VASILE TABĂRĂ

Administraţie publică

Sibiu 2008
1

Tehnoredactare compurerizată: Tabără Radu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TABĂRĂ, VASILE
Administraţie publică / Tabără Vasile. – Sibiu: , 2008. p........... , cm. 21 x 14,5 Bibliogr. ISBN

2

CUPRINS

3

Capitolul 1. Locul administraţiei publice între puterile publice ……………………………………….. 1. Noţiunea de administraţie publică ……………….. 2. Noţiunea de stat şi putere de stat ………………… 3. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice ….. 4. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice ………………………………. 5. Sarcinile, atribuţiile, competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice …………………. 6. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative ………………………………………. Capitolul 2. Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice ……………………………….. 1. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice ……………………………………………… 2. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă ………………………………………. 3. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative 4. Structura autorităţilor administrative …………….. 5. Clasificarea organelor şi structurilor administrative ………………………………………. Capitolul 3. Serviciile publice …………….………….. 1. Caracteristicile serviciilor …………..…………… 2. Specificitatea serviciilor publice ………………… 3. Sfera serviciilor publice …………………………. 4. Organizare şi funcţionare ………………………... Capitolul 4. Preşedintele româniei ………………….. 4. 1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român ……………………… 2. Atribuţiile şefului statului ………………..……… 3. Actele de natură administrativă ale şefului statului Capitolul 5. Guvernul ………………………………... 1. Locul, rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice ………………………………… 2. Constituirea (învestitura) guvernului …………….
4

Capitolul 1 Locul administraţiei publice între puterile publice
1. Noţiunea de administraţie publică
Statul reprezintă forma organizată şi exteriorizată a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitată asupra întregii colectivităţi umane aflate în acel loc. În acest sens statul este un fenomen obiectiv inerent vieţii sociale superior organizate , adică societăţii civile. La nivelul sistemului de autorităţi care-l compun statul sau puterea de stat se evidenţiază prin trei componente distincte – corespunzător funcţiilor (formelor) fundamentale de activitate1 care contribuie în mod specific la realizarea ei –

1

Asupra noţiunii de „funcţie” a statului a se vedea T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 213-215. 5

respectiv puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească,2 exercitând funcţiile corespunzătoare. În acest sens, puterea legislativă (parlamentul) este chemată să adopte legile, puterea executivă (administraţia publică) trebuie să le aplice, iar puterea judecătorească (justiţia) va soluţiona cazurile de încălcare a lor, determinând răspunderea juridică a celor vinovaţi. La rândul ei, puterea executivă este constituită dintr-o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administra-ţia publică sau de stat formată din: ● la nivel central sau naţional: - guvernul, autoritate supremă a întregului executiv, având atribuţii generale în materie administrativă; - ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrele de specialitate – dintre care majoritatea sunt în subordinea guvernului – cu o sferă limitată de acţiune; ● la nivel local sau teritorial: - prefecţii, reprezentanţi ai guvernului în teritoriu; - serviciile publice deconcentrate aparţinând autorităţilor centrale de specialitate ale administraţiei publice cu acţiune limitată în sectoare, precum finanţele, învăţământul, sănătatea, etc., inclusiv instituţii descentralizate ale acestora; - consiliile locale şi cele judeţene, autorităţi autonome reprezentative ale colectivităţilor locale; - primarii, organe executive ale consiliilor locale. În dreptul administrativ şi în ştiinţa administraţiei,3 ca de altfel şi în ştiinţa dreptului constituţional, 4 noţiunile de putere executivă şi cea de administraţie publică sunt utilizate,
2

Cu privire la evoluţia istorică a principiului Separaţiei puterilor în stat, a se vedea Gheorghe Gheorghin – Teorie şi realitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 5-26; N. Ruja, Controverse privind separaţia puterilor în stat, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 559. 3 I. Iovănaş, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, pag. 10. 6

în principal, în două sensuri şi anume: sensul formal-organic şi cel material-funcţional. a) În sens formal-organic, prin aceste noţiuni se desemnează totalitatea acelor autorităţi sau organe ale statului reunite, de regulă, într-un sistem unitar, având, în mod obişnuit, în frunte guvernul, corespunzător funcţiei pe care o exercită şi a atribuţiilor comune pe care le îndeplinesc. Acest sens se poate deduce uşor din formulări, inclusiv normative, de genul: puterea executivă sau administraţia publică este formată din guvern, ministere, autorităţi locale, etc. b) În sens material-funcţional, aceleaşi noţiuni desemnează o anumită funcţie sau fel de activitate fundamentală5 prin care se realizează sau se exercită puterea publică (de stat) numită şi activitate administrativă sau executivă.6 În mod similar expresii de genul Guvernul exercită conducerea generală a puterii executive sau înfăptuieşte administraţia publică la nivelul întregii ţări dezvăluie acest sens. Totuşi, pentru o corectă delimitare a termenilor utilizaţi şi pentru a ne conforma prevederilor Constituţiei vom folosi noţiunea de „administraţie publică” pentru a desemna respectiva categorie de autorităţi şi noţiunea de „activitate executivă” pentru a desemna acţiunile specifice acestei categorii de autorităţi (organe) ale statului (publice).7
4

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag.252-253, 430-431; G. Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Cugetarea, vol. I, Iaşi, 1997, pag. 67-68. 5 Alex Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atlas Lex S.R.L., Bucureşti, 1993, pag.5. 6 R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 4. 7 Legea nr. 37/1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, abrogată (foloseşte noţiunea de administraţie publică atât în sens organic (art. 14 lit. 2), cât şi funcţional (art. 1); asupra etimologiei şi evoluţiei acestei noţiuni a se vedea A. Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, vol. I, 1993, pag. 1-9. 7

Raportul8 dintre „administraţia de stat”, ca autoritate publică, şi „activitatea executivă” în sens funcţional, relevă faptul că sfera autorităţilor nu corespunde în întregime cu sfera acţiunilor administrative, aceasta din urmă având o extindere mult mai largă deoarece activitate executivă sau administrativă înfăptuiesc, – ca necesitate funcţională – în subsidiar, şi alte categorii de autorităţi ale statului (publice) cum sunt birourile camerelor parlamentare şi aparatul parlamentului, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetului, mai ales în vederea bunei realizări a activităţilor principale şi a funcţionării corespunzătoare, fără ca ele să aparţină prin aceasta sistemului de autorităţi ale administraţiei publice. Pe de altă parte la, la rândul lor, şi unele autorităţi administrative pot desfăşura, în subsidiar, activităţi specifice altor categorii de puteri ale statului cum ar fi, de exemplu, activitatea legislativă înfăptuită de guvern (când emite ordonanţe exercitând o delegare legislativă) sau cea jurisdicţională (când se soluţionează litigii în materie fiscală, electorală, socială de către autorităţile financiare, primari, cele de protecţie socială). Noţiunea de „administraţie” mai este utilizată şi pentru a desemna o ramură a cercetării ştiinţifice sau o disciplină didactică având ca obiect fenomenul administrativ aşa cum este

8

Raportul dintre cele două categorii a format obiectul doctrinei româneşti interbelice şi celei socialiste în lucrări precum P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pag. 38-42; A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1929, pag.113; C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a II-a, Bucureşti, 1936, pag. 19; M. Văraru, Tratat de drept administrativ român, SOCEC, Bucureşti, 1928, pag. 18 şi următoarele; E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernăuţi, 1944, pag. 49; T. Drăganu, Formele de activitate ale organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1965, pag. 64 şi următoarele; M. Lepădătescu, Sistemul organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1966, pag. 64-69, etc. 8

cazul „ştiinţei administraţiei”, a „ştiinţelor administrative” ori, pur şi simplu, „administraţie publică”.9 Menţionăm faptul că noţiunile de „administraţie”, „administrare”, „administrativ” au accepţiuni dintre cele mai diferite în limbajul cotidian,10 juridic, administrativ11 şi continuând cu dreptul familiei, dreptul muncii, financiar, civil, comercial, penal, etc. Administraţia publică se poate defini ca acea categorie a autorităţilor de stat constituită în temeiul aceleiaşi funcţii (forme) fundamentale de activitate executivă pe care o înfăptuiesc şi prin care se realizează, în mod specific, puterea publică. La rândul ei, activitatea executivă se poate defini ca reprezentând acea funcţie (formă) fundamentală de activitate ce realizează în mod specific puterea de stat şi care constă din punerea în executare sau în aplicare a prevederilor cuprinse în legi şi în alte acte juridice emise în temeiul acestora, înfăptuită, de regulă, de o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administraţia publică, în principal. Noţiunea de administraţie publică (de stat) este importantă în studiul dreptului administrativ şi cel al ştiinţei administraţiei,12 deoarece sub aspect organic sistemul administrativ este cel care înfăptuieşte, în principal, activitatea executivă a statului, iar sub aspect funcţional actul decizional administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă prin care se manifestă autoritatea acestui sistem.

9

Asupra acestor sensuri a se vedea M. Oroveanu, Introducere în ştiinţa administraţiei de stat, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975, pag. 40-41. 10 Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei , Bucureşti, 1975, pag. 12 11 Dicţionar de drept constituţional şi administrativ, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1978, pag. 21 12 A se vedea Alex. Negoiţă, op. cit., pag. 12-14 9

sanitară. educaţională. culturală. .Administraţia publică are următoarele caracteristici generale. administraţia publică. în schimb. Dacă o funcţie fundamentală a statului poate fi definită ca o direcţie esenţială a activităţii de stat realizată prin întregul complex al mecanismului de stat.reprezintă un sistem unitar ce reuneşte în cadrul ei. etc.activitatea executivă este formalistă întrucât se realizează cu respectarea anumitor proceduri – sub sancţiunea nevalabilităţii acţiunilor săvârşite cu încălcarea regulilor ce le guvernează – şi. Concomitent. aflate pe diferite nivele ale organizării administrative. Alexandru. funcţia concretă delimitează sarcinile determinate care alcătuiesc conţinutul 13 Asupra unor caracteristici a se vedea I. adică prin drepturile şi obligaţiile rezultate. 34-40.administraţia este structurată funcţional şi teritorial. emiterea autorizaţiilor de diverse feluri. 1999. . 10 . necesare îndeplinirii sarcinilor de durată şi de moment care le revin. Drept administrativ. şcolarizarea elevilor. sancţionarea contravenţiilor. Editura Omnia. pag.activitatea executivă îndeplinită de ea este constituită din acţiuni de prescriere sau de dispoziţie – constituite din reglementări – şi acţiuni de prestaţie. Braşov. autorităţi. în baza relaţiilor juridice (dintre care unele sunt ierarhice). vizând activitatea concretă de aplicare a legii în situaţii şi asupra unor subiecte strict determinate (de exemplu: stabilirea şi încasarea impozitelor.). în cea mai mare parte a ei. în cadrul funcţiei executive fundamentale în stat. fiind alcătuită din autorităţi publice şi instituţii publice ce dispun de stabilitate instituţională şi continuitate funcţională. îndeplineşte şi funcţii concrete rezultate din atribuţiile care-i revin. de natură fiscală. . este şi juridică prin efectele produse. conduse de guvern. etc.13 . declanşate din oficiu sau la cerere.

Demeter. . Zotta. Mazilu. pe constrângerea proprie în vederea aplicării 14 Asupra distincţiei între aceste funcţii a se vedea I. 11 . C.14 În acest sens apreciem ca funcţii formale (şi nu de conţinut) următoarele acţiuni ce revin administraţiei:15 . 69. manifestată în special prin acte de reglementare (normative).funcţia de îndrumare ca activitate de orientare a acţiunilor executive în vederea realizării lor în deplină unitate cu baza legală care le determină. Hanga. adică asigurarea derulării normale a raporturilor sociale în urma intervenţiei executive a statului.funcţia de punere în executare concretă a măsurilor dispuse conform legii. I. Gh.funcţia de conducere. respectiv latura organizatorică a ei. Editura Didactică şi Pedagogică. Vl. cit. 2. M. 41-44. .funcţia de coordonare ca activitate de corelare a acţiunilor executive în vederea realizării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin administraţiei. 15 Ioan Alexandru. Bucureşti. Prin toate aceste funcţii se pune în evidenţă principala trăsătură a administraţiei. Ceterchi. Noţiunea de stat şi putere de stat Statul se poate defini ca fiind modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei sprijinindu-se. Luburici. op. pag. . 1967. D.funcţiei generale şi care trebuie îndeplinite de către o autoritate determinată. Boboş. . Teoria generală a statului şi dreptului.funcţia de control ca activitate de constatare a stadiului îndeplinirii sarcinilor şi de măsurare a rezultatelor acţiunii administrative. pag.. în cadrul cărora locul central îl ocupă decizia administrativă. la nevoie.

cât şi a membrilor ei luaţi în parte. vol. Drăganu. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de pildă. pag. organizat.16 Aceste caracteristici sunt: Caracterul politic17 al puterii de stat se manifestă prin aceea că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic.cit. iar statul prin organele sale constituie modul de manifestare al fenomenului specific acestei esenţe. Teoria generală a statului şi dreptului. teritorial şi coercitiv). deplin şi suveran al acesteia. Anterior apariţiei statului cât şi ulterior acestui moment societatea a cunoscut diverse puteri sociale. op. organizaţiilor sindicale. Statul nu se confundă cu societatea şi cu întreaga populaţie. I. 118-119.) prin caracterul unic. iar în cadrul unei societăţi democratice statul nu este şi nu trebuie să fie deasupra sau în afara societăţii nici opusul acesteia sau individului. asupra unor definiţii date statului a se vedea: Colectiv. pag. exercitând conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei. Drept constituţional. Drept constituţional şi instituţii politice (Teoria generală).. 17 Asupra raporturilor de anterioritate sau posterioritate dintre societate şi fenomenul politic a se vedea I. pag.dreptului. 1991. Puterea de stat are şi o serie de însuşiri proprii care o disting de alte puteri sociale (de genul partidelor politice. prin modul de compunere şi structura autorităţilor sale. unele chiar cu caracter politic.Deleanu. 14 şi următoarele. 12 . op. Bucureşti. a diverselor colectivităţi. diverselor asociaţii. 50-51. caracter politic. La nivelul administraţiei acest caracter se 16 Asupra caracterelor puterii de stat şi a celor sociale a se vedea T.. Dacă ar fi să utilizăm categoriile filosofice de „esenţă” şi „fenomen” la studiul nostru am ajunge la concluzia că puterea publică sau de stat reprezintă esenţa.cit. etc. Statul reprezintă cel mai important fenomen social instituţional care constituie şi cadrul organizat de conducere şi guvernare al societăţii având şi calitatea de reprezentant oficial al acesteia.

La nivelul executivului competenţa teritorială a organelor centrale şi locale. stabilind şi limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea de stat. organizarea administrativteritorială. sarcină ce revine spre executare unor 13 . iar apartenenţa la acesta – inclusiv domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice ori sediul persoanei juridice – constituie un criteriu esenţial în manifestarea legăturii dintre stat şi subiectul de drept (cetăţean). funcţionarea şi atribuţiile administraţiei. organizarea. precum şi în modul de manifestare a jurisdicţiei sale asupra acestuia. Caracterul teritorial al puterii publice constă în exercitarea acesteia asupra unei colectivităţi umane aşezate permanent pe un anumit spaţiu (geografic) delimitat de frontiere. Caracterul organizat al puterii publice constă în exercitarea acesteia în şi prin anumite forme instituţionalizate (numite autorităţi publice sau puteri în stat) ce exercită anumite atribuţii sau funcţii (legislativă. Caracterul coercitiv al puterii publice constă în posibilitatea impunerii cu forţa a voinţei ce consacră juridic interesele sociale generale oricărui membru. ca şi în programul (politic) de guvernare a executivului. Numai puterea de stat deţine în societate monopolul constrângerii fizice dispunând de mijloace proprii şi adecvate necesare realizării ei. autonomia locală. inclusiv celor care au încălcat legea. în alegerea primarilor şi desemnarea prefecţilor. a consiliilor. categorie sau colectivitate socială. caracterul unitar sau compus al statului sunt doar câteva din implicaţiile acestui caracter reflectate în constituirea.reflectă în modul de compunere şi organizare a guvernului. executivă şi judecătorească) şi grupează persoane ce au o calitate determinată (parlamentari. funcţionari şi magistraţi). constituiţi în organe sau autorităţi publice unice sau centrale ori răspândite în teritoriu conform structurii (unitare sau federale) a statului şi a împărţirii administrativ-teritoriale a acestuia.

) şi care nu pot îngrădi realizarea ei. să-şi impună voinţa intervenind în afacerile altui stat ce respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional şi prevederile tratatelor la care este parte. iar pe plan extern alte state sau organisme internaţionale nu pot. executivă şi judecătorească). Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită. etc.autorităţi executive specializate (poliţie. una din ele trebuind necesarmente să se impună şi să o excludă pe cealaltă sau pe celelalte. sindicate. ce realizează multiple activităţi vitale pentru desfăşurarea normală a vieţii sociale constituite în sisteme sau mecanisme. executori. Caracterul unic al puterii publice constă în faptul că pe teritoriul unui stat nu pot coexista mai multe puteri publice distincte şi opuse ca forme organizate a unor interese socialpolitice fundamentale divergente. Caracterul suveran al puterii de stat este acea trăsătură în conformitate cu care ea este prioritară şi primordială oricărei alte puteri sociale interne – faţă de care este supremă – sau puteri publice externe – faţă de care este independentă. etc. de regulă. armată. Aceasta înseamnă că orice putere socială internă este limitată în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. comparativ cu oricare puteri sociale existente şi recunoscute care au un domeniu limitat de acţiune (partide.). asociaţii. respectiv aparat 14 . Trebuie însă făcută cuvenita distincţie între unicitatea puterii văzută ca ansamblu omogen organizat în promovarea unitară a aceloraşi interese şi modul ei concret de exercitare prin diviziunile categoriale ale sistemului autorităţilor publice numite şi puteri (legislativă. Deoarece sarcinile puterii publice nu se pot realiza de către o singură autoritate de stat – dată fiind dimensiunea teritorială şi cea numerică a populaţiei – statul este alcătuit din mai multe organe de stat sau autorităţi publice.

1983.S.cit. op.analiza sarcinilor.B. Persoanele fizice care alcătuiesc autorităţile de stat au calitatea de parlamentari. Bucureşti. Negoiţă.cercetarea modului de funcţionare şi a raporturilor în care se află autorităţile de stat între ele. Autoritatea publică sau organul de stat reprezintă componenta structurală de bază şi forma organizatorică distinctă de constituire şi manifestare a puterii publice alcătuită din una sau mai multe persoane şi care este înzestrată cu capacitatea juridică de a participa în nume propriu la înfăptuirea sarcinilor revenind în mod specific puterii publice. pag. de regulă. 19 Asupra diverselor definiţii şi sensuri a se vedea R. guvernul). pag.cit.. organizării.19 18 M.U. Sistemul organelor statului în R..R. I. pag.de stat. op. . consilieri).. Organizarea de stat reprezintă modul de constituire a puterii publice. Ionescu. fiind. Teoria organizării administraţiei publice reprezintă în ansamblul ei o totalitate de cunoştinţe teoretice cu aplicabilitate practicată privind sistemul autorităţilor administraţiei publice şi structura acestuia. funcţionari şi magistraţi (dar şi alte calităţi. pag. de pildă. Iorgovan. respectiv modalităţile existenţei şi înfăptuirii acesteia.cunoaşterea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcătuiesc organele publice. În cadrul lor distingem aşa-numitele „puteri” îndeplinind funcţiile sau activităţile fundamentale legislativă. numite sau alese (mai rar desemnate. primul ministru. sub aspectul constituirii. 70 şi următoarele. pag.18 Studiul organizării de stat şi a sistemului de autorităţi presupune: . T. A. 107-108. atribuţiilor şi competenţelor organelor în cauză. .cit. 1966. Iovănaş. funcţionării şi a atribuţiilor elementelor sale componente. op. Lepădătescu.. în „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei” (Organizarea administraţiei de stat). Editura Ştiinţifică. 15 .. 108-110. Al. executivă şi judecătorească. 16. 88-90.

deşi.3.Organele administrative dispun de capacitatea juridică administrativă cu caracter special care le conferă calitatea de a participa la raporturile administrative. . etc. ca structură şi activitate. funcţionând ca autorităţi autonome. ceea ce nu exclude posibilitatea încredinţării temporare de sarcini sau chiar a creării de organe cu caracter temporar dat fiind provizoratul sarcinilor. de pildă. cazul Serviciului Român de Informaţii) sau pot fi nesubordonate (de exemplu. Din această definiţie rezultă trăsăturile organelor executive: . în frunte cu Guvernul. 16 . adică forme organizatorice constituite în sistemul autorităţilor publice. însă unele din ele pot funcţiona şi pe lângă sau în subordinea altor organe de stat (Parlament. Precizăm că. după caz. cu modificările ulterioare. de a îndeplini obligaţii în nume propriu. Preşedinţie. 18/1991.Organe executive sunt o categorie de autorităţi publice sau de stat.. însăşi capacitatea conferă calitatea de a participa în 20 Aşa este. în general. cazul comisiilor instituite pentru stabilirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr.20 . a administraţiei publice. BNR. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice Autoritatea administrativă reprezintă acea categorie a autorităţilor publice sau de stat cu o structură stabilă şi o activitate continuă.Autorităţile executive sunt forme organizatorice stabile. înzestrată cu capacitatea juridică administrativă care-i permite participare în nume propriu la înfăptuirea puterii executive în limitele competenţei legal determinate. Consiliile Locale). aşa este de pildă. determinată de permanenţa şi consistenţa sarcinilor ce trebuie să le îndeplinească. respectiv aptitudinea limitată de a avea şi de a exercita drepturi şi. în cazul dat.

37/1990). 17 . 29/1990. 69/1991. 1 din Legea nr. principală sau auxiliară)21 motiv pentru care unele dintre ele nu pot participa în nume propriu – ci doar în numele altuia – la realizarea puterii publice. totuşi. 2 lit. ca organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat. deşi sunt organe de stat (de exemplu. agenţii. delegaţia permanentă a consiliului judeţean. T. Drept constituţional.Prin atribuţiile exercitate organele administraţiei publice înfăptuiesc activitatea executivă a statului. după caz.nume propriu la raporturile juridice ca subiect de drept. totuşi trebuie să remarcăm că în cazul dreptului administrativ se întâlnesc organe având competenţe dintre cele mai diferite (decizională sau de execuţie. neavând capacitate ci doar o anumită competenţă. 23/2004). a teza a II-a) conform legii contenciosului administrativ nr. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice 21 De exemplu. cum sunt departamente. biroul executiv al guvernului. oficii. 24 Probabil în acest sens larg se face referire la actele unei autorităţi administrative ce vatămă un drept (art. precum şi organele care sunt în subordinea altor categorii de puteri ale statului să fie. 29/1990). secretariate şi subsecretariate de stat care se înfiinţează potrivit legii (art. 12 din Legea nr. Din această cauză orice organ de stat care desfăşoară în subsidiar şi activităţi executive – deşi nu face parte din sistemul ierarhic al administraţiei publice23. 23 De pildă organele de conducere în cadrul parlamentului emit acte administrative de autoritate nesupuse controlului judecătoresc (art. pe lângă Guvern funcţionează. numai autorităţi administrative prin atribuţiile îndeplinite şi natura actelor de putere emise. ca formă fundamentală de activitate publică22 sau funcţie esenţială a acestuia. 251. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. . modificată şi completată prin Legea nr. 4. şi nr. 22 Asupra noţiunii de formă fundamentală. comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora. Drăganu. pag. conform legilor anterioare nr. proprie sau delegată. şi autorităţi24 administrative sau.

de regulă. Spre deosebire de reglementarea legislativă. Prin activitatea lor autorităţile administrative asigură punerea în executare şi executarea în concret a legilor. procesul activităţii executive incluzând. 100 şi următoarele De exemplu. 18 . primarii. Aplicarea actelor administrative individuale nu îmbracă. pag. 27 A se vedea art. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. mai rar. Organele executive sunt. 124 (3). Ionescu.. 61 alin. 125 (1) din Constituţie. spre deosebire de componenţa puterii legislative alcătuită numai din persoane alese. prin hotărârea judecătorească. însă. op. precum şi de atribuţiile ce îi revin în realizarea sarcinilor specifice comparativ cu celelalte puteri sau sisteme de autorităţi.Locul pe care-l ocupă administraţia25 în sistemul autorităţilor publice este determinat de modul de constituire. conform art. iar procurorii dispun de stabilitatea funcţiei. 215/2001. Apoi. cea executivă are. de regulă. executarea şi controlul îndeplinirii acestora din urmă. în cazul judecătorilor sunt independenţi în activitate şi inamovibili în funcţii. un caracter. funcţionarii acestor organe sunt subordonaţi ierarhic fiind revocabili din funcţie. emiterea actelor individuale. cum este cazul legilor organice. comparativ cu magistraţii27 care. organizare şi funcţionare. alcătuite din persoane numite şi. cit. secundar şi derivat întemeindu-se pe lege sau neputând nici măcar să intervină în domenii rezervate exclusiv legislativului. astfel adoptarea de acte normative. ci de executare concretă a regulilor juridice în procesul realizării lor curente. Numai în 25 26 R. eventual sancţionarea abaterilor contravenţionale (de gravitate totuşi mai redusă). alese26 în funcţie. spre deosebire de aplicarea judiciară a legii. cu putere de adevăr local sau de autoritatea lucrului judecat. aspectul de soluţionare a unui conflict dedus judecăţii în urma încălcării legii.

Merlescu. 5. Iovănaş. 110. pag. pag. Editura Academiei. etc. mai ales sub aspectul juridic al problematicii funcţiei. pag.. competenţei şi capacităţii administrative. 173.P. Aşadar. 104. organe locale le puterii de stat în R. electorală. M. 91. M. Studiul acestor componente structurale se face atât de ştiinţa dreptului administrativ.. 1964.29 Aceste obiective 28 R. cit. A. în timp ce ştiinţa dreptului financiar şi unele ştiinţe economice abordează aspectele economico-financiare ale acestor instituţii bugetare. repartizării şi promovării personalului. ocupă un loc intermediar – deşi pe acelaşi plan sau nivel al puterilor în stat – între legislativ şi judiciar de care se distinge. competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste organe de stat trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară. cit.. cit. cât şi de ştiinţa administraţiei sub aspectul recrutării.).28 după caz.. capacitatea juridică pe care o exercită. prin lege.R. op. Părţile componente ale autorităţilor administrative publice.. Sarcinile. op. în materie fiscală. judecarea unor încălcări ale legii în cadrul jurisdicţiilor administrative speciale organizate în interiorul său (de exemplu. puterea executivă şi sistemul ei de autorităţi. respectiv elementele ce le alcătuiesc structura. pag. I. Vântu. Anghene. Bucureşti. pag. Al. deşi parţial se aseamănă. Ionescu. Iorgovan. Lepădătescu. Sfaturile populare. sunt formate din personalul acestora.mod cu totul excepţional executivului i se poate încredinţa. 29 I. cit. a sarcinilor organelor administrative şi a mijloacelor materiale din dotare. 26-27. I. 19 . precum şi competenţa de care dispun. atribuţiile. op. mijloacele materiale şi cele financiare cu care sunt înzestrate. op. Negoiţă.

32 Competenţa este ansamblul activităţilor cu şi fără semnificaţie juridică săvârşite de un organ în vederea 30 31 Idem. printre altele. 14 lit. op. Astfel. 215/2001. sarcinilor de natură economică. În vederea realizării sarcinilor executivul are anumite atribuţii legale. adică complexul de drepturi şi obligaţii de care dispune administraţia30 sau sfera de autoritate ori împuternicirile cu care a fost investită şi care. de pildă. inclusiv amenajarea teritoriului. poziţia ierarhică (de conducere sau de subordonare). cit.sau scopuri determinate au la bază anumite interese de stat. guvernul are ca atribuţie. corespunzător nevoilor sociale reale. 69/1991 abrogată prin Legea nr. ca sarcină administrativă specifică. în cazul dat. de pildă. precum şi sfera competenţei materiale (generală sau specială) a organului determină o anumită înzestrare atribuţională şi mijloace diferite chiar în realizarea aceloraşi sarcini. Art. 37/1990 abrogată prin Legea nr. aceleaşi atribuţii au caracter aplicativ pentru şi faţă de măsurile guvernamentale. De pildă. stabilirea măsurilor pentru introducerea şi dezvoltarea economiei de piaţă. şi se concretizează. de exemplu. Diferenţa între ele este uneori determinată şi de felul organului executiv chemat să le realizeze. Astfel. în încurajarea liberei iniţiative. Între sarcină şi atribuţie există o strânsă legătură deoarece ultima reprezintă învestirea conferită pentru realizarea celei dintâi. 20/2 lit. 20 . s din Legea administraţiei publice locale nr. f. în condiţiile prevăzute de lege. constau în stabilirea orientărilor generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor. nevoilor locative ale individului uman le corespunde interesul autorităţilor executive pentru dezvoltarea construcţiilor de locuinţe dintr-o unitate administrativ-teritorială. Din Legea nr.31 în timp ce la nivel local. corespunzător. nivelul (local sau central). 90/2001. 32 Art. în condiţiile legii.

108-114.are un caracter propriu (distinct) sau personal.. 66-67.. etc. 33 I. . op. cazul delegării sau repartizării de atribuţii sau a înlocuirii sau suplinirii în funcţie). aparţinând numai autorităţii căreia i-a fost conferită. Legea cadru a descentralizării nr. de pildă. . M. deoarece drepturile conferite autorităţii faţă de celălalt subiect al raportului juridic sunt adevărate îndatoriri faţă de lege. după cum un organ nu se poate substitui altuia. op. chiar un drept de apreciere legal recunoscut. cit. Competenţa are următoarele trăsături:33 . neputând fi transmisă alteia. în art. fiind prevăzută de lege sau de acte întemeiate pe ea. guvernul are competenţa de a elabora proiecte de legi vizând regiile autonome şi societăţile comerciale sau impozitul pe venituri. în „Studii şi cercetări juridice”. În exemplul dat. Iorgovan. decât excepţional în cazurile expres prevăzute (de pildă. într-un fel sau altul.competenţa are un caracter obligatoriu ceea ce înseamnă că. A.. 21 . Anghene. dacă i-a fost adresată o solicitare34 sau o sesizare faţă de care ar avea. cit. lit. iar la nivel local se emit autorizaţii administrative pentru întreprinzători. pag. pag. de genul dreptului subiectiv. nr. 2.are un caracter legal. 195/2006.realizării atribuţiilor sale. Competenţa organelor administraţiei de stat. În sens juridic larg ea reprezintă numai activitatea (actele şi faptele) cu caracter juridic. iar în sens restrâns cuprinde numai ansamblul actelor juridice pe care le poate emite o autoritate în condiţiile sau cazurile prevăzute de lege. pag. defineşte competenţa ca un ansamblu de atribuţii legale stabilite care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate o activitate de natură administrativă. Iovănaş. 622624. exercitarea ei nu este o facultate pentru titular. de regulă. c). organul trebuind să-şi manifeste competenţa. 4/1965.

cu excepţia interdicţiilor expres prevăzute – capacitatea organelor de stat. în cazul dat a celor administrative.competenţa are. de a avea drepturi şi obligaţii exercitate sau îndeplinite în mod limitativ şi în nume propriu în cadrul realizării puterii publice. adică limitată numai la actele şi faptele prevăzute de lege şi strâns determinate de drepturile şi obligaţiile limitativ atribuite. şi cu atât mai mult. 2. Legea cadru a descentralizării. repetat şi necondiţionat exceptând cazurile de competenţă temporară sau ale organelor temporare ce au o competenţă similară. lit. 195/2006. un caracter permanent în sensul că. în art. instituţionale şi umane de care dispun autorităţile administrativ-teritoriale. este specială. În raport de capacitate. odată încredinţată. adică de a fi titularul unor anumite drepturi şi obligaţii care se cer a fi întrunite de o anumită autoritate – executivă în cazul dat – dar prin care aceasta se şi diferenţiază de o altă autoritate publică. precum şi acţiunile pe care le desfăşoară pentru exercitarea 34 De altfel. de regulă executive. refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept subiectiv permite celui vătămat acţionarea în justiţie a administraţiei. Capacitatea juridică administrativă reprezintă aptitudinea conferită de lege unei autorităţi publice. competenţa este cea care-i determină conţinutul şi limitele deoarece. 22 . distinctă de cea de simplă parte a raportului juridic. ca aptitudine. ea este exercitată în mod continuu. spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală – ca aptitudine nelimitată în dobândirea drepturilor şi obligaţiilor de orice fel. nr. b). de persoanele fizice şi juridice faţă de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ. defineşte în sens managerial capacitatea juridică administrativă ca ansamblu resurselor materiale. de regulă. Capacitatea juridică conferă calitatea de subiect de drept..

Nu este obligatoriu ca toate organele executive să aibă în paralel şi asemenea capacităţi distincte. . cit. adică nu poate fi transmisă sau delegată. 145 şi următoarele.este proprie numai respectivei autorităţi văzute ca entitate executivă distinctă. . op. dar subsumate acestora. ca subiect. Sarcinile.capacitatea juridică are un caracter exclusiv. 23 . pentru că altfel s-ar pierde însăşi calitatea de subiect de drept la care nu se poate renunţa. de pildă. ea trebuie să aibă în mod obligatoriu şi capacitatea executivă. spre deosebire de competenţă. competenţa şi capacitatea juridică definesc statutul propriu al autorităţii publice respective. dar din moment ce o autoritate publică dispune de asemenea capacităţi juridice neadministrative. adică faptul că un organ înzestrat cu capacitate administrativă să trebuiască să aibă şi capacitate civilă sau de dreptul muncii. Capacitatea administrativă are unele trăsături:35 . Ionescu.. doar unele elemente ale acestora (de pildă. Alăturat capacităţii administrative organele executive pot avea şi alte capacităţi juridice cum sunt cele de natură civilă.câtă vreme capacitatea juridică este aptitudinea de a acţiona numai în nume propriu. pag. ori urmând a fi stabilite în condiţiile legii. poate încadra în anumite funcţii de execuţie sau nu poate 35 R. competenţa nepresupunând o astfel de calitate poate fi exercitată şi în numele altuia.competenţelor legale stabilite. în vreme ce competenţa se întâlneşte şi la nivelul structurilor sau diviziunilor interne ori a funcţionarilor care-şi au competenţele specifice atribuţiilor şi funcţiilor exercitate derivate din cele ale organului din care fac parte. de dreptul muncii ceea ce le conferă şi calitatea de persoană juridică sau de subiect al raportului de muncă de unde şi competenţa de a încheia contracte civile sau de muncă. atribuţiile. Situaţia contrară nu este însă obligatorie. el putând avea.

Ministerul Economiei şi Finanţelor. Bucureşti. 24 . poate încheia anumite contracte civile şi până la o anumită valoare. precum şi organele sale teritoriale. pe de altă parte. iar la nivelul local. T. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 19 din Legea nr. 69/1991 (abrogată) şi art. 83 şi următoarele. Negoiţă.36 Personalitatea juridică civilă poate fi expres consacrată prin norme sau poate rezulta din reunirea condiţiilor prevăzute de legea civilă. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. 215/2001). 37 Decretul nr. şi sarcini de prestaţie. pag. a succesiunilor vacante). posedând un patrimoniu şi exercitându-şi autoritatea în limitele administrativ . 31/1954). 19 din Legea nr.). Personalitatea juridică a organelor administrative poate fi civilă sau de drept privat (când au în proprietate bunuri din domeniul privat) şi personalitate juridică de drept public (când sunt proprietare ale bunurilor domeniului public). Sarcinile de conducere se realizează prin acţiuni de organizare a executării şi executarea în concret a legilor şi a altor acte constând din emiterea de acte normative sau de 36 Art. etc.B. 6.U. care la nivelul autorităţilor executive se realizează prin existenţa unui plan propriu de cheltuieli şi dreptul de a dispune independent de creditele bugetare acordate (art. 1988.teritoriale stabilite (art. 215/2001. a din Decretul nr. pe de o parte.desface contractul de muncă. comunele.37 respectiv organizare. 38 Al. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative • După natura lor38 distingem sarcini de conducere şi organizare. oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public având deplină capacitate.. 4 alin. de pildă. 26 lit. patrimoniu şi scop. În unele situaţii speciale autorităţile administrative pot reprezenta statul ca persoană juridică (în cazul bunurilor abandonate.

la rândul lor.). etc.. Negoiţă. realizate pe cale aplicativă. organizarea de servicii publice. • După sfera lor de cuprindere distingem sarcini generale şi sarcini speciale. de sinteză. de informare. op. Les missions de l’administration. Traite de science administrative.. de prevedere. etc. reclamaţii sesizări. de planificare şi de organizare. pag. fie prin acte juridice (de pildă. Informarea se realizează prin intermediul serviciilor de specialitate ale unei autorităţi – de pildă. anchete sociologice. Sarcinile de execuţie sunt cele privitoare la satisfacerea unor nevoi sociale concrete ale unei colectivităţi sau ale membrilor ei. etc. individuală.. – şi se întemeiază pe diverse surse cum sunt solicitările adresate executivului în scris sau oral (cereri. pe constatările oficiale concretizate în rapoarte şi referate. vaccinarea acesteia.40 Sarcinile de concepţie vizează obiectivele cu caracter general de politică administrativă incluzând sarcini de informare. ori fapte juridice materiale sau operaţiuni administrative (de pildă. şcolarizarea obligatorie prin învăţământul general). 55 şi următoarele. Sarcinile de prevedere sau de prognoză vizează anticiparea evoluţiei cerinţelor sociale cărora 39 40 Al. Activitatea de informare vizează cunoaşterea nevoilor sociale reale care impun o anumită conduită executivă constituind baza informaţională a viitoarelor decizii administrative. pag. pe comunicările altor autorităţi. Paris. R.39 Sarcinile generale se grupează. pe semnalările din presa scrisă şi audio-vizuală. Drago. încheierea de contracte). Ştiinţa administraţiei. de studii. 239 şi următoarele 25 . concretă.prescripţii în diverse domenii de interes naţional sau local. 1966. recensământul populaţiei. eliberarea de autorizaţii necesare efectuării diverselor activităţi private. Mouton. cit. în sarcini de concepţie şi sarcini de direcţie. propuneri. etc.

precum şi a resurselor umane necesare realizării în acord cu sarcinile de prevedere. construcţia de locuinţe. la nivelul fiecărei autorităţi. sanitare. fiind numeroase şi variante. evoluţia demografică. gradul de ocupare al populaţiei. de apărare. sarcinile de reprezentare a statului în exterior prin ministere (Ministerul Afacerilor Externe) şi sarcini de apărare naţională prin aceleaşi organe (Ministerul Apărării Naţionale). Ele tind să concretizeze soluţii în vederea realizării obiectivelor. etc. cultural-educative şi de instruire. cum ar fi. precis determinate. Constituie sarcini de nivel naţional. Sarcinile speciale sau tehnice ale administraţiei se circumscriu unor obiective concrete.administraţia va trebui să le facă faţă în viitor. Sarcinile organizatorice relevă rolul ordonator al administraţiei. inclusiv realizarea controlului utilizării mijloacelor şi al executării dispoziţiilor. fenomenul navetismului şi migraţiei demografice. 26 . Sarcinile de planificare se referă la alocarea mijloacelor materiale şi financiare. de pildă. instituţionalizarea minorilor abandonaţi). iar după conţinutul lor constau în sar-cini economico-financiare. Sarcinile de direcţie ale administraţiei pun în evidenţă acţiunea directoare sau acţiunea de orientare a acesteia asigurdu-se unitatea de comandă şi de acţiune executivă la cele mai diferite nivele şi structuri administrative. iar după aria de cuprindere sunt naţionale şi locale. vizând atât realizarea cadrului instituţional cât şi acţional al activităţii executive pentru înfăptuirea sarcinilor ei specifice (de exemplu. fluctuaţia forţei de muncă. de reprezentare. de pildă. sociale.

cit. Ionescu. la rândul ei. sociale.). apei. pag. personală şi temporală. culturale. distribuţiei energiei electrice. Iorgova.. teritorială. termice. I. transportului urban în comun. gazului metan. pag. atât la nivel naţional cât şi la cel local. cit. generală atunci când autoritatea care o exercită poate decide în toate problemele esenţiale ale activităţii executive în ansamblul ei sau în diversele sale laturi specifice. • Competenţa materială („ratione materiae”) este forma de competenţă ce are în vedere natura raporturilor sociale intra-te în câmpul de activitate al unui organ. precum şi serviciile deconcentrate de specialitate ale administraţiei publice în teritoriu. Iovănaş. cultură cu instituţiile aferente). 106-107. op. Negoiţă. 66-68. cit. sănătate. cu excluderea situaţiilor în care competenţa s-a atribuit expres altei autorităţi. 41 R. competenţa poate fi materială.41 După conţinutul de cuprindere. prefectul. sub un anumit aspect. Această competenţă poate fi. salubritate. ca şi a regiilor sau companiilor – naţionale sau locale – autonome (a transportului feroviar. consiliile locale şi judeţene. pag. de învăţământ se constituie în grupa sarcinilor de gestiune de nivel naţional sau local realizate prin intermediul serviciilor publice (învăţământ. În această categorie intră ministerele. op. 68-69. op. Competenţa specială reprezintă situaţia în care organul poate acţiona într-un mod foarte limitat – pe ramură sau domeniu – în probleme ale activităţii executive centrale şi locale riguros determinate. etc.123-125.Sarcinile economico-financiare. cit. alte organe centrale ale administraţiei publice. pag.. op. 110-112. A. În această categorie se cuprind guvernul... În privinţa clasificării competenţei autorităţilor administraţiei publice ea se face după diverse criterii. sfera de întindere incidenţa şi durata ei. telecomunicaţiilor. 27 . Al.

de regulă corespunzătoare unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ. civil sau militar.Competenţa generală nu trebuie înţeleasă ca o sumă aritmetică a competenţelor speciale deoarece ceea ce aparţine uneia nu se poate exercita de către cealaltă. ci doar ca o rezultantă sintetizatoare necesară asigurării unei conduceri administrative generale a întregii activităţi executive în mod unitar la acelaşi nivel al organizării de stat (centrale sau teritoriale).F. • Competenţa personală („ratione personae”) este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept în funcţie de care se declanşează incidenţa acţiunii normei şi a autorităţii (cetăţean sau străin.). • Competenţa teritorială („ratione loci”) desemnează limitele spaţiale sau geografice în care se manifestă competenţa materială a unui organ public. major sau minor. etc. • Competenţa temporală („ratione temporis”) desemnează limitele în timp între care o autoritate îşi desfăşoară activitatea. delimitate pe criterii interjudeţene).R. măsuri disciplinare. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. oraş. comună) sau în funcţie de alte criterii (de pildă. procesul-verbal constatator fiind trimis comandantului unităţii din care face parte contravenientul. 28 . regionalele C. în materia sancţiunilor contravenţionale calitatea de militar în termen42 este hotărâtoare în modul de aplicare a sancţiunii care nu se dispune de organul administrativ competent. Astfel. în care sens distingem o competenţă centrală sau naţională cuprinzând întreg teritoriul statului şi o competenţă locală limitată la anumite porţiuni din teritoriu. spre a i se aplica. dacă procesul verbal este întemeiat. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. În acest sens competenţa este permanentă atunci când nu se stabilesc asemenea limite. cazul majorităţii orga42 Art. de pildă.

43 Art. Există şi organe administrative temporare. Precizăm că acţiunea în timp a unui act normativ nu este determinată de caracterul permanent sau temporar al competenţei autorităţii care l-a emis. 44 Este cazul adeverinţelor privind dreptul de proprietate funciară eliberate de comisiile prevăzute de Legea nr. Actele administrative normative cu caracter temporar produc efecte limitate în timp până la intervalul de timp sau data prevăzută de ele sau de actul superior ori până la încetarea consecinţelor evenimentelor care le-au determinat adoptarea (calamităţi naturale.43 ori diversele comisii de recensământ sau cele în materie electorală. De aceea este posibil ca un act temporar să fie emis de o autoritate permanentă după cum un act stabil44 să provină de la un organ temporar. diverse comandamente constituite pe plan local în situaţii de calamităţi). 11 din Legea fondului funciar nr. deoarece manifestarea de voinţă odată produsă are o existenţă independentă de autorul ei. În acest sens o autoritate cu activitate permanentă poate primi şi competenţe temporare. fie el şi organ temporar. care-şi încetează activitatea la realizarea sarcinilor pentru care au fost înfiinţate ori la data fixată prin lege. Aceste acte pot fi emise atât de organe cu activitate permanentă cât şi de organe cu caracter temporar (de pildă. şi temporară când există asemenea limite fixate în activitatea unui organ. Competenţa temporară nu se confundă cu organele temporare şi nici cu actele temporare. cazul comisiilor locale constituite în scopul stabilirii dreptului de proprietate în materie funciară. care au întotdeauna o competenţă numai temporară.nelor executive. modificată prin Legea nr. de pildă) după care îşi încetează efectele ieşind din vigoare. 18/1991 (republicată). 1/2000 29 . în redactarea sa iniţială. cum ar fi de pildă. anume create pentru soluţionarea unor sarcini provizorii. 18/1991.

30 . şi competenţă nejurisdicţională sau necontencioasă sau de administraţie activă lipsită de această trăsătură şi limitată la organizarea aplicării legii. când ea soluţionează un conflict dedus judecăţii sale emiţând un act jurisdicţional având stabilitatea unei hotărâri judecătoreşti. delegate şi partajate (paralele sau concurente). 195/2006. mai distinge între competenţe exclusive.O situaţie specială se ridică în cazul autorităţilor administrative alese (primari. După caracterul şi principiile care îi stau la bază competenţa autorităţilor administrative poate fi contencioasă sau jurisdicţională. consilii locale) sau desemnate (guvern) când nu se pune însă problema competenţei temporare a organului. Legea cadru a descentralizării nr. ci doar a limitării în timp a mandatului pentru care au fost aleşi membrii ce îl compun.

Privit în mod distinct sistemul puterii executive sau al administraţiei publice se prezintă ca o grupare ce înfăptuieşte activitatea executivă în mod unitar prin raporturile ierarhice în care se află autorităţile componente unele faţă de altele având în frunte guvernul. aflate într-o strânsă unitate şi relaţii de interdependenţă determinate de modul de exercitare al acestei puteri. organ suprem. Sistemul autorităţilor publice reprezintă ansamblul formelor organizatorice prin care se manifestă sau se exteriorizează puterea publică. numite şi puteri. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice Prin sistem înţelegem un ansamblu coerent de elemente reunite şi aflate în relaţii de interdependenţă. Între organele statului există şi deosebiri determinate de forma specifică în care contribuie la realizarea puterii publice. executiv şi judecătoresc. motiv pentru care ele se grupează după forma fundamentală sau funcţia esenţială pe care o desfăşoară în subsisteme distincte şi anume legislativ. Aceste autorităţi sunt elemente structurale ale întregului a cărui unitate este asigurată 31 . Prin structura unui sistem desemnăm modul de organizare sau de dispunere internă a elementelor componente ale sistemului.Capitolul 2 Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice 1.

Relaţiile ierarhice exprimă legătura dintre formele de organizare a puterii. de pildă. a competenţei materiale şi a celei teritoriale a 32 . Ceea ce asigură existenţa şi desfăşurarea omogenă a relaţiilor ierarhice este atât unitatea cât şi diferenţa. precum şi din activităţile desfăşurate. cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai înaltă a organizării sistemului administrativ cu atât creşte numărul organelor supra şi subordonate. în această unitate. centrale şi locale. poate fi subordonat unui organ central care îi este ierarhic superior. Relaţiile de subordonare exprimă poziţia şi legăturile în care se află un organ ierarhic inferior dependent faţă de un organ ierarhic superior. Astfel. Existenţa ierarhiei administrative în care se cuprind autorităţi supra şi subordonate.şi de trăsăturile lor comune reieşite din modul de alcătuire. Relaţiile au caracter ierarhic datorită nivelelor de competenţă materială şi teritorială diferită a respectivelor autorităţi ceea ce le deosebeşte pe plan vertical pe cele asemănătoare şi pe plan orizontal pe cele diferite. În general. Aprecierea poziţiei unui organ în raport de altul depinde de sistemul de referinţă utilizat. După poziţia unui organ faţă de altul în cadrul relaţiei ierarhice distingem relaţii de supraordonare şi relaţii de subordonare. funcţionare şi atribuţii. a celei administrative în special. exprimă caracterul nu numai unitar dar şi centralizat al organizării de stat în general. Relaţiile de supraordonare definesc poziţia specifică a unui organ superior faţă de altul inferior prin puterile conferite în cadrul aceluiaşi sistem. un organ judeţean deşi poate fi ierarhic supraordonat faţă de unul municipal. în care relaţiile ierarhice se stabilesc (direct sau indirect) din treaptă în treaptă asigurând omogenitatea puterii executive ca sistem şi acţiune. de conducere şi de execuţie. respectiv dintre organele ce compun sistemul administrativ. iar cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai joasă numărul organelor subordonate scade.

şi de regulă. o subordonează. în principiu.45 Într-adevăr. iar cel din urmă nivel cunoscând. în cazul ţării noastre. Sub aspectul competenţei materiale distingem competenţa generală şi competenţa specială. cit. 33 . prima având o sferă mai largă de cuprindere decât cea de a doua pe care o subsumează. pag. Ionescu. op. 2. Pe de altă parte. oraşele şi comunele. generală. respectiv municipiile (şi sectoarele municipiului Bucureşti). Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă Supra şi subordonarea desemnează raporturile dintre două organe în temeiul cărora unul dintre ele. două trepte ierarhice şi anume treapta judeţeană (a municipiului Bucureşti) şi treapta localităţilor centre administrative. se vor afla în raporturi ierarhice. la rândul său. 122. iar sub aspectul competenţei teritoriale se constituie două nivele. de pildă. are anumite drepturi 45 R. specială (de exemplu.. dar având o competenţă materială mai îngustă. una naţională şi alta locală. unul central sau naţional şi altul teritorial sau local subsumat celui dintâi. corespunzător organizării administrativ-teritoriale. aflat pe o poziţie superioară într-un sistem. apare supraordonat faţă de un alt organ de nivel teritorial similar. având o competenţă materială mai largă. la identitatea de competenţă teritorială diferenţierile de competenţă materială stau la baza raporturilor ierarhice. Rezultă că. dar o competenţă teritorială diferită – în sensul că una o subsu-mează pe cealaltă – de pildă.respecti-velor autorităţi. guvernul în raport de ministere). în timp ce în cazul similitudinii de competenţă materială distincţiile de competenţă teritorială determină aceleaşi raporturi. un organ de acelaşi nivel teritorial. două organe având aceeaşi competenţă materială (un minister şi organul său din teritoriu).

are obligaţiile corelative de a îndeplinii dispoziţiile organului supraordonat decurgând din aceste drepturi şi în faţa căruia este răspunzător. dar o asemenea atribuţie este conferită în mod cu totul excepţional. 11 din Legea nr. însăşi crearea autorităţilor administrative are loc prin lege. 4/1967. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. întrucât. Guvernul poate înfiinţa. 50 De pildă. Cu toate acestea. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului (abrogată). potrivit legii. nr. Bucureşti.. 48 I. pag. Hotărârea Guvernului nr. în „Revista Română de Drept”. de regulă. 15 47 Dicţionar de drept constituţional administrativ.decurgând din aceasta faţă de organul aflat pe o treaptă inferioară şi care are anumite obligaţii faţă de organul superior tocmai datorită poziţiei în care se află. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Iovănaş.50 determinându-le structura. limitativ şi expres executivului. Anghene. prin 46 M. 106. altele decât ministerele. de a îndruma. pag. de a coordona şi de a controla activitatea organului subordonat care.46 Raporturile ierarhice administrative operează între autorităţile executive deoarece aceasta nu se subordonează altor categorii de organe ale statului. 49 Art. 34 .47 După unele opinii în conţinutul acestor raporturi ierarhice mai intră şi dreptul de a înfiinţa şi de a organiza autorităţi subordonate.48 Obiectul acestor raporturi îl reprezintă conduita părţilor – organe publice – corespunzătoare drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. pag. op. 259. cit. Sistemul organelor administrative în lumina prevederilor Constituţiei. Conţinutul acestor raporturi este format din dreptul de a conduce. la rândul său. • Dreptul de a înfiinţa şi organiza autorităţi sau organe este expresia cea mai deplină a raporturilor de subordonare deoarece autorul acestei acţiuni devine ierarhic superior celeilalte părţi.49 diferite organe centrale de specialitate ce funcţionează pe lângă el. raporturile cu alte autorităţi. unele atribuţii. Mult mai frecvent este atributul executivului de organiza autorităţi subordonate. 1978.

de îndrumare. consiliul local aprobă regulamente de organizare şi funcţionare a serviciilor publice (art. fiecare dintre aceste atribute – mai puţin dreptul de decizie.norme de detaliere a reglementărilor legislative. verificând executarea măsurilor dispuse. 51 De pildă. aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a acestora. care este chintesenţa conducerii – putând subzista independent şi în afara raporturilor ierarhice. în ordinea descrescândă a puterilor conferite. etc. 35 . îndruma şi coordona autorităţile subordonate este o altă componentă derivând din raporturile ierarhice. ceea ce asigură unitatea de acţiune a sistemului. Aşadar. numirea conducătorilor sau şefilor organelor subordonate şi a structurilor lor interne. „e” din Legea nr. putând fi încredinţate. şi altor autorităţi executive nesupraordonate faţă de organul cu privire la care ele se exercită. De aceea este de făcut menţiunea că din dreptul de conducere ierarhică decurg toate celelalte drepturi – mai reduse ca şi prerogative – ce formează conţinutul raporturilor ierarhice. chiar dacă o lege de organizare şi funcţionare nu le-ar mai enumera. Dreptul de conducere reprezintă acea facultate conferită unui organ ierarhic superior în temeiul căruia el poate emite acte obligatorii pentru autoritatea subordonată şi pe care aceasta din urmă trebuie să le îndeplinească. de pildă. unor inspecţii şi inspectoare). dreptul de conducere include dreptul de decizie. 38/2 lit.51 • Dreptul de a conduce. în mod distinct. Pe câtă vreme aceleaşi drepturi pentru a fi exercitate de alte autorităţi neaflate în raporturi ierarhice cu organele faţă de care le-ar manifesta vor trebui încredinţate întotdeauna expres şi limitativ conferite (de pildă. În acelaşi atribut se cuprind şi alte prerogative cum ar fi. 215/2001). de coordonare şi de control.

se impune precizarea că îndrumările pot fi date în legătură cu toate aspectele activităţii autorităţii inferioare. îndrumări obligatorii de urmat în activitatea organului controlat (în materie financiară. op. Într-adevăr.În legătură cu dreptul de îndrumare a organelor inferioare menţionăm:52 1. aşa cum este cazul unor inspecţii şi inspectorate. Îndrumarea se realizează pe calea emiterii indicaţiilor sau îndrumărilor operative curente cu privire la modul în care organul subordonat trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile. Iovănaş. dar a căror competenţă vizează relaţiile sociale. normele metodologice de elaborare şi de execuţie a bugetelor locale stabilite de Ministerul 52 I. cât şi pentru cazuri concrete deduse spre rezolvare autorităţii sau funcţionarului din subordine şi faţă de care organul sau funcţionarul superior – sesizat sau din oficiu – îşi exprimă punctul de vedere sau opinia. vizat de exerciţiul acestui drept. 36 .. de pildă. comparativ cu atributul de îndrumare ce poate fi conferit altei autorităţi executive neierarhice în raport cu organul de îndrumat şi care vizează numai anumite aspecte strict determinate. 2. pot da. fie prin intermediul unor reguli generale ce vizează competenţa acestuia din urmă (de pildă. sanitar-veterinară. gărzi care. pag 107 şi următoarele. Aşa. precizări sau interpretări privind dispoziţiile şi modul lor de aplicare în materie). de protecţie a muncii. în urma verificării. etc. Cu privire la sfera atribuţională a organului subordonat. cit.). din domenii sau ramuri de activitate. de pildă. având tangenţă şi cu atribuţiile unor organe din sisteme diferite. organele executive sunt ţinute să respecte şi să realizeze şi prevederile juridice ale actelor altor organe faţă de care nu se află în raporturi ierarhice. Îndrumarea operativă curentă şi îndatorirea realizării ei nu este identică cu obligativitatea respectării normelor juridice cu forţă superioară deoarece acest din urmă aspect nu derivă din raportul de subordonare.

totuşi. cit. 108 37 .posibilitatea normativă a organului superior de a abroga acte de reglementare cu forţă juridică inferioară şi..54 . ca subiect distinct de drept. ceea ce înseamnă că organul superior deşi poate interveni în activitatea celui inferior. de regulă.Economiei şi Finanţelo53 trebuie respectate de toate autorităţile executive a căror activitate are tangenţă cu realizarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti publice. 56 alin. ea nefiind numai de competenţa 53 54 Art. normele Ministerului Sănătăţii şi Familiei vizând igiena şi salubritatea locurilor de muncă trebuie respectate şi aplicate de către toate autorităţile administrative. central sau de nivel local. de a exercita o anumită atribuţie comună atât lui cât şi organului subordonat. . nu poate să-l substituie şi să-l înlocuiască pe acesta din urmă în atribuţiile sale. de a le înlocui cu propriile reguli. indiferent de competenţa lor materială – prin care se includ sau nu în sistemul financiar-bancar – sau de cea teritorială (de nivel naţional. Se pune problema limitelor în şi până la care dreptul de îndrumare se poate exercita. În cadrul raporturilor de subordonare operaţiunea desfiinţării unui act emis de către o autoritate subordonată (adică lipsirea lui de efecte juridice obligatorii garantate de constrângerea publică) poate viza şi acte individuale într-o gamă largă prin intermediul suspendării (ca desfiinţare temporară) sau a anulării ori revocării (ca desfiinţare definitivă a actului juridic). Iovănaş. În mod similar.situaţia în care organul superior are dreptul. 3. 10/1991 (abrogată) I. De la acest principiu există unele excepţii. conferit prin lege. nu numai de cele făcând parte din reţeaua sanitară. întrucât exerciţiul său – derivând din conţinutul raporturilor de subordonare – este totuşi limitat de independenţa operativă de care trebuie cel puţin să dispună un organ executiv. teritorial) şi nu numai de către organele financiar-bancare din teritoriu subordonate acestui minister. 2 din Legea privind finanţele publice nr. pag. op. eventual.

dacă prin ele s-au produs vătămări ale drepturilor legal recunoscute persoanelor. Astfel. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. pe calea reclamaţiei. 29/1990 38 . 2129/1979 a Tribunalului Suprem Secţia civilă în Culegere de decizii pe anul 1979. 2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 56 Decizia nr. pag. actul normativ. concrete.57 • Dreptul de control general este un atribut conferit în cadrul raporturilor ierarhice asupra activităţii organelor infe55 De pildă.305.exclusivă a acestuia din urmă. în cazul acţiunii judiciare îndreptate împotriva unui act administrativ individual care a vătămat un drept aceasta va putea fi formulată şi împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul. dacă se solicită despăgubiri. În asemenea cazuri şi pentru situaţii individuale. autoritatea superioară va putea modifica şi chiar înlocui cu propriul act prin care dă o anumită rezolvare cazului respectiv. Asemenea situaţii se pot ivi frecvent prin controlul ierarhic. iar persoana astfel acţionată poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate este supusă judecăţii. prin exercitarea căilor administrative de atac sau a recursului ierarhic când la nivel superior se dă o anumită soluţie pe care în mod obişnuit o putea emite şi autoritatea a cărei măsură sau act au fost contestate. 57 Art. 29/1990).se pune problema răspunderii juridice în cazul măsurilor dispuse în urma îndrumării ierarhice. 1. cel vătămat în drepturile sale recunoscute lege înainte de a se adresa justiţiei cu o cerere de chemare în judecată a autorităţii executive emitente a actului administrativ care l-a lezat. inclusiv cel interpretativ – prin care un organ superior îşi exprimă un punct de vedere cu privire la aplicare unei dispoziţii legale – nu constituie un act susceptibil de cenzurare judiciară pe cale contenciosului administrativ. de pildă pentru că au vătămat drepturi legal recunoscute. 5 alin.55 . va trebui să introducă o reclamaţie la acel organ sau cel ierarhic superior acestuia şi numai dacă nu este mulţumit de soluţia dată va putea declanşa litigiul judiciar (art.56 Dimpotrivă.

de genul organelor cu rol coordonator într-un domeniu sau ramură de activitate ori a inspecţiilor specializate. Caracterul general al controlului denotă cuprinderea în verificare a tuturor formelor concrete de activitate subordonată (acte şi fapte juridice şi nejuridice). în afara sistemului lor. inclusiv suspendarea sau anularea măsurilor ilegale. fără să trebuiască o consacrare legală expresă a acestora. ca în exemplele precizate. 3. Este deplină atunci când se realizează atât organic cât şi funcţional. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative Subordonarea administrativă poate fi deplină şi limitată. precum şi. autorităţile sanitare nu pot controla. respectarea metodologiei financiare. atât sub aspectul legalităţii cât şi al oportunităţii. a eficienţei socialeconomice. mai ales a celor juridice. după caz. nu exclude ci. În această situaţie activitatea de control se desfăşoară asupra autorităţii verificate numai prin prisma specializării competenţei. iar organele financiar-bancare nu pot verifica – tot în exteriorul lor – respectarea normelor igienico-sanitare şi de salubritate. Subordonarea organică are un conţinut larg decurgând din dreptul organului superior sau pe lângă care funcţionează autoritatea subordonată de a o organiza sub aspectul condu39 . De aceea. cât şi dreptul de a sancţiona până la eliberarea din funcţie a celor vinovaţi de abatere. Astfel. neaflate în raporturi ierarhice cu subiectele verificate.rioare ceea ce presupune posibilitatea luării de măsuri eficiente pentru eliminarea oricărei deficienţe constatate. cu excluderea altor aspecte. fiind un rezultat al raporturilor ierarhice. Dreptul de control general. presupune şi verificări limitate sau forme speciale cu un obiect determinat. şi numai în baza prevederilor legale exprese. dimpotrivă. respectivele verificări se disting de atributul de control special conferit anumitor organe specializate.

etc. guvern-minister) şi verticală. respectiv faţă de o singură autoritate sau de un singur sistem şi subordonare neexclusivă sau mixtă.). guvern-perfect) şi subordonare indirectă. atunci când între cele două părţi ale raportului ierarhic nu se interpune nici o treaptă intermediară (de pildă. faţă de mai multe autorităţi. Desigur. diferite ca şi competenţă materială sau teritorială (de pildă. de exemplu. ● După modul de exercitare subordonarea poate fi directă. ● După felul sau natura autorităţii faţă de care operează subordonarea aceasta poate fi exclusivă. serviciile publice deconcentrate judeţene se subordonează organic şi funcţional faţă de minister şi numai funcţional faţă de prefect). Subordonarea funcţională este mai limitată şi are. de regulă. serviciul public judeţean. toate aceste criterii se pot combina între ele dată fiind diferenţa dintre acestea şi finalitatea urmărită. de a o finanţa şi de a-i coordona activitatea. ● După numărul subordonărilor. faţă de o autoritate de la acelaşi nivel teritorial (de pildă. de regulă. minister – organ teritorial judeţean şi organ municipal).cerii. ● După poziţia subordonării distingem subordonarea orizontală. Această din urmă subordonare poate fi atribuită separat unui organ conferind anumite drepturi. organ central şi serviciul teritorial sau organ local specializat). Astfel. expresie a dependenţei ierarhice. avem subordonare unică şi subordonare multiplă (dublă. 40 . în vedere doar simpla coordonare a activităţii organului din subordine faţă de care se exercită drepturi limitate. dar materiale asemănătoare (de pildă. când între acestea se interpun una sau mai multe trepte ierarhice ceea ce mijloceşte relaţia ierarhică (de pildă. triplă. de regulă. organică faţă de una şi funcţională faţă de alta. faţă de propriul minister şi faţă de prefect). între competenţe teritoriale diferite. guvernminister. în vreme ce subordonării organice exercitate în paralel i se recunosc drepturi mai extinse (astfel.

ministerul se subordonează organic. 82 din Legea de organizare şi funcţionare a consiliilor populare nr. marcând latura descentralizatoare a sistemului. În administraţia publică românească se mai cunoştea şi aşa-numita dublă subordonare. având în vedere modalitatea directă sau indirectă a subordonării constatăm că cu cât urcăm pe treptele ierarhiei administrative prevalează acţiunile (actele) de condu-cere şi organizare. apoi a consiliilor judeţene şi Ministerul Culturii şi a Cultelor. culte şi patrimoniu ale judeţelor şi municipiului Bucureşti.de pildă. unic. în timp ce pe treptele inferioare predomină activităţile de execuţie cu carac-ter concret realizate prin acte individuale şi fapte materiale nejuridice. direct.60 58 Dubla subordonare a organelor locale de specialitate era prevăzută de art. 57/1968. de exemplu. subordonarea verticală dă expresie conducerii centralizate a statului asigurând unitatea de comandă şi de acţiune a sistemului în întregul său. În sfârşit. felul subordonării influenţează conţinutul raporturilor de subordonare. 59 Art. 41 . ● După lărgimea atribuţiilor proprii conferite distingem o subordonare centralizată (în formele ei strict centralizate şi deconcentrate) şi subordonarea necentralizată (în formele ei descentralizate). mai ales pe cale normativă. cât şi ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. pe când cea orizontală asigură doar unitatea la un anumit nivel sau profil teritorial.58 în conformitate cu autorităţile sau organele de specialitate locale ale administraţiei se subordonau consiliilor locale sau judeţene. 69/1991 şi Legea nr.59 sau cazul Direcţiilor pentru cultură. de la primul la ultimul organ. 8/1990 privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat (abrogat prin Legea administraţiei publice locale nr. exclusiv şi orizontal faţă de guvern. 5/1990). 9 din Decretul-Lege nr. De asemenea. Aşa. aflate în subordinea prefecturilor. abrogată.

61 Art. 133/1 din Legea nr.61 În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că majoritatea ministerelor au în subordine exclusivă autorităţile similare din teritoriu (finanţe. Probleme de structură nu se ridică în cazul autorităţilor sau mai bine spus a funcţiilor unipersonale. 62 Art. respectiv orga-ne executive. compuse sau exercitate de către o singură persoană (ministru. Singura dublă subordonare teritorială existentă operează faţă de serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea ministerelor de specialitate şi a prefectului care le conduce (art. etc. Structura autorităţilor administrative Sistemul autorităţilor administraţiei publice este un ansamblu unitar având o structură determinată. 215/2001). 2 din Decretul nr. prefect. ca elemente distincte. 26/1 din Legea administraţiei publice locale nr.La ora actuală pe plan local funcţionează consiliile locale şi judeţene. În studiul nostru interesează aceste structuri. sănătate. în perspectiva imediată o serie de instituţii de învăţământ. etc. 12 (1) din Hotărârea Guvernului nr. noţiunea de organ local de specialitate al administraţiei publice a fost eliminată. 195/2006.62 învăţământ. primar) chiar dacă 60 Art. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. cultură. alcătuite. din structuri menite a le permite funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor. la rândul lor.). Conform legii cadru a descentralizării nr. 42 . 215/2001. 4. 101/1990 privind înfiinţarea inspectoratelor pentru cultură ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. sănătate. a consiliilor locale sau judeţene. vor trece treptat în subordine locală. respectiv compartimentele structurale interne. iar prefectul numit de Guvern este reprezentantul acestuia din urmă având atributul de conducere şi supraveghere a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale.

etc. serviciul sau direcţia). 40/1990). Hidoş. prefect-prefectură. primar-primărie. oficiu. 16 din Legea nr. ministru-minister. Cele mai multe autorităţi executive sunt însă alcătuite din mai multe persoane constituind o colectivitate organizată în mod unitar şi care prin ansamblul ei. funcţionarea ei şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce îi revin. 1974. inclusiv pe plan normativ.) ca organ de conducere unipersonal sau colegial. Bucureşti.compartimentele exercită atribuţii de natură omogenă. adică apropiate. după cum şi cea dintâi are atribuţii şi competenţe distincte (de exemplu.74. 64 Astfel. în ansamblul său.fiecare din persoanele ce îl compun se află într-o relaţie ierarhică de subordonare directă cu un şef ierarhic (de birou. pag. cu efecte interne sau în afara organului condus.64 . Compartimentul organizatoric al unei autorităţi administrative reprezintă unitatea structurală – alcătuită din una sau mai multe persoane – aflată sub unică conducere şi care. învecinate sau comune. defineşte organizarea sau structura instituţiei. ceea ce 63 A se vedea C.se poate compune dintr-o singură persoană (de pildă. . oficiul juridic are un jurisconsult sau un consilier juridic) ori din mai multe (de pildă.reprezintă organul sau funcţia de conducere şi care poate emite acte juridice în nume propriu. exercită cu titlu permanent sau temporar atribuţii de natură omogenă. În acest sens distingem în mod net între organul unipersonal – de conducere şi funcţia exercitată – faţă de aparatul sau organul ori autoritatea subordonată şi cu privire la care operează anumite atribuţii ale celui care conduce.63 interesând funcţionarea şi realizarea activităţilor autorităţii din care face parte. etc. Proiectarea structurilor organizaţionale. cât şi prin modul de alcătuire.). 43 . Editura Politică. în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor unele departamente şi direcţii au organizate consilii militare ca organe consultative ale comandanţilor (art. Această unitate structurală sau compartiment are o serie de trăsături: .

financiar. Această autoritate are în subordine ierarhică directă pe şefii diviziunilor interne de cea mai mare complexitate aflaţi în subordinea şefilor nemijlocit subordonaţi conducătorului autorităţii respective. Compartimentul complex reprezintă o reunire de compartimente elementare sau chiar complexe supuse aceleiaşi autorităţi ierarhice unice. În structura autorităţilor administrative distingem biroul. etc) sau îndeplinirii sarcinilor şi competenţelor proprii (în cazul compartimentelor de specialitate care diferă de la organ la organ) manifestându-se mai ales în exteriorul organului.determină. reprezentată de conducerea sa.structurile interne deşi dispun de competenţe proprii în realizarea atribuţiilor ce le revin nu au.în funcţie de genul de relaţii stabilite între persoanele ce compun compartimentele şi conducător.. . capacitate juridică proprie deoarece nu pot intra în raporturi juridice directe cu alte subiecte de drept.65 Compartimentul simplu sau elementar este acea unitate structurală internă în care între conducătorul ei şi celelalte persoane componente nu se mai interpune alt subiect. cele de administraţie. calitate ce revine numai autorităţii din care fac parte. de regulă. 44 . cit. Hidoş. pag. în sensul că acestea sunt directe sau indirecte. op. 116. biroul este compartimentul elementar de bază şi cea mai mică diviziune structurală în cadrul căreia şeful de birou este singurul care dispune de autoritatea directă asupra subordonaţilor neexistând o altă autoritate în acelaşi sens. distingem compartimente simple şi compartimente complexe. De pildă. în relaţiile cu terţii. Aceste atribuţii sunt fie necesare asigurării funcţionării autorităţii respective (în cazul compartimentelor funcţionale. de pildă. însăşi reunirea lor în cadrul aceleiaşi componente structural organizatorice. de altfel. serviciul şi 65 C. personal. salarizare. .

8 pentru servicii. Reglementările legale stabilesc dimensiunea numerică a personalului care compune un compartiment sub aspectul unui minim pentru fiecare (de pildă. şi chiar crearea de structuri atipice (de pildă. în teritoriu 45 .birourile se organizează pentru îndeplinirea unei activităţi omogene care impune o delimitare organizatorică minimală distinctă. .direcţia generală se organizează pentru delimitarea unui grup de activităţi ce reprezintă un domeniu sau un sector de activitate. oficiul. decât celei imediat superioare. deşi directorul direcţiei are în subordine şefii serviciilor componente. de regulă. iar aceştia pe şefii de birou. departamentul le poate cuprinde pe toate). inspecţia) ori în afara autorităţii. . mai precis conducerii acesteia.serviciul se organizează pentru îndeplinirea unor activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare pentru care se cere o conducere unitară. .direcţia. totuşi un birou se poate subordona direct directorului de direcţie (mai ales dacă are atribuţii de control). dintre care unele pot funcţiona independent în sensul că se subordonează direct unei alte structuri. raportul dintre personalul de conducere şi cel de execuţie. De pildă. iar în cazul celor centrale (ministere) se mai adaugă direcţia generală şi departamentul care au. 20 pentru direcţie).departamentul se organizează în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente inferioare sau care vizează coordonarea şi orientarea lor de manieră globală. Fiecare compartiment superior are în compunerea sa structuri inferioare sau mai simple (de pildă. 6 pentru birou.direcţia cuprinde mai multe servicii ori birouri care desfăşoară activităţi ce necesită o coordonare. . următoarele caracteristici şi anume: .

În cazul organelor administrative cu mai multe compartimente complexe prin sistemul delegărilor interne succesive de autoritate se stabilesc relaţii sau linii ierarhice între conducătorii anumitor compartimente. organice şi funcţionale) sunt reprezentate grafic prin organigramă. serviciile între ele şi faţă de birouri) se pot situa pe aceeaşi linie ierarhică cu al altor compartimente sau diviziuni – diferite. Structura organului administrativ şi a legăturilor ierarhice (directe şi indirecte orizontale şi verticale. Cum într-un organism complex se stabilesc mai multe linii ierarhice. îl deţin în ierarhia administrativă. De pildă. în cadrul unui minister. şeful unei direcţii generale independente poate fi pe acelaşi plan ierarhic faţă de ministru cu şeful departamentului din aceeaşi autoritate executivă. conducătorii compartimentelor de aceeaşi mărime şi având acelaşi grad de subordonare faţă de conducerea autorităţii administrative în ansamblul ei. în mod obişnuit. de la ministru. corespunzător atribuţiilor pe care le are în structura în care îşi desfăşoară 46 . Aşa. secretarul sau subsecretarul de stat ce conduce departamentul la directorul general al direcţiei generale. direcţia întră în compunerea departamentului. mai mici sau mai mari – dacă există aceeaşi poziţie de subordonare directă sau pe acelaşi plan (nivel ierarhic). pe care fiecare persoană şi postul pe care-l ocupă. Aceasta reflectă locul. şefii tuturor departamentelor din cadrul unui minister se află la acelaşi nivel ierarhic faţă de ministru sau şefii de birou faţă de şeful de serviciu. deşi este identic cu cel al structurilor similare (de pildă. deşi. continuând cu şeful de serviciu şi terminând cu şeful de birou. se vor afla la acelaşi nivel ierarhic. de pildă. Nivelul ierarhic al unui conducător de compartiment şi deci al compartimentului.sau chiar în străinătate. de raporturile sale cu altele. De pildă. toate în funcţie de specificul atribuţiilor revenind acelui organ.

op. adică un complex de drepturi şi obligaţii cu care este învestit în vederea îndeplinirii atribuţiilor organului din care face parte.. Această fişă este o reflectare particularizată a prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii respective şi care. pag. Totalitatea funcţiilor dintr-un organ executiv. a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească persoana care-l ocupă. Funcţionarul din organele administrative îndeplineşte o funcţie publică. precum şi acelei relaţionale interne fiind un act administrativ intern esenţial pentru buna funcţionare şi organizare a autorităţii executive. Iovănaş. op. pag 79. Descrierea fiecărui post sau funcţii.. corespunzătoare structurii sale organizatorice (organigramei).cit. Când sunt nominalizate şi persoanele care ocupă efectiv posturile respective avem statul de personal. 114. I. 47 . la rândul său este o ilustrare normativă a structurii organizatorice şi atribuţionale. A se vedea anexele 1-7. cât şi a atribuţiilor care-i revin se face prin fişa postului ce conferă titularului său şi cunoaşterea locului în cadrul compartimentului său de activitate precum şi a legăturilor sale ierarhice directe şi indirecte. Clasificarea organelor şi structurilor administrative • După criteriul competenţei materiale67 organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe 66 67 C. 5.activitatea. reprezintă statul de funcţii al autorităţii respective în care se reflectă numărul efectiv al persoanelor care pot funcţiona pe posturile existente. cit. Atunci când această schemă reflectă şi retribuţia personalului suntem în prezenţa statului de salarii (sau de plată).66 Organigrama este o reflectare grafică a structurii şi posturilor din organul administrativ. Hidoş.

îndrumarea şi controlul celor dintâi. în toate ramurile şi domeniile. Comisia Naţională de Statistică). În organele de ramură se cuprind. inclusiv serviciile deconcentrate de specialitate. Organele de domeniu pot fi. la rândul lor.organele cu competenţă generală pot. consiliile locale (judeţene. de la respectivul nivel teritorial. În categoria lor intră ministerele. Serviciul Român de Informaţii). Cele cu competenţă generală se caracterizează prin atribuţii vizând ansamblul activităţii executive. alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (de pildă. acestea din urmă exercitând conducerea coordonarea. categorie în care intră guvernul. în vreme ce ultimele au atribuţii în mai multe ramuri sau atribuţii tangente cu sfera de acţiune a mai multor organe. hotărî în probleme de competenţă specială. . Distincţia dintre ele constă în faptul că primele conduc activitatea dintr-un sector executiv deosebit de limitat. municipale. în vreme ce autorităţile cu competenţă limitată nu pot proceda la fel. ministerele şi organele subordonate lor. precum şi organele în teritoriu ale acestora.cu competenţă specială. orăşeneşti şi comunale). purtând diferite denumiri. în principiu. 48 . Banca Naţională. de regulă. La rândul lor. celor cu competenţă generală de la acelaşi nivel teritorial. organele de specialitate se clasifică în organe de ramură şi organe de domeniu. organe de sinteză de coordonare şi de control. iar în a doua o mare diversitate de organe. de regulă. Organele cu competenţă specială sau organele de specialitate ale administraţiei publice sunt acele autorităţi ale căror atribuţii sunt limitate la o singură ramură sau domeniu de activitate. de regulă. de ramură sau de domeniu. la nivel naţional. Această clasificare are mai multe consecinţe: . neministeriale (de pildă.organele cu competenţă specială se subordonează. prefecţii de judeţ şi primarii de localităţi.

alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. În prima categorie intră guvernul. şi organe temporare. 49 . după cum şi organele de nivel superior al organizării administrativteritoriale exercită aceleaşi atribuţii faţă de nivelul ierarhic inferioare din unităţile administrative. coordonare şi control. . direcţia judeţeană a finanţelor publice) constituite la anumite nivele ale organizării administrativ-teritoriale. de pildă. • După durata funcţionării distingem organe permanente. etc. potrivit competenţei lor materiale. denumite servicii publice deconcentrate precum şi organe ce nu reflectă această organizare fiind constituite. Consecinţele acestei clasificări sunt două: .. organele locale de specialitate ale administraţiei de stat (de pildă. diverse comisii create pentru situaţii determinate (calamităţi.F. organele de gospodărire a apelor constituite pe bazine hidrografice.R. îndrumă şi controlează.autorităţile centrale au în subordine. în timp ce acestea din urmă nu au o asemenea atribuţie în raport cu primele. • După competenţa lor teritorială organele administraţiei publice se clasifică în organe centrale şi organe locale.) sau pe alte criterii (militare). ministerele. organele locale sau cele din teritoriu pe care le conduc.organele superioare pot hotărî în probleme de competenţa organelor subordonate.deşi între organele de ramură şi cele de domeniu nu există raporturi ierarhice. aşa erau direcţiile judeţene de cultură) sau organele în teritoriu ale autorităţilor administraţiei centrale de specialitate purtând diverse denumiri (Inspectoratul şcolar judeţean. respectiv după modul cum îşi exercită atribuţiile la nivelul întregii ţări sau la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. iar în cea de a doua consiliile locale. interjudeţean (Regionale C. cazul majorităţii.. totuşi primele sunt legal obligate să prezinte ultimelor situaţii şi date necesare activităţilor de sinteză.

în care doar o parte a personalului alcătuieşte conducerea (este cazul autorităţilor executive având un consiliu sau colegiu ca organ deliberativ) şi organe colegiale de conducere (unde întreaga autoritate o exercită plenul organului. • După natura activităţii desfăşurate se disting autorităţi de administraţie activă. • După modul lor de conducere distingem organe cu conducere unipersonală (ministerele). iar ultimele desfăşoară activităţi de pregătire a emiterii. guvernul şi consiliul local). comisiile judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate funciară). primele exercitându-şi competenţa în nume propriu. şi autorităţi administrative jurisdicţionale care soluţionează litigii derivând din încălcarea legii adoptând acte juridice definitive sau stabile (de pildă. de punere în executare şi de control a realizării actelor juridice. iar ultimele în numele altei autorităţi care le-o conferă sau le-o retrage după necesităţi. şi organe colegiale alcătuite din mai multe persoane (de pildă. funcţionând în cadrul sau pe lângă autorităţile cu competenţă deplină. Primele pot emite acte juridice. ajutătoare. • După alte criterii de clasificare. decizională. organe de decizie şi de execu50 . după puterea deţinută. împroprietărire funciară) cu existenţă limitată în timp. • După modul de exercitare a competenţei distingem organe cu competenţă proprie sau exclusivă şi organe cu competenţă delegată sau încredinţată. şi organe cu competenţă auxiliară.recensământ. alegeri. consiliile locale). prefectul şi primarul. autorităţile executive se pot grupa: în funcţie de poziţia lor în ierarhia administrativă în care sens distingem organe superioare ierarhic şi inferioare ierarhic. nejurisdicţională. • După modul de compunere distingem organe unipersonale. alcătuite dintr-o singură persoană. • După plenitudinea puterilor conferite avem organe cu competenţă deplină. de pildă guvernul. organe cu conducere colegială.

după calitatea persoanelor ce le compun se disting organe civile şi militare. . cit. . Starosciak. Prin structură funcţională se înţelege starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei publice corespunzător divizibilităţii sau indivizibilităţii sarcinilor specifice executivului în strânsă legătură cu modul de distribuire a lor între organe sau compartimente. cit. după modul de constituire avem organe alese şi numite. încredinţarea sa structurilor deja existente sau dacă se impune crearea de noi structuri.dacă acest volum şi natura lui permite rezolvarea şi. în linii mari. pag. etc. criteriul competenţei materiale şi celei teritoriale din dreptul administrativ. 80-81. respectiv.ţie.care este volumul şi ponderea sarcinilor şi noilor atribuţii.ce sarcini trebuie rezolvate şi în conformitate cu care se vor dobândi sau nu şi atribuţii noi.68 ceea ce ar corespunde. Negoiţă. 67. 68 69 Al. pag. 62 şi următoarele. 51 . Idem. 70 J.. sub aspectul structurilor funcţionale se pune problema dacă în funcţie de sarcinile revenite administraţiei acestea necesită prin specificitatea lor şi o formă organizatorică distinctă şi de sine stătătoare care să le ducă la îndeplinire. respectiv de tip ministerial sau neministerial. pag. iar în caz afirmativ ce formă instituţionalizată trebuie utilizată. Printre considerentele sau criteriile care stau la baza creării unei structuri funcţionale s-au avut în vedere70 următoarele: . op.. op. • Un criteriu utilizat în ştiinţa administraţiei este cel al naturii şi răspândirii (diseminării) structurilor în care sens distingem structura funcţională şi structura teritorială a administraţiei.69 În acest sens. 75. În privinţa clasificării structurilor administrative şi ea se realizează după numeroase şi variate criterii. Ştiinţa administraţiei.

cit. . Structura teritorială desemnează starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei corespunzătoare modului de realizare a sarcinilor în profil spaţial. după întinderea 71 Al. op. etc.. Negoiţă. politice..existenţa unei colectivităţi umane locale şi stabile cu nevoi proprii grupată pe considerente geografice. . 64-65.modul de gestionare specifică nevoilor sociale locale să impună satisfacerea lor printr-un cadru organizatoric adecvat.. în materia delincvenţei juvenile conlucrarea dintre învăţământ. autoritatea tutelară. economice. motiv pentru care se constituie în teritoriu. poliţe sau crearea de autorităţi sau instituţii specializate. instituţionalizat aparţinând administraţiei locale sau teritoriale. 52 . organele de ocrotire a minorilor. distincte). Condiţiile71 necesare pentru realizarea structurii teritoriale: . pag. . de independenţă operativă şi funcţională sau chiar de autonomie locală. după caz. destinate a contribui la satisfacerea intereselor colectivităţilor locale şi a membrilor lor. de regulă. Structurile teritoriale ale administraţiei au în vedere faptul că diversitatea sarcinilor de realizat de către organele executive fac imposibilă – dată fiind dimensiunea demografică şi cea teritorială – ca o singură autoritate să le poată realiza pe toate.existenţa unui teritoriu (mai mult sau mai puţin întins) asupra căruia urmează să fie exercitată o competenţă spaţială.utilizarea şi a altor criterii având în vedere modul de rezolvare a sarcinilor (pe cale jurisdicţională sau nu) ori obiectul acestora (de pildă. organe locale şi teritoriale ale administraţiei publice. delimitată prin unitatea administrativ-teritorială.acest cadru să fie constituit şi să funcţioneze în teritoriu dispunând. în strânsă corelaţie cu organizarea administrativ-teritorială.

53 . percepţii rurale. • După natura atribuţiilor exercitate în cadrul sau în afara autorităţii respective structurile pot fi funcţionale şi de specialitate. 117 (2) din Constituţie. • Un alt criteriu de clasificare a structurilor administrative se face după gradul lor de complexitate în structuri simple (când între personalul component şi conducător nu se interpune o altă persoană sau funcţie) şi structuri complexe reprezentând o reunire de compartimente simple cu multiple relaţii ierarhice. cele de poliţie sau cele financiare73). În acest sens există cazuri de structuri administrative constituite numai la nivel central întrucât este posibilă rezolvarea sarcinilor fără concursul unor structuri şi în teritoriul naţional (de pildă. secretariat. alături de alte compartimente similare. învăţământ. în orice organ executiv vom găsi compartimente de personal.. Direcţii generale ale finanţelor publice judeţene. Structura funcţională reprezintă acea componentă organizatorică internă prin a cărei activitate se asigură. la nivelul localităţilor. buna funcţionare a autorităţii şi crearea condiţiilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor legale. distincte sau reunite. salarizare.72 care pot acoperi toate sau aproape toate unităţile administrativ-teritoriale (de pildă. etc. Astfel. Ministerul Afacerilor Externe. „administraţii financiare”. contabilitate. Pe de altă parte. directe şi indirecte. administraţii financiare municipale. în numeroase cazuri ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizează în teritoriu sau înfiinţează organe în subordinea lor.prerogativelor conferite autorităţilor centrale asupra celor din teritoriu. dar fără 72 73 Art. juridic. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci). dacă legea le recunoaşte această competenţă. circumscripţii fiscale orăşeneşti. devenite toate.

de pildă. servicii. alta pe cel preuniversitar. unicat. celui exterior şi al turismului. în cadrul oricărei autorităţi vor precumpăni structurile de specialitate atât ca număr cât şi ca pondere de personal. 54 . inspecţie. într-un minister al învăţământului trebuie să existe două mari diviziuni interne: una vizând învăţământul universitar. Astfel.) sunt constituite în cadrul autorităţilor administrative ce fac parte din sisteme sau subsisteme bazate pe raporturi ierarhice între elementele componente. printre altele. de regulă. precum şi juridic şi legislaţia muncii. oficii) sau se pot regăsi chiar în structurile ministeriale (tezaur. Structura de specialitate este compartimentul constituit după necesităţile de rezolvare a sarcinilor având atribuţii omogene şi distincte şi care determină competenţa materială – desigur într-o parte a ei – a autorităţii respective. direcţii. compartimente distincte privind forţa de muncă şi şomajul. Pe plan teritorial. trezorerie. direcţia tratatelor. dar şi ca volum de activitate. etc.. salarizarea. • După caracterul omogen sau neomogen al atribuţiilor şi competenţelor exercitate distingem structuri tipice şi structuri individuale sau atipice.). Structurile tipice (departamente. din subordinea guvernului sau ministerelor (consilii. o direcţie judeţeană pentru probleme de muncă şi solidaritate socială cuprinde. etc. Desigur. după cum într-un minister al comerţului şi turismului trebuie să se distingă cel puţin trei mari compartimente corespunzător comerţului interior. etc. în timp ce structurile atipice caracterizează organe.de care nu se poate concepe însăşi existenţa respectivei autorităţi.

absenţa proprietăţii. rezultă următoarele caracteristici specifice serviciilor: . . ele variind de la prestator la prestator.perisabilitatea sau non-durabilitatea. auzite. .Capitolul 3 Serviciile publice 1. particularitate care le face ca să nu poată fi stocate. . nu pot fi gustate. simţite sau mirosite înainte de a fi cumpărate.intangibilitatea . care au făcut în mod frecvent obiectul analizei formulată de teoria economică. fiind apreciată de către specialişti caracteristica esenţială a serviciilor. în diferite etape temporale. . fiind influenţate şi de momentul prestării.caracteristică generată de circumstanţele care concură la prestarea lor. depozitate sau inventariate.specificitate care relevă faptul că serviciile sunt invizibile. fără însă a se realiza un transfer de proprietate între furnizorul serviciului şi consu55 . Comparând producţia bunurilor tangibile cu prestaţia serviciilor. serviciile fiind practic irepetabile. prestarea şi consumul serviciului realizându-se simultan.inseparabilitatea serviciilor. depozitate. Caracteristicile serviciilor Serviciile se deosebesc de bunuri sub variate aspecte. spre deosebire de bunurile tangibile care sunt produse. vândute şi consumate separat.eterogenitatea sau variabilitatea . în sensul că beneficiarul unui serviciu îşi satisface o anumită nevoie. de la un loc la altul.

