Prin Decizia nr.

491/2019, publicata in Monitorul Oficial la data de 28 aprilie 2020,

Curtea Constitutionala a respins, ca inadminisbila, exceptia de neconstitutionalitate a
prevederilor art.509 alin.(1) pct. 5 teza I din Codul de Procedura Civila.

Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea
Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mentionate, excepție ridicată
într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire.

Art.509 alin.(1) pct.5 teza I prevede ca “Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra
fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 5.după darea hotărârii, s-au descoperit
înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o
împrejurare mai presus de voința părților”.

Autoarea exceptiei a sustinut ca dispozițiile criticate sunt neconstituționale, în condițiile

în care: “soluția pe capătul principal nu privește fondul în sens larg, partea nu are deschisă
calea de atac a revizuirii nici cu privire la soluția pe capătul accesoriu, deși aceasta reprezintă
o statuare de fond ce afectează în mod direct drepturile patrimoniale ale părții obligate la plata
cheltuielilor de judecată. Or, revizuirea este o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva
erorilor de fapt săvârșite cu ocazia judecării, putând fi incidente multiple ipoteze în care partea
ar putea pretinde, în raport cu prevederile art. 509 din Codul de procedură civilă, protecția
patrimoniului său afectat prin hotărârea definitivă pronunțată. Așadar, în măsura în care se
interpretează că dispozițiile legale criticate nu deschid calea revizuirii în privința cererilor
accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată într-o hotărâre pronunțată în contestație în
anulare, acestea sunt neconstituționale”.

De asemenea, aceasta a aratat ca cererea de revizuire formulata a vizat anularea unei

decizii civile pronuntata intr-o cale extraordinara de atac, insa obiectul cererii este reprezentat
de aspecte asupra carora a statuat instanta de fond, pentru prima data, in respectiva cale de atac,
fiind vorba despre cuantumul cheltuielilor de judecata. Prin aplicarea reguli unicitatii caii de
atac, capatul accesoriu este supus regulilor determinate prin raportare la capatul principal de
cerere.

In opinia autoarei, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse

în art.21 referitor la accesul liber la justiție, precum și art.6 privind dreptul la un proces echitabil
din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.Curtea a retinut
ca

Curtea a retinut ca autoarea exceptiei “pune problema părții care a căzut în pretenții și
care a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată printr-o decizie pronunțată în apel în
cadrul procedurii contestației în anulare. Partea susține în cadrul cererii de revizuire formulate
împotriva acestei decizii că, ulterior pronunțării hotărârii judecătorești, s-au descoperit noi
înscrisuri care dovedesc că instanța judecătorească a fost în eroare atunci când a stabilit
respectivul cuantum. Așadar, analiza Curții nu va viza ipoteza solicitării pe cale
separată/distinctă a cheltuielilor de judecată”.
 Desi se admite ca pot fi cerute si pe cale principala cheltuieli de judecata, in cadrul unui
proces distinct, in temeiul art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă, in speta dedusa
judecatii, partea care a pierdut procesul nu mai are posibilitatea de a contesta cuantumul
cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea contestatiei in anulare. Aceasta este
consecinta logica a faptului ca acest cuantum a fost deja discutat in cadrul contestatiei in
anulare.

Pentru toate aceste motive, instanta constata ca autoarea exceptiei de

neconstituționalitate a solicitat calificarea cheltuielilor de judecată ca fiind obiectul unor cereri
cu caracter principal, precum si recunoasterea caii de atac a revizuirii care sa fie deschisa
impotriva unei hotarari judecatoresti de respingere a unei contestatii in anulare, in ceea ce
priveste cheltuielile de judecata, acest lucru echivaland cu o solicitare de modificare și
completare a legii. Astfel, s-a constatat ca autoarea exceptiei solicita, in realitate, completarea
dispozitiilor legale criticate, nefiind vorba despre o veritabila exceptiee de neconstitutionaliate.

Prin urmare, constatand ca in competenta Curtii Constitutionale nu intra astfel de

solicitari, aceasta nefiind competenta sa modifice sau sa completeze prevederi legale, Curtea
respinge, ca inadmisibila, exceptia ridicata. Decizia este definitiva si general obligatorie.