autorităţi. iar prin delimitări de ordin material. iar nu un simplu conţinut de raport juridic (format între funcţionar şi superior) în care părţile se disting doar prin opozabilitatea. Pe de altă parte. f) funcţia publică este o situaţie juridică. prin conţinutul ei. aparţinând numai celui învestit anume în cadrul unei autorităţi pentru a-i realiza competenţa. decât în mod cu totul excepţional (de exemplu. modificarea şi încetarea acestora – în urma producerii unui act sau fapt juridic – constituie doar prilejul exercitării respectivei facultăţi sau îndatoriri legale care nu sunt 257 . e) funcţia are un caracter propriu.

mai ales. mai ales prin aparatul propriu. Din definiţia dată rezultă că: a) prin funcţia publică administrativă se înfăptuieşte în exclusivitate activitatea executivă a statului. de permanenţă în timp. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. Funcţia publică administrativă Trăsăturile anterior prezentate sunt valabile. deoarece toate presupun exerciţiul puterii publice. la realizarea lor. Din acest motiv funcţia executivă sau administrativă poate fi definită drept o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte. în întreg intervalul scurs de la investirea şi până la dezinvestirea titularului căruia îi aparţine. cât. oricărei funcţii publice. b) este de remarcat faptul că funcţia publică executivă nu este numai apanajul administraţiei publice. justiţie. de regulă. în general.2. parlament. nu într-atât la constituirea lor. îndeplineşte şi atribuţii administrative pentru organi- 258 . dar care în subsidiar. 1. în acţiunile sale.doar produsul voinţei exclusive a subiectului titular. în principal. constând. ci ea poate fi întâlnită în orice activitate publică de altă natură. executive sau judiciare. prin intermediul funcţiei se contribuie la declanşarea incidenţei legii pentru soluţionarea unui caz dat. limitat. preşedinţie. g) funcţia are un caracter continuu. executarea şi controlul realizării lor. Altfel spus. din emiterea actelor administrative sau pregătirea. inclusiv legislative. indiferent de existenţa sau nu a unui mandat ca durată limitată ori a lipsei oricărui termen limită.

cu modificările şi completările ulterioare. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 133 Legea nr. c) atribuţiile şi responsabilităţile sunt determinate. de către autoritatea publică sau instituţia publică în cadrul căreia ea există şi se exercită. Partea I-a nr.188/1999 care o defineşte ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii.1). prin conducătorul ei. 259 . 251 din 22 martie 2004. alin.188/1999 rezultă mai multe caracteristici ale funcţiei publice dintre care enumerăm: a) funcţia publică administrativă este instituită în scopul realizării prerogativelor de putere publică a autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul. Autoritatea publică reprezintă forma organizată şi exteriorizată de manifestare a puterii publice într-un mod determinat în cadrul unei funcţii fundamentale îndeplinite de 132 Republicată în Monitorul Oficial al României. b) atribuţiile şi responsabilităţile sunt stabilite în temeiul legii. 251 din 22 martie 2004. Funcţia publică – în sensul ei restrâns administrativ – a fost amplu reglementată prin Legea132 privind Statutul funcţionarilor publici nr. Ar fi fost mai corect să se prevadă că ele sunt stabilite prin lege – atunci când această reglementare le stipulează – iar mai apoi în temeiul legii când această competenţă este delegată autorităţii sau instituţiei publice. în cazul funcţiei publice administrative. de regulă. ceea ce ar fi în deplină concordanţă şi cu principiul legalităţii funcţiei. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome133. Din definiţia dată de Legea nr. art. pentru a-i determina conţinutul conform reglementărilor legale în vigoare şi în acord cu ele.2.zarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a însăşi instituţiei în cauză.

op. care ne interesează în mod special. dar nici în sensul ei juridic ca ansamblu de norme unitare grupate şi foarte restrânse ca obiect de reglementare134 ni se prezintă ca o formă organizată menită a desfăşura activităţi din domeniul conducerii serviciilor publice sau al efectuării serviciilor publice (neimplicată în sfera producţiei materiale) aflată. În schimb. etc. în vreme ce spitalul. prin responsabilitate trebuie să avem în vedere o obligaţie de a efectua sau de a îndeplini o sarcină concretă de serviciu. de regulă. învăţământ. în subordinea unei autorităţi publice.. În cazul autorităţilor administrative. şcoala. În acest sens. Alexandru. practic. în schimb. d) definiţia legală precizează conţinutul funcţiei care constă într-un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi. sănătate. noţiunea neavând nimic comun.. cu cea de 134 Asupra diferitelor sensuri ale instituţiei a se vedea I. etc. pag. 30-33. cultură. Deci. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al administraţiei publice centrale – este o instituţie din subordinea guvernului cu rol de conducere în sectorul său de activitate. Oricum denumirea generică de persoană administrativă ar fi suficient de acoperitoare pentru toate categoriile de noţiuni administrative. sunt instituţii publice prestatoare efective de servicii publice. 260 . avem de a face cu o categorie a autorităţilor publice care dispunând de o capacitate administrativă specifică participă în nume propriu la înfăptuirea puterii executive a statului în limitele competenţelor legal determinate. o îndatorire trasată şi determinată. instituţia publică – nu în sensul ei foarte larg care ar include şi autorităţile. în acest caz.cit. de exemplu. Dacă prin atribuţie înţelegem un complex de drepturi şi de obligaţii de care dispune o autoritate în vederea realizării sarcinilor sale.stat. autorităţile publice administrative exercită puterea executivă în scopul organizării şi înfăptuirii unor servicii publice de interes general ori în sectoare specifice precum finanţe. teatrul.

mai degrabă. respectiv a serviciului public înfăptuit prin intermediul ei. decât juridică. Unele consideraţii şi observaţii critice asupra statutului funcţionarilor publici. părând că are. după caz. declanşat la cerere sau din oficiu. conţinutul activităţilor desfăşurate de funcţionari în exercitarea prerogativelor de putere publică fiind determinat de lege. incompatibilităţile. nr. de către cel interesat ori de către opinia publică. art. 136 Legea nr. în acest sens. pag.principiul transparenţei în exercitarea funcţiei publice. cunoaşterea. 8/2000. în „Dreptul”. conflictele de interese şi interdicţiile ce se impuneau. 63. utile soluţionării cauzei. întrucât funcţionarul trebuie să asigure derularea raportului administrativ.3. 251 din 22 martie 2004.principiul legalităţii funcţiei publice. iar funcţiile publice sunt prevăzute în anexa acestuia. . Republicată în Monitorul Oficial al României nr. primar) cu acordurile şi avizele cerute de lege.principiul imparţialităţii exercitării funcţiei publice. ceea ce nu exclude promovarea intereselor legitime şi legale. în funcţie 135 M. o încărcătură politică şi etică. G.135 e) funcţiile publice administrative sunt cele prevăzute în statut (anexă) în hotărârea de guvern sau sunt identificate – dintre funcţiile existente – prin actele conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor nominalizate în lege (prefect. Stecoza. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. .răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale. 261 . adică a furnizării tuturor informaţiilor necesare şi solicitate. fără părtinire. întrucât funcţia publică este definită de Statut. cu modificările şi completările ulterioare. motiv pentru care legea a reglementat. Preda. nefavorizând nici una din părţile acestuia. a cetăţenilor ori a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate. Funcţia publică are la bază o serie de principii136: . inclusiv pe sine.

inclusiv a actului rezultat în cadrul lui. decizia.principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei în sensul că funcţionarii publici nu pot fi eliberaţi sau destituiţi din funcţie decât în condiţiile şi cazurile legal şi limitativ prevăzute. . iar. avizul. colectivitate. etc. aşteptat de individ. adică de îndeplinire sau exercitare a funcţiei în conformitate cu obligaţiile decurgând din 262 . la timp şi întocmai. rezultatul social scontat. .principiul subordonării ierarhice a funcţionarului public – trăsătură distinctivă a acestuia faţă de parlamentar sau judecător -. ci în cel al încadrării în limita veniturilor sau bugetelor proprii ori alocate). să fie temeinice şi legale. autoritate. respectiv pe baza stării de fapt corect stabilite şi cu respectarea prevederilor legale integral aplicabile situaţiei. pe de o parte. pe de altă parte.principiul eficienţei şi eficacităţii are în vedere. . rezultatul economic al exercitării funcţiei (nu neapărat în sensul rentabilităţii economice. . . presupune soluţionarea cazului dat cu respectarea adevărului obiectiv.principiul obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice. a modului de desfăşurare şi fundamentare a procesului decizional. în conformitate cu prevederile legale. în limitele competenţei sale. iar întreruperea sau suspendarea temporară ori încetarea definitivă a raporturilor de serviciu din motive neimputabile acestora nu determină pierderea drepturilor legal câştigate şi nici a calităţii de funcţionar public păstrat în corpul de rezervă.principiul responsabilităţii. astfel încât propunerea. constând în îndatorirea executării tuturor dispoziţiilor ierarhice legale ale superiorilor acestuia.de natura (normativă sau individuală) a actului şi de importanţa acestuia..

Totalitatea funcţiilor dintr-o autoritate sau instituţie. . Noţiunea funcţionarului public Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar.principiul orientării către cetăţean a funcţiei publice în sensul prestării la termen şi întocmai a serviciului public solicitat. cu diviziunile şi subdiviziunile componente structurale. principiul egalităţii (accesului) şanselor de intrare şi promovare în corpul funcţionarilor publici prin concursul deschis pentru fiecare cetăţean ce îndeplineşte condiţiile legale ceea ce este o reflectare particularizată a principiului egalităţii în drepturi. corespunzător schemei de organizare a lor. fiind interzisă orice discriminare. Ea reflectă şi diferenţierile faţă de alte funcţii sau posturi similare. constituie statul de funcţii a acestora. Conţinutul concret al drepturilor şi îndatoririlor decurgând din funcţie şi revenind titularului ei se stabilesc prin fişa postului. iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. atât cele publice cât şi cele nepublice. Titularul 263 .competenţele şi atribuţiile încredinţate titularului ei şi prin a căror încălcare se declanşează răspunderea juridică a acestuia. transparenţei.3. 1. totuşi putem considera ca principii şi următoarele reguli: principiul selecţiei funcţionarilor prin concurs după criteriul competiţiei deschise. meritelor şi competenţei profesionale. efectuarea lui în interesul acestuia de către autoritatea sau instituţia publică cea mai apropiată posibil. Deşi legea nu le mai enunţă ca şi principii generale şi distincte.

b) funcţia publică nu se poate realiza în afara unui titular învestit cu înfăptuirea ei şi devenit. funcţionar public apt pentru misiunea încredinţată. fie în baza dispoziţiilor superiorilor săi ierarhici. deci între situaţia juridică şi titularul ei. care se poate schimba. alături de acestea. chiar administrative. izvorând din nevoile practice ale exercitării organizate a puterii publice în scopul realizării unui serviciu public determinat. fără a putea refuza realizarea ei decât în cazul unor dispoziţii apreciate ca ilegale ale conducerii sale. respectiv funcţionarul public. funcţia publică nu epuizează întreg conţinutul atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu ce revin unui funcţionar deoarece cel în cauză mai poate primi. impersonală – deoarece este o creaţie a legii – existând independent de titularul sau deţinătorul ei. regii autonome. şi alte însărcinări legate de exerciţiul funcţiei sale. astfel. Între funcţie şi funcţionar. mai ales. inclusiv cel de autoritate. trebuie să 264 . din cadrul unor societăţi comerciale. în organizaţiile cu scop lucrativ aşa-numitul personal neproductiv sau indirect productiv. există multiple legături şi diferenţieri: a) funcţia publică este o situaţie juridică obiectivă. În privinţa noţiunii de „funcţionar” sau de „funcţionar public”. În acest fel operează distincţia între funcţionarul public. numit şi administrativ. fie în baza legii. şi titularii altor funcţii. inclusiv autorităţi şi instituţii care nu au atribuţii executive. Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. sunt încadraţi cu contract de muncă şi reprezintă. instituită şi generalizată prin noul Statut.unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate. de larg interes. d) funcţionarul exercită funcţia numai în baza unei învestiri legale şi în limitele ei. c) de regulă.

Pornind de la conţinutul funcţiei publice executive putem defini funcţionarul public administrativ ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau instituţie publică aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal investită cu exerciţiul unei funcţii publice executive. decât cea din care face parte în mod obişnuit. în raporturile cu terţii în care intră organul în cauză. mai rar prin alegere sau prin alte forme (desemnare). de ştiinţa administraţiei ori de cea economică. de regulă. dar şi în acest caz funcţionarul se află tot în cadrul unui organism determinat. conducând la inexistenţa actelor sale juridice lipsite de orice urmă de legalitate (autenticitate sau oficialitate). pe o perioadă nedeterminată. c) învestirea funcţionarului public administrativ şi exerciţiul funcţiei se fac. de regulă. pentru o perioadă de timp nedeterminată. etc. chiar dacă unele efecte se produc şi în afara ei. Raţiuni practice pot determina că în mod temporar – prin delegare sau detaşare – o persoană să-şi exercite funcţia în cadrul unei alte autorităţi sau instituţii. b) funcţionarul public trebuie învestit cu exerciţiul funcţiei sale. legislaţia utilizează diferite terminologii neunitare incluzând noţiuni ca „salariat”. ca o consecinţă a modificării vremelnice a raportului de serviciu în care se află. Din această definiţie rezultă că: a) funcţionarul public administrativ trebuie să facă parte dintr-o autoritate sau instituţie publică. întrucât funcţia se exercită în cadrul acestora. „personal”. fiind salarizată pentru activitatea depusă. de regulă. „angajat”. de regulă administrativă sau executivă. Neapartenenţa la un organ exclude posibilitatea valabilităţii juridice a manifestărilor de voinţă intenţionate. „lucrător”. prin numire. ceea ce înseamnă necunoaşterea limitei maxime 265 .remarcăm faptul că deşi era şi este utilizată frecvent de ştiinţa dreptului administrativ şi de cea a dreptului muncii.

Republicată în Monitorul Oficial al României nr. respectiv superiorul său ierarhic. este angajat cu contract individual de muncă neavând 137 Legea nr. după caz. de inamovibilitate şi care. precum şi posibilitatea de a fi sau de a se substitui în atribuţii. e) funcţionarul public administrativ. d) de regulă. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Aceasta îl obligă la executarea întocmai a dispoziţiilor curente de serviciu ale superiorilor şi. salariul reprezentând echivalentul bănesc al funcţiei (poziţie şi existenţă socială). întreţinere-reparaţii şi de deservire. spre deosebire de parlamentar sau magistrat (judecător). Statutul funcţionarilor publici a adoptat. cu modificările şi completările ulterioare. o definiţie şi anumite criterii particulare în configurarea conceptului de funcţionar public137: a) funcţionarii publici nemaiîncheind contract individual de muncă. care efectuează activităţi de secretariat-administrative.2 şi 5. dincolo de stabilitatea în funcţie (dreptul la carieră) nu exclude posibilitatea modificării (prin delegare ori detaşare) sau încetării (prin demisie. inclusiv dreptul de a fi controlat sau de a putea verifica. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare faţă de inferiorul. gospodărire. Nu sunt excluse anumite limitări în timp care să confere un caracter temporar exercitării unei funcţii (cazul delegării sau detaşării). în cazul exercitării lor neconforme cu legea. pe viaţă. 266 . funcţionarul este salarizat pentru activitatea depusă. 251 din 22 martie 2004. conform legii. îi conferă atributul de a emite. din raţiuni specifice. art.în timp până la care operează exerciţiul funcţiei. protocol. fără ca aceasta să echivaleze cu o stare perpetuă. la rândul său. eliberare sau destituire) a raportului de serviciu. asemenea acte pe seama subordonaţilor săi. numai personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice.

precum şi bibliografia citată 267 . cadrele didactice. corpul magistraţilor. • o bună parte din aceste persoane au calitatea de funcţionari (secretar-dactilograf. b) funcţionarilor publici li se aplică prevederile din Legea privind Statutul funcţionarilor publici. Teoria funcţiei publice comunitare. dar nu pe aceea de funcţionar public. această lege este. curier. mai ales dacă se susţine un concurs de către mai mulţi candidaţi. Bucureşti. pentru acest personal auxiliar. la cabinetul demnitarului. • nimic nu împiedică la ocuparea posturilor de către cei în cauză să opereze şi o numire în funcţie.calitatea de funcţionar public şi aplicându-i-se legislaţia muncii. De la prevederile Statutului mai sunt excluse şi: personalul salariat încadrat. pe baza încrederii personale. pag. bibliotecar). 11-13. V. 2000. Referitor la acest personal auxiliar trebuie să arătăm că: • acestui personal auxiliar i se aplică integral regimul juridic al dreptul muncii şi la modificarea ori încetarea contractului de muncă. Vedinaş. terminologia specifică legii şi anume aceea de Statut. conform Constituţiei. adoptată în condiţiile angajării răspunderii Guvernului faţă de plenul parlamentului în şedinţa comună a camerelor sale. dublată de încheierea contractului de muncă. este discutabilă modificarea aceluiaşi act normativ prin ordonanţa de urgenţă a executivului. Călinoiu. Această denumire reflectă într-un prim sens138 specificul 138 C. casier. de deservire. precum şi în materia litigiilor de muncă (jurisdicţiei muncii). Editura Lumina Lex. de natură organică.

Interventions de l’administrations dans l’economie. etc. abordând probleme de genul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. a celor din transporturi (feroviar. ed. 139 Jean Marie Auby. Institutions administratives. 383. Planifications. pag. deşi dispoziţiile Statutului în cauză se aplică tuturor funcţionarilor publici. precum şi ansamblul normelor esenţiale aplicabile tuturor acestora sau majorităţii139 lor. autoritatea vamală.reglementării şi anume acela de a grupa principalele probleme pe care le presupune situaţia juridică a funcţionarilor publici. Consiliul Legislativ. 1996. serviciile diplomatice şi consulare. Totuşi. Această idee călăuzeşte. acolo. cazul militarilor. Administraţiei Prezidenţiale. constituind dreptul comun în materie. 268 . aceasta are loc numai în măsura în care respectivele statute nu dispun altfel. militarizaţilor. Contentieux administratif. Jean Bernard Auby. aerian) sau învăţământ. inclusiv celor care au deja statute proprii (aprobate prin legi speciale). de management a funcţiilor publice şi funcţionarilor publici. trebuie să remarcăm faptul că legea în cauză are un conţinut mult mai larg deoarece ea reglementează şi organizarea funcţiei publice. Amenagement du téritoire. Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care desfăşoară activităţi în cadrul unor servicii publice cum ar fi: structurile de specialitate ale Parlamentului. Prix. a VII-a. naval. Paris. Organisation générale. Pe de altă parte. poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative alte servicii publice stabilite prin lege. Dalloz. în mod derogator nu numai reglementările deja existente în temeiul legilor speciale dar şi cele viitoare.

etc.. referent. pag. cu respectarea dispoziţiilor din Statut. pag.cit. însăşi natura situaţiei funcţionarului sau condiţia juridică a acestuia. Montchrestein. indiferent de locul ocupat de cel în cauză în ierarhia internă a organului din care face parte (director. • numirea în funcţii de conducere din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care. (de exemplu.140 Întradevăr. ceea ce exclude de la bun început toate persoanele alese (primari. în al doilea sens. viceprimari şi consilieri în cazul autorităţilor locale) sau desemnate (cazul premierului şi a întregului guvern votat de parlament). ci este cazul unei situaţii sau poziţii într-un ansamblu de raporturi juridice. calitatea de funcţionar nu este aceea de simplu subiect sau parte într-un raport juridic concret. 192. inspector. că revine conducătorului autorităţii sau instituţiei ori conducerii supraordonate ierarhic eventual cu respectarea unor formalităţi de genul acordului.141 c) funcţionar public este numai persoana numită într-o funcţie publică. ediţia a VI-a. adică un statut personal. Drept constituţional. credem. 141 T. Trebuie menţionat că: • numirea provine de la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. deci persoane de conducere sau de execuţie). 1997. Drăganu. titular de drepturi şi/sau obligaţii. op. 269 . avizul prefectului la numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din 140 Jean Boulouis. 1972.Denumirea de Statut reflectă. şef serviciu. 189. Droit institutionnel de l’Union Européene. avizului.

în măsura în care nu contravin.unităţile administrativ-teritoriale ( art. prefecţii. şi a obligaţiilor corespunzătoare decurgând din aceste drepturi. contribuţia la asigurări sociale. de exemplu. etc. cu ale legislaţiei pensiilor şi asigurărilor sociale. d) nu intră în categoria funcţionarilor publici. plata pensiei de întreţinere. e) acolo unde prevederile statutare sunt neîndestulătoare ele se completează. neexistând încă o lege proprie pentru această categorie. Regimul juridic al funcţiei publice 270 .115/1999 sau a Legii nr. 1. în principal. Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici.161/2003. subprefecţii. Numărul total al persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute în statul de funcţiuni formează efectivul de personal al respectivei autorităţi sau instituţii. de exemplu). Legii contenciosului administrativ.). în sensul Statutului. membrii guvernului. etc. sau mai precis nu se aplică prevederilor acestuia persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.133/2 din Legea administraţiei publice locale nr. Statul de plată sau de salarii este o reflectare a statului de personal cu specificarea drepturilor băneşti (salariale) cuvenite. pentru munca depusă.4. funcţiile ce fac parte din ele şi numărul posturilor pentru fiecare funcţie cu numele persoanelor care ocupă fiecare post. exceptând-o pe aceea a responsabilităţii ministeriale nr.215/2001). fie a unor titluri de creanţă (imputaţii şi reţineri pentru plata unor pagube sau datorii. cum ar fi. cu prevederile legislaţiei muncii.. fie în baza legii (impozitul pe salar. În baza statului de funcţii şi a efectivului de personal se obţine statul de personal care cuprinde diviziunile sau structurile nominalizate (denumite).

astfel.. 271 .existenţa vârstei de 18 ani împliniţi. . legal reglementată.stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate. 142 143 Al.existenţa cetăţeniei române şi domiciliul în România. 160. preexistentă. Deşi funcţia publică reprezintă o situaţie juridică obiectivă.capacitate deplină de exerciţiu. cu respectarea condiţiilor legale. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Investirea în funcţie reprezintă actul juridic individual unilateral de putere al unei autorităţi care numeşte. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.50. 251 din 22 martie 2004. art. Există condiţii generale142 de acces la funcţiile publice administrative care trebuie întrunite. conform Statutului. op.a.cit. Negoiţă. titulara drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic nou format. . de unde şi concluzia că odată ocupată funcţia devine şi o situaţie juridică subiectivă. . cu modificările şi completările ulterioare. o persoană fizică într-o anumită funcţie determinată în scopul exercitării acesteia corespunzător legii. prin apartenenţa ei la o anumită persoană strict determinată. dar care sunt prevăzute în statute sau reglementări proprii) şi anume143: . modificare şi încetare. Condiţii generale ale investirii în funcţie Regimul juridic al funcţiei publice reprezintă ansamblul normelor juridice care au ca obiect reglementarea funcţiei respective în privinţa modului ei de formare. pag. Drept administrativ. în persoana celui care urmează a fi investit cu o anumită funcţie (alăturate diverselor condiţii speciale atât de diferite de la o funcţie la alta. totuşi raportul juridic concret de funcţiune sau de serviciu se formează în mod efectiv numai prin învestirea unei persoane fizice cu/sau în funcţia publică respectivă şi care devine.

. contra statului sau contra autorităţii. persoana îndreptăţită la această activitate trebuie neapărat să aparţină numai de acel stat pe care îl reprezintă şi cu ale cărei autorităţi şi interese se identifică. . conform Statutului şi altor legi numai cetăţenii români pot fi admişi în funcţiile publice civile şi în 272 .să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Rezultă că pentru învestirea în funcţia publică trebuie îndeplinite anumite condiţii. În cazul nostru. de serviciu sau în legătură cu serviciul. . cetăţenia română exprimă apartenenţa persoanei la statul român şi reprezintă o garanţie de loialitate faţă de acesta şi faţă de modul de promovare a intereselor naţionale.să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. scris şi vorbit. . .existenţa cetăţeniei române deoarece mai mult decât oriunde exercitarea puterii publice fiind chintesenţa statului. .lipsa stării de incompatibilitate. De aceea. De asemenea persoana care urmează să ocupe o funcţie publică trebuie: .compatibilitate morală.pregătirea profesională de specialitate.să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu-i fi fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşită cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. şi anume: . promovarea concursului sau examenului de specialitate.declaraţia de avere. .depunerea jurământului de credinţă.cunoaşterea limbii române. care împiedică înfăptuirea justiţiei.

civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. dacă ar îndeplini o atribuţie de competenţa autorităţilor române. a) Condiţia de domiciliu în România trebuie şi ea îndeplinită.cele militare. În condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. mai ales în cazul unor funcţii reprezentative eligibile (cazul primarilor. Cetăţenia este generatoarea egalităţii între cetăţeni în faţa legii. la rândul ei. datorită conflictului sau coliziunii posibile de interese între cele ale statului român şi statul sau statele ce-şi reclamă propriile prerogative faţă de persoana care prin cetăţenia sa străină intră şi sub jurisdicţia statului terţ. Mai mult. funcţiile şi demnităţile politice. inclusiv administrative. deoarece exerciţiul funcţiei presupune prezenţa permanentă a titularului ei în raza teritorială a autorităţii căreia îi aparţine. iar conform Constituţiei. cerinţa legală este ca domiciliul să fie în raza unităţii administrativ-teritoriale în care cel în cauză este ales. o componentă sau o dimensiune spaţială prin locul de manifestare a competenţei între anumite limite geografice. Prin modificarea Statutului a dispărut condiţia cetăţeniei române exclusive pentru accesul la funcţia administrativă. în unele situaţii. viceprimarilor. în mod cumulativ. adică cele prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. a autorităţilor publice. consilierilor) pe plan local. precum şi în privinţa modul de acces şi a şanselor de ocupare şi promovare în funcţiile publice. după cum însăşi funcţia are. au dreptul de a 273 . cetăţenii uniunii care îndeplinesc condiţiile legale. Dacă existenţa cetăţeniei reprezintă o condiţie minimală de acces la o funcţie publică rezultă că străinii (cu sau fără altă cetăţenie) sau calitatea de străin constituie un impediment legal absolut pentru accesul şi ocuparea funcţiei publice.

Celălalt element se referă la starea de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează cel în cauză. justifică eliberarea din funcţie. implicit. Într-adevăr. Pierderea ulterioară a discernământului şi. nu poate avea nici exerciţiul drepturilor electorale. 144 Constituţia României. neavând exerciţiul drepturilor civile. cât şi inexistenţa punerii sub interdicţie. republicată în Monitorul Oficial nr. deci starea legală de pierdere a exerciţiului drepturilor civile şi electorale. cel care nu poate alege nici nu poate fi ales. dar nici investit sau numit în funcţii publice. conform legislaţiei noastre electorale în materie. b) Vârsta de 18 ani împliniţi. şi art. fără îndoială.alege şi de a fi ales în autorităţile administraţiei publice locale144. având psihicul deficitar sunt puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. adică la vârsta de 18 ani împliniţi desigur cel târziu în ziua numirii în funcţie. a capacităţii de exerciţiu. 34. 145 Art. prefectul şi subprefectul cel puţin 30 de ani). respectiv deplinătatea facultăţilor mintale deoarece cei lipsiţi de discernământ (minorii sub vârsta de 14 ani şi debilii mintali) sau având discernământul alterat sau diminuat (alienaţii mintali şi minorii între 14-18 ani) n-au acces la funcţia publică dacă. Statutul a prevăzut această condiţie prin două elemente distincte. 35 din Constituţie. deşi pentru unele funcţii se prevăd vârste mai mari (de exemplu. desigur.4). atât majoratul (cu excluderea capacităţii de exerciţiu restrânse).145 Statutul face referire expresă la condiţia capacităţii depline de exerciţiu ceea ce include. 5 din Legea privind alegerile locale nr. art. 70/1991 (republicată în 1996). Unul se referă la majorat. alin.17. 274 .758 din 29 octombrie 2003. ceea ce îi lipseşte sau îi privează de exerciţiul drepturilor atât civile cât şi electorale. Se subînţelege că cel lipsit de discernământ prin act juridic.

nu are relevanţă. ulterior. în acest sens Codul penal a prevăzut ca pedeapsă complimentară interzicerea 275 . alterarea acestuia împiedică persoana să poată deţine o funcţie ce reclamă discernământul permanent necesar exercitării puterii şi asumării responsabilităţii şi răspunderii care decurg din ea. sau nu ca urmare a unei solicitări a organelor judiciare. eliberarea din funcţie. inclusiv existenţa discernământului complet. iar nu şi legal. a discernământului. vizează atât aspectul psihic. reprezintă temei pentru a-l exclude pe cel în cauză de la accesul la o funcţie publică sau justifică. care dacă sunt constatate medical de specialişti. lipsa. cât şi cel fizic. d) Capacitatea deplină de exerciţiu şi are în vedere existenţa în persoana celui în cauză a drepturilor politice (de a alege şi de a fi ales) în totalitatea lor deoarece însăşi funcţia publică este expresia puterii chemate să apere şi să garanteze realizarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti. puşi sub interdicţie pe cale judecătorească. Într-adevăr. Această condiţie deosebit de largă include şi starea psihică corespunzătoare. neabolit şi nealterat. definitivă sau temporară. ori a celor faţă de care s-a dispus numai măsura de siguranţă a obligării la tratament medical (psihic) ori la internarea medicală obligatorie pentru că s-a săvârşit o infracţiune sau cazul celor care prezintă tulburări psihice ori de comportament. că este cazul debililor sau alienaţilor mintali. în acest sens.atestată pe bază de examen medical de specialitate. c) Starea de sănătate corespunzătoare. De aceea. iar lipsirea de aceste drepturi pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare împiedică accesul la o funcţie publică pe o anumită perioadă de timp (excepţie făcând cazul condamnării la închisoare pe viaţă). aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Drepturile electorale sau politice se exercită în anumite condiţii prevăzute de Constituţie şi de legislaţia electorală.

49. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. aceasta operând de drept. şi de pedepsele complimentare corelative. e) Compatibilitate morală definită în Statut în sensul că cel în cauză să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. Modificarea adusă Statutului a eliminat interdicţiile prevăzute în Codul penal care consacră ca pedepse complimentare pentru cel condamnat. 251 din 22 martie 2004. etc. textul din 146 Legea nr. Însă. Pedepsele complimentare nu ridică probleme deosebite în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. interzicându-i: . au fost prevăzute ca abateri penale incompatibile cu calitatea de funcţionar pentru cel care a fost condamnat146 pentru infracţiuni contra umanităţii. care împiedică înfăptuirea justiţiei. În schimb. împiedicând fie accesul la funcţia publică. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. art. lit. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat.dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. luării de mită. 276 . contra statului sau contra autorităţii. de regulă. cu modificările şi completările ulterioare.dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat. de serviciu sau în legătură cu serviciul. În aceste situaţii nu este necesar ca instanţa penală să fi pronunţat şi pedeapsa complimentară a interdicţiei. unde pedepsele principale sunt însoţite. . fie impunând eliberarea din funcţie a celui condamnat definitiv. care ar face incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice.. cum ar fi cele de genul abuzului şi neglijenţei în serviciu. h).

lucrările (şedinţele) autorităţilor se desfăşoară în această limbă. în celelalte situaţii rămâne la aprecierea autorităţii. dar şi ca o cerinţă legală întrucât limba oficială a statului este româna. ca de exemplu. mai ales pentru acele infracţiuni intenţionate în care condamnarea pentru ele atrage şi incompatibilitatea exercitării funcţiei publice. cele de corupţie sau de fals. astfel cum este ea definită prin lege.Statut este cu mult mai larg făcând referire nu numai la infracţiuni care se pretează a fi săvârşite şi de funcţionari. Tot incompatibilităţi morale sunt determinate şi de: . ca o cerinţă minimală de cultură generală. indiferent de modul ei de sancţionare. se are în vedere orice infracţiune intenţionată. de modul de executare ori de suspendare a executării. f) Cunoaşterea limbii române scris şi vorbit. chiar dacă făptuitorul a fost amnistiat sau pedeapsa aplicată a fost graţiată. ci. . cu închisoare ori cu amendă. iar actele se întocmesc (redactează) în limba română.destituirea dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. Desigur. În schimb. inclusiv celor aparţinând minorităţilor naţionale şi activând în autorităţile din unităţile administrativ-teritoriale unde locuiesc astfel de minorităţi legal recunoscute. chiar dacă aceştia cunosc limba acestei minorităţi aparţinătoare ca limbă maternă. indiferent de nivelul (mediu sau superior al pregătirii). cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea. Dacă în timpul exercitării funcţiei cel în cauză suferă o condamnare pentru o infracţiune incompatibilă cu funcţia avută va fi eliberat din funcţie. dacă cel în cauză a fost condamnat şi s-a dispus o pedeapsă complimentară de interdicţie nu se mai ridică probleme deosebite în privinţa situaţiei juridice a funcţiei publice respective. 277 . Această cerinţă revine tuturor funcţionarilor.desfăşurarea unei activităţi de poliţie politică.

respectiv nivelul studiilor superioare de lungă sau scurtă durată. limitată în timp. cu modificările şi completările ulterioare. în condiţiile legii. 251 din 22 martie 2004. va opera eliberarea lui din. g) Pregătirea profesională de specialitate sau condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică. diploma de studii în sine nefiind suficientă pentru ocuparea şi deţinerea funcţiei publice decât cel mult pentru perioada debutului sau stagiaturii. 278 . h) Promovarea examenului sau câştigarea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice147 sau. fie indirect prin probele scrise şi orale de specialitate ori este prezumată a fi îndeplinită prin certificatele şi diplomele de absolvire depuse la dosar. Dacă între timp aceste cerinţe de studii sunt modificate sau se schimbă. la numirea şi la eliberarea din funcţie conducătorului autorităţii sau instituţiei din care face parte în 147 Legea nr.51. economice. didactice.Îndeplinirea cerinţei poate fi verificată la numirea în funcţie prin examinarea susţinută de candidat. alin. studii medii. liceale sau post-liceale ori al specializării (administrative. uneori şi efectuarea perioadei de stagiu sau de probă ori de încercare cu caracter provizoriu în funcţie. unii funcţionari publici din serviciile care au contact direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. 1). iar cel în cauză nu le mai îndeplineşte.). etc. juridice. fie direct la limba română. Aceasta înseamnă verificarea profesională prealabilă prin examinarea. i) Obligaţia prezentării declaraţiei de avere. În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere semnificativă (de peste 20%). art. medicale. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. altfel spus. tehnice. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. capacitatea sau competenţa profesională ori de specialitate pentru postul pe care urmează să-l ocupe.

j) Lipsa sau inexistenţa incompatibilităţii între calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie sau demnitate publică. după caz. cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică. din sectorul public sau privat.scopul cunoaşterii stării sale materiale la preluarea postului.în cadrul regiilor autonome. . precum şi a evoluţiei acesteia la finele exercitării funcţiei publice.în calitate de membru al unui grup de interes economic. relevat de discrepanţa dintre venituri şi achiziţiile de bunuri ori acumulările de bani peste nivelul celor dintâi. în condiţiile legii. Concomitent se depune şi o declaraţie de interese care se reactualizează. Legea a prevăzut ca incompatibilităţi deţinerea altor funcţii şi desfăşurarea altor activităţi. orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate. remunerate sau neremunerate după cum urmează: .în cadrul cabinetului demnitarului. în sistemul actual legislativ care consacră libertatea muncii. au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la asemenea societăţi sau unităţi nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la 279 . Într-adevăr. Declaraţia de avere se reactualizează anual.în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată. literar – artistice. . ca o garanţie că exerciţiul puterii nu a reprezentat o sinecură sau un prilej de îmbogăţire. . ştiinţifice. societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ. cu excepţia calităţii sau activităţii didactice. în exercitarea funcţiei publice. Funcţionarii publici care. adică practic imposibilitatea cumulului de funcţii. pe durata numirii sale.

118. Conflictul de interese este definit de Legea nr.04. 161/2003 ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Aceeaşi incompatibilitate apare şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. alin. În privinţa calităţii de membru al unui grup de interes economic trebuie să avem în vedere faptul că acest grup reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituită pe o perioadă determinată. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial. precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective148.2003.este chemat să rezolve cereri. Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. publicată în Monitorul Oficial nr. art.1) 280 . 148 Legea nr.279 din 21.asemenea organizaţii timp de 3 ani după ieşirea din Corpul funcţionarilor publici. în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi. funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii: . De asemenea.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. Astfel. Grupul este persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea sau nu calitatea de comerciant. nu sunt permise raporturi ierarhice directe între funcţionarii publici care sunt soţi sau rude de gradul I.

la menţinerea sau la pierderea funcţiei publice. în timp ce conflictul de interese presupune abţinerea de la implicarea funcţionarului în rezolvarea cererii ori participarea la procesul decizional respectiv. în timp ce conflictul de interese este numai temporar. după caz.incompatibilitatea cuprinde prohibiţii vizând funcţii sau alte activităţi atât remunerate cât şi neremunerate. subprefecţilor şi secretarului unităţii administrativteritoriale care nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice. Din analiza raportului dintre incompatibilităţi şi conflictul de interese relevă următoarele aspecte: .- - interesele sale patrimoniale. între cele două stări. în timp ce nerezolvarea conflictului de interese atrage. constituite conform legii. răspunderea disciplinară. fiind un conflict permanent cu o altă funcţie sau autoritate. 281 . administrativă. participă în cadrul aceleaşi comisii. . Legislaţia mai prevede şi cazuri speciale de incompatibilitate vizând administraţia publică. penală sau civilă potrivit legii. cu funcţionarii publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I. pe durata exercitării funcţiei publice. continuă. ale soţului ori rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.incompatibilitatea vizează o stare perpetuă. conflictul de interese vizează numai aspecte patrimoniale. după caz. .incompatibilitatea se rezolvă prin renunţarea la una din stările care o generează. .rezolvarea stării de incompatibilitate prin opţiunea celui în cauză conduce. cum este cazul prefecţilor. sub sancţiunea eliberării din funcţie.

să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. fără să le definească. de exemplu. deoarece el poate renunţa la calitatea sau funcţia care-i blochează accesul. ce reprezintă simple oprelişti privitoare la anumite activităţi sau acţiuni ce nu trebuie săvârşite de funcţionar în legătură cu sau în timpul exercitării funcţiei sale ca. neurmată. de renunţarea la calitatea incompatibilă de către cel în cauză. Apariţia ei în acest interval. atrage eliberarea din funcţie a celui vizat prin actul conducătorului. deşi sunt limitări ale capacităţii juridice a persoanelor fizice. exprimarea de opinii politice în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu. vor fi suspendaţi din funcţia publică deţinută pe durata exercitării acelei funcţii. nu sunt o ştirbire ori o decădere din drepturile politice şi civile – de genul interdicţiilor pronunţate prin hotărâre judecătorească – menite a-l împiedica pe cel vizat în accesul la funcţia publică. Dacă totuşi funcţionarii publici sunt aleşi sau numiţi pentru exercitarea funcţiei de demnitate publică. k) depunerea jurământului de credinţă. care nu permite funcţionarului. Statutul a mai prevăzut. de exemplu. imediat. şi interdicţiile. să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care 282 . ele fiind doar simple îngrădiri temporare de natură specială în scopul evitării unor conflicte de interese. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. sau oprelişte temporară. conferind o reală independenţă funcţională în exercitarea deplină a puterii publice.Corelativ incompatibilităţii – ca stare de durată – există şi interdicţia. Toate aceste incompatibilităţi. Inexistenţa stării de incompatibilitate trebuie să persiste pe toată durata exercitării funcţiei. abţinerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice. ca stare de moment. în termen de 3 zile de la numire având următorul conţinut: „Jur să respect Constituţia.

