P. 1
Administratie publica

Administratie publica

|Views: 2,552|Likes:
Published by Rubyrlk

More info:

Published by: Rubyrlk on Nov 29, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/22/2015

pdf

text

original

VASILE TABĂRĂ

Administraţie publică

Sibiu 2008
1

Tehnoredactare compurerizată: Tabără Radu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TABĂRĂ, VASILE
Administraţie publică / Tabără Vasile. – Sibiu: , 2008. p........... , cm. 21 x 14,5 Bibliogr. ISBN

2

CUPRINS

3

Capitolul 1. Locul administraţiei publice între puterile publice ……………………………………….. 1. Noţiunea de administraţie publică ……………….. 2. Noţiunea de stat şi putere de stat ………………… 3. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice ….. 4. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice ………………………………. 5. Sarcinile, atribuţiile, competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice …………………. 6. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative ………………………………………. Capitolul 2. Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice ……………………………….. 1. Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice ……………………………………………… 2. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă ………………………………………. 3. Dubla subordonare a unor autorităţi administrative 4. Structura autorităţilor administrative …………….. 5. Clasificarea organelor şi structurilor administrative ………………………………………. Capitolul 3. Serviciile publice …………….………….. 1. Caracteristicile serviciilor …………..…………… 2. Specificitatea serviciilor publice ………………… 3. Sfera serviciilor publice …………………………. 4. Organizare şi funcţionare ………………………... Capitolul 4. Preşedintele româniei ………………….. 4. 1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român ……………………… 2. Atribuţiile şefului statului ………………..……… 3. Actele de natură administrativă ale şefului statului Capitolul 5. Guvernul ………………………………... 1. Locul, rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice ………………………………… 2. Constituirea (învestitura) guvernului …………….
4

Capitolul 1 Locul administraţiei publice între puterile publice
1. Noţiunea de administraţie publică
Statul reprezintă forma organizată şi exteriorizată a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitată asupra întregii colectivităţi umane aflate în acel loc. În acest sens statul este un fenomen obiectiv inerent vieţii sociale superior organizate , adică societăţii civile. La nivelul sistemului de autorităţi care-l compun statul sau puterea de stat se evidenţiază prin trei componente distincte – corespunzător funcţiilor (formelor) fundamentale de activitate1 care contribuie în mod specific la realizarea ei –

1

Asupra noţiunii de „funcţie” a statului a se vedea T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 213-215. 5

respectiv puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească,2 exercitând funcţiile corespunzătoare. În acest sens, puterea legislativă (parlamentul) este chemată să adopte legile, puterea executivă (administraţia publică) trebuie să le aplice, iar puterea judecătorească (justiţia) va soluţiona cazurile de încălcare a lor, determinând răspunderea juridică a celor vinovaţi. La rândul ei, puterea executivă este constituită dintr-o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administra-ţia publică sau de stat formată din: ● la nivel central sau naţional: - guvernul, autoritate supremă a întregului executiv, având atribuţii generale în materie administrativă; - ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrele de specialitate – dintre care majoritatea sunt în subordinea guvernului – cu o sferă limitată de acţiune; ● la nivel local sau teritorial: - prefecţii, reprezentanţi ai guvernului în teritoriu; - serviciile publice deconcentrate aparţinând autorităţilor centrale de specialitate ale administraţiei publice cu acţiune limitată în sectoare, precum finanţele, învăţământul, sănătatea, etc., inclusiv instituţii descentralizate ale acestora; - consiliile locale şi cele judeţene, autorităţi autonome reprezentative ale colectivităţilor locale; - primarii, organe executive ale consiliilor locale. În dreptul administrativ şi în ştiinţa administraţiei,3 ca de altfel şi în ştiinţa dreptului constituţional, 4 noţiunile de putere executivă şi cea de administraţie publică sunt utilizate,
2

Cu privire la evoluţia istorică a principiului Separaţiei puterilor în stat, a se vedea Gheorghe Gheorghin – Teorie şi realitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 5-26; N. Ruja, Controverse privind separaţia puterilor în stat, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996, pag. 559. 3 I. Iovănaş, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, pag. 10. 6

în principal, în două sensuri şi anume: sensul formal-organic şi cel material-funcţional. a) În sens formal-organic, prin aceste noţiuni se desemnează totalitatea acelor autorităţi sau organe ale statului reunite, de regulă, într-un sistem unitar, având, în mod obişnuit, în frunte guvernul, corespunzător funcţiei pe care o exercită şi a atribuţiilor comune pe care le îndeplinesc. Acest sens se poate deduce uşor din formulări, inclusiv normative, de genul: puterea executivă sau administraţia publică este formată din guvern, ministere, autorităţi locale, etc. b) În sens material-funcţional, aceleaşi noţiuni desemnează o anumită funcţie sau fel de activitate fundamentală5 prin care se realizează sau se exercită puterea publică (de stat) numită şi activitate administrativă sau executivă.6 În mod similar expresii de genul Guvernul exercită conducerea generală a puterii executive sau înfăptuieşte administraţia publică la nivelul întregii ţări dezvăluie acest sens. Totuşi, pentru o corectă delimitare a termenilor utilizaţi şi pentru a ne conforma prevederilor Constituţiei vom folosi noţiunea de „administraţie publică” pentru a desemna respectiva categorie de autorităţi şi noţiunea de „activitate executivă” pentru a desemna acţiunile specifice acestei categorii de autorităţi (organe) ale statului (publice).7
4

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag.252-253, 430-431; G. Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Cugetarea, vol. I, Iaşi, 1997, pag. 67-68. 5 Alex Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atlas Lex S.R.L., Bucureşti, 1993, pag.5. 6 R. Ionescu, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 4. 7 Legea nr. 37/1990 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, abrogată (foloseşte noţiunea de administraţie publică atât în sens organic (art. 14 lit. 2), cât şi funcţional (art. 1); asupra etimologiei şi evoluţiei acestei noţiuni a se vedea A. Iorgovan, Drept administrativ, Editura Hercules, vol. I, 1993, pag. 1-9. 7

Raportul8 dintre „administraţia de stat”, ca autoritate publică, şi „activitatea executivă” în sens funcţional, relevă faptul că sfera autorităţilor nu corespunde în întregime cu sfera acţiunilor administrative, aceasta din urmă având o extindere mult mai largă deoarece activitate executivă sau administrativă înfăptuiesc, – ca necesitate funcţională – în subsidiar, şi alte categorii de autorităţi ale statului (publice) cum sunt birourile camerelor parlamentare şi aparatul parlamentului, conducerile instanţelor judecătoreşti şi ale parchetului, mai ales în vederea bunei realizări a activităţilor principale şi a funcţionării corespunzătoare, fără ca ele să aparţină prin aceasta sistemului de autorităţi ale administraţiei publice. Pe de altă parte la, la rândul lor, şi unele autorităţi administrative pot desfăşura, în subsidiar, activităţi specifice altor categorii de puteri ale statului cum ar fi, de exemplu, activitatea legislativă înfăptuită de guvern (când emite ordonanţe exercitând o delegare legislativă) sau cea jurisdicţională (când se soluţionează litigii în materie fiscală, electorală, socială de către autorităţile financiare, primari, cele de protecţie socială). Noţiunea de „administraţie” mai este utilizată şi pentru a desemna o ramură a cercetării ştiinţifice sau o disciplină didactică având ca obiect fenomenul administrativ aşa cum este

8

Raportul dintre cele două categorii a format obiectul doctrinei româneşti interbelice şi celei socialiste în lucrări precum P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, pag. 38-42; A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1929, pag.113; C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a II-a, Bucureşti, 1936, pag. 19; M. Văraru, Tratat de drept administrativ român, SOCEC, Bucureşti, 1928, pag. 18 şi următoarele; E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Cernăuţi, 1944, pag. 49; T. Drăganu, Formele de activitate ale organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1965, pag. 64 şi următoarele; M. Lepădătescu, Sistemul organelor statului socialist român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1966, pag. 64-69, etc. 8

cazul „ştiinţei administraţiei”, a „ştiinţelor administrative” ori, pur şi simplu, „administraţie publică”.9 Menţionăm faptul că noţiunile de „administraţie”, „administrare”, „administrativ” au accepţiuni dintre cele mai diferite în limbajul cotidian,10 juridic, administrativ11 şi continuând cu dreptul familiei, dreptul muncii, financiar, civil, comercial, penal, etc. Administraţia publică se poate defini ca acea categorie a autorităţilor de stat constituită în temeiul aceleiaşi funcţii (forme) fundamentale de activitate executivă pe care o înfăptuiesc şi prin care se realizează, în mod specific, puterea publică. La rândul ei, activitatea executivă se poate defini ca reprezentând acea funcţie (formă) fundamentală de activitate ce realizează în mod specific puterea de stat şi care constă din punerea în executare sau în aplicare a prevederilor cuprinse în legi şi în alte acte juridice emise în temeiul acestora, înfăptuită, de regulă, de o categorie distinctă a autorităţilor publice, respectiv administraţia publică, în principal. Noţiunea de administraţie publică (de stat) este importantă în studiul dreptului administrativ şi cel al ştiinţei administraţiei,12 deoarece sub aspect organic sistemul administrativ este cel care înfăptuieşte, în principal, activitatea executivă a statului, iar sub aspect funcţional actul decizional administrativ reprezintă cea mai importantă formă concretă prin care se manifestă autoritatea acestui sistem.

9

Asupra acestor sensuri a se vedea M. Oroveanu, Introducere în ştiinţa administraţiei de stat, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1975, pag. 40-41. 10 Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei , Bucureşti, 1975, pag. 12 11 Dicţionar de drept constituţional şi administrativ, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1978, pag. 21 12 A se vedea Alex. Negoiţă, op. cit., pag. 12-14 9

Editura Omnia. educaţională.activitatea executivă îndeplinită de ea este constituită din acţiuni de prescriere sau de dispoziţie – constituite din reglementări – şi acţiuni de prestaţie. sancţionarea contravenţiilor. . Braşov. Drept administrativ. administraţia publică.). funcţia concretă delimitează sarcinile determinate care alcătuiesc conţinutul 13 Asupra unor caracteristici a se vedea I. declanşate din oficiu sau la cerere. . în baza relaţiilor juridice (dintre care unele sunt ierarhice). emiterea autorizaţiilor de diverse feluri. Alexandru.reprezintă un sistem unitar ce reuneşte în cadrul ei. Concomitent. şcolarizarea elevilor. 10 . aflate pe diferite nivele ale organizării administrative.activitatea executivă este formalistă întrucât se realizează cu respectarea anumitor proceduri – sub sancţiunea nevalabilităţii acţiunilor săvârşite cu încălcarea regulilor ce le guvernează – şi. 34-40. vizând activitatea concretă de aplicare a legii în situaţii şi asupra unor subiecte strict determinate (de exemplu: stabilirea şi încasarea impozitelor. etc. adică prin drepturile şi obligaţiile rezultate. 1999. conduse de guvern.administraţia este structurată funcţional şi teritorial. în cea mai mare parte a ei.13 . de natură fiscală. culturală. necesare îndeplinirii sarcinilor de durată şi de moment care le revin. în cadrul funcţiei executive fundamentale în stat. fiind alcătuită din autorităţi publice şi instituţii publice ce dispun de stabilitate instituţională şi continuitate funcţională. Dacă o funcţie fundamentală a statului poate fi definită ca o direcţie esenţială a activităţii de stat realizată prin întregul complex al mecanismului de stat. . autorităţi. pag. sanitară.Administraţia publică are următoarele caracteristici generale. este şi juridică prin efectele produse. etc. îndeplineşte şi funcţii concrete rezultate din atribuţiile care-i revin. în schimb.

Mazilu. Hanga. I. . 69. pag.. respectiv latura organizatorică a ei. la nevoie. M. Prin toate aceste funcţii se pune în evidenţă principala trăsătură a administraţiei. 41-44.funcţia de coordonare ca activitate de corelare a acţiunilor executive în vederea realizării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin administraţiei. cit. 11 . Editura Didactică şi Pedagogică. Ceterchi.funcţia de conducere.funcţiei generale şi care trebuie îndeplinite de către o autoritate determinată. Teoria generală a statului şi dreptului. . Zotta. . manifestată în special prin acte de reglementare (normative). C.14 În acest sens apreciem ca funcţii formale (şi nu de conţinut) următoarele acţiuni ce revin administraţiei:15 . Vl. Luburici. 1967.funcţia de punere în executare concretă a măsurilor dispuse conform legii. D.funcţia de control ca activitate de constatare a stadiului îndeplinirii sarcinilor şi de măsurare a rezultatelor acţiunii administrative. 2. pe constrângerea proprie în vederea aplicării 14 Asupra distincţiei între aceste funcţii a se vedea I. Boboş. Demeter. pag. Gh.funcţia de îndrumare ca activitate de orientare a acţiunilor executive în vederea realizării lor în deplină unitate cu baza legală care le determină. Noţiunea de stat şi putere de stat Statul se poate defini ca fiind modul de organizare şi manifestare a puterii publice de pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populaţii aflate în acel loc şi care realizează conducerea socială în ansamblul ei sprijinindu-se. 15 Ioan Alexandru. . Bucureşti. adică asigurarea derulării normale a raporturilor sociale în urma intervenţiei executive a statului. op. în cadrul cărora locul central îl ocupă decizia administrativă.

) prin caracterul unic. unele chiar cu caracter politic.. Drăganu. exercitând conducerea socială atât în folosul societăţii în ansamblul ei. op. I. organizat.cit. Teoria generală a statului şi dreptului. prin modul de compunere şi structura autorităţilor sale. Anterior apariţiei statului cât şi ulterior acestui moment societatea a cunoscut diverse puteri sociale. pag.Deleanu.. 50-51. care aveau sau nu trăsături asemănătoare puterii publice (de pildă.16 Aceste caracteristici sunt: Caracterul politic17 al puterii de stat se manifestă prin aceea că promovează în mod organizat şi prin mijloace specifice interese sociale filtrate prin conştiinţa legiuitorului şi consacrate juridic. 118-119. pag. teritorial şi coercitiv). pag. 14 şi următoarele. op. asupra unor definiţii date statului a se vedea: Colectiv. organizaţiilor sindicale. caracter politic. La nivelul administraţiei acest caracter se 16 Asupra caracterelor puterii de stat şi a celor sociale a se vedea T. Drept constituţional şi instituţii politice (Teoria generală). cât şi a membrilor ei luaţi în parte.cit. etc. Puterea de stat are şi o serie de însuşiri proprii care o disting de alte puteri sociale (de genul partidelor politice. iar în cadrul unei societăţi democratice statul nu este şi nu trebuie să fie deasupra sau în afara societăţii nici opusul acesteia sau individului. Dacă ar fi să utilizăm categoriile filosofice de „esenţă” şi „fenomen” la studiul nostru am ajunge la concluzia că puterea publică sau de stat reprezintă esenţa. vol. a diverselor colectivităţi. 12 . Statul reprezintă cel mai important fenomen social instituţional care constituie şi cadrul organizat de conducere şi guvernare al societăţii având şi calitatea de reprezentant oficial al acesteia. Bucureşti. iar statul prin organele sale constituie modul de manifestare al fenomenului specific acestei esenţe. Statul nu se confundă cu societatea şi cu întreaga populaţie. Drept constituţional.dreptului. 1991. deplin şi suveran al acesteia. 17 Asupra raporturilor de anterioritate sau posterioritate dintre societate şi fenomenul politic a se vedea I. diverselor asociaţii.

funcţionarea şi atribuţiile administraţiei. organizarea administrativteritorială. Caracterul coercitiv al puterii publice constă în posibilitatea impunerii cu forţa a voinţei ce consacră juridic interesele sociale generale oricărui membru. a consiliilor. constituiţi în organe sau autorităţi publice unice sau centrale ori răspândite în teritoriu conform structurii (unitare sau federale) a statului şi a împărţirii administrativ-teritoriale a acestuia. Numai puterea de stat deţine în societate monopolul constrângerii fizice dispunând de mijloace proprii şi adecvate necesare realizării ei. sarcină ce revine spre executare unor 13 . La nivelul executivului competenţa teritorială a organelor centrale şi locale. organizarea. categorie sau colectivitate socială. funcţionari şi magistraţi). Caracterul organizat al puterii publice constă în exercitarea acesteia în şi prin anumite forme instituţionalizate (numite autorităţi publice sau puteri în stat) ce exercită anumite atribuţii sau funcţii (legislativă. în alegerea primarilor şi desemnarea prefecţilor. autonomia locală. caracterul unitar sau compus al statului sunt doar câteva din implicaţiile acestui caracter reflectate în constituirea. stabilind şi limitele geografice în care şi până la care se manifestă puterea de stat. executivă şi judecătorească) şi grupează persoane ce au o calitate determinată (parlamentari. iar apartenenţa la acesta – inclusiv domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice ori sediul persoanei juridice – constituie un criteriu esenţial în manifestarea legăturii dintre stat şi subiectul de drept (cetăţean).reflectă în modul de compunere şi organizare a guvernului. inclusiv celor care au încălcat legea. Caracterul teritorial al puterii publice constă în exercitarea acesteia asupra unei colectivităţi umane aşezate permanent pe un anumit spaţiu (geografic) delimitat de frontiere. ca şi în programul (politic) de guvernare a executivului. precum şi în modul de manifestare a jurisdicţiei sale asupra acestuia.

etc. respectiv aparat 14 . comparativ cu oricare puteri sociale existente şi recunoscute care au un domeniu limitat de acţiune (partide.) şi care nu pot îngrădi realizarea ei. etc. să-şi impună voinţa intervenind în afacerile altui stat ce respectă normele unanim admise ale dreptului internaţional şi prevederile tratatelor la care este parte. de regulă. ce realizează multiple activităţi vitale pentru desfăşurarea normală a vieţii sociale constituite în sisteme sau mecanisme. executori. iar pe plan extern alte state sau organisme internaţionale nu pot. Deoarece sarcinile puterii publice nu se pot realiza de către o singură autoritate de stat – dată fiind dimensiunea teritorială şi cea numerică a populaţiei – statul este alcătuit din mai multe organe de stat sau autorităţi publice.). executivă şi judecătorească). Caracterul unic al puterii publice constă în faptul că pe teritoriul unui stat nu pot coexista mai multe puteri publice distincte şi opuse ca forme organizate a unor interese socialpolitice fundamentale divergente. Aceasta înseamnă că orice putere socială internă este limitată în exercitarea ei la condiţiile stabilite sau recunoscute de puterea publică. asociaţii. Caracterul deplin al puterii publice constă în modul nelimitat în care se exercită.autorităţi executive specializate (poliţie. una din ele trebuind necesarmente să se impună şi să o excludă pe cealaltă sau pe celelalte. sindicate. Caracterul suveran al puterii de stat este acea trăsătură în conformitate cu care ea este prioritară şi primordială oricărei alte puteri sociale interne – faţă de care este supremă – sau puteri publice externe – faţă de care este independentă. armată. Trebuie însă făcută cuvenita distincţie între unicitatea puterii văzută ca ansamblu omogen organizat în promovarea unitară a aceloraşi interese şi modul ei concret de exercitare prin diviziunile categoriale ale sistemului autorităţilor publice numite şi puteri (legislativă.

Editura Ştiinţifică. I. Negoiţă. 88-90. Persoanele fizice care alcătuiesc autorităţile de stat au calitatea de parlamentari. pag. Autoritatea publică sau organul de stat reprezintă componenta structurală de bază şi forma organizatorică distinctă de constituire şi manifestare a puterii publice alcătuită din una sau mai multe persoane şi care este înzestrată cu capacitatea juridică de a participa în nume propriu la înfăptuirea sarcinilor revenind în mod specific puterii publice. primul ministru. numite sau alese (mai rar desemnate.cercetarea modului de funcţionare şi a raporturilor în care se află autorităţile de stat între ele. Teoria organizării administraţiei publice reprezintă în ansamblul ei o totalitate de cunoştinţe teoretice cu aplicabilitate practicată privind sistemul autorităţilor administraţiei publice şi structura acestuia. funcţionării şi a atribuţiilor elementelor sale componente.de stat. 70 şi următoarele. fiind. T. A.cit. Al. 16. op. . op. executivă şi judecătorească. 1983. Organizarea de stat reprezintă modul de constituire a puterii publice. 107-108. guvernul). Iovănaş. Iorgovan. pag. Bucureşti. Lepădătescu. 15 . respectiv modalităţile existenţei şi înfăptuirii acesteia. . organizării. de regulă. pag.. op..U.19 18 M.. în „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei” (Organizarea administraţiei de stat).B.18 Studiul organizării de stat şi a sistemului de autorităţi presupune: . sub aspectul constituirii. În cadrul lor distingem aşa-numitele „puteri” îndeplinind funcţiile sau activităţile fundamentale legislativă. 19 Asupra diverselor definiţii şi sensuri a se vedea R. pag.cit.cunoaşterea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcătuiesc organele publice. funcţionari şi magistraţi (dar şi alte calităţi. consilieri).R..S.analiza sarcinilor. atribuţiilor şi competenţelor organelor în cauză.cit. de pildă. Sistemul organelor statului în R. 108-110. 1966. pag.. Ionescu.

a administraţiei publice. deşi. determinată de permanenţa şi consistenţa sarcinilor ce trebuie să le îndeplinească. cazul comisiilor instituite pentru stabilirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. Din această definiţie rezultă trăsăturile organelor executive: . 18/1991. cu modificările ulterioare. cazul Serviciului Român de Informaţii) sau pot fi nesubordonate (de exemplu. în frunte cu Guvernul.. funcţionând ca autorităţi autonome. ceea ce nu exclude posibilitatea încredinţării temporare de sarcini sau chiar a creării de organe cu caracter temporar dat fiind provizoratul sarcinilor. respectiv aptitudinea limitată de a avea şi de a exercita drepturi şi. adică forme organizatorice constituite în sistemul autorităţilor publice. 16 . înzestrată cu capacitatea juridică administrativă care-i permite participare în nume propriu la înfăptuirea puterii executive în limitele competenţei legal determinate.3. Preşedinţie. în cazul dat. de a îndeplini obligaţii în nume propriu.Autorităţile executive sunt forme organizatorice stabile. etc. după caz. de pildă.Organe executive sunt o categorie de autorităţi publice sau de stat. ca structură şi activitate. Consiliile Locale). însă unele din ele pot funcţiona şi pe lângă sau în subordinea altor organe de stat (Parlament. Noţiunea de autoritate a administraţiei publice Autoritatea administrativă reprezintă acea categorie a autorităţilor publice sau de stat cu o structură stabilă şi o activitate continuă. BNR.20 .Organele administrative dispun de capacitatea juridică administrativă cu caracter special care le conferă calitatea de a participa la raporturile administrative. aşa este de pildă. în general. Precizăm că. . însăşi capacitatea conferă calitatea de a participa în 20 Aşa este.

. secretariate şi subsecretariate de stat care se înfiinţează potrivit legii (art. modificată şi completată prin Legea nr. 23/2004). 251. 23 De pildă organele de conducere în cadrul parlamentului emit acte administrative de autoritate nesupuse controlului judecătoresc (art. totuşi trebuie să remarcăm că în cazul dreptului administrativ se întâlnesc organe având competenţe dintre cele mai diferite (decizională sau de execuţie. pe lângă Guvern funcţionează. pag. deşi sunt organe de stat (de exemplu. ca formă fundamentală de activitate publică22 sau funcţie esenţială a acestuia. ca organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat. oficii. conform legilor anterioare nr. comisii naţionale şi alte organe asimilate acestora. 24 Probabil în acest sens larg se face referire la actele unei autorităţi administrative ce vatămă un drept (art. principală sau auxiliară)21 motiv pentru care unele dintre ele nu pot participa în nume propriu – ci doar în numele altuia – la realizarea puterii publice. T. delegaţia permanentă a consiliului judeţean. Locul şi părţile componente ale autorităţilor administraţiei publice 21 De exemplu.Prin atribuţiile exercitate organele administraţiei publice înfăptuiesc activitatea executivă a statului. 29/1990. după caz. a teza a II-a) conform legii contenciosului administrativ nr. agenţii. Drept constituţional. 17 . 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Din această cauză orice organ de stat care desfăşoară în subsidiar şi activităţi executive – deşi nu face parte din sistemul ierarhic al administraţiei publice23. numai autorităţi administrative prin atribuţiile îndeplinite şi natura actelor de putere emise. 22 Asupra noţiunii de formă fundamentală. 69/1991. 12 din Legea nr. neavând capacitate ci doar o anumită competenţă. Drăganu. 1 din Legea nr. 37/1990). 4.nume propriu la raporturile juridice ca subiect de drept. 2 lit. şi autorităţi24 administrative sau. 29/1990). biroul executiv al guvernului. totuşi. proprie sau delegată. şi nr. precum şi organele care sunt în subordinea altor categorii de puteri ale statului să fie. cum sunt departamente.

de regulă. conform art. Ionescu. eventual sancţionarea abaterilor contravenţionale (de gravitate totuşi mai redusă). în cazul judecătorilor sunt independenţi în activitate şi inamovibili în funcţii. executarea şi controlul îndeplinirii acestora din urmă. cu putere de adevăr local sau de autoritatea lucrului judecat. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 61 alin. 27 A se vedea art. ci de executare concretă a regulilor juridice în procesul realizării lor curente. prin hotărârea judecătorească. mai rar. op. Spre deosebire de reglementarea legislativă. alcătuite din persoane numite şi. emiterea actelor individuale. funcţionarii acestor organe sunt subordonaţi ierarhic fiind revocabili din funcţie.. însă. Organele executive sunt. astfel adoptarea de acte normative. de regulă. primarii. spre deosebire de aplicarea judiciară a legii. cit. comparativ cu magistraţii27 care. precum şi de atribuţiile ce îi revin în realizarea sarcinilor specifice comparativ cu celelalte puteri sau sisteme de autorităţi. 125 (1) din Constituţie. 18 . 124 (3). 215/2001. iar procurorii dispun de stabilitatea funcţiei.Locul pe care-l ocupă administraţia25 în sistemul autorităţilor publice este determinat de modul de constituire. alese26 în funcţie. un caracter. cea executivă are. cum este cazul legilor organice. Numai în 25 26 R. Apoi. spre deosebire de componenţa puterii legislative alcătuită numai din persoane alese. secundar şi derivat întemeindu-se pe lege sau neputând nici măcar să intervină în domenii rezervate exclusiv legislativului. procesul activităţii executive incluzând. Aplicarea actelor administrative individuale nu îmbracă. organizare şi funcţionare. pag. 100 şi următoarele De exemplu. aspectul de soluţionare a unui conflict dedus judecăţii în urma încălcării legii. Prin activitatea lor autorităţile administrative asigură punerea în executare şi executarea în concret a legilor.

pag. 26-27. M. pag. mijloacele materiale şi cele financiare cu care sunt înzestrate. capacitatea juridică pe care o exercită.R. puterea executivă şi sistemul ei de autorităţi. Sfaturile populare. 5. competenţei şi capacităţii administrative. Anghene. judecarea unor încălcări ale legii în cadrul jurisdicţiilor administrative speciale organizate în interiorul său (de exemplu. op. pag. repartizării şi promovării personalului. Negoiţă.. în timp ce ştiinţa dreptului financiar şi unele ştiinţe economice abordează aspectele economico-financiare ale acestor instituţii bugetare. respectiv elementele ce le alcătuiesc structura. 29 I. 110. pag. ocupă un loc intermediar – deşi pe acelaşi plan sau nivel al puterilor în stat – între legislativ şi judiciar de care se distinge. cât şi de ştiinţa administraţiei sub aspectul recrutării. 91. Vântu.. 1964. Aşadar. precum şi competenţa de care dispun. competenţa şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice Sarcinile administraţiei publice reprezintă obiectivele pe care aceste organe de stat trebuie să le realizeze în cadrul activităţii executive pe care o desfăşoară. Al. electorală. etc. pag. Părţile componente ale autorităţilor administrative publice. Editura Academiei. op. A.. Iovănaş. a sarcinilor organelor administrative şi a mijloacelor materiale din dotare. Sarcinile. cit. M. Iorgovan. organe locale le puterii de stat în R. Lepădătescu. Merlescu.28 după caz. cit. sunt formate din personalul acestora. mai ales sub aspectul juridic al problematicii funcţiei. Bucureşti.. 19 . 104.29 Aceste obiective 28 R.. I. Studiul acestor componente structurale se face atât de ştiinţa dreptului administrativ. op. Ionescu. I.P. deşi parţial se aseamănă. atribuţiile. cit.). prin lege. 173. op.mod cu totul excepţional executivului i se poate încredinţa. cit. în materie fiscală.

de exemplu. Între sarcină şi atribuţie există o strânsă legătură deoarece ultima reprezintă învestirea conferită pentru realizarea celei dintâi.sau scopuri determinate au la bază anumite interese de stat. precum şi sfera competenţei materiale (generală sau specială) a organului determină o anumită înzestrare atribuţională şi mijloace diferite chiar în realizarea aceloraşi sarcini. 37/1990 abrogată prin Legea nr. 14 lit. cit. inclusiv amenajarea teritoriului. corespunzător nevoilor sociale reale. 90/2001. f. De pildă. constau în stabilirea orientărilor generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor.32 Competenţa este ansamblul activităţilor cu şi fără semnificaţie juridică săvârşite de un organ în vederea 30 31 Idem. 20 . Din Legea nr. şi se concretizează. în condiţiile legii. aceleaşi atribuţii au caracter aplicativ pentru şi faţă de măsurile guvernamentale. nivelul (local sau central). printre altele. guvernul are ca atribuţie. adică complexul de drepturi şi obligaţii de care dispune administraţia30 sau sfera de autoritate ori împuternicirile cu care a fost investită şi care. În vederea realizării sarcinilor executivul are anumite atribuţii legale. poziţia ierarhică (de conducere sau de subordonare). s din Legea administraţiei publice locale nr. sarcinilor de natură economică. 32 Art. de pildă. op. în încurajarea liberei iniţiative. 69/1991 abrogată prin Legea nr.31 în timp ce la nivel local. 215/2001. nevoilor locative ale individului uman le corespunde interesul autorităţilor executive pentru dezvoltarea construcţiilor de locuinţe dintr-o unitate administrativ-teritorială. Art. Diferenţa între ele este uneori determinată şi de felul organului executiv chemat să le realizeze. în cazul dat. stabilirea măsurilor pentru introducerea şi dezvoltarea economiei de piaţă. de pildă. în condiţiile prevăzute de lege. ca sarcină administrativă specifică. corespunzător. Astfel. Astfel. 20/2 lit.

etc. 108-114. 33 I. 195/2006. cazul delegării sau repartizării de atribuţii sau a înlocuirii sau suplinirii în funcţie). organul trebuind să-şi manifeste competenţa. iar în sens restrâns cuprinde numai ansamblul actelor juridice pe care le poate emite o autoritate în condiţiile sau cazurile prevăzute de lege. A. . . 622624. chiar un drept de apreciere legal recunoscut. 66-67. pag.realizării atribuţiilor sale. Iovănaş. într-un fel sau altul. pag.. de genul dreptului subiectiv. 21 . cit. defineşte competenţa ca un ansamblu de atribuţii legale stabilite care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate o activitate de natură administrativă. În sens juridic larg ea reprezintă numai activitatea (actele şi faptele) cu caracter juridic. deoarece drepturile conferite autorităţii faţă de celălalt subiect al raportului juridic sunt adevărate îndatoriri faţă de lege. iar la nivel local se emit autorizaţii administrative pentru întreprinzători.are un caracter propriu (distinct) sau personal. 2. după cum un organ nu se poate substitui altuia. op. în „Studii şi cercetări juridice”. în art.competenţa are un caracter obligatoriu ceea ce înseamnă că. c). de regulă. M.. Anghene. decât excepţional în cazurile expres prevăzute (de pildă. neputând fi transmisă alteia. aparţinând numai autorităţii căreia i-a fost conferită. În exemplul dat. 4/1965. Competenţa are următoarele trăsături:33 .are un caracter legal. op. Legea cadru a descentralizării nr. de pildă. pag. nr. Competenţa organelor administraţiei de stat. Iorgovan. guvernul are competenţa de a elabora proiecte de legi vizând regiile autonome şi societăţile comerciale sau impozitul pe venituri. fiind prevăzută de lege sau de acte întemeiate pe ea. cit.. exercitarea ei nu este o facultate pentru titular. lit. dacă i-a fost adresată o solicitare34 sau o sesizare faţă de care ar avea.

cu excepţia interdicţiilor expres prevăzute – capacitatea organelor de stat. este specială.. în art. În raport de capacitate. de a avea drepturi şi obligaţii exercitate sau îndeplinite în mod limitativ şi în nume propriu în cadrul realizării puterii publice. 2. un caracter permanent în sensul că. în cazul dat a celor administrative. lit. adică de a fi titularul unor anumite drepturi şi obligaţii care se cer a fi întrunite de o anumită autoritate – executivă în cazul dat – dar prin care aceasta se şi diferenţiază de o altă autoritate publică. Capacitatea juridică administrativă reprezintă aptitudinea conferită de lege unei autorităţi publice. precum şi acţiunile pe care le desfăşoară pentru exercitarea 34 De altfel. instituţionale şi umane de care dispun autorităţile administrativ-teritoriale.competenţa are. şi cu atât mai mult. adică limitată numai la actele şi faptele prevăzute de lege şi strâns determinate de drepturile şi obligaţiile limitativ atribuite. nr. odată încredinţată. 195/2006. de regulă. defineşte în sens managerial capacitatea juridică administrativă ca ansamblu resurselor materiale. competenţa este cea care-i determină conţinutul şi limitele deoarece. de regulă executive. 22 . Capacitatea juridică conferă calitatea de subiect de drept. ca aptitudine. b). ea este exercitată în mod continuu. Legea cadru a descentralizării. refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept subiectiv permite celui vătămat acţionarea în justiţie a administraţiei. repetat şi necondiţionat exceptând cazurile de competenţă temporară sau ale organelor temporare ce au o competenţă similară. spre deosebire de persoanele fizice care au o capacitate generală – ca aptitudine nelimitată în dobândirea drepturilor şi obligaţiilor de orice fel. de persoanele fizice şi juridice faţă de care se prezintă ca un subiect calificat al raportului administrativ. distinctă de cea de simplă parte a raportului juridic.

competenţa şi capacitatea juridică definesc statutul propriu al autorităţii publice respective.câtă vreme capacitatea juridică este aptitudinea de a acţiona numai în nume propriu. 145 şi următoarele. pentru că altfel s-ar pierde însăşi calitatea de subiect de drept la care nu se poate renunţa. op. poate încadra în anumite funcţii de execuţie sau nu poate 35 R. ca subiect. adică nu poate fi transmisă sau delegată. atribuţiile. dar subsumate acestora. spre deosebire de competenţă. 23 . dar din moment ce o autoritate publică dispune de asemenea capacităţi juridice neadministrative. în vreme ce competenţa se întâlneşte şi la nivelul structurilor sau diviziunilor interne ori a funcţionarilor care-şi au competenţele specifice atribuţiilor şi funcţiilor exercitate derivate din cele ale organului din care fac parte. de pildă.este proprie numai respectivei autorităţi văzute ca entitate executivă distinctă. ea trebuie să aibă în mod obligatoriu şi capacitatea executivă. Capacitatea administrativă are unele trăsături:35 . Nu este obligatoriu ca toate organele executive să aibă în paralel şi asemenea capacităţi distincte. cit. doar unele elemente ale acestora (de pildă. ori urmând a fi stabilite în condiţiile legii.. pag.capacitatea juridică are un caracter exclusiv.competenţelor legale stabilite. competenţa nepresupunând o astfel de calitate poate fi exercitată şi în numele altuia. . Alăturat capacităţii administrative organele executive pot avea şi alte capacităţi juridice cum sunt cele de natură civilă. el putând avea. Ionescu. . Sarcinile. adică faptul că un organ înzestrat cu capacitate administrativă să trebuiască să aibă şi capacitate civilă sau de dreptul muncii. Situaţia contrară nu este însă obligatorie. de dreptul muncii ceea ce le conferă şi calitatea de persoană juridică sau de subiect al raportului de muncă de unde şi competenţa de a încheia contracte civile sau de muncă.

pag.36 Personalitatea juridică civilă poate fi expres consacrată prin norme sau poate rezulta din reunirea condiţiilor prevăzute de legea civilă.U.. 215/2001). 26 lit. care la nivelul autorităţilor executive se realizează prin existenţa unui plan propriu de cheltuieli şi dreptul de a dispune independent de creditele bugetare acordate (art. iar la nivelul local.37 respectiv organizare. posedând un patrimoniu şi exercitându-şi autoritatea în limitele administrativ . a succesiunilor vacante). În unele situaţii speciale autorităţile administrative pot reprezenta statul ca persoană juridică (în cazul bunurilor abandonate. Clasificarea sarcinilor şi competenţelor administrative • După natura lor38 distingem sarcini de conducere şi organizare. 19 din Legea nr. 83 şi următoarele. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. 6.desface contractul de muncă.B. comunele. T. patrimoniu şi scop. Personalitatea juridică a organelor administrative poate fi civilă sau de drept privat (când au în proprietate bunuri din domeniul privat) şi personalitate juridică de drept public (când sunt proprietare ale bunurilor domeniului public). 38 Al. Sarcinile de conducere se realizează prin acţiuni de organizare a executării şi executarea în concret a legilor şi a altor acte constând din emiterea de acte normative sau de 36 Art. pe de altă parte. poate încheia anumite contracte civile şi până la o anumită valoare. etc. Ministerul Economiei şi Finanţelor. 1988. şi sarcini de prestaţie.). 215/2001. Bucureşti. 19 din Legea nr. 24 . precum şi organele sale teritoriale. 4 alin. a din Decretul nr. pe de o parte. 69/1991 (abrogată) şi art. de pildă. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public având deplină capacitate. Negoiţă.teritoriale stabilite (art. 37 Decretul nr. 31/1954).

realizate pe cale aplicativă. op. de planificare şi de organizare.. vaccinarea acesteia. de informare. Informarea se realizează prin intermediul serviciilor de specialitate ale unei autorităţi – de pildă. pe comunicările altor autorităţi. 55 şi următoarele. etc. fie prin acte juridice (de pildă. 1966. etc. recensământul populaţiei. individuală. concretă. pag.39 Sarcinile generale se grupează. încheierea de contracte). în sarcini de concepţie şi sarcini de direcţie. R. la rândul lor. etc. pe semnalările din presa scrisă şi audio-vizuală. Sarcinile de execuţie sunt cele privitoare la satisfacerea unor nevoi sociale concrete ale unei colectivităţi sau ale membrilor ei.. pag.. ori fapte juridice materiale sau operaţiuni administrative (de pildă.40 Sarcinile de concepţie vizează obiectivele cu caracter general de politică administrativă incluzând sarcini de informare. organizarea de servicii publice. Activitatea de informare vizează cunoaşterea nevoilor sociale reale care impun o anumită conduită executivă constituind baza informaţională a viitoarelor decizii administrative. – şi se întemeiază pe diverse surse cum sunt solicitările adresate executivului în scris sau oral (cereri. propuneri. • După sfera lor de cuprindere distingem sarcini generale şi sarcini speciale. Les missions de l’administration. Traite de science administrative. 239 şi următoarele 25 . anchete sociologice.prescripţii în diverse domenii de interes naţional sau local. cit. pe constatările oficiale concretizate în rapoarte şi referate. Ştiinţa administraţiei. Negoiţă. de sinteză. Sarcinile de prevedere sau de prognoză vizează anticiparea evoluţiei cerinţelor sociale cărora 39 40 Al. eliberarea de autorizaţii necesare efectuării diverselor activităţi private. etc. Mouton. şcolarizarea obligatorie prin învăţământul general). de prevedere. reclamaţii sesizări. de studii.). Paris. Drago.

fenomenul navetismului şi migraţiei demografice. sanitare. cultural-educative şi de instruire. de apărare. de pildă. de pildă. iar după conţinutul lor constau în sar-cini economico-financiare. construcţia de locuinţe. iar după aria de cuprindere sunt naţionale şi locale. fluctuaţia forţei de muncă. Sarcinile organizatorice relevă rolul ordonator al administraţiei. cum ar fi. precis determinate. instituţionalizarea minorilor abandonaţi). Sarcinile de planificare se referă la alocarea mijloacelor materiale şi financiare. la nivelul fiecărei autorităţi. precum şi a resurselor umane necesare realizării în acord cu sarcinile de prevedere. fiind numeroase şi variante. sociale. inclusiv realizarea controlului utilizării mijloacelor şi al executării dispoziţiilor.administraţia va trebui să le facă faţă în viitor. evoluţia demografică. Sarcinile speciale sau tehnice ale administraţiei se circumscriu unor obiective concrete. sarcinile de reprezentare a statului în exterior prin ministere (Ministerul Afacerilor Externe) şi sarcini de apărare naţională prin aceleaşi organe (Ministerul Apărării Naţionale). gradul de ocupare al populaţiei. Constituie sarcini de nivel naţional. de reprezentare. Ele tind să concretizeze soluţii în vederea realizării obiectivelor. vizând atât realizarea cadrului instituţional cât şi acţional al activităţii executive pentru înfăptuirea sarcinilor ei specifice (de exemplu. etc. Sarcinile de direcţie ale administraţiei pun în evidenţă acţiunea directoare sau acţiunea de orientare a acesteia asigurdu-se unitatea de comandă şi de acţiune executivă la cele mai diferite nivele şi structuri administrative. 26 .

).41 După conţinutul de cuprindere. Competenţa specială reprezintă situaţia în care organul poate acţiona într-un mod foarte limitat – pe ramură sau domeniu – în probleme ale activităţii executive centrale şi locale riguros determinate. pag... op. consiliile locale şi judeţene. cultură cu instituţiile aferente). transportului urban în comun. cit. atât la nivel naţional cât şi la cel local.Sarcinile economico-financiare. 106-107. sănătate. prefectul. telecomunicaţiilor. op. 41 R. op. 110-112.123-125. Negoiţă. op. generală atunci când autoritatea care o exercită poate decide în toate problemele esenţiale ale activităţii executive în ansamblul ei sau în diversele sale laturi specifice. 68-69.. sociale. Iorgova. Această competenţă poate fi. sub un anumit aspect. A. pag. competenţa poate fi materială. termice. teritorială. În această categorie se cuprind guvernul. distribuţiei energiei electrice. salubritate. cit. personală şi temporală. etc. Iovănaş. pag. cit. culturale. pag. Ionescu. la rândul ei. precum şi serviciile deconcentrate de specialitate ale administraţiei publice în teritoriu. ca şi a regiilor sau companiilor – naţionale sau locale – autonome (a transportului feroviar. de învăţământ se constituie în grupa sarcinilor de gestiune de nivel naţional sau local realizate prin intermediul serviciilor publice (învăţământ. 66-68. apei. • Competenţa materială („ratione materiae”) este forma de competenţă ce are în vedere natura raporturilor sociale intra-te în câmpul de activitate al unui organ.. cu excluderea situaţiilor în care competenţa s-a atribuit expres altei autorităţi. În această categorie intră ministerele. alte organe centrale ale administraţiei publice. 27 . În privinţa clasificării competenţei autorităţilor administraţiei publice ea se face după diverse criterii. Al. gazului metan. sfera de întindere incidenţa şi durata ei. cit. I.

dacă procesul verbal este întemeiat. oraş. etc. civil sau militar. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.).Competenţa generală nu trebuie înţeleasă ca o sumă aritmetică a competenţelor speciale deoarece ceea ce aparţine uneia nu se poate exercita de către cealaltă. regionalele C.R. • Competenţa teritorială („ratione loci”) desemnează limitele spaţiale sau geografice în care se manifestă competenţa materială a unui organ public. delimitate pe criterii interjudeţene). cazul majorităţii orga42 Art. spre a i se aplica. major sau minor. în care sens distingem o competenţă centrală sau naţională cuprinzând întreg teritoriul statului şi o competenţă locală limitată la anumite porţiuni din teritoriu. Astfel. de pildă. În acest sens competenţa este permanentă atunci când nu se stabilesc asemenea limite. • Competenţa temporală („ratione temporis”) desemnează limitele în timp între care o autoritate îşi desfăşoară activitatea. 28 . de regulă corespunzătoare unităţilor administrativ-teritoriale (judeţ. în materia sancţiunilor contravenţionale calitatea de militar în termen42 este hotărâtoare în modul de aplicare a sancţiunii care nu se dispune de organul administrativ competent. ci doar ca o rezultantă sintetizatoare necesară asigurării unei conduceri administrative generale a întregii activităţi executive în mod unitar la acelaşi nivel al organizării de stat (centrale sau teritoriale). măsuri disciplinare. • Competenţa personală („ratione personae”) este determinată de calitatea persoanei sau a subiectului de drept în funcţie de care se declanşează incidenţa acţiunii normei şi a autorităţii (cetăţean sau străin. comună) sau în funcţie de alte criterii (de pildă. 44 din Ordonanţa Guvernului nr.F. procesul-verbal constatator fiind trimis comandantului unităţii din care face parte contravenientul.

Competenţa temporară nu se confundă cu organele temporare şi nici cu actele temporare. anume create pentru soluţionarea unor sarcini provizorii. de pildă) după care îşi încetează efectele ieşind din vigoare. în redactarea sa iniţială. care au întotdeauna o competenţă numai temporară. cazul comisiilor locale constituite în scopul stabilirii dreptului de proprietate în materie funciară. În acest sens o autoritate cu activitate permanentă poate primi şi competenţe temporare. fie el şi organ temporar.43 ori diversele comisii de recensământ sau cele în materie electorală. 44 Este cazul adeverinţelor privind dreptul de proprietate funciară eliberate de comisiile prevăzute de Legea nr. deoarece manifestarea de voinţă odată produsă are o existenţă independentă de autorul ei. modificată prin Legea nr. 18/1991 (republicată).nelor executive. 18/1991. diverse comandamente constituite pe plan local în situaţii de calamităţi). 1/2000 29 . Actele administrative normative cu caracter temporar produc efecte limitate în timp până la intervalul de timp sau data prevăzută de ele sau de actul superior ori până la încetarea consecinţelor evenimentelor care le-au determinat adoptarea (calamităţi naturale. 43 Art. care-şi încetează activitatea la realizarea sarcinilor pentru care au fost înfiinţate ori la data fixată prin lege. cum ar fi de pildă. De aceea este posibil ca un act temporar să fie emis de o autoritate permanentă după cum un act stabil44 să provină de la un organ temporar. 11 din Legea fondului funciar nr. Precizăm că acţiunea în timp a unui act normativ nu este determinată de caracterul permanent sau temporar al competenţei autorităţii care l-a emis. Aceste acte pot fi emise atât de organe cu activitate permanentă cât şi de organe cu caracter temporar (de pildă. şi temporară când există asemenea limite fixate în activitatea unui organ. Există şi organe administrative temporare.

ci doar a limitării în timp a mandatului pentru care au fost aleşi membrii ce îl compun. mai distinge între competenţe exclusive. delegate şi partajate (paralele sau concurente). şi competenţă nejurisdicţională sau necontencioasă sau de administraţie activă lipsită de această trăsătură şi limitată la organizarea aplicării legii.O situaţie specială se ridică în cazul autorităţilor administrative alese (primari. 30 . 195/2006. După caracterul şi principiile care îi stau la bază competenţa autorităţilor administrative poate fi contencioasă sau jurisdicţională. consilii locale) sau desemnate (guvern) când nu se pune însă problema competenţei temporare a organului. când ea soluţionează un conflict dedus judecăţii sale emiţând un act jurisdicţional având stabilitatea unei hotărâri judecătoreşti. Legea cadru a descentralizării nr.

Între organele statului există şi deosebiri determinate de forma specifică în care contribuie la realizarea puterii publice.Capitolul 2 Sistemul şi structura autorităţilor administraţiei publice 1. Sistemul autorităţilor publice reprezintă ansamblul formelor organizatorice prin care se manifestă sau se exteriorizează puterea publică. motiv pentru care ele se grupează după forma fundamentală sau funcţia esenţială pe care o desfăşoară în subsisteme distincte şi anume legislativ. numite şi puteri. Privit în mod distinct sistemul puterii executive sau al administraţiei publice se prezintă ca o grupare ce înfăptuieşte activitatea executivă în mod unitar prin raporturile ierarhice în care se află autorităţile componente unele faţă de altele având în frunte guvernul. Prin structura unui sistem desemnăm modul de organizare sau de dispunere internă a elementelor componente ale sistemului. organ suprem. aflate într-o strânsă unitate şi relaţii de interdependenţă determinate de modul de exercitare al acestei puteri. Aceste autorităţi sunt elemente structurale ale întregului a cărui unitate este asigurată 31 . Noţiunea sistemului autorităţilor administraţiei publice Prin sistem înţelegem un ansamblu coerent de elemente reunite şi aflate în relaţii de interdependenţă. executiv şi judecătoresc.

Ceea ce asigură existenţa şi desfăşurarea omogenă a relaţiilor ierarhice este atât unitatea cât şi diferenţa. în care relaţiile ierarhice se stabilesc (direct sau indirect) din treaptă în treaptă asigurând omogenitatea puterii executive ca sistem şi acţiune. După poziţia unui organ faţă de altul în cadrul relaţiei ierarhice distingem relaţii de supraordonare şi relaţii de subordonare. a competenţei materiale şi a celei teritoriale a 32 . a celei administrative în special. Relaţiile ierarhice exprimă legătura dintre formele de organizare a puterii. precum şi din activităţile desfăşurate. Astfel. funcţionare şi atribuţii. de pildă. cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai înaltă a organizării sistemului administrativ cu atât creşte numărul organelor supra şi subordonate. un organ judeţean deşi poate fi ierarhic supraordonat faţă de unul municipal. de conducere şi de execuţie. iar cu cât ne aflăm pe o treaptă ierarhică mai joasă numărul organelor subordonate scade. în această unitate. centrale şi locale. În general.şi de trăsăturile lor comune reieşite din modul de alcătuire. Relaţiile de subordonare exprimă poziţia şi legăturile în care se află un organ ierarhic inferior dependent faţă de un organ ierarhic superior. Existenţa ierarhiei administrative în care se cuprind autorităţi supra şi subordonate. exprimă caracterul nu numai unitar dar şi centralizat al organizării de stat în general. Aprecierea poziţiei unui organ în raport de altul depinde de sistemul de referinţă utilizat. poate fi subordonat unui organ central care îi este ierarhic superior. Relaţiile au caracter ierarhic datorită nivelelor de competenţă materială şi teritorială diferită a respectivelor autorităţi ceea ce le deosebeşte pe plan vertical pe cele asemănătoare şi pe plan orizontal pe cele diferite. respectiv dintre organele ce compun sistemul administrativ. Relaţiile de supraordonare definesc poziţia specifică a unui organ superior faţă de altul inferior prin puterile conferite în cadrul aceluiaşi sistem.

guvernul în raport de ministere). Pe de altă parte. dar având o competenţă materială mai îngustă. oraşele şi comunele. are anumite drepturi 45 R. pag. şi de regulă. două trepte ierarhice şi anume treapta judeţeană (a municipiului Bucureşti) şi treapta localităţilor centre administrative. prima având o sferă mai largă de cuprindere decât cea de a doua pe care o subsumează.. având o competenţă materială mai largă. unul central sau naţional şi altul teritorial sau local subsumat celui dintâi. dar o competenţă teritorială diferită – în sensul că una o subsu-mează pe cealaltă – de pildă. în cazul ţării noastre.45 Într-adevăr. o subordonează. de pildă. Rezultă că. iar cel din urmă nivel cunoscând. se vor afla în raporturi ierarhice. corespunzător organizării administrativ-teritoriale. la identitatea de competenţă teritorială diferenţierile de competenţă materială stau la baza raporturilor ierarhice. în principiu. iar sub aspectul competenţei teritoriale se constituie două nivele. două organe având aceeaşi competenţă materială (un minister şi organul său din teritoriu). 2. cit. Sub aspectul competenţei materiale distingem competenţa generală şi competenţa specială. op. 122.respecti-velor autorităţi. un organ de acelaşi nivel teritorial. specială (de exemplu. la rândul său. Supraordonarea şi subordonarea ierarhică administrativă Supra şi subordonarea desemnează raporturile dintre două organe în temeiul cărora unul dintre ele. 33 . apare supraordonat faţă de un alt organ de nivel teritorial similar. aflat pe o poziţie superioară într-un sistem. respectiv municipiile (şi sectoarele municipiului Bucureşti). una naţională şi alta locală. generală. în timp ce în cazul similitudinii de competenţă materială distincţiile de competenţă teritorială determină aceleaşi raporturi. Ionescu.

48 I. Bucureşti. are obligaţiile corelative de a îndeplinii dispoziţiile organului supraordonat decurgând din aceste drepturi şi în faţa căruia este răspunzător.. cit. la rândul său. 106. 50 De pildă. Mult mai frecvent este atributul executivului de organiza autorităţi subordonate. raporturile cu alte autorităţi. • Dreptul de a înfiinţa şi organiza autorităţi sau organe este expresia cea mai deplină a raporturilor de subordonare deoarece autorul acestei acţiuni devine ierarhic superior celeilalte părţi. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.46 Raporturile ierarhice administrative operează între autorităţile executive deoarece aceasta nu se subordonează altor categorii de organe ale statului. Conţinutul acestor raporturi este format din dreptul de a conduce. 49 Art. 15 47 Dicţionar de drept constituţional administrativ. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. 983/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului (abrogată). de a coordona şi de a controla activitatea organului subordonat care. pag. Sistemul organelor administrative în lumina prevederilor Constituţiei. Guvernul poate înfiinţa. limitativ şi expres executivului. 4/1967. întrucât. 34 . Hotărârea Guvernului nr. nr. unele atribuţii. de a îndruma. potrivit legii. Iovănaş. prin 46 M.47 După unele opinii în conţinutul acestor raporturi ierarhice mai intră şi dreptul de a înfiinţa şi de a organiza autorităţi subordonate. de regulă. pag. dar o asemenea atribuţie este conferită în mod cu totul excepţional. Anghene.48 Obiectul acestor raporturi îl reprezintă conduita părţilor – organe publice – corespunzătoare drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. 259.49 diferite organe centrale de specialitate ce funcţionează pe lângă el.decurgând din aceasta faţă de organul aflat pe o treaptă inferioară şi care are anumite obligaţii faţă de organul superior tocmai datorită poziţiei în care se află. 1978. în „Revista Română de Drept”. 11 din Legea nr. Cu toate acestea. însăşi crearea autorităţilor administrative are loc prin lege. pag.50 determinându-le structura. op. altele decât ministerele.

unor inspecţii şi inspectoare). de îndrumare. chiar dacă o lege de organizare şi funcţionare nu le-ar mai enumera. „e” din Legea nr. dreptul de conducere include dreptul de decizie. ceea ce asigură unitatea de acţiune a sistemului. de coordonare şi de control. etc. Aşadar. fiecare dintre aceste atribute – mai puţin dreptul de decizie. Dreptul de conducere reprezintă acea facultate conferită unui organ ierarhic superior în temeiul căruia el poate emite acte obligatorii pentru autoritatea subordonată şi pe care aceasta din urmă trebuie să le îndeplinească. verificând executarea măsurilor dispuse. 35 . care este chintesenţa conducerii – putând subzista independent şi în afara raporturilor ierarhice. 38/2 lit. numirea conducătorilor sau şefilor organelor subordonate şi a structurilor lor interne. De aceea este de făcut menţiunea că din dreptul de conducere ierarhică decurg toate celelalte drepturi – mai reduse ca şi prerogative – ce formează conţinutul raporturilor ierarhice.51 • Dreptul de a conduce. în mod distinct. Pe câtă vreme aceleaşi drepturi pentru a fi exercitate de alte autorităţi neaflate în raporturi ierarhice cu organele faţă de care le-ar manifesta vor trebui încredinţate întotdeauna expres şi limitativ conferite (de pildă. consiliul local aprobă regulamente de organizare şi funcţionare a serviciilor publice (art. îndruma şi coordona autorităţile subordonate este o altă componentă derivând din raporturile ierarhice. de pildă. În acelaşi atribut se cuprind şi alte prerogative cum ar fi. aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a acestora. putând fi încredinţate. 51 De pildă. şi altor autorităţi executive nesupraordonate faţă de organul cu privire la care ele se exercită.norme de detaliere a reglementărilor legislative. în ordinea descrescândă a puterilor conferite. 215/2001).

. gărzi care. pag 107 şi următoarele. Îndrumarea se realizează pe calea emiterii indicaţiilor sau îndrumărilor operative curente cu privire la modul în care organul subordonat trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile. comparativ cu atributul de îndrumare ce poate fi conferit altei autorităţi executive neierarhice în raport cu organul de îndrumat şi care vizează numai anumite aspecte strict determinate. 2. sanitar-veterinară. de protecţie a muncii. Aşa. aşa cum este cazul unor inspecţii şi inspectorate. de pildă. din domenii sau ramuri de activitate. pot da. Iovănaş. în urma verificării. cit. normele metodologice de elaborare şi de execuţie a bugetelor locale stabilite de Ministerul 52 I. fie prin intermediul unor reguli generale ce vizează competenţa acestuia din urmă (de pildă. op. dar a căror competenţă vizează relaţiile sociale.În legătură cu dreptul de îndrumare a organelor inferioare menţionăm:52 1. Îndrumarea operativă curentă şi îndatorirea realizării ei nu este identică cu obligativitatea respectării normelor juridice cu forţă superioară deoarece acest din urmă aspect nu derivă din raportul de subordonare. 36 . cât şi pentru cazuri concrete deduse spre rezolvare autorităţii sau funcţionarului din subordine şi faţă de care organul sau funcţionarul superior – sesizat sau din oficiu – îşi exprimă punctul de vedere sau opinia. etc. precizări sau interpretări privind dispoziţiile şi modul lor de aplicare în materie). Într-adevăr. se impune precizarea că îndrumările pot fi date în legătură cu toate aspectele activităţii autorităţii inferioare.). având tangenţă şi cu atribuţiile unor organe din sisteme diferite. Cu privire la sfera atribuţională a organului subordonat. organele executive sunt ţinute să respecte şi să realizeze şi prevederile juridice ale actelor altor organe faţă de care nu se află în raporturi ierarhice. îndrumări obligatorii de urmat în activitatea organului controlat (în materie financiară. vizat de exerciţiul acestui drept. de pildă.

cit. . În mod similar.posibilitatea normativă a organului superior de a abroga acte de reglementare cu forţă juridică inferioară şi. 56 alin. totuşi. eventual. teritorial) şi nu numai de către organele financiar-bancare din teritoriu subordonate acestui minister. nu poate să-l substituie şi să-l înlocuiască pe acesta din urmă în atribuţiile sale. indiferent de competenţa lor materială – prin care se includ sau nu în sistemul financiar-bancar – sau de cea teritorială (de nivel naţional.situaţia în care organul superior are dreptul.54 . de a exercita o anumită atribuţie comună atât lui cât şi organului subordonat. Iovănaş. De la acest principiu există unele excepţii. ea nefiind numai de competenţa 53 54 Art.Economiei şi Finanţelo53 trebuie respectate de toate autorităţile executive a căror activitate are tangenţă cu realizarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti publice. de a le înlocui cu propriile reguli.. Se pune problema limitelor în şi până la care dreptul de îndrumare se poate exercita. În cadrul raporturilor de subordonare operaţiunea desfiinţării unui act emis de către o autoritate subordonată (adică lipsirea lui de efecte juridice obligatorii garantate de constrângerea publică) poate viza şi acte individuale într-o gamă largă prin intermediul suspendării (ca desfiinţare temporară) sau a anulării ori revocării (ca desfiinţare definitivă a actului juridic). nu numai de cele făcând parte din reţeaua sanitară. pag. 108 37 . ceea ce înseamnă că organul superior deşi poate interveni în activitatea celui inferior. op. normele Ministerului Sănătăţii şi Familiei vizând igiena şi salubritatea locurilor de muncă trebuie respectate şi aplicate de către toate autorităţile administrative. 3. întrucât exerciţiul său – derivând din conţinutul raporturilor de subordonare – este totuşi limitat de independenţa operativă de care trebuie cel puţin să dispună un organ executiv. 2 din Legea privind finanţele publice nr. ca subiect distinct de drept. de regulă. conferit prin lege. central sau de nivel local. 10/1991 (abrogată) I.

cel vătămat în drepturile sale recunoscute lege înainte de a se adresa justiţiei cu o cerere de chemare în judecată a autorităţii executive emitente a actului administrativ care l-a lezat. 29/1990 38 . actul normativ. 5 alin. 29/1990). 13 din Legea contenciosului administrativ nr. inclusiv cel interpretativ – prin care un organ superior îşi exprimă un punct de vedere cu privire la aplicare unei dispoziţii legale – nu constituie un act susceptibil de cenzurare judiciară pe cale contenciosului administrativ. 2129/1979 a Tribunalului Suprem Secţia civilă în Culegere de decizii pe anul 1979. va trebui să introducă o reclamaţie la acel organ sau cel ierarhic superior acestuia şi numai dacă nu este mulţumit de soluţia dată va putea declanşa litigiul judiciar (art.56 Dimpotrivă. Astfel. de pildă pentru că au vătămat drepturi legal recunoscute. 56 Decizia nr. concrete. iar persoana astfel acţionată poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate este supusă judecăţii.exclusivă a acestuia din urmă.57 • Dreptul de control general este un atribut conferit în cadrul raporturilor ierarhice asupra activităţii organelor infe55 De pildă. prin exercitarea căilor administrative de atac sau a recursului ierarhic când la nivel superior se dă o anumită soluţie pe care în mod obişnuit o putea emite şi autoritatea a cărei măsură sau act au fost contestate.55 . În asemenea cazuri şi pentru situaţii individuale. dacă prin ele s-au produs vătămări ale drepturilor legal recunoscute persoanelor.305.se pune problema răspunderii juridice în cazul măsurilor dispuse în urma îndrumării ierarhice. pag. în cazul acţiunii judiciare îndreptate împotriva unui act administrativ individual care a vătămat un drept aceasta va putea fi formulată şi împotriva funcţionarului autorităţii pârâte care a elaborat actul. 1. 2 şi 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 57 Art. autoritatea superioară va putea modifica şi chiar înlocui cu propriul act prin care dă o anumită rezolvare cazului respectiv. dacă se solicită despăgubiri. pe calea reclamaţiei. Asemenea situaţii se pot ivi frecvent prin controlul ierarhic.

dimpotrivă. Subordonarea organică are un conţinut larg decurgând din dreptul organului superior sau pe lângă care funcţionează autoritatea subordonată de a o organiza sub aspectul condu39 . Dubla subordonare a unor autorităţi administrative Subordonarea administrativă poate fi deplină şi limitată.rioare ceea ce presupune posibilitatea luării de măsuri eficiente pentru eliminarea oricărei deficienţe constatate. de genul organelor cu rol coordonator într-un domeniu sau ramură de activitate ori a inspecţiilor specializate. iar organele financiar-bancare nu pot verifica – tot în exteriorul lor – respectarea normelor igienico-sanitare şi de salubritate. cât şi dreptul de a sancţiona până la eliberarea din funcţie a celor vinovaţi de abatere. precum şi. În această situaţie activitatea de control se desfăşoară asupra autorităţii verificate numai prin prisma specializării competenţei. De aceea. atât sub aspectul legalităţii cât şi al oportunităţii. a eficienţei socialeconomice. inclusiv suspendarea sau anularea măsurilor ilegale. ca în exemplele precizate. autorităţile sanitare nu pot controla. fiind un rezultat al raporturilor ierarhice. respectivele verificări se disting de atributul de control special conferit anumitor organe specializate. după caz. şi numai în baza prevederilor legale exprese. Caracterul general al controlului denotă cuprinderea în verificare a tuturor formelor concrete de activitate subordonată (acte şi fapte juridice şi nejuridice). în afara sistemului lor. Este deplină atunci când se realizează atât organic cât şi funcţional. mai ales a celor juridice. neaflate în raporturi ierarhice cu subiectele verificate. Astfel. 3. presupune şi verificări limitate sau forme speciale cu un obiect determinat. nu exclude ci. respectarea metodologiei financiare. Dreptul de control general. fără să trebuiască o consacrare legală expresă a acestora. cu excluderea altor aspecte.

● După modul de exercitare subordonarea poate fi directă. toate aceste criterii se pot combina între ele dată fiind diferenţa dintre acestea şi finalitatea urmărită. guvern-perfect) şi subordonare indirectă. organică faţă de una şi funcţională faţă de alta. organ central şi serviciul teritorial sau organ local specializat). ● După felul sau natura autorităţii faţă de care operează subordonarea aceasta poate fi exclusivă. de a o finanţa şi de a-i coordona activitatea. de exemplu. guvernminister.). guvern-minister) şi verticală. ● După numărul subordonărilor. 40 . de regulă. faţă de propriul minister şi faţă de prefect). triplă. faţă de mai multe autorităţi. avem subordonare unică şi subordonare multiplă (dublă. Subordonarea funcţională este mai limitată şi are. faţă de o autoritate de la acelaşi nivel teritorial (de pildă.cerii. ● După poziţia subordonării distingem subordonarea orizontală. expresie a dependenţei ierarhice. minister – organ teritorial judeţean şi organ municipal). dar materiale asemănătoare (de pildă. Astfel. în vedere doar simpla coordonare a activităţii organului din subordine faţă de care se exercită drepturi limitate. de regulă. când între acestea se interpun una sau mai multe trepte ierarhice ceea ce mijloceşte relaţia ierarhică (de pildă. Desigur. atunci când între cele două părţi ale raportului ierarhic nu se interpune nici o treaptă intermediară (de pildă. între competenţe teritoriale diferite. diferite ca şi competenţă materială sau teritorială (de pildă. Această din urmă subordonare poate fi atribuită separat unui organ conferind anumite drepturi. de regulă. respectiv faţă de o singură autoritate sau de un singur sistem şi subordonare neexclusivă sau mixtă. serviciul public judeţean. serviciile publice deconcentrate judeţene se subordonează organic şi funcţional faţă de minister şi numai funcţional faţă de prefect). în vreme ce subordonării organice exercitate în paralel i se recunosc drepturi mai extinse (astfel. etc.

8/1990 privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat (abrogat prin Legea administraţiei publice locale nr. marcând latura descentralizatoare a sistemului. unic. În administraţia publică românească se mai cunoştea şi aşa-numita dublă subordonare. în timp ce pe treptele inferioare predomină activităţile de execuţie cu carac-ter concret realizate prin acte individuale şi fapte materiale nejuridice. felul subordonării influenţează conţinutul raporturilor de subordonare. pe când cea orizontală asigură doar unitatea la un anumit nivel sau profil teritorial. mai ales pe cale normativă. exclusiv şi orizontal faţă de guvern. 69/1991 şi Legea nr. De asemenea. direct. de exemplu. 41 .58 în conformitate cu autorităţile sau organele de specialitate locale ale administraţiei se subordonau consiliilor locale sau judeţene. subordonarea verticală dă expresie conducerii centralizate a statului asigurând unitatea de comandă şi de acţiune a sistemului în întregul său. 57/1968. aflate în subordinea prefecturilor. Aşa. 5/1990). abrogată. apoi a consiliilor judeţene şi Ministerul Culturii şi a Cultelor. ● După lărgimea atribuţiilor proprii conferite distingem o subordonare centralizată (în formele ei strict centralizate şi deconcentrate) şi subordonarea necentralizată (în formele ei descentralizate). de la primul la ultimul organ.de pildă. 9 din Decretul-Lege nr.60 58 Dubla subordonare a organelor locale de specialitate era prevăzută de art.59 sau cazul Direcţiilor pentru cultură. 82 din Legea de organizare şi funcţionare a consiliilor populare nr. În sfârşit. având în vedere modalitatea directă sau indirectă a subordonării constatăm că cu cât urcăm pe treptele ierarhiei administrative prevalează acţiunile (actele) de condu-cere şi organizare. culte şi patrimoniu ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. ministerul se subordonează organic. 59 Art. cât şi ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice.

vor trece treptat în subordine locală. 215/2001. în perspectiva imediată o serie de instituţii de învăţământ. iar prefectul numit de Guvern este reprezentantul acestuia din urmă având atributul de conducere şi supraveghere a serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale.62 învăţământ. cultură. 4. a consiliilor locale sau judeţene. Singura dublă subordonare teritorială existentă operează faţă de serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea ministerelor de specialitate şi a prefectului care le conduce (art. din structuri menite a le permite funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor. prefect. la rândul lor. sănătate. primar) chiar dacă 60 Art. 133/1 din Legea nr. 12 (1) din Hotărârea Guvernului nr. 195/2006. etc. Probleme de structură nu se ridică în cazul autorităţilor sau mai bine spus a funcţiilor unipersonale. sănătate. respectiv orga-ne executive.). compuse sau exercitate de către o singură persoană (ministru. 61 Art.La ora actuală pe plan local funcţionează consiliile locale şi judeţene. 215/2001).61 În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că majoritatea ministerelor au în subordine exclusivă autorităţile similare din teritoriu (finanţe. ca elemente distincte. 42 . În studiul nostru interesează aceste structuri. 62 Art. noţiunea de organ local de specialitate al administraţiei publice a fost eliminată. 26/1 din Legea administraţiei publice locale nr. alcătuite. Structura autorităţilor administrative Sistemul autorităţilor administraţiei publice este un ansamblu unitar având o structură determinată. respectiv compartimentele structurale interne. Conform legii cadru a descentralizării nr. 101/1990 privind înfiinţarea inspectoratelor pentru cultură ale judeţelor şi municipiului Bucureşti. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor. etc. 2 din Decretul nr.

.reprezintă organul sau funcţia de conducere şi care poate emite acte juridice în nume propriu. etc. Bucureşti. serviciul sau direcţia). prefect-prefectură. În acest sens distingem în mod net între organul unipersonal – de conducere şi funcţia exercitată – faţă de aparatul sau organul ori autoritatea subordonată şi cu privire la care operează anumite atribuţii ale celui care conduce. Cele mai multe autorităţi executive sunt însă alcătuite din mai multe persoane constituind o colectivitate organizată în mod unitar şi care prin ansamblul ei. în ansamblul său.) ca organ de conducere unipersonal sau colegial. defineşte organizarea sau structura instituţiei. primar-primărie. exercită cu titlu permanent sau temporar atribuţii de natură omogenă. adică apropiate.se poate compune dintr-o singură persoană (de pildă. ceea ce 63 A se vedea C. 16 din Legea nr. 43 .64 . cu efecte interne sau în afara organului condus. 64 Astfel. 1974.fiecare din persoanele ce îl compun se află într-o relaţie ierarhică de subordonare directă cu un şef ierarhic (de birou. Hidoş. Proiectarea structurilor organizaţionale. Compartimentul organizatoric al unei autorităţi administrative reprezintă unitatea structurală – alcătuită din una sau mai multe persoane – aflată sub unică conducere şi care. în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor unele departamente şi direcţii au organizate consilii militare ca organe consultative ale comandanţilor (art. oficiul juridic are un jurisconsult sau un consilier juridic) ori din mai multe (de pildă. cât şi prin modul de alcătuire. etc.74.63 interesând funcţionarea şi realizarea activităţilor autorităţii din care face parte. pag. după cum şi cea dintâi are atribuţii şi competenţe distincte (de exemplu.). funcţionarea ei şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce îi revin. Editura Politică. inclusiv pe plan normativ. Această unitate structurală sau compartiment are o serie de trăsături: .compartimentele exercită atribuţii de natură omogenă. ministru-minister. învecinate sau comune. oficiu. 40/1990).

calitate ce revine numai autorităţii din care fac parte. biroul este compartimentul elementar de bază şi cea mai mică diviziune structurală în cadrul căreia şeful de birou este singurul care dispune de autoritatea directă asupra subordonaţilor neexistând o altă autoritate în acelaşi sens. . De pildă. capacitate juridică proprie deoarece nu pot intra în raporturi juridice directe cu alte subiecte de drept.structurile interne deşi dispun de competenţe proprii în realizarea atribuţiilor ce le revin nu au. Compartimentul complex reprezintă o reunire de compartimente elementare sau chiar complexe supuse aceleiaşi autorităţi ierarhice unice. de pildă. personal. salarizare. financiar. Această autoritate are în subordine ierarhică directă pe şefii diviziunilor interne de cea mai mare complexitate aflaţi în subordinea şefilor nemijlocit subordonaţi conducătorului autorităţii respective. Hidoş. op. serviciul şi 65 C.65 Compartimentul simplu sau elementar este acea unitate structurală internă în care între conducătorul ei şi celelalte persoane componente nu se mai interpune alt subiect.determină. . 116. etc) sau îndeplinirii sarcinilor şi competenţelor proprii (în cazul compartimentelor de specialitate care diferă de la organ la organ) manifestându-se mai ales în exteriorul organului. În structura autorităţilor administrative distingem biroul. în relaţiile cu terţii. de altfel. 44 . pag.în funcţie de genul de relaţii stabilite între persoanele ce compun compartimentele şi conducător. cele de administraţie. însăşi reunirea lor în cadrul aceleiaşi componente structural organizatorice. distingem compartimente simple şi compartimente complexe. în sensul că acestea sunt directe sau indirecte. de regulă. Aceste atribuţii sunt fie necesare asigurării funcţionării autorităţii respective (în cazul compartimentelor funcţionale. cit. reprezentată de conducerea sa..

6 pentru birou. .direcţia. . oficiul. totuşi un birou se poate subordona direct directorului de direcţie (mai ales dacă are atribuţii de control). Reglementările legale stabilesc dimensiunea numerică a personalului care compune un compartiment sub aspectul unui minim pentru fiecare (de pildă.direcţia generală se organizează pentru delimitarea unui grup de activităţi ce reprezintă un domeniu sau un sector de activitate. deşi directorul direcţiei are în subordine şefii serviciilor componente. 8 pentru servicii. Fiecare compartiment superior are în compunerea sa structuri inferioare sau mai simple (de pildă. de regulă. .departamentul se organizează în scopul desfăşurării unor activităţi care sintetizează funcţii ale mai multor compartimente inferioare sau care vizează coordonarea şi orientarea lor de manieră globală. în teritoriu 45 . De pildă. inspecţia) ori în afara autorităţii. .serviciul se organizează pentru îndeplinirea unor activităţi omogene sau pentru mai multe activităţi complementare pentru care se cere o conducere unitară. decât celei imediat superioare. iar aceştia pe şefii de birou. raportul dintre personalul de conducere şi cel de execuţie. 20 pentru direcţie). departamentul le poate cuprinde pe toate). iar în cazul celor centrale (ministere) se mai adaugă direcţia generală şi departamentul care au. următoarele caracteristici şi anume: .direcţia cuprinde mai multe servicii ori birouri care desfăşoară activităţi ce necesită o coordonare.birourile se organizează pentru îndeplinirea unei activităţi omogene care impune o delimitare organizatorică minimală distinctă. şi chiar crearea de structuri atipice (de pildă. dintre care unele pot funcţiona independent în sensul că se subordonează direct unei alte structuri. mai precis conducerii acesteia.

De pildă. Nivelul ierarhic al unui conducător de compartiment şi deci al compartimentului. mai mici sau mai mari – dacă există aceeaşi poziţie de subordonare directă sau pe acelaşi plan (nivel ierarhic). serviciile între ele şi faţă de birouri) se pot situa pe aceeaşi linie ierarhică cu al altor compartimente sau diviziuni – diferite. pe care fiecare persoană şi postul pe care-l ocupă. continuând cu şeful de serviciu şi terminând cu şeful de birou. Structura organului administrativ şi a legăturilor ierarhice (directe şi indirecte orizontale şi verticale. toate în funcţie de specificul atribuţiilor revenind acelui organ. organice şi funcţionale) sunt reprezentate grafic prin organigramă. corespunzător atribuţiilor pe care le are în structura în care îşi desfăşoară 46 . Cum într-un organism complex se stabilesc mai multe linii ierarhice. conducătorii compartimentelor de aceeaşi mărime şi având acelaşi grad de subordonare faţă de conducerea autorităţii administrative în ansamblul ei. îl deţin în ierarhia administrativă. Aceasta reflectă locul. direcţia întră în compunerea departamentului. De pildă.sau chiar în străinătate. în cadrul unui minister. de raporturile sale cu altele. secretarul sau subsecretarul de stat ce conduce departamentul la directorul general al direcţiei generale. deşi este identic cu cel al structurilor similare (de pildă. În cazul organelor administrative cu mai multe compartimente complexe prin sistemul delegărilor interne succesive de autoritate se stabilesc relaţii sau linii ierarhice între conducătorii anumitor compartimente. Aşa. se vor afla la acelaşi nivel ierarhic. şeful unei direcţii generale independente poate fi pe acelaşi plan ierarhic faţă de ministru cu şeful departamentului din aceeaşi autoritate executivă. şefii tuturor departamentelor din cadrul unui minister se află la acelaşi nivel ierarhic faţă de ministru sau şefii de birou faţă de şeful de serviciu. deşi. de la ministru. de pildă. în mod obişnuit.

. pag. 47 . 114. precum şi acelei relaţionale interne fiind un act administrativ intern esenţial pentru buna funcţionare şi organizare a autorităţii executive. Descrierea fiecărui post sau funcţii. 5. op. I. Funcţionarul din organele administrative îndeplineşte o funcţie publică. op. Hidoş. adică un complex de drepturi şi obligaţii cu care este învestit în vederea îndeplinirii atribuţiilor organului din care face parte.cit. la rândul său este o ilustrare normativă a structurii organizatorice şi atribuţionale. a cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească persoana care-l ocupă. cit. Atunci când această schemă reflectă şi retribuţia personalului suntem în prezenţa statului de salarii (sau de plată). A se vedea anexele 1-7.66 Organigrama este o reflectare grafică a structurii şi posturilor din organul administrativ. Când sunt nominalizate şi persoanele care ocupă efectiv posturile respective avem statul de personal. Iovănaş. Această fişă este o reflectare particularizată a prevederilor cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii respective şi care.. pag 79.activitatea. Clasificarea organelor şi structurilor administrative • După criteriul competenţei materiale67 organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe 66 67 C. cât şi a atribuţiilor care-i revin se face prin fişa postului ce conferă titularului său şi cunoaşterea locului în cadrul compartimentului său de activitate precum şi a legăturilor sale ierarhice directe şi indirecte. Totalitatea funcţiilor dintr-un organ executiv. reprezintă statul de funcţii al autorităţii respective în care se reflectă numărul efectiv al persoanelor care pot funcţiona pe posturile existente. corespunzătoare structurii sale organizatorice (organigramei).

organe de sinteză de coordonare şi de control. Serviciul Român de Informaţii). . inclusiv serviciile deconcentrate de specialitate. purtând diferite denumiri. alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (de pildă. neministeriale (de pildă. hotărî în probleme de competenţă specială. municipale. de regulă. În categoria lor intră ministerele. de regulă. îndrumarea şi controlul celor dintâi. Cele cu competenţă generală se caracterizează prin atribuţii vizând ansamblul activităţii executive. organele de specialitate se clasifică în organe de ramură şi organe de domeniu.organele cu competenţă generală pot. La rândul lor.cu competenţă specială. precum şi organele în teritoriu ale acestora. Organele cu competenţă specială sau organele de specialitate ale administraţiei publice sunt acele autorităţi ale căror atribuţii sunt limitate la o singură ramură sau domeniu de activitate. Organele de domeniu pot fi. În organele de ramură se cuprind. Comisia Naţională de Statistică). de la respectivul nivel teritorial. în toate ramurile şi domeniile. Banca Naţională. prefecţii de judeţ şi primarii de localităţi. de ramură sau de domeniu. ministerele şi organele subordonate lor. Distincţia dintre ele constă în faptul că primele conduc activitatea dintr-un sector executiv deosebit de limitat. orăşeneşti şi comunale). la rândul lor. în vreme ce ultimele au atribuţii în mai multe ramuri sau atribuţii tangente cu sfera de acţiune a mai multor organe. acestea din urmă exercitând conducerea coordonarea. 48 . iar în a doua o mare diversitate de organe. la nivel naţional. în vreme ce autorităţile cu competenţă limitată nu pot proceda la fel. consiliile locale (judeţene.organele cu competenţă specială se subordonează. în principiu. categorie în care intră guvernul. celor cu competenţă generală de la acelaşi nivel teritorial. de regulă. Această clasificare are mai multe consecinţe: .

potrivit competenţei lor materiale. coordonare şi control. 49 . alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice. interjudeţean (Regionale C. etc. totuşi primele sunt legal obligate să prezinte ultimelor situaţii şi date necesare activităţilor de sinteză. organele locale de specialitate ale administraţiei de stat (de pildă. direcţia judeţeană a finanţelor publice) constituite la anumite nivele ale organizării administrativ-teritoriale. denumite servicii publice deconcentrate precum şi organe ce nu reflectă această organizare fiind constituite. respectiv după modul cum îşi exercită atribuţiile la nivelul întregii ţări sau la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.deşi între organele de ramură şi cele de domeniu nu există raporturi ierarhice. în timp ce acestea din urmă nu au o asemenea atribuţie în raport cu primele.R. diverse comisii create pentru situaţii determinate (calamităţi. şi organe temporare..organele superioare pot hotărî în probleme de competenţa organelor subordonate. organele locale sau cele din teritoriu pe care le conduc. În prima categorie intră guvernul.) sau pe alte criterii (militare). după cum şi organele de nivel superior al organizării administrativteritoriale exercită aceleaşi atribuţii faţă de nivelul ierarhic inferioare din unităţile administrative.F. ministerele. îndrumă şi controlează. • După durata funcţionării distingem organe permanente. organele de gospodărire a apelor constituite pe bazine hidrografice. de pildă.. aşa erau direcţiile judeţene de cultură) sau organele în teritoriu ale autorităţilor administraţiei centrale de specialitate purtând diverse denumiri (Inspectoratul şcolar judeţean. Consecinţele acestei clasificări sunt două: . • După competenţa lor teritorială organele administraţiei publice se clasifică în organe centrale şi organe locale. iar în cea de a doua consiliile locale. cazul majorităţii. .autorităţile centrale au în subordine.

• După alte criterii de clasificare. primele exercitându-şi competenţa în nume propriu. comisiile judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate funciară). alcătuite dintr-o singură persoană. • După modul de exercitare a competenţei distingem organe cu competenţă proprie sau exclusivă şi organe cu competenţă delegată sau încredinţată. ajutătoare. nejurisdicţională. prefectul şi primarul. • După natura activităţii desfăşurate se disting autorităţi de administraţie activă. iar ultimele în numele altei autorităţi care le-o conferă sau le-o retrage după necesităţi. guvernul şi consiliul local). decizională. Primele pot emite acte juridice. alegeri. funcţionând în cadrul sau pe lângă autorităţile cu competenţă deplină.recensământ. autorităţile executive se pot grupa: în funcţie de poziţia lor în ierarhia administrativă în care sens distingem organe superioare ierarhic şi inferioare ierarhic. de punere în executare şi de control a realizării actelor juridice. şi organe cu competenţă auxiliară. de pildă guvernul. împroprietărire funciară) cu existenţă limitată în timp. • După plenitudinea puterilor conferite avem organe cu competenţă deplină. în care doar o parte a personalului alcătuieşte conducerea (este cazul autorităţilor executive având un consiliu sau colegiu ca organ deliberativ) şi organe colegiale de conducere (unde întreaga autoritate o exercită plenul organului. • După modul lor de conducere distingem organe cu conducere unipersonală (ministerele). • După modul de compunere distingem organe unipersonale. după puterea deţinută. şi autorităţi administrative jurisdicţionale care soluţionează litigii derivând din încălcarea legii adoptând acte juridice definitive sau stabile (de pildă. consiliile locale). şi organe colegiale alcătuite din mai multe persoane (de pildă. organe de decizie şi de execu50 . iar ultimele desfăşoară activităţi de pregătire a emiterii. organe cu conducere colegială.

pag. • Un criteriu utilizat în ştiinţa administraţiei este cel al naturii şi răspândirii (diseminării) structurilor în care sens distingem structura funcţională şi structura teritorială a administraţiei. încredinţarea sa structurilor deja existente sau dacă se impune crearea de noi structuri. 80-81. iar în caz afirmativ ce formă instituţionalizată trebuie utilizată. respectiv de tip ministerial sau neministerial. după modul de constituire avem organe alese şi numite. respectiv. op. op. sub aspectul structurilor funcţionale se pune problema dacă în funcţie de sarcinile revenite administraţiei acestea necesită prin specificitatea lor şi o formă organizatorică distinctă şi de sine stătătoare care să le ducă la îndeplinire. 68 69 Al. cit. criteriul competenţei materiale şi celei teritoriale din dreptul administrativ. 67. 62 şi următoarele. Negoiţă. în linii mari. Idem. 51 . etc. 70 J.69 În acest sens. 75. Ştiinţa administraţiei. Starosciak. Prin structură funcţională se înţelege starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei publice corespunzător divizibilităţii sau indivizibilităţii sarcinilor specifice executivului în strânsă legătură cu modul de distribuire a lor între organe sau compartimente. pag. .care este volumul şi ponderea sarcinilor şi noilor atribuţii.68 ceea ce ar corespunde.. Printre considerentele sau criteriile care stau la baza creării unei structuri funcţionale s-au avut în vedere70 următoarele: .ce sarcini trebuie rezolvate şi în conformitate cu care se vor dobândi sau nu şi atribuţii noi. .ţie. cit.. după calitatea persoanelor ce le compun se disting organe civile şi militare. pag. În privinţa clasificării structurilor administrative şi ea se realizează după numeroase şi variate criterii.dacă acest volum şi natura lui permite rezolvarea şi.

organele de ocrotire a minorilor. . de independenţă operativă şi funcţională sau chiar de autonomie locală. în materia delincvenţei juvenile conlucrarea dintre învăţământ. poliţe sau crearea de autorităţi sau instituţii specializate.acest cadru să fie constituit şi să funcţioneze în teritoriu dispunând. distincte). după caz. de regulă. după întinderea 71 Al. op. organe locale şi teritoriale ale administraţiei publice.. cit. în strânsă corelaţie cu organizarea administrativ-teritorială. .. delimitată prin unitatea administrativ-teritorială. economice. . instituţionalizat aparţinând administraţiei locale sau teritoriale. Structurile teritoriale ale administraţiei au în vedere faptul că diversitatea sarcinilor de realizat de către organele executive fac imposibilă – dată fiind dimensiunea demografică şi cea teritorială – ca o singură autoritate să le poată realiza pe toate.existenţa unei colectivităţi umane locale şi stabile cu nevoi proprii grupată pe considerente geografice. Condiţiile71 necesare pentru realizarea structurii teritoriale: . Negoiţă. autoritatea tutelară. pag.. motiv pentru care se constituie în teritoriu. 52 .existenţa unui teritoriu (mai mult sau mai puţin întins) asupra căruia urmează să fie exercitată o competenţă spaţială. politice.utilizarea şi a altor criterii având în vedere modul de rezolvare a sarcinilor (pe cale jurisdicţională sau nu) ori obiectul acestora (de pildă. etc. destinate a contribui la satisfacerea intereselor colectivităţilor locale şi a membrilor lor. Structura teritorială desemnează starea de diviziune sau indiviziune organizatorică a administraţiei corespunzătoare modului de realizare a sarcinilor în profil spaţial.modul de gestionare specifică nevoilor sociale locale să impună satisfacerea lor printr-un cadru organizatoric adecvat. 64-65.

dacă legea le recunoaşte această competenţă. cele de poliţie sau cele financiare73).72 care pot acoperi toate sau aproape toate unităţile administrativ-teritoriale (de pildă. „administraţii financiare”. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci). în numeroase cazuri ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizează în teritoriu sau înfiinţează organe în subordinea lor. • Un alt criteriu de clasificare a structurilor administrative se face după gradul lor de complexitate în structuri simple (când între personalul component şi conducător nu se interpune o altă persoană sau funcţie) şi structuri complexe reprezentând o reunire de compartimente simple cu multiple relaţii ierarhice. administraţii financiare municipale. directe şi indirecte. contabilitate. Structura funcţională reprezintă acea componentă organizatorică internă prin a cărei activitate se asigură. distincte sau reunite. percepţii rurale. la nivelul localităţilor. salarizare. • După natura atribuţiilor exercitate în cadrul sau în afara autorităţii respective structurile pot fi funcţionale şi de specialitate. dar fără 72 73 Art. Direcţii generale ale finanţelor publice judeţene. Pe de altă parte. buna funcţionare a autorităţii şi crearea condiţiilor necesare îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor legale. Astfel.prerogativelor conferite autorităţilor centrale asupra celor din teritoriu. 117 (2) din Constituţie. circumscripţii fiscale orăşeneşti. etc. alături de alte compartimente similare. în orice organ executiv vom găsi compartimente de personal. Ministerul Afacerilor Externe. În acest sens există cazuri de structuri administrative constituite numai la nivel central întrucât este posibilă rezolvarea sarcinilor fără concursul unor structuri şi în teritoriul naţional (de pildă. învăţământ. devenite toate. juridic. 53 .. secretariat.

