VASILE TABĂRĂ

Administraţie publică

Sibiu 2008
1

Tehnoredactare compurerizată: Tabără Radu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TABĂRĂ, VASILE
Administraţie publică / Tabără Vasile. – Sibiu: , 2008. p........... , cm. 21 x 14,5 Bibliogr. ISBN

2

CUPRINS

3

Capitolul 1. Locul administraţiei publice între puterile publice ……………………………………….. 1. Noţiunea de administraţie publică ……………….. 2. Noţiunea de stat şi putere de stat ………………… 3. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice ….. 4. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice ………………………………. 5. Sarcinile, atribuţiile, competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice …………………. 6. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative ………………………………………. Capitolul 2. Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice ……………………………….. 1. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice ……………………………………………… 2. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă ………………………………………. 3. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative 4. Structura autorităţilor administrative …………….. 5. Clasificarea organelor şi structurilor administrative ………………………………………. Capitolul 3. Serviciile publice …………….………….. 1. Caracteristicile serviciilor …………..…………… 2. Specificitatea serviciilor publice ………………… 3. Sfera serviciilor publice …………………………. 4. Organizare şi funcţionare ………………………... Capitolul 4. Preşedintele româniei ………………….. 4. 1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român ……………………… 2. Atribuţiile şefului statului ………………..……… 3. Actele de natură administrativă ale şefului statului Capitolul 5. Guvernul ………………………………... 1. Locul, rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice ………………………………… 2. Constituirea (învestitura) guvernului …………….
4

Capitolul 1 Locul administraţiei publice între puterile publice
1. Noţiunea de administraţie publică
Statul reprezintă forma organizată şi exteriorizată a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitată asupra întregii colectivităţi umane aflate în acel loc. În acest sens statul este un fenomen obiectiv inerent vieţii sociale superior organizate , adică societăţii civile. La nivelul sistemului de autorităţi care-l compun statul sau puterea de stat se evidenţiază prin trei componente distincte – corespunzător funcţiilor (formelor) fundamentale de activitate1 care contribuie în mod specific la realizarea ei –

1

Asupra noţiunii de „funcţie” a statului a se vedea T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 213-215. 5

respectiv puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească,2 exercitând funcţiile corespunzătoare. În acest sens, puterea legislativă (parlamentul) este chemată să adopte legile, puterea executivă (administraţia publică) trebuie să le aplice, iar puterea judecătorească (justiţia) va soluţiona cazurile de încălcare a lor, determinând răspunderea juridică a celor vinovaţi. La rândul ei, puterea executivă este constituită dintr-o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administra-ţia publică sau de stat formată din: ● la nivel central sau naţional: - guvernul, autoritate supremă a întregului executiv, având atribuţii generale în materie administrativă; - ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrele de specialitate – dintre care majoritatea sunt în subordinea guvernului – cu o sferă limitată de acţiune; ● la nivel local sau teritorial: - prefecţii, reprezentanţi ai guvernului în teritoriu; - serviciile publice deconcentrate aparţinând autorităţilor centrale de specialitate ale administraţiei publice cu acţiune limitată în sectoare, precum finanţele, învăţământul, sănătatea, etc., inclusiv instituţii descentralizate ale acestora; - consiliile locale şi cele judeţene, autorităţi autonome reprezentative ale colectivităţilor locale; - primarii, organe executive ale consiliilor locale. În dreptul administrativ şi în ştiinţa administraţiei,3 ca de altfel şi în ştiinţa dreptului constituţional, 4 noţiunile de putere executivă şi cea de administraţie publică sunt utilizate,
2

Cu privire la evoluţia istorică a principiului Separaţiei puterilor în stat, a se vedea Gheorghe Gheorghin – Teorie şi realitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 5-26; N. Ruja, Controverse privind separaţia puterilor în stat, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 559. 3 I. Iovănaş, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, pag. 10. 6

în principal, în două sensuri şi anume: sensul formal-organic şi cel material-funcţional. a) În sens formal-organic, prin aceste noţiuni se desemnează totalitatea acelor autorităţi sau organe ale statului reunite, de regulă, într-un sistem unitar, având, în mod obişnuit, în frunte guvernul, corespunzător funcţiei pe care o exercită şi a atribuţiilor comune pe care le îndeplinesc. Acest sens se poate deduce uşor din formulări, inclusiv normative, de genul: puterea executivă sau administraţia publică este formată din guvern, ministere, autorităţi locale, etc. b) În sens material-funcţional, aceleaşi noţiuni desemnează o anumită funcţie sau fel de activitate fundamentală5 prin care se realizează sau se exercită puterea publică (de stat) numită şi activitate administrativă sau executivă.6 În mod similar expresii de genul Guvernul exercită conducerea generală a puterii executive sau înfăptuieşte administraţia publică la nivelul întregii ţări dezvăluie acest sens. Totuşi, pentru o corectă delimitare a termenilor utilizaţi şi pentru a ne conforma prevederilor Constituţiei vom folosi noţiunea de „administraţie publică” pentru a desemna respectiva categorie de autorităţi şi noţiunea de „activitate executivă” pentru a desemna acţiunile specifice acestei categorii de autorităţi (organe) ale statului (publice).7
4

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag.252-253, 430-431; G. Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Cugetarea, vol. I, Iaşi, 1997, pag. 67-68. 5 Alex Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atlas Lex S.R.L., Bucureşti, 1993, pag.5. 6 R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 4. 7 Legea nr. 37/1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, abrogată (foloseşte noţiunea de administraţie publică atât în sens organic (art. 14 lit. 2), cât şi funcţional (art. 1); asupra etimologiei şi evoluţiei acestei noţiuni a se vedea A. Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, vol. I, 1993, pag. 1-9. 7

Raportul8 dintre „administraţia de stat”, ca autoritate publică, şi „activitatea executivă” în sens funcţional, relevă faptul că sfera autorităţilor nu corespunde în întregime cu sfera acţiunilor administrative, aceasta din urmă având o extindere mult mai largă deoarece activitate executivă sau administrativă înfăptuiesc, – ca necesitate funcţională – în subsidiar, şi alte categorii de autorităţi ale statului (publice) cum sunt birourile camerelor parlamentare şi aparatul parlamentului, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetului, mai ales în vederea bunei realizări a activităţilor principale şi a funcţionării corespunzătoare, fără ca ele să aparţină prin aceasta sistemului de autorităţi ale administraţiei publice. Pe de altă parte la, la rândul lor, şi unele autorităţi administrative pot desfăşura, în subsidiar, activităţi specifice altor categorii de puteri ale statului cum ar fi, de exemplu, activitatea legislativă înfăptuită de guvern (când emite ordonanţe exercitând o delegare legislativă) sau cea jurisdicţională (când se soluţionează litigii în materie fiscală, electorală, socială de către autorităţile financiare, primari, cele de protecţie socială). Noţiunea de „administraţie” mai este utilizată şi pentru a desemna o ramură a cercetării ştiinţifice sau o disciplină didactică având ca obiect fenomenul administrativ aşa cum este

8

Raportul dintre cele două categorii a format obiectul doctrinei româneşti interbelice şi celei socialiste în lucrări precum P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pag. 38-42; A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1929, pag.113; C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a II-a, Bucureşti, 1936, pag. 19; M. Văraru, Tratat de drept administrativ român, SOCEC, Bucureşti, 1928, pag. 18 şi următoarele; E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernăuţi, 1944, pag. 49; T. Drăganu, Formele de activitate ale organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1965, pag. 64 şi următoarele; M. Lepădătescu, Sistemul organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1966, pag. 64-69, etc. 8

cazul „ştiinţei administraţiei”, a „ştiinţelor administrative” ori, pur şi simplu, „administraţie publică”.9 Menţionăm faptul că noţiunile de „administraţie”, „administrare”, „administrativ” au accepţiuni dintre cele mai diferite în limbajul cotidian,10 juridic, administrativ11 şi continuând cu dreptul familiei, dreptul muncii, financiar, civil, comercial, penal, etc. Administraţia publică se poate defini ca acea categorie a autorităţilor de stat constituită în temeiul aceleiaşi funcţii (forme) fundamentale de activitate executivă pe care o înfăptuiesc şi prin care se realizează, în mod specific, puterea publică. La rândul ei, activitatea executivă se poate defini ca reprezentând acea funcţie (formă) fundamentală de activitate ce realizează în mod specific puterea de stat şi care constă din punerea în executare sau în aplicare a prevederilor cuprinse în legi şi în alte acte juridice emise în temeiul acestora, înfăptuită, de regulă, de o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administraţia publică, în principal. Noţiunea de administraţie publică (de stat) este importantă în studiul dreptului administrativ şi cel al ştiinţei administraţiei,12 deoarece sub aspect organic sistemul administrativ este cel care înfăptuieşte, în principal, activitatea executivă a statului, iar sub aspect funcţional actul decizional administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă prin care se manifestă autoritatea acestui sistem.

9

Asupra acestor sensuri a se vedea M. Oroveanu, Introducere în ştiinţa administraţiei de stat, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975, pag. 40-41. 10 Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei , Bucureşti, 1975, pag. 12 11 Dicţionar de drept constituţional şi administrativ, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1978, pag. 21 12 A se vedea Alex. Negoiţă, op. cit., pag. 12-14 9

emiterea autorizaţiilor de diverse feluri. adică prin drepturile şi obligaţiile rezultate. Drept administrativ. este şi juridică prin efectele produse. sanitară. 1999. de natură fiscală. pag.Administraţia publică are următoarele caracteristici generale. .activitatea executivă îndeplinită de ea este constituită din acţiuni de prescriere sau de dispoziţie – constituite din reglementări – şi acţiuni de prestaţie. Alexandru. îndeplineşte şi funcţii concrete rezultate din atribuţiile care-i revin. vizând activitatea concretă de aplicare a legii în situaţii şi asupra unor subiecte strict determinate (de exemplu: stabilirea şi încasarea impozitelor. Concomitent. Editura Omnia.reprezintă un sistem unitar ce reuneşte în cadrul ei. aflate pe diferite nivele ale organizării administrative. Braşov. sancţionarea contravenţiilor. în baza relaţiilor juridice (dintre care unele sunt ierarhice). administraţia publică. în cea mai mare parte a ei. autorităţi. etc. Dacă o funcţie fundamentală a statului poate fi definită ca o direcţie esenţială a activităţii de stat realizată prin întregul complex al mecanismului de stat. fiind alcătuită din autorităţi publice şi instituţii publice ce dispun de stabilitate instituţională şi continuitate funcţională. declanşate din oficiu sau la cerere. educaţională. necesare îndeplinirii sarcinilor de durată şi de moment care le revin.administraţia este structurată funcţional şi teritorial.activitatea executivă este formalistă întrucât se realizează cu respectarea anumitor proceduri – sub sancţiunea nevalabilităţii acţiunilor săvârşite cu încălcarea regulilor ce le guvernează – şi.). în cadrul funcţiei executive fundamentale în stat. culturală. în schimb.13 . . etc. . funcţia concretă delimitează sarcinile determinate care alcătuiesc conţinutul 13 Asupra unor caracteristici a se vedea I. 10 . conduse de guvern. şcolarizarea elevilor. 34-40.

pe constrângerea proprie în vederea aplicării 14 Asupra distincţiei între aceste funcţii a se vedea I. adică asigurarea derulării normale a raporturilor sociale în urma intervenţiei executive a statului. Demeter. . D. . . 69. manifestată în special prin acte de reglementare (normative). pag. cit.. 11 . Prin toate aceste funcţii se pune în evidenţă principala trăsătură a administraţiei. Hanga.funcţia de control ca activitate de constatare a stadiului îndeplinirii sarcinilor şi de măsurare a rezultatelor acţiunii administrative. M.funcţia de coordonare ca activitate de corelare a acţiunilor executive în vederea realizării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin administraţiei. Boboş. Vl. C.funcţia de punere în executare concretă a măsurilor dispuse conform legii. Ceterchi.funcţiei generale şi care trebuie îndeplinite de către o autoritate determinată. respectiv latura organizatorică a ei. 41-44.funcţia de îndrumare ca activitate de orientare a acţiunilor executive în vederea realizării lor în deplină unitate cu baza legală care le determină. pag. I. 1967. Teoria generală a statului şi dreptului. Mazilu.14 În acest sens apreciem ca funcţii formale (şi nu de conţinut) următoarele acţiuni ce revin administraţiei:15 . Noţiunea de stat şi putere de stat Statul se poate defini ca fiind modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei sprijinindu-se. Luburici. Gh. în cadrul cărora locul central îl ocupă decizia administrativă. 2. Bucureşti. Zotta. 15 Ioan Alexandru. la nevoie. Editura Didactică şi Pedagogică. . op.funcţia de conducere.

a diverselor colectivităţi. La nivelul administraţiei acest caracter se 16 Asupra caracterelor puterii de stat şi a celor sociale a se vedea T. vol. organizaţiilor sindicale. diverselor asociaţii. organizat. 118-119. I. Teoria generală a statului şi dreptului. Statul nu se confundă cu societatea şi cu întreaga populaţie. Drept constituţional. Drăganu. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de pildă. 50-51. etc.cit. Dacă ar fi să utilizăm categoriile filosofice de „esenţă” şi „fenomen” la studiul nostru am ajunge la concluzia că puterea publică sau de stat reprezintă esenţa. deplin şi suveran al acesteia. op. pag. iar statul prin organele sale constituie modul de manifestare al fenomenului specific acestei esenţe.) prin caracterul unic. pag. Anterior apariţiei statului cât şi ulterior acestui moment societatea a cunoscut diverse puteri sociale. iar în cadrul unei societăţi democratice statul nu este şi nu trebuie să fie deasupra sau în afara societăţii nici opusul acesteia sau individului. Drept constituţional şi instituţii politice (Teoria generală).cit. teritorial şi coercitiv). Puterea de stat are şi o serie de însuşiri proprii care o disting de alte puteri sociale (de genul partidelor politice. 12 . exercitând conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei.dreptului. asupra unor definiţii date statului a se vedea: Colectiv..Deleanu. prin modul de compunere şi structura autorităţilor sale. Statul reprezintă cel mai important fenomen social instituţional care constituie şi cadrul organizat de conducere şi guvernare al societăţii având şi calitatea de reprezentant oficial al acesteia. Bucureşti. op. pag. cât şi a membrilor ei luaţi în parte. 1991. 14 şi următoarele. caracter politic. 17 Asupra raporturilor de anterioritate sau posterioritate dintre societate şi fenomenul politic a se vedea I. unele chiar cu caracter politic..16 Aceste caracteristici sunt: Caracterul politic17 al puterii de stat se manifestă prin aceea că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic.

funcţionari şi magistraţi). ca şi în programul (politic) de guvernare a executivului. organizarea. Caracterul organizat al puterii publice constă în exercitarea acesteia în şi prin anumite forme instituţionalizate (numite autorităţi publice sau puteri în stat) ce exercită anumite atribuţii sau funcţii (legislativă. sarcină ce revine spre executare unor 13 . organizarea administrativteritorială. stabilind şi limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea de stat. executivă şi judecătorească) şi grupează persoane ce au o calitate determinată (parlamentari. Caracterul coercitiv al puterii publice constă în posibilitatea impunerii cu forţa a voinţei ce consacră juridic interesele sociale generale oricărui membru. precum şi în modul de manifestare a jurisdicţiei sale asupra acestuia. iar apartenenţa la acesta – inclusiv domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice ori sediul persoanei juridice – constituie un criteriu esenţial în manifestarea legăturii dintre stat şi subiectul de drept (cetăţean). Caracterul teritorial al puterii publice constă în exercitarea acesteia asupra unei colectivităţi umane aşezate permanent pe un anumit spaţiu (geografic) delimitat de frontiere. constituiţi în organe sau autorităţi publice unice sau centrale ori răspândite în teritoriu conform structurii (unitare sau federale) a statului şi a împărţirii administrativ-teritoriale a acestuia. autonomia locală. funcţionarea şi atribuţiile administraţiei. caracterul unitar sau compus al statului sunt doar câteva din implicaţiile acestui caracter reflectate în constituirea. inclusiv celor care au încălcat legea. în alegerea primarilor şi desemnarea prefecţilor. La nivelul executivului competenţa teritorială a organelor centrale şi locale. a consiliilor. Numai puterea de stat deţine în societate monopolul constrângerii fizice dispunând de mijloace proprii şi adecvate necesare realizării ei. categorie sau colectivitate socială.reflectă în modul de compunere şi organizare a guvernului.

asociaţii.autorităţi executive specializate (poliţie. una din ele trebuind necesarmente să se impună şi să o excludă pe cealaltă sau pe celelalte. armată. Caracterul suveran al puterii de stat este acea trăsătură în conformitate cu care ea este prioritară şi primordială oricărei alte puteri sociale interne – faţă de care este supremă – sau puteri publice externe – faţă de care este independentă. Aceasta înseamnă că orice putere socială internă este limitată în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. etc. iar pe plan extern alte state sau organisme internaţionale nu pot. sindicate. comparativ cu oricare puteri sociale existente şi recunoscute care au un domeniu limitat de acţiune (partide. Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită. Trebuie însă făcută cuvenita distincţie între unicitatea puterii văzută ca ansamblu omogen organizat în promovarea unitară a aceloraşi interese şi modul ei concret de exercitare prin diviziunile categoriale ale sistemului autorităţilor publice numite şi puteri (legislativă. să-şi impună voinţa intervenind în afacerile altui stat ce respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional şi prevederile tratatelor la care este parte.) şi care nu pot îngrădi realizarea ei. executivă şi judecătorească). respectiv aparat 14 . ce realizează multiple activităţi vitale pentru desfăşurarea normală a vieţii sociale constituite în sisteme sau mecanisme. de regulă.). executori. Deoarece sarcinile puterii publice nu se pot realiza de către o singură autoritate de stat – dată fiind dimensiunea teritorială şi cea numerică a populaţiei – statul este alcătuit din mai multe organe de stat sau autorităţi publice. Caracterul unic al puterii publice constă în faptul că pe teritoriul unui stat nu pot coexista mai multe puteri publice distincte şi opuse ca forme organizate a unor interese socialpolitice fundamentale divergente. etc.

16. . 107-108. funcţionari şi magistraţi (dar şi alte calităţi. fiind. sub aspectul constituirii.cit. în „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei” (Organizarea administraţiei de stat). Iorgovan. numite sau alese (mai rar desemnate. Bucureşti. Teoria organizării administraţiei publice reprezintă în ansamblul ei o totalitate de cunoştinţe teoretice cu aplicabilitate practicată privind sistemul autorităţilor administraţiei publice şi structura acestuia. pag. op. respectiv modalităţile existenţei şi înfăptuirii acesteia.B.19 18 M. pag. 15 . 1966. 88-90. Autoritatea publică sau organul de stat reprezintă componenta structurală de bază şi forma organizatorică distinctă de constituire şi manifestare a puterii publice alcătuită din una sau mai multe persoane şi care este înzestrată cu capacitatea juridică de a participa în nume propriu la înfăptuirea sarcinilor revenind în mod specific puterii publice..cit.. Persoanele fizice care alcătuiesc autorităţile de stat au calitatea de parlamentari.cunoaşterea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcătuiesc organele publice. .analiza sarcinilor. pag. Lepădătescu.. guvernul).U. Organizarea de stat reprezintă modul de constituire a puterii publice. Iovănaş. op. Ionescu.R. atribuţiilor şi competenţelor organelor în cauză. primul ministru. consilieri). de pildă.18 Studiul organizării de stat şi a sistemului de autorităţi presupune: . organizării.cit. T.cercetarea modului de funcţionare şi a raporturilor în care se află autorităţile de stat între ele. Editura Ştiinţifică. 1983. executivă şi judecătorească. pag. 108-110. op.. A. I.S.de stat. de regulă. Al.. 19 Asupra diverselor definiţii şi sensuri a se vedea R. pag. În cadrul lor distingem aşa-numitele „puteri” îndeplinind funcţiile sau activităţile fundamentale legislativă. Sistemul organelor statului în R. Negoiţă. funcţionării şi a atribuţiilor elementelor sale componente. 70 şi următoarele.

ca structură şi activitate. însă unele din ele pot funcţiona şi pe lângă sau în subordinea altor organe de stat (Parlament. cazul Serviciului Român de Informaţii) sau pot fi nesubordonate (de exemplu.Organele administrative dispun de capacitatea juridică administrativă cu caracter special care le conferă calitatea de a participa la raporturile administrative. după caz. Consiliile Locale). în cazul dat. BNR. cu modificările ulterioare. de pildă.Autorităţile executive sunt forme organizatorice stabile. în general. cazul comisiilor instituite pentru stabilirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. înzestrată cu capacitatea juridică administrativă care-i permite participare în nume propriu la înfăptuirea puterii executive în limitele competenţei legal determinate. 16 . aşa este de pildă. funcţionând ca autorităţi autonome.Organe executive sunt o categorie de autorităţi publice sau de stat.20 . . însăşi capacitatea conferă calitatea de a participa în 20 Aşa este.. determinată de permanenţa şi consistenţa sarcinilor ce trebuie să le îndeplinească. ceea ce nu exclude posibilitatea încredinţării temporare de sarcini sau chiar a creării de organe cu caracter temporar dat fiind provizoratul sarcinilor. 18/1991. deşi.3. Precizăm că. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice Autoritatea administrativă reprezintă acea categorie a autorităţilor publice sau de stat cu o structură stabilă şi o activitate continuă. de a îndeplini obligaţii în nume propriu. adică forme organizatorice constituite în sistemul autorităţilor publice. respectiv aptitudinea limitată de a avea şi de a exercita drepturi şi. Din această definiţie rezultă trăsăturile organelor executive: . Preşedinţie. etc. a administraţiei publice. în frunte cu Guvernul.

biroul executiv al guvernului. Drept constituţional. 24 Probabil în acest sens larg se face referire la actele unei autorităţi administrative ce vatămă un drept (art. neavând capacitate ci doar o anumită competenţă. totuşi. oficii. numai autorităţi administrative prin atribuţiile îndeplinite şi natura actelor de putere emise. 22 Asupra noţiunii de formă fundamentală.nume propriu la raporturile juridice ca subiect de drept. 29/1990. 69/1991. pag. 4. cum sunt departamente. ca organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat. 37/1990). 17 . 12 din Legea nr. 251. delegaţia permanentă a consiliului judeţean. T. 23 De pildă organele de conducere în cadrul parlamentului emit acte administrative de autoritate nesupuse controlului judecătoresc (art. . şi nr. 1 din Legea nr. proprie sau delegată. 23/2004). şi autorităţi24 administrative sau. Drăganu. 2 lit. ca formă fundamentală de activitate publică22 sau funcţie esenţială a acestuia. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice 21 De exemplu. deşi sunt organe de stat (de exemplu. comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora. conform legilor anterioare nr. după caz. principală sau auxiliară)21 motiv pentru care unele dintre ele nu pot participa în nume propriu – ci doar în numele altuia – la realizarea puterii publice.Prin atribuţiile exercitate organele administraţiei publice înfăptuiesc activitatea executivă a statului. totuşi trebuie să remarcăm că în cazul dreptului administrativ se întâlnesc organe având competenţe dintre cele mai diferite (decizională sau de execuţie. pe lângă Guvern funcţionează. agenţii. precum şi organele care sunt în subordinea altor categorii de puteri ale statului să fie. 29/1990). a teza a II-a) conform legii contenciosului administrativ nr. secretariate şi subsecretariate de stat care se înfiinţează potrivit legii (art. modificată şi completată prin Legea nr. Din această cauză orice organ de stat care desfăşoară în subsidiar şi activităţi executive – deşi nu face parte din sistemul ierarhic al administraţiei publice23.

de regulă. cum este cazul legilor organice. eventual sancţionarea abaterilor contravenţionale (de gravitate totuşi mai redusă). de regulă. prin hotărârea judecătorească. 18 . op. funcţionarii acestor organe sunt subordonaţi ierarhic fiind revocabili din funcţie. iar procurorii dispun de stabilitatea funcţiei. în cazul judecătorilor sunt independenţi în activitate şi inamovibili în funcţii. 125 (1) din Constituţie. executarea şi controlul îndeplinirii acestora din urmă. procesul activităţii executive incluzând. alese26 în funcţie. 124 (3). mai rar. spre deosebire de componenţa puterii legislative alcătuită numai din persoane alese. însă. emiterea actelor individuale. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. un caracter. comparativ cu magistraţii27 care.. 100 şi următoarele De exemplu.Locul pe care-l ocupă administraţia25 în sistemul autorităţilor publice este determinat de modul de constituire. precum şi de atribuţiile ce îi revin în realizarea sarcinilor specifice comparativ cu celelalte puteri sau sisteme de autorităţi. Prin activitatea lor autorităţile administrative asigură punerea în executare şi executarea în concret a legilor. Organele executive sunt. organizare şi funcţionare. 61 alin. spre deosebire de aplicarea judiciară a legii. aspectul de soluţionare a unui conflict dedus judecăţii în urma încălcării legii. cu putere de adevăr local sau de autoritatea lucrului judecat. Ionescu. astfel adoptarea de acte normative. conform art. alcătuite din persoane numite şi. cea executivă are. 27 A se vedea art. secundar şi derivat întemeindu-se pe lege sau neputând nici măcar să intervină în domenii rezervate exclusiv legislativului. Aplicarea actelor administrative individuale nu îmbracă. Apoi. 215/2001. Numai în 25 26 R. cit. ci de executare concretă a regulilor juridice în procesul realizării lor curente. pag. primarii. Spre deosebire de reglementarea legislativă.

repartizării şi promovării personalului. op. ocupă un loc intermediar – deşi pe acelaşi plan sau nivel al puterilor în stat – între legislativ şi judiciar de care se distinge. mijloacele materiale şi cele financiare cu care sunt înzestrate. în timp ce ştiinţa dreptului financiar şi unele ştiinţe economice abordează aspectele economico-financiare ale acestor instituţii bugetare. 19 . 104. M. organe locale le puterii de stat în R.. Al.mod cu totul excepţional executivului i se poate încredinţa.. Negoiţă. 91. 29 I. Ionescu. pag. deşi parţial se aseamănă. I. A. competenţei şi capacităţii administrative. I. cit. op. 110.). Sfaturile populare. Părţile componente ale autorităţilor administrative publice. prin lege. electorală. M. mai ales sub aspectul juridic al problematicii funcţiei. etc. Iovănaş. judecarea unor încălcări ale legii în cadrul jurisdicţiilor administrative speciale organizate în interiorul său (de exemplu. Aşadar.28 după caz. 26-27. Editura Academiei. Sarcinile. sunt formate din personalul acestora. în materie fiscală.29 Aceste obiective 28 R.P. cit. op. Merlescu. pag. precum şi competenţa de care dispun. cit. Iorgovan. respectiv elementele ce le alcătuiesc structura. Studiul acestor componente structurale se face atât de ştiinţa dreptului administrativ. cât şi de ştiinţa administraţiei sub aspectul recrutării.. a sarcinilor organelor administrative şi a mijloacelor materiale din dotare. 173. atribuţiile. competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste organe de stat trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară. 1964.. pag. Anghene. cit.. pag. capacitatea juridică pe care o exercită. Bucureşti. 5. pag. Lepădătescu. puterea executivă şi sistemul ei de autorităţi. op.R. Vântu.

şi se concretizează. 20/2 lit. Diferenţa între ele este uneori determinată şi de felul organului executiv chemat să le realizeze. Din Legea nr. op. poziţia ierarhică (de conducere sau de subordonare). 37/1990 abrogată prin Legea nr. de pildă. precum şi sfera competenţei materiale (generală sau specială) a organului determină o anumită înzestrare atribuţională şi mijloace diferite chiar în realizarea aceloraşi sarcini. în condiţiile prevăzute de lege. printre altele. 32 Art. guvernul are ca atribuţie. de pildă. În vederea realizării sarcinilor executivul are anumite atribuţii legale. cit. 14 lit. De pildă. 69/1991 abrogată prin Legea nr. Art. Astfel.sau scopuri determinate au la bază anumite interese de stat.31 în timp ce la nivel local. 215/2001. 90/2001. f. Între sarcină şi atribuţie există o strânsă legătură deoarece ultima reprezintă învestirea conferită pentru realizarea celei dintâi. adică complexul de drepturi şi obligaţii de care dispune administraţia30 sau sfera de autoritate ori împuternicirile cu care a fost investită şi care. constau în stabilirea orientărilor generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor. corespunzător nevoilor sociale reale. inclusiv amenajarea teritoriului. stabilirea măsurilor pentru introducerea şi dezvoltarea economiei de piaţă. corespunzător. s din Legea administraţiei publice locale nr. de exemplu.32 Competenţa este ansamblul activităţilor cu şi fără semnificaţie juridică săvârşite de un organ în vederea 30 31 Idem. 20 . în cazul dat. Astfel. în încurajarea liberei iniţiative. ca sarcină administrativă specifică. nevoilor locative ale individului uman le corespunde interesul autorităţilor executive pentru dezvoltarea construcţiilor de locuinţe dintr-o unitate administrativ-teritorială. sarcinilor de natură economică. în condiţiile legii. nivelul (local sau central). aceleaşi atribuţii au caracter aplicativ pentru şi faţă de măsurile guvernamentale.

33 I. într-un fel sau altul. c). Legea cadru a descentralizării nr. Competenţa are următoarele trăsături:33 . În sens juridic larg ea reprezintă numai activitatea (actele şi faptele) cu caracter juridic. de genul dreptului subiectiv. iar la nivel local se emit autorizaţii administrative pentru întreprinzători. decât excepţional în cazurile expres prevăzute (de pildă. În exemplul dat. 2. Iovănaş. op. defineşte competenţa ca un ansamblu de atribuţii legale stabilite care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate o activitate de natură administrativă. M. .. 4/1965.. după cum un organ nu se poate substitui altuia. 108-114. aparţinând numai autorităţii căreia i-a fost conferită. Anghene. fiind prevăzută de lege sau de acte întemeiate pe ea. deoarece drepturile conferite autorităţii faţă de celălalt subiect al raportului juridic sunt adevărate îndatoriri faţă de lege. cit. în art. pag. dacă i-a fost adresată o solicitare34 sau o sesizare faţă de care ar avea. 66-67. cit. pag. pag. cazul delegării sau repartizării de atribuţii sau a înlocuirii sau suplinirii în funcţie).competenţa are un caracter obligatoriu ceea ce înseamnă că. exercitarea ei nu este o facultate pentru titular.are un caracter legal.realizării atribuţiilor sale. Competenţa organelor administraţiei de stat.. de regulă. op. neputând fi transmisă alteia. iar în sens restrâns cuprinde numai ansamblul actelor juridice pe care le poate emite o autoritate în condiţiile sau cazurile prevăzute de lege. organul trebuind să-şi manifeste competenţa. lit. A. guvernul are competenţa de a elabora proiecte de legi vizând regiile autonome şi societăţile comerciale sau impozitul pe venituri. în „Studii şi cercetări juridice”. . nr. Iorgovan.are un caracter propriu (distinct) sau personal. chiar un drept de apreciere legal recunoscut. 21 . etc. 195/2006. de pildă. 622624.

de persoanele fizice şi juridice faţă de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ. ca aptitudine. precum şi acţiunile pe care le desfăşoară pentru exercitarea 34 De altfel. este specială. Legea cadru a descentralizării. În raport de capacitate. şi cu atât mai mult. ea este exercitată în mod continuu. în cazul dat a celor administrative. Capacitatea juridică conferă calitatea de subiect de drept. lit. cu excepţia interdicţiilor expres prevăzute – capacitatea organelor de stat. adică limitată numai la actele şi faptele prevăzute de lege şi strâns determinate de drepturile şi obligaţiile limitativ atribuite. de regulă executive. de regulă.competenţa are. Capacitatea juridică administrativă reprezintă aptitudinea conferită de lege unei autorităţi publice.. adică de a fi titularul unor anumite drepturi şi obligaţii care se cer a fi întrunite de o anumită autoritate – executivă în cazul dat – dar prin care aceasta se şi diferenţiază de o altă autoritate publică. repetat şi necondiţionat exceptând cazurile de competenţă temporară sau ale organelor temporare ce au o competenţă similară. competenţa este cea care-i determină conţinutul şi limitele deoarece. nr. b). 22 . odată încredinţată. 195/2006. instituţionale şi umane de care dispun autorităţile administrativ-teritoriale. refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept subiectiv permite celui vătămat acţionarea în justiţie a administraţiei. 2. defineşte în sens managerial capacitatea juridică administrativă ca ansamblu resurselor materiale. un caracter permanent în sensul că. de a avea drepturi şi obligaţii exercitate sau îndeplinite în mod limitativ şi în nume propriu în cadrul realizării puterii publice. distinctă de cea de simplă parte a raportului juridic. spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală – ca aptitudine nelimitată în dobândirea drepturilor şi obligaţiilor de orice fel. în art.

ea trebuie să aibă în mod obligatoriu şi capacitatea executivă. op. de pildă. Nu este obligatoriu ca toate organele executive să aibă în paralel şi asemenea capacităţi distincte. Capacitatea administrativă are unele trăsături:35 .este proprie numai respectivei autorităţi văzute ca entitate executivă distinctă. doar unele elemente ale acestora (de pildă. de dreptul muncii ceea ce le conferă şi calitatea de persoană juridică sau de subiect al raportului de muncă de unde şi competenţa de a încheia contracte civile sau de muncă. 145 şi următoarele. . pag. Situaţia contrară nu este însă obligatorie.. competenţa nepresupunând o astfel de calitate poate fi exercitată şi în numele altuia. atribuţiile. poate încadra în anumite funcţii de execuţie sau nu poate 35 R. cit. Alăturat capacităţii administrative organele executive pot avea şi alte capacităţi juridice cum sunt cele de natură civilă. pentru că altfel s-ar pierde însăşi calitatea de subiect de drept la care nu se poate renunţa. în vreme ce competenţa se întâlneşte şi la nivelul structurilor sau diviziunilor interne ori a funcţionarilor care-şi au competenţele specifice atribuţiilor şi funcţiilor exercitate derivate din cele ale organului din care fac parte. dar din moment ce o autoritate publică dispune de asemenea capacităţi juridice neadministrative. el putând avea. . spre deosebire de competenţă. Sarcinile. ca subiect.capacitatea juridică are un caracter exclusiv. competenţa şi capacitatea juridică definesc statutul propriu al autorităţii publice respective. adică nu poate fi transmisă sau delegată.competenţelor legale stabilite. Ionescu. dar subsumate acestora. ori urmând a fi stabilite în condiţiile legii. 23 . adică faptul că un organ înzestrat cu capacitate administrativă să trebuiască să aibă şi capacitate civilă sau de dreptul muncii.câtă vreme capacitatea juridică este aptitudinea de a acţiona numai în nume propriu.

26 lit. 37 Decretul nr. patrimoniu şi scop. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. de pildă. comunele. 215/2001. 1988. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative • După natura lor38 distingem sarcini de conducere şi organizare.U. oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public având deplină capacitate. pe de altă parte. T. 69/1991 (abrogată) şi art. Negoiţă. 215/2001).teritoriale stabilite (art. pag.37 respectiv organizare.. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. precum şi organele sale teritoriale. 19 din Legea nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. iar la nivelul local. Personalitatea juridică a organelor administrative poate fi civilă sau de drept privat (când au în proprietate bunuri din domeniul privat) şi personalitate juridică de drept public (când sunt proprietare ale bunurilor domeniului public).B.36 Personalitatea juridică civilă poate fi expres consacrată prin norme sau poate rezulta din reunirea condiţiilor prevăzute de legea civilă. şi sarcini de prestaţie. a succesiunilor vacante).). 24 . Bucureşti. 4 alin. etc.desface contractul de muncă. În unele situaţii speciale autorităţile administrative pot reprezenta statul ca persoană juridică (în cazul bunurilor abandonate. pe de o parte. poate încheia anumite contracte civile şi până la o anumită valoare. 6. 83 şi următoarele. 31/1954). a din Decretul nr. care la nivelul autorităţilor executive se realizează prin existenţa unui plan propriu de cheltuieli şi dreptul de a dispune independent de creditele bugetare acordate (art. Sarcinile de conducere se realizează prin acţiuni de organizare a executării şi executarea în concret a legilor şi a altor acte constând din emiterea de acte normative sau de 36 Art. 38 Al. posedând un patrimoniu şi exercitându-şi autoritatea în limitele administrativ . 19 din Legea nr. Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Traite de science administrative. de informare. etc. de planificare şi de organizare. Drago. reclamaţii sesizări.40 Sarcinile de concepţie vizează obiectivele cu caracter general de politică administrativă incluzând sarcini de informare. Ştiinţa administraţiei. în sarcini de concepţie şi sarcini de direcţie.. încheierea de contracte). cit.prescripţii în diverse domenii de interes naţional sau local.. de studii. • După sfera lor de cuprindere distingem sarcini generale şi sarcini speciale. pe comunicările altor autorităţi. Paris. eliberarea de autorizaţii necesare efectuării diverselor activităţi private. pag.). de prevedere. etc. pe constatările oficiale concretizate în rapoarte şi referate..39 Sarcinile generale se grupează. 1966. recensământul populaţiei. Negoiţă. ori fapte juridice materiale sau operaţiuni administrative (de pildă. Sarcinile de execuţie sunt cele privitoare la satisfacerea unor nevoi sociale concrete ale unei colectivităţi sau ale membrilor ei. Informarea se realizează prin intermediul serviciilor de specialitate ale unei autorităţi – de pildă. R. vaccinarea acesteia. pag. Les missions de l’administration. anchete sociologice. fie prin acte juridice (de pildă. realizate pe cale aplicativă. organizarea de servicii publice. etc. 239 şi următoarele 25 . de sinteză. Sarcinile de prevedere sau de prognoză vizează anticiparea evoluţiei cerinţelor sociale cărora 39 40 Al. la rândul lor. etc. individuală. op. pe semnalările din presa scrisă şi audio-vizuală. concretă. propuneri. Mouton. 55 şi următoarele. şcolarizarea obligatorie prin învăţământul general). – şi se întemeiază pe diverse surse cum sunt solicitările adresate executivului în scris sau oral (cereri. Activitatea de informare vizează cunoaşterea nevoilor sociale reale care impun o anumită conduită executivă constituind baza informaţională a viitoarelor decizii administrative.

instituţionalizarea minorilor abandonaţi). sanitare.administraţia va trebui să le facă faţă în viitor. iar după conţinutul lor constau în sar-cini economico-financiare. Sarcinile speciale sau tehnice ale administraţiei se circumscriu unor obiective concrete. construcţia de locuinţe. evoluţia demografică. sociale. Constituie sarcini de nivel naţional. la nivelul fiecărei autorităţi. de apărare. Sarcinile de direcţie ale administraţiei pun în evidenţă acţiunea directoare sau acţiunea de orientare a acesteia asigurdu-se unitatea de comandă şi de acţiune executivă la cele mai diferite nivele şi structuri administrative. Ele tind să concretizeze soluţii în vederea realizării obiectivelor. Sarcinile organizatorice relevă rolul ordonator al administraţiei. de pildă. gradul de ocupare al populaţiei. cultural-educative şi de instruire. de reprezentare. 26 . de pildă. vizând atât realizarea cadrului instituţional cât şi acţional al activităţii executive pentru înfăptuirea sarcinilor ei specifice (de exemplu. inclusiv realizarea controlului utilizării mijloacelor şi al executării dispoziţiilor. fenomenul navetismului şi migraţiei demografice. fluctuaţia forţei de muncă. fiind numeroase şi variante. precum şi a resurselor umane necesare realizării în acord cu sarcinile de prevedere. sarcinile de reprezentare a statului în exterior prin ministere (Ministerul Afacerilor Externe) şi sarcini de apărare naţională prin aceleaşi organe (Ministerul Apărării Naţionale). etc. precis determinate. cum ar fi. iar după aria de cuprindere sunt naţionale şi locale. Sarcinile de planificare se referă la alocarea mijloacelor materiale şi financiare.

cit. sociale. generală atunci când autoritatea care o exercită poate decide în toate problemele esenţiale ale activităţii executive în ansamblul ei sau în diversele sale laturi specifice. culturale.41 După conţinutul de cuprindere. alte organe centrale ale administraţiei publice. 110-112. consiliile locale şi judeţene. Al.. la rândul ei. cultură cu instituţiile aferente). gazului metan. Negoiţă. cit. personală şi temporală. atât la nivel naţional cât şi la cel local. ca şi a regiilor sau companiilor – naţionale sau locale – autonome (a transportului feroviar. În privinţa clasificării competenţei autorităţilor administraţiei publice ea se face după diverse criterii. sănătate. competenţa poate fi materială. teritorială.). I. sub un anumit aspect. Iovănaş.. pag. 66-68. A. În această categorie se cuprind guvernul. telecomunicaţiilor. 68-69. op. 41 R. distribuţiei energiei electrice. apei. prefectul. În această categorie intră ministerele. Iorgova. cit. 106-107. Competenţa specială reprezintă situaţia în care organul poate acţiona într-un mod foarte limitat – pe ramură sau domeniu – în probleme ale activităţii executive centrale şi locale riguros determinate.123-125. Această competenţă poate fi. sfera de întindere incidenţa şi durata ei. • Competenţa materială („ratione materiae”) este forma de competenţă ce are în vedere natura raporturilor sociale intra-te în câmpul de activitate al unui organ. cu excluderea situaţiilor în care competenţa s-a atribuit expres altei autorităţi. transportului urban în comun. etc. pag. pag. op. precum şi serviciile deconcentrate de specialitate ale administraţiei publice în teritoriu. 27 ... salubritate. termice. cit. op.Sarcinile economico-financiare. op. de învăţământ se constituie în grupa sarcinilor de gestiune de nivel naţional sau local realizate prin intermediul serviciilor publice (învăţământ. Ionescu. pag.

Astfel. spre a i se aplica. delimitate pe criterii interjudeţene). • Competenţa personală („ratione personae”) este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept în funcţie de care se declanşează incidenţa acţiunii normei şi a autorităţii (cetăţean sau străin. procesul-verbal constatator fiind trimis comandantului unităţii din care face parte contravenientul. În acest sens competenţa este permanentă atunci când nu se stabilesc asemenea limite. măsuri disciplinare. oraş. civil sau militar.F. de regulă corespunzătoare unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ.Competenţa generală nu trebuie înţeleasă ca o sumă aritmetică a competenţelor speciale deoarece ceea ce aparţine uneia nu se poate exercita de către cealaltă. major sau minor.). cazul majorităţii orga42 Art. în care sens distingem o competenţă centrală sau naţională cuprinzând întreg teritoriul statului şi o competenţă locală limitată la anumite porţiuni din teritoriu. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. în materia sancţiunilor contravenţionale calitatea de militar în termen42 este hotărâtoare în modul de aplicare a sancţiunii care nu se dispune de organul administrativ competent.R. regionalele C. dacă procesul verbal este întemeiat. etc. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. comună) sau în funcţie de alte criterii (de pildă. 28 . • Competenţa teritorială („ratione loci”) desemnează limitele spaţiale sau geografice în care se manifestă competenţa materială a unui organ public. • Competenţa temporală („ratione temporis”) desemnează limitele în timp între care o autoritate îşi desfăşoară activitatea. de pildă. ci doar ca o rezultantă sintetizatoare necesară asigurării unei conduceri administrative generale a întregii activităţi executive în mod unitar la acelaşi nivel al organizării de stat (centrale sau teritoriale).

Aceste acte pot fi emise atât de organe cu activitate permanentă cât şi de organe cu caracter temporar (de pildă. diverse comandamente constituite pe plan local în situaţii de calamităţi). cazul comisiilor locale constituite în scopul stabilirii dreptului de proprietate în materie funciară. fie el şi organ temporar. şi temporară când există asemenea limite fixate în activitatea unui organ. 11 din Legea fondului funciar nr. care au întotdeauna o competenţă numai temporară. De aceea este posibil ca un act temporar să fie emis de o autoritate permanentă după cum un act stabil44 să provină de la un organ temporar. Precizăm că acţiunea în timp a unui act normativ nu este determinată de caracterul permanent sau temporar al competenţei autorităţii care l-a emis. Actele administrative normative cu caracter temporar produc efecte limitate în timp până la intervalul de timp sau data prevăzută de ele sau de actul superior ori până la încetarea consecinţelor evenimentelor care le-au determinat adoptarea (calamităţi naturale. deoarece manifestarea de voinţă odată produsă are o existenţă independentă de autorul ei. 1/2000 29 .43 ori diversele comisii de recensământ sau cele în materie electorală. Competenţa temporară nu se confundă cu organele temporare şi nici cu actele temporare. 18/1991. 44 Este cazul adeverinţelor privind dreptul de proprietate funciară eliberate de comisiile prevăzute de Legea nr. 18/1991 (republicată). cum ar fi de pildă. 43 Art. care-şi încetează activitatea la realizarea sarcinilor pentru care au fost înfiinţate ori la data fixată prin lege. Există şi organe administrative temporare.nelor executive. modificată prin Legea nr. în redactarea sa iniţială. În acest sens o autoritate cu activitate permanentă poate primi şi competenţe temporare. anume create pentru soluţionarea unor sarcini provizorii. de pildă) după care îşi încetează efectele ieşind din vigoare.

30 . şi competenţă nejurisdicţională sau necontencioasă sau de administraţie activă lipsită de această trăsătură şi limitată la organizarea aplicării legii. mai distinge între competenţe exclusive.O situaţie specială se ridică în cazul autorităţilor administrative alese (primari. consilii locale) sau desemnate (guvern) când nu se pune însă problema competenţei temporare a organului. când ea soluţionează un conflict dedus judecăţii sale emiţând un act jurisdicţional având stabilitatea unei hotărâri judecătoreşti. delegate şi partajate (paralele sau concurente). 195/2006. ci doar a limitării în timp a mandatului pentru care au fost aleşi membrii ce îl compun. Legea cadru a descentralizării nr. După caracterul şi principiile care îi stau la bază competenţa autorităţilor administrative poate fi contencioasă sau jurisdicţională.

numite şi puteri.Capitolul 2 Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice 1. Aceste autorităţi sunt elemente structurale ale întregului a cărui unitate este asigurată 31 . Privit în mod distinct sistemul puterii executive sau al administraţiei publice se prezintă ca o grupare ce înfăptuieşte activitatea executivă în mod unitar prin raporturile ierarhice în care se află autorităţile componente unele faţă de altele având în frunte guvernul. organ suprem. Sistemul autorităţilor publice reprezintă ansamblul formelor organizatorice prin care se manifestă sau se exteriorizează puterea publică. motiv pentru care ele se grupează după forma fundamentală sau funcţia esenţială pe care o desfăşoară în subsisteme distincte şi anume legislativ. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice Prin sistem înţelegem un ansamblu coerent de elemente reunite şi aflate în relaţii de interdependenţă. aflate într-o strânsă unitate şi relaţii de interdependenţă determinate de modul de exercitare al acestei puteri. Prin structura unui sistem desemnăm modul de organizare sau de dispunere internă a elementelor componente ale sistemului. executiv şi judecătoresc. Între organele statului există şi deosebiri determinate de forma specifică în care contribuie la realizarea puterii publice.

iar cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai joasă numărul organelor subordonate scade. Relaţiile de subordonare exprimă poziţia şi legăturile în care se află un organ ierarhic inferior dependent faţă de un organ ierarhic superior. După poziţia unui organ faţă de altul în cadrul relaţiei ierarhice distingem relaţii de supraordonare şi relaţii de subordonare. respectiv dintre organele ce compun sistemul administrativ. Relaţiile de supraordonare definesc poziţia specifică a unui organ superior faţă de altul inferior prin puterile conferite în cadrul aceluiaşi sistem. cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai înaltă a organizării sistemului administrativ cu atât creşte numărul organelor supra şi subordonate. în care relaţiile ierarhice se stabilesc (direct sau indirect) din treaptă în treaptă asigurând omogenitatea puterii executive ca sistem şi acţiune. de conducere şi de execuţie. a celei administrative în special. precum şi din activităţile desfăşurate. poate fi subordonat unui organ central care îi este ierarhic superior.şi de trăsăturile lor comune reieşite din modul de alcătuire. Astfel. a competenţei materiale şi a celei teritoriale a 32 . Relaţiile ierarhice exprimă legătura dintre formele de organizare a puterii. de pildă. Existenţa ierarhiei administrative în care se cuprind autorităţi supra şi subordonate. exprimă caracterul nu numai unitar dar şi centralizat al organizării de stat în general. Ceea ce asigură existenţa şi desfăşurarea omogenă a relaţiilor ierarhice este atât unitatea cât şi diferenţa. un organ judeţean deşi poate fi ierarhic supraordonat faţă de unul municipal. funcţionare şi atribuţii. Aprecierea poziţiei unui organ în raport de altul depinde de sistemul de referinţă utilizat. în această unitate. În general. centrale şi locale. Relaţiile au caracter ierarhic datorită nivelelor de competenţă materială şi teritorială diferită a respectivelor autorităţi ceea ce le deosebeşte pe plan vertical pe cele asemănătoare şi pe plan orizontal pe cele diferite.

având o competenţă materială mai largă. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă Supra şi subordonarea desemnează raporturile dintre două organe în temeiul cărora unul dintre ele. la identitatea de competenţă teritorială diferenţierile de competenţă materială stau la baza raporturilor ierarhice. Pe de altă parte. 2. respectiv municipiile (şi sectoarele municipiului Bucureşti). Sub aspectul competenţei materiale distingem competenţa generală şi competenţa specială. două trepte ierarhice şi anume treapta judeţeană (a municipiului Bucureşti) şi treapta localităţilor centre administrative. cit. guvernul în raport de ministere). se vor afla în raporturi ierarhice.respecti-velor autorităţi.. specială (de exemplu. Rezultă că. de pildă. dar având o competenţă materială mai îngustă. şi de regulă. corespunzător organizării administrativ-teritoriale. în cazul ţării noastre. prima având o sferă mai largă de cuprindere decât cea de a doua pe care o subsumează. pag. Ionescu. apare supraordonat faţă de un alt organ de nivel teritorial similar. 33 . un organ de acelaşi nivel teritorial. 122. o subordonează. iar cel din urmă nivel cunoscând. în principiu. la rândul său. unul central sau naţional şi altul teritorial sau local subsumat celui dintâi. are anumite drepturi 45 R. generală. dar o competenţă teritorială diferită – în sensul că una o subsu-mează pe cealaltă – de pildă. op.45 Într-adevăr. în timp ce în cazul similitudinii de competenţă materială distincţiile de competenţă teritorială determină aceleaşi raporturi. oraşele şi comunele. una naţională şi alta locală. două organe având aceeaşi competenţă materială (un minister şi organul său din teritoriu). aflat pe o poziţie superioară într-un sistem. iar sub aspectul competenţei teritoriale se constituie două nivele.

raporturile cu alte autorităţi.47 După unele opinii în conţinutul acestor raporturi ierarhice mai intră şi dreptul de a înfiinţa şi de a organiza autorităţi subordonate. Cu toate acestea. 259. întrucât. Anghene. 15 47 Dicţionar de drept constituţional administrativ. nr. la rândul său.49 diferite organe centrale de specialitate ce funcţionează pe lângă el. dar o asemenea atribuţie este conferită în mod cu totul excepţional. are obligaţiile corelative de a îndeplinii dispoziţiile organului supraordonat decurgând din aceste drepturi şi în faţa căruia este răspunzător.. de a coordona şi de a controla activitatea organului subordonat care. 34 . în „Revista Română de Drept”. 4/1967. altele decât ministerele. Conţinutul acestor raporturi este format din dreptul de a conduce. cit. 1978. pag. unele atribuţii. prin 46 M. 106. pag.46 Raporturile ierarhice administrative operează între autorităţile executive deoarece aceasta nu se subordonează altor categorii de organe ale statului. pag. limitativ şi expres executivului.48 Obiectul acestor raporturi îl reprezintă conduita părţilor – organe publice – corespunzătoare drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Sistemul organelor administrative în lumina prevederilor Constituţiei. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului (abrogată).50 determinându-le structura. Mult mai frecvent este atributul executivului de organiza autorităţi subordonate. • Dreptul de a înfiinţa şi organiza autorităţi sau organe este expresia cea mai deplină a raporturilor de subordonare deoarece autorul acestei acţiuni devine ierarhic superior celeilalte părţi. op. de regulă. 11 din Legea nr. 50 De pildă. Guvernul poate înfiinţa. potrivit legii. 49 Art. însăşi crearea autorităţilor administrative are loc prin lege. Bucureşti. 48 I. Iovănaş. Hotărârea Guvernului nr. de a îndruma. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.decurgând din aceasta faţă de organul aflat pe o treaptă inferioară şi care are anumite obligaţii faţă de organul superior tocmai datorită poziţiei în care se află.

51 De pildă. care este chintesenţa conducerii – putând subzista independent şi în afara raporturilor ierarhice. şi altor autorităţi executive nesupraordonate faţă de organul cu privire la care ele se exercită. unor inspecţii şi inspectoare). etc. consiliul local aprobă regulamente de organizare şi funcţionare a serviciilor publice (art. de îndrumare. fiecare dintre aceste atribute – mai puţin dreptul de decizie. De aceea este de făcut menţiunea că din dreptul de conducere ierarhică decurg toate celelalte drepturi – mai reduse ca şi prerogative – ce formează conţinutul raporturilor ierarhice. îndruma şi coordona autorităţile subordonate este o altă componentă derivând din raporturile ierarhice. Pe câtă vreme aceleaşi drepturi pentru a fi exercitate de alte autorităţi neaflate în raporturi ierarhice cu organele faţă de care le-ar manifesta vor trebui încredinţate întotdeauna expres şi limitativ conferite (de pildă. 215/2001). În acelaşi atribut se cuprind şi alte prerogative cum ar fi. de coordonare şi de control. Aşadar.51 • Dreptul de a conduce. aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a acestora. chiar dacă o lege de organizare şi funcţionare nu le-ar mai enumera. în ordinea descrescândă a puterilor conferite. ceea ce asigură unitatea de acţiune a sistemului. 35 . putând fi încredinţate. numirea conducătorilor sau şefilor organelor subordonate şi a structurilor lor interne. în mod distinct. dreptul de conducere include dreptul de decizie.norme de detaliere a reglementărilor legislative. verificând executarea măsurilor dispuse. 38/2 lit. Dreptul de conducere reprezintă acea facultate conferită unui organ ierarhic superior în temeiul căruia el poate emite acte obligatorii pentru autoritatea subordonată şi pe care aceasta din urmă trebuie să le îndeplinească. de pildă. „e” din Legea nr.

având tangenţă şi cu atribuţiile unor organe din sisteme diferite. Aşa. de protecţie a muncii. cit. se impune precizarea că îndrumările pot fi date în legătură cu toate aspectele activităţii autorităţii inferioare. comparativ cu atributul de îndrumare ce poate fi conferit altei autorităţi executive neierarhice în raport cu organul de îndrumat şi care vizează numai anumite aspecte strict determinate. 2. sanitar-veterinară. gărzi care. fie prin intermediul unor reguli generale ce vizează competenţa acestuia din urmă (de pildă. din domenii sau ramuri de activitate. în urma verificării. de pildă. pag 107 şi următoarele. etc. Îndrumarea operativă curentă şi îndatorirea realizării ei nu este identică cu obligativitatea respectării normelor juridice cu forţă superioară deoarece acest din urmă aspect nu derivă din raportul de subordonare. aşa cum este cazul unor inspecţii şi inspectorate. precizări sau interpretări privind dispoziţiile şi modul lor de aplicare în materie).. îndrumări obligatorii de urmat în activitatea organului controlat (în materie financiară. op. vizat de exerciţiul acestui drept. Într-adevăr. de pildă. 36 . normele metodologice de elaborare şi de execuţie a bugetelor locale stabilite de Ministerul 52 I. dar a căror competenţă vizează relaţiile sociale. pot da. Cu privire la sfera atribuţională a organului subordonat. Iovănaş.În legătură cu dreptul de îndrumare a organelor inferioare menţionăm:52 1.). Îndrumarea se realizează pe calea emiterii indicaţiilor sau îndrumărilor operative curente cu privire la modul în care organul subordonat trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile. organele executive sunt ţinute să respecte şi să realizeze şi prevederile juridice ale actelor altor organe faţă de care nu se află în raporturi ierarhice. cât şi pentru cazuri concrete deduse spre rezolvare autorităţii sau funcţionarului din subordine şi faţă de care organul sau funcţionarul superior – sesizat sau din oficiu – îşi exprimă punctul de vedere sau opinia.

întrucât exerciţiul său – derivând din conţinutul raporturilor de subordonare – este totuşi limitat de independenţa operativă de care trebuie cel puţin să dispună un organ executiv. ea nefiind numai de competenţa 53 54 Art. . indiferent de competenţa lor materială – prin care se includ sau nu în sistemul financiar-bancar – sau de cea teritorială (de nivel naţional. ca subiect distinct de drept. conferit prin lege.Economiei şi Finanţelo53 trebuie respectate de toate autorităţile executive a căror activitate are tangenţă cu realizarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti publice. 2 din Legea privind finanţele publice nr. De la acest principiu există unele excepţii. central sau de nivel local. În cadrul raporturilor de subordonare operaţiunea desfiinţării unui act emis de către o autoritate subordonată (adică lipsirea lui de efecte juridice obligatorii garantate de constrângerea publică) poate viza şi acte individuale într-o gamă largă prin intermediul suspendării (ca desfiinţare temporară) sau a anulării ori revocării (ca desfiinţare definitivă a actului juridic). totuşi. pag.54 . nu poate să-l substituie şi să-l înlocuiască pe acesta din urmă în atribuţiile sale. eventual. 108 37 .. de a le înlocui cu propriile reguli. ceea ce înseamnă că organul superior deşi poate interveni în activitatea celui inferior. Iovănaş. 3. normele Ministerului Sănătăţii şi Familiei vizând igiena şi salubritatea locurilor de muncă trebuie respectate şi aplicate de către toate autorităţile administrative. op.situaţia în care organul superior are dreptul.posibilitatea normativă a organului superior de a abroga acte de reglementare cu forţă juridică inferioară şi. cit. Se pune problema limitelor în şi până la care dreptul de îndrumare se poate exercita. 10/1991 (abrogată) I. teritorial) şi nu numai de către organele financiar-bancare din teritoriu subordonate acestui minister. de a exercita o anumită atribuţie comună atât lui cât şi organului subordonat. În mod similar. 56 alin. de regulă. nu numai de cele făcând parte din reţeaua sanitară.

1.305. de pildă pentru că au vătămat drepturi legal recunoscute. prin exercitarea căilor administrative de atac sau a recursului ierarhic când la nivel superior se dă o anumită soluţie pe care în mod obişnuit o putea emite şi autoritatea a cărei măsură sau act au fost contestate. 29/1990). actul normativ. pe calea reclamaţiei. iar persoana astfel acţionată poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate este supusă judecăţii.se pune problema răspunderii juridice în cazul măsurilor dispuse în urma îndrumării ierarhice. concrete. cel vătămat în drepturile sale recunoscute lege înainte de a se adresa justiţiei cu o cerere de chemare în judecată a autorităţii executive emitente a actului administrativ care l-a lezat. În asemenea cazuri şi pentru situaţii individuale.56 Dimpotrivă. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. dacă se solicită despăgubiri. 5 alin. inclusiv cel interpretativ – prin care un organ superior îşi exprimă un punct de vedere cu privire la aplicare unei dispoziţii legale – nu constituie un act susceptibil de cenzurare judiciară pe cale contenciosului administrativ. 56 Decizia nr. pag. Astfel. Asemenea situaţii se pot ivi frecvent prin controlul ierarhic. va trebui să introducă o reclamaţie la acel organ sau cel ierarhic superior acestuia şi numai dacă nu este mulţumit de soluţia dată va putea declanşa litigiul judiciar (art. 2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ nr. în cazul acţiunii judiciare îndreptate împotriva unui act administrativ individual care a vătămat un drept aceasta va putea fi formulată şi împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul. 57 Art. 29/1990 38 . dacă prin ele s-au produs vătămări ale drepturilor legal recunoscute persoanelor.55 .57 • Dreptul de control general este un atribut conferit în cadrul raporturilor ierarhice asupra activităţii organelor infe55 De pildă. autoritatea superioară va putea modifica şi chiar înlocui cu propriul act prin care dă o anumită rezolvare cazului respectiv. 2129/1979 a Tribunalului Suprem Secţia civilă în Culegere de decizii pe anul 1979.exclusivă a acestuia din urmă.

presupune şi verificări limitate sau forme speciale cu un obiect determinat. Este deplină atunci când se realizează atât organic cât şi funcţional. fiind un rezultat al raporturilor ierarhice. Subordonarea organică are un conţinut larg decurgând din dreptul organului superior sau pe lângă care funcţionează autoritatea subordonată de a o organiza sub aspectul condu39 . fără să trebuiască o consacrare legală expresă a acestora. cu excluderea altor aspecte. Caracterul general al controlului denotă cuprinderea în verificare a tuturor formelor concrete de activitate subordonată (acte şi fapte juridice şi nejuridice). 3. cât şi dreptul de a sancţiona până la eliberarea din funcţie a celor vinovaţi de abatere. Dreptul de control general. dimpotrivă. de genul organelor cu rol coordonator într-un domeniu sau ramură de activitate ori a inspecţiilor specializate. De aceea. Astfel.rioare ceea ce presupune posibilitatea luării de măsuri eficiente pentru eliminarea oricărei deficienţe constatate. neaflate în raporturi ierarhice cu subiectele verificate. respectarea metodologiei financiare. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative Subordonarea administrativă poate fi deplină şi limitată. atât sub aspectul legalităţii cât şi al oportunităţii. după caz. iar organele financiar-bancare nu pot verifica – tot în exteriorul lor – respectarea normelor igienico-sanitare şi de salubritate. autorităţile sanitare nu pot controla. şi numai în baza prevederilor legale exprese. mai ales a celor juridice. respectivele verificări se disting de atributul de control special conferit anumitor organe specializate. inclusiv suspendarea sau anularea măsurilor ilegale. În această situaţie activitatea de control se desfăşoară asupra autorităţii verificate numai prin prisma specializării competenţei. ca în exemplele precizate. nu exclude ci. precum şi. în afara sistemului lor. a eficienţei socialeconomice.

serviciile publice deconcentrate judeţene se subordonează organic şi funcţional faţă de minister şi numai funcţional faţă de prefect).cerii. atunci când între cele două părţi ale raportului ierarhic nu se interpune nici o treaptă intermediară (de pildă. în vreme ce subordonării organice exercitate în paralel i se recunosc drepturi mai extinse (astfel. când între acestea se interpun una sau mai multe trepte ierarhice ceea ce mijloceşte relaţia ierarhică (de pildă. avem subordonare unică şi subordonare multiplă (dublă. respectiv faţă de o singură autoritate sau de un singur sistem şi subordonare neexclusivă sau mixtă. Subordonarea funcţională este mai limitată şi are. ● După felul sau natura autorităţii faţă de care operează subordonarea aceasta poate fi exclusivă. triplă. ● După poziţia subordonării distingem subordonarea orizontală. guvernminister. guvern-perfect) şi subordonare indirectă. serviciul public judeţean. expresie a dependenţei ierarhice. în vedere doar simpla coordonare a activităţii organului din subordine faţă de care se exercită drepturi limitate. minister – organ teritorial judeţean şi organ municipal). etc. de regulă. dar materiale asemănătoare (de pildă. diferite ca şi competenţă materială sau teritorială (de pildă. organ central şi serviciul teritorial sau organ local specializat). ● După modul de exercitare subordonarea poate fi directă. ● După numărul subordonărilor. toate aceste criterii se pot combina între ele dată fiind diferenţa dintre acestea şi finalitatea urmărită. Desigur. guvern-minister) şi verticală. între competenţe teritoriale diferite. faţă de mai multe autorităţi. de regulă. organică faţă de una şi funcţională faţă de alta. de regulă. de exemplu. faţă de o autoritate de la acelaşi nivel teritorial (de pildă. Această din urmă subordonare poate fi atribuită separat unui organ conferind anumite drepturi. 40 . Astfel. de a o finanţa şi de a-i coordona activitatea. faţă de propriul minister şi faţă de prefect).).

9 din Decretul-Lege nr. 57/1968. În administraţia publică românească se mai cunoştea şi aşa-numita dublă subordonare. Aşa. apoi a consiliilor judeţene şi Ministerul Culturii şi a Cultelor. De asemenea. 82 din Legea de organizare şi funcţionare a consiliilor populare nr. culte şi patrimoniu ale judeţelor şi municipiului Bucureşti.59 sau cazul Direcţiilor pentru cultură.de pildă. 59 Art. mai ales pe cale normativă. felul subordonării influenţează conţinutul raporturilor de subordonare. ● După lărgimea atribuţiilor proprii conferite distingem o subordonare centralizată (în formele ei strict centralizate şi deconcentrate) şi subordonarea necentralizată (în formele ei descentralizate). în timp ce pe treptele inferioare predomină activităţile de execuţie cu carac-ter concret realizate prin acte individuale şi fapte materiale nejuridice. 5/1990). de exemplu. exclusiv şi orizontal faţă de guvern. având în vedere modalitatea directă sau indirectă a subordonării constatăm că cu cât urcăm pe treptele ierarhiei administrative prevalează acţiunile (actele) de condu-cere şi organizare. subordonarea verticală dă expresie conducerii centralizate a statului asigurând unitatea de comandă şi de acţiune a sistemului în întregul său. ministerul se subordonează organic. pe când cea orizontală asigură doar unitatea la un anumit nivel sau profil teritorial. 69/1991 şi Legea nr. direct. marcând latura descentralizatoare a sistemului.60 58 Dubla subordonare a organelor locale de specialitate era prevăzută de art. aflate în subordinea prefecturilor. 8/1990 privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat (abrogat prin Legea administraţiei publice locale nr. abrogată.58 în conformitate cu autorităţile sau organele de specialitate locale ale administraţiei se subordonau consiliilor locale sau judeţene. 41 . de la primul la ultimul organ. unic. În sfârşit. cât şi ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice.

Structura autorităţilor administrative Sistemul autorităţilor administraţiei publice este un ansamblu unitar având o structură determinată. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. 2 din Decretul nr. din structuri menite a le permite funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor. 42 .61 În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că majoritatea ministerelor au în subordine exclusivă autorităţile similare din teritoriu (finanţe. cultură. noţiunea de organ local de specialitate al administraţiei publice a fost eliminată. la rândul lor. 133/1 din Legea nr. 62 Art.). 215/2001). În studiul nostru interesează aceste structuri. Probleme de structură nu se ridică în cazul autorităţilor sau mai bine spus a funcţiilor unipersonale. 101/1990 privind înfiinţarea inspectoratelor pentru cultură ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. etc. 12 (1) din Hotărârea Guvernului nr. alcătuite. Conform legii cadru a descentralizării nr. 26/1 din Legea administraţiei publice locale nr. a consiliilor locale sau judeţene. respectiv orga-ne executive.La ora actuală pe plan local funcţionează consiliile locale şi judeţene.62 învăţământ. primar) chiar dacă 60 Art. sănătate. 61 Art. sănătate. 4. ca elemente distincte. în perspectiva imediată o serie de instituţii de învăţământ. prefect. Singura dublă subordonare teritorială existentă operează faţă de serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea ministerelor de specialitate şi a prefectului care le conduce (art. vor trece treptat în subordine locală. 215/2001. compuse sau exercitate de către o singură persoană (ministru. respectiv compartimentele structurale interne. 195/2006. etc. iar prefectul numit de Guvern este reprezentantul acestuia din urmă având atributul de conducere şi supraveghere a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale.

în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor unele departamente şi direcţii au organizate consilii militare ca organe consultative ale comandanţilor (art. cât şi prin modul de alcătuire. învecinate sau comune. primar-primărie. Această unitate structurală sau compartiment are o serie de trăsături: . după cum şi cea dintâi are atribuţii şi competenţe distincte (de exemplu.reprezintă organul sau funcţia de conducere şi care poate emite acte juridice în nume propriu. serviciul sau direcţia). 40/1990). ceea ce 63 A se vedea C. exercită cu titlu permanent sau temporar atribuţii de natură omogenă. prefect-prefectură.compartimentele exercită atribuţii de natură omogenă. pag. Editura Politică. . În acest sens distingem în mod net între organul unipersonal – de conducere şi funcţia exercitată – faţă de aparatul sau organul ori autoritatea subordonată şi cu privire la care operează anumite atribuţii ale celui care conduce. defineşte organizarea sau structura instituţiei. Compartimentul organizatoric al unei autorităţi administrative reprezintă unitatea structurală – alcătuită din una sau mai multe persoane – aflată sub unică conducere şi care. Bucureşti. etc.63 interesând funcţionarea şi realizarea activităţilor autorităţii din care face parte. oficiu. 64 Astfel. 16 din Legea nr. etc.74. 1974. adică apropiate. ministru-minister.) ca organ de conducere unipersonal sau colegial. funcţionarea ei şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce îi revin.fiecare din persoanele ce îl compun se află într-o relaţie ierarhică de subordonare directă cu un şef ierarhic (de birou. 43 . cu efecte interne sau în afara organului condus.se poate compune dintr-o singură persoană (de pildă. Hidoş. inclusiv pe plan normativ. Proiectarea structurilor organizaţionale. Cele mai multe autorităţi executive sunt însă alcătuite din mai multe persoane constituind o colectivitate organizată în mod unitar şi care prin ansamblul ei.). oficiul juridic are un jurisconsult sau un consilier juridic) ori din mai multe (de pildă. în ansamblul său.64 .

De pildă. cit. salarizare. 116. în relaţiile cu terţii. capacitate juridică proprie deoarece nu pot intra în raporturi juridice directe cu alte subiecte de drept. de pildă.determină. Aceste atribuţii sunt fie necesare asigurării funcţionării autorităţii respective (în cazul compartimentelor funcţionale. . personal. reprezentată de conducerea sa. financiar. cele de administraţie. în sensul că acestea sunt directe sau indirecte. distingem compartimente simple şi compartimente complexe. Hidoş.în funcţie de genul de relaţii stabilite între persoanele ce compun compartimentele şi conducător. serviciul şi 65 C. Această autoritate are în subordine ierarhică directă pe şefii diviziunilor interne de cea mai mare complexitate aflaţi în subordinea şefilor nemijlocit subordonaţi conducătorului autorităţii respective.structurile interne deşi dispun de competenţe proprii în realizarea atribuţiilor ce le revin nu au. etc) sau îndeplinirii sarcinilor şi competenţelor proprii (în cazul compartimentelor de specialitate care diferă de la organ la organ) manifestându-se mai ales în exteriorul organului. pag. . de altfel. Compartimentul complex reprezintă o reunire de compartimente elementare sau chiar complexe supuse aceleiaşi autorităţi ierarhice unice.. calitate ce revine numai autorităţii din care fac parte. op. însăşi reunirea lor în cadrul aceleiaşi componente structural organizatorice. de regulă. În structura autorităţilor administrative distingem biroul. biroul este compartimentul elementar de bază şi cea mai mică diviziune structurală în cadrul căreia şeful de birou este singurul care dispune de autoritatea directă asupra subordonaţilor neexistând o altă autoritate în acelaşi sens.65 Compartimentul simplu sau elementar este acea unitate structurală internă în care între conducătorul ei şi celelalte persoane componente nu se mai interpune alt subiect. 44 .

departamentul le poate cuprinde pe toate). raportul dintre personalul de conducere şi cel de execuţie. iar aceştia pe şefii de birou. Fiecare compartiment superior are în compunerea sa structuri inferioare sau mai simple (de pildă.departamentul se organizează în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente inferioare sau care vizează coordonarea şi orientarea lor de manieră globală. inspecţia) ori în afara autorităţii. oficiul.serviciul se organizează pentru îndeplinirea unor activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare pentru care se cere o conducere unitară. şi chiar crearea de structuri atipice (de pildă. în teritoriu 45 . .direcţia cuprinde mai multe servicii ori birouri care desfăşoară activităţi ce necesită o coordonare. De pildă. Reglementările legale stabilesc dimensiunea numerică a personalului care compune un compartiment sub aspectul unui minim pentru fiecare (de pildă. 6 pentru birou. iar în cazul celor centrale (ministere) se mai adaugă direcţia generală şi departamentul care au.direcţia. totuşi un birou se poate subordona direct directorului de direcţie (mai ales dacă are atribuţii de control). deşi directorul direcţiei are în subordine şefii serviciilor componente. decât celei imediat superioare. dintre care unele pot funcţiona independent în sensul că se subordonează direct unei alte structuri. . următoarele caracteristici şi anume: .direcţia generală se organizează pentru delimitarea unui grup de activităţi ce reprezintă un domeniu sau un sector de activitate. . . 8 pentru servicii. de regulă.birourile se organizează pentru îndeplinirea unei activităţi omogene care impune o delimitare organizatorică minimală distinctă. mai precis conducerii acesteia. 20 pentru direcţie).

Structura organului administrativ şi a legăturilor ierarhice (directe şi indirecte orizontale şi verticale. Nivelul ierarhic al unui conducător de compartiment şi deci al compartimentului. În cazul organelor administrative cu mai multe compartimente complexe prin sistemul delegărilor interne succesive de autoritate se stabilesc relaţii sau linii ierarhice între conducătorii anumitor compartimente. organice şi funcţionale) sunt reprezentate grafic prin organigramă. de la ministru. pe care fiecare persoană şi postul pe care-l ocupă. deşi este identic cu cel al structurilor similare (de pildă. în cadrul unui minister. direcţia întră în compunerea departamentului. De pildă. conducătorii compartimentelor de aceeaşi mărime şi având acelaşi grad de subordonare faţă de conducerea autorităţii administrative în ansamblul ei. şeful unei direcţii generale independente poate fi pe acelaşi plan ierarhic faţă de ministru cu şeful departamentului din aceeaşi autoritate executivă. Cum într-un organism complex se stabilesc mai multe linii ierarhice. mai mici sau mai mari – dacă există aceeaşi poziţie de subordonare directă sau pe acelaşi plan (nivel ierarhic). De pildă. corespunzător atribuţiilor pe care le are în structura în care îşi desfăşoară 46 . serviciile între ele şi faţă de birouri) se pot situa pe aceeaşi linie ierarhică cu al altor compartimente sau diviziuni – diferite. Aşa. în mod obişnuit. toate în funcţie de specificul atribuţiilor revenind acelui organ. şefii tuturor departamentelor din cadrul unui minister se află la acelaşi nivel ierarhic faţă de ministru sau şefii de birou faţă de şeful de serviciu. îl deţin în ierarhia administrativă.sau chiar în străinătate. se vor afla la acelaşi nivel ierarhic. de pildă. secretarul sau subsecretarul de stat ce conduce departamentul la directorul general al direcţiei generale. continuând cu şeful de serviciu şi terminând cu şeful de birou. deşi. Aceasta reflectă locul. de raporturile sale cu altele.

op. 114. adică un complex de drepturi şi obligaţii cu care este învestit în vederea îndeplinirii atribuţiilor organului din care face parte. Iovănaş.activitatea.cit. Clasificarea organelor şi structurilor administrative • După criteriul competenţei materiale67 organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe 66 67 C. cât şi a atribuţiilor care-i revin se face prin fişa postului ce conferă titularului său şi cunoaşterea locului în cadrul compartimentului său de activitate precum şi a legăturilor sale ierarhice directe şi indirecte. precum şi acelei relaţionale interne fiind un act administrativ intern esenţial pentru buna funcţionare şi organizare a autorităţii executive.66 Organigrama este o reflectare grafică a structurii şi posturilor din organul administrativ. a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească persoana care-l ocupă. pag. Descrierea fiecărui post sau funcţii. 5. la rândul său este o ilustrare normativă a structurii organizatorice şi atribuţionale. cit.. Această fişă este o reflectare particularizată a prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii respective şi care. I. Funcţionarul din organele administrative îndeplineşte o funcţie publică. A se vedea anexele 1-7. reprezintă statul de funcţii al autorităţii respective în care se reflectă numărul efectiv al persoanelor care pot funcţiona pe posturile existente. Hidoş. pag 79. corespunzătoare structurii sale organizatorice (organigramei). 47 . op.. Atunci când această schemă reflectă şi retribuţia personalului suntem în prezenţa statului de salarii (sau de plată). Totalitatea funcţiilor dintr-un organ executiv. Când sunt nominalizate şi persoanele care ocupă efectiv posturile respective avem statul de personal.

alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (de pildă. în toate ramurile şi domeniile. Cele cu competenţă generală se caracterizează prin atribuţii vizând ansamblul activităţii executive. de regulă.cu competenţă specială. Organele cu competenţă specială sau organele de specialitate ale administraţiei publice sunt acele autorităţi ale căror atribuţii sunt limitate la o singură ramură sau domeniu de activitate.organele cu competenţă specială se subordonează. în vreme ce autorităţile cu competenţă limitată nu pot proceda la fel. În categoria lor intră ministerele. îndrumarea şi controlul celor dintâi. la rândul lor. În organele de ramură se cuprind. 48 . orăşeneşti şi comunale). organele de specialitate se clasifică în organe de ramură şi organe de domeniu.organele cu competenţă generală pot. Organele de domeniu pot fi. acestea din urmă exercitând conducerea coordonarea. Banca Naţională. de ramură sau de domeniu. organe de sinteză de coordonare şi de control. de la respectivul nivel teritorial. hotărî în probleme de competenţă specială. precum şi organele în teritoriu ale acestora. ministerele şi organele subordonate lor. de regulă. celor cu competenţă generală de la acelaşi nivel teritorial. consiliile locale (judeţene. Distincţia dintre ele constă în faptul că primele conduc activitatea dintr-un sector executiv deosebit de limitat. categorie în care intră guvernul. la nivel naţional. Serviciul Român de Informaţii). neministeriale (de pildă. inclusiv serviciile deconcentrate de specialitate. iar în a doua o mare diversitate de organe. prefecţii de judeţ şi primarii de localităţi. La rândul lor. purtând diferite denumiri. Comisia Naţională de Statistică). în vreme ce ultimele au atribuţii în mai multe ramuri sau atribuţii tangente cu sfera de acţiune a mai multor organe. municipale. de regulă. în principiu. . Această clasificare are mai multe consecinţe: .

îndrumă şi controlează. totuşi primele sunt legal obligate să prezinte ultimelor situaţii şi date necesare activităţilor de sinteză. Consecinţele acestei clasificări sunt două: .R. direcţia judeţeană a finanţelor publice) constituite la anumite nivele ale organizării administrativ-teritoriale.) sau pe alte criterii (militare). • După durata funcţionării distingem organe permanente. respectiv după modul cum îşi exercită atribuţiile la nivelul întregii ţări sau la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. de pildă. . diverse comisii create pentru situaţii determinate (calamităţi. potrivit competenţei lor materiale.autorităţile centrale au în subordine. după cum şi organele de nivel superior al organizării administrativteritoriale exercită aceleaşi atribuţii faţă de nivelul ierarhic inferioare din unităţile administrative. interjudeţean (Regionale C.deşi între organele de ramură şi cele de domeniu nu există raporturi ierarhice.. organele locale sau cele din teritoriu pe care le conduc. denumite servicii publice deconcentrate precum şi organe ce nu reflectă această organizare fiind constituite.. • După competenţa lor teritorială organele administraţiei publice se clasifică în organe centrale şi organe locale. În prima categorie intră guvernul. organele de gospodărire a apelor constituite pe bazine hidrografice. etc. alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. 49 . organele locale de specialitate ale administraţiei de stat (de pildă. şi organe temporare. ministerele. iar în cea de a doua consiliile locale. în timp ce acestea din urmă nu au o asemenea atribuţie în raport cu primele. coordonare şi control. cazul majorităţii.F.organele superioare pot hotărî în probleme de competenţa organelor subordonate. aşa erau direcţiile judeţene de cultură) sau organele în teritoriu ale autorităţilor administraţiei centrale de specialitate purtând diverse denumiri (Inspectoratul şcolar judeţean.

şi organe colegiale alcătuite din mai multe persoane (de pildă. • După modul de compunere distingem organe unipersonale. organe de decizie şi de execu50 .recensământ. Primele pot emite acte juridice. de pildă guvernul. nejurisdicţională. • După plenitudinea puterilor conferite avem organe cu competenţă deplină. alegeri. după puterea deţinută. de punere în executare şi de control a realizării actelor juridice. • După modul lor de conducere distingem organe cu conducere unipersonală (ministerele). primele exercitându-şi competenţa în nume propriu. consiliile locale). funcţionând în cadrul sau pe lângă autorităţile cu competenţă deplină. împroprietărire funciară) cu existenţă limitată în timp. organe cu conducere colegială. şi organe cu competenţă auxiliară. guvernul şi consiliul local). alcătuite dintr-o singură persoană. autorităţile executive se pot grupa: în funcţie de poziţia lor în ierarhia administrativă în care sens distingem organe superioare ierarhic şi inferioare ierarhic. • După modul de exercitare a competenţei distingem organe cu competenţă proprie sau exclusivă şi organe cu competenţă delegată sau încredinţată. iar ultimele în numele altei autorităţi care le-o conferă sau le-o retrage după necesităţi. prefectul şi primarul. iar ultimele desfăşoară activităţi de pregătire a emiterii. în care doar o parte a personalului alcătuieşte conducerea (este cazul autorităţilor executive având un consiliu sau colegiu ca organ deliberativ) şi organe colegiale de conducere (unde întreaga autoritate o exercită plenul organului. • După alte criterii de clasificare. şi autorităţi administrative jurisdicţionale care soluţionează litigii derivând din încălcarea legii adoptând acte juridice definitive sau stabile (de pildă. ajutătoare. decizională. • După natura activităţii desfăşurate se disting autorităţi de administraţie activă. comisiile judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate funciară).

51 . în linii mari. după modul de constituire avem organe alese şi numite. 67.ce sarcini trebuie rezolvate şi în conformitate cu care se vor dobândi sau nu şi atribuţii noi. . op. după calitatea persoanelor ce le compun se disting organe civile şi militare.dacă acest volum şi natura lui permite rezolvarea şi.69 În acest sens. Negoiţă. • Un criteriu utilizat în ştiinţa administraţiei este cel al naturii şi răspândirii (diseminării) structurilor în care sens distingem structura funcţională şi structura teritorială a administraţiei. iar în caz afirmativ ce formă instituţionalizată trebuie utilizată. pag. 62 şi următoarele. pag. În privinţa clasificării structurilor administrative şi ea se realizează după numeroase şi variate criterii. 75.. 70 J. etc. Printre considerentele sau criteriile care stau la baza creării unei structuri funcţionale s-au avut în vedere70 următoarele: . pag. criteriul competenţei materiale şi celei teritoriale din dreptul administrativ. Ştiinţa administraţiei. respectiv de tip ministerial sau neministerial. op. 80-81. Prin structură funcţională se înţelege starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei publice corespunzător divizibilităţii sau indivizibilităţii sarcinilor specifice executivului în strânsă legătură cu modul de distribuire a lor între organe sau compartimente..68 ceea ce ar corespunde. cit. sub aspectul structurilor funcţionale se pune problema dacă în funcţie de sarcinile revenite administraţiei acestea necesită prin specificitatea lor şi o formă organizatorică distinctă şi de sine stătătoare care să le ducă la îndeplinire. Idem. respectiv.ţie. .care este volumul şi ponderea sarcinilor şi noilor atribuţii. cit. încredinţarea sa structurilor deja existente sau dacă se impune crearea de noi structuri. Starosciak. 68 69 Al.

Negoiţă. organele de ocrotire a minorilor. autoritatea tutelară.. economice. organe locale şi teritoriale ale administraţiei publice.. op. după caz.existenţa unui teritoriu (mai mult sau mai puţin întins) asupra căruia urmează să fie exercitată o competenţă spaţială.modul de gestionare specifică nevoilor sociale locale să impună satisfacerea lor printr-un cadru organizatoric adecvat. Structurile teritoriale ale administraţiei au în vedere faptul că diversitatea sarcinilor de realizat de către organele executive fac imposibilă – dată fiind dimensiunea demografică şi cea teritorială – ca o singură autoritate să le poată realiza pe toate. destinate a contribui la satisfacerea intereselor colectivităţilor locale şi a membrilor lor.acest cadru să fie constituit şi să funcţioneze în teritoriu dispunând.. politice. .existenţa unei colectivităţi umane locale şi stabile cu nevoi proprii grupată pe considerente geografice. poliţe sau crearea de autorităţi sau instituţii specializate. distincte).utilizarea şi a altor criterii având în vedere modul de rezolvare a sarcinilor (pe cale jurisdicţională sau nu) ori obiectul acestora (de pildă. 52 . de regulă. 64-65. delimitată prin unitatea administrativ-teritorială. după întinderea 71 Al. motiv pentru care se constituie în teritoriu. în materia delincvenţei juvenile conlucrarea dintre învăţământ. etc. Structura teritorială desemnează starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei corespunzătoare modului de realizare a sarcinilor în profil spaţial. . instituţionalizat aparţinând administraţiei locale sau teritoriale. . Condiţiile71 necesare pentru realizarea structurii teritoriale: . cit. în strânsă corelaţie cu organizarea administrativ-teritorială. de independenţă operativă şi funcţională sau chiar de autonomie locală. pag.

în orice organ executiv vom găsi compartimente de personal. devenite toate. secretariat. Astfel. administraţii financiare municipale. Direcţii generale ale finanţelor publice judeţene. etc. distincte sau reunite. „administraţii financiare”. • Un alt criteriu de clasificare a structurilor administrative se face după gradul lor de complexitate în structuri simple (când între personalul component şi conducător nu se interpune o altă persoană sau funcţie) şi structuri complexe reprezentând o reunire de compartimente simple cu multiple relaţii ierarhice. Ministerul Afacerilor Externe. în numeroase cazuri ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizează în teritoriu sau înfiinţează organe în subordinea lor. 117 (2) din Constituţie.. dar fără 72 73 Art. salarizare. • După natura atribuţiilor exercitate în cadrul sau în afara autorităţii respective structurile pot fi funcţionale şi de specialitate. la nivelul localităţilor. dacă legea le recunoaşte această competenţă. Pe de altă parte. 53 . buna funcţionare a autorităţii şi crearea condiţiilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor legale. Structura funcţională reprezintă acea componentă organizatorică internă prin a cărei activitate se asigură. directe şi indirecte. cele de poliţie sau cele financiare73).72 care pot acoperi toate sau aproape toate unităţile administrativ-teritoriale (de pildă. În acest sens există cazuri de structuri administrative constituite numai la nivel central întrucât este posibilă rezolvarea sarcinilor fără concursul unor structuri şi în teritoriul naţional (de pildă. juridic.prerogativelor conferite autorităţilor centrale asupra celor din teritoriu. alături de alte compartimente similare. circumscripţii fiscale orăşeneşti. învăţământ. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci). percepţii rurale. contabilitate.

salarizarea. compartimente distincte privind forţa de muncă şi şomajul. • După caracterul omogen sau neomogen al atribuţiilor şi competenţelor exercitate distingem structuri tipice şi structuri individuale sau atipice. unicat. Astfel. etc. trezorerie. Pe plan teritorial. inspecţie. direcţia tratatelor. după cum într-un minister al comerţului şi turismului trebuie să se distingă cel puţin trei mari compartimente corespunzător comerţului interior. în cadrul oricărei autorităţi vor precumpăni structurile de specialitate atât ca număr cât şi ca pondere de personal. din subordinea guvernului sau ministerelor (consilii. o direcţie judeţeană pentru probleme de muncă şi solidaritate socială cuprinde.). Structura de specialitate este compartimentul constituit după necesităţile de rezolvare a sarcinilor având atribuţii omogene şi distincte şi care determină competenţa materială – desigur într-o parte a ei – a autorităţii respective. servicii. printre altele. Desigur. de pildă. celui exterior şi al turismului.) sunt constituite în cadrul autorităţilor administrative ce fac parte din sisteme sau subsisteme bazate pe raporturi ierarhice între elementele componente. etc. dar şi ca volum de activitate.de care nu se poate concepe însăşi existenţa respectivei autorităţi. direcţii. 54 . etc.. precum şi juridic şi legislaţia muncii. alta pe cel preuniversitar. de regulă. într-un minister al învăţământului trebuie să existe două mari diviziuni interne: una vizând învăţământul universitar. Structurile tipice (departamente. în timp ce structurile atipice caracterizează organe. oficii) sau se pot regăsi chiar în structurile ministeriale (tezaur.

auzite. nu pot fi gustate. prestarea şi consumul serviciului realizându-se simultan. .intangibilitatea . fiind apreciată de către specialişti caracteristica esenţială a serviciilor. depozitate sau inventariate. . .Capitolul 3 Serviciile publice 1.eterogenitatea sau variabilitatea . rezultă următoarele caracteristici specifice serviciilor: .absenţa proprietăţii. depozitate. care au făcut în mod frecvent obiectul analizei formulată de teoria economică. de la un loc la altul. particularitate care le face ca să nu poată fi stocate.inseparabilitatea serviciilor. simţite sau mirosite înainte de a fi cumpărate.specificitate care relevă faptul că serviciile sunt invizibile. spre deosebire de bunurile tangibile care sunt produse. serviciile fiind practic irepetabile.perisabilitatea sau non-durabilitatea. Comparând producţia bunurilor tangibile cu prestaţia serviciilor. vândute şi consumate separat.caracteristică generată de circumstanţele care concură la prestarea lor. ele variind de la prestator la prestator. fără însă a se realiza un transfer de proprietate între furnizorul serviciului şi consu55 . . Caracteristicile serviciilor Serviciile se deosebesc de bunuri sub variate aspecte. fiind influenţate şi de momentul prestării. în diferite etape temporale. în sensul că beneficiarul unui serviciu îşi satisface o anumită nevoie.

