REFERAT

,,ASFIXIA MECANICĂ”

A elaborat: Lupu Doina

Asistent universitar al catedrei: Maria Argint

Acest termen denumeşte o serie de sindroame medico- legale ce implică

tulburări acute ale metabolismului gazos caracterizate prin privarea brutală
de O2 şi creşterea consecutivă a nivelului de CO2. Termenul de „asfixie”
care provine de la grecescul „a sfigmos” (lipsă de puls) este impropriu
conferit acestor sindroame, de preferat fiind acela de anoxii acute.
Anoxiile pot fi clasificate în :
–          anoxii de aport : prin lipsa oxigenului în aerul inspirat (ca în
înlocuirile sale prin gaze inerte , aer rarefiat, etc);
–          anoxii de transport (ca în anemii sau în blocarea hemoglobinei în
cazul asfixiei cu CO);
–          anoxii de utilizare sau tisulare : prin blocarea fermenţilor respiratori
la nivel celular , ca în intoxicaţiile cu cianuri.
Anoxiile s-ar mai putea clasifica în :
–          patologice : ruperea unui chist hidatic, a unui anevrism (dilatare
patologică a pereţilor unui vas sangvin) de aortă în căile aeriene cu asfixie
consecutivă;
–          violente: în care intră asfixiile medico legale a căror clasificare
include
asfixiile mecanice prin comprimare (spânzurare, strangulare, comprimare
toraco abdominală) şi prin ocluzia arborelui respirator la diferitele sale
nivele (sufocare, asfixii cu bol alimentar, inec). Ocluzia arborelui respirator
se poate produce la diferite nivele ale acestuia.
Faze ale asfixiilor mecanice :
–          faza preasfixică sau de excitaţie : se caracterizează prin simptome
predominant cerebrale şi de hiperreactivitate cardio respiratorie. Acestă
fază dominată de dispnee (greutate respiratorie) durează până la un minut,
fiind urmată de pierderea cunoştinţei. (motiv pentru care unii autori au
denumit-o şi faza anestezică) şi de apariţia primelor convulsii.
–          faza convulsionată : se asociază cu dispnee expiratorie, absenţă a
reflexelor, incontinenţă sfincterială, iar datorită convulsiilor, în timpul
acestei faze subiectul de poate lovi de obiectele înconjurătoare, poate
apărea la suprafaţa apei, etc.
–          faza asfixică propriu zisă : dominată de sistarea aproape în totalitate
a funcţiilor cardio pulmonare. Faza corespunde stării de moarte aparentă, o
reanimare putând fi încă eficientă.
–          faza terminală : survine odată cu încetarea activităţii cordului, după
moartea creierului, activitatea cardiacă putându-se menţine de la 5 – 10
minute până la 30-60 min. Se cunosc chiar cazuri de naşteri de copii vii până
la o oră de la spânzurare.
Asfixiile mecanice se recunosc după semne morfologice generale, comune
tuturor tipurilor de asfixii mecanice şi după semne morfologice specifice ,
caracteristice fiecărui tip de asfixie mecanică. Leziunile asfixice generale
sunt expresia unor tulburări hemodinamice (de circulaţie a sângelui în
aparatul vascular) manifestate :
–          la exterior, prin cianoza feţei şi a extremităţilor, prin semne de
incontinenţă a veziculelor seminale sau a sfincterelor, prin lividităţi
închise la culoare.
–          la interior, prin fluiditatea sângelui, dilatarea cordului drept cu
stază şi edem pulmonar (trecerea plasmei sangvine în alveole pulmonare)
seros sau hemoragic, stază meningo- cerebrală şi hepato-renală şi leziuni
hemoragice mai ales la ţesutul limfatic (ganglioni, splină), explicate prin
tulburările vasomotorii asfixice.
Spânzurarea
Este o asfixie mecanică produsă prin comprimarea formaţiunilor
vasculonervoase şi aeriene ale gâtului. Ea poate fi :