115 Maria Ioncică. spre deosebire de situaţia ce apare în cazul cumpărării unui bun tangibil. Rodica Minciu. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens.114 Având în vedere aceste caracteristici ale serviciilor dar şi în ideea de a realiza o sinteză a experienţei teoretice şi practice privind definirea serviciilor şi delimitarea lor de bunuri. Specificitatea serviciilor publice Serviciul public: noţiune. publică sau privată prin care se realizează o activitate care satisface un interes public (general). transport. Totodată. caracteristici Pentru satisfacerea diverselor cerinţe ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană. Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit şi sector terţiar”. Ed. 56 . asistenţă socială. imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale.31-33. desemnând un organism. locuinţă. serviciile sunt activităţi de sine-stătătoare. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită.15. Livia Ilie.).mator. Uranus. 1999. statul sau/şi colectivităţile locale înfiinţează anumite organisme denumite servicii publice. Gabriela Stănciulescu. În literatura de specialitate. 1999. precum şi în limbajul curent.115 2. având ca rezultat efecte utile. o persoană juridică. Economia serviciilor. pază şi ordine. într-o lucrare recentă se consideră că serviciile „reprezintă o activitate umană. cultură. cu un conţinut specializat. Bucureşti. etc. astfel: a) în primul rând. sănătate. Ed. se utilizează sensul organic. p. 114 Ioan Cosmescu. Economia serviciilor. p.

datând de la începutul secolului XX consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice. oraşul sau comuna. Paris. • un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni.416 57 .b) în al doilea rând. p. Les transformations de droit public. Prof. defineşte serviciul public după cum urmează: “Serviciul public este un organism administrativ. 1913. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de organismul sau persoana juridică prestatoare a serviciului. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite 3 elemente: • o misiune considerată ca obligatorie pentru stat. cea clasică. Astfel. O primă definire. Paris. 1907. judeţul. creat de stat. judeţ sau comună. p. • un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. Paul Negulescu plecând de la opiniile exprimate în doctrina franceză. Doctrina din ţară şi străinătate a cristalizat în decursul timpului. natura juridică a organului care îl prestează. mai multe definiţii care coexistă şi astăzi. cu o competenţă şi puteri determinate. profesorul Leon Duguit definea serviciul pu129 blic ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. este folosit sensul materialfuncţional. conceptele lor fiind preluate de majoritatea ţărilor europene.417 130 Duguit. sau/şi o instituţie înfiinţată de acestea. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul 129 Revue de droit public et de la science politique en France. care trebuie să fie în mod obligatoriu o persoană publică. Promotorii acestei definiţii sunt specialiştii francezi în dreptul public. respectiv statul.130 Este evident că. autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic.

pag. Nemira. p. protecţie civilă. Iorgovan. Astfel. asigurări.65 58 . eliberarea cărţilor de identitate. Bucureşti. cărţilor de alegător şi paşapoartelor. Tratat de drept administrativ. op. Ed.situaţii în care este admisă iniţiativa privată (universităţi.fără titlu de monopol . etc.citată. .II.). s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme. putând fi doar beneficiarii acestora (stare civilă. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii de interes general şi prin intermediul unor firme private. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă. 131 132 P. persoane fizice şi persoane juridice să presteze astfel de servicii. coroborat cu dezvoltarea economică a perioadei şi implicit cu necesitatea asigurării unui număr sporit de servicii publice au devenit contradictorii.)132. Faptul că serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele publice. întrucât se aprecia că persoana privată exercită în astfel de situaţii prerogativele puterii publice.cu titlu de monopol . 123 A. 1996.Negulescu. Impusă de practică. dar sub controlul administraţiei.situaţii în care statul nu permite particularilor. pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. asistenţă socială etc.”131 O altă teză. statul şi colectivităţile locale fiind nevoite să încredinţeze unele servicii publice către persoanele private. teatre. în literatura de specialitate a fost formulată teza conform căreia statul poate organiza două categorii de servicii publice: . vol. autorizările pentru prestarea acestor servicii fiind tot mai frecvent întâlnite în legislaţie. încasarea impozitelor şi taxelor.general al Administraţiunii publice creiatoare.

art. Cardinal Lex.instituţii publice (universităţi. Cluj-Napoca.dacă o persoană juridică privată. Ed. 1997. Cu toate acestea. şcoli. consideră că ne găsim în prezenţa unui serviciu public. definirea sa cunoscând o multitudine de variante. Partea I-a.dacă o activitate de interes general sau public este desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice sau o persoană juridică publică organizată de aceasta. pag. . judeţului şi comunei sunt organizate şi funcţionează ca: . . etc.) 133 R.15 134 Publicată în Monitorul Oficial al României.Pe acest fond de idei. nr. serviciile descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc.359 din 4 iulie 2001 59 .). în următoarele situaţii: .organe ale administraţiei publice (ministere. autoarea Rodica Narcisa Petrescu. Petrescu. teatre.N.legea serviciilor publice de gospodărie comunală134. stabileşte că operatorii/furnizorii/prestatorii de servicii publice locale de gospodărie comunală pot fi în condiţiile prevăzute de lege compartimente de specialitate din aparatul propriu al primarului şi agenţi economici.9 al Legii nr.133 În acelaşi spirit. inclusiv în ţara noastră. biblioteci. este autorizată de administraţia publică să presteze unele activităţi de interes general. Mai recent. cu nuanţări de la un autor la altul. Serviciile publice ale statului. noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul public precum şi în dreptul administrativ. majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele caracteristici: a) este un organism specializat care satisface un interes public. Drept administrativ.326/2001 .

o altă categorie de servicii publice. legea administraţiei publice locale şi art. c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice.326/2001 . s-a folosit noţiunea de stabilimente de utilitate publică. Instituţiile publice. prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau. Regiile autonome de interes public se înfiinţează aşa cum prevede art. prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. Legea nr.215/2001. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii.regii autonome de interes public. Astfel. art. Tot astfel.2 din Legea nr. pentru cele de interes local. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. 171 60 . se înfiinţează prin lege (ex. b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii. conferă consiliilor locale şi judeţene competenţa de a înfiinţa servicii publice de interes local sau judeţean.135 Pentru organizaţiile folosite de particulari în scopul satisfacerii unor interese publice.i şi art.38 lit. după caz.104 lit. în temeiul unui act de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului).h din Legea nr. pag.3 al. consiliile locale şi consiliile judeţene pot înfiinţa instituţii publice de interes local). citată.. care în literatura de specialitate interbelică au fost denumite stabilimente publice.215/2001. Negulescu. 12 din Legea nr. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei. op. puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea 135 P. Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune) sau printr-un act administrativ de autoritate (ex.

. raţiunea constând în satisfacerea interesul general pe care statul îl urmăreşte şi nu realizarea unui profit.1 137 136 V. All. rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte. judeţului sau comunei. teatrele. Management public. în scopul de a satisface în mod continuu un interes public. .egalitatea tuturor cetăţenilor faţă de serviciul public. într-o interpretare mai sintetică. Partea generală.136 Sau.Prisăcanu. după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică. Bucureşti. nefiind admisă întreruperea activităţii. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice. serviciul public este definit „ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale de interes public”.53-54 61 . Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public.baza materială necesară activităţii se asigură în principal. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate. transportul în comun.) statul. din bugetul statului. universităţile etc. p. Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate. d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică. Tratat de drept administrativ român. atunci când este cazul. 1999. p. Ed. să le subvenţioneze activitatea. de regulă funcţionari publici.133.3. Bucureşti 1996. redarea grafică fiind prezentată în figura nr. judeţean sau comunal după caz. Deşi unele servicii publice realizează venituri proprii (ex. judeţul sau comunele sunt obligaţi ca. 137 Armenia Androniceanu. Ed. se poate aprecia că serviciul public este un organism specializat. Acest organism este încadrat cu personal de specialitate care exercită funcţii publice.interesului general. iar baza materială îi este asigurată din bugetul de stat. Economică. Faţă de particularităţile relevate.

management. satisface o nevoie locală. public.1. se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management. 3. se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce.. este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept public. ale societăţii în general. tipologie variată. Fig. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat.Serviciul public Serviciul public Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale de interes public. Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit aceleaşi criterii pentru clasificarea serviciilor publice. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii în general. ca 62 . Serviciul public 3. se realizează prin stabilimente publice. înfiinţat şi care îl conduce. tipologie variată. se realizează prin stabilimente publice. de interes public CARACTERISTICI CARACTERISTICI satisface o nevoie locală.

Zona de răspândire a unui anumit serviciu public. o notă comună o reprezintă aceea că autorităţile administraţiei publice locale prestează ele însele o serie de servicii publice. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze ser-vicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. judeţene şi comunale. pag. Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de 3 categorii: naţionale. rezervată parlamentului. În acest sens. care o putea constitui întreg teritoriul ţării sau. pe de altă parte.138 Din această clasificare. numai o parte a acestuia. în principiu. ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. profitând de autorizarea de creare dată de legiuitor. Astfel. op. servicii publice. citată.gradul de autonomie locală din administraţie. iar. prof. 41 63 . Aceeaşi idee este acreditată şi în literatura de specialitate franceză. Totuşi. pag. numai dacă considerau oportun acest lucru pentru colectivitatea locală. 137 Idem. stabilit de factorul politic. Jean Rivero definind serviciul public ca fiind „forma acţiunii administrative prin care o persoană publi- 138 139 P.o consecinţă firească a diversităţii acestora şi a modului diferit de abordare al autorilor. în funcţie de resursele de care dispun şi de interesul public. au competenţa de a înfiinţa. Negulescu. autorul spunea „Crearea unui serviciu public este. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public.”139 .organul competent să înfiinţeze un serviciu public. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”. ne apare în mod evident faptul că autorul a dorit să reliefeze două aspecte şi anume: . care poate fi central sau local. Este deci necesar. prof.

administraţia îşi propune satisfacerea unor nevoi foarte variate. În consecinţă. protecţie socială. de la o colectivitatea la alta. nevoia de autofinanţare obligând administraţiile locale să creeze servicii publice după modelul firmelor private. Droit administrativ. 12eme ed. administraţiile prestează în mod direct anumite servicii publice (stare civilă. precum şi pe plan local. organizează anumite servicii publice care. De regulă. p. fie indirect. raţiunea de a fi a administraţiei o constituie satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează. apă. Este arhicunoscut şi recunoscut faptul că. Dalloz. Aceste organisme au un aspect mai mult sau mai puţin de tip administrativ. perce-perea impozitelor şi taxelor) sau. pentru care consideră ca fiind nejustificată sau criticabilă iniţiativa privată. Intervenţia autorităţilor administraţiei publice în scopul satisfacerii unei nevoi recunoscută ca fiind publică. etc. etc. este stabilit de factorul politic Lista nevoilor a căror satisfacere trebuie asigurată fie direct de administraţia publică. reieşind din context faptul că serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional. Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi satisfăcute. astfel: 140 I. În acest scop. priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice.că îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general”140. prin crearea unor servicii publice este fixată în funcţie de curentele ideologice care se găsesc la putere.Rivero.). 1987. această listă diferă de la o regiune la alta.39 64 . de situaţia economică şi socială a colectivităţilor. posibilităţile financiare la un moment dat. îmbracă o paletă variată de manifestări. Paris. colectarea gunoaielor menajere. alimentare cu energie. gestionează domeniul public şi privat al colectivităţilor oferind servicii publice (transport în comun.

pe care colectivitatea o acceptă şi în consecinţă şi-o asumă. autorul Ioan Alexandru defineşte serviciile publice în sens larg ca „ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică.. se prefigurează ideea asigurării resurselor materiale. L. Ed. Bazându-se pe aceste premise. . Alexandru. . Abordare juridico-administrativă. cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru prima dată sau. supuse autorităţii şi controlului acesteia”. având un scop bine precizat. vom constata că ele pot fi grupate după o serie de criterii.141 Din această definiţie.40 65 . care se adaugă altora deja existente. Servicii publice. financiare şi umane ale serviciului public. prin anumite reguli de funcţionare şi controlul cărora li se supun.înfiinţarea unor servicii publice. Management. pag. Matei. Aşadar. Analizând sfera serviciilor publice. sunt suportate în principiu de către colectivitatea care a înfiinţat serviciul. administraţia poate recurge fie la organisme care se înscriu strict în cadrul administrativ obişnuit şi funcţionează în întregime după procedee pur administrative. de la o colectivitate la alta. sub controlul administraţiei. Cu alte cuvinte. prin cota reprezentativă a capitalului folosit.acordarea unor subvenţii către unele firme private. fie la organisme care au caracter administrativ prin originile lor. din mai multe puncte de vedere. Economică.delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau semipublice. Bucureşti. dar care. Astfel. 2000. concomitent cu exercitarea unui control administrativ asupra acestora. după forma de organizare a serviciilor publice literatura de specialitate distinge trei categorii: 141 I. numărul şi paleta acestora fiind diferite. Marketing. se apropie de organizaţiile de tip comercial.

).organe ale administraţiei publice. care îşi desfăşoară activitatea într-o multitudine de domenii. printre care: protecţie socială.137 143 Publicată în Monitorul Oficial al României. după caz. pag. Deşi. 2000 66 . Alexandru. această clasificare o găsim formulată de majoritatea autorilor.1 din Ordonanţă: „Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau interesul unor colectivităţi locale. s-a urmărit introducerea mecanismelor economiei de piaţă (concurenţă. 1996. eficienţă economică etc. nr. 142 I. respectiv: societăţile comerciale. . sunt oferite de asociaţii şi fundaţii private constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. op. existând şi alte categorii de organizaţii publice sau private prestatoare de servicii.26 din 30 ianuarie 2000. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate. în acest sens se poate constata că legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot organiza regii autonome. cerce-tare ştiinţifică. V.instituţii publice. ori. în opinia noastră ea este incompletă. Partea I-a. învăţământ. Prin reorganizarea regiilor autonome în societăţi comerciale cu capital de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. pag.Prisăcaru. . Bucureşti. binefacere. citată.39 din 31 ian.. All. fundaţiile şi compartimentele funcţionale din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene.143 Potrivit art. ed.regii autonome de interes public142. Într-adevăr. inclusiv promovarea managementului din sectorul privat. în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe”. Tratat de drept administrativ. asociaţiile.39. ed. observat faptul că o serie de servicii publice. Partea generală. obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale de interes naţional sau local. De asemenea.II-a. etc. În practică se constată existenţa unor astfel de organisme.

În sfârşit. 291 din 29 decembrie 2000. care conferă primarului dreptul şi obligaţia de a „asigura funcţionarea serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară”.legea administraţiei publice locale. .Ordonanţa de urgenţă nr. Partea I-a. în mod indubitabil. nr. dintre care exemplificăm: . printre care: . precum şi faţă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. Obiectul de activitate al acestor servicii 144 Publicată în Monitorul Oficial al României. sunt servicii publice. 308/2001144. care stabileşte că operatori furnizori/ prestatori ai serviciilor publice locale de gospodărie comunală pot fi „compartimentele de specialitate din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean…” Având în vedere criteriul obligativităţii de a înfiinţa servicii publice cu un anumit obiect de activitate. tabloul formelor organizatorice care prestează servicii publice de interes local trebuie întregit cu compartimentele funcţionale din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. au fost adoptate o serie de acte normative care au drept scop descentralizarea unor servicii publice şi organizarea lor sub autoritatea administraţiei locale. În contextul procesului de reformă al sistemului administraţiei publice. distingem două categorii: a) servicii publice obligatori care trebuie înfiinţate de toate autorităţile administraţiei publice locale. care prevede organizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor. Această afirmaţie îşi găseşte suportul legal în mai multe acte normative. 312 din 12 iunie 2001 67 . în temeiul unor prevederi legale. cu o dublă subordonare. aprobată prin Legea nr. atât faţă de consiliile judeţene şi consiliile locale.

. organizarea. actelor de stare civilă. în concret: eliberarea cărţilor de alegător. 12 consacră competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la înfiinţarea. Precizăm că enumerarea făcută are un caracter exempli-ficativ şi nu exhaustiv. 68 . prin hotărâre a consiliului judeţean. .1. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. învăţământ. protecţie socială.servicii publice finanţate parţial din bugetul de stat sau bugetele locale.publice îl constituie evidenţa persoanelor. serviciile de asistenţă socială.servicii publice finanţate integral din bugetul de stat sau bugetele locale.326/2001: „În funcţie de necesităţi. categorie în care sunt incluse serviciile de cultură. 326 din 28 iunie 2001 . teatrele. filarmonicile. De asemenea. acestea realizând şi venituri proprii (de exemplu: serviciile de transport în comun. care în art. etc.).). coordonarea. serviciile de furnizare a apei calde şi căldurii etc. cărţilor de identitate. vor fi organizate în subordinea prefecturilor „servicii publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor”.2 alin. stare civilă etc. coroborate cu resursele pe care le au la dispoziţie. etc. având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute la alin. a căror organizarea este facultativă. sănătate. respectiv prin hotărâre a consiliului local.Legea nr.2 al Legii nr. Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art. se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodărie comunală.” Având în vedere modul de finanţare al serviciilor publice distingem 3 categorii şi anume: . putând fi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în funcţie de nevoile concrete ale fiecărei colectivităţi. (exemplu: bibliotecile. b) servicii publice specifice. şcolile.

au dreptul de a stabili unele taxe. .26/2000. gaze naturale. care. aşa cum am văzut. care sunt organizaţii nestatale.servicii publice fără personalitate juridică. pag. Această categorie de servicii au fost denumite în perioada interbelică stabilimente publice. . După atribuţiile conferite de legislaţie serviciile publice sunt grupate astfel: 148 1. situaţii în care satisfacerea interesului general este asigurată prin mijloace private. Au de asemenea dreptul de numire al funcţionarilor.întreţinerea străzilor. pot deţine bunuri din domeniul public. dispun de un patrimoniu şi le sunt afectate venituri din fondurile bugetelor locale sau de stat. op. poate să rezulte direct din lege sau din hotărârea consiliului local sau judeţean.colectarea şi depozitarea deşeurilor solide.servicii publice prestate de particulari. . de asociaţii şi fundaţii constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. în cadrul cărora toate drepturile şi obligaţiile se exercită de către autorităţi sau instituţiile publice care le au în subordine. etc. Această categorie de servicii este prestată. după care distingem: .servicii publice cu personalitate juridică.. .administrarea traficului. etc.servicii publice care se autofinanţează din propriile venituri (de exemplu: serviciile de colectarea gunoaielor menajere. locuinţe şi transport: .apă şi canalizare. 148 I. denumite stabilimente de utilitate publică. 89 69 . . alimentare cu apă. Ele sun persoane juridice de drept public. citat. Infrastructură. Alexandru. organele de conducere exercită puterea ierarhică.) Un alt criteriu de clasificare al serviciilor publice îl constituie natura juridică a acestora. act normativ ce prevede şi condiţiile în care acestea „pot fi declarate de Guvernul României ca fiind de utilitate publică”. de regulă. sunt citate în nume propriu în instanţă.

cămine de copii şi bătrâni.. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală în judeţe. unii autori consideră că serviciul public este „acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale. .programele de asistenţă socială. citată. 326 din 28 iunie 2001. cultură.administrarea fondului locativ public. rezultă din faptul că Parlamentul României a adoptat Legea nr. . 3. Activităţi economice: .transport public. Asistenţă socială şi sănătate: . 4. Ordinea şi siguranţa publică: . în regim de drept administrativ sau civil. cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii.90 70 .biblioteci şi muzee locale. . înfiinţată de autorităţile competente. . actualitatea acestora pentru societatea românească în general şi a colectivităţilor locale în special. care stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea. Artă. .149 Deşi nu există o lege care să reglementeze materia serviciilor publice.întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. . . . Faţă de criteriile enunţate.grădiniţe şi învăţământ primar.administrarea de întreprinderi (regii) comerciale. educaţie: .spitale şi dotări pentru îngrijirea sănătăţii. în procesul executării legii”. organizarea. op. oraşe şi comune.teatre şi săli de concerte. .iluminatul public.energie termică. 2. Alexandru.centre pentru tineret . pag. În sensul legii „Serviciile publice de gospodărie 149 I.gardienii publici 5. .administrarea pieţelor şi expoziţiilor.

. . .comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local.administrarea fondului locativ public. Totodată.alimentarea cu energie electrică.alimentarea cu gaze naturale.transportul public local. produsă centralizat.alimentarea cu apă. legea enumeră: . 326/2001 Art.6 din Legea nr.2 alin1 din Legea nr. având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică”. precizând în acelaşi timp faptul şi în funcţie de necesităţile locale se pot înfiinţa servicii publice având şi un alt obiect de activitate. rezultă elementele cu notă de constanţă reflectate de literatura de specialitate. . . 150 151 art.alimentarea cu energie termică.administrarea domeniului public. . . având în vedere specificitatea serviciilor publice în comparaţie cu serviciile comerciale.scopul serviciului public îl reprezintă satisfacerea unei nevoi sociale. . .serviciul public se prestează de organizaţiile aflate sub autoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice. prin: 151 . . legea garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală.326/2001 71 .salubrizarea localităţilor.canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale. desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale. În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care se pot organiza astfel de servicii.accesibilitatea egală la serviciile publice de gospodărie comunală.nevoia socială trebuie să fie apreciată de autorităţile administraţiei publice. respectiv: .150 Din analiza definiţiei dată de legiuitor.

care se particularizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante. Parlagi. . 1999. strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală. Ed. exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil.Plumb. M. Economică. Bucureşti. .dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale. p. I.dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărare.Dobrescu.servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: . 152 A.servicii publice administrative (SPA) . În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale . 11-13 72 .serviciile publice. serviciilor publice administrative fiindu-le aplicabil regimul juridic administrativ caracterizat prin relaţii de autoritate. .accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală.regimul juridic distinct. Managementul administraţiei publice locale .serviciile publice”152. autorii clasifică serviciile publice în două mari categorii şi anume: .. Costea. promovarea şi susţinerea intereselor utilizatorilor.dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale utilizatorilor în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor. autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect. R.

diplomatice) Servicii naţionale NIVELUL LA CARE SE REALIZEAZĂ Servicii locale FORMA DE PROPRIETATE Servicii publice monopolizate Servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi 73 .. din rândul clienţilor (învăţământ. etc.al doilea criteriu de departajare îl constituie obiectul activităţii. cultură. sport. din afară (ap. naţională. publice la realizarea cărora nu sunt implicate alte pers. serv. (întreţ. publice în realizarea cărora sunt implicate pers. Servicii publice administrative JURIDIC Servicii publice industriale şi comerciale Serv.) MODUL DE COOPERARE LA SATISFACERE A INTERESULUI PUBLIC CRITERIU Serv. publice la realizarea cărora participă în mod direct şi alte pers.) Serv. drumurilor etc.

servicii publice care pot fi delegate altor persoane. este cel al modului de finanţare a serviciului public. dacă activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private.un al treilea criteriu iterat de autori. după caz.a. . nr. iluminatul stradal. citată. Potrivit acestui criteriu. 153 153 A. iar în caz contrar ne găsim în prezenţa unui SPA. autoritatea tutelară. cum sunt: protecţia civilă.servicii publice cu caracter exclusiv administrativ.2. în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate.Fig. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor. ne găsim în prezenţa unui SPIC atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi dimpotrivă.în sfârşit. Tipologia serviciilor publice Astfel. autorii consideră ca ultim criteriu de departajare al serviciilor în cele două categorii ca fiind modul de organizare şi funcţionare. . op. în caz contrar fiind vorba despre un SPIC. pag. se consideră că suntem în prezenţa unui SPIC. ecarisajul etc. starea civilă.12 74 . suntem în prezenţa unui SPA atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local.. deratizarea. autorii consideră că avem două categorii şi anume: .3. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”. . Parlagi ş. Din punctul de vedere al administraţiei publice. în sensul că suntem în prezenţa unui SPA atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil.

precum şi în cele cu regimuri totalitare dar. de sorginte comunistă. În ceea ce priveşte organizarea serviciilor publice din ţara noastră. ea probându-şi valenţele în managementul organizaţiilor de tip privat. Statul capitalist viza satisfacerea nevoilor cu caracter general ale cetăţenilor săi şi dorea să o facă la un nivel cât mai ridicat. o ultimă referire la criteriile de clasificare a serviciilor publice o vom face prezentând grafic tipologia acestora astfel cum este prezentată în lucrarea „Management public”154 (vezi figura nr. 1999. un atribut exclusiv de competenţa autorităţilor statale. Organizare şi funcţionare Este cunoscut faptul că organizarea reprezintă una dintre importantele funcţii ale managementului. raţiunile erau diferite. indiferent de domeniul în care acesta îşi găseşte aplicabilitatea. nu dorea să transmită această competenţă către agenţi privaţi. atât sub aspect legislativ cât şi funcţional. se impune observaţia că ne găsim într-o perioadă de tatonări.55 75 . 154 A.În sfârşit.3. atât în statele cu democraţii dezvoltate. care să satisfacă o gamă tot mai diversă de interese publice.2). a făcut necesară înfiinţarea unui număr tot mai mare de servicii publice. Androniceanu. cu precădere în ultimii 2 ani. p. Aceste legităţi obiective. prin intermediul organismelor publice şi private. economică. constituind totuşi domeniul în care s-au produs mutaţii structurale importante. Bucureşti. Ed. în timp ce statul totalitar. Management public. 4. Evoluţia vieţii în statele democratice. Înfiinţare Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp. dezvoltarea economică pe care au înregistrat-o.

În perioada actuală. cum sunt: înfiinţarea serviciului legislativ. executiv şi judecătoresc. acesta transferând competenţa înfiinţării unor servicii publice către autorităţile locale. organizarea armatei şi poliţiei. Am menţionat doar două legi care permit înfiinţarea unor servicii publice de interes local prin decizii administrative.63 lit. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. sub diferite forme de organizare. cu precizarea că numărul acestora este mult mai mare. n şi r).3 al. l şi art. instituţii publice şi agenţi economici de interes local sau judeţean (art.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale. în limitele impuse de lege. art. după caz. prevedea în art. practic.. Noua Lege a administraţiei publice locale nr. în mod diferit în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale.20 lit. care pot fi organizate numai prin lege. putându-se organiza servicii publice în sferele în care se apreciază că acestea ar fi oportune. a protecţiei civile a populaţiei. în condiţiile legii”. sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a consacra autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice. h. statul a dat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributul de a crea servicii şi instituţii publice de interes local.74 74 Astfel.2 posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale. Concomitent însă.69/1991 prin care se stabilea competenţa materială generală a consiliilor locale şi judeţene le îndrituieşte pe acestea să înfiinţeze servicii publice. statul mai păstrează monopolul numai în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional.precum şi extinderea democraţiei sociale au generat spargerea monopolului de stat. 15 stabilind: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri. În România. 76 . una dintre primele legi ale anului 1990 a fost Legea nr. Legea administraţiei publice locale nr. a ministerelor etc. Ulterior.215/2001 extinde aceste competenţe. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă.

trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: . situaţii în care răspunderea revine. se impun următoarele precizări: . nominalizându-se bunuile imobile şi mobile. înfiinţarea acestora fiind apanajul organelor legislative şi executive centrale (parlament şi guvern). învăţământ etc. denumirea şi sediul serviciului public. culturale. . Înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzută de lege. Acest lucru trebuie înţeles şi în sensul de satisfacere a interesului local prin serviciul public local şi a interesului naţional prin servicii publice create la nivel naţional. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat. Bunurile pot aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale respective. apreciem că decizia administrativă.). care se concretizează într-o hotărâre a autorităţilor publice.patrimoniul serviciului public. În acest sens.obiectul de activitate. fiind interzisă depăşirea lui sub sancţiune administrativă.înfiinţarea serviciilor publice se face numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ cu forţă juridică superioară.În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice de a înfiinţa servicii publice. care trebuie să fie clar şi precis determinat. Referitor la acest aspect. sau cu scop nelucrativ (instituţii sociale.215/2001 sau prefectului. după caz. Autorităţile administraţiei publice pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici). .autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a desfăşura la nivel local servicii publice cu caracter statal. în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judeţe.69 din Legea nr. primarului în calitate de reprezentant al statului conform art. se impune precizarea că situaţia juridică a patrimoniului 77 .

. controlul financiar preventiv propriu. instrumente indispensabile pentru managementul oricărui serviciu public. . autoritatea care a înfiinţat serviciul având un drept de control general.11.155 creând astfel reale probleme colectivităţilor locale şi impietând asupra exercitării autonomiei locale. aprobă organigrama. În ceea ce priveşte controlul activităţii. în virtutea raporturilor de subordonare. respectiv dacă serviciul se subvenţionează din bugetul de stat.comunelor. numărul de posturi şi numeşte conducătorul serviciului public. 155 Legea nr.1998 78 .autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi Regulamentul de organizare şi funcţio-nare. judeţean sau local. partea I-a.). etc. nr. oraşelor şi judeţelor nu este încă reglementată în mod riguros. de autofinanţare şi subvenţionare.213/98 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. 448/24. Legea domeniului public şi a regimului juridic al acestuia a apărut foarte târziu. . acesta se execută pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (exemple: controlul de gestiune.modul de gestionare a serviciului public.statutul juridic al serviciului public (cu sau fără per-sonalitate juridică). publicată în Monitorul Oficial al României. se autofinanţează sau urmează un regim mixt.

pot înfiinţa servicii publice în orice domeniu de activitate. lipsa resurselor financiare necesare pentru subvenţionare. Aşa de exemplu. Principiul eficacităţii şi eficienţei Realizând o analiză comparativă a eficienţei şi eficacităţii din orice organizaţie. p. după cum un serviciu public înfiinţat printr-un ordin al unui ministru poate fi desfiinţat printr-o hotărâre de guvern.Desfiinţare Referitor la modalitatea desfiinţării unui serviciu public. umane etc. în situaţii de excepţie. Ed. şi anume: desfiinţarea unui serviciu public înfiinţat prin hotărârea unui consiliu local. financiare. Principii La baza managementului serviciilor publice se află un ansamblu de principii şi reguli de organizare şi funcţionare consacrate în literatura de specialitate. autorul George Moldoveanu156 arată că eficienţa se măsoară prin compararea (raportarea) rezul156 George Moldoveanu. de regulă. în funcţie de resursele materiale. un serviciu public poate fi desfiinţat şi printr-un act administrativ cu forţă juridică superioară. apreciem că este necesară. În conformitate cu legislaţia în vigoare apreciem că autorităţile administraţiei publice. respectarea aceleiaşi proceduri avută în vedere la înfiinţare. cu respectarea principiilor redate mai jos. economică. un serviciu public creat printr-o hotărâre a guvernului poate fi desfiinţat prin lege. pe care le gestionează. S-a utilizat sintagma „de regulă” pentru că. 79 . se realizează printr-o altă hotărâre a aceluiaşi consiliu local. Analiză organizaţională. 154. reorganizare administrativă etc. Bucureşti. Dintre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea. 1998.

tatelor (ieşirilor) la eforturi (intrări), iar eficacitatea presupune atingerea standardelor, a obiectivelor organizaţiei şi se măsoară prin compararea rezultatelor obţinute cu cele dorite. Având în vedere faptul că raţiunea de a fi a serviciilor publice este satisfacerea interesului general (naţional sau local), o lungă perioadă de timp s-a considerat că organizaţiile care prestează servicii publice realizează activităţi non-profit. În acest context, organizaţiile publice erau apreciate ca fiind eficiente în măsura în care asigurau servirea publicului, spre deosebire de organizaţiile private care îşi probau eficienţa prin mărimea profitului. Sectorul public a fost unul al non-pieţei, care excludea competiţia prin crearea unor situaţii de monopol, fără a permite concurenţa agenţilor privaţi care, puteau oferi aceleaşi servicii, dar la un nivel superior calitativ şi la preţuri mai scăzute. Finanţarea serviciilor publice se asigura din fondurile bugetului de stat şi din bugetele locale, care suportau tot mai greu diversitatea serviciilor ce trebuiau fi puse la dispoziţia populaţiei. Având în vedere faptul că principalele surse de venituri la bugetele le constituie impozitele şi taxele percepute de la populaţie, administraţiile au fost obligate să găsească cel mai bun raport între costul şi cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. „Pentru organizaţiile publice, eficienţa a început a fi măsurată nu numai prin gradul de servire a cetăţeanului, ci şi prin plasarea acestuia (cetăţeanului) în centrul atenţiei în ipostaza de client. Un nou management al organizaţiilor publice a început să se dezvolte, bazat pe responsabilizare financiară, creşterea calităţii serviciilor, împuternicire a cetăţeanului în raport cu organizaţia solicitată a da seamă în permanenţă de performanţe”.157
157

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Ed.Trei, Bucureşti, 1999, p. 57. 80

Responsabilizarea organizaţiilor publice în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurilor bugetare este esenţială atât sub aspect legal cât şi pentru stabilirea nivelului de eficienţă a cheltuielilor fondurilor publice. Pe de altă parte, eficacitatea obligă administraţiile să realizeze satisfacerea nevoilor sociale într-un grad cât mai ridicat, prin asigurarea unor servicii publice diversificate, astfel că în cele mai multe situaţii cheltuielile bugetare sunt insuficiente. Această realitate, impune practicarea unui management corespunzător la nivel central şi al fiecărei colectivităţi locale în parte, ceea ce presupune asigurarea unui echilibru între eficienţa şi eficacitatea serviciilor publice, „în administraţie publică eficienţa fiind importantă, iar eficacitatea primordială”.158 Totuşi se impune constatarea că în prezent distincţia dintre „întreprindere” şi „instituţie” pe criteriul naturii activităţii (productivă şi/sau neproductivă) nu mai este relevantă, deoarece asistăm la un proces continuu de comercializare a instituţiilor, inclusiv în ţara noastră. Dintre măsurile întreprinse după anul 1990, care să conducă la eficientizarea şi eficacitatea serviciilor publice relevăm: - consacrarea legală a principiului autonomiei locale potrivit căruia fiecare colectivitate locală îşi organizează serviciile publice necesare şi oportune; - finanţarea serviciilor publice prin modalităţi diferite, surse bugetare, proprii şi/sau mixte (bugetare şi venituri proprii); - transformarea regiilor autonome, în marea lor majoritate prestatoare de servicii publice care şi-au dovedit din plin neviabilitatea, în societăţi comerciale; - privatizarea unor servicii publice (exemple: colectarea deşeurilor menajere, transportul în comun etc.);
158

G. Moldoveanu, op. citată, p. 149. 81

- concesionarea unor servicii publice agenţilor privaţi (persoane fizice şi/sau juridice). Aşa de exemplu, prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 3 iunie 1999 a fost concesionată medicilor veterinari activitatea, sanitar veterinară, activitate publică de interes naţional, medicilor veterinari care o exercită în regim privat. Principiul echităţii Principiul echităţii serviciilor publice este evocat de cvasimajoritatea specialiştilor în dreptul public, economie şi management, bazându-se pe principiul potrivit căruia într-un stat democratic toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi-n consecinţă toţi trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice organizate de stat sau de autorităţile administraţiei publice locale autonome. De altfel, acest principiu tradiţional îl regăsim iterat şi de către Henry Fayol, care, în lucrarea sa de referinţă „Administration Industrielle et Generale (1916)” enumeră printre cele 14 principii generale ale managementului „subordonarea interesului individual celui general”, susţinând că interesul organizaţiilor publice trebuie să prevaleze intereselor individuale.159 Egalitatea (echitatea) beneficiarilor faţă de serviciile publice trebuie privită sub un dublu aspect, astfel: - în primul rând, majoritatea acestor servicii erau prestate de către organizaţiile publice de regulă, în mod gratuit, fără plată.160 - în al doilea rând, atunci când serviciile publice se prestează în mod oneros, beneficiarii lor plătesc aceleaşi tarife, fără nici un fel de discriminare. Din prima categorie fac parte serviciile publice din sfera învăţământului de stat, cultură, sănătate, artă, asistenţă
159

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Editura Trei, Bucureşti, 1999, p. 85. 160 I. Cosmescu, L. Ilie, op. citată, pag. 195. 82

socială etc., oferite în mod nemijlocit utilizatorilor, precum şi o gamă de prestaţii de ordin general, dintre care amintim: ordinea publică, apărarea naţională, activitatea autorităţilor publice aparţinând celor trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească), protecţia mediului etc. Aceste servicii sunt furnizate consumatorilor în mod gratuit, finanţarea lor fiind asigurată de la bugetul de stat sau bugetele locale, au o destinaţie colectivă şi ca obiectiv principal satisfacerea nevoilor generale ale membrilor societăţii. Având în vedere faptul că resursele bugetare sunt limitate, problemă cu atât mai mult actuală în statele aflate în tranziţie şi/sau cu economii subdezvoltate, coroborat cu creşterea nevoilor de servicii ale populaţiei, statul şi colectivităţile locale pot asigura tot mai greu finanţarea unor servicii publice adecvate. Referitor la cel de-al doilea aspect specific serviciilor publice, relevăm că pentru serviciile publice prestate în mod oneros consumatorii plătesc aceleaşi tarife (exemple: gospodăria comunală, eliberarea paşapoartelor, buletinelor de identitate etc.) indiferent de situaţia materială, calitatea serviciilor etc., spre deosebire de serviciile comerciale prestate în cadrul concurenţial, clienţii putând să-şi aleagă calitatea serviciului (exemple: serviciile hoteliere, alimentaţie publică, transporturi, comerţ, etc.), în funcţie de posibilităţile financiare. Realizând o comparaţie între organizaţiile publice şi cele private autorul George Moldoveanu arată că: “Organizaţia privată foloseşte modelul firmă, care are ca raţiune de existenţă obţinerea de profit, după acoperirea costurilor prin satisfacerea clienţilor. Raţiunea de a fi a biroului trebuie să fie satisfacerea cetăţeanului, prin intermediul serviciului public, care este o funcţie politică, structurată prin sistemul de drept”.161
161

G. Moldoveanu, Analiza organizaţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p.93 83

Tot mai mulţi analişti consideră însă că, în organizaţiile publice obiectivele (scopurile) nu pot fi formulate decât în termeni vagi, lăsând destul de mult loc ambiguităţilor, întrucât acesta ar fi singurul mod de a face faţă solicitărilor concurente ale diferitelor grupuri de interese economice şi politice, realitate confirmată de altfel de viaţa de zi cu zi. S-a ajuns astfel la constatarea, pe deplin pertinentă, că accentuarea caracterului public al organizaţiilor conduce la creşterea ambiguităţii obiectivelor specifice, scade nivelul eficienţei şi creşte importanţa echităţii ca valoare de referinţă pentru concilierea perspectivelor şi cerinţelor diferite ale celor interesaţi. Ambiguitatea scopurilor în organizaţiile publice impietează asupra direcţiilor de dezvoltare şi asupra calităţii managementului acestora. Autoritatea managerială în organizaţiile publice, ca şi în cele nonprofit, este mult mai limitată decât în organizaţiile private datorită intervenţiei organelor ierarhic superioare sau ale celor cu atribuţii de tutelă administrativă, precum şi datorită restricţiilor impuse adeseori de prevederile legale. Pentru aceste considerente, principiul echităţii tinde a se estompa tot mai mult, organizaţiile publice abordând pe o scară tot mai largă principiile de organizare, funcţionare şi management al organismelor private, promovând regulile economiei concurenţiale, de piaţă. Principiul descentralizării În legătură cu acest principiu, trebuie relevat de la început faptul că în absenţa unei legi speciale care să reglementeze organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, o serie de prevederi înserate într-o multitudine de acte normative consacră principiul descentralizării serviciilor publice. Astfel, art. 120 din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 199/ 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
84

adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985162, prevăd descentralizarea serviciilor publice, care se manifestă prin deplasarea serviciilor publice de la centru către comunităţile locale. Având în vedere scopul organizării serviciilor publice şi anume satisfacerea intereselor generale ale comunităţii, rezultă că descentralizarea va trebui să ţină cont în primul rând de acest scop şi doar în subsidiar de organizarea administrativ teritorială, ideea contrară fiind falimentară pentru că ar sacrifica interesele cetăţenilor de dragul autonomiei locale. Descentralizarea serviciilor publice trebuie însă să ţină cont de gradul de specializare al acestora, de necesitatea asigurării lor în regim de continuitate, corelate cu sursele bugetare pe care administraţia locală le are la dispoziţie. În caz contrar, oricât de mult s-ar dori şi ar fi necesară descentralizarea unor servicii publice ar fi o utopie, ea neputându-se realiza în absenţa specialiştilor şi fondurilor bugetare. Pentru aceste considerente responsabilităţile autorităţilor locale pe plan european sunt concepute în moduri diferite, în funcţie de politicile fiecărei ţări, de natura responsabilităţilor avute în vedere, de caracteristicile fizice, condiţiile economice din fiecare colectivitate locală şi de capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a-şi asuma o anumită responsabilitate. Principiul subsidiarităţii statuat în art. 4 al Cartei europene a autonomiei locale, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.199/1997, subliniază necesitatea atribuirii oricărei obligaţii publice celui mai scăzut nivel de autoritate posibil, situat cel mai aproape de cetăţean, care are capacitatea să şi-o asume în mod efectiv şi eficient. Aplicarea acestui principiu trebuie să ţină cont de elementele particulare ale fiecărei administraţii locale, cum sunt: dimensiunile acesteia, resursele umane, capacitatea limitată de finanţare, riscurile legate de mediu, etc.
162

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 331 din 26 noiembrie 1997 85

Principiul adaptabilităţii Pentru organizaţiile prestatoare de servicii publice flexibilitatea este valoarea fundamentală de referinţă. Relaţia directă cu cetăţeanul, diversificarea continuă a nevoilor acestuia şi mai recent, concurenţa determină organizaţiile din sfera serviciilor să opteze pentru flexibilitate ca valoare centrală. Orice rigidizare a strategiilor de dezvoltare şi acţiu-nilor, ar conduce organizaţiile în cauză la autodesfiinţare. Plecând de la realitatea că nevoia socială creşte în permanenţă sub aspect cantitativ şi calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerinţe. Adaptarea serviciului public la nevoile consumatorilor se realizează prin Statutul sau Regulamentul de organizare şi funcţionare al prestatorului de servicii, care poate fi o regie autonomă, societate comercială, instituţie publică etc. Specific pentru înfiinţarea oricărui serviciu public este faptul că statutul său este aprobat de către autorităţile administraţiei publice, acestea având şi competenţa de a aprecia necesitatea şi oportunitatea dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public. Acest principiu consacrat în teoria economică este confirmat în mod elocvent de evoluţia legislaţiei de după 1990, prin care s-a căutat asigurarea reorganizării agenţilor economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale erau acţio-nari unici sau majoritari, inclusiv a celor prestatori de servicii publice. Principiul cuantificării Necesitatea cuantificării serviciilor publice a devenit o constantă în gândirea economică şi politică, fiind determinată de cel puţin două cerinţe:

86

- cuantificarea permite aprecierea corectă a modului în care serviciul public satisface necesităţile beneficiarilor, permiţând o evaluare rapidă a activităţii serviciului; în al doilea rând, prin cuantificare se asigură principiul echităţii sociale şi transparenţa faţă de cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, care pot astfel controla modul în care se desfăşoară activitatea serviciilor publice.165 cuantificarea serviciilor publice permite fundamentarea procesului decizional atât la nivel macro, precum şi la nivel microeconomic, la nivel naţional şi local. În mod particular, pentru serviciile publice de gospodărie comunală Legea nr.326/2001 prevede următoarele principii de organizare şi administrare: - principiul dezvoltării durabile; - principiul autonomiei locale; - principiul descentralizării serviciilor publice; - principiul responsabilităţii şi legalităţii; - principiul participării şi consultării cetăţenilor; - principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului; - principiul corelării cerinţelor cu resursele - principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit; - principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţilor administrativ - teritorială; - principiul asigurării mediului concurenţial; principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.

165

A. Parlagi, M. Costea, I.Porumb, R. Dobrescu, Managementul administraţiei publice locale - Serviciile publice, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.19. 87

Capitolul 4 Preşedintele româniei
1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român
Instituţia şefului de stat îşi are originea în începuturile organizării vieţii de stat,75 când colectivităţile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut în mod efectiv sub conducerea unui individ, de regulă membru al acelei societăţi, care exercita – în urma desemnării sale – asupra
75

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a VI-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 204. 88

Bucureşti. Bucureşti. M. Forma de stat. 26-29. teritoriale sau locale) .forma unipersonală sau colegială în care se exercită.78 distincţie ce reflectă însuşi felul desemnării şefului statului.întregii comunităţi cele mai importante prerogative de putere publică reunite în persoana sa. Gh. Şeful statului îndeplineşte o funcţie publică de primă importanţă în stat – indiferent de: . Luburici.fundamentarea teoretică a naturii politico-juridice a respectivului exerciţiu (bazată pe principiul unicităţii. Brezoianu. pag. Editura Didactică şi Pedagogică. 77 Pentru alte criterii distinctive a se vedea S. 78 I.s-a simţit nevoia de a se da o expresie unitară şi continuă îndeplinirii la cel mai înalt nivel reprezentativ a funcţiei supreme de exercitare a puterii publice de către un singur om personificat de şeful statului. pag. 1995.de modalitatea electivă ori ereditară de acces la funcţia supremă. Zotta. 1967. Bucureşti. executive şi judecătoreşti) şi indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite). Mazilu. . 75-76. Teoria generală a statului şi dreptului. de durata funcţionării lor (permanente sau temporare). Boboş. Drept administrativ şi autorităţi publice în România. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. D.de durata permanentă ori temporară a acesteia. Demeter. de nivelul teritorial al acţiunii lor (naţionale sau centrale. Ceterchi.76 fie alăturată sau contopită altora existente. . . 76 S-a considerat că în sistemul de drept actual Preşedintele României reprezintă a patra putere în stat (D. 1983. 89 . pag. Editura Metropol. C. al colaborării sau al separaţiei puterilor în stat) – în care sens ea este fie o putere distinctă. Mai târziu – cu toată diversificarea numărului şi categoriilor de autorităţi publice (legislative.7). Forma de guvernământ a unui stat este caracterizată de modul de constituire a funcţiei supreme77 în care sens cea mai generală clasificare face distincţie între monarhie şi republică. Popescu. I.

în cele contemporane de organizare statală să se producă o delimitare tot mai riguroasă a atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi. În acest sens statul este neparlamentar (monarhic sau republican) în cazul în care şeful statului este în acelaşi timp şi şeful executivului. dimpotrivă. indiferent că o dobândeşte sau prin moştenire (ereditar) sau. Puterea executivă şi administraţia publică. respectiv şeful statului şi guvernul condus de un prim ministru sau premier 79 Pentru detalii a se vedea I. Cele mai multe tangenţe şi delimitări între autorităţile statului au operat între instituţia şefului statului şi puterea executivă. După sfera şi deplinătatea prerogativelor de putere publică revenite funcţiei supreme în organizarea de stat. mai rar. ceea ce a determinat în mod esenţial forma de guvernământ. Republica. se caracterizează prin exerciţiul aceleiaşi funcţii de către o autoritate aleasă pe timp limitat. Vida. 90 . în special monarhul. corelate cu raportul dintre sistemele de autorităţi. iar republicile pot fi prezidenţiale ori parlamentare. prin alegere (electiv). executive şi chiar judecătoreşti . de executiv (chemat a realiza voinţa legiuitorului) şi de judiciar (menit a sancţiona încălcarea legii). În decursul istoriei şeful statului. 1994. indiferent că este cazul unei autorităţi publice unice (executiv monocratic)79 în care şeful statului este ajutat în guvernare de o echipă (cabinet) de funcţionari numiţi de el sau că distingem două autorităţi diferite. 31-37. respectiv faţă de legislativ (reprezentativ ca mod de formare. monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare.pentru ca în sistemele moderne şi.Monarhia reprezintă forma de guvernământ în care funcţia supremă este deţinută de o persoană care o exercită pe viaţă. alcătuire şi mod de edictare a legii). mai ales. Bucureşti. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. pag. a concentrat multiple prerogative de putere în persoana sa legislative.

Angliei.(executiv dualist). 1994. prin modul său de alegere (bazat pe o largă reprezentare electorală ce-l contrapune parlamentului). pag. 57. fiind investit cu atribuţii inerente acestei instituţii politice. inclusiv în desemnarea premierului şi în dizolvarea legislativului. întrucât exerciţiul lor este partajat cu guvernul. statul este parlamentar (monarhic sau republican) dacă funcţia de şef al statului este distinctă de cea a şefului guvernului. Bucureşti. Exemplificative în acest sens sunt monarhiile absolutiste sau despotice şi republicile prezidenţiale (S.U. de regulă preşedintele.IV. tratat elementar.). constituţionale şi administrative. precum şi analiza consacrată regimurilor mixte de I. pag. Editura Actami. El nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale. 55. atât sub aspect reprezentativ.80 ca fiind specific modului de guvernare a României sub imperiul actualei Constituţii. toate aceste 80 A se vedea în acest sens opinia exprimată de A. 1991. cât şi în privinţa puterii exercitate (cazul tipic este cel al Franţei. Din prevederile legii fundamentale rezultă că Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al statului. de regulă. Drept administrativ. de ordin formal.A. fără a fi şeful guvernului. dar plenul atribuţiilor de putere revine legislativului. Germaniei. înregistrează şi o nouă tendinţă intermediară – numită semiparlamentară sau semiprezidenţială – în care şeful statului. 91 . în formă atenuată. Perioada contemporană. Dimpotrivă. Acest din urmă regim este considerat. vol. devine funcţia şi instituţia politică şi statală de prim rang. Bucureşti. în special după cel de al doilea război mondial. începând cu Constituţia din anul 1958). reprezentative. Exemplificative în acest sens sunt cazurile Japoniei. Iorgovan. şeful statului păstrând numai atribuţii. dar având importante atribuţii executive.Deleanu în Drept constituţional şi instituţii politice.

142/3). numirea unor judecători ai Curţii Constituţionale (art. exercitând funcţia de mediere între puterile statului. constituţional-legislativ.. Este cazul unor funcţii neexecutive ca. 92 . de pildă. acreditarea celor străini pe lângă preşedinte. acordarea gradelor de mareşal. general şi amiral. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici români. Atribuţiile şi actele administrative ale şefului statului Atribuţiile şefului statului sunt prevăzute în Constituţie şi pot fi grupate în mai multe categorii: 1. constatăm că ea are un caracter mixt şi anume politico-reprezentativ.82 în condiţiile prevăzute de lege. adresarea de mesaje parlamentului. de atribuţiile de acordare de decoraţii şi titluri de onoare. Vida. pag. numirea în (unele) funcţii publice. acordarea graţierii individuale. precum şi de numeroase atribuţii în domeniul politicii externe – încheierea de tratate internaţionale. precum şi între stat şi societate. 2.81 Sub aspectul naturii funcţiei prezidenţiale în România. 81 82 Pentru detalii a se vedea I. op.cit. 38-40. fiecare asupra celeilalte. precum şi administrativ-executiv.autorităţi exercitând şi un control reciproc. al unităţii teritoriale a ţării. este garantul independenţei naţionale. Tot un caracter reprezentativ este conferit funcţiei prezidenţiale de către atributul de comandant al forţelor armate şi de funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Atribuţiile de natură politico-reprezentativă ale instituţiei prezidenţiale rezultă din faptul că şeful statului reprezintă România în relaţiile interne şi internaţionale.

. .dizolvarea parlamentului.solicitarea reexaminării legii de către parlament.instituirea. potrivit legii. dacă legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură.convocarea parlamentului nou ales şi a sesiunilor extraordinare ale acestuia. Atribuţii administrativ-executive ale preşedintelui. 3.convocarea poporului la exprimarea voinţei prin referendum cu privire la problemele de interes naţional. . care nu intră în sfera reprezentării politice şi în sfera constituţional-legislativă. prin mesaj.sesizarea Curţii Constituţionale cu proiectele de legi. solicitând încuviinţarea parlamentului pentru măsurile adoptate. 93 .2. a stării de asediu sau a celei de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi. . Curtea Constituţională etc. . .în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării ia măsuri pentru respingerea agresiunii aducându-le neîntârziat. la cunoştinţa parlamentului.promulgarea legii. dar numai după consultarea parlamentului.iniţierea revizuirii Constituţiei. a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate.declararea. dar nici în sfera raporturilor cu alte autorităţi publice neadministrative precum justiţia. . . Atribuţiile de natură constituţional-legislativă ale aceleiaşi instituţii: . . cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a parlamentului. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.

întreg sistemul executiv. prezidând şedinţele la care participă. preşedintele nu este şeful guvernului (funcţie deţinută de primul ministru). la cererea primului ministru.propune parlamentului numirea în unele funcţii publice (administrative). Oroveanu.poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă ministerială . deşi sunt administrative. Atribuţii consultative. .desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. propune parlamentului pe directorul S. 84 Aşa. de exemplu.numirea şi revocarea miniştrilor. 83 Asupra atribuţiilor executive a se vedea M. Tratat de drept administrativ. numeşte doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (Legea Audiovizualului nr. asigurarea ordinii publice şi. şi numeşte adjuncţii acestuia (Legea nr. inclusiv autorităţi care. 48/1992). . la propunerea premierului. . în alte situaţii.R. de propunere şi reprezentare: . Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. pag. având un caracter autonom la nivel naţional.84 a.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii). 1994. Atribuţii de natură decizională: . practic.numirea în funcţii publice (administrative).83 nu fac parte din sistemul condus de guvern.consultă guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. deşi competenţele sale cuprind.I. 94 . în condiţiile legii. 353-354.Cu toate că are atribuţii de natură administrativă. apărarea ţării. b.numirea guvernului investit prin votul de încredere al parlamentului. . Bucureşti.T. .

În literatura de specialitate85 au fost considerate ca argumente în susţinerea teoriei regimului semiprezidenţial (atenuat) caracteristic ţării noastre următoarele: .numirea şi revocarea membrilor guvernului.calitatea parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Iorgovan. dar şi dreptul legislativului de tragere la răspundere politică a şefului statului şi organizare a referendumului pentru demiterea sa. de regulă. pag. ale apărării şi ale stărilor excepţionale sunt condiţionate. precum şi numirea guvernului pe baza votului parlamentar de încredere.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. de voinţa 85 A. .decretele prezidenţiale. . sunt contrasemnate de primul ministru. . .cit. op. cât şi fiecare cameră au dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului. de a promulga legile şi de a convoca naţiunea la referendum. inclusiv punerea acestuia din urmă sub acuzare.atât preşedintele. şeful statului putând dispune suspendarea acestora din funcţie dacă s-a cerut urmărirea penală. ori dacă nu există o asemenea majoritate. 95 .dreptul preşedintelui de dizolvare a parlamentului. în caz de remaniere sau de vacanţă guvernamentală. în anumite condiţii.caracterul reprezentativ (electiv) al parlamentului şi al preşedintelui ţării. dar numai la propunerea primului ministru. egal. direct. dar numai în urma consultării partidului cu majoritate absolută în parlament. a partidelor reprezentate în legislativ. . .cele mai importante atribuţii prezidenţiale în domeniul politicii externe româneşti. în exercitarea lor.. . 57-60. dar şi calitatea preşedintelui de a reprezenta statul român. aleşi prin vot universal. secret şi liber exprimat.

modificată. iniţial denumit Preşedinţia României. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. nr.12 din 10 ianuarie 2001. . pag. la rândul ei. Actele de natură administrativă ale şefului statului În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale şeful statului dispune de un aparat administrativ86 care funcţionează pe lângă Preşedintele României87.refuza promulgarea legii. de natură mixtă. în studiul nostru interesând doar cele de natură administrativă. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. acestea din urmă supuse. . iar actualmente Administraţia prezidenţială. mesaje) şi acte juridice (decrete). deşi nu se pot nega unele trăsături comune acestora. de cele mai multe ori.1/2001. În realizarea competenţelor ce-i revin. publicată în „Monitorul Oficial al României”. 1994. vol. ori dacă decizia Curţii Constituţionale i-a confirmat constituţiona-litatea. preşedintele emite acte politice (de pildă. 37-38.guvernului sau de cea a parlamentului ori se află sub control legislativ. Partea I-a. prin Ordonanţa de urgenţă nr. abrogată de Legea nr. I.demite sau revocă primul ministru. preşedintele nu poate: . 1/1990 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României.determina răspunderea politică a guvernului. regimului de drept constituţional. 96 . Basarab-Şinc. În sfârşit. . 86 Constituit potrivit Legii nr. Drept administrativ – partea specială.avea iniţiativă legislativă. dacă reexaminarea cerută de el n-a fost admisă de parlament. 87 A se vedea Al. Bucureşti. 3.

alăturată şefului statului. de regulă. Decretele. de cele mai multe ori. produce efecte pe planul dreptului administrativ.Decretele sunt acte juridice cu caracter normativ şi cu caracter individual88 având o forţă juridică inferioară Constituţiei şi legilor. de pildă. „cabinet” sau pur şi simplu „executiv. centrale şi/sau teritoriale ori locale.cit. 89 Terminologic în alte sisteme de drept se utilizează denumiri ca. cele vizând declararea stării de urgenţă sau a celei de asediu şi care obligă autorităţile executive. pag. 77). cum sunt cele administrative. Iorgovan. Cele cu caracter individual se comunică şi celor interesaţi. actele de numire sau revocare din unele funcţii publice. Contrasemnătura premierului este o condiţie formală esenţială de valabilitate a decretului. Sunt normative decretele de reglementare a unor situaţii ca. cu atât mai necesară pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidenţiale certificând legalitatea actului care. de exemplu..” 97 . iar nepublicarea lor atrage inexistenţa actului. Sunt individuale. la luarea măsurilor (normative şi individuale) de punere în aplicare a prevederilor prezidenţiale. se contrasemnează de primul ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României. Capitolul 5 Guvernul 89 88 A fost exprimată opinia că decretele sunt numai acte individuale (A. op. fără de care actul este lovit de nulitate absolută – antrenând concomitent şi răspunderea solidară a acestuia. „Consiliul de Miniştri”. de pildă. dar superioară actelor guvernului.

Caracterizarea guvernului ca organ suprem al autorităţilor executive nu implică. modificată şi completată prin legea nr. dar şi prin specificul competenţei exercitate. guvernul este autoritatea publică a puterii executive care asigură – potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament – realizarea politicii interne şi externe a ţării. organizare şi funcţionare. în mod necesar. Din această definiţie rezultă: 1) Utilizând criteriul formal – organic. de nivelul şi felul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate din respectivul sistem. nr.49/2005 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale („Monitorul Oficial” nr. precum şi conducerea generală a administraţiei publice. al conţinutului atribuţiilor conferite – rezultă că guvernul este o autoritate publică de natură administrativă pentru că îndeplineşte o funcţie executivă.1. Constituţia nu încadrează expres Guvernul în sistemul administraţiei publice. 164 din 2 aprilie 2001. rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice Potrivit Constituţiei şi Legii nr. dar şi cel material – funcţional. al caracterizării sale legale exprese. ceea ce înseamnă că ea exercită o competenţă naţională. nr. nefiind o simplă autoritate centrală.517 din 17.91 atribut evidenţiat pe deplin şi prin modul său de constituire. 90 Publicată în „Monitorul Oficial” al României.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor90. fiind o autoritate centrală de un fel deosebit. adică organul de vârf sau suprem al întregului sistem administrativ.2006).411/2006 („Monitorul Oficial” nr.23/2004 publicată în „Monitorul Oficial al României”.06. . 91 Cu toate acestea. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. Locul.187 din 3 martie 2004. 2) Guvernul realizează conducerea activităţii executive pe întreg teritoriul ţării.2005) aprobată prin Legea modificatoare nr. Partea I-a. Partea I-a.01. 98 .5 din 4.

întrucât îndatorirea îndeplinirii unei măsuri juridice.subordonarea faţă de el a oricărei autorităţi administrative. nici calitatea de votant (consultativ sau deliberativ) privitor la actele administrative adoptate în acea şedinţă. asupra componenţei cabinetului. Într-adevăr. Pe de altă parte.Deşi guvernul este autoritatea de vârf a administraţiei publice. pe care le şi prezidează. reprezentate în parlament. implicit. prezidarea şedinţelor guvernului nu-i conferă şefului statului nici calitatea de membru al executivului central şi. prin vot. întrucât există şi se pot înfiinţa autorităţi administrative. . funcţionând independent de guvern sau în subordonarea ori pe lângă parlament sau şeful statului. a tuturor autorităţilor şi instituţiilor implicate – de a îndeplini hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării căruia îi revine rolul de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. Serviciul Român de Informaţii. dar care. inclusiv autonome centrale (de pildă. implicit. el nu este afectat de faptul că preşedintele ţării îl desemnează pe candidatul la funcţia de prim-ministru. şi nici de faptul participării şefului statului la unele şedinţe ale executivului. urmând ca legislativul să se pronunţe. indiferent de provenienţa ei. deşi aflate într-o astfel de situaţie juridică. asupra persoanei propuse pentru respectiva funcţie. Consiliul Naţional al Audiovizualului) sau locale (consiliile locale şi judeţene). desemnarea unui candidat ca premier reprezintă o formalitate procedurală ce desăvârşeşte opţiunea electoratului şi.Poziţia supraordonată a guvernului în sistemul executiv nu este afectată nici de obligativitatea acestuia – ca. nu-şi pierd natura lor administrativă. pentru ca ulterior să numească întregul guvern. a unui sau unor partide ori coaliţii majoritare. cât şi asupra programului de guvernare al acestuia. de altfel. Banca Naţională a României. 99 . . nu echivalează cu intrarea în raporturi ierarhice care să afecteze poziţia deţinută în cadrul unui sistem de către subiectul obligat la punerea lor în executare.

Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. hotărând cu efecte juridice în problemele executive. Bucureşti. acceptat de Parlament. pag. 92 Pentru această caracterizare a se vedea I.92 În baza reglementării organice. Guvernului îi revin. pentru realizarea Programului de guvernare. guvernul reprezintă autoritatea administrativă publică supremă având o alcătuire colegială şi care dispune de competenţa deliberativă. astfel constituit. 127. b) funcţia de reglementare. 100 . 4) Guvernul este o autoritate investită într-un mod unic în sistemul executiv. 5) Guvernul. indiferent de modul de subordonare sau nu a subiectelor astfel vizate. generală şi naţională. este nevoie de votul de încredere al parlamentului pentru ca ulterior preşedintele ţării să poată numi conducerea executivului în întregul ei. funcţionează ca autoritate colegială numai în prezenţa majorităţii membrilor care-l compun. prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice. exercitarea următoarelor funcţii: a) funcţia de strategie. actele de reglementare ale acestuia fiind aplicabile în materie executivă pentru toate subiectele aflate în raporturi sociale cărora le devin incidente normelor sale. realizând conducerea activităţii executive în ansamblul ei la nivelul întregului sistem executiv. 1977. 6) Guvernul este o autoritate deliberativă. iar acesta prezentând legislativului lista cabinetului. prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. întrucât şeful statului desemnându-l pe candidatul la funcţia de premier.3) Guvernul exercită o competenţă generală asupra tuturor problemelor interesând administraţia de pe întreg teritoriul ţării. În concluzie. Editura Didactică şi Pedagogică. Iovănaş.

precum şi în domeniul economic. precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil. iar uneori nici măcar cu privire la miniştrii săi (cazul Finlandei sau al Egiptului. Editura TEAM. dar acestea cunosc un regim prezidenţial atenuat. pag. În cazul în care şeful statului este şi şeful guvernului.U. e) funcţia de autoritate de stat. deci în 93 G. 137-143. 2. Drept constituţional şi instituţii politice. Vrabie. 1995. Iaşi. funcţia executivă supremă poate fi dobândită pe cale ereditară (în monarhiile neconstituţionale sau absolutiste) sau prin alegere – directă sau indirectă – în funcţia supremă în stat (în republicile prezidenţiale.A. în numele statului român. Dimpotrivă.c) funcţia de administrare a proprietăţii statului. democratice sau autoritare).). d) funcţia de reprezentare. Constituirea (învestitura) guvernului Desemnarea şefului executivului şi a echipei guvernamentale conduse de el diferă93 după forma de guvernământ şi regimul de guvernare instituit. ordinii publice şi siguranţei naţionale. deci al întregului executiv (monocratic). prin existenţa funcţiei de prim-ministru). parlamentul neavând în acest sens nici o atribuţie referitoare la persoana şefului statului (cazul S. prin care se asigură. prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării. reprezentarea pe plan intern şi extern. social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor aflate în subordinea sau autoritatea Guvernului. 101 . în sistemele parlamentare şi semiparlamentare (monarhice sau republicane). prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului.

din cadrul formaţiunii majoritare în parlament (Anglia.desemnarea primului ministru. . Drept constituţional şi instituţii politice.desemnarea. Kuweit. a primului ministru.numirea întregului guvern de către preşedintele ţării.alcătuirea şi prezentarea de către acesta a listei executivului şi a programului său de guvernare. . .alegerea directă şi liberă a guvernului de către parlament (Rusia). . Procedura de constituire cuprinde următoarele etape: .dezbaterea şi votarea acestora în parlament. urmată de votul parlamentar (Belgia. 432 şi urm.alegerea premierului şi a guvernului de către legislativ. . Germania). . distingem următoarele situaţii:94 . 1998. 102 . Bucureşti. după aprecierea liberă a şefului statului. şi în cazul membrilor guvernului condiţiile de acces la funcţie sunt cele generale pentru orice funcţie publică. Muraru. pag. Editura Actami. aşa cum rezultă 94 I. fără votul parlamentar. Condiţii pentru calitatea de membru a guvernului Deşi nu le este aplicabil Statutul funcţionarilor publici. Constituirea sau investitura guvernului reprezintă procedura de desemnare a premierului. urmată (în cazul României) de votarea întregului guvern şi aprobarea programului său de guvernare ca expresie a modului democratic de alegere a legislativului şi de susţinere parlamentară a executivului.executivul dualist ce cunoaşte funcţia de prim-ministru. Italia. Thailanda). chiar dacă legislativul poate fi sau este consultat în prealabil (Monaco. Israel). Franţa.desemnarea de către şeful statului a unei persoane cu şanse reale în formarea guvernului.

98 deci excluderea cumulului de funcţii de acest gen. . în sensul inexistenţei unei condamnări penale.64 lit. cu modificările şi completările ulterioare. când. modificată prin Legea nr. triplă) şi a domiciliului în ţară.16 din Constituţie). . 90/2001. O ipoteză particulară este aceea a pedepsei complementare constând în interdicţia de ocupare a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat (art. deoarece cei lipsiţi de discernământ sau având discernământul alterat.96 cu neexcluderea altei cetăţenii (dublă. . n-au acces la funcţia publică.depunerea jurământului de credinţă în faţa Preşedintelui României. 2. de regulă.ele din coroborarea dispoziţiilor constituţionale cu cele legislative95. 96 Conform art.2 şi 4 din. fiind puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. ceea ce îi lipseşte de exerciţiul drepturilor civile şi de drepturile electorale. b). .inexistenţa stării de incompatibilitate între funcţia publică ministerială cu alte funcţii publice de autoritate. şi anume: .97 deoarece fără exerciţiul lor o persoană nu poate accede la o funcţie publică. 103 . teza a II-a din Legea nr.compatibilitatea morală.23/2004. respectiv debilii sau alienaţii mintali.exerciţiul drepturilor electorale. Funcţia de 95 Legea nr. Ordonanţa de Urgenţă nr.411/2006.existenţa discernământului. 16/3 din Constituţie. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale. pornind de la lipsa condiţiei minimale pe care nu o îndeplineşte.44/2005 şi Legea nr. Situaţia apare în cazul cetăţeanului condamnat cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice conform codului penal. . aceea de a putea alege (art.existenţa cetăţeniei române. se pronunţă şi interdicţia drepturilor electorale. 97 Art.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. art.

inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. pentru: a) orice altă funcţie publică de autoritate. 98 Trebuie să avem în vedere că Legea nr. societăţile de asigurare şi cele financiare. ci o stare de excepţie.161/2003. vicepreşedinte.membru al guvernului este incompatibilă cu exerciţiul altei funcţii publice de autoritate (executivă sau judiciară). director general. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. legiuitorul constituant neîmpărtăşind ideea unei depline separaţii între funcţia executivă şi cea legislativă. conform Legii nr. c) funcţia de preşedinte. 4/2 din Legea nr. director. de pildă. 99 Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru.99 ca. Dar. alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. deoarece mulţi ministeriabili nu au şi calitatea de parlamentari. 2/1991 privind cumulul de funcţii instituie principiul reunirii mai multor funcţii în mod nelimitat şi necondiţionat. de aici rezultă şi concluzia că funcţia ministerială este compatibilă cu alte funcţii publice neautoritare. ceea ce nu reprezintă totuşi o cerinţă general-obligatorie. cu excepţia celei de deputat sau senator. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. cercetarea ştiinţifică şi creaţie literar-artistică sau cu funcţii private de orice fel. 90/2001). 104 . iar actuala lege modificată a guvernului le mai instituie. indiferent de natura lor. funcţia sau activitatea de cadru didactic. cu excepţiile prevăzute de normele speciale. precum şi la instituţiile publice. 38/1) consacră libertatea muncii. care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia (art. iar Constituţia (art. administrator. exceptându-le pe cele de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. Conform Constituţiei.

să încheie un act administrativ. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit. instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale. societăţile de asigurare şi cele financiare. 100 În acest caz nu sunt aplicabile dispoziţiile de selecţie instituite prin Legea nr. În mod excepţional. companiilor sau societăţilor naţionale. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. republicată în anul 2004).161/2003 a reglementat şi conflictul de interese interzicând membrilor guvernului să emită sau. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă şi nici cele în aceeaşi materie din Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. ea nu se verifică.c). 105 . f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. după caz. 188/1999. Capacitatea profesională100 şi aptitudinile manageriale. deoarece desemnarea pe post este o promovare liberă pe criterii politice. Legea nr. companiilor şi societăţilor naţionale. un act juridic ori să participe la lucrarea unei decizii care produce un folos material pentru sine. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. în acest caz prin concurs sau examen.d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. Guvernul poate aproba participarea ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membrii în consiliul de administraţie al regiilor autonome. de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune acesta. pentru soţ sau rude de gradul I. deşi subînţeleasă. g) calitatea de comerciant persoană fizică. h) calitatea de membru al uni grup de interes economic.c). respectiv.

nu neapărat absolută. până la constituirea noului parlament (parlamentul nou ales e convocat în cel mult 20 de zile de la data alegerilor).). Faţă de reglementarea constituţională în materie se impun mai multe precizări: . Această consultare trebuie încheiată. constituită din formaţiunea politică câştigătoare a alegerilor raportată la totalul membrilor ambelor adunări (Camera Deputaţilor şi Senat). care trebuie să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra opţiunii prezidenţiale.Desemnarea candidatului la funcţia de primministru În sistemul nostru semiprezidenţial sau semiparlamentar. relativă. nemaiconsultând alte reprezentări parlamentare (adică pe cei cu pondere simplă. apreciem. cât şi a programului său de guvernare. ar refuza să indice vreo 106 . şefului statului îi revine îndatorirea ca după finalizarea procesului electoral şi de formare a noului parlament să desemneze candidatul pentru funcţia de primministru.Preşedintele nu poate consulta decât pe cei care deţin majoritatea absolută. în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori – dacă această majoritate nu există – a partidelor reprezentate în parlament. deoarece în această formulă reunită a plenului comun urmează să aibă loc solicitarea. În situaţia în care reprezentarea majoritară. fără să se mai indice o anumită ordine de preferinţă. iar în cazul în care operează înlocuirea unui guvern cu altul – în urma moţiunii de cenzură sau demisiei – în termenul prevăzut de legislativ. Noţiunea de majoritate parlamentară absolută trebuie înţeleasă ca fiind alcătuită din jumătate plus unul din reprezentarea legislativă. dar şi votarea atât a executivului. sunt consultate partidele reprezentate în parlament. etc. iar dacă o asemenea majoritate absolută nu există.

Faţă de evoluţia vieţii politice din România. în consecinţă. partide neparlamentare ori să se înceapă consultarea cu partide nemajoritare. întrucât nu există obligaţia legală de apartenenţă politică sau parlamentară a candidatului. nu reprezintă un act juridic.Propunerea de candidatură trebuie să provină şi să aparţină reprezentării consultate – deoarece i se cere opinia asupra persoanei viitorului premier – nefiind ea cea care consultă în această problemă – iar nu alteia sau altora. au capacitatea de a se constitui într-o asemenea majoritate ori pot determina un vot majoritar în camere. chiar în lipsa acesteia. 5 alin. 14/2003. .101 precum şi a alianţelor politice. Desemnarea candidatului. 107 .Nu are relevanţă dacă cel propus face parte sau nu din formaţiunea reprezentată parlamentar ori este un independent sau chiar un apolitic (tehnocrat). întrucât cea în cauză oferă şi sprijinul politic necesar. nu este interzisă. dar în urma câştigării alegerilor – nu este reglementată şi. indiferent de dificultăţile apărute. după consultare. În nici un caz nu pot fi consultate. . 28 din Legea partidelor politice nr. 3 din Legea nr. . ci o propunere prezidenţială obligatorie de făcut parlamentului şi în lipsa căreia nu poate fi 101 A se vedea art. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.persoană pentru funcţia de premier sau nu şi-ar da girul pentru un candidat din rândul ei. această împrejurare îl obligă pe şeful statului ca în subsidiar să consulte celelalte partide parlamentare. trebuie să avem în vedere şi existenţa formaţiunilor politice şi a coaliţiilor electorale. Procedura politică utilizată de partidele majoritare privind consultările şi desemnarea candidatului la funcţia de premier ca şi a echipei guvernamentale – desfăşurată anterior consultării prezidenţiale. 102 ceea ce înseamnă obligativitatea consultării aceleia dintre ele care deţine majoritatea absolută sau a acelora care. ci obligativitatea obţinerii sprijinului politic majoritar. 102 Art.

eludându-se astfel prevederile constituţionale şi legale prin hotărâri parlamentare şi decrete prezidenţiale (A. ceea ce înseamnă că o propunere legislativă neînsuşită prezidenţial nu poate constitui temei pentru desemnarea premierului cu tot votul parlamentar. eventual obţinut.cit. 1994. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii în termen de cel mult 60 de zile de la data formulării solicitării pentru funcţia de premier. op. partide.150). 104 Lista trebuie să cuprindă nominalizări şi posturi corespunzătoare funcţiilor ministeriale existente. Respectivele operaţiuni implică noi consultări. 108 . după caz. Alcătuirea şi prezentarea listei guvernului şi a programului de guvernare După consultarea politică prezidenţială şi după desemnarea candidatului la funcţia de premier. Bucureşti. acesta din urmă va alcătui lista guvernului104 şi programul de guvernare. cu formaţiunea şi/sau. pag. 103 A. Iorgovan. Drept administrativ. Rămâne însă o problemă juridică greu de soluţionat ipoteza unei opoziţii (greve) prezidenţiale constând din refuzul şefului statului de a desemna persoana viitorului premier. pag.103 dacă aceasta afectează majoritatea parlamentară iniţială. Editura Actami. cât şi de programele politice electorale cu care trebuie să fie în concordanţă programul de guvernare. Iorgovan. tratat elementar. cu toate acele formaţiuni. coaliţii pe care le reprezintă ori pe care se va sprijini cu ocazia votului de încredere. neputându-se nominaliza persoane pe viitoare funcţii sau structuri. prin votul camerelor sale. existând obligaţia de a ţine seama atât de opiniile exprimate privitor la persoanele propuse pentru guvern. de astă dată ale celui în cauză.votat nici premierul şi nici o eventuală listă a cabinetului. presupune un nou vot de investitură.. neexistând soluţie legală expresă pentru depăşirea unui asemenea moment de criză. Orice schimbare ulterioară în compoziţia politică a forţelor care şi-au asumat şi obţinut sarcina guvernării. 118.

(aşa numitul algoritm politic). Acest termen n-a fost considerat de decădere.în caz contrar existând riscul neacordării votului de investitură şi. I. Constituţia României. I. Iorgovan. Vida.105 de aici concluzia că înaintea expirării acestui interval nu se poate retrage mandatul acordat candidatului propus la funcţia de premier. partidelor. comentată şi adnotată. Constantinescu. 1992. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. Dezbaterea şi votarea programului de guvernare şi a listei guvernului Odată întocmite lista şi programul. pag. coaliţiilor. proporţia de reprezentare a grupurilor. şi trebuie să se împlinească la data solicitării de către candidat a votului de încredere pentru lista cabinetului şi pentru programul de guvernare. reflectată în componenţa şi funcţiile deţinute de guvern la nivelul ministerelor şi al structurilor ministeriale. Procesul de negociere purtat de viitorul premier cu liderii de partide şi de grupări parlamentare implică şi un şir de concesii din partea şi între partidele implicate. al nedesemnării guvernului. Muraru. independent de durata distinctă a procedurii parlamentare propriu-zise. privitoare la obiectivele ce trebuie cuprinse în programul de guvernare.. devenită publică. a opţiunii comunicate de şeful statului parlamentului cu privire la persoana viitorului premier. etc.229. al titularilor (miniştri) sau al secretarilor de stat. 109 . Vasilescu. ele sunt înaintate legislativului spre dezbatere. Deleanu. etc. ci doar limita peste care şeful statului poate retrage mandatul acordat spre a începe noi negocieri. F. A. Timpul de care dispune candidatul pentru aceste activităţi este de numai 10 zile şi se calculează de la data. care trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor de către candidatul la 105 A se vedea M. Bucureşti. implicit. I.

după caz. Data dezbaterii este fixată de birourile permanente ale camerelor. au audiat partea corespunzătoare din programul de guvernare. fără nici o raportare procentuală efectivă la şedinţă).funcţia de premier. Dezbaterile parlamentare asupra listei şi programului sunt deschise discuţiilor pentru toate grupurile parlamentare. sub eventuala sancţiune a neobţinerii votului de încredere. în caz contrar. Între timp. şi obligatoriu de însuşit în cazul în care provin de la conducerile sau liderii majorităţii parlamentare. care este liber să se conformeze sau nu opiniei exprimate de comisie. comunicat viitorului premier. putând antrena amendamente ce pot fi luate în considerare de către viitorul premier. existând pericolul asumării riscului unui vot de respingere. deci o depăşire a stadiului de simple promisiuni sau platforme electoare. pronunţându-se prin aviz (consultativ). Prin votare are loc transformarea voinţei politice. altfel. comisiile parlamentare de resort. deja constituite. inclusiv indicarea mijloacelor şi resurselor utilizabile pentru realizarea lor. într-un program 110 . cuprinse în programul politic prezentat. de solicitat. După terminarea dezbaterilor se trece la operaţiunea votării. ori poate opera. ca şi pe candidaţii viitorului executiv. după care noua propunere trebuie să urmeze aceeaşi procedură. modificările de rigoare în componenţa listei. fără vreo distincţie numerică pe cameră. corespunzător profilului comisiei. asupra persoanei propuse. Realizarea votului de încredere presupune obţinerea majorităţii absolute (jumătate plus unul din totalul celor care compun ambele camere. dar sunt facultative pentru opţiunea candidatului la funcţia de prim-ministru. Dezbaterile trebuie să fie o permanentă raportare a programului prezentat şi a aptitudinilor membrilor echipei de guvernare la programele şi platformele politice ale majorităţii chemate să guverneze. Această audiere şi avizare sunt obligatorii de realizat şi respectiv.

aşa cum a fost el constituit iniţial sau cum a fost modificat prin însuşirea modificărilor aduse programului ori propunerilor făcute listei şi acceptate de viitorul premier. iar lista de propuneri devine compunere guvernamentală efectivă. a listei guvernului şi a programului de guvernare.juridic de guvernare. neputând opera o votare diferenţiată. intervenind numai după epuizarea tuturor procedurilor de solicitare a legislativului de către şeful statului. necondiţionată. neputând depăşi 60 de zile de la data primei solicitări a votului de investitură. în baza hotărârii parlamentului. adică fie însuşirea. În acest sens hotărârea de însuşire a programului de guvernare reprezintă un act politico-juridic de principiu din care decurg viitoarele măsuri dispuse prin acte juridice. Parlamentul. ca şi asupra întregii echipe ministeriale. Dacă nu se pronunţă în acest interval sau dacă pronunţându-se în acelaşi interval s-a respins de cel puţin două ori solicitarea de investitură. şeful statului poate. ci doar facultativă. obligatorie de consacrat prin decret prezidenţial. indiferent când au intervenit alegerile generale sau criza de guvern nu poate fi dizolvat în ultimele 111 . după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. fie respingerea întregului. Votarea este pură şi simplă. convocând noi alegeri generale în vederea constituirii unui nou parlament şi a desemnării unei alte formule guvernamentale. în sensul că se hotărăşte în bloc asupra tuturor punctelor din programul de guvernare. în vreme ce adoptarea listei guvernului se concretizează într-un act juridic individual de desemnare a membrilor executivului. ceea ce înseamnă că dezacordul faţă de întreg ansamblul de propuneri ori faţă de una sau de unele trebuie exprimat în acelaşi mod în cadrul votului individual. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de premier. Dizolvarea parlamentului nu este obligatorie. să dizolve legislativul.

1994. rezultatul dizolvării legislativului atrage convocarea corpului electoral la noi alegeri generale urmate de o nouă procedură declanşată pentru investitura unui alt guvern. să emită decretul prezidenţial de numire a executivului în formula adoptată de parlament. una prezidenţial-legislativă. iar cea de a doua este subsidiar-complementară (decretul prezidenţial). cuprinzând două faze. în conformitate cu ea. etc. la rândul său. alegătorii fiind chemaţi să cumpănească asupra unei noi componenţe a legislativului aptă să asigure guvernarea stabilă a ţării.106 Numirea guvernului După obţinerea votului de încredere preşedintele ţării numeşte guvernul în baza hotărârii parlamentare care îi este comunicată şi care reprezintă un act juridic individual obligatoriu pentru preşedinte care. iar în cursul unui an el nu poate fi dizolvat decât o singură dată. dintre care una este principală şi esenţială (hotărârea legislativă). 78. 112 . Lipsa oricărui act din această unitate procedurală complexă afectează posibilitatea constituirii legale a guvernului. Regia Autonomă „Monitorul Oficial. în eventualitatea unei alte configuraţii politice reprezentative. Vida.” Bucureşti. miniştrii şi ceilalţi membri ai executivului vor depune individual în faţa şefului statului 106 I.şase luni ale mandatului şefului statului şi nici în timpul stării de asediu sau a celei de urgenţă. Evident. pag. desăvârşind formal întreaga procedură. are îndatorirea ca. iar alta executiv-prezidenţială. materializând două voinţe distincte cu caracter politico-juridic. Actul de dizolvare a parlamentului a fost considerat ca un recurs politic la arbitrajul electoral. Primul ministru. Rezultă că procedura de investitură a guvernului este complexă. Puterea executivă şi administraţia publică.

înainte de termen şi indiferent de restul rămas din durata mandatului legislativ).jurământul de credinţă şi fidelitate. Momentul depunerii jurământului este important. simpla procedură a remanierii guvernamentale. în afara cazurilor de demitere a executivului (prin moţiunea de cenzură) sau demisie (când mandatul acestuia încetează chiar în cadrul aceleiaşi legislaturi a organului reprezentativ. precum şi în cazul prelungirii forţate a mandatului executiv. Durata mandatului guvernamental Durata exercitării mandatului guvernamental are ca întindere maximă o perioadă de patru ani corespunzătoare limitelor de funcţionare a parlamentului. care poate fi întrebuinţată numai faţă de un guvern legalmente constituit şi aflat deja în funcţiune. dată fiind schimbarea condiţiilor iniţiale. stabilirea datei următoarelor alegeri. mandatul fiecărui ministeriabil. ceea ce desăvârşeşte procedura legală a investiturii guvernului în ansamblul său şi a investirii personale a fiecăruia care-l compune. respectiv legislatura acestuia. neputându-se utiliza. ceea ce antrenează. etc. declanşarea unei noi proceduri de investitură. calculul duratei prelungirii mandatului. credem noi. cu efecte corespunzătoare asupra hotărârii parlamentare şi a decretului prezidenţial. deoarece marchează începutul exercitării efective a mandatului noului guvern şi de la care se calculează diferitele termene ce vizează durata mandatului. deci în mod obişnuit între două alegeri generale. Refuzul depunerii jurământului antrenează demiterea de drept a celui în cauză. Momentul iniţial al mandatului unui guvern nou ales de către noul legislativ se situează în timp imediat după constituirea legislativului – în urma desfăşurării alegerilor generale – începând din momentul depunerii jurământului de credinţă şi se 113 . ceea ce nu este cazul ipotezei noastre.

