Universitatea tefan cel Mare,Suceava Facultatea de tiine Economice i Administraie Public Specializarea:Administraie Public Program de studiu: zi

Proiect
la disciplina:Drept civil.Obligaii,succesiuni,contracte.

TEMA:Contractul de vanzare-cumprare

Student : Costiuc Diana,an II,gr.2 Profesor: Nemoi Gabriela

Cuprins :
1. Contract de vnzare-cumprare.Noiuni generale. 2. Spea nr.1 Contract de vnzare-cumprare.Nulitate absolut. 3. Spea nr.2 Contract de vanzare-cumprare. 4. Spea nr.3 Aciuni privind anularea unui contract de vnzarecumprare.Pre neserios. 5. Spea nr.4 Antecontract de vnzare-cumprare privind un imobil.Lipsa refuzului vnztorului de a ncheia contractul n form autentic.

6. Spea nr.5 Prezumia de donaie.Contract de vanzare-cumprare cu drept de abitaie viager.

Contract de vanzare-cumparare.Noiuni generale.

Contract prin care una dintre parti (vanzatorul) transfera proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti (cumparatorul), care se obliga in schimb sa plateasca vanzatorului pretul bunului vandut. Caracteristici: Contractul de vanzare-cumparare este un contract bilateral, sinalagmatic, cu titlu oneros, consensual, translativ de proprietate. Prin astfel de contract se poate transmite proprietatea, dar si un alt drept decat proprietatea , cu exceptia drepturilor personale nepatrimoniale si a celor patrimoniale care au un caracter strict personal (contracte intuitu personae), cum este dreptul real de uz, dreptul la pensie. Forma contractului, de regula, este cea stabilita de parti, forma, dupa unii autori, care trebuia sa aiba caracter solemn (actul sa fie autentificat la notariat). Conditii de valabilitate: Pentru a fi valabil, contractul de vanzare-cumparare trebuie sa indeplinesca conditiile generale de valabilitate ale oricarui contract, precum si conditiile speciale de valabilitate prevazute de lege pentru acest contract. Astfel, pentru vanzarea-cumpararea unui bun imobil (constructie, teren agricol) este necesar ca actul sa fie autentificat de notariatul competent ( de la locul unde este situat imobilul). Alte cerinte: bunul care se vinde sa existe in momentul incheierii contractului; bunul sa fie determinabil, sa se afle in circuitul civil, pretul sa fie exprimat intr-o suma de bani. De regula, transferul proprietatii opereaza de drept, din momentul incheierii contractului. Cand obiectul vanzarii il constituie un bun imobil situat intro regiune in care functioneaza carti funciare (ex Transilvania), transferul proprietatii supra imobilului opereaza numai in momentul intabularii dreptului cumparatorului in cartea funciara. Fata de terti, dreptul translativ opereaza numai din momentul in care s-au indeplinit formele de publicitate imobiliara prevazute de lege ori cumparatorul a intrat in posesia bunului imobil cumparat. Contractul de vanzare-cumparare are mai multe variante: vanzarea pe incredere, vanzarea cu plata pretului in rate, vanzarea prin licitatie etc.

Contract de vanzare-cumparare. Nulitate absolut.

