Sunteți pe pagina 1din 4

Acțiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Obligația de a face. Termen de prescripție.

Cuprins pe materii : Drept civil. Contracte. Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.

Index alfabetic : act juridic

-prescripție extinctivă

-imobil

-antecontract de vânzare-cumpărare

Decretul nr. 167/1958, art. 1, art. 7

Notă : Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

În ipoteza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv a unui act juridic prin care părţile se obligă să
încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare, acţiunea prin care beneficiarul promisiunii îi solicită instanţei să
pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este supusă termenului general de
prescripţie extinctivă, chiar dacă bunul la care se referă convenţia părţilor este un imobil, deoarece obiectul
antecontractului nu este bunul imobil, ci obligaţia de a face, a cărei executare poate fi solicitată doar în cadrul termenului
de prescripţie extinctivă.

Secția I civilă, decizia nr. 3447 din 4 decembrie 2014

Prin sentinţa civilă nr. 1321 din 25 octombrie2012, Tribunalul Timiş a admis excepţia prescripţiei extinctive şi, prin
urmare, a respins, ca prescrisă, cererea reclamantului C.A.M., în contradictoriu cu pârâţii D.G., D.M. şi S.C. L.D. S.R.L.,
având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 42/A din 25 martie 2013, Curtea de Apel Timişoara a constatat nul apelul reclamantului, reţinând că
acesta, deşi legal citat pentru a semna apelul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, depunând la dosar o declaraţie
notarială prin care a arătat doar că îşi însuşeşte apelul formulat de apărătorul său.

Prin decizia nr. 182 din 22 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului, a casat
decizia pentru nelegalitate şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 20 martie 2014.

Apelantul-reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii
şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe, arătând că acţiunea pendinte, fiind o acţiune în prestaţie tabulară,
este imprescriptibilă, apreciind că prin răspunsul la interogatoriul încuviinţat s-a constatat că folosinţa spaţiului revine
reclamantului. A arătat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 21 din Decretul nr. 167/1958 şi nu art. 1 din acelaşi
act normativ, aşa

cum în mod eronat a reţinut prima instanţă.

Prin decizia civilă nr. 484/A din 02 iulie 2014, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă a respins apelul
reclamantului, ca nefondat.

În fapt, s-a reţinut că, raporturile dintre părţi s-au derulat în perioada martie 2004 - septembrie 2007, după care nu a mai
există nicio dovadă scriptică, astfel: la data de 16.03.2004 între reclamantul, în calitate de împrumutător şi pârâtul D.G.,
în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de împrumut cu privilegiu de vânzare cu nr. x2, prin care reclamantul i-
a acordat pârâtului suma de 150.000 euro, din care suma de 55.000 euro s-a achitat la data încheierii contractului de
împrumut, suma de 20.000 euro urma să se achite la data de 19 mai 2004, suma de 7.500 euro urma să se achite la

1/4 Detalii jurisprudență


data de 15 iunie 2004, suma de 26.250 euro urma să se achite la data de 15.06.2004, iar diferenţa de 41.250 euro, în
rate, reprezentând cota de 1/2 din ratele lunare ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru spaţiul din str. I.V.

Raportat la dispoziţiile contractuale, ambele părţi s-au obligat să încheie la sfârşitul perioadei de interdicţie contracte de
vânzare-cumpărare prin care reclamantul să dobândească dreptul de proprietate asupra spaţiului din str. P.U. şi în cotă-
parte asupra spaţiului din str. I.V., fără a mai achita vreo sumă cu titlu de preţ al acestora.

La data de 15 decembrie 2004 s-a încheiat un act adiţionat, prin care au fost modificate prevederile pct. 1 al. 5 în ceea
ce priveşte suma de 26.250 euro, în sensul că din această sumă s-a achitat 4.000 euro la data de 9.10.2004, precum şi
suma de 6.000 euro la data de 24 noiembrie 2004, iar diferenţa de 16.250 euro la data de 15 decembrie 2004. La data
de 08 martie 2005, un act adiţional la contractul de împrumut nr. x2/2004, în care s-a menţionat că până la data de 08
martie 2005 s-a achitat sub formă de împrumut de către reclamant suma totală de 116.000 euro, iar pârâtul D.G. a
recunoscut că a primit această sumă pe care a folosit-o la cumpărarea spaţiilor comerciale din str. P.U. şi din str. T.V.