2. nu are nici obligaţia formală de prezentare în bloc a demisiei sale şefului statului. aprobări de transferări şi repartizări de bunuri între sau către autorităţi şi instituţii din subordine. pentru a-i permite acestuia declanşarea procedurii de investitură a noului guvern. demisionar de fapt. raţiunea asigurării continuităţii vieţii de stat administrative face ca limitele de început şi de sfârşit ale mandatelor celor două puteri să nu se suprapună totuşi perfect. nu va mai putea emite ordonanţe. până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern. de asediu. numiri şi revocări în funcţii administrative. nu poate iniţia proiecte de legi şi. Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinată de: 1. acte de asigurare a aplicării normative unitare a legilor. de urgenţă până la încetarea acestora. De aceea. până în momentul validării alegerilor parlamentare generale ulterioare. indiferent de faptul că se reia de mai multe ori procedura de investire ori că este dizolvat acelaşi 114 . de pildă. . în cazul în care parlamentul nou ales nu reuşeşte să desemneze un nou executiv. şi anume: . totuşi.convocarea alegerilor legislative în cel mult trei luni de la expirarea mandatului legislativ.întinde. acte cu forţă juridică echivalentă legii. în cazul nostru. chiar dacă durata mandatului legislativului şi cea a executivului sunt identice. Guvernul aflat într-o atare situaţie. în mod obişnuit. etc. deşi executivul al cărui mandat a încetat astfel îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. cu caracter normativ sau individual ca. Actele sale de administrare a treburilor publice sunt hotărâri curente în activitatea executivă.adoptarea unei legi organice în caz de stare de mobilizare. de război. prelungirea mandatului legislativ.

legislativ şi convocat corpul electoral la noi alegeri generale (anticipate). Pentru toate situaţiile de prelungire a mandatului guvernamental determinate de corelarea sau necorelarea cu mandatul legislativ. Scopul moţiunii este demiterea guvernului şi ea poate fi determinată de cele mai diferite motive. în şedinţă comună. Întrucât parlamentul este cel care investeşte guvernul în funcţie. o stare identică şi în privinţa guvernului. Încetarea mandatului executiv înainte de termen sau de expirarea lui are loc în situaţia: intervenirii moţiunii de cenzură. de exemplu. mai ales în cazul unor alegeri anticipate. vechiul executiv rămas în funcţie. după cum nici o exercitare normală a acestuia nu presupun de drept şi o concordanţă cu mandatul executiv deoarece. pierderii calităţii de membru al guvernului de către primul ministru. determinate de dizolvarea noului parlament. întrucât lista guvernului reprezintă opţiunea premierului şi în considerarea persoanei sale legislativul a votat-o. va acţiona cu depline puteri nefiind limitat doar la administrarea treburilor publice curente. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Camera Deputaţilor şi Senatul. implicit. având ca autor al demersului opoziţia sau chiar majoritatea parlamentară. de unde şi concluzia că imposibilitatea menţinerii în funcţie a primului ministru antrenează. Desigur. acest din urmă aspect afectând situaţia întregului executiv. tot el este şi cel care poate revoca încrederea acordată. prin intermediul votului de încredere. 115 . Potrivit Constituţiei. nu orice prelungire a mandatului legislativ. o moţiune de cenzură sau o demisie poate decala durata activităţii celor două autorităţi. utilizând moţiunea de cenzură (votul de neîncredere). deşi pare a fi de relevanţă pur personală.

În prima şedinţă comună. au loc dezbateri pe marginea ei. Procedura depunerii moţiunii constă în înaintarea ei la birourile permanente ale celor două camere. desigur în măsura în care ea mai este menţinută. astfel convocată. a avut loc o nouă informare a camerelor asupra moţiunii. arătându-se motivele care au determinat-o. a calităţii de deputat sau de senator. a grupului parlamentar aparţinător şi semnătura.Iniţierea moţiunii de cenzură aparţine cel puţin unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. cu indicarea numelui şi prenumelui semnatarilor. după prima şedinţă parlamentară consacrată moţiunii. din ambele camere. după ce. 116 . Forma de iniţiere este scrisă. în prealabil. se va prezenta moţiunea de către un reprezentant al iniţiatorilor ei. pentru a putea recurge la declanşarea procedurii de investitură a unui nou guvern. iar la terminarea lor se trece la operaţiunea votării secrete. Apoi. În cea de a doua şedinţă comună care are loc la un interval de trei zile. După numărarea voturilor se anunţă rezultatul operaţiunii consemnat în procesul-verbal al şedinţei. După aceasta au loc dezbateri pe marginea moţiunii. se acordă cuvântul premierului sau unui membru al guvernului care-l reprezintă pentru precizarea poziţiei executivului faţă de moţiunea iniţiată. fără vreo relevanţă asupra reprezentării proporţionale a fiecăreia sau în fiecare cameră. precum şi în comunicarea ei în aceeaşi zi guvernului. Preşedinţii celor două camere vor convoca legislativul în şedinţa comună a camerelor în cel mult cinci zile de la data depunerii moţiunii. În cazul admiterii moţiunii de cenzură (cu votul majorităţii parlamentarilor din totalul celor care compun întreg legislativul). se emite o hotărâre parlamentară semnată de preşedinţii camerelor şi care se comunică Preşedintelui României.

e – prevede că prin lege organică se reglementează organizarea guvernului). 81. în termen de trei zile de la prezentarea noilor documente de către guvern în condiţiile enunţate. guvernul nefiind demis.cit. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică (întrucât tot legea fundamentală – art. 117 .Dacă moţiunea de cenzură este respinsă. posibilitatea introducerii.107 În acest sens în compunerea guvernului intră. semnatarii iniţiatori nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune. aceste din urmă funcţii neacoperind o instituţie centrală 107 I.73/3 lit. Legea nr. ceea ce permite şi justifică necesitatea discutării ei parlamentare în alţi termeni. pag. alături de miniştri. declaraţia sau proiectul de lege au fost implicit adoptate devenind obligatorii pentru guvern. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României arată că acesta se compune din primul ministru şi miniştri.. Cu alte cuvinte. Dacă nici în acest caz moţiunea de cenzură nu este adoptată. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea în faţa camerelor reunite asupra unui program. se consideră „per a contrario” că programul. op. datorită schimbării produse în atitudinea guvernului şi de aici. după caz. după unele opinii şi miniştrii fără portofolii. în Guvern nu pot intra decât funcţii expres prevăzute de Constituţie. Componenţa guvernului Conform Constituţiei guvernul este alcătuit din primul ministru. 108 miniştrii delegaţi. Vida. Această situaţie derogatorie de la interdicţia iniţierii unei noi moţiuni în aceeaşi sesiune se datorează faptului că a intervenit o situaţie cu totul nouă faţă de cea avută în vedere în cazul moţiunii iniţiale. implicit. titulatura ce reprezintă o noţiune generică – corespunzând conducătorului unei astfel de instituţii – şi. a unei noi moţiuni.

Încetarea calităţii (funcţiei) de membru al guvernului 1. iar în cazul în care acel secretar. prin lipsa criteriilor legale de departajare a secretarilor de stat membri de cei nemembri ai guvernului. 118 . şi unii miniştri delegaţi. 108 V. Prin Legea nr. Astfel. inclusiv de distribuire a unor portofolii între formaţiunile care au acces la guvernare. deşi. Bucureşti. prin lista prezentată pentru votul de încredere al Parlamentului. 90.I. se pot distinge. dar numai atunci când li se încredinţează în mod expres (nominalizat) această calitate în guvern. apreciem că această practică încalcă atât Constituţia cât şi legea în materie. respectiv premierul şi miniştrii – indiferent că diferitele legi de organizare şi funcţionare a ministerelor ar prevedea sau nu pentru conducătorii respectivelor instituţii că au şi această calitate – iar. component al guvernului. pag. membri de drept ai executivului. altele decât cele ministeriale. Desigur. Tratat de drept administrativ român. 1993. Prisăcaru. întrucât el avea o calitatea identică cu a ministrului său. Şi această practică am considerat-o neconstituţională. reglementări speciale (de natură organică) ar putea conferi calitatea de membru al executivului şi unor alte funcţii publice de conducere de rang guvernamental şi de nivel naţional sau central. pe de o parte. deşi se afla în subordinea lui. pe de altă parte. a funcţionat într-un minister.propriu-zisă.23/2004 din Guvern mai fac parte miniştrii de stat şi miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă premier. Editura Lumina Lex. partea generală. Pierderea calităţii de membru al guvernului de către primul ministru intervine de drept şi prin act juridic (art. eram şi în prezenţa unei stări antiadministrative. ci corespunzând mai mult unor nevoi şi raţiuni politice.106 din Constituţie).

imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile. ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei. indiferent de dobândirea sau/nu a unei alte cetăţenii. .a) De drept funcţia încetează în următoarele cazuri: . .moţiunea de cenzură. implicit pe primul ministru.stabilirea domiciliului în străinătate. . numai. . . ca urmare a retragerii de către parlament a încrederii acordate guvernului. b) Prin act juridic funcţia de premier încetează în următoarele situaţii: .demisia.pierderea drepturilor electorale ca urmare directă a unei condamnări penale prin aplicarea sancţiunii complementare celei principale pe perioada stabilită. datorită lipsei discernământului ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală constate prin hotărâre judecătorească.pierderea cetăţeniei române.revocarea din funcţie de către şeful statului ca urmare a unei condamnări pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei. deşi această situaţie vizează guvernul în ansamblul său şi. În alte cazuri prevăzute de lege se pierde calitatea de premier. .decesul. ceea ce impune preşedintelui ţării declanşarea procedurii pentru o nouă investitură. dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin punerea sub interdicţie. deoarece unele situaţii se regăseau prevăzute direct în 119 . .intervenţia unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese.

3/1 din Legea nr. deşi premierul este membru al Guvernului.115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. Suspendarea din funcţie a premierului este o situaţie temporară generată de imposibilitatea exerciţiului limitat al funcţiei datorită unor împrejurări de moment şi nu permanente. b) Suspendare. 120 . dar expresă. 16/3 din Constituţie. 64 lit. a) În cazul imposibilităţii exercitării atribuţiilor cel mult 45 de zile. cuprinde ipoteza suspendării facultative şi cea a suspendării obligatorii sau de drept: . deoarece nu poate opera autopropunerea de demitere (destituire).sau indirect – precum stabilirea domiciliului în străinătate. totuşi conform Legii organice a executivului. Nu este rezolvată juridic situaţia în care în urma controlului averii premierului. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. a din acelaşi Cod Penal ce prevede interzicerea drepturilor electorale.111 etc. prin hotărâre judecătorească irevocabilă. ca ipoteză de suspendare tacită din funcţie. Într-adevăr. Art. să opereze demiterea (destituirea sau revocarea) din funcţia deţinută.dacă s-a cerut urmărirea penală a primului ministru (de către Camera Deputaţilor. unica soluţie fiind demisia (proprie). şi implicit supus aceloraşi reguli privind averea proprie. ca şi în cazul pierderii calităţii. 37/1990 (abrogată). ca şi pentru orice persoană ce deţine o funcţie publică. demiterea o face şeful statului la propunerea primului ministru (art.8/2) ceea ce nu se poate produce în această ipoteză.110 interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. 2. aceasta a fost declarată. magistraţilor. Senat sau 109 110 Art. total sau parţial. b Cod Penal se aplică numai cu art. 111 Art. nejustificată şi când trebuie.legislaţie – dobândirea celei de a doua cetăţenii109 . 64 lit. conform prevederilor Legii nr.

În cazul suspendării din funcţie pe durata urmăririi penale sau a trimiterii în judecată a premierului. urmând ca interimatul să înceteze dacă premierul îşi reia activitatea în guvern. dimpotrivă. deşi legea fundamentală nu o reglementează expres. În cazul imposibilităţii exercitării de către premier a atribuţiilor sale pe cel mult 45 de zile. fiind urmată de declanşarea procedurii de investire a unui nou guvern. Dacă. preşedintele ţării este obligat să desemneze un alt membru al guvernului ca primministru interimar. Distincţia între suspendarea şi vacanţa funcţiei ministeriale este hotărâtoare sub aspectul efectelor produse. În cazul în care premierul este scos de sub urmărire penală de către procuror sau achitat de instanţa de judecată. acest interval 121 . atunci interimatul încetează dacă primul ministru îşi reia activitatea. . iar cea de a doua (şi) înlocuirea din funcţie cu consecinţe pe planul demiterii guvernului. desemnarea unui interimar este obligatorie pentru că suntem în prezenţa unei situaţii de imposibilitate practică a exercitării atribuţiilor guvernamentale. inclusiv desemnarea candidatului la funcţia de premier. În cazul vacanţei guvernamentale (mai puţin moţiunea de cenzură) desemnarea interimarului este obligatorie. iar aceste soluţii se dispun în intervalul de maximum 45 de zile de la data suspendării. atunci operează în mod obligatoriu suspendarea din funcţie fără nici o altă condiţie de formă. în chiar temeiul Constituţiei. Dacă suspendarea din funcţie se prelungeşte peste 45 de zile acest interimat este continuat până la formarea noului Guvern.dacă s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. deoarece prima situaţie determină interimatul funcţiei.şeful statului) acesta din urmă poate dispune suspendarea premierului din funcţie.

întrucât de şi în considerarea persoanei sale sunt legate în mod hotărâtor aceste atribute. În acest sens el are următoarele atribuţii principale: a) odată desemnat ca şi candidat la această funcţie. În reglementarea anterioară mai exista şi biroul executiv. 122 . Iorgovan. cancelar.cit. va prezenta parlamentului lista guvernului şi programul de guvernare în vederea obţinerii votului de încredere necesar investiturii şi aprobării programului.. pag. scoaterea de sub urmărire penală nu-i afectează exerciţiul funcţiunii. guvernul este alcătuit din funcţii şi organisme menite a-i asigura funcţionalitatea corespunzătoare şi anume: primul ministru şi aparatul propriu. numit şi premier (în alte sisteme şeful cabinetului. etc. conduce guvernul având un rol esenţial în alcătuirea.). b) prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii privind politica guvernului care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori putând desemna un membru al 112 113 În sens contrar. 3. nefiind necesar un decret de destituire (demitere) sau revocare din funcţie. în vreme ce soluţia de încetare a urmăririi sau de trimitere în judecată urmată de condamnare sau încetarea procesului penal conduc la încetarea funcţiei.112 premierul nemaiputând să-şi reia funcţia113 şi exerciţiul ei. În ipoteza urmăririi penale neurmată de suspendarea din funcţie a premierului. încetează de drept mandatul premierului şi al guvernului. op. preşedinte al Consiliului de Miniştri. modificarea şi chiar revocarea acestuia. Organizarea Guvernului Din punct de vedere structural. 159. Primul ministru Primul ministru.este depăşit. A.

în cazurile prevăzute de legea fundamentală. e) contrasemnează. a secretarilor şi subsecretarilor de stat din ministere sau din alte organisme centrale (nemembri ai guvernului). numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor organelor centrale de specialitate din subordinea nemijlocită a guvernului. decretele prezidenţiale şi semnează hotărârile şi ordonanţele guvernamentale. respectând atribuţiile ce le revin. Coordonarea asigură corelarea acţiunilor executive în vederea rezolvării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor revenind autorităţilor administrative ce alcătuiesc sistemul condus de guvern şi de premier. de regulă. precum şi încredinţarea delegării funcţiei ministeriale în cazul interimatului acesteia. în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul intervenţiei parlamentare. c) propune Preşedintelui României revocarea şi numirea unor membri ai guvernului. secretarul general şi adjuncţii acestuia. comisii şi comitete 123 . Premierul coordonează activitatea membrilor guvernului. iar pe plan funcţional prin rolul decisiv în mecanismul adoptării şi al semnării actelor guvernamentale. precum şi în alte funcţii publice stabilite prin lege sau hotărâri guvernamentale. Pe linia aceleiaşi atribuţii premierul exercită competenţe vizând aparatul propriu al guvernului.executivului care să răspundă la ele. respectiv. inclusiv atribuţia de a constitui consilii. d) solicită şefului statului participarea la acele şedinţe de guvern pentru care apreciază că este necesară o astfel de prezenţă. Conducerea Guvernului de către primul ministru se manifestă şi pe plan organizatoric prin convocarea şi prezidarea şedinţelor executivului.

114 Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. Premierul poate desemna un al membru al guvernului care să-i exercite funcţia pe perioada absenţei sale sau a imposibilităţii exercitării atribuţiilor sale (dacă această desemnare nu este făcută de şeful statului) şi poate delega altui membru al executivului unele dintre atribuţiile sale. Curtea Supremă de Justiţie.interministeriale sau interdepartamentale pentru rezolvarea unor situaţii deosebite ori a unor probleme operative. 20 din Legea nr. pag. Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile interne cu alte autorităţi cum sunt Parlamentul. cu alte autorităţi şi instituţii publice. Ministerul Public. sindicatele. Preda. Curtea Constituţională. precum şi corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia. precum şi în relaţiile internaţionale. Tratat elementar de drept administrativ. 115 În reglementarea anterioară funcţiona biroul executiv al Guvernului. Preşedintele României. partide. organizaţii neguvernamentale. funcţionează aparatul de lucru propriu al executivului sau guvernului.116 114 M. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă 124 . Aparatul de lucru al Guvernului115 Pe lângă şi în subordinea nemijlocită a Guvernului. 1996.64/2003. Curtea de Conturi. 353. diferite comisii şi oficii. Consiliul Legislativ. departamente şi alte structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite de guvern. protecţia consumatorului. privatizare.23/2003 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. modificată prin Legea nr. alianţe politice. 116 Art. inclusiv a primului ministru. Bucureşti. Primul-ministru are în coordonare directă o serie de autorităţi şi agenţii naţionale cum sunt cele de reglementare. 90/2001. Secretariatul General al Guvernului. Acest aparat se compune din Cancelaria PrimuluiMinistru. Editura Lumina Lex.

prin aparatul propriu.49/2005. desemnat prin decizia premierului. d) Cabinetul primului-ministru. Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură: derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. f) Compartimentul documente secrete. economice şi tehnice ale activităţii executivului. care pot avea rang de secretar de stat. rezolvarea problemelor organizatorice. Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului.411/2006. iar personalului acestuia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public. Organizarea şi atribuţiile sale se stabilesc prin hotărâre de guvern. continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. constituind elementul de legătură şi stabilitate a guvernării. e) Compartimentul cu probleme speciale. reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti.Cancelaria primului-ministru este alcătuită din: a) Corpul de consilieri ai premierului. Şeful cancelariei are rang de ministru şi este ordonator principal de credite Corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia sunt coordonaţi de unul dintre consilieri. care poate avea rang de ministru. b) Corpul de Control a Guvernului. funcţionarea şi atribuţiile aparatului premierului se stabilesc prin decizia premierului. c) Aparatul tehnic al corpului de consilieri. 125 . Organizarea. g) Compartimentul de protocol. juridice. Secretariatul asigură. nr. numiţi prin decizie a premierului. probată prin Legea modificatoare nr. ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi.

etc. directori. structuri şi personal stabilite prin hotărâri de guvern sau decizii ale premierului (de exemplu: Secretariatul de Stat pentru Problemele Persoanelor cu Handicap. 4. oficii. aflată în subordinea premierului. etc. secretariate.) nu fac parte din guvern. etc. Departamentul pentru lupta antifraudă. Departamentul de implementare programe şi ajustare structurată.). fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine. Funcţionarea Guvernului 126 . Aceste instituţii pot fi şi în subordinea sau trecute în subordinea ministerelor şi a altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale (conform Ordonanţei de Urgenţă nr. Ordonator principal de credite este ministrul coordonator al Secretariatului General al Guvernului sau. modul de organizare şi funcţionare. în cadrul aparatului de lucru a guvernului. care în exercitarea atribuţiilor sale de conducere emite ordine cu caracter individual. Departamentul este o structură organizatorică. autoritatea subordonării şi desele lor restructurări determinând o instabilitatea administrativă. agenţii. având atribuţii. numărul lor mare. în conformitate cu atribuţiile Guvernului.Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general. după caz. care se include în bugetul de stat. ale căror conducători (secretari şi subsecretari de stat. precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre de guvern.. preşedinţi. Departamentul este condus de un demnitar. Pe lângă Guvern şi aparatul său mai pot funcţiona autorităţi.64/2003). Înfiinţarea. secretarul general al Guvernului. ca structuri specializate şi auxiliare ale guvernului.

Şeful statului poate lua parte la şedinţele în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. Participările şefului statului sunt facultative. în cadrul căreia se dezbat şi se soluţionează probleme ce intră în sfera sa de atribuţii. numai la iniţiativa executivului. la cererea primului ministru. urmând să certifice stenograma ce consemnează desfăşurarea dezbaterilor şi măsurile adoptate. Convocarea şedinţelor se face de către premier. îndrumarea şi controlul autorităţilor din subordine. apărarea ţării. care le şi conduce. ca invitaţi. în alte situaţii. Şedinţele sunt prezidate de primul ministru afară de cazul în care la ele participă şeful statului (din proprie iniţiativă sau ca invitat). sau ai autorităţilor administrative autonome şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. iar întrunirile au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar. conducători ai organelor din subordinea Guvernului. sub aspectul modului său de funcţionare. nemembrii. precum secretari şi subsecretari de stat. în mod distinct. La şedinţe participă de drept şi secretarul general al guvernului. La şedinţe participă de drept şi în mod obligatoriu toţi membrii guvernului.Guvernul este o autoritate colegială condusă de primul ministru şi care. asigurarea ordinii publice şi. În cadrul şedinţelor sunt adoptate acte juridice şi politice ca acţiuni decizionale. în vreme ce. totodată se realizează coordonarea. activitatea premierului. în primul caz în afara oricărei invitaţii. 127 . în al doilea caz. cunoaşte ca formă de lucru şedinţa plenului şi. la solicitarea premierului. când conducerea lor revine acestuia. Şedinţele plenului reprezintă unica modalitate de lucru legal consacrată şi recunoscută întregului executiv. deci din proprie iniţiativă. iar.

spre deosebire de ceilalţi membri ai acestuia. strâns corelată cu activitatea aparatului propriu. iar altele de formă sau formale (funcţia de 128 . a ordinii publice şi siguranţei naţionale). în cadrul sau în afara şedinţelor plenului organului colegial. Primul ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor săi. respectiv direcţii generale ale activităţilor sale dintre care unele sunt de conţinut (funcţia de strategie. iar sarcina se poate defini ca obiectiv ce trebuie realizat în cadrul activităţii de stat. adoptându-se măsurile corespunzătoare. Atribuţiile Guvernului Legea organică a Guvernului care a introdus noţiunea de funcţie a acestei autorităţi nu defineşte conţinutul acestui concept şi nici pe acela de atribuţie a executivului.În cadrul şedinţelor se dezbat probleme ale politicii interne şi externe ale ţării. rezultă că funcţiile Guvernului sunt tocmai sarcinile acestuia. cea de administrare a proprietăţii statului. dacă acceptăm că atribuţia este un complet de drepturi şi obligaţii de care dispune o autoritate pentru realizarea sarcinilor sale. ori cea de autoritate de stat în domeniul apărării naţionale. Premierul este şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate. executive în cazul nostru. Funcţia sa presupune o activitate continuă la sediul executivului. precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice. 5. Totuşi. Dezbaterile şi modul de adoptare a actelor şi a măsurilor guvernamentale se consemnează în stenograma şedinţei certificată de secretarul general al guvernului.

În nici un caz aceste funcţii ale Guvernului nu se identifică cu funcţiile sau puterile statului. Pe de altă parte. Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat. precum şi de natură politicoadministrativă. atribuţiile pot fi de natură economico-financiară şi socială. nu şi atribuţiile lui. bugetele locale (ale 117 Conform Constituţiei (art. După actele normative ce le consacră. pe ansamblul ei. precum şi contul general de încheiere a exerciţiului bugetar. distingem atribuţii de natură constituţională şi atribuţii de natură legală. întrucât chiar administraţia publică îndeplineşte.reglementare. respectiv. funcţia executivă a puterii publice. cea de reprezentare ori cea de funcţionare a instituţiilor şi organismelor din subordinea sau de sub autoritatea sa). Atribuţii de natură economico-financiară Dintre atribuţiile cu caracter economico financiar ale Guvernului enumerăm: a) Guvernul elaborează proiectul (legii) bugetului de stat. După conţinutul lor. bugetul asigurărilor sociale de stat. e) numai organizarea guvernului este reglementată prin lege organică. 73/3 lit. După locul producerii efectelor. După importanţa lor. în funcţie de stabilirea lor prin Constituţie şi. 129 . atribuţiile pot fi clasificate în principale (cuprinse în Constituţie şi legea organică) şi secundare (în alte categorii de acte de reglementare). supuse spre adoptare Parlamentului. în realizarea funcţiilor sale. Guvernul are de îndeplinit o serie de atribuţii principale. legi (organice117 sau ordinare). distingem atribuţii interne şi atribuţii internaţionale.

a contului general de execuţie a bugetului statului corespunzător structurii bugetului statului aprobat de parlament. 130 . de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. 118 Conform Legii finanţelor publice nr. După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea. b) Guvernul aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării. pe ramuri şi domenii de activitate. oraşelor şi judeţelor). acesta este analizat de guvern care-l supune spre aprobare parlamentului până la mijlocul exerciţiului următor celui privind fiecare cont general. iar dacă nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înaintea expirării exerciţiului bugetar se vor aplica în continuare bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. Desigur. bugetul trezoreriei şi bugetul altor instituţii de stat. iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale şi judeţene. controlează modul de gestionare a resurselor publice raportând despre neregulile constatate. 500/2002. în limitele şi în condiţiile legii. Conform Constituţiei.118 Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anual şi se supun separat adoptării parlamentului. administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. tot guvernul este acela care stabileşte sistemul de impozite şi taxe cuvenite bugetului public naţional şi îl supune spre adoptare Parlamentului. Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.comunelor. impozitele. Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare a acesteia. prezentând rapoarte asupra conturilor de execuţie ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat.

Aceste programe de dezvoltare economică fac parte integrantă din programul politic de guvernare prezentat parlamentului spre aprobare cu ocazia solicitării votului de încredere sau în cazul angajării răspunderii guvernului printrun nou program în urma respingerii moţiunii de cezură. Pe de altă parte. potrivit Programului de guvernare. d) Guvernul asigură realizarea politicii în domeniul social. respectiv a activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. De altfel. c) Guvernul asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. el reprezentând autoritatea supremă a puterii executive. rezultă că actele sale sunt obligatorii pentru întreaga administraţie publică. este o funcţie strategică a executivului să asigure punerea în aplicare a Programului de guvernare. În acest sens se impun câteva precizări: • în această materie. din textul constituţional în conformitate cu care guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. • calitatea guvernului de a exercita această conducere în mod diferenţiat după cum respectivele autorităţi sunt sau nu în 131 . asigurând realizarea politicii interne şi externe a ţării. Atribuţii de natură politico-administrativă Dintre atribuţiile de natură politico-administrativă enumerăm: a) Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale.

ministerele. îl exercită având în vedere structura unitară a statului nostru. potrivit Constituţiei. comparativ cu consiliile locale şi judeţene. cu respectarea autonomiei locale specifică consiliilor locale şi judeţene. de regulă. o asemenea sesizare a guvernului de către parlament este obligatorie. b) Iniţiază proiecte de legi şi le supune spre adoptare Parlamentului. El iniţiază proiecte de legi în ramurile sau domeniile activităţii executive pe care le conduce sau le coordonează. control al întregului sistem executiv. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă. pe de altă parte). c) Emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. în această problemă. a descentralizării serviciilor publice din teritoriu care aparţin autorităţilor centrale şi a cooperării cu organismele publice şi sociale interesate. • atributul guvernului de coordonare şi. după caz. d) Guvernul asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în 132 . inclusiv a autorităţilor locale. dezbătând acele propuneri legislative care privesc activitatea executivă primite din partea Parlamentului. putând cere dezbaterea proiectelor sale în regim de urgenţă. pe de o parte. În acest sens guvernul este principalul titular al dreptului de iniţiativă legislativă.subordinea lui (de pildă. urmând ca executivul să prezinte. dezbaterii sale până nu le trimite guvernului spre analiză. iar dacă o asemenea iniţiativă legislativă de natură extraexecutivă vizează bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat. o informare legislativului. iar dacă asemenea proiecte provin de la un alt autor parlamentul nu le supune.

În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice el exercită controlul ierarhic asupra ministerelor. • autorităţile administrative autonome (centrale sau locale) nefiind în subordinea guvernului nu se pot înfiinţa decât prin lege organică. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre de guvern şi în limita bugetului aprobat. e) Guvernul conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. organelor de specialitate din subordinea sa. La această atribuţie se impun câteva precizări: • acest atribut este condiţionat. prin acte de aplicare normativă sau individuală. corelării şi monitorizării de politici. • ministerele se înfiinţează. f) Guvernul înfiinţează. conform Constituţiei. organe de specialitate în subordinea sa. precum şi ale prefecţilor. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa. de existenţa legii care să recunoască executivului o astfel de competenţă. precum şi al prefecţilor. comisii şi comitete interministeriale în scopul elaborării. cu avizul Curţii de Conturi. indiferent că există sau nu o împuternicire expresă din partea legislativului. se organizează şi funcţionează potrivit legii şi numai în subordinea Guvernului. 133 . • consilii.aplicarea acestora. g) Guvernul poate constitui: • organisme cu caracter consultativ pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa.

potrivit legii. fără afectarea existenţei dreptului său a libertăţii astfel diminuate. 119 Constituţia cuprinde în acest sens (art. m) Guvernul acordă şi retrage cetăţenia română în condiţiile legi. a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.h) Cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. La această atribuţie se impun două precizări: • aceste atribute ale guvernului sunt strict limitate şi condiţionate în modul cel mai restrictiv de Constituţie şi de legislaţia bazată pe ea atunci când vizează drepturile fundamentale ale omului. l) Conform legii şi Constituţiei Guvernul negociază tratatele. negociază şi încheie. apărarea ordinii de drept şi a secretului de stat. în condiţiile prevăzute de lege. 53) prevederi privind condiţionarea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi în anumite scopuri determinate şi în mod proporţional cu situaţia care determină o atare stare. j) Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate. k) Asigură realizarea politicii externe a ţării şi integrarea României în structurile europene şi internaţionale. potrivit legii. în care scop organizează şi înzestrează forţele armate. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale de nivel guvernamental. 134 . acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român. a liniştii publice. aprobă renunţarea la cetăţenia română. conform legii. a siguranţei cetăţeanului. pentru apărarea ţării. a ordinii şi liniştii publice – ca acte obligatorii de îndeplinit de către întregul executiv condus de guvern. n) Guvernul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile sale. i) Guvernul exercită atribuţii referitoare la asigurarea ordinii de drept.119 • rolul decisiv a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a decretelor prezidenţiale – ce stabilesc măsuri vizând apărarea ţării.

Actele guvernului se adoptă prin votul majorităţii celor prezenţi prin consens. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial. emite acte juridice şi acte politice. 1. potrivit legii organice. Regulamentele sunt emise în aplicarea legilor când prin lege s-a prevăzut aceasta. 2. în exercitarea atribuţiilor sale. pentru organizarea executării legilor. Hotărârile cu caracter militar.6. în timp ce ordonanţele de urgenţă se emit în cazuri excepţionale potrivit Constituţiei. Ordonanţele se emit. Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund. Dacă nu se realizează consensul hotărăşte premierul. regulamentele şi ordonanţele. mai ales în legătură 135 . în vreme ce ordonanţele şi regulamentele nu pot fi decât normative. în plenul său. precum şi cele care constituie secrete de stat nu se publică (comunicându-se doar celor interesaţi). Guvernul în plen adoptă acte juridice cum sunt hotărârile. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. de regulă. Actele Guvernului Guvernul. Hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul ministru. precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii. decizii cu caracter normativ şi individual. fiind semnate numai de acesta şi publicate în Monitorul Oficial. respectiv. Hotărârile se emit. şi primul ministru adoptă sau. Nepublicarea atrage inexistenţa acestor acte. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului ministru. potrivit Constituţiei. Primul ministru emite. în baza unei împuterniciri legislative de abilitare speciale a Guvernului în domenii rezervate legii ordinare.

O importantă categorie de acte având o natură dublă. tratatele internaţionale care fac necesară adoptarea unor legi noi sau revizuirea celor în vigoare. sunt supuse parlamentului spre ratificare prin lege. cum sunt. mesajele care sunt adresate unor reuniuni interne sau internaţionale. politico-juridică.cu organizarea internă a guvernului. de pildă. convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale care pot fi negociate şi semnate de guvern. ci numai consecinţe politice. 3 din Legea nr. 136 . Răspunderea Guvernului După caracterul răspunderii. În plenul său executivul mai adoptă şi acte politice prin care îşi exprimă poziţia faţă de anumite evenimente interne şi internaţionale. această categorie de acte fiind semnată numai de premier. 2. De asemenea. 120 Art. declaraţiile. Numeroase acte din această categorie. Dintre actele individuale amintim pe cele care vizează numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al guvernului. precum şi dezbate acele propuneri legislative primite din partea parlamentului care privesc activitatea executivă. datorită poziţiei şi prestigiului autorităţii de la care provin. o reprezintă actele de drept internaţional cum sunt. distingem răspunderea individuală şi răspunderea colegială a membrilor guvernului. de pildă. cum sunt. după caz în procedură de urgenţă. în cadrul dreptului său de iniţiativă legislativă. de pildă. primul ministru poate emite acte exclusiv politice ca. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. de pildă. elaborează şi aprobă proiecte de legi pe care le supune spre adoptare parlamentului. guvernul. 7.120 De asemenea. acordurile. dar care nu produc efecte juridice.

şi răspundere politicojuridică. având atribuţii de conducere a guvernului şi de coordonare a activităţii miniştrilor. răspunde de activitatea executivului în fata legislativului. fiecare membru al guvernului este răspunzător în faţa parlamentului şi a executivului din care face parte şi pentru propria activitate. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică guvernului pe data adoptării ei. Guvernul. Ea se dezbate după trei zile de la data prezentării sale în şedinţa comună a parlamentului. Senatul poate recomanda guvernului demiterea unui membru al său. Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului. Primul ministru. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să 137 . răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte şi faţă de primul ministru. iar dacă este respinsă nu se mai poate iniţia o nouă moţiune. numai Camera Deputaţilor. răspunderea poate fi juridică. În privinţa răspunderii juridice. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată guvernului adoptând o moţiune de cenzură cu votul majorităţii parlamentarilor. la rândul ei şi aceasta de mai multe categorii. după cum fiecare ministru răspunde şi în faţa premierului pentru propria activitate. răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. După autoritatea faţă de care se declanşează.După natura ei. De asemenea. declaraţiei sau proiectului a fost votată. cu excepţia cazului în care executivul îşi angajează o nouă răspundere asupra unui program. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. în întregul său. iar fiecare membru al acestuia răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea şi pentru actele executivului.

a cetăţeniei române. 2) Guvernul. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului sunt reglementate de Legea responsabilităţii ministeriale nr. etc. are obligaţia în cadrul controlului parlamentar exercitat asupra sa să prezinte informaţiile şi documentele cerute de camere sau de comisiile parlamentare. fără a fi cumulative în mod obligatoriu. ca şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice.115/1999. 138 . Raporturile dintre Parlament şi Guvern Constituirea guvernului. 8. controlul său parlamentar şi angajarea răspunderii executivului Referitor la constituirea Guvernului facem următoarele precizări: 1) Candidatul desemnat de şeful statului pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară în termen de 10 zile de la desemnare votul de încredere al legislativului asupra programului şi a întregii liste a guvernului. decât în măsura în care cauzele încetării ar fi comune ambelor situaţii. ca de pildă. şeful statului poate dispune suspendarea din funcţia executivă. iar în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat solicitarea informării este obligatorie. pierderea drepturilor electorale. încetarea uneia dintre ele nu duce la pierderea celeilalte calităţi. Datorită faptului că funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de deputat sau senator. Dacă s-a cerut urmărirea penală. competenţa de judecată aparţinând Curţii Supreme de Justiţie. iar trimiterea în judecată atrage de drept suspendarea din funcţie.ceară urmărirea penală a membrilor executivului pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei lor. stabilirea domiciliului în străinătate.

se poate depune o nouă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentarea acestora. poate retrage încrederea acordată guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în următoarele condiţii: . deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură. 5) Parlamentul în şedinţa comună a camerelor sale. iar forul legislativ poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării. 7) Dacă guvernul îşi angajează răspunderea. programul sau declaraţia se consideră adoptate devenind obligatorii pentru executiv. asupra unui program.comunicarea moţiunii guvernului la data depunerii ei. dacă moţiunea nu este adoptată (guvernul nefiind demis). în acest caz proiectul. iar dacă li se solicită prezenţa. 6) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă.3) Membrii executivului au acces la lucrările legislativului. în faţa camerelor întrunite în şedinţă comună. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.iniţierea moţiunii de către cel puţin o pătrime din numărul total al parlamentarilor. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea. 139 . participarea lor este obligatorie. 4) Guvernul şi membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de parlamentari. iar dacă este votată guvernul este demis pe data adoptării ei. .dezbaterea moţiunii după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două camere. .

. cu motivaţia corespunzătoare. .Legea de abilitare va stabili domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe (de regulă.Trebuie să existe situaţii extraordinare care să reclame din partea executivului adoptarea unor ordonanţe de urgenţă. . În conformitate cu legea fundamentală delegarea legislativă poate fi exercitată în temeiul unui act juridic sau se poate realiza de drept.Dacă legea de abilitare o cere. până la împlinirea termenului de abilitare. până la revenirea legislativului din vacanţa parlamentară). De aici concluzia că legea de abilitare poate să nu prevadă obligativitatea supunerii spre aprobare parlamentară a unor astfel de acte. ordonanţele se supun aprobării parlamentului potrivit procedurii legislative. .Aceste acte intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la parlament. . prin a cărui nerespectare încetează de drept efectele ordonanţelor astfel adoptate. unde se va dezbate în 140 . Ea poate fi definită ca situaţia juridică creată prin conferirea în beneficiul guvernului a unei competenţe de legiferare – care în mod obişnuit revine parlamentului – cu respectarea unor anumite condiţii prevăzute în Constituţie.Delegarea legislativă O problemă centrală a modului de exercitare a unor atribuţii normative ale guvernului o reprezintă delegarea legislativă. deoarece ea se realizează în temeiul Constituţiei prin îndeplinirea unor condiţii. b) Delegarea legislativă de drept nu presupune existenţa unei manifestări de voinţă a parlamentului. a) Delegarea prin act juridic apare când sunt întrunite unele condiţii.O lege specială abilitează executivul să poată emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

mai ales atunci când nu există o lege specială de abilitare. deci în plenul reunit al camerelor sale (de pildă.procedură de urgenţă. adică acele domenii rezervate în mod obişnuit legii şi în care puterea executivă poate interveni prin acte proprii de reglementare. cazul situaţiilor excepţionale. înseamnă că producerea efectelor juridice nu depinde de aşteptarea rezultatelor dezbaterilor din camere şi nici de obţinerea aprobării. 141 .nu pot constitui obiectul acestor acte domeniile rezervate legii organice. nu numai sub aspectul emiterii de noi reglementări. declararea mobilizării.aşa după cum rezultă tacit. iar dacă acesta nu se află în sesiune. . Referitor la această problemă facem câteva precizări: . Delegarea legislativă ridică două mari probleme: 1) Problema centrală a delegării legislative o reprezintă însă obiectul acesteia. el se convoacă în mod obligatoriu. suspendării sau interpretării celor deja existente. guvernul nu poate dispune prin ordonanţe modificarea Constituţiei. efectele lor juridice încetează. . din acele prevederi constituţionale vizând procedura de revizuire a legii fundamentale. dar considerăm şi în privinţa modificării. după cum se prevede în mod expres. prin aprobarea sau respingerea lor.). iar în acest ultim caz.Intrarea în vigoare a ordonanţelor. a stării de război. deoarece în acest caz se încalcă principiul celerităţii care a impus adoptarea lor pe considerente de urgenţă. ca. de pildă. . fiind condiţionată numai de depunerea lor spre aprobarea legislativului.Asupra ordonanţelor emise în astfel de situaţii parlamentul trebuie să se pronunţe întotdeauna. . etc. aprobarea bugetului de stat.delegarea legislativă nu poate viza atribuţii încredinţate expres de Constituţie parlamentului în întregul său.

în esenţă. în caracterizarea unei forme sau funcţii fundamentale 142 . precum şi cele referitoare la raporturile lui cu alte organe ale statului din afara sistemului executiv (parlament. De aceea este posibil ca aceeaşi atribuţie. însoţite de motivarea urgenţei. Cu privire la natura juridică a delegării legislative.nu pot fi încredinţate guvernului acele atribuţii legislative care-l vizează în mod direct pe acesta sub aspectul dobândirii. ci numai în privinţa autorităţii care o înfăptuieşte şi. de pildă. natura ordonanţelor astfel emise. Natura juridică a acestei instituţii. mai ales.. În acest sens este posibil ca în materia organizării şi funcţionării autorităţilor publice una şi aceeaşi atribuţie să fie exercitată de organe aparţinând unor puteri distincte – în mod simultan sau succesiv – caz în care între aceeaşi atribuţie diferenţierea să fie marcată nu atât sub aspectul conţinutului ei. justiţie). . implicit. precum şi a activităţii îndeplinite de executiv în temeiul ei şi.considerăm că delegarea legislativă nu poate viza acele măsuri excepţionale încredinţate de Constituţie Preşedintelui României. precum. 2. instituirea stării de urgenţă. declararea mobilizării forţelor armate. să rămână. criteriul organului care o realizează – privit în mod izolat – nefiind suficient în determinarea exactă a naturii juridice a activităţii prin care se exercită respectiva competenţă. a formei sau funcţiei de activitate statală (fundamentală şi concretă) prin care se realizează. normativă. etc. neschimbată dacă este înfăptuită atât de către parlament. cât şi de către administraţie. în cazul nostru.Constituţia revizuită permite adoptarea ordonanţelor de urgenţă care să conţină norme organice în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. trebuie să facem distincţie între natura atribuţiilor delegate şi natura activităţii prin intermediul căreia se înfăptuieşte. . modificării sau încetării competenţelor sale. Întradevăr.

pag. emiţând şi acte proprii. 1965.de exercitare a puterii în stat este hotărâtor conţinutul activităţii desfăşurate.până la aprobarea lor de către parlament. ordonanţele dobândesc puterea juridică a legii şi numai aceasta din urmă le mai poate suspenda. Caracterul executiv al activităţii înfăptuite în temeiul delegării legislative rezultă din mai multe considerente: . revocate sau înlocuite de guvern. Bucureşti.în urma aprobării.actele astfel emise sunt denumite ordonanţe şi nu legi.121 or atunci când guvernul exercită unele atribuţii ale legislativului el foloseşte metode deosebite de cele ale parlamentului. ordonanţele pot fi modificate. adoptate după o procedură executivă. Pe de altă parte. 56-57. guvernul 121 Asupra analizelor consacrate formelor de activitate a se vedea în detaliu. . după cum există organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale ori autorităţi neexecutive ce îndeplinesc activităţi administrative. Drăganu. Editura Ştiinţifică. modifica sau abroga. a legii. trebuie să recunoaştem şi existenţa unei autorităţi executive supreme cu atribuţii de reglementare legislativă chiar dacă această competenţă are un caracter excepţional. ordonanţe în acest caz. secundară. 143 . fie că este cazul actelor de reglementare primară în domenii nerezervate exclusiv legii. ale acestor acte. temporar şi strict controlat de parlament. Formele de activitate ale organelor statului…. . care sunt ulterior supuse aprobării legislative ce le conferă posterior valabilitate perpetuă – iar nu prin adoptarea specifică procedurii legislative. edictarea de norme de către administraţie este un specific şi al activităţii executive. În acest sens este posibilă eliminarea aparentei contradicţii dintre atribuţiile legislative delegate şi caracterul executiv al actelor prin intermediul cărora se înfăptuiesc. . chiar provizorii. T. Şi tot astfel. iar Curtea Constituţională le verifică conformitatea cu legea fundamentală.existenţa deplinătăţii recunoscute a efectelor juridice. fie că este cazul actelor de aplicare normativă.

Apoi. În concluzie. delegarea legislativă încredinţată guvernului implică exerciţiul temporar al unor atribuţii legislative de către puterea executivă prin forme şi metode specifice activităţii administrative prin producerea de efecte juridice valabile pe măsura recunoaşterii şi însuşirii acestor acte de către parlament. locul şi rolul organelor centrale în sistemul autorităţilor administrative 144 . Capitolul 6 Administraţia publică centrală de specialitate 1. . Trăsăturile. nu toate ordonanţele se supun aprobării legislative.pierzându-şi competenţa de a mai putea decide sau reveni asupra situaţiei juridice în lipsa unei noi delegări legislative.dacă în cel mult 30 de zile de la depunere Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide tot în procedură de urgenţă.

Organizarea şi funcţionarea ministerelor nu este reglementată printr-o lege distinctă. faţă de guvern) şi din atribuţiile executive pe care le îndeplinesc. dobândesc şi un statut de natură organică. Natura lor juridică administrativă rezultă din modul lor de denumire (ministere.deşi Constituţia nu o cere. autorităţile centrale de specialitate. Fiind organe executive. instituţii centrale). ministerele fiind reglementate prin acelaşi act normativ cu Guvernul. ceea ce va impune.neajunsurile generate de lipsa unei proprii legi unitare şi comune tuturor ministerelor (întocmai ca şi în cazul administraţiei publice locale) în care să fie reglementate unitar modul de organizare şi structurile acestor organe. ele fac parte din sistemul administraţiei publice.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. ci ea se face tot prin Legea nr. organiza şi funcţionează potrivit legii ordinare. Aceste organe. . au caracteristici propri: 1) Sunt autorităţi ale puterii executive. etc. bănci. funcţionarea şi actele respectivelor autorităţi. inspectorate. De aici decurg unele constatări: . proprie.Autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei publice sunt ministerele. consilii. de locul pe care îl ocupă în cadrul autorităţilor publice. oficii. etc. din modul lor de subordonare (de regulă. departamente. . înfăptuind activitate administrativă cu rol coordonator în asigurarea bunei funcţionări a administraţiei publice dintr-un anumit sector. de modificare sau abrogare legislativă să se facă prin acte de aceeaşi natură şi forţă juridică. cu modificările ulterioare.ministerele se pot înfiinţa. 145 . în virtutea simetriei formal-juridice ca şi operaţiunile ulterioare. precum şi diverse comitete.

122 I. sănătate) sau în sectoare astfel constituite (economie şi finanţe.2) Au o competenţă specială. internele. numai în anumite limite ale sferei executive ce formează ramura sau domeniul lor de activitate. conform legii. după caz. numai de simpla independenţă operativă (de pildă. după caz. deoarece îşi desfăşoară activitatea într-un sector bine determinat şi limitat (învăţământ. finanţele) sau după alte criterii (apărare. de regulă. În acest sens. ci autoritatea executivă supremă în stat. 34). respectivele autorităţi pentru a putea îndeplini sarcinile care le revin în teritoriu au. direcţiile judeţene de cultură). Comisia Naţională pentru Statistică). apărare. putând decide. întrucât îşi desfăşoară şi conduc activitatea la nivel naţional reprezentând. constituite la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale (de pildă. Aceste organe se subordonează. guvernul nefiind doar un simplu organ central. atât organic cât şi funcţional. comerţ şi turism. vama). grupare în care se cuprind organe de sinteză (de pildă. Iovănaş. motiv pentru care în Legea nr.cit. agricultură şi industrie alimentară) în timp ce organele de domeniu realizează activităţi în mai multe sectoare complimentare sau conexe ori care au tangenţă cu competenţa mai multor categorii de organe administrative. Aceste organe instituite în teritoriu sau autorităţi teritoriale pot dispune. Ca organe centrale. în dublă subordonare (de pildă. se consideră că ministerele sunt organe de ramură. op. organe de coordonare (Banca Naţională a României) şi organe de control (diversele inspecţii şi inspectorate). comunicaţiile. guvernului. pag. 136..122 3) Sunt organe centrale. şi organe în subordine. ministerele numai în această subordine. 90/2001 s-a formulat teza că ministerele îşi desfăşoară activitatea pe domenii (art. 146 . distincţia între ramură şi domeniu este destul de labilă. gruparea superioară şi distinctă în cadrul autorităţilor executive comparativ cu autorităţile locale şi din teritoriu. sub acest aspect. apărarea naţională) sau pot fi chiar organe locale cu autonomie de organizare şi funcţionare.

ministerele şi celelalte organe centrale sunt autorităţi aparţinând puterii executive ce exercită conducerea. organizarea şi funcţionarea organelor centrale Constituirea Constituirea sau înfiinţarea organelor centrale ale administraţiei se face în mod diferit. iar autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa doar prin lege organică.4) Conducerea lor este unipersonală de către cel pus în fruntea acestora. Astfel. îndrumarea şi controlul la nivel naţional asupra ramurilor şi domeniilor de activitate care leau fost încredinţate. în cazul ministerelor. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. Probabil că ministerele vor beneficia în viitor de o lege cadru generală care le va stabili bazele de organizare şi funcţionare. În concluzie. cu ocazia procedurii de investitură. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea. în vreme ce guvernul şi ministerele. coordonarea. 2. prin acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului. Organele centrale de specialitate sunt instituţii cu activitate permanentă. după caz. divizarea ori comasarea unor ministere. inclusiv cu ocazia solicitării votului de investitură. cu avizul Curţii de Conturi. Constituirea. unificând actualele reglementări disparate şi diferite care sunt în vigoare. Ministerele se aprobă de către Parlament. nefiind constituite pentru o perioadă 147 . pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. ele se înfiinţează. se organizează şi funcţionează conform legii. desfiinţarea sau.

respectiv din persoane fizice investite în funcţie. pe durata mandatului guvernului. Personalul ministerelor nu poate îndeplini o funcţie de reprezentare profesională cu caracter naţional. protocol. o altă funcţie publică sau o funcţie ori activitate profesională salariată în cadrul regiilor autonome. de regulă. întreţinere. Personalul aparatului propriu al acestor autorităţi se compune din personal ce exercită funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. Deci. Atribuţiile personalului din cadrul compartimentelor ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale sunt stabilite prin regulamentele proprii de organizare şi funcţionare a acestor organe. Existenţa acestor organe nu este condiţionată de mandatul limitat în timp al conducătorilor lor. cazul miniştrilor. gospodărire. Nomenclatorul funcţiilor de bază ale categoriilor de personal se stabileşte prin hotărârea guvernului. Funcţionarii publici din autorităţile centrale sunt incompatibili. conform Statutului funcţionarilor publici. Competenţele de numire sau angajare a personalului ministerelor se stabileşte prin ordinul ministrului. de pildă. cu orice altă funcţie publică. Organizare şi compunere Organele centrale sunt alcătuite din funcţionari.limitată de timp sau mandat. societăţilor comerciale sau al altor 148 . aprobate de conducătorii lor. aşa cum este cazul guvernului. de deservire. aşa cum este. precum şi personalul de secretariat-administrativ. schimbările în conducere nu afectează existenţa juridică a organului şi continuitatea exercitării atribuţiilor sale. ele trebuind să asigure continuitatea realizării sarcinilor permanente în materie administrativă. ale căror funcţii se exercită. dacă potrivit dispoziţiilor legale nu se prevede altfel. prin numire şi a căror activitate principală este de natură administrativă sau executivă. reparaţii. de regulă. cu excepţia calităţii de cadru didactic.

complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate. după caz. direcţiilor generale. În mod excepţional şi pe termen limitat. Unele ministere au în teritoriu organizate structuri exterioare sau teritoriale (apărarea naţională. Departamentele sunt conduse de secretari de stat sau subsecretari de stat. În cazul demnitarilor care au şi calitatea de membri ai guvernului (miniştrii) funcţia de membru al executivului este. ministerele pot avea şi compartimente în străinătate. se pot organiza inspectorate de stat. direcţii generale şi departamente. complexitatea şi specificul atribuţiilor îndeplinite – din următoarele subdiviziuni: birouri. asimilate direcţiilor. volumul. Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului. Structura organizatorică a ministerelor şi numărul corespunzător de posturi se aprobă de guvern. Aceasta este determinată şi de rolul. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare se stabilesc prin decrete prezidenţiale la propunerea guvernului. conform Constituţiei. care se aprobă prin ordinul ministerului. În funcţie de natura activităţii. volumul. cu respectarea prevederilor bugetare. În unele ministere. o structură organizatorică unitară în privinţa compartimentelor interne ce le alcătuiesc şi care se compun – în funcţie de importanţa. funcţiile şi atribuţiile ministerelor în raport cu importanţa. sau. Ministerele au. unele din ele constituindu-se ca organe 149 . reprezentanţă comercială) se stabilesc prin hotărâre guvernamentală. de regulă.organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ. comisii naţionale asimilate departamentelor. compatibilă cu calitatea de deputat sau senator. în cadrul unor ministere cu activitate complexă se pot organiza departamente vizând aplicarea politicii economice într-o anumită ramură sau subramură economică. internele). în funcţie de specificul activităţii. servicii. Alte compartimente externe (de pildă. direcţii. oficii. etc.

în funcţie de necesităţi. care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. ele sunt organizate prin legi speciale.distincte (finanţe). Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate teritoriale. având şi o aborbare locală. numărul şi încadrarea personalului. structura organizatorică. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administraţiei teritoriale. respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea. În lipsa unei legi unitare a ministerelor. Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Din chiar momentul înfiinţării lor ministerele dobândesc personalitate juridică. obiectul de activitate. descentralizate. prin hotărâri. criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului. vor fi. Structurile din subordinea ministerelor pot funcţiona ca organe de specialitate (create în baza avizului Curţii de Conturi) sau ca servicii publice deconcentrate. îmbunătăţiri în organizarea ministerelor. fie prin transferul unor atribuţii specifice de la un minister la altul. Guvernul este autorizat să opereze. probabil. iar altele chiar ca organe locale cu dublă subordonare (cultura). iar în cazul serviciilor publice deconcentrate numai la propunerea prefectului. iar unele instituţii publice din subordinea celor din urmă. în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan teritorial. Ministerele au sediul în Bucureşti. 150 . fie prin încredinţarea unor atribuţii prevăzute în sarcina ministerelor către secretariate de stat sau agenţii direct subordonate guvernului.

înştiinţându-l pe primul ministru despre aceasta. demisie. dar de rang naţional şi guvernamental. de secretari şi subsecretari de stat şi colegiul ministerului. o dată cu aprobarea de către parlament a compunerii guvernului la propunerea premierului desemnat de şeful statului sau prin numirea sa prin decret prezidenţial la propunerea premierului (în urma vacanţei ministeriale cauzate de deces. Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu guvernul. etc. din diferite motive. Funcţia este echivalentă cu cea de vicepremier. au o structură asemănătoare ministerelor adaptată specificului activităţilor proprii. Conducerea şi funcţionarea autorităţilor centrale Conducerea ministerelor se exercită de ministru. precum şi cu organismele similare din alte ţări. cazul Băncii Naţionale a României.Celelalte autorităţi centrale neministeriale. cu celelalte ministere şi autorităţi publice şi organizaţii din ţară. În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului. va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii. În cazul în care ministrul. căruia nu i se aplică prevederile legii privind Statutul funcţionarului public. a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. ori a remanierii guvernamentale). Ministrul este investit în funcţie. demitere. 151 . după caz. cu personal propriu. de regulă. nu îşi poate exercita atribuţiile curente. Comisiei Naţionale pentru Statistică. precum şi în justiţie. şi. de pildă. aşa cum este. cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. Miniştrii de stat reprezintă funcţii create la solicitarea adresată de premier Parlamentului pentru coordonarea activităţii unor ministere stabilite de premier.

teritoriale şi personale de care dispun. constituite în structuri stabile caracterizate printr-o strictă subordonare. organ consultativ compus din secretarii şi subsecretarii de stat. iar organul colegial are doar rol consultativ.49/1). coordonează şi controlează activitatea structurilor şi funcţionarilor din subordinea lor directă sau indirectă. Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice sunt organe permanente cu activitate continuă. spre deosebire de plenul guvernului care este un organ colegial de conducere. conduse de şefi ierarhici care decid. şefii compartimentelor independente. directori generali. Stabilitatea funcţionării ministerului. În cadrul ministerului funcţionează colegiul ministerului. şeful compartimentului juridic. o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie. continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile autorităţii sunt asigurate de secretarul general al ministerului (art. Colegiul ministerului se întruneşte. cărora le pot suspenda. 152 . îndrumă. modifica.Secretarii şi subsecretarii de stat conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredinţate în cadrul ministerelor ori al altor organe în cadrul cărora funcţionează. Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului se aprobă prin ordin al ministrului. anula şi înlocui actele şi măsurile adoptate potrivit competenţei materiale. reprezentat prin ministru. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea autorităţii respective şi adoptă recomandări cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi. Rezultă că organul de conducere al ministerului este unipersonal. alte persoane având diverse funcţii de conducere în corelaţie cu natura şi structura ministerului. de regulă. ajutându-l pe ministru în acţiunea sa de conducere. sub preşedinţia ministrului. directori.

În situaţia încetării funcţiei şi până la desemnarea noului titular. în totalitate sau în parte. ca fiind dobândită în mod ilicit. printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. politica de personal şi managementul de personal. a decesului. a revocării. numit prin concurs sau examen. pe criterii de profesionalism. cu secretarii generali din ministere. precum şi cu secretarii judeţelor şi subprefecţii în probleme de interes comun. e) Urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative iniţiate de minister şi aprobate de Guvern. g) Coordonează personalul. precum şi a demiterii dacă a fost condamnat penal sau averea sa a fost declarată.Secretarul general al ministerului sau al autorităţii centrale este un înalt funcţionar public de carieră. d) Transmite Secretarului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister. având următoarele atribuţii principale: a) Coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi autorităţile subordonate. f) Monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice. 153 . atribuţiile vor fi exercitate de premier sau de un ministru interimar desemnat de acesta. a pierderii drepturilor electorale. b) Colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Funcţia de ministru încetează în urma demisiei. pentru a putea fi discutate în şedinţa de guvern. a stării de incompatibilitate. c) Primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori.

a pierderii drepturilor electorale. 3. preşedintele României. calitatea administrativă şi nici invers. decât în situaţiile în care cauzele sunt comune celor două ipoteze (de pildă. de regulă. a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege. în cel mult 15 zile de la data încetării ocupării funcţiei. Banca Naţională a României este condusă de un guvernator. În cazul altor autorităţi centrale ale administraţiei publice. precum şi între atribuţii principale şi atribuţii 154 . şeful statului la propunerea premierului declară vacantă funcţia executivă. pierderea drepturilor electorale. încetarea calităţii parlamentare nu influenţează.În cazul în care încetarea calităţii de membru intervine ca urmare a demisiei. Dacă ministrul a demisionat. revocat. este în imposibilitatea de a exercita funcţia ori a devenit incompatibil. Întrucât funcţia ministerială şi cea de membru al guvernului sunt compatibile cu cea de deputat sau de senator. a fost demis.). modul de organizare a conducerii este diferit (de pildă. Propunerea de numire a noului membru al guvernului trebuie făcută de prim-ministru şefului statului. etc. etc. a incompatibilităţii. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face prin decret prezidenţial şi are loc în caz de remaniere guvernamentală. la propunerea premierului va desemna un interimar pentru 45 de zile. a cetăţeniei române. Serviciul Român de Informaţii de către un director. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale În cazul ministerelor putem face distincţie între atribuţii comune tuturor acestor organe şi atribuţii specifice unora dintre ele.).

potrivit strategiei generale a Guvernului. a ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale în condiţiile metodologiei aprobate de Guvern. Atribuţiile de reprezentare se referă la: a) reprezentarea intereselor statului în diferite organe şi organizaţii internaţionale. regăsite în propriile legi de organizare. b) fundamentarea şi elaborarea propunerii pentru bugetul anual care se înaintează Guvernului. Atribuţiile comune se pot grupa în mai multe categorii. în atribuţii generale. a ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale emise potrivit legii. Atribuţiile politico-administrative vizează: a) organizarea. speciale. respectiv după sfera lor de cuprindere. ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale. în baza bugetului aprobat. Atribuţiile de natură economico-financiară vizează: a) acţionarea în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului. c) coordonarea şi urmărirea elaborării şi implementării de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. c) urmărirea proiectării şi realizării investiţiilor din sistemul ministerului. în conformitate cu acordurile şi 155 . implicit. Din categoria atribuţiilor principale fac parte: 1. comune tuturor ministerelor şi. 2.secundare la nivelul aceleiaşi autorităţi. d) colaborarea cu instituţii de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul propriu. după natura lor. 3. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici. Legea organică a Guvernului a adoptat un alt criteriu de clasificare a atribuţiilor. coordonarea şi controlul aplicării legilor. integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. b) iniţierea şi avizarea proiectelor de legi.

îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. Ministerul Justiţiei asigură organizarea şi derularea raporturilor guvernului cu puterea judecătorească. Atribuţiile generale şi cele proprii. Atribuţiile de prospectare şi cercetare se referă. de pildă. editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului statului. în condiţiile legii. şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate. etc. b) iniţierea şi negocierea. în principal. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propunerea întocmirii formelor de aderare la cele existente. Legea cetăţeniei române prevede atribuţii ale Ministerului Justiţiei în cadrul procedurii de dobândire. încheierea de convenţii.convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop. 156 . la cerere. finanţează şi coordonează învăţământul de stat de toate gradele. Aşa. 4. Ministerul Educaţiei. la analiza evoluţiei fenomenelor specifice activităţii ministerului respectiv. de pildă. Astfel. Cercetării şi Tineretului organizează. sunt enunţate atât în acte normative de organizare şi funcţionare a unui minister. În cadrul atribuţiilor specifice se includ cele care revin în mod propriu numai unei singure autorităţi. dar şi în reglementări speciale care adaugă noi atribuţii ministerelor în precizarea sferei de competenţă de care dispun. Ministerul Afacerilor Externe organizează. luarea măsurilor pentru dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică din domeniul propriu. c) urmărirea şi controlul aplicării convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi luarea măsurilor pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. şi de renunţare la cetăţenia română.

în scopul armonizării intereselor generale naţionale cu cele ale colectivităţilor locale. inclusiv transferul unor activităţi de la un minister la altul. permiţând executivului central impunerea soluţiilor sale. printr-o asemenea lege. că divergenţele dintre serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţe sau în municipiul Bucureşti cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene se mediază de Guvern. îndrumă. prin realizarea unei conduceri unitare. va trebui întărit atributul Guvernului.215/2001 a prevăzut. coordonează şi controlează activitatea autorităţilor subordonate (locale şi nelocale) emiţând îndrumări obligatorii. cât şi specifice – ale acestora. Apreciem că soluţia juridică prevăzută este în contradicţie cu spiritul autonomiei locale consacrat legislativ. pentru viitor se impune adoptarea unei legi unitare de organizare şi funcţionare a ministerelor care să constituie cadrul general instituţional al acestor autorităţi şi care să includă şi principalele atribuţii – atât comune. putând suspenda. o viitoare lege unitară a ministerelor va trebui să delimiteze aria actelor de aplicare normativă a legii şi a hotărârilor guvernamentale pe care le pot emite ministerele. organele centrale conduc. tocmai pentru a descuraja tendinţa de proliferare normativă nejustificată din partea acestora. uneori 157 . Legea organică a administraţiei publice locale nr. de a putea încredinţa – atunci când dezideratul întăririi autonomiei locale sau a integrării europene o cer – îndeplinirea unor atribuţii de resortul administraţiei centrale (şi) în beneficiul autorităţilor executive locale. Pe de altă parte. printre altele. inclusiv facultatea executivului de a detalia atribuţii ale ministerelor şi de completare a celor uzuale. Desigur. anula.Desigur. în funcţie de obiectivul de activitatea al fiecărei instituţii. În temeiul raporturilor ierarhice. uneori modifica şi chiar înlocui actele ilegale şi inoportune ale acestora.

Actele autorităţilor centrale de specialitate Actele juridice de putere sau de autoritate numite şi administrative sunt emise. consiliilor locale şi primarilor din judeţ. de regulă. precum şi preşedinţilor consiliilor judeţene. însă. chiar dacă ar conţine o singură măsură de reglementare. comparativ cu regulamentele care cuprind întotdeauna mai multe norme. Aceste acte sunt obligatorii în raza de competenţă materială a ministerului respectiv. Considerăm că soluţia juridică este incompletă. şi pe întreg teritoriul ţării. la rândul lor. primarului general al Capitalei. cu modul de soluţionare a divergenţelor între autorităţi şi instituţii din subordinea Guvernului dacă ele nu au un alt organ ierarhic central sau teritorial comun care să rezolve diferendul. în timp ce instrucţiunile şi regulamentele sunt întotdeauna normative. organele centrale au obligaţia să comunice şi prefecţilor. deoarece şi în localităţi funcţionează structuri în teritoriu ale serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean. Tot pentru o mai bună coordonare a activităţii din teritoriu a serviciilor publice deconcentrate. putând fi emise cu sau fără consultarea colegiului ministerului. ordinele şi celelalte dispoziţii şi îndrumări. deoarece trebuia să prevadă că. în cazul instrucţiunilor. transmise în teritoriu propriilor servicii deconcentrate. 4. 158 . de către conducătorii respectivelor organe. aceştia emit ordine şi instrucţiuni şi aprobă regulamente în aplicarea prevederilor legale cu forţă juridică superioară. Ordinele pot fi atât normative cât şi individuale. respectiv.încălcând principiul autonomiei şi în detrimentul autorităţilor locale nesubordonate. În cazul miniştrilor. preşedinţii vor comunica respectivele acte. Soluţia este pe deplin compatibilă.

5. dispoziţii. deci în acte obligatorii.Colegiul ministerului. notele diplomatice. mai ales. norme. Răspunderea miniştrilor 159 . multe dintre ele având însă şi un caracter juridic. dacă sunt semnate de ministru. cum sunt. ca. În principiu. fiind emise în vederea punerii în executare a unor acte superioare. etc. dar pot proveni şi de la conducătorii unor compartimente interne (departamente. de pildă. De aceea actele acestui organism colegial pot fi considerate ca simple recomandări cu valoarea unor orientări de principiu pentru acţiunea sau activitatea executivă la care se referă. îndrumări. funcţionând ca organ consultativ pe lângă ministru. dar numai în temeiul acordului ministrului. Când acest proces de convertire a lor nu are loc. Atunci când sunt însuşite de ministru ele se concretizează în ordine. iar consultarea sa de către ministru şi. de regulă. caz în care au o forţă juridică inferioară actelor ministrului. ele nedeosebindu-se – ca forţă juridică – de ordinele şi instrucţiunile ministeriale. deoarece angajează statul ulterior la încheierea unor tratate internaţionale ori reprezintă operaţiuni ce premerg sau succed elaborarea ori denunţarea acestora. hotărârea acestuia neavând caracter obligatoriu. neputând adopta acte decizionale. direcţii). cum este cazul Ministerului Afacerilor Externe.. declaraţiile. Unele organe centrale de specialitate. Autorităţile administraţiei centrale mai pot emite şi alte acte juridice de putere care au diverse denumiri ce reflectă. pot emite şi acte politice specifice activităţii lor. precizări. notificările. nu are caracter deliberativ. obiectul lor specific. de pildă. ele se pot aduce la cunoştinţa celor interesaţi prin circulare. normative. sunt aprobate sau sancţionate de ministru.

ceea ce echivalează cu revocarea sa. au dreptul de a cere urmărirea penală a miniştrilor şi trimiterea lor în faţa Curţii Supreme de Justiţie pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor.Deşi există o lege a responsabilităţii ministeriale. membrii guvernului sunt solidar răspunzători pentru activitatea executivului şi pentru actele adoptate de acesta. legea organică accentuând faptul că Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului. fiecare membru al guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate. 2) Guvernul în întregul său şi fiecare din membrii acestuia răspund pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în faţa parlamentului. ceea ce-i conferă acestuia din urmă dreptul de a propune şefului statului revocarea ministrului din funcţie. 3) Dacă răspunderea colegială a guvernului nu poate opera decât faţă de un alt organ. De asemenea. În acest sens se distinge o răspundere colectivă a întregii autorităţi şi o răspundere individuală a miniştrilor care o compun. precum şi Preşedintele României. cel legislativ. 4) Camera Deputaţilor şi Senatul. subliniem. cadrul juridic general al răspunderii miniştrilor este prefigurat de Constituţie şi de legea organică a guvernului. Toate aceste forme de răspundere colegială sau individuală au un caracter politicojuridic (constituţional şi administrativ) prioritar. legea responsabilităţii ministeriale determinând cazurile de 160 . cât şi faţă de primul ministru. răspunderea individuală a membrilor guvernului poate opera atât faţă de plenul executivului. În privinţa răspunderii politico-administrative a miniştrilor distingem mai multe situaţii: 1) Conform legii fundamentale. operând chiar dacă nu s-a comis o încălcare determinată a legii – de genul abaterii juridice – conducând la demisia guvernului. ori la demiterea unui membru. la moţiunea de cenzură faţă de acesta. chiar în afara sancţiunii juridice pentru o abatere.

c) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor Senatului sau Comisiilor permanente ale acestora.8/1) următoarele infracţiuni specifice şi anume: a) împiedicarea. a unor date. pedepsită. Pentru săvârşirea altor infracţiuni. pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului. convingeri. la care se adaugă şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere pe o perioadă de 3-10 ani.3 ani (litera c) şi d). informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul utilităţii de informare a Parlamentului de către membrii guvernului.61). avere sau origine socială. şi 6 luni . cu rea-credinţă. religie. În acest sens intră sub incidenţa Legii nr. sex. prin ameninţare. orientare sexuală. categorie socială. Faptele anterior indicate săvârşite în exerciţiul funcţiei sunt sancţionate cu închisoarea de la 2-12 ani (litera a) şi b).115/1999 faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care. de natură să aducă retragere drepturilor omului. au prevăzut (art. în termen de 30 de zile de la solicitare. şi ea.130/1999 (art. potrivit legii penale.253). dată în completarea legii anterioare. 161 . vârstă. d) emiterea de ordinenormative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe teme de rasă. în afara exerciţiului funcţiei lor.răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului.468/2001 de aprobare şi modificare a ordonanţei în cauză. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. constituie infracţiuni. precum şi Legea nr. b) prezentarea. tentativa fiind. inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister. inclusiv forma republicată din anul 2002 (Legea nr. violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean. Ordonanţa de Urgenţă nr.

dar şi în ipoteza existenţei unor acte sau fapte de autoritate ce au prejudiciat un terţ. Desigur. În cazul răspunderii patrimoniale (civile) menţionăm că ea operează nu numai pentru încălcarea prevederilor contractuale ori pentru comiterea unei fapte ilicite. în general. aşa cum am mai arătat. în unele situaţii cele două calităţi de răspunderi se pot întrepătrunde pentru că. la propunerea primului ministru. În ceea ce privesc alte forme ale răspunderii sancţionatorii aplicabile miniştrilor – cum este cazul răspunderii disciplinare şi a celei contravenţionale – ca şi răspunderea reparatorie (patrimonială) ele sunt. indiferent de calitatea pe care o are autorul încălcării în cadrul organului respectiv. întrucât miniştri pot avea şi calitatea de deputat sau senator. fie în patrimoniul autorităţii sau al terţilor. caz în care operează răspunderea pentru fapta proprie a autorităţii în mod direct. de pildă. în ambele cazuri producându-se pagube. Precizăm de asemenea că. Capitolul 7 Consiliile locale şi judeţene 162 . instituite după regulile dreptului comun în materie. aplicabile oricărei persoane fizice. problematica răspunderii juridice se mai circumscrie şi acestor funcţii care antrenează o responsabilitate proprie şi distinctă de cea administrativă şi care ţine de sfera legislativă.Cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcţie de Preşedintele României. ridicarea imunităţii parlamentare şi condamnarea unui deputat atrag de drept efecte şi asupra calităţii sale de ministru şi invers.

legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. modificată implicit prin revizuirea Constituţiei. deconcentrării serviciilor publice. În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local. şi judeţean. în cazul judeţelor. municipii. Partea I-a. locul şi rolul consiliilor în sistemul administraţiei publice Potrivit Constituţiei revizuite şi a Legii administraţiei publice locale nr. republicată în Monitorul Oficial nr. Partea I-a. nr. care rezolvă treburile publice din respectivele unităţi administrativ-teritoriale123. 215/200183 în unităţile administrativteritoriale administraţia publică se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării.1. Unele oraşe pot fi declarate. alin. Natura juridică. nr. precum şi judeţele (consiliile judeţene). 123 Constituţia României. republicată în 1996. Consiliile locale au caracter deliberativ. sectoarele Municipiului Bucureşti). a 83 Publicată în „Monitorul Oficial al României”. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. republicată în „Monitorul Oficial al României”. 1) şi 2). la rândul lor. 121. 69/1991. Municipiile. 204 din 23 aprilie 2001 (care a abrogat Legea nr. cu modificările ei ulterioare). precum şi primarii. art. în condiţiile legii. în cazul comunelor şi oraşelor. 767 din 31 octombrie 2003.767/2003. primarii). autonomiei locale. 163 . Consiliile locale şi primarii sunt autorităţi eligibile şi autonome. Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice din comune şi oraşe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale. pot avea subdiviziuni administrativteritoriale (de exemplu. iar primarii caracter executiv. Aceste unităţi în care funcţionează respectivele autorităţi sunt comunele şi oraşele (consiliile locale.

2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României. a teritoriului. organizarea administraţiei locale. această înfăptuire are loc la un nivel teritorial mai redus. oraşelor şi judeţelor se face tot prin lege. exercitând o competenţă generală în baza autonomiei locale de care dispun. 215/2001 reuneşte în mod unitar atât organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. delimitarea comunelor. de către întreg sistemul administraţiei de stat. colegial şi deliberativ. în cazul nostru. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi ale administraţiei publice conform definirii lor legale. pe deplin. De altfel. hotărând. Din această definiţie rezultă trăsăturile consiliilor locale/judeţene: a. şi în cadrul cărora pot fi constituite autorităţi ale administraţiei publice locale. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi reprezentative ale administraţiei publice locale cu caracter eligibil. prin referendum. organizat potrivit legii. dar aici. ca şi orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora84. în condiţiile legii. în treburile publice vizând interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. legiuitorul nerecurgând la două reglementări distincte în materie. 84 Legea nr. cât şi pentru faptul că realizează activitatea executivă exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcţie fundamentală de activitate publică realizată. natura juridică administrativă a acestor autorităţi rezultă. cât şi regimul general al autonomiei locale. precum şi din modul lor de organizare şi funcţionare. şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. Legea nr. cu modificările ulterioare 164 . Potrivit Constituţiei. precum şi regimul general privind autonomia locală se face prin lege organică. şi din specificul atribuţiilor conferite.căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege. De asemenea. în principal.

pe de o parte. Desigur. cum sunt cele ale diverselor ministere. exercită atribuţii de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a colectivităţii umane potrivit principiului autonomiei locale. iar. autorităţi locale. Conform criteriului competenţei teritoriale. funcţionare şi cel de exercitare a atribuţiilor indică definitoriu caracterul local sau nu al unei categorii de organe ale statului. În acest sens modul de constituire. rezultă că simplul fapt al acţionării în limitele unei unităţi administrativ-teritoriale nu poate constitui. ale Băncii Naţionale a României. care nu au caracter local. Referitor la competenţele şi atribuţiile consiliilor locale facem câteva precizări: 85 Apreciem că şi consiliul judeţean este tot un organ local deşi din Constituţie precum şi din lege nu rezultă expres 165 . în numele şi interesul colectivităţii teritoriale pe care o reprezintă.b. ele reprezintă o grupare distinctă în cadrul sistemului executiv. respectiv autorităţi comunale. îşi desfăşoară activitatea numai în limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese85. întrucât. inclusă în administraţia publică locală. Consiliile locale şi judeţene sunt organe cu competenţă generală în unităţile în care funcţionează gestionând. precum şi rezolvarea treburilor publice în condiţiile legii. cel mult. pe de altă parte. Serviciului Român de Informaţii. sub propria responsabilitate. în mod evident. interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. teritorială – deoarece între aceste limite mai acţionează şi organe în teritoriu ale unor autorităţi executive centrale. În acest sens ele hotărăsc în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale. Consiliile locale şi judeţene sunt. un criteriu suficient pentru a caracteriza o autoritate ca fiind de natură locală – ci doar. orăşeneşti şi judeţene. c. ce exercită puterea publică locală. prin el însuşi. diferită de organele centrale. etc.

ar fi putut fi formulat mai categoric în sensul obligativităţii intervenţiei autorităţilor centrale în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă decât dacă şi în măsura în care obiectivele unei activităţi locale nu pot fi realizate de autorităţile locale datorită dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma să le producă. fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilităţi. în toate problemele care le privesc în mod direct. • încredinţarea de competenţe şi de atribuţii stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitare autorităţilor locale care se găsesc cel mai aproape de cetăţean. precum şi exercitarea lor trebuie să ţină seama de amplasarea şi de natura răspunderii ce le revine. • autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta. • autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul deconcentrării sau descentralizării unor servicii publice proprii ori al creării de noi servicii publice. înainte de adoptarea oricărei decizii. Această prevedere se doreşte a fi o ilustrare a principiului subsidiarităţii care. • încredinţarea de competenţe şi atribuţii pentru alte autorităţi decât cele locale. precum şi de cerinţele de eficienţă şi eficacitate. depăşind capacităţile sau posibilităţile locale. ele fiind depline şi exclusive. potrivit legii.• competenţele şi atribuţiile consiliilor se stabilesc numai prin lege. desigur. structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. 166 . cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege şi prin acte juridice obligatorii în raza lor de acţiune teritorială. Consiliile locale şi judeţene sunt organe alese. aflaţi pe acel teritoriu. limbă. De altfel. • colectivitatea include toţi cetăţenii. fundaţiilor sau asociaţiilor de tot felul cu sediul sau filiale în unitatea teritorială. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. expressie a puterii locale pe care o exercită în numele şi în interesul societăţii de pe un anumit teritoriu. funcţionând în prezenţa majorităţii celor care le compun. f. • colectivitatea locală nu se reduce numai la cetăţenii unităţii administrative. Şi aici se impun câteva precizări: • nu pot fi ignorate nici interesele persoanelor juridice. în mod direct pe baza reprezentării proporţionale în cadrul scrutinului de listă. ea cuprinzând şi străinii (cu sau fără altă cetăţenie). fiind alcătuite din mai multe persoane alese. conform Constituţiei revizuite. organizaţiilor. etnie. indiferent de naţionalitate. şi indiferent de proporţia acestora. 167 . religie. vârstă. g. în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. Rezultă din cele prezentate că respectivele consilii sunt autorităţi reprezentative ale colectivităţilor locale. cât şi cele aflate temporar (cu reşedinţă) în unitatea respectivă. e. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale. • sunt vizate atât persoanele cu domiciliul (permanent). Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială.d. etc. Consiliile sunt organe deliberative.

În privinţa principiilor care guvernează administraţia locală în mod specific, alăturat principiilor generale, se impun unele precizări. a) Principiul autonomiei locale trebuie analizat sub mai multe aspecte, pornind de la natura sa administrativă, iar nu teritorială, care se manifestă prin modul de constituire, organizare, funcţionare, activitate, decizie, gestionare şi finanţare a autorităţilor locale, precum şi de la enunţul său legal. Legea defineşte autonomia locală ca reprezentând dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă treburile publice, în condiţiile legii. Referitor la autonomia locală trebuie să precizăm: • autonomia vizează modul de constituire a consiliilor locale şi judeţene întrucât ele sunt alcătuite din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către electoratul local, expresie a democraţiei din administraţia locală. • consiliile şi consilierii se organizează, potrivit legii, pe comisii de profil menite a iniţia şi pregăti eficient actul decizional al plenului lor. • funcţionarea consiliilor reflectă caracterul lor colegial, prin compunere, deliberativ, prin atribuţia de adoptare a deciziilor, şi democratic, prin votul majoritar necesar. • consiliile au dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi gestiona treburile publice în numele şi interesul colectivităţii pe care o reprezintă. - legiuitorul a consacrat în mod ferm principiul deplinătăţii şi exclusivităţii competenţei materiale a autorităţilor locale pentru treburile publice de interes local cu excepţia cazurilor
168

-

-

-

-

prevăzute de lege. Corelat acestora trebuia formulat principiul subsidiarităţii intervenţiei autorităţilor centrale ca acţiune în baza complementarităţii de atribuţii sau de competenţă pentru domenii paralele sau care nu ţin numai de competenţa exclusivă a autorităţilor locale (cum este, de exemplu, materia impozitelor şi taxelor, a învăţământului, sănătăţii, culturii şi cultelor, etc.). dreptul administraţiei locale de a avea iniţiativă, în limitele legii, în toate domeniile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi. în activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit prin organizarea referendumului local (potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 13 – 14). Consultarea prin referendum este facultativă pentru organele locale, dar rezultatul acestuia se impune autorităţilor care l-au declanşat. prin consultarea locuitorilor pe calea referendumului sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii, nu se aduce atingere nici caracterului reprezentativ, nici celui deliberativ al consiliilor, ci se dă expresie îmbinării democraţiei clasice, indirecte, reprezentative cu o formă nouă, cea participativă, pe plan local, directă. în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o
169

parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte , respectiv, între toţi aceştia, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţi nu există raporturi de subordonare. operează pe plan local principiul autonomiei gestionare sau patrimoniale, întrucât localităţile şi judeţele au dreptul la resurse proprii, pe care consiliile le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. potrivit autonomiei financiare, autorităţile locale administrează, sau după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale localităţii sau judeţelor. autorităţile locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli ale localităţilor şi judeţelor. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de lege. consiliile locale şi judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele colectivităţii locale reprezentate, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii. autorităţile locale au dreptul, în limitele competenţelor lor şi în condiţiile legii: - să se asocieze cu alte autorităţi locale din ţară sau străinătate; - să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pentru promovarea intereselor lor comune;

170

- să încheie acorduri între ele şi să participe, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională; - să încheie acorduri (cele limitrofe zonelor de frontieră), de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine României. b) Principiul cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ trebuie să caracterizeze raporturile dintre autorităţile locale comunale şi orăşeneşti cu cele judeţene, alături, desigur, de principiile autonomiei, legalităţii şi responsabilităţii. c) Principiul utilizării limbii materne în raporturile cu administraţia locală şi serviciile publice deconcentrate din unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, respectiv o pondere semnificativă conform Constituţiei revizuite. Art. 17 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificat prin Legea nr.286/2006 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora precum şi serviciile publice dconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile constituţiei, a legilor, ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Considerăm că este o prevedere greşită, în special de redactare, deoarece limba maternă ar trebui folosită pentru minoritatea care depăşeşte 20% din numărul locuitorilor ori din această redactare se înţelege că limba maternă trebuie folosită pentru toate minorităţile naţionale. Corect ar fi fost „în unitatea administrativă în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile au obligaţia să
171

asigure folosirea în relaţiile cu aceştia a limbii materne a respectivei naţionalităţi”. Referitor la utilizarea limbii materne a minorităţilor în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice se impun câteva precizări: • limba oficială - în care se desfăşoară activitatea executivă locală şi raporturile administraţiei locale cu terţii - este limba română, putându-se folosi şi limba minorităţilor naţionale în raporturile cu cetăţenii respectivi, atât în scris cât şi oral. • utilizarea limbii materne de către minorităţi în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale legilor în materie şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. • redactarea înscrisurilor oficiale se face tot în limba română, iar, la cerere, şi în limba respectivei minorităţi căreia îi aparţine solicitantul. • obligativitatea autorităţilor locale de a aduce la cunoştinţă publică reglementările proprii şi în limba naţionalităţii conlocuitoare respective, inclusiv anunţarea ordinii de zi a şedinţelor de consiliu, precum şi desfăşurarea şedinţelor de consiliu în limba naţionalităţii respective. d) Principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes naţional aparţinând autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate aflate sub conducerea prefectului. Serviciile publice de interes local sau judeţean se află în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, reţeaua acestora urmând să se amplifice şi să se diversifice, inclusiv prin trecerea unora din subordine exclusiv centrală în subordine exclusivă sau paralelă de natură locală (finanţe, cultură, învăţământ).

172

e) Principiul descentralizării formulat de Constituţia revizuită (art. 120/1) deşi nu se mai referă la serviciile publice din teritoriu aparţinând administraţiei centrale, apreciem că vizează instituţiile publice care, deşi au păstrat subordonare centrală ierarhică, au trecut în paralel şi în subordine locală (cazul celor de învăţământ general obligatoriu, sanitar, cultural, etc.). f) Principiul controlului administrativ şi controlului financiar asupra activităţii consiliilor locale şi judeţene, este expresia caracterului unitar al statului, şi rezultă din obligativitatea îndeplinirii prevederilor din reglementările autorităţilor centrale (legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, instrucţiuni şi regulamente ministeriale, etc.). Fără a intra în detalii, menţionăm că asupra autorităţilor administraţiei publice locale controlul de legalitate este exercitat, în principal, de către prefect, ca reprezentant în teritoriu al guvernului, iar controlul financiar asupra modului de utilizarea banului public de către organele Curţii de Conturi, în principal. Aplicarea principiilor anterior enunţate nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. Categoriile de organe locale cu competenţă generală ale administraţiei publice locale sunt consiliile locale comunale şi orăşeneşti ce constituie prima treaptă, de bază, a organizării de stat a României. Consiliile judeţene reprezintă cel de-al doilea nivel teritorial al aceleiaşi organizări. Întrucât principalele oraşe sunt constituite ca municipii, respectivele consilii se organizează, iar primăriile funcţionează şi la nivelul acestora, inclusiv la nivelul Municipiului Bucureşti. Potrivit legii fundamentale, consiliile locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar potrivit legii organice autorităţile
173

administraţiei publice locale din Capitală sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general, precum şi consiliile locale ale sectoarelor, inclusiv primarii de sector.

2. Formarea consiliilor locale şi judeţene
În conformitate cu Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, consiliile locale (comunale, orăşeneşti şi municipale), precum şi consiliile judeţene se aleg prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerea directă se face pe circumscripţii electorale identice cu unităţile administrativ-teritoriale pe baza votului exprimat, în cazul consilierilor, prin scrutin de listă, şi a primarilor, prin scrutin uninominal, fiecare cetăţean având dreptul la câte un singur vot pentru alegerea consiliului local, a celui judeţean şi a primarului. Aleşii locali sunt primarul şi viceprimarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliului judeţean a căror regim juridic unitar este stabilit prin Statutul alesului local124. Dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul sau în care şi-a stabilit reşedinţa. Alegerile pentru consilii şi primari sunt valabile indiferent de numărul participanţilor la vot din totalul celor înscrişi în listele electorale din circumscripţia respectivă.

