Bilet la ordin. Acțiune în constatarea nulității absolute fondată pe dreptul comun.

Consecințe din perspectiva principiului

specialia generalibus derogant

Legea nr. 58/1934, art. 62, art. 63, art. 106

Biletul la ordin este codificat în Legea nr. 58/1934, dispozițiile din materia cambiei fiindu-i aplicabile, potrivit normei de
trimitere cuprinsă în art. 106.

Așa fiind, părțile raportului juridic născut ca efect al emiterii unui bilet la ordin au la îndemână, pentru valorificarea
drepturilor lor, doar procesele cambiale.

Astfel, debitorul nu poate contesta valabilitatea biletului la ordin decât pe calea opoziției la executare, potrivit art. 62 și 63
din Legea nr. 58/1934, aplicabile în conformitate cu art. 106. Faptul că instanțele de fond au avut în vedere
normele speciale ale Legii nr. 58/1934, deși cererea a fost întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, nu înseamnă că
acestea au determinat schimbarea obiectului cererii și nici a cauzei - tocmai pentru că au considerat inadmisibilă cererea
fondată pe dreptul comun, în condițiile în care demersul judiciar pare a fi fost construit în scopul eludării normei speciale.

Ca atare, argumentele prezentate în motivarea admiterii excepției de inadmisibilitate nu sunt nici contradictorii, nici
străine de natura pricinii.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 630 din 11 martie 2020

Prin cererea înregistrată la data de 03.01.2008 pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat
în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută
a biletului la ordin seria CECE3AH-0247612, emis la data de 08.12.2016, cu cheltuieli de judecată.

La 01.02.2018, reclamanta a precizat că valoarea obiectului cererii este cea înscrisă în actul a cărui nulitate
absolută o pretinde a fi constatată (1.136.790,72 lei), că motivele în fapt ale cererii derivă din împrejurarea că biletul la
ordin a fost emis, în numele său, de către o persoană fără calitate și a indicat temeiul de drept al cererii ca fiind art. 7 din
Legea nr. 58/1934, cu raportare la art. 2.637-2.639 și art. 1.246 și urm. C.civ.

Prin sentința civilă nr. 2280/11.05.2018, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței sale materiale și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Prin sentința nr. 586/18.09.2018, Tribunalul Olt, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis
excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7.000
lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, pe care Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă l-
a respins ca inadmisibil, prin decizia nr. 42/07.02.2019; în aplicarea art. 457 alin. (3) C.proc.civ., a stabilit, luând act că
mențiunea din dispozitivul hotărârii primei instanțe asupra căii de atac este inexactă, ca de la data comunicării deciziei
să curgă termenul de declarare a apelului.

În aceste condiții, S.C. A. S.R.L. a promovat calea de atac a apelului, care a fost respinsă ca nefondată prin
decizia nr. 379/29.05.2019 a Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă; apelanta a fost obligată să plătească suma de
2.000 lei intimatei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii, dar și împotriva sentinței tribunalului, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs,
solicitând casarea ambelor și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, primei instanțe, întrucât instanțele anterioare nu
au analizat cererea în fond.

Recursul a fost întemeiat în drept pe ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.proc.civ.

În dezvoltarea primului motiv de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că, deși prin cererea de chemare în

1/3 Detalii jurisprudență

 judecată a solicitat să se constate nulitatea absolută a biletului la ordin, raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr.
58/1934 și art. 1.246 și urm. C.civ., atât tribunalul, cât și curtea de apel s-au raportat la un alt temei de drept, motivându-
și hotărârile pe dispozițiile art. 62 din Legea nr. 58/1934, care reglementează opoziția la executare, ceea ce echivalează
cu o schimbare nepermisă a obiectului cererii și face ca argumentele prezentate de instanțele anterioare în motivarea
admiterii excepției de inadmisibilitate să fie contradictorii și străine de natura pricinii. Recurenta a afirmat că instanțele au
făcut confuzie între opoziția la executare și acțiunea în constatarea nulității absolute a biletului la ordin și au reținut în
mod nelegal că, atât timp cât în cadrul contestației la executare ce a făcut obiect al dosarului nr. x/311/2017 s-a
constatat că a intervenit decăderea sa din dreptul de a mai formula alte motive, nu ar mai fi îndreptățită să introducă
acțiunea în nulitate absolută, întemeiată pe dreptul comun.

În acest context, autoarea căii de atac a arătat și că cererea sa este pe deplin fondată, raportat la art. 7 din Legea nr.
58/1934, deoarece persoana care a semnat biletul la ordin în discuție nu a avut vreo împuternicire în acest sens și nici
nu reprezenta legal societatea. Această critică a fost încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8
C.proc.civ.

La 16.10.2019, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului; în subsidiar, a
solicitat respingerea căii de atac, în fond.

În temeiul art. 493 C.proc.civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului;
acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost
înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; doar
intimata și-a expus punctul de vedere.