–          tipică : ori de câte ori nodul unui laţ traumatic se află în regiunea
occipitală, iar corpul este suspendat, greutatea acestuia comprimând
formaţiunile gâtului;
–          atipică : în situaţii  ca acelea în care nodul este lateral sau
submandibular, iar corpul se află în contact cu solul, fie numai cu vârful
picioarelor, fie în poziţia culcat.
În tanatogeneza spânzurării intervin trei mecanisme , care fiecare –
independent unul de celălalt – este capabil să ducă la moarte: mecanismul
asfixic, urmare a compresiei căilor respiratorii superioare; mecanismul
hemodinamic , care duce la suprimarea circulaţiei cerebrale – la o greutate
de 13-14 kg, vasele sangvine sunt comprimate astfel încât creierul rămâne
fără circulaţie sangvină–; mecanismul neuroreflex, adică compresia bruscă şi
puternică a sinusului carotidian, a nervilor vag şi laringeu, care determină o
inhibiţie cu oprirea cordului. Predominanţa uneia din primele două
mecanisme duce la denumirea de spânzurare albastră, iar predominanţa
mecanismului neuroreflex  indică aşa numita spânzurare albă.
Laţul traumatic ce comprimă formaţiunile anatomice cervicale produce
leziuni morfologice generale cum ar fi cianoza, care este cu atât mai
intensă cu cât nodul este mai lateral şi prin cealaltă parte a regiunii
cervicale, sângele circulă spre creier , şi cu atât mai puţin pronunţată, cu
cât nodul este situat anterior sau posterior, rezultând blocarea
concomitentă a vaselor.  Lividităţile vor apărea la nivelul membrelor
inferioare, după ce cadavrul a stat suspendat în laţul traumatic minimum 6-
8 ore după moarte. În raport cu poziţia tipică sau atipică de spânzurare,
lividităţile pot lua forme topografice particulare. Prin contracţia veziculelor
seminale, se produc emisiuni de lichid seminal, iar în putrefacţiile avansate
corpul se poate detaşa de capul ce rămâne în laţul traumatic şi poate fi dus
la distanţe mari de ape, avalanşe, animale,etc.
Pe corp, mai ales pe cap şi pe trunchi, se poate constata prezenţa
unor echimoze şi excoriaţii rezultate în urma lovirii corpului de obiectele
din jur, în stadiul convulsiv al spânzurării ( dacă acest lucru este posibil faţă
de locul faptei).
Semnele locale externe cu valoare de amprentă sunt reprezentate de şanţul
de spânzurare şi de leziunile produse de laţul traumatic, care ori de câte
ori este confecţionat din material dur, va lăsa un şanţ profund şi ori de câte
ori este moale, va produce un şanţ abia vizibil. După moarte, şanţul
se pergamentează, iar în situaţia spânzurării unui cadavru, vor lipsi
reacţiile locale vitale.
Şanţul de spânzurare este situat în treimea superioară a gâtului, în
spânzurările tipice, are o direcţie oblic ascendentă, către ceafă sau lateral,
unde este întrerupt prin interpunerea nodului laţului , cozilor de păr ale
victimei, alteori a degetelor acesteia, în scopul degajării din laţ şi
reproduce în relief, ca imagine în oglindă, forma şi structura laţului.
Strangularea
Este asfixia traumatică de comprimare a gâtului, care se produce prin
intermediul unui laţ traumatic, dar efectuată de regulă de o terţă persoană
( strangularea propriu zisă) sau realizată rpin intermediul mâinii unei alte
persoane (sugrumarea).
În stangularea cu laţul, şanţul se strangulare va fi orizontal, fără
discontinuităţi, deci circular, în rest reproducând caracteristicile şanţului
de spânzurare.
În sugrumare, în regiunea cervicală anterioară se vor constata multiple
excoriaţii şi echimoze, iar la persoanele fără putinţă de apărare se va
constata prezenţa a patru echimoze ovalare , flancate de o excoriaţie, pe o
