LUCRARE DE LICENȚĂ

ETAPELE ELABORĂRII
TRATATELOR

1
 Cuprins

Introducere...........................................................................................................................3
Capitolul 1 – Tratatele internaționale, o necesitate...............................................................6
1.1.Tratatele – definiție, noțiuni generale...............................................................................6
1.2. Clasificarea tratatelor internaționale...............................................................................8
1.3. Denumirea actelor care se pot încheia între state.............................................................9
1.3.1. Izvoarele dreptului internațional................................................................................10
1.4. Elementele unui tratat internaţional........................................................................13
1.5.Părțile componente ale unui tratat...................................................................................16
Capitolul 2 – Etapele principale și procedurile încheierii tratatelor...................................20
2.1. Noțiuni introductive.......................................................................................................20
2.2. Etapele încheierii unui tratat..........................................................................................21
2.3. Negocierea textului tratatului.........................................................................................22
2.3.1. Importanța negocierii textului tratatelor..................................................................24
2.3.2. Cracteristicile procedurii negocierilor.....................................................................25
2.3.3. Organele care dețin dreptul de a negocia.................................................................25
2.3.4. Convocarea conferințelor........................................................................................29
2.3.5. Organizarea conferințelor internaționale.................................................................29
2.3.6. Drepturile și obligațiile statelor și organizatiilor participante la negocieri.............30
2.4. Semnarea tratatului.........................................................................................................31
2.5. Exprimarea consimţământului........................................................................................33
2.6. Încheierea tratatelor internaționale.................................................................................35
2.7. Efectele produse de tratatele internaționale...................................................................36
2.8. Suspendarea sau încetarea efectelor tratatelor internaționale........................................38
2.9. Nulitatea tratatelor internaționale...................................................................................39
Capitolul 3 – România, parte a tratatelor internaționale. Procedura ratificării tratatelor
internaționale de către țara noastră...........................................................................................40
3.1. România, parte a tratatelor.............................................................................................41
3.2. Cadrul legislativ intern...................................................................................................42
3.3. Procedura ratificării........................................................................................................44
CONCLUZII........................................................................................................................51
Bibliografie..........................................................................................................................54

2
 Introducere

Tratatul internaţional fiind un act juridic prin care în mod liber consimțit două ori
mai multe state sau subiecte ale dreptului international își exprimă acordul cu privire la
crearea, modificarea ori stingerea unor drepturi si obligații existente între acestea, constituie
instrumentul principal care reglementează relaţiile internaţionale, dar şi principalul izvor al
drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul acestei relaţii.
De-a-lungulistorieiomeniriiacteleîncheiateîntre state au avut un rol important,
acesteamodificândatitudineapărților în raport cu cele stabilite de toatepărțileparticipante și
semnatare la încheiereatratatelor.
Este cunoscut faptul că încă din antichitate existau norme și instituții ale dreptului
internațional, acestea erau practicate încă Î.E.N.. Unul din cele mai vechi tratate a fost
conceput şi redactat, într-o formă apropiată ca cele cunoscute astăzi 1.În antichitate, tratatele
erau considerate ca fiind sacre, principiul de bază fiind pacta sunt servanda.
În perioada feudală, atât normele cât şi instituţiile dreptului internaţional, deşi
evoluează în raport cu perioada precedentă, poartă amprenta epocii, sub impactul raporturilor
de vasalitate şi influenţa bisericii în raporturile interstatale.
Prin urmare, raporturile de drept internațional reprezintă rezultatul relațiilor
personale născute între suverani, iar caracterul religios conferit unor evenimente
internaționale devine oficial. Evenimentele internaționale unde se regăsesc atât caracterul
religios, cât și relațiile apărute între suverani sunt: relațiile diplomatice, încheierea, garantarea
tratatelor internaționale și executarea acestora, războiul și pacea ș.a.
În perioada feudală, încheierea tratatelor își lărgește aria de acțiune, astfel obiectul
acestora fiind: războaiele și transmiterea de teritorii. Garantarea tratatelor se realiza prin
jurământ religios, dar și prin ipotecarea unor teritorii, persoane sau bunuri2.
Perioada feudală este perioada în care apare instituţia ambasadelor permanente.
Deschizătorii de drumuri în această materie fiind republicile italiene, totodată îmbogațindu-se
instituţiile dreptului diplomatic. Dupădescoperirile geografice de la acea vreme, dezvoltarea
comerțului pe mare a adus în prim plan probleme de drept internațional.
În epoca modernă,dreptulinternaţional suportă influenţa factorilor sociali, politici,
dar şi economici. Aceasta se dezvoltă atât cantitativ, cât şi calitativ. Astfel, dreptul
internaţional reflectă tendinţacaracteristică de la începutul acestei perioade, a
1
1298 î.e.n.- Ramses al II-lea, faraonul Egiptului, şi Hattusil al III-lea, regele hitiţilor au încheiat un tratat cu
funcţii diferite: tratat de pace, de asistenţă mutuală, de extrădare ș.a.
2
Cetăți, ostateci și/sau bijuterii ș.a.
3
confruntăriidintre principiile noi aduse în prim plan de burghezia în ascensiune şi reacţia
puterilor feudalede a-şi păstra poziţiile şi privilegiile.
Epoca contemporană, marchează dreptul international, astfel unele schimbări
importante care au intervenit în viața internațională modifică substanțial viziunea și concepția
asupra unor instituții de drept international, totodată afirmându-se noi principii de drept
internațional.
Psihologia mulțimilor arată măsura redusă în care legile și instituțiile influențează
natura lor impulsivă și cât de incapabile sunt ele să aibă vreo opinie oarecare, în afara acelora
care le sunt sugerate.3
Conflictele profunde în relațiile internaționale actuale, ca și marile probleme globale
ale omenirii (în special în apărarea mediului înconjurător) scot în evidență, mai pregnant,
necesitatea cunoașterii și respectării dreptului internațional public de către toate popoarele, de
către fiecare om.4
Formarea convențională a dreptului internațional este legată istoric de
existențacomunităților politice organizate, determinate prin forța lucrurilor să intre în
relațiiunele cu altele și, în prezent este inerentă dezvoltării relațiilor internaționale în
toatăgama lor de manifestare complexă și diversă5.
Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de
războaie sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial.
Începând cu anul 1950, ţările europene încep să se unească, din punct de vedere economic şi
politic, în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, propunându-şi să asigure o
pace durabilă .
Această viziune a devenit o realitate o dată cu încheierea tratatului ce a instituit
Comunitatea Europeană a Carbunelui şi Oţelului, semnat la 18 aprilie 1951 6 la Paris. Tratatul
instituia crearea unei Pieţe comune a carbunelui şi oţelului, prin suprimarea drepturilor
vamale şi a restricţiilor cantitative la libera circulaţie a produselor, interzicerea măsurilor
discriminatorii şi a subvenţiilor sau a ajutorului acordat de stat. Principiul central al acestei
pieţe comune este liberă concurenţa, însă Comunitatea controlează aprovizionarea sa
periodică şi fixarea preţurilor la cel mai scăzut nivel.
Prin Tratatul de fuziune s-a creat entitatea 7Comunităţii europene. Prin aceasta nu au
fost deosebite cele trei comunităţiiniţiale, pentru ca această entitate nu apare decât în cadrul şi
3
Le Bon, Gustave – Psihologia maselor, Edit. Științifică, București, 1991, p. 13
4
Niciu, Marțian – Drept internațional public, Edit. Fundației Chemarea Iași, Iași 1993, p. 3
5
Pivniceru, Mona-Maria – Drept internațional public – Suport de curs, Univ. Alexandru Ioan Cuza Iași, 2008, p.
44
6
Cele șase ţări fondatoare erau Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda şi Republica Federală Germania.
7
Marcu, Viorel - Drept instituţionalcomunitar, Edit. Lumina Lex, București, 2001, p. 36
4
în limitele realizării funcţiunilorcomune.De asemenea, funcţionarii nu mai sunt legaţi de o
anumită comunitate, ci de Comunităţile europene. Această entitate permite ca atât în sisemul
juridic intern al statelor cât şi în ceea ce priveşte privilegiile şi imunităţile diplomatice să se
încheie acte şi să se antameze acţiuni în numele Comunităţilor europene, iar pe plan
internaţional, acreditarea unor reprezentanţi diplomatici să se facă, de asemenea, în numele
acestei entităţi8.
Este cunoscut faptul că instanţelejudecătoreşti nu dețin atribuţii privitoare la
exercitarea independenţei de stat, cu alte cuvinte suveranitate externă; dar într-un mod direct
şinemijlocitatribuţiileaceste sunt puse la dispoziția puterii executive, adică Președintelui
României în calitate de mediator între puterile statului, Guvernului și Ministerului Afacerilor
Externe. Acestea din urmă se regăsesc sub controlul puterii legiuitoare în sensul că doar
Parlamentul României deține pârghia de ratificare a acordurilor internaționale.

8
idem., p.31-36
5
 Capitolul 1 – Tratatele internaționale, o necesitate

1.1.Tratatele – definiție, noțiuni generale

Este cunoscut faptul că tratatele sunt acele acte care determină aria de aplicare a
dreptului internațional ratione materiae, ratione loci si ratione temporis, atribuind
compețentele instituțiilor și enunțând principiile și procedurile care trebuie respectate cu
scopul precis al realizarii obiectivelor, care sunt prevăzute și asigură respectarea acestora
princontrolul jurisdicțional, permițând sancționarea încălcării tratatelor..
Până în anul 2015, România este semnatară a 738 acte internaţionale.9
Primul tratat esteConvenţia nr. 11 din 25 octombrie 1921, relativă la drepturile de
asociaţie şi de coaliţie ale muncitorilor agricoli10
Definiția juridică a tratatului internațional se regăsește în Convenția privind
drepturile tratatelor (1969)11. Aceasta definește doar tratatele înternaționale încheiate de state
într-o formă scrisă, astfel Convenția în art. 2 pct. 1 lit. a, definește tratatul internațional ca
fiind un acord înternațional încheiat în scris, între state și guvernat de dreptul înternațional,
care este consemnat fie într-un singur instrument, fie în două sau mai multe instrumente
conexe, oricare ar fi denumirea particulară.
Charles Rousseau12 spune despre tratatele internaționale pot fi definite într-un sens
larg tratatul internațional este oricare acord încheiat de membrii comunității internaționale,
respectiv de subiectele dreptului internațional public și într-un sens restrâns tratatul
internațional poate fi definit prin procedura folosită pentru încheierea lui, iar nu prin
conținutul său.13
Privitor la definiția juridică se pot extrage unele considerații cu privire la noțiunea de
tratat:
- în general, tratatul internațional se încheie în formă scrisă, deși practica
internațională recunoaște și o formă orală a tratatului internațional – gentelmens’s agreement;

9
http://www.mae.gov.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/
2019.02.25_tratate_multilaterale_la_care_romania_este_parte_1930-2018.pdf
10
Publicată în: MonitorulOficial Nr. 91 din 26 aprilie 1930, ratificatăprinDecretul Nr. 1391/1930.
11
Cunoscută drept și Convenția de la Viena, aceasta a intrat în vigoare la 23 mai 1969 și a fost publicată în ediţia
oficială a Monitorului Oficial „Tratate Internaţionale”, volumul 4, p. 53
12
Jurist francez
13
Titulescu, Nicolae – Documente diplomatice, București, 1967, p. 833, în Niciu, Marțian – op.cit., p. 23
6
 - tratatele internaționale nu se încheie doar între state, deși această categorie este cea
mai numeroasă, acestea se încheie și între celelalte subiecte ale dreptului internațional
public14;
- tratatele internaționale sunt guvernate doar de normele dreptului internațional
public, în ceea ce privește încheierea acestuia, efectele produse, încetarea valabilității
tratatului ori interpretarea;
- tratatul internațional poate îmbrăca forma unui singur instrument juridic ori sub
forma mai multor instrumente juridice conexe tratatului propriu zis;
- denumirea acestor acte este diferită: tratat, pact, convenție, protocol, statut,
aranjament, modus vivendi, ș.a.
Convenția internațională desemnează înțelegerea convenită între două sau mai multe
state sau organizații internaționale, pentru reglementearea anumitor probleme
internaționale,pentru determinarea drepturilor și obligațiilor părților, precum și a regulilor de
conduită pe care acestea se îndatorează a le respecta15.
Tratatul internațional are în vedere aspectul formal al conceptului, prin aceasta
desemnându-se orice tratat ori acord internațional într-o formă care necesită adeziunea statelor
contractante și ratificarea de către acestea.
Totuși există și o deosebire între tratatul internațional și alte acte internaționale, în
această situație trebuie să deosebim actele încheiate între un stat și o persoană fizică sau o
persoană juridică, deși aceste acte sunt guvernate de dreptul tratatelor (nu de dreptul intern).
Există situații în care statele încheie între ele acte juridice ce sunt guvernate de dreptul intern
al statelor.
La baza încheiereii tratatelor stau trei principii: pacta sunt servanta – principiul
respectării cu bună credință a tratatelor încheiate, principiul efectului relativ și al
neretroactivității tratatelor.
Din punct de vedere juridic, semnarea tratatelor internaționale presupune obligarea
statelor semnatare de a aplica și respecta prevederile acestora, tratatele internaționale au o
valabilitate statuată în textul acestora, dar și efectele produse în spațiu, între părțile semnatare,
dar și față de terți.
Tratatul prezintă o forță juridică doar între părțile semnatare, prin urmare, regulile
stabilite se impun organelor din statele care sunt parte în acel tratat și a țărilor care aderă

14
Organizații internaționale guvernamentale, mișcări de eliberare națională – popoare care luptă pentru
independență și autodeterminare, organizațiile internaționale neguvernamentale, persoana juridică, statul care
deține statut de neutralitate permanentă, ș.a.
15
Politic, Gabriela – Dreptul comerțului internațional – note de curs, Edit. Fundației Chemarea, Iași, 1995, p. 53
7
ulterior. Acest lucru este posibil în temeiul dreptului intern al țării respective și nu în virtutea
dreptului internațional.
Unele probleme privind populaţia sau unele categorii ale acesteia constituie, totodată,
obiectul cooperării internaţionale, între acestea, sunt: drepturile omului, protecţia diplomatică,
apatridia, bipatridia, regimul juridic al străinilor ş.a16.

1.2. Clasificarea tratatelor internaționale

Prin convențiile internaționale primesc reglementare legală probleme diverse cum ar

fi: general-politice, juridice, sanitare, economice, culturale, tehnico-științifice ș.a.
Există un numărul ridicat de tratate internaționale încheiate, iar varietatea lor
determină clasificarea acestora după mai multe criterii:
a) După numărul părților contractante, acestea pot fi bilaterale sau multilaterale
b) După durata valabilității acestora, tratatele se împart în tratate cu termen sau tratate
fără termen17. În cazul tratatelor cu termen, acesta este prevăzut în textul tratatului.
c) După posibilitatea aderării la tratatul internațional, acestea pot fi deschise18și tratate
închise19;
d) După calitatea părților contractante, tratatele internaționale pot fi încheiate numai de
state, tratate încheiate între organizațiile internaționale sau tratate încheiate între
două sau mai multe organizații internaționale;
e) Dupăobiectul lor, tratatele internaționale sunt clasificate astfel: politice, economice,
militare, cultural-științifice, ș.a.
Mai există o categorie deosebită de tratate internaționale, aceea a tratatelor în
formă simplificată care sunt încheiate de miniștri de externe ai statelor ori de agenții
diplomatici, acestea presupun o pluralitate de instrumente juridice 20 și nu sunt supuse
procedurii ratificării.
Raportat la natura normelor instituite în dreptul internațional se regăsesc convenții
prin care se formulează norme de drept material uniform și convenții prin care se instituie
norme de drept conflictual uniform.21

16
Popescu, Dumitra, Maxim Felicia – Dreptinternațional public - Curs ID, 2014-2014, București, p. 95
17
De pildă, tratate de pace
18
Permit aderarea la ele
19
Nu permit aderarea la ele
20
Schimb de note, declarații sau scrisori între state
21
Politic, Gabriela – op.cit., p. 54
8
1.3. Denumirea actelor care se pot încheia între state

Oricare ar fi denumirea actelor încheiate, aceste tratate internaționale sunt obligatorii

pentru fiecare din părțile semnatare, prezentând pentru fiecare aceeași valoare juridică. În
cazul încălcării prevederilor stipulate se angajează răspunderea înternațională a părții care se
face vinovată de încălcarea prevederilor tratatului internațional.
Tratatul reprezintădocumentul care reglementează sectoare fundamentale ale
relaţiilorinternaţionale, economice ori politice, de pildă: tratate de pace, de neagresiune, de
prietenie, de navigație, de comerţ, ș.a.
Convenţiilesuntînţelegeri care cuprind reglementăriprivindrelaţiileinternaţionale, iar
aria lor se extinde în domenii speciale, de pildă: convenţiareferitoare la dreptul tratatelor,
convenţiareferitoare la dreptul mării, ș.a.
Pactele suntînţelegeri care dețin un caracter solemn reglementând probleme politice,
de pildă: Pactul de neutralitate dintre U.R.S.S. și Japonia, Pactul SocietăţiiNaţiunilor, Pactul
Briand – Kellogg, Pactul internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile civile si
politice, Pactul Ribbentrop-Molotov, ș.a.
Acordurile reprezintă înţelegeri, iar acestea intervin în diferite domenii, care sunt
special determinate.
Acordul este termen general care desemnează acele înţelegeriinternaţionale
intervenite îndeosebi în domenii, în general, precis determinate: economic, comercial,
financiar, cultural etc.22 (Acordul de cooperare pentru prevenirea şi combaterea
infracţionalităţii transfrontaliere - Acordul SECI - semnat la Bucureşti, la 26 mai 1999).
Protocoalele sunt documente accesorii ale unui tratat, având drept scop completarea,
modificarea ori prelungirea acestuia.
Statutul23 reprezintă actul constitutiv al unei organizaţiiori al unei instituţii.24
Tot în categoria actelor internaționale regăsim:
Schimburile de note, acestea reglementând expeditiv o problemă specifică.
Modusvivendi asigură o rezolvare provizorie, până intervine convenirea unui acord
ulterior.
Gentleman’sagreementconsemnează acorduri orale.
Sxecutive’s agreement – acorduri interguvernamentale.