3. Constituirea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi. Validarea alegerii consiliilor se face de către judecătoria în raza căreia se
124

Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr.912 din 07.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare. 174

află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Cererea de validare a consiliilor locale se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Cererea introdusă se judecă în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Această cerere se judecă de urgenţă şi cu precădere în termen de 10 zile de la data depunerii. Hotărârea este executorie. Hotărârea judecătoriei este supusă căilor de atac prevăzute în cazul procedurii contencioase. Instanţa trebuie să se pronunţe în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz. Invalidarea mandatelor se poate pronunţa în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consiliului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform Legii privind alegerile locale (de către Biroul Electoral Central). Validarea mandatelor consilierilor declaraţi supleanţi (în caz de numire) este supusă aceleiaşi proceduri prevăzută pentru validarea consilierilor. Pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri. Constituirea consiliului nou ales se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor, iar convocarea în prima şedinţă de constituire se face de către prefect în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare. La aceeaşi şedinţă pot participa prefectul sau reprezentantul său legal, precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar, în cazul consiliului local, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată. Apreciem ca o scăpare a legii neimplicarea primarului în funcţie la această şedinţă şi nu a noului ales, care nu are nici

175

o calitate dacă nu este validat, mai ales că, de regulă, primarii se aleg în turul doi de scrutin. Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor aleşi şi validaţi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la cea de a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii. În situaţia în care consiliul nu se poate reuni nici la a treia convocare, datorită absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, instanţa va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat de la oricare din cele trei convocări consecutive. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei, pe baza procesului verbal al şedinţei întocmit de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. În cazul în care locurile declarate vacante potrivit procedurii menţionate mai sus nu pot fi ocupate cu supleanţi înscrişi pe listele de candidaţi se vor organiza alegeri parţiale pentru completare în termen de 90 de zile. Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor evenimente de forţă majoră care a făcut imposibilă prezenţa acestora. Apreciem că pe durata judecării procesului nu se vor putea desfăşura noile alegeri parţiale pentru a putea evita situaţia reintegrării în funcţie a consilierilor contestatori, concomitent cu existenţa altui sau a altor consilieri nou aleşi în locul celor infirmaţi administrativ, deoarece, în acest caz, am fi în prezenţa unui consiliu supranumeric, ilegal.
176

Lucrările primei şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale care întocmeşte şi procesul-verbal al şedinţei. Consilierii a căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei, oraşului, judeţului… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Deşi legea nu o spune, apreciem că în funcţie de religie, fiecare îşi poate invoca propria divinitate. Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Consilierii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi demisionaţi de drept, deşi legea ar fi trebuit să îi considere demişi de drept, (demisia fiind rezultatul propriei voinţe exclusive a celui în cauză). În situaţia în care consilierul (declarat) ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, alianţei politice sau electorale respective, dacă până la validare acestea confirmă în scris apartenenţa celui în cauză la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, iar numărul de consilieri se reduce sub jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, se vor organiza alegeri parţiale de completare, în termen de 90 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale. După validare, în şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii locali depun jurământul. Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se

177

constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. Consilierii, în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, exercită o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi care dispun de o protecţie juridică deosebită. După acest moment consiliul va alege, dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii celor în funcţie, un preşedinte de şedinţă care va conduce dezbaterile pe o perioadă de cel mult trei luni, semnând hotărârile adoptate. Acest preşedinte poate fi schimbat din funcţie la iniţiativa a acel puţin unei treimi din numărul consilierilor şi cu votul majorităţii celor în funcţie. În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Şi în cazul acestor autorităţi se aplică, în ipoteza constituirii lor, aceleaşi reguli ca şi la consiliile locale . În cazul consiliului judeţean acesta alege, pentru toată durata mandatului său, din rândul consilierilor, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.

4. Compunerea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi prin votul universal, egal, secret, direct şi liber exprimat, în baza scrutinului de listă pentru un mandat de patru ani. Consiliul fiind organ ales, membrii săi nu pot fi numiţi sau investiţi de drept. În exercitarea mandatului lor consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. Fiecare consilier este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public de către secretar.

178

Pentru participarea la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate consilierul primeşte o indemnizaţie stabilită conform legii. Numărul acestora este stabilit prin ordinul prefectului în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile – după cum alegerile au loc în primul sau în al doilea semestru al anului – în care sens: - în cazul consiliilor locale numărul consilierilor este cuprins între 9 – 27; - în cazul consiliilor judeţene între 31 – 37; - Consiliul General al Municipiului Bucureşti are 31 de consilieri. Acest număr este impar şi constant pe toată durata mandatului autorităţii respective, iar prin creşterea sau diminuarea populaţiei el nu suferă modificări, iar în cazul reducerii numerice a membrilor pe parcursul mandatului, va trebui rezolvată completarea lui (măcar până la 2/3 din total), fie cu ajutorul supleanţilor de pe listele de candidaţi, fie prin organizarea de noi alegeri parţiale. Evident în cazul dizolvării consiliului şi a organizării de noi alegeri anticipate numărul de locuri se va reactualiza conform datelor statistice privind populaţia unităţii administrativ-teritoriale respective. Consilierii trebuie să aibă cetăţenia română şi vârsta de cel puţin 23 de ani, împliniţi în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul în respectiva unitate administrativ-teritorială, precum şi inexistenţa interdicţiei de asociere în partide politice125. Calitatea de consilier este incompatibilă, conform legii organice, şi a Legii nr. 161/2003 (art. 88/1) cu: - funcţia de prefect şi de subprefect;
125

Legea nr.67/2004 privind alegerile locale, art. 4, alin. 1). 179

- calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă al consiliului local respectiv al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; - funcţia de manager, preşedinte, vicepreşedinte, director general, director asociat, administrator, cenzor sau membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale de interes local înfiinţate de consiliile locale sau judeţene sau subordonate lor, ori la cele de interes naţional care au sediul ori filialele lor din unitatea administrativteritorială respectivă; - calitatea de primar şi de viceprimar; - calitatea de deputat, senator, ministru, secretar şi subsecretar de stat şi cele asimilate acestora; - funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean; - calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local sau judeţean sau la care soţul sau rudele de gradul I au această calitate. Consilierii care au funcţia de de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administra-tor, cenzor, membru în consiliul de administraţie sau alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu
180

autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau judeţene respective. Aceeaşi interdicţie vizează soţul sau rudele de gradul I ale consilierului care deţin funcţiile sau calităţile respective. Evident, în toate aceste situaţii persoanele în cauză pot participa la alegeri şi pot fi alese în funcţia de consilier, însă starea de incompatibilitate intervine în mod efectiv numai după validarea mandatului celui în cauză. Acesta va trebui să opteze în termen de maxim 10 zile după acest moment asupra calităţii pe care vrea să o menţină, după care, în lipsa opţiunii exprese pentru calitatea de consilier, în proxima şedinţă de consiliu, preşedintele de şedinţă va supune validării mandatul supleantului de pe lista partidului, alianţei politice sau electorale respective. Alte incompatibilităţi se pot stabili numai prin lege. Aşa, de exemplu, chiar Legea administraţiei publice locale stabileşte interdicţia de asociere politică pentru secretarul localităţii ori Legea nr. 161/2003 stabileşte, în mod generic, incompatibilitatea dintre calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie publică sau de demnitate publică. Incompatibilitatea este o situaţie ce operează de drept, în virtutea legii, ea nu se decide, ci doar se constată de către consiliu, motiv pentru care mandatul celui în cauză nu trebuie invalidat. Totuşi, dacă cel în cauză, înlăturat din consiliu, prin validarea unui supleant, se va considera vătămat în dreptul său de ales, apreciem că se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru apărarea acestui drept pretins încălcat sau vătămat. Legea nr. 161/2003 în art. 70 a reglementat conflictul de interese ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate
181

publică sau o funcţie publică are un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale legale. O asemenea persoană nu va putea emite sau încheia un act juridic sau participa la aceste operaţiuni sub sancţiunea, după caz, a persoanei sale şi a nevalabilităţii (nulităţii) actului în cauză. Conflictele de interese ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sau consilierilor locali sau judeţeni sunt reglementate de art. 47 din Legea nr. 215/2001 care interzice acestora să ia parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor în care au interes patrimonial direct sau prin soţ, soţie, afini şi rude până la gradul IV inclusiv . Calitatea de consilier se dobândeşte din momentul depunerii jurământului, menţinându-se pe toată durata consiliului ales, respectiv 4 ani, până la constituirea noului consiliu. Evident, orice scurtare sau prelungire a mandatului consiliului, din care face parte cel în cauză, determină hotărâtor şi durata mandatului acestuia. Tot astfel, consilierul provenit din lista supleanţilor ori cel ales în urma alegerilor anticipate ori parţiale de completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani, deoarece încheie mandatul în derulare al organului din care face parte sau care este în funcţie. Calitatea de consilier încetează, de drept, în următoarele situaţii: - demisie; - incompatibilitate; - schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; - imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă maximă de şase luni consecutive, cu excepţia cazului de suspendare în urma arestării preventive a consilierului (art. 59 alin. 1, desigur, sub rezerva soluţiei de constatare a

182

nevinovăţiei penale şi a încetării procesului penal din această cauză urmată de repunerea în funcţie); - constatarea, după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii alegerilor locale; - condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; - punere sub interdicţie pe cale judecătorească prin hotărâre definitivă şi irevocabilă; - pierderea drepturilor electorale stabilită prin hotărâre judecătorească penală definitivă; - lipsa nemotivată de la trei şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; - deces. La aceste situaţii desigur s-ar mai putea adăuga, pierderea cetăţeniei române, stabilirea domiciliului în străinătate, declararea judecătorească a morţii, etc. Toate aceste cazuri reprezintă, indiferent de sursa lor generatoare (actul sau faptul juridic), modalităţi de pierdere de drept a calităţii de consilier instituite de lege, constatate, iar nu decise, prin hotărârea consiliului – care, în asemenea cazuri, are un efect pur declarativ faţă de împrejurările produse, fiind adoptată la iniţiativa primarului sau a unui consilier (art. 60 alin. 2), iar în cazul consiliului judeţean, la propunerea preşedintelui acestuia (art. 103 alin. 2). În cazurile schimbării domiciliului, a imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase luni consecutive şi a lipsei nemotivate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, hotărârea acestuia se poate ataca în contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără obligaţia reclamantului de a efectua procedura administrativă prealabilă judecăţii, hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă.

183

de îndată. prefectului de către instanţa de judecată care a dispus-o. deşi legea nu o spune. având dreptul la despăgubiri. consilierului şi. 5.Consilierul poate fi suspendat din funcţie. apreciem că acesta îl poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ. Dacă. convocată şi organizată de primar. mandatul său încetează (definitiv) înainte de termen. de îndată. Suspendarea este de drept numai în cazul măsurii arestării sale preventive despre care se comunică. Organizarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile locale şi judeţene sunt alcătuite din consilieri şi nu au o structură organizatorică propriu-zisă şi nici organe de conducere (cu excepţia consiliilor judeţene care au preşedinte 184 . pe întreaga durată până la soluţionarea definitivă a cauzei. El participă la şedinţele consiliului cu drept de vot consultativ. Dacă consilierul suspendat a fost găsit nevinovat – fiind scos de sub urmărire penală de către parchet ori achitat de instanţa de judecată – el îşi va relua mandatul (dacă este posibil). constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii. ceea ce reprezintă o încetare temporară a exerciţiului mandatului său. dimpotrivă. Ordinul de suspendare se comunică. este condamnat prin hotărâre penală definitivă. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleşi în consiliile locale vor fi reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc ales pe perioada mandatului consiliului de către adunarea sătească. fiind demis din funcţie. Prefectul va emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului de consilier. când va avea de suportat o pedeapsă privativă de libertate carel împiedică în exercitarea funcţiei.

cazul ministerelor. agricol). fiind numai deservite de un aparat propriu. conform competenţei care le revine. de exemplu. etc.. aşa cum au majoritatea autorităţilor administraţiei publice (cum este. pe principalele domenii de activitate. iniţiază proiecte de hotărâri în domeniu. în sensul că 185 . juridic şi administrativ. ordine publică şi drepturi cetăţeneşti etc. urbanism. pot întreprinde activităţi de verificare în sectorul lor de competenţă. ci numai consultativă. a serviciilor deconcentrate ale acestora din teritoriu etc.şi vicepreşedinţi). transporturi şi lucrări publice. avizări. Comisiile întocmesc rapoarte pe probleme de specialitate. îndeplinesc şi alte atribuţii sau însărcinări date de consiliu sau din proprie iniţiativă. neproducând efecte juridice. buget şi finanţe. de gradul de urbanizare al acestora.). format din astfel de lucrători. Activitatea acestor comisii nu este decizională. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. Comisiile de specialitate îşi aleg un preşedinte şi un secretar prin votul membrilor lor. Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii în funcţie. Legea a prevăzut că. etc. Asemenea comisii se pot organiza pe probleme economico-sociale. acesta îşi organizează comisii de specialitate. aceasta deoarece nu sunt alcătuite din funcţionari cu activitate permanentă. care reflectă compunerea politică a plenului. de specificul local (industrial. Comisiile analizează şi avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte. cum ar fi studii. în funcţie de gradul de dezvoltare al localităţii şi judeţului. după constituirea consiliului. precum şi de tradiţii. sănătate publică şi protecţie socială. controale. pe care le prezintă consiliului spre dezbatere.

Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor se face prin votul secret a majorităţii consilierilor în funcţie. În cazul suspendării sau absenţei preşedintelui atribuţiile sale vor fi exercitate de un vicepreşedinte – desemnat prin dispoziţia preşedintelui – în numele preşedintelui. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. de analiză şi verificare pe o perioadă determinată. pe durata mandatului său. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi. Cazurile de incompatibilitate. ce are libertatea de a o însuşi sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun. din proprie iniţiativă sau la solicitarea primarului. intereselor generale ale statului sau judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile. obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii se stabilesc prin hotărârea consiliului. funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit. Consiliul poate organiza nu numai comisii permanente. durata. la propunerea a o treime din numărul lor. prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. în exercitarea sarcinilor lor. iar uneori trebuie. să le solicite opinia potrivit domeniului lor de activitate. ci. în aceleaşi condiţii. Membrii comisiei acţionează numai în limitele stabilite prin hotărâre. Organizarea. ca organ deliberativ. această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului. poate înfiinţa comisii temporare. Componenţa acestora.plenul le poate. suspendarea şi încetarea mandatului preşedintelui sunt similare cu cele ale primarului. Însă. pe toată durata exercitării mandatului. 186 . durata mandatului acestora fiind egală cu cea a mandatului consiliului judeţean. Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie.

dacă a solicitat reintegrarea. fără motive temeinice. de două ori consecutiv. care se acordă de drept. 6. Conform Statutului funcţionarilor publici dacă cei în cauză au calitatea de funcţionar public raportul lor de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică unde funcţionează se întrerupe. urmând a se relua. fiind legal întrunite dacă este prezentă majoritatea consilierilor aflaţi în funcţie. Pe toată durata exercitării mandatului contractul de muncă al preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean la instituţiile publice. companiile şi societăţile naţionale ori societăţile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă de drept. la cererea celui în cauză. Funcţionarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile se aleg pentru un mandat de patru ani. În situaţia în care un consilier absentează. în caz de război sau catastrofă. iar cazurile de absenţe motivate se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare a consiliului.Preşedintele şi vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier. care se poate prelungi. urmând a fi reluat ulterior încetării mandatului. În cazul încetării. a mandatului preşedintelui. regiile autonome. prin lege organică. înainte de termen. Consiliile îşi exercită mandatul de la data constituirii lor până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. Consiliile funcţionează numai în plenul şedinţei la care participă membrii care le compun. prefectul ia act prin ordin şi înştiinţează consiliul judeţean pentru alegerea unu nou preşedinte. Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie. Preşedintele şi vicepreşedinţii primesc pe toată durata mandatului lor o indemnizaţie stabilită conform legii. el poate fi sancţionat în 187 .

respectiv judeţean. prefectul poate solicita preşedintelui consiliului judeţean întrunirea acestui organ. inclusiv în materie contravenţională şi sancţionatoare vizând subiectele de drept din zona calamitată sau supusă tulburărilor sociale. sau cel puţin la trei zile.condiţiile respectivului regulament. în cazul celor locale. În asemenea şedinţe pot fi adoptate acte normative excepţionale. lunar. cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare. de regulă. epidemiilor sau epizootiilor. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. în şedinţă ordinară. inclusiv pentru absenţe nemotivate de la lucrările comisiei de specialitate din care face parte. la convocarea primarului. de regulă prin diminuarea sau suprimarea indemnizaţiei de şedinţă. Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar. Ordinea de zi a şedinţelor consiliului se aprobă de acesta la propunerea celui care le-a convocat. Consiliul local se întruneşte. la cererea primarului. iar cel judeţean o dată la două luni. sau a preşedintelui. ori cel mult trei zile înaintea şedinţelor extraordinare ale consiliului local. cu caracter temporar. în cazul celor judeţene. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor convocarea consiliului local se poate face de îndată. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. iar modificarea 188 . De asemenea. respectiv a vicepreşedintelui când titularul funcţiei este absent sau suspendat din postul său. pentru orice categorie de consilii. incendiilor. catastrofelor. la convocarea preşedintelui său ori a viceprimarului. în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. Convocarea consiliului se face în scris de către secretarul localităţii sau cel general al judeţului. ori a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.

ei se poate face numai pentru probleme urgente şi cu votul majorităţii celor prezenţi. organizarea şi dezvoltarea urbanis-tică a localităţii şi amenajarea teritoriului. 189 . În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul . iar al celui judeţean de către preşedintele acestuia. se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. primarul sau preşedintele consiliului judeţean pot propune consultarea cetăţenilor. În localităţile sau judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se va aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a acestora. Şedinţele consiliului sunt publice. cu excepţia cazurilor în care consilierii decid. administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. persoane juridice române sau străine. în condiţiile legii. cu majoritatea voturilor. prin referendum. dacă preşedintele a fost suspendat din funcţie. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă ales pe o perioadă de trei luni.verbal al şedinţei. Problemele privind bugetul. ora. regională. Invitaţia la şedinţă va preciza data. organizaţii neguvernamentale. precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice. ori ales de consiliu. În legătură cu aceste probleme. ori de un consilier (dacă nici un vicepreşedinte nu poate conduce lucrările). participarea la programe de dezvoltare judeţeană. zonală sau de cooperare transfrontalieră. Ordinea de zi se aduce şi la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. ca acestea să fie nepublice (cu uşile închise). iar în lipsa sa de un vicepreşedinte desemnat de el. în cazul absenţei sale motivate. locul desfăşurării şi ordinea de zi. ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului. schimbări în ordinea de zi. secretarii şi subsecretarii de stat. nesecret. prefectul sau reprezentantul său. iar în cazul tuturor consiliilor. cu excepţia şedinţelor extraordinare sau a celor convocate în caz de forţă majoră ori de maximă urgenţă. în timp util. Problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu de specialitate al primarului care se elaborează în termen de 30 de zile de la solicitarea iniţiatorului. însoţit de avizul comisiei de specialitate. preşedintele sau cel care conduce şedinţa consiliului local. precum şi persoane interesate invitate de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă prin semnătură responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ai altor organe centrale din unitatea administrativ-teritorială. secret. pe care ulterior îl supune spre aprobare consiliului. apreciem noi. etc. pentru satele care nu au consilier ales. a oricărei alte operaţiuni inexact consemnate (de exemplu. în tăcerea legiuitorului. 190 . poate asista şi lua cuvântul preşedintele consiliului judeţean. La lucrările consiliului local participă. ori de câte ori se discută problemele vizând aceste localităţi. primarul. în probleme ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii.Consilierul local. fără drept de vot. modul de votare. Consilierii au dreptul să conteste conţinutul înscrisului cerând menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa precedentă sau. cu drept de vot consultativ. La şedinţele consiliului local participă în mod obligatoriu şi delegatul sătesc. procesul-verbal al şedinţei anterioare. sau reprezentantul acestuia. Înaintea fiecărei şedinţe secretarul pune la dispoziţia consilierilor. deputaţii şi senatorii.). respectiv judeţean.

semnat. Dezbaterile din şedinţe. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel ce conduce lucrările şi de secretarul localităţii sau secretarul general al judeţului. Această situaţie se comunică instanţei de judecată de către primar. asigurându-se traducerea în limba română. Preşedinte şi Guvern) ale căror mandate se prelungesc potrivit Constituţiei. sigilat de cel care a condus şedinţa şi de secretar.Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română ca limbă oficială. în cazul consiliului local. după ce. a fost aprobat procesul-verbal al şedinţei. O primă ipoteză. 191 . Documentele şedinţelor se întocmesc în limba română. Procesul-verbal şi documentele dezbătute se depun întrun dosar special al şedinţei respective. de scurtare a mandatului. se poate utiliza şi limba maternă a acestora. viceprimar sau secretar. sau orice persoană interesată. Deşi consiliile funcţionează pe durata unui mandat de patru ani. inclusiv rezultatul votului. cea a dizolvării de drept sau prin referendum operează în cazul în care consiliul nu se întruneşte. timp de două luni consecutive ori nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se poate completa cu supleanţi. În cel de-al doilea caz. în baza unei legi organice. legea organică reglementează situaţiile ce pot conduce la prelungirea sau scurtarea acestuia. avem în vedere dizolvarea consiliului de drept sau prin act juridic. în prealabil. prelungirea operează pe timp de război sau de catastrofă. care va reglementa şi situaţia tuturor autorităţilor publice centrale reprezentative şi eligibile (Parlament. care va fi numerotat. În primul caz. În cazul consiliilor ai căror membri aparţin unei minorităţii naţionale şi reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor.

Consiliile locale şi judeţene alese anticipat. În situaţia dizolvării consiliului judeţean ori pe perioada neconstituirii legale problemele curente ale judeţului vor fi rezolvate de către secretarul acestuia împuternicit special de Guvern prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. la propunerea prefectului. încheie mandatele celor anterioare pe data constituirii legale ale celor nou alese în cadrul alegerilor locale cu caracter general. ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel 192 . Atribuţiile consiliilor locale şi judeţene În realizarea atribuţiilor sale consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte. ca urmare a dizolvării celor precedente.Prefectul prin ordin ia act de situaţia de dizolvare propunând Guvernului organizarea de noi alegeri. a procedurii administrative prealabile judecăţii. în condiţiile legii. cu excepţia celor aflate prin lege în competenţa altor autorităţi publice locale sau centrale. Stabilirea datei pentru organizarea noilor alegeri se face de către Guvern. de către reclamant. fără a mai fi necesară realizarea. acţiunea judiciară suspendând de drept măsura de dizolvare. consiliul judeţean. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă. La rândul său. Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. 7. în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau. în toate problemele de interes local. de la validarea rezultatului referendumului. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. după caz. Dizolvarea se face de guvern prin hotărâre la propunerea prefectului bazată pe hotărârile judecătoreşti în cauză.

şi atribuţii exterioare. şi atribuţii specifice. cu consecinţe în afara acesteia. partea specială. Sarcinile consiliilor locale/judeţene se pot clasifica după mai multe criterii: 1. vol. în funcţie de actul normativ care le conţine. distingem atribuţii comune tuturor acestor autorităţi.) 2. în vreme ce consiliile judeţene sunt autorităţi de coordonare a consiliilor locale. cu consecinţe în interiorul unităţii administrativ-teritoriale. în atribuţii principale. incluzând ansamblul problemelor vieţii publice locale. 88 A se vedea Alexandru Basarab-Şinc.215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. de principiu. cuprinse în diverse reglementări. 204 di 23 aprilie 2001. Drept administrativ. atribuţiile principale sunt. şi atribuţii secundare. indiferent de nivelul la care funcţionează. cuprinse în propria lege organică (nr. După sfera de generalitate în care se includ. De regulă. lipsite de atributul autonomiei locale88. etc. 3. pag. sau chiar în afara ţării (expresie a cooperării dintre consilii sau a celei transfrontaliere). alin.judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. şi generale prin întinderea sau aria lor de cuprindere. 16. ce dezvoltă sau completează competenţa aceloraşi organe în cele mai diferite domenii (exemplu: în materie funciară.215/2001). 193 . De aici şi aparenta distincţie netă privitoare la specificul fiecărei categorii de autorităţii (locale şi judeţene). Bucureşti. 126 Legea administraţiei publice locale nr. Totuşi textele legale introductive. II. încredinţează expres autonomia şi consiliilor judeţene126. respectiv consiliile locale sunt autorităţi autonome ale administraţiei publice locale. 2). publicată în Monitorul Oficial nr. art. După locul în care exercitarea acestora produce efecte în atribuţii interne. concomitent. alin. 3. 1994. locativă. Editura Metropol. caracteristice uneia sau mai multor categorii de organe de acelaşi gen. 2) şi art. După importanţa lor. 4.

c) Administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului. primarul şi preşedintele consiliului judeţean fiind ordonatori principali de credite bugetare. edilitargospodăreşti. şi cele judeţene. oraşe şi municipii a sumelor din cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse în condiţiile legii. iar în temeiul lor se elaborează prognoze şi programe dezbătute şi aprobate de consiliu. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor consiliilor locale. dispune. precum şi atribuţii politico-administrative. pe de altă parte. • Atribuţii economico-financiare a) Avizează sau aprobă. pentru realizarea acestora. Domeniul public de interes 194 . respectiv a judeţului. pe baze contractuale. studii. de care dispun. în condiţiile legii. după caz.4. În cazul consiliului judeţean strategiile. autorităţi centrale. precum şi taxe speciale. după caz judeţean. hotărând repartizarea pe comune. aprobă şi urmăreşte în cooperare cu autorităţile locale interesate măsurile necesare. b) Aprobă bugetul local. de amenajare a teritoriului. adoptă strategii. Exercitarea atribuţiilor de către consiliile locale. în condiţiile legii. cât şi faţă de primari. inclusiv financiare. social-culturale şi educative. prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a localităţii. inclusiv guvern. Aceste studii sunt întreprinse de comisiile de specialitate ale consiliului sau de instituţii. aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar. pe de o parte. stabileşte impozite şi taxe locale sau judeţene. se face în condiţiile lipsei oricărei subordonări între ele. prognozele şi programele sale includ şi propunerile localităţilor alăturate obiectivelor distincte ale judeţului. protecţia mediului înconjurător. contractarea de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare. prefecţi. devenind hotărâri ale acestuia. După natura conţinutului lor distingem atribuţii economico-financiare.

Manda. Bucureşti. în numele unităţii administrativteritoriale. singura care are personalitate juridică. urmărind şi controlând activitatea acestora. precum şi domeniul privat constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. C. Preda. toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat. ca organ executiv. Basarab-Şinc. numesc şi eliberează din funcţie. g) Înfiinţează şi reorganizează regii autonome de interes local sau judeţean. după caz. Administrarea sau gospodărirea acestui patrimoniu revine consiliului. numind şi eliberând din funcţie. inclusiv sancţionând. precum şi a serviciilor publice de interes local sau judeţean. după caz. inclusiv vânzarea bunurilor proprietate privată. conform legii. e) Înfiinţează instituţii publice şi servicii publice de interes. 1993. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică şi privată a comunei. hotărând asupra privatizării lor. oraşului şi judeţului. Editura AMIVA. 44. Al. Dima.local şi judeţean. comentată şi adnotată. în condiţiile legii. precum şi societăţi comerciale de interes local. consiliile exercitând faţă de ele toate drepturile inerente decurgând din faptul că li s-a transmis spre folosinţă o parte a patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale în scopul realizării unor activităţi sau servicii publice utile colectivităţii locale. 89 P. M. în condiţiile legii. 195 . pe conducătorii acestora. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. exercită. Legea administraţiei publice locale. d) Hotărăşte darea în administrare. membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome de sub autoritatea lor (ultima atribuţie omisă de legiuitor în cazul judeţelor). în timp ce exercitarea concretă a drepturilor şi realizarea obligaţiilor revin primarului. f) Participarea cu capital sau bunuri în numele şi interesul colectivităţilor locale reprezentate. local sau judeţean. pag. în condiţiile legii. respectiv preşedintelui consiliului judeţean89.

întreţinerea şi modernizarea drumurilor. podurilor. c) Stabilesc măsuri sau aprobă construirea. atribuţie care revine nu numai consiliului local. analizează 196 . studii. conservarea. conform competenţei. prognoze şi programe de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism la nivelul localităţii. după caz. la nivel judeţean. precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţie de interes local sau judeţean. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. acordând sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate consiliilor locale pentru construirea. consultând consiliile locale. b) Consiliile locale analizează şi aprobă în condiţiile legii. în scopul creşterii calităţii vieţii şi contribuie la protecţia. în condiţiile legii. în condiţiile legii.h) Asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă. urmărind modul de realizare ale acestora în cooperare cu organele locale implicate. servicii publice specializate. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti. târguri. omisă de lege. pieţe şi oboare asigurând buna funcţionare a acestora. i) Înfiinţează şi organizează. înfiinţând. de amenajare a teritoriului şi protecţia mediului înconjurător a) Avizează sau aprobă. dar şi celui judeţean. în localităţi. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale ale localităţii. j) Aprobă. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti. elaborează. asigurând condiţiile necesare realizării acestora. documentaţiile tehnico-economice pentru lucrări de investiţii de interes local şi judeţean. documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor. d) Acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător. stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare realizării acestora.

acordarea de stimulente în natură şi bani. în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie. c) Aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale. f) Sprijină. în cazul judeţului) acţiunilor ştiinţifice.propunerile consiliilor locale în vederea elaborării de prognoze şi programe pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător. asigură protecţia drepturilor copilului. ocrotire şi asistenţă socială. g) Contribuie la sprijinirea (inclusiv financiară. instituţii sociale şi culturale. conservarea. urmărind şi controlând activitatea acestora. tineret şi sport. condiţiile materiale şi financiare necesare bunei funcţionări a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa. • Atribuţii social-culturale. e) Hotărăşte. în localităţile cu personal didactic ori cu medici sau personal sanitar insuficient. sportive şi de agre- 197 . în condiţiile legii. sănătate. condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie. potrivit competenţelor legale. precum şi de alte facilităţi. precum şi a altor activităţi. sanitare şi educative a) Asigură. la nivel judeţean. b) Înfiinţează. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale. e) asigură. înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local. activitatea cultelor religioase. artistice. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială. precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare. potrivit competenţei legale. cultural-educative sau a celor desfăşurate de cultele religioase. potrivit legii. d) Contribuie la protecţia. cultură. prin alocarea fondurilor necesare.

potrivit competenţelor lor legale. c) Atribuie sau schimbă. respectiv a preşedintelui. precum şi ale regiilor autonome de interes local sau judeţean. . statul de funcţii şi numărul de personal al aceluiaşi aparat. în condiţiile legii. • Atribuţii proprii şi distincte ale consiliilor a) Consiliul local aprobă statutul comunei sau oraşului. aflate sub autoritatea sa. precum şi a unor obiective de interes judeţean. a viceprimarilor. inclusiv ale instituţiilor şi serviciilor publice. după caz. în situaţia localităţilor. • Atribuţii politico-administrative • Atribuţii comune: a) Alegerea. din rândul consilierilor. apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă.regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. şi a celui judeţean la propunerea preşedintelui acestuia din urmă. b) Consiliul asigură condiţiile materiale şi financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de apărare a ordinii publice. c) Consiliul local hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice. în localităţi locuri şi parcuri de distracţie. şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora.ment. baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora. denumiri de străzi. . 198 . de pieţe şi de obiective de interes local. respectiv a preşedintelui şi vicepreşedinţilor. b) Aprobă următoarele categorii de acte: . şi în condiţiile legii.regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean. la propunerea primarului. înfiinţează. în condiţiile legii. analizează activitatea pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă.organigrama.

Toate consiliile locale şi judeţene mai îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin legi. cu alte persoane juridice române sau străine. • Atribuţii de asociere internă şi externă Legea organică reglementează posibilitatea asocierii. cu 199 .participare are în vedere raţiuni comerciale de factură economică aducătoare de beneficiu prin constituirea de societăţi comerciale. după caz. . o consiliile locale şi cele judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri. comerciale fie administrative. în condiţiile legii. f) Consiliul judeţean acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă de specialitate. e) Consiliul judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. cu merite deosebite. în condiţiile legii. cooperării.d) Consiliul local conferă persoanelor fizice române sau străine. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. potrivit legislaţiei în vigoare. titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului. profesionale. . aderării şi participării consiliilor locale şi judeţene pe plan intern şi pe plan extern. ceea ce determină asocierea sau cooperarea.o asemenea participare poate opera. prin aportul de capital sau bunuri. inclusiv primăriilor şi serviciilor publice locale. fie pe considerente economice. în condiţiile legii. etc. dar şi cu alţi parteneri sociali. atât cu persoane juridice române sau străine. cu alte comunităţii locale sau asociaţii neguvernamentale.

lucrări. la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională. de exemplu. inclusiv sprijinirea unor zone defavorizate (de monoindustrie. care permite o mai bună colaborare interjudeţeană.). sau mai multe judeţe învecinate între ele pe anumite probleme ce ţin de un sector economic determinat (de exemplu.). agricultură. inclusiv prin alocare de fonduri. monocultură agricolă. constând.organizaţii neguvernamentale. industrie mică şi mijlocie. o acţiune antiepidemiologică. resurse de ape minerale etc. ştiinţifică. în organizarea unui festival de artă. ceea ce nu mai reprezintă o activitate comercială propriu-zisă. minerit. sanitară. deoarece se urmăreşte realizarea unor activităţi de utilitate publică locală sau judeţeană (de factură culturală. să coopereze şi să se asocieze cu alte 200 .. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. Asemenea programe pot viza cooperarea mai multor unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ. edilitară etc. în limitele competenţelor care le revin. cu caracter intermediar între nivelul central şi judeţean. în urma restructurării sau privatizării unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat). turism rural. etc. o autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca. o autorităţile administraţiei publice locale pot încheia acorduri şi pot participa. chiar dacă poate aduce şi beneficii. şomaj. servicii sau proiecte de interes public local sau judeţean. a unei cercetări ştiinţifice pe o temă administrativă. în condiţiile legii. restaurarea unui imobil de importanţă istorică. realizându-se o regionalizare internă.

în condiţiile legii creând aşa numitele euroregiuni (bilaterale. Asemenea situaţii vizează.). trilaterale etc. federaţii sau ligi ale primarilor de municipii. un exemplu tipic reprezentândul. aderarea la asociaţii. potrivit legii organice. preşe-dinţilor de consilii judeţene etc. aceste acorduri se vor încheia numai în domeniile ce sunt de competenţa consiliilor locale sau judeţene. pentru promovarea unor interese comune. prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create şi pe teritoriul României organisme care să aibă. de exemplu. în condiţiile legii. potrivit 201 . o consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine. înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ . societăţi comerciale şi servicii publice – ca. pentru realizarea unor obiective de interes comun – scop în care pot înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice.autorităţi ale administraţie publice locale din ţară sau din străinătate. de exemplu.teritoriale similare din alte ţări sau asocierea consiliului judeţean cu consilii locale. cu respectarea legislaţiei interne şi a angajamentelor internaţionale asumate de statul român. de exemplu. în privinţa acumulării de rezerve şi a aducţiunilor de apă potabilă sau pentru irigaţii. o pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale.

personalitate juridică. Toate aceste acţiuni obligă ţara noastră la depunerea unor eforturi susţinute de corelare a legislaţiei interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de compatibilizare juridică cu normele occidentale europene. iar din anul 2007 a devenit membră a Uniunii Europeane. în caz contrar se va considera că nu sunt obiecţii şi proiectul respectiv poate fi supus spre adoptarea consiliului. 202 . fără competenţe administrativ-teritoriale. precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a autorităţilor administrative publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.dreptului intern. Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. iar în anul 1996 a semnat Convenţia Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere. 215/2001. Iniţiativa autorităţilor locale de a coopera şi de a se asocia cu autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate. Acordurile sau convenţiile încheiate de autorităţile locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local sau judeţean parte la acestea şi sunt supuse controlului de legalitate. iar actele emise în temeiul lor au în dreptul intern aceeaşi valoare juridică şi aceleaşi efecte ca şi actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr. înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene. după caz. România a devenit în anul 1993 membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. Autorităţile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau convenţii de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări.

întocmeşte şi supune spre aprobare regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului. la solicitarea acestora.coordonează. a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia. . în bune condiţii. organigrama. a lucrărilor acestuia.asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului şi analizează periodic stadiul îndeplinirii acestora. punerea în aplicare a legilor. . . b) În privinţa atribuţiilor faţă de consiliul judeţean: . a hotărârilor consiliului judeţean şi a altor acte normative. a decretelor prezidenţiale.întocmeşte proiectul ordinii de zi. în condiţiile legii. rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului.acordă prin aparatul propriu şi serviciile de specialitate ale consiliului judeţean. sprijin şi consultanţă tehnică şi juridică pentru autorităţile locale.propune consiliului.coordonează şi controlează activitatea instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea consiliului. prezintă consiliului anual sau la cerere. d) Faţă de consiliile locale şi aparatul lor: . . numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate. . a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale.• Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean a) Asigură respectarea prevederilor Constituţiei. desfăşurate în comune şi oraşe. 203 . urmăreşte şi controlează activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară. c) În privinţa atribuţiilor faţă de aparatul propriu al consiliului judeţean şi al instituţiilor şi serviciilor subordonate: . statul de funcţii.îndrumă metodologic.conduce şedinţele acestuia. . controlează şi răspunde de activitatea privind protecţia drepturilor copilului. .dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea. spre aprobare.

avize. după caz. . precum şi în justiţie. iar acesta va fi de jumătate plus unu din totalul 204 . Legea precizează expres care este cvorumul legal al prezenţei la şedinţele consiliului. celor interesaţi. care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau comunicate. . În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite: . Actele consiliului local şi ale consiliului judeţean În exercitarea atribuţiilor consiliile locale adoptă hotărâri.întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului. acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lege. în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora cere o altă majoritate. 8. h) Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor. în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. precum şi cele de sprijin şi consultanţă pentru autorităţile comunale şi orăşeneşti. g) Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean.exercită funcţia de ordonator principal de credite.e) În materie financiară: . .dispoziţii cu caracter normativ. cu votul majorităţii membrilor prezenţi.urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen. cu persoane fizice şi juridice române şi străine. prin dispoziţie. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice. atribuţiile de coordonare şi control ale instituţiilor şi serviciilor subordonate consiliului judeţean. şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului. contrasemnate de secretarul judeţului.

. . deşi legea nu prevede acest lucru. dar consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. şi nu din numărul total al mandatelor. activitatea se va desfăşura numai pe baza veniturilor proprii până la adoptarea noului buget. De regulă. Hotărârile se adoptă prin vot deschis. deci se află în funcţie. după caz. Majoritatea necesară votării şi adoptării unei hotărâri este de jumătate plus unu din totalul celor prezenţi. Sunt adoptate cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. conform Legii contenciosului administrativ. . hotărârile privind: . 205 . Hotărârile individuale privind persoanele vor fi luate întotdeauna prin vot secret.contractarea de împrumuturi.administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. Dacă bugetul nu poate fi adoptat în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat. Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie: . cu excepţiile prevăzute de lege. Hotărârile ilegale ale consiliilor pot fi atacate în justiţie de către prefect.celor care îl compun în mod efectiv. iar cele ce vatămă drepturi legal recunoscute de către persoanele fizice sau juridice lezate.organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. şi şedinţele de votare sunt publice. Neadoptarea în trei şedinţe ordinare consecutive a nici unei hotărâri atrage dizolvarea de drept a consiliului. în condiţiile legii. zonală sau de cooperare transfrontalieră. regională. .participarea la programe de dezvoltare judeţeană.asocierea sau cooperarea cu persoane juridice române sau străine. precum şi cele vizând bugetul local.hotărârile privind impozitele şi taxele locale sau judeţene.

pentru legalitate. în mod obligatoriu. Hotărârile consiliilor locale se semnează de consilierul care conduce şedinţa. de vicepreşedintele care a condus şedinţa. fie personal. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depăşeşte competenţa consiliului. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. iar cele ale consiliilor judeţene de preşedinţii acestora. Hotărârile consiliului se comunică de îndată de către secretar prefectului şi primarului. hotărârea va fi semnată de 3 – 5 consilieri (prezenţi la şedinţa în care s-a adoptat hotărârea). ori. Hotărârea adoptată cu încălcarea acestei interdicţii este nulă de drept. în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut. În cazul în care cei care au condus lucrările lipsesc sau refuză să semneze. de către secretar. şi se contrasemnează. fie prin soţ. Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care. de referatul de specialitate al aparatului propriu. El va expune consiliului opinia sa motivată.Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari. iar nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. Comunicarea însoţită de eventualele obiecţii privind legalitatea actelor. 206 . existând un conflict de interese. în lipsa lor. soţie. şi de preşedintele consiliului judeţean în cazul acestui din urmă organ. însoţite. dar nu mai târziu de 10 zile de la data adoptării lor. cu sprijinul secretarului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului. are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun. Acţiunea judiciară împotriva ei poate fi introdusă de orice persoană interesată. se face în scris şi se înregistrează într-un registru special. în cazul consiliilor locale.

Precizăm că există obligaţia legală a tuturor autorităţilor locale ca. sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care acţiunea prefectului împotriva actului local a fost respinsă. dacă legea nu prevede altfel. acesta îl va ataca în contenciosul administrativ. toate actele juridice adoptate sau emise. să comunice în termen de maximum 10 zile. între timp. ceea ce atrage suspendarea de drept a actului contestat în justiţie astfel că practic se blochează aplicarea lui temporară. în caz de refuz a autorităţii sesizate astfel de prefect. prin intermediul secretarului lor. cel puţin pentru autorul lor. dar şi de momentul aducerii lor la cunoştinţa subiectelor interesate (prin publicare sau comunicare) se manifestă caracterul lor executoriu. 207 . dacă bineînţeles nu a operat. intervenţia acestuia pentru revocarea sau modificarea actului în cauză pe motive de ilegalitate urmată de reanalizarea actului cu schimbările corespunzătoare ori. Cele normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii la cunoştinţa publică. deoarece manifestarea de voinţă s-a constituit într-un act juridic valabil cu consecinţe obligatorii. iar cele individuale de la data comunicării. în cel mult 30 de zile de la comunicare.Hotărârile pot fi normative şi individuale. Faţă de textul legal al momentului obligativităţii actelor administraţiei locale se impune precizarea că acest caracter se dobândeşte din chiar momentul adoptării sau emiterii lor legale. subiectelor interesate. Aducerea la cunoştinţa publică sau publicarea actelor normative se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect. dacă acesta nu şi-a comunicat în termen de 5 zile de la primirea comunicării poziţia faţă de eventuala ilegalitate a actului. Rezultă că aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor normative se face în termen de 5 zile de la data oficială a comunicării lor către prefect. inclusiv prefectului.

a originalului. Consiliul local/judeţean poate fi dizolvat şi prin referendum organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a unei cereri adresată în acest sens prefectului de către cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. Măsura dispusă este dizolvarea pronunţată prin hotărâre judecătorească. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul local/judeţean. consiliile. dacă petentul a cerut în mod expres şi această dublă comunicare oficială. Referendumul local este organizat de către o comisie numită 208 . inclusiv preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. după cum s-a văzut. în limba maternă. la cerere. de altfel. răspunde pentru nefuncţionalitate dacă nu s-a întrunit. 9. sunt în serviciul colectivităţii locale dispunând de protecţia acordată de lege (Legea nr. ori nu a adoptat (în trei şedinţe ordinare consecutive) nici o hotărâre. precum şi primarii ori viceprimarii. În situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa cu supleanţi.În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (de peste 20%) din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. Consiliul. el putând realiza. 215/2001 şi cea privitoare la Statutul aleşilor locali) datorită exercitării unei funcţii publice. alături de actul redactat oficial în limba română. Răspunderea consiliilor şi consilierilor În exercitarea mandatului lor. consilierii. iar cele cu caracter individual se comunică. şi în limba maternă (art. timp de 2 luni. şi o traducere legalizată. 51).

sau în absenţa acestuia secretarul unităţii administrative va rezolva problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale. la cel mult două şedinţe consecutive atrage sancţionarea lor conform regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului. de regulă. consiliului local/judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Legea a prevăzut obligaţii determinate pentru consilieri. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. fără motive temeinice. pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului sau de la data validării rezultatului referendumului. Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte sau. Activitatea consiliului încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate. a căror încălcare. prin diminuarea proporţională sau totală a indemnizaţiei de şedinţă. în nume propriu. după caz. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor noului consiliu local/judeţean se face de Guvern la propunerea prefectului. iar absenţa.prin ordin al prefectului compusă dintr-un reprezentant al prefectului. câte un reprezentant al primarului.să participe la şedinţele consiliului şi la cele ale comisiei de specialitate din care fac parte. 209 . Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului. Până la constituirea noului consiliu primarul/preşedintele consiliului judeţean. se subînţelege. atrage răspunderea acestora. în care sens ei au următoarele îndatoriri . precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat.

dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean răspund.să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii.. acordând şi primind în audienţe la cererea acestora. În cazul în care consilierul a săvârşit o faptă penală – fiind arestat preventiv de către instanţa de judecată – în urma comunicării măsurii de către acesta. Prefectul. Preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. mandatul său încetează. Dacă este găsit nevinovat consilierul îşi va relua mandatul având dreptul la despăgubiri. iar dacă este condamnat prin hotărâre penală definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. ia act de încetarea mandatului. Mandatul preşedintelui consiliului judeţean încetează în condiţiile legii statutului aleşilor locali precum şi în următoarele situaţii: . penal sau administrativ pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.dacă acesta nu îşi exercită în mod nejustificat mandatul timp de 45 de zile consecutive. Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios în termen de 10 zile de la comunicare. prefectul va emite un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului celui în cauză pe întreaga durată a procesului până la soluţionarea definitivă a cauzei. prin ordin. civil. Consilierii. Vicepreşedinţii consiliului judeţean pot fi eliberaţi din funcţie în aceleaşi condiţii.să prezinte anual un raport de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului. dacă faptele lor s-au produs prin exercitarea sarcinilor care le-au revenit. fiind demis din funcţie. . după caz. 210 . .

de regulă. ca oricărui angajat sau salariat. administrativ şi contravenţional). Dacă suspendarea sau demiterea din funcţie sunt măsuri administrative cu caracter sancţionator. Codului penal. ca urmare a abaterilor administrative comise de membrii săi. unităţii administrativteritoriale sau persoanelor fizice ori juridice.Vor răspunde civil pentru pagubele provocate patrimoniului consiliului. Capitolul 8 Primarul 1. Codului muncii. în vreme ce personalul angajat prin contract de muncă – făcând parte din aparatul de specialitate a consiliului – răspunde conform Codului civil. în cele din urmă. O ipoteză posibilă rezultă din modul de votare a hotărârilor când prin actele consiliului se pot produce pagube suportate.. totuşi consilierii şi preşedinţii sau vicepreşedinţii pot răspunde şi contravenţional pentru abateri de acest gen săvârşite în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu. aparatului acestuia. de către cei care prin aceasta au cauzat pagube patrimoniale. De aceea consilierii pot cere consemnarea nominală a votului lor în procesul verbal al şedinţei. Alegerea şi durata mandatului 211 . Funcţionarii publici răspund potrivit prevederilor Statutului acestora (penal. ca terţi aflaţi în raporturi juridice cu administraţia locală. ecologic.. prin suportarea amenzilor sau a sumelor plătite cu titlu de amendă de către consiliul din care fac parte. deci după dreptul comun care este aplicabil. apărarea secretului de serviciu etc. patrimonial. etc. în domeniul financiar.

pe circumscripţii electorale. aleşi în condiţiile legii. oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar.Comunele. Ca şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. câte 2 viceprimari. urmând ca la expirarea acesteia cel vizat să solicite reintegrarea. iar cele 6 sectoare ale sale au câte un primar şi un viceprimar fiecare. eligibilă. pe toată durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar. contractul de muncă al acestora la instituţii publice. identice cu aşezările respective. acordată de drept la autoritatea sau instituţia publică la care a funcţionat. ci în temeiul votului exprimat prin scrutin uninominal. Dacă cei în cauză au avut calitatea de funcţionar public. Primarul se poate defini ca fiind autoritatea administrativă publică locală unipersonală. mandatată să hotărască în problemele interesând colectivitatea locală ca organ de 212 . Municipiul Bucureşti are un primar general şi 2 viceprimari. companii şi societăţi naţionale. ei nefiind funcţionari publici în înţelesul Statutului funcţionarilor publici. perioade ca şi consiliile locale ale respectivelor unităţi administrativ-teritoriale. Pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier fără să beneficieze de indemnizaţia aferentă acestui statut. respectiva calitate se întrerupe la cerere pe durata mandatului. de regulă. reprezentativă şi autonomă. Primarii unităţilor administrativ teritoriale sunt aleşi în aceleaşi condiţii şi. Pe toată durata exercitării mandatului se primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. regii autonome. societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept. dar nu pe baza scrutinului de listă. iar oraşele reşedinţă de judeţ.

mai precis în localitatea unde a fost ales. În mod similar.execuţie. fiind ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi127. Dacă la primul tur de scrutin nu s-a obţinut majoritatea necesară se vor organiza de drept noi alegeri. Primarul trebuie. de regulă. condiţiile generale de acces la funcţia publică. în termen de două săptămâni de la data alegerilor iniţiale. să îndeplinească. compatibilitatea morală. În cazul parităţii de voturi a cel puţin 2 candidaţi. 127 Legea nr. şi care vizează cetăţenia română exclusivă şi domiciliul în ţară. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale nu vor mai avea loc noi alegeri. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi ales. se va declara balotaj. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. 93. În cazul în care unul dintre aceştia decedează. Alegerile pentru primar sunt considerate valabile indiferent câţi s-au prezentat la vot din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale ale circumscripţiei dacă unul dintre candidaţi a obţinut majoritatea (1/2 +1) voturilor exprimate în mod valabil. şi el. va participa candidatul situat pe locul următor. existenţa discernământului. iar acestea sunt valabile indiferent de numărul votanţilor. iar biroul electoral de circumscripţie îl va declara primar pe celălalt şi unic candidat. întâlnite în cazul oricărei funcţii de acest gen. la primul sau la al doilea tur de scrutin. dacă unul dintre ei decedează. organizându-se. respectiv al treilea tur de scrutin). exerciţiul drepturilor electorale. noi alegeri în termen de două săptămâni (deci al doilea. La turul doi participă primii doi candidaţi din primul tur. de drept. 213 . art. la care vor participa numai candidaţii în cauză. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. acţionând şi ca reprezentant al statului în acea localitate.

f) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate în ţară sau străinătate.Calitatea de primar sau viceprimar este incompatibilă cu: a) funcţiile şi calităţile prevăzute pentru consilier. literar-artistice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii sau asociaţii ori organizaţii neguvernamentale. dispoziţie sau de a nu încheia un act juridic în exercitarea funcţiei care aduce folos material pentru sine. cu excepţia funcţiilor sau activităţilor didactice. Aceeaşi calitate vizează conflictul de interese în sensul de a nu emite un act administrativ. ştiinţifice. cenzor sau membru în consiliul de administraţie în cadrul societăţilor comerciale ori din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale sau a regiilor autonome. h) orice alte activităţi sau funcţii publice. instituţii de credit sau societăţi de asigurare şi financiare. g) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială. b) orice funcţie de conducere. bănci. c) calitatea de comerciant persoană fizică. Astfel validarea primarului se face de către judecătoria în a cărei rază se află unitatea administrativ-teritorială de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Validarea alegerii primarului se face după aceeaşi procedură ca şi validarea consilierilor. pentru soţ sau rudă de gradul I. d) calitatea de membru al unui grup de interese economice. care se aplică în mod corespunzător. Cererea de validare a primarului se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. e) funcţia de reprezentant al unităţii administrativteritoriale sau al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de interes naţional. Cererea se judecă de urgenţă şi cu 214 .

altul anterior ales acestuia şi repus în funcţie pe cale judiciară. la propunerea prefectului. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. Într-adevăr. precum şi. anume convocată. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau. a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce confirmă invalidarea ori după ce a expirat termenul de introducere în justiţie a unei astfel de acţiuni.precădere în şedinţă publică fără citarea părţilor în termen de 10 zile de la data depunerii. 215 . concomitent. instanţa pronunţându-se în 10 zile de la introducerea cererii de apel sau se recurs. care în condiţiile actualelor reglementări ar determina un adevărat impas juridic. În caz de invalidare a primarului. după caz. în termen de 10 zile de la pronunţare. Această hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. Hotărârea pronunţată este executorie. al organizării de noi alegeri – imediat după invalidare . după caz. Hotărârea de invalidare a alegerii poate fi atacată de cel interesat. într-o şedinţă extraordinară.am putea fi în prezenţa a doi primari legal investiţi. după caz. Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform legii. în caz contrar. la instanţa de contencios administrativ care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. respectiv unul nou ales. Guvernul. ceea ce ar crea o situaţie juridică inedită. va stabili data noilor alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau.

stabilite prin lege organică. . . înainte de termen.incompatibilitate. Mandatul încetează.demisie. de drept sau prin act juridic.Primarul depune jurământul de credinţă în faţa consiliului local.este în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. Mandatul primarului încetează. cu modificările şi completările ulterioare. de drept.393/2004 privind statutul aleşilor locali.dacă primarul nu îşi exercită în mod nemijlocit mandatul timp de 45 de zile consecutiv.a fost condamnat. prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privată de libertate.pierderea drepturilor electorale pe cale judecătorească. Mandatul primarului poate fi prelungit în caz de război sau de catastrofă. . . . iar dacă refuză este considerat. Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales.schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială. publicată în Monitorul Oficial nr.deces. art.punerea sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. înainte de termen în condiţiile legii privind statutul aleşilor locali. . în următoarele împrejurări128: . 216 . .pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui listă a fost ales. 128 Legea nr. . demisionat. 9. 912 din 7 decembrie 2004. de drept. ceea ce implică organizarea de noi alegeri. Mandatul primarului mai încetează de drept dacă: .

şi desfăşurat potrivit legii. iar hotărârea ei este definitivă şi irevocabilă. Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern la propunerea prefectului în termen de 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar. Referendumul se organizează ca urmare a cererii scrise adresate prefectului de către cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localităţii sau ai fiecărei localităţi componente a 217 . Instanţa este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. organizat anume în acest scop. de încetarea mandatului primarului. de unul dintre viceprimarii desemnaţi de consiliul local.În caz de vacanţă a funcţiei de primar precum şi în caz de suspendare din funcţie. din rândul membrilor săi. înainte de termen. Mandatul primarului încetează. Data noilor alegeri se va fixa după expirarea termenului de introducere a acţiunii judiciare în contencios sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de respingere a acţiunii primarului. În această situaţie consiliul local poate desemna prin hotărâre. după caz. prin ordin. nesupusă căilor de atac. ca urmare a rezultatului unui referendum local. prin act juridic. 72/2 lit. În cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive (art. atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de viceprimar sau. „d”) ordinul constatator al prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Reclamantul nu trebuie să îndeplinească procedura administrativă . Prefectul ia act.prealabilă acţiunii judecătoreşti – exercitată în faţa prefectului emitent al ordinului sau a Guvernului ca autoritate ierarhic superioară acestuia. un consilier local care va îndeplini în mod temporar atribuţiile viceprimarului.

218 . a îndeplinirii condiţiilor legale şi va verifica veridicitatea şi autenticitatea semnăturilor. în condiţiile legii. Referendumul local se organizează. . Guvernul va adopta o hotărâre – în termen de 90 de zile de la solicitare. în termen de 30 de zile de la primirea cererii. evident. După verificare.neexercitarea atribuţiilor ce îi revin ca reprezentant al colectivităţii. Cererea va cuprinde. prin grija prefectului. mai multe în componenţa respectivei unităţi administrativ-teritoriale). Motivele invocate în cererea formulată vizează: . avizată de minister. potrivit legii. Pe baza propunerii motivate a prefectului. . Cheltuielile se suportă din bugetul local. Procedurile legale privitoare la campania pentru referendum nu se mai aplică. prin care va stabili data organizării referendumului. dar noi apreciem că are această facultate. cu sprijinul secretarului şi al primăriei. Legea nu a reglementat posibilitatea primarului de a acţiona în judecată Guvernul. şi date de identificare a solicitanţilor precum numele şi prenumele.nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. semnătura olografă a cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. prefectul va transmite o propunere motivată Guvernului prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative privind organizarea referendumului. Prefectul va analiza temeinicia motivelor invocate. seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate. în condiţiile Legii contenciosului administrativ.oraşului sau comunei (dacă sunt. data şi locul naşterii. alături de indicarea motivelor. adusă la cunoştinţa locuitorilor prin grija prefectului.neexercitarea atribuţiilor care îi revin ca reprezentant al statului.

între timp prelungire ei). efectuată prefectului. reintegrarea în funcţie. acesta are dreptul la despăgubiri. Arestarea preventivă încetează. apreciem noi. în acest sens. ipoteză aplicabilă şi viceprimarului. În această ultimă ipoteză. a măsurii arestării preventive.comunicarea către primar a ordinului prefectului. respectiv.existenţa unei comunicări a instanţei de judecată. temporară. Pe durata încetării sau suspendării exerciţiului funcţiei. prefectul va propune Guvernului organizarea de noi alegeri în termen de 90 de zile de la data validării referendumului. dacă mandatul său este încă în derulare. fiind o situaţie provizorie. măsura provizorie a suspendării devenind măsură definitivă de încetare a funcţiei. în condiţiile legii. atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către vicepri219 . de drept. jumătate plus unul din numărul total al voturilor valabil exprimate.emiterea unui ordin de către prefect care ia act de comunicare constatând suspendarea mandatului. . care a dispus măsura arestării. . la finele perioadei pentru care a fost dispusă (dacă nu a operat.Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a determinat-o. putând solicita. precum şi în caz de revocare de către organul care a dispus-o sau cel îndreptăţit de lege. Mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-a pronunţat. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat. Primarul poate fi suspendat de drept din funcţie numai în cazul arestării sale preventive. Dacă primarul a fost condamnat prin hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate mandatul său încetează de drept. în următoarele condiţii: .

ca urmare a încetării suspendării ori a achitării acestuia de către instanţa penală. la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului. apreciem că hotărârile consiliului local prin care se dispune schimbarea din funcţie sau se ia act de încetarea sau de suspendarea mandatului său pot fi 220 . consiliul local va delega din rândurile membrilor săi. cât şi viceprimarul sau viceprimarii. până la validarea mandatului noului primar. până la repunerea în funcţie a primarului iniţial. un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. devin vacante concomitent. Dacă sunt suspendaţi din funcţie. consiliul va alege un nou viceprimar ce va exercita cumulativ funcţiile celor doi până la alegerea noilor organe de conducere. după caz. alegând un nou viceprimar. dar care nu-şi poate exercita competenţa.mar sau unul dintre viceprimari. consiliul luând act despre aceasta. Consiliul local alege pentru durata mandatului său şi din rândul membrilor săi. Viceprimarul sau viceprimarii exercită atribuţiile delegate de primar. sau. Suspendarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliu. după caz. în condiţiile legii. însărcinat cu atribuţii de primar. prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie. prin vot secret. Deşi legea nu prevede. desemnat de consiliu. concomitent. consiliul va delega un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului. cât şi ale viceprimarului. atât primarul. Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleaşi condiţii ca şi cel al primarului. Dacă ambele funcţii. de primar şi viceprimar. viceprimarul respectiv viceprimarii. În locul viceprimarului. dacă s-au organizat noi alegeri. până la încetarea suspendării.

inclusiv prin intermediul prefectului. condiţiile Legii viceprimarul îşi consiliului local aferentă acestui 2. referendumurilor şi recensămintelor. la luarea măsurilor de protecţie civilă. a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor. dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate. membru al respectiv fără a beneficia de indemnizaţia statut. în condiţiile legii. întrucât este ales în funcţie. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate. Atribuţiile primarului Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice. El acţionează şi ca reprezentant al statului în localitatea în care a fost ales în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă. chiar dacă nu are calitatea de funcţionar public. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. asigurarea şi funcţionarea serviciilor publice locale de profil precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege. iar nu numit. fără a avea drept de vot. 221 . fiind ocrotit de lege în exercitarea funcţiei sale. În această calitate primarul poate solicita. pe care îl conduce şi controlează. cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. precum şi în justiţie.atacate în justiţie de către viceprimar în contenciosului administrativ. concursul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Pe perioada exercitării mandatului păstrează calitatea de consilier.

cea de şef al administraţiei publice locale şi a aparatului propriu de specialitate. precum şi aceea de reprezentant al statului în localitatea unde funcţionează. Clasificarea atribuţiilor primarului se poate realiza după mai multe criterii. recepţii. 2. din oficiu sau la cerere. • Atribuţii economico-financiare a) Întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune aprobării consiliului. încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică.Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României a cărei model este stabilit de Guvern. corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organele teritoriale fiscale. socială şi igienicosanitară. calitatea sa de reprezentant al comunei sau oraşului în care a fost ales. prin compartimente de specialitate. d) Verifică. 222 . aceste atribuţii se clasifică în atribuţii de natură economică-financiară. atât a sediului principal cât şi a sediilor secundare. edilitar-gospodărească şi politico-administrative. Eşarfa se poartă în mod obligatoriu la solemnităţi. c) Verifică. 1. de îndată. prin care se realizează autonomia locală. ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor. e) Exercită funcţia de ordonator principal de credite. După natura lor. b) Iniţiază în condiţiile legii negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale. consiliului cele constatate. f) Răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau oraşului. atribuţiile se cuprind în mai multe categorii având în vedere calitatea primarului de autoritate executivă a administraţie publice locale. După conţinutul lor.

În acest scop poate mobiliza populaţia. b) Ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale. împreună cu organele specializate ale statului. d) Ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere. proprietatea localităţii. incendiilor. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti a) Ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune aprobării consiliului local. e) Asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local. 223 . precum şi ale planurilor urbanistice zonale de detaliu. pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă de pe din raza localităţii. b) Organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei centrale rezultatele acestei evidenţe. cu sprijinul serviciilor de specialitate. instalarea semnelor de circulaţie rutieră. precum şi decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru scurgerea apelor mari.• Atribuţii sociale. f) Supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social. industriale sau de orice fel. desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal. acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi de intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre. c) Asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice. conform legii. catastrofelor. sanitare şi de protecţie a) Ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor. asigură respectarea prevederilor acestuia. c) Controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie. epidemiilor sau epizootiilor. agenţi economici şi instituţiile publice din localitate.

în concordanţă cu atribuţiile ce revin organelor locale. precum şi informări asupra modului de îndeplinire a hotărârilor consiliului local. c) Poate propune consiliului local consultarea populaţiei. anual sau ori de câte ori este nevoie. • Atribuţii politico-administrative a) Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale cetăţeneşti. dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale şi ale autorităţilor administraţiei publice centrale. reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. decretelor Preşedintelui României. oboare. b) Asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. pieţe.d) Exercită controlul asupra activităţilor din târguri. precum şi punerea în aplicare a legilor. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. prin intermediul poliţiei. în condiţiile legii. jandarmeriei. a prevederilor Constituţiei. informări privind starea economică şi socială a localităţii. gardienilor publici şi unităţilor de protecţie civilă. pe baza hotărârii consiliului şi în condiţiile legii. 224 . f) Ia măsurile legale privind desfăşurarea adunărilor publice. la ordinea şi liniştea publică. locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri operative pentru buna funcţionare a acestora. iar dacă apreciază că ele sunt ilegale va sesiza prefectul în 3 zile de la adoptarea lor. precum şi a hotărârilor consiliului judeţean. cu privire la problemele locale de interes deosebit şi ia măsurile pentru organizarea acestei consultări. g) Ia măsuri de interzicere sau suspendare a spectacolelor. prin referendum. d) Prezintă consiliului local. care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale. e) Asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor.

h) Îndrumă şi supraveghează activitatea poliţiei comunitre. potrivit legii. în condiţiile legii. o) Exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor care revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate care vor fi aprobate. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. precum şi însărcinările date de consiliul local. n) Emite avizele. exercitarea unor atribuţii ce îi revin. a conducătorilor regiilor autonome. k) Numeşte şi eliberează din funcţie. l) Conduce serviciile publice locale. Primarul are competenţa de a constata încălcări ale legii. statul de funcţii. Primarul poate delega viceprimarului sau viceprimarilor. m) Îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă. j) Propune consiliului organigrama. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului. cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă. Nu pot fi însă delegate atribuţiile ce revin primarului. conform legii. secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu. a instituţiilor şi serviciilor publice. precum şi acele atribuţii expres indicate în legea organică. i) Este şeful aparatului propriu de specialitate al consiliului pe care îl conduce şi controlează. adoptând măsurile legale pentru înlăturarea lor. în condiţiile legii. personalul din aparatul propriu. ca reprezentant al statului. Primarul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative. de 225 . propune consiliului numirea şi eliberarea din funcţie. prin dispoziţie emisă în termen de 30 de zile de la validare. asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară.

iar cele mai multe sunt 226 . tot în limita numărului maxim de posturi aprobate cabinetul primarului. Aceste servicii şi instituţii publice se înfiinţează în limita mijloacelor financiare de care dispun. în limita numărului de posturi aprobate. Consiliile locale pot organiza şi înfiinţa instituţii şi servicii publice în principalele domenii de activitate potrivit specificului şi nevoilor locale. Primarii de comune pot angaja. Acestea au un caracter normativ sau individual. pe durata mandatului primarului. un consilier personal iar primarii oraşelor şi municipiilor pot înfiinţa. 5 persoane la municipiile reşedinţă de judeţ. Acest personal este numit şi eliberat din funcţie de primar. Atât funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului. compartiment distinct format din trei persoane în oraşe şi municipii.exemplu în materie contravenţională (conform Ordonanţei nr. în cazul infracţiunilor. 3. Persoanele din cabinetul primarului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite acte juridice care poartă denumirea generică de dispoziţii. cât şi funcţionarii publici din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se bucură de stabilitate în funcţie. 2/2001). Dacă nu-i revin competenţe sancţionatorii va sesiza organele abilitate în acest sens. de pildă. Primarul este şi cel care le stabileşte atribuţiile de serviciu. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului se face de către primar. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice locale se face de conducătorii acestora.

blocarea executării sale. Secretarul va comunica de îndată actul în cauză prefectului. inclusiv. atunci prefectul va acţiona în instanţa de contencios în scopul anulării măsurii contestate. ceea ce are ca efect suspendarea de drept a actului şi. Secretarul primăriei contrasemnează actele primarului pentru legalitate. Unele dintre cele individuale pot avea diverse denumiri speciale ca. prin publicare cele normative şi prin comunicare cele individuale. se va face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop. implicit. Oricum şi după emitere. actele administrative ale primarului pot fi atacate în contenciosul administrativ atât de 227 . putând refuza contrasemnătura – în cazul în care apreciază că actul primarului este ilegal sau îi depăşeşte competenţa – motivându-şi. însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate. Dacă obiecţiile de modificare sau revocare a actului nu sunt însuşite. certificate (în domeniul construcţiilor. dar nu mai târziu de 10 zile de la data emiterii lui. Dacă există asemenea obiecţii şi ele sunt însuşite de primar – prin modificarea actului – acesta poate fi adus la cunoştinţa celor vizaţi. comerţului).emise pentru punerea în executare a hotărârilor consiliului local. Actele primarului devin obligatorii din momentul emiterii lor legale şi executorii numai după aducerea lor la cunoştinţa subiectelor vizate. Totuşi actele normative se pot publica numai la expirarea perioadei de 5 zile de la data comunicării lor către prefect. Comunicarea. interval de timp în care acesta trebuie să îşi formuleze eventualele obiecţii privitoare la legalitatea dispoziţiilor primarului. autorizaţii. atitudinea. de exemplu. imposibilitatea aducerii lui la cunoştinţa celor interesaţi. în scris.

potrivit legislaţiei şi Codului muncii. a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului. înseamnă că acesta încheie acte civile şi comerciale. precum şi asupra persoanelor aflate în acel loc. Toate aceste acte. la nivelul localităţii respective. emite avize şi acorduri necesare pentru unele acte juridice.prefect. în cadrul atributului său de control al legalităţii acestora. iar nu regulilor dreptului administrativ. care nu are calitatea de funcţionar public. contractele de muncă ale acestora. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale depăşesc 20% din numărul locuitorilor dispoziţiile normative ale primarului se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a respectivilor cetăţeni. la cerere. vătămate în drepturile lor legal recunoscute. De asemenea. şi face propuneri consiliului local privind numirea şi eliberarea din funcţie. operaţiuni şi fapte produc efecte limitate în spaţiu. şi în această limbă. iar cele individuale se comunică. Întrucât primarul exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică civilă. precum şi fapte material-juridice cum sunt: participări la şedinţele consiliului. etc. convocări în şedinţe extraordinare ale acestuia. Primarul mai înfăptuieşte şi diverse operaţiuni tehnicomateriale. după caz. ca drept comun în materie. supuse dispoziţiilor Codului civil şi Codului comercial. efectuează comunicări şi înştiinţări. 228 . a conducătorilor regiilor autonome. el încheie şi desface. de regulă bilaterale. deoarece primarul numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului propriu de specialitate al consiliului. cât şi de persoanele fizice sau juridice. în condiţiile legii. prezintă informări consiliului. precum şi legislaţiei aferente.

având specializarea necesară. respectiv a Codului muncii. Aparatul de specialitate al primarului şi al consiliilor judeţene Caracterul reprezentativ. 229 . Funcţionarii aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean sunt învestiţi (prin numire sau contract) pe o durată nedeterminată în posturile pe care le ocupă. dispunând. intermitenţa şi limitarea în timp a activităţii lor fac imposibilă asigurarea unei continuităţi în activitatea executivă locală. răspunzând de buna lui funcţionare. Mărimea acestui aparat şi modul său de structurare sunt determinate de nivelul localităţii (comunal. orăşenesc – la rândul său de mai multe categorii – municipal) şi judeţean (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele acestuia). al respectivelor unităţi. de stabilitate în funcţie. prin dispoziţia preşedintelui acestuia. al organizării administrativ-teritoriale. motiv pentru care ele şi colectivitatea teritorială sunt deservite de structuri şi persoane stabile ce-şi desfăşoară activitatea. În cazul consiliului judeţean coordonarea compartimentelor sale poate fi delegată. de urbanizare. eligibil şi colegial al consiliilor. în vreme ce aparatul consiliului judeţean este în subordinea preşedintelui acestuia. Aparatul de specialitate în cadrul comunelor şi oraşelor este în subordinea primarului. Structurile de pe lângă primar şi consiliul judeţean şi personalul aferent acestora (numit pe cale administrativă sau încadrat prin contract de muncă) formează aparatul propriu de specialitate al primarului şi consiliului judeţean. dar şi de numărul populaţiei. conform Statutului funcţionarilor publici.4. etc. vicepreşedinţilor sau secretarului judeţului. fiecare dintre ei îl conduc şi îl controlează.. gradul de dezvoltare socialeconomică. în condiţiile legii.

etc. recompensarea şi eliberarea din funcţie. Consiliile aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al primarului. de regulă cadrul orientativ este fixat de către Guvern şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (consiliile locale pentru aparatul propriu de specialitate al primarului. inspector. asigurând buna activitate a întregului aparat şi a consiliului însuşi (contabilitate. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici.Structura aparatului şi după caz numărul de funcţii inclusiv a posturilor. la care se adaugă hotărârile de guvern 230 . în vreme ce altele sunt compartimente de specialitate.) şi funcţii de execuţie (consilier. consiliile judeţene pentru aparatul propriu al lor). contabil-şef. sunt stabilite prin lege. în cazul structurilor mai complexe. direcţie). urbanism şi amenajarea teritoriului) ce permit exercitarea competenţelor legale în afara autorităţii respective. sau director (de direcţie. Unele dintre aceste compartimente sunt funcţionale. secretariat-registratură. stabilesc competenţele şi atribuţiile personalului în condiţiile prevăzute de lege. serviciu. Condiţiile privind numirea sau angajarea. adevărate servicii publice interne (autoritatea tutelară. conduse de un şef ierarhic (de birou. numit ca atare. serviciu). starea civilă. expert.). departament). drepturile şi obligaţiile personalului sunt stabilite prin legi şi regulamente proprii. Distingem astfel funcţii de conducere (director. în mod diferenţiat şi în raport de atribuţiile şi de amploarea exercitării lor. sancţionarea. în raporturile cu terţii. în funcţie de dimensiunea şi structura lor. resurse-umane. etc. Gruparea funcţiilor pentru fiecare categorie de aparat propriu de specialitate are loc în anumite compartimente organizatorice cu denumiri diferite (birou. promovarea (avansarea). tehnic şi investiţii). ajutat de un adjunct. referent.

operaţiuni de pregătire. 1996. mai ales cele de specialitate. fiscalităţii. etc. Bucureşti. 572. întrucât aceasta aparţine primarului pe lângă care funcţionează şi pe care-l deservesc. cu activitate permanentă. Editura Lumina Lex. Primarul. care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. 231 . Pe de altă parte. împreună cu aparatul propriu de specialitate al primarului formează împreună o structură funcţională. înfăptuiesc servicii publice în beneficiul colectivităţii locale. soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. în principal. denumită primăria comunei sau oraşului. protecţia minorului. respectiv viceprimarii. O menţiune specială o facem cu privire la aparatul propriu al consiliului judeţean care în virtutea atribuţiilor legal conferite autorităţilor judeţene – de a coordona activitatea 87 În sens contrar a se vedea M. pag. fiind o ilustrare tipică a acestui gen de prestaţii efectuate de administraţia locală în domeniul. Preda. al oraşului sau al subdiviziunii administrativteritoriale a municipiului. ci desfăşoară. Tratat elementar de drept administrativ român. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al primarului se face de către primar.şi instrucţiunile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. iar a celui aparţinând consiliului judeţean de către preşedintele acestuia. al stării civile. Aceasta nu înseamnă că nu exercită competenţe proprii şi distincte de cele ale autorităţii administrative locale. viceprimarul.87 deşi nu emit acte de autoritate (externă). urbanismului. Aparatul propriu şi structurile care-l compun nu au o capacitate juridică proprie. executare şi control a îndeplinirii actelor de putere ori de drept privat ale consiliului în cauză sau ale primarului respectiv. unele structuri interne. de exemplu. secretarul comunei.

Secretarul comunei. şi în limba lor maternă. administrativă etc. 5. oraş şi municipiu precum şi judeţul. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu tot în limba română.consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean – acordă sprijin şi asistenţă de specialitate de orice natură (juridică. primind răspunsul atât în limba română. Acesta nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice sub sancţiunea eliberării din funcţie şi nici soţ. În respectivele unităţi în posturile vizând atribuţii de relaţii cu publicul vor fi numite sau încadrate şi persoane cunoscătoare a limbii materne. soţie sau rudă de gradul I cu primarul sau viceprimarul. În aceleaşi unităţi administrative autorităţile vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor. tehnică. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare comună. În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română.) la cererea acestora. aceştia se pot adresa. în condiţiile legii. şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. economică. precum şi afişarea anunţurilor de interes public. în raporturile lor cu organele locale şi cu aparatul propriu al acestora. inclusiv actele locale de asemenea interes. cât şi în limba maternă. aparţinând minorităţii respective. oraşului sau judeţului este funcţionar public de conducere salarizat din bugetul local sau judeţean. au câte un secretar. oral şi în scris. după caz. după caz. 232 .

după caz. Secretarul îndeplineşte. la fel ca şi în cazul eliberării din funcţie. votată cu cel puţin două treimi din totalul celor în funcţie la iniţiativa preşedintelui sau a o treime din membrii. în condiţiile legii. în cazul localităţii. de către primar la propunerea consiliului local. în cazul secretarului de judeţ.Secretarului i se aplică acelaşi regim privind incompatibilităţile şi conflictul de interese ce vizează funcţionarii publici. respectiv 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. .concursul sau examenul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Calitatea de secretar presupune anumite condiţii speciale. şi de către preşedintele consiliului judeţean. de acces la funcţia publică. următoarele atribuţii principale: .pregătirea superioară juridică sau administrativă (obligatorie pentru judeţe şi oraşe). 233 . hotărâtă cu cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. în cazul secretarului comunei sau oraşului. iar.numirea se face de către primar. în mod excepţional. în cazul comunei.participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului. în termen de cel mult 10 zile de la primirea rezultatelor concursului sau examenului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. la iniţiativa primarului sau a unei treimi din numărul acestora.eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară se face. iar în cazul judeţului de către preşedintele consiliului judeţean propunerea consiliului judeţean. . pe baza concluziilor din cercetarea administrativă. . cu alte studii superioare sau cu studii liceale absolvite cu bacalaureat. în termen de 30. şi anume: . .funcţia se ocupă pe bază de concurs sau de examen. prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. alăturate celor generale.

544 privind liberul acces la informaţii de interes public. stabilit potrivit legii.organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local/judeţean şi a dispoziţiilor primarului/ preşedintele consiliului judeţean. hotărârile consiliului local/judeţean. comunică ordinea de zii. asumându-şi răspunderea pentru legalitatea lor şi contrasemnându-le pe cele considerate legale. .eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului. întocmeşte procesul verbal al consiliului local/judeţean şi redactează hotărârile consiliului local/judeţean. efectuează lucrări de secretariat.avizează. instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor.pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local/ judeţean şi comisiilor de specialitate ale acestora. ori primar. . în cazul judeţului. 234 . .. . sau de preşedinte. dispoziţiile primarului.legalizează semnăturile de pe înscrisurile (originale) prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale. pentru legalitate. . .avizează proiectele de hotărâri ale consiliului.îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliu. în cazul localităţii. .asigură procedurile de convocare a consiliului local/ judeţean. în condiţiile legii. după caz.asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia precum şi între aceştia şi prefect. respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean. hotărârilor consiliului local/judeţean şi dispoziţiilor primarului/ preşedintelui consiliului judeţean în condiţiile Legii nr. în afara celor cu caracter secret. .asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile. .

în termen de cel mult 90 de zile. fiind demis. în următoarele situaţii. ceea ce declanşează procedura noilor alegeri anticipate. . de drept. de încetarea mandatului. declanşat ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. avizată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. cu titlu de sancţiune juridică: . Mandatul de primar încetează. În această ultimă ipoteză încetarea mandatului se constată prin hotărâre de guvern. prin ordin. sau datorită neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. dacă este cercetat sau se află în curs de judecată pentru săvârşirea unei fapte penale. stabilită tot prin hotărâre judecătorească. fiind arestat preventiv. propunând Guvernului data organizării noilor alegeri. ca organ executiv şi şef al administraţiei publice locale răspunde de buna funcţionare a acesteia. 235 . Mandatul de primar încetează. prin act juridic. ca reprezentant al colectivităţii locale ori ca reprezentant al statului. în baza propunerii motivate a prefectului. Răspunderea primarului Primarul.în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate. ceea ce reprezintă o sancţiune politică dar cu efecte juridice. după cum s-a văzut. la comunicarea parchetului sau a instanţei de judecată. Primarul mai poate fi suspendat de drept din funcţie prin ordin al prefectului. ceea ce face practic imposibilă exercitarea mandatului său. În toate aceste cazuri prefectul ia act.6.în cazul pierderii drepturilor electorale ca sancţiune complementară celei principale de condamnare. consecinţă a referendumului local.

în condiţiile legii. Evident primarul mai poate răspunde pentru exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuţiilor sale.Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei. în afara cazului în care parchetul sau instanţa de judecată comunică încetarea măsurii arestării preventive. Prevederile privind demiterea şi suspendarea se aplică în mod corespunzător (mai puţin ipoteza referendumului) şi în cazul viceprimarului sau viceprimarilor. penal şi contravenţional pentru abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. patrimonial pentru pagubele cauzate autorităţii sau terţilor. cu precizarea că situaţiile sunt constatate prin hotărârile consiliului local care i-au ales în funcţie. 236 .

Activitatea prefectului se întemeiază pe baza principiilor legalităţii. 1. Condiţiile generale pentru numire sunt. profesionalizării. imparţialităţii şi obiectivităţii. El este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din teritoriu. cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia 237 . Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale. orientării către cetăţeni. iar în cazul Capitalei de câte 3 subprefecţi. având calitatea de înalţi funcţionari publici. transpareenţei şi liberului acces la informaţii de interes public. ajutat de doi subprefecţi.Capitolul 9 Prefectul Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. ca reprezentanţi ai Guvernului. responsabilităţii. de regulă. Învestirea în funcţie În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect. Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor se face prin hotărâre de guvern. eficienţei. la propunerea prefectului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

exerciţiul drepturilor electorale. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. existenţa discernământului. pregătirea profesională.deputaţi sau senatori. ca orice înalt funcţionar public.cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. .română şi domiciliul în ţară. trebuie să aibă: . indiferent de specialitate. în timp ce subprefectul îndeplineşte numai condiţia studiilor superioare (inclusiv de scurtă durată).nu pot ocupa o altă funcţie publică (în înţelesul Statutului funcţionarului public). Prefectul şi subprefectul sunt in-compatibili cu următoarele calităţi: . lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. nici de autoritate şi nici de demnitate (de exemplu. susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului). membru al Guvernului). în timp ce altele nu se cer (ca.a absolvit programe de formare specializată corespunzătoare unei funcţii publice pentru înalţi funcţionari publici. compatibilitate morală. 2.a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. 1. de exemplu. Unele dintre ele au anumite particularităţi. .primari.studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă. În primul rând prefectul şi subprefectul.nu pot fi membrii ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice. 238 . . . Prefectul trebuie să aibă studii superi-oare de lungă durată. . . viceprimari sau consilieri locali sau judeţeni.

.nu pot ocupa funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale. . cu excepţia celor prevăzute în acordurile şi convenţiile României. respectivul exerciţiu încetează de drept. director. vicepreşedinte. administrator. Actele astfel emise sunt nule.cu orice funcţie publică încredinţată de un stat străin. bancare. Prefectul şi subprefectul sunt obligaţi să nu emită sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine. . salarizată în organizaţie.nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională.. .reprezentant al Statului în adunările generale ale societăţilor comerciale. iar dacă dobândesc o atare calitate în timpul exercitării funcţiei de prefect sau subprefect. vor trebui să demisioneze sau să fie eliberaţi din respectivele funcţii ori atribuţii. Dacă cei în cauză urmează să fie numiţi în astfel de funcţii şi se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate anterior enunţate. cu scop comercial. instituţii de credit. 239 .comerciant persoană fizică sau membru al unui grup de interes economic.manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. director general.o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome. . . pentru soţ sau rudă de gradul I (conflict de interese). precum şi societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat.nu pot ocupa funcţia de preşedinte. societăţi de asigurare. . membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale. companiilor şi societăţilor naţionale. precum şi la instituţii publice.

deşi funcţiile în cauză nu sunt eligibile şi supuse. eliberarea din funcţie este şi. dar îi controlează activitatea şi actele. în exercitarea atribuţiilor sale. Deşi prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu. care se identifică chiar cu titularul funcţiei unipersonale respective. Aceştia sunt înlocuitorul de drept al titularului funcţiei în cazul în care cel dintâi este împiedicat. Aceasta înseamnă că el are capacitate juridică administrativă proprie deplină. În lumina acestor considerente putem defini instituţia prefectului ca fiind autoritatea administraţiei publice guvernamentale instituită la nivel teritorial (judeţean). subprefectul exercită şi atribuţii specifice. o autoritate publică distinctă în profil teritorial. din diferite motive. el constituie.Numirea şi. deşi se află în subordinea completă şi nemijlocită a Guvernului. poate fi determinată (în special cea din urmă) nu numai din cauze exclusiv juridice. mai ales. Concomitent. întrucât respectivele persoane reprezentând executivul în plan teritorial trebuie. Prefectul este ajutat. să reflecte sau să corespundă coloraturii politice a guvernului în funcţiune. respectiv. totuşi. De aceea. dar şi datorită unor motivaţii politice. totuşi încetarea mandatului guvernului şi/sau schimbarea compoziţiei politice a acestuia influenţează hotărâtor calitatea persoanelor din fruntea judeţului. emiţând acte de putere cu efecte proprii. să-şi exercite în mod legal şi deplin funcţia. mai ales legate de aparatul propriu al prefecturii. unui mandat limitat în timp. dispunând de capacitate juridică 240 . având o alcătuire unipersonală. care nu numai că îl numeşte şi îl eliberează din funcţie. de 2 subprefecţi. modifica sau desfiinţa la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. precum şi unele delegate de prefect. în general. pe care le poate suspenda. în consecinţă.

2. prefectul reprezintă statul sau respectiv puterea executivă în modul cel mai deplin. la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale în care a fost numit. în unitatea administrativteritorială respectivă a obiectivelor cuprinse în 129 Legea nr. a legilor. aplicarea şi respectarea Constituţiei. 658 din 28 iulie 2004. Având în vedere relaţiile dintre prefect şi autorităţile din teritoriu. exercitând o funcţie decizională ce implică competenţa materială generală în profil local. precum şi în cadrul tuturor componentelor care o alcătuiesc. cu modificările şi completările ulterioare. indiferent de calitatea subiectului chemat să le pună în aplicare (autoritate locală sau serviciu public deconcentrate). a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului. Altfel spus. precum şi modul acestora de promovare a interesului naţional.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. 24. I.administrativă proprie. 241 . art. ca expresie a calităţii sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu. . distingem mai multe atribuţii: a) asigură la nivelul judeţului sau Municipiului Bucureşti.această atribuţie relevă obligativitatea organizării executării şi executarea în concret a acelor prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în teritoriu de către prefect în mod expres. a celorlalte acte normative precum şi a ordinii publice. realizarea intereselor naţionale129. publicată în Monitorul Oficial nr. Prefectul acţionează pentru realizarea pe plan local. precum şi controlul îndeplinirii lor. Atribuţiile prefectului În general atribuţiile se clasifică în funcţie de natura raporturilor în cadrul cărora se exercită.

are obligativitatea asigurării climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelele instituţionale şi sociale. evitând contrapuneri şi contradicţii de natură ireconciliabilă.prefectul trebuie să asigure echilibrul şi concilierea intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală. . b) prefectul conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate. la nivelul său. .prefectul avizează proiectele de buget şi situaţiile financiare ale instituţiilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale. Conducătorii acestor instituţii au obligaţia să transmită prefectului proiectul de buget şi situaţiile financiare pentru a primi avizul 242 .Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor.prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora. prin promovarea specifică a primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă.prefectul. . . organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale: . acordând o atenţie sporită prevenirii tensiunilor sociale.din comisia de concurs pentru ocuparea posturilor de conducere ale unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public deconcentrat.

neavând relevanţă dacă subordonarea operează faţă de Guvern. chiar dacă aparţin autorităţilor centrale cărora li se subordonează (cazul unităţilor militare ale apărării naţionale). imediat după emitere. ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate vor fi emise numai după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din 243 . în conformitate şi cu Constituţia autoritatea prefectului este limitată numai asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor altor organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. ordinele şi celelalte dispoziţii cu caracter normativ pe care le transmit propriilor servicii publice deconcentrate. ori faţă de Parlament. iar nu şi asupra altor organe sau structuri existente în teritoriu. Preşedintele României sau este cazul unor autorităţi autonome (de genul comisiilor sau consiliilor naţionale pe anumite probleme). prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii propriilor servicii publice ale acestora. deconcentrate şi organizate la nivelul judeţului. ministerele şi celelalte organe centrale au obligaţia să comunice prefecţilor. în ultimă instanţă. Avizele prefectului au caracter concultativ.- - - - prefectului. condiţia fiind ca serviciile să fie deconcentrate. Avizul prefectului la aceste documente se înaintează conducătorului ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.