Bucureşti. Rodica Minciu. sănătate. o persoană juridică. Gabriela Stănciulescu. 115 Maria Ioncică. având ca rezultat efecte utile. transport. 114 Ioan Cosmescu. Economia serviciilor.115 2. precum şi în limbajul curent.). se utilizează sensul organic. Uranus. cultură.31-33. serviciile sunt activităţi de sine-stătătoare. În literatura de specialitate.114 Având în vedere aceste caracteristici ale serviciilor dar şi în ideea de a realiza o sinteză a experienţei teoretice şi practice privind definirea serviciilor şi delimitarea lor de bunuri. p. etc. autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit şi sector terţiar”. Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. astfel: a) în primul rând. într-o lucrare recentă se consideră că serviciile „reprezintă o activitate umană. Economia serviciilor. 1999. Ed.15. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Totodată. pază şi ordine. 1999. p. spre deosebire de situaţia ce apare în cazul cumpărării unui bun tangibil. Specificitatea serviciilor publice Serviciul public: noţiune.mator. Ed. publică sau privată prin care se realizează o activitate care satisface un interes public (general). imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Livia Ilie. desemnând un organism. caracteristici Pentru satisfacerea diverselor cerinţe ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană. asistenţă socială. statul sau/şi colectivităţile locale înfiinţează anumite organisme denumite servicii publice. 56 . locuinţă. cu un conţinut specializat. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens.

130 Este evident că. natura juridică a organului care îl prestează. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul 129 Revue de droit public et de la science politique en France.b) în al doilea rând. defineşte serviciul public după cum urmează: “Serviciul public este un organism administrativ. O primă definire. autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic. Astfel. judeţ sau comună. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite 3 elemente: • o misiune considerată ca obligatorie pentru stat. mai multe definiţii care coexistă şi astăzi. Les transformations de droit public. care trebuie să fie în mod obligatoriu o persoană publică. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de organismul sau persoana juridică prestatoare a serviciului. este folosit sensul materialfuncţional. sau/şi o instituţie înfiinţată de acestea. respectiv statul. Doctrina din ţară şi străinătate a cristalizat în decursul timpului. p. Promotorii acestei definiţii sunt specialiştii francezi în dreptul public.416 57 . 1913. Paul Negulescu plecând de la opiniile exprimate în doctrina franceză. judeţul. cea clasică. • un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. 1907. Paris. oraşul sau comuna.417 130 Duguit. Paris. datând de la începutul secolului XX consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice. profesorul Leon Duguit definea serviciul pu129 blic ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. conceptele lor fiind preluate de majoritatea ţărilor europene. • un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni. Prof. cu o competenţă şi puteri determinate. creat de stat. p.

teatre. pag. vol. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă.situaţii în care statul nu permite particularilor. . statul şi colectivităţile locale fiind nevoite să încredinţeze unele servicii publice către persoanele private. Tratat de drept administrativ. etc. op. coroborat cu dezvoltarea economică a perioadei şi implicit cu necesitatea asigurării unui număr sporit de servicii publice au devenit contradictorii. 1996.”131 O altă teză. putând fi doar beneficiarii acestora (stare civilă. p. asistenţă socială etc. s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme. Faptul că serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele publice.fără titlu de monopol .general al Administraţiunii publice creiatoare. dar sub controlul administraţiei. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii de interes general şi prin intermediul unor firme private. întrucât se aprecia că persoana privată exercită în astfel de situaţii prerogativele puterii publice.citată.Negulescu. 123 A.65 58 . Iorgovan.cu titlu de monopol . Ed. protecţie civilă.).)132. pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. cărţilor de alegător şi paşapoartelor.II. Nemira. persoane fizice şi persoane juridice să presteze astfel de servicii. Bucureşti. 131 132 P. în literatura de specialitate a fost formulată teza conform căreia statul poate organiza două categorii de servicii publice: . Astfel.situaţii în care este admisă iniţiativa privată (universităţi. încasarea impozitelor şi taxelor. eliberarea cărţilor de identitate. Impusă de practică. asigurări. autorizările pentru prestarea acestor servicii fiind tot mai frecvent întâlnite în legislaţie.

Cu toate acestea. art.). 1997. serviciile descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc. judeţului şi comunei sunt organizate şi funcţionează ca: . şcoli. autoarea Rodica Narcisa Petrescu.instituţii publice (universităţi. teatre.legea serviciilor publice de gospodărie comunală134. Cardinal Lex. este autorizată de administraţia publică să presteze unele activităţi de interes general. Serviciile publice ale statului. stabileşte că operatorii/furnizorii/prestatorii de servicii publice locale de gospodărie comunală pot fi în condiţiile prevăzute de lege compartimente de specialitate din aparatul propriu al primarului şi agenţi economici.Pe acest fond de idei.133 În acelaşi spirit. Ed. majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele caracteristici: a) este un organism specializat care satisface un interes public. Petrescu.9 al Legii nr. cu nuanţări de la un autor la altul.N. consideră că ne găsim în prezenţa unui serviciu public. inclusiv în ţara noastră.) 133 R. . Drept administrativ.359 din 4 iulie 2001 59 .326/2001 . noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul public precum şi în dreptul administrativ. în următoarele situaţii: . nr. definirea sa cunoscând o multitudine de variante. . Partea I-a.15 134 Publicată în Monitorul Oficial al României.organe ale administraţiei publice (ministere. etc.dacă o persoană juridică privată. pag. biblioteci.dacă o activitate de interes general sau public este desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice sau o persoană juridică publică organizată de aceasta. Cluj-Napoca. Mai recent.

Legea nr.38 lit. art. s-a folosit noţiunea de stabilimente de utilitate publică. Regiile autonome de interes public se înfiinţează aşa cum prevede art. 12 din Legea nr. în temeiul unui act de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului).. c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice. prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale. consiliile locale şi consiliile judeţene pot înfiinţa instituţii publice de interes local).326/2001 .2 din Legea nr.3 al. Instituţiile publice. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune) sau printr-un act administrativ de autoritate (ex.h din Legea nr.215/2001. b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. se înfiinţează prin lege (ex.135 Pentru organizaţiile folosite de particulari în scopul satisfacerii unor interese publice. puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea 135 P. legea administraţiei publice locale şi art. Legea nr. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii. Tot astfel. pentru cele de interes local. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. o altă categorie de servicii publice.regii autonome de interes public. 171 60 . pag.i şi art. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei.104 lit.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. citată. op. care în literatura de specialitate interbelică au fost denumite stabilimente publice. Astfel. după caz. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. conferă consiliilor locale şi judeţene competenţa de a înfiinţa servicii publice de interes local sau judeţean.215/2001. Negulescu. prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau.

de regulă funcţionari publici. Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public. universităţile etc.Prisăcanu. p. raţiunea constând în satisfacerea interesul general pe care statul îl urmăreşte şi nu realizarea unui profit.1 137 136 V. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate. p. rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte. teatrele.interesului general. judeţul sau comunele sunt obligaţi ca.3. Bucureşti. Partea generală. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice. . după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică. să le subvenţioneze activitatea. Ed. se poate aprecia că serviciul public este un organism specializat. într-o interpretare mai sintetică.136 Sau.egalitatea tuturor cetăţenilor faţă de serviciul public. Ed.baza materială necesară activităţii se asigură în principal. Management public. atunci când este cazul. d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică. nefiind admisă întreruperea activităţii. din bugetul statului. Deşi unele servicii publice realizează venituri proprii (ex. serviciul public este definit „ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale de interes public”. judeţean sau comunal după caz. Tratat de drept administrativ român. redarea grafică fiind prezentată în figura nr.133.53-54 61 . în scopul de a satisface în mod continuu un interes public. Faţă de particularităţile relevate. 137 Armenia Androniceanu. transportul în comun. 1999. . iar baza materială îi este asigurată din bugetul de stat. judeţului sau comunei.) statul. Acest organism este încadrat cu personal de specialitate care exercită funcţii publice. All. Bucureşti 1996. Economică.

Serviciul public 3. ale societăţii în general. furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii în general. se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce. 3. tipologie variată. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. se realizează prin stabilimente publice. ca 62 .. Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit aceleaşi criterii pentru clasificarea serviciilor publice. de interes public CARACTERISTICI CARACTERISTICI satisface o nevoie locală. tipologie variată. se realizează prin stabilimente publice.1. Fig. se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management. public. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. satisface o nevoie locală. management. este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept public. înfiinţat şi care îl conduce.Serviciul public Serviciul public Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale de interes public.

Aceeaşi idee este acreditată şi în literatura de specialitate franceză. prof. au competenţa de a înfiinţa. Totuşi. stabilit de factorul politic. iar. 137 Idem. care o putea constitui întreg teritoriul ţării sau. În acest sens. Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de 3 categorii: naţionale. prof.organul competent să înfiinţeze un serviciu public. Negulescu. autorul spunea „Crearea unui serviciu public este. în funcţie de resursele de care dispun şi de interesul public. care poate fi central sau local. rezervată parlamentului.gradul de autonomie locală din administraţie. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze ser-vicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. op. Zona de răspândire a unui anumit serviciu public. Este deci necesar. profitând de autorizarea de creare dată de legiuitor. pag.138 Din această clasificare. servicii publice. pag. în principiu. citată. 41 63 . Astfel. pe de altă parte. judeţene şi comunale. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public.”139 . ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. o notă comună o reprezintă aceea că autorităţile administraţiei publice locale prestează ele însele o serie de servicii publice. numai o parte a acestuia. Jean Rivero definind serviciul public ca fiind „forma acţiunii administrative prin care o persoană publi- 138 139 P.o consecinţă firească a diversităţii acestora şi a modului diferit de abordare al autorilor. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”. numai dacă considerau oportun acest lucru pentru colectivitatea locală. ne apare în mod evident faptul că autorul a dorit să reliefeze două aspecte şi anume: .

În consecinţă. astfel: 140 I. Paris. Droit administrativ.). reieşind din context faptul că serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional.că îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general”140. această listă diferă de la o regiune la alta. 1987. alimentare cu energie. de situaţia economică şi socială a colectivităţilor. Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi satisfăcute. de la o colectivitatea la alta. Intervenţia autorităţilor administraţiei publice în scopul satisfacerii unei nevoi recunoscută ca fiind publică. este stabilit de factorul politic Lista nevoilor a căror satisfacere trebuie asigurată fie direct de administraţia publică. raţiunea de a fi a administraţiei o constituie satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează. posibilităţile financiare la un moment dat. etc. Aceste organisme au un aspect mai mult sau mai puţin de tip administrativ. gestionează domeniul public şi privat al colectivităţilor oferind servicii publice (transport în comun. nevoia de autofinanţare obligând administraţiile locale să creeze servicii publice după modelul firmelor private. colectarea gunoaielor menajere. organizează anumite servicii publice care. etc. De regulă.39 64 . p.Rivero. Dalloz. În acest scop. apă. fie indirect. perce-perea impozitelor şi taxelor) sau. pentru care consideră ca fiind nejustificată sau criticabilă iniţiativa privată. îmbracă o paletă variată de manifestări. prin crearea unor servicii publice este fixată în funcţie de curentele ideologice care se găsesc la putere. priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice. administraţiile prestează în mod direct anumite servicii publice (stare civilă. 12eme ed. administraţia îşi propune satisfacerea unor nevoi foarte variate. Este arhicunoscut şi recunoscut faptul că. protecţie socială. precum şi pe plan local.

40 65 . din mai multe puncte de vedere. pag. sunt suportate în principiu de către colectivitatea care a înfiinţat serviciul. 2000. autorul Ioan Alexandru defineşte serviciile publice în sens larg ca „ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică. prin cota reprezentativă a capitalului folosit.delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau semipublice. având un scop bine precizat.141 Din această definiţie. Cu alte cuvinte. Ed.înfiinţarea unor servicii publice. sub controlul administraţiei. Management. financiare şi umane ale serviciului public. L. pe care colectivitatea o acceptă şi în consecinţă şi-o asumă. Economică. Bucureşti. prin anumite reguli de funcţionare şi controlul cărora li se supun. Abordare juridico-administrativă. dar care. Analizând sfera serviciilor publice. supuse autorităţii şi controlului acesteia”. administraţia poate recurge fie la organisme care se înscriu strict în cadrul administrativ obişnuit şi funcţionează în întregime după procedee pur administrative. cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru prima dată sau. Bazându-se pe aceste premise. după forma de organizare a serviciilor publice literatura de specialitate distinge trei categorii: 141 I. . . vom constata că ele pot fi grupate după o serie de criterii. se apropie de organizaţiile de tip comercial. Matei.acordarea unor subvenţii către unele firme private. concomitent cu exercitarea unui control administrativ asupra acestora. fie la organisme care au caracter administrativ prin originile lor. Alexandru. Marketing. Aşadar.. se prefigurează ideea asigurării resurselor materiale. Servicii publice. Astfel. numărul şi paleta acestora fiind diferite. care se adaugă altora deja existente. de la o colectivitate la alta.

etc.39 din 31 ian. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate.1 din Ordonanţă: „Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau interesul unor colectivităţi locale. eficienţă economică etc. această clasificare o găsim formulată de majoritatea autorilor. cerce-tare ştiinţifică. . ed. observat faptul că o serie de servicii publice. ori. citată.regii autonome de interes public142. Partea I-a. după caz.Prisăcaru. obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale de interes naţional sau local. asociaţiile. All. ed. pag. învăţământ. pag. fundaţiile şi compartimentele funcţionale din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene. în opinia noastră ea este incompletă. binefacere. nr. .).137 143 Publicată în Monitorul Oficial al României. Bucureşti. Alexandru. op. Prin reorganizarea regiilor autonome în societăţi comerciale cu capital de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. 2000 66 . Partea generală. în acest sens se poate constata că legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot organiza regii autonome. printre care: protecţie socială. sunt oferite de asociaţii şi fundaţii private constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe”. inclusiv promovarea managementului din sectorul privat. Într-adevăr.organe ale administraţiei publice.. s-a urmărit introducerea mecanismelor economiei de piaţă (concurenţă.instituţii publice. De asemenea. V. existând şi alte categorii de organizaţii publice sau private prestatoare de servicii. Tratat de drept administrativ. 1996. Deşi. În practică se constată existenţa unor astfel de organisme. care îşi desfăşoară activitatea într-o multitudine de domenii.26 din 30 ianuarie 2000.II-a. 142 I.143 Potrivit art. respectiv: societăţile comerciale.39.

În sfârşit. nr. distingem două categorii: a) servicii publice obligatori care trebuie înfiinţate de toate autorităţile administraţiei publice locale. 291 din 29 decembrie 2000. au fost adoptate o serie de acte normative care au drept scop descentralizarea unor servicii publice şi organizarea lor sub autoritatea administraţiei locale. care stabileşte că operatori furnizori/ prestatori ai serviciilor publice locale de gospodărie comunală pot fi „compartimentele de specialitate din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean…” Având în vedere criteriul obligativităţii de a înfiinţa servicii publice cu un anumit obiect de activitate. precum şi faţă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. tabloul formelor organizatorice care prestează servicii publice de interes local trebuie întregit cu compartimentele funcţionale din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean. În contextul procesului de reformă al sistemului administraţiei publice.Ordonanţa de urgenţă nr. aprobată prin Legea nr.legea administraţiei publice locale. Partea I-a. dintre care exemplificăm: . în mod indubitabil. atât faţă de consiliile judeţene şi consiliile locale. printre care: .legea serviciilor publice de gospodărie comunală. care prevede organizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. care conferă primarului dreptul şi obligaţia de a „asigura funcţionarea serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară”. cu o dublă subordonare. Obiectul de activitate al acestor servicii 144 Publicată în Monitorul Oficial al României. . Această afirmaţie îşi găseşte suportul legal în mai multe acte normative. 308/2001144. 312 din 12 iunie 2001 67 . sunt servicii publice. în temeiul unor prevederi legale.

publice îl constituie evidenţa persoanelor. Precizăm că enumerarea făcută are un caracter exempli-ficativ şi nu exhaustiv. b) servicii publice specifice. 12 consacră competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la înfiinţarea. respectiv prin hotărâre a consiliului local.1. învăţământ. prin hotărâre a consiliului judeţean. care în art. şcolile. vor fi organizate în subordinea prefecturilor „servicii publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor”. protecţie socială.).servicii publice finanţate integral din bugetul de stat sau bugetele locale. se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodărie comunală. având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute la alin.2 al Legii nr. 326 din 28 iunie 2001 . etc.” Având în vedere modul de finanţare al serviciilor publice distingem 3 categorii şi anume: . . organizarea. categorie în care sunt incluse serviciile de cultură. (exemplu: bibliotecile. sănătate. putând fi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în funcţie de nevoile concrete ale fiecărei colectivităţi. 68 . acestea realizând şi venituri proprii (de exemplu: serviciile de transport în comun.2 alin.servicii publice finanţate parţial din bugetul de stat sau bugetele locale. filarmonicile. etc. stare civilă etc. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală. De asemenea. coroborate cu resursele pe care le au la dispoziţie.Legea nr. serviciile de furnizare a apei calde şi căldurii etc. actelor de stare civilă. a căror organizarea este facultativă.legea serviciilor publice de gospodărie comunală.). teatrele. serviciile de asistenţă socială.326/2001: „În funcţie de necesităţi. Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art. . în concret: eliberarea cărţilor de alegător. cărţilor de identitate. coordonarea.

sunt citate în nume propriu în instanţă. citat. etc. Această categorie de servicii au fost denumite în perioada interbelică stabilimente publice. 89 69 . . au dreptul de a stabili unele taxe. organele de conducere exercită puterea ierarhică. .administrarea traficului.servicii publice prestate de particulari. situaţii în care satisfacerea interesului general este asigurată prin mijloace private. dispun de un patrimoniu şi le sunt afectate venituri din fondurile bugetelor locale sau de stat. care. etc.întreţinerea străzilor.servicii publice care se autofinanţează din propriile venituri (de exemplu: serviciile de colectarea gunoaielor menajere. . alimentare cu apă. poate să rezulte direct din lege sau din hotărârea consiliului local sau judeţean.apă şi canalizare.servicii publice cu personalitate juridică. în cadrul cărora toate drepturile şi obligaţiile se exercită de către autorităţi sau instituţiile publice care le au în subordine. pag.colectarea şi depozitarea deşeurilor solide. După atribuţiile conferite de legislaţie serviciile publice sunt grupate astfel: 148 1. care sunt organizaţii nestatale.26/2000. pot deţine bunuri din domeniul public. aşa cum am văzut. de regulă.) Un alt criteriu de clasificare al serviciilor publice îl constituie natura juridică a acestora. după care distingem: . 148 I.. Ele sun persoane juridice de drept public. act normativ ce prevede şi condiţiile în care acestea „pot fi declarate de Guvernul României ca fiind de utilitate publică”. Această categorie de servicii este prestată. Infrastructură.servicii publice fără personalitate juridică. denumite stabilimente de utilitate publică. Au de asemenea dreptul de numire al funcţionarilor. locuinţe şi transport: . . de asociaţii şi fundaţii constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. op. gaze naturale. Alexandru. .

. 3.administrarea fondului locativ public.transport public. .programele de asistenţă socială. cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii. organizarea. unii autori consideră că serviciul public este „acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale. oraşe şi comune. . În sensul legii „Serviciile publice de gospodărie 149 I.spitale şi dotări pentru îngrijirea sănătăţii. Ordinea şi siguranţa publică: . Activităţi economice: . pag.întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. cultură. .biblioteci şi muzee locale.gardienii publici 5. . rezultă din faptul că Parlamentul României a adoptat Legea nr.90 70 . . citată.administrarea de întreprinderi (regii) comerciale.iluminatul public. Artă. op. .energie termică.administrarea pieţelor şi expoziţiilor.cămine de copii şi bătrâni. 4. actualitatea acestora pentru societatea românească în general şi a colectivităţilor locale în special. în procesul executării legii”.. Asistenţă socială şi sănătate: . 326 din 28 iunie 2001.grădiniţe şi învăţământ primar.teatre şi săli de concerte. . care stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea. Faţă de criteriile enunţate. educaţie: . . Alexandru. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală în judeţe.149 Deşi nu există o lege care să reglementeze materia serviciilor publice. în regim de drept administrativ sau civil.centre pentru tineret . 2. . înfiinţată de autorităţile competente.

nevoia socială trebuie să fie apreciată de autorităţile administraţiei publice. precizând în acelaşi timp faptul şi în funcţie de necesităţile locale se pot înfiinţa servicii publice având şi un alt obiect de activitate.transportul public local. .accesibilitatea egală la serviciile publice de gospodărie comunală.administrarea fondului locativ public. .salubrizarea localităţilor. produsă centralizat.alimentarea cu energie electrică. legea garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală. . În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care se pot organiza astfel de servicii. .alimentarea cu apă.serviciul public se prestează de organizaţiile aflate sub autoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice. . .administrarea domeniului public. respectiv: . având în vedere specificitatea serviciilor publice în comparaţie cu serviciile comerciale. prin: 151 .6 din Legea nr. . legea enumeră: .canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale. . .alimentarea cu gaze naturale.2 alin1 din Legea nr.326/2001 71 . Totodată.150 Din analiza definiţiei dată de legiuitor. desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale.comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local.scopul serviciului public îl reprezintă satisfacerea unei nevoi sociale. 326/2001 Art. . 150 151 art. având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică”. rezultă elementele cu notă de constanţă reflectate de literatura de specialitate.alimentarea cu energie termică.

1999. În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale .servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: . Ed. p. care se particularizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante.regimul juridic distinct. 152 A.dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărare.Dobrescu.servicii publice administrative (SPA) .dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale. R. M. Bucureşti. autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect.dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale utilizatorilor în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor. exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil. Managementul administraţiei publice locale . autorii clasifică serviciile publice în două mari categorii şi anume: .accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală. .serviciile publice. Economică.. strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală. . serviciilor publice administrative fiindu-le aplicabil regimul juridic administrativ caracterizat prin relaţii de autoritate.Plumb. 11-13 72 . Parlagi.serviciile publice”152. Costea. promovarea şi susţinerea intereselor utilizatorilor. I. .

al doilea criteriu de departajare îl constituie obiectul activităţii.) MODUL DE COOPERARE LA SATISFACERE A INTERESULUI PUBLIC CRITERIU Serv. serv. sport.) Serv. din rândul clienţilor (învăţământ. drumurilor etc. publice la realizarea cărora nu sunt implicate alte pers. diplomatice) Servicii naţionale NIVELUL LA CARE SE REALIZEAZĂ Servicii locale FORMA DE PROPRIETATE Servicii publice monopolizate Servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi 73 . Servicii publice administrative JURIDIC Servicii publice industriale şi comerciale Serv. publice în realizarea cărora sunt implicate pers. cultură. publice la realizarea cărora participă în mod direct şi alte pers. din afară (ap. (întreţ. etc. naţională..

servicii publice cu caracter exclusiv administrativ. iluminatul stradal.Fig. starea civilă. în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate.un al treilea criteriu iterat de autori. . cum sunt: protecţia civilă. deratizarea. 153 153 A. Din punctul de vedere al administraţiei publice. autorii consideră că avem două categorii şi anume: . Potrivit acestui criteriu. dacă activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor.a.2. Parlagi ş. iar în caz contrar ne găsim în prezenţa unui SPA. op. suntem în prezenţa unui SPA atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local. autoritatea tutelară. este cel al modului de finanţare a serviciului public. .. autorii consideră ca ultim criteriu de departajare al serviciilor în cele două categorii ca fiind modul de organizare şi funcţionare. în caz contrar fiind vorba despre un SPIC. citată.3. ecarisajul etc. pag. . se consideră că suntem în prezenţa unui SPIC. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”. ne găsim în prezenţa unui SPIC atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi dimpotrivă.servicii publice care pot fi delegate altor persoane. nr. în sensul că suntem în prezenţa unui SPA atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil.în sfârşit.12 74 . Tipologia serviciilor publice Astfel. după caz.

raţiunile erau diferite. Aceste legităţi obiective. precum şi în cele cu regimuri totalitare dar. a făcut necesară înfiinţarea unui număr tot mai mare de servicii publice.2). Evoluţia vieţii în statele democratice. În ceea ce priveşte organizarea serviciilor publice din ţara noastră. o ultimă referire la criteriile de clasificare a serviciilor publice o vom face prezentând grafic tipologia acestora astfel cum este prezentată în lucrarea „Management public”154 (vezi figura nr. care să satisfacă o gamă tot mai diversă de interese publice. p. Înfiinţare Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp. de sorginte comunistă. dezvoltarea economică pe care au înregistrat-o. Management public. atât în statele cu democraţii dezvoltate. nu dorea să transmită această competenţă către agenţi privaţi. 154 A. constituind totuşi domeniul în care s-au produs mutaţii structurale importante. cu precădere în ultimii 2 ani. Androniceanu. indiferent de domeniul în care acesta îşi găseşte aplicabilitatea. Bucureşti. economică. Statul capitalist viza satisfacerea nevoilor cu caracter general ale cetăţenilor săi şi dorea să o facă la un nivel cât mai ridicat. Ed. atât sub aspect legislativ cât şi funcţional. ea probându-şi valenţele în managementul organizaţiilor de tip privat. Organizare şi funcţionare Este cunoscut faptul că organizarea reprezintă una dintre importantele funcţii ale managementului.55 75 . prin intermediul organismelor publice şi private. se impune observaţia că ne găsim într-o perioadă de tatonări. un atribut exclusiv de competenţa autorităţilor statale. în timp ce statul totalitar. 1999.În sfârşit.3. 4.

statul a dat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributul de a crea servicii şi instituţii publice de interes local. art. a ministerelor etc. statul mai păstrează monopolul numai în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional.215/2001 extinde aceste competenţe.2 posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale.69/1991 prin care se stabilea competenţa materială generală a consiliilor locale şi judeţene le îndrituieşte pe acestea să înfiinţeze servicii publice. care pot fi organizate numai prin lege. Concomitent însă. acesta transferând competenţa înfiinţării unor servicii publice către autorităţile locale.. putându-se organiza servicii publice în sferele în care se apreciază că acestea ar fi oportune. Ulterior. în condiţiile legii”.74 74 Astfel. sub diferite forme de organizare. Legea administraţiei publice locale nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean.20 lit. executiv şi judecătoresc. cu precizarea că numărul acestora este mult mai mare. în limitele impuse de lege. prevedea în art. în mod diferit în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale. organizarea armatei şi poliţiei.3 al. sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a consacra autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice. 76 . practic. cum sunt: înfiinţarea serviciului legislativ. 15 stabilind: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri. instituţii publice şi agenţi economici de interes local sau judeţean (art. h. În România. a protecţiei civile a populaţiei. În perioada actuală. n şi r). Am menţionat doar două legi care permit înfiinţarea unor servicii publice de interes local prin decizii administrative.precum şi extinderea democraţiei sociale au generat spargerea monopolului de stat. una dintre primele legi ale anului 1990 a fost Legea nr. Noua Lege a administraţiei publice locale nr. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. l şi art. după caz.63 lit.

autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a desfăşura la nivel local servicii publice cu caracter statal. Acest lucru trebuie înţeles şi în sensul de satisfacere a interesului local prin serviciul public local şi a interesului naţional prin servicii publice create la nivel naţional.).215/2001 sau prefectului.patrimoniul serviciului public.înfiinţarea serviciilor publice se face numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ cu forţă juridică superioară. fiind interzisă depăşirea lui sub sancţiune administrativă. înfiinţarea acestora fiind apanajul organelor legislative şi executive centrale (parlament şi guvern). Autorităţile administraţiei publice pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici). se impun următoarele precizări: . Referitor la acest aspect. care se concretizează într-o hotărâre a autorităţilor publice. situaţii în care răspunderea revine. se impune precizarea că situaţia juridică a patrimoniului 77 . trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: . învăţământ etc. apreciem că decizia administrativă. primarului în calitate de reprezentant al statului conform art.În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice de a înfiinţa servicii publice. culturale. . Înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzută de lege. după caz. în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judeţe. . În acest sens. sau cu scop nelucrativ (instituţii sociale. denumirea şi sediul serviciului public.69 din Legea nr. nominalizându-se bunuile imobile şi mobile.obiectul de activitate. Bunurile pot aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale respective. care trebuie să fie clar şi precis determinat. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat.

judeţean sau local. respectiv dacă serviciul se subvenţionează din bugetul de stat. aprobă organigrama.213/98 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.1998 78 . 155 Legea nr. în virtutea raporturilor de subordonare. .11. de autofinanţare şi subvenţionare. instrumente indispensabile pentru managementul oricărui serviciu public. . numărul de posturi şi numeşte conducătorul serviciului public. . autoritatea care a înfiinţat serviciul având un drept de control general. controlul financiar preventiv propriu. se autofinanţează sau urmează un regim mixt.comunelor.statutul juridic al serviciului public (cu sau fără per-sonalitate juridică). nr.autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi Regulamentul de organizare şi funcţio-nare.modul de gestionare a serviciului public. oraşelor şi judeţelor nu este încă reglementată în mod riguros.). 448/24. În ceea ce priveşte controlul activităţii. etc. acesta se execută pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (exemple: controlul de gestiune. partea I-a. publicată în Monitorul Oficial al României.155 creând astfel reale probleme colectivităţilor locale şi impietând asupra exercitării autonomiei locale. Legea domeniului public şi a regimului juridic al acestuia a apărut foarte târziu.

după cum un serviciu public înfiinţat printr-un ordin al unui ministru poate fi desfiinţat printr-o hotărâre de guvern. Ed. Aşa de exemplu. în funcţie de resursele materiale. S-a utilizat sintagma „de regulă” pentru că. apreciem că este necesară. Bucureşti. respectarea aceleiaşi proceduri avută în vedere la înfiinţare. umane etc. Dintre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea.Desfiinţare Referitor la modalitatea desfiinţării unui serviciu public. Analiză organizaţională. pot înfiinţa servicii publice în orice domeniu de activitate. 1998. cu respectarea principiilor redate mai jos. p. În conformitate cu legislaţia în vigoare apreciem că autorităţile administraţiei publice. şi anume: desfiinţarea unui serviciu public înfiinţat prin hotărârea unui consiliu local. 79 . de regulă. financiare. lipsa resurselor financiare necesare pentru subvenţionare. economică. autorul George Moldoveanu156 arată că eficienţa se măsoară prin compararea (raportarea) rezul156 George Moldoveanu. Principiul eficacităţii şi eficienţei Realizând o analiză comparativă a eficienţei şi eficacităţii din orice organizaţie. 154. pe care le gestionează. în situaţii de excepţie. un serviciu public poate fi desfiinţat şi printr-un act administrativ cu forţă juridică superioară. Principii La baza managementului serviciilor publice se află un ansamblu de principii şi reguli de organizare şi funcţionare consacrate în literatura de specialitate. se realizează printr-o altă hotărâre a aceluiaşi consiliu local. un serviciu public creat printr-o hotărâre a guvernului poate fi desfiinţat prin lege. reorganizare administrativă etc.

tatelor (ieşirilor) la eforturi (intrări), iar eficacitatea presupune atingerea standardelor, a obiectivelor organizaţiei şi se măsoară prin compararea rezultatelor obţinute cu cele dorite. Având în vedere faptul că raţiunea de a fi a serviciilor publice este satisfacerea interesului general (naţional sau local), o lungă perioadă de timp s-a considerat că organizaţiile care prestează servicii publice realizează activităţi non-profit. În acest context, organizaţiile publice erau apreciate ca fiind eficiente în măsura în care asigurau servirea publicului, spre deosebire de organizaţiile private care îşi probau eficienţa prin mărimea profitului. Sectorul public a fost unul al non-pieţei, care excludea competiţia prin crearea unor situaţii de monopol, fără a permite concurenţa agenţilor privaţi care, puteau oferi aceleaşi servicii, dar la un nivel superior calitativ şi la preţuri mai scăzute. Finanţarea serviciilor publice se asigura din fondurile bugetului de stat şi din bugetele locale, care suportau tot mai greu diversitatea serviciilor ce trebuiau fi puse la dispoziţia populaţiei. Având în vedere faptul că principalele surse de venituri la bugetele le constituie impozitele şi taxele percepute de la populaţie, administraţiile au fost obligate să găsească cel mai bun raport între costul şi cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. „Pentru organizaţiile publice, eficienţa a început a fi măsurată nu numai prin gradul de servire a cetăţeanului, ci şi prin plasarea acestuia (cetăţeanului) în centrul atenţiei în ipostaza de client. Un nou management al organizaţiilor publice a început să se dezvolte, bazat pe responsabilizare financiară, creşterea calităţii serviciilor, împuternicire a cetăţeanului în raport cu organizaţia solicitată a da seamă în permanenţă de performanţe”.157
157

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Ed.Trei, Bucureşti, 1999, p. 57. 80

Responsabilizarea organizaţiilor publice în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurilor bugetare este esenţială atât sub aspect legal cât şi pentru stabilirea nivelului de eficienţă a cheltuielilor fondurilor publice. Pe de altă parte, eficacitatea obligă administraţiile să realizeze satisfacerea nevoilor sociale într-un grad cât mai ridicat, prin asigurarea unor servicii publice diversificate, astfel că în cele mai multe situaţii cheltuielile bugetare sunt insuficiente. Această realitate, impune practicarea unui management corespunzător la nivel central şi al fiecărei colectivităţi locale în parte, ceea ce presupune asigurarea unui echilibru între eficienţa şi eficacitatea serviciilor publice, „în administraţie publică eficienţa fiind importantă, iar eficacitatea primordială”.158 Totuşi se impune constatarea că în prezent distincţia dintre „întreprindere” şi „instituţie” pe criteriul naturii activităţii (productivă şi/sau neproductivă) nu mai este relevantă, deoarece asistăm la un proces continuu de comercializare a instituţiilor, inclusiv în ţara noastră. Dintre măsurile întreprinse după anul 1990, care să conducă la eficientizarea şi eficacitatea serviciilor publice relevăm: - consacrarea legală a principiului autonomiei locale potrivit căruia fiecare colectivitate locală îşi organizează serviciile publice necesare şi oportune; - finanţarea serviciilor publice prin modalităţi diferite, surse bugetare, proprii şi/sau mixte (bugetare şi venituri proprii); - transformarea regiilor autonome, în marea lor majoritate prestatoare de servicii publice care şi-au dovedit din plin neviabilitatea, în societăţi comerciale; - privatizarea unor servicii publice (exemple: colectarea deşeurilor menajere, transportul în comun etc.);
158

G. Moldoveanu, op. citată, p. 149. 81

- concesionarea unor servicii publice agenţilor privaţi (persoane fizice şi/sau juridice). Aşa de exemplu, prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 3 iunie 1999 a fost concesionată medicilor veterinari activitatea, sanitar veterinară, activitate publică de interes naţional, medicilor veterinari care o exercită în regim privat. Principiul echităţii Principiul echităţii serviciilor publice este evocat de cvasimajoritatea specialiştilor în dreptul public, economie şi management, bazându-se pe principiul potrivit căruia într-un stat democratic toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi-n consecinţă toţi trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice organizate de stat sau de autorităţile administraţiei publice locale autonome. De altfel, acest principiu tradiţional îl regăsim iterat şi de către Henry Fayol, care, în lucrarea sa de referinţă „Administration Industrielle et Generale (1916)” enumeră printre cele 14 principii generale ale managementului „subordonarea interesului individual celui general”, susţinând că interesul organizaţiilor publice trebuie să prevaleze intereselor individuale.159 Egalitatea (echitatea) beneficiarilor faţă de serviciile publice trebuie privită sub un dublu aspect, astfel: - în primul rând, majoritatea acestor servicii erau prestate de către organizaţiile publice de regulă, în mod gratuit, fără plată.160 - în al doilea rând, atunci când serviciile publice se prestează în mod oneros, beneficiarii lor plătesc aceleaşi tarife, fără nici un fel de discriminare. Din prima categorie fac parte serviciile publice din sfera învăţământului de stat, cultură, sănătate, artă, asistenţă
159

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Editura Trei, Bucureşti, 1999, p. 85. 160 I. Cosmescu, L. Ilie, op. citată, pag. 195. 82

socială etc., oferite în mod nemijlocit utilizatorilor, precum şi o gamă de prestaţii de ordin general, dintre care amintim: ordinea publică, apărarea naţională, activitatea autorităţilor publice aparţinând celor trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească), protecţia mediului etc. Aceste servicii sunt furnizate consumatorilor în mod gratuit, finanţarea lor fiind asigurată de la bugetul de stat sau bugetele locale, au o destinaţie colectivă şi ca obiectiv principal satisfacerea nevoilor generale ale membrilor societăţii. Având în vedere faptul că resursele bugetare sunt limitate, problemă cu atât mai mult actuală în statele aflate în tranziţie şi/sau cu economii subdezvoltate, coroborat cu creşterea nevoilor de servicii ale populaţiei, statul şi colectivităţile locale pot asigura tot mai greu finanţarea unor servicii publice adecvate. Referitor la cel de-al doilea aspect specific serviciilor publice, relevăm că pentru serviciile publice prestate în mod oneros consumatorii plătesc aceleaşi tarife (exemple: gospodăria comunală, eliberarea paşapoartelor, buletinelor de identitate etc.) indiferent de situaţia materială, calitatea serviciilor etc., spre deosebire de serviciile comerciale prestate în cadrul concurenţial, clienţii putând să-şi aleagă calitatea serviciului (exemple: serviciile hoteliere, alimentaţie publică, transporturi, comerţ, etc.), în funcţie de posibilităţile financiare. Realizând o comparaţie între organizaţiile publice şi cele private autorul George Moldoveanu arată că: “Organizaţia privată foloseşte modelul firmă, care are ca raţiune de existenţă obţinerea de profit, după acoperirea costurilor prin satisfacerea clienţilor. Raţiunea de a fi a biroului trebuie să fie satisfacerea cetăţeanului, prin intermediul serviciului public, care este o funcţie politică, structurată prin sistemul de drept”.161
161

G. Moldoveanu, Analiza organizaţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p.93 83

Tot mai mulţi analişti consideră însă că, în organizaţiile publice obiectivele (scopurile) nu pot fi formulate decât în termeni vagi, lăsând destul de mult loc ambiguităţilor, întrucât acesta ar fi singurul mod de a face faţă solicitărilor concurente ale diferitelor grupuri de interese economice şi politice, realitate confirmată de altfel de viaţa de zi cu zi. S-a ajuns astfel la constatarea, pe deplin pertinentă, că accentuarea caracterului public al organizaţiilor conduce la creşterea ambiguităţii obiectivelor specifice, scade nivelul eficienţei şi creşte importanţa echităţii ca valoare de referinţă pentru concilierea perspectivelor şi cerinţelor diferite ale celor interesaţi. Ambiguitatea scopurilor în organizaţiile publice impietează asupra direcţiilor de dezvoltare şi asupra calităţii managementului acestora. Autoritatea managerială în organizaţiile publice, ca şi în cele nonprofit, este mult mai limitată decât în organizaţiile private datorită intervenţiei organelor ierarhic superioare sau ale celor cu atribuţii de tutelă administrativă, precum şi datorită restricţiilor impuse adeseori de prevederile legale. Pentru aceste considerente, principiul echităţii tinde a se estompa tot mai mult, organizaţiile publice abordând pe o scară tot mai largă principiile de organizare, funcţionare şi management al organismelor private, promovând regulile economiei concurenţiale, de piaţă. Principiul descentralizării În legătură cu acest principiu, trebuie relevat de la început faptul că în absenţa unei legi speciale care să reglementeze organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, o serie de prevederi înserate într-o multitudine de acte normative consacră principiul descentralizării serviciilor publice. Astfel, art. 120 din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 199/ 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
84

adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985162, prevăd descentralizarea serviciilor publice, care se manifestă prin deplasarea serviciilor publice de la centru către comunităţile locale. Având în vedere scopul organizării serviciilor publice şi anume satisfacerea intereselor generale ale comunităţii, rezultă că descentralizarea va trebui să ţină cont în primul rând de acest scop şi doar în subsidiar de organizarea administrativ teritorială, ideea contrară fiind falimentară pentru că ar sacrifica interesele cetăţenilor de dragul autonomiei locale. Descentralizarea serviciilor publice trebuie însă să ţină cont de gradul de specializare al acestora, de necesitatea asigurării lor în regim de continuitate, corelate cu sursele bugetare pe care administraţia locală le are la dispoziţie. În caz contrar, oricât de mult s-ar dori şi ar fi necesară descentralizarea unor servicii publice ar fi o utopie, ea neputându-se realiza în absenţa specialiştilor şi fondurilor bugetare. Pentru aceste considerente responsabilităţile autorităţilor locale pe plan european sunt concepute în moduri diferite, în funcţie de politicile fiecărei ţări, de natura responsabilităţilor avute în vedere, de caracteristicile fizice, condiţiile economice din fiecare colectivitate locală şi de capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a-şi asuma o anumită responsabilitate. Principiul subsidiarităţii statuat în art. 4 al Cartei europene a autonomiei locale, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.199/1997, subliniază necesitatea atribuirii oricărei obligaţii publice celui mai scăzut nivel de autoritate posibil, situat cel mai aproape de cetăţean, care are capacitatea să şi-o asume în mod efectiv şi eficient. Aplicarea acestui principiu trebuie să ţină cont de elementele particulare ale fiecărei administraţii locale, cum sunt: dimensiunile acesteia, resursele umane, capacitatea limitată de finanţare, riscurile legate de mediu, etc.
162

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 331 din 26 noiembrie 1997 85

Principiul adaptabilităţii Pentru organizaţiile prestatoare de servicii publice flexibilitatea este valoarea fundamentală de referinţă. Relaţia directă cu cetăţeanul, diversificarea continuă a nevoilor acestuia şi mai recent, concurenţa determină organizaţiile din sfera serviciilor să opteze pentru flexibilitate ca valoare centrală. Orice rigidizare a strategiilor de dezvoltare şi acţiu-nilor, ar conduce organizaţiile în cauză la autodesfiinţare. Plecând de la realitatea că nevoia socială creşte în permanenţă sub aspect cantitativ şi calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerinţe. Adaptarea serviciului public la nevoile consumatorilor se realizează prin Statutul sau Regulamentul de organizare şi funcţionare al prestatorului de servicii, care poate fi o regie autonomă, societate comercială, instituţie publică etc. Specific pentru înfiinţarea oricărui serviciu public este faptul că statutul său este aprobat de către autorităţile administraţiei publice, acestea având şi competenţa de a aprecia necesitatea şi oportunitatea dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public. Acest principiu consacrat în teoria economică este confirmat în mod elocvent de evoluţia legislaţiei de după 1990, prin care s-a căutat asigurarea reorganizării agenţilor economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale erau acţio-nari unici sau majoritari, inclusiv a celor prestatori de servicii publice. Principiul cuantificării Necesitatea cuantificării serviciilor publice a devenit o constantă în gândirea economică şi politică, fiind determinată de cel puţin două cerinţe:

86

- cuantificarea permite aprecierea corectă a modului în care serviciul public satisface necesităţile beneficiarilor, permiţând o evaluare rapidă a activităţii serviciului; în al doilea rând, prin cuantificare se asigură principiul echităţii sociale şi transparenţa faţă de cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, care pot astfel controla modul în care se desfăşoară activitatea serviciilor publice.165 cuantificarea serviciilor publice permite fundamentarea procesului decizional atât la nivel macro, precum şi la nivel microeconomic, la nivel naţional şi local. În mod particular, pentru serviciile publice de gospodărie comunală Legea nr.326/2001 prevede următoarele principii de organizare şi administrare: - principiul dezvoltării durabile; - principiul autonomiei locale; - principiul descentralizării serviciilor publice; - principiul responsabilităţii şi legalităţii; - principiul participării şi consultării cetăţenilor; - principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului; - principiul corelării cerinţelor cu resursele - principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit; - principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţilor administrativ - teritorială; - principiul asigurării mediului concurenţial; principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.

165

A. Parlagi, M. Costea, I.Porumb, R. Dobrescu, Managementul administraţiei publice locale - Serviciile publice, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.19. 87

Capitolul 4 Preşedintele româniei
1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român
Instituţia şefului de stat îşi are originea în începuturile organizării vieţii de stat,75 când colectivităţile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut în mod efectiv sub conducerea unui individ, de regulă membru al acelei societăţi, care exercita – în urma desemnării sale – asupra
75

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a VI-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 204. 88

pag. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. I. Mai târziu – cu toată diversificarea numărului şi categoriilor de autorităţi publice (legislative. Boboş. al colaborării sau al separaţiei puterilor în stat) – în care sens ea este fie o putere distinctă.de modalitatea electivă ori ereditară de acces la funcţia supremă. M. Popescu. de durata funcţionării lor (permanente sau temporare). . 78 I.7).întregii comunităţi cele mai importante prerogative de putere publică reunite în persoana sa. Ceterchi. 1983. pag. C. Editura Didactică şi Pedagogică. D.forma unipersonală sau colegială în care se exercită. executive şi judecătoreşti) şi indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite). Teoria generală a statului şi dreptului. Bucureşti. . 89 . Şeful statului îndeplineşte o funcţie publică de primă importanţă în stat – indiferent de: . Editura Metropol. 75-76. Demeter.76 fie alăturată sau contopită altora existente. 76 S-a considerat că în sistemul de drept actual Preşedintele României reprezintă a patra putere în stat (D.78 distincţie ce reflectă însuşi felul desemnării şefului statului. Gh. pag. Zotta. Forma de stat. . teritoriale sau locale) . Bucureşti. 1995. Luburici. 77 Pentru alte criterii distinctive a se vedea S. 1967. Forma de guvernământ a unui stat este caracterizată de modul de constituire a funcţiei supreme77 în care sens cea mai generală clasificare face distincţie între monarhie şi republică. Bucureşti.s-a simţit nevoia de a se da o expresie unitară şi continuă îndeplinirii la cel mai înalt nivel reprezentativ a funcţiei supreme de exercitare a puterii publice de către un singur om personificat de şeful statului.de durata permanentă ori temporară a acesteia. Drept administrativ şi autorităţi publice în România.fundamentarea teoretică a naturii politico-juridice a respectivului exerciţiu (bazată pe principiul unicităţii. Brezoianu. 26-29. de nivelul teritorial al acţiunii lor (naţionale sau centrale. Mazilu.

monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare. ceea ce a determinat în mod esenţial forma de guvernământ. a concentrat multiple prerogative de putere în persoana sa legislative. de executiv (chemat a realiza voinţa legiuitorului) şi de judiciar (menit a sancţiona încălcarea legii). respectiv şeful statului şi guvernul condus de un prim ministru sau premier 79 Pentru detalii a se vedea I. 90 . 1994. Bucureşti. alcătuire şi mod de edictare a legii). corelate cu raportul dintre sistemele de autorităţi. respectiv faţă de legislativ (reprezentativ ca mod de formare. indiferent că o dobândeşte sau prin moştenire (ereditar) sau.Monarhia reprezintă forma de guvernământ în care funcţia supremă este deţinută de o persoană care o exercită pe viaţă. mai ales. Vida. executive şi chiar judecătoreşti . În acest sens statul este neparlamentar (monarhic sau republican) în cazul în care şeful statului este în acelaşi timp şi şeful executivului. mai rar.pentru ca în sistemele moderne şi. Puterea executivă şi administraţia publică. indiferent că este cazul unei autorităţi publice unice (executiv monocratic)79 în care şeful statului este ajutat în guvernare de o echipă (cabinet) de funcţionari numiţi de el sau că distingem două autorităţi diferite. În decursul istoriei şeful statului. în special monarhul. Cele mai multe tangenţe şi delimitări între autorităţile statului au operat între instituţia şefului statului şi puterea executivă. După sfera şi deplinătatea prerogativelor de putere publică revenite funcţiei supreme în organizarea de stat. dimpotrivă. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. Republica. 31-37. pag. se caracterizează prin exerciţiul aceleiaşi funcţii de către o autoritate aleasă pe timp limitat. în cele contemporane de organizare statală să se producă o delimitare tot mai riguroasă a atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi. prin alegere (electiv). iar republicile pot fi prezidenţiale ori parlamentare.

Dimpotrivă.Deleanu în Drept constituţional şi instituţii politice. cât şi în privinţa puterii exercitate (cazul tipic este cel al Franţei. atât sub aspect reprezentativ. statul este parlamentar (monarhic sau republican) dacă funcţia de şef al statului este distinctă de cea a şefului guvernului. precum şi analiza consacrată regimurilor mixte de I. în special după cel de al doilea război mondial.80 ca fiind specific modului de guvernare a României sub imperiul actualei Constituţii.(executiv dualist). El nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale. începând cu Constituţia din anul 1958). Acest din urmă regim este considerat.U. 1991. 55. Drept administrativ. Din prevederile legii fundamentale rezultă că Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al statului. Perioada contemporană. devine funcţia şi instituţia politică şi statală de prim rang. Angliei. Editura Actami. pag. 91 .). 1994.A. vol. prin modul său de alegere (bazat pe o largă reprezentare electorală ce-l contrapune parlamentului). de ordin formal. tratat elementar. întrucât exerciţiul lor este partajat cu guvernul. Exemplificative în acest sens sunt cazurile Japoniei. dar având importante atribuţii executive. şeful statului păstrând numai atribuţii. fără a fi şeful guvernului. reprezentative. Bucureşti. constituţionale şi administrative. 57. dar plenul atribuţiilor de putere revine legislativului. toate aceste 80 A se vedea în acest sens opinia exprimată de A. Exemplificative în acest sens sunt monarhiile absolutiste sau despotice şi republicile prezidenţiale (S. pag. de regulă preşedintele. Germaniei. înregistrează şi o nouă tendinţă intermediară – numită semiparlamentară sau semiprezidenţială – în care şeful statului.IV. Bucureşti. fiind investit cu atribuţii inerente acestei instituţii politice. de regulă. în formă atenuată. Iorgovan. inclusiv în desemnarea premierului şi în dizolvarea legislativului.

autorităţi exercitând şi un control reciproc. de atribuţiile de acordare de decoraţii şi titluri de onoare. 38-40. fiecare asupra celeilalte. Atribuţiile şi actele administrative ale şefului statului Atribuţiile şefului statului sunt prevăzute în Constituţie şi pot fi grupate în mai multe categorii: 1. general şi amiral. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. op. acordarea graţierii individuale. 81 82 Pentru detalii a se vedea I. precum şi de numeroase atribuţii în domeniul politicii externe – încheierea de tratate internaţionale. adresarea de mesaje parlamentului. 92 .82 în condiţiile prevăzute de lege. acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici români. acordarea gradelor de mareşal. precum şi între stat şi societate. 2.. Atribuţiile de natură politico-reprezentativă ale instituţiei prezidenţiale rezultă din faptul că şeful statului reprezintă România în relaţiile interne şi internaţionale. Tot un caracter reprezentativ este conferit funcţiei prezidenţiale de către atributul de comandant al forţelor armate şi de funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Este cazul unor funcţii neexecutive ca.cit. de pildă.142/3). constituţional-legislativ. al unităţii teritoriale a ţării. pag.81 Sub aspectul naturii funcţiei prezidenţiale în România. este garantul independenţei naţionale. acreditarea celor străini pe lângă preşedinte. numirea în (unele) funcţii publice. exercitând funcţia de mediere între puterile statului. constatăm că ea are un caracter mixt şi anume politico-reprezentativ. precum şi administrativ-executiv. numirea unor judecători ai Curţii Constituţionale (art. Vida.

potrivit legii. prin mesaj. . .instituirea.declararea. .solicitarea reexaminării legii de către parlament. Curtea Constituţională etc. . a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate. care nu intră în sfera reprezentării politice şi în sfera constituţional-legislativă. cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a parlamentului. la cunoştinţa parlamentului.promulgarea legii.2. .dizolvarea parlamentului. . dar nici în sfera raporturilor cu alte autorităţi publice neadministrative precum justiţia. . .convocarea parlamentului nou ales şi a sesiunilor extraordinare ale acestuia.iniţierea revizuirii Constituţiei. . după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. Atribuţiile de natură constituţional-legislativă ale aceleiaşi instituţii: . 3. dar numai după consultarea parlamentului. dacă legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură.în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării ia măsuri pentru respingerea agresiunii aducându-le neîntârziat. a stării de asediu sau a celei de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi. Atribuţii administrativ-executive ale preşedintelui. 93 . solicitând încuviinţarea parlamentului pentru măsurile adoptate.sesizarea Curţii Constituţionale cu proiectele de legi.convocarea poporului la exprimarea voinţei prin referendum cu privire la problemele de interes naţional.

I. b.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii). în alte situaţii. deşi sunt administrative. 48/1992). la cererea primului ministru. pag. în condiţiile legii. deşi competenţele sale cuprind. 84 Aşa.consultă guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.numirea guvernului investit prin votul de încredere al parlamentului. 353-354. de propunere şi reprezentare: .83 nu fac parte din sistemul condus de guvern. de exemplu. Atribuţii consultative. numeşte doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (Legea Audiovizualului nr.propune parlamentului numirea în unele funcţii publice (administrative). apărarea ţării. 94 . Tratat de drept administrativ. în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă ministerială . . Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. întreg sistemul executiv.Cu toate că are atribuţii de natură administrativă. asigurarea ordinii publice şi. Atribuţii de natură decizională: . inclusiv autorităţi care. 83 Asupra atribuţiilor executive a se vedea M. . .84 a.numirea în funcţii publice (administrative).R. Bucureşti.poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. 1994. având un caracter autonom la nivel naţional. la propunerea premierului.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. prezidând şedinţele la care participă. . Oroveanu. preşedintele nu este şeful guvernului (funcţie deţinută de primul ministru). şi numeşte adjuncţii acestuia (Legea nr. practic.numirea şi revocarea miniştrilor.T. . propune parlamentului pe directorul S.

cele mai importante atribuţii prezidenţiale în domeniul politicii externe româneşti. 57-60.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. op.decretele prezidenţiale. dar numai în urma consultării partidului cu majoritate absolută în parlament. şeful statului putând dispune suspendarea acestora din funcţie dacă s-a cerut urmărirea penală. a partidelor reprezentate în legislativ. 95 . ori dacă nu există o asemenea majoritate. precum şi numirea guvernului pe baza votului parlamentar de încredere.cit. . egal. în caz de remaniere sau de vacanţă guvernamentală. . secret şi liber exprimat. . dar numai la propunerea primului ministru.atât preşedintele. sunt contrasemnate de primul ministru. . ale apărării şi ale stărilor excepţionale sunt condiţionate. dar şi calitatea preşedintelui de a reprezenta statul român. pag. . . de a promulga legile şi de a convoca naţiunea la referendum.În literatura de specialitate85 au fost considerate ca argumente în susţinerea teoriei regimului semiprezidenţial (atenuat) caracteristic ţării noastre următoarele: . de regulă. aleşi prin vot universal. în exercitarea lor. dar şi dreptul legislativului de tragere la răspundere politică a şefului statului şi organizare a referendumului pentru demiterea sa. Iorgovan.calitatea parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării.dreptul preşedintelui de dizolvare a parlamentului. de voinţa 85 A. inclusiv punerea acestuia din urmă sub acuzare.caracterul reprezentativ (electiv) al parlamentului şi al preşedintelui ţării. .. în anumite condiţii.numirea şi revocarea membrilor guvernului. cât şi fiecare cameră au dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului. direct.

preşedintele nu poate: . prin Ordonanţa de urgenţă nr.avea iniţiativă legislativă.1/2001. Bucureşti. abrogată de Legea nr. de natură mixtă. publicată în „Monitorul Oficial al României”. regimului de drept constituţional.12 din 10 ianuarie 2001.demite sau revocă primul ministru. 1/1990 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. vol. pag. În sfârşit. . la rândul ei. 87 A se vedea Al.determina răspunderea politică a guvernului. ori dacă decizia Curţii Constituţionale i-a confirmat constituţiona-litatea. iar actualmente Administraţia prezidenţială. 1994. I. Basarab-Şinc.guvernului sau de cea a parlamentului ori se află sub control legislativ. Actele de natură administrativă ale şefului statului În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale şeful statului dispune de un aparat administrativ86 care funcţionează pe lângă Preşedintele României87. de cele mai multe ori. 3. 37-38. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. mesaje) şi acte juridice (decrete). 86 Constituit potrivit Legii nr. Drept administrativ – partea specială. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. acestea din urmă supuse. Partea I-a. În realizarea competenţelor ce-i revin. nr. 96 . . deşi nu se pot nega unele trăsături comune acestora.refuza promulgarea legii. iniţial denumit Preşedinţia României. . modificată. dacă reexaminarea cerută de el n-a fost admisă de parlament. preşedintele emite acte politice (de pildă. în studiul nostru interesând doar cele de natură administrativă.

de cele mai multe ori. actele de numire sau revocare din unele funcţii publice. 89 Terminologic în alte sisteme de drept se utilizează denumiri ca. cele vizând declararea stării de urgenţă sau a celei de asediu şi care obligă autorităţile executive.Decretele sunt acte juridice cu caracter normativ şi cu caracter individual88 având o forţă juridică inferioară Constituţiei şi legilor.” 97 . iar nepublicarea lor atrage inexistenţa actului. Iorgovan. cu atât mai necesară pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidenţiale certificând legalitatea actului care. centrale şi/sau teritoriale ori locale. produce efecte pe planul dreptului administrativ. op. cum sunt cele administrative. 77). „Consiliul de Miniştri”. Capitolul 5 Guvernul 89 88 A fost exprimată opinia că decretele sunt numai acte individuale (A. „cabinet” sau pur şi simplu „executiv. de regulă. Cele cu caracter individual se comunică şi celor interesaţi. dar superioară actelor guvernului. se contrasemnează de primul ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României. la luarea măsurilor (normative şi individuale) de punere în aplicare a prevederilor prezidenţiale. de pildă.. fără de care actul este lovit de nulitate absolută – antrenând concomitent şi răspunderea solidară a acestuia. Contrasemnătura premierului este o condiţie formală esenţială de valabilitate a decretului. Sunt normative decretele de reglementare a unor situaţii ca. pag.cit. de pildă. Decretele. Sunt individuale. alăturată şefului statului. de exemplu.

90 Publicată în „Monitorul Oficial” al României.187 din 3 martie 2004. rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice Potrivit Constituţiei şi Legii nr. modificată şi completată prin legea nr.2005) aprobată prin Legea modificatoare nr. nr. guvernul este autoritatea publică a puterii executive care asigură – potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament – realizarea politicii interne şi externe a ţării. Partea I-a.1.5 din 4. organizare şi funcţionare. adică organul de vârf sau suprem al întregului sistem administrativ.91 atribut evidenţiat pe deplin şi prin modul său de constituire. 2) Guvernul realizează conducerea activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr.Caracterizarea guvernului ca organ suprem al autorităţilor executive nu implică. Locul. dar şi cel material – funcţional.06.01. Partea I-a. Constituţia nu încadrează expres Guvernul în sistemul administraţiei publice.2006). 164 din 2 aprilie 2001. nr. în mod necesar. 98 . de nivelul şi felul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate din respectivul sistem.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor90.23/2004 publicată în „Monitorul Oficial al României”. ceea ce înseamnă că ea exercită o competenţă naţională. Din această definiţie rezultă: 1) Utilizând criteriul formal – organic.517 din 17. dar şi prin specificul competenţei exercitate. nefiind o simplă autoritate centrală. precum şi conducerea generală a administraţiei publice. . 91 Cu toate acestea.411/2006 („Monitorul Oficial” nr. fiind o autoritate centrală de un fel deosebit. al conţinutului atribuţiilor conferite – rezultă că guvernul este o autoritate publică de natură administrativă pentru că îndeplineşte o funcţie executivă.49/2005 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale („Monitorul Oficial” nr. al caracterizării sale legale exprese.

nu echivalează cu intrarea în raporturi ierarhice care să afecteze poziţia deţinută în cadrul unui sistem de către subiectul obligat la punerea lor în executare. asupra componenţei cabinetului. pentru ca ulterior să numească întregul guvern. Într-adevăr. pe care le şi prezidează. a unui sau unor partide ori coaliţii majoritare. a tuturor autorităţilor şi instituţiilor implicate – de a îndeplini hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării căruia îi revine rolul de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. cât şi asupra programului de guvernare al acestuia. implicit. implicit. Banca Naţională a României. indiferent de provenienţa ei. Consiliul Naţional al Audiovizualului) sau locale (consiliile locale şi judeţene).Poziţia supraordonată a guvernului în sistemul executiv nu este afectată nici de obligativitatea acestuia – ca. reprezentate în parlament.Deşi guvernul este autoritatea de vârf a administraţiei publice. întrucât îndatorirea îndeplinirii unei măsuri juridice. de altfel. urmând ca legislativul să se pronunţe. întrucât există şi se pot înfiinţa autorităţi administrative. asupra persoanei propuse pentru respectiva funcţie. inclusiv autonome centrale (de pildă. . funcţionând independent de guvern sau în subordonarea ori pe lângă parlament sau şeful statului. . nu-şi pierd natura lor administrativă. dar care.subordonarea faţă de el a oricărei autorităţi administrative. 99 . deşi aflate într-o astfel de situaţie juridică. nici calitatea de votant (consultativ sau deliberativ) privitor la actele administrative adoptate în acea şedinţă. prezidarea şedinţelor guvernului nu-i conferă şefului statului nici calitatea de membru al executivului central şi. Serviciul Român de Informaţii. Pe de altă parte. şi nici de faptul participării şefului statului la unele şedinţe ale executivului. desemnarea unui candidat ca premier reprezintă o formalitate procedurală ce desăvârşeşte opţiunea electoratului şi. prin vot. el nu este afectat de faptul că preşedintele ţării îl desemnează pe candidatul la funcţia de prim-ministru.

prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice. hotărând cu efecte juridice în problemele executive. b) funcţia de reglementare. realizând conducerea activităţii executive în ansamblul ei la nivelul întregului sistem executiv. pentru realizarea Programului de guvernare. guvernul reprezintă autoritatea administrativă publică supremă având o alcătuire colegială şi care dispune de competenţa deliberativă. exercitarea următoarelor funcţii: a) funcţia de strategie. Iovănaş. 92 Pentru această caracterizare a se vedea I. indiferent de modul de subordonare sau nu a subiectelor astfel vizate. pag. În concluzie.92 În baza reglementării organice. 6) Guvernul este o autoritate deliberativă. Guvernului îi revin. iar acesta prezentând legislativului lista cabinetului. astfel constituit. 4) Guvernul este o autoritate investită într-un mod unic în sistemul executiv. acceptat de Parlament. 127. actele de reglementare ale acestuia fiind aplicabile în materie executivă pentru toate subiectele aflate în raporturi sociale cărora le devin incidente normelor sale.3) Guvernul exercită o competenţă generală asupra tuturor problemelor interesând administraţia de pe întreg teritoriul ţării. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. întrucât şeful statului desemnându-l pe candidatul la funcţia de premier. funcţionează ca autoritate colegială numai în prezenţa majorităţii membrilor care-l compun. prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. 100 . Bucureşti. 5) Guvernul. este nevoie de votul de încredere al parlamentului pentru ca ulterior preşedintele ţării să poată numi conducerea executivului în întregul ei. 1977. Editura Didactică şi Pedagogică. generală şi naţională.

prin care se asigură. democratice sau autoritare).U. prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării. precum şi în domeniul economic. 101 . în sistemele parlamentare şi semiparlamentare (monarhice sau republicane). 2. deci în 93 G. Dimpotrivă. deci al întregului executiv (monocratic). parlamentul neavând în acest sens nici o atribuţie referitoare la persoana şefului statului (cazul S. Constituirea (învestitura) guvernului Desemnarea şefului executivului şi a echipei guvernamentale conduse de el diferă93 după forma de guvernământ şi regimul de guvernare instituit. în numele statului român. prin existenţa funcţiei de prim-ministru).A. social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor aflate în subordinea sau autoritatea Guvernului. reprezentarea pe plan intern şi extern. funcţia executivă supremă poate fi dobândită pe cale ereditară (în monarhiile neconstituţionale sau absolutiste) sau prin alegere – directă sau indirectă – în funcţia supremă în stat (în republicile prezidenţiale. e) funcţia de autoritate de stat. Iaşi. 1995. Vrabie. Drept constituţional şi instituţii politice. În cazul în care şeful statului este şi şeful guvernului. 137-143. Editura TEAM. prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului.). pag. dar acestea cunosc un regim prezidenţial atenuat. ordinii publice şi siguranţei naţionale. precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil. iar uneori nici măcar cu privire la miniştrii săi (cazul Finlandei sau al Egiptului. d) funcţia de reprezentare.c) funcţia de administrare a proprietăţii statului.

alegerea directă şi liberă a guvernului de către parlament (Rusia). . .dezbaterea şi votarea acestora în parlament. distingem următoarele situaţii:94 . Germania). Muraru. pag. . Condiţii pentru calitatea de membru a guvernului Deşi nu le este aplicabil Statutul funcţionarilor publici.desemnarea. Franţa. din cadrul formaţiunii majoritare în parlament (Anglia. . Italia. Israel). Thailanda). 432 şi urm.desemnarea primului ministru. chiar dacă legislativul poate fi sau este consultat în prealabil (Monaco. 1998. după aprecierea liberă a şefului statului. . 102 . Kuweit.alcătuirea şi prezentarea de către acesta a listei executivului şi a programului său de guvernare. şi în cazul membrilor guvernului condiţiile de acces la funcţie sunt cele generale pentru orice funcţie publică. urmată (în cazul României) de votarea întregului guvern şi aprobarea programului său de guvernare ca expresie a modului democratic de alegere a legislativului şi de susţinere parlamentară a executivului. Editura Actami.desemnarea de către şeful statului a unei persoane cu şanse reale în formarea guvernului.alegerea premierului şi a guvernului de către legislativ. Procedura de constituire cuprinde următoarele etape: . aşa cum rezultă 94 I. . Bucureşti. urmată de votul parlamentar (Belgia. Drept constituţional şi instituţii politice. a primului ministru. fără votul parlamentar.executivul dualist ce cunoaşte funcţia de prim-ministru. Constituirea sau investitura guvernului reprezintă procedura de desemnare a premierului.numirea întregului guvern de către preşedintele ţării.

. se pronunţă şi interdicţia drepturilor electorale. 96 Conform art. teza a II-a din Legea nr. fiind puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. modificată prin Legea nr. aceea de a putea alege (art.97 deoarece fără exerciţiul lor o persoană nu poate accede la o funcţie publică. Ordonanţa de Urgenţă nr. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale. .44/2005 şi Legea nr. .inexistenţa stării de incompatibilitate între funcţia publică ministerială cu alte funcţii publice de autoritate. în sensul inexistenţei unei condamnări penale.96 cu neexcluderea altei cetăţenii (dublă. b). 16/3 din Constituţie. O ipoteză particulară este aceea a pedepsei complementare constând în interdicţia de ocupare a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat (art.64 lit. 103 . deoarece cei lipsiţi de discernământ sau având discernământul alterat.16 din Constituţie).depunerea jurământului de credinţă în faţa Preşedintelui României. n-au acces la funcţia publică. şi anume: .ele din coroborarea dispoziţiilor constituţionale cu cele legislative95.23/2004.411/2006.compatibilitatea morală.2 şi 4 din. pornind de la lipsa condiţiei minimale pe care nu o îndeplineşte. art. triplă) şi a domiciliului în ţară.existenţa discernământului. 2. cu modificările şi completările ulterioare.exerciţiul drepturilor electorale. ceea ce îi lipseşte de exerciţiul drepturilor civile şi de drepturile electorale. Funcţia de 95 Legea nr. .90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Situaţia apare în cazul cetăţeanului condamnat cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice conform codului penal. . 97 Art. 90/2001. de regulă.98 deci excluderea cumulului de funcţii de acest gen.existenţa cetăţeniei române. când. respectiv debilii sau alienaţii mintali.

inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. 98 Trebuie să avem în vedere că Legea nr. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. cercetarea ştiinţifică şi creaţie literar-artistică sau cu funcţii private de orice fel. ci o stare de excepţie. cu excepţiile prevăzute de normele speciale. 104 . vicepreşedinte. 38/1) consacră libertatea muncii. conform Legii nr. funcţia sau activitatea de cadru didactic. iar actuala lege modificată a guvernului le mai instituie. alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. societăţile de asigurare şi cele financiare.membru al guvernului este incompatibilă cu exerciţiul altei funcţii publice de autoritate (executivă sau judiciară). ceea ce nu reprezintă totuşi o cerinţă general-obligatorie. de aici rezultă şi concluzia că funcţia ministerială este compatibilă cu alte funcţii publice neautoritare. c) funcţia de preşedinte. Dar. pentru: a) orice altă funcţie publică de autoritate.99 ca. 90/2001). 4/2 din Legea nr. care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia (art. legiuitorul constituant neîmpărtăşind ideea unei depline separaţii între funcţia executivă şi cea legislativă. 99 Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru. director. director general. iar Constituţia (art. deoarece mulţi ministeriabili nu au şi calitatea de parlamentari.161/2003. cu excepţia celei de deputat sau senator. 2/1991 privind cumulul de funcţii instituie principiul reunirii mai multor funcţii în mod nelimitat şi necondiţionat. exceptându-le pe cele de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. indiferent de natura lor. precum şi la instituţiile publice. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. administrator. Conform Constituţiei. de pildă.

societăţile de asigurare şi cele financiare.d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute la lit.c). inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. să încheie un act administrativ. companiilor şi societăţilor naţionale. g) calitatea de comerciant persoană fizică. h) calitatea de membru al uni grup de interes economic. 105 . deşi subînţeleasă. de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune acesta. ea nu se verifică. respectiv. 100 În acest caz nu sunt aplicabile dispoziţiile de selecţie instituite prin Legea nr. 188/1999. Legea nr. un act juridic ori să participe la lucrarea unei decizii care produce un folos material pentru sine. instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale. după caz. Capacitatea profesională100 şi aptitudinile manageriale. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă şi nici cele în aceeaşi materie din Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. pentru soţ sau rude de gradul I. f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. companiilor sau societăţilor naţionale.161/2003 a reglementat şi conflictul de interese interzicând membrilor guvernului să emită sau. Guvernul poate aproba participarea ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membrii în consiliul de administraţie al regiilor autonome.c). deoarece desemnarea pe post este o promovare liberă pe criterii politice. În mod excepţional. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. în acest caz prin concurs sau examen. republicată în anul 2004).

şefului statului îi revine îndatorirea ca după finalizarea procesului electoral şi de formare a noului parlament să desemneze candidatul pentru funcţia de primministru.Preşedintele nu poate consulta decât pe cei care deţin majoritatea absolută. relativă. cât şi a programului său de guvernare. apreciem. în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori – dacă această majoritate nu există – a partidelor reprezentate în parlament. iar în cazul în care operează înlocuirea unui guvern cu altul – în urma moţiunii de cenzură sau demisiei – în termenul prevăzut de legislativ. dar şi votarea atât a executivului. care trebuie să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra opţiunii prezidenţiale. nemaiconsultând alte reprezentări parlamentare (adică pe cei cu pondere simplă. până la constituirea noului parlament (parlamentul nou ales e convocat în cel mult 20 de zile de la data alegerilor). constituită din formaţiunea politică câştigătoare a alegerilor raportată la totalul membrilor ambelor adunări (Camera Deputaţilor şi Senat). nu neapărat absolută. ar refuza să indice vreo 106 . În situaţia în care reprezentarea majoritară. Această consultare trebuie încheiată. iar dacă o asemenea majoritate absolută nu există. sunt consultate partidele reprezentate în parlament. Noţiunea de majoritate parlamentară absolută trebuie înţeleasă ca fiind alcătuită din jumătate plus unul din reprezentarea legislativă. deoarece în această formulă reunită a plenului comun urmează să aibă loc solicitarea. Faţă de reglementarea constituţională în materie se impun mai multe precizări: .Desemnarea candidatului la funcţia de primministru În sistemul nostru semiprezidenţial sau semiparlamentar.). fără să se mai indice o anumită ordine de preferinţă. etc.

Procedura politică utilizată de partidele majoritare privind consultările şi desemnarea candidatului la funcţia de premier ca şi a echipei guvernamentale – desfăşurată anterior consultării prezidenţiale. ci o propunere prezidenţială obligatorie de făcut parlamentului şi în lipsa căreia nu poate fi 101 A se vedea art. partide neparlamentare ori să se înceapă consultarea cu partide nemajoritare. 28 din Legea partidelor politice nr. ci obligativitatea obţinerii sprijinului politic majoritar. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. nu este interzisă.persoană pentru funcţia de premier sau nu şi-ar da girul pentru un candidat din rândul ei.101 precum şi a alianţelor politice. întrucât cea în cauză oferă şi sprijinul politic necesar.Propunerea de candidatură trebuie să provină şi să aparţină reprezentării consultate – deoarece i se cere opinia asupra persoanei viitorului premier – nefiind ea cea care consultă în această problemă – iar nu alteia sau altora. . dar în urma câştigării alegerilor – nu este reglementată şi.Nu are relevanţă dacă cel propus face parte sau nu din formaţiunea reprezentată parlamentar ori este un independent sau chiar un apolitic (tehnocrat). 107 . după consultare. 102 ceea ce înseamnă obligativitatea consultării aceleia dintre ele care deţine majoritatea absolută sau a acelora care. această împrejurare îl obligă pe şeful statului ca în subsidiar să consulte celelalte partide parlamentare. 14/2003.Faţă de evoluţia vieţii politice din România. întrucât nu există obligaţia legală de apartenenţă politică sau parlamentară a candidatului. trebuie să avem în vedere şi existenţa formaţiunilor politice şi a coaliţiilor electorale. 5 alin. . nu reprezintă un act juridic. . au capacitatea de a se constitui într-o asemenea majoritate ori pot determina un vot majoritar în camere. În nici un caz nu pot fi consultate. 102 Art. 3 din Legea nr. chiar în lipsa acesteia. indiferent de dificultăţile apărute. Desemnarea candidatului. în consecinţă.

103 A. Bucureşti. 1994. 118. op. tratat elementar. Orice schimbare ulterioară în compoziţia politică a forţelor care şi-au asumat şi obţinut sarcina guvernării. acesta din urmă va alcătui lista guvernului104 şi programul de guvernare. ceea ce înseamnă că o propunere legislativă neînsuşită prezidenţial nu poate constitui temei pentru desemnarea premierului cu tot votul parlamentar. 108 . neputându-se nominaliza persoane pe viitoare funcţii sau structuri.103 dacă aceasta afectează majoritatea parlamentară iniţială. neexistând soluţie legală expresă pentru depăşirea unui asemenea moment de criză.150). cât şi de programele politice electorale cu care trebuie să fie în concordanţă programul de guvernare. partide. cu formaţiunea şi/sau. Alcătuirea şi prezentarea listei guvernului şi a programului de guvernare După consultarea politică prezidenţială şi după desemnarea candidatului la funcţia de premier. Iorgovan. Rămâne însă o problemă juridică greu de soluţionat ipoteza unei opoziţii (greve) prezidenţiale constând din refuzul şefului statului de a desemna persoana viitorului premier..votat nici premierul şi nici o eventuală listă a cabinetului. pag. Editura Actami. prin votul camerelor sale. Iorgovan. coaliţii pe care le reprezintă ori pe care se va sprijini cu ocazia votului de încredere. presupune un nou vot de investitură.cit. eventual obţinut. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii în termen de cel mult 60 de zile de la data formulării solicitării pentru funcţia de premier. 104 Lista trebuie să cuprindă nominalizări şi posturi corespunzătoare funcţiilor ministeriale existente. după caz. existând obligaţia de a ţine seama atât de opiniile exprimate privitor la persoanele propuse pentru guvern. eludându-se astfel prevederile constituţionale şi legale prin hotărâri parlamentare şi decrete prezidenţiale (A. pag. cu toate acele formaţiuni. de astă dată ale celui în cauză. Respectivele operaţiuni implică noi consultări. Drept administrativ.

al titularilor (miniştri) sau al secretarilor de stat. A. comentată şi adnotată. Acest termen n-a fost considerat de decădere.105 de aici concluzia că înaintea expirării acestui interval nu se poate retrage mandatul acordat candidatului propus la funcţia de premier. Deleanu. 1992. Dezbaterea şi votarea programului de guvernare şi a listei guvernului Odată întocmite lista şi programul.229. etc. Timpul de care dispune candidatul pentru aceste activităţi este de numai 10 zile şi se calculează de la data. Iorgovan. Constituţia României.. şi trebuie să se împlinească la data solicitării de către candidat a votului de încredere pentru lista cabinetului şi pentru programul de guvernare. Vasilescu. care trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor de către candidatul la 105 A se vedea M. a opţiunii comunicate de şeful statului parlamentului cu privire la persoana viitorului premier. 109 . Muraru. Vida. devenită publică. Bucureşti. I. I. I. proporţia de reprezentare a grupurilor. Constantinescu. Procesul de negociere purtat de viitorul premier cu liderii de partide şi de grupări parlamentare implică şi un şir de concesii din partea şi între partidele implicate. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. ele sunt înaintate legislativului spre dezbatere. privitoare la obiectivele ce trebuie cuprinse în programul de guvernare. independent de durata distinctă a procedurii parlamentare propriu-zise. al nedesemnării guvernului. coaliţiilor. implicit. ci doar limita peste care şeful statului poate retrage mandatul acordat spre a începe noi negocieri. partidelor.în caz contrar existând riscul neacordării votului de investitură şi. (aşa numitul algoritm politic). etc. F. reflectată în componenţa şi funcţiile deţinute de guvern la nivelul ministerelor şi al structurilor ministeriale. pag.

Dezbaterile trebuie să fie o permanentă raportare a programului prezentat şi a aptitudinilor membrilor echipei de guvernare la programele şi platformele politice ale majorităţii chemate să guverneze. de solicitat. fără vreo distincţie numerică pe cameră. altfel. Această audiere şi avizare sunt obligatorii de realizat şi respectiv. inclusiv indicarea mijloacelor şi resurselor utilizabile pentru realizarea lor. corespunzător profilului comisiei. comisiile parlamentare de resort. După terminarea dezbaterilor se trece la operaţiunea votării. cuprinse în programul politic prezentat. putând antrena amendamente ce pot fi luate în considerare de către viitorul premier. sub eventuala sancţiune a neobţinerii votului de încredere. după caz. Prin votare are loc transformarea voinţei politice. deja constituite. după care noua propunere trebuie să urmeze aceeaşi procedură. pronunţându-se prin aviz (consultativ). şi obligatoriu de însuşit în cazul în care provin de la conducerile sau liderii majorităţii parlamentare. care este liber să se conformeze sau nu opiniei exprimate de comisie. Realizarea votului de încredere presupune obţinerea majorităţii absolute (jumătate plus unul din totalul celor care compun ambele camere. ori poate opera. fără nici o raportare procentuală efectivă la şedinţă).funcţia de premier. dar sunt facultative pentru opţiunea candidatului la funcţia de prim-ministru. deci o depăşire a stadiului de simple promisiuni sau platforme electoare. modificările de rigoare în componenţa listei. în caz contrar. Data dezbaterii este fixată de birourile permanente ale camerelor. într-un program 110 . Între timp. Dezbaterile parlamentare asupra listei şi programului sunt deschise discuţiilor pentru toate grupurile parlamentare. au audiat partea corespunzătoare din programul de guvernare. existând pericolul asumării riscului unui vot de respingere. asupra persoanei propuse. ca şi pe candidaţii viitorului executiv. comunicat viitorului premier.

şeful statului poate. ci doar facultativă. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. Parlamentul. să dizolve legislativul. necondiţionată. în baza hotărârii parlamentului. convocând noi alegeri generale în vederea constituirii unui nou parlament şi a desemnării unei alte formule guvernamentale. fie respingerea întregului. Dizolvarea parlamentului nu este obligatorie. a listei guvernului şi a programului de guvernare. În acest sens hotărârea de însuşire a programului de guvernare reprezintă un act politico-juridic de principiu din care decurg viitoarele măsuri dispuse prin acte juridice. aşa cum a fost el constituit iniţial sau cum a fost modificat prin însuşirea modificărilor aduse programului ori propunerilor făcute listei şi acceptate de viitorul premier. intervenind numai după epuizarea tuturor procedurilor de solicitare a legislativului de către şeful statului. Votarea este pură şi simplă. neputând opera o votare diferenţiată. indiferent când au intervenit alegerile generale sau criza de guvern nu poate fi dizolvat în ultimele 111 . Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de premier. Dacă nu se pronunţă în acest interval sau dacă pronunţându-se în acelaşi interval s-a respins de cel puţin două ori solicitarea de investitură. ca şi asupra întregii echipe ministeriale. în sensul că se hotărăşte în bloc asupra tuturor punctelor din programul de guvernare. în vreme ce adoptarea listei guvernului se concretizează într-un act juridic individual de desemnare a membrilor executivului. iar lista de propuneri devine compunere guvernamentală efectivă. obligatorie de consacrat prin decret prezidenţial. neputând depăşi 60 de zile de la data primei solicitări a votului de investitură. ceea ce înseamnă că dezacordul faţă de întreg ansamblul de propuneri ori faţă de una sau de unele trebuie exprimat în acelaşi mod în cadrul votului individual. adică fie însuşirea.juridic de guvernare.