De asemenea, s-au achitat de către reclamant timp de 9 luni, până în luna martie 2005, cota de 1/2 din ratele lunare
stabilite prin graficul de plăţi anexă la contractul de vânzare-cumpărare. Prin acelaşi act adiţional, pârâtul şi-a
reconfirmat angajamentul ca la data achitării integrale a preţului pentru spaţiile cumpărate şi la expirarea interdicţiei de
înstrăinare de trei ani să încheie contracte de vânzare-cumpărare cu reclamantul pentru spaţiile situate în str. P.U. şi str.
T.V.

La data de 27 septembrie 2007 între reclamant, în calitate de împrumutător şi pârâta S.C. L.D. S.R.L, reprezentată de
pârâtul D.G., în calitate de împrumutată, s-a încheiat un nou contract de împrumut cu privilegiu de vânzare, prin care
reclamantul i-a achitat pârâtei suma de 15.000 euro în vederea cumpărării terenului aferent spaţiului comercial din str.
P.U., înscris în C.F. 146190/Timişoara, iar în 24 iulie 2007, s-a mai depus un script prin care reclamantul a arătat că i-a
achitat pârâtului D.G. suma de 2.730 euro, cu titlu de avans la contractul de vânzare-cumpărare a terenului situat în str.
T.V., în cotă de 1/2 din teren. La data de 03 iulie 2007, părţile au încheiat un act adiţionat la contractul de vânzare-
cumpărare nr. x6 din 17 iunie 2004, având ca obiect terenul aferent spaţiului din str. T.V.

În ceea ce priveşte imobilele în litigiu, a constatat că între Municipiul Timişoara, în reprezentarea Statului Român, în
calitate de vânzător şi pârâta S.C. L.D. S.R.L., în calitate de cumpărătoare s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare
nr. x6 din 17 iunie 2004, având ca obiect spaţiul de prestări servicii situat în str. T.V., înscris în CF, în suprafaţă de
467,41 m.p., cu o interdicţie, conform art. 9 din contract, în sensul că spaţiul comercial nu poate fi înstrăinat prin acte
între vii şi nu poate fi folosit decât pentru activităţi de producţie, de comerţ şi de prestări servicii, timp de 3 ani de la data
dobândirii.

În mod similar, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x3 din 09 septembrie 2004, având ca obiect spaţiul de
prestări servicii situat în str. P.U., înscris în CF, în suprafaţă de 74,93 m.p. cu o interdicţie identică.

Observând obiectul contractului încheiat de părţi, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut excepţia
prescripţiei extinctive, raportat la art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care stipulează că prescripţia începe să curgă
de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, respectiv art. 7 alin. (3) din acelaşi act
normativ care prevede că dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să
curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul, fiind astfel înlăturate susţinerile privitoare la incidenţa
prevederilor art. 27 din Legea nr. 7/1996, care se referă doar la predarea înscrisurilor necesare pentru înscrierea unui
drept în cartea funciară.

Câtă vreme la data 17 iunie 2007, respectiv 09 septembrie 2007 s-a născut dreptul la acţiune al reclamantului pentru
încheierea contractului şi a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă, el s-a încheiat la data de 18 iunie 2010,
respectiv 10 septembrie 2010.

În aceste condiţii, acţiunea fiind formulată la data de 16 februarie 2011, corect a fost respinsă

ca prescrisă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs la data de 07 august 2014 reclamantul, prin care a invocat
următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a susţinut că, raportat la conţinutul contractului prin care
s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în str. P.U., respectiv în str. T.V., dreptul la acţiune al
reclamantului este imprescriptibil, indiferent de cum s-a intitulat actul supus analizei.

2/4 Detalii jurisprudență


Acţiunea în prestaţie tabulară în dinamica sistemelor de publicitate imobiliară, în conformitate cu caracterul real al
acţiunii în prestaţie tabulară, este imprescriptibilă, atunci când se întemeiază pe dreptul de proprietate al reclamantului şi
prescriptibilă în termenul de 30 de ani prevăzut de art. 1890 C.civ., dacă se referă la un drept real temporar, a cărui
acţiune se prescrie. În drept, au fost invocate prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996.