). precum şi juridic şi legislaţia muncii. după cum într-un minister al comerţului şi turismului trebuie să se distingă cel puţin trei mari compartimente corespunzător comerţului interior. unicat. compartimente distincte privind forţa de muncă şi şomajul.de care nu se poate concepe însăşi existenţa respectivei autorităţi.. printre altele. 54 .) sunt constituite în cadrul autorităţilor administrative ce fac parte din sisteme sau subsisteme bazate pe raporturi ierarhice între elementele componente. trezorerie. Structurile tipice (departamente. dar şi ca volum de activitate. etc. etc. Astfel. salarizarea. celui exterior şi al turismului. din subordinea guvernului sau ministerelor (consilii. în cadrul oricărei autorităţi vor precumpăni structurile de specialitate atât ca număr cât şi ca pondere de personal. într-un minister al învăţământului trebuie să existe două mari diviziuni interne: una vizând învăţământul universitar. alta pe cel preuniversitar. direcţia tratatelor. direcţii. Structura de specialitate este compartimentul constituit după necesităţile de rezolvare a sarcinilor având atribuţii omogene şi distincte şi care determină competenţa materială – desigur într-o parte a ei – a autorităţii respective. în timp ce structurile atipice caracterizează organe. o direcţie judeţeană pentru probleme de muncă şi solidaritate socială cuprinde. servicii. etc. de regulă. Desigur. inspecţie. oficii) sau se pot regăsi chiar în structurile ministeriale (tezaur. Pe plan teritorial. • După caracterul omogen sau neomogen al atribuţiilor şi competenţelor exercitate distingem structuri tipice şi structuri individuale sau atipice. de pildă.

nu pot fi gustate. depozitate sau inventariate.specificitate care relevă faptul că serviciile sunt invizibile.Capitolul 3 Serviciile publice 1. depozitate. în sensul că beneficiarul unui serviciu îşi satisface o anumită nevoie. particularitate care le face ca să nu poată fi stocate. simţite sau mirosite înainte de a fi cumpărate. . care au făcut în mod frecvent obiectul analizei formulată de teoria economică. fiind apreciată de către specialişti caracteristica esenţială a serviciilor. spre deosebire de bunurile tangibile care sunt produse. Caracteristicile serviciilor Serviciile se deosebesc de bunuri sub variate aspecte.inseparabilitatea serviciilor. auzite. vândute şi consumate separat. .intangibilitatea . serviciile fiind practic irepetabile. ele variind de la prestator la prestator. de la un loc la altul. Comparând producţia bunurilor tangibile cu prestaţia serviciilor. fiind influenţate şi de momentul prestării.absenţa proprietăţii. în diferite etape temporale.caracteristică generată de circumstanţele care concură la prestarea lor. . .eterogenitatea sau variabilitatea . fără însă a se realiza un transfer de proprietate între furnizorul serviciului şi consu55 . prestarea şi consumul serviciului realizându-se simultan. rezultă următoarele caracteristici specifice serviciilor: .perisabilitatea sau non-durabilitatea.

publică sau privată prin care se realizează o activitate care satisface un interes public (general). precum şi în limbajul curent. autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit şi sector terţiar”. 1999. serviciile sunt activităţi de sine-stătătoare. 114 Ioan Cosmescu. într-o lucrare recentă se consideră că serviciile „reprezintă o activitate umană. Ed. pază şi ordine. Livia Ilie. spre deosebire de situaţia ce apare în cazul cumpărării unui bun tangibil. transport. noţiunea de „serviciu public” este utilizată într-un dublu sens. etc. Economia serviciilor. Specificitatea serviciilor publice Serviciul public: noţiune. imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. o persoană juridică. În literatura de specialitate. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. locuinţă. astfel: a) în primul rând. caracteristici Pentru satisfacerea diverselor cerinţe ale membrilor unei colectivităţi umane (hrană. sănătate. Ed. p. Economia serviciilor. având ca rezultat efecte utile. 56 .). desemnând un organism. statul sau/şi colectivităţile locale înfiinţează anumite organisme denumite servicii publice. cultură. Totodată.15. 115 Maria Ioncică. Rodica Minciu. p.115 2. cu un conţinut specializat. se utilizează sensul organic. Gabriela Stănciulescu. 1999. Uranus.mator. Bucureşti.31-33.114 Având în vedere aceste caracteristici ale serviciilor dar şi în ideea de a realiza o sinteză a experienţei teoretice şi practice privind definirea serviciilor şi delimitarea lor de bunuri. asistenţă socială. Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu.

respectiv statul.417 130 Duguit. judeţ sau comună. defineşte serviciul public după cum urmează: “Serviciul public este un organism administrativ. 1913. • un oarecare număr de bunuri şi fonduri afectat pentru realizarea acestei misiuni. Prof. datând de la începutul secolului XX consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată exclusiv de persoane publice. cu mijloace financiare procurate din patrimoniul 129 Revue de droit public et de la science politique en France. • un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune. Paris. p. Les transformations de droit public. mai multe definiţii care coexistă şi astăzi. Promotorii acestei definiţii sunt specialiştii francezi în dreptul public. Paul Negulescu plecând de la opiniile exprimate în doctrina franceză. considerând că într-un serviciu public sunt întrunite 3 elemente: • o misiune considerată ca obligatorie pentru stat. care trebuie să fie în mod obligatoriu o persoană publică.416 57 . cu o competenţă şi puteri determinate.130 Este evident că.b) în al doilea rând. Paris. 1907. natura juridică a organului care îl prestează. Astfel. Doctrina din ţară şi străinătate a cristalizat în decursul timpului. p. cea clasică. este folosit sensul materialfuncţional. profesorul Leon Duguit definea serviciul pu129 blic ca fiind „activitatea pe care guvernanţii sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. judeţul. conceptele lor fiind preluate de majoritatea ţărilor europene. autorul a avut în vedere la definirea noţiunii de serviciu public sensul organic. oraşul sau comuna. prin care este desemnată activitatea desfăşurată de organismul sau persoana juridică prestatoare a serviciului. O primă definire. creat de stat. sau/şi o instituţie înfiinţată de acestea.

putând fi doar beneficiarii acestora (stare civilă. Iorgovan. protecţie civilă.cu titlu de monopol .II. doctrinarii au acceptat ideea prestării unor servicii de interes general şi prin intermediul unor firme private. Faptul că serviciile publice nu puteau fi prestate decât de persoanele publice. în literatura de specialitate a fost formulată teza conform căreia statul poate organiza două categorii de servicii publice: . Astfel. încasarea impozitelor şi taxelor. eliberarea cărţilor de identitate. asigurări.situaţii în care statul nu permite particularilor. 123 A.)132. autorizările pentru prestarea acestor servicii fiind tot mai frecvent întâlnite în legislaţie.situaţii în care este admisă iniţiativa privată (universităţi. întrucât se aprecia că persoana privată exercită în astfel de situaţii prerogativele puterii publice. Tratat de drept administrativ. teatre.). 1996.general al Administraţiunii publice creiatoare. p. op. Nemira.fără titlu de monopol . . 131 132 P.65 58 . pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general. cărţilor de alegător şi paşapoartelor. vol. asistenţă socială etc. Ed. coroborat cu dezvoltarea economică a perioadei şi implicit cu necesitatea asigurării unui număr sporit de servicii publice au devenit contradictorii.citată. căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă. dar sub controlul administraţiei. persoane fizice şi persoane juridice să presteze astfel de servicii.Negulescu. statul şi colectivităţile locale fiind nevoite să încredinţeze unele servicii publice către persoanele private. etc. pag. Impusă de practică.”131 O altă teză. s-a conturat în anul 1939 fiind impusă de dezvoltarea economico-socială din acea vreme. Bucureşti.

359 din 4 iulie 2001 59 . majoritatea autorilor consideră că serviciului public îi sunt specifice următoarele caracteristici: a) este un organism specializat care satisface un interes public. Cluj-Napoca. stabileşte că operatorii/furnizorii/prestatorii de servicii publice locale de gospodărie comunală pot fi în condiţiile prevăzute de lege compartimente de specialitate din aparatul propriu al primarului şi agenţi economici. Cu toate acestea. judeţului şi comunei sunt organizate şi funcţionează ca: .dacă o persoană juridică privată.dacă o activitate de interes general sau public este desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice sau o persoană juridică publică organizată de aceasta. Cardinal Lex. biblioteci. etc.9 al Legii nr. în următoarele situaţii: . .Pe acest fond de idei.instituţii publice (universităţi. definirea sa cunoscând o multitudine de variante. şcoli. autoarea Rodica Narcisa Petrescu. nr.organe ale administraţiei publice (ministere. Petrescu.) 133 R. teatre. Drept administrativ. 1997. Mai recent.326/2001 .N. .133 În acelaşi spirit. art. Ed. noţiunea de serviciu public este utilizată atât în managementul public precum şi în dreptul administrativ. consideră că ne găsim în prezenţa unui serviciu public.15 134 Publicată în Monitorul Oficial al României. este autorizată de administraţia publică să presteze unele activităţi de interes general. inclusiv în ţara noastră. Serviciile publice ale statului. cu nuanţări de la un autor la altul.). serviciile descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale etc. Partea I-a. pag.legea serviciilor publice de gospodărie comunală134.

legea administraţiei publice locale şi art.2 din Legea nr. prin hotărâri ale Guvernului pentru cele de interes naţional sau. organele administraţiei publice potrivit prevederilor Constituţiei. în temeiul unui act de autoritate subordonat legii (ordonanţe sau hotărâri ale guvernului). Negulescu. Legea nr. 12 din Legea nr. pag. Instituţiile publice. Aceste organisme sunt dotate prin actul de înfiinţare cu atribuţii. Astfel. conferă consiliilor locale şi judeţene competenţa de a înfiinţa servicii publice de interes local sau judeţean. s-a folosit noţiunea de stabilimente de utilitate publică.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. se înfiinţează prin lege sau pe baza legii.326/2001 . prin hotărâri ale organelor administraţiei publice judeţene şi locale. 171 60 . citată. Tot astfel. o altă categorie de servicii publice. consiliile locale şi consiliile judeţene pot înfiinţa instituţii publice de interes local). puteri şi competenţe care să le permită satisfacerea 135 P. op. Legea nr.regii autonome de interes public. art. c) activitatea se desfăşoară în realizarea puterii publice.i şi art.135 Pentru organizaţiile folosite de particulari în scopul satisfacerii unor interese publice.h din Legea nr..215/2001. Regiile autonome de interes public se înfiinţează aşa cum prevede art. care în literatura de specialitate interbelică au fost denumite stabilimente publice. se înfiinţează prin lege (ex. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale. b) se înfiinţează prin lege sau pe baza legii.104 lit. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune) sau printr-un act administrativ de autoritate (ex.3 al. pentru cele de interes local.215/2001.38 lit. după caz.

Sunt deservite de persoane cu o calificare de specialitate. Deşi unele servicii publice realizează venituri proprii (ex. 1999. Ed.133. iar baza materială îi este asigurată din bugetul de stat. Caracterul de continuitate pe care trebuie să-l asigure un serviciu public. din bugetul statului.interesului general. transportul în comun. Partea generală. în scopul de a satisface în mod continuu un interes public. 137 Armenia Androniceanu.3. Tratat de drept administrativ român. înfiinţat sau autorizat prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate.baza materială necesară activităţii se asigură în principal. se poate aprecia că serviciul public este un organism specializat. judeţean sau comunal după caz.136 Sau. de regulă funcţionari publici. judeţul sau comunele sunt obligaţi ca. Faţă de particularităţile relevate. Acest organism este încadrat cu personal de specialitate care exercită funcţii publice. serviciul public este definit „ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale de interes public”. Bucureşti 1996. Economică. . . All. p. nefiind admisă întreruperea activităţii. Ed. redarea grafică fiind prezentată în figura nr. raţiunea constând în satisfacerea interesul general pe care statul îl urmăreşte şi nu realizarea unui profit.53-54 61 . d) desfăşoară o activitate continuă şi ritmică.egalitatea tuturor cetăţenilor faţă de serviciul public. într-o interpretare mai sintetică. atunci când este cazul. judeţului sau comunei. Bucureşti.Prisăcanu. Management public. cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare îndeplinirii unei funcţii publice. după un program prestabilit şi adus la cunoştinţă publică.) statul. universităţile etc. să le subvenţioneze activitatea. teatrele. p.1 137 136 V. rezidă în interesul public pe care acesta îl deserveşte.

satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii în general.Serviciul public Serviciul public Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale Ansamblul activităţilor autorizate de administraţie pentru a satisface nevoile sociale de interes public. se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a se află în raport juridic permanent cu sistemul administrativ care l-a înfiinţat şi care îl conduce. satisface o nevoie locală. de interes public CARACTERISTICI CARACTERISTICI satisface o nevoie locală. se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management. Serviciul public 3. ale societăţii în general. tipologie variată. 3. înfiinţat şi care îl conduce. ca 62 . Sfera serviciilor publice Literatura de specialitate din ţară şi din străinătate nu a folosit aceleaşi criterii pentru clasificarea serviciilor publice. se realizează prin stabilimente publice. public. tipologie variată.1. management. Fig. satisface interesele sociale generale pentru care a fost înfiinţat. se realizează prin stabilimente publice. este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept este supus unui regim juridic reglementat de principiile de drept public..

Paul Negulescu considera că serviciile publice „sunt de 3 categorii: naţionale. 41 63 . stabilit de factorul politic. Totuşi. numai dacă considerau oportun acest lucru pentru colectivitatea locală. o notă comună o reprezintă aceea că autorităţile administraţiei publice locale prestează ele însele o serie de servicii publice. Este deci necesar. În acest sens. autorităţile locale având facultatea de a înfiinţa un serviciu public. prof. pag. prof. profitând de autorizarea de creare dată de legiuitor.gradul de autonomie locală din administraţie. Astfel. servicii publice. rezervată parlamentului. Negulescu. în funcţie de resursele de care dispun şi de interesul public.”139 . pe de altă parte. op. ca autorităţile locale să voiască a înfiinţa serviciul public. Jean Rivero definind serviciul public ca fiind „forma acţiunii administrative prin care o persoană publi- 138 139 P. în principiu. citată. iar. au competenţa de a înfiinţa. care poate fi central sau local.organul competent să înfiinţeze un serviciu public. Aceeaşi idee este acreditată şi în literatura de specialitate franceză. ne apare în mod evident faptul că autorul a dorit să reliefeze două aspecte şi anume: . 137 Idem. pag.138 Din această clasificare. care o putea constitui întreg teritoriul ţării sau. numai o parte a acestuia. judeţene şi comunale. care poate să înfiinţeze orice serviciu public pentru stat şi să dea autorizare generală autorităţilor judeţene sau comunale să organizeze ser-vicii publice pentru satisfacerea unor anumite nevoi de interes general pentru localitate. Zona de răspândire a unui anumit serviciu public. autorul spunea „Crearea unui serviciu public este. după natura serviciilor ce sunt destinate să satisfacă”.o consecinţă firească a diversităţii acestora şi a modului diferit de abordare al autorilor.

Intervenţia autorităţilor administraţiei publice în scopul satisfacerii unei nevoi recunoscută ca fiind publică. reieşind din context faptul că serviciile publice se pot organiza atât pe plan naţional.39 64 . Dalloz. etc. Este arhicunoscut şi recunoscut faptul că. această listă diferă de la o regiune la alta. apă. fie indirect. etc. protecţie socială. pentru care consideră ca fiind nejustificată sau criticabilă iniţiativa privată. De regulă. nevoia de autofinanţare obligând administraţiile locale să creeze servicii publice după modelul firmelor private. administraţia îşi propune satisfacerea unor nevoi foarte variate. de la o colectivitatea la alta. În consecinţă. Aceste organisme au un aspect mai mult sau mai puţin de tip administrativ.Rivero. 12eme ed. precum şi pe plan local. Caracterul public al uneia sau alteia dintre nevoile ce se cer a fi satisfăcute. posibilităţile financiare la un moment dat.că îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general”140. În acest scop. colectarea gunoaielor menajere. priorităţile fiind decise de autorităţile administraţiei publice. perce-perea impozitelor şi taxelor) sau. astfel: 140 I. p. 1987. gestionează domeniul public şi privat al colectivităţilor oferind servicii publice (transport în comun. Paris. raţiunea de a fi a administraţiei o constituie satisfacerea nevoilor celor pe care îi guvernează.). organizează anumite servicii publice care. administraţiile prestează în mod direct anumite servicii publice (stare civilă. alimentare cu energie. prin crearea unor servicii publice este fixată în funcţie de curentele ideologice care se găsesc la putere. îmbracă o paletă variată de manifestări. este stabilit de factorul politic Lista nevoilor a căror satisfacere trebuie asigurată fie direct de administraţia publică. de situaţia economică şi socială a colectivităţilor. Droit administrativ.

autorul Ioan Alexandru defineşte serviciile publice în sens larg ca „ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică. administraţia poate recurge fie la organisme care se înscriu strict în cadrul administrativ obişnuit şi funcţionează în întregime după procedee pur administrative. sub controlul administraţiei. fie la organisme care au caracter administrativ prin originile lor. Aşadar. prin anumite reguli de funcţionare şi controlul cărora li se supun. Servicii publice. . de la o colectivitate la alta. Matei.acordarea unor subvenţii către unele firme private. 2000. pag. care se adaugă altora deja existente.. se apropie de organizaţiile de tip comercial. Analizând sfera serviciilor publice. Bucureşti.141 Din această definiţie. concomitent cu exercitarea unui control administrativ asupra acestora. Economică. se prefigurează ideea asigurării resurselor materiale. Alexandru. numărul şi paleta acestora fiind diferite. Management. având un scop bine precizat. Bazându-se pe aceste premise. . Abordare juridico-administrativă. din mai multe puncte de vedere. Cu alte cuvinte. L. supuse autorităţii şi controlului acesteia”.40 65 . după forma de organizare a serviciilor publice literatura de specialitate distinge trei categorii: 141 I. pe care colectivitatea o acceptă şi în consecinţă şi-o asumă. Astfel. Ed.înfiinţarea unor servicii publice. financiare şi umane ale serviciului public. sunt suportate în principiu de către colectivitatea care a înfiinţat serviciul. prin cota reprezentativă a capitalului folosit.delegarea gestionării unor atribuţii de către organizaţii publice sau semipublice. vom constata că ele pot fi grupate după o serie de criterii. dar care. cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a serviciilor publice create pentru prima dată sau. Marketing.

Tratat de drept administrativ.39 din 31 ian. citată. fundaţiile şi compartimentele funcţionale din aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene. nr.39.. s-a urmărit introducerea mecanismelor economiei de piaţă (concurenţă. printre care: protecţie socială. în opinia noastră ea este incompletă. ed.organe ale administraţiei publice. după caz.143 Potrivit art. 1996. obligând la reorganizarea acestora în societăţi comerciale de interes naţional sau local. Într-adevăr. existând şi alte categorii de organizaţii publice sau private prestatoare de servicii. respectiv: societăţile comerciale. Raţiunea acestei măsuri o regăsim în funcţionarea ineficientă a regiilor autonome şi în calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate. V. De asemenea. în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe”.1 din Ordonanţă: „Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau interesul unor colectivităţi locale. Partea I-a. pag. În practică se constată existenţa unor astfel de organisme.regii autonome de interes public142. inclusiv promovarea managementului din sectorul privat. Bucureşti. Alexandru. eficienţă economică etc. 142 I. învăţământ. ed. cerce-tare ştiinţifică. op. pag. această clasificare o găsim formulată de majoritatea autorilor. binefacere. în acest sens se poate constata că legislaţia noastră a restrâns permanent sfera domeniilor de activitate în care se pot organiza regii autonome. Partea generală. Prin reorganizarea regiilor autonome în societăţi comerciale cu capital de stat sau al unităţilor administrativteritoriale. observat faptul că o serie de servicii publice. All. Deşi. . asociaţiile.Prisăcaru. 2000 66 . care îşi desfăşoară activitatea într-o multitudine de domenii. sunt oferite de asociaţii şi fundaţii private constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.137 143 Publicată în Monitorul Oficial al României. .).instituţii publice.26 din 30 ianuarie 2000. ori.II-a. etc.

printre care: . 308/2001144. atât faţă de consiliile judeţene şi consiliile locale.În sfârşit.legea administraţiei publice locale. au fost adoptate o serie de acte normative care au drept scop descentralizarea unor servicii publice şi organizarea lor sub autoritatea administraţiei locale. Obiectul de activitate al acestor servicii 144 Publicată în Monitorul Oficial al României. .Ordonanţa de urgenţă nr. cu o dublă subordonare. Această afirmaţie îşi găseşte suportul legal în mai multe acte normative. care stabileşte că operatori furnizori/ prestatori ai serviciilor publice locale de gospodărie comunală pot fi „compartimentele de specialitate din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean…” Având în vedere criteriul obligativităţii de a înfiinţa servicii publice cu un anumit obiect de activitate. distingem două categorii: a) servicii publice obligatori care trebuie înfiinţate de toate autorităţile administraţiei publice locale. dintre care exemplificăm: . tabloul formelor organizatorice care prestează servicii publice de interes local trebuie întregit cu compartimentele funcţionale din aparatul propriu al primarului/consiliului judeţean. aprobată prin Legea nr. care prevede organizarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.legea serviciilor publice de gospodărie comunală. precum şi faţă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. în mod indubitabil. În contextul procesului de reformă al sistemului administraţiei publice. 291 din 29 decembrie 2000. Partea I-a. sunt servicii publice. care conferă primarului dreptul şi obligaţia de a „asigura funcţionarea serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară”. 312 din 12 iunie 2001 67 . nr. în temeiul unor prevederi legale.

publice îl constituie evidenţa persoanelor. în concret: eliberarea cărţilor de alegător. monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală.).legea serviciilor publice de gospodărie comunală. acestea realizând şi venituri proprii (de exemplu: serviciile de transport în comun. vor fi organizate în subordinea prefecturilor „servicii publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor”.2 alin. care în art. etc. b) servicii publice specifice. putând fi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în funcţie de nevoile concrete ale fiecărei colectivităţi. 326 din 28 iunie 2001 . . Precizăm că enumerarea făcută are un caracter exempli-ficativ şi nu exhaustiv.” Având în vedere modul de finanţare al serviciilor publice distingem 3 categorii şi anume: .2 al Legii nr.). învăţământ. etc. având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute la alin. a căror organizarea este facultativă.Legea nr. cărţilor de identitate. coroborate cu resursele pe care le au la dispoziţie. sănătate.326/2001: „În funcţie de necesităţi. categorie în care sunt incluse serviciile de cultură. 68 . se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodărie comunală. stare civilă etc. şcolile. organizarea. 12 consacră competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la înfiinţarea. prin hotărâre a consiliului judeţean. teatrele. Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile art.1. serviciile de furnizare a apei calde şi căldurii etc. actelor de stare civilă. filarmonicile. De asemenea. respectiv prin hotărâre a consiliului local. (exemplu: bibliotecile. serviciile de asistenţă socială. protecţie socială.servicii publice finanţate integral din bugetul de stat sau bugetele locale. coordonarea.servicii publice finanţate parţial din bugetul de stat sau bugetele locale. .

care. Ele sun persoane juridice de drept public. Această categorie de servicii este prestată.colectarea şi depozitarea deşeurilor solide. alimentare cu apă. după care distingem: . pag. de regulă. etc. . Infrastructură. pot deţine bunuri din domeniul public. care sunt organizaţii nestatale. . Au de asemenea dreptul de numire al funcţionarilor. . au dreptul de a stabili unele taxe.apă şi canalizare.26/2000. op.servicii publice prestate de particulari. gaze naturale. în cadrul cărora toate drepturile şi obligaţiile se exercită de către autorităţi sau instituţiile publice care le au în subordine.. .servicii publice fără personalitate juridică. Alexandru. de asociaţii şi fundaţii constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. sunt citate în nume propriu în instanţă. locuinţe şi transport: . După atribuţiile conferite de legislaţie serviciile publice sunt grupate astfel: 148 1. organele de conducere exercită puterea ierarhică. situaţii în care satisfacerea interesului general este asigurată prin mijloace private. Această categorie de servicii au fost denumite în perioada interbelică stabilimente publice.servicii publice care se autofinanţează din propriile venituri (de exemplu: serviciile de colectarea gunoaielor menajere. dispun de un patrimoniu şi le sunt afectate venituri din fondurile bugetelor locale sau de stat. etc. citat. poate să rezulte direct din lege sau din hotărârea consiliului local sau judeţean. act normativ ce prevede şi condiţiile în care acestea „pot fi declarate de Guvernul României ca fiind de utilitate publică”. denumite stabilimente de utilitate publică.servicii publice cu personalitate juridică. . 148 I. aşa cum am văzut. 89 69 .întreţinerea străzilor.) Un alt criteriu de clasificare al serviciilor publice îl constituie natura juridică a acestora.administrarea traficului.

. cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii.centre pentru tineret . Asistenţă socială şi sănătate: . care stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea. . Faţă de criteriile enunţate. cultură. actualitatea acestora pentru societatea românească în general şi a colectivităţilor locale în special. În sensul legii „Serviciile publice de gospodărie 149 I. în procesul executării legii”. rezultă din faptul că Parlamentul României a adoptat Legea nr.biblioteci şi muzee locale.90 70 . op. 4. . . Activităţi economice: . 3.grădiniţe şi învăţământ primar. în regim de drept administrativ sau civil.teatre şi săli de concerte. 326 din 28 iunie 2001. .spitale şi dotări pentru îngrijirea sănătăţii.iluminatul public.cămine de copii şi bătrâni.administrarea pieţelor şi expoziţiilor. . educaţie: .energie termică. oraşe şi comune. citată.transport public. organizarea. .. unii autori consideră că serviciul public este „acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale.administrarea de întreprinderi (regii) comerciale. Artă.întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. înfiinţată de autorităţile competente.gardienii publici 5. Alexandru. Ordinea şi siguranţa publică: . . . pag. . monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de gospodărie comunală în judeţe.administrarea fondului locativ public. 2.149 Deşi nu există o lege care să reglementeze materia serviciilor publice.programele de asistenţă socială.

legea enumeră: . .2 alin1 din Legea nr.administrarea fondului locativ public.salubrizarea localităţilor. Totodată.6 din Legea nr. . . produsă centralizat. precizând în acelaşi timp faptul şi în funcţie de necesităţile locale se pot înfiinţa servicii publice având şi un alt obiect de activitate.accesibilitatea egală la serviciile publice de gospodărie comunală. rezultă elementele cu notă de constanţă reflectate de literatura de specialitate. . având în vedere specificitatea serviciilor publice în comparaţie cu serviciile comerciale.administrarea domeniului public.comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local. prin: 151 . 326/2001 Art. desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale. .326/2001 71 .150 Din analiza definiţiei dată de legiuitor.transportul public local.alimentarea cu gaze naturale. .scopul serviciului public îl reprezintă satisfacerea unei nevoi sociale. .alimentarea cu energie electrică.alimentarea cu energie termică. respectiv: . având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică”.serviciul public se prestează de organizaţiile aflate sub autoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice. .canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale. 150 151 art. .nevoia socială trebuie să fie apreciată de autorităţile administraţiei publice. legea garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală. .alimentarea cu apă. În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care se pot organiza astfel de servicii.

.regimul juridic distinct.. 152 A.dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale. exercitate în regim de putere publică şi subordonarea dintre autoritatea administrativă şi particular în timp ce serviciilor cu caracter industrial şi comercial îi este aplicabil regimul juridic al dreptului civil. R.dreptul de asociere în organizaţii neguvernamentale pentru apărare.servicii publice administrative (SPA) .serviciile publice. 11-13 72 .servicii publice industriale şi comerciale (SPIC) Autorii relevă că această clasificare este susţinută de diferiţi doctrinari ai dreptului public şi managementului şi se fundamentează pe următoarele criterii: . . Parlagi. .dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale ale utilizatorilor în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor. promovarea şi susţinerea intereselor utilizatorilor. p.serviciile publice”152.accesul la informaţiile privind serviciile publice de gospodărie comunală. Bucureşti. M. strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală. autorii clasifică serviciile publice în două mari categorii şi anume: . Ed. Managementul administraţiei publice locale . serviciilor publice administrative fiindu-le aplicabil regimul juridic administrativ caracterizat prin relaţii de autoritate. I. 1999. În lucrarea „Managementul administraţiei publice locale . autorităţilor administraţiei publice ori instanţelor judecătoreşti în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect.Dobrescu. care se particularizează prin poziţia de egalitate a părţilor contractante.Plumb. Economică. Costea.

serv. diplomatice) Servicii naţionale NIVELUL LA CARE SE REALIZEAZĂ Servicii locale FORMA DE PROPRIETATE Servicii publice monopolizate Servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi 73 . din rândul clienţilor (învăţământ. Servicii publice administrative JURIDIC Servicii publice industriale şi comerciale Serv.) MODUL DE COOPERARE LA SATISFACERE A INTERESULUI PUBLIC CRITERIU Serv. etc. publice la realizarea cărora participă în mod direct şi alte pers. naţională.) Serv. publice la realizarea cărora nu sunt implicate alte pers. publice în realizarea cărora sunt implicate pers. drumurilor etc.. cultură. sport. (întreţ. din afară (ap.al doilea criteriu de departajare îl constituie obiectul activităţii.

servicii publice care pot fi delegate altor persoane. dacă activitatea serviciului public este comparabilă cu cea a unei firme private. nr. op. autorii consideră că avem două categorii şi anume: . Parlagi ş. în sensul că suntem în prezenţa unui SPA atunci când regulile în domeniu sunt derogatorii de la dreptul civil. ne găsim în prezenţa unui SPIC atunci când serviciul îşi acoperă cheltuielile din taxele percepute pentru serviciile prestate şi dimpotrivă.un al treilea criteriu iterat de autori.Fig. Din punctul de vedere al administraţiei publice. autoritatea tutelară. 153 153 A. „pe care autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane”. .12 74 . pag.a.2. se consideră că suntem în prezenţa unui SPIC.în sfârşit. autorizarea construcţiilor sau licenţierea transporturilor. autorii consideră ca ultim criteriu de departajare al serviciilor în cele două categorii ca fiind modul de organizare şi funcţionare. . în cadrul cărora enumeră serviciile de salubritate. Potrivit acestui criteriu.3. Tipologia serviciilor publice Astfel. după caz.. . iluminatul stradal. starea civilă.servicii publice cu caracter exclusiv administrativ. citată. deratizarea. este cel al modului de finanţare a serviciului public. ecarisajul etc. în caz contrar fiind vorba despre un SPIC. suntem în prezenţa unui SPA atunci când finanţarea se asigură din bugetul de stat sau local. iar în caz contrar ne găsim în prezenţa unui SPA. cum sunt: protecţia civilă.

55 75 . Statul capitalist viza satisfacerea nevoilor cu caracter general ale cetăţenilor săi şi dorea să o facă la un nivel cât mai ridicat. Aceste legităţi obiective. constituind totuşi domeniul în care s-au produs mutaţii structurale importante. o ultimă referire la criteriile de clasificare a serviciilor publice o vom face prezentând grafic tipologia acestora astfel cum este prezentată în lucrarea „Management public”154 (vezi figura nr. ea probându-şi valenţele în managementul organizaţiilor de tip privat.2). în timp ce statul totalitar. p. Înfiinţare Înfiinţarea serviciilor publice a constituit o lungă perioadă de timp.3.În sfârşit. prin intermediul organismelor publice şi private. atât sub aspect legislativ cât şi funcţional. cu precădere în ultimii 2 ani. un atribut exclusiv de competenţa autorităţilor statale. indiferent de domeniul în care acesta îşi găseşte aplicabilitatea. raţiunile erau diferite. Organizare şi funcţionare Este cunoscut faptul că organizarea reprezintă una dintre importantele funcţii ale managementului. Management public. Ed. 154 A. atât în statele cu democraţii dezvoltate. economică. de sorginte comunistă. precum şi în cele cu regimuri totalitare dar. dezvoltarea economică pe care au înregistrat-o. 4. se impune observaţia că ne găsim într-o perioadă de tatonări. Bucureşti. care să satisfacă o gamă tot mai diversă de interese publice. Androniceanu. 1999. Evoluţia vieţii în statele democratice. În ceea ce priveşte organizarea serviciilor publice din ţara noastră. a făcut necesară înfiinţarea unui număr tot mai mare de servicii publice. nu dorea să transmită această competenţă către agenţi privaţi.

instituţii publice şi agenţi economici de interes local sau judeţean (art. sub diferite forme de organizare. în mod diferit în funcţie de gradul de autonomie acordat colectivităţilor locale.3 al.precum şi extinderea democraţiei sociale au generat spargerea monopolului de stat. statul mai păstrează monopolul numai în privinţa unor servicii publice de importanţă deosebită şi de interes naţional. una dintre primele legi ale anului 1990 a fost Legea nr. în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. a protecţiei civile a populaţiei. executiv şi judecătoresc. cu precizarea că numărul acestora este mult mai mare. art. sistemul legislativ postrevoluţionar a fost consecvent în a consacra autorităţilor administraţiei publice locale competenţa de a crea servicii publice. în limitele impuse de lege. l şi art. n şi r). putându-se organiza servicii publice în sferele în care se apreciază că acestea ar fi oportune.215/2001 extinde aceste competenţe. cum sunt: înfiinţarea serviciului legislativ. h.. 15 stabilind: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri. 76 . organizarea armatei şi poliţiei. după caz. practic. care pot fi organizate numai prin lege. statul a dat în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale atributul de a crea servicii şi instituţii publice de interes local. prevedea în art. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean.2 posibilitatea înfiinţării regiilor autonome de interes local prin hotărâri ale administraţiei publice judeţene şi locale.20 lit. Ulterior. În perioada actuală. În România. Am menţionat doar două legi care permit înfiinţarea unor servicii publice de interes local prin decizii administrative. a ministerelor etc. Legea administraţiei publice locale nr. Concomitent însă.69/1991 prin care se stabilea competenţa materială generală a consiliilor locale şi judeţene le îndrituieşte pe acestea să înfiinţeze servicii publice. în condiţiile legii”.63 lit.74 74 Astfel. acesta transferând competenţa înfiinţării unor servicii publice către autorităţile locale. Noua Lege a administraţiei publice locale nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii şi societăţi comerciale.

. învăţământ etc. Referitor la acest aspect.înfiinţarea serviciilor publice se face numai în temeiul competenţei conferite de lege sau de un alt act normativ cu forţă juridică superioară. precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial cu care este înzestrat serviciul nou creat.215/2001 sau prefectului.obiectul de activitate. după caz. apreciem că decizia administrativă. în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judeţe. trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: . înfiinţarea acestora fiind apanajul organelor legislative şi executive centrale (parlament şi guvern). care trebuie să fie clar şi precis determinat.patrimoniul serviciului public. În acest sens. situaţii în care răspunderea revine. culturale.69 din Legea nr. Bunurile pot aparţine domeniului public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale respective.autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a desfăşura la nivel local servicii publice cu caracter statal. nominalizându-se bunuile imobile şi mobile. Înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi judeţean se poate face numai în forma şi cu procedura prevăzută de lege. primarului în calitate de reprezentant al statului conform art. care se concretizează într-o hotărâre a autorităţilor publice. Acest lucru trebuie înţeles şi în sensul de satisfacere a interesului local prin serviciul public local şi a interesului naţional prin servicii publice create la nivel naţional. denumirea şi sediul serviciului public. Autorităţile administraţiei publice pot înfiinţa servicii publice cu scop lucrativ (agenţi economici). se impune precizarea că situaţia juridică a patrimoniului 77 . fiind interzisă depăşirea lui sub sancţiune administrativă.). . se impun următoarele precizări: .În legătură cu competenţa autorităţilor administraţiei publice de a înfiinţa servicii publice. sau cu scop nelucrativ (instituţii sociale.

). În ceea ce priveşte controlul activităţii. aprobă organigrama. .11. etc. de autofinanţare şi subvenţionare. oraşelor şi judeţelor nu este încă reglementată în mod riguros. publicată în Monitorul Oficial al României. . autoritatea care a înfiinţat serviciul având un drept de control general. instrumente indispensabile pentru managementul oricărui serviciu public. acesta se execută pe plan intern de către persoanele cu funcţii de conducere sau de specialitate (exemple: controlul de gestiune.modul de gestionare a serviciului public.155 creând astfel reale probleme colectivităţilor locale şi impietând asupra exercitării autonomiei locale.statutul juridic al serviciului public (cu sau fără per-sonalitate juridică). . Legea domeniului public şi a regimului juridic al acestuia a apărut foarte târziu. nr.autoritatea care înfiinţează serviciul public trebuie să îi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli şi Regulamentul de organizare şi funcţio-nare. numărul de posturi şi numeşte conducătorul serviciului public.213/98 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. se autofinanţează sau urmează un regim mixt.1998 78 . în virtutea raporturilor de subordonare. respectiv dacă serviciul se subvenţionează din bugetul de stat. 448/24. partea I-a.comunelor. controlul financiar preventiv propriu. 155 Legea nr. judeţean sau local.

În conformitate cu legislaţia în vigoare apreciem că autorităţile administraţiei publice. respectarea aceleiaşi proceduri avută în vedere la înfiinţare. un serviciu public creat printr-o hotărâre a guvernului poate fi desfiinţat prin lege. apreciem că este necesară. reorganizare administrativă etc. Bucureşti. Ed.Desfiinţare Referitor la modalitatea desfiinţării unui serviciu public. Analiză organizaţională. p. pe care le gestionează. după cum un serviciu public înfiinţat printr-un ordin al unui ministru poate fi desfiinţat printr-o hotărâre de guvern. pot înfiinţa servicii publice în orice domeniu de activitate. se realizează printr-o altă hotărâre a aceluiaşi consiliu local. Principii La baza managementului serviciilor publice se află un ansamblu de principii şi reguli de organizare şi funcţionare consacrate în literatura de specialitate. Dintre cauzele care pot conduce la desfiinţarea unui serviciu public amintim: inoportunitatea. 79 . un serviciu public poate fi desfiinţat şi printr-un act administrativ cu forţă juridică superioară. în funcţie de resursele materiale. economică. 154. de regulă. 1998. umane etc. Aşa de exemplu. autorul George Moldoveanu156 arată că eficienţa se măsoară prin compararea (raportarea) rezul156 George Moldoveanu. şi anume: desfiinţarea unui serviciu public înfiinţat prin hotărârea unui consiliu local. financiare. Principiul eficacităţii şi eficienţei Realizând o analiză comparativă a eficienţei şi eficacităţii din orice organizaţie. S-a utilizat sintagma „de regulă” pentru că. cu respectarea principiilor redate mai jos. lipsa resurselor financiare necesare pentru subvenţionare. în situaţii de excepţie.

tatelor (ieşirilor) la eforturi (intrări), iar eficacitatea presupune atingerea standardelor, a obiectivelor organizaţiei şi se măsoară prin compararea rezultatelor obţinute cu cele dorite. Având în vedere faptul că raţiunea de a fi a serviciilor publice este satisfacerea interesului general (naţional sau local), o lungă perioadă de timp s-a considerat că organizaţiile care prestează servicii publice realizează activităţi non-profit. În acest context, organizaţiile publice erau apreciate ca fiind eficiente în măsura în care asigurau servirea publicului, spre deosebire de organizaţiile private care îşi probau eficienţa prin mărimea profitului. Sectorul public a fost unul al non-pieţei, care excludea competiţia prin crearea unor situaţii de monopol, fără a permite concurenţa agenţilor privaţi care, puteau oferi aceleaşi servicii, dar la un nivel superior calitativ şi la preţuri mai scăzute. Finanţarea serviciilor publice se asigura din fondurile bugetului de stat şi din bugetele locale, care suportau tot mai greu diversitatea serviciilor ce trebuiau fi puse la dispoziţia populaţiei. Având în vedere faptul că principalele surse de venituri la bugetele le constituie impozitele şi taxele percepute de la populaţie, administraţiile au fost obligate să găsească cel mai bun raport între costul şi cantitatea/calitatea serviciilor prestate cetăţenilor. „Pentru organizaţiile publice, eficienţa a început a fi măsurată nu numai prin gradul de servire a cetăţeanului, ci şi prin plasarea acestuia (cetăţeanului) în centrul atenţiei în ipostaza de client. Un nou management al organizaţiilor publice a început să se dezvolte, bazat pe responsabilizare financiară, creşterea calităţii serviciilor, împuternicire a cetăţeanului în raport cu organizaţia solicitată a da seamă în permanenţă de performanţe”.157
157

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Ed.Trei, Bucureşti, 1999, p. 57. 80

Responsabilizarea organizaţiilor publice în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurilor bugetare este esenţială atât sub aspect legal cât şi pentru stabilirea nivelului de eficienţă a cheltuielilor fondurilor publice. Pe de altă parte, eficacitatea obligă administraţiile să realizeze satisfacerea nevoilor sociale într-un grad cât mai ridicat, prin asigurarea unor servicii publice diversificate, astfel că în cele mai multe situaţii cheltuielile bugetare sunt insuficiente. Această realitate, impune practicarea unui management corespunzător la nivel central şi al fiecărei colectivităţi locale în parte, ceea ce presupune asigurarea unui echilibru între eficienţa şi eficacitatea serviciilor publice, „în administraţie publică eficienţa fiind importantă, iar eficacitatea primordială”.158 Totuşi se impune constatarea că în prezent distincţia dintre „întreprindere” şi „instituţie” pe criteriul naturii activităţii (productivă şi/sau neproductivă) nu mai este relevantă, deoarece asistăm la un proces continuu de comercializare a instituţiilor, inclusiv în ţara noastră. Dintre măsurile întreprinse după anul 1990, care să conducă la eficientizarea şi eficacitatea serviciilor publice relevăm: - consacrarea legală a principiului autonomiei locale potrivit căruia fiecare colectivitate locală îşi organizează serviciile publice necesare şi oportune; - finanţarea serviciilor publice prin modalităţi diferite, surse bugetare, proprii şi/sau mixte (bugetare şi venituri proprii); - transformarea regiilor autonome, în marea lor majoritate prestatoare de servicii publice care şi-au dovedit din plin neviabilitatea, în societăţi comerciale; - privatizarea unor servicii publice (exemple: colectarea deşeurilor menajere, transportul în comun etc.);
158

G. Moldoveanu, op. citată, p. 149. 81

- concesionarea unor servicii publice agenţilor privaţi (persoane fizice şi/sau juridice). Aşa de exemplu, prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 3 iunie 1999 a fost concesionată medicilor veterinari activitatea, sanitar veterinară, activitate publică de interes naţional, medicilor veterinari care o exercită în regim privat. Principiul echităţii Principiul echităţii serviciilor publice este evocat de cvasimajoritatea specialiştilor în dreptul public, economie şi management, bazându-se pe principiul potrivit căruia într-un stat democratic toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi-n consecinţă toţi trebuie să beneficieze în aceeaşi măsură de serviciile publice organizate de stat sau de autorităţile administraţiei publice locale autonome. De altfel, acest principiu tradiţional îl regăsim iterat şi de către Henry Fayol, care, în lucrarea sa de referinţă „Administration Industrielle et Generale (1916)” enumeră printre cele 14 principii generale ale managementului „subordonarea interesului individual celui general”, susţinând că interesul organizaţiilor publice trebuie să prevaleze intereselor individuale.159 Egalitatea (echitatea) beneficiarilor faţă de serviciile publice trebuie privită sub un dublu aspect, astfel: - în primul rând, majoritatea acestor servicii erau prestate de către organizaţiile publice de regulă, în mod gratuit, fără plată.160 - în al doilea rând, atunci când serviciile publice se prestează în mod oneros, beneficiarii lor plătesc aceleaşi tarife, fără nici un fel de discriminare. Din prima categorie fac parte serviciile publice din sfera învăţământului de stat, cultură, sănătate, artă, asistenţă
159

Mihaela Vlăsceanu, Organizaţiile şi cultura organizării, Editura Trei, Bucureşti, 1999, p. 85. 160 I. Cosmescu, L. Ilie, op. citată, pag. 195. 82

socială etc., oferite în mod nemijlocit utilizatorilor, precum şi o gamă de prestaţii de ordin general, dintre care amintim: ordinea publică, apărarea naţională, activitatea autorităţilor publice aparţinând celor trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească), protecţia mediului etc. Aceste servicii sunt furnizate consumatorilor în mod gratuit, finanţarea lor fiind asigurată de la bugetul de stat sau bugetele locale, au o destinaţie colectivă şi ca obiectiv principal satisfacerea nevoilor generale ale membrilor societăţii. Având în vedere faptul că resursele bugetare sunt limitate, problemă cu atât mai mult actuală în statele aflate în tranziţie şi/sau cu economii subdezvoltate, coroborat cu creşterea nevoilor de servicii ale populaţiei, statul şi colectivităţile locale pot asigura tot mai greu finanţarea unor servicii publice adecvate. Referitor la cel de-al doilea aspect specific serviciilor publice, relevăm că pentru serviciile publice prestate în mod oneros consumatorii plătesc aceleaşi tarife (exemple: gospodăria comunală, eliberarea paşapoartelor, buletinelor de identitate etc.) indiferent de situaţia materială, calitatea serviciilor etc., spre deosebire de serviciile comerciale prestate în cadrul concurenţial, clienţii putând să-şi aleagă calitatea serviciului (exemple: serviciile hoteliere, alimentaţie publică, transporturi, comerţ, etc.), în funcţie de posibilităţile financiare. Realizând o comparaţie între organizaţiile publice şi cele private autorul George Moldoveanu arată că: “Organizaţia privată foloseşte modelul firmă, care are ca raţiune de existenţă obţinerea de profit, după acoperirea costurilor prin satisfacerea clienţilor. Raţiunea de a fi a biroului trebuie să fie satisfacerea cetăţeanului, prin intermediul serviciului public, care este o funcţie politică, structurată prin sistemul de drept”.161
161

G. Moldoveanu, Analiza organizaţională, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p.93 83

Tot mai mulţi analişti consideră însă că, în organizaţiile publice obiectivele (scopurile) nu pot fi formulate decât în termeni vagi, lăsând destul de mult loc ambiguităţilor, întrucât acesta ar fi singurul mod de a face faţă solicitărilor concurente ale diferitelor grupuri de interese economice şi politice, realitate confirmată de altfel de viaţa de zi cu zi. S-a ajuns astfel la constatarea, pe deplin pertinentă, că accentuarea caracterului public al organizaţiilor conduce la creşterea ambiguităţii obiectivelor specifice, scade nivelul eficienţei şi creşte importanţa echităţii ca valoare de referinţă pentru concilierea perspectivelor şi cerinţelor diferite ale celor interesaţi. Ambiguitatea scopurilor în organizaţiile publice impietează asupra direcţiilor de dezvoltare şi asupra calităţii managementului acestora. Autoritatea managerială în organizaţiile publice, ca şi în cele nonprofit, este mult mai limitată decât în organizaţiile private datorită intervenţiei organelor ierarhic superioare sau ale celor cu atribuţii de tutelă administrativă, precum şi datorită restricţiilor impuse adeseori de prevederile legale. Pentru aceste considerente, principiul echităţii tinde a se estompa tot mai mult, organizaţiile publice abordând pe o scară tot mai largă principiile de organizare, funcţionare şi management al organismelor private, promovând regulile economiei concurenţiale, de piaţă. Principiul descentralizării În legătură cu acest principiu, trebuie relevat de la început faptul că în absenţa unei legi speciale care să reglementeze organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, o serie de prevederi înserate într-o multitudine de acte normative consacră principiul descentralizării serviciilor publice. Astfel, art. 120 din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 199/ 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale,
84

adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985162, prevăd descentralizarea serviciilor publice, care se manifestă prin deplasarea serviciilor publice de la centru către comunităţile locale. Având în vedere scopul organizării serviciilor publice şi anume satisfacerea intereselor generale ale comunităţii, rezultă că descentralizarea va trebui să ţină cont în primul rând de acest scop şi doar în subsidiar de organizarea administrativ teritorială, ideea contrară fiind falimentară pentru că ar sacrifica interesele cetăţenilor de dragul autonomiei locale. Descentralizarea serviciilor publice trebuie însă să ţină cont de gradul de specializare al acestora, de necesitatea asigurării lor în regim de continuitate, corelate cu sursele bugetare pe care administraţia locală le are la dispoziţie. În caz contrar, oricât de mult s-ar dori şi ar fi necesară descentralizarea unor servicii publice ar fi o utopie, ea neputându-se realiza în absenţa specialiştilor şi fondurilor bugetare. Pentru aceste considerente responsabilităţile autorităţilor locale pe plan european sunt concepute în moduri diferite, în funcţie de politicile fiecărei ţări, de natura responsabilităţilor avute în vedere, de caracteristicile fizice, condiţiile economice din fiecare colectivitate locală şi de capacitatea efectivă a autorităţilor locale de a-şi asuma o anumită responsabilitate. Principiul subsidiarităţii statuat în art. 4 al Cartei europene a autonomiei locale, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.199/1997, subliniază necesitatea atribuirii oricărei obligaţii publice celui mai scăzut nivel de autoritate posibil, situat cel mai aproape de cetăţean, care are capacitatea să şi-o asume în mod efectiv şi eficient. Aplicarea acestui principiu trebuie să ţină cont de elementele particulare ale fiecărei administraţii locale, cum sunt: dimensiunile acesteia, resursele umane, capacitatea limitată de finanţare, riscurile legate de mediu, etc.
162

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 331 din 26 noiembrie 1997 85

Principiul adaptabilităţii Pentru organizaţiile prestatoare de servicii publice flexibilitatea este valoarea fundamentală de referinţă. Relaţia directă cu cetăţeanul, diversificarea continuă a nevoilor acestuia şi mai recent, concurenţa determină organizaţiile din sfera serviciilor să opteze pentru flexibilitate ca valoare centrală. Orice rigidizare a strategiilor de dezvoltare şi acţiu-nilor, ar conduce organizaţiile în cauză la autodesfiinţare. Plecând de la realitatea că nevoia socială creşte în permanenţă sub aspect cantitativ şi calitativ, ajungem la concluzia că orice serviciu public trebuie să se adapteze acestor cerinţe. Adaptarea serviciului public la nevoile consumatorilor se realizează prin Statutul sau Regulamentul de organizare şi funcţionare al prestatorului de servicii, care poate fi o regie autonomă, societate comercială, instituţie publică etc. Specific pentru înfiinţarea oricărui serviciu public este faptul că statutul său este aprobat de către autorităţile administraţiei publice, acestea având şi competenţa de a aprecia necesitatea şi oportunitatea dezvoltării, restrângerii sau modificării obiectului de activitate al serviciului public. Acest principiu consacrat în teoria economică este confirmat în mod elocvent de evoluţia legislaţiei de după 1990, prin care s-a căutat asigurarea reorganizării agenţilor economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale erau acţio-nari unici sau majoritari, inclusiv a celor prestatori de servicii publice. Principiul cuantificării Necesitatea cuantificării serviciilor publice a devenit o constantă în gândirea economică şi politică, fiind determinată de cel puţin două cerinţe:

86

- cuantificarea permite aprecierea corectă a modului în care serviciul public satisface necesităţile beneficiarilor, permiţând o evaluare rapidă a activităţii serviciului; în al doilea rând, prin cuantificare se asigură principiul echităţii sociale şi transparenţa faţă de cetăţeni şi organizaţiile neguvernamentale, care pot astfel controla modul în care se desfăşoară activitatea serviciilor publice.165 cuantificarea serviciilor publice permite fundamentarea procesului decizional atât la nivel macro, precum şi la nivel microeconomic, la nivel naţional şi local. În mod particular, pentru serviciile publice de gospodărie comunală Legea nr.326/2001 prevede următoarele principii de organizare şi administrare: - principiul dezvoltării durabile; - principiul autonomiei locale; - principiul descentralizării serviciilor publice; - principiul responsabilităţii şi legalităţii; - principiul participării şi consultării cetăţenilor; - principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului; - principiul corelării cerinţelor cu resursele - principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit; - principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţilor administrativ - teritorială; - principiul asigurării mediului concurenţial; principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.

165

A. Parlagi, M. Costea, I.Porumb, R. Dobrescu, Managementul administraţiei publice locale - Serviciile publice, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.19. 87

Capitolul 4 Preşedintele româniei
1. Natura instituţiei prezidenţiale şi a formei de guvernământ a statului român
Instituţia şefului de stat îşi are originea în începuturile organizării vieţii de stat,75 când colectivităţile umane, aflate la debutul constituirii lor sociale (civile), au trecut în mod efectiv sub conducerea unui individ, de regulă membru al acelei societăţi, care exercita – în urma desemnării sale – asupra
75

I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a VI-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag. 204. 88

Mazilu. Ceterchi.întregii comunităţi cele mai importante prerogative de putere publică reunite în persoana sa. M.de durata permanentă ori temporară a acesteia. pag. Popescu. I. 1967. . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.fundamentarea teoretică a naturii politico-juridice a respectivului exerciţiu (bazată pe principiul unicităţii.de modalitatea electivă ori ereditară de acces la funcţia supremă. 1983. Luburici. pag. Bucureşti. Demeter. 89 . Bucureşti. pag. 75-76. Gh. 26-29.forma unipersonală sau colegială în care se exercită. D. C. Boboş. 76 S-a considerat că în sistemul de drept actual Preşedintele României reprezintă a patra putere în stat (D. executive şi judecătoreşti) şi indiferent de modul acestora de constituire (alese sau numite). Editura Metropol. Bucureşti.s-a simţit nevoia de a se da o expresie unitară şi continuă îndeplinirii la cel mai înalt nivel reprezentativ a funcţiei supreme de exercitare a puterii publice de către un singur om personificat de şeful statului. Teoria generală a statului şi dreptului. .76 fie alăturată sau contopită altora existente. Forma de stat. de nivelul teritorial al acţiunii lor (naţionale sau centrale. Drept administrativ şi autorităţi publice în România. teritoriale sau locale) . . 77 Pentru alte criterii distinctive a se vedea S. al colaborării sau al separaţiei puterilor în stat) – în care sens ea este fie o putere distinctă. Şeful statului îndeplineşte o funcţie publică de primă importanţă în stat – indiferent de: . Forma de guvernământ a unui stat este caracterizată de modul de constituire a funcţiei supreme77 în care sens cea mai generală clasificare face distincţie între monarhie şi republică. Brezoianu.7). Zotta.78 distincţie ce reflectă însuşi felul desemnării şefului statului. 1995. de durata funcţionării lor (permanente sau temporare). Mai târziu – cu toată diversificarea numărului şi categoriilor de autorităţi publice (legislative. Editura Didactică şi Pedagogică. 78 I.

În decursul istoriei şeful statului. a concentrat multiple prerogative de putere în persoana sa legislative. prin alegere (electiv). se caracterizează prin exerciţiul aceleiaşi funcţii de către o autoritate aleasă pe timp limitat. 31-37. în cele contemporane de organizare statală să se producă o delimitare tot mai riguroasă a atribuţiilor sale faţă de celelalte autorităţi. iar republicile pot fi prezidenţiale ori parlamentare. executive şi chiar judecătoreşti .pentru ca în sistemele moderne şi. dimpotrivă. monarhiile pot fi parlamentare sau neparlamentare. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. respectiv şeful statului şi guvernul condus de un prim ministru sau premier 79 Pentru detalii a se vedea I. respectiv faţă de legislativ (reprezentativ ca mod de formare. 1994. indiferent că o dobândeşte sau prin moştenire (ereditar) sau. indiferent că este cazul unei autorităţi publice unice (executiv monocratic)79 în care şeful statului este ajutat în guvernare de o echipă (cabinet) de funcţionari numiţi de el sau că distingem două autorităţi diferite. mai ales. în special monarhul.Monarhia reprezintă forma de guvernământ în care funcţia supremă este deţinută de o persoană care o exercită pe viaţă. ceea ce a determinat în mod esenţial forma de guvernământ. Republica. pag. de executiv (chemat a realiza voinţa legiuitorului) şi de judiciar (menit a sancţiona încălcarea legii). În acest sens statul este neparlamentar (monarhic sau republican) în cazul în care şeful statului este în acelaşi timp şi şeful executivului. 90 . Vida. alcătuire şi mod de edictare a legii). După sfera şi deplinătatea prerogativelor de putere publică revenite funcţiei supreme în organizarea de stat. corelate cu raportul dintre sistemele de autorităţi. mai rar. Puterea executivă şi administraţia publică. Cele mai multe tangenţe şi delimitări între autorităţile statului au operat între instituţia şefului statului şi puterea executivă. Bucureşti.

tratat elementar. pag.A. Angliei. toate aceste 80 A se vedea în acest sens opinia exprimată de A. Exemplificative în acest sens sunt monarhiile absolutiste sau despotice şi republicile prezidenţiale (S. devine funcţia şi instituţia politică şi statală de prim rang. de ordin formal. vol. Bucureşti. precum şi analiza consacrată regimurilor mixte de I. Dimpotrivă. în special după cel de al doilea război mondial. 1991. statul este parlamentar (monarhic sau republican) dacă funcţia de şef al statului este distinctă de cea a şefului guvernului.80 ca fiind specific modului de guvernare a României sub imperiul actualei Constituţii. înregistrează şi o nouă tendinţă intermediară – numită semiparlamentară sau semiprezidenţială – în care şeful statului. Iorgovan. reprezentative.(executiv dualist). Drept administrativ. dar având importante atribuţii executive. Exemplificative în acest sens sunt cazurile Japoniei. dar plenul atribuţiilor de putere revine legislativului. cât şi în privinţa puterii exercitate (cazul tipic este cel al Franţei. 1994. întrucât exerciţiul lor este partajat cu guvernul. 55. Acest din urmă regim este considerat. Editura Actami. fiind investit cu atribuţii inerente acestei instituţii politice. Din prevederile legii fundamentale rezultă că Preşedintele României îndeplineşte funcţia de şef al statului. prin modul său de alegere (bazat pe o largă reprezentare electorală ce-l contrapune parlamentului). de regulă.IV. fără a fi şeful guvernului. constituţionale şi administrative. şeful statului păstrând numai atribuţii. 91 . pag. inclusiv în desemnarea premierului şi în dizolvarea legislativului.U. de regulă preşedintele. atât sub aspect reprezentativ.Deleanu în Drept constituţional şi instituţii politice. El nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale. Bucureşti.). în formă atenuată. Germaniei. 57. Perioada contemporană. începând cu Constituţia din anul 1958).

veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. fiecare asupra celeilalte. 92 . de atribuţiile de acordare de decoraţii şi titluri de onoare. acreditarea celor străini pe lângă preşedinte.81 Sub aspectul naturii funcţiei prezidenţiale în România. numirea în (unele) funcţii publice. 81 82 Pentru detalii a se vedea I. Atribuţiile de natură politico-reprezentativă ale instituţiei prezidenţiale rezultă din faptul că şeful statului reprezintă România în relaţiile interne şi internaţionale. pag. constituţional-legislativ. Atribuţiile şi actele administrative ale şefului statului Atribuţiile şefului statului sunt prevăzute în Constituţie şi pot fi grupate în mai multe categorii: 1. este garantul independenţei naţionale. Tot un caracter reprezentativ este conferit funcţiei prezidenţiale de către atributul de comandant al forţelor armate şi de funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.. de pildă. adresarea de mesaje parlamentului.82 în condiţiile prevăzute de lege. Vida. precum şi între stat şi societate. Este cazul unor funcţii neexecutive ca.142/3). acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici români. 38-40.autorităţi exercitând şi un control reciproc.cit. exercitând funcţia de mediere între puterile statului. acordarea gradelor de mareşal. numirea unor judecători ai Curţii Constituţionale (art. al unităţii teritoriale a ţării. op. constatăm că ea are un caracter mixt şi anume politico-reprezentativ. 2. general şi amiral. precum şi de numeroase atribuţii în domeniul politicii externe – încheierea de tratate internaţionale. acordarea graţierii individuale. precum şi administrativ-executiv.

dacă legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură. dar nici în sfera raporturilor cu alte autorităţi publice neadministrative precum justiţia. Atribuţiile de natură constituţional-legislativă ale aceleiaşi instituţii: . .dizolvarea parlamentului. Atribuţii administrativ-executive ale preşedintelui.solicitarea reexaminării legii de către parlament. dar numai după consultarea parlamentului. .convocarea poporului la exprimarea voinţei prin referendum cu privire la problemele de interes naţional. la cunoştinţa parlamentului. . care nu intră în sfera reprezentării politice şi în sfera constituţional-legislativă.convocarea parlamentului nou ales şi a sesiunilor extraordinare ale acestuia. cu aprobarea prealabilă sau ulterioară a parlamentului. .2. . după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.iniţierea revizuirii Constituţiei. . 93 . potrivit legii.declararea. Curtea Constituţională etc. solicitând încuviinţarea parlamentului pentru măsurile adoptate.sesizarea Curţii Constituţionale cu proiectele de legi. . .în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării ia măsuri pentru respingerea agresiunii aducându-le neîntârziat. 3.promulgarea legii. a stării de asediu sau a celei de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi. . a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate.instituirea. prin mesaj.

asigurarea ordinii publice şi. şi numeşte adjuncţii acestuia (Legea nr. apărarea ţării. 84 Aşa. Atribuţii consultative. de propunere şi reprezentare: .consultă guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.numirea guvernului investit prin votul de încredere al parlamentului. 353-354. Atribuţii de natură decizională: . inclusiv autorităţi care. . 83 Asupra atribuţiilor executive a se vedea M. întreg sistemul executiv.83 nu fac parte din sistemul condus de guvern. în alte situaţii. .desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru. deşi competenţele sale cuprind. pag.numirea în funcţii publice (administrative).propune parlamentului numirea în unele funcţii publice (administrative).14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii).84 a.numirea şi revocarea miniştrilor. .I.R. practic. la propunerea premierului.T. 1994. deşi sunt administrative. în condiţiile legii. 48/1992). . prezidând şedinţele la care participă. propune parlamentului pe directorul S. numeşte doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (Legea Audiovizualului nr. b. la cererea primului ministru. Oroveanu. având un caracter autonom la nivel naţional. 94 . preşedintele nu este şeful guvernului (funcţie deţinută de primul ministru). în caz de remaniere guvernamentală sau vacanţă ministerială . de exemplu.poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. .Cu toate că are atribuţii de natură administrativă. Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. Bucureşti. Tratat de drept administrativ.

pag. 95 . de voinţa 85 A. cât şi fiecare cameră au dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului. precum şi numirea guvernului pe baza votului parlamentar de încredere. . . Iorgovan. de regulă. sunt contrasemnate de primul ministru.cit. aleşi prin vot universal. dar numai în urma consultării partidului cu majoritate absolută în parlament.În literatura de specialitate85 au fost considerate ca argumente în susţinerea teoriei regimului semiprezidenţial (atenuat) caracteristic ţării noastre următoarele: . în exercitarea lor.dreptul preşedintelui de dizolvare a parlamentului. ori dacă nu există o asemenea majoritate. egal.caracterul reprezentativ (electiv) al parlamentului şi al preşedintelui ţării. 57-60.desemnarea candidatului pentru funcţia de prim ministru.decretele prezidenţiale.numirea şi revocarea membrilor guvernului..cele mai importante atribuţii prezidenţiale în domeniul politicii externe româneşti. secret şi liber exprimat.calitatea parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării. de a promulga legile şi de a convoca naţiunea la referendum. şeful statului putând dispune suspendarea acestora din funcţie dacă s-a cerut urmărirea penală. . a partidelor reprezentate în legislativ. în caz de remaniere sau de vacanţă guvernamentală. . ale apărării şi ale stărilor excepţionale sunt condiţionate. dar şi dreptul legislativului de tragere la răspundere politică a şefului statului şi organizare a referendumului pentru demiterea sa. . op. dar şi calitatea preşedintelui de a reprezenta statul român. . în anumite condiţii. direct. . dar numai la propunerea primului ministru. inclusiv punerea acestuia din urmă sub acuzare.atât preşedintele.

Actele de natură administrativă ale şefului statului În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale şeful statului dispune de un aparat administrativ86 care funcţionează pe lângă Preşedintele României87. În sfârşit. la rândul ei. ori dacă decizia Curţii Constituţionale i-a confirmat constituţiona-litatea. 1994. 96 . regimului de drept constituţional. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. În realizarea competenţelor ce-i revin.1/2001. acestea din urmă supuse.12 din 10 ianuarie 2001. 3. prin Ordonanţa de urgenţă nr. abrogată de Legea nr. preşedintele emite acte politice (de pildă.avea iniţiativă legislativă. 37-38.guvernului sau de cea a parlamentului ori se află sub control legislativ. 1/1990 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. . iar actualmente Administraţia prezidenţială. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României. de natură mixtă. modificată. 86 Constituit potrivit Legii nr. deşi nu se pot nega unele trăsături comune acestora. în studiul nostru interesând doar cele de natură administrativă. 87 A se vedea Al. Drept administrativ – partea specială. de cele mai multe ori. dacă reexaminarea cerută de el n-a fost admisă de parlament. I. .determina răspunderea politică a guvernului. . preşedintele nu poate: . nr.demite sau revocă primul ministru. Partea I-a.refuza promulgarea legii. Basarab-Şinc. mesaje) şi acte juridice (decrete). Bucureşti. iniţial denumit Preşedinţia României. publicată în „Monitorul Oficial al României”. vol. pag.

„Consiliul de Miniştri”. dar superioară actelor guvernului. produce efecte pe planul dreptului administrativ. Cele cu caracter individual se comunică şi celor interesaţi. 89 Terminologic în alte sisteme de drept se utilizează denumiri ca. iar nepublicarea lor atrage inexistenţa actului.. de pildă. Capitolul 5 Guvernul 89 88 A fost exprimată opinia că decretele sunt numai acte individuale (A. Decretele.” 97 . actele de numire sau revocare din unele funcţii publice. fără de care actul este lovit de nulitate absolută – antrenând concomitent şi răspunderea solidară a acestuia. Iorgovan. se contrasemnează de primul ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României. de pildă. de cele mai multe ori. Sunt individuale. de regulă. Sunt normative decretele de reglementare a unor situaţii ca.Decretele sunt acte juridice cu caracter normativ şi cu caracter individual88 având o forţă juridică inferioară Constituţiei şi legilor. cum sunt cele administrative. cele vizând declararea stării de urgenţă sau a celei de asediu şi care obligă autorităţile executive. op. centrale şi/sau teritoriale ori locale. la luarea măsurilor (normative şi individuale) de punere în aplicare a prevederilor prezidenţiale.cit. Contrasemnătura premierului este o condiţie formală esenţială de valabilitate a decretului. cu atât mai necesară pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidenţiale certificând legalitatea actului care. 77). pag. de exemplu. „cabinet” sau pur şi simplu „executiv. alăturată şefului statului.

modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. fiind o autoritate centrală de un fel deosebit.91 atribut evidenţiat pe deplin şi prin modul său de constituire. Din această definiţie rezultă: 1) Utilizând criteriul formal – organic. de nivelul şi felul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate din respectivul sistem.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor90. în mod necesar. rolul şi funcţiile guvernului în sistemul autorităţilor publice Potrivit Constituţiei şi Legii nr. Locul.01.Caracterizarea guvernului ca organ suprem al autorităţilor executive nu implică. 98 . 2) Guvernul realizează conducerea activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. organizare şi funcţionare. ceea ce înseamnă că ea exercită o competenţă naţională.2006). Partea I-a. Constituţia nu încadrează expres Guvernul în sistemul administraţiei publice. al caracterizării sale legale exprese. Partea I-a. nr.517 din 17. al conţinutului atribuţiilor conferite – rezultă că guvernul este o autoritate publică de natură administrativă pentru că îndeplineşte o funcţie executivă. 91 Cu toate acestea. adică organul de vârf sau suprem al întregului sistem administrativ. dar şi prin specificul competenţei exercitate.2005) aprobată prin Legea modificatoare nr. nr. precum şi conducerea generală a administraţiei publice.411/2006 („Monitorul Oficial” nr.5 din 4. nefiind o simplă autoritate centrală. 90 Publicată în „Monitorul Oficial” al României.49/2005 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale („Monitorul Oficial” nr.06. 164 din 2 aprilie 2001. guvernul este autoritatea publică a puterii executive care asigură – potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament – realizarea politicii interne şi externe a ţării.187 din 3 martie 2004. .23/2004 publicată în „Monitorul Oficial al României”. dar şi cel material – funcţional. modificată şi completată prin legea nr.1.

urmând ca legislativul să se pronunţe. întrucât îndatorirea îndeplinirii unei măsuri juridice. inclusiv autonome centrale (de pildă. Consiliul Naţional al Audiovizualului) sau locale (consiliile locale şi judeţene). indiferent de provenienţa ei. el nu este afectat de faptul că preşedintele ţării îl desemnează pe candidatul la funcţia de prim-ministru.Poziţia supraordonată a guvernului în sistemul executiv nu este afectată nici de obligativitatea acestuia – ca.Deşi guvernul este autoritatea de vârf a administraţiei publice. prin vot. deşi aflate într-o astfel de situaţie juridică. Banca Naţională a României. dar care. pentru ca ulterior să numească întregul guvern. pe care le şi prezidează. şi nici de faptul participării şefului statului la unele şedinţe ale executivului. . Serviciul Român de Informaţii. 99 . a tuturor autorităţilor şi instituţiilor implicate – de a îndeplini hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării căruia îi revine rolul de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. prezidarea şedinţelor guvernului nu-i conferă şefului statului nici calitatea de membru al executivului central şi. asupra componenţei cabinetului. Într-adevăr. . implicit. Pe de altă parte. implicit. funcţionând independent de guvern sau în subordonarea ori pe lângă parlament sau şeful statului. nici calitatea de votant (consultativ sau deliberativ) privitor la actele administrative adoptate în acea şedinţă. asupra persoanei propuse pentru respectiva funcţie. cât şi asupra programului de guvernare al acestuia.subordonarea faţă de el a oricărei autorităţi administrative. a unui sau unor partide ori coaliţii majoritare. de altfel. nu-şi pierd natura lor administrativă. desemnarea unui candidat ca premier reprezintă o formalitate procedurală ce desăvârşeşte opţiunea electoratului şi. întrucât există şi se pot înfiinţa autorităţi administrative. reprezentate în parlament. nu echivalează cu intrarea în raporturi ierarhice care să afecteze poziţia deţinută în cadrul unui sistem de către subiectul obligat la punerea lor în executare.

92 În baza reglementării organice. 4) Guvernul este o autoritate investită într-un mod unic în sistemul executiv. acceptat de Parlament. pentru realizarea Programului de guvernare. exercitarea următoarelor funcţii: a) funcţia de strategie. Editura Didactică şi Pedagogică. 5) Guvernul. În concluzie. astfel constituit. întrucât şeful statului desemnându-l pe candidatul la funcţia de premier. indiferent de modul de subordonare sau nu a subiectelor astfel vizate. prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare. actele de reglementare ale acestuia fiind aplicabile în materie executivă pentru toate subiectele aflate în raporturi sociale cărora le devin incidente normelor sale. funcţionează ca autoritate colegială numai în prezenţa majorităţii membrilor care-l compun. 6) Guvernul este o autoritate deliberativă. guvernul reprezintă autoritatea administrativă publică supremă având o alcătuire colegială şi care dispune de competenţa deliberativă. 92 Pentru această caracterizare a se vedea I. prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice. 100 . 127. hotărând cu efecte juridice în problemele executive. este nevoie de votul de încredere al parlamentului pentru ca ulterior preşedintele ţării să poată numi conducerea executivului în întregul ei. realizând conducerea activităţii executive în ansamblul ei la nivelul întregului sistem executiv. pag.3) Guvernul exercită o competenţă generală asupra tuturor problemelor interesând administraţia de pe întreg teritoriul ţării. generală şi naţională. 1977. Iovănaş. Guvernului îi revin. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. b) funcţia de reglementare. iar acesta prezentând legislativului lista cabinetului. Bucureşti.

e) funcţia de autoritate de stat. deci al întregului executiv (monocratic). Constituirea (învestitura) guvernului Desemnarea şefului executivului şi a echipei guvernamentale conduse de el diferă93 după forma de guvernământ şi regimul de guvernare instituit.). precum şi în domeniul economic. social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor aflate în subordinea sau autoritatea Guvernului.U. funcţia executivă supremă poate fi dobândită pe cale ereditară (în monarhiile neconstituţionale sau absolutiste) sau prin alegere – directă sau indirectă – în funcţia supremă în stat (în republicile prezidenţiale.c) funcţia de administrare a proprietăţii statului. În cazul în care şeful statului este şi şeful guvernului. democratice sau autoritare). Vrabie. prin existenţa funcţiei de prim-ministru). Editura TEAM.A. deci în 93 G. Iaşi. 101 . parlamentul neavând în acest sens nici o atribuţie referitoare la persoana şefului statului (cazul S. în numele statului român. ordinii publice şi siguranţei naţionale. iar uneori nici măcar cu privire la miniştrii săi (cazul Finlandei sau al Egiptului. Dimpotrivă. 137-143. Drept constituţional şi instituţii politice. prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil. d) funcţia de reprezentare. 1995. prin care se asigură. pag. în sistemele parlamentare şi semiparlamentare (monarhice sau republicane). 2. prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării. reprezentarea pe plan intern şi extern. dar acestea cunosc un regim prezidenţial atenuat.

Italia. Condiţii pentru calitatea de membru a guvernului Deşi nu le este aplicabil Statutul funcţionarilor publici.executivul dualist ce cunoaşte funcţia de prim-ministru. urmată (în cazul României) de votarea întregului guvern şi aprobarea programului său de guvernare ca expresie a modului democratic de alegere a legislativului şi de susţinere parlamentară a executivului. 1998.alegerea premierului şi a guvernului de către legislativ. Editura Actami. Constituirea sau investitura guvernului reprezintă procedura de desemnare a premierului. . Muraru.desemnarea. . Kuweit. fără votul parlamentar. 432 şi urm.dezbaterea şi votarea acestora în parlament. după aprecierea liberă a şefului statului. şi în cazul membrilor guvernului condiţiile de acces la funcţie sunt cele generale pentru orice funcţie publică.alcătuirea şi prezentarea de către acesta a listei executivului şi a programului său de guvernare. pag. Germania). . urmată de votul parlamentar (Belgia. Israel).desemnarea primului ministru.alegerea directă şi liberă a guvernului de către parlament (Rusia). Procedura de constituire cuprinde următoarele etape: . chiar dacă legislativul poate fi sau este consultat în prealabil (Monaco. 102 . Drept constituţional şi instituţii politice. . distingem următoarele situaţii:94 . . Bucureşti. Thailanda). din cadrul formaţiunii majoritare în parlament (Anglia. a primului ministru.numirea întregului guvern de către preşedintele ţării.desemnarea de către şeful statului a unei persoane cu şanse reale în formarea guvernului. . aşa cum rezultă 94 I. Franţa.

aceea de a putea alege (art. în sensul inexistenţei unei condamnări penale.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. .inexistenţa stării de incompatibilitate între funcţia publică ministerială cu alte funcţii publice de autoritate. . n-au acces la funcţia publică.depunerea jurământului de credinţă în faţa Preşedintelui României. 16/3 din Constituţie. respectiv debilii sau alienaţii mintali.16 din Constituţie). modificată prin Legea nr. 90/2001. 97 Art.2 şi 4 din.compatibilitatea morală. când.411/2006. . şi anume: .96 cu neexcluderea altei cetăţenii (dublă. ceea ce îi lipseşte de exerciţiul drepturilor civile şi de drepturile electorale. 2. Ordonanţa de Urgenţă nr.97 deoarece fără exerciţiul lor o persoană nu poate accede la o funcţie publică.64 lit. teza a II-a din Legea nr.exerciţiul drepturilor electorale. triplă) şi a domiciliului în ţară.ele din coroborarea dispoziţiilor constituţionale cu cele legislative95.23/2004.98 deci excluderea cumulului de funcţii de acest gen. b).existenţa discernământului. 96 Conform art. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale. de regulă. pornind de la lipsa condiţiei minimale pe care nu o îndeplineşte. Situaţia apare în cazul cetăţeanului condamnat cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice conform codului penal. art. 103 . se pronunţă şi interdicţia drepturilor electorale. O ipoteză particulară este aceea a pedepsei complementare constând în interdicţia de ocupare a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat (art. cu modificările şi completările ulterioare. Funcţia de 95 Legea nr. . .existenţa cetăţeniei române. fiind puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. deoarece cei lipsiţi de discernământ sau având discernământul alterat.44/2005 şi Legea nr.

iar Constituţia (art. cu excepţiile prevăzute de normele speciale. cu excepţia celei de deputat sau senator. conform Legii nr. ceea ce nu reprezintă totuşi o cerinţă general-obligatorie.membru al guvernului este incompatibilă cu exerciţiul altei funcţii publice de autoritate (executivă sau judiciară). legiuitorul constituant neîmpărtăşind ideea unei depline separaţii între funcţia executivă şi cea legislativă. b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie. administrator. care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia (art. 4/2 din Legea nr. c) funcţia de preşedinte. cercetarea ştiinţifică şi creaţie literar-artistică sau cu funcţii private de orice fel. pentru: a) orice altă funcţie publică de autoritate. 38/1) consacră libertatea muncii. de aici rezultă şi concluzia că funcţia ministerială este compatibilă cu alte funcţii publice neautoritare. deoarece mulţi ministeriabili nu au şi calitatea de parlamentari. director. 90/2001). 99 Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru. Dar. indiferent de natura lor. ci o stare de excepţie. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit.161/2003. exceptându-le pe cele de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. 2/1991 privind cumulul de funcţii instituie principiul reunirii mai multor funcţii în mod nelimitat şi necondiţionat. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. 104 . director general. 98 Trebuie să avem în vedere că Legea nr. iar actuala lege modificată a guvernului le mai instituie. de pildă. precum şi la instituţiile publice. funcţia sau activitatea de cadru didactic. vicepreşedinte. Conform Constituţiei. societăţile de asigurare şi cele financiare.99 ca.

h) calitatea de membru al uni grup de interes economic.161/2003 a reglementat şi conflictul de interese interzicând membrilor guvernului să emită sau. companiilor şi societăţilor naţionale. 100 În acest caz nu sunt aplicabile dispoziţiile de selecţie instituite prin Legea nr.d) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţiilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. să încheie un act administrativ. respectiv. societăţile de asigurare şi cele financiare. după caz. 105 . 188/1999. Guvernul poate aproba participarea ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membrii în consiliul de administraţie al regiilor autonome. pentru soţ sau rude de gradul I. ea nu se verifică. i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin. Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă şi nici cele în aceeaşi materie din Statutul funcţionarilor publici (Legea nr. republicată în anul 2004). Capacitatea profesională100 şi aptitudinile manageriale. În mod excepţional.c). de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune acesta. deoarece desemnarea pe post este o promovare liberă pe criterii politice. companiilor sau societăţilor naţionale. e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. un act juridic ori să participe la lucrarea unei decizii care produce un folos material pentru sine. inclusiv băncile sau alte instituţii de credit.c). f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. în acest caz prin concurs sau examen. g) calitatea de comerciant persoană fizică. cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte. deşi subînţeleasă. instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale.

Noţiunea de majoritate parlamentară absolută trebuie înţeleasă ca fiind alcătuită din jumătate plus unul din reprezentarea legislativă. şefului statului îi revine îndatorirea ca după finalizarea procesului electoral şi de formare a noului parlament să desemneze candidatul pentru funcţia de primministru.). În situaţia în care reprezentarea majoritară. în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori – dacă această majoritate nu există – a partidelor reprezentate în parlament.Preşedintele nu poate consulta decât pe cei care deţin majoritatea absolută. constituită din formaţiunea politică câştigătoare a alegerilor raportată la totalul membrilor ambelor adunări (Camera Deputaţilor şi Senat). deoarece în această formulă reunită a plenului comun urmează să aibă loc solicitarea. apreciem. Această consultare trebuie încheiată. cât şi a programului său de guvernare. iar în cazul în care operează înlocuirea unui guvern cu altul – în urma moţiunii de cenzură sau demisiei – în termenul prevăzut de legislativ. ar refuza să indice vreo 106 . etc. iar dacă o asemenea majoritate absolută nu există. relativă. fără să se mai indice o anumită ordine de preferinţă. până la constituirea noului parlament (parlamentul nou ales e convocat în cel mult 20 de zile de la data alegerilor). care trebuie să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra opţiunii prezidenţiale.Desemnarea candidatului la funcţia de primministru În sistemul nostru semiprezidenţial sau semiparlamentar. nu neapărat absolută. Faţă de reglementarea constituţională în materie se impun mai multe precizări: . dar şi votarea atât a executivului. nemaiconsultând alte reprezentări parlamentare (adică pe cei cu pondere simplă. sunt consultate partidele reprezentate în parlament.

indiferent de dificultăţile apărute. au capacitatea de a se constitui într-o asemenea majoritate ori pot determina un vot majoritar în camere. 14/2003. Procedura politică utilizată de partidele majoritare privind consultările şi desemnarea candidatului la funcţia de premier ca şi a echipei guvernamentale – desfăşurată anterior consultării prezidenţiale. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.Faţă de evoluţia vieţii politice din România. În nici un caz nu pot fi consultate. această împrejurare îl obligă pe şeful statului ca în subsidiar să consulte celelalte partide parlamentare. 5 alin. întrucât nu există obligaţia legală de apartenenţă politică sau parlamentară a candidatului. nu reprezintă un act juridic. nu este interzisă. ci obligativitatea obţinerii sprijinului politic majoritar. întrucât cea în cauză oferă şi sprijinul politic necesar. în consecinţă. dar în urma câştigării alegerilor – nu este reglementată şi. 102 ceea ce înseamnă obligativitatea consultării aceleia dintre ele care deţine majoritatea absolută sau a acelora care. . Desemnarea candidatului. 102 Art. .persoană pentru funcţia de premier sau nu şi-ar da girul pentru un candidat din rândul ei.101 precum şi a alianţelor politice. 3 din Legea nr.Propunerea de candidatură trebuie să provină şi să aparţină reprezentării consultate – deoarece i se cere opinia asupra persoanei viitorului premier – nefiind ea cea care consultă în această problemă – iar nu alteia sau altora. trebuie să avem în vedere şi existenţa formaţiunilor politice şi a coaliţiilor electorale.Nu are relevanţă dacă cel propus face parte sau nu din formaţiunea reprezentată parlamentar ori este un independent sau chiar un apolitic (tehnocrat). chiar în lipsa acesteia. partide neparlamentare ori să se înceapă consultarea cu partide nemajoritare. 107 . ci o propunere prezidenţială obligatorie de făcut parlamentului şi în lipsa căreia nu poate fi 101 A se vedea art. 28 din Legea partidelor politice nr. după consultare. .

Alcătuirea şi prezentarea listei guvernului şi a programului de guvernare După consultarea politică prezidenţială şi după desemnarea candidatului la funcţia de premier. Drept administrativ. Iorgovan. 104 Lista trebuie să cuprindă nominalizări şi posturi corespunzătoare funcţiilor ministeriale existente. 118. Respectivele operaţiuni implică noi consultări.. Iorgovan. Bucureşti. cu toate acele formaţiuni. 103 A. ceea ce înseamnă că o propunere legislativă neînsuşită prezidenţial nu poate constitui temei pentru desemnarea premierului cu tot votul parlamentar. 1994. presupune un nou vot de investitură.150). 108 . neexistând soluţie legală expresă pentru depăşirea unui asemenea moment de criză. Orice schimbare ulterioară în compoziţia politică a forţelor care şi-au asumat şi obţinut sarcina guvernării. pag. Editura Actami. acesta din urmă va alcătui lista guvernului104 şi programul de guvernare. după caz.103 dacă aceasta afectează majoritatea parlamentară iniţială.cit. partide. eventual obţinut. pag. op. tratat elementar. existând obligaţia de a ţine seama atât de opiniile exprimate privitor la persoanele propuse pentru guvern. coaliţii pe care le reprezintă ori pe care se va sprijini cu ocazia votului de încredere. eludându-se astfel prevederile constituţionale şi legale prin hotărâri parlamentare şi decrete prezidenţiale (A. prin votul camerelor sale. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii în termen de cel mult 60 de zile de la data formulării solicitării pentru funcţia de premier. Rămâne însă o problemă juridică greu de soluţionat ipoteza unei opoziţii (greve) prezidenţiale constând din refuzul şefului statului de a desemna persoana viitorului premier. cât şi de programele politice electorale cu care trebuie să fie în concordanţă programul de guvernare.votat nici premierul şi nici o eventuală listă a cabinetului. cu formaţiunea şi/sau. neputându-se nominaliza persoane pe viitoare funcţii sau structuri. de astă dată ale celui în cauză.

devenită publică. Timpul de care dispune candidatul pentru aceste activităţi este de numai 10 zile şi se calculează de la data. Constituţia României. Bucureşti. partidelor. (aşa numitul algoritm politic). al titularilor (miniştri) sau al secretarilor de stat. Acest termen n-a fost considerat de decădere.. I. independent de durata distinctă a procedurii parlamentare propriu-zise. I. Muraru. I. reflectată în componenţa şi funcţiile deţinute de guvern la nivelul ministerelor şi al structurilor ministeriale. Vida. pag. etc. care trebuie să aibă loc în cel mult 60 de zile de la prezentarea lor de către candidatul la 105 A se vedea M. ele sunt înaintate legislativului spre dezbatere. 109 . Vasilescu. al nedesemnării guvernului. a opţiunii comunicate de şeful statului parlamentului cu privire la persoana viitorului premier.229. comentată şi adnotată. Procesul de negociere purtat de viitorul premier cu liderii de partide şi de grupări parlamentare implică şi un şir de concesii din partea şi între partidele implicate. Iorgovan. Dezbaterea şi votarea programului de guvernare şi a listei guvernului Odată întocmite lista şi programul. F. implicit. Editura Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. şi trebuie să se împlinească la data solicitării de către candidat a votului de încredere pentru lista cabinetului şi pentru programul de guvernare. ci doar limita peste care şeful statului poate retrage mandatul acordat spre a începe noi negocieri. Constantinescu. 1992.105 de aici concluzia că înaintea expirării acestui interval nu se poate retrage mandatul acordat candidatului propus la funcţia de premier. etc. proporţia de reprezentare a grupurilor.în caz contrar existând riscul neacordării votului de investitură şi. coaliţiilor. A. privitoare la obiectivele ce trebuie cuprinse în programul de guvernare. Deleanu.

modificările de rigoare în componenţa listei. sub eventuala sancţiune a neobţinerii votului de încredere. fără nici o raportare procentuală efectivă la şedinţă). altfel. pronunţându-se prin aviz (consultativ). deja constituite. cuprinse în programul politic prezentat. inclusiv indicarea mijloacelor şi resurselor utilizabile pentru realizarea lor. şi obligatoriu de însuşit în cazul în care provin de la conducerile sau liderii majorităţii parlamentare. Realizarea votului de încredere presupune obţinerea majorităţii absolute (jumătate plus unul din totalul celor care compun ambele camere. în caz contrar. comunicat viitorului premier. după caz. ca şi pe candidaţii viitorului executiv. deci o depăşire a stadiului de simple promisiuni sau platforme electoare. fără vreo distincţie numerică pe cameră. dar sunt facultative pentru opţiunea candidatului la funcţia de prim-ministru. corespunzător profilului comisiei. Dezbaterile parlamentare asupra listei şi programului sunt deschise discuţiilor pentru toate grupurile parlamentare. după care noua propunere trebuie să urmeze aceeaşi procedură. comisiile parlamentare de resort. de solicitat. Data dezbaterii este fixată de birourile permanente ale camerelor. Între timp. existând pericolul asumării riscului unui vot de respingere. au audiat partea corespunzătoare din programul de guvernare. Dezbaterile trebuie să fie o permanentă raportare a programului prezentat şi a aptitudinilor membrilor echipei de guvernare la programele şi platformele politice ale majorităţii chemate să guverneze. asupra persoanei propuse.funcţia de premier. După terminarea dezbaterilor se trece la operaţiunea votării. putând antrena amendamente ce pot fi luate în considerare de către viitorul premier. ori poate opera. Prin votare are loc transformarea voinţei politice. Această audiere şi avizare sunt obligatorii de realizat şi respectiv. într-un program 110 . care este liber să se conformeze sau nu opiniei exprimate de comisie.

Dizolvarea parlamentului nu este obligatorie. ceea ce înseamnă că dezacordul faţă de întreg ansamblul de propuneri ori faţă de una sau de unele trebuie exprimat în acelaşi mod în cadrul votului individual. după consultarea preşedinţilor celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. ca şi asupra întregii echipe ministeriale. iar lista de propuneri devine compunere guvernamentală efectivă. Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de premier. intervenind numai după epuizarea tuturor procedurilor de solicitare a legislativului de către şeful statului. În acest sens hotărârea de însuşire a programului de guvernare reprezintă un act politico-juridic de principiu din care decurg viitoarele măsuri dispuse prin acte juridice. a listei guvernului şi a programului de guvernare. neputând depăşi 60 de zile de la data primei solicitări a votului de investitură. în sensul că se hotărăşte în bloc asupra tuturor punctelor din programul de guvernare. fie respingerea întregului. neputând opera o votare diferenţiată. obligatorie de consacrat prin decret prezidenţial. Votarea este pură şi simplă. adică fie însuşirea. Dacă nu se pronunţă în acest interval sau dacă pronunţându-se în acelaşi interval s-a respins de cel puţin două ori solicitarea de investitură. să dizolve legislativul. Parlamentul.juridic de guvernare. convocând noi alegeri generale în vederea constituirii unui nou parlament şi a desemnării unei alte formule guvernamentale. aşa cum a fost el constituit iniţial sau cum a fost modificat prin însuşirea modificărilor aduse programului ori propunerilor făcute listei şi acceptate de viitorul premier. ci doar facultativă. necondiţionată. indiferent când au intervenit alegerile generale sau criza de guvern nu poate fi dizolvat în ultimele 111 . şeful statului poate. în baza hotărârii parlamentului. în vreme ce adoptarea listei guvernului se concretizează într-un act juridic individual de desemnare a membrilor executivului.

iar în cursul unui an el nu poate fi dizolvat decât o singură dată. desăvârşind formal întreaga procedură. are îndatorirea ca. 112 . la rândul său. în eventualitatea unei alte configuraţii politice reprezentative. Regia Autonomă „Monitorul Oficial. cuprinzând două faze. iar cea de a doua este subsidiar-complementară (decretul prezidenţial). Actul de dizolvare a parlamentului a fost considerat ca un recurs politic la arbitrajul electoral. dintre care una este principală şi esenţială (hotărârea legislativă). Primul ministru. rezultatul dizolvării legislativului atrage convocarea corpului electoral la noi alegeri generale urmate de o nouă procedură declanşată pentru investitura unui alt guvern.106 Numirea guvernului După obţinerea votului de încredere preşedintele ţării numeşte guvernul în baza hotărârii parlamentare care îi este comunicată şi care reprezintă un act juridic individual obligatoriu pentru preşedinte care. alegătorii fiind chemaţi să cumpănească asupra unei noi componenţe a legislativului aptă să asigure guvernarea stabilă a ţării. să emită decretul prezidenţial de numire a executivului în formula adoptată de parlament. Evident. iar alta executiv-prezidenţială. în conformitate cu ea. Vida. 78. miniştrii şi ceilalţi membri ai executivului vor depune individual în faţa şefului statului 106 I. 1994.şase luni ale mandatului şefului statului şi nici în timpul stării de asediu sau a celei de urgenţă. Puterea executivă şi administraţia publică. materializând două voinţe distincte cu caracter politico-juridic. pag. etc. Lipsa oricărui act din această unitate procedurală complexă afectează posibilitatea constituirii legale a guvernului. una prezidenţial-legislativă.” Bucureşti. Rezultă că procedura de investitură a guvernului este complexă.

respectiv legislatura acestuia. deci în mod obişnuit între două alegeri generale. deoarece marchează începutul exercitării efective a mandatului noului guvern şi de la care se calculează diferitele termene ce vizează durata mandatului. cu efecte corespunzătoare asupra hotărârii parlamentare şi a decretului prezidenţial. care poate fi întrebuinţată numai faţă de un guvern legalmente constituit şi aflat deja în funcţiune. precum şi în cazul prelungirii forţate a mandatului executiv. calculul duratei prelungirii mandatului. dată fiind schimbarea condiţiilor iniţiale. neputându-se utiliza. Momentul depunerii jurământului este important. Momentul iniţial al mandatului unui guvern nou ales de către noul legislativ se situează în timp imediat după constituirea legislativului – în urma desfăşurării alegerilor generale – începând din momentul depunerii jurământului de credinţă şi se 113 . etc. Durata mandatului guvernamental Durata exercitării mandatului guvernamental are ca întindere maximă o perioadă de patru ani corespunzătoare limitelor de funcţionare a parlamentului. în afara cazurilor de demitere a executivului (prin moţiunea de cenzură) sau demisie (când mandatul acestuia încetează chiar în cadrul aceleiaşi legislaturi a organului reprezentativ. Refuzul depunerii jurământului antrenează demiterea de drept a celui în cauză. simpla procedură a remanierii guvernamentale. stabilirea datei următoarelor alegeri. ceea ce nu este cazul ipotezei noastre. mandatul fiecărui ministeriabil. credem noi. înainte de termen şi indiferent de restul rămas din durata mandatului legislativ). ceea ce desăvârşeşte procedura legală a investiturii guvernului în ansamblul său şi a investirii personale a fiecăruia care-l compune.jurământul de credinţă şi fidelitate. declanşarea unei noi proceduri de investitură. ceea ce antrenează.

de pildă. prelungirea mandatului legislativ. Actele sale de administrare a treburilor publice sunt hotărâri curente în activitatea executivă. acte de asigurare a aplicării normative unitare a legilor.întinde.adoptarea unei legi organice în caz de stare de mobilizare. în cazul în care parlamentul nou ales nu reuşeşte să desemneze un nou executiv. indiferent de faptul că se reia de mai multe ori procedura de investire ori că este dizolvat acelaşi 114 . deşi executivul al cărui mandat a încetat astfel îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. de asediu. acte cu forţă juridică echivalentă legii. nu are nici obligaţia formală de prezentare în bloc a demisiei sale şefului statului. Guvernul aflat într-o atare situaţie. nu poate iniţia proiecte de legi şi. numiri şi revocări în funcţii administrative. raţiunea asigurării continuităţii vieţii de stat administrative face ca limitele de început şi de sfârşit ale mandatelor celor două puteri să nu se suprapună totuşi perfect. până în momentul validării alegerilor parlamentare generale ulterioare. de urgenţă până la încetarea acestora. în mod obişnuit. 2. cu caracter normativ sau individual ca. chiar dacă durata mandatului legislativului şi cea a executivului sunt identice. aprobări de transferări şi repartizări de bunuri între sau către autorităţi şi instituţii din subordine. în cazul nostru.convocarea alegerilor legislative în cel mult trei luni de la expirarea mandatului legislativ. pentru a-i permite acestuia declanşarea procedurii de investitură a noului guvern. etc. Prelungirea de drept a mandatului guvernamental este determinată de: 1. totuşi. nu va mai putea emite ordonanţe. de război. demisionar de fapt. . şi anume: . până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern. De aceea.