Vida. să emită decretul prezidenţial de numire a executivului în formula adoptată de parlament. 112 . Rezultă că procedura de investitură a guvernului este complexă. în eventualitatea unei alte configuraţii politice reprezentative. 1994. una prezidenţial-legislativă. iar alta executiv-prezidenţială. cuprinzând două faze. etc. miniştrii şi ceilalţi membri ai executivului vor depune individual în faţa şefului statului 106 I.şase luni ale mandatului şefului statului şi nici în timpul stării de asediu sau a celei de urgenţă. are îndatorirea ca. în conformitate cu ea. dintre care una este principală şi esenţială (hotărârea legislativă). Puterea executivă şi administraţia publică.106 Numirea guvernului După obţinerea votului de încredere preşedintele ţării numeşte guvernul în baza hotărârii parlamentare care îi este comunicată şi care reprezintă un act juridic individual obligatoriu pentru preşedinte care. iar cea de a doua este subsidiar-complementară (decretul prezidenţial). desăvârşind formal întreaga procedură.” Bucureşti. Evident. rezultatul dizolvării legislativului atrage convocarea corpului electoral la noi alegeri generale urmate de o nouă procedură declanşată pentru investitura unui alt guvern. la rândul său. Lipsa oricărui act din această unitate procedurală complexă afectează posibilitatea constituirii legale a guvernului. Primul ministru. alegătorii fiind chemaţi să cumpănească asupra unei noi componenţe a legislativului aptă să asigure guvernarea stabilă a ţării. iar în cursul unui an el nu poate fi dizolvat decât o singură dată. 78. materializând două voinţe distincte cu caracter politico-juridic. Actul de dizolvare a parlamentului a fost considerat ca un recurs politic la arbitrajul electoral. Regia Autonomă „Monitorul Oficial. pag.

etc. declanşarea unei noi proceduri de investitură.jurământul de credinţă şi fidelitate. dată fiind schimbarea condiţiilor iniţiale. în afara cazurilor de demitere a executivului (prin moţiunea de cenzură) sau demisie (când mandatul acestuia încetează chiar în cadrul aceleiaşi legislaturi a organului reprezentativ. calculul duratei prelungirii mandatului. credem noi. stabilirea datei următoarelor alegeri. simpla procedură a remanierii guvernamentale. Momentul depunerii jurământului este important. Refuzul depunerii jurământului antrenează demiterea de drept a celui în cauză. cu efecte corespunzătoare asupra hotărârii parlamentare şi a decretului prezidenţial. Durata mandatului guvernamental Durata exercitării mandatului guvernamental are ca întindere maximă o perioadă de patru ani corespunzătoare limitelor de funcţionare a parlamentului. care poate fi întrebuinţată numai faţă de un guvern legalmente constituit şi aflat deja în funcţiune. înainte de termen şi indiferent de restul rămas din durata mandatului legislativ). precum şi în cazul prelungirii forţate a mandatului executiv. neputându-se utiliza. ceea ce nu este cazul ipotezei noastre. ceea ce desăvârşeşte procedura legală a investiturii guvernului în ansamblul său şi a investirii personale a fiecăruia care-l compune. ceea ce antrenează. deci în mod obişnuit între două alegeri generale. deoarece marchează începutul exercitării efective a mandatului noului guvern şi de la care se calculează diferitele termene ce vizează durata mandatului. respectiv legislatura acestuia. mandatul fiecărui ministeriabil. Momentul iniţial al mandatului unui guvern nou ales de către noul legislativ se situează în timp imediat după constituirea legislativului – în urma desfăşurării alegerilor generale – începând din momentul depunerii jurământului de credinţă şi se 113 .

până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern. Actele sale de administrare a treburilor publice sunt hotărâri curente în activitatea executivă. în cazul în care parlamentul nou ales nu reuşeşte să desemneze un nou executiv. prelungirea mandatului legislativ. de război. în mod obişnuit. .adoptarea unei legi organice în caz de stare de mobilizare. 2. nu are nici obligaţia formală de prezentare în bloc a demisiei sale şefului statului. până în momentul validării alegerilor parlamentare generale ulterioare. cu caracter normativ sau individual ca. nu poate iniţia proiecte de legi şi. şi anume: . Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinată de: 1.convocarea alegerilor legislative în cel mult trei luni de la expirarea mandatului legislativ. de asediu. demisionar de fapt. acte de asigurare a aplicării normative unitare a legilor. indiferent de faptul că se reia de mai multe ori procedura de investire ori că este dizolvat acelaşi 114 . raţiunea asigurării continuităţii vieţii de stat administrative face ca limitele de început şi de sfârşit ale mandatelor celor două puteri să nu se suprapună totuşi perfect. De aceea. acte cu forţă juridică echivalentă legii. de urgenţă până la încetarea acestora. aprobări de transferări şi repartizări de bunuri între sau către autorităţi şi instituţii din subordine. de pildă. în cazul nostru.întinde. chiar dacă durata mandatului legislativului şi cea a executivului sunt identice. Guvernul aflat într-o atare situaţie. nu va mai putea emite ordonanţe. numiri şi revocări în funcţii administrative. etc. pentru a-i permite acestuia declanşarea procedurii de investitură a noului guvern. totuşi. deşi executivul al cărui mandat a încetat astfel îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice.

acest din urmă aspect afectând situaţia întregului executiv. după cum nici o exercitare normală a acestuia nu presupun de drept şi o concordanţă cu mandatul executiv deoarece. Scopul moţiunii este demiterea guvernului şi ea poate fi determinată de cele mai diferite motive. Potrivit Constituţiei. implicit. în şedinţă comună. Pentru toate situaţiile de prelungire a mandatului guvernamental determinate de corelarea sau necorelarea cu mandatul legislativ. de exemplu. o stare identică şi în privinţa guvernului. deşi pare a fi de relevanţă pur personală. vechiul executiv rămas în funcţie. Încetarea mandatului executiv înainte de termen sau de expirarea lui are loc în situaţia: intervenirii moţiunii de cenzură. o moţiune de cenzură sau o demisie poate decala durata activităţii celor două autorităţi. prin intermediul votului de încredere. mai ales în cazul unor alegeri anticipate. întrucât lista guvernului reprezintă opţiunea premierului şi în considerarea persoanei sale legislativul a votat-o. tot el este şi cel care poate revoca încrederea acordată.legislativ şi convocat corpul electoral la noi alegeri generale (anticipate). având ca autor al demersului opoziţia sau chiar majoritatea parlamentară. Întrucât parlamentul este cel care investeşte guvernul în funcţie. determinate de dizolvarea noului parlament. de unde şi concluzia că imposibilitatea menţinerii în funcţie a primului ministru antrenează. Camera Deputaţilor şi Senatul. nu orice prelungire a mandatului legislativ. va acţiona cu depline puteri nefiind limitat doar la administrarea treburilor publice curente. Desigur. pierderii calităţii de membru al guvernului de către primul ministru. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. utilizând moţiunea de cenzură (votul de neîncredere). 115 .

precum şi în comunicarea ei în aceeaşi zi guvernului. Procedura depunerii moţiunii constă în înaintarea ei la birourile permanente ale celor două camere. au loc dezbateri pe marginea ei. a grupului parlamentar aparţinător şi semnătura. a avut loc o nouă informare a camerelor asupra moţiunii. din ambele camere. În cazul admiterii moţiunii de cenzură (cu votul majorităţii parlamentarilor din totalul celor care compun întreg legislativul). după prima şedinţă parlamentară consacrată moţiunii. iar la terminarea lor se trece la operaţiunea votării secrete. pentru a putea recurge la declanşarea procedurii de investitură a unui nou guvern.Iniţierea moţiunii de cenzură aparţine cel puţin unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. 116 . se va prezenta moţiunea de către un reprezentant al iniţiatorilor ei. Apoi. cu indicarea numelui şi prenumelui semnatarilor. Forma de iniţiere este scrisă. după ce. În cea de a doua şedinţă comună care are loc la un interval de trei zile. După aceasta au loc dezbateri pe marginea moţiunii. fără vreo relevanţă asupra reprezentării proporţionale a fiecăreia sau în fiecare cameră. desigur în măsura în care ea mai este menţinută. astfel convocată. arătându-se motivele care au determinat-o. se acordă cuvântul premierului sau unui membru al guvernului care-l reprezintă pentru precizarea poziţiei executivului faţă de moţiunea iniţiată. Preşedinţii celor două camere vor convoca legislativul în şedinţa comună a camerelor în cel mult cinci zile de la data depunerii moţiunii. În prima şedinţă comună. în prealabil. se emite o hotărâre parlamentară semnată de preşedinţii camerelor şi care se comunică Preşedintelui României. a calităţii de deputat sau de senator. După numărarea voturilor se anunţă rezultatul operaţiunii consemnat în procesul-verbal al şedinţei.

108 miniştrii delegaţi. în Guvern nu pot intra decât funcţii expres prevăzute de Constituţie. Cu alte cuvinte. semnatarii iniţiatori nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune. Dacă nici în acest caz moţiunea de cenzură nu este adoptată. posibilitatea introducerii. Legea nr. 81.73/3 lit. Componenţa guvernului Conform Constituţiei guvernul este alcătuit din primul ministru. implicit. aceste din urmă funcţii neacoperind o instituţie centrală 107 I. alături de miniştri. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. 117 .cit. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică (întrucât tot legea fundamentală – art. e – prevede că prin lege organică se reglementează organizarea guvernului). declaraţia sau proiectul de lege au fost implicit adoptate devenind obligatorii pentru guvern. Această situaţie derogatorie de la interdicţia iniţierii unei noi moţiuni în aceeaşi sesiune se datorează faptului că a intervenit o situaţie cu totul nouă faţă de cea avută în vedere în cazul moţiunii iniţiale. în termen de trei zile de la prezentarea noilor documente de către guvern în condiţiile enunţate. guvernul nefiind demis.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României arată că acesta se compune din primul ministru şi miniştri. datorită schimbării produse în atitudinea guvernului şi de aici. ceea ce permite şi justifică necesitatea discutării ei parlamentare în alţi termeni. se consideră „per a contrario” că programul. titulatura ce reprezintă o noţiune generică – corespunzând conducătorului unei astfel de instituţii – şi. pag. după caz. a unei noi moţiuni.Dacă moţiunea de cenzură este respinsă. op. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea în faţa camerelor reunite asupra unui program.. Vida. după unele opinii şi miniştrii fără portofolii.107 În acest sens în compunerea guvernului intră.

ci corespunzând mai mult unor nevoi şi raţiuni politice. 1993. Încetarea calităţii (funcţiei) de membru al guvernului 1. pe de o parte. altele decât cele ministeriale. Bucureşti.I. Pierderea calităţii de membru al guvernului de către primul ministru intervine de drept şi prin act juridic (art.106 din Constituţie). întrucât el avea o calitatea identică cu a ministrului său. a funcţionat într-un minister. respectiv premierul şi miniştrii – indiferent că diferitele legi de organizare şi funcţionare a ministerelor ar prevedea sau nu pentru conducătorii respectivelor instituţii că au şi această calitate – iar. Astfel. component al guvernului. partea generală. deşi se afla în subordinea lui. dar numai atunci când li se încredinţează în mod expres (nominalizat) această calitate în guvern. reglementări speciale (de natură organică) ar putea conferi calitatea de membru al executivului şi unor alte funcţii publice de conducere de rang guvernamental şi de nivel naţional sau central. inclusiv de distribuire a unor portofolii între formaţiunile care au acces la guvernare. 118 . iar în cazul în care acel secretar. membri de drept ai executivului. se pot distinge.23/2004 din Guvern mai fac parte miniştrii de stat şi miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă premier. apreciem că această practică încalcă atât Constituţia cât şi legea în materie. deşi. 90. şi unii miniştri delegaţi. 108 V. eram şi în prezenţa unei stări antiadministrative.propriu-zisă. Prisăcaru. pag. Desigur. prin lista prezentată pentru votul de încredere al Parlamentului. pe de altă parte. prin lipsa criteriilor legale de departajare a secretarilor de stat membri de cei nemembri ai guvernului. Şi această practică am considerat-o neconstituţională. Tratat de drept administrativ român. Prin Legea nr. Editura Lumina Lex.

În alte cazuri prevăzute de lege se pierde calitatea de premier.imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile.moţiunea de cenzură. numai.pierderea cetăţeniei române. . ceea ce impune preşedintelui ţării declanşarea procedurii pentru o nouă investitură. .stabilirea domiciliului în străinătate.intervenţia unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese. . indiferent de dobândirea sau/nu a unei alte cetăţenii. b) Prin act juridic funcţia de premier încetează în următoarele situaţii: . ca urmare a retragerii de către parlament a încrederii acordate guvernului.pierderea drepturilor electorale ca urmare directă a unei condamnări penale prin aplicarea sancţiunii complementare celei principale pe perioada stabilită.revocarea din funcţie de către şeful statului ca urmare a unei condamnări pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei. implicit pe primul ministru.a) De drept funcţia încetează în următoarele cazuri: . . ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei. . . . deşi această situaţie vizează guvernul în ansamblul său şi. deoarece unele situaţii se regăseau prevăzute direct în 119 .demisia.decesul. datorită lipsei discernământului ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală constate prin hotărâre judecătorească. dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin punerea sub interdicţie.

să opereze demiterea (destituirea sau revocarea) din funcţia deţinută. conform prevederilor Legii nr. unica soluţie fiind demisia (proprie). cuprinde ipoteza suspendării facultative şi cea a suspendării obligatorii sau de drept: . Într-adevăr. a) În cazul imposibilităţii exercitării atribuţiilor cel mult 45 de zile. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. 64 lit. dar expresă. nejustificată şi când trebuie.110 interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.dacă s-a cerut urmărirea penală a primului ministru (de către Camera Deputaţilor.sau indirect – precum stabilirea domiciliului în străinătate. Senat sau 109 110 Art. a din acelaşi Cod Penal ce prevede interzicerea drepturilor electorale. prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Art. şi implicit supus aceloraşi reguli privind averea proprie. b Cod Penal se aplică numai cu art. ca şi pentru orice persoană ce deţine o funcţie publică.115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. ca ipoteză de suspendare tacită din funcţie. 2. total sau parţial. 120 .111 etc. 3/1 din Legea nr. totuşi conform Legii organice a executivului. aceasta a fost declarată. 37/1990 (abrogată). ca şi în cazul pierderii calităţii. 64 lit. 16/3 din Constituţie. 111 Art. deoarece nu poate opera autopropunerea de demitere (destituire). Nu este rezolvată juridic situaţia în care în urma controlului averii premierului.8/2) ceea ce nu se poate produce în această ipoteză.legislaţie – dobândirea celei de a doua cetăţenii109 . magistraţilor. Suspendarea din funcţie a premierului este o situaţie temporară generată de imposibilitatea exerciţiului limitat al funcţiei datorită unor împrejurări de moment şi nu permanente. demiterea o face şeful statului la propunerea primului ministru (art. b) Suspendare. deşi premierul este membru al Guvernului.

deoarece prima situaţie determină interimatul funcţiei. desemnarea unui interimar este obligatorie pentru că suntem în prezenţa unei situaţii de imposibilitate practică a exercitării atribuţiilor guvernamentale. Distincţia între suspendarea şi vacanţa funcţiei ministeriale este hotărâtoare sub aspectul efectelor produse. În cazul vacanţei guvernamentale (mai puţin moţiunea de cenzură) desemnarea interimarului este obligatorie. În cazul în care premierul este scos de sub urmărire penală de către procuror sau achitat de instanţa de judecată. acest interval 121 . urmând ca interimatul să înceteze dacă premierul îşi reia activitatea în guvern. deşi legea fundamentală nu o reglementează expres. fiind urmată de declanşarea procedurii de investire a unui nou guvern. Dacă suspendarea din funcţie se prelungeşte peste 45 de zile acest interimat este continuat până la formarea noului Guvern. În cazul suspendării din funcţie pe durata urmăririi penale sau a trimiterii în judecată a premierului. atunci operează în mod obligatoriu suspendarea din funcţie fără nici o altă condiţie de formă. În cazul imposibilităţii exercitării de către premier a atribuţiilor sale pe cel mult 45 de zile. preşedintele ţării este obligat să desemneze un alt membru al guvernului ca primministru interimar. . dimpotrivă. atunci interimatul încetează dacă primul ministru îşi reia activitatea. inclusiv desemnarea candidatului la funcţia de premier.şeful statului) acesta din urmă poate dispune suspendarea premierului din funcţie. iar cea de a doua (şi) înlocuirea din funcţie cu consecinţe pe planul demiterii guvernului. Dacă. în chiar temeiul Constituţiei.dacă s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. iar aceste soluţii se dispun în intervalul de maximum 45 de zile de la data suspendării.

nefiind necesar un decret de destituire (demitere) sau revocare din funcţie.). conduce guvernul având un rol esenţial în alcătuirea. cancelar. pag. întrucât de şi în considerarea persoanei sale sunt legate în mod hotărâtor aceste atribute. scoaterea de sub urmărire penală nu-i afectează exerciţiul funcţiunii. Organizarea Guvernului Din punct de vedere structural. va prezenta parlamentului lista guvernului şi programul de guvernare în vederea obţinerii votului de încredere necesar investiturii şi aprobării programului. În ipoteza urmăririi penale neurmată de suspendarea din funcţie a premierului. încetează de drept mandatul premierului şi al guvernului. Iorgovan. A.cit. În reglementarea anterioară mai exista şi biroul executiv. în vreme ce soluţia de încetare a urmăririi sau de trimitere în judecată urmată de condamnare sau încetarea procesului penal conduc la încetarea funcţiei. 159. etc. guvernul este alcătuit din funcţii şi organisme menite a-i asigura funcţionalitatea corespunzătoare şi anume: primul ministru şi aparatul propriu. b) prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii privind politica guvernului care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori putând desemna un membru al 112 113 În sens contrar. 3. În acest sens el are următoarele atribuţii principale: a) odată desemnat ca şi candidat la această funcţie. numit şi premier (în alte sisteme şeful cabinetului. Primul ministru Primul ministru.este depăşit. 122 . preşedinte al Consiliului de Miniştri.112 premierul nemaiputând să-şi reia funcţia113 şi exerciţiul ei. modificarea şi chiar revocarea acestuia.. op.

Conducerea Guvernului de către primul ministru se manifestă şi pe plan organizatoric prin convocarea şi prezidarea şedinţelor executivului. c) propune Preşedintelui României revocarea şi numirea unor membri ai guvernului. respectând atribuţiile ce le revin. Pe linia aceleiaşi atribuţii premierul exercită competenţe vizând aparatul propriu al guvernului. e) contrasemnează. comisii şi comitete 123 . iar pe plan funcţional prin rolul decisiv în mecanismul adoptării şi al semnării actelor guvernamentale. respectiv. Premierul coordonează activitatea membrilor guvernului. de regulă. precum şi încredinţarea delegării funcţiei ministeriale în cazul interimatului acesteia. inclusiv atribuţia de a constitui consilii. în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul intervenţiei parlamentare. a secretarilor şi subsecretarilor de stat din ministere sau din alte organisme centrale (nemembri ai guvernului).executivului care să răspundă la ele. d) solicită şefului statului participarea la acele şedinţe de guvern pentru care apreciază că este necesară o astfel de prezenţă. în cazurile prevăzute de legea fundamentală. secretarul general şi adjuncţii acestuia. numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor organelor centrale de specialitate din subordinea nemijlocită a guvernului. precum şi în alte funcţii publice stabilite prin lege sau hotărâri guvernamentale. decretele prezidenţiale şi semnează hotărârile şi ordonanţele guvernamentale. Coordonarea asigură corelarea acţiunilor executive în vederea rezolvării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor revenind autorităţilor administrative ce alcătuiesc sistemul condus de guvern şi de premier.

90/2001. Premierul poate desemna un al membru al guvernului care să-i exercite funcţia pe perioada absenţei sale sau a imposibilităţii exercitării atribuţiilor sale (dacă această desemnare nu este făcută de şeful statului) şi poate delega altui membru al executivului unele dintre atribuţiile sale.114 Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. 115 În reglementarea anterioară funcţiona biroul executiv al Guvernului. Consiliul Legislativ.23/2003 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. Primul-ministru are în coordonare directă o serie de autorităţi şi agenţii naţionale cum sunt cele de reglementare. Curtea Supremă de Justiţie. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă 124 . cu alte autorităţi şi instituţii publice. 353. organizaţii neguvernamentale. Curtea Constituţională. 116 Art.interministeriale sau interdepartamentale pentru rezolvarea unor situaţii deosebite ori a unor probleme operative. Bucureşti.64/2003. protecţia consumatorului. precum şi în relaţiile internaţionale. Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile interne cu alte autorităţi cum sunt Parlamentul. precum şi corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia. privatizare. 1996. modificată prin Legea nr. Curtea de Conturi. diferite comisii şi oficii. Secretariatul General al Guvernului. pag. Ministerul Public. 20 din Legea nr. Aparatul de lucru al Guvernului115 Pe lângă şi în subordinea nemijlocită a Guvernului. sindicatele. alianţe politice. Tratat elementar de drept administrativ. Preşedintele României. Preda. Editura Lumina Lex. funcţionează aparatul de lucru propriu al executivului sau guvernului.116 114 M. partide. Acest aparat se compune din Cancelaria PrimuluiMinistru. inclusiv a primului ministru. departamente şi alte structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite de guvern.

funcţionarea şi atribuţiile aparatului premierului se stabilesc prin decizia premierului. e) Compartimentul cu probleme speciale. b) Corpul de Control a Guvernului. c) Aparatul tehnic al corpului de consilieri. d) Cabinetul primului-ministru.411/2006. economice şi tehnice ale activităţii executivului. iar personalului acestuia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public. g) Compartimentul de protocol. constituind elementul de legătură şi stabilitate a guvernării. continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. numiţi prin decizie a premierului. juridice. f) Compartimentul documente secrete. rezolvarea problemelor organizatorice. Organizarea. ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi. Şeful cancelariei are rang de ministru şi este ordonator principal de credite Corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia sunt coordonaţi de unul dintre consilieri. probată prin Legea modificatoare nr. prin aparatul propriu. Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului. Organizarea şi atribuţiile sale se stabilesc prin hotărâre de guvern. care poate avea rang de ministru. 125 . desemnat prin decizia premierului. Secretariatul asigură. nr. reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti.49/2005. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură: derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. care pot avea rang de secretar de stat.Cancelaria primului-ministru este alcătuită din: a) Corpul de consilieri ai premierului.

Departamentul este o structură organizatorică.. având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general. în cadrul aparatului de lucru a guvernului. preşedinţi. Funcţionarea Guvernului 126 . numărul lor mare.64/2003). 4. Departamentul este condus de un demnitar. având atribuţii. modul de organizare şi funcţionare. în conformitate cu atribuţiile Guvernului. Pe lângă Guvern şi aparatul său mai pot funcţiona autorităţi. secretariate. secretarul general al Guvernului. care în exercitarea atribuţiilor sale de conducere emite ordine cu caracter individual. Ordonator principal de credite este ministrul coordonator al Secretariatului General al Guvernului sau. care se include în bugetul de stat. ca structuri specializate şi auxiliare ale guvernului.). structuri şi personal stabilite prin hotărâri de guvern sau decizii ale premierului (de exemplu: Secretariatul de Stat pentru Problemele Persoanelor cu Handicap. agenţii. Înfiinţarea. fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine. aflată în subordinea premierului. etc. Aceste instituţii pot fi şi în subordinea sau trecute în subordinea ministerelor şi a altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale (conform Ordonanţei de Urgenţă nr. Departamentul de implementare programe şi ajustare structurată. precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre de guvern. după caz. Departamentul pentru lupta antifraudă.) nu fac parte din guvern. autoritatea subordonării şi desele lor restructurări determinând o instabilitatea administrativă. etc. oficii.Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. ale căror conducători (secretari şi subsecretari de stat. etc. directori.

Şeful statului poate lua parte la şedinţele în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. sau ai autorităţilor administrative autonome şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. conducători ai organelor din subordinea Guvernului. urmând să certifice stenograma ce consemnează desfăşurarea dezbaterilor şi măsurile adoptate. 127 . în vreme ce. În cadrul şedinţelor sunt adoptate acte juridice şi politice ca acţiuni decizionale. Şedinţele sunt prezidate de primul ministru afară de cazul în care la ele participă şeful statului (din proprie iniţiativă sau ca invitat). ca invitaţi. la solicitarea premierului. asigurarea ordinii publice şi. în mod distinct.Guvernul este o autoritate colegială condusă de primul ministru şi care. iar. deci din proprie iniţiativă. precum secretari şi subsecretari de stat. apărarea ţării. cunoaşte ca formă de lucru şedinţa plenului şi. Participările şefului statului sunt facultative. când conducerea lor revine acestuia. activitatea premierului. Convocarea şedinţelor se face de către premier. în cadrul căreia se dezbat şi se soluţionează probleme ce intră în sfera sa de atribuţii. sub aspectul modului său de funcţionare. La şedinţe participă de drept şi în mod obligatoriu toţi membrii guvernului. totodată se realizează coordonarea. numai la iniţiativa executivului. La şedinţe participă de drept şi secretarul general al guvernului. nemembrii. la cererea primului ministru. îndrumarea şi controlul autorităţilor din subordine. în al doilea caz. în alte situaţii. Şedinţele plenului reprezintă unica modalitate de lucru legal consacrată şi recunoscută întregului executiv. în primul caz în afara oricărei invitaţii. iar întrunirile au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar. care le şi conduce.

dacă acceptăm că atribuţia este un complet de drepturi şi obligaţii de care dispune o autoritate pentru realizarea sarcinilor sale. spre deosebire de ceilalţi membri ai acestuia. Funcţia sa presupune o activitate continuă la sediul executivului. Dezbaterile şi modul de adoptare a actelor şi a măsurilor guvernamentale se consemnează în stenograma şedinţei certificată de secretarul general al guvernului. precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice. adoptându-se măsurile corespunzătoare. iar sarcina se poate defini ca obiectiv ce trebuie realizat în cadrul activităţii de stat. Premierul este şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate. Primul ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor săi. rezultă că funcţiile Guvernului sunt tocmai sarcinile acestuia. ori cea de autoritate de stat în domeniul apărării naţionale. respectiv direcţii generale ale activităţilor sale dintre care unele sunt de conţinut (funcţia de strategie. a ordinii publice şi siguranţei naţionale). Totuşi. iar altele de formă sau formale (funcţia de 128 . cea de administrare a proprietăţii statului. executive în cazul nostru. Atribuţiile Guvernului Legea organică a Guvernului care a introdus noţiunea de funcţie a acestei autorităţi nu defineşte conţinutul acestui concept şi nici pe acela de atribuţie a executivului. strâns corelată cu activitatea aparatului propriu.În cadrul şedinţelor se dezbat probleme ale politicii interne şi externe ale ţării. 5. în cadrul sau în afara şedinţelor plenului organului colegial.

Atribuţii de natură economico-financiară Dintre atribuţiile cu caracter economico financiar ale Guvernului enumerăm: a) Guvernul elaborează proiectul (legii) bugetului de stat. bugetele locale (ale 117 Conform Constituţiei (art. După conţinutul lor. distingem atribuţii de natură constituţională şi atribuţii de natură legală. precum şi contul general de încheiere a exerciţiului bugetar. în funcţie de stabilirea lor prin Constituţie şi. e) numai organizarea guvernului este reglementată prin lege organică. respectiv. După importanţa lor.reglementare. distingem atribuţii interne şi atribuţii internaţionale. Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat. 129 . În nici un caz aceste funcţii ale Guvernului nu se identifică cu funcţiile sau puterile statului. bugetul asigurărilor sociale de stat. în realizarea funcţiilor sale. supuse spre adoptare Parlamentului. precum şi de natură politicoadministrativă. atribuţiile pot fi clasificate în principale (cuprinse în Constituţie şi legea organică) şi secundare (în alte categorii de acte de reglementare). funcţia executivă a puterii publice. pe ansamblul ei. nu şi atribuţiile lui. atribuţiile pot fi de natură economico-financiară şi socială. întrucât chiar administraţia publică îndeplineşte. După actele normative ce le consacră. Pe de altă parte. legi (organice117 sau ordinare). Guvernul are de îndeplinit o serie de atribuţii principale. 73/3 lit. cea de reprezentare ori cea de funcţionare a instituţiilor şi organismelor din subordinea sau de sub autoritatea sa). După locul producerii efectelor.

oraşelor şi judeţelor). acesta este analizat de guvern care-l supune spre aprobare parlamentului până la mijlocul exerciţiului următor celui privind fiecare cont general. tot guvernul este acela care stabileşte sistemul de impozite şi taxe cuvenite bugetului public naţional şi îl supune spre adoptare Parlamentului. a contului general de execuţie a bugetului statului corespunzător structurii bugetului statului aprobat de parlament. Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare a acesteia. iar dacă nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înaintea expirării exerciţiului bugetar se vor aplica în continuare bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. impozitele. 130 . 118 Conform Legii finanţelor publice nr. 500/2002.118 Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anual şi se supun separat adoptării parlamentului. administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. pe ramuri şi domenii de activitate. bugetul trezoreriei şi bugetul altor instituţii de stat. Conform Constituţiei. controlează modul de gestionare a resurselor publice raportând despre neregulile constatate. Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. Desigur. taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. prezentând rapoarte asupra conturilor de execuţie ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea. în limitele şi în condiţiile legii.comunelor. de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale şi judeţene. b) Guvernul aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării.

c) Guvernul asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. asigurând realizarea politicii interne şi externe a ţării.Aceste programe de dezvoltare economică fac parte integrantă din programul politic de guvernare prezentat parlamentului spre aprobare cu ocazia solicitării votului de încredere sau în cazul angajării răspunderii guvernului printrun nou program în urma respingerii moţiunii de cezură. potrivit Programului de guvernare. În acest sens se impun câteva precizări: • în această materie. De altfel. din textul constituţional în conformitate cu care guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. • calitatea guvernului de a exercita această conducere în mod diferenţiat după cum respectivele autorităţi sunt sau nu în 131 . Pe de altă parte. rezultă că actele sale sunt obligatorii pentru întreaga administraţie publică. Atribuţii de natură politico-administrativă Dintre atribuţiile de natură politico-administrativă enumerăm: a) Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. d) Guvernul asigură realizarea politicii în domeniul social. respectiv a activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. el reprezentând autoritatea supremă a puterii executive. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. este o funcţie strategică a executivului să asigure punerea în aplicare a Programului de guvernare.

după caz. dezbaterii sale până nu le trimite guvernului spre analiză. a descentralizării serviciilor publice din teritoriu care aparţin autorităţilor centrale şi a cooperării cu organismele publice şi sociale interesate. îl exercită având în vedere structura unitară a statului nostru. o asemenea sesizare a guvernului de către parlament este obligatorie. dezbătând acele propuneri legislative care privesc activitatea executivă primite din partea Parlamentului. b) Iniţiază proiecte de legi şi le supune spre adoptare Parlamentului. În acest sens guvernul este principalul titular al dreptului de iniţiativă legislativă. putând cere dezbaterea proiectelor sale în regim de urgenţă. ministerele. potrivit Constituţiei. El iniţiază proiecte de legi în ramurile sau domeniile activităţii executive pe care le conduce sau le coordonează. o informare legislativului. cu respectarea autonomiei locale specifică consiliilor locale şi judeţene.subordinea lui (de pildă. control al întregului sistem executiv. în această problemă. iar dacă asemenea proiecte provin de la un alt autor parlamentul nu le supune. c) Emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. d) Guvernul asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în 132 . de regulă. iar dacă o asemenea iniţiativă legislativă de natură extraexecutivă vizează bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat. pe de o parte. • atributul guvernului de coordonare şi. pe de altă parte). urmând ca executivul să prezinte. inclusiv a autorităţilor locale. comparativ cu consiliile locale şi judeţene. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă.

cu avizul Curţii de Conturi. corelării şi monitorizării de politici. • ministerele se înfiinţează. indiferent că există sau nu o împuternicire expresă din partea legislativului. se organizează şi funcţionează potrivit legii şi numai în subordinea Guvernului. organelor de specialitate din subordinea sa. • autorităţile administrative autonome (centrale sau locale) nefiind în subordinea guvernului nu se pot înfiinţa decât prin lege organică. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre de guvern şi în limita bugetului aprobat. conform Constituţiei. de existenţa legii care să recunoască executivului o astfel de competenţă. f) Guvernul înfiinţează. comisii şi comitete interministeriale în scopul elaborării. organe de specialitate în subordinea sa. precum şi al prefecţilor. precum şi ale prefecţilor. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa. În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice el exercită controlul ierarhic asupra ministerelor. • consilii. prin acte de aplicare normativă sau individuală. e) Guvernul conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. g) Guvernul poate constitui: • organisme cu caracter consultativ pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa.aplicarea acestora. La această atribuţie se impun câteva precizări: • acest atribut este condiţionat. 133 .

a ordinii şi liniştii publice – ca acte obligatorii de îndeplinit de către întregul executiv condus de guvern. conform legii.h) Cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale de nivel guvernamental. negociază şi încheie. a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. pentru apărarea ţării. 53) prevederi privind condiţionarea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi în anumite scopuri determinate şi în mod proporţional cu situaţia care determină o atare stare. aprobă renunţarea la cetăţenia română. în condiţiile prevăzute de lege. La această atribuţie se impun două precizări: • aceste atribute ale guvernului sunt strict limitate şi condiţionate în modul cel mai restrictiv de Constituţie şi de legislaţia bazată pe ea atunci când vizează drepturile fundamentale ale omului. i) Guvernul exercită atribuţii referitoare la asigurarea ordinii de drept. 119 Constituţia cuprinde în acest sens (art. j) Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate. apărarea ordinii de drept şi a secretului de stat. a siguranţei cetăţeanului. în care scop organizează şi înzestrează forţele armate. m) Guvernul acordă şi retrage cetăţenia română în condiţiile legi. a liniştii publice. fără afectarea existenţei dreptului său a libertăţii astfel diminuate. l) Conform legii şi Constituţiei Guvernul negociază tratatele. acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român. n) Guvernul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile sale. k) Asigură realizarea politicii externe a ţării şi integrarea României în structurile europene şi internaţionale. potrivit legii. potrivit legii.119 • rolul decisiv a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a decretelor prezidenţiale – ce stabilesc măsuri vizând apărarea ţării. 134 .

în plenul său. Ordonanţele se emit. şi primul ministru adoptă sau. Guvernul în plen adoptă acte juridice cum sunt hotărârile. precum şi cele care constituie secrete de stat nu se publică (comunicându-se doar celor interesaţi). potrivit Constituţiei. în vreme ce ordonanţele şi regulamentele nu pot fi decât normative. regulamentele şi ordonanţele. de regulă. Primul ministru emite. pentru organizarea executării legilor. Hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul ministru. Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund. 2. precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii. Regulamentele sunt emise în aplicarea legilor când prin lege s-a prevăzut aceasta. 1. Dacă nu se realizează consensul hotărăşte premierul. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului ministru. fiind semnate numai de acesta şi publicate în Monitorul Oficial. decizii cu caracter normativ şi individual. în exercitarea atribuţiilor sale. Hotărârile cu caracter militar. Actele guvernului se adoptă prin votul majorităţii celor prezenţi prin consens.6. potrivit legii organice. emite acte juridice şi acte politice. respectiv. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial. Nepublicarea atrage inexistenţa acestor acte. în baza unei împuterniciri legislative de abilitare speciale a Guvernului în domenii rezervate legii ordinare. Actele Guvernului Guvernul. în timp ce ordonanţele de urgenţă se emit în cazuri excepţionale potrivit Constituţiei. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. Hotărârile se emit. mai ales în legătură 135 .

de pildă. cum sunt. precum şi dezbate acele propuneri legislative primite din partea parlamentului care privesc activitatea executivă. politico-juridică. elaborează şi aprobă proiecte de legi pe care le supune spre adoptare parlamentului. cum sunt. 120 Art. după caz în procedură de urgenţă. mesajele care sunt adresate unor reuniuni interne sau internaţionale. O importantă categorie de acte având o natură dublă. distingem răspunderea individuală şi răspunderea colegială a membrilor guvernului. 2. Numeroase acte din această categorie. de pildă. 136 . primul ministru poate emite acte exclusiv politice ca. dar care nu produc efecte juridice. datorită poziţiei şi prestigiului autorităţii de la care provin. declaraţiile. În plenul său executivul mai adoptă şi acte politice prin care îşi exprimă poziţia faţă de anumite evenimente interne şi internaţionale. De asemenea. tratatele internaţionale care fac necesară adoptarea unor legi noi sau revizuirea celor în vigoare. 3 din Legea nr. o reprezintă actele de drept internaţional cum sunt. guvernul. sunt supuse parlamentului spre ratificare prin lege. de pildă. convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale care pot fi negociate şi semnate de guvern. acordurile. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. Dintre actele individuale amintim pe cele care vizează numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al guvernului. în cadrul dreptului său de iniţiativă legislativă.cu organizarea internă a guvernului. de pildă. ci numai consecinţe politice. 7. această categorie de acte fiind semnată numai de premier. Răspunderea Guvernului După caracterul răspunderii.120 De asemenea.

cu excepţia cazului în care executivul îşi angajează o nouă răspundere asupra unui program. După autoritatea faţă de care se declanşează. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Ea se dezbate după trei zile de la data prezentării sale în şedinţa comună a parlamentului. fiecare membru al guvernului este răspunzător în faţa parlamentului şi a executivului din care face parte şi pentru propria activitate. iar fiecare membru al acestuia răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea şi pentru actele executivului. şi răspundere politicojuridică. De asemenea. răspunde de activitatea executivului în fata legislativului. Guvernul. În privinţa răspunderii juridice. Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică guvernului pe data adoptării ei. după cum fiecare ministru răspunde şi în faţa premierului pentru propria activitate. Primul ministru. răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte şi faţă de primul ministru. iar dacă este respinsă nu se mai poate iniţia o nouă moţiune. declaraţiei sau proiectului a fost votată. răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. numai Camera Deputaţilor. Senatul poate recomanda guvernului demiterea unui membru al său. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să 137 . la rândul ei şi aceasta de mai multe categorii.După natura ei. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată guvernului adoptând o moţiune de cenzură cu votul majorităţii parlamentarilor. având atribuţii de conducere a guvernului şi de coordonare a activităţii miniştrilor. în întregul său. răspunderea poate fi juridică.

Datorită faptului că funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de deputat sau senator.ceară urmărirea penală a membrilor executivului pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei lor. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului sunt reglementate de Legea responsabilităţii ministeriale nr. decât în măsura în care cauzele încetării ar fi comune ambelor situaţii. fără a fi cumulative în mod obligatoriu. a cetăţeniei române. etc. 2) Guvernul. Raporturile dintre Parlament şi Guvern Constituirea guvernului. iar trimiterea în judecată atrage de drept suspendarea din funcţie.115/1999. iar în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat solicitarea informării este obligatorie. are obligaţia în cadrul controlului parlamentar exercitat asupra sa să prezinte informaţiile şi documentele cerute de camere sau de comisiile parlamentare. ca şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice. încetarea uneia dintre ele nu duce la pierderea celeilalte calităţi. şeful statului poate dispune suspendarea din funcţia executivă. competenţa de judecată aparţinând Curţii Supreme de Justiţie. 8. controlul său parlamentar şi angajarea răspunderii executivului Referitor la constituirea Guvernului facem următoarele precizări: 1) Candidatul desemnat de şeful statului pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară în termen de 10 zile de la desemnare votul de încredere al legislativului asupra programului şi a întregii liste a guvernului. ca de pildă. 138 . Dacă s-a cerut urmărirea penală. pierderea drepturilor electorale. stabilirea domiciliului în străinătate.

în acest caz proiectul. programul sau declaraţia se consideră adoptate devenind obligatorii pentru executiv.iniţierea moţiunii de către cel puţin o pătrime din numărul total al parlamentarilor. se poate depune o nouă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentarea acestora.3) Membrii executivului au acces la lucrările legislativului. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. . poate retrage încrederea acordată guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în următoarele condiţii: .dezbaterea moţiunii după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două camere. 6) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă. . iar dacă este votată guvernul este demis pe data adoptării ei. participarea lor este obligatorie. dacă moţiunea nu este adoptată (guvernul nefiind demis). asupra unui program.comunicarea moţiunii guvernului la data depunerii ei. iar forul legislativ poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării. deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură. iar dacă li se solicită prezenţa. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea. 7) Dacă guvernul îşi angajează răspunderea. 4) Guvernul şi membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de parlamentari. în faţa camerelor întrunite în şedinţă comună. 5) Parlamentul în şedinţa comună a camerelor sale. 139 .

Legea de abilitare va stabili domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe (de regulă. . până la revenirea legislativului din vacanţa parlamentară). .Dacă legea de abilitare o cere. prin a cărui nerespectare încetează de drept efectele ordonanţelor astfel adoptate. De aici concluzia că legea de abilitare poate să nu prevadă obligativitatea supunerii spre aprobare parlamentară a unor astfel de acte. b) Delegarea legislativă de drept nu presupune existenţa unei manifestări de voinţă a parlamentului. În conformitate cu legea fundamentală delegarea legislativă poate fi exercitată în temeiul unui act juridic sau se poate realiza de drept.O lege specială abilitează executivul să poată emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. a) Delegarea prin act juridic apare când sunt întrunite unele condiţii.Trebuie să existe situaţii extraordinare care să reclame din partea executivului adoptarea unor ordonanţe de urgenţă.Aceste acte intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la parlament. cu motivaţia corespunzătoare. deoarece ea se realizează în temeiul Constituţiei prin îndeplinirea unor condiţii. . . unde se va dezbate în 140 .Delegarea legislativă O problemă centrală a modului de exercitare a unor atribuţii normative ale guvernului o reprezintă delegarea legislativă. ordonanţele se supun aprobării parlamentului potrivit procedurii legislative. . Ea poate fi definită ca situaţia juridică creată prin conferirea în beneficiul guvernului a unei competenţe de legiferare – care în mod obişnuit revine parlamentului – cu respectarea unor anumite condiţii prevăzute în Constituţie. până la împlinirea termenului de abilitare.

aşa după cum rezultă tacit. . nu numai sub aspectul emiterii de noi reglementări.). suspendării sau interpretării celor deja existente. etc. .Intrarea în vigoare a ordonanţelor. . adică acele domenii rezervate în mod obişnuit legii şi în care puterea executivă poate interveni prin acte proprii de reglementare. deci în plenul reunit al camerelor sale (de pildă. . dar considerăm şi în privinţa modificării. ca. cazul situaţiilor excepţionale. iar în acest ultim caz.delegarea legislativă nu poate viza atribuţii încredinţate expres de Constituţie parlamentului în întregul său. 141 . de pildă. înseamnă că producerea efectelor juridice nu depinde de aşteptarea rezultatelor dezbaterilor din camere şi nici de obţinerea aprobării. efectele lor juridice încetează. prin aprobarea sau respingerea lor. Delegarea legislativă ridică două mari probleme: 1) Problema centrală a delegării legislative o reprezintă însă obiectul acesteia. mai ales atunci când nu există o lege specială de abilitare. aprobarea bugetului de stat. deoarece în acest caz se încalcă principiul celerităţii care a impus adoptarea lor pe considerente de urgenţă. Referitor la această problemă facem câteva precizări: .procedură de urgenţă. după cum se prevede în mod expres. guvernul nu poate dispune prin ordonanţe modificarea Constituţiei. el se convoacă în mod obligatoriu.nu pot constitui obiectul acestor acte domeniile rezervate legii organice. iar dacă acesta nu se află în sesiune. din acele prevederi constituţionale vizând procedura de revizuire a legii fundamentale. declararea mobilizării.Asupra ordonanţelor emise în astfel de situaţii parlamentul trebuie să se pronunţe întotdeauna. fiind condiţionată numai de depunerea lor spre aprobarea legislativului. a stării de război.

. să rămână. etc. a formei sau funcţiei de activitate statală (fundamentală şi concretă) prin care se realizează. precum şi cele referitoare la raporturile lui cu alte organe ale statului din afara sistemului executiv (parlament. Natura juridică a acestei instituţii. natura ordonanţelor astfel emise.. în cazul nostru. instituirea stării de urgenţă. precum şi a activităţii îndeplinite de executiv în temeiul ei şi. Cu privire la natura juridică a delegării legislative. normativă. declararea mobilizării forţelor armate. însoţite de motivarea urgenţei. în esenţă. justiţie). . modificării sau încetării competenţelor sale. de pildă. ci numai în privinţa autorităţii care o înfăptuieşte şi. În acest sens este posibil ca în materia organizării şi funcţionării autorităţilor publice una şi aceeaşi atribuţie să fie exercitată de organe aparţinând unor puteri distincte – în mod simultan sau succesiv – caz în care între aceeaşi atribuţie diferenţierea să fie marcată nu atât sub aspectul conţinutului ei. 2.nu pot fi încredinţate guvernului acele atribuţii legislative care-l vizează în mod direct pe acesta sub aspectul dobândirii. cât şi de către administraţie. mai ales.considerăm că delegarea legislativă nu poate viza acele măsuri excepţionale încredinţate de Constituţie Preşedintelui României. implicit. în caracterizarea unei forme sau funcţii fundamentale 142 . De aceea este posibil ca aceeaşi atribuţie. neschimbată dacă este înfăptuită atât de către parlament. trebuie să facem distincţie între natura atribuţiilor delegate şi natura activităţii prin intermediul căreia se înfăptuieşte. precum. Întradevăr. criteriul organului care o realizează – privit în mod izolat – nefiind suficient în determinarea exactă a naturii juridice a activităţii prin care se exercită respectiva competenţă.Constituţia revizuită permite adoptarea ordonanţelor de urgenţă care să conţină norme organice în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

pag.de exercitare a puterii în stat este hotărâtor conţinutul activităţii desfăşurate. a legii. . 143 .121 or atunci când guvernul exercită unele atribuţii ale legislativului el foloseşte metode deosebite de cele ale parlamentului. Editura Ştiinţifică. guvernul 121 Asupra analizelor consacrate formelor de activitate a se vedea în detaliu. fie că este cazul actelor de aplicare normativă. Caracterul executiv al activităţii înfăptuite în temeiul delegării legislative rezultă din mai multe considerente: .în urma aprobării. adoptate după o procedură executivă. 56-57. . modifica sau abroga. T. edictarea de norme de către administraţie este un specific şi al activităţii executive. ordonanţele dobândesc puterea juridică a legii şi numai aceasta din urmă le mai poate suspenda. ordonanţele pot fi modificate. chiar provizorii. secundară. . fie că este cazul actelor de reglementare primară în domenii nerezervate exclusiv legii. temporar şi strict controlat de parlament. trebuie să recunoaştem şi existenţa unei autorităţi executive supreme cu atribuţii de reglementare legislativă chiar dacă această competenţă are un caracter excepţional. Formele de activitate ale organelor statului…. Pe de altă parte.existenţa deplinătăţii recunoscute a efectelor juridice. ordonanţe în acest caz. revocate sau înlocuite de guvern. Şi tot astfel. 1965. Drăganu. după cum există organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale ori autorităţi neexecutive ce îndeplinesc activităţi administrative. ale acestor acte. care sunt ulterior supuse aprobării legislative ce le conferă posterior valabilitate perpetuă – iar nu prin adoptarea specifică procedurii legislative.până la aprobarea lor de către parlament. iar Curtea Constituţională le verifică conformitatea cu legea fundamentală. Bucureşti.actele astfel emise sunt denumite ordonanţe şi nu legi. emiţând şi acte proprii. În acest sens este posibilă eliminarea aparentei contradicţii dintre atribuţiile legislative delegate şi caracterul executiv al actelor prin intermediul cărora se înfăptuiesc.

pierzându-şi competenţa de a mai putea decide sau reveni asupra situaţiei juridice în lipsa unei noi delegări legislative. Capitolul 6 Administraţia publică centrală de specialitate 1. locul şi rolul organelor centrale în sistemul autorităţilor administrative 144 . delegarea legislativă încredinţată guvernului implică exerciţiul temporar al unor atribuţii legislative de către puterea executivă prin forme şi metode specifice activităţii administrative prin producerea de efecte juridice valabile pe măsura recunoaşterii şi însuşirii acestor acte de către parlament. Apoi. Trăsăturile.dacă în cel mult 30 de zile de la depunere Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide tot în procedură de urgenţă. . În concluzie. nu toate ordonanţele se supun aprobării legislative.

proprie. cu modificările ulterioare. de modificare sau abrogare legislativă să se facă prin acte de aceeaşi natură şi forţă juridică. ci ea se face tot prin Legea nr. funcţionarea şi actele respectivelor autorităţi. instituţii centrale). Organizarea şi funcţionarea ministerelor nu este reglementată printr-o lege distinctă. etc. de locul pe care îl ocupă în cadrul autorităţilor publice.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Aceste organe. ceea ce va impune. oficii.Autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei publice sunt ministerele. în virtutea simetriei formal-juridice ca şi operaţiunile ulterioare. inspectorate. bănci. au caracteristici propri: 1) Sunt autorităţi ale puterii executive. departamente. ministerele fiind reglementate prin acelaşi act normativ cu Guvernul.deşi Constituţia nu o cere. autorităţile centrale de specialitate. . precum şi diverse comitete. De aici decurg unele constatări: . Fiind organe executive. Natura lor juridică administrativă rezultă din modul lor de denumire (ministere.ministerele se pot înfiinţa. înfăptuind activitate administrativă cu rol coordonator în asigurarea bunei funcţionări a administraţiei publice dintr-un anumit sector. . organiza şi funcţionează potrivit legii ordinare. consilii. faţă de guvern) şi din atribuţiile executive pe care le îndeplinesc. etc. ele fac parte din sistemul administraţiei publice. 145 .neajunsurile generate de lipsa unei proprii legi unitare şi comune tuturor ministerelor (întocmai ca şi în cazul administraţiei publice locale) în care să fie reglementate unitar modul de organizare şi structurile acestor organe. din modul lor de subordonare (de regulă. dobândesc şi un statut de natură organică.

122 I. şi organe în subordine. grupare în care se cuprind organe de sinteză (de pildă. respectivele autorităţi pentru a putea îndeplini sarcinile care le revin în teritoriu au. putând decide. atât organic cât şi funcţional. Iovănaş. 136. după caz. direcţiile judeţene de cultură). Aceste organe se subordonează. Comisia Naţională pentru Statistică). numai de simpla independenţă operativă (de pildă. op. numai în anumite limite ale sferei executive ce formează ramura sau domeniul lor de activitate. întrucât îşi desfăşoară şi conduc activitatea la nivel naţional reprezentând. conform legii. gruparea superioară şi distinctă în cadrul autorităţilor executive comparativ cu autorităţile locale şi din teritoriu. guvernul nefiind doar un simplu organ central. Ca organe centrale. sănătate) sau în sectoare astfel constituite (economie şi finanţe. 34). motiv pentru care în Legea nr. finanţele) sau după alte criterii (apărare. distincţia între ramură şi domeniu este destul de labilă. 90/2001 s-a formulat teza că ministerele îşi desfăşoară activitatea pe domenii (art. constituite la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale (de pildă. comunicaţiile. de regulă. vama). apărarea naţională) sau pot fi chiar organe locale cu autonomie de organizare şi funcţionare. internele.. deoarece îşi desfăşoară activitatea într-un sector bine determinat şi limitat (învăţământ. ministerele numai în această subordine.122 3) Sunt organe centrale. organe de coordonare (Banca Naţională a României) şi organe de control (diversele inspecţii şi inspectorate).cit. se consideră că ministerele sunt organe de ramură. guvernului.2) Au o competenţă specială. pag. agricultură şi industrie alimentară) în timp ce organele de domeniu realizează activităţi în mai multe sectoare complimentare sau conexe ori care au tangenţă cu competenţa mai multor categorii de organe administrative. apărare. 146 . În acest sens. după caz. ci autoritatea executivă supremă în stat. în dublă subordonare (de pildă. sub acest aspect. Aceste organe instituite în teritoriu sau autorităţi teritoriale pot dispune. comerţ şi turism.

divizarea ori comasarea unor ministere. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea. Probabil că ministerele vor beneficia în viitor de o lege cadru generală care le va stabili bazele de organizare şi funcţionare. Constituirea. ministerele şi celelalte organe centrale sunt autorităţi aparţinând puterii executive ce exercită conducerea. după caz. ele se înfiinţează. desfiinţarea sau. organizarea şi funcţionarea organelor centrale Constituirea Constituirea sau înfiinţarea organelor centrale ale administraţiei se face în mod diferit. Ministerele se aprobă de către Parlament. cu avizul Curţii de Conturi. 2. iar autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa doar prin lege organică. nefiind constituite pentru o perioadă 147 . cu ocazia procedurii de investitură. în cazul ministerelor. pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. în vreme ce guvernul şi ministerele. Organele centrale de specialitate sunt instituţii cu activitate permanentă. prin acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului. unificând actualele reglementări disparate şi diferite care sunt în vigoare. inclusiv cu ocazia solicitării votului de investitură. Astfel. se organizează şi funcţionează conform legii. În concluzie.4) Conducerea lor este unipersonală de către cel pus în fruntea acestora. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. coordonarea. îndrumarea şi controlul la nivel naţional asupra ramurilor şi domeniilor de activitate care leau fost încredinţate.

Atribuţiile personalului din cadrul compartimentelor ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale sunt stabilite prin regulamentele proprii de organizare şi funcţionare a acestor organe. Deci. dacă potrivit dispoziţiilor legale nu se prevede altfel. de regulă. de pildă. Funcţionarii publici din autorităţile centrale sunt incompatibili. Personalul ministerelor nu poate îndeplini o funcţie de reprezentare profesională cu caracter naţional.limitată de timp sau mandat. Personalul aparatului propriu al acestor autorităţi se compune din personal ce exercită funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. schimbările în conducere nu afectează existenţa juridică a organului şi continuitatea exercitării atribuţiilor sale. cu orice altă funcţie publică. respectiv din persoane fizice investite în funcţie. Competenţele de numire sau angajare a personalului ministerelor se stabileşte prin ordinul ministrului. Nomenclatorul funcţiilor de bază ale categoriilor de personal se stabileşte prin hotărârea guvernului. aşa cum este. pe durata mandatului guvernului. conform Statutului funcţionarilor publici. gospodărire. Organizare şi compunere Organele centrale sunt alcătuite din funcţionari. aprobate de conducătorii lor. precum şi personalul de secretariat-administrativ. ale căror funcţii se exercită. întreţinere. de regulă. cu excepţia calităţii de cadru didactic. protocol. o altă funcţie publică sau o funcţie ori activitate profesională salariată în cadrul regiilor autonome. reparaţii. societăţilor comerciale sau al altor 148 . ele trebuind să asigure continuitatea realizării sarcinilor permanente în materie administrativă. de deservire. prin numire şi a căror activitate principală este de natură administrativă sau executivă. aşa cum este cazul guvernului. Existenţa acestor organe nu este condiţionată de mandatul limitat în timp al conducătorilor lor. cazul miniştrilor.

Structura organizatorică a ministerelor şi numărul corespunzător de posturi se aprobă de guvern. după caz. complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate. ministerele pot avea şi compartimente în străinătate. Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului. sau. în funcţie de specificul activităţii. de regulă. etc. Ministerele au. asimilate direcţiilor.organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ. În mod excepţional şi pe termen limitat. unele din ele constituindu-se ca organe 149 . compatibilă cu calitatea de deputat sau senator. Departamentele sunt conduse de secretari de stat sau subsecretari de stat. oficii. Alte compartimente externe (de pildă. În unele ministere. care se aprobă prin ordinul ministerului. Unele ministere au în teritoriu organizate structuri exterioare sau teritoriale (apărarea naţională. cu respectarea prevederilor bugetare. În funcţie de natura activităţii. volumul. direcţiilor generale. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare se stabilesc prin decrete prezidenţiale la propunerea guvernului. volumul. în cadrul unor ministere cu activitate complexă se pot organiza departamente vizând aplicarea politicii economice într-o anumită ramură sau subramură economică. Aceasta este determinată şi de rolul. servicii. o structură organizatorică unitară în privinţa compartimentelor interne ce le alcătuiesc şi care se compun – în funcţie de importanţa. reprezentanţă comercială) se stabilesc prin hotărâre guvernamentală. funcţiile şi atribuţiile ministerelor în raport cu importanţa. conform Constituţiei. se pot organiza inspectorate de stat. În cazul demnitarilor care au şi calitatea de membri ai guvernului (miniştrii) funcţia de membru al executivului este. comisii naţionale asimilate departamentelor. internele). complexitatea şi specificul atribuţiilor îndeplinite – din următoarele subdiviziuni: birouri. direcţii generale şi departamente. direcţii.

în funcţie de necesităţi. Ministerele au sediul în Bucureşti. Guvernul este autorizat să opereze. având şi o aborbare locală. descentralizate. iar în cazul serviciilor publice deconcentrate numai la propunerea prefectului. probabil. fie prin transferul unor atribuţii specifice de la un minister la altul. fie prin încredinţarea unor atribuţii prevăzute în sarcina ministerelor către secretariate de stat sau agenţii direct subordonate guvernului. numărul şi încadrarea personalului. iar unele instituţii publice din subordinea celor din urmă. Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate teritoriale. în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan teritorial. Din chiar momentul înfiinţării lor ministerele dobândesc personalitate juridică. structura organizatorică. criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului. Structurile din subordinea ministerelor pot funcţiona ca organe de specialitate (create în baza avizului Curţii de Conturi) sau ca servicii publice deconcentrate. iar altele chiar ca organe locale cu dublă subordonare (cultura). vor fi. respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea. îmbunătăţiri în organizarea ministerelor. În lipsa unei legi unitare a ministerelor. prin hotărâri. care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. 150 . Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administraţiei teritoriale. obiectul de activitate. ele sunt organizate prin legi speciale.distincte (finanţe). Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

nu îşi poate exercita atribuţiile curente. ori a remanierii guvernamentale). de regulă. şi. cazul Băncii Naţionale a României.Celelalte autorităţi centrale neministeriale. căruia nu i se aplică prevederile legii privind Statutul funcţionarului public. 151 . de secretari şi subsecretari de stat şi colegiul ministerului. În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului. Funcţia este echivalentă cu cea de vicepremier. Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu guvernul. etc. Miniştrii de stat reprezintă funcţii create la solicitarea adresată de premier Parlamentului pentru coordonarea activităţii unor ministere stabilite de premier. de pildă. precum şi în justiţie. aşa cum este. au o structură asemănătoare ministerelor adaptată specificului activităţilor proprii. din diferite motive. cu celelalte ministere şi autorităţi publice şi organizaţii din ţară. precum şi cu organismele similare din alte ţări. Ministrul este investit în funcţie. Comisiei Naţionale pentru Statistică. cu personal propriu. o dată cu aprobarea de către parlament a compunerii guvernului la propunerea premierului desemnat de şeful statului sau prin numirea sa prin decret prezidenţial la propunerea premierului (în urma vacanţei ministeriale cauzate de deces. a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. demitere. dar de rang naţional şi guvernamental. după caz. cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. înştiinţându-l pe primul ministru despre aceasta. va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii. Conducerea şi funcţionarea autorităţilor centrale Conducerea ministerelor se exercită de ministru. demisie. În cazul în care ministrul.

iar organul colegial are doar rol consultativ. cărora le pot suspenda. spre deosebire de plenul guvernului care este un organ colegial de conducere. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea autorităţii respective şi adoptă recomandări cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi. anula şi înlocui actele şi măsurile adoptate potrivit competenţei materiale. ajutându-l pe ministru în acţiunea sa de conducere. sub preşedinţia ministrului. Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice sunt organe permanente cu activitate continuă. directori generali. Stabilitatea funcţionării ministerului. teritoriale şi personale de care dispun.Secretarii şi subsecretarii de stat conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredinţate în cadrul ministerelor ori al altor organe în cadrul cărora funcţionează. constituite în structuri stabile caracterizate printr-o strictă subordonare. coordonează şi controlează activitatea structurilor şi funcţionarilor din subordinea lor directă sau indirectă. continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile autorităţii sunt asigurate de secretarul general al ministerului (art. În cadrul ministerului funcţionează colegiul ministerului. Colegiul ministerului se întruneşte. şefii compartimentelor independente. de regulă.49/1). reprezentat prin ministru. directori. şeful compartimentului juridic. organ consultativ compus din secretarii şi subsecretarii de stat. Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului se aprobă prin ordin al ministrului. modifica. conduse de şefi ierarhici care decid. o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie. Rezultă că organul de conducere al ministerului este unipersonal. alte persoane având diverse funcţii de conducere în corelaţie cu natura şi structura ministerului. 152 . îndrumă.

cu secretarii generali din ministere. a stării de incompatibilitate. în totalitate sau în parte. precum şi cu secretarii judeţelor şi subprefecţii în probleme de interes comun. Funcţia de ministru încetează în urma demisiei. ca fiind dobândită în mod ilicit. pentru a putea fi discutate în şedinţa de guvern. a revocării. precum şi a demiterii dacă a fost condamnat penal sau averea sa a fost declarată. având următoarele atribuţii principale: a) Coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi autorităţile subordonate. a pierderii drepturilor electorale. printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. e) Urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative iniţiate de minister şi aprobate de Guvern. d) Transmite Secretarului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister. 153 . În situaţia încetării funcţiei şi până la desemnarea noului titular. pe criterii de profesionalism. politica de personal şi managementul de personal. g) Coordonează personalul.Secretarul general al ministerului sau al autorităţii centrale este un înalt funcţionar public de carieră. c) Primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori. numit prin concurs sau examen. f) Monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice. a decesului. b) Colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului. atribuţiile vor fi exercitate de premier sau de un ministru interimar desemnat de acesta.

Întrucât funcţia ministerială şi cea de membru al guvernului sunt compatibile cu cea de deputat sau de senator.). 3. decât în situaţiile în care cauzele sunt comune celor două ipoteze (de pildă.În cazul în care încetarea calităţii de membru intervine ca urmare a demisiei. Serviciul Român de Informaţii de către un director. Dacă ministrul a demisionat. încetarea calităţii parlamentare nu influenţează. În cazul altor autorităţi centrale ale administraţiei publice. precum şi între atribuţii principale şi atribuţii 154 . Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale În cazul ministerelor putem face distincţie între atribuţii comune tuturor acestor organe şi atribuţii specifice unora dintre ele. preşedintele României. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face prin decret prezidenţial şi are loc în caz de remaniere guvernamentală.). a incompatibilităţii. a cetăţeniei române. etc. a pierderii drepturilor electorale. Banca Naţională a României este condusă de un guvernator. în cel mult 15 zile de la data încetării ocupării funcţiei. pierderea drepturilor electorale. revocat. este în imposibilitatea de a exercita funcţia ori a devenit incompatibil. calitatea administrativă şi nici invers. de regulă. Propunerea de numire a noului membru al guvernului trebuie făcută de prim-ministru şefului statului. modul de organizare a conducerii este diferit (de pildă. a fost demis. a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege. etc. la propunerea premierului va desemna un interimar pentru 45 de zile. şeful statului la propunerea premierului declară vacantă funcţia executivă.

în baza bugetului aprobat. Din categoria atribuţiilor principale fac parte: 1. în conformitate cu acordurile şi 155 . Legea organică a Guvernului a adoptat un alt criteriu de clasificare a atribuţiilor. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici. regăsite în propriile legi de organizare. implicit. 2. coordonarea şi controlul aplicării legilor. d) colaborarea cu instituţii de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul propriu. în atribuţii generale. ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale. Atribuţiile politico-administrative vizează: a) organizarea. respectiv după sfera lor de cuprindere. Atribuţiile de reprezentare se referă la: a) reprezentarea intereselor statului în diferite organe şi organizaţii internaţionale. c) coordonarea şi urmărirea elaborării şi implementării de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. Atribuţiile de natură economico-financiară vizează: a) acţionarea în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului. c) urmărirea proiectării şi realizării investiţiilor din sistemul ministerului. după natura lor. Atribuţiile comune se pot grupa în mai multe categorii.secundare la nivelul aceleiaşi autorităţi. speciale. 3. comune tuturor ministerelor şi. potrivit strategiei generale a Guvernului. a ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale în condiţiile metodologiei aprobate de Guvern. a ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale emise potrivit legii. b) fundamentarea şi elaborarea propunerii pentru bugetul anual care se înaintează Guvernului. b) iniţierea şi avizarea proiectelor de legi.

Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului statului. c) urmărirea şi controlul aplicării convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi luarea măsurilor pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. dar şi în reglementări speciale care adaugă noi atribuţii ministerelor în precizarea sferei de competenţă de care dispun. Atribuţiile de prospectare şi cercetare se referă. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. Aşa. de pildă. Ministerul Educaţiei. în principal. editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. 4. la analiza evoluţiei fenomenelor specifice activităţii ministerului respectiv. b) iniţierea şi negocierea. etc. sunt enunţate atât în acte normative de organizare şi funcţionare a unui minister. 156 . În cadrul atribuţiilor specifice se includ cele care revin în mod propriu numai unei singure autorităţi. şi de renunţare la cetăţenia română. de pildă. la cerere. Atribuţiile generale şi cele proprii. încheierea de convenţii. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propunerea întocmirii formelor de aderare la cele existente. Cercetării şi Tineretului organizează. Ministerul Justiţiei asigură organizarea şi derularea raporturilor guvernului cu puterea judecătorească. Astfel. finanţează şi coordonează învăţământul de stat de toate gradele.convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop. Legea cetăţeniei române prevede atribuţii ale Ministerului Justiţiei în cadrul procedurii de dobândire. şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate. Ministerul Afacerilor Externe organizează. luarea măsurilor pentru dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică din domeniul propriu. îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. în condiţiile legii.

o viitoare lege unitară a ministerelor va trebui să delimiteze aria actelor de aplicare normativă a legii şi a hotărârilor guvernamentale pe care le pot emite ministerele. permiţând executivului central impunerea soluţiilor sale. Desigur. în scopul armonizării intereselor generale naţionale cu cele ale colectivităţilor locale. putând suspenda. îndrumă.215/2001 a prevăzut. de a putea încredinţa – atunci când dezideratul întăririi autonomiei locale sau a integrării europene o cer – îndeplinirea unor atribuţii de resortul administraţiei centrale (şi) în beneficiul autorităţilor executive locale. cât şi specifice – ale acestora. uneori modifica şi chiar înlocui actele ilegale şi inoportune ale acestora. anula. printre altele. coordonează şi controlează activitatea autorităţilor subordonate (locale şi nelocale) emiţând îndrumări obligatorii. Legea organică a administraţiei publice locale nr. Pe de altă parte. organele centrale conduc. va trebui întărit atributul Guvernului. tocmai pentru a descuraja tendinţa de proliferare normativă nejustificată din partea acestora. printr-o asemenea lege. inclusiv transferul unor activităţi de la un minister la altul. prin realizarea unei conduceri unitare. pentru viitor se impune adoptarea unei legi unitare de organizare şi funcţionare a ministerelor care să constituie cadrul general instituţional al acestor autorităţi şi care să includă şi principalele atribuţii – atât comune. În temeiul raporturilor ierarhice. că divergenţele dintre serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţe sau în municipiul Bucureşti cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene se mediază de Guvern.Desigur. uneori 157 . Apreciem că soluţia juridică prevăzută este în contradicţie cu spiritul autonomiei locale consacrat legislativ. în funcţie de obiectivul de activitatea al fiecărei instituţii. inclusiv facultatea executivului de a detalia atribuţii ale ministerelor şi de completare a celor uzuale.

organele centrale au obligaţia să comunice şi prefecţilor.încălcând principiul autonomiei şi în detrimentul autorităţilor locale nesubordonate. Aceste acte sunt obligatorii în raza de competenţă materială a ministerului respectiv. la rândul lor. deoarece şi în localităţi funcţionează structuri în teritoriu ale serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean. transmise în teritoriu propriilor servicii deconcentrate. precum şi preşedinţilor consiliilor judeţene. însă. consiliilor locale şi primarilor din judeţ. în timp ce instrucţiunile şi regulamentele sunt întotdeauna normative. de regulă. aceştia emit ordine şi instrucţiuni şi aprobă regulamente în aplicarea prevederilor legale cu forţă juridică superioară. comparativ cu regulamentele care cuprind întotdeauna mai multe norme. primarului general al Capitalei. în cazul instrucţiunilor. Tot pentru o mai bună coordonare a activităţii din teritoriu a serviciilor publice deconcentrate. cu modul de soluţionare a divergenţelor între autorităţi şi instituţii din subordinea Guvernului dacă ele nu au un alt organ ierarhic central sau teritorial comun care să rezolve diferendul. Soluţia este pe deplin compatibilă. respectiv. de către conducătorii respectivelor organe. preşedinţii vor comunica respectivele acte. chiar dacă ar conţine o singură măsură de reglementare. şi pe întreg teritoriul ţării. Actele autorităţilor centrale de specialitate Actele juridice de putere sau de autoritate numite şi administrative sunt emise. În cazul miniştrilor. deoarece trebuia să prevadă că. 4. 158 . putând fi emise cu sau fără consultarea colegiului ministerului. Considerăm că soluţia juridică este incompletă. ordinele şi celelalte dispoziţii şi îndrumări. Ordinele pot fi atât normative cât şi individuale.

funcţionând ca organ consultativ pe lângă ministru. caz în care au o forţă juridică inferioară actelor ministrului. Autorităţile administraţiei centrale mai pot emite şi alte acte juridice de putere care au diverse denumiri ce reflectă. sunt aprobate sau sancţionate de ministru. iar consultarea sa de către ministru şi. ele nedeosebindu-se – ca forţă juridică – de ordinele şi instrucţiunile ministeriale. obiectul lor specific. Atunci când sunt însuşite de ministru ele se concretizează în ordine. nu are caracter deliberativ. dispoziţii. notele diplomatice. cum este cazul Ministerului Afacerilor Externe. pot emite şi acte politice specifice activităţii lor. deoarece angajează statul ulterior la încheierea unor tratate internaţionale ori reprezintă operaţiuni ce premerg sau succed elaborarea ori denunţarea acestora. 5. Unele organe centrale de specialitate. De aceea actele acestui organism colegial pot fi considerate ca simple recomandări cu valoarea unor orientări de principiu pentru acţiunea sau activitatea executivă la care se referă. norme. fiind emise în vederea punerii în executare a unor acte superioare. de pildă. hotărârea acestuia neavând caracter obligatoriu. dacă sunt semnate de ministru. dar numai în temeiul acordului ministrului. etc. de regulă. ele se pot aduce la cunoştinţa celor interesaţi prin circulare. Răspunderea miniştrilor 159 . notificările. ca. cum sunt. îndrumări. direcţii). multe dintre ele având însă şi un caracter juridic. precizări. neputând adopta acte decizionale. În principiu. normative. dar pot proveni şi de la conducătorii unor compartimente interne (departamente. Când acest proces de convertire a lor nu are loc..Colegiul ministerului. de pildă. mai ales. deci în acte obligatorii. declaraţiile.

ceea ce-i conferă acestuia din urmă dreptul de a propune şefului statului revocarea ministrului din funcţie. 2) Guvernul în întregul său şi fiecare din membrii acestuia răspund pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în faţa parlamentului. la moţiunea de cenzură faţă de acesta. membrii guvernului sunt solidar răspunzători pentru activitatea executivului şi pentru actele adoptate de acesta. ceea ce echivalează cu revocarea sa. cel legislativ. În privinţa răspunderii politico-administrative a miniştrilor distingem mai multe situaţii: 1) Conform legii fundamentale.Deşi există o lege a responsabilităţii ministeriale. De asemenea. În acest sens se distinge o răspundere colectivă a întregii autorităţi şi o răspundere individuală a miniştrilor care o compun. legea responsabilităţii ministeriale determinând cazurile de 160 . 4) Camera Deputaţilor şi Senatul. precum şi Preşedintele României. ori la demiterea unui membru. au dreptul de a cere urmărirea penală a miniştrilor şi trimiterea lor în faţa Curţii Supreme de Justiţie pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor. operând chiar dacă nu s-a comis o încălcare determinată a legii – de genul abaterii juridice – conducând la demisia guvernului. cadrul juridic general al răspunderii miniştrilor este prefigurat de Constituţie şi de legea organică a guvernului. subliniem. Toate aceste forme de răspundere colegială sau individuală au un caracter politicojuridic (constituţional şi administrativ) prioritar. cât şi faţă de primul ministru. 3) Dacă răspunderea colegială a guvernului nu poate opera decât faţă de un alt organ. răspunderea individuală a membrilor guvernului poate opera atât faţă de plenul executivului. fiecare membru al guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate. legea organică accentuând faptul că Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului. chiar în afara sancţiunii juridice pentru o abatere.

răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului. Pentru săvârşirea altor infracţiuni. categorie socială. şi 6 luni . de natură să aducă retragere drepturilor omului. 161 . sex. inclusiv forma republicată din anul 2002 (Legea nr. şi ea. Faptele anterior indicate săvârşite în exerciţiul funcţiei sunt sancţionate cu închisoarea de la 2-12 ani (litera a) şi b). dată în completarea legii anterioare. În acest sens intră sub incidenţa Legii nr. prin ameninţare.130/1999 (art.61).8/1) următoarele infracţiuni specifice şi anume: a) împiedicarea. convingeri. la care se adaugă şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere pe o perioadă de 3-10 ani. avere sau origine socială. pedepsită. vârstă. pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.253).468/2001 de aprobare şi modificare a ordonanţei în cauză. tentativa fiind. inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister. cu rea-credinţă. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul utilităţii de informare a Parlamentului de către membrii guvernului. Ordonanţa de Urgenţă nr. potrivit legii penale. religie. orientare sexuală. b) prezentarea. precum şi Legea nr. în termen de 30 de zile de la solicitare. a unor date. violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean. constituie infracţiuni. în afara exerciţiului funcţiei lor. d) emiterea de ordinenormative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe teme de rasă.3 ani (litera c) şi d).115/1999 faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care. c) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor Senatului sau Comisiilor permanente ale acestora. au prevăzut (art.

instituite după regulile dreptului comun în materie. În cazul răspunderii patrimoniale (civile) menţionăm că ea operează nu numai pentru încălcarea prevederilor contractuale ori pentru comiterea unei fapte ilicite. În ceea ce privesc alte forme ale răspunderii sancţionatorii aplicabile miniştrilor – cum este cazul răspunderii disciplinare şi a celei contravenţionale – ca şi răspunderea reparatorie (patrimonială) ele sunt. aplicabile oricărei persoane fizice. în unele situaţii cele două calităţi de răspunderi se pot întrepătrunde pentru că. la propunerea primului ministru. dar şi în ipoteza existenţei unor acte sau fapte de autoritate ce au prejudiciat un terţ. Precizăm de asemenea că. în ambele cazuri producându-se pagube. Desigur. întrucât miniştri pot avea şi calitatea de deputat sau senator. indiferent de calitatea pe care o are autorul încălcării în cadrul organului respectiv. în general. aşa cum am mai arătat. ridicarea imunităţii parlamentare şi condamnarea unui deputat atrag de drept efecte şi asupra calităţii sale de ministru şi invers.Cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcţie de Preşedintele României. Capitolul 7 Consiliile locale şi judeţene 162 . de pildă. caz în care operează răspunderea pentru fapta proprie a autorităţii în mod direct. fie în patrimoniul autorităţii sau al terţilor. problematica răspunderii juridice se mai circumscrie şi acestor funcţii care antrenează o responsabilitate proprie şi distinctă de cea administrativă şi care ţine de sfera legislativă.

a 83 Publicată în „Monitorul Oficial al României”. 69/1991. Consiliile locale au caracter deliberativ. În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local. nr. autonomiei locale. republicată în 1996. Municipiile. Partea I-a. precum şi judeţele (consiliile judeţene). modificată implicit prin revizuirea Constituţiei.1. nr. şi judeţean. Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice din comune şi oraşe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale. 215/200183 în unităţile administrativteritoriale administraţia publică se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării. cu modificările ei ulterioare). Consiliile locale şi primarii sunt autorităţi eligibile şi autonome. alin. care rezolvă treburile publice din respectivele unităţi administrativ-teritoriale123. sectoarele Municipiului Bucureşti). republicată în Monitorul Oficial nr. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. deconcentrării serviciilor publice. Aceste unităţi în care funcţionează respectivele autorităţi sunt comunele şi oraşele (consiliile locale. primarii). municipii. 123 Constituţia României. la rândul lor.767/2003. în condiţiile legii. Unele oraşe pot fi declarate. art. Natura juridică. precum şi primarii. în cazul judeţelor. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. Partea I-a. locul şi rolul consiliilor în sistemul administraţiei publice Potrivit Constituţiei revizuite şi a Legii administraţiei publice locale nr. pot avea subdiviziuni administrativteritoriale (de exemplu. 121. 767 din 31 octombrie 2003. iar primarii caracter executiv. 1) şi 2). în cazul comunelor şi oraşelor. 204 din 23 aprilie 2001 (care a abrogat Legea nr. republicată în „Monitorul Oficial al României”. 163 .

organizarea administraţiei locale. hotărând. exercitând o competenţă generală în baza autonomiei locale de care dispun. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi reprezentative ale administraţiei publice locale cu caracter eligibil. Legea nr. delimitarea comunelor. această înfăptuire are loc la un nivel teritorial mai redus. colegial şi deliberativ. Din această definiţie rezultă trăsăturile consiliilor locale/judeţene: a. în cazul nostru. în condiţiile legii. precum şi regimul general privind autonomia locală se face prin lege organică. 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României. De altfel. 84 Legea nr. cât şi pentru faptul că realizează activitatea executivă exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcţie fundamentală de activitate publică realizată. oraşelor şi judeţelor se face tot prin lege. dar aici.căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege. a teritoriului. organizat potrivit legii. şi din specificul atribuţiilor conferite. cu modificările ulterioare 164 . cât şi regimul general al autonomiei locale. şi în cadrul cărora pot fi constituite autorităţi ale administraţiei publice locale. în principal. Potrivit Constituţiei. şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. pe deplin. precum şi din modul lor de organizare şi funcţionare. prin referendum. legiuitorul nerecurgând la două reglementări distincte în materie. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi ale administraţiei publice conform definirii lor legale. ca şi orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora84. în treburile publice vizând interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. De asemenea. natura juridică administrativă a acestor autorităţi rezultă. 215/2001 reuneşte în mod unitar atât organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. de către întreg sistemul administraţiei de stat.

prin el însuşi. întrucât. în mod evident. diferită de organele centrale. inclusă în administraţia publică locală. c. iar. precum şi rezolvarea treburilor publice în condiţiile legii. sub propria responsabilitate. Consiliile locale şi judeţene sunt organe cu competenţă generală în unităţile în care funcţionează gestionând. ele reprezintă o grupare distinctă în cadrul sistemului executiv. etc. un criteriu suficient pentru a caracteriza o autoritate ca fiind de natură locală – ci doar. autorităţi locale. funcţionare şi cel de exercitare a atribuţiilor indică definitoriu caracterul local sau nu al unei categorii de organe ale statului. pe de o parte. ce exercită puterea publică locală. ale Băncii Naţionale a României. În acest sens ele hotărăsc în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale.b. rezultă că simplul fapt al acţionării în limitele unei unităţi administrativ-teritoriale nu poate constitui. În acest sens modul de constituire. Referitor la competenţele şi atribuţiile consiliilor locale facem câteva precizări: 85 Apreciem că şi consiliul judeţean este tot un organ local deşi din Constituţie precum şi din lege nu rezultă expres 165 . respectiv autorităţi comunale. Desigur. îşi desfăşoară activitatea numai în limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese85. exercită atribuţii de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a colectivităţii umane potrivit principiului autonomiei locale. pe de altă parte. care nu au caracter local. în numele şi interesul colectivităţii teritoriale pe care o reprezintă. teritorială – deoarece între aceste limite mai acţionează şi organe în teritoriu ale unor autorităţi executive centrale. orăşeneşti şi judeţene. Consiliile locale şi judeţene sunt. Conform criteriului competenţei teritoriale. cel mult. interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. Serviciului Român de Informaţii. cum sunt cele ale diverselor ministere.

ar fi putut fi formulat mai categoric în sensul obligativităţii intervenţiei autorităţilor centrale în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă decât dacă şi în măsura în care obiectivele unei activităţi locale nu pot fi realizate de autorităţile locale datorită dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma să le producă. • autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul deconcentrării sau descentralizării unor servicii publice proprii ori al creării de noi servicii publice. în toate problemele care le privesc în mod direct. • autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta. precum şi de cerinţele de eficienţă şi eficacitate. structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.• competenţele şi atribuţiile consiliilor se stabilesc numai prin lege. depăşind capacităţile sau posibilităţile locale. precum şi exercitarea lor trebuie să ţină seama de amplasarea şi de natura răspunderii ce le revine. 166 . ele fiind depline şi exclusive. desigur. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. potrivit legii. înainte de adoptarea oricărei decizii. Această prevedere se doreşte a fi o ilustrare a principiului subsidiarităţii care. fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilităţi. • încredinţarea de competenţe şi de atribuţii stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitare autorităţilor locale care se găsesc cel mai aproape de cetăţean. • încredinţarea de competenţe şi atribuţii pentru alte autorităţi decât cele locale.

Rezultă din cele prezentate că respectivele consilii sunt autorităţi reprezentative ale colectivităţilor locale. funcţionând în prezenţa majorităţii celor care le compun. fundaţiilor sau asociaţiilor de tot felul cu sediul sau filiale în unitatea teritorială. f. în mod direct pe baza reprezentării proporţionale în cadrul scrutinului de listă. vârstă. limbă. g. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale. • sunt vizate atât persoanele cu domiciliul (permanent). cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. şi indiferent de proporţia acestora. cât şi cele aflate temporar (cu reşedinţă) în unitatea respectivă. etnie. indiferent de naţionalitate. • colectivitatea include toţi cetăţenii. hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege şi prin acte juridice obligatorii în raza lor de acţiune teritorială. Consiliile locale şi judeţene sunt organe alese. • colectivitatea locală nu se reduce numai la cetăţenii unităţii administrative. 167 . ea cuprinzând şi străinii (cu sau fără altă cetăţenie). Consiliile sunt organe deliberative. fiind alcătuite din mai multe persoane alese. religie. organizaţiilor. e.d. expressie a puterii locale pe care o exercită în numele şi în interesul societăţii de pe un anumit teritoriu. conform Constituţiei revizuite. Şi aici se impun câteva precizări: • nu pot fi ignorate nici interesele persoanelor juridice. etc. în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. aflaţi pe acel teritoriu. De altfel. Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială.

În privinţa principiilor care guvernează administraţia locală în mod specific, alăturat principiilor generale, se impun unele precizări. a) Principiul autonomiei locale trebuie analizat sub mai multe aspecte, pornind de la natura sa administrativă, iar nu teritorială, care se manifestă prin modul de constituire, organizare, funcţionare, activitate, decizie, gestionare şi finanţare a autorităţilor locale, precum şi de la enunţul său legal. Legea defineşte autonomia locală ca reprezentând dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă treburile publice, în condiţiile legii. Referitor la autonomia locală trebuie să precizăm: • autonomia vizează modul de constituire a consiliilor locale şi judeţene întrucât ele sunt alcătuite din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către electoratul local, expresie a democraţiei din administraţia locală. • consiliile şi consilierii se organizează, potrivit legii, pe comisii de profil menite a iniţia şi pregăti eficient actul decizional al plenului lor. • funcţionarea consiliilor reflectă caracterul lor colegial, prin compunere, deliberativ, prin atribuţia de adoptare a deciziilor, şi democratic, prin votul majoritar necesar. • consiliile au dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi gestiona treburile publice în numele şi interesul colectivităţii pe care o reprezintă. - legiuitorul a consacrat în mod ferm principiul deplinătăţii şi exclusivităţii competenţei materiale a autorităţilor locale pentru treburile publice de interes local cu excepţia cazurilor
168

-

-

-

-

prevăzute de lege. Corelat acestora trebuia formulat principiul subsidiarităţii intervenţiei autorităţilor centrale ca acţiune în baza complementarităţii de atribuţii sau de competenţă pentru domenii paralele sau care nu ţin numai de competenţa exclusivă a autorităţilor locale (cum este, de exemplu, materia impozitelor şi taxelor, a învăţământului, sănătăţii, culturii şi cultelor, etc.). dreptul administraţiei locale de a avea iniţiativă, în limitele legii, în toate domeniile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi. în activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit prin organizarea referendumului local (potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 13 – 14). Consultarea prin referendum este facultativă pentru organele locale, dar rezultatul acestuia se impune autorităţilor care l-au declanşat. prin consultarea locuitorilor pe calea referendumului sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii, nu se aduce atingere nici caracterului reprezentativ, nici celui deliberativ al consiliilor, ci se dă expresie îmbinării democraţiei clasice, indirecte, reprezentative cu o formă nouă, cea participativă, pe plan local, directă. în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o
169

parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte , respectiv, între toţi aceştia, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţi nu există raporturi de subordonare. operează pe plan local principiul autonomiei gestionare sau patrimoniale, întrucât localităţile şi judeţele au dreptul la resurse proprii, pe care consiliile le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. potrivit autonomiei financiare, autorităţile locale administrează, sau după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale localităţii sau judeţelor. autorităţile locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli ale localităţilor şi judeţelor. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de lege. consiliile locale şi judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele colectivităţii locale reprezentate, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii. autorităţile locale au dreptul, în limitele competenţelor lor şi în condiţiile legii: - să se asocieze cu alte autorităţi locale din ţară sau străinătate; - să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pentru promovarea intereselor lor comune;

170

- să încheie acorduri între ele şi să participe, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională; - să încheie acorduri (cele limitrofe zonelor de frontieră), de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine României. b) Principiul cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ trebuie să caracterizeze raporturile dintre autorităţile locale comunale şi orăşeneşti cu cele judeţene, alături, desigur, de principiile autonomiei, legalităţii şi responsabilităţii. c) Principiul utilizării limbii materne în raporturile cu administraţia locală şi serviciile publice deconcentrate din unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, respectiv o pondere semnificativă conform Constituţiei revizuite. Art. 17 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificat prin Legea nr.286/2006 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora precum şi serviciile publice dconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile constituţiei, a legilor, ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Considerăm că este o prevedere greşită, în special de redactare, deoarece limba maternă ar trebui folosită pentru minoritatea care depăşeşte 20% din numărul locuitorilor ori din această redactare se înţelege că limba maternă trebuie folosită pentru toate minorităţile naţionale. Corect ar fi fost „în unitatea administrativă în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile au obligaţia să
171

asigure folosirea în relaţiile cu aceştia a limbii materne a respectivei naţionalităţi”. Referitor la utilizarea limbii materne a minorităţilor în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice se impun câteva precizări: • limba oficială - în care se desfăşoară activitatea executivă locală şi raporturile administraţiei locale cu terţii - este limba română, putându-se folosi şi limba minorităţilor naţionale în raporturile cu cetăţenii respectivi, atât în scris cât şi oral. • utilizarea limbii materne de către minorităţi în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale legilor în materie şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. • redactarea înscrisurilor oficiale se face tot în limba română, iar, la cerere, şi în limba respectivei minorităţi căreia îi aparţine solicitantul. • obligativitatea autorităţilor locale de a aduce la cunoştinţă publică reglementările proprii şi în limba naţionalităţii conlocuitoare respective, inclusiv anunţarea ordinii de zi a şedinţelor de consiliu, precum şi desfăşurarea şedinţelor de consiliu în limba naţionalităţii respective. d) Principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes naţional aparţinând autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate aflate sub conducerea prefectului. Serviciile publice de interes local sau judeţean se află în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, reţeaua acestora urmând să se amplifice şi să se diversifice, inclusiv prin trecerea unora din subordine exclusiv centrală în subordine exclusivă sau paralelă de natură locală (finanţe, cultură, învăţământ).

172

e) Principiul descentralizării formulat de Constituţia revizuită (art. 120/1) deşi nu se mai referă la serviciile publice din teritoriu aparţinând administraţiei centrale, apreciem că vizează instituţiile publice care, deşi au păstrat subordonare centrală ierarhică, au trecut în paralel şi în subordine locală (cazul celor de învăţământ general obligatoriu, sanitar, cultural, etc.). f) Principiul controlului administrativ şi controlului financiar asupra activităţii consiliilor locale şi judeţene, este expresia caracterului unitar al statului, şi rezultă din obligativitatea îndeplinirii prevederilor din reglementările autorităţilor centrale (legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, instrucţiuni şi regulamente ministeriale, etc.). Fără a intra în detalii, menţionăm că asupra autorităţilor administraţiei publice locale controlul de legalitate este exercitat, în principal, de către prefect, ca reprezentant în teritoriu al guvernului, iar controlul financiar asupra modului de utilizarea banului public de către organele Curţii de Conturi, în principal. Aplicarea principiilor anterior enunţate nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. Categoriile de organe locale cu competenţă generală ale administraţiei publice locale sunt consiliile locale comunale şi orăşeneşti ce constituie prima treaptă, de bază, a organizării de stat a României. Consiliile judeţene reprezintă cel de-al doilea nivel teritorial al aceleiaşi organizări. Întrucât principalele oraşe sunt constituite ca municipii, respectivele consilii se organizează, iar primăriile funcţionează şi la nivelul acestora, inclusiv la nivelul Municipiului Bucureşti. Potrivit legii fundamentale, consiliile locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar potrivit legii organice autorităţile
173

administraţiei publice locale din Capitală sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general, precum şi consiliile locale ale sectoarelor, inclusiv primarii de sector.

2. Formarea consiliilor locale şi judeţene
În conformitate cu Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, consiliile locale (comunale, orăşeneşti şi municipale), precum şi consiliile judeţene se aleg prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerea directă se face pe circumscripţii electorale identice cu unităţile administrativ-teritoriale pe baza votului exprimat, în cazul consilierilor, prin scrutin de listă, şi a primarilor, prin scrutin uninominal, fiecare cetăţean având dreptul la câte un singur vot pentru alegerea consiliului local, a celui judeţean şi a primarului. Aleşii locali sunt primarul şi viceprimarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliului judeţean a căror regim juridic unitar este stabilit prin Statutul alesului local124. Dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul sau în care şi-a stabilit reşedinţa. Alegerile pentru consilii şi primari sunt valabile indiferent de numărul participanţilor la vot din totalul celor înscrişi în listele electorale din circumscripţia respectivă.

