ORDONANTA PRESEDINTIALA

STUDIU DE CAZ

Ordonanţă preşedinţială întemeiată pe disp. art. 38 din Legea nr. 85/2006. Conflict
de competenta.
In fapt, prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2017, sub nr. x/114/2017 pe rolul
Tribunalului Buzău, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal reclamanta A. - în
reorganizare judiciară a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca în temeiul art. 998 alin.
(2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se constate aplicabilitatea dispoziţiilor art.38
din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei şi să se dispună obligarea pârâtei să
menţină furnizarea energiei electrice necesară funcţionării activităţii reclamantei. La data de 10
aprilie 2017 pârâta B. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat, pe cale de excepţie,
inadmisibilitatea dispunerii măsurii de menţinere a furnizării energiei electrice pe calea
ordonanţei preşedinţiale, să se constate greşita apreciere a A. cu privire la calitatea sa de
consumator captiv, precum şi necompetenţa teritorială a Tribunalului Buzău în judecarea cererii
introductive de instanţă, iar în subsidiar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii privind
ordonanţa preşedinţială, ca neîntemeiată. Prin sentinţa civilă nr. 194 din 10 aprilie 2017,
pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a
declinat competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de către
reclamanta A.- în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului
Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă.

În drept, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele: prin cererea introductivă, reclamanta A. - în

reorganizare judiciară a solicitat ca, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, să fie obligată
pârâta B. să continue prestarea serviciului de furnizare a energiei electrice necesare continuării
activităţii sale pe perioada reorganizării judiciare şi că, potrivit dispoziţiilor art.998 din C. proc.
civ., „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe
în primă instanţă asupra fondului dreptului”. Tribunalul a constatat că instanţa competentă să se
pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului, respectiv executarea obligaţiilor izvorâte
din Contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii eligibili nr. x din 20 octombrie
2015, este cea de la sediul pârâtei B., potrivit dispoziţiilor art.107 din C. proc. civ. Cum litigiul
asupra fondului dreptului, în primă instanţă, este de competenţa instanţei din Municipiul
Bucureşti, pe raza căreia îşi are sediul pârâta B., tribunalul a apreciat că cererea de ordonanţă
preşedinţială trebuia introdusă la această instanţă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului
Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă sub numărul x/3/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 8 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a
Civilă s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi s-a declinat competenţa de
soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta A.- în
reorganizare judiciară în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a
VII-a Civilă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că a fost învestită cu o acţiune

întemeiată pe dispoziţiile art.38 din Legea nr.85/2016 şi art.998 alin.2 C. proc. civ., având ca
obiect obligarea pârâtei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, la menţinerea furnizării energiei
electrice către reclamantă. Instanţa a avut în vedere calitatea de consumator captiv al
reclamantei, potrivit art.3 din Legea nr.85/2008, precum şi împrejurarea că aceasta se află în
perioada de reorganizare, astfel încât pârâta, în calitate de furnizor de servicii nu are dreptul, în
perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă
temporar un astfel de serviciu către debitor. Reţinând obiectul cererii, precum şi fundamentul
pretenţiilor reclamantei, respectiv dispoziţiile art.38 din Legea nr.85/2006, Tribunalul a apreciat
că devin incidente, pentru determinarea competenţei materiale funcţionale de soluţionare a
cauzei, dispoziţiile art.6 alin.1 şi art.11 alin.2 din actul normativ menţionat. Instanţa a mai reţinut
că toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia apelului prevăzut la art.8, sunt de
competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Dacă în cadrul
tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă sau un complet specializat de
insolvenţă, acesteia/acestuia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de
prezenta lege. Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii
administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară
aferente procedurii insolvenţei. Faţă de sentinţa civilă nr. 1614 din 8 mai 2017 pronunţată de
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, la data de 26 mai 2017, s-a înregistrat pe rolul
Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă dosarul nr.x/3/2017, având ca obiect faliment -
ordonanţă preşedinţială - obligare la menţinerea furnizării energiei electrice necesare
funcţionării activităţii - declinat.

Prin sentința civilă nr.3811 din 15 iunie 2017 instanța a declinat competenţa de soluţionare a
cauzei formulate de reclamanta A.- IN REORGANIZARE în contradictoriu cu pârâta B. în
favoarea Tribunalului Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competenta şi a dispus
înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație şi Justiție a României pentru soluționarea
conflictului negativ de competenţă. În fundamentarea acestei soluții, instanţa a reţinut, în
esenţă, că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti,
Secţia a VII-a Civilă reclamanta A. prin administrator judiciar C. a solicitat în contradictoriu cu
pârâta B., pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâtei să menţină furnizarea energiei
electrice necesare funcţionării activităţii reclamantei.

Totodată, s-a reţinut că, reclamanta se află în procedura insolvenţei judiciare, în dosarul nr.
x/114/2013 aflat pe rolul Tribunalului Buzău şi că cererea se fundamentează pe existenţa unui
contract încheiat între părți, cu privire la care, în timpul procedurii de reorganizare judiciară a
reclamantei, parata a formulat notificare de denunțare a contractului ce urmează a produce
efecte începând cu data de 20 aprilie 2017, notificare comunicată administratorului judiciar al
reclamantei în timpul procedurii de reorganizare judiciară. S-a mai reţinut că cererea de
ordonanță președințială este întemeiata pe dispozițiile art.38 din Legea nr.85/2006 şi că
derularea contractelor încheiate de persoana juridica aflata in procedura insolventei,
denunțarea, încetarea, continuarea acestora, se afla sub supravegherea administratorului
judiciar, în condițiile art.86 din Legea nr.86/2006. Analizând actele şi lucrările dosarului prin
prisma excepției de necompetenţă teritorială, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată şi,
în consecință, a admis-o pentru următoarele considerente: S-a arătat că, un prim aspect se
referă la verificări în sensul că pricina este de competenţa Tribunalul București, Secția a VI-a
Comercială, având o competenţă generală de judecată în materia litigiilor patrimoniale între
profesioniști de o valoare mai mare de 200.000 lei, potrivit dispozițiilor în vigoare, respectiv art.
95 alin.1 pct. 1 din Noul C. proc. civ.,ori de competenţa judecătorului sindic de la Tribunalul
București, Secția a VII-a Comercială specializată în materia litigiilor de insolvență, judecătorul
sindic reţinând că incidentul sesizat de parte nu se referă la competenţă, ci la regulile de legală
constituire a completului. Competenţa instanțelor reprezintă departajarea prerogativelor
jurisdicționale între instanțele judecătorești, atât pe verticală (competenţa materială), cât şi pe
orizontală (competenţa teritorială) și este stabilită prin norme cu caracter procedural
reglementate în codul de procedură civilă sau în legi cu caracter special. S-a reținut că în acest
sens este art. 6 din Legea nr.85/2006, care tranșează sub aspectul competenței procedura de
insolvență ca aparţinând tribunalului, pe când art. 95 alin 1 pct. 1 coroborat cu art. 94 lit. j din
Noul C. proc. civ., stabilesc, de asemenea, competenţa tribunalului pentru litigiile între
profesioniști evaluabile la peste 200.000 lei. Astfel, competența materială nu se raportează la
persoana judecătorilor care intră în constituirea completului, ci nivelul instanței în ierarhia
instanțelor judecătorești.

Maniera de distribuire a cauzelor în funcție de o anumită specializare a magistraților în anumite

materii sau domenii ale dreptului ține de organizarea judiciară și nu reprezintă norme de
competență în sensul avut în vedere de legiuitor. Chiar dacă jurisprudențial departajarea
cauzelor în funcție de domenii se face prin sintagma competenţa funcțională, s-a reținut că
aceasta nu desemnează o departajare a competențelor în sensul legii de procedură, ci o
departajare a cauzelor după specializarea magistratului în anumite domenii, potrivit Legii
nr.304/2004. S-a reţinut că art. 11 din Legea nr.85/2006 delimitează materia în care un
judecătorul-sindic are specializarea să judece, astfel că acesta soluționează oricare dintre
cererile enumerate la literele a)-n), precum şi orice acțiuni, indiferent de titular dacă sunt
aferente procedurii. Conform dispozițiilor art. 11 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006, atribuțiile
judecătorului sindic sunt limitate la controlul asupra activităţii administratorului/lichidatorului
judiciar precum şi la procesele de natura juridică aferente procedurii insolventei, fiind competent
să judece toate cererile prevăzute de Legea nr.85/2006. S-a mai reţinut că acțiunea întemeiată
pe aplicarea dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 85/2006 la solicitarea reclamantei aflata în
procedura de reorganizare judiciară, pentru menținerea şi executarea unui contract în derulare
cu privire la care devin aplicabile prevederile art. 86 din Legea nr. 85/2006, implică cu
necesitate realizarea unei verificări judiciare asupra activităţii administratorului judiciar, în
exercitarea atribuțiilor specifice decurgând din art. 86 din legea specială, inclusiv în ceea ce
privește măsurile adoptate după primirea notificării de denunțare unilaterală a contractului; este
o acțiune dintre cele încadrabile în dispozițiile art.11 din Legea nr.85/2006 care au un caracter
excepțional, şi nu trebuie să fie deferită spre judecata unei instanțe cu o specializare generală
în această materie, în cauză, secția civilă a tribunalului. În ceea ce privește competenţa
teritorială a instanței, s-a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 120 din C. proc. civ. raportate
la art. 6 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care cererile în materia insolventei, respectiv toate
procedurile prevăzute de legea specială, sunt de competenta tribunalului în circumscripția
căruia îşi are sediul debitorul, în speță Tribunalul Buzău
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe,
care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor
art.135 alin.1 şi 4 C. proc. civ., a pronunţat regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea
Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal competenţa de
soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că, prin cererea
înregistrată la data de 4 aprilie 2017, sub nr. x/114/2017 pe rolul Tribunalului Buzău, Secţia a II-
a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanta A. - în reorganizare judiciară a
chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca în temeiul art. 998 alin. (2) C. proc. civ., coroborat
cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pe cale de ordonanţă
preşedinţială, să se constate aplicabilitatea dispoziţiilor art.38 din Legea nr.85/2006 privind
procedura insolvenţei şi să se dispună obligarea pârâtei, să menţină furnizarea energiei
electrice necesară funcţionării activităţii reclamantei.