învăţământ. faţă de prefect. la rândul lor. c) prefectul dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor. mult mai limitată. dar şi afectând autonomia funcţională a serviciilor din teritoriu. Aceste ordine vor fi comunicate de prefect în mod obligatoriu conducătorului instituţiei ierarhic superioare. iar prefectul. se subordonează ierarhic Guvernului (pe plan orizontal).subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. prin intermediul său.aceste autorităţi teritoriale au o dublă subordonare centrală. fie naţională. ceea ce nu este în concordanţă cu tendinţa generală vest europeană de dezvoltare a autonomiei locale. deplinul control al puterii cu competenţă naţională generală asupra puterii având doar o competenţă specială. una verticală şi directă (de pildă. afectând autonomia locală pe care o limitează în laturile ei multiple (sănătate. implicit. totuşi ca fiind deosebit de restrictiv şi de un centralism excesiv. faţă de guvern. indirectă. trebuie să asigure. prin organele legal abilitate. ca reprezentant teritorial al acestuia. ordine publică. îl apreciem. inclusiv asigurarea ordinii publice. etc. dăunător colaborării cu autorităţile (consiliile) locale. de la nivel de judeţ faţă de propria autoritate centrală de specialitate). fie teritorială. Acest sistem. cultură. Raţiunea acestei subordonări specifice. rezidă din faptul că respectivele servicii fac parte din structura (exterioară) a ministerelor sau a altor organe centrale şi care. . zonale şi regionale. serviciului public deconcentrat. 244 . iar alta orizontală faţă de prefect şi. ca de altfel tot astfel şi prin propriul organ naţional central.). până la ultima verigă ierarhică.

De aici. primarii pot numai solicita sprijinul. din partea organelor abilitate care trebuie să îl acorde. desigur în condiţiile legii. împreună cu autorităţile şi organele abilitate.utilizează în calitate de şef al protecţiei civile fondurile speciale destinate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii. ea nu este. pentru realizarea acestor măsuri. cel puţin sub aspectul formei prin care se înfăptuieşte şi a naturii raporturilor dintre prefect şi autorităţile specializate. controlând modul lor de realizare. totuşi.Deşi s-ar părea că această atribuţie se suprapune cu cele similare ale consiliilor şi ale primarilor. inclusiv privitoare la populaţie sau alte subiecte vizate.). jandarmerie. conform legii.prefectul dispune în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi folosirea sumelor speciale prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. pompieri. inclusiv cele interne. în schimb. identică cu acestea. inclusiv în cazul raporturilor dintre prefect şi consilii ori primari. concluzia firească în privinţa faptului că dacă prefectul poate dispune nemijlocit. primarilor şi autorităţilor ori instituţiilor specializate luarea măsurilor corespunzătoare. . nefiind nici 245 - . d) prefectul asigură. măsuri de ordine publică pe întreg sau o parte din teritoriul judeţului. . Pentru aceasta: . etc.această atribuţie are o anumită particularitate având în vedere faptul că autorităţile militare. putând solicita consiliilor. pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. având competenţă în această materie (poliţie. cele militarizate.

nu sunt conduse de prefect. . epidemiilor sau epizotiilor precum şi apărarea ordinii şi liniştii publice. în materie electorală (Legea alegerilor locale nr. incendiilor.în caz de forţă majoră şi maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ teritoriale prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local/judeţean. funciară (Legea fondului funciar 246 . poate solicita primarilor sau preşedintelui consiliului judeţean convocarea unei şedinţe extraordinare a consiliului local/judeţean.72/4 etc.57. f) prefectul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative.deconcentrate şi nici descentralizate în teritoriu.215/2001 (de exemplu.prefectul. . motiv pentru care între acesta şi ele nu există raporturi ierarhice de subordonare. precum şi însărcinările date de Guvern. . 58. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. e) prefectul asigură realizarea planului de măsuri pentru integrarea europeană: .67/2004). în condiţiile care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. catastrofelor. ci numai de colaborare.). de informare. privitor la dizolvarea consiliului local – art.dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană. de sprijin. Aceste atribuţii pot fi cuprinse chiar în Legea administraţiei publice locale nr.hotărăşte cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea promovării intereselor comune. încetarea mandatului primarului – art. de exemplu. dar şi în alte reglementări legale cum ar fi.

prefectul. . .autorităţile locale au obligaţia să comunice prefectului. faţă de prefect. ele reprezintă sarcini trasate în vederea realizării unor atribuţii concrete. În privinţa însărcinărilor date de Guvern prefectului. dacă legea nu prevede altfel toate actele emise de ele. în fapt şi în drept. b) prefectul exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale. mai ales în privinţa modului lor de înfăptuire. prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale. inclusiv ale primarului. cu indicarea eventualelor obiecţii. în termen de cel mult 10 zile.nr.dacă secretarul sau primarul apreciază că un act este ilegal au obligaţia să îl sesizeze. de subordonare. pe prefect. este obligat ca înainte cu cel puţin 10 zile de introducerea acţiunii în 247 . în termen de 3 zile. Având în vedere raporturile dintre prefect şi autorităţile administraţiei publice locale vom distinge mai multe atribuţii specifice. deşi ele nu se află în raporturi ierarhice. despre aceasta. II. la rândul său. competenţa de a exercita un control general asupra activităţii respectivelor organe. Acest atribut reprezintă. Pentru aceasta: . a) în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu. a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare conform legii. lucru subliniat şi de Constituţie. expresie a principiului controlului administrativ realizat asupra autorităţilor locale în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi judeţene. cu excepţia actelor de gestiune curentă.1/2000 modificată) ori în numeroase ordonanţe şi hotărâri guvernamentale sau decrete (normative) prezidenţiale.

Părţile sunt socotite legal citate dacă citaţia au primit-o cu cel puţin o zi înainte de judecată. Numai în situaţii deosebite pronunţarea se poate amâna cu cel mult două zile. c) prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean. la cererea autorităţilor locale sau judeţene. Hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în aceeaşi zi în care au luat sfârşit dezbaterile. actele adoptate sau emise în termen de 30 de zile de la data comunicării lor către prefect. Acţiunea introdusă de prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal. ale căror acte au fost atacate. în faţa instanţei de contencios administrativ. convocarea unei şedinţe 248 . în condiţiile legii. Prefectul răspunde. solicitând anularea lor totală sau parţială. .contencios administrativ să solicite autorităţilor emitente reanalizarea actul pe care îl apreciază ca ilegal. prin efectul legii sunt suspendate. rămânând în nelucrare pe toată durata litigiului în cauză. în totalitate sau în parte. a prefectului menit să şicaneze organele locale. Această prevedere legală este cât se poate de binevenită pentru a bloca orice abuz procesual. în vederea modificării sau revocării acestuia. Termenul de judecată nu poate fi mai mare de 10 zile. administrativ. de rea-credinţă.în urma primirii unui răspuns nefavorabil solicitării sale ori a necomunicării în termen a soluţiei dispuse de către organele locale. prefectul poate ataca. în cazul în care instanţa de contencios administrativ hotărăşte că actul a fost atacat în mod abuziv. civil sau penal. este scutit de taxă de timbru şi se judecă în regim de urgenţă. mai ales prin blocarea aplicării actelor emise sau adoptate de ele care. după caz. după caz. Solicitarea va fi motivată.

inundaţii. catastrofe. mai ales.extraordinare de consiliu. desemnată de acesta. Personalul aparatului îl deserveşte pe prefect şi subprefecţi în realizarea atribuţiilor legale şi a sarcinilor de serviciu. fără drept de vot. dar unde îşi poate expune opiniile faţă de problemele supuse dezbaterii. pe plan local. şi a Codului muncii pentru personalul auxiliar şi de deservire. în cazuri excepţionale. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor de natură civilă ale prefectului se realizează de el sau de către persoana. epizootii. care impun. Structura şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. de regulă un subprefect. realizarea şi verificarea îndeplinirii actelor factorilor de decizie. în condiţiile Statutului funcţioarilor publici. în vreme ce exercitarea capacităţii juridice administrative revine prefectului. adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. Aparatul propriu al prefecturii Pentru exercitarea atribuţiilor care revin prefectului acesta are un aparat propriu de specialitate. b) prefectul poate participa la şedinţele consiliilor locale şi judeţene. pentru personalul de carieră administrativă care dispune de stabilitate în condiţiile legii. epidemii. cu personal şi buget propriu. limitarea sau înlăturarea urmărilor unor calamităţi. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului acestui aparat se face de către prefect. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. cunoscut îndeobşte sub numele de instituţia prefectului. contribuind la pregătirea. 3. la cele de constituire) sau la invitaţia acestora. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică. 249 . fie din proprie iniţiativă (de exemplu.

doi consilieri. 4. Colegiul prefectural În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural. Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună. Acestea sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului. În judeţele cu suprafaţă întinsă sau cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane. oficii prefecturale. Colegiul prefectural este alcătuit din: prefect. subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în judeţul respectiv. La lucrările colegiului prefectul poate invita şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară ca de exemplu reprezentanţi ai armatei. parchetului. cu avizul conform al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Activitatea personalului din cadrul cancelariei este coordonată de către director care răspunde în faţa prefectului de activitatea desfăşurată de aparatul cancelariei. Prefectul poate convoca oricând colegiul prefectural dacă el consideră necesară o asemenea convocare. justiţiei. Colegiul prefectural are ca atribuţii: 250 . Personalul care încadrează cancelaria prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect. conduse de un director numit de prefect. etc. prefectul poate organiza prin ordin. Acest personal îşi desfăşoară activitatea în baza contractului individual de muncă încheiat pe durata exercitării funcţiei publice de către prefectul care l-a numit. în subordinea sa directă.În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului care este un compartiment organizatoric distinct şi cuprinde ca funcţii: directorul cancelariei. un consultant şi secretarul cancelariei.

Acest minister poate propune Guvernului. fiind acte administrative (de putere).. în condiţiile legii. Ordinele normative se vor comunica. dacă le consideră ilegale sau inoportune. care pot avea caracter normativ sau individual. . Prefecţii au obligaţia să comunice aceste ordine ministerelor şi organelor centrale de resort. Şi actele prefectului pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ dacă vatămă drepturi recunoscute legal celor astfel vătămaţi. inclusiv interese legitime. Întocmai ca şi primarul. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau localităţii respective. fiind contrasemnate de conducătorii acestora. anularea ordinelor apreciate ca ilegale sau inoportune. prefectul poate încheia acte civile şi comerciale necesare bunei funcţionări a aparatului din 251 . prin publicare. în exercitarea controlului ierarhic. Cele normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică. Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise numai după consultarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale din unităţile teritoriale. care pot propune Guvernului măsuri de anulare a respectivelor ordine. de îndată. Actele prefectului În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale prefectul emite acte juridice numite ordine. de regulă.implementarea programelor politicilor.armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv. Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. iar cele individuale după data comunicării lor subiectelor interesate. 5.

252 .subordine. Prefectul mai poate înfăptui şi diverse operaţiuni tehnico-materiale de genul semnării corespondenţei. inclusiv contracte de muncă pentru personalul acestuia care nu are calitatea de funcţionar public. participării la şedinţele consiliilor locale sau judeţene etc.

Bucureşti. 1993. Bucureşti.cit. V. pag. Stoica. întrucât există şi atribuţii . 125. Ionescu. 1994. Negoiţă. Braşov.cit. Iaşi. II. A. 1993. 99.L. Editura Ankarom. Bucureşti.. V.1. I. op. vol. pag. 196. pag. 177. Prisăcaru. Tratat…. 78-79. Editura Atlas Lex S. Iorgovan. Zaharia. op. 1958. 311. nu toate atribuţiile unui organ de stat implică şi exerciţiul autorităţii sau puterii publice. pag. I. Oroveanu. Tratat de drept administrativ. Tipografia Învăţământului. 1949. Cluj-Napoca. 1994. 222.M. pag. 1996. Resursele umane. M.. pag. M. 175. 1996.R.cit. pag. inclusiv cele administrative. T. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Funcţia publică în administraţia publică 1. R. Gh. pentru literatura nouă a se vedea Al. Noţiunea funcţiei publice130 Autorităţile publice.însoţite de competenţele corespunzătoare – necesare 130 Asupra definiţiei funcţiei şi funcţionarului în literatura mai veche a se vedea R. Editura Cordial Lex. op. 333 şi următoarele. IV. Bucureşti. Gliga. Petrescu. sunt înzestrate cu atribuţii necesare îndeplinirii sarcinilor care le revin în conformitate cu care exercită competenţe determinate participând în baza capacităţii juridice pe care o au la raporturi juridice de autoritate în nume propriu. 253 . 78-79. op.. pag.cit. A. 141. Drept administrativ. Iorgovan. Editura Actami. Lumina Lex. pag. 313. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti. pag. pag.. Gilescu. I. T. Alexandru. Drept administrativ. Iovănaş. vol. pag. Desigur. Drept administrativ. Tratat elementar de drept administrativ român. Editura Lumina Lex.Capitolul 10 Resursele administraţiei publice 1. Preda. M.. Tratat de drept administrativ român. Drept administrativ român.

Totuşi. în cazul funcţiilor de decizie ce incumbă emiterea actelor juridice de 131 Art. 105/1 din Constituţie face referire la funcţii publice de autoritate. sindicatelor ori cele de conducere ale societăţilor comerciale indiferent de capitalul lor (inclusiv integral sau majoritar de stat). etc. Funcţia publică se poate defini – în sensul cel mai larg al conceptului – ca reprezentând o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective. etc. arhivă. nu şi celelalte funcţii nepublice din chiar structura autorităţilor sau instituţiilor publice (casier.doar asigurării bunei funcţionări a instituţiei respective îndeplinite de şi în cadrul compartimentelor reprezentând structuri funcţionale de genul secretariat. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne prevede că în realizarea atribuţiilor cadrele militare sunt investite cu exerciţiul autorităţii de stat având anumite drepturi şi obligaţii. partidelor. de putere. curier. 18 din Legea nr.). dar nici funcţiile publice din cadrul asociaţiilor. contribuie la realizarea puterii publice. Din această definiţie rezultă că funcţia publică are mai multe trăsături specifice din care enumerăm: a) funcţia publică. dactilograf.131 fie într-o formă directă. registratură. financiar. capacitatea juridică abstractă a unei autorităţi sau instituţii trebuie să se materializeze şi să se concretizeze în serviciul public prestat efectiv prin intermediul funcţiei concrete exercitate de către o persoană fizică în mod individualizat. contabilitate. prin care se înfăptuieşte activitatea executivă a statului. fundaţiilor. iar art. 254 . bibliotecar. prin exercitarea ei. În această lucrare interesează numai acele funcţii care implică exercitarea atribuţiilor publice.

executare şi control strâns legate sau în legătură cu exerciţiul autorităţii de stat (cazul inspectorilor. pe de o parte. după propria voinţă. exercitarea acestora întemeindu-se pe contractul de muncă.). Această îndatorire de rezolvare sau de pronunţare chiar şi faţă de o 255 .putere sau de autoritate (de regulă. în funcţia publică se reflectă în mod esenţializat trăsăturile de bază ale activităţii publice constând în exercitarea puterii de către autoritatea în care se integrează respectiva funcţie. referenţilor. prin îndatorirea exercitării drepturilor şi cea de îndeplinire a obligaţiilor care-i alcătuiesc conţinutul. de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice şi faţă de care există latitudinea de a intra sau nu. şi funcţii nepublice constituite mai ales la nivelul structurilor funcţionale interne – bazate pe contract de muncă (secretariat. motiv pentru care le întâlnim şi la administraţiile neguvernamentale. societăţi comerciale. în sensul că ea nu este o facultate sau o posibilitate. Această precizare este necesară deoarece numai în acest mod distingem între funcţiile publice de autoritate şi alte funcţii publice existente chiar în cadrul aceleaşi autorităţi (primele revenind conducătorilor. eventual pe convenţii civile. etc. funcţia publică administrativă trebuie exercitată în orice împrejurare care-i solicită intervenţia – din oficiu sau la cerere – chiar dacă faţă de o anumită atribuţie autoritatea în cauză are un drept de apreciere sau de alegere în soluţionarea într-un anumit mod a unei situaţii. Cu alte cuvinte. etc. în raporturi juridice conform interesului propriu. celelalte subordonaţilor ierarhici). la cele private. registratură. fie indirectă prin acţiunile de pregătire. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei). b) funcţia are un caracter obligatoriu.. nestatale. Într-adevăr. contabilitate) -. menite a asigura doar buna funcţionare a instituţiei şi care nu sunt legate de exerciţiul propriu-zis al puterii publice.

De asemenea. chiar funcţii neexercitate. pot exista delegări sau cumuluri ori suplinirii de funcţii ca situaţii excepţionale când una şi aceeaşi persoană va asigura 256 . dar acestea nu afectează. pe ansamblu.solicitare (ce nu impune neapărat şi o intervenţie de drept sau soluţionare favorabilă din partea autorităţii). c) funcţia publică este obiectiv predeterminată. care dispun de voinţa şi energia necesară realizării lor. realizarea atribuţiilor organului. plata despăgubirilor şi a daunelor morale. d) funcţia publică trebuie exercitată practic. uneori. Desigur. operează în mod permanent deoarece neexprimarea sau neluarea de poziţie din partea organelor executive – fie prin nesoluţionarea în termen. dacă legea nu le-a conferit o asemenea prerogativă. ci numai integralitatea îndeplinirii lor. modificate sau suprimate de către titularul ei sau de către alte subiecte de drept. uneori. Aceasta înseamnă că funcţiile trebuie încredinţate efectiv unor persoane fizice apte să le exercite.554/2004 (în cazul funcţionarului public) sau a justiţiei care trebuie să soluţioneze orice cauză cu care a fost sesizată (în cazul judecătorului – conform art. fie prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept legal recunoscut – permit declanşarea unei proceduri judiciare ce se poate finaliza cu tragerea la răspundere a celui vinovat (inclusiv pentru insubordonare dacă nu îndeplineşte o dispoziţie ierarhică). concomitent cu obligarea acesteia la luarea şi îndeplinirea măsurilor solicitate. pot exista şi funcţii neocupate de titulari. iar. conform Legii contenciosului administrativ nr. chiar superioare ierarhic. fiind reglementată legal astfel încât drepturile şi obligaţiile care îi alcătuiesc conţinutul sunt prestabilite neputând fi create. a autorităţii executive din care face parte. numai prin îndeplinirea efectivă a tuturor funcţiilor din cadrul unei autorităţi se realizează exercitarea practică a competenţei autorităţii în cauză conform atribuţiilor legal stabilite.3 din Codul Civil).

nu epuizează. iar prin delimitări de ordin material. pe de o parte. prin conţinutul ei. modificarea şi desfiinţarea relaţiei. iar nu un simplu conţinut de raport juridic (format între funcţionar şi superior) în care părţile se disting doar prin opozabilitatea. în cazul organelor unipersonale). adică un complex unitar şi interdependent de drepturi şi obligaţii ce revin titularului ei. ca o persoană sau mai multe să poată îndeplini simultan sau succesiv aceeaşi funcţie sau funcţii similare. aparţinând numai celui învestit anume în cadrul unei autorităţi pentru a-i realiza competenţa. e) funcţia are un caracter propriu. uneori reciprocă. acestuia îi conferă un adevărat statut propriu. o funcţie de regulă. Pe de altă parte. întreaga sferă atribuţională a unei autorităţi. iar formarea. a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin ca participanţi în respectiva relaţie juridică. întrucât – corespunzător diversităţii de sarcini şi atribuţii reglementate în vederea realizării lor – în cadrul unei autorităţi se exercită mai multe funcţii a căror sumă evidenţiază specificul competenţei organului din care fac parte. ceea ce delimitează – în cadrul organului – o funcţie de alta chiar similară. personal sau temporal să se poată face distincţie între funcţii. în cazul funcţiei drepturile şi obligaţiile (care-i alcătuiesc conţinutul) preexistă raporturilor propriu-zise. Dacă într-un raport juridic obişnuit drepturile şi obligaţiile sunt strâns legate de formarea. decât în mod cu totul excepţional (de exemplu.exercitarea efectivă a două sau mai multor funcţii tocmai pentru asigurarea funcţionării normale a instituţiei. teritorial. Acest lucru nu împiedică. În cadrul funcţiei se vor putea săvârşi numai anumite acte şi fapte (cu sau fără semnificaţie juridică) conform atribuţiilor ce revin instituţiei respective. f) funcţia publică este o situaţie juridică. modificarea şi încetarea acestora – în urma producerii unui act sau fapt juridic – constituie doar prilejul exercitării respectivei facultăţi sau îndatoriri legale care nu sunt 257 .

oricărei funcţii publice. limitat. preşedinţie. prin intermediul funcţiei se contribuie la declanşarea incidenţei legii pentru soluţionarea unui caz dat. parlament. în principal. ci ea poate fi întâlnită în orice activitate publică de altă natură. constând. executive sau judiciare. de permanenţă în timp. în întreg intervalul scurs de la investirea şi până la dezinvestirea titularului căruia îi aparţine.doar produsul voinţei exclusive a subiectului titular. mai ales. mai ales prin aparatul propriu. nu într-atât la constituirea lor. dar care în subsidiar. g) funcţia are un caracter continuu. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. în acţiunile sale. 1. de regulă. executarea şi controlul realizării lor. inclusiv legislative. indiferent de existenţa sau nu a unui mandat ca durată limitată ori a lipsei oricărui termen limită. îndeplineşte şi atribuţii administrative pentru organi- 258 . b) este de remarcat faptul că funcţia publică executivă nu este numai apanajul administraţiei publice. cât. Din definiţia dată rezultă că: a) prin funcţia publică administrativă se înfăptuieşte în exclusivitate activitatea executivă a statului. în general. din emiterea actelor administrative sau pregătirea. Altfel spus. deoarece toate presupun exerciţiul puterii publice. Funcţia publică administrativă Trăsăturile anterior prezentate sunt valabile. la realizarea lor. justiţie. Din acest motiv funcţia executivă sau administrativă poate fi definită drept o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte.2.

ceea ce ar fi în deplină concordanţă şi cu principiul legalităţii funcţiei. Din definiţia dată de Legea nr. prin conducătorul ei. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome133. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. pentru a-i determina conţinutul conform reglementărilor legale în vigoare şi în acord cu ele. c) atribuţiile şi responsabilităţile sunt determinate. cu modificările şi completările ulterioare. Funcţia publică – în sensul ei restrâns administrativ – a fost amplu reglementată prin Legea132 privind Statutul funcţionarilor publici nr. b) atribuţiile şi responsabilităţile sunt stabilite în temeiul legii. 133 Legea nr. Partea I-a nr. 251 din 22 martie 2004.188/1999 care o defineşte ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii. de către autoritatea publică sau instituţia publică în cadrul căreia ea există şi se exercită. 251 din 22 martie 2004. alin.188/1999 rezultă mai multe caracteristici ale funcţiei publice dintre care enumerăm: a) funcţia publică administrativă este instituită în scopul realizării prerogativelor de putere publică a autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul.1). Autoritatea publică reprezintă forma organizată şi exteriorizată de manifestare a puterii publice într-un mod determinat în cadrul unei funcţii fundamentale îndeplinite de 132 Republicată în Monitorul Oficial al României. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de regulă. cu modificările şi completările ulterioare. 259 . în cazul funcţiei publice administrative.zarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a însăşi instituţiei în cauză.2. Ar fi fost mai corect să se prevadă că ele sunt stabilite prin lege – atunci când această reglementare le stipulează – iar mai apoi în temeiul legii când această competenţă este delegată autorităţii sau instituţiei publice. art.

teatrul. de regulă. etc. pag. În acest sens. cultură. în schimb. sunt instituţii publice prestatoare efective de servicii publice.cit. cu cea de 134 Asupra diferitelor sensuri ale instituţiei a se vedea I. sănătate. prin responsabilitate trebuie să avem în vedere o obligaţie de a efectua sau de a îndeplini o sarcină concretă de serviciu. instituţia publică – nu în sensul ei foarte larg care ar include şi autorităţile.. În cazul autorităţilor administrative. Dacă prin atribuţie înţelegem un complex de drepturi şi de obligaţii de care dispune o autoritate în vederea realizării sarcinilor sale. care ne interesează în mod special. practic. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al administraţiei publice centrale – este o instituţie din subordinea guvernului cu rol de conducere în sectorul său de activitate.stat. în subordinea unei autorităţi publice. noţiunea neavând nimic comun. etc. şcoala. 260 . în acest caz. Deci. Alexandru. op. avem de a face cu o categorie a autorităţilor publice care dispunând de o capacitate administrativă specifică participă în nume propriu la înfăptuirea puterii executive a statului în limitele competenţelor legal determinate. autorităţile publice administrative exercită puterea executivă în scopul organizării şi înfăptuirii unor servicii publice de interes general ori în sectoare specifice precum finanţe. de exemplu. în vreme ce spitalul.. d) definiţia legală precizează conţinutul funcţiei care constă într-un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi. dar nici în sensul ei juridic ca ansamblu de norme unitare grupate şi foarte restrânse ca obiect de reglementare134 ni se prezintă ca o formă organizată menită a desfăşura activităţi din domeniul conducerii serviciilor publice sau al efectuării serviciilor publice (neimplicată în sfera producţiei materiale) aflată. În schimb. 30-33. o îndatorire trasată şi determinată. Oricum denumirea generică de persoană administrativă ar fi suficient de acoperitoare pentru toate categoriile de noţiuni administrative. învăţământ.

art. respectiv a serviciului public înfăptuit prin intermediul ei.principiul imparţialităţii exercitării funcţiei publice. .3. incompatibilităţile.răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale. primar) cu acordurile şi avizele cerute de lege. fără părtinire. pag. ceea ce nu exclude promovarea intereselor legitime şi legale. cu modificările şi completările ulterioare. decât juridică. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. o încărcătură politică şi etică. în „Dreptul”. Stecoza. conţinutul activităţilor desfăşurate de funcţionari în exercitarea prerogativelor de putere publică fiind determinat de lege. mai degrabă. Preda. Unele consideraţii şi observaţii critice asupra statutului funcţionarilor publici. conflictele de interese şi interdicţiile ce se impuneau. declanşat la cerere sau din oficiu. utile soluţionării cauzei. adică a furnizării tuturor informaţiilor necesare şi solicitate. .135 e) funcţiile publice administrative sunt cele prevăzute în statut (anexă) în hotărârea de guvern sau sunt identificate – dintre funcţiile existente – prin actele conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor nominalizate în lege (prefect. inclusiv pe sine. motiv pentru care legea a reglementat. 136 Legea nr.principiul transparenţei în exercitarea funcţiei publice. Funcţia publică are la bază o serie de principii136: . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cunoaşterea.principiul legalităţii funcţiei publice. 251 din 22 martie 2004. întrucât funcţionarul trebuie să asigure derularea raportului administrativ. iar funcţiile publice sunt prevăzute în anexa acestuia. întrucât funcţia publică este definită de Statut. nr. nefavorizând nici una din părţile acestuia. în funcţie 135 M. de către cel interesat ori de către opinia publică. 261 . după caz. a cetăţenilor ori a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate. părând că are. 63. 8/2000. în acest sens. G.

etc. autoritate. avizul. colectivitate. .principiul eficienţei şi eficacităţii are în vedere. pe de o parte. decizia. inclusiv a actului rezultat în cadrul lui. în conformitate cu prevederile legale. în limitele competenţei sale. . presupune soluţionarea cazului dat cu respectarea adevărului obiectiv. iar. respectiv pe baza stării de fapt corect stabilite şi cu respectarea prevederilor legale integral aplicabile situaţiei.principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei în sensul că funcţionarii publici nu pot fi eliberaţi sau destituiţi din funcţie decât în condiţiile şi cazurile legal şi limitativ prevăzute. . ci în cel al încadrării în limita veniturilor sau bugetelor proprii ori alocate).principiul responsabilităţii. constând în îndatorirea executării tuturor dispoziţiilor ierarhice legale ale superiorilor acestuia. să fie temeinice şi legale. astfel încât propunerea. pe de altă parte. iar întreruperea sau suspendarea temporară ori încetarea definitivă a raporturilor de serviciu din motive neimputabile acestora nu determină pierderea drepturilor legal câştigate şi nici a calităţii de funcţionar public păstrat în corpul de rezervă. a modului de desfăşurare şi fundamentare a procesului decizional. rezultatul social scontat.principiul subordonării ierarhice a funcţionarului public – trăsătură distinctivă a acestuia faţă de parlamentar sau judecător -. aşteptat de individ.de natura (normativă sau individuală) a actului şi de importanţa acestuia. . rezultatul economic al exercitării funcţiei (nu neapărat în sensul rentabilităţii economice. . la timp şi întocmai.. adică de îndeplinire sau exercitare a funcţiei în conformitate cu obligaţiile decurgând din 262 .principiul obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.

Deşi legea nu le mai enunţă ca şi principii generale şi distincte. fiind interzisă orice discriminare. atât cele publice cât şi cele nepublice. Conţinutul concret al drepturilor şi îndatoririlor decurgând din funcţie şi revenind titularului ei se stabilesc prin fişa postului. cu diviziunile şi subdiviziunile componente structurale. corespunzător schemei de organizare a lor. transparenţei. Titularul 263 .principiul orientării către cetăţean a funcţiei publice în sensul prestării la termen şi întocmai a serviciului public solicitat. Ea reflectă şi diferenţierile faţă de alte funcţii sau posturi similare. Totalitatea funcţiilor dintr-o autoritate sau instituţie. Noţiunea funcţionarului public Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar. principiul egalităţii (accesului) şanselor de intrare şi promovare în corpul funcţionarilor publici prin concursul deschis pentru fiecare cetăţean ce îndeplineşte condiţiile legale ceea ce este o reflectare particularizată a principiului egalităţii în drepturi.competenţele şi atribuţiile încredinţate titularului ei şi prin a căror încălcare se declanşează răspunderea juridică a acestuia.3. totuşi putem considera ca principii şi următoarele reguli: principiul selecţiei funcţionarilor prin concurs după criteriul competiţiei deschise. meritelor şi competenţei profesionale. 1. . efectuarea lui în interesul acestuia de către autoritatea sau instituţia publică cea mai apropiată posibil. constituie statul de funcţii a acestora. iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public.

sunt încadraţi cu contract de muncă şi reprezintă. trebuie să 264 . d) funcţionarul exercită funcţia numai în baza unei învestiri legale şi în limitele ei. numit şi administrativ. în organizaţiile cu scop lucrativ aşa-numitul personal neproductiv sau indirect productiv. chiar administrative. fie în baza legii. şi alte însărcinări legate de exerciţiul funcţiei sale. care se poate schimba. inclusiv cel de autoritate. Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. astfel. c) de regulă. instituită şi generalizată prin noul Statut. regii autonome. funcţia publică nu epuizează întreg conţinutul atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu ce revin unui funcţionar deoarece cel în cauză mai poate primi. inclusiv autorităţi şi instituţii care nu au atribuţii executive. respectiv funcţionarul public. În acest fel operează distincţia între funcţionarul public. şi titularii altor funcţii.unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate. Între funcţie şi funcţionar. În privinţa noţiunii de „funcţionar” sau de „funcţionar public”. deci între situaţia juridică şi titularul ei. din cadrul unor societăţi comerciale. alături de acestea. fie în baza dispoziţiilor superiorilor săi ierarhici. impersonală – deoarece este o creaţie a legii – existând independent de titularul sau deţinătorul ei. funcţionar public apt pentru misiunea încredinţată. mai ales. fără a putea refuza realizarea ei decât în cazul unor dispoziţii apreciate ca ilegale ale conducerii sale. izvorând din nevoile practice ale exercitării organizate a puterii publice în scopul realizării unui serviciu public determinat. de larg interes. există multiple legături şi diferenţieri: a) funcţia publică este o situaţie juridică obiectivă. b) funcţia publică nu se poate realiza în afara unui titular învestit cu înfăptuirea ei şi devenit.

Neapartenenţa la un organ exclude posibilitatea valabilităţii juridice a manifestărilor de voinţă intenţionate. ceea ce înseamnă necunoaşterea limitei maxime 265 . ca o consecinţă a modificării vremelnice a raportului de serviciu în care se află. Raţiuni practice pot determina că în mod temporar – prin delegare sau detaşare – o persoană să-şi exercite funcţia în cadrul unei alte autorităţi sau instituţii. etc. întrucât funcţia se exercită în cadrul acestora. Pornind de la conţinutul funcţiei publice executive putem defini funcţionarul public administrativ ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau instituţie publică aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal investită cu exerciţiul unei funcţii publice executive. de regulă. de regulă. dar şi în acest caz funcţionarul se află tot în cadrul unui organism determinat. în raporturile cu terţii în care intră organul în cauză. Din această definiţie rezultă că: a) funcţionarul public administrativ trebuie să facă parte dintr-o autoritate sau instituţie publică. fiind salarizată pentru activitatea depusă. de regulă administrativă sau executivă. „personal”. conducând la inexistenţa actelor sale juridice lipsite de orice urmă de legalitate (autenticitate sau oficialitate). b) funcţionarul public trebuie învestit cu exerciţiul funcţiei sale. prin numire. legislaţia utilizează diferite terminologii neunitare incluzând noţiuni ca „salariat”. pentru o perioadă de timp nedeterminată. chiar dacă unele efecte se produc şi în afara ei. de ştiinţa administraţiei ori de cea economică. de regulă.remarcăm faptul că deşi era şi este utilizată frecvent de ştiinţa dreptului administrativ şi de cea a dreptului muncii. mai rar prin alegere sau prin alte forme (desemnare). decât cea din care face parte în mod obişnuit. „angajat”. „lucrător”. pe o perioadă nedeterminată. c) învestirea funcţionarului public administrativ şi exerciţiul funcţiei se fac.

dincolo de stabilitatea în funcţie (dreptul la carieră) nu exclude posibilitatea modificării (prin delegare ori detaşare) sau încetării (prin demisie. este angajat cu contract individual de muncă neavând 137 Legea nr. în cazul exercitării lor neconforme cu legea. o definiţie şi anumite criterii particulare în configurarea conceptului de funcţionar public137: a) funcţionarii publici nemaiîncheind contract individual de muncă. Nu sunt excluse anumite limitări în timp care să confere un caracter temporar exercitării unei funcţii (cazul delegării sau detaşării). precum şi posibilitatea de a fi sau de a se substitui în atribuţii. după caz. gospodărire. conform legii. cu modificările şi completările ulterioare. de inamovibilitate şi care. din raţiuni specifice. respectiv superiorul său ierarhic. Statutul funcţionarilor publici a adoptat. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. fără ca aceasta să echivaleze cu o stare perpetuă. spre deosebire de parlamentar sau magistrat (judecător). funcţionarul este salarizat pentru activitatea depusă. e) funcţionarul public administrativ. la rândul său. se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare faţă de inferiorul.2 şi 5. pe viaţă. 251 din 22 martie 2004. Aceasta îl obligă la executarea întocmai a dispoziţiilor curente de serviciu ale superiorilor şi. 266 . protocol. asemenea acte pe seama subordonaţilor săi. d) de regulă. salariul reprezentând echivalentul bănesc al funcţiei (poziţie şi existenţă socială). întreţinere-reparaţii şi de deservire. art. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. eliberare sau destituire) a raportului de serviciu.în timp până la care operează exerciţiul funcţiei. inclusiv dreptul de a fi controlat sau de a putea verifica. numai personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice. îi conferă atributul de a emite. care efectuează activităţi de secretariat-administrative. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică.

dublată de încheierea contractului de muncă. adoptată în condiţiile angajării răspunderii Guvernului faţă de plenul parlamentului în şedinţa comună a camerelor sale.calitatea de funcţionar public şi aplicându-i-se legislaţia muncii. bibliotecar). la cabinetul demnitarului. de natură organică. conform Constituţiei. Teoria funcţiei publice comunitare. 11-13. b) funcţionarilor publici li se aplică prevederile din Legea privind Statutul funcţionarilor publici. • nimic nu împiedică la ocuparea posturilor de către cei în cauză să opereze şi o numire în funcţie. casier. această lege este. de deservire. terminologia specifică legii şi anume aceea de Statut. Vedinaş. Această denumire reflectă într-un prim sens138 specificul 138 C. cadrele didactice. Bucureşti. 2000. Referitor la acest personal auxiliar trebuie să arătăm că: • acestui personal auxiliar i se aplică integral regimul juridic al dreptul muncii şi la modificarea ori încetarea contractului de muncă. pag. dar nu pe aceea de funcţionar public. curier. precum şi în materia litigiilor de muncă (jurisdicţiei muncii). V. precum şi bibliografia citată 267 . corpul magistraţilor. • o bună parte din aceste persoane au calitatea de funcţionari (secretar-dactilograf. Călinoiu. pe baza încrederii personale. pentru acest personal auxiliar. este discutabilă modificarea aceluiaşi act normativ prin ordonanţa de urgenţă a executivului. De la prevederile Statutului mai sunt excluse şi: personalul salariat încadrat. mai ales dacă se susţine un concurs de către mai mulţi candidaţi. Editura Lumina Lex.

militarizaţilor. 383. aerian) sau învăţământ. Dalloz. Paris. naval. cazul militarilor. Jean Bernard Auby. în mod derogator nu numai reglementările deja existente în temeiul legilor speciale dar şi cele viitoare. 1996. constituind dreptul comun în materie. autoritatea vamală. a celor din transporturi (feroviar. inclusiv celor care au deja statute proprii (aprobate prin legi speciale). de management a funcţiilor publice şi funcţionarilor publici. Prix. precum şi ansamblul normelor esenţiale aplicabile tuturor acestora sau majorităţii139 lor. Totuşi. pag. Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care desfăşoară activităţi în cadrul unor servicii publice cum ar fi: structurile de specialitate ale Parlamentului. Administraţiei Prezidenţiale. deşi dispoziţiile Statutului în cauză se aplică tuturor funcţionarilor publici. 268 . Planifications. Interventions de l’administrations dans l’economie. acolo. Organisation générale. 139 Jean Marie Auby. a VII-a. Consiliul Legislativ. Pe de altă parte. Amenagement du téritoire. poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative alte servicii publice stabilite prin lege. etc. aceasta are loc numai în măsura în care respectivele statute nu dispun altfel.reglementării şi anume acela de a grupa principalele probleme pe care le presupune situaţia juridică a funcţionarilor publici. serviciile diplomatice şi consulare. ed. Contentieux administratif. trebuie să remarcăm faptul că legea în cauză are un conţinut mult mai larg deoarece ea reglementează şi organizarea funcţiei publice. Institutions administratives. abordând probleme de genul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Această idee călăuzeşte.

inspector. viceprimari şi consilieri în cazul autorităţilor locale) sau desemnate (cazul premierului şi a întregului guvern votat de parlament). în al doilea sens. ceea ce exclude de la bun început toate persoanele alese (primari. 192. ediţia a VI-a.141 c) funcţionar public este numai persoana numită într-o funcţie publică. că revine conducătorului autorităţii sau instituţiei ori conducerii supraordonate ierarhic eventual cu respectarea unor formalităţi de genul acordului. pag. indiferent de locul ocupat de cel în cauză în ierarhia internă a organului din care face parte (director.. 1997.cit. pag. etc. Montchrestein. Drept constituţional. şef serviciu. credem. însăşi natura situaţiei funcţionarului sau condiţia juridică a acestuia. cu respectarea dispoziţiilor din Statut. (de exemplu. Droit institutionnel de l’Union Européene. adică un statut personal. deci persoane de conducere sau de execuţie). calitatea de funcţionar nu este aceea de simplu subiect sau parte într-un raport juridic concret.140 Întradevăr. titular de drepturi şi/sau obligaţii. Trebuie menţionat că: • numirea provine de la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. • numirea în funcţii de conducere din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care. 1972. op. 189. 141 T. referent. ci este cazul unei situaţii sau poziţii într-un ansamblu de raporturi juridice.Denumirea de Statut reflectă. 269 . avizului. Drăganu. avizul prefectului la numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din 140 Jean Boulouis.

4. exceptând-o pe aceea a responsabilităţii ministeriale nr. etc. în principal. în sensul Statutului.unităţile administrativ-teritoriale ( art.215/2001). cum ar fi. Regimul juridic al funcţiei publice 270 . de exemplu. pentru munca depusă. în măsura în care nu contravin. fie în baza legii (impozitul pe salar. funcţiile ce fac parte din ele şi numărul posturilor pentru fiecare funcţie cu numele persoanelor care ocupă fiecare post.. şi a obligaţiilor corespunzătoare decurgând din aceste drepturi. subprefecţii. etc. Legii contenciosului administrativ. prefecţii. Statul de plată sau de salarii este o reflectare a statului de personal cu specificarea drepturilor băneşti (salariale) cuvenite.115/1999 sau a Legii nr. contribuţia la asigurări sociale. În baza statului de funcţii şi a efectivului de personal se obţine statul de personal care cuprinde diviziunile sau structurile nominalizate (denumite). 1.161/2003.133/2 din Legea administraţiei publice locale nr. fie a unor titluri de creanţă (imputaţii şi reţineri pentru plata unor pagube sau datorii.). membrii guvernului. e) acolo unde prevederile statutare sunt neîndestulătoare ele se completează. neexistând încă o lege proprie pentru această categorie. cu prevederile legislaţiei muncii. Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici. plata pensiei de întreţinere. sau mai precis nu se aplică prevederilor acestuia persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică. de exemplu). Numărul total al persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute în statul de funcţiuni formează efectivul de personal al respectivei autorităţi sau instituţii. d) nu intră în categoria funcţionarilor publici. cu ale legislaţiei pensiilor şi asigurărilor sociale.

conform Statutului. legal reglementată. art. de unde şi concluzia că odată ocupată funcţia devine şi o situaţie juridică subiectivă. astfel.. Legea nr.a. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. totuşi raportul juridic concret de funcţiune sau de serviciu se formează în mod efectiv numai prin învestirea unei persoane fizice cu/sau în funcţia publică respectivă şi care devine.existenţa vârstei de 18 ani împliniţi. Condiţii generale ale investirii în funcţie Regimul juridic al funcţiei publice reprezintă ansamblul normelor juridice care au ca obiect reglementarea funcţiei respective în privinţa modului ei de formare. preexistentă.cit. cu respectarea condiţiilor legale. Există condiţii generale142 de acces la funcţiile publice administrative care trebuie întrunite. prin apartenenţa ei la o anumită persoană strict determinată. dar care sunt prevăzute în statute sau reglementări proprii) şi anume143: . Drept administrativ. în persoana celui care urmează a fi investit cu o anumită funcţie (alăturate diverselor condiţii speciale atât de diferite de la o funcţie la alta. Negoiţă. 271 . modificare şi încetare. 160. cu modificările şi completările ulterioare.capacitate deplină de exerciţiu. . 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Deşi funcţia publică reprezintă o situaţie juridică obiectivă.50.stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate. pag.existenţa cetăţeniei române şi domiciliul în România. . titulara drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic nou format. Investirea în funcţie reprezintă actul juridic individual unilateral de putere al unei autorităţi care numeşte. 142 143 Al. . op. 251 din 22 martie 2004. o persoană fizică într-o anumită funcţie determinată în scopul exercitării acesteia corespunzător legii.

cunoaşterea limbii române. .să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. De aceea. .declaraţia de avere. scris şi vorbit. În cazul nostru.compatibilitate morală. persoana îndreptăţită la această activitate trebuie neapărat să aparţină numai de acel stat pe care îl reprezintă şi cu ale cărei autorităţi şi interese se identifică.lipsa stării de incompatibilitate.existenţa cetăţeniei române deoarece mai mult decât oriunde exercitarea puterii publice fiind chintesenţa statului. Rezultă că pentru învestirea în funcţia publică trebuie îndeplinite anumite condiţii. . cetăţenia română exprimă apartenenţa persoanei la statul român şi reprezintă o garanţie de loialitate faţă de acesta şi faţă de modul de promovare a intereselor naţionale. de serviciu sau în legătură cu serviciul. promovarea concursului sau examenului de specialitate.pregătirea profesională de specialitate. .să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică.depunerea jurământului de credinţă.să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu-i fi fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşită cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. contra statului sau contra autorităţii. . care împiedică înfăptuirea justiţiei. şi anume: . De asemenea persoana care urmează să ocupe o funcţie publică trebuie: . . conform Statutului şi altor legi numai cetăţenii români pot fi admişi în funcţiile publice civile şi în 272 . .

viceprimarilor. Mai mult. civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. în unele situaţii. după cum însăşi funcţia are.cele militare. În condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. iar conform Constituţiei. dacă ar îndeplini o atribuţie de competenţa autorităţilor române. a autorităţilor publice. inclusiv administrative. au dreptul de a 273 . precum şi în privinţa modul de acces şi a şanselor de ocupare şi promovare în funcţiile publice. Prin modificarea Statutului a dispărut condiţia cetăţeniei române exclusive pentru accesul la funcţia administrativă. în mod cumulativ. funcţiile şi demnităţile politice. mai ales în cazul unor funcţii reprezentative eligibile (cazul primarilor. Dacă existenţa cetăţeniei reprezintă o condiţie minimală de acces la o funcţie publică rezultă că străinii (cu sau fără altă cetăţenie) sau calitatea de străin constituie un impediment legal absolut pentru accesul şi ocuparea funcţiei publice. o componentă sau o dimensiune spaţială prin locul de manifestare a competenţei între anumite limite geografice. la rândul ei. adică cele prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. consilierilor) pe plan local. cerinţa legală este ca domiciliul să fie în raza unităţii administrativ-teritoriale în care cel în cauză este ales. deoarece exerciţiul funcţiei presupune prezenţa permanentă a titularului ei în raza teritorială a autorităţii căreia îi aparţine. datorită conflictului sau coliziunii posibile de interese între cele ale statului român şi statul sau statele ce-şi reclamă propriile prerogative faţă de persoana care prin cetăţenia sa străină intră şi sub jurisdicţia statului terţ. cetăţenii uniunii care îndeplinesc condiţiile legale. Cetăţenia este generatoarea egalităţii între cetăţeni în faţa legii. a) Condiţia de domiciliu în România trebuie şi ea îndeplinită.

34.alege şi de a fi ales în autorităţile administraţiei publice locale144.758 din 29 octombrie 2003. neavând exerciţiul drepturilor civile. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale deoarece cei lipsiţi de discernământ (minorii sub vârsta de 14 ani şi debilii mintali) sau având discernământul alterat sau diminuat (alienaţii mintali şi minorii între 14-18 ani) n-au acces la funcţia publică dacă. atât majoratul (cu excluderea capacităţii de exerciţiu restrânse). cel care nu poate alege nici nu poate fi ales. ceea ce îi lipseşte sau îi privează de exerciţiul drepturilor atât civile cât şi electorale. desigur.4). 5 din Legea privind alegerile locale nr. Se subînţelege că cel lipsit de discernământ prin act juridic. Statutul a prevăzut această condiţie prin două elemente distincte.17. justifică eliberarea din funcţie. conform legislaţiei noastre electorale în materie. 70/1991 (republicată în 1996). dar nici investit sau numit în funcţii publice. Într-adevăr. deşi pentru unele funcţii se prevăd vârste mai mari (de exemplu. având psihicul deficitar sunt puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. cât şi inexistenţa punerii sub interdicţie. fără îndoială. art. 144 Constituţia României. b) Vârsta de 18 ani împliniţi. alin. adică la vârsta de 18 ani împliniţi desigur cel târziu în ziua numirii în funcţie. prefectul şi subprefectul cel puţin 30 de ani). deci starea legală de pierdere a exerciţiului drepturilor civile şi electorale. 145 Art. Celălalt element se referă la starea de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează cel în cauză. nu poate avea nici exerciţiul drepturilor electorale. 35 din Constituţie. a capacităţii de exerciţiu. implicit. republicată în Monitorul Oficial nr.145 Statutul face referire expresă la condiţia capacităţii depline de exerciţiu ceea ce include. Unul se referă la majorat. 274 . Pierderea ulterioară a discernământului şi. şi art.

Această condiţie deosebit de largă include şi starea psihică corespunzătoare. vizează atât aspectul psihic. c) Starea de sănătate corespunzătoare. neabolit şi nealterat. eliberarea din funcţie. d) Capacitatea deplină de exerciţiu şi are în vedere existenţa în persoana celui în cauză a drepturilor politice (de a alege şi de a fi ales) în totalitatea lor deoarece însăşi funcţia publică este expresia puterii chemate să apere şi să garanteze realizarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti. De aceea. Drepturile electorale sau politice se exercită în anumite condiţii prevăzute de Constituţie şi de legislaţia electorală. cât şi cel fizic. definitivă sau temporară. că este cazul debililor sau alienaţilor mintali. care dacă sunt constatate medical de specialişti. reprezintă temei pentru a-l exclude pe cel în cauză de la accesul la o funcţie publică sau justifică. în acest sens. Într-adevăr. nu are relevanţă. inclusiv existenţa discernământului complet. ori a celor faţă de care s-a dispus numai măsura de siguranţă a obligării la tratament medical (psihic) ori la internarea medicală obligatorie pentru că s-a săvârşit o infracţiune sau cazul celor care prezintă tulburări psihice ori de comportament. iar nu şi legal. alterarea acestuia împiedică persoana să poată deţine o funcţie ce reclamă discernământul permanent necesar exercitării puterii şi asumării responsabilităţii şi răspunderii care decurg din ea. lipsa. iar lipsirea de aceste drepturi pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare împiedică accesul la o funcţie publică pe o anumită perioadă de timp (excepţie făcând cazul condamnării la închisoare pe viaţă). ulterior. în acest sens Codul penal a prevăzut ca pedeapsă complimentară interzicerea 275 . sau nu ca urmare a unei solicitări a organelor judiciare. puşi sub interdicţie pe cale judecătorească. a discernământului.atestată pe bază de examen medical de specialitate. aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

interzicându-i: . cum ar fi cele de genul abuzului şi neglijenţei în serviciu. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. . de serviciu sau în legătură cu serviciul. fie impunând eliberarea din funcţie a celui condamnat definitiv. art. unde pedepsele principale sunt însoţite. În aceste situaţii nu este necesar ca instanţa penală să fi pronunţat şi pedeapsa complimentară a interdicţiei. împiedicând fie accesul la funcţia publică.dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat.dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. 251 din 22 martie 2004. e) Compatibilitate morală definită în Statut în sensul că cel în cauză să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. contra statului sau contra autorităţii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 276 . textul din 146 Legea nr. Pedepsele complimentare nu ridică probleme deosebite în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. care ar face incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. În schimb. care împiedică înfăptuirea justiţiei.49. etc. h).dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat. aceasta operând de drept. Însă.. Modificarea adusă Statutului a eliminat interdicţiile prevăzute în Codul penal care consacră ca pedepse complimentare pentru cel condamnat. luării de mită. cu modificările şi completările ulterioare. şi de pedepsele complimentare corelative. de regulă. lit. au fost prevăzute ca abateri penale incompatibile cu calitatea de funcţionar pentru cel care a fost condamnat146 pentru infracţiuni contra umanităţii.

chiar dacă făptuitorul a fost amnistiat sau pedeapsa aplicată a fost graţiată. În schimb.desfăşurarea unei activităţi de poliţie politică. ca de exemplu. Tot incompatibilităţi morale sunt determinate şi de: . 277 .Statut este cu mult mai larg făcând referire nu numai la infracţiuni care se pretează a fi săvârşite şi de funcţionari. f) Cunoaşterea limbii române scris şi vorbit. inclusiv celor aparţinând minorităţilor naţionale şi activând în autorităţile din unităţile administrativ-teritoriale unde locuiesc astfel de minorităţi legal recunoscute. cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea. . iar actele se întocmesc (redactează) în limba română.destituirea dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani. în celelalte situaţii rămâne la aprecierea autorităţii. indiferent de modul ei de sancţionare. chiar dacă aceştia cunosc limba acestei minorităţi aparţinătoare ca limbă maternă. cele de corupţie sau de fals. astfel cum este ea definită prin lege. Dacă în timpul exercitării funcţiei cel în cauză suferă o condamnare pentru o infracţiune incompatibilă cu funcţia avută va fi eliberat din funcţie. dar şi ca o cerinţă legală întrucât limba oficială a statului este româna. cu închisoare ori cu amendă. lucrările (şedinţele) autorităţilor se desfăşoară în această limbă. mai ales pentru acele infracţiuni intenţionate în care condamnarea pentru ele atrage şi incompatibilitatea exercitării funcţiei publice. ci. ca o cerinţă minimală de cultură generală. dacă cel în cauză a fost condamnat şi s-a dispus o pedeapsă complimentară de interdicţie nu se mai ridică probleme deosebite în privinţa situaţiei juridice a funcţiei publice respective. de modul de executare ori de suspendare a executării. indiferent de nivelul (mediu sau superior al pregătirii). Această cerinţă revine tuturor funcţionarilor. se are în vedere orice infracţiune intenţionată. Desigur.

economice. la numirea şi la eliberarea din funcţie conducătorului autorităţii sau instituţiei din care face parte în 147 Legea nr. diploma de studii în sine nefiind suficientă pentru ocuparea şi deţinerea funcţiei publice decât cel mult pentru perioada debutului sau stagiaturii. didactice. fie indirect prin probele scrise şi orale de specialitate ori este prezumată a fi îndeplinită prin certificatele şi diplomele de absolvire depuse la dosar. tehnice. medicale.Îndeplinirea cerinţei poate fi verificată la numirea în funcţie prin examinarea susţinută de candidat. în condiţiile legii. capacitatea sau competenţa profesională ori de specialitate pentru postul pe care urmează să-l ocupe. În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere semnificativă (de peste 20%).51. 251 din 22 martie 2004. Aceasta înseamnă verificarea profesională prealabilă prin examinarea. iar cel în cauză nu le mai îndeplineşte. 278 . altfel spus. studii medii. g) Pregătirea profesională de specialitate sau condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică. i) Obligaţia prezentării declaraţiei de avere. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. etc. unii funcţionari publici din serviciile care au contact direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. alin. 1).). liceale sau post-liceale ori al specializării (administrative. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. fie direct la limba română. uneori şi efectuarea perioadei de stagiu sau de probă ori de încercare cu caracter provizoriu în funcţie. h) Promovarea examenului sau câştigarea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice147 sau. Dacă între timp aceste cerinţe de studii sunt modificate sau se schimbă. juridice. respectiv nivelul studiilor superioare de lungă sau scurtă durată. cu modificările şi completările ulterioare. va opera eliberarea lui din. art. limitată în timp.

în condiţiile legii. ca o garanţie că exerciţiul puterii nu a reprezentat o sinecură sau un prilej de îmbogăţire. Concomitent se depune şi o declaraţie de interese care se reactualizează. din sectorul public sau privat.în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. cu excepţia calităţii sau activităţii didactice. Legea a prevăzut ca incompatibilităţi deţinerea altor funcţii şi desfăşurarea altor activităţi.scopul cunoaşterii stării sale materiale la preluarea postului. . literar – artistice. Declaraţia de avere se reactualizează anual. pe durata numirii sale. în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată. . Funcţionarii publici care. orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate. Într-adevăr. . relevat de discrepanţa dintre venituri şi achiziţiile de bunuri ori acumulările de bani peste nivelul celor dintâi. în sistemul actual legislativ care consacră libertatea muncii. remunerate sau neremunerate după cum urmează: . în exercitarea funcţiei publice. după caz. cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică. precum şi a evoluţiei acesteia la finele exercitării funcţiei publice. au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la asemenea societăţi sau unităţi nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la 279 . societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ.în calitate de membru al unui grup de interes economic.în cadrul regiilor autonome. j) Lipsa sau inexistenţa incompatibilităţii între calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie sau demnitate publică. adică practic imposibilitatea cumulului de funcţii. ştiinţifice.în cadrul cabinetului demnitarului.

04. Conflictul de interese este definit de Legea nr.2003. În privinţa calităţii de membru al unui grup de interes economic trebuie să avem în vedere faptul că acest grup reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituită pe o perioadă determinată. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial.118.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. nu sunt permise raporturi ierarhice directe între funcţionarii publici care sunt soţi sau rude de gradul I.este chemat să rezolve cereri. 148 Legea nr.1) 280 . precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective148. publicată în Monitorul Oficial nr.asemenea organizaţii timp de 3 ani după ieşirea din Corpul funcţionarilor publici. Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. Grupul este persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea sau nu calitatea de comerciant. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. 161/2003 ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii: . De asemenea. Astfel. alin. Aceeaşi incompatibilitate apare şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. art.279 din 21. în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi.

în timp ce nerezolvarea conflictului de interese atrage. Din analiza raportului dintre incompatibilităţi şi conflictul de interese relevă următoarele aspecte: .rezolvarea stării de incompatibilitate prin opţiunea celui în cauză conduce. .incompatibilitatea se rezolvă prin renunţarea la una din stările care o generează. ale soţului ori rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. sub sancţiunea eliberării din funcţie. după caz.incompatibilitatea vizează o stare perpetuă. cu funcţionarii publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I. pe durata exercitării funcţiei publice. la menţinerea sau la pierderea funcţiei publice. . în timp ce conflictul de interese presupune abţinerea de la implicarea funcţionarului în rezolvarea cererii ori participarea la procesul decizional respectiv. constituite conform legii. în timp ce conflictul de interese este numai temporar. 281 . cum este cazul prefecţilor.- - interesele sale patrimoniale. continuă. răspunderea disciplinară. fiind un conflict permanent cu o altă funcţie sau autoritate. . penală sau civilă potrivit legii. Legislaţia mai prevede şi cazuri speciale de incompatibilitate vizând administraţia publică. după caz. între cele două stări. administrativă. participă în cadrul aceleaşi comisii.incompatibilitatea cuprinde prohibiţii vizând funcţii sau alte activităţi atât remunerate cât şi neremunerate. subprefecţilor şi secretarului unităţii administrativteritoriale care nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice. conflictul de interese vizează numai aspecte patrimoniale.

Dacă totuşi funcţionarii publici sunt aleşi sau numiţi pentru exercitarea funcţiei de demnitate publică. de exemplu. de exemplu. fără să le definească. de renunţarea la calitatea incompatibilă de către cel în cauză. care nu permite funcţionarului. Inexistenţa stării de incompatibilitate trebuie să persiste pe toată durata exercitării funcţiei. vor fi suspendaţi din funcţia publică deţinută pe durata exercitării acelei funcţii. abţinerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice. ele fiind doar simple îngrădiri temporare de natură specială în scopul evitării unor conflicte de interese. în termen de 3 zile de la numire având următorul conţinut: „Jur să respect Constituţia. şi interdicţiile. Statutul a mai prevăzut. sau oprelişte temporară. exprimarea de opinii politice în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu. k) depunerea jurământului de credinţă. deşi sunt limitări ale capacităţii juridice a persoanelor fizice.Corelativ incompatibilităţii – ca stare de durată – există şi interdicţia. nu sunt o ştirbire ori o decădere din drepturile politice şi civile – de genul interdicţiilor pronunţate prin hotărâre judecătorească – menite a-l împiedica pe cel vizat în accesul la funcţia publică. neurmată. deoarece el poate renunţa la calitatea sau funcţia care-i blochează accesul. Apariţia ei în acest interval. să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care 282 . să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. imediat. conferind o reală independenţă funcţională în exercitarea deplină a puterii publice. ce reprezintă simple oprelişti privitoare la anumite activităţi sau acţiuni ce nu trebuie săvârşite de funcţionar în legătură cu sau în timpul exercitării funcţiei sale ca. atrage eliberarea din funcţie a celui vizat prin actul conducătorului. ca stare de moment. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Toate aceste incompatibilităţi.

54. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în persoana celui vinovat. 251 din 22 martie 2004.2). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. dacă s-au respectat toate condiţiile prevăzute de lege în realizarea lor (sau la emiterea înscrisurilor administrative). de conducere sau de execuţie. cu modificările şi completările ulterioare. alin. penale (trădarea). în diferite forme.34. 150 Legea nr. art.am fost numit. cu modificările şi completările ulterioare. 283 . în litera şi spiritul legii.65. cazul consilierului local sau judeţean ori a primarului150. desăvârşeşte învestitura în funcţie şi reprezintă momentul de debut în exercitarea legală a funcţiei. în baza principiului aparenţei în drept. În rândul acestor condiţii. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ (deciziei) de numire149 uneori legea prevăzând sancţiuni deosebit de specifice cum ar fi demisia de drept a celui în cauză. alin. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică.2) şi art. Săvârşirea de fapte care îl încalcă atrage declanşarea răspunderii juridice. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. care se adaugă celor generale sau care le 149 Legea nr.7). Depunerea lui. Mai pot exista şi unele condiţii speciale care se cer a fi întrunite pentru ca o persoană să poată ocupa anumite funcţii publice. ca ultimă formalitate procedurală. respectând libertatea convingerilor sau cu o altă formulare religioasă. unele chiar foarte severe. art. Depunerea jurământului înseamnă angajarea deplină şi fidelă a titularului funcţiei în realizarea integrală şi întocmai a atribuţiilor de serviciu. Lipsa depunerii jurământului nu afectează în mod esenţial valabilitatea acţiunilor întreprinse de funcţionar care vor putea fi considerate legale. prevăzute în reglementări speciale cuprinse în statute şi regulamente proprii mai ales în cazul militarilor sau unor servicii speciale. alin. 251 din 22 martie 2004.

particularizează pe acestea. ceea ce permite formarea şi exercitarea raportului de serviciu pe durată nedeterminată. etc. suspendarea. Conform Statutului învestirea se face prin numire. În concluzie. ci şi pentru derularea lui ulterioară – prin modificare şi suspendare – dar şi pentru încetarea lui în acelaşi mod. Numirea este un act de drept administrativ individual emis. modificarea. respectiv a funcţionarului. condiţia fizică. chiar dacă viitorul titular al funcţiei ar fi formulat anterior o solicitare expresă în vederea investirii sale urmată de actul numirii. reputaţia şi moralitatea neştirbită.juridice. întreruperea şi încetarea raportului de serviciu (funcţiune) A. b. de regulă. deşi alte categorii beneficiază de alegere în funcţiile reprezentative (primarii) sau desemnare şi votare (premierul şi guvernul). Formarea. ca regulă nu operează şi consimţământul celeilalte părţi a raportului juridic. putem enumera limita de vârstă maximă. sexul. Această caracteristică este esenţială nu numai pentru formarea raportului de serviciu ori de funcţiune. învestirea prin numire nu este un act juridic bilateral sau un acord de voinţă. studii de specialitate corespunzătoare sistemului. Ea este un act juridic unilateral individual de autoritate provenind de la un organ public sau instituţie publică prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul autorităţii sau instituţiei respective. 284 . Odată întrunite condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia publică urmează operaţiunea propriu-zisă a învestirii sau învestitura. conform principiului simetriei formal . vechimea în funcţie. când. fiind o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală provenită de la acea parte a raportului juridic care încredinţează funcţia spre exercitare. de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii.Investirea poate cuprinde şi o procedură mai complexă care să includă formalităţi anterioare. Fiind esenţială în naşterea raportului de funcţiune lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investiturii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi. confirmării. numele funcţionarului public. incluzând condiţii specifice (vechime în funcţie. O formalitate tipică prealabilă este avizul consultativ al compartimentului juridic cu privire la modul de respectare a condiţiilor de legalitate la numire. transferare (lipsa avizului. denumirea funcţiei publice. notarea cunoştinţelor. concursul nevalidat. etc. numirea neaprobată). adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. data şi locul de la care şi unde se exercită. dar care ar putea fi vătămaţi în 285 . sub forma propunerii. calificativele profesionale anterior obţinute. acordului. precum şi drepturile salariale. mai ales. ce desăvârşeşte procedura investiturii este depunerea jurământului de credinţă. Operaţiunea cea mai frecventă este cea a concursului sau examenului de specialitate. destituite. implicit. din partea persoanei în cauză. Acestora din urmă nu li se poate imputa necunoaşterea iregularităţii învestirii. în sensul încălcării unor condiţii neesenţiale de legalitate la numire. nedepunerea jurământului. avansare înainte de termen) când suntem în prezenţa aşa-numitului „funcţionar de fapt” se pune problema valabilităţii actelor şi operaţiunilor emise sau întreprinse în legătură cu atribuţiile sale exercitate. avizului.). Dimpotrivă. aprobării. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. în raporturile cu terţii. O formalitate ulterioară şi ultimă. promovare. în cazul iregularităţii învestirii. concomitente sau ulterioare operaţiunii propriu-zise de ocupare (numire) a funcţiei. dar strâns legate de ea. etc.

În acest sens. actele de stare civilă).119/1996 prevede că actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. gospodărire. actele de impozitare. procese-verbale de control). reglementat de Codul muncii şi având o natură privată.. În general. protocol. cu respectarea prevederilor legii în materie. reflecta drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor privitoare la condiţiile şi durata muncii. Până la apariţia Statutului majoritatea funcţionarilor numiţi încheiau şi un contract de muncă. reprezentând o simplă cale de fapt. se apreciază că actele de autoritate ce ţin de voinţa exclusivă a funcţionarului (cele se sancţionare. vor trebui considerate valabile sau valide în baza principiului aparenţei în drept. de autorizare) sunt nule. concediile şi repaosul. În schimb. salarizarea. respectiv al funcţiei publice. Statutul actual prevede obligativitatea încheierii contractului individual de muncă de către personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. etc. care efectuează activităţi de secretariat-administrative. sunt valabile. făcute corespunzător legii (cele de stare civilă. deşi ele îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă cerute de lege (de exemplu. actele de sancţionare contravenţională. mai puţin drepturile şi obligaţiile funcţiei care formau conţinutului raportului de serviciu. respectiv persoanele active din aceste sectoare. întreţinere-reparaţii şi de deservire care are calitatea de angajat şi care nu este funcţionar public aplicându286 . chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. Legea cu privire la actele de stare civilă nr. în vreme ce actele de constatare. prin care deveneau şi angajaţi ai instituţiei respective. Acest contract individual. supus regimului juridic de dreptul muncii şi expresie a acordului de voinţă a celor două părţi contractante din raportul de muncă. protecţia socială. Nu încheiau şi nici acum nu încheie contracte de muncă personalul militar şi cel militarizat.drepturile lor prin nulitatea actelor şi operaţiunilor respective.

Raportul de serviciu al funcţionarului public se exercită pe durată nedeterminată cu excepţia cazurilor de ocupare a funcţiilor publice pe o perioadă determinată. art. B. de vechime în specialitate. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Pentru numirea înalţilor funcţionari publici sunt reglementate condiţii speciale de studii. Ca regulă. în condiţiile prevăzute de lege.i-se legislaţia muncii151. nu este greu de observat că unele funcţii din aceste categorii au efectiv o natură administrativă nepublică (secretar-dactilograf. de concurs şi numire152. de specializare şi perfecţionare. cu modificările şi completările ulterioare. 287 . 251 din 22 martie 2004. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Modificarea raportului de funcţie sau de serviciu este rezultatul aceleiaşi manifestări unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice.15. fiind întâlnite şi la societăţile comerciale. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici duce la o mobilitate în cadrul corpului funcţionarilor publici. Ea se efectuează pentru: 151 Legea nr. registrator. 251 din 22 martie 2004.). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. arhivar.6. cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. care poate conferi sau retrage atribuţii. etc. curier. Desigur. 152 Legea nr. funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară. deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află. poate încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent (prin redistribuire de personal) ori în mod temporar (prin delegare sau detaşare) în acelaşi loc sau organ. asociaţii sau organizaţii neguvernamentale. art. ori în altă localitate sau în alt organ.

Ştefănescu. tratat. Gh. Delegarea sau detaşarea se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei în cadrul căreia funcţionează persoana pentru a îndeplini anumite activităţi în afara organului din care face parte. Delegarea are mai multe elemente:154 . cu modificările şi completările ulterioare. mutare în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică. vol. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.în interesul funcţionarului public pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. detaşare. Bucureşti. Mohanu. 251 din 22 martie 2004. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc prin: delegare. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează persoana pe o perioadă de cel mult 60 de zile consecutive. 1978. 154 S. 302-303. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. dar nu mai mult de 90 de zile calendaristice într-un an (în acest din urmă caz numai cu acordul funcţionarului) funcţionarul păstrându-şi funcţia şi salariul avut153. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. fie în aceeaşi localitate. .reprezintă o schimbare temporară (implicit o modificare) a locului de exercitare a funcţiei.76. art. de regulă într-o altă localitate şi la o altă autoritate sau instituţie. .în interes public. . 288 . I. transfer. Dreptul muncii. fie în alta (în afara ei) – art.eficientizarea activităţii sau autorităţii sau instituţiei publice. Belingrădeanu. I.ea se realizează în interesul propriu al autorităţii sau instituţiei care deleagă şi nu a funcţionarului ei. Ş.81 din Statut. pag. Ghimpu. exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere. 153 Legea nr. deşi este posibilă neschimbarea localităţii. Tr.

organului din care face parte. 155 156 Idem. Refuzul nejustificat al îndeplinirii delegării reprezintă o abatere disciplinară. dar în afara. căruia i se asigură. delegarea reprezintă155 măsura temporară şi unilaterală dispusă de conducerea autorităţii sau instituţiei şi prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de îndeplinire a unor activităţi în interesul.dacă. toate acestea reprezentând tot atâtea obligaţii ale instituţiei din care face parte cel în cauză. iar la încetarea ei revine pe acelaşi post. art.constituie o obligaţie de serviciu care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de conducător. de exemplu. care. Delegarea poate fi refuzată în caz de invaliditate. . 303.65 289 . op. . Legea nr. dovedită medical. deşi nenominalizată expres în statut între încălcările de acest gen. împiedică realizarea ei şi când funcţionarul creşte singur copilul minor. În concluzie. justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare intrând în larga categorie a refuzului nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu156. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 251 din 22 martie 2004. cu modificările şi completările ulterioare. cazării şi indemnizaţiei de delegare. . când starea sănătăţii. un funcţionar de nivel central sau judeţean este delegat la o filială sau serviciu descentralizat din localitatea unde îşi are sediul şi propria sa autoritate.funcţionarul îşi păstrează funcţia şi salariul pe perioada delegării.funcţionarul va beneficia de plata costului legal al transportului.cit.. astfel. pag. şi stabilitatea funcţiei. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. suportate de autoritatea care l-a delegat.

art. iar dacă salariul corespunzător 157 Legea nr.pe perioada detaşării. 251 din 22 martie 2004. Ştefănescu. Dreptul muncii. numai dacă există acordul scris al funcţionarului public157.77.reprezintă tot o schimbare temporară a locului de exercitare a funcţiei. I.Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei în care urmează să îşi desfăşoare activitatea cel în cauză pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Gh. ca şi în cazul delegării. Bucureşti. I. Ghimpu.deşi se dispune tot în interesul serviciului. atribuţiilor şi responsabilităţilor ce i se vor încredinţa. cu modificările şi completările ulterioare. pag. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 302-303. pag.constituie o obligaţie de serviciu instituită de conducere şi care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de instituţia unde persoana este detaşată. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. iar nu cea aparţinătoare ei. 1978. .1). tratat. Tr. 317-318. . beneficiind de stabilitatea funcţiei. alin. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. dar dacă durata ei depăşeşte mai mult de 6 luni întrun an calendaristic trebuie acordul celui în cauză. la o altă instituţie şi uneori într-o altă localitate. de regulă. Belingrădeanu. Mohanu. este totuşi vizată organizaţia unde persoana este detaşată. . 158 S. cel în cauză se integrează ierarhic în noua instituţie de la care primeşte salariul şi faţă de a cărei conducere se subordonează complet.pe aceeaşi perioadă funcţionarul îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale iniţiale.să corespundă pregătirii profesionale. . 290 . Elementele detaşării sunt:158 . vol. Ş. . iar în cursul unui an calendaristic poate depăşi mai mult de 6 luni.

face contraindicată detaşarea. .este singurul întreţinător al familiei.graviditate. de cel vizat. petiţionarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr.îşi creşte singur copil minor. într-o altă localitate.ori de câte ori motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării. dus-întors.la expirarea detaşării cel în cauză va reveni în organul iniţial pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu avut. al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare suportate de instituţia beneficiară.funcţiei pe care este detaşat este mai mare.554/2004. . Refuzul nejustificat a îndeplinirii detaşării reprezintă o abatere disciplinară de neîndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu.în cazul neasigurării condiţiilor corespunzătoare de cazare într-o altă localitate. dovedită cu certificat medica. el are dreptul la acest salariu. detaşarea reprezintă măsura unilaterală dispusă de conducere pe timp limitat prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de a îndeplini funcţia publică în interesul unei alte autorităţi unde urmează să funcţioneze şi în care se integrează ierarhic. . . . pe cale ierarhică şi în eventualitatea refuzului unităţii de a da curs solicitării. Apreciem că atât măsura delegării cât şi cea a detaşării pot fi contestate. Legea permite o asemenea atitudine doar pentru situaţiile prevăzute de delegare. şi cel puţin o dată pe lună. precum şi în următoarele cazuri justificate: . ca element de stabilitate. dacă poate 291 . .starea sănătăţii. de regulă. În concluzie.persoana detaşată în altă localitate beneficiază pe acest interval de timp de costul legal al transportului. .

dovedi vătămarea unui drept legal consacrat prin măsura de modificare (provizorie sau temporară) a raportului de serviciu. Această schimbare se poate face numai dacă cel în cauză este apt să îndeplinească profesional noile atribuţii care-i revin. o reprezintă schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public care a beneficiat de aprobarea corespunzătoare în mod excepţional pentru motive de sănătate. Mutarea poate fi definitivă (apreciem la cerere sau din oficiu. totuşi. art. o reprezintă mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice159. dar cu caracter permanent. Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: * Avem în vedere modificarea Constituţiei (art. în acest din urmă caz numai cu acordul scris al funcţionarului) şi se dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei în cauză. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare. atunci suntem în prezenţa încetării raportului de serviciu. după cum justiţia va putea cenzura refuzul autorităţii de a da curs refuzului de detaşarea din partea funcţionarului dacă. Tot o modificare a raportului de serviciu. pentru aceleaşi motive. O altă modificare a raportului de serviciu. este cazul. Dacă. chiar legitim. 52/1) care permite atacarea în contencios administrativ şi a vătămării interesului legitim. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 159 Legea nr.79. 292 . poate fi invocată în instanţa de judecată. a schimbării instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea. motivele familiale invocate sunt temeinic justificate sau sunt apreciate ca fiind netemeinice de către autoritatea executivă. de exemplu. desigur cu păstrarea clasei şi gradului avute. introdusă prin Statut. Facem precizarea că în actualele condiţii* vătămarea unui interes. 251 din 22 martie 2004.

cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. după caz. la rândul său cel mutat este suspendat din funcţia iniţial deţinută.la solicitarea justificată a funcţionarului public. suspendat din funcţie în condiţiile legii.când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie vacantă de aceeaşi categorie. Mutarea temporară se dispune pe cel mult 6 luni de către conducătorul autorităţii cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice. situaţii care au fost enumerate mai sus. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie clasă şi grad profesional şi cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public. în altă localitate în situaţiile în care poate refuza delegarea. 293 . Tot o modificare o reprezintă şi exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere. De asemenea. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului. deşi legea nu prevede. de salariul majorat pentru noua funcţie. Mutarea temporară se dispune motivat de către acelaşi conducător în interesul autorităţii sau instituţiei publice pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului avut de funcţionarul public. clasă şi grad profesional sau cu o repartizare a postului corespunzător funcţiei publice deţinute cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. acesta va beneficia. vacantă în urma promovării temporare a celui care îndeplineşte condiţiile specifice necesare în acest scop şi care înlocuieşte titularul postului respectiv. .

81. după caz. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pentru perioada respectivă. Suspendarea din funcţie publică reprezintă o situaţie de întrerupere (încetare) temporară sau vremelnică a derulării raportului de serviciu legal reglementată şi a cărei finalizare are loc fie prin reluarea acestui exerciţiu ori prin încetarea definitivă a relaţiei juridice în cauză. g) efectuează tratament medical în străinătate. j) concediu de maternitate. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. 294 . dacă nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă.C. art. f) este arestat preventiv. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv. c) desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul misiunilor diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. este concentrat sau mobilizat. 251 din 22 martie 2004. precum şi pentru însoţirea soţului sau. 160 Legea nr. în condiţiile legii pentru o perioadă mai mare de o lună. în condiţiile legii. în condiţiile legii. în condiţiile legii. cu modificările şi completările ulterioare. în condiţiile legii. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. serviciul militar alternativ. Statutul a prevăzut suspendarea de drept (obligatorie) în următoarele situaţii pentru funcţionarul public160: a) numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă. b) încadrat la cabinetul unui demnitar. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. e) efectuează stagiul militar. i) carantină.

La încetarea. în funcţie de soluţia judiciară adoptată. organului care a dispus arestarea (instanţa de judecată). rămâne de datoria conducerii autorităţii sau instituţiei publice. n) pe perioada cercetării administrative. fie repus în funcţie dacă s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sau încetarea acesteia. încetând de drept raportul de serviciu în urma condamnării sale definitive. o) în alte cazuri expres prevăzute de lege. în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. ori dacă reprezintă fapte penale care-l fac incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. funcţionarul este fie destituit. comunicarea măsurii privării de libertate şi a duratei acesteia. Desigur. ori s-a dispus trimiterea în judecată sau funcţionarul public se află în curs de judecată – starea de suspendare din funcţie se menţine. până la soluţionarea definitivă a cauzei când. să ceară. în lipsa unei comunicări din oficiu. Nu interesează motivul arestării. l) forţă majoră. dacă este cazul unei infracţiuni intenţionate sau din culpă. În această situaţie suspendarea se dispune numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni care dacă ar fi săvârşită nu i-ar da dreptul să intre în corpul funcţionarilor publici. de drept sau prin revocare a măsurii respective – dacă totuşi urmărirea penală continuă. În cazul arestării preventive măsura suspendării se impune deoarece funcţionarul nu-şi poate exercita în mod practic funcţia deţinută.k) este declarat dispărut prin hotărâre judecătorească irevocabilă. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea 295 .

Şi în această ipoteză scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea ei. tot în termen de 5 zile. Funcţionarul public este obligat. lit. încetarea măsurii suspendării. Deşi Statutul nu a nominalizat expres. ca în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept. totuşi. 10 şi 11 din Codul de procedură penală 296 . Deşi suspendarea operează de drept ca şi încetarea acesteia.50. dacă a operat amnistia sau graţierea. întrucât. nu operează de drept încetarea suspendării. urmând ca acesta din urmă să asigure. de drept. condiţiile necesare reluării activităţii funcţionarului. stingerea urmăririi penale sau a procesului penal trebuie să fie cauzată de lipsa vinovăţiei celui în cauză ori de inexistenţa abaterii penale pentru a determina repunerea în funcţie. apreciem că. conducătorul organului administrativ trebuie să emită actul administrativ de constatare a suspendării ori a cauzei de încetare (revocare) a acestora şi.de către procuror (în faza urmăririi sau s-a dispus trimiterea în judecată) ori cel în cauză se află în curs de judecată. Oricum. deşi nu avem dispusă măsura arestării. ori achitarea sau încetarea procesului penal determină. prescripţia sau retragerea plângerii penale prealabile ori părţile s-au împăcat. h) . Desigur. s-a pus în mişcare acţiunea penală – faţă de funcţionarul care a comis una din faptele penale prevăzute de art. implicit de revenire (reintegrare) în funcţie a celui vizat. neexistând obligativitatea reintegrării în funcţie. tot o suspendare de drept operează şi în cazul în care.procesului penal161. În acest ultim caz funcţionarul va fi reintegrat în funcţia publică anterior deţinută şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. să informeze în scris conducătorul autorităţii sau instituţiei despre acest fapt. nimic nu împiedică funcţionarul ca în astfel de cazuri să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii în 161 Art. în caz contrar.

din nou. funcţionarul va solicita acest lucru. inclusiv încetarea suspendării şi revenirea în funcţie pe postul iniţial. art. când. vizând funcţionarul public. Raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a funcţionarului public fără ca legea să indice expres care sunt cazurile sau ipotezele acestei situaţii. Noi apreciem că ele pot viza stări subiective sau obiective. În toate aceste cazuri solicitarea funcţionarului. respectiv cererea. 251 din 22 martie 2004. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. trebuind însoţită de documentele justificative şi aprobată de conducerea instituţiei sale prin act juridic.vederea dovedirii nevinovăţiei sale cu scopul de a fi repus în drepturile sale şi reintegrat în funcţie. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.1). de genul perioadelor de pregătire şi susţinere a unor examene de studii. de exemplu. în cazul copilului cu handicap. dar în termen de 5 zile de la încetarea stării de suspendare. Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii162: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau până la împlinirea vârstei de 3 ani. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. cu modificările şi completările ulterioare.82. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau până la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente. se va formula în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. în condiţiile legii. e) pentru participarea la grevă. cu caracter personal sau familial. în condiţiile legii. d) pentru participarea la campania electorală. 162 Legea nr. 297 . alin. altele decât cele vizând misiunile diplomatice româneşti ori organisme internaţionale la care a fost numit.

188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. D. Pe perioada suspendării raportului de serviciu postul în cauză este rezervat în vederea asigurării revenirii titularului său. apreciem că măsura suspendării din funcţie mai poate fi dispusă facultativ şi oricând de către conducere pe durata apariţiei şi menţinerii unor alte cauze ce afectează derularea normală a raportului de serviciu şi care impun clarificarea situaţiei de menţinere sau nu a titularului în funcţie ca. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. expediţii şi activităţi sportive. etc. vizite documentare. Încetarea raportului de serviciu are loc. apariţia unei pretinse stări de incompatibilitate. de pildă. comiterea unor grave abateri disciplinare ce necesită efectuarea unor cercetări interne prealabile sancţionării. Deşi Statutul nu a prevăzut. în principiu. putând fi ocupat pe perioadă determinată de un funcţionar public din corpul de rezervă sau de o altă persoană în baza unui contract individual de muncă cu caracter temporar. în afara îngrijirilor medicale propriu-zise. întocmai ca şi formarea sa.de urmare a unor tratamente medicale. cu modificările 298 . 251 din 22 martie 2004. de regulă. precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. relevanţă juridică în lipsa hotărârii organului competent. iar caracterul justificat sau nu al motivelor este la aprecierea conducerii care poate încuviinţa sau nu solicitarea. Statutul reglementând amănunţit cazurile de încetare163: 163 Legea nr. în acelaşi mod unilateral. cu respectarea aceloraşi formalităţi procedurale avute în vedere la numirea în funcţie. etc. Desigur. manifestarea de voinţă a funcţionarului neavând. Actul administrativ prin care se dispune/aprobă suspendarea raporturilor de serviciu. motivarea trebuie dovedită de solicitant. curative.

deşi legea nu o stipulează. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă şi a stagiului minim de cotizare pentru pensie.841. art. violentă. e) de la data constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie prin hotărâre judecătorească definitivă. deşi se subînţelege că. prin act juridic al conducerii. 49 lit. 299 . care apreciem că operează cu efect retroactiv.). în baza principiului simetriei formal juridice. în mod • şi completările ulterioare. apreciem. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din condiţiile prevăzute prin investirea sa (la art. astfel că această prevedere putea lipsi din textul modificat al reglementării noi. perioadă până la care. etc. f) respectiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară. a. d. f)când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală prevăzută de Statut sau condamnată. nemenţinerea condiţiilor iniţiale şi pe parcursul derulării raportului conduce la încetarea acestuia. va opera suspendarea. a raportului de serviciu.încetării de drept a raportului de serviciu în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public. umană. capacitatea de exerciţiu deplină şi studiile corespunzătoare. repectiv la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public. ca urmare a faptului morţii indiferent de cauza care a provocat respectivul eveniment (naturală.

842. art. republicată în Monitorul Oficial al României nr.nefiind o relaţie contractuală de muncă. indiferent de natura infracţiunii. 300 . comunicat celui în cauză. ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară. dimpotrivă. cu modificările şi completările ulterioare. consemnat în scris. privitoare la interdicţie. art. Pare curios acest caz prevăzut de Statut164 deoarece raportul în cauză nu ia naştere prin acordul sau consimţământul părţilor . h) la data expirării termenului pentru care a fost exercitată funcţia publică cu caracter temporar. cu privare de libertate. tipică pentru angajat şi angajator (aşa cum prevede art. lit. 164 Legea nr. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile de la emitere. • încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică în următoarele situaţii165: a) Autoritatea sau instituţia şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.b) 165 Legea nr.251 din 22 martie 2004. • încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părţilor.251 din 22 martie 2004. Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face prin act administrativ al conducerii în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui. prin actul de numire unilaterală în funcţia publică a celui în cauză ceea ce influenţează hotărâtor modificarea şi încetarea relaţiei juridice respective.84. b din Codul muncii) – ci. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei.55 lit. republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze.similar. cu modificările şi completările ulterioare.