3. Constituirea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi. Validarea alegerii consiliilor se face de către judecătoria în raza căreia se
124

Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr.912 din 07.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare. 174

află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Cererea de validare a consiliilor locale se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Cererea introdusă se judecă în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Această cerere se judecă de urgenţă şi cu precădere în termen de 10 zile de la data depunerii. Hotărârea este executorie. Hotărârea judecătoriei este supusă căilor de atac prevăzute în cazul procedurii contencioase. Instanţa trebuie să se pronunţe în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz. Invalidarea mandatelor se poate pronunţa în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consiliului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform Legii privind alegerile locale (de către Biroul Electoral Central). Validarea mandatelor consilierilor declaraţi supleanţi (în caz de numire) este supusă aceleiaşi proceduri prevăzută pentru validarea consilierilor. Pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri. Constituirea consiliului nou ales se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor, iar convocarea în prima şedinţă de constituire se face de către prefect în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare. La aceeaşi şedinţă pot participa prefectul sau reprezentantul său legal, precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar, în cazul consiliului local, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată. Apreciem ca o scăpare a legii neimplicarea primarului în funcţie la această şedinţă şi nu a noului ales, care nu are nici

175

o calitate dacă nu este validat, mai ales că, de regulă, primarii se aleg în turul doi de scrutin. Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor aleşi şi validaţi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la cea de a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii. În situaţia în care consiliul nu se poate reuni nici la a treia convocare, datorită absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, instanţa va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat de la oricare din cele trei convocări consecutive. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei, pe baza procesului verbal al şedinţei întocmit de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. În cazul în care locurile declarate vacante potrivit procedurii menţionate mai sus nu pot fi ocupate cu supleanţi înscrişi pe listele de candidaţi se vor organiza alegeri parţiale pentru completare în termen de 90 de zile. Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor evenimente de forţă majoră care a făcut imposibilă prezenţa acestora. Apreciem că pe durata judecării procesului nu se vor putea desfăşura noile alegeri parţiale pentru a putea evita situaţia reintegrării în funcţie a consilierilor contestatori, concomitent cu existenţa altui sau a altor consilieri nou aleşi în locul celor infirmaţi administrativ, deoarece, în acest caz, am fi în prezenţa unui consiliu supranumeric, ilegal.
176

Lucrările primei şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale care întocmeşte şi procesul-verbal al şedinţei. Consilierii a căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei, oraşului, judeţului… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Deşi legea nu o spune, apreciem că în funcţie de religie, fiecare îşi poate invoca propria divinitate. Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Consilierii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi demisionaţi de drept, deşi legea ar fi trebuit să îi considere demişi de drept, (demisia fiind rezultatul propriei voinţe exclusive a celui în cauză). În situaţia în care consilierul (declarat) ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, alianţei politice sau electorale respective, dacă până la validare acestea confirmă în scris apartenenţa celui în cauză la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, iar numărul de consilieri se reduce sub jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, se vor organiza alegeri parţiale de completare, în termen de 90 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale. După validare, în şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii locali depun jurământul. Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se

177

constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. Consilierii, în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, exercită o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi care dispun de o protecţie juridică deosebită. După acest moment consiliul va alege, dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii celor în funcţie, un preşedinte de şedinţă care va conduce dezbaterile pe o perioadă de cel mult trei luni, semnând hotărârile adoptate. Acest preşedinte poate fi schimbat din funcţie la iniţiativa a acel puţin unei treimi din numărul consilierilor şi cu votul majorităţii celor în funcţie. În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Şi în cazul acestor autorităţi se aplică, în ipoteza constituirii lor, aceleaşi reguli ca şi la consiliile locale . În cazul consiliului judeţean acesta alege, pentru toată durata mandatului său, din rândul consilierilor, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.

4. Compunerea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi prin votul universal, egal, secret, direct şi liber exprimat, în baza scrutinului de listă pentru un mandat de patru ani. Consiliul fiind organ ales, membrii săi nu pot fi numiţi sau investiţi de drept. În exercitarea mandatului lor consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. Fiecare consilier este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public de către secretar.

178

Pentru participarea la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate consilierul primeşte o indemnizaţie stabilită conform legii. Numărul acestora este stabilit prin ordinul prefectului în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile – după cum alegerile au loc în primul sau în al doilea semestru al anului – în care sens: - în cazul consiliilor locale numărul consilierilor este cuprins între 9 – 27; - în cazul consiliilor judeţene între 31 – 37; - Consiliul General al Municipiului Bucureşti are 31 de consilieri. Acest număr este impar şi constant pe toată durata mandatului autorităţii respective, iar prin creşterea sau diminuarea populaţiei el nu suferă modificări, iar în cazul reducerii numerice a membrilor pe parcursul mandatului, va trebui rezolvată completarea lui (măcar până la 2/3 din total), fie cu ajutorul supleanţilor de pe listele de candidaţi, fie prin organizarea de noi alegeri parţiale. Evident în cazul dizolvării consiliului şi a organizării de noi alegeri anticipate numărul de locuri se va reactualiza conform datelor statistice privind populaţia unităţii administrativ-teritoriale respective. Consilierii trebuie să aibă cetăţenia română şi vârsta de cel puţin 23 de ani, împliniţi în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul în respectiva unitate administrativ-teritorială, precum şi inexistenţa interdicţiei de asociere în partide politice125. Calitatea de consilier este incompatibilă, conform legii organice, şi a Legii nr. 161/2003 (art. 88/1) cu: - funcţia de prefect şi de subprefect;
125

Legea nr.67/2004 privind alegerile locale, art. 4, alin. 1). 179

- calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă al consiliului local respectiv al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; - funcţia de manager, preşedinte, vicepreşedinte, director general, director asociat, administrator, cenzor sau membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale de interes local înfiinţate de consiliile locale sau judeţene sau subordonate lor, ori la cele de interes naţional care au sediul ori filialele lor din unitatea administrativteritorială respectivă; - calitatea de primar şi de viceprimar; - calitatea de deputat, senator, ministru, secretar şi subsecretar de stat şi cele asimilate acestora; - funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean; - calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local sau judeţean sau la care soţul sau rudele de gradul I au această calitate. Consilierii care au funcţia de de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administra-tor, cenzor, membru în consiliul de administraţie sau alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu
180

autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau judeţene respective. Aceeaşi interdicţie vizează soţul sau rudele de gradul I ale consilierului care deţin funcţiile sau calităţile respective. Evident, în toate aceste situaţii persoanele în cauză pot participa la alegeri şi pot fi alese în funcţia de consilier, însă starea de incompatibilitate intervine în mod efectiv numai după validarea mandatului celui în cauză. Acesta va trebui să opteze în termen de maxim 10 zile după acest moment asupra calităţii pe care vrea să o menţină, după care, în lipsa opţiunii exprese pentru calitatea de consilier, în proxima şedinţă de consiliu, preşedintele de şedinţă va supune validării mandatul supleantului de pe lista partidului, alianţei politice sau electorale respective. Alte incompatibilităţi se pot stabili numai prin lege. Aşa, de exemplu, chiar Legea administraţiei publice locale stabileşte interdicţia de asociere politică pentru secretarul localităţii ori Legea nr. 161/2003 stabileşte, în mod generic, incompatibilitatea dintre calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie publică sau de demnitate publică. Incompatibilitatea este o situaţie ce operează de drept, în virtutea legii, ea nu se decide, ci doar se constată de către consiliu, motiv pentru care mandatul celui în cauză nu trebuie invalidat. Totuşi, dacă cel în cauză, înlăturat din consiliu, prin validarea unui supleant, se va considera vătămat în dreptul său de ales, apreciem că se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru apărarea acestui drept pretins încălcat sau vătămat. Legea nr. 161/2003 în art. 70 a reglementat conflictul de interese ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate
181

publică sau o funcţie publică are un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale legale. O asemenea persoană nu va putea emite sau încheia un act juridic sau participa la aceste operaţiuni sub sancţiunea, după caz, a persoanei sale şi a nevalabilităţii (nulităţii) actului în cauză. Conflictele de interese ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sau consilierilor locali sau judeţeni sunt reglementate de art. 47 din Legea nr. 215/2001 care interzice acestora să ia parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor în care au interes patrimonial direct sau prin soţ, soţie, afini şi rude până la gradul IV inclusiv . Calitatea de consilier se dobândeşte din momentul depunerii jurământului, menţinându-se pe toată durata consiliului ales, respectiv 4 ani, până la constituirea noului consiliu. Evident, orice scurtare sau prelungire a mandatului consiliului, din care face parte cel în cauză, determină hotărâtor şi durata mandatului acestuia. Tot astfel, consilierul provenit din lista supleanţilor ori cel ales în urma alegerilor anticipate ori parţiale de completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani, deoarece încheie mandatul în derulare al organului din care face parte sau care este în funcţie. Calitatea de consilier încetează, de drept, în următoarele situaţii: - demisie; - incompatibilitate; - schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; - imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă maximă de şase luni consecutive, cu excepţia cazului de suspendare în urma arestării preventive a consilierului (art. 59 alin. 1, desigur, sub rezerva soluţiei de constatare a

182

nevinovăţiei penale şi a încetării procesului penal din această cauză urmată de repunerea în funcţie); - constatarea, după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii alegerilor locale; - condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; - punere sub interdicţie pe cale judecătorească prin hotărâre definitivă şi irevocabilă; - pierderea drepturilor electorale stabilită prin hotărâre judecătorească penală definitivă; - lipsa nemotivată de la trei şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; - deces. La aceste situaţii desigur s-ar mai putea adăuga, pierderea cetăţeniei române, stabilirea domiciliului în străinătate, declararea judecătorească a morţii, etc. Toate aceste cazuri reprezintă, indiferent de sursa lor generatoare (actul sau faptul juridic), modalităţi de pierdere de drept a calităţii de consilier instituite de lege, constatate, iar nu decise, prin hotărârea consiliului – care, în asemenea cazuri, are un efect pur declarativ faţă de împrejurările produse, fiind adoptată la iniţiativa primarului sau a unui consilier (art. 60 alin. 2), iar în cazul consiliului judeţean, la propunerea preşedintelui acestuia (art. 103 alin. 2). În cazurile schimbării domiciliului, a imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase luni consecutive şi a lipsei nemotivate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, hotărârea acestuia se poate ataca în contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără obligaţia reclamantului de a efectua procedura administrativă prealabilă judecăţii, hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă.

183

este condamnat prin hotărâre penală definitivă. Prefectul va emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului de consilier. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleşi în consiliile locale vor fi reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc ales pe perioada mandatului consiliului de către adunarea sătească. consilierului şi. având dreptul la despăgubiri. convocată şi organizată de primar. 5. deşi legea nu o spune. de îndată. mandatul său încetează (definitiv) înainte de termen. când va avea de suportat o pedeapsă privativă de libertate carel împiedică în exercitarea funcţiei. Ordinul de suspendare se comunică. apreciem că acesta îl poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ. prefectului de către instanţa de judecată care a dispus-o. constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii. de îndată. El participă la şedinţele consiliului cu drept de vot consultativ. dimpotrivă. Organizarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile locale şi judeţene sunt alcătuite din consilieri şi nu au o structură organizatorică propriu-zisă şi nici organe de conducere (cu excepţia consiliilor judeţene care au preşedinte 184 . Dacă consilierul suspendat a fost găsit nevinovat – fiind scos de sub urmărire penală de către parchet ori achitat de instanţa de judecată – el îşi va relua mandatul (dacă este posibil). Dacă. fiind demis din funcţie. ceea ce reprezintă o încetare temporară a exerciţiului mandatului său. pe întreaga durată până la soluţionarea definitivă a cauzei. Suspendarea este de drept numai în cazul măsurii arestării sale preventive despre care se comunică.Consilierul poate fi suspendat din funcţie.

pot întreprinde activităţi de verificare în sectorul lor de competenţă. după constituirea consiliului. sănătate publică şi protecţie socială. buget şi finanţe. precum şi de tradiţii. transporturi şi lucrări publice. controale. în sensul că 185 . conform competenţei care le revine. ci numai consultativă. aceasta deoarece nu sunt alcătuite din funcţionari cu activitate permanentă. de exemplu. cum ar fi studii. avizări. îndeplinesc şi alte atribuţii sau însărcinări date de consiliu sau din proprie iniţiativă.. format din astfel de lucrători. Comisiile analizează şi avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte. juridic şi administrativ. urbanism. pe principalele domenii de activitate. agricol). acesta îşi organizează comisii de specialitate. Asemenea comisii se pot organiza pe probleme economico-sociale. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor.). a serviciilor deconcentrate ale acestora din teritoriu etc. fiind numai deservite de un aparat propriu. neproducând efecte juridice. etc. Activitatea acestor comisii nu este decizională. pe care le prezintă consiliului spre dezbatere. Comisiile întocmesc rapoarte pe probleme de specialitate. ordine publică şi drepturi cetăţeneşti etc. iniţiază proiecte de hotărâri în domeniu. etc. Legea a prevăzut că. aşa cum au majoritatea autorităţilor administraţiei publice (cum este. în funcţie de gradul de dezvoltare al localităţii şi judeţului. care reflectă compunerea politică a plenului. de specificul local (industrial. Comisiile de specialitate îşi aleg un preşedinte şi un secretar prin votul membrilor lor.şi vicepreşedinţi). de gradul de urbanizare al acestora. Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii în funcţie. cazul ministerelor.

plenul le poate. intereselor generale ale statului sau judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile. Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor se face prin votul secret a majorităţii consilierilor în funcţie. de analiză şi verificare pe o perioadă determinată. Cazurile de incompatibilitate. durata. iar uneori trebuie. numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit. pe toată durata exercitării mandatului. la propunerea a o treime din numărul lor. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi. obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii se stabilesc prin hotărârea consiliului. ci. Membrii comisiei acţionează numai în limitele stabilite prin hotărâre. să le solicite opinia potrivit domeniului lor de activitate. 186 . din proprie iniţiativă sau la solicitarea primarului. ca organ deliberativ. Componenţa acestora. în aceleaşi condiţii. În cazul suspendării sau absenţei preşedintelui atribuţiile sale vor fi exercitate de un vicepreşedinte – desemnat prin dispoziţia preşedintelui – în numele preşedintelui. Însă. în exercitarea sarcinilor lor. poate înfiinţa comisii temporare. Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie. ce are libertatea de a o însuşi sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun. Organizarea. această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului. prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. pe durata mandatului său. suspendarea şi încetarea mandatului preşedintelui sunt similare cu cele ale primarului. funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. Consiliul poate organiza nu numai comisii permanente. durata mandatului acestora fiind egală cu cea a mandatului consiliului judeţean.

fără motive temeinice. fiind legal întrunite dacă este prezentă majoritatea consilierilor aflaţi în funcţie. regiile autonome. a mandatului preşedintelui. Pe toată durata exercitării mandatului contractul de muncă al preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean la instituţiile publice. În cazul încetării. Consiliile funcţionează numai în plenul şedinţei la care participă membrii care le compun. Consiliile îşi exercită mandatul de la data constituirii lor până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. în caz de război sau catastrofă. care se acordă de drept.Preşedintele şi vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier. În situaţia în care un consilier absentează. dacă a solicitat reintegrarea. prin lege organică. la cererea celui în cauză. companiile şi societăţile naţionale ori societăţile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă de drept. înainte de termen. Conform Statutului funcţionarilor publici dacă cei în cauză au calitatea de funcţionar public raportul lor de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică unde funcţionează se întrerupe. Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie. care se poate prelungi. 6. urmând a se relua. Preşedintele şi vicepreşedinţii primesc pe toată durata mandatului lor o indemnizaţie stabilită conform legii. de două ori consecutiv. iar cazurile de absenţe motivate se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare a consiliului. Funcţionarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile se aleg pentru un mandat de patru ani. prefectul ia act prin ordin şi înştiinţează consiliul judeţean pentru alegerea unu nou preşedinte. el poate fi sancţionat în 187 . urmând a fi reluat ulterior încetării mandatului.

la convocarea preşedintelui său ori a viceprimarului. în cazul celor judeţene. De asemenea. inclusiv în materie contravenţională şi sancţionatoare vizând subiectele de drept din zona calamitată sau supusă tulburărilor sociale. lunar. în şedinţă ordinară. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. respectiv judeţean. prefectul poate solicita preşedintelui consiliului judeţean întrunirea acestui organ. iar modificarea 188 . de regulă. incendiilor. sau a preşedintelui. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. inclusiv pentru absenţe nemotivate de la lucrările comisiei de specialitate din care face parte. ori cel mult trei zile înaintea şedinţelor extraordinare ale consiliului local. catastrofelor. la convocarea primarului. la cererea primarului. Convocarea consiliului se face în scris de către secretarul localităţii sau cel general al judeţului. sau cel puţin la trei zile. cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare. pentru orice categorie de consilii. respectiv a vicepreşedintelui când titularul funcţiei este absent sau suspendat din postul său. În asemenea şedinţe pot fi adoptate acte normative excepţionale. ori a cel puţin o treime din numărul membrilor săi. iar cel judeţean o dată la două luni. Consiliul local se întruneşte. Ordinea de zi a şedinţelor consiliului se aprobă de acesta la propunerea celui care le-a convocat. epidemiilor sau epizootiilor. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor convocarea consiliului local se poate face de îndată.condiţiile respectivului regulament. Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar. în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. de regulă prin diminuarea sau suprimarea indemnizaţiei de şedinţă. în cazul celor locale. cu caracter temporar.

regională. ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă ales pe o perioadă de trei luni. iar al celui judeţean de către preşedintele acestuia. în cazul absenţei sale motivate. dacă preşedintele a fost suspendat din funcţie. Şedinţele consiliului sunt publice. În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul . 189 . ca acestea să fie nepublice (cu uşile închise). iar în lipsa sa de un vicepreşedinte desemnat de el.ei se poate face numai pentru probleme urgente şi cu votul majorităţii celor prezenţi. persoane juridice române sau străine. În legătură cu aceste probleme. prin referendum. participarea la programe de dezvoltare judeţeană. în condiţiile legii. locul desfăşurării şi ordinea de zi. zonală sau de cooperare transfrontalieră. ora. Problemele privind bugetul. cu excepţia cazurilor în care consilierii decid. Ordinea de zi se aduce şi la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. organizaţii neguvernamentale. administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. cu majoritatea voturilor. ori de un consilier (dacă nici un vicepreşedinte nu poate conduce lucrările).verbal al şedinţei. primarul sau preşedintele consiliului judeţean pot propune consultarea cetăţenilor. În localităţile sau judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se va aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a acestora. organizarea şi dezvoltarea urbanis-tică a localităţii şi amenajarea teritoriului. ori ales de consiliu. precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice. se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. Invitaţia la şedinţă va preciza data.

La şedinţele consiliului local participă în mod obligatoriu şi delegatul sătesc. La lucrările consiliului local participă. în probleme ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii. schimbări în ordinea de zi. pe care ulterior îl supune spre aprobare consiliului. preşedintele sau cel care conduce şedinţa consiliului local. în tăcerea legiuitorului. pentru satele care nu au consilier ales. Problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu de specialitate al primarului care se elaborează în termen de 30 de zile de la solicitarea iniţiatorului. iar în cazul tuturor consiliilor. respectiv judeţean. apreciem noi. a oricărei alte operaţiuni inexact consemnate (de exemplu. împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă prin semnătură responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. 190 . secret. cu excepţia şedinţelor extraordinare sau a celor convocate în caz de forţă majoră ori de maximă urgenţă. însoţit de avizul comisiei de specialitate. în timp util. şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ai altor organe centrale din unitatea administrativ-teritorială.Consilierul local. prefectul sau reprezentantul său. nesecret. miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului. modul de votare. sau reprezentantul acestuia. cu drept de vot consultativ. procesul-verbal al şedinţei anterioare. precum şi persoane interesate invitate de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.). Înaintea fiecărei şedinţe secretarul pune la dispoziţia consilierilor. primarul. secretarii şi subsecretarii de stat. etc. ori de câte ori se discută problemele vizând aceste localităţi. deputaţii şi senatorii. fără drept de vot. Consilierii au dreptul să conteste conţinutul înscrisului cerând menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa precedentă sau. poate asista şi lua cuvântul preşedintele consiliului judeţean.

legea organică reglementează situaţiile ce pot conduce la prelungirea sau scurtarea acestuia. Dezbaterile din şedinţe. se poate utiliza şi limba maternă a acestora. În primul caz. în cazul consiliului local. cea a dizolvării de drept sau prin referendum operează în cazul în care consiliul nu se întruneşte. 191 . semnat. sau orice persoană interesată. de scurtare a mandatului. Deşi consiliile funcţionează pe durata unui mandat de patru ani. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel ce conduce lucrările şi de secretarul localităţii sau secretarul general al judeţului. Preşedinte şi Guvern) ale căror mandate se prelungesc potrivit Constituţiei. în prealabil. în baza unei legi organice. a fost aprobat procesul-verbal al şedinţei. asigurându-se traducerea în limba română. Documentele şedinţelor se întocmesc în limba română. În cazul consiliilor ai căror membri aparţin unei minorităţii naţionale şi reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor. sigilat de cel care a condus şedinţa şi de secretar. după ce. inclusiv rezultatul votului. care va reglementa şi situaţia tuturor autorităţilor publice centrale reprezentative şi eligibile (Parlament. avem în vedere dizolvarea consiliului de drept sau prin act juridic. precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se poate completa cu supleanţi. prelungirea operează pe timp de război sau de catastrofă. viceprimar sau secretar. Procesul-verbal şi documentele dezbătute se depun întrun dosar special al şedinţei respective. O primă ipoteză. timp de două luni consecutive ori nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. care va fi numerotat. Această situaţie se comunică instanţei de judecată de către primar.Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română ca limbă oficială. În cel de-al doilea caz.

Atribuţiile consiliilor locale şi judeţene În realizarea atribuţiilor sale consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. acţiunea judiciară suspendând de drept măsura de dizolvare. ca urmare a dizolvării celor precedente. La rândul său. cu excepţia celor aflate prin lege în competenţa altor autorităţi publice locale sau centrale. în toate problemele de interes local. de la validarea rezultatului referendumului. de către reclamant. fără a mai fi necesară realizarea. Stabilirea datei pentru organizarea noilor alegeri se face de către Guvern.Prefectul prin ordin ia act de situaţia de dizolvare propunând Guvernului organizarea de noi alegeri. Consiliile locale şi judeţene alese anticipat. În situaţia dizolvării consiliului judeţean ori pe perioada neconstituirii legale problemele curente ale judeţului vor fi rezolvate de către secretarul acestuia împuternicit special de Guvern prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. a procedurii administrative prealabile judecăţii. în condiţiile legii. în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau. după caz. Dizolvarea se face de guvern prin hotărâre la propunerea prefectului bazată pe hotărârile judecătoreşti în cauză. 7. ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel 192 . la propunerea prefectului. consiliul judeţean. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă. încheie mandatele celor anterioare pe data constituirii legale ale celor nou alese în cadrul alegerilor locale cu caracter general.

concomitent. locativă. 4. După locul în care exercitarea acestora produce efecte în atribuţii interne.215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. în atribuţii principale. cuprinse în propria lege organică (nr. şi generale prin întinderea sau aria lor de cuprindere. în funcţie de actul normativ care le conţine. Editura Metropol. 1994. 16. II. şi atribuţii secundare. 88 A se vedea Alexandru Basarab-Şinc. indiferent de nivelul la care funcţionează. Totuşi textele legale introductive. Drept administrativ. 3. art. şi atribuţii specifice. După importanţa lor. etc. vol. şi atribuţii exterioare. respectiv consiliile locale sunt autorităţi autonome ale administraţiei publice locale.judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Sarcinile consiliilor locale/judeţene se pot clasifica după mai multe criterii: 1. în vreme ce consiliile judeţene sunt autorităţi de coordonare a consiliilor locale. De regulă.215/2001). 2). publicată în Monitorul Oficial nr. atribuţiile principale sunt. 193 . încredinţează expres autonomia şi consiliilor judeţene126. cuprinse în diverse reglementări. caracteristice uneia sau mai multor categorii de organe de acelaşi gen. 3. lipsite de atributul autonomiei locale88. de principiu. alin. 2) şi art. sau chiar în afara ţării (expresie a cooperării dintre consilii sau a celei transfrontaliere). pag.) 2. distingem atribuţii comune tuturor acestor autorităţi. cu consecinţe în afara acesteia. De aici şi aparenta distincţie netă privitoare la specificul fiecărei categorii de autorităţii (locale şi judeţene). Bucureşti. ce dezvoltă sau completează competenţa aceloraşi organe în cele mai diferite domenii (exemplu: în materie funciară. După sfera de generalitate în care se includ. 126 Legea administraţiei publice locale nr. alin. 204 di 23 aprilie 2001. partea specială. cu consecinţe în interiorul unităţii administrativ-teritoriale. incluzând ansamblul problemelor vieţii publice locale.

edilitargospodăreşti. precum şi atribuţii politico-administrative. prognozele şi programele sale includ şi propunerile localităţilor alăturate obiectivelor distincte ale judeţului. în condiţiile legii. primarul şi preşedintele consiliului judeţean fiind ordonatori principali de credite bugetare. de care dispun. aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar. devenind hotărâri ale acestuia. pentru realizarea acestora. se face în condiţiile lipsei oricărei subordonări între ele. social-culturale şi educative. După natura conţinutului lor distingem atribuţii economico-financiare. hotărând repartizarea pe comune. în condiţiile legii. cât şi faţă de primari. b) Aprobă bugetul local. şi cele judeţene. prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a localităţii. autorităţi centrale. c) Administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului. • Atribuţii economico-financiare a) Avizează sau aprobă. inclusiv financiare. aprobă şi urmăreşte în cooperare cu autorităţile locale interesate măsurile necesare. iar în temeiul lor se elaborează prognoze şi programe dezbătute şi aprobate de consiliu.4. pe de altă parte. precum şi taxe speciale. pe baze contractuale. pe de o parte. Aceste studii sunt întreprinse de comisiile de specialitate ale consiliului sau de instituţii. după caz judeţean. studii. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor consiliilor locale. stabileşte impozite şi taxe locale sau judeţene. de amenajare a teritoriului. prefecţi. dispune. oraşe şi municipii a sumelor din cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse în condiţiile legii. contractarea de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare. Domeniul public de interes 194 . după caz. adoptă strategii. În cazul consiliului judeţean strategiile. protecţia mediului înconjurător. Exercitarea atribuţiilor de către consiliile locale. respectiv a judeţului. inclusiv guvern.

exercită. 1993. Manda. respectiv preşedintelui consiliului judeţean89. în condiţiile legii. f) Participarea cu capital sau bunuri în numele şi interesul colectivităţilor locale reprezentate. în timp ce exercitarea concretă a drepturilor şi realizarea obligaţiilor revin primarului. pag. ca organ executiv. urmărind şi controlând activitatea acestora. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. hotărând asupra privatizării lor. local sau judeţean. C. în numele unităţii administrativteritoriale. numind şi eliberând din funcţie. inclusiv vânzarea bunurilor proprietate privată. precum şi societăţi comerciale de interes local. inclusiv sancţionând. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică şi privată a comunei. Legea administraţiei publice locale. e) Înfiinţează instituţii publice şi servicii publice de interes. 44. comentată şi adnotată. Basarab-Şinc. Dima. în condiţiile legii. Editura AMIVA. 89 P. M. Bucureşti. Al. consiliile exercitând faţă de ele toate drepturile inerente decurgând din faptul că li s-a transmis spre folosinţă o parte a patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale în scopul realizării unor activităţi sau servicii publice utile colectivităţii locale. toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat. conform legii. oraşului şi judeţului. Preda. 195 .local şi judeţean. g) Înfiinţează şi reorganizează regii autonome de interes local sau judeţean. singura care are personalitate juridică. după caz. precum şi domeniul privat constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. numesc şi eliberează din funcţie. în condiţiile legii. d) Hotărăşte darea în administrare. Administrarea sau gospodărirea acestui patrimoniu revine consiliului. după caz. membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome de sub autoritatea lor (ultima atribuţie omisă de legiuitor în cazul judeţelor). precum şi a serviciilor publice de interes local sau judeţean. pe conducătorii acestora.

i) Înfiinţează şi organizează. servicii publice specializate. conservarea. prognoze şi programe de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism la nivelul localităţii. omisă de lege. elaborează. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale ale localităţii. înfiinţând. j) Aprobă. în scopul creşterii calităţii vieţii şi contribuie la protecţia. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti. conform competenţei. studii. acordând sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate consiliilor locale pentru construirea.h) Asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă. în condiţiile legii. în localităţi. atribuţie care revine nu numai consiliului local. precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţie de interes local sau judeţean. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. consultând consiliile locale. la nivel judeţean. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare realizării acestora. târguri. pieţe şi oboare asigurând buna funcţionare a acestora. în condiţiile legii. documentaţiile tehnico-economice pentru lucrări de investiţii de interes local şi judeţean. podurilor. asigurând condiţiile necesare realizării acestora. c) Stabilesc măsuri sau aprobă construirea. de amenajare a teritoriului şi protecţia mediului înconjurător a) Avizează sau aprobă. d) Acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător. după caz. analizează 196 . documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor. b) Consiliile locale analizează şi aprobă în condiţiile legii. dar şi celui judeţean. întreţinerea şi modernizarea drumurilor. urmărind modul de realizare ale acestora în cooperare cu organele locale implicate. întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti.

a parcurilor şi rezervaţiilor naturale. f) Sprijină. potrivit competenţelor legale. ocrotire şi asistenţă socială. sportive şi de agre- 197 . potrivit competenţei legale. acordarea de stimulente în natură şi bani. • Atribuţii social-culturale. potrivit legii. la nivel judeţean. c) Aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale. conservarea. sanitare şi educative a) Asigură. în condiţiile legii. asigură protecţia drepturilor copilului.propunerile consiliilor locale în vederea elaborării de prognoze şi programe pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător. d) Contribuie la protecţia. în localităţile cu personal didactic ori cu medici sau personal sanitar insuficient. în cazul judeţului) acţiunilor ştiinţifice. precum şi de alte facilităţi. e) Hotărăşte. activitatea cultelor religioase. urmărind şi controlând activitatea acestora. precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare. sănătate. condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie. instituţii sociale şi culturale. e) asigură. artistice. înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local. cultural-educative sau a celor desfăşurate de cultele religioase. contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială. precum şi a altor activităţi. b) Înfiinţează. prin alocarea fondurilor necesare. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. cultură. tineret şi sport. g) Contribuie la sprijinirea (inclusiv financiară. condiţiile materiale şi financiare necesare bunei funcţionări a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa. în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie.

şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora. respectiv a preşedintelui. . şi în condiţiile legii. • Atribuţii politico-administrative • Atribuţii comune: a) Alegerea. c) Atribuie sau schimbă. precum şi ale regiilor autonome de interes local sau judeţean.regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean. după caz.organigrama. b) Aprobă următoarele categorii de acte: . aflate sub autoritatea sa. în localităţi locuri şi parcuri de distracţie. în condiţiile legii. la propunerea primarului. • Atribuţii proprii şi distincte ale consiliilor a) Consiliul local aprobă statutul comunei sau oraşului. 198 . c) Consiliul local hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice.regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. din rândul consilierilor. . b) Consiliul asigură condiţiile materiale şi financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de apărare a ordinii publice. analizează activitatea pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă. apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă. precum şi a unor obiective de interes judeţean. inclusiv ale instituţiilor şi serviciilor publice. potrivit competenţelor lor legale. a viceprimarilor. şi a celui judeţean la propunerea preşedintelui acestuia din urmă. de pieţe şi de obiective de interes local.ment. în situaţia localităţilor. înfiinţează. în condiţiile legii. respectiv a preşedintelui şi vicepreşedinţilor. denumiri de străzi. baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora. statul de funcţii şi numărul de personal al aceluiaşi aparat.

cu 199 . în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. Toate consiliile locale şi judeţene mai îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin legi.participare are în vedere raţiuni comerciale de factură economică aducătoare de beneficiu prin constituirea de societăţi comerciale. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. dar şi cu alţi parteneri sociali. . fie pe considerente economice.d) Consiliul local conferă persoanelor fizice române sau străine. cu alte persoane juridice române sau străine. potrivit legislaţiei în vigoare. cu alte comunităţii locale sau asociaţii neguvernamentale. aderării şi participării consiliilor locale şi judeţene pe plan intern şi pe plan extern. o consiliile locale şi cele judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri. cu merite deosebite. comerciale fie administrative. • Atribuţii de asociere internă şi externă Legea organică reglementează posibilitatea asocierii. atât cu persoane juridice române sau străine. etc. ceea ce determină asocierea sau cooperarea. cooperării.o asemenea participare poate opera. profesionale. titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului. inclusiv primăriilor şi serviciilor publice locale. f) Consiliul judeţean acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă de specialitate. . prin aportul de capital sau bunuri. în condiţiile legii. e) Consiliul judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. după caz. în condiţiile legii. în condiţiile legii.

cu caracter intermediar între nivelul central şi judeţean. Asemenea programe pot viza cooperarea mai multor unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ.). servicii sau proiecte de interes public local sau judeţean. şomaj. la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională. inclusiv prin alocare de fonduri. o autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca. ştiinţifică. în limitele competenţelor care le revin.). să coopereze şi să se asocieze cu alte 200 . deoarece se urmăreşte realizarea unor activităţi de utilitate publică locală sau judeţeană (de factură culturală. etc. restaurarea unui imobil de importanţă istorică. constând.organizaţii neguvernamentale. ceea ce nu mai reprezintă o activitate comercială propriu-zisă. de exemplu. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. monocultură agricolă. lucrări. industrie mică şi mijlocie. agricultură. inclusiv sprijinirea unor zone defavorizate (de monoindustrie. chiar dacă poate aduce şi beneficii. în organizarea unui festival de artă. în condiţiile legii. sau mai multe judeţe învecinate între ele pe anumite probleme ce ţin de un sector economic determinat (de exemplu. minerit. sanitară. în urma restructurării sau privatizării unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat). a unei cercetări ştiinţifice pe o temă administrativă. edilitară etc. realizându-se o regionalizare internă. o autorităţile administraţiei publice locale pot încheia acorduri şi pot participa. o acţiune antiepidemiologică. turism rural. care permite o mai bună colaborare interjudeţeană. resurse de ape minerale etc..

de exemplu. trilaterale etc. în condiţiile legii. o consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine. aceste acorduri se vor încheia numai în domeniile ce sunt de competenţa consiliilor locale sau judeţene. un exemplu tipic reprezentândul. înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ . în condiţiile legii creând aşa numitele euroregiuni (bilaterale. o pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale. pentru promovarea unor interese comune. potrivit legii organice. potrivit 201 . preşe-dinţilor de consilii judeţene etc. de exemplu. în privinţa acumulării de rezerve şi a aducţiunilor de apă potabilă sau pentru irigaţii. de exemplu.autorităţi ale administraţie publice locale din ţară sau din străinătate. federaţii sau ligi ale primarilor de municipii. prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create şi pe teritoriul României organisme care să aibă. societăţi comerciale şi servicii publice – ca. cu respectarea legislaţiei interne şi a angajamentelor internaţionale asumate de statul român.). aderarea la asociaţii. pentru realizarea unor obiective de interes comun – scop în care pot înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice.teritoriale similare din alte ţări sau asocierea consiliului judeţean cu consilii locale. Asemenea situaţii vizează.

Acordurile sau convenţiile încheiate de autorităţile locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local sau judeţean parte la acestea şi sunt supuse controlului de legalitate. România a devenit în anul 1993 membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. după caz. iar în anul 1996 a semnat Convenţia Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere. personalitate juridică. înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene. Toate aceste acţiuni obligă ţara noastră la depunerea unor eforturi susţinute de corelare a legislaţiei interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de compatibilizare juridică cu normele occidentale europene. fără competenţe administrativ-teritoriale. 215/2001. iar din anul 2007 a devenit membră a Uniunii Europeane.dreptului intern. în caz contrar se va considera că nu sunt obiecţii şi proiectul respectiv poate fi supus spre adoptarea consiliului. Autorităţile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau convenţii de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări. Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a autorităţilor administrative publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. iar actele emise în temeiul lor au în dreptul intern aceeaşi valoare juridică şi aceleaşi efecte ca şi actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr. Iniţiativa autorităţilor locale de a coopera şi de a se asocia cu autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate. 202 .

conduce şedinţele acestuia. în bune condiţii. . . a lucrărilor acestuia. 203 . c) În privinţa atribuţiilor faţă de aparatul propriu al consiliului judeţean şi al instituţiilor şi serviciilor subordonate: . punerea în aplicare a legilor. în condiţiile legii. la solicitarea acestora. b) În privinţa atribuţiilor faţă de consiliul judeţean: . a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale.dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea. statul de funcţii. . controlează şi răspunde de activitatea privind protecţia drepturilor copilului.întocmeşte proiectul ordinii de zi. . prezintă consiliului anual sau la cerere. . rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului. urmăreşte şi controlează activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară. . organigrama. a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia. spre aprobare. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate.acordă prin aparatul propriu şi serviciile de specialitate ale consiliului judeţean. d) Faţă de consiliile locale şi aparatul lor: .coordonează.întocmeşte şi supune spre aprobare regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului. sprijin şi consultanţă tehnică şi juridică pentru autorităţile locale. .asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului şi analizează periodic stadiul îndeplinirii acestora.• Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean a) Asigură respectarea prevederilor Constituţiei. a decretelor prezidenţiale.îndrumă metodologic.coordonează şi controlează activitatea instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea consiliului. a hotărârilor consiliului judeţean şi a altor acte normative.propune consiliului. desfăşurate în comune şi oraşe.

prin dispoziţie. 8. h) Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor.e) În materie financiară: . în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. iar acesta va fi de jumătate plus unu din totalul 204 . acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lege. celor interesaţi. în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora cere o altă majoritate. după caz. care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau comunicate. atribuţiile de coordonare şi control ale instituţiilor şi serviciilor subordonate consiliului judeţean. . cu votul majorităţii membrilor prezenţi.dispoziţii cu caracter normativ. .urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen. Legea precizează expres care este cvorumul legal al prezenţei la şedinţele consiliului. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. contrasemnate de secretarul judeţului. precum şi cele de sprijin şi consultanţă pentru autorităţile comunale şi orăşeneşti.avize. precum şi în justiţie. g) Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean. În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite: . cu persoane fizice şi juridice române şi străine. şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului. .întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului.exercită funcţia de ordonator principal de credite. Actele consiliului local şi ale consiliului judeţean În exercitarea atribuţiilor consiliile locale adoptă hotărâri.

şi nu din numărul total al mandatelor. Majoritatea necesară votării şi adoptării unei hotărâri este de jumătate plus unu din totalul celor prezenţi. şi şedinţele de votare sunt publice. De regulă.asocierea sau cooperarea cu persoane juridice române sau străine.organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. în condiţiile legii. cu excepţiile prevăzute de lege. conform Legii contenciosului administrativ. activitatea se va desfăşura numai pe baza veniturilor proprii până la adoptarea noului buget.administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului.participarea la programe de dezvoltare judeţeană. hotărârile privind: . . deci se află în funcţie.contractarea de împrumuturi. după caz. .hotărârile privind impozitele şi taxele locale sau judeţene. iar cele ce vatămă drepturi legal recunoscute de către persoanele fizice sau juridice lezate.celor care îl compun în mod efectiv. Hotărârile ilegale ale consiliilor pot fi atacate în justiţie de către prefect. dar consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. regională. Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie: . Sunt adoptate cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. zonală sau de cooperare transfrontalieră. precum şi cele vizând bugetul local. . . deşi legea nu prevede acest lucru. Dacă bugetul nu poate fi adoptat în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat. 205 . Neadoptarea în trei şedinţe ordinare consecutive a nici unei hotărâri atrage dizolvarea de drept a consiliului. Hotărârile individuale privind persoanele vor fi luate întotdeauna prin vot secret. Hotărârile se adoptă prin vot deschis.

206 . Hotărârile consiliilor locale se semnează de consilierul care conduce şedinţa. are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. iar nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. El va expune consiliului opinia sa motivată. şi se contrasemnează. de referatul de specialitate al aparatului propriu. iar cele ale consiliilor judeţene de preşedinţii acestora. pentru legalitate. Hotărârile consiliului se comunică de îndată de către secretar prefectului şi primarului. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun. fie personal. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depăşeşte competenţa consiliului. Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care. de vicepreşedintele care a condus şedinţa. Comunicarea însoţită de eventualele obiecţii privind legalitatea actelor. în lipsa lor. Hotărârea adoptată cu încălcarea acestei interdicţii este nulă de drept. în cazul consiliilor locale.Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari. în mod obligatoriu. se face în scris şi se înregistrează într-un registru special. de către secretar. hotărârea va fi semnată de 3 – 5 consilieri (prezenţi la şedinţa în care s-a adoptat hotărârea). care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. dar nu mai târziu de 10 zile de la data adoptării lor. soţie. În cazul în care cei care au condus lucrările lipsesc sau refuză să semneze. şi de preşedintele consiliului judeţean în cazul acestui din urmă organ. Acţiunea judiciară împotriva ei poate fi introdusă de orice persoană interesată. fie prin soţ. în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut. însoţite. cu sprijinul secretarului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului. ori. existând un conflict de interese.

Aducerea la cunoştinţa publică sau publicarea actelor normative se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect. prin intermediul secretarului lor. dar şi de momentul aducerii lor la cunoştinţa subiectelor interesate (prin publicare sau comunicare) se manifestă caracterul lor executoriu. dacă legea nu prevede altfel. 207 . dacă bineînţeles nu a operat. deoarece manifestarea de voinţă s-a constituit într-un act juridic valabil cu consecinţe obligatorii. între timp. ceea ce atrage suspendarea de drept a actului contestat în justiţie astfel că practic se blochează aplicarea lui temporară. intervenţia acestuia pentru revocarea sau modificarea actului în cauză pe motive de ilegalitate urmată de reanalizarea actului cu schimbările corespunzătoare ori. Precizăm că există obligaţia legală a tuturor autorităţilor locale ca.Hotărârile pot fi normative şi individuale. Rezultă că aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor normative se face în termen de 5 zile de la data oficială a comunicării lor către prefect. subiectelor interesate. iar cele individuale de la data comunicării. acesta îl va ataca în contenciosul administrativ. Cele normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii la cunoştinţa publică. inclusiv prefectului. sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care acţiunea prefectului împotriva actului local a fost respinsă. Faţă de textul legal al momentului obligativităţii actelor administraţiei locale se impune precizarea că acest caracter se dobândeşte din chiar momentul adoptării sau emiterii lor legale. toate actele juridice adoptate sau emise. să comunice în termen de maximum 10 zile. cel puţin pentru autorul lor. în cel mult 30 de zile de la comunicare. dacă acesta nu şi-a comunicat în termen de 5 zile de la primirea comunicării poziţia faţă de eventuala ilegalitate a actului. în caz de refuz a autorităţii sesizate astfel de prefect.

inclusiv preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. de altfel. a originalului. consiliile. timp de 2 luni.În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (de peste 20%) din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. după cum s-a văzut. iar cele cu caracter individual se comunică. şi în limba maternă (art. 215/2001 şi cea privitoare la Statutul aleşilor locali) datorită exercitării unei funcţii publice. Referendumul se organizează ca urmare a unei cereri adresată în acest sens prefectului de către cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. 9. ori nu a adoptat (în trei şedinţe ordinare consecutive) nici o hotărâre. sunt în serviciul colectivităţii locale dispunând de protecţia acordată de lege (Legea nr. precum şi primarii ori viceprimarii. Consiliul. 51). dacă petentul a cerut în mod expres şi această dublă comunicare oficială. şi o traducere legalizată. la cerere. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul local/judeţean. În situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa cu supleanţi. alături de actul redactat oficial în limba română. Referendumul local este organizat de către o comisie numită 208 . el putând realiza. Răspunderea consiliilor şi consilierilor În exercitarea mandatului lor. răspunde pentru nefuncţionalitate dacă nu s-a întrunit. consilierii. în limba maternă. Consiliul local/judeţean poate fi dizolvat şi prin referendum organizat în condiţiile legii. Măsura dispusă este dizolvarea pronunţată prin hotărâre judecătorească.

pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. consiliului local/judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. a căror încălcare. în nume propriu. de regulă. Până la constituirea noului consiliu primarul/preşedintele consiliului judeţean. câte un reprezentant al primarului. în care sens ei au următoarele îndatoriri . fără motive temeinice. Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului. la cel mult două şedinţe consecutive atrage sancţionarea lor conform regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului sau de la data validării rezultatului referendumului. sau în absenţa acestuia secretarul unităţii administrative va rezolva problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale. Activitatea consiliului încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate. după caz. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor noului consiliu local/judeţean se face de Guvern la propunerea prefectului. Legea a prevăzut obligaţii determinate pentru consilieri. atrage răspunderea acestora. prin diminuarea proporţională sau totală a indemnizaţiei de şedinţă.să participe la şedinţele consiliului şi la cele ale comisiei de specialitate din care fac parte. se subînţelege. Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte sau.prin ordin al prefectului compusă dintr-un reprezentant al prefectului. 209 . iar absenţa.

În cazul în care consilierul a săvârşit o faptă penală – fiind arestat preventiv de către instanţa de judecată – în urma comunicării măsurii de către acesta. civil. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean răspund. Vicepreşedinţii consiliului judeţean pot fi eliberaţi din funcţie în aceleaşi condiţii. 210 . ia act de încetarea mandatului.dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. Consilierii. mandatul său încetează.dacă acesta nu îşi exercită în mod nejustificat mandatul timp de 45 de zile consecutive.să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii.să prezinte anual un raport de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului. după caz. Dacă este găsit nevinovat consilierul îşi va relua mandatul având dreptul la despăgubiri. acordând şi primind în audienţe la cererea acestora. dacă faptele lor s-au produs prin exercitarea sarcinilor care le-au revenit. prefectul va emite un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului celui în cauză pe întreaga durată a procesului până la soluţionarea definitivă a cauzei. Preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. . Prefectul. Mandatul preşedintelui consiliului judeţean încetează în condiţiile legii statutului aleşilor locali precum şi în următoarele situaţii: . Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios în termen de 10 zile de la comunicare. iar dacă este condamnat prin hotărâre penală definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. fiind demis din funcţie. prin ordin. penal sau administrativ pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.. .

Funcţionarii publici răspund potrivit prevederilor Statutului acestora (penal. Dacă suspendarea sau demiterea din funcţie sunt măsuri administrative cu caracter sancţionator. ca oricărui angajat sau salariat. de regulă.Vor răspunde civil pentru pagubele provocate patrimoniului consiliului. unităţii administrativteritoriale sau persoanelor fizice ori juridice. în vreme ce personalul angajat prin contract de muncă – făcând parte din aparatul de specialitate a consiliului – răspunde conform Codului civil. Codului penal. ecologic. în cele din urmă. apărarea secretului de serviciu etc. etc. administrativ şi contravenţional). O ipoteză posibilă rezultă din modul de votare a hotărârilor când prin actele consiliului se pot produce pagube suportate. în domeniul financiar. totuşi consilierii şi preşedinţii sau vicepreşedinţii pot răspunde şi contravenţional pentru abateri de acest gen săvârşite în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu. deci după dreptul comun care este aplicabil.. Capitolul 8 Primarul 1. ca urmare a abaterilor administrative comise de membrii săi. Codului muncii.. De aceea consilierii pot cere consemnarea nominală a votului lor în procesul verbal al şedinţei. ca terţi aflaţi în raporturi juridice cu administraţia locală. Alegerea şi durata mandatului 211 . prin suportarea amenzilor sau a sumelor plătite cu titlu de amendă de către consiliul din care fac parte. aparatului acestuia. de către cei care prin aceasta au cauzat pagube patrimoniale. patrimonial.

iar oraşele reşedinţă de judeţ. Municipiul Bucureşti are un primar general şi 2 viceprimari. mandatată să hotărască în problemele interesând colectivitatea locală ca organ de 212 . Dacă cei în cauză au avut calitatea de funcţionar public. pe circumscripţii electorale. Primarii unităţilor administrativ teritoriale sunt aleşi în aceleaşi condiţii şi. ci în temeiul votului exprimat prin scrutin uninominal. regii autonome. oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar. perioade ca şi consiliile locale ale respectivelor unităţi administrativ-teritoriale. eligibilă. iar cele 6 sectoare ale sale au câte un primar şi un viceprimar fiecare. pe toată durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar. ei nefiind funcţionari publici în înţelesul Statutului funcţionarilor publici. aleşi în condiţiile legii. dar nu pe baza scrutinului de listă. Primarul se poate defini ca fiind autoritatea administrativă publică locală unipersonală.Comunele. companii şi societăţi naţionale. identice cu aşezările respective. acordată de drept la autoritatea sau instituţia publică la care a funcţionat. reprezentativă şi autonomă. de regulă. respectiva calitate se întrerupe la cerere pe durata mandatului. Ca şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. Pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier fără să beneficieze de indemnizaţia aferentă acestui statut. urmând ca la expirarea acesteia cel vizat să solicite reintegrarea. contractul de muncă al acestora la instituţii publice. Pe toată durata exercitării mandatului se primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept. câte 2 viceprimari.

exerciţiul drepturilor electorale. noi alegeri în termen de două săptămâni (deci al doilea. art. de regulă. În mod similar. condiţiile generale de acces la funcţia publică. compatibilitatea morală. 127 Legea nr. va participa candidatul situat pe locul următor. în termen de două săptămâni de la data alegerilor iniţiale. În cazul în care unul dintre aceştia decedează. La turul doi participă primii doi candidaţi din primul tur. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. mai precis în localitatea unde a fost ales.execuţie. Primarul trebuie. Dacă la primul tur de scrutin nu s-a obţinut majoritatea necesară se vor organiza de drept noi alegeri. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi ales. să îndeplinească. Alegerile pentru primar sunt considerate valabile indiferent câţi s-au prezentat la vot din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale ale circumscripţiei dacă unul dintre candidaţi a obţinut majoritatea (1/2 +1) voturilor exprimate în mod valabil. acţionând şi ca reprezentant al statului în acea localitate. şi care vizează cetăţenia română exclusivă şi domiciliul în ţară. iar biroul electoral de circumscripţie îl va declara primar pe celălalt şi unic candidat. 213 . de drept. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale nu vor mai avea loc noi alegeri. şi el. întâlnite în cazul oricărei funcţii de acest gen. se va declara balotaj. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. fiind ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi127. dacă unul dintre ei decedează. respectiv al treilea tur de scrutin). la care vor participa numai candidaţii în cauză. 93. iar acestea sunt valabile indiferent de numărul votanţilor. organizându-se. În cazul parităţii de voturi a cel puţin 2 candidaţi. existenţa discernământului. la primul sau la al doilea tur de scrutin.

cenzor sau membru în consiliul de administraţie în cadrul societăţilor comerciale ori din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale sau a regiilor autonome. Astfel validarea primarului se face de către judecătoria în a cărei rază se află unitatea administrativ-teritorială de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei.Calitatea de primar sau viceprimar este incompatibilă cu: a) funcţiile şi calităţile prevăzute pentru consilier. e) funcţia de reprezentant al unităţii administrativteritoriale sau al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de interes naţional. d) calitatea de membru al unui grup de interese economice. instituţii de credit sau societăţi de asigurare şi financiare. f) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate în ţară sau străinătate. b) orice funcţie de conducere. ştiinţifice. bănci. h) orice alte activităţi sau funcţii publice. Cererea de validare a primarului se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. pentru soţ sau rudă de gradul I. cu excepţia funcţiilor sau activităţilor didactice. Cererea se judecă de urgenţă şi cu 214 . dispoziţie sau de a nu încheia un act juridic în exercitarea funcţiei care aduce folos material pentru sine. c) calitatea de comerciant persoană fizică. care se aplică în mod corespunzător. literar-artistice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii sau asociaţii ori organizaţii neguvernamentale. g) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială. Validarea alegerii primarului se face după aceeaşi procedură ca şi validarea consilierilor. Aceeaşi calitate vizează conflictul de interese în sensul de a nu emite un act administrativ.

concomitent. Hotărârea pronunţată este executorie. Această hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce confirmă invalidarea ori după ce a expirat termenul de introducere în justiţie a unei astfel de acţiuni. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau. după caz. în termen de 10 zile de la pronunţare. Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform legii. Hotărârea de invalidare a alegerii poate fi atacată de cel interesat. anume convocată. precum şi.am putea fi în prezenţa a doi primari legal investiţi. 215 . va stabili data noilor alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau. ceea ce ar crea o situaţie juridică inedită. după caz. În caz de invalidare a primarului.precădere în şedinţă publică fără citarea părţilor în termen de 10 zile de la data depunerii. instanţa pronunţându-se în 10 zile de la introducerea cererii de apel sau se recurs. în caz contrar. respectiv unul nou ales. al organizării de noi alegeri – imediat după invalidare . Într-adevăr. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. într-o şedinţă extraordinară. altul anterior ales acestuia şi repus în funcţie pe cale judiciară. la propunerea prefectului. la instanţa de contencios administrativ care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. după caz. Guvernul. care în condiţiile actualelor reglementări ar determina un adevărat impas juridic.

Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. 912 din 7 decembrie 2004. . ceea ce implică organizarea de noi alegeri.a fost condamnat. publicată în Monitorul Oficial nr. Mandatul primarului încetează. 128 Legea nr. demisionat. stabilite prin lege organică. 9. prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privată de libertate. . de drept.demisie. 216 . art. . înainte de termen.dacă primarul nu îşi exercită în mod nemijlocit mandatul timp de 45 de zile consecutiv.punerea sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.este în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. de drept. Mandatul primarului mai încetează de drept dacă: . . înainte de termen în condiţiile legii privind statutul aleşilor locali.incompatibilitate. .pierderea drepturilor electorale pe cale judecătorească. .schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială.Primarul depune jurământul de credinţă în faţa consiliului local. .deces. Mandatul încetează. Mandatul primarului poate fi prelungit în caz de război sau de catastrofă. de drept sau prin act juridic.pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui listă a fost ales. iar dacă refuză este considerat. cu modificările şi completările ulterioare. în următoarele împrejurări128: . .393/2004 privind statutul aleşilor locali.

de unul dintre viceprimarii desemnaţi de consiliul local. şi desfăşurat potrivit legii. „d”) ordinul constatator al prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Prefectul ia act. prin ordin. atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de viceprimar sau. Data noilor alegeri se va fixa după expirarea termenului de introducere a acţiunii judiciare în contencios sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de respingere a acţiunii primarului.În caz de vacanţă a funcţiei de primar precum şi în caz de suspendare din funcţie. nesupusă căilor de atac. organizat anume în acest scop. În cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive (art. din rândul membrilor săi. după caz. înainte de termen. de încetarea mandatului primarului. Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern la propunerea prefectului în termen de 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar. ca urmare a rezultatului unui referendum local. Mandatul primarului încetează. Reclamantul nu trebuie să îndeplinească procedura administrativă . prin act juridic. iar hotărârea ei este definitivă şi irevocabilă. Referendumul se organizează ca urmare a cererii scrise adresate prefectului de către cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localităţii sau ai fiecărei localităţi componente a 217 . Instanţa este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile.prealabilă acţiunii judecătoreşti – exercitată în faţa prefectului emitent al ordinului sau a Guvernului ca autoritate ierarhic superioară acestuia. În această situaţie consiliul local poate desemna prin hotărâre. 72/2 lit. un consilier local care va îndeplini în mod temporar atribuţiile viceprimarului.

. a îndeplinirii condiţiilor legale şi va verifica veridicitatea şi autenticitatea semnăturilor. .neexercitarea atribuţiilor ce îi revin ca reprezentant al colectivităţii.nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. Legea nu a reglementat posibilitatea primarului de a acţiona în judecată Guvernul.neexercitarea atribuţiilor care îi revin ca reprezentant al statului. seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate. adusă la cunoştinţa locuitorilor prin grija prefectului. cu sprijinul secretarului şi al primăriei. prefectul va transmite o propunere motivată Guvernului prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative privind organizarea referendumului. Referendumul local se organizează. Pe baza propunerii motivate a prefectului. Procedurile legale privitoare la campania pentru referendum nu se mai aplică. Motivele invocate în cererea formulată vizează: . în condiţiile legii. prin grija prefectului. potrivit legii. prin care va stabili data organizării referendumului. Cheltuielile se suportă din bugetul local. După verificare. alături de indicarea motivelor. în condiţiile Legii contenciosului administrativ. în termen de 30 de zile de la primirea cererii. 218 . Prefectul va analiza temeinicia motivelor invocate. dar noi apreciem că are această facultate. şi date de identificare a solicitanţilor precum numele şi prenumele. semnătura olografă a cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. evident. Cererea va cuprinde. data şi locul naşterii.oraşului sau comunei (dacă sunt. mai multe în componenţa respectivei unităţi administrativ-teritoriale). Guvernul va adopta o hotărâre – în termen de 90 de zile de la solicitare. avizată de minister.

care a dispus măsura arestării. jumătate plus unul din numărul total al voturilor valabil exprimate. ipoteză aplicabilă şi viceprimarului. Primarul poate fi suspendat de drept din funcţie numai în cazul arestării sale preventive. Mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-a pronunţat. putând solicita. fiind o situaţie provizorie. în acest sens. acesta are dreptul la despăgubiri. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat. reintegrarea în funcţie. în următoarele condiţii: . Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a determinat-o. dacă mandatul său este încă în derulare. apreciem noi. a măsurii arestării preventive. de drept. în condiţiile legii. efectuată prefectului. atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către vicepri219 . . la finele perioadei pentru care a fost dispusă (dacă nu a operat. Pe durata încetării sau suspendării exerciţiului funcţiei.existenţa unei comunicări a instanţei de judecată. .comunicarea către primar a ordinului prefectului.emiterea unui ordin de către prefect care ia act de comunicare constatând suspendarea mandatului. În această ultimă ipoteză. Arestarea preventivă încetează. prefectul va propune Guvernului organizarea de noi alegeri în termen de 90 de zile de la data validării referendumului. Dacă primarul a fost condamnat prin hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate mandatul său încetează de drept.Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. respectiv. măsura provizorie a suspendării devenind măsură definitivă de încetare a funcţiei. între timp prelungire ei). precum şi în caz de revocare de către organul care a dispus-o sau cel îndreptăţit de lege. temporară.

după caz. Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleaşi condiţii ca şi cel al primarului. alegând un nou viceprimar. după caz. Viceprimarul sau viceprimarii exercită atribuţiile delegate de primar. Consiliul local alege pentru durata mandatului său şi din rândul membrilor săi. consiliul local va delega din rândurile membrilor săi. însărcinat cu atribuţii de primar. consiliul luând act despre aceasta. la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului. În locul viceprimarului. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. dacă s-au organizat noi alegeri. până la validarea mandatului noului primar. concomitent. Deşi legea nu prevede.mar sau unul dintre viceprimari. sau. viceprimarul respectiv viceprimarii. un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. Dacă sunt suspendaţi din funcţie. dar care nu-şi poate exercita competenţa. cât şi ale viceprimarului. Suspendarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliu. ca urmare a încetării suspendării ori a achitării acestuia de către instanţa penală. Dacă ambele funcţii. prin vot secret. de primar şi viceprimar. desemnat de consiliu. cât şi viceprimarul sau viceprimarii. consiliul va alege un nou viceprimar ce va exercita cumulativ funcţiile celor doi până la alegerea noilor organe de conducere. în condiţiile legii. apreciem că hotărârile consiliului local prin care se dispune schimbarea din funcţie sau se ia act de încetarea sau de suspendarea mandatului său pot fi 220 . devin vacante concomitent. prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie. până la încetarea suspendării. consiliul va delega un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului. până la repunerea în funcţie a primarului iniţial. atât primarul.

cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. în condiţiile legii. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. asigurarea şi funcţionarea serviciilor publice locale de profil precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege. membru al respectiv fără a beneficia de indemnizaţia statut. precum şi în justiţie. inclusiv prin intermediul prefectului. fără a avea drept de vot. chiar dacă nu are calitatea de funcţionar public.atacate în justiţie de către viceprimar în contenciosului administrativ. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate. concursul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. condiţiile Legii viceprimarul îşi consiliului local aferentă acestui 2. Pe perioada exercitării mandatului păstrează calitatea de consilier. întrucât este ales în funcţie. Atribuţiile primarului Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate. referendumurilor şi recensămintelor. În această calitate primarul poate solicita. 221 . El acţionează şi ca reprezentant al statului în localitatea în care a fost ales în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă. a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor. iar nu numit. pe care îl conduce şi controlează. la luarea măsurilor de protecţie civilă. fiind ocrotit de lege în exercitarea funcţiei sale. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice.

prin care se realizează autonomia locală. calitatea sa de reprezentant al comunei sau oraşului în care a fost ales. precum şi aceea de reprezentant al statului în localitatea unde funcţionează. Clasificarea atribuţiilor primarului se poate realiza după mai multe criterii. prin compartimente de specialitate. din oficiu sau la cerere. recepţii. 1. e) Exercită funcţia de ordonator principal de credite. 222 . aceste atribuţii se clasifică în atribuţii de natură economică-financiară. cea de şef al administraţiei publice locale şi a aparatului propriu de specialitate. b) Iniţiază în condiţiile legii negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale. După natura lor. • Atribuţii economico-financiare a) Întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune aprobării consiliului. consiliului cele constatate. Eşarfa se poartă în mod obligatoriu la solemnităţi. c) Verifică. d) Verifică. corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organele teritoriale fiscale. ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor. atribuţiile se cuprind în mai multe categorii având în vedere calitatea primarului de autoritate executivă a administraţie publice locale. edilitar-gospodărească şi politico-administrative. atât a sediului principal cât şi a sediilor secundare. După conţinutul lor. socială şi igienicosanitară.Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României a cărei model este stabilit de Guvern. f) Răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau oraşului. 2. de îndată. încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică.

instalarea semnelor de circulaţie rutieră. acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi de intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre. proprietatea localităţii. e) Asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local. b) Ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale. În acest scop poate mobiliza populaţia. b) Organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei centrale rezultatele acestei evidenţe. epidemiilor sau epizootiilor. cu sprijinul serviciilor de specialitate.• Atribuţii sociale. precum şi decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru scurgerea apelor mari. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti a) Ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune aprobării consiliului local. conform legii. c) Asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice. precum şi ale planurilor urbanistice zonale de detaliu. d) Ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere. sanitare şi de protecţie a) Ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor. industriale sau de orice fel. c) Controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie. împreună cu organele specializate ale statului. agenţi economici şi instituţiile publice din localitate. asigură respectarea prevederilor acestuia. incendiilor. pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă de pe din raza localităţii. desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal. 223 . catastrofelor. f) Supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social.

locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri operative pentru buna funcţionare a acestora. a prevederilor Constituţiei. reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale şi ale autorităţilor administraţiei publice centrale. la ordinea şi liniştea publică. decretelor Preşedintelui României. jandarmeriei. f) Ia măsurile legale privind desfăşurarea adunărilor publice. prin referendum. d) Prezintă consiliului local. b) Asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. e) Asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor. precum şi informări asupra modului de îndeplinire a hotărârilor consiliului local. pe baza hotărârii consiliului şi în condiţiile legii.d) Exercită controlul asupra activităţilor din târguri. prin intermediul poliţiei. precum şi punerea în aplicare a legilor. 224 . g) Ia măsuri de interzicere sau suspendare a spectacolelor. gardienilor publici şi unităţilor de protecţie civilă. • Atribuţii politico-administrative a) Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale cetăţeneşti. anual sau ori de câte ori este nevoie. în condiţiile legii. în concordanţă cu atribuţiile ce revin organelor locale. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. iar dacă apreciază că ele sunt ilegale va sesiza prefectul în 3 zile de la adoptarea lor. c) Poate propune consiliului local consultarea populaţiei. cu privire la problemele locale de interes deosebit şi ia măsurile pentru organizarea acestei consultări. care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale. pieţe. informări privind starea economică şi socială a localităţii. oboare. precum şi a hotărârilor consiliului judeţean.

prin dispoziţie emisă în termen de 30 de zile de la validare. m) Îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă. o) Exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor care revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică. exercitarea unor atribuţii ce îi revin. l) Conduce serviciile publice locale. Primarul are competenţa de a constata încălcări ale legii. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate care vor fi aprobate. cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului. în condiţiile legii. a instituţiilor şi serviciilor publice. potrivit legii. i) Este şeful aparatului propriu de specialitate al consiliului pe care îl conduce şi controlează. k) Numeşte şi eliberează din funcţie. în condiţiile legii. Primarul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative. a conducătorilor regiilor autonome.h) Îndrumă şi supraveghează activitatea poliţiei comunitre. precum şi însărcinările date de consiliul local. adoptând măsurile legale pentru înlăturarea lor. Primarul poate delega viceprimarului sau viceprimarilor. ca reprezentant al statului. n) Emite avizele. j) Propune consiliului organigrama. precum şi acele atribuţii expres indicate în legea organică. conform legii. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. de 225 . Nu pot fi însă delegate atribuţiile ce revin primarului. secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu. statul de funcţii. propune consiliului numirea şi eliberarea din funcţie. asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară. personalul din aparatul propriu.

în limita numărului de posturi aprobate. Acest personal este numit şi eliberat din funcţie de primar. Primarul este şi cel care le stabileşte atribuţiile de serviciu. Consiliile locale pot organiza şi înfiinţa instituţii şi servicii publice în principalele domenii de activitate potrivit specificului şi nevoilor locale. 5 persoane la municipiile reşedinţă de judeţ. de pildă. tot în limita numărului maxim de posturi aprobate cabinetul primarului. iar cele mai multe sunt 226 . Acestea au un caracter normativ sau individual. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului se face de către primar. Persoanele din cabinetul primarului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată. 3. în cazul infracţiunilor. Dacă nu-i revin competenţe sancţionatorii va sesiza organele abilitate în acest sens. Primarii de comune pot angaja. compartiment distinct format din trei persoane în oraşe şi municipii. pe durata mandatului primarului. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice locale se face de conducătorii acestora. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite acte juridice care poartă denumirea generică de dispoziţii. Aceste servicii şi instituţii publice se înfiinţează în limita mijloacelor financiare de care dispun. Atât funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului. cât şi funcţionarii publici din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se bucură de stabilitate în funcţie. un consilier personal iar primarii oraşelor şi municipiilor pot înfiinţa. 2/2001).exemplu în materie contravenţională (conform Ordonanţei nr.

Totuşi actele normative se pot publica numai la expirarea perioadei de 5 zile de la data comunicării lor către prefect. comerţului). autorizaţii. de exemplu. Oricum şi după emitere. actele administrative ale primarului pot fi atacate în contenciosul administrativ atât de 227 . Secretarul va comunica de îndată actul în cauză prefectului. atitudinea. certificate (în domeniul construcţiilor. putând refuza contrasemnătura – în cazul în care apreciază că actul primarului este ilegal sau îi depăşeşte competenţa – motivându-şi. Unele dintre cele individuale pot avea diverse denumiri speciale ca. în scris. Secretarul primăriei contrasemnează actele primarului pentru legalitate. ceea ce are ca efect suspendarea de drept a actului şi.emise pentru punerea în executare a hotărârilor consiliului local. interval de timp în care acesta trebuie să îşi formuleze eventualele obiecţii privitoare la legalitatea dispoziţiilor primarului. Dacă există asemenea obiecţii şi ele sunt însuşite de primar – prin modificarea actului – acesta poate fi adus la cunoştinţa celor vizaţi. însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate. Actele primarului devin obligatorii din momentul emiterii lor legale şi executorii numai după aducerea lor la cunoştinţa subiectelor vizate. se va face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop. atunci prefectul va acţiona în instanţa de contencios în scopul anulării măsurii contestate. imposibilitatea aducerii lui la cunoştinţa celor interesaţi. blocarea executării sale. Dacă obiecţiile de modificare sau revocare a actului nu sunt însuşite. dar nu mai târziu de 10 zile de la data emiterii lui. implicit. inclusiv. Comunicarea. prin publicare cele normative şi prin comunicare cele individuale.

În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale depăşesc 20% din numărul locuitorilor dispoziţiile normative ale primarului se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a respectivilor cetăţeni. cât şi de persoanele fizice sau juridice. înseamnă că acesta încheie acte civile şi comerciale. Toate aceste acte. şi în această limbă. în condiţiile legii. potrivit legislaţiei şi Codului muncii. de regulă bilaterale. ca drept comun în materie. precum şi fapte material-juridice cum sunt: participări la şedinţele consiliului. 228 . precum şi asupra persoanelor aflate în acel loc. contractele de muncă ale acestora. iar cele individuale se comunică. la nivelul localităţii respective. De asemenea. operaţiuni şi fapte produc efecte limitate în spaţiu. prezintă informări consiliului. la cerere. el încheie şi desface. după caz. care nu are calitatea de funcţionar public. vătămate în drepturile lor legal recunoscute. convocări în şedinţe extraordinare ale acestuia. şi face propuneri consiliului local privind numirea şi eliberarea din funcţie. efectuează comunicări şi înştiinţări. Întrucât primarul exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică civilă. Primarul mai înfăptuieşte şi diverse operaţiuni tehnicomateriale. iar nu regulilor dreptului administrativ. precum şi legislaţiei aferente. etc. în cadrul atributului său de control al legalităţii acestora. supuse dispoziţiilor Codului civil şi Codului comercial. deoarece primarul numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului propriu de specialitate al consiliului. a conducătorilor regiilor autonome.prefect. emite avize şi acorduri necesare pentru unele acte juridice. a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului.

229 . fiecare dintre ei îl conduc şi îl controlează. intermitenţa şi limitarea în timp a activităţii lor fac imposibilă asigurarea unei continuităţi în activitatea executivă locală. de urbanizare. Funcţionarii aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean sunt învestiţi (prin numire sau contract) pe o durată nedeterminată în posturile pe care le ocupă. eligibil şi colegial al consiliilor. respectiv a Codului muncii. prin dispoziţia preşedintelui acestuia. În cazul consiliului judeţean coordonarea compartimentelor sale poate fi delegată.4. orăşenesc – la rândul său de mai multe categorii – municipal) şi judeţean (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele acestuia). vicepreşedinţilor sau secretarului judeţului. Structurile de pe lângă primar şi consiliul judeţean şi personalul aferent acestora (numit pe cale administrativă sau încadrat prin contract de muncă) formează aparatul propriu de specialitate al primarului şi consiliului judeţean. dar şi de numărul populaţiei. având specializarea necesară. de stabilitate în funcţie. Mărimea acestui aparat şi modul său de structurare sunt determinate de nivelul localităţii (comunal. gradul de dezvoltare socialeconomică. al respectivelor unităţi. etc. motiv pentru care ele şi colectivitatea teritorială sunt deservite de structuri şi persoane stabile ce-şi desfăşoară activitatea. dispunând. conform Statutului funcţionarilor publici. în condiţiile legii. Aparatul de specialitate în cadrul comunelor şi oraşelor este în subordinea primarului. Aparatul de specialitate al primarului şi al consiliilor judeţene Caracterul reprezentativ.. în vreme ce aparatul consiliului judeţean este în subordinea preşedintelui acestuia. răspunzând de buna lui funcţionare. al organizării administrativ-teritoriale.

de regulă cadrul orientativ este fixat de către Guvern şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (consiliile locale pentru aparatul propriu de specialitate al primarului. tehnic şi investiţii). în cazul structurilor mai complexe. contabil-şef. consiliile judeţene pentru aparatul propriu al lor). Unele dintre aceste compartimente sunt funcţionale. stabilesc competenţele şi atribuţiile personalului în condiţiile prevăzute de lege. sau director (de direcţie. adevărate servicii publice interne (autoritatea tutelară. serviciu). referent. în funcţie de dimensiunea şi structura lor. Distingem astfel funcţii de conducere (director. în raporturile cu terţii. serviciu. numit ca atare. sancţionarea. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici.Structura aparatului şi după caz numărul de funcţii inclusiv a posturilor. urbanism şi amenajarea teritoriului) ce permit exercitarea competenţelor legale în afara autorităţii respective. Gruparea funcţiilor pentru fiecare categorie de aparat propriu de specialitate are loc în anumite compartimente organizatorice cu denumiri diferite (birou. în vreme ce altele sunt compartimente de specialitate. conduse de un şef ierarhic (de birou. etc. asigurând buna activitate a întregului aparat şi a consiliului însuşi (contabilitate. direcţie). ajutat de un adjunct. starea civilă. în mod diferenţiat şi în raport de atribuţiile şi de amploarea exercitării lor. resurse-umane. promovarea (avansarea). inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii. recompensarea şi eliberarea din funcţie.) şi funcţii de execuţie (consilier. sunt stabilite prin lege. drepturile şi obligaţiile personalului sunt stabilite prin legi şi regulamente proprii.). la care se adaugă hotărârile de guvern 230 . expert. inspector. Condiţiile privind numirea sau angajarea. Consiliile aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al primarului. departament). secretariat-registratură. etc.

Tratat elementar de drept administrativ român. Pe de altă parte. 572. în principal. mai ales cele de specialitate. al stării civile. pag. etc. care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al primarului se face de către primar. O menţiune specială o facem cu privire la aparatul propriu al consiliului judeţean care în virtutea atribuţiilor legal conferite autorităţilor judeţene – de a coordona activitatea 87 În sens contrar a se vedea M. iar a celui aparţinând consiliului judeţean de către preşedintele acestuia. Preda. Bucureşti. Aceasta nu înseamnă că nu exercită competenţe proprii şi distincte de cele ale autorităţii administrative locale.87 deşi nu emit acte de autoritate (externă). 1996.şi instrucţiunile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Primarul. de exemplu. fiind o ilustrare tipică a acestui gen de prestaţii efectuate de administraţia locală în domeniul. împreună cu aparatul propriu de specialitate al primarului formează împreună o structură funcţională. urbanismului. întrucât aceasta aparţine primarului pe lângă care funcţionează şi pe care-l deservesc. viceprimarul. soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. înfăptuiesc servicii publice în beneficiul colectivităţii locale. unele structuri interne. Aparatul propriu şi structurile care-l compun nu au o capacitate juridică proprie. denumită primăria comunei sau oraşului. respectiv viceprimarii. 231 . fiscalităţii. ci desfăşoară. secretarul comunei. executare şi control a îndeplinirii actelor de putere ori de drept privat ale consiliului în cauză sau ale primarului respectiv. operaţiuni de pregătire. al oraşului sau al subdiviziunii administrativteritoriale a municipiului. cu activitate permanentă. protecţia minorului. Editura Lumina Lex.

cât şi în limba maternă. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu tot în limba română. oraş şi municipiu precum şi judeţul. în raporturile lor cu organele locale şi cu aparatul propriu al acestora. administrativă etc. În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română. inclusiv actele locale de asemenea interes. primind răspunsul atât în limba română. 232 . şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. 5. În respectivele unităţi în posturile vizând atribuţii de relaţii cu publicul vor fi numite sau încadrate şi persoane cunoscătoare a limbii materne. aparţinând minorităţii respective. aceştia se pot adresa. precum şi afişarea anunţurilor de interes public. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. şi în limba lor maternă. după caz. soţie sau rudă de gradul I cu primarul sau viceprimarul. economică. oraşului sau judeţului este funcţionar public de conducere salarizat din bugetul local sau judeţean. au câte un secretar. tehnică. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare comună.consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean – acordă sprijin şi asistenţă de specialitate de orice natură (juridică. oral şi în scris. În aceleaşi unităţi administrative autorităţile vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor. în condiţiile legii.) la cererea acestora. Acesta nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice sub sancţiunea eliberării din funcţie şi nici soţ. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. după caz. Secretarul comunei.

Secretarul îndeplineşte. .funcţia se ocupă pe bază de concurs sau de examen.numirea se face de către primar. prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. Calitatea de secretar presupune anumite condiţii speciale. următoarele atribuţii principale: .participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului.pregătirea superioară juridică sau administrativă (obligatorie pentru judeţe şi oraşe). în cazul comunei. . respectiv 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. la iniţiativa primarului sau a unei treimi din numărul acestora.concursul sau examenul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. de acces la funcţia publică. de către primar la propunerea consiliului local.Secretarului i se aplică acelaşi regim privind incompatibilităţile şi conflictul de interese ce vizează funcţionarii publici. cu alte studii superioare sau cu studii liceale absolvite cu bacalaureat.eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară se face. în termen de 30. în cazul secretarului de judeţ. în cazul localităţii. hotărâtă cu cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. alăturate celor generale. . după caz. 233 . iar în cazul judeţului de către preşedintele consiliului judeţean propunerea consiliului judeţean. în mod excepţional. şi anume: . în cazul secretarului comunei sau oraşului. pe baza concluziilor din cercetarea administrativă. . la fel ca şi în cazul eliberării din funcţie. în condiţiile legii. şi de către preşedintele consiliului judeţean. iar. votată cu cel puţin două treimi din totalul celor în funcţie la iniţiativa preşedintelui sau a o treime din membrii. în termen de cel mult 10 zile de la primirea rezultatelor concursului sau examenului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

hotărârilor consiliului local/judeţean şi dispoziţiilor primarului/ preşedintelui consiliului judeţean în condiţiile Legii nr.avizează. stabilit potrivit legii. instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor. . . . .avizează proiectele de hotărâri ale consiliului.eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului. în condiţiile legii. .asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile. 234 . . comunică ordinea de zii. asumându-şi răspunderea pentru legalitatea lor şi contrasemnându-le pe cele considerate legale.organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local/judeţean şi a dispoziţiilor primarului/ preşedintele consiliului judeţean. respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean.asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia precum şi între aceştia şi prefect. efectuează lucrări de secretariat.. sau de preşedinte. dispoziţiile primarului. ori primar.pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local/ judeţean şi comisiilor de specialitate ale acestora. .legalizează semnăturile de pe înscrisurile (originale) prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale.544 privind liberul acces la informaţii de interes public. . . în afara celor cu caracter secret. hotărârile consiliului local/judeţean. în cazul localităţii. în cazul judeţului.asigură procedurile de convocare a consiliului local/ judeţean. întocmeşte procesul verbal al consiliului local/judeţean şi redactează hotărârile consiliului local/judeţean. pentru legalitate.îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliu. după caz.

6. .în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate. declanşat ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale.în cazul pierderii drepturilor electorale ca sancţiune complementară celei principale de condamnare. în termen de cel mult 90 de zile. 235 . prin ordin. ca organ executiv şi şef al administraţiei publice locale răspunde de buna funcţionare a acesteia. ceea ce face practic imposibilă exercitarea mandatului său. cu titlu de sancţiune juridică: . consecinţă a referendumului local. în baza propunerii motivate a prefectului. Mandatul de primar încetează. sau datorită neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. Răspunderea primarului Primarul. la comunicarea parchetului sau a instanţei de judecată. de încetarea mandatului. de drept. fiind arestat preventiv. ceea ce reprezintă o sancţiune politică dar cu efecte juridice. dacă este cercetat sau se află în curs de judecată pentru săvârşirea unei fapte penale. după cum s-a văzut. propunând Guvernului data organizării noilor alegeri. stabilită tot prin hotărâre judecătorească. În această ultimă ipoteză încetarea mandatului se constată prin hotărâre de guvern. Mandatul de primar încetează. prin act juridic. fiind demis. În toate aceste cazuri prefectul ia act. în următoarele situaţii. ceea ce declanşează procedura noilor alegeri anticipate. Primarul mai poate fi suspendat de drept din funcţie prin ordin al prefectului. ca reprezentant al colectivităţii locale ori ca reprezentant al statului. avizată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Prevederile privind demiterea şi suspendarea se aplică în mod corespunzător (mai puţin ipoteza referendumului) şi în cazul viceprimarului sau viceprimarilor. în condiţiile legii. în afara cazului în care parchetul sau instanţa de judecată comunică încetarea măsurii arestării preventive. penal şi contravenţional pentru abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. cu precizarea că situaţiile sunt constatate prin hotărârile consiliului local care i-au ales în funcţie. Evident primarul mai poate răspunde pentru exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuţiilor sale.Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei. patrimonial pentru pagubele cauzate autorităţii sau terţilor. 236 .

imparţialităţii şi obiectivităţii. responsabilităţii. iar în cazul Capitalei de câte 3 subprefecţi. transpareenţei şi liberului acces la informaţii de interes public. eficienţei. El este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. orientării către cetăţeni. ajutat de doi subprefecţi. Activitatea prefectului se întemeiază pe baza principiilor legalităţii. la propunerea prefectului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. având calitatea de înalţi funcţionari publici. ca reprezentanţi ai Guvernului. Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din teritoriu. Condiţiile generale pentru numire sunt. de regulă. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale. Învestirea în funcţie În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect. cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia 237 . 1. profesionalizării. Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor se face prin hotărâre de guvern.Capitolul 9 Prefectul Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.

exerciţiul drepturilor electorale. pregătirea profesională. compatibilitate morală. . respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. 238 . În primul rând prefectul şi subprefectul. trebuie să aibă: .română şi domiciliul în ţară. . .nu pot ocupa o altă funcţie publică (în înţelesul Statutului funcţionarului public). indiferent de specialitate. viceprimari sau consilieri locali sau judeţeni.studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă.primari.cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. membru al Guvernului).deputaţi sau senatori. ca orice înalt funcţionar public. 2.nu pot fi membrii ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice. în timp ce subprefectul îndeplineşte numai condiţia studiilor superioare (inclusiv de scurtă durată). lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. 1. .a absolvit programe de formare specializată corespunzătoare unei funcţii publice pentru înalţi funcţionari publici. Unele dintre ele au anumite particularităţi. . nici de autoritate şi nici de demnitate (de exemplu. de exemplu. . susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului). Prefectul şi subprefectul sunt in-compatibili cu următoarele calităţi: . existenţa discernământului. în timp ce altele nu se cer (ca.a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. Prefectul trebuie să aibă studii superi-oare de lungă durată.

vor trebui să demisioneze sau să fie eliberaţi din respectivele funcţii ori atribuţii. . 239 . societăţi de asigurare. . . Prefectul şi subprefectul sunt obligaţi să nu emită sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale. . vicepreşedinte.manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. salarizată în organizaţie.nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională. administrator.comerciant persoană fizică sau membru al unui grup de interes economic.reprezentant al Statului în adunările generale ale societăţilor comerciale.cu orice funcţie publică încredinţată de un stat străin. Dacă cei în cauză urmează să fie numiţi în astfel de funcţii şi se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate anterior enunţate. cu excepţia celor prevăzute în acordurile şi convenţiile României. precum şi societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat. iar dacă dobândesc o atare calitate în timpul exercitării funcţiei de prefect sau subprefect. . . precum şi la instituţii publice.nu pot ocupa funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale. cu scop comercial. bancare.nu pot ocupa funcţia de preşedinte. instituţii de credit.o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome. Actele astfel emise sunt nule. respectivul exerciţiu încetează de drept. companiilor şi societăţilor naţionale.. director. . director general. pentru soţ sau rudă de gradul I (conflict de interese).

în general.Numirea şi. unui mandat limitat în timp. dispunând de capacitate juridică 240 . o autoritate publică distinctă în profil teritorial. dar şi datorită unor motivaţii politice. el constituie. care nu numai că îl numeşte şi îl eliberează din funcţie. poate fi determinată (în special cea din urmă) nu numai din cauze exclusiv juridice. având o alcătuire unipersonală. respectiv. să-şi exercite în mod legal şi deplin funcţia. precum şi unele delegate de prefect. Deşi prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu. în consecinţă. Aceştia sunt înlocuitorul de drept al titularului funcţiei în cazul în care cel dintâi este împiedicat. totuşi încetarea mandatului guvernului şi/sau schimbarea compoziţiei politice a acestuia influenţează hotărâtor calitatea persoanelor din fruntea judeţului. subprefectul exercită şi atribuţii specifice. mai ales. În lumina acestor considerente putem defini instituţia prefectului ca fiind autoritatea administraţiei publice guvernamentale instituită la nivel teritorial (judeţean). Aceasta înseamnă că el are capacitate juridică administrativă proprie deplină. deşi se află în subordinea completă şi nemijlocită a Guvernului. deşi funcţiile în cauză nu sunt eligibile şi supuse. Concomitent. totuşi. emiţând acte de putere cu efecte proprii. din diferite motive. Prefectul este ajutat. eliberarea din funcţie este şi. în exercitarea atribuţiilor sale. pe care le poate suspenda. modifica sau desfiinţa la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. de 2 subprefecţi. De aceea. mai ales legate de aparatul propriu al prefecturii. să reflecte sau să corespundă coloraturii politice a guvernului în funcţiune. care se identifică chiar cu titularul funcţiei unipersonale respective. întrucât respectivele persoane reprezentând executivul în plan teritorial trebuie. dar îi controlează activitatea şi actele.

Având în vedere relaţiile dintre prefect şi autorităţile din teritoriu. a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului. distingem mai multe atribuţii: a) asigură la nivelul judeţului sau Municipiului Bucureşti. precum şi controlul îndeplinirii lor. art. 241 .administrativă proprie. Altfel spus. precum şi modul acestora de promovare a interesului naţional. a celorlalte acte normative precum şi a ordinii publice. ca expresie a calităţii sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu. . exercitând o funcţie decizională ce implică competenţa materială generală în profil local. Prefectul acţionează pentru realizarea pe plan local. publicată în Monitorul Oficial nr. I. Atribuţiile prefectului În general atribuţiile se clasifică în funcţie de natura raporturilor în cadrul cărora se exercită. 24. în unitatea administrativteritorială respectivă a obiectivelor cuprinse în 129 Legea nr. 658 din 28 iulie 2004. a legilor. indiferent de calitatea subiectului chemat să le pună în aplicare (autoritate locală sau serviciu public deconcentrate). prefectul reprezintă statul sau respectiv puterea executivă în modul cel mai deplin.această atribuţie relevă obligativitatea organizării executării şi executarea în concret a acelor prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în teritoriu de către prefect în mod expres. aplicarea şi respectarea Constituţiei.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. 2. precum şi în cadrul tuturor componentelor care o alcătuiesc. realizarea intereselor naţionale129. la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale în care a fost numit. cu modificările şi completările ulterioare.

organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale: .prefectul. prin promovarea specifică a primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă.prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora. . b) prefectul conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate. Conducătorii acestor instituţii au obligaţia să transmită prefectului proiectul de buget şi situaţiile financiare pentru a primi avizul 242 .Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor.prefectul trebuie să asigure echilibrul şi concilierea intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală. evitând contrapuneri şi contradicţii de natură ireconciliabilă.prefectul avizează proiectele de buget şi situaţiile financiare ale instituţiilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale. . .din comisia de concurs pentru ocuparea posturilor de conducere ale unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public deconcentrat. la nivelul său. . are obligativitatea asigurării climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelele instituţionale şi sociale. acordând o atenţie sporită prevenirii tensiunilor sociale.

ordinele şi celelalte dispoziţii cu caracter normativ pe care le transmit propriilor servicii publice deconcentrate. deconcentrate şi organizate la nivelul judeţului. Avizele prefectului au caracter concultativ.- - - - prefectului. neavând relevanţă dacă subordonarea operează faţă de Guvern. Preşedintele României sau este cazul unor autorităţi autonome (de genul comisiilor sau consiliilor naţionale pe anumite probleme). Avizul prefectului la aceste documente se înaintează conducătorului ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate vor fi emise numai după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din 243 . condiţia fiind ca serviciile să fie deconcentrate. imediat după emitere. iar nu şi asupra altor organe sau structuri existente în teritoriu. ministerele şi celelalte organe centrale au obligaţia să comunice prefecţilor. în ultimă instanţă. prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii propriilor servicii publice ale acestora. în conformitate şi cu Constituţia autoritatea prefectului este limitată numai asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor altor organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. chiar dacă aparţin autorităţilor centrale cărora li se subordonează (cazul unităţilor militare ale apărării naţionale). ori faţă de Parlament.

aceste autorităţi teritoriale au o dublă subordonare centrală. una verticală şi directă (de pildă. dăunător colaborării cu autorităţile (consiliile) locale. prin intermediul său. prin organele legal abilitate. . îl apreciem. zonale şi regionale. trebuie să asigure. 244 . învăţământ. dar şi afectând autonomia funcţională a serviciilor din teritoriu. se subordonează ierarhic Guvernului (pe plan orizontal). cultură. ca de altfel tot astfel şi prin propriul organ naţional central. serviciului public deconcentrat. de la nivel de judeţ faţă de propria autoritate centrală de specialitate). ca reprezentant teritorial al acestuia. implicit. faţă de prefect. totuşi ca fiind deosebit de restrictiv şi de un centralism excesiv. indirectă. mult mai limitată. fie naţională. afectând autonomia locală pe care o limitează în laturile ei multiple (sănătate. rezidă din faptul că respectivele servicii fac parte din structura (exterioară) a ministerelor sau a altor organe centrale şi care. Aceste ordine vor fi comunicate de prefect în mod obligatoriu conducătorului instituţiei ierarhic superioare. faţă de guvern.).subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. inclusiv asigurarea ordinii publice. etc. c) prefectul dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor. ceea ce nu este în concordanţă cu tendinţa generală vest europeană de dezvoltare a autonomiei locale. iar prefectul. până la ultima verigă ierarhică. deplinul control al puterii cu competenţă naţională generală asupra puterii având doar o competenţă specială. Acest sistem. ordine publică. iar alta orizontală faţă de prefect şi. fie teritorială. Raţiunea acestei subordonări specifice. la rândul lor.

