Lucrarea de Licența.efectele Vanzarii.

Cuprins
Introducere.............................................................................................................2
Capitolul 1. Incursiune în istoricul contractului vanzare-cumpărare....................5
Capitolul 2. Aspecte generale despre de vanzare-cumpărare..............................11
2.1 Noțiunea contractului de vanzare-cumpărare...........................................11
2.2 Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumpărare....................13
2.3 Condițiile de validitate ale contractului de vanzare-cumpărare...............15
2.3.1 Capacitatea părților contractante...........................................................15
2.3.2 Consimțămantul părților.........................................................................18
2.3.3 Obiectul contractului..............................................................................21
2.3.4 Obiectul vanzării....................................................................................22
2.3.5 Cauza contractului..................................................................................22
2.4 Elementele și forma contractului de vanzare-cumpărare..........................23
Capitolul 3. Efectele vanzării..............................................................................24
3.1 Obligațiile vanzătorului.............................................................................25
3.1.1 Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului...........................26
3.1.2 Obligația de predare a bunului..............................................................29
3.1.3 Garantarea pentru evicțiune și vicii ascunse.........................................31
3.2 Obligațiile cumpărătorului.......................................................................35
3.2.1 Obligația de plată a prețului..................................................................35
3.2.2 Obligația de preluare a bunului.............................................................37
Capitolul 4. Consecințele juridice ale nerespectării obligațiilor contractuale

aferente vanzării..................................................................................................38
4.1 Remediile juridice ale cumpărătorului......................................................39

4.2 Remediile juridice ale vanzătorului...........................................................41
Capitolul 5. Decizia Civilă nr. 946/2019............................................................43
5.1 Prezentarea situației de fapt......................................................................43
5.2 Analiza juridică a problemelor de drept incidente....................................47
Capitolul 6. Aspecte de drept comparat..............................................................55
Concluzii.............................................................................................................59
Bibliografie..........................................................................................................62
Introducere
Operativitatea și eficiența economiei statului este în mare parte susținută

de prezența tot mai crescută a raporturilor juridice dintre părți- persoane fizice,
sau juridice. Satisfacerea exigențelor umane, procesul de producție și circulație
de bunuri și servicii nu poate fi realizat decat prin intermediul contractului, prin
care raporturile juridice respective iau naștere, se modifică, sau se sting.
Sub diferite forme, contractul este cunoscut și întrebuințat încă din cele
mai vechi timpuri, constituind cel mai însemnat instrument juridic al vieții
economice, astăzi fiind fundamentul relațiilor economice și comerciale dintre
oameni și state, importanța lui fiind într-o continuă extindere, mai cu seamă, că
acesta este principalul izvor de obligații, prin care se înfăptuiește echilibrul și
soliditatea relațiilor juridice, și, de asemenea, circulația bunurilor.
Analizand economia mondială contemporană, numărul imens de schimburi

comerciale, gama amplă de oferte, celeritatea circuitului afacerilor și nu în
ultimul rand, nevoile societății, progresul relațiilor economice între oameni, de
la apariția acestora și pană astăzi, s-a făcut impusă intensificarea vieții
economice prin standardizarea conținutului contractelor.
În zilele noastre, cel dintai scop al societății, îl constituie satisfacerea

nevoilor consumatorilor, scop ce derivă dintr-o activitate umană foarte complexă
și care generează dezvoltarea economică și socială a comunităților umane,
productivitatea muncii, creșterea eficientă a capacității de muncă, progresul
relațiilor interumane, în special cele de natură economică, comercială. Perioada
contemporană a determinat diversificarea și sistematizarea colosală a producției
de marfuri/bunuri și servicii. Prin procesul de globalizare, ce a dat naștere
interdependențelor economice între statele lumii, a sporit și domeniul vanzării-
cumpărării la nivel internațional, devenind una dintre cele mai desăvarșite
instituții ale dreptului, gata să complinească cerințele personale ale oamenilor,
de la cele mai primare lucruri, pană la cele mai rafinate.
Oamenii, prin cumpărarea și vanzarea bunurilor, își pot satisface practic,

atat necesitățile materiale cat și cele spirituale. Rezultă astfel, că contractul de
vanzare-cumpărare este cel mai valorificat, uzat în viața cotidiană și, de
asemenea, cel mai util raportat la nevoile colectivităților umane. Operțiunile de
vanzare-cumpărare sunt cele mai frecvente printre activitațile economice,
vanzarea fiind instrumentul juridic primordial, prin care se realizează punerea în
circulație a bunurilor.
Prezentand o importanță deosebită pentru circuitul civil actual, contractul

de vanzare-cumpărare mai este numit „arhetipul contractelor”, întucat, pornindu-
se de la el, s-au formulat raționamentele elaborării dreptului comun al
obligațiilor, în baza lui, multe contracte sunt perfectate ulterior și depind în mare
parte de el, fiind de asemenea atribuit contractelor tradiționale ale dreptului
civil, cu o istorie de evoluție, cu o vastă și actualizată reglementare în cadrul
dispozițiilor legale cuprinse de Codul Civil în vigoare.
Legiuitorul, prin intermediul stipulațiilor legale, ne arată că funcția

juridică a contractului de vanzare-cumpărare este de a pune la dispoziția
cumpărătorilor bunuri certe, determinate, produse sau mărfuri în conformitate cu
solicitările acestora.
Prin conținutul prezentei lucrări, stucturată pe VI capitole, prin prisma

prevederilor legale, al dreptului pozitiv, al jurisprudenței relevante, urmăresc să
analizez aspectele aferente contractului de vanzare-cumpărare, epuizand
subiectul care formează titlul studiului meu, respectiv: „ Efectele contractului de
vanzare-cumpărare”.
Lucrarea de față preludează cu o scurtă și generală prezentare a istoricului

vanzării, în intenția de a expune originea instituțiilor de drept ce urmează a fi
dezbătute, cercetand evoluția contractului pentru a înțelege diferența dintre
trecutul și prezentul acestuia.
În continuare, în cuprinsul lucrării îmi voi exprima opiniile referitor la

aspectele generale legate de contractul de vanzare-cumpărare, ce înserează
noțiunea acestuia, caracterele juridice, condițiile de validitate, domeniul de
aplicare al contractului supus analizei, forma juridică, cat și elementele acestuia,
trecand treptat spre un alt capitol, ce constituie punctul de plecare al lucrării
mele și anume: efectele vanzării, alcătuit din obligațiile părților raportului
juridic, neglijand, ca urmare a altui capitol, să prezint consecințele juridice ale
nerespectării obligațiilor contractuale.
Capitolul de frunte al prezentei lucrări îl constituie cercetarea și

comentarea unui caz practic din jurisprudența instanțelor naționale.
Importanța studiului de caz constă în faptul că acesta ne permite

cercetarea calitativă a subiectului pus în discuție, cercetare concentrată pe
analiza profundă a deciziei civile alese, pe observarea cu minuțiozitate a
aspectelor din speță, în scopul de a sintetiza cunoștințele obținute anterior și de a
înțelege mai bine conținutul instituțiilor cuprinse în lucrare.
Vom discuta și despre jurisprudența relevantă a instanțelor judecătorești,

în intenția de a elucida problemele de drept supuse analizei, pentru a evidenția
aplicabilitatea dispozițiilor legale în materie și practica judiciară.
În urma unei prezentări consecvente și coerente, prin care țin să ating

obiectivul urmărit în cadrul temei alese, voi finaliza lucrarea prin expunerea
concisă a concluziilor personale, bazate pe analiza cuprinsă în prezenta lucrare.
Capitolul 1. Incursiune în istoricul contractului vanzare-
cumpărare
După cum am menționat și în introducerea lucrării, vom prezenta succint

originea contractului de vanzare-cumpărare, pentru a lămuri evoluția acestuia,
pornind de la dreptul roman, de unde vanzarea își are rădăcinile și finalizand cu
aspecte ce țin de reglementarea actuală, dată de intrarea în vigoare a Noului Cod
Civil la 1 octombrie 2011 și a prevederilor speciale în materie a contractului ce
face subiectul studiului nostru, obiectivul urmărit în acest capitol fiind
distingerea transformării în timp a contractului de vanzare-cumpărare.
Contractul de vanzare-cumpărare se consideră a fi unul dintre cele mai

vechi contracte ale civilizației umane, raporturile de vanzare-cumpărare
beneficiind de o reglementare de aproape patru mii de ani.
La început, odată cu apariția proprietății private, contractul de vanzare

capătă o amploare deosebită, fiind menit să asigure trecerea prin schimb a
bunurilor dintr-o gospodărie în alta (permutatio). Acest contract, pe care astăzi îl
numim contract de schimb, și-a căpătat autoritatea cuvenită cu mult înainte de
apariția monedei ca unitate de schimb, întrucat satisfăcea necesitățile societății
romane timpurii, care se afla în faza trecerii de la gospodăria naturală la
gospodăria bazată pe relațiile de schimb. Așadar, contractul de schimb constituie
temelia apariției și dezvoltării contractului de vanzare-cumpărare. Din punct de
vedere economic, vanzarea se prezintă ca o formă mai evoluată a schimbului,
din care își trage rădăcinile1. Mai tarziu, odată cu apariția monedei în sensul
apropiat celui actual, vanzarea-cumpărarea capătă sensul schimbului unui lucru
(res) contra unei valori monetare-preț (pretium)2.
1
Tomulescu C.St. Revue internationale des droits del antique, Bruxelles, 1971,
pag.711
2
Tomulescu C.St. Rolul monedei în vechiul drept roman. București, 1958
Din momentul apariției monedei, contractul nu mai este un schimb, ci
devine o vanzare-cumpărare, după rolul fiecărei părți. Vanzătorul era cel care
înstrăina marfa, iar cumpărătorul cel care dădea prețul în bani.
Operațiunea juridică a vanzării s-a realizat încă din epoca foarte veche,
dar contractul consensual de vanzare, ca formă de realizare a aceste operațiuni, a
apărut abia spre sfarșitul Republicii Romane.
Vanzarea la romani nu atrăgea prin ea însăși strămutarea proprietății,

vanzătorul obligandu-se numai a preda lucrul vandut și a garanta cumpărătorului
pașnica lui posesiune, deci nu era un modus adquirendi, precum este astăzi, ci
numai un titulus ad adquirendum.
Ca forme primitive ale vazării se cunosc:
a) vanzarea prin mancipațiune (venundatio). Funcția originară a

mancipațiunii a fost aceea de a transmite proprietatea asupra lucrurilor mancipi,
în schimbul unei cantități de aramă, astfel mancipațiunea fiind cea mai veche
formă pe care a îmbrăcat-o operațiunea juridică a vanzării. Datorită faptului că
mancipațiunea era un act juridic solemn, iar momentul formării actului
coincidea cu executarea lui, adesea apăreau dificultăți, mai ales în cazurile în
care cumpărătorul nu făcea plata imediat3.
Mancipațiunea era în dreptul clasic un mijloc de a dobandi proprietatea

exclusiv asupra lucrurilor mancipi4. Cel care înstrăina se numea mancipant
(mancipio dans sau prescurtat dans), iar cel care dobandea lucrul se numea
accipiens. Mancipațiunea se desfășura după un ritual la care participau părțile,
un cantaragiu (libripens)5 și cel puțin 5 martori care trebuiau să fie cetățeni
3
Alexandru Cuznețov. Originea contractului de vanzare-cumpărare comercial,
Revista națională de drept, nr.2, 2017, pag.20
4
Gaius, 1, 120.
5
Teodor Sambrian. Instituții de Drept Roman. Editura SITECH, Craiova, 2010,
pag.195
romani, de obicei prieteni ai părților6. Cel care dobandea lucrul punea mana pe
lucrul respectiv (manu capere)7 și rostea o formulă solemnă8.
În timpul lui Gaius, acest mod de dobandire a proprietății continuă să

constituie un privilegiu rezervat exclusiv cetățenilor romani, iar aproape un
secol mai tarziu, mancipațiunea a ajuns accesibilă latinilor și peregrinilor cărora
li se acordase ius commercii9.
Mancipațiunea a dispărut în epoca postclasică, pe la mijlocul secolului al

IV-lea, odată cu dispariția deosebirii dintre lucrurile mancipi și nec mancipi10.
Criteriul distincției dintre cele două categorii de lucruri îl constituia importanța
economică și culturală a bunurilor11.
Res mancipi cuprind terenurile cu toate construcțiile situate în Italia,

precum și cele din provincii, dacă localitățile unde erau situate terenurile se
bucurau de ius Italicum, servituțile prediale rurale, sclavii și animalele de
muncă. Res nec mancipi cuprind toate celelate lucruri, precum terenurile din
provincii, servituțile prediale urbane, animalele domestice altele decat cele din
categoria res mancipi, animalele sălbatice și, în general, toate lucrurile
incorporale, cu excepția servituților prediale rurale12.
b) vanzarea prin stipulațiuni.
6
Gaius, 2, 25.
7
Gaius, 1, 121.
8
Gaius, 1,119: Hunc ego hominem ex iure Quiritium meum esse aio isque mihi
emptus esto pretio...hoc aere aeneaque libra.
9
Mancipatio locum habet inter cives Romano et Latinos coloniarios, Latinosque
Iunianos eosque peregrinos, quibos commercium datum est. (Ulpian, Reg.,19,4).
10
Cd.Th. 8, 12, 7.
11
Revista națională de drept, nr.2, 2017
12
pag. 16
Oamenii erau interesați să vandă lucruri viitoare, sau să cumpere anumite
lucruri, deși nu aveau banii necesari, scopuri pe care le puteau realiza prin
intermediul stipulațiunii. Chiar dacă cele două prestații, predarea lucrului și plata
prețului, făceau obiectul a două stipulațiuni distincte, scopul părților era atins.
Presupunerea că vanzarea consensuală a fost precedată de vanzarea prin

stipulațiuni este confirmată și de fizionomia termenului prin care romanii au
definit vanzarea consensuală: emptio-venditio. Această dublă denumire se
explică prin faptul că înaintea apariției contractului consensual, vanzarea s-a
făcut prin două stipulațiuni, reunite în vederea realizării unui singur scop13.
Spre sfarșitul Republicii Romane, formele solemne ale mancipațiunii și

stipulațiunii au luat sfarșit, acestea fiind înlocuite de vanzarea consensuală,
romanii admițand că simplul acord de voință era suficient pentru încheierea
vanzării. Chiar și potrivit lui Gaius, vanzarea-cumpărarea se formează prin
acordul de voință al părților asupra obiectului contractului și prețului, clauzele
ce se referă la bun și la preț fiind condiții esențiale ale contractului.
Este de menționat că: operațiunea juridică a vanzarii se realizează încă din

epoca veche, însă contractual consensual ca formă de executare a operațiunii
respective, a apărut la sfarșitul Republicii14.
Principiul consensualismului contractual este și astăzi reglementat de