22
Maftei, Jana – Drept internațional public, Curs ID/FR, Edițierevizuită și adăugită, Edit. UniversitarăDanubius,
Galați, 2016, p. 72
23
StatutulCurţiiInternaţionale de Justiţie, StatutulDunării
24
Maftei, Jana – op.cit., p.73
9
 Compromisul reprezintă un acord prin care se stabileşte modul de soluţionare a unui
diferend (prin arbitraj orijurisdicţia unui tribunal internaţional)
În concluzie, indiferent care este denumirea lor, tratatele au aceeaşiforţă juridică
obligatorie25.

1.3.1. Izvoarele dreptului internațional

Actele emanate în urma tratativelor purtate între părțile prezente la negocieri

reprezintă izvoare ale dreptului înternațional, iar în ierarhia regulilor de drept acestea sunt:
 Izvoarele primare sau fundamentale sunt celecare crează noi reguli având la
bază acordul statelor membre;
 Izvoarele derivate sau secundare au în cuprinsul lor reguli de drept bazate pe
tratate și sunt destinate să asigure punerea în aplicare.26
Ambele categorii alcătuiesc nucleul central, reprezentând dreptul internațional, într-
un sens restrâns, într-un sens larg, dreptul internațional este constituit din ansamblul regulilor
de drept care sunt aplicabile în ordinea juridică internațională.
Astfel dreptul internațional cuprinde actele convenționale încheiate între statele
membre pentru aplicarea tratatelor. Comunitățile au încheiat numeroase acorduri
intemaționale care constituie la rândul lor izvoare de drept în ordinea juridicăinternațională.
Alături de izvoarele scrise mai întâlnimși izvoare nescrise între care principiile
generale de drept, acestea ocupă un loc esențial.
Clasificarea izvoarelor de drept:
 izvoarele originare sau primare alcătuiesc dreptul originar ori primar, în această
categorie fac parte: tratatele constitutive, darși instrumentele juridice ce au fost anexate ori
care au produs modificări;
 izvoare secundaresunt acele acte unilaterale emise de instituții, această categorie
purtând denumirea de drept derivat întrucât indică natura și funcția de aplicare a dreptului
originar;
 actele conventionale,în cadrul acestora se disting: dreptul complementar tratatelor,
acordurile încheiate de comunități cu statele terțe ori cu organizații intemaționale;
 izvoarele nescrise ale dreptului internațional.
Tratatul determinăaria de aplicare a dreptului internațional ratione materiae, ratione
loci si ratione temporis. Acesta atribuie competențele instituțiilor și enunță principiile,

25
Idem, p. 74
26
acte normative adoptate de instituțiipentruaplicareatratatelor.
10
precumși procedurile care trebuie să fie respectate în scopul îndeplinirii finalităților și
obiectivelor ce sunt prevăzute, asigurând respectarea lor printr-un control jurisdicțional,
totodată permițând sancționarea încălcării tratatelor.
Dreptul derivat cuprindetotalitatea actelor care sunt adoptate de instituțiile abilitate în
acest sens de tratatele constitutive, cu un scop precis și distinct, acela al realizării
obiectivelor.Termenul derivat este folosit în scopul indicării funcțiilor îndeplinite de aceste
acte, dar și subordonarea obținută față de tratate. În concluzie, dispozițiile dreptului derivat nu
pot deroga de la tratatele constitutive, însă instituțiile abilitate nu pot adopta decât actele
necesare îndeplinirii misiunii lor și în condițiile prevazute în tratate.
Tratatele constituie fundamentul, cadrul și limitele puterilor normative ale instituțiilor.
În conformitate cu prevederile art. 189 alin. 1 din Capitolul 2 întitulat Dispoziții
comune mai multor înstituții din Tratatul de la Maastricht,se stipulează faptul că pentru
îndeplinirea misiunii lor în condițiile prevăzute în tratat, Parlamentul european, împreună cu
Consiliul și Comisia, adoptă regulamente și directive, iau decizii și formulează recomandări
ori avize.
În Tratatul de la Roma27 sunt amintite cinci feluri de acte:regulamentele; directivele;
deciziile;recomandarile; avizele.
În jurisprudența Curții de Justiție este sublliniat faptul că natura unui act nu depinde de
denumirea pe care instituția care l-a adoptat i-a conferit-o, ci de conținutul și obiectul avut ori
în raport cu definițiile care sunt formulate de tratate. Curtea de Justiție își rezervă dreptul de a
proceda la o noua calificare a actului.
În cadrul conferințelor interguvemamentale care au condus la Tratatul de la
Maastricht, Comisia a făcut propuneri pentru a se instaura un sistem ierarhic cu privire la
norme sau un sistem de clasificare a actelor europene.Această clasificare sau ierarhizare are
drept scop consolidarea și întărirea eficacității în procesuldecizional, însă numai cu
respectarea principiului subsidiarității.
Regulamentul constituie principalul izvor al dreptului european derivat, acesta
reprezintă actul cel mai complet și eficace, exprimând puterea legislativa a Comunităților.
Prevederile art 189 alin. 2 din Tratatul C.E. evidențiază efectele juridice pe care
regulamentul le obține, oferă definiția completă, prin care ii se conferă o naturăși o eficiență
similare cu cele ale unei legi în sistemele naționale.28

27
intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
28
dispozițiileRegulamentuluiUniuniiEuropene 2016/679 privind protecția persoanelorfizice în
ceeacepriveșteprelucrareadatelor cu caracter personal și privind libera circulațieaacestor date;
RegulamentulUniuniiEuropene 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2015
privindregimulcomunaplicabilimporturilor
11
 Regulamentul prezintă un caracter general, fiind obligatoriu în toate elementele sale.
Regulamentul este direct aplicabil în toate țările membre 29.Caracteristicile deținute de
regulament sunt:
- caracterul general – precum legea din dreptul național, regulamentul are în conținutul
său prescripții generale și impersonale. Acestea statuează condiția sine qua non a funcției
normative pe care este chemat să o îndeplinească în sistemul tratatelor
- forța obligatorie -fiind obligatoriu, nerespectarea de către un stat membru a
regulamentului constituie neexecutarea uneia dintre obligațiile sale asumate în sensul art. 169
din Tratatul C.E .
- aplicabilitatea directă a regulamentului presupune că fără interpunerea puterii
normative naționale el obține o validitate automată în Comunitate,fiind apt să confere drepturi
și să impună obligații atât statelor membre, cât și organelor lor, precum și particularilor, așa
cum legea națională o face.
Directiva, conform alin. 3 al art. 189 din Tratatul C.E., unește fiecare stat membru
destinatar cu privire la rezultatul scontat, însă lasă autorităților naționale competența în
materia mijloacelor și formei. Totuși art. 191 din Tratatului C.E. cuprinde regulile referitoare
la publicarea și modificarea directivei.
Directivele impun statului membru destinatar rezultatul pe care trebuie să-1 atingă,
însă lasă autorităților naționale competența referitoare la forma și mijloacele necesare atingerii
acestui obiectiv.
Directiva făcând parte din categoria actelor obligatorii, prezintăunele caracteristici:
- nu este un instrument de integrare și de unificare a dreptului așa cum este
regulamentul, ci un instrument de cooperare și de apropiere a legislațiilor.
- este un instrument tipic interstatal, deoarece are întotdeauna ca destinatari țările
membre și nu obligă decât acestețări;
- directiva nu produce efecte de drept în ordinea internă decât prin intermediul
regulilor naționale;
- în comparație cu regulamentul, directiva este concepută ca un mecanism de
legislație mediată și indirectă, ca un mijloc de orientare legislativă.
Este important de precizat faptul că directiva reprezintă metoda de legislatie
structurată pe douănivele:
- la nivel comunitar sunt adoptate linia politicăși modelul legislativ;
- statelor membre, ulterior le revine sarcina să traducă acest model în legislația lor
națională.
29
idem
12
 Libertatea conferită statelor de odirectivă nu presupune faptul că ar trebui tratată ca
neexistând sub aspect juridic din punct de vedere intern. Directiva constituie un element de
drept comunitar de care judecătorul național poate sățină seama după împrejurări. Directiva
impune statelor membre o obligație de rezultat.
Directiva este un act obligatoriu care are drept scop de a lăsa în sarcina statelor
membre să desemneze destinatarii obligațiilor statuate în directivă, dar și selectarea
mijloacelor30 și formelor31 care conduc la atingerea rezultatelor
Destinatarii directivelor (state membre în Tratatul C.E.) pot fi unul sau mai multe
state, dar nu există și nu crează o legătură între ele. Aceste directive se limitează la fixarea
unor obiective
Directivele sunt acte susceptibile sănască drepturi individuale în folosul subiectelor de
drept ale statelor membre.
Curtea de Justiție a reliefat faptul că libertatea recunoscută statelor prin art. 189 alin. 3
al Tratatului C.E., este relativă.Libertatea țărilor este limitată prin obligația de a utiliza
mijloacele și formele susceptibile să asigure directivei eficacitate și eficiență în dreptul intern.
Deciziadeține un caracter obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatarii pe
care îi desemnează.
Caracteristicile deciziei:
 decizia este un act cu caracter individual și obligă numai pe destinatarii ei,
 decizia este obligatorie;
 este obligatorie în toate elementele sale.
Deciziile pentru a intra în vigoare trebuie să fie notificate destinatarilor lor. Acestea
produc efect doar prin aceasta notificare.
Avizele și recomandările se caracterizează prin aceea că sunt lipsite de efect
obligatoriu.Avizul reprezintă expresia unei păreri asupra unei probleme date, în schimb
recomandarea reprezintă un instrument de acțiune indirect care are drept scop apropierea
legislațiilor și nu difera de directivă decât prin absența forței obligatorii.

1.4. Elementele unui tratat internaţional

Orice tratat trebuie să aibă în conţinutul său câteva elemente principale pentru a fi
considerat valabil şi a determina crearea de norme juridice. Fiecare din elementele principale

30
institutiilesusceptibilesarealizezeobiectivulindicat.
31
tehnicile legislative sauregulamentarepropriifiecarui stat
13
ale tratatului trebuie să îndeplinească anumite condiţii, sunt necesare pentru ca tratatul să fie
considerat valabil. Tratatul poate conţineelemente accesorii, acestea nu sunt necesare pentru
stabilirea valabilităţii lui.
Elementele esențiale ale tratatului32 sunt: subiecții sau părțile la tratat33; voința
părților34; obiectul tratatului35; intenția de a produce efecte juridice 36; guvernarea tratatului se
face de către normele dreptului internațional37.
Dispariția personalității conștiente, orientarea pe calea sugestiei și congtagiunea
sentimentelor și ideilor în același sens, tendința de a transforma imediat în acte ideile
sugerate, acestea sunt principalele caracteristici ale individului în starea lui de mulțime. El nu
mai este el însuși, ci un automat pe care voința sa este incapabilă să-l mai dirijeze. 38
Părţile semnatare ale tratatului trebuie să deţină calitatea subiecte de drept
internaţional, şi anume state, organizaţiiinternaţionale şi, în anumite cazuri, naţiuni care luptă
pentru eliberare, mişcări de eliberare sau beligeranţi. Statele au capacitatea de aîncheia tratate
având calitate de subiecte unitare, state federale sau părţi componente ale unor state federale,
iar acesasta este posibilă dacă este prevăzut în constituţie sau acordul federaţiei.
Organizaţiileinternaţionale pot încheia tratate doar în limitele competenţelor acordate
de statele membre. Nu reprezintă tratate actele/documentele care intervin între stat şi persoane
fizice ori juridice, sau între persoane juridice din state diferite.
Voinţapărţilor tratatelor este necesar să fie exprimată în mod liber pentru ca tratatul
să fie valabil. În caz contrar, se ridică problema nulităţii sau anulării tratatului.
Conform prevederilorConvenţiei de la Viena din 1969, un stat poate invoca eroarea
de viciu de consinţământ, dacă eroarea se referă la un fapt (o situaţie ) pe care el îl consideră
existent la data încheierii tratatului şi care a reprezentat pentru el un motiv esenţial al
consimţământului de a încheia tratatul respectiv.
Totodată, un stat poate invoca dolul ca viciu de consimţământ, dacă a fost determinat
să încheie un tratat prin conduita frauduloasă a altui stat participant la negocieri. Similar,se
poate invoca corupţia reprezentantului său, prin acţiunea directă sau indirectă a unui stat
participant la negocieri, dacă încheierea unui tratat a fost obţinută în urma coruperii
reprezentantului.

32
Niciu, Marțian – Drept international public, Edițierevăzută și adăugită, Edit. Servostat, Arad, 2001, p. 33-35, în
Maftei, Jana – op.cit., p. 74
33
Statele și celelalte subiecte de drept internațional (organizațiile internaționale, Vaticanul, popoarele care luptă
pentru libertate)
34
Să fie liber exprimată, fără vicii de consimțământ
35
Să fie licit și posibil
36
Intenția de a da naștere, de a modifica sau de a stinge drepturi și obligații între părți
37
Numai actele juridice reglementate de norme de drept internațional intră în categoria tratatelor.
38
Le Bon, Gustave – op.cit., p. 20
14
 Mai există şi alte vicii de consimţământ, de pildă, în situaţiaîn care are loc o încălcare
evidentă a unei dispoziţii importante de drept intern privind competenţa de a încheia tratate,
sau o încălcare a unei restricţii speciale a competenţei unui reprezentant de a-şi da
consimţământul la un tratat, restricţie care a fost adusă la cunoştinţacelorlante state
participante la negociere.
Un stat parte, poate invoca viciile de consimţământprezentate, drept cauze de nulitate
ori poate accepta valabilitatea tratatului fie în mod expres, fie prin conduita sa.
În situaţiaconstrângerii asupra unui reprezentant al unui stat, în urma căruia se
obţineconsimţământul de a fi legat printr-un tratat, tratatul în cauzăeste lipsit de orice efect
juridic.
Este nul şi tratatul a cărui încheiere este obţinută prin utilizareaforţeiori a ameninţării
cu forţa. În aceste situaţii discutăm despre tratate lovite de nulitate, statele supuse
ameninţării cu forţa putând oricând să invoce nulitatea acestor tratate.
Privitor la tratatele de pace, întrucât acestea sunt impuse tărilor învinse şi pornind de
la faptul că folosirea forţei şi ameninţării cu forţe este strict interzisă, se poate
susţinecătratateledepace impuse unui stat agresor sunt valabile, însă este necesar să fie
considerate drept nule aşa- zisele tratate de pace impuse de statul agresor statului victimă.
Obiectul unui tratatinternaţional, îl reprezintă raporturile juridice internaţionalecare
iau naştere prin normele stabilite prin tratat.
Obiectul tratatului trebuie să fie posibil şi licit.
Pentru a fi licit, tratatul internaţional trebuie să nu intre în conflict cu o normă
imperativă de drept internaţional, vorbim în aceasta sitaţie de o normă de la care nici o
derogare nu este permisă.De pildă, printre aceste norme se regăsesc:
- principiile fundamentale ale dreptului internaţional,
- libertatea mărilor,
- normele dreptului războiului,
- interzicera genocidului şi sclavajului,
- unele din drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, ş.a..
Tremenul şi condiţia reprezintă elementele accesorii ale tratatelor.
Elementele accesorii ale tratatului sunt termnul și condiția 39
Termenul reprezintă un eveniment viitor şi sigur, de care depinde intrarea în vigoare
sau expirarea unui tratat. Termenul la împlinirea căruia intră în vigoare un tratat se numeşte
termen suspensiv, iar cel la împlinirea căruia încetează un tratat se numeşterezolutoriu.

39
Maftei, Jana – op.cit., p. 74
15
 Condiţiareprezintă un eveniment viitor şi nesigur de care depinde începerea sau
încetarea executării obligaţiilor prevăzute de un tratat; condiţia poate fi suspensivă sau
rezolutorie.