De aici. împreună cu autorităţile şi organele abilitate. totuşi. conform legii.Deşi s-ar părea că această atribuţie se suprapune cu cele similare ale consiliilor şi ale primarilor. pompieri. măsuri de ordine publică pe întreg sau o parte din teritoriul judeţului. primarii pot numai solicita sprijinul. inclusiv cele interne. ea nu este.). concluzia firească în privinţa faptului că dacă prefectul poate dispune nemijlocit. inclusiv privitoare la populaţie sau alte subiecte vizate. jandarmerie. d) prefectul asigură. în schimb. având competenţă în această materie (poliţie.utilizează în calitate de şef al protecţiei civile fondurile speciale destinate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii. putând solicita consiliilor. .această atribuţie are o anumită particularitate având în vedere faptul că autorităţile militare.prefectul dispune în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi folosirea sumelor speciale prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. cele militarizate. cel puţin sub aspectul formei prin care se înfăptuieşte şi a naturii raporturilor dintre prefect şi autorităţile specializate. pentru realizarea acestor măsuri. din partea organelor abilitate care trebuie să îl acorde. controlând modul lor de realizare. nefiind nici 245 - . . Pentru aceasta: . desigur în condiţiile legii. primarilor şi autorităţilor ori instituţiilor specializate luarea măsurilor corespunzătoare. etc. identică cu acestea. pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. inclusiv în cazul raporturilor dintre prefect şi consilii ori primari.

57.prefectul. dar şi în alte reglementări legale cum ar fi.67/2004). incendiilor. de informare. motiv pentru care între acesta şi ele nu există raporturi ierarhice de subordonare. precum şi însărcinările date de Guvern.hotărăşte cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea promovării intereselor comune.dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană.în caz de forţă majoră şi maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ teritoriale prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local/judeţean.). . ci numai de colaborare.deconcentrate şi nici descentralizate în teritoriu. privitor la dizolvarea consiliului local – art.72/4 etc. poate solicita primarilor sau preşedintelui consiliului judeţean convocarea unei şedinţe extraordinare a consiliului local/judeţean. . încetarea mandatului primarului – art. nu sunt conduse de prefect. Aceste atribuţii pot fi cuprinse chiar în Legea administraţiei publice locale nr. 58. . limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. epidemiilor sau epizotiilor precum şi apărarea ordinii şi liniştii publice. în materie electorală (Legea alegerilor locale nr. de exemplu. de sprijin. f) prefectul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative. funciară (Legea fondului funciar 246 . în condiţiile care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea.215/2001 (de exemplu. e) prefectul asigură realizarea planului de măsuri pentru integrarea europeană: . catastrofelor.

de subordonare. Pentru aceasta: . Având în vedere raporturile dintre prefect şi autorităţile administraţiei publice locale vom distinge mai multe atribuţii specifice. Acest atribut reprezintă. este obligat ca înainte cu cel puţin 10 zile de introducerea acţiunii în 247 .prefectul. prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale. II. în fapt şi în drept.nr. a) în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu. cu excepţia actelor de gestiune curentă. pe prefect. mai ales în privinţa modului lor de înfăptuire. În privinţa însărcinărilor date de Guvern prefectului. despre aceasta. prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi judeţene.autorităţile locale au obligaţia să comunice prefectului. în termen de cel mult 10 zile. b) prefectul exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale. expresie a principiului controlului administrativ realizat asupra autorităţilor locale în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. inclusiv ale primarului. ele reprezintă sarcini trasate în vederea realizării unor atribuţii concrete. a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare conform legii. deşi ele nu se află în raporturi ierarhice. .1/2000 modificată) ori în numeroase ordonanţe şi hotărâri guvernamentale sau decrete (normative) prezidenţiale. cu indicarea eventualelor obiecţii. în termen de 3 zile. lucru subliniat şi de Constituţie.dacă secretarul sau primarul apreciază că un act este ilegal au obligaţia să îl sesizeze. faţă de prefect. competenţa de a exercita un control general asupra activităţii respectivelor organe. . la rândul său. dacă legea nu prevede altfel toate actele emise de ele.

ale căror acte au fost atacate. civil sau penal.în urma primirii unui răspuns nefavorabil solicitării sale ori a necomunicării în termen a soluţiei dispuse de către organele locale. după caz. a prefectului menit să şicaneze organele locale. de rea-credinţă. solicitând anularea lor totală sau parţială. în vederea modificării sau revocării acestuia. după caz. administrativ. Termenul de judecată nu poate fi mai mare de 10 zile. actele adoptate sau emise în termen de 30 de zile de la data comunicării lor către prefect. Părţile sunt socotite legal citate dacă citaţia au primit-o cu cel puţin o zi înainte de judecată. rămânând în nelucrare pe toată durata litigiului în cauză. convocarea unei şedinţe 248 . . Această prevedere legală este cât se poate de binevenită pentru a bloca orice abuz procesual. Solicitarea va fi motivată.contencios administrativ să solicite autorităţilor emitente reanalizarea actul pe care îl apreciază ca ilegal. Acţiunea introdusă de prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal. la cererea autorităţilor locale sau judeţene. Numai în situaţii deosebite pronunţarea se poate amâna cu cel mult două zile. prin efectul legii sunt suspendate. în cazul în care instanţa de contencios administrativ hotărăşte că actul a fost atacat în mod abuziv. mai ales prin blocarea aplicării actelor emise sau adoptate de ele care. Hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în aceeaşi zi în care au luat sfârşit dezbaterile. prefectul poate ataca. c) prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean. în condiţiile legii. în faţa instanţei de contencios administrativ. în totalitate sau în parte. este scutit de taxă de timbru şi se judecă în regim de urgenţă. Prefectul răspunde.

Aparatul propriu al prefecturii Pentru exercitarea atribuţiilor care revin prefectului acesta are un aparat propriu de specialitate. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. inundaţii. în vreme ce exercitarea capacităţii juridice administrative revine prefectului. 3. dar unde îşi poate expune opiniile faţă de problemele supuse dezbaterii. în condiţiile Statutului funcţioarilor publici. fără drept de vot. 249 . pe plan local. Structura şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. mai ales. realizarea şi verificarea îndeplinirii actelor factorilor de decizie. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului acestui aparat se face de către prefect. catastrofe. b) prefectul poate participa la şedinţele consiliilor locale şi judeţene. cu personal şi buget propriu. de regulă un subprefect. şi a Codului muncii pentru personalul auxiliar şi de deservire. fie din proprie iniţiativă (de exemplu. contribuind la pregătirea. limitarea sau înlăturarea urmărilor unor calamităţi. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică. la cele de constituire) sau la invitaţia acestora.extraordinare de consiliu. epidemii. desemnată de acesta. în cazuri excepţionale. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor de natură civilă ale prefectului se realizează de el sau de către persoana. Personalul aparatului îl deserveşte pe prefect şi subprefecţi în realizarea atribuţiilor legale şi a sarcinilor de serviciu. adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. cunoscut îndeobşte sub numele de instituţia prefectului. epizootii. pentru personalul de carieră administrativă care dispune de stabilitate în condiţiile legii. care impun.

cu avizul conform al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Prefectul poate convoca oricând colegiul prefectural dacă el consideră necesară o asemenea convocare. subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în judeţul respectiv. 4. Activitatea personalului din cadrul cancelariei este coordonată de către director care răspunde în faţa prefectului de activitatea desfăşurată de aparatul cancelariei. Colegiul prefectural este alcătuit din: prefect. Acestea sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului. Colegiul prefectural În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural. în subordinea sa directă. În judeţele cu suprafaţă întinsă sau cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane. Acest personal îşi desfăşoară activitatea în baza contractului individual de muncă încheiat pe durata exercitării funcţiei publice de către prefectul care l-a numit. Personalul care încadrează cancelaria prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect. Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună. Colegiul prefectural are ca atribuţii: 250 . conduse de un director numit de prefect. parchetului.În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului care este un compartiment organizatoric distinct şi cuprinde ca funcţii: directorul cancelariei. etc. un consultant şi secretarul cancelariei. La lucrările colegiului prefectul poate invita şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară ca de exemplu reprezentanţi ai armatei. doi consilieri. justiţiei. oficii prefecturale. prefectul poate organiza prin ordin.

în exercitarea controlului ierarhic. care pot avea caracter normativ sau individual. de regulă. Cele normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică. care pot propune Guvernului măsuri de anulare a respectivelor ordine. Întocmai ca şi primarul.armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv. Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise numai după consultarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale din unităţile teritoriale. anularea ordinelor apreciate ca ilegale sau inoportune. Şi actele prefectului pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ dacă vatămă drepturi recunoscute legal celor astfel vătămaţi. în condiţiile legii.. inclusiv interese legitime. fiind contrasemnate de conducătorii acestora. Acest minister poate propune Guvernului. prefectul poate încheia acte civile şi comerciale necesare bunei funcţionări a aparatului din 251 . strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau localităţii respective. iar cele individuale după data comunicării lor subiectelor interesate. prin publicare. Actele prefectului În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale prefectul emite acte juridice numite ordine. Prefecţii au obligaţia să comunice aceste ordine ministerelor şi organelor centrale de resort. dacă le consideră ilegale sau inoportune. fiind acte administrative (de putere).implementarea programelor politicilor. de îndată. 5. Ordinele normative se vor comunica. . Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Prefectul mai poate înfăptui şi diverse operaţiuni tehnico-materiale de genul semnării corespondenţei.subordine. 252 . participării la şedinţele consiliilor locale sau judeţene etc. inclusiv contracte de muncă pentru personalul acestuia care nu are calitatea de funcţionar public.

L. 78-79. M. Bucureşti. vol. IV.. Gilescu. Alexandru. 1958.cit.. 175. R. 196. 222. pag. I. Stoica. Tipografia Învăţământului. Braşov. Editura Cordial Lex. Lumina Lex. 125. op. Desigur. Editura Lumina Lex. Bucureşti. 1996. op. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti. M. Bucureşti. I. II. pag. A. Negoiţă. 311. 1993. T. Drept administrativ român. 141. întrucât există şi atribuţii . 1993.. 253 . sunt înzestrate cu atribuţii necesare îndeplinirii sarcinilor care le revin în conformitate cu care exercită competenţe determinate participând în baza capacităţii juridice pe care o au la raporturi juridice de autoritate în nume propriu. 1994. 1949. Editura Ankarom. pag.cit. Petrescu. op. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Iorgovan.1. Gliga. nu toate atribuţiile unui organ de stat implică şi exerciţiul autorităţii sau puterii publice. M. Drept administrativ. V. 78-79. pag. Iorgovan. I. Tratat de drept administrativ român. 1994. 99. pag. inclusiv cele administrative. Drept administrativ. Editura Actami. Iovănaş. 333 şi următoarele.Capitolul 10 Resursele administraţiei publice 1.cit. 1996. pag. Ionescu. V. Prisăcaru. Oroveanu. Iaşi.. Noţiunea funcţiei publice130 Autorităţile publice. pag. pag. Gh. pag. Funcţia publică în administraţia publică 1.M. pag. Cluj-Napoca. Editura Atlas Lex S. Drept administrativ. 313. Resursele umane.. A.R. pentru literatura nouă a se vedea Al. Preda. Tratat elementar de drept administrativ român. Tratat…. 177. T. pag.însoţite de competenţele corespunzătoare – necesare 130 Asupra definiţiei funcţiei şi funcţionarului în literatura mai veche a se vedea R. vol. Tratat de drept administrativ. pag. op.cit. Bucureşti. Zaharia.

Funcţia publică se poate defini – în sensul cel mai larg al conceptului – ca reprezentând o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective. prin exercitarea ei. Totuşi. de putere. iar art. dactilograf. dar nici funcţiile publice din cadrul asociaţiilor. curier. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne prevede că în realizarea atribuţiilor cadrele militare sunt investite cu exerciţiul autorităţii de stat având anumite drepturi şi obligaţii.131 fie într-o formă directă. etc. fundaţiilor. partidelor. contabilitate. contribuie la realizarea puterii publice. nu şi celelalte funcţii nepublice din chiar structura autorităţilor sau instituţiilor publice (casier. 18 din Legea nr. registratură. În această lucrare interesează numai acele funcţii care implică exercitarea atribuţiilor publice. 105/1 din Constituţie face referire la funcţii publice de autoritate. 254 . bibliotecar.doar asigurării bunei funcţionări a instituţiei respective îndeplinite de şi în cadrul compartimentelor reprezentând structuri funcţionale de genul secretariat. prin care se înfăptuieşte activitatea executivă a statului. Din această definiţie rezultă că funcţia publică are mai multe trăsături specifice din care enumerăm: a) funcţia publică. etc. capacitatea juridică abstractă a unei autorităţi sau instituţii trebuie să se materializeze şi să se concretizeze în serviciul public prestat efectiv prin intermediul funcţiei concrete exercitate de către o persoană fizică în mod individualizat. arhivă. sindicatelor ori cele de conducere ale societăţilor comerciale indiferent de capitalul lor (inclusiv integral sau majoritar de stat).). financiar. în cazul funcţiilor de decizie ce incumbă emiterea actelor juridice de 131 Art.

Într-adevăr. prin îndatorirea exercitării drepturilor şi cea de îndeplinire a obligaţiilor care-i alcătuiesc conţinutul. Această îndatorire de rezolvare sau de pronunţare chiar şi faţă de o 255 . Cu alte cuvinte. în raporturi juridice conform interesului propriu. etc. Această precizare este necesară deoarece numai în acest mod distingem între funcţiile publice de autoritate şi alte funcţii publice existente chiar în cadrul aceleaşi autorităţi (primele revenind conducătorilor. eventual pe convenţii civile. pe de o parte. motiv pentru care le întâlnim şi la administraţiile neguvernamentale. în funcţia publică se reflectă în mod esenţializat trăsăturile de bază ale activităţii publice constând în exercitarea puterii de către autoritatea în care se integrează respectiva funcţie. etc. nestatale. exercitarea acestora întemeindu-se pe contractul de muncă.. în sensul că ea nu este o facultate sau o posibilitate. registratură.). după propria voinţă. b) funcţia are un caracter obligatoriu.putere sau de autoritate (de regulă. menite a asigura doar buna funcţionare a instituţiei şi care nu sunt legate de exerciţiul propriu-zis al puterii publice. funcţia publică administrativă trebuie exercitată în orice împrejurare care-i solicită intervenţia – din oficiu sau la cerere – chiar dacă faţă de o anumită atribuţie autoritatea în cauză are un drept de apreciere sau de alegere în soluţionarea într-un anumit mod a unei situaţii. contabilitate) -. fie indirectă prin acţiunile de pregătire. celelalte subordonaţilor ierarhici). la cele private. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei). referenţilor. societăţi comerciale. şi funcţii nepublice constituite mai ales la nivelul structurilor funcţionale interne – bazate pe contract de muncă (secretariat. executare şi control strâns legate sau în legătură cu exerciţiul autorităţii de stat (cazul inspectorilor. de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice şi faţă de care există latitudinea de a intra sau nu.

realizarea atribuţiilor organului. chiar superioare ierarhic. conform Legii contenciosului administrativ nr. pot exista delegări sau cumuluri ori suplinirii de funcţii ca situaţii excepţionale când una şi aceeaşi persoană va asigura 256 . c) funcţia publică este obiectiv predeterminată. uneori. Aceasta înseamnă că funcţiile trebuie încredinţate efectiv unor persoane fizice apte să le exercite. chiar funcţii neexercitate. d) funcţia publică trebuie exercitată practic. modificate sau suprimate de către titularul ei sau de către alte subiecte de drept. ci numai integralitatea îndeplinirii lor. fie prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept legal recunoscut – permit declanşarea unei proceduri judiciare ce se poate finaliza cu tragerea la răspundere a celui vinovat (inclusiv pentru insubordonare dacă nu îndeplineşte o dispoziţie ierarhică). care dispun de voinţa şi energia necesară realizării lor. De asemenea. dar acestea nu afectează. a autorităţii executive din care face parte. pe ansamblu. uneori. plata despăgubirilor şi a daunelor morale. pot exista şi funcţii neocupate de titulari. Desigur.solicitare (ce nu impune neapărat şi o intervenţie de drept sau soluţionare favorabilă din partea autorităţii). concomitent cu obligarea acesteia la luarea şi îndeplinirea măsurilor solicitate.554/2004 (în cazul funcţionarului public) sau a justiţiei care trebuie să soluţioneze orice cauză cu care a fost sesizată (în cazul judecătorului – conform art. operează în mod permanent deoarece neexprimarea sau neluarea de poziţie din partea organelor executive – fie prin nesoluţionarea în termen. iar. numai prin îndeplinirea efectivă a tuturor funcţiilor din cadrul unei autorităţi se realizează exercitarea practică a competenţei autorităţii în cauză conform atribuţiilor legal stabilite. dacă legea nu le-a conferit o asemenea prerogativă.3 din Codul Civil). fiind reglementată legal astfel încât drepturile şi obligaţiile care îi alcătuiesc conţinutul sunt prestabilite neputând fi create.

f) funcţia publică este o situaţie juridică. adică un complex unitar şi interdependent de drepturi şi obligaţii ce revin titularului ei. personal sau temporal să se poată face distincţie între funcţii. Dacă într-un raport juridic obişnuit drepturile şi obligaţiile sunt strâns legate de formarea. modificarea şi încetarea acestora – în urma producerii unui act sau fapt juridic – constituie doar prilejul exercitării respectivei facultăţi sau îndatoriri legale care nu sunt 257 . iar formarea. pe de o parte. Pe de altă parte. În cadrul funcţiei se vor putea săvârşi numai anumite acte şi fapte (cu sau fără semnificaţie juridică) conform atribuţiilor ce revin instituţiei respective. modificarea şi desfiinţarea relaţiei. ceea ce delimitează – în cadrul organului – o funcţie de alta chiar similară. a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin ca participanţi în respectiva relaţie juridică. iar prin delimitări de ordin material. iar nu un simplu conţinut de raport juridic (format între funcţionar şi superior) în care părţile se disting doar prin opozabilitatea. uneori reciprocă.exercitarea efectivă a două sau mai multor funcţii tocmai pentru asigurarea funcţionării normale a instituţiei. o funcţie de regulă. în cazul funcţiei drepturile şi obligaţiile (care-i alcătuiesc conţinutul) preexistă raporturilor propriu-zise. Acest lucru nu împiedică. ca o persoană sau mai multe să poată îndeplini simultan sau succesiv aceeaşi funcţie sau funcţii similare. e) funcţia are un caracter propriu. acestuia îi conferă un adevărat statut propriu. prin conţinutul ei. aparţinând numai celui învestit anume în cadrul unei autorităţi pentru a-i realiza competenţa. întrucât – corespunzător diversităţii de sarcini şi atribuţii reglementate în vederea realizării lor – în cadrul unei autorităţi se exercită mai multe funcţii a căror sumă evidenţiază specificul competenţei organului din care fac parte. nu epuizează. teritorial. în cazul organelor unipersonale). decât în mod cu totul excepţional (de exemplu. întreaga sferă atribuţională a unei autorităţi.

îndeplineşte şi atribuţii administrative pentru organi- 258 . Altfel spus. preşedinţie. oricărei funcţii publice. în general. justiţie. Funcţia publică administrativă Trăsăturile anterior prezentate sunt valabile. în întreg intervalul scurs de la investirea şi până la dezinvestirea titularului căruia îi aparţine. deoarece toate presupun exerciţiul puterii publice. la realizarea lor. în principal. cât. executive sau judiciare. din emiterea actelor administrative sau pregătirea. prin intermediul funcţiei se contribuie la declanşarea incidenţei legii pentru soluţionarea unui caz dat.2. b) este de remarcat faptul că funcţia publică executivă nu este numai apanajul administraţiei publice. dar care în subsidiar. constând. mai ales prin aparatul propriu. indiferent de existenţa sau nu a unui mandat ca durată limitată ori a lipsei oricărui termen limită. în acţiunile sale. parlament. 1.doar produsul voinţei exclusive a subiectului titular. ci ea poate fi întâlnită în orice activitate publică de altă natură. nu într-atât la constituirea lor. limitat. g) funcţia are un caracter continuu. de permanenţă în timp. de regulă. executarea şi controlul realizării lor. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. Din definiţia dată rezultă că: a) prin funcţia publică administrativă se înfăptuieşte în exclusivitate activitatea executivă a statului. inclusiv legislative. Din acest motiv funcţia executivă sau administrativă poate fi definită drept o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte. mai ales.

prin conducătorul ei. c) atribuţiile şi responsabilităţile sunt determinate.1).2. alin. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. de către autoritatea publică sau instituţia publică în cadrul căreia ea există şi se exercită. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 133 Legea nr. în cazul funcţiei publice administrative. Ar fi fost mai corect să se prevadă că ele sunt stabilite prin lege – atunci când această reglementare le stipulează – iar mai apoi în temeiul legii când această competenţă este delegată autorităţii sau instituţiei publice. cu modificările şi completările ulterioare. ceea ce ar fi în deplină concordanţă şi cu principiul legalităţii funcţiei. 259 .188/1999 rezultă mai multe caracteristici ale funcţiei publice dintre care enumerăm: a) funcţia publică administrativă este instituită în scopul realizării prerogativelor de putere publică a autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul.188/1999 care o defineşte ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii. pentru a-i determina conţinutul conform reglementărilor legale în vigoare şi în acord cu ele. art. 251 din 22 martie 2004.zarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a însăşi instituţiei în cauză. b) atribuţiile şi responsabilităţile sunt stabilite în temeiul legii. Funcţia publică – în sensul ei restrâns administrativ – a fost amplu reglementată prin Legea132 privind Statutul funcţionarilor publici nr. de regulă. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004. Autoritatea publică reprezintă forma organizată şi exteriorizată de manifestare a puterii publice într-un mod determinat în cadrul unei funcţii fundamentale îndeplinite de 132 Republicată în Monitorul Oficial al României. Din definiţia dată de Legea nr. Partea I-a nr. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome133.

de regulă. în acest caz. care ne interesează în mod special. o îndatorire trasată şi determinată. teatrul. 260 .. cultură. în schimb. În cazul autorităţilor administrative. sănătate. avem de a face cu o categorie a autorităţilor publice care dispunând de o capacitate administrativă specifică participă în nume propriu la înfăptuirea puterii executive a statului în limitele competenţelor legal determinate. în vreme ce spitalul.. sunt instituţii publice prestatoare efective de servicii publice. d) definiţia legală precizează conţinutul funcţiei care constă într-un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi. noţiunea neavând nimic comun. pag. autorităţile publice administrative exercită puterea executivă în scopul organizării şi înfăptuirii unor servicii publice de interes general ori în sectoare specifice precum finanţe. practic. de exemplu. În schimb. etc. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al administraţiei publice centrale – este o instituţie din subordinea guvernului cu rol de conducere în sectorul său de activitate. Dacă prin atribuţie înţelegem un complex de drepturi şi de obligaţii de care dispune o autoritate în vederea realizării sarcinilor sale. prin responsabilitate trebuie să avem în vedere o obligaţie de a efectua sau de a îndeplini o sarcină concretă de serviciu. dar nici în sensul ei juridic ca ansamblu de norme unitare grupate şi foarte restrânse ca obiect de reglementare134 ni se prezintă ca o formă organizată menită a desfăşura activităţi din domeniul conducerii serviciilor publice sau al efectuării serviciilor publice (neimplicată în sfera producţiei materiale) aflată. instituţia publică – nu în sensul ei foarte larg care ar include şi autorităţile. Oricum denumirea generică de persoană administrativă ar fi suficient de acoperitoare pentru toate categoriile de noţiuni administrative. în subordinea unei autorităţi publice. Deci. etc. învăţământ.cit. op. şcoala. Alexandru. În acest sens. 30-33.stat. cu cea de 134 Asupra diferitelor sensuri ale instituţiei a se vedea I.

nefavorizând nici una din părţile acestuia. în „Dreptul”. primar) cu acordurile şi avizele cerute de lege. după caz. 261 . Preda. a cetăţenilor ori a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate. decât juridică. 136 Legea nr. în acest sens.3. Unele consideraţii şi observaţii critice asupra statutului funcţionarilor publici. de către cel interesat ori de către opinia publică. o încărcătură politică şi etică.135 e) funcţiile publice administrative sunt cele prevăzute în statut (anexă) în hotărârea de guvern sau sunt identificate – dintre funcţiile existente – prin actele conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor nominalizate în lege (prefect. 8/2000.principiul imparţialităţii exercitării funcţiei publice. cu modificările şi completările ulterioare. utile soluţionării cauzei. nr. Stecoza. 251 din 22 martie 2004. mai degrabă.răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale. fără părtinire. Funcţia publică are la bază o serie de principii136: . conţinutul activităţilor desfăşurate de funcţionari în exercitarea prerogativelor de putere publică fiind determinat de lege. în funcţie 135 M. G. ceea ce nu exclude promovarea intereselor legitime şi legale. întrucât funcţionarul trebuie să asigure derularea raportului administrativ. conflictele de interese şi interdicţiile ce se impuneau. declanşat la cerere sau din oficiu. iar funcţiile publice sunt prevăzute în anexa acestuia. pag. inclusiv pe sine. întrucât funcţia publică este definită de Statut. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. respectiv a serviciului public înfăptuit prin intermediul ei. părând că are.principiul legalităţii funcţiei publice.principiul transparenţei în exercitarea funcţiei publice. . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. art. . incompatibilităţile. adică a furnizării tuturor informaţiilor necesare şi solicitate. motiv pentru care legea a reglementat. 63. cunoaşterea.

.principiul obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.principiul eficienţei şi eficacităţii are în vedere. . decizia. iar. pe de o parte. a modului de desfăşurare şi fundamentare a procesului decizional. colectivitate. rezultatul social scontat.principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei în sensul că funcţionarii publici nu pot fi eliberaţi sau destituiţi din funcţie decât în condiţiile şi cazurile legal şi limitativ prevăzute. . . iar întreruperea sau suspendarea temporară ori încetarea definitivă a raporturilor de serviciu din motive neimputabile acestora nu determină pierderea drepturilor legal câştigate şi nici a calităţii de funcţionar public păstrat în corpul de rezervă. inclusiv a actului rezultat în cadrul lui. constând în îndatorirea executării tuturor dispoziţiilor ierarhice legale ale superiorilor acestuia. respectiv pe baza stării de fapt corect stabilite şi cu respectarea prevederilor legale integral aplicabile situaţiei. astfel încât propunerea. adică de îndeplinire sau exercitare a funcţiei în conformitate cu obligaţiile decurgând din 262 .principiul responsabilităţii. pe de altă parte. avizul. .. ci în cel al încadrării în limita veniturilor sau bugetelor proprii ori alocate). presupune soluţionarea cazului dat cu respectarea adevărului obiectiv.de natura (normativă sau individuală) a actului şi de importanţa acestuia. aşteptat de individ. autoritate. în limitele competenţei sale. etc.principiul subordonării ierarhice a funcţionarului public – trăsătură distinctivă a acestuia faţă de parlamentar sau judecător -. rezultatul economic al exercitării funcţiei (nu neapărat în sensul rentabilităţii economice. să fie temeinice şi legale. la timp şi întocmai. în conformitate cu prevederile legale.

. efectuarea lui în interesul acestuia de către autoritatea sau instituţia publică cea mai apropiată posibil. transparenţei. 1. corespunzător schemei de organizare a lor. totuşi putem considera ca principii şi următoarele reguli: principiul selecţiei funcţionarilor prin concurs după criteriul competiţiei deschise. Conţinutul concret al drepturilor şi îndatoririlor decurgând din funcţie şi revenind titularului ei se stabilesc prin fişa postului.3. principiul egalităţii (accesului) şanselor de intrare şi promovare în corpul funcţionarilor publici prin concursul deschis pentru fiecare cetăţean ce îndeplineşte condiţiile legale ceea ce este o reflectare particularizată a principiului egalităţii în drepturi.competenţele şi atribuţiile încredinţate titularului ei şi prin a căror încălcare se declanşează răspunderea juridică a acestuia. Titularul 263 . meritelor şi competenţei profesionale. Deşi legea nu le mai enunţă ca şi principii generale şi distincte. Noţiunea funcţionarului public Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar. iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. atât cele publice cât şi cele nepublice.principiul orientării către cetăţean a funcţiei publice în sensul prestării la termen şi întocmai a serviciului public solicitat. Totalitatea funcţiilor dintr-o autoritate sau instituţie. cu diviziunile şi subdiviziunile componente structurale. Ea reflectă şi diferenţierile faţă de alte funcţii sau posturi similare. constituie statul de funcţii a acestora. fiind interzisă orice discriminare.

izvorând din nevoile practice ale exercitării organizate a puterii publice în scopul realizării unui serviciu public determinat. care se poate schimba. alături de acestea. fie în baza dispoziţiilor superiorilor săi ierarhici. respectiv funcţionarul public. b) funcţia publică nu se poate realiza în afara unui titular învestit cu înfăptuirea ei şi devenit. În privinţa noţiunii de „funcţionar” sau de „funcţionar public”. instituită şi generalizată prin noul Statut. funcţia publică nu epuizează întreg conţinutul atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu ce revin unui funcţionar deoarece cel în cauză mai poate primi. regii autonome. şi alte însărcinări legate de exerciţiul funcţiei sale. Între funcţie şi funcţionar. deci între situaţia juridică şi titularul ei. d) funcţionarul exercită funcţia numai în baza unei învestiri legale şi în limitele ei. c) de regulă. fără a putea refuza realizarea ei decât în cazul unor dispoziţii apreciate ca ilegale ale conducerii sale.unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate. şi titularii altor funcţii. numit şi administrativ. de larg interes. funcţionar public apt pentru misiunea încredinţată. trebuie să 264 . inclusiv autorităţi şi instituţii care nu au atribuţii executive. sunt încadraţi cu contract de muncă şi reprezintă. chiar administrative. mai ales. în organizaţiile cu scop lucrativ aşa-numitul personal neproductiv sau indirect productiv. din cadrul unor societăţi comerciale. există multiple legături şi diferenţieri: a) funcţia publică este o situaţie juridică obiectivă. astfel. impersonală – deoarece este o creaţie a legii – existând independent de titularul sau deţinătorul ei. Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. inclusiv cel de autoritate. În acest fel operează distincţia între funcţionarul public. fie în baza legii.

„personal”. Din această definiţie rezultă că: a) funcţionarul public administrativ trebuie să facă parte dintr-o autoritate sau instituţie publică. conducând la inexistenţa actelor sale juridice lipsite de orice urmă de legalitate (autenticitate sau oficialitate). c) învestirea funcţionarului public administrativ şi exerciţiul funcţiei se fac. mai rar prin alegere sau prin alte forme (desemnare). decât cea din care face parte în mod obişnuit. ceea ce înseamnă necunoaşterea limitei maxime 265 .remarcăm faptul că deşi era şi este utilizată frecvent de ştiinţa dreptului administrativ şi de cea a dreptului muncii. dar şi în acest caz funcţionarul se află tot în cadrul unui organism determinat. Raţiuni practice pot determina că în mod temporar – prin delegare sau detaşare – o persoană să-şi exercite funcţia în cadrul unei alte autorităţi sau instituţii. b) funcţionarul public trebuie învestit cu exerciţiul funcţiei sale. ca o consecinţă a modificării vremelnice a raportului de serviciu în care se află. Neapartenenţa la un organ exclude posibilitatea valabilităţii juridice a manifestărilor de voinţă intenţionate. chiar dacă unele efecte se produc şi în afara ei. de regulă. pe o perioadă nedeterminată. fiind salarizată pentru activitatea depusă. întrucât funcţia se exercită în cadrul acestora. „lucrător”. de regulă. de ştiinţa administraţiei ori de cea economică. de regulă administrativă sau executivă. în raporturile cu terţii în care intră organul în cauză. „angajat”. legislaţia utilizează diferite terminologii neunitare incluzând noţiuni ca „salariat”. etc. pentru o perioadă de timp nedeterminată. Pornind de la conţinutul funcţiei publice executive putem defini funcţionarul public administrativ ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau instituţie publică aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal investită cu exerciţiul unei funcţii publice executive. prin numire. de regulă.

care efectuează activităţi de secretariat-administrative. 251 din 22 martie 2004. protocol. pe viaţă. se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare faţă de inferiorul. cu modificările şi completările ulterioare. asemenea acte pe seama subordonaţilor săi. funcţionarul este salarizat pentru activitatea depusă. la rândul său. gospodărire. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.în timp până la care operează exerciţiul funcţiei. conform legii. o definiţie şi anumite criterii particulare în configurarea conceptului de funcţionar public137: a) funcţionarii publici nemaiîncheind contract individual de muncă. Aceasta îl obligă la executarea întocmai a dispoziţiilor curente de serviciu ale superiorilor şi. salariul reprezentând echivalentul bănesc al funcţiei (poziţie şi existenţă socială). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de inamovibilitate şi care. d) de regulă. în cazul exercitării lor neconforme cu legea. Nu sunt excluse anumite limitări în timp care să confere un caracter temporar exercitării unei funcţii (cazul delegării sau detaşării). după caz. spre deosebire de parlamentar sau magistrat (judecător). respectiv superiorul său ierarhic.2 şi 5. îi conferă atributul de a emite. numai personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice. dincolo de stabilitatea în funcţie (dreptul la carieră) nu exclude posibilitatea modificării (prin delegare ori detaşare) sau încetării (prin demisie. din raţiuni specifice. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Statutul funcţionarilor publici a adoptat. e) funcţionarul public administrativ. întreţinere-reparaţii şi de deservire. este angajat cu contract individual de muncă neavând 137 Legea nr. fără ca aceasta să echivaleze cu o stare perpetuă. eliberare sau destituire) a raportului de serviciu. precum şi posibilitatea de a fi sau de a se substitui în atribuţii. inclusiv dreptul de a fi controlat sau de a putea verifica. art. 266 .

de deservire. Vedinaş. • o bună parte din aceste persoane au calitatea de funcţionari (secretar-dactilograf. precum şi în materia litigiilor de muncă (jurisdicţiei muncii). această lege este. bibliotecar).calitatea de funcţionar public şi aplicându-i-se legislaţia muncii. dublată de încheierea contractului de muncă. De la prevederile Statutului mai sunt excluse şi: personalul salariat încadrat. mai ales dacă se susţine un concurs de către mai mulţi candidaţi. b) funcţionarilor publici li se aplică prevederile din Legea privind Statutul funcţionarilor publici. V. pe baza încrederii personale. Această denumire reflectă într-un prim sens138 specificul 138 C. 2000. curier. precum şi bibliografia citată 267 . corpul magistraţilor. Editura Lumina Lex. casier. Călinoiu. dar nu pe aceea de funcţionar public. conform Constituţiei. adoptată în condiţiile angajării răspunderii Guvernului faţă de plenul parlamentului în şedinţa comună a camerelor sale. de natură organică. Referitor la acest personal auxiliar trebuie să arătăm că: • acestui personal auxiliar i se aplică integral regimul juridic al dreptul muncii şi la modificarea ori încetarea contractului de muncă. este discutabilă modificarea aceluiaşi act normativ prin ordonanţa de urgenţă a executivului. terminologia specifică legii şi anume aceea de Statut. la cabinetul demnitarului. • nimic nu împiedică la ocuparea posturilor de către cei în cauză să opereze şi o numire în funcţie. 11-13. cadrele didactice. Bucureşti. Teoria funcţiei publice comunitare. pag. pentru acest personal auxiliar.

1996. a VII-a. Institutions administratives. precum şi ansamblul normelor esenţiale aplicabile tuturor acestora sau majorităţii139 lor. Consiliul Legislativ. constituind dreptul comun în materie. Contentieux administratif. în mod derogator nu numai reglementările deja existente în temeiul legilor speciale dar şi cele viitoare. 139 Jean Marie Auby. ed. Organisation générale. Planifications. Prix. Pe de altă parte. deşi dispoziţiile Statutului în cauză se aplică tuturor funcţionarilor publici. Interventions de l’administrations dans l’economie. Această idee călăuzeşte. Dalloz. Totuşi. Amenagement du téritoire. cazul militarilor. naval. militarizaţilor. Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care desfăşoară activităţi în cadrul unor servicii publice cum ar fi: structurile de specialitate ale Parlamentului. Administraţiei Prezidenţiale. inclusiv celor care au deja statute proprii (aprobate prin legi speciale). autoritatea vamală. etc. 383. de management a funcţiilor publice şi funcţionarilor publici. aerian) sau învăţământ. poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative alte servicii publice stabilite prin lege. 268 . acolo. Paris. abordând probleme de genul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. trebuie să remarcăm faptul că legea în cauză are un conţinut mult mai larg deoarece ea reglementează şi organizarea funcţiei publice. Jean Bernard Auby. pag.reglementării şi anume acela de a grupa principalele probleme pe care le presupune situaţia juridică a funcţionarilor publici. serviciile diplomatice şi consulare. aceasta are loc numai în măsura în care respectivele statute nu dispun altfel. a celor din transporturi (feroviar.

Drept constituţional. 141 T. şef serviciu. Montchrestein. 1997. în al doilea sens. calitatea de funcţionar nu este aceea de simplu subiect sau parte într-un raport juridic concret. ediţia a VI-a. 269 . 1972.140 Întradevăr. că revine conducătorului autorităţii sau instituţiei ori conducerii supraordonate ierarhic eventual cu respectarea unor formalităţi de genul acordului. credem. adică un statut personal. ceea ce exclude de la bun început toate persoanele alese (primari.Denumirea de Statut reflectă. avizului.cit.141 c) funcţionar public este numai persoana numită într-o funcţie publică. referent. • numirea în funcţii de conducere din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care. inspector. viceprimari şi consilieri în cazul autorităţilor locale) sau desemnate (cazul premierului şi a întregului guvern votat de parlament). indiferent de locul ocupat de cel în cauză în ierarhia internă a organului din care face parte (director. pag. însăşi natura situaţiei funcţionarului sau condiţia juridică a acestuia. Droit institutionnel de l’Union Européene. pag. Trebuie menţionat că: • numirea provine de la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. Drăganu. op. 189. 192. ci este cazul unei situaţii sau poziţii într-un ansamblu de raporturi juridice.. avizul prefectului la numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din 140 Jean Boulouis. etc. titular de drepturi şi/sau obligaţii. deci persoane de conducere sau de execuţie). (de exemplu. cu respectarea dispoziţiilor din Statut.

cu prevederile legislaţiei muncii. funcţiile ce fac parte din ele şi numărul posturilor pentru fiecare funcţie cu numele persoanelor care ocupă fiecare post. cu ale legislaţiei pensiilor şi asigurărilor sociale. Regimul juridic al funcţiei publice 270 . şi a obligaţiilor corespunzătoare decurgând din aceste drepturi. de exemplu. e) acolo unde prevederile statutare sunt neîndestulătoare ele se completează. în sensul Statutului. În baza statului de funcţii şi a efectivului de personal se obţine statul de personal care cuprinde diviziunile sau structurile nominalizate (denumite). Statul de plată sau de salarii este o reflectare a statului de personal cu specificarea drepturilor băneşti (salariale) cuvenite. membrii guvernului.133/2 din Legea administraţiei publice locale nr.. în principal. plata pensiei de întreţinere. sau mai precis nu se aplică prevederilor acestuia persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică. fie în baza legii (impozitul pe salar. Legii contenciosului administrativ. pentru munca depusă.unităţile administrativ-teritoriale ( art.). neexistând încă o lege proprie pentru această categorie. de exemplu). fie a unor titluri de creanţă (imputaţii şi reţineri pentru plata unor pagube sau datorii.161/2003. prefecţii. subprefecţii. Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici. cum ar fi. etc.215/2001).115/1999 sau a Legii nr. contribuţia la asigurări sociale. 1. d) nu intră în categoria funcţionarilor publici.4. etc. în măsura în care nu contravin. exceptând-o pe aceea a responsabilităţii ministeriale nr. Numărul total al persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute în statul de funcţiuni formează efectivul de personal al respectivei autorităţi sau instituţii.

142 143 Al. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 251 din 22 martie 2004. . Există condiţii generale142 de acces la funcţiile publice administrative care trebuie întrunite. . Condiţii generale ale investirii în funcţie Regimul juridic al funcţiei publice reprezintă ansamblul normelor juridice care au ca obiect reglementarea funcţiei respective în privinţa modului ei de formare.. Deşi funcţia publică reprezintă o situaţie juridică obiectivă.existenţa vârstei de 18 ani împliniţi. cu modificările şi completările ulterioare. cu respectarea condiţiilor legale.cit. 271 . Negoiţă. în persoana celui care urmează a fi investit cu o anumită funcţie (alăturate diverselor condiţii speciale atât de diferite de la o funcţie la alta. o persoană fizică într-o anumită funcţie determinată în scopul exercitării acesteia corespunzător legii. astfel. legal reglementată. art.50.stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate. modificare şi încetare. totuşi raportul juridic concret de funcţiune sau de serviciu se formează în mod efectiv numai prin învestirea unei persoane fizice cu/sau în funcţia publică respectivă şi care devine. pag. titulara drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic nou format.existenţa cetăţeniei române şi domiciliul în România. op. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de unde şi concluzia că odată ocupată funcţia devine şi o situaţie juridică subiectivă. preexistentă.capacitate deplină de exerciţiu. 160.a. . dar care sunt prevăzute în statute sau reglementări proprii) şi anume143: . prin apartenenţa ei la o anumită persoană strict determinată. Drept administrativ. conform Statutului. Investirea în funcţie reprezintă actul juridic individual unilateral de putere al unei autorităţi care numeşte. Legea nr.

conform Statutului şi altor legi numai cetăţenii români pot fi admişi în funcţiile publice civile şi în 272 . promovarea concursului sau examenului de specialitate. .pregătirea profesională de specialitate. . şi anume: .declaraţia de avere.să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu-i fi fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. De aceea.cunoaşterea limbii române. . . cetăţenia română exprimă apartenenţa persoanei la statul român şi reprezintă o garanţie de loialitate faţă de acesta şi faţă de modul de promovare a intereselor naţionale. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşită cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. scris şi vorbit. care împiedică înfăptuirea justiţiei.lipsa stării de incompatibilitate. De asemenea persoana care urmează să ocupe o funcţie publică trebuie: .depunerea jurământului de credinţă.existenţa cetăţeniei române deoarece mai mult decât oriunde exercitarea puterii publice fiind chintesenţa statului. În cazul nostru. Rezultă că pentru învestirea în funcţia publică trebuie îndeplinite anumite condiţii. contra statului sau contra autorităţii. .să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică.compatibilitate morală. .să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. . persoana îndreptăţită la această activitate trebuie neapărat să aparţină numai de acel stat pe care îl reprezintă şi cu ale cărei autorităţi şi interese se identifică. de serviciu sau în legătură cu serviciul.

dacă ar îndeplini o atribuţie de competenţa autorităţilor române. adică cele prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. cetăţenii uniunii care îndeplinesc condiţiile legale. Prin modificarea Statutului a dispărut condiţia cetăţeniei române exclusive pentru accesul la funcţia administrativă. au dreptul de a 273 .cele militare. civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. la rândul ei. viceprimarilor. o componentă sau o dimensiune spaţială prin locul de manifestare a competenţei între anumite limite geografice. datorită conflictului sau coliziunii posibile de interese între cele ale statului român şi statul sau statele ce-şi reclamă propriile prerogative faţă de persoana care prin cetăţenia sa străină intră şi sub jurisdicţia statului terţ. Mai mult. inclusiv administrative. În condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Dacă existenţa cetăţeniei reprezintă o condiţie minimală de acces la o funcţie publică rezultă că străinii (cu sau fără altă cetăţenie) sau calitatea de străin constituie un impediment legal absolut pentru accesul şi ocuparea funcţiei publice. a autorităţilor publice. consilierilor) pe plan local. deoarece exerciţiul funcţiei presupune prezenţa permanentă a titularului ei în raza teritorială a autorităţii căreia îi aparţine. cerinţa legală este ca domiciliul să fie în raza unităţii administrativ-teritoriale în care cel în cauză este ales. Cetăţenia este generatoarea egalităţii între cetăţeni în faţa legii. funcţiile şi demnităţile politice. a) Condiţia de domiciliu în România trebuie şi ea îndeplinită. în unele situaţii. precum şi în privinţa modul de acces şi a şanselor de ocupare şi promovare în funcţiile publice. după cum însăşi funcţia are. iar conform Constituţiei. în mod cumulativ. mai ales în cazul unor funcţii reprezentative eligibile (cazul primarilor.

prefectul şi subprefectul cel puţin 30 de ani). şi art. neavând exerciţiul drepturilor civile. desigur. nu poate avea nici exerciţiul drepturilor electorale. cel care nu poate alege nici nu poate fi ales. 144 Constituţia României. republicată în Monitorul Oficial nr. justifică eliberarea din funcţie. atât majoratul (cu excluderea capacităţii de exerciţiu restrânse). deşi pentru unele funcţii se prevăd vârste mai mari (de exemplu. având psihicul deficitar sunt puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Se subînţelege că cel lipsit de discernământ prin act juridic. Celălalt element se referă la starea de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează cel în cauză. Statutul a prevăzut această condiţie prin două elemente distincte. Într-adevăr. 34. art. conform legislaţiei noastre electorale în materie.4). b) Vârsta de 18 ani împliniţi.758 din 29 octombrie 2003.alege şi de a fi ales în autorităţile administraţiei publice locale144. cât şi inexistenţa punerii sub interdicţie. adică la vârsta de 18 ani împliniţi desigur cel târziu în ziua numirii în funcţie. 145 Art. dar nici investit sau numit în funcţii publice. deci starea legală de pierdere a exerciţiului drepturilor civile şi electorale. 35 din Constituţie. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale deoarece cei lipsiţi de discernământ (minorii sub vârsta de 14 ani şi debilii mintali) sau având discernământul alterat sau diminuat (alienaţii mintali şi minorii între 14-18 ani) n-au acces la funcţia publică dacă. a capacităţii de exerciţiu. implicit. ceea ce îi lipseşte sau îi privează de exerciţiul drepturilor atât civile cât şi electorale. fără îndoială. Pierderea ulterioară a discernământului şi. 70/1991 (republicată în 1996).17. 5 din Legea privind alegerile locale nr. 274 . alin. Unul se referă la majorat.145 Statutul face referire expresă la condiţia capacităţii depline de exerciţiu ceea ce include.

alterarea acestuia împiedică persoana să poată deţine o funcţie ce reclamă discernământul permanent necesar exercitării puterii şi asumării responsabilităţii şi răspunderii care decurg din ea. vizează atât aspectul psihic. Într-adevăr. d) Capacitatea deplină de exerciţiu şi are în vedere existenţa în persoana celui în cauză a drepturilor politice (de a alege şi de a fi ales) în totalitatea lor deoarece însăşi funcţia publică este expresia puterii chemate să apere şi să garanteze realizarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti. Drepturile electorale sau politice se exercită în anumite condiţii prevăzute de Constituţie şi de legislaţia electorală. lipsa. cât şi cel fizic. în acest sens. a discernământului. Această condiţie deosebit de largă include şi starea psihică corespunzătoare. reprezintă temei pentru a-l exclude pe cel în cauză de la accesul la o funcţie publică sau justifică. sau nu ca urmare a unei solicitări a organelor judiciare. aşa cum prevede legislaţia în vigoare. neabolit şi nealterat. puşi sub interdicţie pe cale judecătorească. definitivă sau temporară. inclusiv existenţa discernământului complet. iar lipsirea de aceste drepturi pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare împiedică accesul la o funcţie publică pe o anumită perioadă de timp (excepţie făcând cazul condamnării la închisoare pe viaţă). nu are relevanţă. eliberarea din funcţie. că este cazul debililor sau alienaţilor mintali. ori a celor faţă de care s-a dispus numai măsura de siguranţă a obligării la tratament medical (psihic) ori la internarea medicală obligatorie pentru că s-a săvârşit o infracţiune sau cazul celor care prezintă tulburări psihice ori de comportament. iar nu şi legal.atestată pe bază de examen medical de specialitate. De aceea. ulterior. care dacă sunt constatate medical de specialişti. în acest sens Codul penal a prevăzut ca pedeapsă complimentară interzicerea 275 . c) Starea de sănătate corespunzătoare.

dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. etc. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. şi de pedepsele complimentare corelative. unde pedepsele principale sunt însoţite. care împiedică înfăptuirea justiţiei. care ar face incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. aceasta operând de drept. Însă. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. împiedicând fie accesul la funcţia publică.49. Modificarea adusă Statutului a eliminat interdicţiile prevăzute în Codul penal care consacră ca pedepse complimentare pentru cel condamnat. luării de mită. cum ar fi cele de genul abuzului şi neglijenţei în serviciu. contra statului sau contra autorităţii. e) Compatibilitate morală definită în Statut în sensul că cel în cauză să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice.dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat. h). de regulă. 276 . 251 din 22 martie 2004..dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. fie impunând eliberarea din funcţie a celui condamnat definitiv. În aceste situaţii nu este necesar ca instanţa penală să fi pronunţat şi pedeapsa complimentară a interdicţiei. lit. În schimb. Pedepsele complimentare nu ridică probleme deosebite în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. cu modificările şi completările ulterioare. au fost prevăzute ca abateri penale incompatibile cu calitatea de funcţionar pentru cel care a fost condamnat146 pentru infracţiuni contra umanităţii. de serviciu sau în legătură cu serviciul. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. textul din 146 Legea nr. art. interzicându-i: . .

ca o cerinţă minimală de cultură generală. se are în vedere orice infracţiune intenţionată. ci. cele de corupţie sau de fals. Această cerinţă revine tuturor funcţionarilor. indiferent de modul ei de sancţionare. cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea. ca de exemplu. Dacă în timpul exercitării funcţiei cel în cauză suferă o condamnare pentru o infracţiune incompatibilă cu funcţia avută va fi eliberat din funcţie.Statut este cu mult mai larg făcând referire nu numai la infracţiuni care se pretează a fi săvârşite şi de funcţionari. dar şi ca o cerinţă legală întrucât limba oficială a statului este româna. Tot incompatibilităţi morale sunt determinate şi de: . cu închisoare ori cu amendă. în celelalte situaţii rămâne la aprecierea autorităţii. chiar dacă făptuitorul a fost amnistiat sau pedeapsa aplicată a fost graţiată. chiar dacă aceştia cunosc limba acestei minorităţi aparţinătoare ca limbă maternă. astfel cum este ea definită prin lege. de modul de executare ori de suspendare a executării.desfăşurarea unei activităţi de poliţie politică. mai ales pentru acele infracţiuni intenţionate în care condamnarea pentru ele atrage şi incompatibilitatea exercitării funcţiei publice. Desigur. f) Cunoaşterea limbii române scris şi vorbit. dacă cel în cauză a fost condamnat şi s-a dispus o pedeapsă complimentară de interdicţie nu se mai ridică probleme deosebite în privinţa situaţiei juridice a funcţiei publice respective.destituirea dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. iar actele se întocmesc (redactează) în limba română. inclusiv celor aparţinând minorităţilor naţionale şi activând în autorităţile din unităţile administrativ-teritoriale unde locuiesc astfel de minorităţi legal recunoscute. 277 . indiferent de nivelul (mediu sau superior al pregătirii). În schimb. . lucrările (şedinţele) autorităţilor se desfăşoară în această limbă.

188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Dacă între timp aceste cerinţe de studii sunt modificate sau se schimbă. fie indirect prin probele scrise şi orale de specialitate ori este prezumată a fi îndeplinită prin certificatele şi diplomele de absolvire depuse la dosar. liceale sau post-liceale ori al specializării (administrative. h) Promovarea examenului sau câştigarea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice147 sau. medicale. unii funcţionari publici din serviciile care au contact direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. 251 din 22 martie 2004. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. limitată în timp. în condiţiile legii.Îndeplinirea cerinţei poate fi verificată la numirea în funcţie prin examinarea susţinută de candidat. juridice. capacitatea sau competenţa profesională ori de specialitate pentru postul pe care urmează să-l ocupe. studii medii. va opera eliberarea lui din. i) Obligaţia prezentării declaraţiei de avere. etc. alin. diploma de studii în sine nefiind suficientă pentru ocuparea şi deţinerea funcţiei publice decât cel mult pentru perioada debutului sau stagiaturii. În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere semnificativă (de peste 20%). economice. 1).51. fie direct la limba română. uneori şi efectuarea perioadei de stagiu sau de probă ori de încercare cu caracter provizoriu în funcţie. 278 . Aceasta înseamnă verificarea profesională prealabilă prin examinarea. respectiv nivelul studiilor superioare de lungă sau scurtă durată. g) Pregătirea profesională de specialitate sau condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică. didactice.). la numirea şi la eliberarea din funcţie conducătorului autorităţii sau instituţiei din care face parte în 147 Legea nr. iar cel în cauză nu le mai îndeplineşte. cu modificările şi completările ulterioare. tehnice. art. altfel spus.

Declaraţia de avere se reactualizează anual. cu excepţia calităţii sau activităţii didactice. societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ. literar – artistice. au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la asemenea societăţi sau unităţi nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la 279 .în cadrul cabinetului demnitarului. Concomitent se depune şi o declaraţie de interese care se reactualizează. Legea a prevăzut ca incompatibilităţi deţinerea altor funcţii şi desfăşurarea altor activităţi. . ca o garanţie că exerciţiul puterii nu a reprezentat o sinecură sau un prilej de îmbogăţire. ştiinţifice. cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică. Într-adevăr. în sistemul actual legislativ care consacră libertatea muncii. . remunerate sau neremunerate după cum urmează: . orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate.în calitate de membru al unui grup de interes economic. în condiţiile legii. din sectorul public sau privat.în cadrul regiilor autonome. adică practic imposibilitatea cumulului de funcţii. j) Lipsa sau inexistenţa incompatibilităţii între calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie sau demnitate publică. precum şi a evoluţiei acesteia la finele exercitării funcţiei publice. Funcţionarii publici care. după caz. . în exercitarea funcţiei publice. în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată.scopul cunoaşterii stării sale materiale la preluarea postului.în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. pe durata numirii sale. relevat de discrepanţa dintre venituri şi achiziţiile de bunuri ori acumulările de bani peste nivelul celor dintâi.

funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii: .2003. alin. În privinţa calităţii de membru al unui grup de interes economic trebuie să avem în vedere faptul că acest grup reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituită pe o perioadă determinată. Conflictul de interese este definit de Legea nr.asemenea organizaţii timp de 3 ani după ieşirea din Corpul funcţionarilor publici.este chemat să rezolve cereri.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri.04. 161/2003 ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Astfel. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. nu sunt permise raporturi ierarhice directe între funcţionarii publici care sunt soţi sau rude de gradul I. precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective148. publicată în Monitorul Oficial nr. art.118. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial. De asemenea. 148 Legea nr.279 din 21. în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi.1) 280 . Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. Aceeaşi incompatibilitate apare şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. Grupul este persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea sau nu calitatea de comerciant.

în timp ce conflictul de interese presupune abţinerea de la implicarea funcţionarului în rezolvarea cererii ori participarea la procesul decizional respectiv. constituite conform legii.- - interesele sale patrimoniale. pe durata exercitării funcţiei publice. cum este cazul prefecţilor.rezolvarea stării de incompatibilitate prin opţiunea celui în cauză conduce. 281 . la menţinerea sau la pierderea funcţiei publice. participă în cadrul aceleaşi comisii. Legislaţia mai prevede şi cazuri speciale de incompatibilitate vizând administraţia publică. între cele două stări. . răspunderea disciplinară. subprefecţilor şi secretarului unităţii administrativteritoriale care nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice. administrativă. în timp ce nerezolvarea conflictului de interese atrage.incompatibilitatea se rezolvă prin renunţarea la una din stările care o generează. ale soţului ori rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. după caz. cu funcţionarii publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I. penală sau civilă potrivit legii.incompatibilitatea vizează o stare perpetuă.incompatibilitatea cuprinde prohibiţii vizând funcţii sau alte activităţi atât remunerate cât şi neremunerate. . în timp ce conflictul de interese este numai temporar. fiind un conflict permanent cu o altă funcţie sau autoritate. sub sancţiunea eliberării din funcţie. Din analiza raportului dintre incompatibilităţi şi conflictul de interese relevă următoarele aspecte: . conflictul de interese vizează numai aspecte patrimoniale. continuă. . după caz.

abţinerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice. deoarece el poate renunţa la calitatea sau funcţia care-i blochează accesul. imediat. ele fiind doar simple îngrădiri temporare de natură specială în scopul evitării unor conflicte de interese. de exemplu. Inexistenţa stării de incompatibilitate trebuie să persiste pe toată durata exercitării funcţiei. de exemplu. de renunţarea la calitatea incompatibilă de către cel în cauză. vor fi suspendaţi din funcţia publică deţinută pe durata exercitării acelei funcţii. ce reprezintă simple oprelişti privitoare la anumite activităţi sau acţiuni ce nu trebuie săvârşite de funcţionar în legătură cu sau în timpul exercitării funcţiei sale ca. în termen de 3 zile de la numire având următorul conţinut: „Jur să respect Constituţia. care nu permite funcţionarului. să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care 282 . nu sunt o ştirbire ori o decădere din drepturile politice şi civile – de genul interdicţiilor pronunţate prin hotărâre judecătorească – menite a-l împiedica pe cel vizat în accesul la funcţia publică. sau oprelişte temporară. şi interdicţiile. ca stare de moment. neurmată.Corelativ incompatibilităţii – ca stare de durată – există şi interdicţia. să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. k) depunerea jurământului de credinţă. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. deşi sunt limitări ale capacităţii juridice a persoanelor fizice. atrage eliberarea din funcţie a celui vizat prin actul conducătorului. fără să le definească. Apariţia ei în acest interval. Toate aceste incompatibilităţi. conferind o reală independenţă funcţională în exercitarea deplină a puterii publice. Statutul a mai prevăzut. exprimarea de opinii politice în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu. Dacă totuşi funcţionarii publici sunt aleşi sau numiţi pentru exercitarea funcţiei de demnitate publică.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. prevăzute în reglementări speciale cuprinse în statute şi regulamente proprii mai ales în cazul militarilor sau unor servicii speciale. art. Depunerea lui. penale (trădarea).34. Mai pot exista şi unele condiţii speciale care se cer a fi întrunite pentru ca o persoană să poată ocupa anumite funcţii publice.7). Lipsa depunerii jurământului nu afectează în mod esenţial valabilitatea acţiunilor întreprinse de funcţionar care vor putea fi considerate legale. Săvârşirea de fapte care îl încalcă atrage declanşarea răspunderii juridice. alin. În rândul acestor condiţii. în litera şi spiritul legii. cu modificările şi completările ulterioare. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Depunerea jurământului înseamnă angajarea deplină şi fidelă a titularului funcţiei în realizarea integrală şi întocmai a atribuţiilor de serviciu. cazul consilierului local sau judeţean ori a primarului150. 150 Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. alin. ca ultimă formalitate procedurală. în diferite forme.54. care se adaugă celor generale sau care le 149 Legea nr. de conducere sau de execuţie. 251 din 22 martie 2004. 283 . unele chiar foarte severe. art. dacă s-au respectat toate condiţiile prevăzute de lege în realizarea lor (sau la emiterea înscrisurilor administrative). Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ (deciziei) de numire149 uneori legea prevăzând sancţiuni deosebit de specifice cum ar fi demisia de drept a celui în cauză. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. respectând libertatea convingerilor sau cu o altă formulare religioasă.2). în persoana celui vinovat.2) şi art.65. desăvârşeşte învestitura în funcţie şi reprezintă momentul de debut în exercitarea legală a funcţiei. în baza principiului aparenţei în drept. 251 din 22 martie 2004. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. alin.am fost numit. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

când. Această caracteristică este esenţială nu numai pentru formarea raportului de serviciu ori de funcţiune. de regulă. suspendarea. sexul. Formarea. putem enumera limita de vârstă maximă. chiar dacă viitorul titular al funcţiei ar fi formulat anterior o solicitare expresă în vederea investirii sale urmată de actul numirii. ca regulă nu operează şi consimţământul celeilalte părţi a raportului juridic. reputaţia şi moralitatea neştirbită. 284 . întreruperea şi încetarea raportului de serviciu (funcţiune) A. Odată întrunite condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia publică urmează operaţiunea propriu-zisă a învestirii sau învestitura. conform principiului simetriei formal . de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. b. Ea este un act juridic unilateral individual de autoritate provenind de la un organ public sau instituţie publică prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul autorităţii sau instituţiei respective. învestirea prin numire nu este un act juridic bilateral sau un acord de voinţă. condiţia fizică.juridice. modificarea. etc.particularizează pe acestea. deşi alte categorii beneficiază de alegere în funcţiile reprezentative (primarii) sau desemnare şi votare (premierul şi guvernul). Numirea este un act de drept administrativ individual emis. ceea ce permite formarea şi exercitarea raportului de serviciu pe durată nedeterminată. vechimea în funcţie. ci şi pentru derularea lui ulterioară – prin modificare şi suspendare – dar şi pentru încetarea lui în acelaşi mod. Conform Statutului învestirea se face prin numire. În concluzie. fiind o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală provenită de la acea parte a raportului juridic care încredinţează funcţia spre exercitare. respectiv a funcţionarului. studii de specialitate corespunzătoare sistemului.

notarea cunoştinţelor. Operaţiunea cea mai frecventă este cea a concursului sau examenului de specialitate. etc. adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. destituite. Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii. precum şi drepturile salariale. avansare înainte de termen) când suntem în prezenţa aşa-numitului „funcţionar de fapt” se pune problema valabilităţii actelor şi operaţiunilor emise sau întreprinse în legătură cu atribuţiile sale exercitate. nedepunerea jurământului. numele funcţionarului public. concursul nevalidat. aprobării. mai ales. Dimpotrivă. acordului. denumirea funcţiei publice. numirea neaprobată). transferare (lipsa avizului. implicit. Acestora din urmă nu li se poate imputa necunoaşterea iregularităţii învestirii.). calificativele profesionale anterior obţinute. sub forma propunerii. etc. în sensul încălcării unor condiţii neesenţiale de legalitate la numire. în cazul iregularităţii învestirii. O formalitate ulterioară şi ultimă. concomitente sau ulterioare operaţiunii propriu-zise de ocupare (numire) a funcţiei. în raporturile cu terţii.Investirea poate cuprinde şi o procedură mai complexă care să includă formalităţi anterioare. promovare. Fiind esenţială în naşterea raportului de funcţiune lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investiturii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi. O formalitate tipică prealabilă este avizul consultativ al compartimentului juridic cu privire la modul de respectare a condiţiilor de legalitate la numire. dar care ar putea fi vătămaţi în 285 . avizului. din partea persoanei în cauză. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. ce desăvârşeşte procedura investiturii este depunerea jurământului de credinţă. dar strâns legate de ea. data şi locul de la care şi unde se exercită. incluzând condiţii specifice (vechime în funcţie. confirmării.

mai puţin drepturile şi obligaţiile funcţiei care formau conţinutului raportului de serviciu. reprezentând o simplă cale de fapt. sunt valabile. salarizarea. se apreciază că actele de autoritate ce ţin de voinţa exclusivă a funcţionarului (cele se sancţionare. prin care deveneau şi angajaţi ai instituţiei respective. actele de stare civilă).drepturile lor prin nulitatea actelor şi operaţiunilor respective. respectiv persoanele active din aceste sectoare. concediile şi repaosul. reflecta drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor privitoare la condiţiile şi durata muncii. cu respectarea prevederilor legii în materie. care efectuează activităţi de secretariat-administrative. supus regimului juridic de dreptul muncii şi expresie a acordului de voinţă a celor două părţi contractante din raportul de muncă.. întreţinere-reparaţii şi de deservire care are calitatea de angajat şi care nu este funcţionar public aplicându286 . În acest sens. În general. Statutul actual prevede obligativitatea încheierii contractului individual de muncă de către personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. gospodărire. În schimb. protecţia socială. protocol. procese-verbale de control). vor trebui considerate valabile sau valide în baza principiului aparenţei în drept. de autorizare) sunt nule. Legea cu privire la actele de stare civilă nr. respectiv al funcţiei publice. Acest contract individual. în vreme ce actele de constatare. făcute corespunzător legii (cele de stare civilă. deşi ele îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă cerute de lege (de exemplu. Până la apariţia Statutului majoritatea funcţionarilor numiţi încheiau şi un contract de muncă.119/1996 prevede că actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. actele de sancţionare contravenţională. actele de impozitare. reglementat de Codul muncii şi având o natură privată. Nu încheiau şi nici acum nu încheie contracte de muncă personalul militar şi cel militarizat. etc.

în condiţiile prevăzute de lege. art.). B. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Raportul de serviciu al funcţionarului public se exercită pe durată nedeterminată cu excepţia cazurilor de ocupare a funcţiilor publice pe o perioadă determinată. ori în altă localitate sau în alt organ. de specializare şi perfecţionare.6. Ca regulă.15. Pentru numirea înalţilor funcţionari publici sunt reglementate condiţii speciale de studii. 152 Legea nr. fiind întâlnite şi la societăţile comerciale. funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară. poate încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent (prin redistribuire de personal) ori în mod temporar (prin delegare sau detaşare) în acelaşi loc sau organ. 251 din 22 martie 2004. Desigur. de concurs şi numire152.i-se legislaţia muncii151. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici duce la o mobilitate în cadrul corpului funcţionarilor publici. curier. 287 . care poate conferi sau retrage atribuţii. deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află. Modificarea raportului de funcţie sau de serviciu este rezultatul aceleiaşi manifestări unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare. de vechime în specialitate. registrator. art. arhivar. etc. 251 din 22 martie 2004. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. asociaţii sau organizaţii neguvernamentale. Ea se efectuează pentru: 151 Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. nu este greu de observat că unele funcţii din aceste categorii au efectiv o natură administrativă nepublică (secretar-dactilograf.

mutare în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică. 153 Legea nr. exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere. 154 S. Ş. cu modificările şi completările ulterioare. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează persoana pe o perioadă de cel mult 60 de zile consecutive. Ghimpu. 251 din 22 martie 2004.eficientizarea activităţii sau autorităţii sau instituţiei publice. . vol. . I. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Gh. deşi este posibilă neschimbarea localităţii. fie în alta (în afara ei) – art. 302-303. Dreptul muncii. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc prin: delegare. .reprezintă o schimbare temporară (implicit o modificare) a locului de exercitare a funcţiei. de regulă într-o altă localitate şi la o altă autoritate sau instituţie. 1978.ea se realizează în interesul propriu al autorităţii sau instituţiei care deleagă şi nu a funcţionarului ei. detaşare. fie în aceeaşi localitate. Bucureşti. Delegarea are mai multe elemente:154 . I.în interes public. Ştefănescu. Tr. transfer. Delegarea sau detaşarea se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei în cadrul căreia funcţionează persoana pentru a îndeplini anumite activităţi în afara organului din care face parte. tratat.76. Mohanu. 288 . dar nu mai mult de 90 de zile calendaristice într-un an (în acest din urmă caz numai cu acordul funcţionarului) funcţionarul păstrându-şi funcţia şi salariul avut153. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. art.în interesul funcţionarului public pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică.81 din Statut. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pag. Belingrădeanu.

delegarea reprezintă155 măsura temporară şi unilaterală dispusă de conducerea autorităţii sau instituţiei şi prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de îndeplinire a unor activităţi în interesul. împiedică realizarea ei şi când funcţionarul creşte singur copilul minor. de exemplu.constituie o obligaţie de serviciu care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de conducător. iar la încetarea ei revine pe acelaşi post. deşi nenominalizată expres în statut între încălcările de acest gen. op. organului din care face parte. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. .dacă. suportate de autoritatea care l-a delegat. Refuzul nejustificat al îndeplinirii delegării reprezintă o abatere disciplinară.cit. Legea nr. astfel. art. şi stabilitatea funcţiei. 251 din 22 martie 2004. 303. cazării şi indemnizaţiei de delegare..funcţionarul va beneficia de plata costului legal al transportului.65 289 . când starea sănătăţii. Delegarea poate fi refuzată în caz de invaliditate. un funcţionar de nivel central sau judeţean este delegat la o filială sau serviciu descentralizat din localitatea unde îşi are sediul şi propria sa autoritate. justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare intrând în larga categorie a refuzului nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu156. În concluzie. dar în afara.funcţionarul îşi păstrează funcţia şi salariul pe perioada delegării. dovedită medical. 155 156 Idem. pag. toate acestea reprezentând tot atâtea obligaţii ale instituţiei din care face parte cel în cauză. cu modificările şi completările ulterioare. . căruia i se asigură. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. care. .

pe aceeaşi perioadă funcţionarul îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale iniţiale. tratat. I.77.să corespundă pregătirii profesionale. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.deşi se dispune tot în interesul serviciului. . Mohanu. cel în cauză se integrează ierarhic în noua instituţie de la care primeşte salariul şi faţă de a cărei conducere se subordonează complet. 290 .pe perioada detaşării. vol. . Ş. Ghimpu. 158 S.reprezintă tot o schimbare temporară a locului de exercitare a funcţiei. art. pag. la o altă instituţie şi uneori într-o altă localitate. cu modificările şi completările ulterioare. Tr. este totuşi vizată organizaţia unde persoana este detaşată. 317-318. atribuţiilor şi responsabilităţilor ce i se vor încredinţa. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. dar dacă durata ei depăşeşte mai mult de 6 luni întrun an calendaristic trebuie acordul celui în cauză. I. pag. . Bucureşti. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de regulă. 1978. 251 din 22 martie 2004. . Belingrădeanu. . Elementele detaşării sunt:158 . Ştefănescu. iar în cursul unui an calendaristic poate depăşi mai mult de 6 luni.Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei în care urmează să îşi desfăşoare activitatea cel în cauză pentru o perioadă de cel mult 6 luni. 302-303. iar dacă salariul corespunzător 157 Legea nr. Dreptul muncii.constituie o obligaţie de serviciu instituită de conducere şi care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de instituţia unde persoana este detaşată. iar nu cea aparţinătoare ei. numai dacă există acordul scris al funcţionarului public157. beneficiind de stabilitatea funcţiei.1). ca şi în cazul delegării. alin. Gh.

el are dreptul la acest salariu. dacă poate 291 .starea sănătăţii. ca element de stabilitate. Apreciem că atât măsura delegării cât şi cea a detaşării pot fi contestate. într-o altă localitate. de cel vizat. face contraindicată detaşarea. .îşi creşte singur copil minor. detaşarea reprezintă măsura unilaterală dispusă de conducere pe timp limitat prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de a îndeplini funcţia publică în interesul unei alte autorităţi unde urmează să funcţioneze şi în care se integrează ierarhic. . În concluzie.554/2004. . .funcţiei pe care este detaşat este mai mare.ori de câte ori motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării. . . Refuzul nejustificat a îndeplinirii detaşării reprezintă o abatere disciplinară de neîndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu.persoana detaşată în altă localitate beneficiază pe acest interval de timp de costul legal al transportului.este singurul întreţinător al familiei. şi cel puţin o dată pe lună.graviditate. al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare suportate de instituţia beneficiară. de regulă.la expirarea detaşării cel în cauză va reveni în organul iniţial pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu avut.în cazul neasigurării condiţiilor corespunzătoare de cazare într-o altă localitate. petiţionarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. pe cale ierarhică şi în eventualitatea refuzului unităţii de a da curs solicitării. dus-întors. Legea permite o asemenea atitudine doar pentru situaţiile prevăzute de delegare. dovedită cu certificat medica. precum şi în următoarele cazuri justificate: . .

pentru aceleaşi motive. Mutarea poate fi definitivă (apreciem la cerere sau din oficiu.79. Această schimbare se poate face numai dacă cel în cauză este apt să îndeplinească profesional noile atribuţii care-i revin. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. a schimbării instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea. Tot o modificare a raportului de serviciu.dovedi vătămarea unui drept legal consacrat prin măsura de modificare (provizorie sau temporară) a raportului de serviciu. 52/1) care permite atacarea în contencios administrativ şi a vătămării interesului legitim. este cazul. cu modificările şi completările ulterioare. O altă modificare a raportului de serviciu. poate fi invocată în instanţa de judecată. atunci suntem în prezenţa încetării raportului de serviciu. de exemplu. chiar legitim. Dacă. motivele familiale invocate sunt temeinic justificate sau sunt apreciate ca fiind netemeinice de către autoritatea executivă. introdusă prin Statut. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. o reprezintă schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public care a beneficiat de aprobarea corespunzătoare în mod excepţional pentru motive de sănătate. art. 251 din 22 martie 2004. dar cu caracter permanent. după cum justiţia va putea cenzura refuzul autorităţii de a da curs refuzului de detaşarea din partea funcţionarului dacă. totuşi. o reprezintă mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice159. Facem precizarea că în actualele condiţii* vătămarea unui interes. Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: * Avem în vedere modificarea Constituţiei (art. 159 Legea nr. în acest din urmă caz numai cu acordul scris al funcţionarului) şi se dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei în cauză. 292 . desigur cu păstrarea clasei şi gradului avute.

deşi legea nu prevede. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului. după caz. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie clasă şi grad profesional şi cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public. vacantă în urma promovării temporare a celui care îndeplineşte condiţiile specifice necesare în acest scop şi care înlocuieşte titularul postului respectiv. de salariul majorat pentru noua funcţie. situaţii care au fost enumerate mai sus.când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie vacantă de aceeaşi categorie. suspendat din funcţie în condiţiile legii. 293 . Tot o modificare o reprezintă şi exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere. Mutarea temporară se dispune pe cel mult 6 luni de către conducătorul autorităţii cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi. . în altă localitate în situaţiile în care poate refuza delegarea. clasă şi grad profesional sau cu o repartizare a postului corespunzător funcţiei publice deţinute cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. la rândul său cel mutat este suspendat din funcţia iniţial deţinută.la solicitarea justificată a funcţionarului public. De asemenea. Mutarea temporară se dispune motivat de către acelaşi conducător în interesul autorităţii sau instituţiei publice pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului avut de funcţionarul public. acesta va beneficia. cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

C. în condiţiile legii. 251 din 22 martie 2004. în condiţiile legii. 160 Legea nr.81. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. în condiţiile legii pentru o perioadă mai mare de o lună. dacă nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă. art. c) desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul misiunilor diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. g) efectuează tratament medical în străinătate. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv. după caz. 294 . în condiţiile legii. f) este arestat preventiv. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. e) efectuează stagiul militar. b) încadrat la cabinetul unui demnitar. Statutul a prevăzut suspendarea de drept (obligatorie) în următoarele situaţii pentru funcţionarul public160: a) numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă. j) concediu de maternitate. i) carantină. precum şi pentru însoţirea soţului sau. serviciul militar alternativ. în condiţiile legii. pentru perioada respectivă. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Suspendarea din funcţie publică reprezintă o situaţie de întrerupere (încetare) temporară sau vremelnică a derulării raportului de serviciu legal reglementată şi a cărei finalizare are loc fie prin reluarea acestui exerciţiu ori prin încetarea definitivă a relaţiei juridice în cauză. este concentrat sau mobilizat. cu modificările şi completările ulterioare.

l) forţă majoră. încetând de drept raportul de serviciu în urma condamnării sale definitive. dacă este cazul unei infracţiuni intenţionate sau din culpă. să ceară. până la soluţionarea definitivă a cauzei când. m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni care dacă ar fi săvârşită nu i-ar da dreptul să intre în corpul funcţionarilor publici. fie repus în funcţie dacă s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sau încetarea acesteia. o) în alte cazuri expres prevăzute de lege. în funcţie de soluţia judiciară adoptată. în lipsa unei comunicări din oficiu. Nu interesează motivul arestării. de drept sau prin revocare a măsurii respective – dacă totuşi urmărirea penală continuă. rămâne de datoria conducerii autorităţii sau instituţiei publice. În această situaţie suspendarea se dispune numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. ori dacă reprezintă fapte penale care-l fac incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. n) pe perioada cercetării administrative. ori s-a dispus trimiterea în judecată sau funcţionarul public se află în curs de judecată – starea de suspendare din funcţie se menţine. În cazul arestării preventive măsura suspendării se impune deoarece funcţionarul nu-şi poate exercita în mod practic funcţia deţinută. comunicarea măsurii privării de libertate şi a duratei acesteia. La încetarea. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea 295 . organului care a dispus arestarea (instanţa de judecată). în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. funcţionarul este fie destituit. Desigur.k) este declarat dispărut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

în caz contrar. dacă a operat amnistia sau graţierea. Deşi Statutul nu a nominalizat expres. implicit de revenire (reintegrare) în funcţie a celui vizat. tot în termen de 5 zile. nu operează de drept încetarea suspendării.procesului penal161. ca în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept. tot o suspendare de drept operează şi în cazul în care. să informeze în scris conducătorul autorităţii sau instituţiei despre acest fapt. lit. urmând ca acesta din urmă să asigure. Desigur. Deşi suspendarea operează de drept ca şi încetarea acesteia.50. totuşi. condiţiile necesare reluării activităţii funcţionarului. În acest ultim caz funcţionarul va fi reintegrat în funcţia publică anterior deţinută şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. 10 şi 11 din Codul de procedură penală 296 . s-a pus în mişcare acţiunea penală – faţă de funcţionarul care a comis una din faptele penale prevăzute de art. neexistând obligativitatea reintegrării în funcţie. Funcţionarul public este obligat. stingerea urmăririi penale sau a procesului penal trebuie să fie cauzată de lipsa vinovăţiei celui în cauză ori de inexistenţa abaterii penale pentru a determina repunerea în funcţie. apreciem că. întrucât. conducătorul organului administrativ trebuie să emită actul administrativ de constatare a suspendării ori a cauzei de încetare (revocare) a acestora şi. ori achitarea sau încetarea procesului penal determină. nimic nu împiedică funcţionarul ca în astfel de cazuri să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii în 161 Art. încetarea măsurii suspendării. h) . deşi nu avem dispusă măsura arestării.de către procuror (în faza urmăririi sau s-a dispus trimiterea în judecată) ori cel în cauză se află în curs de judecată. prescripţia sau retragerea plângerii penale prealabile ori părţile s-au împăcat. Şi în această ipoteză scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea ei. de drept. Oricum.

162 Legea nr. În toate aceste cazuri solicitarea funcţionarului. d) pentru participarea la campania electorală. din nou. Raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a funcţionarului public fără ca legea să indice expres care sunt cazurile sau ipotezele acestei situaţii. alin.vederea dovedirii nevinovăţiei sale cu scopul de a fi repus în drepturile sale şi reintegrat în funcţie. de genul perioadelor de pregătire şi susţinere a unor examene de studii. art. vizând funcţionarul public. altele decât cele vizând misiunile diplomatice româneşti ori organisme internaţionale la care a fost numit. Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii162: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau până la împlinirea vârstei de 3 ani. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau până la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente. 251 din 22 martie 2004.1). când. în cazul copilului cu handicap. inclusiv încetarea suspendării şi revenirea în funcţie pe postul iniţial. 297 . cu caracter personal sau familial. în condiţiile legii. e) pentru participarea la grevă. Noi apreciem că ele pot viza stări subiective sau obiective. respectiv cererea. funcţionarul va solicita acest lucru. în condiţiile legii. dar în termen de 5 zile de la încetarea stării de suspendare. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. trebuind însoţită de documentele justificative şi aprobată de conducerea instituţiei sale prin act juridic.82. de exemplu. se va formula în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. cu modificările şi completările ulterioare.

251 din 22 martie 2004. expediţii şi activităţi sportive. Pe perioada suspendării raportului de serviciu postul în cauză este rezervat în vederea asigurării revenirii titularului său. apariţia unei pretinse stări de incompatibilitate. Statutul reglementând amănunţit cazurile de încetare163: 163 Legea nr. precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. putând fi ocupat pe perioadă determinată de un funcţionar public din corpul de rezervă sau de o altă persoană în baza unui contract individual de muncă cu caracter temporar. Deşi Statutul nu a prevăzut. Desigur. Actul administrativ prin care se dispune/aprobă suspendarea raporturilor de serviciu. relevanţă juridică în lipsa hotărârii organului competent. vizite documentare. întocmai ca şi formarea sa. de pildă. motivarea trebuie dovedită de solicitant. în acelaşi mod unilateral.de urmare a unor tratamente medicale. etc. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în afara îngrijirilor medicale propriu-zise. iar caracterul justificat sau nu al motivelor este la aprecierea conducerii care poate încuviinţa sau nu solicitarea. etc. curative. cu respectarea aceloraşi formalităţi procedurale avute în vedere la numirea în funcţie. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. D. în principiu. cu modificările 298 . apreciem că măsura suspendării din funcţie mai poate fi dispusă facultativ şi oricând de către conducere pe durata apariţiei şi menţinerii unor alte cauze ce afectează derularea normală a raportului de serviciu şi care impun clarificarea situaţiei de menţinere sau nu a titularului în funcţie ca. Încetarea raportului de serviciu are loc. manifestarea de voinţă a funcţionarului neavând. comiterea unor grave abateri disciplinare ce necesită efectuarea unor cercetări interne prealabile sancţionării. de regulă.

perioadă până la care. repectiv la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public. ca urmare a faptului morţii indiferent de cauza care a provocat respectivul eveniment (naturală. e) de la data constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie prin hotărâre judecătorească definitivă. deşi se subînţelege că.841. astfel că această prevedere putea lipsi din textul modificat al reglementării noi. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din condiţiile prevăzute prin investirea sa (la art. apreciem. umană. b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public. violentă. a. a raportului de serviciu.încetării de drept a raportului de serviciu în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. în baza principiului simetriei formal juridice. 49 lit. capacitatea de exerciţiu deplină şi studiile corespunzătoare. nemenţinerea condiţiilor iniţiale şi pe parcursul derulării raportului conduce la încetarea acestuia. f)când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală prevăzută de Statut sau condamnată. prin act juridic al conducerii.). deşi legea nu o stipulează. etc. f) respectiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. d. care apreciem că operează cu efect retroactiv. în mod • şi completările ulterioare. art. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă şi a stagiului minim de cotizare pentru pensie. va opera suspendarea. 299 .

nefiind o relaţie contractuală de muncă. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. art. Pare curios acest caz prevăzut de Statut164 deoarece raportul în cauză nu ia naştere prin acordul sau consimţământul părţilor .55 lit. 300 . iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze. ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară. Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face prin act administrativ al conducerii în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui.842. art. consemnat în scris. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.similar.84. h) la data expirării termenului pentru care a fost exercitată funcţia publică cu caracter temporar. • încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică în următoarele situaţii165: a) Autoritatea sau instituţia şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate. tipică pentru angajat şi angajator (aşa cum prevede art. dimpotrivă. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile de la emitere. prin actul de numire unilaterală în funcţia publică a celui în cauză ceea ce influenţează hotărâtor modificarea şi încetarea relaţiei juridice respective.251 din 22 martie 2004. b din Codul muncii) – ci. 164 Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. republicată în Monitorul Oficial al României nr. privitoare la interdicţie.b) 165 Legea nr.251 din 22 martie 2004. cu privare de libertate. comunicat celui în cauză. lit. republicată în Monitorul Oficial al României nr. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei. indiferent de natura infracţiunii. cu modificările şi completările ulterioare. • încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părţilor. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

ceea ce îndreptăţeşte propria-i conducere să recurgă la eliberarea din funcţie. Desigur.O situaţie. părţile rămânând în 301 . reprezintă practic o încetare a existenţei sau o desfiinţare a organului respectiv adică dispariţia subiectului de drept administrativ ori a filialei sau serviciului din teritoriu. ceea ce obligă să se recurgă la proprii funcţionari anume deplasaţi în acest scop. Apreciem că s-ar putea recurge la soluţii temporare sau provizorii prin delegări sau detaşări. Instituţia fiind interesată în menţinerea. totală sau parţială. iar funcţionarul refuză (nu vrea) să o urmeze. fiind stări obiective ca mod de apariţie şi manifestare. Nefiind cazul unei simple reduceri de posturi ori restructurări de personal şi nici de preluări de atribuţii şi de funcţii de către o altă instituţie – deja existentă sau nou înfiinţată – funcţia încetează să mai existe. Pentru personalul care-şi urmează instituţia nu operează nici o modificare a raportului de serviciu. deci a unei părţi din raportul juridic cu care se afla în legătură funcţionarul. se are în vedere situaţia în care în noua localitate nu se poate asigura total sau parţial necesarul de personal de pe plan local. deşi acestea oferă doar o rezolvare pe moment a problemei. ceea ce presupune intervenţii normative adecvate care nu mai depind de voinţa celor vizaţi prin ele şi care nici nu le sunt imputabile acestora. urmată sau nu de înfiinţarea altora. Altă situaţie este mutarea organului (schimbarea sediului) într-o altă localitate. Neacceptarea ei de către funcţionar – nu contează din ce cauze sau motive – îi este imputabilă. O asemenea situaţie poate să apară ca urmare a unei reforme sau reorganizări instituţionale care să conducă la dispariţia unor instituţii. descentralizat sau deconcentrat ori strict subordonat acestuia. cea a încetării activităţii. a raporturilor de serviciu face oferta corespunzătoare.

secretar general. restructurarea începe cu acestea şi. titulari pe posturile respective. etc. 302 . jurisconsult. schimbându-se doar locul desfăşurării activităţii. implicit. Dacă dispare funcţia.). numai în măsura în care operaţiunea eliminării acestora se dovedeşte neîndestulătoare. etc. b) Autoritatea sau instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public.suntem în prezenţa unei reduceri de activitate a instituţiei (prin micşorarea volumului de activităţi sau de atribuţii ori schimbarea naturii acestora). există numeroase cazuri când unei funcţii îi corespund mai multe posturi. Statutul a precizat că reorganizarea activităţii constă în mutarea instituţiei în altă localitate. . Pentru această situaţie facem următoarele precizări: . de consilier. iar nu o desfiinţare (încetare) completă a acesteia. de referent.faptul că dacă în instituţie există concomitent funcţii sau posturi similare vacante. unei funcţii unice să-i corespundă un singur post – de director.aceeaşi relaţie juridică. . conform Statutului reducerea unui post este justificată numai dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv. consecinţa disponibilizării celor în cauză.drept consecinţă a acestei situaţii. contabil şef. dispar şi toate posturile aferente. dar niciodată invers (de pildă.). Relaţia dintre funcţie şi post ne arată că dincolo de identitatea aparentă dintre ele (de exemplu. anumite funcţii şi posturi trebuie eliminate total sau parţial. modificarea substanţială a atribuţiilor acesteia ori a structurii organizatorice a compartimentelor. mai multe posturi pentru funcţia de inspector. însă sunt şi cazuri când se elimină numai unele dintre ele ca urmare a reducerii de activitate şi. Totuşi. se va trece la eliminarea celor ocupate cu titulari.

dacă este posibil. c) Eliberarea din funcţie operează şi ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionar a funcţionarului anterior eliberat sau destituit nelegal ori din motive neîntemeiate. Şi pentru această situaţie se impune să facem câteva precizări: .funcţionarului aflat pe postul în cauză i se va oferi un post similar.existenţa posibilităţilor de redistribuire a personalului propriu în cadrul autorităţii pe funcţie sau posturi similare dar neocupate cu păstrarea. . încetarea raportului de serviciu are loc din motive neimputabile titularului postului. a gradului şi clasei avute anterior de funcţionar. dacă nici Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu i-a putut oferi un post corespunzător.instituţia este obligată să-l reprimească pe fostul său funcţionar în temeiul cererii sau solicitării exprese a acestuia bazată pe actul judecătoresc. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare. d) În cazul incompetenţei profesionale constatată prin calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale.. dar în baza unor criterii profesionale prestabilite. pe cât posibil. . . Oricum. sau va fi eliberat din funcţie trecând în corpul de rezervă a funcţionarilor publici. Şi pentru aceste situaţii facem câteva precizări: .funcţionarul public debutant care în urma parcurgerii perioadei de stagiu obţine la evaluarea activităţii sale calificativul „necorespunzător” şi care va fi eliberat din funcţie.funcţionarul public definitiv care a obţinut calificativul „necorespunzător” pentru anul în curs. eventual de nivel inferior. unitar aplicate şi respectate în procesul selecţiei. dar cu acordul funcţionarului. ceea ce înseamnă practic necorespunderea profesională sub aspectul funcţiei ocupate.instituţia are dreptul de opţiune în selectarea personalului păstrat şi a celui disponibilizat. acordat la 303 .

abaterile disciplinare constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor sunt distincte de necorespunderea în funcţie pe motive profesionale. urmată de acceptarea ei de către titular ca şi condiţii cumulative de eliberare din funcţie.activitatea profesională practică poate dezvălui carenţe. de îndată. lipsa aptitudinilor corespunzătoare. lipsa de cunoştinţe profesionale. în cauzele şi situaţiile deduse soluţionării funcţionarului respectiv. imputabilă sau nu acestuia. de-a lungul timpului se pot ivi situaţii de necorespundere profesională comparativ cu cerinţele iniţiale de învestire. ceea ce determină ca în anul următor să se dispună. Reglementarea modificată nu a mai condiţionat măsura eliberării din funcţie de notarea „necorespunzător” pentru ultimii doi ani consecutivi şi nici oferta conducerii pentru cel în cauză de trecere într-o funcţie inferioară. Explicaţia acestei situaţii de eliberare din funcţie rezidă din faptul că deşi învestitura în funcţie se face pe baza verificării cunoştinţelor teoretice şi.în urma susţinerii concursului sau examenului de titularizare sau de promovare – totuşi. eliberarea din funcţie. reprezentând o încălcare de atribuţii (din intenţie sau culpă) sub aspect formal – de exemplu. nepricepere. infirmitate. etc. ori. . neevidenţiate la concursul sau examenul iniţial. Astfel: . cum se prevedea în reglementarea iniţială.nu are importanţă că această lipsă de profesionalism ţine de o stare obiectivă sau subiectivă a celui în cauză. eventual. . . a aptitudinilor profesionale practice. nivel slab de pregătire. – deşi aceste abateri ar putea ascunde şi deficienţe 304 . etc.finele acestuia. nepredarea la termen sau neînregistrarea la termen a lucrărilor. precum boală. pur şi simplu. depunerea lor fără aprobarea sau viza conducerii..

nu permite îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor aferente funcţiei sale. Eliberarea din funcţie în cazul motivelor neimputabile funcţionarului apt de exercitarea atribuţiilor se face doar în cazul în care nu există funcţii publice corespunzătoare în cadrul respectivei autorităţi sau instituţii. funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii sau noile compartimente în următoarele cazuri: . . condiţii prevăzute. 305 .profesionale.se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%. fără afectarea drepturilor salariale cuvenite. putând determina sancţiunile disciplinare corelative şi. În toate aceste cazuri anterior prezentate actul administrativ de eliberare din funcţie se comunică celui în cauză în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere şi trebuie motivat. în Statutul general. în consecinţă. f) Starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului constatată prin decizia organelor competente în baza expertizei medicale. chiar acordarea unui calificativ necorespunzător. În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice. . de regulă. cu sau fără reducerea programului de lucru până la minimum 4 ore. g) Ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta numirea în condiţiile mobilităţii în funcţie. Se va acorda funcţionarului public un termen de preaviz de 15 zile calendaristice.este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice.este schimbată structura compartimentului. e) Funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei respective.