Altă situaţie este mutarea organului (schimbarea sediului) într-o altă localitate. deci a unei părţi din raportul juridic cu care se afla în legătură funcţionarul. fiind stări obiective ca mod de apariţie şi manifestare. Apreciem că s-ar putea recurge la soluţii temporare sau provizorii prin delegări sau detaşări. ceea ce presupune intervenţii normative adecvate care nu mai depind de voinţa celor vizaţi prin ele şi care nici nu le sunt imputabile acestora. iar funcţionarul refuză (nu vrea) să o urmeze. a raporturilor de serviciu face oferta corespunzătoare. reprezintă practic o încetare a existenţei sau o desfiinţare a organului respectiv adică dispariţia subiectului de drept administrativ ori a filialei sau serviciului din teritoriu. deşi acestea oferă doar o rezolvare pe moment a problemei. părţile rămânând în 301 . ceea ce îndreptăţeşte propria-i conducere să recurgă la eliberarea din funcţie. urmată sau nu de înfiinţarea altora. ceea ce obligă să se recurgă la proprii funcţionari anume deplasaţi în acest scop. O asemenea situaţie poate să apară ca urmare a unei reforme sau reorganizări instituţionale care să conducă la dispariţia unor instituţii. Pentru personalul care-şi urmează instituţia nu operează nici o modificare a raportului de serviciu. Instituţia fiind interesată în menţinerea.O situaţie. se are în vedere situaţia în care în noua localitate nu se poate asigura total sau parţial necesarul de personal de pe plan local. Desigur. totală sau parţială. Neacceptarea ei de către funcţionar – nu contează din ce cauze sau motive – îi este imputabilă. descentralizat sau deconcentrat ori strict subordonat acestuia. Nefiind cazul unei simple reduceri de posturi ori restructurări de personal şi nici de preluări de atribuţii şi de funcţii de către o altă instituţie – deja existentă sau nou înfiinţată – funcţia încetează să mai existe. cea a încetării activităţii.

etc. unei funcţii unice să-i corespundă un singur post – de director. de consilier. anumite funcţii şi posturi trebuie eliminate total sau parţial. consecinţa disponibilizării celor în cauză. contabil şef. de referent. iar nu o desfiinţare (încetare) completă a acesteia. 302 .drept consecinţă a acestei situaţii. . numai în măsura în care operaţiunea eliminării acestora se dovedeşte neîndestulătoare. există numeroase cazuri când unei funcţii îi corespund mai multe posturi. schimbându-se doar locul desfăşurării activităţii. . jurisconsult. se va trece la eliminarea celor ocupate cu titulari. însă sunt şi cazuri când se elimină numai unele dintre ele ca urmare a reducerii de activitate şi. Dacă dispare funcţia. modificarea substanţială a atribuţiilor acesteia ori a structurii organizatorice a compartimentelor. conform Statutului reducerea unui post este justificată numai dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv.faptul că dacă în instituţie există concomitent funcţii sau posturi similare vacante. dar niciodată invers (de pildă. Pentru această situaţie facem următoarele precizări: . titulari pe posturile respective. Statutul a precizat că reorganizarea activităţii constă în mutarea instituţiei în altă localitate.aceeaşi relaţie juridică.suntem în prezenţa unei reduceri de activitate a instituţiei (prin micşorarea volumului de activităţi sau de atribuţii ori schimbarea naturii acestora). mai multe posturi pentru funcţia de inspector.). b) Autoritatea sau instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public. secretar general. implicit. restructurarea începe cu acestea şi. Totuşi.). dispar şi toate posturile aferente. Relaţia dintre funcţie şi post ne arată că dincolo de identitatea aparentă dintre ele (de exemplu. etc.

dacă este posibil.instituţia are dreptul de opţiune în selectarea personalului păstrat şi a celui disponibilizat.existenţa posibilităţilor de redistribuire a personalului propriu în cadrul autorităţii pe funcţie sau posturi similare dar neocupate cu păstrarea. d) În cazul incompetenţei profesionale constatată prin calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale. Şi pentru această situaţie se impune să facem câteva precizări: .funcţionarul public definitiv care a obţinut calificativul „necorespunzător” pentru anul în curs. unitar aplicate şi respectate în procesul selecţiei. dar în baza unor criterii profesionale prestabilite. acordat la 303 . sau va fi eliberat din funcţie trecând în corpul de rezervă a funcţionarilor publici. dacă nici Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu i-a putut oferi un post corespunzător. . . a gradului şi clasei avute anterior de funcţionar. Şi pentru aceste situaţii facem câteva precizări: .instituţia este obligată să-l reprimească pe fostul său funcţionar în temeiul cererii sau solicitării exprese a acestuia bazată pe actul judecătoresc. eventual de nivel inferior.funcţionarului aflat pe postul în cauză i se va oferi un post similar. pe cât posibil. . de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare. încetarea raportului de serviciu are loc din motive neimputabile titularului postului.. Oricum. c) Eliberarea din funcţie operează şi ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionar a funcţionarului anterior eliberat sau destituit nelegal ori din motive neîntemeiate.funcţionarul public debutant care în urma parcurgerii perioadei de stagiu obţine la evaluarea activităţii sale calificativul „necorespunzător” şi care va fi eliberat din funcţie. dar cu acordul funcţionarului. ceea ce înseamnă practic necorespunderea profesională sub aspectul funcţiei ocupate.

infirmitate. etc. imputabilă sau nu acestuia. de-a lungul timpului se pot ivi situaţii de necorespundere profesională comparativ cu cerinţele iniţiale de învestire. Astfel: . cum se prevedea în reglementarea iniţială. a aptitudinilor profesionale practice. neevidenţiate la concursul sau examenul iniţial. – deşi aceste abateri ar putea ascunde şi deficienţe 304 . în cauzele şi situaţiile deduse soluţionării funcţionarului respectiv. nepricepere. lipsa de cunoştinţe profesionale. de îndată. nivel slab de pregătire. urmată de acceptarea ei de către titular ca şi condiţii cumulative de eliberare din funcţie. ceea ce determină ca în anul următor să se dispună. eventual. pur şi simplu.activitatea profesională practică poate dezvălui carenţe.. . precum boală.abaterile disciplinare constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor sunt distincte de necorespunderea în funcţie pe motive profesionale.nu are importanţă că această lipsă de profesionalism ţine de o stare obiectivă sau subiectivă a celui în cauză. lipsa aptitudinilor corespunzătoare. depunerea lor fără aprobarea sau viza conducerii. Explicaţia acestei situaţii de eliberare din funcţie rezidă din faptul că deşi învestitura în funcţie se face pe baza verificării cunoştinţelor teoretice şi. . etc.finele acestuia. nepredarea la termen sau neînregistrarea la termen a lucrărilor. eliberarea din funcţie.în urma susţinerii concursului sau examenului de titularizare sau de promovare – totuşi. . reprezentând o încălcare de atribuţii (din intenţie sau culpă) sub aspect formal – de exemplu. ori. Reglementarea modificată nu a mai condiţionat măsura eliberării din funcţie de notarea „necorespunzător” pentru ultimii doi ani consecutivi şi nici oferta conducerii pentru cel în cauză de trecere într-o funcţie inferioară.

în consecinţă. funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii sau noile compartimente în următoarele cazuri: . În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice. . e) Funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei respective.este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice. de regulă.profesionale. putând determina sancţiunile disciplinare corelative şi. În toate aceste cazuri anterior prezentate actul administrativ de eliberare din funcţie se comunică celui în cauză în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere şi trebuie motivat. chiar acordarea unui calificativ necorespunzător.se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%. Eliberarea din funcţie în cazul motivelor neimputabile funcţionarului apt de exercitarea atribuţiilor se face doar în cazul în care nu există funcţii publice corespunzătoare în cadrul respectivei autorităţi sau instituţii. g) Ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta numirea în condiţiile mobilităţii în funcţie. în Statutul general. Se va acorda funcţionarului public un termen de preaviz de 15 zile calendaristice. f) Starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului constatată prin decizia organelor competente în baza expertizei medicale. cu sau fără reducerea programului de lucru până la minimum 4 ore. fără afectarea drepturilor salariale cuvenite. . condiţii prevăzute. nu permite îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor aferente funcţiei sale.este schimbată structura compartimentului. 305 .

clasei şi gradului profesional al funcţionarului public.să fi desfăşurat activităţi similare. Aceeaşi Agenţie se va îngriji de redistribuirea funcţionarilor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile acestora şi care formează corpul de rezervă al funcţionarilor publici gestionat de respectiva agenţie. În privinţa destituirii disciplinare se impun unele precizări: . Autorităţile sau instituţiile au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor vacante iar cel eliberat din funcţie poate solicita numirea într-o asemenea funcţie în perioada de preaviz.Aplicarea acestor măsuri se va face cu respectarea unor criterii dintre care enumerăm: . • destituirea disciplinară sau pe motiv de incompatibilitate a funcţionarului public în următoarele cazuri: a) ca sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.pregătirea profesională.menţinerea categoriei.îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică.în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici se organizează concurs de către autoritatea sau instituţia publică. . . . adică totalitatea obligaţiilor legale decurgând pentru funcţionari din regulamentul propriu al autorităţii sau instituţiei publice 306 .abaterile în cauză încalcă disciplina serviciului. .

deci nu una singură ci cel puţin două. apreciată de conducere.statutul prevede categoriile de abateri disciplinare care pot fi săvârşite de funcţionari. republicată în Monitorul Oficial al României nr.aceste cazuri sunt cele prevăzute de lege. 307 .188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.spre deosebire de Codul muncii şi de angajaţi. . atât în interiorul cât şi în afara ei. precum şi sancţiunile aplicabile celor vinovaţi de săvârşirea lor166. sau pentru o abatere. ca fiind cu consecinţe grave pentru buna funcţionare ori imaginea instituţiei în cauză. . Asemenea prevederi figurează şi în statutele specifice ale anumitor categorii de funcţionari publici. abaterile disciplinare ale funcţionarilor sunt expres prevăzute de Statut şi/sau statutele ori regulamentele proprii. neputând reprezenta orice încălcare a legii care să deschidă poarta arbitrariului conducerii în aprecierea abaterii şi în aplicarea sancţiunii. 2) şi 3). ele devin motive imputabile acestuia doar dacă funcţionarul nu a acţionat în termen de 10 zile calendaristice de la data survenirii lor pentru încetarea acestora. ceea ce înseamnă practic eliminarea noii stări care a determinat situaţia de incompatibilitate şi nu doar simplul demers întreprins fără nici o finalitate.destituirea intervine pentru abateri repetate.251 din 22 martie 2004. alin. . În privinţa cazurilor de incompatibilitate care pot apărea pe durata exercitării unei funcţii publice determinând destituirea se impun unele precizări: . cu modificările şi completările ulterioare. art. . Deşi legea a reglementat atât acţiunea mijloc (demersul întreprins) cât şi finalitatea ei (încetarea stării) s-ar putea ca 166 Legea nr. inclusiv destituirea din funcţie.65.aplicabil acestora şi care vizează raporturile din interiorul organului (dintre subordonaţi şi superiorii ierarhici).deşi conduc la destituirea celui devenit incompatibil.

Desigur. e). de exemplu. etc. • demisie ca urmare a cererii funcţionarului de încetare a raporturilor de serviciu167. cazul căsătoriei intervenite între persoane aflate în raporturi ierarhice sau a numirii unei rude de gradul I într-o funcţie aflată în astfel de raporturi ori dobândirea ori redobândirea unei alte cetăţenii. credem. op. nu se poate reţine o destituire pe motive imputabile celui în cauză. art. Destituirea din funcţia publică se dispune prin act administrativ de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se comunică funcţionarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. mobilizarea în armata străină. satisfacerea stagiului militar în ţara străină. 167 Legea nr. decât cea română. 168 S.). expresie a libertăţii de care dispune168.84. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Ghimpu. starea de incompatibilitate persistând cu toate eforturile acestuia ori pur şi simplu ea apare ca o situaţie obiectivă şi când. din funcţie pentru motive neimputabile funcţionarului. iar nu destituire. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.. cu modificările şi completările ulterioare. pag. Legea nu defineşte demisia. vol. dar din reglementarea legală rezultă că ea este expresia manifestării unilaterale şi libere a voinţei titularului funcţiei publice de a denunţa raportul juridic în care se află cu toate consecinţele ce decurg din încetarea acestuia. 251 din 22 martie 2004. cit. Într-o atare împrejurare ar fi fost mai indicat să opereze eliberarea. care l-ar face incompatibil cu funcţia publică prin obligaţiile care le impune ori situaţiile pe care le creează (de exemplu. acest act poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ de către funcţionarul vizat în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare. lit.această finalitate să nu poată fi atinsă prin puterile proprii funcţionarului. Aşa ar fi. 418 308 . I.

. nr. în R.demisia trebuie prezentată în formă scrisă.R. atâta timp cât instituţia nu a declanşat sau efectuat demersurile necesare în vederea titularizării altei persoane ori nu a suprimat postul devenit vacant începând cu data limită a preavizului. . pag. Aspecte procedurale ale încetării contractului de muncă în reglementarea noului Cod al muncii.în acest interval de preavizare – care reprezintă anunţarea prealabilă a denunţării unilaterale a raportului de serviciu de către titular la un termen anterior intrării măsurii în aplicare efectivă.D. La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu. perioadă în care raportul juridic se menţine169 persoana poate reveni asupra demisiei sale.11/1973.ea trebuie notificată (depusă şi înregistrată) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. referitoare la capacitatea de exerciţiu şi condiţiile de 169 Ş. decât în mod parţial. . de aceea apreciem că: . El mai beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj.cel în cauză nu trebuie să-şi motiveze acţiunea. La încetarea raporturilor de serviciu funcţionarul îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei sale cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia. rămânând în funcţie.Legea nu stabileşte în mod riguros toate condiţiile formale şi de fond ale demisiei. indiferent de nivelul ierarhic al funcţiei. . dacă raportul de serviciu a încetat prin nemenţinerea condiţiilor prevăzute pentru ocuparea funcţiei publice..produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. 21 309 . Beligrădeanu.

333. a cererii de transfer şi a aprobării acesteia. şi transfer care reprezintă o schimbare definitivă.transferul la cererea funcţionarului interesat.acordul de voinţă a celor două instituţii ori autorităţi.cit.existenţa unui raport de serviciu în care se află titularul unei funcţii publice. Condiţiile pe care le presupune transferul în general sunt următoarele: . reprezentând trecerea definitivă170 a titularului unei funcţii de la autoritatea sau instituţia publică la o alta. De aici şi diferenţa între delegare şi detaşare. . . op. în situaţia în care s-a constat pe cale judecătorească nulitatea actului de numire în funcţie în cazul expirării termenului pe care a fost exercitată cu caracter temporar funcţia publică precum şi în cazul eliberării din funcţie. încetând relaţia cu organul aparţinător şi luând naştere un nou raport de serviciu cu o nouă autoritate chiar dacă se menţine aceeaşi funcţie. 310 . • Transferul. pag.dispoziţia conducerii proprii a funcţionarului ce se transferă sau aprobarea dată cererii sale. 170 S. Transferul cunoaşte două modalităţi şi anume: .forma scrisă a dispoziţiei de transfer. prin conducerile lor.transferul în interesul serviciului. într-o funcţie identică sau diferită. pentru efectuarea operaţiunii între ele. . apreciază că transferul este doar o modificare definitivă a contractului de muncă. precum şi a acordului funcţionarului.studii. . Deşi Statutul îl consideră doar o modificare. dacă transferul este în interesul serviciului. care sunt modificări temporare. dar în acelaşi sector de activitate executivă cu respectarea condiţiilor legale şi cu încuviinţarea conducerilor interesate în efectuarea acestui demers. Ghimpu..

precum şi formarea unui raport juridic nou cu instituţia faţă de care operează transferul sau acceptarea acestuia. întemeiat pe actele anterior indicate. distingem două situaţii şi. două categorii de acte juridice administrative şi anume: . . . la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile.transferul trebuie justificat fie prin interesul autorităţii la care are loc transferul.păstrarea cel puţin a clasei şi gradului dobândite anterior de cel în cauză.în cazul transferului în interesul serviciului avem actul de transfer (dispoziţia de transferare) a autorităţii iniţiale (bazată pe solicitarea celeilalte instituţii şi pe acordul scris a celui transferat). fie prin interesul personal şi motivat a celui transferat. .naşterea raporturilor juridice între cele două autorităţi sau instituţii interesate prin perfectarea transferului în sensul că una se obligă să permită plecarea funcţionarului său iar cealaltă se obligă să-l primească. aceste plăţi fiind suportate de autoritatea sau instituţia la care se face transferul. precum şi actul de numire în funcţie emis de cea de a doua instituţie. la cerere sau în interesul serviciului (dar cu acordul scris al celui în cauză).încetarea raportului de serviciu între funcţionar şi autoritatea aparţinătoare iniţială. . Efectele transferului constau în: .în cazul transferului la cerere avem actul de aprobare emis de autoritatea la care funcţionează cel 311 . În privinţa naturii juridice a transferului.dacă transferul în interesul serviciului operează în altă localitate cel în cauză are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul de bază net din ultima lună. implicit.

de exemplu.încetarea raportului de funcţiune este obligatorie (în cazul destituirii pentru condamnare penală) sau poate fi facultativă (în cazul menţinerii funcţionarului după pensionare).chiar încetarea raportului de funcţie din iniţiativa organului poate fi determinată de motive imputabile funcţionarului (destituirea disciplinară) sau neimputabile (obiective). pensionarea). 312 . . . în al doilea rând. . transferul în interesul serviciului. Privind retrospectiv cazurile de încetare a raportului de serviciu se impun unele constatări: . În privinţa sancţiunii aplicabile în materie de transfer în interesul serviciului refuzul de a-i da curs de către cel vizat nu reprezintă o abatere din moment ce operaţiunea nu se poate realiza decât cu acordul scris a celui în cauză. măsură menită a garanta stabilitatea în funcţie. ca. enumerarea lor este incompletă. nemenţinerea în funcţie a pensionarului. în cazul averii funcţionarului. de exemplu.din păcate. dobândită ilicit. primul act desfiinţează raportul de serviciu.în cauză şi actul de numire în funcţie al autorităţii unde urmează să funcţioneze. cel de al doilea îl formează. pensionarea. necuprinzând numeroase alte situaţii posibile să apară în practică. în primul rând. transfer în interes personal) ori din iniţiativa autorităţii sau instituţiei publice (eliberarea şi destituirea din funcţie. şi a apăra dreptul la carieră a funcţionarului. pe când din iniţiativa organului trebuie să se limiteze la cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Statut. .remarcăm faptul că raportul de serviciu poate înceta din iniţiativa titularului funcţiei (demisie. ca.încetarea raportului de serviciu din iniţiativa titularului este practic nelimitată.

poartă amprenta regimului juridic de drept public.cit. În reglementarea actuală problematica jurisdicţiei. administrativ având un conţinut specific ce constă din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. Drept administrativ…. în care raportul administrativ era dublat şi de unul de muncă. În sistemul anterior Statutului actual. 313 . op. 171. ca de altfel chiar şi formarea raportului de serviciu. desemnare.).Corespunzător încetării funcţiei. dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa regimului de drept public. fie prin denunţarea unilaterală a uneia din părţi (nelimitată pentru salariat şi limitativă pentru angajator) ori prin acordul de voinţă al părţilor – întocmai ca la încheierea convenţiei – potrivit Codului muncii şi legislaţiei muncii. de deservire. căile de atac în materie au o natură administrativ-ierarhică şi/sau contencios-judiciară. motiv pentru care. Negoiţă.. pag. de regulă. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici171 Învestirea într-o funcţie publică. 171 Al. evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat. Aceste prevederi rămân actuale numai pentru personalul auxiliar. indiferent de modalitatea ei de realizare (numire. ieşind astfel de sub incidenţa conflictelor individuale de muncă ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun potrivit legislaţiei muncii şi intrând în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ. etc. 1. potrivit reglementărilor anterioare actualului Statut. alegere.5. derivând din modificarea şi încetarea. opera şi încetarea raportului de muncă aferent contractului individual de muncă încheiat de funcţionar.

Vedinaş. pe de altă parte. indiferent de titular. Belingrădeanu.172 Desigur. 1999. Consideraţii teoretice şi practice …. op. I. precum şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute. 1999. 629. pag. 4-14. mai ales drepturile. Editura Lumina Lex.. I. precum şi drepturi şi obligaţii care revin persoanei sau titularului funcţiei (anterior decurgând din legislaţia muncii şi din contractul aferent).. Totuşi. Editura Nemira. 28. 314 . Drepturi şi îndatoriri ale funcţionarilor publici care revin funcţiei publice. Prisăcaru. s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri decurgând din salarizare. protecţie socială) pe de o parte. Drept administrativ. protecţie socială. Bucureşti. concediu. concedii. 1998. consacrate de legislaţia muncii? Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea cu caracter completator. Alexandru. Statutul funcţionarului public. Editura Nemira. Cu alte cuvinte.cit. fiind detaliate prin fişa postului. Iorgovan. Bucureşti. etc. 183-184. dar şi după cum funcţiile sunt de conducere ori de execuţie. la o analiză mai atentă am putea lesne observa că distingem între drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare. vol. T. A. 1996. pag. în mod amănunţit pornindu-se de la premisa că ele oricum sunt evidenţiate de statutele şi regulamentele proprii. Drept administrativ. distingem între drepturi şi îndatoriri care revin funcţiei şi decurg din ea. Tratat elementar de drept al muncii.situaţie care nu mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice. ori fac parte din autorităţile centrale sau teritoriale ori locale. Bucureşti. V. 41-42. op. Ştefănescu. pag. precum şi după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorităţii ori din afara acesteia. Referitor la drepturile şi îndatoririle care revin funcţiei publice Statutul nu le prevede. II. 383. Editura Omnia. pag. diferenţiindu-se de la o autoritate sau instituţie publică la alta. 172 Asupra discuţiei privind natura juridică a raporturilor de serviciu sau de funcţiune a se vedea Ş. V. Braşov.. pag.cit. pag.

d) consilierea. inspector. dar şi în acte concrete în special. a studiilor. care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi anume: a) punerea în executare a legilor şi celorlalte acte normative. necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. revocare. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. de regulă. A. analizelor şi statisticilor. Observăm că reglementarea legală nu disociază aceste atribuţii în drepturi şi obligaţii şi nici pe categorii de funcţii de conducere sau de execuţie. în limitele stabilite de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. f) colectarea creanţelor bugetare. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare. aprobării. anulare) în general. de genul autorizării. impozitării. Drepturile decurgând din funcţia publică Dreptul de a decide sau de a hotărî. controlul şi auditul public intern. sancţionării 315 . 161/2003. concretizate în acte administrative (emitere. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor. din ţară şi din străinătate. a consacrat activităţile desfăşurate de funcţionarii publici. aparţinând funcţiilor de conducere (dar şi unora de execuţie. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. a programelor. precum şi a asigurarea avizării acestora. agent) constă în facultatea legală de a dispune măsuri juridice. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat.Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr.

de execuţie. sancţionare şi evaluare a personalului. modifică şi desfiinţează raporturi juridice concrete în cazul actelor individuale. precum: . de supra şi subordonare care se stabilesc între funcţionarii superiori şi cei inferiori. etc. proiecte de acte juridice.. inclusiv delegarea. prezenţa şi activitatea lor se materializează în operaţiuni (iar nu în acte sau în decizii) concretizate în: . ci numai participanţi în anumite etape ale procesului decizional (consilieri.dreptul de a propune factorilor de decizie soluţii juridice.dreptul de recompensare. eliberarea din funcţie. revocare şi suspendare din funcţie a personalului propriu din subordine. autorizaţii.dreptul de a informa şi cel de a constata o anumită situaţie sau stare. 316 . . între cei de conducere şi cei de execuţie. pensionarea.dreptul de control şi de îndrumare obligatorie a acestuia. transferarea. experţi. confiscare). . inclusiv dreptul de a controla executarea unei măsuri concretizate în proceseverbale. inclusiv emiterea de dispoziţii privind atribuţii de serviciu.dreptul de numire. referate şi rapoarte înaintate conducerii pentru ca aceasta să decidă în deplină cunoştinţă de cauză.dreptul de avizare a unor soluţii. proiecte de acte juridice (propuneri) pentru soluţionarea sau remedierea unor situaţii. referenţi) mai ales cei având funcţii de execuţie. . . dar şi intrări sau ieşiri din vigoare (abrogări) în cazul celor normative. Numeroase sunt drepturile decurgând din raporturile interne ierarhice. detaşarea. Cum numeroşi funcţionari publici. ceea ce generează. propuneri.(amendă. prin prisma specialităţii proprii. nu sunt factori de decizie.

garantat şi care permite celui înlocuit. destituit. . etc. adică la accesul în funcţiile superioare.dreptul de a beneficia gratuit de uniforma obligatorie pentru anumite categorii de funcţii. . etc..dreptul la despăgubirea suportată de autoritatea sau instituţia din care face parte funcţionarul şi din a cărei culpă a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.dreptul de substituire sau înlocuire în atribuţiile şi a subordonaţilor de către superiorul ierarhic prin actele proprii. violenţelor. dar şi obligaţia de a o purta pe durata exerciţiului funcţiunii. transferat.dreptul la stabilitate în funcţie.dreptul de anulare. demis. .dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin asigurarea şi apărarea funcţionarului împotriva ameninţărilor. în care scop administraţia va solicita sprijinul organelor abilitate potrivit legii.. faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau legat de aceasta. prin îndeplinirea condiţiilor legale de - 317 . să se adreseze instanţei de contencios pentru valorificarea şi apărarea acestei prerogative legale. . concomitent cu emiterea actelor proprii ce dispun o atare operaţiune. Există şi drepturi care se manifestă nemijlocit în relaţia funcţionarului cu autoritatea sau instituţia din care face parte acesta şi care îi sunt opozabile acesteia precum: .dreptul de a promova. modificare şi suspendare a actelor şi măsurilor subordonaţilor. . un adevărat principiu legal formulat condiţie inerentă bunei funcţionări a serviciului public.

de dispoziţiile ierarhice. fie el titularul funcţiei.ocupare a posturilor vacante şi de a avansa în gradele de salarizare. neexercitarea drepturilor legal conferite ori exercitarea lor abuzivă.nici măcar libertatea de apreciere în conduita pe care o adoptă şi pe care o urmează. neavând un caracter subiectiv. o conduită conformă interesului ocrotit juridic. În privinţa drepturilor decurgând din funcţie se impun următoarele precizări cu caracter general-valabil în orice sector al administraţiei publice. etc. ori alte abateri ce afectează grav drepturile 318 .exercitarea acestor drepturi faţă de cei administraţi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii executive din care face parte funcţionarul. abuz în serviciu. cealaltă parte a raportului juridic de funcţiune trebuie să urmeze. respectivele drepturi au un caracter obiectiv. neputându-se exercita alte drepturi sau drepturi specifice altor organe decât cele expres conferite de propria lege de organizare. ca abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. fie terţă persoană intrată în raportul juridic. ca şi împiedicarea exercitării lor sunt sancţionate în persoana celui vinovat. Dimpotrivă. decurgând din norme şi aparţinând funcţiei. necorespunzătoare. în caz contrar suntem în prezenţa unor ilegalităţi. .dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care îl vizează în mod direct. . superior sau subordonat ierarhic. lăsate la aprecierea titularului funcţiei. etc. ca titular al obligaţiei. în caz contrar suportând consecinţele nerespectării legii.faţă de lege şi de alte reglementări. motiv pentru care ele sunt şi adevărate îndatoriri pentru funcţionar care este obligat să-şi exercite competenţa.funcţionarul exercitând un drept legal conferit. de regulamentele speciale proprii. . .. neavând – în cele mai multe cazuri . iar nu funcţionarului.

op. imparţialitate şi în conformitate cu legea a îndatoririlor de serviciu. . în raport cu conduita prescrisă acestuia. din principiul care fundamentează orice serviciu public.cit. iar altele de responsabilitate..174 Astfel.îndeplinirea cu profesionalism. 319 . unele de confidenţialitate.îndatorirea rezolvării lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului în care funcţionează 173 174 Al. penale şi patrimoniale. 1/1 din Hotărârea Guvernului nr. potrivit funcţiei ocupate în vederea realizării sarcinilor serviciului public şi servirii binelui comun sau public – ţin următoarele: . etc. . 174 şi următoarele.participanţilor la raportul administrativ. de profesionalismul funcţionarilor – care reprezintă îndatorirea de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. pag. Art. B. unele ţin de profesionalismul exercitării funcţiei. prin organizarea aplicării lor. Negoiţă. altele de loialitatea funcţionarului. Îndatoririle ce decurg din funcţia publică În privinţa îndatoririlor173 ce decurg din funcţia publică vom remarca faptul că unele au un caracter onerativ (activ) iar altele unul prohibitiv (pasiv) pentru titularul lor. şi anume că autorităţile şi instituţiile executive sunt în serviciul exclusiv al cetăţenilor.conformarea faţă de dispoziţiile superiorilor ierarhici. în ultimă instanţă. Toate aceste îndatoriri decurg. sub forma răspunderii disciplinare. Dacă avem în vedere conţinutul acestora. 667/1991 privind unele măsuri pentru asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici (abrogată implicit prin Statut). după caz. contravenţionale. pentru satisfacerea cerinţelor vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor şi a celorlalte dispoziţii legale sau. inclusiv cel administrativ.

cu colegii din compartiment şi din instituţie. 320 . o declaraţie de avere conducătorului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte şi care se reactualizează anual. receptivitate şi operativitate în îndeplinirea sarcinilor. potrivit legii. dar şi în exteriorul acesteia cu persoanele fizice ori juridice cu care autoritatea vine în contact. Loialitatea presupune îndeplinirea corectă. faţă de superiorii şi subordonaţii ierarhici. la timp. apreciem noi. asigurând transparenţa necesară activităţii desfăşurate. întrajutorarea în realizarea lor. implicit. Tot o îndatorire. Desigur. fie urmând cursuri de perfecţionare organizate în acest scop şi ale căror rezultate vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a activităţii acestora şi. profesionalismul se manifestă pe multiple planuri şi anume în relaţiile de serviciu. inclusiv suplinirea reciprocă în serviciu în cadrul specialităţii lor. în condiţiile legii. cu caracter activ. ea mai presupune şi iniţiativă în exercitarea atribuţiilor. la numirea şi la eliberarea sa din funcţie.îndatorirea perfecţionării pregătirii profesionale fie în cadrul organului din care face parte. Funcţionarul are obligaţia de a purta uniforma în timpul serviciului. în acelaşi timp. Corectitudinea presupune respectarea întocmai a legislaţiei. este şi aceea ca funcţionarul să prezinte. furnizarea informaţiilor cerute de public în cadrul serviciului cu respectarea prevederilor privind apărarea secretului de serviciu. dar. inclusiv respectul de sine sau relaţia cu sine însuşi conform poziţiei şi prestigiului conferit de funcţia ocupată şi a aşteptărilor celorlalţi. regulamentelor şi dispoziţiilor aplicabile în domeniu. întocmai şi în mod conştiincios a sarcinilor de serviciu. exercitarea cu bună credinţă a atribuţiilor. la avansarea lor.în termenele stabilite care corespund funcţiei şi postului titularului. .

să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului funcţionarilor publici. cu excepţia celor care au asemenea atribuţii. în considerarea funcţiei lor publice. paza sediului şi a documentelor 321 . să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. apărând secretul faţă de orice divulgare sau scurgere.să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele. . pentru ei sau pentru alţii.să nu primească cereri a căror rezolvare intră în competenţa sa – dacă nu i-au fost repartizate de superiorii ierarhici – sau să discute direct cu petenţii. . constituind interdicţii legale menite a proteja funcţia şi titularul ei.să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor politice. inclusiv a documentelor şi suporturilor care conţin astfel de informaţii cu excepţia informaţiilor de interes public. obligându-l pe cel în cauză să se abţină de la acte şi fapte de natură a compromite poziţia oficială deţinută în care sens acesta trebuie: . daruri sau alte avantaje. informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei. ori să intervină pentru soluţionarea acestor cereri. în condiţiile legii.să nu solicite sau să nu accepte. direct sau indirect. . consideraţia şi încrederea. asigurându-i prestigiul. . .să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu. nedivulgând şi neneglijând păstrarea acestora. de exemplu. Reglementări speciale pot prevedea şi alte categorii de îndatoriri specifice unor funcţii publice cum ar fi.O mare grupă de îndatoriri au caracter pasiv. programul de lucru cu publicul.

etc. portul şi uzul de armă. căci. mai ales dacă avem în vedere obligaţia executării ordinelor şi dispoziţiilor superioare. de regulă. cu caracter contradictoriu. nu trebuie executată. se va executa ultima dispoziţie.secrete. tot de principiu este şi faptul că o dispoziţie (vădit) ilegală. În situaţia în care contrarietatea vizează două sau mai multe dispoziţii provenind de la autorităţi sau funcţii ierarhice diferite se va executa ordinul cu forţa juridică superioară. În acest caz dacă ele au aceeaşi forţă juridică.existenţa mai multor dispoziţii ierarhice. de îndată. provenind de la treapta ierarhică cea mai înaltă. desigur în măsura în care prima sau primele nu au fost deja puse în aplicare. funcţionarii au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. dacă există o imposibilitate practică de a o realiza. De asemenea. dacă este de principiu că legea şi dispoziţiile întemeiate pe ea trebuie executate.situaţia în care ordinul ierarhic ce se cere a fi executat este apreciat ca ilegal şi când nu mai operează obligaţia de conformare faţă de dispoziţia superiorului ierarhic. pe superiorul său direct. va antrena şi răspunderea executantului alăturată autorului ei. . altfel. În acest sens avem mai multe situaţii: . stabilite potrivit legii. Evident că încălcarea acestor îndatoriri atrage răspunderea funcţionarului vinovat de abaterile comise. Desigur. programul de instruire fizică şi trageri cu armă de foc. alarmare. În acest caz executarea se va face numai după încunoştinţarea prealabilă a superiorului direct şi în mod cu totul excepţional fără această încunoştinţare. provenind de la aceeaşi autoritate sau funcţionar ierarhic. . Într-o astfel de 322 .funcţionarul primeşte o dispoziţie de la un superior indirect pe linie ierarhică. după îndeplinirea ordinului executantul îl va înştiinţa. dar şi în acest caz. succesive sau simultane. care trebuie puse în executare. iar executarea ordinului nu suferă amânare.

stăruie în executarea lui. iar studiul lor amănunţit revine ştiinţei dreptului muncii nu vom insista în mod deosebit asupra lor. Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public ce decurg din situaţia lui personală Privitor la drepturile şi îndatoririle funcţionarului. oricum Statutul făcând trimitere la legislaţia muncii.situaţie funcţionarul va refuza. încunoştinţând. va trebui să-l formuleze în scris. Drepturile funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală 323 . chiar dacă ele sunt reglementate de Statut şi nu pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncă. Întrucât acestea se reîntâlnesc şi în persoana oricărui salariat sau angajat. Aceste dispoziţii legale se corelează şi cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. Dacă emitentul ordinului. încunoştinţându-l pe superiorul ierarhic al autorului ordinului. pretins ilegal. Persoana astfel acţionată poate chema în garanţie şi pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui ilegalitate este supusă judecăţii. dacă se solicită plata unor despăgubiri. pe care legea nu le prevede decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar. 554/2004 care prevăd că acţiunile în justiţie împotriva actelor şi faptelor administrative care au vătămat drepturi recunoscute de lege se vor putea formula şi personal împotriva funcţionarului care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării sau de nerezolvarea în termen a cererii. în scris şi motivat. de deservire – care nu are calitatea de funcţionar public. care vizează situaţia lui personală. având un caracter subiectiv. cu excepţia cazului când acesta este vădit ilegal. A. persoana imediat superioară celui care a dat un astfel de ordin. ceea ce obligă la îndeplinirea lui de către cel care l-a primit. mai ales dacă aplicarea dispoziţiei nu suferă nici o amânare. aplicarea ordinului.

Dar. şi în cazul funcţionarului. sporuri de vechime în muncă. Apreciem că.Dreptul la salariu al funcţionarilor publici este un rezultat al activităţii depuse de aceştia şi cuprinde salariul de bază. salariul este stabilit prin lege la nivelul funcţiei şi nu al persoanei.iar. pe de o parte. suplimentul postului. La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele: a) necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător. el mai conţine şi o componentă socială. necesară menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută şi destinată asigurării unei poziţii sau unui rang social corespunzător. alăturată celei economice. de asigurare a existenţei. deci o contrapartidă a activităţii realizate. pe de altă parte. dovadă că absenţa nejustificată de la serviciu sau neîndeplinirea atribuţiilor conduc la diminuarea lui corespunzătoare. Datorită specificului raportului de serviciu în care se află funcţionarul salariul acestuia are o natură juridică proprie în raport cu salariul celor angajaţi deoarece. b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe clase şi grade bazate pe evaluarea postului. salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate de acesta. c) stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei. suplimentul corespunzător treptei de salarizare şi indemnizaţii constituite într-un sistem de salarizare stabilit prin lege.nefiind influenţat de legitatea economică a relaţiei cerere-ofertă de pe piaţa muncii . 324 . prin traiul şi condiţiile de viaţă decente pe măsura demnităţii publice exercitate. totodată. el nu rezultă din negocierea directă cu instituţia .

a societăţii. 251 din 22 martie 2004. consumată în activităţile profesionale.32. funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. iar acest spor nu se poate acorda decât în limita a 360 de ore pe an şi în nici un caz conducătorul nu şi-l poate conferi sieşi.Se asigură. 325 . acest drept opus organului din care face parte cel în cauză şi care are îndatorirea de a-l respecta. în acest fel. Limitarea timpului de muncă la cel mult 8 ore pe zi. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare. 175 Legea nr. art. ceea ce permite realizarea corespunzătoare a serviciului public. alăturat concediilor de tot felul. Dreptul la odihnă. Pentru orele lucrate – din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice – peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare. 1). inclusiv la concedii medicale şi de altă natură. Pe de altă parte. Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână pentru funcţionarii publici175. Într-adevăr. în general. Exercitarea acestui drept are în vedere atât refacerea forţei fizice şi a celei psihice a funcţionarului. a duratei săptămânii de lucru la 5 zile lucrătoare permit exercitarea acestui drept. alin. dar şi asigurarea sănătăţii celui în cauză. repaus zilnic şi săptămânal precum şi la concediu de odihnă. Salariul reflectă şi atitudinea statului şi. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. funcţia se exercită în mod limitat în timp şi în cadrul unui program bine determinat care să permită realizarea corespunzătoare a atribuţiilor. faţă de rolul funcţiei şi serviciului public şi faţă de cei puşi în slujba sa. un personal cointeresat în realizarea atribuţiilor şi devotat funcţiei. este concomitent şi o obligaţie a funcţionarului pe care dacă o încalcă este pasibil de sancţiune pentru absenţe nemotivate de la serviciu.

integritatea fizică şi psihică a persoanei. medical. În perioada concediilor de boală. iar această schimbare se face pe o funcţie publică corespunzătoare şi numai dacă funcţionarul în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin.asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice. Elementele esenţiale ale acestui drept vizează: . medicamente şi proteze în condiţiile legii în caz de îmbolnăvire. Acest drept reprezintă o formă de retribuire a funcţionarului public conferită la încetarea funcţiei ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale 326 . indiferent de cauza ei (accidentare. care să ocrotească sănătatea. Dreptul la pensie. etc. În dezvoltarea acestui drept legea a prevăzut că pentru motive de sănătate funcţionarilor publici li se poate aproba. sănătate. precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat potrivit legii. etc. raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului în cauză. . în mod excepţional.începând cu cel de odihnă. . continuând cu cel alocat îngrijirii copiilor. cel de studii.asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă. schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea.ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. invaliditate). Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să ocrotească sănătatea şi integritatea fizică a funcţionarilor. Dreptul la asistenţă medicală. tocmai ca rezultat al îndeplinirii obligaţiilor decurgând din plata contribuţiei la asigurările sociale. de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. de maternitate (pre şi post natal).

Această prevedere particularizează art. 40/3 teza ultimă cu referire la legea 327 . şi pentru faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională – desigur cu excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari. care sunt inerente condiţiei de cetăţean. dar care au fost incluse în Statutul funcţionarilor publici nu pentru că ar fi specifice numai lor. Desigur.referitoare la vârstă. aşa cum se prevede în art.în exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor sale politice. de factură politică. Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmaş potrivit legii.în afara serviciului. în exprimarea ideilor sale. militarizaţi sau alte categorii de funcţionari civili – dar în anumite condiţii impuse de regimul specific funcţiei publice. pentru a nu afecta prestigiul organului din care face parte. apreciem că trebuie să existe o conduită rezervată şi măsurată. Această primă idee este susţinută de raţionamentul dedus din consacrarea expresă a dreptului de asociere în sindicate de unde concluzia inexistenţei vreunei limitări a dreptului de asociere politică a funcţionarilor publici – interdicţia constituţională privitoare la această categorie. deşi legea nu interzice. 30 din Constituţie privitor la libertatea de exprimare. ci pentru că se exercită în mod specific de către lucrătorii din administraţie. . exercitarea acestui drept este supusă unor condiţionări după cum urmează şi anume: . vechime în funcţie şi stagiul de cotizare. Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat. să nu favorizeze vreun partid şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. Mai există o categorie de drepturi. spre deosebire de cetăţeanul obişnuit.

nici eliminată de Statut. decât în măsura în care este consacrată prin legi organice. Cei interesaţi pot. publicată în Monitorul Oficial nr. sindicale. nefiind nici preluată. în condiţiile legii. alin. etnice. 2). Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. în situaţia secretarului localităţii care dacă încalcă această oprelişte suportă sancţiunea eliberării din funcţie176 dacă este membru al unui partid politic. Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie şi pentru întărirea principiului statutar al egalităţii şanselor la intrarea şi promovarea în corpul funcţionarilor publici s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionari pe criterii politice. religioase. art. de sex.204 din 23 aprilie 2001. funcţionarii auxiliari se pot organiza în 176 Legea administraţiei publice locale nr.215/2001. orientare sexuală. Desigur. Există cazuri speciale. să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. exercitarea nu este obligatorie putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari care să nu facă parte din ele. Sunt exceptaţi înalţii funcţionari publici. de exemplu. să înfiinţeze organizaţii sindicale.83. stare materială. Fiind un drept.organică a funcţionarilor. Pentru cazul inexistenţei unei asemenea organizări legea a prevăzut în mod expres ca în comisiile paritare – create pentru a participa la stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă ale funcţionarilor şi buna funcţionare a autorităţii – aceştia să fie reprezentaţi prin desemnarea cu vot majoritar de către masa lucrătorilor. ca. funcţionarilor publici li se interzice să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice. origine socială sau de orice altă asemenea natură. 328 . cei de conducere şi categoriile cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. în mod liber. Totuşi.

etc. Desigur. funcţionarul are şi o serie de îndatoriri. Îndatoririle funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală În mod corespunzător. Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor în condiţiile legii. după cum el nu este recunoscut expres de legea cadru177 acestor categorii şi nici funcţionarilor publici. mai ales pentru funcţionarii militari sau militarizaţi. adică continuitatea şi celeritatea serviciului public. 1210/2003 privind aceste comisii). derogă recunoscând dreptul la declanşarea conflictului (colectiv) de muncă. economice şi sociale ale acestora. statute speciale. 329 . pot să nu recunoască un asemenea drept.sindicate potrivit dreptului comun în materie (a se vedea Hotărârea de Guvern nr. 582/29. nr.11. lege faţă de care Statutul funcţionarilor având valoarea de reglementare specială. 168/1999. art. dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii legal recunoscute a autorităţilor nici în formarea şi nici în activitatea acestor organizaţii.63. vizând obligativitatea de a desfăşura o activitate corespunzătoare. el reprezentând un drept fundamental al salariaţilor consacrat de Constituţie pentru apărarea intereselor profesionale. de a respecta timpul de lucru. de a plăti 177 A se vedea Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă nr. partea I-a. promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor. exercitarea dreptului la grevă trebuie să aibă loc în condiţiile asigurării funcţionării normale a acestuia pe timpul întreruperii activităţii (starea civilă.1999. Întrucât serviciul public se desfăşoară permanent. Funcţionarilor li se mai recunoaşte şi dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii. publicată în Monitorul Oficial al României. administraţia cimitirelor.). Recunoaşterea acestui drept se face în afara oricărei conotaţii politice. B.

în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor vinovaţi. 330 . etc. conţinut sau reglementare.corespunzător drepturilor acestora (la salar. instituţiei îi corespund obligaţii corelative (de plată a salariului. a disciplinei de serviciu) îi corespund drepturile acesteia de a pretinde îndeplinirea lor conformă. Clasificarea funcţiilor publice şi categoriilor de funcţionari publici Întrucât între funcţia publică şi titular există o legătură indisolubilă. dar subiectiv prin exercitarea personală.6. să le ignore sau să le fixeze în alt fel. decât cele cuprinse în legea organică cadru. de a respecta disciplina de serviciu. . sub sancţiunea nulităţii actelor ilegale astfel emise.contribuţia la asigurările sociale. Această operaţiune de grupare are la bază mai multe criterii unitare. la odihnă). clasificarea funcţiei reprezintă şi o clasificare. . părţile neputând să le elimine.în mod similar. de acordare şi plată a concediului). implicită. Ca o concluzie generală privind drepturile şi îndatoririle specifice funcţionarilor şi derivând din raporturile lor personale cu instituţia în care se află vom remarca următoarele: . dintre care cele mai multe se regăsesc chiar în Statut. în altă formulare.şi aceste drepturi şi obligaţii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statutară. 1. corelativ obligaţiilor funcţionarului (cum sunt cele legate de respectarea programului de lucru al instituţiei. a funcţionarilor.

188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. coordonează. b. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. După nivelul atribuţiilor. 178 Legea nr. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 251 din 22 martie 2004. viceprimarul. Din păcate. legea nu stabileşte conţinutul fiecărei funcţii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Totuşi. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean ca persoane alese. secretari generali din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. cu modificările şi completările ulterioare. c. cu excepţiile prevăzute de legile speciale178. 251 din 22 martie 2004. din păcate.A. funcţii publice corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici. primarul. prefect. inspector general guvernamental179. art. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. ci se mulţumeşte să le enumere. 2). îndrumă şi controlează activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. cu modificările 331 . încredinţate titularului funcţiei publice. alin. Categoria înalţilor funcţionar publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. mai precis al competenţei. stabilind în mod limitativ că funcţionarii publici din clasele a II-a (cu studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă) şi a III-a (cu studii liceale absolvite cu diplomă) pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din ea. subprefect. funcţiile publice se împart în trei categorii: a. 179 Legea nr. se precizează că funcţionarii publici de conducere organizează.9. sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar omiţând.

Funcţionarii publici de conducere cuprind următoarele persoane: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome.Guvern pentru: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. art. . Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome. prefect şi subprefect.Primul ministru pentru: secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoane care trebuie să îndeplinească condiţiile generale de acces la funcţia publică prevăzute de art. precum şi studii universitare de licenţă. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. şi completările ulterioare. inspector guvernamental. Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către: . a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. 332 . are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare executării funcţiei publice.11. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.La nivel teritorial înalţi funcţionari publici sunt prefectul şi subprefectul. 50 din Statut.

în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice subordonate acestora. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. îndrumare şi control. decât atributul de control încredinţat în mod limitativ. în cadrul instituţiei prefectului. indiferent 333 . e) şef serviciu. pe toate celelalte). iar unele pot fi atât de nivel teritorial sau local (director executiv) cât şi central (şef birou.b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. funcţia de conducere are un sens deosebit de larg incluzând atribuţii de organizare. d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Rezultă că unele funcţii de conducere sunt în mod special de nivel central (director general). pe care reglementarea legală a omis să-l prevadă. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. f) şef birou. În acest sens este funcţionar de conducere atât cel care are toate aceste atribute (subînţelegându-se că cel ce are dreptul de decizie le exercită. altele numai de nivel local (secretarul de localitate). Rezultă că funcţiile de conducere pot viza conducerea autorităţii în ansamblul ei ori conducerea unei structuri interne din cadrul acesteia. de exemplu. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. cât şi dreptul de decizie. c) secretarul unităţii administrativ-teritoriale. implicit. dar şi conducătorii de compartimente. Pe de altă parte. coordonare. chiar dacă aceste structuri nu au. şef serviciu). al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. de regulă conducătorul autorităţii instituţiei publice.

În sfârşit. Uneori. director) şi ierarhic inferioare (şef serviciu. şef birou). inclusiv cea mai mică subdiviziune (de genul biroului sau oficiului). de exemplu.13.de mărimea compartimentului. Statutul face referire expresă la funcţionari de execuţie atunci când prevede modul de recuperare sau plata majorată pentru orele suplimentare lucrate peste program. d) debutant. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004. c) asistent. ca nivel maxim. după cum urmează: a) superior. Astfel. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Uneori chiar Statutul sau legile speciale pot face referiri exprese la funcţiile de conducere. în cadrul aceluiaşi sistem de clasificare mai distingem între funcţii de conducere ierarhic superioare (director general. b) clasa a II-a cuprinde referenţii de specialitate. consilierii juridici şi auditorii. b) principal. Distincţia între funcţii de conducere şi funcţii de execuţie are importanţă sub mai multe aspecte: . Republicată în Monitorul Oficial al României nr. inspectorii. numai funcţionarul de conducere poate emite acte de autoritate (dispoziţii) cu efecte în interiorul instituţiei şi asupra subordonaţilor săi. iar în cazul 180 Legea nr. consilierii. funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale. în cazul numirii funcţionarilor de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice sau a destituirii din funcţia publică a acestora. Funcţiile publice de execuţie cuprind următoarele 180 clase : a) clasa I-a include experţii.de regulă. 334 . La rândul lor. art. c) clasa a III-a include referenţii.

în mod permanent sau temporar. . art.8. în vreme ce conducătorul compartimentului unde funcţionează poate dispune sau propune măsuri disciplinare pentru abaterile acestuia. c) clasa a III-a vizează funcţii publice care necesită studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat. anumite atribuţii personalului din subordine. din afara acesteia.conducătorului acesteia efectele se pot extinde şi în afara autorităţii. subordonându-se ierarhic. 335 .dispoziţiile funcţionarilor de conducere sunt obligatorii pentru cei de execuţie care trebuie să se conformeze acestora. putând emite actele administrative corespunzătoare în acest sens. şi încheia acte juridice (contracte) ce angajează răspunderea autorităţii respective. După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite Statutul distinge următoarele clase necesare ocupării funcţiei publice181: a) clasa I-a cuprinde funcţiile ce necesită studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau echivalentă. cu modificările şi completările ulterioare. .numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de execuţie de face de conducătorul autorităţii sau instituţiei. mai ales. b) clasa a II-a vizează funcţii ce reclamă studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. 181 Legea nr. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.numai conducătorul autorităţii sau instituţiei publice reprezintă însuşi organul de stat atât în raporturile interne din cadrul administraţiei respective. în relaţiile externe. . . 251 din 22 martie 2004. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cât. B.funcţionarii de conducere pot să-şi delege.

C. cum ar fi cea de referent de specialitate pentru clasa a II-a sau referent pentru clasa a III-a. toate acestea dublate de clasele de studii.Spre deosebire de reglementarea iniţială din Statut cea actuală nu mai prevede şi conţinutul acestor funcţii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 336 . d) în cadrul gradelor profesionale se disting gradele de salarizare condiţionate de vechimea în funcţie. c) existenţa claselor de studii I-a. prevăzând că funcţionarii publici din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii de execuţie. 251 din 22 martie 2004. determinând conţinutul formal al acestora (organizare. coordonare. După sfera atribuţiilor încredinţate distingem182: a) 182 funcţii publice generale reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general comune Legea nr. îndrumare şi control.7. principal şi superior ca nivel maxim. adăugăm noi profesionale. art. În acest fel clasele profesionale cuprind gradele profesionale. cu modificările şi completările ulterioare. a II-a şi a III-a. diferenţiat după nivelul studiilor. „per a contrario” sunt necesare numai studii universitare de licenţă. asistent. Structura carierei funcţionarilor public de execuţie este astfel realizată încât ea cuprinde: a) clasele. iar acestea includ gradele de salarizare. fiecare cuprinzând funcţii specifice. alin 1)-3). având în vedere că ultimele clase vizează numai funcţii publice de execuţie. respectiv clasa I-a. în vreme ce pentru cele de conducere. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. de calificativele obţinute şi de promovarea concursului. a II-a şi a III-a. b) în cadrul claselor se disting gradele profesionale de debutant.

pe de alt parte. că s-a avut în vedere felul structurii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii în care sens cei din structurile funcţionale (de genul juridic. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. sanitar – veterinar. cu cel al competenţei generale şi speciale. primar). aparţinând autorităţii sau instituţiei publice. b) funcţii publice specifice reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice.10. inclusiv serviciile lor deconcentrate în teritoriu). informatic. consilii locale şi judeţene. După vechimea şi durata funcţiei distingem între funcţionarii publici debutanţi şi funcţionarii definitivi183. politist.tuturor autorităţilor şi instituţiilor în vederea realizării competenţelor lor generale. în vreme ce funcţiile publice specifice (secretar de localitate sau judeţ. etc. cu modificările şi completările ulterioare. 251 din 22 martie 2004. Credem. prefect. 183 Legea nr. financiarcontabil. în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. pe de o parte. lucrător în domeniul financiar. resurse umane) sunt comuni tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice asigurând buna funcţionare a acestora. Or. Din clasificarea legală nu rezultă cu certitudine conţinutul exact al fiecărei categorii de funcţii. mai degrabă. 337 . D. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. fie generală (guvern. conform clasificării competenţei materiale o autoritate nu poate fi încadrată decât în una din formele sale.) sunt expresia competenţei proprii şi distincte specifice numai unei anumite autorităţi sau instituţii publice. vameş. mai ales că se face confuzie între caracterul general şi special al funcţiei. fie specială (ministere şi alte organe centrale ale administraţiei publice de specialitate. art.

. ultimele două categorii netrebuind să parcurgă etapa de stagiatură ea fiind asimilată cu vechimea în funcţie sau cu durata cursurilor de formare şi perfecţionare. La expirarea perioadei de stagiu în baza evaluării obţinute cel în cauză va fi numit sau nu în funcţia publică de execuţie definitivă în gradul profesional de asistent. pentru clasa a II-a este de 8 luni. în condiţiile expres prevăzute de lege.funcţionarii publici sunt numiţi. care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant şi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea unei funcţii publice definitive. iar pentru clasa a III-a este de 6 luni. 8 şi 6 luni corespunzător nivelului studiilor absolvite şi care intră în Corpul funcţionarilor publici. astfel pentru clasa I-a este de 12 luni. E. După modul de învestire Statutul face distincţie între funcţionarii publici şi personalul (auxiliar) din aparatul propriu (de lucru) al autorităţilor şi instituţiilor publice care nu exercită prerogative de putere publică. Definitivii sunt debutanţii titulari pe funcţie. Funcţionarii publici definitivi sunt numiţi în funcţie pe durată nedeterminată. Perioada de stagiu pe care trebuie să o parcurgă un funcţionar debutant diferă după clasa în care se află. dar prin excepţie funcţiile publice pot fi ocupate pe o perioadă determinată.Debutanţii sunt persoanele numite în funcţii de execuţie. precum şi absolvenţii programelor de formare şi perfecţionare în administraţia publică. persoanele titularizate prin concurs şi care au vechimea minimă în specialitate studiilor necesare (corespunzătoare) funcţiei publice de 12. iar personalul încheie contract de muncă. Distincţia are următoarele consecinţe: .funcţionarii exercită o funcţie publică în vreme ce acest personal efectuează activităţi de secretariat338 .

7. ultimele categorii neintrând sub incidenţa sa.). consilierul. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. .funcţionarii numiţi sunt învestiţi prin actul unilateral al numirii. respectiv în cazul funcţionarului de către cel care a efectuat numirea. Distincţia dintre cele două categorii constă în mai multe trăsături: . 251 din 22 martie 2004. iar cazul celor aleşi la expirarea mandatului. cu modificările şi completările ulterioare. până la expirarea mandatului pentru care a avut loc alegerea. funcţionari publici teritoriali şi funcţionari publici locali184. 184 Legea nr. 339 . în vreme ce personalul ales îşi exercită funcţia. c). neavând această calitate. protocol. alin. în timp ce personalul ales este învestit prin operaţiunea alegerii supusă validării (primarul. demisie). gospodărire. de regulă. art. lit.funcţionarii publici sunt supuşi regimului juridic de drept public. Codului şi legislaţiei muncii. .jurisdicţia litigiilor privitoare la funcţia publică revine instanţelor de contencios administrativ. cel administrativ. prevăzut de Statut. . Republicată în Monitorul Oficial al României nr.administrative. F. Tot în cadrul modului de învestire Statutul face distincţie între funcţionari publici numiţi şi persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică. în vreme ce personalul auxiliar regimului juridic de drept privat.revocarea din funcţie se face în mod distinct. iar cea a litigiilor de muncă instanţelor de drept comun. . ori în alte cazuri expres prevăzute (deces. etc. După competenţa teritorială exercitată distingem funcţionari publici de stat.funcţionarii numiţi desfăşoară o activitate nelimitată în timp. întreţinerereparaţii şi de deservire.1).

Aceste funcţii generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea realizării competenţelor lor generale. Aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la: . cu regimuri juridice distincte.sănătatea şi securitatea în muncă.G. H.215/2006 dă posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice să încheia acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici. în funcţie de calitatea persoanei. 1.constituirea şi utilizarea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă. După caracterul atribuţiilor distingem funcţionari publici generali şi funcţionari publici speciali. Funcţionarii publici speciali sunt funcţionarii care ocupă funcţii speciale adică acele funcţii care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter specific unor activităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. . 340 . După gradul de stricteţe a disciplinei şi modul de subordonare distingem. Acorduri colective. Comisii paritare Modificările aduse statutului funcţionarilor publici prin Legea nr.8. ultimii fiind supuşi exclusiv incidenţei regulamentelor militare şi unei jurisdicţii proprii. inclusiv sub aspectul răspunderii juridice. Funcţionarii publici generali sunt funcţionarii care ocupă funcţii publice generale. Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se face prin statutele speciale. funcţionari civili şi funcţionari militari.

perfecţionarea profesională.la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice pentru care sunt constituite. Pentru a urmării modul în care se respectă acordurile stabilite cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare. Aceste comisii paritare sunt consultate în următoarele situaţii: . 341 . În cazul în care în autoritatea sau instituţia publică sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicate acordul se încheie cu funcţionarii publici desemnaţi din rândul acestora.programul zilnic de lucru. Pentru a se putea încheia astfel de acorduri autoritatea sau instituţia publică trebuie să furnizeze sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare referitoare la domeniile în care se pot prevedea măsuri în acordurile încheiate. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că autorităţile şi instituţiile publice pot încheia acorduri cu organizaţiile sindicale dar numai în anumite domenii limitate iar enumerarea prevăzută de lege este limitativă şi nu sub formă de exemple deoarece textul de lege prevede că se pot „cuprinde numai măsuri referitoare la”. În aceste comisii intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatele reprezentative ale funcţionarilor. măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale neprevăzute în alte legi. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din acea autoritate sau instituţie publică.

cit. iar în cadrul lor un rol deosebit revine echipamentului din dotare.alte situaţii stabilite de lege. Resursele materiale Resursele materiale utilizate în administraţie sunt bunuri sau valori mobile şi imobile. . Echipamentul administrativ este alcătuit din aparatura. 342 . Resursele procurării lor şi ale realizării dotărilor necesare interesează. precum şi din furniturile (hârtie. mobilierului şi localurilor sau sediilor. formulare. Aceste comisii întocmesc rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi organizaţiile sindicale sau reprezentanţilor funcţionarilor publici.) a căror folosire este curentă în muncile de birou. - 2.la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. iar sub aspectul ştiinţei administraţiei interesează dotarea optimă şi folosirea raţională a dotărilor în vederea asigurării eficienţei activităţii executive şi a nesolicitării exagerate a resurselor bugetare.la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici dacă costul acestora sunt suportate din fonduri bugetare. În exercitarea atribuţiilor lor comisiile paritare emit avize consultative. rechizite de birou etc. ştiinţele economice şi dreptul financiar. Rapoartele se comunică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici. Activitatea de raţionalizare a echipamentului administrativ are în vedere185 următoarele aspecte importante: 185 Al. maşinile şi materialele. . op. Negoiţă. imprimate. pag. 164.. sub aspectul studiului.

retransmiterii.. prelucrării şi păstrării datelor – se pot realiza mecanizat şi automatizat. . în care sens trebuie precizat că nu orice aspect al activităţii executive se pretează la realizarea sa prin intermediul noii tehnici. mai ales la aceleaşi nivele ale organizării administrative (primării. aportul factorului uman rămânând hotărâtor chiar şi în modul de programare a aparaturii. desigur. resurse şi personal. dacă majoritatea operaţiunilor administrative de birou – mai ales în domeniul strângerii.Operează limitări de ordin intelectiv. standardizarea echipamentului. este supus unor limitări186 ce afectează introducerea şi folosirea echipamentului modern. de pildă. ministere etc.a. înregistrării. adică asigurarea uniformizării dotării administrative. adică faţă de costul 186 Idem. cum ar fi. elaborarea normativelor de dotare cu echipament în urma cercetării şi cunoaşterii nevoilor reale ale activităţii executive. mai ales în privinţa utilizării aparaturii de prelucrare automată a datelor. c. întrucât activitatea intelectuală nu poate fi suplinită de maşină în materia concepţiei şi a deciziei.). Astfel: . 165-167. la nivelul cunoscut într-o perioadă de societate. În acest sens înzestrarea trebuie să fie rentabilă. ceea ce trebuie să determine un maximum de funcţionalitate.cit. prefecturi. b. cu toate marile avantaje oferite în privinţa economiei de timp. decât într-un mod cu totul excepţional. mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de birou prin adaptarea administraţiei la progresul tehnic aplicabil acestui sector. pag. activitatea de analiză şi apreciere a informaţiilor necesară actului decizional nu se pretează la un asemenea tratament. cel puţin în actualul stadiu al dezvoltării în care ne aflăm. Acest din urmă aspect.Există limitări aduse introducerii noii tehnici care sunt de ordin economic şi structural-funcţional. 343 . op. Astfel. stabilirea impozitelor.

ce permite o reală amortizare a lor.Apar şi limitări de ordin psiho-social şi tradiţional ce ţin de existenţa unei rutine administrative formate în activitatea executivă îndelungată a unor persoane şi care se reflectă în atitudini şi reacţii personale negative. mai ales. inclusiv al actelor juridice. cele de transport automatizat al corespondenţei. Experienţa mondială…. uneori chiar de obstrucţionare faţă de tendinţele novatoare de introducere a noilor mijloace şi metode. cele de transmitere a informaţiilor. de eventualitatea pierderii locului de muncă datorită modificărilor structurale şi de personal aferente noii tehnologii introduse. de pildă. sistemele automatizate de registratură şi tehnicile moderne de păstrare şi distrugere a documentelor. volumul de muncă al mai multor instituţii. în special. decât prin dotarea fiecărui organ executiv cu tehnica respectivă. prelucrare şi de reproducere a datelor în activitatea de birou187 se are în vedere faptul că documentul scris sau înscrisul constatator. Radu. Când ne referim la echipamentul administrativ avem în vedere. Acesta se redactează dactilografiat după un înscris de mână (manuscris) aprobat şi care trebuie realizat într-un număr mare de exemplare (originale sau copii). În cazul echipamentului de înregistrare. este „produsul” de bază al activităţii executive. astfel. reunindu-se. 122 şi urm.investiţiei făcute să se efectueze un mare volum de lucrări cu mijloacele din dotare. dar şi al unor operaţiuni tehnicomateriale. astfel. Ciulbea. . echipamentele de prelucrare a datelor şi de reproducere de birou. a. pag. care să aibă şi o folosinţă de durată. legate mai ales de temerea insuficienţei cunoaşterii şi utilizării acestora şi. s-ar putea ca prelucrarea automată a datelor la nivele ierarhice inferioare să se preteze mai bine prin organizarea unor oficii de calcul teritoriale comune. Trebuie să remarcăm faptul că nu la toate nivelele administrative şi nu la orice autoritate e necesară aceeaşi dotare tehnică. conform numărului de 187 N. Gh. 344 .

destinatari. Realizarea acestor operaţiuni este încă condiţionată de existenţa unor tehnici şi sisteme de reproducere a documentelor (reprografie) începând cu copierea dactilografică. inclusiv mijloace pneumatice. Tehnicile moderne de păstrare sau arhivare a documentelor au în vedere realizarea unei depozitări bazate pe criterii riguroase şi de către un serviciu anume specializat cu o bună dotare tehnică. a interconectării aparaturii computerizate. c. de părţi interesate. lucrări) în baza unor coduri care sunt apoi înregistrate în memoria unui calculator. copierea electrostatică (Rank Xerox). ori în funcţie de nevoile de documentare etc. telexului. Important este că din momentul redactării să existe o limitare a numărului de documente la strictul necesar. heliografierea. cum este cazul interfonului. e. microcopierea. este. telefaxului. transmitere şi prelucrare a informaţiilor etc. Sistemele automate de registratură au în vedere înscrierea şi clasificarea documentelor (dosare.. 345 . tehnica urmărind îmbunătăţirea fluxului informaţional şi a circuitului acestuia în interior prin intermediul transportoarelor cu bandă. telefonului. al celor cu buzunare sau cutii. b. ce include depunerea în rafturi mobile după o ordine codificată prestabilită şi înregistrată în memoria 188 Tot acest echipament de reproducere a documentelor. fotocopierea. mai nou. inclusiv asupra locului de păstrare. putând fi ulterior identificate la solicitare. Echipamentul de transmitere a informaţiilor la distanţă vizează mijloacele moderne ce permit legătura simultană sau succesivă între doi sau mai mulţi factori ai comunicării. al echipamentului pentru apel urgent (portativ sau fix). desemnat terminologic prin noţiunea de „birotică”. etc.188 d. serigrafierea. Transportul automatizat al corespondenţei prezintă o importanţă deosebită în marile instituţii şi sedii administrative cu un amplu volum informaţional şi al lucrărilor de birou.

Localurile (sediile) autorităţilor administrative Organul executiv îşi are sediul (principal. În principiu. Crearea reţelei interne (intranetul) în cadrul instituţiei. prin reţeaua telefonică sau calculator) şi care eliberează documentul care a fost solicitat sau copia acestuia. în funcţie de nevoi. Localul instituţiei executive trebuie să asigure funcţionalitatea adecvată specificului autorităţii găzduite (primărie. evitându-se. dacă este cazul). a celei externe (extranetul) şi a celei internaţionale (internetul) reprezintă criteriul de performanţă în materia circuitului informaţiilor şi pentru administraţia publică. caracterizându-se printr-un stil sobru şi o arhitectură ce reflectă nivelul de dezvoltare economică a zonei. conectat cu întreaga instituţie (de pildă.). respectiv birotica. ceea ce uşurează atât conlucrarea între oficiali. reflectând unitatea serviciului şi specificul structurilor sau compartimentelor interne. este recomandabil ca întreg grupul de construcţii să fie învecinat. finanţe. cât şi accesul publicului solicitant în vederea rezolvării problemelor sale (de exemplu. o singură clădire este suficientă. În acest fel se asigură atât funcţionalitatea maximă necesară. Încăperile sau birourile pot fi astfel concepute şi amplasate încât să fie destinate folosirii lor de către una sau mai multe persoane. dar. de 346 . tradiţiile locale. în localitatea de reşedinţă a unităţii administrativ-teritoriale la al cărei nivel este constituit sau în capitală. în cazul autorităţilor financiar – bancare). de regulă.unui calculator. poliţie etc. Dezvoltarea preocupărilor privind perfecţionarea activităţii şi a dotării birourilor a condus la apariţia unei noi ştiinţe. etc. asigurând o concentrare a mai multor autorităţi şi instituţii de la acelaşi nivel şi de acelaşi interes. Documentul este identificat la solicitare de către funcţionarul specializat aflat într-un centru dispecer. să confere condiţii igienicosanitare şi de lucru personalului.

Suprafaţa medie locativă este de 3-6 mp de funcţionar. documentele secrete.pildă. biroul primirilor în audienţă. cu respectarea unui anumit volum al încăperii. de regulă. precum registratura. precum şi un cont bancar. cum ar fi sistemul de siguranţă şi de alarmare pentru prevenirea pătrunderii persoanelor neautorizate. Resursele financiare se constituie. casieria – necesitând amenajare specială. iluminatul de siguranţă. de multiplicare a documentelor etc. a condiţiilor de iluminat – natural sau artificial – a unei bune izolări fonice. cât şi limitarea accesului publicului în mod strict numai la acele servicii specializate relaţiilor exterioare. echipamentul de dactilografiat. deplasarea inutilă a personalului propriu. a sustragerilor sau a incendiilor. În încăperi se află mobilierul adecvat muncii respective (birouri. astfel constituite încât să corespundă nevoilor reale ale administraţiei. accesul publicului. arhiva. Resursele financiare Autorităţile executive au nevoie. situaţiile de avarii şi modul de intervenţie etc. telefon. din bugetele alocate de stat sau de colectivităţile locale în beneficiul autorităţilor respective care au un plan propriu de cheltuieli. mijloacele tehnice necesare primirii. prelucrării şi transmiterii informaţiilor (calculator. computer. 3. fără să greveze bugetul public sustrăgând valori care ar putea fi utile în alte sectoare ale vieţii publice. telefax). dotarea cu mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor. fişete). pentru desfăşurarea eficientă a activităţii lor – pe lângă cadrul legal bine definit şi de un personal temeinic pregătit – de existenţa unor mijloace materiale şi a unor resurse financiare. Reglementări de ordine interioară pot prevedea modul de asigurare a pazei sediului. etc. ceea ce permite o anumită 347 . În unele situaţii încăperile pot primi o destinaţie specială – de pildă.

aceasta nu exclude posibilitatea ca în mod parţial ori chiar în totalitate autoritatea să realizeze şi venituri proprii (de pildă. Capitolul 11 Activitatea administraţiei publice Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice de organizare a executării legii şi a celorlalte acte normative se 348 . prevenind risipirea resurselor. contribuind la realizarea de economii. ceea ce poate conduce la o activitate optimă sub aspectul costurilor scăzute ale serviciilor administrative. din impozitele şi taxele locale) care să-i acopere cheltuielile financiare în modul de efectuare a plăţilor pentru diverse cheltuieli.independenţă în modul de dispunere asupra fondurilor existente. Desigur.

încheind contracte sau executând operaţiuni material-administrative. prin care organizează executarea şi se execută în concret legea. . I. administraţia pierde votul de comandă.trecerea unor bunuri în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale. autorităţile administraţiei publice adoptă/ emit acte de autoritate (hotărâri. aceste acte având caracter de autoritate. dispoziţii). Complexitatea atribuţiilor administraţiei a crescut. Editura Lumina Lex. Actele administrative 1.aplicarea principiilor autonomiei şi a autonomiei financiare. regimul juridic şi clasificarea actelor administrative Sfera şi definiţia actelor administrative Concepută ca activitate îndeplinită de anumite autorităţi. 6 349 . . trăsăturile. În al doilea caz. pag. fiind determinate de: . Negoiţă –Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ. administraţia publică se înfăptuieşte în conformitate 189 A.realizează printr-o activitate cu caracter executiv-dispozitiv şi printr-o activitate de prestaţiune în cadrul diferitelor servicii publice189. Corespunzător.deconcentrarea serviciilor publice. Noţiunea. Bucureşti. 1992. În primul caz. a crescut şi numărul de acte administrative şi operaţiuni material administrative prin care se realizează aceste atribuţii. ea se situează pe poziţia de executant al serviciilor publice către comunitate.

Editura Ştiinţifică. făcute în exercitarea funcţiei executive a autorităţilor publice. Ionescu – Drept administrativ. pag. prin acte administrative cu caracter normativ sau individual. legea fiind cea care le atribuie efecte juridice. Drăganu – Actele de drept administrativ. prin fapte materiale juridice şi prin operaţiuni materiale administrative. Actele administrative constituie principala formă juridică a activităţii autorităţilor administraţiei publice. Editura Didactică şi Pedagogică. pag. 1970. În literatura juridică. în prezent specialiştii în drept public folosesc terminologia de „acte administrative”193. dorinţa de a defini noţiunea de act administrativ a dat naştere la mai multe formulări terminologice. pag. Această terminologie a fost criticată încă de la promovarea sa192 iar. Denumirea de „acte de drept administrativ” s-a propus în ideea evocării mai clare a regimului elaborării actelor organelor administraţiei de stat190. în scopul de a produce efecte juridice. 28 192 R. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti. Operaţiunile materiale administrative cuprind acele fapte materiale care nu concretizează o voinţă juridică dar care sunt necesare pentru emiterea. Cluj-Napoca. grupate sub denumirile de „act de drept administrativ” sau „acte administrative”.şi în baza legii. 1959. 16-21 191 I. 190 T. II. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. considerându-se că aceasta indică apartenenţa actului la administraţia de stat191. Faptele materiale juridice determină naşterea. a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţe de constrângere a statului. adoptarea sau executarea actului administrativ. Actele administrative sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral. independent de existenţa unei manifestări de voinţă în acest scop. Bucureşti. 2004. Editura Rosoprint. vol. 217 350 .

regulamente. II. denumirile concrete ale actelor administrative: hotărâri. 470. Nicu – Drept administrativ. 279. s-a apreciat că actele de drept administrativ pot fi definite ca manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. pag. Astfel. limitându-se la actele cu caracter normativ şi excluzând pe cele cu caracter individual. Nedelcu. dispoziţii. Editura Lumina Lex. 2004. Bucureşti. în principal autorităţi ale administraţiei publice. vol. ClujNapoca. că sfera acestor acte este mai restrânsă. Editura All Bek. pag. Desigur. I. I. diferenţele rezultând din sfera de cuprindere şi din modul de prezentare. 29 351 . Editura Ştiinţifică. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Themis – Fundaţia Europeană Tituşescu. de regulă. Pe de altă parte.Disputa de ordin terminologic nu se mai justifică faţă de dispoziţiile Constituţiei României. 83-84 194 T. 2002. Editura Rosoprint. A.. în scopul de a produce 193 I. Editura Lumina Lex. Craiova. apreciem că folosirea termenului de „acte de drept administrativ”. pag. Alexandru – Administraţia Publică. pag. decizii. ar conduce la aparenţe. 2002. L. care nu diferă esenţial în ceea ce priveşte conţinutul. Bucureşti. În literatura juridică au fost formulate mai multe definiţii ale actului administrativ. II. ordine. Bucureşti. vol. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. actele de drept administrativ au fost definite ca fiind actele juridice unilaterale emise în cadrul activităţii executive ale autorităţii publice în calitatea lor de subiect special investit cu atribuţia de realizare a puterii de stat194. pag. V. Drăganu – Formele concrete de activitate ale organului statului. Într-o opinie prezentată sintetic. Bucureşti 1965. ale Legii contenciosului administrativ şi ale Legii administraţiei publice locale. 21-24. care consacră sintagma de „act administrativ”. care permit stabilirea provenienţei actului administrativ şi determinarea caracterului său normativ sau individual. I. 2002. pag. 234-240. etc. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. 2002. autorizaţii. legislaţia foloseşte.

12. Cluj-Napoca. a unei autorităţi administrative. Editura Accent. N. în temeiul puterii publice195. Craiova. 2004. sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti197. care se nasc. A. Petrescu. 279 197 A. pe baza şi în executarea legii. voinţa juridică fiind supusă regimului juridic administrativ196. 2002. 1154/7. 554/2. emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii”198. pag. 24 198 Legea contenciosului administrativ nr. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică.12.2004. – Drept administrativ. Într-o altă opinie. vol. pag.2004 352 . actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă juridică expresă.efecte juridice. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. în realizarea puterii publice. publicată în Monitorul Oficial nr. Semnificaţia acestei 195 R. o definiţie care impune prin conciziune înţelege prin actul administrativ acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. În concepţia noastră. Nicu – Drept administrativ. prin care se formează o situaţie juridică referitoare la un drept recunoscut de lege. Editura Themis. În sfârşit. II Editura All Beck.L. Fără a face o analiză a modurilor de definire a actului administrativ prezentate mai sus. Bucureşti. Termenul de act administrativ este reglementat şi de noua Lege a contenciosului administrativ care în mod concis îl defineşte ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă juridică. 287 196 I. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. 2004. pag. care emană de la autorităţile administraţiei publice prin. Nedelcu. apreciem că ele exprimă în esenţă trăsăturile actelor administrative şi regimul juridic al acestor acte. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii.

pe de altă parte. 1970. pe de o parte. Ionescu – Drept administrativ. 222 353 . pag. Trăsăturile actelor administrative Chiar dacă există o varietate de opinii referitoare la noţiunea de act administrativ. pe care le vom prezenta în continuare. acestea extinzându-se şi asupra actelor emise de alte autorităţi publice decât cele care aparţin administraţiei. a) Actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice. Actul administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia dar este forma juridică cea mai importantă. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat. ca fiind conformă şi cu art. Din definiţiile prezentate se pot desprinde trăsăturile actului administrativ. La organele de la baza sistemului organizării administraţiei publice au o pondere mai mare operaţiunile materiale administrative şi cele tehnice iar pe măsură ce urcăm 199 R. acestea variind în funcţie de nivelul ierarhic al organului administraţiei publice de la care emană actul. 52 din Constituţia revizuită. precum şi de operaţiunile materiale administrative. Bucureşti. S-a apreciat că acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice.definiţii reprezintă importanţa sub aspectul actelor supuse controlului de legalitate. Editura Didactică şi Pedagogică. realizate de organele administraţiei de stat dar care nu fac parte din administraţia de stat şi anume: contractele. Există o diferenţiere în ceea ce priveşte ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administraţiei publice. operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile tehnic productive199. acestea cuprind elemente comune în ceea ce priveşte delimitarea actului administrativ de celelalte acte juridice ale organelor administraţiei de stat.

Alexandru – Administraţia Publică. Nedelcu. Bucureşti. 1011/1995. spre deosebire de operaţiunile administrative care nu produc efecte juridice202. c. Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie neîndoielnică. pag.spre organele din vârful organizaţiei. În acest fel. Caracterul expres al manifestării de voinţă este determinat de regimul de putere publică în care se emit actele administrative. 43 201 A. Nicu – Drept administrativ. 2004. b) Actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. vol. Actul administrativ nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi. 1999. a unei păreri sau sentiment. adică să aibă animus negati contrahendi iar să nu fie jocandi causa201. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. 29. actul administrativ se deosebeşte de alte acte juridice cu caracter unilateral al organelor administraţiei publice. să aibă drept scop producerea în mod direct de anumite efecte juridice. Actul administrativ este emis în regim de putere publică. I. Actul administrativ concretizează voinţa autorităţilor administrative ca subiect de drept învestit cu 200 A. pag. 179 202 I. Bucureşti. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative200. 2002. Trăilescu . adică de a da naştere. actul administrativ antrenează în mod independent producerea unor efecte juridice. actul administrativ apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice de a produce în mod direct efecte juridice. A. pag. Editura Themis. II. Editura All Beck. în Dreptul nr. Prin această trăsătură. Craiova.Unele considerente referitoare la raporturile dintre autorităţile administraţiei publice în actele acestora. pag. Editura Lumina Lex. Potrivit acestei trăsături.L. 487 354 .

S-a apreciat că prin regim juridic vom înţelege un ansamblu de reguli de fond şi de formă care conturează „personalitatea” actelor administrative în circuitul juridic. Într-o altă opinie. în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora204. 2004. Editura Rosoprint. Petrescu – Drept administrativ. II. 40 205 I. fiind emise pe baza şi în vederea executării dispoziţiilor legale în vigoare. Regimul de putere nu exclude ci permite exercitarea controlului de legalitate exercitat asupra actelor administrative. 203 R. pag. la care ne vom referi în continuare. pag. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Bucureşti. actul administrativ este obligatoriu pentru organul emitent atâta vreme cât el nu a fost abrogat. Cluj-Napoca. condiţiile de validitate a actului administrativ. Totodată. regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de reguli ce guvernează formarea. Regimul juridic al actelor administrative Analiza regimului juridic al actelor administrative vizează aspecte referitoare la procedura de emitere a acestor acte. II. 290 204 A. Obligativitatea actului administrativ se referă la toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiilor respective. modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte205. Din această trăsătură rezultă obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din oficiu. vol. Elementul central al acestui regim juridic îl reprezintă legalitatea. vol.putere publică203. ea este o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative. Editura Accent. Cluj-Napoca. revocat sau anulat cât şi pentru organele administrative superioare organului emitent. N. 30 355 . 2002. 2004. Editura All Beck. forţa juridică şi regimul juridic al actului administrativ. pag.

care este apreciată ca o garanţie de respectare a legalităţii.a. L. J. S-a mai apreciat că oportunitatea este o condiţie de valabilitate specifică deciziei administrative. 593 207 I. forţa juridică a actului administrativ. Legalitatea este o condiţie de valabilitate a actului administrativ. legalităţii.J. Bucureşti.. pag.D. pag. Gaudemet – Traite de droit administratif. De Laubadere.C. Actele administrative cu caracter normativ îmbracă numai forma 206 A. Editura Lumina Lex. 1996. Venezia. Paris. corespondenţa permanentă a acesteia cu evoluţia realităţilor administrative iar nerespectarea acestei condiţii poate atrage nulitatea actului administrativ207. Forma actului administrativ. b. analiza legalităţii şi oportunităţii se va face având în vedere activitatea reglementată. După alţi autori (Şcoala de la Bucureşti). Legalitatea actului administrativ. În toate cazurile legalitatea actului administrativ reprezintă cel puţin conformitatea actului respectiv cu legea fundamentală. în deciziile pe care le iau. adică unui ansamblu de reguli de drept de ranguri şi conţinuturi diferite206. Principiul legalităţii în doctrina românesc a fost analizat diferit. cu Ordonanţele de Guvern şi toate celelalte acte normative care au forţă juridică superioară actului analizat. semnifică faptul că autorităţile administraţiei sunt ţinute. În cele mai multe cazuri actele administrative îmbracă forma scrisă. legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate iar oportunitatea este un element al legalităţii şi nu o condiţie de valabilitate distinctă. de a se conforma legii sau. în corelaţie cu oportunitatea. Desigur faţă de multitudinea actelor administrative emise. 1999. I. alături de oportunitate. 470 356 . După un curent de gândire (şcoala de la Cluj).G. 1996. care constă în actualitatea. organul emitent. Alexandru – Administraţia Publică. mai exact. cu legile adoptate de Parlament.

Cu toate acestea. 120. Forma scrisă reprezintă o condiţie de valabilitate a actului. 233 209 Constituţia României.2003 357 . pag.necesitatea executării şi respectării dispoziţiilor actului de către cei care cad sub incidenţa lui. alin. în condiţiile legii. fiind obligatorie publicarea lor. Forma scrisă a actelor administrative este necesară pentru următoarele considerente: .limba de redactare a actului care. 767/31. . 8 din Legea nr. De forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte elemente de concretizare exterioară ale actului: .scrisă. revizuită.necesitatea cunoaşterii exacte şi complete a conţinutului actelor. . Bucureşti. . ea fiind impusă ad validitatem şi nu ad probationem. alin.realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv208. Actele normative cu caracter individual îmbracă şi forma orală.existenţa unui mijloc de probă în caz de litigiu. Editura Didactică şi Pedagogică. 13 din Constituţia revizuită este limba română209. nr. privind administraţia publică locală.71.verificarea legalităţii actului în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis. de regulă. 51. . alin. 1970. 2 şi 106.10. în conformitate cu dispoziţiile art. publicată în Monitorul Oficial. în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. Ionescu – Drept administrativ. hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ se 208 R. faţă de dispoziţiile art. 215/2001. 2 din legea fundamentală şi ale art.

Ne alăturăm autorităţilor care susţin necesitatea de a se reglementa obligativitatea motivării tuturor actelor normative. republicată. 204/23. art. privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial nr.potrivit art. 22 din Legea nr. motivarea în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului se face prin note de fundamentare. 663/23. prin legi speciale . 215/2001 privind administraţia publică locală.aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective210. Astfel. 175 din Codul de procedură fiscală dispune că decizia prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actul administrativ jurisdicţional.08. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. publicată în Monitorul Oficial. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public se dispune că refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează212.10. în dreptul nostru nu există o obligaţie generală privind motivarea actelor administrative. . De asemenea.2001 358 .motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează intervenţia actului respectiv. nr.2004 212 Legea nr. privind normele de tehnică legislativă publicată în Monitorul Oficial 777/25. . 210 Legea nr. prin dispoziţiile art. iar în cazul celorlalte acte normative prin referate. Totuşi. 544/2001. 29 din Legea nr. regulă care va fi cuprinsă în viitorul Cod de procedură administrativă.04. această obligaţie fiind reglementată pentru anumite acte 211 administrative.2001 211 Legea 204/2000.

pag. acordul poate fi prealabil. 2002. apreciindu-se că actele emise în baza lui sunt „acte administrative complexe”. indiferent de categoria căreia îi aparţine (facultative. Chiar dacă au unele asemănări cu actele administrative. 2002. acestea nu sunt acte administrative de sine stătătoare.forme procedurale ulterioare emiterii actului. Procedura de elaborare a actului administrativ. pag. V. etc. Potrivit momentului care intervine. II. d. procesele verbale. rapoartele. Dintre operaţiunile procedurale emiterii actului administrativ probleme teoretice şi practice au ridicat avizele şi acordul. ci doar operaţiuni administrative foarte importante213. . dar care sunt necesare elaborării actului administrativ. .forme procedurale concomitente cu emiterea actului. Bucureşti. Bucureşti. Editura Lumina Lex.forme procedurale anterioare emiterii actului. formele procedurale prealabile (propunerile. în doctrina de specialitate s-a apreciat că. conforme). Pentru formele procedurale prealabile emiterii actului administrativ are relevanţă acordul prealabil. vol. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. 56. în vederea emiterii de către ultimul a unui act administrativ. De regulă. distingem categorii de forme procedurale: . Forţa juridică a actelor administrative.c. concomitent sau posterior. exprimând o dublă voinţă juridică. referatele. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Forţa juridică a actelor administrative se fundamentează pe prezumţia relativă că acestea au fost emise cu respectarea 213 A. 100 359 .) sunt operaţiuni material-administrative care nu produc efecte juridice. În funcţie de momentul în care intervin. Acordul exprimă acceptul pe care un organ public îl dă altui organ. Editura All Beck.

Forţa juridică a diferitelor acte administrative este condiţionată de mai multe elemente: . legii şi actelor juridice emise în baza legii. 107 360 . Fără a intra în detalii. întinderea efectelor produse de actele administrative şi încetarea efectelor actelor administrative. Paris. Waline – Droit administratif precis. care. respectiv cu caracter individual sau cu caracter normativ.natura organului emitent. Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare. e.tuturor condiţiilor cerute de Constituţie şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară actelor emise. arătăm că legislaţia şi doctrina majoritară au fundamentat teza potrivit cu care actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor iar cele individuale de la datat comunicării. J. pag. Efectele actelor administrative. de organul ierarhic superior 214 J. Există şi excepţii prin care. se impune analizarea a trei aspecte: momentul de la care actul administrativ produce efecte.categoria de act. de regulă se face de către organul emitent (retractare). hotărâri de Guvern) chiar dacă acestea au caracter individual. Rivero. subînţelege condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei. Prezumţia de legalitate este asociată cu alte prezumţii: prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate. 2000. . Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute.locul organului emitent în sistemul organelor administraţiei publice. chiar prin Constituţie se prevede obligativitatea publicării în Monitorul Oficial (decrete ale Preşedintelui. . Prezumţia de legalitate. Referitor la efectele actelor juridice. denumită şi prezumţia de conformitate cu dreptul214.

acte emise de organele administraţiei de stat. 215 ale R. De asemenea.acte emise de autorităţile autonome administraţiei publice locale. Desigur. Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate există mai multe variante de clasificare a actelor administrative. N. modifică sau desfiinţează drepturi în serviciu uneia sau mai multor persoane dinainte determinate215. După categoria organului emitent: . lit. a.acte care emană de la alte organe de stat. Vom prezenta în continuare câteva dintre clasificările făcute în literatura de specialitate. actul administrativ poate fi abrogat printr-un act normativ cu putere egală sau superioară. .actele administrative cu caracter normativ. în funcţie de diferite criterii şi potrivit modului de organizare al administraţiei în diferitele etape de dezvoltare economico-socială. care defineşte actul administrativ şi asimilează unele contracte încheiate de autorităţile publice actelor administrative. . pag. b din Legea contenciosului administrativ nr. . 292 361 .12. 2004. 2. care cuprind reglementări de principiu cu caracter obligatoriu. b.actele normative cu caracter individual care sunt manifestări de voinţă. Cluj-Napoca. aceste clasificări vor trebui reconsiderate faţă de dispoziţiile art. 554/2. care creează. După întinderea efectelor pe care le produc se delimitează: . Editura Accent. care se aplică unui număr nedeterminat de persoane.2004. Petrescu – Drept administrativ.(revocare) ori de către instanţele judecătoreşti (anulare).