115 . Desigur. de exemplu. deşi pare a fi de relevanţă pur personală. o moţiune de cenzură sau o demisie poate decala durata activităţii celor două autorităţi. Camera Deputaţilor şi Senatul. în şedinţă comună. implicit. utilizând moţiunea de cenzură (votul de neîncredere). vechiul executiv rămas în funcţie. după cum nici o exercitare normală a acestuia nu presupun de drept şi o concordanţă cu mandatul executiv deoarece. Întrucât parlamentul este cel care investeşte guvernul în funcţie. de unde şi concluzia că imposibilitatea menţinerii în funcţie a primului ministru antrenează. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. având ca autor al demersului opoziţia sau chiar majoritatea parlamentară. nu orice prelungire a mandatului legislativ.legislativ şi convocat corpul electoral la noi alegeri generale (anticipate). determinate de dizolvarea noului parlament. întrucât lista guvernului reprezintă opţiunea premierului şi în considerarea persoanei sale legislativul a votat-o. Pentru toate situaţiile de prelungire a mandatului guvernamental determinate de corelarea sau necorelarea cu mandatul legislativ. pierderii calităţii de membru al guvernului de către primul ministru. acest din urmă aspect afectând situaţia întregului executiv. Încetarea mandatului executiv înainte de termen sau de expirarea lui are loc în situaţia: intervenirii moţiunii de cenzură. tot el este şi cel care poate revoca încrederea acordată. Potrivit Constituţiei. o stare identică şi în privinţa guvernului. mai ales în cazul unor alegeri anticipate. va acţiona cu depline puteri nefiind limitat doar la administrarea treburilor publice curente. Scopul moţiunii este demiterea guvernului şi ea poate fi determinată de cele mai diferite motive. prin intermediul votului de încredere.

după ce. 116 . Forma de iniţiere este scrisă. Preşedinţii celor două camere vor convoca legislativul în şedinţa comună a camerelor în cel mult cinci zile de la data depunerii moţiunii. din ambele camere. se emite o hotărâre parlamentară semnată de preşedinţii camerelor şi care se comunică Preşedintelui României. au loc dezbateri pe marginea ei. În cea de a doua şedinţă comună care are loc la un interval de trei zile. iar la terminarea lor se trece la operaţiunea votării secrete.Iniţierea moţiunii de cenzură aparţine cel puţin unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. după prima şedinţă parlamentară consacrată moţiunii. După numărarea voturilor se anunţă rezultatul operaţiunii consemnat în procesul-verbal al şedinţei. În cazul admiterii moţiunii de cenzură (cu votul majorităţii parlamentarilor din totalul celor care compun întreg legislativul). se va prezenta moţiunea de către un reprezentant al iniţiatorilor ei. Apoi. În prima şedinţă comună. astfel convocată. fără vreo relevanţă asupra reprezentării proporţionale a fiecăreia sau în fiecare cameră. pentru a putea recurge la declanşarea procedurii de investitură a unui nou guvern. precum şi în comunicarea ei în aceeaşi zi guvernului. în prealabil. a calităţii de deputat sau de senator. se acordă cuvântul premierului sau unui membru al guvernului care-l reprezintă pentru precizarea poziţiei executivului faţă de moţiunea iniţiată. desigur în măsura în care ea mai este menţinută. Procedura depunerii moţiunii constă în înaintarea ei la birourile permanente ale celor două camere. a avut loc o nouă informare a camerelor asupra moţiunii. cu indicarea numelui şi prenumelui semnatarilor. După aceasta au loc dezbateri pe marginea moţiunii. arătându-se motivele care au determinat-o. a grupului parlamentar aparţinător şi semnătura.

Legea nr. datorită schimbării produse în atitudinea guvernului şi de aici. implicit.. semnatarii iniţiatori nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune. Vida. Dacă nici în acest caz moţiunea de cenzură nu este adoptată. 81. 108 miniştrii delegaţi. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea în faţa camerelor reunite asupra unui program. după caz. guvernul nefiind demis. Această situaţie derogatorie de la interdicţia iniţierii unei noi moţiuni în aceeaşi sesiune se datorează faptului că a intervenit o situaţie cu totul nouă faţă de cea avută în vedere în cazul moţiunii iniţiale. ceea ce permite şi justifică necesitatea discutării ei parlamentare în alţi termeni. e – prevede că prin lege organică se reglementează organizarea guvernului). aceste din urmă funcţii neacoperind o instituţie centrală 107 I. titulatura ce reprezintă o noţiune generică – corespunzând conducătorului unei astfel de instituţii – şi. a unei noi moţiuni. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.107 În acest sens în compunerea guvernului intră.Dacă moţiunea de cenzură este respinsă. alături de miniştri. se consideră „per a contrario” că programul. Cu alte cuvinte.cit. posibilitatea introducerii. Componenţa guvernului Conform Constituţiei guvernul este alcătuit din primul ministru. în termen de trei zile de la prezentarea noilor documente de către guvern în condiţiile enunţate. după unele opinii şi miniştrii fără portofolii.73/3 lit. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică (întrucât tot legea fundamentală – art. pag. declaraţia sau proiectul de lege au fost implicit adoptate devenind obligatorii pentru guvern. op. 117 . în Guvern nu pot intra decât funcţii expres prevăzute de Constituţie.90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României arată că acesta se compune din primul ministru şi miniştri.

Încetarea calităţii (funcţiei) de membru al guvernului 1. eram şi în prezenţa unei stări antiadministrative. ci corespunzând mai mult unor nevoi şi raţiuni politice. altele decât cele ministeriale. pe de o parte. dar numai atunci când li se încredinţează în mod expres (nominalizat) această calitate în guvern. deşi. se pot distinge.23/2004 din Guvern mai fac parte miniştrii de stat şi miniştrii delegaţi cu însărcinări speciale pe lângă premier. pe de altă parte. membri de drept ai executivului. inclusiv de distribuire a unor portofolii între formaţiunile care au acces la guvernare. Bucureşti.106 din Constituţie). partea generală. Pierderea calităţii de membru al guvernului de către primul ministru intervine de drept şi prin act juridic (art. component al guvernului. întrucât el avea o calitatea identică cu a ministrului său. 90. Prisăcaru. Prin Legea nr. Editura Lumina Lex. 108 V. 1993. Şi această practică am considerat-o neconstituţională.propriu-zisă. prin lipsa criteriilor legale de departajare a secretarilor de stat membri de cei nemembri ai guvernului. şi unii miniştri delegaţi. apreciem că această practică încalcă atât Constituţia cât şi legea în materie. 118 . reglementări speciale (de natură organică) ar putea conferi calitatea de membru al executivului şi unor alte funcţii publice de conducere de rang guvernamental şi de nivel naţional sau central. respectiv premierul şi miniştrii – indiferent că diferitele legi de organizare şi funcţionare a ministerelor ar prevedea sau nu pentru conducătorii respectivelor instituţii că au şi această calitate – iar. Tratat de drept administrativ român. Desigur. Astfel. iar în cazul în care acel secretar.I. pag. prin lista prezentată pentru votul de încredere al Parlamentului. deşi se afla în subordinea lui. a funcţionat într-un minister.

. deoarece unele situaţii se regăseau prevăzute direct în 119 . . ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei. În alte cazuri prevăzute de lege se pierde calitatea de premier. datorită lipsei discernământului ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală constate prin hotărâre judecătorească.imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile.a) De drept funcţia încetează în următoarele cazuri: . ceea ce impune preşedintelui ţării declanşarea procedurii pentru o nouă investitură. . numai. . ca urmare a retragerii de către parlament a încrederii acordate guvernului.moţiunea de cenzură. deşi această situaţie vizează guvernul în ansamblul său şi. . dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin punerea sub interdicţie.stabilirea domiciliului în străinătate.pierderea drepturilor electorale ca urmare directă a unei condamnări penale prin aplicarea sancţiunii complementare celei principale pe perioada stabilită.revocarea din funcţie de către şeful statului ca urmare a unei condamnări pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei.pierderea cetăţeniei române.intervenţia unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese. . b) Prin act juridic funcţia de premier încetează în următoarele situaţii: .demisia. implicit pe primul ministru.decesul. indiferent de dobândirea sau/nu a unei alte cetăţenii. .

64 lit. unica soluţie fiind demisia (proprie). 111 Art. 2. Suspendarea din funcţie a premierului este o situaţie temporară generată de imposibilitatea exerciţiului limitat al funcţiei datorită unor împrejurări de moment şi nu permanente.111 etc.sau indirect – precum stabilirea domiciliului în străinătate. b) Suspendare. nejustificată şi când trebuie. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. Senat sau 109 110 Art. Într-adevăr. deşi premierul este membru al Guvernului. aceasta a fost declarată.110 interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. magistraţilor. ca şi în cazul pierderii calităţii. 37/1990 (abrogată). prin hotărâre judecătorească irevocabilă. conform prevederilor Legii nr. dar expresă. Art. a din acelaşi Cod Penal ce prevede interzicerea drepturilor electorale. b Cod Penal se aplică numai cu art. 3/1 din Legea nr.dacă s-a cerut urmărirea penală a primului ministru (de către Camera Deputaţilor. demiterea o face şeful statului la propunerea primului ministru (art.8/2) ceea ce nu se poate produce în această ipoteză. total sau parţial. ca şi pentru orice persoană ce deţine o funcţie publică.115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor. 64 lit. a) În cazul imposibilităţii exercitării atribuţiilor cel mult 45 de zile. cuprinde ipoteza suspendării facultative şi cea a suspendării obligatorii sau de drept: . Nu este rezolvată juridic situaţia în care în urma controlului averii premierului. să opereze demiterea (destituirea sau revocarea) din funcţia deţinută. ca ipoteză de suspendare tacită din funcţie. 16/3 din Constituţie. 120 . şi implicit supus aceloraşi reguli privind averea proprie.legislaţie – dobândirea celei de a doua cetăţenii109 . deoarece nu poate opera autopropunerea de demitere (destituire). totuşi conform Legii organice a executivului.

În cazul suspendării din funcţie pe durata urmăririi penale sau a trimiterii în judecată a premierului. atunci operează în mod obligatoriu suspendarea din funcţie fără nici o altă condiţie de formă. dimpotrivă. desemnarea unui interimar este obligatorie pentru că suntem în prezenţa unei situaţii de imposibilitate practică a exercitării atribuţiilor guvernamentale. Dacă suspendarea din funcţie se prelungeşte peste 45 de zile acest interimat este continuat până la formarea noului Guvern. În cazul vacanţei guvernamentale (mai puţin moţiunea de cenzură) desemnarea interimarului este obligatorie. deoarece prima situaţie determină interimatul funcţiei.dacă s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. inclusiv desemnarea candidatului la funcţia de premier. În cazul imposibilităţii exercitării de către premier a atribuţiilor sale pe cel mult 45 de zile. În cazul în care premierul este scos de sub urmărire penală de către procuror sau achitat de instanţa de judecată. iar aceste soluţii se dispun în intervalul de maximum 45 de zile de la data suspendării. iar cea de a doua (şi) înlocuirea din funcţie cu consecinţe pe planul demiterii guvernului. Distincţia între suspendarea şi vacanţa funcţiei ministeriale este hotărâtoare sub aspectul efectelor produse. în chiar temeiul Constituţiei. acest interval 121 . deşi legea fundamentală nu o reglementează expres. atunci interimatul încetează dacă primul ministru îşi reia activitatea. . preşedintele ţării este obligat să desemneze un alt membru al guvernului ca primministru interimar.şeful statului) acesta din urmă poate dispune suspendarea premierului din funcţie. fiind urmată de declanşarea procedurii de investire a unui nou guvern. urmând ca interimatul să înceteze dacă premierul îşi reia activitatea în guvern. Dacă.

conduce guvernul având un rol esenţial în alcătuirea. În reglementarea anterioară mai exista şi biroul executiv. În ipoteza urmăririi penale neurmată de suspendarea din funcţie a premierului. 159. b) prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii privind politica guvernului care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori putând desemna un membru al 112 113 În sens contrar. etc. cancelar.). Iorgovan. numit şi premier (în alte sisteme şeful cabinetului. guvernul este alcătuit din funcţii şi organisme menite a-i asigura funcţionalitatea corespunzătoare şi anume: primul ministru şi aparatul propriu. preşedinte al Consiliului de Miniştri. A. încetează de drept mandatul premierului şi al guvernului. 3. modificarea şi chiar revocarea acestuia. în vreme ce soluţia de încetare a urmăririi sau de trimitere în judecată urmată de condamnare sau încetarea procesului penal conduc la încetarea funcţiei. va prezenta parlamentului lista guvernului şi programul de guvernare în vederea obţinerii votului de încredere necesar investiturii şi aprobării programului.cit. nefiind necesar un decret de destituire (demitere) sau revocare din funcţie.112 premierul nemaiputând să-şi reia funcţia113 şi exerciţiul ei. pag. 122 . Organizarea Guvernului Din punct de vedere structural. Primul ministru Primul ministru. În acest sens el are următoarele atribuţii principale: a) odată desemnat ca şi candidat la această funcţie. op. scoaterea de sub urmărire penală nu-i afectează exerciţiul funcţiunii. întrucât de şi în considerarea persoanei sale sunt legate în mod hotărâtor aceste atribute..este depăşit.

respectând atribuţiile ce le revin.executivului care să răspundă la ele. în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul intervenţiei parlamentare. decretele prezidenţiale şi semnează hotărârile şi ordonanţele guvernamentale. iar pe plan funcţional prin rolul decisiv în mecanismul adoptării şi al semnării actelor guvernamentale. precum şi în alte funcţii publice stabilite prin lege sau hotărâri guvernamentale. c) propune Preşedintelui României revocarea şi numirea unor membri ai guvernului. numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor organelor centrale de specialitate din subordinea nemijlocită a guvernului. precum şi încredinţarea delegării funcţiei ministeriale în cazul interimatului acesteia. Conducerea Guvernului de către primul ministru se manifestă şi pe plan organizatoric prin convocarea şi prezidarea şedinţelor executivului. secretarul general şi adjuncţii acestuia. Coordonarea asigură corelarea acţiunilor executive în vederea rezolvării unitare a sarcinilor şi atribuţiilor revenind autorităţilor administrative ce alcătuiesc sistemul condus de guvern şi de premier. a secretarilor şi subsecretarilor de stat din ministere sau din alte organisme centrale (nemembri ai guvernului). inclusiv atribuţia de a constitui consilii. în cazurile prevăzute de legea fundamentală. respectiv. de regulă. Pe linia aceleiaşi atribuţii premierul exercită competenţe vizând aparatul propriu al guvernului. comisii şi comitete 123 . d) solicită şefului statului participarea la acele şedinţe de guvern pentru care apreciază că este necesară o astfel de prezenţă. Premierul coordonează activitatea membrilor guvernului. e) contrasemnează.

Ministerul Public. Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile interne cu alte autorităţi cum sunt Parlamentul.64/2003. Curtea Supremă de Justiţie. Preda. 116 Art. Primul-ministru are în coordonare directă o serie de autorităţi şi agenţii naţionale cum sunt cele de reglementare. partide. precum şi în relaţiile internaţionale. 1996. sindicatele. Tratat elementar de drept administrativ. 90/2001. precum şi corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia. organizaţii neguvernamentale. Preşedintele României. Editura Lumina Lex. pag. modificată prin Ordonanţa de Urgenţă 124 . protecţia consumatorului. Secretariatul General al Guvernului.interministeriale sau interdepartamentale pentru rezolvarea unor situaţii deosebite ori a unor probleme operative. Curtea Constituţională.23/2003 şi prin Ordonanţa de Urgenţă nr. inclusiv a primului ministru. Aparatul de lucru al Guvernului115 Pe lângă şi în subordinea nemijlocită a Guvernului. privatizare. Bucureşti. 20 din Legea nr.114 Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. diferite comisii şi oficii. Acest aparat se compune din Cancelaria PrimuluiMinistru. Premierul poate desemna un al membru al guvernului care să-i exercite funcţia pe perioada absenţei sale sau a imposibilităţii exercitării atribuţiilor sale (dacă această desemnare nu este făcută de şeful statului) şi poate delega altui membru al executivului unele dintre atribuţiile sale. 115 În reglementarea anterioară funcţiona biroul executiv al Guvernului. funcţionează aparatul de lucru propriu al executivului sau guvernului. modificată prin Legea nr. departamente şi alte structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite de guvern. cu alte autorităţi şi instituţii publice. 353.116 114 M. Consiliul Legislativ. alianţe politice. Curtea de Conturi.

f) Compartimentul documente secrete. Organizarea. continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. iar personalului acestuia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public. ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi. Şeful cancelariei are rang de ministru şi este ordonator principal de credite Corpul de consilieri şi aparatul tehnic al acestuia sunt coordonaţi de unul dintre consilieri. care poate avea rang de ministru. funcţionarea şi atribuţiile aparatului premierului se stabilesc prin decizia premierului.Cancelaria primului-ministru este alcătuită din: a) Corpul de consilieri ai premierului. Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului. nr.49/2005. numiţi prin decizie a premierului. juridice. b) Corpul de Control a Guvernului. care pot avea rang de secretar de stat. 125 . Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură: derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare. prin aparatul propriu. economice şi tehnice ale activităţii executivului.411/2006. d) Cabinetul primului-ministru. desemnat prin decizia premierului. constituind elementul de legătură şi stabilitate a guvernării. rezolvarea problemelor organizatorice. g) Compartimentul de protocol. Organizarea şi atribuţiile sale se stabilesc prin hotărâre de guvern. probată prin Legea modificatoare nr. e) Compartimentul cu probleme speciale. reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. c) Aparatul tehnic al corpului de consilieri. Secretariatul asigură.

. preşedinţi. având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general. ca structuri specializate şi auxiliare ale guvernului. care în exercitarea atribuţiilor sale de conducere emite ordine cu caracter individual.64/2003). Aceste instituţii pot fi şi în subordinea sau trecute în subordinea ministerelor şi a altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice centrale (conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 4.Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu. Înfiinţarea. directori. care se include în bugetul de stat. Pe lângă Guvern şi aparatul său mai pot funcţiona autorităţi. etc. după caz. oficii. în conformitate cu atribuţiile Guvernului.). ale căror conducători (secretari şi subsecretari de stat. fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine. Departamentul este condus de un demnitar. etc. structuri şi personal stabilite prin hotărâri de guvern sau decizii ale premierului (de exemplu: Secretariatul de Stat pentru Problemele Persoanelor cu Handicap. aflată în subordinea premierului. Departamentul de implementare programe şi ajustare structurată. precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre de guvern.) nu fac parte din guvern. Departamentul este o structură organizatorică. numărul lor mare. secretariate. Departamentul pentru lupta antifraudă. având atribuţii. autoritatea subordonării şi desele lor restructurări determinând o instabilitatea administrativă. modul de organizare şi funcţionare. secretarul general al Guvernului. în cadrul aparatului de lucru a guvernului. agenţii. Funcţionarea Guvernului 126 . Ordonator principal de credite este ministrul coordonator al Secretariatului General al Guvernului sau. etc.

la cererea primului ministru. La şedinţe participă de drept şi în mod obligatoriu toţi membrii guvernului. Şeful statului poate lua parte la şedinţele în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă. asigurarea ordinii publice şi. Şedinţele plenului reprezintă unica modalitate de lucru legal consacrată şi recunoscută întregului executiv. apărarea ţării. la solicitarea premierului. Participările şefului statului sunt facultative. 127 . în primul caz în afara oricărei invitaţii. în alte situaţii. deci din proprie iniţiativă. Şedinţele sunt prezidate de primul ministru afară de cazul în care la ele participă şeful statului (din proprie iniţiativă sau ca invitat). La şedinţe participă de drept şi secretarul general al guvernului. În cadrul şedinţelor sunt adoptate acte juridice şi politice ca acţiuni decizionale. conducători ai organelor din subordinea Guvernului. iar întrunirile au loc săptămânal sau ori de câte ori este necesar. în cadrul căreia se dezbat şi se soluţionează probleme ce intră în sfera sa de atribuţii. urmând să certifice stenograma ce consemnează desfăşurarea dezbaterilor şi măsurile adoptate. activitatea premierului. precum secretari şi subsecretari de stat. în vreme ce. sau ai autorităţilor administrative autonome şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă. numai la iniţiativa executivului. sub aspectul modului său de funcţionare. în al doilea caz. care le şi conduce. nemembrii. totodată se realizează coordonarea. iar. când conducerea lor revine acestuia. Convocarea şedinţelor se face de către premier. ca invitaţi.Guvernul este o autoritate colegială condusă de primul ministru şi care. cunoaşte ca formă de lucru şedinţa plenului şi. îndrumarea şi controlul autorităţilor din subordine. în mod distinct.

a ordinii publice şi siguranţei naţionale). iar sarcina se poate defini ca obiectiv ce trebuie realizat în cadrul activităţii de stat. adoptându-se măsurile corespunzătoare. rezultă că funcţiile Guvernului sunt tocmai sarcinile acestuia. spre deosebire de ceilalţi membri ai acestuia. ori cea de autoritate de stat în domeniul apărării naţionale.În cadrul şedinţelor se dezbat probleme ale politicii interne şi externe ale ţării. dacă acceptăm că atribuţia este un complet de drepturi şi obligaţii de care dispune o autoritate pentru realizarea sarcinilor sale. precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice. Dezbaterile şi modul de adoptare a actelor şi a măsurilor guvernamentale se consemnează în stenograma şedinţei certificată de secretarul general al guvernului. respectiv direcţii generale ale activităţilor sale dintre care unele sunt de conţinut (funcţia de strategie. cea de administrare a proprietăţii statului. iar altele de formă sau formale (funcţia de 128 . Funcţia sa presupune o activitate continuă la sediul executivului. Premierul este şi vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate. Totuşi. Atribuţiile Guvernului Legea organică a Guvernului care a introdus noţiunea de funcţie a acestei autorităţi nu defineşte conţinutul acestui concept şi nici pe acela de atribuţie a executivului. în cadrul sau în afara şedinţelor plenului organului colegial. Primul ministru conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor săi. strâns corelată cu activitatea aparatului propriu. executive în cazul nostru. 5.

funcţia executivă a puterii publice. După importanţa lor. supuse spre adoptare Parlamentului. întrucât chiar administraţia publică îndeplineşte. e) numai organizarea guvernului este reglementată prin lege organică. Pe de altă parte. Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat. distingem atribuţii de natură constituţională şi atribuţii de natură legală.reglementare. După conţinutul lor. legi (organice117 sau ordinare). 129 . în realizarea funcţiilor sale. După locul producerii efectelor. cea de reprezentare ori cea de funcţionare a instituţiilor şi organismelor din subordinea sau de sub autoritatea sa). atribuţiile pot fi clasificate în principale (cuprinse în Constituţie şi legea organică) şi secundare (în alte categorii de acte de reglementare). bugetul asigurărilor sociale de stat. atribuţiile pot fi de natură economico-financiară şi socială. în funcţie de stabilirea lor prin Constituţie şi. distingem atribuţii interne şi atribuţii internaţionale. respectiv. Atribuţii de natură economico-financiară Dintre atribuţiile cu caracter economico financiar ale Guvernului enumerăm: a) Guvernul elaborează proiectul (legii) bugetului de stat. În nici un caz aceste funcţii ale Guvernului nu se identifică cu funcţiile sau puterile statului. Guvernul are de îndeplinit o serie de atribuţii principale. precum şi contul general de încheiere a exerciţiului bugetar. pe ansamblul ei. precum şi de natură politicoadministrativă. nu şi atribuţiile lui. 73/3 lit. După actele normative ce le consacră. bugetele locale (ale 117 Conform Constituţiei (art.

a contului general de execuţie a bugetului statului corespunzător structurii bugetului statului aprobat de parlament. Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare a acesteia. acesta este analizat de guvern care-l supune spre aprobare parlamentului până la mijlocul exerciţiului următor celui privind fiecare cont general. pe ramuri şi domenii de activitate. Conform Constituţiei. taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.comunelor. administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea. Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. 118 Conform Legii finanţelor publice nr. iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale şi judeţene. Desigur. b) Guvernul aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării.118 Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat se elaborează anual şi se supun separat adoptării parlamentului. 130 . în limitele şi în condiţiile legii. oraşelor şi judeţelor). impozitele. controlează modul de gestionare a resurselor publice raportând despre neregulile constatate. iar dacă nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înaintea expirării exerciţiului bugetar se vor aplica în continuare bugetele anului precedent până la adoptarea noilor bugete. bugetul trezoreriei şi bugetul altor instituţii de stat. tot guvernul este acela care stabileşte sistemul de impozite şi taxe cuvenite bugetului public naţional şi îl supune spre adoptare Parlamentului. prezentând rapoarte asupra conturilor de execuţie ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. 500/2002.

d) Guvernul asigură realizarea politicii în domeniul social. asigurând realizarea politicii interne şi externe a ţării. din textul constituţional în conformitate cu care guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. respectiv a activităţii executive pe întreg teritoriul ţării. • calitatea guvernului de a exercita această conducere în mod diferenţiat după cum respectivele autorităţi sunt sau nu în 131 . rezultă că actele sale sunt obligatorii pentru întreaga administraţie publică. precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. potrivit Programului de guvernare. este o funcţie strategică a executivului să asigure punerea în aplicare a Programului de guvernare. el reprezentând autoritatea supremă a puterii executive. În acest sens se impun câteva precizări: • în această materie. Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social.Aceste programe de dezvoltare economică fac parte integrantă din programul politic de guvernare prezentat parlamentului spre aprobare cu ocazia solicitării votului de încredere sau în cazul angajării răspunderii guvernului printrun nou program în urma respingerii moţiunii de cezură. Atribuţii de natură politico-administrativă Dintre atribuţiile de natură politico-administrativă enumerăm: a) Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice. De altfel. c) Guvernul asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului. Pe de altă parte.

potrivit Constituţiei. după caz. • atributul guvernului de coordonare şi. de regulă. inclusiv a autorităţilor locale. putând cere dezbaterea proiectelor sale în regim de urgenţă. d) Guvernul asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în 132 . o asemenea sesizare a guvernului de către parlament este obligatorie. urmând ca executivul să prezinte. iar dacă o asemenea iniţiativă legislativă de natură extraexecutivă vizează bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat. ministerele. pe de altă parte). În acest sens guvernul este principalul titular al dreptului de iniţiativă legislativă. control al întregului sistem executiv. pe de o parte. dezbaterii sale până nu le trimite guvernului spre analiză. o informare legislativului. comparativ cu consiliile locale şi judeţene. în această problemă. îl exercită având în vedere structura unitară a statului nostru. a descentralizării serviciilor publice din teritoriu care aparţin autorităţilor centrale şi a cooperării cu organismele publice şi sociale interesate. iar dacă asemenea proiecte provin de la un alt autor parlamentul nu le supune. dezbătând acele propuneri legislative care privesc activitatea executivă primite din partea Parlamentului.subordinea lui (de pildă. El iniţiază proiecte de legi în ramurile sau domeniile activităţii executive pe care le conduce sau le coordonează. b) Iniţiază proiecte de legi şi le supune spre adoptare Parlamentului. ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă. c) Emite hotărâri pentru organizarea executării legilor. cu respectarea autonomiei locale specifică consiliilor locale şi judeţene.

f) Guvernul înfiinţează. • ministerele se înfiinţează. de existenţa legii care să recunoască executivului o astfel de competenţă. conform Constituţiei. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa. e) Guvernul conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. g) Guvernul poate constitui: • organisme cu caracter consultativ pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa. organelor de specialitate din subordinea sa. corelării şi monitorizării de politici. se organizează şi funcţionează potrivit legii şi numai în subordinea Guvernului. 133 . comisii şi comitete interministeriale în scopul elaborării. • autorităţile administrative autonome (centrale sau locale) nefiind în subordinea guvernului nu se pot înfiinţa decât prin lege organică. indiferent că există sau nu o împuternicire expresă din partea legislativului. • consilii. precum şi ale prefecţilor. precum şi al prefecţilor.aplicarea acestora. organe de specialitate în subordinea sa. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre de guvern şi în limita bugetului aprobat. cu avizul Curţii de Conturi. La această atribuţie se impun câteva precizări: • acest atribut este condiţionat. În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice el exercită controlul ierarhic asupra ministerelor. prin acte de aplicare normativă sau individuală.

potrivit legii. a liniştii publice. k) Asigură realizarea politicii externe a ţării şi integrarea României în structurile europene şi internaţionale. 119 Constituţia cuprinde în acest sens (art. convenţii şi alte înţelegeri internaţionale de nivel guvernamental. a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. conform legii. l) Conform legii şi Constituţiei Guvernul negociază tratatele. în care scop organizează şi înzestrează forţele armate. a ordinii şi liniştii publice – ca acte obligatorii de îndeplinit de către întregul executiv condus de guvern. acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român. j) Guvernul aduce la îndeplinire măsurile adoptate. 53) prevederi privind condiţionarea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi în anumite scopuri determinate şi în mod proporţional cu situaţia care determină o atare stare. n) Guvernul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile sale. negociază şi încheie.119 • rolul decisiv a hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a decretelor prezidenţiale – ce stabilesc măsuri vizând apărarea ţării. 134 . în condiţiile prevăzute de lege. m) Guvernul acordă şi retrage cetăţenia română în condiţiile legi. fără afectarea existenţei dreptului său a libertăţii astfel diminuate. pentru apărarea ţării. potrivit legii. aprobă renunţarea la cetăţenia română.h) Cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale. La această atribuţie se impun două precizări: • aceste atribute ale guvernului sunt strict limitate şi condiţionate în modul cel mai restrictiv de Constituţie şi de legislaţia bazată pe ea atunci când vizează drepturile fundamentale ale omului. a siguranţei cetăţeanului. i) Guvernul exercită atribuţii referitoare la asigurarea ordinii de drept. apărarea ordinii de drept şi a secretului de stat.

Hotărârile cu caracter militar. în plenul său. de regulă.6. precum şi în exercitarea atribuţiilor proprii. fiind semnate numai de acesta şi publicate în Monitorul Oficial. Primul ministru emite. emite acte juridice şi acte politice. pentru organizarea executării legilor. Hotărârile se emit. decizii cu caracter normativ şi individual. mai ales în legătură 135 . în baza unei împuterniciri legislative de abilitare speciale a Guvernului în domenii rezervate legii ordinare. 1. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial. Hotărârile pot avea caracter normativ sau individual. în vreme ce ordonanţele şi regulamentele nu pot fi decât normative. Regulamentele sunt emise în aplicarea legilor când prin lege s-a prevăzut aceasta. 2. Nepublicarea atrage inexistenţa acestor acte. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului ministru. Guvernul în plen adoptă acte juridice cum sunt hotărârile. Hotărârile şi ordonanţele se semnează de primul ministru. potrivit Constituţiei. Actele guvernului se adoptă prin votul majorităţii celor prezenţi prin consens. în exercitarea atribuţiilor sale. în timp ce ordonanţele de urgenţă se emit în cazuri excepţionale potrivit Constituţiei. Dacă nu se realizează consensul hotărăşte premierul. Actele Guvernului Guvernul. potrivit legii organice. şi primul ministru adoptă sau. Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe privind ramura sau domeniul de activitate de care răspund. respectiv. Ordonanţele se emit. precum şi cele care constituie secrete de stat nu se publică (comunicându-se doar celor interesaţi). regulamentele şi ordonanţele.

de pildă. cum sunt. O importantă categorie de acte având o natură dublă. 136 . Dintre actele individuale amintim pe cele care vizează numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al guvernului. această categorie de acte fiind semnată numai de premier. ci numai consecinţe politice. mesajele care sunt adresate unor reuniuni interne sau internaţionale. de pildă. acordurile. dar care nu produc efecte juridice. Numeroase acte din această categorie. guvernul. datorită poziţiei şi prestigiului autorităţii de la care provin. politico-juridică.cu organizarea internă a guvernului. 2. în cadrul dreptului său de iniţiativă legislativă. o reprezintă actele de drept internaţional cum sunt. elaborează şi aprobă proiecte de legi pe care le supune spre adoptare parlamentului. tratatele internaţionale care fac necesară adoptarea unor legi noi sau revizuirea celor în vigoare.120 De asemenea. Răspunderea Guvernului După caracterul răspunderii. după caz în procedură de urgenţă. distingem răspunderea individuală şi răspunderea colegială a membrilor guvernului. cum sunt. precum şi dezbate acele propuneri legislative primite din partea parlamentului care privesc activitatea executivă. sunt supuse parlamentului spre ratificare prin lege. de pildă. 120 Art. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. De asemenea. 7. convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale care pot fi negociate şi semnate de guvern. declaraţiile. primul ministru poate emite acte exclusiv politice ca. În plenul său executivul mai adoptă şi acte politice prin care îşi exprimă poziţia faţă de anumite evenimente interne şi internaţionale. de pildă. 3 din Legea nr.

răspunderea poate fi juridică. iar dacă este respinsă nu se mai poate iniţia o nouă moţiune. răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Ea se dezbate după trei zile de la data prezentării sale în şedinţa comună a parlamentului. având atribuţii de conducere a guvernului şi de coordonare a activităţii miniştrilor. În privinţa răspunderii juridice.După natura ei. Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică guvernului pe data adoptării ei. şi răspundere politicojuridică. Guvernul. răspunde de activitatea executivului în fata legislativului. După autoritatea faţă de care se declanşează. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul se consideră demis dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului. la rândul ei şi aceasta de mai multe categorii. fiecare membru al guvernului este răspunzător în faţa parlamentului şi a executivului din care face parte şi pentru propria activitate. Primul ministru. răspunderea membrilor guvernului poate opera faţă de plenul executivului din care fac parte şi faţă de primul ministru. Senatul poate recomanda guvernului demiterea unui membru al său. numai Camera Deputaţilor. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată guvernului adoptând o moţiune de cenzură cu votul majorităţii parlamentarilor. iar fiecare membru al acestuia răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea şi pentru actele executivului. după cum fiecare ministru răspunde şi în faţa premierului pentru propria activitate. cu excepţia cazului în care executivul îşi angajează o nouă răspundere asupra unui program. De asemenea. declaraţiei sau proiectului a fost votată. în întregul său. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să 137 .

încetarea uneia dintre ele nu duce la pierderea celeilalte calităţi. Datorită faptului că funcţia de membru al guvernului este compatibilă cu cea de deputat sau senator. stabilirea domiciliului în străinătate. şeful statului poate dispune suspendarea din funcţia executivă. ca şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice. a cetăţeniei române. Dacă s-a cerut urmărirea penală. ca de pildă. Raporturile dintre Parlament şi Guvern Constituirea guvernului. fără a fi cumulative în mod obligatoriu. controlul său parlamentar şi angajarea răspunderii executivului Referitor la constituirea Guvernului facem următoarele precizări: 1) Candidatul desemnat de şeful statului pentru funcţia de prim-ministru trebuie să ceară în termen de 10 zile de la desemnare votul de încredere al legislativului asupra programului şi a întregii liste a guvernului. etc. pierderea drepturilor electorale.ceară urmărirea penală a membrilor executivului pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei lor. 138 . 8.115/1999. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului sunt reglementate de Legea responsabilităţii ministeriale nr. are obligaţia în cadrul controlului parlamentar exercitat asupra sa să prezinte informaţiile şi documentele cerute de camere sau de comisiile parlamentare. decât în măsura în care cauzele încetării ar fi comune ambelor situaţii. 2) Guvernul. iar în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat solicitarea informării este obligatorie. iar trimiterea în judecată atrage de drept suspendarea din funcţie. competenţa de judecată aparţinând Curţii Supreme de Justiţie.

139 . dacă moţiunea nu este adoptată (guvernul nefiind demis). poate retrage încrederea acordată guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în următoarele condiţii: .3) Membrii executivului au acces la lucrările legislativului.comunicarea moţiunii guvernului la data depunerii ei. 6) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă. programul sau declaraţia se consideră adoptate devenind obligatorii pentru executiv. . participarea lor este obligatorie. în faţa camerelor întrunite în şedinţă comună. iar forul legislativ poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la problemele ce au făcut obiectul interpelării. 4) Guvernul şi membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau interpelările formulate de parlamentari. iar dacă este votată guvernul este demis pe data adoptării ei. asupra unui program. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. 5) Parlamentul în şedinţa comună a camerelor sale. se poate depune o nouă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentarea acestora.dezbaterea moţiunii după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două camere. iar dacă li se solicită prezenţa. 7) Dacă guvernul îşi angajează răspunderea.iniţierea moţiunii de către cel puţin o pătrime din numărul total al parlamentarilor. . în acest caz proiectul. deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură. cu excepţia cazului în care guvernul îşi angajează răspunderea.

a) Delegarea prin act juridic apare când sunt întrunite unele condiţii. unde se va dezbate în 140 . până la împlinirea termenului de abilitare.O lege specială abilitează executivul să poată emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.Aceste acte intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la parlament. . . De aici concluzia că legea de abilitare poate să nu prevadă obligativitatea supunerii spre aprobare parlamentară a unor astfel de acte.Delegarea legislativă O problemă centrală a modului de exercitare a unor atribuţii normative ale guvernului o reprezintă delegarea legislativă. cu motivaţia corespunzătoare. Ea poate fi definită ca situaţia juridică creată prin conferirea în beneficiul guvernului a unei competenţe de legiferare – care în mod obişnuit revine parlamentului – cu respectarea unor anumite condiţii prevăzute în Constituţie. deoarece ea se realizează în temeiul Constituţiei prin îndeplinirea unor condiţii. prin a cărui nerespectare încetează de drept efectele ordonanţelor astfel adoptate. . În conformitate cu legea fundamentală delegarea legislativă poate fi exercitată în temeiul unui act juridic sau se poate realiza de drept. până la revenirea legislativului din vacanţa parlamentară). b) Delegarea legislativă de drept nu presupune existenţa unei manifestări de voinţă a parlamentului.Trebuie să existe situaţii extraordinare care să reclame din partea executivului adoptarea unor ordonanţe de urgenţă.Legea de abilitare va stabili domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe (de regulă. . ordonanţele se supun aprobării parlamentului potrivit procedurii legislative.Dacă legea de abilitare o cere. .

iar dacă acesta nu se află în sesiune. după cum se prevede în mod expres.Asupra ordonanţelor emise în astfel de situaţii parlamentul trebuie să se pronunţe întotdeauna.nu pot constitui obiectul acestor acte domeniile rezervate legii organice. Delegarea legislativă ridică două mari probleme: 1) Problema centrală a delegării legislative o reprezintă însă obiectul acesteia. etc.procedură de urgenţă. .Intrarea în vigoare a ordonanţelor. nu numai sub aspectul emiterii de noi reglementări. prin aprobarea sau respingerea lor. de pildă.delegarea legislativă nu poate viza atribuţii încredinţate expres de Constituţie parlamentului în întregul său. a stării de război. înseamnă că producerea efectelor juridice nu depinde de aşteptarea rezultatelor dezbaterilor din camere şi nici de obţinerea aprobării. deci în plenul reunit al camerelor sale (de pildă. efectele lor juridice încetează. Referitor la această problemă facem câteva precizări: . din acele prevederi constituţionale vizând procedura de revizuire a legii fundamentale. deoarece în acest caz se încalcă principiul celerităţii care a impus adoptarea lor pe considerente de urgenţă. el se convoacă în mod obligatoriu.). . guvernul nu poate dispune prin ordonanţe modificarea Constituţiei. ca. . 141 .aşa după cum rezultă tacit. aprobarea bugetului de stat. fiind condiţionată numai de depunerea lor spre aprobarea legislativului. dar considerăm şi în privinţa modificării. iar în acest ultim caz. . mai ales atunci când nu există o lege specială de abilitare. declararea mobilizării. suspendării sau interpretării celor deja existente. cazul situaţiilor excepţionale. adică acele domenii rezervate în mod obişnuit legii şi în care puterea executivă poate interveni prin acte proprii de reglementare.

să rămână. în cazul nostru.. ci numai în privinţa autorităţii care o înfăptuieşte şi. natura ordonanţelor astfel emise. neschimbată dacă este înfăptuită atât de către parlament. cât şi de către administraţie.considerăm că delegarea legislativă nu poate viza acele măsuri excepţionale încredinţate de Constituţie Preşedintelui României. criteriul organului care o realizează – privit în mod izolat – nefiind suficient în determinarea exactă a naturii juridice a activităţii prin care se exercită respectiva competenţă. instituirea stării de urgenţă. etc. implicit. în esenţă. precum.nu pot fi încredinţate guvernului acele atribuţii legislative care-l vizează în mod direct pe acesta sub aspectul dobândirii. precum şi cele referitoare la raporturile lui cu alte organe ale statului din afara sistemului executiv (parlament. de pildă. normativă.Constituţia revizuită permite adoptarea ordonanţelor de urgenţă care să conţină norme organice în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. a formei sau funcţiei de activitate statală (fundamentală şi concretă) prin care se realizează. declararea mobilizării forţelor armate. modificării sau încetării competenţelor sale. Cu privire la natura juridică a delegării legislative. precum şi a activităţii îndeplinite de executiv în temeiul ei şi. 2. însoţite de motivarea urgenţei. mai ales. De aceea este posibil ca aceeaşi atribuţie. Natura juridică a acestei instituţii. Întradevăr. în caracterizarea unei forme sau funcţii fundamentale 142 . În acest sens este posibil ca în materia organizării şi funcţionării autorităţilor publice una şi aceeaşi atribuţie să fie exercitată de organe aparţinând unor puteri distincte – în mod simultan sau succesiv – caz în care între aceeaşi atribuţie diferenţierea să fie marcată nu atât sub aspectul conţinutului ei. trebuie să facem distincţie între natura atribuţiilor delegate şi natura activităţii prin intermediul căreia se înfăptuieşte. . justiţie). .

ordonanţele dobândesc puterea juridică a legii şi numai aceasta din urmă le mai poate suspenda. Bucureşti. guvernul 121 Asupra analizelor consacrate formelor de activitate a se vedea în detaliu. Editura Ştiinţifică. fie că este cazul actelor de reglementare primară în domenii nerezervate exclusiv legii. temporar şi strict controlat de parlament. 143 . modifica sau abroga. pag. Şi tot astfel. emiţând şi acte proprii. Pe de altă parte.până la aprobarea lor de către parlament. ordonanţe în acest caz. 1965. În acest sens este posibilă eliminarea aparentei contradicţii dintre atribuţiile legislative delegate şi caracterul executiv al actelor prin intermediul cărora se înfăptuiesc. . adoptate după o procedură executivă. . iar Curtea Constituţională le verifică conformitatea cu legea fundamentală. Formele de activitate ale organelor statului….în urma aprobării. chiar provizorii.actele astfel emise sunt denumite ordonanţe şi nu legi. ordonanţele pot fi modificate. . Drăganu. Caracterul executiv al activităţii înfăptuite în temeiul delegării legislative rezultă din mai multe considerente: . secundară.121 or atunci când guvernul exercită unele atribuţii ale legislativului el foloseşte metode deosebite de cele ale parlamentului. edictarea de norme de către administraţie este un specific şi al activităţii executive. 56-57. revocate sau înlocuite de guvern. trebuie să recunoaştem şi existenţa unei autorităţi executive supreme cu atribuţii de reglementare legislativă chiar dacă această competenţă are un caracter excepţional. după cum există organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale ori autorităţi neexecutive ce îndeplinesc activităţi administrative. care sunt ulterior supuse aprobării legislative ce le conferă posterior valabilitate perpetuă – iar nu prin adoptarea specifică procedurii legislative. ale acestor acte. a legii. T.de exercitare a puterii în stat este hotărâtor conţinutul activităţii desfăşurate.existenţa deplinătăţii recunoscute a efectelor juridice. fie că este cazul actelor de aplicare normativă.

.pierzându-şi competenţa de a mai putea decide sau reveni asupra situaţiei juridice în lipsa unei noi delegări legislative. delegarea legislativă încredinţată guvernului implică exerciţiul temporar al unor atribuţii legislative de către puterea executivă prin forme şi metode specifice activităţii administrative prin producerea de efecte juridice valabile pe măsura recunoaşterii şi însuşirii acestor acte de către parlament. Capitolul 6 Administraţia publică centrală de specialitate 1. Apoi. nu toate ordonanţele se supun aprobării legislative. Trăsăturile.dacă în cel mult 30 de zile de la depunere Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide tot în procedură de urgenţă. În concluzie. locul şi rolul organelor centrale în sistemul autorităţilor administrative 144 .

Fiind organe executive. inspectorate. . . ceea ce va impune. din modul lor de subordonare (de regulă. etc. au caracteristici propri: 1) Sunt autorităţi ale puterii executive. înfăptuind activitate administrativă cu rol coordonator în asigurarea bunei funcţionări a administraţiei publice dintr-un anumit sector.neajunsurile generate de lipsa unei proprii legi unitare şi comune tuturor ministerelor (întocmai ca şi în cazul administraţiei publice locale) în care să fie reglementate unitar modul de organizare şi structurile acestor organe. instituţii centrale). în virtutea simetriei formal-juridice ca şi operaţiunile ulterioare. autorităţile centrale de specialitate. ministerele fiind reglementate prin acelaşi act normativ cu Guvernul.ministerele se pot înfiinţa. ele fac parte din sistemul administraţiei publice. etc. departamente.deşi Constituţia nu o cere. cu modificările ulterioare. organiza şi funcţionează potrivit legii ordinare. dobândesc şi un statut de natură organică. consilii. Aceste organe. Natura lor juridică administrativă rezultă din modul lor de denumire (ministere. oficii. proprie. de modificare sau abrogare legislativă să se facă prin acte de aceeaşi natură şi forţă juridică. de locul pe care îl ocupă în cadrul autorităţilor publice. precum şi diverse comitete. funcţionarea şi actele respectivelor autorităţi.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Organizarea şi funcţionarea ministerelor nu este reglementată printr-o lege distinctă. faţă de guvern) şi din atribuţiile executive pe care le îndeplinesc.Autorităţile centrale de specialitate ale administraţiei publice sunt ministerele. De aici decurg unele constatări: . bănci. 145 . ci ea se face tot prin Legea nr.

întrucât îşi desfăşoară şi conduc activitatea la nivel naţional reprezentând. guvernului.2) Au o competenţă specială. sub acest aspect. în dublă subordonare (de pildă. vama). 122 I. În acest sens. guvernul nefiind doar un simplu organ central. distincţia între ramură şi domeniu este destul de labilă.122 3) Sunt organe centrale. atât organic cât şi funcţional. putând decide. grupare în care se cuprind organe de sinteză (de pildă. respectivele autorităţi pentru a putea îndeplini sarcinile care le revin în teritoriu au.cit. comerţ şi turism. agricultură şi industrie alimentară) în timp ce organele de domeniu realizează activităţi în mai multe sectoare complimentare sau conexe ori care au tangenţă cu competenţa mai multor categorii de organe administrative. constituite la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale (de pildă. după caz. Comisia Naţională pentru Statistică). pag. gruparea superioară şi distinctă în cadrul autorităţilor executive comparativ cu autorităţile locale şi din teritoriu.. Ca organe centrale. 136. internele. după caz. deoarece îşi desfăşoară activitatea într-un sector bine determinat şi limitat (învăţământ. 90/2001 s-a formulat teza că ministerele îşi desfăşoară activitatea pe domenii (art. şi organe în subordine. 146 . se consideră că ministerele sunt organe de ramură. conform legii. op. comunicaţiile. numai în anumite limite ale sferei executive ce formează ramura sau domeniul lor de activitate. Iovănaş. Aceste organe instituite în teritoriu sau autorităţi teritoriale pot dispune. ci autoritatea executivă supremă în stat. numai de simpla independenţă operativă (de pildă. sănătate) sau în sectoare astfel constituite (economie şi finanţe. motiv pentru care în Legea nr. organe de coordonare (Banca Naţională a României) şi organe de control (diversele inspecţii şi inspectorate). de regulă. direcţiile judeţene de cultură). apărare. apărarea naţională) sau pot fi chiar organe locale cu autonomie de organizare şi funcţionare. 34). finanţele) sau după alte criterii (apărare. Aceste organe se subordonează. ministerele numai în această subordine.

inclusiv cu ocazia solicitării votului de investitură. în cazul ministerelor. Ministerele se aprobă de către Parlament. pot înfiinţa organe de specialitate în subordinea lor numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. desfiinţarea sau. după caz. ele se înfiinţează. cu avizul Curţii de Conturi. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea. iar autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa doar prin lege organică. Probabil că ministerele vor beneficia în viitor de o lege cadru generală care le va stabili bazele de organizare şi funcţionare. În concluzie. prin acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului. Astfel. nefiind constituite pentru o perioadă 147 . ministerele şi celelalte organe centrale sunt autorităţi aparţinând puterii executive ce exercită conducerea. îndrumarea şi controlul la nivel naţional asupra ramurilor şi domeniilor de activitate care leau fost încredinţate. divizarea ori comasarea unor ministere. unificând actualele reglementări disparate şi diferite care sunt în vigoare.4) Conducerea lor este unipersonală de către cel pus în fruntea acestora. Organele centrale de specialitate sunt instituţii cu activitate permanentă. în vreme ce guvernul şi ministerele. se organizează şi funcţionează conform legii. 2. cu ocazia procedurii de investitură. organizarea şi funcţionarea organelor centrale Constituirea Constituirea sau înfiinţarea organelor centrale ale administraţiei se face în mod diferit. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. coordonarea. Constituirea.

de pildă. dacă potrivit dispoziţiilor legale nu se prevede altfel. cu excepţia calităţii de cadru didactic. prin numire şi a căror activitate principală este de natură administrativă sau executivă. protocol. pe durata mandatului guvernului. de regulă. cazul miniştrilor. ale căror funcţii se exercită. Nomenclatorul funcţiilor de bază ale categoriilor de personal se stabileşte prin hotărârea guvernului. Competenţele de numire sau angajare a personalului ministerelor se stabileşte prin ordinul ministrului. Personalul aparatului propriu al acestor autorităţi se compune din personal ce exercită funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie. ele trebuind să asigure continuitatea realizării sarcinilor permanente în materie administrativă. schimbările în conducere nu afectează existenţa juridică a organului şi continuitatea exercitării atribuţiilor sale. Funcţionarii publici din autorităţile centrale sunt incompatibili.limitată de timp sau mandat. conform Statutului funcţionarilor publici. întreţinere. o altă funcţie publică sau o funcţie ori activitate profesională salariată în cadrul regiilor autonome. aşa cum este. Atribuţiile personalului din cadrul compartimentelor ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale sunt stabilite prin regulamentele proprii de organizare şi funcţionare a acestor organe. de regulă. societăţilor comerciale sau al altor 148 . Deci. cu orice altă funcţie publică. gospodărire. respectiv din persoane fizice investite în funcţie. aprobate de conducătorii lor. precum şi personalul de secretariat-administrativ. Existenţa acestor organe nu este condiţionată de mandatul limitat în timp al conducătorilor lor. Personalul ministerelor nu poate îndeplini o funcţie de reprezentare profesională cu caracter naţional. de deservire. Organizare şi compunere Organele centrale sunt alcătuite din funcţionari. aşa cum este cazul guvernului. reparaţii.

funcţiile şi atribuţiile ministerelor în raport cu importanţa. în funcţie de specificul activităţii. asimilate direcţiilor. oficii. de regulă. o structură organizatorică unitară în privinţa compartimentelor interne ce le alcătuiesc şi care se compun – în funcţie de importanţa. după caz. În unele ministere. Ministerele au. volumul. În cazul demnitarilor care au şi calitatea de membri ai guvernului (miniştrii) funcţia de membru al executivului este. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare se stabilesc prin decrete prezidenţiale la propunerea guvernului. În mod excepţional şi pe termen limitat. se pot organiza inspectorate de stat. Unele ministere au în teritoriu organizate structuri exterioare sau teritoriale (apărarea naţională. compatibilă cu calitatea de deputat sau senator. conform Constituţiei. volumul. Aceasta este determinată şi de rolul. care se aprobă prin ordinul ministerului. etc. cu respectarea prevederilor bugetare. sau.organizaţii ori unităţi cu scop lucrativ. complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate. complexitatea şi specificul atribuţiilor îndeplinite – din următoarele subdiviziuni: birouri. servicii. internele). direcţiilor generale. direcţii. Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului. În funcţie de natura activităţii. reprezentanţă comercială) se stabilesc prin hotărâre guvernamentală. ministerele pot avea şi compartimente în străinătate. comisii naţionale asimilate departamentelor. Alte compartimente externe (de pildă. direcţii generale şi departamente. Departamentele sunt conduse de secretari de stat sau subsecretari de stat. unele din ele constituindu-se ca organe 149 . în cadrul unor ministere cu activitate complexă se pot organiza departamente vizând aplicarea politicii economice într-o anumită ramură sau subramură economică. Structura organizatorică a ministerelor şi numărul corespunzător de posturi se aprobă de guvern.

în funcţie de necesităţi. având şi o aborbare locală. Din chiar momentul înfiinţării lor ministerele dobândesc personalitate juridică. iar în cazul serviciilor publice deconcentrate numai la propunerea prefectului. structura organizatorică. îmbunătăţiri în organizarea ministerelor. fie prin transferul unor atribuţii specifice de la un minister la altul. Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate teritoriale. respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea. vor fi. în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan teritorial. probabil. obiectul de activitate. Structurile din subordinea ministerelor pot funcţiona ca organe de specialitate (create în baza avizului Curţii de Conturi) sau ca servicii publice deconcentrate. Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.distincte (finanţe). criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului. Ministerele au sediul în Bucureşti. iar unele instituţii publice din subordinea celor din urmă. prin hotărâri. fie prin încredinţarea unor atribuţii prevăzute în sarcina ministerelor către secretariate de stat sau agenţii direct subordonate guvernului. Guvernul este autorizat să opereze. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administraţiei teritoriale. iar altele chiar ca organe locale cu dublă subordonare (cultura). ele sunt organizate prin legi speciale. care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. 150 . În lipsa unei legi unitare a ministerelor. descentralizate. numărul şi încadrarea personalului.

aşa cum este. 151 . va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii. Conducerea şi funcţionarea autorităţilor centrale Conducerea ministerelor se exercită de ministru. demitere. de pildă. cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. demisie.Celelalte autorităţi centrale neministeriale. o dată cu aprobarea de către parlament a compunerii guvernului la propunerea premierului desemnat de şeful statului sau prin numirea sa prin decret prezidenţial la propunerea premierului (în urma vacanţei ministeriale cauzate de deces. cu personal propriu. precum şi cu organismele similare din alte ţări. Miniştrii de stat reprezintă funcţii create la solicitarea adresată de premier Parlamentului pentru coordonarea activităţii unor ministere stabilite de premier. Funcţia este echivalentă cu cea de vicepremier. de secretari şi subsecretari de stat şi colegiul ministerului. dar de rang naţional şi guvernamental. cu celelalte ministere şi autorităţi publice şi organizaţii din ţară. Ministrul conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu guvernul. Comisiei Naţionale pentru Statistică. cazul Băncii Naţionale a României. din diferite motive. de regulă. nu îşi poate exercita atribuţiile curente. căruia nu i se aplică prevederile legii privind Statutul funcţionarului public. precum şi în justiţie. după caz. În cazul în care ministrul. ori a remanierii guvernamentale). au o structură asemănătoare ministerelor adaptată specificului activităţilor proprii. şi. În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului. Ministrul este investit în funcţie. etc. înştiinţându-l pe primul ministru despre aceasta.

coordonează şi controlează activitatea structurilor şi funcţionarilor din subordinea lor directă sau indirectă. Stabilitatea funcţionării ministerului.Secretarii şi subsecretarii de stat conduc activitatea departamentelor ce le-au fost încredinţate în cadrul ministerelor ori al altor organe în cadrul cărora funcţionează. teritoriale şi personale de care dispun. îndrumă. modifica. directori. de regulă. alte persoane având diverse funcţii de conducere în corelaţie cu natura şi structura ministerului. reprezentat prin ministru. conduse de şefi ierarhici care decid. sub preşedinţia ministrului. şefii compartimentelor independente. pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea autorităţii respective şi adoptă recomandări cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi. directori generali. Rezultă că organul de conducere al ministerului este unipersonal. Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului se aprobă prin ordin al ministrului. constituite în structuri stabile caracterizate printr-o strictă subordonare. şeful compartimentului juridic. anula şi înlocui actele şi măsurile adoptate potrivit competenţei materiale. continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile autorităţii sunt asigurate de secretarul general al ministerului (art.49/1). iar organul colegial are doar rol consultativ. Colegiul ministerului se întruneşte. ajutându-l pe ministru în acţiunea sa de conducere. spre deosebire de plenul guvernului care este un organ colegial de conducere. organ consultativ compus din secretarii şi subsecretarii de stat. o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie. Ministerele şi celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice sunt organe permanente cu activitate continuă. 152 . cărora le pot suspenda. În cadrul ministerului funcţionează colegiul ministerului.

e) Urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative iniţiate de minister şi aprobate de Guvern. a pierderii drepturilor electorale. În situaţia încetării funcţiei şi până la desemnarea noului titular. a stării de incompatibilitate. politica de personal şi managementul de personal. 153 . d) Transmite Secretarului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister. a decesului. a revocării. în totalitate sau în parte. printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. g) Coordonează personalul. ca fiind dobândită în mod ilicit. pentru a putea fi discutate în şedinţa de guvern. b) Colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului. c) Primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori. atribuţiile vor fi exercitate de premier sau de un ministru interimar desemnat de acesta. precum şi cu secretarii judeţelor şi subprefecţii în probleme de interes comun. precum şi a demiterii dacă a fost condamnat penal sau averea sa a fost declarată. având următoarele atribuţii principale: a) Coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi autorităţile subordonate. Funcţia de ministru încetează în urma demisiei. numit prin concurs sau examen.Secretarul general al ministerului sau al autorităţii centrale este un înalt funcţionar public de carieră. pe criterii de profesionalism. f) Monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice. cu secretarii generali din ministere.

decât în situaţiile în care cauzele sunt comune celor două ipoteze (de pildă.În cazul în care încetarea calităţii de membru intervine ca urmare a demisiei. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice centrale În cazul ministerelor putem face distincţie între atribuţii comune tuturor acestor organe şi atribuţii specifice unora dintre ele. Propunerea de numire a noului membru al guvernului trebuie făcută de prim-ministru şefului statului.). precum şi între atribuţii principale şi atribuţii 154 . a pierderii drepturilor electorale. În cazul altor autorităţi centrale ale administraţiei publice. preşedintele României. Serviciul Român de Informaţii de către un director. şeful statului la propunerea premierului declară vacantă funcţia executivă. a cetăţeniei române. Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face prin decret prezidenţial şi are loc în caz de remaniere guvernamentală. calitatea administrativă şi nici invers. etc. 3. de regulă. revocat. Întrucât funcţia ministerială şi cea de membru al guvernului sunt compatibile cu cea de deputat sau de senator. a incompatibilităţii. la propunerea premierului va desemna un interimar pentru 45 de zile. a fost demis. etc.). în cel mult 15 zile de la data încetării ocupării funcţiei. modul de organizare a conducerii este diferit (de pildă. a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege. este în imposibilitatea de a exercita funcţia ori a devenit incompatibil. încetarea calităţii parlamentare nu influenţează. Banca Naţională a României este condusă de un guvernator. Dacă ministrul a demisionat. pierderea drepturilor electorale.

potrivit strategiei generale a Guvernului. după natura lor. d) colaborarea cu instituţii de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul propriu. a ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale în condiţiile metodologiei aprobate de Guvern. 2. cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici. b) iniţierea şi avizarea proiectelor de legi. b) fundamentarea şi elaborarea propunerii pentru bugetul anual care se înaintează Guvernului. Din categoria atribuţiilor principale fac parte: 1. integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului. Atribuţiile comune se pot grupa în mai multe categorii. comune tuturor ministerelor şi. coordonarea şi controlul aplicării legilor. ordonanţelor şi hotărârilor guvernamentale. Legea organică a Guvernului a adoptat un alt criteriu de clasificare a atribuţiilor. implicit. în atribuţii generale. regăsite în propriile legi de organizare. Atribuţiile de natură economico-financiară vizează: a) acţionarea în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului. respectiv după sfera lor de cuprindere.secundare la nivelul aceleiaşi autorităţi. 3. în baza bugetului aprobat. în conformitate cu acordurile şi 155 . Atribuţiile de reprezentare se referă la: a) reprezentarea intereselor statului în diferite organe şi organizaţii internaţionale. c) urmărirea proiectării şi realizării investiţiilor din sistemul ministerului. speciale. c) coordonarea şi urmărirea elaborării şi implementării de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului. a ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale emise potrivit legii. Atribuţiile politico-administrative vizează: a) organizarea.

Ministerul Afacerilor Externe organizează. Astfel. din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului. 156 . dar şi în reglementări speciale care adaugă noi atribuţii ministerelor în precizarea sferei de competenţă de care dispun. Cercetării şi Tineretului organizează. încheierea de convenţii. c) urmărirea şi controlul aplicării convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi luarea măsurilor pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale. Legea cetăţeniei române prevede atribuţii ale Ministerului Justiţiei în cadrul procedurii de dobândire.convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop. în condiţiile legii. sunt enunţate atât în acte normative de organizare şi funcţionare a unui minister. 4. etc. Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului statului. acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propunerea întocmirii formelor de aderare la cele existente. de pildă. În cadrul atribuţiilor specifice se includ cele care revin în mod propriu numai unei singure autorităţi. luarea măsurilor pentru dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică din domeniul propriu. şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate. Atribuţiile generale şi cele proprii. Aşa. la cerere. îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. în principal. b) iniţierea şi negocierea. de pildă. Atribuţiile de prospectare şi cercetare se referă. la analiza evoluţiei fenomenelor specifice activităţii ministerului respectiv. şi de renunţare la cetăţenia română. finanţează şi coordonează învăţământul de stat de toate gradele. Ministerul Justiţiei asigură organizarea şi derularea raporturilor guvernului cu puterea judecătorească. Ministerul Educaţiei.

printre altele. în scopul armonizării intereselor generale naţionale cu cele ale colectivităţilor locale. permiţând executivului central impunerea soluţiilor sale. anula. îndrumă. Desigur. putând suspenda. în funcţie de obiectivul de activitatea al fiecărei instituţii. de a putea încredinţa – atunci când dezideratul întăririi autonomiei locale sau a integrării europene o cer – îndeplinirea unor atribuţii de resortul administraţiei centrale (şi) în beneficiul autorităţilor executive locale. inclusiv transferul unor activităţi de la un minister la altul. printr-o asemenea lege. că divergenţele dintre serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale organizate în judeţe sau în municipiul Bucureşti cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene se mediază de Guvern. va trebui întărit atributul Guvernului. uneori modifica şi chiar înlocui actele ilegale şi inoportune ale acestora. Pe de altă parte. Legea organică a administraţiei publice locale nr. o viitoare lege unitară a ministerelor va trebui să delimiteze aria actelor de aplicare normativă a legii şi a hotărârilor guvernamentale pe care le pot emite ministerele. inclusiv facultatea executivului de a detalia atribuţii ale ministerelor şi de completare a celor uzuale. organele centrale conduc. În temeiul raporturilor ierarhice. uneori 157 . prin realizarea unei conduceri unitare. Apreciem că soluţia juridică prevăzută este în contradicţie cu spiritul autonomiei locale consacrat legislativ.Desigur.215/2001 a prevăzut. cât şi specifice – ale acestora. coordonează şi controlează activitatea autorităţilor subordonate (locale şi nelocale) emiţând îndrumări obligatorii. tocmai pentru a descuraja tendinţa de proliferare normativă nejustificată din partea acestora. pentru viitor se impune adoptarea unei legi unitare de organizare şi funcţionare a ministerelor care să constituie cadrul general instituţional al acestor autorităţi şi care să includă şi principalele atribuţii – atât comune.

în timp ce instrucţiunile şi regulamentele sunt întotdeauna normative. 4. de regulă. cu modul de soluţionare a divergenţelor între autorităţi şi instituţii din subordinea Guvernului dacă ele nu au un alt organ ierarhic central sau teritorial comun care să rezolve diferendul. şi pe întreg teritoriul ţării. 158 . Aceste acte sunt obligatorii în raza de competenţă materială a ministerului respectiv. Soluţia este pe deplin compatibilă. putând fi emise cu sau fără consultarea colegiului ministerului. organele centrale au obligaţia să comunice şi prefecţilor. transmise în teritoriu propriilor servicii deconcentrate. de către conducătorii respectivelor organe. aceştia emit ordine şi instrucţiuni şi aprobă regulamente în aplicarea prevederilor legale cu forţă juridică superioară. însă. deoarece şi în localităţi funcţionează structuri în teritoriu ale serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean. Actele autorităţilor centrale de specialitate Actele juridice de putere sau de autoritate numite şi administrative sunt emise. În cazul miniştrilor. Considerăm că soluţia juridică este incompletă. preşedinţii vor comunica respectivele acte. primarului general al Capitalei. deoarece trebuia să prevadă că. Ordinele pot fi atât normative cât şi individuale. consiliilor locale şi primarilor din judeţ. Tot pentru o mai bună coordonare a activităţii din teritoriu a serviciilor publice deconcentrate. în cazul instrucţiunilor.încălcând principiul autonomiei şi în detrimentul autorităţilor locale nesubordonate. respectiv. ordinele şi celelalte dispoziţii şi îndrumări. precum şi preşedinţilor consiliilor judeţene. la rândul lor. chiar dacă ar conţine o singură măsură de reglementare. comparativ cu regulamentele care cuprind întotdeauna mai multe norme.

dispoziţii. Autorităţile administraţiei centrale mai pot emite şi alte acte juridice de putere care au diverse denumiri ce reflectă. precizări. de regulă. funcţionând ca organ consultativ pe lângă ministru. caz în care au o forţă juridică inferioară actelor ministrului. pot emite şi acte politice specifice activităţii lor. iar consultarea sa de către ministru şi. Atunci când sunt însuşite de ministru ele se concretizează în ordine. Răspunderea miniştrilor 159 . ele se pot aduce la cunoştinţa celor interesaţi prin circulare. deoarece angajează statul ulterior la încheierea unor tratate internaţionale ori reprezintă operaţiuni ce premerg sau succed elaborarea ori denunţarea acestora. În principiu. declaraţiile. notele diplomatice. dacă sunt semnate de ministru. îndrumări. Când acest proces de convertire a lor nu are loc. multe dintre ele având însă şi un caracter juridic. Unele organe centrale de specialitate. norme. normative. nu are caracter deliberativ. dar pot proveni şi de la conducătorii unor compartimente interne (departamente. de pildă.. dar numai în temeiul acordului ministrului. sunt aprobate sau sancţionate de ministru. notificările. ca. De aceea actele acestui organism colegial pot fi considerate ca simple recomandări cu valoarea unor orientări de principiu pentru acţiunea sau activitatea executivă la care se referă. 5. de pildă. deci în acte obligatorii. hotărârea acestuia neavând caracter obligatoriu. cum este cazul Ministerului Afacerilor Externe. obiectul lor specific. neputând adopta acte decizionale. direcţii). mai ales. fiind emise în vederea punerii în executare a unor acte superioare. ele nedeosebindu-se – ca forţă juridică – de ordinele şi instrucţiunile ministeriale. cum sunt.Colegiul ministerului. etc.

În acest sens se distinge o răspundere colectivă a întregii autorităţi şi o răspundere individuală a miniştrilor care o compun. cadrul juridic general al răspunderii miniştrilor este prefigurat de Constituţie şi de legea organică a guvernului. cât şi faţă de primul ministru. membrii guvernului sunt solidar răspunzători pentru activitatea executivului şi pentru actele adoptate de acesta.Deşi există o lege a responsabilităţii ministeriale. precum şi Preşedintele României. cel legislativ. 3) Dacă răspunderea colegială a guvernului nu poate opera decât faţă de un alt organ. la moţiunea de cenzură faţă de acesta. fiecare membru al guvernului este răspunzător şi pentru propria sa activitate. ceea ce echivalează cu revocarea sa. ori la demiterea unui membru. 2) Guvernul în întregul său şi fiecare din membrii acestuia răspund pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în faţa parlamentului. răspunderea individuală a membrilor guvernului poate opera atât faţă de plenul executivului. În privinţa răspunderii politico-administrative a miniştrilor distingem mai multe situaţii: 1) Conform legii fundamentale. subliniem. Toate aceste forme de răspundere colegială sau individuală au un caracter politicojuridic (constituţional şi administrativ) prioritar. ceea ce-i conferă acestuia din urmă dreptul de a propune şefului statului revocarea ministrului din funcţie. au dreptul de a cere urmărirea penală a miniştrilor şi trimiterea lor în faţa Curţii Supreme de Justiţie pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor. legea responsabilităţii ministeriale determinând cazurile de 160 . legea organică accentuând faptul că Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului. 4) Camera Deputaţilor şi Senatul. chiar în afara sancţiunii juridice pentru o abatere. De asemenea. operând chiar dacă nu s-a comis o încălcare determinată a legii – de genul abaterii juridice – conducând la demisia guvernului.

prin ameninţare. orientare sexuală.115/1999 faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor şi care. Faptele anterior indicate săvârşite în exerciţiul funcţiei sunt sancţionate cu închisoarea de la 2-12 ani (litera a) şi b).3 ani (litera c) şi d). categorie socială. cu rea-credinţă. violenţă ori prin folosirea de mijloace frauduloase a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui cetăţean. sex. avere sau origine socială. la care se adaugă şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de conducere pe o perioadă de 3-10 ani. în afara exerciţiului funcţiei lor. inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister. dată în completarea legii anterioare. precum şi Legea nr. d) emiterea de ordinenormative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe teme de rasă. inclusiv forma republicată din anul 2002 (Legea nr. convingeri.61). b) prezentarea. c) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor Senatului sau Comisiilor permanente ale acestora.8/1) următoarele infracţiuni specifice şi anume: a) împiedicarea. a unor date. şi 6 luni . potrivit legii penale. 161 .468/2001 de aprobare şi modificare a ordonanţei în cauză. au prevăzut (art. pedepsită.răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor guvernului. În acest sens intră sub incidenţa Legii nr. de natură să aducă retragere drepturilor omului.253). pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului. în termen de 30 de zile de la solicitare. tentativa fiind. constituie infracţiuni. vârstă. religie. membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun. Ordonanţa de Urgenţă nr. Pentru săvârşirea altor infracţiuni. şi ea.130/1999 (art. informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul utilităţii de informare a Parlamentului de către membrii guvernului.

în general. ridicarea imunităţii parlamentare şi condamnarea unui deputat atrag de drept efecte şi asupra calităţii sale de ministru şi invers. caz în care operează răspunderea pentru fapta proprie a autorităţii în mod direct. fie în patrimoniul autorităţii sau al terţilor. În cazul răspunderii patrimoniale (civile) menţionăm că ea operează nu numai pentru încălcarea prevederilor contractuale ori pentru comiterea unei fapte ilicite. de pildă. întrucât miniştri pot avea şi calitatea de deputat sau senator. Precizăm de asemenea că. Desigur. la propunerea primului ministru. dar şi în ipoteza existenţei unor acte sau fapte de autoritate ce au prejudiciat un terţ. în ambele cazuri producându-se pagube. problematica răspunderii juridice se mai circumscrie şi acestor funcţii care antrenează o responsabilitate proprie şi distinctă de cea administrativă şi care ţine de sfera legislativă. indiferent de calitatea pe care o are autorul încălcării în cadrul organului respectiv. aşa cum am mai arătat. instituite după regulile dreptului comun în materie. Capitolul 7 Consiliile locale şi judeţene 162 . aplicabile oricărei persoane fizice.Cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă va fi demis din funcţie de Preşedintele României. În ceea ce privesc alte forme ale răspunderii sancţionatorii aplicabile miniştrilor – cum este cazul răspunderii disciplinare şi a celei contravenţionale – ca şi răspunderea reparatorie (patrimonială) ele sunt. în unele situaţii cele două calităţi de răspunderi se pot întrepătrunde pentru că.

69/1991. 121. precum şi judeţele (consiliile judeţene). în condiţiile legii. Unele oraşe pot fi declarate. 163 .767/2003. nr. iar primarii caracter executiv. la rândul lor. alin. republicată în 1996. municipii. care rezolvă treburile publice din respectivele unităţi administrativ-teritoriale123. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. republicată în „Monitorul Oficial al României”. Partea I-a. Natura juridică. 1) şi 2). Consiliile locale şi primarii sunt autorităţi eligibile şi autonome. 204 din 23 aprilie 2001 (care a abrogat Legea nr.1. Municipiile. şi judeţean. art. legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale. Partea I-a. nr. modificată implicit prin revizuirea Constituţiei. republicată în Monitorul Oficial nr. în cazul comunelor şi oraşelor. pot avea subdiviziuni administrativteritoriale (de exemplu. În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local. sectoarele Municipiului Bucureşti). Consiliile locale au caracter deliberativ. Autorităţile reprezentative ale administraţiei publice din comune şi oraşe prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale. 215/200183 în unităţile administrativteritoriale administraţia publică se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării. cu modificările ei ulterioare). locul şi rolul consiliilor în sistemul administraţiei publice Potrivit Constituţiei revizuite şi a Legii administraţiei publice locale nr. precum şi primarii. în cazul judeţelor. a 83 Publicată în „Monitorul Oficial al României”. autonomiei locale. deconcentrării serviciilor publice. 767 din 31 octombrie 2003. primarii). Aceste unităţi în care funcţionează respectivele autorităţi sunt comunele şi oraşele (consiliile locale. 123 Constituţia României.

şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. prin referendum. ca şi orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora84. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi ale administraţiei publice conform definirii lor legale. în treburile publice vizând interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. exercitând o competenţă generală în baza autonomiei locale de care dispun. 84 Legea nr. Consiliile locale şi judeţene sunt autorităţi reprezentative ale administraţiei publice locale cu caracter eligibil. colegial şi deliberativ.căror delimitare şi organizare se stabilesc prin lege. cât şi regimul general al autonomiei locale. de către întreg sistemul administraţiei de stat. în cazul nostru. cu modificările ulterioare 164 . natura juridică administrativă a acestor autorităţi rezultă. legiuitorul nerecurgând la două reglementări distincte în materie. în principal. precum şi regimul general privind autonomia locală se face prin lege organică. organizarea administraţiei locale. în condiţiile legii. 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României. pe deplin. precum şi din modul lor de organizare şi funcţionare. a teritoriului. cât şi pentru faptul că realizează activitatea executivă exercitând astfel o putere sau o formă ori o funcţie fundamentală de activitate publică realizată. dar aici. Potrivit Constituţiei. şi în cadrul cărora pot fi constituite autorităţi ale administraţiei publice locale. hotărând. această înfăptuire are loc la un nivel teritorial mai redus. şi din specificul atribuţiilor conferite. De altfel. De asemenea. Legea nr. 215/2001 reuneşte în mod unitar atât organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. delimitarea comunelor. organizat potrivit legii. Din această definiţie rezultă trăsăturile consiliilor locale/judeţene: a. oraşelor şi judeţelor se face tot prin lege.

Consiliile locale şi judeţene sunt organe cu competenţă generală în unităţile în care funcţionează gestionând. În acest sens ele hotărăsc în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale. teritorială – deoarece între aceste limite mai acţionează şi organe în teritoriu ale unor autorităţi executive centrale. cel mult. În acest sens modul de constituire. etc. funcţionare şi cel de exercitare a atribuţiilor indică definitoriu caracterul local sau nu al unei categorii de organe ale statului. care nu au caracter local. cum sunt cele ale diverselor ministere. în numele şi interesul colectivităţii teritoriale pe care o reprezintă. autorităţi locale.b. rezultă că simplul fapt al acţionării în limitele unei unităţi administrativ-teritoriale nu poate constitui. precum şi rezolvarea treburilor publice în condiţiile legii. pe de altă parte. în mod evident. respectiv autorităţi comunale. orăşeneşti şi judeţene. sub propria responsabilitate. ale Băncii Naţionale a României. Desigur. exercită atribuţii de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a colectivităţii umane potrivit principiului autonomiei locale. Conform criteriului competenţei teritoriale. ce exercită puterea publică locală. ele reprezintă o grupare distinctă în cadrul sistemului executiv. Referitor la competenţele şi atribuţiile consiliilor locale facem câteva precizări: 85 Apreciem că şi consiliul judeţean este tot un organ local deşi din Constituţie precum şi din lege nu rezultă expres 165 . prin el însuşi. pe de o parte. interesele colectivităţilor pe care le reprezintă. iar. îşi desfăşoară activitatea numai în limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese85. întrucât. c. un criteriu suficient pentru a caracteriza o autoritate ca fiind de natură locală – ci doar. Serviciului Român de Informaţii. inclusă în administraţia publică locală. Consiliile locale şi judeţene sunt. diferită de organele centrale.

fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilităţi. • autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta. potrivit legii. înainte de adoptarea oricărei decizii. ele fiind depline şi exclusive. cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. ar fi putut fi formulat mai categoric în sensul obligativităţii intervenţiei autorităţilor centrale în domeniile care nu ţin de competenţa lor exclusivă decât dacă şi în măsura în care obiectivele unei activităţi locale nu pot fi realizate de autorităţile locale datorită dimensiunilor sau efectelor pe care ar urma să le producă. desigur. Această prevedere se doreşte a fi o ilustrare a principiului subsidiarităţii care. • încredinţarea de competenţe şi atribuţii pentru alte autorităţi decât cele locale. în toate problemele care le privesc în mod direct. precum şi exercitarea lor trebuie să ţină seama de amplasarea şi de natura răspunderii ce le revine.• competenţele şi atribuţiile consiliilor se stabilesc numai prin lege. • autorităţile administraţiei publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilităţi autorităţilor administraţiei publice locale în procesul deconcentrării sau descentralizării unor servicii publice proprii ori al creării de noi servicii publice. • încredinţarea de competenţe şi de atribuţii stabilite prin lege trebuie să revină spre exercitare autorităţilor locale care se găsesc cel mai aproape de cetăţean. precum şi de cerinţele de eficienţă şi eficacitate. depăşind capacităţile sau posibilităţile locale. structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. 166 .

fiind alcătuite din mai multe persoane alese. De altfel. etnie. hotărând în probleme de interes local cu majoritatea cerută de lege şi prin acte juridice obligatorii în raza lor de acţiune teritorială. organizaţiilor. • colectivitatea locală nu se reduce numai la cetăţenii unităţii administrative. Prin colectivitate locală se înţelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială. e. în mod direct pe baza reprezentării proporţionale în cadrul scrutinului de listă. fundaţiilor sau asociaţiilor de tot felul cu sediul sau filiale în unitatea teritorială. limbă. expressie a puterii locale pe care o exercită în numele şi în interesul societăţii de pe un anumit teritoriu. f. în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. funcţionând în prezenţa majorităţii celor care le compun. aflaţi pe acel teritoriu. ea cuprinzând şi străinii (cu sau fără altă cetăţenie). Consiliile locale şi judeţene sunt organe alese. Şi aici se impun câteva precizări: • nu pot fi ignorate nici interesele persoanelor juridice. indiferent de naţionalitate. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. cât şi cele aflate temporar (cu reşedinţă) în unitatea respectivă. religie.d. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale. Consiliile sunt organe deliberative. etc. conform Constituţiei revizuite. • sunt vizate atât persoanele cu domiciliul (permanent). şi indiferent de proporţia acestora. g. Rezultă din cele prezentate că respectivele consilii sunt autorităţi reprezentative ale colectivităţilor locale. • colectivitatea include toţi cetăţenii. 167 . vârstă.

În privinţa principiilor care guvernează administraţia locală în mod specific, alăturat principiilor generale, se impun unele precizări. a) Principiul autonomiei locale trebuie analizat sub mai multe aspecte, pornind de la natura sa administrativă, iar nu teritorială, care se manifestă prin modul de constituire, organizare, funcţionare, activitate, decizie, gestionare şi finanţare a autorităţilor locale, precum şi de la enunţul său legal. Legea defineşte autonomia locală ca reprezentând dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă treburile publice, în condiţiile legii. Referitor la autonomia locală trebuie să precizăm: • autonomia vizează modul de constituire a consiliilor locale şi judeţene întrucât ele sunt alcătuite din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către electoratul local, expresie a democraţiei din administraţia locală. • consiliile şi consilierii se organizează, potrivit legii, pe comisii de profil menite a iniţia şi pregăti eficient actul decizional al plenului lor. • funcţionarea consiliilor reflectă caracterul lor colegial, prin compunere, deliberativ, prin atribuţia de adoptare a deciziilor, şi democratic, prin votul majoritar necesar. • consiliile au dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi gestiona treburile publice în numele şi interesul colectivităţii pe care o reprezintă. - legiuitorul a consacrat în mod ferm principiul deplinătăţii şi exclusivităţii competenţei materiale a autorităţilor locale pentru treburile publice de interes local cu excepţia cazurilor
168

-

-

-

-

prevăzute de lege. Corelat acestora trebuia formulat principiul subsidiarităţii intervenţiei autorităţilor centrale ca acţiune în baza complementarităţii de atribuţii sau de competenţă pentru domenii paralele sau care nu ţin numai de competenţa exclusivă a autorităţilor locale (cum este, de exemplu, materia impozitelor şi taxelor, a învăţământului, sănătăţii, culturii şi cultelor, etc.). dreptul administraţiei locale de a avea iniţiativă, în limitele legii, în toate domeniile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi. în activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit prin organizarea referendumului local (potrivit Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 13 – 14). Consultarea prin referendum este facultativă pentru organele locale, dar rezultatul acestuia se impune autorităţilor care l-au declanşat. prin consultarea locuitorilor pe calea referendumului sau prin orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii, nu se aduce atingere nici caracterului reprezentativ, nici celui deliberativ al consiliilor, ci se dă expresie îmbinării democraţiei clasice, indirecte, reprezentative cu o formă nouă, cea participativă, pe plan local, directă. în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o
169

parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte , respectiv, între toţi aceştia, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţi nu există raporturi de subordonare. operează pe plan local principiul autonomiei gestionare sau patrimoniale, întrucât localităţile şi judeţele au dreptul la resurse proprii, pe care consiliile le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, asupra bunurilor din domeniul public de interes local şi din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale. potrivit autonomiei financiare, autorităţile locale administrează, sau după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale localităţii sau judeţelor. autorităţile locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli ale localităţilor şi judeţelor. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de lege. consiliile locale şi judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele colectivităţii locale reprezentate, la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean, după caz, în condiţiile legii. autorităţile locale au dreptul, în limitele competenţelor lor şi în condiţiile legii: - să se asocieze cu alte autorităţi locale din ţară sau străinătate; - să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pentru promovarea intereselor lor comune;

170

- să încheie acorduri între ele şi să participe, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională; - să încheie acorduri (cele limitrofe zonelor de frontieră), de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine României. b) Principiul cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ trebuie să caracterizeze raporturile dintre autorităţile locale comunale şi orăşeneşti cu cele judeţene, alături, desigur, de principiile autonomiei, legalităţii şi responsabilităţii. c) Principiul utilizării limbii materne în raporturile cu administraţia locală şi serviciile publice deconcentrate din unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, respectiv o pondere semnificativă conform Constituţiei revizuite. Art. 17 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificat prin Legea nr.286/2006 prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora precum şi serviciile publice dconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile constituţiei, a legilor, ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Considerăm că este o prevedere greşită, în special de redactare, deoarece limba maternă ar trebui folosită pentru minoritatea care depăşeşte 20% din numărul locuitorilor ori din această redactare se înţelege că limba maternă trebuie folosită pentru toate minorităţile naţionale. Corect ar fi fost „în unitatea administrativă în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile au obligaţia să
171

asigure folosirea în relaţiile cu aceştia a limbii materne a respectivei naţionalităţi”. Referitor la utilizarea limbii materne a minorităţilor în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice se impun câteva precizări: • limba oficială - în care se desfăşoară activitatea executivă locală şi raporturile administraţiei locale cu terţii - este limba română, putându-se folosi şi limba minorităţilor naţionale în raporturile cu cetăţenii respectivi, atât în scris cât şi oral. • utilizarea limbii materne de către minorităţi în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale legilor în materie şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. • redactarea înscrisurilor oficiale se face tot în limba română, iar, la cerere, şi în limba respectivei minorităţi căreia îi aparţine solicitantul. • obligativitatea autorităţilor locale de a aduce la cunoştinţă publică reglementările proprii şi în limba naţionalităţii conlocuitoare respective, inclusiv anunţarea ordinii de zi a şedinţelor de consiliu, precum şi desfăşurarea şedinţelor de consiliu în limba naţionalităţii respective. d) Principiul deconcentrării în teritoriu a serviciilor publice de interes naţional aparţinând autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate aflate sub conducerea prefectului. Serviciile publice de interes local sau judeţean se află în subordinea consiliilor locale şi a celor judeţene, reţeaua acestora urmând să se amplifice şi să se diversifice, inclusiv prin trecerea unora din subordine exclusiv centrală în subordine exclusivă sau paralelă de natură locală (finanţe, cultură, învăţământ).

172

e) Principiul descentralizării formulat de Constituţia revizuită (art. 120/1) deşi nu se mai referă la serviciile publice din teritoriu aparţinând administraţiei centrale, apreciem că vizează instituţiile publice care, deşi au păstrat subordonare centrală ierarhică, au trecut în paralel şi în subordine locală (cazul celor de învăţământ general obligatoriu, sanitar, cultural, etc.). f) Principiul controlului administrativ şi controlului financiar asupra activităţii consiliilor locale şi judeţene, este expresia caracterului unitar al statului, şi rezultă din obligativitatea îndeplinirii prevederilor din reglementările autorităţilor centrale (legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, instrucţiuni şi regulamente ministeriale, etc.). Fără a intra în detalii, menţionăm că asupra autorităţilor administraţiei publice locale controlul de legalitate este exercitat, în principal, de către prefect, ca reprezentant în teritoriu al guvernului, iar controlul financiar asupra modului de utilizarea banului public de către organele Curţii de Conturi, în principal. Aplicarea principiilor anterior enunţate nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. Categoriile de organe locale cu competenţă generală ale administraţiei publice locale sunt consiliile locale comunale şi orăşeneşti ce constituie prima treaptă, de bază, a organizării de stat a României. Consiliile judeţene reprezintă cel de-al doilea nivel teritorial al aceleiaşi organizări. Întrucât principalele oraşe sunt constituite ca municipii, respectivele consilii se organizează, iar primăriile funcţionează şi la nivelul acestora, inclusiv la nivelul Municipiului Bucureşti. Potrivit legii fundamentale, consiliile locale se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar potrivit legii organice autorităţile
173

administraţiei publice locale din Capitală sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general, precum şi consiliile locale ale sectoarelor, inclusiv primarii de sector.