.abaterile în cauză încalcă disciplina serviciului. .îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică.în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici se organizează concurs de către autoritatea sau instituţia publică. Autorităţile sau instituţiile au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor vacante iar cel eliberat din funcţie poate solicita numirea într-o asemenea funcţie în perioada de preaviz. b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.să fi desfăşurat activităţi similare. În privinţa destituirii disciplinare se impun unele precizări: . clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. adică totalitatea obligaţiilor legale decurgând pentru funcţionari din regulamentul propriu al autorităţii sau instituţiei publice 306 .Aplicarea acestor măsuri se va face cu respectarea unor criterii dintre care enumerăm: . • destituirea disciplinară sau pe motiv de incompatibilitate a funcţionarului public în următoarele cazuri: a) ca sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. .pregătirea profesională. Aceeaşi Agenţie se va îngriji de redistribuirea funcţionarilor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile acestora şi care formează corpul de rezervă al funcţionarilor publici gestionat de respectiva agenţie.menţinerea categoriei. .

. . . cu modificările şi completările ulterioare. inclusiv destituirea din funcţie. abaterile disciplinare ale funcţionarilor sunt expres prevăzute de Statut şi/sau statutele ori regulamentele proprii. ceea ce înseamnă practic eliminarea noii stări care a determinat situaţia de incompatibilitate şi nu doar simplul demers întreprins fără nici o finalitate.65. sau pentru o abatere. . neputând reprezenta orice încălcare a legii care să deschidă poarta arbitrariului conducerii în aprecierea abaterii şi în aplicarea sancţiunii.deşi conduc la destituirea celui devenit incompatibil. Asemenea prevederi figurează şi în statutele specifice ale anumitor categorii de funcţionari publici. În privinţa cazurilor de incompatibilitate care pot apărea pe durata exercitării unei funcţii publice determinând destituirea se impun unele precizări: .spre deosebire de Codul muncii şi de angajaţi.statutul prevede categoriile de abateri disciplinare care pot fi săvârşite de funcţionari.251 din 22 martie 2004. republicată în Monitorul Oficial al României nr. precum şi sancţiunile aplicabile celor vinovaţi de săvârşirea lor166. ele devin motive imputabile acestuia doar dacă funcţionarul nu a acţionat în termen de 10 zile calendaristice de la data survenirii lor pentru încetarea acestora. Deşi legea a reglementat atât acţiunea mijloc (demersul întreprins) cât şi finalitatea ei (încetarea stării) s-ar putea ca 166 Legea nr. art. 2) şi 3). apreciată de conducere.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. alin. atât în interiorul cât şi în afara ei. deci nu una singură ci cel puţin două.aplicabil acestora şi care vizează raporturile din interiorul organului (dintre subordonaţi şi superiorii ierarhici).destituirea intervine pentru abateri repetate. 307 .aceste cazuri sunt cele prevăzute de lege. ca fiind cu consecinţe grave pentru buna funcţionare ori imaginea instituţiei în cauză.

art. Destituirea din funcţia publică se dispune prin act administrativ de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se comunică funcţionarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. • demisie ca urmare a cererii funcţionarului de încetare a raporturilor de serviciu167. pag. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Legea nu defineşte demisia. iar nu destituire. credem. 168 S. din funcţie pentru motive neimputabile funcţionarului. Desigur.). 167 Legea nr.această finalitate să nu poată fi atinsă prin puterile proprii funcţionarului. 418 308 . acest act poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ de către funcţionarul vizat în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare. op. lit. cit. 251 din 22 martie 2004.. decât cea română. e). vol.84. Ghimpu. starea de incompatibilitate persistând cu toate eforturile acestuia ori pur şi simplu ea apare ca o situaţie obiectivă şi când. satisfacerea stagiului militar în ţara străină. cu modificările şi completările ulterioare. I. expresie a libertăţii de care dispune168. etc. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. dar din reglementarea legală rezultă că ea este expresia manifestării unilaterale şi libere a voinţei titularului funcţiei publice de a denunţa raportul juridic în care se află cu toate consecinţele ce decurg din încetarea acestuia. care l-ar face incompatibil cu funcţia publică prin obligaţiile care le impune ori situaţiile pe care le creează (de exemplu. cazul căsătoriei intervenite între persoane aflate în raporturi ierarhice sau a numirii unei rude de gradul I într-o funcţie aflată în astfel de raporturi ori dobândirea ori redobândirea unei alte cetăţenii. de exemplu. nu se poate reţine o destituire pe motive imputabile celui în cauză. Aşa ar fi. Într-o atare împrejurare ar fi fost mai indicat să opereze eliberarea. mobilizarea în armata străină.

produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. indiferent de nivelul ierarhic al funcţiei. Aspecte procedurale ale încetării contractului de muncă în reglementarea noului Cod al muncii. pag. decât în mod parţial. referitoare la capacitatea de exerciţiu şi condiţiile de 169 Ş. de aceea apreciem că: . în R.ea trebuie notificată (depusă şi înregistrată) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.cel în cauză nu trebuie să-şi motiveze acţiunea. La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu.în acest interval de preavizare – care reprezintă anunţarea prealabilă a denunţării unilaterale a raportului de serviciu de către titular la un termen anterior intrării măsurii în aplicare efectivă. . .. Beligrădeanu. nr. atâta timp cât instituţia nu a declanşat sau efectuat demersurile necesare în vederea titularizării altei persoane ori nu a suprimat postul devenit vacant începând cu data limită a preavizului. . La încetarea raporturilor de serviciu funcţionarul îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei sale cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.11/1973.Legea nu stabileşte în mod riguros toate condiţiile formale şi de fond ale demisiei. 21 309 . .D. rămânând în funcţie. dacă raportul de serviciu a încetat prin nemenţinerea condiţiilor prevăzute pentru ocuparea funcţiei publice. El mai beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj.R. perioadă în care raportul juridic se menţine169 persoana poate reveni asupra demisiei sale.demisia trebuie prezentată în formă scrisă.

a cererii de transfer şi a aprobării acesteia. . . într-o funcţie identică sau diferită. .cit. op. în situaţia în care s-a constat pe cale judecătorească nulitatea actului de numire în funcţie în cazul expirării termenului pe care a fost exercitată cu caracter temporar funcţia publică precum şi în cazul eliberării din funcţie.. care sunt modificări temporare. dar în acelaşi sector de activitate executivă cu respectarea condiţiilor legale şi cu încuviinţarea conducerilor interesate în efectuarea acestui demers.acordul de voinţă a celor două instituţii ori autorităţi. Ghimpu. Condiţiile pe care le presupune transferul în general sunt următoarele: . De aici şi diferenţa între delegare şi detaşare.existenţa unui raport de serviciu în care se află titularul unei funcţii publice. 333.transferul în interesul serviciului. Transferul cunoaşte două modalităţi şi anume: .studii.transferul la cererea funcţionarului interesat. • Transferul. Deşi Statutul îl consideră doar o modificare. reprezentând trecerea definitivă170 a titularului unei funcţii de la autoritatea sau instituţia publică la o alta. prin conducerile lor. . şi transfer care reprezintă o schimbare definitivă. apreciază că transferul este doar o modificare definitivă a contractului de muncă. 310 . 170 S. pag. încetând relaţia cu organul aparţinător şi luând naştere un nou raport de serviciu cu o nouă autoritate chiar dacă se menţine aceeaşi funcţie. precum şi a acordului funcţionarului. dacă transferul este în interesul serviciului.dispoziţia conducerii proprii a funcţionarului ce se transferă sau aprobarea dată cererii sale. pentru efectuarea operaţiunii între ele.forma scrisă a dispoziţiei de transfer.

încetarea raportului de serviciu între funcţionar şi autoritatea aparţinătoare iniţială. la cerere sau în interesul serviciului (dar cu acordul scris al celui în cauză).transferul trebuie justificat fie prin interesul autorităţii la care are loc transferul. distingem două situaţii şi. implicit. două categorii de acte juridice administrative şi anume: . precum şi actul de numire în funcţie emis de cea de a doua instituţie. fie prin interesul personal şi motivat a celui transferat. întemeiat pe actele anterior indicate. . În privinţa naturii juridice a transferului. precum şi formarea unui raport juridic nou cu instituţia faţă de care operează transferul sau acceptarea acestuia.în cazul transferului în interesul serviciului avem actul de transfer (dispoziţia de transferare) a autorităţii iniţiale (bazată pe solicitarea celeilalte instituţii şi pe acordul scris a celui transferat). Efectele transferului constau în: .în cazul transferului la cerere avem actul de aprobare emis de autoritatea la care funcţionează cel 311 . la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile.dacă transferul în interesul serviciului operează în altă localitate cel în cauză are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul de bază net din ultima lună.păstrarea cel puţin a clasei şi gradului dobândite anterior de cel în cauză. . aceste plăţi fiind suportate de autoritatea sau instituţia la care se face transferul.naşterea raporturilor juridice între cele două autorităţi sau instituţii interesate prin perfectarea transferului în sensul că una se obligă să permită plecarea funcţionarului său iar cealaltă se obligă să-l primească. . .

în al doilea rând. de exemplu. în cazul averii funcţionarului. . necuprinzând numeroase alte situaţii posibile să apară în practică. În privinţa sancţiunii aplicabile în materie de transfer în interesul serviciului refuzul de a-i da curs de către cel vizat nu reprezintă o abatere din moment ce operaţiunea nu se poate realiza decât cu acordul scris a celui în cauză. ca.remarcăm faptul că raportul de serviciu poate înceta din iniţiativa titularului funcţiei (demisie. . enumerarea lor este incompletă. transferul în interesul serviciului. de exemplu. 312 . cel de al doilea îl formează.din păcate. şi a apăra dreptul la carieră a funcţionarului. dobândită ilicit.chiar încetarea raportului de funcţie din iniţiativa organului poate fi determinată de motive imputabile funcţionarului (destituirea disciplinară) sau neimputabile (obiective).încetarea raportului de funcţiune este obligatorie (în cazul destituirii pentru condamnare penală) sau poate fi facultativă (în cazul menţinerii funcţionarului după pensionare). Privind retrospectiv cazurile de încetare a raportului de serviciu se impun unele constatări: . nemenţinerea în funcţie a pensionarului.încetarea raportului de serviciu din iniţiativa titularului este practic nelimitată. în primul rând. transfer în interes personal) ori din iniţiativa autorităţii sau instituţiei publice (eliberarea şi destituirea din funcţie.în cauză şi actul de numire în funcţie al autorităţii unde urmează să funcţioneze. pensionarea. pe când din iniţiativa organului trebuie să se limiteze la cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Statut. . măsură menită a garanta stabilitatea în funcţie. primul act desfiinţează raportul de serviciu. ca. pensionarea). .

op. Aceste prevederi rămân actuale numai pentru personalul auxiliar. etc. opera şi încetarea raportului de muncă aferent contractului individual de muncă încheiat de funcţionar. potrivit reglementărilor anterioare actualului Statut. ieşind astfel de sub incidenţa conflictelor individuale de muncă ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun potrivit legislaţiei muncii şi intrând în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ. ca de altfel chiar şi formarea raportului de serviciu. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici171 Învestirea într-o funcţie publică. administrativ având un conţinut specific ce constă din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. Negoiţă. poartă amprenta regimului juridic de drept public. 313 . pag. de deservire. 171 Al.). derivând din modificarea şi încetarea. fie prin denunţarea unilaterală a uneia din părţi (nelimitată pentru salariat şi limitativă pentru angajator) ori prin acordul de voinţă al părţilor – întocmai ca la încheierea convenţiei – potrivit Codului muncii şi legislaţiei muncii. Drept administrativ…. indiferent de modalitatea ei de realizare (numire.5. În sistemul anterior Statutului actual.Corespunzător încetării funcţiei. alegere. evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat. dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa regimului de drept public. căile de atac în materie au o natură administrativ-ierarhică şi/sau contencios-judiciară. În reglementarea actuală problematica jurisdicţiei.cit. motiv pentru care.. desemnare. în care raportul administrativ era dublat şi de unul de muncă. 171. 1. de regulă.

precum şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute. 183-184. Statutul funcţionarului public. 1999. 4-14. Editura Omnia. la o analiză mai atentă am putea lesne observa că distingem între drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare. Editura Lumina Lex. Belingrădeanu. diferenţiindu-se de la o autoritate sau instituţie publică la alta. protecţie socială) pe de o parte. indiferent de titular. Vedinaş. A. op. II. Editura Nemira. Bucureşti.. concedii. Iorgovan. Bucureşti. consacrate de legislaţia muncii? Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea cu caracter completator. s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri decurgând din salarizare. Ştefănescu. distingem între drepturi şi îndatoriri care revin funcţiei şi decurg din ea. Editura Nemira. Drept administrativ.172 Desigur. op. dar şi după cum funcţiile sunt de conducere ori de execuţie. Totuşi. 172 Asupra discuţiei privind natura juridică a raporturilor de serviciu sau de funcţiune a se vedea Ş. Referitor la drepturile şi îndatoririle care revin funcţiei publice Statutul nu le prevede. mai ales drepturile.cit. I. ori fac parte din autorităţile centrale sau teritoriale ori locale. Drept administrativ. precum şi drepturi şi obligaţii care revin persoanei sau titularului funcţiei (anterior decurgând din legislaţia muncii şi din contractul aferent). Alexandru. 1999. 1996. pag. V. pe de altă parte. precum şi după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorităţii ori din afara acesteia. 629.situaţie care nu mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice. în mod amănunţit pornindu-se de la premisa că ele oricum sunt evidenţiate de statutele şi regulamentele proprii. 1998. pag. 41-42. fiind detaliate prin fişa postului. 28. Drepturi şi îndatoriri ale funcţionarilor publici care revin funcţiei publice. Prisăcaru. Consideraţii teoretice şi practice …. concediu. pag. Braşov. protecţie socială.cit. T. Cu alte cuvinte. vol.. pag. pag. 383.. Tratat elementar de drept al muncii. etc. 314 . I. V. pag. Bucureşti.

necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor.Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. de regulă. anulare) în general. Observăm că reglementarea legală nu disociază aceste atribuţii în drepturi şi obligaţii şi nici pe categorii de funcţii de conducere sau de execuţie. 161/2003. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice. aprobării. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare. de genul autorizării. d) consilierea. a consacrat activităţile desfăşurate de funcţionarii publici. inspector. a studiilor. dar şi în acte concrete în special. precum şi a asigurarea avizării acestora. Drepturile decurgând din funcţia publică Dreptul de a decide sau de a hotărî. concretizate în acte administrative (emitere. revocare. a programelor. agent) constă în facultatea legală de a dispune măsuri juridice. în limitele stabilite de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi anume: a) punerea în executare a legilor şi celorlalte acte normative. f) colectarea creanţelor bugetare. aparţinând funcţiilor de conducere (dar şi unora de execuţie. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. din ţară şi din străinătate. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. A. controlul şi auditul public intern. sancţionării 315 . impozitării. analizelor şi statisticilor.

proiecte de acte juridice (propuneri) pentru soluţionarea sau remedierea unor situaţii.dreptul de a informa şi cel de a constata o anumită situaţie sau stare. ceea ce generează. modifică şi desfiinţează raporturi juridice concrete în cazul actelor individuale. . proiecte de acte juridice. prin prisma specialităţii proprii.dreptul de control şi de îndrumare obligatorie a acestuia. . sancţionare şi evaluare a personalului. de supra şi subordonare care se stabilesc între funcţionarii superiori şi cei inferiori. . confiscare).dreptul de a propune factorilor de decizie soluţii juridice. detaşarea. transferarea. experţi. de execuţie. nu sunt factori de decizie.dreptul de numire. 316 . inclusiv emiterea de dispoziţii privind atribuţii de serviciu. propuneri. prezenţa şi activitatea lor se materializează în operaţiuni (iar nu în acte sau în decizii) concretizate în: . referate şi rapoarte înaintate conducerii pentru ca aceasta să decidă în deplină cunoştinţă de cauză. . între cei de conducere şi cei de execuţie. ci numai participanţi în anumite etape ale procesului decizional (consilieri.dreptul de recompensare.. Numeroase sunt drepturile decurgând din raporturile interne ierarhice. revocare şi suspendare din funcţie a personalului propriu din subordine. autorizaţii. etc. precum: . inclusiv delegarea. eliberarea din funcţie. pensionarea. Cum numeroşi funcţionari publici.(amendă. inclusiv dreptul de a controla executarea unei măsuri concretizate în proceseverbale. referenţi) mai ales cei având funcţii de execuţie. dar şi intrări sau ieşiri din vigoare (abrogări) în cazul celor normative.dreptul de avizare a unor soluţii.

dreptul de a promova. faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau legat de aceasta. . . în care scop administraţia va solicita sprijinul organelor abilitate potrivit legii. transferat. dar şi obligaţia de a o purta pe durata exerciţiului funcţiunii.dreptul la despăgubirea suportată de autoritatea sau instituţia din care face parte funcţionarul şi din a cărei culpă a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. destituit. .dreptul de substituire sau înlocuire în atribuţiile şi a subordonaţilor de către superiorul ierarhic prin actele proprii. etc. . Există şi drepturi care se manifestă nemijlocit în relaţia funcţionarului cu autoritatea sau instituţia din care face parte acesta şi care îi sunt opozabile acesteia precum: .. concomitent cu emiterea actelor proprii ce dispun o atare operaţiune. un adevărat principiu legal formulat condiţie inerentă bunei funcţionări a serviciului public. violenţelor.dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin asigurarea şi apărarea funcţionarului împotriva ameninţărilor. prin îndeplinirea condiţiilor legale de - 317 . garantat şi care permite celui înlocuit. modificare şi suspendare a actelor şi măsurilor subordonaţilor.. . să se adreseze instanţei de contencios pentru valorificarea şi apărarea acestei prerogative legale.dreptul de a beneficia gratuit de uniforma obligatorie pentru anumite categorii de funcţii. etc. demis.dreptul la stabilitate în funcţie.dreptul de anulare. adică la accesul în funcţiile superioare.

funcţionarul exercitând un drept legal conferit.faţă de lege şi de alte reglementări. de dispoziţiile ierarhice. . etc. . . în caz contrar suportând consecinţele nerespectării legii. neputându-se exercita alte drepturi sau drepturi specifice altor organe decât cele expres conferite de propria lege de organizare.dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care îl vizează în mod direct. lăsate la aprecierea titularului funcţiei.nici măcar libertatea de apreciere în conduita pe care o adoptă şi pe care o urmează. neexercitarea drepturilor legal conferite ori exercitarea lor abuzivă. ca şi împiedicarea exercitării lor sunt sancţionate în persoana celui vinovat. abuz în serviciu. . în caz contrar suntem în prezenţa unor ilegalităţi. ca abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. Dimpotrivă. ori alte abateri ce afectează grav drepturile 318 .exercitarea acestor drepturi faţă de cei administraţi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii executive din care face parte funcţionarul. necorespunzătoare. În privinţa drepturilor decurgând din funcţie se impun următoarele precizări cu caracter general-valabil în orice sector al administraţiei publice. neavând un caracter subiectiv. respectivele drepturi au un caracter obiectiv. neavând – în cele mai multe cazuri . fie terţă persoană intrată în raportul juridic. etc. ca titular al obligaţiei. fie el titularul funcţiei. motiv pentru care ele sunt şi adevărate îndatoriri pentru funcţionar care este obligat să-şi exercite competenţa.ocupare a posturilor vacante şi de a avansa în gradele de salarizare. o conduită conformă interesului ocrotit juridic.. cealaltă parte a raportului juridic de funcţiune trebuie să urmeze. decurgând din norme şi aparţinând funcţiei. de regulamentele speciale proprii. superior sau subordonat ierarhic. iar nu funcţionarului.

unele ţin de profesionalismul exercitării funcţiei. altele de loialitatea funcţionarului. din principiul care fundamentează orice serviciu public. de profesionalismul funcţionarilor – care reprezintă îndatorirea de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. Art. prin organizarea aplicării lor. Dacă avem în vedere conţinutul acestora. Negoiţă. şi anume că autorităţile şi instituţiile executive sunt în serviciul exclusiv al cetăţenilor. inclusiv cel administrativ.îndeplinirea cu profesionalism. pag. op. potrivit funcţiei ocupate în vederea realizării sarcinilor serviciului public şi servirii binelui comun sau public – ţin următoarele: . contravenţionale.174 Astfel. unele de confidenţialitate. Toate aceste îndatoriri decurg. 667/1991 privind unele măsuri pentru asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici (abrogată implicit prin Statut). în ultimă instanţă. B. după caz. în raport cu conduita prescrisă acestuia. 1/1 din Hotărârea Guvernului nr.. . imparţialitate şi în conformitate cu legea a îndatoririlor de serviciu. .cit. 319 .conformarea faţă de dispoziţiile superiorilor ierarhici. iar altele de responsabilitate.îndatorirea rezolvării lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului în care funcţionează 173 174 Al. 174 şi următoarele. pentru satisfacerea cerinţelor vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor şi a celorlalte dispoziţii legale sau. sub forma răspunderii disciplinare. etc. penale şi patrimoniale. Îndatoririle ce decurg din funcţia publică În privinţa îndatoririlor173 ce decurg din funcţia publică vom remarca faptul că unele au un caracter onerativ (activ) iar altele unul prohibitiv (pasiv) pentru titularul lor.participanţilor la raportul administrativ.

faţă de superiorii şi subordonaţii ierarhici. Loialitatea presupune îndeplinirea corectă. furnizarea informaţiilor cerute de public în cadrul serviciului cu respectarea prevederilor privind apărarea secretului de serviciu. Tot o îndatorire. inclusiv respectul de sine sau relaţia cu sine însuşi conform poziţiei şi prestigiului conferit de funcţia ocupată şi a aşteptărilor celorlalţi. Desigur. implicit. apreciem noi. cu caracter activ. Funcţionarul are obligaţia de a purta uniforma în timpul serviciului. la avansarea lor. dar şi în exteriorul acesteia cu persoanele fizice ori juridice cu care autoritatea vine în contact. ea mai presupune şi iniţiativă în exercitarea atribuţiilor. exercitarea cu bună credinţă a atribuţiilor. inclusiv suplinirea reciprocă în serviciu în cadrul specialităţii lor. la timp. o declaraţie de avere conducătorului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte şi care se reactualizează anual. . la numirea şi la eliberarea sa din funcţie. 320 . potrivit legii.îndatorirea perfecţionării pregătirii profesionale fie în cadrul organului din care face parte. asigurând transparenţa necesară activităţii desfăşurate.în termenele stabilite care corespund funcţiei şi postului titularului. profesionalismul se manifestă pe multiple planuri şi anume în relaţiile de serviciu. cu colegii din compartiment şi din instituţie. regulamentelor şi dispoziţiilor aplicabile în domeniu. receptivitate şi operativitate în îndeplinirea sarcinilor. în acelaşi timp. dar. întrajutorarea în realizarea lor. este şi aceea ca funcţionarul să prezinte. fie urmând cursuri de perfecţionare organizate în acest scop şi ale căror rezultate vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a activităţii acestora şi. întocmai şi în mod conştiincios a sarcinilor de serviciu. Corectitudinea presupune respectarea întocmai a legislaţiei. în condiţiile legii.

Reglementări speciale pot prevedea şi alte categorii de îndatoriri specifice unor funcţii publice cum ar fi. constituind interdicţii legale menite a proteja funcţia şi titularul ei. consideraţia şi încrederea.să nu solicite sau să nu accepte. cu excepţia celor care au asemenea atribuţii. să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. ori să intervină pentru soluţionarea acestor cereri. pentru ei sau pentru alţii. de exemplu.să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului funcţionarilor publici. obligându-l pe cel în cauză să se abţină de la acte şi fapte de natură a compromite poziţia oficială deţinută în care sens acesta trebuie: . daruri sau alte avantaje. .să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor politice.să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu. în considerarea funcţiei lor publice.O mare grupă de îndatoriri au caracter pasiv. în condiţiile legii. . paza sediului şi a documentelor 321 . .să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele.să nu primească cereri a căror rezolvare intră în competenţa sa – dacă nu i-au fost repartizate de superiorii ierarhici – sau să discute direct cu petenţii. asigurându-i prestigiul. direct sau indirect. inclusiv a documentelor şi suporturilor care conţin astfel de informaţii cu excepţia informaţiilor de interes public. apărând secretul faţă de orice divulgare sau scurgere. informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei. . nedivulgând şi neneglijând păstrarea acestora. programul de lucru cu publicul. .

programul de instruire fizică şi trageri cu armă de foc. Desigur. dar şi în acest caz. după îndeplinirea ordinului executantul îl va înştiinţa. de regulă. care trebuie puse în executare. În situaţia în care contrarietatea vizează două sau mai multe dispoziţii provenind de la autorităţi sau funcţii ierarhice diferite se va executa ordinul cu forţa juridică superioară. pe superiorul său direct. În acest caz dacă ele au aceeaşi forţă juridică. Evident că încălcarea acestor îndatoriri atrage răspunderea funcţionarului vinovat de abaterile comise. cu caracter contradictoriu. va antrena şi răspunderea executantului alăturată autorului ei. În acest caz executarea se va face numai după încunoştinţarea prealabilă a superiorului direct şi în mod cu totul excepţional fără această încunoştinţare.funcţionarul primeşte o dispoziţie de la un superior indirect pe linie ierarhică. Într-o astfel de 322 . etc.secrete. nu trebuie executată. se va executa ultima dispoziţie. funcţionarii au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. de îndată. . tot de principiu este şi faptul că o dispoziţie (vădit) ilegală. iar executarea ordinului nu suferă amânare. provenind de la aceeaşi autoritate sau funcţionar ierarhic. mai ales dacă avem în vedere obligaţia executării ordinelor şi dispoziţiilor superioare. . provenind de la treapta ierarhică cea mai înaltă. succesive sau simultane. stabilite potrivit legii. În acest sens avem mai multe situaţii: . desigur în măsura în care prima sau primele nu au fost deja puse în aplicare.existenţa mai multor dispoziţii ierarhice. alarmare.situaţia în care ordinul ierarhic ce se cere a fi executat este apreciat ca ilegal şi când nu mai operează obligaţia de conformare faţă de dispoziţia superiorului ierarhic. dacă este de principiu că legea şi dispoziţiile întemeiate pe ea trebuie executate. De asemenea. dacă există o imposibilitate practică de a o realiza. portul şi uzul de armă. căci. altfel.

Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public ce decurg din situaţia lui personală Privitor la drepturile şi îndatoririle funcţionarului. care vizează situaţia lui personală. cu excepţia cazului când acesta este vădit ilegal. pe care legea nu le prevede decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar. 554/2004 care prevăd că acţiunile în justiţie împotriva actelor şi faptelor administrative care au vătămat drepturi recunoscute de lege se vor putea formula şi personal împotriva funcţionarului care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării sau de nerezolvarea în termen a cererii. de deservire – care nu are calitatea de funcţionar public. iar studiul lor amănunţit revine ştiinţei dreptului muncii nu vom insista în mod deosebit asupra lor. mai ales dacă aplicarea dispoziţiei nu suferă nici o amânare. încunoştinţându-l pe superiorul ierarhic al autorului ordinului. chiar dacă ele sunt reglementate de Statut şi nu pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncă. Persoana astfel acţionată poate chema în garanţie şi pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui ilegalitate este supusă judecăţii. oricum Statutul făcând trimitere la legislaţia muncii. ceea ce obligă la îndeplinirea lui de către cel care l-a primit. stăruie în executarea lui. va trebui să-l formuleze în scris. în scris şi motivat. Aceste dispoziţii legale se corelează şi cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. pretins ilegal. Întrucât acestea se reîntâlnesc şi în persoana oricărui salariat sau angajat. A. Drepturile funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală 323 . având un caracter subiectiv. Dacă emitentul ordinului. aplicarea ordinului. persoana imediat superioară celui care a dat un astfel de ordin. dacă se solicită plata unor despăgubiri.situaţie funcţionarul va refuza. încunoştinţând.

sporuri de vechime în muncă. necesară menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută şi destinată asigurării unei poziţii sau unui rang social corespunzător. alăturată celei economice. Apreciem că. pe de o parte. el nu rezultă din negocierea directă cu instituţia . prin traiul şi condiţiile de viaţă decente pe măsura demnităţii publice exercitate. suplimentul corespunzător treptei de salarizare şi indemnizaţii constituite într-un sistem de salarizare stabilit prin lege. salariul este stabilit prin lege la nivelul funcţiei şi nu al persoanei. şi în cazul funcţionarului.nefiind influenţat de legitatea economică a relaţiei cerere-ofertă de pe piaţa muncii . La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele: a) necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător. 324 . dovadă că absenţa nejustificată de la serviciu sau neîndeplinirea atribuţiilor conduc la diminuarea lui corespunzătoare. Dar. totodată. b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe clase şi grade bazate pe evaluarea postului.Dreptul la salariu al funcţionarilor publici este un rezultat al activităţii depuse de aceştia şi cuprinde salariul de bază. salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate de acesta. pe de altă parte. c) stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei. Datorită specificului raportului de serviciu în care se află funcţionarul salariul acestuia are o natură juridică proprie în raport cu salariul celor angajaţi deoarece.iar. el mai conţine şi o componentă socială. suplimentul postului. deci o contrapartidă a activităţii realizate. de asigurare a existenţei.

1). 175 Legea nr. ceea ce permite realizarea corespunzătoare a serviciului public. 325 . Pe de altă parte. repaus zilnic şi săptămânal precum şi la concediu de odihnă. alăturat concediilor de tot felul. alin. a societăţii. Salariul reflectă şi atitudinea statului şi. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. art. inclusiv la concedii medicale şi de altă natură. un personal cointeresat în realizarea atribuţiilor şi devotat funcţiei. este concomitent şi o obligaţie a funcţionarului pe care dacă o încalcă este pasibil de sancţiune pentru absenţe nemotivate de la serviciu.Se asigură. în acest fel. faţă de rolul funcţiei şi serviciului public şi faţă de cei puşi în slujba sa. Într-adevăr. iar acest spor nu se poate acorda decât în limita a 360 de ore pe an şi în nici un caz conducătorul nu şi-l poate conferi sieşi. în general. Exercitarea acestui drept are în vedere atât refacerea forţei fizice şi a celei psihice a funcţionarului. 251 din 22 martie 2004. funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. consumată în activităţile profesionale. Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână pentru funcţionarii publici175. dar şi asigurarea sănătăţii celui în cauză. Pentru orele lucrate – din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice – peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare. cu modificările şi completările ulterioare.32. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. funcţia se exercită în mod limitat în timp şi în cadrul unui program bine determinat care să permită realizarea corespunzătoare a atribuţiilor. a duratei săptămânii de lucru la 5 zile lucrătoare permit exercitarea acestui drept. acest drept opus organului din care face parte cel în cauză şi care are îndatorirea de a-l respecta. Dreptul la odihnă. Limitarea timpului de muncă la cel mult 8 ore pe zi.

În dezvoltarea acestui drept legea a prevăzut că pentru motive de sănătate funcţionarilor publici li se poate aproba.începând cu cel de odihnă.asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice. de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. etc. tocmai ca rezultat al îndeplinirii obligaţiilor decurgând din plata contribuţiei la asigurările sociale. Dreptul la asistenţă medicală. schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să ocrotească sănătatea şi integritatea fizică a funcţionarilor. continuând cu cel alocat îngrijirii copiilor. În perioada concediilor de boală. care să ocrotească sănătatea. indiferent de cauza ei (accidentare. . de maternitate (pre şi post natal). medical. .ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. Elementele esenţiale ale acestui drept vizează: . invaliditate). etc. iar această schimbare se face pe o funcţie publică corespunzătoare şi numai dacă funcţionarul în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin. sănătate. Acest drept reprezintă o formă de retribuire a funcţionarului public conferită la încetarea funcţiei ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale 326 . Dreptul la pensie. raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului în cauză. integritatea fizică şi psihică a persoanei. cel de studii.asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă. în mod excepţional. medicamente şi proteze în condiţiile legii în caz de îmbolnăvire. precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat potrivit legii.

în exprimarea ideilor sale. de factură politică. să nu favorizeze vreun partid şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. care sunt inerente condiţiei de cetăţean. dar care au fost incluse în Statutul funcţionarilor publici nu pentru că ar fi specifice numai lor. spre deosebire de cetăţeanul obişnuit. Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmaş potrivit legii.referitoare la vârstă. Desigur. şi pentru faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională – desigur cu excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari. Mai există o categorie de drepturi. apreciem că trebuie să existe o conduită rezervată şi măsurată.în afara serviciului. . aşa cum se prevede în art. militarizaţi sau alte categorii de funcţionari civili – dar în anumite condiţii impuse de regimul specific funcţiei publice. exercitarea acestui drept este supusă unor condiţionări după cum urmează şi anume: . 40/3 teza ultimă cu referire la legea 327 .în exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor sale politice. Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat. Această primă idee este susţinută de raţionamentul dedus din consacrarea expresă a dreptului de asociere în sindicate de unde concluzia inexistenţei vreunei limitări a dreptului de asociere politică a funcţionarilor publici – interdicţia constituţională privitoare la această categorie. ci pentru că se exercită în mod specific de către lucrătorii din administraţie. Această prevedere particularizează art. deşi legea nu interzice. vechime în funcţie şi stagiul de cotizare. 30 din Constituţie privitor la libertatea de exprimare. pentru a nu afecta prestigiul organului din care face parte.

religioase. Totuşi. alin. cei de conducere şi categoriile cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. Fiind un drept. art. nefiind nici preluată. Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie şi pentru întărirea principiului statutar al egalităţii şanselor la intrarea şi promovarea în corpul funcţionarilor publici s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionari pe criterii politice. Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. publicată în Monitorul Oficial nr. decât în măsura în care este consacrată prin legi organice. în condiţiile legii.204 din 23 aprilie 2001. Cei interesaţi pot. Există cazuri speciale. ca. origine socială sau de orice altă asemenea natură. de exemplu. de sex.215/2001. Sunt exceptaţi înalţii funcţionari publici. sindicale.organică a funcţionarilor. 2). să înfiinţeze organizaţii sindicale. nici eliminată de Statut. Pentru cazul inexistenţei unei asemenea organizări legea a prevăzut în mod expres ca în comisiile paritare – create pentru a participa la stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă ale funcţionarilor şi buna funcţionare a autorităţii – aceştia să fie reprezentaţi prin desemnarea cu vot majoritar de către masa lucrătorilor. orientare sexuală. să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. funcţionarilor publici li se interzice să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice.83. exercitarea nu este obligatorie putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari care să nu facă parte din ele. etnice. stare materială. 328 . Desigur. în situaţia secretarului localităţii care dacă încalcă această oprelişte suportă sancţiunea eliberării din funcţie176 dacă este membru al unui partid politic. funcţionarii auxiliari se pot organiza în 176 Legea administraţiei publice locale nr. în mod liber.

Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor în condiţiile legii. pot să nu recunoască un asemenea drept. adică continuitatea şi celeritatea serviciului public. 1210/2003 privind aceste comisii). etc. Îndatoririle funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală În mod corespunzător. derogă recunoscând dreptul la declanşarea conflictului (colectiv) de muncă. nr.11. de a plăti 177 A se vedea Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă nr. mai ales pentru funcţionarii militari sau militarizaţi. Întrucât serviciul public se desfăşoară permanent. dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii legal recunoscute a autorităţilor nici în formarea şi nici în activitatea acestor organizaţii.). B.63.sindicate potrivit dreptului comun în materie (a se vedea Hotărârea de Guvern nr. 329 . publicată în Monitorul Oficial al României. el reprezentând un drept fundamental al salariaţilor consacrat de Constituţie pentru apărarea intereselor profesionale. 582/29. după cum el nu este recunoscut expres de legea cadru177 acestor categorii şi nici funcţionarilor publici. de a respecta timpul de lucru.1999. lege faţă de care Statutul funcţionarilor având valoarea de reglementare specială. funcţionarul are şi o serie de îndatoriri. art. exercitarea dreptului la grevă trebuie să aibă loc în condiţiile asigurării funcţionării normale a acestuia pe timpul întreruperii activităţii (starea civilă. vizând obligativitatea de a desfăşura o activitate corespunzătoare. statute speciale. economice şi sociale ale acestora. partea I-a. Desigur. administraţia cimitirelor. 168/1999. Recunoaşterea acestui drept se face în afara oricărei conotaţii politice. Funcţionarilor li se mai recunoaşte şi dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii. promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor.

de a respecta disciplina de serviciu. instituţiei îi corespund obligaţii corelative (de plată a salariului. .în mod similar. dar subiectiv prin exercitarea personală. în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor vinovaţi. 1. să le ignore sau să le fixeze în alt fel. sub sancţiunea nulităţii actelor ilegale astfel emise. corelativ obligaţiilor funcţionarului (cum sunt cele legate de respectarea programului de lucru al instituţiei. . a funcţionarilor.contribuţia la asigurările sociale.corespunzător drepturilor acestora (la salar. Această operaţiune de grupare are la bază mai multe criterii unitare. de acordare şi plată a concediului). în altă formulare.6. dintre care cele mai multe se regăsesc chiar în Statut. Clasificarea funcţiilor publice şi categoriilor de funcţionari publici Întrucât între funcţia publică şi titular există o legătură indisolubilă. la odihnă). a disciplinei de serviciu) îi corespund drepturile acesteia de a pretinde îndeplinirea lor conformă. părţile neputând să le elimine. etc.şi aceste drepturi şi obligaţii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statutară. decât cele cuprinse în legea organică cadru. conţinut sau reglementare. clasificarea funcţiei reprezintă şi o clasificare. implicită. 330 . Ca o concluzie generală privind drepturile şi îndatoririle specifice funcţionarilor şi derivând din raporturile lor personale cu instituţia în care se află vom remarca următoarele: .

din păcate. c. ci se mulţumeşte să le enumere. îndrumă şi controlează activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. cu excepţiile prevăzute de legile speciale178. 2). 251 din 22 martie 2004. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările 331 . 179 Legea nr. Din păcate. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean ca persoane alese. primarul. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din ea. coordonează. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. stabilind în mod limitativ că funcţionarii publici din clasele a II-a (cu studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă) şi a III-a (cu studii liceale absolvite cu diplomă) pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. funcţiile publice se împart în trei categorii: a. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar omiţând. inspector general guvernamental179. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. După nivelul atribuţiilor. secretari generali din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. viceprimarul. 251 din 22 martie 2004. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.9. b. încredinţate titularului funcţiei publice. prefect. 178 Legea nr. alin. mai precis al competenţei. Categoria înalţilor funcţionar publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului.A. art. subprefect. legea nu stabileşte conţinutul fiecărei funcţii. cu modificările şi completările ulterioare. Totuşi. funcţii publice corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici. se precizează că funcţionarii publici de conducere organizează.

a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. 332 . a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către: . 50 din Statut. are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare executării funcţiei publice. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome. .11.La nivel teritorial înalţi funcţionari publici sunt prefectul şi subprefectul. Funcţionarii publici de conducere cuprind următoarele persoane: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora.Primul ministru pentru: secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. inspector guvernamental. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoane care trebuie să îndeplinească condiţiile generale de acces la funcţia publică prevăzute de art. prefect şi subprefect. precum şi studii universitare de licenţă. art.Guvern pentru: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. şi completările ulterioare.

c) secretarul unităţii administrativ-teritoriale. iar unele pot fi atât de nivel teritorial sau local (director executiv) cât şi central (şef birou. e) şef serviciu. şef serviciu). în cadrul instituţiei prefectului. cât şi dreptul de decizie. decât atributul de control încredinţat în mod limitativ. funcţia de conducere are un sens deosebit de larg incluzând atribuţii de organizare. de exemplu. Rezultă că funcţiile de conducere pot viza conducerea autorităţii în ansamblul ei ori conducerea unei structuri interne din cadrul acesteia. dar şi conducătorii de compartimente. coordonare. d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. chiar dacă aceste structuri nu au. îndrumare şi control. altele numai de nivel local (secretarul de localitate). pe toate celelalte). implicit. indiferent 333 . precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice subordonate acestora. Rezultă că unele funcţii de conducere sunt în mod special de nivel central (director general). f) şef birou. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. În acest sens este funcţionar de conducere atât cel care are toate aceste atribute (subînţelegându-se că cel ce are dreptul de decizie le exercită. Pe de altă parte. de regulă conducătorul autorităţii instituţiei publice. pe care reglementarea legală a omis să-l prevadă. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora.b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora.

Funcţiile publice de execuţie cuprind următoarele 180 clase : a) clasa I-a include experţii. 251 din 22 martie 2004. 334 . de exemplu. În sfârşit. b) principal. consilierii juridici şi auditorii. Distincţia între funcţii de conducere şi funcţii de execuţie are importanţă sub mai multe aspecte: .13. art. d) debutant. ca nivel maxim. inclusiv cea mai mică subdiviziune (de genul biroului sau oficiului). consilierii. Statutul face referire expresă la funcţionari de execuţie atunci când prevede modul de recuperare sau plata majorată pentru orele suplimentare lucrate peste program. Uneori. în cazul numirii funcţionarilor de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice sau a destituirii din funcţia publică a acestora. iar în cazul 180 Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare.de mărimea compartimentului. şef birou). în cadrul aceluiaşi sistem de clasificare mai distingem între funcţii de conducere ierarhic superioare (director general. numai funcţionarul de conducere poate emite acte de autoritate (dispoziţii) cu efecte în interiorul instituţiei şi asupra subordonaţilor săi. c) asistent. director) şi ierarhic inferioare (şef serviciu. La rândul lor.de regulă. b) clasa a II-a cuprinde referenţii de specialitate. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. după cum urmează: a) superior. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. c) clasa a III-a include referenţii. Uneori chiar Statutul sau legile speciale pot face referiri exprese la funcţiile de conducere. inspectorii. Astfel. funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale.

putând emite actele administrative corespunzătoare în acest sens. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.numai conducătorul autorităţii sau instituţiei publice reprezintă însuşi organul de stat atât în raporturile interne din cadrul administraţiei respective. 251 din 22 martie 2004. După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite Statutul distinge următoarele clase necesare ocupării funcţiei publice181: a) clasa I-a cuprinde funcţiile ce necesită studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau echivalentă.numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de execuţie de face de conducătorul autorităţii sau instituţiei. art. c) clasa a III-a vizează funcţii publice care necesită studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat.funcţionarii de conducere pot să-şi delege. . mai ales. cu modificările şi completările ulterioare. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 335 . în mod permanent sau temporar. B. anumite atribuţii personalului din subordine. 181 Legea nr.conducătorului acesteia efectele se pot extinde şi în afara autorităţii. . şi încheia acte juridice (contracte) ce angajează răspunderea autorităţii respective. b) clasa a II-a vizează funcţii ce reclamă studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. . . subordonându-se ierarhic. cât.8. din afara acesteia. în relaţiile externe.dispoziţiile funcţionarilor de conducere sunt obligatorii pentru cei de execuţie care trebuie să se conformeze acestora. în vreme ce conducătorul compartimentului unde funcţionează poate dispune sau propune măsuri disciplinare pentru abaterile acestuia.

a II-a şi a III-a. art.7. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. diferenţiat după nivelul studiilor. de calificativele obţinute şi de promovarea concursului. respectiv clasa I-a. principal şi superior ca nivel maxim.Spre deosebire de reglementarea iniţială din Statut cea actuală nu mai prevede şi conţinutul acestor funcţii. în vreme ce pentru cele de conducere. În acest fel clasele profesionale cuprind gradele profesionale. C. având în vedere că ultimele clase vizează numai funcţii publice de execuţie. prevăzând că funcţionarii publici din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii de execuţie. b) în cadrul claselor se disting gradele profesionale de debutant. alin 1)-3). fiecare cuprinzând funcţii specifice. d) în cadrul gradelor profesionale se disting gradele de salarizare condiţionate de vechimea în funcţie. determinând conţinutul formal al acestora (organizare. cu modificările şi completările ulterioare. c) existenţa claselor de studii I-a. „per a contrario” sunt necesare numai studii universitare de licenţă. cum ar fi cea de referent de specialitate pentru clasa a II-a sau referent pentru clasa a III-a. După sfera atribuţiilor încredinţate distingem182: a) 182 funcţii publice generale reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general comune Legea nr. 336 . coordonare. adăugăm noi profesionale. îndrumare şi control. a II-a şi a III-a. 251 din 22 martie 2004. asistent. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Structura carierei funcţionarilor public de execuţie este astfel realizată încât ea cuprinde: a) clasele. iar acestea includ gradele de salarizare. toate acestea dublate de clasele de studii.

conform clasificării competenţei materiale o autoritate nu poate fi încadrată decât în una din formele sale. că s-a avut în vedere felul structurii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii în care sens cei din structurile funcţionale (de genul juridic. consilii locale şi judeţene. cu cel al competenţei generale şi speciale. 251 din 22 martie 2004. mai degrabă.) sunt expresia competenţei proprii şi distincte specifice numai unei anumite autorităţi sau instituţii publice. pe de o parte. 337 . financiarcontabil. pe de alt parte.10. Or. Din clasificarea legală nu rezultă cu certitudine conţinutul exact al fiecărei categorii de funcţii. în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. primar). aparţinând autorităţii sau instituţiei publice. informatic. resurse umane) sunt comuni tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice asigurând buna funcţionare a acestora. 183 Legea nr. etc. După vechimea şi durata funcţiei distingem între funcţionarii publici debutanţi şi funcţionarii definitivi183. lucrător în domeniul financiar. art. în vreme ce funcţiile publice specifice (secretar de localitate sau judeţ. fie generală (guvern. cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. fie specială (ministere şi alte organe centrale ale administraţiei publice de specialitate. b) funcţii publice specifice reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. inclusiv serviciile lor deconcentrate în teritoriu). vameş. prefect.tuturor autorităţilor şi instituţiilor în vederea realizării competenţelor lor generale. D. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. sanitar – veterinar. politist. Credem. mai ales că se face confuzie între caracterul general şi special al funcţiei.

care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant şi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea unei funcţii publice definitive. Perioada de stagiu pe care trebuie să o parcurgă un funcţionar debutant diferă după clasa în care se află.funcţionarii publici sunt numiţi. . E. iar personalul încheie contract de muncă. 8 şi 6 luni corespunzător nivelului studiilor absolvite şi care intră în Corpul funcţionarilor publici.Debutanţii sunt persoanele numite în funcţii de execuţie. în condiţiile expres prevăzute de lege. persoanele titularizate prin concurs şi care au vechimea minimă în specialitate studiilor necesare (corespunzătoare) funcţiei publice de 12. Definitivii sunt debutanţii titulari pe funcţie. Distincţia are următoarele consecinţe: .funcţionarii exercită o funcţie publică în vreme ce acest personal efectuează activităţi de secretariat338 . ultimele două categorii netrebuind să parcurgă etapa de stagiatură ea fiind asimilată cu vechimea în funcţie sau cu durata cursurilor de formare şi perfecţionare. dar prin excepţie funcţiile publice pot fi ocupate pe o perioadă determinată. astfel pentru clasa I-a este de 12 luni. pentru clasa a II-a este de 8 luni. La expirarea perioadei de stagiu în baza evaluării obţinute cel în cauză va fi numit sau nu în funcţia publică de execuţie definitivă în gradul profesional de asistent. iar pentru clasa a III-a este de 6 luni. După modul de învestire Statutul face distincţie între funcţionarii publici şi personalul (auxiliar) din aparatul propriu (de lucru) al autorităţilor şi instituţiilor publice care nu exercită prerogative de putere publică. precum şi absolvenţii programelor de formare şi perfecţionare în administraţia publică. Funcţionarii publici definitivi sunt numiţi în funcţie pe durată nedeterminată.

339 . c). gospodărire. Tot în cadrul modului de învestire Statutul face distincţie între funcţionari publici numiţi şi persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică. respectiv în cazul funcţionarului de către cel care a efectuat numirea. neavând această calitate.jurisdicţia litigiilor privitoare la funcţia publică revine instanţelor de contencios administrativ. până la expirarea mandatului pentru care a avut loc alegerea.7. prevăzut de Statut. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare. . alin. lit. etc. funcţionari publici teritoriali şi funcţionari publici locali184.funcţionarii numiţi desfăşoară o activitate nelimitată în timp.).revocarea din funcţie se face în mod distinct. 184 Legea nr. F. art. . După competenţa teritorială exercitată distingem funcţionari publici de stat. . consilierul. iar cazul celor aleşi la expirarea mandatului. cel administrativ. Distincţia dintre cele două categorii constă în mai multe trăsături: . iar cea a litigiilor de muncă instanţelor de drept comun. protocol. întreţinerereparaţii şi de deservire.1). Republicată în Monitorul Oficial al României nr.funcţionarii numiţi sunt învestiţi prin actul unilateral al numirii. ultimele categorii neintrând sub incidenţa sa. . în vreme ce personalul auxiliar regimului juridic de drept privat. 251 din 22 martie 2004. Codului şi legislaţiei muncii.funcţionarii publici sunt supuşi regimului juridic de drept public. în vreme ce personalul ales îşi exercită funcţia. demisie). în timp ce personalul ales este învestit prin operaţiunea alegerii supusă validării (primarul.administrative. ori în alte cazuri expres prevăzute (deces. de regulă.

8. Comisii paritare Modificările aduse statutului funcţionarilor publici prin Legea nr.G. Aceste funcţii generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea realizării competenţelor lor generale. Funcţionarii publici speciali sunt funcţionarii care ocupă funcţii speciale adică acele funcţii care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter specific unor activităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se face prin statutele speciale.215/2006 dă posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice să încheia acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici.sănătatea şi securitatea în muncă. în funcţie de calitatea persoanei. Acorduri colective. funcţionari civili şi funcţionari militari. ultimii fiind supuşi exclusiv incidenţei regulamentelor militare şi unei jurisdicţii proprii. H. După gradul de stricteţe a disciplinei şi modul de subordonare distingem. . 1. cu regimuri juridice distincte. Funcţionarii publici generali sunt funcţionarii care ocupă funcţii publice generale. Aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la: . 340 .constituirea şi utilizarea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă. inclusiv sub aspectul răspunderii juridice. După caracterul atribuţiilor distingem funcţionari publici generali şi funcţionari publici speciali.

În aceste comisii intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatele reprezentative ale funcţionarilor. Pentru a urmării modul în care se respectă acordurile stabilite cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că autorităţile şi instituţiile publice pot încheia acorduri cu organizaţiile sindicale dar numai în anumite domenii limitate iar enumerarea prevăzută de lege este limitativă şi nu sub formă de exemple deoarece textul de lege prevede că se pot „cuprinde numai măsuri referitoare la”. măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale neprevăzute în alte legi.la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice pentru care sunt constituite. Aceste comisii paritare sunt consultate în următoarele situaţii: . În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din acea autoritate sau instituţie publică.programul zilnic de lucru. 341 . Pentru a se putea încheia astfel de acorduri autoritatea sau instituţia publică trebuie să furnizeze sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare referitoare la domeniile în care se pot prevedea măsuri în acordurile încheiate. perfecţionarea profesională. În cazul în care în autoritatea sau instituţia publică sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicate acordul se încheie cu funcţionarii publici desemnaţi din rândul acestora.

. pag. iar în cadrul lor un rol deosebit revine echipamentului din dotare.alte situaţii stabilite de lege. precum şi din furniturile (hârtie. . 342 . Echipamentul administrativ este alcătuit din aparatura. Aceste comisii întocmesc rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi organizaţiile sindicale sau reprezentanţilor funcţionarilor publici. imprimate. Activitatea de raţionalizare a echipamentului administrativ are în vedere185 următoarele aspecte importante: 185 Al. Resursele procurării lor şi ale realizării dotărilor necesare interesează. Rapoartele se comunică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici. - 2. sub aspectul studiului. op. 164. mobilierului şi localurilor sau sediilor.) a căror folosire este curentă în muncile de birou.la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici dacă costul acestora sunt suportate din fonduri bugetare. Resursele materiale Resursele materiale utilizate în administraţie sunt bunuri sau valori mobile şi imobile. ştiinţele economice şi dreptul financiar. rechizite de birou etc. În exercitarea atribuţiilor lor comisiile paritare emit avize consultative. formulare. Negoiţă..cit. maşinile şi materialele. iar sub aspectul ştiinţei administraţiei interesează dotarea optimă şi folosirea raţională a dotărilor în vederea asigurării eficienţei activităţii executive şi a nesolicitării exagerate a resurselor bugetare.la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

Există limitări aduse introducerii noii tehnici care sunt de ordin economic şi structural-funcţional. în care sens trebuie precizat că nu orice aspect al activităţii executive se pretează la realizarea sa prin intermediul noii tehnici. dacă majoritatea operaţiunilor administrative de birou – mai ales în domeniul strângerii. de pildă. întrucât activitatea intelectuală nu poate fi suplinită de maşină în materia concepţiei şi a deciziei. 343 . adică faţă de costul 186 Idem. c. mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de birou prin adaptarea administraţiei la progresul tehnic aplicabil acestui sector. aportul factorului uman rămânând hotărâtor chiar şi în modul de programare a aparaturii. retransmiterii. ceea ce trebuie să determine un maximum de funcţionalitate. op. decât într-un mod cu totul excepţional. b. cum ar fi. mai ales la aceleaşi nivele ale organizării administrative (primării. Acest din urmă aspect.cit. elaborarea normativelor de dotare cu echipament în urma cercetării şi cunoaşterii nevoilor reale ale activităţii executive. prefecturi. ministere etc. pag. Astfel. Astfel: . activitatea de analiză şi apreciere a informaţiilor necesară actului decizional nu se pretează la un asemenea tratament.. cu toate marile avantaje oferite în privinţa economiei de timp.a.). mai ales în privinţa utilizării aparaturii de prelucrare automată a datelor. 165-167. stabilirea impozitelor. În acest sens înzestrarea trebuie să fie rentabilă. standardizarea echipamentului. înregistrării. . cel puţin în actualul stadiu al dezvoltării în care ne aflăm.Operează limitări de ordin intelectiv. prelucrării şi păstrării datelor – se pot realiza mecanizat şi automatizat. resurse şi personal. desigur. la nivelul cunoscut într-o perioadă de societate. este supus unor limitări186 ce afectează introducerea şi folosirea echipamentului modern. adică asigurarea uniformizării dotării administrative.

care să aibă şi o folosinţă de durată. prelucrare şi de reproducere a datelor în activitatea de birou187 se are în vedere faptul că documentul scris sau înscrisul constatator. decât prin dotarea fiecărui organ executiv cu tehnica respectivă. 344 . dar şi al unor operaţiuni tehnicomateriale. Acesta se redactează dactilografiat după un înscris de mână (manuscris) aprobat şi care trebuie realizat într-un număr mare de exemplare (originale sau copii).investiţiei făcute să se efectueze un mare volum de lucrări cu mijloacele din dotare. Ciulbea. volumul de muncă al mai multor instituţii. Radu. este „produsul” de bază al activităţii executive. Gh. în special. ce permite o reală amortizare a lor. inclusiv al actelor juridice. de eventualitatea pierderii locului de muncă datorită modificărilor structurale şi de personal aferente noii tehnologii introduse. astfel. echipamentele de prelucrare a datelor şi de reproducere de birou. Trebuie să remarcăm faptul că nu la toate nivelele administrative şi nu la orice autoritate e necesară aceeaşi dotare tehnică. mai ales. conform numărului de 187 N. 122 şi urm. astfel. de pildă.Apar şi limitări de ordin psiho-social şi tradiţional ce ţin de existenţa unei rutine administrative formate în activitatea executivă îndelungată a unor persoane şi care se reflectă în atitudini şi reacţii personale negative. Când ne referim la echipamentul administrativ avem în vedere. cele de transmitere a informaţiilor. a. cele de transport automatizat al corespondenţei. reunindu-se. Experienţa mondială…. s-ar putea ca prelucrarea automată a datelor la nivele ierarhice inferioare să se preteze mai bine prin organizarea unor oficii de calcul teritoriale comune. legate mai ales de temerea insuficienţei cunoaşterii şi utilizării acestora şi. sistemele automatizate de registratură şi tehnicile moderne de păstrare şi distrugere a documentelor. . În cazul echipamentului de înregistrare. uneori chiar de obstrucţionare faţă de tendinţele novatoare de introducere a noilor mijloace şi metode. pag.

telefonului.. e. telexului. copierea electrostatică (Rank Xerox). Realizarea acestor operaţiuni este încă condiţionată de existenţa unor tehnici şi sisteme de reproducere a documentelor (reprografie) începând cu copierea dactilografică. este. putând fi ulterior identificate la solicitare. ori în funcţie de nevoile de documentare etc. cum este cazul interfonului. Transportul automatizat al corespondenţei prezintă o importanţă deosebită în marile instituţii şi sedii administrative cu un amplu volum informaţional şi al lucrărilor de birou. serigrafierea. b. de părţi interesate. Echipamentul de transmitere a informaţiilor la distanţă vizează mijloacele moderne ce permit legătura simultană sau succesivă între doi sau mai mulţi factori ai comunicării. transmitere şi prelucrare a informaţiilor etc. Sistemele automate de registratură au în vedere înscrierea şi clasificarea documentelor (dosare. etc. Important este că din momentul redactării să existe o limitare a numărului de documente la strictul necesar.188 d. lucrări) în baza unor coduri care sunt apoi înregistrate în memoria unui calculator. heliografierea. inclusiv mijloace pneumatice. al celor cu buzunare sau cutii. c.destinatari. inclusiv asupra locului de păstrare. al echipamentului pentru apel urgent (portativ sau fix). microcopierea. Tehnicile moderne de păstrare sau arhivare a documentelor au în vedere realizarea unei depozitări bazate pe criterii riguroase şi de către un serviciu anume specializat cu o bună dotare tehnică. ce include depunerea în rafturi mobile după o ordine codificată prestabilită şi înregistrată în memoria 188 Tot acest echipament de reproducere a documentelor. 345 . a interconectării aparaturii computerizate. telefaxului. desemnat terminologic prin noţiunea de „birotică”. tehnica urmărind îmbunătăţirea fluxului informaţional şi a circuitului acestuia în interior prin intermediul transportoarelor cu bandă. fotocopierea. mai nou.

de regulă. în funcţie de nevoi. reflectând unitatea serviciului şi specificul structurilor sau compartimentelor interne. asigurând o concentrare a mai multor autorităţi şi instituţii de la acelaşi nivel şi de acelaşi interes. a celei externe (extranetul) şi a celei internaţionale (internetul) reprezintă criteriul de performanţă în materia circuitului informaţiilor şi pentru administraţia publică. conectat cu întreaga instituţie (de pildă. etc. Crearea reţelei interne (intranetul) în cadrul instituţiei. în localitatea de reşedinţă a unităţii administrativ-teritoriale la al cărei nivel este constituit sau în capitală. Localul instituţiei executive trebuie să asigure funcţionalitatea adecvată specificului autorităţii găzduite (primărie. să confere condiţii igienicosanitare şi de lucru personalului. caracterizându-se printr-un stil sobru şi o arhitectură ce reflectă nivelul de dezvoltare economică a zonei. evitându-se. prin reţeaua telefonică sau calculator) şi care eliberează documentul care a fost solicitat sau copia acestuia. poliţie etc. Documentul este identificat la solicitare de către funcţionarul specializat aflat într-un centru dispecer.). Dezvoltarea preocupărilor privind perfecţionarea activităţii şi a dotării birourilor a condus la apariţia unei noi ştiinţe. Localurile (sediile) autorităţilor administrative Organul executiv îşi are sediul (principal. În acest fel se asigură atât funcţionalitatea maximă necesară. ceea ce uşurează atât conlucrarea între oficiali. în cazul autorităţilor financiar – bancare). este recomandabil ca întreg grupul de construcţii să fie învecinat. dacă este cazul). În principiu. dar. respectiv birotica. tradiţiile locale. de 346 . Încăperile sau birourile pot fi astfel concepute şi amplasate încât să fie destinate folosirii lor de către una sau mai multe persoane.unui calculator. o singură clădire este suficientă. finanţe. cât şi accesul publicului solicitant în vederea rezolvării problemelor sale (de exemplu.

biroul primirilor în audienţă. pentru desfăşurarea eficientă a activităţii lor – pe lângă cadrul legal bine definit şi de un personal temeinic pregătit – de existenţa unor mijloace materiale şi a unor resurse financiare. a sustragerilor sau a incendiilor. Resursele financiare Autorităţile executive au nevoie. precum registratura. mijloacele tehnice necesare primirii. fără să greveze bugetul public sustrăgând valori care ar putea fi utile în alte sectoare ale vieţii publice. 3. etc. astfel constituite încât să corespundă nevoilor reale ale administraţiei. prelucrării şi transmiterii informaţiilor (calculator. documentele secrete.pildă. situaţiile de avarii şi modul de intervenţie etc. În încăperi se află mobilierul adecvat muncii respective (birouri. iluminatul de siguranţă. accesul publicului. fişete). cu respectarea unui anumit volum al încăperii. ceea ce permite o anumită 347 . telefax). dotarea cu mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor. precum şi un cont bancar. Resursele financiare se constituie. telefon. echipamentul de dactilografiat. cât şi limitarea accesului publicului în mod strict numai la acele servicii specializate relaţiilor exterioare. cum ar fi sistemul de siguranţă şi de alarmare pentru prevenirea pătrunderii persoanelor neautorizate. arhiva. Suprafaţa medie locativă este de 3-6 mp de funcţionar. casieria – necesitând amenajare specială. a condiţiilor de iluminat – natural sau artificial – a unei bune izolări fonice. Reglementări de ordine interioară pot prevedea modul de asigurare a pazei sediului. deplasarea inutilă a personalului propriu. de multiplicare a documentelor etc. În unele situaţii încăperile pot primi o destinaţie specială – de pildă. de regulă. computer. din bugetele alocate de stat sau de colectivităţile locale în beneficiul autorităţilor respective care au un plan propriu de cheltuieli.

independenţă în modul de dispunere asupra fondurilor existente. contribuind la realizarea de economii. prevenind risipirea resurselor. Capitolul 11 Activitatea administraţiei publice Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice de organizare a executării legii şi a celorlalte acte normative se 348 . ceea ce poate conduce la o activitate optimă sub aspectul costurilor scăzute ale serviciilor administrative. Desigur. aceasta nu exclude posibilitatea ca în mod parţial ori chiar în totalitate autoritatea să realizeze şi venituri proprii (de pildă. din impozitele şi taxele locale) care să-i acopere cheltuielile financiare în modul de efectuare a plăţilor pentru diverse cheltuieli.

regimul juridic şi clasificarea actelor administrative Sfera şi definiţia actelor administrative Concepută ca activitate îndeplinită de anumite autorităţi. Editura Lumina Lex. aceste acte având caracter de autoritate. Negoiţă –Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ.aplicarea principiilor autonomiei şi a autonomiei financiare. Complexitatea atribuţiilor administraţiei a crescut. 6 349 . prin care organizează executarea şi se execută în concret legea. I. Actele administrative 1. În primul caz. În al doilea caz. ea se situează pe poziţia de executant al serviciilor publice către comunitate. autorităţile administraţiei publice adoptă/ emit acte de autoritate (hotărâri.deconcentrarea serviciilor publice.realizează printr-o activitate cu caracter executiv-dispozitiv şi printr-o activitate de prestaţiune în cadrul diferitelor servicii publice189. trăsăturile. pag. Corespunzător. administraţia publică se înfăptuieşte în conformitate 189 A. dispoziţii). 1992. fiind determinate de: . Noţiunea. . a crescut şi numărul de acte administrative şi operaţiuni material administrative prin care se realizează aceste atribuţii.trecerea unor bunuri în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale. . administraţia pierde votul de comandă. încheind contracte sau executând operaţiuni material-administrative. Bucureşti.

28 192 R. adoptarea sau executarea actului administrativ. făcute în exercitarea funcţiei executive a autorităţilor publice. Denumirea de „acte de drept administrativ” s-a propus în ideea evocării mai clare a regimului elaborării actelor organelor administraţiei de stat190. prin acte administrative cu caracter normativ sau individual. 2004. pag. pag. Editura Ştiinţifică. Editura Rosoprint. 1959. Drăganu – Actele de drept administrativ. grupate sub denumirile de „act de drept administrativ” sau „acte administrative”. prin fapte materiale juridice şi prin operaţiuni materiale administrative. Editura Didactică şi Pedagogică. vol. legea fiind cea care le atribuie efecte juridice. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Ionescu – Drept administrativ. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. în scopul de a produce efecte juridice. Actele administrative sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral. 16-21 191 I. dorinţa de a defini noţiunea de act administrativ a dat naştere la mai multe formulări terminologice. pag. 190 T. a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţe de constrângere a statului. În literatura juridică. Bucureşti. Această terminologie a fost criticată încă de la promovarea sa192 iar. II. 1970. Faptele materiale juridice determină naşterea. Operaţiunile materiale administrative cuprind acele fapte materiale care nu concretizează o voinţă juridică dar care sunt necesare pentru emiterea.şi în baza legii. Cluj-Napoca. Bucureşti. Actele administrative constituie principala formă juridică a activităţii autorităţilor administraţiei publice. considerându-se că aceasta indică apartenenţa actului la administraţia de stat191. independent de existenţa unei manifestări de voinţă în acest scop. în prezent specialiştii în drept public folosesc terminologia de „acte administrative”193. 217 350 .

pag. L. în scopul de a produce 193 I. 470. pag. 279. În literatura juridică au fost formulate mai multe definiţii ale actului administrativ. I. 21-24. Bucureşti. Craiova. s-a apreciat că actele de drept administrativ pot fi definite ca manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. I. Bucureşti. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. de regulă. Alexandru – Administraţia Publică. care permit stabilirea provenienţei actului administrativ şi determinarea caracterului său normativ sau individual. vol. pag. Nedelcu. II. 2002. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Desigur. Drăganu – Formele concrete de activitate ale organului statului. Astfel. decizii. Editura Lumina Lex. denumirile concrete ale actelor administrative: hotărâri. 2002. 83-84 194 T. limitându-se la actele cu caracter normativ şi excluzând pe cele cu caracter individual. Editura Lumina Lex. actele de drept administrativ au fost definite ca fiind actele juridice unilaterale emise în cadrul activităţii executive ale autorităţii publice în calitatea lor de subiect special investit cu atribuţia de realizare a puterii de stat194. etc. dispoziţii. legislaţia foloseşte. diferenţele rezultând din sfera de cuprindere şi din modul de prezentare. regulamente.Disputa de ordin terminologic nu se mai justifică faţă de dispoziţiile Constituţiei României. care nu diferă esenţial în ceea ce priveşte conţinutul. A. I. Pe de altă parte. vol. V. II. autorizaţii. Într-o opinie prezentată sintetic. pag. Editura Themis – Fundaţia Europeană Tituşescu. ClujNapoca. Editura Ştiinţifică. pag. ale Legii contenciosului administrativ şi ale Legii administraţiei publice locale. ar conduce la aparenţe. 2004. Editura Rosoprint. apreciem că folosirea termenului de „acte de drept administrativ”. pag. Bucureşti 1965. ordine. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. 234-240. în principal autorităţi ale administraţiei publice. că sfera acestor acte este mai restrânsă. Nicu – Drept administrativ. 29 351 . Bucureşti. care consacră sintagma de „act administrativ”.. 2002. 2002. Editura All Bek.

Bucureşti. publicată în Monitorul Oficial nr.12. care emană de la autorităţile administraţiei publice prin. vol. în temeiul puterii publice195. A.2004. 287 196 I. emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii”198. 2004. 2002. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. Craiova. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. În sfârşit. – Drept administrativ. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. Editura Themis. Semnificaţia acestei 195 R. N. pag. 554/2. pe baza şi în executarea legii. 279 197 A. Petrescu. apreciem că ele exprimă în esenţă trăsăturile actelor administrative şi regimul juridic al acestor acte. actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă juridică expresă.2004 352 . Editura Accent. Nicu – Drept administrativ. În concepţia noastră. Într-o altă opinie. Iorgovan –Tratat de drept administrativ.efecte juridice.L. a unei autorităţi administrative. Cluj-Napoca.12. Termenul de act administrativ este reglementat şi de noua Lege a contenciosului administrativ care în mod concis îl defineşte ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. 2004. pag. se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii. prin care se formează o situaţie juridică referitoare la un drept recunoscut de lege. 24 198 Legea contenciosului administrativ nr. voinţa juridică fiind supusă regimului juridic administrativ196. care se nasc. pag. Nedelcu. o definiţie care impune prin conciziune înţelege prin actul administrativ acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă juridică. în realizarea puterii publice. sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti197. Fără a face o analiză a modurilor de definire a actului administrativ prezentate mai sus. 1154/7. II Editura All Beck.

pe de altă parte. Ionescu – Drept administrativ. Actul administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia dar este forma juridică cea mai importantă. pe de o parte. Trăsăturile actelor administrative Chiar dacă există o varietate de opinii referitoare la noţiunea de act administrativ. pag. realizate de organele administraţiei de stat dar care nu fac parte din administraţia de stat şi anume: contractele. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat. ca fiind conformă şi cu art. 52 din Constituţia revizuită. Editura Didactică şi Pedagogică.definiţii reprezintă importanţa sub aspectul actelor supuse controlului de legalitate. Există o diferenţiere în ceea ce priveşte ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administraţiei publice. Bucureşti. operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile tehnic productive199. 222 353 . pe care le vom prezenta în continuare. acestea cuprind elemente comune în ceea ce priveşte delimitarea actului administrativ de celelalte acte juridice ale organelor administraţiei de stat. 1970. La organele de la baza sistemului organizării administraţiei publice au o pondere mai mare operaţiunile materiale administrative şi cele tehnice iar pe măsură ce urcăm 199 R. acestea extinzându-se şi asupra actelor emise de alte autorităţi publice decât cele care aparţin administraţiei. a) Actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice. acestea variind în funcţie de nivelul ierarhic al organului administraţiei publice de la care emană actul. S-a apreciat că acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice. precum şi de operaţiunile materiale administrative. Din definiţiile prezentate se pot desprinde trăsăturile actului administrativ.

a unei păreri sau sentiment. Craiova. Actul administrativ este emis în regim de putere publică. Bucureşti. Prin această trăsătură. ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative200. Nicu – Drept administrativ. 1999. 2002. Editura Lumina Lex. pag.L. Editura Themis. 487 354 . Nedelcu. 29.spre organele din vârful organizaţiei. în Dreptul nr. 179 202 I. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. c. pag. să aibă drept scop producerea în mod direct de anumite efecte juridice. adică să aibă animus negati contrahendi iar să nu fie jocandi causa201. vol. pag. Alexandru – Administraţia Publică. II. pag. 1011/1995. I.Unele considerente referitoare la raporturile dintre autorităţile administraţiei publice în actele acestora. Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie neîndoielnică. actul administrativ antrenează în mod independent producerea unor efecte juridice. A. b) Actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. actul administrativ apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice de a produce în mod direct efecte juridice. actul administrativ se deosebeşte de alte acte juridice cu caracter unilateral al organelor administraţiei publice. Editura All Beck. Actul administrativ nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi. adică de a da naştere. spre deosebire de operaţiunile administrative care nu produc efecte juridice202. 43 201 A. Caracterul expres al manifestării de voinţă este determinat de regimul de putere publică în care se emit actele administrative. În acest fel. Potrivit acestei trăsături. Trăilescu . 2004. Actul administrativ concretizează voinţa autorităţilor administrative ca subiect de drept învestit cu 200 A. Bucureşti. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

2002. 30 355 . ea este o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative. Regimul juridic al actelor administrative Analiza regimului juridic al actelor administrative vizează aspecte referitoare la procedura de emitere a acestor acte. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Editura Accent. N. modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte205. II. II. Cluj-Napoca. actul administrativ este obligatoriu pentru organul emitent atâta vreme cât el nu a fost abrogat. 40 205 I. Într-o altă opinie. pag. 290 204 A. Bucureşti. vol. Elementul central al acestui regim juridic îl reprezintă legalitatea.putere publică203. Din această trăsătură rezultă obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din oficiu. condiţiile de validitate a actului administrativ. Regimul de putere nu exclude ci permite exercitarea controlului de legalitate exercitat asupra actelor administrative. pag. 2004. forţa juridică şi regimul juridic al actului administrativ. pag. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. vol. Petrescu – Drept administrativ. Obligativitatea actului administrativ se referă la toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiilor respective. Editura Rosoprint. regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de reguli ce guvernează formarea. fiind emise pe baza şi în vederea executării dispoziţiilor legale în vigoare. în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora204. Totodată. Editura All Beck. 203 R. revocat sau anulat cât şi pentru organele administrative superioare organului emitent. S-a apreciat că prin regim juridic vom înţelege un ansamblu de reguli de fond şi de formă care conturează „personalitatea” actelor administrative în circuitul juridic. 2004. Cluj-Napoca. la care ne vom referi în continuare.

Gaudemet – Traite de droit administratif. 1996. în deciziile pe care le iau. Legalitatea este o condiţie de valabilitate a actului administrativ. J. După alţi autori (Şcoala de la Bucureşti). b. legalităţii.D.C.a. de a se conforma legii sau. care este apreciată ca o garanţie de respectare a legalităţii.J. 1999. mai exact. analiza legalităţii şi oportunităţii se va face având în vedere activitatea reglementată. Forma actului administrativ. legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate iar oportunitatea este un element al legalităţii şi nu o condiţie de valabilitate distinctă. cu Ordonanţele de Guvern şi toate celelalte acte normative care au forţă juridică superioară actului analizat. Venezia. Alexandru – Administraţia Publică. S-a mai apreciat că oportunitatea este o condiţie de valabilitate specifică deciziei administrative. Paris. pag. Principiul legalităţii în doctrina românesc a fost analizat diferit. 1996. forţa juridică a actului administrativ. Actele administrative cu caracter normativ îmbracă numai forma 206 A. În cele mai multe cazuri actele administrative îmbracă forma scrisă. pag.. Editura Lumina Lex. care constă în actualitatea. alături de oportunitate. corespondenţa permanentă a acesteia cu evoluţia realităţilor administrative iar nerespectarea acestei condiţii poate atrage nulitatea actului administrativ207. Legalitatea actului administrativ. organul emitent. cu legile adoptate de Parlament.G. În toate cazurile legalitatea actului administrativ reprezintă cel puţin conformitatea actului respectiv cu legea fundamentală. I. Bucureşti. De Laubadere. semnifică faptul că autorităţile administraţiei sunt ţinute. L. Desigur faţă de multitudinea actelor administrative emise. adică unui ansamblu de reguli de drept de ranguri şi conţinuturi diferite206. După un curent de gândire (şcoala de la Cluj). 470 356 . 593 207 I. în corelaţie cu oportunitatea.

necesitatea executării şi respectării dispoziţiilor actului de către cei care cad sub incidenţa lui. faţă de dispoziţiile art. 120.realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv208. 2 din legea fundamentală şi ale art. 1970. în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor.verificarea legalităţii actului în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis. alin. Forma scrisă reprezintă o condiţie de valabilitate a actului. nr. hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ se 208 R.scrisă. 233 209 Constituţia României. 2 şi 106. de regulă. 13 din Constituţia revizuită este limba română209. . fiind obligatorie publicarea lor. 767/31. privind administraţia publică locală. 8 din Legea nr. ea fiind impusă ad validitatem şi nu ad probationem.existenţa unui mijloc de probă în caz de litigiu. alin.limba de redactare a actului care. Bucureşti. publicată în Monitorul Oficial. De forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte elemente de concretizare exterioară ale actului: . 215/2001. revizuită. alin.2003 357 . . Cu toate acestea. 51. . Forma scrisă a actelor administrative este necesară pentru următoarele considerente: . pag.71. Actele normative cu caracter individual îmbracă şi forma orală. Ionescu – Drept administrativ. în conformitate cu dispoziţiile art. . în condiţiile legii.10.necesitatea cunoaşterii exacte şi complete a conţinutului actelor. Editura Didactică şi Pedagogică.

De asemenea. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. regulă care va fi cuprinsă în viitorul Cod de procedură administrativă. 215/2001 privind administraţia publică locală. Ne alăturăm autorităţilor care susţin necesitatea de a se reglementa obligativitatea motivării tuturor actelor normative. privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 22 din Legea nr. republicată. în dreptul nostru nu există o obligaţie generală privind motivarea actelor administrative.aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective210. 663/23. . art. . 175 din Codul de procedură fiscală dispune că decizia prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actul administrativ jurisdicţional. motivarea în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului se face prin note de fundamentare. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public se dispune că refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează212.2001 211 Legea 204/2000. prin dispoziţiile art. această obligaţie fiind reglementată pentru anumite acte 211 administrative. Totuşi. prin legi speciale . Astfel.04. 29 din Legea nr.motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează intervenţia actului respectiv.2004 212 Legea nr. privind normele de tehnică legislativă publicată în Monitorul Oficial 777/25.10. 544/2001.potrivit art. publicată în Monitorul Oficial. iar în cazul celorlalte acte normative prin referate. 210 Legea nr. 204/23.08.2001 358 .

referatele. Dintre operaţiunile procedurale emiterii actului administrativ probleme teoretice şi practice au ridicat avizele şi acordul. De regulă.forme procedurale anterioare emiterii actului. concomitent sau posterior. d. Procedura de elaborare a actului administrativ. Bucureşti. rapoartele. 2002. indiferent de categoria căreia îi aparţine (facultative. procesele verbale.forme procedurale concomitente cu emiterea actului. exprimând o dublă voinţă juridică. pag. 100 359 . Potrivit momentului care intervine.) sunt operaţiuni material-administrative care nu produc efecte juridice.c. formele procedurale prealabile (propunerile. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. acestea nu sunt acte administrative de sine stătătoare. V. . Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. conforme). II. În funcţie de momentul în care intervin. distingem categorii de forme procedurale: . Acordul exprimă acceptul pe care un organ public îl dă altui organ. acordul poate fi prealabil. Editura All Beck. Editura Lumina Lex. vol. apreciindu-se că actele emise în baza lui sunt „acte administrative complexe”. în doctrina de specialitate s-a apreciat că. Forţa juridică a actelor administrative. 56. ci doar operaţiuni administrative foarte importante213. Chiar dacă au unele asemănări cu actele administrative. . 2002. Bucureşti. etc. Forţa juridică a actelor administrative se fundamentează pe prezumţia relativă că acestea au fost emise cu respectarea 213 A. dar care sunt necesare elaborării actului administrativ. în vederea emiterii de către ultimul a unui act administrativ. Pentru formele procedurale prealabile emiterii actului administrativ are relevanţă acordul prealabil.forme procedurale ulterioare emiterii actului. pag.

Efectele actelor administrative. se impune analizarea a trei aspecte: momentul de la care actul administrativ produce efecte. Prezumţia de legalitate este asociată cu alte prezumţii: prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate. Waline – Droit administratif precis. Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute. Prezumţia de legalitate. Paris. denumită şi prezumţia de conformitate cu dreptul214. Există şi excepţii prin care. Fără a intra în detalii. hotărâri de Guvern) chiar dacă acestea au caracter individual. 2000. de regulă se face de către organul emitent (retractare). 107 360 . .categoria de act. care. de organul ierarhic superior 214 J. subînţelege condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei.tuturor condiţiilor cerute de Constituţie şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară actelor emise. întinderea efectelor produse de actele administrative şi încetarea efectelor actelor administrative. Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare. J.natura organului emitent. Rivero. chiar prin Constituţie se prevede obligativitatea publicării în Monitorul Oficial (decrete ale Preşedintelui. . Forţa juridică a diferitelor acte administrative este condiţionată de mai multe elemente: . arătăm că legislaţia şi doctrina majoritară au fundamentat teza potrivit cu care actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor iar cele individuale de la datat comunicării. legii şi actelor juridice emise în baza legii. respectiv cu caracter individual sau cu caracter normativ. pag. Referitor la efectele actelor juridice. e.locul organului emitent în sistemul organelor administraţiei publice.

554/2. actul administrativ poate fi abrogat printr-un act normativ cu putere egală sau superioară. Desigur. Cluj-Napoca. 292 361 .actele administrative cu caracter normativ.12. După categoria organului emitent: .actele normative cu caracter individual care sunt manifestări de voinţă. . Editura Accent. Petrescu – Drept administrativ. Vom prezenta în continuare câteva dintre clasificările făcute în literatura de specialitate.acte emise de organele administraţiei de stat. a. De asemenea. După întinderea efectelor pe care le produc se delimitează: . modifică sau desfiinţează drepturi în serviciu uneia sau mai multor persoane dinainte determinate215. care defineşte actul administrativ şi asimilează unele contracte încheiate de autorităţile publice actelor administrative. care se aplică unui număr nedeterminat de persoane. b. b din Legea contenciosului administrativ nr. 215 ale R.2004. 2004. pag. 2.acte emise de autorităţile autonome administraţiei publice locale. . lit. în funcţie de diferite criterii şi potrivit modului de organizare al administraţiei în diferitele etape de dezvoltare economico-socială. care creează. care cuprind reglementări de principiu cu caracter obligatoriu. N. . aceste clasificări vor trebui reconsiderate faţă de dispoziţiile art.(revocare) ori de către instanţele judecătoreşti (anulare). Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate există mai multe variante de clasificare a actelor administrative.acte care emană de la alte organe de stat.