Prin sentinta civila nr. 1452 din 3 octombrie 1997 a Judecatoriei Gherla, s-a admis in parte actiunea reclamantei E.K., impotriva paratelor G.I.A., Z.I. si Z.A.A. si, in consecinta, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 520 din 20 mai 1956 de notarul public F. Gh. S-au respins capetele de cerere privind intabularea cotei de 1/4 parte din apartamentul inscris in CF nr. 2388 Gherla nr. top 908/4/A/3/1/5/V si iesirea din indiviziune. S-a respins actiunea reconventionala intentata de parata G.I.A. impotriva reclamantei, pentru anularea incheierii CF nr. 1/384 din 16 iulie 1996. Apelul declarat de parati impotriva sentintei, a fost admis prin decizia nr. 1340 din 7 septembrie 1998 a Tribunalului Cluj, care a modificat sentinta apelata, in sensul ca a respins actiunea civila intentata de reclamanta impotriva paratilor. S-au mentinut dispozitiile sentintei, cu privire la respingerea cererii reconventionale. Impotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, solicitand casarea ei, admiterea apelului si modificarea sentintei in sensul admiterii in intregime a actiunii principale precizate. Recursul este fondat. In testamentul redactat la data de 28 mai 1991, defunctul G.G. a inclus un legat cu titlu particular, prin care testatorul i-a conferit paratei G.I.A., vocatie succesorala cu privire la apartamentul nr. 5 compus din trei camere, situat in Gherla, str. G. Cosbuc nr. 6. Acesta este un legat dublu cu titlu particular, ce contine o sarcina pentru parata G.I.A. si o liberalitate in favoarea reclamantei, de a plati "1/4-a parte din pretul de cumparare deja platit". Sarcina stipulata in legat, constituie o obligatie impusa de testator legatarului, care dupa acceptarea legatului este tinut sa o execute, iar in caz de neexecutare, beneficiarul sarcinii poate cere executarea silita pe cale Judecatoreasca. Beneficiara legatului particular cu sarcina, parata G.I.A., a incheiat la data de 2 noiembrie 1995, un contract de vanzare-cumparare sub semnatura privata, cu paratii Z.I. si Z.A.A., privind apartamentul in litigiu, pentru pretul de 5.000.000 lei. La data incheierii acestui act, reclamanta nascuta la 14 decembrie 1977 era intr-adevar minora, dar pentru invocarea leziunii ca viciu de consimtamant pe calea actiunii in resciziune, ar fi trebuit sa fi fost parte in contractul lezional, incheiat fara incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui, ceea ce nu este cazul in speta. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 951 si ale art. 1157 si urmatoarele din Codul civil. Totodata, intre aceleasi parti, s-a mai incheiat cu acelasi continut, si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 520 din 20 mai 1996 de notarul public F.Gh., data la care reclamanta era majora.

Potrivit art. 1303 Cod civil, pretul vanzarii trebuie sa fie serios, ceea ce asigura un echilibru patrimonial intre prestatiile partilor contractante. Daca insa pretul nu corespunde unui interes apreciabil al vanzatorului si valorii lucrului vandut, el este derizoriu, situatie in care instrainarea nu mai poate fi calificata ca o vanzare, ci ca o donatie. Pretul de 5.000.000 lei, stabilit de partile contractante pentru apartamentul in litigiu este derizoriu, raportat la valoarea acestuia din momentul incheierii actului. Prin stipularea acestui pret derizoriu, partile contractante au intentionat sa fraudeze interesele reclamantei deoarece, cu cat s-a prevazut in contract un pret mai mic, cu atat sarcina paratei vanzatoare G.I.A. de a-i plati reclamantei 1/4 parte din pret, devenea mai insignifianta. In acest fel, parata nu a mai respectat vointa testatorului, de a-i plati reclamantei 1/4 parte din valoarea reala a apartamentului. Fraudarea legii, constituie o cauza de nulitate absoluta a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti. Asa fiind, in baza art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, se va admite recursul declarat de reclamanta impotriva deciziei recurate si, judecand din nou, va respinge apelurile declarate de parati impotriva sentintei, care va fi mentinuta in intregime.