2. Formarea consiliilor locale şi judeţene
În conformitate cu Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr. 67/2004, consiliile locale (comunale, orăşeneşti şi municipale), precum şi consiliile judeţene se aleg prin votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Alegerea directă se face pe circumscripţii electorale identice cu unităţile administrativ-teritoriale pe baza votului exprimat, în cazul consilierilor, prin scrutin de listă, şi a primarilor, prin scrutin uninominal, fiecare cetăţean având dreptul la câte un singur vot pentru alegerea consiliului local, a celui judeţean şi a primarului. Aleşii locali sunt primarul şi viceprimarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliului judeţean a căror regim juridic unitar este stabilit prin Statutul alesului local124. Dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul îşi are domiciliul sau în care şi-a stabilit reşedinţa. Alegerile pentru consilii şi primari sunt valabile indiferent de numărul participanţilor la vot din totalul celor înscrişi în listele electorale din circumscripţia respectivă.

3. Constituirea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi. Validarea alegerii consiliilor se face de către judecătoria în raza căreia se
124

Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr.912 din 07.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare. 174

află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Cererea de validare a consiliilor locale se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. Cererea introdusă se judecă în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Această cerere se judecă de urgenţă şi cu precădere în termen de 10 zile de la data depunerii. Hotărârea este executorie. Hotărârea judecătoriei este supusă căilor de atac prevăzute în cazul procedurii contencioase. Instanţa trebuie să se pronunţe în termen de 10 zile de la data introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz. Invalidarea mandatelor se poate pronunţa în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consiliului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform Legii privind alegerile locale (de către Biroul Electoral Central). Validarea mandatelor consilierilor declaraţi supleanţi (în caz de numire) este supusă aceleiaşi proceduri prevăzută pentru validarea consilierilor. Pot fi validaţi numai candidaţii declaraţi supleanţi care, la data validării, fac dovada faptului că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri. Constituirea consiliului nou ales se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor, iar convocarea în prima şedinţă de constituire se face de către prefect în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare. La aceeaşi şedinţă pot participa prefectul sau reprezentantul său legal, precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar, în cazul consiliului local, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată. Apreciem ca o scăpare a legii neimplicarea primarului în funcţie la această şedinţă şi nu a noului ales, care nu are nici

175

o calitate dacă nu este validat, mai ales că, de regulă, primarii se aleg în turul doi de scrutin. Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin majoritatea consilierilor aleşi şi validaţi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la cea de a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii. În situaţia în care consiliul nu se poate reuni nici la a treia convocare, datorită absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, instanţa va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit nemotivat de la oricare din cele trei convocări consecutive. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la data şedinţei, pe baza procesului verbal al şedinţei întocmit de secretarul unităţii administrativ-teritoriale. Hotărârea instanţei se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea sesizării din partea prefectului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă. În cazul în care locurile declarate vacante potrivit procedurii menţionate mai sus nu pot fi ocupate cu supleanţi înscrişi pe listele de candidaţi se vor organiza alegeri parţiale pentru completare în termen de 90 de zile. Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor evenimente de forţă majoră care a făcut imposibilă prezenţa acestora. Apreciem că pe durata judecării procesului nu se vor putea desfăşura noile alegeri parţiale pentru a putea evita situaţia reintegrării în funcţie a consilierilor contestatori, concomitent cu existenţa altui sau a altor consilieri nou aleşi în locul celor infirmaţi administrativ, deoarece, în acest caz, am fi în prezenţa unui consiliu supranumeric, ilegal.
176

Lucrările primei şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri cu asistenţa de specialitate a secretarului unităţii administrativ-teritoriale care întocmeşte şi procesul-verbal al şedinţei. Consilierii a căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei, oraşului, judeţului… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Deşi legea nu o spune, apreciem că în funcţie de religie, fiecare îşi poate invoca propria divinitate. Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Consilierii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi demisionaţi de drept, deşi legea ar fi trebuit să îi considere demişi de drept, (demisia fiind rezultatul propriei voinţe exclusive a celui în cauză). În situaţia în care consilierul (declarat) ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, alianţei politice sau electorale respective, dacă până la validare acestea confirmă în scris apartenenţa celui în cauză la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, iar numărul de consilieri se reduce sub jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, se vor organiza alegeri parţiale de completare, în termen de 90 de zile, în condiţiile Legii privind alegerile locale. După validare, în şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii locali depun jurământul. Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se

177

constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi. Consilierii, în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, exercită o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi care dispun de o protecţie juridică deosebită. După acest moment consiliul va alege, dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii celor în funcţie, un preşedinte de şedinţă care va conduce dezbaterile pe o perioadă de cel mult trei luni, semnând hotărârile adoptate. Acest preşedinte poate fi schimbat din funcţie la iniţiativa a acel puţin unei treimi din numărul consilierilor şi cu votul majorităţii celor în funcţie. În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Şi în cazul acestor autorităţi se aplică, în ipoteza constituirii lor, aceleaşi reguli ca şi la consiliile locale . În cazul consiliului judeţean acesta alege, pentru toată durata mandatului său, din rândul consilierilor, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.

4. Compunerea consiliilor locale şi judeţene
Consiliile sunt compuse din consilieri aleşi prin votul universal, egal, secret, direct şi liber exprimat, în baza scrutinului de listă pentru un mandat de patru ani. Consiliul fiind organ ales, membrii săi nu pot fi numiţi sau investiţi de drept. În exercitarea mandatului lor consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. Fiecare consilier este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public de către secretar.

178

Pentru participarea la şedinţele consiliului şi ale comisiilor de specialitate consilierul primeşte o indemnizaţie stabilită conform legii. Numărul acestora este stabilit prin ordinul prefectului în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale, raportată de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile – după cum alegerile au loc în primul sau în al doilea semestru al anului – în care sens: - în cazul consiliilor locale numărul consilierilor este cuprins între 9 – 27; - în cazul consiliilor judeţene între 31 – 37; - Consiliul General al Municipiului Bucureşti are 31 de consilieri. Acest număr este impar şi constant pe toată durata mandatului autorităţii respective, iar prin creşterea sau diminuarea populaţiei el nu suferă modificări, iar în cazul reducerii numerice a membrilor pe parcursul mandatului, va trebui rezolvată completarea lui (măcar până la 2/3 din total), fie cu ajutorul supleanţilor de pe listele de candidaţi, fie prin organizarea de noi alegeri parţiale. Evident în cazul dizolvării consiliului şi a organizării de noi alegeri anticipate numărul de locuri se va reactualiza conform datelor statistice privind populaţia unităţii administrativ-teritoriale respective. Consilierii trebuie să aibă cetăţenia română şi vârsta de cel puţin 23 de ani, împliniţi în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul în respectiva unitate administrativ-teritorială, precum şi inexistenţa interdicţiei de asociere în partide politice125. Calitatea de consilier este incompatibilă, conform legii organice, şi a Legii nr. 161/2003 (art. 88/1) cu: - funcţia de prefect şi de subprefect;
125

Legea nr.67/2004 privind alegerile locale, art. 4, alin. 1). 179

- calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă al consiliului local respectiv al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; - funcţia de manager, preşedinte, vicepreşedinte, director general, director asociat, administrator, cenzor sau membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale de interes local înfiinţate de consiliile locale sau judeţene sau subordonate lor, ori la cele de interes naţional care au sediul ori filialele lor din unitatea administrativteritorială respectivă; - calitatea de primar şi de viceprimar; - calitatea de deputat, senator, ministru, secretar şi subsecretar de stat şi cele asimilate acestora; - funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; - o persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean; - calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local sau judeţean sau la care soţul sau rudele de gradul I au această calitate. Consilierii care au funcţia de de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administra-tor, cenzor, membru în consiliul de administraţie sau alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu
180

autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea sau sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau judeţene respective. Aceeaşi interdicţie vizează soţul sau rudele de gradul I ale consilierului care deţin funcţiile sau calităţile respective. Evident, în toate aceste situaţii persoanele în cauză pot participa la alegeri şi pot fi alese în funcţia de consilier, însă starea de incompatibilitate intervine în mod efectiv numai după validarea mandatului celui în cauză. Acesta va trebui să opteze în termen de maxim 10 zile după acest moment asupra calităţii pe care vrea să o menţină, după care, în lipsa opţiunii exprese pentru calitatea de consilier, în proxima şedinţă de consiliu, preşedintele de şedinţă va supune validării mandatul supleantului de pe lista partidului, alianţei politice sau electorale respective. Alte incompatibilităţi se pot stabili numai prin lege. Aşa, de exemplu, chiar Legea administraţiei publice locale stabileşte interdicţia de asociere politică pentru secretarul localităţii ori Legea nr. 161/2003 stabileşte, în mod generic, incompatibilitatea dintre calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie publică sau de demnitate publică. Incompatibilitatea este o situaţie ce operează de drept, în virtutea legii, ea nu se decide, ci doar se constată de către consiliu, motiv pentru care mandatul celui în cauză nu trebuie invalidat. Totuşi, dacă cel în cauză, înlăturat din consiliu, prin validarea unui supleant, se va considera vătămat în dreptul său de ales, apreciem că se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru apărarea acestui drept pretins încălcat sau vătămat. Legea nr. 161/2003 în art. 70 a reglementat conflictul de interese ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate
181

publică sau o funcţie publică are un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale legale. O asemenea persoană nu va putea emite sau încheia un act juridic sau participa la aceste operaţiuni sub sancţiunea, după caz, a persoanei sale şi a nevalabilităţii (nulităţii) actului în cauză. Conflictele de interese ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene sau consilierilor locali sau judeţeni sunt reglementate de art. 47 din Legea nr. 215/2001 care interzice acestora să ia parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor în care au interes patrimonial direct sau prin soţ, soţie, afini şi rude până la gradul IV inclusiv . Calitatea de consilier se dobândeşte din momentul depunerii jurământului, menţinându-se pe toată durata consiliului ales, respectiv 4 ani, până la constituirea noului consiliu. Evident, orice scurtare sau prelungire a mandatului consiliului, din care face parte cel în cauză, determină hotărâtor şi durata mandatului acestuia. Tot astfel, consilierul provenit din lista supleanţilor ori cel ales în urma alegerilor anticipate ori parţiale de completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani, deoarece încheie mandatul în derulare al organului din care face parte sau care este în funcţie. Calitatea de consilier încetează, de drept, în următoarele situaţii: - demisie; - incompatibilitate; - schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; - imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă maximă de şase luni consecutive, cu excepţia cazului de suspendare în urma arestării preventive a consilierului (art. 59 alin. 1, desigur, sub rezerva soluţiei de constatare a

182

nevinovăţiei penale şi a încetării procesului penal din această cauză urmată de repunerea în funcţie); - constatarea, după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii alegerilor locale; - condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; - punere sub interdicţie pe cale judecătorească prin hotărâre definitivă şi irevocabilă; - pierderea drepturilor electorale stabilită prin hotărâre judecătorească penală definitivă; - lipsa nemotivată de la trei şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; - deces. La aceste situaţii desigur s-ar mai putea adăuga, pierderea cetăţeniei române, stabilirea domiciliului în străinătate, declararea judecătorească a morţii, etc. Toate aceste cazuri reprezintă, indiferent de sursa lor generatoare (actul sau faptul juridic), modalităţi de pierdere de drept a calităţii de consilier instituite de lege, constatate, iar nu decise, prin hotărârea consiliului – care, în asemenea cazuri, are un efect pur declarativ faţă de împrejurările produse, fiind adoptată la iniţiativa primarului sau a unui consilier (art. 60 alin. 2), iar în cazul consiliului judeţean, la propunerea preşedintelui acestuia (art. 103 alin. 2). În cazurile schimbării domiciliului, a imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase luni consecutive şi a lipsei nemotivate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, hotărârea acestuia se poate ataca în contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără obligaţia reclamantului de a efectua procedura administrativă prealabilă judecăţii, hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă.

183

consilierului şi. apreciem că acesta îl poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ. de îndată. constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii. Organizarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile locale şi judeţene sunt alcătuite din consilieri şi nu au o structură organizatorică propriu-zisă şi nici organe de conducere (cu excepţia consiliilor judeţene care au preşedinte 184 . Dacă consilierul suspendat a fost găsit nevinovat – fiind scos de sub urmărire penală de către parchet ori achitat de instanţa de judecată – el îşi va relua mandatul (dacă este posibil). Suspendarea este de drept numai în cazul măsurii arestării sale preventive despre care se comunică. Prefectul va emite un ordin prin care constată suspendarea mandatului de consilier. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleşi în consiliile locale vor fi reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc ales pe perioada mandatului consiliului de către adunarea sătească. când va avea de suportat o pedeapsă privativă de libertate carel împiedică în exercitarea funcţiei. de îndată. prefectului de către instanţa de judecată care a dispus-o. Ordinul de suspendare se comunică. mandatul său încetează (definitiv) înainte de termen. fiind demis din funcţie. având dreptul la despăgubiri. convocată şi organizată de primar. El participă la şedinţele consiliului cu drept de vot consultativ. pe întreaga durată până la soluţionarea definitivă a cauzei. dimpotrivă. deşi legea nu o spune.Consilierul poate fi suspendat din funcţie. ceea ce reprezintă o încetare temporară a exerciţiului mandatului său. Dacă. 5. este condamnat prin hotărâre penală definitivă.

care reflectă compunerea politică a plenului. acesta îşi organizează comisii de specialitate. controale. cazul ministerelor. Asemenea comisii se pot organiza pe probleme economico-sociale. de specificul local (industrial. de gradul de urbanizare al acestora.). Comisiile de specialitate îşi aleg un preşedinte şi un secretar prin votul membrilor lor. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. îndeplinesc şi alte atribuţii sau însărcinări date de consiliu sau din proprie iniţiativă. iniţiază proiecte de hotărâri în domeniu. buget şi finanţe.. aşa cum au majoritatea autorităţilor administraţiei publice (cum este. urbanism.şi vicepreşedinţi). sănătate publică şi protecţie socială. Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii în funcţie. pot întreprinde activităţi de verificare în sectorul lor de competenţă. a serviciilor deconcentrate ale acestora din teritoriu etc. aceasta deoarece nu sunt alcătuite din funcţionari cu activitate permanentă. de exemplu. fiind numai deservite de un aparat propriu. pe care le prezintă consiliului spre dezbatere. etc. în funcţie de gradul de dezvoltare al localităţii şi judeţului. cum ar fi studii. Comisiile întocmesc rapoarte pe probleme de specialitate. precum şi de tradiţii. Legea a prevăzut că. transporturi şi lucrări publice. juridic şi administrativ. ordine publică şi drepturi cetăţeneşti etc. după constituirea consiliului. format din astfel de lucrători. Activitatea acestor comisii nu este decizională. agricol). în sensul că 185 . neproducând efecte juridice. etc. Comisiile analizează şi avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte. avizări. pe principalele domenii de activitate. conform competenţei care le revine. ci numai consultativă.

obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii se stabilesc prin hotărârea consiliului.plenul le poate. poate înfiinţa comisii temporare. iar uneori trebuie. ci. Componenţa acestora. durata mandatului acestora fiind egală cu cea a mandatului consiliului judeţean. durata. Consiliul judeţean alege dintre membrii săi. Organizarea. ca organ deliberativ. Consiliul poate organiza nu numai comisii permanente. numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit. în aceleaşi condiţii. în exercitarea sarcinilor lor. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. să le solicite opinia potrivit domeniului lor de activitate. această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului. pe toată durata exercitării mandatului. ce are libertatea de a o însuşi sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun. la propunerea a o treime din numărul lor. Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau a vicepreşedinţilor se face prin votul secret a majorităţii consilierilor în funcţie. Însă. pe durata mandatului său. Cazurile de incompatibilitate. 186 . În cazul suspendării sau absenţei preşedintelui atribuţiile sale vor fi exercitate de un vicepreşedinte – desemnat prin dispoziţia preşedintelui – în numele preşedintelui. Membrii comisiei acţionează numai în limitele stabilite prin hotărâre. din proprie iniţiativă sau la solicitarea primarului. Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie. prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. intereselor generale ale statului sau judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile. suspendarea şi încetarea mandatului preşedintelui sunt similare cu cele ale primarului. funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. de analiză şi verificare pe o perioadă determinată.

care se acordă de drept. dacă a solicitat reintegrarea. înainte de termen. care se poate prelungi.Preşedintele şi vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier. În cazul încetării. în caz de război sau catastrofă. fără motive temeinice. iar cazurile de absenţe motivate se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare a consiliului. Funcţionarea consiliilor locale şi judeţene Consiliile se aleg pentru un mandat de patru ani. Consiliile funcţionează numai în plenul şedinţei la care participă membrii care le compun. companiile şi societăţile naţionale ori societăţile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă de drept. el poate fi sancţionat în 187 . Preşedintele şi vicepreşedinţii primesc pe toată durata mandatului lor o indemnizaţie stabilită conform legii. Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie. 6. fiind legal întrunite dacă este prezentă majoritatea consilierilor aflaţi în funcţie. Pe toată durata exercitării mandatului contractul de muncă al preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean la instituţiile publice. În situaţia în care un consilier absentează. a mandatului preşedintelui. Conform Statutului funcţionarilor publici dacă cei în cauză au calitatea de funcţionar public raportul lor de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică unde funcţionează se întrerupe. urmând a fi reluat ulterior încetării mandatului. la cererea celui în cauză. prin lege organică. prefectul ia act prin ordin şi înştiinţează consiliul judeţean pentru alegerea unu nou preşedinte. Consiliile îşi exercită mandatul de la data constituirii lor până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. urmând a se relua. regiile autonome. de două ori consecutiv.

în cazul celor judeţene. sau a preşedintelui. În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor convocarea consiliului local se poate face de îndată. în şedinţă ordinară. incendiilor. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. Convocarea consiliului se face în scris de către secretarul localităţii sau cel general al judeţului. Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar. de regulă prin diminuarea sau suprimarea indemnizaţiei de şedinţă. Consiliul local se întruneşte.condiţiile respectivului regulament. în cazul celor locale. prefectul poate solicita preşedintelui consiliului judeţean întrunirea acestui organ. respectiv a vicepreşedintelui când titularul funcţiei este absent sau suspendat din postul său. ori cel mult trei zile înaintea şedinţelor extraordinare ale consiliului local. cu caracter temporar. Ordinea de zi a şedinţelor consiliului se aprobă de acesta la propunerea celui care le-a convocat. iar modificarea 188 . la convocarea preşedintelui său ori a viceprimarului. pentru orice categorie de consilii. epidemiilor sau epizootiilor. în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. inclusiv pentru absenţe nemotivate de la lucrările comisiei de specialitate din care face parte. iar cel judeţean o dată la două luni. la cererea primarului. De asemenea. În asemenea şedinţe pot fi adoptate acte normative excepţionale. respectiv judeţean. lunar. inclusiv în materie contravenţională şi sancţionatoare vizând subiectele de drept din zona calamitată sau supusă tulburărilor sociale. la convocarea primarului. catastrofelor. sau cel puţin la trei zile. cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare. de regulă. ori a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.

ca acestea să fie nepublice (cu uşile închise). precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice.ei se poate face numai pentru probleme urgente şi cu votul majorităţii celor prezenţi. prin referendum. Problemele privind bugetul. în cazul absenţei sale motivate. iar în lipsa sa de un vicepreşedinte desemnat de el. ora. cu excepţia cazurilor în care consilierii decid. persoane juridice române sau străine. ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi. iar al celui judeţean de către preşedintele acestuia. cu majoritatea voturilor. Invitaţia la şedinţă va preciza data. participarea la programe de dezvoltare judeţeană. locul desfăşurării şi ordinea de zi. ori de un consilier (dacă nici un vicepreşedinte nu poate conduce lucrările). primarul sau preşedintele consiliului judeţean pot propune consultarea cetăţenilor. În legătură cu aceste probleme. organizaţii neguvernamentale. În localităţile sau judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se va aduce la cunoştinţa publică şi în limba maternă a acestora.verbal al şedinţei. în condiţiile legii. administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă ales pe o perioadă de trei luni. se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. ori ales de consiliu. regională. În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul . Ordinea de zi se aduce şi la cunoştinţa locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. dacă preşedintele a fost suspendat din funcţie. 189 . Şedinţele consiliului sunt publice. organizarea şi dezvoltarea urbanis-tică a localităţii şi amenajarea teritoriului. zonală sau de cooperare transfrontalieră.

nesecret. Înaintea fiecărei şedinţe secretarul pune la dispoziţia consilierilor. pe care ulterior îl supune spre aprobare consiliului. a oricărei alte operaţiuni inexact consemnate (de exemplu. fără drept de vot. şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ai altor organe centrale din unitatea administrativ-teritorială. apreciem noi. procesul-verbal al şedinţei anterioare. etc. cu drept de vot consultativ. ori de câte ori se discută problemele vizând aceste localităţi. preşedintele sau cel care conduce şedinţa consiliului local. în tăcerea legiuitorului. poate asista şi lua cuvântul preşedintele consiliului judeţean. primarul. în probleme ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii. miniştrii şi ceilalţi membrii ai Guvernului. respectiv judeţean. schimbări în ordinea de zi. precum şi persoane interesate invitate de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. modul de votare. pentru satele care nu au consilier ales. însoţit de avizul comisiei de specialitate.). La şedinţele consiliului local participă în mod obligatoriu şi delegatul sătesc. 190 . sau reprezentantul acestuia. Problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu de specialitate al primarului care se elaborează în termen de 30 de zile de la solicitarea iniţiatorului. deputaţii şi senatorii. iar în cazul tuturor consiliilor. Consilierii au dreptul să conteste conţinutul înscrisului cerând menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa precedentă sau. cu excepţia şedinţelor extraordinare sau a celor convocate în caz de forţă majoră ori de maximă urgenţă. La lucrările consiliului local participă. prefectul sau reprezentantul său. în timp util. secretarii şi subsecretarii de stat. secret.Consilierul local. împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă prin semnătură responsabilitatea veridicităţii celor consemnate.

legea organică reglementează situaţiile ce pot conduce la prelungirea sau scurtarea acestuia. a fost aprobat procesul-verbal al şedinţei. după ce. precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel ce conduce lucrările şi de secretarul localităţii sau secretarul general al judeţului. inclusiv rezultatul votului. precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se poate completa cu supleanţi. semnat. se poate utiliza şi limba maternă a acestora. prelungirea operează pe timp de război sau de catastrofă. În cel de-al doilea caz. Această situaţie se comunică instanţei de judecată de către primar. care va reglementa şi situaţia tuturor autorităţilor publice centrale reprezentative şi eligibile (Parlament.Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română ca limbă oficială. Documentele şedinţelor se întocmesc în limba română. în baza unei legi organice. avem în vedere dizolvarea consiliului de drept sau prin act juridic. 191 . Preşedinte şi Guvern) ale căror mandate se prelungesc potrivit Constituţiei. de scurtare a mandatului. care va fi numerotat. sigilat de cel care a condus şedinţa şi de secretar. în prealabil. în cazul consiliului local. timp de două luni consecutive ori nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre. Procesul-verbal şi documentele dezbătute se depun întrun dosar special al şedinţei respective. În cazul consiliilor ai căror membri aparţin unei minorităţii naţionale şi reprezintă cel puţin o treime din numărul total al consilierilor. În primul caz. viceprimar sau secretar. asigurându-se traducerea în limba română. Deşi consiliile funcţionează pe durata unui mandat de patru ani. O primă ipoteză. sau orice persoană interesată. cea a dizolvării de drept sau prin referendum operează în cazul în care consiliul nu se întruneşte. Dezbaterile din şedinţe.

de la validarea rezultatului referendumului. în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau. Atribuţiile consiliilor locale şi judeţene În realizarea atribuţiilor sale consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte. la propunerea prefectului. încheie mandatele celor anterioare pe data constituirii legale ale celor nou alese în cadrul alegerilor locale cu caracter general. Stabilirea datei pentru organizarea noilor alegeri se face de către Guvern. fără a mai fi necesară realizarea. de către reclamant. în condiţiile legii. cu excepţia celor aflate prin lege în competenţa altor autorităţi publice locale sau centrale. În situaţia dizolvării consiliului judeţean ori pe perioada neconstituirii legale problemele curente ale judeţului vor fi rezolvate de către secretarul acestuia împuternicit special de Guvern prin Ministerul Administraţiei şi Internelor. ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel 192 . 7. ca urmare a dizolvării celor precedente. Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoştinţă. acţiunea judiciară suspendând de drept măsura de dizolvare. consiliul judeţean. Dizolvarea se face de guvern prin hotărâre la propunerea prefectului bazată pe hotărârile judecătoreşti în cauză. în toate problemele de interes local. Consiliile locale şi judeţene alese anticipat. La rândul său.Prefectul prin ordin ia act de situaţia de dizolvare propunând Guvernului organizarea de noi alegeri. după caz. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă. a procedurii administrative prealabile judecăţii.

cu consecinţe în afara acesteia.215/2001). Editura Metropol. 3. cuprinse în propria lege organică (nr. cu consecinţe în interiorul unităţii administrativ-teritoriale. sau chiar în afara ţării (expresie a cooperării dintre consilii sau a celei transfrontaliere). După sfera de generalitate în care se includ. ce dezvoltă sau completează competenţa aceloraşi organe în cele mai diferite domenii (exemplu: în materie funciară. 16.) 2. concomitent. După locul în care exercitarea acestora produce efecte în atribuţii interne. Bucureşti. 3. lipsite de atributul autonomiei locale88. Sarcinile consiliilor locale/judeţene se pot clasifica după mai multe criterii: 1. 126 Legea administraţiei publice locale nr. Drept administrativ. De regulă. respectiv consiliile locale sunt autorităţi autonome ale administraţiei publice locale.judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. alin. art. şi atribuţii secundare. şi generale prin întinderea sau aria lor de cuprindere. 2). partea specială. II. de principiu. 2) şi art. 4. indiferent de nivelul la care funcţionează. 204 di 23 aprilie 2001. 193 . incluzând ansamblul problemelor vieţii publice locale. atribuţiile principale sunt. caracteristice uneia sau mai multor categorii de organe de acelaşi gen.215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. 88 A se vedea Alexandru Basarab-Şinc. şi atribuţii specifice. în vreme ce consiliile judeţene sunt autorităţi de coordonare a consiliilor locale. etc. pag. cuprinse în diverse reglementări. distingem atribuţii comune tuturor acestor autorităţi. 1994. încredinţează expres autonomia şi consiliilor judeţene126. în funcţie de actul normativ care le conţine. şi atribuţii exterioare. De aici şi aparenta distincţie netă privitoare la specificul fiecărei categorii de autorităţii (locale şi judeţene). vol. publicată în Monitorul Oficial nr. locativă. alin. Totuşi textele legale introductive. După importanţa lor. în atribuţii principale.

c) Administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului. prognozele şi programele sale includ şi propunerile localităţilor alăturate obiectivelor distincte ale judeţului. Exercitarea atribuţiilor de către consiliile locale. • Atribuţii economico-financiare a) Avizează sau aprobă. se face în condiţiile lipsei oricărei subordonări între ele. în condiţiile legii. adoptă strategii. inclusiv financiare. edilitargospodăreşti. inclusiv guvern. precum şi atribuţii politico-administrative. protecţia mediului înconjurător. studii. După natura conţinutului lor distingem atribuţii economico-financiare. autorităţi centrale. devenind hotărâri ale acestuia. prefecţi. contractarea de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare. prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a localităţii. dispune. aprobă şi urmăreşte în cooperare cu autorităţile locale interesate măsurile necesare. pe de o parte. Domeniul public de interes 194 . social-culturale şi educative. după caz judeţean. iar în temeiul lor se elaborează prognoze şi programe dezbătute şi aprobate de consiliu. stabileşte impozite şi taxe locale sau judeţene. Aceste studii sunt întreprinse de comisiile de specialitate ale consiliului sau de instituţii. şi cele judeţene. pe baze contractuale. aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar. prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor consiliilor locale. de care dispun. cât şi faţă de primari. b) Aprobă bugetul local. precum şi taxe speciale. respectiv a judeţului. în condiţiile legii. după caz. primarul şi preşedintele consiliului judeţean fiind ordonatori principali de credite bugetare. oraşe şi municipii a sumelor din cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse în condiţiile legii. de amenajare a teritoriului.4. În cazul consiliului judeţean strategiile. pe de altă parte. pentru realizarea acestora. hotărând repartizarea pe comune.

membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome de sub autoritatea lor (ultima atribuţie omisă de legiuitor în cazul judeţelor). în timp ce exercitarea concretă a drepturilor şi realizarea obligaţiilor revin primarului. respectiv preşedintelui consiliului judeţean89. d) Hotărăşte darea în administrare. singura care are personalitate juridică. oraşului şi judeţului.local şi judeţean. în condiţiile legii. în condiţiile legii. hotărând asupra privatizării lor. 89 P. f) Participarea cu capital sau bunuri în numele şi interesul colectivităţilor locale reprezentate. după caz. local sau judeţean. toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat. numind şi eliberând din funcţie. Editura AMIVA. Al. urmărind şi controlând activitatea acestora. g) Înfiinţează şi reorganizează regii autonome de interes local sau judeţean. Basarab-Şinc. C. inclusiv vânzarea bunurilor proprietate privată. concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică şi privată a comunei. e) Înfiinţează instituţii publice şi servicii publice de interes. Preda. precum şi domeniul privat constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. precum şi a serviciilor publice de interes local sau judeţean. pe conducătorii acestora. precum şi societăţi comerciale de interes local. Administrarea sau gospodărirea acestui patrimoniu revine consiliului. Dima. numesc şi eliberează din funcţie. Legea administraţiei publice locale. inclusiv sancţionând. exercită. ca organ executiv. 44. M. după caz. Bucureşti. Manda. 195 . pag. în condiţiile legii. 1993. comentată şi adnotată. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. consiliile exercitând faţă de ele toate drepturile inerente decurgând din faptul că li s-a transmis spre folosinţă o parte a patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale în scopul realizării unor activităţi sau servicii publice utile colectivităţii locale. în numele unităţii administrativteritoriale. conform legii.

• Atribuţii edilitar-gospodăreşti. c) Stabilesc măsuri sau aprobă construirea. întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti. j) Aprobă. în condiţiile legii. stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare realizării acestora. acordând sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate consiliilor locale pentru construirea. consultând consiliile locale. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. de amenajare a teritoriului şi protecţia mediului înconjurător a) Avizează sau aprobă. b) Consiliile locale analizează şi aprobă în condiţiile legii. conservarea. precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţie de interes local sau judeţean. d) Acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător. pieţe şi oboare asigurând buna funcţionare a acestora.h) Asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă. podurilor. prognoze şi programe de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism la nivelul localităţii. servicii publice specializate. studii. atribuţie care revine nu numai consiliului local. asigurând condiţiile necesare realizării acestora. elaborează. târguri. la nivel judeţean. analizează 196 . i) Înfiinţează şi organizează. în condiţiile legii. urmărind modul de realizare ale acestora în cooperare cu organele locale implicate. întreţinerea şi modernizarea drumurilor. în scopul creşterii calităţii vieţii şi contribuie la protecţia. proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente. documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor. conform competenţei. omisă de lege. dar şi celui judeţean. în localităţi. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale ale localităţii. după caz. documentaţiile tehnico-economice pentru lucrări de investiţii de interes local şi judeţean. înfiinţând.

precum şi de alte facilităţi. condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie. instituţii sociale şi culturale. sănătate. d) Contribuie la protecţia. potrivit competenţelor legale. restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură. asigură protecţia drepturilor copilului. precum şi a altor activităţi. potrivit competenţei legale. sportive şi de agre- 197 . prin alocarea fondurilor necesare. la nivel judeţean. condiţiile materiale şi financiare necesare bunei funcţionări a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa. artistice. a parcurilor şi rezervaţiilor naturale. în condiţiile legii. b) Înfiinţează. • Atribuţii social-culturale. e) asigură. urmărind şi controlând activitatea acestora.propunerile consiliilor locale în vederea elaborării de prognoze şi programe pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător. sanitare şi educative a) Asigură. cultural-educative sau a celor desfăşurate de cultele religioase. c) Aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale. în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie. precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare. g) Contribuie la sprijinirea (inclusiv financiară. înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local. potrivit legii. acordarea de stimulente în natură şi bani. f) Sprijină. e) Hotărăşte. în localităţile cu personal didactic ori cu medici sau personal sanitar insuficient. contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială. ocrotire şi asistenţă socială. în cazul judeţului) acţiunilor ştiinţifice. conservarea. cultură. activitatea cultelor religioase. tineret şi sport.

în condiţiile legii. analizează activitatea pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă. precum şi a unor obiective de interes judeţean. b) Consiliul asigură condiţiile materiale şi financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de apărare a ordinii publice. şi a celui judeţean la propunerea preşedintelui acestuia din urmă. statul de funcţii şi numărul de personal al aceluiaşi aparat. după caz. din rândul consilierilor. şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora. b) Aprobă următoarele categorii de acte: . respectiv a preşedintelui. şi în condiţiile legii. c) Consiliul local hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice. baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora. .regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. la propunerea primarului. înfiinţează. respectiv a preşedintelui şi vicepreşedinţilor. precum şi ale regiilor autonome de interes local sau judeţean. denumiri de străzi. în situaţia localităţilor.organigrama.regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean. c) Atribuie sau schimbă. 198 . în localităţi locuri şi parcuri de distracţie. inclusiv ale instituţiilor şi serviciilor publice. de pieţe şi de obiective de interes local. potrivit competenţelor lor legale. apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă.ment. . • Atribuţii proprii şi distincte ale consiliilor a) Consiliul local aprobă statutul comunei sau oraşului. a viceprimarilor. • Atribuţii politico-administrative • Atribuţii comune: a) Alegerea. în condiţiile legii. aflate sub autoritatea sa.

cu alte comunităţii locale sau asociaţii neguvernamentale. f) Consiliul judeţean acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă de specialitate. fie pe considerente economice. inclusiv primăriilor şi serviciilor publice locale. în condiţiile legii. cooperării. în condiţiile legii. cu 199 . în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă. o consiliile locale şi cele judeţene pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri. cu merite deosebite. prin aportul de capital sau bunuri. din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. . profesionale. atât cu persoane juridice române sau străine. cu alte persoane juridice române sau străine. • Atribuţii de asociere internă şi externă Legea organică reglementează posibilitatea asocierii. la constituirea de societăţi comerciale sau la înfiinţarea unor servicii de interes public local sau judeţean. etc.o asemenea participare poate opera. e) Consiliul judeţean coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. în condiţiile legii.participare are în vedere raţiuni comerciale de factură economică aducătoare de beneficiu prin constituirea de societăţi comerciale. ceea ce determină asocierea sau cooperarea. comerciale fie administrative.d) Consiliul local conferă persoanelor fizice române sau străine. titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului. dar şi cu alţi parteneri sociali. potrivit legislaţiei în vigoare. aderării şi participării consiliilor locale şi judeţene pe plan intern şi pe plan extern. Toate consiliile locale şi judeţene mai îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite prin legi. . după caz.

o acţiune antiepidemiologică. în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni. o autorităţile administraţiei publice locale pot încheia acorduri şi pot participa.organizaţii neguvernamentale.). etc. a unei cercetări ştiinţifice pe o temă administrativă. ştiinţifică.. turism rural. industrie mică şi mijlocie. inclusiv prin alocare de fonduri. agricultură. care permite o mai bună colaborare interjudeţeană. o autorităţile administraţiei publice locale au dreptul ca. lucrări. edilitară etc.). deoarece se urmăreşte realizarea unor activităţi de utilitate publică locală sau judeţeană (de factură culturală. să coopereze şi să se asocieze cu alte 200 . constând. la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare regională. cu caracter intermediar între nivelul central şi judeţean. în organizarea unui festival de artă. ceea ce nu mai reprezintă o activitate comercială propriu-zisă. şomaj. sanitară. restaurarea unui imobil de importanţă istorică. în condiţiile legii. de exemplu. servicii sau proiecte de interes public local sau judeţean. în limitele competenţelor care le revin. Asemenea programe pot viza cooperarea mai multor unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ. monocultură agricolă. în urma restructurării sau privatizării unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat). chiar dacă poate aduce şi beneficii. inclusiv sprijinirea unor zone defavorizate (de monoindustrie. resurse de ape minerale etc. minerit. sau mai multe judeţe învecinate între ele pe anumite probleme ce ţin de un sector economic determinat (de exemplu. realizându-se o regionalizare internă.

aceste acorduri se vor încheia numai în domeniile ce sunt de competenţa consiliilor locale sau judeţene. societăţi comerciale şi servicii publice – ca. pentru promovarea unor interese comune.). pentru realizarea unor obiective de interes comun – scop în care pot înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice. cu respectarea legislaţiei interne şi a angajamentelor internaţionale asumate de statul român. de exemplu. federaţii sau ligi ale primarilor de municipii. în privinţa acumulării de rezerve şi a aducţiunilor de apă potabilă sau pentru irigaţii. în condiţiile legii. de exemplu. o pentru protecţia şi promovarea intereselor lor comune autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a adera la asociaţii naţionale şi internaţionale. potrivit legii organice.teritoriale similare din alte ţări sau asocierea consiliului judeţean cu consilii locale. o consiliile locale şi consiliile judeţene din unităţile administrative limitrofe zonelor de frontieră pot încheia acorduri de cooperare transfrontalieră cu autorităţile similare din ţările vecine. potrivit 201 .autorităţi ale administraţie publice locale din ţară sau din străinătate. aderarea la asociaţii. Asemenea situaţii vizează. prin acordurile de cooperare transfrontalieră pot fi create şi pe teritoriul României organisme care să aibă. în condiţiile legii creând aşa numitele euroregiuni (bilaterale. înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ . preşe-dinţilor de consilii judeţene etc. trilaterale etc. un exemplu tipic reprezentândul. de exemplu.

iar actele emise în temeiul lor au în dreptul intern aceeaşi valoare juridică şi aceleaşi efecte ca şi actele administrative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr. iar din anul 2007 a devenit membră a Uniunii Europeane. în caz contrar se va considera că nu sunt obiecţii şi proiectul respectiv poate fi supus spre adoptarea consiliului. 215/2001. Avizele trebuie emise în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.dreptului intern. înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene. precum şi de a adera la o asociaţie internaţională a autorităţilor administrative publice locale va fi comunicată Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Toate aceste acţiuni obligă ţara noastră la depunerea unor eforturi susţinute de corelare a legislaţiei interne cu cea comunitară în cadrul eforturilor de compatibilizare juridică cu normele occidentale europene. fără competenţe administrativ-teritoriale. Iniţiativa autorităţilor locale de a coopera şi de a se asocia cu autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate. România a devenit în anul 1993 membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. 202 . Acordurile sau convenţiile încheiate de autorităţile locale nu angajează decât responsabilitatea consiliului local sau judeţean parte la acestea şi sunt supuse controlului de legalitate. Autorităţile locale vor transmite Ministerului Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau convenţii de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări. personalitate juridică. iar în anul 1996 a semnat Convenţia Cadru asupra Cooperării Transfrontaliere. după caz.

numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate. a hotărârilor consiliului judeţean şi a altor acte normative.coordonează. spre aprobare. în condiţiile legii.întocmeşte proiectul ordinii de zi. rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor consiliului. urmăreşte şi controlează activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară.coordonează şi controlează activitatea instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea consiliului. a decretelor prezidenţiale. c) În privinţa atribuţiilor faţă de aparatul propriu al consiliului judeţean şi al instituţiilor şi serviciilor subordonate: .asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului şi analizează periodic stadiul îndeplinirii acestora.• Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean a) Asigură respectarea prevederilor Constituţiei. punerea în aplicare a legilor. la solicitarea acestora. b) În privinţa atribuţiilor faţă de consiliul judeţean: . .îndrumă metodologic. desfăşurate în comune şi oraşe. organigrama. .propune consiliului. . a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. sprijin şi consultanţă tehnică şi juridică pentru autorităţile locale. în bune condiţii. .conduce şedinţele acestuia. a lucrărilor acestuia. a instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea acestuia. . . . 203 .întocmeşte şi supune spre aprobare regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului. statul de funcţii. d) Faţă de consiliile locale şi aparatul lor: .acordă prin aparatul propriu şi serviciile de specialitate ale consiliului judeţean. controlează şi răspunde de activitatea privind protecţia drepturilor copilului. prezintă consiliului anual sau la cerere.dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea.

în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. Legea precizează expres care este cvorumul legal al prezenţei la şedinţele consiliului. cu persoane fizice şi juridice române şi străine. Actele consiliului local şi ale consiliului judeţean În exercitarea atribuţiilor consiliile locale adoptă hotărâri.urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen. cu votul majorităţii membrilor prezenţi.exercită funcţia de ordonator principal de credite. atribuţiile de coordonare şi control ale instituţiilor şi serviciilor subordonate consiliului judeţean. . Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.e) În materie financiară: . care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau comunicate.întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului. după caz. şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului. acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lege. În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite: . celor interesaţi. h) Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor. iar acesta va fi de jumătate plus unu din totalul 204 . 8. prin dispoziţie. în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora cere o altă majoritate. g) Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean. .dispoziţii cu caracter normativ. precum şi cele de sprijin şi consultanţă pentru autorităţile comunale şi orăşeneşti. precum şi în justiţie. contrasemnate de secretarul judeţului. .avize.

Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor în funcţie: .participarea la programe de dezvoltare judeţeană. conform Legii contenciosului administrativ. Hotărârile ilegale ale consiliilor pot fi atacate în justiţie de către prefect. după caz.hotărârile privind impozitele şi taxele locale sau judeţene. şi şedinţele de votare sunt publice. Neadoptarea în trei şedinţe ordinare consecutive a nici unei hotărâri atrage dizolvarea de drept a consiliului.organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. activitatea se va desfăşura numai pe baza veniturilor proprii până la adoptarea noului buget. şi nu din numărul total al mandatelor.administrarea domeniului public şi privat al localităţii sau judeţului. . Hotărârile se adoptă prin vot deschis. precum şi cele vizând bugetul local.contractarea de împrumuturi. zonală sau de cooperare transfrontalieră. regională. Sunt adoptate cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie. De regulă. cu excepţiile prevăzute de lege.celor care îl compun în mod efectiv. hotărârile privind: . în condiţiile legii.asocierea sau cooperarea cu persoane juridice române sau străine. Hotărârile individuale privind persoanele vor fi luate întotdeauna prin vot secret. iar cele ce vatămă drepturi legal recunoscute de către persoanele fizice sau juridice lezate. Dacă bugetul nu poate fi adoptat în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat. deci se află în funcţie. Majoritatea necesară votării şi adoptării unei hotărâri este de jumătate plus unu din totalul celor prezenţi. . . . 205 . deşi legea nu prevede acest lucru. dar consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret.

în cazul consiliilor locale. însoţite. hotărârea va fi semnată de 3 – 5 consilieri (prezenţi la şedinţa în care s-a adoptat hotărârea). Hotărârea adoptată cu încălcarea acestei interdicţii este nulă de drept. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depăşeşte competenţa consiliului. în mod obligatoriu. se face în scris şi se înregistrează într-un registru special. Acţiunea judiciară împotriva ei poate fi introdusă de orice persoană interesată. Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care. şi se contrasemnează. are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor. de vicepreşedintele care a condus şedinţa. în lipsa lor. de referatul de specialitate al aparatului propriu. Hotărârile consiliilor locale se semnează de consilierul care conduce şedinţa. În cazul în care cei care au condus lucrările lipsesc sau refuză să semneze. Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun. care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. cu sprijinul secretarului şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului. fie prin soţ. dar nu mai târziu de 10 zile de la data adoptării lor. afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv. fie personal. în lipsa căruia proiectul nu poate fi dezbătut. iar cele ale consiliilor judeţene de preşedinţii acestora. 206 . ori. Hotărârile consiliului se comunică de îndată de către secretar prefectului şi primarului. existând un conflict de interese. şi de preşedintele consiliului judeţean în cazul acestui din urmă organ. pentru legalitate. iar nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. soţie.Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri sau de primari. Comunicarea însoţită de eventualele obiecţii privind legalitatea actelor. de către secretar. El va expune consiliului opinia sa motivată.

Cele normative devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii la cunoştinţa publică. intervenţia acestuia pentru revocarea sau modificarea actului în cauză pe motive de ilegalitate urmată de reanalizarea actului cu schimbările corespunzătoare ori. cel puţin pentru autorul lor. ceea ce atrage suspendarea de drept a actului contestat în justiţie astfel că practic se blochează aplicarea lui temporară. în caz de refuz a autorităţii sesizate astfel de prefect. dar şi de momentul aducerii lor la cunoştinţa subiectelor interesate (prin publicare sau comunicare) se manifestă caracterul lor executoriu. în cel mult 30 de zile de la comunicare. acesta îl va ataca în contenciosul administrativ. 207 . iar cele individuale de la data comunicării. subiectelor interesate. Precizăm că există obligaţia legală a tuturor autorităţilor locale ca. inclusiv prefectului. între timp. prin intermediul secretarului lor. deoarece manifestarea de voinţă s-a constituit într-un act juridic valabil cu consecinţe obligatorii. Aducerea la cunoştinţa publică sau publicarea actelor normative se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.Hotărârile pot fi normative şi individuale. să comunice în termen de maximum 10 zile. toate actele juridice adoptate sau emise. Rezultă că aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor normative se face în termen de 5 zile de la data oficială a comunicării lor către prefect. sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care acţiunea prefectului împotriva actului local a fost respinsă. dacă acesta nu şi-a comunicat în termen de 5 zile de la primirea comunicării poziţia faţă de eventuala ilegalitate a actului. Faţă de textul legal al momentului obligativităţii actelor administraţiei locale se impune precizarea că acest caracter se dobândeşte din chiar momentul adoptării sau emiterii lor legale. dacă legea nu prevede altfel. dacă bineînţeles nu a operat.

Consiliul local/judeţean poate fi dizolvat şi prin referendum organizat în condiţiile legii. iar cele cu caracter individual se comunică. Consiliul. dacă petentul a cerut în mod expres şi această dublă comunicare oficială. ori nu a adoptat (în trei şedinţe ordinare consecutive) nici o hotărâre. răspunde pentru nefuncţionalitate dacă nu s-a întrunit. şi o traducere legalizată. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul local/judeţean. sunt în serviciul colectivităţii locale dispunând de protecţia acordată de lege (Legea nr. precum şi primarii ori viceprimarii. Răspunderea consiliilor şi consilierilor În exercitarea mandatului lor.În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (de peste 20%) din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. Referendumul se organizează ca urmare a unei cereri adresată în acest sens prefectului de către cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. şi în limba maternă (art. 9. Referendumul local este organizat de către o comisie numită 208 . de altfel. În situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa cu supleanţi. el putând realiza. inclusiv preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. timp de 2 luni. alături de actul redactat oficial în limba română. după cum s-a văzut. 215/2001 şi cea privitoare la Statutul aleşilor locali) datorită exercitării unei funcţii publice. Măsura dispusă este dizolvarea pronunţată prin hotărâre judecătorească. consilierii. 51). în limba maternă. la cerere. a originalului. consiliile.

iar absenţa. precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat. se subînţelege. câte un reprezentant al primarului. atrage răspunderea acestora. pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. Până la constituirea noului consiliu primarul/preşedintele consiliului judeţean.prin ordin al prefectului compusă dintr-un reprezentant al prefectului. la cel mult două şedinţe consecutive atrage sancţionarea lor conform regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului. Activitatea consiliului încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate. prin diminuarea proporţională sau totală a indemnizaţiei de şedinţă. fără motive temeinice. Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte sau. consiliului local/judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. de regulă. Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului. 209 . Legea a prevăzut obligaţii determinate pentru consilieri. în care sens ei au următoarele îndatoriri . a căror încălcare.să participe la şedinţele consiliului şi la cele ale comisiei de specialitate din care fac parte. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. după caz. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor noului consiliu local/judeţean se face de Guvern la propunerea prefectului. în nume propriu. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului sau de la data validării rezultatului referendumului. sau în absenţa acestuia secretarul unităţii administrative va rezolva problemele curente ale unităţii administrativ-teritoriale.

să prezinte anual un raport de activitate care va fi făcut public prin grija secretarului. Dacă este găsit nevinovat consilierul îşi va relua mandatul având dreptul la despăgubiri. prefectul va emite un ordin prin care se constată suspendarea de drept a mandatului celui în cauză pe întreaga durată a procesului până la soluţionarea definitivă a cauzei. Ordinul prefectului poate fi atacat la instanţa de contencios în termen de 10 zile de la comunicare.să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii.dacă acesta nu îşi exercită în mod nejustificat mandatul timp de 45 de zile consecutive. acordând şi primind în audienţe la cererea acestora. penal sau administrativ pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. civil. Preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. fiind demis din funcţie. Vicepreşedinţii consiliului judeţean pot fi eliberaţi din funcţie în aceleaşi condiţii. În cazul în care consilierul a săvârşit o faptă penală – fiind arestat preventiv de către instanţa de judecată – în urma comunicării măsurii de către acesta.dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. . iar dacă este condamnat prin hotărâre penală definitivă la o pedeapsă privativă de libertate. dacă faptele lor s-au produs prin exercitarea sarcinilor care le-au revenit. Mandatul preşedintelui consiliului judeţean încetează în condiţiile legii statutului aleşilor locali precum şi în următoarele situaţii: . Prefectul. ia act de încetarea mandatului. după caz. .. mandatul său încetează. 210 . Consilierii. prin ordin. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean răspund.

De aceea consilierii pot cere consemnarea nominală a votului lor în procesul verbal al şedinţei. în vreme ce personalul angajat prin contract de muncă – făcând parte din aparatul de specialitate a consiliului – răspunde conform Codului civil.. Capitolul 8 Primarul 1. ecologic.. deci după dreptul comun care este aplicabil. Codului muncii.Vor răspunde civil pentru pagubele provocate patrimoniului consiliului. ca terţi aflaţi în raporturi juridice cu administraţia locală. O ipoteză posibilă rezultă din modul de votare a hotărârilor când prin actele consiliului se pot produce pagube suportate. totuşi consilierii şi preşedinţii sau vicepreşedinţii pot răspunde şi contravenţional pentru abateri de acest gen săvârşite în exercitarea sau în legătură cu atribuţiile de serviciu. prin suportarea amenzilor sau a sumelor plătite cu titlu de amendă de către consiliul din care fac parte. patrimonial. Dacă suspendarea sau demiterea din funcţie sunt măsuri administrative cu caracter sancţionator. de regulă. apărarea secretului de serviciu etc. Funcţionarii publici răspund potrivit prevederilor Statutului acestora (penal. unităţii administrativteritoriale sau persoanelor fizice ori juridice. ca oricărui angajat sau salariat. Codului penal. în domeniul financiar. aparatului acestuia. administrativ şi contravenţional). de către cei care prin aceasta au cauzat pagube patrimoniale. etc. Alegerea şi durata mandatului 211 . ca urmare a abaterilor administrative comise de membrii săi. în cele din urmă.

acordată de drept la autoritatea sau instituţia publică la care a funcţionat. Municipiul Bucureşti are un primar general şi 2 viceprimari. aleşi în condiţiile legii. Pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier fără să beneficieze de indemnizaţia aferentă acestui statut. iar oraşele reşedinţă de judeţ. identice cu aşezările respective. mandatată să hotărască în problemele interesând colectivitatea locală ca organ de 212 . societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept. Primarul se poate defini ca fiind autoritatea administrativă publică locală unipersonală. iar cele 6 sectoare ale sale au câte un primar şi un viceprimar fiecare. Pe toată durata exercitării mandatului se primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. regii autonome. Dacă cei în cauză au avut calitatea de funcţionar public. ci în temeiul votului exprimat prin scrutin uninominal. eligibilă. Primarii unităţilor administrativ teritoriale sunt aleşi în aceleaşi condiţii şi. companii şi societăţi naţionale. reprezentativă şi autonomă. de regulă. perioade ca şi consiliile locale ale respectivelor unităţi administrativ-teritoriale.Comunele. ei nefiind funcţionari publici în înţelesul Statutului funcţionarilor publici. pe circumscripţii electorale. urmând ca la expirarea acesteia cel vizat să solicite reintegrarea. pe toată durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar. contractul de muncă al acestora la instituţii publice. oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar. respectiva calitate se întrerupe la cerere pe durata mandatului. Ca şi preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. dar nu pe baza scrutinului de listă. câte 2 viceprimari.

compatibilitatea morală. 127 Legea nr. în termen de două săptămâni de la data alegerilor iniţiale. art. dacă unul dintre ei decedează. şi el. organizându-se. Primarul trebuie. 93. La turul doi participă primii doi candidaţi din primul tur.execuţie. exerciţiul drepturilor electorale. condiţiile generale de acces la funcţia publică. va participa candidatul situat pe locul următor. de regulă. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale nu vor mai avea loc noi alegeri. Dacă la primul tur de scrutin nu s-a obţinut majoritatea necesară se vor organiza de drept noi alegeri. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. la primul sau la al doilea tur de scrutin. lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. respectiv al treilea tur de scrutin). de drept. să îndeplinească. şi care vizează cetăţenia română exclusivă şi domiciliul în ţară. fiind ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi127. În cazul în care unul dintre aceştia decedează. iar biroul electoral de circumscripţie îl va declara primar pe celălalt şi unic candidat. la care vor participa numai candidaţii în cauză. Alegerile pentru primar sunt considerate valabile indiferent câţi s-au prezentat la vot din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale ale circumscripţiei dacă unul dintre candidaţi a obţinut majoritatea (1/2 +1) voturilor exprimate în mod valabil. În mod similar. renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi ales. existenţa discernământului. În cazul parităţii de voturi a cel puţin 2 candidaţi. noi alegeri în termen de două săptămâni (deci al doilea. se va declara balotaj. iar acestea sunt valabile indiferent de numărul votanţilor. acţionând şi ca reprezentant al statului în acea localitate. mai precis în localitatea unde a fost ales. întâlnite în cazul oricărei funcţii de acest gen. 213 .

Cererea se judecă de urgenţă şi cu 214 .Calitatea de primar sau viceprimar este incompatibilă cu: a) funcţiile şi calităţile prevăzute pentru consilier. pentru soţ sau rudă de gradul I. Astfel validarea primarului se face de către judecătoria în a cărei rază se află unitatea administrativ-teritorială de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei. bănci. literar-artistice şi a funcţiilor din cadrul unor fundaţii sau asociaţii ori organizaţii neguvernamentale. c) calitatea de comerciant persoană fizică. instituţii de credit sau societăţi de asigurare şi financiare. h) orice alte activităţi sau funcţii publice. Validarea alegerii primarului se face după aceeaşi procedură ca şi validarea consilierilor. Aceeaşi calitate vizează conflictul de interese în sensul de a nu emite un act administrativ. d) calitatea de membru al unui grup de interese economice. Cererea de validare a primarului se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerilor. f) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate în ţară sau străinătate. care se aplică în mod corespunzător. cu excepţia funcţiilor sau activităţilor didactice. b) orice funcţie de conducere. cenzor sau membru în consiliul de administraţie în cadrul societăţilor comerciale ori din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale sau a regiilor autonome. ştiinţifice. g) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială. dispoziţie sau de a nu încheia un act juridic în exercitarea funcţiei care aduce folos material pentru sine. e) funcţia de reprezentant al unităţii administrativteritoriale sau al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de interes naţional.

va stabili data noilor alegeri în termen de cel mult 90 de zile de la data invalidării sau. după caz. Hotărârea de invalidare a alegerii poate fi atacată de cel interesat. în caz contrar. care în condiţiile actualelor reglementări ar determina un adevărat impas juridic. a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti ce confirmă invalidarea ori după ce a expirat termenul de introducere în justiţie a unei astfel de acţiuni. precum şi. după caz.precădere în şedinţă publică fără citarea părţilor în termen de 10 zile de la data depunerii. ceea ce ar crea o situaţie juridică inedită. Această hotărâre este supusă căilor de atac prevăzute în cadrul procedurii contencioase. Hotărârea pronunţată este executorie. într-o şedinţă extraordinară. altul anterior ales acestuia şi repus în funcţie pe cale judiciară. Invalidarea mandatului intervine în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală constatată conform legii.am putea fi în prezenţa a doi primari legal investiţi. În caz de invalidare a primarului. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau. în termen de 10 zile de la pronunţare. Guvernul. concomitent. respectiv unul nou ales. al organizării de noi alegeri – imediat după invalidare . după caz. la propunerea prefectului. de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. Într-adevăr. la instanţa de contencios administrativ care este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. instanţa pronunţându-se în 10 zile de la introducerea cererii de apel sau se recurs. 215 . anume convocată.

912 din 7 decembrie 2004.pierderea drepturilor electorale pe cale judecătorească. 128 Legea nr.punerea sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Mandatul primarului mai încetează de drept dacă: . 9. . demisionat.dacă primarul nu îşi exercită în mod nemijlocit mandatul timp de 45 de zile consecutiv.Primarul depune jurământul de credinţă în faţa consiliului local. în următoarele împrejurări128: .incompatibilitate. . cu modificările şi completările ulterioare. înainte de termen. ceea ce implică organizarea de noi alegeri. stabilite prin lege organică. de drept. .deces. . publicată în Monitorul Oficial nr. . .pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărui listă a fost ales.a fost condamnat. prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privată de libertate. . Mandatul primarului poate fi prelungit în caz de război sau de catastrofă. .393/2004 privind statutul aleşilor locali. înainte de termen în condiţiile legii privind statutul aleşilor locali.este în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave certificate care nu îi permite exercitarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic. Mandatul încetează.schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială. iar dacă refuză este considerat. Mandatul primarului încetează. de drept. 216 . Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou ales. de drept sau prin act juridic. art.demisie.

organizat anume în acest scop. iar hotărârea ei este definitivă şi irevocabilă. ca urmare a rezultatului unui referendum local. şi desfăşurat potrivit legii. nesupusă căilor de atac. Prefectul ia act. Referendumul se organizează ca urmare a cererii scrise adresate prefectului de către cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localităţii sau ai fiecărei localităţi componente a 217 . atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de viceprimar sau. de încetarea mandatului primarului. Mandatul primarului încetează. prin ordin. Data noilor alegeri se va fixa după expirarea termenului de introducere a acţiunii judiciare în contencios sau după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de respingere a acţiunii primarului. 72/2 lit. Instanţa este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. de unul dintre viceprimarii desemnaţi de consiliul local. după caz. din rândul membrilor săi. „d”) ordinul constatator al prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern la propunerea prefectului în termen de 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar. prin act juridic.prealabilă acţiunii judecătoreşti – exercitată în faţa prefectului emitent al ordinului sau a Guvernului ca autoritate ierarhic superioară acestuia. În cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive (art. Reclamantul nu trebuie să îndeplinească procedura administrativă . înainte de termen. În această situaţie consiliul local poate desemna prin hotărâre. un consilier local care va îndeplini în mod temporar atribuţiile viceprimarului.În caz de vacanţă a funcţiei de primar precum şi în caz de suspendare din funcţie.

evident. Cererea va cuprinde. Motivele invocate în cererea formulată vizează: . 218 . Prefectul va analiza temeinicia motivelor invocate. seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate. mai multe în componenţa respectivei unităţi administrativ-teritoriale). în condiţiile legii. Cheltuielile se suportă din bugetul local. prin care va stabili data organizării referendumului. .nesocotirea de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. în termen de 30 de zile de la primirea cererii. prin grija prefectului. adusă la cunoştinţa locuitorilor prin grija prefectului. Procedurile legale privitoare la campania pentru referendum nu se mai aplică. potrivit legii. avizată de minister. alături de indicarea motivelor. Referendumul local se organizează. După verificare. Guvernul va adopta o hotărâre – în termen de 90 de zile de la solicitare. data şi locul naşterii.neexercitarea atribuţiilor ce îi revin ca reprezentant al colectivităţii. semnătura olografă a cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. a îndeplinirii condiţiilor legale şi va verifica veridicitatea şi autenticitatea semnăturilor. Legea nu a reglementat posibilitatea primarului de a acţiona în judecată Guvernul. şi date de identificare a solicitanţilor precum numele şi prenumele. . cu sprijinul secretarului şi al primăriei. prefectul va transmite o propunere motivată Guvernului prin Ministerul Internelor şi Reformei Administrative privind organizarea referendumului.oraşului sau comunei (dacă sunt. în condiţiile Legii contenciosului administrativ. dar noi apreciem că are această facultate.neexercitarea atribuţiilor care îi revin ca reprezentant al statului. Pe baza propunerii motivate a prefectului.

temporară. măsura provizorie a suspendării devenind măsură definitivă de încetare a funcţiei. atribuţiile primarului vor fi exercitate de drept de către vicepri219 . Primarul poate fi suspendat de drept din funcţie numai în cazul arestării sale preventive. Dacă primarul a fost condamnat prin hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate mandatul său încetează de drept. . între timp prelungire ei). care a dispus măsura arestării.emiterea unui ordin de către prefect care ia act de comunicare constatând suspendarea mandatului. dacă mandatul său este încă în derulare. .Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unul din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. precum şi în caz de revocare de către organul care a dispus-o sau cel îndreptăţit de lege. Arestarea preventivă încetează. de drept. acesta are dreptul la despăgubiri. la finele perioadei pentru care a fost dispusă (dacă nu a operat. efectuată prefectului.comunicarea către primar a ordinului prefectului.existenţa unei comunicări a instanţei de judecată. respectiv. putând solicita. fiind o situaţie provizorie. Pe durata încetării sau suspendării exerciţiului funcţiei. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei care a determinat-o. apreciem noi. În această ultimă ipoteză. în condiţiile legii. Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat. jumătate plus unul din numărul total al voturilor valabil exprimate. reintegrarea în funcţie. ipoteză aplicabilă şi viceprimarului. în acest sens. a măsurii arestării preventive. în următoarele condiţii: . prefectul va propune Guvernului organizarea de noi alegeri în termen de 90 de zile de la data validării referendumului. Mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-a pronunţat.

viceprimarul respectiv viceprimarii. Dacă sunt suspendaţi din funcţie. devin vacante concomitent. concomitent. în condiţiile legii. cât şi ale viceprimarului. sau. dacă s-au organizat noi alegeri. ca urmare a încetării suspendării ori a achitării acestuia de către instanţa penală. Suspendarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliu. În locul viceprimarului. consiliul va delega un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului. după caz. până la repunerea în funcţie a primarului iniţial. după caz. prin hotărâre adoptată cu votul a 2/3 din numărul consilierilor în funcţie.mar sau unul dintre viceprimari. cât şi viceprimarul sau viceprimarii. consiliul va alege un nou viceprimar ce va exercita cumulativ funcţiile celor doi până la alegerea noilor organe de conducere. până la încetarea suspendării. desemnat de consiliu. la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului. Deşi legea nu prevede. însărcinat cu atribuţii de primar. alegând un nou viceprimar. apreciem că hotărârile consiliului local prin care se dispune schimbarea din funcţie sau se ia act de încetarea sau de suspendarea mandatului său pot fi 220 . de primar şi viceprimar. un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului. dar care nu-şi poate exercita competenţa. Dacă ambele funcţii. consiliul local va delega din rândurile membrilor săi. Viceprimarul sau viceprimarii exercită atribuţiile delegate de primar. prin vot secret. până la validarea mandatului noului primar. consiliul luând act despre aceasta. Consiliul local alege pentru durata mandatului său şi din rândul membrilor săi. cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie. Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleaşi condiţii ca şi cel al primarului. atât primarul.

Atribuţiile primarului Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. precum şi în justiţie. cu persoanele fizice sau juridice române sau străine. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate. iar nu numit. asigurarea şi funcţionarea serviciilor publice locale de profil precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege. concursul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.atacate în justiţie de către viceprimar în contenciosului administrativ. la luarea măsurilor de protecţie civilă. referendumurilor şi recensămintelor. 221 . condiţiile Legii viceprimarul îşi consiliului local aferentă acestui 2. membru al respectiv fără a beneficia de indemnizaţia statut. fără a avea drept de vot. chiar dacă nu are calitatea de funcţionar public. întrucât este ales în funcţie. dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate. Pe perioada exercitării mandatului păstrează calitatea de consilier. în condiţiile legii. a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor. El acţionează şi ca reprezentant al statului în localitatea în care a fost ales în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă. În această calitate primarul poate solicita. Primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice. inclusiv prin intermediul prefectului. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. fiind ocrotit de lege în exercitarea funcţiei sale. pe care îl conduce şi controlează.

1. atribuţiile se cuprind în mai multe categorii având în vedere calitatea primarului de autoritate executivă a administraţie publice locale. recepţii. e) Exercită funcţia de ordonator principal de credite. precum şi aceea de reprezentant al statului în localitatea unde funcţionează. 222 . prin care se realizează autonomia locală. atât a sediului principal cât şi a sediilor secundare. ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor. calitatea sa de reprezentant al comunei sau oraşului în care a fost ales. Eşarfa se poartă în mod obligatoriu la solemnităţi. 2. cea de şef al administraţiei publice locale şi a aparatului propriu de specialitate. socială şi igienicosanitară. din oficiu sau la cerere.Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României a cărei model este stabilit de Guvern. d) Verifică. b) Iniţiază în condiţiile legii negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale. f) Răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau oraşului. prin compartimente de specialitate. încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică. • Atribuţii economico-financiare a) Întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar şi le supune aprobării consiliului. corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organele teritoriale fiscale. Clasificarea atribuţiilor primarului se poate realiza după mai multe criterii. După conţinutul lor. consiliului cele constatate. edilitar-gospodărească şi politico-administrative. c) Verifică. de îndată. aceste atribuţii se clasifică în atribuţii de natură economică-financiară. După natura lor.

acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi de intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre. f) Supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social. cu sprijinul serviciilor de specialitate. c) Controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie. b) Ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale. precum şi decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru scurgerea apelor mari. b) Organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei centrale rezultatele acestei evidenţe. asigură respectarea prevederilor acestuia. conform legii.• Atribuţii sociale. incendiilor. industriale sau de orice fel. e) Asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local. precum şi ale planurilor urbanistice zonale de detaliu. În acest scop poate mobiliza populaţia. epidemiilor sau epizootiilor. împreună cu organele specializate ale statului. d) Ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere. c) Asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice. • Atribuţii edilitar-gospodăreşti a) Ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune aprobării consiliului local. agenţi economici şi instituţiile publice din localitate. sanitare şi de protecţie a) Ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor. pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă de pe din raza localităţii. proprietatea localităţii. 223 . catastrofelor. desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal. instalarea semnelor de circulaţie rutieră.

prin referendum. oboare. pe baza hotărârii consiliului şi în condiţiile legii. dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor ministeriale şi ale autorităţilor administraţiei publice centrale. locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri operative pentru buna funcţionare a acestora. iar dacă apreciază că ele sunt ilegale va sesiza prefectul în 3 zile de la adoptarea lor. 224 . la ordinea şi liniştea publică. prin intermediul poliţiei. cu privire la problemele locale de interes deosebit şi ia măsurile pentru organizarea acestei consultări. precum şi informări asupra modului de îndeplinire a hotărârilor consiliului local. care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale. d) Prezintă consiliului local. gardienilor publici şi unităţilor de protecţie civilă. reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri. a hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale. g) Ia măsuri de interzicere sau suspendare a spectacolelor. precum şi punerea în aplicare a legilor. e) Asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor. în condiţiile legii. c) Poate propune consiliului local consultarea populaţiei.d) Exercită controlul asupra activităţilor din târguri. b) Asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. precum şi a hotărârilor consiliului judeţean. informări privind starea economică şi socială a localităţii. decretelor Preşedintelui României. anual sau ori de câte ori este nevoie. f) Ia măsurile legale privind desfăşurarea adunărilor publice. a prevederilor Constituţiei. în concordanţă cu atribuţiile ce revin organelor locale. jandarmeriei. pieţe. • Atribuţii politico-administrative a) Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale cetăţeneşti.

precum şi însărcinările date de consiliul local. Primarul poate delega viceprimarului sau viceprimarilor. personalul din aparatul propriu. de 225 . conform legii. cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă. n) Emite avizele.h) Îndrumă şi supraveghează activitatea poliţiei comunitre. în condiţiile legii. numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate care vor fi aprobate. Primarul are competenţa de a constata încălcări ale legii. propune consiliului numirea şi eliberarea din funcţie. adoptând măsurile legale pentru înlăturarea lor. acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege. secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu. i) Este şeful aparatului propriu de specialitate al consiliului pe care îl conduce şi controlează. prin dispoziţie emisă în termen de 30 de zile de la validare. asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară. exercitarea unor atribuţii ce îi revin. Nu pot fi însă delegate atribuţiile ce revin primarului. m) Îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă. o) Exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor care revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică. precum şi acele atribuţii expres indicate în legea organică. ca reprezentant al statului. statul de funcţii. k) Numeşte şi eliberează din funcţie. Primarul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative. potrivit legii. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului. a conducătorilor regiilor autonome. l) Conduce serviciile publice locale. a instituţiilor şi serviciilor publice. j) Propune consiliului organigrama. în condiţiile legii.

de pildă. tot în limita numărului maxim de posturi aprobate cabinetul primarului. Acest personal este numit şi eliberat din funcţie de primar. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice locale se face de conducătorii acestora. Consiliile locale pot organiza şi înfiinţa instituţii şi servicii publice în principalele domenii de activitate potrivit specificului şi nevoilor locale. Acestea au un caracter normativ sau individual. 5 persoane la municipiile reşedinţă de judeţ. un consilier personal iar primarii oraşelor şi municipiilor pot înfiinţa. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului se face de către primar. Primarii de comune pot angaja. iar cele mai multe sunt 226 . Dacă nu-i revin competenţe sancţionatorii va sesiza organele abilitate în acest sens. 3. în limita numărului de posturi aprobate. 2/2001). cât şi funcţionarii publici din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se bucură de stabilitate în funcţie. în cazul infracţiunilor. pe durata mandatului primarului. Actele primarului În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite acte juridice care poartă denumirea generică de dispoziţii. Aceste servicii şi instituţii publice se înfiinţează în limita mijloacelor financiare de care dispun. Atât funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului.exemplu în materie contravenţională (conform Ordonanţei nr. Primarul este şi cel care le stabileşte atribuţiile de serviciu. Persoanele din cabinetul primarului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată. compartiment distinct format din trei persoane în oraşe şi municipii.

prin publicare cele normative şi prin comunicare cele individuale. atitudinea. certificate (în domeniul construcţiilor. comerţului). Oricum şi după emitere. însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate. actele administrative ale primarului pot fi atacate în contenciosul administrativ atât de 227 . de exemplu. Unele dintre cele individuale pot avea diverse denumiri speciale ca. blocarea executării sale. Actele primarului devin obligatorii din momentul emiterii lor legale şi executorii numai după aducerea lor la cunoştinţa subiectelor vizate. imposibilitatea aducerii lui la cunoştinţa celor interesaţi. implicit. ceea ce are ca efect suspendarea de drept a actului şi. dar nu mai târziu de 10 zile de la data emiterii lui. Totuşi actele normative se pot publica numai la expirarea perioadei de 5 zile de la data comunicării lor către prefect. putând refuza contrasemnătura – în cazul în care apreciază că actul primarului este ilegal sau îi depăşeşte competenţa – motivându-şi. Dacă obiecţiile de modificare sau revocare a actului nu sunt însuşite.emise pentru punerea în executare a hotărârilor consiliului local. Comunicarea. atunci prefectul va acţiona în instanţa de contencios în scopul anulării măsurii contestate. Secretarul primăriei contrasemnează actele primarului pentru legalitate. se va face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop. Dacă există asemenea obiecţii şi ele sunt însuşite de primar – prin modificarea actului – acesta poate fi adus la cunoştinţa celor vizaţi. Secretarul va comunica de îndată actul în cauză prefectului. în scris. interval de timp în care acesta trebuie să îşi formuleze eventualele obiecţii privitoare la legalitatea dispoziţiilor primarului. autorizaţii. inclusiv.

De asemenea. ca drept comun în materie. la cerere. 228 . precum şi fapte material-juridice cum sunt: participări la şedinţele consiliului. etc. în cadrul atributului său de control al legalităţii acestora. a instituţiilor şi serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului. supuse dispoziţiilor Codului civil şi Codului comercial. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale depăşesc 20% din numărul locuitorilor dispoziţiile normative ale primarului se aduc la cunoştinţă publică şi în limba maternă a respectivilor cetăţeni. emite avize şi acorduri necesare pentru unele acte juridice. el încheie şi desface. în condiţiile legii. şi face propuneri consiliului local privind numirea şi eliberarea din funcţie. după caz. precum şi legislaţiei aferente. vătămate în drepturile lor legal recunoscute. Întrucât primarul exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce revin comunei sau oraşului în calitate de persoană juridică civilă. convocări în şedinţe extraordinare ale acestuia. de regulă bilaterale.prefect. la nivelul localităţii respective. deoarece primarul numeşte şi eliberează din funcţie personalul aparatului propriu de specialitate al consiliului. operaţiuni şi fapte produc efecte limitate în spaţiu. şi în această limbă. potrivit legislaţiei şi Codului muncii. iar cele individuale se comunică. Toate aceste acte. înseamnă că acesta încheie acte civile şi comerciale. iar nu regulilor dreptului administrativ. Primarul mai înfăptuieşte şi diverse operaţiuni tehnicomateriale. cât şi de persoanele fizice sau juridice. contractele de muncă ale acestora. a conducătorilor regiilor autonome. prezintă informări consiliului. precum şi asupra persoanelor aflate în acel loc. care nu are calitatea de funcţionar public. efectuează comunicări şi înştiinţări.

În cazul consiliului judeţean coordonarea compartimentelor sale poate fi delegată. răspunzând de buna lui funcţionare. Funcţionarii aparatului propriu de specialitate al primarului/consiliului judeţean sunt învestiţi (prin numire sau contract) pe o durată nedeterminată în posturile pe care le ocupă. prin dispoziţia preşedintelui acestuia. Aparatul de specialitate în cadrul comunelor şi oraşelor este în subordinea primarului. Structurile de pe lângă primar şi consiliul judeţean şi personalul aferent acestora (numit pe cale administrativă sau încadrat prin contract de muncă) formează aparatul propriu de specialitate al primarului şi consiliului judeţean. motiv pentru care ele şi colectivitatea teritorială sunt deservite de structuri şi persoane stabile ce-şi desfăşoară activitatea. eligibil şi colegial al consiliilor. etc. orăşenesc – la rândul său de mai multe categorii – municipal) şi judeţean (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele acestuia). fiecare dintre ei îl conduc şi îl controlează. intermitenţa şi limitarea în timp a activităţii lor fac imposibilă asigurarea unei continuităţi în activitatea executivă locală. de urbanizare. în condiţiile legii. al respectivelor unităţi. 229 . având specializarea necesară. de stabilitate în funcţie. al organizării administrativ-teritoriale.4. gradul de dezvoltare socialeconomică. respectiv a Codului muncii. în vreme ce aparatul consiliului judeţean este în subordinea preşedintelui acestuia. dar şi de numărul populaţiei. Aparatul de specialitate al primarului şi al consiliilor judeţene Caracterul reprezentativ. Mărimea acestui aparat şi modul său de structurare sunt determinate de nivelul localităţii (comunal. vicepreşedinţilor sau secretarului judeţului. conform Statutului funcţionarilor publici.. dispunând.

tehnic şi investiţii). Consiliile aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al primarului. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii. în cazul structurilor mai complexe. stabilesc competenţele şi atribuţiile personalului în condiţiile prevăzute de lege. de regulă cadrul orientativ este fixat de către Guvern şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (consiliile locale pentru aparatul propriu de specialitate al primarului.). în mod diferenţiat şi în raport de atribuţiile şi de amploarea exercitării lor. inclusiv prin Statutul funcţionarilor publici. la care se adaugă hotărârile de guvern 230 . secretariat-registratură. inspector. adevărate servicii publice interne (autoritatea tutelară. asigurând buna activitate a întregului aparat şi a consiliului însuşi (contabilitate. referent. consiliile judeţene pentru aparatul propriu al lor).) şi funcţii de execuţie (consilier.Structura aparatului şi după caz numărul de funcţii inclusiv a posturilor. expert. resurse-umane. ajutat de un adjunct. Gruparea funcţiilor pentru fiecare categorie de aparat propriu de specialitate are loc în anumite compartimente organizatorice cu denumiri diferite (birou. în funcţie de dimensiunea şi structura lor. în raporturile cu terţii. contabil-şef. sunt stabilite prin lege. sancţionarea. serviciu). Distingem astfel funcţii de conducere (director. sau director (de direcţie. drepturile şi obligaţiile personalului sunt stabilite prin legi şi regulamente proprii. în vreme ce altele sunt compartimente de specialitate. etc. promovarea (avansarea). numit ca atare. Unele dintre aceste compartimente sunt funcţionale. conduse de un şef ierarhic (de birou. recompensarea şi eliberarea din funcţie. Condiţiile privind numirea sau angajarea. urbanism şi amenajarea teritoriului) ce permit exercitarea competenţelor legale în afara autorităţii respective. etc. serviciu. direcţie). departament). starea civilă.

operaţiuni de pregătire. unele structuri interne. în principal. Tratat elementar de drept administrativ român. viceprimarul. Pe de altă parte. executare şi control a îndeplinirii actelor de putere ori de drept privat ale consiliului în cauză sau ale primarului respectiv. împreună cu aparatul propriu de specialitate al primarului formează împreună o structură funcţională. 572. de exemplu. Primarul. Aparatul propriu şi structurile care-l compun nu au o capacitate juridică proprie. Preda. Aceasta nu înseamnă că nu exercită competenţe proprii şi distincte de cele ale autorităţii administrative locale. cu activitate permanentă. iar a celui aparţinând consiliului judeţean de către preşedintele acestuia. care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului. 1996. fiscalităţii. O menţiune specială o facem cu privire la aparatul propriu al consiliului judeţean care în virtutea atribuţiilor legal conferite autorităţilor judeţene – de a coordona activitatea 87 În sens contrar a se vedea M. al oraşului sau al subdiviziunii administrativteritoriale a municipiului. al stării civile.şi instrucţiunile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. respectiv viceprimarii. mai ales cele de specialitate. soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. ci desfăşoară. Editura Lumina Lex. etc. fiind o ilustrare tipică a acestui gen de prestaţii efectuate de administraţia locală în domeniul. întrucât aceasta aparţine primarului pe lângă care funcţionează şi pe care-l deservesc. pag. denumită primăria comunei sau oraşului. înfăptuiesc servicii publice în beneficiul colectivităţii locale. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului aparatului propriu al primarului se face de către primar. 231 . urbanismului.87 deşi nu emit acte de autoritate (externă). Bucureşti. secretarul comunei. protecţia minorului.

inclusiv actele locale de asemenea interes. În respectivele unităţi în posturile vizând atribuţii de relaţii cu publicul vor fi numite sau încadrate şi persoane cunoscătoare a limbii materne. În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română. În aceleaşi unităţi administrative autorităţile vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor.consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean – acordă sprijin şi asistenţă de specialitate de orice natură (juridică. în raporturile lor cu organele locale şi cu aparatul propriu al acestora. tehnică. după caz. şi în limba lor maternă. cât şi în limba maternă. economică. precum şi afişarea anunţurilor de interes public. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale Fiecare comună. şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. 232 . oraşului sau judeţului este funcţionar public de conducere salarizat din bugetul local sau judeţean. aceştia se pot adresa. oral şi în scris.) la cererea acestora. Secretarul comunei. 5. în condiţiile legii. Acesta nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice sub sancţiunea eliberării din funcţie şi nici soţ. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. primind răspunsul atât în limba română. aparţinând minorităţii respective. au câte un secretar. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu tot în limba română. după caz. oraş şi municipiu precum şi judeţul. administrativă etc. soţie sau rudă de gradul I cu primarul sau viceprimarul.

cu alte studii superioare sau cu studii liceale absolvite cu bacalaureat. la fel ca şi în cazul eliberării din funcţie. .eliberarea din funcţie şi sancţionarea disciplinară se face.Secretarului i se aplică acelaşi regim privind incompatibilităţile şi conflictul de interese ce vizează funcţionarii publici. în mod excepţional.concursul sau examenul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. hotărâtă cu cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.funcţia se ocupă pe bază de concurs sau de examen. la iniţiativa primarului sau a unei treimi din numărul acestora.numirea se face de către primar. 233 . şi de către preşedintele consiliului judeţean. iar în cazul judeţului de către preşedintele consiliului judeţean propunerea consiliului judeţean. următoarele atribuţii principale: . în cazul secretarului comunei sau oraşului. în cazul localităţii. de acces la funcţia publică. prevăzute în Statutul funcţionarilor publici. . şi anume: .pregătirea superioară juridică sau administrativă (obligatorie pentru judeţe şi oraşe). în termen de 30. respectiv 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. alăturate celor generale. Secretarul îndeplineşte. . după caz. . votată cu cel puţin două treimi din totalul celor în funcţie la iniţiativa preşedintelui sau a o treime din membrii.participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului. de către primar la propunerea consiliului local. în cazul comunei. pe baza concluziilor din cercetarea administrativă. iar. în cazul secretarului de judeţ. Calitatea de secretar presupune anumite condiţii speciale. în termen de cel mult 10 zile de la primirea rezultatelor concursului sau examenului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. în condiţiile legii.

îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliu. asumându-şi răspunderea pentru legalitatea lor şi contrasemnându-le pe cele considerate legale. respectiv ale preşedintelui consiliului judeţean. după caz. pentru legalitate. . hotărârilor consiliului local/judeţean şi dispoziţiilor primarului/ preşedintelui consiliului judeţean în condiţiile Legii nr. stabilit potrivit legii.avizează. întocmeşte procesul verbal al consiliului local/judeţean şi redactează hotărârile consiliului local/judeţean. 234 .. sau de preşedinte.legalizează semnăturile de pe înscrisurile (originale) prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale. în afara celor cu caracter secret. în condiţiile legii. în cazul judeţului. hotărârile consiliului local/judeţean. . . . dispoziţiile primarului. în cazul localităţii. .pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local/ judeţean şi comisiilor de specialitate ale acestora. .asigură procedurile de convocare a consiliului local/ judeţean. instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor.asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia precum şi între aceştia şi prefect.avizează proiectele de hotărâri ale consiliului.eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului. efectuează lucrări de secretariat. .organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local/judeţean şi a dispoziţiilor primarului/ preşedintele consiliului judeţean. .asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile.544 privind liberul acces la informaţii de interes public. ori primar. comunică ordinea de zii. .

fiind arestat preventiv. Mandatul de primar încetează. Mandatul de primar încetează. ceea ce face practic imposibilă exercitarea mandatului său. propunând Guvernului data organizării noilor alegeri. consecinţă a referendumului local. stabilită tot prin hotărâre judecătorească. ca organ executiv şi şef al administraţiei publice locale răspunde de buna funcţionare a acesteia. declanşat ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselor generale ale colectivităţii locale. avizată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. după cum s-a văzut. prin act juridic. În toate aceste cazuri prefectul ia act. în termen de cel mult 90 de zile. cu titlu de sancţiune juridică: . ceea ce reprezintă o sancţiune politică dar cu efecte juridice. fiind demis. în următoarele situaţii. ca reprezentant al colectivităţii locale ori ca reprezentant al statului. la comunicarea parchetului sau a instanţei de judecată. prin ordin. sau datorită neexercitării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. Primarul mai poate fi suspendat de drept din funcţie prin ordin al prefectului. în baza propunerii motivate a prefectului. 235 . de încetarea mandatului.6. ceea ce declanşează procedura noilor alegeri anticipate. dacă este cercetat sau se află în curs de judecată pentru săvârşirea unei fapte penale. .în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate. În această ultimă ipoteză încetarea mandatului se constată prin hotărâre de guvern. Răspunderea primarului Primarul.în cazul pierderii drepturilor electorale ca sancţiune complementară celei principale de condamnare. de drept.

236 . Prevederile privind demiterea şi suspendarea se aplică în mod corespunzător (mai puţin ipoteza referendumului) şi în cazul viceprimarului sau viceprimarilor. patrimonial pentru pagubele cauzate autorităţii sau terţilor. penal şi contravenţional pentru abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul. în condiţiile legii. în afara cazului în care parchetul sau instanţa de judecată comunică încetarea măsurii arestării preventive. Evident primarul mai poate răspunde pentru exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuţiilor sale. cu precizarea că situaţiile sunt constatate prin hotărârile consiliului local care i-au ales în funcţie.Suspendarea durează până la soluţionarea definitivă a cauzei.

profesionalizării. Condiţiile generale pentru numire sunt. la propunerea prefectului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din teritoriu. de regulă. eficienţei. orientării către cetăţeni. ajutat de doi subprefecţi. având calitatea de înalţi funcţionari publici. imparţialităţii şi obiectivităţii. cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia 237 . ca reprezentanţi ai Guvernului. transpareenţei şi liberului acces la informaţii de interes public. El este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.Capitolul 9 Prefectul Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. iar în cazul Capitalei de câte 3 subprefecţi. responsabilităţii. 1. Activitatea prefectului se întemeiază pe baza principiilor legalităţii. Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor se face prin hotărâre de guvern. Învestirea în funcţie În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect. Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.

de exemplu. compatibilitate morală. exerciţiul drepturilor electorale. 1. pregătirea profesională.nu pot fi membrii ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.a absolvit programe de formare specializată corespunzătoare unei funcţii publice pentru înalţi funcţionari publici. în timp ce subprefectul îndeplineşte numai condiţia studiilor superioare (inclusiv de scurtă durată). 2.deputaţi sau senatori. În primul rând prefectul şi subprefectul. . . Prefectul şi subprefectul sunt in-compatibili cu următoarele calităţi: .română şi domiciliul în ţară. indiferent de specialitate. . susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului). lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă. membru al Guvernului). Prefectul trebuie să aibă studii superi-oare de lungă durată. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă. în timp ce altele nu se cer (ca. Unele dintre ele au anumite particularităţi. . trebuie să aibă: . existenţa discernământului. ca orice înalt funcţionar public. . nici de autoritate şi nici de demnitate (de exemplu. viceprimari sau consilieri locali sau judeţeni. .primari. 238 .a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici.nu pot ocupa o altă funcţie publică (în înţelesul Statutului funcţionarului public).cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.

. . Dacă cei în cauză urmează să fie numiţi în astfel de funcţii şi se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate anterior enunţate. . Actele astfel emise sunt nule. vicepreşedinte. instituţii de credit. membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale. ..nu pot ocupa funcţia de preşedinte.nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională. salarizată în organizaţie.manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome. respectivul exerciţiu încetează de drept. cu excepţia celor prevăzute în acordurile şi convenţiile României.reprezentant al Statului în adunările generale ale societăţilor comerciale.comerciant persoană fizică sau membru al unui grup de interes economic. iar dacă dobândesc o atare calitate în timpul exercitării funcţiei de prefect sau subprefect. bancare. vor trebui să demisioneze sau să fie eliberaţi din respectivele funcţii ori atribuţii.nu pot ocupa funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale. Prefectul şi subprefectul sunt obligaţi să nu emită sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine. precum şi societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat. companiilor şi societăţilor naţionale. 239 . director general. precum şi la instituţii publice. administrator. pentru soţ sau rudă de gradul I (conflict de interese).o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome. . . . societăţi de asigurare. director.cu orice funcţie publică încredinţată de un stat străin. cu scop comercial.

o autoritate publică distinctă în profil teritorial. totuşi. precum şi unele delegate de prefect. În lumina acestor considerente putem defini instituţia prefectului ca fiind autoritatea administraţiei publice guvernamentale instituită la nivel teritorial (judeţean). să reflecte sau să corespundă coloraturii politice a guvernului în funcţiune. eliberarea din funcţie este şi. în consecinţă. mai ales. care nu numai că îl numeşte şi îl eliberează din funcţie. subprefectul exercită şi atribuţii specifice. să-şi exercite în mod legal şi deplin funcţia. De aceea. Concomitent. având o alcătuire unipersonală. modifica sau desfiinţa la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. de 2 subprefecţi. deşi se află în subordinea completă şi nemijlocită a Guvernului. el constituie. Aceştia sunt înlocuitorul de drept al titularului funcţiei în cazul în care cel dintâi este împiedicat. dar şi datorită unor motivaţii politice. pe care le poate suspenda. Aceasta înseamnă că el are capacitate juridică administrativă proprie deplină.Numirea şi. deşi funcţiile în cauză nu sunt eligibile şi supuse. în general. care se identifică chiar cu titularul funcţiei unipersonale respective. respectiv. dar îi controlează activitatea şi actele. dispunând de capacitate juridică 240 . emiţând acte de putere cu efecte proprii. mai ales legate de aparatul propriu al prefecturii. poate fi determinată (în special cea din urmă) nu numai din cauze exclusiv juridice. în exercitarea atribuţiilor sale. unui mandat limitat în timp. Deşi prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu. totuşi încetarea mandatului guvernului şi/sau schimbarea compoziţiei politice a acestuia influenţează hotărâtor calitatea persoanelor din fruntea judeţului. din diferite motive. întrucât respectivele persoane reprezentând executivul în plan teritorial trebuie. Prefectul este ajutat.

a celorlalte acte normative precum şi a ordinii publice. 658 din 28 iulie 2004. distingem mai multe atribuţii: a) asigură la nivelul judeţului sau Municipiului Bucureşti. a legilor. prefectul reprezintă statul sau respectiv puterea executivă în modul cel mai deplin. la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale în care a fost numit. . 241 . 24. realizarea intereselor naţionale129. 2. Altfel spus. Prefectul acţionează pentru realizarea pe plan local. publicată în Monitorul Oficial nr. exercitând o funcţie decizională ce implică competenţa materială generală în profil local. indiferent de calitatea subiectului chemat să le pună în aplicare (autoritate locală sau serviciu public deconcentrate). precum şi controlul îndeplinirii lor. ca expresie a calităţii sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu.această atribuţie relevă obligativitatea organizării executării şi executarea în concret a acelor prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în teritoriu de către prefect în mod expres. în unitatea administrativteritorială respectivă a obiectivelor cuprinse în 129 Legea nr. art. precum şi modul acestora de promovare a interesului naţional. Având în vedere relaţiile dintre prefect şi autorităţile din teritoriu.administrativă proprie. I. precum şi în cadrul tuturor componentelor care o alcătuiesc. a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului.340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. aplicarea şi respectarea Constituţiei. Atribuţiile prefectului În general atribuţiile se clasifică în funcţie de natura raporturilor în cadrul cărora se exercită. cu modificările şi completările ulterioare.