Teodorescu – Tratat de drept administrativ. 2. Editura Naţional.2004 privind contenciosul administrativ. - 2. lit. 2003. în funcţie de puterea actului administrativ şi de regimul juridic aplicabil.acte care emană de la persoane private. Potrivit acestei clasificări actele administrative se împart în următoarele categorii: . pag. 376. Bucureşti. prin care actele administrative erau împărţite în acte administrative de autoritate. 2002. care sunt acte unilaterale. Bucureşti. c şi d din Legea nr. 1929. Fără a analiza aceste clasificări. vol. Această delimitare are în vedere atât clasificări existente în doctrină. 38 217 A. . acte normative de gestiune şi acte administrative cu caracter jurisdicţional217. pag. II. Editura All Beck. cât şi dispoziţiile art. cu caracter individual sau normativ emise de autorităţile publice ale administraţiei publice în vederea executării ori a organizării executării legii. vol. 88 362 .contractele încheiate de autorităţile publice care sunt asimilate actelor administrative.actele administrativ-jurisdicţionale emise de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict. Procedura emiterii/adoptării actelor administrative 216 A.acte administrative de autoritate. . I. 554/2. V.12. care nu în toate cazurile au o importanţă practică vor formula o nouă clasificare. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. în baza împuternicirii date de lege ori de organele administraţiei. Bucureşti. . Prisăcaru – Contenciosul administrativ român.acte administrative prin delegare216. pag.

exercitarea. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se transmite persoanei administrative interesate şi celor stabilite de lege. proiectul se supune adoptării/emiterii persoanei administrative competente. emite/adopta ori încheia acte juridice. de nulitatea absolută sau de nulitate relativă ori sunt considerate inexistente. sau după caz. obligaţia. 363 . În cazul persoanelor administrative colegiale. după caz. precum şi de avizele de specialitate. Persoanele administrative care au primit proiectul au obligaţia. şi să comunice avizele sau. Actele juridice care nu respectă cerinţele de fond sau de formă prevăzute de lege sunt lovite. de referatul sau de raportul întocmit de către instituţia sau de compartimentul de specialitate din aparatul propriu. la cerere. După primirea avizelor şi soluţionarea eventualelor observaţii şi propuneri formulate. Procedura privind exercitarea dreptului la petiţionare se 218 Noţiunea de persoană administrativă în acest curs desemnează: autoritate publică. Proiectele de acte administrative cu caracter individual se adoptă/emit din oficiu. de o notă de fundamentare. recomandările. promovarea. recunoaşterea. după caz. personal sau public. apărarea sau restabilirea unui drept legal recunoscut ori a unui interes legitim. să examineze proiectul.Persoanele administrative218 au dreptul ori. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ va fi însoţit. Opiniile contrare se consemnează separat. după caz. de a iniţia. propunerile şi opiniile formulate . prin prisma specialităţii lor. după caz. adoptarea se face cu majoritatea prevăzută de lege. Procedura de emitere a actelor administrative prin exercitarea dreptului la petiţionare Prin petiţie se urmăreşte dobândirea. ca în termenul legal sau în cel stabilit de iniţiator. potrivit competenţei legale care le revin. observaţiile. instituţie publică şi serviciu public.

încălcat. să verifice.declanşează prin petiţii formulate în nume propriu. propunere sau oricare altă formă specifică dreptului de petiţionare. cuprinse în scrisori ori prezentate în audienţe şi consemnate în scris sau transmise prin mijloace electronice. exclusiv în nume propriu. obiectul petiţiei şi vor fi motivate legal. să soluţioneze petiţiile şi să comunice în scris răspunsurile în cel mai scurt timp. Prin sesizare se solicită restabilirea unui drept sau interes legitim. reclamaţie. în condiţiile legii. Răspunsurile vor viza. 364 . de ordin general. Petiţiile pot fi adresate personal de cei interesaţi ori prin reprezentanţi sau prin orice alt mijloc de comunicare. Persoanele administrative au obligaţia să primească. pe solicitant. Persoanele administrative sunt eliberate de orice obligaţii în situaţia în care petiţia este vădit netemeinică sau în cazul în care persoanele administrative au răspuns la o petiţie având acelaşi obiect. adresate de cei interesaţi persoanei administrative competente. Petiţiile vor fi însoţite de acte doveditoare necesare în susţinerea lor. Petiţiile nesemnate nu se iau în considerare. exceptând cazul când semnalează încălcări ale legii. sesizare. Prin reclamaţie se solicită restabilirea unui drept subiectiv sau interes legitim cu caracter personal care a fost încălcat. să examineze. Prin propunere se urmăreşte realizarea unor acţiuni de interes general de către persoana administrativă competentă. fără a depăşi 30 de zile de la înregistrarea lor. în mod obligatoriu. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii. Prin cerere se solicită recunoaşterea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim cu caracter personal sau public. Petiţia poate îmbrăca forma de cerere.

365 . Petiţiile pot fi formulate personal şi oral numai în cadrul audienţelor. după caz. de îndată. Petiţia va cuprinde. Aceste petiţii vor fi evidenţiate într-un registru special. Petiţiile greşit adresate vor fi trimise în termen de până la 5 zile de la înregistrare persoanei administrative competente. sub semnătură. exclusiv în nume propriu sau al colectivităţii pe care o reprezintă. se va elibera dovada înregistrării lor. c) împuternicirea dată reprezentantului legal. pe cei interesaţi asupra condiţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească petiţiile formulate. b) obiectul detaliat al solicitării şi justificarea acesteia. după caz. cu excepţia cazului în care actul sau măsura se dispune din oficiu. de regulă. Petiţionarul este în drept să renunţe la solicitarea sa şi după emiterea/adoptarea actului administrativ sau luarea măsurii care face obiectul petiţiei. de regulă. Petiţia va fi însoţită. domiciliul/sediu. Petiţionarul îşi exercită dreptul de petiţionare. următoarele elemente. indicând adresa unde urmează să primească răspunsul. În cazul petiţiilor depuse personal. prenume/denumire. e) data întocmirii (solicitării) petiţiei.Persoana administrativă este obligată să primească şi să înregistreze petiţia de îndată. de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau socotite utile de către solicitant. în limba română. ori de luare a măsurii pretinse. afară de cazul în care legea mai indică (şi) altele: a) nume. În această situaţie. dacă este cazul. Petiţia se redactează. Petiţionarul poate renunţa la solicitare înainte de emiterea/adoptarea actului administrativ. Persoana administrativă competentă are obligaţia să informeze. d) semnătura petiţionarului sau a reprezentantului său legal.

Aceste formalităţi vor fi îndeplinite în succesiune. 3. să suporte eventualele daune ocazionate de actul de renunţare. cu excepţia cazurilor în care actul produce efecte şi faţă de terţi sau serveşte interesul public. în limitele şi potrivit condiţiilor prevăzute de lege.persoana administrativă va trebui să revoce actul sau măsura la care s-a renunţat. la termenele. dacă este cazul. date sau documente pe care aceasta le deţine şi care au legătură cu solicitarea sa. Formalităţi procedurale necesare. Renunţarea poate fi făcută numai în scris. emiterea/adoptarea actului administrativ poate fi supusă unor condiţii procedurale anterioare. Petiţionarul va fi obligat. În asemenea cazuri petentul va da o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de Codul penal. precum şi orice altă informaţie de interes public. concomitente sau ulterioare momentului emiterii/adoptării actului. dacă prin lege nu se interzice accesul la documentele respective. poate cere persoanei administrative punerea la dispoziţie a unor informaţii. Participanţii la procedura administrativă au obligaţia de a coopera cu persoanele administrative la rezolvarea petiţiilor. Orice persoană care are un drept sau un interes legitim personal. emiterii/ adoptării actelor administrative Categorii de formalităţi procedurale În situaţiile prevăzute de lege. Situaţiile negative nu trebuie dovedite şi nici probate. A) Formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ 366 . cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.

Sunt formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ: avizul, acordul prealabil şi propunerea/proiectul. Avizul reprezintă opinia de specialitate, solicitată de persoana administrativă competentă să emită/adopte actul administrativ, cu privire la necesitatea şi oportunitatea emiterii/adoptării şi la conţinutul actului. Avizele nu se pot solicita persoanelor administrative ierarhic superioare emitentului. Revocarea avizului ulterior actului administrativ emis/adoptat cu respectarea lui nu influenţează valabilitatea actului administrativ. Avizele sunt: facultative, consultative şi conforme. Avizele sunt facultative atunci când persoana administrativă, care emite/adoptă actul nu este obligată să le solicite. În cazurile în care avizul a fost solicitat şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia. Avizele sunt consultative atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le solicite dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea actului administrativ. Avizele sunt conforme, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat atât să le solicite cât şi să le respecte. Acordul prealabil reprezintă consimţământul unei persoane administrative determinate, cu privire la emiterea/adoptarea în viitor a unui act administrativ, de către o altă persoană administrativă. Emiterea/adoptarea actului administrativ, fără acordul prealabil prevăzut de lege, atrage nulitatea actului administrativ. Actul administrativ este valabil în cazul în care acordul prealabil sau refuzul emiterii sale nu au fost comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege. Propunerea reprezintă operaţiunea pregătitoare prin care este sesizată o persoană administrativă în vederea luării unei măsuri.

367

Proiectul reprezintă o propunere iniţiată de persoana administrativă privitoare la un anumit mod de rezolvare juridică a unei situaţii într-o formă apropiată sau identică cu viitorul act administrativ având un mod de alcătuire conform cerinţelor impuse de tehnica legislativă. Avizul, acordul, aprobarea/ratificarea sau confirmarea se întocmesc în scris, sub sancţiunea nulităţii. Avizele favorabile cu observaţii, avizele nefavorabile, refuzul de aprobare/ratificare, confirmare sau emitere a acordului, vor fi motivate în toate cazurile. B) Formalităţi procedurale concomitente emiterii/ adoptării actului administrativ Formalităţile concomitente emiterii/adoptării actului sunt: cvorumul, majoritatea necesară, consensul, emiterea/ adoptarea în comun, motivarea, redactarea, semnarea şi, după caz, contrasemnarea. Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ colegial. Organele colegiale lucrează legal, de regulă, în prezenţa majorităţii membrilor lor, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului este reprezentată de numărul minim de voturi necesar pentru ca actul administrativ să fie adoptat în mod valabil. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea unui act administrativ poate fi: simplă, absolută şi calificată. Majoritatea simplă reprezintă regula generală şi impune ca, pentru adoptarea actului, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Majoritatea absolută impune ca, pentru adoptarea unui act administrativ, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care compun organul colegial. Majoritatea calificată impune ca, pentru adoptarea actului administrativ, să voteze favorabil un anumit număr,
368

legal determinat, din numărul membrilor organului colegial. Acest număr va fi în toate cazurile mai mare decât majoritatea absolută. Consensul impune ca adoptarea actului administrativ să se realizeze prin acordul de voinţă al tuturor membrilor care compun organul colegial de conducere. Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele de fapt şi de drept, care justifică emiterea/adoptarea unui act administrativ. Motivarea în drept este obligatorie pentru toate actele administrative, cu excepţiile prevăzut de lege. Motivarea actului administrativ se face în temeiul notelor de fundamentare, rapoartelor, referatelor, avizelor sau alte asemenea cerinţe procedurale, întocmite de iniţiatorul actului ori de compartimentele de resort. Motivarea se aduce la cunoştinţă solicitantului la cerere, fie integral fie în rezumat ori se comunică din oficiu, în condiţiile legii. Redactarea actelor administrative se face într-un stil concis, clar şi neechivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi ortografice. La redactarea textelor normative se va utiliza forma prescriptivă, conform legii. Semnarea actului administrativ se face, după caz, de conducătorul persoanei administrative ori de către împuterniciţii acestuia, după care va avea loc înregistrarea, numerotarea, datarea şi ştampilarea actului. Semnarea actelor administrative este condiţia de formă obligatorie prin care se atestă autenticitatea acestora. Lipsa semnăturii atrage inexistenţa actelor administrative emise de organele unipersonale. Când legea prevede în mod expres, actele administrative vor fi contrasemnate de persoanele abilitate. Pentru a fi valabile, actele administrative vor purta denumirea emitentului, numărul de înregistrare, numerotarea, data, ştampila sau sigiliul şi semnăturile legale. Actele

369

administrative cu caracter normativ vor avea imprimată ştampila pe fiecare pagină. Înregistrarea şi numerotarea actelor administrative se face într-o evidenţă unică, în ordine cronologică, pe ani calendaristici şi pe categorii de acte. C) Formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ Sunt formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ: aprobarea/ratificarea, confirmarea, comunicarea sau aducerea la cunoştinţă publică, rectificarea, reconstituirea şi arhivarea. Aprobarea/ratificarea reprezintă încuviinţarea dată de o persoană administrativă ierarhic superioară cu privire la un act administrativ emis/adoptat în mod valabil de către o persoană administrativă. Confirmarea reprezintă acţiunea de validare a unui act administrativ, realizată în scopul de a-i întări forţa juridică, de a-i acoperi eventualele vicii de fond sau de formă, ori în vederea repunerii sale în executare. Actele administrative supuse confirmării produc efecte juridice numai de la data confirmării lor. Actele administrative cu caracter individual se pun în executare de la data comunicării lor persoanelor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Persoana administrativă care a emis/adoptat actul administrativ trebuie să facă dovada comunicării actului. Actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare în termen de trei zile de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în formele prevăzute de lege sau de la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul actului, cu excepţia celor pe care legea le exceptează de la publicare. În situaţia în care legea nu prevede în mod expres modalitatea de aducere la cunoştinţă publică, persoana administrativă care a emis/adoptat
370

actul administrativ are obligaţia să-l aducă la cunoştinţa celor interesaţi, într-una din următoarele forme: a) afişare la sediul emitentului; b) publicare într-un cotidian central sau local de largă circulaţie; c) prin orice alte mijloace de publicitate prevăzute sau permise de lege. Rectificarea este operaţiunea de îndreptare a erorilor materiale din înscrisurile administrative. Rectificarea poate avea ca obiect erori materiale, omisiuni sau menţiuni greşite din înscrisurile administrative. Rectificarea înscrisurilor administrative care, au produs schimbări în statutul civil al persoanelor fizice, operează în condiţiile legii. Reconstituirea este operaţiunea de refacere a unui înscris administrativ. Înscrisurile administrative sunt supuse regimului juridic al arhivării. Arhivarea reprezintă operaţiunea de: evidenţă, inventariere, selecţionare, păstrare, şi folosire a înscrisurilor administrative create sau deţinute de persoanele administrative.

4. Efectele juridice ale actelor administrative
A) Intrarea în vigoare a actelor administrative Actele administrative se pun în executare de la data aducerii lor la cunoştinţă sau la o altă dată indicată de ele, în formele prevăzute de lege. În situaţia în care legea impune aprobarea sau confirmarea ulterioară a actului administrativ, aducerea la cunoştinţă se face numai după primirea aprobării sau confirmării. Dacă aprobarea sau confirmarea actului administrativ nu sunt comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege, iar documentaţia depusă este completă, persoana administrativă îl va putea aduce la cunoştinţă, ceea ce permite punerea actului administrativ în executare.
371

B) Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative Actele administrative produc efecte juridice până în momentul ieşirii din vigoare sau al desfiinţării, prin anulare sau revocare, potrivit legii. Actele administrative pot fi abrogate, anulate, revocate suspendate, modificate ori completate. Abrogarea reprezintă situaţia de încetare definitivă a efectelor actului administrativ prin emiterea/adoptarea unui nou act administrativ. După modul în care se dispune, abrogarea poate fi expresă sau implicită iar, după întinderea efectelor pe care le produce, aceasta poate fi totală sau parţială. Prevederile cuprinse într-un act administrativ anterior cu caracter normativ contrare unei noi reglementări având aceeaşi forţă juridică sau o forţă superioară se socotesc abrogate implicit. Abrogarea totală se dispune, de regulă, printr-o dispoziţie expresă cu menţionarea elementelor de identificare ale actului abrogat: tipul, numărul, data şi locul publicării sau aducerii acestuia la cunoştinţă publică. În cazul abrogării parţiale în actul de abrogare vor fi menţionate şi textele a căror aplicare încetează. Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor. Actul administrativ abrogat parţial rămâne în vigoare prin dispoziţiile rămase neabrogate. Abrogarea unui act administrativ are întotdeauna caracter definitiv. Este interzis ca prin abrogarea unui act administrativ să se repună în vigoare actul administrativ iniţial anterior desfiinţat. Anularea reprezintă sancţiunea aplicată actelor administrative emise/adoptate cu încălcarea legii şi constă în lipsirea acestora de efectele juridice în vederea cărora au fost emise/adoptate. Anularea poate privi atât actele administrative
372

cu caracter normativ cât şi cele cu caracter individual. Cauzele anulării pot viza legalitatea şi/sau oportunitatea actului administrativ. Cauzele anulării pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/adoptării actelor, după caz. Anularea se dispune de persoana administrativă ierarhic superioară, de autorităţile de inspecţie sau control, de cele cu activitate administrativ-jurisdicţională stabilite de lege, ori de instanţele judecătoreşti, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege. Actele de anulare desfiinţează efectele actelor administrative anulate, atât pentru trecut cât şi pentru viitor. Modificarea este operaţiunea juridică prin care se schimbă parţial conţinutul unui act administrativ. Modificarea poate fi determinată, după caz, de schimbarea stării de drept sau a stării de fapt, avute iniţial în vedere la adoptarea/emiterea actului administrativ. Modificarea unui act administrativ cu caracter normativ se face, de regulă, de către emitentul actului. Actul administrativ cu caracter normativ poate fi modificat şi printr-un act cu forţă juridică superioară, conform procedurii specifice acestuia din urmă. Pe data intrării în vigoare a actului modificator, dispoziţiile acestuia se integrează în actul modificat, înlocuind dispoziţiile care au fost schimbate. Modificarea poate fi expresă sau implicită. Modificarea este expresă în situaţiile în care noul act juridic exprimă în mod explicit, voinţa de a schimba un act administrativ în vigoare. Modificarea este implicită atunci când rezultă din reglementarea diferită dată aceloraşi probleme printr-un act ulterior. Nu pot face obiectul modificării sau desfiinţării de către emitent următoarele categorii de acte administrative individuale: - actele care au intrat în circuitul civil;

373

- actele care produc efecte juridice garantate de lege sub aspectul stabilităţii; - actele jurisdicţionale; - actele care au fost executate material; - actele pe care legea le exceptează în mod expres de la modificare sau desfiinţare. De asemenea, nu pot fi supuse modificării sau desfiinţării actele individuale care au dat naştere la drepturi, libertăţi şi interese legitime. Revocarea este operaţiunea juridică prin care persoana administrativă autoarea actului, îşi retrage propriul act. Cauzele care determină revocarea actelor administrative pot viza legalitatea sau oportunitatea actului. Revocarea actelor administrative poate interveni pentru cauze anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/ adoptării lor. În situaţia în care cauzele revocării sunt anterioare sau concomitente emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării au caracter retroactiv. Dacă revocarea intervine pentru cauze ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării se produc numai pentru viitor. Actele administrative cu caracter normativ şi individual sunt, de regulă, revocabile. Suspendarea este operaţiunea juridică prin care încetează, în mod vremelnic, efectele juridice ale actelor administrative. Suspendarea actelor administrative poate avea loc din oficiu sau la solicitare, în condiţiile legii. Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de următoarele subiecte de drept: a) de persoana administrativă emitentă; b) de persoana administrativă ierarhic superioară; c) de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale stabilite prin lege; d) de instanţa judecătorească;

374

Suspendarea poate opera şi de drept, în temeiul unei prevederi legale. Suspendarea intervine în cazuri excepţionale, atunci când există suspiciuni cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului, precum şi, în mod obligatoriu, în cazurile expres prevăzute de lege. În cazurile în care suspiciunile privind legalitatea actului administrativ nu se confirmă, acesta va fi repus în vigoare sau în executare, după caz. În cazurile în care se stabileşte cu certitudine nelegalitatea sau neoportunitatea actului administrativ suspendat, se va dispune desfiinţarea sa, prin revocare sau anulare. Completarea actelor administrative constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii normative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte, care se adaugă elementelor structurale existente. Executarea actelor administrative Actele administrative sunt executorii de drept de la data aducerii lor la cunoştinţă. Ele pot fi executate silit asemenea oricărui titlu executoriu. Dacă prin lege se prevăd alte termene de intrare în vigoare sau posibilitatea exercitării unei căi de atac, actele administrative pot fi executate numai după expirarea acestor termene sau după respingerea căii de atac. Actele administrative individuale se pun în executare din momentul comunicării lor către cei interesaţi atunci când ele au fost emise în beneficiul acestora. Punerea în executare a actelor administrative se realizează de către persoana administrativă emitentă, prin structurile sale organizatorice sau, după caz, de agenţi anume abilitaţi, în condiţiile legii, iar executarea se face de către subiectele de drept legal obligate, cărora le este destinat actul. Împotriva modului de executare se poate exercita calea de atac în faţa persoanei administrative emitente, a celei superioare ierarhic sau a altor autorităţi competente, în
375

Doctrina de specialitate actuală. c. Bucureşti. Bucureşti 1934. G. 2002. vol. 18. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. contracte administrative221. lit. 6. 146-147 221 A. 296 C. 1934. aplicarea principiilor autonomiei locale şi administrarea domeniului public şi privat al localităţilor implicând încheierea unor acte în care autoritatea publică. 4 chiar termenul de „contract administrativ”. pag. Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căii de atac este obligatorie de către cel ce recurge la utilizarea ei cât şi în cazurile sau ordinea expres prevăzute de lege.condiţiile legii. iar în cazul unei exercitări greşite va opera din oficiu declinarea competenţei în mod corespunzător. Indiferent de categoria actelor în care sunt incluse aceste contracte. II Editura All Beck. administrării şi utilizării resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale. 98-101 376 . prezentând contractele încheiate de entităţile publice pentru administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. care sunt contractele încheiate de autorităţile publice „asimilate actelor administrative” sau folosind în cuprinsul art. ele au un rol important în procesul constituirii. titulară a unui patrimoniu să participe ca simplă persoană juridică. Contractele asimilate actelor administrative Realizarea serviciilor administraţiei publice nu se poate materializa numai prin acte administrative de autoritate. Bucureşti. nu s-a pronunţat explicit dacă acestea se încadrează în categoria actelor administrative sau a actelor de gestiune. 554/2004 privind contenciosul administrativ a soluţionat în parte disputa teoretică. Legea nr. Aceste acte au fost denumite acte patrimoniale mixte219 acte de gestiune220. 2. enunţând în art. 219 220 P. pag. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. Negulescu – Tratat de drept administrativ. pag. alin.

Regimul aplicabil contractelor administrative în procedura de contencios administrativ este în parte diferit de cel al actelor administrative: . referitoare la contractele administrative. referitor la contractul administrativ dispune: . 8.impune uneia dintre păţi îndeplinirea unei anumite obligaţii. faţă de dispoziţiile art. . 554/2004 privind contenciosul administrativ.obligă autoritatea să încheie contractul la care reclamantul este parte.plângerea prealabilă în cazurile care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale. în noua reglementare privind contenciosul administrativ.cererile adresate instanţei referitoare la contractele administrative se taxează la valoare. Art. În art. 18. deşi cu unele lacune.anularea acestuia în tot sau în parte. 3 din Legea nr. Textele următoare din lege folosesc termenul de „contracte administrative”. instituţia contractului administrativ a fost consacrată. alin. 2. . 554/2004 dispune că la soluţionarea litigiilor privind contractele administrative se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractelor este subordonat principiului priorităţii interesului public. 377 .Reglementările conţinute în dispoziţiile legii nr. Schiţată deja în doctrina juridică. c din lege se prevede că anumite contracte sunt „asimilate” actelor administrative. lit. 4 din lege instanţa poate. alin. Cererile privitoare la un contract administrativ se vor introduce în instanţe în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere. Soluţionând cauza. .

pe de altă parte. 222 - V. 554/2001. concesionare. . La stabilirea obiectului contractului vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. Apreciem că formulările din lege sunt generice. . contractul administrativ a fost definit ca un acord de voinţă între o autoritate publică. şi alte subiecte de drept.punerea în valoare a bunurilor. cumpărare. 125 din Legea nr. 554/2001 contractele administrative au ca obiect: . aflată pe o poziţie de superioritate juridică. efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public supus unui regim de putere publică222. indicând domeniul în care pot fi încheiate contracte administrative. proprietate publică: . care foloseşte termenii de administrare. c din Legea nr. . de către părţi. când interesul public o cere.executarea lucrărilor de interes public. vânzare. pe de o parte. urmând ca obiectul fiecărui contract să fie exact determinat. Legea administraţiei publice locale. Editura Lumina Lex. 215/2001. 2002. definiţie şi trăsăturile contractelor administrative Potrivit art. 2. prin prestarea unui serviciu public. prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative.prestarea serviciilor publice. Anterior adoptării Legii nr.suplini consimţământul unei părţi. închiriere.achiziţiile publice. pag. Bucureşti.obligă la plata unor despăgubiri pentru daune materiale şi morale. Restul dispoziţiilor procesuale referitoare la soluţionarea cazurilor privind contractele administrative sunt aceleaşi cu cele privitoare la actele administrative unilaterale. 127 378 . Obiectul. lit.

care va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului interesului public223. . inclusiv a actelor normative emise de autorităţile administraţiei publice locale. dar numai cu aprobarea administraţie publice. nu poate ceda interesele.reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau alt subiect de drept autorizat de o autoritate a administraţiei publice şi un subiect de drept privat. . .părţile. este destinat să asigure buna funcţionare a unui serviciu public sau să pună în valoare un bun public. în baza legii sau a altor acte normative. Aspecte generale privind actele administrativjurisdicţionale 223 A. au înţeles că se vor supune unui regim de drept public.părţile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin lege. . pag. drepturile sau obligaţiile sale decât altor autorităţi publice.autoritatea administraţiei publice (cel autorizat). Bucureşti. prin clauză expresă. sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite. II Editura All Beck. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. . 2002.soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ. 6. iar particularul le poate ceda oricărei persoane. pe de o parte. vol. furnizarea de bunuri. contractele administrative au următoarele trăsături: . prestarea de servicii de către particular în schimbul unei plăţi. sau folosirea unui bun public de către particular cu titlu oneros. 115 379 .presupune efectuarea de lucrări.Din această definiţie care este actuală chiar şi ulterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ.

554/2004privind contenciosul administrativ defineşte actul administrativ-jurisdicţional ca fiind actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict..prin actul jurisdicţional litigiul se soluţionează cu forţă de adevăr legal. Iovănaş – Drept administrativ. sunt acte jurisdicţionale. capătă autoritate de lucrul judecat dacă nu este atacat în justiţie. pag. etc. .este un act administrativ cu caracter individual. Arad. .actul va fi obligatoriu motivat226. Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. Editura Naţional. . Editura Servo-Sat. 224 V. Legea nr. în sensul că autoritatea publică care îl emite este învestită prin lege cu soluţionarea unor litigii. 88 225 I. iar după aspectele pe care le produc.este un act administrativ tipic din punct de vedere al organului de la care emană. . Actul administrativ-jurisdicţional se caracterizează prin următoarele trăsături: .În doctrina juridică actele administrative cu caracter jurisdicţional au fost caracterizate ca fiind actele emise de organele de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice competente să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice şi particulari224. după organul de la care emană sunt acte administrative. pag.procedura de soluţionare a litigiului este similară cele judiciare: contradictorialitate. 221 380 . 1997. după o procedură de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare.este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative225. 2003. . Bucureşti. Aceste acte juridice. asigurarea dreptului la apărare.

152/1992. Posibilitatea de adresare unor autorităţi publice sau dreptul de petiţionare. 2/2001. contestaţie232 (în materia invenţiilor) etc. întâmpinare231 (în materie electorală). prin intermediul reclamaţiei sau a sesizării. pag. dar alteori este necesară o solicitare expresă adresată organelor de stat. din Constituţie. plângere229 (în materia contravenţională). 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. Petrescu. 12. sarcina satisfacerii drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale subiectelor de drept. Editura Accent. Calea administrativă de atac poartă denumirea generică de recurs. 1 din Legea nr. 230 Art. 19/2000. 226 R.7. Prin acte normative ea este denumită în mod diferit: reclamaţie şi sesizare228 (denumiri generice). cât şi la organele ierarhic superioare acestuia. alin. 27/2002. 2 din Ordonanţa nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie. – Drept administrativ. alin. 381 . 68/1992. 31 din Ordonanţa nr. 52(4) din Legea nr. N. 231 Art. 36. 51. printre altele. este garantată tuturor cetăţenilor de Constituţie227. 232 Art. apel230 (în materia pensiilor). 229 Art. 304 227 Art. 2004. Căile administrative de atac Noţiunea şi clasificarea căilor administrative de atac Administraţia de stat are. atât la organul autor al măsurii. 3/1977 abrogată prin Legea nr. 228 Art. În multe cazuri aceasta se realizează prin emiterea din oficiu a actelor de drept administrativ. respectiv ale administraţiei de stat. Cluj-Napoca. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. Calea de atac constituie mijlocul procedural care creează posibilitatea remedierii încălcării drepturilor subiective şi a intereselor legitime în urma unor vătămări cauzate de către autorităţile publice. Împotriva măsurilor de orice natură ale administraţiei subiectele pot exercita calea de atac.

Ca o excepţie aceste căi de atac puteau fi exercitate şi de către organele de presă. 27/2002. 27/2002 reglementează numai căile de atac exercitate de către persoanele fizice în faţa autorităţii de stat. a regiilor autonome şi a instituţiilor publice. alte organisme şi organizaţii. Când recursul se introduce la însăşi organul a cărui măsură este contestată recursul este neierarhic sau graţios. faţă de care există 382 . Elementele şi caracteristicile căilor administrative de atac Subiectele care pot exercita căile administrative de atac pot fi persoane fizice şi juridice. aplicabilă tuturor autorităţilor de stat. dar pentru soluţionarea căruia se prevede o procedură jurisdicţională finalizată printr-un act de jurisdicţie.Căile administrative de atac nu sunt reglementate ca reguli speciale sau generale ale dreptului administrativ. După actul juridic rezultat prin soluţionarea căii de atac distingem recursul jurisdicţional şi recursul nejurisdicţional. recursul este ierarhic. Căile administrative de atac se deduc din Ordonanţa nr. Când recursul se introduce la un organ ierarhic superior (direct sau indirect) celui a cărui măsură este atacată. Recursul nejurisdicţional (necontencios) este calea de atac exercitată împotriva unui act administrativ sau a unei măsuri administrative soldată cu emiterea unui act de administraţie activă. distingem recursul ierarhic şi recursul neierarhic. Recursul jurisdicţional reprezintă calea de atac împotriva unui act administrativ jurisdicţional sau nejurisdicţional. inclusiv a celor administrative. După organul la care se introduce recursul administrativ. aşa cum sunt căile procesuale de atac în dreptul procesual civil sau în cel penal. Ordonanţa nr.

ca. În alte cazuri există posibilitatea de a utiliza calea de atac chiar dacă s-au lezat drepturi şi interese ale terţelor subiecte şi nu ale autorului recursului. 235 Art. 233 Art. Obiectul recursului administrativ poate fi diferit şi el poate consta în urmărirea anulării amenzii contravenţionale. chiar dacă privesc alte persoane. 29 din Legea nr. orice alegător poate face întâmpinare împotriva omisiunilor. întrucât acesta din urmă are obligaţia conformării faţă de sesizarea organelor superioare în baza raporturilor ierarhice de subordonare. ori a unor drepturi şi interese generale. alin.27/2002. ori a altui subiect. 1 din Legea nr. 31. alin. 1/1978. având la îndemână o adevărată acţiune populară. 383 . 69/1992. Poate fi atacată orice măsură şi orice act administrativ cu caracter individual prin reclamaţie sau cu caracter normativ prin sesizare. 2 din Ordonanţa nr. 12. înscrierea în listele de alegători etc. restituirea bunurilor confiscate pe cale administrativă. Cauza recursului constă în vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim propriu sau al altor subiecte. în termenele legale. Astfel. ci doar să facă dovada vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu. Nu pot fi subiecte ale căilor administrative de atac organele administraţiei de stat ierarhic superioare organului autor al măsurii pretins ilegale. înscrierilor greşite şi a altor erori din listele de alegători235. În conformitate cu prevederile Constituţiei şi organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii în numele colectivelor lor. de exemplu. 2/2001. 234 Art. 7/1998. abrogată prin Legea nr. a rezultatelor cercetării şi a măsurilor luate233.obligaţia legală a comunicării. Pentru exercitarea căii de atac subiectul nu trebuie să dispună de o capacitate sau de o calitate deosebită. după caz. iar aceasta prin ordonanţa nr. în ipoteza utilizării ei (plângere) de către cel căruia îi aparţin bunurile confiscate în urma săvârşirii unei contravenţii234.

2/2001. indiferent de poziţia sa ierarhică.atacul poate viza legalitatea sau oportunitatea măsurii respective. .recursul poate fi introdus simultan sau succesiv la mai multe organe administrative sau reintrodus succesiv la acelaşi organ. 3 din Ordonanţa nr. cu excepţia cazurilor expres prevăzute (de exemplu. cu excepţia cazurilor când norme speciale indică expres organul competent. .actul de soluţionare al recursului indiferent că îl admite sau îl respinge este. 384 . în afara cazului când legea îl declară în mod expres definitiv sau irevocabil (cum a fost cazul deciziilor fostei Comisii Centrale de Pensii prin care se soluţionau apelurile împotriva deciziilor comisiilor judeţene de pensii. interveni în restabilirea legalităţii încălcate.recursul poate fi introdus împotriva oricărei măsuri administrative (act juridic. datorită caracterului executoriu al actelor de drept administrativ.recursul se poate referi la activitatea oricărui organ administrativ. ca regulă generală. deoarece nu există limitări legale ale exerciţiului ei. Caracteristicile căii de atac sunt următoarele: . 31. . iar existenţa raporturilor de subordonare administrativă conferă eficienţă şi recursului ierarhic întrucât organul superior poate. deciziile Comisiei Centrale fiind 236 Art.Calea de atac poate fi exercitată la organul care a dispus măsura. ca regulă generală.recursul nu suspendă executarea măsurii atacate. un act administrativ revocabil. . operaţiune tehnico-materială sau fapt material juridic). plângerea suspendă executarea sancţiunii contravenţionale236). alin. Se poate exercita calea de atac simultan sau succesiv la două sau mai multe organe. fără o stabilitate deosebită. . la organele superioare ierarhic acestuia.

înregistrarea şi transmiterea din oficiu239 în maximum 5 zile către organul competent. 6 alin.223/2002 de aprobare şi modificare a Ordonanţei. în audienţe şi în formă scrisă. precum şi Legea nr. 4 din Ordonanţa nr. înregistrarea şi păstrarea238. 3/1977 abrogată prin Legea nr. Înscrisurile urmează regimul specific al corespondenţei adresate organului în ceea ce priveşte evidenţa. fără a depăşi. 385 . 27/2002. întrucât în această formă el trebuie să şi răspundă solicitării adresate. În ipoteza solicitărilor adresate verbal organul de stat are obligaţia de a le consemna în formă scrisă. Examinarea şi rezolvarea cererilor. 239 Art. de la primirea lor în termenul de 30 de zile în care trebuie să comunice răspunsul indiferent de soluţia dată. prin scrisori. cei interesaţi vor fi încunoştinţaţi de condiţiile legale necesare să fie îndeplinite de către solicitanţi. sesizărilor şi reclamaţiilor precum şi comunicarea răspunsurilor către cetăţeni. 27/2002. Cererile vor fi însoţite de actele necesare rezolvării lor. A se vedea Ordonanţa nr. 5) din Legea nr. 4 din Ordonanţa nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale. să examineze şi să clarifice toate problemele de interes personal sau general care le-au fost aduse la cunoştinţă. Art. termenele prevăzute mai sus vor 237 238 Art. Pentru scrisorile cu caracter deosebit. Solicitările se pot face oral. 19/2000. trebuie să se facă în ce mai scurt timp de către organele de stat în atribuţiile cărora intră în mod direct rezolvarea. fiind încunoştinţat petiţionarul. Dacă petiţia adresată nu intră direct în atribuţiile organului solicitat este totuşi obligatorie primirea. 52(4. Procedura de soluţionare a recursului administrativ Autorităţile sunt obligate să primească. care necesită o cercetare mai îndelungată.acte juridice definitive237) ori această trăsătură rezultă în mod neîndoielnic din întreaga activitate procedurală ce caracterizează soluţionarea căii de atac respective. propunerilor.

Pentru probleme de ordin personal ale lucrătorilor conducerea va fixa o zi de primire pe săptămână. La fel se va proceda şi în cazurile în care s-au primit mai multe propuneri. Sesizările şi reclamaţiile îndreptate împotriva conducerii se cercetează şi se rezolvă de către organele ierarhic superioare acestora. de organele superioare celor în cauză.putea fi prelungite cel mult cu 15 zile de către conducătorii organelor care au primit scrisorile spre rezolvare. Problemele de importanţă deosebită vor fi examinate şi soluţionate sub conducerea şi îndrumarea directă a conducerii autorităţii respective. scrisorile semnate. sesizări şi reclamaţii cu privire la aceeaşi problemă. Petiţia este înregistrată la compartimentul de relaţii cu publicul. Se interzice trimiterea spre cercetare a sesizărilor şi reclamaţiilor către organele sau persoanele la a căror activitate se referă acestea. din acelaşi loc sau localitate. ori când acestea sunt semnate de colective de cetăţeni. În mod cu totul excepţional pentru cazurile ce nu se pot soluţiona în acest termen se pot aproba prelungiri mai mari (în funcţie de durata cercetărilor). la faţa locului. cercetarea trebuind efectuată. 386 . Cercetarea petiţiilor se face de către compartimentul şi funcţionarii de specialitate. în acest caz. de regulă. ori către cei aflaţi în subordinea acestora. precum şi solicitările din cadrul audienţelor. Scrisorile vor fi rezolvate prin cercetare directă. În toate cazurile este obligatorie ascultarea persoanei la care se referă scrisoarea. Conducătorii autorităţilor locale ale administraţiei de stat vor primi în audienţă săptămânal pe cetăţenii din unitatea administrativ-teritorială respectivă asigurând soluţionarea operativă şi legală a problemelor. Se vor lua în considerare. Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să primească zilnic personalul care ridică probleme privind activitatea autorităţii respective.

II. este tot de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ. sesiuni şi consfătuiri cu lucrătorii acestor organe a problemelor rezultate din cercetarea petiţiilor. plângerea care se înaintează în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei şi care se soluţionează fie de către organele administrative competente.Conducerea este obligată să îndeplinească măsurile stabilite ca urmare a rezolvării solicitărilor. Aceste acte reprezintă manifestări unilaterale de voinţă ale organelor 240 Art. 387 . alături de actele juridice şi acte politice specifice administraţiei de stat. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. Actele cu caracter exclusiv politic În activitatea executivă întâlnim. în materia controlului judecătoresc al actelor administrative ilegale s-a prevăzut că termenul de exercitare a recursului administrativ. 554/2004. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (aprobată şi modificată prin Legea nr. Alături de recursul administrativ general consacrat prin Ordonanţa nr. fie de către instanţa de judecată). prealabil introducerii acţiunii judecătoreşti. 486/2003) dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul legal emiterea autorizaţiei este considerată acordată. Alte forme concrete de realizare a activităţii executive 1. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului a cărui anulare se cere prin instanţă240. 7/7 din Legea nr. să dezbată periodic în adunări. 27/2002 există şi recursul administrativ cu caracter special consacrate în materia contravenţiilor (de exemplu.

Actele politice emană de la acele organe administrative. pe criteriul conţinutului lor şi nu pe cel al formei pe care o îmbracă aceste acte. cit. p. op. care au atribuţii pe planul realizării politicii externe a statului. Deşi emit acte politice. acorduri culturale şi de colaborare tehnică şi ştiinţifică şi acorduri în probleme juridice. Ministerul Afacerilor Externe. p. în special cele de politică externă ale guvernului. dar totuşi ele se realizează datorită autorităţii şi prestigiului organului de stat de la care emană respectivele acte..administraţiei de stat făcute în scopul producerii unor efecte politice. 314. „note diplomatice”. „comunicate” etc. Efectele politice ale acestor acte nu pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. Drăganu. întemeindu-se. adoptarea lor de către respectivele organe se face în temeiul unor prevederi legale 241 242 T.. Mesajele sunt acte ale primului ministru care. Drăganu. în numele guvernului. op. cit. Sub aspectul denumirii lor actele politice se numesc „declaraţii”. Formele de activitate…. cum sunt Guvernul. se adresează unei reuniuni interne sau internaţionale şi care exprimă o luare de poziţie în anumite probleme de interes intern sau extern. „mesaje”. printre altele. 388 . acorduri economice. Actele politice intră în categoria formelor concrete nejuridice ale activităţii executive. T. Ea s-a mărginit doar să clasifice actele. Ştiinţa dreptului internaţional public nu a introdus încă în terminologia sa noţiunea de acte exclusiv politice. Ele emană direct de la guvern. urmărind să informeze comunitatea internaţională în ansamblul ei. în242 tratate politice. Declaraţiile sunt acte care definesc poziţia guvernului în anumite probleme internaţionale. deşi în domeniul ei asemenea acte intervin frecvent241. Formele de activitate…. 314.

Alături de normele dreptului intern. Guvernul.După nivelul sau locul organelor ce le emit actele politice pot proveni de la organul suprem (guvern) sau de la organele centrale ale administraţiei de stat (ministere). constituţional şi administrativ. 2. 244 Art. în unele cazuri.După locul în care urmează să-şi producă efectele distingem actele emise în probleme de politică externă şi acte emise în probleme de politică internă. potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament. un rol important îl au. Deleanu. p. să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice. Actele cu caracter mixt (politico-juridic) 243 I. 245. reglementează unele categorii de acte politice. Editura Didactică şi Pedagogică. Organele statului socialist român în sistemul democraţiei socialiste. Bucureşti. Astfel. Gh. . Actele cu caracter exclusiv politic se pot clasifica după mai multe criterii: . asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării244. 102 punct 1 din Constituţie.care îndreptăţesc. Conformitatea actelor politice cu dreptul intern şi cu cel internaţional nu trebuie să ducă la concluzia că aceste acte ar avea un caracter juridic. ceea ce nu este cazul actelor cu caracter exclusiv politic. cât şi de la organe locale. care. care reglementează actele politice ale administraţiei de stat. deoarece pentru a avea un asemenea caracter ele ar trebui să genereze. Boboş. 389 .După modul lor de adoptare actele politice pot proveni de la un singur organ de stat sau de la mai multe organe. pentru actele de politică externă. şi normele dreptului internaţional public. de altfel şi adoptarea de acte juridice în domeniul politicii externe243. 1973. .

Faptele material-juridice au caracteristici proprii: 245 T. dată fiind natura politică a relaţiilor internaţionale. Pe de altă parte. 390 . Formele de activitate…. Drăganu. actele de drept internaţional au un îndoit caracter.. manifestări de voinţă generatoare de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. a actelor respective. Faptele material-juridice sunt acele împrejurări care determină producerea unor efecte juridice în baza normelor de drept. Faptele material-juridice Noţiunea faptelor material-juridice245 Faptele material-juridice reprezintă o formă concretă de realizare a activităţii executive. iar existenţa efectelor juridice garantează îndeplinirea efectivă. concomitent. alături de actele juridice. Datorită acestui caracter ele nu aparţin în exclusivitate domeniului politic. politic şi juridic. p. ci şi la cel economic sau cultural.În activitatea executivă se întâlnesc. Într-adevăr. alături de actele juridice şi de actele cu caracter exclusiv politic. op. Exemplul cel mai tipic de act cu caracter mixt este tratatul internaţional. aceste acte au o formă juridică şi pentru faptul că reprezintă. fără să existe o manifestare de voinţă făcută expres sau tacit în scopul producerii acestor efecte. motiv pentru care ele sunt acte cu caracter mixt. prin mijloace specifice dreptului. fiind o subdiviziune a faptelor juridice în sens larg. şi acte care urmăresc atât producerea unor efecte politice cât şi producerea de efecte juridice. cit. 3. Existenţa efectelor politice subliniază importanţa social-politică deosebită a actelor în cauză. chiar dacă prin conţinutul lor tratatele nu se referă numai la domeniul politic. 317-330.

De aceea în baza unor reglementări247 răspunderea pentru actele ilicite şi faptele asimilate lor. 5549/2004. Art. în timp ce faptele le săvârşesc ceilalţi lucrători de execuţie sau auxiliari. care nu fac parte din organele persoanei juridice. acest exerciţiu nerevenind numai conducerii. faptele ocupând totuşi o pondere redusă în activitatea conducerii.distincţia civilistă este nesemnificativă din moment ce. 391 . 35 din Decretul nr.în administraţie conducerea emite. antrenează răspunderea persoanei juridice pentru fapta altuia. faptele produse în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În ce privesc faptele săvârşite de către celelalte persoane sau membrii. actele juridice. în timp ce actele civile se încheie numai de factori de conducere. 246 247 Art. în acest caz actele administrative.legislaţia stabileşte această distincţie pentru persoanele juridice.1) Sunt săvârşite de către un organ sau funcţionar al administraţiei de stat. 1 şi 14/1 din Legea nr. pot să fie emise de funcţionari de decizie indiferent că fac sau nu parte din conducerea organului. spre deosebire de dreptul civil. de regulă. . O asemenea departajare între faptele conducerii şi cele ale personalului de execuţie urmată de o diviziune a răspunderii nu se poate realiza din mai multe considerente: . revine în primul rând organului de stat faţă de persoana vătămată şi în subsidiar funcţionarului efectiv vinovat. În dreptul civil246 faptele licite sau ilicite săvârşite de către organele persoanei juridice cu prilejul exercitării atribuţiilor lor obligă însăşi persoana juridică ce va răspunde ca pentru fapta proprie. acte. ori nu toate organele administraţiei de stat întrunesc calitatea de persoană juridică. 31/1954. . atunci când se încalcă drepturi subiective.exerciţiul autorităţii de stat impune a se considera întregului organ ca un tot unitar. în baza răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor lor. .

chiar dacă amenzile stabilite pe seama ei vor fi ulterior imputate de către aceasta persoanelor efectiv vinovate. „c”). atrage răspunderea proprie a organului de stat. Fapta este considerată săvârşită de către însăşi organizaţia respectivă. aşează în materia răspunderii reparatorii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. deci un raport juridic civil. vinovată în mod efectiv este persoana fizică încadrată la acea organizaţie. 72 lit. Legea nr.. deci fapte ilicite. anumite încălcări săvârşite de către persoana juridică. În cazul în care săvârşirea contravenţiei este dublată de producerea unei pagube şi există tarif a acesteia se va stabili şi despăgubirea pe bază de tarif pe care o suportă tot organizaţia indiferent de calitatea celui încadrat la ea şi faţă de care unitatea se va întoarce ulterior printr-o acţiune de regres. pe temeiul raportului dintre comitent şi prepus (art. organizaţii. ci poate fi un raport de drept administrativ (cel în cauză fiind numit sau ales în funcţie)248. paguba nu poate avea. indiferent că. În unele reglementări contravenţionale constituie contravenţii. în ultimă instanţă. legea nefăcând distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie. fie persoane cu funcţii de conducere. 392 . Încălcarea normelor administrative de către oricare dintre lucrătorii organului respectiv. ca şi de altfel şi reparaţiunea.raporturile dintre organul administrativ şi lucrătorii care îl compun nu este un raport de la comitent la prepus. fie cu funcţii de execuţie. un raport de drept constituţional (desemnarea şi votarea persoanei într-o funcţie) motiv pentru care nu există în acest caz o culpă „in eligendo” sau „in vigilando”. Astfel. relaţia dintre autoritate şi funcţionar. fie este un simplu raport de dreptul muncii. societăţi. decât regimul privitor la răspunderea pentru fapta proprie a organizaţiei respective. Dacă în unele cazuri legislaţia consideră că simplele operaţiuni tehnico-materiale ale unei persoane încadrate în 248 Totuşi.

cu atât mai mult trebuie considerate ca aparţinând însăşi organului de stat faptele material-juridice ale lucrătorilor săi250. op. 191/1963 citate de T. funcţie sau sarcină de serviciu. pe care le include. 1022/1949. 275. idem. Iovănaş. 252 Art. cit.. 328. Întrucât numeroase fapte ilicite ale unor funcţionari administrativi de execuţie se produc ca urmare a unui ordin ilegal al conducerii organului251.muncă la o organizaţie sunt fapte ale însăşi organizaţiei 249. cit. 393 .noţiunea de muncă are un conţinut mai larg decât aceea de atribuţie. ar fi nedrept ca răspunderea organului să nu fie pentru fapta proprie ci pentru fapta altuia. În legislaţia muncii este reglementată răspunderea persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse avutului unităţii din vina şi în legătură cu munca lor252. HCM nr. p. 250 T. op. Drăganu. raporturile de satisfacere a stagiului militar. 251 I. abrogat. ci tocmai în baza dispoziţiilor conducerii organului de care aparţine. în cadrul atribuţiilor sale. p. Faţă de această reglementare şi implicaţiile ei pe planul administraţiei se impun unele precizări în determinarea exactă a sferei de atribuţii exercitate de către lucrătorii din administraţie: . noţiunea de muncă este prea limitată deoarece nu poate cuprinde alte categorii de raporturi juridice care pot antrena şi ele o răspundere pecuniară. de exemplu. În cadrul organelor administraţiei de stat stabilirea atribuţiilor se face în baza competenţei legale şi a sarcinilor de serviciu care sunt determinate prin lege şi prin regulamente interne. Drăganu în Formele de activitate ale organelor statului socialist român. cum ar fi. din proprie iniţiativă. din moment ce acel funcţionar nu a acţionat. 249 HCM nr. 2) Faptele material-juridice trebuie săvârşite de către organul de stat ori funcţionar cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. când cel care efectuează acest stagiu poate produce anumite prejudicii unităţii militare sau terţilor în cadrul îndeplinirii îndatoririlor sau atribuţiilor ce îi revin. 102(1) din Codul Muncii. Pe de altă parte.

2/1 lit.după literatura de dreptul muncii. 3) Faptele material-juridice nu sunt manifestări de voinţă făcute în scopul producerii de efecte juridice sunt.h din Legea nr. Considerăm că în cazul administraţiei se poate extinde aria răspunderii organului de stat pentru faptele funcţionarilor săi. ca în cazul actelor ilegale care atunci când produc efecte dăunătoare devin fapte ilicite. A considera că depăşirea acestor atribuţii nu antrenează răspunderea organului de stat pentru actul ilegal sau faptul ilicit al funcţionarului său ar contrazice spiritul reglementării instituite de Legea nr. în sensul că sunt produsul voinţei conştiente a autorului lor. ca de exemplu. când se săvârşeşte un fapt ilicit. predomină elementul material. „Prejudiciul. 1. Astfel. ca element necesar al răspunderii materiale a angajaţilor”. de exemplu. Alteori. 364-365. fapte voliţionale. p. Tocmai pentru că sunt fapte de voinţă ele pot antrena răspunderea autorului vinovat (din intenţie sau din culpă) de producerea lor. Miller. Rezultă că atunci când faptele au fost comise în afara acestor obligaţii răspunderea aparţine respectivei persoane fizice şi nu unităţii în raporturile cu terţii prejudiciaţi. 554/2004 394 . totuşi. în „Studii şi cercetări juridice” nr. în cazul refuzului nejustificat al administraţiei de a satisface o cerere referitoare la un drept subiectiv254.554/2004 cu privire la răspunderea organului administrativ pentru acţiunile ilicite ale lucrătorilor săi. ori interes legitim sau a nesoluţionării în termen a solicitării. 254 Art. 2/1959. dar cu depăşirea atribuţiilor de serviciu stabilite prin regulamente. uneori elementul voliţional este preponderent. cum ar fi cazul ocupării ilegale 253 L. se pot ivi cazuri când funcţionarii săvârşesc fapte ilicite în legătură cu funcţia lor. o faptă este săvârşită în legătură cu munca unei persoane dacă persoana respectivă a acţionat în sfera obligaţiilor stabilite prin contractul de muncă253. Faptele licite sau ilicite sunt ale unităţii însăşi dacă au fost săvârşite în acest cadru. Desigur..

ca şi actele juridice. 5) Faptele juridico-materiale produc efecte juridice proprii. faptele juridico-materiale. 4) Faptele juridico-materiale produc. se grupează în categoria faptelor juridice în sens larg. Ele se caracterizează prin mai multe trăsături. Aceste efecte se produc nu ca urmare a manifestării de voinţă a autorului lor. în aceleaşi condiţii. ci ca urmare a legii care atribuie unor fapte efecte juridice. ori a unui teren aparţinând unui terţ.sunt activităţi voliţionale antrenând. tocmai pentru că schimbările materiale produse nu mai pot fi înlăturate printr-un act juridic contrar.de către administraţie a unei suprafeţe locative în lipsa titlului juridic corespunzător. . activitatea juridică a organelor administraţiei de stat. În cadrul lor poate predomina fie elementul voliţional (ca. efecte materiale. fie de către factori auxiliari. împreună. în unele cazuri. adică transformări în lumea materială. de execuţie.sunt săvârşite fie de către organe sau funcţionari de decizie. întocmai ca şi actele ilegale. anulate sau revocate. aşa cum arată şi denumirea lor. constituind. . Operaţiuni tehnico-materiale Noţiunea operaţiunilor tehnico-materiale Operaţiunile tehnico-materiale sau material-tehnice sunt o formă concretă de realizare a activităţii executive neproducătoare de efecte juridice. de exemplu. De aceea. de revocare sau de anulare. 395 . răspunderea celor care le săvârşesc. adică desfiinţate. spre deosebire de actele de administrative care se emit doar de către factori de decizie. independent de voinţa celui care le-a săvârşit. 4. la avize). Aceasta explică de ce ele nu pot fi. în caz de ilegalitate.

prin simpla lor indicare (de exemplu. Holt …. Art. etc. operaţiunile respective fiind nevalabile. în cazul inventarierii unor bunuri confiscate printr-un act administrativ prealabil operaţiunii de inventariere). cit. Realizarea acestor operaţiuni cu încălcarea legii constituie o ilegalitate denumită „cale de fapt”257. alte operaţiuni sunt reglementate în mod amănunţit (de exemplu. . p.fie cel material (de exemplu. procedura şi forma de emitere etc.S. Cu toate acestea efectele se produc de către actul de bază şi nu de către operaţiunea respectivă. 255 256 D. Cu toate acestea există anumite activităţi care deşi apar ca operaţiuni de executare pot produce efecte juridice proprii fiind în realitate acte juridice. Ionescu. fiind măsuri de tehnică administrativă sau operaţiuni de birou (de exemplu. Chiar dacă influenţează valabilitatea actelor administrative. Administraţia de stat în R. efectele operaţiunilor asupra actelor (de exemplu. Atunci când ele se emit în legătură cu actele administrative unele operaţiuni (avize. iar aceste măsuri sunt supuse unor căi de atac prevăzute în norme speciale. 257 R. poprirea asigurătoare şi sechestrul asigurător256 au ca efecte juridice proprii indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor respective.R. conţinut. 396 . Alte operaţiuni nu influenţează valabilitatea actelor juridice. 18 şi urm.. din Decretul nr.nu produc efecte juridice. numerotarea.) pot deveni condiţii de valabilitate ale acestor acte. ci rezultatul legii care le atribuie astfel de efecte. nevalabilitatea actului emis fără un aviz conform) nu sunt rezultatul manifestării de voinţă a autorului operaţiunii. diferite de regulile generale ale recursului administrativ. motivări. p.unele operaţiuni sunt reglementate de lege în mod sumar. clasificarea şi evidenţa înscrisurilor). cum se susţine în unele opinii255. op. organul ce le emite. Astfel. avizul conform) indicându-se felul lor. 221/1960. 285. semnarea înscrisului constatator al actului juridic). .. ci asigură eficienţa activităţii executive. 294.

5.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu raporturile de muncă. activităţile autorităţilor publice. implicit şi activitatea executivă desfăşurată de organele administraţiei publice. În categoria actelor juridice neadministrative intră: . în principal. de muncă. iar uneori. inclusiv cele administrative. etc. Capitolul 12 Controlul administraţiei publice 1. comerciale. În acest sens. stabilirea conformităţii sau neconformităţii dintre activitatea efectiv 397 . . prevede chiar calitatea şi capacitatea juridică necesară respectivelor situaţii. nu acţionează în raporturile lor cu subiectele de drept numai prin acte de putere ci şi prin manifestări de voinţă cu efecte juridice care îmbracă forme neautoritare de genul contractelor civile. Explicaţia acestei situaţii rezidă în faptul că legea conferă unor autorităţi competenţa de a participa în raporturi juridice de altă natură decât cea administrativă. Verificarea urmăreşte. trebuie controlate. Consideraţii generale privind controlul asupra administraţiei publice Orice activitate cu caracter organizat presupune şi controlarea sau verificarea modului ei de realizare.Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu patrimoniul propriu. Actele juridice neadministrative ale autorităţilor executive Autorităţile publice.

ori dacă îndeplinirea respectivelor sarcini s-a făcut în timp optim şi cu cheltuieli minime. Verificarea poate însă urmări şi controlarea modului în care măsurile dispuse sau executate de către administraţie au corespuns cel mai bine condiţiilor concrete date. stabilirea răspunderii celor vinovaţi şi asigurarea perfecţionării continue a activităţilor şi structurilor verificate. după caz. în care sens controlul desfăşurat este unul de legalitate. spre deosebire de alte activităţi sau funcţii fundamentale ale statului. este marea varietate a formelor şi procedeelor de verificare exercitate asupra autorităţilor administrative datorită volumului. în care sens controlul este de eficienţă.realizată cu normele juridice care o reglementează. de către însăşi administraţie asupra structurilor 398 . aceste aspecte fiind doar un rezultat derivat al unei activităţi de control mult mai complexe întreprinse în cele mai diferite scopuri. Rezultă că verificarea nu se reduce doar la descoperirea încălcărilor şi la aplicarea sancţiunilor celor vinovaţi. descoperirea şi înlăturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condiţiilor favorizatoare. prevenirea săvârşirii unor abateri. inclusiv statală. Activitatea executivă a administraţiei publice este supusă unor multiple forme de verificare fiecare dintre acestea dispunând de metode şi mijloace proprii de realizare. specificităţii şi complexităţii de ansamblu a acestei activităţi comparativ cu orice altă formă de activitate socială. mai ales. în care sens controlul este de oportunitate sau de actualitate. Existenţa sistemului de organe executive cu multiple raporturi ierarhice. sub acest aspect activitatea executivă. Ceea ce caracterizează. precum şi specificul unor aspecte ale activităţii administrative determină ca acţiunile de verificare să fie efectuate atât de către subiecte din afara acestui sistem cât şi. Activitatea de control are deci ca scop principal cunoaşterea efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor.

încălcări ale legii sau ale unor drepturi subiective. Controlul exercitat asupra activităţii executive şi asupra autorităţilor administrative publice se poate clasifica după mai multe criterii258: 1) După natura organului de control distingem controlul legislativ. 2) După locul pe care-l ocupă organul de control faţă de poziţia autorităţii verificate.componente ale sistemului executiv. a drepturilor subiective şi a intereselor legitime aparţinând celor mai diferite subiecte de drept. Bucureşti. 399 . contribuind la asigurarea unei cunoaşteri temeinice a modului în care sunt respectate şi realizate prevederile actelor normative restabilind. exercitat asupra administraţiei de către respectivele categorii de autorităţi publice sau puteri ale statului prin forme speciale având obiective şi metode proprii. controlul poate fi intern şi 258 I. la nevoie. prin forţa de constrângere a statului şi care ar putea duce la. fie ca rezultat al unei anumite specializări conferite autorităţilor de control şi de inspecţie. însăşi administraţia exercită multiple şi variate forme de control în afara ei. legalitatea încălcată în cele mai diverse sectoare ale activităţii social-economice. Necesitatea controlării activităţii executive rezidă şi din caracterul decizional juridic al unei bune părţi al acesteia. Or. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. printre altele. persoane fizice şi juridice. asupra persoanelor fizice şi juridice. adică posibilitatea de a emite sau de a executa măsuri susceptibile de îndeplinire. organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. 278. a altor subiecte de drept public sau privat. fie ca atribut al conducerii executive şi al raporturilor de subordonare. Editura Didactică şi Pedagogică. Iovănaş. în acest sens verificarea urmăreşte să asigure. eventuale. a ordinii de drept. 1977. Pe de altă parte. după caz. p. executiv şi judiciar. o şi mai puternică apărare a legalităţii.

fiind realizat de autorităţi administrative dar şi de puterea legislativă. Cel de al doilea. controlul de oportunitate (care urmăreşte verificarea actualităţii măsurilor întreprinse) şi controlul de eficienţă (ce urmăreşte economicitatea măsurilor executive verificate). distingem controlul jurisdicţional şi controlul nejurisdicţional. de pildă. deosebim controlul de legalitate (care urmăreşte asigurarea respectării legii). 3) Sub aspectul regimului juridic al activităţii de verificare. în cadrul căilor administrative de atac .extern. Controlul extern se exercită de către un organ din afara autorităţii verificate sau chiar din afara întregului sistem executiv. Primul se înfăptuieşte cu ocazia şi în cadrul unui litigiu sau contencios în care se pune problema ilegalităţii unor aspecte din activitatea executivă şi pentru a căror clarificare este necesară o activitate de judecată înfăptuită de autorităţi administrative cu atribuţii jurisdicţionale (de pildă în materia asigurărilor sociale. controlul nejurisdicţional. 400 . 4) După specificul şi obiectul activităţii de verificare. este înfăptuit în afara oricărui litigiu ca o atribuţie curentă de verificare . a brevetelor de invenţii). fie de către instanţele judecătoreşti sau de alte organe jurisdicţionale (de pildă cum a fost Curtea de Conturi).din oficiu sau în urma unei sesizări introduse. Cel intern se exercită de către factorii de conducere sau de specialitate din cadrul autorităţii administrative asupra propriilor structuri şi a propriilor lucrători. aşa cum este cazul controlului inspecţiilor specializate ale statului sau verificarea înfăptuită de legislativ ori de către justiţie.

coordonării şi controlului asupra diverselor sectoare din domeniul public şi privat. persoane fizice şi juridice. şi un control de legalitate. organele administrative dispun de însemnate resurse materiale şi financiare pe care le utilizează înfăptuind o gamă largă de servicii publice. îndrumării. a legalităţii încălcate cu toate consecinţele decurgând din aceasta pentru acţiunea verificată şi autorii controlaţi.Toate aceste clasificări au un scop didactico-ştiinţific deoarece o anumită modalitate de verificare poate îmbrăca mai multe forme. deoarece provine de la o autoritate publică. este un control jurisdicţional. însăşi administraţia exercită activităţi de control în afara ei asupra diverselor subiecte de drept. prin 401 . deoarece se înfăptuieşte în cadrul unui litigiu. controlul judecătoresc asupra administraţiei este un control statal. deoarece justiţia nu face parte din sistemul autorităţilor executive. după caz. ce urmăreşte modul de respectare a legii în activitatea executivă. Administraţia publică reprezintă cel mai diversificat şi mai amplu sistem de organe ale statului cu multiple implicaţii în privinţa organizării. 2. atât asupra activităţilor specifice propriului sistem de organe cât şi în afara acestuia. precum şi. Întradevăr. Astfel. la nevoie. restabilirea. Controlul administrativ se poate defini ca acea formă a verificării de stat înfăptuită de autorităţile publice executive în conformitate cu prevederile legale. Controlul administrativ Activitatea executivă având un caracter organizat şi fiind înfăptuită de un sistem ierarhic de autorităţi necesită acţiuni de verificare continuă a modului ei de înfăptuire. este un control extern. de exemplu. în care sens statul determină. în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre acţiunea înfăptuită şi normele care o reglementează. Pe de altă parte. organizaţii şi organisme dintre cele mai diferite.

modul de utilizare a acestor mijloace şi cel de înfăptuire a serviciilor. în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. deoarece nu se limitează doar la simpla observare şi constatare a unei situaţii. în acest context rolul controlului administrativ nu se reduce numai la verificarea îndeplinirii sarcinilor specifice administraţiei. inclusiv a celor juridice.mai ales în condiţiile actualei sale dezangajări economice treptate fixează şi limitele intervenţiei sale. respectiv. ci cuprinde şi elemente de conducere prin anumite forme juridice. deşi poate exista şi independent de aceste atribute atunci când legea îl conferă în beneficiul autorităţilor de inspecţie şi de control. statul . Ca regulă generală organele de inspecţie şi control nu dispun de posibilitatea de a lua măsuri privind activitatea verificată ori de a da îndrumări obligatorii subiectelor verificate. inclusiv administrative. ci sfera lui devine foarte largă incluzând verificarea aspectelor cantitative şi calitative. realizarea lor. Pe de altă parte. de aceea principala sarcină a controlului administrativ constă în verificarea modului de folosire de către autorităţile executive a tuturor mijloacelor de care dispun. În cazul sistemelor de conducere centralizată există posibilitatea îndrumării prin indicaţii curente 402 .normele de drept. Orientarea şi obiectivele activităţii executive sunt determinate de programul politic al guvernului. în sfera activităţilor private mărginindu-se doar la verificarea modului în care se respectă legea într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă. a mijloacelor juridice şi nejuridice utilizate în procesul executiv. trebuind totodată să verifice întrebuinţarea şi. Atunci când dispun de o asemenea posibilitate suntem deja în prezenţa unei atribuţii de îndrumare sau de supraveghere mult mai amplă decât simpla verificare propriuzisă. Dreptul de control administrativ este un atribut al conducerii executive alături de dreptul de îndrumare şi de cel de coordonare.

accentuându-şi latura corectivă şi preventivă. mai puţin cea aprobativă şi sancţionatorie. vizând măsuri deja adoptate sau executate.controlul este o activitate secundară. concomitent cu asumarea răspunderii pentru activitatea depusă. indiferent în ce moment intervine faţă de realizarea activităţii verificate. motiv pentru care desfăşurarea lui nu trebuie să stânjenească înfăptuirea acelei 403 . Este necesară stabilirea exactă a raportului dintre control şi îndrumare în sfera activităţi executive deoarece controlul administrativ poate fi o componentă a îndrumării dar cu atribute mai reduse comparativ cu îndrumarea. fiind o ulterioară „îndrumare” prin verificare. Controlul administrativ are următoarele trăsături: . . în cazul sistemului de conducere descentralizată forţa principală a acţiunii de îndrumare prin mijloacele dreptului administrativ se îndreaptă spre corectarea unor activităţi necorespunzător realizate. la o cât mai eficientă folosire a tuturor disponibilităţilor locale existente. contribuind astfel la sporirea autonomiei şi iniţiativei locale la cele mai diferite nivele şi în cele mai diverse sectoare ale organizării administrative.este o activitate derivată din activitatea principală pe care o verifică şi cu care formează împreună aşa numita administraţie activă a statului distinctă de jurisdicţiile speciale din administraţie care alcătuiesc o categorie separată.de lucru date autorităţilor din subordine în urma desfăşurării activităţii de verificare. Descentralizarea conducerii administrative în teritoriu şi a serviciilor publice precum şi creşterea autonomiei autorităţilor locale nu creează pentru acestea numai simpla posibilitate de rezolvare în mod independent a unui număr crescând de probleme care intră în competenţa lor. dar le şi obligă la dezvoltarea iniţiativei proprii. iar în acest context controlul dobândeşte un tot mai accentuat caracter stimulativ şi corectiv. comparativ cu activitatea supusă verificării.

Ea mai cuprinde obiectivele pe care le avea de realizat organul verificat. se recurge la constatări directe. c. raport care poate fi de conformitate sau de neconformitate. p. . Controlul cuprinde următoarele elemente componente: obiectul controlat. Editura Atlas-Lex SRL. 172 şi urm.activităţi atunci când aceasta se realizează în conformitate cu legea. a. confruntări de date 259 Alex. înscrisurile constatatoare ale actelor juridice şi ale operaţiunilor tehnicomateriale care le însoţesc. prin forme specializate sau organizate distinct. Operaţiunile de conformitate desemnează ansamblul mijloacelor şi procedeelor utilizate în scopul stabilirii raportului existent între obiectul controlat şi baza sa de referinţă. include atât normele generale care reglementează organizarea. funcţionarea şi atribuţiile organului verificat cât şi normele speciale ce guvernează domeniul concret de activitate supus verificării. şi anume. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.controlul este un atribut al conducerii administrative indiferent că exercitarea lui se face de către această conducere în mod direct ori mijlocit. Obiectul controlat sau elementele asupra cărora poartă controlul reprezintă acele aspecte ale activităţii executive care sunt supuse verificării. Baza de referinţă a controlului reprezintă ansamblul de cerinţe cuprinse în norme la care este raportată activitatea verificată. b. 1993. baza de referinţă şi operaţiunile de conformitate259. personalul încadrat. mijloacele materiale şi financiare. Mijloacele folosite în activitatea de control sunt mijloace umane şi materiale determinate şi de specificul obiectului verificat. Se folosesc persoane specializate (inspectori). Negoiţă. 404 . Bucureşti.

operaţiuni de control a rentabilităţii şi eficienţei activităţii sau a serviciului public administrativ realizate prin evaluarea costului unor valori materiale.şi de persoane. a operaţiunilor tehnico-materiale şi a faptelor material-juridice. controlul gestionar şi cel financiar.operaţiuni de control a regularităţilor activităţii executive ce urmăresc verificarea legalităţii actelor juridice. iar nu de momentul şi de împrejurările în care are loc controlul. locul şi de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea verificată. nivelul cheltuielilor în raport cu fondurile alocate de stat sau de veniturile realizate. factori materiali. Operaţiunile de conformitate constau din: . . comensurabili. fiind o verificare mai lesnicioasă întrucât vizează elemente certe.operaţiuni materiale de verificare a existenţei sau inexistenţei unor elemente concrete. Organizarea şi condiţiile controlului administrativ În administraţia publică constituirea formelor de verificare.operaţiunile de control a oportunităţii. cu posibilitatea organului de control de a interpreta aplicarea şi respectarea normelor juridice în activitatea verificată. costul serviciilor administrative. de situaţii. controlul de dosar al înscrisurilor constatatoare. cu ajutorul lor se realizează controlul bunurilor din dotare. procedeele şi operaţiunile nu trebuie privite în mod izolat pentru că ele se utilizează îmbinat în funcţie de specificul obiectului controlat şi de necesităţile ivite pe parcursul activităţii de verificare. care apreciază actualitatea măsurilor luate ţinând cont de timpul. mai dificile de realizat decât cele de legalitate (care au o bază mai sigură de referinţă). . Mijloacele. . evaluabili pecuniar. se utilizează acte normative aplicabile în domeniu. a diferitelor categorii de organe şi de activităţi de 405 .

un control se poate desfăşura în mod corespunzător. Editura Politică.control. . pag.în unele situaţii activitatea de control se desfăşoară prin utilizarea mai multor forme de verificare simultană sau succesivă în scopul unei cunoaşteri complete a unui domeniu de activitate (de exemplu. adică efectuat de persoane anume pregătite care urmăresc aspectele profesionale şi tehnice. evitându-se. Bucureşti.274-277. p. op. 2) trebuie să existe o proporţie optimă între volumul activităţii de control şi cel al activităţii verificate în sensul ca verificarea să vizeze aspectele esenţiale ale activităţii administrative cu evitarea oricărei disproporţii în acţiunea de control (controlul absorbind numeroase mijloace materiale şi umane. atunci când. Iovănaş. 44-46.nici o formă de conducere nu poate fi lipsită de dreptul de control întrucât dacă conducerea unui organ poate lua măsuri obligatorii şi poate organiza activitatea subordonată cu atât mai mult va putea verifica respectiva activitate. Stoica.. fiind înfăptuit de un personal specializat acesta nu se află în subordinea celor verificaţi sau răspunzători de starea de lucruri constatată. 1981. Controlul activităţii economico-sociale. . M. orice diminuare a activităţii de verificare sub limite care ar determina necuprinderea unor sectoare şi aspecte importante în care sens: 260 I. M. . Dintre condiţiile de eficienţă ale controlului enumerăm260: 1) controlul trebuie să fie de specialitate. timp de muncă). Astfel: . totodată. cit. este strâns legată de problema raporturilor dintre organele de verificare şi cele controlate. în materie financiară controlul financiar intern poate fi dublat de controlul financiar extern înfăptuit de organele ministerului de resort). Anghene. având un caracter obiectiv.cu cât controlul este desfăşurat mai aproape de activitatea verificată cu atât este mai eficient. 406 .

5) controlul trebuie să fie concret adică să vizeze cunoaşterea nemijlocită a situaţiei de fapt. semnalând în timp util alte posibile încălcări ale legii. 7) valorificarea rezultatelor controlului în mod eficient de către factorii controlaţi astfel încât acţiunea să nu rămână la stadiul contemplativ. iar controlul anunţat se pretează în materia verificată legalităţii actelor. ulterior greu de înlăturat. trebuind adaptat diferitelor condiţii în care se realizează. a cauzelor diferitelor stări de lucruri. în sensul că exercitarea lui este influenţată de specificul activităţii verificate. adică să se desfăşoare după un plan cu obiective precise şi cu o metodologie adecvată. 4) controlul trebuie exercitat în mod sistematic. 3) metodologia controlului adaptată obiectivelor urmărite sporeşte considerabil eficienţa acestuia. 407 . de exemplu. controlul inopinat este recomandabil în materie de gestiune şi financiară.a) accentul trebuie să cadă pe formele de control intern şi nu pe cele de formă externă şi care implică cheltuieli suplimentare. b) activitatea de control extern trebuie coordonată pentru ca formele de control să nu se suprapună sau să se succeadă în aceleaşi sau în scurt interval de timp şi pe aceleaşi probleme. capabile să prevină producerea unor deficienţe. astfel ca şi indicaţiile date să aibă valoare practică. 6) controlul trebuie să se desfăşoare diferenţiat. sustragerea personalului de la preocupările curente. c) este necesară găsirea formelor de control care corespund cel mai bine activităţii verificate. de exemplu controlul preventiv în materie financiară.

adică acţiunea prin care acelaşi subiect care a înfăptuit activitatea îşi verifică propriile acţiuni. de regulă. Nu constituie o formă a acestui control autocontrolul. Controlul intern general Controlul intern general este o consecinţă firească a subordonării ierarhice şi permanente din cadrul autorităţii administrative fiind efectuat. Controlul intern are avantajul că oferă posibilitatea cunoaşterii activităţii verificate din interiorul autorităţii controlate şi de către persoane pe deplin cunoscătoare a domeniului respectiv de specialitate. cit. şi anume. ceea ce facilitează activitatea de verificare şi îi conferă un caracter eficient. poate fi un control general şi un control special. prin atribuţiile conferite şi prin eficienţa lui el este considerat mai mult decât un simplu control reprezentând în realitate o adevărată supraveghere administrativă izvorâtă din raporturile de subordonare. comparativ cu controlul extern. Prin caracterul său continuu. independenţa personalului de control este relativ mai redusă faţă de personalul verificat. 261 I. subiectul controlat şi cel care controlează. precum şi două activităţi diferite. p. Controlul intern. având în vedere existenţa aceleiaşi subordonări ierarhice. op. cea de verificare şi cea verificată. 293.Controlul administrativ intern Controlul intern se caracterizează prin aceea că se exercită de către structuri sau funcţionari din interiorul autorităţii a cărei activitate este verificată261. 408 .. la rândul său. aceasta deoarece controlul presupune întotdeauna existenţa a cel puţin doi subiecţi. Totuşi. concomitent manifestându-se şi o anumită „înţelegere” faţă de neajunsurile constatate. în această formă de control. Iovănaş. de către organul sau funcţionarul de conducere asupra personalului subordonat.

Bucureşti.verificarea legalităţii şi oportunităţii întregii activităţi desfăşurate. . de durata (permanentă sau temporară) a funcţiei pe care o deţin. a modului de utilizare a mijloacelor materiale şi financiare de care dispune şi pe care le-a întrebuinţat autoritatea administrativă. c. p.Legislaţia (Legea nr. Sarcinile acestui control constau în: .asigurarea legalităţii şi oportunităţii activităţii verificate. Dreptul administrativ. dar în acest ultim caz. Subiectul activ (de control) este superiorul ierarhic care controlează. Editura Didactică şi Pedagogică.119/1999. . a. de natura funcţiei (de conducere sau de execuţie. juridice şi nejuridice. activitatea subordonatului din cadrul aceluiaşi organ. Subiectele pasive (controlate) sunt toţi lucrătorii organului. 1970.asigurarea unităţii de scop şi de acţiune a tuturor structurilor care compun respectiva autoritate şi a autorităţii în întregul ei. . indiferent de modul lor de investire (alegere sau numire).verificarea tuturor formelor concrete de activitate.Ionescu.72/2001 şi Legea nr. a modului de soluţionare în termen a solicitărilor formulate prin cereri. Ordonanţa nr. reclamaţii şi sesizări. a modului de exercitare a competenţei legale. b. Obiectul controlului intern general constă în262: . în colaborare cu conducătorul direct al celui verificat.672/2002) a consacrat auditul public intern ca activitate independentă şi obiectivă care dă asigurări şi certitudine conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice perfecţionând activităţile instituţiei. 262 R . direct sau indirect. de decizie sau auxiliară).verificarea activităţii şi a relaţiilor cu publicul.333 409 .

descinderi la faţa locului verificări de dosare şi de materiale. concomitent sau ulterior. cel controlat având obligaţia să pună la dispoziţia organului de verificare toate materialele cerute. cit. inventarieri de bunuri şi valori.în ce priveşte activitatea controlată. controlul putând fi periodic sau continuu.controlul încetează odată cu realizarea scopurilor propuse şi prin dispunerea măsurilor necesare. emiterea de dispoziţii obligatorii pentru cei controlaţi. audieri de martori. reorganizarea compartimentului controlat.controlul poate consta din verificări şi confruntări de date. ..293 410 . se poate dispune.declanşarea sa din oficiu (din iniţiativa conducerii ierarhice). ea realizându-se pe baza normelor de organizare şi funcţionare a organului. în baza regulamentelor sale interne. Procedura controlului se caracterizează prin: . în conformitate cu legea. fie în urma unei sesizări interne sau externe (însuşite de către factorul de verificare). Iovănaş. modificarea competenţelor. atunci când se constată deficienţe. în limitele legi. . op. etc. se poate dispune. inclusiv cele secrete. putându-se declanşa din nou chiar asupra aceleiaşi activităţi şi persoane. Procedura acestui control nu este expres reglementată.d. . anularea. redistribuirea atribuţiilor. derivând în mod firesc din raporturile ierarhice.în ce priveşte structura sau diviziunea internă controlată. de a furniza toate explicaţiile solicitate. p. e. inclusiv substituirea lor în atribuţii. preventiv. 263 I. Măsurile263 ce se pot lua în urma controlului vizează: . modificarea sau suspendarea actelor funcţionarului controlat. înscrisuri şi persoane.

63943/1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar aprobate de Ministerul Economiei şi Finanţelor publicate în Monitorul Oficial partea I/1991. . Cel mai tipic exemplu este acela al controlului financiar intern264.acordarea de vize. avize. fie un funcţionar căruia i se încredinţează. inclusiv eliberarea din funcţie. 411 . 264 Reglementare în Hotărârea Guvernului nr. poate interveni răspunderea reparatorie. încredinţări sau retrageri de atribuţii şi de delegaţii de atribuţii. aplicarea de sancţiuni disciplinare. Subiectul pasiv este orice funcţionar sau diviziune internă care desfăşoară. Controlul intern specializat Această formă a controlului intern este. financiare) fiind exercitat numai de anumite persoane şi structuri din interiorul autorităţii verificate care dispun de calificarea corespunzătoare. reglementată prin anumite acte normative şi pe categorii de probleme (de exemplu.în ce priveşte funcţionarul controlat pot avea loc schimbări..verificarea legalităţii şi oportunităţii unor aspecte strict determinate ale activităţii executive. printre altele. cele de jurisdicţie. a) Subiectul activ îl reprezintă persoana sau grupul de persoane având specializarea corespunzătoare şi care exercită în secundar atribuţii de verificare. acorduri şi aprobări ca forme de verificare prealabilă sau ulterioară a activităţii controlate. Poate exista fie o structură internă specializată cu atribuţii de control. în principal sau în secundar. etc. corespunzătoare profilului supus verificării. şi exercitarea unei verificări de specialitate. b) Obiectul acestui control constă în: . activitate susceptibilă de o verificare specializată. de regulă. pot fi sesizate organele de urmărire penală.

412 . a mijloacelor de personal.păstrarea integrităţii mijloacelor materiale şi financiare.asigurarea unităţii de activitate în anumite sectoare. contabil şef) sau de către subalternii lor. asupra activităţii subordonaţilor cu privire la administrarea. în care sens: .controlul financiar preventiv se exercită asupra actelor şi documentelor referitoare la mijloacele materiale şi băneşti fiind efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil ori de către subordonaţii săi.legalitatea şi oportunitatea activităţii verificate. . . legal împuterniciţi. gestionarea şi folosirea mijloacelor materiale şi băneşti. fiind efectuat periodic. de către organele financiare. de regulă. de regulă. în cadrul instituţiilor mai mari (centrale sau superioare) de specialitate ale administraţiei publice. a celor materiale şi tehnice ale structurii respective. d) Formele acestui control sunt diferite. c) Sarcinile acestui control urmăresc să asigure: . anume desemnaţi în acest scop. control operativ curent şi control preventiv. fiind efectuat de compartimente interne specializate.. organizate. a modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti. de fond sau prin sondaj.verificarea pe categorii de probleme.controlul operativ curent se exercită de către conducătorii compartimentelor de specialitate (de exemplu. . .controlul financiar intern are ca obiect verificarea periodică. de exemplu controlul financiar din cadrul unui organ poate fi un control financiar intern.

Controlul administrativ extern Controlul administrativ extern este exercitat de către persoane şi organe din afara autorităţii verificate având avantajul de a asigura o şi mai mare independenţă şi obiectivitate în verificare. alin. f) Măsurile265 ce se pot dispune de către conducerile care au iniţiat controlul sunt dintre cele mai diferite: . Hotărârea citată. dacă prin lege nu sunt fixate alte termene.în privinţa activităţii controlate se dispun măsurile prevăzute de lege şi care trebuie îndeplinite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control la organizaţia în drept să le ia. . 413 . . a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală. a organelor parchetului şi poliţiei conducătorii instituţiilor vor dispune cu prioritate măsurile de control financiar şi de gestiune necesare pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiune şi clarificarea împrejurărilor care au condus la săvârşirea unor fapte de natură penală. 2) înaintarea către procuror. După raporturile dintre organele de 265 Art. 2. 19.la solicitarea instanţelor de judecată.în privinţa persoanei celui controlat şi vinovat de constatările rezultate se poate dispune: 1) aplicarea măsurilor disciplinare şi contravenţionale precum şi stabilirea răspunderii pentru recuperarea pagubelor rezultate în condiţiile legii.e) Procedura acestui control este minuţios reglementată în ceea ce priveşte modul de desfăşurare şi mijloacele întrebuinţate deoarece verificarea este de strictă specialitate. în termenele şi în condiţiile legii.

dar numai atunci când legea o cere. în exemplul nostru) are un drept de control propriu şi distinct. drept ce nici nu trebuie consacrat prin lege. deoarece controlul ierarhic nu are. b) Obiectul acestui control constă în: .verificare şi cele verificate. Subiectul pasiv este organul verificat şi care este subordonat. Anghene. . Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.verificarea legalităţii şi mai puţin a oportunităţii. Controlul se exercită fie de către conducerea autorităţii superioare asupra conducerii autorităţii ierarhic inferioare sau asupra unei structuri interne a acesteia. iar nu a totalităţii ei. organice şi funcţionale. în materia controlului financiar. fiecare din autorităţile faţă de care operează subordonarea (consiliul judeţean şi autoritatea de specialitate ierarhic superioară. . în activitatea organelor subordonate. în special cele emise de către conducerea organului subordonat. 6/1965. a) Subiectul activ este organul ierarhic superior (direct sau indirect) indiferent de treapta ierarhică pe care se situează.verificarea unei părţi a activităţii organului controlat. „Controlul administrativ exercitat pe cale ierarhică şi recursul ierarhic” în „Justiţia nouă” nr. de regulă.verificarea actelor juridice. în ipoteza dublei subordonări sau a celei multiple (de pildă. 266 M. 414 . de exemplu. distingem controlul ierarhic şi controlul extern specializat. Dreptul de control al acestuia decurge din poziţia supraordonată. un caracter exhaustiv ca şi controlul intern. Controlul ierarhic Acest control este exercitat de organe supraordonate asupra celor ierarhic inferioare din cadrul aceluiaşi sistem de autorităţi ale administraţiei publice266. direcţia judeţeană pentru evidenţa informatizată a persoanei).

prin anumite elemente. ea decurgând din raporturile de subordonare consacrate în normele organice. în cazul în care acest control are un obiect tematic special. e) Măsurile ce se pot lua prin această verificare sunt asemănătoare cu cele din cadrul controlului intern. . . . la dezbaterea concluziilor controlului şi a măsurilor ce se cer a fi luate. în timp ce actele individuale ale organelor subordonate aparţinând competenţei exclusive a organului inferior pot fi numai anulate. d) Procedura controlului nu este reglementată în mod minuţios. iar dacă 415 .dacă actele juridice normative verificate sunt ilegale şi neoportune organul ierarhic superior le poate abroga. mai ales. modifica sau suspenda ori înlocui. astfel încât el contribuie la întărirea laturii centralizatoare în activitatea executivă.de regulă.conducerea organului verificat este prezentată la efectuarea operaţiunilor de verificare şi.organul superior aduce la cunoştinţa conducerii autorităţii inferioare necesitatea efectuării verificării. mai ales în privinţa actelor administrative verificate. Totuşi. diferind. Organul dispune de aceleaşi posibilităţi şi mijloace în activitatea de verificare ca şi în cazul controlului intern dar cu unele particularităţi: .În ceea ce priveşte activitatea controlată: . .c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii şi a unităţii de scop şi de acţiune a întregului sistem de organe. el este expres reglementat şi sub aspectul procedurii sale. planul activităţii de verificare este stabilit de comun acord de cele două organe de conducere.organul subordonat trebuie să comunice organului superior măsurile adoptate şi modul lor de îndeplinire în urma controlului. cum ar fi cel financiar sau gestionar.

organul superior dispune revocarea conducătorului din teritoriu la propunerea prefectului.554/2004. .În temeiul art. i teza a IV-a din Legea nr.dacă organul superior care efectuează verificarea este supraordonat numai funcţional (Ministerului Culturii şi Cultelor în raport cu direcţia judeţeană de cultură şi culte) el va putea doar să suspende actele autorităţii inferioare. 69/1991 abrogată prin Legea nr. . 416 . 215/2001. spre deosebire de supraordonarea organică ce permite şi anularea actelor în cauză (de către consiliul judeţean. în prezent abrogată de Legea nr. consiliul local eliberează din funcţie conducătorii serviciilor publice locale din subordine268.nu aparţin deloc acestei competenţe pot fi şi înlocuite sau modificate prin actele organelor superioare. e) din Legea contenciosului administrativ nr. în cazul subordonării organice consiliul local putea elibera din funcţie pe membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome ori societăţilor comerciale din subordine care aveau calitatea de împuterniciţi mandaţi ai statului la societăţile cu capital integral sau majoritar de stal de interes local267.În ce priveşte funcţionarul şi organul controlat autoritatea superioară are anumite drepturi în funcţie de natura subordonării. 268 Art. Astfel. actele administrative emise în exerciţiul atribuţiilor de control ierarhic nu puteau fi atacate în justiţie şi anulate în baza acestei legi pentru vătămarea 267 Art. 215/2001. i din Legea administraţiei publice locale nr. în cazul nostru). lit. 21 lit. 3.29/1990. . iar în cazul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi centrale ce funcţionează în teritoriu. De asemenea. 38/2 lit.