în persoana celui vinovat. Săvârşirea de fapte care îl încalcă atrage declanşarea răspunderii juridice. alin. art. Depunerea jurământului înseamnă angajarea deplină şi fidelă a titularului funcţiei în realizarea integrală şi întocmai a atribuţiilor de serviciu. 251 din 22 martie 2004. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ (deciziei) de numire149 uneori legea prevăzând sancţiuni deosebit de specifice cum ar fi demisia de drept a celui în cauză. respectând libertatea convingerilor sau cu o altă formulare religioasă. dacă s-au respectat toate condiţiile prevăzute de lege în realizarea lor (sau la emiterea înscrisurilor administrative). care se adaugă celor generale sau care le 149 Legea nr. alin. cu modificările şi completările ulterioare. penale (trădarea). în baza principiului aparenţei în drept. unele chiar foarte severe. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Lipsa depunerii jurământului nu afectează în mod esenţial valabilitatea acţiunilor întreprinse de funcţionar care vor putea fi considerate legale.am fost numit. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. 251 din 22 martie 2004.65.54. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.2) şi art. în diferite forme. 283 .7). Mai pot exista şi unele condiţii speciale care se cer a fi întrunite pentru ca o persoană să poată ocupa anumite funcţii publice.34.2). cazul consilierului local sau judeţean ori a primarului150. art. prevăzute în reglementări speciale cuprinse în statute şi regulamente proprii mai ales în cazul militarilor sau unor servicii speciale. de conducere sau de execuţie. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. alin. ca ultimă formalitate procedurală. desăvârşeşte învestitura în funcţie şi reprezintă momentul de debut în exercitarea legală a funcţiei. în litera şi spiritul legii. Depunerea lui. 150 Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. În rândul acestor condiţii.

ca regulă nu operează şi consimţământul celeilalte părţi a raportului juridic. respectiv a funcţionarului. învestirea prin numire nu este un act juridic bilateral sau un acord de voinţă. etc. suspendarea. Formarea. ci şi pentru derularea lui ulterioară – prin modificare şi suspendare – dar şi pentru încetarea lui în acelaşi mod. putem enumera limita de vârstă maximă. reputaţia şi moralitatea neştirbită. Această caracteristică este esenţială nu numai pentru formarea raportului de serviciu ori de funcţiune. condiţia fizică. de regulă. chiar dacă viitorul titular al funcţiei ar fi formulat anterior o solicitare expresă în vederea investirii sale urmată de actul numirii.juridice. sexul. vechimea în funcţie. deşi alte categorii beneficiază de alegere în funcţiile reprezentative (primarii) sau desemnare şi votare (premierul şi guvernul). de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. ceea ce permite formarea şi exercitarea raportului de serviciu pe durată nedeterminată. când. 284 . În concluzie. conform principiului simetriei formal .particularizează pe acestea. fiind o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală provenită de la acea parte a raportului juridic care încredinţează funcţia spre exercitare. Conform Statutului învestirea se face prin numire. studii de specialitate corespunzătoare sistemului. b. întreruperea şi încetarea raportului de serviciu (funcţiune) A. Odată întrunite condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia publică urmează operaţiunea propriu-zisă a învestirii sau învestitura. modificarea. Numirea este un act de drept administrativ individual emis. Ea este un act juridic unilateral individual de autoritate provenind de la un organ public sau instituţie publică prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul autorităţii sau instituţiei respective.

concomitente sau ulterioare operaţiunii propriu-zise de ocupare (numire) a funcţiei. confirmării. incluzând condiţii specifice (vechime în funcţie. etc. în sensul încălcării unor condiţii neesenţiale de legalitate la numire. avizului. transferare (lipsa avizului. sub forma propunerii. avansare înainte de termen) când suntem în prezenţa aşa-numitului „funcţionar de fapt” se pune problema valabilităţii actelor şi operaţiunilor emise sau întreprinse în legătură cu atribuţiile sale exercitate. dar care ar putea fi vătămaţi în 285 . numirea neaprobată). Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii.). Operaţiunea cea mai frecventă este cea a concursului sau examenului de specialitate. notarea cunoştinţelor. ce desăvârşeşte procedura investiturii este depunerea jurământului de credinţă. în raporturile cu terţii. precum şi drepturile salariale. promovare. dar strâns legate de ea. acordului. data şi locul de la care şi unde se exercită. destituite. mai ales. numele funcţionarului public. calificativele profesionale anterior obţinute. adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. nedepunerea jurământului. O formalitate ulterioară şi ultimă. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. Acestora din urmă nu li se poate imputa necunoaşterea iregularităţii învestirii. concursul nevalidat. implicit. Dimpotrivă. etc. denumirea funcţiei publice. O formalitate tipică prealabilă este avizul consultativ al compartimentului juridic cu privire la modul de respectare a condiţiilor de legalitate la numire. aprobării. Fiind esenţială în naşterea raportului de funcţiune lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investiturii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi.Investirea poate cuprinde şi o procedură mai complexă care să includă formalităţi anterioare. în cazul iregularităţii învestirii. din partea persoanei în cauză.

reglementat de Codul muncii şi având o natură privată. procese-verbale de control). salarizarea.. Legea cu privire la actele de stare civilă nr. reflecta drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor privitoare la condiţiile şi durata muncii. cu respectarea prevederilor legii în materie. supus regimului juridic de dreptul muncii şi expresie a acordului de voinţă a celor două părţi contractante din raportul de muncă. În schimb.drepturile lor prin nulitatea actelor şi operaţiunilor respective. făcute corespunzător legii (cele de stare civilă. sunt valabile. în vreme ce actele de constatare. de autorizare) sunt nule. protecţia socială. întreţinere-reparaţii şi de deservire care are calitatea de angajat şi care nu este funcţionar public aplicându286 . Nu încheiau şi nici acum nu încheie contracte de muncă personalul militar şi cel militarizat.119/1996 prevede că actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. protocol. actele de impozitare. etc. În general. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. Statutul actual prevede obligativitatea încheierii contractului individual de muncă de către personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. care efectuează activităţi de secretariat-administrative. actele de stare civilă). respectiv al funcţiei publice. reprezentând o simplă cale de fapt. deşi ele îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă cerute de lege (de exemplu. În acest sens. actele de sancţionare contravenţională. se apreciază că actele de autoritate ce ţin de voinţa exclusivă a funcţionarului (cele se sancţionare. mai puţin drepturile şi obligaţiile funcţiei care formau conţinutului raportului de serviciu. vor trebui considerate valabile sau valide în baza principiului aparenţei în drept. Până la apariţia Statutului majoritatea funcţionarilor numiţi încheiau şi un contract de muncă. gospodărire. Acest contract individual. concediile şi repaosul. prin care deveneau şi angajaţi ai instituţiei respective. respectiv persoanele active din aceste sectoare.

251 din 22 martie 2004. Ca regulă. Ea se efectuează pentru: 151 Legea nr. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici duce la o mobilitate în cadrul corpului funcţionarilor publici. asociaţii sau organizaţii neguvernamentale. Modificarea raportului de funcţie sau de serviciu este rezultatul aceleiaşi manifestări unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice. arhivar. B. cu modificările şi completările ulterioare. funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară. Raportul de serviciu al funcţionarului public se exercită pe durată nedeterminată cu excepţia cazurilor de ocupare a funcţiilor publice pe o perioadă determinată. 287 . cu modificările şi completările ulterioare. deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află. de vechime în specialitate. poate încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent (prin redistribuire de personal) ori în mod temporar (prin delegare sau detaşare) în acelaşi loc sau organ.15. fiind întâlnite şi la societăţile comerciale. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Pentru numirea înalţilor funcţionari publici sunt reglementate condiţii speciale de studii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. etc. de concurs şi numire152. de specializare şi perfecţionare.6.). 251 din 22 martie 2004. în condiţiile prevăzute de lege. 152 Legea nr. registrator. care poate conferi sau retrage atribuţii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. ori în altă localitate sau în alt organ. curier.i-se legislaţia muncii151. art. Desigur. art. nu este greu de observat că unele funcţii din aceste categorii au efectiv o natură administrativă nepublică (secretar-dactilograf.

I. dar nu mai mult de 90 de zile calendaristice într-un an (în acest din urmă caz numai cu acordul funcţionarului) funcţionarul păstrându-şi funcţia şi salariul avut153. exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere.76. fie în alta (în afara ei) – art. 302-303. 288 . . 153 Legea nr. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.81 din Statut. Ş. Delegarea sau detaşarea se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei în cadrul căreia funcţionează persoana pentru a îndeplini anumite activităţi în afara organului din care face parte. de regulă într-o altă localitate şi la o altă autoritate sau instituţie. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc prin: delegare.eficientizarea activităţii sau autorităţii sau instituţiei publice.în interesul funcţionarului public pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. cu modificările şi completările ulterioare. I. Mohanu. Bucureşti. .în interes public. 1978. art.ea se realizează în interesul propriu al autorităţii sau instituţiei care deleagă şi nu a funcţionarului ei. . Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Ghimpu. fie în aceeaşi localitate. Ştefănescu. deşi este posibilă neschimbarea localităţii. Tr. mutare în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică. Dreptul muncii. transfer. Belingrădeanu. 154 S. 251 din 22 martie 2004. pag.reprezintă o schimbare temporară (implicit o modificare) a locului de exercitare a funcţiei. Delegarea are mai multe elemente:154 . tratat. Gh. vol. detaşare. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează persoana pe o perioadă de cel mult 60 de zile consecutive.

303. 155 156 Idem. cazării şi indemnizaţiei de delegare. . un funcţionar de nivel central sau judeţean este delegat la o filială sau serviciu descentralizat din localitatea unde îşi are sediul şi propria sa autoritate.funcţionarul va beneficia de plata costului legal al transportului. . deşi nenominalizată expres în statut între încălcările de acest gen. de exemplu. pag. dovedită medical. art. cu modificările şi completările ulterioare. toate acestea reprezentând tot atâtea obligaţii ale instituţiei din care face parte cel în cauză. Delegarea poate fi refuzată în caz de invaliditate. .cit. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Refuzul nejustificat al îndeplinirii delegării reprezintă o abatere disciplinară. când starea sănătăţii. op. astfel. care. dar în afara. delegarea reprezintă155 măsura temporară şi unilaterală dispusă de conducerea autorităţii sau instituţiei şi prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de îndeplinire a unor activităţi în interesul.constituie o obligaţie de serviciu care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de conducător.dacă. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. În concluzie.65 289 . şi stabilitatea funcţiei. căruia i se asigură. 251 din 22 martie 2004. împiedică realizarea ei şi când funcţionarul creşte singur copilul minor. iar la încetarea ei revine pe acelaşi post..funcţionarul îşi păstrează funcţia şi salariul pe perioada delegării. organului din care face parte. suportate de autoritatea care l-a delegat. justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare intrând în larga categorie a refuzului nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu156.

la o altă instituţie şi uneori într-o altă localitate. iar dacă salariul corespunzător 157 Legea nr. pag. Tr. dar dacă durata ei depăşeşte mai mult de 6 luni întrun an calendaristic trebuie acordul celui în cauză. numai dacă există acordul scris al funcţionarului public157. pag. iar nu cea aparţinătoare ei. . Ştefănescu. beneficiind de stabilitatea funcţiei. tratat. . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. . 251 din 22 martie 2004. Gh. cel în cauză se integrează ierarhic în noua instituţie de la care primeşte salariul şi faţă de a cărei conducere se subordonează complet.pe aceeaşi perioadă funcţionarul îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale iniţiale. Elementele detaşării sunt:158 . 302-303. 290 .Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei în care urmează să îşi desfăşoare activitatea cel în cauză pentru o perioadă de cel mult 6 luni. 317-318.77.pe perioada detaşării. Bucureşti. de regulă. Belingrădeanu.să corespundă pregătirii profesionale. iar în cursul unui an calendaristic poate depăşi mai mult de 6 luni. . ca şi în cazul delegării. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.reprezintă tot o schimbare temporară a locului de exercitare a funcţiei. atribuţiilor şi responsabilităţilor ce i se vor încredinţa. I. alin. . I. 158 S. este totuşi vizată organizaţia unde persoana este detaşată. cu modificările şi completările ulterioare. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.deşi se dispune tot în interesul serviciului. 1978. Ş. Dreptul muncii. Ghimpu.1).constituie o obligaţie de serviciu instituită de conducere şi care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de instituţia unde persoana este detaşată. art. Mohanu. vol.

În concluzie. . de cel vizat.funcţiei pe care este detaşat este mai mare. într-o altă localitate. Apreciem că atât măsura delegării cât şi cea a detaşării pot fi contestate.la expirarea detaşării cel în cauză va reveni în organul iniţial pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu avut. şi cel puţin o dată pe lună. Refuzul nejustificat a îndeplinirii detaşării reprezintă o abatere disciplinară de neîndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu.ori de câte ori motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării. . . pe cale ierarhică şi în eventualitatea refuzului unităţii de a da curs solicitării. ca element de stabilitate. face contraindicată detaşarea.este singurul întreţinător al familiei.îşi creşte singur copil minor. de regulă. dacă poate 291 . el are dreptul la acest salariu. . petiţionarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. dus-întors.în cazul neasigurării condiţiilor corespunzătoare de cazare într-o altă localitate. . precum şi în următoarele cazuri justificate: .554/2004. al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare suportate de instituţia beneficiară. .starea sănătăţii. detaşarea reprezintă măsura unilaterală dispusă de conducere pe timp limitat prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de a îndeplini funcţia publică în interesul unei alte autorităţi unde urmează să funcţioneze şi în care se integrează ierarhic. Legea permite o asemenea atitudine doar pentru situaţiile prevăzute de delegare.persoana detaşată în altă localitate beneficiază pe acest interval de timp de costul legal al transportului.graviditate. dovedită cu certificat medica. .

Dacă. Mutarea poate fi definitivă (apreciem la cerere sau din oficiu. introdusă prin Statut. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Această schimbare se poate face numai dacă cel în cauză este apt să îndeplinească profesional noile atribuţii care-i revin. pentru aceleaşi motive. o reprezintă mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice159. desigur cu păstrarea clasei şi gradului avute. 292 . de exemplu. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. o reprezintă schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public care a beneficiat de aprobarea corespunzătoare în mod excepţional pentru motive de sănătate.dovedi vătămarea unui drept legal consacrat prin măsura de modificare (provizorie sau temporară) a raportului de serviciu. motivele familiale invocate sunt temeinic justificate sau sunt apreciate ca fiind netemeinice de către autoritatea executivă. 251 din 22 martie 2004. art. O altă modificare a raportului de serviciu. după cum justiţia va putea cenzura refuzul autorităţii de a da curs refuzului de detaşarea din partea funcţionarului dacă. a schimbării instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea. cu modificările şi completările ulterioare. Facem precizarea că în actualele condiţii* vătămarea unui interes. Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: * Avem în vedere modificarea Constituţiei (art. totuşi. poate fi invocată în instanţa de judecată.79. este cazul. dar cu caracter permanent. Tot o modificare a raportului de serviciu. în acest din urmă caz numai cu acordul scris al funcţionarului) şi se dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei în cauză. chiar legitim. 52/1) care permite atacarea în contencios administrativ şi a vătămării interesului legitim. 159 Legea nr. atunci suntem în prezenţa încetării raportului de serviciu.

293 . De asemenea. suspendat din funcţie în condiţiile legii. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie clasă şi grad profesional şi cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public. Mutarea temporară se dispune pe cel mult 6 luni de către conducătorul autorităţii cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi. după caz. vacantă în urma promovării temporare a celui care îndeplineşte condiţiile specifice necesare în acest scop şi care înlocuieşte titularul postului respectiv. situaţii care au fost enumerate mai sus. deşi legea nu prevede. de salariul majorat pentru noua funcţie. Tot o modificare o reprezintă şi exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere. cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie vacantă de aceeaşi categorie. la rândul său cel mutat este suspendat din funcţia iniţial deţinută. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului. acesta va beneficia. în altă localitate în situaţiile în care poate refuza delegarea. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice. clasă şi grad profesional sau cu o repartizare a postului corespunzător funcţiei publice deţinute cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. . Mutarea temporară se dispune motivat de către acelaşi conducător în interesul autorităţii sau instituţiei publice pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului avut de funcţionarul public.la solicitarea justificată a funcţionarului public.

dacă nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă. 251 din 22 martie 2004.C. f) este arestat preventiv. în condiţiile legii. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. c) desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul misiunilor diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. e) efectuează stagiul militar. art. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în condiţiile legii. în condiţiile legii. pentru perioada respectivă. g) efectuează tratament medical în străinătate. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. serviciul militar alternativ. precum şi pentru însoţirea soţului sau.81. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv. cu modificările şi completările ulterioare. b) încadrat la cabinetul unui demnitar. i) carantină. în condiţiile legii. este concentrat sau mobilizat. 294 . 160 Legea nr. Suspendarea din funcţie publică reprezintă o situaţie de întrerupere (încetare) temporară sau vremelnică a derulării raportului de serviciu legal reglementată şi a cărei finalizare are loc fie prin reluarea acestui exerciţiu ori prin încetarea definitivă a relaţiei juridice în cauză. j) concediu de maternitate. Statutul a prevăzut suspendarea de drept (obligatorie) în următoarele situaţii pentru funcţionarul public160: a) numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă. după caz. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în condiţiile legii pentru o perioadă mai mare de o lună.

să ceară. fie repus în funcţie dacă s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sau încetarea acesteia. în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. În această situaţie suspendarea se dispune numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. ori dacă reprezintă fapte penale care-l fac incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. Desigur. în lipsa unei comunicări din oficiu. ori s-a dispus trimiterea în judecată sau funcţionarul public se află în curs de judecată – starea de suspendare din funcţie se menţine. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea 295 . În cazul arestării preventive măsura suspendării se impune deoarece funcţionarul nu-şi poate exercita în mod practic funcţia deţinută. de drept sau prin revocare a măsurii respective – dacă totuşi urmărirea penală continuă. La încetarea. dacă este cazul unei infracţiuni intenţionate sau din culpă. funcţionarul este fie destituit.k) este declarat dispărut prin hotărâre judecătorească irevocabilă. până la soluţionarea definitivă a cauzei când. încetând de drept raportul de serviciu în urma condamnării sale definitive. organului care a dispus arestarea (instanţa de judecată). în funcţie de soluţia judiciară adoptată. comunicarea măsurii privării de libertate şi a duratei acesteia. l) forţă majoră. rămâne de datoria conducerii autorităţii sau instituţiei publice. Nu interesează motivul arestării. n) pe perioada cercetării administrative. o) în alte cazuri expres prevăzute de lege. m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni care dacă ar fi săvârşită nu i-ar da dreptul să intre în corpul funcţionarilor publici.

de către procuror (în faza urmăririi sau s-a dispus trimiterea în judecată) ori cel în cauză se află în curs de judecată. tot în termen de 5 zile. s-a pus în mişcare acţiunea penală – faţă de funcţionarul care a comis una din faptele penale prevăzute de art. Desigur. ca în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept. stingerea urmăririi penale sau a procesului penal trebuie să fie cauzată de lipsa vinovăţiei celui în cauză ori de inexistenţa abaterii penale pentru a determina repunerea în funcţie. deşi nu avem dispusă măsura arestării. lit. întrucât. urmând ca acesta din urmă să asigure. Oricum. totuşi. tot o suspendare de drept operează şi în cazul în care. încetarea măsurii suspendării. conducătorul organului administrativ trebuie să emită actul administrativ de constatare a suspendării ori a cauzei de încetare (revocare) a acestora şi. nu operează de drept încetarea suspendării. Şi în această ipoteză scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea ei. ori achitarea sau încetarea procesului penal determină. 10 şi 11 din Codul de procedură penală 296 . În acest ultim caz funcţionarul va fi reintegrat în funcţia publică anterior deţinută şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. să informeze în scris conducătorul autorităţii sau instituţiei despre acest fapt. nimic nu împiedică funcţionarul ca în astfel de cazuri să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii în 161 Art. apreciem că. Funcţionarul public este obligat. h) . prescripţia sau retragerea plângerii penale prealabile ori părţile s-au împăcat. condiţiile necesare reluării activităţii funcţionarului. Deşi suspendarea operează de drept ca şi încetarea acesteia. implicit de revenire (reintegrare) în funcţie a celui vizat. neexistând obligativitatea reintegrării în funcţie. Deşi Statutul nu a nominalizat expres.procesului penal161. dacă a operat amnistia sau graţierea.50. de drept. în caz contrar.

se va formula în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau până la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente. în condiţiile legii.82. alin. 297 . din nou. art. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. Raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a funcţionarului public fără ca legea să indice expres care sunt cazurile sau ipotezele acestei situaţii. cu caracter personal sau familial. inclusiv încetarea suspendării şi revenirea în funcţie pe postul iniţial. vizând funcţionarul public.1). trebuind însoţită de documentele justificative şi aprobată de conducerea instituţiei sale prin act juridic. funcţionarul va solicita acest lucru. altele decât cele vizând misiunile diplomatice româneşti ori organisme internaţionale la care a fost numit.vederea dovedirii nevinovăţiei sale cu scopul de a fi repus în drepturile sale şi reintegrat în funcţie. de exemplu. Noi apreciem că ele pot viza stări subiective sau obiective. dar în termen de 5 zile de la încetarea stării de suspendare. cu modificările şi completările ulterioare. în condiţiile legii. respectiv cererea. Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii162: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau până la împlinirea vârstei de 3 ani. În toate aceste cazuri solicitarea funcţionarului. d) pentru participarea la campania electorală. în cazul copilului cu handicap. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. de genul perioadelor de pregătire şi susţinere a unor examene de studii. e) pentru participarea la grevă. 251 din 22 martie 2004. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. când. 162 Legea nr.

cu modificările 298 . cu respectarea aceloraşi formalităţi procedurale avute în vedere la numirea în funcţie. Actul administrativ prin care se dispune/aprobă suspendarea raporturilor de serviciu. Pe perioada suspendării raportului de serviciu postul în cauză este rezervat în vederea asigurării revenirii titularului său. manifestarea de voinţă a funcţionarului neavând. întocmai ca şi formarea sa. în afara îngrijirilor medicale propriu-zise. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în acelaşi mod unilateral. Încetarea raportului de serviciu are loc. motivarea trebuie dovedită de solicitant. relevanţă juridică în lipsa hotărârii organului competent. de pildă. comiterea unor grave abateri disciplinare ce necesită efectuarea unor cercetări interne prealabile sancţionării. vizite documentare.de urmare a unor tratamente medicale. Statutul reglementând amănunţit cazurile de încetare163: 163 Legea nr. de regulă. D. iar caracterul justificat sau nu al motivelor este la aprecierea conducerii care poate încuviinţa sau nu solicitarea. precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. 251 din 22 martie 2004. Desigur. în principiu. etc. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. curative. putând fi ocupat pe perioadă determinată de un funcţionar public din corpul de rezervă sau de o altă persoană în baza unui contract individual de muncă cu caracter temporar. apreciem că măsura suspendării din funcţie mai poate fi dispusă facultativ şi oricând de către conducere pe durata apariţiei şi menţinerii unor alte cauze ce afectează derularea normală a raportului de serviciu şi care impun clarificarea situaţiei de menţinere sau nu a titularului în funcţie ca. etc. Deşi Statutul nu a prevăzut. expediţii şi activităţi sportive. apariţia unei pretinse stări de incompatibilitate.

prin act juridic al conducerii. astfel că această prevedere putea lipsi din textul modificat al reglementării noi.841. etc. violentă. d. deşi legea nu o stipulează. repectiv la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public. ca urmare a faptului morţii indiferent de cauza care a provocat respectivul eveniment (naturală. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din condiţiile prevăzute prin investirea sa (la art. apreciem. a raportului de serviciu. va opera suspendarea. care apreciem că operează cu efect retroactiv. în mod • şi completările ulterioare.încetării de drept a raportului de serviciu în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. e) de la data constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie prin hotărâre judecătorească definitivă. 49 lit. b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public. a. nemenţinerea condiţiilor iniţiale şi pe parcursul derulării raportului conduce la încetarea acestuia. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă şi a stagiului minim de cotizare pentru pensie. capacitatea de exerciţiu deplină şi studiile corespunzătoare. deşi se subînţelege că. f) respectiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. perioadă până la care. f)când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală prevăzută de Statut sau condamnată. în baza principiului simetriei formal juridice.). art. umană. 299 .

cu modificările şi completările ulterioare. Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face prin act administrativ al conducerii în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui. h) la data expirării termenului pentru care a fost exercitată funcţia publică cu caracter temporar. • încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părţilor.251 din 22 martie 2004. Pare curios acest caz prevăzut de Statut164 deoarece raportul în cauză nu ia naştere prin acordul sau consimţământul părţilor .251 din 22 martie 2004. republicată în Monitorul Oficial al României nr.842. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. indiferent de natura infracţiunii.similar.b) 165 Legea nr. iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze.84. • încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică în următoarele situaţii165: a) Autoritatea sau instituţia şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate. 300 . dimpotrivă. b din Codul muncii) – ci. 164 Legea nr. tipică pentru angajat şi angajator (aşa cum prevede art. ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară. art. comunicat celui în cauză. prin actul de numire unilaterală în funcţia publică a celui în cauză ceea ce influenţează hotărâtor modificarea şi încetarea relaţiei juridice respective. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.nefiind o relaţie contractuală de muncă. republicată în Monitorul Oficial al României nr.55 lit. privitoare la interdicţie. consemnat în scris. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile de la emitere. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. art. lit. cu modificările şi completările ulterioare. cu privare de libertate.

Pentru personalul care-şi urmează instituţia nu operează nici o modificare a raportului de serviciu. reprezintă practic o încetare a existenţei sau o desfiinţare a organului respectiv adică dispariţia subiectului de drept administrativ ori a filialei sau serviciului din teritoriu. fiind stări obiective ca mod de apariţie şi manifestare. cea a încetării activităţii. O asemenea situaţie poate să apară ca urmare a unei reforme sau reorganizări instituţionale care să conducă la dispariţia unor instituţii. părţile rămânând în 301 . ceea ce îndreptăţeşte propria-i conducere să recurgă la eliberarea din funcţie. Apreciem că s-ar putea recurge la soluţii temporare sau provizorii prin delegări sau detaşări. a raporturilor de serviciu face oferta corespunzătoare. Nefiind cazul unei simple reduceri de posturi ori restructurări de personal şi nici de preluări de atribuţii şi de funcţii de către o altă instituţie – deja existentă sau nou înfiinţată – funcţia încetează să mai existe. Desigur. ceea ce obligă să se recurgă la proprii funcţionari anume deplasaţi în acest scop. deşi acestea oferă doar o rezolvare pe moment a problemei.O situaţie. deci a unei părţi din raportul juridic cu care se afla în legătură funcţionarul. Neacceptarea ei de către funcţionar – nu contează din ce cauze sau motive – îi este imputabilă. Instituţia fiind interesată în menţinerea. ceea ce presupune intervenţii normative adecvate care nu mai depind de voinţa celor vizaţi prin ele şi care nici nu le sunt imputabile acestora. descentralizat sau deconcentrat ori strict subordonat acestuia. urmată sau nu de înfiinţarea altora. totală sau parţială. se are în vedere situaţia în care în noua localitate nu se poate asigura total sau parţial necesarul de personal de pe plan local. iar funcţionarul refuză (nu vrea) să o urmeze. Altă situaţie este mutarea organului (schimbarea sediului) într-o altă localitate.

anumite funcţii şi posturi trebuie eliminate total sau parţial.drept consecinţă a acestei situaţii. restructurarea începe cu acestea şi. . b) Autoritatea sau instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public. etc. Dacă dispare funcţia.faptul că dacă în instituţie există concomitent funcţii sau posturi similare vacante. mai multe posturi pentru funcţia de inspector.).aceeaşi relaţie juridică. Pentru această situaţie facem următoarele precizări: . Relaţia dintre funcţie şi post ne arată că dincolo de identitatea aparentă dintre ele (de exemplu. de consilier. numai în măsura în care operaţiunea eliminării acestora se dovedeşte neîndestulătoare. secretar general. unei funcţii unice să-i corespundă un singur post – de director. conform Statutului reducerea unui post este justificată numai dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv. titulari pe posturile respective. etc. dispar şi toate posturile aferente.suntem în prezenţa unei reduceri de activitate a instituţiei (prin micşorarea volumului de activităţi sau de atribuţii ori schimbarea naturii acestora). consecinţa disponibilizării celor în cauză. se va trece la eliminarea celor ocupate cu titulari. jurisconsult. implicit. modificarea substanţială a atribuţiilor acesteia ori a structurii organizatorice a compartimentelor. 302 . există numeroase cazuri când unei funcţii îi corespund mai multe posturi. Statutul a precizat că reorganizarea activităţii constă în mutarea instituţiei în altă localitate. Totuşi. schimbându-se doar locul desfăşurării activităţii. iar nu o desfiinţare (încetare) completă a acesteia. dar niciodată invers (de pildă. contabil şef. de referent.). . însă sunt şi cazuri când se elimină numai unele dintre ele ca urmare a reducerii de activitate şi.

de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare. eventual de nivel inferior. Şi pentru aceste situaţii facem câteva precizări: . sau va fi eliberat din funcţie trecând în corpul de rezervă a funcţionarilor publici. pe cât posibil. c) Eliberarea din funcţie operează şi ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionar a funcţionarului anterior eliberat sau destituit nelegal ori din motive neîntemeiate.instituţia este obligată să-l reprimească pe fostul său funcţionar în temeiul cererii sau solicitării exprese a acestuia bazată pe actul judecătoresc. Oricum. . dar în baza unor criterii profesionale prestabilite. unitar aplicate şi respectate în procesul selecţiei. dacă nici Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu i-a putut oferi un post corespunzător. acordat la 303 .existenţa posibilităţilor de redistribuire a personalului propriu în cadrul autorităţii pe funcţie sau posturi similare dar neocupate cu păstrarea. dar cu acordul funcţionarului.funcţionarului aflat pe postul în cauză i se va oferi un post similar.instituţia are dreptul de opţiune în selectarea personalului păstrat şi a celui disponibilizat. d) În cazul incompetenţei profesionale constatată prin calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale. .funcţionarul public definitiv care a obţinut calificativul „necorespunzător” pentru anul în curs. . încetarea raportului de serviciu are loc din motive neimputabile titularului postului. ceea ce înseamnă practic necorespunderea profesională sub aspectul funcţiei ocupate. a gradului şi clasei avute anterior de funcţionar.. Şi pentru această situaţie se impune să facem câteva precizări: .funcţionarul public debutant care în urma parcurgerii perioadei de stagiu obţine la evaluarea activităţii sale calificativul „necorespunzător” şi care va fi eliberat din funcţie. dacă este posibil.

activitatea profesională practică poate dezvălui carenţe. cum se prevedea în reglementarea iniţială. etc. . urmată de acceptarea ei de către titular ca şi condiţii cumulative de eliberare din funcţie. nepricepere. lipsa aptitudinilor corespunzătoare.în urma susţinerii concursului sau examenului de titularizare sau de promovare – totuşi. .. de îndată. Reglementarea modificată nu a mai condiţionat măsura eliberării din funcţie de notarea „necorespunzător” pentru ultimii doi ani consecutivi şi nici oferta conducerii pentru cel în cauză de trecere într-o funcţie inferioară. Astfel: . imputabilă sau nu acestuia. ori. eliberarea din funcţie. a aptitudinilor profesionale practice. precum boală. depunerea lor fără aprobarea sau viza conducerii. de-a lungul timpului se pot ivi situaţii de necorespundere profesională comparativ cu cerinţele iniţiale de învestire. reprezentând o încălcare de atribuţii (din intenţie sau culpă) sub aspect formal – de exemplu. nepredarea la termen sau neînregistrarea la termen a lucrărilor. pur şi simplu. eventual.nu are importanţă că această lipsă de profesionalism ţine de o stare obiectivă sau subiectivă a celui în cauză. în cauzele şi situaţiile deduse soluţionării funcţionarului respectiv. nivel slab de pregătire. – deşi aceste abateri ar putea ascunde şi deficienţe 304 . lipsa de cunoştinţe profesionale.finele acestuia. etc. ceea ce determină ca în anul următor să se dispună. neevidenţiate la concursul sau examenul iniţial. Explicaţia acestei situaţii de eliberare din funcţie rezidă din faptul că deşi învestitura în funcţie se face pe baza verificării cunoştinţelor teoretice şi. infirmitate.abaterile disciplinare constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor sunt distincte de necorespunderea în funcţie pe motive profesionale. .

Eliberarea din funcţie în cazul motivelor neimputabile funcţionarului apt de exercitarea atribuţiilor se face doar în cazul în care nu există funcţii publice corespunzătoare în cadrul respectivei autorităţi sau instituţii. . condiţii prevăzute. în Statutul general. g) Ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta numirea în condiţiile mobilităţii în funcţie. În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice. funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii sau noile compartimente în următoarele cazuri: .este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice. de regulă. Se va acorda funcţionarului public un termen de preaviz de 15 zile calendaristice. În toate aceste cazuri anterior prezentate actul administrativ de eliberare din funcţie se comunică celui în cauză în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere şi trebuie motivat.profesionale.se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%. 305 . e) Funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei respective. nu permite îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor aferente funcţiei sale. în consecinţă. putând determina sancţiunile disciplinare corelative şi.este schimbată structura compartimentului. f) Starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului constatată prin decizia organelor competente în baza expertizei medicale. cu sau fără reducerea programului de lucru până la minimum 4 ore. . chiar acordarea unui calificativ necorespunzător. fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.

.îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică. adică totalitatea obligaţiilor legale decurgând pentru funcţionari din regulamentul propriu al autorităţii sau instituţiei publice 306 . Aceeaşi Agenţie se va îngriji de redistribuirea funcţionarilor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile acestora şi care formează corpul de rezervă al funcţionarilor publici gestionat de respectiva agenţie.abaterile în cauză încalcă disciplina serviciului.menţinerea categoriei. b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate. . Autorităţile sau instituţiile au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor vacante iar cel eliberat din funcţie poate solicita numirea într-o asemenea funcţie în perioada de preaviz. . În privinţa destituirii disciplinare se impun unele precizări: .să fi desfăşurat activităţi similare.Aplicarea acestor măsuri se va face cu respectarea unor criterii dintre care enumerăm: . clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. .pregătirea profesională. • destituirea disciplinară sau pe motiv de incompatibilitate a funcţionarului public în următoarele cazuri: a) ca sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave.în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici se organizează concurs de către autoritatea sau instituţia publică.

neputând reprezenta orice încălcare a legii care să deschidă poarta arbitrariului conducerii în aprecierea abaterii şi în aplicarea sancţiunii. precum şi sancţiunile aplicabile celor vinovaţi de săvârşirea lor166. cu modificările şi completările ulterioare.spre deosebire de Codul muncii şi de angajaţi. . atât în interiorul cât şi în afara ei.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.statutul prevede categoriile de abateri disciplinare care pot fi săvârşite de funcţionari. apreciată de conducere.251 din 22 martie 2004.aceste cazuri sunt cele prevăzute de lege. . ceea ce înseamnă practic eliminarea noii stări care a determinat situaţia de incompatibilitate şi nu doar simplul demers întreprins fără nici o finalitate.destituirea intervine pentru abateri repetate. abaterile disciplinare ale funcţionarilor sunt expres prevăzute de Statut şi/sau statutele ori regulamentele proprii. 307 . 2) şi 3). În privinţa cazurilor de incompatibilitate care pot apărea pe durata exercitării unei funcţii publice determinând destituirea se impun unele precizări: .deşi conduc la destituirea celui devenit incompatibil. ele devin motive imputabile acestuia doar dacă funcţionarul nu a acţionat în termen de 10 zile calendaristice de la data survenirii lor pentru încetarea acestora. . .65. alin. republicată în Monitorul Oficial al României nr. deci nu una singură ci cel puţin două. Deşi legea a reglementat atât acţiunea mijloc (demersul întreprins) cât şi finalitatea ei (încetarea stării) s-ar putea ca 166 Legea nr. sau pentru o abatere. Asemenea prevederi figurează şi în statutele specifice ale anumitor categorii de funcţionari publici. inclusiv destituirea din funcţie. art. ca fiind cu consecinţe grave pentru buna funcţionare ori imaginea instituţiei în cauză.aplicabil acestora şi care vizează raporturile din interiorul organului (dintre subordonaţi şi superiorii ierarhici).

Ghimpu. Destituirea din funcţia publică se dispune prin act administrativ de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se comunică funcţionarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Aşa ar fi.această finalitate să nu poată fi atinsă prin puterile proprii funcţionarului.). Legea nu defineşte demisia. • demisie ca urmare a cererii funcţionarului de încetare a raporturilor de serviciu167. din funcţie pentru motive neimputabile funcţionarului. op. I.. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. etc. starea de incompatibilitate persistând cu toate eforturile acestuia ori pur şi simplu ea apare ca o situaţie obiectivă şi când. vol. cit. de exemplu. Într-o atare împrejurare ar fi fost mai indicat să opereze eliberarea. iar nu destituire. e). nu se poate reţine o destituire pe motive imputabile celui în cauză.84. lit. mobilizarea în armata străină. care l-ar face incompatibil cu funcţia publică prin obligaţiile care le impune ori situaţiile pe care le creează (de exemplu. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. satisfacerea stagiului militar în ţara străină. credem. 418 308 . 167 Legea nr. 168 S. dar din reglementarea legală rezultă că ea este expresia manifestării unilaterale şi libere a voinţei titularului funcţiei publice de a denunţa raportul juridic în care se află cu toate consecinţele ce decurg din încetarea acestuia. pag. acest act poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ de către funcţionarul vizat în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare. expresie a libertăţii de care dispune168. decât cea română. 251 din 22 martie 2004. cazul căsătoriei intervenite între persoane aflate în raporturi ierarhice sau a numirii unei rude de gradul I într-o funcţie aflată în astfel de raporturi ori dobândirea ori redobândirea unei alte cetăţenii. art. Desigur. cu modificările şi completările ulterioare.

.produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare.ea trebuie notificată (depusă şi înregistrată) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. Beligrădeanu.în acest interval de preavizare – care reprezintă anunţarea prealabilă a denunţării unilaterale a raportului de serviciu de către titular la un termen anterior intrării măsurii în aplicare efectivă. pag. dacă raportul de serviciu a încetat prin nemenţinerea condiţiilor prevăzute pentru ocuparea funcţiei publice. Aspecte procedurale ale încetării contractului de muncă în reglementarea noului Cod al muncii. de aceea apreciem că: . . decât în mod parţial.Legea nu stabileşte în mod riguros toate condiţiile formale şi de fond ale demisiei.D. referitoare la capacitatea de exerciţiu şi condiţiile de 169 Ş. indiferent de nivelul ierarhic al funcţiei. La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu. .cel în cauză nu trebuie să-şi motiveze acţiunea. El mai beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj.. . 21 309 . nr. rămânând în funcţie. în R. atâta timp cât instituţia nu a declanşat sau efectuat demersurile necesare în vederea titularizării altei persoane ori nu a suprimat postul devenit vacant începând cu data limită a preavizului.demisia trebuie prezentată în formă scrisă. La încetarea raporturilor de serviciu funcţionarul îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei sale cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.11/1973. perioadă în care raportul juridic se menţine169 persoana poate reveni asupra demisiei sale.R.

dar în acelaşi sector de activitate executivă cu respectarea condiţiilor legale şi cu încuviinţarea conducerilor interesate în efectuarea acestui demers.dispoziţia conducerii proprii a funcţionarului ce se transferă sau aprobarea dată cererii sale. 333. 310 . . op. • Transferul. . reprezentând trecerea definitivă170 a titularului unei funcţii de la autoritatea sau instituţia publică la o alta.transferul în interesul serviciului.transferul la cererea funcţionarului interesat. prin conducerile lor.. a cererii de transfer şi a aprobării acesteia. dacă transferul este în interesul serviciului. Transferul cunoaşte două modalităţi şi anume: . încetând relaţia cu organul aparţinător şi luând naştere un nou raport de serviciu cu o nouă autoritate chiar dacă se menţine aceeaşi funcţie. pag. într-o funcţie identică sau diferită. De aici şi diferenţa între delegare şi detaşare.cit. precum şi a acordului funcţionarului. . care sunt modificări temporare. în situaţia în care s-a constat pe cale judecătorească nulitatea actului de numire în funcţie în cazul expirării termenului pe care a fost exercitată cu caracter temporar funcţia publică precum şi în cazul eliberării din funcţie. 170 S.acordul de voinţă a celor două instituţii ori autorităţi.studii. apreciază că transferul este doar o modificare definitivă a contractului de muncă. Ghimpu. . Condiţiile pe care le presupune transferul în general sunt următoarele: . şi transfer care reprezintă o schimbare definitivă.forma scrisă a dispoziţiei de transfer. Deşi Statutul îl consideră doar o modificare.existenţa unui raport de serviciu în care se află titularul unei funcţii publice. pentru efectuarea operaţiunii între ele.

În privinţa naturii juridice a transferului. precum şi actul de numire în funcţie emis de cea de a doua instituţie.în cazul transferului la cerere avem actul de aprobare emis de autoritatea la care funcţionează cel 311 . . . implicit. la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile. două categorii de acte juridice administrative şi anume: .încetarea raportului de serviciu între funcţionar şi autoritatea aparţinătoare iniţială. precum şi formarea unui raport juridic nou cu instituţia faţă de care operează transferul sau acceptarea acestuia. fie prin interesul personal şi motivat a celui transferat.în cazul transferului în interesul serviciului avem actul de transfer (dispoziţia de transferare) a autorităţii iniţiale (bazată pe solicitarea celeilalte instituţii şi pe acordul scris a celui transferat). . . distingem două situaţii şi. aceste plăţi fiind suportate de autoritatea sau instituţia la care se face transferul.dacă transferul în interesul serviciului operează în altă localitate cel în cauză are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul de bază net din ultima lună. întemeiat pe actele anterior indicate.naşterea raporturilor juridice între cele două autorităţi sau instituţii interesate prin perfectarea transferului în sensul că una se obligă să permită plecarea funcţionarului său iar cealaltă se obligă să-l primească.păstrarea cel puţin a clasei şi gradului dobândite anterior de cel în cauză. la cerere sau în interesul serviciului (dar cu acordul scris al celui în cauză).transferul trebuie justificat fie prin interesul autorităţii la care are loc transferul. Efectele transferului constau în: .

.remarcăm faptul că raportul de serviciu poate înceta din iniţiativa titularului funcţiei (demisie. necuprinzând numeroase alte situaţii posibile să apară în practică. ca. în al doilea rând. transfer în interes personal) ori din iniţiativa autorităţii sau instituţiei publice (eliberarea şi destituirea din funcţie.în cauză şi actul de numire în funcţie al autorităţii unde urmează să funcţioneze.din păcate. pensionarea. şi a apăra dreptul la carieră a funcţionarului.încetarea raportului de funcţiune este obligatorie (în cazul destituirii pentru condamnare penală) sau poate fi facultativă (în cazul menţinerii funcţionarului după pensionare). în cazul averii funcţionarului. enumerarea lor este incompletă. Privind retrospectiv cazurile de încetare a raportului de serviciu se impun unele constatări: . în primul rând.chiar încetarea raportului de funcţie din iniţiativa organului poate fi determinată de motive imputabile funcţionarului (destituirea disciplinară) sau neimputabile (obiective). transferul în interesul serviciului. . . dobândită ilicit. În privinţa sancţiunii aplicabile în materie de transfer în interesul serviciului refuzul de a-i da curs de către cel vizat nu reprezintă o abatere din moment ce operaţiunea nu se poate realiza decât cu acordul scris a celui în cauză.încetarea raportului de serviciu din iniţiativa titularului este practic nelimitată. cel de al doilea îl formează. de exemplu. ca. măsură menită a garanta stabilitatea în funcţie. . pensionarea). 312 . primul act desfiinţează raportul de serviciu. pe când din iniţiativa organului trebuie să se limiteze la cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Statut. nemenţinerea în funcţie a pensionarului. de exemplu.

cit. derivând din modificarea şi încetarea. 1. în care raportul administrativ era dublat şi de unul de muncă. potrivit reglementărilor anterioare actualului Statut.). 313 .5. evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici171 Învestirea într-o funcţie publică. În reglementarea actuală problematica jurisdicţiei. de regulă. pag. motiv pentru care. desemnare. indiferent de modalitatea ei de realizare (numire. Drept administrativ…. ca de altfel chiar şi formarea raportului de serviciu.. opera şi încetarea raportului de muncă aferent contractului individual de muncă încheiat de funcţionar. Negoiţă. alegere. căile de atac în materie au o natură administrativ-ierarhică şi/sau contencios-judiciară. 171. ieşind astfel de sub incidenţa conflictelor individuale de muncă ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun potrivit legislaţiei muncii şi intrând în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ. poartă amprenta regimului juridic de drept public. op. În sistemul anterior Statutului actual. administrativ având un conţinut specific ce constă din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică.Corespunzător încetării funcţiei. Aceste prevederi rămân actuale numai pentru personalul auxiliar. dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa regimului de drept public. fie prin denunţarea unilaterală a uneia din părţi (nelimitată pentru salariat şi limitativă pentru angajator) ori prin acordul de voinţă al părţilor – întocmai ca la încheierea convenţiei – potrivit Codului muncii şi legislaţiei muncii. etc. 171 Al. de deservire.

Totuşi. indiferent de titular. pag. fiind detaliate prin fişa postului. vol. A. Referitor la drepturile şi îndatoririle care revin funcţiei publice Statutul nu le prevede.. diferenţiindu-se de la o autoritate sau instituţie publică la alta. op. pag. 183-184. Belingrădeanu. pag. Editura Nemira. 1999. Editura Omnia. 41-42. Bucureşti. 383.. mai ales drepturile. Statutul funcţionarului public.172 Desigur. Editura Nemira. precum şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute. distingem între drepturi şi îndatoriri care revin funcţiei şi decurg din ea. pe de altă parte. 4-14. Consideraţii teoretice şi practice …. concedii. precum şi după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorităţii ori din afara acesteia. I. ori fac parte din autorităţile centrale sau teritoriale ori locale. Iorgovan. Drept administrativ. Cu alte cuvinte. precum şi drepturi şi obligaţii care revin persoanei sau titularului funcţiei (anterior decurgând din legislaţia muncii şi din contractul aferent).situaţie care nu mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice. Prisăcaru. V. Bucureşti.cit. Editura Lumina Lex. protecţie socială) pe de o parte. Ştefănescu. I. la o analiză mai atentă am putea lesne observa că distingem între drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare. 629.. Drept administrativ. consacrate de legislaţia muncii? Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea cu caracter completator. V. II. 1998. protecţie socială. Tratat elementar de drept al muncii. T. etc. pag. 314 . 1996. Alexandru. Drepturi şi îndatoriri ale funcţionarilor publici care revin funcţiei publice. 1999. dar şi după cum funcţiile sunt de conducere ori de execuţie. 28. Vedinaş.cit. pag. s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri decurgând din salarizare. pag. în mod amănunţit pornindu-se de la premisa că ele oricum sunt evidenţiate de statutele şi regulamentele proprii. 172 Asupra discuţiei privind natura juridică a raporturilor de serviciu sau de funcţiune a se vedea Ş. Bucureşti. Braşov. concediu. op.

aparţinând funcţiilor de conducere (dar şi unora de execuţie. precum şi a asigurarea avizării acestora. agent) constă în facultatea legală de a dispune măsuri juridice. A. impozitării. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor. anulare) în general. f) colectarea creanţelor bugetare. sancţionării 315 . controlul şi auditul public intern. de regulă.Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. inspector. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice. Observăm că reglementarea legală nu disociază aceste atribuţii în drepturi şi obligaţii şi nici pe categorii de funcţii de conducere sau de execuţie. necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. concretizate în acte administrative (emitere. revocare. Drepturile decurgând din funcţia publică Dreptul de a decide sau de a hotărî. în limitele stabilite de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. dar şi în acte concrete în special. a consacrat activităţile desfăşurate de funcţionarii publici. de genul autorizării. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. a studiilor. 161/2003. din ţară şi din străinătate. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare. d) consilierea. care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi anume: a) punerea în executare a legilor şi celorlalte acte normative. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. aprobării. a programelor. analizelor şi statisticilor.

de supra şi subordonare care se stabilesc între funcţionarii superiori şi cei inferiori.dreptul de recompensare. ceea ce generează.dreptul de numire. modifică şi desfiinţează raporturi juridice concrete în cazul actelor individuale.. sancţionare şi evaluare a personalului. inclusiv delegarea.dreptul de a propune factorilor de decizie soluţii juridice. experţi. proiecte de acte juridice (propuneri) pentru soluţionarea sau remedierea unor situaţii. transferarea. autorizaţii.dreptul de a informa şi cel de a constata o anumită situaţie sau stare. de execuţie. referate şi rapoarte înaintate conducerii pentru ca aceasta să decidă în deplină cunoştinţă de cauză. proiecte de acte juridice. prin prisma specialităţii proprii.(amendă.dreptul de control şi de îndrumare obligatorie a acestuia. între cei de conducere şi cei de execuţie. . . nu sunt factori de decizie. confiscare). inclusiv dreptul de a controla executarea unei măsuri concretizate în proceseverbale. . inclusiv emiterea de dispoziţii privind atribuţii de serviciu.dreptul de avizare a unor soluţii. referenţi) mai ales cei având funcţii de execuţie. propuneri. 316 . detaşarea. precum: . prezenţa şi activitatea lor se materializează în operaţiuni (iar nu în acte sau în decizii) concretizate în: . Numeroase sunt drepturile decurgând din raporturile interne ierarhice. . dar şi intrări sau ieşiri din vigoare (abrogări) în cazul celor normative. ci numai participanţi în anumite etape ale procesului decizional (consilieri. revocare şi suspendare din funcţie a personalului propriu din subordine. pensionarea. Cum numeroşi funcţionari publici. eliberarea din funcţie. etc.

. . .dreptul la stabilitate în funcţie.. Există şi drepturi care se manifestă nemijlocit în relaţia funcţionarului cu autoritatea sau instituţia din care face parte acesta şi care îi sunt opozabile acesteia precum: . faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau legat de aceasta.dreptul de a promova.dreptul de anulare. etc. un adevărat principiu legal formulat condiţie inerentă bunei funcţionări a serviciului public. concomitent cu emiterea actelor proprii ce dispun o atare operaţiune. prin îndeplinirea condiţiilor legale de - 317 ..dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin asigurarea şi apărarea funcţionarului împotriva ameninţărilor. modificare şi suspendare a actelor şi măsurilor subordonaţilor. să se adreseze instanţei de contencios pentru valorificarea şi apărarea acestei prerogative legale. .dreptul de a beneficia gratuit de uniforma obligatorie pentru anumite categorii de funcţii. garantat şi care permite celui înlocuit. destituit. adică la accesul în funcţiile superioare. .dreptul de substituire sau înlocuire în atribuţiile şi a subordonaţilor de către superiorul ierarhic prin actele proprii. dar şi obligaţia de a o purta pe durata exerciţiului funcţiunii. demis. transferat. etc. violenţelor. în care scop administraţia va solicita sprijinul organelor abilitate potrivit legii.dreptul la despăgubirea suportată de autoritatea sau instituţia din care face parte funcţionarul şi din a cărei culpă a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

ca şi împiedicarea exercitării lor sunt sancţionate în persoana celui vinovat. cealaltă parte a raportului juridic de funcţiune trebuie să urmeze. fie el titularul funcţiei.funcţionarul exercitând un drept legal conferit. etc. ca abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. lăsate la aprecierea titularului funcţiei. etc. superior sau subordonat ierarhic. o conduită conformă interesului ocrotit juridic. În privinţa drepturilor decurgând din funcţie se impun următoarele precizări cu caracter general-valabil în orice sector al administraţiei publice. fie terţă persoană intrată în raportul juridic.dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care îl vizează în mod direct. Dimpotrivă. neexercitarea drepturilor legal conferite ori exercitarea lor abuzivă. abuz în serviciu. de dispoziţiile ierarhice. în caz contrar suportând consecinţele nerespectării legii. . iar nu funcţionarului. necorespunzătoare. decurgând din norme şi aparţinând funcţiei. neavând – în cele mai multe cazuri . motiv pentru care ele sunt şi adevărate îndatoriri pentru funcţionar care este obligat să-şi exercite competenţa.faţă de lege şi de alte reglementări. în caz contrar suntem în prezenţa unor ilegalităţi. .exercitarea acestor drepturi faţă de cei administraţi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii executive din care face parte funcţionarul. neputându-se exercita alte drepturi sau drepturi specifice altor organe decât cele expres conferite de propria lege de organizare. ori alte abateri ce afectează grav drepturile 318 . neavând un caracter subiectiv. ca titular al obligaţiei. . respectivele drepturi au un caracter obiectiv. . de regulamentele speciale proprii..nici măcar libertatea de apreciere în conduita pe care o adoptă şi pe care o urmează.ocupare a posturilor vacante şi de a avansa în gradele de salarizare.

iar altele de responsabilitate. în ultimă instanţă. 1/1 din Hotărârea Guvernului nr. Dacă avem în vedere conţinutul acestora. după caz. contravenţionale. pag.cit. altele de loialitatea funcţionarului. .îndeplinirea cu profesionalism. prin organizarea aplicării lor. din principiul care fundamentează orice serviciu public. 174 şi următoarele. Negoiţă. op. pentru satisfacerea cerinţelor vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor şi a celorlalte dispoziţii legale sau. B. . penale şi patrimoniale. potrivit funcţiei ocupate în vederea realizării sarcinilor serviciului public şi servirii binelui comun sau public – ţin următoarele: . sub forma răspunderii disciplinare.participanţilor la raportul administrativ.174 Astfel..conformarea faţă de dispoziţiile superiorilor ierarhici. etc. unele ţin de profesionalismul exercitării funcţiei. Art. de profesionalismul funcţionarilor – care reprezintă îndatorirea de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin.îndatorirea rezolvării lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului în care funcţionează 173 174 Al. Toate aceste îndatoriri decurg. în raport cu conduita prescrisă acestuia. imparţialitate şi în conformitate cu legea a îndatoririlor de serviciu. Îndatoririle ce decurg din funcţia publică În privinţa îndatoririlor173 ce decurg din funcţia publică vom remarca faptul că unele au un caracter onerativ (activ) iar altele unul prohibitiv (pasiv) pentru titularul lor. şi anume că autorităţile şi instituţiile executive sunt în serviciul exclusiv al cetăţenilor. inclusiv cel administrativ. 319 . unele de confidenţialitate. 667/1991 privind unele măsuri pentru asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici (abrogată implicit prin Statut).

Loialitatea presupune îndeplinirea corectă. potrivit legii. în condiţiile legii.în termenele stabilite care corespund funcţiei şi postului titularului. furnizarea informaţiilor cerute de public în cadrul serviciului cu respectarea prevederilor privind apărarea secretului de serviciu. profesionalismul se manifestă pe multiple planuri şi anume în relaţiile de serviciu. dar. regulamentelor şi dispoziţiilor aplicabile în domeniu. la numirea şi la eliberarea sa din funcţie. cu caracter activ. Desigur. asigurând transparenţa necesară activităţii desfăşurate. fie urmând cursuri de perfecţionare organizate în acest scop şi ale căror rezultate vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a activităţii acestora şi. inclusiv suplinirea reciprocă în serviciu în cadrul specialităţii lor. întocmai şi în mod conştiincios a sarcinilor de serviciu. întrajutorarea în realizarea lor. ea mai presupune şi iniţiativă în exercitarea atribuţiilor. implicit. exercitarea cu bună credinţă a atribuţiilor. receptivitate şi operativitate în îndeplinirea sarcinilor. la timp. Funcţionarul are obligaţia de a purta uniforma în timpul serviciului. 320 . o declaraţie de avere conducătorului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte şi care se reactualizează anual. dar şi în exteriorul acesteia cu persoanele fizice ori juridice cu care autoritatea vine în contact. este şi aceea ca funcţionarul să prezinte. . faţă de superiorii şi subordonaţii ierarhici. Corectitudinea presupune respectarea întocmai a legislaţiei. cu colegii din compartiment şi din instituţie. în acelaşi timp. inclusiv respectul de sine sau relaţia cu sine însuşi conform poziţiei şi prestigiului conferit de funcţia ocupată şi a aşteptărilor celorlalţi.îndatorirea perfecţionării pregătirii profesionale fie în cadrul organului din care face parte. apreciem noi. Tot o îndatorire. la avansarea lor.

pentru ei sau pentru alţii. în condiţiile legii. cu excepţia celor care au asemenea atribuţii. . ori să intervină pentru soluţionarea acestor cereri.O mare grupă de îndatoriri au caracter pasiv. direct sau indirect. constituind interdicţii legale menite a proteja funcţia şi titularul ei. apărând secretul faţă de orice divulgare sau scurgere. nedivulgând şi neneglijând păstrarea acestora. informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei.să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu. . daruri sau alte avantaje. consideraţia şi încrederea. . în considerarea funcţiei lor publice.să nu solicite sau să nu accepte.să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor politice. programul de lucru cu publicul. . să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. .să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului funcţionarilor publici. inclusiv a documentelor şi suporturilor care conţin astfel de informaţii cu excepţia informaţiilor de interes public.să nu primească cereri a căror rezolvare intră în competenţa sa – dacă nu i-au fost repartizate de superiorii ierarhici – sau să discute direct cu petenţii.să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele. Reglementări speciale pot prevedea şi alte categorii de îndatoriri specifice unor funcţii publice cum ar fi. asigurându-i prestigiul. paza sediului şi a documentelor 321 . obligându-l pe cel în cauză să se abţină de la acte şi fapte de natură a compromite poziţia oficială deţinută în care sens acesta trebuie: . de exemplu.

pe superiorul său direct. de îndată.funcţionarul primeşte o dispoziţie de la un superior indirect pe linie ierarhică. succesive sau simultane. nu trebuie executată. alarmare. În acest caz executarea se va face numai după încunoştinţarea prealabilă a superiorului direct şi în mod cu totul excepţional fără această încunoştinţare. dacă există o imposibilitate practică de a o realiza. În acest caz dacă ele au aceeaşi forţă juridică. etc. . programul de instruire fizică şi trageri cu armă de foc.existenţa mai multor dispoziţii ierarhice. altfel. dacă este de principiu că legea şi dispoziţiile întemeiate pe ea trebuie executate.secrete.situaţia în care ordinul ierarhic ce se cere a fi executat este apreciat ca ilegal şi când nu mai operează obligaţia de conformare faţă de dispoziţia superiorului ierarhic. care trebuie puse în executare. stabilite potrivit legii. În acest sens avem mai multe situaţii: . cu caracter contradictoriu. portul şi uzul de armă. În situaţia în care contrarietatea vizează două sau mai multe dispoziţii provenind de la autorităţi sau funcţii ierarhice diferite se va executa ordinul cu forţa juridică superioară. provenind de la treapta ierarhică cea mai înaltă. va antrena şi răspunderea executantului alăturată autorului ei. . Într-o astfel de 322 . dar şi în acest caz. De asemenea. după îndeplinirea ordinului executantul îl va înştiinţa. Evident că încălcarea acestor îndatoriri atrage răspunderea funcţionarului vinovat de abaterile comise. iar executarea ordinului nu suferă amânare. tot de principiu este şi faptul că o dispoziţie (vădit) ilegală. se va executa ultima dispoziţie. desigur în măsura în care prima sau primele nu au fost deja puse în aplicare. căci. funcţionarii au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. provenind de la aceeaşi autoritate sau funcţionar ierarhic. Desigur. de regulă. mai ales dacă avem în vedere obligaţia executării ordinelor şi dispoziţiilor superioare.

Aceste dispoziţii legale se corelează şi cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. de deservire – care nu are calitatea de funcţionar public. cu excepţia cazului când acesta este vădit ilegal. în scris şi motivat. Dacă emitentul ordinului. Întrucât acestea se reîntâlnesc şi în persoana oricărui salariat sau angajat. aplicarea ordinului. iar studiul lor amănunţit revine ştiinţei dreptului muncii nu vom insista în mod deosebit asupra lor.situaţie funcţionarul va refuza. dacă se solicită plata unor despăgubiri. Persoana astfel acţionată poate chema în garanţie şi pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui ilegalitate este supusă judecăţii. mai ales dacă aplicarea dispoziţiei nu suferă nici o amânare. încunoştinţându-l pe superiorul ierarhic al autorului ordinului. care vizează situaţia lui personală. având un caracter subiectiv. încunoştinţând. va trebui să-l formuleze în scris. ceea ce obligă la îndeplinirea lui de către cel care l-a primit. A. pretins ilegal. oricum Statutul făcând trimitere la legislaţia muncii. pe care legea nu le prevede decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar. persoana imediat superioară celui care a dat un astfel de ordin. Drepturile funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală 323 . stăruie în executarea lui. chiar dacă ele sunt reglementate de Statut şi nu pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncă. Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public ce decurg din situaţia lui personală Privitor la drepturile şi îndatoririle funcţionarului. 554/2004 care prevăd că acţiunile în justiţie împotriva actelor şi faptelor administrative care au vătămat drepturi recunoscute de lege se vor putea formula şi personal împotriva funcţionarului care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării sau de nerezolvarea în termen a cererii.

suplimentul corespunzător treptei de salarizare şi indemnizaţii constituite într-un sistem de salarizare stabilit prin lege. prin traiul şi condiţiile de viaţă decente pe măsura demnităţii publice exercitate.iar. c) stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei. pe de o parte. el mai conţine şi o componentă socială. el nu rezultă din negocierea directă cu instituţia .nefiind influenţat de legitatea economică a relaţiei cerere-ofertă de pe piaţa muncii . necesară menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută şi destinată asigurării unei poziţii sau unui rang social corespunzător. de asigurare a existenţei. salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate de acesta. salariul este stabilit prin lege la nivelul funcţiei şi nu al persoanei. b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe clase şi grade bazate pe evaluarea postului. şi în cazul funcţionarului. deci o contrapartidă a activităţii realizate. dovadă că absenţa nejustificată de la serviciu sau neîndeplinirea atribuţiilor conduc la diminuarea lui corespunzătoare. suplimentul postului. totodată. La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele: a) necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător. Dar. 324 .Dreptul la salariu al funcţionarilor publici este un rezultat al activităţii depuse de aceştia şi cuprinde salariul de bază. sporuri de vechime în muncă. alăturată celei economice. Apreciem că. pe de altă parte. Datorită specificului raportului de serviciu în care se află funcţionarul salariul acestuia are o natură juridică proprie în raport cu salariul celor angajaţi deoarece.

în general. Într-adevăr. Pentru orele lucrate – din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice – peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare. un personal cointeresat în realizarea atribuţiilor şi devotat funcţiei. în acest fel. dar şi asigurarea sănătăţii celui în cauză. este concomitent şi o obligaţie a funcţionarului pe care dacă o încalcă este pasibil de sancţiune pentru absenţe nemotivate de la serviciu.32. consumată în activităţile profesionale. Exercitarea acestui drept are în vedere atât refacerea forţei fizice şi a celei psihice a funcţionarului. a societăţii. Pe de altă parte. repaus zilnic şi săptămânal precum şi la concediu de odihnă. Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână pentru funcţionarii publici175. ceea ce permite realizarea corespunzătoare a serviciului public. Limitarea timpului de muncă la cel mult 8 ore pe zi. funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. alin. Dreptul la odihnă. 251 din 22 martie 2004. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 325 . inclusiv la concedii medicale şi de altă natură. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 175 Legea nr. acest drept opus organului din care face parte cel în cauză şi care are îndatorirea de a-l respecta. Salariul reflectă şi atitudinea statului şi.Se asigură. art. funcţia se exercită în mod limitat în timp şi în cadrul unui program bine determinat care să permită realizarea corespunzătoare a atribuţiilor. alăturat concediilor de tot felul. 1). a duratei săptămânii de lucru la 5 zile lucrătoare permit exercitarea acestui drept. iar acest spor nu se poate acorda decât în limita a 360 de ore pe an şi în nici un caz conducătorul nu şi-l poate conferi sieşi. cu modificările şi completările ulterioare. faţă de rolul funcţiei şi serviciului public şi faţă de cei puşi în slujba sa.

tocmai ca rezultat al îndeplinirii obligaţiilor decurgând din plata contribuţiei la asigurările sociale. Acest drept reprezintă o formă de retribuire a funcţionarului public conferită la încetarea funcţiei ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale 326 . Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să ocrotească sănătatea şi integritatea fizică a funcţionarilor. Dreptul la pensie. Dreptul la asistenţă medicală.asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă.începând cu cel de odihnă.ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. integritatea fizică şi psihică a persoanei. în mod excepţional. raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului în cauză. indiferent de cauza ei (accidentare. de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. În dezvoltarea acestui drept legea a prevăzut că pentru motive de sănătate funcţionarilor publici li se poate aproba. schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. medicamente şi proteze în condiţiile legii în caz de îmbolnăvire. etc. continuând cu cel alocat îngrijirii copiilor. precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat potrivit legii. Elementele esenţiale ale acestui drept vizează: . invaliditate). de maternitate (pre şi post natal). . . etc. cel de studii.asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice. În perioada concediilor de boală. medical. care să ocrotească sănătatea. sănătate. iar această schimbare se face pe o funcţie publică corespunzătoare şi numai dacă funcţionarul în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin.

pentru a nu afecta prestigiul organului din care face parte. dar care au fost incluse în Statutul funcţionarilor publici nu pentru că ar fi specifice numai lor. de factură politică. 30 din Constituţie privitor la libertatea de exprimare. Mai există o categorie de drepturi. aşa cum se prevede în art. apreciem că trebuie să existe o conduită rezervată şi măsurată. să nu favorizeze vreun partid şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. militarizaţi sau alte categorii de funcţionari civili – dar în anumite condiţii impuse de regimul specific funcţiei publice. vechime în funcţie şi stagiul de cotizare. în exprimarea ideilor sale. 40/3 teza ultimă cu referire la legea 327 . Desigur. Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmaş potrivit legii. care sunt inerente condiţiei de cetăţean. şi pentru faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională – desigur cu excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari. deşi legea nu interzice. . ci pentru că se exercită în mod specific de către lucrătorii din administraţie.în exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor sale politice. Această prevedere particularizează art. spre deosebire de cetăţeanul obişnuit. exercitarea acestui drept este supusă unor condiţionări după cum urmează şi anume: . Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat.în afara serviciului. Această primă idee este susţinută de raţionamentul dedus din consacrarea expresă a dreptului de asociere în sindicate de unde concluzia inexistenţei vreunei limitări a dreptului de asociere politică a funcţionarilor publici – interdicţia constituţională privitoare la această categorie.referitoare la vârstă.

decât în măsura în care este consacrată prin legi organice. Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. origine socială sau de orice altă asemenea natură. Desigur. Sunt exceptaţi înalţii funcţionari publici. sindicale. orientare sexuală. în condiţiile legii. să înfiinţeze organizaţii sindicale. Există cazuri speciale. stare materială. Totuşi. Pentru cazul inexistenţei unei asemenea organizări legea a prevăzut în mod expres ca în comisiile paritare – create pentru a participa la stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă ale funcţionarilor şi buna funcţionare a autorităţii – aceştia să fie reprezentaţi prin desemnarea cu vot majoritar de către masa lucrătorilor. de sex. funcţionarilor publici li se interzice să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice. de exemplu. în mod liber. Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie şi pentru întărirea principiului statutar al egalităţii şanselor la intrarea şi promovarea în corpul funcţionarilor publici s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionari pe criterii politice.204 din 23 aprilie 2001. nefiind nici preluată. Fiind un drept. publicată în Monitorul Oficial nr. etnice. 328 . cei de conducere şi categoriile cărora le este interzis acest drept prin statute speciale.organică a funcţionarilor. Cei interesaţi pot. art. să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. alin. funcţionarii auxiliari se pot organiza în 176 Legea administraţiei publice locale nr.215/2001. exercitarea nu este obligatorie putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari care să nu facă parte din ele.83. nici eliminată de Statut. în situaţia secretarului localităţii care dacă încalcă această oprelişte suportă sancţiunea eliberării din funcţie176 dacă este membru al unui partid politic. 2). religioase. ca.

de a plăti 177 A se vedea Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă nr. B. lege faţă de care Statutul funcţionarilor având valoarea de reglementare specială. publicată în Monitorul Oficial al României. Funcţionarilor li se mai recunoaşte şi dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii. pot să nu recunoască un asemenea drept. funcţionarul are şi o serie de îndatoriri. economice şi sociale ale acestora. Recunoaşterea acestui drept se face în afara oricărei conotaţii politice. de a respecta timpul de lucru. după cum el nu este recunoscut expres de legea cadru177 acestor categorii şi nici funcţionarilor publici. nr. vizând obligativitatea de a desfăşura o activitate corespunzătoare. 1210/2003 privind aceste comisii). el reprezentând un drept fundamental al salariaţilor consacrat de Constituţie pentru apărarea intereselor profesionale.63. adică continuitatea şi celeritatea serviciului public. partea I-a. statute speciale. Întrucât serviciul public se desfăşoară permanent. art. Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor în condiţiile legii. 168/1999. exercitarea dreptului la grevă trebuie să aibă loc în condiţiile asigurării funcţionării normale a acestuia pe timpul întreruperii activităţii (starea civilă. derogă recunoscând dreptul la declanşarea conflictului (colectiv) de muncă.). 582/29. administraţia cimitirelor. etc.1999. Îndatoririle funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală În mod corespunzător. promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor. dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii legal recunoscute a autorităţilor nici în formarea şi nici în activitatea acestor organizaţii. mai ales pentru funcţionarii militari sau militarizaţi.sindicate potrivit dreptului comun în materie (a se vedea Hotărârea de Guvern nr. 329 .11. Desigur.

. părţile neputând să le elimine. a funcţionarilor. în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor vinovaţi. de acordare şi plată a concediului). Ca o concluzie generală privind drepturile şi îndatoririle specifice funcţionarilor şi derivând din raporturile lor personale cu instituţia în care se află vom remarca următoarele: . să le ignore sau să le fixeze în alt fel. etc. Clasificarea funcţiilor publice şi categoriilor de funcţionari publici Întrucât între funcţia publică şi titular există o legătură indisolubilă. a disciplinei de serviciu) îi corespund drepturile acesteia de a pretinde îndeplinirea lor conformă.în mod similar.6. corelativ obligaţiilor funcţionarului (cum sunt cele legate de respectarea programului de lucru al instituţiei. sub sancţiunea nulităţii actelor ilegale astfel emise. instituţiei îi corespund obligaţii corelative (de plată a salariului. Această operaţiune de grupare are la bază mai multe criterii unitare. dar subiectiv prin exercitarea personală.contribuţia la asigurările sociale. în altă formulare. dintre care cele mai multe se regăsesc chiar în Statut. . de a respecta disciplina de serviciu. decât cele cuprinse în legea organică cadru.şi aceste drepturi şi obligaţii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statutară. la odihnă). 330 . clasificarea funcţiei reprezintă şi o clasificare. conţinut sau reglementare.corespunzător drepturilor acestora (la salar. 1. implicită.

funcţii publice corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici. stabilind în mod limitativ că funcţionarii publici din clasele a II-a (cu studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă) şi a III-a (cu studii liceale absolvite cu diplomă) pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. subprefect.9. încredinţate titularului funcţiei publice. se precizează că funcţionarii publici de conducere organizează. Din păcate. Totuşi. primarul. îndrumă şi controlează activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. După nivelul atribuţiilor. cu modificările 331 . mai precis al competenţei. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. prefect. din păcate. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean ca persoane alese. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar omiţând. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.A. secretari generali din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 251 din 22 martie 2004. c. 178 Legea nr. 251 din 22 martie 2004. alin. cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din ea. viceprimarul. legea nu stabileşte conţinutul fiecărei funcţii. 2). cu modificările şi completările ulterioare. 179 Legea nr. inspector general guvernamental179. b. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere. ci se mulţumeşte să le enumere. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. art. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. funcţiile publice se împart în trei categorii: a. Categoria înalţilor funcţionar publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. coordonează. cu excepţiile prevăzute de legile speciale178.

Primul ministru pentru: secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. inspector guvernamental. are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare executării funcţiei publice. art. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. 332 . Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către: . precum şi studii universitare de licenţă. Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome. 50 din Statut. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.Guvern pentru: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. şi completările ulterioare. a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. prefect şi subprefect.La nivel teritorial înalţi funcţionari publici sunt prefectul şi subprefectul. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. Funcţionarii publici de conducere cuprind următoarele persoane: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoane care trebuie să îndeplinească condiţiile generale de acces la funcţia publică prevăzute de art. .11.

al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. c) secretarul unităţii administrativ-teritoriale. altele numai de nivel local (secretarul de localitate). pe care reglementarea legală a omis să-l prevadă. Pe de altă parte. coordonare. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. chiar dacă aceste structuri nu au. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. în cadrul instituţiei prefectului. de exemplu. pe toate celelalte). f) şef birou. de regulă conducătorul autorităţii instituţiei publice. îndrumare şi control. În acest sens este funcţionar de conducere atât cel care are toate aceste atribute (subînţelegându-se că cel ce are dreptul de decizie le exercită. dar şi conducătorii de compartimente. implicit. Rezultă că unele funcţii de conducere sunt în mod special de nivel central (director general). cât şi dreptul de decizie. Rezultă că funcţiile de conducere pot viza conducerea autorităţii în ansamblul ei ori conducerea unei structuri interne din cadrul acesteia. iar unele pot fi atât de nivel teritorial sau local (director executiv) cât şi central (şef birou. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. e) şef serviciu.b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. şef serviciu). d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice subordonate acestora. indiferent 333 . decât atributul de control încredinţat în mod limitativ. funcţia de conducere are un sens deosebit de larg incluzând atribuţii de organizare.

art. în cadrul aceluiaşi sistem de clasificare mai distingem între funcţii de conducere ierarhic superioare (director general. consilierii juridici şi auditorii. c) clasa a III-a include referenţii. în cazul numirii funcţionarilor de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice sau a destituirii din funcţia publică a acestora. În sfârşit. Astfel. şef birou).13. d) debutant. funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale. cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. director) şi ierarhic inferioare (şef serviciu. numai funcţionarul de conducere poate emite acte de autoritate (dispoziţii) cu efecte în interiorul instituţiei şi asupra subordonaţilor săi. 334 . b) principal. 251 din 22 martie 2004. Uneori. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. de exemplu. La rândul lor. ca nivel maxim.de mărimea compartimentului. Statutul face referire expresă la funcţionari de execuţie atunci când prevede modul de recuperare sau plata majorată pentru orele suplimentare lucrate peste program. Distincţia între funcţii de conducere şi funcţii de execuţie are importanţă sub mai multe aspecte: . Uneori chiar Statutul sau legile speciale pot face referiri exprese la funcţiile de conducere. b) clasa a II-a cuprinde referenţii de specialitate.de regulă. inspectorii. consilierii. iar în cazul 180 Legea nr. Funcţiile publice de execuţie cuprind următoarele 180 clase : a) clasa I-a include experţii. după cum urmează: a) superior. c) asistent. inclusiv cea mai mică subdiviziune (de genul biroului sau oficiului).

8. cât. . .conducătorului acesteia efectele se pot extinde şi în afara autorităţii. art. şi încheia acte juridice (contracte) ce angajează răspunderea autorităţii respective. B.dispoziţiile funcţionarilor de conducere sunt obligatorii pentru cei de execuţie care trebuie să se conformeze acestora. 251 din 22 martie 2004.numai conducătorul autorităţii sau instituţiei publice reprezintă însuşi organul de stat atât în raporturile interne din cadrul administraţiei respective. din afara acesteia. mai ales. 181 Legea nr. în mod permanent sau temporar. în vreme ce conducătorul compartimentului unde funcţionează poate dispune sau propune măsuri disciplinare pentru abaterile acestuia. anumite atribuţii personalului din subordine.funcţionarii de conducere pot să-şi delege.numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de execuţie de face de conducătorul autorităţii sau instituţiei. în relaţiile externe. putând emite actele administrative corespunzătoare în acest sens. După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite Statutul distinge următoarele clase necesare ocupării funcţiei publice181: a) clasa I-a cuprinde funcţiile ce necesită studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau echivalentă. subordonându-se ierarhic. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 335 . c) clasa a III-a vizează funcţii publice care necesită studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat. . b) clasa a II-a vizează funcţii ce reclamă studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. cu modificările şi completările ulterioare. .

d) în cadrul gradelor profesionale se disting gradele de salarizare condiţionate de vechimea în funcţie. având în vedere că ultimele clase vizează numai funcţii publice de execuţie. a II-a şi a III-a. 336 . în vreme ce pentru cele de conducere. În acest fel clasele profesionale cuprind gradele profesionale. art. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.Spre deosebire de reglementarea iniţială din Statut cea actuală nu mai prevede şi conţinutul acestor funcţii. determinând conţinutul formal al acestora (organizare. b) în cadrul claselor se disting gradele profesionale de debutant. După sfera atribuţiilor încredinţate distingem182: a) 182 funcţii publice generale reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general comune Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. adăugăm noi profesionale. îndrumare şi control. diferenţiat după nivelul studiilor.7. „per a contrario” sunt necesare numai studii universitare de licenţă. a II-a şi a III-a. coordonare. cu modificările şi completările ulterioare. respectiv clasa I-a. Structura carierei funcţionarilor public de execuţie este astfel realizată încât ea cuprinde: a) clasele. fiecare cuprinzând funcţii specifice. alin 1)-3). asistent. C. de calificativele obţinute şi de promovarea concursului. cum ar fi cea de referent de specialitate pentru clasa a II-a sau referent pentru clasa a III-a. principal şi superior ca nivel maxim. prevăzând că funcţionarii publici din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii de execuţie. c) existenţa claselor de studii I-a. toate acestea dublate de clasele de studii. 251 din 22 martie 2004. iar acestea includ gradele de salarizare.

fie specială (ministere şi alte organe centrale ale administraţiei publice de specialitate. informatic. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.tuturor autorităţilor şi instituţiilor în vederea realizării competenţelor lor generale. în vreme ce funcţiile publice specifice (secretar de localitate sau judeţ. cu cel al competenţei generale şi speciale. pe de o parte. politist. vameş. b) funcţii publice specifice reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. mai degrabă. Or. primar). Credem. cu modificările şi completările ulterioare. mai ales că se face confuzie între caracterul general şi special al funcţiei. După vechimea şi durata funcţiei distingem între funcţionarii publici debutanţi şi funcţionarii definitivi183. inclusiv serviciile lor deconcentrate în teritoriu). art. pe de alt parte. Din clasificarea legală nu rezultă cu certitudine conţinutul exact al fiecărei categorii de funcţii. D. sanitar – veterinar. că s-a avut în vedere felul structurii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii în care sens cei din structurile funcţionale (de genul juridic. în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. consilii locale şi judeţene. financiarcontabil.) sunt expresia competenţei proprii şi distincte specifice numai unei anumite autorităţi sau instituţii publice. etc. conform clasificării competenţei materiale o autoritate nu poate fi încadrată decât în una din formele sale. 337 . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. lucrător în domeniul financiar. prefect. 251 din 22 martie 2004. aparţinând autorităţii sau instituţiei publice. fie generală (guvern. 183 Legea nr.10. resurse umane) sunt comuni tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice asigurând buna funcţionare a acestora.

precum şi absolvenţii programelor de formare şi perfecţionare în administraţia publică. 8 şi 6 luni corespunzător nivelului studiilor absolvite şi care intră în Corpul funcţionarilor publici. iar personalul încheie contract de muncă. persoanele titularizate prin concurs şi care au vechimea minimă în specialitate studiilor necesare (corespunzătoare) funcţiei publice de 12.funcţionarii publici sunt numiţi. La expirarea perioadei de stagiu în baza evaluării obţinute cel în cauză va fi numit sau nu în funcţia publică de execuţie definitivă în gradul profesional de asistent. După modul de învestire Statutul face distincţie între funcţionarii publici şi personalul (auxiliar) din aparatul propriu (de lucru) al autorităţilor şi instituţiilor publice care nu exercită prerogative de putere publică. care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant şi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea unei funcţii publice definitive.funcţionarii exercită o funcţie publică în vreme ce acest personal efectuează activităţi de secretariat338 . Distincţia are următoarele consecinţe: . . în condiţiile expres prevăzute de lege. E. pentru clasa a II-a este de 8 luni. dar prin excepţie funcţiile publice pot fi ocupate pe o perioadă determinată. Definitivii sunt debutanţii titulari pe funcţie. Perioada de stagiu pe care trebuie să o parcurgă un funcţionar debutant diferă după clasa în care se află. astfel pentru clasa I-a este de 12 luni. iar pentru clasa a III-a este de 6 luni. Funcţionarii publici definitivi sunt numiţi în funcţie pe durată nedeterminată. ultimele două categorii netrebuind să parcurgă etapa de stagiatură ea fiind asimilată cu vechimea în funcţie sau cu durata cursurilor de formare şi perfecţionare.Debutanţii sunt persoanele numite în funcţii de execuţie.

alin. în timp ce personalul ales este învestit prin operaţiunea alegerii supusă validării (primarul. lit. ori în alte cazuri expres prevăzute (deces. iar cea a litigiilor de muncă instanţelor de drept comun.administrative.jurisdicţia litigiilor privitoare la funcţia publică revine instanţelor de contencios administrativ. După competenţa teritorială exercitată distingem funcţionari publici de stat. consilierul. respectiv în cazul funcţionarului de către cel care a efectuat numirea. Distincţia dintre cele două categorii constă în mai multe trăsături: . etc. întreţinerereparaţii şi de deservire. prevăzut de Statut. de regulă. 184 Legea nr. protocol. .funcţionarii numiţi desfăşoară o activitate nelimitată în timp. ultimele categorii neintrând sub incidenţa sa. . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.1).7. c). cel administrativ.).funcţionarii numiţi sunt învestiţi prin actul unilateral al numirii.revocarea din funcţie se face în mod distinct. art. neavând această calitate. . Codului şi legislaţiei muncii.funcţionarii publici sunt supuşi regimului juridic de drept public. funcţionari publici teritoriali şi funcţionari publici locali184. . Tot în cadrul modului de învestire Statutul face distincţie între funcţionari publici numiţi şi persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică. 339 . 251 din 22 martie 2004. în vreme ce personalul ales îşi exercită funcţia. iar cazul celor aleşi la expirarea mandatului. cu modificările şi completările ulterioare. demisie). gospodărire. în vreme ce personalul auxiliar regimului juridic de drept privat. F. până la expirarea mandatului pentru care a avut loc alegerea. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.

8. H. După caracterul atribuţiilor distingem funcţionari publici generali şi funcţionari publici speciali. 1. . Aceste funcţii generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea realizării competenţelor lor generale. cu regimuri juridice distincte. funcţionari civili şi funcţionari militari. 340 . Aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la: . ultimii fiind supuşi exclusiv incidenţei regulamentelor militare şi unei jurisdicţii proprii.G. Comisii paritare Modificările aduse statutului funcţionarilor publici prin Legea nr. Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se face prin statutele speciale. Funcţionarii publici generali sunt funcţionarii care ocupă funcţii publice generale.215/2006 dă posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice să încheia acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici. inclusiv sub aspectul răspunderii juridice. După gradul de stricteţe a disciplinei şi modul de subordonare distingem. Acorduri colective.constituirea şi utilizarea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă.sănătatea şi securitatea în muncă. în funcţie de calitatea persoanei. Funcţionarii publici speciali sunt funcţionarii care ocupă funcţii speciale adică acele funcţii care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter specific unor activităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice.

la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice pentru care sunt constituite. Pentru a se putea încheia astfel de acorduri autoritatea sau instituţia publică trebuie să furnizeze sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare referitoare la domeniile în care se pot prevedea măsuri în acordurile încheiate. În aceste comisii intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatele reprezentative ale funcţionarilor. perfecţionarea profesională. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că autorităţile şi instituţiile publice pot încheia acorduri cu organizaţiile sindicale dar numai în anumite domenii limitate iar enumerarea prevăzută de lege este limitativă şi nu sub formă de exemple deoarece textul de lege prevede că se pot „cuprinde numai măsuri referitoare la”. 341 . În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din acea autoritate sau instituţie publică. măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale neprevăzute în alte legi.programul zilnic de lucru. În cazul în care în autoritatea sau instituţia publică sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicate acordul se încheie cu funcţionarii publici desemnaţi din rândul acestora. Aceste comisii paritare sunt consultate în următoarele situaţii: . Pentru a urmării modul în care se respectă acordurile stabilite cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare.

la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. precum şi din furniturile (hârtie. iar sub aspectul ştiinţei administraţiei interesează dotarea optimă şi folosirea raţională a dotărilor în vederea asigurării eficienţei activităţii executive şi a nesolicitării exagerate a resurselor bugetare.cit. . mobilierului şi localurilor sau sediilor. 342 . op. maşinile şi materialele. 164. . sub aspectul studiului. În exercitarea atribuţiilor lor comisiile paritare emit avize consultative. Negoiţă. pag.alte situaţii stabilite de lege. rechizite de birou etc. Resursele procurării lor şi ale realizării dotărilor necesare interesează. Rapoartele se comunică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici. Echipamentul administrativ este alcătuit din aparatura..la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici dacă costul acestora sunt suportate din fonduri bugetare. Resursele materiale Resursele materiale utilizate în administraţie sunt bunuri sau valori mobile şi imobile. iar în cadrul lor un rol deosebit revine echipamentului din dotare. ştiinţele economice şi dreptul financiar. Activitatea de raţionalizare a echipamentului administrativ are în vedere185 următoarele aspecte importante: 185 Al. Aceste comisii întocmesc rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi organizaţiile sindicale sau reprezentanţilor funcţionarilor publici. imprimate.) a căror folosire este curentă în muncile de birou. - 2. formulare.

prelucrării şi păstrării datelor – se pot realiza mecanizat şi automatizat. ceea ce trebuie să determine un maximum de funcţionalitate. decât într-un mod cu totul excepţional. desigur. întrucât activitatea intelectuală nu poate fi suplinită de maşină în materia concepţiei şi a deciziei. cum ar fi. prefecturi.. cu toate marile avantaje oferite în privinţa economiei de timp. activitatea de analiză şi apreciere a informaţiilor necesară actului decizional nu se pretează la un asemenea tratament. de pildă. . Acest din urmă aspect. dacă majoritatea operaţiunilor administrative de birou – mai ales în domeniul strângerii. mai ales în privinţa utilizării aparaturii de prelucrare automată a datelor. Astfel. standardizarea echipamentului. stabilirea impozitelor. Astfel: . mai ales la aceleaşi nivele ale organizării administrative (primării. la nivelul cunoscut într-o perioadă de societate.Operează limitări de ordin intelectiv.cit. cel puţin în actualul stadiu al dezvoltării în care ne aflăm. 343 . 165-167. adică faţă de costul 186 Idem.Există limitări aduse introducerii noii tehnici care sunt de ordin economic şi structural-funcţional. mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de birou prin adaptarea administraţiei la progresul tehnic aplicabil acestui sector. adică asigurarea uniformizării dotării administrative. c. În acest sens înzestrarea trebuie să fie rentabilă. elaborarea normativelor de dotare cu echipament în urma cercetării şi cunoaşterii nevoilor reale ale activităţii executive. este supus unor limitări186 ce afectează introducerea şi folosirea echipamentului modern.a. ministere etc.). aportul factorului uman rămânând hotărâtor chiar şi în modul de programare a aparaturii. înregistrării. b. pag. în care sens trebuie precizat că nu orice aspect al activităţii executive se pretează la realizarea sa prin intermediul noii tehnici. op. retransmiterii. resurse şi personal.

legate mai ales de temerea insuficienţei cunoaşterii şi utilizării acestora şi. reunindu-se. de pildă. de eventualitatea pierderii locului de muncă datorită modificărilor structurale şi de personal aferente noii tehnologii introduse. . 122 şi urm. volumul de muncă al mai multor instituţii. sistemele automatizate de registratură şi tehnicile moderne de păstrare şi distrugere a documentelor. pag. Ciulbea. dar şi al unor operaţiuni tehnicomateriale.Apar şi limitări de ordin psiho-social şi tradiţional ce ţin de existenţa unei rutine administrative formate în activitatea executivă îndelungată a unor persoane şi care se reflectă în atitudini şi reacţii personale negative. inclusiv al actelor juridice. mai ales. Când ne referim la echipamentul administrativ avem în vedere. conform numărului de 187 N. Radu. s-ar putea ca prelucrarea automată a datelor la nivele ierarhice inferioare să se preteze mai bine prin organizarea unor oficii de calcul teritoriale comune. cele de transport automatizat al corespondenţei. uneori chiar de obstrucţionare faţă de tendinţele novatoare de introducere a noilor mijloace şi metode. Experienţa mondială…. prelucrare şi de reproducere a datelor în activitatea de birou187 se are în vedere faptul că documentul scris sau înscrisul constatator. Trebuie să remarcăm faptul că nu la toate nivelele administrative şi nu la orice autoritate e necesară aceeaşi dotare tehnică. echipamentele de prelucrare a datelor şi de reproducere de birou. în special. astfel.investiţiei făcute să se efectueze un mare volum de lucrări cu mijloacele din dotare. care să aibă şi o folosinţă de durată. Gh. cele de transmitere a informaţiilor. 344 . Acesta se redactează dactilografiat după un înscris de mână (manuscris) aprobat şi care trebuie realizat într-un număr mare de exemplare (originale sau copii). este „produsul” de bază al activităţii executive. astfel. a. ce permite o reală amortizare a lor. În cazul echipamentului de înregistrare. decât prin dotarea fiecărui organ executiv cu tehnica respectivă.

copierea electrostatică (Rank Xerox). Echipamentul de transmitere a informaţiilor la distanţă vizează mijloacele moderne ce permit legătura simultană sau succesivă între doi sau mai mulţi factori ai comunicării. mai nou. lucrări) în baza unor coduri care sunt apoi înregistrate în memoria unui calculator. transmitere şi prelucrare a informaţiilor etc. fotocopierea.188 d. telefonului. inclusiv mijloace pneumatice. desemnat terminologic prin noţiunea de „birotică”. telefaxului. Tehnicile moderne de păstrare sau arhivare a documentelor au în vedere realizarea unei depozitări bazate pe criterii riguroase şi de către un serviciu anume specializat cu o bună dotare tehnică. 345 . este. inclusiv asupra locului de păstrare. microcopierea. c. ori în funcţie de nevoile de documentare etc. serigrafierea. de părţi interesate. Realizarea acestor operaţiuni este încă condiţionată de existenţa unor tehnici şi sisteme de reproducere a documentelor (reprografie) începând cu copierea dactilografică. Important este că din momentul redactării să existe o limitare a numărului de documente la strictul necesar. cum este cazul interfonului. Transportul automatizat al corespondenţei prezintă o importanţă deosebită în marile instituţii şi sedii administrative cu un amplu volum informaţional şi al lucrărilor de birou. Sistemele automate de registratură au în vedere înscrierea şi clasificarea documentelor (dosare. telexului. a interconectării aparaturii computerizate. b.. e. tehnica urmărind îmbunătăţirea fluxului informaţional şi a circuitului acestuia în interior prin intermediul transportoarelor cu bandă. etc. ce include depunerea în rafturi mobile după o ordine codificată prestabilită şi înregistrată în memoria 188 Tot acest echipament de reproducere a documentelor. heliografierea. al echipamentului pentru apel urgent (portativ sau fix).destinatari. putând fi ulterior identificate la solicitare. al celor cu buzunare sau cutii.

dar. în cazul autorităţilor financiar – bancare). respectiv birotica. prin reţeaua telefonică sau calculator) şi care eliberează documentul care a fost solicitat sau copia acestuia. Localul instituţiei executive trebuie să asigure funcţionalitatea adecvată specificului autorităţii găzduite (primărie. asigurând o concentrare a mai multor autorităţi şi instituţii de la acelaşi nivel şi de acelaşi interes. În principiu. Crearea reţelei interne (intranetul) în cadrul instituţiei. de 346 . conectat cu întreaga instituţie (de pildă. Localurile (sediile) autorităţilor administrative Organul executiv îşi are sediul (principal. tradiţiile locale. a celei externe (extranetul) şi a celei internaţionale (internetul) reprezintă criteriul de performanţă în materia circuitului informaţiilor şi pentru administraţia publică. poliţie etc. dacă este cazul). să confere condiţii igienicosanitare şi de lucru personalului. este recomandabil ca întreg grupul de construcţii să fie învecinat. În acest fel se asigură atât funcţionalitatea maximă necesară. caracterizându-se printr-un stil sobru şi o arhitectură ce reflectă nivelul de dezvoltare economică a zonei.). finanţe. evitându-se. etc. cât şi accesul publicului solicitant în vederea rezolvării problemelor sale (de exemplu. Dezvoltarea preocupărilor privind perfecţionarea activităţii şi a dotării birourilor a condus la apariţia unei noi ştiinţe.unui calculator. de regulă. Documentul este identificat la solicitare de către funcţionarul specializat aflat într-un centru dispecer. Încăperile sau birourile pot fi astfel concepute şi amplasate încât să fie destinate folosirii lor de către una sau mai multe persoane. în localitatea de reşedinţă a unităţii administrativ-teritoriale la al cărei nivel este constituit sau în capitală. ceea ce uşurează atât conlucrarea între oficiali. în funcţie de nevoi. o singură clădire este suficientă. reflectând unitatea serviciului şi specificul structurilor sau compartimentelor interne.

de multiplicare a documentelor etc. 3. iluminatul de siguranţă. Reglementări de ordine interioară pot prevedea modul de asigurare a pazei sediului. cât şi limitarea accesului publicului în mod strict numai la acele servicii specializate relaţiilor exterioare. situaţiile de avarii şi modul de intervenţie etc. arhiva. cum ar fi sistemul de siguranţă şi de alarmare pentru prevenirea pătrunderii persoanelor neautorizate. telefax). documentele secrete. ceea ce permite o anumită 347 . fişete). computer. În încăperi se află mobilierul adecvat muncii respective (birouri. fără să greveze bugetul public sustrăgând valori care ar putea fi utile în alte sectoare ale vieţii publice.pildă. din bugetele alocate de stat sau de colectivităţile locale în beneficiul autorităţilor respective care au un plan propriu de cheltuieli. echipamentul de dactilografiat. a condiţiilor de iluminat – natural sau artificial – a unei bune izolări fonice. mijloacele tehnice necesare primirii. biroul primirilor în audienţă. etc. Resursele financiare Autorităţile executive au nevoie. pentru desfăşurarea eficientă a activităţii lor – pe lângă cadrul legal bine definit şi de un personal temeinic pregătit – de existenţa unor mijloace materiale şi a unor resurse financiare. prelucrării şi transmiterii informaţiilor (calculator. accesul publicului. Suprafaţa medie locativă este de 3-6 mp de funcţionar. casieria – necesitând amenajare specială. precum registratura. deplasarea inutilă a personalului propriu. În unele situaţii încăperile pot primi o destinaţie specială – de pildă. cu respectarea unui anumit volum al încăperii. a sustragerilor sau a incendiilor. Resursele financiare se constituie. dotarea cu mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor. precum şi un cont bancar. de regulă. telefon. astfel constituite încât să corespundă nevoilor reale ale administraţiei.

aceasta nu exclude posibilitatea ca în mod parţial ori chiar în totalitate autoritatea să realizeze şi venituri proprii (de pildă. contribuind la realizarea de economii. ceea ce poate conduce la o activitate optimă sub aspectul costurilor scăzute ale serviciilor administrative. din impozitele şi taxele locale) care să-i acopere cheltuielile financiare în modul de efectuare a plăţilor pentru diverse cheltuieli.independenţă în modul de dispunere asupra fondurilor existente. Capitolul 11 Activitatea administraţiei publice Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice de organizare a executării legii şi a celorlalte acte normative se 348 . Desigur. prevenind risipirea resurselor.

autorităţile administraţiei publice adoptă/ emit acte de autoritate (hotărâri. 1992. a crescut şi numărul de acte administrative şi operaţiuni material administrative prin care se realizează aceste atribuţii. Complexitatea atribuţiilor administraţiei a crescut. ea se situează pe poziţia de executant al serviciilor publice către comunitate. pag. I. În primul caz. dispoziţii). prin care organizează executarea şi se execută în concret legea. administraţia publică se înfăptuieşte în conformitate 189 A. . În al doilea caz. Noţiunea. 6 349 .deconcentrarea serviciilor publice. . aceste acte având caracter de autoritate. Corespunzător. Bucureşti. regimul juridic şi clasificarea actelor administrative Sfera şi definiţia actelor administrative Concepută ca activitate îndeplinită de anumite autorităţi. administraţia pierde votul de comandă. încheind contracte sau executând operaţiuni material-administrative. fiind determinate de: . Negoiţă –Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ. Actele administrative 1. Editura Lumina Lex.aplicarea principiilor autonomiei şi a autonomiei financiare.realizează printr-o activitate cu caracter executiv-dispozitiv şi printr-o activitate de prestaţiune în cadrul diferitelor servicii publice189.trecerea unor bunuri în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale. trăsăturile.

Editura Didactică şi Pedagogică.şi în baza legii. vol. Operaţiunile materiale administrative cuprind acele fapte materiale care nu concretizează o voinţă juridică dar care sunt necesare pentru emiterea. Drăganu – Actele de drept administrativ. 1970. pag. pag. Editura Rosoprint. Această terminologie a fost criticată încă de la promovarea sa192 iar. grupate sub denumirile de „act de drept administrativ” sau „acte administrative”. Actele administrative constituie principala formă juridică a activităţii autorităţilor administraţiei publice. Faptele materiale juridice determină naşterea. Bucureşti. considerându-se că aceasta indică apartenenţa actului la administraţia de stat191. în prezent specialiştii în drept public folosesc terminologia de „acte administrative”193. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 16-21 191 I. dorinţa de a defini noţiunea de act administrativ a dat naştere la mai multe formulări terminologice. Bucureşti. legea fiind cea care le atribuie efecte juridice. adoptarea sau executarea actului administrativ. a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţe de constrângere a statului. În literatura juridică. Actele administrative sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral. în scopul de a produce efecte juridice. 190 T. prin acte administrative cu caracter normativ sau individual. făcute în exercitarea funcţiei executive a autorităţilor publice. Denumirea de „acte de drept administrativ” s-a propus în ideea evocării mai clare a regimului elaborării actelor organelor administraţiei de stat190. 2004. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Ionescu – Drept administrativ. prin fapte materiale juridice şi prin operaţiuni materiale administrative. 28 192 R. pag. Editura Ştiinţifică. Cluj-Napoca. 217 350 . independent de existenţa unei manifestări de voinţă în acest scop. 1959. II.

decizii. Bucureşti. pag. I. Bucureşti. pag. În literatura juridică au fost formulate mai multe definiţii ale actului administrativ. actele de drept administrativ au fost definite ca fiind actele juridice unilaterale emise în cadrul activităţii executive ale autorităţii publice în calitatea lor de subiect special investit cu atribuţia de realizare a puterii de stat194. Nicu – Drept administrativ. 2004. 234-240. denumirile concrete ale actelor administrative: hotărâri. Drăganu – Formele concrete de activitate ale organului statului.. I. Desigur. Editura Themis – Fundaţia Europeană Tituşescu. 21-24. apreciem că folosirea termenului de „acte de drept administrativ”. 2002. V. regulamente. II. L. 29 351 . Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Lumina Lex. limitându-se la actele cu caracter normativ şi excluzând pe cele cu caracter individual. legislaţia foloseşte. s-a apreciat că actele de drept administrativ pot fi definite ca manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. pag. pag. ordine. Pe de altă parte. Într-o opinie prezentată sintetic. Alexandru – Administraţia Publică. Astfel. etc. 470. 279. Nedelcu. în principal autorităţi ale administraţiei publice. de regulă. ar conduce la aparenţe. Editura All Bek. vol. pag.Disputa de ordin terminologic nu se mai justifică faţă de dispoziţiile Constituţiei României. în scopul de a produce 193 I. ClujNapoca. I. Bucureşti 1965. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. care permit stabilirea provenienţei actului administrativ şi determinarea caracterului său normativ sau individual. Editura Lumina Lex. Editura Rosoprint. autorizaţii. care consacră sintagma de „act administrativ”. vol. Craiova. dispoziţii. 83-84 194 T. Editura Ştiinţifică. pag. A. II. 2002. 2002. 2002. că sfera acestor acte este mai restrânsă. Bucureşti. diferenţele rezultând din sfera de cuprindere şi din modul de prezentare. ale Legii contenciosului administrativ şi ale Legii administraţiei publice locale. care nu diferă esenţial în ceea ce priveşte conţinutul. Iorgovan – Tratat de drept administrativ.

vol. N.12.2004 352 . pag. 279 197 A. care se nasc. 554/2. 287 196 I. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. apreciem că ele exprimă în esenţă trăsăturile actelor administrative şi regimul juridic al acestor acte. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. Cluj-Napoca. prin care se formează o situaţie juridică referitoare la un drept recunoscut de lege. Semnificaţia acestei 195 R. 1154/7.efecte juridice. Fără a face o analiză a modurilor de definire a actului administrativ prezentate mai sus.12. Nedelcu. A. Craiova. 2004. pag. o definiţie care impune prin conciziune înţelege prin actul administrativ acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. a unei autorităţi administrative. – Drept administrativ. 2004. se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii.L. Într-o altă opinie. În sfârşit. Nicu – Drept administrativ. Termenul de act administrativ este reglementat şi de noua Lege a contenciosului administrativ care în mod concis îl defineşte ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. pag. Editura Accent. actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă juridică. emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii”198. Petrescu. 2002. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. pe baza şi în executarea legii. II Editura All Beck. sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti197. 24 198 Legea contenciosului administrativ nr. publicată în Monitorul Oficial nr. În concepţia noastră. în realizarea puterii publice. în temeiul puterii publice195. Editura Themis. care emană de la autorităţile administraţiei publice prin. voinţa juridică fiind supusă regimului juridic administrativ196. actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă juridică expresă.2004. Bucureşti.

Trăsăturile actelor administrative Chiar dacă există o varietate de opinii referitoare la noţiunea de act administrativ. ca fiind conformă şi cu art. 222 353 . Există o diferenţiere în ceea ce priveşte ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administraţiei publice. pe de altă parte. realizate de organele administraţiei de stat dar care nu fac parte din administraţia de stat şi anume: contractele. Bucureşti. precum şi de operaţiunile materiale administrative. acestea cuprind elemente comune în ceea ce priveşte delimitarea actului administrativ de celelalte acte juridice ale organelor administraţiei de stat. a) Actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice. pe de o parte. acestea extinzându-se şi asupra actelor emise de alte autorităţi publice decât cele care aparţin administraţiei. Editura Didactică şi Pedagogică. Ionescu – Drept administrativ. 1970. operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile tehnic productive199. 52 din Constituţia revizuită.definiţii reprezintă importanţa sub aspectul actelor supuse controlului de legalitate. S-a apreciat că acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice. pag. Actul administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia dar este forma juridică cea mai importantă. acestea variind în funcţie de nivelul ierarhic al organului administraţiei publice de la care emană actul. La organele de la baza sistemului organizării administraţiei publice au o pondere mai mare operaţiunile materiale administrative şi cele tehnice iar pe măsură ce urcăm 199 R. Din definiţiile prezentate se pot desprinde trăsăturile actului administrativ. pe care le vom prezenta în continuare. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat.

Bucureşti. 1999. Trăilescu . pag. adică să aibă animus negati contrahendi iar să nu fie jocandi causa201. 179 202 I. II. pag. Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie neîndoielnică. Nicu – Drept administrativ. Nedelcu. spre deosebire de operaţiunile administrative care nu produc efecte juridice202.L. I. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. 1011/1995. b) Actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. pag. adică de a da naştere. Bucureşti. Craiova.Unele considerente referitoare la raporturile dintre autorităţile administraţiei publice în actele acestora. 487 354 . Actul administrativ concretizează voinţa autorităţilor administrative ca subiect de drept învestit cu 200 A. actul administrativ apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice de a produce în mod direct efecte juridice. Editura All Beck. pag. a unei păreri sau sentiment.spre organele din vârful organizaţiei. Actul administrativ nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi. c. actul administrativ se deosebeşte de alte acte juridice cu caracter unilateral al organelor administraţiei publice. 29. actul administrativ antrenează în mod independent producerea unor efecte juridice. Potrivit acestei trăsături. Editura Themis. 43 201 A. Prin această trăsătură. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Editura Lumina Lex. În acest fel. în Dreptul nr. 2002. Alexandru – Administraţia Publică. Caracterul expres al manifestării de voinţă este determinat de regimul de putere publică în care se emit actele administrative. ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative200. vol. să aibă drept scop producerea în mod direct de anumite efecte juridice. A. Actul administrativ este emis în regim de putere publică. 2004.

2004. Editura Accent. Elementul central al acestui regim juridic îl reprezintă legalitatea. forţa juridică şi regimul juridic al actului administrativ. fiind emise pe baza şi în vederea executării dispoziţiilor legale în vigoare. Bucureşti. condiţiile de validitate a actului administrativ. N. pag. Editura All Beck. revocat sau anulat cât şi pentru organele administrative superioare organului emitent. la care ne vom referi în continuare. Petrescu – Drept administrativ. S-a apreciat că prin regim juridic vom înţelege un ansamblu de reguli de fond şi de formă care conturează „personalitatea” actelor administrative în circuitul juridic. regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de reguli ce guvernează formarea. II. Din această trăsătură rezultă obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din oficiu. ea este o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 30 355 . Totodată. vol. II. 2002. în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora204. Cluj-Napoca.putere publică203. modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte205. Într-o altă opinie. Obligativitatea actului administrativ se referă la toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiilor respective. pag. Editura Rosoprint. 2004. 40 205 I. pag. Regimul juridic al actelor administrative Analiza regimului juridic al actelor administrative vizează aspecte referitoare la procedura de emitere a acestor acte. Regimul de putere nu exclude ci permite exercitarea controlului de legalitate exercitat asupra actelor administrative. 203 R. actul administrativ este obligatoriu pentru organul emitent atâta vreme cât el nu a fost abrogat. Cluj-Napoca. 290 204 A. vol.

care constă în actualitatea. în corelaţie cu oportunitatea. 1996. analiza legalităţii şi oportunităţii se va face având în vedere activitatea reglementată. I. Actele administrative cu caracter normativ îmbracă numai forma 206 A.. semnifică faptul că autorităţile administraţiei sunt ţinute. După un curent de gândire (şcoala de la Cluj). După alţi autori (Şcoala de la Bucureşti). 1996. De Laubadere.D. corespondenţa permanentă a acesteia cu evoluţia realităţilor administrative iar nerespectarea acestei condiţii poate atrage nulitatea actului administrativ207. Editura Lumina Lex. În toate cazurile legalitatea actului administrativ reprezintă cel puţin conformitatea actului respectiv cu legea fundamentală. b. Paris.C. pag. cu legile adoptate de Parlament. alături de oportunitate. Forma actului administrativ. 1999. Alexandru – Administraţia Publică. Venezia. Legalitatea este o condiţie de valabilitate a actului administrativ. legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate iar oportunitatea este un element al legalităţii şi nu o condiţie de valabilitate distinctă. 593 207 I.a. Legalitatea actului administrativ. mai exact. organul emitent. L. Desigur faţă de multitudinea actelor administrative emise.G. cu Ordonanţele de Guvern şi toate celelalte acte normative care au forţă juridică superioară actului analizat. 470 356 . forţa juridică a actului administrativ. legalităţii. în deciziile pe care le iau. pag. În cele mai multe cazuri actele administrative îmbracă forma scrisă. care este apreciată ca o garanţie de respectare a legalităţii. J. Bucureşti. S-a mai apreciat că oportunitatea este o condiţie de valabilitate specifică deciziei administrative. Principiul legalităţii în doctrina românesc a fost analizat diferit. de a se conforma legii sau.J. adică unui ansamblu de reguli de drept de ranguri şi conţinuturi diferite206. Gaudemet – Traite de droit administratif.

limba de redactare a actului care.71. 1970. 120. Ionescu – Drept administrativ. pag. 13 din Constituţia revizuită este limba română209. faţă de dispoziţiile art. alin. Bucureşti. 215/2001.10. fiind obligatorie publicarea lor.scrisă. nr. 233 209 Constituţia României. ea fiind impusă ad validitatem şi nu ad probationem. Actele normative cu caracter individual îmbracă şi forma orală. Cu toate acestea. publicată în Monitorul Oficial. hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ se 208 R. Editura Didactică şi Pedagogică. . Forma scrisă reprezintă o condiţie de valabilitate a actului. 51. alin. Forma scrisă a actelor administrative este necesară pentru următoarele considerente: .2003 357 . alin.verificarea legalităţii actului în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis. în condiţiile legii. 8 din Legea nr. 767/31. în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. De forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte elemente de concretizare exterioară ale actului: . revizuită. de regulă.realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv208.necesitatea cunoaşterii exacte şi complete a conţinutului actelor.necesitatea executării şi respectării dispoziţiilor actului de către cei care cad sub incidenţa lui. privind administraţia publică locală. . 2 şi 106. în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din legea fundamentală şi ale art. .existenţa unui mijloc de probă în caz de litigiu. .

motivarea în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului se face prin note de fundamentare. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public se dispune că refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează212. regulă care va fi cuprinsă în viitorul Cod de procedură administrativă. această obligaţie fiind reglementată pentru anumite acte 211 administrative.2004 212 Legea nr. 544/2001.potrivit art. 175 din Codul de procedură fiscală dispune că decizia prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actul administrativ jurisdicţional.08. nr. 663/23. . Astfel.aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective210. prin legi speciale .04. privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial nr. 210 Legea nr. prin dispoziţiile art.motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează intervenţia actului respectiv. 22 din Legea nr. publicată în Monitorul Oficial. 29 din Legea nr. De asemenea.10. republicată.2001 211 Legea 204/2000. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Totuşi. iar în cazul celorlalte acte normative prin referate.2001 358 . Ne alăturăm autorităţilor care susţin necesitatea de a se reglementa obligativitatea motivării tuturor actelor normative. . privind normele de tehnică legislativă publicată în Monitorul Oficial 777/25. 204/23. art. în dreptul nostru nu există o obligaţie generală privind motivarea actelor administrative. 215/2001 privind administraţia publică locală.

vol. apreciindu-se că actele emise în baza lui sunt „acte administrative complexe”. În funcţie de momentul în care intervin. acestea nu sunt acte administrative de sine stătătoare. Editura Lumina Lex. în doctrina de specialitate s-a apreciat că. Chiar dacă au unele asemănări cu actele administrative. exprimând o dublă voinţă juridică. conforme). distingem categorii de forme procedurale: .) sunt operaţiuni material-administrative care nu produc efecte juridice. Forţa juridică a actelor administrative se fundamentează pe prezumţia relativă că acestea au fost emise cu respectarea 213 A. pag. pag.c. 100 359 . Procedura de elaborare a actului administrativ. rapoartele. Acordul exprimă acceptul pe care un organ public îl dă altui organ. 2002. în vederea emiterii de către ultimul a unui act administrativ. referatele. 2002. Potrivit momentului care intervine. indiferent de categoria căreia îi aparţine (facultative. Pentru formele procedurale prealabile emiterii actului administrativ are relevanţă acordul prealabil. 56. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. . Bucureşti. formele procedurale prealabile (propunerile.forme procedurale concomitente cu emiterea actului. procesele verbale. Dintre operaţiunile procedurale emiterii actului administrativ probleme teoretice şi practice au ridicat avizele şi acordul. acordul poate fi prealabil. Bucureşti. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. concomitent sau posterior. Forţa juridică a actelor administrative. De regulă. V.forme procedurale ulterioare emiterii actului. II. ci doar operaţiuni administrative foarte importante213. d. etc.forme procedurale anterioare emiterii actului. dar care sunt necesare elaborării actului administrativ. . Editura All Beck.

arătăm că legislaţia şi doctrina majoritară au fundamentat teza potrivit cu care actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor iar cele individuale de la datat comunicării. . Efectele actelor administrative.natura organului emitent.categoria de act. Prezumţia de legalitate. respectiv cu caracter individual sau cu caracter normativ. de regulă se face de către organul emitent (retractare). e. 2000. Waline – Droit administratif precis. Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare. Referitor la efectele actelor juridice. subînţelege condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei. chiar prin Constituţie se prevede obligativitatea publicării în Monitorul Oficial (decrete ale Preşedintelui. Forţa juridică a diferitelor acte administrative este condiţionată de mai multe elemente: . hotărâri de Guvern) chiar dacă acestea au caracter individual.tuturor condiţiilor cerute de Constituţie şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară actelor emise. pag. 107 360 . J. Există şi excepţii prin care.locul organului emitent în sistemul organelor administraţiei publice. se impune analizarea a trei aspecte: momentul de la care actul administrativ produce efecte. întinderea efectelor produse de actele administrative şi încetarea efectelor actelor administrative. care. Paris. Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute. . legii şi actelor juridice emise în baza legii. Rivero. Fără a intra în detalii. de organul ierarhic superior 214 J. Prezumţia de legalitate este asociată cu alte prezumţii: prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate. denumită şi prezumţia de conformitate cu dreptul214.

12. 554/2. în funcţie de diferite criterii şi potrivit modului de organizare al administraţiei în diferitele etape de dezvoltare economico-socială. aceste clasificări vor trebui reconsiderate faţă de dispoziţiile art. Vom prezenta în continuare câteva dintre clasificările făcute în literatura de specialitate.actele administrative cu caracter normativ. care creează. care cuprind reglementări de principiu cu caracter obligatoriu. 215 ale R. 292 361 . După categoria organului emitent: .(revocare) ori de către instanţele judecătoreşti (anulare).2004. modifică sau desfiinţează drepturi în serviciu uneia sau mai multor persoane dinainte determinate215. 2004. 2.acte emise de organele administraţiei de stat. pag. N. Desigur. . b din Legea contenciosului administrativ nr.acte care emană de la alte organe de stat. lit. care se aplică unui număr nedeterminat de persoane. . Editura Accent. De asemenea. . Cluj-Napoca. b.actele normative cu caracter individual care sunt manifestări de voinţă. Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate există mai multe variante de clasificare a actelor administrative. După întinderea efectelor pe care le produc se delimitează: . actul administrativ poate fi abrogat printr-un act normativ cu putere egală sau superioară. a.acte emise de autorităţile autonome administraţiei publice locale. care defineşte actul administrativ şi asimilează unele contracte încheiate de autorităţile publice actelor administrative. Petrescu – Drept administrativ.

88 362 . Procedura emiterii/adoptării actelor administrative 216 A. - 2. Teodorescu – Tratat de drept administrativ.2004 privind contenciosul administrativ. pag. care nu în toate cazurile au o importanţă practică vor formula o nouă clasificare.acte care emană de la persoane private. Editura All Beck. .12.acte administrative de autoritate. prin care actele administrative erau împărţite în acte administrative de autoritate. cât şi dispoziţiile art. 2. lit. 2002. pag. care sunt acte unilaterale. Potrivit acestei clasificări actele administrative se împart în următoarele categorii: . . I.acte administrative prin delegare216. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. II. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. în baza împuternicirii date de lege ori de organele administraţiei. V. Această delimitare are în vedere atât clasificări existente în doctrină. Editura Naţional. vol. Bucureşti. 376. 2003. în funcţie de puterea actului administrativ şi de regimul juridic aplicabil. 554/2. c şi d din Legea nr.actele administrativ-jurisdicţionale emise de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. . pag. Bucureşti.contractele încheiate de autorităţile publice care sunt asimilate actelor administrative. acte normative de gestiune şi acte administrative cu caracter jurisdicţional217. 1929. Fără a analiza aceste clasificări. Bucureşti. vol. 38 217 A. cu caracter individual sau normativ emise de autorităţile publice ale administraţiei publice în vederea executării ori a organizării executării legii.

la cerere. ca în termenul legal sau în cel stabilit de iniţiator. instituţie publică şi serviciu public. În cazul persoanelor administrative colegiale. de nulitatea absolută sau de nulitate relativă ori sunt considerate inexistente. după caz.Persoanele administrative218 au dreptul ori. Procedura privind exercitarea dreptului la petiţionare se 218 Noţiunea de persoană administrativă în acest curs desemnează: autoritate publică. potrivit competenţei legale care le revin. şi să comunice avizele sau. după caz. după caz. Procedura de emitere a actelor administrative prin exercitarea dreptului la petiţionare Prin petiţie se urmăreşte dobândirea. să examineze proiectul. recunoaşterea. 363 . Proiectul de act administrativ cu caracter normativ va fi însoţit. adoptarea se face cu majoritatea prevăzută de lege. proiectul se supune adoptării/emiterii persoanei administrative competente. Persoanele administrative care au primit proiectul au obligaţia. observaţiile. promovarea. propunerile şi opiniile formulate . după caz. După primirea avizelor şi soluţionarea eventualelor observaţii şi propuneri formulate. emite/adopta ori încheia acte juridice. recomandările. personal sau public. apărarea sau restabilirea unui drept legal recunoscut ori a unui interes legitim. obligaţia. exercitarea. Proiectele de acte administrative cu caracter individual se adoptă/emit din oficiu. precum şi de avizele de specialitate. Opiniile contrare se consemnează separat. de a iniţia. de referatul sau de raportul întocmit de către instituţia sau de compartimentul de specialitate din aparatul propriu. Actele juridice care nu respectă cerinţele de fond sau de formă prevăzute de lege sunt lovite. prin prisma specialităţii lor. de o notă de fundamentare. sau după caz. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se transmite persoanei administrative interesate şi celor stabilite de lege.

să verifice. de ordin general. Prin propunere se urmăreşte realizarea unor acţiuni de interes general de către persoana administrativă competentă. reclamaţie. Răspunsurile vor viza. Prin sesizare se solicită restabilirea unui drept sau interes legitim. exceptând cazul când semnalează încălcări ale legii. Petiţia poate îmbrăca forma de cerere. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii. pe solicitant.declanşează prin petiţii formulate în nume propriu. 364 . Prin reclamaţie se solicită restabilirea unui drept subiectiv sau interes legitim cu caracter personal care a fost încălcat. Persoanele administrative au obligaţia să primească. Petiţiile pot fi adresate personal de cei interesaţi ori prin reprezentanţi sau prin orice alt mijloc de comunicare. Prin cerere se solicită recunoaşterea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim cu caracter personal sau public. Petiţiile vor fi însoţite de acte doveditoare necesare în susţinerea lor. adresate de cei interesaţi persoanei administrative competente. obiectul petiţiei şi vor fi motivate legal. sesizare. Persoanele administrative sunt eliberate de orice obligaţii în situaţia în care petiţia este vădit netemeinică sau în cazul în care persoanele administrative au răspuns la o petiţie având acelaşi obiect. să examineze. încălcat. să soluţioneze petiţiile şi să comunice în scris răspunsurile în cel mai scurt timp. fără a depăşi 30 de zile de la înregistrarea lor. cuprinse în scrisori ori prezentate în audienţe şi consemnate în scris sau transmise prin mijloace electronice. Petiţiile nesemnate nu se iau în considerare. în condiţiile legii. exclusiv în nume propriu. în mod obligatoriu. propunere sau oricare altă formă specifică dreptului de petiţionare.

de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau socotite utile de către solicitant. ori de luare a măsurii pretinse. prenume/denumire. de îndată. domiciliul/sediu. afară de cazul în care legea mai indică (şi) altele: a) nume. dacă este cazul. Petiţionarul este în drept să renunţe la solicitarea sa şi după emiterea/adoptarea actului administrativ sau luarea măsurii care face obiectul petiţiei. exclusiv în nume propriu sau al colectivităţii pe care o reprezintă. Petiţia va cuprinde. În această situaţie. de regulă. În cazul petiţiilor depuse personal. Petiţia se redactează. sub semnătură. b) obiectul detaliat al solicitării şi justificarea acesteia. pe cei interesaţi asupra condiţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească petiţiile formulate. c) împuternicirea dată reprezentantului legal. Aceste petiţii vor fi evidenţiate într-un registru special. se va elibera dovada înregistrării lor. următoarele elemente. de regulă. Petiţiile pot fi formulate personal şi oral numai în cadrul audienţelor.Persoana administrativă este obligată să primească şi să înregistreze petiţia de îndată. Petiţionarul poate renunţa la solicitare înainte de emiterea/adoptarea actului administrativ. d) semnătura petiţionarului sau a reprezentantului său legal. Petiţiile greşit adresate vor fi trimise în termen de până la 5 zile de la înregistrare persoanei administrative competente. cu excepţia cazului în care actul sau măsura se dispune din oficiu. Petiţionarul îşi exercită dreptul de petiţionare. după caz. e) data întocmirii (solicitării) petiţiei. după caz. 365 . Petiţia va fi însoţită. Persoana administrativă competentă are obligaţia să informeze. indicând adresa unde urmează să primească răspunsul. în limba română.

A) Formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ 366 . la termenele. emiterii/ adoptării actelor administrative Categorii de formalităţi procedurale În situaţiile prevăzute de lege. Petiţionarul va fi obligat. Aceste formalităţi vor fi îndeplinite în succesiune. În asemenea cazuri petentul va da o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de Codul penal. concomitente sau ulterioare momentului emiterii/adoptării actului. cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. Situaţiile negative nu trebuie dovedite şi nici probate. date sau documente pe care aceasta le deţine şi care au legătură cu solicitarea sa. emiterea/adoptarea actului administrativ poate fi supusă unor condiţii procedurale anterioare. 3. Formalităţi procedurale necesare.persoana administrativă va trebui să revoce actul sau măsura la care s-a renunţat. cu excepţia cazurilor în care actul produce efecte şi faţă de terţi sau serveşte interesul public. dacă prin lege nu se interzice accesul la documentele respective. Participanţii la procedura administrativă au obligaţia de a coopera cu persoanele administrative la rezolvarea petiţiilor. dacă este cazul. să suporte eventualele daune ocazionate de actul de renunţare. poate cere persoanei administrative punerea la dispoziţie a unor informaţii. precum şi orice altă informaţie de interes public. Renunţarea poate fi făcută numai în scris. în limitele şi potrivit condiţiilor prevăzute de lege. Orice persoană care are un drept sau un interes legitim personal.

Sunt formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ: avizul, acordul prealabil şi propunerea/proiectul. Avizul reprezintă opinia de specialitate, solicitată de persoana administrativă competentă să emită/adopte actul administrativ, cu privire la necesitatea şi oportunitatea emiterii/adoptării şi la conţinutul actului. Avizele nu se pot solicita persoanelor administrative ierarhic superioare emitentului. Revocarea avizului ulterior actului administrativ emis/adoptat cu respectarea lui nu influenţează valabilitatea actului administrativ. Avizele sunt: facultative, consultative şi conforme. Avizele sunt facultative atunci când persoana administrativă, care emite/adoptă actul nu este obligată să le solicite. În cazurile în care avizul a fost solicitat şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia. Avizele sunt consultative atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le solicite dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea actului administrativ. Avizele sunt conforme, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat atât să le solicite cât şi să le respecte. Acordul prealabil reprezintă consimţământul unei persoane administrative determinate, cu privire la emiterea/adoptarea în viitor a unui act administrativ, de către o altă persoană administrativă. Emiterea/adoptarea actului administrativ, fără acordul prealabil prevăzut de lege, atrage nulitatea actului administrativ. Actul administrativ este valabil în cazul în care acordul prealabil sau refuzul emiterii sale nu au fost comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege. Propunerea reprezintă operaţiunea pregătitoare prin care este sesizată o persoană administrativă în vederea luării unei măsuri.

367

Proiectul reprezintă o propunere iniţiată de persoana administrativă privitoare la un anumit mod de rezolvare juridică a unei situaţii într-o formă apropiată sau identică cu viitorul act administrativ având un mod de alcătuire conform cerinţelor impuse de tehnica legislativă. Avizul, acordul, aprobarea/ratificarea sau confirmarea se întocmesc în scris, sub sancţiunea nulităţii. Avizele favorabile cu observaţii, avizele nefavorabile, refuzul de aprobare/ratificare, confirmare sau emitere a acordului, vor fi motivate în toate cazurile. B) Formalităţi procedurale concomitente emiterii/ adoptării actului administrativ Formalităţile concomitente emiterii/adoptării actului sunt: cvorumul, majoritatea necesară, consensul, emiterea/ adoptarea în comun, motivarea, redactarea, semnarea şi, după caz, contrasemnarea. Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ colegial. Organele colegiale lucrează legal, de regulă, în prezenţa majorităţii membrilor lor, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului este reprezentată de numărul minim de voturi necesar pentru ca actul administrativ să fie adoptat în mod valabil. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea unui act administrativ poate fi: simplă, absolută şi calificată. Majoritatea simplă reprezintă regula generală şi impune ca, pentru adoptarea actului, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Majoritatea absolută impune ca, pentru adoptarea unui act administrativ, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care compun organul colegial. Majoritatea calificată impune ca, pentru adoptarea actului administrativ, să voteze favorabil un anumit număr,
368

legal determinat, din numărul membrilor organului colegial. Acest număr va fi în toate cazurile mai mare decât majoritatea absolută. Consensul impune ca adoptarea actului administrativ să se realizeze prin acordul de voinţă al tuturor membrilor care compun organul colegial de conducere. Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele de fapt şi de drept, care justifică emiterea/adoptarea unui act administrativ. Motivarea în drept este obligatorie pentru toate actele administrative, cu excepţiile prevăzut de lege. Motivarea actului administrativ se face în temeiul notelor de fundamentare, rapoartelor, referatelor, avizelor sau alte asemenea cerinţe procedurale, întocmite de iniţiatorul actului ori de compartimentele de resort. Motivarea se aduce la cunoştinţă solicitantului la cerere, fie integral fie în rezumat ori se comunică din oficiu, în condiţiile legii. Redactarea actelor administrative se face într-un stil concis, clar şi neechivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi ortografice. La redactarea textelor normative se va utiliza forma prescriptivă, conform legii. Semnarea actului administrativ se face, după caz, de conducătorul persoanei administrative ori de către împuterniciţii acestuia, după care va avea loc înregistrarea, numerotarea, datarea şi ştampilarea actului. Semnarea actelor administrative este condiţia de formă obligatorie prin care se atestă autenticitatea acestora. Lipsa semnăturii atrage inexistenţa actelor administrative emise de organele unipersonale. Când legea prevede în mod expres, actele administrative vor fi contrasemnate de persoanele abilitate. Pentru a fi valabile, actele administrative vor purta denumirea emitentului, numărul de înregistrare, numerotarea, data, ştampila sau sigiliul şi semnăturile legale. Actele

369

administrative cu caracter normativ vor avea imprimată ştampila pe fiecare pagină. Înregistrarea şi numerotarea actelor administrative se face într-o evidenţă unică, în ordine cronologică, pe ani calendaristici şi pe categorii de acte. C) Formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ Sunt formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ: aprobarea/ratificarea, confirmarea, comunicarea sau aducerea la cunoştinţă publică, rectificarea, reconstituirea şi arhivarea. Aprobarea/ratificarea reprezintă încuviinţarea dată de o persoană administrativă ierarhic superioară cu privire la un act administrativ emis/adoptat în mod valabil de către o persoană administrativă. Confirmarea reprezintă acţiunea de validare a unui act administrativ, realizată în scopul de a-i întări forţa juridică, de a-i acoperi eventualele vicii de fond sau de formă, ori în vederea repunerii sale în executare. Actele administrative supuse confirmării produc efecte juridice numai de la data confirmării lor. Actele administrative cu caracter individual se pun în executare de la data comunicării lor persoanelor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Persoana administrativă care a emis/adoptat actul administrativ trebuie să facă dovada comunicării actului. Actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare în termen de trei zile de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în formele prevăzute de lege sau de la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul actului, cu excepţia celor pe care legea le exceptează de la publicare. În situaţia în care legea nu prevede în mod expres modalitatea de aducere la cunoştinţă publică, persoana administrativă care a emis/adoptat
370

actul administrativ are obligaţia să-l aducă la cunoştinţa celor interesaţi, într-una din următoarele forme: a) afişare la sediul emitentului; b) publicare într-un cotidian central sau local de largă circulaţie; c) prin orice alte mijloace de publicitate prevăzute sau permise de lege. Rectificarea este operaţiunea de îndreptare a erorilor materiale din înscrisurile administrative. Rectificarea poate avea ca obiect erori materiale, omisiuni sau menţiuni greşite din înscrisurile administrative. Rectificarea înscrisurilor administrative care, au produs schimbări în statutul civil al persoanelor fizice, operează în condiţiile legii. Reconstituirea este operaţiunea de refacere a unui înscris administrativ. Înscrisurile administrative sunt supuse regimului juridic al arhivării. Arhivarea reprezintă operaţiunea de: evidenţă, inventariere, selecţionare, păstrare, şi folosire a înscrisurilor administrative create sau deţinute de persoanele administrative.

4. Efectele juridice ale actelor administrative
A) Intrarea în vigoare a actelor administrative Actele administrative se pun în executare de la data aducerii lor la cunoştinţă sau la o altă dată indicată de ele, în formele prevăzute de lege. În situaţia în care legea impune aprobarea sau confirmarea ulterioară a actului administrativ, aducerea la cunoştinţă se face numai după primirea aprobării sau confirmării. Dacă aprobarea sau confirmarea actului administrativ nu sunt comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege, iar documentaţia depusă este completă, persoana administrativă îl va putea aduce la cunoştinţă, ceea ce permite punerea actului administrativ în executare.
371

B) Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative Actele administrative produc efecte juridice până în momentul ieşirii din vigoare sau al desfiinţării, prin anulare sau revocare, potrivit legii. Actele administrative pot fi abrogate, anulate, revocate suspendate, modificate ori completate. Abrogarea reprezintă situaţia de încetare definitivă a efectelor actului administrativ prin emiterea/adoptarea unui nou act administrativ. După modul în care se dispune, abrogarea poate fi expresă sau implicită iar, după întinderea efectelor pe care le produce, aceasta poate fi totală sau parţială. Prevederile cuprinse într-un act administrativ anterior cu caracter normativ contrare unei noi reglementări având aceeaşi forţă juridică sau o forţă superioară se socotesc abrogate implicit. Abrogarea totală se dispune, de regulă, printr-o dispoziţie expresă cu menţionarea elementelor de identificare ale actului abrogat: tipul, numărul, data şi locul publicării sau aducerii acestuia la cunoştinţă publică. În cazul abrogării parţiale în actul de abrogare vor fi menţionate şi textele a căror aplicare încetează. Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor. Actul administrativ abrogat parţial rămâne în vigoare prin dispoziţiile rămase neabrogate. Abrogarea unui act administrativ are întotdeauna caracter definitiv. Este interzis ca prin abrogarea unui act administrativ să se repună în vigoare actul administrativ iniţial anterior desfiinţat. Anularea reprezintă sancţiunea aplicată actelor administrative emise/adoptate cu încălcarea legii şi constă în lipsirea acestora de efectele juridice în vederea cărora au fost emise/adoptate. Anularea poate privi atât actele administrative
372

cu caracter normativ cât şi cele cu caracter individual. Cauzele anulării pot viza legalitatea şi/sau oportunitatea actului administrativ. Cauzele anulării pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/adoptării actelor, după caz. Anularea se dispune de persoana administrativă ierarhic superioară, de autorităţile de inspecţie sau control, de cele cu activitate administrativ-jurisdicţională stabilite de lege, ori de instanţele judecătoreşti, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege. Actele de anulare desfiinţează efectele actelor administrative anulate, atât pentru trecut cât şi pentru viitor. Modificarea este operaţiunea juridică prin care se schimbă parţial conţinutul unui act administrativ. Modificarea poate fi determinată, după caz, de schimbarea stării de drept sau a stării de fapt, avute iniţial în vedere la adoptarea/emiterea actului administrativ. Modificarea unui act administrativ cu caracter normativ se face, de regulă, de către emitentul actului. Actul administrativ cu caracter normativ poate fi modificat şi printr-un act cu forţă juridică superioară, conform procedurii specifice acestuia din urmă. Pe data intrării în vigoare a actului modificator, dispoziţiile acestuia se integrează în actul modificat, înlocuind dispoziţiile care au fost schimbate. Modificarea poate fi expresă sau implicită. Modificarea este expresă în situaţiile în care noul act juridic exprimă în mod explicit, voinţa de a schimba un act administrativ în vigoare. Modificarea este implicită atunci când rezultă din reglementarea diferită dată aceloraşi probleme printr-un act ulterior. Nu pot face obiectul modificării sau desfiinţării de către emitent următoarele categorii de acte administrative individuale: - actele care au intrat în circuitul civil;

373

- actele care produc efecte juridice garantate de lege sub aspectul stabilităţii; - actele jurisdicţionale; - actele care au fost executate material; - actele pe care legea le exceptează în mod expres de la modificare sau desfiinţare. De asemenea, nu pot fi supuse modificării sau desfiinţării actele individuale care au dat naştere la drepturi, libertăţi şi interese legitime. Revocarea este operaţiunea juridică prin care persoana administrativă autoarea actului, îşi retrage propriul act. Cauzele care determină revocarea actelor administrative pot viza legalitatea sau oportunitatea actului. Revocarea actelor administrative poate interveni pentru cauze anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/ adoptării lor. În situaţia în care cauzele revocării sunt anterioare sau concomitente emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării au caracter retroactiv. Dacă revocarea intervine pentru cauze ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării se produc numai pentru viitor. Actele administrative cu caracter normativ şi individual sunt, de regulă, revocabile. Suspendarea este operaţiunea juridică prin care încetează, în mod vremelnic, efectele juridice ale actelor administrative. Suspendarea actelor administrative poate avea loc din oficiu sau la solicitare, în condiţiile legii. Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de următoarele subiecte de drept: a) de persoana administrativă emitentă; b) de persoana administrativă ierarhic superioară; c) de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale stabilite prin lege; d) de instanţa judecătorească;

374

Suspendarea poate opera şi de drept, în temeiul unei prevederi legale. Suspendarea intervine în cazuri excepţionale, atunci când există suspiciuni cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului, precum şi, în mod obligatoriu, în cazurile expres prevăzute de lege. În cazurile în care suspiciunile privind legalitatea actului administrativ nu se confirmă, acesta va fi repus în vigoare sau în executare, după caz. În cazurile în care se stabileşte cu certitudine nelegalitatea sau neoportunitatea actului administrativ suspendat, se va dispune desfiinţarea sa, prin revocare sau anulare. Completarea actelor administrative constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii normative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte, care se adaugă elementelor structurale existente. Executarea actelor administrative Actele administrative sunt executorii de drept de la data aducerii lor la cunoştinţă. Ele pot fi executate silit asemenea oricărui titlu executoriu. Dacă prin lege se prevăd alte termene de intrare în vigoare sau posibilitatea exercitării unei căi de atac, actele administrative pot fi executate numai după expirarea acestor termene sau după respingerea căii de atac. Actele administrative individuale se pun în executare din momentul comunicării lor către cei interesaţi atunci când ele au fost emise în beneficiul acestora. Punerea în executare a actelor administrative se realizează de către persoana administrativă emitentă, prin structurile sale organizatorice sau, după caz, de agenţi anume abilitaţi, în condiţiile legii, iar executarea se face de către subiectele de drept legal obligate, cărora le este destinat actul. Împotriva modului de executare se poate exercita calea de atac în faţa persoanei administrative emitente, a celei superioare ierarhic sau a altor autorităţi competente, în
375

alin.condiţiile legii. titulară a unui patrimoniu să participe ca simplă persoană juridică. 296 C. care sunt contractele încheiate de autorităţile publice „asimilate actelor administrative” sau folosind în cuprinsul art. pag. nu s-a pronunţat explicit dacă acestea se încadrează în categoria actelor administrative sau a actelor de gestiune. lit. Bucureşti. administrării şi utilizării resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale. 219 220 P. Aceste acte au fost denumite acte patrimoniale mixte219 acte de gestiune220. Contractele asimilate actelor administrative Realizarea serviciilor administraţiei publice nu se poate materializa numai prin acte administrative de autoritate. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. ele au un rol important în procesul constituirii. prezentând contractele încheiate de entităţile publice pentru administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. 2. 554/2004 privind contenciosul administrativ a soluţionat în parte disputa teoretică. 4 chiar termenul de „contract administrativ”. Negulescu – Tratat de drept administrativ. Bucureşti. aplicarea principiilor autonomiei locale şi administrarea domeniului public şi privat al localităţilor implicând încheierea unor acte în care autoritatea publică. 18. 1934. contracte administrative221. enunţând în art. Bucureşti 1934. Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căii de atac este obligatorie de către cel ce recurge la utilizarea ei cât şi în cazurile sau ordinea expres prevăzute de lege. iar în cazul unei exercitări greşite va opera din oficiu declinarea competenţei în mod corespunzător. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. Indiferent de categoria actelor în care sunt incluse aceste contracte. 2002. G. Legea nr. pag. II Editura All Beck. Doctrina de specialitate actuală. 98-101 376 . c. vol. 146-147 221 A. pag. 6.

8. 554/2004 privind contenciosul administrativ. instituţia contractului administrativ a fost consacrată. Art. faţă de dispoziţiile art.cererile adresate instanţei referitoare la contractele administrative se taxează la valoare. referitor la contractul administrativ dispune: . . Cererile privitoare la un contract administrativ se vor introduce în instanţe în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere. c din lege se prevede că anumite contracte sunt „asimilate” actelor administrative. Soluţionând cauza. 4 din lege instanţa poate. lit. Schiţată deja în doctrina juridică.Reglementările conţinute în dispoziţiile legii nr. 18. Regimul aplicabil contractelor administrative în procedura de contencios administrativ este în parte diferit de cel al actelor administrative: . 2.impune uneia dintre păţi îndeplinirea unei anumite obligaţii. 554/2004 dispune că la soluţionarea litigiilor privind contractele administrative se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractelor este subordonat principiului priorităţii interesului public. deşi cu unele lacune. alin. referitoare la contractele administrative.anularea acestuia în tot sau în parte. În art.obligă autoritatea să încheie contractul la care reclamantul este parte. .plângerea prealabilă în cazurile care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale. . în noua reglementare privind contenciosul administrativ. 3 din Legea nr. alin. 377 . Textele următoare din lege folosesc termenul de „contracte administrative”.

de către părţi. vânzare. urmând ca obiectul fiecărui contract să fie exact determinat. 125 din Legea nr. pe de altă parte. Restul dispoziţiilor procesuale referitoare la soluţionarea cazurilor privind contractele administrative sunt aceleaşi cu cele privitoare la actele administrative unilaterale. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. şi alte subiecte de drept. Obiectul. Bucureşti. La stabilirea obiectului contractului vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. care foloseşte termenii de administrare.prestarea serviciilor publice. Apreciem că formulările din lege sunt generice. proprietate publică: . indicând domeniul în care pot fi încheiate contracte administrative. Legea administraţiei publice locale. . aflată pe o poziţie de superioritate juridică. lit. efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public supus unui regim de putere publică222. 222 - V. prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general. definiţie şi trăsăturile contractelor administrative Potrivit art. pe de o parte. contractul administrativ a fost definit ca un acord de voinţă între o autoritate publică. 2. .obligă la plata unor despăgubiri pentru daune materiale şi morale. 215/2001. . când interesul public o cere. concesionare. Anterior adoptării Legii nr. 127 378 . c din Legea nr. cumpărare. 554/2001.executarea lucrărilor de interes public. 554/2001 contractele administrative au ca obiect: . 2002.punerea în valoare a bunurilor.suplini consimţământul unei părţi. prin prestarea unui serviciu public. Editura Lumina Lex. pag. închiriere.achiziţiile publice.

reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau alt subiect de drept autorizat de o autoritate a administraţiei publice şi un subiect de drept privat. sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite. pe de o parte. nu poate ceda interesele. furnizarea de bunuri. în baza legii sau a altor acte normative. pag. .presupune efectuarea de lucrări. care va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului interesului public223. Bucureşti.autoritatea administraţiei publice (cel autorizat).părţile. sau folosirea unui bun public de către particular cu titlu oneros. 115 379 . prestarea de servicii de către particular în schimbul unei plăţi. drepturile sau obligaţiile sale decât altor autorităţi publice. vol. Aspecte generale privind actele administrativjurisdicţionale 223 A. dar numai cu aprobarea administraţie publice. 2002. . Iorgovan –Tratat de drept administrativ. 6. . inclusiv a actelor normative emise de autorităţile administraţiei publice locale.părţile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin lege. .soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ. prin clauză expresă. iar particularul le poate ceda oricărei persoane. au înţeles că se vor supune unui regim de drept public. contractele administrative au următoarele trăsături: . II Editura All Beck.Din această definiţie care este actuală chiar şi ulterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ. este destinat să asigure buna funcţionare a unui serviciu public sau să pună în valoare un bun public. .

. 1997. după o procedură de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare. Iovănaş – Drept administrativ. . Editura Servo-Sat. pag. etc. Actul administrativ-jurisdicţional se caracterizează prin următoarele trăsături: . în sensul că autoritatea publică care îl emite este învestită prin lege cu soluţionarea unor litigii.este un act administrativ cu caracter individual. 554/2004privind contenciosul administrativ defineşte actul administrativ-jurisdicţional ca fiind actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. .În doctrina juridică actele administrative cu caracter jurisdicţional au fost caracterizate ca fiind actele emise de organele de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice competente să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice şi particulari224.actul va fi obligatoriu motivat226.este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative225. Editura Naţional.prin actul jurisdicţional litigiul se soluţionează cu forţă de adevăr legal. Bucureşti. . sunt acte jurisdicţionale. Arad.procedura de soluţionare a litigiului este similară cele judiciare: contradictorialitate.este un act administrativ tipic din punct de vedere al organului de la care emană. 224 V. după organul de la care emană sunt acte administrative. capătă autoritate de lucrul judecat dacă nu este atacat în justiţie. asigurarea dreptului la apărare. Legea nr. iar după aspectele pe care le produc. 88 225 I. .. Aceste acte juridice. pag. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. 221 380 . 2003.

sarcina satisfacerii drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale subiectelor de drept. 381 . 36. 2 din Ordonanţa nr. din Constituţie. dar alteori este necesară o solicitare expresă adresată organelor de stat. atât la organul autor al măsurii. Calea de atac constituie mijlocul procedural care creează posibilitatea remedierii încălcării drepturilor subiective şi a intereselor legitime în urma unor vătămări cauzate de către autorităţile publice. 226 R. 152/1992. 231 Art. alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie. întâmpinare231 (în materie electorală). 304 227 Art. 232 Art. – Drept administrativ. plângere229 (în materia contravenţională). Petrescu. pag. 19/2000. 27/2002. 3/1977 abrogată prin Legea nr. 2/2001. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 12. prin intermediul reclamaţiei sau a sesizării. 229 Art. cât şi la organele ierarhic superioare acestuia. Cluj-Napoca. N. 230 Art. În multe cazuri aceasta se realizează prin emiterea din oficiu a actelor de drept administrativ. printre altele. este garantată tuturor cetăţenilor de Constituţie227. Căile administrative de atac Noţiunea şi clasificarea căilor administrative de atac Administraţia de stat are. Prin acte normative ea este denumită în mod diferit: reclamaţie şi sesizare228 (denumiri generice). 52(4) din Legea nr. 228 Art. 1 din Legea nr. 51.7. Împotriva măsurilor de orice natură ale administraţiei subiectele pot exercita calea de atac. 68/1992. 31 din Ordonanţa nr. Calea administrativă de atac poartă denumirea generică de recurs. respectiv ale administraţiei de stat. Editura Accent. 2004. apel230 (în materia pensiilor). contestaţie232 (în materia invenţiilor) etc. Posibilitatea de adresare unor autorităţi publice sau dreptul de petiţionare. alin.

După organul la care se introduce recursul administrativ. 27/2002. Căile administrative de atac se deduc din Ordonanţa nr. Ca o excepţie aceste căi de atac puteau fi exercitate şi de către organele de presă. Când recursul se introduce la însăşi organul a cărui măsură este contestată recursul este neierarhic sau graţios. Elementele şi caracteristicile căilor administrative de atac Subiectele care pot exercita căile administrative de atac pot fi persoane fizice şi juridice. aplicabilă tuturor autorităţilor de stat. 27/2002 reglementează numai căile de atac exercitate de către persoanele fizice în faţa autorităţii de stat. inclusiv a celor administrative. Ordonanţa nr. dar pentru soluţionarea căruia se prevede o procedură jurisdicţională finalizată printr-un act de jurisdicţie. Recursul nejurisdicţional (necontencios) este calea de atac exercitată împotriva unui act administrativ sau a unei măsuri administrative soldată cu emiterea unui act de administraţie activă. După actul juridic rezultat prin soluţionarea căii de atac distingem recursul jurisdicţional şi recursul nejurisdicţional. a regiilor autonome şi a instituţiilor publice. alte organisme şi organizaţii. recursul este ierarhic.Căile administrative de atac nu sunt reglementate ca reguli speciale sau generale ale dreptului administrativ. Când recursul se introduce la un organ ierarhic superior (direct sau indirect) celui a cărui măsură este atacată. aşa cum sunt căile procesuale de atac în dreptul procesual civil sau în cel penal. distingem recursul ierarhic şi recursul neierarhic. faţă de care există 382 . Recursul jurisdicţional reprezintă calea de atac împotriva unui act administrativ jurisdicţional sau nejurisdicţional.

2 din Ordonanţa nr. Astfel. 29 din Legea nr. ca. abrogată prin Legea nr. înscrierilor greşite şi a altor erori din listele de alegători235. 383 . întrucât acesta din urmă are obligaţia conformării faţă de sesizarea organelor superioare în baza raporturilor ierarhice de subordonare. Obiectul recursului administrativ poate fi diferit şi el poate consta în urmărirea anulării amenzii contravenţionale. 234 Art. Cauza recursului constă în vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim propriu sau al altor subiecte. ori a altui subiect. orice alegător poate face întâmpinare împotriva omisiunilor.27/2002. 7/1998. În conformitate cu prevederile Constituţiei şi organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii în numele colectivelor lor. ci doar să facă dovada vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu. având la îndemână o adevărată acţiune populară. Nu pot fi subiecte ale căilor administrative de atac organele administraţiei de stat ierarhic superioare organului autor al măsurii pretins ilegale. în ipoteza utilizării ei (plângere) de către cel căruia îi aparţin bunurile confiscate în urma săvârşirii unei contravenţii234. Poate fi atacată orice măsură şi orice act administrativ cu caracter individual prin reclamaţie sau cu caracter normativ prin sesizare. 2/2001. 1/1978. În alte cazuri există posibilitatea de a utiliza calea de atac chiar dacă s-au lezat drepturi şi interese ale terţelor subiecte şi nu ale autorului recursului. 31. alin. ori a unor drepturi şi interese generale. Pentru exercitarea căii de atac subiectul nu trebuie să dispună de o capacitate sau de o calitate deosebită. iar aceasta prin ordonanţa nr. înscrierea în listele de alegători etc. chiar dacă privesc alte persoane. de exemplu. după caz. în termenele legale. restituirea bunurilor confiscate pe cale administrativă. a rezultatelor cercetării şi a măsurilor luate233. 12. alin. 1 din Legea nr. 235 Art. 69/1992.obligaţia legală a comunicării. 233 Art.

atacul poate viza legalitatea sau oportunitatea măsurii respective. alin. 3 din Ordonanţa nr. operaţiune tehnico-materială sau fapt material juridic). 2/2001. datorită caracterului executoriu al actelor de drept administrativ. la organele superioare ierarhic acestuia.recursul poate fi introdus simultan sau succesiv la mai multe organe administrative sau reintrodus succesiv la acelaşi organ. fără o stabilitate deosebită. cu excepţia cazurilor expres prevăzute (de exemplu. . în afara cazului când legea îl declară în mod expres definitiv sau irevocabil (cum a fost cazul deciziilor fostei Comisii Centrale de Pensii prin care se soluţionau apelurile împotriva deciziilor comisiilor judeţene de pensii. un act administrativ revocabil. deciziile Comisiei Centrale fiind 236 Art.recursul poate fi introdus împotriva oricărei măsuri administrative (act juridic.Calea de atac poate fi exercitată la organul care a dispus măsura. Caracteristicile căii de atac sunt următoarele: . cu excepţia cazurilor când norme speciale indică expres organul competent. Se poate exercita calea de atac simultan sau succesiv la două sau mai multe organe. .recursul se poate referi la activitatea oricărui organ administrativ. ca regulă generală. 384 . .actul de soluţionare al recursului indiferent că îl admite sau îl respinge este. 31. plângerea suspendă executarea sancţiunii contravenţionale236). indiferent de poziţia sa ierarhică. iar existenţa raporturilor de subordonare administrativă conferă eficienţă şi recursului ierarhic întrucât organul superior poate. . ca regulă generală.recursul nu suspendă executarea măsurii atacate. . interveni în restabilirea legalităţii încălcate. deoarece nu există limitări legale ale exerciţiului ei.

27/2002. trebuie să se facă în ce mai scurt timp de către organele de stat în atribuţiile cărora intră în mod direct rezolvarea. În ipoteza solicitărilor adresate verbal organul de stat are obligaţia de a le consemna în formă scrisă. Cererile vor fi însoţite de actele necesare rezolvării lor. 239 Art. înregistrarea şi păstrarea238.223/2002 de aprobare şi modificare a Ordonanţei. sesizărilor şi reclamaţiilor precum şi comunicarea răspunsurilor către cetăţeni. Dacă petiţia adresată nu intră direct în atribuţiile organului solicitat este totuşi obligatorie primirea. să examineze şi să clarifice toate problemele de interes personal sau general care le-au fost aduse la cunoştinţă. 52(4. Solicitările se pot face oral. 27/2002. propunerilor. prin scrisori. cei interesaţi vor fi încunoştinţaţi de condiţiile legale necesare să fie îndeplinite de către solicitanţi. în audienţe şi în formă scrisă. termenele prevăzute mai sus vor 237 238 Art. A se vedea Ordonanţa nr. care necesită o cercetare mai îndelungată.acte juridice definitive237) ori această trăsătură rezultă în mod neîndoielnic din întreaga activitate procedurală ce caracterizează soluţionarea căii de atac respective. 4 din Ordonanţa nr. fiind încunoştinţat petiţionarul. Înscrisurile urmează regimul specific al corespondenţei adresate organului în ceea ce priveşte evidenţa. Procedura de soluţionare a recursului administrativ Autorităţile sunt obligate să primească. Art. 3/1977 abrogată prin Legea nr. 4 din Ordonanţa nr. fără a depăşi. întrucât în această formă el trebuie să şi răspundă solicitării adresate. de la primirea lor în termenul de 30 de zile în care trebuie să comunice răspunsul indiferent de soluţia dată. Examinarea şi rezolvarea cererilor. Pentru scrisorile cu caracter deosebit. 6 alin. precum şi Legea nr. înregistrarea şi transmiterea din oficiu239 în maximum 5 zile către organul competent. 385 . 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale. 19/2000. 5) din Legea nr.

în acest caz. Se interzice trimiterea spre cercetare a sesizărilor şi reclamaţiilor către organele sau persoanele la a căror activitate se referă acestea. ori către cei aflaţi în subordinea acestora. Problemele de importanţă deosebită vor fi examinate şi soluţionate sub conducerea şi îndrumarea directă a conducerii autorităţii respective. Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să primească zilnic personalul care ridică probleme privind activitatea autorităţii respective. sesizări şi reclamaţii cu privire la aceeaşi problemă. La fel se va proceda şi în cazurile în care s-au primit mai multe propuneri. din acelaşi loc sau localitate. Sesizările şi reclamaţiile îndreptate împotriva conducerii se cercetează şi se rezolvă de către organele ierarhic superioare acestora. Pentru probleme de ordin personal ale lucrătorilor conducerea va fixa o zi de primire pe săptămână. Cercetarea petiţiilor se face de către compartimentul şi funcţionarii de specialitate. 386 . precum şi solicitările din cadrul audienţelor. Scrisorile vor fi rezolvate prin cercetare directă. În toate cazurile este obligatorie ascultarea persoanei la care se referă scrisoarea. Se vor lua în considerare. de regulă.putea fi prelungite cel mult cu 15 zile de către conducătorii organelor care au primit scrisorile spre rezolvare. cercetarea trebuind efectuată. Petiţia este înregistrată la compartimentul de relaţii cu publicul. ori când acestea sunt semnate de colective de cetăţeni. Conducătorii autorităţilor locale ale administraţiei de stat vor primi în audienţă săptămânal pe cetăţenii din unitatea administrativ-teritorială respectivă asigurând soluţionarea operativă şi legală a problemelor. de organele superioare celor în cauză. la faţa locului. În mod cu totul excepţional pentru cazurile ce nu se pot soluţiona în acest termen se pot aproba prelungiri mai mari (în funcţie de durata cercetărilor). scrisorile semnate.

fie de către instanţa de judecată). 554/2004. să dezbată periodic în adunări. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 486/2003) dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul legal emiterea autorizaţiei este considerată acordată. Aceste acte reprezintă manifestări unilaterale de voinţă ale organelor 240 Art. 387 . alături de actele juridice şi acte politice specifice administraţiei de stat. plângerea care se înaintează în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei şi care se soluţionează fie de către organele administrative competente. Alături de recursul administrativ general consacrat prin Ordonanţa nr.Conducerea este obligată să îndeplinească măsurile stabilite ca urmare a rezolvării solicitărilor. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (aprobată şi modificată prin Legea nr. 7/7 din Legea nr. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului a cărui anulare se cere prin instanţă240. 27/2002 există şi recursul administrativ cu caracter special consacrate în materia contravenţiilor (de exemplu. sesiuni şi consfătuiri cu lucrătorii acestor organe a problemelor rezultate din cercetarea petiţiilor. Actele cu caracter exclusiv politic În activitatea executivă întâlnim. II. în materia controlului judecătoresc al actelor administrative ilegale s-a prevăzut că termenul de exercitare a recursului administrativ. prealabil introducerii acţiunii judecătoreşti. Alte forme concrete de realizare a activităţii executive 1. este tot de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ.

Ştiinţa dreptului internaţional public nu a introdus încă în terminologia sa noţiunea de acte exclusiv politice. T. Ea s-a mărginit doar să clasifice actele. cum sunt Guvernul. se adresează unei reuniuni interne sau internaţionale şi care exprimă o luare de poziţie în anumite probleme de interes intern sau extern.administraţiei de stat făcute în scopul producerii unor efecte politice. cit. 388 . printre altele. întemeindu-se. Actele politice emană de la acele organe administrative. urmărind să informeze comunitatea internaţională în ansamblul ei. Sub aspectul denumirii lor actele politice se numesc „declaraţii”. Drăganu. adoptarea lor de către respectivele organe se face în temeiul unor prevederi legale 241 242 T. cit. pe criteriul conţinutului lor şi nu pe cel al formei pe care o îmbracă aceste acte. Declaraţiile sunt acte care definesc poziţia guvernului în anumite probleme internaţionale. Formele de activitate…. în242 tratate politice. Ele emană direct de la guvern. Deşi emit acte politice. acorduri economice. „note diplomatice”. în numele guvernului. dar totuşi ele se realizează datorită autorităţii şi prestigiului organului de stat de la care emană respectivele acte. „comunicate” etc. Efectele politice ale acestor acte nu pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. acorduri culturale şi de colaborare tehnică şi ştiinţifică şi acorduri în probleme juridice. p.. 314. „mesaje”. Drăganu.. op. deşi în domeniul ei asemenea acte intervin frecvent241. op. Actele politice intră în categoria formelor concrete nejuridice ale activităţii executive. Mesajele sunt acte ale primului ministru care. p. care au atribuţii pe planul realizării politicii externe a statului. Ministerul Afacerilor Externe. în special cele de politică externă ale guvernului. Formele de activitate…. 314.

în unele cazuri.După nivelul sau locul organelor ce le emit actele politice pot proveni de la organul suprem (guvern) sau de la organele centrale ale administraţiei de stat (ministere). 244 Art. cât şi de la organe locale. Boboş. pentru actele de politică externă. Astfel. să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice. Actele cu caracter exclusiv politic se pot clasifica după mai multe criterii: . 1973. de altfel şi adoptarea de acte juridice în domeniul politicii externe243. Editura Didactică şi Pedagogică. 389 . Alături de normele dreptului intern.După locul în care urmează să-şi producă efectele distingem actele emise în probleme de politică externă şi acte emise în probleme de politică internă. care reglementează actele politice ale administraţiei de stat. un rol important îl au. care. . asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării244. ceea ce nu este cazul actelor cu caracter exclusiv politic. constituţional şi administrativ.După modul lor de adoptare actele politice pot proveni de la un singur organ de stat sau de la mai multe organe. Organele statului socialist român în sistemul democraţiei socialiste. reglementează unele categorii de acte politice. Gh. Deleanu. 102 punct 1 din Constituţie. Conformitatea actelor politice cu dreptul intern şi cu cel internaţional nu trebuie să ducă la concluzia că aceste acte ar avea un caracter juridic. deoarece pentru a avea un asemenea caracter ele ar trebui să genereze. şi normele dreptului internaţional public. Bucureşti. Guvernul. 2. potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament. 245. Actele cu caracter mixt (politico-juridic) 243 I.care îndreptăţesc. . p.

3. Formele de activitate…. aceste acte au o formă juridică şi pentru faptul că reprezintă. şi acte care urmăresc atât producerea unor efecte politice cât şi producerea de efecte juridice. politic şi juridic. fără să existe o manifestare de voinţă făcută expres sau tacit în scopul producerii acestor efecte. p. Într-adevăr. Exemplul cel mai tipic de act cu caracter mixt este tratatul internaţional. iar existenţa efectelor juridice garantează îndeplinirea efectivă. alături de actele juridice. op. prin mijloace specifice dreptului. actele de drept internaţional au un îndoit caracter. dată fiind natura politică a relaţiilor internaţionale. 317-330. Faptele material-juridice Noţiunea faptelor material-juridice245 Faptele material-juridice reprezintă o formă concretă de realizare a activităţii executive. Existenţa efectelor politice subliniază importanţa social-politică deosebită a actelor în cauză. Faptele material-juridice sunt acele împrejurări care determină producerea unor efecte juridice în baza normelor de drept. Faptele material-juridice au caracteristici proprii: 245 T. chiar dacă prin conţinutul lor tratatele nu se referă numai la domeniul politic. alături de actele juridice şi de actele cu caracter exclusiv politic.. motiv pentru care ele sunt acte cu caracter mixt. 390 . manifestări de voinţă generatoare de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. a actelor respective. cit.În activitatea executivă se întâlnesc. concomitent. fiind o subdiviziune a faptelor juridice în sens larg. Pe de altă parte. Datorită acestui caracter ele nu aparţin în exclusivitate domeniului politic. Drăganu. ci şi la cel economic sau cultural.

în acest caz actele administrative. spre deosebire de dreptul civil. Art. 5549/2004. . acest exerciţiu nerevenind numai conducerii. 246 247 Art.exerciţiul autorităţii de stat impune a se considera întregului organ ca un tot unitar. actele juridice. 35 din Decretul nr. revine în primul rând organului de stat faţă de persoana vătămată şi în subsidiar funcţionarului efectiv vinovat. în timp ce actele civile se încheie numai de factori de conducere. care nu fac parte din organele persoanei juridice.în administraţie conducerea emite. . atunci când se încalcă drepturi subiective. faptele ocupând totuşi o pondere redusă în activitatea conducerii. în timp ce faptele le săvârşesc ceilalţi lucrători de execuţie sau auxiliari. De aceea în baza unor reglementări247 răspunderea pentru actele ilicite şi faptele asimilate lor.legislaţia stabileşte această distincţie pentru persoanele juridice. de regulă. ori nu toate organele administraţiei de stat întrunesc calitatea de persoană juridică. În ce privesc faptele săvârşite de către celelalte persoane sau membrii. 391 . faptele produse în exercitarea atribuţiilor de serviciu.1) Sunt săvârşite de către un organ sau funcţionar al administraţiei de stat. 31/1954. acte. O asemenea departajare între faptele conducerii şi cele ale personalului de execuţie urmată de o diviziune a răspunderii nu se poate realiza din mai multe considerente: . în baza răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor lor. pot să fie emise de funcţionari de decizie indiferent că fac sau nu parte din conducerea organului.distincţia civilistă este nesemnificativă din moment ce. 1 şi 14/1 din Legea nr. . În dreptul civil246 faptele licite sau ilicite săvârşite de către organele persoanei juridice cu prilejul exercitării atribuţiilor lor obligă însăşi persoana juridică ce va răspunde ca pentru fapta proprie. antrenează răspunderea persoanei juridice pentru fapta altuia.

ca şi de altfel şi reparaţiunea. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. fie cu funcţii de execuţie. „c”).raporturile dintre organul administrativ şi lucrătorii care îl compun nu este un raport de la comitent la prepus. legea nefăcând distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie. Astfel. deci fapte ilicite. organizaţii. 392 . paguba nu poate avea. atrage răspunderea proprie a organului de stat. în ultimă instanţă.. Legea nr. aşează în materia răspunderii reparatorii. Încălcarea normelor administrative de către oricare dintre lucrătorii organului respectiv. În cazul în care săvârşirea contravenţiei este dublată de producerea unei pagube şi există tarif a acesteia se va stabili şi despăgubirea pe bază de tarif pe care o suportă tot organizaţia indiferent de calitatea celui încadrat la ea şi faţă de care unitatea se va întoarce ulterior printr-o acţiune de regres. relaţia dintre autoritate şi funcţionar. fie persoane cu funcţii de conducere. societăţi. 72 lit. Fapta este considerată săvârşită de către însăşi organizaţia respectivă. deci un raport juridic civil. chiar dacă amenzile stabilite pe seama ei vor fi ulterior imputate de către aceasta persoanelor efectiv vinovate. indiferent că. ci poate fi un raport de drept administrativ (cel în cauză fiind numit sau ales în funcţie)248. decât regimul privitor la răspunderea pentru fapta proprie a organizaţiei respective. anumite încălcări săvârşite de către persoana juridică. Dacă în unele cazuri legislaţia consideră că simplele operaţiuni tehnico-materiale ale unei persoane încadrate în 248 Totuşi. un raport de drept constituţional (desemnarea şi votarea persoanei într-o funcţie) motiv pentru care nu există în acest caz o culpă „in eligendo” sau „in vigilando”. În unele reglementări contravenţionale constituie contravenţii. fie este un simplu raport de dreptul muncii. vinovată în mod efectiv este persoana fizică încadrată la acea organizaţie. pe temeiul raportului dintre comitent şi prepus (art.

ci tocmai în baza dispoziţiilor conducerii organului de care aparţine. 191/1963 citate de T. În legislaţia muncii este reglementată răspunderea persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse avutului unităţii din vina şi în legătură cu munca lor252.noţiunea de muncă are un conţinut mai larg decât aceea de atribuţie. p. pe care le include. din proprie iniţiativă. 328. cit. cit. de exemplu. 102(1) din Codul Muncii. din moment ce acel funcţionar nu a acţionat. op. 252 Art. Pe de altă parte. În cadrul organelor administraţiei de stat stabilirea atribuţiilor se face în baza competenţei legale şi a sarcinilor de serviciu care sunt determinate prin lege şi prin regulamente interne. Drăganu în Formele de activitate ale organelor statului socialist român. în cadrul atribuţiilor sale. raporturile de satisfacere a stagiului militar. când cel care efectuează acest stagiu poate produce anumite prejudicii unităţii militare sau terţilor în cadrul îndeplinirii îndatoririlor sau atribuţiilor ce îi revin. 251 I. 2) Faptele material-juridice trebuie săvârşite de către organul de stat ori funcţionar cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. cum ar fi. idem. 1022/1949..muncă la o organizaţie sunt fapte ale însăşi organizaţiei 249. HCM nr. Întrucât numeroase fapte ilicite ale unor funcţionari administrativi de execuţie se produc ca urmare a unui ordin ilegal al conducerii organului251. ar fi nedrept ca răspunderea organului să nu fie pentru fapta proprie ci pentru fapta altuia. abrogat. 393 . op. p. 249 HCM nr. funcţie sau sarcină de serviciu. Faţă de această reglementare şi implicaţiile ei pe planul administraţiei se impun unele precizări în determinarea exactă a sferei de atribuţii exercitate de către lucrătorii din administraţie: . Iovănaş. Drăganu. 250 T. noţiunea de muncă este prea limitată deoarece nu poate cuprinde alte categorii de raporturi juridice care pot antrena şi ele o răspundere pecuniară. 275. cu atât mai mult trebuie considerate ca aparţinând însăşi organului de stat faptele material-juridice ale lucrătorilor săi250.

fapte voliţionale. ca în cazul actelor ilegale care atunci când produc efecte dăunătoare devin fapte ilicite. „Prejudiciul. Astfel. predomină elementul material. totuşi. 554/2004 394 .după literatura de dreptul muncii. uneori elementul voliţional este preponderent. 2/1959. când se săvârşeşte un fapt ilicit. în „Studii şi cercetări juridice” nr. Rezultă că atunci când faptele au fost comise în afara acestor obligaţii răspunderea aparţine respectivei persoane fizice şi nu unităţii în raporturile cu terţii prejudiciaţi. ca de exemplu. Alteori. Desigur. ca element necesar al răspunderii materiale a angajaţilor”. dar cu depăşirea atribuţiilor de serviciu stabilite prin regulamente. Considerăm că în cazul administraţiei se poate extinde aria răspunderii organului de stat pentru faptele funcţionarilor săi. A considera că depăşirea acestor atribuţii nu antrenează răspunderea organului de stat pentru actul ilegal sau faptul ilicit al funcţionarului său ar contrazice spiritul reglementării instituite de Legea nr. p. 2/1 lit.h din Legea nr. 364-365. 254 Art. se pot ivi cazuri când funcţionarii săvârşesc fapte ilicite în legătură cu funcţia lor. Faptele licite sau ilicite sunt ale unităţii însăşi dacă au fost săvârşite în acest cadru.554/2004 cu privire la răspunderea organului administrativ pentru acţiunile ilicite ale lucrătorilor săi. Tocmai pentru că sunt fapte de voinţă ele pot antrena răspunderea autorului vinovat (din intenţie sau din culpă) de producerea lor. 1. o faptă este săvârşită în legătură cu munca unei persoane dacă persoana respectivă a acţionat în sfera obligaţiilor stabilite prin contractul de muncă253. cum ar fi cazul ocupării ilegale 253 L. în sensul că sunt produsul voinţei conştiente a autorului lor. 3) Faptele material-juridice nu sunt manifestări de voinţă făcute în scopul producerii de efecte juridice sunt. în cazul refuzului nejustificat al administraţiei de a satisface o cerere referitoare la un drept subiectiv254.. Miller. de exemplu. ori interes legitim sau a nesoluţionării în termen a solicitării.

Aceasta explică de ce ele nu pot fi. 4. În cadrul lor poate predomina fie elementul voliţional (ca. constituind. 395 . independent de voinţa celui care le-a săvârşit. adică desfiinţate. De aceea. în unele cazuri. . se grupează în categoria faptelor juridice în sens larg. de execuţie. în aceleaşi condiţii. Ele se caracterizează prin mai multe trăsături. Aceste efecte se produc nu ca urmare a manifestării de voinţă a autorului lor. activitatea juridică a organelor administraţiei de stat. 5) Faptele juridico-materiale produc efecte juridice proprii. fie de către factori auxiliari. spre deosebire de actele de administrative care se emit doar de către factori de decizie. adică transformări în lumea materială.sunt săvârşite fie de către organe sau funcţionari de decizie.sunt activităţi voliţionale antrenând. Operaţiuni tehnico-materiale Noţiunea operaţiunilor tehnico-materiale Operaţiunile tehnico-materiale sau material-tehnice sunt o formă concretă de realizare a activităţii executive neproducătoare de efecte juridice. răspunderea celor care le săvârşesc. ori a unui teren aparţinând unui terţ.de către administraţie a unei suprafeţe locative în lipsa titlului juridic corespunzător. ci ca urmare a legii care atribuie unor fapte efecte juridice. împreună. . 4) Faptele juridico-materiale produc. de revocare sau de anulare. aşa cum arată şi denumirea lor. faptele juridico-materiale. ca şi actele juridice. la avize). efecte materiale. întocmai ca şi actele ilegale. tocmai pentru că schimbările materiale produse nu mai pot fi înlăturate printr-un act juridic contrar. de exemplu. anulate sau revocate. în caz de ilegalitate.

cit. semnarea înscrisului constatator al actului juridic). prin simpla lor indicare (de exemplu. p. alte operaţiuni sunt reglementate în mod amănunţit (de exemplu. etc. Cu toate acestea efectele se produc de către actul de bază şi nu de către operaţiunea respectivă.nu produc efecte juridice. avizul conform) indicându-se felul lor. 221/1960. organul ce le emite..S. Chiar dacă influenţează valabilitatea actelor administrative. fiind măsuri de tehnică administrativă sau operaţiuni de birou (de exemplu.R. Holt …. Astfel.) pot deveni condiţii de valabilitate ale acestor acte. motivări. Atunci când ele se emit în legătură cu actele administrative unele operaţiuni (avize. Cu toate acestea există anumite activităţi care deşi apar ca operaţiuni de executare pot produce efecte juridice proprii fiind în realitate acte juridice. poprirea asigurătoare şi sechestrul asigurător256 au ca efecte juridice proprii indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor respective. .. diferite de regulile generale ale recursului administrativ. Art. nevalabilitatea actului emis fără un aviz conform) nu sunt rezultatul manifestării de voinţă a autorului operaţiunii. . efectele operaţiunilor asupra actelor (de exemplu. Ionescu. Administraţia de stat în R. 285. Realizarea acestor operaţiuni cu încălcarea legii constituie o ilegalitate denumită „cale de fapt”257. 18 şi urm. 294. ci rezultatul legii care le atribuie astfel de efecte. p. operaţiunile respective fiind nevalabile. cum se susţine în unele opinii255.unele operaţiuni sunt reglementate de lege în mod sumar. conţinut. clasificarea şi evidenţa înscrisurilor). iar aceste măsuri sunt supuse unor căi de atac prevăzute în norme speciale. procedura şi forma de emitere etc. Alte operaţiuni nu influenţează valabilitatea actelor juridice. 257 R. în cazul inventarierii unor bunuri confiscate printr-un act administrativ prealabil operaţiunii de inventariere). numerotarea. din Decretul nr. op. 255 256 D. ci asigură eficienţa activităţii executive. 396 .fie cel material (de exemplu.

Consideraţii generale privind controlul asupra administraţiei publice Orice activitate cu caracter organizat presupune şi controlarea sau verificarea modului ei de realizare.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu patrimoniul propriu. În categoria actelor juridice neadministrative intră: . nu acţionează în raporturile lor cu subiectele de drept numai prin acte de putere ci şi prin manifestări de voinţă cu efecte juridice care îmbracă forme neautoritare de genul contractelor civile. de muncă. Verificarea urmăreşte. inclusiv cele administrative. Actele juridice neadministrative ale autorităţilor executive Autorităţile publice. În acest sens.5. în principal. prevede chiar calitatea şi capacitatea juridică necesară respectivelor situaţii. etc. iar uneori. stabilirea conformităţii sau neconformităţii dintre activitatea efectiv 397 . implicit şi activitatea executivă desfăşurată de organele administraţiei publice.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu raporturile de muncă. Capitolul 12 Controlul administraţiei publice 1. activităţile autorităţilor publice. . trebuie controlate. Explicaţia acestei situaţii rezidă în faptul că legea conferă unor autorităţi competenţa de a participa în raporturi juridice de altă natură decât cea administrativă. comerciale.

Activitatea de control are deci ca scop principal cunoaşterea efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor. ori dacă îndeplinirea respectivelor sarcini s-a făcut în timp optim şi cu cheltuieli minime. stabilirea răspunderii celor vinovaţi şi asigurarea perfecţionării continue a activităţilor şi structurilor verificate. Rezultă că verificarea nu se reduce doar la descoperirea încălcărilor şi la aplicarea sancţiunilor celor vinovaţi. de către însăşi administraţie asupra structurilor 398 . descoperirea şi înlăturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condiţiilor favorizatoare. în care sens controlul este de eficienţă. sub acest aspect activitatea executivă. prevenirea săvârşirii unor abateri. precum şi specificul unor aspecte ale activităţii administrative determină ca acţiunile de verificare să fie efectuate atât de către subiecte din afara acestui sistem cât şi. aceste aspecte fiind doar un rezultat derivat al unei activităţi de control mult mai complexe întreprinse în cele mai diferite scopuri. după caz. este marea varietate a formelor şi procedeelor de verificare exercitate asupra autorităţilor administrative datorită volumului. inclusiv statală. în care sens controlul desfăşurat este unul de legalitate. specificităţii şi complexităţii de ansamblu a acestei activităţi comparativ cu orice altă formă de activitate socială. Existenţa sistemului de organe executive cu multiple raporturi ierarhice.realizată cu normele juridice care o reglementează. Activitatea executivă a administraţiei publice este supusă unor multiple forme de verificare fiecare dintre acestea dispunând de metode şi mijloace proprii de realizare. Ceea ce caracterizează. în care sens controlul este de oportunitate sau de actualitate. Verificarea poate însă urmări şi controlarea modului în care măsurile dispuse sau executate de către administraţie au corespuns cel mai bine condiţiilor concrete date. spre deosebire de alte activităţi sau funcţii fundamentale ale statului. mai ales.

a altor subiecte de drept public sau privat. persoane fizice şi juridice. 399 . adică posibilitatea de a emite sau de a executa măsuri susceptibile de îndeplinire. 1977. prin forţa de constrângere a statului şi care ar putea duce la. organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. executiv şi judiciar. Necesitatea controlării activităţii executive rezidă şi din caracterul decizional juridic al unei bune părţi al acesteia. însăşi administraţia exercită multiple şi variate forme de control în afara ei. exercitat asupra administraţiei de către respectivele categorii de autorităţi publice sau puteri ale statului prin forme speciale având obiective şi metode proprii. 2) După locul pe care-l ocupă organul de control faţă de poziţia autorităţii verificate. 278. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. fie ca atribut al conducerii executive şi al raporturilor de subordonare. Or.componente ale sistemului executiv. a ordinii de drept. Bucureşti. la nevoie. încălcări ale legii sau ale unor drepturi subiective. Editura Didactică şi Pedagogică. a drepturilor subiective şi a intereselor legitime aparţinând celor mai diferite subiecte de drept. Pe de altă parte. după caz. Iovănaş. printre altele. în acest sens verificarea urmăreşte să asigure. p. controlul poate fi intern şi 258 I. contribuind la asigurarea unei cunoaşteri temeinice a modului în care sunt respectate şi realizate prevederile actelor normative restabilind. Controlul exercitat asupra activităţii executive şi asupra autorităţilor administrative publice se poate clasifica după mai multe criterii258: 1) După natura organului de control distingem controlul legislativ. asupra persoanelor fizice şi juridice. legalitatea încălcată în cele mai diverse sectoare ale activităţii social-economice. o şi mai puternică apărare a legalităţii. fie ca rezultat al unei anumite specializări conferite autorităţilor de control şi de inspecţie. eventuale.

din oficiu sau în urma unei sesizări introduse. aşa cum este cazul controlului inspecţiilor specializate ale statului sau verificarea înfăptuită de legislativ ori de către justiţie. controlul nejurisdicţional. Cel de al doilea. Cel intern se exercită de către factorii de conducere sau de specialitate din cadrul autorităţii administrative asupra propriilor structuri şi a propriilor lucrători. deosebim controlul de legalitate (care urmăreşte asigurarea respectării legii). Controlul extern se exercită de către un organ din afara autorităţii verificate sau chiar din afara întregului sistem executiv.extern.fiind realizat de autorităţi administrative dar şi de puterea legislativă. fie de către instanţele judecătoreşti sau de alte organe jurisdicţionale (de pildă cum a fost Curtea de Conturi). 400 . de pildă. 3) Sub aspectul regimului juridic al activităţii de verificare. distingem controlul jurisdicţional şi controlul nejurisdicţional. a brevetelor de invenţii). în cadrul căilor administrative de atac . 4) După specificul şi obiectul activităţii de verificare. este înfăptuit în afara oricărui litigiu ca o atribuţie curentă de verificare . Primul se înfăptuieşte cu ocazia şi în cadrul unui litigiu sau contencios în care se pune problema ilegalităţii unor aspecte din activitatea executivă şi pentru a căror clarificare este necesară o activitate de judecată înfăptuită de autorităţi administrative cu atribuţii jurisdicţionale (de pildă în materia asigurărilor sociale. controlul de oportunitate (care urmăreşte verificarea actualităţii măsurilor întreprinse) şi controlul de eficienţă (ce urmăreşte economicitatea măsurilor executive verificate).

Administraţia publică reprezintă cel mai diversificat şi mai amplu sistem de organe ale statului cu multiple implicaţii în privinţa organizării. controlul judecătoresc asupra administraţiei este un control statal. Controlul administrativ Activitatea executivă având un caracter organizat şi fiind înfăptuită de un sistem ierarhic de autorităţi necesită acţiuni de verificare continuă a modului ei de înfăptuire. după caz. deoarece provine de la o autoritate publică. la nevoie. în care sens statul determină. organele administrative dispun de însemnate resurse materiale şi financiare pe care le utilizează înfăptuind o gamă largă de servicii publice. Controlul administrativ se poate defini ca acea formă a verificării de stat înfăptuită de autorităţile publice executive în conformitate cu prevederile legale. persoane fizice şi juridice. 2. este un control jurisdicţional. de exemplu.Toate aceste clasificări au un scop didactico-ştiinţific deoarece o anumită modalitate de verificare poate îmbrăca mai multe forme. precum şi. atât asupra activităţilor specifice propriului sistem de organe cât şi în afara acestuia. Pe de altă parte. a legalităţii încălcate cu toate consecinţele decurgând din aceasta pentru acţiunea verificată şi autorii controlaţi. în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre acţiunea înfăptuită şi normele care o reglementează. este un control extern. coordonării şi controlului asupra diverselor sectoare din domeniul public şi privat. deoarece justiţia nu face parte din sistemul autorităţilor executive. deoarece se înfăptuieşte în cadrul unui litigiu. restabilirea. prin 401 . Întradevăr. îndrumării. şi un control de legalitate. organizaţii şi organisme dintre cele mai diferite. însăşi administraţia exercită activităţi de control în afara ei asupra diverselor subiecte de drept. Astfel. ce urmăreşte modul de respectare a legii în activitatea executivă.

În cazul sistemelor de conducere centralizată există posibilitatea îndrumării prin indicaţii curente 402 . deşi poate exista şi independent de aceste atribute atunci când legea îl conferă în beneficiul autorităţilor de inspecţie şi de control. statul . Orientarea şi obiectivele activităţii executive sunt determinate de programul politic al guvernului. în acest context rolul controlului administrativ nu se reduce numai la verificarea îndeplinirii sarcinilor specifice administraţiei. respectiv. în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. trebuind totodată să verifice întrebuinţarea şi. în sfera activităţilor private mărginindu-se doar la verificarea modului în care se respectă legea într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă. ci sfera lui devine foarte largă incluzând verificarea aspectelor cantitative şi calitative. a mijloacelor juridice şi nejuridice utilizate în procesul executiv.normele de drept. de aceea principala sarcină a controlului administrativ constă în verificarea modului de folosire de către autorităţile executive a tuturor mijloacelor de care dispun.mai ales în condiţiile actualei sale dezangajări economice treptate fixează şi limitele intervenţiei sale. inclusiv a celor juridice. Ca regulă generală organele de inspecţie şi control nu dispun de posibilitatea de a lua măsuri privind activitatea verificată ori de a da îndrumări obligatorii subiectelor verificate. deoarece nu se limitează doar la simpla observare şi constatare a unei situaţii. Pe de altă parte. realizarea lor. modul de utilizare a acestor mijloace şi cel de înfăptuire a serviciilor. Dreptul de control administrativ este un atribut al conducerii executive alături de dreptul de îndrumare şi de cel de coordonare. ci cuprinde şi elemente de conducere prin anumite forme juridice. Atunci când dispun de o asemenea posibilitate suntem deja în prezenţa unei atribuţii de îndrumare sau de supraveghere mult mai amplă decât simpla verificare propriuzisă. inclusiv administrative.

de lucru date autorităţilor din subordine în urma desfăşurării activităţii de verificare. motiv pentru care desfăşurarea lui nu trebuie să stânjenească înfăptuirea acelei 403 . Este necesară stabilirea exactă a raportului dintre control şi îndrumare în sfera activităţi executive deoarece controlul administrativ poate fi o componentă a îndrumării dar cu atribute mai reduse comparativ cu îndrumarea. la o cât mai eficientă folosire a tuturor disponibilităţilor locale existente. în cazul sistemului de conducere descentralizată forţa principală a acţiunii de îndrumare prin mijloacele dreptului administrativ se îndreaptă spre corectarea unor activităţi necorespunzător realizate. mai puţin cea aprobativă şi sancţionatorie. comparativ cu activitatea supusă verificării. Controlul administrativ are următoarele trăsături: . fiind o ulterioară „îndrumare” prin verificare. Descentralizarea conducerii administrative în teritoriu şi a serviciilor publice precum şi creşterea autonomiei autorităţilor locale nu creează pentru acestea numai simpla posibilitate de rezolvare în mod independent a unui număr crescând de probleme care intră în competenţa lor. indiferent în ce moment intervine faţă de realizarea activităţii verificate. vizând măsuri deja adoptate sau executate. accentuându-şi latura corectivă şi preventivă. dar le şi obligă la dezvoltarea iniţiativei proprii. contribuind astfel la sporirea autonomiei şi iniţiativei locale la cele mai diferite nivele şi în cele mai diverse sectoare ale organizării administrative. iar în acest context controlul dobândeşte un tot mai accentuat caracter stimulativ şi corectiv.este o activitate derivată din activitatea principală pe care o verifică şi cu care formează împreună aşa numita administraţie activă a statului distinctă de jurisdicţiile speciale din administraţie care alcătuiesc o categorie separată. . concomitent cu asumarea răspunderii pentru activitatea depusă.controlul este o activitate secundară.

Baza de referinţă a controlului reprezintă ansamblul de cerinţe cuprinse în norme la care este raportată activitatea verificată. baza de referinţă şi operaţiunile de conformitate259. prin forme specializate sau organizate distinct. 1993. b. Negoiţă.activităţi atunci când aceasta se realizează în conformitate cu legea. Mijloacele folosite în activitatea de control sunt mijloace umane şi materiale determinate şi de specificul obiectului verificat. confruntări de date 259 Alex. 172 şi urm. . înscrisurile constatatoare ale actelor juridice şi ale operaţiunilor tehnicomateriale care le însoţesc. mijloacele materiale şi financiare. Ea mai cuprinde obiectivele pe care le avea de realizat organul verificat. Bucureşti. Operaţiunile de conformitate desemnează ansamblul mijloacelor şi procedeelor utilizate în scopul stabilirii raportului existent între obiectul controlat şi baza sa de referinţă. şi anume. personalul încadrat. a.controlul este un atribut al conducerii administrative indiferent că exercitarea lui se face de către această conducere în mod direct ori mijlocit. Se folosesc persoane specializate (inspectori). c. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. funcţionarea şi atribuţiile organului verificat cât şi normele speciale ce guvernează domeniul concret de activitate supus verificării. Obiectul controlat sau elementele asupra cărora poartă controlul reprezintă acele aspecte ale activităţii executive care sunt supuse verificării. Editura Atlas-Lex SRL. 404 . include atât normele generale care reglementează organizarea. raport care poate fi de conformitate sau de neconformitate. p. se recurge la constatări directe. Controlul cuprinde următoarele elemente componente: obiectul controlat.

. controlul de dosar al înscrisurilor constatatoare. costul serviciilor administrative. cu posibilitatea organului de control de a interpreta aplicarea şi respectarea normelor juridice în activitatea verificată.operaţiuni de control a regularităţilor activităţii executive ce urmăresc verificarea legalităţii actelor juridice. comensurabili. procedeele şi operaţiunile nu trebuie privite în mod izolat pentru că ele se utilizează îmbinat în funcţie de specificul obiectului controlat şi de necesităţile ivite pe parcursul activităţii de verificare. a diferitelor categorii de organe şi de activităţi de 405 . mai dificile de realizat decât cele de legalitate (care au o bază mai sigură de referinţă). a operaţiunilor tehnico-materiale şi a faptelor material-juridice. de situaţii. nivelul cheltuielilor în raport cu fondurile alocate de stat sau de veniturile realizate.operaţiuni de control a rentabilităţii şi eficienţei activităţii sau a serviciului public administrativ realizate prin evaluarea costului unor valori materiale. locul şi de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea verificată. care apreciază actualitatea măsurilor luate ţinând cont de timpul. . Operaţiunile de conformitate constau din: .operaţiuni materiale de verificare a existenţei sau inexistenţei unor elemente concrete. controlul gestionar şi cel financiar. iar nu de momentul şi de împrejurările în care are loc controlul.şi de persoane. fiind o verificare mai lesnicioasă întrucât vizează elemente certe. factori materiali. se utilizează acte normative aplicabile în domeniu. .operaţiunile de control a oportunităţii. evaluabili pecuniar. cu ajutorul lor se realizează controlul bunurilor din dotare. Organizarea şi condiţiile controlului administrativ În administraţia publică constituirea formelor de verificare. Mijloacele.

control. totodată. cit. atunci când. timp de muncă). Editura Politică. pag. 2) trebuie să existe o proporţie optimă între volumul activităţii de control şi cel al activităţii verificate în sensul ca verificarea să vizeze aspectele esenţiale ale activităţii administrative cu evitarea oricărei disproporţii în acţiunea de control (controlul absorbind numeroase mijloace materiale şi umane. 1981. adică efectuat de persoane anume pregătite care urmăresc aspectele profesionale şi tehnice. având un caracter obiectiv. . p. evitându-se. . M. orice diminuare a activităţii de verificare sub limite care ar determina necuprinderea unor sectoare şi aspecte importante în care sens: 260 I.în unele situaţii activitatea de control se desfăşoară prin utilizarea mai multor forme de verificare simultană sau succesivă în scopul unei cunoaşteri complete a unui domeniu de activitate (de exemplu. op.274-277. Bucureşti.cu cât controlul este desfăşurat mai aproape de activitatea verificată cu atât este mai eficient.nici o formă de conducere nu poate fi lipsită de dreptul de control întrucât dacă conducerea unui organ poate lua măsuri obligatorii şi poate organiza activitatea subordonată cu atât mai mult va putea verifica respectiva activitate. Dintre condiţiile de eficienţă ale controlului enumerăm260: 1) controlul trebuie să fie de specialitate. Anghene. este strâns legată de problema raporturilor dintre organele de verificare şi cele controlate. Astfel: . . Iovănaş. 44-46. fiind înfăptuit de un personal specializat acesta nu se află în subordinea celor verificaţi sau răspunzători de starea de lucruri constatată. în materie financiară controlul financiar intern poate fi dublat de controlul financiar extern înfăptuit de organele ministerului de resort). Stoica. 406 . Controlul activităţii economico-sociale.un control se poate desfăşura în mod corespunzător.. M.

7) valorificarea rezultatelor controlului în mod eficient de către factorii controlaţi astfel încât acţiunea să nu rămână la stadiul contemplativ. astfel ca şi indicaţiile date să aibă valoare practică. 4) controlul trebuie exercitat în mod sistematic. c) este necesară găsirea formelor de control care corespund cel mai bine activităţii verificate. 5) controlul trebuie să fie concret adică să vizeze cunoaşterea nemijlocită a situaţiei de fapt. iar controlul anunţat se pretează în materia verificată legalităţii actelor. de exemplu controlul preventiv în materie financiară. semnalând în timp util alte posibile încălcări ale legii. 6) controlul trebuie să se desfăşoare diferenţiat. adică să se desfăşoare după un plan cu obiective precise şi cu o metodologie adecvată. controlul inopinat este recomandabil în materie de gestiune şi financiară. de exemplu. ulterior greu de înlăturat. 3) metodologia controlului adaptată obiectivelor urmărite sporeşte considerabil eficienţa acestuia. a cauzelor diferitelor stări de lucruri. 407 . în sensul că exercitarea lui este influenţată de specificul activităţii verificate.a) accentul trebuie să cadă pe formele de control intern şi nu pe cele de formă externă şi care implică cheltuieli suplimentare. capabile să prevină producerea unor deficienţe. trebuind adaptat diferitelor condiţii în care se realizează. b) activitatea de control extern trebuie coordonată pentru ca formele de control să nu se suprapună sau să se succeadă în aceleaşi sau în scurt interval de timp şi pe aceleaşi probleme. sustragerea personalului de la preocupările curente.

Iovănaş. şi anume. Nu constituie o formă a acestui control autocontrolul. la rândul său. Totuşi. concomitent manifestându-se şi o anumită „înţelegere” faţă de neajunsurile constatate. 261 I. de către organul sau funcţionarul de conducere asupra personalului subordonat. p. 293. prin atribuţiile conferite şi prin eficienţa lui el este considerat mai mult decât un simplu control reprezentând în realitate o adevărată supraveghere administrativă izvorâtă din raporturile de subordonare. adică acţiunea prin care acelaşi subiect care a înfăptuit activitatea îşi verifică propriile acţiuni. Prin caracterul său continuu. 408 . având în vedere existenţa aceleiaşi subordonări ierarhice. subiectul controlat şi cel care controlează. cea de verificare şi cea verificată. cit. comparativ cu controlul extern. poate fi un control general şi un control special.Controlul administrativ intern Controlul intern se caracterizează prin aceea că se exercită de către structuri sau funcţionari din interiorul autorităţii a cărei activitate este verificată261. de regulă. independenţa personalului de control este relativ mai redusă faţă de personalul verificat. precum şi două activităţi diferite. în această formă de control. Controlul intern are avantajul că oferă posibilitatea cunoaşterii activităţii verificate din interiorul autorităţii controlate şi de către persoane pe deplin cunoscătoare a domeniului respectiv de specialitate. Controlul intern general Controlul intern general este o consecinţă firească a subordonării ierarhice şi permanente din cadrul autorităţii administrative fiind efectuat. aceasta deoarece controlul presupune întotdeauna existenţa a cel puţin doi subiecţi. op. Controlul intern.. ceea ce facilitează activitatea de verificare şi îi conferă un caracter eficient.

în colaborare cu conducătorul direct al celui verificat. indiferent de modul lor de investire (alegere sau numire). b. Subiectele pasive (controlate) sunt toţi lucrătorii organului. c. Bucureşti. p. 1970. de natura funcţiei (de conducere sau de execuţie.verificarea tuturor formelor concrete de activitate. . Obiectul controlului intern general constă în262: .72/2001 şi Legea nr.Legislaţia (Legea nr. . Subiectul activ (de control) este superiorul ierarhic care controlează. 262 R .672/2002) a consacrat auditul public intern ca activitate independentă şi obiectivă care dă asigurări şi certitudine conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice perfecţionând activităţile instituţiei.119/1999.verificarea activităţii şi a relaţiilor cu publicul. a modului de utilizare a mijloacelor materiale şi financiare de care dispune şi pe care le-a întrebuinţat autoritatea administrativă. activitatea subordonatului din cadrul aceluiaşi organ. Ordonanţa nr. de durata (permanentă sau temporară) a funcţiei pe care o deţin. reclamaţii şi sesizări. a. .asigurarea unităţii de scop şi de acţiune a tuturor structurilor care compun respectiva autoritate şi a autorităţii în întregul ei. Dreptul administrativ. juridice şi nejuridice. a modului de exercitare a competenţei legale. Editura Didactică şi Pedagogică.333 409 .verificarea legalităţii şi oportunităţii întregii activităţi desfăşurate. de decizie sau auxiliară). Sarcinile acestui control constau în: .Ionescu.asigurarea legalităţii şi oportunităţii activităţii verificate. dar în acest ultim caz. a modului de soluţionare în termen a solicitărilor formulate prin cereri. direct sau indirect.

.în ce priveşte structura sau diviziunea internă controlată. în limitele legi. op. controlul putând fi periodic sau continuu. 263 I.. e.293 410 . .controlul poate consta din verificări şi confruntări de date. cit. ea realizându-se pe baza normelor de organizare şi funcţionare a organului. modificarea sau suspendarea actelor funcţionarului controlat. de a furniza toate explicaţiile solicitate. în baza regulamentelor sale interne. inclusiv substituirea lor în atribuţii. cel controlat având obligaţia să pună la dispoziţia organului de verificare toate materialele cerute. audieri de martori. putându-se declanşa din nou chiar asupra aceleiaşi activităţi şi persoane. preventiv. Procedura controlului se caracterizează prin: .declanşarea sa din oficiu (din iniţiativa conducerii ierarhice). . descinderi la faţa locului verificări de dosare şi de materiale. etc.d. concomitent sau ulterior. se poate dispune.controlul încetează odată cu realizarea scopurilor propuse şi prin dispunerea măsurilor necesare. modificarea competenţelor. Măsurile263 ce se pot lua în urma controlului vizează: . fie în urma unei sesizări interne sau externe (însuşite de către factorul de verificare). reorganizarea compartimentului controlat. atunci când se constată deficienţe. înscrisuri şi persoane. în conformitate cu legea.în ce priveşte activitatea controlată. derivând în mod firesc din raporturile ierarhice. p. Procedura acestui control nu este expres reglementată. anularea. emiterea de dispoziţii obligatorii pentru cei controlaţi. inclusiv cele secrete. inventarieri de bunuri şi valori. redistribuirea atribuţiilor. se poate dispune. Iovănaş.

411 . de regulă. Controlul intern specializat Această formă a controlului intern este. acorduri şi aprobări ca forme de verificare prealabilă sau ulterioară a activităţii controlate. Poate exista fie o structură internă specializată cu atribuţii de control. poate interveni răspunderea reparatorie.în ce priveşte funcţionarul controlat pot avea loc schimbări. 63943/1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar aprobate de Ministerul Economiei şi Finanţelor publicate în Monitorul Oficial partea I/1991. corespunzătoare profilului supus verificării. Cel mai tipic exemplu este acela al controlului financiar intern264. fie un funcţionar căruia i se încredinţează. financiare) fiind exercitat numai de anumite persoane şi structuri din interiorul autorităţii verificate care dispun de calificarea corespunzătoare.verificarea legalităţii şi oportunităţii unor aspecte strict determinate ale activităţii executive. avize.. pot fi sesizate organele de urmărire penală. şi exercitarea unei verificări de specialitate. în principal sau în secundar. etc. b) Obiectul acestui control constă în: . 264 Reglementare în Hotărârea Guvernului nr. a) Subiectul activ îl reprezintă persoana sau grupul de persoane având specializarea corespunzătoare şi care exercită în secundar atribuţii de verificare. printre altele. încredinţări sau retrageri de atribuţii şi de delegaţii de atribuţii. Subiectul pasiv este orice funcţionar sau diviziune internă care desfăşoară. activitate susceptibilă de o verificare specializată. .acordarea de vize. cele de jurisdicţie. inclusiv eliberarea din funcţie. aplicarea de sancţiuni disciplinare. reglementată prin anumite acte normative şi pe categorii de probleme (de exemplu.

de regulă. fiind efectuat periodic. d) Formele acestui control sunt diferite. . în care sens: . de fond sau prin sondaj. a celor materiale şi tehnice ale structurii respective. a mijloacelor de personal.asigurarea unităţii de activitate în anumite sectoare. legal împuterniciţi. 412 . de către organele financiare.legalitatea şi oportunitatea activităţii verificate. fiind efectuat de compartimente interne specializate. . anume desemnaţi în acest scop. a modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti.controlul operativ curent se exercită de către conducătorii compartimentelor de specialitate (de exemplu.verificarea pe categorii de probleme.controlul financiar intern are ca obiect verificarea periodică. în cadrul instituţiilor mai mari (centrale sau superioare) de specialitate ale administraţiei publice. . c) Sarcinile acestui control urmăresc să asigure: . organizate. contabil şef) sau de către subalternii lor. gestionarea şi folosirea mijloacelor materiale şi băneşti.păstrarea integrităţii mijloacelor materiale şi financiare. de regulă.. asupra activităţii subordonaţilor cu privire la administrarea. control operativ curent şi control preventiv.controlul financiar preventiv se exercită asupra actelor şi documentelor referitoare la mijloacele materiale şi băneşti fiind efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil ori de către subordonaţii săi. . de exemplu controlul financiar din cadrul unui organ poate fi un control financiar intern.

După raporturile dintre organele de 265 Art. f) Măsurile265 ce se pot dispune de către conducerile care au iniţiat controlul sunt dintre cele mai diferite: . dacă prin lege nu sunt fixate alte termene. în termenele şi în condiţiile legii.în privinţa activităţii controlate se dispun măsurile prevăzute de lege şi care trebuie îndeplinite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control la organizaţia în drept să le ia.la solicitarea instanţelor de judecată. a organelor parchetului şi poliţiei conducătorii instituţiilor vor dispune cu prioritate măsurile de control financiar şi de gestiune necesare pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiune şi clarificarea împrejurărilor care au condus la săvârşirea unor fapte de natură penală. 19. a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală. 2. 413 .e) Procedura acestui control este minuţios reglementată în ceea ce priveşte modul de desfăşurare şi mijloacele întrebuinţate deoarece verificarea este de strictă specialitate.în privinţa persoanei celui controlat şi vinovat de constatările rezultate se poate dispune: 1) aplicarea măsurilor disciplinare şi contravenţionale precum şi stabilirea răspunderii pentru recuperarea pagubelor rezultate în condiţiile legii. alin. Controlul administrativ extern Controlul administrativ extern este exercitat de către persoane şi organe din afara autorităţii verificate având avantajul de a asigura o şi mai mare independenţă şi obiectivitate în verificare. 2) înaintarea către procuror. Hotărârea citată. . .

. Dreptul de control al acestuia decurge din poziţia supraordonată. iar nu a totalităţii ei.verificarea unei părţi a activităţii organului controlat. Anghene. de exemplu. Subiectul pasiv este organul verificat şi care este subordonat. drept ce nici nu trebuie consacrat prin lege. organice şi funcţionale. Controlul se exercită fie de către conducerea autorităţii superioare asupra conducerii autorităţii ierarhic inferioare sau asupra unei structuri interne a acesteia.verificarea actelor juridice. a) Subiectul activ este organul ierarhic superior (direct sau indirect) indiferent de treapta ierarhică pe care se situează. 6/1965. deoarece controlul ierarhic nu are. în exemplul nostru) are un drept de control propriu şi distinct. 414 . dar numai atunci când legea o cere. . în special cele emise de către conducerea organului subordonat. în activitatea organelor subordonate.verificarea legalităţii şi mai puţin a oportunităţii. distingem controlul ierarhic şi controlul extern specializat. „Controlul administrativ exercitat pe cale ierarhică şi recursul ierarhic” în „Justiţia nouă” nr. de regulă. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. în ipoteza dublei subordonări sau a celei multiple (de pildă. fiecare din autorităţile faţă de care operează subordonarea (consiliul judeţean şi autoritatea de specialitate ierarhic superioară. b) Obiectul acestui control constă în: . 266 M. un caracter exhaustiv ca şi controlul intern. direcţia judeţeană pentru evidenţa informatizată a persoanei). Controlul ierarhic Acest control este exercitat de organe supraordonate asupra celor ierarhic inferioare din cadrul aceluiaşi sistem de autorităţi ale administraţiei publice266.verificare şi cele verificate. în materia controlului financiar.

în cazul în care acest control are un obiect tematic special. ea decurgând din raporturile de subordonare consacrate în normele organice. Totuşi. .c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii şi a unităţii de scop şi de acţiune a întregului sistem de organe. .de regulă. la dezbaterea concluziilor controlului şi a măsurilor ce se cer a fi luate. mai ales în privinţa actelor administrative verificate. diferind.conducerea organului verificat este prezentată la efectuarea operaţiunilor de verificare şi. modifica sau suspenda ori înlocui. Organul dispune de aceleaşi posibilităţi şi mijloace în activitatea de verificare ca şi în cazul controlului intern dar cu unele particularităţi: .În ceea ce priveşte activitatea controlată: . prin anumite elemente.organul subordonat trebuie să comunice organului superior măsurile adoptate şi modul lor de îndeplinire în urma controlului. cum ar fi cel financiar sau gestionar.dacă actele juridice normative verificate sunt ilegale şi neoportune organul ierarhic superior le poate abroga. . d) Procedura controlului nu este reglementată în mod minuţios. . el este expres reglementat şi sub aspectul procedurii sale. e) Măsurile ce se pot lua prin această verificare sunt asemănătoare cu cele din cadrul controlului intern. mai ales. în timp ce actele individuale ale organelor subordonate aparţinând competenţei exclusive a organului inferior pot fi numai anulate.organul superior aduce la cunoştinţa conducerii autorităţii inferioare necesitatea efectuării verificării. astfel încât el contribuie la întărirea laturii centralizatoare în activitatea executivă. planul activităţii de verificare este stabilit de comun acord de cele două organe de conducere. iar dacă 415 .

dacă organul superior care efectuează verificarea este supraordonat numai funcţional (Ministerului Culturii şi Cultelor în raport cu direcţia judeţeană de cultură şi culte) el va putea doar să suspende actele autorităţii inferioare.nu aparţin deloc acestei competenţe pot fi şi înlocuite sau modificate prin actele organelor superioare. i teza a IV-a din Legea nr. organul superior dispune revocarea conducătorului din teritoriu la propunerea prefectului. . i din Legea administraţiei publice locale nr. în cazul subordonării organice consiliul local putea elibera din funcţie pe membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome ori societăţilor comerciale din subordine care aveau calitatea de împuterniciţi mandaţi ai statului la societăţile cu capital integral sau majoritar de stal de interes local267. 215/2001. Astfel. în cazul nostru). 3. . consiliul local eliberează din funcţie conducătorii serviciilor publice locale din subordine268. 69/1991 abrogată prin Legea nr.29/1990. De asemenea. lit.554/2004.În temeiul art.În ce priveşte funcţionarul şi organul controlat autoritatea superioară are anumite drepturi în funcţie de natura subordonării. spre deosebire de supraordonarea organică ce permite şi anularea actelor în cauză (de către consiliul judeţean. în prezent abrogată de Legea nr. actele administrative emise în exerciţiul atribuţiilor de control ierarhic nu puteau fi atacate în justiţie şi anulate în baza acestei legi pentru vătămarea 267 Art. 268 Art. 215/2001. . iar în cazul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi centrale ce funcţionează în teritoriu. 38/2 lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 21 lit. 416 .

a) Subiectele raporturilor de control nu se află în relaţii de supra şi subordonare întrucât între ele nu există raporturi ierarhice. Astfel un organ local sau teritorial nu poate controla un organ central. Cel prejudiciat efectiv prin astfel de acte. Totuşi o anumită regulă în relaţiile de control există. Subiectul activ al controlului extern specializat poate fi orice autoritate executivă de specialitate care conduce.produsă unor drepturi subiective recunoscute prin lege. Cu toate acestea sunt posibile şi unele excepţii.verificarea unei laturi a activităţii controlate prin prisma specialităţii organului de inspecţie şi control (sectorul vamal. în acest sens se face: . prevenirea şi stingerea incendiilor.). 417 . fie organele specializate de control sau inspecţie. în sensul că organul de verificare nu poate fi de rang inferior celui controlat trebuind să fie cel puţin de grad egal sau superior. inclusiv administrative sau judiciare. etc. iar subiectul pasiv este o autoritate nesubordonată cu activitatea tangentă profilului organului de verificare. sanitar. protecţia muncii. Controlul extern specializat Acest control este exercitat din exteriorul organului controlat şi din afara sistemului de autorităţi din care organul verificat face parte. îndrumă şi coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu sau ramură. b) Obiectul acestui control este în strânsă legătură cu specializarea competenţei. fiscal. pentru înlăturarea vătămării suferite prin măsura de verificare ierarhic dispusă. în urma verificării la care a fost supus. organele în teritoriu să controleze modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor în cadrul unităţii administrativteritoriale respective indiferent de nivelul ierarhic al autorităţii care a stabilit preţurile sau tarifele. de pildă. trebuia să utilizeze alte proceduri.

op. cit. .. cântărirea celor vândute. d) Procedura de efectuare a verificării diferă după natura autorităţii care o realizează şi după obiectul supus respectivei acţiuni fiind minuţios reglementată. 418 .269 A. de exemplu. 30/1991.verificarea operaţiunilor tehnico-materiale. de pildă. de pildă. c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii în domeniul sau ramura de activitate supusă verificării. 10. ca. care. operaţiuni sau fapte ale subiectului verificat care se încadrează în profilul activităţii 269 270 Art. Iovănaş.este supusă verificării întreaga perioadă cuprinsă între precedenta verificare de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective. . p. potrivit legii nu s-a prescris.. 296..verificarea legalităţii activităţii controlate.verificarea existenţei şi autenticităţii documentelor justificative. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi administrative care coordonează activitatea dintr-un domeniu sau ramură Această formă de control are următoarele trăsături270: 1. 11 din Legea nr. modul de calculare a adaosului comercial la produsele vândute cu amănuntul către populaţie.într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii’ . I. Astfel. a modului de efectuare a recepţiei produselor livrate. Garda financiară care exercită controlul în legătură cu executarea şi aplicarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale. în cadrul controlului financiar de stat: . etc. Se limitează la acele acte. .durata maximă a controlului la sediul agentului este de trei luni.

care exercită administrarea generală a finanţelor publice are. În toate aceste cazuri nu este obligatoriu ca subiectele verificate să fie subordonate respectivelor organe de control Pe de altă parte. 2. lit. sarcina controlului general economico-financiar al utilizării eficiente a mijloacelor proprietate publică. etc. Guv. 2. Astfel. de pildă. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi organele sale exercită controlul privind regimul armelor. după cum organele financiare nu sunt investite cu verificarea respectării normelor privind regimul armelor. Tot astfel. e. precum şi al respectării reglementărilor financiare în activitatea economică şi socială271. Uneori chiar organele de control dispun de dreptul de a aplica sancţiuni. în unităţile nesubordonate. dar pot constata abaterile săvârşite sesizând organele competente să dispună măsuri disciplinare. muniţiilor. materiale sau de altă natură. De aceea. nr. în cazul subiectelor nesubordonate. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne. printre altele. ca. de pildă contravenţionale. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. controlul se exercită numai asupra unor aspecte de strictă specialitate ce se încadrează în profilul activităţii autorităţilor de verificare. radioactive şi stupefiante272. Ministerul Economiei şi Finanţelor. Măsurile ce se pot lua în această formă de verificare se caracterizează prin faptul că organele ce exercită controlul extern specializat nu au dreptul de a anula actele organelor verificate. f din Hot. în exemplele precitate.autorităţii de control. pentru încălcarea normelor privind activitatea financiară273 precum şi o 271 Art. 17. a formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor publice. organele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nu vor putea controla. 272 Art. 419 . modul de respectare a disciplinei financiare. al produselor şi substanţelor toxice. muniţiilor şi materialelor explozive. decât dacă legea le conferă aceasta. j. lit. din Legea nr.

etc. 17 din Legea nr. inspecţii şi inspectoare de stat. Art.aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor. 1. 9 din Legea nr. .să confişte obiectele sau produsele sustrase de la plată. de exemplu. . În categoria autorităţilor administrative jurisdicţionale intră diversele jurisdicţii speciale ale executivului cum este cazul celor în materie fiscală sau comisiei de reexaminare a contestaţiilor şi cererilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci..să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. 30/1991 420 . 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar contabile şi fiscale. Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului.lua măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă. B. 7 din Legea nr. în cazul Ministerului Economiei şi Finanţelor care poate274: . 117/2003 activitatea 273 Art. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi speciale de control Această verificare este înfăptuită de autorităţi care au ca sarcină principală exercitarea unei verificări de specialitate prin mijloace proprii deosebit de specifice asupra unor aspecte particulare ale activităţii executive.serie de drepturi mai largi ca. . 274 Art. O poziţie cu totul specială a avut-o Colegiul de Jurisdicţie a Curţii de Conturi care avea ca atribuţie soluţionarea încălcării disciplinei financiare ce guvernează utilizarea fondului public. gărzi. 30/199l. în această categorie intră organele administrative cu activitate jurisdicţională precum şi diversele poliţii. .

continuând cu posibilitatea de suspendare a actelor şi măsurilor aparţinând celor verificaţi. ce cuprinde mai multe modalităţi între care auditul de regularitate asupra activităţilor financiare. protecţia muncii. vamal. sanitar. etc. În categoria organelor nejurisdicţionale intră diversele inspecţii şi inspectorate ca autorităţi specializate de control: . ca în cazul organelor Gărzii Financiare. 155/6 din Constituţia revizuită. 2. Curtea de Conturi mai exercită şi activitatea de audit public extern asupra autorităţilor publice. inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative şi terminând. cuprinzând şi neregulile constatate.jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele judecătoreşti conform art.Curtea de Conturi276 exercită controlul asupra modului de formare. Atribuţiile acestor autorităţi sunt dintre cele mai diferite vizând domeniul financiar. Competenţa lor este diversă începând cu facultatea de a da îndrumări obligatorii subiectelor controlate. inclusiv pe lângă autorităţile locale. de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. 94/1992 421 .prin reglementări speciale au fost create asemenea organisme în cadrul sau pe lângă autorităţile publice centrale sau a celor organizate în teritoriu. a 275 276 Legea nr. a tranzacţiilor. cu efectuarea de percheziţii corporale şi în locuri publice sau particulare precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu275: . Curtea îşi poate declanşa verificarea şi la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului cu privire la modul de gestionare a resurselor publice raportând despre cele constatate autorilor solicitării. Ea prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. în condiţiile legii.

să reanalizeze actul pe care îl apreciază ilegal în vederea modificării sau. financiare. lit. 422 . 3 că prefectul poate ataca. 1. prefectul poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ aceste acte. stabilirea răspunderilor. auditul performanţei (economicitatea şi eficienţa activităţilor şi resurselor umane. al consiliului local sau al primarului. sistemele informatice. după caz. precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean. actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. 215/2001. Controlul exercitat de către prefect Bazele constituţionale ale acestui control sunt consacrate de art. cu motivarea necesară. Controlul prefectului se exercită numai asupra actelor administrative nu şi asupra faptelor juridice administrative sau asupra operaţiunilor administrative pregătitoare. în faţa instanţei de contencios administrativ. potrivit art. Enumerând atribuţiile prefectului. în termen de 5 zile de la data comunicării acestuia. Noua lege a contenciosului dispune de asemenea prin dispoziţiile art. 5 din legea fundamentală care dispune că prefectul poate ataca. în faţa instanţei de contencios. în termen de 6 luni. Actul atacat este suspendat de drept. Anterior introducerii acţiunii va solicita autorităţilor administraţiei publice locale. alin.controlului intern şi auditului intern. 134 din Legea nr. 123 alin. b că acesta exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. art. Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene. dacă le consideră nelegale. în cazul în care consideră actul ilegal. 215/2001 privind administraţia publică locală prevede la alin. etc. 135. materiale). 1 din Legea nr. revocării acestuia. se mai verifică procesul decizional. un act al consiliului judeţean.

consacră expres controlul legislativ asupra acestuia din urmă cât şi asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României. Având în vedere forţa juridică şi sfera sa de acţiune verificarea legislativă se prezintă ca un control general ce cuprinde 277 Art. 1 din Legea nr. în capitolul (IV) privind raporturile Parlamentului cu Guvernul. 102 (1) din Constituţie 423 . prin votul său de încredere. acesta din urmă realizat asupra propriului sistem de organe executive. Controlul Parlamentului asupra administraţiei publice Controlul puterii legislative asupra celei executive reprezintă o formă a verificării de stat exercitate asupra acestui sistem de autorităţi publice alăturată controlului judiciar şi controlului administrativ. Din ansamblul acestor prevederi rezultă că baza reprezentativă a puterii legislative . organul legislativ este cel care aprobă componenţa Guvernului. De asemenea. Constituţia. 278 Art.care de altfel îi conferă rolul hotărâtor şi în formarea sau revocarea guvernului precum şi consacrarea expresă a dreptului de control al Parlamentului asupra executivului constituie fundamentul politico-juridic care conferă. permite şi justifică exercitarea verificării legislative asupra administraţiei publice. Noţiunea controlului parlamentar Conform Constituţiei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării prin intermediul căreia se exercită suveranitatea naţională Guvernul este autoritatea publică a puterii executive277 ce exercită conducerea generală a administraţiei publice potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament278. şi îl desărcinează prin moţiunea de cenzură.3. În sfârşit.

întregul sistem al autorităţilor administraţiei publice. începând cu Guvernul şi continuând cu toate celelalte autorităţicentrale. Caracteristicile controlului parlamentar a. c. brevete de invenţie) sau aflate în curs de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti. b. cu excepţia actelor administrative jurisdicţionale (rezultând din soluţionarea cu putere de adevăr legal a unei încălcări de lege). inclusiv statală sau publică.prin obiect şi procedură de înfăptuire . cât şi pe cele nejuridice (acte politice şi operaţiuni tehnico-materiale). indiferent de locul şi de modul de subordonare în ierarhia administrativă. Controlul parlamentar cuprinde întreaga activitate executivă incluzând toate formele concrete ale acesteia. a căror atribuţii deosebit de specifice . neexistând organ executiv exclus de la această verificare cu excepţia autorităţilor executive cu activitate jurisdicţională. Controlul parlamentar constituie o verificare de drept asupra întregii administraţii şi a componentelor sale structurale rezultând din principii constituţionale. teritoriale şi locale din subordonarea lui. Deşi asupra administraţiei se exercită şi alte forme de verificare. Controlul legislativ se exercită asupra tuturor autorităţilor administrative. totuşi controlul parlamentar are o serie de caracteristici proprii care-i conferă o anumită specificitate între celelalte forme de verificare. atât cele juridice (acte şi fapte). netrebuind să existe (ca în cazul altor forme de verificare a executivului) anumite reglementări legale exprese care să prevadă condiţiile 424 . teritoriale şi locale. precum şi a acelor acte administrative determinate asupra cărora se desfăşoară o verificare jurisdicţională specială înfăptuită de organe executive având asemenea atribuţii (de pildă actele de restituire a cererilor. centrale.vizează soluţionarea unui conflict generat de încălcarea legii sau de vătămarea unui drept subiectiv ceea ce excede competenţei legislative.

fie un anumit nivel ierarhic. în urma realizării lui. Controlul parlamentar nu este exclusiv deoarece şi alte categorii de autorităţi ale statului (Preşedintele Republicii. Controlul legislativ poate fi atât general cât şi special vizând fie ansamblul autorităţilor şi activităţilor executive. Controlul parlamentar este complet în sensul că poate viza atât legalitatea cât şi oportunitatea acţiunilor şi măsurilor verificate deosebindu-se în acest sens de controlul judecătoresc (limitat doar la aspectele de legalitate a actelor şi faptelor administrative. i. h. măsuri pe care executivul verificat să fie obligat să le îndeplinească. e. deoarece Parlamentul nu are posibilitatea efectivă să dispună. fiind expresia recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice. derivând din cadrul juridic general al raporturilor dintre Parlament şi Guvern uneori existând şi împuterniciri legislative speciale (pentru comisiile de anchetă). Controlul parlamentar este. 425 . dintr-o ramură sau domeniu de activitate ori cu privire la anumite acte sau fapte determinate. fie o anumită latură a acestuia. a actelor normative ca şi a considerentelor de oportunitate sau de actualitate). 279 Excepţia o reprezintă situaţia în care membrii executivului trebuie să răspundă la întrebările parlamentarilor privitoare la o măsură care urmează să fie luată de administraţie. ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive. g. Controlul legislativ nu reprezintă o verificare de plină jurisdicţie. de regulă. întocmai ca şi cel judiciar. Controlul parlamentar este direct sub aspectul modalităţilor sale de realizare fiind înfăptuit de autoritatea legislativă. de regulă279. prin diferite căi. aşa cum este cazul altor forme de verificare administrativă sau judiciară.sau cazurile în care se exercită. d. f. cu excluderea. dar fără ca să existe o interpunere a altor autorităţi faţă de subiectul supus verificării.

etc.292 Art. a. 280 281 I. Căile de înfăptuire a controlului parlamentar280 Verificarea parlamentară se poate înfăptui fie de plenul camerelor legislative. nr.justiţia şi chiar unele organe executive) verifică activitatea administraţiei. 291 . 28 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hot. p. Ele pot fi comisii speciale. informări ori răspunsuri prezentate de conducătorii ori reprezentanţii autorităţilor executive. cit. alcătuite din deputaţi sau (şi) senatori înfiinţate în scopul îndeplinirii însărcinărilor ce le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor adunării legislative281. camerele (Camera Deputaţilor şi Senatul) ori ambele adunări reunite în şedinţă comună pot cere diverse informaţii şi documente Guvernului. Comisiile permanente se aleg pe toată durata legislaturii pe diverse domenii (economic. 13/1990 426 . mai ales. a echilibrului între puterile statului de drept. 23 din Regulamentul Senatului aprobat prin Hot. buget şi finanţe. pot audia rapoarte.). industrie şi servicii. op. inclusiv rapoarte sau avize ale comisiilor parlamentare întocmite în legătură cu anumite aspecte ale activităţii executive. având obiective anume stabilite prin hotărârea de înfiinţare. nr. 27. în cadrul şedinţelor. Comisiile parlamentare sunt proprii organe de lucru alese de camere sau organe ale acestora. Comisiile sunt permanente şi temporare. fie chiar prin intermediul parlamentarilor luaţi în mod individual. motiv pentru care el se alătură şi se completează cu celelalte forme de verificare constituind o importantă componentă în realizarea separaţiei şi. În plenul lor. politică externă. comisii de anchetă şi comisii de mediere a diferendelor ivite între cele două camere pe marginea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative. 12/1990 şi art. Iovănaş. Comisiile temporare se aleg pentru o perioadă limitată de timp şi cu un scop strict determinat. b. fie prin intermediul comisiilor parlamentare.

miniştrii. pot fi citaţi şi audiaţi martori. Deputaţii şi senatorii luaţi în mod individual pot pune.c. a întrebărilor şi interpelărilor. iar mărturia mincinoasă se sancţionează potrivit legii282. participarea lor este obligatorie. b. se pot efectua expertize. în vederea pregătirii dezbaterilor parlamentare. inclusiv persoane interesate. fie la sesizarea unor terţi adresată comisiei sau Parlamentului. în cadrul şedinţelor camerelor la care participă. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. au loc dezbateri pe marginea lor. respectiv Guvernului sau oricăruia dintre membrii acestuia. se pot prezenta şi preda obiecte. De asemenea. Se audiază informările şi rapoartele prezentate de executiv şi de comisiile parlamentare. la sediul autorităţii legislative şi se poate declanşa din iniţiativă proprie. inclusiv la sesizarea Parlamentului. 427 . întrebări şi adresa interpelări executivului. În cazul acţiunilor de anchetă privitoare la activităţile Guvernului prezenţa la audieri este obligatorie. specialişti din partea unor autorităţi care pot fi ascultaţi. iar dacă li se solicită prezenţa. înscrisuri. În plenul camerelor sau în şedinţa lor comună autoritatea legislativă efectuează verificarea puterii executive după procedura specifică şedinţelor sale de lucru din cadrul sesiunii aşa cum este ea reglementată prin regulamentele proprii. parlamentarii au dreptul să ceară şi să obţină informaţiile necesare de la orice autoritate de stat. iar dacă este cazul se aprobă sau se respinge informarea prezentată. Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. putându-se adopta o hotărâre într-o anumită problemă sau o moţiune simplă. Comisiile parlamentare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe la care pot invita reprezentanţi ai Guvernului. Procedura controlului parlamentar a. Guvernul şi celelalte autorităţi administrative sunt obligate să prezinte 282 Art. Activitatea de verificare se poate desfăşura la sediul organului controlat.

ori dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o anumită problemă. c. Cei întrebaţi vor răspunde imediat. Efectele controlului parlamentar Poziţia şi competenţa organului legislativ determină ca în exercitarea dreptului de control al acestuia asupra autorităţilor executive. cel dintâi să dispună de o gamă largă de măsuri ce se pot lua faţă de administraţie. sau pot declara că vor prezenta răspunsuri în zilele următoare. Toate aceste măsuri sunt hotărâte de către comisie cu votul majorităţii membrilor care o compun. Interpelările se fac în scris arătându-se obiectul lor şi constau dintr-o solicitare adresată Guvernului de către un grup parlamentar prin care se cer explicaţii asupra politicii executivului în probleme interne sau externe. inclusiv Guvern. Parlamentarii pot adresa oral întrebări. oral sau în scris. de modificare ori de suspendare a actelor juridice administrative sau de 428 . adică solicitări prin care se cere unor autorităţi să răspundă dacă un fapt este adevărat sau dacă o informaţie este exactă. dacă camera consideră aceasta necesar. după caz. printr-o hotărâre adoptată în problema ridicată prin întrebare sau printr-o moţiune simplă în cazul interpelării. în funcţie de solicitare. Discuţiile se încheie. Se pot iniţia sau se pot face propuneri de acte normative ce reglementează problemele ridicate în activitatea autorităţii executive analizate.informaţiile şi documentele solicitate. chiar dacă acestea nu includ dreptul de anulare. Pe marginea problematicii dezbătute se redactează un raport sau un aviz ce urmează a fi prezentat. dacă Guvernul înţelege să comunice camerei acte sau anumite informaţii solicitate. Răspunsul este obligatoriu de dat fie imediat fie în zilele următoare. Ele se citesc în şedinţă publică de către preşedintele grupului parlamentar şi se transmit preşedintelui camerei. plenului camerei sau în şedinţa comună a legislativului.

113 din Constituţie 287 Asupra acestei probleme a se vedea I. Leş. în „Dreptul”. 115 (1. În acest sens arătăm următoarele: . a acordurilor. 51 alin. . 7/1997. 4.în ipoteza delegării legislative . 286 Art.sancţionare a funcţionarilor vinovaţi de abaterile constatate.în cazul tratatelor internaţionale. . . Art. nr. parlamentul neavând administraţia în subordine şi neputând să i se substituie în atribuţii. „Avocatul poporului. 9 din Regulamentul Senatului. putând refuza ratificarea sau denunţa actele astfel încheiate284. 4 din Legea nr. instituţie a statului de drept”. 285 Art. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. I.prin care Parlamentul abilitează Guvernul să adopte ordonanţe în domenii rezervate legii ordinare şi care nu fac obiectul legilor organice nerespectarea termenului de supunere spre aprobare parlamentară a acestor acte atrage încetarea efectelor lor. 3 şi urm. Avocatul poporului (Ombusdmenul)287 283 284 Art. p. 429 . Parlamentul exercită controlul asupra administraţiei cu ocazia supunerii lor spre ratificarea acestuia.în cazul dezbaterii în Senat a raportului comisiei parlamentare dacă se relevă existenţa unei abateri grave în activitatea unui membru al Guvernului Senatul poate cere primului ministru destituirea acestuia285..în ipoteza în care dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi în activitatea Guvernului Camera Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor286. convenţiilor şi a altor acte de acest gen încheiate de executiv. 5) din Constituţie. iar atunci când le verifică Parlamentul are atributul de a aproba sau de a respinge ordonanţele283. 3.

19 şi urm. 1998. Caracteristicile activităţii avocatului poporului Pornind de la reglementarea legală a instituţiei avocatului poporului configurată de Constituţie precum şi de legea organică288 în materie . M. Hotărârea Senatului nr. Ombudsman-ul în dreptul comparat.O formă specială de verificare a respectării legii în strânsă legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează prin Avocatul poporului. Editura ServoSat. modificată prin Legea nr. nr.conform cărora acesta este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică. nr.. Acesta este numit de Parlament pe o durată de 5 ani iar organizarea şi funcţionarea lui ca instituţie se stabileşte prin lege organică. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Autorităţile publice sunt obligate să-i asigure sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. 268 din 22 aprilie 2002. Avocatul poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor în limitele stabilite de lege. nefiind obligat să se supună instrucţiunilor Santai. Partea I-a. 181/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. publicată în Monitorul Oficial al României. 48. 326 din 16 mai 2002 430 . p. 5/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului. Partea I-a. Arad. în „Dreptul”. condiţiile şi efectele activităţii exercitate de avocatul poporului asupra încălcărilor de lege săvârşite de administraţia publică vizând drepturi şi libertăţi cetăţeneşti”. p. „Caracteristicile. 8/1997. din 25 martie 1997. publicată în Monitorul Oficial al României Partea Ia. 1-49 288 Legea nr. Vlad. nr. Avocatul poporului prezintă celor două camere anual rapoarte sau ori de câte ori este solicitat de către acestea.

dar şi fără să se poată. cu excepţia situaţiilor de confidenţialitate instituite la cerere sau din motive întemeiate. teritorial sau local). aşa cum sunt formulate de Constituţie şi de legislaţia în vigoare întemeiată pe ea. .Prin exercitarea acestei apărări avocatul poporului nu poate obliga autorităţile publice la luarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii încălcate şi nici nu se poate substitui în atribuţiile acestora. substitui. iar în acest din urmă caz indiferent de nivelul lor (ierarhic). . cu condiţia ca ele să fie ilegale. iar nu simple interese. activitatea avocatului poporului are un caracter public.Ca regulă generală. emiţând măsura legală solicitată ori anulând-o pe cea ilegală.Această apărare se exercită în legătură cu raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice.Activitatea avocatului poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. . fie ele chiar legitime aparţinând acestora. iar nu acţiuni de drept privat ale acestora. în exercitarea atribuţiilor sale autorităţilor publice . . nu neoportune sau cu caracter politic.rezultă poziţia sa cu totul distinctă în sistemul autorităţilor publice din ţara noastră. . existând obligaţia prezentării de rapoarte forului legislativ.sau dispoziţiilor care l-ar afecta în acest sens. de modul de organizare (naţional sau central. cu precădere cele administrative.Activitatea de verificare a modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti are ca obiect doar acte şi fapte de putere ale autorităţilor. de competenţa exercitată (generală sau specială). 431 .Activitatea acestuia se desfăşoară sub control parlamentar. . de modul lor de alcătuire (alese sau numite) ori de durata funcţionării acestora (permanente sau temporare). la rândul său.

în egală măsură toţi indivizii umani. 289 Asupra distincţiei dintre drepturile fundamentale şi alte categorii de drepturi a se vedea principalele teorii în materie enunţate de I. comercială. p. 217. Ediţia a VI-a. Muraru. cit.încălcarea deşi vizează un drept cetăţenesc . I. foarte puţine prerogative revenind în mod specific doar condiţiei de cetăţean291. op. 44 alin. Editura ACTAMI. ori alte subiecte colective de drept .. referirea legală are un caracter mai restrictiv. în măsura în care un drept de natură constituţională se reflectă şi în alte ramuri de drept290 el poate forma obiectul activităţii de investigare din partea avocatului poporului. 1 alin. Bucureşti. p. . 290 De pildă. 432 .dreptul lezat poate să aparţină şi altor persoane fizice. fără deosebire de cetăţenie.Condiţii de fond ale activităţii de verificare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Activitatea de apărare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurată de Avocatul poporului trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de fond: 1) Trebuie să existe o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti: . 1 din Legea organică) adică cetăţeneşti. iar nu alte categorii de drepturi având o altă natură juridică (de pildă. civilă. limitată la drepturi şi libertăţi fundamentale289 (în mod diferit de sensul larg atribuit de art. Muraru în lucrarea Drept constituţional şi instituţii politice.cu excluderea drepturilor persoanelor juridice naţionale sau străine. (art. 1 din Constituţie). dreptul de proprietate. vol. fiind de notorietate faptul că prin consacrarea constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt apăraţi. etc. Desigur. decât cetăţenii români. 1995.cel puţin în raport cu administraţia. 193-194. din moment ce cererile în această materie adresate avocatului poporului pot proveni de la orice persoană fizică. respectiv străini. cu sau fără altă cetăţenie (desigur vătămaţi prin activitatea autorităţilor române).). administrativă. 291 A se vedea I.

cu excluderea oricăror alte forme instituţionalizate aparţinând sau dependente de cele de mai sus. sunt arestate sau reţinute. ceea ce determină o stare de vătămare. 433 . spital. exercitând o funcţie publică de autoritate. de conducere sau de execuţie. organizaţii sau forme asociative. 3. Art. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor trebuie săvârşită prin acte şi fapte de autoritate cu caracter ilegal ale 292 Art. 53 din Constituţie prevede în mod limitativ şi expres condiţiile de restrângere ale drepturilor şi libertăţilor în care sens existenţa acestora nu este afectată. inclusiv regiile autonome. cu capital integral sau majoritar de stat.) precum şi oricare dintre serviciile publice deconcentrate aflate sub autoritatea administraţiei publice. 293 Asupra noţiunii de autoritate a administraţiei publice a se vedea A.. împiedicarea sau restrângerea exerciţiului lor292 în mod abuziv. 75-99. . 17 din Legea în cauză face referire la restrângerile legale privind drepturile şi libertăţile persoanelor care execută pedeapsa închisorii. Tratat elementar. dar care se pot şi ele adresa avocatului poporului pentru cazul lezării acestor facultăţi legale. 2) Lezarea trebuie produsă de autorităţile administraţiei publice: . 1993. Drept administrativ. vol. fundaţii sau aşezăminte create de autorităţi sau de instituţii aparţinând acestora. I. de nivel naţional sau local. Bucureşti.starea de lezare a subiectului prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor constând din nerecunoaşterea sau negarea dreptului ori a libertăţii. Editura Hercules. Iorgovan. p. de genul societăţilor comerciale. etc.sfera aceleaşi noţiuni care cuprinde atât autorităţile executive cât şi instituţiile publice exercitând o autoritate prin conducerile lor (şcoală.conţinutul acestei noţiuni293 în care sens avem în vedere atât autoritatea propriu-zisă cât şi funcţionarii ei. indiferent că ea poate fi sau nu comensurată patrimonial sau evaluată pecuniar ori ar putea da naştere la formularea unor pretenţii vizând daune morale. de decizie sau auxiliari.

pentru tardivitate. 434 . petiţionarul trebuind să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal cererea. din fosta Lege a contenciosului administrativ. tăcerea administraţiei (faţă de solicitarea adresată) precum şi emiterea tardivă de către ea a actelor solicitate295.administraţiei. chiar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor. Drăganu. Bucureşti. l.554/2004 care a menţinut aceeaşi corelare. fiind acte şi fapte administrative.legiuitorul a exclus ideea vătămării prin acte şi fapte legale.natura acţiunilor sau inacţiunilor executive vătămătoare care trebuie să fie de drept public sau de autoritate.29/1990. comercială. abrogată prin Legea nr. în caz contrar cererea petentului trebuind respinsă motivat. nu de natură civilă. legiuitorul294 asimilând actelor ilegale. deci prin atitudini sau conduite culpabile şi vătămătoare ale executivului: . . din moment ce. etc.100. 5) Pentru a putea fi primite spre soluţionare cererile nu trebuie să vizeze actele Camerei Deputaţilor. nr. 4) Actele şi faptele relevate cu care este sesizat nu trebuie să se fi produs cu mai mult de un an ori să nu treacă de un an faţă de data la care persoana în cauză a luat la cunoştinţă de ele. 1959. p. iar nu de drept privat. Senatului sau 294 S-a dorit o evidentă corelare cu prevederile art. De aici şi concluzia firească privind necompetenţa avocatului poporului în materia analizată atunci când actele sau faptele au un caracter legal. prin recomandările sale. avocatul poporului sesizează autorităţile asupra ilegalităţii actelor şi faptelor administrative. 295 Asupra semnificaţiei juridice a refuzului şi a tăcerii administraţiei a se vedea T. pretinzând caracterul ilegal al acestora. Ştiinţifică. teza II. Actele de drept administrativ. Rezultă implicit că legiuitorul a urmărit să stabilească un raport de cauzalitate între atitudinea ilicită a administraţiei şi rezultatul vătămărilor constând din încălcarea dreptului sau a libertăţii cetăţeneşti. Ed.97 .

deşi utilizează frecvent noţiunea de „cerere”. iar nu de satisfacere a unui drept în curs de conturare 296 sau preexistent. Ministerul Public. precum şi ale Curţii Constituţionale.Parlamentului. mai întrebuinţează şi noţiunea de „plângere” deşi apreciem că noţiunile de „plângere” sau de „reclamaţie” ar fi fost mai exacte. Cererea se formulează în nume propriu. după caz. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. Editura Didactică şi Pedagogică. Condiţiile de formă ale activităţii de verificare desfăşurate de avocatul poporului Activitatea de verificare desfăşurată de Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă: 1) Trebuie să existe fie o sesizare adresată avocatului sau acţiunea poate fi declanşată din oficiu.320 435 . desemnând forme ale dreptului de petiţionare exprimând pretenţia de restabilire a unui drept încălcat. de către persoana lezată . Dacă avocatul poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti el va sesiza. toate aceste cazuri fiind tot atâtea cauze de neprimire a petiţiilor de către avocatul poporului care trebuie să le respingă ca inadmisibile. Bucureşti. potrivit competenţei acestora. Iovănaş. 2) Petentul trebuie să dovedească ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi care a determinat vătămarea drepturilor sale: 296 I. p. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţie. 319 . ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. preşedintele instanţei de judecată. care sunt obligaţi să-i comunice măsurile luate. 1977. Ministerul Justiţiei. Sub aspect terminologic legiuitorul nu a fost consecvent întrucât. ale Preşedintelui României şi ale Guvernului.

se pot audia şi lua declaraţii de la conducătorii autorităţilor şi de la orice funcţionar care poate da informaţii necesare soluţionării cererii. în condiţiile legii. expresă (în caz de refuz) sau tacită (în caz de întârziere) a autorităţilor.decizia avocatului de a se trece la soluţionarea cererii. 3) Avocatul poporului primeşte şi decide asupra cererilor care i-au fost adresate urmărind rezolvarea lor legală: . iar acestea sunt obligate să comunice sau să le pună la dispoziţie. acestea din urmă trebuind a fi dovedite. în care sens: a. urmărindu-se rezolvarea ei legală.Avocatul Poporului poate decide în sensul respingerii motivate a cererilor nefondate sau poate cere date suplimentare dacă i se par necesare faţă de modul iniţial de formulare al cererii. inclusiv actele pe care le deţin în legătură cu cererile adresate avocatului poporului acordându-i tot sprijinul. apreciind probabil în cazul faptelor ca fiind necesară clarificarea procedurală prealabilă a termenului legal în care administraţia trebuie să răspundă petentului şi. în funcţie de atitudinea. urmând să fie declanşată competenţa de verificare a avocatului poporului. Tot respingere se va decide şi în cazul excepţiilor de necompetenţă instituite de lege când motivarea se va face pe considerente de inadmisibilitate. .legea instituie expres o atare obligaţie numai în cazul întârzierii sau a refuzului administraţiei publice în soluţionarea legală a cererii iniţiale. . 436 .în cazul actelor administrative ilegalitatea e prezumată şi se deduce din vătămarea dreptului sau libertăţii încălcate. se pot solicita autorităţilor administraţiei publice informaţii sau documente necesare anchetei întreprinse.. b. neimpunând-o în cazul actelor ilegale deşi asimilează cele două fapte cu manifestarea ilegală de voinţă a autorităţii executive.

repunerea în drepturi ori în situaţia anterioară a petiţionarului şi repararea pagubelor produse. în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea plângerii. cuprinzând constatările prilejuite de cercetările întreprinse dacă evidenţiază lacune legislative sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor. c. cere autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei în cauză încetarea încălcării drepturilor sau libertăţilor cerând în scris reformarea sau revocarea actului administrativ.c. sesiza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice sau al prefecţilor. după caz. deoarece rezolvarea efectivă. ci demersul procedural întreprins pe lângă autoritatea în culpă. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. va fi sesizat parlamentul. d. În cazul admiterii ei avocatul va putea: a. indiferent că o admite sau o respinge. b. de către avocat. după cum este sau nu întemeiată. avocatul poporului are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice. în termen de cel mult 20 de zile. emite recomandări. revine autorităţilor sesizate. prezintă rapoarte preşedinţilor celor două camere sau. în exercitarea atribuţiilor sale. la rândul lor. iar în caz de neadoptare de către Guvern. în toate situaţiile se va aduce la cunoştinţa petentului rezultatul cercetării întreprinse în urma cererii. Soluţiile dispuse de avocatul poporului Indiferent de soluţia dispusă de avocat. sesizând autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţilor 437 . primului ministru. 4) Prin „rezolvarea legală a cererii” primite de avocatul poporului nu se înţelege atributul de decizie faţă de ilegalitatea cu care a fost sesizat. în sensul luării măsurilor administrative corespunzătoare.

Serviciului Român de Informaţii. precum şi recomandări vizând modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. în termen de cel mult 45 de zile. de îndată. măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţii constatate. etc. de la data sesizării. termen ce curge de la data depunerii cererii la acesta. Efectele cererii formulate de avocatul poporului. până la Guvern. repararea pagubelor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau favorizat încălcarea drepturilor persoanelor lezate şi în obligativitatea informării acestuia despre măsurile întreprinse.actelor sau faptelor administrative care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi celui judecătoresc. ilegalităţile comise.) se va sesiza parlamentul despre ilegalităţile constatate în activitatea ei ori a serviciilor din subordine. prezintă. iar dacă nici aici nu se obţine rezolvarea. În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile. avocatul poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare care sunt datoare să-i comunice. se va sesiza parlamentul. în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului. e. Sesizarea se poate introduce pe treaptă ierarhică. rapoarte. cazul Băncii Naţionale a României. măsurile luate. Dacă autoritatea centrală nu este în subordinea Guvernului (de pildă. anual sau la cererea acestora. avocatul poporului se va adresa prefectului. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale. cuprinzând informaţii privind activitatea instituţiei Avocatului Poporului. atunci când constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. care are la dispoziţie un nou termen de 45 de zile pentru soluţionare. 438 . constau în obligativitatea autorităţilor administraţiei publice de a lua.

calitatea de reclamant. ca şi noua Lege a contenciosului administrativ nr. Paris. în urma controlului realizat – pe linia protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti încălcate de administraţia publică – conform legii sale organice. ceea ce îi conferă petiţionarului. Dalloz.Considerăm că prefectul în exercitarea dreptului său de control general de legalitate asupra administraţiei publice locale va sesiza organul local sau judeţean. în baza unei sesizări a persoanei fizice. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al executivului nu poate fi înlăturat decât prin justiţie. care evocă ideea unei confruntări prin luptă. În cazul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor.554/2004 care îi conferă dreptul ca. În literatura de specialitate franceză. pag. să poată sesiza instanţa de contencios. 1 439 . de drept. în sensul luptei unor interese contrarii. aceasta va solicita şi punctul de vedere al Avocatului Poporului. Oricum. 2001. 297 G. dintre două părţi. în vederea restabilirii legalităţii. iar în caz de nesoluţionare favorabilă din partea celui sesizat. 5. prefectul va utiliza calea contenciosului administrativ în justiţie conform Constituţiei şi Legii privind administraţia publică locală. Controlul exercitat de către instanţele de contencios administrativ Termenul contencios derivă din latinescul „contenado contendere”. sintagma de contencios administrativ este definită ca fiind „ansamblul problemelor legale de existenţă a unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi administrative. revizuirea adusă Constituţiei permite acestuia sesizarea Curţii cu privire la constituţionalitatea legilor. Peiser – Contentieux adminitrati. în sensul cel mai larg al termenului”297.

N. litigii care se soluţionează de instanţele judecătoreşti299. pag. Editura Accent. Aspecte privind evoluţia contenciosului administrativ în România Pentru prima dată în ţara noastră contenciosul administrativ a fost instituit prin legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1869. majoritatea fiind autorităţi ale administraţiei publice şi administraţi prin aplicarea unor reguli speciale aparţinând dreptului public. 366 440 . Rarincescu – Contenciosul administrativ român. principii şi sancţiuni aparţinând dreptului public298. Legea nr. 31 299 R. reflectă noua concepţie a legiuitorului român asupra contenciosului administrativ. având în vedere noile dimensiuni ale reglementărilor pe care le cuprinde. fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Bucureşti. În perioada 1866298 C. Editura Alcalay.Doctrina românească interbelică a considerat termenul de contencios ca fiind totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli. de lege lata. Petrescu. pag. 554/2004. Cluj-Napoca. – Drept administrativ. defineşte termenul de contencios ca fiind activitatea de soluţionare. Mai recent s-a considerat că. iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ. contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice. fiind în concordanţă şi cu normele Constituţiei revizuite. 2004. Această ultimă definiţie. acest organism funcţionând ca o instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică. de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii. G. 1937.

instanţelor de drept comun. iar regimul instituit era al unui contencios în anulare. valorificând tradiţiile legislative româneşti şi aducând şi 300 R. prin adoptarea Legii din 1925. Odată cu adoptarea Constituţiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o instituţie de ordin constituţional. Legea făcea distincţie între actele administrative şi cele de gestiune. care a investit Curţile de Apel din circumscripţia în care domiciliază reclamantul cu competenţe de a soluţiona cererile în materia contenciosului administrativ. judecarea litigiilor de contencios administrativ aparţinea tot puterii judecătoreşti. Prin adoptarea Legii din 1 iulie 1905. Constituţia din 1965. Deoarece Legea nr. însă nu tuturor instanţelor ci numai secţiei a III-a a Curţii de Casaţie. Editura Accent. a transformat competenţa excepţională a tribunalelor de a se pronunţa asupra legalităţii actelor normative într-o competenţă generală. 2004. instanţele judecătoreşti aveau dreptul de a verifica pe cale de acţiune legalitatea actelor administrative. Petrescu. pag. care a încredinţat competenţa soluţionării cererilor cele vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ ilegal. 1/1967 cuprindea un număr mare de acte administrative exceptate de la controlul de legalitate. Cluj-Napoca. Consiliul de stat fiind desfiinţat. 1/1967. fiind dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. N. ultimele rămânând. Ulterior a fost adoptată Legea nr. atribuţiile de contencios au revenit instanţelor judecătoreşti ordinare. – Drept administrativ. numai atunci când prevederile legale exprese le autorizau să le exercite. în competenţa instanţelor de drept comun. Legea contenciosului administrativ nr. obişnuită. După 1948. în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor. ea a avut un câmp redus de aplicare300. 373 441 . 29/1990.1905. Pe baza acestei constituţii a fost adoptată Legea contenciosului administrativ din decembrie 1925.

în realitate dispoziţiile legii îmbină contenciosul în anulare cu cel de plină jurisdicţie302. Spre deosebire de redactarea din Legea nr. nr. C. in Internationale de droit coupare. ca urmare a 301 A. chiar dacă aparent poate fi catalogat ca un contencios de plină jurisdicţie. 2/1993. Legea nr. Craiova 2002.12. a cărei dispoziţii le vom analiza în continuare. pag. 554/7. Această lege a fost însă adoptată anterior Constituţiei României din 1991. înfiinţând secţiile specializate în cadrul tribunalelor judeţene şi în cadrul Curţii Supreme de Justiţie. iar legea fundamentală a adus principii noi în materie. Calitatea reclamantului: Legea 554/2004 extinde sfera persoanelor şi a autorităţilor care pot sesiza instanţe de contencios administrativ. Revizuirea Constituţiei aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a instituit norme noi în ceea ce priveşte contenciosul administrativ care au necesitat adoptarea unei noi reglementări în materie. a reprezentat o reglementare superioară celor anterioare. Nicu – Drept administrativ. 554/7. I.elemente de noutate. 29/1990. vom puncta câteva dintre noutăţile aduse de această lege.2004. 365 442 . Vida – Le contencieux administratif roumain dans la perspective de la Constitution. pag. Principalele noutăţi aduse în materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr. A. Aceasta s-a realizat prin adoptarea Legii nr. măsurile care puteau fi luate de instanţă având un caracter limitat.2004 Fără a ne propune să facem o analiză completă a noii reglementări a contenciosului administrativ. Nedelcu. 554/2004 dispune că sesizarea instanţei de contencios se poate face şi de Avocatul Poporului. Contenciosul administrativ instituit de Legea nr. Editura Themis. Iorgovan. 29/1998. ceea ce a impus ca aceste principii să se aplice în practica judecătorească.12. 373-378 302 I. realizându-se acel fenomen de „constituţionalizare” a contenciosului administrativ301. a.

b. În sfârşit. în sensul că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. Instanţa.actele administrative ale autorităţilor publice ce privesc raporturilor acestora cu Parlamentul. c. De asemenea. precum şi de Ministerul Public atunci se constată emiterea unor acte unilaterale emise cu exces de putere. 4 din lege este consacrată expres excepţia de nelegalitate. legea dispune că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei actele autorităţilor publice prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică. Totodată. 2 din lege potrivit cu care se poate adresa instituţiei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său. . dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere nu se poate înlătura decât prin justiţie. o noutate o constituie şi reglementarea cuprinsă în art. din oficiu sau la cererea părţii interesate. Actele nesupuse controlului Conformându-se dispoziţiilor art. va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ.controlului efectuat. 52. 126 alin. constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond. 6 din Constituţie. pe cale de excepţie. alin. 1 din Constituţie care vorbeşte despre „drept ori interes legitim”. 443 . 1. noua reglementare restrânge sfera actelor ce nu pot fi supuse controlului la: . sau într-un interes legitim printrun act administrativ cu caracter individual adresat altei persoane. Excepţia de nelegalitate Prin dispoziţiile art. dispoziţiile legii sunt armonizate cu dispoziţiile art. alin.actele de comandament cu caracter militar.

în cazul actului administrativ unilateral.actele administrative emise pentru aplicarea stării de război a stării de asediu sau a celei de urgenţă. Obiectul acţiunii judiciare Se extinde obiectul acţiunii judiciare şi asupra litigiilor care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ. Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Element de noutate consacrat de art. 9 din lege.data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau comunicării răspunsului. Pentru motive temeinice. Termenul de introducere a acţiunii Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de la 6 luni la: . Soluţiile pe care le pronunţă instanţa 444 - .data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere în cadrul contractelor administrative. În practica judecătorească faţă de textele constituţionale şi ale soluţiilor pronunţate de către Curtea Constituţională. dar nu mai târziu de 1 an. f. cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni. potrivit cu care persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii. însoţită de execuţia de neconstituţionalitate. d.data expirării termenului de soluţionare. prin lege organică o altă procedură. controlul legalităţii exceptă numai aceste acte. din ordonanţă introduce acţiunea la instanţa de contencios. .actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede. g. ori cele care privesc apărarea şi securitatea naţională. . precum şi orice litigii legale de aplicarea şi executarea controlului administrativ e. .

suplineşte consimţământul uneia dintre părţi. 445 . Ele se publică în Monitorul Oficial al României. Obligaţia publicării Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. Unele sancţiuni contravenţionale se aplică de către organele administraţiei de stat (avertismentul. amenda) şi altele de către organele judecătoreşti (obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii). atunci când obiectul acţiunii îl formează un contract administrativ instanţa poate: . se pronunţă şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza executării actului supus judecăţii. după caz. la cererea instanţei de execuţie ori a reclamantului.impunerea unei părţi să respecte o anumită obligaţie.obligă autoritatea să încheie contractul.Ca o noutate. . Capitolul 13 Răspunderea contravenţională Răspunderea contravenţională face parte din răspunderea administrativă. De asemenea. sau.dispune anularea. . partea I. prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. . în monitoarele oficiale ale judeţului ori municipiului Bucureşti. instanţa soluţionând cauza. h. acestuia în tot sau în parte. este forma ei cea mai gravă.

p. ordonanţă. întrucât art. Fapta să aibă un anumit grad de pericol social.calcularea 303 V.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Totul despre contravenţii.1.10. constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţiei. Ed. Această dispută nu este clarificată nici de Ordonanţa Guvernului nr.8 alin. prin hotărâre a consiliului local al comunei. Din definiţie se desprind (elementele) trăsăturile esenţiale ale contravenţiei: a. 446 . ele afectează întreaga viaţă social-politică a unei ţări. Indirect. Elementele răspunderii contravenţionale În literatura de specialitate toate opiniile susţin că temeiul răspunderii contravenţionale. deşi în privinţa sinonimiei dintre răspunderea administrativă şi răspunderea contravenţională sunt păreri diferite. 2002. prin hotărâre a Guvernului sau. Potrivit art. după caz.. oraşului. Sibiu.1 din Ordonanţa Guvernului nr.303 Noi opinăm că toate sancţiunile contravenţionale principale şi complementare au caracter administrativ. îl reprezintă contravenţia. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti. stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. Contravenţiile se pot săvârşi atât prin acţiuni (. factorul care o declanşează. Tabără . a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.2/2001. Universităţii „Lucian Blaga”. Săvârşirea de contravenţii împiedică desfăşurarea normală a vieţii economice în plan imediat.1 precizează că „amenda contravenţională are caracter administrativ” fără să facă nici o menţiune referitoare la caracterul celorlalte sancţiuni contravenţionale. Răspunderea contravenţională constă în sancţionarea contravenţională a persoanelor fizice şi juridice vinovate de încălcarea normelor legale care prevăd şi sancţionează contravenţii.

Contravenţia se sancţionează indiferent de forma vinovăţiei. cât şi prin inacţiuni (. ea există numai dacă este săvârşită cu vinovăţie. întrucât ele protejează valori deosebit de importante pentru bunul mers al întregii societăţi. o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale. art.Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă.e) ce pun în pericol buna desfăşurare a activităţii de formare şi administrare a banului public. contravenţiile financiare au un grad ridicat de pericol social. trebuie să fie prevăzută în mod expres în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. este stabilită prin lege exact modalitatea de înfăptuire (de realizare) a activităţilor ilicite. pag. O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională numai dacă fapta comisă este prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres într-o lege. Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie Contravenţia are relevanţă juridică. Ilicitul contravenţional are un spectru mai restrâns de exprimare prin faptul că. vol. 2000.nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice” . ca excepţie. Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată prin acte normative emise de organele competente. are o importanţă deosebită aprecierea urmărilor faptei ilicite. 447 . Cluj-Napoca.Legea contabilităţii nr.41.133. Nesancţionarea faptelor săvârşite din culpă.304 304 Ioan Santai . în cazul contravenţiilor. o ordonanţă.I. b. În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenţii. Risoprint.82/1991. c. Astfel. taxelor şi a contribuţiilor. cu consecinţa diminuării valorii creanţei fiscale cuvenite statului”).eronată a impozitelor. Ed.. lit.

contradictorie şi generatoare de confuzii. Sunt frecvente cazurile în care acte normative distincte reglementează fapte contravenţionale identice sub aspectul elementelor componente. întrucât în felul acesta. faptul de a dispune anularea procesului-verbal de contravenţie este. s-ar fi creat situaţia ca o persoană să răspundă pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o (fapt extrem de periculos pentru că ar deschide drum eventualelor abuzuri ce s-ar putea crea chiar în infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici din cadrul organelor financiare ale statului). Au fost pronunţate de către instanţele judecătoreşti numeroase hotărâri de anulare a proceselor verbale de contravenţie. la fel de periculos. din punct de vedere social. este atunci când o persoană comite mai multe contravenţii fie prin încălcarea mai multor prevederi ale aceluiaşi act normativ. solicită anularea acestuia. rămâne nepedepsită. Concursul de fapte contravenţionale (pluralitatea de fapte contravenţionale) O problemă deosebită care apare în legătură cu subiectul. Dacă nu s-ar fi dispus anularea procesului-verbal de contravenţie. legislaţia contravenţională este abundentă. care atacând procesul-verbal de contravenţie în faţa instanţei judecătoreşti. săvârşită într-adevăr de către contravenient. fie 448 . De asemenea.În practică. dar diferite sub aspectul sancţiunilor stipulate pentru cazul săvârşirii unor asemenea fapte. contravenţia reală. în cazul răspunderii contravenţionale. fără a face distincţiile ce se impun pentru a separa contravenţiile financiare de cele de evaziune fiscală. Pe de altă parte. O încadrare juridică greşită a contravenţiei este exploatată de către contravenient. există tendinţa de a aplica sancţiunea mai aspră atunci când aparent aceleiaşi fapte îi sunt aplicabile două texte legale. Această suprapunere de reglementare a contravenţiilor au generat în practică situaţii nefireşti. În cadrul activităţii de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea de fapte de evaziune fiscală.

prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative. sau maximul general de 300 de ore pentru obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. achită jumătate din minimul amenzii pe loc sau în 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau.1 din Ordonanţa Guvernului nr.1 că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii. În situaţia concursului de fapte contravenţionale pentru care contravenientul. fără să fi fost sancţionat pentru vreuna din ele. Reglementările prevăd sancţionarea în concursul de contravenţii pentru toate categoriile de sancţiuni contravenţionale principale. cu excepţia avertismentului. de la data comunicării acestuia suma amenzilor achitate nu poate depăşi maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă (art. sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte.2/2001 prevede în art. 449 .să fie vorba de aceeaşi persoană.10 alin. Ordonanţa Guvernului nr. . a concursului de contravenţii.28 alin. când este posibil.2/2001). În această situaţie ne găsim în faţa unei pluralităţi de fapte. fără să poată depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.persoana respectivă să fi comis mai multe contravenţii. Concursul de contravenţii (pluralitatea de fapte) presupune îndeplinirea unor condiţii: . În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. sancţiunea contravenţională aplicată pentru fiecare contravenţie din concurs se cumulează.contravenţiile să fie constatate simultan de acelaşi agent constatator.29 coroborat cu art. . după caz.

În aceste situaţii de coautorat..contravenţia să fie sancţionată cu amendă.1 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 care arată că „în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane. participarea în mod direct la săvârşirea contravenţiei şi nu instigarea sau complicitatea la comiterea faptei.10 alin. sancţiunea se va aplica fiecăreia separat”. 450 .305 Persoana juridică subiect al contravenţiei 305 Alexandru Ţiclea . Prevederile art. În cazul concursului de contravenţii prin noţiunea de persoană se înţelege atât persoanele fizice cât şi cele juridice. Modul de aplicare al sancţiunii contravenţionale în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane este prevăzut de art. în participaţie (coautorat).12.3 din Ordonanţa Guvernului nr. Prin participaţie. ci fiecare săvârşind contravenţia va răspunde separat în limitele stabilite de actul normativ. . în sensul dispoziţiilor legale menţionate mai sus.Reglementarea contravenţiilor. agentul constatator trebuie să aprecieze obiectiv contribuţia fiecărui coautor la comiterea faptei şi în raport de această contribuţie.2/2001 privitor la sancţionarea concursului de contravenţii se referă numai la sancţiunile contravenţionale principale. cu cât a contribuit fiecare la comiterea faptei. Participaţia (coautoratul) O contravenţie poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane. să aplice fiecăruia sancţiunea corespunzătoare.10. p. alin. nu şi la cele complementare. Bucureşti 1998. cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. ori după caz. se înţelege contribuţia efectivă. Sancţiunea nu se împarte pe contravenienţi. Editura Lumina Lex.sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte să fie de aceeaşi natură.

În această situaţie agentul constatator poate să aplice sancţiunea contravenţională ori persoanei fizice ori persoanei juridice. în calitatea de subiect de drept pe care o au.2 din Ordonanţa Guvernului nr.) 451 .12/1990 privind protecţia populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.2/2001 stabileşte o derogare de la principiul că sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice precizând că „Persoanele juridice răspund contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii.1 din acelaşi act normativ stipulează că: „Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient.3. republicată în 1991.6. Ordonanţa Guvernului nr. republicată în 1994 etc. Sunt acte normative care prevăd că anumite contravenţii se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice.persoanelor juridice nu li se pot aplica toate sancţiunile contravenţionale principale ci numai: avertismentul şi amenda contravenţională.” iar art. . dar numai uneia dintre ele (Legea nr. Art. În cazul sancţiunilor contravenţionale complementare legea nu prevede nici o excepţie în aplicarea lor persoanelor juridice. alin. Din cele prezentate mai sus reiese că pentru sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice trebuie îndeplinite anumite condiţii: .persoana juridică poate fi sancţionată contravenţional numai dacă actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii prevăd în mod expres sancţionarea contravenţională a acesteia. le revin obligaţii distincte. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. alin. persoană fizică sau juridică”.Răspunderea contravenţională a persoanelor juridice îşi găsesc explicaţia în faptul că persoanele juridice ca entităţi distincte.

a fişei postului ori în baza sarcinilor trasate de şefii ierarhici. însă prevăd sancţiuni diferite pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice. director. etc. Dacă şeful ierarhic nu a stabilit o asemenea sarcină.183 din Ordonanţa Guvernului nr. agenţii constatatori au aplicat sancţiuni contravenţionale persoanelor juridice. cenzor. că în unele cazuri. funcţionar. ca în situaţia în care ele au fost sancţionate contravenţional cu amendă. S-a luat această măsură deoarece persoanele juridice sunt sancţionate contravenţional 452 . neglijându-şi sarcinile lui de serviciu. a actului constitutiv. să impute amenda persoanei fizice vinovate. el este vinovat şi lui i se aplică sancţiunea. a contractului de muncă. În celelalte situaţii în care se săvârşesc contravenţii la normele privind obligaţiile persoanelor juridice. În ultimii ani se observă o creştere a contravenţiilor pentru care actele normative prevăd posibilitatea sancţionării persoanelor juridice.Alte acte normative prevăd că sancţiunea contravenţională se aplică persoanei juridice (exemplu art. deşi pentru acele contravenţii actele normative nu prevedeau această posibilitate. sancţiunile se aplică persoanelor fizice (administrator. Unele acte normative nu precizează expres sancţionarea persoanei juridice. Reglementările în materie contravenţională nu mai prevăd obligaţia persoanelor juridice. În practică s-a constatat. Un alt aspect care a adus la sancţionarea persoanelor juridice în locul persoanelor fizice a fost cuantumul mare al amenzilor faţă de salariul mic al persoanelor fizice vinovate de comiterea faptei ilicite. S-a apelat la această practică deoarece este mai uşor să fie sancţionată persoana juridică decât să se stabilească persoana fizică vinovată. pentru obligaţii ale persoanei juridice. a contractului de prestări servicii. a statului.92/2003 privind Codul de procedură fiscală).) care aveau îndatorirea de a aduce la îndeplinire acele obligaţii în baza unor acte normative.

Decretul nr. ca subiecte distincte de drepturi şi obligaţii. consiliul director. administratori. alin.31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice. etc.8 din 30.pentru obligaţiile lor. în situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. publicat în Buletinul Oficial nr. etc. etc.3 al articolului menţionat arată că faptele ilicite săvârşite de organele sale de conducere obligă însăşi persoana juridică. iar actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice.). În situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere.) cât şi organe colective (consiliul de administraţie. adunarea generală a acţionarilor. sancţiunea se va aplica fiecărei persoane fizice ce compune organul colectiv de conducere. Din aceste prevederi rezultă că faptele contravenţionale ale organelor de conducere (consiliul de administraţie.2 precizează că actele făcute de organele (de conducere) în limitele competenţelor conferite sunt actele persoanei juridice. de regulă. directori.10/1954 453 . Răspunderea contravenţională în această situaţie este o răspundere pentru participarea culpabilă a mai 306 Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice306 în art. este asigurată atât de organele unipersonale (manageri. consiliul local.3. consiliul director.) sunt contravenţiile persoanei juridice. Alin. În cazul în care actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. acesta este subiectul răspunderii contravenţionale şi în consecinţă sancţiunea se va aplica persoanei juridice. Conducerea persoanelor juridice.

Lumina Lex. alin. cazului fortuit. care se încheie printr-o hotărâre (decizie) şi care se adoptă prin votul membrilor lor. vor răspunde contravenţional numai acele persoane care au votat pentru. Ea capătă caracter contravenţional prin voinţa legiuitorului.2/2001 care precizează: „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări.308 Răspunderea contravenţională a membrilor organelor colective de conducere nu presupune egalitatea răspunderii. constrângerii fizice sau morale. precum şi infirmităţii dacă are legătură cu fapta săvârşită.307 nu o răspundere solidară.multor persoane la comiterea unei contravenţii. p. O faptă trebuie analizată şi în raport de împrejurările în care a fost săvârşită. Tot prin voinţa legiuitorului faptelor ilicite săvârşite în anumite condiţii li se pot înlătura caracterul ilicit şi în consecinţă ele nu sunt considerate contravenţii şi nu pot fi sancţionate. stării de necesitate. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unor fapte sunt prevăzute în art. 308 Alexandru Ţiclea . Bucureşti. 1998. Dacă prin neluarea unei hotărâri care se impunea.16. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional.11.1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 454 .” 307 Ion Corciova .Despre răspunderea juridică a organelor de conducere colectivă din întreprinderi şi centrale industriale Revista Română de drept nr. s-a comis o contravenţie. de gradul de participare la luarea hotărârii. vor răspunde contravenţional acele persoane care au votat împotriva adoptării şi cele care s-au abţinut. p. Ed. Nu vor răspunde cei care au votat împotrivă şi cei care s-au abţinut. Este necesară individualizarea acestei răspunderi în raport de vinovăţia fiecăruia. iresponsabilităţii. de gradul de pregătire. beţiei involuntare complete.109.12/1970. erorii de fapt.Reglementarea contravenţiilor. Dacă printr-o astfel de hotărâre luată sau prin executarea ei se săvârşeşte o contravenţie. Organele colective de conducere au ca specific deliberarea.

folosite sau rezultate din contravenţii. Sancţiunile contravenţionale principale nu pot fi cumulate. Legea nr. consimţământul victimei) şi cazuri care înlătură caracterul penal al faptei (constrângerea fizică. ele se aplică în funcţie de pericolul social al faptei comise. beţia. în schimb 309 Legea nr.Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul.309 la aceste norme trebuie să se alinieze şi prevederile din domeniul contravenţional. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv.Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate.O.301/2004. blocarea contului bancar. constrângerea morală. desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului în starea iniţială.nr. a avizului. închiderea unităţii.5 prevede două categorii de sancţiuni contravenţionale: principale şi complementare.21 – 33. 2. cazul fortuit. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. suspendarea sau anularea.2004. ordinul legii şi comanda autorităţii legale. amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. minoritatea făptuitorului.575/29. art. . iresponsabilitatea. împarte aceste cauze în două grupe: cazuri justificative (legitima apărare. eroarea de fapt). Codul penal. 455 .Noul cod penal.2/2001 în art. . după caz. Pentru una şi aceiaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală. publicată în M.301/2004. suspendarea activităţii agentului economic.06. Sancţiunile contravenţionale Ordonanţa Guvernului nr. starea de necesitate.

Mai mult.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor publicată în M. art.2001. se poate cumula o sancţiune contravenţională principală cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare.07. Se aplică contravenienţilor care comit fapte ilicite cu un pericol social redus.07. Sancţiunile contravenţionale principale Avertismentul este sancţiunea contravenţională principală cea mai uşoară. publicată în M.5. unul de recomandare. mustrarea contravenientului pentru fapta săvârşită căruia i se arătă pericolul social al faptei săvârşite.7.O. Din definiţie rezultă că avertismentul are două elemente: unul de atenţionare.410/25. cu modificările şi completările ulterioare.G.O.sancţiunile contravenţionale complementare care se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancţiunile contravenţionale principale.1). Avertismentul se aplică în formă scrisă atunci când contravenientul nu este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei sau în cazul în care sancţiunea contravenţională o aplică altă persoană sau organ decât cel care a constatat-o.2/2001 prevede posibilitatea ca prin legi speciale să se stabilească şi alte sancţiuni principale sau complementare în afara celor enumerate mai sus.310 Ordonanţa Guvernului nr. ca pe viitor să respecte 310 O. alin.nr. art.410/25. 311 O.2001. a.nr. alin.7). 456 .nr.nr. Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.311 Avertismentul se aplică verbal când persoana care constată contravenţia aplică şi sancţiunea contravenţională a avertismentului şi contravenientul este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei.G. cu modificările şi completările ulterioare.

iar avertismentul se aplică în cazul faptelor cu o gravitate redusă.Iorgovan . Nemira. În activitatea practică se constată că agenţii constatatori nu aplică aceste prevederi.7 alin. De obicei se merge către limita superioară a amenzilor contravenţionale. 1996. Această situaţie este o derogare de la principiul potrivit căruia sancţiunea contravenţională se aplică numai dacă ea este prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. Avertismentul. aşa cum rezultă din prevederile art.dispoziţiile legale. se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. vol. deoarece ele se aplică pentru fapte ilicite grave. p.270.Tratat de drept administrativ. Ed.II. Pentru celelalte sancţiuni contravenţionale principale nu se pune problema înlocuirii lor cu avertisment.3 din Ordonanţa Guvernului nr. Nu se înţelege că orice sancţiune nu reprezintă un scop în sine. Aceste prevederi lasă o largă libertate agenţilor constatatori să decidă dacă înlocuiesc sancţiunea contravenţională a amenzii cu avertismentul sau nu. iar în cazul în care nu le respectă i se va aplica o sancţiune mai gravă. 2/2001. 457 .312 În practică s-a mai constatat că şi în prezent unii agenţi constatatori aplică sancţiunea avertismentului dar nu mai încheie proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (de exemplu înscriu faptul că a fost sancţionat cu avertisment pe declaraţia depusă cu întârziere). ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii întrucât sancţiunile juridice nu reprezintă un mijloc de răzbunare a societăţii ci un mijloc de educare a persoanei vinovate şi de prevenire a faptei ilicite. 312 A. Bucureşti.

Amenda contravenţională poate fi aplicată atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în condiţiile art.410/25.2/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor. în marea majoritate a cazurilor. aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare. De regulă.07. Sumele provenite din celelalte amenzi. alin.2001. Ea este sancţiunea contravenţională cea mai des aplicată în practică. 458 .nr. alin. Cuantumul amenzii este determinat de gradul de pericol social al faptei ilicite. Sunt şi unele excepţii în care amenda nu este stabilita în sumă fixă ci în procente. 313 O. cu modificările şi completările ulterioare. publicată în M.6. în limitele prevăzute de actul normativ. Aceste limite ale amenzii.G. 2) din Ordonanţa Guvernului nr.nr.Sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. 3. art. se fac venit integral la bugetul de stat. actul normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie prevede limita minimă şi maximă a amenzii. reprezintă sume fixe. Amenda contravenţională este o formă a răspunderii contravenţionale cu caracter pecuniar şi constă într-o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească când săvârşeşte o contravenţie cu un grad mai mare de pericol social. La individualizarea amenzii agentul constatator va avea în vedere criteriile de individualizare a sancţiunilor. Individualizarea amenzii se face de către organul competent să aplice această sancţiune.O. 313 În situaţia în care sancţiunea se aplică persoanelor juridice mustrarea şi recomandarea se va adresa organului de conducere sau persoanei vinovate de acţiunea sau inacţiunea ilicită prin care s-a comis contravenţia.1). 2 /2001. Sumele provenite din amenzile aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit la bugetul local.

acesta trimite procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei competente. Dacă agentul constatator apreciază că amenda este neîndestulătoare. a unor bunuri care au legătură cu contravenţia săvârşită.228/1999. publicată în M.O.nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii315 constituie de fapt.nr. în a cărei rază teritorială a fost comisă contravenţia.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. 82/1999. b.08.Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Sancţiunile contravenţionale complementare Confiscarea constă în trecerea în proprietatea statului. iar durata maximă nu poate depăşi 300 de ore. actul normativ cadru pentru aplicarea şi executarea acestei sancţiuni contravenţionale. Sancţiunea confiscării poate fi luată numai dacă ea este expres prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia.82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. şi legea prevede ca sancţiune pentru contravenţia comisă. Această sancţiune a fost prevăzută pentru prima dată de Legea nr.O.nr.08.55/2002.2002. fără plată.G.G. publicată în M.O.nr. şi întotdeauna se stabileşte numai alternativ cu amenda.2002. 314 Legea nr.642/30. cu completările şi modificările ulterioare. 459 . 315 O.nr. în cel mult 48 de ore. amenda sau obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Această sancţiunea se aplică unor fapte contravenţionale care au un pericol social ridicat şi întotdeauna de către instanţa de judecată. pentru a hotărî ce sancţiune aplică. Sancţiunea contravenţională a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi ordonanţă a Guvernului.62/30. publicată în M. abrogată prin O.314 Ordonanţa Guvernului nr.

2/2001 prevede şi alte sancţiuni contravenţionale complementare şi anume: suspendarea sau anularea. referitoare la măsura confiscării. au fost puse de acord cu dispoziţiile art. ca sancţiune contravenţională complementară. blocarea contului bancar. În practică s-au întâlnit situaţii în care unii agenţi constatatori au aplicat greşit numai sancţiunea contravenţională a amenzii. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv.bunurile destinate săvârşirii contravenţiei. În cazul în care bunurile care au fost destinate. Sancţiunea confiscării este obligatorie şi nu facultativă.44 alin. . Dacă actul normativ o prevede.5 alin. Prevederile art. suspendarea agentului economic. fără să aplice şi sancţiunea confiscării. persoana sau instanţa de judecată care aplică sancţiunea principală va dispune şi sancţiunea complementară a confiscării.Confiscarea.3 lit. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. . deşi această sancţiune era prevăzută în actul normativ care reglementa contravenţia respectivă pentru a „nu se mai complica cu bunurile ce trebuiau confiscate”. după caz. a avizului. Ordonanţa Guvernului nr. aducerea terenului în starea iniţială. Din dispoziţiile acestor prevederi legale reiese că sunt supuse confiscării: .2/2001. agentul constatator.bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei.bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei. închiderea unităţii. se ia întotdeauna împreună cu una din cele trei sancţiuni principale.a) ale Ordonanţei Guvernului nr. 460 . Şi despre această măsură trebuie să se facă menţiunile necesare în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. folosite sau rezultate din contravenţie nu se găsesc contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor.9 din Constituţia României republicată.

O.9 prevede că se poate lua măsura suspendării activităţii pe o perioadă de până la 6 luni în cazul repetării unor fapte contravenţionale cum ar fi: nepunerea la dispoziţia organelor de control a registrelor.203 din 01. De exemplu. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi şi închiderea unităţii.09.nr.nr.nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare. .nr. .nr. publicată în M.metodologia de constatare şi aplicare a fiecărei sancţiuni contravenţionale complementare este prevăzută în actul normativ care o stabileşte.64 din 27. publicată în M.O.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale316 prevede ca sancţiuni complementare suspendarea sau anularea. republicată în M.75 din 21.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării317 prevede ca sancţiuni complementare retragerea licenţei de fabricaţie. după caz.Legea nr.sancţiunea contravenţională complementară poate fi aplicată numai dacă ea este prevăzută în mod expres de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă şi întotdeauna însoţită de o sancţiune contravenţională principală. neprezentarea pentru verificarea a valorilor de orice 316 O.2005 317 O.03. actelor şi bilanţurilor contabile.G.2005 cu modificările şi completările ulterioare.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.G.01.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare318 în art. 461 .42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării.O. corespondentei.Referitor la sancţiunile contravenţionale complementare trebuie să facem câteva precizări: . Ordonanţa Guvernului nr. a avizului.1991. 318 Legea nr. Ordonanţa Guvernului nr.

fel pe care le gestionează sau le are în păstrare şi care intră sub incidenţa controlului. în caz contrar unitatea respectivă se închide de către 462 . însă până în prezent nu au aplicat sancţiunea contravenţională complementară pe motiv că nu au norme metodologice care să stabilească procedura de aplicare a sancţiunii.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complemen-tare atunci când actele normative le prevăd. De exemplu. în mod repetat. .28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale prevede obligativitatea dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile care prestează servicii direct către populaţie.Blocarea contului bancar ca sancţiune contravenţională complementară nu trebuie confundată cu blocarea contului bancar ca formă de stingere a creanţelor bugetare.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Ordonanţa Guvernului nr. De la apariţia actului normativ organele de control fiscal s-au întâlnit cu numeroase situaţii în care agenţii economici nu au pus la dispoziţia organelor de control registrele. poprirea. este obligatorie. organele de control care sunt agenţi constatatori în activitatea desfăşurată au constatat contravenţii care prevăd şi sancţiuni contravenţionale complementare însă nu le-au aplicat. prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. Realitatea contrazice acest principiu. bilanţurile sau nu au prezentat pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează. corespondenţa. . Această situaţie denotă lipsă de responsabilitate şi voinţă a organelor fiscale. nu rămâne la latitudinea agentului constatator.

Editura Ceres. Şi în prezent sunt numeroase unităţi de vânzare cu amănuntul şi prestări de servicii şi în oraşe.Contravenţii la normele sanitar veterinare. Despăgubirile se stabilesc pe baza tarifelor prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. Echivalentul în lei al acestui prejudiciu reprezintă de fapt despăgubirile civile319. p. nu scuteşte pe contravenient de obligaţia de a despăgubi pe terţi pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. aspect văzut de toată lumea. amendă. avertisment. obligarea la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii şi a uneia sau a mai multor sancţiuni contravenţionale complementare. 463 . folosirea unei proceduri mai eficiente decât procedura recurgerii la instanţele de judecată civile. dar îşi vad liniştite de activitate. Bucureşti. să despăgubească pe cel păgubit.42. Prin aceste tarife. 1982. Ioan Stancu . şi după caz. De exemplu obligaţia de a calcula despăgubirile civile pentru pagubele comise prin contravenţie este prevăzută prin: 319 Radu Gherghinescu. legiuitorul a dorit simplificarea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor civile. c. complementare. în obligaţiile agentului constatator revine uneori şi sarcina stabilirii despăgubirilor pentru pagubele pricinuite de contravenient prin fapta săvârşită. inclusiv de organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice dar nu sunt închise. Aplicarea unei măsuri contravenţionale principale. Despăgubirile civile Pe lângă aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale. Prin săvârşirea unei contravenţii se poate produce şi o pagubă patrimonială unei terţe persoane.organele Ministerului Finanţelor Publice după o procedură stabilită de actul normativ. şi în sate. În această situaţie contravenientul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat. La multe s-au efectuat şi controale. când este cazul.

În art.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice.O.221 din 29.43/1997 publicată în M. Ordonanţa Guvernului nr.nr. modificată şi completată prin Legea nr.nr.08.200/20.321 Hotărârea Guvernului nr.G.02.nr.77/2002.2001. Agentul constatator poate stabili despăgubirile pentru pagubele produse de contravenient prin fapta ilicită numai cu acordul expres al persoanei vătămate.nr.1996. pescuitul şi acvacultura.99 din 10. pentru 320 Legea nr. completata şi modificată prin Legea nr.08. pescuitul şi acvacultura.36/2002 publicată în M.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei contigue a României 320 cu modificările şi completările ulterioare. 464 .O.28/06.1990. dacă actul normativ care stabileşte contravenţia prevede tariful de determinare al acestei despăgubiri. publicată în M.04.1 se arată că în actele normative prin care se stabilesc contravenţii „se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.O. publicată în M.O. o face agentul constatator. 321 Legea nr.” Determinarea despăgubirilor. 322 O. publicată în M.1997.O.2/2001 are puţine prevederi referitoare la despăgubirile civile. atunci când prin contravenţie s-a produs o pagubă.192/2001 privind fondul piscicol.Legea nr.nr.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice322 cu modificările şi completările ulterioare.192/2001 privind fondul piscicol. Legea nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei condigue a României.3 alin. Dacă nu există tarif de evaluare a pagubelor produse prin săvârşirea contravenţiei. partea vătămată. Despre despăgubirea stabilită şi modul de calcul al acesteia agentul constatator v-a trebui să facă menţiune în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.nr.

şi nu agentul constatator care a constatat contravenţia. De la acest principiu unele acte normative derogă. prevăd alte persoane competente să aplice sancţiunile contravenţionale. publicată în M. Această regulă arată că în cazul. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este act administrativ. Persoana care aplică sancţiunea trebuie să facă parte dintr-un organ competent sub aspect teritorial.323 3.2001. iar ilegalitatea nu poate fi acoperită prin confirmarea sa de persoana sau organul competent. agentul constatator aplică şi sancţiunile avertismentului şi amenzii.410/25. cu modificările şi completările ulterioare.2/2001. Agentul constatator aplică aceste sancţiuni contravenţionale prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.recuperarea prejudiciului suferit. art. 323 O. când este cazul şi sancţiunile contravenţionale complementare. alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr. Această derogare nu este întâlnită în domeniul financiar. urmează o nouă etapă procedurală.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. aceea a aplicării sancţiunii contravenţionale. Persoanele competente să aplice sancţiunile contravenţionale După constatarea faptei ilicite. şi în condiţiile legii.21.07.nr. care constituie contravenţie. ori un act administrativ emis de o persoană sau organ necompetent este ilegal. nul de drept. 465 .23. v-a trebui să-şi valorifice pretenţiile potrivit dreptului comun.O.1) şi 2). alin. Regula generală privind persoana competentă să aplice sancţiunea este stabilită de art. în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se dispune altfel.

G.07. Individualizarea se face în funcţie de anumite criterii. dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare. să facă o analiză temeinică. Sancţiunea stabilită trebuie să fie numai între limita minimă şi maximă prevăzută de actul normativ. din partea unei persoanei competente. Termenul în care agentul constatator trebuie să înainteze procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei este de 48 de ore. înaintează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare.324 Aceste criterii sunt: . gradul 324 O.Aplicarea sancţiunii contravenţionale a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face întotdeauna de către instanţa de judecată şi anume de către judecătoria pe raza căreia s-a comis contravenţia. publicată în M.Limitele prevăzute de actul normativ. .2001.21.Scopul urmărit şi urmările produse de contravenţie. . astfel încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei ilicite.Circumstanţele personale ale contravenientului. 466 .2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.nr. alin.nr.410/25. cel care o aplică trebuie să ţină seama de circumstanţele personale ale contravenientului. cu modificările şi completările ulterioare. La individualizarea sancţiunii. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale presupune. În cazul în care legea prevede ca sancţiune obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii alternativ cu amenda contravenţională. dacă acestea se cunosc de cel care o aplică. ca: starea materială a contravenientului. .Modul de săvârşire a contravenţiei şi mijloacele folosite de contravenient. art.3).O.

cu modificările şi completările ulterioare. Minorii până la 14 ani nu pot fi sancţionaţi contravenţional. întrucât nu se poate şti cu exactitate în momentul sancţionării şi nici nu este posibil să se facă verificări de agentul constatator în scopul cunoaşterii lor.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. alin.11. art. însă mai multe acte normative speciale reglementează această instituţie.07. conduita în familie şi la locul de muncă.Recidiva contravenţională.G.Recidiva contravenţională nu este prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. publicată în M.410/25.07.nr.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.nr.O.nr.O.11.Vârsta contravenientului.28/2002 privind 325 O.166/31. . art.3).Atitudinea contravenientului faţă de fapta comisă este impusă de practică.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. alin.2/2001 nu prevede acest criteriu.2001.2001.07.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.G.1995.3/1997 p. publicată în M. cu modificările şi completările ulterioare.2/2001.de pregătire culturală şi de educaţie. publicată în M.nr.58-62 328 Legea nr.O. 467 . . 327 Corneliu Lviu Popescu . În cazul contravenţiilor săvârşite de minorii care au vârsta între 14-18 ani limita minimă şi maximă a amenzii prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia se reduce la jumătate326 iar minorul care la data săvârşirii faptei nu avea împlinită vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. .2).328 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. mediul social din care provine. în revista Dreptul nr. Aceste criterii au o valoare relativă.325 Sub această vârstă minorii sunt consideraţi că nu au capacitatea necesară să-şi dea seama de fapta ilicită şi urmările acesteia.nr.410/25.327 (De exemplu: Legea nr. Ordonanţa Guvernului nr. 326 O. ocupaţia.

28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate.329 etc).238 din 9. art. publicată în M.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.O. cu acordul persoanei vătămate.2001. cu modificările şi completările ulterioare.410/25. persoana împuternicită să aplice sancţiunea va confisca contravaloarea acestor bunuri. persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea. Ea va descrie aceste bunuri în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. art. constituie infracţiune.30.nr.nr.23 şi 24. În situaţia în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc.07. 468 . 331 O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. O problemă care se ridică pentru persoanele împuternicite să aplice sancţiunea contravenţională este aceea când ele apreciază că fapta ilicită a fost săvârşită în astfel de condiţii încât potrivit legii penale.1.nr. În această situaţie persoana împuternicită să aplice sancţiunea va sesiza organul de urmărire penală competent.O.G.410/25.G.330 Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat şi o pagubă materială şi există tarif de evaluare a acestei despăgubiri.nr. Despre această măsură va menţiona în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.G.07.04. folosite sau rezultate din contravenţie.2001. De asemenea va stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate şi va lua măsuri de conservare şi valorificare a bunurilor care sunt supuse confiscării.U. alin. cu modificările şi completările ulterioare.2002. publicată în M. Când este cazul. publicată în M.331 Art. 330 O. persoana care aplică sancţiunea principală dispune şi confiscarea bunurilor destinate.nr.12 din Ordonanţa Guvernului nr.valorile mobiliare şi serviciile de investiţiile financiare pe pieţele reglementate.nr.O.2/2001 stabileşte aplicarea principiului legii celei mai favorabile în cazul succesiunii în timp a mai multor acte normative care reglementează contravenţia în acelaşi domeniu de activitate: 329 O.

2/2001 prevede că: „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. nu se mai poate aplica legal sancţiunea contravenţională. de la săvârşirea contravenţiei şi până la constatare ei pentru această faptă.Dacă noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii faptei. 332 O.prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale.prescripţia executării sancţiunii contravenţionale.2001. 469 . 2/2001 stabileşte şi prescripţia.Dacă prin noul act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie.nr.Dacă sancţiunea prevăzută în noul act este mai uşoară se va aplica aceasta. Prin prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se înţelege faptul că prin trecerea unei perioade de timp. . publicată în M. stabilită de actul normativ. Prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale Printre cauzele care înlătură răspunderea contravenţională Ordonanţa Guvernului nr. ea nu se mai sancţionează chiar dacă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ.07. 4.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. alin. cu modificările şi completările ulterioare.1) şi 2). iar sancţiunea aplicată după vechea reglementare şi neexecutată până la intrarea în vigoare a noului act nu se mai execută.5.G.410/25. . .O. art. Acest act normativ reglementează două categorii de prescripţii şi anume: . 13 din Ordonanţa Guvernului nr..332 Art.nr.

întrucât se referă numai la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale a amenzii şi nu la toate sancţiunile contravenţionale. respectiv constatării faptei. . prevăzut de art.1) ar fi trebuit să fie: „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la săvârşirea faptei.” Considerăm că termenul general de prescripţie a aplicării sancţiunii.Toate cele 4 alineate ale art. de 6 luni.1 al acestui articol are o exprimare incompletă.(2) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin.13 din Ordonanţa Guvernului 2/2001 pentru amenda contravenţională se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare având la bază următoarele considerente: . dacă prin lege nu se dispune altfel. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârşirii. Alin. iar alt text din această Ordonanţă nu prevede expres termenul de prescriere al aplicării celorlalte sancţiuni contravenţionale. (1) sau (2).13.În toate cazurile sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte numai alternativ cu amenda. dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. Contravenţia este continuă în cazul în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. ori în faţa instanţei de judecată. Conţinutul art. iar sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica oricăror 470 .13 se referă la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale. care poate duce la confuzii. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”. prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală. (1) şi (2) curge de la data constatării faptei. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie. alin.

238/09. Termenul de prescriere.2002. ori de la data sesizării în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţa de judecată că ea ar putea constitui contravenţie. cu modificările şi completările ulterioare. prevede un termen de prescriere pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de 3 ani de zile). normal este ca termenul de prescriere pentru sancţiunea complementară să fie acelaşi ca pentru sancţiunea contravenţională principală. (De exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.410/25. În practică se întâlnesc asemenea situaţii.04.nr.nr. dacă actul normativ care o stabileşte nu prevede altfel. alin.O.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate334 cu modificările şi completările ulterioare.G.1-2 şi art.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate. . 471 .2001.333 Prin legi speciale se pot prevedea alte termene de prescripţie a aplicării sancţiunilor contravenţionale. începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau de la data constatării în cazul contravenţiilor continue.G.13.07.nr. de 6 luni.Sancţiunile complementare în toate cazurile se aplică numai însoţite de o sancţiune contravenţională principală.O.contravenţii chiar dacă actul prin care se stabileşte prevede numai sancţiunea amenzii. art. 334 O.30. publicată în M.nr. alin. ori pentru aceeaşi contravenţie nu pot fi două termene de prescriere a aplicării sancţiunilor contravenţionale în funcţie de sancţiunea aplicată. 333 O.U. publicată în M.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.3).

472 .

ANEX A2 473 .

474 .

I 475 .

ANEXA 5 ORGANIGRAMA PRIMĂRIEI ORĂŞENEŞTI Aparatul de specialitat e al primarului 476 .

477 .

dezvoltare economică şi monitorizarea serviciilor publice descentralizate * ) ANEXA 7 ORGANIGRAMA INTITUŢIEI PREFECTULUI **) Activitatea pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ * ) PREFECT Activitatea financiar contabilă. resurse umane şi administrativ Audit intern Compartimentul de informare şi relaţii publice Corpul de control al prefectului Oficiul prefectural SUBPREFECŢI **) Serviciul public comunitar pentru eliberarea paşapoartelor * ) 478 .**) Colegiul prefectului Cancelaria prefectului Activitatea pentru integrare europeană.

Compartimente.*) **) Activitatea poate fi organizată la nivel de direcţie sau serviciu. expert. Consilier. ANEXA 8 CARIERA FUNCŢIONARULUI PUBLIC Clase de Grade profesionale Funcţii de execuţie studii I Superior. principal. asistent. 479 . consilier debutant juridic.

II III -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II—II -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II--II inspector. auditor Referent de specialitate Referent 480 .

481 .

ANEXA 11 LISTA Cuprinzând funcţiile publice I. 2. secretar general al Guvernului. secretar general adjunct al Guvernului. Funcţii publice generale: A) Înalţii funcţionari publici: 1. 482 .

7. consilier. 6. director şi director executiv adjunct. secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti. precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale. 4. din aparatul ministerelor şi organelor centrale. director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. secretar al municipiului. director general adjunct. 5. 4. şef serviciu. director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. şef birou. 2. 483 . oraşului. expert. inspector. 7. 5. 3. subprefect. C) Funcţii de execuţie: 1. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. inspector guvernamental. 3. 6. consilier juridic. auditor. prefect. comunei şi sector municipiu Bucureşti. B) Funcţii de conducere: 1. referent de specialitate. 2.secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

2. I. II. C) Alte funcţii publice specifice 1.3. 3. inspector de concurenţă. se pot stabili de autorităţile şi instituţiile publice. controlor delegat. 6. 5. Funcţii publice specifice: A) Funcţii publice de conducere: 1. 484 . arhitect-şef. Notă: referent. Notă: Funcţii publice specifice. comisar. altele decât cele prevăzute la pct. altele decât cele prevăzute la pct. II. expert în tehnoligia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. 4. se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. B) Funcţii publice de execuţie: 1. inspector de muncă. inspector vamal. cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Funcţii publice generale. manager public.

ANEXA 12 485 .

Anexe 486 .

Formele de activitate ale organelor statului socialist român.. Baltador Mihai Managementul capacităţii administrative în organizaţiile administraţiei publice. Ed. 487 . Editura Didactică şi Pedagogică. 2002. 1998. 2004. Bucureşti 1965. Editura Didactică şi Pedagogică. 2005. Drept administrativ.Bibliografie selectivă Alexandru Ioan Administraţia public. Bucureşti. Bucureşti 1966. Ionescu R. 1977. Drept constituţional şi instituţii politice. Gheorghin Gheorghe Teorie şi realitate. Drăganu T. Editura Ştiinţifică. Universitară. Bucureşti. Sistemul organelor statului socialist român. Ed. Matei Lucica Managementul serviciilor publice Ed.. AllBeck. Bucureşti. Ed. Economică. Iovănaş I. Editura Ştiinţifică. 2005. Androniceanu Armenia Management public. Bucureşti. Drăganu T. 2003. 1970. 2000. I. Iordan Nicola Drept administrativ. Iorgovan Antonie Drept administrativ. Bucureşti.. 1999. Ed. Universităţii „Lucian Blaga”. Editura Omnia. Ed. Sibiu. Editura Lumina Lex. Lepădătescu M. Bucureşti.. Braşov. Universităţii „Lucian Blaga”. Bucureşti.. 1976. vol. Lumina Lex. Sibiu. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. Alexandru Ioan Drept administrativ.

Drept constituţional şi instituţii politice. Santai Ioan Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Marvan. Sibiu.. Totul despre contravenţie. 488 . Editura Universităţii „Lucian Blaga”. 2002. Risoprint. Funcţia şi funcţionarul public. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Sibiu. 1998. 1936. Tarangul E. Bucureşti. Cluj-Napoca. Controlul financiar în administraţia publică. Dezvoltarea capacităţii administrative. Bucureşti. Bucureşti. Tabără Vasile. vol. Bucureşti. Tratat de drept administrativ român. Editura Enciclopedică Română. ediţia a II-a. 1934. Oprean Constantin (coordonator) Managementul colectivităţilor locale. Tabără Vasile. Editura Cugetarea. ediţia a II-a. Văraru M. Bucureşti. Universităţii „Lucian Blaga”. Bucureşti. ediţia a IVa. 2007.Muraru I. 1997. vol. vol. Editura Tehnomedia. Cernăuţi. Contenciosul administrativ român..D.. Negulescu P. Ruja N. SOCEC. Editura Atlas Lex. Editura Actami. Sibiu. Tabără Vasile. Vrabie G. Tratat de drept administrativ.. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Drept constituţional şi instituţii politice... Bucureşti.. Tratat de drept administrativ român. Tabără Vasile. Editura Cordial Lex.. Controverse privind separaţia puterilor în stat. 1929. Tratat de drept administrativ. Ed. Iaşi. 2007. 1993. Introducere în ştiinţa administraţiei de stat. Sibiu. 2006. 2004. 2005. I. 1975. Santai Ioan. 1928. Oroveanu M. Rarincescu C. Cluj-Napoca. I. Teodorescu A. Ed. Negoiţă Alex. 1944.. 1996. I. Editura Universităţii „Lucian Blaga”.

Bucureşti. Teoria generală a statului şi dreptului. Bucureşti. 1967. Dicţionar explicativ al limbii române.Zotta C. Editura Academiei . Dicţionar de drept constituţional şi administrativ. Editura Didactică şi Pedagogică.. 1978. Bucureşti. 489 . 1975. Editura Ştiinţifică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful