UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE

ȘI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL RELAȚII INTERNAȚIONALE

Disciplina: Dreptul tratatelor

Lucru individual: Procesul de publicare a tratatelor internaționale

Realizat: Pînzaru Ana - Grupa 301 RI

Conducător ştiinţific: Sterpu V., lector

CHIŞINĂU, 2018
 Cuprins :
Introducere................................................................................................3
1.Noțiunea de tratat internațional.............................................................4
2.Publicarea tratatelor...............................................................................5
3.Considerații generale privind dreptul tratatelor internaționale..............6
Concluzii.................................................................................................10
BIBLIOGRAFIE :..................................................................................11

2
 Introducere
În prezent, complexitatea relaţiilor internaţionale şi dezvoltarea intensă a cooperării dintre
state impun ca soluţionarea problemelor importante să se facă pe baza principiilor şi normelor
dreptului internaţional, cu participarea tuturor statelor. Mutaţiile survenite pe plan politic,
economic, social şi tehnico-ştiinţific au făcut ca activitatea de cooperare să reprezinte o
necesitate stringentă a înfăptuirii relaţiilor dintre state. Toate acestea definesc rolul fundamental
al tratatelor ca mijloc juridic unic prin care se finalizează raporturile interstatale. În condiţiile
dinamicii fără precedent a relaţiilor internaţionale actuale, tratatul constituie instrumentul juridic
şi politic cel mai important, la care recurg statele, pentru aşi reglementa relaţiile reciproce,
precum şi pentru a stabili norme de drept cu caracter general.

Tratatele îndeplinesc acest rol numai în măsura în care se bazează pe acordul liber de
voinţă al statelor, sînt îndeplinite cu bună credinţă şi nu contravin legalităţii internaţionale. O
urmare firească a unei asemenea realităţi a fost acţiunea de codificare întreprinsă de Organizaţia
Naţiunilor Unite, care s-a finalizat prin adoptarea Convenţiei de la Viena 1969 privind dreptul
tratatelor. Această Convenţie asigură cadrul juridic normal de desfăşurare a multiplelor şi
complexelor raporturi interstatale, conferind tratatelor rolul de instrumente principale în
promovarea cooperării păcii şi securităţii în lume.

Scopul disciplinei este de a familiariza studenţii cu cadrul juridic internaţional şi naţional

al activităţii statului şi instituţiilor sale în relaţiile externe, precum şi cu întreaga problematică a
tratatelor internaţionale. Sunt analizate concepţiile şi teoriile privind tratatele internaţionale,
caracteristicile şi fazele de încheiere a tratatelor internaţionale, capacitatea statelor de a încheia
tratate internaţionale, validitatea, menţinerea în vigoare a tratatelor, rezervele la tratatele
internaţionale, schimbul instrumentelor de ratificare, regulile de drept internaţional privind
interpretarea tratatelor internaţionale.

Un rol important îl are analiza tratatelor internaţionale ca instrumente juridice ale

relaţiilor dintre state, practica statelor în materia tratatelor internaţionale, principiile de drept
internaţional privind respectarea tratatelor internaţionale, efectele juridice ale tratelor faţă de
statele terţe, şi faţă de părţile contractante, asigurarea condiţiilor pentru executarea tratatelor
internaţionale, caracteristicile nulităţii tratatelor internaţionale, precum şi caracterul ilicit, viciile
de consimţămînt şi cauzele de încetare sau suspendare a tratatelor internaţionale. Fără cunoştinţe
profunde în domeniul dat, astăzi, nu poate fi conceput un specialist în domeniul dreptului
internaţional, pentru aceste raţiuni considerăm că disciplina Dreptul Tratatelor Internaţionale are
un caracter important şi după complexitatea sa poate forma obiectul unui curs universitar.
 1. Noțiunea de tratat internațional
Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor
internaţionale şi totodată principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul acestei
relaţii. Tratatul este actul juridic ce exprimă acordul de voinţă liber consimţit intervenit între
două sau mai multe state ori alte subiecte de drept internaţional în scopul naşterii, modificării sau
stingerii drepturilor şi obligaţiilor părţilor în raporturile dintre ele.