.prefectul avizează proiectele de buget şi situaţiile financiare ale instituţiilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale. . evitând contrapuneri şi contradicţii de natură ireconciliabilă. acordând o atenţie sporită prevenirii tensiunilor sociale. are obligativitatea asigurării climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelele instituţionale şi sociale. organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale: .prefectul trebuie să asigure echilibrul şi concilierea intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală.prefectul.prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora. Conducătorii acestor instituţii au obligaţia să transmită prefectului proiectul de buget şi situaţiile financiare pentru a primi avizul 242 . b) prefectul conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate.Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor. . prin promovarea specifică a primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă. .din comisia de concurs pentru ocuparea posturilor de conducere ale unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public deconcentrat. la nivelul său.

condiţia fiind ca serviciile să fie deconcentrate. în ultimă instanţă. iar nu şi asupra altor organe sau structuri existente în teritoriu. prefectul poate propune ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale de specialitate măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii propriilor servicii publice ale acestora. în conformitate şi cu Constituţia autoritatea prefectului este limitată numai asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor altor organe centrale organizate în unităţile administrativ-teritoriale. ministerele şi celelalte organe centrale au obligaţia să comunice prefecţilor. ori faţă de Parlament. Avizul prefectului la aceste documente se înaintează conducătorului ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate vor fi emise numai după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din 243 . Avizele prefectului au caracter concultativ. ordinele şi celelalte dispoziţii cu caracter normativ pe care le transmit propriilor servicii publice deconcentrate. Preşedintele României sau este cazul unor autorităţi autonome (de genul comisiilor sau consiliilor naţionale pe anumite probleme). deconcentrate şi organizate la nivelul judeţului. chiar dacă aparţin autorităţilor centrale cărora li se subordonează (cazul unităţilor militare ale apărării naţionale). neavând relevanţă dacă subordonarea operează faţă de Guvern. imediat după emitere.- - - - prefectului.

etc. învăţământ. fie teritorială. ordine publică. ca reprezentant teritorial al acestuia. cultură. indirectă. dăunător colaborării cu autorităţile (consiliile) locale. Acest sistem. afectând autonomia locală pe care o limitează în laturile ei multiple (sănătate. se subordonează ierarhic Guvernului (pe plan orizontal). prin intermediul său. deplinul control al puterii cu competenţă naţională generală asupra puterii având doar o competenţă specială.subordinea Guvernului organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. îl apreciem. 244 . ceea ce nu este în concordanţă cu tendinţa generală vest europeană de dezvoltare a autonomiei locale. inclusiv asigurarea ordinii publice. una verticală şi directă (de pildă. la rândul lor. până la ultima verigă ierarhică. Aceste ordine vor fi comunicate de prefect în mod obligatoriu conducătorului instituţiei ierarhic superioare. prin organele legal abilitate. trebuie să asigure. . iar prefectul.). Raţiunea acestei subordonări specifice. totuşi ca fiind deosebit de restrictiv şi de un centralism excesiv. dar şi afectând autonomia funcţională a serviciilor din teritoriu. ca de altfel tot astfel şi prin propriul organ naţional central. rezidă din faptul că respectivele servicii fac parte din structura (exterioară) a ministerelor sau a altor organe centrale şi care. de la nivel de judeţ faţă de propria autoritate centrală de specialitate). zonale şi regionale. implicit. c) prefectul dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor. faţă de guvern. iar alta orizontală faţă de prefect şi.aceste autorităţi teritoriale au o dublă subordonare centrală. faţă de prefect. fie naţională. mult mai limitată. serviciului public deconcentrat.

). . d) prefectul asigură. . inclusiv în cazul raporturilor dintre prefect şi consilii ori primari. desigur în condiţiile legii. etc.această atribuţie are o anumită particularitate având în vedere faptul că autorităţile militare. jandarmerie. Pentru aceasta: . cel puţin sub aspectul formei prin care se înfăptuieşte şi a naturii raporturilor dintre prefect şi autorităţile specializate. împreună cu autorităţile şi organele abilitate. primarii pot numai solicita sprijinul.utilizează în calitate de şef al protecţiei civile fondurile speciale destinate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză în scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii. cele militarizate. în schimb.prefectul dispune în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi folosirea sumelor speciale prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie. pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. primarilor şi autorităţilor ori instituţiilor specializate luarea măsurilor corespunzătoare. având competenţă în această materie (poliţie. inclusiv privitoare la populaţie sau alte subiecte vizate. ea nu este. nefiind nici 245 - . identică cu acestea. putând solicita consiliilor. concluzia firească în privinţa faptului că dacă prefectul poate dispune nemijlocit. pentru realizarea acestor măsuri. pompieri. măsuri de ordine publică pe întreg sau o parte din teritoriul judeţului. totuşi. De aici. din partea organelor abilitate care trebuie să îl acorde. controlând modul lor de realizare.Deşi s-ar părea că această atribuţie se suprapune cu cele similare ale consiliilor şi ale primarilor. conform legii. inclusiv cele interne.

hotărăşte cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate în vederea promovării intereselor comune.215/2001 (de exemplu. . de sprijin. limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor. ci numai de colaborare.72/4 etc. catastrofelor. 58.67/2004).în caz de forţă majoră şi maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităţilor administrativ teritoriale prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local/judeţean. Aceste atribuţii pot fi cuprinse chiar în Legea administraţiei publice locale nr. privitor la dizolvarea consiliului local – art. în materie electorală (Legea alegerilor locale nr.dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană. poate solicita primarilor sau preşedintelui consiliului judeţean convocarea unei şedinţe extraordinare a consiliului local/judeţean. în condiţiile care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. f) prefectul mai îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative. funciară (Legea fondului funciar 246 .deconcentrate şi nici descentralizate în teritoriu. dar şi în alte reglementări legale cum ar fi.57. de informare. . e) prefectul asigură realizarea planului de măsuri pentru integrarea europeană: .). încetarea mandatului primarului – art. .prefectul. motiv pentru care între acesta şi ele nu există raporturi ierarhice de subordonare. incendiilor. nu sunt conduse de prefect. epidemiilor sau epizotiilor precum şi apărarea ordinii şi liniştii publice. de exemplu. precum şi însărcinările date de Guvern.

. în fapt şi în drept. pe prefect. expresie a principiului controlului administrativ realizat asupra autorităţilor locale în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. la rândul său. în termen de 3 zile. Având în vedere raporturile dintre prefect şi autorităţile administraţiei publice locale vom distinge mai multe atribuţii specifice. prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi judeţene.autorităţile locale au obligaţia să comunice prefectului.dacă secretarul sau primarul apreciază că un act este ilegal au obligaţia să îl sesizeze. În privinţa însărcinărilor date de Guvern prefectului. inclusiv ale primarului. despre aceasta. b) prefectul exercită controlul de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale. II. de subordonare.1/2000 modificată) ori în numeroase ordonanţe şi hotărâri guvernamentale sau decrete (normative) prezidenţiale. dacă legea nu prevede altfel toate actele emise de ele.nr. Acest atribut reprezintă. ele reprezintă sarcini trasate în vederea realizării unor atribuţii concrete. a) în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu.prefectul. cu excepţia actelor de gestiune curentă. cu indicarea eventualelor obiecţii. faţă de prefect. în termen de cel mult 10 zile. Pentru aceasta: . este obligat ca înainte cu cel puţin 10 zile de introducerea acţiunii în 247 . lucru subliniat şi de Constituţie. deşi ele nu se află în raporturi ierarhice. a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să se desfăşoare conform legii. competenţa de a exercita un control general asupra activităţii respectivelor organe. . mai ales în privinţa modului lor de înfăptuire. prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale.

Hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în aceeaşi zi în care au luat sfârşit dezbaterile. prin efectul legii sunt suspendate. după caz. a prefectului menit să şicaneze organele locale. este scutit de taxă de timbru şi se judecă în regim de urgenţă. administrativ. în condiţiile legii. ale căror acte au fost atacate. de rea-credinţă. Numai în situaţii deosebite pronunţarea se poate amâna cu cel mult două zile.în urma primirii unui răspuns nefavorabil solicitării sale ori a necomunicării în termen a soluţiei dispuse de către organele locale. Termenul de judecată nu poate fi mai mare de 10 zile. solicitând anularea lor totală sau parţială. în totalitate sau în parte. în cazul în care instanţa de contencios administrativ hotărăşte că actul a fost atacat în mod abuziv. Prefectul răspunde. la cererea autorităţilor locale sau judeţene.contencios administrativ să solicite autorităţilor emitente reanalizarea actul pe care îl apreciază ca ilegal. convocarea unei şedinţe 248 . . mai ales prin blocarea aplicării actelor emise sau adoptate de ele care. c) prefectul poate solicita primarului sau preşedintelui consiliului judeţean. Acţiunea introdusă de prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal. rămânând în nelucrare pe toată durata litigiului în cauză. prefectul poate ataca. în vederea modificării sau revocării acestuia. actele adoptate sau emise în termen de 30 de zile de la data comunicării lor către prefect. Părţile sunt socotite legal citate dacă citaţia au primit-o cu cel puţin o zi înainte de judecată. Solicitarea va fi motivată. după caz. civil sau penal. în faţa instanţei de contencios administrativ. Această prevedere legală este cât se poate de binevenită pentru a bloca orice abuz procesual.

în vreme ce exercitarea capacităţii juridice administrative revine prefectului. catastrofe. inundaţii. contribuind la pregătirea. la cele de constituire) sau la invitaţia acestora. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor de natură civilă ale prefectului se realizează de el sau de către persoana. în cazuri excepţionale. şi a Codului muncii pentru personalul auxiliar şi de deservire.extraordinare de consiliu. care impun. dar unde îşi poate expune opiniile faţă de problemele supuse dezbaterii. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului acestui aparat se face de către prefect. Personalul aparatului îl deserveşte pe prefect şi subprefecţi în realizarea atribuţiilor legale şi a sarcinilor de serviciu. Aparatul propriu al prefecturii Pentru exercitarea atribuţiilor care revin prefectului acesta are un aparat propriu de specialitate. limitarea sau înlăturarea urmărilor unor calamităţi. 249 . epidemii. Structura şi atribuţiile acestuia se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea. cunoscut îndeobşte sub numele de instituţia prefectului. pentru personalul de carieră administrativă care dispune de stabilitate în condiţiile legii. precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice. în condiţiile Statutului funcţioarilor publici. b) prefectul poate participa la şedinţele consiliilor locale şi judeţene. mai ales. fără drept de vot. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică. de regulă un subprefect. realizarea şi verificarea îndeplinirii actelor factorilor de decizie. epizootii. desemnată de acesta. pe plan local. 3. cu personal şi buget propriu. fie din proprie iniţiativă (de exemplu.

prefectul poate organiza prin ordin. Colegiul prefectural este alcătuit din: prefect. subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului care îşi au sediul în judeţul respectiv. Prefectul poate convoca oricând colegiul prefectural dacă el consideră necesară o asemenea convocare. doi consilieri. un consultant şi secretarul cancelariei. Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună. cu avizul conform al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. în subordinea sa directă. etc. justiţiei. Acest personal îşi desfăşoară activitatea în baza contractului individual de muncă încheiat pe durata exercitării funcţiei publice de către prefectul care l-a numit.În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului care este un compartiment organizatoric distinct şi cuprinde ca funcţii: directorul cancelariei. În judeţele cu suprafaţă întinsă sau cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţa judeţului sau în mari aglomerări urbane. Colegiul prefectural are ca atribuţii: 250 . Acestea sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului. Colegiul prefectural În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural. oficii prefecturale. La lucrările colegiului prefectul poate invita şi alte persoane a căror prezenţă o consideră necesară ca de exemplu reprezentanţi ai armatei. conduse de un director numit de prefect. Personalul care încadrează cancelaria prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect. Activitatea personalului din cadrul cancelariei este coordonată de către director care răspunde în faţa prefectului de activitatea desfăşurată de aparatul cancelariei. parchetului. 4.

Actele prefectului În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale prefectul emite acte juridice numite ordine. Întocmai ca şi primarul. de îndată. fiind contrasemnate de conducătorii acestora. care pot avea caracter normativ sau individual. Prefecţii au obligaţia să comunice aceste ordine ministerelor şi organelor centrale de resort. . iar cele individuale după data comunicării lor subiectelor interesate. fiind acte administrative (de putere).. Acest minister poate propune Guvernului. în condiţiile legii. prefectul poate încheia acte civile şi comerciale necesare bunei funcţionări a aparatului din 251 . care pot propune Guvernului măsuri de anulare a respectivelor ordine. Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Ordinele normative se vor comunica. Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise numai după consultarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte autorităţi centrale din unităţile teritoriale. inclusiv interese legitime. 5. prin publicare. Cele normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică.implementarea programelor politicilor. dacă le consideră ilegale sau inoportune. în exercitarea controlului ierarhic.armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv. Şi actele prefectului pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ dacă vatămă drepturi recunoscute legal celor astfel vătămaţi. de regulă. strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau localităţii respective. anularea ordinelor apreciate ca ilegale sau inoportune.

Prefectul mai poate înfăptui şi diverse operaţiuni tehnico-materiale de genul semnării corespondenţei. inclusiv contracte de muncă pentru personalul acestuia care nu are calitatea de funcţionar public. participării la şedinţele consiliilor locale sau judeţene etc. 252 .subordine.

Negoiţă. I. op. Iorgovan. Cluj-Napoca. I. R. Braşov. Resursele umane. Tratat elementar de drept administrativ român.L.cit. Bucureşti. 1994. 175. A. 313. vol. Zaharia. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.cit. 1993. Bucureşti. op.. Gh.. T. pag.. 78-79. Tratat de drept administrativ. pag.. Lumina Lex. Editura Ankarom. pag. pag. sunt înzestrate cu atribuţii necesare îndeplinirii sarcinilor care le revin în conformitate cu care exercită competenţe determinate participând în baza capacităţii juridice pe care o au la raporturi juridice de autoritate în nume propriu. Drept administrativ.Capitolul 10 Resursele administraţiei publice 1. 78-79. Prisăcaru. 196. Tratat de drept administrativ român. pag. 311. Tratat…. Desigur. pag. pentru literatura nouă a se vedea Al. 99. Editura Actami. op. Drept administrativ. Oroveanu. pag. 125. V. 222. M. 1996. 1958. 1996. IV. Preda. 253 .R. 333 şi următoarele.însoţite de competenţele corespunzătoare – necesare 130 Asupra definiţiei funcţiei şi funcţionarului în literatura mai veche a se vedea R. I. vol. întrucât există şi atribuţii . Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti. Iaşi.cit. Funcţia publică în administraţia publică 1. inclusiv cele administrative. Tipografia Învăţământului.1. pag. Bucureşti. T. M. Editura Atlas Lex S. Petrescu. Editura Cordial Lex. Bucureşti. Noţiunea funcţiei publice130 Autorităţile publice. 1993. Drept administrativ. V. Iovănaş. Gilescu. pag. A. 1994..M. 177. 1949. Iorgovan. pag. Drept administrativ român. 141. M. Ionescu. II. Stoica. pag. op. pag. Editura Lumina Lex.cit. nu toate atribuţiile unui organ de stat implică şi exerciţiul autorităţii sau puterii publice. Gliga. Alexandru.

254 . sindicatelor ori cele de conducere ale societăţilor comerciale indiferent de capitalul lor (inclusiv integral sau majoritar de stat). contabilitate. Din această definiţie rezultă că funcţia publică are mai multe trăsături specifice din care enumerăm: a) funcţia publică. financiar. nu şi celelalte funcţii nepublice din chiar structura autorităţilor sau instituţiilor publice (casier.). 105/1 din Constituţie face referire la funcţii publice de autoritate. iar art. partidelor. bibliotecar. curier. registratură. 18 din Legea nr. În această lucrare interesează numai acele funcţii care implică exercitarea atribuţiilor publice. etc. Totuşi. etc. de putere. dactilograf. capacitatea juridică abstractă a unei autorităţi sau instituţii trebuie să se materializeze şi să se concretizeze în serviciul public prestat efectiv prin intermediul funcţiei concrete exercitate de către o persoană fizică în mod individualizat. prin exercitarea ei. dar nici funcţiile publice din cadrul asociaţiilor. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne prevede că în realizarea atribuţiilor cadrele militare sunt investite cu exerciţiul autorităţii de stat având anumite drepturi şi obligaţii.doar asigurării bunei funcţionări a instituţiei respective îndeplinite de şi în cadrul compartimentelor reprezentând structuri funcţionale de genul secretariat. Funcţia publică se poate defini – în sensul cel mai larg al conceptului – ca reprezentând o situaţie juridică predeterminată normativ constituită dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin a căror realizare se înfăptuieşte în mod specific competenţa unui organ de stat exercitându-se puterea publică în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii respective.131 fie într-o formă directă. prin care se înfăptuieşte activitatea executivă a statului. arhivă. contribuie la realizarea puterii publice. fundaţiilor. în cazul funcţiilor de decizie ce incumbă emiterea actelor juridice de 131 Art.

pe de o parte. Această precizare este necesară deoarece numai în acest mod distingem între funcţiile publice de autoritate şi alte funcţii publice existente chiar în cadrul aceleaşi autorităţi (primele revenind conducătorilor. societăţi comerciale. etc. Această îndatorire de rezolvare sau de pronunţare chiar şi faţă de o 255 . funcţia publică administrativă trebuie exercitată în orice împrejurare care-i solicită intervenţia – din oficiu sau la cerere – chiar dacă faţă de o anumită atribuţie autoritatea în cauză are un drept de apreciere sau de alegere în soluţionarea într-un anumit mod a unei situaţii.putere sau de autoritate (de regulă. la cele private. după propria voinţă. în funcţia publică se reflectă în mod esenţializat trăsăturile de bază ale activităţii publice constând în exercitarea puterii de către autoritatea în care se integrează respectiva funcţie. menite a asigura doar buna funcţionare a instituţiei şi care nu sunt legate de exerciţiul propriu-zis al puterii publice. registratură. etc. exercitarea acestora întemeindu-se pe contractul de muncă. celelalte subordonaţilor ierarhici). prin îndatorirea exercitării drepturilor şi cea de îndeplinire a obligaţiilor care-i alcătuiesc conţinutul. contabilitate) -. motiv pentru care le întâlnim şi la administraţiile neguvernamentale. Într-adevăr.). referenţilor. de către conducătorul autorităţii sau instituţiei). executare şi control strâns legate sau în legătură cu exerciţiul autorităţii de stat (cazul inspectorilor. în raporturi juridice conform interesului propriu. fie indirectă prin acţiunile de pregătire. b) funcţia are un caracter obligatoriu.. nestatale. Cu alte cuvinte. în sensul că ea nu este o facultate sau o posibilitate. de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice şi faţă de care există latitudinea de a intra sau nu. eventual pe convenţii civile. şi funcţii nepublice constituite mai ales la nivelul structurilor funcţionale interne – bazate pe contract de muncă (secretariat.

solicitare (ce nu impune neapărat şi o intervenţie de drept sau soluţionare favorabilă din partea autorităţii). operează în mod permanent deoarece neexprimarea sau neluarea de poziţie din partea organelor executive – fie prin nesoluţionarea în termen. conform Legii contenciosului administrativ nr. dar acestea nu afectează. c) funcţia publică este obiectiv predeterminată.3 din Codul Civil). fie prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri privitoare la un drept legal recunoscut – permit declanşarea unei proceduri judiciare ce se poate finaliza cu tragerea la răspundere a celui vinovat (inclusiv pentru insubordonare dacă nu îndeplineşte o dispoziţie ierarhică). De asemenea. numai prin îndeplinirea efectivă a tuturor funcţiilor din cadrul unei autorităţi se realizează exercitarea practică a competenţei autorităţii în cauză conform atribuţiilor legal stabilite. d) funcţia publică trebuie exercitată practic. iar. chiar funcţii neexercitate. uneori.554/2004 (în cazul funcţionarului public) sau a justiţiei care trebuie să soluţioneze orice cauză cu care a fost sesizată (în cazul judecătorului – conform art. a autorităţii executive din care face parte. pe ansamblu. modificate sau suprimate de către titularul ei sau de către alte subiecte de drept. chiar superioare ierarhic. fiind reglementată legal astfel încât drepturile şi obligaţiile care îi alcătuiesc conţinutul sunt prestabilite neputând fi create. pot exista delegări sau cumuluri ori suplinirii de funcţii ca situaţii excepţionale când una şi aceeaşi persoană va asigura 256 . concomitent cu obligarea acesteia la luarea şi îndeplinirea măsurilor solicitate. pot exista şi funcţii neocupate de titulari. dacă legea nu le-a conferit o asemenea prerogativă. care dispun de voinţa şi energia necesară realizării lor. Desigur. plata despăgubirilor şi a daunelor morale. ci numai integralitatea îndeplinirii lor. Aceasta înseamnă că funcţiile trebuie încredinţate efectiv unor persoane fizice apte să le exercite. uneori. realizarea atribuţiilor organului.

adică un complex unitar şi interdependent de drepturi şi obligaţii ce revin titularului ei. e) funcţia are un caracter propriu. iar nu un simplu conţinut de raport juridic (format între funcţionar şi superior) în care părţile se disting doar prin opozabilitatea. iar prin delimitări de ordin material. decât în mod cu totul excepţional (de exemplu. ca o persoană sau mai multe să poată îndeplini simultan sau succesiv aceeaşi funcţie sau funcţii similare. ceea ce delimitează – în cadrul organului – o funcţie de alta chiar similară. în cazul funcţiei drepturile şi obligaţiile (care-i alcătuiesc conţinutul) preexistă raporturilor propriu-zise. pe de o parte. prin conţinutul ei. modificarea şi desfiinţarea relaţiei. o funcţie de regulă. acestuia îi conferă un adevărat statut propriu. Acest lucru nu împiedică. personal sau temporal să se poată face distincţie între funcţii. teritorial. Pe de altă parte. nu epuizează. f) funcţia publică este o situaţie juridică. modificarea şi încetarea acestora – în urma producerii unui act sau fapt juridic – constituie doar prilejul exercitării respectivei facultăţi sau îndatoriri legale care nu sunt 257 . întreaga sferă atribuţională a unei autorităţi. uneori reciprocă. aparţinând numai celui învestit anume în cadrul unei autorităţi pentru a-i realiza competenţa. Dacă într-un raport juridic obişnuit drepturile şi obligaţiile sunt strâns legate de formarea. a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin ca participanţi în respectiva relaţie juridică. în cazul organelor unipersonale). În cadrul funcţiei se vor putea săvârşi numai anumite acte şi fapte (cu sau fără semnificaţie juridică) conform atribuţiilor ce revin instituţiei respective.exercitarea efectivă a două sau mai multor funcţii tocmai pentru asigurarea funcţionării normale a instituţiei. iar formarea. întrucât – corespunzător diversităţii de sarcini şi atribuţii reglementate în vederea realizării lor – în cadrul unei autorităţi se exercită mai multe funcţii a căror sumă evidenţiază specificul competenţei organului din care fac parte.

Din definiţia dată rezultă că: a) prin funcţia publică administrativă se înfăptuieşte în exclusivitate activitatea executivă a statului. constând. mai ales. Din acest motiv funcţia executivă sau administrativă poate fi definită drept o categorie ce reprezintă situaţia juridică legal predeterminată constând dintr-un complex unitar de drepturi şi obligaţii prin care se înfăptuieşte. ci ea poate fi întâlnită în orice activitate publică de altă natură. deoarece toate presupun exerciţiul puterii publice. limitat. nu într-atât la constituirea lor. indiferent de existenţa sau nu a unui mandat ca durată limitată ori a lipsei oricărui termen limită. în general. prin intermediul funcţiei se contribuie la declanşarea incidenţei legii pentru soluţionarea unui caz dat. în întreg intervalul scurs de la investirea şi până la dezinvestirea titularului căruia îi aparţine. justiţie. în acţiunile sale. inclusiv legislative. din emiterea actelor administrative sau pregătirea. g) funcţia are un caracter continuu. parlament. de regulă. competenţa unui organ al administraţiei publice contribuindu-se la exercitarea puterii publice executive în conformitate cu atribuţiile ce revin autorităţii în cauză. Altfel spus. 1. executarea şi controlul realizării lor. b) este de remarcat faptul că funcţia publică executivă nu este numai apanajul administraţiei publice. cât. în principal.2. oricărei funcţii publice. la realizarea lor. de permanenţă în timp. mai ales prin aparatul propriu.doar produsul voinţei exclusive a subiectului titular. dar care în subsidiar. preşedinţie. Funcţia publică administrativă Trăsăturile anterior prezentate sunt valabile. îndeplineşte şi atribuţii administrative pentru organi- 258 . executive sau judiciare.

ceea ce ar fi în deplină concordanţă şi cu principiul legalităţii funcţiei. cu modificările şi completările ulterioare. alin. de regulă.1). 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pentru a-i determina conţinutul conform reglementărilor legale în vigoare şi în acord cu ele. cu modificările şi completările ulterioare.188/1999 care o defineşte ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii. 251 din 22 martie 2004. 133 Legea nr. de către autoritatea publică sau instituţia publică în cadrul căreia ea există şi se exercită. 251 din 22 martie 2004.188/1999 rezultă mai multe caracteristici ale funcţiei publice dintre care enumerăm: a) funcţia publică administrativă este instituită în scopul realizării prerogativelor de putere publică a autorităţii sau instituţiei publice din care face parte funcţionarul. Funcţia publică – în sensul ei restrâns administrativ – a fost amplu reglementată prin Legea132 privind Statutul funcţionarilor publici nr. Autoritatea publică reprezintă forma organizată şi exteriorizată de manifestare a puterii publice într-un mod determinat în cadrul unei funcţii fundamentale îndeplinite de 132 Republicată în Monitorul Oficial al României. Partea I-a nr. Din definiţia dată de Legea nr. în cazul funcţiei publice administrative. b) atribuţiile şi responsabilităţile sunt stabilite în temeiul legii. Ar fi fost mai corect să se prevadă că ele sunt stabilite prin lege – atunci când această reglementare le stipulează – iar mai apoi în temeiul legii când această competenţă este delegată autorităţii sau instituţiei publice. 259 . art.zarea şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a însăşi instituţiei în cauză. prin conducătorul ei. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.2. c) atribuţiile şi responsabilităţile sunt determinate. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome133.

instituţia publică – nu în sensul ei foarte larg care ar include şi autorităţile. în acest caz. În cazul autorităţilor administrative. 260 . sănătate. cultură. pag.cit. op. În acest sens. avem de a face cu o categorie a autorităţilor publice care dispunând de o capacitate administrativă specifică participă în nume propriu la înfăptuirea puterii executive a statului în limitele competenţelor legal determinate. în schimb. practic. o îndatorire trasată şi determinată. sunt instituţii publice prestatoare efective de servicii publice. noţiunea neavând nimic comun. de regulă. care ne interesează în mod special. în subordinea unei autorităţi publice. de exemplu. teatrul. 30-33.. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al administraţiei publice centrale – este o instituţie din subordinea guvernului cu rol de conducere în sectorul său de activitate. etc. Deci. şcoala. Oricum denumirea generică de persoană administrativă ar fi suficient de acoperitoare pentru toate categoriile de noţiuni administrative. învăţământ. dar nici în sensul ei juridic ca ansamblu de norme unitare grupate şi foarte restrânse ca obiect de reglementare134 ni se prezintă ca o formă organizată menită a desfăşura activităţi din domeniul conducerii serviciilor publice sau al efectuării serviciilor publice (neimplicată în sfera producţiei materiale) aflată. Alexandru. autorităţile publice administrative exercită puterea executivă în scopul organizării şi înfăptuirii unor servicii publice de interes general ori în sectoare specifice precum finanţe.stat. în vreme ce spitalul. d) definiţia legală precizează conţinutul funcţiei care constă într-un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi. cu cea de 134 Asupra diferitelor sensuri ale instituţiei a se vedea I. prin responsabilitate trebuie să avem în vedere o obligaţie de a efectua sau de a îndeplini o sarcină concretă de serviciu. Dacă prin atribuţie înţelegem un complex de drepturi şi de obligaţii de care dispune o autoritate în vederea realizării sarcinilor sale.. În schimb. etc.

a cetăţenilor ori a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate. după caz. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. declanşat la cerere sau din oficiu. 261 . . nefavorizând nici una din părţile acestuia. fără părtinire. decât juridică. în acest sens. art. Funcţia publică are la bază o serie de principii136: . . conflictele de interese şi interdicţiile ce se impuneau. 8/2000.135 e) funcţiile publice administrative sunt cele prevăzute în statut (anexă) în hotărârea de guvern sau sunt identificate – dintre funcţiile existente – prin actele conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor nominalizate în lege (prefect. respectiv a serviciului public înfăptuit prin intermediul ei. adică a furnizării tuturor informaţiilor necesare şi solicitate. mai degrabă. de către cel interesat ori de către opinia publică. ceea ce nu exclude promovarea intereselor legitime şi legale. utile soluţionării cauzei. G. Preda. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. pag. conţinutul activităţilor desfăşurate de funcţionari în exercitarea prerogativelor de putere publică fiind determinat de lege. Unele consideraţii şi observaţii critice asupra statutului funcţionarilor publici. 251 din 22 martie 2004.principiul legalităţii funcţiei publice.3. 136 Legea nr. cunoaşterea. Stecoza.răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii legale. 63. incompatibilităţile. întrucât funcţia publică este definită de Statut. în funcţie 135 M. motiv pentru care legea a reglementat. o încărcătură politică şi etică. întrucât funcţionarul trebuie să asigure derularea raportului administrativ. primar) cu acordurile şi avizele cerute de lege.principiul imparţialităţii exercitării funcţiei publice. inclusiv pe sine.principiul transparenţei în exercitarea funcţiei publice. iar funcţiile publice sunt prevăzute în anexa acestuia. cu modificările şi completările ulterioare. părând că are. în „Dreptul”. nr.

principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei în sensul că funcţionarii publici nu pot fi eliberaţi sau destituiţi din funcţie decât în condiţiile şi cazurile legal şi limitativ prevăzute. pe de altă parte. decizia.principiul eficienţei şi eficacităţii are în vedere. . adică de îndeplinire sau exercitare a funcţiei în conformitate cu obligaţiile decurgând din 262 . iar. etc. rezultatul economic al exercitării funcţiei (nu neapărat în sensul rentabilităţii economice. constând în îndatorirea executării tuturor dispoziţiilor ierarhice legale ale superiorilor acestuia. pe de o parte.principiul responsabilităţii. . autoritate. a modului de desfăşurare şi fundamentare a procesului decizional. . astfel încât propunerea.de natura (normativă sau individuală) a actului şi de importanţa acestuia. inclusiv a actului rezultat în cadrul lui.principiul obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.principiul subordonării ierarhice a funcţionarului public – trăsătură distinctivă a acestuia faţă de parlamentar sau judecător -. să fie temeinice şi legale. colectivitate. avizul. iar întreruperea sau suspendarea temporară ori încetarea definitivă a raporturilor de serviciu din motive neimputabile acestora nu determină pierderea drepturilor legal câştigate şi nici a calităţii de funcţionar public păstrat în corpul de rezervă. în limitele competenţei sale. presupune soluţionarea cazului dat cu respectarea adevărului obiectiv. . .. în conformitate cu prevederile legale. aşteptat de individ. rezultatul social scontat. la timp şi întocmai. respectiv pe baza stării de fapt corect stabilite şi cu respectarea prevederilor legale integral aplicabile situaţiei. ci în cel al încadrării în limita veniturilor sau bugetelor proprii ori alocate).

3.principiul orientării către cetăţean a funcţiei publice în sensul prestării la termen şi întocmai a serviciului public solicitat. . Titularul 263 . atât cele publice cât şi cele nepublice. corespunzător schemei de organizare a lor. 1. constituie statul de funcţii a acestora. efectuarea lui în interesul acestuia de către autoritatea sau instituţia publică cea mai apropiată posibil. Conţinutul concret al drepturilor şi îndatoririlor decurgând din funcţie şi revenind titularului ei se stabilesc prin fişa postului. principiul egalităţii (accesului) şanselor de intrare şi promovare în corpul funcţionarilor publici prin concursul deschis pentru fiecare cetăţean ce îndeplineşte condiţiile legale ceea ce este o reflectare particularizată a principiului egalităţii în drepturi. meritelor şi competenţei profesionale. Noţiunea funcţionarului public Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar. Totalitatea funcţiilor dintr-o autoritate sau instituţie. fiind interzisă orice discriminare. iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. totuşi putem considera ca principii şi următoarele reguli: principiul selecţiei funcţionarilor prin concurs după criteriul competiţiei deschise. Ea reflectă şi diferenţierile faţă de alte funcţii sau posturi similare.competenţele şi atribuţiile încredinţate titularului ei şi prin a căror încălcare se declanşează răspunderea juridică a acestuia. cu diviziunile şi subdiviziunile componente structurale. transparenţei. Deşi legea nu le mai enunţă ca şi principii generale şi distincte.

În privinţa noţiunii de „funcţionar” sau de „funcţionar public”. din cadrul unor societăţi comerciale. impersonală – deoarece este o creaţie a legii – existând independent de titularul sau deţinătorul ei. alături de acestea.unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate. numit şi administrativ. şi alte însărcinări legate de exerciţiul funcţiei sale. instituită şi generalizată prin noul Statut. fie în baza legii. În acest fel operează distincţia între funcţionarul public. există multiple legături şi diferenţieri: a) funcţia publică este o situaţie juridică obiectivă. fără a putea refuza realizarea ei decât în cazul unor dispoziţii apreciate ca ilegale ale conducerii sale. Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice. în organizaţiile cu scop lucrativ aşa-numitul personal neproductiv sau indirect productiv. care se poate schimba. de larg interes. Între funcţie şi funcţionar. şi titularii altor funcţii. funcţionar public apt pentru misiunea încredinţată. c) de regulă. astfel. funcţia publică nu epuizează întreg conţinutul atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu ce revin unui funcţionar deoarece cel în cauză mai poate primi. mai ales. izvorând din nevoile practice ale exercitării organizate a puterii publice în scopul realizării unui serviciu public determinat. d) funcţionarul exercită funcţia numai în baza unei învestiri legale şi în limitele ei. inclusiv cel de autoritate. inclusiv autorităţi şi instituţii care nu au atribuţii executive. chiar administrative. respectiv funcţionarul public. trebuie să 264 . regii autonome. sunt încadraţi cu contract de muncă şi reprezintă. fie în baza dispoziţiilor superiorilor săi ierarhici. b) funcţia publică nu se poate realiza în afara unui titular învestit cu înfăptuirea ei şi devenit. deci între situaţia juridică şi titularul ei.

de regulă administrativă sau executivă. c) învestirea funcţionarului public administrativ şi exerciţiul funcţiei se fac. decât cea din care face parte în mod obişnuit. Din această definiţie rezultă că: a) funcţionarul public administrativ trebuie să facă parte dintr-o autoritate sau instituţie publică. prin numire. „angajat”. de regulă. în raporturile cu terţii în care intră organul în cauză. ca o consecinţă a modificării vremelnice a raportului de serviciu în care se află. b) funcţionarul public trebuie învestit cu exerciţiul funcţiei sale. Raţiuni practice pot determina că în mod temporar – prin delegare sau detaşare – o persoană să-şi exercite funcţia în cadrul unei alte autorităţi sau instituţii.remarcăm faptul că deşi era şi este utilizată frecvent de ştiinţa dreptului administrativ şi de cea a dreptului muncii. ceea ce înseamnă necunoaşterea limitei maxime 265 . legislaţia utilizează diferite terminologii neunitare incluzând noţiuni ca „salariat”. mai rar prin alegere sau prin alte forme (desemnare). „lucrător”. conducând la inexistenţa actelor sale juridice lipsite de orice urmă de legalitate (autenticitate sau oficialitate). de regulă. chiar dacă unele efecte se produc şi în afara ei. „personal”. de regulă. dar şi în acest caz funcţionarul se află tot în cadrul unui organism determinat. pentru o perioadă de timp nedeterminată. întrucât funcţia se exercită în cadrul acestora. pe o perioadă nedeterminată. Pornind de la conţinutul funcţiei publice executive putem defini funcţionarul public administrativ ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau instituţie publică aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal investită cu exerciţiul unei funcţii publice executive. Neapartenenţa la un organ exclude posibilitatea valabilităţii juridice a manifestărilor de voinţă intenţionate. de ştiinţa administraţiei ori de cea economică. fiind salarizată pentru activitatea depusă. etc.

eliberare sau destituire) a raportului de serviciu.2 şi 5. art. 266 . respectiv superiorul său ierarhic. gospodărire. dincolo de stabilitatea în funcţie (dreptul la carieră) nu exclude posibilitatea modificării (prin delegare ori detaşare) sau încetării (prin demisie. asemenea acte pe seama subordonaţilor săi. cu modificările şi completările ulterioare. în cazul exercitării lor neconforme cu legea. de inamovibilitate şi care. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. funcţionarul este salarizat pentru activitatea depusă. conform legii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. salariul reprezentând echivalentul bănesc al funcţiei (poziţie şi existenţă socială). care efectuează activităţi de secretariat-administrative. din raţiuni specifice. protocol. la rândul său. Statutul funcţionarilor publici a adoptat.în timp până la care operează exerciţiul funcţiei. îi conferă atributul de a emite. întreţinere-reparaţii şi de deservire. precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Nu sunt excluse anumite limitări în timp care să confere un caracter temporar exercitării unei funcţii (cazul delegării sau detaşării). fără ca aceasta să echivaleze cu o stare perpetuă. 251 din 22 martie 2004. d) de regulă. după caz. este angajat cu contract individual de muncă neavând 137 Legea nr. o definiţie şi anumite criterii particulare în configurarea conceptului de funcţionar public137: a) funcţionarii publici nemaiîncheind contract individual de muncă. se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare faţă de inferiorul. Aceasta îl obligă la executarea întocmai a dispoziţiilor curente de serviciu ale superiorilor şi. spre deosebire de parlamentar sau magistrat (judecător). inclusiv dreptul de a fi controlat sau de a putea verifica. e) funcţionarul public administrativ. precum şi posibilitatea de a fi sau de a se substitui în atribuţii. pe viaţă. numai personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice.

cadrele didactice. Vedinaş. bibliotecar). • o bună parte din aceste persoane au calitatea de funcţionari (secretar-dactilograf. De la prevederile Statutului mai sunt excluse şi: personalul salariat încadrat. Referitor la acest personal auxiliar trebuie să arătăm că: • acestui personal auxiliar i se aplică integral regimul juridic al dreptul muncii şi la modificarea ori încetarea contractului de muncă. 11-13. Editura Lumina Lex. Această denumire reflectă într-un prim sens138 specificul 138 C. corpul magistraţilor. este discutabilă modificarea aceluiaşi act normativ prin ordonanţa de urgenţă a executivului. V. • nimic nu împiedică la ocuparea posturilor de către cei în cauză să opereze şi o numire în funcţie. dar nu pe aceea de funcţionar public. curier. casier. precum şi în materia litigiilor de muncă (jurisdicţiei muncii). precum şi bibliografia citată 267 . dublată de încheierea contractului de muncă. această lege este.calitatea de funcţionar public şi aplicându-i-se legislaţia muncii. 2000. de natură organică. de deservire. Călinoiu. pag. conform Constituţiei. adoptată în condiţiile angajării răspunderii Guvernului faţă de plenul parlamentului în şedinţa comună a camerelor sale. mai ales dacă se susţine un concurs de către mai mulţi candidaţi. Bucureşti. terminologia specifică legii şi anume aceea de Statut. pe baza încrederii personale. Teoria funcţiei publice comunitare. b) funcţionarilor publici li se aplică prevederile din Legea privind Statutul funcţionarilor publici. pentru acest personal auxiliar. la cabinetul demnitarului.

cazul militarilor. pag. naval. etc. autoritatea vamală. ed. 383. Administraţiei Prezidenţiale. militarizaţilor. acolo. Această idee călăuzeşte. Amenagement du téritoire. Planifications. Paris. 1996. poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative alte servicii publice stabilite prin lege. Jean Bernard Auby. constituind dreptul comun în materie. a VII-a. 139 Jean Marie Auby. Consiliul Legislativ. Contentieux administratif. în mod derogator nu numai reglementările deja existente în temeiul legilor speciale dar şi cele viitoare. Dalloz. trebuie să remarcăm faptul că legea în cauză are un conţinut mult mai larg deoarece ea reglementează şi organizarea funcţiei publice. Institutions administratives. Pe de altă parte.reglementării şi anume acela de a grupa principalele probleme pe care le presupune situaţia juridică a funcţionarilor publici. precum şi ansamblul normelor esenţiale aplicabile tuturor acestora sau majorităţii139 lor. serviciile diplomatice şi consulare. Interventions de l’administrations dans l’economie. deşi dispoziţiile Statutului în cauză se aplică tuturor funcţionarilor publici. a celor din transporturi (feroviar. aceasta are loc numai în măsura în care respectivele statute nu dispun altfel. Totuşi. Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care desfăşoară activităţi în cadrul unor servicii publice cum ar fi: structurile de specialitate ale Parlamentului. de management a funcţiilor publice şi funcţionarilor publici. abordând probleme de genul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. aerian) sau învăţământ. Organisation générale. inclusiv celor care au deja statute proprii (aprobate prin legi speciale). 268 . Prix.

calitatea de funcţionar nu este aceea de simplu subiect sau parte într-un raport juridic concret. şef serviciu. indiferent de locul ocupat de cel în cauză în ierarhia internă a organului din care face parte (director. etc. referent. ceea ce exclude de la bun început toate persoanele alese (primari.. avizului. 1997. op. Drăganu. ediţia a VI-a. deci persoane de conducere sau de execuţie).140 Întradevăr.Denumirea de Statut reflectă. ci este cazul unei situaţii sau poziţii într-un ansamblu de raporturi juridice. însăşi natura situaţiei funcţionarului sau condiţia juridică a acestuia. • numirea în funcţii de conducere din cadrul autorităţii sau instituţiei publice care.cit. 1972. viceprimari şi consilieri în cazul autorităţilor locale) sau desemnate (cazul premierului şi a întregului guvern votat de parlament). (de exemplu. pag. pag. adică un statut personal. Montchrestein. 192. 141 T. Droit institutionnel de l’Union Européene.141 c) funcţionar public este numai persoana numită într-o funcţie publică. titular de drepturi şi/sau obligaţii. Trebuie menţionat că: • numirea provine de la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. în al doilea sens. Drept constituţional. că revine conducătorului autorităţii sau instituţiei ori conducerii supraordonate ierarhic eventual cu respectarea unor formalităţi de genul acordului. inspector. 269 . cu respectarea dispoziţiilor din Statut. credem. 189. avizul prefectului la numirea sau eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale din 140 Jean Boulouis.

etc. fie a unor titluri de creanţă (imputaţii şi reţineri pentru plata unor pagube sau datorii. 1. contribuţia la asigurări sociale. Numărul total al persoanelor care îndeplinesc funcţiile prevăzute în statul de funcţiuni formează efectivul de personal al respectivei autorităţi sau instituţii. În baza statului de funcţii şi a efectivului de personal se obţine statul de personal care cuprinde diviziunile sau structurile nominalizate (denumite). e) acolo unde prevederile statutare sunt neîndestulătoare ele se completează. funcţiile ce fac parte din ele şi numărul posturilor pentru fiecare funcţie cu numele persoanelor care ocupă fiecare post. şi a obligaţiilor corespunzătoare decurgând din aceste drepturi. în măsura în care nu contravin. etc. Statul de plată sau de salarii este o reflectare a statului de personal cu specificarea drepturilor băneşti (salariale) cuvenite. în sensul Statutului. fie în baza legii (impozitul pe salar.unităţile administrativ-teritoriale ( art.133/2 din Legea administraţiei publice locale nr. cu ale legislaţiei pensiilor şi asigurărilor sociale. de exemplu). subprefecţii. sau mai precis nu se aplică prevederilor acestuia persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică. membrii guvernului.161/2003. d) nu intră în categoria funcţionarilor publici. Legii contenciosului administrativ. cum ar fi.4. de exemplu. exceptând-o pe aceea a responsabilităţii ministeriale nr.215/2001). neexistând încă o lege proprie pentru această categorie. cu prevederile legislaţiei muncii. plata pensiei de întreţinere. Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici. Regimul juridic al funcţiei publice 270 . prefecţii..115/1999 sau a Legii nr. pentru munca depusă.). în principal.

160.cit. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.a. Drept administrativ. Negoiţă. legal reglementată. Legea nr. 251 din 22 martie 2004. dar care sunt prevăzute în statute sau reglementări proprii) şi anume143: . 271 . preexistentă.existenţa vârstei de 18 ani împliniţi. astfel. conform Statutului. pag. în persoana celui care urmează a fi investit cu o anumită funcţie (alăturate diverselor condiţii speciale atât de diferite de la o funcţie la alta. 142 143 Al. art.existenţa cetăţeniei române şi domiciliul în România. Deşi funcţia publică reprezintă o situaţie juridică obiectivă. cu modificările şi completările ulterioare. op. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu respectarea condiţiilor legale. totuşi raportul juridic concret de funcţiune sau de serviciu se formează în mod efectiv numai prin învestirea unei persoane fizice cu/sau în funcţia publică respectivă şi care devine.. o persoană fizică într-o anumită funcţie determinată în scopul exercitării acesteia corespunzător legii. . . prin apartenenţa ei la o anumită persoană strict determinată.stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate.capacitate deplină de exerciţiu. titulara drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic nou format. modificare şi încetare. Există condiţii generale142 de acces la funcţiile publice administrative care trebuie întrunite. . Investirea în funcţie reprezintă actul juridic individual unilateral de putere al unei autorităţi care numeşte. Condiţii generale ale investirii în funcţie Regimul juridic al funcţiei publice reprezintă ansamblul normelor juridice care au ca obiect reglementarea funcţiei respective în privinţa modului ei de formare. de unde şi concluzia că odată ocupată funcţia devine şi o situaţie juridică subiectivă.50.

. . . Rezultă că pentru învestirea în funcţia publică trebuie îndeplinite anumite condiţii.depunerea jurământului de credinţă. contra statului sau contra autorităţii. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşită cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.lipsa stării de incompatibilitate.declaraţia de avere.să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu-i fi fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. care împiedică înfăptuirea justiţiei. promovarea concursului sau examenului de specialitate.să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică. În cazul nostru. de serviciu sau în legătură cu serviciul.pregătirea profesională de specialitate. şi anume: . scris şi vorbit.să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii.cunoaşterea limbii române. . . De asemenea persoana care urmează să ocupe o funcţie publică trebuie: . persoana îndreptăţită la această activitate trebuie neapărat să aparţină numai de acel stat pe care îl reprezintă şi cu ale cărei autorităţi şi interese se identifică. conform Statutului şi altor legi numai cetăţenii români pot fi admişi în funcţiile publice civile şi în 272 .existenţa cetăţeniei române deoarece mai mult decât oriunde exercitarea puterii publice fiind chintesenţa statului.compatibilitate morală. . cetăţenia română exprimă apartenenţa persoanei la statul român şi reprezintă o garanţie de loialitate faţă de acesta şi faţă de modul de promovare a intereselor naţionale. . De aceea.

a autorităţilor publice. inclusiv administrative. Dacă existenţa cetăţeniei reprezintă o condiţie minimală de acces la o funcţie publică rezultă că străinii (cu sau fără altă cetăţenie) sau calitatea de străin constituie un impediment legal absolut pentru accesul şi ocuparea funcţiei publice. mai ales în cazul unor funcţii reprezentative eligibile (cazul primarilor. au dreptul de a 273 . Cetăţenia este generatoarea egalităţii între cetăţeni în faţa legii. cetăţenii uniunii care îndeplinesc condiţiile legale.cele militare. În condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. în unele situaţii. civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. deoarece exerciţiul funcţiei presupune prezenţa permanentă a titularului ei în raza teritorială a autorităţii căreia îi aparţine. funcţiile şi demnităţile politice. dacă ar îndeplini o atribuţie de competenţa autorităţilor române. viceprimarilor. precum şi în privinţa modul de acces şi a şanselor de ocupare şi promovare în funcţiile publice. în mod cumulativ. Prin modificarea Statutului a dispărut condiţia cetăţeniei române exclusive pentru accesul la funcţia administrativă. consilierilor) pe plan local. a) Condiţia de domiciliu în România trebuie şi ea îndeplinită. după cum însăşi funcţia are. Mai mult. cerinţa legală este ca domiciliul să fie în raza unităţii administrativ-teritoriale în care cel în cauză este ales. la rândul ei. o componentă sau o dimensiune spaţială prin locul de manifestare a competenţei între anumite limite geografice. datorită conflictului sau coliziunii posibile de interese între cele ale statului român şi statul sau statele ce-şi reclamă propriile prerogative faţă de persoana care prin cetăţenia sa străină intră şi sub jurisdicţia statului terţ. iar conform Constituţiei. adică cele prevăzute în Statutul funcţionarilor publici.

nu poate avea nici exerciţiul drepturilor electorale. Pierderea ulterioară a discernământului şi. atât majoratul (cu excluderea capacităţii de exerciţiu restrânse). desigur. 35 din Constituţie. justifică eliberarea din funcţie. a capacităţii de exerciţiu. ceea ce îi lipseşte sau îi privează de exerciţiul drepturilor atât civile cât şi electorale. b) Vârsta de 18 ani împliniţi.alege şi de a fi ales în autorităţile administraţiei publice locale144. republicată în Monitorul Oficial nr. 274 . fără îndoială. cel care nu poate alege nici nu poate fi ales. dar nici investit sau numit în funcţii publice. deci starea legală de pierdere a exerciţiului drepturilor civile şi electorale. Unul se referă la majorat. 5 din Legea privind alegerile locale nr. conform legislaţiei noastre electorale în materie. 145 Art. deşi pentru unele funcţii se prevăd vârste mai mari (de exemplu. 70/1991 (republicată în 1996).145 Statutul face referire expresă la condiţia capacităţii depline de exerciţiu ceea ce include. Într-adevăr. prefectul şi subprefectul cel puţin 30 de ani). alin. şi art. neavând exerciţiul drepturilor civile. art. Celălalt element se referă la starea de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează cel în cauză. Se subînţelege că cel lipsit de discernământ prin act juridic. 144 Constituţia României.17. 34.758 din 29 octombrie 2003. respectiv deplinătatea facultăţilor mintale deoarece cei lipsiţi de discernământ (minorii sub vârsta de 14 ani şi debilii mintali) sau având discernământul alterat sau diminuat (alienaţii mintali şi minorii între 14-18 ani) n-au acces la funcţia publică dacă. cât şi inexistenţa punerii sub interdicţie. implicit. adică la vârsta de 18 ani împliniţi desigur cel târziu în ziua numirii în funcţie.4). având psihicul deficitar sunt puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Statutul a prevăzut această condiţie prin două elemente distincte.

în acest sens Codul penal a prevăzut ca pedeapsă complimentară interzicerea 275 . d) Capacitatea deplină de exerciţiu şi are în vedere existenţa în persoana celui în cauză a drepturilor politice (de a alege şi de a fi ales) în totalitatea lor deoarece însăşi funcţia publică este expresia puterii chemate să apere şi să garanteze realizarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti. a discernământului. alterarea acestuia împiedică persoana să poată deţine o funcţie ce reclamă discernământul permanent necesar exercitării puterii şi asumării responsabilităţii şi răspunderii care decurg din ea. că este cazul debililor sau alienaţilor mintali. inclusiv existenţa discernământului complet. puşi sub interdicţie pe cale judecătorească. sau nu ca urmare a unei solicitări a organelor judiciare. vizează atât aspectul psihic. eliberarea din funcţie. ulterior. Drepturile electorale sau politice se exercită în anumite condiţii prevăzute de Constituţie şi de legislaţia electorală. cât şi cel fizic. care dacă sunt constatate medical de specialişti. c) Starea de sănătate corespunzătoare. definitivă sau temporară.atestată pe bază de examen medical de specialitate. De aceea. în acest sens. Această condiţie deosebit de largă include şi starea psihică corespunzătoare. Într-adevăr. reprezintă temei pentru a-l exclude pe cel în cauză de la accesul la o funcţie publică sau justifică. nu are relevanţă. iar nu şi legal. ori a celor faţă de care s-a dispus numai măsura de siguranţă a obligării la tratament medical (psihic) ori la internarea medicală obligatorie pentru că s-a săvârşit o infracţiune sau cazul celor care prezintă tulburări psihice ori de comportament. aşa cum prevede legislaţia în vigoare. neabolit şi nealterat. lipsa. iar lipsirea de aceste drepturi pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare împiedică accesul la o funcţie publică pe o anumită perioadă de timp (excepţie făcând cazul condamnării la închisoare pe viaţă).

interzicându-i: . împiedicând fie accesul la funcţia publică. În aceste situaţii nu este necesar ca instanţa penală să fi pronunţat şi pedeapsa complimentară a interdicţiei. Însă. luării de mită..dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. de serviciu sau în legătură cu serviciul. cum ar fi cele de genul abuzului şi neglijenţei în serviciu.49. . e) Compatibilitate morală definită în Statut în sensul că cel în cauză să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. 251 din 22 martie 2004. textul din 146 Legea nr. şi de pedepsele complimentare corelative.dreptul de a ocupa o funcţie publică implicând exerciţiul autorităţii de stat. cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. etc. lit. care împiedică înfăptuirea justiţiei. Pedepsele complimentare nu ridică probleme deosebite în cazul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. care ar face incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice. aceasta operând de drept. h). de regulă. cu modificările şi completările ulterioare. În schimb. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. contra statului sau contra autorităţii. unde pedepsele principale sunt însoţite. au fost prevăzute ca abateri penale incompatibile cu calitatea de funcţionar pentru cel care a fost condamnat146 pentru infracţiuni contra umanităţii. de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. art. fie impunând eliberarea din funcţie a celui condamnat definitiv. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.dreptului de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat. Modificarea adusă Statutului a eliminat interdicţiile prevăzute în Codul penal care consacră ca pedepse complimentare pentru cel condamnat. 276 .

ca o cerinţă minimală de cultură generală. se are în vedere orice infracţiune intenţionată. Desigur. cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea. inclusiv celor aparţinând minorităţilor naţionale şi activând în autorităţile din unităţile administrativ-teritoriale unde locuiesc astfel de minorităţi legal recunoscute.Statut este cu mult mai larg făcând referire nu numai la infracţiuni care se pretează a fi săvârşite şi de funcţionari. astfel cum este ea definită prin lege. lucrările (şedinţele) autorităţilor se desfăşoară în această limbă. dar şi ca o cerinţă legală întrucât limba oficială a statului este româna. . de modul de executare ori de suspendare a executării. iar actele se întocmesc (redactează) în limba română. 277 . ci. indiferent de modul ei de sancţionare. f) Cunoaşterea limbii române scris şi vorbit. Tot incompatibilităţi morale sunt determinate şi de: . chiar dacă făptuitorul a fost amnistiat sau pedeapsa aplicată a fost graţiată. Această cerinţă revine tuturor funcţionarilor. ca de exemplu. cele de corupţie sau de fals. dacă cel în cauză a fost condamnat şi s-a dispus o pedeapsă complimentară de interdicţie nu se mai ridică probleme deosebite în privinţa situaţiei juridice a funcţiei publice respective. în celelalte situaţii rămâne la aprecierea autorităţii. chiar dacă aceştia cunosc limba acestei minorităţi aparţinătoare ca limbă maternă. mai ales pentru acele infracţiuni intenţionate în care condamnarea pentru ele atrage şi incompatibilitatea exercitării funcţiei publice. indiferent de nivelul (mediu sau superior al pregătirii). Dacă în timpul exercitării funcţiei cel în cauză suferă o condamnare pentru o infracţiune incompatibilă cu funcţia avută va fi eliberat din funcţie.desfăşurarea unei activităţi de poliţie politică. În schimb. cu închisoare ori cu amendă.destituirea dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani.

278 . i) Obligaţia prezentării declaraţiei de avere. în condiţiile legii. unii funcţionari publici din serviciile care au contact direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective. studii medii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. g) Pregătirea profesională de specialitate sau condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică. fie indirect prin probele scrise şi orale de specialitate ori este prezumată a fi îndeplinită prin certificatele şi diplomele de absolvire depuse la dosar. Dacă între timp aceste cerinţe de studii sunt modificate sau se schimbă. Aceasta înseamnă verificarea profesională prealabilă prin examinarea. art. etc. medicale. 1). tehnice. fie direct la limba română. diploma de studii în sine nefiind suficientă pentru ocuparea şi deţinerea funcţiei publice decât cel mult pentru perioada debutului sau stagiaturii. la numirea şi la eliberarea din funcţie conducătorului autorităţii sau instituţiei din care face parte în 147 Legea nr. didactice. altfel spus. uneori şi efectuarea perioadei de stagiu sau de probă ori de încercare cu caracter provizoriu în funcţie. economice. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare.). limitată în timp.Îndeplinirea cerinţei poate fi verificată la numirea în funcţie prin examinarea susţinută de candidat. h) Promovarea examenului sau câştigarea concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice147 sau. capacitatea sau competenţa profesională ori de specialitate pentru postul pe care urmează să-l ocupe. iar cel în cauză nu le mai îndeplineşte. alin.51. liceale sau post-liceale ori al specializării (administrative. 251 din 22 martie 2004. În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere semnificativă (de peste 20%). respectiv nivelul studiilor superioare de lungă sau scurtă durată. va opera eliberarea lui din. juridice.

ştiinţifice. ca o garanţie că exerciţiul puterii nu a reprezentat o sinecură sau un prilej de îmbogăţire. .în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. pe durata numirii sale. cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică. în condiţiile legii. relevat de discrepanţa dintre venituri şi achiziţiile de bunuri ori acumulările de bani peste nivelul celor dintâi.în calitate de membru al unui grup de interes economic. în exercitarea funcţiei publice. . Funcţionarii publici care. din sectorul public sau privat. literar – artistice. în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată. după caz.în cadrul regiilor autonome. remunerate sau neremunerate după cum urmează: . orice persoană poate cumula mai multe funcţii având dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare din funcţiile ocupate. au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la asemenea societăţi sau unităţi nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la 279 . . Declaraţia de avere se reactualizează anual. Legea a prevăzut ca incompatibilităţi deţinerea altor funcţii şi desfăşurarea altor activităţi. Concomitent se depune şi o declaraţie de interese care se reactualizează. j) Lipsa sau inexistenţa incompatibilităţii între calitatea de funcţionar public cu orice altă funcţie sau demnitate publică.scopul cunoaşterii stării sale materiale la preluarea postului. Într-adevăr. societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ.în cadrul cabinetului demnitarului. adică practic imposibilitatea cumulului de funcţii. cu excepţia calităţii sau activităţii didactice. precum şi a evoluţiei acesteia la finele exercitării funcţiei publice. în sistemul actual legislativ care consacră libertatea muncii.

funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii: . Conflictul de interese este definit de Legea nr.04. 161/2003 ca situaţie în care persoana ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Aceeaşi incompatibilitate apare şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar. art. precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective148.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. În privinţa calităţii de membru al unui grup de interes economic trebuie să avem în vedere faptul că acest grup reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituită pe o perioadă determinată.118. publicată în Monitorul Oficial nr. Grupul este persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea sau nu calitatea de comerciant. Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită.2003. nu sunt permise raporturi ierarhice directe între funcţionarii publici care sunt soţi sau rude de gradul I. 148 Legea nr. în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi. să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial. De asemenea. Astfel.asemenea organizaţii timp de 3 ani după ieşirea din Corpul funcţionarilor publici.279 din 21.1) 280 .este chemat să rezolve cereri. alin. prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

administrativă. conflictul de interese vizează numai aspecte patrimoniale.incompatibilitatea cuprinde prohibiţii vizând funcţii sau alte activităţi atât remunerate cât şi neremunerate. cum este cazul prefecţilor. penală sau civilă potrivit legii. . 281 . participă în cadrul aceleaşi comisii. în timp ce nerezolvarea conflictului de interese atrage. în timp ce conflictul de interese este numai temporar. sub sancţiunea eliberării din funcţie. Legislaţia mai prevede şi cazuri speciale de incompatibilitate vizând administraţia publică. cu funcţionarii publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I.incompatibilitatea se rezolvă prin renunţarea la una din stările care o generează. ale soţului ori rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. Din analiza raportului dintre incompatibilităţi şi conflictul de interese relevă următoarele aspecte: . . fiind un conflict permanent cu o altă funcţie sau autoritate. răspunderea disciplinară. după caz.- - interesele sale patrimoniale. subprefecţilor şi secretarului unităţii administrativteritoriale care nu poate fi membru al unui partid sau al unei formaţiuni politice.rezolvarea stării de incompatibilitate prin opţiunea celui în cauză conduce. . continuă. pe durata exercitării funcţiei publice. constituite conform legii. între cele două stări. în timp ce conflictul de interese presupune abţinerea de la implicarea funcţionarului în rezolvarea cererii ori participarea la procesul decizional respectiv. la menţinerea sau la pierderea funcţiei publice.incompatibilitatea vizează o stare perpetuă. după caz.

să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care 282 . abţinerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice. ele fiind doar simple îngrădiri temporare de natură specială în scopul evitării unor conflicte de interese. Statutul a mai prevăzut. deoarece el poate renunţa la calitatea sau funcţia care-i blochează accesul. atrage eliberarea din funcţie a celui vizat prin actul conducătorului. deşi sunt limitări ale capacităţii juridice a persoanelor fizice.Corelativ incompatibilităţii – ca stare de durată – există şi interdicţia. de exemplu. neurmată. vor fi suspendaţi din funcţia publică deţinută pe durata exercitării acelei funcţii. exprimarea de opinii politice în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. de renunţarea la calitatea incompatibilă de către cel în cauză. nu sunt o ştirbire ori o decădere din drepturile politice şi civile – de genul interdicţiilor pronunţate prin hotărâre judecătorească – menite a-l împiedica pe cel vizat în accesul la funcţia publică. să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării. Toate aceste incompatibilităţi. conferind o reală independenţă funcţională în exercitarea deplină a puterii publice. Inexistenţa stării de incompatibilitate trebuie să persiste pe toată durata exercitării funcţiei. ce reprezintă simple oprelişti privitoare la anumite activităţi sau acţiuni ce nu trebuie săvârşite de funcţionar în legătură cu sau în timpul exercitării funcţiei sale ca. imediat. de exemplu. Dacă totuşi funcţionarii publici sunt aleşi sau numiţi pentru exercitarea funcţiei de demnitate publică. sau oprelişte temporară. care nu permite funcţionarului. în termen de 3 zile de la numire având următorul conţinut: „Jur să respect Constituţia. şi interdicţiile. fără să le definească. k) depunerea jurământului de credinţă. ca stare de moment. Apariţia ei în acest interval.

251 din 22 martie 2004. 251 din 22 martie 2004.2) şi art.65. ca ultimă formalitate procedurală. Depunerea lui. în persoana celui vinovat. cu modificările şi completările ulterioare. prevăzute în reglementări speciale cuprinse în statute şi regulamente proprii mai ales în cazul militarilor sau unor servicii speciale. alin.54. să păstrez secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. art. alin. dacă s-au respectat toate condiţiile prevăzute de lege în realizarea lor (sau la emiterea înscrisurilor administrative). de conducere sau de execuţie. în baza principiului aparenţei în drept. Mai pot exista şi unele condiţii speciale care se cer a fi întrunite pentru ca o persoană să poată ocupa anumite funcţii publice. cazul consilierului local sau judeţean ori a primarului150. 150 Legea nr.2). Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.34. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului administrativ (deciziei) de numire149 uneori legea prevăzând sancţiuni deosebit de specifice cum ar fi demisia de drept a celui în cauză. Depunerea jurământului înseamnă angajarea deplină şi fidelă a titularului funcţiei în realizarea integrală şi întocmai a atribuţiilor de serviciu. respectând libertatea convingerilor sau cu o altă formulare religioasă. 283 . în litera şi spiritul legii. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. unele chiar foarte severe. desăvârşeşte învestitura în funcţie şi reprezintă momentul de debut în exercitarea legală a funcţiei. cu modificările şi completările ulterioare.am fost numit. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Săvârşirea de fapte care îl încalcă atrage declanşarea răspunderii juridice. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. În rândul acestor condiţii. penale (trădarea). art. în diferite forme.7). alin. Lipsa depunerii jurământului nu afectează în mod esenţial valabilitatea acţiunilor întreprinse de funcţionar care vor putea fi considerate legale. care se adaugă celor generale sau care le 149 Legea nr.

Ea este un act juridic unilateral individual de autoritate provenind de la un organ public sau instituţie publică prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul autorităţii sau instituţiei respective. b. vechimea în funcţie. modificarea.particularizează pe acestea. Numirea este un act de drept administrativ individual emis. studii de specialitate corespunzătoare sistemului. respectiv a funcţionarului. de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. întreruperea şi încetarea raportului de serviciu (funcţiune) A. chiar dacă viitorul titular al funcţiei ar fi formulat anterior o solicitare expresă în vederea investirii sale urmată de actul numirii. fiind o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală provenită de la acea parte a raportului juridic care încredinţează funcţia spre exercitare. ceea ce permite formarea şi exercitarea raportului de serviciu pe durată nedeterminată. conform principiului simetriei formal . sexul. 284 . ca regulă nu operează şi consimţământul celeilalte părţi a raportului juridic. de regulă. deşi alte categorii beneficiază de alegere în funcţiile reprezentative (primarii) sau desemnare şi votare (premierul şi guvernul). Odată întrunite condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia publică urmează operaţiunea propriu-zisă a învestirii sau învestitura. condiţia fizică. învestirea prin numire nu este un act juridic bilateral sau un acord de voinţă. când. suspendarea.juridice. În concluzie. etc. ci şi pentru derularea lui ulterioară – prin modificare şi suspendare – dar şi pentru încetarea lui în acelaşi mod. putem enumera limita de vârstă maximă. reputaţia şi moralitatea neştirbită. Formarea. Conform Statutului învestirea se face prin numire. Această caracteristică este esenţială nu numai pentru formarea raportului de serviciu ori de funcţiune.

ce desăvârşeşte procedura investiturii este depunerea jurământului de credinţă. avizului. numele funcţionarului public. nedepunerea jurământului. confirmării. implicit. aprobării. sub forma propunerii.). dar strâns legate de ea. numirea neaprobată). avansare înainte de termen) când suntem în prezenţa aşa-numitului „funcţionar de fapt” se pune problema valabilităţii actelor şi operaţiunilor emise sau întreprinse în legătură cu atribuţiile sale exercitate. dar care ar putea fi vătămaţi în 285 . denumirea funcţiei publice. Acestora din urmă nu li se poate imputa necunoaşterea iregularităţii învestirii. a oricărei manifestări de voinţă care se vrea producătoare de efecte juridice. Dimpotrivă. O formalitate tipică prealabilă este avizul consultativ al compartimentului juridic cu privire la modul de respectare a condiţiilor de legalitate la numire. în raporturile cu terţii. precum şi drepturile salariale. acordului. O formalitate ulterioară şi ultimă. Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii. etc. în sensul încălcării unor condiţii neesenţiale de legalitate la numire. data şi locul de la care şi unde se exercită. Operaţiunea cea mai frecventă este cea a concursului sau examenului de specialitate.Investirea poate cuprinde şi o procedură mai complexă care să includă formalităţi anterioare. promovare. adică inexistenţa actelor administrative lipsite de orice aparenţă de legalitate (cazul persoanei încă nenumite. incluzând condiţii specifice (vechime în funcţie. Fiind esenţială în naşterea raportului de funcţiune lipsa numirii şi a celor mai multe din formalităţile esenţiale ale investiturii antrenează nevalabilitatea exercitării funcţiei şi. notarea cunoştinţelor. etc. mai ales. în cazul iregularităţii învestirii. calificativele profesionale anterior obţinute. concomitente sau ulterioare operaţiunii propriu-zise de ocupare (numire) a funcţiei. din partea persoanei în cauză. concursul nevalidat. transferare (lipsa avizului. destituite.

prin care deveneau şi angajaţi ai instituţiei respective. actele de stare civilă). concediile şi repaosul. mai puţin drepturile şi obligaţiile funcţiei care formau conţinutului raportului de serviciu. făcute corespunzător legii (cele de stare civilă. Acest contract individual. de autorizare) sunt nule. Legea cu privire la actele de stare civilă nr. cu respectarea prevederilor legii în materie. supus regimului juridic de dreptul muncii şi expresie a acordului de voinţă a celor două părţi contractante din raportul de muncă. respectiv persoanele active din aceste sectoare. protecţia socială. întreţinere-reparaţii şi de deservire care are calitatea de angajat şi care nu este funcţionar public aplicându286 . În acest sens. sunt valabile. etc. respectiv al funcţiei publice. Până la apariţia Statutului majoritatea funcţionarilor numiţi încheiau şi un contract de muncă.drepturile lor prin nulitatea actelor şi operaţiunilor respective. reglementat de Codul muncii şi având o natură privată. reprezentând o simplă cale de fapt. deşi ele îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă cerute de lege (de exemplu. reflecta drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor privitoare la condiţiile şi durata muncii.. care efectuează activităţi de secretariat-administrative.119/1996 prevede că actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă. actele de sancţionare contravenţională. Nu încheiau şi nici acum nu încheie contracte de muncă personalul militar şi cel militarizat. chiar dacă acea persoană nu avea această calitate. Statutul actual prevede obligativitatea încheierii contractului individual de muncă de către personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice. salarizarea. gospodărire. În general. în vreme ce actele de constatare. procese-verbale de control). vor trebui considerate valabile sau valide în baza principiului aparenţei în drept. În schimb. protocol. actele de impozitare. se apreciază că actele de autoritate ce ţin de voinţa exclusivă a funcţionarului (cele se sancţionare.

152 Legea nr. etc. Raportul de serviciu al funcţionarului public se exercită pe durată nedeterminată cu excepţia cazurilor de ocupare a funcţiilor publice pe o perioadă determinată. Desigur. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici duce la o mobilitate în cadrul corpului funcţionarilor publici. de vechime în specialitate. 251 din 22 martie 2004. 251 din 22 martie 2004. ori în altă localitate sau în alt organ. cu modificările şi completările ulterioare. cu modificările şi completările ulterioare. deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituţia publică la care se află. în condiţiile prevăzute de lege. fiind întâlnite şi la societăţile comerciale. funcţionarul nu poate negocia drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raportului de serviciu în care se află şi nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. B.15. arhivar. registrator. Ea se efectuează pentru: 151 Legea nr. asociaţii sau organizaţii neguvernamentale. art.). Republicată în Monitorul Oficial al României nr. care poate conferi sau retrage atribuţii. art. 287 . poate încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent (prin redistribuire de personal) ori în mod temporar (prin delegare sau detaşare) în acelaşi loc sau organ. Pentru numirea înalţilor funcţionari publici sunt reglementate condiţii speciale de studii. de concurs şi numire152. Modificarea raportului de funcţie sau de serviciu este rezultatul aceleiaşi manifestări unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice. Ca regulă. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.i-se legislaţia muncii151. de specializare şi perfecţionare. nu este greu de observat că unele funcţii din aceste categorii au efectiv o natură administrativă nepublică (secretar-dactilograf. curier.6.

Mohanu. pag. . .în interesul funcţionarului public pentru dezvoltarea carierei în funcţia publică. 251 din 22 martie 2004. I. Ş.în interes public. fie în alta (în afara ei) – art. mutare în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică. 302-303. dar nu mai mult de 90 de zile calendaristice într-un an (în acest din urmă caz numai cu acordul funcţionarului) funcţionarul păstrându-şi funcţia şi salariul avut153. 1978. Delegarea are mai multe elemente:154 . I. 153 Legea nr. Tr. art.81 din Statut. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc prin: delegare. transfer. fie în aceeaşi localitate.ea se realizează în interesul propriu al autorităţii sau instituţiei care deleagă şi nu a funcţionarului ei. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează persoana pe o perioadă de cel mult 60 de zile consecutive.76. Delegarea sau detaşarea se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei în cadrul căreia funcţionează persoana pentru a îndeplini anumite activităţi în afara organului din care face parte. 154 S.eficientizarea activităţii sau autorităţii sau instituţiei publice. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. tratat. detaşare. de regulă într-o altă localitate şi la o altă autoritate sau instituţie. exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere. Bucureşti. Belingrădeanu. cu modificările şi completările ulterioare. vol. Ghimpu. .reprezintă o schimbare temporară (implicit o modificare) a locului de exercitare a funcţiei. Gh. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Ştefănescu. Dreptul muncii. deşi este posibilă neschimbarea localităţii. 288 .

Refuzul nejustificat al îndeplinirii delegării reprezintă o abatere disciplinară. cazării şi indemnizaţiei de delegare. 155 156 Idem. Delegarea poate fi refuzată în caz de invaliditate. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. justifică aplicarea unei sancţiuni disciplinare intrând în larga categorie a refuzului nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu156. suportate de autoritatea care l-a delegat. organului din care face parte. 303. În concluzie. astfel. iar la încetarea ei revine pe acelaşi post. . op. pag. deşi nenominalizată expres în statut între încălcările de acest gen. şi stabilitatea funcţiei. art. dar în afara. împiedică realizarea ei şi când funcţionarul creşte singur copilul minor. care. delegarea reprezintă155 măsura temporară şi unilaterală dispusă de conducerea autorităţii sau instituţiei şi prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de îndeplinire a unor activităţi în interesul. când starea sănătăţii. . de exemplu. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. toate acestea reprezentând tot atâtea obligaţii ale instituţiei din care face parte cel în cauză. . un funcţionar de nivel central sau judeţean este delegat la o filială sau serviciu descentralizat din localitatea unde îşi are sediul şi propria sa autoritate. Legea nr.funcţionarul va beneficia de plata costului legal al transportului. dovedită medical..cit. căruia i se asigură. cu modificările şi completările ulterioare.funcţionarul îşi păstrează funcţia şi salariul pe perioada delegării. 251 din 22 martie 2004.65 289 .dacă.constituie o obligaţie de serviciu care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de conducător.

de regulă. dar dacă durata ei depăşeşte mai mult de 6 luni întrun an calendaristic trebuie acordul celui în cauză. . ca şi în cazul delegării. iar în cursul unui an calendaristic poate depăşi mai mult de 6 luni. pag. la o altă instituţie şi uneori într-o altă localitate. 158 S. cel în cauză se integrează ierarhic în noua instituţie de la care primeşte salariul şi faţă de a cărei conducere se subordonează complet. Ghimpu. pag. Tr. 251 din 22 martie 2004.să corespundă pregătirii profesionale. Elementele detaşării sunt:158 . . este totuşi vizată organizaţia unde persoana este detaşată. vol. . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei în care urmează să îşi desfăşoare activitatea cel în cauză pentru o perioadă de cel mult 6 luni. art. . Republicată în Monitorul Oficial al României nr.reprezintă tot o schimbare temporară a locului de exercitare a funcţiei. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 302-303.pe aceeaşi perioadă funcţionarul îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale iniţiale. 317-318. Mohanu. iar dacă salariul corespunzător 157 Legea nr. 290 .constituie o obligaţie de serviciu instituită de conducere şi care trebuie îndeplinită în condiţiile stabilite de instituţia unde persoana este detaşată.1). 1978.77. Gh. Dreptul muncii. iar nu cea aparţinătoare ei. Ştefănescu. alin. I. .deşi se dispune tot în interesul serviciului.pe perioada detaşării. numai dacă există acordul scris al funcţionarului public157. Bucureşti. Belingrădeanu. cu modificările şi completările ulterioare. beneficiind de stabilitatea funcţiei. I. atribuţiilor şi responsabilităţilor ce i se vor încredinţa. Ş. tratat.

el are dreptul la acest salariu. de regulă.îşi creşte singur copil minor. şi cel puţin o dată pe lună.ori de câte ori motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.la expirarea detaşării cel în cauză va reveni în organul iniţial pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu avut. Refuzul nejustificat a îndeplinirii detaşării reprezintă o abatere disciplinară de neîndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu. . . .554/2004. . Apreciem că atât măsura delegării cât şi cea a detaşării pot fi contestate. În concluzie. ca element de stabilitate. de cel vizat. dacă poate 291 . petiţionarul se poate adresa instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. pe cale ierarhică şi în eventualitatea refuzului unităţii de a da curs solicitării.funcţiei pe care este detaşat este mai mare. Legea permite o asemenea atitudine doar pentru situaţiile prevăzute de delegare. precum şi în următoarele cazuri justificate: .în cazul neasigurării condiţiilor corespunzătoare de cazare într-o altă localitate.graviditate.persoana detaşată în altă localitate beneficiază pe acest interval de timp de costul legal al transportului.starea sănătăţii. dus-întors. face contraindicată detaşarea. . într-o altă localitate. . . al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare suportate de instituţia beneficiară. detaşarea reprezintă măsura unilaterală dispusă de conducere pe timp limitat prin care funcţionarul subordonat are îndatorirea de a îndeplini funcţia publică în interesul unei alte autorităţi unde urmează să funcţioneze şi în care se integrează ierarhic. dovedită cu certificat medica.este singurul întreţinător al familiei.

dar cu caracter permanent. introdusă prin Statut.dovedi vătămarea unui drept legal consacrat prin măsura de modificare (provizorie sau temporară) a raportului de serviciu. 292 . Această schimbare se poate face numai dacă cel în cauză este apt să îndeplinească profesional noile atribuţii care-i revin. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Mutarea poate fi definitivă (apreciem la cerere sau din oficiu.79. cu modificările şi completările ulterioare. a schimbării instituţiei sau autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea. 251 din 22 martie 2004. în acest din urmă caz numai cu acordul scris al funcţionarului) şi se dispune de conducătorul autorităţii sau instituţiei în cauză. este cazul. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. art. o reprezintă schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public care a beneficiat de aprobarea corespunzătoare în mod excepţional pentru motive de sănătate. desigur cu păstrarea clasei şi gradului avute. Facem precizarea că în actualele condiţii* vătămarea unui interes. motivele familiale invocate sunt temeinic justificate sau sunt apreciate ca fiind netemeinice de către autoritatea executivă. 159 Legea nr. Dacă. poate fi invocată în instanţa de judecată. după cum justiţia va putea cenzura refuzul autorităţii de a da curs refuzului de detaşarea din partea funcţionarului dacă. Tot o modificare a raportului de serviciu. pentru aceleaşi motive. 52/1) care permite atacarea în contencios administrativ şi a vătămării interesului legitim. totuşi. O altă modificare a raportului de serviciu. chiar legitim. atunci suntem în prezenţa încetării raportului de serviciu. Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situaţii: * Avem în vedere modificarea Constituţiei (art. o reprezintă mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice159. de exemplu.

Mutarea temporară se dispune motivat de către acelaşi conducător în interesul autorităţii sau instituţiei publice pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului avut de funcţionarul public. Mutarea temporară se dispune pe cel mult 6 luni de către conducătorul autorităţii cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi.când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public pe o funcţie vacantă de aceeaşi categorie. deşi legea nu prevede. situaţii care au fost enumerate mai sus. . suspendat din funcţie în condiţiile legii. cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.la solicitarea justificată a funcţionarului public. de salariul majorat pentru noua funcţie. 293 . În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului. după caz. în altă localitate în situaţiile în care poate refuza delegarea. la rândul său cel mutat este suspendat din funcţia iniţial deţinută. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice. clasă şi grad profesional sau cu o repartizare a postului corespunzător funcţiei publice deţinute cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a salariului acestuia. vacantă în urma promovării temporare a celui care îndeplineşte condiţiile specifice necesare în acest scop şi care înlocuieşte titularul postului respectiv. De asemenea. Tot o modificare o reprezintă şi exercitarea temporară a unei funcţii publice de conducere. acesta va beneficia. pe o funcţie publică de aceeaşi categorie clasă şi grad profesional şi cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public.

j) concediu de maternitate. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.81. g) efectuează tratament medical în străinătate. în condiţiile legii. 251 din 22 martie 2004. d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea. b) încadrat la cabinetul unui demnitar. în condiţiile legii. art. i) carantină. în condiţiile legii. este concentrat sau mobilizat.C. serviciul militar alternativ. în condiţiile legii. a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv. e) efectuează stagiul militar. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. pentru perioada respectivă. 160 Legea nr. precum şi pentru însoţirea soţului sau. după caz. dacă nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă. Statutul a prevăzut suspendarea de drept (obligatorie) în următoarele situaţii pentru funcţionarul public160: a) numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectivă. c) desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul misiunilor diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. cu modificările şi completările ulterioare. Suspendarea din funcţie publică reprezintă o situaţie de întrerupere (încetare) temporară sau vremelnică a derulării raportului de serviciu legal reglementată şi a cărei finalizare are loc fie prin reluarea acestui exerciţiu ori prin încetarea definitivă a relaţiei juridice în cauză. f) este arestat preventiv. în condiţiile legii pentru o perioadă mai mare de o lună. 294 .

în funcţie de soluţia judiciară adoptată. să ceară. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea 295 . încetând de drept raportul de serviciu în urma condamnării sale definitive. o) în alte cazuri expres prevăzute de lege. comunicarea măsurii privării de libertate şi a duratei acesteia. Desigur. ori dacă reprezintă fapte penale care-l fac incompatibil cu exercitarea funcţiei publice. fie repus în funcţie dacă s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sau încetarea acesteia. n) pe perioada cercetării administrative. ori s-a dispus trimiterea în judecată sau funcţionarul public se află în curs de judecată – starea de suspendare din funcţie se menţine. în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă. de drept sau prin revocare a măsurii respective – dacă totuşi urmărirea penală continuă. până la soluţionarea definitivă a cauzei când. funcţionarul este fie destituit. dacă este cazul unei infracţiuni intenţionate sau din culpă. rămâne de datoria conducerii autorităţii sau instituţiei publice. l) forţă majoră. m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni care dacă ar fi săvârşită nu i-ar da dreptul să intre în corpul funcţionarilor publici. La încetarea. În cazul arestării preventive măsura suspendării se impune deoarece funcţionarul nu-şi poate exercita în mod practic funcţia deţinută. Nu interesează motivul arestării. în lipsa unei comunicări din oficiu.k) este declarat dispărut prin hotărâre judecătorească irevocabilă. În această situaţie suspendarea se dispune numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. organului care a dispus arestarea (instanţa de judecată).

Deşi suspendarea operează de drept ca şi încetarea acesteia. Funcţionarul public este obligat. nu operează de drept încetarea suspendării. 10 şi 11 din Codul de procedură penală 296 . h) . în caz contrar. nimic nu împiedică funcţionarul ca în astfel de cazuri să ceară continuarea urmăririi penale sau a judecăţii în 161 Art. Oricum. neexistând obligativitatea reintegrării în funcţie. apreciem că. implicit de revenire (reintegrare) în funcţie a celui vizat. deşi nu avem dispusă măsura arestării. conducătorul organului administrativ trebuie să emită actul administrativ de constatare a suspendării ori a cauzei de încetare (revocare) a acestora şi. s-a pus în mişcare acţiunea penală – faţă de funcţionarul care a comis una din faptele penale prevăzute de art. încetarea măsurii suspendării. lit. să informeze în scris conducătorul autorităţii sau instituţiei despre acest fapt.procesului penal161. În acest ultim caz funcţionarul va fi reintegrat în funcţia publică anterior deţinută şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.50. Şi în această ipoteză scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea ei.de către procuror (în faza urmăririi sau s-a dispus trimiterea în judecată) ori cel în cauză se află în curs de judecată. tot în termen de 5 zile. urmând ca acesta din urmă să asigure. ori achitarea sau încetarea procesului penal determină. totuşi. dacă a operat amnistia sau graţierea. de drept. Desigur. prescripţia sau retragerea plângerii penale prealabile ori părţile s-au împăcat. stingerea urmăririi penale sau a procesului penal trebuie să fie cauzată de lipsa vinovăţiei celui în cauză ori de inexistenţa abaterii penale pentru a determina repunerea în funcţie. condiţiile necesare reluării activităţii funcţionarului. tot o suspendare de drept operează şi în cazul în care. Deşi Statutul nu a nominalizat expres. ca în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept. întrucât.

în condiţiile legii. se va formula în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea. alin. art. în condiţiile legii. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu modificările şi completările ulterioare.1). când. 297 . din nou. b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau până la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente. 251 din 22 martie 2004. 162 Legea nr. Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii162: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau până la împlinirea vârstei de 3 ani. altele decât cele vizând misiunile diplomatice româneşti ori organisme internaţionale la care a fost numit. inclusiv încetarea suspendării şi revenirea în funcţie pe postul iniţial. dar în termen de 5 zile de la încetarea stării de suspendare. Raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a funcţionarului public fără ca legea să indice expres care sunt cazurile sau ipotezele acestei situaţii. de genul perioadelor de pregătire şi susţinere a unor examene de studii. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. vizând funcţionarul public. d) pentru participarea la campania electorală.vederea dovedirii nevinovăţiei sale cu scopul de a fi repus în drepturile sale şi reintegrat în funcţie.82. în cazul copilului cu handicap. Noi apreciem că ele pot viza stări subiective sau obiective. În toate aceste cazuri solicitarea funcţionarului. funcţionarul va solicita acest lucru. c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale. de exemplu. respectiv cererea. trebuind însoţită de documentele justificative şi aprobată de conducerea instituţiei sale prin act juridic. cu caracter personal sau familial. e) pentru participarea la grevă.

Desigur. manifestarea de voinţă a funcţionarului neavând. D. etc. întocmai ca şi formarea sa. apariţia unei pretinse stări de incompatibilitate. apreciem că măsura suspendării din funcţie mai poate fi dispusă facultativ şi oricând de către conducere pe durata apariţiei şi menţinerii unor alte cauze ce afectează derularea normală a raportului de serviciu şi care impun clarificarea situaţiei de menţinere sau nu a titularului în funcţie ca. curative. comiterea unor grave abateri disciplinare ce necesită efectuarea unor cercetări interne prealabile sancţionării. motivarea trebuie dovedită de solicitant. iar caracterul justificat sau nu al motivelor este la aprecierea conducerii care poate încuviinţa sau nu solicitarea. cu respectarea aceloraşi formalităţi procedurale avute în vedere la numirea în funcţie. în principiu. Încetarea raportului de serviciu are loc. 251 din 22 martie 2004. etc. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii. Statutul reglementând amănunţit cazurile de încetare163: 163 Legea nr. vizite documentare. de pildă. Pe perioada suspendării raportului de serviciu postul în cauză este rezervat în vederea asigurării revenirii titularului său. în afara îngrijirilor medicale propriu-zise. putând fi ocupat pe perioadă determinată de un funcţionar public din corpul de rezervă sau de o altă persoană în baza unui contract individual de muncă cu caracter temporar. relevanţă juridică în lipsa hotărârii organului competent. de regulă.de urmare a unor tratamente medicale. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. în acelaşi mod unilateral. Deşi Statutul nu a prevăzut. cu modificările 298 . Actul administrativ prin care se dispune/aprobă suspendarea raporturilor de serviciu. expediţii şi activităţi sportive.

astfel că această prevedere putea lipsi din textul modificat al reglementării noi. apreciem. e) de la data constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie prin hotărâre judecătorească definitivă. perioadă până la care. 49 lit. capacitatea de exerciţiu deplină şi studiile corespunzătoare. a raportului de serviciu. f) respectiv cetăţenia română şi domiciliul în ţară.841. a. f)când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală prevăzută de Statut sau condamnată. b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public. deşi legea nu o stipulează. în mod • şi completările ulterioare. va opera suspendarea. care apreciem că operează cu efect retroactiv. deşi se subînţelege că. umană.). ca urmare a faptului morţii indiferent de cauza care a provocat respectivul eveniment (naturală. prin act juridic al conducerii. în baza principiului simetriei formal juridice. d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă şi a stagiului minim de cotizare pentru pensie. nemenţinerea condiţiilor iniţiale şi pe parcursul derulării raportului conduce la încetarea acestuia. c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una din condiţiile prevăzute prin investirea sa (la art. art.încetării de drept a raportului de serviciu în următoarele situaţii: a) la data decesului funcţionarului public. d. violentă. 299 . etc. repectiv la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public.

comunicat celui în cauză. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.251 din 22 martie 2004.84.b) 165 Legea nr.nefiind o relaţie contractuală de muncă. Pare curios acest caz prevăzut de Statut164 deoarece raportul în cauză nu ia naştere prin acordul sau consimţământul părţilor . • încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părţilor. prin actul de numire unilaterală în funcţia publică a celui în cauză ceea ce influenţează hotărâtor modificarea şi încetarea relaţiei juridice respective. b din Codul muncii) – ci. h) la data expirării termenului pentru care a fost exercitată funcţia publică cu caracter temporar. art. indiferent de natura infracţiunii. art. • încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţia publică în următoarele situaţii165: a) Autoritatea sau instituţia şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate.251 din 22 martie 2004. g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei. cu modificările şi completările ulterioare. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile de la emitere. lit. dimpotrivă. tipică pentru angajat şi angajator (aşa cum prevede art. 300 . republicată în Monitorul Oficial al României nr. cu privare de libertate.similar. ca măsură de siguranţă ori ca pedeapsă complementară. privitoare la interdicţie. Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face prin act administrativ al conducerii în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui.842. republicată în Monitorul Oficial al României nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. consemnat în scris. 164 Legea nr.55 lit. iar funcţionarul nu este de acord să o urmeze.

Desigur. fiind stări obiective ca mod de apariţie şi manifestare. a raporturilor de serviciu face oferta corespunzătoare. ceea ce presupune intervenţii normative adecvate care nu mai depind de voinţa celor vizaţi prin ele şi care nici nu le sunt imputabile acestora. urmată sau nu de înfiinţarea altora. reprezintă practic o încetare a existenţei sau o desfiinţare a organului respectiv adică dispariţia subiectului de drept administrativ ori a filialei sau serviciului din teritoriu. Altă situaţie este mutarea organului (schimbarea sediului) într-o altă localitate. părţile rămânând în 301 . cea a încetării activităţii. O asemenea situaţie poate să apară ca urmare a unei reforme sau reorganizări instituţionale care să conducă la dispariţia unor instituţii. totală sau parţială. Pentru personalul care-şi urmează instituţia nu operează nici o modificare a raportului de serviciu. Neacceptarea ei de către funcţionar – nu contează din ce cauze sau motive – îi este imputabilă. Apreciem că s-ar putea recurge la soluţii temporare sau provizorii prin delegări sau detaşări. Instituţia fiind interesată în menţinerea. deşi acestea oferă doar o rezolvare pe moment a problemei. ceea ce îndreptăţeşte propria-i conducere să recurgă la eliberarea din funcţie. ceea ce obligă să se recurgă la proprii funcţionari anume deplasaţi în acest scop.O situaţie. deci a unei părţi din raportul juridic cu care se afla în legătură funcţionarul. se are în vedere situaţia în care în noua localitate nu se poate asigura total sau parţial necesarul de personal de pe plan local. iar funcţionarul refuză (nu vrea) să o urmeze. descentralizat sau deconcentrat ori strict subordonat acestuia. Nefiind cazul unei simple reduceri de posturi ori restructurări de personal şi nici de preluări de atribuţii şi de funcţii de către o altă instituţie – deja existentă sau nou înfiinţată – funcţia încetează să mai existe.

iar nu o desfiinţare (încetare) completă a acesteia. însă sunt şi cazuri când se elimină numai unele dintre ele ca urmare a reducerii de activitate şi. mai multe posturi pentru funcţia de inspector. 302 .).faptul că dacă în instituţie există concomitent funcţii sau posturi similare vacante. . de consilier. se va trece la eliminarea celor ocupate cu titulari. numai în măsura în care operaţiunea eliminării acestora se dovedeşte neîndestulătoare. anumite funcţii şi posturi trebuie eliminate total sau parţial. etc.drept consecinţă a acestei situaţii. unei funcţii unice să-i corespundă un singur post – de director. conform Statutului reducerea unui post este justificată numai dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv. schimbându-se doar locul desfăşurării activităţii. restructurarea începe cu acestea şi. secretar general. b) Autoritatea sau instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public. dar niciodată invers (de pildă. dispar şi toate posturile aferente.aceeaşi relaţie juridică. Relaţia dintre funcţie şi post ne arată că dincolo de identitatea aparentă dintre ele (de exemplu. implicit. consecinţa disponibilizării celor în cauză. modificarea substanţială a atribuţiilor acesteia ori a structurii organizatorice a compartimentelor. de referent. Statutul a precizat că reorganizarea activităţii constă în mutarea instituţiei în altă localitate. Dacă dispare funcţia. titulari pe posturile respective. etc. .). Totuşi. există numeroase cazuri când unei funcţii îi corespund mai multe posturi.suntem în prezenţa unei reduceri de activitate a instituţiei (prin micşorarea volumului de activităţi sau de atribuţii ori schimbarea naturii acestora). contabil şef. jurisconsult. Pentru această situaţie facem următoarele precizări: .

instituţia are dreptul de opţiune în selectarea personalului păstrat şi a celui disponibilizat. dar cu acordul funcţionarului. a gradului şi clasei avute anterior de funcţionar. dar în baza unor criterii profesionale prestabilite. sau va fi eliberat din funcţie trecând în corpul de rezervă a funcţionarilor publici. unitar aplicate şi respectate în procesul selecţiei. Oricum. ceea ce înseamnă practic necorespunderea profesională sub aspectul funcţiei ocupate. eventual de nivel inferior. .funcţionarului aflat pe postul în cauză i se va oferi un post similar. dacă nici Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu i-a putut oferi un post corespunzător.existenţa posibilităţilor de redistribuire a personalului propriu în cadrul autorităţii pe funcţie sau posturi similare dar neocupate cu păstrarea. Şi pentru această situaţie se impune să facem câteva precizări: .instituţia este obligată să-l reprimească pe fostul său funcţionar în temeiul cererii sau solicitării exprese a acestuia bazată pe actul judecătoresc. d) În cazul incompetenţei profesionale constatată prin calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale. acordat la 303 .funcţionarul public definitiv care a obţinut calificativul „necorespunzător” pentru anul în curs.funcţionarul public debutant care în urma parcurgerii perioadei de stagiu obţine la evaluarea activităţii sale calificativul „necorespunzător” şi care va fi eliberat din funcţie. pe cât posibil. . de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare. încetarea raportului de serviciu are loc din motive neimputabile titularului postului. dacă este posibil. Şi pentru aceste situaţii facem câteva precizări: . c) Eliberarea din funcţie operează şi ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionar a funcţionarului anterior eliberat sau destituit nelegal ori din motive neîntemeiate.. .

nepredarea la termen sau neînregistrarea la termen a lucrărilor.. Astfel: . eliberarea din funcţie. .finele acestuia. cum se prevedea în reglementarea iniţială. ceea ce determină ca în anul următor să se dispună. etc. Reglementarea modificată nu a mai condiţionat măsura eliberării din funcţie de notarea „necorespunzător” pentru ultimii doi ani consecutivi şi nici oferta conducerii pentru cel în cauză de trecere într-o funcţie inferioară.abaterile disciplinare constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor sunt distincte de necorespunderea în funcţie pe motive profesionale. infirmitate. neevidenţiate la concursul sau examenul iniţial.nu are importanţă că această lipsă de profesionalism ţine de o stare obiectivă sau subiectivă a celui în cauză. de-a lungul timpului se pot ivi situaţii de necorespundere profesională comparativ cu cerinţele iniţiale de învestire. lipsa aptitudinilor corespunzătoare. nepricepere. urmată de acceptarea ei de către titular ca şi condiţii cumulative de eliberare din funcţie. imputabilă sau nu acestuia. ori. în cauzele şi situaţiile deduse soluţionării funcţionarului respectiv. reprezentând o încălcare de atribuţii (din intenţie sau culpă) sub aspect formal – de exemplu. . etc. . Explicaţia acestei situaţii de eliberare din funcţie rezidă din faptul că deşi învestitura în funcţie se face pe baza verificării cunoştinţelor teoretice şi. nivel slab de pregătire. depunerea lor fără aprobarea sau viza conducerii. – deşi aceste abateri ar putea ascunde şi deficienţe 304 . de îndată.în urma susţinerii concursului sau examenului de titularizare sau de promovare – totuşi. a aptitudinilor profesionale practice.activitatea profesională practică poate dezvălui carenţe. pur şi simplu. eventual. lipsa de cunoştinţe profesionale. precum boală.

putând determina sancţiunile disciplinare corelative şi. Eliberarea din funcţie în cazul motivelor neimputabile funcţionarului apt de exercitarea atribuţiilor se face doar în cazul în care nu există funcţii publice corespunzătoare în cadrul respectivei autorităţi sau instituţii. În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice.este schimbată structura compartimentului. de regulă. 305 . condiţii prevăzute. Se va acorda funcţionarului public un termen de preaviz de 15 zile calendaristice.se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%.este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice. cu sau fără reducerea programului de lucru până la minimum 4 ore. în Statutul general. e) Funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei respective. funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii sau noile compartimente în următoarele cazuri: . f) Starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului constatată prin decizia organelor competente în baza expertizei medicale. nu permite îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor aferente funcţiei sale. în consecinţă. . . g) Ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta numirea în condiţiile mobilităţii în funcţie. fără afectarea drepturilor salariale cuvenite. În toate aceste cazuri anterior prezentate actul administrativ de eliberare din funcţie se comunică celui în cauză în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere şi trebuie motivat.profesionale. chiar acordarea unui calificativ necorespunzător.

• destituirea disciplinară sau pe motiv de incompatibilitate a funcţionarului public în următoarele cazuri: a) ca sancţiune disciplinară aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. . Aceeaşi Agenţie se va îngriji de redistribuirea funcţionarilor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile acestora şi care formează corpul de rezervă al funcţionarilor publici gestionat de respectiva agenţie. . adică totalitatea obligaţiilor legale decurgând pentru funcţionari din regulamentul propriu al autorităţii sau instituţiei publice 306 .îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică.menţinerea categoriei.să fi desfăşurat activităţi similare. b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.abaterile în cauză încalcă disciplina serviciului. Autorităţile sau instituţiile au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor vacante iar cel eliberat din funcţie poate solicita numirea într-o asemenea funcţie în perioada de preaviz.pregătirea profesională. .Aplicarea acestor măsuri se va face cu respectarea unor criterii dintre care enumerăm: .în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici se organizează concurs de către autoritatea sau instituţia publică. În privinţa destituirii disciplinare se impun unele precizări: . clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. .

65. 307 . .aceste cazuri sunt cele prevăzute de lege.251 din 22 martie 2004. . alin. republicată în Monitorul Oficial al României nr.deşi conduc la destituirea celui devenit incompatibil. atât în interiorul cât şi în afara ei.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. deci nu una singură ci cel puţin două. precum şi sancţiunile aplicabile celor vinovaţi de săvârşirea lor166.statutul prevede categoriile de abateri disciplinare care pot fi săvârşite de funcţionari. În privinţa cazurilor de incompatibilitate care pot apărea pe durata exercitării unei funcţii publice determinând destituirea se impun unele precizări: . art. sau pentru o abatere. cu modificările şi completările ulterioare. ca fiind cu consecinţe grave pentru buna funcţionare ori imaginea instituţiei în cauză. apreciată de conducere. . neputând reprezenta orice încălcare a legii care să deschidă poarta arbitrariului conducerii în aprecierea abaterii şi în aplicarea sancţiunii. inclusiv destituirea din funcţie. ceea ce înseamnă practic eliminarea noii stări care a determinat situaţia de incompatibilitate şi nu doar simplul demers întreprins fără nici o finalitate.spre deosebire de Codul muncii şi de angajaţi.aplicabil acestora şi care vizează raporturile din interiorul organului (dintre subordonaţi şi superiorii ierarhici). ele devin motive imputabile acestuia doar dacă funcţionarul nu a acţionat în termen de 10 zile calendaristice de la data survenirii lor pentru încetarea acestora. Asemenea prevederi figurează şi în statutele specifice ale anumitor categorii de funcţionari publici.destituirea intervine pentru abateri repetate. abaterile disciplinare ale funcţionarilor sunt expres prevăzute de Statut şi/sau statutele ori regulamentele proprii. . Deşi legea a reglementat atât acţiunea mijloc (demersul întreprins) cât şi finalitatea ei (încetarea stării) s-ar putea ca 166 Legea nr. 2) şi 3).

Legea nu defineşte demisia. acest act poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ de către funcţionarul vizat în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare. satisfacerea stagiului militar în ţara străină. art. care l-ar face incompatibil cu funcţia publică prin obligaţiile care le impune ori situaţiile pe care le creează (de exemplu. cu modificările şi completările ulterioare. I. din funcţie pentru motive neimputabile funcţionarului. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. mobilizarea în armata străină. etc. op. 168 S. lit. 251 din 22 martie 2004. cit. expresie a libertăţii de care dispune168. starea de incompatibilitate persistând cu toate eforturile acestuia ori pur şi simplu ea apare ca o situaţie obiectivă şi când. 418 308 . Destituirea din funcţia publică se dispune prin act administrativ de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se comunică funcţionarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. 167 Legea nr. iar nu destituire.84. Ghimpu. e). Aşa ar fi. vol. Într-o atare împrejurare ar fi fost mai indicat să opereze eliberarea. pag. dar din reglementarea legală rezultă că ea este expresia manifestării unilaterale şi libere a voinţei titularului funcţiei publice de a denunţa raportul juridic în care se află cu toate consecinţele ce decurg din încetarea acestuia.. • demisie ca urmare a cererii funcţionarului de încetare a raporturilor de serviciu167. credem.această finalitate să nu poată fi atinsă prin puterile proprii funcţionarului. Desigur. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. decât cea română. cazul căsătoriei intervenite între persoane aflate în raporturi ierarhice sau a numirii unei rude de gradul I într-o funcţie aflată în astfel de raporturi ori dobândirea ori redobândirea unei alte cetăţenii. de exemplu.). nu se poate reţine o destituire pe motive imputabile celui în cauză.

. La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu. în R. dacă raportul de serviciu a încetat prin nemenţinerea condiţiilor prevăzute pentru ocuparea funcţiei publice. referitoare la capacitatea de exerciţiu şi condiţiile de 169 Ş.în acest interval de preavizare – care reprezintă anunţarea prealabilă a denunţării unilaterale a raportului de serviciu de către titular la un termen anterior intrării măsurii în aplicare efectivă.. pag. La încetarea raporturilor de serviciu funcţionarul îşi păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei sale cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. El mai beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru şomaj. perioadă în care raportul juridic se menţine169 persoana poate reveni asupra demisiei sale.11/1973. 21 309 .R.ea trebuie notificată (depusă şi înregistrată) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. indiferent de nivelul ierarhic al funcţiei. . nr. decât în mod parţial. atâta timp cât instituţia nu a declanşat sau efectuat demersurile necesare în vederea titularizării altei persoane ori nu a suprimat postul devenit vacant începând cu data limită a preavizului.D.demisia trebuie prezentată în formă scrisă. Beligrădeanu.Legea nu stabileşte în mod riguros toate condiţiile formale şi de fond ale demisiei. .cel în cauză nu trebuie să-şi motiveze acţiunea. de aceea apreciem că: . Aspecte procedurale ale încetării contractului de muncă în reglementarea noului Cod al muncii. . rămânând în funcţie.

în situaţia în care s-a constat pe cale judecătorească nulitatea actului de numire în funcţie în cazul expirării termenului pe care a fost exercitată cu caracter temporar funcţia publică precum şi în cazul eliberării din funcţie. . precum şi a acordului funcţionarului. apreciază că transferul este doar o modificare definitivă a contractului de muncă. Deşi Statutul îl consideră doar o modificare. într-o funcţie identică sau diferită. reprezentând trecerea definitivă170 a titularului unei funcţii de la autoritatea sau instituţia publică la o alta. şi transfer care reprezintă o schimbare definitivă.transferul la cererea funcţionarului interesat. care sunt modificări temporare. dacă transferul este în interesul serviciului. ..existenţa unui raport de serviciu în care se află titularul unei funcţii publice.dispoziţia conducerii proprii a funcţionarului ce se transferă sau aprobarea dată cererii sale. • Transferul. încetând relaţia cu organul aparţinător şi luând naştere un nou raport de serviciu cu o nouă autoritate chiar dacă se menţine aceeaşi funcţie. 310 . Transferul cunoaşte două modalităţi şi anume: .forma scrisă a dispoziţiei de transfer. Condiţiile pe care le presupune transferul în general sunt următoarele: . a cererii de transfer şi a aprobării acesteia.cit. dar în acelaşi sector de activitate executivă cu respectarea condiţiilor legale şi cu încuviinţarea conducerilor interesate în efectuarea acestui demers. . De aici şi diferenţa între delegare şi detaşare.studii. pentru efectuarea operaţiunii între ele. 333.acordul de voinţă a celor două instituţii ori autorităţi. op. pag.transferul în interesul serviciului. Ghimpu. prin conducerile lor. . 170 S.

aceste plăţi fiind suportate de autoritatea sau instituţia la care se face transferul.naşterea raporturilor juridice între cele două autorităţi sau instituţii interesate prin perfectarea transferului în sensul că una se obligă să permită plecarea funcţionarului său iar cealaltă se obligă să-l primească. .transferul trebuie justificat fie prin interesul autorităţii la care are loc transferul. În privinţa naturii juridice a transferului. precum şi actul de numire în funcţie emis de cea de a doua instituţie. distingem două situaţii şi. la cerere sau în interesul serviciului (dar cu acordul scris al celui în cauză).încetarea raportului de serviciu între funcţionar şi autoritatea aparţinătoare iniţială.în cazul transferului în interesul serviciului avem actul de transfer (dispoziţia de transferare) a autorităţii iniţiale (bazată pe solicitarea celeilalte instituţii şi pe acordul scris a celui transferat). precum şi formarea unui raport juridic nou cu instituţia faţă de care operează transferul sau acceptarea acestuia. . . Efectele transferului constau în: . la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile.păstrarea cel puţin a clasei şi gradului dobândite anterior de cel în cauză.dacă transferul în interesul serviciului operează în altă localitate cel în cauză are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul de bază net din ultima lună. două categorii de acte juridice administrative şi anume: . fie prin interesul personal şi motivat a celui transferat. întemeiat pe actele anterior indicate.în cazul transferului la cerere avem actul de aprobare emis de autoritatea la care funcţionează cel 311 . . implicit.

nemenţinerea în funcţie a pensionarului. de exemplu. enumerarea lor este incompletă. Privind retrospectiv cazurile de încetare a raportului de serviciu se impun unele constatări: . transfer în interes personal) ori din iniţiativa autorităţii sau instituţiei publice (eliberarea şi destituirea din funcţie. în cazul averii funcţionarului.chiar încetarea raportului de funcţie din iniţiativa organului poate fi determinată de motive imputabile funcţionarului (destituirea disciplinară) sau neimputabile (obiective). necuprinzând numeroase alte situaţii posibile să apară în practică. primul act desfiinţează raportul de serviciu. 312 . în primul rând. pensionarea). pe când din iniţiativa organului trebuie să se limiteze la cazurile şi condiţiile expres prevăzute de Statut.încetarea raportului de serviciu din iniţiativa titularului este practic nelimitată. şi a apăra dreptul la carieră a funcţionarului. de exemplu. . În privinţa sancţiunii aplicabile în materie de transfer în interesul serviciului refuzul de a-i da curs de către cel vizat nu reprezintă o abatere din moment ce operaţiunea nu se poate realiza decât cu acordul scris a celui în cauză. . . cel de al doilea îl formează. măsură menită a garanta stabilitatea în funcţie.încetarea raportului de funcţiune este obligatorie (în cazul destituirii pentru condamnare penală) sau poate fi facultativă (în cazul menţinerii funcţionarului după pensionare). ca. . în al doilea rând.din păcate.în cauză şi actul de numire în funcţie al autorităţii unde urmează să funcţioneze. pensionarea. dobândită ilicit. ca.remarcăm faptul că raportul de serviciu poate înceta din iniţiativa titularului funcţiei (demisie. transferul în interesul serviciului.

poartă amprenta regimului juridic de drept public. op.). indiferent de modalitatea ei de realizare (numire. alegere. opera şi încetarea raportului de muncă aferent contractului individual de muncă încheiat de funcţionar. căile de atac în materie au o natură administrativ-ierarhică şi/sau contencios-judiciară. potrivit reglementărilor anterioare actualului Statut. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici171 Învestirea într-o funcţie publică. Drept administrativ…. motiv pentru care. dă naştere unui raport tipic de serviciu sau de funcţie care intră sub incidenţa regimului de drept public. etc. 171. în care raportul administrativ era dublat şi de unul de muncă. fie prin denunţarea unilaterală a uneia din părţi (nelimitată pentru salariat şi limitativă pentru angajator) ori prin acordul de voinţă al părţilor – întocmai ca la încheierea convenţiei – potrivit Codului muncii şi legislaţiei muncii.5. derivând din modificarea şi încetarea. ieşind astfel de sub incidenţa conflictelor individuale de muncă ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun potrivit legislaţiei muncii şi intrând în competenţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ.cit. În sistemul anterior Statutului actual. administrativ având un conţinut specific ce constă din totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor specifice părţilor titulare participante la respectiva relaţie juridică. de regulă. În reglementarea actuală problematica jurisdicţiei. Negoiţă. de deservire. Aceste prevederi rămân actuale numai pentru personalul auxiliar. 313 . evident apăreau drepturi şi obligaţii derivând din contractul încheiat. 1. ca de altfel chiar şi formarea raportului de serviciu.. pag. 171 Al. desemnare.Corespunzător încetării funcţiei.

cit.. consacrate de legislaţia muncii? Răspunsul este găsit în reglementările Statutului şi în legislaţia muncii la care se face trimiterea cu caracter completator. Tratat elementar de drept al muncii. Bucureşti. 314 . 383. Braşov. 1999. A. dar şi după cum funcţiile sunt de conducere ori de execuţie. Bucureşti. etc.cit. 41-42. precum şi după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorităţii ori din afara acesteia. protecţie socială) pe de o parte. 183-184. protecţie socială. la o analiză mai atentă am putea lesne observa că distingem între drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare. Ştefănescu. precum şi drepturi şi obligaţii care revin persoanei sau titularului funcţiei (anterior decurgând din legislaţia muncii şi din contractul aferent). precum şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute. pag.. vol.situaţie care nu mai există la ora actuală în cazul funcţiilor publice. ori fac parte din autorităţile centrale sau teritoriale ori locale. concediu. Belingrădeanu. op. pag. pag. Cu alte cuvinte. op. 1996. 1999. Bucureşti. Alexandru. concedii. Editura Omnia. I. 1998. pag..172 Desigur. Drept administrativ. 629. s-ar putea ridica întrebarea unde sunt atunci acele drepturi şi îndatoriri decurgând din salarizare. T. II. Prisăcaru. Drept administrativ. Drepturi şi îndatoriri ale funcţionarilor publici care revin funcţiei publice. pe de altă parte. V. Editura Lumina Lex. 28. Iorgovan. Editura Nemira. fiind detaliate prin fişa postului. Statutul funcţionarului public. mai ales drepturile. pag. Editura Nemira. 4-14. pag. diferenţiindu-se de la o autoritate sau instituţie publică la alta. I. 172 Asupra discuţiei privind natura juridică a raporturilor de serviciu sau de funcţiune a se vedea Ş. Referitor la drepturile şi îndatoririle care revin funcţiei publice Statutul nu le prevede. Vedinaş. distingem între drepturi şi îndatoriri care revin funcţiei şi decurg din ea. în mod amănunţit pornindu-se de la premisa că ele oricum sunt evidenţiate de statutele şi regulamentele proprii. Consideraţii teoretice şi practice …. Totuşi. V. indiferent de titular.

Drepturile decurgând din funcţia publică Dreptul de a decide sau de a hotărî. d) consilierea. sancţionării 315 . de regulă. inspector. precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor. 161/2003. controlul şi auditul public intern. a consacrat activităţile desfăşurate de funcţionarii publici. a studiilor. anulare) în general. A. a programelor. dar şi în acte concrete în special. necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. concretizate în acte administrative (emitere. f) colectarea creanţelor bugetare. în limitele stabilite de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. de genul autorizării. c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor. aprobării. analizelor şi statisticilor. din ţară şi din străinătate. care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi anume: a) punerea în executare a legilor şi celorlalte acte normative. agent) constă în facultatea legală de a dispune măsuri juridice. g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat. impozitării. b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice. revocare. h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. Observăm că reglementarea legală nu disociază aceste atribuţii în drepturi şi obligaţii şi nici pe categorii de funcţii de conducere sau de execuţie. precum şi a asigurarea avizării acestora. aparţinând funcţiilor de conducere (dar şi unora de execuţie. e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare.

detaşarea. confiscare). ceea ce generează. revocare şi suspendare din funcţie a personalului propriu din subordine. de supra şi subordonare care se stabilesc între funcţionarii superiori şi cei inferiori.dreptul de avizare a unor soluţii.dreptul de control şi de îndrumare obligatorie a acestuia. transferarea. pensionarea.dreptul de recompensare.(amendă. referenţi) mai ales cei având funcţii de execuţie. prezenţa şi activitatea lor se materializează în operaţiuni (iar nu în acte sau în decizii) concretizate în: . Cum numeroşi funcţionari publici.dreptul de a propune factorilor de decizie soluţii juridice.dreptul de numire. autorizaţii. inclusiv dreptul de a controla executarea unei măsuri concretizate în proceseverbale. precum: . proiecte de acte juridice (propuneri) pentru soluţionarea sau remedierea unor situaţii. . între cei de conducere şi cei de execuţie. referate şi rapoarte înaintate conducerii pentru ca aceasta să decidă în deplină cunoştinţă de cauză. sancţionare şi evaluare a personalului. . . dar şi intrări sau ieşiri din vigoare (abrogări) în cazul celor normative. inclusiv delegarea.dreptul de a informa şi cel de a constata o anumită situaţie sau stare. de execuţie.. eliberarea din funcţie. 316 . inclusiv emiterea de dispoziţii privind atribuţii de serviciu. experţi. prin prisma specialităţii proprii. propuneri. . ci numai participanţi în anumite etape ale procesului decizional (consilieri. proiecte de acte juridice. modifică şi desfiinţează raporturi juridice concrete în cazul actelor individuale. etc. nu sunt factori de decizie. Numeroase sunt drepturile decurgând din raporturile interne ierarhice.

.dreptul la despăgubirea suportată de autoritatea sau instituţia din care face parte funcţionarul şi din a cărei culpă a suferit un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. .dreptul de a promova. un adevărat principiu legal formulat condiţie inerentă bunei funcţionări a serviciului public. faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau legat de aceasta. violenţelor.. destituit..dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu prin asigurarea şi apărarea funcţionarului împotriva ameninţărilor. prin îndeplinirea condiţiilor legale de - 317 .dreptul de anulare. modificare şi suspendare a actelor şi măsurilor subordonaţilor. în care scop administraţia va solicita sprijinul organelor abilitate potrivit legii. transferat. Există şi drepturi care se manifestă nemijlocit în relaţia funcţionarului cu autoritatea sau instituţia din care face parte acesta şi care îi sunt opozabile acesteia precum: . . . . etc. dar şi obligaţia de a o purta pe durata exerciţiului funcţiunii. demis. garantat şi care permite celui înlocuit. adică la accesul în funcţiile superioare.dreptul de substituire sau înlocuire în atribuţiile şi a subordonaţilor de către superiorul ierarhic prin actele proprii. concomitent cu emiterea actelor proprii ce dispun o atare operaţiune. să se adreseze instanţei de contencios pentru valorificarea şi apărarea acestei prerogative legale.dreptul la stabilitate în funcţie.dreptul de a beneficia gratuit de uniforma obligatorie pentru anumite categorii de funcţii. etc.

lăsate la aprecierea titularului funcţiei.ocupare a posturilor vacante şi de a avansa în gradele de salarizare. Dimpotrivă.funcţionarul exercitând un drept legal conferit. neputându-se exercita alte drepturi sau drepturi specifice altor organe decât cele expres conferite de propria lege de organizare. ca şi împiedicarea exercitării lor sunt sancţionate în persoana celui vinovat. superior sau subordonat ierarhic. respectivele drepturi au un caracter obiectiv. . în caz contrar suportând consecinţele nerespectării legii.faţă de lege şi de alte reglementări. o conduită conformă interesului ocrotit juridic..dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care îl vizează în mod direct. ca titular al obligaţiei. ca abateri de serviciu sau în legătură cu serviciul.exercitarea acestor drepturi faţă de cei administraţi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii executive din care face parte funcţionarul. În privinţa drepturilor decurgând din funcţie se impun următoarele precizări cu caracter general-valabil în orice sector al administraţiei publice. cealaltă parte a raportului juridic de funcţiune trebuie să urmeze. ori alte abateri ce afectează grav drepturile 318 . neavând – în cele mai multe cazuri . fie terţă persoană intrată în raportul juridic. neavând un caracter subiectiv. . . iar nu funcţionarului. abuz în serviciu.nici măcar libertatea de apreciere în conduita pe care o adoptă şi pe care o urmează. de regulamentele speciale proprii. motiv pentru care ele sunt şi adevărate îndatoriri pentru funcţionar care este obligat să-şi exercite competenţa. de dispoziţiile ierarhice. în caz contrar suntem în prezenţa unor ilegalităţi. necorespunzătoare. decurgând din norme şi aparţinând funcţiei. etc. fie el titularul funcţiei. . neexercitarea drepturilor legal conferite ori exercitarea lor abuzivă. etc.

Negoiţă. după caz. în ultimă instanţă. Art. 667/1991 privind unele măsuri pentru asigurarea prestigiului social al funcţionarilor publici (abrogată implicit prin Statut). B. Îndatoririle ce decurg din funcţia publică În privinţa îndatoririlor173 ce decurg din funcţia publică vom remarca faptul că unele au un caracter onerativ (activ) iar altele unul prohibitiv (pasiv) pentru titularul lor. iar altele de responsabilitate. Dacă avem în vedere conţinutul acestora. pag.îndatorirea rezolvării lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului în care funcţionează 173 174 Al.îndeplinirea cu profesionalism. penale şi patrimoniale. din principiul care fundamentează orice serviciu public.. imparţialitate şi în conformitate cu legea a îndatoririlor de serviciu. sub forma răspunderii disciplinare. . unele ţin de profesionalismul exercitării funcţiei. altele de loialitatea funcţionarului. pentru satisfacerea cerinţelor vieţii sociale prin aplicarea corectă a legilor şi a celorlalte dispoziţii legale sau. inclusiv cel administrativ. 1/1 din Hotărârea Guvernului nr.cit.174 Astfel. prin organizarea aplicării lor. . 174 şi următoarele. 319 . în raport cu conduita prescrisă acestuia.participanţilor la raportul administrativ. şi anume că autorităţile şi instituţiile executive sunt în serviciul exclusiv al cetăţenilor. de profesionalismul funcţionarilor – care reprezintă îndatorirea de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. op. unele de confidenţialitate.conformarea faţă de dispoziţiile superiorilor ierarhici. etc. Toate aceste îndatoriri decurg. contravenţionale. potrivit funcţiei ocupate în vederea realizării sarcinilor serviciului public şi servirii binelui comun sau public – ţin următoarele: .

apreciem noi. potrivit legii. exercitarea cu bună credinţă a atribuţiilor. profesionalismul se manifestă pe multiple planuri şi anume în relaţiile de serviciu. inclusiv suplinirea reciprocă în serviciu în cadrul specialităţii lor. Funcţionarul are obligaţia de a purta uniforma în timpul serviciului. fie urmând cursuri de perfecţionare organizate în acest scop şi ale căror rezultate vor fi avute în vedere la evaluarea anuală a activităţii acestora şi. asigurând transparenţa necesară activităţii desfăşurate. Desigur. . cu caracter activ. este şi aceea ca funcţionarul să prezinte. în condiţiile legii. ea mai presupune şi iniţiativă în exercitarea atribuţiilor. inclusiv respectul de sine sau relaţia cu sine însuşi conform poziţiei şi prestigiului conferit de funcţia ocupată şi a aşteptărilor celorlalţi. Corectitudinea presupune respectarea întocmai a legislaţiei. furnizarea informaţiilor cerute de public în cadrul serviciului cu respectarea prevederilor privind apărarea secretului de serviciu. dar şi în exteriorul acesteia cu persoanele fizice ori juridice cu care autoritatea vine în contact. la numirea şi la eliberarea sa din funcţie. o declaraţie de avere conducătorului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte şi care se reactualizează anual.îndatorirea perfecţionării pregătirii profesionale fie în cadrul organului din care face parte. 320 . în acelaşi timp. Loialitatea presupune îndeplinirea corectă. faţă de superiorii şi subordonaţii ierarhici. implicit. la timp. regulamentelor şi dispoziţiilor aplicabile în domeniu. Tot o îndatorire. cu colegii din compartiment şi din instituţie. dar.în termenele stabilite care corespund funcţiei şi postului titularului. întrajutorarea în realizarea lor. la avansarea lor. receptivitate şi operativitate în îndeplinirea sarcinilor. întocmai şi în mod conştiincios a sarcinilor de serviciu.

programul de lucru cu publicul. de exemplu. direct sau indirect. să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. obligându-l pe cel în cauză să se abţină de la acte şi fapte de natură a compromite poziţia oficială deţinută în care sens acesta trebuie: . informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei. . inclusiv a documentelor şi suporturilor care conţin astfel de informaţii cu excepţia informaţiilor de interes public. .să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului funcţionarilor publici.să nu solicite sau să nu accepte. pentru ei sau pentru alţii. ori să intervină pentru soluţionarea acestor cereri. .să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor politice. . în condiţiile legii. nedivulgând şi neneglijând păstrarea acestora. Reglementări speciale pot prevedea şi alte categorii de îndatoriri specifice unor funcţii publice cum ar fi. în considerarea funcţiei lor publice.să păstreze secretul de stat şi secretul de serviciu. cu excepţia celor care au asemenea atribuţii. . consideraţia şi încrederea.să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele. paza sediului şi a documentelor 321 . apărând secretul faţă de orice divulgare sau scurgere. constituind interdicţii legale menite a proteja funcţia şi titularul ei.O mare grupă de îndatoriri au caracter pasiv.să nu primească cereri a căror rezolvare intră în competenţa sa – dacă nu i-au fost repartizate de superiorii ierarhici – sau să discute direct cu petenţii. asigurându-i prestigiul. daruri sau alte avantaje.

.funcţionarul primeşte o dispoziţie de la un superior indirect pe linie ierarhică. În situaţia în care contrarietatea vizează două sau mai multe dispoziţii provenind de la autorităţi sau funcţii ierarhice diferite se va executa ordinul cu forţa juridică superioară. nu trebuie executată. va antrena şi răspunderea executantului alăturată autorului ei. stabilite potrivit legii. mai ales dacă avem în vedere obligaţia executării ordinelor şi dispoziţiilor superioare. iar executarea ordinului nu suferă amânare. În acest caz executarea se va face numai după încunoştinţarea prealabilă a superiorului direct şi în mod cu totul excepţional fără această încunoştinţare. după îndeplinirea ordinului executantul îl va înştiinţa.situaţia în care ordinul ierarhic ce se cere a fi executat este apreciat ca ilegal şi când nu mai operează obligaţia de conformare faţă de dispoziţia superiorului ierarhic. altfel. se va executa ultima dispoziţie. În acest sens avem mai multe situaţii: . provenind de la treapta ierarhică cea mai înaltă. dacă există o imposibilitate practică de a o realiza. cu caracter contradictoriu. Desigur. de regulă. De asemenea.existenţa mai multor dispoziţii ierarhice. desigur în măsura în care prima sau primele nu au fost deja puse în aplicare. provenind de la aceeaşi autoritate sau funcţionar ierarhic. de îndată. Într-o astfel de 322 . În acest caz dacă ele au aceeaşi forţă juridică. funcţionarii au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor. . succesive sau simultane. căci.secrete. etc. portul şi uzul de armă. dar şi în acest caz. pe superiorul său direct. programul de instruire fizică şi trageri cu armă de foc. tot de principiu este şi faptul că o dispoziţie (vădit) ilegală. care trebuie puse în executare. Evident că încălcarea acestor îndatoriri atrage răspunderea funcţionarului vinovat de abaterile comise. dacă este de principiu că legea şi dispoziţiile întemeiate pe ea trebuie executate. alarmare.

Persoana astfel acţionată poate chema în garanţie şi pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui ilegalitate este supusă judecăţii. ceea ce obligă la îndeplinirea lui de către cel care l-a primit. 554/2004 care prevăd că acţiunile în justiţie împotriva actelor şi faptelor administrative care au vătămat drepturi recunoscute de lege se vor putea formula şi personal împotriva funcţionarului care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării sau de nerezolvarea în termen a cererii. de deservire – care nu are calitatea de funcţionar public. în scris şi motivat. stăruie în executarea lui. iar studiul lor amănunţit revine ştiinţei dreptului muncii nu vom insista în mod deosebit asupra lor. dacă se solicită plata unor despăgubiri. A. pretins ilegal. Aceste dispoziţii legale se corelează şi cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public ce decurg din situaţia lui personală Privitor la drepturile şi îndatoririle funcţionarului. oricum Statutul făcând trimitere la legislaţia muncii. pe care legea nu le prevede decât în beneficiul personalului administrativ auxiliar.situaţie funcţionarul va refuza. care vizează situaţia lui personală. având un caracter subiectiv. persoana imediat superioară celui care a dat un astfel de ordin. mai ales dacă aplicarea dispoziţiei nu suferă nici o amânare. cu excepţia cazului când acesta este vădit ilegal. încunoştinţând. încunoştinţându-l pe superiorul ierarhic al autorului ordinului. Drepturile funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală 323 . aplicarea ordinului. va trebui să-l formuleze în scris. chiar dacă ele sunt reglementate de Statut şi nu pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncă. Întrucât acestea se reîntâlnesc şi în persoana oricărui salariat sau angajat. Dacă emitentul ordinului.

b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe clase şi grade bazate pe evaluarea postului. prin traiul şi condiţiile de viaţă decente pe măsura demnităţii publice exercitate. Dar. pe de altă parte.nefiind influenţat de legitatea economică a relaţiei cerere-ofertă de pe piaţa muncii . de asigurare a existenţei. totodată. pe de o parte.iar. şi în cazul funcţionarului. alăturată celei economice. suplimentul postului. dovadă că absenţa nejustificată de la serviciu sau neîndeplinirea atribuţiilor conduc la diminuarea lui corespunzătoare. salariul este stabilit prin lege la nivelul funcţiei şi nu al persoanei. Apreciem că. sporuri de vechime în muncă. La stabilirea sistemului de salarizare se au în vedere următoarele: a) necesitatea de a restrânge costurile administraţiei publice în condiţiile în care funcţionarii publici competenţi trebuie motivaţi şi recompensaţi în mod corespunzător. Datorită specificului raportului de serviciu în care se află funcţionarul salariul acestuia are o natură juridică proprie în raport cu salariul celor angajaţi deoarece. salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate de acesta. suplimentul corespunzător treptei de salarizare şi indemnizaţii constituite într-un sistem de salarizare stabilit prin lege. deci o contrapartidă a activităţii realizate. c) stabilirea unui raport just între partea fixă şi partea variabilă a salariului care să ţină seama de activitatea depusă şi de importanţa ei. 324 . el nu rezultă din negocierea directă cu instituţia . el mai conţine şi o componentă socială.Dreptul la salariu al funcţionarilor publici este un rezultat al activităţii depuse de aceştia şi cuprinde salariul de bază. necesară menţinerii unui statut social compatibil cu funcţia deţinută şi destinată asigurării unei poziţii sau unui rang social corespunzător.

art. a duratei săptămânii de lucru la 5 zile lucrătoare permit exercitarea acestui drept. alin. Dreptul la odihnă. alăturat concediilor de tot felul. Limitarea timpului de muncă la cel mult 8 ore pe zi. un personal cointeresat în realizarea atribuţiilor şi devotat funcţiei. în general. faţă de rolul funcţiei şi serviciului public şi faţă de cei puşi în slujba sa. funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. funcţia se exercită în mod limitat în timp şi în cadrul unui program bine determinat care să permită realizarea corespunzătoare a atribuţiilor. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. inclusiv la concedii medicale şi de altă natură. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.Se asigură. acest drept opus organului din care face parte cel în cauză şi care are îndatorirea de a-l respecta. consumată în activităţile profesionale. Exercitarea acestui drept are în vedere atât refacerea forţei fizice şi a celei psihice a funcţionarului. 175 Legea nr. în acest fel. Pentru orele lucrate – din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice – peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare. 325 . 251 din 22 martie 2004. Dreptul la durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână pentru funcţionarii publici175. Salariul reflectă şi atitudinea statului şi. a societăţii. Într-adevăr. dar şi asigurarea sănătăţii celui în cauză. 1). Pe de altă parte. iar acest spor nu se poate acorda decât în limita a 360 de ore pe an şi în nici un caz conducătorul nu şi-l poate conferi sieşi. este concomitent şi o obligaţie a funcţionarului pe care dacă o încalcă este pasibil de sancţiune pentru absenţe nemotivate de la serviciu. repaus zilnic şi săptămânal precum şi la concediu de odihnă. cu modificările şi completările ulterioare. ceea ce permite realizarea corespunzătoare a serviciului public.32.

Dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să ocrotească sănătatea şi integritatea fizică a funcţionarilor. Acest drept reprezintă o formă de retribuire a funcţionarului public conferită la încetarea funcţiei ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale 326 .începând cu cel de odihnă.asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice. raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului în cauză. integritatea fizică şi psihică a persoanei. medicamente şi proteze în condiţiile legii în caz de îmbolnăvire. . în mod excepţional. indiferent de cauza ei (accidentare. . precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat potrivit legii. iar această schimbare se face pe o funcţie publică corespunzătoare şi numai dacă funcţionarul în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin. etc. de maternitate (pre şi post natal). schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea.ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor.asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă. etc. medical. invaliditate). Elementele esenţiale ale acestui drept vizează: . sănătate. Dreptul la pensie. continuând cu cel alocat îngrijirii copiilor. În dezvoltarea acestui drept legea a prevăzut că pentru motive de sănătate funcţionarilor publici li se poate aproba. tocmai ca rezultat al îndeplinirii obligaţiilor decurgând din plata contribuţiei la asigurările sociale. care să ocrotească sănătatea. Dreptul la asistenţă medicală. cel de studii. În perioada concediilor de boală.

spre deosebire de cetăţeanul obişnuit. 30 din Constituţie privitor la libertatea de exprimare. Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmaş potrivit legii. Această primă idee este susţinută de raţionamentul dedus din consacrarea expresă a dreptului de asociere în sindicate de unde concluzia inexistenţei vreunei limitări a dreptului de asociere politică a funcţionarilor publici – interdicţia constituţională privitoare la această categorie. în exprimarea ideilor sale. deşi legea nu interzice. vechime în funcţie şi stagiul de cotizare. pentru a nu afecta prestigiul organului din care face parte.în afara serviciului. să nu favorizeze vreun partid şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru.referitoare la vârstă. dar care au fost incluse în Statutul funcţionarilor publici nu pentru că ar fi specifice numai lor. care sunt inerente condiţiei de cetăţean. . de factură politică. Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat. militarizaţi sau alte categorii de funcţionari civili – dar în anumite condiţii impuse de regimul specific funcţiei publice. aşa cum se prevede în art. apreciem că trebuie să existe o conduită rezervată şi măsurată. Mai există o categorie de drepturi. exercitarea acestui drept este supusă unor condiţionări după cum urmează şi anume: . Această prevedere particularizează art. ci pentru că se exercită în mod specific de către lucrătorii din administraţie.în exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor sale politice. Desigur. şi pentru faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională – desigur cu excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari. 40/3 teza ultimă cu referire la legea 327 .

Există cazuri speciale. Totuşi. sindicale. nici eliminată de Statut. religioase. de exemplu.215/2001. exercitarea nu este obligatorie putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari care să nu facă parte din ele. art. stare materială. în situaţia secretarului localităţii care dacă încalcă această oprelişte suportă sancţiunea eliberării din funcţie176 dacă este membru al unui partid politic. Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie şi pentru întărirea principiului statutar al egalităţii şanselor la intrarea şi promovarea în corpul funcţionarilor publici s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionari pe criterii politice. 2). Desigur.83. Cei interesaţi pot.organică a funcţionarilor. 328 . în mod liber. Pentru cazul inexistenţei unei asemenea organizări legea a prevăzut în mod expres ca în comisiile paritare – create pentru a participa la stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă ale funcţionarilor şi buna funcţionare a autorităţii – aceştia să fie reprezentaţi prin desemnarea cu vot majoritar de către masa lucrătorilor. în condiţiile legii.204 din 23 aprilie 2001. publicată în Monitorul Oficial nr. funcţionarii auxiliari se pot organiza în 176 Legea administraţiei publice locale nr. nefiind nici preluată. origine socială sau de orice altă asemenea natură. Sunt exceptaţi înalţii funcţionari publici. orientare sexuală. să înfiinţeze organizaţii sindicale. cei de conducere şi categoriile cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. Fiind un drept. alin. decât în măsura în care este consacrată prin legi organice. de sex. funcţionarilor publici li se interzice să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice. etnice. să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. ca.

partea I-a. mai ales pentru funcţionarii militari sau militarizaţi. de a respecta timpul de lucru. administraţia cimitirelor. funcţionarul are şi o serie de îndatoriri. vizând obligativitatea de a desfăşura o activitate corespunzătoare. 1210/2003 privind aceste comisii). art. el reprezentând un drept fundamental al salariaţilor consacrat de Constituţie pentru apărarea intereselor profesionale. lege faţă de care Statutul funcţionarilor având valoarea de reglementare specială. publicată în Monitorul Oficial al României. pot să nu recunoască un asemenea drept. Recunoaşterea acestui drept se face în afara oricărei conotaţii politice. economice şi sociale ale acestora. 329 . exercitarea dreptului la grevă trebuie să aibă loc în condiţiile asigurării funcţionării normale a acestuia pe timpul întreruperii activităţii (starea civilă. Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor în condiţiile legii.11.63. 582/29. nr. 168/1999. statute speciale. de a plăti 177 A se vedea Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă nr. Funcţionarilor li se mai recunoaşte şi dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii. etc.).sindicate potrivit dreptului comun în materie (a se vedea Hotărârea de Guvern nr. Îndatoririle funcţionarilor publici ce decurg din situaţia lor personală În mod corespunzător. Întrucât serviciul public se desfăşoară permanent. Desigur.1999. promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor. după cum el nu este recunoscut expres de legea cadru177 acestor categorii şi nici funcţionarilor publici. adică continuitatea şi celeritatea serviciului public. dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii legal recunoscute a autorităţilor nici în formarea şi nici în activitatea acestor organizaţii. B. derogă recunoscând dreptul la declanşarea conflictului (colectiv) de muncă.

corespunzător drepturilor acestora (la salar. dar subiectiv prin exercitarea personală. implicită. Clasificarea funcţiilor publice şi categoriilor de funcţionari publici Întrucât între funcţia publică şi titular există o legătură indisolubilă.contribuţia la asigurările sociale. instituţiei îi corespund obligaţii corelative (de plată a salariului. Această operaţiune de grupare are la bază mai multe criterii unitare. Ca o concluzie generală privind drepturile şi îndatoririle specifice funcţionarilor şi derivând din raporturile lor personale cu instituţia în care se află vom remarca următoarele: . de a respecta disciplina de serviciu. clasificarea funcţiei reprezintă şi o clasificare. . la odihnă). de acordare şi plată a concediului). a disciplinei de serviciu) îi corespund drepturile acesteia de a pretinde îndeplinirea lor conformă. a funcţionarilor.6. dintre care cele mai multe se regăsesc chiar în Statut.în mod similar. sub sancţiunea nulităţii actelor ilegale astfel emise. conţinut sau reglementare. în caz contrar operând tragerea la răspundere a celor vinovaţi. 1. . să le ignore sau să le fixeze în alt fel.şi aceste drepturi şi obligaţii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statutară. etc. decât cele cuprinse în legea organică cadru. părţile neputând să le elimine. 330 . în altă formulare. corelativ obligaţiilor funcţionarului (cum sunt cele legate de respectarea programului de lucru al instituţiei.

alin. legea nu stabileşte conţinutul fiecărei funcţii. încredinţate titularului funcţiei publice. art.9. 2). După nivelul atribuţiilor. îndrumă şi controlează activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Categoria înalţilor funcţionar publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. Totuşi. c. funcţii publice corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici. stabilind în mod limitativ că funcţionarii publici din clasele a II-a (cu studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă) şi a III-a (cu studii liceale absolvite cu diplomă) pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. cu modificările 331 . viceprimarul. 251 din 22 martie 2004.A. coordonează. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie. din păcate. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. cu excepţiile prevăzute de legile speciale178. sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar omiţând. preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean ca persoane alese. primarul. cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din ea. prefect. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Din păcate. subprefect. 178 Legea nr. se precizează că funcţionarii publici de conducere organizează. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. b. ci se mulţumeşte să le enumere. funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere. 251 din 22 martie 2004. cu modificările şi completările ulterioare. 179 Legea nr. funcţiile publice se împart în trei categorii: a. mai precis al competenţei. inspector general guvernamental179. secretari generali din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Funcţionarii publici de conducere cuprind următoarele persoane: a) director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. prefect şi subprefect. Înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome.Primul ministru pentru: secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoane care trebuie să îndeplinească condiţiile generale de acces la funcţia publică prevăzute de art. . art.La nivel teritorial înalţi funcţionari publici sunt prefectul şi subprefectul. respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare executării funcţiei publice. a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.Guvern pentru: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului. 50 din Statut. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. inspector guvernamental. Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către: .11. precum şi studii universitare de licenţă. şi completările ulterioare. 332 .

funcţia de conducere are un sens deosebit de larg incluzând atribuţii de organizare. pe care reglementarea legală a omis să-l prevadă.b) director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome. al ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale precum şi funcţiile specifice asimilate acestora. altele numai de nivel local (secretarul de localitate). îndrumare şi control. dar şi conducătorii de compartimente. d) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. iar unele pot fi atât de nivel teritorial sau local (director executiv) cât şi central (şef birou. implicit. coordonare. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora. indiferent 333 . Rezultă că funcţiile de conducere pot viza conducerea autorităţii în ansamblul ei ori conducerea unei structuri interne din cadrul acesteia. în cadrul instituţiei prefectului. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice subordonate acestora. de regulă conducătorul autorităţii instituţiei publice. f) şef birou. Rezultă că unele funcţii de conducere sunt în mod special de nivel central (director general). chiar dacă aceste structuri nu au. e) şef serviciu. pe toate celelalte). Pe de altă parte. de exemplu. c) secretarul unităţii administrativ-teritoriale. decât atributul de control încredinţat în mod limitativ. În acest sens este funcţionar de conducere atât cel care are toate aceste atribute (subînţelegându-se că cel ce are dreptul de decizie le exercită. cât şi dreptul de decizie. şef serviciu).

Distincţia între funcţii de conducere şi funcţii de execuţie are importanţă sub mai multe aspecte: . c) asistent. consilierii. 334 . 251 din 22 martie 2004. funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale. director) şi ierarhic inferioare (şef serviciu.de mărimea compartimentului. inclusiv cea mai mică subdiviziune (de genul biroului sau oficiului). şef birou).de regulă. Funcţiile publice de execuţie cuprind următoarele 180 clase : a) clasa I-a include experţii. c) clasa a III-a include referenţii. Statutul face referire expresă la funcţionari de execuţie atunci când prevede modul de recuperare sau plata majorată pentru orele suplimentare lucrate peste program. iar în cazul 180 Legea nr. numai funcţionarul de conducere poate emite acte de autoritate (dispoziţii) cu efecte în interiorul instituţiei şi asupra subordonaţilor săi. b) principal. art. inspectorii. Uneori chiar Statutul sau legile speciale pot face referiri exprese la funcţiile de conducere. Astfel. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. b) clasa a II-a cuprinde referenţii de specialitate. Uneori. La rândul lor. de exemplu. cu modificările şi completările ulterioare. în cadrul aceluiaşi sistem de clasificare mai distingem între funcţii de conducere ierarhic superioare (director general. după cum urmează: a) superior. ca nivel maxim. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. în cazul numirii funcţionarilor de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice sau a destituirii din funcţia publică a acestora. d) debutant. În sfârşit. consilierii juridici şi auditorii.13.

. anumite atribuţii personalului din subordine. în relaţiile externe.numai conducătorul autorităţii sau instituţiei publice reprezintă însuşi organul de stat atât în raporturile interne din cadrul administraţiei respective. cât. . . art.8. 335 . b) clasa a II-a vizează funcţii ce reclamă studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.conducătorului acesteia efectele se pot extinde şi în afara autorităţii. subordonându-se ierarhic. cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. din afara acesteia. mai ales.dispoziţiile funcţionarilor de conducere sunt obligatorii pentru cei de execuţie care trebuie să se conformeze acestora. în vreme ce conducătorul compartimentului unde funcţionează poate dispune sau propune măsuri disciplinare pentru abaterile acestuia.numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de execuţie de face de conducătorul autorităţii sau instituţiei. . După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite Statutul distinge următoarele clase necesare ocupării funcţiei publice181: a) clasa I-a cuprinde funcţiile ce necesită studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau echivalentă. c) clasa a III-a vizează funcţii publice care necesită studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat. putând emite actele administrative corespunzătoare în acest sens. în mod permanent sau temporar. 181 Legea nr. B. şi încheia acte juridice (contracte) ce angajează răspunderea autorităţii respective. 251 din 22 martie 2004.funcţionarii de conducere pot să-şi delege. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.

principal şi superior ca nivel maxim. „per a contrario” sunt necesare numai studii universitare de licenţă. determinând conţinutul formal al acestora (organizare. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. iar acestea includ gradele de salarizare.Spre deosebire de reglementarea iniţială din Statut cea actuală nu mai prevede şi conţinutul acestor funcţii. Structura carierei funcţionarilor public de execuţie este astfel realizată încât ea cuprinde: a) clasele. c) existenţa claselor de studii I-a. de calificativele obţinute şi de promovarea concursului. fiecare cuprinzând funcţii specifice. îndrumare şi control. cum ar fi cea de referent de specialitate pentru clasa a II-a sau referent pentru clasa a III-a.7. a II-a şi a III-a. toate acestea dublate de clasele de studii. b) în cadrul claselor se disting gradele profesionale de debutant. d) în cadrul gradelor profesionale se disting gradele de salarizare condiţionate de vechimea în funcţie. cu modificările şi completările ulterioare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. respectiv clasa I-a. asistent. diferenţiat după nivelul studiilor. 251 din 22 martie 2004. a II-a şi a III-a. În acest fel clasele profesionale cuprind gradele profesionale. având în vedere că ultimele clase vizează numai funcţii publice de execuţie. coordonare. alin 1)-3). adăugăm noi profesionale. 336 . prevăzând că funcţionarii publici din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii de execuţie. C. în vreme ce pentru cele de conducere. art. După sfera atribuţiilor încredinţate distingem182: a) 182 funcţii publice generale reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general comune Legea nr.

După vechimea şi durata funcţiei distingem între funcţionarii publici debutanţi şi funcţionarii definitivi183. b) funcţii publice specifice reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice.) sunt expresia competenţei proprii şi distincte specifice numai unei anumite autorităţi sau instituţii publice.tuturor autorităţilor şi instituţiilor în vederea realizării competenţelor lor generale. resurse umane) sunt comuni tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice asigurând buna funcţionare a acestora. politist. fie specială (ministere şi alte organe centrale ale administraţiei publice de specialitate. în vreme ce funcţiile publice specifice (secretar de localitate sau judeţ. financiarcontabil. inclusiv serviciile lor deconcentrate în teritoriu). Credem. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. că s-a avut în vedere felul structurii în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarii în care sens cei din structurile funcţionale (de genul juridic. cu cel al competenţei generale şi speciale. primar).10. mai ales că se face confuzie între caracterul general şi special al funcţiei. fie generală (guvern. consilii locale şi judeţene. lucrător în domeniul financiar. vameş. 337 . 183 Legea nr. mai degrabă. sanitar – veterinar. art. informatic. 251 din 22 martie 2004. Or. în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. pe de alt parte. conform clasificării competenţei materiale o autoritate nu poate fi încadrată decât în una din formele sale. Republicată în Monitorul Oficial al României nr. Din clasificarea legală nu rezultă cu certitudine conţinutul exact al fiecărei categorii de funcţii. D. cu modificările şi completările ulterioare. prefect. aparţinând autorităţii sau instituţiei publice. pe de o parte. etc.

dar prin excepţie funcţiile publice pot fi ocupate pe o perioadă determinată. E. Definitivii sunt debutanţii titulari pe funcţie. care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant şi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea unei funcţii publice definitive. Perioada de stagiu pe care trebuie să o parcurgă un funcţionar debutant diferă după clasa în care se află. iar pentru clasa a III-a este de 6 luni.funcţionarii exercită o funcţie publică în vreme ce acest personal efectuează activităţi de secretariat338 . La expirarea perioadei de stagiu în baza evaluării obţinute cel în cauză va fi numit sau nu în funcţia publică de execuţie definitivă în gradul profesional de asistent. precum şi absolvenţii programelor de formare şi perfecţionare în administraţia publică. 8 şi 6 luni corespunzător nivelului studiilor absolvite şi care intră în Corpul funcţionarilor publici. persoanele titularizate prin concurs şi care au vechimea minimă în specialitate studiilor necesare (corespunzătoare) funcţiei publice de 12. . Distincţia are următoarele consecinţe: . După modul de învestire Statutul face distincţie între funcţionarii publici şi personalul (auxiliar) din aparatul propriu (de lucru) al autorităţilor şi instituţiilor publice care nu exercită prerogative de putere publică. în condiţiile expres prevăzute de lege.funcţionarii publici sunt numiţi.Debutanţii sunt persoanele numite în funcţii de execuţie. pentru clasa a II-a este de 8 luni. Funcţionarii publici definitivi sunt numiţi în funcţie pe durată nedeterminată. ultimele două categorii netrebuind să parcurgă etapa de stagiatură ea fiind asimilată cu vechimea în funcţie sau cu durata cursurilor de formare şi perfecţionare. astfel pentru clasa I-a este de 12 luni. iar personalul încheie contract de muncă.

respectiv în cazul funcţionarului de către cel care a efectuat numirea. art. c). 251 din 22 martie 2004. protocol. în vreme ce personalul ales îşi exercită funcţia. După competenţa teritorială exercitată distingem funcţionari publici de stat. în vreme ce personalul auxiliar regimului juridic de drept privat. Codului şi legislaţiei muncii. alin. în timp ce personalul ales este învestit prin operaţiunea alegerii supusă validării (primarul.1). cel administrativ.jurisdicţia litigiilor privitoare la funcţia publică revine instanţelor de contencios administrativ. ori în alte cazuri expres prevăzute (deces. 184 Legea nr. 339 . .). Distincţia dintre cele două categorii constă în mai multe trăsături: . Tot în cadrul modului de învestire Statutul face distincţie între funcţionari publici numiţi şi persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică. neavând această calitate. până la expirarea mandatului pentru care a avut loc alegerea.revocarea din funcţie se face în mod distinct. ultimele categorii neintrând sub incidenţa sa.funcţionarii numiţi desfăşoară o activitate nelimitată în timp. . iar cazul celor aleşi la expirarea mandatului.administrative. iar cea a litigiilor de muncă instanţelor de drept comun. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. gospodărire. . de regulă. consilierul.funcţionarii publici sunt supuşi regimului juridic de drept public. F.7. cu modificările şi completările ulterioare. funcţionari publici teritoriali şi funcţionari publici locali184. . întreţinerereparaţii şi de deservire. demisie). lit.funcţionarii numiţi sunt învestiţi prin actul unilateral al numirii. etc. prevăzut de Statut. Republicată în Monitorul Oficial al României nr.

funcţionari civili şi funcţionari militari. 1. în funcţie de calitatea persoanei. Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale se face prin statutele speciale. inclusiv sub aspectul răspunderii juridice. Funcţionarii publici speciali sunt funcţionarii care ocupă funcţii speciale adică acele funcţii care reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter specific unor activităţi şi instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice. Acorduri colective.G. . Comisii paritare Modificările aduse statutului funcţionarilor publici prin Legea nr.8. După gradul de stricteţe a disciplinei şi modul de subordonare distingem.constituirea şi utilizarea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă. Funcţionarii publici generali sunt funcţionarii care ocupă funcţii publice generale. Aceste acorduri pot cuprinde numai măsuri referitoare la: . 340 .215/2006 dă posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice să încheia acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici. H. După caracterul atribuţiilor distingem funcţionari publici generali şi funcţionari publici speciali.sănătatea şi securitatea în muncă. cu regimuri juridice distincte. Aceste funcţii generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi competenţelor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea realizării competenţelor lor generale. ultimii fiind supuşi exclusiv incidenţei regulamentelor militare şi unei jurisdicţii proprii.

programul zilnic de lucru. 341 . Din analiza acestor prevederi legale rezultă că autorităţile şi instituţiile publice pot încheia acorduri cu organizaţiile sindicale dar numai în anumite domenii limitate iar enumerarea prevăzută de lege este limitativă şi nu sub formă de exemple deoarece textul de lege prevede că se pot „cuprinde numai măsuri referitoare la”. măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale neprevăzute în alte legi. perfecţionarea profesională. În cazul în care în autoritatea sau instituţia publică sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicate acordul se încheie cu funcţionarii publici desemnaţi din rândul acestora. Pentru a urmării modul în care se respectă acordurile stabilite cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice se constituie comisii paritare. În aceste comisii intră un număr egal de reprezentanţi desemnaţi de conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatele reprezentative ale funcţionarilor. Aceste comisii paritare sunt consultate în următoarele situaţii: . Pentru a se putea încheia astfel de acorduri autoritatea sau instituţia publică trebuie să furnizeze sindicatelor reprezentative sau reprezentanţilor funcţionarilor publici informaţiile necesare referitoare la domeniile în care se pot prevedea măsuri în acordurile încheiate. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii funcţionarilor publici din acea autoritate sau instituţie publică.la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice pentru care sunt constituite.

ştiinţele economice şi dreptul financiar. 342 . rechizite de birou etc. iar sub aspectul ştiinţei administraţiei interesează dotarea optimă şi folosirea raţională a dotărilor în vederea asigurării eficienţei activităţii executive şi a nesolicitării exagerate a resurselor bugetare. Aceste comisii întocmesc rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi organizaţiile sindicale sau reprezentanţilor funcţionarilor publici. - 2. . Negoiţă. precum şi din furniturile (hârtie. Resursele materiale Resursele materiale utilizate în administraţie sunt bunuri sau valori mobile şi imobile. maşinile şi materialele. În exercitarea atribuţiilor lor comisiile paritare emit avize consultative. mobilierului şi localurilor sau sediilor.alte situaţii stabilite de lege. iar în cadrul lor un rol deosebit revine echipamentului din dotare. imprimate. pag.la stabilirea oricăror măsuri privind pregătirea profesională a funcţionarilor publici dacă costul acestora sunt suportate din fonduri bugetare.la stabilirea programului de lucru de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. Rapoartele se comunică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici. Echipamentul administrativ este alcătuit din aparatura.) a căror folosire este curentă în muncile de birou. formulare. . 164. Activitatea de raţionalizare a echipamentului administrativ are în vedere185 următoarele aspecte importante: 185 Al. sub aspectul studiului.cit. op.. Resursele procurării lor şi ale realizării dotărilor necesare interesează.

adică faţă de costul 186 Idem. aportul factorului uman rămânând hotărâtor chiar şi în modul de programare a aparaturii. la nivelul cunoscut într-o perioadă de societate. Astfel: . .. ministere etc. este supus unor limitări186 ce afectează introducerea şi folosirea echipamentului modern. adică asigurarea uniformizării dotării administrative. cum ar fi. cu toate marile avantaje oferite în privinţa economiei de timp. prefecturi. mai ales în privinţa utilizării aparaturii de prelucrare automată a datelor. b. decât într-un mod cu totul excepţional.). retransmiterii. 165-167. desigur. întrucât activitatea intelectuală nu poate fi suplinită de maşină în materia concepţiei şi a deciziei. dacă majoritatea operaţiunilor administrative de birou – mai ales în domeniul strângerii. de pildă. în care sens trebuie precizat că nu orice aspect al activităţii executive se pretează la realizarea sa prin intermediul noii tehnici.a. Acest din urmă aspect. op.Există limitări aduse introducerii noii tehnici care sunt de ordin economic şi structural-funcţional. 343 . pag. mai ales la aceleaşi nivele ale organizării administrative (primării.Operează limitări de ordin intelectiv. înregistrării. resurse şi personal. Astfel. c. activitatea de analiză şi apreciere a informaţiilor necesară actului decizional nu se pretează la un asemenea tratament. stabilirea impozitelor. standardizarea echipamentului. În acest sens înzestrarea trebuie să fie rentabilă. ceea ce trebuie să determine un maximum de funcţionalitate. mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de birou prin adaptarea administraţiei la progresul tehnic aplicabil acestui sector. prelucrării şi păstrării datelor – se pot realiza mecanizat şi automatizat.cit. cel puţin în actualul stadiu al dezvoltării în care ne aflăm. elaborarea normativelor de dotare cu echipament în urma cercetării şi cunoaşterii nevoilor reale ale activităţii executive.

dar şi al unor operaţiuni tehnicomateriale. Acesta se redactează dactilografiat după un înscris de mână (manuscris) aprobat şi care trebuie realizat într-un număr mare de exemplare (originale sau copii). sistemele automatizate de registratură şi tehnicile moderne de păstrare şi distrugere a documentelor. de pildă. 344 . În cazul echipamentului de înregistrare. s-ar putea ca prelucrarea automată a datelor la nivele ierarhice inferioare să se preteze mai bine prin organizarea unor oficii de calcul teritoriale comune. în special. uneori chiar de obstrucţionare faţă de tendinţele novatoare de introducere a noilor mijloace şi metode. legate mai ales de temerea insuficienţei cunoaşterii şi utilizării acestora şi. Radu. cele de transmitere a informaţiilor. a. ce permite o reală amortizare a lor. mai ales. pag. inclusiv al actelor juridice. Când ne referim la echipamentul administrativ avem în vedere. decât prin dotarea fiecărui organ executiv cu tehnica respectivă. conform numărului de 187 N. cele de transport automatizat al corespondenţei. Trebuie să remarcăm faptul că nu la toate nivelele administrative şi nu la orice autoritate e necesară aceeaşi dotare tehnică. prelucrare şi de reproducere a datelor în activitatea de birou187 se are în vedere faptul că documentul scris sau înscrisul constatator. astfel. este „produsul” de bază al activităţii executive. de eventualitatea pierderii locului de muncă datorită modificărilor structurale şi de personal aferente noii tehnologii introduse. Gh. volumul de muncă al mai multor instituţii. astfel. care să aibă şi o folosinţă de durată. reunindu-se. Ciulbea. echipamentele de prelucrare a datelor şi de reproducere de birou. .investiţiei făcute să se efectueze un mare volum de lucrări cu mijloacele din dotare.Apar şi limitări de ordin psiho-social şi tradiţional ce ţin de existenţa unei rutine administrative formate în activitatea executivă îndelungată a unor persoane şi care se reflectă în atitudini şi reacţii personale negative. Experienţa mondială…. 122 şi urm.

Sistemele automate de registratură au în vedere înscrierea şi clasificarea documentelor (dosare. lucrări) în baza unor coduri care sunt apoi înregistrate în memoria unui calculator. copierea electrostatică (Rank Xerox)..destinatari. microcopierea. telexului. serigrafierea. putând fi ulterior identificate la solicitare. heliografierea.188 d. e. ce include depunerea în rafturi mobile după o ordine codificată prestabilită şi înregistrată în memoria 188 Tot acest echipament de reproducere a documentelor. c. telefonului. al celor cu buzunare sau cutii. telefaxului. de părţi interesate. este. inclusiv mijloace pneumatice. desemnat terminologic prin noţiunea de „birotică”. Realizarea acestor operaţiuni este încă condiţionată de existenţa unor tehnici şi sisteme de reproducere a documentelor (reprografie) începând cu copierea dactilografică. fotocopierea. Echipamentul de transmitere a informaţiilor la distanţă vizează mijloacele moderne ce permit legătura simultană sau succesivă între doi sau mai mulţi factori ai comunicării. ori în funcţie de nevoile de documentare etc. Tehnicile moderne de păstrare sau arhivare a documentelor au în vedere realizarea unei depozitări bazate pe criterii riguroase şi de către un serviciu anume specializat cu o bună dotare tehnică. 345 . inclusiv asupra locului de păstrare. Transportul automatizat al corespondenţei prezintă o importanţă deosebită în marile instituţii şi sedii administrative cu un amplu volum informaţional şi al lucrărilor de birou. al echipamentului pentru apel urgent (portativ sau fix). mai nou. etc. cum este cazul interfonului. tehnica urmărind îmbunătăţirea fluxului informaţional şi a circuitului acestuia în interior prin intermediul transportoarelor cu bandă. transmitere şi prelucrare a informaţiilor etc. Important este că din momentul redactării să existe o limitare a numărului de documente la strictul necesar. a interconectării aparaturii computerizate. b.

ceea ce uşurează atât conlucrarea între oficiali. Crearea reţelei interne (intranetul) în cadrul instituţiei. respectiv birotica. Documentul este identificat la solicitare de către funcţionarul specializat aflat într-un centru dispecer. de regulă. finanţe. în funcţie de nevoi. poliţie etc. În acest fel se asigură atât funcţionalitatea maximă necesară. Încăperile sau birourile pot fi astfel concepute şi amplasate încât să fie destinate folosirii lor de către una sau mai multe persoane. etc. dacă este cazul). În principiu. o singură clădire este suficientă. reflectând unitatea serviciului şi specificul structurilor sau compartimentelor interne. a celei externe (extranetul) şi a celei internaţionale (internetul) reprezintă criteriul de performanţă în materia circuitului informaţiilor şi pentru administraţia publică. asigurând o concentrare a mai multor autorităţi şi instituţii de la acelaşi nivel şi de acelaşi interes. cât şi accesul publicului solicitant în vederea rezolvării problemelor sale (de exemplu. este recomandabil ca întreg grupul de construcţii să fie învecinat. evitându-se. conectat cu întreaga instituţie (de pildă.unui calculator. Localul instituţiei executive trebuie să asigure funcţionalitatea adecvată specificului autorităţii găzduite (primărie. dar. prin reţeaua telefonică sau calculator) şi care eliberează documentul care a fost solicitat sau copia acestuia. tradiţiile locale. în localitatea de reşedinţă a unităţii administrativ-teritoriale la al cărei nivel este constituit sau în capitală. Dezvoltarea preocupărilor privind perfecţionarea activităţii şi a dotării birourilor a condus la apariţia unei noi ştiinţe. Localurile (sediile) autorităţilor administrative Organul executiv îşi are sediul (principal.). de 346 . în cazul autorităţilor financiar – bancare). caracterizându-se printr-un stil sobru şi o arhitectură ce reflectă nivelul de dezvoltare economică a zonei. să confere condiţii igienicosanitare şi de lucru personalului.

a condiţiilor de iluminat – natural sau artificial – a unei bune izolări fonice. Resursele financiare Autorităţile executive au nevoie. accesul publicului. mijloacele tehnice necesare primirii. Resursele financiare se constituie. dotarea cu mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor. situaţiile de avarii şi modul de intervenţie etc. documentele secrete. de regulă. fişete). deplasarea inutilă a personalului propriu. echipamentul de dactilografiat. 3. În unele situaţii încăperile pot primi o destinaţie specială – de pildă. iluminatul de siguranţă. ceea ce permite o anumită 347 . a sustragerilor sau a incendiilor. precum şi un cont bancar. astfel constituite încât să corespundă nevoilor reale ale administraţiei. precum registratura. pentru desfăşurarea eficientă a activităţii lor – pe lângă cadrul legal bine definit şi de un personal temeinic pregătit – de existenţa unor mijloace materiale şi a unor resurse financiare. cum ar fi sistemul de siguranţă şi de alarmare pentru prevenirea pătrunderii persoanelor neautorizate. biroul primirilor în audienţă. casieria – necesitând amenajare specială.pildă. telefon. Suprafaţa medie locativă este de 3-6 mp de funcţionar. cu respectarea unui anumit volum al încăperii. În încăperi se află mobilierul adecvat muncii respective (birouri. prelucrării şi transmiterii informaţiilor (calculator. din bugetele alocate de stat sau de colectivităţile locale în beneficiul autorităţilor respective care au un plan propriu de cheltuieli. telefax). etc. computer. fără să greveze bugetul public sustrăgând valori care ar putea fi utile în alte sectoare ale vieţii publice. arhiva. cât şi limitarea accesului publicului în mod strict numai la acele servicii specializate relaţiilor exterioare. Reglementări de ordine interioară pot prevedea modul de asigurare a pazei sediului. de multiplicare a documentelor etc.

ceea ce poate conduce la o activitate optimă sub aspectul costurilor scăzute ale serviciilor administrative. prevenind risipirea resurselor.independenţă în modul de dispunere asupra fondurilor existente. aceasta nu exclude posibilitatea ca în mod parţial ori chiar în totalitate autoritatea să realizeze şi venituri proprii (de pildă. Desigur. din impozitele şi taxele locale) care să-i acopere cheltuielile financiare în modul de efectuare a plăţilor pentru diverse cheltuieli. Capitolul 11 Activitatea administraţiei publice Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice de organizare a executării legii şi a celorlalte acte normative se 348 . contribuind la realizarea de economii.

Noţiunea. Corespunzător. regimul juridic şi clasificarea actelor administrative Sfera şi definiţia actelor administrative Concepută ca activitate îndeplinită de anumite autorităţi. Actele administrative 1. În al doilea caz. În primul caz.trecerea unor bunuri în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale. pag. Editura Lumina Lex. prin care organizează executarea şi se execută în concret legea. administraţia pierde votul de comandă. autorităţile administraţiei publice adoptă/ emit acte de autoritate (hotărâri. încheind contracte sau executând operaţiuni material-administrative. . .aplicarea principiilor autonomiei şi a autonomiei financiare.deconcentrarea serviciilor publice. Bucureşti. trăsăturile. Negoiţă –Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ. a crescut şi numărul de acte administrative şi operaţiuni material administrative prin care se realizează aceste atribuţii. ea se situează pe poziţia de executant al serviciilor publice către comunitate. 6 349 . aceste acte având caracter de autoritate. fiind determinate de: . dispoziţii).realizează printr-o activitate cu caracter executiv-dispozitiv şi printr-o activitate de prestaţiune în cadrul diferitelor servicii publice189. 1992. administraţia publică se înfăptuieşte în conformitate 189 A. Complexitatea atribuţiilor administraţiei a crescut. I.

a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţe de constrângere a statului. Drăganu – Actele de drept administrativ. 217 350 . Faptele materiale juridice determină naşterea. 16-21 191 I. Cluj-Napoca. modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. 2004. Editura Ştiinţifică. prin acte administrative cu caracter normativ sau individual. adoptarea sau executarea actului administrativ. Actele administrative constituie principala formă juridică a activităţii autorităţilor administraţiei publice. dorinţa de a defini noţiunea de act administrativ a dat naştere la mai multe formulări terminologice. Editura Rosoprint. în prezent specialiştii în drept public folosesc terminologia de „acte administrative”193. în scopul de a produce efecte juridice. Această terminologie a fost criticată încă de la promovarea sa192 iar. În literatura juridică. legea fiind cea care le atribuie efecte juridice. 28 192 R. Actele administrative sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral. Ionescu – Drept administrativ.şi în baza legii. pag. Denumirea de „acte de drept administrativ” s-a propus în ideea evocării mai clare a regimului elaborării actelor organelor administraţiei de stat190. grupate sub denumirile de „act de drept administrativ” sau „acte administrative”. II. considerându-se că aceasta indică apartenenţa actului la administraţia de stat191. vol. pag. pag. 1959. Bucureşti. prin fapte materiale juridice şi prin operaţiuni materiale administrative. independent de existenţa unei manifestări de voinţă în acest scop. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. făcute în exercitarea funcţiei executive a autorităţilor publice. 1970. Operaţiunile materiale administrative cuprind acele fapte materiale care nu concretizează o voinţă juridică dar care sunt necesare pentru emiterea. Bucureşti. 190 T. Editura Didactică şi Pedagogică.

Nedelcu. 470. pag. ale Legii contenciosului administrativ şi ale Legii administraţiei publice locale. că sfera acestor acte este mai restrânsă. limitându-se la actele cu caracter normativ şi excluzând pe cele cu caracter individual. 29 351 . A. 2004. II. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Ştiinţifică. ar conduce la aparenţe. Astfel. Craiova. I. Alexandru – Administraţia Publică. autorizaţii. de regulă. diferenţele rezultând din sfera de cuprindere şi din modul de prezentare. legislaţia foloseşte. 2002. 234-240. II. care consacră sintagma de „act administrativ”. Pe de altă parte. 2002.. Bucureşti. În literatura juridică au fost formulate mai multe definiţii ale actului administrativ. pag. V. I. care nu diferă esenţial în ceea ce priveşte conţinutul. Editura Themis – Fundaţia Europeană Tituşescu. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. Bucureşti. L. 2002. Bucureşti 1965. Într-o opinie prezentată sintetic. ordine. 83-84 194 T. regulamente. s-a apreciat că actele de drept administrativ pot fi definite ca manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale autorităţilor publice. vol. denumirile concrete ale actelor administrative: hotărâri. vol. Desigur. 2002. care permit stabilirea provenienţei actului administrativ şi determinarea caracterului său normativ sau individual. Bucureşti. apreciem că folosirea termenului de „acte de drept administrativ”. ClujNapoca. actele de drept administrativ au fost definite ca fiind actele juridice unilaterale emise în cadrul activităţii executive ale autorităţii publice în calitatea lor de subiect special investit cu atribuţia de realizare a puterii de stat194. Editura Rosoprint. I. pag. pag.Disputa de ordin terminologic nu se mai justifică faţă de dispoziţiile Constituţiei României. 21-24. în scopul de a produce 193 I. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. Editura Lumina Lex. Editura Lumina Lex. Nicu – Drept administrativ. Editura All Bek. pag. dispoziţii. în principal autorităţi ale administraţiei publice. decizii. 279. Drăganu – Formele concrete de activitate ale organului statului. pag. etc.

N. II Editura All Beck. în realizarea puterii publice. care emană de la autorităţile administraţiei publice prin. 1154/7. A. Termenul de act administrativ este reglementat şi de noua Lege a contenciosului administrativ care în mod concis îl defineşte ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ. 2004. pe baza şi în executarea legii. prin care se formează o situaţie juridică referitoare la un drept recunoscut de lege. 279 197 A. Petrescu. Bucureşti. a unei autorităţi administrative. actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă juridică expresă. care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere. Nedelcu. în temeiul puterii publice195.efecte juridice. sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti197. unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. Nicu – Drept administrativ. pag. a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. Craiova. – Drept administrativ. În sfârşit.2004.12. Cluj-Napoca. În concepţia noastră. publicată în Monitorul Oficial nr. Iorgovan –Tratat de drept administrativ.2004 352 . o definiţie care impune prin conciziune înţelege prin actul administrativ acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice. Editura Themis. Într-o altă opinie. voinţa juridică fiind supusă regimului juridic administrativ196. se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii.L. 287 196 I. 2002. actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă juridică.12. Semnificaţia acestei 195 R. pag. vol. 2004. Editura Accent. Fără a face o analiză a modurilor de definire a actului administrativ prezentate mai sus. pag. emis de o autoritate publică în vederea executării sau organizării executării legii”198. apreciem că ele exprimă în esenţă trăsăturile actelor administrative şi regimul juridic al acestor acte. care se nasc. 24 198 Legea contenciosului administrativ nr. 554/2.

La organele de la baza sistemului organizării administraţiei publice au o pondere mai mare operaţiunile materiale administrative şi cele tehnice iar pe măsură ce urcăm 199 R. operaţiunile tehnice de administraţie şi operaţiunile tehnic productive199. precum şi de operaţiunile materiale administrative. realizate de organele administraţiei de stat dar care nu fac parte din administraţia de stat şi anume: contractele. acestea variind în funcţie de nivelul ierarhic al organului administraţiei publice de la care emană actul. acestea cuprind elemente comune în ceea ce priveşte delimitarea actului administrativ de celelalte acte juridice ale organelor administraţiei de stat. acestea extinzându-se şi asupra actelor emise de alte autorităţi publice decât cele care aparţin administraţiei. Trăsăturile actelor administrative Chiar dacă există o varietate de opinii referitoare la noţiunea de act administrativ. S-a apreciat că acest caracter deosebeşte actul administrativ de toate celelalte activităţi juridice sau nejuridice. 1970. pe care le vom prezenta în continuare. Ionescu – Drept administrativ. Bucureşti. pag.definiţii reprezintă importanţa sub aspectul actelor supuse controlului de legalitate. 222 353 . 52 din Constituţia revizuită. a) Actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice. pe de o parte. pe de altă parte. Editura Didactică şi Pedagogică. actele juridice unilaterale ce nu sunt emise în realizarea puterii de stat. ca fiind conformă şi cu art. Există o diferenţiere în ceea ce priveşte ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administraţiei publice. Din definiţiile prezentate se pot desprinde trăsăturile actului administrativ. Actul administrativ nu este singura formă juridică prin care lucrează administraţia dar este forma juridică cea mai importantă.

Actul administrativ nu poate avea semnificaţia unei rugăminţi. Prin această trăsătură. I. 1011/1995. Nicu – Drept administrativ. să aibă drept scop producerea în mod direct de anumite efecte juridice.L. adică de a da naştere. spre deosebire de operaţiunile administrative care nu produc efecte juridice202. Actul administrativ concretizează voinţa autorităţilor administrative ca subiect de drept învestit cu 200 A. 29. adică să aibă animus negati contrahendi iar să nu fie jocandi causa201. pag. A. actul administrativ apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi a administraţiei publice de a produce în mod direct efecte juridice. Actul administrativ este emis în regim de putere publică. Potrivit acestei trăsături. actul administrativ antrenează în mod independent producerea unor efecte juridice. 2004. pag. Bucureşti. În acest fel. Nedelcu.spre organele din vârful organizaţiei. actul administrativ se deosebeşte de alte acte juridice cu caracter unilateral al organelor administraţiei publice. a unei păreri sau sentiment. Voinţa pe care o manifestă organul administraţiei publice trebuie să fie neîndoielnică. 2002. 43 201 A. Editura Themis. Trăilescu . Iorgovan – Tratat de drept administrativ. 1999. Editura Lumina Lex. b) Actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă unilaterală şi supusă unui regim de putere publică. pag. II. 179 202 I.Unele considerente referitoare la raporturile dintre autorităţile administraţiei publice în actele acestora. Alexandru – Administraţia Publică. Editura All Beck. ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative200. vol. în Dreptul nr. 487 354 . a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. c. pag. Caracterul expres al manifestării de voinţă este determinat de regimul de putere publică în care se emit actele administrative. Craiova. Bucureşti.

Din această trăsătură rezultă obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din oficiu. regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de reguli ce guvernează formarea. 203 R. în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora204. Editura Accent. vol. 2002. Elementul central al acestui regim juridic îl reprezintă legalitatea. II. S-a apreciat că prin regim juridic vom înţelege un ansamblu de reguli de fond şi de formă care conturează „personalitatea” actelor administrative în circuitul juridic.putere publică203. forţa juridică şi regimul juridic al actului administrativ. actul administrativ este obligatoriu pentru organul emitent atâta vreme cât el nu a fost abrogat. fiind emise pe baza şi în vederea executării dispoziţiilor legale în vigoare. 30 355 . Editura All Beck. modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte205. revocat sau anulat cât şi pentru organele administrative superioare organului emitent. ea este o consecinţă a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative. pag. Bucureşti. 290 204 A. vol. Obligativitatea actului administrativ se referă la toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiilor respective. Cluj-Napoca. Regimul de putere nu exclude ci permite exercitarea controlului de legalitate exercitat asupra actelor administrative. condiţiile de validitate a actului administrativ. Regimul juridic al actelor administrative Analiza regimului juridic al actelor administrative vizează aspecte referitoare la procedura de emitere a acestor acte. 2004. la care ne vom referi în continuare. 2004. II. Petrescu – Drept administrativ. Într-o altă opinie. Editura Rosoprint. pag. N. pag. Cluj-Napoca. Santai – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Totodată. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. 40 205 I.

cu Ordonanţele de Guvern şi toate celelalte acte normative care au forţă juridică superioară actului analizat. În cele mai multe cazuri actele administrative îmbracă forma scrisă. I. care constă în actualitatea. Editura Lumina Lex. Legalitatea este o condiţie de valabilitate a actului administrativ.C. În toate cazurile legalitatea actului administrativ reprezintă cel puţin conformitatea actului respectiv cu legea fundamentală.J. cu legile adoptate de Parlament. pag. După alţi autori (Şcoala de la Bucureşti). 470 356 . Gaudemet – Traite de droit administratif. Desigur faţă de multitudinea actelor administrative emise. De Laubadere. Paris. După un curent de gândire (şcoala de la Cluj). Actele administrative cu caracter normativ îmbracă numai forma 206 A. alături de oportunitate.D. Alexandru – Administraţia Publică. Legalitatea actului administrativ. Venezia. corespondenţa permanentă a acesteia cu evoluţia realităţilor administrative iar nerespectarea acestei condiţii poate atrage nulitatea actului administrativ207. L. analiza legalităţii şi oportunităţii se va face având în vedere activitatea reglementată.. 1996. Forma actului administrativ. în corelaţie cu oportunitatea. în deciziile pe care le iau. 593 207 I. organul emitent. de a se conforma legii sau. care este apreciată ca o garanţie de respectare a legalităţii. legalităţii. 1999. Principiul legalităţii în doctrina românesc a fost analizat diferit.a. semnifică faptul că autorităţile administraţiei sunt ţinute. mai exact. legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate iar oportunitatea este un element al legalităţii şi nu o condiţie de valabilitate distinctă. pag. 1996. J. b. adică unui ansamblu de reguli de drept de ranguri şi conţinuturi diferite206. Bucureşti.G. S-a mai apreciat că oportunitatea este o condiţie de valabilitate specifică deciziei administrative. forţa juridică a actului administrativ.

8 din Legea nr. alin. 13 din Constituţia revizuită este limba română209. nr. . Actele normative cu caracter individual îmbracă şi forma orală. Forma scrisă a actelor administrative este necesară pentru următoarele considerente: .2003 357 . publicată în Monitorul Oficial. 2 din legea fundamentală şi ale art. ea fiind impusă ad validitatem şi nu ad probationem. alin.limba de redactare a actului care.existenţa unui mijloc de probă în caz de litigiu. 233 209 Constituţia României. 51.realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv208. Editura Didactică şi Pedagogică. privind administraţia publică locală. .necesitatea executării şi respectării dispoziţiilor actului de către cei care cad sub incidenţa lui. 120. pag. 767/31. . revizuită. Forma scrisă reprezintă o condiţie de valabilitate a actului. Cu toate acestea.necesitatea cunoaşterii exacte şi complete a conţinutului actelor. Bucureşti. Ionescu – Drept administrativ. în conformitate cu dispoziţiile art. fiind obligatorie publicarea lor.verificarea legalităţii actului în vederea sancţionării celor vinovaţi de eventuale vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea actului legal emis. de regulă. hotărârile şi dispoziţiile cu caracter normativ se 208 R. 1970.scrisă.10. 215/2001. în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. . alin. 2 şi 106.71. De forma scrisă a actului administrativ se leagă şi alte elemente de concretizare exterioară ale actului: . în condiţiile legii. faţă de dispoziţiile art.

nr.10.motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează intervenţia actului respectiv. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public se dispune că refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează212.2001 358 . republicată. privind normele de tehnică legislativă publicată în Monitorul Oficial 777/25. regulă care va fi cuprinsă în viitorul Cod de procedură administrativă. . 204/23. privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial nr.08. 22 din Legea nr. Totuşi. 544/2001. această obligaţie fiind reglementată pentru anumite acte 211 administrative. prin dispoziţiile art. motivarea în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului se face prin note de fundamentare. 29 din Legea nr.2001 211 Legea 204/2000. 215/2001 privind administraţia publică locală.2004 212 Legea nr. 175 din Codul de procedură fiscală dispune că decizia prin care se soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază actul administrativ jurisdicţional. 663/23. prin legi speciale . Ne alăturăm autorităţilor care susţin necesitatea de a se reglementa obligativitatea motivării tuturor actelor normative.04. 210 Legea nr. Astfel. art. . publicată în Monitorul Oficial. iar în cazul celorlalte acte normative prin referate. în dreptul nostru nu există o obligaţie generală privind motivarea actelor administrative.aduc la cunoştinţa publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective210. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De asemenea.potrivit art.

Potrivit momentului care intervine. ci doar operaţiuni administrative foarte importante213. distingem categorii de forme procedurale: .forme procedurale concomitente cu emiterea actului. d. pag. II. etc. în doctrina de specialitate s-a apreciat că. în vederea emiterii de către ultimul a unui act administrativ. Chiar dacă au unele asemănări cu actele administrative. referatele. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. 56. Forţa juridică a actelor administrative. Bucureşti. Procedura de elaborare a actului administrativ. Editura All Beck. formele procedurale prealabile (propunerile. acordul poate fi prealabil. .forme procedurale ulterioare emiterii actului. 2002. acestea nu sunt acte administrative de sine stătătoare. concomitent sau posterior. dar care sunt necesare elaborării actului administrativ.forme procedurale anterioare emiterii actului. rapoartele. V. pag. Acordul exprimă acceptul pe care un organ public îl dă altui organ. 100 359 . De regulă. În funcţie de momentul în care intervin. Editura Lumina Lex. Dintre operaţiunile procedurale emiterii actului administrativ probleme teoretice şi practice au ridicat avizele şi acordul. vol. indiferent de categoria căreia îi aparţine (facultative. .) sunt operaţiuni material-administrative care nu produc efecte juridice. conforme). Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. apreciindu-se că actele emise în baza lui sunt „acte administrative complexe”. exprimând o dublă voinţă juridică. Forţa juridică a actelor administrative se fundamentează pe prezumţia relativă că acestea au fost emise cu respectarea 213 A. Pentru formele procedurale prealabile emiterii actului administrativ are relevanţă acordul prealabil. Bucureşti. procesele verbale.c. 2002.

Există şi excepţii prin care.locul organului emitent în sistemul organelor administraţiei publice. arătăm că legislaţia şi doctrina majoritară au fundamentat teza potrivit cu care actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor iar cele individuale de la datat comunicării.tuturor condiţiilor cerute de Constituţie şi celelalte acte normative cu forţă juridică superioară actelor emise. subînţelege condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei. . hotărâri de Guvern) chiar dacă acestea au caracter individual. Din aceste trei prezumţii rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte şi să-l execute. de organul ierarhic superior 214 J. care.natura organului emitent. Efectele actelor administrative. Prezumţia de legalitate. 2000. pag. Fără a intra în detalii. denumită şi prezumţia de conformitate cu dreptul214. întinderea efectelor produse de actele administrative şi încetarea efectelor actelor administrative. legii şi actelor juridice emise în baza legii. de regulă se face de către organul emitent (retractare). J. Waline – Droit administratif precis. Paris. e. Rivero. 107 360 .categoria de act. Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare. chiar prin Constituţie se prevede obligativitatea publicării în Monitorul Oficial (decrete ale Preşedintelui. Prezumţia de legalitate este asociată cu alte prezumţii: prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate. respectiv cu caracter individual sau cu caracter normativ. se impune analizarea a trei aspecte: momentul de la care actul administrativ produce efecte. Forţa juridică a diferitelor acte administrative este condiţionată de mai multe elemente: . . Referitor la efectele actelor juridice.

. a. Clasificarea actelor administrative În doctrina de specialitate există mai multe variante de clasificare a actelor administrative. Vom prezenta în continuare câteva dintre clasificările făcute în literatura de specialitate. De asemenea. N. pag. b din Legea contenciosului administrativ nr.actele administrative cu caracter normativ. 215 ale R. care se aplică unui număr nedeterminat de persoane. în funcţie de diferite criterii şi potrivit modului de organizare al administraţiei în diferitele etape de dezvoltare economico-socială. actul administrativ poate fi abrogat printr-un act normativ cu putere egală sau superioară. Editura Accent.acte care emană de la alte organe de stat.(revocare) ori de către instanţele judecătoreşti (anulare). Cluj-Napoca. modifică sau desfiinţează drepturi în serviciu uneia sau mai multor persoane dinainte determinate215. 2. aceste clasificări vor trebui reconsiderate faţă de dispoziţiile art. care cuprind reglementări de principiu cu caracter obligatoriu.actele normative cu caracter individual care sunt manifestări de voinţă. care creează.12. Petrescu – Drept administrativ.acte emise de autorităţile autonome administraţiei publice locale. 554/2.acte emise de organele administraţiei de stat. b. 292 361 . După întinderea efectelor pe care le produc se delimitează: . . După categoria organului emitent: . Desigur. 2004. lit. .2004. care defineşte actul administrativ şi asimilează unele contracte încheiate de autorităţile publice actelor administrative.

Bucureşti.acte care emană de la persoane private. pag. care sunt acte unilaterale. 1929. II. I.contractele încheiate de autorităţile publice care sunt asimilate actelor administrative.acte administrative de autoritate. 554/2.acte administrative prin delegare216. Această delimitare are în vedere atât clasificări existente în doctrină. 376. Iorgovan – Tratat de drept administrativ. care nu în toate cazurile au o importanţă practică vor formula o nouă clasificare. 2. Procedura emiterii/adoptării actelor administrative 216 A. 2002. 38 217 A. Potrivit acestei clasificări actele administrative se împart în următoarele categorii: . în funcţie de puterea actului administrativ şi de regimul juridic aplicabil. Bucureşti. prin care actele administrative erau împărţite în acte administrative de autoritate. lit. Editura All Beck. Fără a analiza aceste clasificări. cât şi dispoziţiile art. acte normative de gestiune şi acte administrative cu caracter jurisdicţional217.actele administrativ-jurisdicţionale emise de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict.2004 privind contenciosul administrativ. cu caracter individual sau normativ emise de autorităţile publice ale administraţiei publice în vederea executării ori a organizării executării legii. vol. . Editura Naţional. . în baza împuternicirii date de lege ori de organele administraţiei. - 2. Teodorescu – Tratat de drept administrativ. . 2003. 88 362 . Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. Bucureşti. pag. pag.12. V. vol. c şi d din Legea nr.

Proiectele de acte administrative cu caracter individual se adoptă/emit din oficiu. propunerile şi opiniile formulate . Opiniile contrare se consemnează separat. şi să comunice avizele sau. potrivit competenţei legale care le revin. Persoanele administrative care au primit proiectul au obligaţia. recunoaşterea. adoptarea se face cu majoritatea prevăzută de lege. proiectul se supune adoptării/emiterii persoanei administrative competente. de o notă de fundamentare. emite/adopta ori încheia acte juridice. promovarea. sau după caz. apărarea sau restabilirea unui drept legal recunoscut ori a unui interes legitim. instituţie publică şi serviciu public. observaţiile. de referatul sau de raportul întocmit de către instituţia sau de compartimentul de specialitate din aparatul propriu. de a iniţia. recomandările. de nulitatea absolută sau de nulitate relativă ori sunt considerate inexistente. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se transmite persoanei administrative interesate şi celor stabilite de lege. personal sau public. obligaţia. să examineze proiectul. la cerere. Proiectul de act administrativ cu caracter normativ va fi însoţit. după caz. În cazul persoanelor administrative colegiale.Persoanele administrative218 au dreptul ori. Procedura de emitere a actelor administrative prin exercitarea dreptului la petiţionare Prin petiţie se urmăreşte dobândirea. Actele juridice care nu respectă cerinţele de fond sau de formă prevăzute de lege sunt lovite. prin prisma specialităţii lor. Procedura privind exercitarea dreptului la petiţionare se 218 Noţiunea de persoană administrativă în acest curs desemnează: autoritate publică. precum şi de avizele de specialitate. exercitarea. 363 . ca în termenul legal sau în cel stabilit de iniţiator. după caz. după caz. După primirea avizelor şi soluţionarea eventualelor observaţii şi propuneri formulate. după caz.

propunere sau oricare altă formă specifică dreptului de petiţionare. pe solicitant. Răspunsurile vor viza. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii. Prin cerere se solicită recunoaşterea sau realizarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim cu caracter personal sau public. Prin sesizare se solicită restabilirea unui drept sau interes legitim. Persoanele administrative sunt eliberate de orice obligaţii în situaţia în care petiţia este vădit netemeinică sau în cazul în care persoanele administrative au răspuns la o petiţie având acelaşi obiect.declanşează prin petiţii formulate în nume propriu. Petiţiile nesemnate nu se iau în considerare. să verifice. în mod obligatoriu. sesizare. să soluţioneze petiţiile şi să comunice în scris răspunsurile în cel mai scurt timp. în condiţiile legii. reclamaţie. cuprinse în scrisori ori prezentate în audienţe şi consemnate în scris sau transmise prin mijloace electronice. obiectul petiţiei şi vor fi motivate legal. să examineze. Petiţia poate îmbrăca forma de cerere. Petiţiile pot fi adresate personal de cei interesaţi ori prin reprezentanţi sau prin orice alt mijloc de comunicare. de ordin general. exceptând cazul când semnalează încălcări ale legii. Prin reclamaţie se solicită restabilirea unui drept subiectiv sau interes legitim cu caracter personal care a fost încălcat. adresate de cei interesaţi persoanei administrative competente. Prin propunere se urmăreşte realizarea unor acţiuni de interes general de către persoana administrativă competentă. Petiţiile vor fi însoţite de acte doveditoare necesare în susţinerea lor. 364 . încălcat. fără a depăşi 30 de zile de la înregistrarea lor. exclusiv în nume propriu. Persoanele administrative au obligaţia să primească.

d) semnătura petiţionarului sau a reprezentantului său legal. ori de luare a măsurii pretinse. Petiţia se redactează.Persoana administrativă este obligată să primească şi să înregistreze petiţia de îndată. afară de cazul în care legea mai indică (şi) altele: a) nume. Petiţiile pot fi formulate personal şi oral numai în cadrul audienţelor. indicând adresa unde urmează să primească răspunsul. Aceste petiţii vor fi evidenţiate într-un registru special. Petiţionarul îşi exercită dreptul de petiţionare. Petiţionarul este în drept să renunţe la solicitarea sa şi după emiterea/adoptarea actului administrativ sau luarea măsurii care face obiectul petiţiei. prenume/denumire. Petiţiile greşit adresate vor fi trimise în termen de până la 5 zile de la înregistrare persoanei administrative competente. următoarele elemente. c) împuternicirea dată reprezentantului legal. de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale în vigoare sau socotite utile de către solicitant. e) data întocmirii (solicitării) petiţiei. Petiţia va fi însoţită. cu excepţia cazului în care actul sau măsura se dispune din oficiu. domiciliul/sediu. de regulă. exclusiv în nume propriu sau al colectivităţii pe care o reprezintă. pe cei interesaţi asupra condiţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească petiţiile formulate. Persoana administrativă competentă are obligaţia să informeze. b) obiectul detaliat al solicitării şi justificarea acesteia. se va elibera dovada înregistrării lor. dacă este cazul. Petiţia va cuprinde. de îndată. de regulă. în limba română. În această situaţie. În cazul petiţiilor depuse personal. sub semnătură. Petiţionarul poate renunţa la solicitare înainte de emiterea/adoptarea actului administrativ. după caz. după caz. 365 .

Petiţionarul va fi obligat. cu excepţia cazurilor în care actul produce efecte şi faţă de terţi sau serveşte interesul public. să suporte eventualele daune ocazionate de actul de renunţare. 3. poate cere persoanei administrative punerea la dispoziţie a unor informaţii. concomitente sau ulterioare momentului emiterii/adoptării actului. Formalităţi procedurale necesare. Orice persoană care are un drept sau un interes legitim personal. în limitele şi potrivit condiţiilor prevăzute de lege. În asemenea cazuri petentul va da o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de Codul penal. dacă prin lege nu se interzice accesul la documentele respective.persoana administrativă va trebui să revoce actul sau măsura la care s-a renunţat. Participanţii la procedura administrativă au obligaţia de a coopera cu persoanele administrative la rezolvarea petiţiilor. Aceste formalităţi vor fi îndeplinite în succesiune. date sau documente pe care aceasta le deţine şi care au legătură cu solicitarea sa. dacă este cazul. emiterea/adoptarea actului administrativ poate fi supusă unor condiţii procedurale anterioare. cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. emiterii/ adoptării actelor administrative Categorii de formalităţi procedurale În situaţiile prevăzute de lege. Situaţiile negative nu trebuie dovedite şi nici probate. Renunţarea poate fi făcută numai în scris. precum şi orice altă informaţie de interes public. A) Formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ 366 . la termenele.

Sunt formalităţi procedurale anterioare emiterii/ adoptării actului administrativ: avizul, acordul prealabil şi propunerea/proiectul. Avizul reprezintă opinia de specialitate, solicitată de persoana administrativă competentă să emită/adopte actul administrativ, cu privire la necesitatea şi oportunitatea emiterii/adoptării şi la conţinutul actului. Avizele nu se pot solicita persoanelor administrative ierarhic superioare emitentului. Revocarea avizului ulterior actului administrativ emis/adoptat cu respectarea lui nu influenţează valabilitatea actului administrativ. Avizele sunt: facultative, consultative şi conforme. Avizele sunt facultative atunci când persoana administrativă, care emite/adoptă actul nu este obligată să le solicite. În cazurile în care avizul a fost solicitat şi obţinut, iniţiatorul actului nu este obligat să se conformeze acestuia. Avizele sunt consultative atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat să le solicite dar nu este obligat să se conformeze conţinutului acestora la emiterea/adoptarea actului administrativ. Avizele sunt conforme, atunci când iniţiatorul actului administrativ este obligat atât să le solicite cât şi să le respecte. Acordul prealabil reprezintă consimţământul unei persoane administrative determinate, cu privire la emiterea/adoptarea în viitor a unui act administrativ, de către o altă persoană administrativă. Emiterea/adoptarea actului administrativ, fără acordul prealabil prevăzut de lege, atrage nulitatea actului administrativ. Actul administrativ este valabil în cazul în care acordul prealabil sau refuzul emiterii sale nu au fost comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege. Propunerea reprezintă operaţiunea pregătitoare prin care este sesizată o persoană administrativă în vederea luării unei măsuri.

367

Proiectul reprezintă o propunere iniţiată de persoana administrativă privitoare la un anumit mod de rezolvare juridică a unei situaţii într-o formă apropiată sau identică cu viitorul act administrativ având un mod de alcătuire conform cerinţelor impuse de tehnica legislativă. Avizul, acordul, aprobarea/ratificarea sau confirmarea se întocmesc în scris, sub sancţiunea nulităţii. Avizele favorabile cu observaţii, avizele nefavorabile, refuzul de aprobare/ratificare, confirmare sau emitere a acordului, vor fi motivate în toate cazurile. B) Formalităţi procedurale concomitente emiterii/ adoptării actului administrativ Formalităţile concomitente emiterii/adoptării actului sunt: cvorumul, majoritatea necesară, consensul, emiterea/ adoptarea în comun, motivarea, redactarea, semnarea şi, după caz, contrasemnarea. Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru întrunirea valabilă a unui organ colegial. Organele colegiale lucrează legal, de regulă, în prezenţa majorităţii membrilor lor, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului este reprezentată de numărul minim de voturi necesar pentru ca actul administrativ să fie adoptat în mod valabil. Majoritatea cerută de lege pentru adoptarea unui act administrativ poate fi: simplă, absolută şi calificată. Majoritatea simplă reprezintă regula generală şi impune ca, pentru adoptarea actului, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Majoritatea absolută impune ca, pentru adoptarea unui act administrativ, să voteze favorabil cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care compun organul colegial. Majoritatea calificată impune ca, pentru adoptarea actului administrativ, să voteze favorabil un anumit număr,
368

legal determinat, din numărul membrilor organului colegial. Acest număr va fi în toate cazurile mai mare decât majoritatea absolută. Consensul impune ca adoptarea actului administrativ să se realizeze prin acordul de voinţă al tuturor membrilor care compun organul colegial de conducere. Motivarea este operaţiunea administrativă prin care se expun considerentele de fapt şi de drept, care justifică emiterea/adoptarea unui act administrativ. Motivarea în drept este obligatorie pentru toate actele administrative, cu excepţiile prevăzut de lege. Motivarea actului administrativ se face în temeiul notelor de fundamentare, rapoartelor, referatelor, avizelor sau alte asemenea cerinţe procedurale, întocmite de iniţiatorul actului ori de compartimentele de resort. Motivarea se aduce la cunoştinţă solicitantului la cerere, fie integral fie în rezumat ori se comunică din oficiu, în condiţiile legii. Redactarea actelor administrative se face într-un stil concis, clar şi neechivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi ortografice. La redactarea textelor normative se va utiliza forma prescriptivă, conform legii. Semnarea actului administrativ se face, după caz, de conducătorul persoanei administrative ori de către împuterniciţii acestuia, după care va avea loc înregistrarea, numerotarea, datarea şi ştampilarea actului. Semnarea actelor administrative este condiţia de formă obligatorie prin care se atestă autenticitatea acestora. Lipsa semnăturii atrage inexistenţa actelor administrative emise de organele unipersonale. Când legea prevede în mod expres, actele administrative vor fi contrasemnate de persoanele abilitate. Pentru a fi valabile, actele administrative vor purta denumirea emitentului, numărul de înregistrare, numerotarea, data, ştampila sau sigiliul şi semnăturile legale. Actele

369

administrative cu caracter normativ vor avea imprimată ştampila pe fiecare pagină. Înregistrarea şi numerotarea actelor administrative se face într-o evidenţă unică, în ordine cronologică, pe ani calendaristici şi pe categorii de acte. C) Formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ Sunt formalităţi procedurale ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ: aprobarea/ratificarea, confirmarea, comunicarea sau aducerea la cunoştinţă publică, rectificarea, reconstituirea şi arhivarea. Aprobarea/ratificarea reprezintă încuviinţarea dată de o persoană administrativă ierarhic superioară cu privire la un act administrativ emis/adoptat în mod valabil de către o persoană administrativă. Confirmarea reprezintă acţiunea de validare a unui act administrativ, realizată în scopul de a-i întări forţa juridică, de a-i acoperi eventualele vicii de fond sau de formă, ori în vederea repunerii sale în executare. Actele administrative supuse confirmării produc efecte juridice numai de la data confirmării lor. Actele administrative cu caracter individual se pun în executare de la data comunicării lor persoanelor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. Persoana administrativă care a emis/adoptat actul administrativ trebuie să facă dovada comunicării actului. Actele administrative cu caracter normativ intră în vigoare în termen de trei zile de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în formele prevăzute de lege sau de la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul actului, cu excepţia celor pe care legea le exceptează de la publicare. În situaţia în care legea nu prevede în mod expres modalitatea de aducere la cunoştinţă publică, persoana administrativă care a emis/adoptat
370

actul administrativ are obligaţia să-l aducă la cunoştinţa celor interesaţi, într-una din următoarele forme: a) afişare la sediul emitentului; b) publicare într-un cotidian central sau local de largă circulaţie; c) prin orice alte mijloace de publicitate prevăzute sau permise de lege. Rectificarea este operaţiunea de îndreptare a erorilor materiale din înscrisurile administrative. Rectificarea poate avea ca obiect erori materiale, omisiuni sau menţiuni greşite din înscrisurile administrative. Rectificarea înscrisurilor administrative care, au produs schimbări în statutul civil al persoanelor fizice, operează în condiţiile legii. Reconstituirea este operaţiunea de refacere a unui înscris administrativ. Înscrisurile administrative sunt supuse regimului juridic al arhivării. Arhivarea reprezintă operaţiunea de: evidenţă, inventariere, selecţionare, păstrare, şi folosire a înscrisurilor administrative create sau deţinute de persoanele administrative.

4. Efectele juridice ale actelor administrative
A) Intrarea în vigoare a actelor administrative Actele administrative se pun în executare de la data aducerii lor la cunoştinţă sau la o altă dată indicată de ele, în formele prevăzute de lege. În situaţia în care legea impune aprobarea sau confirmarea ulterioară a actului administrativ, aducerea la cunoştinţă se face numai după primirea aprobării sau confirmării. Dacă aprobarea sau confirmarea actului administrativ nu sunt comunicate solicitantului în termenul prevăzut de lege, iar documentaţia depusă este completă, persoana administrativă îl va putea aduce la cunoştinţă, ceea ce permite punerea actului administrativ în executare.
371

B) Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative Actele administrative produc efecte juridice până în momentul ieşirii din vigoare sau al desfiinţării, prin anulare sau revocare, potrivit legii. Actele administrative pot fi abrogate, anulate, revocate suspendate, modificate ori completate. Abrogarea reprezintă situaţia de încetare definitivă a efectelor actului administrativ prin emiterea/adoptarea unui nou act administrativ. După modul în care se dispune, abrogarea poate fi expresă sau implicită iar, după întinderea efectelor pe care le produce, aceasta poate fi totală sau parţială. Prevederile cuprinse într-un act administrativ anterior cu caracter normativ contrare unei noi reglementări având aceeaşi forţă juridică sau o forţă superioară se socotesc abrogate implicit. Abrogarea totală se dispune, de regulă, printr-o dispoziţie expresă cu menţionarea elementelor de identificare ale actului abrogat: tipul, numărul, data şi locul publicării sau aducerii acestuia la cunoştinţă publică. În cazul abrogării parţiale în actul de abrogare vor fi menţionate şi textele a căror aplicare încetează. Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor. Actul administrativ abrogat parţial rămâne în vigoare prin dispoziţiile rămase neabrogate. Abrogarea unui act administrativ are întotdeauna caracter definitiv. Este interzis ca prin abrogarea unui act administrativ să se repună în vigoare actul administrativ iniţial anterior desfiinţat. Anularea reprezintă sancţiunea aplicată actelor administrative emise/adoptate cu încălcarea legii şi constă în lipsirea acestora de efectele juridice în vederea cărora au fost emise/adoptate. Anularea poate privi atât actele administrative
372

cu caracter normativ cât şi cele cu caracter individual. Cauzele anulării pot viza legalitatea şi/sau oportunitatea actului administrativ. Cauzele anulării pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/adoptării actelor, după caz. Anularea se dispune de persoana administrativă ierarhic superioară, de autorităţile de inspecţie sau control, de cele cu activitate administrativ-jurisdicţională stabilite de lege, ori de instanţele judecătoreşti, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege. Actele de anulare desfiinţează efectele actelor administrative anulate, atât pentru trecut cât şi pentru viitor. Modificarea este operaţiunea juridică prin care se schimbă parţial conţinutul unui act administrativ. Modificarea poate fi determinată, după caz, de schimbarea stării de drept sau a stării de fapt, avute iniţial în vedere la adoptarea/emiterea actului administrativ. Modificarea unui act administrativ cu caracter normativ se face, de regulă, de către emitentul actului. Actul administrativ cu caracter normativ poate fi modificat şi printr-un act cu forţă juridică superioară, conform procedurii specifice acestuia din urmă. Pe data intrării în vigoare a actului modificator, dispoziţiile acestuia se integrează în actul modificat, înlocuind dispoziţiile care au fost schimbate. Modificarea poate fi expresă sau implicită. Modificarea este expresă în situaţiile în care noul act juridic exprimă în mod explicit, voinţa de a schimba un act administrativ în vigoare. Modificarea este implicită atunci când rezultă din reglementarea diferită dată aceloraşi probleme printr-un act ulterior. Nu pot face obiectul modificării sau desfiinţării de către emitent următoarele categorii de acte administrative individuale: - actele care au intrat în circuitul civil;

373

- actele care produc efecte juridice garantate de lege sub aspectul stabilităţii; - actele jurisdicţionale; - actele care au fost executate material; - actele pe care legea le exceptează în mod expres de la modificare sau desfiinţare. De asemenea, nu pot fi supuse modificării sau desfiinţării actele individuale care au dat naştere la drepturi, libertăţi şi interese legitime. Revocarea este operaţiunea juridică prin care persoana administrativă autoarea actului, îşi retrage propriul act. Cauzele care determină revocarea actelor administrative pot viza legalitatea sau oportunitatea actului. Revocarea actelor administrative poate interveni pentru cauze anterioare, concomitente sau ulterioare emiterii/ adoptării lor. În situaţia în care cauzele revocării sunt anterioare sau concomitente emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării au caracter retroactiv. Dacă revocarea intervine pentru cauze ulterioare emiterii/adoptării actului administrativ, efectele revocării se produc numai pentru viitor. Actele administrative cu caracter normativ şi individual sunt, de regulă, revocabile. Suspendarea este operaţiunea juridică prin care încetează, în mod vremelnic, efectele juridice ale actelor administrative. Suspendarea actelor administrative poate avea loc din oficiu sau la solicitare, în condiţiile legii. Suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă de următoarele subiecte de drept: a) de persoana administrativă emitentă; b) de persoana administrativă ierarhic superioară; c) de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale stabilite prin lege; d) de instanţa judecătorească;

374

Suspendarea poate opera şi de drept, în temeiul unei prevederi legale. Suspendarea intervine în cazuri excepţionale, atunci când există suspiciuni cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului, precum şi, în mod obligatoriu, în cazurile expres prevăzute de lege. În cazurile în care suspiciunile privind legalitatea actului administrativ nu se confirmă, acesta va fi repus în vigoare sau în executare, după caz. În cazurile în care se stabileşte cu certitudine nelegalitatea sau neoportunitatea actului administrativ suspendat, se va dispune desfiinţarea sa, prin revocare sau anulare. Completarea actelor administrative constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii normative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte, care se adaugă elementelor structurale existente. Executarea actelor administrative Actele administrative sunt executorii de drept de la data aducerii lor la cunoştinţă. Ele pot fi executate silit asemenea oricărui titlu executoriu. Dacă prin lege se prevăd alte termene de intrare în vigoare sau posibilitatea exercitării unei căi de atac, actele administrative pot fi executate numai după expirarea acestor termene sau după respingerea căii de atac. Actele administrative individuale se pun în executare din momentul comunicării lor către cei interesaţi atunci când ele au fost emise în beneficiul acestora. Punerea în executare a actelor administrative se realizează de către persoana administrativă emitentă, prin structurile sale organizatorice sau, după caz, de agenţi anume abilitaţi, în condiţiile legii, iar executarea se face de către subiectele de drept legal obligate, cărora le este destinat actul. Împotriva modului de executare se poate exercita calea de atac în faţa persoanei administrative emitente, a celei superioare ierarhic sau a altor autorităţi competente, în
375

enunţând în art. aplicarea principiilor autonomiei locale şi administrarea domeniului public şi privat al localităţilor implicând încheierea unor acte în care autoritatea publică. II Editura All Beck. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. 98-101 376 . Aceste acte au fost denumite acte patrimoniale mixte219 acte de gestiune220. lit. G. 2002. Indiferent de categoria actelor în care sunt incluse aceste contracte. ele au un rol important în procesul constituirii. pag. 2. vol. administrării şi utilizării resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale. Doctrina de specialitate actuală. Bucureşti. 554/2004 privind contenciosul administrativ a soluţionat în parte disputa teoretică. 18. iar în cazul unei exercitări greşite va opera din oficiu declinarea competenţei în mod corespunzător.condiţiile legii. alin. 219 220 P. Bucureşti. Contractele asimilate actelor administrative Realizarea serviciilor administraţiei publice nu se poate materializa numai prin acte administrative de autoritate. Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căii de atac este obligatorie de către cel ce recurge la utilizarea ei cât şi în cazurile sau ordinea expres prevăzute de lege. care sunt contractele încheiate de autorităţile publice „asimilate actelor administrative” sau folosind în cuprinsul art. Legea nr. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. nu s-a pronunţat explicit dacă acestea se încadrează în categoria actelor administrative sau a actelor de gestiune. 1934. prezentând contractele încheiate de entităţile publice pentru administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. contracte administrative221. Negulescu – Tratat de drept administrativ. pag. Bucureşti 1934. 6. pag. 146-147 221 A. 4 chiar termenul de „contract administrativ”. c. titulară a unui patrimoniu să participe ca simplă persoană juridică. 296 C.

faţă de dispoziţiile art. Soluţionând cauza. referitor la contractul administrativ dispune: . instituţia contractului administrativ a fost consacrată. 18.anularea acestuia în tot sau în parte. . 2. c din lege se prevede că anumite contracte sunt „asimilate” actelor administrative. lit. . Art.impune uneia dintre păţi îndeplinirea unei anumite obligaţii. Schiţată deja în doctrina juridică. referitoare la contractele administrative. 554/2004 dispune că la soluţionarea litigiilor privind contractele administrative se va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractelor este subordonat principiului priorităţii interesului public.Reglementările conţinute în dispoziţiile legii nr. deşi cu unele lacune. 377 . alin. Cererile privitoare la un contract administrativ se vor introduce în instanţe în termen de 6 luni de la data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere. în noua reglementare privind contenciosul administrativ. În art.obligă autoritatea să încheie contractul la care reclamantul este parte. 8. 3 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.cererile adresate instanţei referitoare la contractele administrative se taxează la valoare. Textele următoare din lege folosesc termenul de „contracte administrative”. alin. 4 din lege instanţa poate. . Regimul aplicabil contractelor administrative în procedura de contencios administrativ este în parte diferit de cel al actelor administrative: .plângerea prealabilă în cazurile care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale.

. Vedinaş – Drept administrativ şi instituţii politice administrative. cumpărare.obligă la plata unor despăgubiri pentru daune materiale şi morale. pe de o parte. care foloseşte termenii de administrare. urmând ca obiectul fiecărui contract să fie exact determinat. La stabilirea obiectului contractului vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. Legea administraţiei publice locale. 127 378 . .punerea în valoare a bunurilor. când interesul public o cere. Restul dispoziţiilor procesuale referitoare la soluţionarea cazurilor privind contractele administrative sunt aceleaşi cu cele privitoare la actele administrative unilaterale.executarea lucrărilor de interes public.prestarea serviciilor publice. 554/2001. Editura Lumina Lex. prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general. Anterior adoptării Legii nr. 215/2001. pag. contractul administrativ a fost definit ca un acord de voinţă între o autoritate publică. închiriere. . indicând domeniul în care pot fi încheiate contracte administrative. aflată pe o poziţie de superioritate juridică. Apreciem că formulările din lege sunt generice. c din Legea nr. concesionare.achiziţiile publice.suplini consimţământul unei părţi. şi alte subiecte de drept. definiţie şi trăsăturile contractelor administrative Potrivit art. efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public supus unui regim de putere publică222. 222 - V. 2002. Obiectul. lit. 2. de către părţi. proprietate publică: . 554/2001 contractele administrative au ca obiect: . pe de altă parte. vânzare. 125 din Legea nr. Bucureşti. prin prestarea unui serviciu public.

prestarea de servicii de către particular în schimbul unei plăţi. sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite. 115 379 . . Aspecte generale privind actele administrativjurisdicţionale 223 A. . iar particularul le poate ceda oricărei persoane. . contractele administrative au următoarele trăsături: . este destinat să asigure buna funcţionare a unui serviciu public sau să pună în valoare un bun public. 2002.Din această definiţie care este actuală chiar şi ulterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ. . furnizarea de bunuri. pe de o parte. sau folosirea unui bun public de către particular cu titlu oneros. dar numai cu aprobarea administraţie publice. drepturile sau obligaţiile sale decât altor autorităţi publice.autoritatea administraţiei publice (cel autorizat).părţile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite prin lege. Iorgovan –Tratat de drept administrativ. 6. prin clauză expresă.părţile. inclusiv a actelor normative emise de autorităţile administraţiei publice locale. pag.soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ. nu poate ceda interesele.reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau alt subiect de drept autorizat de o autoritate a administraţiei publice şi un subiect de drept privat. .presupune efectuarea de lucrări. care va avea în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului interesului public223. II Editura All Beck. au înţeles că se vor supune unui regim de drept public. Bucureşti. în baza legii sau a altor acte normative. vol.

după organul de la care emană sunt acte administrative. . sunt acte jurisdicţionale. . Prisăcaru – Contenciosul administrativ român. capătă autoritate de lucrul judecat dacă nu este atacat în justiţie. Editura Servo-Sat. . Legea nr. în sensul că autoritatea publică care îl emite este învestită prin lege cu soluţionarea unor litigii. 554/2004privind contenciosul administrativ defineşte actul administrativ-jurisdicţional ca fiind actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în soluţionarea unui conflict.este exceptat de la principiul revocabilităţii actelor administrative225. 2003.prin actul jurisdicţional litigiul se soluţionează cu forţă de adevăr legal. după o procedură de contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare.este un act administrativ cu caracter individual. etc. Editura Naţional. 221 380 . . pag. 224 V. 1997. Actul administrativ-jurisdicţional se caracterizează prin următoarele trăsături: .În doctrina juridică actele administrative cu caracter jurisdicţional au fost caracterizate ca fiind actele emise de organele de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice competente să soluţioneze anumite conflicte juridice apărute între organele administraţiei publice şi particulari224. Iovănaş – Drept administrativ. 88 225 I.procedura de soluţionare a litigiului este similară cele judiciare: contradictorialitate..actul va fi obligatoriu motivat226. .este un act administrativ tipic din punct de vedere al organului de la care emană. pag. Aceste acte juridice. iar după aspectele pe care le produc. Arad. Bucureşti. asigurarea dreptului la apărare.

232 Art. 2 din Ordonanţa nr. alin. dar alteori este necesară o solicitare expresă adresată organelor de stat. 36. 2004. 3/1977 abrogată prin Legea nr. 12. 52(4) din Legea nr. N. prin intermediul reclamaţiei sau a sesizării. Editura Accent. 51. 304 227 Art. 152/1992. atât la organul autor al măsurii. Posibilitatea de adresare unor autorităţi publice sau dreptul de petiţionare. 230 Art. respectiv ale administraţiei de stat. 1 din Legea nr. alin. printre altele. contestaţie232 (în materia invenţiilor) etc. sarcina satisfacerii drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale subiectelor de drept. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2/2001. Prin acte normative ea este denumită în mod diferit: reclamaţie şi sesizare228 (denumiri generice). 31 din Ordonanţa nr. este garantată tuturor cetăţenilor de Constituţie227. Petrescu. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. Împotriva măsurilor de orice natură ale administraţiei subiectele pot exercita calea de atac. 229 Art. În multe cazuri aceasta se realizează prin emiterea din oficiu a actelor de drept administrativ.7. pag. 226 R. Calea de atac constituie mijlocul procedural care creează posibilitatea remedierii încălcării drepturilor subiective şi a intereselor legitime în urma unor vătămări cauzate de către autorităţile publice. Căile administrative de atac Noţiunea şi clasificarea căilor administrative de atac Administraţia de stat are. 228 Art. 19/2000. întâmpinare231 (în materie electorală). Cluj-Napoca. – Drept administrativ. 64/1991 privind brevetele de invenţie. 231 Art. apel230 (în materia pensiilor). din Constituţie. 381 . Calea administrativă de atac poartă denumirea generică de recurs. 27/2002. cât şi la organele ierarhic superioare acestuia. plângere229 (în materia contravenţională). 68/1992.

Căile administrative de atac se deduc din Ordonanţa nr. Elementele şi caracteristicile căilor administrative de atac Subiectele care pot exercita căile administrative de atac pot fi persoane fizice şi juridice. recursul este ierarhic. Când recursul se introduce la însăşi organul a cărui măsură este contestată recursul este neierarhic sau graţios. Ca o excepţie aceste căi de atac puteau fi exercitate şi de către organele de presă. După actul juridic rezultat prin soluţionarea căii de atac distingem recursul jurisdicţional şi recursul nejurisdicţional. aşa cum sunt căile procesuale de atac în dreptul procesual civil sau în cel penal. Recursul jurisdicţional reprezintă calea de atac împotriva unui act administrativ jurisdicţional sau nejurisdicţional. dar pentru soluţionarea căruia se prevede o procedură jurisdicţională finalizată printr-un act de jurisdicţie. Ordonanţa nr. faţă de care există 382 .Căile administrative de atac nu sunt reglementate ca reguli speciale sau generale ale dreptului administrativ. alte organisme şi organizaţii. 27/2002 reglementează numai căile de atac exercitate de către persoanele fizice în faţa autorităţii de stat. inclusiv a celor administrative. 27/2002. distingem recursul ierarhic şi recursul neierarhic. a regiilor autonome şi a instituţiilor publice. După organul la care se introduce recursul administrativ. Când recursul se introduce la un organ ierarhic superior (direct sau indirect) celui a cărui măsură este atacată. Recursul nejurisdicţional (necontencios) este calea de atac exercitată împotriva unui act administrativ sau a unei măsuri administrative soldată cu emiterea unui act de administraţie activă. aplicabilă tuturor autorităţilor de stat.

de exemplu. având la îndemână o adevărată acţiune populară.27/2002. 235 Art. În alte cazuri există posibilitatea de a utiliza calea de atac chiar dacă s-au lezat drepturi şi interese ale terţelor subiecte şi nu ale autorului recursului. 234 Art. 2 din Ordonanţa nr. chiar dacă privesc alte persoane. iar aceasta prin ordonanţa nr.obligaţia legală a comunicării. În conformitate cu prevederile Constituţiei şi organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii în numele colectivelor lor. în termenele legale. Poate fi atacată orice măsură şi orice act administrativ cu caracter individual prin reclamaţie sau cu caracter normativ prin sesizare. alin. 233 Art. Nu pot fi subiecte ale căilor administrative de atac organele administraţiei de stat ierarhic superioare organului autor al măsurii pretins ilegale. 2/2001. ori a altui subiect. Pentru exercitarea căii de atac subiectul nu trebuie să dispună de o capacitate sau de o calitate deosebită. ca. în ipoteza utilizării ei (plângere) de către cel căruia îi aparţin bunurile confiscate în urma săvârşirii unei contravenţii234. restituirea bunurilor confiscate pe cale administrativă. Astfel. întrucât acesta din urmă are obligaţia conformării faţă de sesizarea organelor superioare în baza raporturilor ierarhice de subordonare. orice alegător poate face întâmpinare împotriva omisiunilor. 7/1998. 31. abrogată prin Legea nr. 12. înscrierilor greşite şi a altor erori din listele de alegători235. alin. 383 . ori a unor drepturi şi interese generale. Obiectul recursului administrativ poate fi diferit şi el poate consta în urmărirea anulării amenzii contravenţionale. ci doar să facă dovada vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu. după caz. 1 din Legea nr. 29 din Legea nr. a rezultatelor cercetării şi a măsurilor luate233. 69/1992. înscrierea în listele de alegători etc. 1/1978. Cauza recursului constă în vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim propriu sau al altor subiecte.

cu excepţia cazurilor când norme speciale indică expres organul competent.recursul nu suspendă executarea măsurii atacate. 31.actul de soluţionare al recursului indiferent că îl admite sau îl respinge este. ca regulă generală. cu excepţia cazurilor expres prevăzute (de exemplu. interveni în restabilirea legalităţii încălcate. Caracteristicile căii de atac sunt următoarele: . la organele superioare ierarhic acestuia.recursul poate fi introdus împotriva oricărei măsuri administrative (act juridic. alin. indiferent de poziţia sa ierarhică. fără o stabilitate deosebită. .atacul poate viza legalitatea sau oportunitatea măsurii respective. 384 . 2/2001. . deciziile Comisiei Centrale fiind 236 Art. ca regulă generală. un act administrativ revocabil. 3 din Ordonanţa nr. . Se poate exercita calea de atac simultan sau succesiv la două sau mai multe organe. deoarece nu există limitări legale ale exerciţiului ei.Calea de atac poate fi exercitată la organul care a dispus măsura. plângerea suspendă executarea sancţiunii contravenţionale236).recursul poate fi introdus simultan sau succesiv la mai multe organe administrative sau reintrodus succesiv la acelaşi organ.recursul se poate referi la activitatea oricărui organ administrativ. operaţiune tehnico-materială sau fapt material juridic). iar existenţa raporturilor de subordonare administrativă conferă eficienţă şi recursului ierarhic întrucât organul superior poate. . în afara cazului când legea îl declară în mod expres definitiv sau irevocabil (cum a fost cazul deciziilor fostei Comisii Centrale de Pensii prin care se soluţionau apelurile împotriva deciziilor comisiilor judeţene de pensii. datorită caracterului executoriu al actelor de drept administrativ. .

Cererile vor fi însoţite de actele necesare rezolvării lor. 4 din Ordonanţa nr. Art. Examinarea şi rezolvarea cererilor. de la primirea lor în termenul de 30 de zile în care trebuie să comunice răspunsul indiferent de soluţia dată.acte juridice definitive237) ori această trăsătură rezultă în mod neîndoielnic din întreaga activitate procedurală ce caracterizează soluţionarea căii de atac respective. 385 . 19/2000. în audienţe şi în formă scrisă. 27/2002. sesizărilor şi reclamaţiilor precum şi comunicarea răspunsurilor către cetăţeni. Dacă petiţia adresată nu intră direct în atribuţiile organului solicitat este totuşi obligatorie primirea. fiind încunoştinţat petiţionarul. să examineze şi să clarifice toate problemele de interes personal sau general care le-au fost aduse la cunoştinţă. Solicitările se pot face oral. prin scrisori. cei interesaţi vor fi încunoştinţaţi de condiţiile legale necesare să fie îndeplinite de către solicitanţi. Înscrisurile urmează regimul specific al corespondenţei adresate organului în ceea ce priveşte evidenţa. 5) din Legea nr. înregistrarea şi transmiterea din oficiu239 în maximum 5 zile către organul competent. 52(4. A se vedea Ordonanţa nr. care necesită o cercetare mai îndelungată. întrucât în această formă el trebuie să şi răspundă solicitării adresate. Pentru scrisorile cu caracter deosebit. trebuie să se facă în ce mai scurt timp de către organele de stat în atribuţiile cărora intră în mod direct rezolvarea. 6 alin. 3/1977 abrogată prin Legea nr. fără a depăşi. precum şi Legea nr. înregistrarea şi păstrarea238. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale. termenele prevăzute mai sus vor 237 238 Art. Procedura de soluţionare a recursului administrativ Autorităţile sunt obligate să primească. propunerilor. 27/2002. În ipoteza solicitărilor adresate verbal organul de stat are obligaţia de a le consemna în formă scrisă. 239 Art.223/2002 de aprobare şi modificare a Ordonanţei. 4 din Ordonanţa nr.

Se vor lua în considerare. cercetarea trebuind efectuată. ori când acestea sunt semnate de colective de cetăţeni. În toate cazurile este obligatorie ascultarea persoanei la care se referă scrisoarea. Conducătorii autorităţilor locale ale administraţiei de stat vor primi în audienţă săptămânal pe cetăţenii din unitatea administrativ-teritorială respectivă asigurând soluţionarea operativă şi legală a problemelor. La fel se va proceda şi în cazurile în care s-au primit mai multe propuneri. Scrisorile vor fi rezolvate prin cercetare directă. scrisorile semnate. de organele superioare celor în cauză. Sesizările şi reclamaţiile îndreptate împotriva conducerii se cercetează şi se rezolvă de către organele ierarhic superioare acestora. Pentru probleme de ordin personal ale lucrătorilor conducerea va fixa o zi de primire pe săptămână. sesizări şi reclamaţii cu privire la aceeaşi problemă. Problemele de importanţă deosebită vor fi examinate şi soluţionate sub conducerea şi îndrumarea directă a conducerii autorităţii respective. precum şi solicitările din cadrul audienţelor. de regulă. În mod cu totul excepţional pentru cazurile ce nu se pot soluţiona în acest termen se pot aproba prelungiri mai mari (în funcţie de durata cercetărilor). din acelaşi loc sau localitate.putea fi prelungite cel mult cu 15 zile de către conducătorii organelor care au primit scrisorile spre rezolvare. Cercetarea petiţiilor se face de către compartimentul şi funcţionarii de specialitate. 386 . ori către cei aflaţi în subordinea acestora. Se interzice trimiterea spre cercetare a sesizărilor şi reclamaţiilor către organele sau persoanele la a căror activitate se referă acestea. Petiţia este înregistrată la compartimentul de relaţii cu publicul. în acest caz. Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să primească zilnic personalul care ridică probleme privind activitatea autorităţii respective. la faţa locului.

486/2003) dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul legal emiterea autorizaţiei este considerată acordată. 387 . II. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 27/2002 există şi recursul administrativ cu caracter special consacrate în materia contravenţiilor (de exemplu. dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului a cărui anulare se cere prin instanţă240. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (aprobată şi modificată prin Legea nr. sesiuni şi consfătuiri cu lucrătorii acestor organe a problemelor rezultate din cercetarea petiţiilor.Conducerea este obligată să îndeplinească măsurile stabilite ca urmare a rezolvării solicitărilor. 7/7 din Legea nr. Aceste acte reprezintă manifestări unilaterale de voinţă ale organelor 240 Art. să dezbată periodic în adunări. Alături de recursul administrativ general consacrat prin Ordonanţa nr. Alte forme concrete de realizare a activităţii executive 1. fie de către instanţa de judecată). prealabil introducerii acţiunii judecătoreşti. 554/2004. Actele cu caracter exclusiv politic În activitatea executivă întâlnim. alături de actele juridice şi acte politice specifice administraţiei de stat. în materia controlului judecătoresc al actelor administrative ilegale s-a prevăzut că termenul de exercitare a recursului administrativ. este tot de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ. plângerea care se înaintează în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei şi care se soluţionează fie de către organele administrative competente.

op. Drăganu. Ele emană direct de la guvern. se adresează unei reuniuni interne sau internaţionale şi care exprimă o luare de poziţie în anumite probleme de interes intern sau extern. Declaraţiile sunt acte care definesc poziţia guvernului în anumite probleme internaţionale. cit. în special cele de politică externă ale guvernului. care au atribuţii pe planul realizării politicii externe a statului. întemeindu-se. cit. p..administraţiei de stat făcute în scopul producerii unor efecte politice. Actele politice emană de la acele organe administrative. urmărind să informeze comunitatea internaţională în ansamblul ei.. 314. deşi în domeniul ei asemenea acte intervin frecvent241. Ministerul Afacerilor Externe. 388 . Ştiinţa dreptului internaţional public nu a introdus încă în terminologia sa noţiunea de acte exclusiv politice. Actele politice intră în categoria formelor concrete nejuridice ale activităţii executive. „comunicate” etc. Drăganu. pe criteriul conţinutului lor şi nu pe cel al formei pe care o îmbracă aceste acte. Formele de activitate…. Ea s-a mărginit doar să clasifice actele. dar totuşi ele se realizează datorită autorităţii şi prestigiului organului de stat de la care emană respectivele acte. 314. Deşi emit acte politice. acorduri economice. p. cum sunt Guvernul. printre altele. T. „mesaje”. în numele guvernului. op. Mesajele sunt acte ale primului ministru care. în242 tratate politice. „note diplomatice”. adoptarea lor de către respectivele organe se face în temeiul unor prevederi legale 241 242 T. Formele de activitate…. acorduri culturale şi de colaborare tehnică şi ştiinţifică şi acorduri în probleme juridice. Sub aspectul denumirii lor actele politice se numesc „declaraţii”. Efectele politice ale acestor acte nu pot fi duse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului.

care îndreptăţesc. să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice. Astfel. care reglementează actele politice ale administraţiei de stat. deoarece pentru a avea un asemenea caracter ele ar trebui să genereze. Conformitatea actelor politice cu dreptul intern şi cu cel internaţional nu trebuie să ducă la concluzia că aceste acte ar avea un caracter juridic. 1973. 102 punct 1 din Constituţie. pentru actele de politică externă. cât şi de la organe locale. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. reglementează unele categorii de acte politice. constituţional şi administrativ. Boboş. un rol important îl au.După locul în care urmează să-şi producă efectele distingem actele emise în probleme de politică externă şi acte emise în probleme de politică internă. Actele cu caracter exclusiv politic se pot clasifica după mai multe criterii: . Deleanu. 245. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării244.După modul lor de adoptare actele politice pot proveni de la un singur organ de stat sau de la mai multe organe. 2. Organele statului socialist român în sistemul democraţiei socialiste. care. 244 Art. Guvernul. ceea ce nu este cazul actelor cu caracter exclusiv politic. p. de altfel şi adoptarea de acte juridice în domeniul politicii externe243. şi normele dreptului internaţional public. Alături de normele dreptului intern. potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament. . 389 .După nivelul sau locul organelor ce le emit actele politice pot proveni de la organul suprem (guvern) sau de la organele centrale ale administraţiei de stat (ministere). Actele cu caracter mixt (politico-juridic) 243 I. . în unele cazuri. Gh.

Faptele material-juridice sunt acele împrejurări care determină producerea unor efecte juridice în baza normelor de drept. fiind o subdiviziune a faptelor juridice în sens larg.În activitatea executivă se întâlnesc. Pe de altă parte. Exemplul cel mai tipic de act cu caracter mixt este tratatul internaţional. fără să existe o manifestare de voinţă făcută expres sau tacit în scopul producerii acestor efecte. prin mijloace specifice dreptului. Faptele material-juridice Noţiunea faptelor material-juridice245 Faptele material-juridice reprezintă o formă concretă de realizare a activităţii executive. manifestări de voinţă generatoare de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. Datorită acestui caracter ele nu aparţin în exclusivitate domeniului politic. 3. p. motiv pentru care ele sunt acte cu caracter mixt. politic şi juridic. actele de drept internaţional au un îndoit caracter. op. chiar dacă prin conţinutul lor tratatele nu se referă numai la domeniul politic. aceste acte au o formă juridică şi pentru faptul că reprezintă. ci şi la cel economic sau cultural. alături de actele juridice. alături de actele juridice şi de actele cu caracter exclusiv politic. Formele de activitate…. Drăganu. 317-330. cit. a actelor respective. Într-adevăr. Existenţa efectelor politice subliniază importanţa social-politică deosebită a actelor în cauză. 390 . şi acte care urmăresc atât producerea unor efecte politice cât şi producerea de efecte juridice. dată fiind natura politică a relaţiilor internaţionale. Faptele material-juridice au caracteristici proprii: 245 T. concomitent.. iar existenţa efectelor juridice garantează îndeplinirea efectivă.

legislaţia stabileşte această distincţie pentru persoanele juridice. actele juridice. faptele ocupând totuşi o pondere redusă în activitatea conducerii. atunci când se încalcă drepturi subiective. O asemenea departajare între faptele conducerii şi cele ale personalului de execuţie urmată de o diviziune a răspunderii nu se poate realiza din mai multe considerente: . 1 şi 14/1 din Legea nr. acte. acest exerciţiu nerevenind numai conducerii. . 5549/2004. Art.1) Sunt săvârşite de către un organ sau funcţionar al administraţiei de stat. în acest caz actele administrative. 246 247 Art. 391 . . În ce privesc faptele săvârşite de către celelalte persoane sau membrii. spre deosebire de dreptul civil. în timp ce actele civile se încheie numai de factori de conducere. faptele produse în exercitarea atribuţiilor de serviciu.exerciţiul autorităţii de stat impune a se considera întregului organ ca un tot unitar. revine în primul rând organului de stat faţă de persoana vătămată şi în subsidiar funcţionarului efectiv vinovat. în baza răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor lor. ori nu toate organele administraţiei de stat întrunesc calitatea de persoană juridică. 35 din Decretul nr. antrenează răspunderea persoanei juridice pentru fapta altuia.distincţia civilistă este nesemnificativă din moment ce. pot să fie emise de funcţionari de decizie indiferent că fac sau nu parte din conducerea organului. de regulă. 31/1954. În dreptul civil246 faptele licite sau ilicite săvârşite de către organele persoanei juridice cu prilejul exercitării atribuţiilor lor obligă însăşi persoana juridică ce va răspunde ca pentru fapta proprie. . care nu fac parte din organele persoanei juridice. în timp ce faptele le săvârşesc ceilalţi lucrători de execuţie sau auxiliari.în administraţie conducerea emite. De aceea în baza unor reglementări247 răspunderea pentru actele ilicite şi faptele asimilate lor.

Dacă în unele cazuri legislaţia consideră că simplele operaţiuni tehnico-materiale ale unei persoane încadrate în 248 Totuşi. chiar dacă amenzile stabilite pe seama ei vor fi ulterior imputate de către aceasta persoanelor efectiv vinovate. organizaţii. un raport de drept constituţional (desemnarea şi votarea persoanei într-o funcţie) motiv pentru care nu există în acest caz o culpă „in eligendo” sau „in vigilando”. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Astfel. atrage răspunderea proprie a organului de stat. societăţi. ci poate fi un raport de drept administrativ (cel în cauză fiind numit sau ales în funcţie)248. indiferent că. 392 . ca şi de altfel şi reparaţiunea. decât regimul privitor la răspunderea pentru fapta proprie a organizaţiei respective. anumite încălcări săvârşite de către persoana juridică. pe temeiul raportului dintre comitent şi prepus (art. aşează în materia răspunderii reparatorii. fie cu funcţii de execuţie. vinovată în mod efectiv este persoana fizică încadrată la acea organizaţie. Încălcarea normelor administrative de către oricare dintre lucrătorii organului respectiv. legea nefăcând distincţie între personalul de conducere şi cel de execuţie. Legea nr. În unele reglementări contravenţionale constituie contravenţii. deci un raport juridic civil. fie este un simplu raport de dreptul muncii.. paguba nu poate avea. deci fapte ilicite. fie persoane cu funcţii de conducere. „c”). relaţia dintre autoritate şi funcţionar. Fapta este considerată săvârşită de către însăşi organizaţia respectivă. 72 lit.raporturile dintre organul administrativ şi lucrătorii care îl compun nu este un raport de la comitent la prepus. În cazul în care săvârşirea contravenţiei este dublată de producerea unei pagube şi există tarif a acesteia se va stabili şi despăgubirea pe bază de tarif pe care o suportă tot organizaţia indiferent de calitatea celui încadrat la ea şi faţă de care unitatea se va întoarce ulterior printr-o acţiune de regres. în ultimă instanţă.

Drăganu. 328. cit. În cadrul organelor administraţiei de stat stabilirea atribuţiilor se face în baza competenţei legale şi a sarcinilor de serviciu care sunt determinate prin lege şi prin regulamente interne. 102(1) din Codul Muncii. din proprie iniţiativă. când cel care efectuează acest stagiu poate produce anumite prejudicii unităţii militare sau terţilor în cadrul îndeplinirii îndatoririlor sau atribuţiilor ce îi revin. 249 HCM nr. HCM nr. Drăganu în Formele de activitate ale organelor statului socialist român. 393 . op. idem. 1022/1949.noţiunea de muncă are un conţinut mai larg decât aceea de atribuţie. În legislaţia muncii este reglementată răspunderea persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse avutului unităţii din vina şi în legătură cu munca lor252. în cadrul atribuţiilor sale.. cum ar fi. 2) Faptele material-juridice trebuie săvârşite de către organul de stat ori funcţionar cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. noţiunea de muncă este prea limitată deoarece nu poate cuprinde alte categorii de raporturi juridice care pot antrena şi ele o răspundere pecuniară. de exemplu. op. 251 I. 250 T. ci tocmai în baza dispoziţiilor conducerii organului de care aparţine. funcţie sau sarcină de serviciu. Întrucât numeroase fapte ilicite ale unor funcţionari administrativi de execuţie se produc ca urmare a unui ordin ilegal al conducerii organului251. p. Faţă de această reglementare şi implicaţiile ei pe planul administraţiei se impun unele precizări în determinarea exactă a sferei de atribuţii exercitate de către lucrătorii din administraţie: . 252 Art. raporturile de satisfacere a stagiului militar. Pe de altă parte. din moment ce acel funcţionar nu a acţionat. ar fi nedrept ca răspunderea organului să nu fie pentru fapta proprie ci pentru fapta altuia. 191/1963 citate de T. pe care le include. cu atât mai mult trebuie considerate ca aparţinând însăşi organului de stat faptele material-juridice ale lucrătorilor săi250.muncă la o organizaţie sunt fapte ale însăşi organizaţiei 249. Iovănaş. abrogat. p. cit. 275.

când se săvârşeşte un fapt ilicit. 2/1 lit. fapte voliţionale. predomină elementul material.după literatura de dreptul muncii. se pot ivi cazuri când funcţionarii săvârşesc fapte ilicite în legătură cu funcţia lor. 2/1959. 1. Miller. p. Considerăm că în cazul administraţiei se poate extinde aria răspunderii organului de stat pentru faptele funcţionarilor săi. Tocmai pentru că sunt fapte de voinţă ele pot antrena răspunderea autorului vinovat (din intenţie sau din culpă) de producerea lor. Rezultă că atunci când faptele au fost comise în afara acestor obligaţii răspunderea aparţine respectivei persoane fizice şi nu unităţii în raporturile cu terţii prejudiciaţi. uneori elementul voliţional este preponderent. A considera că depăşirea acestor atribuţii nu antrenează răspunderea organului de stat pentru actul ilegal sau faptul ilicit al funcţionarului său ar contrazice spiritul reglementării instituite de Legea nr. dar cu depăşirea atribuţiilor de serviciu stabilite prin regulamente. o faptă este săvârşită în legătură cu munca unei persoane dacă persoana respectivă a acţionat în sfera obligaţiilor stabilite prin contractul de muncă253. „Prejudiciul. Desigur. ca element necesar al răspunderii materiale a angajaţilor”. Alteori. ori interes legitim sau a nesoluţionării în termen a solicitării. totuşi. în sensul că sunt produsul voinţei conştiente a autorului lor. ca de exemplu. în „Studii şi cercetări juridice” nr. Faptele licite sau ilicite sunt ale unităţii însăşi dacă au fost săvârşite în acest cadru. în cazul refuzului nejustificat al administraţiei de a satisface o cerere referitoare la un drept subiectiv254.554/2004 cu privire la răspunderea organului administrativ pentru acţiunile ilicite ale lucrătorilor săi. Astfel. 254 Art.. ca în cazul actelor ilegale care atunci când produc efecte dăunătoare devin fapte ilicite. de exemplu. 364-365. 3) Faptele material-juridice nu sunt manifestări de voinţă făcute în scopul producerii de efecte juridice sunt.h din Legea nr. 554/2004 394 . cum ar fi cazul ocupării ilegale 253 L.

Aceasta explică de ce ele nu pot fi.sunt săvârşite fie de către organe sau funcţionari de decizie. adică transformări în lumea materială. răspunderea celor care le săvârşesc. . anulate sau revocate. la avize).de către administraţie a unei suprafeţe locative în lipsa titlului juridic corespunzător. În cadrul lor poate predomina fie elementul voliţional (ca. 4) Faptele juridico-materiale produc. în unele cazuri. efecte materiale. în aceleaşi condiţii. 395 . în caz de ilegalitate. adică desfiinţate. De aceea. 4. ori a unui teren aparţinând unui terţ. de revocare sau de anulare. de exemplu. aşa cum arată şi denumirea lor. Ele se caracterizează prin mai multe trăsături. independent de voinţa celui care le-a săvârşit. întocmai ca şi actele ilegale.sunt activităţi voliţionale antrenând. Aceste efecte se produc nu ca urmare a manifestării de voinţă a autorului lor. faptele juridico-materiale. se grupează în categoria faptelor juridice în sens larg. Operaţiuni tehnico-materiale Noţiunea operaţiunilor tehnico-materiale Operaţiunile tehnico-materiale sau material-tehnice sunt o formă concretă de realizare a activităţii executive neproducătoare de efecte juridice. constituind. fie de către factori auxiliari. de execuţie. ca şi actele juridice. activitatea juridică a organelor administraţiei de stat. împreună. ci ca urmare a legii care atribuie unor fapte efecte juridice. . spre deosebire de actele de administrative care se emit doar de către factori de decizie. tocmai pentru că schimbările materiale produse nu mai pot fi înlăturate printr-un act juridic contrar. 5) Faptele juridico-materiale produc efecte juridice proprii.

motivări. prin simpla lor indicare (de exemplu. nevalabilitatea actului emis fără un aviz conform) nu sunt rezultatul manifestării de voinţă a autorului operaţiunii. cum se susţine în unele opinii255. Holt ….. poprirea asigurătoare şi sechestrul asigurător256 au ca efecte juridice proprii indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor respective. Ionescu. iar aceste măsuri sunt supuse unor căi de atac prevăzute în norme speciale. diferite de regulile generale ale recursului administrativ. avizul conform) indicându-se felul lor. p.fie cel material (de exemplu. Chiar dacă influenţează valabilitatea actelor administrative. 255 256 D. etc. ci asigură eficienţa activităţii executive. p. operaţiunile respective fiind nevalabile.nu produc efecte juridice. op. ci rezultatul legii care le atribuie astfel de efecte. efectele operaţiunilor asupra actelor (de exemplu.S.unele operaţiuni sunt reglementate de lege în mod sumar. alte operaţiuni sunt reglementate în mod amănunţit (de exemplu. clasificarea şi evidenţa înscrisurilor). Administraţia de stat în R. Cu toate acestea efectele se produc de către actul de bază şi nu de către operaţiunea respectivă.. procedura şi forma de emitere etc. 221/1960. Astfel. 285. fiind măsuri de tehnică administrativă sau operaţiuni de birou (de exemplu. semnarea înscrisului constatator al actului juridic). 396 . numerotarea. Art. 18 şi urm.) pot deveni condiţii de valabilitate ale acestor acte. în cazul inventarierii unor bunuri confiscate printr-un act administrativ prealabil operaţiunii de inventariere). din Decretul nr. cit. organul ce le emite. Alte operaţiuni nu influenţează valabilitatea actelor juridice. . 257 R.R. 294. Cu toate acestea există anumite activităţi care deşi apar ca operaţiuni de executare pot produce efecte juridice proprii fiind în realitate acte juridice. conţinut. Atunci când ele se emit în legătură cu actele administrative unele operaţiuni (avize. . Realizarea acestor operaţiuni cu încălcarea legii constituie o ilegalitate denumită „cale de fapt”257.

activităţile autorităţilor publice. Verificarea urmăreşte. stabilirea conformităţii sau neconformităţii dintre activitatea efectiv 397 .Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu patrimoniul propriu. în principal. Actele juridice neadministrative ale autorităţilor executive Autorităţile publice. trebuie controlate. de muncă. prevede chiar calitatea şi capacitatea juridică necesară respectivelor situaţii. În categoria actelor juridice neadministrative intră: . iar uneori. .Acte juridice care provin de la administraţie în legătură cu raporturile de muncă. Explicaţia acestei situaţii rezidă în faptul că legea conferă unor autorităţi competenţa de a participa în raporturi juridice de altă natură decât cea administrativă. etc. Capitolul 12 Controlul administraţiei publice 1. inclusiv cele administrative. nu acţionează în raporturile lor cu subiectele de drept numai prin acte de putere ci şi prin manifestări de voinţă cu efecte juridice care îmbracă forme neautoritare de genul contractelor civile. Consideraţii generale privind controlul asupra administraţiei publice Orice activitate cu caracter organizat presupune şi controlarea sau verificarea modului ei de realizare.5. În acest sens. comerciale. implicit şi activitatea executivă desfăşurată de organele administraţiei publice.

inclusiv statală. stabilirea răspunderii celor vinovaţi şi asigurarea perfecţionării continue a activităţilor şi structurilor verificate. după caz.realizată cu normele juridice care o reglementează. Rezultă că verificarea nu se reduce doar la descoperirea încălcărilor şi la aplicarea sancţiunilor celor vinovaţi. este marea varietate a formelor şi procedeelor de verificare exercitate asupra autorităţilor administrative datorită volumului. mai ales. aceste aspecte fiind doar un rezultat derivat al unei activităţi de control mult mai complexe întreprinse în cele mai diferite scopuri. prevenirea săvârşirii unor abateri. Activitatea de control are deci ca scop principal cunoaşterea efectivă a stadiului şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor. de către însăşi administraţie asupra structurilor 398 . spre deosebire de alte activităţi sau funcţii fundamentale ale statului. în care sens controlul este de eficienţă. în care sens controlul desfăşurat este unul de legalitate. specificităţii şi complexităţii de ansamblu a acestei activităţi comparativ cu orice altă formă de activitate socială. în care sens controlul este de oportunitate sau de actualitate. Verificarea poate însă urmări şi controlarea modului în care măsurile dispuse sau executate de către administraţie au corespuns cel mai bine condiţiilor concrete date. Activitatea executivă a administraţiei publice este supusă unor multiple forme de verificare fiecare dintre acestea dispunând de metode şi mijloace proprii de realizare. ori dacă îndeplinirea respectivelor sarcini s-a făcut în timp optim şi cu cheltuieli minime. Ceea ce caracterizează. precum şi specificul unor aspecte ale activităţii administrative determină ca acţiunile de verificare să fie efectuate atât de către subiecte din afara acestui sistem cât şi. descoperirea şi înlăturarea celor produse inclusiv a cauzelor care le-au generat sau a condiţiilor favorizatoare. sub acest aspect activitatea executivă. Existenţa sistemului de organe executive cu multiple raporturi ierarhice.

componente ale sistemului executiv. fie ca atribut al conducerii executive şi al raporturilor de subordonare. printre altele. 278. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei. controlul poate fi intern şi 258 I. legalitatea încălcată în cele mai diverse sectoare ale activităţii social-economice. după caz. 2) După locul pe care-l ocupă organul de control faţă de poziţia autorităţii verificate. a altor subiecte de drept public sau privat. fie ca rezultat al unei anumite specializări conferite autorităţilor de control şi de inspecţie. prin forţa de constrângere a statului şi care ar putea duce la. încălcări ale legii sau ale unor drepturi subiective. asupra persoanelor fizice şi juridice. adică posibilitatea de a emite sau de a executa măsuri susceptibile de îndeplinire. a ordinii de drept. o şi mai puternică apărare a legalităţii. 399 . în acest sens verificarea urmăreşte să asigure. Pe de altă parte. Editura Didactică şi Pedagogică. la nevoie. Necesitatea controlării activităţii executive rezidă şi din caracterul decizional juridic al unei bune părţi al acesteia. a drepturilor subiective şi a intereselor legitime aparţinând celor mai diferite subiecte de drept. contribuind la asigurarea unei cunoaşteri temeinice a modului în care sunt respectate şi realizate prevederile actelor normative restabilind. Bucureşti. 1977. Iovănaş. p. organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale. executiv şi judiciar. însăşi administraţia exercită multiple şi variate forme de control în afara ei. eventuale. persoane fizice şi juridice. exercitat asupra administraţiei de către respectivele categorii de autorităţi publice sau puteri ale statului prin forme speciale având obiective şi metode proprii. Or. Controlul exercitat asupra activităţii executive şi asupra autorităţilor administrative publice se poate clasifica după mai multe criterii258: 1) După natura organului de control distingem controlul legislativ.

4) După specificul şi obiectul activităţii de verificare. este înfăptuit în afara oricărui litigiu ca o atribuţie curentă de verificare .extern. Cel intern se exercită de către factorii de conducere sau de specialitate din cadrul autorităţii administrative asupra propriilor structuri şi a propriilor lucrători.fiind realizat de autorităţi administrative dar şi de puterea legislativă.din oficiu sau în urma unei sesizări introduse. Controlul extern se exercită de către un organ din afara autorităţii verificate sau chiar din afara întregului sistem executiv. de pildă. 400 . Primul se înfăptuieşte cu ocazia şi în cadrul unui litigiu sau contencios în care se pune problema ilegalităţii unor aspecte din activitatea executivă şi pentru a căror clarificare este necesară o activitate de judecată înfăptuită de autorităţi administrative cu atribuţii jurisdicţionale (de pildă în materia asigurărilor sociale. distingem controlul jurisdicţional şi controlul nejurisdicţional. 3) Sub aspectul regimului juridic al activităţii de verificare. a brevetelor de invenţii). în cadrul căilor administrative de atac . Cel de al doilea. fie de către instanţele judecătoreşti sau de alte organe jurisdicţionale (de pildă cum a fost Curtea de Conturi). deosebim controlul de legalitate (care urmăreşte asigurarea respectării legii). controlul de oportunitate (care urmăreşte verificarea actualităţii măsurilor întreprinse) şi controlul de eficienţă (ce urmăreşte economicitatea măsurilor executive verificate). controlul nejurisdicţional. aşa cum este cazul controlului inspecţiilor specializate ale statului sau verificarea înfăptuită de legislativ ori de către justiţie.

ce urmăreşte modul de respectare a legii în activitatea executivă. însăşi administraţia exercită activităţi de control în afara ei asupra diverselor subiecte de drept. Pe de altă parte. Controlul administrativ se poate defini ca acea formă a verificării de stat înfăptuită de autorităţile publice executive în conformitate cu prevederile legale. la nevoie. restabilirea. atât asupra activităţilor specifice propriului sistem de organe cât şi în afara acestuia. în care sens statul determină. după caz. a legalităţii încălcate cu toate consecinţele decurgând din aceasta pentru acţiunea verificată şi autorii controlaţi. deoarece se înfăptuieşte în cadrul unui litigiu. prin 401 . de exemplu. este un control jurisdicţional. Astfel. deoarece provine de la o autoritate publică. coordonării şi controlului asupra diverselor sectoare din domeniul public şi privat. Întradevăr. precum şi. este un control extern. îndrumării. organizaţii şi organisme dintre cele mai diferite. deoarece justiţia nu face parte din sistemul autorităţilor executive. controlul judecătoresc asupra administraţiei este un control statal. Controlul administrativ Activitatea executivă având un caracter organizat şi fiind înfăptuită de un sistem ierarhic de autorităţi necesită acţiuni de verificare continuă a modului ei de înfăptuire. Administraţia publică reprezintă cel mai diversificat şi mai amplu sistem de organe ale statului cu multiple implicaţii în privinţa organizării. persoane fizice şi juridice. organele administrative dispun de însemnate resurse materiale şi financiare pe care le utilizează înfăptuind o gamă largă de servicii publice.Toate aceste clasificări au un scop didactico-ştiinţific deoarece o anumită modalitate de verificare poate îmbrăca mai multe forme. 2. în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei conformităţii dintre acţiunea înfăptuită şi normele care o reglementează. şi un control de legalitate.

mai ales în condiţiile actualei sale dezangajări economice treptate fixează şi limitele intervenţiei sale. în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. de aceea principala sarcină a controlului administrativ constă în verificarea modului de folosire de către autorităţile executive a tuturor mijloacelor de care dispun. trebuind totodată să verifice întrebuinţarea şi. statul . realizarea lor. Orientarea şi obiectivele activităţii executive sunt determinate de programul politic al guvernului. Ca regulă generală organele de inspecţie şi control nu dispun de posibilitatea de a lua măsuri privind activitatea verificată ori de a da îndrumări obligatorii subiectelor verificate. inclusiv administrative. respectiv. în sfera activităţilor private mărginindu-se doar la verificarea modului în care se respectă legea într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă. ci cuprinde şi elemente de conducere prin anumite forme juridice. Pe de altă parte. modul de utilizare a acestor mijloace şi cel de înfăptuire a serviciilor.normele de drept. deşi poate exista şi independent de aceste atribute atunci când legea îl conferă în beneficiul autorităţilor de inspecţie şi de control. în acest context rolul controlului administrativ nu se reduce numai la verificarea îndeplinirii sarcinilor specifice administraţiei. În cazul sistemelor de conducere centralizată există posibilitatea îndrumării prin indicaţii curente 402 . Atunci când dispun de o asemenea posibilitate suntem deja în prezenţa unei atribuţii de îndrumare sau de supraveghere mult mai amplă decât simpla verificare propriuzisă. ci sfera lui devine foarte largă incluzând verificarea aspectelor cantitative şi calitative. Dreptul de control administrativ este un atribut al conducerii executive alături de dreptul de îndrumare şi de cel de coordonare. deoarece nu se limitează doar la simpla observare şi constatare a unei situaţii. a mijloacelor juridice şi nejuridice utilizate în procesul executiv. inclusiv a celor juridice.

iar în acest context controlul dobândeşte un tot mai accentuat caracter stimulativ şi corectiv. Descentralizarea conducerii administrative în teritoriu şi a serviciilor publice precum şi creşterea autonomiei autorităţilor locale nu creează pentru acestea numai simpla posibilitate de rezolvare în mod independent a unui număr crescând de probleme care intră în competenţa lor.de lucru date autorităţilor din subordine în urma desfăşurării activităţii de verificare. Este necesară stabilirea exactă a raportului dintre control şi îndrumare în sfera activităţi executive deoarece controlul administrativ poate fi o componentă a îndrumării dar cu atribute mai reduse comparativ cu îndrumarea.controlul este o activitate secundară. dar le şi obligă la dezvoltarea iniţiativei proprii.este o activitate derivată din activitatea principală pe care o verifică şi cu care formează împreună aşa numita administraţie activă a statului distinctă de jurisdicţiile speciale din administraţie care alcătuiesc o categorie separată. motiv pentru care desfăşurarea lui nu trebuie să stânjenească înfăptuirea acelei 403 . la o cât mai eficientă folosire a tuturor disponibilităţilor locale existente. în cazul sistemului de conducere descentralizată forţa principală a acţiunii de îndrumare prin mijloacele dreptului administrativ se îndreaptă spre corectarea unor activităţi necorespunzător realizate. accentuându-şi latura corectivă şi preventivă. Controlul administrativ are următoarele trăsături: . . comparativ cu activitatea supusă verificării. contribuind astfel la sporirea autonomiei şi iniţiativei locale la cele mai diferite nivele şi în cele mai diverse sectoare ale organizării administrative. concomitent cu asumarea răspunderii pentru activitatea depusă. fiind o ulterioară „îndrumare” prin verificare. vizând măsuri deja adoptate sau executate. mai puţin cea aprobativă şi sancţionatorie. indiferent în ce moment intervine faţă de realizarea activităţii verificate.

Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. personalul încadrat.controlul este un atribut al conducerii administrative indiferent că exercitarea lui se face de către această conducere în mod direct ori mijlocit. Se folosesc persoane specializate (inspectori). înscrisurile constatatoare ale actelor juridice şi ale operaţiunilor tehnicomateriale care le însoţesc. Editura Atlas-Lex SRL. include atât normele generale care reglementează organizarea. mijloacele materiale şi financiare. şi anume. Obiectul controlat sau elementele asupra cărora poartă controlul reprezintă acele aspecte ale activităţii executive care sunt supuse verificării. c. p. b. Controlul cuprinde următoarele elemente componente: obiectul controlat. prin forme specializate sau organizate distinct. Bucureşti. baza de referinţă şi operaţiunile de conformitate259. Operaţiunile de conformitate desemnează ansamblul mijloacelor şi procedeelor utilizate în scopul stabilirii raportului existent între obiectul controlat şi baza sa de referinţă. 1993. funcţionarea şi atribuţiile organului verificat cât şi normele speciale ce guvernează domeniul concret de activitate supus verificării. raport care poate fi de conformitate sau de neconformitate. 404 . Mijloacele folosite în activitatea de control sunt mijloace umane şi materiale determinate şi de specificul obiectului verificat. Baza de referinţă a controlului reprezintă ansamblul de cerinţe cuprinse în norme la care este raportată activitatea verificată. Negoiţă. . 172 şi urm. Ea mai cuprinde obiectivele pe care le avea de realizat organul verificat. a. confruntări de date 259 Alex.activităţi atunci când aceasta se realizează în conformitate cu legea. se recurge la constatări directe.

operaţiuni de control a rentabilităţii şi eficienţei activităţii sau a serviciului public administrativ realizate prin evaluarea costului unor valori materiale. fiind o verificare mai lesnicioasă întrucât vizează elemente certe. Operaţiunile de conformitate constau din: . procedeele şi operaţiunile nu trebuie privite în mod izolat pentru că ele se utilizează îmbinat în funcţie de specificul obiectului controlat şi de necesităţile ivite pe parcursul activităţii de verificare. . care apreciază actualitatea măsurilor luate ţinând cont de timpul. iar nu de momentul şi de împrejurările în care are loc controlul. nivelul cheltuielilor în raport cu fondurile alocate de stat sau de veniturile realizate. cu ajutorul lor se realizează controlul bunurilor din dotare. . Mijloacele. locul şi de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea verificată.şi de persoane. mai dificile de realizat decât cele de legalitate (care au o bază mai sigură de referinţă). de situaţii. Organizarea şi condiţiile controlului administrativ În administraţia publică constituirea formelor de verificare.operaţiunile de control a oportunităţii. factori materiali. cu posibilitatea organului de control de a interpreta aplicarea şi respectarea normelor juridice în activitatea verificată. controlul de dosar al înscrisurilor constatatoare. . se utilizează acte normative aplicabile în domeniu. a operaţiunilor tehnico-materiale şi a faptelor material-juridice. comensurabili. a diferitelor categorii de organe şi de activităţi de 405 . evaluabili pecuniar.operaţiuni materiale de verificare a existenţei sau inexistenţei unor elemente concrete. controlul gestionar şi cel financiar. costul serviciilor administrative.operaţiuni de control a regularităţilor activităţii executive ce urmăresc verificarea legalităţii actelor juridice.

. având un caracter obiectiv. Editura Politică. totodată.în unele situaţii activitatea de control se desfăşoară prin utilizarea mai multor forme de verificare simultană sau succesivă în scopul unei cunoaşteri complete a unui domeniu de activitate (de exemplu. timp de muncă). . 44-46. Bucureşti. cit. adică efectuat de persoane anume pregătite care urmăresc aspectele profesionale şi tehnice. Stoica. Dintre condiţiile de eficienţă ale controlului enumerăm260: 1) controlul trebuie să fie de specialitate. 1981.. atunci când. evitându-se. p. Iovănaş. orice diminuare a activităţii de verificare sub limite care ar determina necuprinderea unor sectoare şi aspecte importante în care sens: 260 I. 2) trebuie să existe o proporţie optimă între volumul activităţii de control şi cel al activităţii verificate în sensul ca verificarea să vizeze aspectele esenţiale ale activităţii administrative cu evitarea oricărei disproporţii în acţiunea de control (controlul absorbind numeroase mijloace materiale şi umane. M. Astfel: . pag. este strâns legată de problema raporturilor dintre organele de verificare şi cele controlate. Controlul activităţii economico-sociale.nici o formă de conducere nu poate fi lipsită de dreptul de control întrucât dacă conducerea unui organ poate lua măsuri obligatorii şi poate organiza activitatea subordonată cu atât mai mult va putea verifica respectiva activitate. 406 .un control se poate desfăşura în mod corespunzător. fiind înfăptuit de un personal specializat acesta nu se află în subordinea celor verificaţi sau răspunzători de starea de lucruri constatată.control. Anghene.274-277. op. . în materie financiară controlul financiar intern poate fi dublat de controlul financiar extern înfăptuit de organele ministerului de resort).cu cât controlul este desfăşurat mai aproape de activitatea verificată cu atât este mai eficient. M.

5) controlul trebuie să fie concret adică să vizeze cunoaşterea nemijlocită a situaţiei de fapt. 407 . iar controlul anunţat se pretează în materia verificată legalităţii actelor. de exemplu. adică să se desfăşoare după un plan cu obiective precise şi cu o metodologie adecvată. în sensul că exercitarea lui este influenţată de specificul activităţii verificate. trebuind adaptat diferitelor condiţii în care se realizează. de exemplu controlul preventiv în materie financiară. 4) controlul trebuie exercitat în mod sistematic. b) activitatea de control extern trebuie coordonată pentru ca formele de control să nu se suprapună sau să se succeadă în aceleaşi sau în scurt interval de timp şi pe aceleaşi probleme. ulterior greu de înlăturat.a) accentul trebuie să cadă pe formele de control intern şi nu pe cele de formă externă şi care implică cheltuieli suplimentare. controlul inopinat este recomandabil în materie de gestiune şi financiară. sustragerea personalului de la preocupările curente. a cauzelor diferitelor stări de lucruri. capabile să prevină producerea unor deficienţe. semnalând în timp util alte posibile încălcări ale legii. c) este necesară găsirea formelor de control care corespund cel mai bine activităţii verificate. 7) valorificarea rezultatelor controlului în mod eficient de către factorii controlaţi astfel încât acţiunea să nu rămână la stadiul contemplativ. 3) metodologia controlului adaptată obiectivelor urmărite sporeşte considerabil eficienţa acestuia. 6) controlul trebuie să se desfăşoare diferenţiat. astfel ca şi indicaţiile date să aibă valoare practică.

prin atribuţiile conferite şi prin eficienţa lui el este considerat mai mult decât un simplu control reprezentând în realitate o adevărată supraveghere administrativă izvorâtă din raporturile de subordonare. poate fi un control general şi un control special. Totuşi. Prin caracterul său continuu. cea de verificare şi cea verificată. în această formă de control.Controlul administrativ intern Controlul intern se caracterizează prin aceea că se exercită de către structuri sau funcţionari din interiorul autorităţii a cărei activitate este verificată261. de regulă. op. cit.. de către organul sau funcţionarul de conducere asupra personalului subordonat. la rândul său. ceea ce facilitează activitatea de verificare şi îi conferă un caracter eficient. având în vedere existenţa aceleiaşi subordonări ierarhice. Controlul intern general Controlul intern general este o consecinţă firească a subordonării ierarhice şi permanente din cadrul autorităţii administrative fiind efectuat. şi anume. p. 261 I. 408 . Iovănaş. independenţa personalului de control este relativ mai redusă faţă de personalul verificat. subiectul controlat şi cel care controlează. comparativ cu controlul extern. Controlul intern are avantajul că oferă posibilitatea cunoaşterii activităţii verificate din interiorul autorităţii controlate şi de către persoane pe deplin cunoscătoare a domeniului respectiv de specialitate. 293. precum şi două activităţi diferite. adică acţiunea prin care acelaşi subiect care a înfăptuit activitatea îşi verifică propriile acţiuni. Controlul intern. aceasta deoarece controlul presupune întotdeauna existenţa a cel puţin doi subiecţi. concomitent manifestându-se şi o anumită „înţelegere” faţă de neajunsurile constatate. Nu constituie o formă a acestui control autocontrolul.

Dreptul administrativ. Obiectul controlului intern general constă în262: . reclamaţii şi sesizări. juridice şi nejuridice. indiferent de modul lor de investire (alegere sau numire). de natura funcţiei (de conducere sau de execuţie. a.verificarea legalităţii şi oportunităţii întregii activităţi desfăşurate. de decizie sau auxiliară). Subiectul activ (de control) este superiorul ierarhic care controlează. Ordonanţa nr. a modului de soluţionare în termen a solicitărilor formulate prin cereri. a modului de utilizare a mijloacelor materiale şi financiare de care dispune şi pe care le-a întrebuinţat autoritatea administrativă. 262 R . Sarcinile acestui control constau în: . în colaborare cu conducătorul direct al celui verificat.672/2002) a consacrat auditul public intern ca activitate independentă şi obiectivă care dă asigurări şi certitudine conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice perfecţionând activităţile instituţiei. Subiectele pasive (controlate) sunt toţi lucrătorii organului.Ionescu. b. dar în acest ultim caz.72/2001 şi Legea nr. a modului de exercitare a competenţei legale. activitatea subordonatului din cadrul aceluiaşi organ.333 409 .asigurarea unităţii de scop şi de acţiune a tuturor structurilor care compun respectiva autoritate şi a autorităţii în întregul ei.119/1999.Legislaţia (Legea nr. . direct sau indirect. . Bucureşti.verificarea activităţii şi a relaţiilor cu publicul. p.verificarea tuturor formelor concrete de activitate. c. 1970.asigurarea legalităţii şi oportunităţii activităţii verificate. de durata (permanentă sau temporară) a funcţiei pe care o deţin. . Editura Didactică şi Pedagogică.

se poate dispune. . cel controlat având obligaţia să pună la dispoziţia organului de verificare toate materialele cerute. derivând în mod firesc din raporturile ierarhice. Iovănaş. atunci când se constată deficienţe. modificarea sau suspendarea actelor funcţionarului controlat. concomitent sau ulterior. . în conformitate cu legea. modificarea competenţelor. Procedura acestui control nu este expres reglementată. reorganizarea compartimentului controlat.. fie în urma unei sesizări interne sau externe (însuşite de către factorul de verificare). 263 I.în ce priveşte structura sau diviziunea internă controlată. p. ea realizându-se pe baza normelor de organizare şi funcţionare a organului. . inventarieri de bunuri şi valori. etc. putându-se declanşa din nou chiar asupra aceleiaşi activităţi şi persoane. op. de a furniza toate explicaţiile solicitate.293 410 . Procedura controlului se caracterizează prin: .declanşarea sa din oficiu (din iniţiativa conducerii ierarhice). e. anularea.controlul încetează odată cu realizarea scopurilor propuse şi prin dispunerea măsurilor necesare. în baza regulamentelor sale interne. redistribuirea atribuţiilor. în limitele legi. controlul putând fi periodic sau continuu. audieri de martori. descinderi la faţa locului verificări de dosare şi de materiale.controlul poate consta din verificări şi confruntări de date. inclusiv cele secrete. se poate dispune.d.în ce priveşte activitatea controlată. Măsurile263 ce se pot lua în urma controlului vizează: . cit. înscrisuri şi persoane. inclusiv substituirea lor în atribuţii. emiterea de dispoziţii obligatorii pentru cei controlaţi. preventiv.

inclusiv eliberarea din funcţie. Controlul intern specializat Această formă a controlului intern este. fie un funcţionar căruia i se încredinţează. acorduri şi aprobări ca forme de verificare prealabilă sau ulterioară a activităţii controlate. poate interveni răspunderea reparatorie. . etc. cele de jurisdicţie. 63943/1991 privind aprobarea Normelor de organizare şi exercitare a controlului financiar aprobate de Ministerul Economiei şi Finanţelor publicate în Monitorul Oficial partea I/1991. încredinţări sau retrageri de atribuţii şi de delegaţii de atribuţii. financiare) fiind exercitat numai de anumite persoane şi structuri din interiorul autorităţii verificate care dispun de calificarea corespunzătoare.verificarea legalităţii şi oportunităţii unor aspecte strict determinate ale activităţii executive.acordarea de vize. reglementată prin anumite acte normative şi pe categorii de probleme (de exemplu.în ce priveşte funcţionarul controlat pot avea loc schimbări. Subiectul pasiv este orice funcţionar sau diviziune internă care desfăşoară. Cel mai tipic exemplu este acela al controlului financiar intern264.. aplicarea de sancţiuni disciplinare. în principal sau în secundar. activitate susceptibilă de o verificare specializată. printre altele. corespunzătoare profilului supus verificării. de regulă. Poate exista fie o structură internă specializată cu atribuţii de control. a) Subiectul activ îl reprezintă persoana sau grupul de persoane având specializarea corespunzătoare şi care exercită în secundar atribuţii de verificare. şi exercitarea unei verificări de specialitate. pot fi sesizate organele de urmărire penală. b) Obiectul acestui control constă în: . 264 Reglementare în Hotărârea Guvernului nr. avize. 411 .

controlul financiar preventiv se exercită asupra actelor şi documentelor referitoare la mijloacele materiale şi băneşti fiind efectuat de conducătorul compartimentului financiar-contabil ori de către subordonaţii săi.legalitatea şi oportunitatea activităţii verificate. legal împuterniciţi.verificarea pe categorii de probleme. 412 . . de către organele financiare. d) Formele acestui control sunt diferite. de fond sau prin sondaj. în care sens: . . control operativ curent şi control preventiv.păstrarea integrităţii mijloacelor materiale şi financiare. . gestionarea şi folosirea mijloacelor materiale şi băneşti. fiind efectuat de compartimente interne specializate. fiind efectuat periodic. în cadrul instituţiilor mai mari (centrale sau superioare) de specialitate ale administraţiei publice. c) Sarcinile acestui control urmăresc să asigure: . contabil şef) sau de către subalternii lor.. a modului de gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti. organizate. de regulă. de exemplu controlul financiar din cadrul unui organ poate fi un control financiar intern. anume desemnaţi în acest scop. a mijloacelor de personal.controlul operativ curent se exercită de către conducătorii compartimentelor de specialitate (de exemplu.controlul financiar intern are ca obiect verificarea periodică. asupra activităţii subordonaţilor cu privire la administrarea. a celor materiale şi tehnice ale structurii respective.asigurarea unităţii de activitate în anumite sectoare. . de regulă.

în privinţa persoanei celui controlat şi vinovat de constatările rezultate se poate dispune: 1) aplicarea măsurilor disciplinare şi contravenţionale precum şi stabilirea răspunderii pentru recuperarea pagubelor rezultate în condiţiile legii. în termenele şi în condiţiile legii. După raporturile dintre organele de 265 Art. Hotărârea citată. 2. 19. f) Măsurile265 ce se pot dispune de către conducerile care au iniţiat controlul sunt dintre cele mai diferite: . . dacă prin lege nu sunt fixate alte termene. alin. .e) Procedura acestui control este minuţios reglementată în ceea ce priveşte modul de desfăşurare şi mijloacele întrebuinţate deoarece verificarea este de strictă specialitate.în privinţa activităţii controlate se dispun măsurile prevăzute de lege şi care trebuie îndeplinite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării actului de control la organizaţia în drept să le ia. 413 . a organelor parchetului şi poliţiei conducătorii instituţiilor vor dispune cu prioritate măsurile de control financiar şi de gestiune necesare pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiune şi clarificarea împrejurărilor care au condus la săvârşirea unor fapte de natură penală. Controlul administrativ extern Controlul administrativ extern este exercitat de către persoane şi organe din afara autorităţii verificate având avantajul de a asigura o şi mai mare independenţă şi obiectivitate în verificare. a actelor încheiate în cazul constatării de fapte prevăzute de legea penală.la solicitarea instanţelor de judecată. 2) înaintarea către procuror.

Anghene.verificare şi cele verificate. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Controlul ierarhic Acest control este exercitat de organe supraordonate asupra celor ierarhic inferioare din cadrul aceluiaşi sistem de autorităţi ale administraţiei publice266. 266 M. Subiectul pasiv este organul verificat şi care este subordonat. de exemplu. Dreptul de control al acestuia decurge din poziţia supraordonată. fiecare din autorităţile faţă de care operează subordonarea (consiliul judeţean şi autoritatea de specialitate ierarhic superioară. „Controlul administrativ exercitat pe cale ierarhică şi recursul ierarhic” în „Justiţia nouă” nr. în materia controlului financiar. de regulă. în activitatea organelor subordonate. în exemplul nostru) are un drept de control propriu şi distinct. deoarece controlul ierarhic nu are. a) Subiectul activ este organul ierarhic superior (direct sau indirect) indiferent de treapta ierarhică pe care se situează. .verificarea legalităţii şi mai puţin a oportunităţii. . direcţia judeţeană pentru evidenţa informatizată a persoanei). Controlul se exercită fie de către conducerea autorităţii superioare asupra conducerii autorităţii ierarhic inferioare sau asupra unei structuri interne a acesteia.verificarea actelor juridice. organice şi funcţionale. dar numai atunci când legea o cere. 414 . 6/1965. iar nu a totalităţii ei. un caracter exhaustiv ca şi controlul intern. distingem controlul ierarhic şi controlul extern specializat. drept ce nici nu trebuie consacrat prin lege.verificarea unei părţi a activităţii organului controlat. în special cele emise de către conducerea organului subordonat. b) Obiectul acestui control constă în: . în ipoteza dublei subordonări sau a celei multiple (de pildă.

dacă actele juridice normative verificate sunt ilegale şi neoportune organul ierarhic superior le poate abroga. prin anumite elemente.conducerea organului verificat este prezentată la efectuarea operaţiunilor de verificare şi. iar dacă 415 . astfel încât el contribuie la întărirea laturii centralizatoare în activitatea executivă. planul activităţii de verificare este stabilit de comun acord de cele două organe de conducere. la dezbaterea concluziilor controlului şi a măsurilor ce se cer a fi luate.organul subordonat trebuie să comunice organului superior măsurile adoptate şi modul lor de îndeplinire în urma controlului. Totuşi.c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii şi a unităţii de scop şi de acţiune a întregului sistem de organe. e) Măsurile ce se pot lua prin această verificare sunt asemănătoare cu cele din cadrul controlului intern. el este expres reglementat şi sub aspectul procedurii sale. mai ales. modifica sau suspenda ori înlocui. d) Procedura controlului nu este reglementată în mod minuţios. .organul superior aduce la cunoştinţa conducerii autorităţii inferioare necesitatea efectuării verificării. cum ar fi cel financiar sau gestionar. în cazul în care acest control are un obiect tematic special. .de regulă.În ceea ce priveşte activitatea controlată: . diferind. ea decurgând din raporturile de subordonare consacrate în normele organice. . . Organul dispune de aceleaşi posibilităţi şi mijloace în activitatea de verificare ca şi în cazul controlului intern dar cu unele particularităţi: . mai ales în privinţa actelor administrative verificate. în timp ce actele individuale ale organelor subordonate aparţinând competenţei exclusive a organului inferior pot fi numai anulate.

e) din Legea contenciosului administrativ nr.În ce priveşte funcţionarul şi organul controlat autoritatea superioară are anumite drepturi în funcţie de natura subordonării. i din Legea administraţiei publice locale nr. organul superior dispune revocarea conducătorului din teritoriu la propunerea prefectului. 268 Art. în cazul nostru). în cazul subordonării organice consiliul local putea elibera din funcţie pe membrii consiliilor de administraţie ai regiilor autonome ori societăţilor comerciale din subordine care aveau calitatea de împuterniciţi mandaţi ai statului la societăţile cu capital integral sau majoritar de stal de interes local267.554/2004. i teza a IV-a din Legea nr. în prezent abrogată de Legea nr. Astfel. 3.În temeiul art. . lit. consiliul local eliberează din funcţie conducătorii serviciilor publice locale din subordine268. De asemenea. . 38/2 lit. 69/1991 abrogată prin Legea nr.29/1990. .nu aparţin deloc acestei competenţe pot fi şi înlocuite sau modificate prin actele organelor superioare. actele administrative emise în exerciţiul atribuţiilor de control ierarhic nu puteau fi atacate în justiţie şi anulate în baza acestei legi pentru vătămarea 267 Art. 215/2001. iar în cazul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi centrale ce funcţionează în teritoriu.dacă organul superior care efectuează verificarea este supraordonat numai funcţional (Ministerului Culturii şi Cultelor în raport cu direcţia judeţeană de cultură şi culte) el va putea doar să suspende actele autorităţii inferioare. 21 lit. spre deosebire de supraordonarea organică ce permite şi anularea actelor în cauză (de către consiliul judeţean. 215/2001. 416 .

organele în teritoriu să controleze modul de aplicare a preţurilor şi tarifelor în cadrul unităţii administrativteritoriale respective indiferent de nivelul ierarhic al autorităţii care a stabilit preţurile sau tarifele. Subiectul activ al controlului extern specializat poate fi orice autoritate executivă de specialitate care conduce. de pildă. Astfel un organ local sau teritorial nu poate controla un organ central. în urma verificării la care a fost supus. 417 . a) Subiectele raporturilor de control nu se află în relaţii de supra şi subordonare întrucât între ele nu există raporturi ierarhice. prevenirea şi stingerea incendiilor. inclusiv administrative sau judiciare. Cu toate acestea sunt posibile şi unele excepţii. în sensul că organul de verificare nu poate fi de rang inferior celui controlat trebuind să fie cel puţin de grad egal sau superior. fiscal. protecţia muncii. Controlul extern specializat Acest control este exercitat din exteriorul organului controlat şi din afara sistemului de autorităţi din care organul verificat face parte. etc. trebuia să utilizeze alte proceduri. pentru înlăturarea vătămării suferite prin măsura de verificare ierarhic dispusă.verificarea unei laturi a activităţii controlate prin prisma specialităţii organului de inspecţie şi control (sectorul vamal.). Cel prejudiciat efectiv prin astfel de acte. sanitar.produsă unor drepturi subiective recunoscute prin lege. îndrumă şi coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu sau ramură. Totuşi o anumită regulă în relaţiile de control există. b) Obiectul acestui control este în strânsă legătură cu specializarea competenţei. fie organele specializate de control sau inspecţie. iar subiectul pasiv este o autoritate nesubordonată cu activitatea tangentă profilului organului de verificare. în acest sens se face: .

etc. modul de calculare a adaosului comercial la produsele vândute cu amănuntul către populaţie. d) Procedura de efectuare a verificării diferă după natura autorităţii care o realizează şi după obiectul supus respectivei acţiuni fiind minuţios reglementată. 30/1991. de pildă.verificarea existenţei şi autenticităţii documentelor justificative.269 A. c) Sarcinile acestui control constau în asigurarea legalităţii în domeniul sau ramura de activitate supusă verificării. I. Garda financiară care exercită controlul în legătură cu executarea şi aplicarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale. ca. p. ..într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii’ . Iovănaş. potrivit legii nu s-a prescris. de exemplu. 296.verificarea operaţiunilor tehnico-materiale.verificarea legalităţii activităţii controlate. 418 . a modului de efectuare a recepţiei produselor livrate. cântărirea celor vândute. . Astfel. operaţiuni sau fapte ale subiectului verificat care se încadrează în profilul activităţii 269 270 Art.este supusă verificării întreaga perioadă cuprinsă între precedenta verificare de aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective. cit.. de pildă. 10.. . 11 din Legea nr. care. în cadrul controlului financiar de stat: . Controlul extern specializat exercitat de autorităţi administrative care coordonează activitatea dintr-un domeniu sau ramură Această formă de control are următoarele trăsături270: 1. op.durata maximă a controlului la sediul agentului este de trei luni. Se limitează la acele acte.

Ministerul Economiei şi Finanţelor. ca. În toate aceste cazuri nu este obligatoriu ca subiectele verificate să fie subordonate respectivelor organe de control Pe de altă parte. lit. din Legea nr. modul de respectare a disciplinei financiare. radioactive şi stupefiante272. pentru încălcarea normelor privind activitatea financiară273 precum şi o 271 Art. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi organele sale exercită controlul privind regimul armelor. materiale sau de altă natură. Astfel. Guv. 2. sarcina controlului general economico-financiar al utilizării eficiente a mijloacelor proprietate publică. Măsurile ce se pot lua în această formă de verificare se caracterizează prin faptul că organele ce exercită controlul extern specializat nu au dreptul de a anula actele organelor verificate. f din Hot. 2. 419 . precum şi al respectării reglementărilor financiare în activitatea economică şi socială271. controlul se exercită numai asupra unor aspecte de strictă specialitate ce se încadrează în profilul activităţii autorităţilor de verificare. în exemplele precitate. 978/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor.autorităţii de control. e. printre altele. care exercită administrarea generală a finanţelor publice are. muniţiilor şi materialelor explozive. muniţiilor. De aceea. Tot astfel. dar pot constata abaterile săvârşite sesizând organele competente să dispună măsuri disciplinare. a formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor publice. decât dacă legea le conferă aceasta. lit. nr. etc. de pildă contravenţionale. în unităţile nesubordonate. de pildă. 272 Art. în cazul subiectelor nesubordonate. organele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nu vor putea controla. 17. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne. j. Uneori chiar organele de control dispun de dreptul de a aplica sancţiuni. al produselor şi substanţelor toxice. după cum organele financiare nu sunt investite cu verificarea respectării normelor privind regimul armelor.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. în această categorie intră organele administrative cu activitate jurisdicţională precum şi diversele poliţii.lua măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă. O poziţie cu totul specială a avut-o Colegiul de Jurisdicţie a Curţii de Conturi care avea ca atribuţie soluţionarea încălcării disciplinei financiare ce guvernează utilizarea fondului public. 117/2003 activitatea 273 Art. gărzi. 30/199l.să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare. B. . de exemplu. . 17 din Legea nr. 274 Art. . Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului. inspecţii şi inspectoare de stat. 1. Controlul extern specializat exercitat de autorităţi speciale de control Această verificare este înfăptuită de autorităţi care au ca sarcină principală exercitarea unei verificări de specialitate prin mijloace proprii deosebit de specifice asupra unor aspecte particulare ale activităţii executive.să confişte obiectele sau produsele sustrase de la plată. ..aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor. Art. etc. 9 din Legea nr.suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar contabile şi fiscale. în cazul Ministerului Economiei şi Finanţelor care poate274: . În categoria autorităţilor administrative jurisdicţionale intră diversele jurisdicţii speciale ale executivului cum este cazul celor în materie fiscală sau comisiei de reexaminare a contestaţiilor şi cererilor din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. 30/1991 420 .serie de drepturi mai largi ca. 7 din Legea nr.

de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Curtea de Conturi mai exercită şi activitatea de audit public extern asupra autorităţilor publice. cuprinzând şi neregulile constatate. ca în cazul organelor Gărzii Financiare.Curtea de Conturi276 exercită controlul asupra modului de formare. a 275 276 Legea nr. continuând cu posibilitatea de suspendare a actelor şi măsurilor aparţinând celor verificaţi.jurisdicţională a Curţii de Conturi a fost preluată de instanţele judecătoreşti conform art. inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative şi terminând. cu efectuarea de percheziţii corporale şi în locuri publice sau particulare precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu275: . inclusiv pe lângă autorităţile locale. 155/6 din Constituţia revizuită.prin reglementări speciale au fost create asemenea organisme în cadrul sau pe lângă autorităţile publice centrale sau a celor organizate în teritoriu. etc. Atribuţiile acestor autorităţi sunt dintre cele mai diferite vizând domeniul financiar. ce cuprinde mai multe modalităţi între care auditul de regularitate asupra activităţilor financiare. 2. În categoria organelor nejurisdicţionale intră diversele inspecţii şi inspectorate ca autorităţi specializate de control: . Curtea îşi poate declanşa verificarea şi la cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului cu privire la modul de gestionare a resurselor publice raportând despre cele constatate autorilor solicitării. Ea prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. Competenţa lor este diversă începând cu facultatea de a da îndrumări obligatorii subiectelor controlate. vamal. a tranzacţiilor. protecţia muncii. în condiţiile legii. sanitar. 94/1992 421 .

135. etc. lit. Ca urmare a exercitării controlului asupra legalităţii actelor adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale sau judeţene. 1 din Legea nr. 5 din legea fundamentală care dispune că prefectul poate ataca. în faţa instanţei de contencios administrativ. Enumerând atribuţiile prefectului. cu motivarea necesară. 422 . se mai verifică procesul decizional. art. dacă le consideră nelegale. b că acesta exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene.controlului intern şi auditului intern. 134 din Legea nr. în cazul în care consideră actul ilegal. sistemele informatice. potrivit art. să reanalizeze actul pe care îl apreciază ilegal în vederea modificării sau. 1. Controlul prefectului se exercită numai asupra actelor administrative nu şi asupra faptelor juridice administrative sau asupra operaţiunilor administrative pregătitoare. Anterior introducerii acţiunii va solicita autorităţilor administraţiei publice locale. actele emise de autorităţile administraţiei publice locale. Noua lege a contenciosului dispune de asemenea prin dispoziţiile art. 3 că prefectul poate ataca. un act al consiliului judeţean. în termen de 5 zile de la data comunicării acestuia. după caz. materiale). financiare. 215/2001. auditul performanţei (economicitatea şi eficienţa activităţilor şi resurselor umane. 215/2001 privind administraţia publică locală prevede la alin. în termen de 6 luni. Controlul exercitat de către prefect Bazele constituţionale ale acestui control sunt consacrate de art. alin. 123 alin. în faţa instanţei de contencios. al consiliului local sau al primarului. stabilirea răspunderilor. Actul atacat este suspendat de drept. precum şi ale preşedintelui consiliului judeţean. prefectul poate ataca în faţa instanţelor de contencios administrativ aceste acte. revocării acestuia.

1 din Legea nr. şi îl desărcinează prin moţiunea de cenzură. consacră expres controlul legislativ asupra acestuia din urmă cât şi asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice.care de altfel îi conferă rolul hotărâtor şi în formarea sau revocarea guvernului precum şi consacrarea expresă a dreptului de control al Parlamentului asupra executivului constituie fundamentul politico-juridic care conferă. 278 Art. Din ansamblul acestor prevederi rezultă că baza reprezentativă a puterii legislative . În sfârşit.3. Constituţia. organul legislativ este cel care aprobă componenţa Guvernului. Noţiunea controlului parlamentar Conform Constituţiei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării prin intermediul căreia se exercită suveranitatea naţională Guvernul este autoritatea publică a puterii executive277 ce exercită conducerea generală a administraţiei publice potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament278. acesta din urmă realizat asupra propriului sistem de organe executive. prin votul său de încredere. 102 (1) din Constituţie 423 . permite şi justifică exercitarea verificării legislative asupra administraţiei publice. 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României. De asemenea. în capitolul (IV) privind raporturile Parlamentului cu Guvernul. Având în vedere forţa juridică şi sfera sa de acţiune verificarea legislativă se prezintă ca un control general ce cuprinde 277 Art. Controlul Parlamentului asupra administraţiei publice Controlul puterii legislative asupra celei executive reprezintă o formă a verificării de stat exercitate asupra acestui sistem de autorităţi publice alăturată controlului judiciar şi controlului administrativ.

Deşi asupra administraţiei se exercită şi alte forme de verificare. totuşi controlul parlamentar are o serie de caracteristici proprii care-i conferă o anumită specificitate între celelalte forme de verificare.întregul sistem al autorităţilor administraţiei publice. Caracteristicile controlului parlamentar a. inclusiv statală sau publică. centrale. indiferent de locul şi de modul de subordonare în ierarhia administrativă. atât cele juridice (acte şi fapte). Controlul parlamentar cuprinde întreaga activitate executivă incluzând toate formele concrete ale acesteia. cu excepţia actelor administrative jurisdicţionale (rezultând din soluţionarea cu putere de adevăr legal a unei încălcări de lege). Controlul legislativ se exercită asupra tuturor autorităţilor administrative.prin obiect şi procedură de înfăptuire . Controlul parlamentar constituie o verificare de drept asupra întregii administraţii şi a componentelor sale structurale rezultând din principii constituţionale. precum şi a acelor acte administrative determinate asupra cărora se desfăşoară o verificare jurisdicţională specială înfăptuită de organe executive având asemenea atribuţii (de pildă actele de restituire a cererilor.vizează soluţionarea unui conflict generat de încălcarea legii sau de vătămarea unui drept subiectiv ceea ce excede competenţei legislative. neexistând organ executiv exclus de la această verificare cu excepţia autorităţilor executive cu activitate jurisdicţională. b. teritoriale şi locale din subordonarea lui. a căror atribuţii deosebit de specifice . începând cu Guvernul şi continuând cu toate celelalte autorităţicentrale. brevete de invenţie) sau aflate în curs de soluţionare în faţa instanţelor judecătoreşti. netrebuind să existe (ca în cazul altor forme de verificare a executivului) anumite reglementări legale exprese care să prevadă condiţiile 424 . cât şi pe cele nejuridice (acte politice şi operaţiuni tehnico-materiale). teritoriale şi locale. c.

sau cazurile în care se exercită. de regulă279. Controlul legislativ poate fi atât general cât şi special vizând fie ansamblul autorităţilor şi activităţilor executive. ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive. fiind expresia recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice. d. întocmai ca şi cel judiciar. 279 Excepţia o reprezintă situaţia în care membrii executivului trebuie să răspundă la întrebările parlamentarilor privitoare la o măsură care urmează să fie luată de administraţie. fie o anumită latură a acestuia. e. dar fără ca să existe o interpunere a altor autorităţi faţă de subiectul supus verificării. în urma realizării lui. măsuri pe care executivul verificat să fie obligat să le îndeplinească. Controlul parlamentar este complet în sensul că poate viza atât legalitatea cât şi oportunitatea acţiunilor şi măsurilor verificate deosebindu-se în acest sens de controlul judecătoresc (limitat doar la aspectele de legalitate a actelor şi faptelor administrative. prin diferite căi. g. de regulă. a actelor normative ca şi a considerentelor de oportunitate sau de actualitate). Controlul parlamentar nu este exclusiv deoarece şi alte categorii de autorităţi ale statului (Preşedintele Republicii. 425 . derivând din cadrul juridic general al raporturilor dintre Parlament şi Guvern uneori existând şi împuterniciri legislative speciale (pentru comisiile de anchetă). aşa cum este cazul altor forme de verificare administrativă sau judiciară. cu excluderea. dintr-o ramură sau domeniu de activitate ori cu privire la anumite acte sau fapte determinate. Controlul parlamentar este. Controlul parlamentar este direct sub aspectul modalităţilor sale de realizare fiind înfăptuit de autoritatea legislativă. i. fie un anumit nivel ierarhic. f. h. Controlul legislativ nu reprezintă o verificare de plină jurisdicţie. deoarece Parlamentul nu are posibilitatea efectivă să dispună.

op. pot audia rapoarte. Ele pot fi comisii speciale. nr. 291 . Căile de înfăptuire a controlului parlamentar280 Verificarea parlamentară se poate înfăptui fie de plenul camerelor legislative. 13/1990 426 . în cadrul şedinţelor. fie chiar prin intermediul parlamentarilor luaţi în mod individual.). comisii de anchetă şi comisii de mediere a diferendelor ivite între cele două camere pe marginea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative. fie prin intermediul comisiilor parlamentare. 27. nr. Iovănaş. b. 280 281 I. camerele (Camera Deputaţilor şi Senatul) ori ambele adunări reunite în şedinţă comună pot cere diverse informaţii şi documente Guvernului. alcătuite din deputaţi sau (şi) senatori înfiinţate în scopul îndeplinirii însărcinărilor ce le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor adunării legislative281. 12/1990 şi art. a echilibrului între puterile statului de drept. etc. politică externă. mai ales.justiţia şi chiar unele organe executive) verifică activitatea administraţiei. a. cit. informări ori răspunsuri prezentate de conducătorii ori reprezentanţii autorităţilor executive. Comisiile sunt permanente şi temporare. inclusiv rapoarte sau avize ale comisiilor parlamentare întocmite în legătură cu anumite aspecte ale activităţii executive. industrie şi servicii. 23 din Regulamentul Senatului aprobat prin Hot. Comisiile permanente se aleg pe toată durata legislaturii pe diverse domenii (economic. Comisiile temporare se aleg pentru o perioadă limitată de timp şi cu un scop strict determinat. p.292 Art. În plenul lor. 28 din Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hot. Comisiile parlamentare sunt proprii organe de lucru alese de camere sau organe ale acestora. având obiective anume stabilite prin hotărârea de înfiinţare. buget şi finanţe. motiv pentru care el se alătură şi se completează cu celelalte forme de verificare constituind o importantă componentă în realizarea separaţiei şi.

427 . iar mărturia mincinoasă se sancţionează potrivit legii282. Deputaţii şi senatorii luaţi în mod individual pot pune. a întrebărilor şi interpelărilor. pot fi citaţi şi audiaţi martori. Activitatea de verificare se poate desfăşura la sediul organului controlat. miniştrii. la sediul autorităţii legislative şi se poate declanşa din iniţiativă proprie.c. parlamentarii au dreptul să ceară şi să obţină informaţiile necesare de la orice autoritate de stat. se pot efectua expertize. au loc dezbateri pe marginea lor. Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. fie la sesizarea unor terţi adresată comisiei sau Parlamentului. Guvernul şi celelalte autorităţi administrative sunt obligate să prezinte 282 Art. Se audiază informările şi rapoartele prezentate de executiv şi de comisiile parlamentare. înscrisuri. iar dacă este cazul se aprobă sau se respinge informarea prezentată. întrebări şi adresa interpelări executivului. respectiv Guvernului sau oricăruia dintre membrii acestuia. iar dacă li se solicită prezenţa. în vederea pregătirii dezbaterilor parlamentare. inclusiv persoane interesate. se pot prezenta şi preda obiecte. b. putându-se adopta o hotărâre într-o anumită problemă sau o moţiune simplă. Procedura controlului parlamentar a. Comisiile parlamentare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe la care pot invita reprezentanţi ai Guvernului. în cadrul şedinţelor camerelor la care participă. În plenul camerelor sau în şedinţa lor comună autoritatea legislativă efectuează verificarea puterii executive după procedura specifică şedinţelor sale de lucru din cadrul sesiunii aşa cum este ea reglementată prin regulamentele proprii. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. participarea lor este obligatorie. specialişti din partea unor autorităţi care pot fi ascultaţi. inclusiv la sesizarea Parlamentului. De asemenea. În cazul acţiunilor de anchetă privitoare la activităţile Guvernului prezenţa la audieri este obligatorie.

dacă Guvernul înţelege să comunice camerei acte sau anumite informaţii solicitate. dacă camera consideră aceasta necesar. în funcţie de solicitare. plenului camerei sau în şedinţa comună a legislativului. inclusiv Guvern. Toate aceste măsuri sunt hotărâte de către comisie cu votul majorităţii membrilor care o compun. sau pot declara că vor prezenta răspunsuri în zilele următoare.informaţiile şi documentele solicitate. Ele se citesc în şedinţă publică de către preşedintele grupului parlamentar şi se transmit preşedintelui camerei. Se pot iniţia sau se pot face propuneri de acte normative ce reglementează problemele ridicate în activitatea autorităţii executive analizate. c. Cei întrebaţi vor răspunde imediat. chiar dacă acestea nu includ dreptul de anulare. oral sau în scris. adică solicitări prin care se cere unor autorităţi să răspundă dacă un fapt este adevărat sau dacă o informaţie este exactă. Parlamentarii pot adresa oral întrebări. ori dacă are intenţia de a lua o hotărâre într-o anumită problemă. printr-o hotărâre adoptată în problema ridicată prin întrebare sau printr-o moţiune simplă în cazul interpelării. Interpelările se fac în scris arătându-se obiectul lor şi constau dintr-o solicitare adresată Guvernului de către un grup parlamentar prin care se cer explicaţii asupra politicii executivului în probleme interne sau externe. de modificare ori de suspendare a actelor juridice administrative sau de 428 . Pe marginea problematicii dezbătute se redactează un raport sau un aviz ce urmează a fi prezentat. cel dintâi să dispună de o gamă largă de măsuri ce se pot lua faţă de administraţie. Efectele controlului parlamentar Poziţia şi competenţa organului legislativ determină ca în exercitarea dreptului de control al acestuia asupra autorităţilor executive. după caz. Discuţiile se încheie. Răspunsul este obligatoriu de dat fie imediat fie în zilele următoare.

prin care Parlamentul abilitează Guvernul să adopte ordonanţe în domenii rezervate legii ordinare şi care nu fac obiectul legilor organice nerespectarea termenului de supunere spre aprobare parlamentară a acestor acte atrage încetarea efectelor lor.sancţionare a funcţionarilor vinovaţi de abaterile constatate.în cazul tratatelor internaţionale.. 115 (1.în ipoteza în care dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi ilegalităţi în activitatea Guvernului Camera Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor286. instituţie a statului de drept”. . 9 din Regulamentul Senatului. 51 alin. 7/1997. p. putând refuza ratificarea sau denunţa actele astfel încheiate284. 4 din Legea nr. În acest sens arătăm următoarele: . 5) din Constituţie. 113 din Constituţie 287 Asupra acestei probleme a se vedea I. Art. 3 şi urm. Leş. 285 Art.în cazul dezbaterii în Senat a raportului comisiei parlamentare dacă se relevă existenţa unei abateri grave în activitatea unui membru al Guvernului Senatul poate cere primului ministru destituirea acestuia285. în „Dreptul”. Avocatul poporului (Ombusdmenul)287 283 284 Art. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor. . parlamentul neavând administraţia în subordine şi neputând să i se substituie în atribuţii. „Avocatul poporului. convenţiilor şi a altor acte de acest gen încheiate de executiv. a acordurilor. 286 Art. 4. nr.în ipoteza delegării legislative . 3. 429 . Parlamentul exercită controlul asupra administraţiei cu ocazia supunerii lor spre ratificarea acestuia. I. . iar atunci când le verifică Parlamentul are atributul de a aproba sau de a respinge ordonanţele283.

O formă specială de verificare a respectării legii în strânsă legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti se realizează prin Avocatul poporului. condiţiile şi efectele activităţii exercitate de avocatul poporului asupra încălcărilor de lege săvârşite de administraţia publică vizând drepturi şi libertăţi cetăţeneşti”. 5/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului. 1-49 288 Legea nr. Avocatul poporului prezintă celor două camere anual rapoarte sau ori de câte ori este solicitat de către acestea. Arad. p. Partea I-a. din 25 martie 1997.. p.conform cărora acesta este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. nr. nr. 1998. în „Dreptul”. 268 din 22 aprilie 2002. Hotărârea Senatului nr. nr. Partea I-a. „Caracteristicile. 326 din 16 mai 2002 430 . 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. 181/2002 publicată în Monitorul Oficial al României. modificată prin Legea nr. 19 şi urm. Editura ServoSat. 48. publicată în Monitorul Oficial al României. publicată în Monitorul Oficial al României Partea Ia. nefiind obligat să se supună instrucţiunilor Santai. Autorităţile publice sunt obligate să-i asigure sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. Caracteristicile activităţii avocatului poporului Pornind de la reglementarea legală a instituţiei avocatului poporului configurată de Constituţie precum şi de legea organică288 în materie . 8/1997. M. nr. Acesta este numit de Parlament pe o durată de 5 ani iar organizarea şi funcţionarea lui ca instituţie se stabileşte prin lege organică. Avocatul poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor în limitele stabilite de lege. Vlad. Ombudsman-ul în dreptul comparat.

rezultă poziţia sa cu totul distinctă în sistemul autorităţilor publice din ţara noastră. de modul de organizare (naţional sau central. . de competenţa exercitată (generală sau specială). iar în acest din urmă caz indiferent de nivelul lor (ierarhic). . . substitui. în exercitarea atribuţiilor sale autorităţilor publice . . de modul lor de alcătuire (alese sau numite) ori de durata funcţionării acestora (permanente sau temporare).Această apărare se exercită în legătură cu raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice. dar şi fără să se poată. teritorial sau local). existând obligaţia prezentării de rapoarte forului legislativ. cu precădere cele administrative.Prin exercitarea acestei apărări avocatul poporului nu poate obliga autorităţile publice la luarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii încălcate şi nici nu se poate substitui în atribuţiile acestora.sau dispoziţiilor care l-ar afecta în acest sens.Ca regulă generală. fie ele chiar legitime aparţinând acestora. emiţând măsura legală solicitată ori anulând-o pe cea ilegală.Activitatea de verificare a modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti are ca obiect doar acte şi fapte de putere ale autorităţilor.Activitatea acestuia se desfăşoară sub control parlamentar. . aşa cum sunt formulate de Constituţie şi de legislaţia în vigoare întemeiată pe ea. 431 . activitatea avocatului poporului are un caracter public. nu neoportune sau cu caracter politic. iar nu acţiuni de drept privat ale acestora.Activitatea avocatului poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. . la rândul său. cu condiţia ca ele să fie ilegale. iar nu simple interese. cu excepţia situaţiilor de confidenţialitate instituite la cerere sau din motive întemeiate.

I. 217. comercială.cu excluderea drepturilor persoanelor juridice naţionale sau străine. fără deosebire de cetăţenie. Editura ACTAMI. referirea legală are un caracter mai restrictiv. . 432 . 291 A se vedea I. 193-194. (art. 1 din Constituţie). civilă. Ediţia a VI-a. în măsura în care un drept de natură constituţională se reflectă şi în alte ramuri de drept290 el poate forma obiectul activităţii de investigare din partea avocatului poporului.). p. Muraru.dreptul lezat poate să aparţină şi altor persoane fizice. administrativă. 1 alin. 1995. cu sau fără altă cetăţenie (desigur vătămaţi prin activitatea autorităţilor române). 44 alin. fiind de notorietate faptul că prin consacrarea constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt apăraţi.. foarte puţine prerogative revenind în mod specific doar condiţiei de cetăţean291. respectiv străini. op. etc. p. ori alte subiecte colective de drept . dreptul de proprietate.încălcarea deşi vizează un drept cetăţenesc . Desigur.Condiţii de fond ale activităţii de verificare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Activitatea de apărare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor desfăşurată de Avocatul poporului trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de fond: 1) Trebuie să existe o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti: . 1 din Legea organică) adică cetăţeneşti. din moment ce cererile în această materie adresate avocatului poporului pot proveni de la orice persoană fizică. 290 De pildă.cel puţin în raport cu administraţia. vol. decât cetăţenii români. limitată la drepturi şi libertăţi fundamentale289 (în mod diferit de sensul larg atribuit de art. cit. 289 Asupra distincţiei dintre drepturile fundamentale şi alte categorii de drepturi a se vedea principalele teorii în materie enunţate de I. Bucureşti. Muraru în lucrarea Drept constituţional şi instituţii politice. în egală măsură toţi indivizii umani. iar nu alte categorii de drepturi având o altă natură juridică (de pildă.

I. inclusiv regiile autonome. de decizie sau auxiliari. exercitând o funcţie publică de autoritate. Art. Drept administrativ. Editura Hercules. 433 . etc.starea de lezare a subiectului prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor constând din nerecunoaşterea sau negarea dreptului ori a libertăţii. 293 Asupra noţiunii de autoritate a administraţiei publice a se vedea A. 3. .) precum şi oricare dintre serviciile publice deconcentrate aflate sub autoritatea administraţiei publice. spital.sfera aceleaşi noţiuni care cuprinde atât autorităţile executive cât şi instituţiile publice exercitând o autoritate prin conducerile lor (şcoală. fundaţii sau aşezăminte create de autorităţi sau de instituţii aparţinând acestora. 1993. indiferent că ea poate fi sau nu comensurată patrimonial sau evaluată pecuniar ori ar putea da naştere la formularea unor pretenţii vizând daune morale. 2) Lezarea trebuie produsă de autorităţile administraţiei publice: . 53 din Constituţie prevede în mod limitativ şi expres condiţiile de restrângere ale drepturilor şi libertăţilor în care sens existenţa acestora nu este afectată. de conducere sau de execuţie. cu capital integral sau majoritar de stat. Iorgovan. dar care se pot şi ele adresa avocatului poporului pentru cazul lezării acestor facultăţi legale. ceea ce determină o stare de vătămare.. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor trebuie săvârşită prin acte şi fapte de autoritate cu caracter ilegal ale 292 Art. de nivel naţional sau local. p. Bucureşti. sunt arestate sau reţinute. cu excluderea oricăror alte forme instituţionalizate aparţinând sau dependente de cele de mai sus. organizaţii sau forme asociative. 75-99. de genul societăţilor comerciale. împiedicarea sau restrângerea exerciţiului lor292 în mod abuziv. Tratat elementar.conţinutul acestei noţiuni293 în care sens avem în vedere atât autoritatea propriu-zisă cât şi funcţionarii ei. 17 din Legea în cauză face referire la restrângerile legale privind drepturile şi libertăţile persoanelor care execută pedeapsa închisorii. vol.

p. 1959. Ed. chiar dacă s-a produs o vătămare a drepturilor. Bucureşti.554/2004 care a menţinut aceeaşi corelare. petiţionarul trebuind să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal cererea. din moment ce. pentru tardivitate. deci prin atitudini sau conduite culpabile şi vătămătoare ale executivului: . 5) Pentru a putea fi primite spre soluţionare cererile nu trebuie să vizeze actele Camerei Deputaţilor. pretinzând caracterul ilegal al acestora. tăcerea administraţiei (faţă de solicitarea adresată) precum şi emiterea tardivă de către ea a actelor solicitate295. legiuitorul294 asimilând actelor ilegale. nu de natură civilă. 434 . 295 Asupra semnificaţiei juridice a refuzului şi a tăcerii administraţiei a se vedea T.natura acţiunilor sau inacţiunilor executive vătămătoare care trebuie să fie de drept public sau de autoritate. fiind acte şi fapte administrative. 4) Actele şi faptele relevate cu care este sesizat nu trebuie să se fi produs cu mai mult de un an ori să nu treacă de un an faţă de data la care persoana în cauză a luat la cunoştinţă de ele. iar nu de drept privat. Senatului sau 294 S-a dorit o evidentă corelare cu prevederile art. teza II. De aici şi concluzia firească privind necompetenţa avocatului poporului în materia analizată atunci când actele sau faptele au un caracter legal. Actele de drept administrativ.29/1990.legiuitorul a exclus ideea vătămării prin acte şi fapte legale. Rezultă implicit că legiuitorul a urmărit să stabilească un raport de cauzalitate între atitudinea ilicită a administraţiei şi rezultatul vătămărilor constând din încălcarea dreptului sau a libertăţii cetăţeneşti. comercială. l. Ştiinţifică. nr. din fosta Lege a contenciosului administrativ.administraţiei. avocatul poporului sesizează autorităţile asupra ilegalităţii actelor şi faptelor administrative.100. prin recomandările sale. Drăganu. abrogată prin Legea nr. .97 . etc. în caz contrar cererea petentului trebuind respinsă motivat.

preşedintele instanţei de judecată. mai întrebuinţează şi noţiunea de „plângere” deşi apreciem că noţiunile de „plângere” sau de „reclamaţie” ar fi fost mai exacte. 1977.320 435 . de către persoana lezată . Condiţiile de formă ale activităţii de verificare desfăşurate de avocatul poporului Activitatea de verificare desfăşurată de Avocatul Poporului trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă: 1) Trebuie să existe fie o sesizare adresată avocatului sau acţiunea poate fi declanşată din oficiu. ale preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. precum şi ale Curţii Constituţionale. Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţie. Iovănaş. după caz. Dacă avocatul poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa autorităţii judecătoreşti el va sesiza. potrivit competenţei acestora. Editura Didactică şi Pedagogică. care sunt obligaţi să-i comunice măsurile luate. Sub aspect terminologic legiuitorul nu a fost consecvent întrucât. ale Preşedintelui României şi ale Guvernului. p. 2) Petentul trebuie să dovedească ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi care a determinat vătămarea drepturilor sale: 296 I. desemnând forme ale dreptului de petiţionare exprimând pretenţia de restabilire a unui drept încălcat. 319 . deşi utilizează frecvent noţiunea de „cerere”. toate aceste cazuri fiind tot atâtea cauze de neprimire a petiţiilor de către avocatul poporului care trebuie să le respingă ca inadmisibile. iar nu de satisfacere a unui drept în curs de conturare 296 sau preexistent. Ministerul Public. Cererea se formulează în nume propriu. Ministerul Justiţiei. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. Bucureşti.Parlamentului.

acestea din urmă trebuind a fi dovedite.în cazul actelor administrative ilegalitatea e prezumată şi se deduce din vătămarea dreptului sau libertăţii încălcate.. în condiţiile legii. 436 . 3) Avocatul poporului primeşte şi decide asupra cererilor care i-au fost adresate urmărind rezolvarea lor legală: . Tot respingere se va decide şi în cazul excepţiilor de necompetenţă instituite de lege când motivarea se va face pe considerente de inadmisibilitate.Avocatul Poporului poate decide în sensul respingerii motivate a cererilor nefondate sau poate cere date suplimentare dacă i se par necesare faţă de modul iniţial de formulare al cererii. se pot solicita autorităţilor administraţiei publice informaţii sau documente necesare anchetei întreprinse. b. se pot audia şi lua declaraţii de la conducătorii autorităţilor şi de la orice funcţionar care poate da informaţii necesare soluţionării cererii. în funcţie de atitudinea. .decizia avocatului de a se trece la soluţionarea cererii. . urmând să fie declanşată competenţa de verificare a avocatului poporului. expresă (în caz de refuz) sau tacită (în caz de întârziere) a autorităţilor. apreciind probabil în cazul faptelor ca fiind necesară clarificarea procedurală prealabilă a termenului legal în care administraţia trebuie să răspundă petentului şi. neimpunând-o în cazul actelor ilegale deşi asimilează cele două fapte cu manifestarea ilegală de voinţă a autorităţii executive.legea instituie expres o atare obligaţie numai în cazul întârzierii sau a refuzului administraţiei publice în soluţionarea legală a cererii iniţiale. urmărindu-se rezolvarea ei legală. inclusiv actele pe care le deţin în legătură cu cererile adresate avocatului poporului acordându-i tot sprijinul. iar acestea sunt obligate să comunice sau să le pună la dispoziţie. în care sens: a.

emite recomandări. c. indiferent că o admite sau o respinge. în sensul luării măsurilor administrative corespunzătoare. deoarece rezolvarea efectivă. în termen de cel mult 20 de zile. cere autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei în cauză încetarea încălcării drepturilor sau libertăţilor cerând în scris reformarea sau revocarea actului administrativ. sesizând autorităţile administraţiei publice asupra ilegalităţilor 437 . va fi sesizat parlamentul. după cum este sau nu întemeiată. în măsura în care le consideră necesare pentru soluţionarea plângerii. În cazul admiterii ei avocatul va putea: a. de către avocat. în toate situaţiile se va aduce la cunoştinţa petentului rezultatul cercetării întreprinse în urma cererii. 4) Prin „rezolvarea legală a cererii” primite de avocatul poporului nu se înţelege atributul de decizie faţă de ilegalitatea cu care a fost sesizat. la rândul lor.c. repunerea în drepturi ori în situaţia anterioară a petiţionarului şi repararea pagubelor produse. în exercitarea atribuţiilor sale. avocatul poporului are acces la documentele secrete deţinute de autorităţile publice. ci demersul procedural întreprins pe lângă autoritatea în culpă. sesiza Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice sau al prefecţilor. revine autorităţilor sesizate. b. d. primului ministru. iar în caz de neadoptare de către Guvern. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. după caz. prezintă rapoarte preşedinţilor celor două camere sau. cuprinzând constatările prilejuite de cercetările întreprinse dacă evidenţiază lacune legislative sau cazuri grave de corupţie ori de nerespectare a legilor. Soluţiile dispuse de avocatul poporului Indiferent de soluţia dispusă de avocat.

de îndată. precum şi recomandări vizând modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţii constatate. cazul Băncii Naţionale a României. se va sesiza parlamentul. e. constau în obligativitatea autorităţilor administraţiei publice de a lua.actelor sau faptelor administrative care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi celui judecătoresc. prezintă. termen ce curge de la data depunerii cererii la acesta. în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului. anual sau la cererea acestora. rapoarte. atunci când constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. Dacă autoritatea centrală nu este în subordinea Guvernului (de pildă. măsurile luate. avocatul poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare care sunt datoare să-i comunice. etc. care are la dispoziţie un nou termen de 45 de zile pentru soluţionare. ilegalităţile comise. de la data sesizării. 438 . avocatul poporului se va adresa prefectului. până la Guvern. cuprinzând informaţii privind activitatea instituţiei Avocatului Poporului. Sesizarea se poate introduce pe treaptă ierarhică. Efectele cererii formulate de avocatul poporului. În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public aparţin administraţiei publice locale. repararea pagubelor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau favorizat încălcarea drepturilor persoanelor lezate şi în obligativitatea informării acestuia despre măsurile întreprinse. iar dacă nici aici nu se obţine rezolvarea.) se va sesiza parlamentul despre ilegalităţile constatate în activitatea ei ori a serviciilor din subordine. în termen de cel mult 45 de zile. Serviciului Român de Informaţii.

aceasta va solicita şi punctul de vedere al Avocatului Poporului. Oricum. calitatea de reclamant. Peiser – Contentieux adminitrati. dintre două părţi. În literatura de specialitate franceză. 1 439 . În cazul sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor. în sensul luptei unor interese contrarii. Paris. Controlul exercitat de către instanţele de contencios administrativ Termenul contencios derivă din latinescul „contenado contendere”. sintagma de contencios administrativ este definită ca fiind „ansamblul problemelor legale de existenţă a unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi administrative. în baza unei sesizări a persoanei fizice. Dalloz. de drept. care evocă ideea unei confruntări prin luptă. 297 G. pag. în sensul cel mai larg al termenului”297. ceea ce îi conferă petiţionarului. revizuirea adusă Constituţiei permite acestuia sesizarea Curţii cu privire la constituţionalitatea legilor. ca şi noua Lege a contenciosului administrativ nr. în vederea restabilirii legalităţii. să poată sesiza instanţa de contencios. prefectul va utiliza calea contenciosului administrativ în justiţie conform Constituţiei şi Legii privind administraţia publică locală. 2001.554/2004 care îi conferă dreptul ca. 5. în urma controlului realizat – pe linia protejării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti încălcate de administraţia publică – conform legii sale organice. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere al executivului nu poate fi înlăturat decât prin justiţie. iar în caz de nesoluţionare favorabilă din partea celui sesizat.Considerăm că prefectul în exercitarea dreptului său de control general de legalitate asupra administraţiei publice locale va sesiza organul local sau judeţean.

pag. reflectă noua concepţie a legiuitorului român asupra contenciosului administrativ. având în vedere noile dimensiuni ale reglementărilor pe care le cuprinde. majoritatea fiind autorităţi ale administraţiei publice şi administraţi prin aplicarea unor reguli speciale aparţinând dreptului public. Cluj-Napoca. Rarincescu – Contenciosul administrativ român. a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică. 2004. Aspecte privind evoluţia contenciosului administrativ în România Pentru prima dată în ţara noastră contenciosul administrativ a fost instituit prin legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1869. pag. defineşte termenul de contencios ca fiind activitatea de soluţionare. Bucureşti. Petrescu. G. Această ultimă definiţie. litigii care se soluţionează de instanţele judecătoreşti299. de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii. Editura Alcalay. N. principii şi sancţiuni aparţinând dreptului public298. fiind în concordanţă şi cu normele Constituţiei revizuite. – Drept administrativ. de lege lata. 1937. În perioada 1866298 C. 554/2004. Mai recent s-a considerat că. contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice. 366 440 . Legea nr. acest organism funcţionând ca o instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ.Doctrina românească interbelică a considerat termenul de contencios ca fiind totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice cu ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli. 31 299 R. fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Editura Accent.

1905. Editura Accent. 1/1967 cuprindea un număr mare de acte administrative exceptate de la controlul de legalitate. instanţele judecătoreşti aveau dreptul de a verifica pe cale de acţiune legalitatea actelor administrative. ultimele rămânând. N. în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor. care a investit Curţile de Apel din circumscripţia în care domiciliază reclamantul cu competenţe de a soluţiona cererile în materia contenciosului administrativ. obişnuită. Legea făcea distincţie între actele administrative şi cele de gestiune. Ulterior a fost adoptată Legea nr. Legea contenciosului administrativ nr. Deoarece Legea nr. a transformat competenţa excepţională a tribunalelor de a se pronunţa asupra legalităţii actelor normative într-o competenţă generală. judecarea litigiilor de contencios administrativ aparţinea tot puterii judecătoreşti. Consiliul de stat fiind desfiinţat. ea a avut un câmp redus de aplicare300. Prin adoptarea Legii din 1 iulie 1905. instanţelor de drept comun. 1/1967. însă nu tuturor instanţelor ci numai secţiei a III-a a Curţii de Casaţie. 29/1990. pag. 2004. Cluj-Napoca. Odată cu adoptarea Constituţiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o instituţie de ordin constituţional. fiind dată în competenţa instanţelor judecătoreşti. atribuţiile de contencios au revenit instanţelor judecătoreşti ordinare. iar regimul instituit era al unui contencios în anulare. Petrescu. După 1948. Pe baza acestei constituţii a fost adoptată Legea contenciosului administrativ din decembrie 1925. 373 441 . numai atunci când prevederile legale exprese le autorizau să le exercite. valorificând tradiţiile legislative româneşti şi aducând şi 300 R. care a încredinţat competenţa soluţionării cererilor cele vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ ilegal. în competenţa instanţelor de drept comun. prin adoptarea Legii din 1925. Constituţia din 1965. – Drept administrativ.

Spre deosebire de redactarea din Legea nr. ceea ce a impus ca aceste principii să se aplice în practica judecătorească.2004 Fără a ne propune să facem o analiză completă a noii reglementări a contenciosului administrativ. nr. a cărei dispoziţii le vom analiza în continuare. 554/7. pag. chiar dacă aparent poate fi catalogat ca un contencios de plină jurisdicţie. Legea nr.12. a. Aceasta s-a realizat prin adoptarea Legii nr. Contenciosul administrativ instituit de Legea nr. înfiinţând secţiile specializate în cadrul tribunalelor judeţene şi în cadrul Curţii Supreme de Justiţie. 373-378 302 I. a reprezentat o reglementare superioară celor anterioare. Principalele noutăţi aduse în materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr. 29/1990. Vida – Le contencieux administratif roumain dans la perspective de la Constitution. măsurile care puteau fi luate de instanţă având un caracter limitat. ca urmare a 301 A. in Internationale de droit coupare. 365 442 . C. realizându-se acel fenomen de „constituţionalizare” a contenciosului administrativ301. Editura Themis.12. Iorgovan. A. pag.2004. 29/1998. 554/7. iar legea fundamentală a adus principii noi în materie. Această lege a fost însă adoptată anterior Constituţiei României din 1991.elemente de noutate. Nicu – Drept administrativ. vom puncta câteva dintre noutăţile aduse de această lege. Craiova 2002. Revizuirea Constituţiei aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 a instituit norme noi în ceea ce priveşte contenciosul administrativ care au necesitat adoptarea unei noi reglementări în materie. 554/2004 dispune că sesizarea instanţei de contencios se poate face şi de Avocatul Poporului. 2/1993. I. în realitate dispoziţiile legii îmbină contenciosul în anulare cu cel de plină jurisdicţie302. Nedelcu. Calitatea reclamantului: Legea 554/2004 extinde sfera persoanelor şi a autorităţilor care pot sesiza instanţe de contencios administrativ.

va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ. pe cale de excepţie. 4 din lege este consacrată expres excepţia de nelegalitate. sau într-un interes legitim printrun act administrativ cu caracter individual adresat altei persoane. dispoziţiile legii sunt armonizate cu dispoziţiile art. o noutate o constituie şi reglementarea cuprinsă în art. 1. dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de putere nu se poate înlătura decât prin justiţie. alin.actele de comandament cu caracter militar. precum şi de Ministerul Public atunci se constată emiterea unor acte unilaterale emise cu exces de putere. noua reglementare restrânge sfera actelor ce nu pot fi supuse controlului la: . Excepţia de nelegalitate Prin dispoziţiile art. . c. Totodată. Actele nesupuse controlului Conformându-se dispoziţiilor art. alin. 1 din Constituţie care vorbeşte despre „drept ori interes legitim”. Instanţa. din oficiu sau la cererea părţii interesate. constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond. în sensul că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces.controlului efectuat. legea dispune că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei actele autorităţilor publice prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică. 443 . 6 din Constituţie. b. În sfârşit. 52.actele administrative ale autorităţilor publice ce privesc raporturilor acestora cu Parlamentul. 126 alin. 2 din lege potrivit cu care se poate adresa instituţiei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său. De asemenea.

cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni. însoţită de execuţia de neconstituţionalitate.actele administrative emise pentru aplicarea stării de război a stării de asediu sau a celei de urgenţă. . d. potrivit cu care persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii. f. prin lege organică o altă procedură. g.data expirării termenului de soluţionare. din ordonanţă introduce acţiunea la instanţa de contencios. Termenul de introducere a acţiunii Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se poate introduce în termen de la 6 luni la: . 9 din lege. controlul legalităţii exceptă numai aceste acte. dar nu mai târziu de 1 an.data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii de conciliere în cadrul contractelor administrative. în cazul actului administrativ unilateral. precum şi orice litigii legale de aplicarea şi executarea controlului administrativ e. În practica judecătorească faţă de textele constituţionale şi ale soluţiilor pronunţate de către Curtea Constituţională. Obiectul acţiunii judiciare Se extinde obiectul acţiunii judiciare şi asupra litigiilor care apar în faza premergătoare încheierii unui contract administrativ.actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede. ori cele care privesc apărarea şi securitatea naţională. Soluţiile pe care le pronunţă instanţa 444 - .data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau comunicării răspunsului. Pentru motive temeinice. Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului Element de noutate consacrat de art. . .

partea I.Ca o noutate. De asemenea. . atunci când obiectul acţiunii îl formează un contract administrativ instanţa poate: . prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. în monitoarele oficiale ale judeţului ori municipiului Bucureşti. la cererea instanţei de execuţie ori a reclamantului. acestuia în tot sau în parte. amenda) şi altele de către organele judecătoreşti (obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii). Unele sancţiuni contravenţionale se aplică de către organele administraţiei de stat (avertismentul. Capitolul 13 Răspunderea contravenţională Răspunderea contravenţională face parte din răspunderea administrativă. se pronunţă şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza executării actului supus judecăţii.dispune anularea. 445 . sau.obligă autoritatea să încheie contractul. .impunerea unei părţi să respecte o anumită obligaţie. după caz. Ele se publică în Monitorul Oficial al României.suplineşte consimţământul uneia dintre părţi. . instanţa soluţionând cauza. Obligaţia publicării Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. h. este forma ei cea mai gravă.

1 precizează că „amenda contravenţională are caracter administrativ” fără să facă nici o menţiune referitoare la caracterul celorlalte sancţiuni contravenţionale.1.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 446 .1 din Ordonanţa Guvernului nr. oraşului.8 alin. Această dispută nu este clarificată nici de Ordonanţa Guvernului nr. constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţiei. întrucât art. Sibiu. ele afectează întreaga viaţă social-politică a unei ţări. Indirect. factorul care o declanşează. Ed.303 Noi opinăm că toate sancţiunile contravenţionale principale şi complementare au caracter administrativ. Săvârşirea de contravenţii împiedică desfăşurarea normală a vieţii economice în plan imediat. prin hotărâre a consiliului local al comunei.. p. ordonanţă.calcularea 303 V. Potrivit art. deşi în privinţa sinonimiei dintre răspunderea administrativă şi răspunderea contravenţională sunt păreri diferite. Fapta să aibă un anumit grad de pericol social. Elementele răspunderii contravenţionale În literatura de specialitate toate opiniile susţin că temeiul răspunderii contravenţionale. îl reprezintă contravenţia.Totul despre contravenţii. stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. Tabără . Răspunderea contravenţională constă în sancţionarea contravenţională a persoanelor fizice şi juridice vinovate de încălcarea normelor legale care prevăd şi sancţionează contravenţii. 2002. Contravenţiile se pot săvârşi atât prin acţiuni (. după caz. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti. Universităţii „Lucian Blaga”.2/2001.10. prin hotărâre a Guvernului sau. Din definiţie se desprind (elementele) trăsăturile esenţiale ale contravenţiei: a.

Nesancţionarea faptelor săvârşite din culpă. art.82/1991. c.41. 447 . pag. Risoprint.Legea contabilităţii nr. Astfel. 2000. o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale. trebuie să fie prevăzută în mod expres în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă. taxelor şi a contribuţiilor. în cazul contravenţiilor. Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie Contravenţia are relevanţă juridică. ca excepţie. este stabilită prin lege exact modalitatea de înfăptuire (de realizare) a activităţilor ilicite..eronată a impozitelor. În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenţii.133. cu consecinţa diminuării valorii creanţei fiscale cuvenite statului”). b. Cluj-Napoca. Ed. are o importanţă deosebită aprecierea urmărilor faptei ilicite. ea există numai dacă este săvârşită cu vinovăţie. Există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă. Contravenţia se sancţionează indiferent de forma vinovăţiei. cât şi prin inacţiuni (.304 304 Ioan Santai . Ilicitul contravenţional are un spectru mai restrâns de exprimare prin faptul că.I. vol. o ordonanţă. lit. O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională numai dacă fapta comisă este prevăzută şi sancţionată ca atare în mod expres într-o lege. întrucât ele protejează valori deosebit de importante pentru bunul mers al întregii societăţi.Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare periodice” . contravenţiile financiare au un grad ridicat de pericol social.e) ce pun în pericol buna desfăşurare a activităţii de formare şi administrare a banului public. Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată prin acte normative emise de organele competente.

O încadrare juridică greşită a contravenţiei este exploatată de către contravenient. întrucât în felul acesta.În practică. Pe de altă parte. dar diferite sub aspectul sancţiunilor stipulate pentru cazul săvârşirii unor asemenea fapte. Această suprapunere de reglementare a contravenţiilor au generat în practică situaţii nefireşti. De asemenea. contradictorie şi generatoare de confuzii. săvârşită într-adevăr de către contravenient. s-ar fi creat situaţia ca o persoană să răspundă pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o (fapt extrem de periculos pentru că ar deschide drum eventualelor abuzuri ce s-ar putea crea chiar în infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici din cadrul organelor financiare ale statului). Dacă nu s-ar fi dispus anularea procesului-verbal de contravenţie. din punct de vedere social. contravenţia reală. Concursul de fapte contravenţionale (pluralitatea de fapte contravenţionale) O problemă deosebită care apare în legătură cu subiectul. În cadrul activităţii de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea de fapte de evaziune fiscală. Sunt frecvente cazurile în care acte normative distincte reglementează fapte contravenţionale identice sub aspectul elementelor componente. solicită anularea acestuia. există tendinţa de a aplica sancţiunea mai aspră atunci când aparent aceleiaşi fapte îi sunt aplicabile două texte legale. fără a face distincţiile ce se impun pentru a separa contravenţiile financiare de cele de evaziune fiscală. faptul de a dispune anularea procesului-verbal de contravenţie este. fie 448 . la fel de periculos. în cazul răspunderii contravenţionale. rămâne nepedepsită. este atunci când o persoană comite mai multe contravenţii fie prin încălcarea mai multor prevederi ale aceluiaşi act normativ. Au fost pronunţate de către instanţele judecătoreşti numeroase hotărâri de anulare a proceselor verbale de contravenţie. legislaţia contravenţională este abundentă. care atacând procesul-verbal de contravenţie în faţa instanţei judecătoreşti.

Concursul de contravenţii (pluralitatea de fapte) presupune îndeplinirea unor condiţii: . fără să fi fost sancţionat pentru vreuna din ele. Reglementările prevăd sancţionarea în concursul de contravenţii pentru toate categoriile de sancţiuni contravenţionale principale.29 coroborat cu art. sau maximul general de 300 de ore pentru obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. .1 că dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii.28 alin. de la data comunicării acestuia suma amenzilor achitate nu poate depăşi maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă (art.10 alin. fără să poată depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative.2/2001 prevede în art. În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. când este posibil. după caz. sancţiunea contravenţională aplicată pentru fiecare contravenţie din concurs se cumulează.contravenţiile să fie constatate simultan de acelaşi agent constatator. sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte.2/2001).1 din Ordonanţa Guvernului nr. a concursului de contravenţii. În situaţia concursului de fapte contravenţionale pentru care contravenientul. cu excepţia avertismentului. achită jumătate din minimul amenzii pe loc sau în 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau. 449 . .să fie vorba de aceeaşi persoană. În această situaţie ne găsim în faţa unei pluralităţi de fapte. Ordonanţa Guvernului nr.persoana respectivă să fi comis mai multe contravenţii.

12. alin.Reglementarea contravenţiilor. Sancţiunea nu se împarte pe contravenienţi.2/2001 privitor la sancţionarea concursului de contravenţii se referă numai la sancţiunile contravenţionale principale.1 din Ordonanţa Guvernului nr. cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. participarea în mod direct la săvârşirea contravenţiei şi nu instigarea sau complicitatea la comiterea faptei. să aplice fiecăruia sancţiunea corespunzătoare. .2/2001 care arată că „în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane. Modul de aplicare al sancţiunii contravenţionale în cazul în care la săvârşirea unei contravenţii participă mai multe persoane este prevăzut de art. ci fiecare săvârşind contravenţia va răspunde separat în limitele stabilite de actul normativ. Prevederile art. în sensul dispoziţiilor legale menţionate mai sus.3 din Ordonanţa Guvernului nr. Bucureşti 1998. Prin participaţie. agentul constatator trebuie să aprecieze obiectiv contribuţia fiecărui coautor la comiterea faptei şi în raport de această contribuţie. p. se înţelege contribuţia efectivă.sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte să fie de aceeaşi natură.10 alin.. nu şi la cele complementare. sancţiunea se va aplica fiecăreia separat”. În cazul concursului de contravenţii prin noţiunea de persoană se înţelege atât persoanele fizice cât şi cele juridice. Participaţia (coautoratul) O contravenţie poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane.305 Persoana juridică subiect al contravenţiei 305 Alexandru Ţiclea . ori după caz. în participaţie (coautorat). 450 . cu cât a contribuit fiecare la comiterea faptei. Editura Lumina Lex. În aceste situaţii de coautorat.contravenţia să fie sancţionată cu amendă.10.

persoană fizică sau juridică”. în calitatea de subiect de drept pe care o au. Sunt acte normative care prevăd că anumite contravenţii se pot aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. Din cele prezentate mai sus reiese că pentru sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice trebuie îndeplinite anumite condiţii: . Art. .2/2001 stabileşte o derogare de la principiul că sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice precizând că „Persoanele juridice răspund contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii.Răspunderea contravenţională a persoanelor juridice îşi găsesc explicaţia în faptul că persoanele juridice ca entităţi distincte.” iar art. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. republicată în 1991.12/1990 privind protecţia populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.) 451 . Ordonanţa Guvernului nr. republicată în 1994 etc.1 din acelaşi act normativ stipulează că: „Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient. le revin obligaţii distincte.persoanelor juridice nu li se pot aplica toate sancţiunile contravenţionale principale ci numai: avertismentul şi amenda contravenţională.2 din Ordonanţa Guvernului nr. dar numai uneia dintre ele (Legea nr.3. În această situaţie agentul constatator poate să aplice sancţiunea contravenţională ori persoanei fizice ori persoanei juridice. alin.6. În cazul sancţiunilor contravenţionale complementare legea nu prevede nici o excepţie în aplicarea lor persoanelor juridice. alin.persoana juridică poate fi sancţionată contravenţional numai dacă actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii prevăd în mod expres sancţionarea contravenţională a acesteia.

a fişei postului ori în baza sarcinilor trasate de şefii ierarhici.) care aveau îndatorirea de a aduce la îndeplinire acele obligaţii în baza unor acte normative. el este vinovat şi lui i se aplică sancţiunea. să impute amenda persoanei fizice vinovate. că în unele cazuri. etc. însă prevăd sancţiuni diferite pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice. a statului. deşi pentru acele contravenţii actele normative nu prevedeau această posibilitate. Reglementările în materie contravenţională nu mai prevăd obligaţia persoanelor juridice. Un alt aspect care a adus la sancţionarea persoanelor juridice în locul persoanelor fizice a fost cuantumul mare al amenzilor faţă de salariul mic al persoanelor fizice vinovate de comiterea faptei ilicite.183 din Ordonanţa Guvernului nr. a contractului de prestări servicii. funcţionar. a actului constitutiv. În celelalte situaţii în care se săvârşesc contravenţii la normele privind obligaţiile persoanelor juridice. director. cenzor.Alte acte normative prevăd că sancţiunea contravenţională se aplică persoanei juridice (exemplu art. neglijându-şi sarcinile lui de serviciu.92/2003 privind Codul de procedură fiscală). În ultimii ani se observă o creştere a contravenţiilor pentru care actele normative prevăd posibilitatea sancţionării persoanelor juridice. a contractului de muncă. Dacă şeful ierarhic nu a stabilit o asemenea sarcină. sancţiunile se aplică persoanelor fizice (administrator. agenţii constatatori au aplicat sancţiuni contravenţionale persoanelor juridice. În practică s-a constatat. pentru obligaţii ale persoanei juridice. S-a apelat la această practică deoarece este mai uşor să fie sancţionată persoana juridică decât să se stabilească persoana fizică vinovată. S-a luat această măsură deoarece persoanele juridice sunt sancţionate contravenţional 452 . ca în situaţia în care ele au fost sancţionate contravenţional cu amendă. Unele acte normative nu precizează expres sancţionarea persoanei juridice.

În cazul în care actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice.) cât şi organe colective (consiliul de administraţie. de regulă. etc.8 din 30. etc.3. sancţiunea se va aplica fiecărei persoane fizice ce compune organul colectiv de conducere. directori. este asigurată atât de organele unipersonale (manageri. acesta este subiectul răspunderii contravenţionale şi în consecinţă sancţiunea se va aplica persoanei juridice. consiliul director.2 precizează că actele făcute de organele (de conducere) în limitele competenţelor conferite sunt actele persoanei juridice. Conducerea persoanelor juridice. în situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. etc. alin.10/1954 453 . consiliul director.31 din 1954 privind persoanele fizice şi juridice. Din aceste prevederi rezultă că faptele contravenţionale ale organelor de conducere (consiliul de administraţie. Alin. iar actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia stipulează posibilitatea sancţionării persoanei juridice. administratori. adunarea generală a acţionarilor.3 al articolului menţionat arată că faptele ilicite săvârşite de organele sale de conducere obligă însăşi persoana juridică. consiliul local.) sunt contravenţiile persoanei juridice. Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice306 în art.). În situaţia săvârşirii unei contravenţii de către organul colectiv de conducere. Răspunderea contravenţională în această situaţie este o răspundere pentru participarea culpabilă a mai 306 Decretul nr.pentru obligaţiile lor. ca subiecte distincte de drepturi şi obligaţii. publicat în Buletinul Oficial nr.

Nu vor răspunde cei care au votat împotrivă şi cei care s-au abţinut. Dacă prin neluarea unei hotărâri care se impunea.109. O faptă trebuie analizată şi în raport de împrejurările în care a fost săvârşită.2/2001 care precizează: „Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări. p.Reglementarea contravenţiilor. Ea capătă caracter contravenţional prin voinţa legiuitorului. care se încheie printr-o hotărâre (decizie) şi care se adoptă prin votul membrilor lor. beţiei involuntare complete.16.multor persoane la comiterea unei contravenţii.1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. vor răspunde contravenţional acele persoane care au votat împotriva adoptării şi cele care s-au abţinut. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. s-a comis o contravenţie. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unor fapte sunt prevăzute în art. Ed. cazului fortuit. 308 Alexandru Ţiclea . stării de necesitate.12/1970. Bucureşti. alin. Dacă printr-o astfel de hotărâre luată sau prin executarea ei se săvârşeşte o contravenţie. constrângerii fizice sau morale. de gradul de participare la luarea hotărârii.11.307 nu o răspundere solidară. 1998. Tot prin voinţa legiuitorului faptelor ilicite săvârşite în anumite condiţii li se pot înlătura caracterul ilicit şi în consecinţă ele nu sunt considerate contravenţii şi nu pot fi sancţionate.” 307 Ion Corciova . erorii de fapt. vor răspunde contravenţional numai acele persoane care au votat pentru. Organele colective de conducere au ca specific deliberarea.308 Răspunderea contravenţională a membrilor organelor colective de conducere nu presupune egalitatea răspunderii. Lumina Lex. iresponsabilităţii. 454 .Despre răspunderea juridică a organelor de conducere colectivă din întreprinderi şi centrale industriale Revista Română de drept nr. de gradul de pregătire. precum şi infirmităţii dacă are legătură cu fapta săvârşită. Este necesară individualizarea acestei răspunderi în raport de vinovăţia fiecăruia. p.

împarte aceste cauze în două grupe: cazuri justificative (legitima apărare. Pentru una şi aceiaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală. a avizului. minoritatea făptuitorului.Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul. suspendarea activităţii agentului economic. Sancţiunile contravenţionale principale nu pot fi cumulate. în schimb 309 Legea nr. desfiinţarea lucrării şi aducerea terenului în starea iniţială. blocarea contului bancar.2004. Legea nr. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv.309 la aceste norme trebuie să se alinieze şi prevederile din domeniul contravenţional. suspendarea sau anularea. publicată în M. Codul penal. 455 . beţia. iresponsabilitatea.nr. constrângerea morală. după caz. 2. .Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate.301/2004. amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.2/2001 în art. consimţământul victimei) şi cazuri care înlătură caracterul penal al faptei (constrângerea fizică.06. închiderea unităţii. . ele se aplică în funcţie de pericolul social al faptei comise.O. eroarea de fapt). folosite sau rezultate din contravenţii.575/29.21 – 33. art.Noul cod penal.5 prevede două categorii de sancţiuni contravenţionale: principale şi complementare. cazul fortuit. ordinul legii şi comanda autorităţii legale.301/2004. Sancţiunile contravenţionale Ordonanţa Guvernului nr. starea de necesitate. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi.

nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.311 Avertismentul se aplică verbal când persoana care constată contravenţia aplică şi sancţiunea contravenţională a avertismentului şi contravenientul este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei.nr. Din definiţie rezultă că avertismentul are două elemente: unul de atenţionare. se poate cumula o sancţiune contravenţională principală cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare.2/2001 prevede posibilitatea ca prin legi speciale să se stabilească şi alte sancţiuni principale sau complementare în afara celor enumerate mai sus.G.O. alin.5.2001.2001. Sancţiunile contravenţionale principale Avertismentul este sancţiunea contravenţională principală cea mai uşoară. publicată în M. art.410/25.310 Ordonanţa Guvernului nr. Avertismentul se aplică în formă scrisă atunci când contravenientul nu este de faţă la constatarea şi sancţionarea contravenţiei sau în cazul în care sancţiunea contravenţională o aplică altă persoană sau organ decât cel care a constatat-o.7).O.1). 311 O.7. Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. cu modificările şi completările ulterioare.07.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor publicată în M. unul de recomandare.nr.07. mustrarea contravenientului pentru fapta săvârşită căruia i se arătă pericolul social al faptei săvârşite.nr.G. art. Se aplică contravenienţilor care comit fapte ilicite cu un pericol social redus. alin. a. Mai mult. ca pe viitor să respecte 310 O.410/25. 456 .sancţiunile contravenţionale complementare care se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancţiunile contravenţionale principale. cu modificările şi completările ulterioare.

Această situaţie este o derogare de la principiul potrivit căruia sancţiunea contravenţională se aplică numai dacă ea este prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă.312 În practică s-a mai constatat că şi în prezent unii agenţi constatatori aplică sancţiunea avertismentului dar nu mai încheie proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (de exemplu înscriu faptul că a fost sancţionat cu avertisment pe declaraţia depusă cu întârziere). deoarece ele se aplică pentru fapte ilicite grave.II. De obicei se merge către limita superioară a amenzilor contravenţionale. Nu se înţelege că orice sancţiune nu reprezintă un scop în sine. 457 .270. Aceste prevederi lasă o largă libertate agenţilor constatatori să decidă dacă înlocuiesc sancţiunea contravenţională a amenzii cu avertismentul sau nu.dispoziţiile legale. ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii întrucât sancţiunile juridice nu reprezintă un mijloc de răzbunare a societăţii ci un mijloc de educare a persoanei vinovate şi de prevenire a faptei ilicite. În activitatea practică se constată că agenţii constatatori nu aplică aceste prevederi. iar avertismentul se aplică în cazul faptelor cu o gravitate redusă. Bucureşti.Tratat de drept administrativ. 312 A. aşa cum rezultă din prevederile art. Pentru celelalte sancţiuni contravenţionale principale nu se pune problema înlocuirii lor cu avertisment. Ed. Nemira.7 alin. 1996. iar în cazul în care nu le respectă i se va aplica o sancţiune mai gravă.3 din Ordonanţa Guvernului nr. Avertismentul. se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. 2/2001.Iorgovan . vol. p.

2 /2001. Sumele provenite din amenzile aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi din amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit la bugetul local.nr.nr. De regulă.Sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. 2) din Ordonanţa Guvernului nr.O.6. actul normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie prevede limita minimă şi maximă a amenzii. alin.2/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor. Sunt şi unele excepţii în care amenda nu este stabilita în sumă fixă ci în procente. 313 În situaţia în care sancţiunea se aplică persoanelor juridice mustrarea şi recomandarea se va adresa organului de conducere sau persoanei vinovate de acţiunea sau inacţiunea ilicită prin care s-a comis contravenţia. 458 . Aceste limite ale amenzii. reprezintă sume fixe. se fac venit integral la bugetul de stat. La individualizarea amenzii agentul constatator va avea în vedere criteriile de individualizare a sancţiunilor. Individualizarea amenzii se face de către organul competent să aplice această sancţiune. în limitele prevăzute de actul normativ. 3. cu modificările şi completările ulterioare. publicată în M. art. în marea majoritate a cazurilor. Sumele provenite din celelalte amenzi. alin. Amenda contravenţională este o formă a răspunderii contravenţionale cu caracter pecuniar şi constă într-o sumă de bani pe care contravenientul trebuie să o plătească când săvârşeşte o contravenţie cu un grad mai mare de pericol social.1).G. aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ea este sancţiunea contravenţională cea mai des aplicată în practică.410/25. 313 O.07.2001. Cuantumul amenzii este determinat de gradul de pericol social al faptei ilicite. Amenda contravenţională poate fi aplicată atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice în condiţiile art.

G.2002. cu completările şi modificările ulterioare. 82/1999.nr.nr.O.08. a unor bunuri care au legătură cu contravenţia săvârşită.2002.nr. actul normativ cadru pentru aplicarea şi executarea acestei sancţiuni contravenţionale.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii315 constituie de fapt. 459 .O.62/30. acesta trimite procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei competente.82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. în cel mult 48 de ore. şi întotdeauna se stabileşte numai alternativ cu amenda. Dacă agentul constatator apreciază că amenda este neîndestulătoare. Sancţiunea confiscării poate fi luată numai dacă ea este expres prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia.Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. publicată în M. Sancţiunile contravenţionale complementare Confiscarea constă în trecerea în proprietatea statului. iar durata maximă nu poate depăşi 300 de ore. abrogată prin O. în a cărei rază teritorială a fost comisă contravenţia. Sancţiunea contravenţională a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi ordonanţă a Guvernului.228/1999. b.08.nr. pentru a hotărî ce sancţiune aplică.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. amenda sau obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.642/30. Această sancţiune a fost prevăzută pentru prima dată de Legea nr. Această sancţiunea se aplică unor fapte contravenţionale care au un pericol social ridicat şi întotdeauna de către instanţa de judecată.O. şi legea prevede ca sancţiune pentru contravenţia comisă. fără plată.nr. publicată în M. 315 O. publicată în M. 314 Legea nr.G.314 Ordonanţa Guvernului nr.55/2002.

Confiscarea.2/2001. ca sancţiune contravenţională complementară. au fost puse de acord cu dispoziţiile art.44 alin. 460 . În practică s-au întâlnit situaţii în care unii agenţi constatatori au aplicat greşit numai sancţiunea contravenţională a amenzii.2/2001 prevede şi alte sancţiuni contravenţionale complementare şi anume: suspendarea sau anularea. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi. blocarea contului bancar. Prevederile art. suspendarea agentului economic.3 lit. fără să aplice şi sancţiunea confiscării. după caz.bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei. folosite sau rezultate din contravenţie nu se găsesc contravenientul va fi obligat la plata contravalorii lor.9 din Constituţia României republicată. Dacă actul normativ o prevede. Şi despre această măsură trebuie să se facă menţiunile necesare în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.bunurile destinate săvârşirii contravenţiei.a) ale Ordonanţei Guvernului nr.bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei. agentul constatator.5 alin. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior temporar sau definitiv. deşi această sancţiune era prevăzută în actul normativ care reglementa contravenţia respectivă pentru a „nu se mai complica cu bunurile ce trebuiau confiscate”. aducerea terenului în starea iniţială. Din dispoziţiile acestor prevederi legale reiese că sunt supuse confiscării: . Sancţiunea confiscării este obligatorie şi nu facultativă. persoana sau instanţa de judecată care aplică sancţiunea principală va dispune şi sancţiunea complementară a confiscării. . referitoare la măsura confiscării. . Ordonanţa Guvernului nr. închiderea unităţii. se ia întotdeauna împreună cu una din cele trei sancţiuni principale. În cazul în care bunurile care au fost destinate. a avizului.

nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare. De exemplu.9 prevede că se poate lua măsura suspendării activităţii pe o perioadă de până la 6 luni în cazul repetării unor fapte contravenţionale cum ar fi: nepunerea la dispoziţia organelor de control a registrelor.75 din 21.Referitor la sancţiunile contravenţionale complementare trebuie să facem câteva precizări: .28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.1991. a avizului.2005 317 O.01. neprezentarea pentru verificarea a valorilor de orice 316 O.nr.64 din 27. 461 . 318 Legea nr. Ordonanţa Guvernului nr.28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale316 prevede ca sancţiuni complementare suspendarea sau anularea.nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare318 în art.Legea nr. republicată în M.2005 cu modificările şi completările ulterioare.O. corespondentei.03.nr.O. publicată în M.metodologia de constatare şi aplicare a fiecărei sancţiuni contravenţionale complementare este prevăzută în actul normativ care o stabileşte.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării. a acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi şi închiderea unităţii.42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării317 prevede ca sancţiuni complementare retragerea licenţei de fabricaţie.sancţiunea contravenţională complementară poate fi aplicată numai dacă ea este prevăzută în mod expres de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia respectivă şi întotdeauna însoţită de o sancţiune contravenţională principală. publicată în M. actelor şi bilanţurilor contabile.G.09.nr. Ordonanţa Guvernului nr.O. .203 din 01. după caz. .G.

însă până în prezent nu au aplicat sancţiunea contravenţională complementară pe motiv că nu au norme metodologice care să stabilească procedura de aplicare a sancţiunii. bilanţurile sau nu au prezentat pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează. corespondenţa. . Realitatea contrazice acest principiu. prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. în mod repetat.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. nu rămâne la latitudinea agentului constatator. . poprirea. Această situaţie denotă lipsă de responsabilitate şi voinţă a organelor fiscale.Blocarea contului bancar ca sancţiune contravenţională complementară nu trebuie confundată cu blocarea contului bancar ca formă de stingere a creanţelor bugetare. organele de control care sunt agenţi constatatori în activitatea desfăşurată au constatat contravenţii care prevăd şi sancţiuni contravenţionale complementare însă nu le-au aplicat. Ordonanţa Guvernului nr.fel pe care le gestionează sau le are în păstrare şi care intră sub incidenţa controlului.Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complemen-tare atunci când actele normative le prevăd. este obligatorie. De exemplu. în caz contrar unitatea respectivă se închide de către 462 .28/1999 privind obligarea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale prevede obligativitatea dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile care prestează servicii direct către populaţie. De la apariţia actului normativ organele de control fiscal s-au întâlnit cu numeroase situaţii în care agenţii economici nu au pus la dispoziţia organelor de control registrele.

Bucureşti. p. inclusiv de organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice dar nu sunt închise. obligarea la prestarea unor activităţi în folosul comunităţii şi a uneia sau a mai multor sancţiuni contravenţionale complementare. aspect văzut de toată lumea. complementare. Ioan Stancu . legiuitorul a dorit simplificarea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor civile. De exemplu obligaţia de a calcula despăgubirile civile pentru pagubele comise prin contravenţie este prevăzută prin: 319 Radu Gherghinescu. în obligaţiile agentului constatator revine uneori şi sarcina stabilirii despăgubirilor pentru pagubele pricinuite de contravenient prin fapta săvârşită. şi în sate.Contravenţii la normele sanitar veterinare. nu scuteşte pe contravenient de obligaţia de a despăgubi pe terţi pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiei. Şi în prezent sunt numeroase unităţi de vânzare cu amănuntul şi prestări de servicii şi în oraşe. Prin aceste tarife. Echivalentul în lei al acestui prejudiciu reprezintă de fapt despăgubirile civile319. să despăgubească pe cel păgubit. Editura Ceres. Despăgubirile se stabilesc pe baza tarifelor prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia. În această situaţie contravenientul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat. Aplicarea unei măsuri contravenţionale principale. dar îşi vad liniştite de activitate. Despăgubirile civile Pe lângă aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale.42. Prin săvârşirea unei contravenţii se poate produce şi o pagubă patrimonială unei terţe persoane. 1982. când este cazul. avertisment. La multe s-au efectuat şi controale. c. 463 .organele Ministerului Finanţelor Publice după o procedură stabilită de actul normativ. amendă. folosirea unei proceduri mai eficiente decât procedura recurgerii la instanţele de judecată civile. şi după caz.

dacă actul normativ care stabileşte contravenţia prevede tariful de determinare al acestei despăgubiri.G.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei contigue a României 320 cu modificările şi completările ulterioare. În art.02.O.36/2002 publicată în M.nr.321 Hotărârea Guvernului nr. publicată în M. 464 .43/1997 publicată în M.nr.1990. modificată şi completată prin Legea nr.77/2002. publicată în M.99 din 10.O.” Determinarea despăgubirilor.28/06. publicată în M.221 din 29.3 alin. atunci când prin contravenţie s-a produs o pagubă. 321 Legea nr.O.08. 322 O. Despre despăgubirea stabilită şi modul de calcul al acesteia agentul constatator v-a trebui să facă menţiune în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.08.1996.nr.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice. pescuitul şi acvacultura.O. Legea nr. Agentul constatator poate stabili despăgubirile pentru pagubele produse de contravenient prin fapta ilicită numai cu acordul expres al persoanei vătămate.Legea nr. o face agentul constatator.nr.nr. Dacă nu există tarif de evaluare a pagubelor produse prin săvârşirea contravenţiei.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interne al mării teritoriale şi al zonei condigue a României. pescuitul şi acvacultura.1 se arată că în actele normative prin care se stabilesc contravenţii „se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. partea vătămată. Ordonanţa Guvernului nr.36/1996 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind exploatarea şi menţinerea în bună stare a drumurilor publice322 cu modificările şi completările ulterioare.2001.nr.200/20.192/2001 privind fondul piscicol.O.1997. pentru 320 Legea nr.2/2001 are puţine prevederi referitoare la despăgubirile civile.192/2001 privind fondul piscicol.04. completata şi modificată prin Legea nr.

nr. Persoana care aplică sancţiunea trebuie să facă parte dintr-un organ competent sub aspect teritorial. Această derogare nu este întâlnită în domeniul financiar.2/2001.21. 323 O.1 din Ordonanţa Guvernului nr. agentul constatator aplică şi sancţiunile avertismentului şi amenzii. alin.323 3. aceea a aplicării sancţiunii contravenţionale. ori un act administrativ emis de o persoană sau organ necompetent este ilegal. şi nu agentul constatator care a constatat contravenţia.23. şi în condiţiile legii.recuperarea prejudiciului suferit. De la acest principiu unele acte normative derogă.07. v-a trebui să-şi valorifice pretenţiile potrivit dreptului comun. Agentul constatator aplică aceste sancţiuni contravenţionale prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. cu modificările şi completările ulterioare.410/25. prevăd alte persoane competente să aplice sancţiunile contravenţionale.2001. nul de drept. publicată în M.O. art. care constituie contravenţie.G. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este act administrativ. când este cazul şi sancţiunile contravenţionale complementare. urmează o nouă etapă procedurală.1) şi 2). Această regulă arată că în cazul.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. 465 . iar ilegalitatea nu poate fi acoperită prin confirmarea sa de persoana sau organul competent. în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu se dispune altfel. Regula generală privind persoana competentă să aplice sancţiunea este stabilită de art.nr. alin. Persoanele competente să aplice sancţiunile contravenţionale După constatarea faptei ilicite.

dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare.Circumstanţele personale ale contravenientului. . Individualizarea se face în funcţie de anumite criterii.Scopul urmărit şi urmările produse de contravenţie.Modul de săvârşire a contravenţiei şi mijloacele folosite de contravenient. din partea unei persoanei competente. Sancţiunea stabilită trebuie să fie numai între limita minimă şi maximă prevăzută de actul normativ. ca: starea materială a contravenientului. înaintează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare.Limitele prevăzute de actul normativ. gradul 324 O.07. .O. cu modificările şi completările ulterioare. .2001. Termenul în care agentul constatator trebuie să înainteze procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei judecătoriei este de 48 de ore.3). publicată în M.324 Aceste criterii sunt: .Aplicarea sancţiunii contravenţionale a obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face întotdeauna de către instanţa de judecată şi anume de către judecătoria pe raza căreia s-a comis contravenţia. La individualizarea sancţiunii. alin.21.nr. 466 .nr.G. În cazul în care legea prevede ca sancţiune obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii alternativ cu amenda contravenţională. dacă acestea se cunosc de cel care o aplică. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale presupune. cel care o aplică trebuie să ţină seama de circumstanţele personale ale contravenientului. art.410/25. să facă o analiză temeinică.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. astfel încât sancţiunea aplicată să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei ilicite.

mediul social din care provine.166/31.328 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. .de pregătire culturală şi de educaţie.58-62 328 Legea nr.G. art. Minorii până la 14 ani nu pot fi sancţionaţi contravenţional. conduita în familie şi la locul de muncă. însă mai multe acte normative speciale reglementează această instituţie. întrucât nu se poate şti cu exactitate în momentul sancţionării şi nici nu este posibil să se facă verificări de agentul constatator în scopul cunoaşterii lor. 327 Corneliu Lviu Popescu .O.3/1997 p.nr. publicată în M.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.2/2001 nu prevede acest criteriu.410/25.O.2001.Recidiva contravenţională nu este prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. art.nr. în revista Dreptul nr. . alin.410/25. cu modificările şi completările ulterioare.nr. 467 .O.28/2002 privind 325 O.2). În cazul contravenţiilor săvârşite de minorii care au vârsta între 14-18 ani limita minimă şi maximă a amenzii prevăzută în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia se reduce la jumătate326 iar minorul care la data săvârşirii faptei nu avea împlinită vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.83/1995 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.Recidiva contravenţională. Ordonanţa Guvernului nr. publicată în M.3).G.nr.07. ocupaţia. publicată în M.Atitudinea contravenientului faţă de fapta comisă este impusă de practică. Aceste criterii au o valoare relativă.11.nr.11.2001. 326 O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.327 (De exemplu: Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare.07. alin.Vârsta contravenientului.325 Sub această vârstă minorii sunt consideraţi că nu au capacitatea necesară să-şi dea seama de fapta ilicită şi urmările acesteia.07. .2/2001.1995.

În această situaţie persoana împuternicită să aplice sancţiunea va sesiza organul de urmărire penală competent.nr. Când este cazul.G.2002.07.331 Art.2/2001 stabileşte aplicarea principiului legii celei mai favorabile în cazul succesiunii în timp a mai multor acte normative care reglementează contravenţia în acelaşi domeniu de activitate: 329 O.nr.O.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei. cu acordul persoanei vătămate. publicată în M. Despre această măsură va menţiona în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.O. art. În situaţia în care bunurile supuse confiscării nu se găsesc.nr.12 din Ordonanţa Guvernului nr.330 Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat şi o pagubă materială şi există tarif de evaluare a acestei despăgubiri.O. art.G. folosite sau rezultate din contravenţie.nr.410/25.07. constituie infracţiune.329 etc).1.2001. 331 O.nr. cu modificările şi completările ulterioare.U.nr. 468 . cu modificările şi completările ulterioare.23 şi 24. persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea.30.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate. persoana împuternicită să aplice sancţiunea va confisca contravaloarea acestor bunuri. 330 O. O problemă care se ridică pentru persoanele împuternicite să aplice sancţiunea contravenţională este aceea când ele apreciază că fapta ilicită a fost săvârşită în astfel de condiţii încât potrivit legii penale. persoana care aplică sancţiunea principală dispune şi confiscarea bunurilor destinate.04.238 din 9. De asemenea va stabili cine este proprietarul bunurilor confiscate şi va lua măsuri de conservare şi valorificare a bunurilor care sunt supuse confiscării.2001.valorile mobiliare şi serviciile de investiţiile financiare pe pieţele reglementate. publicată în M. alin. Ea va descrie aceste bunuri în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.410/25.G. publicată în M.

2/2001 stabileşte şi prescripţia. 13 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 prevede că: „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. iar sancţiunea aplicată după vechea reglementare şi neexecutată până la intrarea în vigoare a noului act nu se mai execută.5.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Acest act normativ reglementează două categorii de prescripţii şi anume: .nr.1) şi 2).07. alin.410/25. publicată în M.Dacă noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii faptei.Dacă prin noul act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie.Dacă sancţiunea prevăzută în noul act este mai uşoară se va aplica aceasta. ea nu se mai sancţionează chiar dacă a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ.nr. . cu modificările şi completările ulterioare.prescripţia executării sancţiunii contravenţionale.G. stabilită de actul normativ. . Prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale Printre cauzele care înlătură răspunderea contravenţională Ordonanţa Guvernului nr.2001..O.332 Art.prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale. 469 . nu se mai poate aplica legal sancţiunea contravenţională. de la săvârşirea contravenţiei şi până la constatare ei pentru această faptă. . 332 O. 4. Prin prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se înţelege faptul că prin trecerea unei perioade de timp. art.

prevăzut de art. alin. iar sancţiunea contravenţională a avertismentului se poate aplica oricăror 470 .1 al acestui articol are o exprimare incompletă.1) ar fi trebuit să fie: „Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la săvârşirea faptei.13 din Ordonanţa Guvernului 2/2001 pentru amenda contravenţională se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare având la bază următoarele considerente: . care poate duce la confuzii. Contravenţia este continuă în cazul în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.Toate cele 4 alineate ale art. întrucât se referă numai la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale a amenzii şi nu la toate sancţiunile contravenţionale. (1) sau (2). (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie. .În toate cazurile sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte numai alternativ cu amenda. Alin. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”. ori în faţa instanţei de judecată. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de 1 an de la data săvârşirii. dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) şi (2) curge de la data constatării faptei. respectiv constatării faptei.” Considerăm că termenul general de prescripţie a aplicării sancţiunii. de 6 luni. prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală. iar alt text din această Ordonanţă nu prevede expres termenul de prescriere al aplicării celorlalte sancţiuni contravenţionale. Conţinutul art.13. dacă prin lege nu se dispune altfel.(2) În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin.13 se referă la prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale.

nr.Sancţiunile complementare în toate cazurile se aplică numai însoţite de o sancţiune contravenţională principală.contravenţii chiar dacă actul prin care se stabileşte prevede numai sancţiunea amenzii.3). cu modificările şi completările ulterioare. 334 O. ori pentru aceeaşi contravenţie nu pot fi două termene de prescriere a aplicării sancţiunilor contravenţionale în funcţie de sancţiunea aplicată.nr. art.G.238/09. 333 O.nr.1-2 şi art.U. ori de la data sesizării în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţa de judecată că ea ar putea constitui contravenţie. dacă actul normativ care o stabileşte nu prevede altfel.30. normal este ca termenul de prescriere pentru sancţiunea complementară să fie acelaşi ca pentru sancţiunea contravenţională principală.2001. (De exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 471 . începe să curgă de la data săvârşirii faptei sau de la data constatării în cazul contravenţiilor continue. .G. publicată în M.O. de 6 luni. publicată în M.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate334 cu modificările şi completările ulterioare.333 Prin legi speciale se pot prevedea alte termene de prescripţie a aplicării sancţiunilor contravenţionale. alin.410/25. În practică se întâlnesc asemenea situaţii. Termenul de prescriere.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.28/2002 privind valorile mobiliare şi serviciile de investiţii financiare pe pieţele reglementate.13. prevede un termen de prescriere pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de 3 ani de zile).nr.04.07.O. alin.2002.

472 .

ANEX A2 473 .

474 .

I 475 .

ANEXA 5 ORGANIGRAMA PRIMĂRIEI ORĂŞENEŞTI Aparatul de specialitat e al primarului 476 .

477 .

resurse umane şi administrativ Audit intern Compartimentul de informare şi relaţii publice Corpul de control al prefectului Oficiul prefectural SUBPREFECŢI **) Serviciul public comunitar pentru eliberarea paşapoartelor * ) 478 . dezvoltare economică şi monitorizarea serviciilor publice descentralizate * ) ANEXA 7 ORGANIGRAMA INTITUŢIEI PREFECTULUI **) Activitatea pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ * ) PREFECT Activitatea financiar contabilă.**) Colegiul prefectului Cancelaria prefectului Activitatea pentru integrare europeană.

*) **) Activitatea poate fi organizată la nivel de direcţie sau serviciu. consilier debutant juridic. Compartimente. Consilier. ANEXA 8 CARIERA FUNCŢIONARULUI PUBLIC Clase de Grade profesionale Funcţii de execuţie studii I Superior. asistent. principal. 479 . expert.

II III -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II—II -II--II--II--II--II--II--II--II-II--II--II--II--II--II inspector. auditor Referent de specialitate Referent 480 .

481 .

482 . secretar general al Guvernului. secretar general adjunct al Guvernului. Funcţii publice generale: A) Înalţii funcţionari publici: 1.ANEXA 11 LISTA Cuprinzând funcţiile publice I. 2.

director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. şef birou. prefect. director general adjunct. secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. C) Funcţii de execuţie: 1. referent de specialitate.secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. inspector guvernamental. precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale. subprefect. oraşului. şef serviciu. ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 5. secretar al municipiului. 4. consilier juridic. inspector. din aparatul ministerelor şi organelor centrale. director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti. 7. auditor. director şi director executiv adjunct. 3. 4. 2. expert. B) Funcţii de conducere: 1. 5. 2. 6. comunei şi sector municipiu Bucureşti. 6. 483 . 7. consilier. 3.

controlor delegat. Notă: Funcţii publice specifice. 5. altele decât cele prevăzute la pct. se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. B) Funcţii publice de execuţie: 1. se pot stabili de autorităţile şi instituţiile publice. inspector vamal. 4. comisar. inspector de concurenţă. Funcţii publice specifice: A) Funcţii publice de conducere: 1. arhitect-şef. II. I. II. expert în tehnoligia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. C) Alte funcţii publice specifice 1. 484 . 6. cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. altele decât cele prevăzute la pct. 3. Notă: referent. manager public. 2.3. inspector de muncă. Funcţii publice generale.

ANEXA 12 485 .

Anexe 486 .

. Ed. Drept administrativ. Bucureşti. 2000. Editura Omnia. Ed. 1999. Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. Bucureşti. 487 . Formele de activitate ale organelor statului socialist român.Bibliografie selectivă Alexandru Ioan Administraţia public. Ed. Editura Ştiinţifică. AllBeck. Sibiu. Bucureşti. 2002. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed. Iorgovan Antonie Drept administrativ. Lumina Lex. Ed.. Drăganu T. Iordan Nicola Drept administrativ.. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Braşov. Universităţii „Lucian Blaga”. vol. Editura Lumina Lex. Economică. 1976. Matei Lucica Managementul serviciilor publice Ed. 1998. Baltador Mihai Managementul capacităţii administrative în organizaţiile administraţiei publice. Alexandru Ioan Drept administrativ. I. Lepădătescu M. Bucureşti 1965. Universităţii „Lucian Blaga”. Editura Didactică şi Pedagogică.. Ionescu R. Androniceanu Armenia Management public.. Editura Ştiinţifică. 1977. Sibiu. 2003. Bucureşti. 1970. Bucureşti 1966. Iovănaş I. Bucureşti. Universitară. 2005. 2005. Drăganu T. Sistemul organelor statului socialist român. Gheorghin Gheorghe Teorie şi realitate. 2004. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti.

Drept constituţional şi instituţii politice. Cluj-Napoca. Editura Marvan. 1934.. Negoiţă Alex. Editura Cordial Lex. 2007. Ed. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Totul despre contravenţie. 1993. Contenciosul administrativ român. I. Sibiu. 2007.. ediţia a II-a. 2004. vol. 2005. Iaşi. 1998. Universităţii „Lucian Blaga”. Editura Actami. Rarincescu C. Bucureşti. 2002.D. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. Bucureşti.. Editura Universităţii „Lucian Blaga”. 1996. Controverse privind separaţia puterilor în stat. Bucureşti. 2006. Teodorescu A. 1997. Dezvoltarea capacităţii administrative. Controlul financiar în administraţia publică. Oprean Constantin (coordonator) Managementul colectivităţilor locale. Sibiu. Tabără Vasile.Muraru I. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. ediţia a IVa. 1975. Tabără Vasile. Risoprint. Ed. SOCEC. Bucureşti. 488 . Ruja N. 1936. ediţia a II-a. Sibiu. Tratat de drept administrativ. Văraru M. Tabără Vasile.. 1944. Editura Atlas Lex. Tarangul E.. Tratat de drept administrativ. Editura Cugetarea. I. Oroveanu M.. Bucureşti. Introducere în ştiinţa administraţiei de stat. Cernăuţi. Sibiu. Bucureşti. Negulescu P. Tabără Vasile. Santai Ioan. Tratat de drept administrativ român.. 1929.. I. Editura Tehnomedia. Cluj-Napoca. Editura Enciclopedică Română. Vrabie G. 1928. vol. Tratat de drept administrativ român. Funcţia şi funcţionarul public. vol. Bucureşti.. Drept constituţional şi instituţii politice. Santai Ioan Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

1978. Bucureşti. Dicţionar de drept constituţional şi administrativ. Bucureşti. Teoria generală a statului şi dreptului. 1975.. Editura Ştiinţifică. Editura Academiei . Dicţionar explicativ al limbii române. Editura Didactică şi Pedagogică. 489 . 1967.Zotta C. Bucureşti.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->