Totodată, se reține că, în motivarea în fapt, reclamanta a învederat că, prin încheierea de
şedinţă din data de 13 martie 2013 pronunţată în dosarul nr.x/114/2013 împotriva A., s-a dispus
deschiderea procedurii generale a insolvenţei, iar prin sentinţa civilă nr.l204 din 10 decembrie
2014 judecătorul-sindic desemnat de Tribunalul Buzău a confirmat planul de reorganizare a
activităţii debitorului. Acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de
Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 4 aprilie 2017, sub nr.x/114/2017, are ca obiect o
cerere de ordonanță președințială, întemeiată pe dispozițiile art. 38 din Legea nr.85/2006. Se
constată că cererea se fundamentează pe existența unui contract încheiat intre parți, cu privire
la care, in timpul procedurii de reorganizare judiciara a reclamantei, parata a formulat notificare
de denunțare a contractului, ce urmează a produce efecte începând cu data de 20 aprilie 2017,
notificare comunicata administratorului judiciar al reclamantei în timpul procedurii de
reorganizare judiciară. Este de menționat că derularea contractelor încheiate de persoana
juridică aflată în procedura insolvenţei, denunțarea, încetarea, continuarea acestora, se afla sub
supravegherea administratorului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006.
Înalta Curte reține că legea insolvenţei este o lege specială având propriul domeniu de
reglementare. Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006 enumeră principalele atribuţii ale
judecătorului sindic, care sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului
judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii de insolvenţă.

Prin raportare la textele de lege enunţate şi faţă de împrejurarea că reclamanta a indicat ca

temei de drept al acţiunii formulate prevederile art. 38 ale Legii nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, instanţa apreciază că judecarea cererii este în competenţa judecătorului sindic,
acesta având posibilitatea de a analiza asupra admisibilităţii acesteia din perspectiva normelor
de drept aplicabile în materie. Astfel, cererea de ordonanță președințială de față, întemeiată pe
dispozițiile art. 38 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi soluționată decât în condiţiile reglementate
de legislaţia specială, respectiv Legea nr. 85/2006, iar nu în cadrul procedurii reglementate de
codul de procedură civilă. Competența materială și teritorială a instanțelor este stabilită prin
norme cu caracter procedural reglementate de codul de procedură civilă sau de legi cu caracter
special. Potrivit codului de procedură civilă, tribunalul are o competență generală de judecată în
materia litigiilor patrimoniale între profesioniști de o valoare mai mare de 200.000 lei. Conform
art. 6 din Legea nr. 85/2006 „Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia apelului
prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul
debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă sau un
complet specializat de insolvenţă, acesteia/acestuia îi aparţine competenţa pentru derularea
procedurilor prevăzute de prezenta lege.” Aşadar, potrivit acestui text de lege, toate procedurile
prevăzute de legea insolvenței, cu excepția apelului prevăzut la art.8, sunt de competența
tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în
registrul comerțului și sunt exercitate de un judecător-sindic.

Se reține că, demersul judiciar pendinte este necesar a se încadra în prevederile procedurale
imperative ale C. proc. civ., cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura
insolvenței. În consecinţă, cererea de ordonanță președințială de față, întemeiată pe dispozițiile
art.38 din Legea nr.85/2006, este o acțiune care se impune a fi soluționată pe calea legii
speciale a insolvenței, de judecătorul-sindic din cadrul tribunalului, judecător specializat in
materia procesului determinată după natura obiectului său. Cum, în cauză, sunt aplicabile
dispozițiile art. 120 din C. proc. civ. prin raportare la art. 6 din Legea nr. 85/2006, competența de
soluționare a pricinii aparține judecătorului sindic din cadrul tribunalului în circumscripția căruia
își are sediul debitorul, în speță Tribunalul Buzău.

