PARTAJ BUNURI COMUNE.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 7064/2012, pronunţată în dosarul nr.
4456/190/2011

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată că prin cererea înregistrată la data de 21.
04. 2011 pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus, disjunsă prin Sentinţa civilă nr.
3103/04. 04. 2011 a Judecătoriei B, reclamanta H.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâtul H.M. şi pârâta CEC B SA, să se dispună partajarea imobilului, casă de locuit în
regim înălţime P+M, şi teren aferent, în suprafaţă de 1.700 mp, situată în localitatea D la
numărul administrativ 174A, jud. BN şi înscris în CF nr. 25187, nr. cad. 80 D, în sensul
atribuirii către reclamantă, având în vedere contribuţia de 100% a acesteia la dobândirea
imobilului (a cărui valoare apreciată este de 25.000 lei); cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că în urma mariajului dintre reclamantă şi pârât, desfăcut prin
Sentinţa civilă nr. 3103/04. 04. 2011 a Judecătoriei B, a rezultat imobilul în cauză.
Reclamanta susţine că l-a dobândit prin eforturile exclusive, edificând construcţia cu ajutorul
părinţilor şi al copiilor ei, astfel că pârâtul nu are niciun drept asupra lui. În plus, acesta a gajat
locuinţa la pârâta CEC B SA, fără cunoştinţa şi acceptul reclamantei.
În drept s-au invocat prevederile art. 492 Cod civil.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri şi s-a solicitat admiterea probei testimoniale.
Legal citat, pârâtul H.E. nu a formulat întâmpinare şi nu şi-a delegat reprezentant în
instanţă pentru expunerea poziţiei procesuale.
Legal citată, intimata CEC B SA a depus întâmpinare, precizată la termenul din 28.
11. 2011, prin care a solicitat să se respingă cererea reclamantei. Partea a solicitat şi
judecarea cauzei în lipsă.
În motivare se arată că promovarea unei cereri de partaj bunuri comune nu poate
afecta dreptul de ipotecă constituit în favoarea intimatei în temeiul contractului nr. 1399/24.
08. 2006, înscris în CF nr. 25187 M - D, acesta fiind instituit cu respectarea cerinţelor legale
şi cu consimţământul valabil al proprietarilor imobilului în speţă. Prin contractul de linie de
credit nr. 25/24. 08. 2006, atât reclamanta cât şi pârâtul au fost de acord cu constituirea
ipotecii până la rambursarea integrală a creditului acordat de către Bancă SC C SRL,
cunoscând că în cazul nerespectării obligaţiilor asumate se va proceda la executarea silită a
obligaţiei. Faţă de neîndeplinirea de către debitoarea SC C SRL a obligaţiei de plată a
creanţei, s-a procedat, prin intermediul Corpului propriu al Executorilor Bancari, la efectuarea
procedurilor execuţionale de recuperare a creanţei şi a accesoriilor, în valoare totală de
163.213 lei. De asemenea, din cuprinsul Contractului de ipotecă rezultă că acesta a fost
semnat personal de reclamantă şi de pârât, astfel că nu se poate invoca necunoştinţa de cauză
sau lipsa consimţământului. Aşadar, având în vedere că ipoteca este un drept real accesoriu,
acesta nu se poate stinge decât în urma lichidării obligaţiei corelative, astfel că acţiunea de
faţă nu poate avea ca efect paralizarea dreptului intimatei de a urmări imobilul, indiferent de
titularul succesiv al acestuia.
Referitor la interogatoriul în cauză, intimata menţionează că nu are cunoştinţă cu
privire la contribuţia reclamantei sau pârâtei la dobândirea imobilului, că reclamanta a semnat
contractul de ipotecă nr. 1399/24. 08. 2006 şi că nu este de acord cu radierea sarcinilor din
CF, întrucât creanţa garantată cu ipotecă constituită asupra imobilului situat în localitatea M,
sat D, nr. 174, jud. Bistriţa-Năsăud, nu a fost recuperată de intimată.