Excepția netimbrării recursului urmează a fi respinsă, deoarece la fila 14 din dosar se regăsește dovada de plată a taxei
judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, datorată potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Ambele părți și-au exprimat acordul ca recursul să fie soluționat în cadrul procedurii de filtru, așa încât, luând act de
manifestarea lor de voință și notând că problema de drept supusă dezbaterii nu este una controversată, Înalta Curte a
luat în analiză decizia atacată, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (6) C.proc.civ., prin prisma criticilor de
nelegalitate invocate, reținând că, în mod expres, recurenta a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1)
pct. 6 și 8 C.proc.civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când nu cuprinde motivele pe care se
întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când a fost dată cu încălcarea
sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se cuvine menționat și că potrivit art. 499 C.proc.civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. 1 lit. b), hotărârea
instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de
ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)”.

Tot în prealabil, Înalta Curte consideră util să sublinieze că, deși recurenta a declarat că își îndreaptă calea de atac și
împotriva sentinței primei instanțe, o atare susținere nu poate determina extinderea analizei dincolo de limitele
controlului de legalitate asupra deciziei, deoarece supusă recursului nu poate fi decât hotărârea dată în apel, așa cum
rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (1) C.proc.civ.

Analiza criticilor formulate dovedește caracterul nefondat al căii de atac exercitate, în considerarea argumentelor expuse
în cele ce succed:

Sub un prim aspect, recurenta a susținut că, deși și-a întemeiat cererea pe dispozițiile dreptului comun, instanțele
anterioare au avut în vedere un alt temei de drept, cel al art. 62 din Legea nr. 58/1934. În opinia recurentei, procedând în
acest mod, instanțele au determinat schimbarea neîngăduită a obiectului cererii și, ca o consecință, argumentele pe care
le-au prezentat în motivarea admiterii excepției de inadmisibilitate sunt contradictorii și străine de natura pricinii.

Un asemenea raționament este nefondat; mai mult, el este construit într-o modalitate care, în situația confirmării, ar goli
de conținut legea specială și ar lipsi de efecte procedura pe care aceasta o prevede.

După cum în mod judicios a reținut curtea de apel, natura de titlu formal a biletului la ordin, ce încorporează o obligație
abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume, justifică edictarea unor norme speciale, care îi
reglementează nu numai emiterea, ci și executarea și contestarea valabilității.

Existența unei legi speciale impune părților obligația de a-și adapta conduita în funcție de aceasta și le neagă dreptul de
a se prevala de condițiile legii generale, pentru că specialia generalibus derogant. Cu alte cuvinte, norma specială este
de strictă interpretare și de exclusivă aplicare în cazurile care îi intră sub incidență, ea aplicându-se în mod prioritar față

2/3 Detalii jurisprudență

 de norma generală.

În egală măsură, norma generală, chiar dacă este conținută de o reglementare mai nouă, nu poate înlătura de la
aplicare o normă specială.

Biletul la ordin este codificat în Legea nr. 58/1934, dispozițiile din materia cambiei fiindu-i aplicabile, potrivit normei de
trimitere cuprinsă în art. 106.

Așa fiind, părțile raportului juridic născut ca efect al emiterii unui bilet la ordin au la îndemână, pentru valorificarea
drepturilor lor, doar procesele cambiale.

Astfel, debitorul nu poate contesta valabilitatea biletului la ordin decât pe calea opoziției la executare, potrivit art. 62 și 63
din Legea nr. 58/1934, aplicabile în conformitate cu art. 106.

Prin urmare, Înalta Curte impune părților concluzia că, deși cererea a fost întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, în
mod judicios instanțele anterioare au avut în vedere normele speciale ale Legii nr. 58/1934. De asemenea, subliniază
că, procedând în acest mod, instanțele nu au determinat, așa cum afirmă recurenta în mod nefondat, schimbarea
obiectului cererii și nici a cauzei - tocmai pentru că au considerat că cererea fondată pe dreptul comun este inadmisibilă,
în condițiile în care demersul judiciar pare a fi fost construit în scopul eludării normei speciale. Ca atare, argumentele
prezentate în motivarea admiterii excepției de inadmisibilitate nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura pricinii.

Faptul că în dosarul nr. x/311/2017 al Judecătoriei Slatina s-a constatat la termenul de la 06.12.2017 decăderea
recurentei din prezenta cauză din dreptul de a mai formula alte motive (care vizau semnarea biletului la ordin în discuție
de către o persoană neîmputernicită, motive pe care este fondată şi acţiunea de faţă) nu îi deschide calea unei acțiuni în
nulitatea titlului, întemeiată pe dreptul comun, ci, dimpotrivă, are semnificaţia închiderii şi a căii fundamentate pe
normele speciale.

Considerentele expuse anterior vădesc inutilitatea analizei ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.,
deoarece inadmisibilitatea accesului la calea dreptului comun nu permite examinarea în fond a eventualei incidențe a
art. 7 din Legea nr. 58/1934 și, cu atât mai mult, nu este aptă să releve nici încălcarea, nici greșita lui aplicare.

Așa fiind, decizia atacată este legală, motivele de nelegalitate care au fost invocate nejustificând casarea ei,
motiv pentru care, în temeiul art. 496 C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

3/3 Detalii jurisprudență