Concluzionand, in raport de prevederile legale menţionate, văzând şi dispozițiile art. 135 alin. 4
din C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea
judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Buzău, Secția a II-a Civilă de Contencios
Administrativ și Fiscal.
 ORDONANTA PRESEDINTIALA

Ce este ordonanţa preşedinţială?

Este o procedură specială în temeiul căreia, instanţa de judecată poate dispune măsuri
vremelnice, în cazuri urgente, pentru:
• păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere;
• prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara;
• înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească o asemenea cerere?

Condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială sunt următoarele:
• urgenţa măsurii solicitate. Aceasta va fi apreciată de către instanţă în raport cu situaţia
existentă în momentul judecării cererii de ordonanţa preşedinţială.
• Nesoluţionarea (neprejudecarea) fondului cauzei. Aceasta înseamnă ca măsura luată
să nu prejudice fondul dreptului. În soluţionarea unei cereri de ordonanţă preşedinţială,
instanţa nu analizează fondul dreptului discutat de părţi. În literatura de specialitate,
această condiţie mai este exprimată şi prin ideea de “pipăire a fondului”, judecătorul
verificând de partea cui este aparenţa dreptului.
• Vremelnicia măsurii. După cum s-a arătat mai sus, prin intermediul acestei proceduri
nu pot fi luate măsuri definitive care să resolve în fond litigiul dintre părţi. Partea
nemulţumită de măsura luată prin ordonanţă are posibilitatea de a se adresa instanţei,
pe calea dreptului comun.
De regulă, măsurile dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale sunt limitate în timp,
până la soluţionarea pe fond a cauzei, dar există posibilitatea ca acestea să rămână
definitive şi irevocabile, dacă părţile nu mai urmează calea dreptului comun.

În ce situaţii se poate folosi ordonanţa preşedinţială?

În practica judiciară, în mod frecvent se recurge la procedura specială a ordonanţei
preşedinţiale:
• în materia raporturilor de familie;
• în materia raporturilor de vecinătate şi de proprietate;
• în materia raporturilor locative;
• în materia executării silite.
Spre exemplu, în timpul în timpul procesului de divorţ instanţa poate dispune măsuri
vremelnice cu privier la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la
alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei. Numai prin hotărârea irevocabilă de divorţ
instanţa stabileşte, însă în mod definitiv asupra unor asemenea cereri, măsurile dispuse
în cadrul cererilor formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale putând fi diferite. Odată
cu rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii de divorţ, hotărârile pronunţate în
procedura specială a ordonanţei preşedinţiale îşi încetează efectele.

Cui adresaţi cererea?

Aceasta se depune la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.
Judecarea cererii se face de către un singur judecător, de regulă, cu citarea părţilor,
însă legea permite ca aceasta să se facă şi fără citarea lor. Judecata se face de
urgenţă şi cu precădere. Pronunţarea asupra cauzei se poate amâna cu cel mult 24 de
ore, iar redactarea motivelor ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.

Căi de atac:
Dacă sunteţi nemulţumit de soluţia pronunţată de prima instanţă, aveţi posibilitatea să
declaraţi recurs:
• în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă judecata s-a făcut cu citarea părţilor;
• în termen de 5 zile de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. Judecarea
recursului se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.
Ca şi instanţa de fond, instanţa de recurs poate amâna pronunţarea cel mult 24 de ore
şi va redacta motivarea deciziei în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare.
Legea prevede că împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate face
contestaţie. În temeiul acestei dispoziţii legale, în practica instanţelor se admite că
părţile pot formula şi contestaţie în anulare.
 Ordonanţa, adică hotărârea pronunţată este executorie, adică poate fi pusă în
executare, iar dacă instanţa hotărăşte, executarea se poate face fără somaţie şi fără
trecerea unui termen. Cu alte cuvinte, se vor Evita anumite formalităţi (somaţia) şi
anumite termene, care trebuie respectate în executarea obişnuită a tuturor hotărârilor
judecătoreşti. Împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie la
executare. Executarea hotărârii poate fi suspendată de către instanţa de recurs, până la
judecarea recursului, cu plata unei cauţiuni, adică a unei sume de bani al cărui cuantum
se stabileşte de către instanţă şi se consemnează într-un cont, la dispoziţia acesteia