parte a gâtului şi a unei singure echimoze şi excoriaţii pe celaltă parte.
Aceste leziuni nu evocă altceva decât comprimarea persistentă cu pulpa
degetelor şi cu unghiile. În sugrumarea cu mănuşa, o atare tipologie
lezionară va lipsi. În comprimările cu mâna, de la spate, rămâne un şanţ
consecutiv comprimării, cu interminiul dintre police şi index. Uneori,
strangularea se realizează prin comprimarea gâtului pe o suprafaţă dură,
margine de pat, scaun, etc., când leziunile prin caracterul lor parţial şi
intens  vor fi evocatoare.
Comprimarea toraco abdominală
Reprezintă o asfixie ce blochează mişcările respiratorii toracice şi care se
realizează prin blocare concomitentă a toracelui şi a abdomenului. Leziunile
ce apar ca urmare a compresiei toraco abdominale sunt fracturile costale şi
contuziile pulmonare, fracturile sternale , rupturile de ficat sau de splină
etc. Acest gen de asfixie poate fi consecinţa unor acte criminale (o greutate
de 70 kg a unui adult realizează asfixia) sau a unor accidente (comprimări
sub vehicule, avalanşe, seisme, aglomeraţii, sau prin braţul mamei în timpul
somnului la sugar).
Asfixia prin sufocare
Este expresia unei ocluzii a nasului şi a gurii la exterior, fie cu mâna, fie
prin intermediul unui obiect moale. În situaţia sufocării cu mâna se vor
căuta leziunile externe, dar mai ales leziunile de pe faţa internă a buzelor,
rezultate în urma comprimării mucoasei pe dantură, cu menţiunea că în
sufocările prin intermediul unor obiecte moi acestea vor lipsi, şi doar
semnele generale de asfixie vor indica situaţia producerii unei morţi
violente, suspecte.
Sufocarea este un act criminal în mod excepţional prin pungi de plastic sau
benzi adezive aplicate pe nas şi gură, putându-se realiza ca un act de suicid.
Asfixiile sexuale
Grupează o serie de violenţe în care scopul actului agresiv este consumarea
unui raport sexual sau unui echivalent de raport sexual, iar asfixia constituie
efectul său. Autorul agresiunii împiedică astfel , prin sufocare, victima să
apeleze la un ajutor , fapt ce face ca uneori raportul sexual să se consume
post mortem (aici pot fi incluse spânzurările sexopatice accidentale, cu
„harnaşamente” speciale) , crimele sadice (cu leziuni caracteristice
sadismului, centrate pe organele sexuale), sau agresiunile sexuale de tipul
violului cu comprimare toraco abdominală.
Înecul
Este o asfixie realizată prin ocluzia alveolelor şi se produce în apă dulce sau
sărată , dar şi în alte medii lichide : vin, petrol, sau semilichide , uleuiri,
noroi.
Apa produce asupra organismului o agresiune anoxică, de blocare alveolară,
termică (hipotermie) şi mecanică (de rupere a alveolelor). Un cadavru
înecat oferă semne cadavrerice de retenţie în apă, care prin cronologia
apariţiei lor, evocă data probabilă a inecului : mâna de spălătoreasă,
mănuşa morţii, căderea părului, detaşarea tegumentelor. Retenţia
îndelungată a cadavrului în apă realizează fenomenul conservator de
saponifiere, transformarea ţesuturilor în adipoceară.
Leziunile constate pe un cadavru înecat necesită precizarea faptului dacă s-
au produs anterior , concomitent sau posterior înecului. Cele posterioare
vor fi postvitale şi posibil a fi produse de vapoare, baraje, stânci etc.
Forma medico legală de înec include sinuciderea, cu sau fără leziuni, care
să ateste existenţa intenţiei suicidale, accidentul prin cădere, omorul sau
disimularea omorului.
Înecul în baie poate fi consecinţa unui accident (ebrietate, electrocuţie,
epilepsie, intoxicaţii cu CO), dar poate fi şi consecinţa disimulării sau chiar
a unei crime.