Potrivit art. 2 al Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, prin care
s-a realizat codificarea în materie, tratatul internaţional  este definit ca „un acord internaţional
încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, indiferent dacă este
consemnat într-un singur instrumentul ori în două sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi
denumirea lor”. Tratatele au constituit şi în secolele trecute un important instrument al relaţiilor
dintre state, dar numărul acestora a crescut exponenţial in ultimele decenii, datorită dezvoltării
raporturilor internaţionale în condiţiile intensificării şi adâncirii cooperării pe multiple planuri şi
în forme tot mai variate între membrii comunităţii mondiale.

Ca sferă de reglementare, tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de

probleme, de la principiile colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii
internaţionale până la probleme de strict interes bilateral in raporturile dintre state.Tratatele pot
fi, astfel, de natură politică (tratate de pace, de alianţă, de neagresiune etc.) sau juridică
( convenţii consulare, de asistenţă juridică, de extrădare etc.), cu caracter economic, comercial,
financiar, militar , sanitar, în domeniul transporturilor, al dreptului umanitar, pentru constituirea
de organizații internaționale, etc. Dintre toate tratatele internaţionale cel mai important este, fără
îndoială, Carta O.N.U., actul constitutiv al organizaţiei de securitate şi colaborare din care fac
parte marea majoritate a statelor lumii.

4
 2. Publicarea tratatelor
Tratatele la care Republica Moldova este parte se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova.

Sînt supuse publicării:

- textul autentic al tratatului în limba română împreună cu textele anexelor şi

documentelor aferente, iar în cazurile în care tratatul nu conţine un text autentic în limba
română, textul autentic al acestuia într-o limbă străină şi traducerea oficială în limba
română;
- rezervele şi declaraţiile Republicii Moldova la tratat efectuate la momentul
semnării, ratificării, aderării, acceptării sau aprobării.

Tratatul care intră în vigoare urmare îndeplinirii procedurilor interne se publică împreună
cu actul normativ de ratificare, aprobare, aderare sau acceptare.Tratatul încheiat în formă
simplificată se publică împreună cu ordinul ministrului afacerilor externe şi integrării europene
prin care se aduce la cunoştinţa publică data intrării lui în vigoare. Tratatul se publică în termen
de cel mult 10 zile de la data intrării acestuia în vigoare.Tratatul care se aplică provizoriu se
publică împreună cu ordinul ministrului afacerilor externe şi integrării europene prin care se
aduce la cunoştinţa publică data începerii aplicării provizorii.

Tratatul se publică în termen de cel mult 10 zile de la data respectivă. Tratatul publicat cu
ocazia aplicării provizorii nu necesitată republicarea sa împreună cu actul normativ de ratificare,
aprobare, aderare sau acceptare.Tratatele care din careva motive nu au fost publicate împreună cu
actul normativ de ratificare, aprobare, aderare sau acceptare, fie cu ocazia aplicării provizorii sau
intrării în vigoare, se publică în ediţiile oficiale speciale ale Monitorului Oficial al Republicii
Moldova.

Exactitatea traducerii oficiale în limba română este asigurată de organul responsabil

pentru încheierea tratatului internaţional și este certificată de Ministerul Afacerilor Externe şi
Integrării Europene. Actele normative referitoare la suspendarea, denunţarea sau stingerea
tratatului sau retragerea din acesta se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
conform legislaţiei. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene asigură remiterea spre
publicare a tratatelor care urmează a fi plasate pe web site-ul oficial al Guvernului, în
conformitate cu legislaţia în vigoare. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene,
periodic elaborează culegeri în formă de ediţii oficiale speciale ale Monitorului Oficial al
Republicii Moldova. În cazul tratatelor amendate, culegerile vor include textele compilate ale
tratatelor, după cum au fost amendate.
 3. Considerații generale privind dreptul tratatelor internaționale
În societatea - internaţională, formată, în principal, din state suverane şi organizaţii
internaţionale create de aceste state, tratatele îndeplinesc un rol fundamental, în sensul că
entităţile care formează societatea internaţională sunt ţinute să respecte în raporturile dintre ele,
dispoziţiile tratatelor la care sunt părţi. Pentru înţelegerea problemelor complexe pe care practica
diplomatică şi politică le-a ridicat în decursul timpului în legătură cu încheierea, aplicarea
interpretarea, modificarea, încetarea tratatelor, se impune, mai întоi, clarificarea următoarelor
probleme: definiţii, clasificări şi denumiri, armonizarea dreptului tratatelor.