1.5. Părțile componente ale unui tratat

În situația în care negocierileunuitratat au condus la un acord, se

poateelaboratextultratatului.Părțile componente ale oricărui tratat sunt: titlul, preambulul,
dispozitivul, clauzele finale, anexele, protocoale, note, scrisori sau liste de mărfuri. 40
Titlul reprezintă domeniul în care se încheie tratatul și părțile participante la
negocieri si cele semnatare, acesta conține elementul de identitate al tratatului, munele
documentului, părțile între care se încheie și obiectul reglementării.
Textul preambulului cuprinde prevederile referitoare la obiectul și scopul încheierii
tratatului.
În mod obișnuit, tratatul se deschide cun un preambul, conținutul acestuia are în
cuprinsul său părțile contractante și/sau persoanele împuternicite să convină asupra textului.
Tot în preambul sunt enumerate motivele care stau la baza încheieriitratatului și
scopulurmăritprinîncheierea lui.
Părțilecontractante enumerate în preambulultratatuluisunt în mod normal
enumerareastatelor contractante orienumerareaorganelorstatale ale părților contractante.
Enumerareastatelorcontractanteestecel mai logică,întrucâtînsușistatele se
obligaprinefectultratatului. În epocaactuală, aceastăenumerare este mairarfolosită, dar s-a
revenitîn cazul tratatelormultilateraleelaborate de OrganizațiaNațiunilorUnite și a
celorbilaterale.
În situațiaenumerăriiorganelorstatale ale părților contractante, șiacestsistem se
poateîmbrăcadouăforme:organunipersonaloriorgancolegial. Formula aceastaeste utilizată în
enumerareașefilor de state ori a organelorinvestitecuîncheiereatratatelor 41.
În preambululunuitratatmai pot fi menționateîntr-o formăelaboratăsaunumaienunțate,
motivelepentru care a fostnecesarăîncheiereatratatuluioriscopulurmărit de părțile contractante.
Poateprezentainteresjuridicexpunereamotivelorcuprinsăînpreambul.

40
Ploesteanu, Nicolae, Duculescu, Victor; Pătrașcu, Adrian - Dreptultratatelor, Bucureşti, Edit. Lumina Lex,
2005, p. 63-86, în Maftei, Jana – op.cit., p. 76
41
Elveția
16
 În situația în care preambululenunță o dispozițiesupletivă, necesarăsăajute la
acoperirealacunelor,întratatesteenuntatscopultratatului cu elemente de precizare care pot
ajutainterpretareadispozitivului.
Preambululdețineaceeașiforțăobligatoriecași tratatul, el se constituiecorp
comunîmpreunăcutratatul, iarsemnăturapusăpetratatpriveșteîn egalămăsurășipreambul.
Preambululunuitratatprimește o deosebităimportanțăodatăcuinterpretareatratatului.
Prevederile de fond ale tratatului sunt cuprinse în dispozitivul acestuia, iar clauzele
finale au în conținutul lor prevederile cu caracter procedural.
Continutulpropriu-zis al tratatului, cunoscut și subdenumirea de dispozitiv,
variazăînraportcuobiectul și naturatratatului. Dispozitivultratatuluiinternațional are în
cuprinsulsăuformulareaconcretă a raportuluijuridic care se creeazăîntrepărțilecontratctante,
drepturileprecumșiobligatiile care îirevinfiecărui stat parte la tratatulîncheiat.
Redactareatratatului se face pearticole, uneletratate pot conținedouă saut rei articole,
iaraltele pot săcuprindă o multitudine de articole.
Cu excepțiatextelor care reglementeazămateriapropriu-zisă,înparteadispozitivă a
tratatelor, mai suntintroduse și prevederi care stabilescînființarea de mecanisme care vor
deține unrolsnumit în asigurareaaplicăriiconvenției/tratatului/clauze de arbitrajș.a..
Clauzelefinalesuntobligatoriiînoricetratat șitot în cadrulclauzelor finale
sunttrecutemențiuniprivitoare laloculși data semnării, numărultextelor originale,limbaîn care
este redactatși semnăturile. Acestea maicuprindși dispozițiiprivitoare la data intrăriiîn vigoare
a tratatului, depunereainstrumentelor de ratificare și notificari,
duratatratatului,existențaposibilității de revizuireorisuspendareatratatului. Clauzele finale
dețin unrol important în încheiereatratatului.Intrareaîn vigoare, precum și
menținereatratatelorinternaționaledepind de ceea ce se stabileșteîn conținutulacestorclauze
finale.
Un element de identificare al tratatuluiîlreprezintădata la care s-a încheiattratatulori
s-a semnat. În identificareatratatului nu se spune a fostratificat, și nicicândși unde a
fostîntocmitsausemnat.
Există o diferență în tratatelebilaterale și multiulaterale în ceea ce
priveșteredactareaclauzelor finale, fiecaredintreeledețineo structurășiun mod de
redactarediferită.
Tratatele pot aveaîn cuprinsulloranexe. În cadrulacestoranexese
includdetaliiletehnice, se redacteazădefiniții, liste,ș.a..Anexele pot fi separateori incluse în
corpultratatului,dupăprevedereapentru a căreiexplicaresaudetaliere se face.

17
 La tratatele principale, se pot anexaconvențiiadiționale,protocoale,
declarații,schimburi de scrisori, liste, ș.a..
Convențiileadiționale au caobiectreglementareasituațiilorcreateprintratatele la care
unele state nu au participat. În protocoaleorischimburile de scrisorisuntprecizateproblemele
care au fostsau nu soluționateîn cadrultratatului.
Declaratiilesau/șinotelereciproceau în conținutrecunoașterea de cătrestatelesemnatare
a anumitorprincipii de interesgeneralcăroraeleîntelegsă li se conformezeîn viitor. Prin
emitereadeclarațiiloradiționaleunilateralestatele participanteîșiexprimărezerve la
uneledispozițiidintextultratatului.
Anexe fac parteintegrantă din tratatși deținaceeașivaloarejuridică ca și
textultratatuluipropriu-zis. Scopulanexelor este de a se evita ca tratatelesa fie preagreu de citit,
iaracestea sunt întocmite de cătreexperți.
UniuneaEuropeanăconstituierezultatulunuiproces de cooperareși integrare, demarat
în anul 1951. Primele stateeuropenesemnatare au fost Germania, Franța, Belgia, Olanda,
Italia, precum și Luxemburg, ulterior au aderat mai multe state europene42:
- în anul 1973 au aderatMareaBritanie, Irlanda și Danemarca;
- în anul 1981 a aderatGrecia;
- în anul 1986 au aderatSpaniași Portugalia;
- în anul 1995 au aderatSuedia,Austria șiFinlanda;
- în anul 2004 au aderatLituania, Letonia, Estonia, Cipru, Malta, Cehia, Polonia,
Slovacia, Slovenia si Ungaria),
- în anul 2007 au aderatRomânia, Bulgaria ;
- în anul 2013 a aderatCroația.
Pentru a obținecalitatea de stat membru al UniuniiEuropene,
presupuneparcurgereaunorproceduri complexe și îndeplinireaunorcondiții de aderare. Este
oblibgatoriucastatelecandidate săpună înaplicarelegislațiaeuropeană în
toatedomeniile.Doarstatele care îndeplinesccumulativcondițiile 43aderării la Uniuneîși pot
depunecandidatura.
Criteriile de la Copenhaga au în cuprinsullorcondițiileprivitoare la :
- existențademocrației stabile;
- existențauneieconomii de piață ;
- existențastatului de drept;
- acceptarealegislațieiUniuniiEuropene ;

42
https://europa.eu/european-union/about-eu/countries/member-countries_ro
43
criteriile de la Copenhaga
18
 - accepareamonedei euro.
Statelecare dorescsăadere la UniuneaEuropeanătrebuiesăînainteze o
cereresolicitarecătreConsiliului, iarulterioracestaîisolicităComisieiEuropenesăefectueze o
evaluare acapacitățiistatului candidat a îndeplinicriteriile de la Copenhaga. În
urmaobțineriiunuiavizfavorabildinparteaComisiei, Consiliultrebuiesăconvinăasupraunui
mandat de negociere. Ultima etapă a preaderării este
deschidereanegocieriloroficialepentrufiecarecapitol de aderare în parte.
Negocierilepurtate se deruleazăpe o perioasăîndelungată de timp, iaracestlucru se
datoreazăvolumului mare de reglementărieuropenepe care fiecare stat candidat este necesarsă-
ltranspună în legislațianațională.
În toatăperioadapreaderării, statelor candidate li se
oferădinparteaUniuniiEuropenesprijinfinanciar, tehnic și administrativ.
Astfel, în anul 2000 la Bruxelles are loc sesiunea de deschidere a Conferințelor
Interministeriale referitoare la negocierile de aderare ale României, Maltei, Letoniei,
Lituaniei, Slovaciei și Bulgariei. Statele candidate au fost atenționate cu privire la importanța
următoarelor aspecte:
 adoptarea oficială, precumși aplicarea acquis-ului comunitar;
 asigurarea funcționării pieței interne, în concordanță cu politice Uniunii
Europene, acordându-se o atenție deosebită unor domenii precum: justiție, agricultură,
afaceri înterne, dar și protecția mediului;
 relațiile cu statele terțe și cu organizațiile internaționale trebuie să fie aliniate
la practicile Uniunii Europene.
Statele candidate au expus obiectivele strategice care sunt determinate de aspirațiile
politice, culturale și socio-economice în perspectiva aderării și au primit asigurări
căsolicitările de aderare vor fi evaluateîn raport de meritele individuale.

19
 Capitolul 2 – Etapele principale și procedurile încheierii tratatelor

2.1. Noțiuni introductive

Încheierea tratatelor reprezintă ansamblul tutror procedurilor, activităților care

conduc la formarea tratatului și intrarea sa în vigoare.44
Încheierea unui tratat nu înseamnă că, în mod automat și necesar, regulile din tratat
trec direct în legislația națională și că ele sunt aplicabile subiectelor de drept intern.
Recunoașterea valabilității unui tratat intenațional în ordinea juridică internă nu face ca
prevederile acestuia șă fie aplicate în mod automat; statele care declară această valabilitate au
adeseori rezerve față de aplicabilitatea lor directă.45
Funcțiile46 care trebuiesc îndeplinite de un tratat sunt:
- de a permite părţilor contractante să rezolve pe această cale diferendele
dintre ele;
- de a da posibilitatea părţilor contractante să modifice sau să completeze
normele cutumiare;
- de a contribui la organizarea societăţiiinternaţionale sub aspectul integrării
ei;
- de a da naştere şi de a contribui la recunoaştereainstituţiilorinternaţionale
(organizaţiilorinternaţionale guvernamentale);
- de a permite adaptarea dreptului internaţional la noile realităţi din
relaţiileinternaţionale şi dezvoltarea lui, inclusiv codificarea acestui drept. (Niciu,
2001, p. 33)
Societatea internațională alcătuită din state suverane și organizații internaționale
(formate de către aceste state suverane) în cadrul cărora tratatul internațional înfăptuiește un
rol primordial, astfel entitățile care alcătuiesc societatea internațională au obligația să respecte
raporturile care se nasc între ele și dispozițiile tratatelor din care fac parte. Tratul internațional
reprezintă un act juridic bilateral ori multilateral încheiat prin acordul a două ori mai multe
state, stabilindu-se norme juridice recunoscute și aplicabile de părțile semnatare ca fiind
obligatorii raporturilor dintre semnatare.

44
Anghel, Ion M. - Dreptultratatelor, Ediţiaa II-a, revăzută şi adăugită, vol. I-II. Bucureşti, Edit. Lumina Lex,
2000, pp. 59-100.
45
Pușcă, Andy – Reflectarea tratatelor internaționale în legislația internă, Univ. DANUBIUS Galați, p. 1
46
Maftei, Jana – op.cit., p.73
20
 Raportul care se naște între dreptul intern și cel internaţional trebuie abordat din
punctul de vedere al imixtiunii obiective care o regăsim între cele două ordini de drept de sine
stătătoare. Aceste ordini de drept reprezintăconsecința directă a manifestării aceleiaşi puteri
de stat, unitatea dintre politica internă și externă a statului determinândangajamentul dintre
ele, iar normele de drept intern neputând contrazice principiile și normele dreptului
internaţional pe care statul în semnatar și-a luat angajamentul să lerespecte.În situația în
careun statseconstituie parte într-un tratat internaţional, îşi asumă implicit
obligaţiicalegislaţia sa internă să nu contrazică normele stabilite.
Prin încheierea tratatelor se întelegeansamblul de activități desfășurate, de proceduri
care trebuie să fie îndeplinite și de reguli să fie observate, pentru ca tratatul să se formeze, să
devină obligatoriu pentru părti, să intre în vigoare și să existe deci, ca act valabil în
conformitate cu dreptul internațional.
Încheierea tratatelor presupune efectuarea unor activități și proceduri
carenecesităîndeplinireaîntr-o succesiune specifică, dar coerentă, stabilirea celui care deține
calitatea de a încheia tratatul și care sunt organele prin care se realizează acordul de voință al
părților, condițiile de fond și formă pe care trebuie să le întrunească actul juridic respectiv,
felulîn care se exprimă consimțământul de a fi legat print-un tratat, fazele prin care trece
această operație de închiere a tratatelor, negocierea și semnarea ori parafarea textului,
elaborarea și autentificarea acestuia, procedura de intrare în vigoare și înregistrare a tratatelor.

2.2. Etapele încheierii unui tratat.

Încheierea unui tratat presupune parcurgerea mai multor etape: negocierea, semnarea,
exprimarea consimţământului de a deveni parte la tratat.47
Pe linie cutumiară s-a realizat un ansamblu de reguli procedurale, acestea sunt
aplicabile etapelor procesului de încheiere a unui tratat internaţional. Regulile procedurale au
fost codificate în cadrul Convenţiei de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor, acestea
dețin o valoare supletivă.Convenţiaa propusunele reguli alternative, iar statele aveau obligația
să opteze.
Majoritatea dispoziţiilorconvenţionale referitoare la o etapă ori alta a procesului de
încheiere a tratatelor dețin în cuprinsul lormenţiuneaîn afara cazurilor în care părţile nu
convin altfel. Astfel, procedura de încheiere a tratatelor este diriguită de regula autonomiei
depline de voinţă a părţilor. La încheierea unui tratat internaţionalsunt parcurse trei etape :
1. negocierea textului tratatului;

47
Maftei, Jana – op.cit., p.88
21
 2. semnarea tratatului;
3.exprimarea consimţământuluipărţilor de a se obliga prin tratat;
După parcurgerea acestor etape, urmeazăintrarea în vigoare a tratatutului.