Pronuntata de: Curtea de Apel Cluj - Decizia nr. 550 din 01martie 2000

Contract de vanzare-cumprare.
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin sentinta civila nr. 6692 din 30 octombrie 2003, confirmata de Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr. 304 din 19 februarie 2004, a respins ca prescrisa actiunea prin care reclamantele M.V. si M.R. au cerut, in contradictoriu cu parata M.L., sa se pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare pentru un imobil situat in Bucuresti. In esenta, s-a retinut ca, prin actul incheiat intre parti, la 1 septembrie 1986, s-a nascut, in sarcina acestora, obligatia de a face, ca actiunea este personala si s-a prescris in termenul de 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958, care a curs de la data antecontractului de vanzare-cumparare si s-a implinit inainte de data actiunii de 7 august 2003. Recursul reclamantilor este fondat. In raport cu probele administrate si sustinerile partilor, la data formularii cererii, care are ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare, dreptul la actiune nu era prescris. Intre parti s-a incheiat, la data de 1 septembrie 1986, un antecontract prin care acestea s-au angajat sa incheie ulterior contractul de vanzare-cumparare, asumandu-si obligatia de a face. Deoarece antecontractul este o promisiune bilaterala de a contracta, in caz de neexecutare a obligatiei asumate raspunderea este contractuala, iar executarea silita in natura a obligatiei de a face se asigura prin actiunea personala avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care tine loc de act de vanzare-cumparare, supusa termenului de prescriptie prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Acest termen curge din momentul incheierii conventiei, insa atunci cand promitentul-cumparator a preluat imobilul, detinerea lui cu acordul promitentului-vanzator, echivaleaza cu recunoasterea dreptului acestuia, in sensul art. 16 lit. a) din decret. In asemenea situatii, prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga in momentul in care promitentul-vanzator se manifesta expres, in sensul negarii dreptului promitentului-cumparator. Or, in prezenta cauza, reclamantii-recurenti au preluat bunul odata cu incheierea antecontractului de vanzarecumparare din 1 septembrie 1986, avand stapanirea lui si in prezent, iar parata-intimata, in intampinare, confirma acest fapt, precizeaza ca recunoaste dreptul reclamantilor la actiune si cere sa se pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare. Raportat la aceste imprejurari, care fac dovada recunoasterii de catre intimata-parata a dreptului recurentilorreclamanti, gresit s-a retinut ca exceptia invocata, din oficiu, de prima instanta, este intemeiata. Pentru considerentele expuse, s-a admis recursul s-a casata hotararea pronuntata de instanta de apel si s-a trimis cauza aceleiasi instante spre rejudecare, urmand ca instanta de trimitere sa procedeze conform art. 297 (1) C.proc.civ.Pronuntata de: Inalta Curte de Casatie si Justitie , sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr.1212 din 17 februarie 2005

Aciune privind anularea unui contract de vnzare cumprare. Pre neserios.