În drept s-au invocat prevederile art. 115-118 şi 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri.
Prin cererea de întregire de acţiune, depusă la dosarul cauzei la termenul din 21. 05.
2012, reclamanta a solicitat instanţei să dispună radierea înscrierilor din CF nr. 25187, nr. cad.
80 D, de la C 1, 2 , 3, reprezentând înscriere ipotecă, ca fiind lipsite de obiect raportat la
dispozitivul Sentinţei penale nr. 520/2011 a Judecătoriei B şi repunerea părţilor în situaţia
anterioară.
În motivare se arată că în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti anterior menţionate,
contractul de ipotecă nr. 1399/24. 08. 2006 a fost anulat, fiind constatat fals.
În drept s-au invocat prevederile art. 132 Cod procedură civilă şi art. 908 pct. 3 şi urm.
Cod civil.
Prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei la termenul din 21. 05. 2012, pârâta
CEC B SA a solicitat instanţei să constate că nu se poate realiza partajul bunurilor comune în
forma cerută de reclamantă, având în vedere prezumţia de comunitate a bunurilor instituită
prin prevederile art. 30 din Codul familiei. Mai arată că este de acord cu partajarea bunului
imobil prin atribuirea acestuia reclamantei, cu plata sultei corespunzătoare în favoarea fostului
soţ, din care să fie acoperită cu prioritate creanţa acesteia.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 18. 06. 2012, intimata a
solicitat instanţei să constate că notele de şedinţă, calificate iniţial de aceasta ca fiind o cerere
reconvenţională, nu întrunesc dispoziţiile art. 119 Cod procedură civilă, acestea fiind apărări
şi precizări. Totodată, intimata a mai solicitat şi să se dispună efectuarea unei expertize pentru
stabilirea valorii bunului a cărui partajare se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a
temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele:
Art. 137 Cod procedură civilă instituie prin normă cu caracter imperativ în sarcina
instanţei obligaţia de a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond ori de procedură
care fac inutilă cercetarea pe fond a cauzei. De asemenea, în temeiul prerogativelor conferite
instanţei prin dispoziţiile art. 129 al. 4 şi 5 Cod procedura civilă, instanţa nu este ţinută de
titlul dat de către o parte litigantă unui înscris, ci are obligaţia de a clarifica natura juridică a
acelui înscris în raport de principiul disponibilităţii părţilor, respectiv de voinţa acestora prin
prisma finalităţii urmărite.
La termenul de judecată din data de 21. 05. 2012 pârâta CEC B SA, prin
reprezentantul său, a solicitat instanţei, prin notele de şedinţă depuse la fila 214 dosar,
efectuarea partajului cu stabilirea de cote egale în favoarea soţilor H, indicând valoarea
imobilului la suma de 140.000 lei, notele de şedinţă fiind calificate de către instanţă ca fiind,
în realitate, o cerere reconvenţională. În acest sens, instanţa a pus în vedere pârâtei să achite
taxa judiciară de timbru datorată astfel după cum rezultă din dovada de comunicare de la fila
220 dosar, însă pârâta nu s-a conformat acestei obligaţii, sens în care a fost invocată, la data
de 18. 06. 2012, excepţia nelegalei timbrări a cererii reconvenţionale.
Susţinerile acestei părţi litigante în sensul că o atare modalitate de partajare a
imobilului reprezintă doar o apărare de fond nu pot fi primite de către instanţă, deoarece
pârâta tinde la obţinerea unei modalităţi diverse de împărţire a bunului care produce efecte
juridice viitoare diverse faţă de cele solicitate de către reclamantă prin acţiunea pendinte.
Evident că, atâta timp cât cotele de contribuţie sunt contestate, taxa de timbru se impune a fi
achitată la nivelul sumei care se contestă.
În procedura analizării aceste excepţii, instanţa reţine că art. 20 al. 1 din Legea nr.
146/1997 prevede că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”. În al. 2 al aceluiaşi
articol se arată de către legiuitor că „Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în
cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului,
apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să
achite suma datorată până la primul termen de judecată”. În fine, sancţiunea pentru
nerespectarea acestor dispoziţii este consacrată prin alin. 3 din art. 20 care stipulează că
„neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea
acţiunii sau a cererii”.
 Aceleaşi dispoziţii imperative, căci este fără echivoc aspectul că normele edictate au
caracter imperativ, nefiind lăsate la latitudinea părţilor ori a instanţei de judecată, ci fiind
instituite cu titlu obligatoriu în sarcina titularilor cererilor, sunt reiterate prin OMJ nr.
760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.
Astfel, în art. 5 al. 1 se arată că „Se consideră acţiuni şi cereri evaluabile în bani cele al căror
obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluat în bani”. Art. 35 al. 1 prevede, de
asemenea, că „taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, adică înainte de
primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea
serviciilor”. Al. 3 al aceluiaşi articol stipulează că „în cazul în care taxa judiciară de timbru nu
a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau a cererii, ori dacă în
cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa judecătorească va
pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată”. În fine,
sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei obligaţii este consacrată prin al. 5 al art. 35 care
prevede textual că „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează
cu anularea acţiunii sau a cererii”.
Aşa fiind, instanţa va admite excepţia nelegalei timbrări în raport de temeiurile juridice
anterior enunţate, sens în care va anula cererea reconvenţională formulată în cauză de către
pârâta CEC B SA în contradictoriu cu H.M.E. şi H.M. ca fiind netimbrată.
În ceea ce priveşte starea de fapt, din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine că
a rezultat că reclamanta H.M.E. s-a căsătorit cu pârâtul H.M. la data de 18. 05. 1982, căsătoria
acestora fiind desfăcută prin divorţ la data de 04. 04. 2011, în baza sentinţei civile nr.
3103/04. 04. 2011 pronunţată de către Judecătoria Bistriţa în dosar nr. 1824/190/2011.
Imobilul de natură teren şi construcţii în regim de înălţime P+M, evidenţiat în CF nr.
25187 nr. cad. 80 M-D, provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 1060 D, reprezintă
proprietatea tabulară a reclamantei H.M.E. şi a pârâtului H.M., soţi la data edificării, bun
comun dobândit cu titlu de reconstituire şi edificare în cotă de 1/1 părţi.
Prin contractul pentru linie de credit nr. 25/24. 08. 2006 încheiat cu pârâta CEC B, pe
de o parte şi numiţii M.F. şi T.R.S., ambii asociaţi ai SC C SRL, societatea comercială a
devenit beneficiara unei linii de credit pentru suma de 130.000 lei pentru o perioadă de 12
luni, începând cu data de 31. 08. 2006 până la data de 30. 08. 2007, credit garantat prin
instituirea unei ipoteci de rang 1 în favoarea pârâtei CEC B B asupra imobilelor identificate
CF nr. 25187 nr. cad. 80 M - D, proprietatea comună a foştilor soţi H.
Urmare a neplăţii ratelor scadente potrivit contractului pentru linie de credit, pârâta
creditoare a demarat formele de executare silită, prevalându-se de dreptul de ipotecă anterior
reţinut, ocazie cu care reclamanta a intrat în posesia actelor de executare, luând astfel la
cunoştinţă despre existenţa contractului de ipotecă şi procedând la exercitarea căii contestaţiei
la executare, dar formulând şi o plângere penală pentru înşelăciune, complicitate la
înşelăciune, fals şi uz de fals împotriva pârâtului H.M., susţinând în această plângere penală
că nu a semnat contractul de ipotecă, nefiind în ţară în acea perioadă, aspect dovedit prin
copia paşaportului depusă la dosarul penal.
Prin sentinţa penală nr. 520/12. 04. 2011 pronunţată de Judecătoria B în dosar nr.
6541/190/2010, a fost condamnat inculpatul H.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute
prin art. 26 Cod penal raportat la art. 215 al. 1, 2, 3 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la
art. 291 Cod penal la pedeapsa închisorii cu suspendare condiţionată, iar în baza art. 348 Cod
procedură penală, sub aspectul laturii civile, instanţa a anulat ca fals contractul de ipotecă nr.
1399/24. 08. 2006 autentificat sub nr. 3422/25. 08. 2006 de către BNP V.M..
Ca urmare, acţiunea pendinte a reclamantei a fost precizată, în sensul constatării
calităţii de bun comun dobândit prin contribuţie exclusivă, urmând a se dispune partajul în
natură prin atribuirea acestui bun reclamantei, fără plata vreunei sulte compensatorii,
precizare faţă de care pârâtul nu a formulat nicio apărare în faţa instanţei.
 În acest sens, instanţa reţine că, la nivel de principiu, legiuitorul a consacrat prezumţia
că bunurile dobândite în timpul căsătoriei soţilor sunt bunuri comune dobândite în cote egale,
prezumţie regăsită în prevederile art. 30 din Codul familiei, însă această prezumţie este una
relativă, ce poate fi răsturnată prin oricare dintre mijloacele de probă permisive prin prisma
art. 1169 şi art. 1170 Vechiul Cod civil aplicabil în raport de data întocmirii actelor.
Pe de altă parte, relevant este şi principiul în conformitate cu care constatările şi
dispoziţiile date de către instanţă în cadrul unui dosar penal în ceea ce priveşte latura civilă a
cauzei sunt obligatorii într-un proces civil, în cauză contractul de ipotecă fiind anulat prin
sentinţa penală nr. 520/12. 04. 2011.
Este reală susţinerea pârâtei CEC B SA că ipoteca este un drept real accesoriu, însă tot
la fel de real este aspectul că acest contract este unul de sine stătător ce poate fi supus, sub
aspectul îndeplinirii condiţiilor de valabilitate, controlului instanţei de judecată, obligaţia
principală având doar rolul de a da naştere unei clauze accesorii şi nu de a condiţiona însăşi
valabilitatea acesteia, condiţiile de valabilitate fiind în mod expres prevăzute de lege prin
norme cu caracter imperativ.
De asemenea, instanţa reţine că art. 225 Cod procedură civilă stabileşte eventualele
sancţiuni care se pot aplica în situaţia în care o parte litigantă refuză să răspundă ori să se
prezinte la luarea interogatoriului. Chiar dacă ne găsim în prezenta unei norme cu caracter
dispozitiv ce lasă la aprecierea instanţei luarea unei atare sancţiuni, în raport de coroborarea
probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine că neprezentarea la interogator echivalează
cu o recunoaştere a pretenţiilor părţii adverse. Astfel, cele reţinute în cadrul dosarului penal cu
privire la contribuţia pretinsă de către pârât la edificarea imobilului nu pot fi coroborate de
către instanţă cu nicio altă probă, pârâtul nedovedind în nici un fel susţinerile sale şi
neformulând nicio apărare în cauză astfel încât prezumţia bunului comun dobândit în cote
egale să poată fi consacrată prin hotărâre judecătorească.
Deci, se poate conchide că, în raport de întreaga stare de fapt coroborată cu
probaţiunea administrată în cauză, prin prisma art. 1169 Vechiul cod civil, primul capăt de
cerere al reclamantei vizând dobândirea cu contribuţie exclusivă a bunului este fondat, aspect
pentru care acesta va fi admis ca atare. Prin prisma prevederilor art. 673 indice 1 şi urm. Cod
procedură civilă, instanţa va atribui reclamantei imobilul de natură teren şi construcţii în
regim de înălţime P+M, evidenţiat în CF nr. 25187 nr. cad. 80 M-D, provenit din conversia pe
hârtie a CF nr. 1060 M-D fără plata sultei compensatorii.
Văzând, de asemenea, dispoziţiile instanţei din sentinţa penală nr. 520/12. 04. 2011,
instanţa va constata anulat contractul de ipotecă nr. 1399/24. 08. 2006 autentificat sub nr.
3422/25. 08. 2006 de către BNP V.M.. Totodată, în raport de principiul accesorium sequitur
principale, instanţa va admite cererea reclamantei de a se dispune radierea înscrierilor din CF
nr. 25187, nr. cad. 80 M-D, provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 1060 D, de sub C 1, 2 , 3
din foaia de sarcini, dispunând, totodată repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Aşa fiind, în raport de prevederile art. 1169 Vechiul cod civil coroborat cu art. 673
indice 1 şi urm. Cod procedură civilă, instanţa va admite ca fiind fondată acţiunea precizată a
reclamantei.
Văzând prevederile art. 274 Cod procedură civilă, precum şi în respectul principiului
disponibilităţii care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu au fost solicitate,
raţiune pentru care acestea nu vor fi acordate.
Împotriva hotărârii expuse a declarat apel, în termen legal, pârâta CEC B SA B,
solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei civile apelate, in sensul respingerii
capătului de cerere prin care reclamanta H.M.E. a cerut atribuirea imobilului, bun comun,
dobândit in timpul căsătoriei cu soţul H.M., reprezentând casa de locuit in regim de inaltime
P+M si teren aferent in suprafaţa de 1700mp, situat in loc. D nr.174a, jud. B, inscris in CF
25187, nr. Cadastral 80, apreciind hotărârea atacată ca fiind netemeinica si nelegala.
 În motivare, arată că în fata instanţei de fond şi-a formulat apărarea prin intampinare,
că interesul major si principal al apelantei creditoare intr-o cerere de partaj este acela de a-si
realiza creanţa, astfel incat modalitatea de infaptuire a împărţelii judiciare trebuie aleasa in asa
fel incat sa nu ingreuneze situaţia creditoarei care urmăreşte un bun comun pentru ceea ce i se
datorează de unul din codevalmasi. Or, prin atribuirea imobilului in proprietatea
codevalmasului neobligat fata de creditoare s-a incalcat, in mod flagrant, dreptul creditoarei
ipotecare, intrucat in acest fel urmărirea ulterioara a imobilului a devenit imposibila.
Solicită a se observa precizările făcute de către reclamanta prin acţiunea introductiva si
sa se constate faptul ca prima instanţa nu a stabilit corect situaţia de fapt or, instanţa de
judecata este obligata sa lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe. Principiul
adevărului implica cerinţa ca toate imprejurarile de fapt ale cauzei sa fie stabilite de către
instanţa in deplina concordanta cu nulitatea. Reclamanta s-a căsătorit cu paratul H.M., in anul
1982, căsătorie desfăcuta, in prezent, prin divorţ. Dupa data incheierii căsătoriei, soţii H, au
dobândit si edificat imobilul in cauza, bun comun al soţilor. Din Extrasul CF al cârtii funciare
nr.25187, Titlul de proprietate nr. 90467/2007 si Nota de constatare nr.25/2005, rezulta
calitatea de proprietari a ambilor soti asupra imobilului supus partajului, atat in momentul
reconstituirii dreptului de proprietate, cat si la momentul edificării acestuia. Totodată, pârâta
subliniază faptul ca reclamanta nu a dovedit prin probele administrate in cauza, in fata
instanţei de fond, contribuţia exclusiva pentru dobândirea imobilului ce i s-a atribuit, astfel ca
instanţa a pronunţat o hotărâre nelegala, neexercitandu-si rolul activ. Potrivit dispoziţiilor art.
129 alin. 5 din Cod de proc. civ. „ judecătorii au indatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice gresala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii
faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunţării unei hotărâri temeinice si legale.
Totodată, in conformitate cu dispoziţiile art. 261 din acelaşi cod, hotărârea instanţei de fond
trebuie sa răspundă unor exigente ce privesc conţinutul sau, printre care si cele referitoare la
toate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei cum si cele pentru care
s-a inlaturat cererile părtilor, aratandu-se, totodată, si dovezile administrate.
Menţionează că prin hotararea atacată, instanţa retine, in considerente, ca bunul imobil
ce face obiectul partajului si al dreptului de ipoteca este proprietatea tabulara a soţilor H, la
data edificării, bun comun, dobândit dupa căsătorie cu titlu de reconstituire si edificare in cota
de 1/1, dar, in dispozitiv, dispune atribuirea imobilului soţiei, fara plata sultei compensatorii,
in condiţiile in care reclamanta nu a arătat, in mod concret, in ce consta contribuţia ei
exclusiva la dobândirea si edificarea imobilului. De asemenea, arată că se poate constata cu
uşurinţa ca afirmaţiile reclamantei sunt simple susţineri neadevarate si nesustinute de probe
temeinice, respectiv acte justificative din care sa rezulte contribuţia de 100% in dobândirea
imobilului ce i s-a atribuit. Pe de alta parte, contribuţia majoritara pe care o pretinde
reclamanta-intimata la dobândirea bunului comun nu rezulta din probele administrate in
cauza. Reclamanta afirma faptul ca a fost ajutata de părinţi si copii, la data dobândirii si
edificării imobilului, fara sa faca dovada contribuţiei acestora, aminteşte si faptul ca a vândut
anterior un apartament, fara a face dovada ca apartamentul de care face vorbire a fost bun
propriu si cu preţul din vânzarea lui ar fi achiziţionat imobilul bun comun ce aparţine ambilor
soti. Contribuţia mai mare a unuia dintre soti la dobândirea bunului comun trebuie temeinic si
neechivoc dovedita or, in absenta unor probe certe in acest sens, instanţa a pronunţat o
sentinţa nefondata.(in acest sens, s-a pronunţat C.A. Cluj prin Decizia civila nr. 2217/R din 6
oct.2006
Totodată, apreciază că instanţa de fond, desi trebuie sa aiba rol activ nu a disecat
dispoziţiile art 673 ind.9 din Cod proc civ., astfel incat formarea loturilor se va face tinandu-
se seama si de dispoziţiile art. 741 din vechiul cod civil (in vigoare la data investirii instanţei
cu soluţionarea partajului), potrivit cărora „la formarea si compunerea pârtilor/loturilor,
trebuie sa se dea in fiecare parte, pe cat se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de
drepturi sau de creanţe de aceeaşi natura si valoare".
Mai mult, instanţa de fond retine in dispozitivul hatararii, repunerea părtilor in situaţia
anterioara, in sensul reinscrierii dreptului de proprietate a reclamantei-intimate H.M.E. si a
paratului-intimat H.M. asupra imobilului construcţie, cu titlu de edificare si asupra terenului
aferent, cu titlu de reconstituire, conform Titlului de proprietate nr. 90467/2007 si Notei de
constatare nr.25/2005, dar atribuie imobilul, in intregime, reclamantei-intimate, fara plata
sultei compensatorii. Soluţia este nelegala pentru faptul ca instanţa constanta ca imobilul este
bun comun dobândit in timpul căsătoriei, dar profita de imposibilitatea paratului de a-si
formula o apărare temeinica, neexprimandu-si poziţia procesuala si pronunţa o hatarare prin
aplicarea greşita a legii.
In alta ordine de idei, apelanta pârâtă arată că solicită sa se constate aplicarea greşita
a legii de către instanţa de fond prin atribuirea imobilului -casa de locuit in patrimoniul
reclamantei si radierea inscrierii dreptului de ipoteca al Băncii din CF, ceea ce a dus la
prejudiciarea intereselor apelantei prin pronunţarea unei hatarari netemeinice si nelagale.
In al doilea rand, solicită sa se constate ca, in mod greşit, instanţa de fond a admis
cererea de intregire a acţiunii introductive prin care reclamanta a solicitat radierea din Cartea
Funciara a dreptului de ipoteca. Reclamanta si-a intemeiat cererea având in vedere dispoziţiile
art. 132 din codul de proc civ., astfel ca instanţa la prima zi de înfăţişare, care, potrivit art. 134
din CPC este aceea in care părţile legal citate pot pune concluzii, poate da reclamantului un
termen pentru modificarea si intregirea cererii. Dupa acest termen cererea poate fi primita
numai cu consimţământul paratului. Subliniază faptul ca apelanta-parata nu si-a exprimat
consimţământul in acest sens. Din actele de procedura existente la dosarul cauzei se poate
observa faptul ca intregirea acţiunii de către reclamanta a avut loc la termenul de judecata din
data de 21.05.2012, deci dupa aproximativ un an de la prima zi de infatisare. Instanţa de fond
trebuia sa respingă capătul de cerere privind intregirea acţiunii, ca tardiv formulat, având in
vedere ca a trecut un an de la prima zi de infatisare. Mai mult, solicită sa se constate aplicarea
greşita a legii de către instanţa de fond, intrucat este inadmisibil sa se admită intregirea
acţiunii dupa administrarea probatoriului in cauza si dupa închiderea dezbaterilor. Totodată,
din actele de procedura rezulta ca la termenul de judecata din 20.02.2012 instanţa a rămas in
pronunţare, care, ulterior, s-a amânat, apoi in 27.02.2012 a repus cauza pe rol pentru a
redeschide dezbaterile, iar dupa terminarea cercetării judecătoreşti a incuviintat reclamantei
cererea privind intregirea acţiunii, incalcand principiul contradictorialitatii. Menţionează că
pârâta a invederat instanţei aceste aspecte, insa nu a ţinut cont de cele invocate in şedinţa
publica si nici nu a consemnat in incheierea de şedinţa, de la acea data, poziţia lor procesuala.
Cu privire la calificarea de către instanţa a notelor de şedinţa din data de 21.05.2012
depuse de către Banca, prin imputernicit, ca fiind o cerere reconventionala, apelanta pârâtă
solicită sa se constate, din cuprinsul lor, ca acestea sunt apărări de fond, prin care a invederat
instanţei ca imobilul a cărui partaj s-a solicitat este bun comun in devălmăşie si ca acesta nu
poate fi atribuit exclusiv unuia dintre foştii soti, fara sulta compensatorie către celalalt sot,
chiar daca soţul parat nu a formulat nicio apărare in acest sens. Cu aceasta ocazia a invocat
dispoziţiile incidente din Codul Familiei, precum si lezarea intereselor apelantei, in calitate de
creditoare ipotecara. In temeiul rolului activ si a justei soluţionări a cauzei instanţa ar fi trebuit
sa faca o impartire echitabila a loturilor codevalmasilor.
Consideră ca instanţa si-a motivat hotărârea profitând de pasivitatea si neexercitarea
dreptului la apărare a paratului-intimat, astfel incat au fost lezate interesele Băncii in calitate
de creditoare. Mai mult, instanţa trebuie sa exercite un rol activ pe parcursul judecaţii si sa
soluţioneze cauza, in funcţie de probatoriul administrat. Cu toate ca reclamanta nu a făcut
dovada contribuţiei exclusive in achiziţionarea imobilului, iar, in dosarul penal cu nr.
6541/190/2010 din materialul probator rezulta, fara dubii, ca paratul H.M. a avut o contribuţie
in edificarea imobilului, primind bani in acest scop, totuşi instanţa nu a avut in vedere intreg
probatoriul pentru a pronunţa o hotărâre justa in cauza. De asemenea, arată apelanta că
instanţa trece cu vederea faptul ca prin pasivitatea sa, paratul-intimat a urmărit sa-si
diminueze drepturile patrimoniale, lipsand apelanta de posibilitatea de a recupera sumele de
bani de care a fost lipsita prin acordarea creditului. Prin promovarea acţiunii de partaj instanţa
in concurs cu reclamanta a făcut dovada intenţiei de fraudare a apelantei, in calitate de
creditoare ipotecara.
Arată faptul ca, daca instanţa si-ar fi exercitat rolul activ, coroborând probele
administrate in prezentul dosar cu probele la care se face referire in Sentinţa penala nr.
520/12.04.2012 ar fi constatat ca, si, paratul-intimat a avut o contribuţie semnificativa, atat la
dobândirea imobilului, cat si la edificarea lui, ori, in condiţiile in care dispui atribuirea
imobilul unui codevalmasi nu poti sa-l prejudiciezi pe celalalt, fara a motiva hotărârea pe baza
dovezilor administrate.
Pe de alta parte, apelanta-parata a fost prejudiciata, prin radierea din cartea funciara a
dreptului de ipoteca, drept real, accesoriu unei obligaţii principale, ce garanta recuperarea
creditului acordat.
In drept, invocă dispoziţiile art. 282 si urm. din Codul de procedura civila, art. 298
Cpc si art. 292 alin.1 cpc, precum si dispoziţiile la care a făcut trimitere in conţinutul apelului.
Intimata reclamantă H.M.E. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea
apelul formulat ca fiind nefondat, menţinerea ca fiind temeinica si legala a sentinţei
pronunţata de Judecătoria B, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata a apelantei,
invocând în drept disp.art.115, 242 alin. 2, 274 Cod proc. Civ.
Invocă excepţia inadmisibilitatii apelului formulat, motivat de aspectul ca apelanta nu
a inteles sa plătească taxa de timbru pentru cererea reconventionala iniţial depusa la fondul
cauzei 'ar toate critici le aduse sentinţei privesc acest aspect, partajul si radierea 'Potecii. Nu
au posibilitatea sa acopere acest incident procedural prin promovarea unei cai de atac ordinare
atat timp cat nu si-au timbrat pretenţiile din cererea reconventionala in fata instanţei de fond.
Cu privire la celelalte critici inserate in memoriul depus in susţinerea apelului,
apreciază toate sunt nefondate si se impune inlaturarea lor si respingerea felului formulat ca
nefondat, instanţa de fond a avut in vedere toate aspectele invocate de către intimata, a avut
in vedere si probele existente la dosarul cauzei si pe cale de consecinţa, coroborarea acestora a
avut drept concluzie admiterea acţiunii. Răspunsul la interogator al apelantei in fata instanţei
de fond a fost unul evaziv, in sensul ca, a menţionat ca nu are cunostiinta de modalitatea de
dobândire a proprietăţilor si a menţionat ca are un drept de creanţa garantat cu ipoteca de rand
unu. Aceasta menţiune, o apreciază fa fiind total eronata si instanţa de judecata, corect a
redeschis dezbaterile dupa consultarea sentinţei penale si a dosarului acvirat pe cale scurta, si
s-a pronunţat si asupra radierii unei ipoteci invalide.
In lipsa taxei de timbru achitata pentru cererea reconventionala, apelanta având termen
in cunostiinta, instanţa a apreciat corect si declaraţia paratului H.M. care a fost de acord cu
acţiunea reclamantei, ratând ca este bolnav si are o incapacitate de munca de grad doi fiind
pensionat, astfel ca veniturile lui nu-i permiteau sa achiziţioneze terenuri si sa edifice case,
reclamanta fiind cea care era plecat la munca in Anglia, aspect care a reieşit si din dosarul
penal cat si din contestaţiile la executare promovate.
Apelanta prin reprezentantul sau şi note de şedinţă solicită respingerea excepţiei
inadmisibilitatii apelului, susţinând că apelul declarat este o cale de atac comuna, ordinara,
de reformare, devolutiva, prin care a invocat nemulţumiri fata de hotărârea primei instanţe,
aşadar, niciuna dintre parti nu poate fi lipsita de dreptul exercitării cailor de atac; şi
reiterează în esenţă motivele apelului.
Examinând prioritar conform art. 137 Cod proc civ excepţia inadmisibilităţii apelului,
tribunalul constată netemeinicia.
Instanţa de control judiciar a constatat că apelul nu este fondat.