Astfel cum se poate observa din înscrisurile depuse, folosinţa spaţiului a revenit pârâtului, prin intermediul societăţii sale,
ca urmare a unei înţelegeri între acesta şi pârâţi, înţelegere materializată prin contractele de închiriere depuse.

Indiferent de cum se intitulează actul în baza căruia se transmite dreptul de proprietate (contract de vânzare-cumpărare,
contract de împrumut, etc.), esenţa acestuia este cel care determină modalitatea de acţiune în instanţă, ceea ce
înseamnă că prezenta acţiune este o acţiune în prestaţie tabulară, motiv pentru care aceasta este imprescriptibilă.

În mod eronat, instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 ar fi aplicabile în speţa dedusă
judecăţii, în condiţiile în care sunt aplicabile prevederile art. 27 din acelaşi act normativ.

Pe temeiul dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ. s-a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare
instanţei de apel, respectiv Curtea de Apel Timişoara.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a respins, ca prescrisă, cererea reclamantului C.A.M., în contradictoriu cu pârâţii D.G., D.M. şi S.C. L.D.
S.R.L, având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, instanţa de apel
confirmând prin soluţia pronunţată această hotărâre.

Instanţele anterioare au reţinut corect că, în ipoteza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv a unui
act juridic prin care părţile se obligă să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare, acţiunea prin care
beneficiarul promisiunii îi solicită instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare
este supusă termenului general de prescripţie extinctivă, chiar dacă bunul la care se referă convenţia părţilor este un
imobil, deoarece obiectul antecontractului nu este bunul imobil, ci obligaţia de a face, a cărei executare poate fi solicitată
doar în cadrul termenului de prescripţie extinctivă.

Cum acţiunea a fost formulată la data de 16 februarie 2011, în mod evident după împlinirea termenului general de
prescripţie, fără a se dovedi vreo cauză de întrerupere ori de suspendare a acestuia, excepţia prescripţiei dreptului la
acţiune nu putea fi ignorată de prima instanţă învestită.

Potrivit dispoziţiilor exprese ale legii incidente cauzei - art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Decretul nr. 167/1958 -
dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în
lege, respectiv prescripţia începe sa curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune sau dreptul de a cere executarea
silită, iar pentru ipoteza în care dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe sa
curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.

În condiţiile în care modul de calcul explicit arătat de către instanţele anterioare în expunerea de motive a hotărârilor
pronunţate nu poate fi contestat sub aspectul acurateței sale, nu poate fi reţinută nici o critică de nelegalitate sub
aspectul aplicării în cauză a instituţiei prescripţiei extinctive.

Reclamantul a încercat să schimbe obiectul şi temeiului juridic al acţiunii deduse judecăţii, într-o acţiunea în prestaţie
tabulară, reglementată de art. 27 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 7/1996 republicată şi modificată, conform căreia cel
care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să îi predea
toate înscrisurile necesare pentru înscrierea acelui drept, în caz contrar persoana interesată putând solicita instanţei să
dispună înscrierea în cartea funciară, iar hotărârea instanţei de judecată va suplini consimţământul la înscriere al părţii
care are obligaţia de a preda înscrisurile necesare înscrierii.

Cum nu ne aflăm într-un astfel de context de învestire, nu se poate reţine caracterul

imprescriptibil al acţiunii.

Nu poate fi primit argumentul recurentului conform căruia dreptul la acţiune al reclamantului ar fi imprescriptibil,
indiferent de cum s-a intitulat actul supus analizei, întrucât regimul juridic al prescripţiei este diferit în raport de natura şi
conţinutul raportului juridic dedus judecăţii şi pe care instanţele anterioare l-au identificat în mod corect, în temeiul
principiilor care guvernează procesul civil, principiul disponibilităţii, respectiv principiul legalităţii.

Indicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C.proc.civ., s-a realizat în mod formal, în condiţiile în care nu au fost dezvoltate

3/4 Detalii jurisprudență


argumente care să fie subsumate acestui motiv de recurs şi care să facă posibil controlul de legalitate. Reclamantul nu
precizează ce act juridic, în sensul de negotium iuris (manifestare de voinţă făcută cu scopul de a produce efecte
juridice), ar fi fost denaturat în interpretarea clauzelor sale, clare şi neîndoielnice.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1)
C.proc.civ., a respins recursul reclamantului, ca nefondat.

4/4 Detalii jurisprudență

S-ar putea să vă placă și