îndrumă şi coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu sau ramură.produsă unor drepturi subiective recunoscute prin lege. fiscal. inclusiv administrative sau judiciare. protecţia muncii. iar subiectul pasiv este o autoritate nesubordonată cu activitatea tangentă profilului organului de verificare. în sensul că organul de verificare nu poate fi de rang inferior celui controlat trebuind să fie cel puţin de grad egal sau superior. Subiectul activ al controlului extern specializat poate fi orice autoritate executivă de specialitate care conduce. sanitar.verificarea unei laturi a activităţii controlate prin prisma specialităţii organului de inspecţie şi control (sectorul vamal.). pentru înlăturarea vătămării suferite prin măsura de verificare ierarhic dispusă. 417 . Cel prejudiciat efectiv prin astfel de acte. de pildă. fie organele specializate de control sau inspecţie. trebuia să utilizeze alte proceduri. în acest sens se face: . organele în teritoriu să controleze modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor în cadrul unităţii administrativteritoriale respective indiferent de nivelul ierarhic al autorităţii care a stabilit preţurile sau tarifele. Cu toate acestea sunt posibile şi unele excepţii. prevenirea şi stingerea incendiilor. Totuşi o anumită regulă în relaţiile de control există. Astfel un organ local sau teritorial nu poate controla un organ central. Controlul extern specializat Acest control este exercitat din exteriorul organului controlat şi din afara sistemului de autorităţi din care organul verificat face parte. în urma verificării la care a fost supus. a) Subiectele raporturilor de control nu se află în relaţii de supra şi subordonare întrucât între ele nu există raporturi ierarhice. b) Obiectul acestui control este în strânsă legătură cu specializarea competenţei. etc.

de pildă.verificarea operaţiunilor tehnico-materiale.. 418 . p. de pildă. de exemplu. Iovănaş. etc. op.269 A. a modului de efectuare a recepţiei produselor livrate. care. cântărirea celor vândute. Garda financiară care exercită controlul în legătură cu executarea şi aplicarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale. .într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii’ . Astfel. 10. Se limitează la acele acte. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi administrative care coordonează activitatea dintr-un domeniu sau ramură Această formă de control are următoarele trăsături270: 1. operaţiuni sau fapte ale subiectului verificat care se încadrează în profilul activităţii 269 270 Art. c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii în domeniul sau ramura de activitate supusă verificării. în cadrul controlului financiar de stat: . ca. I. . potrivit legii nu s-a prescris. cit..durata maximă a controlului la sediul agentului este de trei luni. 296. .verificarea existenţei şi autenticităţii documentelor justificative. 30/1991.verificarea legalităţii activităţii controlate. 11 din Legea nr..este supusă verificării întreaga perioadă cuprinsă între precedenta verificare de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective. d) Procedura de efectuare a verificării diferă după natura autorităţii care o realizează şi după obiectul supus respectivei acţiuni fiind minuţios reglementată. modul de calculare a adaosului comercial la produsele vândute cu amănuntul către populaţie.

autorităţii de control. de pildă contravenţionale. Ministerul Economiei şi Finanţelor. precum şi al respectării reglementărilor financiare în activitatea economică şi socială271. în cazul subiectelor nesubordonate. lit. decât dacă legea le conferă aceasta. Tot astfel. lit. sarcina controlului general economico-financiar al utilizării eficiente a mijloacelor proprietate publică. dar pot constata abaterile săvârşite sesizând organele competente să dispună măsuri disciplinare. în unităţile nesubordonate. Astfel. 2. după cum organele financiare nu sunt investite cu verificarea respectării normelor privind regimul armelor. a formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor publice. nr. Măsurile ce se pot lua în această formă de verificare se caracterizează prin faptul că organele ce exercită controlul extern specializat nu au dreptul de a anula actele organelor verificate. În toate aceste cazuri nu este obligatoriu ca subiectele verificate să fie subordonate respectivelor organe de control Pe de altă parte. j. 272 Art. 17. care exercită administrarea generală a finanţelor publice are. muniţiilor şi materialelor explozive. e. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne. Guv. etc. de pildă. în exemplele precitate. din Legea nr. pentru încălcarea normelor privind activitatea financiară273 precum şi o 271 Art. organele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nu vor putea controla. 2. muniţiilor. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi organele sale exercită controlul privind regimul armelor. materiale sau de altă natură. modul de respectare a disciplinei financiare. printre altele. 419 . Uneori chiar organele de control dispun de dreptul de a aplica sancţiuni. f din Hot. al produselor şi substanţelor toxice. radioactive şi stupefiante272. ca. De aceea. controlul se exercită numai asupra unor aspecte de strictă specialitate ce se încadrează în profilul activităţii autorităţilor de verificare. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor.

O poziţie cu totul specială a avut-o Colegiul de Jurisdicţie a Curţii de Conturi care avea ca atribuţie soluţionarea încălcării disciplinei financiare ce guvernează utilizarea fondului public. Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului. 117/2003 activitatea 273 Art.să confişte obiectele sau produsele sustrase de la plată. 30/1991 420 . gărzi. în această categorie intră organele administrative cu activitate jurisdicţională precum şi diversele poliţii. . B. . inspecţii şi inspectoare de stat.lua măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă.aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor. Art.serie de drepturi mai largi ca. În categoria autorităţilor administrative jurisdicţionale intră diversele jurisdicţii speciale ale executivului cum este cazul celor în materie fiscală sau comisiei de reexaminare a contestaţiilor şi cererilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. 30/199l.suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar contabile şi fiscale. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.. 1. de exemplu. . 7 din Legea nr. în cazul Ministerului Economiei şi Finanţelor care poate274: . 9 din Legea nr.să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. 274 Art. . Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17 din Legea nr. etc. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi speciale de control Această verificare este înfăptuită de autorităţi care au ca sarcină principală exercitarea unei verificări de specialitate prin mijloace proprii deosebit de specifice asupra unor aspecte particulare ale activităţii executive.

155/6 din Constituţia revizuită. Competenţa lor este diversă începând cu facultatea de a da îndrumări obligatorii subiectelor controlate. 94/1992 421 .Curtea de Conturi276 exercită controlul asupra modului de formare. cu efectuarea de percheziţii corporale şi în locuri publice sau particulare precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu275: . ce cuprinde mai multe modalităţi între care auditul de regularitate asupra activităţilor financiare. Ea prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. ca în cazul organelor Gărzii Financiare.jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele judecătoreşti conform art. a 275 276 Legea nr. Curtea îşi poate declanşa verificarea şi la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului cu privire la modul de gestionare a resurselor publice raportând despre cele constatate autorilor solicitării. cuprinzând şi neregulile constatate. protecţia muncii. în condiţiile legii. vamal. Curtea de Conturi mai exercită şi activitatea de audit public extern asupra autorităţilor publice.prin reglementări speciale au fost create asemenea organisme în cadrul sau pe lângă autorităţile publice centrale sau a celor organizate în teritoriu. În categoria organelor nejurisdicţionale intră diversele inspecţii şi inspectorate ca autorităţi specializate de control: . de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative şi terminând. Atribuţiile acestor autorităţi sunt dintre cele mai diferite vizând domeniul financiar. sanitar. a tranzacţiilor. continuând cu posibilitatea de suspendare a actelor şi măsurilor aparţinând celor verificaţi. inclusiv pe lângă autorităţile locale. etc. 2.

alin. 422 . 123 alin. în faţa instanţei de contencios administrativ. cu motivarea necesară. al consiliului local sau al primarului. un act al consiliului judeţean. Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene. art. 215/2001 privind administraţia publică locală prevede la alin. Enumerând atribuţiile prefectului. Anterior introducerii acţiunii va solicita autorităţilor administraţiei publice locale. financiare. stabilirea răspunderilor. 135. în termen de 5 zile de la data comunicării acestuia. auditul performanţei (economicitatea şi eficienţa activităţilor şi resurselor umane. să reanalizeze actul pe care îl apreciază ilegal în vederea modificării sau. dacă le consideră nelegale. 5 din legea fundamentală care dispune că prefectul poate ataca. Noua lege a contenciosului dispune de asemenea prin dispoziţiile art. după caz. lit. etc. potrivit art. Actul atacat este suspendat de drept. în termen de 6 luni. Controlul prefectului se exercită numai asupra actelor administrative nu şi asupra faptelor juridice administrative sau asupra operaţiunilor administrative pregătitoare. se mai verifică procesul decizional. 3 că prefectul poate ataca. 1. 134 din Legea nr. sistemele informatice. în faţa instanţei de contencios. revocării acestuia. 1 din Legea nr. materiale). actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. Controlul exercitat de către prefect Bazele constituţionale ale acestui control sunt consacrate de art. b că acesta exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. în cazul în care consideră actul ilegal.controlului intern şi auditului intern. 215/2001. prefectul poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ aceste acte. precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean.

permite şi justifică exercitarea verificării legislative asupra administraţiei publice. 1 din Legea nr. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României. 278 Art. prin votul său de încredere. Constituţia. Din ansamblul acestor prevederi rezultă că baza reprezentativă a puterii legislative .3.care de altfel îi conferă rolul hotărâtor şi în formarea sau revocarea guvernului precum şi consacrarea expresă a dreptului de control al Parlamentului asupra executivului constituie fundamentul politico-juridic care conferă. 102 (1) din Constituţie 423 . Având în vedere forţa juridică şi sfera sa de acţiune verificarea legislativă se prezintă ca un control general ce cuprinde 277 Art. în capitolul (IV) privind raporturile Parlamentului cu Guvernul. organul legislativ este cel care aprobă componenţa Guvernului. În sfârşit. consacră expres controlul legislativ asupra acestuia din urmă cât şi asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. De asemenea. acesta din urmă realizat asupra propriului sistem de organe executive. Controlul Parlamentului asupra administraţiei publice Controlul puterii legislative asupra celei executive reprezintă o formă a verificării de stat exercitate asupra acestui sistem de autorităţi publice alăturată controlului judiciar şi controlului administrativ. şi îl desărcinează prin moţiunea de cenzură. Noţiunea controlului parlamentar Conform Constituţiei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării prin intermediul căreia se exercită suveranitatea naţională Guvernul este autoritatea publică a puterii executive277 ce exercită conducerea generală a administraţiei publice potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament278.

Controlul legislativ se exercită asupra tuturor autorităţilor administrative. totuşi controlul parlamentar are o serie de caracteristici proprii care-i conferă o anumită specificitate între celelalte forme de verificare. teritoriale şi locale din subordonarea lui. Controlul parlamentar cuprinde întreaga activitate executivă incluzând toate formele concrete ale acesteia. inclusiv statală sau publică.vizează soluţionarea unui conflict generat de încălcarea legii sau de vătămarea unui drept subiectiv ceea ce excede competenţei legislative. Controlul parlamentar constituie o verificare de drept asupra întregii administraţii şi a componentelor sale structurale rezultând din principii constituţionale. b.întregul sistem al autorităţilor administraţiei publice. Deşi asupra administraţiei se exercită şi alte forme de verificare. atât cele juridice (acte şi fapte). cu excepţia actelor administrative jurisdicţionale (rezultând din soluţionarea cu putere de adevăr legal a unei încălcări de lege). a căror atribuţii deosebit de specifice .prin obiect şi procedură de înfăptuire . centrale. netrebuind să existe (ca în cazul altor forme de verificare a executivului) anumite reglementări legale exprese care să prevadă condiţiile 424 . cât şi pe cele nejuridice (acte politice şi operaţiuni tehnico-materiale). teritoriale şi locale. indiferent de locul şi de modul de subordonare în ierarhia administrativă. Caracteristicile controlului parlamentar a. brevete de invenţie) sau aflate în curs de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti. începând cu Guvernul şi continuând cu toate celelalte autorităţicentrale. precum şi a acelor acte administrative determinate asupra cărora se desfăşoară o verificare jurisdicţională specială înfăptuită de organe executive având asemenea atribuţii (de pildă actele de restituire a cererilor. neexistând organ executiv exclus de la această verificare cu excepţia autorităţilor executive cu activitate jurisdicţională. c.

a actelor normative ca şi a considerentelor de oportunitate sau de actualitate). cu excluderea. Controlul parlamentar nu este exclusiv deoarece şi alte categorii de autorităţi ale statului (Preşedintele Republicii. Controlul legislativ poate fi atât general cât şi special vizând fie ansamblul autorităţilor şi activităţilor executive. derivând din cadrul juridic general al raporturilor dintre Parlament şi Guvern uneori existând şi împuterniciri legislative speciale (pentru comisiile de anchetă). de regulă279. Controlul parlamentar este direct sub aspectul modalităţilor sale de realizare fiind înfăptuit de autoritatea legislativă. dar fără ca să existe o interpunere a altor autorităţi faţă de subiectul supus verificării. deoarece Parlamentul nu are posibilitatea efectivă să dispună. d. fiind expresia recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice. ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive. 425 . măsuri pe care executivul verificat să fie obligat să le îndeplinească. e. aşa cum este cazul altor forme de verificare administrativă sau judiciară. Controlul parlamentar este complet în sensul că poate viza atât legalitatea cât şi oportunitatea acţiunilor şi măsurilor verificate deosebindu-se în acest sens de controlul judecătoresc (limitat doar la aspectele de legalitate a actelor şi faptelor administrative. i. 279 Excepţia o reprezintă situaţia în care membrii executivului trebuie să răspundă la întrebările parlamentarilor privitoare la o măsură care urmează să fie luată de administraţie. fie o anumită latură a acestuia. în urma realizării lui. f. de regulă. Controlul legislativ nu reprezintă o verificare de plină jurisdicţie. h. fie un anumit nivel ierarhic. prin diferite căi. g.sau cazurile în care se exercită. Controlul parlamentar este. dintr-o ramură sau domeniu de activitate ori cu privire la anumite acte sau fapte determinate. întocmai ca şi cel judiciar.

buget şi finanţe. industrie şi servicii.). 28 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hot. Ele pot fi comisii speciale. comisii de anchetă şi comisii de mediere a diferendelor ivite între cele două camere pe marginea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative. alcătuite din deputaţi sau (şi) senatori înfiinţate în scopul îndeplinirii însărcinărilor ce le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor adunării legislative281. b. Comisiile sunt permanente şi temporare. fie chiar prin intermediul parlamentarilor luaţi în mod individual. Comisiile permanente se aleg pe toată durata legislaturii pe diverse domenii (economic. În plenul lor. Căile de înfăptuire a controlului parlamentar280 Verificarea parlamentară se poate înfăptui fie de plenul camerelor legislative. cit. inclusiv rapoarte sau avize ale comisiilor parlamentare întocmite în legătură cu anumite aspecte ale activităţii executive. nr. p. mai ales. Comisiile parlamentare sunt proprii organe de lucru alese de camere sau organe ale acestora. 291 . camerele (Camera Deputaţilor şi Senatul) ori ambele adunări reunite în şedinţă comună pot cere diverse informaţii şi documente Guvernului. a. a echilibrului între puterile statului de drept. nr. 27.justiţia şi chiar unele organe executive) verifică activitatea administraţiei. op.292 Art. Comisiile temporare se aleg pentru o perioadă limitată de timp şi cu un scop strict determinat. motiv pentru care el se alătură şi se completează cu celelalte forme de verificare constituind o importantă componentă în realizarea separaţiei şi. în cadrul şedinţelor. etc. informări ori răspunsuri prezentate de conducătorii ori reprezentanţii autorităţilor executive. 13/1990 426 . având obiective anume stabilite prin hotărârea de înfiinţare. fie prin intermediul comisiilor parlamentare. 280 281 I. 23 din Regulamentul Senatului aprobat prin Hot. Iovănaş. 12/1990 şi art. politică externă. pot audia rapoarte.

la sediul autorităţii legislative şi se poate declanşa din iniţiativă proprie. miniştrii. Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.c. Deputaţii şi senatorii luaţi în mod individual pot pune. respectiv Guvernului sau oricăruia dintre membrii acestuia. fie la sesizarea unor terţi adresată comisiei sau Parlamentului. putându-se adopta o hotărâre într-o anumită problemă sau o moţiune simplă. se pot efectua expertize. 427 . b. iar dacă li se solicită prezenţa. Procedura controlului parlamentar a. specialişti din partea unor autorităţi care pot fi ascultaţi. Guvernul şi celelalte autorităţi administrative sunt obligate să prezinte 282 Art. înscrisuri. a întrebărilor şi interpelărilor. În plenul camerelor sau în şedinţa lor comună autoritatea legislativă efectuează verificarea puterii executive după procedura specifică şedinţelor sale de lucru din cadrul sesiunii aşa cum este ea reglementată prin regulamentele proprii. Activitatea de verificare se poate desfăşura la sediul organului controlat. iar mărturia mincinoasă se sancţionează potrivit legii282. în cadrul şedinţelor camerelor la care participă. În cazul acţiunilor de anchetă privitoare la activităţile Guvernului prezenţa la audieri este obligatorie. se pot prezenta şi preda obiecte. De asemenea. Se audiază informările şi rapoartele prezentate de executiv şi de comisiile parlamentare. parlamentarii au dreptul să ceară şi să obţină informaţiile necesare de la orice autoritate de stat. întrebări şi adresa interpelări executivului. inclusiv la sesizarea Parlamentului. Comisiile parlamentare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe la care pot invita reprezentanţi ai Guvernului. participarea lor este obligatorie. au loc dezbateri pe marginea lor. inclusiv persoane interesate. iar dacă este cazul se aprobă sau se respinge informarea prezentată. în vederea pregătirii dezbaterilor parlamentare. pot fi citaţi şi audiaţi martori.

dacă camera consideră aceasta necesar. Efectele controlului parlamentar Poziţia şi competenţa organului legislativ determină ca în exercitarea dreptului de control al acestuia asupra autorităţilor executive. Pe marginea problematicii dezbătute se redactează un raport sau un aviz ce urmează a fi prezentat. Interpelările se fac în scris arătându-se obiectul lor şi constau dintr-o solicitare adresată Guvernului de către un grup parlamentar prin care se cer explicaţii asupra politicii executivului în probleme interne sau externe. oral sau în scris. Cei întrebaţi vor răspunde imediat. c. Parlamentarii pot adresa oral întrebări. plenului camerei sau în şedinţa comună a legislativului. printr-o hotărâre adoptată în problema ridicată prin întrebare sau printr-o moţiune simplă în cazul interpelării. Se pot iniţia sau se pot face propuneri de acte normative ce reglementează problemele ridicate în activitatea autorităţii executive analizate. ori dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o anumită problemă. chiar dacă acestea nu includ dreptul de anulare. Răspunsul este obligatoriu de dat fie imediat fie în zilele următoare. Toate aceste măsuri sunt hotărâte de către comisie cu votul majorităţii membrilor care o compun. Ele se citesc în şedinţă publică de către preşedintele grupului parlamentar şi se transmit preşedintelui camerei. de modificare ori de suspendare a actelor juridice administrative sau de 428 . în funcţie de solicitare. adică solicitări prin care se cere unor autorităţi să răspundă dacă un fapt este adevărat sau dacă o informaţie este exactă. sau pot declara că vor prezenta răspunsuri în zilele următoare. inclusiv Guvern. dacă Guvernul înţelege să comunice camerei acte sau anumite informaţii solicitate. după caz.informaţiile şi documentele solicitate. cel dintâi să dispună de o gamă largă de măsuri ce se pot lua faţă de administraţie. Discuţiile se încheie.

429 .în cazul dezbaterii în Senat a raportului comisiei parlamentare dacă se relevă existenţa unei abateri grave în activitatea unui membru al Guvernului Senatul poate cere primului ministru destituirea acestuia285. p. iar atunci când le verifică Parlamentul are atributul de a aproba sau de a respinge ordonanţele283.în ipoteza în care dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi în activitatea Guvernului Camera Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor286. Leş. 3. 3 şi urm. 115 (1.în cazul tratatelor internaţionale. 4. 286 Art. parlamentul neavând administraţia în subordine şi neputând să i se substituie în atribuţii. nr. Parlamentul exercită controlul asupra administraţiei cu ocazia supunerii lor spre ratificarea acestuia.sancţionare a funcţionarilor vinovaţi de abaterile constatate. . „Avocatul poporului. a acordurilor. putând refuza ratificarea sau denunţa actele astfel încheiate284. 113 din Constituţie 287 Asupra acestei probleme a se vedea I. 4 din Legea nr.. Art. . instituţie a statului de drept”. 7/1997.în ipoteza delegării legislative . 285 Art. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. 51 alin. În acest sens arătăm următoarele: . Avocatul poporului (Ombusdmenul)287 283 284 Art. 9 din Regulamentul Senatului. I. în „Dreptul”. .prin care Parlamentul abilitează Guvernul să adopte ordonanţe în domenii rezervate legii ordinare şi care nu fac obiectul legilor organice nerespectarea termenului de supunere spre aprobare parlamentară a acestor acte atrage încetarea efectelor lor. 5) din Constituţie. convenţiilor şi a altor acte de acest gen încheiate de executiv.

Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. condiţiile şi efectele activităţii exercitate de avocatul poporului asupra încălcărilor de lege săvârşite de administraţia publică vizând drepturi şi libertăţi cetăţeneşti”. Ombudsman-ul în dreptul comparat. „Caracteristicile. Avocatul poporului prezintă celor două camere anual rapoarte sau ori de câte ori este solicitat de către acestea. 1998. 8/1997. Autorităţile publice sunt obligate să-i asigure sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. publicată în Monitorul Oficial al României Partea Ia.. Vlad. 1-49 288 Legea nr. Arad. nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. Editura ServoSat. Acesta este numit de Parlament pe o durată de 5 ani iar organizarea şi funcţionarea lui ca instituţie se stabileşte prin lege organică. nr. 268 din 22 aprilie 2002. nr. publicată în Monitorul Oficial al României. din 25 martie 1997. modificată prin Legea nr. 326 din 16 mai 2002 430 . în „Dreptul”. p. Avocatul poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor în limitele stabilite de lege. 19 şi urm. nr. 48. 5/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului. 181/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. Hotărârea Senatului nr. nefiind obligat să se supună instrucţiunilor Santai. Partea I-a.conform cărora acesta este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică. M. p. Partea I-a.O formă specială de verificare a respectării legii în strânsă legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează prin Avocatul poporului. Caracteristicile activităţii avocatului poporului Pornind de la reglementarea legală a instituţiei avocatului poporului configurată de Constituţie precum şi de legea organică288 în materie .

cu excepţia situaţiilor de confidenţialitate instituite la cerere sau din motive întemeiate. emiţând măsura legală solicitată ori anulând-o pe cea ilegală.Ca regulă generală. . fie ele chiar legitime aparţinând acestora. teritorial sau local).Prin exercitarea acestei apărări avocatul poporului nu poate obliga autorităţile publice la luarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii încălcate şi nici nu se poate substitui în atribuţiile acestora. .Activitatea acestuia se desfăşoară sub control parlamentar.Această apărare se exercită în legătură cu raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice. aşa cum sunt formulate de Constituţie şi de legislaţia în vigoare întemeiată pe ea. iar nu acţiuni de drept privat ale acestora.rezultă poziţia sa cu totul distinctă în sistemul autorităţilor publice din ţara noastră. de modul de organizare (naţional sau central.Activitatea avocatului poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. de modul lor de alcătuire (alese sau numite) ori de durata funcţionării acestora (permanente sau temporare). . în exercitarea atribuţiilor sale autorităţilor publice . iar nu simple interese. nu neoportune sau cu caracter politic. activitatea avocatului poporului are un caracter public. substitui. . cu condiţia ca ele să fie ilegale. dar şi fără să se poată. . cu precădere cele administrative. de competenţa exercitată (generală sau specială). la rândul său.Activitatea de verificare a modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti are ca obiect doar acte şi fapte de putere ale autorităţilor. existând obligaţia prezentării de rapoarte forului legislativ.sau dispoziţiilor care l-ar afecta în acest sens. 431 . . iar în acest din urmă caz indiferent de nivelul lor (ierarhic).

p. fără deosebire de cetăţenie. fiind de notorietate faptul că prin consacrarea constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt apăraţi.). 217. cit. 1 alin. Ediţia a VI-a. 1 din Legea organică) adică cetăţeneşti. . Muraru în lucrarea Drept constituţional şi instituţii politice. referirea legală are un caracter mai restrictiv. Bucureşti. 291 A se vedea I. cu sau fără altă cetăţenie (desigur vătămaţi prin activitatea autorităţilor române). ori alte subiecte colective de drept . Desigur. din moment ce cererile în această materie adresate avocatului poporului pot proveni de la orice persoană fizică. etc. op.cu excluderea drepturilor persoanelor juridice naţionale sau străine.cel puţin în raport cu administraţia. 193-194. administrativă. limitată la drepturi şi libertăţi fundamentale289 (în mod diferit de sensul larg atribuit de art. decât cetăţenii români. iar nu alte categorii de drepturi având o altă natură juridică (de pildă. vol. 432 . în măsura în care un drept de natură constituţională se reflectă şi în alte ramuri de drept290 el poate forma obiectul activităţii de investigare din partea avocatului poporului. 289 Asupra distincţiei dintre drepturile fundamentale şi alte categorii de drepturi a se vedea principalele teorii în materie enunţate de I. dreptul de proprietate.încălcarea deşi vizează un drept cetăţenesc .dreptul lezat poate să aparţină şi altor persoane fizice. Editura ACTAMI. (art. 290 De pildă. 1995. Muraru.Condiţii de fond ale activităţii de verificare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Activitatea de apărare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurată de Avocatul poporului trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de fond: 1) Trebuie să existe o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti: . în egală măsură toţi indivizii umani. civilă.. I. 44 alin. respectiv străini. comercială. foarte puţine prerogative revenind în mod specific doar condiţiei de cetăţean291. p. 1 din Constituţie).

de nivel naţional sau local. sunt arestate sau reţinute. exercitând o funcţie publică de autoritate. Bucureşti. Iorgovan.conţinutul acestei noţiuni293 în care sens avem în vedere atât autoritatea propriu-zisă cât şi funcţionarii ei. 2) Lezarea trebuie produsă de autorităţile administraţiei publice: . Drept administrativ. indiferent că ea poate fi sau nu comensurată patrimonial sau evaluată pecuniar ori ar putea da naştere la formularea unor pretenţii vizând daune morale. Editura Hercules. Art. 17 din Legea în cauză face referire la restrângerile legale privind drepturile şi libertăţile persoanelor care execută pedeapsa închisorii. p. împiedicarea sau restrângerea exerciţiului lor292 în mod abuziv. 293 Asupra noţiunii de autoritate a administraţiei publice a se vedea A. dar care se pot şi ele adresa avocatului poporului pentru cazul lezării acestor facultăţi legale. fundaţii sau aşezăminte create de autorităţi sau de instituţii aparţinând acestora. 53 din Constituţie prevede în mod limitativ şi expres condiţiile de restrângere ale drepturilor şi libertăţilor în care sens existenţa acestora nu este afectată. cu excluderea oricăror alte forme instituţionalizate aparţinând sau dependente de cele de mai sus.. Tratat elementar.sfera aceleaşi noţiuni care cuprinde atât autorităţile executive cât şi instituţiile publice exercitând o autoritate prin conducerile lor (şcoală. de genul societăţilor comerciale. etc.starea de lezare a subiectului prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor constând din nerecunoaşterea sau negarea dreptului ori a libertăţii. inclusiv regiile autonome. 1993. de conducere sau de execuţie. vol. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor trebuie săvârşită prin acte şi fapte de autoritate cu caracter ilegal ale 292 Art. 3. organizaţii sau forme asociative.) precum şi oricare dintre serviciile publice deconcentrate aflate sub autoritatea administraţiei publice. spital. 75-99. de decizie sau auxiliari. I. ceea ce determină o stare de vătămare. cu capital integral sau majoritar de stat. 433 . .

pretinzând caracterul ilegal al acestora. din fosta Lege a contenciosului administrativ. abrogată prin Legea nr. .100. Ştiinţifică. 1959. l. tăcerea administraţiei (faţă de solicitarea adresată) precum şi emiterea tardivă de către ea a actelor solicitate295. nu de natură civilă. Senatului sau 294 S-a dorit o evidentă corelare cu prevederile art.554/2004 care a menţinut aceeaşi corelare.29/1990.97 . Bucureşti. Actele de drept administrativ. De aici şi concluzia firească privind necompetenţa avocatului poporului în materia analizată atunci când actele sau faptele au un caracter legal. avocatul poporului sesizează autorităţile asupra ilegalităţii actelor şi faptelor administrative. chiar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor. din moment ce. fiind acte şi fapte administrative. 295 Asupra semnificaţiei juridice a refuzului şi a tăcerii administraţiei a se vedea T. Rezultă implicit că legiuitorul a urmărit să stabilească un raport de cauzalitate între atitudinea ilicită a administraţiei şi rezultatul vătămărilor constând din încălcarea dreptului sau a libertăţii cetăţeneşti. petiţionarul trebuind să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal cererea. Drăganu. 434 . p. prin recomandările sale. în caz contrar cererea petentului trebuind respinsă motivat.legiuitorul a exclus ideea vătămării prin acte şi fapte legale. teza II.administraţiei. Ed. legiuitorul294 asimilând actelor ilegale. 5) Pentru a putea fi primite spre soluţionare cererile nu trebuie să vizeze actele Camerei Deputaţilor. iar nu de drept privat. pentru tardivitate. nr.natura acţiunilor sau inacţiunilor executive vătămătoare care trebuie să fie de drept public sau de autoritate. etc. deci prin atitudini sau conduite culpabile şi vătămătoare ale executivului: . 4) Actele şi faptele relevate cu care este sesizat nu trebuie să se fi produs cu mai mult de un an ori să nu treacă de un an faţă de data la care persoana în cauză a luat la cunoştinţă de ele. comercială.

Editura Didactică şi Pedagogică. Condiţiile de formă ale activităţii de verificare desfăşurate de avocatul poporului Activitatea de verificare desfăşurată de Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă: 1) Trebuie să existe fie o sesizare adresată avocatului sau acţiunea poate fi declanşată din oficiu.320 435 . 1977. Bucureşti. 2) Petentul trebuie să dovedească ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi care a determinat vătămarea drepturilor sale: 296 I.Parlamentului. Sub aspect terminologic legiuitorul nu a fost consecvent întrucât. ale Preşedintelui României şi ale Guvernului. Ministerul Justiţiei. toate aceste cazuri fiind tot atâtea cauze de neprimire a petiţiilor de către avocatul poporului care trebuie să le respingă ca inadmisibile. Iovănaş. preşedintele instanţei de judecată. p. desemnând forme ale dreptului de petiţionare exprimând pretenţia de restabilire a unui drept încălcat. Cererea se formulează în nume propriu. 319 . ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. deşi utilizează frecvent noţiunea de „cerere”. de către persoana lezată . iar nu de satisfacere a unui drept în curs de conturare 296 sau preexistent. după caz. care sunt obligaţi să-i comunice măsurile luate. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţie. precum şi ale Curţii Constituţionale. potrivit competenţei acestora. mai întrebuinţează şi noţiunea de „plângere” deşi apreciem că noţiunile de „plângere” sau de „reclamaţie” ar fi fost mai exacte. Dacă avocatul poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti el va sesiza. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. Ministerul Public.

Avocatul Poporului poate decide în sensul respingerii motivate a cererilor nefondate sau poate cere date suplimentare dacă i se par necesare faţă de modul iniţial de formulare al cererii. în care sens: a. se pot solicita autorităţilor administraţiei publice informaţii sau documente necesare anchetei întreprinse. . se pot audia şi lua declaraţii de la conducătorii autorităţilor şi de la orice funcţionar care poate da informaţii necesare soluţionării cererii. apreciind probabil în cazul faptelor ca fiind necesară clarificarea procedurală prealabilă a termenului legal în care administraţia trebuie să răspundă petentului şi.legea instituie expres o atare obligaţie numai în cazul întârzierii sau a refuzului administraţiei publice în soluţionarea legală a cererii iniţiale. 3) Avocatul poporului primeşte şi decide asupra cererilor care i-au fost adresate urmărind rezolvarea lor legală: . b. Tot respingere se va decide şi în cazul excepţiilor de necompetenţă instituite de lege când motivarea se va face pe considerente de inadmisibilitate. neimpunând-o în cazul actelor ilegale deşi asimilează cele două fapte cu manifestarea ilegală de voinţă a autorităţii executive. în funcţie de atitudinea. iar acestea sunt obligate să comunice sau să le pună la dispoziţie. 436 . în condiţiile legii. expresă (în caz de refuz) sau tacită (în caz de întârziere) a autorităţilor. .în cazul actelor administrative ilegalitatea e prezumată şi se deduce din vătămarea dreptului sau libertăţii încălcate. acestea din urmă trebuind a fi dovedite.. urmărindu-se rezolvarea ei legală. urmând să fie declanşată competenţa de verificare a avocatului poporului.decizia avocatului de a se trece la soluţionarea cererii. inclusiv actele pe care le deţin în legătură cu cererile adresate avocatului poporului acordându-i tot sprijinul.

indiferent că o admite sau o respinge. la rândul lor. d. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. ci demersul procedural întreprins pe lângă autoritatea în culpă. cere autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei în cauză încetarea încălcării drepturilor sau libertăţilor cerând în scris reformarea sau revocarea actului administrativ. sesiza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice sau al prefecţilor.c. revine autorităţilor sesizate. în toate situaţiile se va aduce la cunoştinţa petentului rezultatul cercetării întreprinse în urma cererii. va fi sesizat parlamentul. de către avocat. primului ministru. sesizând autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţilor 437 . avocatul poporului are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice. în exercitarea atribuţiilor sale. după cum este sau nu întemeiată. În cazul admiterii ei avocatul va putea: a. emite recomandări. prezintă rapoarte preşedinţilor celor două camere sau. repunerea în drepturi ori în situaţia anterioară a petiţionarului şi repararea pagubelor produse. în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea plângerii. cuprinzând constatările prilejuite de cercetările întreprinse dacă evidenţiază lacune legislative sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor. c. b. în termen de cel mult 20 de zile. 4) Prin „rezolvarea legală a cererii” primite de avocatul poporului nu se înţelege atributul de decizie faţă de ilegalitatea cu care a fost sesizat. după caz. Soluţiile dispuse de avocatul poporului Indiferent de soluţia dispusă de avocat. iar în caz de neadoptare de către Guvern. în sensul luării măsurilor administrative corespunzătoare. deoarece rezolvarea efectivă.

438 . constau în obligativitatea autorităţilor administraţiei publice de a lua. avocatul poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare care sunt datoare să-i comunice. măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţii constatate. Sesizarea se poate introduce pe treaptă ierarhică. cuprinzând informaţii privind activitatea instituţiei Avocatului Poporului. avocatul poporului se va adresa prefectului. prezintă. cazul Băncii Naţionale a României. e. etc. termen ce curge de la data depunerii cererii la acesta. repararea pagubelor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau favorizat încălcarea drepturilor persoanelor lezate şi în obligativitatea informării acestuia despre măsurile întreprinse. în termen de cel mult 45 de zile. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale.) se va sesiza parlamentul despre ilegalităţile constatate în activitatea ei ori a serviciilor din subordine. precum şi recomandări vizând modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. de îndată. ilegalităţile comise.actelor sau faptelor administrative care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi celui judecătoresc. Dacă autoritatea centrală nu este în subordinea Guvernului (de pildă. de la data sesizării. până la Guvern. Efectele cererii formulate de avocatul poporului. iar dacă nici aici nu se obţine rezolvarea. În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile. rapoarte. anual sau la cererea acestora. atunci când constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului. Serviciului Român de Informaţii. se va sesiza parlamentul. măsurile luate. care are la dispoziţie un nou termen de 45 de zile pentru soluţionare.

Peiser – Contentieux adminitrati. Controlul exercitat de către instanţele de contencios administrativ Termenul contencios derivă din latinescul „contenado contendere”. să poată sesiza instanţa de contencios. 5. care evocă ideea unei confruntări prin luptă. Dalloz. iar în caz de nesoluţionare favorabilă din partea celui sesizat. 1 439 . 297 G. sintagma de contencios administrativ este definită ca fiind „ansamblul problemelor legale de existenţă a unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi administrative. în urma controlului realizat – pe linia protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti încălcate de administraţia publică – conform legii sale organice. ca şi noua Lege a contenciosului administrativ nr. dintre două părţi.Considerăm că prefectul în exercitarea dreptului său de control general de legalitate asupra administraţiei publice locale va sesiza organul local sau judeţean. revizuirea adusă Constituţiei permite acestuia sesizarea Curţii cu privire la constituţionalitatea legilor. pag. În cazul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al executivului nu poate fi înlăturat decât prin justiţie. în sensul cel mai larg al termenului”297. în sensul luptei unor interese contrarii. ceea ce îi conferă petiţionarului. Paris. prefectul va utiliza calea contenciosului administrativ în justiţie conform Constituţiei şi Legii privind administraţia publică locală. În literatura de specialitate franceză. calitatea de reclamant.554/2004 care îi conferă dreptul ca. în vederea restabilirii legalităţii. 2001. în baza unei sesizări a persoanei fizice. de drept. aceasta va solicita şi punctul de vedere al Avocatului Poporului. Oricum.

Editura Accent. 366 440 . Această ultimă definiţie. Cluj-Napoca. Mai recent s-a considerat că. fiind în concordanţă şi cu normele Constituţiei revizuite. pag. Bucureşti. fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică. Legea nr. 2004. principii şi sancţiuni aparţinând dreptului public298. N. de lege lata.Doctrina românească interbelică a considerat termenul de contencios ca fiind totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli. majoritatea fiind autorităţi ale administraţiei publice şi administraţi prin aplicarea unor reguli speciale aparţinând dreptului public. acest organism funcţionând ca o instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice. G. În perioada 1866298 C. pag. 554/2004. Petrescu. 31 299 R. Editura Alcalay. având în vedere noile dimensiuni ale reglementărilor pe care le cuprinde. Aspecte privind evoluţia contenciosului administrativ în România Pentru prima dată în ţara noastră contenciosul administrativ a fost instituit prin legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1869. defineşte termenul de contencios ca fiind activitatea de soluţionare. – Drept administrativ. de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ. 1937. litigii care se soluţionează de instanţele judecătoreşti299. reflectă noua concepţie a legiuitorului român asupra contenciosului administrativ.

numai atunci când prevederile legale exprese le autorizau să le exercite. însă nu tuturor instanţelor ci numai secţiei a III-a a Curţii de Casaţie. Editura Accent. 2004. atribuţiile de contencios au revenit instanţelor judecătoreşti ordinare. Cluj-Napoca. – Drept administrativ. în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor. Deoarece Legea nr. 29/1990. N. ultimele rămânând.1905. instanţelor de drept comun. instanţele judecătoreşti aveau dreptul de a verifica pe cale de acţiune legalitatea actelor administrative. a transformat competenţa excepţională a tribunalelor de a se pronunţa asupra legalităţii actelor normative într-o competenţă generală. pag. care a investit Curţile de Apel din circumscripţia în care domiciliază reclamantul cu competenţe de a soluţiona cererile în materia contenciosului administrativ. prin adoptarea Legii din 1925. fiind dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. Legea contenciosului administrativ nr. După 1948. Constituţia din 1965. valorificând tradiţiile legislative româneşti şi aducând şi 300 R. care a încredinţat competenţa soluţionării cererilor cele vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ ilegal. Legea făcea distincţie între actele administrative şi cele de gestiune. obişnuită. Pe baza acestei constituţii a fost adoptată Legea contenciosului administrativ din decembrie 1925. 1/1967 cuprindea un număr mare de acte administrative exceptate de la controlul de legalitate. în competenţa instanţelor de drept comun. Consiliul de stat fiind desfiinţat. ea a avut un câmp redus de aplicare300. judecarea litigiilor de contencios administrativ aparţinea tot puterii judecătoreşti. 373 441 . Ulterior a fost adoptată Legea nr. Odată cu adoptarea Constituţiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o instituţie de ordin constituţional. 1/1967. Petrescu. iar regimul instituit era al unui contencios în anulare. Prin adoptarea Legii din 1 iulie 1905.

ceea ce a impus ca aceste principii să se aplice în practica judecătorească. în realitate dispoziţiile legii îmbină contenciosul în anulare cu cel de plină jurisdicţie302. Nedelcu. Nicu – Drept administrativ.2004. a cărei dispoziţii le vom analiza în continuare. Revizuirea Constituţiei aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a instituit norme noi în ceea ce priveşte contenciosul administrativ care au necesitat adoptarea unei noi reglementări în materie. Această lege a fost însă adoptată anterior Constituţiei României din 1991. A. Aceasta s-a realizat prin adoptarea Legii nr.12. vom puncta câteva dintre noutăţile aduse de această lege. in Internationale de droit coupare. înfiinţând secţiile specializate în cadrul tribunalelor judeţene şi în cadrul Curţii Supreme de Justiţie. Spre deosebire de redactarea din Legea nr. Editura Themis. ca urmare a 301 A. I. 373-378 302 I. 554/2004 dispune că sesizarea instanţei de contencios se poate face şi de Avocatul Poporului.elemente de noutate.12. Iorgovan. măsurile care puteau fi luate de instanţă având un caracter limitat. pag. 554/7. Vida – Le contencieux administratif roumain dans la perspective de la Constitution. realizându-se acel fenomen de „constituţionalizare” a contenciosului administrativ301. Principalele noutăţi aduse în materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr. Calitatea reclamantului: Legea 554/2004 extinde sfera persoanelor şi a autorităţilor care pot sesiza instanţe de contencios administrativ. 29/1990. Contenciosul administrativ instituit de Legea nr. iar legea fundamentală a adus principii noi în materie. 365 442 . 2/1993. Legea nr. chiar dacă aparent poate fi catalogat ca un contencios de plină jurisdicţie. 554/7. C. Craiova 2002. nr. 29/1998. a. a reprezentat o reglementare superioară celor anterioare.2004 Fără a ne propune să facem o analiză completă a noii reglementări a contenciosului administrativ. pag.

Actele nesupuse controlului Conformându-se dispoziţiilor art. Instanţa. alin. dispoziţiile legii sunt armonizate cu dispoziţiile art. 52. pe cale de excepţie. din oficiu sau la cererea părţii interesate. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere nu se poate înlătura decât prin justiţie. 4 din lege este consacrată expres excepţia de nelegalitate. sau într-un interes legitim printrun act administrativ cu caracter individual adresat altei persoane. c. 1. va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ. Totodată. 1 din Constituţie care vorbeşte despre „drept ori interes legitim”. 443 . Excepţia de nelegalitate Prin dispoziţiile art. 6 din Constituţie. în sensul că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. 2 din lege potrivit cu care se poate adresa instituţiei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său. b. o noutate o constituie şi reglementarea cuprinsă în art. De asemenea.actele administrative ale autorităţilor publice ce privesc raporturilor acestora cu Parlamentul. constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond. alin. precum şi de Ministerul Public atunci se constată emiterea unor acte unilaterale emise cu exces de putere.actele de comandament cu caracter militar. În sfârşit.controlului efectuat. noua reglementare restrânge sfera actelor ce nu pot fi supuse controlului la: . . legea dispune că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei actele autorităţilor publice prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică. 126 alin.

din ordonanţă introduce acţiunea la instanţa de contencios. Termenul de introducere a acţiunii Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de la 6 luni la: . dar nu mai târziu de 1 an. prin lege organică o altă procedură.data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere în cadrul contractelor administrative. . cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni. în cazul actului administrativ unilateral. Soluţiile pe care le pronunţă instanţa 444 - . ori cele care privesc apărarea şi securitatea naţională. Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Element de noutate consacrat de art. g. Obiectul acţiunii judiciare Se extinde obiectul acţiunii judiciare şi asupra litigiilor care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ. d. Pentru motive temeinice.data expirării termenului de soluţionare. .actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede.actele administrative emise pentru aplicarea stării de război a stării de asediu sau a celei de urgenţă. În practica judecătorească faţă de textele constituţionale şi ale soluţiilor pronunţate de către Curtea Constituţională. 9 din lege.data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau comunicării răspunsului. f. . precum şi orice litigii legale de aplicarea şi executarea controlului administrativ e. controlul legalităţii exceptă numai aceste acte. însoţită de execuţia de neconstituţionalitate. potrivit cu care persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii.

. 445 .suplineşte consimţământul uneia dintre părţi.impunerea unei părţi să respecte o anumită obligaţie. Obligaţia publicării Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. h.obligă autoritatea să încheie contractul.Ca o noutate. instanţa soluţionând cauza.dispune anularea. prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. în monitoarele oficiale ale judeţului ori municipiului Bucureşti. Ele se publică în Monitorul Oficial al României. partea I. acestuia în tot sau în parte. se pronunţă şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza executării actului supus judecăţii. De asemenea. după caz. la cererea instanţei de execuţie ori a reclamantului. . . atunci când obiectul acţiunii îl formează un contract administrativ instanţa poate: . sau. amenda) şi altele de către organele judecătoreşti (obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii). Capitolul 13 Răspunderea contravenţională Răspunderea contravenţională face parte din răspunderea administrativă. Unele sancţiuni contravenţionale se aplică de către organele administraţiei de stat (avertismentul. este forma ei cea mai gravă.

10.calcularea 303 V.1.1 precizează că „amenda contravenţională are caracter administrativ” fără să facă nici o menţiune referitoare la caracterul celorlalte sancţiuni contravenţionale. Tabără . Această dispută nu este clarificată nici de Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 446 . Săvârşirea de contravenţii împiedică desfăşurarea normală a vieţii economice în plan imediat. p. Elementele răspunderii contravenţionale În literatura de specialitate toate opiniile susţin că temeiul răspunderii contravenţionale. Sibiu. Fapta să aibă un anumit grad de pericol social. Din definiţie se desprind (elementele) trăsăturile esenţiale ale contravenţiei: a. Universităţii „Lucian Blaga”.. întrucât art. Potrivit art. oraşului. Indirect. ele afectează întreaga viaţă social-politică a unei ţări. constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţiei. prin hotărâre a consiliului local al comunei.8 alin. factorul care o declanşează. ordonanţă. prin hotărâre a Guvernului sau. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 2002.2/2001. Ed. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti. Răspunderea contravenţională constă în sancţionarea contravenţională a persoanelor fizice şi juridice vinovate de încălcarea normelor legale care prevăd şi sancţionează contravenţii.Totul despre contravenţii.303 Noi opinăm că toate sancţiunile contravenţionale principale şi complementare au caracter administrativ. Contravenţiile se pot săvârşi atât prin acţiuni (. îl reprezintă contravenţia. deşi în privinţa sinonimiei dintre răspunderea administrativă şi răspunderea contravenţională sunt păreri diferite.1 din Ordonanţa Guvernului nr. stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. după caz.

82/1991.133. în cazul contravenţiilor.Legea contabilităţii nr. Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie Contravenţia are relevanţă juridică. o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale. contravenţiile financiare au un grad ridicat de pericol social.eronată a impozitelor. Contravenţia se sancţionează indiferent de forma vinovăţiei. Există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă. Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată prin acte normative emise de organele competente. art. are o importanţă deosebită aprecierea urmărilor faptei ilicite. trebuie să fie prevăzută în mod expres în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. este stabilită prin lege exact modalitatea de înfăptuire (de realizare) a activităţilor ilicite. Nesancţionarea faptelor săvârşite din culpă.nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice” . ea există numai dacă este săvârşită cu vinovăţie. În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenţii. o ordonanţă..304 304 Ioan Santai . pag. 447 .41. cât şi prin inacţiuni (. întrucât ele protejează valori deosebit de importante pentru bunul mers al întregii societăţi. vol. c. Cluj-Napoca. Ed.e) ce pun în pericol buna desfăşurare a activităţii de formare şi administrare a banului public. 2000. ca excepţie. lit. O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională numai dacă fapta comisă este prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres într-o lege. Ilicitul contravenţional are un spectru mai restrâns de exprimare prin faptul că.I.Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. cu consecinţa diminuării valorii creanţei fiscale cuvenite statului”). Astfel. Risoprint. taxelor şi a contribuţiilor. b.

Sunt frecvente cazurile în care acte normative distincte reglementează fapte contravenţionale identice sub aspectul elementelor componente. De asemenea. Pe de altă parte. contradictorie şi generatoare de confuzii. rămâne nepedepsită. solicită anularea acestuia. fie 448 . Concursul de fapte contravenţionale (pluralitatea de fapte contravenţionale) O problemă deosebită care apare în legătură cu subiectul. Dacă nu s-ar fi dispus anularea procesului-verbal de contravenţie. la fel de periculos. care atacând procesul-verbal de contravenţie în faţa instanţei judecătoreşti. întrucât în felul acesta. din punct de vedere social. există tendinţa de a aplica sancţiunea mai aspră atunci când aparent aceleiaşi fapte îi sunt aplicabile două texte legale. fără a face distincţiile ce se impun pentru a separa contravenţiile financiare de cele de evaziune fiscală. în cazul răspunderii contravenţionale. O încadrare juridică greşită a contravenţiei este exploatată de către contravenient. s-ar fi creat situaţia ca o persoană să răspundă pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o (fapt extrem de periculos pentru că ar deschide drum eventualelor abuzuri ce s-ar putea crea chiar în infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici din cadrul organelor financiare ale statului). faptul de a dispune anularea procesului-verbal de contravenţie este. În cadrul activităţii de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea de fapte de evaziune fiscală. Această suprapunere de reglementare a contravenţiilor au generat în practică situaţii nefireşti. dar diferite sub aspectul sancţiunilor stipulate pentru cazul săvârşirii unor asemenea fapte. săvârşită într-adevăr de către contravenient. Au fost pronunţate de către instanţele judecătoreşti numeroase hotărâri de anulare a proceselor verbale de contravenţie.În practică. legislaţia contravenţională este abundentă. este atunci când o persoană comite mai multe contravenţii fie prin încălcarea mai multor prevederi ale aceluiaşi act normativ. contravenţia reală.

Concursul de contravenţii (pluralitatea de fapte) presupune îndeplinirea unor condiţii: .1 din Ordonanţa Guvernului nr. de la data comunicării acestuia suma amenzilor achitate nu poate depăşi maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă (art.10 alin.contravenţiile să fie constatate simultan de acelaşi agent constatator. fără să fi fost sancţionat pentru vreuna din ele. În această situaţie ne găsim în faţa unei pluralităţi de fapte. fără să poată depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă. sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte.să fie vorba de aceeaşi persoană. a concursului de contravenţii. .29 coroborat cu art. când este posibil. sau maximul general de 300 de ore pentru obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Ordonanţa Guvernului nr.prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative. . Reglementările prevăd sancţionarea în concursul de contravenţii pentru toate categoriile de sancţiuni contravenţionale principale. după caz. achită jumătate din minimul amenzii pe loc sau în 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau.persoana respectivă să fi comis mai multe contravenţii.1 că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii.2/2001). sancţiunea contravenţională aplicată pentru fiecare contravenţie din concurs se cumulează.2/2001 prevede în art. cu excepţia avertismentului.28 alin. 449 . În situaţia concursului de fapte contravenţionale pentru care contravenientul.

12. Prin participaţie. să aplice fiecăruia sancţiunea corespunzătoare.Reglementarea contravenţiilor. p.sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte să fie de aceeaşi natură. sancţiunea se va aplica fiecăreia separat”. agentul constatator trebuie să aprecieze obiectiv contribuţia fiecărui coautor la comiterea faptei şi în raport de această contribuţie.10. În cazul concursului de contravenţii prin noţiunea de persoană se înţelege atât persoanele fizice cât şi cele juridice.305 Persoana juridică subiect al contravenţiei 305 Alexandru Ţiclea . În aceste situaţii de coautorat. ci fiecare săvârşind contravenţia va răspunde separat în limitele stabilite de actul normativ.. Bucureşti 1998. participarea în mod direct la săvârşirea contravenţiei şi nu instigarea sau complicitatea la comiterea faptei. cu cât a contribuit fiecare la comiterea faptei. . se înţelege contribuţia efectivă.1 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 care arată că „în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane.3 din Ordonanţa Guvernului nr. alin. în sensul dispoziţiilor legale menţionate mai sus. în participaţie (coautorat).10 alin. Prevederile art.contravenţia să fie sancţionată cu amendă. Modul de aplicare al sancţiunii contravenţionale în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane este prevăzut de art. Participaţia (coautoratul) O contravenţie poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane. Editura Lumina Lex. cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Sancţiunea nu se împarte pe contravenienţi. ori după caz. 450 .2/2001 privitor la sancţionarea concursului de contravenţii se referă numai la sancţiunile contravenţionale principale. nu şi la cele complementare.

În această situaţie agentul constatator poate să aplice sancţiunea contravenţională ori persoanei fizice ori persoanei juridice.12/1990 privind protecţia populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. persoană fizică sau juridică”. . alin. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. dar numai uneia dintre ele (Legea nr.persoana juridică poate fi sancţionată contravenţional numai dacă actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii prevăd în mod expres sancţionarea contravenţională a acesteia.” iar art. Sunt acte normative care prevăd că anumite contravenţii se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. alin.persoanelor juridice nu li se pot aplica toate sancţiunile contravenţionale principale ci numai: avertismentul şi amenda contravenţională.) 451 .Răspunderea contravenţională a persoanelor juridice îşi găsesc explicaţia în faptul că persoanele juridice ca entităţi distincte. le revin obligaţii distincte. republicată în 1991. în calitatea de subiect de drept pe care o au. În cazul sancţiunilor contravenţionale complementare legea nu prevede nici o excepţie în aplicarea lor persoanelor juridice.6. Art. republicată în 1994 etc.2 din Ordonanţa Guvernului nr. Din cele prezentate mai sus reiese că pentru sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice trebuie îndeplinite anumite condiţii: .1 din acelaşi act normativ stipulează că: „Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient.2/2001 stabileşte o derogare de la principiul că sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice precizând că „Persoanele juridice răspund contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii. Ordonanţa Guvernului nr.3.

însă prevăd sancţiuni diferite pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice. S-a apelat la această practică deoarece este mai uşor să fie sancţionată persoana juridică decât să se stabilească persoana fizică vinovată. să impute amenda persoanei fizice vinovate. etc.92/2003 privind Codul de procedură fiscală). a actului constitutiv. a statului. pentru obligaţii ale persoanei juridice. În celelalte situaţii în care se săvârşesc contravenţii la normele privind obligaţiile persoanelor juridice. funcţionar. el este vinovat şi lui i se aplică sancţiunea. Dacă şeful ierarhic nu a stabilit o asemenea sarcină.183 din Ordonanţa Guvernului nr. că în unele cazuri. Un alt aspect care a adus la sancţionarea persoanelor juridice în locul persoanelor fizice a fost cuantumul mare al amenzilor faţă de salariul mic al persoanelor fizice vinovate de comiterea faptei ilicite. a fişei postului ori în baza sarcinilor trasate de şefii ierarhici. ca în situaţia în care ele au fost sancţionate contravenţional cu amendă.Alte acte normative prevăd că sancţiunea contravenţională se aplică persoanei juridice (exemplu art. deşi pentru acele contravenţii actele normative nu prevedeau această posibilitate. director. S-a luat această măsură deoarece persoanele juridice sunt sancţionate contravenţional 452 . neglijându-şi sarcinile lui de serviciu. a contractului de muncă. Unele acte normative nu precizează expres sancţionarea persoanei juridice. sancţiunile se aplică persoanelor fizice (administrator. Reglementările în materie contravenţională nu mai prevăd obligaţia persoanelor juridice. În ultimii ani se observă o creştere a contravenţiilor pentru care actele normative prevăd posibilitatea sancţionării persoanelor juridice. cenzor.) care aveau îndatorirea de a aduce la îndeplinire acele obligaţii în baza unor acte normative. agenţii constatatori au aplicat sancţiuni contravenţionale persoanelor juridice. a contractului de prestări servicii. În practică s-a constatat.

2 precizează că actele făcute de organele (de conducere) în limitele competenţelor conferite sunt actele persoanei juridice. În situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. directori. Decretul nr. În cazul în care actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. Alin. adunarea generală a acţionarilor. sancţiunea se va aplica fiecărei persoane fizice ce compune organul colectiv de conducere. ca subiecte distincte de drepturi şi obligaţii.10/1954 453 . Răspunderea contravenţională în această situaţie este o răspundere pentru participarea culpabilă a mai 306 Decretul nr.3. publicat în Buletinul Oficial nr. de regulă. Din aceste prevederi rezultă că faptele contravenţionale ale organelor de conducere (consiliul de administraţie. etc. etc.). etc. iar actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice.3 al articolului menţionat arată că faptele ilicite săvârşite de organele sale de conducere obligă însăşi persoana juridică. consiliul local. consiliul director. administratori.pentru obligaţiile lor. Conducerea persoanelor juridice.) cât şi organe colective (consiliul de administraţie.31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice. este asigurată atât de organele unipersonale (manageri. acesta este subiectul răspunderii contravenţionale şi în consecinţă sancţiunea se va aplica persoanei juridice. consiliul director. în situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere.) sunt contravenţiile persoanei juridice.8 din 30. alin.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice306 în art.

precum şi infirmităţii dacă are legătură cu fapta săvârşită. Organele colective de conducere au ca specific deliberarea. vor răspunde contravenţional acele persoane care au votat împotriva adoptării şi cele care s-au abţinut. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. Dacă printr-o astfel de hotărâre luată sau prin executarea ei se săvârşeşte o contravenţie.308 Răspunderea contravenţională a membrilor organelor colective de conducere nu presupune egalitatea răspunderii. 1998.109.2/2001 care precizează: „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări. constrângerii fizice sau morale.16.11. alin. Dacă prin neluarea unei hotărâri care se impunea. vor răspunde contravenţional numai acele persoane care au votat pentru.Reglementarea contravenţiilor. Nu vor răspunde cei care au votat împotrivă şi cei care s-au abţinut. Ea capătă caracter contravenţional prin voinţa legiuitorului. Ed. beţiei involuntare complete.Despre răspunderea juridică a organelor de conducere colectivă din întreprinderi şi centrale industriale Revista Română de drept nr.multor persoane la comiterea unei contravenţii. stării de necesitate. p. de gradul de pregătire.12/1970. Tot prin voinţa legiuitorului faptelor ilicite săvârşite în anumite condiţii li se pot înlătura caracterul ilicit şi în consecinţă ele nu sunt considerate contravenţii şi nu pot fi sancţionate. cazului fortuit. 454 . p.1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 308 Alexandru Ţiclea . care se încheie printr-o hotărâre (decizie) şi care se adoptă prin votul membrilor lor. O faptă trebuie analizată şi în raport de împrejurările în care a fost săvârşită. Bucureşti. iresponsabilităţii.307 nu o răspundere solidară.” 307 Ion Corciova . Este necesară individualizarea acestei răspunderi în raport de vinovăţia fiecăruia. erorii de fapt. Lumina Lex. s-a comis o contravenţie. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unor fapte sunt prevăzute în art. de gradul de participare la luarea hotărârii.

folosite sau rezultate din contravenţii. Codul penal. ele se aplică în funcţie de pericolul social al faptei comise.06. împarte aceste cauze în două grupe: cazuri justificative (legitima apărare. minoritatea făptuitorului.5 prevede două categorii de sancţiuni contravenţionale: principale şi complementare.nr.Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate.2/2001 în art. beţia. 2. a avizului. suspendarea sau anularea. . Sancţiunile contravenţionale Ordonanţa Guvernului nr. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv.O. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. Sancţiunile contravenţionale principale nu pot fi cumulate.309 la aceste norme trebuie să se alinieze şi prevederile din domeniul contravenţional. ordinul legii şi comanda autorităţii legale. amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. iresponsabilitatea. închiderea unităţii. constrângerea morală. Pentru una şi aceiaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală.301/2004. suspendarea activităţii agentului economic. . publicată în M. art.Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul. cazul fortuit.Noul cod penal. după caz. desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului în starea iniţială. în schimb 309 Legea nr. 455 . Legea nr.575/29. blocarea contului bancar.21 – 33. starea de necesitate. eroarea de fapt). consimţământul victimei) şi cazuri care înlătură caracterul penal al faptei (constrângerea fizică.2004.301/2004.

cu modificările şi completările ulterioare. 311 O.1).2/2001 prevede posibilitatea ca prin legi speciale să se stabilească şi alte sancţiuni principale sau complementare în afara celor enumerate mai sus.07.nr. Se aplică contravenienţilor care comit fapte ilicite cu un pericol social redus. Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. 456 . ca pe viitor să respecte 310 O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.G. art.7. se poate cumula o sancţiune contravenţională principală cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare.2001.sancţiunile contravenţionale complementare care se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancţiunile contravenţionale principale. Mai mult.2001. art.410/25. Sancţiunile contravenţionale principale Avertismentul este sancţiunea contravenţională principală cea mai uşoară.nr. alin. Din definiţie rezultă că avertismentul are două elemente: unul de atenţionare.310 Ordonanţa Guvernului nr.nr.311 Avertismentul se aplică verbal când persoana care constată contravenţia aplică şi sancţiunea contravenţională a avertismentului şi contravenientul este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei. Avertismentul se aplică în formă scrisă atunci când contravenientul nu este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei sau în cazul în care sancţiunea contravenţională o aplică altă persoană sau organ decât cel care a constatat-o.O. alin.5. mustrarea contravenientului pentru fapta săvârşită căruia i se arătă pericolul social al faptei săvârşite.07.410/25. a. unul de recomandare.G.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor publicată în M. publicată în M.7). cu modificările şi completările ulterioare.nr.O.

ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii întrucât sancţiunile juridice nu reprezintă un mijloc de răzbunare a societăţii ci un mijloc de educare a persoanei vinovate şi de prevenire a faptei ilicite. Ed. Aceste prevederi lasă o largă libertate agenţilor constatatori să decidă dacă înlocuiesc sancţiunea contravenţională a amenzii cu avertismentul sau nu. 1996. aşa cum rezultă din prevederile art. În activitatea practică se constată că agenţii constatatori nu aplică aceste prevederi. vol. 2/2001. Nemira.dispoziţiile legale. Pentru celelalte sancţiuni contravenţionale principale nu se pune problema înlocuirii lor cu avertisment. 312 A. iar avertismentul se aplică în cazul faptelor cu o gravitate redusă. deoarece ele se aplică pentru fapte ilicite grave.Tratat de drept administrativ.II. p. se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. Nu se înţelege că orice sancţiune nu reprezintă un scop în sine.270.3 din Ordonanţa Guvernului nr.Iorgovan .312 În practică s-a mai constatat că şi în prezent unii agenţi constatatori aplică sancţiunea avertismentului dar nu mai încheie proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (de exemplu înscriu faptul că a fost sancţionat cu avertisment pe declaraţia depusă cu întârziere). iar în cazul în care nu le respectă i se va aplica o sancţiune mai gravă. Această situaţie este o derogare de la principiul potrivit căruia sancţiunea contravenţională se aplică numai dacă ea este prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. Bucureşti. Avertismentul. 457 .7 alin. De obicei se merge către limita superioară a amenzilor contravenţionale.

actul normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie prevede limita minimă şi maximă a amenzii. 313 O.2001. se fac venit integral la bugetul de stat.2/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor.Sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. Sumele provenite din celelalte amenzi. De regulă. Amenda contravenţională poate fi aplicată atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în condiţiile art. Aceste limite ale amenzii. 2 /2001. aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare. publicată în M. 3. 458 . Sumele provenite din amenzile aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit la bugetul local. cu modificările şi completările ulterioare. art.410/25.nr. în limitele prevăzute de actul normativ. alin. reprezintă sume fixe.G.O. Ea este sancţiunea contravenţională cea mai des aplicată în practică. 313 În situaţia în care sancţiunea se aplică persoanelor juridice mustrarea şi recomandarea se va adresa organului de conducere sau persoanei vinovate de acţiunea sau inacţiunea ilicită prin care s-a comis contravenţia. Cuantumul amenzii este determinat de gradul de pericol social al faptei ilicite. Individualizarea amenzii se face de către organul competent să aplice această sancţiune.nr. 2) din Ordonanţa Guvernului nr. Sunt şi unele excepţii în care amenda nu este stabilita în sumă fixă ci în procente.6. Amenda contravenţională este o formă a răspunderii contravenţionale cu caracter pecuniar şi constă într-o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească când săvârşeşte o contravenţie cu un grad mai mare de pericol social.1). La individualizarea amenzii agentul constatator va avea în vedere criteriile de individualizare a sancţiunilor.07. în marea majoritate a cazurilor. alin.

82/1999. actul normativ cadru pentru aplicarea şi executarea acestei sancţiuni contravenţionale. iar durata maximă nu poate depăşi 300 de ore.O.nr.nr. 315 O.nr. publicată în M. 459 .O. fără plată.642/30.08. b.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.G. Această sancţiune a fost prevăzută pentru prima dată de Legea nr. 314 Legea nr. Sancţiunea confiscării poate fi luată numai dacă ea este expres prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia.nr. publicată în M. amenda sau obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.228/1999.2002. Sancţiunile contravenţionale complementare Confiscarea constă în trecerea în proprietatea statului.55/2002. a unor bunuri care au legătură cu contravenţia săvârşită. în cel mult 48 de ore. Această sancţiunea se aplică unor fapte contravenţionale care au un pericol social ridicat şi întotdeauna de către instanţa de judecată. în a cărei rază teritorială a fost comisă contravenţia.Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. cu completările şi modificările ulterioare.62/30.314 Ordonanţa Guvernului nr. pentru a hotărî ce sancţiune aplică.nr. acesta trimite procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei competente. publicată în M.G.O. Dacă agentul constatator apreciază că amenda este neîndestulătoare.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii315 constituie de fapt.2002.82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. şi întotdeauna se stabileşte numai alternativ cu amenda. şi legea prevede ca sancţiune pentru contravenţia comisă. Sancţiunea contravenţională a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi ordonanţă a Guvernului. abrogată prin O.08.

. referitoare la măsura confiscării. Ordonanţa Guvernului nr. Sancţiunea confiscării este obligatorie şi nu facultativă. închiderea unităţii. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv.a) ale Ordonanţei Guvernului nr. În practică s-au întâlnit situaţii în care unii agenţi constatatori au aplicat greşit numai sancţiunea contravenţională a amenzii.bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei. Prevederile art. folosite sau rezultate din contravenţie nu se găsesc contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor. Din dispoziţiile acestor prevederi legale reiese că sunt supuse confiscării: . fără să aplice şi sancţiunea confiscării.2/2001. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. a avizului. deşi această sancţiune era prevăzută în actul normativ care reglementa contravenţia respectivă pentru a „nu se mai complica cu bunurile ce trebuiau confiscate”. agentul constatator. după caz. suspendarea agentului economic.bunurile destinate săvârşirii contravenţiei. ca sancţiune contravenţională complementară.Confiscarea.9 din Constituţia României republicată. Şi despre această măsură trebuie să se facă menţiunile necesare în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. 460 . au fost puse de acord cu dispoziţiile art. persoana sau instanţa de judecată care aplică sancţiunea principală va dispune şi sancţiunea complementară a confiscării. aducerea terenului în starea iniţială.2/2001 prevede şi alte sancţiuni contravenţionale complementare şi anume: suspendarea sau anularea. se ia întotdeauna împreună cu una din cele trei sancţiuni principale.44 alin. În cazul în care bunurile care au fost destinate. . blocarea contului bancar. Dacă actul normativ o prevede.5 alin.bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei.3 lit.

28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.75 din 21.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării.03. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi şi închiderea unităţii.Referitor la sancţiunile contravenţionale complementare trebuie să facem câteva precizări: .30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare318 în art.nr.nr. .Legea nr. Ordonanţa Guvernului nr.203 din 01. a avizului.sancţiunea contravenţională complementară poate fi aplicată numai dacă ea este prevăzută în mod expres de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă şi întotdeauna însoţită de o sancţiune contravenţională principală. publicată în M.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării317 prevede ca sancţiuni complementare retragerea licenţei de fabricaţie. 461 . De exemplu.nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare. . neprezentarea pentru verificarea a valorilor de orice 316 O.metodologia de constatare şi aplicare a fiecărei sancţiuni contravenţionale complementare este prevăzută în actul normativ care o stabileşte.9 prevede că se poate lua măsura suspendării activităţii pe o perioadă de până la 6 luni în cazul repetării unor fapte contravenţionale cum ar fi: nepunerea la dispoziţia organelor de control a registrelor. republicată în M. publicată în M.O.O. corespondentei.2005 317 O.O.nr. actelor şi bilanţurilor contabile.09. după caz.2005 cu modificările şi completările ulterioare.nr.G.64 din 27. Ordonanţa Guvernului nr.G.01.1991.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale316 prevede ca sancţiuni complementare suspendarea sau anularea. 318 Legea nr.

Blocarea contului bancar ca sancţiune contravenţională complementară nu trebuie confundată cu blocarea contului bancar ca formă de stingere a creanţelor bugetare. prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. . Realitatea contrazice acest principiu.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale prevede obligativitatea dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile care prestează servicii direct către populaţie.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complemen-tare atunci când actele normative le prevăd. De exemplu. în caz contrar unitatea respectivă se închide de către 462 . Această situaţie denotă lipsă de responsabilitate şi voinţă a organelor fiscale.fel pe care le gestionează sau le are în păstrare şi care intră sub incidenţa controlului. organele de control care sunt agenţi constatatori în activitatea desfăşurată au constatat contravenţii care prevăd şi sancţiuni contravenţionale complementare însă nu le-au aplicat. corespondenţa. . este obligatorie. în mod repetat. nu rămâne la latitudinea agentului constatator.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. bilanţurile sau nu au prezentat pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează. Ordonanţa Guvernului nr. De la apariţia actului normativ organele de control fiscal s-au întâlnit cu numeroase situaţii în care agenţii economici nu au pus la dispoziţia organelor de control registrele. poprirea. însă până în prezent nu au aplicat sancţiunea contravenţională complementară pe motiv că nu au norme metodologice care să stabilească procedura de aplicare a sancţiunii.

p. complementare. dar îşi vad liniştite de activitate. Editura Ceres. când este cazul.Contravenţii la normele sanitar veterinare. De exemplu obligaţia de a calcula despăgubirile civile pentru pagubele comise prin contravenţie este prevăzută prin: 319 Radu Gherghinescu.organele Ministerului Finanţelor Publice după o procedură stabilită de actul normativ. avertisment. La multe s-au efectuat şi controale. obligarea la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii şi a uneia sau a mai multor sancţiuni contravenţionale complementare. în obligaţiile agentului constatator revine uneori şi sarcina stabilirii despăgubirilor pentru pagubele pricinuite de contravenient prin fapta săvârşită.42. Despăgubirile civile Pe lângă aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale. Bucureşti. legiuitorul a dorit simplificarea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor civile. şi în sate. c. 463 . Ioan Stancu . nu scuteşte pe contravenient de obligaţia de a despăgubi pe terţi pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. amendă. să despăgubească pe cel păgubit. 1982. Prin săvârşirea unei contravenţii se poate produce şi o pagubă patrimonială unei terţe persoane. inclusiv de organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice dar nu sunt închise. folosirea unei proceduri mai eficiente decât procedura recurgerii la instanţele de judecată civile. şi după caz. Prin aceste tarife. Şi în prezent sunt numeroase unităţi de vânzare cu amănuntul şi prestări de servicii şi în oraşe. În această situaţie contravenientul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat. Echivalentul în lei al acestui prejudiciu reprezintă de fapt despăgubirile civile319. aspect văzut de toată lumea. Despăgubirile se stabilesc pe baza tarifelor prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. Aplicarea unei măsuri contravenţionale principale.

Dacă nu există tarif de evaluare a pagubelor produse prin săvârşirea contravenţiei. atunci când prin contravenţie s-a produs o pagubă.O. Despre despăgubirea stabilită şi modul de calcul al acesteia agentul constatator v-a trebui să facă menţiune în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.Legea nr. 322 O. 321 Legea nr. completata şi modificată prin Legea nr.08.99 din 10.nr.221 din 29.02. publicată în M.200/20.nr.” Determinarea despăgubirilor. pescuitul şi acvacultura. pescuitul şi acvacultura.G. partea vătămată.O.08.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei condigue a României.1 se arată că în actele normative prin care se stabilesc contravenţii „se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.3 alin.192/2001 privind fondul piscicol. Legea nr.nr.1997. o face agentul constatator.nr. modificată şi completată prin Legea nr.O.43/1997 publicată în M.321 Hotărârea Guvernului nr.1990. pentru 320 Legea nr. dacă actul normativ care stabileşte contravenţia prevede tariful de determinare al acestei despăgubiri.192/2001 privind fondul piscicol.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice.36/2002 publicată în M. Agentul constatator poate stabili despăgubirile pentru pagubele produse de contravenient prin fapta ilicită numai cu acordul expres al persoanei vătămate. În art.2/2001 are puţine prevederi referitoare la despăgubirile civile.2001.1996.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice322 cu modificările şi completările ulterioare.28/06.77/2002.04.nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei contigue a României 320 cu modificările şi completările ulterioare.nr.O.O. Ordonanţa Guvernului nr. 464 . publicată în M. publicată în M.

în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se dispune altfel. nul de drept. Regula generală privind persoana competentă să aplice sancţiunea este stabilită de art. v-a trebui să-şi valorifice pretenţiile potrivit dreptului comun. 323 O.nr.23.2001. agentul constatator aplică şi sancţiunile avertismentului şi amenzii. aceea a aplicării sancţiunii contravenţionale.nr. iar ilegalitatea nu poate fi acoperită prin confirmarea sa de persoana sau organul competent. când este cazul şi sancţiunile contravenţionale complementare.2/2001. Persoana care aplică sancţiunea trebuie să facă parte dintr-un organ competent sub aspect teritorial. De la acest principiu unele acte normative derogă.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este act administrativ. urmează o nouă etapă procedurală.1 din Ordonanţa Guvernului nr.recuperarea prejudiciului suferit. alin. şi în condiţiile legii. care constituie contravenţie. Această derogare nu este întâlnită în domeniul financiar. Persoanele competente să aplice sancţiunile contravenţionale După constatarea faptei ilicite. şi nu agentul constatator care a constatat contravenţia. cu modificările şi completările ulterioare. prevăd alte persoane competente să aplice sancţiunile contravenţionale.323 3.1) şi 2).410/25.O.07. art. publicată în M. Această regulă arată că în cazul. 465 .G.21. ori un act administrativ emis de o persoană sau organ necompetent este ilegal. Agentul constatator aplică aceste sancţiuni contravenţionale prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. alin.

466 .O. ca: starea materială a contravenientului.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.G. cel care o aplică trebuie să ţină seama de circumstanţele personale ale contravenientului. art. Termenul în care agentul constatator trebuie să înainteze procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei este de 48 de ore.21. Sancţiunea stabilită trebuie să fie numai între limita minimă şi maximă prevăzută de actul normativ. gradul 324 O.Scopul urmărit şi urmările produse de contravenţie. dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare.Circumstanţele personale ale contravenientului. cu modificările şi completările ulterioare. . .07. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale presupune. să facă o analiză temeinică. publicată în M.Aplicarea sancţiunii contravenţionale a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face întotdeauna de către instanţa de judecată şi anume de către judecătoria pe raza căreia s-a comis contravenţia.nr. din partea unei persoanei competente. dacă acestea se cunosc de cel care o aplică. La individualizarea sancţiunii.Limitele prevăzute de actul normativ.nr. astfel încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei ilicite.Modul de săvârşire a contravenţiei şi mijloacele folosite de contravenient. alin. În cazul în care legea prevede ca sancţiune obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii alternativ cu amenda contravenţională.324 Aceste criterii sunt: . Individualizarea se face în funcţie de anumite criterii.3). . înaintează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare.410/25.2001.

întrucât nu se poate şti cu exactitate în momentul sancţionării şi nici nu este posibil să se facă verificări de agentul constatator în scopul cunoaşterii lor.nr.166/31. Aceste criterii au o valoare relativă. alin.3). publicată în M. art. publicată în M. .2/2001 nu prevede acest criteriu. cu modificările şi completările ulterioare. art. conduita în familie şi la locul de muncă. cu modificările şi completările ulterioare.410/25.nr.Vârsta contravenientului. însă mai multe acte normative speciale reglementează această instituţie.Atitudinea contravenientului faţă de fapta comisă este impusă de practică.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.nr.G.G.07.1995. în revista Dreptul nr.28/2002 privind 325 O.328 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.nr. Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.2/2001. alin.Recidiva contravenţională.2001.410/25.2001. .2).11.07.11.de pregătire culturală şi de educaţie. . 326 O.Recidiva contravenţională nu este prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. publicată în M.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă. ocupaţia. 327 Corneliu Lviu Popescu .O.O. În cazul contravenţiilor săvârşite de minorii care au vârsta între 14-18 ani limita minimă şi maximă a amenzii prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia se reduce la jumătate326 iar minorul care la data săvârşirii faptei nu avea împlinită vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.325 Sub această vârstă minorii sunt consideraţi că nu au capacitatea necesară să-şi dea seama de fapta ilicită şi urmările acesteia.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.07.nr.3/1997 p. mediul social din care provine. 467 .O.327 (De exemplu: Legea nr.58-62 328 Legea nr. Minorii până la 14 ani nu pot fi sancţionaţi contravenţional.

alin. constituie infracţiune.2002. Când este cazul.331 Art. art.G. persoana împuternicită să aplice sancţiunea va confisca contravaloarea acestor bunuri. cu acordul persoanei vătămate.nr.nr.238 din 9.30. De asemenea va stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate şi va lua măsuri de conservare şi valorificare a bunurilor care sunt supuse confiscării. publicată în M.330 Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat şi o pagubă materială şi există tarif de evaluare a acestei despăgubiri.U. publicată în M.valorile mobiliare şi serviciile de investiţiile financiare pe pieţele reglementate. persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea.nr. În situaţia în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc.07.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.04. Ea va descrie aceste bunuri în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. cu modificările şi completările ulterioare.G.O.1.G. folosite sau rezultate din contravenţie.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate.07.410/25.nr.2/2001 stabileşte aplicarea principiului legii celei mai favorabile în cazul succesiunii în timp a mai multor acte normative care reglementează contravenţia în acelaşi domeniu de activitate: 329 O.410/25. cu modificările şi completările ulterioare.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.12 din Ordonanţa Guvernului nr.nr. 330 O. art. O problemă care se ridică pentru persoanele împuternicite să aplice sancţiunea contravenţională este aceea când ele apreciază că fapta ilicită a fost săvârşită în astfel de condiţii încât potrivit legii penale.329 etc).nr. Despre această măsură va menţiona în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.O. publicată în M. 468 . În această situaţie persoana împuternicită să aplice sancţiunea va sesiza organul de urmărire penală competent.2001.23 şi 24.2001.O. persoana care aplică sancţiunea principală dispune şi confiscarea bunurilor destinate. 331 O.

07.prescripţia executării sancţiunii contravenţionale. art.2/2001 prevede că: „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. .O. cu modificările şi completările ulterioare. nu se mai poate aplica legal sancţiunea contravenţională. de la săvârşirea contravenţiei şi până la constatare ei pentru această faptă. .1) şi 2). Prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale Printre cauzele care înlătură răspunderea contravenţională Ordonanţa Guvernului nr.Dacă noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii faptei.nr. Prin prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se înţelege faptul că prin trecerea unei perioade de timp. ea nu se mai sancţionează chiar dacă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ.G.Dacă prin noul act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. stabilită de actul normativ.2001.410/25.Dacă sancţiunea prevăzută în noul act este mai uşoară se va aplica aceasta. iar sancţiunea aplicată după vechea reglementare şi neexecutată până la intrarea în vigoare a noului act nu se mai execută. 4. Acest act normativ reglementează două categorii de prescripţii şi anume: . publicată în M..nr. alin.5. 2/2001 stabileşte şi prescripţia. 332 O.332 Art.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 469 . .prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale.

(1) şi (2) curge de la data constatării faptei. prevăzut de art. iar alt text din această Ordonanţă nu prevede expres termenul de prescriere al aplicării celorlalte sancţiuni contravenţionale. întrucât se referă numai la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale a amenzii şi nu la toate sancţiunile contravenţionale. (1) sau (2). . (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”.(2) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin.1) ar fi trebuit să fie: „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la săvârşirea faptei.13 se referă la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale.13. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârşirii. dacă prin lege nu se dispune altfel.În toate cazurile sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte numai alternativ cu amenda.Toate cele 4 alineate ale art. dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie.1 al acestui articol are o exprimare incompletă. de 6 luni. alin. Contravenţia este continuă în cazul în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. Conţinutul art. Alin. respectiv constatării faptei. iar sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica oricăror 470 .” Considerăm că termenul general de prescripţie a aplicării sancţiunii. care poate duce la confuzii.13 din Ordonanţa Guvernului 2/2001 pentru amenda contravenţională se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare având la bază următoarele considerente: . prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală. ori în faţa instanţei de judecată.

nr. ori de la data sesizării în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţa de judecată că ea ar putea constitui contravenţie.nr.333 Prin legi speciale se pot prevedea alte termene de prescripţie a aplicării sancţiunilor contravenţionale. În practică se întâlnesc asemenea situaţii. Termenul de prescriere. 334 O.O. (De exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.2001. ori pentru aceeaşi contravenţie nu pot fi două termene de prescriere a aplicării sancţiunilor contravenţionale în funcţie de sancţiunea aplicată. publicată în M.Sancţiunile complementare în toate cazurile se aplică numai însoţite de o sancţiune contravenţională principală.07. prevede un termen de prescriere pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de 3 ani de zile). publicată în M. normal este ca termenul de prescriere pentru sancţiunea complementară să fie acelaşi ca pentru sancţiunea contravenţională principală. dacă actul normativ care o stabileşte nu prevede altfel.G.contravenţii chiar dacă actul prin care se stabileşte prevede numai sancţiunea amenzii.30. alin. 471 .410/25. .3).2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.U.1-2 şi art.238/09.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate. alin.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate334 cu modificările şi completările ulterioare. art.2002. cu modificările şi completările ulterioare.04.O.G.nr.13. de 6 luni.nr. 333 O. începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau de la data constatării în cazul contravenţiilor continue.

472 .

ANEX A2 473 .

474 .

I 475 .

ANEXA 5 ORGANIGRAMA PRIMĂRIEI ORĂŞENEŞTI Aparatul de specialitat e al primarului 476 .

477 .

dezvoltare economică şi monitorizarea serviciilor publice descentralizate * ) ANEXA 7 ORGANIGRAMA INTITUŢIEI PREFECTULUI **) Activitatea pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ * ) PREFECT Activitatea financiar contabilă.**) Colegiul prefectului Cancelaria prefectului Activitatea pentru integrare europeană. resurse umane şi administrativ Audit intern Compartimentul de informare şi relaţii publice Corpul de control al prefectului Oficiul prefectural SUBPREFECŢI **) Serviciul public comunitar pentru eliberarea paşapoartelor * ) 478 .

ANEXA 8 CARIERA FUNCŢIONARULUI PUBLIC Clase de Grade profesionale Funcţii de execuţie studii I Superior. asistent. 479 . consilier debutant juridic. principal.*) **) Activitatea poate fi organizată la nivel de direcţie sau serviciu. Consilier. Compartimente. expert.

II III -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II—II -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II--II inspector. auditor Referent de specialitate Referent 480 .

481 .

ANEXA 11 LISTA Cuprinzând funcţiile publice I. Funcţii publice generale: A) Înalţii funcţionari publici: 1. 482 . secretar general adjunct al Guvernului. secretar general al Guvernului. 2.

inspector guvernamental. 3. din aparatul ministerelor şi organelor centrale. auditor. consilier juridic. secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti. 5. şef serviciu. expert. şef birou. director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 2. 2. consilier. 5. 6. secretar al municipiului. comunei şi sector municipiu Bucureşti. director general adjunct. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. inspector. 483 . 4. director şi director executiv adjunct. 6. subprefect. oraşului. 3. referent de specialitate. precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale. 4. ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. prefect. 7. 7. C) Funcţii de execuţie: 1. B) Funcţii de conducere: 1. director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

5. 6. C) Alte funcţii publice specifice 1. 484 . controlor delegat. 4. Funcţii publice specifice: A) Funcţii publice de conducere: 1. inspector de muncă. altele decât cele prevăzute la pct. inspector vamal. se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. altele decât cele prevăzute la pct. Funcţii publice generale.3. Notă: referent. cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Notă: Funcţii publice specifice. 3. se pot stabili de autorităţile şi instituţiile publice. II. inspector de concurenţă. expert în tehnoligia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. comisar. arhitect-şef. I. II. B) Funcţii publice de execuţie: 1. manager public. 2.

ANEXA 12 485 .

Anexe 486 .

Bucureşti. Drept administrativ. Bucureşti. Bucureşti.. Universitară. 1999. 1970. Editura Didactică şi Pedagogică. Ed. 2000. Bucureşti 1966. Ed. Universităţii „Lucian Blaga”. 2003. Formele de activitate ale organelor statului socialist român.Bibliografie selectivă Alexandru Ioan Administraţia public. Editura Omnia. Ionescu R.. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. vol. Drept constituţional şi instituţii politice. Iordan Nicola Drept administrativ. 2005. AllBeck.. Bucureşti. Drăganu T. Editura Lumina Lex. Bucureşti 1965. Matei Lucica Managementul serviciilor publice Ed. 2002. 2004. Baltador Mihai Managementul capacităţii administrative în organizaţiile administraţiei publice. Economică. Iorgovan Antonie Drept administrativ. Braşov. Drăganu T. Ed. Androniceanu Armenia Management public. 1977. Iovănaş I. Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. Bucureşti. Universităţii „Lucian Blaga”. Editura Ştiinţifică. Lepădătescu M. Lumina Lex. Ed. Editura Ştiinţifică. Ed. Sibiu. Gheorghin Gheorghe Teorie şi realitate. Sistemul organelor statului socialist român. 2005. I. 1998. Sibiu. Editura Didactică şi Pedagogică. 487 . Bucureşti.. 1976.. Alexandru Ioan Drept administrativ.

Editura Universităţii „Lucian Blaga”. SOCEC. 2004. Văraru M. Sibiu. Ruja N. Ed. ediţia a IVa. vol. Cluj-Napoca. Santai Ioan Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. I. 1944. Ed. vol. Bucureşti. Totul despre contravenţie. Editura Universităţii „Lucian Blaga”.. 2007. Bucureşti. I. Bucureşti. Teodorescu A. 1928. 1975. Tratat de drept administrativ român. Dezvoltarea capacităţii administrative. Universităţii „Lucian Blaga”.Muraru I. Negoiţă Alex. Tabără Vasile. Tabără Vasile. Sibiu. 1998. Cluj-Napoca. Tarangul E. 1929. 1993.. 2002. Santai Ioan. 2007. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Controlul financiar în administraţia publică. Introducere în ştiinţa administraţiei de stat. Editura Tehnomedia. Tratat de drept administrativ român. Sibiu.. 2006. Oprean Constantin (coordonator) Managementul colectivităţilor locale. vol. ediţia a II-a. Iaşi. 1936. Tabără Vasile. Rarincescu C. I. Editura Enciclopedică Română. Bucureşti. Editura Marvan. Vrabie G. 2005. Bucureşti.. Tratat de drept administrativ. Controverse privind separaţia puterilor în stat. Editura Cugetarea. Cernăuţi. Editura Atlas Lex. Drept constituţional şi instituţii politice. 488 . Negulescu P. 1997. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Oroveanu M. Editura Actami. 1996... Tratat de drept administrativ. Editura Cordial Lex. Risoprint.. Bucureşti. Tabără Vasile. Funcţia şi funcţionarul public. Drept constituţional şi instituţii politice.D.. Sibiu. Bucureşti. Contenciosul administrativ român. 1934.. ediţia a II-a.

1978. 1975. Bucureşti. 1967.Zotta C. 489 .. Editura Academiei . Bucureşti. Dicţionar explicativ al limbii române. Bucureşti. Teoria generală a statului şi dreptului. Dicţionar de drept constituţional şi administrativ. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Ştiinţifică.