2.3. Negocierea textului tratatului

Negocierea tratatului reprezintă prima etapă. În cadrul acestei etape se elaborează

textul tratatului. Negocierile sunt desfășurate între reprezentanţii statelor care deținatribuţii
speciale privitor la acest domeniu.Împuternicirea unui reprezentant al statului trebuie să
rezulte din documente care provin de la autorităţile competente ale fiecărui stat, în
conformitate cu dispoziţiileconstituţionale sau ale altor legi interne.Numele deținute de aceste
documente dedeplineputeri,care sunt definite în art. 1 lit. c din cadrul Convenţieiprivind
dreptul tratatelor: documentul emanând de la autoritatea competentă a unui stat şi
desemnând una sau mai multe persoane împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea,
adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimţământul statului
de a fi legat printr-un tratat sau pentru a îndeplini oricare alt act cu privire la tratat48.
Termenul de plenipotenţiar se referă la persoană care deţineputerile depline de a
reprezenta ţara noastră la nivel internaţional.Privitor la împuternicirea care rezultă din
deplinele puteri, Convenţiadobândeşteo supleţe şi permite confirmarea ulterioară a
împuternicirii unei persoane care a participat efectiv la un act legat de încheierea tratatului
fără a deţine deplinele puteri.
Deplineleputeritrebuiedeosebite de simplelescrisori de acreditare(credentials), care
sunt utilizate în cadrulorganizaţiilorinternaţionalesauguvernelorgazdă a
uneiconferinţeinternaţionale de cătredelegaţiiceparticipă la negociereatratatelormultilaterale.
Scrisorile de acreditareautorizeazădelegatulnumai în
scopuladoptăriitextuluiunuitratatsausemnăriiactuluifinal.Dar,
semnareatratatuluiînsuşinecesitădeplineputerisauinstrucţiunispecifice din
parteaguvernului.Deplineleputeri şi scrisorile de acreditare pot fi cuprinseîntr-un singur
document.49
Pe lângă persoanele care sunt special împuternicite cudeplineleputeri,maiexistă şi o
altă categorie de persoane, care datorită funcţiei îndeplinite în stat nu au nevoie să prezinte
deplinele puteri în vederea negocierii şi încheierii tratatului. Astfel, sunt:

48
Publicată în ediţiaoficială a MonitoruluiOficialTratateInternaţionale, volumul 4, p. 53
49
Fitzmaurice, Malgosia. - The practical working, 177, în Baci, Cristian; Pătrașcu, Adrian, Nan, Florian și alții -
Dreptultratatelor. Noțiuni de teorie și practică, Edit. MinisteruluiInternelor şi Reformei Administrative,
Bucureşti, 2008, p. 50
22
 a) şeful statului, şeful guvernului şi ministrul de externe ;
b) şefii misiunilor diplomatice, dar numai pentru adoptarea tratatelor bilaterale,
între statul acreditant (care îl trimite) şi statul acreditar (statul gazdă);
c) reprezentanţii statelor participanţi la o conferinţă sau la lucrările unei
organizaţii
internaţionale, în vederea elaborării unui tratat.
Negocierea unui tratat este privită din mai multe puncte de vedere, existând mai
multe sensuri.Astfel, negocierea tratatuiinternaţional reprezintă o fază în procesul de încheiere
a tratatelor, acesta fiind un mijloc principal de rezolvare a diferendelor internaţionale. Modul
de lucru urmareşte adoptarea unei hotărâri ori recomandări, precum şi a deciziilor în cadrul
organizaţiilorinternaţionaleori una din funcţiileîndeplinite de misiunile diplomatice.
Negocierea tratatelor reprezintă un instrument eficient şi eficace pentru a se realiza
înţelegeriîn orice domeniu. În materie de tratate internaţionale negocierile se poartă, de obicei
între guverne, organe de stat interne sau externe50 ale relaţiilorinternaţionale.
În faza negocierii sunt cuprinse activitățile părtilor necesare stabilirii clauzelor
tratatelor, aici incluzând și elaborarea textului tratatului. În același cadru, al negocierilor
părțile se învoiesc asupra structurii tratatului, a limbii ori limbilor în care acestaurmeazăsăfie
redactat, dar și a procedurilor care urmează a fi îndeplinite după elaborarea textului pentru a
da acestuia forță juridică.
Negocierile, ca instituție politico-juridică reprezintă modul de a acțiune deținut de un
stat în relațiile internaționale, constituind esența diplomației.
Negocierile reprezintă faza principalăîn care se convine textul unui tratat, dacă nu
chiar exclusivăîn procesul de încheiere a unui tratat.
Negocierea textelor tratatelor internaționale trebuie să aibă la bază respectarea
principiilor fundamentale ale dreptului internațional public, astfel vorbim principiul
suveranității și egalității î n drepturi ale statelor participante
Negocierile tratatelor reprezintă procedura directă de formare acestora, în cadrul
cărora organele competente împuternicite a douăori mai multe state se întâlnesc, într-un loc și
la o anumită dată,în acest scop care esteprestabilit,iarîn urma dialogului purtat de către
participanți rezultăînțelegerea care ia forma unui tratat internațional.
Literatura de specialitate nu exprimă clar ce anume trebuie să se înțeleagă prin
negocierea unui tratat internațional,adică, ce reprezintă negocierile, care este sfera acestora de
cuprindere și care estepozițiaîn procedura de ansamblu a încheieri tratatului.Totuși, analizele

50
Grigore Geamanu – Dreptulinternaționalcontemporan, Edit. Didactica și Pedagogică 1975, p.108
23
consacrate demonstrează cănegocirile sunt privite, ca fază distinctă, separată de elaborare și
redactarea textului și respectiv de adoptarea și semnarea tratatului.
Termenul de negociere a unui tratatse poate interpreta precum fazele care pornesc cu
dialogul de inițiere a tratativelor și se termină odată cu intrarea svrdtors învigoare.Există
autori caresusținfaptul că negocierea se definitivează atunci când textul este stabilit prin
semnare, iar alții opinează faptul că procesul încheierii tratatelor începe cu tratativele în cursul
cărora se cade de acord asupra diferitelor articole, după care textul se adoptă de către părți, se
semnează, iar dacă este cazul se ratifică.
Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor,face referiri la modul
general în privința negocierilor, nu indică rolul și semnificația termenului dea negociași nici
nu reliefează rolul negocierii în procesul de ansamblu al încheierii tratatului.
Elaborarea textului tratatului internațional se realizează în cadrul negocierilor care se
poartă între reprezentanții statelor care încheie acel tratat. 51
Activitățile de elaborare, redactare și adoptare se realizeazăîn contextul general al
fazei negocierilor, întrucât noțiunea de negociere nu necesită un sens simplu de discuții
preabile, elaborarea, redactarea și adoptarea textului tratatului au loc în cadrul unor discuții a
unui dialog, ceea ce înseamnă că, se negociazăși se convine asupra unei situații. Redactarea,
elaborarea și stabilirea textului implică negocierea, consimtământul părților care este exprimat
în legatură cu orice formulare care se da tratatului.
Negocierea tratatelor cuprinde două faze :
 Prima etapă reprezintă negocierea propriu-zisă, incluzând şi semnarea tratatului
 A doua etapă reprezintă ratificarea şi schimbul instrumentelor de ratificare.
Negocierea tratatelor reprezintă una dintre cele mai importante etape existente în
procesul încheierii unui tratat. În cadrul tratatului se elaborează o serie de etape, proiectul
textului tratatului putând suferi modificări în unele situaţii, inclusiv în cursul adoptării,
întrucât textul tratatului ramâne definitiv doar după autentificarea sa.

2.3.1. Importanța negocierii textului tratatelor

Pentrua aveao imagine maiprecisă a caracterului complex ți a

universalizăriinegocierilor, în timpulîncheieriitratatuluiinternațional, estenecesarsă se
menționezecă în luna august anul 1977, la OrganizațiaNațiunilor Uniteerauinregistrateun

51
Niciu, Marțian – op.cit., p.27
24
număr de 15.841negocieri,iarobiectulacestornegocierivizaurezolvareaproblemelormajore ale
zilelornoastre, de pildă:
- asigurareasecurității și păciiinternaționale;
- instituireauneinoiordinieconomiceinternaționale ;
- instituireaunorregimurijuridiceinternaționaleasuprazonelorceconstituiepatrimoniulcom
un al întregiiumanități;
- stingereafocarelor de război;
- dezarmareanucleară a statelorș.a.
Negocierileintervinînariasubiectelorcare auvocație de a negociași de adevenipărți în
cadrultratatelor.Alături de stateparticipăcategorienumeroasă de subiecte de
dreptinternațional,aceea a organizațiilorinternaționale, darșialtesubiecte de dreptinternațional
(mișcările de eliberarenațională).

2.3.2.Cracteristicile procedurii negocierilor

Modul în care un tratat este negociat și modulîn care intră în vigoare se stabilește
prin intenția și consimtământul expres alpartilor. În practică, forma tratatelor este guvernată
de uzanțe și variază, potrivit cu acordul care a intervenit între state, șefii de state sau
guverne52.Etapele care stau la baza negocierilor sunt tratativele care au în atenție problemele
de importanță mare, este necesar și obligatoiu să participe, în condiții de egalitate deplină,
toate statele, iar cele cu caracter regional, trebuie să participe statele din zona în cauză. În
situația conferințelor, participarea statelor este condiționata de obiectul avut în
vedere53oridepoziționarea geografică a participanților la conferințe54. Totuși, negocierile ar
trebui săse desfășoare cu respectarea principiilor dreptului internaional, care să exprime
dreptul egal al tuturor părților de a participa active și efectiv la discutarea diferendelor,
problemelor și adoptarea soluțiilor echitabile pentru ambele părți.
Procedurile care duc la elaborarea și încheierea unui tratat internațional sunt
elaborarea textului său, autentificarea lui și exprimarea consimțământuluipărților contractante
de a fi legate prin acel tratat. 55

52
Jad Browdlie - Principles of public internatinallaw, Oxford, 1974, în https://www.diakonia.se/en/IHL/The-
Law/International-Law1/Principles/
53
În cazul conferințelor de pace acestea sunt limitatedoar la beligeranti.
54
Conferințeleinteramericane, ConferințelestatelorComonwealth
55
Niciu, Marțian – op.cit., p. 27
25
2.3.3. Organele care dețin dreptul de a negocia

Negocierile se desfășoară între statele care urmează să devină părți la un tratat,

acestea se numesc state negociatoare. Dacă vorbimdeun tratat bilateral, la negocieri vor
participa reprezentanții a două state, în cazul unui tratat multilateral, negocierile desfășoară
între reprezentanții statelor care participă la conferința respectivă.
Până în anii 1830, negocierile erau conduse de către șefii statelor 56, după acest an,
intervențiile directe ale șefilor de stat serăresc.Totuși, în 1859, la tratatul de pace de la
Vilafranca57, au fost negociate și semnate de suverani, iar președintele Wilson a jucat un mare
rol la Conferinta de la Paris din 191958.
În prezent, organele supreme ale puterii de stat au puterea de a negocia tratatele doar
în situațiiexceptionale. Astfel, în aceaste cazuri constituțiile și legile speciale privind
încheierea tratatelor existente, dețin în cuprinsul lor dispozițiispecialeprivitoare la organele de
stat competente și atribuțiile acestora avute în domeniu.
În situația negocierii unor tratate care prezintă o importanță deosebită se poate
impune includerea în cadrul delegațiilor a unor specialiști de prestigiu în domeniul economic,
juridic, militar59, etc., iar acest lucru este necesar pentru ca încă din această fază să poata fi
soluționate problemele esențiale care au în vedere structura tratatului, prevederile acestuia, dar
și clauzele dificile etc..
Negocierea se realizează pe cale diplomatică obișnuita prin intermediul agenților
diplomatici, aceștia fiind acreditați pe lângă guvern și intră în contact cu reprezentanți
acestuia negociind direct tratatul cu ei. Negocierile îmbracă forme diferite,
- când discutăm de un tratat bilateral – atunci când negocierile se
desfășoarăîntre reprezentanți ai ministerului afacerilor externe al unui stat și agentul
diplomatic al celuilalt stat, asistați atunci cand situația impune de expertiși tehnicieni
- când discutăm de un tratat multilateral acesta se desfasoara în mod normal în
cadrul unui congres oriconferinte60.
Negocierea se realizează direct între reprezentanții părților care sunt interesate și
constăîntr-un ansamblu de propuneri care sunt expuse de reprezentanții statelor în fața cărora
acordul trebuie să se definitiveze. Există situații când un proiect este prezentat de o delegație
56
TratatulSfinteiAlianțedin 1815 a fostnegociat și semnat de suverani.
57
Tratat de pace preliminarîncheiatîntre Napoleon III și împăratulAustriei, Franz Josef, care a pus capătrăzboiului
franco-piemontezîmpotrivaAustriei.
58
Conferința de Pace de la Paris s-a semnatPactulSocietățilorNațiunilor (Statutul), document prin care s-a
fondatSocietateaNațiunilorintrat în vigoare la 20 ianuarie 1920 (desființat în 1946).
59
Ecobescu , Nicolae; V.Duculescu – Dreptultratatelor, Edit. Continent XXI, București, 1995, p. 31
60
Miga-Besteliu, Raluca - Dreptul international. Introducere în dreptul international public, Ediția a III-a,
revăzută și adăugită, București, Edit. All Beck, 2003, p. 226
26
și sunt dezbătute contra-propunerile delegațiilor participante, aceste dezbateri se efectuează
până se ajunge la un consens cu privire la textulde tratat. Negocierea se poate realiza și
datorită participării unui stat terț care, îndeplinind rolul de intermediar, primește propunerile,
punctele de vedere, precum și acceptările statelor prezente. Negocierea poate fi efectuatăîntr-o
conferință care a fost special întrunită, și la care participăstatele interesate prin reprezentanții
lor. Conferința este convocată la propunerea unuia oria mai multor state și constituie obiectul
unei organizări complexe.
Conform Legii nr. 590/2003 privind tratatele -Art. 2. - (1) România, Guvernul
României, precum şi ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, pentru
care această atribuţie este expres prevăzută de legislaţia în vigoare, pot încheia tratate la
nivel de stat, tratate la nivel guvernamental, respectiv tratate la nivel departamental.
(2) Tratatele prevăzute la alin. (1) se încheie cu respectarea principiilor
fundamentale şi a celorlalte norme imperative ale dreptului internaţional, a dreptului
comunitar, a normelor cutumiare internaţionale, a Constituţiei României, în conformitate cu
prevederile prezentei legi.
Potrivit practicii internaționale existente, negocierile efectuate pentruîncheierea de
tratate internaționale pot avea loc între state și organizații internaționale ori numai între statele
interesate ori în cadrul organizațiilor internaționale.
Raportat la caracterul bilateral ori multilateral avut de negocieri,acestease pot
desfășura pe mai multe căi, astfel:
 varianta diplomatică obișnuită, în situația în care părțile au căzut de acord.
Aceastăvariantă este utilizată în mod deosebit pentru încheierea unor tratate bilaterale ori cu
un număr diminuat de participanți ;
 reuniuni restrânse ale reprezentanților statelor, la care participă persoane
special desemnate și împuternicite în acest scop. Există situații când guvernele considerăcă
este utilsăautorizeze anumite persoane care să negocieze tratatul.În aceste situații, persoanele
pot purta negocierile sub controlul ori în contact direct și permanent cu organele diplomatice
ale statului care l-a mandatat. Totoodată există posibilitatea înființării de organe speciale
pentru susținerea negocierilor.
 în cazul conferințelorși congreselor internaționale, practica utilizată în trecut
pentru încheierea tartatelor de pace, în prezent au dobândit o mare amploare, de pildă:
Conferința de la Haga 1899 și 1907 privind reglementarea pașnica a diferendelor
interanționale și legile și obiceiurile razboiuluișiConferința de la Geneva din 1949 privind
elaborarea Convențiilor relative la tratamentul răniților și prizonierilor;

27
  organizații internaționale61, în aceste situații negocierile purtate pentru
încheierea tratatelor multilaterale se pot desfășura în diferite organizații internaționale. De
exemplu negocierile se duc în cadrul organizației ori unor organe ale acestora 62,
consimțământul la căsătorie63, vârsta minimă și înregistrarea căsătoriilor 1962 64, eliminarea
tuturor formelor de discriminare rasială 1966 65.
Negocierile bilaterale dețin un caracter concret întrucât, odată ce părțile au stabilit
problema care urmează să fie reglementată și cunoscându-și pozițiile avute de fiecare, acestea
pot trece la convenirea și formularea clauzelor tratatului.
În situația negocierilor multilaterale, acestea reprezintă un proces polivalent în raport
cunegocieriele bilaterale, ele prezintă un caracter general în situația în care părțile procedează
în primul rând la definirea și înțelegerea problemelor care urmează a fi supuse reglementării,
și în al doilea rând la clarificarea și apropierea pozițiilor negociatoare în legatură cu modul și
problematica care urmează a fi convenităîn vederea reglementării.Un rol deosebit în
negocierea tratatelor multilaterale ildeține stabilirea procedurii de
lucru.Dupăîndeplinireaprocedurilorpașii care urmează să se efectueze sunt trecerea efectivă la
negocierile concrete asupra conținutului privind convenirea și redactarea textului tratatului.
Negocierea tratelor multilaterale se desfășoaraîn cadrul unor conferințe sau
organizații internaționale, ceea ce implică o duratăși o complexitate mai mare pentru obținerea
unei redactări acceptabile numeroaselor state participante la conferință sau membre ale
organizațiilor internaționale66 negocierile au loc in comisii, iar apoi în plen. Redactarea
tratatelor se efectuează în mai multe limbi.În acest scop, se fac pregătiri speciale, toate
convențiile de codificare ale dreptului internațional au la bază texte elaborate de Comisia de
drept internațional și dezbătute de state în Comisia a VI–a 67a Adunării generale a Organizației
Națiunilor Unite.
61
Organizația Națiunilor Unite sau instituțiile sale specializate și alte organizații specializate.
62
Tratatul pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid 1948 - Adoptată şi deschisă spre semnare de
Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 260A (III) din 9 decembrie 1948. Intrată în vigoare la 12
ianuarie 1951, conform dispoziţiilor art. XIII. România a aderat la Convenţie la 2 noiembrie 1950 prin Decretul
nr. 236, publicat în Buletinul Oficial al României, partea I, nr. 110 din 2 decembrie 1950.
63
Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor -
Deschisă spre semnare conform Rezoluţiei 1763 A(XVII) adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 7
noiembrie 1962 New York. Intrată în vigoare la 9 decembrie 1964, conform dispoziţiilor art. 6. România a
semnat Convenţia la 27 decembrie 1963, ratificând-o la 15 decembrie 1992 prin Legea nr. 116, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 330 din 24 decembrie 1992.
64
idem
65
ConvenţiaInternaţională Privind Eliminarea Tuturor Formelor De Discriminare Rasială - Adoptată şi deschisă
spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 2106 (XX) din 21 decembrie 1965. Intrată
în vigoare la 4 ianuarie 1969, conform dispoziţiilor art. 19. România a aderat la Convenţie la 14 iulie 1970 prin
Decretul nr. 345, publicat în Buletinul Oficial al României, partea I, nr. 92 din 28 iulie 1970. Prin Legea nr.
144/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 261 din 13 iulie 1998, România şi-a retras
rezerva formulată la art. 22
66
Năstase, Adrian;.Bolintineanu, Alexandru; Aurescu, Bogdan - Drept international contemporan, Edit. All
Beck, București, 2000, p39
28
2.3.4. Convocarea conferințelor

Conferința internationalăreprezintă o reuniune plenipotențiară care este convocată de

un stat ori o organizaie internațională. Sistemul convocării conferinței de către un stat
existășiîn prezent.Determinarea statelor participante depinde în mod normal de obiectul
tratatului respectiv, dar și de intenția celor care iau inițiativa.Când convocarea este făcută de
un organism inetrnațional, aceasta are în cuprinsul său indicații foarte stricte
careprivesccondițiile în care va lucra Conferința. Rezoluțiile Adunării generale prin care s-a
decis organizarea unei conferințe a dreptului mării68au avut pornire de la lucrările pregătitoare
a Comitetului pentru utilizarea pașnica a fundului mărilor dincolo de limitele jurisdicției
naționale.
Există posibilitatea ca o conferință să nu se încheie după ce s-a semnattartatul care s-
a negociat, iar noua conferință privitoare la un obiect anume să fie prevazută,
astfelajungându-se la institutionalizare.
În cadrul unei organizații internaționale există posibilitatea săseelaboreze o convenție
multilateralăprevazută pentru prima oarăîn convenție. Există organizații internaționale care au
primit o competență specială în materie de elaborare de convenții multilaterale, de pildă
Consiliul Europei, in virtutea statului deținut, prezintă această putere în acest domeniu.
În situația în care o organizație internațională intervine înelaborarea textului unei
convenții, proiectul este pregătit de secretariatul organizației ori de un organism care posedă o
competență tehnică și care este stabilit în cadrul organizației. În situația în care un organ al
organizației internaționale este acela care stabilește textul convenției, dezbatereași adoptarea
textului convențieiare loc respectând regulile de procedură stabilite și aplicate în organizație.

