DECIZIE COMERCIALĂ Nr.

1531 din 26 aprilie 2007

Contract de depozit. Îndatoririle deponentului
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - Secţia comercială
NEPUBLICATĂ

Deponentul este îndatorat în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru

păstrarea lucrului depozitat şi a-l dezdăuna de toate pierderile căşunate lui din
cauza depozitului, în conformitate cu dispoziţiile art. 1618 din Codul civil.

Prin acţiunea înregistrată la 12 august 2004, reclamanta SC "R." SA a chemat în

judecată pe pârâta SC "P." Grup SA, solicitând ca, în baza sentinţei ce se va
pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 75.710 euro, preţ neachitat, 10.497 euro,
rest de plată preţ, 826.490.096 lei, dobânda legală, de la data scadenţei până la 15
august 2004, şi, în continuare, până la achitarea debitului.
În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că a livrat pârâtei diferite cantităţi de
polietilenă, în baza unor oferte urmate de comenzi, iar pentru încasarea preţului s-
au emis facturi nerefuzate la plată.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că o parte a debitului a fost achitat,
că este de acord cu plata sumei de 10.259 euro, dar nu se justifică cererea privind
acordarea dobânzilor.
A formulat şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata
sumei de 293.435.611 lei, reprezentând contravaloarea depozitării şi manipulării
mărfii aparţinând reclamantei, conform Facturii nr. 2696870 din 7 octombrie 2004.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială, prin Sentinţa nr. 2541 din 30
mai 2005, a admis în parte cererea principală şi a obligat pârâta la plata sumei de
988.645.495 lei, dobândă legală, respingându-se ca rămas fără obiect capătul de
cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 75.710 euro, preţ neachitat. De
asemenea, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata sumei de 10.497
euro şi plata dobânzii legale aferente la zi, precum şi cererea reconvenţională.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a îndeplinit
obligaţia de plată a sumei de 75.710 euro, după cum atestă cele două bilete la ordin
şi cele 3 cecuri, iar pentru plata cu întârziere a facturilor datorează dobânda legală
aferentă.
În ceea ce priveşte suma de 10.497 euro, rest de plată şi dobânda legală aferentă,
aceasta nu este datorată, întrucât părţile nu au convenit cu privire la riscul
devalorizării valutei, monedă în care este stabilit iniţial preţul, cu atât mai mult cu
cât facturile emise de către reclamanta-pârâtă au fost în moneda naţională, iar
pentru neachitarea la scadenţă a sumelor acceptate se datorează dobândă legală, în
conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Codul comercial şi art. 2 şi 3 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 9/2000.
 Cu privire la cererea reconvenţională, s-a reţinut că nu există dovadă că
reclamanta ar fi acceptat plata acestei sume sau că s-a încheiat o convenţie cu
privire la plata cheltuielilor pentru bunurile ce se pretind a fi depozitate la pârâta-
reclamantă.
Împotriva acestei soluţii, ambele părţi au promovat apel, reclamanta criticând
hotărârea instanţei de fond cu privire la neacordarea sumei de 10.259 euro, ce ar
reprezenta rest de preţ ca urmare a devalorizării monedei naţionale, pârâta
recunoscând temeinicia cererii prin răspunsul la interogatoriu.
Criticile pârâtei SC "P." Grup SA fac referire la nerespectarea dispoziţiilor art.
1618 din Codul civil, care justifică obligarea reclamantei-pârâte la plata
contravalorii cheltuielilor de depozitare şi manipulare a mărfii.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 180 din 7
aprilie 2006, a respins ca nefondate apelurile.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că elementele
avute în vedere de către instanţa de fond cu referire la riscul valutar ce ar
reprezenta diferenţă de curs valutar sunt pertinente, din conţinutul interogatoriului
nerezultând confirmarea pârâtei.
Cu privire la apelul pârâtei, s-a reţinut că nu s-a contestat existenţa unui contract
de depozit voluntar, numai că suma pretinsă nu se referă la cheltuielile privind
păstrarea bunurilor depozitate, în condiţiile art. 1593 alin. 1 din Codul civil cu
referire la art. 1618 din Codul civil.
Împotriva soluţiei instanţei de apel, pârâta SC "P." Grup SA a declarat recurs,
criticile vizând modul de soluţionare a cererii reconvenţionale.
S-a susţinut că, în urma relaţiilor comerciale intervenite, părţile au înţeles că
sunt în faţa unei forme de depozit atipic şi neregulat, care, alături de depozitul
voluntar şi cel necesar, prevăzut în dispoziţiile art. 1594 din Codul civil, nu este
stipulat expres de lege, dar este unanim acceptat de doctrină şi jurisprudenţă.
Ca urmare a contractului încheiat, cele două părţi s-au întâlnit pentru întocmirea
anexei la contract, dar care nu s-a concretizat într-un înscris. La aceste discuţii s-a
exprimat consimţământul din partea deponentului SC "R." SA pentru instituirea
unui depozit contra cost a mărfii de către depozitarul SC "P." Grup SA, directorul
comercial al acestuia fiind împuternicit de SC "R." SA pentru operaţiunile de
preluare, transport, depozitare, manipulare şi livrare a mărfii la diferiţi beneficiari.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 din Codul de procedură civilă, modificarea sau casarea unei
hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În speţă, recurenta a criticat modul de interpretare a probatoriilor, apreciind că
părţile au fost în prezenţa unui contract de depozit atipic şi neregulat, care nu este
stipulat expres de lege.
 Or, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 1593 şi
următoarele din Codul civil.
Părţile nu au contestat existenţa unui contract de depozit valutar care s-a încheiat
perfect valabil la momentul tradiţiunii bunurilor mobile, putându-se vorbi de o
exprimare a consimţământului din partea depozitarului şi a deponentului.
Din reglementările privind acest tip de contract, a rezultat că este esenţial
gratuit, deponentul având numai îndatoririle prevăzute de art. 1618 din Codul civil,
respectiv să plătească cheltuielile făcute de depozitar pentru păstrarea bunurilor
depozitate.
Or, suma pretinsă de recurentă includea preţul depozitării şi operaţiunilor de
manipulare, iar din înscrisurile depuse în recurs nu a rezultat existenţa unei
convenţii legal încheiate, factura nefiind acceptată.
Procesul-verbal de custodie din 17 februarie 2004 face dovada depozitului
voluntar, iar înscrisul depus la dosar face referire la delegaţia dată unui angajat al
recurentei să preia documentele şi marfa ajunsă, fiind datată anterior custodiei.
În consecinţă, recursul declarat de pârâta SC "P." Grup SA Baia Mare, împotriva
Deciziei nr. 180 din 7 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia
a V-a comercială, s-a respins ca nefondat.

---------------