Codul Civil, care prevede că contractul se încheie prin simplul acord de voință al
părților, dacă legea nu impune o altă formalitate15.
Întrebuințarea, încă din cele mai vechi timpuri a contractului de vanzare-

cumpărare, a determinat dezvoltarea și evoluția acestuia, evoluție cauzată de
13
14
Tomulescu C.St. Revue internationale des droitsdel antique, Bruxelles, 1971,
pag.711
15
art.1178 Noul Cod Civil
conjunctura social-politică și economică a societății. Vanzarea s-a conformat și
aplicat diferit, în funcție de fiecare perioadă istorică în parte, raportat la cerințele
oamenilor, aceasta suportand schimbari continue atat în ceea ce privește forma
sa juridică, cat și efectele juridice, modalitatea de încheiere, sau modul de
executare. Progresul istoric al contractelor este reflectat de adaptarea acestora pe
parcursul timpului. Așadar, concludem că vanzarea își are începuturile în
perioada romană, însă reglementarea lui urmează să sufere transformări majore,
continuand să fie principalul instrument juridic prin care oamenii își satisfac
trebuințele materiale și spirituale. Este de remarcat faptul că instituția vanzării-
cumpărării a avut un impact deosebit asupra formării dreptului contractual al
tuturor sistemelor de drept. Analizand lucrurile sub aspect istoric, vom observa
că contractul de vanzare-cumpărare se fundamentează pe teoria generală a
obligațiilor, fiind, de asemenea, uzitat în toate tipurile de afaceri.
Ținand cont de importanța considerabilă a acestui tip de contract, nu

putem neglija să reflectăm cateva aspecte din reglementarea pe plan
internațional a vanzării-cumpărării. În anul 1980, la Viena a fost semnată
Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra contractelor de vanzare
internațională de mărfuri, iar uniformizarea reglementărilor în materie
conflictuală în ceea ce privește vanzarea-cumpărarea internațională a avut loc
prin adoptarea Convenției privind legea aplicabilă contractelor de vanzare
internațională de mărfuri de la Haga, 198616.
Astăzi, contractul de vanzare-cumpărare își găsește reglementarea în

secțiunea din Codul Civil dedicată contractelor speciale, în titlul IX, capitolul I,
art. 1650-1762. Astfel, Noul Cod Civil, adoptat în baza Legii nr.287/2009,
modificat și completat în baza Legii nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii 287/2009 privind Codul Civil, include o reglementare amplă a contractului
de vanzare-cumpărare, fixat pe actualizarea prevederilor Codului Civil de la
16
1864 și, spre deosebire de acesta din urmă, cuprinzand anumite soluții din
practică și doctrină, pentru care în legiferarea precedentă nu existau norme
exprese.
Evoluția în timp a contractului de vanzare-cumpărare, marcată de

transformările acestuia sub diferite aspecte, este un fenomen absolut firesc, din
punctul meu de vedere, întrucat, contractul de vanzare-cumpărare este menit, pe
langă alte tipuri de contracte, să răspundă solicitărilor economice ale societății,
proces ce efectuează prin asumarea de drepturi și obligații cuprinse de
contractele respective.
Consider că fără existența contractelor care să asigure circuitul civil al

bunurilor și al diverselor valori sociale, este imposibil de conceput o evoluție și
o creștere eficientă a relațiilor socioumane.
Capitolul 2. Aspecte generale despre de vanzare-
cumpărare
Principal izvor de obligații, prin contractul de vanzare-cumpărare se

realizează echilibrul relațiilor dintre oameni și circulația bunurilor, atat pe plan
național, cat și internațional. Pentru alcătuirea unei imagini universale asupra
subiectului adus în discuție, vom analiza în continuare, în detalii, aspectele
generale ale vanzării, debutand cu noțiunea și caracterele juridice ale acestuia,
pană la domeniul său de aplicare, pentru ca mai apoi, să continuăm lucrarea,
cercetand alte tranșe ce țin de contractul ce face subiectul studiului propus.
2.1 Noțiunea contractului de vanzare-cumpărare
Conform art. 1650 alin. (1) Cod civil, “Vanzarea este contractul prin care
vanzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului
proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl
plătească.”
În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că “ Poate fi, de asemenea,

transmis prin vanzare un dezmembrămant al dreptului de proprietate sau orice
alt drept.” Potrivit acestei dispoziții, cochidem că, în afara dreptului de
proprietate, prin vanzare mai pot fi înstrăinate și alte drepturi, precum:
- drepturi reale principale (dreptul de uzufruct, care este un drept perfect

transmisibil inter vivos, putand fi înstrăinat de uzufructuar fără acordul nudului
proprietar, dacă în actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel; dreptul de superficie,
care poate fi vandut de titularul său fără acordul proprietarului terenului și
autonom de proprietatea terenului afectat superficiei; dreptul de servitute,care se
înstrăinează numai odată cu fondul dominant, chiar dacă în contract nu s-a
specificat acest lucru expres);
- drepturile de creanță, cu excepția celor declarate de către părți sau lege ca

fiind netransmisibile (au caracter intuitu personae);
- drepturi asupra universalităților juridice de drepturi și obligații obținute

succesoral;
- drepturile litigioase;
- drepturi aferente proprietății intelectuale (dreptul de exploatare a operei,

dreptul asupra brevetului de invenție);
- dreptul de ipotecă17;
17
art. 2358 alin.(1) C.civ., “Dreptul de ipotecă sau rangul acesteia poate fi cedat
separat de creanța pe care o garantează numai atunci cand suma pentru care este
- dreptul special de folosință asupra terenurilor situate în intravilan conferit de
art. II al O.U.G. nr. 184/200218.
Nu pot forma obiect al contractului de vanzare-cumpărare drepturile

personale nepatrimoniale, drepturile personale intuitu personae, precum dreptul
de uz, dreptul de abitație, drepturile prevăzute de părți sau lege ca fiind
inalienabile, precum dreptul la pensie, dreptul la întreținere.
În dreptul roman, contractul de vanzare-cumpărare (emptio-venditio) este

contractul consensual în temeiul căruia o persoană numită vanzător (venditor) se
obligă să transmită alteia, numită cumpărător (emptor) posesia liniștită și
trainică a unui lucru în schimbul unei sume de bani numită preț (pretium)19.
Contractul se încheie de îndată ce s-a stabilit prețul, deși prețul n-a fost
plătit și nici n-a fost plătită arvuna20, definiție ce derogă pronunțat de la
reglementarea actuală.
În cele din urmă, contractul de vanzare-cumpărare apare ca o convenție

prin care părțile, vanzator și cumpărător, se obligă între ele, una a transmite
proprietatea unui lucru și alta a plăti prețul celei dintai.
2.2 Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumpărare
După cum reiese din noțiune, vanzarea se prezintă ca un contract

esențialmente sinalagmatic (bilateral), deoarece, prin încheierea sa, dă naștere la
obligații reciproce și interdependente între părțile contractante 21, fiecare
constituită ipoteca este determinată în actul constitutiv.”

18
Publicat în M.Of. nr. 929 din 18 decembrie 2002 și aprobată, cu modificări,
prin Legea nr. 48/2004
19
pag.350
20
Inst., 3, 23.
21
Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept civil, Contracte
speciale, vol.I, pag.18
obligație avandu-și cauza imediată în cealaltă (transmiterea proprietății își are
cauza în plata prețului, iar plata prețului își are cauza în transmiterea
proprietății). Fiecare parte contractantă este, în același timp și creditor, și
debitor. Astfel că, vanzătorul este creditor, iar cumpărătorul debitor al obligației
de plată a prețului, tot așa cum vanzătorul este debitor, iar cumpărătorul creditor
al obligației de transmitere a proprietații, predare a bunului vandut și garanție
contra evicțiunii și viciilor ascunse ale bunului.
Vanzarea este de esență un contract cu titlu oneros. Fiecare cocontractant

urmărește anumite interese patrimoniale concordante cu propriile prestații.
Astfel că, vanzatorul urmărește plata prețului ca contraechivalent al prestației
sale, iar cumpărătorul urmărește primirea bunului.
Vanzarea este un contract consensual, de principiu, ceea ce înseamnă că ia

naștere printr-un simplu consens (solo consensu), acordul de voințe al părților
referitor la elementele esențiale ale contractului, prețul și lucrul vandut, fiind
suficiente, pentru ca acesta să fie încheiat valabil, fără încheierea vreunei
formalități. De aici rezultă că vanzarea nu este un contract real, însă poate fi
solemn în anumite situații, care le vom discuta în secțiunea dedicată formei
juridice a vanzării.
Vanzarea este, de regulă, un contract comutativ, deoarece, la momentul

încheierii sale, existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, întinderea
acestora fiind determinată sau determinabilă, părțile cunoscand-o chiar din
momentul încheierii contractului, fără ca acestea să fie în vreun fel afectate de
elementul alea (hazard)22. Numai în mod excepțional contractul poate să capete
caracter aleatoriu, precum în cazul vanzării nudei proprietăți sau a dreptului de
22
Manuela Lavinia Istrătoaie, Contracte civile speciale, Editura C.H.Beck,
București, 2017
uzufruct, al vanzării de drepturi litigioase, alvanzării unei recolte viitoare contra
unui preț global sau în ipoteza în care dobanditorul a cumpărat pe riscul său23.
Vanzarea este, în principiu, un contract translativ de proprietate/drepturi.

Astfel, din momentul realizării acordului de voințe, are loc nu doar perfectarea
valabilă a contractului, dar operează și transmiterea dreptului de proprietate de la
vanzator la cumpărător, independent de predarea bunului și de plata prețului.
Exceptand cazurile prevăzute de lege sau voința contrară a părților, proprietatea
se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar
dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost încă plătit24.
Există și situații în care dreptul de proprietate nu se transmite în momentul

încheierii contractului, însă acest aspect urmează să-l dezvolt în următorul
capitol al prezentei lucrări.
În privința efectului translativ de proprietate, putem discuta și despre

riscul pieirii fortuite a bunului, care este suportat de vanzător, atat timp cat bunul
nu a fost predat, chiar dacă dreptul de proprietate deja a fost transmis
cumpărătorului. În consecință, dacă bunul piere fortuit pană la predare,
vanzătorul nu mai poate pretinde plata prețului, iar în ipoteza în care prețul i-a
fost transmis, este obligat să-l restituie. Tot astfel, în ipoteza în care predarea
bunului nu poate fi executată la termen din culpa cumpărătorului, care este pus
în întarziere, acesta din urmă preia riscul pieirii fortuite a bunului, chiar dacă
bunul se află încă la vanzător.
Tot aici, pot să adaug că vanzarea-cumpărarea este un contract

instantaneu, ceea ce înseamnă că din punct de vedere al transmiterii proprietății
de la vanzător la cumpărător, are efecte care se produc dintr-o dată.
23
Francisc Deak, Lucian Mihai, Romeo Popescu, Tratat de drept civil, Contracte
speciale, vol.I, pag. 19
24
art. 1674 Cod civil
2.3 Condițiile de validitate ale contractului de vanzare-
cumpărare
Pentru a ne afla în prezența unui contract de vanzare-cumpărare valabil

incheiat, acesta trebuie să întrunească cateva condiții esențiale, care, potrivit art.
1.179 alin. (1) C. civ. sunt: capacitatea de a contracta, consimțămantul părților,
un obiect determinat și licit, o cauză ilicită și morală, pe care le vom analiza în
ceea ce urmează. Alin. (2) al aceluași articol dispune că, sub sancțiunea
prevăzută de lege, în măsura în care s-ar cere contractului o anumită formă
pentru valabilitatea sa, aceasta trebuie îndeplinită.
2.3.1 Capacitatea părților contractante
Pornind de la art. 1.180 C.civ., poate contracta orice persoană care nu este
declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte. Mai apoi,
conform art. 1.652 C.civ., pot cumpăra sau vinde toți cei cărora nu le este
interzis prin lege, dispoziție preluată identic din vechiul Cod civil. De aici,
rezultă că capacitatea este regula în materie, iar incapacitatea este excepția.
Datorită acestui fapt, cazurile de incapacitate sunt limitativ și expres

stipulate de lege, fiind în același timp de strictă interpretare. În materia vazării,,
se aplică regulile generale, referitor la capacitatea de exercițiu. Astfel că, părțile
trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, întrucat, vanzarea este un act
juridic de dispoziție pentru ambele părți. Conform art. 38 C.civ., capacitatea de
exercițiu deplină începe la data cand persoana devine majoră, la împlinirea
varstei de 18 ani, sau prin căsătorie25, capacitatea de exercițiu fiind aptitudinea
persoanei de a încheia singură acte juridice civile 26. Persoanele fără capaciate de
exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restransă, pot incheia valabil o vanzare
25
art. 39 alin.(1) C.civ. “Minorul dobandește prin căsătorie, capacitatea deplină
de exercițiu.”
alin. (2) “În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-
credință la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exercițiu. ”
26
art. 37 C. civ.
doar prin reprezentantul legal, sau cu acordul acestuia și autorizarea instanței de
tutelă, sub sancțiunea nulității relative a actului juridic încheiat. Aceștia din
urmă pot perfecta singuri o vanzare, fără încuviințarea și autorizarea prevăzute
de lege în cazurile în care, contractul este mai degrabă un act juridic de
conservare sau de administrare, sau de dispoziție de mică valoare, cu caracter
curent, raportat la natura bunului și patrimoniul părții contractante, în
conformitate cu art. 41 alin (3) și art. 43 alin (3) C. civ.
În continuare vom exemplifica incapacitățile care constituie excepția în

materie, incapacități de a cumpăra și de a vinde, acestea fiind prohibiții
prevăzute expres de lege.
Incapacitățile de a cumpăra:
- Potrivit art. 1.653 alin. (1) C.civ., judecătorii, procurorii, grefierii,

executorii, avocații, notarii publici, consilierii juridici și practicienii în
insolvență nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi
litigioase27 care sunt de competența instanței judecătorești în a cărei
circumscripție își desfășoară activitatea, sancțiunea aplicată fiind nulitatea
absolută.
- părinții, tutorele, curatorul, mandatarii, administratorul provizoriu

(încălcarea interdicției prevăzute se sancționează cu nulitatea relativă),
funcționarii publici, judecătorii sindici, executorii, practicienii în insolvență,
precum și alte asemenea persoane (încălcarea interdicției prevăzute se
sancționează cu nulitatea absolută) sunt incapabili, direct sau prin persoane
interpuse, sau chiar prin licitație publică, să cumpere, respectiv, bunurile
persoanelor care le reprezintă, bunurile pe care sunt însărcinați să le vandă,
bunurile care le administrează sau a căror administrare o supraveghează.
27
art.1.653 alin. (3) C.civ. “Dreptul este litigious dacă există un process început
și neterminat cu privire la existența dreptului.”
Incapacități de a vinde:
În conformitate cu art. 1.655 alin. (1) C.civ., părinții, tutorele, curatorul,

mandatarii, administratorul provizoriu, funcționarii publici, judecătorii sindici,
executorii, practicienii în insolvență, precum și alte asemenea persoane sunt
incapabili să vandă bunurile proprii pentru un preț care constă într-o sumă de
bani provenită din vanzarea sau exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl
administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz. Potrivit alin.
(2) al aceluiași articol, dipozițiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător și
contractelor în care, în schimbul unei prestații promise de persoanele prevăzute
mai sus, cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani.
Este de precizat, în această secțiune că vanzarea între soți a devenit

valabilă, fiecare soț fiind capabil să încheie orice acte juridice cu celălalt
soț28.Astfel, a fost înlăturată incapacitatea de la art. 1.307 prevăzută de Codul
civil de la 186429.
2.3.2 Consimțămantul părților
În dreptul roman, consimțămantul vanzării constă în acordul dintre voința

celui ce intenționează să vandă și voința celui ce intenționează să cumpere30.
28
Art. 317 alin. (1) Noul Cod civil
29
“Vanzarea nu se poate face între soți decat pentru cauză de lichidare, și anume:
1. cand, în caz de separație de patrimonii, unul dintre soți dă celuilat, drepta
plata unei
datorii, o avere a sa;
2. cand bărbatul cedează femeii, chiar neseparată, din averea sa, pentru o
cauză legitimă,
precum pentru un imobil ce era dator să-i cumpere cu banii dotali, sau
pentru o sumă
ce-i datora;
3. cand femeia cedează bărbatului său, din avutul său propriu, drept plata
unei sume promisă
bărbatului ca dotă. ”
30
Gaius, 3, 139; Inst., 3, 23, pr.ab initio.
Asemănător dreptului roman, astăzi observăm că consimțămantul (cum
sentire) reprezintă acordul celor două voințe, ce stă la baza încheierii
contractului de vanzare-cumpărare, menirea acestuia fiind să concilieze
interesele divergente ale părților. Conform art. 1.182 alin. (1) C.civ., contractul
se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a
unei oferte de a contracta. Negocierea presupune ajungerea la un acord de voințe
al părților cu privire la clauzele esențiale ale contraaactului. Prin această
dispoziție, legiuitorul a preluat opinia doctrinară care prevede că, întalnirea
ofertei cu acceptarea înseamnă formarea contractului. Activitatea de negociere
are ca rezultat fie formarea acordului de voințe al părților în vederea încheierii
contractului, fie imposibilitatea realizării unui acord comunasupra elementelor
esențiale , caz în care vanzarea nu mai poate fi perfectată, fără ca aceasta să
atragă răspunderea vreunei părți pentru eșecul survenit, atat timp cat au acționat
cu bună-credință31.
Țin să menționez că întrucat vanzarea se perfectează prin manifestarea

acordului de voințe, consimțămantul este o condiție indispensabilă și esențială
pentru încheierea contractului. Astfel că, acordul de voințe între părți este
întotdeauna necesar și, totodată suficient – cu excepțiile prevăzute de lege 32 – în
vederea formării contractului33.
Cele mai întalnite manifestări ale consimțămantului în materia vanzării le

vom exemplifica în cele ce urmează:
31
Manuela Lavinia Istrătoaie, Contracte civile speciale, Editura C.H.Beck,
București, 2017
32
Exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă, în fond, tot o
vanzare, dar forțată, independentă de consimțămantul proprietarului.
33
Francisk Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, volumul I, Vanzarea și
schimbul,Editura Universul Juridic, București, 2017, pag.44
-promisiunea unilaterală de vanzare, numită și angajament unilateral34,
potrivit art. 1.327 C.civ., este făcută cu intenția autorului de a se obliga
independent de acceptarea destinatarului, ceea ce înseamnă că destinatarul
actului juridic unilateral poate să refuze dreptul născut. Promisiunea unilaterală
și oferta de a contracta, însă, nu trebuie confundate cu promisiunea unilaterală
de vanzare35.
Așadar, promisiunea unilaterală de vanzare este un contract unilateral,

întrucat naște obligații numai pentru una dintre părți, în temeiul căreia,
promitentul-vanzător se obligă să vandă un bun, la un preț determinat sau
determinabil, baneficiarul promisiunii acceptand-o, însă rezervandu-și facultatea
de a-și manifesta ulterior, înlăuntrul unui termen, consimțămantul de a-l
cumpăra.
-promisiunea unilaterală de a cumpăra. Este guvernată de aceleași reguli

ca promisiunea unilaterală de vanzare, fiind mai rar întalnită în practică. Astfel,
prin promisiunea unilaterală de cumpărare, o parte, numită promitentul-
cumpărător, se obligă să cumpăre un bun, la un preț determinat sau determinabil,
iar altă parte, numită beneficiarul promisiunii, primește promisiunea respectivă,
cu rezerva de a-și exprima ulterior, înlăuntrul unui termen, consimțămantul de a-
l vinde.
Ca și în cazul promisiunii unilaterale de vanzare, beneficiarul promisiunii

nu se obligă să-și vandă bunul, el avand opțiunea de a dispune liber de acesta,
fără a i se angaja în vreun fel răspunderea.
34
A. Buciuman, Angajamentul unilateral, Editura Universul Juridic, București,
2015, pag. 99
35
schimbul, Editura Universul Juridic, București, 2017, pag. 45
-promisiunea bilaterală de vanzare. Aceasta reprezintă cazul în care
ambele părți se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit 36, contractul de
vanzare, iar pentru perfectarea acestuia, este absolut necesar ca ambele părți să
își exprime consimțămantul la vanzare37. În raport cu contractul de vanzare-
cumpărare, promisiunea bilaterală de vanzare este un antecontract, cu singura
deosebire că în acest caz oricare dintre părți poate cere încheierea contractului38.
- pactul de opțiune , privind contractul de vanzare. Acesta este un

contract prin care o parte, numită promitent, își exprimă consimțămantul de a
vinde un anumit bun pentru un anumit preț, iar cealaltă parte, numită
beneficiarul promisiunii, primește consimțămantul promitentului de a vinde
bunul, cu rezerva de a-și manifesta ulterior, înlăuntrul unui termen, voința sa de
a-l cumpăra. Menționăm că, spre deosebire de promisiunea unilatetrală de
vanzare, prin pactul de opțiune, promitentul își dă consimțămantul final,
nemaifiind la vanzare necesar vreun alt acord.
- dreptul de preemțiune. Acesta este un drept subiectiv civil, ce se naște

din contract sau din lege, conform căruia, titularul său, numit preemptor, poate
să cumpere cu prioritate un bun39. Este de subliniat faptul că dreptul de
preemțiune apare ca o derogare de la principiul liberei circulații a bunurilor și de
l aprincipiul conform căruia proprietarul unui bun dispune exclusiv și absolut de
acesta.
36
Promisiunea de vanzare-cumpărare poate să-și producă efectele specifice doar
dacă prețul este determinat sau determinabil – TJ Sibiu, dec.civ. nr. 504/1992, în
Dreptul nr. 1/1993, pag. 71
37
Francisk Deak, Drept civil. Contracte speciale , Universitatea din București,
1978, pag. 12-14
38
schimbul,Editura Universul Juridic, București, 2017, pag. 52
39
Art. 1.730 alin. (1) Cod civil
2.3.3 Obiectul contractului
După cum prevede art. 1.225 alin. (1) C.civ., obiectul contractului este
operațiunea juridică, în cazul de față – vanzarea, convenită de părți , astfel cum
aceasta rezultă din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale. Mai apo,
art. 1.226 alin. (1) c.civ., dispune că obiectul obligației este prestația la care
părțile se angajează.
Din aceste stipulații legale concludem că obiectul contractului si obiectul

obligației se diferențiază între ele, întrucat, după cum observăm, obiectul
contractului îl constituie operațiunea juridică prin care părțile dau naștere,
modifică sau sting raporturi juridice obligaționale, în timp ce, obiectul obligației
reprezintă prestația pozitivă sau negativă, pe care creditorul o poate pretinde, iar
debitorul este ținut să o îndeplinească.
Sub sancțiunea nulității absolute, obiectul contractului trebuie să fie

determinat și licit. Potrivit art. 1.225 alin. (3) C.civ., Obiectul contractului este
ilicit atunci cand este prohibil de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor
moravuri. Caracterul ilicit al unui contract, depinde într-o mare măsură de
obiectul obligației, deaceea, pentru a se constata acest caracter, trebuie să fie
verificate prestațiile părților.
2.3.4 Obiectul vanzării
În continuare vom aduce scurte considerații despre obiectul vanzării, care,

după cum am precizat mai sus, constă în prestațiile părților contractante. Din
prevederile legale, deducem că prestațiile părților se rezumă la transmiterea
către cumpărător a proprietății unui bun și la plata de către acesta a prețului
convenit. Așadar, obiectul prestațiilor contractuale îl constituie bunul și prețul –
obiecte derivate ale contractului. Conform art. 535 C.civ., bunurile sunt lucrurile
corporale, incorporale, care constituiue obiectul unui drept patrimonial. Prețul
reprezintă obiectul prestației cumpărătorului și constă în suma de bani pe care
cumpărătorul o remite vanzătorului în schimbul bunului40.
Pentru ca vanzarea să fie un contract valabil încheiat, bunul și prețul

trebuie să întrunească anumite condiții stabilite de lege și anume:
a) bunul să existe sau să poată exista în viitor, să fie în circuitul civil, să

fie determinat sau determinabil;
b) prețul să constea într-o sumă de bani, care este de esența contractului,

cuantumul prețului să fie determinat sau determinabil, să fie sincer, să fie serios.
2.3.5 Cauza contractului
Potrivit art. 1.235 C.civ., cauza reprezintă motivul care determină fievcare
parte să încheie contractul, art. 1.236 alin. (1) C.civ. stipuland că, cauza trebuie
să existe, să fie licită și morală.
Rezultă astfel că, cauza licită și morală este o condiție de fond, de

validitate a contractului, cat și pricina încheierii acestuia. Fiind un element de
structură al alctului juridic civil, pe fond, aceasta reunește, deopotrivă, motivul
și scopul urmărit de părți la formarea contractului. La stabilirea voinței
concordante se va ține seama, printre altele, de scopul contractului 41.
Conchidem că cauza, sau mobilul contractării apare ca o integrare a rațiunilor
personale la originea manifestării consimțămantului părților contractante.
2.4 Elementele și forma contractului de vanzare-cumpărare
Conform literaturii de specialitate, contractul de vanzare-cumpărare

întrunește, asemenea altor tipuri de contracte, următoarele elemente: părțile
contractului, în calitate de persoane fizice sau juridice, însă, nu este exclus că și
40
Manuela Lavinia Istrătoaie, Contracte civile speciale
41
statul poate fi subiect al contractului de vanzare-cumpărare, prin intermediul
organelor sale special instituite; obiectul contractului. Acesta poate fi înțeles sub
o dublă accepțiune și anume: obiectul juridic, reprezentat de prestațiile la care se
obligă părțile contractante și obiectul material, reprezentat de bunul vandut
cumpărătorului. Insistăm pe obiectul în sens material, întrucat, fără existența
prezentă sau viitoare, după caz, a bunului, nu am putea vorbi despre o operațiune
de vanzare-cumpărare; prețul, adică suma de bani datorată de cumpărător
vanzătorului pentru prestația acestuia din urmă. În contractul de vanzare-
cumpărare, obligația de predare a bunului, nu poate fi echivalată decat prin plata
unei sume de bani; conținutul contractului, adică drepturile și obligațiile părților
contractante.
Potrivit art. 1.178 C.civ., contractul se încheie prin simplul acord de

voințe al părților dacă legea nu impune o impune o anumită formalitate pentru
încheierea sa valabilă. Așadar, legea instituie principiul consensualismului, care
guvernează majoritatea actelor juridice civile, printre care și contractul de
vanzare-cumpărare. Principiul consensualismului constituie regula de drept
potrivit căreia simpla manifestare de voință este nu numai necesară, ci și
suficientă pentru ca actul juridic să ia naștere în mod valabil, fără ca acordul de
voințe să fie exprimat într-o formă specifică. De la acest principiu, cunoaștem și
cateva excepții, expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, în ceea ce privește
vanzarea, art. 885 alin. (1) C.civ. dispune că drepturile reale asupra imobilelor
cuprinse în cartea funciară se dobandesc, atat între părți, cat și față de terți,
numai prin înscrierea lor în cartea funciară. Deducem că vanzarea imobilelor,
împreună cu transmiterea oricărui drept real asupra acestora se face în formă
autentică, actul fiind solemn. Vanzarea unei moșteniri, care de asemenea, trebuie
să îmbrace forma solemnă este tot o excepție de la principiul consensualismului.
Sancțiunea nerespectării formei cerută de lege actului juridic civil pentru
încheierea sa valabilă este nulitatea absolută42.
42
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea
generală. Ediția 2, Editura Hamangiu, 2012
Capitolul 3. Efectele vanzării
În urma unei incursiuni în istoricul vanzării și a unei analize asupra

aspectelor generale privitoare la contractul de vanzare-cumpărare, continuăm, în
cele ce urmează, să tratăm capitolul fundamental al prezentei lucrări, reprezentat
de efectele contractului ce face subiectul discuției. Țin să reamintesc că
contractul de vanzare-cumpărare este generator de obligații, ce revin
participanților la perfectarea lui separat si de natură diferită, în sensul că
vanzătorului și cumpărătorului li se incumbă drepturi și obligații diferite, însă
interdependente. Astfel că, prin efectele contractului de vanzare-cumpărare
înțelegem obligațiile pe care actul juridic respectiv le creează în sarcina celor
două părți contractante. Este necesar ca în contract, obligațiile contractanților să
fie stipulate în mod clar. În acest chip, pentru precizarea obligațiilor părților,
Noul Cod civil dispune, prin art. 1.671, de regula de interpretare a contractului
de vanzare, care stabilește că clauzele îndoielnice se interpretează în favoarea
cumpărătorului, în cazul în care înțelesul contractului ar fi neclar, sub rezerva
regulilor aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii și contractele de
adeziune, derogandu-se astfel de la stipulația prevăzută de art. 1.269 C.civ.,
conform căreia în materie de contracte interpretarea se face în favoarea celui
care se obligă. Contractul se interpretează după voința concordantă a părților și
nu după sensul literal al termenilor folosiți, voință care se stabilește ținandu-se
seama de scopul contractului, de negocierile puratate între părți, de
comportamentul părților ulterior încheierii contractului, de alte elemente
interioare și exterioare care să influențeze voința părților 43. Alte reguli de
interpretare în materie de contracte sunt prevăzute de art. 1.266-1.268.
3.1 Obligațiile vanzătorului
Vanzătorul are trei obligații principale44, acestea fiind:
- transmiterea proprietății bunului sau a dreptului vandut, acesta fiind

efectul major ce-l produce contractul de vanzare-cumpărare;
- predarea bunului vandut;
- garanția contra viciilor ascunse și a evicțiunii, garanție îndreptată în

favoarea cumpărătorului.
Bineînțeles, părțile pot stipula și alte obligații, legiuitorul prevăzand

numai obligațiile principale45. Așadar, pe langă obligațiile menționate, există și
unele obligații accesorii ale vanzătorului, precum sunt:
- conservarea bunului vandut, pana la predarea acestuia către cumpărător,

chiar după transmiterea proprietății;
- instruirea cumpărătorului, realizată pentru ca acesta să folosească în

mod corespunzător bunul, în special cele ce au un anumit nivel de tehnicitate;
43
44
Art. 1.672 Cod civil
45
schimbul,Editura Universul Juridic, București, 2017, pag. 113
- emiterea unei facturi, care să indice natura lucrului vandut, prețul
acestuia, chitanța respectivă constituind un mijloc de probă al contractului.
Concluzionăm că nimic nu împiedică părțile contractante să dispună și de

alte obligații adiționale, aceștia fiind în drept chiar să modifice obligațiile
principale reglementate de Codul civil, pe care intenționăm să le expunem mai
departe și să le analizăm, neglijand, de asemenea, obligațiile secundare. Tot aici,
țin să semnalez faptul că executarea de către vanzător a obligațiilor ce-i
incumbă, dar și a celor suplimentare, sau convenite de părți, echivalează cu
respectarea unuia dintre cele mai însemnate principii care stau la baza
îndeplinirii obligațiilor și anume – principiul bunei-credințe.
3.1.1 Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului
După cum dispune art. 1.674 C.civ., proprietatea se transferă la

cumpărător de drept din momentul încheierii contractului fără să fie necesară
predarea bunului sau plata prețului, cu excepția cazurilor expres prevăzute de
lege sau a celor rezultate din voința contrară a părților. Adică, odată reunite,
voințele părților de a vinde și de a cumpăra, dreptul de proprietate se transferă
automat, instantaneu și abstract din patrimoniul vanzătorului în cel al
cumpărătorului, fără vreo prestație suplimentară din partea contractanților. Nu
putem nega că există și cazuri în care proprietatea asupra bunului se transferă în
patrimoniul cumpărătorului la o dată ulterioară încheierii contractului, ipoteze pe
care le vom exemplifica în cele ce urmează.
În conformitate cu art. 1.673 alin. (1) C.civ., vanzătorul trebuie să

transmită cumpărătorului proprietatea bunului vandut, alin. (3) al aceluiași
articol stabilind că dispozițiile referitoare la transmiterea proprietății se aplică
corespunzător și în cazul transmiterii altor drepturi în afara celui de
proprietate.Ca consecință a transmiterii proprietății, cumpărătorul, de asemenea,
obține prin vanzare toate drepturile și acțiunile accesorii aferente dreptului
transmis, precum dreptul de preemtiune, actiunea în revendicare, acțiunile
posesorii, acțiunea în garanție contra viciilor ascunse sau a evicțiunii.
Situațiile în care transferul proprietății se transmite ulterior acordului de

voințe:
- vanzarea bunurilor imobile, caz în care dreptul de proprietate asupra imobilului
sau orice drept real în legatură cu un imobil se dobandește numai prin înscrierea
acestuia în cartea funciară46. În acest caz, în conținutul respectivei obligații, intră
și obligația vanzătorului de a preda celeilalte părți înscrisurile necesare
intambulării dreptului cumpărătorului precum și radierii propriului drept.
- vanzarea bunurilor de gen, care, conform art.1.678 C.civ., prevede transferul
proprietății la data individualizării acestora prin predare, cantărire, numărare,
măsurare sau prin orice alt mod impus de natura bunului. În acest caz, debitorul
are opțiunea de a alege ce bunurivor fi predate, liberandu-se doar prin predarea
unor bunuri de calitate cel puțin medie47.
- vanzarea cu clauză de rezervă a proprietății, situație în care, cumpărătorul, deși

a intra tîn stăpanirea materială a bunului predat, nu este proprietar, dreptul
transmițandu-i-se în momentul plății integrale a prețului48. Într-o vanzare cu
plata prețului în rate, rezerva dreptului de proprietate garantează obligația de
plată a prețului, cumpărătorul dobandind proprietatea la data achitării ultimei
rate din preț, după cum dispune art. 1.755 C.civ. Avantajul acestui tip de vanzare
îl constituie faptul că în ipoteza insolvabilității cumpărătorului, vanzătorul poate
revendica bunul, proprietatea sa, fără concursul altor creditori ai debitorului49.
46
A se vedea și art. 56 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului
Cod Civil
47
48
A se vedea și art. 1.684 Cod civil
49
Art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenței și de insolvență
- vanzarea după mostră sau model, ipoteză în care transferul proprietății are loc
la momentul predării bunului50.
- vanzarea bunului viitor, situație în care, potrivit art. 1.658 alin. (1) C.civ.,
cumpărătorul dobandește proprietatea în momentul realizării bunului.Cateva
considerații vom aduce și despre vazarea bunului altuia, element nou
reglementat de actuala lege. Astfel, art. 1.683 C.civ. dispune că, dacă la data
încheierii contractului de vanzare a unui bun individual determinat, acesta se
află în proprietatea unui terț, vazătorul este obligat să asigure transmiterea
dreptului de proprietate de la titularul acestuia către cumpărător, contractul, însă,
fiind valabil. Nu intereseză dacă cumpărătorul și vanzătorul au cunoscut sau nu
despre lipsa caltății de proprietar a celui din urmă. Obligația se consideră a fi
realizată ori atunci cand vanzătorul obține dreptul de proprietate de la adevăratul
titular, care, se transferă mai apoi de drept cumpărătorului, ori atunci cand
titularul dreptului ratifică contractul încheiat între părți, caz în care dreptul de
proprietate nu mai trece prin patrimoniul vanzătorului.
Un alt aspect pe care îl putem aduce în discuție în prezenta secțiune este

vanzarea bunului aflat în coproprietate. Așadar, în conformitate cu art. 642 alin.
(4) C.civ., actele de dispoziție asupra bunurilor comune se efectuează numai
respectand regula unanimității.
3.1.2 Obligația de predare a bunului
În virtutea art. 1.685 C.civ., predarea bunului se face prin punerea acestuia
la dispoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după
împrejurări, pentru exercitatrea liberă și neîngradită a posesiei. Posesia, Codul
civil prin art. 916 alin. (1), o prevede a fi exercitarea în fapt a prerogativelor
dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpanește și
care se comportă ca un proprietar. În materie de vanzare, predarea semnifică
50
doar trasmiterea elementului material (corpus) al posesiei, întrucat elementul
psihologic (animus) se trasmite odată cu dreptul de proprietate51.
Predarea bunurilor mobile se execută prin remiterea materială a acestora,

ori prin remiterea titlurilor reprezentative sau a altor documente care permit
cumpărătorului predarea în orice moment52.
Predarea bunurilor imobile se face prin punerea acestuia la dispoziția

cumpărătorului liber de orice bun al vanzătorului53.
Vanzătorul, este de asemenea obligat să predea, odată cu bunul vandut, și

fructele percepute de către acesta ulterior transmiterii dreptului de proprietate 54
în lipsă de stipulație contrară, avand în același timp și un drept de restituire a
cheltuielilor făcute pentru producerea lor, după caz.
După cum prevede art. 1.690 alin. (1) C. Civ., vanzătorul este obligat să
predea bunul în starea în care acesta se află la momentul încheierii contractului,
dispoziție valabilă pentru bunurile individual determinate, în cazul bunurilor de
gen și cele viitoare, fiind necesar ca cantitatea și calitatea să fie cea stipulată în
contract. În cazul bunurilor de gen limitat, acestea trebuie să întrunească exact
atributele avute în vedere de părți, întrucat nu pot fi înlocuite cu altele.
Cheltuieleile de predare ale bunului, conform art. 1.666 alin. (2) C.civ. sunt în
sarcina vanzătorului, dacă nu s-a convenit altfel.
Cumpărătorul trebuie, ca imediat după preluarea bunului să verifice starea

acestuia și, în caz că constată existnța unor vicii aparente, să anunțe vanzătorul
fără întarziere, întrucat, obligației de predare executată conform stipulațiilor
convenite de părți la încheierea contractului, este o condiție esențială, iar
51
52
53
54
răspunderea vanzătorului în această ipoteză nu poate fi limitată sau înlăturată.
Dacă cumpărătorul omite să înștiințeze vanzătorul , se consideră că acesta din
urmă și-a executat obligația de predare potrivit clauzelor contractuale.
Concordanța bunului predat cu bunul vandut se analizează sub trei aspecte și
anume: identitate, cantitate și calitate. Așadar, o executare conformă de predare
a bunului implică o conformiate a bunului predat cu bunul vandut, remiterea
unui lucru neconform stipulațiilor contractuale, chiar de o manieră minoră,
angajează răspunderea contractuală a vanzătorului pentru neexecutarea
corespunzătoare a obligației de predare55.
Conform art. 1.689 C.civ., predarea bunului trebuie să fie înfăptuităla

locul unde se afla bunul la momentul încheierii contractului, dacă părțile n-au
convenit contrariul sau nu rezultă altfel din uzanțe. Această dispoziție legală se
aplică bunurilor individualizate, însă, pentru bunurile care nu pot fi localizate la
momentul încheierii vanzării, cum sunt bunurile de gen, predarea se execută la
domiciliul sau sediul vanzătorului de la data încheierii contractului56.
Scadența obligației de predare a bunului este determinată, în principiu, de

data stabilită de părți în contract, însă în cazul în care n-a fost convenit un
termen de predare, cumpărătorul are dreptul să solicite predarea bunului de
îndată ce a achitat prețul vanzării.
După cum am precizat mai sus, obligațiile principale presupun și

executarea unor obligații accesorii, iar cea aferentă obligației de predare o
constituie obligația de conservare a bunului pană la predarea lui către
cumpărător. În caz de deteriorare a bunului, vanzătorul , de regulă, va răspunde
55
56
Art. 1.494 alin. (1) lit. c) Cod civil
în calitate de depozitar remunerat, care are obligația de a păstra bunul cu
prudență și diligență57, culpa lui fiind prezumată58.
Tot în cadrul prezentei secțiuni, putem face referință și la riscul în

contractul de vanzare. Așadar, după cum dispune și art. 1.274 C.civ., cat timp
bunul nu este predat, riscul contractului rămane în sarcina debitorului obligației
de predare chiar dacă proprietatea a fost trasmisă dobanditorului, în lipsă de
stipulație contrară . În cazul pieirii fortuite a bunului, vanzătorul pierde dreptul
la contraprestație, iar dacă a primit-o este obligat la restituire.
3.1.3 Garantarea pentru evicțiune și vicii ascunse
Transmiterea dreptului de proprietate și predarea bunlui, formează temelia

obligației de garanție a vanzătorului contra evicțiunii și pentru vicii ascunse.
Respectiva obligație decurge din principiul conform căruia vanzătorul trebuie sa
depună toată diligența necesară pentru a asigura cumpărătorului stăpanirea
liniștită șă utilă a bunului vandut59. Obligația de garanție are doua accepțiuni:
garanția contra evicțiunii și garanția pentru viciile ascunse ale bunului.
Distincția principală între acestea o face faptul că în timp ce obligația de
garanție contra viciilor ascunse asigură dobanditorului bunului o folosință
conformă pentru care a convenit să cumpere, ferindu-l de o neconformitate
materială a bunului vandut, garanția contra evicțiunii apără cumpărătorul de o
neconformitate juridică ascunsă, vanzătorul asigurandu-l pe cumpărător că
dreptul transmis prin contract poate fi exercitat confom acestuia.
Evicțiunea este pierderea proprietății bunului, în tot sau în parte, precum

și tulburarea cumpărătorului în exercitarea atributelor dreptului de proprietate
transmis. Prin art. 1.695 alin. (1), Codul civil stabilește că vanzătorul est ede
57
58
59
Art. 1.672 pct. 3 Cod civil
drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar
împiedica total sau parțial în stăpanirea netulburată a bunului vandut. Obligația
de garanție contra evicțiunii este aplicabilă în orice tip de vanzare, înclusiv
vanzarea la licitație publică60.
Conform prevederilor legale în materie, evicțiunea este garantată de

vanzător, ca titular al obligației. În cazul decesului acestuia, garanția contra
evicțiunii nu se stinge, ci continuă să fie suportată de moștenitorii universali și
cu titlu universal ai debitorului obligației (nu și de cei cu titlu particular, aceștia
nu sunt continuatori ai defunctului) întrucat este o obligație patrimonială. De
această garanție beneficiază cumpărătorul, iar pe langă acesta și dobanditorii
subsecvenți ai bunului. Astfel, garanția devine datorată și față de succesorii
universali, cu titlu universal, iar de acestă dată, chiar și celor cu titlu particular ai
cumpărătorului.
În continuare vom analiza domeniul de aplicare al garanției contra

evicțiunii, și, în baza acestuia menționăm că vanzătorul garantează atat pentru
evicțiunea provenită din fapte personale, cat și pentru tulburările de fapt ce ar
proveni de la un terț care invocă un drept asupra bunului vandut.
Art. 1.695 alin. (3) C.civ. reflectă faptul că garanția este datorată
împotriva evicțiunii ce provine din faptele personale ale vanzătorului, chiar dacă
acestea s-ar fi ivit ulterior vanzării. Mai apoi, potrivit prevederilor legale, faptul
personal înseamnă orice act sau fapt anterior vanzării, dar tăinuit de cumpărător,
sau ulterior vanzării, dar neprevăzut în contract, săvarșit de vanzător, de
succesorii universali ai acestuia, sau de cei cu titlu universal, cu scopul de a-i
tulbura cumpărătorului liniștita stăpanire a bunului, aceasta putand fi atat o
tulburare de fapt, cat și o tulburare de drept.
60
M.Stancu, Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, pag.957
După cum dispune art. 1.696 C.civ., cumpărătorul se poate apăra printr-o
excepție personală numită excepție de garanție, potrivit căreia acela care este
obligat să garanteze contra evicțiunii nu poate să evingă 61. Obligația negativă a
vanzătorului de a nu-l tulbura pe cumpărător în stăpanirea bunului său, ține de
esența vanzării, orice stipulație contarră fiind considerată nescrisă62.
Asemeni evicțiunii provenite din propriile fapte, vanzătorul este ținut să-l
apere pe cumpărător și contra evicțiunii provenite din partea unui terț. În ipoteza
în care vanzătorului nu-i reușește o apărare efectivă, el va fi nevoit să-și asume
consecințele evicțiunii, fără să intereseze dacă a fost de bună sau de rea-credință.
Suntem în prezența obligației de garanție a vanzătorului rezultand din

fapta unui terț dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:63 tulburarea să
fie de drept; evicțiunea să fie condiționată de o cauză născută anterior vanzării;
cauza evicțiunii să nu fi fost adusă la cunoștința cumpărătorului.
Obligația de garanție contra evicțiunii cauzată de pretențiile unui terț, spre

deosebire de cea provenită din propria faptă, este o obligație negativă de natura
vanzării, care, prin acordul părților poate fi modificată sau chiar înlăturată. Din
cele relatate anterior în secțiunea destinată garanției, putem deduce că obligația
de garanție contra evicțiunii, este, ca natură, pe de o parte o obligație negativă,
de a nu face, în ceea ce privește abținerea vanzătorului de la orice act sau fapt ce
ar starni tulburare cumpărătorului, iar pe de altă parte, o obligație pozitivă, de a
face, luand în considerare faptul că acesta este obligat să-l apere pe cumpărător
împotriva pretențiilor terțului.
Răspunderea pentru evicțiune beneficiază și de o reglementare specială,

cuprinsă de Legea nr. 10/2001. Aceasta nu este limitată în timp, fiind
61
Quem de evictione tenet actio, eundem agentem repellit exceptio.
62
63
A se vedea art. 1.695 alin. (2) Cod civil
imprescriptibilă extinctiv.
Pe langă stăpanirea liniștită a bunului, vanzătorul trebuie să asigure

cumpărătorului și o stăpanire utilă a bunului, ceea ce înseamnă că, asemeni
garanției contra evicțiunii, vanzătorul mai datorează și o garanție împotriva
viciilor ascunse, vicii care ar face bunul impropriu întrebuințării, care i-ar
micșora întrebuințarea sau valoarea de așa măsură încat, dacă le-ar fi cunoscut,
cumpărătorul ar fi dat un preț mai mic sau nu ar fi cumpărat64.
Pentru ca vanzătorul să fie tras la răspundere pentru viciile bunului, este

necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: viciul sau cauza
viciului să existe la data predării bunului, în caz contrar, nemaivorbind despre o
neconformitate materială, ci despre riscul vanzării, preluat de cumpărător la
predarea bunului; viciul trebuie să fie ascuns. În acest sens, art. 1.707 alin. (2)
C.civ., stipulează că viciul este ascuns dacă, la data predării, nu poate fi
constatat de un cumpărător prudent și diligent, fără asistență de specialitate.
Deopotrivă, după cum prevede art. 1.707 alin. (4) C.civ, pentru viciile pe care
cumpărătorul le-a cunoscut și acceptat, vanzătorul nu răspunde.
Viciul să fie grav, sau altfel spus, să fie inerent bunului vandut, adică
viciul să fie redhibitoriu, să facă bunul impropriu întrebuințării sau utilitatea lui
să fie micșorată considerabil.
-viciul să se ivească în termenele de garanție de 3 ani al construcțiilor și

altor drepturi. Finalizăm această secțiune, destinată obligațiilor vanzătorului prin
a specifica că obligația de garanție contra viciilor se naște în orice tip de
vanzare, cu excepția vanzării silite65. Vanzătorul este obligat să garanteze
64
65
Manuela Lavinia Istrătoaie, Contracte civile speciale Editura C.H.Beck,
București, 2017
împotriva viciilor ascunse indiferent de buna sau reaua sa credință, acestea din
urmă influențand doar întinderea obligației.
3.2 Obligațiile cumpărătorului
Interdependent de obligațiile vanzătorului, cumpărătorului îi revin două

obligații principale, prevăzute și de art. 1.719 C.civ.:
- de a plăti prețul vanzării;
- de a prelua bunul vandut.
Similar obligațiilor vanzătorului, părțile pot conveni obligații

suplimentare celor reglementate de lege și pentru cumpărător, precum, de
asemenea, le pot modifica pe acestea din urmă.
3.2.1 Obligația de plată a prețului
În concordanță cu art. 1.720 C.civ., cumpărătorul trebuie să plătească

prețul la locul aflării bunului la momentul încheierii contractului, de îndată ce
proprietatea a fost transmisă, lucru valabil pentru bunurile ce pot fi
individualizate. Acesta constituie o normă supletivă, părțile avand posibilitatea
să stabilească locul și data plății66, convenind ca plata să fie efectuată la o data
ulterioară predării bunului. Reamintim, că în cazul bunurilor care nu pot fi
individualizate la momentul perfectării vanzării, plata prețului se execute la
domiciliul creditorului obligației de plată – vanzătorului. Astfel, denotă că plata
prețului este o obligație portabilă67.
În ceea ce privește data plății prețului, art. 1.720 C.civ. instituie regula
conform căreia prețul se achită de îndată ce s-a transmis proprietatea. Mai mult,
66
schimbul, Editura Universul Juridic, București, 2017, pag.186
67
schimbul, Editura Universul Juridic, București, 2017, pag.186
ca o obligație adițională la plata prețului, conform art. 1.721 C. civ.,
cumpărătorul este ținut să plătească dobanzi asupra prețului vanzării din ziua
dobandirii proprietății, dacă bunul produce fructe civile sau natural, ori din ziua
predării, dacă bunul nu produce fructe, însă îi procură alte foloase, dacă nu s-a
convenit altfel. “Dobanda datorată de debitorul obligației de ada o sumă de bani
la un anumit termen, calculate pentru perioadaanterioară împlinirii termenului
scadenței obligației, est edenumită dobandă remuneratorie.”68
Cumpărătorul poate efectua plata prețului și în avans, integral sau parțial,

înainte de momentul formării contractului, în temeiul promisiunii unilaterale sau
bilaterale de vanzare. De asemenea, cumpărătorul dispune de posibilitatea de a
achita prețul înaintea scadenței, însă, dacă vanzătorul ar avea un interes legitim
ca plata să se facă la data cand aceasta devine exigibilă, el poate respinge plata
anticipată.
Ca modalitate de plată, aceasta se poate face printr-o singură prestație, sau

prin prestații consecutive. În ipoteza în care se solicit plata prețului printr-o
singură prestație, cumpărătorul este ținut s-o achite integral, întrucat, vanzătorul
are dreptul de a refuza o plată parțială. Cheltuielile effectuate în privința
operațiunilor de plată, cad în sarcina cumpărătorului, daca nu s-a stipulate
contrariul69. Este de subliniat faptul că obligația de plată a prețului este
garantată, în anumite cazuri stabilite de lege, printr-un privilegiu sau o ipotecă
legală asupra bunului vandut, după cum dispune și art. 1.723 C.civ.
3.2.2 Obligația de preluare a bunului
Așa cum am arătat pe parcursul lucrării, obligațiile părților din contractual

de vanzare-cumpărare sunt intercondiționate. Așadar, corelativ obligației
68
Art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011
69
vanzătorului de a preda bunul, cumpărătorul are dreptul și obligația de a prelua
bunul vandut la data și locul în care obligația urmează să fie executată.
Cum am relatat și la obligația vanzătorului de a preda bunul, acesta din

urmă trebuie să se afle în starea de la momentul încheierii contractului, în starea
pentru care cumpărătorul a convenit să cumpere. Din acest considerent, după
preluarea bunului, cumpărătorului îi revine obligația de verificare a bunului și de
constatare a existenței anumitor incoviniente, dacă este cazul. Astfel, în situația
în care, în urma cercetării bunului sunt găsite neconformități materiale,
cumpărătorului îi revine obligația de a-l informa pe vanzător fără întarziere
despre acestea, căci în lipsa informării, se consideră că vanzătorul și-a executat
obligația de predare conform convenției.
Conform dispozițiilor legale, fructele bunului vandut se cuvin

cumpărătorului din ziua dobandirii proprietății.
În temeiul art. 1.693 C.civ., cumpărătorul este în drept să solicite predarea

bunului de îndată ce prețul a fost plătit. Dacă însă, ca urmare a unor
circumstanțe cunoscute la momentul vanzării de către cumpărător, predarea
bunului se poate face decat după trecerea unui anumit termen, părțile pot
conveni ca predarea bunului să aibă loc la expirarea termenului prevăzut.
Atunci cand obligația de plată a prețului este afectată de termen, iar după
vanzare cumpărătorul devine insolvabil sau i se diminuează garanțiile puse la
îndemana vanzătorului, acesta din urmă poate să suspende executarea obligației
cat timp debitorul nu va acorda garanții îndestulătoare, cu condiția însă, ca la
data încheierii contractului vanzătorul să nu aibă cunoștință de insolvabilitatea
cumpărătorului, întrucat, în această ipoteză, debitorul păstrează beneficiul
termenului, dacă starea sa de insolvabilitate nu se agravează substanțial, potrivit
art. 1.694 C.civ.În conținutul obligațiilor cumpărătorului se încadrează și
obligația acestuia de a suporta cheltuielile vanzării, cele efectuate cu ocazia
preluării și transportului fiind, în lipsă de stipulație contrară suportate de
cumpărător70.
Capitolul 4. Consecințele juridice ale nerespectării
obligațiilor contractuale aferente vanzării
Afirm, că prin inițierea unui nou capitol în lucrarea de față, nu urmăresc

să pun capăt celui anterior, ci, deopotrivă, intenționez să fac o prelungire,
aducand în discuție consecințele juridice suportate de părțile contractante pentru
neînfăptuirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor ce le incumbă ca
efecte ale convenției încheiate.
Prin urmare, capitolul 4 îl destinăm sancțiunilor sau remediilor juridice pe

care fiecare parte a contractului le are la îndemană pentru apărarea eficientă a
drepturilor sale.
Subliniez că, sancțiunile prezentate sunt reglementate de legea civilă în

vigoare. Astfel, vom face succinte considerații asupra fiecăreia, precizand în ce
situații referitoare la vanzare devin incidente.
4.1 Remediile juridice ale cumpărătorului
Debutăm prin a stabili, că vom aplica normele Noului Cod Civil în cele ce
umărim a relata în continuare.
-În privința obligației vanzătorului de a transmite dreptul de proprietate, în

cazul vanzării bunului altuia, dacă vanzătorul nu-și îndeplinește corespunzător
obligația, adică de a asigura cumpărătorului proprietatea deplină a bunului,
acesta din urmă este îndreptățit să solicite rezoluțiunea contractului de vanzare,
70
A se vedea art. 1.666 Cod civil
plus restituirea prețului vanzării împreună cu plata și a daunelor-interese
determinate potrivit prevederilor art. 1.702-1.703 C.civ71.
În situația vanzării bunului de către un singur coproprietar, cand

înstrăinarea s-a realizat fără respectarea regulii unanimității, aceasta atrage
inopozabilitatea actului față de coproprietarul care nu a consfințit la vanzare.
Cand vanzătorul nu transmite cumpărătorului dreptul de proprietate asupra
întregului bun, acesta, obținand doar proprietatea asupra cotei-părți a
înstrainătorului, este în drept să ceară, la aprecierea sa, fie rezoluțiunea
contractului, fie să introducă o acțiune estimatorie, prin care să solicite
reducerea prețului proporțional cu partea bunului care n-a dobandit-o, plus
daune-interese. Aici menționăm că rezoluțiunea contractului se va putea invoca
doar dacă cumpărătorul nu ar fi cumpărat, dacă ar fi știut ca nu i s-ar transmite
proprietatea asupra întregului bun, potrivit dispozițiilor legale.
-Aferent obligației de a preda bunul vandut, cumpărătorul dispune de :

a) facultatea acestuia de a alege fie rezoluțiunea vanzării, fie punerea în posesie
a bunului, adică executarea în natură, în ipoteza în care vanzătorul nu face
predarea bunului la termenul stabilit de părțile contractante și dacă întarzierea
predării se trage din culpa exclusivă a vanzătorului. Un alt remediu este excepția
de neexecutare72. În cazul în care întarzierea predării cauzează și o pagubă
cumpărătorului, vanzătorul este obligat să acorde și daune-interese. De
asemenea, pentru executarea cu întarziere a obligației, debitorul este ținut la
plata daunelor-interese moratorii, dar numai de la data punerii sale în întarziere.
b) dacă vanzătorul nu îndeplinește obligația de conservare a bunului pana la
predare, acesta răspunde, asemeni unui depozitar, pentru pierderea sau
71
Manuela Lavinia Istrătoaie, Contracte civile speciale Editura C.H.Beck,
București, 2017
72
deteriorarea bunului, culpa fiindu-i prezumată. Menționăm că cheltuielile de
conservare sunt suportate de cumpărător.
- Referitor la obligația de garanție a vanzătorului, cumpărătorul are la

îndemană următoarele remedii juridice, după cum distingem între:
a) garanția contra evicțiunii: atunci cand evicțiunea este cauzată de propria faptă,
cumpărătorul își poate apăra drepturile prin invocarea excepției de garanție73.
Respectiva excepție îi poate servi cumpărătorului chiar și în situația în care
vanzătorul îl tulbură pe cumpărător ulterior încheierii vanzării cu o calitate pe
care a dobandit-o după acest fapt. Convențiile prin care vanzătorul ar fi sustras
de la răspundere pentru fapta proprie, sunt considerate nescrise (sau sunt nule).
Cand evicțiunea este cauzată de pretențiile unui terț, vanzătorul este

obligat să-l apere pe cumpărător, întrucat, dacă acesta este evins, înstrăinătorul
bunului suportă urmările, așa cum am precizat și într-o secțiune precedentă a
prezentei lucrări. Astfel, în această supoziție cumpărătorul introduce o cerere de
chemare în garanție a vanzătorului. Este important ca cumpărătorul să nu fi
cunoscut despre cauza evicțiunii la încheierea vanzării, căci, în așa caz, acesta
va suporta evicțiunea pe riscul său. Prin prisma art. 63 Cod de procedură civilă,
constatăm că apărarea cumpărătorului se face prin intervenția voluntară
accesorie în proces, aceasta fiind o cerere incidentală prin care vanzătorul,
considerat terț față de proces, participă întru a ocroti drepturile paratului
cumpărător. Dacă vanzătorul refuză să intervină voluntar în proces,
cumpărătorul dispune de cererea de chemare în garanție pe cale incidentală a
vanzătorului. Cand tulburarea provine de la un terț, părțile pot conveni ca
întinderea obligației de garanție să fie restransă sau înlăturată, însă, acest fapt
nu-l exonerează pe vanzător de datoria de a restitui prețul, decat dacă
cumpărătorul nu și-a asumat riscul producerii evicțiunii.
73
Dacă a fost evins total sau de o parte însemnată a bunului, cumpărătorul
poate cere rezoluțiunea vanzării, împreună cu restituirea prețului și daune-
interese și nu în ultimul rand, sporul de valoare adus bunului, dacă la data
evicțiunii, bunul avea o valoare mai mare decat cea de la data vanzării.
b) garanția împotriva viciilor ascunse:în temeiul acestei garanții datorate

de vanzător, cumpărătorul poate solicita, după caz, înlăturarea viciilor de către
debitorul obligațiilor, sau pe cheltuiala acestuia; înlocuirea bunului vandut cu
unul de același fel, dar lipsit de vicii; reducerea corespunzătoare a prețului
(acțiune estimatorie); rezoluțiunea vanzării (acțiune redhibitorie).
4.2 Remediile juridice ale vanzătorului
În cazul în care cumpărătotul, debitor al obligației de plată a prețului,

refuză să o execute, vanzătorul poate să:
- invoce excepția de neexecutare a contractului, stabilind că pană debitorul nu

achităprețul, refuză predarea bunului vandut;
- ceară executarea silită în natură a obligației împreună cu plata daunelor-

interese pentru prejudiciul suferit;
- ceară executarea directă. Atunci cand bunul vandut este mobil, iar
cumpărătorul refuză preluarea sa, vanzătorul poate să lase lucrul într-un depozit
pe cheltuiala cumpărătorului sau să scoată bunul la licitație publică și să-l vandă,
cu condiția de a-l înștiința într-un termen cat mai scurt pe cumpărător despre
vanzare74. Cumpărătorul, în acest caz, va fi obligat și la plata daunelor-interese,
împreună cu diferența dintre prețul vanzării și prețul obținut prin executare
directă75.
74
Manuela Lvinia Istrătoaie, Curs-Contracte speciale, cap.IV, Efectele
contractului de vanzare, Universitatea din Craiova, pag. 45
75
-declarația unilaterală de rezoluțiune și restituirea bunului mobil. Potrivit art.
1.727 alin. (1) C.civ., în cazul în care vanzarea unui mobil s-a făcut fără termen
de plată, iar cumpărătorul nu a plătit prețul, în pofida faptului că vanzătorul a
predat bunul, acesta din urmă, poate, în cel mult 15 zile de la predare, să declare
rezoluțiunea contractului, fără punerea în întarziere a cumpărătorului, solicitand
restituireabunului, restituire care se face în natură numai dacă bunul se mai află
în posesia cumpărătorului. Dacă vanzătorul nu-și exercită acest drept înlăuntrul
termenului legal, el pierde posibilitatea de a mai opune ulterior creditorilor
cumpărătorului efectele rezoluțiunii ce ar urma.
- să ceară rezoluțiunea contractului în cazul vanzării unui imobil76.
Dacă cumpărătorul înstrăinează sau constituie alte drepturi reale asupra bunului
în cauză în favoarea unor terți, rezoluțiunea contractului va avea efecte față de
terții respectivi, potrivit art. 909, 910 C.civ.
Capitolul 5. Decizia Civilă nr. 946/201977
5.1 Prezentarea situației de fapt
Speța pe care intenționez să o supun analizei, are ca obiect anularea cererii

de chemare în judecată, respectiv anularea sentinței pronunțate de Tribunalul
Bihor, la 09 mai 2019 care a dispus rezoluțiunea contractului de vanzare-
cumpărare a unui imobil, apel introdus de apelanții-parați P1 și P2, împotriva
intimatului-reclamant R, la Curtea de Apel Oradea.
76
A se vedea art. 1.549 și urm. Cod civil
77
Decizia nr. 946 din 17 decembrie 2019. Rezoluțiune contract de vanzare-
cumpărare imobil casă pentru vicii ascunse. Curtea de Apel Oradea – Secția I-a
Civilă
În drept s-au invocat art. 1.707 , art. 1.709, art. 1.712 din Codul civil,
precum și art. 436 și urm., art. 451-453 Cod de procedură civilă.
Parații P1 și P2 au solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței
instanței de fond în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în
judecată.
Apelanții, în motivarea apelului susțin că instanța de fond a reținut greșit

concluziile raportului de expertiză în construcții, care s-a efectuat în cauză,
constatand greșit faptul că imobilul era afectat de vicii ascunse, cauzate de
modalitatea defectuoasă a execuției sale, fapt ce a generat rezoluțiunea
contractului de vanzare încheiat între părți, P1 și P2 cerand astfel, instanței de
apel, să înlăture această concluzie împreună cu efectele ei.
Prin Decizia Civilă nr. 946/2019 a Curții de Apel Oradea s-a admis ca
fondat apelul formulat de apelanții-parați P1 și P2 în contradictoriu cu intimatul-
reclamant R, Curtea schimband în totalitate Sentința Civilă pronunțată de
Tribunal în sensul că:
A respins ca nefondată cererea de chemare în judecată introdusă de

reclamantul R împotriva paraților P1 și P2.
Ca urmare a anulării în tot a sentinței primei instanțe, Cutea, în

conformitate cu art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă și în raport de
pretențiile intimatului-reclamant, l-a obligat pe acesta, în favoarea apelanților-
parați la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel, alcătuite din onorarii
avocațiale în fața instanței de fond și apel, onorariu parțial pentru expertul la
fond și taxa judiciară în apel.
În fapt, intimatul R, în calitate de cumpărător, iar apelanții P1 și P2 în

calitate de vazători, au încheiat la data de 28 decembrie 2016 un contract de
vanzare-cumpărare, prin care aceștia din urmă au transmis lui R dreptul de
proprietate asupra unui imobil, alcătuit dintr-un teren intravilan cu o suprafață de
288 mp și o casă tip locuință, în schimbul prețului de 83.500 Euro, sumă achitată
în lei, anterior întocmirii actului translativ de proprietate. Ca argumente în
motivarea cererii sale în judecată, R reclamă că în virtutea contractului de
vanzare-cumpărare intervenit între acesta și parați, prin care s-a transmis dreptul
de proprietate reclamantului asupra imobilului ce cuprinde o casă și terenul
aferent, a constatat că casa este afectată de vicii ascunse, întrucat, nu s-a realizat
planșeul de beton armat prevăzut în proiectul de execuție a mansardării, planșeu
fără de care casa devine improprie întrebuințării, inclusiv în raport cu destinația
sa inițială, cea de locuință. Din aceste considerente, reclamantul a afirmat că
sunt întrunite condițiile pentru ca să poată fi dispusă rezoluțiunea, ca urmare a
constatării viciului ascuns, viciu care însușea cerințele pentru a fi angajată
răspunderea paraților, adică avea un caracter grav, exista la data predării bunului
și a fost denunțat în termenul de garanție de 3 ani, prevăzut de art. 2.531 alin. (1)
lit. b) din Codul civil. Acesta pretinde că sănătatea și integritatea corporală, atat
ale sale, cat și ale fiului său de 6 ani, cu care a vizitat deseori imobilul, le-au fost
puse în primejdie din cauza modalității în care a fost efectuat planșeul.
Printr-o sentință civilă, la 09 mai 2019 Tribunalului Bihor a admis în parte

cererea de chemare în judecată a reclamantului R împotriva paraților P1 și P2 și:
a dispus, în temeiul art. 1.710 alin. (1) lit. d) Cod civil rezoluțiunea contractului
de vanzare-cumpărare a imobilului compus din teren și o casă de locuit, încheiat
de părți la data de 28 decembrie 2016; a admis cererea reclamantului R de
repunere a părților în situația anterioară, conform art, 1.712 alin. (2) C.civ.; a
admis cererea reclamantului pentru restituirea sporului de valoare adus
imobilului potrivit art. 1.345 C.civ.; a respins ca nefondată cererea lui R de plată
a despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral; părțile au fost obligați, în
solidar, să achite cheltuielile de judecată, ce au cuprins taxa judiciară de timbru,
contravaloarea expertizei, precum și onorariul avocațial al reclamantului. În
consecință, a fost angajată răspunderea apelanților-parați pentru vicii ascunse.
Prima instanță a reținut din circumstanțele cauzei că reclamantul-intimat
nu avea cunoștințe de specialitate în domeniul construcțiilor, astfel că, în opinia
Tribunalului, R nu avea obligația de a verifica minuțios starea planșeului de
beton turnat peste parter, „prezumand” că pentru intimat, neconformitatea
structurii de rezistență a lucrării nu a fost aparentă. Din acest considerent,
instanța de fond a indicat ca ne aflăm în prezența unui viciu ascuns, ce nu putea
fi identificat fără asistență de specialitate.
Apelanții susțin că “ prezumția” instanței de fond nu are un temei legal,

aceasta fiind o simplă opinie a judecătorului, întrucat, în materia răspunderii
pentru vicii, legea civilă în vigoare nu dispune de prezumții legale. Aceștia
afirmă că executarea neconformă a construcției a fost destul de vizibilă chiar și
în momentul încheierii vanzării, fapt pe care instanța de fond l-ar fi putut depista
din fotografiile Raportului de expetiză extrajudiciară, însă, potrivit declarațiilor
apelanților, prima instanță a înlăturat concluzia raportului de expertiză.
În motivarea apelului, apelanții-parați mai susțin că timp de 4 luni înainte

de perfectarea vanzării, intimatul-cumpărător a avut la îndemană cheile casei,
împreună cu o copie a documentației tehnice de mansardare, lucruri care i-au
asigurat permisul neîngrădit în imobil. Așadar, după cum susțin apelanții, dacă
intimatul R era era un cumpărător prudent și diligent, în conformitate cu ceea ce
dispune legea, acesta din urmă putea să constate că planșeul de la mansardă nu
corespundea proiectului, fiind în măsură să decidă, asumandu-și toate riscurile,
dacă învoiește să cumpere sau dimpotrivă.
În probațiune, apelanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, doi

martori, precum și interogatoriul cu intimatul. Astfel că, în apel s-a încuviințat și
administrat proba cu martori și cea cu interogatoriul intimatului R, apelanții
renunțand la expertiza tehnică solicitată.
Prin întampinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat
respingerea apelului, cu menținerea sentinței atacate împreună cu cheltuielile de
judecată. Intimatul-reclamant a declarat că apelul ar fi nefondat, susținand că
probatoriul administrat a fost greșit analizat, dispozițiile legale incidente în
cauză au fost incorect interpretate, precum și că hotărarea apelată nu poate fi
lipsită de legalitate și temeinicie.
Făcand o examinare a hotărarii apelate, Curtea, în raport de probele

administrate în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate de apelanții P1 și
P2, precum și în baza art. 476-479 Cod de procedură civilă, a constatat că
instanța de fond s-a pronunțat greșit, fapt pentru care a intervenit și a schimbat
în tot sentința acesteia, ținand cont că viciul nu este ascuns, dacă poate fi
descoperit de un cumpărător prudent și diligent, pretext pentru care vanzătorii în
cauză nu pot fi ținuți de obligația de garanție în cazul viciilor aparente, la fel
cum nu pot fi ținuți de garanție nici în cazul viciilor ascunse, dar care au fost
cunoscute de cumpărător la încheierea contractului de vanzare-cumpărare.
5.2 Analiza juridică a problemelor de drept incidente
În prezenta secțiune ne propunem să efectuăm o analiză juridică complexă

a speței expuse mai sus, prin examinarea problemelor de drept substanțial
(material) incidente în cauză, precum și a problemelor de drept procesual.
Contractul de vanzare-cumpărare își găsește reglementarea în partea

Codului civil dedicată contractelor speciale, în titlul IX, cap. I, art. 1.650-1.762.
Cu toate acestea, multe aspecte ce țin de convenția vanzării, precum condițiile
de valabilitate, forma contractului, elementele contractului, principiile legale ce
stau la baza formării acestuia, interpretarea contractului, remediile juridice ce
asigură părților apărarea drepturilor sale, etc., se analizează prin prisma
normelor speciale care se completează cu normele generale privitoare la
contracte din Codul civil. Menționăm, de asemenea, că contractul ce face
subiectul discuției noastre, constituind izvor de obligații, este carmuit de
normele generale din materia obligațiilor care suplinesc sau certifică dispozițiile
speciale din legea civilă în vigoare referitoare la convenția vanzării.
În speță, suntem în prezența unui contract de vanzare-cumpărare a unui imobil
în baza căruia, intimatul-reclamant a solicitat instanței rezoluțiunea, afirmand că
imobilul în cauză este afectat de vicii ascunse. Viciile bunului vandut constituie
carențele care periclitează valoarea și utilitatea acestuia, diminuand-o. Astăzi, în
această perioadă de explozie a pieței imobiliare, viciile bunului, sunt indubitabil
una dintre problemele majore cu care se confruntă proprietarii imobilelor. Astfel
că, cei care înstrinează trebuie să cunoască toate mijloacele de apărare pentru a
preveni pretențiile nejustificate ale noilor proprietari. După cum se precizeză în
literatura de specialitate, viciile indică, în general, orice dereglare a lucrului
vandut, care poate fi constatată, prin simpla observare sau verificare exterioară a
bunului de către cumpărător la momentul predării acestuia, ipoteză în care
discutăm despre viciul aparent, sau prin intermediul unor mijloace de expertiză
tehnică ori după caz, prin cunoștințe de specialitate, situație în care ne aflăm în
prezența viciilor ascunse, invocate și în speța supusă analizei noastre.
În fața instanței de fond, reclamantul-intimat susține că viciul imobilului

constă în omisiunea turnării așa numitului planșeu de beton prevăzut în proiectul
de execuție a construcției, platformă în lipsa căreia, imobilul este inadecvat
destinației sale de locuință, pentru care el a cumpărat.
Pentru a ne forma o imagine mai clară asupra noțiunii de viciu ascuns al
bunului, vom aduce cateva referințe depre viciile aparente. Astfel, o primă
deosebire între viciul aparent și cel ascuns este că, cel dintai nu atrage
răspunderea vanzătorului, în sensul de garanție ce incumbă acestuia din urmă în
ipoteza viciilor ascunse. De asemenea, părțile pot învoi, prin stipulație
contractuală ca în cazul constatării viciilor aparente, vanzătorul să fie exonerat
de răspundere, ceea ce în cazul viciilor ascunse, nu este posibil nici dacă părțile
ar stipula expres, clauzele în acest sens fiind considerate nescrise. Concis, pentru
a se angaja răspunderea vanzătorului pentru vicii, acestea trebuie să întrunească
cumulativ cateva condiții, precum: să fie ascuns, să fie de o gravitate însemnată,
viciul sau cauza acestuia să fi existat în momentul încheierii contractului, să se
ivească în termenul de garanție, prevăzut de art. 2.531 alin. (1) lit. b) C.civ.
Astfel, intimatul a considerat că sunt întrunite toate cerințele necesare

pentru a solicita instanței să dispună rezoluțiunea vanzării imobilului, în virtutea
art. 1.710 alin. (1) lit. d) din Codul civil. Rezoluțiunea își găsește reglementare
în art. 1.549-1.554 C.civ, la care se adaugă o sumedenie de alte dispoziții legale
din cadrul contractului de vanzare și alte contracte. Aceasta este o sancțiune de
drept civil și în același timp o garanție a respectării de către părții a obligațiilor
contractuale. Potrivit doctrinei, rezoluțiunea contractului este un efect ce
decurge din reciprocitatea și interdependența obligațiilor, caracteristice
contractelor sinalagmatice. Așadar, prin rezoluțiune se vrea a înțelege o
sancțiune a neexecutării culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare
imediată, constand în desființarea retroactivă sinalagmatic cu executare
imediată, constand în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în
situația avută anterior încheierii contractului78. Pentru admiterea acțiunii avand
ca obiect rezoluțiunea unui contract, se cer îndeplinite următoarele condiții: una
din părți sa nu-si fi executat obligațiile sale, in tot sau în parte, partea care
invocă rezoluțiunea să-și fi îndeplinit propriile obligații, neexecutarea
obligațiilor de către cealaltă parte fiindu-i neimputabilă, debitorul obligației să fi
fost pus în întarziere.
În speță, prima instanță, constatand îndeplinirea tuturor condițiilor

enunțate mai sus, s-a pronunțat asupra rezoluțiunii contractului de vanzare-
cumpărare, în baza art. 1.710 alin. (1) lit. d) C.civ. Ca consecință a rezoluțiunii,
în temeiul art. 1.712 alin. (2) C.civ., instanța de fond admite cererea
reclamantului-intimat de repunere a părților în situația anterioară. Restitutio in
78
Ion Dogaru, Pompil Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Ediția
3, Editura C.H. Beck, București 2019
integrum este acea regulă de drept conform căreia tot ce săa executat în baza
unui act juridic anulat trebuie returnat, de așa modalitate încat părțile să revină la
situația de dinaintea încheierii actului respectiv. Art. 1.254 alin. (3) din Codul
civil dispune că în ipoteza în care contractul este desființat, părțile trebuie să-și
restituie reciproc prestațiile primite, în natutră sau echivalent. Din punct de
vedere procesual, calea procedurală aleasă de reclamantul intimat pentru a cere
repunerea în situația anterioară a fost să solicite în același timp atat pronunțarea
rezoluțiunii, cat și repunerea în situația anterioară, ipoteză în care actul de
procedură prin care s-a declanșat procesul civil are două capete de cerere și
anume, capătul de cerere principal, prin care se solicită rezoluțiunea, și un capăt
de cerere accesoriu prin care se cere restituirea prestațiilor în temeiul vanzării.
Tot în acest context, instanța de fond a admis cererea reclamantului de a

obliga paratul la plata cheltuielilor vanzării și anume a taxei de întambulare, al
cărui tarif ANCPI-OCPI pentru întambularea dreptului de proprietate, pentru
persoane fizice este de 0, 15 %, din valoarea din act a imobilului și la plata
onorariului notarului, precum și contravaloarea investițiilor realizate de
cumpărător la imobilul ce face obiectul convenției de vanzare rezoluționate, însă
în limita de valoare adus bunului, în temeiul art. 1.345 C.civ.
Prima instanță a respins ca nefondată cererea reclamantului de acordare a

despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral derivand din încheierea
contractului de vanzare-cumpărare rezoluționat, acesta fiind al 4-lea capăt de
cerere introdusă de reclamantul intimat. În susținerea pretențiilor sale,
reclamantul a invocat dispozițiile art. 1.349 din Codul civil ce reglementează
răspunderea delictuală. Răspunderea civilă delictuală reprezintă obligația unei
persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă extracontractuală,
sau, după caz, prejudiciul pentru care este chemat de lege să răspundă 79. Fapta
ilicită nu este reglementată expres de Codul civil, însă, raportand-o la alte
79
Liviu Pop. Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a II-a, Editura
Fundației Chemarea, Iași, 1.998, pag. 171
prevederi legale o remarcăm ca o condiție esențială a angajării răspunderii
delictuale, aceasta fiind un act al omului care cauzează altuia un prejudiciu.
Instanța susține că, în baza art. 249 din Codul de procedură civilă, reclamantul
avea sarcina probei, însă acesta nu a justificat în vreun fel întrunirea celor patru
condiții ale răspunderii civile delictuale, cu respectarea riguroasă a dispozițiilor
art. 1.357 din Codul civil care prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu
printr-o faptă ilicită, este obligat să îl repare.
Ba mai mult, reclamantul nu a probat că este îndreptățit la reparație în

temeiul art. 1.391 din Codul civil, de vreme ce dispozițiile legale respective
acordă dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial în caz de vătămare a
sănătății sau integrității corporale, ceea ce, în cauză nu poate fi adus în discuție,
întrucat, vătămarea corporală nici măcar n-a fost invocată, cu atat mai puțin
dovedită.
Într-adevăr, în speță reclamantul intimat nu a dovedit condițiile

răspunderii civile delictuale, care sunt: existența faptei ilicite, existența unui
prejudiciu, raportul de cauzaliatate între fapta ilicită și prejudiciu, existența
vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constand în neglijența sau imprudența
cu care a acționat și nici nu a dovedit comiterea vreunei fapte ilicite care să
genereze răspunderea civilă pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial.
Simplul fap că reclamantul a avut acces liber la imobil și a pătruns de cateva ori
în incinta acestuia în timpul amenajărilor, nu denotă faptul că a suferit vătămări
fizice sau psihice pentru a justifica un prejudiciu moral. Din împrejurările
cauzei, atitudinea vanzătorilor la încheierea contractului de vanzare-cumpărare
n-a fost de natură a ilustra reua-credință, cu atat mai puțin în condițiile în care,
intanța de fond a reținut că parații n-au avut cunoștință despre modalitatea
defectuoasă în care s-a realizat planșeul de beton armat peste parter.
Luand în considerare cele relatate precedent, afirmăm că nicio legislație

nu prevede angajarea răspunderii civile delictuale în lipsa unei fapte ilicite.
Sistemul judecătoresc național în materie civilă este constituit dintr-un
dublu control jurisdicțional, ceea ce înseamnă că orice parte nemulțumită de
hotărarea instanței de fond, poate, cu respectarea condițiilor stabilite de lege, să
solicite instanței ierarhic superioare reformarea hotărarii.
Calea de atac prezentă în cauza noastră este apelul.
Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă și suspensivă

de executare80. În cele expuse anterior, după ce am analizat procedura
premergătoare pe care părțile au parcurs-o pană a ajunge în fața Curții de apel,
care va judeca apelul declarat de apelanții-parați P1 și P2.
Vom continua să analizăm problemele de drept ale speței ce constituie

esența lucrării prezente, prin a sublinia încă o dată, că prin Decizia Civilă de
față, Curtea a schimbat în tot sentința pronunțată de Tribunal.
Curtea debutează prin a reține că instanța de fond a înlăturat concluzia esențială
a expertizei tehnice extrajudiciare înfăptuite în cauză și necontestate,
nesolicitandu-se o noua expertiză în fața primei instanțe. Expertiza este
reglementată de Codul de Procedură civilă în art. 330-340. Aceasta este definită
ca activitatea de cercetare a unorn împrejurări de fap în legătură cu obiectul
litigiului, ce necesită cunoștințe de specialitate, activitate desfășurată de un
specialist, numit expert, desemnat de instanța de judecată și care întocmește
raportul de expertiză, acesta din urmă constituind mijlocul de probă în cauză81.
Aprecierea probelor constă în operațiunea mintală pe care o face

judecătorul pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în
parte, precum și ale tuturor probelor împreună. Judecătoul este obligat să
examineze minuțios toate probele în cauză, pronunțand soluția pe baza acestora,
80
Gabriel Boroi, Drept Procesual Civil, Ediția a 5-a, Editura Hamangiu,
București 2020, pag. 732
81
în raport de convingerea sa. În baza art. 264 alin. (1) C.proc.civ., judecătorul
este ținut să analizeze ceea ce rezultă din fiecare probă în parte, realizand în cele
din urmă corelația logică a acestora, conturandu-se astfel, situațiile de fapt
pentru care trebuie sa se aplice normele legale. Potrivit alin. (2) al aceluiași
articol, atunci cand legea stabilește forța doveditoare aprobelor, aprecierea
judecătorului devine îngrădită. În prezenta cauză, expertul a reținut că viciul
putea fi observat și trebuie observat de o persoană lipsită de cunoștințe de
specialitate în domeniu. Astfel cum și jurisprudența împreună cu doctrina
constantă din materia viciilor ascunse condiționează posibilitatea reținerii
viciului ascuns de existența unui cumpărător prudent și diligent și de verificări în
prezența unui specialist, este evident, că în prezenta cauză nu se poate reține că
viciul structurii de rezistență al imobilului vandut este unul ascuns, viciul fiind
unul aparent, așa cum a rezultat din întreaga probațiune cu înscrisuri, martori,
interogatoriul reclamantului, expertiza tehnică extrajudiciară.
Pierzandu-și incidența prevederile art. 1.707 alin. (1)-(3) C.civ., viciul nefiind
ascuns, ci aparent, în opinia motivată a Curții, devine aplicabil art. 1.707 alin.
(4) din Codul civil care dispune că pentru viciile pe care cumpărătorul le
cunoștea la data încheierii convenției de vanzare, vanzătorul nu datorează
garanție pentru vicii. Din coroborarea probelor administrate în cauză în fond și
apel, s-a constatat că intimatul-reclamant a cunoscut despre starea fizică a
imobilului cumpărat, întrucat i-a făcut vizite în randuri repetate anterior
încheierii contractului, a preluat toată documentația necesară ce a stat la baza
lucrărilor de mansardare extindere, preluand imobilul și executand el singur
lucrările finale. Cu atat mai mult, acesta, avand intenția de a transforma treptat
locuința într-un spațiu comercial, s-a prezentat anterior datei cumpărării, cu toată
documentația necesară asupra sa la un arhitect, audiat ca martoră în prezenta
cauză.
Curtea a reținut că, fără echivoc, reclamantul putea, cu minime diligențe

să constate viciul, care, rămane a fi aparent. În consecință, Curtea constată
greșita înlăturare de către instanța de fond a concluzie expertizei, potrivit căreia
viciul era aparent și ușor de observat și înlocuirea acesteia cu o prezumție
judiciară contrară, fundamentată pe lipsa de cunoștințe de specialitate a
intimatului, ajungandu-se în cele din urmă la conluzia eronată că imobilul ar fi
fost afectat de un viciu ascuns. Conform art. 327 C.proc.civ., prezumțiile sunt
consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un drept sau fapt
cunoscut cu scopul de a stabili un fapt necunoscut. Prezumțiile sunt probe
indirecte, întrucat reprezintă concluziile trase de lege sau de judecător de la un
fapt cunoscut la unul necunoscut, însă pentru a stabili raportul juridic dintre
părți, este necesar să se apeleze la inducția sau deducția realităților
împrejurărilor speței, pe calea raționamentelor de la cunoscut la necunoscut82.
În cauza prezentă, după cum susțin apelanții, prezumția judecătorului în

fond, nu este nici măcar una legală, întrucat, în materia viciilor, legiuitorul n-a
instituit prezumții legale, aceasta fiind decat o simplă părere, prin care a ocolit
raportul de expertiză ce reprezintă un mijloc de probă tehnică, cu o puternică
forță doveditoare. Ne reamintim, din cele relatate anterior și în conformitate cu
dispozițiile procesuale în materie că, atunci cand legea stabilește forța
doveditoare a probelor, aprecierea judecătorului cunoaște limitări, iar prezumția
judecătorului în fond, în cazul de față, nu-și găsește temei și nici justificare.
Existența unui viciu ascuns al unei construcții, cat și șansa cumpărătorului de a
cunoaște viciul la data perfectării vanzării, constituie aspecte obiective, generate
de circumstanțe concrete ale cauzelor, judecătorul, fiind astfel obligat să verifice
aceste aspecte raporat la toate probleme administrate și luand seama de relevanța
acestora. Capacitatea cumpărătorului de a lua cunoștință despre viciu, se
apreciază in abstracto, avandu-se în vedere un cumpărător prudent și diligent,
după cum stabilește legea, acesta fiind un aspect unanim și constant susținut de
jurisprudență. Astfel că, prin decizia Tribunalului Suprem nr. 1859 din 8
septembrie 1988, într-o cauză privitoare la vanzarea unui autoturism, reluată și
82
reiterată ulterior de instanțele de judecată în timp, s-a dispus că: nu poate fi
antrenată răspunderea vanzătorului și deci, nu este justificată desființarea unei
convenții, în cazul existenței unor vicii neconstatate de cumpărător, din cauza
lipsei de experiență, din nepricepere, lipsă de informare, căci, atunci cand
cunoașterea calității sau defecțiunilor unor anumite bunuri indică o anumită
pregătire, cumpărătorului îi este imputabil faptul că nu a apelat la asistență
calificată.
Din aceste considerente, deducem, că decizia instanței de apel de a

schimba în tot sentința primei instanțe, ca fiind plauzibilă și elocventă. Pornind
de la decizia instanței de apel de a respinge cererea principală de rezoluțiune a
contractului de vanzare-cumpărare pentru vicii ascunse și admițand cererea de
apel, Curtea a modificat în tot soluția de admitere în parte a cererii
reclamantului-intimat de către instanța de fond, respingand-o în totalitate ca
nefondată, în temeiul art. 480 alin. (2) cod de procedură civilă. Cererea de
chemare în judecată se respinge ca nefondată atunci cand aceasta nu are un
temei juridic, nu există posibilitatea de a soluționa cauza pe baza unor dispoziții
legale. În același context, în virtutea art. 453 alin. (1) cod de procedură civilă,
care prevede că, partea care pierde procesul este obligată la cererea părții care
caștigă, să plătească cheltuieli de judecată. În cele din urmă, instanța de apel l-a
obligat pe reclamantul-intimat la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel în
beneficiul apelanților.
Prin cele expuse pe parcursul întregii lucrări, am demonstrat că obligația

de garanție pentru vicii ascunse este extrem de diversificată, luand în
considerare faptul că aceasta este cuprinsă de un cadru vast de domenii în care o
putem identifica, printre care și domeniul construcțiilor, aspect analizat în cauza
noastră. Fiecare speță în parte se distinge prin individualitatea ei, însă, o soluție
verosimilă și întemeiată, justițiabilul poate pronunța doar prin posedarea
cunoștințelor în materie și înțelegerea exactă a condițiilor de operare a diferitelor
chestiuni de drept, în cazul de față – viciile ascunse.
Capitolul 6. Aspecte de drept comparat
În prezentul capitol urmărim să analizăm cateva aspecte ce țin de dreptul

comparat în materia vanzării, pentru a distinge diferențele și a însuși mai bine
instituția contractului de vanzare-cumpărare reglementată în dreptul național.
Pentru a realiza o comparație între sistemul nostru și alte sisteme de drept,

ne vom prevala de prevederile legale din dreptul francez, italian, german,
insistand pe aspecetele care ne interesează cel mai mult.
Așadar, debutăm cu dreptul german, care, prin art. 433 (1) BGB
reglementează obligațiile contractuale în contractul de vanzare, stipuland că, în
baza unui contract de vanzare, vanzătorul unui lucru, este obligat să cedeze
lucrul cumpărătorului și să dobandească proprietatea asupra lucrului pentru
cumpărător. De asemenea, tot aici este stabilit că vanzătorul trebuie să cumpere
lucrul pentru cumpărător fără vicii materiale și legale. Acest articol din Codul
Civil German ne amintește de art. 1.683 alin. (1) din Codul civil național, prin
care este reglementată vanzarea bunului altuia, conform căruia, în cazul vanzării
unui bun individual determinat, dacă la data încheierii contractului lucrul se afla
în posesia unui terț, vanzătorul este obligat să asigure cumpărătorului
transmiterea proprietății. Art. 433 (2) BGB dispune că cumpărătorul este obligat
să plătească vanzătorului prețul de cumpărare convenit și să preia bunurile
achiziționate, asemenea obligațiilor cumpărătorului din dreptul român.
În prvința obligație de garanție, art. 443 (1) BGB prevede că, în ipoteza în
care vanzătorul, producătorul bunului, sau un alt terț își asumă o obligație, pe
langă raspunderea sa legală pentru vicii, persoanele enumerate au îndatorirea, în
virtutea unei declarații de garanție dată înaintea încheierii contractului de
vanzare sau în momentul perfectării acestuia, să ramburseze prețul de
cumpărare, să schimbe lucrul, să-l repare sau să presteze servicii în acest
context, fapte date de situația în care bunul vandut nu demonstrează calitatea sau
nu îndeplinește cerințele pentru care cumpărătorul a învoit să cumpere.
Observăm că, spre deosebire de dreptul german, în dreptul român doar
vanzătorului îi incumbă obligația de garanție pentru viciile bunului, și nicidecum
producătorului acestuia sau unei persoane străine de vanzare.
În ipoteza în care vanzătorul garantează pentru un lucru de o anumită

calitate pentru o perioadă determinată (garanția de durabilitate), se va presupune
că un viciu material survenit în perioada de garanție va da naștere unor drepturi
noi în temeiul garanției, potrivit art. 443 (2) BGB.
În dreptul italian, de regulă, este îndeajuns ca, într-o manieră specifică,

să fie reunit consimțămantul părților, pentru ca dreptul de proprietate sau
proprietatea unui bun să fie transmisă de la vanzător la cumpărător, acordul de
voințe fiind necesar a se exprima în modalitățile expres stabilite de lege pentru
fiecare tip de vanzare în parte. Regula prezentă ne reamintește de art. 1.178 Cod
civil român, care reglementează principiul consensualismului în materia
contractelor, exceptand cazurile, cand pentru valabilitatea anumitor vanzări,
legea prevede forma solemnă, aspecte ce le-am analizat în cuprinsul prezentei
lucrări.
Potrivit Codului Civil Italian, vanzarea imobilelor se face sub forma
contractului scris sau actului notarial, sancțiunea fiind nulitatea absolută. La
încheierea acordului, adică la semnarea contractului, vanzarea se consideră
finalizată, dreptul de proprietate transmițandu-se cumpărătorului. De asemenea,
în cazul vanzării de imobile, înscrierea dreptului în registrul public al proprietății
imobiliare (tranzactione) nu este obligatorie pentru nașterea acestuia, întrucat,
acestă procedură se efectuează doar pentru opozabilitate față de terți.
În privința predării bunului, dreptul italian dispune că vanzătorul este

obligat contractual la livrarea bunului, neinteresand momentul transmiterii
dreptului de proprietate. Referitor la contractele ce transferă proprietatea asupra
unui imobil, în situația peirii bunului, art. 1.476 Cod Civil Italian reflectă că
cumpărătorul este ținut de obligația de plată a prețului, chiar dacă bunul nu a
fost livrat, însă numai dacă dispariția bunului nu este imputabilă vanzătorului.
Marcăm astfel, o diferență considerabilă în materia vanzării, între sistemul de
drept român și cel italian.
În continuare, vom atașa și cateva referințe ce țin de dreptul francez, în

materia vanzării. În literatura de specialitate, se remarcă că Codul civil nu
înseamnă altceva decat Codul civil francez, modificat mai mult, sau mai puțin
printre sistemele de drept europene.
Dreptul român și dreptul francez sunt aproape identice în toate punctele de

vedere esențiale, fenomen ce există din cauza adoptării Codului civil francez de
către Codul civil român și nu doar 83. Potrivit art. 1.582 alin. (1) Cod civil
francez, vanzarea este un acord prin care o persoană se obligă el însuși pentru a
oferi ceva, iar cealaltă parte să plătească pentru asta. Primaa este ținută de
livrarea unui bun, iar alta de plata prețului. Precum în dreptul român, în dreptul
francez, contractul de vanzare-cumpărare face parte din contractele speciale, iar
83
Eugen Ehrlich, “ Despre dreptul viu”, conferință ținută în limba franceză,
tradusă în română de Eugenia Sachelarie și publicată în “Neamul Românesc”.
după cum dispune alin. (2) al art. 1.582, convenția vanzării se poate încheia în
formă autentică sau sub semnătură privată, fiind constituită din trei elemente
caracteristice: bunul, adică lucrul sau serviciul vandut, prețul și trasferul
dreptului de proprietate. Vanzarea, după cum se afirmă în dreptul francez, este
contractul de legătură cu un bun, prin care are loc trasferul de proprietate.
Există o sumedenie de surse legislative ce reglementează vanzarea, printre

care enumerăm: Directivele Comunitare ( Directiva 2005/29/CE privind
practicile comerciale neloiale, Directiva 98/6/ CE privind indicarea prețurilor,
Directiva 85/25/CE privind răspunderea pentru produsele defecte, Directiva
2011/83/UE privind protecția consumatorilor, etc.), Covenția de la Viena din
1980, principiile UNIDROIT, la nivel european, care se îndreaptă spre a pune
bazele unui cod european de obligații, Constituția ( art.44 alin. (2) prevede că
cetățenii străini și apatrizii pot dobandi terenuri în Romania... De asemenea, art.
136 alin. (4) prevede că bunurile proprietate publică sunt inalienabile.), Codul
Civil, care este principala sursă pentru dreptul vanzătorilor și contractului de
vanzare-cumpărare. Nu în ultimul rand, remarcăm Jurisprudența, care este
sursă esențială în materia drepturilor vanzătorilor.
După cum am demonstrat în capitolul destinat istoricului contractului de

vanzare-cumpărare, dreptul pozitiv al țărilor europene în materia vanzării este
influențat de dreptul roman.
Din epoca veche și pană în prezent, s-au păstrat o multitudine de aspecte

ce țin de contractul de vanzare-cumpărare, precum condițiile de valabililitate ale
contractului, obiectul contractului, principiul consensualismului, etc.
Deducem, că în pofida organizării regimului juridic al anumitor obligații

ce a suferit transformări majore de-a lungul timpului, unele elemente, în special
principiile esențiale ale vanzării, inclusiv cele de formare ale contractului, au
rămas neschimbate, fiind încorporate de majoritatea sistemelor de drept
comunitar.
Concluzii
Ajunși în ultima parte a lucrării prezente, doresc să finalizez demersul

prin expunerea concluziilor personale, bazate pe analiza realizată în conținutul
studiului de față.
În cuprinsul lucrării am relatat despre contractul de vanzare-cumpărare cu

toate aspectele ce țin de conveția respectivă, suplinind-o cu analiza unei spețe
din practica instanțelor judecătorești. Demersul înfăptuit m-a ajutat să iau parte
la transformarea evolutivă a contractului de vanzare-cumpărare, instituție de
drept care beneficiază de discuții acerbe în doctrină, cu un regim juridic și efecte
determinate concret de legiuitor. Astfel că, contractul ce face obiectul discuției
noastre dispune de o legiferare amplă în cadrul Noului Cod Civil, act normativ
care stabilește conținutul convenției în cauză, regimul juridic al acestuia,
efectele, modalitățile de încheiere, etc., legea civilă în vigoare declarandu-l ca
fiind compatibil cu principiul consensualismului, unul din principiile
fundamentale în materia contractelor. Tratand aspectele contractului de vanzare-
cumpărare, am urmărit să evidențiez metamorfoza lui în timp, elementele de
noutate puse în lumina Noului Cod Civil, problemele de drept care pot interveni
ca urmare a interpretării normelor legale ce-l reglementează și nu în ultimul
rand, utilitatea, precum și importanța sa în cadrul societății de astăzi, bazată pe o
economie de piață aflată într-un dramatic progres.
Prin studiul de caz, am intenționat să reliefez un punct de vedere juridic

fundamentat pe normele de drept substanțial și procesual, pe doctrina națională,
cat și pe practica judiciară. În pofida faptului că limbajul și termenii utilizați fac
apel în principal persoanelor cu cunoștințe juridice, opinez că prin lecturarea
lucrării prezente, oricine ar fi capabil să pătrundă în esența celor discutate,
întrucat, am insistat pe o modalitate de expunere a diferitelor aspecte de o
manieră practicabilă, ușor de perceput.
De asemenea, analiza juridică a Deciziei Civile propuse, mi-a demonstrat

că toate aspectele ce țin de efectele contractului de vanzare-cumpărare se cer a fi
tratate atat particular, cat și împreună cu celelalte chestiuni ce fac parte din
ansamblul contractului, căci doar așa, judecătorul, prin pronunțarea unei
hotărari, poate să asigure părții prejudiciate sau interesate cel mai pertinent
sistem de protejare.
Raportat la datele speței, am dedus că ignoranța mecanismelor juridice

provoacă pierderea unui proces de judecată al celor care apar ca părți într-un
atare proces.
Într-un caz de rezoluțiune a contractului de vanzare-cumpărare, așa cum

am întalnit în cauza supusă prezentei analize, se dispune repunerea părților în
situația anterioară, cu înapoierea contraprestațiilor, fapt care, după părerea mea,
constituie unul dintre cele mai mari dezavantaje al nerespectării obligațiilor
contractuale ce țin de convenția de vanzare, pe care-l suportă partea ce pierde în
proces, întrucat, cumpărătorul primește partea stipulată în contract ca preț al
bunului vandut, și nu valoarea reală a bunului de la momentul rezoluțiunii
contractului, valoare, care de cele mai multe ori o depășește pe cea inițială, de la
momentul perfectării vanzării.
Sub aspectul avantajelor pe care-l prezintă contractul de vanzare-

cumpărare, cel mai însemnat, conform deducției mele, rămane a fi caracterul
acestuia, de principiu consensual.
Prin cercetarea contractului de vanzare-cumpărare am concluzionat că

perfectarea acestuia nu constituie întotdeauna un proces simplu și instantaneu,
fiind deseori anticipat de tratative preparatorii concretizate prin încheierea
anumitor acte premergătoare eventualei vanzări finale, aspect care face din
încheierea contractului în aceste cazuri, un procedeu anevoios generat de
realitatea socială, juridică și economică. În acest context se au în vedere
numeroasele acorduri și contracte provizorii la care contractanții recurg atunci
cand urmăresc încheierea unor vanzări ce au ca obiect bunuri de o importanță
considerabilă. Tot realitatea socială și economică este cea care a determinat
evoluția contractului de vanzare-cumpărare în lumina reglementărilor juridce.
Printre cauzele ce impulsionează și cu care progresul continuu al vanzării

este corelat, exemplificăm dezvoltarea proprietății, maniera în care Statul își
declară rolul în precizarea aspectelor de prim ordin în viața economică,
intervenind din ce în ce mai accentuat în materie contractuală prin instituirea de
norme imperative, precum și creșterea conceptelor filosofice, care determină
evoluția acestei instuții juridice civile.
Din punct de vedere economic, înțelegem că raportul juridic de vanzare-

cumpărare exprimă relația socială de apropriere a bunurilor ce fac obiectul
material al contractului. Din considerent că contractul de vanzare-cumpărare
este reglementat juridic, persoanele fizice și juridice, în temeiul acestuia, își
satisfac interesele și necesitățile de care dispun.
Efectele contractului de vanzare-cumpărare, ce formează titlul prezentei
lucrări, sunt determinate de un ansmablu de obligații expres prevăzute de lege ce
incumbă părților contractante și pe care acestea trebuie să le execute cu bună-
credință, căci, numai prin conformarea indivizilor benevol la normele existente
și prin executarea și exercitarea obligațiilor și respectiv a drepturilor civile
conform bunei-credințe, se poate concepe o societate perfectă. Putem conchide
că perfectarea convențiilor de vanzare rezultă, mai întai de toate, din necesitățile
oamenilor, necesități de ordin material și spiritual, iar mai apoi, din nevoia
acestora de crea relații sociale între ei. Luand în considerare acest din urmă
aspect, afirm că pentru a păstra societatea în armonie prin atingerea unui
echilibru economic între particulari și nu doar, contractele de vanzare-cumpărare
apar ca instrumente corespunzătoare întru înfăptuirea acestui ideal, care,
susceptibil de modificare neîntreruptă, după cum am constatat în cuprinsul
prezentei lucrări, acestea sunt adaptabile cu ușurință trebuințelor personale ale
oamenilor și necesităților societății.
Bibliografie
Cărți, reviste și acte normative:
1. Manuela Lavinia ISTRĂTOAIE, Contracte civile speciale, Editura C.H.

Beck, București, 2017
2. Manuela Lavinia Istrătoaie, curs – Contracte speciale, Universitatea din

Craiova
3. Francisk Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. I Vanzarea și

schimbul, Editura Universul Juridic, București 2018
4. Francisk Deak, Drept civil. Contracte speciale, Universitatea din București,

1978
5. Tomulescu C.St. Revue internationale des droits del antique, Bruxelles, 1971
6. Teodor Sambrian, Instituții de Drept Roman, Editura SITECH, Craiova 2010
7. Alexandru Cuznețov. Originea contractului de vanzare-cumpărare comercial,

Revista națională de drept, nr.2, 2017
8. Mirela Stancu, Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, Editura
Universul Juridic
9. Ion Dogaru, Pompil Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor.

Ediția 3, Editura C.H. Beck, București 2019
10. Liviu Pop. Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a II-a, Editura
Fundației “Chemarea”, Iași, 1.998
11. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea
generală. Ediția 2, Editura Hamangiu, 2012
12. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Ediția 5, Editura
Hamangiu, 2020
13. Legea nr. 287/2009 privin Codul Civil
14. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
15. Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă

Lucrarea de Licența.efectele Vanzarii.

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrarea de Licența.efectele Vanzarii.

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Capitolul 1. Incursiune în istoricul contractului vanzare-cumpărare....................5

Capitolul 2. Aspecte generale despre de vanzare-cumpărare..............................11

2.1 Noțiunea contractului de vanzare-cumpărare...........................................11

2.2 Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumpărare....................13

2.3 Condițiile de validitate ale contractului de vanzare-cumpărare...............15

2.3.1 Capacitatea părților contractante...........................................................15

2.3.2 Consimțămantul părților.........................................................................18

2.3.3 Obiectul contractului..............................................................................21

2.3.4 Obiectul vanzării....................................................................................22

2.3.5 Cauza contractului..................................................................................22

2.4 Elementele și forma contractului de vanzare-cumpărare..........................23

Capitolul 3. Efectele vanzării..............................................................................24

3.1 Obligațiile vanzătorului.............................................................................25

3.1.1 Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului...........................26

3.1.2 Obligația de predare a bunului..............................................................29

3.1.3 Garantarea pentru evicțiune și vicii ascunse.........................................31

3.2 Obligațiile cumpărătorului.......................................................................35

3.2.1 Obligația de plată a prețului..................................................................35

3.2.2 Obligația de preluare a bunului.............................................................37

Capitolul 4. Consecințele juridice ale nerespectării obligațiilor contractuale

4.1 Remediile juridice ale cumpărătorului......................................................39

Capitolul 5. Decizia Civilă nr. 946/2019............................................................43

5.1 Prezentarea situației de fapt......................................................................43

5.2 Analiza juridică a problemelor de drept incidente....................................47

Capitolul 6. Aspecte de drept comparat..............................................................55

Operativitatea și eficiența economiei statului este în mare parte susținută

Analizand economia mondială contemporană, numărul imens de schimburi

În zilele noastre, cel dintai scop al societății, îl constituie satisfacerea

Oamenii, prin cumpărarea și vanzarea bunurilor, își pot satisface practic,

Prezentand o importanță deosebită pentru circuitul civil actual, contractul

Legiuitorul, prin intermediul stipulațiilor legale, ne arată că funcția

Prin conținutul prezentei lucrări, stucturată pe VI capitole, prin prisma

Lucrarea de față preludează cu o scurtă și generală prezentare a istoricului

În continuare, în cuprinsul lucrării îmi voi exprima opiniile referitor la

Capitolul de frunte al prezentei lucrări îl constituie cercetarea și

Importanța studiului de caz constă în faptul că acesta ne permite

Vom discuta și despre jurisprudența relevantă a instanțelor judecătorești,

În urma unei prezentări consecvente și coerente, prin care țin să ating

După cum am menționat și în introducerea lucrării, vom prezenta succint

Contractul de vanzare-cumpărare se consideră a fi unul dintre cele mai

La început, odată cu apariția proprietății private, contractul de vanzare

Vanzarea la romani nu atrăgea prin ea însăși strămutarea proprietății,

Ca forme primitive ale vazării se cunosc:

a) vanzarea prin mancipațiune (venundatio). Funcția originară a

Mancipațiunea era în dreptul clasic un mijloc de a dobandi proprietatea

În timpul lui Gaius, acest mod de dobandire a proprietății continuă să

Mancipațiunea a dispărut în epoca postclasică, pe la mijlocul secolului al

Res mancipi cuprind terenurile cu toate construcțiile situate în Italia,

b) vanzarea prin stipulațiuni.

Presupunerea că vanzarea consensuală a fost precedată de vanzarea prin

Spre sfarșitul Republicii Romane, formele solemne ale mancipațiunii și

Este de menționat că: operațiunea juridică a vanzarii se realizează încă din

Principiul consensualismului contractual este și astăzi reglementat de

Întrebuințarea, încă din cele mai vechi timpuri a contractului de vanzare-

Ținand cont de importanța considerabilă a acestui tip de contract, nu

Astăzi, contractul de vanzare-cumpărare își găsește reglementarea în

Evoluția în timp a contractului de vanzare-cumpărare, marcată de

Consider că fără existența contractelor care să asigure circuitul civil al

Capitolul 2. Aspecte generale despre de vanzare-

Principal izvor de obligații, prin contractul de vanzare-cumpărare se

În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că “ Poate fi, de asemenea,

- drepturi reale principale (dreptul de uzufruct, care este un drept perfect