2.3.5. Organizarea conferințelor internaționale

Organizarea din punct de vedere tehnic și întern a conferințelor

internaționaleconstăîndesemnarea unui președinte care în unele situații este ales de
reprezentanii statului care găzduiește conferința oriîn alte situații este desemnat anterior de un
organ internațional.

67
Cele şasecomisiiprincipalecorespunddomeniilormajoreaflate în responsabilitateaAdunăriigenerale: Comisia I –
securitate şi dezarmare, Comisia a II-a – economico-financiară, Comisia a III-a – social-umanitară şi culturală,
Comisia a IV-a – politicăspecială, Comisia a V-a –administrativ-bugetară, Comisia a VI-a – juridică.
68
ConvențiaOrganizațieiNațiunilor Unite privinddreptulmării - Text publicat în MonitorulOficial, Partea I nr.
300 din 21 noiembrie 1996.
29
 Negocierile se realizează de către grupe de negociatori care sunt constituite din
reprezentanți diplomatici ai ministerelor de externe din statele participante. Porcedura
desfășurării negocieriilor prezintă anumite deosebiri în cadrul negocierii tratatelor bilaterale în
raport cu tratatele multilaterale. Astfel, la tratatele bilaterale initiațiva negocierilor o poate
avea un stat ori ambele state care își exprimă voința de a încheia tratatul. În situația tratatelor
multilaterale care au uu caracter restrâns, conferința reprezentanților statelor este întrunită
având la bază un acord stabilit anteriorîntre statele care si-au manifestat interesul. În acord
sunt stabilite locul, ziua desfășurării, precum și ordinea de zi a conferinței.
Prin acordul stabilit pentru desfășurarea conferinței se stabilesc următoarele :
- țara care va convoca conferința,
- statele invitate,
- limbile utilizate la negocieri,
- formele și verificarea deplinelor puteri,
- obiectul reuniunii.
Procesul negocierilor se desfășoară sub forma discuțiilor directe, dar în unele faze ale
acesteia,procesul negocierilor poate desfășura și prin corespondență.
Fiecareparticipant la negocierea tratatului își poate prezenta proiectul său de tratat
sau de articole, poate face amendamente, se dezbat textele supuse atenției și se ajunge
launacord asupra textului convenit. În unele situații se poate ajunge la un acord ca proiectul să
fie elaborat de către un stat ori de mai multe state, iar apoi acesta să fie supus dezbaterilor.
Anteriorori în timpul conferinței se desfășoară consultări în scopul găsirii unui căi comune
pentru formularea textului tratatului și definitivarea lui. Proiectele unor asemenea tratate sunt
negociate de organele autorizate, urmand ca acestea să fie aprobate de către reprezentanții
statelor participante.
Activitatea de negociere se finalizează cu punerea de acord a părtilor asupra
conținutului și prevederilor tratatului. Negocierea conduce la redactarea unui text scris care
reprezintă textul tratatului. Acordul realizat poate fi constatat printr-un document ori mai
multe documente diplomatice, iar numărul originalelor acestor documente diplomatice este
stipulatîn forma finală a tratatului încheiat.

2.3.6. Drepturile și obligațiile statelor și organizatiilorparticipante la negocieri

Societatea internaţională este alcătuită din state care sunt suverane, capabile să îşi
asume drepturi şi obligaţii în raportuile dintre ele. Alături de stateregăsimorganizaţiile

30
interguvernamentale, precum şi anumite entităţi nestatale, dar care dețin capacitatea de
asumare a drepturilor şi obligaţiilor care decurg din voința participanților la negocieri.
Caracteristica principală a societăţiiinternaţionaleo reprezintă natura sa poliarhică 69, în sensul
că puterea este repartizată între diferitele state care o compun. Această caracteristică se
explică prin existenţa, din punct de vedere juridic, a suveranităţii statelor.
Participarea unui stat la negocieri crează anumite drepturi și obligații pentru acel stat
sau organizație. Privitor la drepturi trebuie facută o distincție în tratatele bilaterale,
multilaterale cu un număr restrâns de state și tratatele multilaterale generale.
În situația tratatelor bilaterale,doar cele două state care au participat la negocieridețin
dreptul de a deveni părți.
În situația tratatelor multilaterale cu un număr mai mic de state, pot deveni părți doar
statele care au participat la negocieri, dar acestea pot conveni printr-o clauză expresă din
tratat, că dreptul de a deveni parte săpoată fi acordat și altor state care nu au participat la
negocieri, ceea ce înseamnă că dreptul acestor state stipulate în clauza expresă depinde de
voința statelor participante efectiv la negocieri.
În situația tartatelor multilaterale generale, regăsim vocația de universalitate, aceea
din care rezultă că dreptul de a deveni părți în tratate nu trebuie să aparțină în mod exclusiv
statelor care au participat la negocieri, ci oricărui stat care este interesat să adere la acel tratat.
Odată ce textul unui tratat internațional a fost adoptat, acesta nu mai este deschis pentru
modificări decât cu consimțământul statelor participante la tratat.
O obligație de negociere poate fi prevăzută printr-un pactumnegociandoîn scris,
cuprins în textul tratatului70. Statele participante la negocieri au dreptul, dar nu și obligația de
a deveni părți. Exercitarea dreptului de către state de a deveni părți, ține de voința suverana a
acestora care se poate materializa într-o fază ulterioară a negocierilor.
O regulă principală în desfășurarea negocierilor o constituie buna credință după care
parțile trebuie să se comporte astfel încât negocierea să aibă sens. O alta obligație a statelor
care participă la negocieri este acea de a se abține de la acte care ar afecta obiectul și scopul
tratatului asupra căruia poarta negocierile71.

69
Poliarhie este un termen introdus de Robert Dahl în științapoliticămodernă, pentru a descrie o formă de
guvernarebazată pe principiul fundamental că, în ceeacepriveștedeciziilecolective, fiecareindivid este îndreptățit
la o considerareegalăaintereselor.
70
Tratat cu privire la neproliferareaarmelornucleare - România a ratificatTratatulprinDecretul nr.21/1970,
publicat în BuletinulOficial nr. 3 din 31.01.1970, Guverneledepozitare: UniuneaRepublicilorSocialisteSovietice,
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii
71
Popescu, Dumitra, Maxim Felicia -op.cit., p. 97
31
2.4.Semnarea tratatului

Etapa următoare în încheierea unui tratat internaţional este semnarea.

Acest fapt poate dobândi o dublă semnificaţie:
- autentificare care poate fi provizorie sau definitivă a textului tratatului
internațional,
- exprimare a consimţământului statului care se obliga prin tratat.
Autentificarea textului tratatului internațional se face prin semnarea provizorie sau
definitivă a acestuia de către agenții care l-au negociat. Valoarea semnăturii lor depinde de
mandatul primit de agenți din partea statelor lor, ceea ce prevede în deplinele lor puteri.72
În cazul autentificării, semnarea tratatului echivalează cu o atestare solemnă, de către
statele care au participat la negocieri a faptului că negocierile s-au încheiat, iar textul semnat
are o formă defintivă, fără să mai poată fi modificat unilateral de către vreunul dintre statele
participante.
Pentru a produce efecte juridice, semnarea trebuie să fie urmată de ratificarea
tratatului.
Etapa negocierii unui tratat nu este urmată în toate situațiile, imediat, de semnarea
definitivă a textului. Suntsituaţii în care, după încheierea negocierilor, doar sesemneazăad-
referendumori la parafarea textului. Semnarea tratatului cu menţiuneaad-
referendum,reprezintă autentificarea tratatului, prezentând un caracter provizoriu.
În cazul semnării provizorii a unui tratat internaționa, părțile care au negociat tratatul
își rezervă posibilitattea de a revedea textul acestuia.73
Parafarea, constă în înscrierea iniţialelor numelui negociatorului împuternicit al
fiecărui stat pe textul negociat, similar ca la semnarea tratatului ad-referendum prezintă un
efect provizoriu.
În ambele situații, procedurile, trebuie să fie urmate de semnarea definitivă a
tratatului, iar aceasta este o condiţie obligatorie pentru declanşarea procedurilor etapei
următoare.
Autentificarea textului tratatului se face prin mai multe metode: semnare definitivă,
semnare ad referendum, parafarea textului, semnare amânată, act final.74
Potrivit art.10 din Convenția de la Viena din 1969: textul unui tratat este stabilit ca
fiind autentic şi definitiv:

72
Niciu, Marțian – op.cit., p. 28
73
Idem, p. 28
74
Maftei, Jana – op.cit., p. 76
32
 a) respectându-se procedura prevăzută în acest text sau convenită de statele
participante la elaborarea tratatului sau,
b) în lipsa unei atare proceduri, prin semnarea ad referendum sau parafarea, de
către reprezentanţii acestor state, a textului tratatului sau a actului final al unei conferinţe în
care textul a fost încorporat.

2.5. Exprimarea consimţământului

Etapa următoare, a treia, constă în exprimarea consimţământului statului de a deveni

parte la tratat, acceptând obligaţiile care decurg din dispoziţiileacestuia.Legislaţia internă a
fiecărui stat are în conținul său mijloacele juridice prin care statul îşi poate exprimă voinţa de
fi legat prin tratat.
Exprimarea consimțământului unui stat de a fi legat de un tratatinternațional se face
prin semnarea lui definitivă, schimbul instrumentelor care constituie tratatul.În aceste cazuri,
consimțământul părților contratctatnte de a fi legate de acel tratat se exprimă imediat, fără să
se recurgă la alte proceduri (ratificare, aprobare sau acceptare).75
În practica actuală identificăm următoarele modalități de exprimare a
consimțământului: ratificare, aprobare sau acceptare, semnare, acorduri în formă simplificată.
Una din modalitățile de exprimare a consimţământului statului de a deveni parte la
un tratat o constituie ratificarea.În mod normal prin simpla participare la negocierea şi
semnarea unui tratat, statele nu sunt obligate, din punct de vedere juridic, de dispoziţiile
prevăzute de acesta. Angajarea definitivă a statului presupune intervenţia unui act intern, prin
intermediul căruia organele special abilitate ale statului 76 analizează dispoziţiileprezente
întratatat şi decid cu privire la angajarea statului. Acest act constituie ratificarea tratatului.
Esxistă situații când ratificarea tratatului impune elaborarea unei legislaţii interne
pentru a putea pune în aplicare dispoziţiile acestuia. Cum Parlamentul deține o funcție de
control, ratificarea tratatelor de către Parlament este mijlocul principal prin care acesta
controlează exercitarea de către executiv a dreptului de a negocia tratatele internaţionale.
Ratificarea nu poate fi parţialăori condiţionată, ci numai acordată ori refuzată. Totuși,
dacă un stat încearcă să modifice un tratat în timpul ratificării, acest act se consideră a fi un
refuz cu privire la ratificare. Aceste modificări dacă sunt însoțite de o altă ofertă poate să fie,
sau nu acceptată. La tratatele multilaterale statele pot formula rezerve în anumite limite, o
dată cu ratificarea.

75
Niciu, Marțian – op.cit., p.28
76
de obicei parlamentele naţionale
33
 Apropbarea sau acceptare reprezintă o altă modalitate de exprimare
aconsimţământuluistatelor.Privitor la această modalitate, ea a apărut ca o alternativă mai
facilăla ratificarea tratatelor, determinată de creşterea numărului acestora. Prin aprobare sau
acceptare se realizează o examinare rapidă a dispoziţiilor unor tratate, evitându-se procedura
mai lungă şi complicată existentă în cazul ratificării de către parlamentele statelor. Întră în
competența Guvernului procedura aprobării sau a acceptării.
Aceastămodalitate de exprimare a consimțământuluistatului de a fi parte la tratat este
consecințăintensificăriirelațiilorinternaționalesupusereglementăriiprintratatesireprezintăo
alternativăa ratificării, cu efectdesimplificare a procedurii de ratificareparlamentară, datăîn
competențaguvernelorsiaplicabilă, în general, tratatelor cu caracter economic sitehnic.77
În plan extern, reprezentareaGuvernului, este evidențiată și prinparticiparea prim-
ministrului, a miniștrilor din Guvern la diferiteconferințe, reuniuni, întruniri cu omologii lor
din alte state în vedereadiscutării și încheierii de tratate, acorduri, convenții pe diferiteteme de
activitate.
În conformitate cu prevederile legislației naționale ale fiecărui stat participant la
negocierile tratatului, sunt supuse aprobării sau acceptării de către guvern, tratatele care nu
implică un angajament politic major sau care nu se referă la domenii esenţiale ale suveranităţii
statelor.
O altă modalitate de exprimare a consimțământului o reprezintă aderarea la tratatele
internaționale. Orice stat poate adera la un tratat numai dacă această modalitate este prevăzută
în mod expres în textul acestuia.
Consimţământul poate fi exprimat prin semnareatratatului. În mod obișnuit,
semnarea unui tratat primește ca efect autentificarea textului stabilit prin negocieri. În anumite
situații, semnarea tratatului internațional este echivalent cu exprimarea consimţământului
statului de a fi parte la tratat. Semnarea tratatului internațional primește acest efect dacă sunt
întrunite condiţiile în mod cumulativ, prevăzute în art. 12 din Convenţia privind dreptul
tratatelor:
- tratatul să prevadă în mod expres această posibilitate sau, să se stabilească într-
un alt mod voinţa statelor participante la negocieri de a acorda actului semnării valoare de
consimţământ;
- intenţia statului de a conferi actului de semnare acest efect să rezulte din
“deplinele puteri” ale reprezentantului sau să fie exprimată în timpul negocierii.

77
Pivniceru, Mona-Maria – Drept internațional public, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași Facultatea De
Drept, Iași, 2008, p. 45
34
 Există numeroase tratate internaţionale unde statele devin părţi prin semnare, iar
acestea sunt cunoscute sub denumirea de acorduri în formă simplificată78. Originea acestor
acorduri se regăseşte în practica Statelor Unite ale Americii, și sunt cunoscute sub numele de
executiveagreements.79

2.6. Încheierea tratatelor internaționale

Conform Dicționarului de terminologie de drept internațional 80, prin încheierea

tratatului internațional se înțelege ansamblul de proceduri prin care este elaborat și și apare
tratatul.
Procedura de încheiere a tratatelor de către statul român este reglementată de
Constituţia României81 şi de Legea nr.590 din 2003 privind tratatele82
Încheierea tratatelor se efectuează de către președintele 83 țării (art. 91 alin. 1) sau alte
entități care sunt stabilite prin lege.
Utilitatea clasificării tratatelor, în tratate încheiate de şeful statului şi tratate încheiate
de alte autorităţi, constă în aceea că regimul juridic aplicabil fiecărei categorii de tratate este
diferit. Astfel, spre pildă, în timp ce tratatele încheiate de şeful statului sunt în mod
obligatoriu negociate de Guvern şi ulterior încheierii sunt supuse Parlamentului spre
ratificare, în cazul celei de-a doua categorii particularităţile procedurale privind încheierea
tratatelor sunt stabilite de la caz la caz prin lege.84
Data intrării în vigoare a tratatului este stipulată în textul acestuia, însă dacă tratatul
nu o prevede,această dată poate fi convenită ulterior de către părţile participante la negocieri.
La intrarea în vigoare a tratatului, el produce efecte juridice faţă de statele părţi.
În situațiatratatelor bilaterale, momentul schimbării instrumentelor de ratificare ori
al notificării actului de aprobare sau acceptare reprezintă data intrării în vigoare. Documentele
prin care statele îşi comunică îndeplinirea procedurilor interne de exprimare a
consimţământului sunt denumite instrumente de ratificare sau de aderare.

