TEMA: Etapele activităţii infracţionale

1. Noţiunea etapelor săvârşirii infracţiunii.

2. Infracţiunea consumată.
3. Reglementarea juridico-penală a pregătirii de infracţiune.
4. Noţiunea şi modalităţile tentativei de infracţiune.

1. Noţiunea etapelor săvârşirii infracţiunii.

Activitatea intenţionată a subiectului infracţiunii parcurge în dezvoltarea sa mai multe
etape. Mai întâi apare intenţia de a comite crima, se schiţează scopul, etc., adică are loc o
activitate internă psihologică. Luând decizia infractorul de obicei întreprinde acţiuni de
pregătire, iar apoi trece la realizarea faptei prejudiciabile. Dacă el reuşeşte să o ducă până la
capăt – merge vorba despre o infracţiune consumată. Însă în anumite situaţii sunt incriminate şi
activităţile ajunse în faza executării sau chiar cele ce formează doar pregătire de infracţiune.
Studiul activităţii infracţionale (de fapt, ca a oricărui act volitiv) atestă existenţa în
desfăşurarea acesteia, a două perioade pe care le parcurge: o perioadă internă sau psihică, de
concepţie şi decizie, şi o perioadă externă, sau de execuţie a deciziei de a săvârşi infracţiunea.
Perioada internă include intervalul în are în conştiinţa persoanei au loc procesele psihice de
concepere a activităţii criminale, de deliberare şi de luare a deciziei. Aceste procese nu constituie
obiectul dreptului penal, chiar dacă persoana comunică cuiva despre hotărârea luată.
Perioada externă sau de executare cuprinde aspectul exterior al comportării ilicite în
vederea realizării hotărârii de a săvârşi infracţiunea. Astfel deosebim, următoarele faze de
desfăşurare ale unei infracţiuni intenţionate:
1. Pregătirea de infracţiune (art. 26 C. pen.).
2. Tentative de infracţiune (art. 27 C. pen.). } etapa actelor de executare.
3. Infracţiunea consumată.
Spre deosebire de infracţiunea consumată, actele de pregătire şi tentativa constituie forme
atipice ale infracţiunii.

2. Infracţiunea consumată.
În corespundere cu art. 25 infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită
întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune.
Momentul consumării este legat de construcţia componenţei de infracţiune:
 Componenţa materială – survenirea consecinţei prejudiciabile.
 Componenţa formală – săvârşirea deplină a acţiunii prejudiciabile indiferent de
faptul, dacă au apărut consecinţe sau nu.
 Componenţa formal-redusă – începerea comiterii faptei (art. 188) sau chiar finisarea
activităţii de pregătire. (art. 283, 284).
 Anumite particularităţi sunt proprii infracţiunilor continui, prelungite.
Infracţiunea prelungita se consuma din momentul săvârşirii ultimei
acţiuni sau inacţiuni infracţionale (art. 30).
Infracţiunea continua se consuma din momentul încetării activităţii infracţionale
sau datorita survenirii unor evenimente care împiedica aceasta activitate (art. 29).
Acestea au determinat acceptarea în doctrină a noţiunilor de:
1. infracţiune fapt consumat – realizarea laturii obiective,
2. infracţiunea fapt epuizat – situaţia în care nu mai este posibilă nici o amplificare, o
evoluţie a rezultatului produs.
În doctrină s-a acceptat noţiunea de infracţiune fapt epuizat.
3. Reglementarea juridico-penală a pregătirii de infracţiune
Conform art. 26 C. pen. se considera pregătire de infracţiune înţelegerea prealabila de a
săvârşi o infracţiune, procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor, sau
crearea intenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvârşirea ei dacă, din cauze
independente de voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul.
Prin înţelegerea prealabila de a săvârşi o infracţiune se înţelege orice tip de participaţie
la săvârşirea infracţiunii prevăzut în cap. IV în condiţiile întreruperii activităţii infracţionale până
la începerea realizării faptei.
Procurarea de instrumente sau mijloace presupune orice tip de dobândire a lor atât legale,
cât şi ilegale: cumpărare sustragere, împrumutare etc.
Fabricarea – confecţionarea din semifabricate, materie primă a mijloacelor ori
instrumentelor.
Adaptarea – prelucrarea mijloacelor ori instrumentelor schimbându-se calităţile lor ca să
fie posibil de a le utiliza pentru comiterea crimei.
Instrumente – obiecte utilizate nemijlocit la comiterea faptei.
Mijloace – obiecte, ce uşurează, simplifică fapta.
Crearea intenţionată pe altă cale de condiţii pentru săvârşirea infracţiunii – presupune
diverse acţiuni, de orice natură, caracterizate prin faptul că creează o posibilitate reală pentru
survenirea fenomenului dorit şi creat de ele.
În literatura de specialitate actele preparatorii se împart în:
1. Materiale – diverse acţiuni cu mijloacele şi instrumentele, înlăturarea
obstacolelor;
2. Morale – culegerea de date şi informaţii, despre victimă, locul comiterii crimei.
Răspunderii penale si pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au săvârşit
pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Actele de pregătire efectuate de către o lată persoană decât autorul se califică drept acte de
complicitate.
Actele de pregătire trebuie să fie întrerupte din cauze independente de voinţa făptuitorului
şi să nu coincidă cu fapta – element al laturii obiective.

4. Noţiunea şi modalităţile tentativei de infracţiune.

Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionata îndreptata
nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni daca, din cauze independente de voinţa
făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul.
Astfel, infractorul începe să realizeze fapta care constituie latura obiectivă.
După conţinutul său tentativa coincide exact cu componenţa de infracţiune cu excepţia unor
semne ale laturii obiective. În majoritatea cazurilor tentative se exprimă prin acţiuni. Inacţiune:
nealăptarea copilului.
Deosebim tentativă neconsumată şi consumată.
Tentativa neconsumată (întreruptă) – făptuitorul obiectiv nu a realizat toate acţiunile
necesare pentru consumarea faptei şi a fost întrerupt prin intervenţia unor forţe independente de
voinţa autorului.
Tentativa consumată (perfectă sau fără efect) – făptuitorul a realizat toate acţiunile
necesare din punct de vedere al intenţiei sale pentru consumarea faptei. Este mai periculoasă.
Se mai deosebesc:
Tentativa cu mijloace nule – fapta nu şi-a produs efectul datorită că infractorul a utilizat
mijloace, despre care nu ştia că ele calitativ sau cantitativ nu pot să producă efectul infracţional.
În realitate mijloacele suntapte să producă acest efect.
Tentativa la un obiect nul – obiectul infracţiunii lipseşte în momentul săvârşirii faptei.
Tentativa absolut improprie – presupune situaţia când imposibilitatea consumării
infracţiunii este datorată modului cum a fost concepută: inaptitudinea totală a mijloacelor
folosite (apă, subst. inofensive - agheazmă), inexistenţa absolută a obiectului infracţiunii
(sustragerea unui obiect abandonat), modul absurd în care este concepută executarea (bani
evident falşi, bilet de loterie).
În R. Moldova se pedepseşte tentativa de a comite orice infracţiune.