Potrivit art. 1303 Cod civil, prin pret serios se intelege pretul care constituie o cauza suficienta a obligatiei luate de vanzator de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formeaza obiectul vanzarii. Seriozitatea pretului depinde de existenta unei proportii intre cuantumul pretului fixat de partile contractante si valoarea reala a bunului vandut. La 14 decembrie 2000 reclamanta C.A. a solicitat sa se constate, in contradictoriu cu fratele sau, paratul B.I., nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 219 din 2 iulie 1998, incheiat intre mama petentilor, B.E.si paratul B.I. avand drept obiect o casa, curte si garaj, bun imobil instrainat de vanzatoare cu pretul de 8.000.000 lei. In motivarea actiunii se arata ca pretul este fictiv, iar cauza este ilicita, constand in scopul inlaturarii reclamantei de la succesiunea mamei sale. Prin sentinta civila nr. 16764/2001 a fost admisa actiunea, in temeiul art. 948 Cod civil si cu motivele invocate prin actiune, iar prin decizia civila nr. 1306/2002, Tribunalul Timis a respins apelul declarat de intervenienta B.A., sotia cumparatorului B.I. Curtea de Apel Timisoara, prin decizia civila nr. 150 din 30 ianuarie 2003 a modificat in parte hotararile in sensul respingerii actiunii deoarece imbunatatirile aduse de sotii B.I. si B.A. au sporit valoarea imobilului, ceea ce fac verosimil si serios pretul achitat. S-a mai retinut ca, dupa decesul vanzatoarei, bunul nu a fost inclus in masa succesorala si ca, ulterior, prin sentinta civila nr. 12913 din 28 septembrie 2000, bunul a fost atribuit intervenientei B.A., ca efect al partajului judiciar intervenit intre ea si sotul sau, B.I. Contra deciziei pronuntate in recurs, Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a declarat recurs in anulare, esentiala nelegalitate si vadita netemeinicie ceruta de art. 330, pct. 2 Cod procedura civila, constand in: existenta unui pret neserios, mai mic de 64 de ori fata de cel real; pretul este fictiv, iar contractul de vanzare-cumparare are o cauza falsa, care s-a si realizat, indepartarea reclamantei de la succesiunea mamei. Prin decizia civila nr. 6421 din 17 noiembrie 2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in anulare declarat, a casat decizia mentionata si a respins recursul declarat de intervenienta, cu motivarea ca prin acest contract a fost inlaturata de la succesiune sora paratului, asa cum a declarat paratul declaratie coroborata cu celelalte probe din care rezulta fictivitatea pretului consemnat si cauza ilicita a contractului. Sesizata de catre intervenienta cu solutionarea unei contestatii in anulare impotriva deciziei pronuntate cu ocazia solutionarii recursului in anulare, prin decizia civila nr. 4354 din 24 mai 2000, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis calea extraordinara de atac formulata, a anulat decizia nr. 6431/2004 cu motivarea ca instanta a solutionat recursul in anulare fara citarea legala a contestatoarei recurente.

Recursul in anulare este nefondat. Proprietara tabulara a imobilului inscris in CF 5343 Timisoara, a fost B. E., mama reclamantei si a paratului, care, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 2819 din 8 iulie 1996, l-a vandut fiului sau, B.I., cu pretul inscris in contract de 8.000.000 lei, data la care paratul era casatorit cu intervenienta. La 25 februarie 1998 vanzatoarea B.E. a decedat, succesori fiind, in calitate de fii: Bauer Ionel si Constantin Aurora. Din certificatul de mostenitor, a rezultat ca masa succesorala era compusa dintr-un numar de 20 parti sociale la o societate comerciala, nedeclarandu-se bunuri imobile. Ulterior decesului vanzatoarei, partile din proces nu au formulat vreo actiune privind valabilitatea contractului de vanzare-cumparare. Prima actiune a fost formulata de B.I. abia in timpul derularii procesului de partaj judiciar intervenit intre el si fosta sa sotie, B.A., actiune la care B.I. a renuntat. Prin sentinta civila nr. 12913 din 28 septembrie 2000, pronuntata de Judecatoria Timisoara, s-a retinut calitatea de bun comun a imobilului in litigiu, imobil ce a fost atribuit reclamantei, care si-a intabulat dreptul de proprietate in cartea funciara. Din continutul acestei hotarari judecatoresti, intrata in puterea lucrului judecat, a rezultat ca fostii soti au extins locuinta in regim P+1 si construire de anexe, sporindu-se astfel valoarea imobilului. Pretul trebuie sa fie, de regula, proportional cu valoarea lucrului vandut, partile fiind insa libere sa determine valoarea bunului si deci pretul lui, care poate fi astfel superior ori inferior valorii reale a bunului. Prin notiunea de pret serios, in sensul art. 1303 Cod civil, urmeaza a se intelege pretul care constituie o cauza suficienta a obligatiei luate de vanzator de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formeaza obiectul vanzarii. Seriozitatea pretului depinde de existenta unei proportii intre cuantumul pretului fixat de partile contractante si valoarea reala a bunului vandut. Din intregul probatoriu administrat in cauza a rezultat ca pretul a fost achitat, ca este un pret rezonabil, dat fiind raporturile dintre parti, mama-fiu, a faptului ca fostii soti, prin imbunatatirile aduse, imbunatatiri substantiale, au sporit valoarea bunului. Nu poate fi sustinuta intentia de fraudare a drepturilor succesorale ale reclamantei cata vreme nu s-au facut dovezi in acest sens. Dimpotriva, din probele administrate a rezultat ca aceasta, la momentul dezbaterii succesiunii mamei sale, 1998, a cunoscut despre faptul instrainarii imobilului, consimtind la eliberarea certificatului de mostenitor mentionat, certificat care nu a fost contestat in justitie . Asa cum s-a aratat, actiunile in justitie au intervenit doar in momentul in care relatiile de casatorie dintre Bauer Ionel si Bauer Ana s-au deteriorat. Recunoasterea paratului, in sensul ca vanzarea a fost fictiva, este lipsita de relevanta cata vreme marturisirea a avut drept unic scop, inlaturarea bunului din masa de impartit. Pentru considerentele aratate, instanta, constatand ca nu sunt incidente dispozitiile art. 330 pct. 2 Cod procedura civila, va respinge recursul in anulare, declarat ca nefondat.