78
Aceste acorduri constau în schimburi de note ori de scrisori, procese-verbale parafate, memorandumuri,
declaraţii comune etc.
79
reprezintă acorduri semnate doar de preşedintele statului, evitând astfel aprobarea Senatului şi facilitând în
acest mod participarea statului la tratatele internaţionale.
80
Paris, 1960, p. 236
81
Publicată în MonitorulOficial, Partea I nr. 767 din 31 octombrie 2003.
82
Publicată în MonitorulOficial nr. 23 din 12 ianuarie 2004
83
PreşedinteleRomânieireprezintăstatulromân şi este garantulindependenţeinaţionale, al unităţii şi
integrităţiiteritoriale a ţării
84
Baci, Cristian; Pătrașcu, Adrian, Nan, Florian și alții - Dreptultratatelor.Noțiuni de teorie și practică, Edit.
MinisteruluiInternelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2008 P.23
35
 Privitorlatratatele multilaterale, instrumentele de ratificare se depun pe lângă unul
dintre guvernele statelor participante la negocierea şi semnarea tratatutului şi căruia i-a fost
încredinţatăfuncţia de depozitar, sau pe lângă o organizaţieinternaţională investită cu
aceeaşifuncţie. Data intrării în vigoare a tratatelor se stabileşte în funcţie de acumularea unui
număr minim, prestabilit prin dispoziţiile tratatului, de instrumente de ratificare.
Depozitarul instrumentelor de ratificare ale unui tratat multilateral poate fi: statul pe
al cărui teritoriu a fost semnat acel tratat , un grup de state sau Secretarul general al O.N.U,
ori Directorul general al Agenției Internationale pentru Energia Atomică. 85

2.7. Efectele produse de tratatele internaționale

Privitor la efectele produse de tratatele internaționale se disting efecte produse în

interiorul statelor participante și semnatare ale tratatelor și efecte față de terți.
În prima situație, aceea care produce efecte în interiorul statului participant și
semnatar, efectele se produc față de cei guvernați și față de guvernanți.
Cu privire la efectele față de guvernanți se disting trei situații:
1. efectele față de organul executiv – obligă executivul de a asigura măsurile
aplicarea tratatului în ordinea juridică internă. Tot în sarcina executivului se consideră a fi și
obligația de publicare a tratatului, astfel încât cetățenii țării să fie informați cu privire la
măsurile și reglementările din tratat;
2. efectele față de organul legislativ – aceste efecte apar în cazul în care este
obligatorie elaborarea de legi în așa fel încât tratatul să producă efecte juridice interne. Pentru
ca tratatele să producă efecte nu este de ajuns ca legile să fie elaborate, acestea trebuie să fie și
adoptate;
3. efectele față de organele de jurisdicție – în această situație tratatele
internaționale care sunt ratificate în mod corespunzător și sunt publicate spre cunoaștere,
devin obligatorii pentru organele jurisdicționale.
Privitor la efectele tratatelor în afara tratatelor contractante (față de terți), în acest
domeniu prevalează principiul efectului relativ al tratatelor, consacrat de regula res inter alios
acta necnocerenecprodessepotest86, problema principală este aceea dacă totuși aceste înțelegeri
internaționale produc efecte față de terțe părți.

85
Niciu, Marțian – op.cit., p.32
86
un lucrufăcutîntrealții nu dăuneazăsau nu aducebeneficiialtora
36
 Astfel, în Secțiunea 4 care are numele Tratatele și statele terțe, din Conveția cu
privire la dreptul tratatelor, prevederile din art. 3487 din, stipulează faptul că:Un tratat nu
creeazăniciobligaţiinicidrepturipentru un stat terţfărăconsimţămîntulsău,iarjurisprudența a
acționat și ea în aceeașidirecție.
Totuși, când o persoană neautorizată îşi arogă un drept în legătură cu încheierea unui
tratat, articolul 8 al Convenţiei de la Viena prevede că această acţiune nu produce efecte
juridice, cu excepţia faptului când, ulterior, este confirmată de către stat. Pe de altă parte,
articolul 47 al Convenţiei de la Viena prevede că atunci când un reprezentant autorizat exprimă
consimţământul de a fi legat prin tratat, deşi acest lucru i-a fost expres interzis de către statul
său, acest fapt nu invalidează acel consimţământ, mai puţin dacă interdicţia a fost notificată
celorlalte state negociatoare.88
Autonomia dreptului europeanîn raport cu dreptul național nu este absolută, deoarece
prin semnarea tratatelor prin care statele renunță la unele competențe, se conferăputere
normativă proprie instituțiilor europene, în acest context statele membre acceptă ca dreptul
european să facă parte integrantă din ordinea lor juridică, deoarece dreptul european folosește
concepte preluate din dreptul național, se consideră că relațiile existente între ordinea
juridicăeuropeanășicea internă sunt privite în termeni de cooperare, însă cu respectarea
trăsăturilor proprii fiecăreia dintre cele două ordini.
Cooperare se manifestă în sensul că:
1. jurisdicțiile naționale au obligația să pună în aplicare dreptul european;
2. unele norme europene89necesită o intervenție a autorităților naționale pentru ca
aceastea să fie eficace pe deplin;
3. sunt efectuate retrimiteri de către dreptul european la dreptul național.
De pildă, Eurojust este un organism al UniuniiEuropene care s-aînfiinţat în anul
2002 pentru a creșteeficacitateaautorităţilorcompetente din cadrulstatelormembre ale
UniuniiEuropeneatuncicând se confruntă cu anchetarea şi cercetareapenală a
criminalităţiiorganizate şi transfrontaliere grave. Pentru a-şi îndepliniatribuţiile, Eurojust
prelucreazăcantităţisemnificative de informaţii, adesea cu caracter personal, referitoare la
suspecţi, persoanecondamnate, martori şi victime ale infracţiunilor.
Eurojustul este creatprinTratatul de la Nisa, și funcționează ca o unitate de
cooperarejudiciarăcare coordoneazăautorităţilenaţionale, asociindmagistraţii şi poliţiştii, şi

87
Regula privindstateleterţe
88
Baci, Cristian și alții- op.cit. , p. 50
89
recomandăriComunitateaEuropeană a Cărbunelui și Oțeluluiși directive
ComunitateaEconomicăEuropeanășiComunitateaEuropeană a EenergieiAtomice
37
 Parchetul European, vorreprezentastructurilecomunitare care
vortrebuisăiatoatemăsurilepentrurealizareaobiectivelorcooperăriijudiciare în materiepenală 90
Cooperareapoliţieneascăcuprindatâtserviciile de poliţie,cât și serviciilevamale şi
serviciilerepresivecare sunt specializate în prevenirea şi combatereainfracţiunilorpenale din
statelemembre. Măsurile cu caracterlegislativcaresuntadopateînacestdomeniutrebuiesăaibă în
vedereproblemeprivindcolectarea, tratarea,analiza şi schimbul de informaţiipertinente,
formareapersonalului, dezvoltareatehnicilorcomune de anchetăprivindformele grave ale
criminalităţiiorganizate. Organismulspecializat în acestdomeniu este Europolul,acăruistructură,
functionare şi atribuţiisuntstabilite de Parlament şi Consiliuprinregulamente.

2.8. Suspendarea sau încetarea efectelor tratatelor internaționale

Clauzele finale au în cuprinsullordispozitii care se referă la data intrării în vigoare,

notificari și depunereainstrumentelor de ratificare, durata, posibilitatea de
revizuireorisuspendareatratatelor.
Suspendareadeține un caractertemporar și are în vedereuneleclauze ale tratatului.
Privitor la încetare, aceastaîncetare este definitivă și are în vederetratatul în totalitatea sa.
În ambelesituații pot fi implicatetoatepărțileoridoarunadintreacestea.
Suspendareaoriîncetareatratatuluiinternaționalpoate fi
consecințadorințeipărțilororiindependent de dorințaacestora.
Încetarea tratatelor poate surveni:
- în urma încheierii acestuia pe o perioadă determinată,
- ca urmare a manifestării unilaterale de voință a uneia dintre părțile
semnatare, prin retragere ori denunțare, în situația în care aceste modalități sunt
cuprinse în tratat, ori sunt acceptate de către statele părți în unanimitate
- în mod tacit, ca urmare a încheierii între aceleași părți a unui nou tratat
având același obiect și care este incompatibil cu tratatul anterior.
Când încetarea ori suspendarea tratatelor intervine în mod independent de voința
părților, executarea acestora este imposibilă, astfel încetarea sau suspendarea poate interveni:
- caducitatea tratatului intervineîn urma dispariției obiectului sau părților
tratatului ca subiecte ale dreptului internațional;
- constatatrea nulității tratatului internațional (discutăm în acest caz de
nulitate a tratatului);

90
Art. 69 D – 69 E din Tratatul de la Lisabona
38
 - ruperea relațiilor consulare și diplomatice, precum și războiul
- schimbarea împrejurărilor care au condus la încheierea tratatului.

2.9. Nulitatea tratatelor internaționale

Unul din motivele încetării efectelor tratatului internațional îl reprezintă nulitatea

tratatelor internaționale, aceasta intervine când tratatul contravine normelor imperative care se
află în vigoare la momentul încheierii tratatului, ori a apărut ulterior și în cazul când
consimțământul este afectat de un viciu, care a afectat acordul de voință al părților la
momentul încheierii tratatului internațional.
Astfel, se poate vorbi de existenţa unei reguli ce declară nule tratatele încheiate în
prezenţa unei cauze de nulitate, regulă ce funcţionează ca o excepţie aparentă de la principiul
pacta sunt servanda.91
În secțiunea Nulitatea tratatelor92 sunt enumerate viciile de consimțământ care
determină anularea tratatelor internaționale:restricţiespecială a putinţei de a
exprimaconsimţămîntulunui stat (art. 47); eroarea (art. 48); dolul (art. 49);
corupereareprezentantuluiunui stat (art. 50);
constrîngereaexercitatăasuprareprezentantuluiunui stat (art. 51);
constrîngereaexercitatăasupraunui stat prinameninţaresaufolosireaforţei (art. 52).
În situațiileprevăzute la art.49 şi art.50, statul care deținedreptul de
ainvocadoluloricorupţiapoatesolicitataceasta fie în privinţaîntreguluitratat, fie, în cazul
prevăzut la paragraful 3, în privinţanumai a unorclauze determinate.
În situația în care împuternicirea unui reprezentant să exprime consimţământul unui
stat de a fi legat printr-un tratat determinat constituie obiectul unei restricţii speciale, faptul că
acest reprezentant nu a avut în vedere restricţia, în această situație nu poate fi invocat ca viciu
al consimţământului, acela pe care l-a exprimat, cu excepția în care restricţia nu a fost
notificată, înainte de exprimarea acestui consimţământ, celorlalte state care au participat la
negociere.

91
Baci, Cristian și alții- op.cit. , p. 138
92
Art. 46 Dispoziţii ale dreptului intern privindcompetenţa de a încheiatratate
1. Faptul ca consimţămîntulunui stat de a fi legatprintr-un tratat a fostexprimat cu violareauneidispoziţii a
dreptuluisău intern privitoare la competenţa de a încheiatratate, poate fi invocată de acest stat ca viciu de
consimţămînt, afarănumai dacă aceastăviolare a fostvădită şi nu priveşte o regulă de importanţăfundamentală a
dreptuluisău intern.
2. O violare este vădită dacă ea este obiectivevidentăpentruorice stat care sarcomporta în asemeneaîmprejurări în
conformitate cu practicaobişnuită şi cubunacredinţă.
39
 Regula care menționeazăfaptulcă un stat nu poateinvocafaptulcă, consimţământulsău a
fostexprimat cu violareaprevederilor din dreptulsău intern relativ la competenţa de a
încheiatratatedreptmotiv de nulitate a tratatului, ţinecont de următoareleraţiuniprincipale:
- există un număr de proceduridesemnatepentrurealizareatratatelor, de pildă,
ratificarea, scopulacestor procedure este de aabilita un stat săreflectezeînainte de a
decide dacă e oportunsau nu sădevinăparte la tratat, dar şi pentru a fi în
concordanță cu exigenţeleconstituţionale;
- statele au dreptulsă observe dacă celelalte state, părțicontractante, au acţionat cu
bună-credinţăatuncicândreprezentanţii lor au exprimatconsimţământul de a fi
legate statelereprezentateprintratat;
- se impune a se urmări în principal asigurareastabilităţiitratatuluiinternaţional, în
pofidaintereselorpersonale ale vreuneia din părţile la acesta.
Statele acceptă faptul că, un corp de norme juridice este absolut necesar pentru a le
reglementa comportamentul în raporturile cu alte state şi entităţiinternaţionale. Atunci când
apar state noi în societatea internaţională nu este nevoie de o declaraţie de acceptare a
dreptului internaţional public din partea acestora. Dreptul internaţional, în vigoare în
momentul apariţiei lor, le este – în principiu – opozabil. Se admite, însă, dreptul statelor de a
refuza aplicarea unor cutume internaţionale, precum şi de a iniţia noi reguli cutumiare .
Realizarea acordului de voinţă al statelor, prin intermediul tratatelor, nu se obţine în
mod automat. Procedura de încheiere a tratatelor are un caracter complex şi nu sunt excluse
presiunile exercitate asupra statelor sau blocajele în negocieri.

40
 Capitolul 3 – România, parte a tratatelor internaționale. Procedura
ratificării tratatelor internaționale de către țara noastră.

3.1. România, parte a tratatelor

Dinamica semnării/ratificării tratatelor este ascendentă în sensul că daca între 1930 și

1947 au fost sermnate un număr de 12 acte internaționale, iar până în 1989 s-a ajuns la un
număr de 157, s-a constat faptul că în anul preaderării la uniunea Europeană s-au ratificat un
număr de 115 acte internaționale, similar si pentru anii preaderării la N.A.T.O. (anul 2001 –
22 acte internaționale/anul 2002 – 36 acte internaționale/anul 2003 – 29 acte internaționale).
După anul 1989, după ce România a îndepărtat de la conducerea țării sistemul
comunist, România a început să adere sau să participe la diferite conferințe internaționale, fapt
ce se reflectă în numărul de acte internaționale ratificate de țara noastră: 1990 – 17 acte
internaționale/ 1991 – 29 acte internaționale/ 1992 – 40 acte internaționale, ș.a.

41
 120
114

100

80

60

40 40
3534 36
29 27 29
24 22 22
20 21 19 19
16 17 17 16
13
9 8 1011 11 9 12 11 9
4 4 5 34 5 5 454 5
0 12 111111 11 2222 211
21 47 50 58 61 65 69 72 75 78 81 87 991 994 997 000 003 006 009
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 1 1 1 2 2 2 2

Număr acte

94
Grafic cu numărul de acte ratificate/semnate/negociate 93 de România

Dreptul internaţional public, pe de o parte, şi dreptul intern, pe de altă parte, ca

ramuri distincte de drept, cunosc întinse zone de întrepătrundere. Aceste întrepătrunderi între
cele două sisteme au ridicat problema raportului dintre ele, în sensul de a se stabili dacă şi
care dintre aceste sisteme are, eventual, ascendenţăasupra celuilalt. În decursul timpului, în
doctrina dreptului internaţional.95

3.2. Cadrul legislativ intern

Constituția României prin art. 10 și 11, reglementează la modul general Relațiile

internaționale96, precum și Dreptul internaţional şi dreptul intern97.

93
http://www.mae.ro/node/1384
94
Tratate, protocoale, angajamente, amendamente, statute, ș.a.
95
Constantin, Valentin - Drept internațional, EdituraUniversul juridic, București, 2010, p. 76-95
96
Româniaîntreţine şi dezvoltărelaţiipaşnice cu toatestatele şi, în acestcadru, relaţii de bunăvecinătate, întemeiate
pe principiile şi pe celelaltenorme general admise ale dreptuluiinternaţional.
97
(1) Statulromân se obligăsăîndeplineascăîntocmai şi cu bună-credinţăobligaţiilece-irevin din tratatele la care
este parte.
(2) Tratateleratificate de Parlament, potrivitlegii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care RomâniaurmeazăsădevinăpartecuprindedispoziţiicontrareConstituţiei,
ratificarealuipoateavea loc numaidupărevizuireaConstituţiei.
42
 Drept urmare, România și-a modificat legislația în sensul introducerii în legislația
națională a reglementărilor din tratatele internaționale, acest lucru este prevăzut și subliniat în
alin. 3 al art. 11 în cazul în care un tratat la care
RomâniaurmeazăsădevinăpartecuprindedispoziţiicontrareConstituţiei,
ratificarealuipoateavea loc numaidupărevizuireaConstituţiei.
Tot ConstituțiaRomâniei, prinalin. 2 al art.3
prevedefaptulcăodatăratificateacteleinternaționale de cătrețaranoastră, ele fac parte automat
din dreptul intern.
În art. 20 ConstituţiaRomâniei are în cuprinsulsăureglementări conform
căroradispoziţiileconstituţionaleprivitoare la drepturile şi libertăţilecetăţenilortrebuiesă fie interpretate
şi aplicate îndeplinacord cu DeclaraţiaUniversală a DrepturilorOmului, cu pactele şi celelaltetratate la
care România este parte.
Legea care reglementează procedura ratificării tratatelor internaționale s-a modificat
în anul 2003, astfel a apărut Legea nr.590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele 98, care a
abrogat Legea nr. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.5 din 12 ianuarie 1991.
Legea este structurată pe 4 capitole:
- Capitolul I – Definiții și tipuri de tratate;
- Capitolul II – Procedura încheierii tratatelor;
- Capitolul III - Aplicarea, modificarea şi încetarea valabilităţii tratatelor;
- Capitolul IV - Dispoziţii diverse.
Art. 1 din Legea 590/2003 privind tratatele a avut în vedere definirea unor termeni
pentru o justă interpretare și stabilire a fiecărei atribuții, astfel sunt definiți următorii
termeni:tratat;încheierea tratatelor; parafarea tratatelor; semnarea ad referedum; depline
puteri; ratificare; aprobare; aderare; acceptare; rezervă; declarație; instrument de ratificare;
elemente de identificare ale tratatului; denunțare, renunțare, retragere; contract de stat.
Prevederile legii, art. 2 alin. 1 enumeră entitățile 99 din țara noastră care dețin
capacitatea de încheia tratate la nivel de stat, nivelguvernamental și niveldepartamental.
Alin.2, al aceluiașiarticolstipuleazăfaptulcătratatele prevăzute la alin. (1) se încheie
cu respectarea principiilor fundamentale şi a celorlalte norme imperative ale dreptului
internaţional, a dreptului comunitar, a normelor cutumiare internaţionale, a Constituţiei
României, în conformitatecu prevederile prezentei legi.

98
publicată în MonitorulOficial nr. 23/12 ianuarie 2004
99
România, GuvernulRomâniei, ministerele şi alteautorităţi ale administraţiei publice centrale
43
 Deci la baza încheierii tuturor tratatelor internaționale stau regulile dreptului
internațional, european și regulile cutumiare și nu în ultimul rând prevederile Constituției
României.
Capitolul II – Procedura încheierii tratatelor din Legea 590/2003 dezvoltă pe larg
fiecare etapă care conduce sau poate să conducă la ratificarea tratatelor internaționale, astfel
secțiunea 1 tratează Aprobarea inițierii negocierilor unde se exprimă clar că Ministerul
Afacerilor Externe singur sau împreună cu autoritățile compentente prevăzute la art. 2 100poate
aproba inițierea negocierilor.
Memorandumul care este întocmit de autoritatea în a cărui domeniu se află principala
activitate (a tratatului), urmează să fie avizat de toate ministerele care dețin competență
obținută din obiectul tratatului și care este semnat de prim-ministrul țării.
Prevederile art. 5 din aceeași lege enumeră ce trebuie să conțină memorandumum,
astfel:
a) obiectul tratatului internațional;
b) necesitatea încheierii acestuia;
c) finalitatea încheierii tratatului, precum şi implicaţiile, în situația încheierii
tratatului, asupra obligaţiilor juridice şi altor angajamente internaţionalecare sunt asumate
anterior de partea română, respectiv asupra legislaţiei interne, inclusiv asupra Constituţiei
României, dacă este cazul;
d) elementele concrete de mandat al părţii române, care urmează să fie promovate în
cadrul negocierilor, inclusiv variante de acţiune, dacă este cazul.
În a doua Secțiune – Desfășurarea negocierilor, art. 8 enumeră de altfel modalitățile
de desfășurare a negocierilor: prin întâlnirea directă a delegaţiilor de negociatori ori prin
corespondenţă. Este necesar și obligatoriu să se respecte elementele de mandat, precum și
variantele de acțiune care sunt aprobate.
Negocierile se pot întinde pe una sau mai multe runde, există un termen prevăzut de
lege, acela de 7 zile, în care trebuie redactat raportul care trebuie să fie avizat de instituțiile
semnatare/care avizează negocierile (conform art. 2), acest raport se redactează în limba de
circulație internațională, dar și în limba română.
Totuși în cazul celorlalte tratate la nivel guvernamental, respectiv în cazul tratatelor
la nivel departamental, raportul este supus aprobării conducătorului instituţiei iniţiatoare şi
este transmis spre informare Ministerului Afacerilor Externe (art. 10 alin. 1).
Secțiunea a 3-a – Aprobarea semnării, expune calea de după finalizarea negocierilor,
respectiv prin convenire ori adoptare. Se concepe un memrandum pentru a aproba semnarea
100
Idem
44
care este iniţiat, avizat şi aprobat în conformitate cu procedura prevăzută la art. 3 sau 4 şi
art. 6, care se adaptează corespunzător, conform prevederilor următoare.
Fiecare secțiune tratează subiecte importante pentru închierea și ratificarea tratatelor:
Secțiunea a 4-a – Deplinele puteri; Secțiunea a 5-a - Exprimarea consimţământului de a
deveni parte la tratat; Secțiunea a 6-a - Intrarea în vigoare a tratatelor; Secțiunea a 7-a -
Tratatele în formă simplificată, încheiate prin schimb de note verbale sau de scrisori;
Secțiunea a 8-a - Înregistrarea tratatelor.
Deplineleputerireprezintăactul diplomatic emis de autoritateacompetentă a unu stat,
prin care sunt
desemnateunasaumaimultepersoaneîmputernicitesăreprezintestatulpentrunegocierea,
adoptareasausemnareaunuitratat, prinexprimarea de a deveniparte la tratatsaupentru a
îndeplini alt act cu privire la acesta.101

3.3. Procedura ratificării

Noțiunea de ratificare se raportează la natura tratatului internațional. Ratificarea nu

poate fi parţială ori condiţionată, ea poate fi doar acordată ori refuzată. Totuși dacă un stat
încearcă să modifice un tratat pe timpul ratificării, această modificare echivalează cu refuzul
ratificării, care esteînsoţită de o nouă ofertă care poate să fie, sau nu acceptată. În cazul
tratatelor multilaterale statele participante la negocieri pot formula, împreună cu ratificarea la
anumite limite, rezerve .
ElaborareaConvenţiei de la Viena privitoare la dreptultratatelor102a avut
dreptobiectivdefinireatermenului de tratatinternațional
De pildă în România, relația cu instituțiile de bază ale Uniunii Europene sunt
reglementate în tratate, unde se stipulează faptul că relația este susținută de Președinte ori de
primul-ministru. În anumite circumstanțe, dacă se discută probleme de politică internă, trebuie
să-i dea mandat primului-ministru.
Prin funcţia de reprezentare se asigură, în numele statului român, în condiţiile legii,
reprezentarea pe plan intern şi extern, în domeniul său de activitate.
Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale a României, politica internă și externă
este dictată de Parlament, dar și de Guvern (în mod special în politica internă). Guvernul
poate interveni direct în stabilirea politicii interne prin: inițierea de proiecte de lege; procedura
101
Moca, Gheorghe; Duțu, Mircea - Dreptul international public vol. 1, Edit. Universul Juridic, 2008, pp. 392-
393, în Maftei, Jana – op.cit., p. 76
102
Întocmită la 23 mai 1969, Convenţiaaintrat în vigoare la 27 ianuarie 1980, după a treizecea zi de la data
depuneriicelui de-al treizeci şi cincilea instrument de ratificaresauaderare (articolul 84 din Convenţie)
45
delegării legislative, care se finalizează cu adoptarea actelor cu forță de lege, ordonanțelor
simple sau de urgență. În multe din statele Uniunii Europene, Guvernul deține motorul
politicii interne.
În planul politicii externe, atribuțiile sunt divizate între Președinte, Guvern și
Parlament. Curtea Constituțională a României a statuat faptul că pentru reprezentarea la
Consiliul European103, cea mai importanta autoritate este Președintele României, ca fiind cea
mai reprezentativă pentru statul român, dar și acesta se stabilește în raport de mai multe
criterii obiective, de la caz la caz, Președintele ar trebui să dea mandat primului-ministru.
În motivarea Curții Consituționale a României, privitoare la conflictul dintre
Președintele României și Prim-Ministrul României, conflict declanșat de reprezentarea
României la Consiliul Europei din 26 mai 2012, această arată faptul că , în planul politicii
externe, primul-ministru are competența constituțională de a asigura realizarea politicii
externe a țării [art. 102 alin. (1) din Constituție], ceea ce înseamnă că, în funcție de
orientarea stabilită de reprezentantul statului în plan extern, care este Președintele statului,
Guvernul, prin reprezentantul său, urmează să implementeze în mod corespunzător măsurile
față de care statul s-a angajat. Prin urmare, Curtea constată că rolul Guvernului în politica
externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze și să îndeplinească obligațiile la
care România s-a angajat la nivel de stat. Așadar, rolul Guvernului este unul mai degrabă
derivat, și nu originar, cum este cel al Președintelui României; așadar, nefiind o putere
delegată, ci proprie Președintelui României, reprezentarea statului poate fi delegată, printr-
un act de voință expres, de către acesta atunci când consideră necesar.104
Pentru îndeplinirea funcțiilor sale, guvernul în sarcina sa, are și atribuții de a
asigura politica externă a țării privind integrarea țării în structurile europene și negocierea de
acorduri, convenții, tratate internaționale la nivel guvernamental, asigură proprietății publice
și private a statului, conducerea și controlarea activității miniștrilor și a celorlalte organe
centrale de specialitate din subordinea sa, ș.a.
În plan extern, reprezentarea guvernului, este evidențiată și prin participarea prim-
ministrului, a miniștrilor din Guvern la diferite conferințe, reuniuni, întruniri cu omologii lor
din alte state în vederea discutării și încheierii de tratate, acorduri, convenții pe diferite teme
de activitate.
În Parlamentul României există Comisia pentru politică externă, iar domeniile de
activitate105 desfășurate de Comisia pentru politică externă sunt: probleme şi programe de

103
Decizia nr. 683/2012 asupraconflictului juridic de naturăconstituționalădintreGuvern, reprezentat de primul-
ministru, pe de o parte, și PreședinteleRomâniei, pe de altăparte
104
idem
105
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.co?idc=13
46
politică externă a României; dialogul bilateral cu comisiile similare ale parlamentelor altor
state şi ale organismelor parlamentare internaţionale; avizarea tratatelor, conventiilor şi altor
instrumente internaţionale la care aderă România; audierea persoanelor propuse a fi numite în
functia de ambasador al României în străinătate, în urma căreia dă un aviz consultativ.
Totuși, Parlamentul deține funcția de conducere în politica externă. Printre atribuțiile
Parlamentului României sunt acelea care țin de domeniul conducerii în sfera relațiilor externe
(art. 65 din Constituţie), de pildă: ratificarea și denunțarea instrumentelor internaționale,
declararea stării de război, suspendarea sau încetarea ostilităților militare, în condițiile
stabilite de Constituție și de lege. Parlamentului îi revin importante atribuţii în sfera relaţiilor
externe, atribuţii ce ţin de domeniul conducerii.
Președinții Comisiilor pentru politică externă din Senat și Camera Deputaților se
întâlnesc cu omologii lor, iar temele discutate pe aspecte de tipul consolidarea și dezvoltarea
bilaterală, aderarea României la Spațiul Schengen; reprezintă România la diverse conferințe 106
internaționale; organizează întrevederi cu persoane publice, ambasadori sau reprezentanții
altor state, ș.a. Parlamentul României ratifică tratatele internaționale 107, conform Legii nr.
590/2003 privind tratatele108.
Funcţia guvernamentală, aParlamentului României, implică determinarea politicii
externe, asigurarea echilibrului financiar precum şi numirea, desemnarea, alegerea sau
avizarea unor persoane în vederea exercitării unor funcţii sau demnităţi publice 109.
În cele mai multe situații, miniștrii afacerilor externe negociază între ei și de obicei,
aceștia se ocupă personal de pregatireatratatelor.Adesea, miniștrii de externe acționeaza cu
sprijinul reprezentanților diplomatici, care pot fi însoțiți de delegați tehnici.

106
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya, s-a aflat la
Paris, în perioada 24-26 februarie 2020, unde a condus delegaţia Parlamentului României la lucrările reuniunii
Reţelei Parlamentare Globale a Organizaţiei pentru Cooperarea Economică şi Dezvoltare (O.C.D.E.), din care a
făcut parte doamna Silvia Dinică, senator U.S.R., şi domnul Corneliu Mugurel Cozmanciuc, deputat P.N.L.,
membru al Reţelei Parlamentare Globale a O.C.D.E..
107
Art. 19. - (1) Se supun Parlamentului spre ratificare prin lege următoarele categorii de tratate: a) tratatele la
nivel de stat, oricarear fi domeniul de reglementare al acestora; b) tratatele la nivelguvernamental care se referă
la cooperareapoliticăsau care implicăangajamente cu caracter politic; c) tratatele la nivelguvernamental care se
referă la cooperarea cu caractermilitar; d) tratatele la nivelguvernamental care se referă la teritoriul de stat,
inclusivregimul juridic al frontierei de stat, precum şi la zoneleasupracăroraRomâniaexercitădrepturisuverane şi
jurisdicţie; e) tratatele la nivelguvernamental care se referă la statutulpersoanelor, drepturile şi
libertăţilefundamentale ale omului; f) tratatele la nivelguvernamental care se referă la participarea în calitate de
membru la organizaţiiinternaţionaleinterguvernamentale; g) tratatele la nivelguvernamental care se referă la
asumareaunuiangajamentfinanciar care arimpunesarcinisuplimentare la bugetul de stat; h) tratatele la
nivelguvernamental ale cărordispoziţii fac necesară, pentruaplicare, adoptareaunornoidispoziţii normative
avândforţăjuridică de legeori a unorleginoisauamendarealegilor în vigoare şi cele care prevăd în mod
exprescerinţaratificării lor.
108
Publicat în MonitorulOficial nr. 23/12 ianuarie 2004
109
Vrabie, Genoveva - Drept constituţional şi instituţiipolitice, vol. II, Edit. Cugetarea, Iaşi, 1999, pp. 131-133
47
 Ratificareatratatului.Reprezintăun act de drept intern, prin care
parlamentulsaușefulstatului, în funcție de competențele stabilite în acest scop,
aprobăangajareastatuluiprintratatulsemnat de negociatori.110
Parlamentul, ca autoritate legislativă, este cel care adoptă legile de ratificare și
aderare la tratatele internaționale, precum si alte legi prin care se transpun în plan normativ
strategiile de politică externă a statului. El poate stabili chiar relații directe, cu pronunțat
caracter diplomatic, sau poate să-si exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu
implicații directe în politica externă a statului. De asemenea, el este cel care desemnează
reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale, de exemplu, în Parlamentul
Consiliului Europei.111
Încheierea tratatelor nu înseamnă că, regulile din acesta trec în mod automat în
legislaţianaţională şi nici faptul că ele se aplică subiectelor de drept intern.
Prin participarea sa la organizaţiileinternaţionale, România îşiasumăobligaţii care de
multe ori urmează să fie concretizate abia mai târziu, prindeciziile organelor acestor
organizaţii.112
În dreptul intern al țăriinoastre, tratatelevor fi
definitivatedupăexprimareaconsimţământului (printr-un act normativ), de a deveniparte la
tratat113.
În practicaautorităţilor din România au intervenituneorisituaţii de existenţă a
unorconvenţiiimperfecte, a cărorîncheiere nu s-a efectuat cu respectarea şi
observareaprevederilorlegiitratatelor, chiar dacă autorităţile au pus în executareacordurile
respective. În atarecondiţii, activitatea autorităţilor, efectuată în executareatratatului,
contravineexigenţelorimpuse de regula
legalităţii, principiupotrivitcăruiaautorităţile administrative trebuiesăacţionezenumai în baza şi
în executarealegii.114
Procedurile interne legale care se regăsesc la bazaacceptăriiprevederiiunui accord
sunt ratificarea, aderarea, aprobareaoriacceptarea.
Din ConstituțiaRomâniei și Legea 590/2003, reiesefaptulcă în lipsaacesteiproceduri,
punerea în aplicare a Acordului de cătreautorităţile din țaranoastră nu prezintă un fundament
legal. Astfel, în Capitolul II, Secțiunea 5 unde se regăsește art.24 alin (1) al Legii nr.590/2003,

110
Pivniceru, Mona-Maria – Drept internațional public, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași Facultatea De
Drept, Iași, 2008, p. 45
111
Maftei, Jana - Drept diplomatic și consular, Note de curs - Universitatea “Danubius” din GalațiFacultatea de
RelațiiInternaționalesiStudiiEuropene, p. 20
112
Pușcă, Andy – op.cit., p. 9
113
Art. 91 din ConstituţiaRomânieicoroborat cu art. 22 din Legea nr. 590/2003 privindtratatele
114
Baci, Cristian și alții – op.cit., p.31
48
se stipuleazăfaptulcă, dupăadoptare, actulnormativ de aprobare se publică în
MonitorulOficial al României, însoţit de textul în limbaromână al tratatului.
Actul de drept intern prin care un acordinternațional este
ratificatnuesteimpusexclusiv de domeniul în care acestaintervine.Existăunelecriterii care
determinăîncadrarea,prinurmareîntâlnimdintrecele care fie se ratificăprinlege, sau din
celeaprobateprinhotărâri ale guvernului, nereprezintânduncriteriuabsolutnivelul la care se
încheieacordulinternațional.
În conformitate cu prevederile art. 91, se stabileşteîntr-un mod explicit
capacitateaPreşedinteluiRomâniei de a încheiatratateinternaţionale în numelețării, iarprivitor
la capacitatea de aacţiona în numelețării nu este necesarăemitereauneilegi care să-
iconfirmecapacitatea. Totuși, existăposibilitatea ca dupăsemnareatratatului,
PreședinteleRomâniei, sărevinăasuprahotărârii, în sensul de a nu-l maisupuneratificării în
Parlamentspreratificare.
Schimbările de atitudine în acestsens nu au un caracter benefic, întrucât este o
atitudinenepotrivită care puneîntr-o luminădelicatățaranoastrăprivitor la
relațiileinternașionale.
În România, autoritatea competentă pentru a se pronunța asupra ratificării acordurilor
internaționale este Parlamentul României, astfel prin semnare, dacă nu este prevăzut altfel
sau dacă nu rezultă altfel din practica statelor, tratatul încă nu se consideră definitiv încheiat
şi nici nu obligă părţile, totuşi ideea bunei credinţe în dreptul internaţional justifică o
obligaţiecutumiară din partea autorităţilor statului semnatar de a derula procedura
ratificării115
Preşedintele are obligația de a sesizaCurteaConstituțională în situația în care este
convinscăunul din textile/prevederiletratatuluicaretrebuiesă fie încheiat este incompatibil cu
dispoziţiile
Constituţionale.CurteaConstituţionalădețineprerogativeleefectuăriiunuicontrolprivitor
la constituţionalitateatextului.
Conform Regulamentului de organizareşifuncţionare al AdministraţieiPrezidenţiale 116
(2019), în art. 43117 se specific faptulcăDepartamentulConstituţionalLegislativ are obligaţia de

115
Idem, p. 25
116
https://www.presidency.ro/files/documente/ROF_AP_2019_-_website.pdf
117
Departamentul Legislativ asigura realizarea actelor și procedurilor necesare pentru îndeplinirea de către
Președintele României a prerogativelor constituționale referitoare la promulgarea legilor, revicuirea Constituției,
numirea revocarea sau eliberarea din funcții publice, grațierea, dizolvarea parlamentului, măsurile din domeniul
apărării sau cele cucaracter exceptional, încheiereatratatelorinternaționale și trimiterea lor spreratificare,
reprezentareaPreședinteluiRomâniei la CurteaConstituțională.
49
a întocmilucrărilepregătitoareîn vedereatrimiteriitratatului, dupăsemnareasa, la Parlament,
spreratificare (Capitolul 3 Secţiunea4).
Totodată în art.19 alin. 1 din Legeaprivindtratatele sunt enumerate categoriile de
tratate care sunt supuseratificării de cătreParlamentulRomâniei, astfel:
a) tratatele la nivel de stat, oricarear fi domeniul de reglementare al acestora;
b) tratatele la nivelguvernamental care se referă la cooperareapoliticăsau care
implicăangajamente cu caracter politic;
c) tratatele la nivelguvernamental care se referă la cooperarea cu caractermilitar;
d) tratatele la nivelguvernamental care se referă la teritoriul de stat, inclusivregimul
juridic al frontierei de stat, precum şi la
zoneleasupracăroraRomâniaexercitădrepturisuverane şi jurisdicţie;
e) tratatele la nivelguvernamental care se referă la statutulpersoanelor, drepturile şi
libertăţilefundamentale ale omului;
f) tratatele la nivelguvernamental care se referă la participarea în calitate de
membru la organizaţiiinternaţionaleinterguvernamentale;
g) tratatele la nivelguvernamental care se referă la
asumareaunuiangajamentfinanciar care arimpunesarcinisuplimentare la bugetul de stat;
h) tratatele la nivelguvernamental ale cărordispoziţii fac necesară, pentruaplicare,
adoptareaunornoidispoziţii normative avândforţăjuridică de legeori a
unorleginoisauamendarealegilor în vigoare şi cele care prevăd în mod
exprescerinţaratificării lor.
Tot în art. 19 la alin.2 se stipulează explicit faptulcăratificareatratatelor nu se
realizeazăprinOrdonanțeemise de cătreGuvernulRomâniei.
Conform art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele: tratatele semnate lanivel
guvernamental118 care nu intră sub incidenţa prevederilor art. 19, precum şitratatele semnate la
nivel departamental, sunt supuse Guvernului spre aprobareprin hotărâre.
Temeiul reglementărilor aflate în vigoare în România în acest domeniu, al încheierii
de tratate internaţionale în Constituţie, iar diferitele aspecte ale acestor prevederi se regăsesc
în reglementările privitoare la organizarea şi fundamentarea Ministerului Afacerilor Externe și
a Guvernului.
Un tratat devine obligatoriu pentru statele care şi-au exprimat consimţământul de a
deveni părţi din momentul intrării sale in vigoare.119

118
GuvernulRomâniei, ministerele şi alteautorităţi ale administraţiei publice centrale
119
Maftei, Jana – op.cit., p. 77
50
 Exceptând unele reguli care suntnecesare pentru însăși existența scenei internațional-
politice, celalaltenormel juridice sunt elaborate de cătrestat, în mod deosebit prin încheierea
tratatelor internaționale.Tratatele internaționale încheiate și ratificate au efect între părțile
contractante la încheierea actului juridic bilateral/multilateral internațional.

CONCLUZII

Raporturile de drept internațional reprezintă rezultatul relațiilor personale născute

între suverani, iar caracterul religios conferit unor evenimente internaționale devine oficial.
Evenimentele internaționale unde se regăsesc atât caracterul religios, cât și relațiile apărute
între suverani sunt: relațiile diplomatice, încheierea, garantarea tratatelor internaționale și
executarea acestora, războiul și pacea, ș.a.
Tratatulinternaționalreprezintă un acordînternaționalîncheiat în scris, între state și
guvernat de dreptulînternațional, care este consemnat fie într-un singur instrument, fie în
douăsaumaimulteinstrumenteconexe, oricarear fi denumireaparticulară.

51
 Epoca contemporană, marchează dreptul international, astfel unele schimbări
importante care au intervenit în viața internațională modifică substanțial viziunea și concepția
asupra unor instituții de drept international, totodată afirmându-se noi principii de drept
internațional.
Dreptul internaţional public, pe de o parte, şi dreptul intern, pe de altă parte, ca
ramuri distincte de drept, cunosc întinse zone de întrepătrundere. Aceste întrepătrunderi între
cele două sisteme au ridicat problema raportului dintre ele, în sensul de a se stabili dacă şi
care dintre aceste sisteme are, eventual, ascendenţăasupra celuilalt. În decursul timpului, în
doctrina dreptului internaţional.120
Autonomia dreptului europeanîn raport cu dreptul național nu este absolută, deoarece
prin semnarea tratatelor prin care statele renunță la unele competențe, se conferăputere
normativă proprie instituțiilor europene, în acest context statele membre acceptă ca dreptul
european să facă parte integrantă din ordinea lor juridică, deoarece dreptul european folosește
concepte preluate din dreptul național, se consideră că relațiile existente între ordinea
juridicăeuropeanășicea internă sunt privite în termeni de cooperare, însă cu respectarea
trăsăturilor proprii fiecăreia dintre cele două ordini.
Este cunoscut faptul că instanţelejudecătoreşti nu dețin atribuţii privitoare la
exercitarea independenţei de stat, cu alte cuvinte suveranitate externă; dar într-un mod direct
şinemijlocitatribuţiileaceste sunt puse la dispoziția puterii executive, adică Președintelui
României în calitate de mediator între puterile statului, Guvernului și Ministerului Afacerilor
Externe. Acestea din urmă se regăsesc sub controlul puterii legiuitoare în sensul că doar
Parlamentul României deține pârghia de ratificare a acordurilor internaționale.
Noțiunea de ratificare se raportează la natura tratatului internațional. Ratificarea nu
poate fi parţială ori condiţionată, ea poate fi doar acordată ori refuzată. Totuși dacă un stat
încearcă să modifice un tratat pe timpul ratificării, această modificare echivalează cu refuzul
ratificării, care esteînsoţită de o nouă ofertă care poate să fie, sau nu acceptată. În cazul
tratatelor multilaterale statele participante la negocieri pot formula, împreună cu ratificarea la
anumite limite, rezerve .
Statele acceptă faptul că, un corp de norme juridice este absolut necesar pentru a le
reglementa comportamentul în raporturile cu alte state şi entităţiinternaţionale. Atunci când
apar state noi în societatea internaţională nu este nevoie de o declaraţie de acceptare a
dreptului internaţional public din partea acestora. Dreptul internaţional, în vigoare în
momentul apariţiei lor, le este – în principiu – opozabil. Se admite, însă, dreptul statelor de a
refuza aplicarea unor cutume internaţionale, precum şi de a iniţia noi reguli cutumiare .
120
Constantin, Valentin - Drept internațional, EdituraUniversul juridic, București, 2010, p. 76-95
52
 Realizarea acordului de voinţă al statelor, prin intermediul tratatelor, nu se obţine în
mod automat. Procedura de încheiere a tratatelor are un caracter complex şi nu sunt excluse
presiunile exercitate asupra statelor sau blocajele în negocieri.
Parlamentul, ca autoritate legislativă, este cel care adoptă legile de ratificare și
aderare la tratatele internaționale, precum si alte legi prin care se transpun în plan normativ
strategiile de politică externă a statului. El poate stabili chiar relații directe, cu pronunțat
caracter diplomatic, sau poate să-si exprime poziția față de anumite aspecte internaționale cu
implicații directe în politica externă a statului. De asemenea, el este cel care desemnează
reprezentanții statului pentru unele organizații internaționale, de exemplu, în Parlamentul
Consiliului Europei.121
Prin încheierea tratatului internațional se înțelege ansamblul de proceduri prin care
este elaborat și și apare tratatul.
Încheierea tratatelor nu înseamnă că, regulile din acesta trec în mod automat în
legislaţianaţională şi nici faptul că ele se aplică subiectelor de drept intern.Un tratat devine
obligatoriu pentru statele care şi-au exprimat consimţământul de a deveni părţi din momentul
intrării sale in vigoare
Noțiunea de ratificare se raportează la natura tratatului internațional. Ratificarea nu
poate fi parţială ori condiţionată, ea poate fi doar acordată ori refuzată. Totuși dacă un stat
încearcă să modifice un tratat pe timpul ratificării, această modificare echivalează cu refuzul
ratificării, care esteînsoţită de o nouă ofertă care poate să fie, sau nu acceptată. În cazul
tratatelor multilaterale statele participante la negocieri pot formula, împreună cu ratificarea la
anumite limite, rezerve. În România, autoritatea competentă pentru a se pronunța asupra
ratificării acordurilor internaționale este Parlamentul României.
Procedurile interne legale care se regăsesc la bazaacceptăriiprevederiiunui accord sunt
ratificarea, aderarea, aprobareaoriacceptarea.
În concluzie, tratatele internaționale încheiate și ratificate au efect între părțile
contractante la încheiereaactului juridic bilateral și/sau multilateral internațional.
La bazaîncheieriiactelorjuridiceinternaționale se află un accord mutual al
țărilorparticipante, iarîncheiereaactelorjuridiceinternaționalese
realizeazădatoritănecesitățiicolaborăriistatelor.
În sarcinastatelorstălegiferarea, însă tot elesunt cele care interpreteazătextele din
normeleDreptuluiInternațional.Dinacestmotiv se ajunge la interpretăridivergenteșila o

121
Maftei, Jana - Drept diplomatic și consular, Note de curs - Universitatea “Danubius” din GalațiFacultatea de
RelațiiInternaționalesiStudiiEuropene, p. 20
53
diversitate de interpretărijuridice, iaracestaconstituieefectulpluralitățiistatelor pe scena
internațional-politică.

54
 Bibliografie

1. Anghel, Ion M. - Dreptultratatelor, Ediţiaa II-a, revăzută şi adăugită, vol. I-II.

Bucureşti, Edit. Lumina Lex, 2000;
2. Baci, Cristian; Pătrașcu, Adrian, Nan, Florian și alții - Dreptultratatelor.
Noțiuni de teorie și practică, Edit. MinisteruluiInternelor şi Reformei Administrative,
Bucureşti, 2008;
3. Constantin, Valentin - Drept internațional, EdituraUniversul juridic, București,
2010;
4. Ecobescu, Nicolae; Duculescu, Victor – Dreptultratatelor, Edit. Continent
XXI, București, 1995;
5. Geamanu, Grigore – Dreptulinternaționalcontemporan, Edit. Didactica și
Pedagogică, București, 1975;
6. Jad Browdlie - Principles of public internatinallaw, Oxford, 1974, în
https://www.diakonia.se/en/IHL/The-Law/International-Law1/Principles/
7. Le Bon, Gustave – Psihologia maselor, Edit. Științifică, București, 1991;
8. Maftei, Jana – Drept internațional public, Curs ID/FR, Edițierevizuită și
adăugită, Edit. UniversitarăDanubius, Galați, 2016;
9. Maftei, Jana - Drept diplomatic și consular, Note de curs - Universitatea
“Danubius” din GalațiFacultatea de RelațiiInternaționalesiStudiiEuropene;
10. Marcu, Viorel - Drept instituţionalcomunitar, Edit. Lumina Lex, București,
2001 ;
11. Miga-Besteliu, Raluca - Dreptul international. Introducere în dreptul
international public, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, București, Edit. All Beck, 2003;
12. Năstase, Adrian;Bolintineanu, Alexandru; Aurescu, Bogdan - Drept
international contemporan, Edit. All Beck, București, 2000;
13. Niciu, Marțian – Drept international public, Edițierevăzută și adăugită, Edit.
Servostat, Arad, 2001;
14. Niciu, Marțian – Drept internațional public, Edit. Fundației Chemarea Iași,
Iași 1993;
15. Pivniceru, Mona-Maria – Drept internațional public – Suport de curs, Univ.
Alexandru Ioan Cuza Iași, 2008;
16. Politic, Gabriela – Dreptul comerțului internațional – note de curs, Edit.
Fundației Chemarea, Iași, 1995;

55
 17. Popescu, Dumitra, Maxim Felicia – Dreptinternațional public - Curs ID,
2014-2014, București ;
18. Pușcă, Andy – Reflectarea tratatelor internaționaleîn legislația internă, Univ.
DANUBIUS Galați;
19. Ploesteanu, Nicolae, Duculescu, Victor; Pătrașcu, Adrian - Dreptultratatelor,
Bucureşti, Edit. Lumina Lex, 2005;
20. Titulescu, Nicolae – Documente diplomatice, București, 1967;
21. Vrabie, Genoveva - Drept constituţional şi instituţiipolitice, vol. II, Edit.
Cugetarea, Iaşi, 1999.

Surse net:
1. https://www.diakonia.se/en/IHL/The-Law/International-Law1/
Principles/
2. http://www.mae.gov.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/
2019.02.25_tratate_multilaterale_la_care_romania_este_parte_1930-2018.pdf
3. http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.co?idc=13
4. https://www.gov.ro/
5. http://www.monitoruloficial.ro/
6. https://www.un.org/
7. http://www.mae.ro/node/1384
8. https://www.presidency.ro/files/documente/ROF_AP_2019_-
_website.pdf

Legislație internă și tratate:

1. Constituția României - Publicată în MonitorulOficial, Partea I nr. 767/31

octombrie 2003.
2. Legea nr. 590 din 2003 privind tratatele - Publicată în MonitorulOficial nr.
23/12 ianuarie 2004
3. Decizia nr. 683/2012 asupraconflictului juridic de
naturăconstituționalădintreGuvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, și
PreședinteleRomâniei, pe de altăparte
4. Conferința de Pace de la Paris
5. Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru
căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor Intrată în vigoare la 9 decembrie 1964,
56
 6. ConvenţiaInternaţională Privind Eliminarea Tuturor Formelor De
Discriminare Rasială - din 21 decembrie 1965. Intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969,
7. Tratat cu privire la neproliferareaarmelornucleare - România a
ratificatTratatulprinDecretul nr. 21/1970, publicat în BuletinulOficial nr. 3 din 31.01.1970,
8. ConvențiaOrganizațieiNațiunilor Unite privinddreptulmării - Text publicat în
MonitorulOficial, Partea I nr. 300 din 21 noiembrie 1996.
9. Convenția de la Viena, aceasta a intrat în vigoare la 23 mai 1969

57