.contractele încheiate de autorităţile publice care sunt asimilate actelor administrative. Bucureşti. Teodorescu – Tratat de drept administrativ. 2003. 1929. Editura Naţional. vol. cât şi dispoziţiile art. Fără a analiza aceste clasificări. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. acte normative de gestiune şi acte administrative cu caracter jurisdicţional217. în baza împuternicirii date de lege ori de organele administraţiei. 376. 554/2.acte administrative prin delegare216. 2. care nu în toate cazurile au o importanţă practică vor formula o nouă clasificare. c şi d din Legea nr. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. vol. Bucureşti. Bucureşti. Procedura emiterii/adoptării actelor administrative 216 A. pag. care sunt acte unilaterale.acte care emană de la persoane private. I. V. pag. 88 362 . 38 217 A. pag. . . prin care actele administrative erau împărţite în acte administrative de autoritate. cu caracter individual sau normativ emise de autorităţile publice ale administraţiei publice în vederea executării ori a organizării executării legii. - 2. II.acte administrative de autoritate.12. Potrivit acestei clasificări actele administrative se împart în următoarele categorii: . lit.2004 privind contenciosul administrativ. 2002. Această delimitare are în vedere atât clasificări existente în doctrină. Editura All Beck. în funcţie de puterea actului administrativ şi de regimul juridic aplicabil.actele administrativ-jurisdicţionale emise de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict.

la cerere. promovarea. recunoaşterea. după caz. Proiectele de acte administrative cu caracter individual se adoptă/emit din oficiu. Procedura privind exercitarea dreptului la petiţionare se 218 Noţiunea de persoană administrativă în acest curs desemnează: autoritate publică. să examineze proiectul. 363 .Persoanele administrative218 au dreptul ori. propunerile şi opiniile formulate . Actele juridice care nu respectă cerinţele de fond sau de formă prevăzute de lege sunt lovite. proiectul se supune adoptării/emiterii persoanei administrative competente. Procedura de emitere a actelor administrative prin exercitarea dreptului la petiţionare Prin petiţie se urmăreşte dobândirea. ca în termenul legal sau în cel stabilit de iniţiator. de referatul sau de raportul întocmit de către instituţia sau de compartimentul de specialitate din aparatul propriu. de o notă de fundamentare. potrivit competenţei legale care le revin. precum şi de avizele de specialitate. după caz. Opiniile contrare se consemnează separat. apărarea sau restabilirea unui drept legal recunoscut ori a unui interes legitim. de a iniţia. sau după caz. obligaţia. exercitarea. de nulitatea absolută sau de nulitate relativă ori sunt considerate inexistente. instituţie publică şi serviciu public. observaţiile. emite/adopta ori încheia acte juridice. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se transmite persoanei administrative interesate şi celor stabilite de lege. personal sau public. După primirea avizelor şi soluţionarea eventualelor observaţii şi propuneri formulate. după caz. adoptarea se face cu majoritatea prevăzută de lege. prin prisma specialităţii lor. În cazul persoanelor administrative colegiale. recomandările. Persoanele administrative care au primit proiectul au obligaţia. şi să comunice avizele sau. după caz. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ va fi însoţit.

în condiţiile legii. în mod obligatoriu. Prin sesizare se solicită restabilirea unui drept sau interes legitim. reclamaţie. exceptând cazul când semnalează încălcări ale legii. obiectul petiţiei şi vor fi motivate legal. Petiţiile pot fi adresate personal de cei interesaţi ori prin reprezentanţi sau prin orice alt mijloc de comunicare. sesizare. să verifice. 364 . Prin reclamaţie se solicită restabilirea unui drept subiectiv sau interes legitim cu caracter personal care a fost încălcat. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii. Petiţiile nesemnate nu se iau în considerare. Persoanele administrative au obligaţia să primească. pe solicitant. Petiţiile vor fi însoţite de acte doveditoare necesare în susţinerea lor. încălcat. exclusiv în nume propriu. Prin propunere se urmăreşte realizarea unor acţiuni de interes general de către persoana administrativă competentă. propunere sau oricare altă formă specifică dreptului de petiţionare. de ordin general. Prin cerere se solicită recunoaşterea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim cu caracter personal sau public. să examineze. Persoanele administrative sunt eliberate de orice obligaţii în situaţia în care petiţia este vădit netemeinică sau în cazul în care persoanele administrative au răspuns la o petiţie având acelaşi obiect. adresate de cei interesaţi persoanei administrative competente. cuprinse în scrisori ori prezentate în audienţe şi consemnate în scris sau transmise prin mijloace electronice. fără a depăşi 30 de zile de la înregistrarea lor.declanşează prin petiţii formulate în nume propriu. Petiţia poate îmbrăca forma de cerere. să soluţioneze petiţiile şi să comunice în scris răspunsurile în cel mai scurt timp. Răspunsurile vor viza.

Persoana administrativă este obligată să primească şi să înregistreze petiţia de îndată. se va elibera dovada înregistrării lor. e) data întocmirii (solicitării) petiţiei. În această situaţie. Persoana administrativă competentă are obligaţia să informeze. În cazul petiţiilor depuse personal. de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau socotite utile de către solicitant. c) împuternicirea dată reprezentantului legal. cu excepţia cazului în care actul sau măsura se dispune din oficiu. Aceste petiţii vor fi evidenţiate într-un registru special. prenume/denumire. Petiţionarul poate renunţa la solicitare înainte de emiterea/adoptarea actului administrativ. Petiţia va fi însoţită. Petiţiile pot fi formulate personal şi oral numai în cadrul audienţelor. de îndată. d) semnătura petiţionarului sau a reprezentantului său legal. 365 . Petiţionarul este în drept să renunţe la solicitarea sa şi după emiterea/adoptarea actului administrativ sau luarea măsurii care face obiectul petiţiei. b) obiectul detaliat al solicitării şi justificarea acesteia. în limba română. Petiţiile greşit adresate vor fi trimise în termen de până la 5 zile de la înregistrare persoanei administrative competente. pe cei interesaţi asupra condiţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească petiţiile formulate. Petiţia va cuprinde. domiciliul/sediu. după caz. ori de luare a măsurii pretinse. dacă este cazul. după caz. Petiţia se redactează. de regulă. sub semnătură. afară de cazul în care legea mai indică (şi) altele: a) nume. Petiţionarul îşi exercită dreptul de petiţionare. de regulă. indicând adresa unde urmează să primească răspunsul. exclusiv în nume propriu sau al colectivităţii pe care o reprezintă. următoarele elemente.

persoana administrativă va trebui să revoce actul sau măsura la care s-a renunţat. A) Formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ 366 . Orice persoană care are un drept sau un interes legitim personal. Aceste formalităţi vor fi îndeplinite în succesiune. la termenele. Situaţiile negative nu trebuie dovedite şi nici probate. precum şi orice altă informaţie de interes public. să suporte eventualele daune ocazionate de actul de renunţare. poate cere persoanei administrative punerea la dispoziţie a unor informaţii. în limitele şi potrivit condiţiilor prevăzute de lege. Formalităţi procedurale necesare. cu excepţia cazurilor în care actul produce efecte şi faţă de terţi sau serveşte interesul public. În asemenea cazuri petentul va da o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de Codul penal. 3. emiterii/ adoptării actelor administrative Categorii de formalităţi procedurale În situaţiile prevăzute de lege. dacă prin lege nu se interzice accesul la documentele respective. concomitente sau ulterioare momentului emiterii/adoptării actului. dacă este cazul. Participanţii la procedura administrativă au obligaţia de a coopera cu persoanele administrative la rezolvarea petiţiilor. Renunţarea poate fi făcută numai în scris. emiterea/adoptarea actului administrativ poate fi supusă unor condiţii procedurale anterioare. date sau documente pe care aceasta le deţine şi care au legătură cu solicitarea sa. Petiţionarul va fi obligat. cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.

Sunt formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ: avizul, acordul prealabil şi propunerea/proiectul. Avizul reprezintă opinia de specialitate, solicitată de persoana administrativă competentă să emită/adopte actul administrativ, cu privire la necesitatea şi oportunitatea emiterii/adoptării şi la conţinutul actului. Avizele nu se pot solicita persoanelor administrative ierarhic superioare emitentului. Revocarea avizului ulterior actului administrativ emis/adoptat cu respectarea lui nu influenţează valabilitatea actului administrativ. Avizele sunt: facultative, consultative şi conforme. Avizele sunt facultative atunci când persoana administrativă, care emite/adoptă actul nu este obligată să le solicite. În cazurile în care avizul a fost solicitat şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia. Avizele sunt consultative atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le solicite dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea actului administrativ. Avizele sunt conforme, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat atât să le solicite cât şi să le respecte. Acordul prealabil reprezintă consimţământul unei persoane administrative determinate, cu privire la emiterea/adoptarea în viitor a unui act administrativ, de către o altă persoană administrativă. Emiterea/adoptarea actului administrativ, fără acordul prealabil prevăzut de lege, atrage nulitatea actului administrativ. Actul administrativ este valabil în cazul în care acordul prealabil sau refuzul emiterii sale nu au fost comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege. Propunerea reprezintă operaţiunea pregătitoare prin care este sesizată o persoană administrativă în vederea luării unei măsuri.

367

Proiectul reprezintă o propunere iniţiată de persoana administrativă privitoare la un anumit mod de rezolvare juridică a unei situaţii într-o formă apropiată sau identică cu viitorul act administrativ având un mod de alcătuire conform cerinţelor impuse de tehnica legislativă. Avizul, acordul, aprobarea/ratificarea sau confirmarea se întocmesc în scris, sub sancţiunea nulităţii. Avizele favorabile cu observaţii, avizele nefavorabile, refuzul de aprobare/ratificare, confirmare sau emitere a acordului, vor fi motivate în toate cazurile. B) Formalităţi procedurale concomitente emiterii/ adoptării actului administrativ Formalităţile concomitente emiterii/adoptării actului sunt: cvorumul, majoritatea necesară, consensul, emiterea/ adoptarea în comun, motivarea, redactarea, semnarea şi, după caz, contrasemnarea. Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ colegial. Organele colegiale lucrează legal, de regulă, în prezenţa majorităţii membrilor lor, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului este reprezentată de numărul minim de voturi necesar pentru ca actul administrativ să fie adoptat în mod valabil. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea unui act administrativ poate fi: simplă, absolută şi calificată. Majoritatea simplă reprezintă regula generală şi impune ca, pentru adoptarea actului, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Majoritatea absolută impune ca, pentru adoptarea unui act administrativ, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care compun organul colegial. Majoritatea calificată impune ca, pentru adoptarea actului administrativ, să voteze favorabil un anumit număr,
368

legal determinat, din numărul membrilor organului colegial. Acest număr va fi în toate cazurile mai mare decât majoritatea absolută. Consensul impune ca adoptarea actului administrativ să se realizeze prin acordul de voinţă al tuturor membrilor care compun organul colegial de conducere. Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele de fapt şi de drept, care justifică emiterea/adoptarea unui act administrativ. Motivarea în drept este obligatorie pentru toate actele administrative, cu excepţiile prevăzut de lege. Motivarea actului administrativ se face în temeiul notelor de fundamentare, rapoartelor, referatelor, avizelor sau alte asemenea cerinţe procedurale, întocmite de iniţiatorul actului ori de compartimentele de resort. Motivarea se aduce la cunoştinţă solicitantului la cerere, fie integral fie în rezumat ori se comunică din oficiu, în condiţiile legii. Redactarea actelor administrative se face într-un stil concis, clar şi neechivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi ortografice. La redactarea textelor normative se va utiliza forma prescriptivă, conform legii. Semnarea actului administrativ se face, după caz, de conducătorul persoanei administrative ori de către împuterniciţii acestuia, după care va avea loc înregistrarea, numerotarea, datarea şi ştampilarea actului. Semnarea actelor administrative este condiţia de formă obligatorie prin care se atestă autenticitatea acestora. Lipsa semnăturii atrage inexistenţa actelor administrative emise de organele unipersonale. Când legea prevede în mod expres, actele administrative vor fi contrasemnate de persoanele abilitate. Pentru a fi valabile, actele administrative vor purta denumirea emitentului, numărul de înregistrare, numerotarea, data, ştampila sau sigiliul şi semnăturile legale. Actele

369

administrative cu caracter normativ vor avea imprimată ştampila pe fiecare pagină. Înregistrarea şi numerotarea actelor administrative se face într-o evidenţă unică, în ordine cronologică, pe ani calendaristici şi pe categorii de acte. C) Formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ Sunt formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ: aprobarea/ratificarea, confirmarea, comunicarea sau aducerea la cunoştinţă publică, rectificarea, reconstituirea şi arhivarea. Aprobarea/ratificarea reprezintă încuviinţarea dată de o persoană administrativă ierarhic superioară cu privire la un act administrativ emis/adoptat în mod valabil de către o persoană administrativă. Confirmarea reprezintă acţiunea de validare a unui act administrativ, realizată în scopul de a-i întări forţa juridică, de a-i acoperi eventualele vicii de fond sau de formă, ori în vederea repunerii sale în executare. Actele administrative supuse confirmării produc efecte juridice numai de la data confirmării lor. Actele administrative cu caracter individual se pun în executare de la data comunicării lor persoanelor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Persoana administrativă care a emis/adoptat actul administrativ trebuie să facă dovada comunicării actului. Actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare în termen de trei zile de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în formele prevăzute de lege sau de la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul actului, cu excepţia celor pe care legea le exceptează de la publicare. În situaţia în care legea nu prevede în mod expres modalitatea de aducere la cunoştinţă publică, persoana administrativă care a emis/adoptat
370

actul administrativ are obligaţia să-l aducă la cunoştinţa celor interesaţi, într-una din următoarele forme: a) afişare la sediul emitentului; b) publicare într-un cotidian central sau local de largă circulaţie; c) prin orice alte mijloace de publicitate prevăzute sau permise de lege. Rectificarea este operaţiunea de îndreptare a erorilor materiale din înscrisurile administrative. Rectificarea poate avea ca obiect erori materiale, omisiuni sau menţiuni greşite din înscrisurile administrative. Rectificarea înscrisurilor administrative care, au produs schimbări în statutul civil al persoanelor fizice, operează în condiţiile legii. Reconstituirea este operaţiunea de refacere a unui înscris administrativ. Înscrisurile administrative sunt supuse regimului juridic al arhivării. Arhivarea reprezintă operaţiunea de: evidenţă, inventariere, selecţionare, păstrare, şi folosire a înscrisurilor administrative create sau deţinute de persoanele administrative.

4. Efectele juridice ale actelor administrative
A) Intrarea în vigoare a actelor administrative Actele administrative se pun în executare de la data aducerii lor la cunoştinţă sau la o altă dată indicată de ele, în formele prevăzute de lege. În situaţia în care legea impune aprobarea sau confirmarea ulterioară a actului administrativ, aducerea la cunoştinţă se face numai după primirea aprobării sau confirmării. Dacă aprobarea sau confirmarea actului administrativ nu sunt comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege, iar documentaţia depusă este completă, persoana administrativă îl va putea aduce la cunoştinţă, ceea ce permite punerea actului administrativ în executare.
371

B) Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative Actele administrative produc efecte juridice până în momentul ieşirii din vigoare sau al desfiinţării, prin anulare sau revocare, potrivit legii. Actele administrative pot fi abrogate, anulate, revocate suspendate, modificate ori completate. Abrogarea reprezintă situaţia de încetare definitivă a efectelor actului administrativ prin emiterea/adoptarea unui nou act administrativ. După modul în care se dispune, abrogarea poate fi expresă sau implicită iar, după întinderea efectelor pe care le produce, aceasta poate fi totală sau parţială. Prevederile cuprinse într-un act administrativ anterior cu caracter normativ contrare unei noi reglementări având aceeaşi forţă juridică sau o forţă superioară se socotesc abrogate implicit. Abrogarea totală se dispune, de regulă, printr-o dispoziţie expresă cu menţionarea elementelor de identificare ale actului abrogat: tipul, numărul, data şi locul publicării sau aducerii acestuia la cunoştinţă publică. În cazul abrogării parţiale în actul de abrogare vor fi menţionate şi textele a căror aplicare încetează. Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor. Actul administrativ abrogat parţial rămâne în vigoare prin dispoziţiile rămase neabrogate. Abrogarea unui act administrativ are întotdeauna caracter definitiv. Este interzis ca prin abrogarea unui act administrativ să se repună în vigoare actul administrativ iniţial anterior desfiinţat. Anularea reprezintă sancţiunea aplicată actelor administrative emise/adoptate cu încălcarea legii şi constă în lipsirea acestora de efectele juridice în vederea cărora au fost emise/adoptate. Anularea poate privi atât actele administrative
372

cu caracter normativ cât şi cele cu caracter individual. Cauzele anulării pot viza legalitatea şi/sau oportunitatea actului administrativ. Cauzele anulării pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/adoptării actelor, după caz. Anularea se dispune de persoana administrativă ierarhic superioară, de autorităţile de inspecţie sau control, de cele cu activitate administrativ-jurisdicţională stabilite de lege, ori de instanţele judecătoreşti, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege. Actele de anulare desfiinţează efectele actelor administrative anulate, atât pentru trecut cât şi pentru viitor. Modificarea este operaţiunea juridică prin care se schimbă parţial conţinutul unui act administrativ. Modificarea poate fi determinată, după caz, de schimbarea stării de drept sau a stării de fapt, avute iniţial în vedere la adoptarea/emiterea actului administrativ. Modificarea unui act administrativ cu caracter normativ se face, de regulă, de către emitentul actului. Actul administrativ cu caracter normativ poate fi modificat şi printr-un act cu forţă juridică superioară, conform procedurii specifice acestuia din urmă. Pe data intrării în vigoare a actului modificator, dispoziţiile acestuia se integrează în actul modificat, înlocuind dispoziţiile care au fost schimbate. Modificarea poate fi expresă sau implicită. Modificarea este expresă în situaţiile în care noul act juridic exprimă în mod explicit, voinţa de a schimba un act administrativ în vigoare. Modificarea este implicită atunci când rezultă din reglementarea diferită dată aceloraşi probleme printr-un act ulterior. Nu pot face obiectul modificării sau desfiinţării de către emitent următoarele categorii de acte administrative individuale: - actele care au intrat în circuitul civil;

373

- actele care produc efecte juridice garantate de lege sub aspectul stabilităţii; - actele jurisdicţionale; - actele care au fost executate material; - actele pe care legea le exceptează în mod expres de la modificare sau desfiinţare. De asemenea, nu pot fi supuse modificării sau desfiinţării actele individuale care au dat naştere la drepturi, libertăţi şi interese legitime. Revocarea este operaţiunea juridică prin care persoana administrativă autoarea actului, îşi retrage propriul act. Cauzele care determină revocarea actelor administrative pot viza legalitatea sau oportunitatea actului. Revocarea actelor administrative poate interveni pentru cauze anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/ adoptării lor. În situaţia în care cauzele revocării sunt anterioare sau concomitente emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării au caracter retroactiv. Dacă revocarea intervine pentru cauze ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării se produc numai pentru viitor. Actele administrative cu caracter normativ şi individual sunt, de regulă, revocabile. Suspendarea este operaţiunea juridică prin care încetează, în mod vremelnic, efectele juridice ale actelor administrative. Suspendarea actelor administrative poate avea loc din oficiu sau la solicitare, în condiţiile legii. Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de următoarele subiecte de drept: a) de persoana administrativă emitentă; b) de persoana administrativă ierarhic superioară; c) de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale stabilite prin lege; d) de instanţa judecătorească;

374

Suspendarea poate opera şi de drept, în temeiul unei prevederi legale. Suspendarea intervine în cazuri excepţionale, atunci când există suspiciuni cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului, precum şi, în mod obligatoriu, în cazurile expres prevăzute de lege. În cazurile în care suspiciunile privind legalitatea actului administrativ nu se confirmă, acesta va fi repus în vigoare sau în executare, după caz. În cazurile în care se stabileşte cu certitudine nelegalitatea sau neoportunitatea actului administrativ suspendat, se va dispune desfiinţarea sa, prin revocare sau anulare. Completarea actelor administrative constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii normative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte, care se adaugă elementelor structurale existente. Executarea actelor administrative Actele administrative sunt executorii de drept de la data aducerii lor la cunoştinţă. Ele pot fi executate silit asemenea oricărui titlu executoriu. Dacă prin lege se prevăd alte termene de intrare în vigoare sau posibilitatea exercitării unei căi de atac, actele administrative pot fi executate numai după expirarea acestor termene sau după respingerea căii de atac. Actele administrative individuale se pun în executare din momentul comunicării lor către cei interesaţi atunci când ele au fost emise în beneficiul acestora. Punerea în executare a actelor administrative se realizează de către persoana administrativă emitentă, prin structurile sale organizatorice sau, după caz, de agenţi anume abilitaţi, în condiţiile legii, iar executarea se face de către subiectele de drept legal obligate, cărora le este destinat actul. Împotriva modului de executare se poate exercita calea de atac în faţa persoanei administrative emitente, a celei superioare ierarhic sau a altor autorităţi competente, în
375

enunţând în art. Doctrina de specialitate actuală. iar în cazul unei exercitări greşite va opera din oficiu declinarea competenţei în mod corespunzător. pag. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. 4 chiar termenul de „contract administrativ”. G. titulară a unui patrimoniu să participe ca simplă persoană juridică. Bucureşti 1934. II Editura All Beck. 18. vol. Indiferent de categoria actelor în care sunt incluse aceste contracte. contracte administrative221. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. Contractele asimilate actelor administrative Realizarea serviciilor administraţiei publice nu se poate materializa numai prin acte administrative de autoritate. Bucureşti. pag. pag. nu s-a pronunţat explicit dacă acestea se încadrează în categoria actelor administrative sau a actelor de gestiune. aplicarea principiilor autonomiei locale şi administrarea domeniului public şi privat al localităţilor implicând încheierea unor acte în care autoritatea publică. Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căii de atac este obligatorie de către cel ce recurge la utilizarea ei cât şi în cazurile sau ordinea expres prevăzute de lege. 146-147 221 A. ele au un rol important în procesul constituirii. 219 220 P. 296 C. 554/2004 privind contenciosul administrativ a soluţionat în parte disputa teoretică. c. Aceste acte au fost denumite acte patrimoniale mixte219 acte de gestiune220. prezentând contractele încheiate de entităţile publice pentru administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. Negulescu – Tratat de drept administrativ. administrării şi utilizării resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale. 2002. 6. Bucureşti. 98-101 376 . alin. 1934. care sunt contractele încheiate de autorităţile publice „asimilate actelor administrative” sau folosind în cuprinsul art. 2. lit.condiţiile legii. Legea nr.

obligă autoritatea să încheie contractul la care reclamantul este parte. Schiţată deja în doctrina juridică.anularea acestuia în tot sau în parte. 18. Soluţionând cauza. 554/2004 dispune că la soluţionarea litigiilor privind contractele administrative se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractelor este subordonat principiului priorităţii interesului public. alin. Textele următoare din lege folosesc termenul de „contracte administrative”. lit. Cererile privitoare la un contract administrativ se vor introduce în instanţe în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere. 377 . 4 din lege instanţa poate.Reglementările conţinute în dispoziţiile legii nr. Regimul aplicabil contractelor administrative în procedura de contencios administrativ este în parte diferit de cel al actelor administrative: . faţă de dispoziţiile art. Art. c din lege se prevede că anumite contracte sunt „asimilate” actelor administrative. .plângerea prealabilă în cazurile care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale. . În art. referitor la contractul administrativ dispune: . în noua reglementare privind contenciosul administrativ. . referitoare la contractele administrative. instituţia contractului administrativ a fost consacrată. deşi cu unele lacune.impune uneia dintre păţi îndeplinirea unei anumite obligaţii.cererile adresate instanţei referitoare la contractele administrative se taxează la valoare. alin. 2. 554/2004 privind contenciosul administrativ. 8. 3 din Legea nr.

închiriere. efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public supus unui regim de putere publică222.executarea lucrărilor de interes public.suplini consimţământul unei părţi. Apreciem că formulările din lege sunt generice. 2. prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general. care foloseşte termenii de administrare. pe de o parte. cumpărare. 554/2001 contractele administrative au ca obiect: . indicând domeniul în care pot fi încheiate contracte administrative.prestarea serviciilor publice. Obiectul.punerea în valoare a bunurilor. de către părţi. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. . urmând ca obiectul fiecărui contract să fie exact determinat. şi alte subiecte de drept. concesionare. Anterior adoptării Legii nr. Legea administraţiei publice locale. lit. 2002.achiziţiile publice. . pe de altă parte. 125 din Legea nr. prin prestarea unui serviciu public. 554/2001. Restul dispoziţiilor procesuale referitoare la soluţionarea cazurilor privind contractele administrative sunt aceleaşi cu cele privitoare la actele administrative unilaterale. pag. proprietate publică: . definiţie şi trăsăturile contractelor administrative Potrivit art. contractul administrativ a fost definit ca un acord de voinţă între o autoritate publică. Bucureşti.obligă la plata unor despăgubiri pentru daune materiale şi morale. când interesul public o cere. Editura Lumina Lex. . La stabilirea obiectului contractului vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. aflată pe o poziţie de superioritate juridică. 222 - V. c din Legea nr. 215/2001. 127 378 . vânzare.

. vol. 115 379 .autoritatea administraţiei publice (cel autorizat). prin clauză expresă. care va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului interesului public223.reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau alt subiect de drept autorizat de o autoritate a administraţiei publice şi un subiect de drept privat. sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite. pe de o parte. au înţeles că se vor supune unui regim de drept public. pag. nu poate ceda interesele. Bucureşti. . drepturile sau obligaţiile sale decât altor autorităţi publice. 6. inclusiv a actelor normative emise de autorităţile administraţiei publice locale. iar particularul le poate ceda oricărei persoane. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. dar numai cu aprobarea administraţie publice. prestarea de servicii de către particular în schimbul unei plăţi. . furnizarea de bunuri. 2002. este destinat să asigure buna funcţionare a unui serviciu public sau să pună în valoare un bun public. sau folosirea unui bun public de către particular cu titlu oneros. II Editura All Beck. contractele administrative au următoarele trăsături: . Aspecte generale privind actele administrativjurisdicţionale 223 A.Din această definiţie care este actuală chiar şi ulterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ.părţile.soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ. . .presupune efectuarea de lucrări. în baza legii sau a altor acte normative.părţile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin lege.

după o procedură de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare.procedura de soluţionare a litigiului este similară cele judiciare: contradictorialitate. . pag. 224 V. Editura Servo-Sat. iar după aspectele pe care le produc. sunt acte jurisdicţionale. capătă autoritate de lucrul judecat dacă nu este atacat în justiţie. Arad. în sensul că autoritatea publică care îl emite este învestită prin lege cu soluţionarea unor litigii.prin actul jurisdicţional litigiul se soluţionează cu forţă de adevăr legal. după organul de la care emană sunt acte administrative. 221 380 . Bucureşti.În doctrina juridică actele administrative cu caracter jurisdicţional au fost caracterizate ca fiind actele emise de organele de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice competente să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice şi particulari224. 2003. Iovănaş – Drept administrativ. 88 225 I. Legea nr. Actul administrativ-jurisdicţional se caracterizează prin următoarele trăsături: . 554/2004privind contenciosul administrativ defineşte actul administrativ-jurisdicţional ca fiind actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. . pag.este un act administrativ tipic din punct de vedere al organului de la care emană. . asigurarea dreptului la apărare. Aceste acte juridice.. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. Editura Naţional.este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative225. .este un act administrativ cu caracter individual.actul va fi obligatoriu motivat226. etc. . 1997.

232 Art. 381 . este garantată tuturor cetăţenilor de Constituţie227. 68/1992. Calea de atac constituie mijlocul procedural care creează posibilitatea remedierii încălcării drepturilor subiective şi a intereselor legitime în urma unor vătămări cauzate de către autorităţile publice. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.7. Petrescu. respectiv ale administraţiei de stat. 27/2002. Calea administrativă de atac poartă denumirea generică de recurs. 51. 64/1991 privind brevetele de invenţie. atât la organul autor al măsurii. contestaţie232 (în materia invenţiilor) etc. 228 Art. 2/2001. 152/1992. întâmpinare231 (în materie electorală). 226 R. 304 227 Art. dar alteori este necesară o solicitare expresă adresată organelor de stat. – Drept administrativ. Împotriva măsurilor de orice natură ale administraţiei subiectele pot exercita calea de atac. din Constituţie. Prin acte normative ea este denumită în mod diferit: reclamaţie şi sesizare228 (denumiri generice). 31 din Ordonanţa nr. printre altele. apel230 (în materia pensiilor). Editura Accent. 231 Art. Cluj-Napoca. 3/1977 abrogată prin Legea nr. 52(4) din Legea nr. pag. 2 din Ordonanţa nr. alin. 12. 19/2000. 36. prin intermediul reclamaţiei sau a sesizării. N. În multe cazuri aceasta se realizează prin emiterea din oficiu a actelor de drept administrativ. sarcina satisfacerii drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale subiectelor de drept. 229 Art. 230 Art. 1 din Legea nr. Posibilitatea de adresare unor autorităţi publice sau dreptul de petiţionare. Căile administrative de atac Noţiunea şi clasificarea căilor administrative de atac Administraţia de stat are. 2004. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. alin. cât şi la organele ierarhic superioare acestuia. plângere229 (în materia contravenţională).

distingem recursul ierarhic şi recursul neierarhic. dar pentru soluţionarea căruia se prevede o procedură jurisdicţională finalizată printr-un act de jurisdicţie. alte organisme şi organizaţii. După organul la care se introduce recursul administrativ.Căile administrative de atac nu sunt reglementate ca reguli speciale sau generale ale dreptului administrativ. Când recursul se introduce la un organ ierarhic superior (direct sau indirect) celui a cărui măsură este atacată. Când recursul se introduce la însăşi organul a cărui măsură este contestată recursul este neierarhic sau graţios. Recursul nejurisdicţional (necontencios) este calea de atac exercitată împotriva unui act administrativ sau a unei măsuri administrative soldată cu emiterea unui act de administraţie activă. aşa cum sunt căile procesuale de atac în dreptul procesual civil sau în cel penal. inclusiv a celor administrative. 27/2002. a regiilor autonome şi a instituţiilor publice. faţă de care există 382 . Căile administrative de atac se deduc din Ordonanţa nr. aplicabilă tuturor autorităţilor de stat. recursul este ierarhic. Recursul jurisdicţional reprezintă calea de atac împotriva unui act administrativ jurisdicţional sau nejurisdicţional. După actul juridic rezultat prin soluţionarea căii de atac distingem recursul jurisdicţional şi recursul nejurisdicţional. Ordonanţa nr. Ca o excepţie aceste căi de atac puteau fi exercitate şi de către organele de presă. Elementele şi caracteristicile căilor administrative de atac Subiectele care pot exercita căile administrative de atac pot fi persoane fizice şi juridice. 27/2002 reglementează numai căile de atac exercitate de către persoanele fizice în faţa autorităţii de stat.

obligaţia legală a comunicării. alin. Poate fi atacată orice măsură şi orice act administrativ cu caracter individual prin reclamaţie sau cu caracter normativ prin sesizare. 31. ori a unor drepturi şi interese generale. întrucât acesta din urmă are obligaţia conformării faţă de sesizarea organelor superioare în baza raporturilor ierarhice de subordonare. 2 din Ordonanţa nr. Cauza recursului constă în vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim propriu sau al altor subiecte. după caz. având la îndemână o adevărată acţiune populară. 69/1992. 235 Art. Pentru exercitarea căii de atac subiectul nu trebuie să dispună de o capacitate sau de o calitate deosebită. Nu pot fi subiecte ale căilor administrative de atac organele administraţiei de stat ierarhic superioare organului autor al măsurii pretins ilegale. 29 din Legea nr. înscrierilor greşite şi a altor erori din listele de alegători235. Obiectul recursului administrativ poate fi diferit şi el poate consta în urmărirea anulării amenzii contravenţionale. chiar dacă privesc alte persoane. orice alegător poate face întâmpinare împotriva omisiunilor. restituirea bunurilor confiscate pe cale administrativă. de exemplu. 7/1998. 1/1978. abrogată prin Legea nr. 383 . în termenele legale. 233 Art. ori a altui subiect. În conformitate cu prevederile Constituţiei şi organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii în numele colectivelor lor. ci doar să facă dovada vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu.27/2002. 234 Art. în ipoteza utilizării ei (plângere) de către cel căruia îi aparţin bunurile confiscate în urma săvârşirii unei contravenţii234. a rezultatelor cercetării şi a măsurilor luate233. înscrierea în listele de alegători etc. 12. iar aceasta prin ordonanţa nr. 1 din Legea nr. În alte cazuri există posibilitatea de a utiliza calea de atac chiar dacă s-au lezat drepturi şi interese ale terţelor subiecte şi nu ale autorului recursului. ca. alin. 2/2001. Astfel.

384 . cu excepţia cazurilor expres prevăzute (de exemplu.Calea de atac poate fi exercitată la organul care a dispus măsura. un act administrativ revocabil. 3 din Ordonanţa nr. în afara cazului când legea îl declară în mod expres definitiv sau irevocabil (cum a fost cazul deciziilor fostei Comisii Centrale de Pensii prin care se soluţionau apelurile împotriva deciziilor comisiilor judeţene de pensii. la organele superioare ierarhic acestuia. datorită caracterului executoriu al actelor de drept administrativ.recursul poate fi introdus simultan sau succesiv la mai multe organe administrative sau reintrodus succesiv la acelaşi organ. ca regulă generală. plângerea suspendă executarea sancţiunii contravenţionale236). iar existenţa raporturilor de subordonare administrativă conferă eficienţă şi recursului ierarhic întrucât organul superior poate.actul de soluţionare al recursului indiferent că îl admite sau îl respinge este. operaţiune tehnico-materială sau fapt material juridic). 31. fără o stabilitate deosebită. .recursul poate fi introdus împotriva oricărei măsuri administrative (act juridic. deciziile Comisiei Centrale fiind 236 Art. deoarece nu există limitări legale ale exerciţiului ei. alin. ca regulă generală. indiferent de poziţia sa ierarhică. interveni în restabilirea legalităţii încălcate. . Caracteristicile căii de atac sunt următoarele: . . .recursul se poate referi la activitatea oricărui organ administrativ.recursul nu suspendă executarea măsurii atacate. cu excepţia cazurilor când norme speciale indică expres organul competent. Se poate exercita calea de atac simultan sau succesiv la două sau mai multe organe. 2/2001. .atacul poate viza legalitatea sau oportunitatea măsurii respective.

3/1977 abrogată prin Legea nr. Procedura de soluţionare a recursului administrativ Autorităţile sunt obligate să primească. înregistrarea şi transmiterea din oficiu239 în maximum 5 zile către organul competent. întrucât în această formă el trebuie să şi răspundă solicitării adresate. cei interesaţi vor fi încunoştinţaţi de condiţiile legale necesare să fie îndeplinite de către solicitanţi. în audienţe şi în formă scrisă. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale. Dacă petiţia adresată nu intră direct în atribuţiile organului solicitat este totuşi obligatorie primirea. sesizărilor şi reclamaţiilor precum şi comunicarea răspunsurilor către cetăţeni. Înscrisurile urmează regimul specific al corespondenţei adresate organului în ceea ce priveşte evidenţa. 4 din Ordonanţa nr. Solicitările se pot face oral. Examinarea şi rezolvarea cererilor. Art. termenele prevăzute mai sus vor 237 238 Art.acte juridice definitive237) ori această trăsătură rezultă în mod neîndoielnic din întreaga activitate procedurală ce caracterizează soluţionarea căii de atac respective. 5) din Legea nr. care necesită o cercetare mai îndelungată. A se vedea Ordonanţa nr. 52(4. precum şi Legea nr. În ipoteza solicitărilor adresate verbal organul de stat are obligaţia de a le consemna în formă scrisă. prin scrisori. de la primirea lor în termenul de 30 de zile în care trebuie să comunice răspunsul indiferent de soluţia dată. propunerilor. să examineze şi să clarifice toate problemele de interes personal sau general care le-au fost aduse la cunoştinţă. 6 alin. 27/2002. Cererile vor fi însoţite de actele necesare rezolvării lor. fără a depăşi.223/2002 de aprobare şi modificare a Ordonanţei. 19/2000. fiind încunoştinţat petiţionarul. Pentru scrisorile cu caracter deosebit. 239 Art. 385 . înregistrarea şi păstrarea238. trebuie să se facă în ce mai scurt timp de către organele de stat în atribuţiile cărora intră în mod direct rezolvarea. 27/2002. 4 din Ordonanţa nr.

din acelaşi loc sau localitate. de organele superioare celor în cauză. Se interzice trimiterea spre cercetare a sesizărilor şi reclamaţiilor către organele sau persoanele la a căror activitate se referă acestea. Conducătorii autorităţilor locale ale administraţiei de stat vor primi în audienţă săptămânal pe cetăţenii din unitatea administrativ-teritorială respectivă asigurând soluţionarea operativă şi legală a problemelor. sesizări şi reclamaţii cu privire la aceeaşi problemă. Pentru probleme de ordin personal ale lucrătorilor conducerea va fixa o zi de primire pe săptămână. Problemele de importanţă deosebită vor fi examinate şi soluţionate sub conducerea şi îndrumarea directă a conducerii autorităţii respective. 386 . Se vor lua în considerare. La fel se va proceda şi în cazurile în care s-au primit mai multe propuneri. precum şi solicitările din cadrul audienţelor. ori către cei aflaţi în subordinea acestora. cercetarea trebuind efectuată. scrisorile semnate. de regulă. în acest caz. Cercetarea petiţiilor se face de către compartimentul şi funcţionarii de specialitate. Sesizările şi reclamaţiile îndreptate împotriva conducerii se cercetează şi se rezolvă de către organele ierarhic superioare acestora. Scrisorile vor fi rezolvate prin cercetare directă. Petiţia este înregistrată la compartimentul de relaţii cu publicul. În toate cazurile este obligatorie ascultarea persoanei la care se referă scrisoarea. Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să primească zilnic personalul care ridică probleme privind activitatea autorităţii respective.putea fi prelungite cel mult cu 15 zile de către conducătorii organelor care au primit scrisorile spre rezolvare. la faţa locului. În mod cu totul excepţional pentru cazurile ce nu se pot soluţiona în acest termen se pot aproba prelungiri mai mari (în funcţie de durata cercetărilor). ori când acestea sunt semnate de colective de cetăţeni.

387 . Alături de recursul administrativ general consacrat prin Ordonanţa nr. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului a cărui anulare se cere prin instanţă240. sesiuni şi consfătuiri cu lucrătorii acestor organe a problemelor rezultate din cercetarea petiţiilor. Alte forme concrete de realizare a activităţii executive 1. alături de actele juridice şi acte politice specifice administraţiei de stat.Conducerea este obligată să îndeplinească măsurile stabilite ca urmare a rezolvării solicitărilor. fie de către instanţa de judecată). 486/2003) dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul legal emiterea autorizaţiei este considerată acordată. Actele cu caracter exclusiv politic În activitatea executivă întâlnim. este tot de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ. prealabil introducerii acţiunii judecătoreşti. Aceste acte reprezintă manifestări unilaterale de voinţă ale organelor 240 Art. plângerea care se înaintează în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei şi care se soluţionează fie de către organele administrative competente. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (aprobată şi modificată prin Legea nr. 7/7 din Legea nr. 554/2004. II. să dezbată periodic în adunări. 27/2002 există şi recursul administrativ cu caracter special consacrate în materia contravenţiilor (de exemplu. în materia controlului judecătoresc al actelor administrative ilegale s-a prevăzut că termenul de exercitare a recursului administrativ.

cit.. p. Sub aspectul denumirii lor actele politice se numesc „declaraţii”. se adresează unei reuniuni interne sau internaţionale şi care exprimă o luare de poziţie în anumite probleme de interes intern sau extern. Ele emană direct de la guvern. cum sunt Guvernul. „note diplomatice”. dar totuşi ele se realizează datorită autorităţii şi prestigiului organului de stat de la care emană respectivele acte. op. Efectele politice ale acestor acte nu pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. cit. întemeindu-se. care au atribuţii pe planul realizării politicii externe a statului. în242 tratate politice. 388 . printre altele. adoptarea lor de către respectivele organe se face în temeiul unor prevederi legale 241 242 T. Drăganu. urmărind să informeze comunitatea internaţională în ansamblul ei. în special cele de politică externă ale guvernului. „comunicate” etc. Ministerul Afacerilor Externe. T. acorduri economice.. Ea s-a mărginit doar să clasifice actele. p. Declaraţiile sunt acte care definesc poziţia guvernului în anumite probleme internaţionale. deşi în domeniul ei asemenea acte intervin frecvent241. Ştiinţa dreptului internaţional public nu a introdus încă în terminologia sa noţiunea de acte exclusiv politice. Deşi emit acte politice. în numele guvernului. 314. Mesajele sunt acte ale primului ministru care.administraţiei de stat făcute în scopul producerii unor efecte politice. Drăganu. Formele de activitate…. Actele politice intră în categoria formelor concrete nejuridice ale activităţii executive. acorduri culturale şi de colaborare tehnică şi ştiinţifică şi acorduri în probleme juridice. 314. pe criteriul conţinutului lor şi nu pe cel al formei pe care o îmbracă aceste acte. Actele politice emană de la acele organe administrative. „mesaje”. op. Formele de activitate….

ceea ce nu este cazul actelor cu caracter exclusiv politic. Editura Didactică şi Pedagogică. Gh. . care reglementează actele politice ale administraţiei de stat.După locul în care urmează să-şi producă efectele distingem actele emise în probleme de politică externă şi acte emise în probleme de politică internă. deoarece pentru a avea un asemenea caracter ele ar trebui să genereze. Guvernul. potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament. Organele statului socialist român în sistemul democraţiei socialiste. 245. să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice. reglementează unele categorii de acte politice. . care.care îndreptăţesc. Actele cu caracter exclusiv politic se pot clasifica după mai multe criterii: . Bucureşti.După modul lor de adoptare actele politice pot proveni de la un singur organ de stat sau de la mai multe organe. Conformitatea actelor politice cu dreptul intern şi cu cel internaţional nu trebuie să ducă la concluzia că aceste acte ar avea un caracter juridic. Alături de normele dreptului intern. pentru actele de politică externă. cât şi de la organe locale. Astfel. un rol important îl au. în unele cazuri. 2. de altfel şi adoptarea de acte juridice în domeniul politicii externe243. Boboş. p. şi normele dreptului internaţional public. 389 . 102 punct 1 din Constituţie. Actele cu caracter mixt (politico-juridic) 243 I. Deleanu. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării244. 1973.După nivelul sau locul organelor ce le emit actele politice pot proveni de la organul suprem (guvern) sau de la organele centrale ale administraţiei de stat (ministere). constituţional şi administrativ. 244 Art.

3. 317-330. Faptele material-juridice sunt acele împrejurări care determină producerea unor efecte juridice în baza normelor de drept. Exemplul cel mai tipic de act cu caracter mixt este tratatul internaţional. Pe de altă parte. aceste acte au o formă juridică şi pentru faptul că reprezintă. politic şi juridic. motiv pentru care ele sunt acte cu caracter mixt. actele de drept internaţional au un îndoit caracter. a actelor respective. alături de actele juridice şi de actele cu caracter exclusiv politic. Într-adevăr. alături de actele juridice.În activitatea executivă se întâlnesc.. Formele de activitate…. prin mijloace specifice dreptului. Faptele material-juridice Noţiunea faptelor material-juridice245 Faptele material-juridice reprezintă o formă concretă de realizare a activităţii executive. p. ci şi la cel economic sau cultural. Existenţa efectelor politice subliniază importanţa social-politică deosebită a actelor în cauză. fără să existe o manifestare de voinţă făcută expres sau tacit în scopul producerii acestor efecte. concomitent. cit. Datorită acestui caracter ele nu aparţin în exclusivitate domeniului politic. op. iar existenţa efectelor juridice garantează îndeplinirea efectivă. Faptele material-juridice au caracteristici proprii: 245 T. şi acte care urmăresc atât producerea unor efecte politice cât şi producerea de efecte juridice. chiar dacă prin conţinutul lor tratatele nu se referă numai la domeniul politic. fiind o subdiviziune a faptelor juridice în sens larg. 390 . dată fiind natura politică a relaţiilor internaţionale. manifestări de voinţă generatoare de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. Drăganu.

acte. . O asemenea departajare între faptele conducerii şi cele ale personalului de execuţie urmată de o diviziune a răspunderii nu se poate realiza din mai multe considerente: .legislaţia stabileşte această distincţie pentru persoanele juridice. 1 şi 14/1 din Legea nr. pot să fie emise de funcţionari de decizie indiferent că fac sau nu parte din conducerea organului. 35 din Decretul nr. În ce privesc faptele săvârşite de către celelalte persoane sau membrii. actele juridice.1) Sunt săvârşite de către un organ sau funcţionar al administraţiei de stat. în timp ce faptele le săvârşesc ceilalţi lucrători de execuţie sau auxiliari. spre deosebire de dreptul civil. antrenează răspunderea persoanei juridice pentru fapta altuia. .distincţia civilistă este nesemnificativă din moment ce. atunci când se încalcă drepturi subiective. în timp ce actele civile se încheie numai de factori de conducere. acest exerciţiu nerevenind numai conducerii. 246 247 Art. ori nu toate organele administraţiei de stat întrunesc calitatea de persoană juridică. faptele ocupând totuşi o pondere redusă în activitatea conducerii. 31/1954. 391 . care nu fac parte din organele persoanei juridice. De aceea în baza unor reglementări247 răspunderea pentru actele ilicite şi faptele asimilate lor. în acest caz actele administrative. În dreptul civil246 faptele licite sau ilicite săvârşite de către organele persoanei juridice cu prilejul exercitării atribuţiilor lor obligă însăşi persoana juridică ce va răspunde ca pentru fapta proprie. revine în primul rând organului de stat faţă de persoana vătămată şi în subsidiar funcţionarului efectiv vinovat. de regulă. Art. faptele produse în exercitarea atribuţiilor de serviciu. . 5549/2004. în baza răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor lor.în administraţie conducerea emite.exerciţiul autorităţii de stat impune a se considera întregului organ ca un tot unitar.

188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Încălcarea normelor administrative de către oricare dintre lucrătorii organului respectiv. fie este un simplu raport de dreptul muncii. fie cu funcţii de execuţie. Fapta este considerată săvârşită de către însăşi organizaţia respectivă. decât regimul privitor la răspunderea pentru fapta proprie a organizaţiei respective. deci fapte ilicite. atrage răspunderea proprie a organului de stat. indiferent că.raporturile dintre organul administrativ şi lucrătorii care îl compun nu este un raport de la comitent la prepus. ci poate fi un raport de drept administrativ (cel în cauză fiind numit sau ales în funcţie)248. anumite încălcări săvârşite de către persoana juridică. aşează în materia răspunderii reparatorii. relaţia dintre autoritate şi funcţionar. 72 lit. fie persoane cu funcţii de conducere. în ultimă instanţă. ca şi de altfel şi reparaţiunea. În cazul în care săvârşirea contravenţiei este dublată de producerea unei pagube şi există tarif a acesteia se va stabili şi despăgubirea pe bază de tarif pe care o suportă tot organizaţia indiferent de calitatea celui încadrat la ea şi faţă de care unitatea se va întoarce ulterior printr-o acţiune de regres. 392 . societăţi. chiar dacă amenzile stabilite pe seama ei vor fi ulterior imputate de către aceasta persoanelor efectiv vinovate. Dacă în unele cazuri legislaţia consideră că simplele operaţiuni tehnico-materiale ale unei persoane încadrate în 248 Totuşi. Astfel.. În unele reglementări contravenţionale constituie contravenţii. paguba nu poate avea. organizaţii. legea nefăcând distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie. deci un raport juridic civil. vinovată în mod efectiv este persoana fizică încadrată la acea organizaţie. un raport de drept constituţional (desemnarea şi votarea persoanei într-o funcţie) motiv pentru care nu există în acest caz o culpă „in eligendo” sau „in vigilando”. Legea nr. „c”). pe temeiul raportului dintre comitent şi prepus (art.

În legislaţia muncii este reglementată răspunderea persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse avutului unităţii din vina şi în legătură cu munca lor252. 328. 1022/1949. ci tocmai în baza dispoziţiilor conducerii organului de care aparţine. Pe de altă parte. abrogat. Iovănaş. când cel care efectuează acest stagiu poate produce anumite prejudicii unităţii militare sau terţilor în cadrul îndeplinirii îndatoririlor sau atribuţiilor ce îi revin. cum ar fi. raporturile de satisfacere a stagiului militar. noţiunea de muncă este prea limitată deoarece nu poate cuprinde alte categorii de raporturi juridice care pot antrena şi ele o răspundere pecuniară. 102(1) din Codul Muncii. 275. pe care le include. cu atât mai mult trebuie considerate ca aparţinând însăşi organului de stat faptele material-juridice ale lucrătorilor săi250.. 393 . op. Întrucât numeroase fapte ilicite ale unor funcţionari administrativi de execuţie se produc ca urmare a unui ordin ilegal al conducerii organului251. 251 I. funcţie sau sarcină de serviciu.noţiunea de muncă are un conţinut mai larg decât aceea de atribuţie. În cadrul organelor administraţiei de stat stabilirea atribuţiilor se face în baza competenţei legale şi a sarcinilor de serviciu care sunt determinate prin lege şi prin regulamente interne. 2) Faptele material-juridice trebuie săvârşite de către organul de stat ori funcţionar cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. op. cit. de exemplu. ar fi nedrept ca răspunderea organului să nu fie pentru fapta proprie ci pentru fapta altuia. idem. p. HCM nr. 249 HCM nr. din moment ce acel funcţionar nu a acţionat. în cadrul atribuţiilor sale. 250 T. cit. 252 Art. din proprie iniţiativă. Faţă de această reglementare şi implicaţiile ei pe planul administraţiei se impun unele precizări în determinarea exactă a sferei de atribuţii exercitate de către lucrătorii din administraţie: . 191/1963 citate de T.muncă la o organizaţie sunt fapte ale însăşi organizaţiei 249. Drăganu în Formele de activitate ale organelor statului socialist român. p. Drăganu.

uneori elementul voliţional este preponderent. 2/1 lit. ori interes legitim sau a nesoluţionării în termen a solicitării. în „Studii şi cercetări juridice” nr. Desigur. fapte voliţionale. cum ar fi cazul ocupării ilegale 253 L. ca de exemplu. Rezultă că atunci când faptele au fost comise în afara acestor obligaţii răspunderea aparţine respectivei persoane fizice şi nu unităţii în raporturile cu terţii prejudiciaţi.h din Legea nr. ca element necesar al răspunderii materiale a angajaţilor”. totuşi. se pot ivi cazuri când funcţionarii săvârşesc fapte ilicite în legătură cu funcţia lor. A considera că depăşirea acestor atribuţii nu antrenează răspunderea organului de stat pentru actul ilegal sau faptul ilicit al funcţionarului său ar contrazice spiritul reglementării instituite de Legea nr. ca în cazul actelor ilegale care atunci când produc efecte dăunătoare devin fapte ilicite. Alteori. 2/1959. Astfel. 254 Art. dar cu depăşirea atribuţiilor de serviciu stabilite prin regulamente. Tocmai pentru că sunt fapte de voinţă ele pot antrena răspunderea autorului vinovat (din intenţie sau din culpă) de producerea lor. o faptă este săvârşită în legătură cu munca unei persoane dacă persoana respectivă a acţionat în sfera obligaţiilor stabilite prin contractul de muncă253. 3) Faptele material-juridice nu sunt manifestări de voinţă făcute în scopul producerii de efecte juridice sunt. Miller. 554/2004 394 . de exemplu. predomină elementul material. 1. în cazul refuzului nejustificat al administraţiei de a satisface o cerere referitoare la un drept subiectiv254. Considerăm că în cazul administraţiei se poate extinde aria răspunderii organului de stat pentru faptele funcţionarilor săi. „Prejudiciul.. în sensul că sunt produsul voinţei conştiente a autorului lor. când se săvârşeşte un fapt ilicit. Faptele licite sau ilicite sunt ale unităţii însăşi dacă au fost săvârşite în acest cadru. p. 364-365.după literatura de dreptul muncii.554/2004 cu privire la răspunderea organului administrativ pentru acţiunile ilicite ale lucrătorilor săi.

constituind. 4. la avize). de exemplu. spre deosebire de actele de administrative care se emit doar de către factori de decizie.sunt săvârşite fie de către organe sau funcţionari de decizie. ci ca urmare a legii care atribuie unor fapte efecte juridice. efecte materiale. în unele cazuri. în caz de ilegalitate. faptele juridico-materiale. de execuţie. Ele se caracterizează prin mai multe trăsături. De aceea. . de revocare sau de anulare. împreună. independent de voinţa celui care le-a săvârşit. Operaţiuni tehnico-materiale Noţiunea operaţiunilor tehnico-materiale Operaţiunile tehnico-materiale sau material-tehnice sunt o formă concretă de realizare a activităţii executive neproducătoare de efecte juridice.sunt activităţi voliţionale antrenând. 5) Faptele juridico-materiale produc efecte juridice proprii. răspunderea celor care le săvârşesc. întocmai ca şi actele ilegale. tocmai pentru că schimbările materiale produse nu mai pot fi înlăturate printr-un act juridic contrar. 4) Faptele juridico-materiale produc. adică transformări în lumea materială. adică desfiinţate. Aceasta explică de ce ele nu pot fi. Aceste efecte se produc nu ca urmare a manifestării de voinţă a autorului lor. anulate sau revocate. În cadrul lor poate predomina fie elementul voliţional (ca.de către administraţie a unei suprafeţe locative în lipsa titlului juridic corespunzător. ori a unui teren aparţinând unui terţ. ca şi actele juridice. activitatea juridică a organelor administraţiei de stat. fie de către factori auxiliari. aşa cum arată şi denumirea lor. . în aceleaşi condiţii. se grupează în categoria faptelor juridice în sens larg. 395 .

op. Cu toate acestea efectele se produc de către actul de bază şi nu de către operaţiunea respectivă. diferite de regulile generale ale recursului administrativ. Realizarea acestor operaţiuni cu încălcarea legii constituie o ilegalitate denumită „cale de fapt”257. efectele operaţiunilor asupra actelor (de exemplu. 255 256 D. Administraţia de stat în R. cit. alte operaţiuni sunt reglementate în mod amănunţit (de exemplu. iar aceste măsuri sunt supuse unor căi de atac prevăzute în norme speciale. conţinut. ci rezultatul legii care le atribuie astfel de efecte. poprirea asigurătoare şi sechestrul asigurător256 au ca efecte juridice proprii indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor respective.) pot deveni condiţii de valabilitate ale acestor acte. 294. . din Decretul nr. ci asigură eficienţa activităţii executive. 396 . numerotarea.fie cel material (de exemplu. Chiar dacă influenţează valabilitatea actelor administrative. avizul conform) indicându-se felul lor. Astfel.. nevalabilitatea actului emis fără un aviz conform) nu sunt rezultatul manifestării de voinţă a autorului operaţiunii. prin simpla lor indicare (de exemplu. cum se susţine în unele opinii255. p.S.R. 18 şi urm. clasificarea şi evidenţa înscrisurilor). motivări. Atunci când ele se emit în legătură cu actele administrative unele operaţiuni (avize. . semnarea înscrisului constatator al actului juridic). etc.nu produc efecte juridice. operaţiunile respective fiind nevalabile.unele operaţiuni sunt reglementate de lege în mod sumar. Alte operaţiuni nu influenţează valabilitatea actelor juridice. Art. fiind măsuri de tehnică administrativă sau operaţiuni de birou (de exemplu. în cazul inventarierii unor bunuri confiscate printr-un act administrativ prealabil operaţiunii de inventariere).. procedura şi forma de emitere etc. 257 R. 221/1960. Cu toate acestea există anumite activităţi care deşi apar ca operaţiuni de executare pot produce efecte juridice proprii fiind în realitate acte juridice. Ionescu. p. 285. organul ce le emite. Holt ….

inclusiv cele administrative. de muncă. trebuie controlate. Actele juridice neadministrative ale autorităţilor executive Autorităţile publice. iar uneori. etc. În acest sens. Verificarea urmăreşte. nu acţionează în raporturile lor cu subiectele de drept numai prin acte de putere ci şi prin manifestări de voinţă cu efecte juridice care îmbracă forme neautoritare de genul contractelor civile. prevede chiar calitatea şi capacitatea juridică necesară respectivelor situaţii.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu raporturile de muncă. în principal. .Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu patrimoniul propriu. Capitolul 12 Controlul administraţiei publice 1. activităţile autorităţilor publice. implicit şi activitatea executivă desfăşurată de organele administraţiei publice.5. În categoria actelor juridice neadministrative intră: . comerciale. Explicaţia acestei situaţii rezidă în faptul că legea conferă unor autorităţi competenţa de a participa în raporturi juridice de altă natură decât cea administrativă. stabilirea conformităţii sau neconformităţii dintre activitatea efectiv 397 . Consideraţii generale privind controlul asupra administraţiei publice Orice activitate cu caracter organizat presupune şi controlarea sau verificarea modului ei de realizare.

Existenţa sistemului de organe executive cu multiple raporturi ierarhice. ori dacă îndeplinirea respectivelor sarcini s-a făcut în timp optim şi cu cheltuieli minime. inclusiv statală. Ceea ce caracterizează. în care sens controlul este de oportunitate sau de actualitate. Activitatea de control are deci ca scop principal cunoaşterea efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor. Activitatea executivă a administraţiei publice este supusă unor multiple forme de verificare fiecare dintre acestea dispunând de metode şi mijloace proprii de realizare. este marea varietate a formelor şi procedeelor de verificare exercitate asupra autorităţilor administrative datorită volumului. sub acest aspect activitatea executivă. specificităţii şi complexităţii de ansamblu a acestei activităţi comparativ cu orice altă formă de activitate socială.realizată cu normele juridice care o reglementează. Rezultă că verificarea nu se reduce doar la descoperirea încălcărilor şi la aplicarea sancţiunilor celor vinovaţi. în care sens controlul este de eficienţă. spre deosebire de alte activităţi sau funcţii fundamentale ale statului. stabilirea răspunderii celor vinovaţi şi asigurarea perfecţionării continue a activităţilor şi structurilor verificate. aceste aspecte fiind doar un rezultat derivat al unei activităţi de control mult mai complexe întreprinse în cele mai diferite scopuri. prevenirea săvârşirii unor abateri. Verificarea poate însă urmări şi controlarea modului în care măsurile dispuse sau executate de către administraţie au corespuns cel mai bine condiţiilor concrete date. mai ales. după caz. de către însăşi administraţie asupra structurilor 398 . în care sens controlul desfăşurat este unul de legalitate. precum şi specificul unor aspecte ale activităţii administrative determină ca acţiunile de verificare să fie efectuate atât de către subiecte din afara acestui sistem cât şi. descoperirea şi înlăturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condiţiilor favorizatoare.

organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. a ordinii de drept. 278. încălcări ale legii sau ale unor drepturi subiective. p. persoane fizice şi juridice. fie ca rezultat al unei anumite specializări conferite autorităţilor de control şi de inspecţie. asupra persoanelor fizice şi juridice. 399 . exercitat asupra administraţiei de către respectivele categorii de autorităţi publice sau puteri ale statului prin forme speciale având obiective şi metode proprii. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. Pe de altă parte. a drepturilor subiective şi a intereselor legitime aparţinând celor mai diferite subiecte de drept. Iovănaş. controlul poate fi intern şi 258 I. Bucureşti. printre altele.componente ale sistemului executiv. Necesitatea controlării activităţii executive rezidă şi din caracterul decizional juridic al unei bune părţi al acesteia. Controlul exercitat asupra activităţii executive şi asupra autorităţilor administrative publice se poate clasifica după mai multe criterii258: 1) După natura organului de control distingem controlul legislativ. după caz. o şi mai puternică apărare a legalităţii. Editura Didactică şi Pedagogică. fie ca atribut al conducerii executive şi al raporturilor de subordonare. 2) După locul pe care-l ocupă organul de control faţă de poziţia autorităţii verificate. 1977. prin forţa de constrângere a statului şi care ar putea duce la. însăşi administraţia exercită multiple şi variate forme de control în afara ei. la nevoie. în acest sens verificarea urmăreşte să asigure. legalitatea încălcată în cele mai diverse sectoare ale activităţii social-economice. Or. adică posibilitatea de a emite sau de a executa măsuri susceptibile de îndeplinire. a altor subiecte de drept public sau privat. executiv şi judiciar. eventuale. contribuind la asigurarea unei cunoaşteri temeinice a modului în care sunt respectate şi realizate prevederile actelor normative restabilind.

controlul de oportunitate (care urmăreşte verificarea actualităţii măsurilor întreprinse) şi controlul de eficienţă (ce urmăreşte economicitatea măsurilor executive verificate). distingem controlul jurisdicţional şi controlul nejurisdicţional. în cadrul căilor administrative de atac . 3) Sub aspectul regimului juridic al activităţii de verificare. Cel intern se exercită de către factorii de conducere sau de specialitate din cadrul autorităţii administrative asupra propriilor structuri şi a propriilor lucrători. Cel de al doilea. Controlul extern se exercită de către un organ din afara autorităţii verificate sau chiar din afara întregului sistem executiv.fiind realizat de autorităţi administrative dar şi de puterea legislativă. 4) După specificul şi obiectul activităţii de verificare. a brevetelor de invenţii). controlul nejurisdicţional. deosebim controlul de legalitate (care urmăreşte asigurarea respectării legii). de pildă. fie de către instanţele judecătoreşti sau de alte organe jurisdicţionale (de pildă cum a fost Curtea de Conturi).din oficiu sau în urma unei sesizări introduse. aşa cum este cazul controlului inspecţiilor specializate ale statului sau verificarea înfăptuită de legislativ ori de către justiţie. 400 . Primul se înfăptuieşte cu ocazia şi în cadrul unui litigiu sau contencios în care se pune problema ilegalităţii unor aspecte din activitatea executivă şi pentru a căror clarificare este necesară o activitate de judecată înfăptuită de autorităţi administrative cu atribuţii jurisdicţionale (de pildă în materia asigurărilor sociale.extern. este înfăptuit în afara oricărui litigiu ca o atribuţie curentă de verificare .

deoarece justiţia nu face parte din sistemul autorităţilor executive. şi un control de legalitate. însăşi administraţia exercită activităţi de control în afara ei asupra diverselor subiecte de drept. Pe de altă parte. Astfel. de exemplu. atât asupra activităţilor specifice propriului sistem de organe cât şi în afara acestuia. organele administrative dispun de însemnate resurse materiale şi financiare pe care le utilizează înfăptuind o gamă largă de servicii publice. ce urmăreşte modul de respectare a legii în activitatea executivă. coordonării şi controlului asupra diverselor sectoare din domeniul public şi privat. 2. Controlul administrativ se poate defini ca acea formă a verificării de stat înfăptuită de autorităţile publice executive în conformitate cu prevederile legale. Controlul administrativ Activitatea executivă având un caracter organizat şi fiind înfăptuită de un sistem ierarhic de autorităţi necesită acţiuni de verificare continuă a modului ei de înfăptuire. persoane fizice şi juridice. Administraţia publică reprezintă cel mai diversificat şi mai amplu sistem de organe ale statului cu multiple implicaţii în privinţa organizării. organizaţii şi organisme dintre cele mai diferite. îndrumării. este un control jurisdicţional. în care sens statul determină. la nevoie. în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre acţiunea înfăptuită şi normele care o reglementează. precum şi. după caz. este un control extern.Toate aceste clasificări au un scop didactico-ştiinţific deoarece o anumită modalitate de verificare poate îmbrăca mai multe forme. a legalităţii încălcate cu toate consecinţele decurgând din aceasta pentru acţiunea verificată şi autorii controlaţi. controlul judecătoresc asupra administraţiei este un control statal. restabilirea. prin 401 . Întradevăr. deoarece se înfăptuieşte în cadrul unui litigiu. deoarece provine de la o autoritate publică.

Ca regulă generală organele de inspecţie şi control nu dispun de posibilitatea de a lua măsuri privind activitatea verificată ori de a da îndrumări obligatorii subiectelor verificate. de aceea principala sarcină a controlului administrativ constă în verificarea modului de folosire de către autorităţile executive a tuturor mijloacelor de care dispun. Dreptul de control administrativ este un atribut al conducerii executive alături de dreptul de îndrumare şi de cel de coordonare.normele de drept. respectiv. Orientarea şi obiectivele activităţii executive sunt determinate de programul politic al guvernului. Pe de altă parte. inclusiv administrative. ci cuprinde şi elemente de conducere prin anumite forme juridice. în sfera activităţilor private mărginindu-se doar la verificarea modului în care se respectă legea într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă. deşi poate exista şi independent de aceste atribute atunci când legea îl conferă în beneficiul autorităţilor de inspecţie şi de control. trebuind totodată să verifice întrebuinţarea şi. ci sfera lui devine foarte largă incluzând verificarea aspectelor cantitative şi calitative.mai ales în condiţiile actualei sale dezangajări economice treptate fixează şi limitele intervenţiei sale. în acest context rolul controlului administrativ nu se reduce numai la verificarea îndeplinirii sarcinilor specifice administraţiei. inclusiv a celor juridice. Atunci când dispun de o asemenea posibilitate suntem deja în prezenţa unei atribuţii de îndrumare sau de supraveghere mult mai amplă decât simpla verificare propriuzisă. realizarea lor. în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. statul . a mijloacelor juridice şi nejuridice utilizate în procesul executiv. deoarece nu se limitează doar la simpla observare şi constatare a unei situaţii. În cazul sistemelor de conducere centralizată există posibilitatea îndrumării prin indicaţii curente 402 . modul de utilizare a acestor mijloace şi cel de înfăptuire a serviciilor.

vizând măsuri deja adoptate sau executate. fiind o ulterioară „îndrumare” prin verificare. motiv pentru care desfăşurarea lui nu trebuie să stânjenească înfăptuirea acelei 403 . . Este necesară stabilirea exactă a raportului dintre control şi îndrumare în sfera activităţi executive deoarece controlul administrativ poate fi o componentă a îndrumării dar cu atribute mai reduse comparativ cu îndrumarea. la o cât mai eficientă folosire a tuturor disponibilităţilor locale existente. concomitent cu asumarea răspunderii pentru activitatea depusă.de lucru date autorităţilor din subordine în urma desfăşurării activităţii de verificare. comparativ cu activitatea supusă verificării. iar în acest context controlul dobândeşte un tot mai accentuat caracter stimulativ şi corectiv. accentuându-şi latura corectivă şi preventivă. contribuind astfel la sporirea autonomiei şi iniţiativei locale la cele mai diferite nivele şi în cele mai diverse sectoare ale organizării administrative. Descentralizarea conducerii administrative în teritoriu şi a serviciilor publice precum şi creşterea autonomiei autorităţilor locale nu creează pentru acestea numai simpla posibilitate de rezolvare în mod independent a unui număr crescând de probleme care intră în competenţa lor.este o activitate derivată din activitatea principală pe care o verifică şi cu care formează împreună aşa numita administraţie activă a statului distinctă de jurisdicţiile speciale din administraţie care alcătuiesc o categorie separată. indiferent în ce moment intervine faţă de realizarea activităţii verificate. în cazul sistemului de conducere descentralizată forţa principală a acţiunii de îndrumare prin mijloacele dreptului administrativ se îndreaptă spre corectarea unor activităţi necorespunzător realizate. mai puţin cea aprobativă şi sancţionatorie.controlul este o activitate secundară. Controlul administrativ are următoarele trăsături: . dar le şi obligă la dezvoltarea iniţiativei proprii.

mijloacele materiale şi financiare. . Ea mai cuprinde obiectivele pe care le avea de realizat organul verificat. Obiectul controlat sau elementele asupra cărora poartă controlul reprezintă acele aspecte ale activităţii executive care sunt supuse verificării. Negoiţă. c. 1993. baza de referinţă şi operaţiunile de conformitate259. funcţionarea şi atribuţiile organului verificat cât şi normele speciale ce guvernează domeniul concret de activitate supus verificării.controlul este un atribut al conducerii administrative indiferent că exercitarea lui se face de către această conducere în mod direct ori mijlocit.activităţi atunci când aceasta se realizează în conformitate cu legea. Bucureşti. Controlul cuprinde următoarele elemente componente: obiectul controlat. Baza de referinţă a controlului reprezintă ansamblul de cerinţe cuprinse în norme la care este raportată activitatea verificată. Mijloacele folosite în activitatea de control sunt mijloace umane şi materiale determinate şi de specificul obiectului verificat. şi anume. prin forme specializate sau organizate distinct. p. confruntări de date 259 Alex. Editura Atlas-Lex SRL. 172 şi urm. include atât normele generale care reglementează organizarea. personalul încadrat. înscrisurile constatatoare ale actelor juridice şi ale operaţiunilor tehnicomateriale care le însoţesc. Se folosesc persoane specializate (inspectori). 404 . Operaţiunile de conformitate desemnează ansamblul mijloacelor şi procedeelor utilizate în scopul stabilirii raportului existent între obiectul controlat şi baza sa de referinţă. a. b. raport care poate fi de conformitate sau de neconformitate. se recurge la constatări directe. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

operaţiuni materiale de verificare a existenţei sau inexistenţei unor elemente concrete.operaţiunile de control a oportunităţii. care apreciază actualitatea măsurilor luate ţinând cont de timpul. a diferitelor categorii de organe şi de activităţi de 405 . procedeele şi operaţiunile nu trebuie privite în mod izolat pentru că ele se utilizează îmbinat în funcţie de specificul obiectului controlat şi de necesităţile ivite pe parcursul activităţii de verificare. . comensurabili. cu posibilitatea organului de control de a interpreta aplicarea şi respectarea normelor juridice în activitatea verificată. iar nu de momentul şi de împrejurările în care are loc controlul. evaluabili pecuniar. de situaţii. . a operaţiunilor tehnico-materiale şi a faptelor material-juridice. factori materiali. controlul gestionar şi cel financiar.operaţiuni de control a rentabilităţii şi eficienţei activităţii sau a serviciului public administrativ realizate prin evaluarea costului unor valori materiale. mai dificile de realizat decât cele de legalitate (care au o bază mai sigură de referinţă).operaţiuni de control a regularităţilor activităţii executive ce urmăresc verificarea legalităţii actelor juridice. controlul de dosar al înscrisurilor constatatoare. se utilizează acte normative aplicabile în domeniu. locul şi de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea verificată. Mijloacele. fiind o verificare mai lesnicioasă întrucât vizează elemente certe. Organizarea şi condiţiile controlului administrativ În administraţia publică constituirea formelor de verificare. Operaţiunile de conformitate constau din: . . nivelul cheltuielilor în raport cu fondurile alocate de stat sau de veniturile realizate.şi de persoane. cu ajutorul lor se realizează controlul bunurilor din dotare. costul serviciilor administrative.

evitându-se. Iovănaş. Stoica. Bucureşti.cu cât controlul este desfăşurat mai aproape de activitatea verificată cu atât este mai eficient.un control se poate desfăşura în mod corespunzător. este strâns legată de problema raporturilor dintre organele de verificare şi cele controlate. . 2) trebuie să existe o proporţie optimă între volumul activităţii de control şi cel al activităţii verificate în sensul ca verificarea să vizeze aspectele esenţiale ale activităţii administrative cu evitarea oricărei disproporţii în acţiunea de control (controlul absorbind numeroase mijloace materiale şi umane. M. pag. .. Anghene. având un caracter obiectiv. . op. fiind înfăptuit de un personal specializat acesta nu se află în subordinea celor verificaţi sau răspunzători de starea de lucruri constatată. Controlul activităţii economico-sociale. totodată. adică efectuat de persoane anume pregătite care urmăresc aspectele profesionale şi tehnice.274-277. Dintre condiţiile de eficienţă ale controlului enumerăm260: 1) controlul trebuie să fie de specialitate. timp de muncă).control. M. Editura Politică. cit. în materie financiară controlul financiar intern poate fi dublat de controlul financiar extern înfăptuit de organele ministerului de resort).în unele situaţii activitatea de control se desfăşoară prin utilizarea mai multor forme de verificare simultană sau succesivă în scopul unei cunoaşteri complete a unui domeniu de activitate (de exemplu. atunci când. 406 . 44-46. 1981. p.nici o formă de conducere nu poate fi lipsită de dreptul de control întrucât dacă conducerea unui organ poate lua măsuri obligatorii şi poate organiza activitatea subordonată cu atât mai mult va putea verifica respectiva activitate. orice diminuare a activităţii de verificare sub limite care ar determina necuprinderea unor sectoare şi aspecte importante în care sens: 260 I. Astfel: .

semnalând în timp util alte posibile încălcări ale legii. ulterior greu de înlăturat. 5) controlul trebuie să fie concret adică să vizeze cunoaşterea nemijlocită a situaţiei de fapt. astfel ca şi indicaţiile date să aibă valoare practică. 407 . controlul inopinat este recomandabil în materie de gestiune şi financiară. adică să se desfăşoare după un plan cu obiective precise şi cu o metodologie adecvată. de exemplu controlul preventiv în materie financiară. de exemplu. 4) controlul trebuie exercitat în mod sistematic.a) accentul trebuie să cadă pe formele de control intern şi nu pe cele de formă externă şi care implică cheltuieli suplimentare. capabile să prevină producerea unor deficienţe. 7) valorificarea rezultatelor controlului în mod eficient de către factorii controlaţi astfel încât acţiunea să nu rămână la stadiul contemplativ. c) este necesară găsirea formelor de control care corespund cel mai bine activităţii verificate. b) activitatea de control extern trebuie coordonată pentru ca formele de control să nu se suprapună sau să se succeadă în aceleaşi sau în scurt interval de timp şi pe aceleaşi probleme. a cauzelor diferitelor stări de lucruri. sustragerea personalului de la preocupările curente. 6) controlul trebuie să se desfăşoare diferenţiat. în sensul că exercitarea lui este influenţată de specificul activităţii verificate. 3) metodologia controlului adaptată obiectivelor urmărite sporeşte considerabil eficienţa acestuia. trebuind adaptat diferitelor condiţii în care se realizează. iar controlul anunţat se pretează în materia verificată legalităţii actelor.

Iovănaş. 261 I.. prin atribuţiile conferite şi prin eficienţa lui el este considerat mai mult decât un simplu control reprezentând în realitate o adevărată supraveghere administrativă izvorâtă din raporturile de subordonare. adică acţiunea prin care acelaşi subiect care a înfăptuit activitatea îşi verifică propriile acţiuni. subiectul controlat şi cel care controlează. poate fi un control general şi un control special. cit. comparativ cu controlul extern. şi anume. p. de regulă. op. la rândul său. având în vedere existenţa aceleiaşi subordonări ierarhice. independenţa personalului de control este relativ mai redusă faţă de personalul verificat. Nu constituie o formă a acestui control autocontrolul. Controlul intern general Controlul intern general este o consecinţă firească a subordonării ierarhice şi permanente din cadrul autorităţii administrative fiind efectuat. aceasta deoarece controlul presupune întotdeauna existenţa a cel puţin doi subiecţi. concomitent manifestându-se şi o anumită „înţelegere” faţă de neajunsurile constatate. de către organul sau funcţionarul de conducere asupra personalului subordonat. 408 . Totuşi. în această formă de control. 293.Controlul administrativ intern Controlul intern se caracterizează prin aceea că se exercită de către structuri sau funcţionari din interiorul autorităţii a cărei activitate este verificată261. precum şi două activităţi diferite. cea de verificare şi cea verificată. Prin caracterul său continuu. ceea ce facilitează activitatea de verificare şi îi conferă un caracter eficient. Controlul intern are avantajul că oferă posibilitatea cunoaşterii activităţii verificate din interiorul autorităţii controlate şi de către persoane pe deplin cunoscătoare a domeniului respectiv de specialitate. Controlul intern.

în colaborare cu conducătorul direct al celui verificat. . de durata (permanentă sau temporară) a funcţiei pe care o deţin. Sarcinile acestui control constau în: . a modului de utilizare a mijloacelor materiale şi financiare de care dispune şi pe care le-a întrebuinţat autoritatea administrativă. 1970. Obiectul controlului intern general constă în262: .verificarea tuturor formelor concrete de activitate. 262 R . dar în acest ultim caz.333 409 . p. de natura funcţiei (de conducere sau de execuţie. c.Ionescu. a modului de exercitare a competenţei legale. de decizie sau auxiliară).Legislaţia (Legea nr. direct sau indirect. juridice şi nejuridice. a. Editura Didactică şi Pedagogică.asigurarea unităţii de scop şi de acţiune a tuturor structurilor care compun respectiva autoritate şi a autorităţii în întregul ei.asigurarea legalităţii şi oportunităţii activităţii verificate. reclamaţii şi sesizări.672/2002) a consacrat auditul public intern ca activitate independentă şi obiectivă care dă asigurări şi certitudine conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice perfecţionând activităţile instituţiei. a modului de soluţionare în termen a solicitărilor formulate prin cereri. Dreptul administrativ. b. indiferent de modul lor de investire (alegere sau numire). . Bucureşti.72/2001 şi Legea nr.verificarea activităţii şi a relaţiilor cu publicul. Subiectul activ (de control) este superiorul ierarhic care controlează. . activitatea subordonatului din cadrul aceluiaşi organ.119/1999. Ordonanţa nr.verificarea legalităţii şi oportunităţii întregii activităţi desfăşurate. Subiectele pasive (controlate) sunt toţi lucrătorii organului.

se poate dispune. controlul putând fi periodic sau continuu. derivând în mod firesc din raporturile ierarhice. op. Măsurile263 ce se pot lua în urma controlului vizează: . modificarea competenţelor. Procedura acestui control nu este expres reglementată. preventiv.d. Procedura controlului se caracterizează prin: . se poate dispune. anularea.controlul poate consta din verificări şi confruntări de date. cel controlat având obligaţia să pună la dispoziţia organului de verificare toate materialele cerute. fie în urma unei sesizări interne sau externe (însuşite de către factorul de verificare). în limitele legi. în conformitate cu legea.293 410 . emiterea de dispoziţii obligatorii pentru cei controlaţi. p. . . inventarieri de bunuri şi valori. Iovănaş. 263 I. înscrisuri şi persoane.. etc. descinderi la faţa locului verificări de dosare şi de materiale. cit. atunci când se constată deficienţe. concomitent sau ulterior.declanşarea sa din oficiu (din iniţiativa conducerii ierarhice). ea realizându-se pe baza normelor de organizare şi funcţionare a organului. e. inclusiv substituirea lor în atribuţii. modificarea sau suspendarea actelor funcţionarului controlat. în baza regulamentelor sale interne. reorganizarea compartimentului controlat. putându-se declanşa din nou chiar asupra aceleiaşi activităţi şi persoane. de a furniza toate explicaţiile solicitate. audieri de martori. redistribuirea atribuţiilor. inclusiv cele secrete. .în ce priveşte structura sau diviziunea internă controlată.controlul încetează odată cu realizarea scopurilor propuse şi prin dispunerea măsurilor necesare.în ce priveşte activitatea controlată.

Poate exista fie o structură internă specializată cu atribuţii de control. financiare) fiind exercitat numai de anumite persoane şi structuri din interiorul autorităţii verificate care dispun de calificarea corespunzătoare. acorduri şi aprobări ca forme de verificare prealabilă sau ulterioară a activităţii controlate. printre altele. şi exercitarea unei verificări de specialitate. corespunzătoare profilului supus verificării.. în principal sau în secundar. poate interveni răspunderea reparatorie. aplicarea de sancţiuni disciplinare. avize. Cel mai tipic exemplu este acela al controlului financiar intern264. 264 Reglementare în Hotărârea Guvernului nr. încredinţări sau retrageri de atribuţii şi de delegaţii de atribuţii. 411 .acordarea de vize. b) Obiectul acestui control constă în: . reglementată prin anumite acte normative şi pe categorii de probleme (de exemplu. de regulă. 63943/1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar aprobate de Ministerul Economiei şi Finanţelor publicate în Monitorul Oficial partea I/1991. Subiectul pasiv este orice funcţionar sau diviziune internă care desfăşoară.verificarea legalităţii şi oportunităţii unor aspecte strict determinate ale activităţii executive. Controlul intern specializat Această formă a controlului intern este. fie un funcţionar căruia i se încredinţează.în ce priveşte funcţionarul controlat pot avea loc schimbări. pot fi sesizate organele de urmărire penală. a) Subiectul activ îl reprezintă persoana sau grupul de persoane având specializarea corespunzătoare şi care exercită în secundar atribuţii de verificare. cele de jurisdicţie. . etc. inclusiv eliberarea din funcţie. activitate susceptibilă de o verificare specializată.

fiind efectuat periodic. de exemplu controlul financiar din cadrul unui organ poate fi un control financiar intern.controlul financiar preventiv se exercită asupra actelor şi documentelor referitoare la mijloacele materiale şi băneşti fiind efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil ori de către subordonaţii săi. fiind efectuat de compartimente interne specializate. a mijloacelor de personal. contabil şef) sau de către subalternii lor.controlul financiar intern are ca obiect verificarea periodică. .asigurarea unităţii de activitate în anumite sectoare. de regulă. asupra activităţii subordonaţilor cu privire la administrarea. . . în care sens: . legal împuterniciţi. 412 . . de regulă. control operativ curent şi control preventiv. organizate. d) Formele acestui control sunt diferite. a modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti. gestionarea şi folosirea mijloacelor materiale şi băneşti. anume desemnaţi în acest scop. de fond sau prin sondaj. în cadrul instituţiilor mai mari (centrale sau superioare) de specialitate ale administraţiei publice. a celor materiale şi tehnice ale structurii respective.controlul operativ curent se exercită de către conducătorii compartimentelor de specialitate (de exemplu. c) Sarcinile acestui control urmăresc să asigure: . de către organele financiare.verificarea pe categorii de probleme..legalitatea şi oportunitatea activităţii verificate.păstrarea integrităţii mijloacelor materiale şi financiare.

la solicitarea instanţelor de judecată.în privinţa persoanei celui controlat şi vinovat de constatările rezultate se poate dispune: 1) aplicarea măsurilor disciplinare şi contravenţionale precum şi stabilirea răspunderii pentru recuperarea pagubelor rezultate în condiţiile legii. Controlul administrativ extern Controlul administrativ extern este exercitat de către persoane şi organe din afara autorităţii verificate având avantajul de a asigura o şi mai mare independenţă şi obiectivitate în verificare. în termenele şi în condiţiile legii. alin. După raporturile dintre organele de 265 Art. 413 . 2. f) Măsurile265 ce se pot dispune de către conducerile care au iniţiat controlul sunt dintre cele mai diferite: .e) Procedura acestui control este minuţios reglementată în ceea ce priveşte modul de desfăşurare şi mijloacele întrebuinţate deoarece verificarea este de strictă specialitate. 2) înaintarea către procuror. . . Hotărârea citată. a organelor parchetului şi poliţiei conducătorii instituţiilor vor dispune cu prioritate măsurile de control financiar şi de gestiune necesare pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiune şi clarificarea împrejurărilor care au condus la săvârşirea unor fapte de natură penală. a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală. dacă prin lege nu sunt fixate alte termene.în privinţa activităţii controlate se dispun măsurile prevăzute de lege şi care trebuie îndeplinite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control la organizaţia în drept să le ia. 19.

organice şi funcţionale.verificarea unei părţi a activităţii organului controlat.verificare şi cele verificate. iar nu a totalităţii ei. direcţia judeţeană pentru evidenţa informatizată a persoanei). Controlul ierarhic Acest control este exercitat de organe supraordonate asupra celor ierarhic inferioare din cadrul aceluiaşi sistem de autorităţi ale administraţiei publice266. a) Subiectul activ este organul ierarhic superior (direct sau indirect) indiferent de treapta ierarhică pe care se situează. Controlul se exercită fie de către conducerea autorităţii superioare asupra conducerii autorităţii ierarhic inferioare sau asupra unei structuri interne a acesteia. distingem controlul ierarhic şi controlul extern specializat. în ipoteza dublei subordonări sau a celei multiple (de pildă. un caracter exhaustiv ca şi controlul intern. drept ce nici nu trebuie consacrat prin lege.verificarea actelor juridice. de exemplu. b) Obiectul acestui control constă în: . . Subiectul pasiv este organul verificat şi care este subordonat. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. 266 M. 414 . „Controlul administrativ exercitat pe cale ierarhică şi recursul ierarhic” în „Justiţia nouă” nr. 6/1965.verificarea legalităţii şi mai puţin a oportunităţii. de regulă. Anghene. Dreptul de control al acestuia decurge din poziţia supraordonată. în activitatea organelor subordonate. în exemplul nostru) are un drept de control propriu şi distinct. în materia controlului financiar. . fiecare din autorităţile faţă de care operează subordonarea (consiliul judeţean şi autoritatea de specialitate ierarhic superioară. deoarece controlul ierarhic nu are. în special cele emise de către conducerea organului subordonat. dar numai atunci când legea o cere.

planul activităţii de verificare este stabilit de comun acord de cele două organe de conducere. diferind.dacă actele juridice normative verificate sunt ilegale şi neoportune organul ierarhic superior le poate abroga. în cazul în care acest control are un obiect tematic special. iar dacă 415 .conducerea organului verificat este prezentată la efectuarea operaţiunilor de verificare şi. prin anumite elemente. Organul dispune de aceleaşi posibilităţi şi mijloace în activitatea de verificare ca şi în cazul controlului intern dar cu unele particularităţi: . mai ales. el este expres reglementat şi sub aspectul procedurii sale. la dezbaterea concluziilor controlului şi a măsurilor ce se cer a fi luate. . ea decurgând din raporturile de subordonare consacrate în normele organice.de regulă. . astfel încât el contribuie la întărirea laturii centralizatoare în activitatea executivă. . cum ar fi cel financiar sau gestionar. modifica sau suspenda ori înlocui.organul superior aduce la cunoştinţa conducerii autorităţii inferioare necesitatea efectuării verificării. d) Procedura controlului nu este reglementată în mod minuţios. mai ales în privinţa actelor administrative verificate.organul subordonat trebuie să comunice organului superior măsurile adoptate şi modul lor de îndeplinire în urma controlului. în timp ce actele individuale ale organelor subordonate aparţinând competenţei exclusive a organului inferior pot fi numai anulate. . e) Măsurile ce se pot lua prin această verificare sunt asemănătoare cu cele din cadrul controlului intern.c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii şi a unităţii de scop şi de acţiune a întregului sistem de organe. Totuşi.În ceea ce priveşte activitatea controlată: .