Ansamblul de norme juridice internaţionale, pe baza cărora se formează tratatele în

virtutea cărora ele există, constituie dreptul tratatelor, iar expresia de „drept al tratatelor" este
folosită, aproape în mod constant, pentru a desemna acea ramură a dreptului internaţional care se
ocupă de tratate1. Instituţia dreptului tratatelor, în sensul cel mai larg, vizează ansamblul
normelor care reglementează formarea (încheierea) şi perfectarea înţelegerilor internaţionale,
precum şi dinamica existenţei şi încetării lor. Pe de altă parte, regulile care se aplică în domeniul
dreptului tratatelor, au în vedere categoria largă a celor mai variate înţelegeri internaţionale şi оşi
propun drept finalitate, asigurarea securităţii juridice a raporturilor convenţionale între subiectele
ordinii juridice internaţionale, favorizînd o continuă şi armonioasă dezvoltare.

Pe verticală, regulile dreptului tratatelor se ocupă de toate fazele existenţei unui tratat, de
la apariţie, pînă la încetare, iar pe plan orizontal, sfera de aplicare a normelor dreptului tratatelor
se extinde la orice categorie de tratate internaţionale în accepţiunea lor cea mai largă, indiferent
de denumirea, obiectul şi natura lor. Dreptul tratatelor cuprinde două tipuri de norme:
„Un ansamblu de reguli cu caracter material, adică acele norme prin care se reglementează
aspectele de substanţă legate de formare şi existenţa juridică a tratatelor internaţionale (reguli
privind condiţiile de validitate a tratatelor, efectelor lor, cauzele de încetare etc)”, „Regulile cu
caracter procedural, adică normele care guvernează formele privind fazele de încheiere
(procedurile prin care se elaborează textul tratatului, se încheie, se modifică etc.) sau procedurile
prin care relaţiile respective se stabilesc şi о şi ating finalitatea”. Cât priveşte locul dreptului
tratatelor în cadrul dreptului internaţional, este de notat că el ocupă o poziţie centrală şi joacă un
rol esenţial în existenţa ca atare a acestuia.

Prin tratat, se stabilesc normele şi regulile dreptului internaţional, el constituie sursa şi

geneza dreptului internaţional. Tratatul reprezintă modalitatea principală de creare şi dezvoltare a

1
Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept internaţional public, Editura Şansa, Bucureşti 1997, p. 219
6
dreptului internaţional, indiferent de ramura sau de domeniul pe care оl reglementează2. Tratatul
este un act juridic încheiat de state sau de alte subiecte de drept internaţional, prin care se
creează, se modifică sau se sting raporturi juridice internaţionale.

În prezent mai ales, cînd tratatul este cea mai importantă sursă a dreptului internaţional, el
constituie calea principală de apariţie şi dezvoltare a dreptului, sursa şi forma sub care apar
normele şi regulile pentru toate ramurile de drept internaţional. Tratatul le înlesneşte apariţia şi
conferă forma de exprimare, le menţine existenţa şi dezvoltarea lor şi tot în dreptul tratatelor,
regăsim mecanismul care asigură efectivitatea acestor norme. Prin aceasta, dreptul tratatelor, nu
numai că se află la originea şi în centrul dreptului internaţional, dar şi într-o strînsă relaţie de
influenţare (cauzală) a celorlalte ramuri; constituie o faţetă a fiecăruia dintre ele, regăsindu-se în
toate.

Tratatul este considerat inerent relaţiilor internaţionale. 3 Ele au fost încheiate din cele mai
vechi timpuri. Astfel, de exemplu, în 1975 a fost descoperit un tratat de circa 2500 ani, încheiat
între regatul Elba (Siria de Nord) şi regatul Abousal (Eufratul Central). 4 Subiectele dreptului
tratatelor sunt entităţile cărora regulile acestui sistem normativ li se adresează pentru a le atribui
drepturi, facultăţi şi competenţe juridice şi, respectiv, spre a le impune, totodată, obligaţii conexe
cu formarea, validitatea şi stingerea acordurilor internaţionale. 5 Prin urmare, subiecte ale
dreptului tratatelor sunt părţile la tratatul internaţional sau cele faţă de care tratatele
internaţionale produc efecte.

Dreptul tratatelor, nefiind decât o ramură a dreptului internaţional, calitatea de subiect al

normelor dreptului tratatelor se identifică, în consecinţă, cu aceea de subiect de drept
internaţional, adică de persoană juridică internaţională. Subiectele dreptului tratatelor ca şi cele
ale dreptului internaţional, sunt variate şi pot fi clasificate după următoarele criterii:

Din punctul de vedere al structurii pot fi:

a)subiecte care au o bază teritorială (în mod tipic acestea sunt statele) şi,

b) subiecte care nu au o bază teritorială (organizaţiile internaţionale, Sfîntul Scaun şi

Ordinul Suveran de Malta).

2
Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional, Introducere în dreptul internaţional public, Editura ALL, Bucureşti
1997, p. 260-261
3
Ion Diaconu, Tratat de drept internaţional public, voi. I, Lumina Lex, Bucureşti 2002, p.100
4
Ion Diaconu, op.cit, p.100
5
Ion M. Anghel, Dreptul tratatelor, Ediţia a Ii-a, revăzută şi adăugită, voi. I, Lumina Lex, Bucureşti 2000, p. 75
 Aceasta apare ca distincţia dintre: - subiectele primare (statele) şi - cele secundare
(insurgenţii, mişcările de eliberare şi organizaţiile internaţionale), între care există o serie de
deosebiri care se exprimă pe planul calităţii lor de subiecte ale dreptului tratatelor.

-Din punctul de vedere al duratei lor istorice pot fi:

a) subiecte a căror formare istorică se identifică cu originea comunităţii internaţionale

(Sfîntul Scaun),

b) subiecte care s-au format în decursul istoriei, dar au drept caracteristică, elementul
definitiv (statele), c) subiecte a căror personalitate internaţională este în mod necesar temporară
(organizaţiile internaţionale) sau provizorie (mişcările insurecţionale).

- Din punctul de vedere al fundamentului legal al capacităţii juridice pot fi:

a) subiecte originare, a căror existenţă decurge, de la origine, dintr-un proces de factor
independent de orice decizie a subiectelor preexistente (statele, insurgenţii şi popoarele care au o
organizaţie reprezentativă);

b) subiecte ne-tipice de drept internaţional, printre care figurează Sfîntul Scaun,

organizaţiile internaţionale, iar după unele opinii, şi individul.6

În teoria pozitivistă, expusă de Heilborn şi susţinută de o parte din jurisprudenţa

guvernamentală, numai statele pot să se angajeze prin tratat şi exercita drepturile lor
internaţionale. Indivizilor nu li s-a recunoscut niciodată capacitatea de a încheia tratatele, nici cu
statele şi nici cu alte subiecte de drept internaţional. Alături de state, se află insurgenţii şi
mişcările de eliberare naţională. Naţiunile sau popoarele care luptă pentru independenţă pot
deveni, la un moment dat, titulare ale unor drepturi şi obligaţii de drept internaţional în nume
propriu. Autorii se referă adesea la mişcările de eliberare naţională; ori, acestea sunt expresia
organizată a luptei unui popor pentru independenţă, reprezentanţi ai popoarelor care nu sunt încă
constituite ca state.7 Insurgenţii ca subiect de drept al tratatelor оşi găsesc raţiunea de a fi
recunoscuţi întrucât ei duc lupta contra guvernului statului căruia оri aparţin.

Deoarece apar ca un fenomen contrar situaţiei normale şi legitime - guvernele, nu sunt

admise de comunitatea internaţională, decât în măsura în care pot să facă dovada exercitării
unora dintre drepturile suverane care sunt în mod tipic, statele. Insurgenţii se impun prin forţă şi
dobîndesc un statut internaţional, în raport cu puterea lor efectivă.

6
Raluca Miga-Beşteliu, op.cit, p. 143-146
7
Ion M. Anghel, Dreptul tratatelor voi. I, p. 76
8
 Concepţia de popor care luptă pentru independenţă a apărut odată cu percepţia
contradicţiei între afirmarea libertăţii şi independenţei şi dominaţia străină asupra unui popor,
exercitată de un imperiu, un stat multinaţional sau o putere colonială. 8 În literatura de
specialitate, s-a arătat că expresia „surse ale dreptului internaţional” reprezintă un termen larg
care acoperă trei elemente distincte:

-procesul creator (cum devine o normă de conduită, regulă de drept);

- factorii de creare (instituţiile şi mecanismele de formare a dreptului
internaţional);
- produsul final al factorilor de creare care acţionează prin intermediul procesului
creator (adică regula de drept ea însăşi).

Problema care sunt izvoarele dreptului internaţional este controversată. Ca punct de

plecare în studiul izvoarelor de drept internaţional este de obicei prezentat articolul 38 din
Statutul Curţii Internationale de Justiţie, anexă la Carta ONU din 1945 şi care a reluat în esenţă
articolul 38 al Statutului Curţii Permanente de Justiţie Internaţională din 1920.
Acest text prevede că, în rezolvarea diferendelor internaţionale care оi vor fi supuse, Curtea, care
are misiunea de a soluţiona „în conformitate cu dreptul internaţional” diferendele ce-i sunt
supuse, va aplica:

-convenţiile internaţionale, generale sau speciale, care stabilesc reguli expres recunoscute
de statele în diferend;

-cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptată ca fiind dreptul;

-principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;

-deciziile judecătoreşti (potrivit articolului 59 din Statut, deciziile Curţii au valoare

obligatorie numai pentru părţi şi cu privire la cazul respectiv) şi doctrina celor mai calificaţi
publicişti ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare pentru determinarea normelor de drept.
Chiar dacă prevederile art. 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie a O.N.U. nu constituie
propriu-zis o enumerare a izvoarelor dreptului internaţional şi în consecinţă nici a dreptului
tratatelor, ele au din caza autorităţii documentului în care se află cuprinse, o valoare indicativă în
această privinţă. Formele în care se exprimă normele de drept internaţional (izvoarele) constituie,
în mod necesar şi elementele pe baza cărora C.I.J. trebuie să rezolve diferendele internaţionale,
cu toate acestea nu toate elementele enumerate în acest articol au valoarea de izvor de drept
internaţional.

8
Ion Diaconu, op.cit., p.474
 Concluzii
În concluzie identificăm faptul că comunitatea internaţională s-a aflat încă într-o epocă de
tranziţie între două sisteme de ordine publică. Epoca relaţiilor internaţionale, caracterizată prin:
bipolaritate, cu două blocuri sau alianţe politico-militare simetrice a luat sfоrşit, deşi nu se
întrevăd destul de clar contururile şi orientările noii ordini mondiale care lise va substitui. Locul
bipolarismului îl ia sistemul centrelor de putere în cadrul procesului de reaşezare în funcţii a
noilor actori.

În orice caz, în dreptul internaţional există un trecut parcurs, care se exprimă prin
normele de drept existente şi un interes prezent, iar fiecare din acestea implică preferinţă pentru
un izvor sau altul de drept. Cutuma internaţională, constînd în reiterarea constantă a aceloraşi
comportamente sociale şi în convingerea de a se supune unei obligaţii juridice, constituie un
izvor important de drept.

Cutuma este nelimitată, cât priveşte capacitatea sa de a genera norme de drept. Această
capacitate are pe de o parte, o latură obiectivă, care apare şi ca un element pozitiv (în sensul că
poate crea norme juridice care ţin seama de orice aspect al vieţii internaţionale), iar pe de altă
parte, o latură subiectivă, care este criticabilă (în măsura în care normele cutumiare vizează nu
numai statele care au contribuit la formarea lor, ci şi pe acelea care, ne existînd în epoca istorică
respectivă de creare a ei (cutumei), nu au contribuit la acest proces).

10
 BIBLIOGRAFIE :
1. Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept internaţional public, Editura Şansa,
Bucureşti 1997, p. 219.
2. Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional, Introducere în dreptul internaţional
public, Editura ALL, Bucureşti 1997, p. 143-146; 260-261.
3. Ion Diaconu, Tratat de drept internaţional public, voi. I, Lumina Lex, Bucureşti
2002, p.100; 474.
4. Ion M. Anghel, Dreptul tratatelor, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, voi. I,
Lumina Lex, Bucureşti 2000, p. 75-76.
5. Stela Litra, mg. în drept, lector. univ., Note de curs - Dreptul tratatelor
internaționale (Ciclul I)
http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/066_
_Dreptul_tratatelor_internationale.pdf (vizitat 02.10.2018)
6. Tratatul internațional https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-
universitare/drept-international-public/tratatul-international/
(vizitat 03.11.2018)
7. Hotărîre Nr. 442 din  17.07.2015 pentru aprobarea Regulamentului privind
mecanismul de încheiere, aplicare şi încetare a tratatelor internaţionale
http://lex.justice.md/md/360015/ (vizitat 06.11.2018)