Pronuntata de: Inalta Curte de Casatie si Justitie , Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 1597 din 14 februarie 2006

Antecontract de vnzare-cumprare privind un imobil. Lipsa refuzului vnztorului de a ncheia contractul n forma autentic.
Prin sentinta civila nr. 1174/20 mai 2009, pronuntata in dosar nr. 1172/246/2009, Judecatoria Ineu a respins cererea formulata de reclamantul B. A. in contradictoriu cu parata F. M. pentru prestatie tabulara, ca nefondata, fara a acorda cheltuieli de judecata. Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca intre reclamant si parata s-a incheiat la data de 20.04.2009 o promisiune sinalagmatica de vanzare-cumparare privind imobilul proprietatea paratei, prin care parata s-a obligat sa incheie in viitor contractul de vanzare cumparare in forma autentica, punand la dispozitia reclamantului toate actele necesare pentru aceasta. Din certificatul de atestare fiscala depus la dosar a rezultat ca parata nu are datorii fiscale catre bugetul local, fara a insa a rezulta faptul ca parata ar fi refuzat perfectarea contractului de vanzare cumparare in forma autentica, conditie esentiala pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare, potrivit art. 5 din Titlul X din L. nr. 247/2005 actualizata. In pofida faptului ca parata a fost de acord cu admiterea actiunii, instanta de fond a apreciat ca actiunea nu se incadreaza in prevederile actului normativ mentionat, intrucat, potrivit acestor prevederi legale, doar refuzul paratului de a perfecta contractul de vanzare -cumparare in forma autentica poate duce la admiterea unei astfel de actiuni in pronuntarea unei hotararii care sa tina loc de contract autentic si nicidecum acordul acestuia. Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul B. A. solicitand, in urma admiterii, modificarea hotararii pronuntare in sensul admiterii actiunii, iar in subsidiar, casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond . In motivare, a sustinut ca in mod gresit prima instanta a retinut ca in cauza nu sunt aplicabile disp. art. 5 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, pe motiv ca nu exista dovezi in sensul ca parata ar fi refuzat perfectarea contractului sub semnatura privata in forma autentica deoarece in dosarul cauzei nu a fost depusa nicio notificare, prin executor judecatoresc, de punere in intarziere a paratei. Recurentul a aratat ca, punerea in intarziere a paratei s-a realizat prin cererea de chemare in judecata, data fiind obligatia pe care parata si-a asumat-o prin conventia sub semnatura privata de a pune la dispozitia cumparatorului inscrisurile necesare pentru incheierea actului in forma autentica, obligatie neindeplinita de parata si a apreciat ca, din intreg contextul aratat in starea de fapt retinuta de prima instanta, rezulta, contrar celor sustinute in motivarea hotararii, ca in cauza sunt aplicabile disp. art. 1073 si ale art. 1077 Cod civil si ca

sunt indeplinite de catre conventie conditiile prev. de art. 948 si art. 969 Cod civil. Analizand incheierea atacata din prisma criticilor aduse prin motivele de recurs si ale prevederilor art. 304 si art. 3041 Cod proc. civ., tribunalul a apreciat ca recursul nu este fondat, solutia judecatoriei fiind legala si temeinica pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse mai jos. Conform art. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, terenurile cu sau fara constructii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de intinderea lor, pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. In raport de aceste prevederi legale, motivele invocate in partea finala a cererii de recurs, legate de vointa partilor de a transfera proprietatea din chiar momentul semnarii scriptului sub semnatura privata si de aplicabilitatea art. 1295 Cod civil privind moment transferului proprietatii, sunt lipsite de orice relevanta, cata vreme conform art. 5 Cod civil nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri. In acest context, oricare ar fi fost intentia partilor, un act juridic incheiat cu nerespectarea formei solemne ceruta imperativ de lege este lovit de nulitate absoluta si nu poate produce niciun efect juridic, cu atat mai putin transferul unui drept de proprietate dintr-un patrimoniu in altul. Pe de alta parte, este adevarat ca potrivit art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, in situatia in care, dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza ulterior sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract . Dispozitia legala are in vedere acea situatie in care intre partile contractante intervine un litigiu, un conflict privind executarea antecontractului, deoarece instantele sunt competente sa intervina numai in solutionarea unor litigii, a unor diferende intre justitiabili. Aceasta concluzie este incontestabila in conditiile in care, potrivit art. 1-4 Cod proc. civ., instantele judecatoresti solutioneaza procese (litigii), in timp ce din coroborarea art. 8 alin. 1 lit. b) cu art. 10 si art. 13 din Legea nr. 36/1995, rezulta ca activitatea de autentificare a inscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat, prin care se realizeaza transmisiuni imobiliare, este de competenta exclusiva a notarului public in calitatea sa de persoana investita intr-o functie autonoma prin care indeplineste un serviciu de interes public. Prin urmare, ceea ce se desprinde din intreg materialul probator depus la dosar, este imprejurarea ca intre

parti nu exista de fapt niciun conflict, ci doar o intentie comuna si frauduloasa de a alege alta cale decat cea pusa la dispozitie de lege - autentificarea acordului lor de vointa de catre un notar public - deoarece probabil ca este mai costisitoare, simuland in acest sens existenta unui asa-zis litigiu intre ele, care in realitate nu exista, dovada fiind si pozitia procesuala a paratei. O dovada certa in acest sens o constituie si maniera in care s-a derulat raportul juridic dintre parti, conventia constatata prin inscrisul sub semnatura privata datand din 20 aprilie 2009 iar actiunea in justitie fiind promovata 5 zile mai tarziu, respectiv in data de 25 aprilie 2009. Rolul instantelor judecatoresti este acela de a da o rezolvare conflictelor intre justitiabili iar depasirea acestui rol ar constitui o depasire a atributiilor puterii judecatoresti imprejurare care constituie o incalcare grava a legii fiind prevazuta inclusiv ca motiv de casare in recurs de art. 304 pct. 4 Cod proc. civ. In raport de toate aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul a apreciat ca in cauza de fata, in lipsa unui refuz al paratei de a incheia actul translativ de proprietate conform obligatiei asumata prin antecontract, nu exista nici un litigiu intre parti iar actiunea civila dedusa judecatii nu se fundamenteaza pe ocrotirea unui interes legitim ci pe scopul de a frauda legea si de a ocoli procedura notariala pentru a se sustragere de la plata taxelor notariale prevazute de lege .

Pronuntata de: Tribunalul Arad, Sectia Civila, Decizia civila nr. 767/R/24 septembrie 2009, dosar nr. 1172/246/R/2009

Prezumia de donaie.Contract de vnzare-cumprare cu drept de abitaie viager.

Prin Sentinta civila nr. 4472/18.03.2009 a Judecatoriei Iasi, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesualactive a reclamantului V.N., invocata de instanta din oficiu, a respins cererea formulata de reclamantul V.N. in contradictoriu cu paratii A.D., A.G. si A.P., ca fiind formulata de o persoana lipsita de calitate procesualactiva.Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut urmatoarele: Calitatea procesual-activa reprezinta una dintre conditiile generale ale exercitarii dreptului la actiune, alaturi de capacitatea procesuala, de afirmarea unui drept si de interes, prin calitate procesual-activa intelegand existenta unei identitati intre persoana care formuleaza cererea de chemare in judecata si subiectul activ al raportului juridic dedus judecatii. Or, in cauza de fata instanta a constatat ca prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat constatarea caracterului simulat de vanzare-cumparare ca fiind in realitate o donatie deghizata, motivata de aplicabilitatea dispozitiilor art. 845 Cod Civil, cerere care nu poate fi facuta decat de o persoana care are calitatea de mostenitor legal. In litigiul de fata, instanta a retinut, insa, ca reclamantul V.N. nu este mostenitorul legal direct al defunctului A.N., care a incheiat contractul de vanzare-cumparare cu paratii, ci este sotul reclamantei V.A., aceasta fiind singura care are calitate de mostenitoare legala. Pe fondul cauzei, analizand cererea de chemare in judecata, prin prisma materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanta a apreciat ca aceasta este neintemeiata avand in vedere urmatoarele considerente: In fapt, instanta a retinut ca reclamantii au solicitat instantei sa constate caracterul simulat al Contractului autentificat sub nr. 495/2005, contract care reprezinta in opinia lor, in realitate o donatie deghizata si nu un contract de vanzare-cumparare astfel cum a fost el denumit de parti, intrucat presupusii cumparatori ai imobilului, ce formeaza obiectul contractului, paratii in speta de fata, sunt mostenitori legali ai defunctului A.N., tatal reclamantei si ai paratului, iar ea, reclamanta, in calitate de mostenitoare legala nu a consimtit niciodata la instrainarea bunului. In drept, potrivit dispozitiilor art. 845 Cod Civil "valoarea bunurilor instrainate unui succesibil in linie dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotita in portiunea disponibila si excedentele, de este, se va trece in masa succesiuni. Imputatia si raportul nu pot fi cerute de succesibilul in linie dreapta care a consimtit la aceste instrainari". Astfel, instanta a retinut ca dispozitiile mai sus mentionate, instituie o prezumtie de donatie, cu consecinta aducerii bunului ce a facut obiectul sau la masa succesorala, in vederea reintregirii acesteia, prezumtie instituita in favoarea mostenitorilor rezervatari si potrivit careia instrainarea cu titlu oneros facuta unui

succesibil in linie dreapta reprezinta o donatie, daca instrainarea s-a facut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere, iar deghizarea nu este invocata de un mostenitor in linie dreapta care sa fi consimtit la incheierea actului. Instanta a mai constatat insa ca, actul de vanzare-cumparare, supus litigiului, reprezinta o instrainare cu drept de abitatie viager in favoarea vanzatorilor, iar dispozitiile art. 845 Cod Civil isi gasesc aplicabilitate doar in cazul in care instrainarea se face cu rezerva uzufructului sau a unei rente viagere, dispozitiile fiind de stricta interpretare, neputand fi extinse efectele sale si in cauza de fata, avand in vedre si principiul de drept conform caruia "ubi lex non distinquit, nec nos distinqvere debemus" - unde legea nu distinge, nici noi (interpretul legii) nu trebuie sa distingem.

Pronuntata de: Judecatoria Iasi - Sentinta civila nr. 4472 din 18 martie 2009