21 lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr.În ce priveşte funcţionarul şi organul controlat autoritatea superioară are anumite drepturi în funcţie de natura subordonării. 268 Art.nu aparţin deloc acestei competenţe pot fi şi înlocuite sau modificate prin actele organelor superioare. .În temeiul art. i din Legea administraţiei publice locale nr. în cazul subordonării organice consiliul local putea elibera din funcţie pe membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome ori societăţilor comerciale din subordine care aveau calitatea de împuterniciţi mandaţi ai statului la societăţile cu capital integral sau majoritar de stal de interes local267. Astfel. 215/2001. i teza a IV-a din Legea nr. iar în cazul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi centrale ce funcţionează în teritoriu. . în prezent abrogată de Legea nr. 215/2001. 416 .554/2004. spre deosebire de supraordonarea organică ce permite şi anularea actelor în cauză (de către consiliul judeţean. actele administrative emise în exerciţiul atribuţiilor de control ierarhic nu puteau fi atacate în justiţie şi anulate în baza acestei legi pentru vătămarea 267 Art. în cazul nostru). consiliul local eliberează din funcţie conducătorii serviciilor publice locale din subordine268.29/1990. 69/1991 abrogată prin Legea nr. organul superior dispune revocarea conducătorului din teritoriu la propunerea prefectului.dacă organul superior care efectuează verificarea este supraordonat numai funcţional (Ministerului Culturii şi Cultelor în raport cu direcţia judeţeană de cultură şi culte) el va putea doar să suspende actele autorităţii inferioare. . De asemenea. 3. lit. 38/2 lit.

a) Subiectele raporturilor de control nu se află în relaţii de supra şi subordonare întrucât între ele nu există raporturi ierarhice. trebuia să utilizeze alte proceduri. fie organele specializate de control sau inspecţie.produsă unor drepturi subiective recunoscute prin lege. iar subiectul pasiv este o autoritate nesubordonată cu activitatea tangentă profilului organului de verificare. în sensul că organul de verificare nu poate fi de rang inferior celui controlat trebuind să fie cel puţin de grad egal sau superior. fiscal. în acest sens se face: . etc. Cel prejudiciat efectiv prin astfel de acte. prevenirea şi stingerea incendiilor. în urma verificării la care a fost supus. b) Obiectul acestui control este în strânsă legătură cu specializarea competenţei. 417 .). Controlul extern specializat Acest control este exercitat din exteriorul organului controlat şi din afara sistemului de autorităţi din care organul verificat face parte. organele în teritoriu să controleze modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor în cadrul unităţii administrativteritoriale respective indiferent de nivelul ierarhic al autorităţii care a stabilit preţurile sau tarifele. protecţia muncii. de pildă. Astfel un organ local sau teritorial nu poate controla un organ central. pentru înlăturarea vătămării suferite prin măsura de verificare ierarhic dispusă. inclusiv administrative sau judiciare. Subiectul activ al controlului extern specializat poate fi orice autoritate executivă de specialitate care conduce.verificarea unei laturi a activităţii controlate prin prisma specialităţii organului de inspecţie şi control (sectorul vamal. Totuşi o anumită regulă în relaţiile de control există. îndrumă şi coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu sau ramură. sanitar. Cu toate acestea sunt posibile şi unele excepţii.

etc. Garda financiară care exercită controlul în legătură cu executarea şi aplicarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale. Iovănaş. . p. op. cit. cântărirea celor vândute.verificarea operaţiunilor tehnico-materiale. de exemplu. I. .269 A.într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii’ .verificarea existenţei şi autenticităţii documentelor justificative.. 11 din Legea nr. c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii în domeniul sau ramura de activitate supusă verificării. 296. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi administrative care coordonează activitatea dintr-un domeniu sau ramură Această formă de control are următoarele trăsături270: 1.este supusă verificării întreaga perioadă cuprinsă între precedenta verificare de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective. d) Procedura de efectuare a verificării diferă după natura autorităţii care o realizează şi după obiectul supus respectivei acţiuni fiind minuţios reglementată. de pildă.. în cadrul controlului financiar de stat: .. Astfel. 10. 30/1991.durata maximă a controlului la sediul agentului este de trei luni. 418 . operaţiuni sau fapte ale subiectului verificat care se încadrează în profilul activităţii 269 270 Art. modul de calculare a adaosului comercial la produsele vândute cu amănuntul către populaţie. a modului de efectuare a recepţiei produselor livrate. potrivit legii nu s-a prescris. care. ca. de pildă.verificarea legalităţii activităţii controlate. Se limitează la acele acte. .

40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne. în exemplele precitate. 17. e. Uneori chiar organele de control dispun de dreptul de a aplica sancţiuni. precum şi al respectării reglementărilor financiare în activitatea economică şi socială271. muniţiilor. Astfel. Guv. dar pot constata abaterile săvârşite sesizând organele competente să dispună măsuri disciplinare. 419 . De aceea. de pildă. a formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor publice. În toate aceste cazuri nu este obligatoriu ca subiectele verificate să fie subordonate respectivelor organe de control Pe de altă parte. lit. ca. materiale sau de altă natură. radioactive şi stupefiante272. Tot astfel.autorităţii de control. 2. după cum organele financiare nu sunt investite cu verificarea respectării normelor privind regimul armelor. modul de respectare a disciplinei financiare. în cazul subiectelor nesubordonate. sarcina controlului general economico-financiar al utilizării eficiente a mijloacelor proprietate publică. al produselor şi substanţelor toxice. nr. Ministerul Economiei şi Finanţelor. pentru încălcarea normelor privind activitatea financiară273 precum şi o 271 Art. f din Hot. de pildă contravenţionale. printre altele. Măsurile ce se pot lua în această formă de verificare se caracterizează prin faptul că organele ce exercită controlul extern specializat nu au dreptul de a anula actele organelor verificate. în unităţile nesubordonate. 2. organele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nu vor putea controla. muniţiilor şi materialelor explozive. care exercită administrarea generală a finanţelor publice are. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. controlul se exercită numai asupra unor aspecte de strictă specialitate ce se încadrează în profilul activităţii autorităţilor de verificare. din Legea nr. lit. etc. 272 Art. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi organele sale exercită controlul privind regimul armelor. decât dacă legea le conferă aceasta. j.

În categoria autorităţilor administrative jurisdicţionale intră diversele jurisdicţii speciale ale executivului cum este cazul celor în materie fiscală sau comisiei de reexaminare a contestaţiilor şi cererilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi speciale de control Această verificare este înfăptuită de autorităţi care au ca sarcină principală exercitarea unei verificări de specialitate prin mijloace proprii deosebit de specifice asupra unor aspecte particulare ale activităţii executive.. Art. 274 Art. gărzi.să confişte obiectele sau produsele sustrase de la plată. 1. inspecţii şi inspectoare de stat. B. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare. 30/199l. Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului. 9 din Legea nr. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2003 activitatea 273 Art. O poziţie cu totul specială a avut-o Colegiul de Jurisdicţie a Curţii de Conturi care avea ca atribuţie soluţionarea încălcării disciplinei financiare ce guvernează utilizarea fondului public. . 17 din Legea nr. . în cazul Ministerului Economiei şi Finanţelor care poate274: . . în această categorie intră organele administrative cu activitate jurisdicţională precum şi diversele poliţii. .să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. etc.lua măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă. de exemplu.suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar contabile şi fiscale. 7 din Legea nr. 30/1991 420 .serie de drepturi mai largi ca.

Curtea îşi poate declanşa verificarea şi la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului cu privire la modul de gestionare a resurselor publice raportând despre cele constatate autorilor solicitării. inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative şi terminând. 2. Competenţa lor este diversă începând cu facultatea de a da îndrumări obligatorii subiectelor controlate. În categoria organelor nejurisdicţionale intră diversele inspecţii şi inspectorate ca autorităţi specializate de control: . cu efectuarea de percheziţii corporale şi în locuri publice sau particulare precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu275: . de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Curtea de Conturi mai exercită şi activitatea de audit public extern asupra autorităţilor publice. ca în cazul organelor Gărzii Financiare. continuând cu posibilitatea de suspendare a actelor şi măsurilor aparţinând celor verificaţi.prin reglementări speciale au fost create asemenea organisme în cadrul sau pe lângă autorităţile publice centrale sau a celor organizate în teritoriu. ce cuprinde mai multe modalităţi între care auditul de regularitate asupra activităţilor financiare.jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele judecătoreşti conform art. a 275 276 Legea nr. 94/1992 421 . a tranzacţiilor. cuprinzând şi neregulile constatate. sanitar. inclusiv pe lângă autorităţile locale. protecţia muncii. Atribuţiile acestor autorităţi sunt dintre cele mai diferite vizând domeniul financiar. 155/6 din Constituţia revizuită. în condiţiile legii. etc. Ea prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. vamal.Curtea de Conturi276 exercită controlul asupra modului de formare.

în faţa instanţei de contencios. în faţa instanţei de contencios administrativ. Anterior introducerii acţiunii va solicita autorităţilor administraţiei publice locale. în termen de 5 zile de la data comunicării acestuia. potrivit art. lit. revocării acestuia. 123 alin. Enumerând atribuţiile prefectului. prefectul poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ aceste acte. 1 din Legea nr. un act al consiliului judeţean.controlului intern şi auditului intern. 215/2001. în cazul în care consideră actul ilegal. sistemele informatice. 1. 3 că prefectul poate ataca. financiare. în termen de 6 luni. Controlul exercitat de către prefect Bazele constituţionale ale acestui control sunt consacrate de art. b că acesta exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. 215/2001 privind administraţia publică locală prevede la alin. Noua lege a contenciosului dispune de asemenea prin dispoziţiile art. art. 135. cu motivarea necesară. să reanalizeze actul pe care îl apreciază ilegal în vederea modificării sau. stabilirea răspunderilor. Actul atacat este suspendat de drept. precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean. 134 din Legea nr. 5 din legea fundamentală care dispune că prefectul poate ataca. alin. dacă le consideră nelegale. Controlul prefectului se exercită numai asupra actelor administrative nu şi asupra faptelor juridice administrative sau asupra operaţiunilor administrative pregătitoare. etc. Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene. materiale). auditul performanţei (economicitatea şi eficienţa activităţilor şi resurselor umane. după caz. 422 . al consiliului local sau al primarului. se mai verifică procesul decizional. actele emise de autorităţile administraţiei publice locale.

Constituţia. Noţiunea controlului parlamentar Conform Constituţiei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării prin intermediul căreia se exercită suveranitatea naţională Guvernul este autoritatea publică a puterii executive277 ce exercită conducerea generală a administraţiei publice potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament278. şi îl desărcinează prin moţiunea de cenzură. acesta din urmă realizat asupra propriului sistem de organe executive. 1 din Legea nr. consacră expres controlul legislativ asupra acestuia din urmă cât şi asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. Din ansamblul acestor prevederi rezultă că baza reprezentativă a puterii legislative . în capitolul (IV) privind raporturile Parlamentului cu Guvernul. permite şi justifică exercitarea verificării legislative asupra administraţiei publice. 102 (1) din Constituţie 423 . prin votul său de încredere. Controlul Parlamentului asupra administraţiei publice Controlul puterii legislative asupra celei executive reprezintă o formă a verificării de stat exercitate asupra acestui sistem de autorităţi publice alăturată controlului judiciar şi controlului administrativ. În sfârşit. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României. De asemenea. organul legislativ este cel care aprobă componenţa Guvernului. Având în vedere forţa juridică şi sfera sa de acţiune verificarea legislativă se prezintă ca un control general ce cuprinde 277 Art.care de altfel îi conferă rolul hotărâtor şi în formarea sau revocarea guvernului precum şi consacrarea expresă a dreptului de control al Parlamentului asupra executivului constituie fundamentul politico-juridic care conferă.3. 278 Art.

precum şi a acelor acte administrative determinate asupra cărora se desfăşoară o verificare jurisdicţională specială înfăptuită de organe executive având asemenea atribuţii (de pildă actele de restituire a cererilor. Controlul parlamentar constituie o verificare de drept asupra întregii administraţii şi a componentelor sale structurale rezultând din principii constituţionale. cu excepţia actelor administrative jurisdicţionale (rezultând din soluţionarea cu putere de adevăr legal a unei încălcări de lege). a căror atribuţii deosebit de specifice . netrebuind să existe (ca în cazul altor forme de verificare a executivului) anumite reglementări legale exprese care să prevadă condiţiile 424 . neexistând organ executiv exclus de la această verificare cu excepţia autorităţilor executive cu activitate jurisdicţională. inclusiv statală sau publică. totuşi controlul parlamentar are o serie de caracteristici proprii care-i conferă o anumită specificitate între celelalte forme de verificare. centrale.prin obiect şi procedură de înfăptuire . b. atât cele juridice (acte şi fapte). Deşi asupra administraţiei se exercită şi alte forme de verificare. teritoriale şi locale. cât şi pe cele nejuridice (acte politice şi operaţiuni tehnico-materiale). Controlul parlamentar cuprinde întreaga activitate executivă incluzând toate formele concrete ale acesteia.vizează soluţionarea unui conflict generat de încălcarea legii sau de vătămarea unui drept subiectiv ceea ce excede competenţei legislative. brevete de invenţie) sau aflate în curs de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti. Caracteristicile controlului parlamentar a.întregul sistem al autorităţilor administraţiei publice. teritoriale şi locale din subordonarea lui. Controlul legislativ se exercită asupra tuturor autorităţilor administrative. indiferent de locul şi de modul de subordonare în ierarhia administrativă. începând cu Guvernul şi continuând cu toate celelalte autorităţicentrale. c.

prin diferite căi. i. f. ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive.sau cazurile în care se exercită. d. Controlul parlamentar este. 425 . h. fie o anumită latură a acestuia. dar fără ca să existe o interpunere a altor autorităţi faţă de subiectul supus verificării. a actelor normative ca şi a considerentelor de oportunitate sau de actualitate). derivând din cadrul juridic general al raporturilor dintre Parlament şi Guvern uneori existând şi împuterniciri legislative speciale (pentru comisiile de anchetă). Controlul parlamentar nu este exclusiv deoarece şi alte categorii de autorităţi ale statului (Preşedintele Republicii. e. dintr-o ramură sau domeniu de activitate ori cu privire la anumite acte sau fapte determinate. aşa cum este cazul altor forme de verificare administrativă sau judiciară. Controlul legislativ nu reprezintă o verificare de plină jurisdicţie. fiind expresia recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice. în urma realizării lui. Controlul parlamentar este direct sub aspectul modalităţilor sale de realizare fiind înfăptuit de autoritatea legislativă. Controlul legislativ poate fi atât general cât şi special vizând fie ansamblul autorităţilor şi activităţilor executive. deoarece Parlamentul nu are posibilitatea efectivă să dispună. întocmai ca şi cel judiciar. de regulă279. cu excluderea. fie un anumit nivel ierarhic. măsuri pe care executivul verificat să fie obligat să le îndeplinească. de regulă. g. Controlul parlamentar este complet în sensul că poate viza atât legalitatea cât şi oportunitatea acţiunilor şi măsurilor verificate deosebindu-se în acest sens de controlul judecătoresc (limitat doar la aspectele de legalitate a actelor şi faptelor administrative. 279 Excepţia o reprezintă situaţia în care membrii executivului trebuie să răspundă la întrebările parlamentarilor privitoare la o măsură care urmează să fie luată de administraţie.

În plenul lor. buget şi finanţe. Comisiile sunt permanente şi temporare.292 Art. 23 din Regulamentul Senatului aprobat prin Hot.justiţia şi chiar unele organe executive) verifică activitatea administraţiei. camerele (Camera Deputaţilor şi Senatul) ori ambele adunări reunite în şedinţă comună pot cere diverse informaţii şi documente Guvernului. pot audia rapoarte. 12/1990 şi art.). având obiective anume stabilite prin hotărârea de înfiinţare. informări ori răspunsuri prezentate de conducătorii ori reprezentanţii autorităţilor executive. Ele pot fi comisii speciale. b. politică externă. Iovănaş. Comisiile temporare se aleg pentru o perioadă limitată de timp şi cu un scop strict determinat. nr. 28 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hot. etc. alcătuite din deputaţi sau (şi) senatori înfiinţate în scopul îndeplinirii însărcinărilor ce le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor adunării legislative281. inclusiv rapoarte sau avize ale comisiilor parlamentare întocmite în legătură cu anumite aspecte ale activităţii executive. industrie şi servicii. în cadrul şedinţelor. a echilibrului între puterile statului de drept. nr. op. cit. 13/1990 426 . mai ales. comisii de anchetă şi comisii de mediere a diferendelor ivite între cele două camere pe marginea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative. fie chiar prin intermediul parlamentarilor luaţi în mod individual. Comisiile parlamentare sunt proprii organe de lucru alese de camere sau organe ale acestora. fie prin intermediul comisiilor parlamentare. 27. p. motiv pentru care el se alătură şi se completează cu celelalte forme de verificare constituind o importantă componentă în realizarea separaţiei şi. a. Căile de înfăptuire a controlului parlamentar280 Verificarea parlamentară se poate înfăptui fie de plenul camerelor legislative. 291 . 280 281 I. Comisiile permanente se aleg pe toată durata legislaturii pe diverse domenii (economic.

se pot efectua expertize. 427 . Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. au loc dezbateri pe marginea lor. Procedura controlului parlamentar a. înscrisuri. putându-se adopta o hotărâre într-o anumită problemă sau o moţiune simplă. se pot prezenta şi preda obiecte. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. în cadrul şedinţelor camerelor la care participă. b. a întrebărilor şi interpelărilor. parlamentarii au dreptul să ceară şi să obţină informaţiile necesare de la orice autoritate de stat. miniştrii. fie la sesizarea unor terţi adresată comisiei sau Parlamentului. specialişti din partea unor autorităţi care pot fi ascultaţi. iar dacă li se solicită prezenţa. la sediul autorităţii legislative şi se poate declanşa din iniţiativă proprie. iar mărturia mincinoasă se sancţionează potrivit legii282. în vederea pregătirii dezbaterilor parlamentare. În cazul acţiunilor de anchetă privitoare la activităţile Guvernului prezenţa la audieri este obligatorie. Comisiile parlamentare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe la care pot invita reprezentanţi ai Guvernului. Deputaţii şi senatorii luaţi în mod individual pot pune.c. iar dacă este cazul se aprobă sau se respinge informarea prezentată. respectiv Guvernului sau oricăruia dintre membrii acestuia. De asemenea. În plenul camerelor sau în şedinţa lor comună autoritatea legislativă efectuează verificarea puterii executive după procedura specifică şedinţelor sale de lucru din cadrul sesiunii aşa cum este ea reglementată prin regulamentele proprii. inclusiv persoane interesate. inclusiv la sesizarea Parlamentului. întrebări şi adresa interpelări executivului. Se audiază informările şi rapoartele prezentate de executiv şi de comisiile parlamentare. Activitatea de verificare se poate desfăşura la sediul organului controlat. participarea lor este obligatorie. pot fi citaţi şi audiaţi martori. Guvernul şi celelalte autorităţi administrative sunt obligate să prezinte 282 Art.

ori dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o anumită problemă. Toate aceste măsuri sunt hotărâte de către comisie cu votul majorităţii membrilor care o compun. Efectele controlului parlamentar Poziţia şi competenţa organului legislativ determină ca în exercitarea dreptului de control al acestuia asupra autorităţilor executive. adică solicitări prin care se cere unor autorităţi să răspundă dacă un fapt este adevărat sau dacă o informaţie este exactă. Ele se citesc în şedinţă publică de către preşedintele grupului parlamentar şi se transmit preşedintelui camerei. Pe marginea problematicii dezbătute se redactează un raport sau un aviz ce urmează a fi prezentat. oral sau în scris. plenului camerei sau în şedinţa comună a legislativului. dacă Guvernul înţelege să comunice camerei acte sau anumite informaţii solicitate. Se pot iniţia sau se pot face propuneri de acte normative ce reglementează problemele ridicate în activitatea autorităţii executive analizate. Interpelările se fac în scris arătându-se obiectul lor şi constau dintr-o solicitare adresată Guvernului de către un grup parlamentar prin care se cer explicaţii asupra politicii executivului în probleme interne sau externe. Parlamentarii pot adresa oral întrebări.informaţiile şi documentele solicitate. Discuţiile se încheie. în funcţie de solicitare. inclusiv Guvern. chiar dacă acestea nu includ dreptul de anulare. de modificare ori de suspendare a actelor juridice administrative sau de 428 . dacă camera consideră aceasta necesar. printr-o hotărâre adoptată în problema ridicată prin întrebare sau printr-o moţiune simplă în cazul interpelării. c. Cei întrebaţi vor răspunde imediat. sau pot declara că vor prezenta răspunsuri în zilele următoare. cel dintâi să dispună de o gamă largă de măsuri ce se pot lua faţă de administraţie. Răspunsul este obligatoriu de dat fie imediat fie în zilele următoare. după caz.

4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor.sancţionare a funcţionarilor vinovaţi de abaterile constatate. a acordurilor. putând refuza ratificarea sau denunţa actele astfel încheiate284. 51 alin. 113 din Constituţie 287 Asupra acestei probleme a se vedea I. 286 Art.în ipoteza în care dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi în activitatea Guvernului Camera Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor286. „Avocatul poporului. Art. în „Dreptul”. p. 9 din Regulamentul Senatului. parlamentul neavând administraţia în subordine şi neputând să i se substituie în atribuţii. 4. Avocatul poporului (Ombusdmenul)287 283 284 Art. 5) din Constituţie. instituţie a statului de drept”.în ipoteza delegării legislative .în cazul tratatelor internaţionale. . 3. 115 (1. nr. 3 şi urm. Leş. I. 4 din Legea nr. 7/1997. 429 . convenţiilor şi a altor acte de acest gen încheiate de executiv. . 285 Art. Parlamentul exercită controlul asupra administraţiei cu ocazia supunerii lor spre ratificarea acestuia.. În acest sens arătăm următoarele: .prin care Parlamentul abilitează Guvernul să adopte ordonanţe în domenii rezervate legii ordinare şi care nu fac obiectul legilor organice nerespectarea termenului de supunere spre aprobare parlamentară a acestor acte atrage încetarea efectelor lor. .în cazul dezbaterii în Senat a raportului comisiei parlamentare dacă se relevă existenţa unei abateri grave în activitatea unui membru al Guvernului Senatul poate cere primului ministru destituirea acestuia285. iar atunci când le verifică Parlamentul are atributul de a aproba sau de a respinge ordonanţele283.

5/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului. Partea I-a. nr. 181/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. 19 şi urm. publicată în Monitorul Oficial al României Partea Ia. Acesta este numit de Parlament pe o durată de 5 ani iar organizarea şi funcţionarea lui ca instituţie se stabileşte prin lege organică. nr. nefiind obligat să se supună instrucţiunilor Santai. 326 din 16 mai 2002 430 . 1998.conform cărora acesta este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică. modificată prin Legea nr. p. din 25 martie 1997. p. nr. Vlad. Hotărârea Senatului nr. 8/1997. Editura ServoSat. nr. 1-49 288 Legea nr. M. Avocatul poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor în limitele stabilite de lege. 48. condiţiile şi efectele activităţii exercitate de avocatul poporului asupra încălcărilor de lege săvârşite de administraţia publică vizând drepturi şi libertăţi cetăţeneşti”. 268 din 22 aprilie 2002. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. publicată în Monitorul Oficial al României. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Ombudsman-ul în dreptul comparat. Arad. Autorităţile publice sunt obligate să-i asigure sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. Caracteristicile activităţii avocatului poporului Pornind de la reglementarea legală a instituţiei avocatului poporului configurată de Constituţie precum şi de legea organică288 în materie . Avocatul poporului prezintă celor două camere anual rapoarte sau ori de câte ori este solicitat de către acestea.O formă specială de verificare a respectării legii în strânsă legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează prin Avocatul poporului.. „Caracteristicile. Partea I-a. în „Dreptul”.

emiţând măsura legală solicitată ori anulând-o pe cea ilegală.Activitatea avocatului poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. fie ele chiar legitime aparţinând acestora. iar nu acţiuni de drept privat ale acestora. iar în acest din urmă caz indiferent de nivelul lor (ierarhic).Activitatea de verificare a modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti are ca obiect doar acte şi fapte de putere ale autorităţilor. iar nu simple interese. .rezultă poziţia sa cu totul distinctă în sistemul autorităţilor publice din ţara noastră. aşa cum sunt formulate de Constituţie şi de legislaţia în vigoare întemeiată pe ea.Această apărare se exercită în legătură cu raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice. activitatea avocatului poporului are un caracter public. . la rândul său. de modul lor de alcătuire (alese sau numite) ori de durata funcţionării acestora (permanente sau temporare). de competenţa exercitată (generală sau specială). dar şi fără să se poată. . existând obligaţia prezentării de rapoarte forului legislativ. de modul de organizare (naţional sau central.sau dispoziţiilor care l-ar afecta în acest sens. nu neoportune sau cu caracter politic. cu excepţia situaţiilor de confidenţialitate instituite la cerere sau din motive întemeiate. substitui.Prin exercitarea acestei apărări avocatul poporului nu poate obliga autorităţile publice la luarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii încălcate şi nici nu se poate substitui în atribuţiile acestora. cu condiţia ca ele să fie ilegale. cu precădere cele administrative. . în exercitarea atribuţiilor sale autorităţilor publice . teritorial sau local). 431 .Activitatea acestuia se desfăşoară sub control parlamentar. . .Ca regulă generală.

etc.cel puţin în raport cu administraţia. fiind de notorietate faptul că prin consacrarea constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt apăraţi.). 44 alin. limitată la drepturi şi libertăţi fundamentale289 (în mod diferit de sensul larg atribuit de art. p. în măsura în care un drept de natură constituţională se reflectă şi în alte ramuri de drept290 el poate forma obiectul activităţii de investigare din partea avocatului poporului.. din moment ce cererile în această materie adresate avocatului poporului pot proveni de la orice persoană fizică.încălcarea deşi vizează un drept cetăţenesc . Muraru.cu excluderea drepturilor persoanelor juridice naţionale sau străine. dreptul de proprietate. în egală măsură toţi indivizii umani. 291 A se vedea I. ori alte subiecte colective de drept . Desigur. 217. cit. Muraru în lucrarea Drept constituţional şi instituţii politice. . civilă. p.Condiţii de fond ale activităţii de verificare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Activitatea de apărare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurată de Avocatul poporului trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de fond: 1) Trebuie să existe o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti: . decât cetăţenii români. foarte puţine prerogative revenind în mod specific doar condiţiei de cetăţean291. (art. administrativă. respectiv străini. 193-194. I. 432 . fără deosebire de cetăţenie. referirea legală are un caracter mai restrictiv. Bucureşti. vol. Editura ACTAMI.dreptul lezat poate să aparţină şi altor persoane fizice. 1 alin. cu sau fără altă cetăţenie (desigur vătămaţi prin activitatea autorităţilor române). 1 din Legea organică) adică cetăţeneşti. 1995. Ediţia a VI-a. op. 290 De pildă. 289 Asupra distincţiei dintre drepturile fundamentale şi alte categorii de drepturi a se vedea principalele teorii în materie enunţate de I. comercială. 1 din Constituţie). iar nu alte categorii de drepturi având o altă natură juridică (de pildă.

fundaţii sau aşezăminte create de autorităţi sau de instituţii aparţinând acestora. 17 din Legea în cauză face referire la restrângerile legale privind drepturile şi libertăţile persoanelor care execută pedeapsa închisorii. 75-99. 293 Asupra noţiunii de autoritate a administraţiei publice a se vedea A. cu excluderea oricăror alte forme instituţionalizate aparţinând sau dependente de cele de mai sus. p. ceea ce determină o stare de vătămare. de genul societăţilor comerciale. sunt arestate sau reţinute. I. 1993. Editura Hercules. spital. Iorgovan. 53 din Constituţie prevede în mod limitativ şi expres condiţiile de restrângere ale drepturilor şi libertăţilor în care sens existenţa acestora nu este afectată. exercitând o funcţie publică de autoritate. de conducere sau de execuţie. indiferent că ea poate fi sau nu comensurată patrimonial sau evaluată pecuniar ori ar putea da naştere la formularea unor pretenţii vizând daune morale. vol.) precum şi oricare dintre serviciile publice deconcentrate aflate sub autoritatea administraţiei publice. . de decizie sau auxiliari. Art.starea de lezare a subiectului prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor constând din nerecunoaşterea sau negarea dreptului ori a libertăţii. organizaţii sau forme asociative. 433 . Încălcarea drepturilor şi libertăţilor trebuie săvârşită prin acte şi fapte de autoritate cu caracter ilegal ale 292 Art..conţinutul acestei noţiuni293 în care sens avem în vedere atât autoritatea propriu-zisă cât şi funcţionarii ei.sfera aceleaşi noţiuni care cuprinde atât autorităţile executive cât şi instituţiile publice exercitând o autoritate prin conducerile lor (şcoală. inclusiv regiile autonome. Tratat elementar. împiedicarea sau restrângerea exerciţiului lor292 în mod abuziv. Drept administrativ. 3. cu capital integral sau majoritar de stat. de nivel naţional sau local. dar care se pot şi ele adresa avocatului poporului pentru cazul lezării acestor facultăţi legale. Bucureşti. etc. 2) Lezarea trebuie produsă de autorităţile administraţiei publice: .

29/1990. Actele de drept administrativ. legiuitorul294 asimilând actelor ilegale. fiind acte şi fapte administrative. nr. avocatul poporului sesizează autorităţile asupra ilegalităţii actelor şi faptelor administrative. De aici şi concluzia firească privind necompetenţa avocatului poporului în materia analizată atunci când actele sau faptele au un caracter legal. Senatului sau 294 S-a dorit o evidentă corelare cu prevederile art. deci prin atitudini sau conduite culpabile şi vătămătoare ale executivului: . Rezultă implicit că legiuitorul a urmărit să stabilească un raport de cauzalitate între atitudinea ilicită a administraţiei şi rezultatul vătămărilor constând din încălcarea dreptului sau a libertăţii cetăţeneşti.97 . 5) Pentru a putea fi primite spre soluţionare cererile nu trebuie să vizeze actele Camerei Deputaţilor. . 295 Asupra semnificaţiei juridice a refuzului şi a tăcerii administraţiei a se vedea T. abrogată prin Legea nr. Bucureşti. în caz contrar cererea petentului trebuind respinsă motivat. iar nu de drept privat. prin recomandările sale.natura acţiunilor sau inacţiunilor executive vătămătoare care trebuie să fie de drept public sau de autoritate. pretinzând caracterul ilegal al acestora.administraţiei. chiar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor. din fosta Lege a contenciosului administrativ. l. tăcerea administraţiei (faţă de solicitarea adresată) precum şi emiterea tardivă de către ea a actelor solicitate295. comercială.legiuitorul a exclus ideea vătămării prin acte şi fapte legale. Ed.100. Ştiinţifică. etc. 4) Actele şi faptele relevate cu care este sesizat nu trebuie să se fi produs cu mai mult de un an ori să nu treacă de un an faţă de data la care persoana în cauză a luat la cunoştinţă de ele. teza II.554/2004 care a menţinut aceeaşi corelare. 1959. Drăganu. petiţionarul trebuind să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal cererea. nu de natură civilă. pentru tardivitate. p. 434 . din moment ce.

Bucureşti. deşi utilizează frecvent noţiunea de „cerere”. Sub aspect terminologic legiuitorul nu a fost consecvent întrucât. 319 . Ministerul Public. 2) Petentul trebuie să dovedească ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi care a determinat vătămarea drepturilor sale: 296 I. Ministerul Justiţiei.Parlamentului. mai întrebuinţează şi noţiunea de „plângere” deşi apreciem că noţiunile de „plângere” sau de „reclamaţie” ar fi fost mai exacte. 1977. p. toate aceste cazuri fiind tot atâtea cauze de neprimire a petiţiilor de către avocatul poporului care trebuie să le respingă ca inadmisibile. Dacă avocatul poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti el va sesiza. de către persoana lezată . iar nu de satisfacere a unui drept în curs de conturare 296 sau preexistent. potrivit competenţei acestora. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţie. preşedintele instanţei de judecată. Cererea se formulează în nume propriu. precum şi ale Curţii Constituţionale. desemnând forme ale dreptului de petiţionare exprimând pretenţia de restabilire a unui drept încălcat. ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. care sunt obligaţi să-i comunice măsurile luate.320 435 . actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. Editura Didactică şi Pedagogică. Iovănaş. Condiţiile de formă ale activităţii de verificare desfăşurate de avocatul poporului Activitatea de verificare desfăşurată de Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă: 1) Trebuie să existe fie o sesizare adresată avocatului sau acţiunea poate fi declanşată din oficiu. ale Preşedintelui României şi ale Guvernului. după caz.

b. . se pot solicita autorităţilor administraţiei publice informaţii sau documente necesare anchetei întreprinse. în condiţiile legii.. .decizia avocatului de a se trece la soluţionarea cererii.în cazul actelor administrative ilegalitatea e prezumată şi se deduce din vătămarea dreptului sau libertăţii încălcate. în care sens: a. 3) Avocatul poporului primeşte şi decide asupra cererilor care i-au fost adresate urmărind rezolvarea lor legală: . urmând să fie declanşată competenţa de verificare a avocatului poporului. acestea din urmă trebuind a fi dovedite. Tot respingere se va decide şi în cazul excepţiilor de necompetenţă instituite de lege când motivarea se va face pe considerente de inadmisibilitate. în funcţie de atitudinea.legea instituie expres o atare obligaţie numai în cazul întârzierii sau a refuzului administraţiei publice în soluţionarea legală a cererii iniţiale. iar acestea sunt obligate să comunice sau să le pună la dispoziţie. inclusiv actele pe care le deţin în legătură cu cererile adresate avocatului poporului acordându-i tot sprijinul. expresă (în caz de refuz) sau tacită (în caz de întârziere) a autorităţilor.Avocatul Poporului poate decide în sensul respingerii motivate a cererilor nefondate sau poate cere date suplimentare dacă i se par necesare faţă de modul iniţial de formulare al cererii. urmărindu-se rezolvarea ei legală. 436 . apreciind probabil în cazul faptelor ca fiind necesară clarificarea procedurală prealabilă a termenului legal în care administraţia trebuie să răspundă petentului şi. neimpunând-o în cazul actelor ilegale deşi asimilează cele două fapte cu manifestarea ilegală de voinţă a autorităţii executive. se pot audia şi lua declaraţii de la conducătorii autorităţilor şi de la orice funcţionar care poate da informaţii necesare soluţionării cererii.

în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea plângerii. iar în caz de neadoptare de către Guvern. Soluţiile dispuse de avocatul poporului Indiferent de soluţia dispusă de avocat. deoarece rezolvarea efectivă. cere autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei în cauză încetarea încălcării drepturilor sau libertăţilor cerând în scris reformarea sau revocarea actului administrativ. în exercitarea atribuţiilor sale. prezintă rapoarte preşedinţilor celor două camere sau.c. primului ministru. b. revine autorităţilor sesizate. indiferent că o admite sau o respinge. sesizând autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţilor 437 . va fi sesizat parlamentul. după caz. la rândul lor. avocatul poporului are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice. în sensul luării măsurilor administrative corespunzătoare. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. sesiza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice sau al prefecţilor. în termen de cel mult 20 de zile. ci demersul procedural întreprins pe lângă autoritatea în culpă. cuprinzând constatările prilejuite de cercetările întreprinse dacă evidenţiază lacune legislative sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor. emite recomandări. în toate situaţiile se va aduce la cunoştinţa petentului rezultatul cercetării întreprinse în urma cererii. 4) Prin „rezolvarea legală a cererii” primite de avocatul poporului nu se înţelege atributul de decizie faţă de ilegalitatea cu care a fost sesizat. c. după cum este sau nu întemeiată. repunerea în drepturi ori în situaţia anterioară a petiţionarului şi repararea pagubelor produse. d. de către avocat. În cazul admiterii ei avocatul va putea: a.

avocatul poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare care sunt datoare să-i comunice. de la data sesizării. anual sau la cererea acestora. 438 .) se va sesiza parlamentul despre ilegalităţile constatate în activitatea ei ori a serviciilor din subordine. care are la dispoziţie un nou termen de 45 de zile pentru soluţionare. În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale. constau în obligativitatea autorităţilor administraţiei publice de a lua. ilegalităţile comise. se va sesiza parlamentul. prezintă. cazul Băncii Naţionale a României. avocatul poporului se va adresa prefectului. precum şi recomandări vizând modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţii constatate. Efectele cererii formulate de avocatul poporului. în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului. cuprinzând informaţii privind activitatea instituţiei Avocatului Poporului. atunci când constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. măsurile luate. Sesizarea se poate introduce pe treaptă ierarhică. e. până la Guvern. termen ce curge de la data depunerii cererii la acesta. în termen de cel mult 45 de zile. Dacă autoritatea centrală nu este în subordinea Guvernului (de pildă. Serviciului Român de Informaţii. etc. de îndată.actelor sau faptelor administrative care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi celui judecătoresc. repararea pagubelor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau favorizat încălcarea drepturilor persoanelor lezate şi în obligativitatea informării acestuia despre măsurile întreprinse. iar dacă nici aici nu se obţine rezolvarea. rapoarte.

iar în caz de nesoluţionare favorabilă din partea celui sesizat. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al executivului nu poate fi înlăturat decât prin justiţie. prefectul va utiliza calea contenciosului administrativ în justiţie conform Constituţiei şi Legii privind administraţia publică locală. În cazul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Peiser – Contentieux adminitrati. ceea ce îi conferă petiţionarului. în sensul cel mai larg al termenului”297. Oricum.Considerăm că prefectul în exercitarea dreptului său de control general de legalitate asupra administraţiei publice locale va sesiza organul local sau judeţean. 1 439 . 297 G. pag. 2001. în sensul luptei unor interese contrarii. calitatea de reclamant. 5. În literatura de specialitate franceză. Dalloz. Controlul exercitat de către instanţele de contencios administrativ Termenul contencios derivă din latinescul „contenado contendere”. în vederea restabilirii legalităţii. care evocă ideea unei confruntări prin luptă. aceasta va solicita şi punctul de vedere al Avocatului Poporului. în baza unei sesizări a persoanei fizice. revizuirea adusă Constituţiei permite acestuia sesizarea Curţii cu privire la constituţionalitatea legilor. să poată sesiza instanţa de contencios. în urma controlului realizat – pe linia protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti încălcate de administraţia publică – conform legii sale organice. de drept.554/2004 care îi conferă dreptul ca. ca şi noua Lege a contenciosului administrativ nr. dintre două părţi. sintagma de contencios administrativ este definită ca fiind „ansamblul problemelor legale de existenţă a unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi administrative. Paris.

Petrescu. a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică. fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. 2004. Cluj-Napoca. pag. majoritatea fiind autorităţi ale administraţiei publice şi administraţi prin aplicarea unor reguli speciale aparţinând dreptului public. litigii care se soluţionează de instanţele judecătoreşti299. 1937. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii. acest organism funcţionând ca o instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. Această ultimă definiţie. contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice. defineşte termenul de contencios ca fiind activitatea de soluţionare. iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ. 366 440 . 554/2004. Aspecte privind evoluţia contenciosului administrativ în România Pentru prima dată în ţara noastră contenciosul administrativ a fost instituit prin legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1869. având în vedere noile dimensiuni ale reglementărilor pe care le cuprinde. – Drept administrativ. Mai recent s-a considerat că. reflectă noua concepţie a legiuitorului român asupra contenciosului administrativ. principii şi sancţiuni aparţinând dreptului public298. fiind în concordanţă şi cu normele Constituţiei revizuite. 31 299 R. G. pag. N. de lege lata. Editura Accent. Legea nr. Bucureşti.Doctrina românească interbelică a considerat termenul de contencios ca fiind totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli. În perioada 1866298 C. Editura Alcalay.

a transformat competenţa excepţională a tribunalelor de a se pronunţa asupra legalităţii actelor normative într-o competenţă generală. instanţelor de drept comun. Legea contenciosului administrativ nr. 1/1967 cuprindea un număr mare de acte administrative exceptate de la controlul de legalitate. 1/1967. Editura Accent. ultimele rămânând. judecarea litigiilor de contencios administrativ aparţinea tot puterii judecătoreşti. însă nu tuturor instanţelor ci numai secţiei a III-a a Curţii de Casaţie. Pe baza acestei constituţii a fost adoptată Legea contenciosului administrativ din decembrie 1925. Petrescu. care a investit Curţile de Apel din circumscripţia în care domiciliază reclamantul cu competenţe de a soluţiona cererile în materia contenciosului administrativ. obişnuită. Constituţia din 1965. fiind dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. Cluj-Napoca. iar regimul instituit era al unui contencios în anulare. – Drept administrativ. 2004.1905. instanţele judecătoreşti aveau dreptul de a verifica pe cale de acţiune legalitatea actelor administrative. numai atunci când prevederile legale exprese le autorizau să le exercite. atribuţiile de contencios au revenit instanţelor judecătoreşti ordinare. Ulterior a fost adoptată Legea nr. în competenţa instanţelor de drept comun. Consiliul de stat fiind desfiinţat. pag. N. Prin adoptarea Legii din 1 iulie 1905. Deoarece Legea nr. prin adoptarea Legii din 1925. valorificând tradiţiile legislative româneşti şi aducând şi 300 R. 373 441 . ea a avut un câmp redus de aplicare300. care a încredinţat competenţa soluţionării cererilor cele vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ ilegal. Legea făcea distincţie între actele administrative şi cele de gestiune. 29/1990. Odată cu adoptarea Constituţiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o instituţie de ordin constituţional. După 1948. în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor.

Legea nr. Revizuirea Constituţiei aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a instituit norme noi în ceea ce priveşte contenciosul administrativ care au necesitat adoptarea unei noi reglementări în materie. Craiova 2002. A. ca urmare a 301 A. 554/7.12. Iorgovan. Nicu – Drept administrativ. măsurile care puteau fi luate de instanţă având un caracter limitat. Principalele noutăţi aduse în materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr. 554/7. Spre deosebire de redactarea din Legea nr. Nedelcu. 373-378 302 I. ceea ce a impus ca aceste principii să se aplice în practica judecătorească. iar legea fundamentală a adus principii noi în materie. pag. Calitatea reclamantului: Legea 554/2004 extinde sfera persoanelor şi a autorităţilor care pot sesiza instanţe de contencios administrativ. 29/1990. Editura Themis.2004 Fără a ne propune să facem o analiză completă a noii reglementări a contenciosului administrativ. a reprezentat o reglementare superioară celor anterioare.elemente de noutate. 29/1998. in Internationale de droit coupare. a cărei dispoziţii le vom analiza în continuare. chiar dacă aparent poate fi catalogat ca un contencios de plină jurisdicţie. înfiinţând secţiile specializate în cadrul tribunalelor judeţene şi în cadrul Curţii Supreme de Justiţie.12. 2/1993. a. realizându-se acel fenomen de „constituţionalizare” a contenciosului administrativ301. Aceasta s-a realizat prin adoptarea Legii nr. Vida – Le contencieux administratif roumain dans la perspective de la Constitution. I. pag. vom puncta câteva dintre noutăţile aduse de această lege.2004. 365 442 . 554/2004 dispune că sesizarea instanţei de contencios se poate face şi de Avocatul Poporului. Această lege a fost însă adoptată anterior Constituţiei României din 1991. Contenciosul administrativ instituit de Legea nr. nr. în realitate dispoziţiile legii îmbină contenciosul în anulare cu cel de plină jurisdicţie302. C.

Actele nesupuse controlului Conformându-se dispoziţiilor art. 52. în sensul că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. 443 . 6 din Constituţie. din oficiu sau la cererea părţii interesate.controlului efectuat. 1. 2 din lege potrivit cu care se poate adresa instituţiei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său. .actele de comandament cu caracter militar. b. 126 alin. alin.actele administrative ale autorităţilor publice ce privesc raporturilor acestora cu Parlamentul. De asemenea. noua reglementare restrânge sfera actelor ce nu pot fi supuse controlului la: . Instanţa. legea dispune că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei actele autorităţilor publice prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică. constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond. 4 din lege este consacrată expres excepţia de nelegalitate. pe cale de excepţie. În sfârşit. Excepţia de nelegalitate Prin dispoziţiile art. va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ. precum şi de Ministerul Public atunci se constată emiterea unor acte unilaterale emise cu exces de putere. dispoziţiile legii sunt armonizate cu dispoziţiile art. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere nu se poate înlătura decât prin justiţie. sau într-un interes legitim printrun act administrativ cu caracter individual adresat altei persoane. alin. o noutate o constituie şi reglementarea cuprinsă în art. Totodată. 1 din Constituţie care vorbeşte despre „drept ori interes legitim”. c.

Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Element de noutate consacrat de art.actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede. prin lege organică o altă procedură.data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau comunicării răspunsului. ori cele care privesc apărarea şi securitatea naţională. În practica judecătorească faţă de textele constituţionale şi ale soluţiilor pronunţate de către Curtea Constituţională.data expirării termenului de soluţionare. . . însoţită de execuţia de neconstituţionalitate. Termenul de introducere a acţiunii Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de la 6 luni la: . 9 din lege. Pentru motive temeinice.data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere în cadrul contractelor administrative. dar nu mai târziu de 1 an. Obiectul acţiunii judiciare Se extinde obiectul acţiunii judiciare şi asupra litigiilor care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ. în cazul actului administrativ unilateral. precum şi orice litigii legale de aplicarea şi executarea controlului administrativ e. . cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni. d. f. controlul legalităţii exceptă numai aceste acte. g. din ordonanţă introduce acţiunea la instanţa de contencios. Soluţiile pe care le pronunţă instanţa 444 - .actele administrative emise pentru aplicarea stării de război a stării de asediu sau a celei de urgenţă. potrivit cu care persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii.

Obligaţia publicării Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. instanţa soluţionând cauza.impunerea unei părţi să respecte o anumită obligaţie. se pronunţă şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza executării actului supus judecăţii. acestuia în tot sau în parte. după caz. h. prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 445 . Unele sancţiuni contravenţionale se aplică de către organele administraţiei de stat (avertismentul. De asemenea. Ele se publică în Monitorul Oficial al României. Capitolul 13 Răspunderea contravenţională Răspunderea contravenţională face parte din răspunderea administrativă. în monitoarele oficiale ale judeţului ori municipiului Bucureşti. atunci când obiectul acţiunii îl formează un contract administrativ instanţa poate: .suplineşte consimţământul uneia dintre părţi. la cererea instanţei de execuţie ori a reclamantului.obligă autoritatea să încheie contractul.Ca o noutate. partea I. este forma ei cea mai gravă. amenda) şi altele de către organele judecătoreşti (obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii). . sau. .dispune anularea. .

Totul despre contravenţii.2/2001.1 precizează că „amenda contravenţională are caracter administrativ” fără să facă nici o menţiune referitoare la caracterul celorlalte sancţiuni contravenţionale. deşi în privinţa sinonimiei dintre răspunderea administrativă şi răspunderea contravenţională sunt păreri diferite. p. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti. prin hotărâre a Guvernului sau. Indirect.1. prin hotărâre a consiliului local al comunei.8 alin. îl reprezintă contravenţia. oraşului. 2002. Din definiţie se desprind (elementele) trăsăturile esenţiale ale contravenţiei: a. factorul care o declanşează.1 din Ordonanţa Guvernului nr. Săvârşirea de contravenţii împiedică desfăşurarea normală a vieţii economice în plan imediat. Răspunderea contravenţională constă în sancţionarea contravenţională a persoanelor fizice şi juridice vinovate de încălcarea normelor legale care prevăd şi sancţionează contravenţii. 446 . ordonanţă. constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţiei. Tabără . ele afectează întreaga viaţă social-politică a unei ţări. întrucât art. Fapta să aibă un anumit grad de pericol social.calcularea 303 V. Universităţii „Lucian Blaga”. după caz. Contravenţiile se pot săvârşi atât prin acţiuni (.. stabilită şi sancţionată ca atare prin lege.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Elementele răspunderii contravenţionale În literatura de specialitate toate opiniile susţin că temeiul răspunderii contravenţionale.303 Noi opinăm că toate sancţiunile contravenţionale principale şi complementare au caracter administrativ.10. Ed. Această dispută nu este clarificată nici de Ordonanţa Guvernului nr. Potrivit art. Sibiu.

Există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă. Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie Contravenţia are relevanţă juridică.304 304 Ioan Santai .41. întrucât ele protejează valori deosebit de importante pentru bunul mers al întregii societăţi.. Nesancţionarea faptelor săvârşite din culpă. Cluj-Napoca.e) ce pun în pericol buna desfăşurare a activităţii de formare şi administrare a banului public. art. o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale. Contravenţia se sancţionează indiferent de forma vinovăţiei. cu consecinţa diminuării valorii creanţei fiscale cuvenite statului”). Risoprint. c. este stabilită prin lege exact modalitatea de înfăptuire (de realizare) a activităţilor ilicite. în cazul contravenţiilor.eronată a impozitelor. trebuie să fie prevăzută în mod expres în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. ca excepţie. taxelor şi a contribuţiilor. lit. 2000.I.Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Ed. 447 . pag.nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice” .133.Legea contabilităţii nr. are o importanţă deosebită aprecierea urmărilor faptei ilicite. contravenţiile financiare au un grad ridicat de pericol social. o ordonanţă.82/1991. Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată prin acte normative emise de organele competente. Astfel. Ilicitul contravenţional are un spectru mai restrâns de exprimare prin faptul că. O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională numai dacă fapta comisă este prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres într-o lege. ea există numai dacă este săvârşită cu vinovăţie. vol. b. cât şi prin inacţiuni (. În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenţii.

contravenţia reală. fără a face distincţiile ce se impun pentru a separa contravenţiile financiare de cele de evaziune fiscală. Au fost pronunţate de către instanţele judecătoreşti numeroase hotărâri de anulare a proceselor verbale de contravenţie. De asemenea. Concursul de fapte contravenţionale (pluralitatea de fapte contravenţionale) O problemă deosebită care apare în legătură cu subiectul. săvârşită într-adevăr de către contravenient. O încadrare juridică greşită a contravenţiei este exploatată de către contravenient. din punct de vedere social. Sunt frecvente cazurile în care acte normative distincte reglementează fapte contravenţionale identice sub aspectul elementelor componente. contradictorie şi generatoare de confuzii. dar diferite sub aspectul sancţiunilor stipulate pentru cazul săvârşirii unor asemenea fapte. În cadrul activităţii de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea de fapte de evaziune fiscală. întrucât în felul acesta. solicită anularea acestuia. s-ar fi creat situaţia ca o persoană să răspundă pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o (fapt extrem de periculos pentru că ar deschide drum eventualelor abuzuri ce s-ar putea crea chiar în infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici din cadrul organelor financiare ale statului). la fel de periculos. Această suprapunere de reglementare a contravenţiilor au generat în practică situaţii nefireşti. în cazul răspunderii contravenţionale. legislaţia contravenţională este abundentă. rămâne nepedepsită. fie 448 . faptul de a dispune anularea procesului-verbal de contravenţie este. Dacă nu s-ar fi dispus anularea procesului-verbal de contravenţie. Pe de altă parte. este atunci când o persoană comite mai multe contravenţii fie prin încălcarea mai multor prevederi ale aceluiaşi act normativ. care atacând procesul-verbal de contravenţie în faţa instanţei judecătoreşti.În practică. există tendinţa de a aplica sancţiunea mai aspră atunci când aparent aceleiaşi fapte îi sunt aplicabile două texte legale.

În situaţia concursului de fapte contravenţionale pentru care contravenientul. . a concursului de contravenţii. când este posibil. de la data comunicării acestuia suma amenzilor achitate nu poate depăşi maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă (art. Concursul de contravenţii (pluralitatea de fapte) presupune îndeplinirea unor condiţii: . În această situaţie ne găsim în faţa unei pluralităţi de fapte. fără să poată depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă. fără să fi fost sancţionat pentru vreuna din ele.1 din Ordonanţa Guvernului nr. achită jumătate din minimul amenzii pe loc sau în 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau.persoana respectivă să fi comis mai multe contravenţii.2/2001 prevede în art. 449 .1 că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii. Ordonanţa Guvernului nr. sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte.28 alin. sancţiunea contravenţională aplicată pentru fiecare contravenţie din concurs se cumulează.2/2001).să fie vorba de aceeaşi persoană. cu excepţia avertismentului. după caz.10 alin.prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative. Reglementările prevăd sancţionarea în concursul de contravenţii pentru toate categoriile de sancţiuni contravenţionale principale. .29 coroborat cu art. sau maximul general de 300 de ore pentru obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.contravenţiile să fie constatate simultan de acelaşi agent constatator. În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

10. Sancţiunea nu se împarte pe contravenienţi. Modul de aplicare al sancţiunii contravenţionale în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane este prevăzut de art. p.10 alin. Bucureşti 1998. în sensul dispoziţiilor legale menţionate mai sus.contravenţia să fie sancţionată cu amendă.sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte să fie de aceeaşi natură. În cazul concursului de contravenţii prin noţiunea de persoană se înţelege atât persoanele fizice cât şi cele juridice. în participaţie (coautorat). În aceste situaţii de coautorat.305 Persoana juridică subiect al contravenţiei 305 Alexandru Ţiclea . Participaţia (coautoratul) O contravenţie poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane..Reglementarea contravenţiilor.3 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 care arată că „în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane. cu cât a contribuit fiecare la comiterea faptei.1 din Ordonanţa Guvernului nr.12. cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. alin. Prin participaţie. . Prevederile art. 450 .2/2001 privitor la sancţionarea concursului de contravenţii se referă numai la sancţiunile contravenţionale principale. nu şi la cele complementare. să aplice fiecăruia sancţiunea corespunzătoare. ori după caz. Editura Lumina Lex. ci fiecare săvârşind contravenţia va răspunde separat în limitele stabilite de actul normativ. se înţelege contribuţia efectivă. participarea în mod direct la săvârşirea contravenţiei şi nu instigarea sau complicitatea la comiterea faptei. agentul constatator trebuie să aprecieze obiectiv contribuţia fiecărui coautor la comiterea faptei şi în raport de această contribuţie. sancţiunea se va aplica fiecăreia separat”.

alin. republicată în 1991. persoană fizică sau juridică”. republicată în 1994 etc.12/1990 privind protecţia populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. În această situaţie agentul constatator poate să aplice sancţiunea contravenţională ori persoanei fizice ori persoanei juridice.persoanelor juridice nu li se pot aplica toate sancţiunile contravenţionale principale ci numai: avertismentul şi amenda contravenţională. Din cele prezentate mai sus reiese că pentru sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice trebuie îndeplinite anumite condiţii: .2/2001 stabileşte o derogare de la principiul că sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice precizând că „Persoanele juridice răspund contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii.2 din Ordonanţa Guvernului nr.persoana juridică poate fi sancţionată contravenţional numai dacă actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii prevăd în mod expres sancţionarea contravenţională a acesteia.3. le revin obligaţii distincte. în calitatea de subiect de drept pe care o au.) 451 . În cazul sancţiunilor contravenţionale complementare legea nu prevede nici o excepţie în aplicarea lor persoanelor juridice.Răspunderea contravenţională a persoanelor juridice îşi găsesc explicaţia în faptul că persoanele juridice ca entităţi distincte. dar numai uneia dintre ele (Legea nr. .6.” iar art.1 din acelaşi act normativ stipulează că: „Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient. Ordonanţa Guvernului nr. Art. alin. Sunt acte normative care prevăd că anumite contravenţii se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

a contractului de prestări servicii. Un alt aspect care a adus la sancţionarea persoanelor juridice în locul persoanelor fizice a fost cuantumul mare al amenzilor faţă de salariul mic al persoanelor fizice vinovate de comiterea faptei ilicite. neglijându-şi sarcinile lui de serviciu. cenzor. că în unele cazuri. ca în situaţia în care ele au fost sancţionate contravenţional cu amendă. În practică s-a constatat. însă prevăd sancţiuni diferite pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice. a contractului de muncă. director. a actului constitutiv. a statului. Dacă şeful ierarhic nu a stabilit o asemenea sarcină.) care aveau îndatorirea de a aduce la îndeplinire acele obligaţii în baza unor acte normative. Unele acte normative nu precizează expres sancţionarea persoanei juridice.183 din Ordonanţa Guvernului nr. pentru obligaţii ale persoanei juridice. funcţionar. deşi pentru acele contravenţii actele normative nu prevedeau această posibilitate. S-a luat această măsură deoarece persoanele juridice sunt sancţionate contravenţional 452 . În celelalte situaţii în care se săvârşesc contravenţii la normele privind obligaţiile persoanelor juridice. agenţii constatatori au aplicat sancţiuni contravenţionale persoanelor juridice.Alte acte normative prevăd că sancţiunea contravenţională se aplică persoanei juridice (exemplu art. el este vinovat şi lui i se aplică sancţiunea. În ultimii ani se observă o creştere a contravenţiilor pentru care actele normative prevăd posibilitatea sancţionării persoanelor juridice. a fişei postului ori în baza sarcinilor trasate de şefii ierarhici. etc. sancţiunile se aplică persoanelor fizice (administrator. Reglementările în materie contravenţională nu mai prevăd obligaţia persoanelor juridice. S-a apelat la această practică deoarece este mai uşor să fie sancţionată persoana juridică decât să se stabilească persoana fizică vinovată. să impute amenda persoanei fizice vinovate.92/2003 privind Codul de procedură fiscală).

) sunt contravenţiile persoanei juridice. Decretul nr. sancţiunea se va aplica fiecărei persoane fizice ce compune organul colectiv de conducere. consiliul director. Răspunderea contravenţională în această situaţie este o răspundere pentru participarea culpabilă a mai 306 Decretul nr. În situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. Conducerea persoanelor juridice.3. etc.). alin.31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice.10/1954 453 . ca subiecte distincte de drepturi şi obligaţii. adunarea generală a acţionarilor.8 din 30. acesta este subiectul răspunderii contravenţionale şi în consecinţă sancţiunea se va aplica persoanei juridice. în situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. publicat în Buletinul Oficial nr. Din aceste prevederi rezultă că faptele contravenţionale ale organelor de conducere (consiliul de administraţie. Alin. iar actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. etc. este asigurată atât de organele unipersonale (manageri. În cazul în care actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. consiliul director.2 precizează că actele făcute de organele (de conducere) în limitele competenţelor conferite sunt actele persoanei juridice. de regulă.3 al articolului menţionat arată că faptele ilicite săvârşite de organele sale de conducere obligă însăşi persoana juridică. administratori. consiliul local.) cât şi organe colective (consiliul de administraţie. etc.pentru obligaţiile lor. directori.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice306 în art.

Organele colective de conducere au ca specific deliberarea. Tot prin voinţa legiuitorului faptelor ilicite săvârşite în anumite condiţii li se pot înlătura caracterul ilicit şi în consecinţă ele nu sunt considerate contravenţii şi nu pot fi sancţionate. O faptă trebuie analizată şi în raport de împrejurările în care a fost săvârşită. Lumina Lex. constrângerii fizice sau morale. de gradul de participare la luarea hotărârii. 1998. alin. iresponsabilităţii. Dacă prin neluarea unei hotărâri care se impunea.11.307 nu o răspundere solidară. precum şi infirmităţii dacă are legătură cu fapta săvârşită. s-a comis o contravenţie. 308 Alexandru Ţiclea . beţiei involuntare complete. Este necesară individualizarea acestei răspunderi în raport de vinovăţia fiecăruia. Nu vor răspunde cei care au votat împotrivă şi cei care s-au abţinut. cazului fortuit. p. Dacă printr-o astfel de hotărâre luată sau prin executarea ei se săvârşeşte o contravenţie. care se încheie printr-o hotărâre (decizie) şi care se adoptă prin votul membrilor lor.multor persoane la comiterea unei contravenţii.109. 454 .16. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unor fapte sunt prevăzute în art. p. Ea capătă caracter contravenţional prin voinţa legiuitorului. stării de necesitate. de gradul de pregătire. vor răspunde contravenţional numai acele persoane care au votat pentru.308 Răspunderea contravenţională a membrilor organelor colective de conducere nu presupune egalitatea răspunderii.” 307 Ion Corciova . Ed. erorii de fapt.1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr.12/1970.Despre răspunderea juridică a organelor de conducere colectivă din întreprinderi şi centrale industriale Revista Română de drept nr.Reglementarea contravenţiilor. Bucureşti. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. vor răspunde contravenţional acele persoane care au votat împotriva adoptării şi cele care s-au abţinut.2/2001 care precizează: „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări.

a avizului. după caz.309 la aceste norme trebuie să se alinieze şi prevederile din domeniul contravenţional. art.O. închiderea unităţii. starea de necesitate. Legea nr.5 prevede două categorii de sancţiuni contravenţionale: principale şi complementare. blocarea contului bancar. Pentru una şi aceiaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală. folosite sau rezultate din contravenţii. 2.301/2004. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. împarte aceste cauze în două grupe: cazuri justificative (legitima apărare.Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul. desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului în starea iniţială.Noul cod penal. cazul fortuit. Codul penal. minoritatea făptuitorului. publicată în M. 455 .nr. amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.06.301/2004. beţia.Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate.21 – 33. iresponsabilitatea. ele se aplică în funcţie de pericolul social al faptei comise. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. ordinul legii şi comanda autorităţii legale. suspendarea activităţii agentului economic.2/2001 în art. .575/29. în schimb 309 Legea nr. eroarea de fapt). Sancţiunile contravenţionale Ordonanţa Guvernului nr. consimţământul victimei) şi cazuri care înlătură caracterul penal al faptei (constrângerea fizică. suspendarea sau anularea. constrângerea morală. Sancţiunile contravenţionale principale nu pot fi cumulate. .2004.

2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor publicată în M.2/2001 prevede posibilitatea ca prin legi speciale să se stabilească şi alte sancţiuni principale sau complementare în afara celor enumerate mai sus. Din definiţie rezultă că avertismentul are două elemente: unul de atenţionare.07.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Sancţiunile contravenţionale principale Avertismentul este sancţiunea contravenţională principală cea mai uşoară.G. Avertismentul se aplică în formă scrisă atunci când contravenientul nu este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei sau în cazul în care sancţiunea contravenţională o aplică altă persoană sau organ decât cel care a constatat-o.311 Avertismentul se aplică verbal când persoana care constată contravenţia aplică şi sancţiunea contravenţională a avertismentului şi contravenientul este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei. Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.5.7.sancţiunile contravenţionale complementare care se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancţiunile contravenţionale principale. cu modificările şi completările ulterioare. art.nr. cu modificările şi completările ulterioare. Mai mult.7). 311 O. mustrarea contravenientului pentru fapta săvârşită căruia i se arătă pericolul social al faptei săvârşite. a.G.310 Ordonanţa Guvernului nr. alin. Se aplică contravenienţilor care comit fapte ilicite cu un pericol social redus. alin. ca pe viitor să respecte 310 O.2001. se poate cumula o sancţiune contravenţională principală cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare.nr.1).O.410/25.2001. art. 456 . unul de recomandare.nr.07. publicată în M.O.410/25.nr.

7 alin.Tratat de drept administrativ. Nu se înţelege că orice sancţiune nu reprezintă un scop în sine. vol.270. Bucureşti. se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. 457 . Aceste prevederi lasă o largă libertate agenţilor constatatori să decidă dacă înlocuiesc sancţiunea contravenţională a amenzii cu avertismentul sau nu.3 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.dispoziţiile legale. Această situaţie este o derogare de la principiul potrivit căruia sancţiunea contravenţională se aplică numai dacă ea este prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii întrucât sancţiunile juridice nu reprezintă un mijloc de răzbunare a societăţii ci un mijloc de educare a persoanei vinovate şi de prevenire a faptei ilicite. 1996. De obicei se merge către limita superioară a amenzilor contravenţionale. p. iar avertismentul se aplică în cazul faptelor cu o gravitate redusă. deoarece ele se aplică pentru fapte ilicite grave.Iorgovan . Ed. În activitatea practică se constată că agenţii constatatori nu aplică aceste prevederi. Pentru celelalte sancţiuni contravenţionale principale nu se pune problema înlocuirii lor cu avertisment.312 În practică s-a mai constatat că şi în prezent unii agenţi constatatori aplică sancţiunea avertismentului dar nu mai încheie proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (de exemplu înscriu faptul că a fost sancţionat cu avertisment pe declaraţia depusă cu întârziere). iar în cazul în care nu le respectă i se va aplica o sancţiune mai gravă. aşa cum rezultă din prevederile art. Avertismentul.II. 312 A. Nemira.

313 O. 3. cu modificările şi completările ulterioare. reprezintă sume fixe.G. Aceste limite ale amenzii. Ea este sancţiunea contravenţională cea mai des aplicată în practică.2/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor. alin. aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Amenda contravenţională este o formă a răspunderii contravenţionale cu caracter pecuniar şi constă într-o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească când săvârşeşte o contravenţie cu un grad mai mare de pericol social. în limitele prevăzute de actul normativ.2001.1). actul normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie prevede limita minimă şi maximă a amenzii.O. Cuantumul amenzii este determinat de gradul de pericol social al faptei ilicite. 458 .Sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. 2 /2001.410/25. Sunt şi unele excepţii în care amenda nu este stabilita în sumă fixă ci în procente. 2) din Ordonanţa Guvernului nr. publicată în M. Sumele provenite din celelalte amenzi. 313 În situaţia în care sancţiunea se aplică persoanelor juridice mustrarea şi recomandarea se va adresa organului de conducere sau persoanei vinovate de acţiunea sau inacţiunea ilicită prin care s-a comis contravenţia.nr. Amenda contravenţională poate fi aplicată atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în condiţiile art.07.6. Sumele provenite din amenzile aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit la bugetul local.nr. în marea majoritate a cazurilor. De regulă. alin. se fac venit integral la bugetul de stat. La individualizarea amenzii agentul constatator va avea în vedere criteriile de individualizare a sancţiunilor. Individualizarea amenzii se face de către organul competent să aplice această sancţiune. art.

55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.nr. 459 .55/2002. publicată în M. Dacă agentul constatator apreciază că amenda este neîndestulătoare. acesta trimite procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei competente. abrogată prin O. Sancţiunea confiscării poate fi luată numai dacă ea este expres prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia.08. Această sancţiune a fost prevăzută pentru prima dată de Legea nr.Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.642/30. fără plată. 314 Legea nr. publicată în M.G.nr.nr. a unor bunuri care au legătură cu contravenţia săvârşită.228/1999. şi întotdeauna se stabileşte numai alternativ cu amenda.O. Sancţiunea contravenţională a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi ordonanţă a Guvernului. pentru a hotărî ce sancţiune aplică.G.62/30. 315 O. b. actul normativ cadru pentru aplicarea şi executarea acestei sancţiuni contravenţionale. şi legea prevede ca sancţiune pentru contravenţia comisă.2002.O. publicată în M.08.2002. amenda sau obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Sancţiunile contravenţionale complementare Confiscarea constă în trecerea în proprietatea statului.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii315 constituie de fapt. Această sancţiunea se aplică unor fapte contravenţionale care au un pericol social ridicat şi întotdeauna de către instanţa de judecată. cu completările şi modificările ulterioare.O. 82/1999. în a cărei rază teritorială a fost comisă contravenţia.nr. iar durata maximă nu poate depăşi 300 de ore.nr.82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. în cel mult 48 de ore.314 Ordonanţa Guvernului nr.

2/2001 prevede şi alte sancţiuni contravenţionale complementare şi anume: suspendarea sau anularea. fără să aplice şi sancţiunea confiscării.44 alin. folosite sau rezultate din contravenţie nu se găsesc contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor. Prevederile art. referitoare la măsura confiscării.5 alin.3 lit. agentul constatator.bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. ca sancţiune contravenţională complementară. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. Din dispoziţiile acestor prevederi legale reiese că sunt supuse confiscării: .bunurile destinate săvârşirii contravenţiei. În cazul în care bunurile care au fost destinate. se ia întotdeauna împreună cu una din cele trei sancţiuni principale.Confiscarea.a) ale Ordonanţei Guvernului nr. aducerea terenului în starea iniţială. Ordonanţa Guvernului nr. au fost puse de acord cu dispoziţiile art. . Şi despre această măsură trebuie să se facă menţiunile necesare în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. . după caz.2/2001.9 din Constituţia României republicată. închiderea unităţii. deşi această sancţiune era prevăzută în actul normativ care reglementa contravenţia respectivă pentru a „nu se mai complica cu bunurile ce trebuiau confiscate”. Dacă actul normativ o prevede. a avizului. blocarea contului bancar.bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei. Sancţiunea confiscării este obligatorie şi nu facultativă. persoana sau instanţa de judecată care aplică sancţiunea principală va dispune şi sancţiunea complementară a confiscării. În practică s-au întâlnit situaţii în care unii agenţi constatatori au aplicat greşit numai sancţiunea contravenţională a amenzii. 460 . suspendarea agentului economic.

203 din 01.09. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi şi închiderea unităţii.O. 318 Legea nr.Legea nr.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale316 prevede ca sancţiuni complementare suspendarea sau anularea. actelor şi bilanţurilor contabile.75 din 21.G. publicată în M. după caz.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.2005 317 O. publicată în M. neprezentarea pentru verificarea a valorilor de orice 316 O.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării317 prevede ca sancţiuni complementare retragerea licenţei de fabricaţie.metodologia de constatare şi aplicare a fiecărei sancţiuni contravenţionale complementare este prevăzută în actul normativ care o stabileşte. .nr. a avizului. 461 .64 din 27.G. republicată în M. .30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare318 în art.nr.nr.01.sancţiunea contravenţională complementară poate fi aplicată numai dacă ea este prevăzută în mod expres de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă şi întotdeauna însoţită de o sancţiune contravenţională principală. Ordonanţa Guvernului nr.1991. De exemplu.Referitor la sancţiunile contravenţionale complementare trebuie să facem câteva precizări: .42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării.2005 cu modificările şi completările ulterioare.O.nr.nr.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. corespondentei. Ordonanţa Guvernului nr.O.9 prevede că se poate lua măsura suspendării activităţii pe o perioadă de până la 6 luni în cazul repetării unor fapte contravenţionale cum ar fi: nepunerea la dispoziţia organelor de control a registrelor.03.

fel pe care le gestionează sau le are în păstrare şi care intră sub incidenţa controlului. organele de control care sunt agenţi constatatori în activitatea desfăşurată au constatat contravenţii care prevăd şi sancţiuni contravenţionale complementare însă nu le-au aplicat. . în caz contrar unitatea respectivă se închide de către 462 . nu rămâne la latitudinea agentului constatator. De exemplu. Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complemen-tare atunci când actele normative le prevăd.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale prevede obligativitatea dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile care prestează servicii direct către populaţie. poprirea. este obligatorie.Blocarea contului bancar ca sancţiune contravenţională complementară nu trebuie confundată cu blocarea contului bancar ca formă de stingere a creanţelor bugetare. Această situaţie denotă lipsă de responsabilitate şi voinţă a organelor fiscale. în mod repetat. Realitatea contrazice acest principiu. însă până în prezent nu au aplicat sancţiunea contravenţională complementară pe motiv că nu au norme metodologice care să stabilească procedura de aplicare a sancţiunii. . bilanţurile sau nu au prezentat pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează. prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. De la apariţia actului normativ organele de control fiscal s-au întâlnit cu numeroase situaţii în care agenţii economici nu au pus la dispoziţia organelor de control registrele. corespondenţa.

463 . amendă. legiuitorul a dorit simplificarea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor civile.Contravenţii la normele sanitar veterinare. avertisment. În această situaţie contravenientul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat. Editura Ceres. De exemplu obligaţia de a calcula despăgubirile civile pentru pagubele comise prin contravenţie este prevăzută prin: 319 Radu Gherghinescu. aspect văzut de toată lumea.organele Ministerului Finanţelor Publice după o procedură stabilită de actul normativ. complementare. 1982. în obligaţiile agentului constatator revine uneori şi sarcina stabilirii despăgubirilor pentru pagubele pricinuite de contravenient prin fapta săvârşită. inclusiv de organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice dar nu sunt închise. Şi în prezent sunt numeroase unităţi de vânzare cu amănuntul şi prestări de servicii şi în oraşe. p. Bucureşti. şi după caz. nu scuteşte pe contravenient de obligaţia de a despăgubi pe terţi pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. c. Echivalentul în lei al acestui prejudiciu reprezintă de fapt despăgubirile civile319. Despăgubirile se stabilesc pe baza tarifelor prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia.42. obligarea la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii şi a uneia sau a mai multor sancţiuni contravenţionale complementare. La multe s-au efectuat şi controale. şi în sate. Ioan Stancu . dar îşi vad liniştite de activitate. să despăgubească pe cel păgubit. Prin aceste tarife. când este cazul. Prin săvârşirea unei contravenţii se poate produce şi o pagubă patrimonială unei terţe persoane. folosirea unei proceduri mai eficiente decât procedura recurgerii la instanţele de judecată civile. Aplicarea unei măsuri contravenţionale principale. Despăgubirile civile Pe lângă aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale.

04. completata şi modificată prin Legea nr.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice.nr.200/20.43/1997 publicată în M.nr. pescuitul şi acvacultura.3 alin.nr.1 se arată că în actele normative prin care se stabilesc contravenţii „se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.” Determinarea despăgubirilor. 322 O. pescuitul şi acvacultura. pentru 320 Legea nr.2001.36/2002 publicată în M. Agentul constatator poate stabili despăgubirile pentru pagubele produse de contravenient prin fapta ilicită numai cu acordul expres al persoanei vătămate. Legea nr.192/2001 privind fondul piscicol.08. publicată în M. Despre despăgubirea stabilită şi modul de calcul al acesteia agentul constatator v-a trebui să facă menţiune în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. 321 Legea nr. Ordonanţa Guvernului nr. partea vătămată.O.77/2002. publicată în M.O.02.O. Dacă nu există tarif de evaluare a pagubelor produse prin săvârşirea contravenţiei.nr.1997.321 Hotărârea Guvernului nr. În art.08. dacă actul normativ care stabileşte contravenţia prevede tariful de determinare al acestei despăgubiri.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice322 cu modificările şi completările ulterioare.221 din 29.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei contigue a României 320 cu modificările şi completările ulterioare.G.99 din 10.1996.nr.O.O. publicată în M. o face agentul constatator.nr.2/2001 are puţine prevederi referitoare la despăgubirile civile. 464 .17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei condigue a României.Legea nr. atunci când prin contravenţie s-a produs o pagubă.1990. modificată şi completată prin Legea nr.28/06.192/2001 privind fondul piscicol.

iar ilegalitatea nu poate fi acoperită prin confirmarea sa de persoana sau organul competent.323 3. 323 O. alin. cu modificările şi completările ulterioare. publicată în M.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.2/2001. De la acest principiu unele acte normative derogă. v-a trebui să-şi valorifice pretenţiile potrivit dreptului comun.recuperarea prejudiciului suferit. Această derogare nu este întâlnită în domeniul financiar. 465 .G. în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se dispune altfel.2001. agentul constatator aplică şi sancţiunile avertismentului şi amenzii. şi în condiţiile legii. ori un act administrativ emis de o persoană sau organ necompetent este ilegal. aceea a aplicării sancţiunii contravenţionale. alin.O. art.07.21.410/25. Această regulă arată că în cazul.1) şi 2). când este cazul şi sancţiunile contravenţionale complementare.1 din Ordonanţa Guvernului nr. prevăd alte persoane competente să aplice sancţiunile contravenţionale. Regula generală privind persoana competentă să aplice sancţiunea este stabilită de art. Agentul constatator aplică aceste sancţiuni contravenţionale prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.23. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este act administrativ. urmează o nouă etapă procedurală. Persoanele competente să aplice sancţiunile contravenţionale După constatarea faptei ilicite. Persoana care aplică sancţiunea trebuie să facă parte dintr-un organ competent sub aspect teritorial.nr.nr. şi nu agentul constatator care a constatat contravenţia. care constituie contravenţie. nul de drept.

Sancţiunea stabilită trebuie să fie numai între limita minimă şi maximă prevăzută de actul normativ. publicată în M.Modul de săvârşire a contravenţiei şi mijloacele folosite de contravenient.G. În cazul în care legea prevede ca sancţiune obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii alternativ cu amenda contravenţională. Termenul în care agentul constatator trebuie să înainteze procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei este de 48 de ore. . art.07. din partea unei persoanei competente. gradul 324 O. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale presupune. 466 . înaintează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare.Scopul urmărit şi urmările produse de contravenţie. dacă acestea se cunosc de cel care o aplică.2001.410/25.Circumstanţele personale ale contravenientului.nr. cel care o aplică trebuie să ţină seama de circumstanţele personale ale contravenientului. Individualizarea se face în funcţie de anumite criterii. astfel încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei ilicite.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. să facă o analiză temeinică.Aplicarea sancţiunii contravenţionale a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face întotdeauna de către instanţa de judecată şi anume de către judecătoria pe raza căreia s-a comis contravenţia.nr. .O. La individualizarea sancţiunii.3).324 Aceste criterii sunt: . .21. dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare. ca: starea materială a contravenientului. cu modificările şi completările ulterioare.Limitele prevăzute de actul normativ. alin.

328 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.325 Sub această vârstă minorii sunt consideraţi că nu au capacitatea necesară să-şi dea seama de fapta ilicită şi urmările acesteia.410/25.O. alin. publicată în M.nr. Aceste criterii au o valoare relativă. 467 . cu modificările şi completările ulterioare.G. Minorii până la 14 ani nu pot fi sancţionaţi contravenţional.07. întrucât nu se poate şti cu exactitate în momentul sancţionării şi nici nu este posibil să se facă verificări de agentul constatator în scopul cunoaşterii lor. .166/31.2).Recidiva contravenţională nu este prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr.58-62 328 Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare. mediul social din care provine. În cazul contravenţiilor săvârşite de minorii care au vârsta între 14-18 ani limita minimă şi maximă a amenzii prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia se reduce la jumătate326 iar minorul care la data săvârşirii faptei nu avea împlinită vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. ocupaţia.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.nr.G.327 (De exemplu: Legea nr.O. în revista Dreptul nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. art.3/1997 p.Vârsta contravenientului. art.2001. Ordonanţa Guvernului nr. publicată în M. însă mai multe acte normative speciale reglementează această instituţie.07.1995.2001.de pregătire culturală şi de educaţie.nr.28/2002 privind 325 O. 327 Corneliu Lviu Popescu .nr.nr. alin.3). 326 O.11.410/25. .O.2/2001 nu prevede acest criteriu. publicată în M.07.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă. conduita în familie şi la locul de muncă. .Atitudinea contravenientului faţă de fapta comisă este impusă de practică.Recidiva contravenţională.2/2001.11.

persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea. Când este cazul.410/25. O problemă care se ridică pentru persoanele împuternicite să aplice sancţiunea contravenţională este aceea când ele apreciază că fapta ilicită a fost săvârşită în astfel de condiţii încât potrivit legii penale.G.12 din Ordonanţa Guvernului nr.04.nr.nr. publicată în M. art. 468 . folosite sau rezultate din contravenţie. publicată în M. Ea va descrie aceste bunuri în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.G.2001.23 şi 24. În această situaţie persoana împuternicită să aplice sancţiunea va sesiza organul de urmărire penală competent.G.2001.329 etc).U. În situaţia în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc. art.2/2001 stabileşte aplicarea principiului legii celei mai favorabile în cazul succesiunii în timp a mai multor acte normative care reglementează contravenţia în acelaşi domeniu de activitate: 329 O.238 din 9.O. publicată în M. 330 O.1.410/25.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.O. cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea va stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate şi va lua măsuri de conservare şi valorificare a bunurilor care sunt supuse confiscării.30. 331 O. Despre această măsură va menţiona în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. constituie infracţiune.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate.2002.07. persoana împuternicită să aplice sancţiunea va confisca contravaloarea acestor bunuri. persoana care aplică sancţiunea principală dispune şi confiscarea bunurilor destinate.O. cu modificările şi completările ulterioare.nr. alin.valorile mobiliare şi serviciile de investiţiile financiare pe pieţele reglementate.nr.nr.nr. cu acordul persoanei vătămate.07.330 Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat şi o pagubă materială şi există tarif de evaluare a acestei despăgubiri.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.331 Art.

art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. nu se mai poate aplica legal sancţiunea contravenţională.prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale.2/2001 prevede că: „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. .G.5. ea nu se mai sancţionează chiar dacă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ. de la săvârşirea contravenţiei şi până la constatare ei pentru această faptă.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Dacă noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii faptei. alin. cu modificările şi completările ulterioare.Dacă sancţiunea prevăzută în noul act este mai uşoară se va aplica aceasta..1) şi 2). 469 . Prin prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se înţelege faptul că prin trecerea unei perioade de timp. .prescripţia executării sancţiunii contravenţionale.Dacă prin noul act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie.410/25.332 Art. Prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale Printre cauzele care înlătură răspunderea contravenţională Ordonanţa Guvernului nr. 332 O.07.nr. 4. publicată în M. Acest act normativ reglementează două categorii de prescripţii şi anume: . . iar sancţiunea aplicată după vechea reglementare şi neexecutată până la intrarea în vigoare a noului act nu se mai execută.2001. stabilită de actul normativ.O.nr. 2/2001 stabileşte şi prescripţia.

1) ar fi trebuit să fie: „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la săvârşirea faptei.13. de 6 luni. (1) şi (2) curge de la data constatării faptei. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”. prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală. Contravenţia este continuă în cazul în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. respectiv constatării faptei. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârşirii. întrucât se referă numai la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale a amenzii şi nu la toate sancţiunile contravenţionale. Conţinutul art. iar sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica oricăror 470 . dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. .În toate cazurile sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte numai alternativ cu amenda.13 din Ordonanţa Guvernului 2/2001 pentru amenda contravenţională se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare având la bază următoarele considerente: .1 al acestui articol are o exprimare incompletă. prevăzut de art.13 se referă la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale. dacă prin lege nu se dispune altfel. care poate duce la confuzii. alin.” Considerăm că termenul general de prescripţie a aplicării sancţiunii. iar alt text din această Ordonanţă nu prevede expres termenul de prescriere al aplicării celorlalte sancţiuni contravenţionale.Toate cele 4 alineate ale art.(2) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) sau (2). ori în faţa instanţei de judecată. Alin. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie.

O.G.nr. prevede un termen de prescriere pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de 3 ani de zile).238/09.1-2 şi art. art.04.O.410/25.nr. 334 O.nr.Sancţiunile complementare în toate cazurile se aplică numai însoţite de o sancţiune contravenţională principală.nr. ori pentru aceeaşi contravenţie nu pot fi două termene de prescriere a aplicării sancţiunilor contravenţionale în funcţie de sancţiunea aplicată.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate. 471 . În practică se întâlnesc asemenea situaţii.G. Termenul de prescriere. . începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau de la data constatării în cazul contravenţiilor continue.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate334 cu modificările şi completările ulterioare. dacă actul normativ care o stabileşte nu prevede altfel.30. alin.contravenţii chiar dacă actul prin care se stabileşte prevede numai sancţiunea amenzii. publicată în M.2002. ori de la data sesizării în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţa de judecată că ea ar putea constitui contravenţie. 333 O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.333 Prin legi speciale se pot prevedea alte termene de prescripţie a aplicării sancţiunilor contravenţionale.U. cu modificările şi completările ulterioare.07. de 6 luni.13. alin. publicată în M.2001. (De exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. normal este ca termenul de prescriere pentru sancţiunea complementară să fie acelaşi ca pentru sancţiunea contravenţională principală.3).

472 .

ANEX A2 473 .

474 .

I 475 .

ANEXA 5 ORGANIGRAMA PRIMĂRIEI ORĂŞENEŞTI Aparatul de specialitat e al primarului 476 .

477 .

resurse umane şi administrativ Audit intern Compartimentul de informare şi relaţii publice Corpul de control al prefectului Oficiul prefectural SUBPREFECŢI **) Serviciul public comunitar pentru eliberarea paşapoartelor * ) 478 .**) Colegiul prefectului Cancelaria prefectului Activitatea pentru integrare europeană. dezvoltare economică şi monitorizarea serviciilor publice descentralizate * ) ANEXA 7 ORGANIGRAMA INTITUŢIEI PREFECTULUI **) Activitatea pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ * ) PREFECT Activitatea financiar contabilă.

479 . Compartimente.*) **) Activitatea poate fi organizată la nivel de direcţie sau serviciu. expert. principal. Consilier. ANEXA 8 CARIERA FUNCŢIONARULUI PUBLIC Clase de Grade profesionale Funcţii de execuţie studii I Superior. asistent. consilier debutant juridic.

auditor Referent de specialitate Referent 480 .II III -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II—II -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II--II inspector.

481 .

secretar general al Guvernului. 2. Funcţii publice generale: A) Înalţii funcţionari publici: 1. secretar general adjunct al Guvernului.ANEXA 11 LISTA Cuprinzând funcţiile publice I. 482 .

4. 3. subprefect. 7. oraşului. precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale. 2. inspector guvernamental. şef serviciu. auditor. 4. referent de specialitate. inspector. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. din aparatul ministerelor şi organelor centrale. director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. expert. director general adjunct. secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti. C) Funcţii de execuţie: 1. 6. secretar al municipiului. director şi director executiv adjunct. 5. comunei şi sector municipiu Bucureşti. consilier. 6. 3. B) Funcţii de conducere: 1. 2. 7. şef birou. 5. consilier juridic. 483 . director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. prefect.

C) Alte funcţii publice specifice 1. controlor delegat. I. inspector de concurenţă. 4. II. II. 3. Funcţii publice specifice: A) Funcţii publice de conducere: 1. inspector vamal. 5. inspector de muncă. manager public. B) Funcţii publice de execuţie: 1.3. Notă: referent. Notă: Funcţii publice specifice. arhitect-şef. cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. expert în tehnoligia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. Funcţii publice generale. se pot stabili de autorităţile şi instituţiile publice. 6. 484 . altele decât cele prevăzute la pct. 2. comisar. altele decât cele prevăzute la pct. se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

ANEXA 12 485 .

Anexe 486 .

Androniceanu Armenia Management public. Iordan Nicola Drept administrativ. Bucureşti. Universitară. Ed. Baltador Mihai Managementul capacităţii administrative în organizaţiile administraţiei publice. Sistemul organelor statului socialist român. 2004. Ed. Editura Omnia. 2002.. Bucureşti.Bibliografie selectivă Alexandru Ioan Administraţia public. Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. 1976. 487 . Drept administrativ.. 2003. Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Lumina Lex. Lumina Lex. Universităţii „Lucian Blaga”. Bucureşti. vol. Ionescu R. Ed. Bucureşti 1966. Editura Ştiinţifică.. Editura Didactică şi Pedagogică. Lepădătescu M. Drăganu T. 1998. Universităţii „Lucian Blaga”. AllBeck. Bucureşti. 1999. Iorgovan Antonie Drept administrativ. 2005. Braşov. Formele de activitate ale organelor statului socialist român. Drăganu T. Ed. 2005.. 2000. Iovănaş I. Bucureşti. Bucureşti. Sibiu. Bucureşti 1965. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Gheorghin Gheorghe Teorie şi realitate. Ed. 1977. Alexandru Ioan Drept administrativ. Sibiu. Editura Didactică şi Pedagogică. Economică. 1970. Matei Lucica Managementul serviciilor publice Ed.. I.

. Văraru M. Sibiu. Contenciosul administrativ român. 1944. 2006. 1929. Cernăuţi.D. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Negulescu P. Bucureşti. 1934. Sibiu. Iaşi. 1993. Editura Cugetarea. Universităţii „Lucian Blaga”. Sibiu. Tabără Vasile.. 2007. Cluj-Napoca. Tabără Vasile. Sibiu.. Tratat de drept administrativ. Editura Marvan. Cluj-Napoca. Ruja N. Oroveanu M. SOCEC. 1975. Bucureşti. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Editura Cordial Lex. Tarangul E. 1996. Editura Universităţii „Lucian Blaga”.. Santai Ioan. ediţia a IVa. Tratat de drept administrativ român. Tratat de drept administrativ. Funcţia şi funcţionarul public. I.. Editura Actami. Tabără Vasile. ediţia a II-a. Vrabie G. Bucureşti. Bucureşti. Rarincescu C. ediţia a II-a. Santai Ioan Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Tabără Vasile.. Tratat de drept administrativ român. Oprean Constantin (coordonator) Managementul colectivităţilor locale. Totul despre contravenţie. Introducere în ştiinţa administraţiei de stat. Bucureşti. 2002.. 2007. Controlul financiar în administraţia publică. Teodorescu A. 1928. vol. 1936. Ed. Controverse privind separaţia puterilor în stat. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Editura Tehnomedia.. 488 . Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Risoprint. Editura Enciclopedică Română. Editura Atlas Lex. 2004. Bucureşti. 2005. 1997. 1998.. Negoiţă Alex. vol. Dezvoltarea capacităţii administrative. Drept constituţional şi instituţii politice. vol. I.Muraru I. I. Ed.

Bucureşti. 1975. Teoria generală a statului şi dreptului. 489 . Dicţionar de drept constituţional şi administrativ.Zotta C. 1978. Dicţionar explicativ al limbii române. Editura Ştiinţifică. Bucureşti. Bucureşti. Editura Academiei . 1967.. Editura Didactică şi Pedagogică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful